Alcaloizi CU Nucleu Tropanic

Alcaloizi CU Nucleu Tropanic

Byadmin ianuarie 1, 2024

ALCALOIZI CU NUCLEU TROPANIC

CUPRINS

INTRODUCERE

Izolarea principiilor active din plante a constituit o preocupare a științei chimice încă de la începuturile ei. Începutul chimiei alcaloizilor se situează în momentul când alcaloidul din opiu a obținut în stare cristalizată. Odată cunoscută metoda de izolare din plante, a urmat o perioada în care au fost descoperiți în succesiune rapidă numeroși alcaloizi. Pe măsură ce s-a intensificat cercetarea produșilor vegetali, s-au descoperit în plante si alți compuși bazici, aparținind color mai variate clase de compuși organici.

Noțiunea istorică de alcaloid face parte dintre acele concepte nechimice, care datează dintr-o epocă anterioară teoriei structurii și care, întocmai ca noțiunile de tanin și vitamină, nu pot fi puse de acord cu o clasificare logică a substanțelor organice, bazată pe teoria structurii. Menținerea noțiunii de alcaloid este totuși utilă din punct de vedere practic, având în vedere numărul mare de compuși azotați ce se găsesc în plante.

În această lucrare sunt cuprinși sub denumirea de alcaloizi numai compuși azotați de origine vegetală cu structură heterociclică, celelalte baze vegetale fiind tratate împreună cu analogii lor structurali. Clasificarea acestor compuși se va face, pe cât posibil, ținând seama de structura inelelor heterociclice din moleculele lor.

Au fost izolați sau identificați în plante, până în prezent, peste o mie alcaloizi (din circa 100 familii botanice) și se apreciază că numai 2% din toate speciile de plante cunoscute au fost cercetate în ceea ce privește conținutul lor în alcaloizi.

O plantă conține rareori un singur alcaloid: de obicei se întâlnesc în aceeași plantă mai mulți alcaloizi cu structură asemănătoare. Conținutul în alcaloizi al unei plante variază mult cu regiunea, clima și anotimpul. Multe plante tropicale, deși se dezvoltă normal, pierd facultatea de a sintetiza alcaloizi când sunt transplantate în regiuni cu climă temperată sau rece. Alte multe plante nu conțin alcaloizi. Din aceste fapte se poate conchide că alcaloizii nu îndeplinesc o funcțiune fiziologică de importanță vitală, în plante, cum îndeplinesc, de exemplu, hidrații de carbon, aminoacizii, grăsimile și purinele.

În plante, alcaloizii se găsesc ca săruri ale acizilor vegetali obișnuiți, cum sunt acidul citric, acidul malic, acidul tartric și acidul oxalic; în câteva plante, alcaloizii sunt însă legați de acizi specifici. Astfel se întâlnesc: acidul fumaric, in fumariță (Fumuria officinalis), acidul aconitic in omag (diverse specii de Aconilurn), acidul chelidonic în rostopască (Chelidonium majus) și în stirigoaie (Veratum album), acidul meconic în opiu și acidul chinic în coajă de china.

Pentru izolarea alcaloizilor se tratează planta mărunțită, sau extractul ei apos cu o bază (hidroxid alcalin sau amoniac), spre a pune în libertate alcaloidul din sărurile sale. Apoi se extrage soluția cu un dizolvant (eter, cloroform). În cazul alcaloizilor volatili, cum este nicotină, se folosește și distilarea cu vapori de apă. Mulți alcaloizi formează precipitate insolubile sau săruri greu solubile, cu unii reactivi caracteristici cum sunt: taninul, ferocianura de potasiu, acidul picric și alți nitro-derivați similari, clorura de platină, clorura de aur, iod-iodura de potasiu, indura dublă de potasiu și de bismut.

CAPITOLUL I

GENERALITĂȚI

I.1. ISTORIC

Încă din timpurile cele mai vechi, oamenii au cunoscut puternica acțiune fiziologică, toxică sau chiar curativă, a anumitor plante sau extracte de plante. Opiul, care este un material rășinos obținut din mac, era folosit în Orient în antichitate, ca somnifer. De asemenea, acțiunea antimalarică a cojii de cincona și efectul stimulant al frunzelor de coca erau cunoscute poporului Inca înainte de cucerirea spaniolă; poporul Inca locuia în regiunea tropicală muntoasă a Americii de Sud. Vechea medicină chineză folosea numeroase plante, printre care se număra și efedra. Toate popoarele cunosc acțiunea otrăvitoare puternică a mătrăgunei, a măselariței și a cucutei.

Izolarea principiilor active din plante a constituit o preocupare a științei chimice încă de la începuturile ei. Primul succes in aceasta direcție este semnalat in secolul al XVII-lea, când Dan Ludovici și Robert Boyle au izolat alcaloidul principal din opiu, magisterium opii, în stare impură. În secolul următor, Baume a studiat de asemenea această substanță. Începutul chimiei alcaloizilor se situează în momentul când alcaloidul din opiu a obținut în stare cristalizată (Derosne, 1804; Sertürner, 1806). În 1817, Sertürner a perfecționat metoda de izolare a acestui alcaloid, pe care l-a numit morfină, făcâind totodată observația importantă că el formează săruri cu acizii și este deci bazic.

Odată cunoscută metoda de izolare din plante, a urmat o perioada în care au fost descoperiți în succesiune rapidă numeroși alcaloizi.

Numele de alcaloizi (Meissner, 1818), oglindește interesul deosebit atribuit de primii cercetători caracterului bazic al acestorsubstanlode origine vegetală, producerea de compuși azotați fiind considerată pe vremea aceea ca un privilegiu al organismului animal. Singurul compus azotat bazic cunoscut la începutul secolului al XIX-lea era amoniacul; aminele simple au fost descoperite mai târziu (anilina în 1820, iar aminele alifalice abia în 1850). Se înțelege astfel pentru ce alcaloizii au fost considerați multă vreme ca reprezentanții unei categorii noi de compuși organici.

Pe măsură ce s-a intensificat cercetarea produșilor vegetali, s-au descoperit în plante si alți compuși bazici, aparținind color mai variate clase de compuși organici.

Noțiunea istorică de alcaloid face parte dintre acele concepte nechimice, care datează dintr-o epocă anterioară teoriei structurii și care, întocmai ca noțiunile de tanin și vitamină, nu pot fi puse de acord cu o clasificare logică a substanțelor organice, bazată pe teoria structurii. Menținerea noțiunii de alcaloid este totuși utilă din punct de vedere practic, având în vedere numărul mare de compuși azotați ce se găsesc în plante. Vom cuprinde sub denumirea de alcaloizi, numai compuși azotați de origine vegetală ca structură heterociclică, celelalte baze vegetale fiind tratate împreună cu analogii lor structurali. Clasificarea acestor compuși se va face, pe cât posibil, ținând seama de structura inelelor heterociclice din moleculele lor.

