Alaliza Sc + Studiu Caz Practica DE Cercetare Si Proiectare
CONȚINUTUL LUCRĂRII
CAPITOLUL 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Motivație, metode de cercetare
1.2. Elementele teoretice fundamentale privind salarizarea muncii
1.3.Aspecte fiscale privind contribuțiile și impozitele datorate de angajat și angajator
CAPITOLUL 2. PREZENTAREA S.C. UMARO S.A.
2.1. Date de identificare
2.2. Obiectul de activitate
2.3. Structura organizatoricã a firmei
2.4. Misiunea și obiectivele firmei
2.5. Personalul și managerii
2.6. Piața și comercializarea
2.7. Situația economico-financiară a firmei
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND DECONTĂRILE CU SALARIAȚII LA „S.C. UMARO.S.A.”
CAPITOLUL 4. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
CAPITOLUL 1
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Motivație, metode de cercetare
Factorii care m-au determinat să aleg Societatea Comercială UMARO S.A. pentru realizarea studiului de practică au fost, pe de o parte locul important pe care această firma îl ocupă în industria din ROMAN, JUD. NEAMT și chiar din România, ea fiind una dintre cele mai bine cotate societăți la bursă, iar pe de altă parte disciplina și faptul că SC UMARO S.A. este mai mult decât o colectivitate, este un sistem social integrat și coordonat, bazat pe o rețea de relații înterdependente, în care rolul principal îl are comunicarea interumană.
Stagiul de practică s-a desfășurat în condiții foarte bune, fiind puse la dispoziție diverse materiale și persoane specializate care s-au ocupat de studenți, neapărînd probleme deosebite.
Pentru analiza efectuată la această societate au fost utilizate metode moderne de lucru: chestionare, fise de lucru, simulare, exerciții practice, studiu de caz.
Motivul alegerii metodologiei enunțate, este acela ca oferă o bună organizare a etapelor de efectuare a analizei, posibilitatea urmăririi facile a derularii activităților si o mai buna evaluare a modului de indeplinire a obiectivelor propuse de către firmă si de cuantificare a rezultatelor acestora in orice moment al efectuării analizei.
1.2. Elementele teoretice fundamentale privind salarizarea muncii
Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțare integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Salariul este confidențial, angajatorul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității. În scopul promovării intereselor și apărării drepturilor salariaților, confidențialitatea salariilor nu poate fi opusă sindicatelor sau, după caz, reprezentanților salariaților, în strictă legătură cu interesele acestora și în relația lor directă cu angajatorul.
Salariul minim garantat
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. Angajatorul este obligat să garanteze în plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Plata Salariului
Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil. Plata în natură a unei părți din salariu este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.
Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Salariul se plătește direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta. Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
Aspecte fiscale privind contribuțiile și impozitele datorate de angajat și angajator
Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public.
În sistemul public sunt asigurate, în condițiile prezentei legi, persoanele fizice, denumite în continuare asigurați
În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
I. persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă;
II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;
III. persoanele care beneficiază de ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin, ce se suportă din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri;
IV. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puțin 3 salarii medii brute pe economie.
În sistemul public prestațiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrăneții, invalidității, accidentelor, bolii, maternității sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate. Prestațiile de asigurări sociale se acordă sub formă de: pensii, indemnizații, ajutoare, alte tipuri de prestații prevăzute de lege, corelative cu obligațiile privind plata contribuției de asigurări sociale.
Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă normale, deosebite sau speciale. Cotele de contribuții de asigurări sociale se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Contribuția individuală de asigurări sociale, datorată de asigurați, reprezintă 9.5% din salariul realizat lunar. Contribuția de asigurări sociale, datorată de angajatori, reprezintă diferența față de contribuția individuală de asigurări sociale, până la nivelul cotelor de contribuție de asigurări sociale stabilite prin legea anuală a bugetului de stat, în funcție de condițiile de muncă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie:
salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă
venitul lunar asigurat, prevăzut în declarația sau contractul de asigurare, care nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie.
Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate de către persoanele juridice din România este salariul brut lunar în lei, corespunzător funcției în care persoana respectivă este încadrată în țară, inclusiv sporurile și celelalte adaosuri care se acordă potrivit legii. Baza de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie.
Sumele reprezentând prestații de asigurări sociale, care se plătesc de angajator asiguraților, potrivit prevederilor legii, în contul asigurărilor sociale, se rețin din contribuțiile de asigurări sociale datorate pentru luna respectivă. Angajatorul calculează și virează lunar contribuția de asigurări sociale pe care o datorează bugetului asigurărilor sociale de stat, împreună cu contribuțiile individuale reținute de la asigurați.
Reglementarea contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate
Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de ocrotire a sanatății populației.
Constituirea fondurilor de asigurări sociale de sănătate se face din contribuția asiguraților, din contribuția persoanelor fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse.
Asigurații și membrii lor de familie au dreptul la servicii medicale, în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii.
Calitatea de asigurat a salariaților se dobândește din ziua încheierii contractului individual de muncă a salariatului și se pastrează pe toată durata acestuia. Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine celui care angajează persoane salariate.
Fondurile caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului București se formează din:
a) contribuții ale persoanelor fizice și juridice;
b) subvenții de la bugetul de stat și de la bugetele locale;
c) alte venituri.
Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare( pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor asigurate gratuit prin efectul legii.
Cuantumul contribuției bănești lunare a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5% și se aplică la venitul brut.
Persoanele juridice sau fizice care angajează personal salariat au obligația să rețină și să vireze casei de asigurări de sănătate teritoriale contribuția pentru sănătate datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă; acestea au obligația să anunțe Casei de Asigurări de Sănătate orice schimbare care are loc în nivelul veniturilor. Persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat au obligația plății contribuției pentru asigurările sociale de sănătate de 5,2%, raportat la fondul de salarii.
Reglementarea contribuției la asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale: pierderea, diminuarea capacității de muncă și decesul ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale garantează un ansamblu de servicii și prestații în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:
a) promovării sănătății și a securității în muncă și prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;
b) diminuării și compensării consecințelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale.
Calitatea de asigurat se dobândește, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data încheierii contractului individual de muncă, a convenției civile, a începerii practicii profesionale sau a contractului de asigurare individual, după caz.
În vederea realizării asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale și stabilirii cuantumului contribuției datorate, angajatorul are obligația de a comunica asigurătorului, printr-romovării sănătății și a securității în muncă și prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;
b) diminuării și compensării consecințelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale.
Calitatea de asigurat se dobândește, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data încheierii contractului individual de muncă, a convenției civile, a începerii practicii profesionale sau a contractului de asigurare individual, după caz.
În vederea realizării asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale și stabilirii cuantumului contribuției datorate, angajatorul are obligația de a comunica asigurătorului, printr-o declarație pe propria răspundere, numărul de angajați, domeniul de activitate conform Clasificării Activităților din Economia Națională, fondul de salarii, precum și orice alte informații solicitate în acest scop.
Baza de calcul a indemnizațiilor de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale este media veniturilor salariale brute ale asiguratului din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale în lunile respective.
Datorează contribuții de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale următorii:
a) angajatorii, pentru personalul salariat si asimilat salariatilor;
b) persoanele fizice, pentru asigurați benevol.
Cotele de contribuție datorate de angajatori în funcție de clasa de risc in conformitate cu prevederile legii nr.346/2002, privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale se vor situa în limita unui procent de 0,15-0,85 %.
Contribuția datorată de persoanele fizice este unică, indiferent de activitatea prestată, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Fondului Național, de la 0,5% la 1% aplicată asupra venitului lunar asigurat.
Reglementarea contribuției la asigurările pentru șomaj
Legea privind contributiile la fondul asigurarilor de somaj reglementează măsurile pentru realizarea strategiilor și politicilor elaborate în vederea protecției persoanelor pentru riscul de șomaj, asigurării unui nivel ridicat al ocupării și adaptării forței de muncă la cerințele pieței muncii.