Cerodarea chimică a alcaloizilor a constituit în ultimii 150 ani și constituie încă o preocupare permanentă și vie a chimiștilor organicieni. Întocmai ca in clasa terpenoidclor și a steroidelor, studiul alcaloizilor, pe lângă marele interes pe care îl prezintă în sine, a condus și la descoperirea sau dezvoltarea multor reacții chimice de interes general. Mulți alcaloizi au structuri complicate a căror deslușire a constituit un prilej unic pentru experimentarea metodelor chimice și fizico-chimice celor mai avansate.

I.2. RĂSPÂNDIRE ȘI BIOGENEZĂ

Plantele producătoare de alcaloizi sunt mult răspândite. Cele mai multe fac parte dintre dicotiledonate, mai rar dintre monocotiledonale și criptogame.

Au fost izolați sau identificați în plante, până în prezent, peste o mie alcaloizi (din circa 100 familii botanice) și se apreciază că numai 2% din toate speciile de plante cunoscute au fost cercetate în ceea ce privește conținutul lor în alcaloizi.

Un anumit alcaloid nu apare, de obicei, decât într-o singură plantă sau în puține specii aparținând aceluiași gen botanic. Numai câțiva alcaloizi cu structură simplă se găsesc în plante aparținând unor specii mult diferite.

O plantă conține rareori un singur alcaloid: de obicei se întâlnesc în aceeași plantă mai mulți alcaloizi cu structură asemănătoare. Astfel, chinina și cinconina sunt însoțite, în coaja de chinină, de vreo alți douăzeci de alcaloizi deosebindu-se numai puțin între ci ca structură. Asemenea familii de alcaloizi apar și în frunzele de coca, în tutun și în alte plante, după cum se va vedea mai departe.

Conținutul în alcaloizi al unei plante variază mult cu regiunea, clima și anotimpul. Multe plante tropicale, deși se dezvoltă normal, pierd facultatea de a sintetiza alcaloizi când sunt transplantate în regiuni cu climă temperată sau rece. Alte multe plante nu conțin alcaloizi. Din aceste fapte se poate conchide că alcaloizii nu îndeplinesc o funcțiune fiziologică de importanță vitală, în plante, cum îndeplinesc, de exemplu, hidrații de carbon, aminoacizii, grăsimile și purinele. (Aceeași observație este valabilă si pentru terpenoide care, de asemenea, apar numai sporadic în regnul vegetal.)

Plantele folosesc ca materii prime, pentru sinteza alcaloizilor, aminoacizi naturali sau produși de degradare biochimică ai acestora, cum sunt aminele biogene si aldehide provenite din decarboxilarea oxidantă a aminoacizilor. În biosinteza alcaloizilor joacă un mare rol reacția Mannich, la care participă o amină, o aldehidă și un compus capabil să ia parte la o condensare aldolică sub formă de componentă metilenică.

Stare naturala, izolare. Alcaloizii sunt localizați, de cele mai multe ori, în anumite organe ale plantei, frunze, semințe, rădăcini sau coajă.

În plante, alcaloizii se găsesc ca săruri ale acizilor vegetali obișnuiți, cum sunt acidul citric, acidul malic, acidul tartric și acidul oxalic; în câteva plante, alcaloizii sunt însă legați de acizi specifici. Astfel se întâlnesc: acidul fumaric, in fumariță (Fumuria officinalis), acidul aconitic in omag (diverse specii de Aconilurn), acidul chelidonic în rostopască (Chelidonium majus) și în stirigoaie (Veratum album), acidul meconic în opiu și acidul chinic în coajă de china.

Pentru izolarea alcaloizilor se tratează planta mărunțită, sau extractul ei apos cu o bază (hidroxid alcalin sau amoniac), spre a pune în libertate alcaloidul din sărurile sale. Apoi se extrage soluția cu un dizolvant (eter, cloroform). În cazul alcaloizilor volatili, cum este nicotină, se folosește și distilarea cu vapori de apă. Mulți alcaloizi formează precipitate insolubile sau săruri greu solubile, cu unii reactivi caracteristici cum sunt: taninul, ferocianura de potasiu, acidul picric și alți nitro-derivați similari, clorura de platină, clorura de aur, iod-iodura de potasiu, indura dublă de potasiu și de bismut.

I.3. TIPURI DE ALCALOIZI

ALCALOIZI CU NUCLEU PIROLIDINIC

Higrina C8H15ON

Alături de higrină se formează în această reacție și cuschigrină, prin condensarea a două molecule de amino-aldehidă, cu o moleculă de acid aceton-dicarboxilic.

Cuschigrina C13H24ON2

ALCALOIZI CU NUCLEU PIPERNIDIC SAU PIRIDINIC

Alcaloizii diu cucută

În cucută (Conium maculatum), îndeosebi in semințele acestei planle, se găsesc, sub formă de săruri cu acidul malic și cu acidul cafeic, mai multi alcaloizi, anume: coniina, N-metilconiina, conhidrina, pscudoconhidrina și y-coniceina.

Coniina C8H17N

Coniina a fost găsită în multe alte plante, ca pătrunjelul câinelui (Acthusa cynapium), rodul pământului (Arum maculatum), Arisarum vulgare și Caladiuin bulbosum.

Alcaloizii monociclici din scoarța rădăcinii de rodiu.

O structură asemănătoare cu a coniinei au cei doi alcaloizi secundari din scoarța rădăcinii de rodiu.

Alcaloidul din ricin

Ricinina C8H8O2N2 se izolează din semințele și din plantele tinere de Ricinus communis. Toxicitatea mare a semințelor de ricin nu se datorește decât în parte ricininei; planta mai conține o toxină vegetală proteică, ricina.

ALCALOIZI CU UN INEL PIRIDINIC LEGAT DE UN INEL PIROLIDINIC SAU PIPERIDINIC

Nicotina, principalul alcaloid din tutun (diferite specii de Nicotiana, din familia solanaceelor, printre care cele mai importante sunt N. tabacum și N. rustica, ambele cultivate), este insoțită în plantă de alți alcaloizi ce apar in cantități mult mai mici.

Nicotina se găsește în frunzee de tutun sub forma sărurilor cu acizii citric și malic.

Nicotina C10H14N2

ALCALOIZI DIN GRUPA TROPANULUI

Alcaloizi din grupa tropanului. În diferite specii de plante din familiile solanaceelor, convolvulacevolvulaceelor, dioscoreaceelor și eritroxilaceelor s-au izolat vreo 25 de alcaloizi, care au cu toții compoziția unor esteri și dau la hidroliză un acid și un amino-alcool. Amino-alcoolii izolați derivă de la amina terțiară biciclică, tropanul.