În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate, în condițiile prezentei legi, persoanele fizice, denumite în continuare asigurați.
Asigurații au obligația să plătească contribuțiile de asigurări pentru șomaj și au dreptul să beneficieze de indemnizație de șomaj, conform prezentei legi.
Angajatorii sunt obligati să depună, în termen de 25 de zile calendaristice de la expirarea lunii pentru care se datorează contribuțiile, la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază își au sediul sau domiciliul, declarația lunară privind obligațiile de plată către bugetul asigurărilor pentru șomaj și dovada efectuării acestei plăți. Venitul lunar pentru care se pot asigura aceste persoane nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară.
Angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 0,50 %, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de salariati.
Angajatorii au obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 0,50%, aplicată asupra salariului de bază lunar brut, pentru salariati, asupra veniturilor brute lunare realizate.
Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj, au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 1%, aplicată asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru șomaj.
Cuantumul contribuțiilor obligatorii luate în calcul la determinarea impozitului lunar pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii sunt cele datorate potrivit reglementărilor în domeniu, cum ar fi:
a) contribuția individuală pentru asigurările sociale (impozit direct, datorat bugetului asigurărilor sociale de stat de către persoanele fizice, contribuabili); Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote procentuale de 9,5%.
b) contribuția individuală pentru asigurările sociale de sănătate (impozit direct, datorat bugetului asigurărilor sociale de sănătate de către persoanele fizice, contribuabili). Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote procentuale de 5,5%.
c)contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj (impozit direct, datorat de către contribuabilii persoane fizice). Conform art. 27 din Legea 76/2002, angajatorii au obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 0,50 %, aplicată asupra salariului de bază lunar brut, pentru asigurați.
CAPITOLUL 2
2.1. PREZENTAREA S.C. UMARO S.A.
2.1.1. Date de identificare
Societatea este înregistrată la Camera de Comerț și Industrie ROMAN JUD. NEAMT, România: J27/2/1991
•An înființare: 1916
•Nume anterior: Intreprinderea Mecanică Roman
SC UMARO a fost înființată prin HG 1213/12.11.1990 prin transformarea din Intreprinderea Mecanică Roman, care a luat ființă în 1916, funcționînd o perioadă ca Arsenal al Armatei..
SC UMARO SA este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române, având statul propriu.
Intreprinderea este situata in Roman, judetul Neamt, Nord Estul României.
Conform principalelor ramuri economice care activează in județul Neamț industria lemnului si a prelucrarii lemnului ocupă locul 4 cu un procent de 9,1 % .
Pe raza județului Neamț, SC Umaro se identifică ca societate reprezentativă a ramurii sale de activitate..
Lider incontestabil pe piața construțiilor de mașini unelte de prelucrare a metalelor prin așchiere si mașini unelte pentru prelucrarea lemnului. Umaro SA și-a structurat activitatea de producție pe două sectoare majore:: strunguri carusel (SCM 63,SCM 80, SCM 100.) și cea de fabricare a mașinilor si utilajelor la temă (realizate pe baza documentației sau a unui model de referință pus la dispoziție de client).
2.1.1. Obiectul de activitate
Obiectul de activitate al societății este proiectarea, prelucrarea și comercializarea mașinilor unelte de prelucrare a metalelor prin așchiere, mașinilor de prelucrare a lemnului și a mașinilor unelte la temă, mașinilor pentru industria alimentară, reparații capitale si modernizări, produse speciale, inclusiv servicii, asistență tehnică și punere în funcțiune a utilajelor livrate în țară și în străinătate.