Fig. 1 – Tropanul

Amino-alcoolii se deosebesc între ei prin conținutul de oxigen. Toți dervații tropanului găsiți până acum în natură posedă o grupă hidroxil în poziția 3. Alte grupe OH pot exista în pozițiile 6 și 7. Între aceste două poziții din urmă se poate închide un inel epoxidic. În unii alcaloizi apare o grupă COOH în poziția 2. În toți alcaloizii naturali din această grupă, hidroxilul din poziția 3 este esterificat.

Alcaloizii din solanacee. În unele specii de solanacee, cum sunt mătrăguna (Atropa belladonna), măselarița (Hyoscyamus niger) și ciumăfaia sau laurul porcesc (Datura stramonium) se găsesc mai mulți alcaloizi înrudiți între ei, printre care cei mai importanți sunt atropina, racemică, izomerul ei optic activ levogir, hiosciamina, și scopolamina levogiră.

Proprietățile fizice, chimice și fiziologice ale acestor alcaloizi sunt mult asemănătoare. Separarea lor se efectuează cel mai bine prin cristalizarea fracționată a cloroauraților.

Atropina și hiosciamina. Hiosciamina C17H23O3N este esterul tropinei cu acidul (—)-tropic; atropină este esterul aceluiași amino-alcool cu acidul (+-)-tropic. Hiosciamina este forma în care apare aicaloidul în plante; atropina se formează din hiosciamină, prin racemizare. Aceasta se produce ușor în cursul operațiilor de izolare. S-a dovedit însă că și atropina se găsește în cantități mici în plante.

Atropina și hiosciamina au fost reconstituite, prin esterificarea tropinei cu acizii respectivi.

Fig. 2 – Atropină, Hiosciamină

Se numesc tropeine, produșii sintetici obținuți prin esterificarea tropinei cu alți acizi, de ex. cu acid benzoic, mandelic sau benzilic. Acțiunea lor fiziologică este puțin deosebită de a atropinei.

Tropina C8H15ON, este este o bază terțiară, conținind o grupă N-metil și un hidroxil alcoolic. Prin oxidare blânda, tropina trece în cetona respectivă, tropinona. Aceasta dă prin condensare cu benzaldehidă un derivat diben- zilidenic, iar sub acțiunea acidului azotos formează un derivat diizonitrozo; ea conține deci două grupe CH2 adiacente carbonilului.

Fig. 3 – Tropina și tropinona

Atropina exercită o puternică acțiune asupra sistemului nervos părăsimpatic. Ea produce o relaxare a mușchilor netezi, de aceea este utilizată ca medicament antispastic. Un inconvenient al utilizării atropinei ca medicament este acțiunea asupra sistemului nervos central, scăderea secreției gastrice și a glandelor salivare și sudoripare. În doze mari, atropina esle puternic toxică. Hiosciamina are proprietăți fiziologice asemănătoare, dar mai puternice. În cantitate foarte mică, atropina provoacă o dilatare a pupilei (acțiune midriatică), o reacție biologică ce servește pentru recunoașterea acestui alcaloid.

Scopolamina C17H21O4N, este un alcaloid de asemenea mult răspândit în solanacee. Prin hidroliză alcalică sau acidă, molecula scopolaminei se desface în acid tropic și un amino-alcool, analog tropinei, scopina. Scopina nu se obține pură decât atunci când hidroliza se face în condiții blânde, în mediu neutru, cu lipază. Acizii izomerizează scopina în scopolină, cu un inel oxidic între C3 și C6.

Fig. 4 – Scopolamina și scopolina

Scopolamina naturală este levogiră; prin hidroliza blândă, ea trece în scopină (inactivă) și în acid (-) – tropic. Scopolamina se recemizează ca și hiosciamina, cu mare ușurință.

Alcaloizii din frunzele de coca. Principalul alcaloid din frunzele de Erythroxylon coca, un arbust originar din regiunea muntoasă a Americiin de Sud, este cocaina C17H21O4N, un dublu ester, cu alcool metilic și cu acid benzoic, al unui hidroxi-amino-acid.

Frunzele de coca serveau încă din vechime, indienilor din America de Sud ca stimulent și excitant. Cocaina este un anestezic întrebuințat înainte în medicină. Ea are un efect paralizant asupra nervilor periferici, ceea ce produce o senzație de euforie. În doze mari, sau repetate, cocaina este toxică.

Stereochimia alcaloizilor din grupa tropanului. Sistemul ciclic al tropanului sau N-metil-derivatuI conține atomii repartizați în patru planuri, dintre care trei se întretaie în dreapta ce trece prin C1 și C5. Cei doi atomi de carbon asimetrici, C1 și C5 din tropan au structură identică. Tropanul este deci o forma mezo, optic inactivă.

Tropanul poate exista în două forme conformaționale, baie și scaun. Aceste forme se transformă însă ușor una în alta (transformarea necesită o energie do activare mică), așa că ele nu pot fi izolate; în soluție cele două forme sunt în echilibru:

Fig. 5 – Tropan formă baie și tropan formă scaun

Alcaloizii din rădăcina de rodiu. Alcaloidul principal din scoarța rădăcinii de rodiu este pseudopelletierina sau N-metilgranatonina C9H15ON.

Structura acestui alcaloid seamănă mult cu a tropinei, sau, mai exact, cu a tropinonei și anume este un omolog ciclic superior al acesteia.

CAPITOLUL II

ALCALOIZI CU NUCLEU TROPANIC

II.1. STRUCTURA CHIMICĂ

ALCOOLI TROPANICI ACIZI ORGANICI

ALCALOIZI TROPANICI

II.2. PROPRIETĂȚI FIZICO-CHIMICE

ALCALOIZI CU NUCLEU TROPANIC

Proprietăți fizico-chimice:

Sunt solide, cristalizate (ex. scopolamina este un lichid vâscos), incolore, inodore și amare;

În timpul extractiei, racemizeaza la cald (hiosciamina levogira rezultând atropina racemică);

Sunt insolubile în apă (ex. scopolamina) dar sunt solubile în alcool, cloroform, eter, benzen, acetona, etc.;

În mediu bazic sau acid esterii sunt hidrolizați;

Formează împreună cu acizii anorganici săruri solubile în apă și solvenți polari dar insolubile în solvenți apolari.

Extracție:

Deoarece sunt esteri se folosesc metode blânde de extracție cum ar fi agitarea la rece:

cu solventi polari a pv acidulat rezultând alcaloizi sare

cu solventi nepolari a pv alcalinizat rezultând alcaloizi bază.

II.3. REPREZENTANȚI

Hiosciamina (Hyoscyamus niger, Atropa belladona, Datura stramonium – Solanacee)

Atropina (Atropa belladona, Datura stramonium – Solanacee)

Fig. 5 Hiosciamina și atropina

Atropina este unul din cele mai vechi medicamente cunoscute și utilizate. Ca alcaloid, prezent în plante (Atropa belladonna și Datura stramonium), era cunoscută în India și Roma antica și ulterior în Evul Mediu. Indienii se foloseau de fumul produs de arderea radacinilor și frunzelor de laur (Datura stramonium) pentru a trata astmul bronșic, fapt observat de colonitii englezi și introdus în terapeutica Europei veacului al XIX-lea. În timp, s-a dezvoltat o întreagă gamă de medicamente blocante ale receptorilor colinergici muscarinici, numite medicamente parasimpatolitice. Unele din utilizările atropinei au devenit neinteresante, altele au fost preluate de alte atropinice, dezvoltate special în acest scop. Însă, rămân în continuare, efecte ale atropinei ce nu pot fi înlocuite prin alte medicamente.

Medicamentele parasimpatolitice cuprind un grup de substanțe chimice naturale, de semisinteză sau sintetice, ce blochează receptorii muscarinici. În principiu, blocarea acestor receptori are efecte asemanatoare diminuării sau înlăturării tonusului parasimpatic al organismului.

Acțiuni și utilizări

acțiune la nivelul SNV

acțiune parasimpatolitică: inhibă fixarea Ach pe receptori

relaxarea musculaturii netede

Acțiunea atropinei asupra organelor cavitare – determină relaxarea musculaturii propulsive și creșterea tonusului sfincterelor. Efectul este bine demonstrat asupra aparatului urinar, calice, bazinet, uretere și vezica urinară, și permite utilizarea medicamentului pentru tratamentul colicilor renale sau al spasmelor vezicale aparute în cursul infecțiilor urinare sau al unor manevre urologice. Îngreunarea golirii vezicii urinare poate fi însă cauzată de glob vezical, în special la bolnavii cu adenom de prostată, boală în care medicamentul este contraindicat. Asupra vezicii biliare, efectele sunt probabil neglijabile, astfel încat utilizarea medicamentului pentru tratamentul colicilor biliare este probabil discutabilă. Chiar dacă uterul este inervat colinergic, atropina practic nu influențează motilitatea uterină.

scăderea secreției glandelor exocrine

Atropina are proprietăți antispastice, în dureri determinate de mișcări peristaltice puternice: gastrite, ulcer, enterocolite, colici intestinale, biliare, renale, incontinență urinară, etc.

Actiunea atropinei asupra aparatului digestiv. La nivelul aparatului digestiv efectele atropinei sunt multiple.

La nivelul stomacului, inhibă secreția clohidropeptică și motilitatea. Este inhibată mai mult secreția bazală, decat secreția provocată. Scade, în principal, secreția produsă în faza cefalică, mai puțin cea produsă în faza gastrică și foarte putin cea din faza intestinală.

Acțiunea atropinei asupra intestinului. Atropina scade motilitatea propulsivă, crește tonusul sfinterelor și scade secreția intestinală. Scaderea motilitatii digestive este mai intensă decât scăderea secreției glandelor intestinale.

Atropina este utilă:

– în prevenirea răului de mișcare – acțiune antiemetică;

– la nivelul ochiului – midriază (în colire – 0,5%). Este contraindicată la pacienții cu glaucom.

Acțiunea atropinei asupra ochiului. Atropina determină scăderea secreției lacrimale, relaxarea mușchiului circular al irisului și al mușchiului ciliar și creșterea presiunii intraoculare. Efectele sunt prezente numai la dozele terapeutice mari, în cazul administrării sistemice, dar sunt intense și persistă mai mult de 7 zile, în cazul administrarii locale, prin instilații conjunctivale. Relaxarea mușchiului circular al irisului determină midriaza, care de obicei este cauzată de fotofobie. Midriaza însoțită de paralizia mușchiului ciliar este utilă pentru examenul fundului de ochi.

Atropina este folosită pentru scăderea secreției glandelor exocrine: salivare, sudoripare, bronșice, lacrimale dar și pentru diminuarea secreției gastrice.

Acțiunea atropinei asupra inimii:

brahicardie: – doze mici;

tahicardie – doze mari;

în tratamentul inițial al infarctului miocardic.

Acțiunea atropinei asupra cordului. Atropina crește frecvența sinusală, producând tahicardie, creșe excitabilitatea fibrelor miocardice, crește viteza de conducere atrioventriculară, crește contractilitatea fibrelor atriale și diminuează intensitatea reflexelor vagale. Toate aceste efecte sunt prezente numai la nivelul atriilor și porțiunii superioare a joncțiunii atrioventriculare, restul cordului nefiind inervat vagal. În general, la doze terapeutice, efectele atropinei asupra cordului nu sunt atât de importante, încât să produca modificari ale tensiunii arteriale. Tahicardia constă în creșterea frecvenței cardiace de repaus, dar nu și a frecvenței maximale de efort.

Dozele mari produc întotdeauna tahicardie.

Acțiunea atropinei asupra vaselor sanguine. Atropina produce în doze mari vasodilatație. Mecanismul este neprecizat, dar se apreciază în general ca vasodilatația este o modalitate de creștere a termolizei, compensator scăderii termolizei, ca urmare a scăderii secreției sudorale.

Alte acțiuni ale atropinei:

stimulează centrul respirator;

produce excitație avansată în doze crescute;

antidot în intoxicații cu parasimpatomimetice (doze mari) – pilocarpina, muscarina, ciuperci din genul Amanita, insecticide organofosforice.

Posologie. Atropina este unul din medicamentele utilizate încă din antichitate, inițial sub forma unor preparate din plante care conțin atropină, ulterior sub forma atropinei pure. Substanța fiind puțin solubilă în apă de obicei se utilizează sub formă de săruri (sulfat, clorhidrat, metonitrat, etc). Pentru efecte sistemice, medicamentul se poate administra pe cale orală sau injectabilă intravenos sau subcutanat doza variind în general 0,3 mg – 1 mg, pentru o dată, fără a se depăși 2 mg/zi, indiferent de calea de administrare. Există comprimate de atropina, soluție buvabilă de atropină și solutii injectabile de atropină, de obicei în concentrație de 0,1%.

Preparatele pe bază de beladonă (pulbere, tinctură sau extract) sunt astăzi mai puțin utilizate.