Principalele produse fabricate în societate sunt urmatoarele:
1. Strunguri carusel cu actionare curent continuu si/sau comanda numerica
SC 11 53 CC; SC 11 53 CNC/MS; SC14 53 CNC/MS+F; SCM 63 100 CNC
2. Strunguri pentru prelucrarea roților de vagon
SC17 TF3-CNC; SC17 TF2-CO2; SX1250-CNC
3. Mașini din linia de producție cherestea
4. Mașini din linia de producție mobilă si binale
Masini universale de tîmplărie: MUT400FC; MUT400RIG; MUT250; MUT-I FC
Masină de indreptat: MI520
Mașini de rîndeluit la grosime: RG800M
Mașini normale de frezat: MNF10 m; FVI; FVF
Mașini de frezat cu avans de sus: MFA; MFI
Ferastraie circulare cu masă mobilă și incizor CI400
Ferastraie panglică: FP600; FP800
Mașini de rindeluit si profilat pe 4 fete: MRP4; MRP5; MRP140-8
Mașini de șlefuit cu bandă orizontală tip MSO si prin vibratii tip MSEL
Mașini de găurit: GSO (1 burghiu); MGCR (26+3 burghie)
Strunguri pentru lemn: SL1000; SLC (cu copier); SAC (strung automat)
Mașină dublă de cepuit: MDC25
Presă de incleiat panouri: PIP 13/25
Aspiratoare particule: AP3000;AP2-3000
Mașină de calibrat si șlefuit cu contact de sus: MCSCS
Linie de imbinat in dinți (în curs de asimilare)
Agregat de frezat in dițti triunghiulari: AFDT 100
Presă de imbinat elemente subscurte de cherestea: MIL 3
5. Utilaje de morărit
6. Mașini pentru industria metalurgică:
-mașini de cojit sîrmă tip CSX 26M;
-mașină de broșat sîrmă tip LBC;
-mașină de sînfrenat și retezat țevi
7. Mașini și utilaje la temă pe baza documentației cumpărătorului;
8. Piese de schimb;
9. Service;
10. Reparații (RC1, RC2, RK);
11. Modernizari;
12. Diverse.
2.1.2. Structura organizatoricã a firmei
Structura organizatorică a societății este stabilită în funcție de complexitatea activității tehnico economică și de producție, volumul de muncă necesar îndeplinirii cu înaltă rentabilitate a programelor de producție, a contractelor economice și comerciale încheiate, pe baza unor elemente oferite de știința conducerii, care cuprinde:
organul de conducere al societății este Adunarea Generală a Acționarilor care decide asupra activității acesteia și asigură politica economică și comercială. În perioada în care statul este acționar unic, atribuțiile legale ale AGA vor fi îndeplinite de Consiliul împuterniciților statului, care va funcționa pînă la ședința de constituire a AGA, dată la care își încetează de drept activitatea. Consiliul împuterniciților statului este organul de conducere al societății, calitate care decide asupra organizării și activității acesteia, precum și asupra politicii economice și comerciale ale acesteia.
Administrarea societății pe acțiuni este asigurată de Consiliul de Administrație compus din trei membri aleși de AGA, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de a fi aleși pe noi perioade de 4 ani. Consiliul este condus de un președinte ce ocupă funcția de director general al societății.
Activitatea de conducere operativă a societății UMARO este asigurată de: directorul general, directorul executiv tehnic, directorul executiv economic, directorul executiv MEA și investiții
Activitatea funcțională a întreprinderii cuprinde:
compartimentul de planificare, programare, lansare si urmărirea programului de producție;
compartimentul organizare, selecționare, încadrare și pregătire personal;
compartimentul tehnic de calitate;
compartimentul protecția muncii și mediului, prevenirea și stingerea incendiilor;
compartiment de desfacere;
compartimentul import – export materii prime, materiale, produse finite și piese de schimb;
compartimentul gestionare materii prime, materiale, valorificare materiale refolosibile, transport intern;
compartiment transport auto și CF;
compartimentul asigurarea materială și relații cu furnizorii;
compartimentul reparații, întreținere și siguranța în functionare a instalațiilor;
compartimentul oficiului juridic;
compartimentul eficiență, costuri și indicatori;
compartimentul salarizare, alte drepturi de personal;
compartimentul evidență patrimoniu- bilanț
compartimentul operațiuni virament buget;
compartimentul informatică;
compartimentul proiectării;
compartimentul cantină;
compartimentul învățămînt – preșcolar;
compartimentul control financiar intern.
e) activitatea de producție: societatea dispune de 9 secții de producție și 5 ateliere independente (mecanic, termoenergetic, electric, ATM și epurație – canalizare ape reziduale).