Scopolamina (Scopolia carniolica, Datura innoxia, Duboisia sp. – Solanacee)

Fig. 6 – Scopolamina

Un alt alcaloid cu proprietăți parasimpatolitice clasice este scopolamina, care se găsește în plante, precum Hyosscyamus niger sau Scopolia carnicola. Chimic, scopolamina este esterul acidului tropic cu scopina, o bază organică care diferă de tropină numai prin faptul că are o punte de oxigen între atomii de carbon din poziția 6 și 7. La fel cu atropina, scopolamina blochează neselectiv toți receptorii muscarinici, dar străbate cu mai mare ușurință decât atropina membranele biologice, inclusiv bariera hematoencefalică, ceea ce și confera unele particularități.

Scopolamina are acțiune parasimpatolitică și sedativă.

Scopolamina este considerată un medicament eficace în tratamentul răului de mișcare, probabil datorită intervenției unor mecanisme muscarinice nervos-centrale în producerea acestui fenomen. De asemenea poate produce tulburări de memorie și învățare. Acest efect este bine documentat în farmacologia experimentală. Pe modele animale de învățare, scopolamina deteriorează capacitatea de învățare și memorizare a animalelor de laborator, dacă este administrată înaintea antrenamentelor, dar nu are efect dacă este administrată la mai mult de 6 ore după antrenament, sugerând implicarea unor receptori muscarinici nervos-centrali în procesul de achiziție a datelor, dar nu și în procesele de recall (apel la datele memorizate).

Chiar la doze terapeutice scopolamina deprimă sistemul nervos central, producând sedare, amnezie, stare de oboseala și somn fără vise, cu scăderea duratei somnului rapid (REM), fenomene care pot fi utile terapeutic, dacă se folosește medicamentul ca preanestezic. Uneori, produce o stare de euforie, ceea ce face ca sopolamina să producă uneori dependență. În prezența durerii, însă, scopolamina stimulează sistemul nervos central, producând stări de excitație, agitatie psihomotorie, halucinații, delir, destul de asemanatoare cu cele produse de atropină.

Scopolamina poate fi administrată practic pe orice cale de administrare, injectabilă subcutanat sau intravenos, orala, transdermică sau oculară. În fapt, scopolamina reprezintă o alternativă la atropină.

Acțiuni:

parasimpatolitică – mai slabă;

sedativă, hipnotică, amnezică;

potențator neuroleptice, antiparkinsoniene;

în asociere – în specialități antialgice;

stimulent al respirației;

antiemetică – în prevenirea simptomelor legate de răul de mișcare;

efecte secundare: atropinice, somnolență.

Produse farmaceutice (bromhidrat, clorhidrat de scopolamină, bromură de butilscopolamoniu):

BUSCOPAN (drajeuri 10 mg, soluție injectabilă);

SCOBUT (comprimate)

SCOBUTIL (comprimate 10 mg, supozitoare, comprimate fiole);

SCOBUTIL COMPUS (comprimate, supozitoare);

USCOSIN (comprimate).

Cocaina

Fig. 7 – Cocaina și lidocaina

proprietăți anestezice locale;

înlocuitori de sinteză – lidocaina.

Cocaina este un drog stimulant puternic, care provoacă dependență, obținut din frunzele plantei cocă, originară din America de Sud.

În timpuri străvechi, populația nativă a Americii de Sud folosea coca în scopuri religioase și medicale, pentru a combate oboseala, foamea și a spori rezistența. Conchistadorii spanioli au interzis coca la început, dar apoi au observat că populația nativă nu dădea randament la muncile de agricultură și în minele de aur fără a o consuma, așa că au început să o distribuie muncitorilor de 3-4 ori pe zi.

Spaniolii au adus coca în Europa, unde aceasta a fost folosită doar ocazional până în secolul XIX. Ingredientul activ din planta de coca a fost identificat în anul 1859, iar Sigmund Freud a realizat experimente cu cocaină în ultima parte a secolului XIX. Apoi, doctorii au început să o prescrie ca antidot pentru dependență de morfină, dar unii pacienți deveneau dependenți de ambele substanțe.

Cocaină are un efect stimulant puternic asupra sistemului nervos central, deoarece crește nivelul de dopamină din creier (dopamina controlează starea de plăcere din creier).

Acțiuni și utilizări:

anestezic local de suprafață – blocarea schimbului ionic de-a lungul membranei neuronale, cu întreruperea propagării potențialului de acțiune ce corespunde mesajului senzitiv;

ORL, stomatologie;

doze mici – stimulare SNC, crește frecvența cardiacă;

doze mari – deprimare SNC, stop cardiac;

Cocaina reprezintă un model structural pentru alte anestezice;

FRX: COCAINI HYDROCHLORIDUM, anestezic de contact, stupefiant (VENENA)

stupefiant (cocainomanie): farmacodependență;

Faza I: senzație de euforie, stimulare intelectuală, hiperactivitate, diminuarea senzației de oboseală, insomnie, anorexie (amfetamine);

Faza II: utilizare cronică – intoxicație – confuzie mentală, accese depresive, psihoză, tulburări cardiovasculare – toleranță și dependență;

Metabolizare:

benzoilecgonina (BEG), esterul de metil-ecgonină (EME);

în prezența alcoolului se formează un derivat particular, toxic, numit cocaetilena.

Forma: Se găsește sub formă de pulbere albă, floconoasă și cristalină.

Efectele cocainei: Cocaina are efect anestezic asupra terminațiilor libere nervoase de la nivelul mucoaselor și plăgilor. Înainte cocaina era folosită ca anestezic local.

Cocaina are efect imediat asupra întregului corp. Acționează ca anestezic local și ca stimulent puternic pentru creier, deoarece mimează creșterea nivelului de adrenalină. Adrenalina este generată ca răspuns natural al corpului la situații de stres.

Folosită în cantități mici, îl face pe consumator să se simtă euforic, plin de energie, vorbăreț și cu simțurile ascuțite (văz, auz, atingeri). Cocaină reduce temporar nevoia de a dormi și de a se hrăni. Folosită în mod regulat, cocaina provoacă schimbări majore în creier, mai ales în sistemul responsabil de satisfacție, ceea ce duce la dependență.

Simptome ale abuzului de cocaină

Printre efectele fizice pe termen scurt ale abuzului de cocaină se numără: vase de sânge contractate, pupile dilatate, creșterea temperaturii corporale, a pulsului și a tensiunii.

Consumatorii înrăiți de cocaină pot suferi de ''psihoza cocainei", cu efecte cum ar fi paranoia, confuzie, depresie, halucinații. Persoanele dependente de cocaină își pot pierde simțul rațiunii (nu se mai poate discuta cu ei), devin violente, au senzația că au gândaci sub piele, suferă de tremurături, vertijuri, contracții musculare.

Folosirea cocainei crează impresia creșterii performanței (la școală sau la serviciu), urmată de scăderea drastică a acesteia. Dependența de cocaină poate fi foarte scumpă și poate astfel incita la comiterea de ilegalități pentru procurarea de bani care să susțină dependența. Dependența distruge relațiile cu prietenii și familia.