RELATII:
Relatii ierarhice
Directorul general al societatii are in subordine directa:
directorul tehnic;
directorul comercial;
directorul economic;
director de productie
director resurse umane
director MEA si investitii
Directorul tehnic are in subordine directă și indirectă:
secțiile de producție (directă și indirectă);
compartimentul planificare, programare, lansare si urmărirea programelor de producție;
compartimentul control tehnic de calitate;
compartimentul protecția muncii, mediului, prevenirea si stingerea incendiilor;
Directorul comercial are in subordine directă:
compartimentul desfacere;
compartimentul import-export materii prime, materiale, produse finite si piese de schimb;
compartimentul gestionare materii prime, materiale, valorificare materiale refolosibile,transport intern;
compartimentul asigurare materiala, relatii cu furnizorii;
compartimentul transporturi auto + C.F.
Directorul economic are in subordine directă:
compartimentul evidență costuri si indicatori;
compartimentul evidentă patrimoniu-bilanț;
compartimentul operațiuni virament buget;
compartimentul informatică.
5. Directorul resurse umane are in subordine directă:
compartimentul salarizare,alte drepturi de personal;
Directorul MEA si investiții, are in subordine directă:
atelierele independente MEA si epurație, canalizare ape reziduale;
compartimentul investiții;
compartimentul reparații, intreținere siguranță in funcționare a instalațiilor;
compartimentul proiectari.
Relații funcționale
Funcțiile de conducere din societatea comercială intervin direct în sfera ierarhiei și domeniile de activitate subordonate, in virtutea specializarii lor, pentru a controla si a da directive sau indicatii.
In domeniul producției de bază, directorul executiv tehnic iși execută puterea de consultare si decizie in condițiile subordonării indirecte stabilite prin organigrama de structură.
Activitatea juridica din societatea comercială, are atribuții de consultare pentru toate compartamentele organizatorice constituite.
Compartamentele funcționale au o ierarhie autonoma, iar in situațiile cînd survin conflicte in urma intervențiilor lor, autoritatea ierarhică este cea care ia poziție pentru aplanarea conflictelor.
Relații de cooperare:
Relațiile de cooperare sau colaborare, iau naștere din necesitatea unei colaborări dintre persoane sau compartimente de muncă, in realizarea sarcinilor proprii si care sunt definite regulament in expresia: “colaborează” sau “elaborează in colaborare cu” precum si pe bază de instrucțiuni de lucru sau alte dispoziții legale.
2.1.4. Misiunea și obiectivele firmei
Misiunea firmei este de a realiza produse cu calități superioare în condiții de mare eficiență și competitivitate..
OBIECTIVELE firmei pentru perioada 2007-2008 :
În România, spre deosebire de țările din jur, pîna în 1990, piața a fost foarte izolată, bazîndu-se pe materii prime și echipamente de producție internă. Întreprinderile producătoare de medicamente au fost afectate de liberalizarea prețurilor la materii prime și energie, în timp ce prețul de desfacere s-a liberalizat mai tîrziu. O metodă de adaptare rapidă la noul mediu competitiv, a fost aceea de obținere a licențelor și implicit a fondurilor de finanțare a noilor produse. Activitățile de cercetare și posibilitățile de finanțare a acestora sunt, deocamdată, reduse. Astfel, perspectivele de creștere pentru întreprinderile românești din domeniu sunt încurajatoare, în măsura în care se vor găsi soluții rapide de modernizare.
La data efectuării proiectului s-a identificat existența unor perspective de dezvoltare a activității în SC UMARO SA:
obiective de natură financiară,
obiective de natură tehnică;
obiective de natură comercială;
obiective de natură organizatorică și managerială.