Riscuri pentru sănătate

Abuzul de cocaină poate provocă dureri de cap și grețuri. Cocaină scade apetitul, de aceea consumatorii cronici se expun și riscului malnutriției. În plus, pot apărea atacuri de cord și accidente vasculare, ce pot cauza moartea imediată.

Efectele resimțite după consum pot varia în funcție de modul de administrare a cocainei. Prizarea acesteia duce la pierderea simțului olfactiv, sângerări nazale, probleme cu înghițitul, răgușeala, un nas care curge în permanență. Injectarea cocainei poate declanșa reacții alergice severe, pe lângă riscul crescut de a contracta SIDA, hepatită C și alte boli cu transmitere prin sânge.

Efectele fizice ale consumului abuziv sau pe termen lung pot fi neurologice, cardiovasculare și respiratorii:

Dureri de cap

Convulsii

Episoade epileptice

Comă

Infarct

Boli cardiace

Aritmii

Dureri în piept

Tensiune

Atacuri de cord

Endocardita – infecție a inimii

Boli ale plămânilor

Dificultăți de respirație

Bronșita cronică

Alterarea țesuturilor pulmonare

Cedarea plămânilor

Stop respirator

Moarte

Efecte psihologice

Iritabilitate, instabilitate emoțională

Halucinații auditive

Furnicături

Psihoză

Efecte asupra aparatului reproductiv

Disfuncții sexuale

Dereglări menstruale

Infertilitate

Pericole în timpul sarcinii

Avort, naștere prematură, copii născuți morți

Apariția sevrajului la nou-născut

Malformații

Simptome de sevraj

Sevrajul de la cocaină se manifestă prin anxietate, depresie, iritabilitate, oboseală cronică, paranoia. Se resimte o nevoie incontrolabilă de a consuma din nou. Este posibilă instalarea unui comportament compulsiv și repetitiv, cum ar fi repetarea la nesfârșit a unor mișcări ciudate. Pot apărea și depresia severă, delirium și sindromul psihozei paranoide toxice.

II.4. FARMACOLOGIE

Derivați tropanici – acțiune parasimpatolitică – acțiune antagonistă la nivelul receptorilor colinergici muscarinici – atropina:

Inhibă secrețiile la nivelul glandelor exocrine: bronșice, gastrice, salivare, pancreatice, lacrimale, sudoripare;

Relaxează musculatură netedă: bronhodilatație, spasmoliza musculaturii organelor;

Midriază – dilatează pupila, reduce tonusul sfincterului pupilar;

Efecte SNC: prin creșterea dozei duce la excitare urmată de deprimare;

Scopolamina: profilaxia kinetozelor – răul de mișcare – inhibă centrii vestibulari, sedare;

Tratament simptomatic în boala Parkinson;

Toxicitate:

SNC – agitație motorie, dezorientare, halucinații;

SNP – constipație, uscăciunea gurii, tahicardie, hipertermie.

În intoxicațiile cu atripina, drept antidot se folosesc: pilocarpina și d-tubocarpina.

Atropina este folosită ca antidot în intoxicațiile cu: pilocarpină, muscarină, inhibitorii acetil – colinesterazei (insecticid organo-P, fizostigmina).

Fig. 8 – Atropina

Derivați pseudotropanici: cocaina

Anestezic local – întrerupe propagarea mesajului senzitiv – blochează schimbul ionic de la nivelul celulelor nervoase prin blocarea ionilor de Na);

Induce tahicardie, vasoconstricție, HTA, hipertermie, midriază prin mecanism simpatomimetic indirect;

Stimulează SNC în doze scăzute – dezinhibare, euforie, hiperactivitate, diminuarea senzației de oboseală urmată de depresie în doze crescute prin depleție de catecolamine (prin depleție se produce în scurt timp deprimarea generală și dependența psihică intensă, inhibă recaptarea dopaminei, a noradrenalinei de către neuronii presinaptici).

Abuzul este asociat cu patologia vasculară – spasme și hemoragii

Fig. 9 – Cocaina

CAPITOLUL III

PRODUSE VEGETALE CU ALCALOIZI TROPANICI

III.1. PRODUSE VEGETALE CU ALCALOIZI TROPANICI

BELLADONNAE FOLIUM, B. RADIX

HYOSCYAMI FOLIUM

STRAMONII FOLIUM

DATURAE INNOXIAE HERBA

SCOPOLIAE RHIZOMA

MANDRAGORAE RADIX

COCAE FOLIUM

BELLADONNAE FOLIUM, BELLADONNAE RADIX

(Atropa belladonna – Solanaceae)

Fig. 10 – Belladonae folium în natură

Fig. 11 – Belladonae folium – reprezentare botanică

Este o plantă peren cu rizom și rădăcini mari. Are frunze eliptice, geminate – acuminate margine întreagă, peri pe fața inferioară.

Flori – campanula violet / galben brun. Fructe – bace negre.

Compoziție chimică:

– Alcaloizi tropanici: frunze 0,3-0,6%, rădăcini 0,3-1%, flori 0,4-0,7%, fructe 0,65%, semințe 0,8%

hiosciamina (90%) – atropină, scopolamină (2-5%)

atroscină ( scopolamina), apoatropină, aposcopolamină, beladonină

Fig. 12 – Hiosciamina, atropina, scopolamina, beladonina

baze pirolice și pirolidinice: N-metil pirolina, N-metil pirolidina, belaradina (cuscohigrina)

Fig. 13 – N-metil pirolidina, N-metil pirolina, Belaradina

cumarine – în frunze: scopoletozida, umbeliferona

Fig. 14 – Scopoletozida

flavonozide – derivate de kemferol și cvercetol

substanțe minerale (12-15%)

Acțiuni și utilizări:

atropina, hiosciamina – acțiune parasimpatolitică

relaxarea musculaturii netede – are proprietăți antispastice, antiemetice;

scăderea secreției glandelor exocrine.

belaradina – anticonvulsivant

în Parkinson, sechele postencefalice.

Toxicitate:

intoxicații: 2-5 bace la copii, 10-20 la adult

simptomatolgie: înroșirea feței, uscăciunea gurii și mucoaselor, sete intensă, accelerarea pulsului, midriază, halucinații, comă, delir, moarte;

antidot – neostigmină

DL atropină: adulți – 0,08 – 0,10g, copii – 0,01-0,02g

Forme farmaceutice:

– pulbere, tinctură, extract moale și uscat.

Conform FR X putem regăsi următoarele forme farmaceutice:

BELLADONNAE FOLIUM –min. 0,3% AT/ hiosciamină;

EXTRACTUM BELLADONNAE SICCUM min. 0,15% AT;

TINCTURA BELLADONNAE – 0,003% AT;

SIRUPUS BELLADONNAE – din tinctură și sirop simplu;

ATROPINI SULFAS;

SCOPOLAMINI HYDROBROMIDUM.