Obiective de natură financiară :
Închirierea activelor neutilizate în scopul obținerii de lichidități necesare acoperirii datoriilor restanțe ale societății;
Reducerea stocurilor în scopul obținerii de lichidități necesare continuării activității și acoperirii pierderilor;
Identificarea de noi piețe de desfacere în scopul încărcării capacităților de producție pentru a se realiza o activitate eficientă.
Obiective de natură tehnică :
Vânzarea unor mijloace fixe scoase din folosință și a unor active disponibile în vederea obținerii resurselor necesare îmbunătățirii tehnice și tehnologice a utilajelor aflate în funcțiune;
Reducerea consumurilor specifice de materii prime și materiale;
Reducerea consumului de energie electrică prin încărcarea optimă a transformatoarelor;
Asimilarea unor produse noi, în funcție de cerințele de pe piața internă și externă.
Reducerea pierderilor de producție;
Obiective de natură comercială :
Identificarea de noi piețe de desfacere în special la extern în special pentru produsele pentru care S.C. UMARO SA este unic producător în România și pentru care nu mai există sau este extrem de restrînsă piața de desfacere la intern;
Inițierea unei campanii agresive de marketing în vederea promovării produselor societății prin participări mai active la tîrguri și expoziții atât naționale cât și internaționale, abordarea directă a potențialilor beneficiari;
Îmbunătățirea strategiei de marketing prin stabilirea zonei de piață <<țintă>> pentru a putea trece la politica ofensivă de cucerire a sa;
Analiza concurenței și stabilirea politicilor de contracarare a efectelor de piață;
Identificarea cauzelor (calitatea produselor, prețuri, aspectul de prezentare, termenul de livrare, comportamentul personalului în departamentul de vînzări, alți factori)
Conservarea bunelor relații comerciale cu beneficiarii tradiționali ai societății, răspunzînd cu promptitudine la toate solicitările acestora;
Identificarea și selectarea clienților solvabili și eliminarea celor rău platnici;
Obiective de natură organizatorică și managerială :
Remodelarea sistemului de management cu componentele : decizional, informațional și motivațional, conform unei strategii pe termen lung care are stabilite obiective clare de revitalizare a societății;
Îmbunătățirea climatului de muncă prin motivarea intrinsecă și extrinsecă a personalului, articulată cu îmbunătățirea condițiilor de muncă (pe criterii ergonomice, protecție adecvată mediului toxic prin asigurarea unei medicamentații corespunzătoare).
Prin remodelarea sistemului de management, se va schimba și compoziția posturilor ce revin fiecărei funcții. Astfel se vor fixa responsabilități și sarcini în mod judicios în funcție de pregătirea și experiența fiecăruia.
Se impune o analiză a pieței produselor societății, a concurenților, precum și a pieței materiilor prime. Când se adoptă o strategie de dezvoltare pe anumite termene, se are în vedere suplimentarea banilor destinați studiului pieței, în bugetul de venituri și cheltuieli.
Înființarea unui departament de previziune economică, având drept scop anticiparea evoluției unor variabile economice precum : indicele general al prețurilor, indicele prețurilor de consum, prețul prodfactorilor si al satisfactorilor. Acest departament trebuie să aibă în vedere și evoluția la scară globală a sectorului de activitate, piețele de desfacere și furnizorii de materii prime.
2.1.5. Personalul și managerii
Numărul angajaților societății; raporturile dintre manager si angajați; gradul de sindicalizare al forței de muncă.
La 31.12.2008 :- numărul mediu de salariați era de 393.
Structura personalului a fost urmatoarea:
conducere = 5
personal tehnic și administrative = 98
muncitori = 290
Gradul de sindicalizare: 72%
Societatea a fost condusă în anul 2007 de:
Consiliul de Administrație format din:
ing.Leș Florin Andrei – președinte
ec. Mocanu Vasile – membru
ec. Mihail lonică – membru
Fig.2.1. Dimensiunea potențialului uman
Fig. 2.2. Evolutia numărului mediu de salariați:
Fig. 2.3. Structura personalului din punct de vedere al pregătirii profesionale în anul 2008
Din totalul de 393 de salariați, 5 au la bază studii superioare, aceștia ocupînd funcții de conducere în diferite departamente sau servicii. Ponderea acestora este de 1,3 %. Salariații cu studii medii au o pondere de 24,18 %, restul reprezentînd maiștrii și muncitorii (75 %).
SC Umaro SA este mai mult decât o colectivitate, este un sistem social integrat și coordonat, bazat pe o rețea de relații interdependente, în care rolul principal îl are comunicarea interumană.
Provenind de la școli profesionale si universități, recunoscute pe plan national, societatea Umaro beneficiază în prezent de un capital uman specializat, integrat în cultura organizațională și solitar în realizarea misiunii.
Funcția de resurse umane cuprinde toate activitățile orientate spre factorul uman, având drept principale obiective: conceperea, proiectarea, utilizarea optimă, întreținerea și dezvoltarea social-umană. În vederea atingerii acestor obiective, managementul resurselor umane se preocupă în special de:
asigurarea cu personal calificat;
perfecționarea și specializarea continuă a acestuia, prin participări la diverse cursuri;
stabilirea criteriilor și metodelor de evaluare și alocarea drepturilor salariale.
Ca urmare a procesului de restructurare, prin încetarea activității în sectoarele nerentabile, numărul personalului la nivel de firmă s-a redus în cursul anilor 2003-2004-2005. Acest proces a vizat în primul rînd salariații cu nivel de pregătire medie sau inferioară, crescînd astfel ponderea muncii calificate.
Desigur, o astfel de reducere de personal poate genera disfuncționalități în procesele de producție, însa acestea au putut fi depășite prin preocuparea continuă a departamentului de Resurse Umane de a recruta și selecta personal calificat, de a asigura instruirea permanentă a personalului existent.
Între managementul societății și salariații săi s-a creat un climat de colaborare, comunicare și interes comun, care să asigure valorificarea potențialului fiecarui angajat, recunoașterea și motivarea sa, antrenarea sa în procesul decizional al celor care dovedesc competenta profesională.
2.1.6. Piața și comercializarea
Piețe de desfacere și mod de distribuire al produselor:
În anul 2008, S.C."UMARO"S.A. Roman a contractat și livrat:
LA EXPORT, mașini unelte în valoare de 1.824.952 euro (6.622.931,87 lei), ceea ce reprezintă 48,78% din cifra de afaceri. Vânzările la export s-au facut direct la parteneri sau prin diverși comisionari pe următoarele piețe:
Europa :
– strunguri carusel în: Bulgaria,Grecia (739.253 euro)
– mașini de lemn în: Ungaria,Anglia (105.994 euro)
– mașini la tema: Austria (109.540 euro)
– piese schimb în: Italia, Germania, Finlanda, Ungaria, Spania,Cehia,Anglia (160.670 euro)
– diverse în: Italia, Germania, Grecia ,Austria,Ungaria (108.253 euro)
Asia
– strunguri carusel in: India, (575.325 euro)
– diverse: Arabia Saudita, Egipt (862 euro)
– piese de schimb în: Egipt, Iordania (24.655 euro)
America : – piese de schimb în: Canada, (400 euro).
LA INTERN, mașini unelte și piese schimb în valoare aproximativă de 6.954.096,13 lei
În anul 2008 nomenclatorul de fabricație al SC "UMARO"S.A. a cuprins:
mașini-unelte pentru prelucrarea lemnului;
strunguri carusel;
mori;
piese de schimb SC și ML;
comenzi terți;
reparatii si modernizari.
Analizînd vînzările la intern din anul 2008 se constată următoarele:
1. O scădere dramatica a numărului de mașini de lemn vîndute (71 mașini în 2007 față de 185 mașini în 2007 într-o medie de 6 mașini pe lună față de 15 mașini în anul 2007). Cele mai solicitate mașini de lemn au fost MC3 (15),MP500(10),AP 3000 (10), CI 400 (7).