Asocieri:

– pentru tuse: codeină, codetilină, efedrină, ulei de eucalipt, tinctură de aconit;

– pentru astm: efedrină, lobelină, teofilină;

– pentru constipație – extract de boldo, crușân, sena, revent;

– pentru aciditate gastrică – antiacid;

Produse farmaceutice:

alcaloizi totali: DISTONOCALM (comprimate), CALMOGEN (capsule);

extracte sau tincturi: CALMOGASTRIN (comprimate), TUSOMAG (sirop)

atropina: ATROPINĂ SULFURICĂ (fiole 1ml/ 0,1%, 0,025%), MORFINĂ – ATROPINĂ (fiole), LAXATIN (drajeuri), CARBOCIF (comprimate)

HYOSCYAMI FOLIUM

(Hyosciamus niger, măselariță, Solanacee)

Fig. 15 – Măselariță în natură

Este o specie anuală sau bienală cu miros neplăcut, rădăcini cilindrice, acoperită cu peri glandulari lipicioși.

Frunzele bazale sunt petiolate iar cele superioare sesile și amplexicaule.

Florile sunt bisexuate, cime axilare, C – tubuloasă – 5 lobi galben brun cu nervuri violete.

Fructul este o capsulă operculată (pixidă).

Fig. 16 – Forma botanică

Compoziție chimică

alcaloizi tropanici (0,05-0,1%);

hiosciamina, scopolamina (1:1).

Acțiuni și utilizări:

scopolamina – acțiune depresivă asupra SNC

efecte ușor hipnotice

antispastică

Hyoscyami folium – țigări antiastmatice

tinctură, extract uscat, Oleum Hyoscyami – reumatism și analgezic în nevralgii

STRAMONII FOLIUM

(Datura stramonium, ciumăfaie, laur porcesc, Solanaceae)

Fig. 17 – Ciumăfaie în natură

Plantă anuală cu tulpini ramificate dihotomic.

Frunze oval – triunghiulare, sinuat – dințate, limb galabru, peri rari la nivelul nervațiunilor.

Flori mari solitare – C – albă, tubuloasă, plisată, 5 lobi; K – plisat.

Fruct – capsulă valvicidă spinoasă.

Fig. 18 – Reprezentare botanică

Compoziție chimică:

– alcaloizi tropanici (0,1-0,5%)

– hiosciamina (75%) și scopolamina (25%)

– apoatropina, norscopolamina, genhiosciamina, genscopolamina

– baze volatile – N-metil pirolina, N-metil pirolidina

Acțiuni și utilizări:

pulbere, țigări antiastmatice – în afecțiuni ale căilor respiratorii

plantă toxică.

DATURAE INNOXIAE HERBA

(Datura inoxia, laur păros, Solanaceae)

Fig. 19 – Datura inoxia în natură

Datura inoxia este o plantă anuală cu tulpini rampificate.

Frunzele sunt cordate asimetric, au margine întreagă și puternic pubescentă.

Florile sunt mari, solitare: C – albă, tubuloasă, plisată, 10 lobi, K – plisat.

Fructul este o capsulă valvicidă spinoasă.

Fig. 20 – Reprezentare botanică

Compoziție chimică:

– alcaloizi tropanici (0,1-0,5%):

– scopolamina (75%), hiosciamina (14-20%);

– norscopolamina, apoatropina, aposcopolamina.

– baze pirolidinice: belaradina (cuscohigrina)

– flavonoide, aminoacizi, acid clorogenic.

Acțiuni și utilizări:

materie primă pentru extragerea industrială a scopolaminei.

SCOPOLIAE RHIZOMA

(Scopolia carniolica, mutulică, Solanaceae)

Fig. 21 – Scopolia carniolica în natură

Plantă perenă cu rizom gros orizontal.

Frunzele sunt alterne, eliptice, întregi.

Florile au corola tubuloasă, brun roșcată, violet pe exterior și galben pe interior.

Fructul este o capsulă operculată, K persistent.

Fig. 22 – Forma botanică

Compoziție chimică:

– alcaloizi cu nucleu tropanic (0,05-0,95%): hiosciamină, scopolamină

– baze volatile N-metilpirolidinice: belaradină (cuscohigrină)

Fig. 23 – Cuscohigrină

materie primă pentru extragerea industrială a alcaloizilor tropanici.

Scopolia tangutica

în rădăcini – alcaloizi cu nucleu tropanic: anisodina, anisodamina

Anisodamina – stimulent SNC

– parasimpatolitic – antispastic (enterite acute)

– acțiune capilarodilatatoare

Fig. 24 – Anisodamina

Anisodina – deprimant SNC

– în cefalee, sechele după AVC

Fig. 25 – Anisodina

MANDRAGORAE RADIX

(Mandragora officinarum/ Solanaceae)

Fig. 26 – Mandragora officinalis

Are formă bifurcată iar rădăcina acestei plante evocă picioarele unui corp omenesc.

Compoziție chimică:

– alcaloizi cu nucleu tropanic: hiosciamină, scopolamină;

– alcaloizi pirolidinici: cuscohigrină.

Acțiuni:

– antispastică, analgezică, hipnotică;

– afrodisiacă;

– preparate homeopate.

COCAE FOLIUM

(Erythroxylon coca, arborele de coca, Erythroxylaceae)

Erythros = rușu; Xylon = lemn

Fig. 27 – Cocae folium

Acest arbust este originar din zonele tropicale și subtropicale ale Americii de Sud. Este cultivat în regiunea Anzilor (Peru, Bolivia, Columbia):

–E. coca var. coca – Cordilieri – Peru, Bolivia

–E. novogranatense var. novogranatense – Columbia, Venezuela

–E. novogranatense var. truxillense – Peru și Ecuador

Frunzele sunt ovale, glabre, membranoase. Au două linii arcuate pe fața inferioară așezate pe ambele părți ale nervurii principale.

Gustul frunzelor proaspete este amar. Mirosul devine aromat după uscare. Prin masticare determină o senzație de anestezie a limbii și mucoaselor.

Florile sunt pentamere albe iar fructele sunt roșii.

Fig. 28 – Formă botanică

Compoziție chimică:

Alcaloizi (2%):

alcaloizi pirolidinici (higrine: cuscohigrina);

alcaloizi cu nucleu piridinic + pirolidinic (nicotina);

alcaloizi tropanici: cocaine, cocamine.

Tanin, acid clorogenic, flavonozide, ulei volatil cu salicilat de metil, triterpene.

Acțiuni:

anestezic local: ORL, stimulare SNC, vasoconstricție (simpato – mimetic)

Poate cauza necroze locale prin prizare. Dozele mari conduc la stop cardiac.

Se folosește ca model pentru anestezicele de sinteză.

Actualmente cocaina este sub legislație restrictivă producerea, trficul și consumul ei fiind grav sancționate.

III.2. ANALIZA PRODUSELOR CU ALCALOIZI CU NUCLEU TROPANIC

ANALIZA PRODUSELOR CU ALCALOIZI CU NUCLEU TROPANIC

Produse vegetale:

1.Belladonnae radix (BR) et folium (BF)

Fig. 29 – Belladonae radix, Belladonae folium

ANALIZA PRODUSELOR CU ALCALOIZI DERIVAȚI DE ORNITINĂ

1. Reactii generale de identificare – Reacții de precipitare:

Tehnică:

0,2 g p.v. pulverizat se tratează cu 2 ml HCl sau H2SO4 10% și 2 ml H2O la temperatura camerei, se agită timp de 3 minute și se filtrează;

2-3 picături filtrat se tratează pe sticla de ceas cu 2-3 picături reactiv; se observă precipitatele formate:

R. Mayer (tetraiodomercuriatul de K) – pp alb-galbui;

R. Bertrand (acid silicowolframic) – pp alb;

R. Dragendorff (tetraiodobismutatde K)- pp oranj.

2. Reactii generale de identificare – Reactii de culoare:

Tehnică: 0,2 g p.v. pulverizat se tratează cu 2 ml HCl sau H2SO4 10% și 2 ml H2O la temperatura camerei, se agită timp de 3 minute și se filtrează; peste filtrat se adaugă 2 ml NH3 10% se agită puternic 2-3 minute, apoi se adaugă 10 ml eter etilic și se separă fazele folosind pâlnia de separare; câte 1-2 ml din faza eterică se evaporă la sec pe baia de apă în 3 eprubete, pentru fiecare reacție; după răcire, reziduul se tratează cu 2-3 picături reactiv de culoare:

H2SO4 conc – incolor, dar se degajă un miros de flori de prun;

R Erdman (HNO3) – incolor, prin adaos de 1 ml KOH alcoolic 10% rezultă o colorație intens violet-negricioasă;

R Wasicky – (p-dimetil amino-benzaldehida în H2SO4) – prin încălzire se intensifică colorația portocaliu-roșiatică.

Fig. 30 – Extracția

Fig. 31 – Reacții generale de culoare.

ANALIZA PRODUSELOR CU ALCALOIZI DERIVAȚI DE ORNITINĂ

3. Reacții specifice de identificare: Reacția Vitalli – pentru alcaloizii tropanici – esterii acidului tropic cu CH2 – OH liber sau radical fenil: atropina, hiosciamină, scopolamină, cocaină.

Principiu:

Prin reacția cu HNO3 are loc nitrarea alcaloizilor la nucleul benzenic și la gruparea OH, obținându-se acidul nitroatropic, care în mediu alcalin formează un azaoxanol colorat în violet; colorația este favorizată de prezența acetonei.

Tehnică: 0,2 g p.v. pulverizat se acidulează cu 2 ml HCl sau H2SO4 10% și 2 ml H2O la mperatura camerei, se agită timp de 3 minute și se filtrează; filtratul se alcalinizează cu NH4OH sau NH3 10% până la pH 8-9, se agită puternic 2-3 minute, apoi se adaugă 5 ml eter etilic și se separă fazele folosind pâlnia de separare; faza eterică se evaporă la sec pe baia de apă; după răcire, reziduul se tratează cu 2-3 picături HNO3 concentrat, se evaporă din nou la sec pe baia de apă (sub nișă, datorită degajării de vapori de NO2); după răcire se dizolvă în 1-2 ml acetonă și se adaugă 1 picătură KOH soluție alcoolică 5-10%; se observă apariția unei colorații violete.

4. Caracterizarea frunzelor și rădăcinilor de mătrăgună prin fluorescența cumarinelor

Principiu: frunzele de mătrăgună conțin cumarine (scopoletol, scopoletozidă) și dau fluorescență în lumina UV; pe această proprietate se pot diferenția frunzele de mătrăgună de cele de măselarița sau ciumăfaia, care ne conținând cumarine nu dau fluorescență

Tehnică: 0,2 g p.v. pulverizat se tratează cu 5 ml HCL sau H2SO4 1N/10%; se filtrează și se extrage cu 5 ml eter etilic sau cloroform; faza nepolară se evaporă, reziduul dizolvându-se în 5 ml H2O fierbinte; se filtrează; filtratul se tratează cu 1-2 picături de NH3 10%, observându-se o fluorescență albastră-verzuie în cazul prezenței cumarinelor; aceasta este mult mai intensă în UV.

BIBLIOGRAFIE

NENIȚESCU C. D. – Chimie organică, vol II, Ed. Did. și Ped., București, 1974;

AVRAM, M. – Chimie Organică, Ed. Zecasian, Bucucurești,1999;

DUMITRU, I.F. – Biochimie, Ed. Didactică și Pedagogică, Buc. 1980;

MANGALAGIU, I. – Alcaloizi morifinici și analogi de sinteză, Ed. Dosoftei, Iasi, 2000;

TEFAS, D.; STAN, T. – Alcaloizi, Ed.Medicală, București, 1963;

STAN T., BĂLĂLĂU D. – Toxicologia substanțelor organice (pentru uzul studenților), Institutul de Medicină și Farmacie-București, Facultatea de farmacie, Disciplina de toxicologie, 1985

IOANID N. I. – Toxicologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965

TĂNĂSESCU, I – Lucrări practice de chimie organică, vol.1 și 2, Ed. Tehnică, Buc., 1957;

HODIȘAN V, TAMAȘ M., BERGNER E., – Relații între structura compușilor naturali și activitatea lor biologică, Ed. DACIA CLUJ NAPOCA 1998;

STĂNESCU U., MIRON A., HANCIANU M., APROTOSOAIE C. – Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale fitoterapiei, Vol.II, Iași, Ed. “Gr.T.Popa”, 2002

CIULEI I, GRIGORESCU Em., STĂNESCU U. – Plante medicinale – Fitochimie și Fitoterapie, vol.I, II, Ed. Medicală, București, 1993

***- Organicum, Ed. Științifică și Enciclopedică, Buc., 1982;

BLEJER HP. – Frunzele de coca si patima cocainei – Câteva note istorice. Jurnalul asociației medicale canadiene- 25 Septembrie 1975;

MORTIMER W. G. – Divina planta – Medi-Comp Press – 1998;

CORNING J. L. -Anestezia locala în medicina generala și chirurgie – Madrona Publishers – 1992;

Grinspoon L., Bakalar J. B. – Cocaina și evoluția sa socială – Basic Books – New York – 1985.