2. Cresterea continua a cererii pentru piese si subansamble ce nu fac parte din profilul de fabricație curentă.
3. Creșterea valorii reparațiilor capitale si modernizărilor cerute de diverși clienți.
Principalii furnizori
Având în vedere gradul înalt de complexitate al mașinilor unelte produse de
S.C. "UMARO" SA și numărul foarte mare de repere ce concură la producerea lor, furnizorii de materii prime și materiale sunt foarte diverși.
Piesele turnate mari au fost aprovizionate de la
Turnătoria Centrala Orion Câmpina
E.F.T. Bucuresti;
Laurex Rimnicu Sarat;
UMB Comercial Bacău.
Motoarele electrice sunt aprovizionate de la
Bega Timișoara
Electroprecizia Săcele, IAME Sf.Gheorghe.
Dulapurile electrice provin de la
Electrotehno Bacău.
La acești fumizori se adaugă:
Forsev Turnu-Severin,
Vilmar Rm.Vâlcea,
Fabrica Scule Râșnov,
Wisconsin București,
Allpro Slatina,
Rulmentul Brașov,
Schneider București,
Abrom Birlad,
Carbochim Moldova Bîrlad,
Internațional Tehno Bîrlad,
Metalbac & Farbe Bacău,
Meteor Auto București,
Seco Tools Brașov
Principalii concurenți
ARTHUR CONNECTION SRL Arad
RAO INDUSTRY SRL Olt
TECHNOPLUS SRL Prahova
RA-OL SRL Timis
PROCAM SRL Mures
EXPERT ENGINEERING SRL Bucuresti
FOX SRL Gratuit Arad
AMIREH IMPEX SRL Vaslui
INFO FOREST SRL Bihor
BESSONA COMPANY SRL Bacau
IMPORT TEHNOLOGIE DE PRELUCRARE A LEMNULUI SRL Arges
POMMOCOM SRL Bacau
PATRICHI MARIUS-NICOLAE PF Galati
2.1.7. Situația economico-financiară a firmei
La data de 31.12.2008, S.C."UMARO"S.A. Roman înregistrează comparativ cu 31.12.2007 următorii indicatori economico-financiari:
– lei –
Fig. 2.4. Situația economico-financiară a firmei
Din analiza indicatorilor economico-financiari prezentați se desprind următoarele concluzii:
Societatea înregistrează pierdere din exploatare in valoare de 922.609 lei. Acest lucru se datorează faptului că in cursul anului s-au inregistrat pe costuri salarii compensatorii pentru salariații disponibilizați in sumă de 196.743 lei. Mai trebuie subliniat faptul că in anul 2008 Primăria Roman a mărit de 10 ori impozitul pe clădiri aferent acestui an deoarece S.C. Umaro SA nu a efectuat reevaluarea activelor respectînd legislația in vigoare. Asfel S.C. Umaro SA a inregistrat pe costuri la impozitul pe clădiri suma de 788.655(cota de 10%) față de 77.744 lei(cota de 1%).
Din activitatea financiară societatea înregistrează profit in suma de 70.032 lei datorat veniturilor inregistrate din diferențe de curs valutar.
Acțiunile societății s-au vândut in anul 2006 printr-o procedură atipică de executare silită și recuperare a creanțelor bugetare prevăzută de OG 15/1998, prin vânzare pe piața de capital. Nu s-a reușit acoperirea tuturor datoriilor.
2.2. STUDIU DE CAZ PRIVIND DECONTĂRILE CU SALARIAȚII LA „S.C. UMARO.S.A.
2.2.1. EVALUAREA ELEMENTELOR DE ACTIV SI DE PASIV
Societatea prezintă următoarele informații referitoare la cheltuiala cu salariile in cursul unei luni: Contabilitatea cheltuielilor cu salariile personalului
In legatură cu salariile personalului,aceste cheltuieli sunt reflectate in contul 641"Cheltuieli cu remunerațiile personalului".
In cadrul societății există doua forme de salarizare:
1. acord individual pentru muncitorii direct productivi
2. regie pentru indirect si personalul administrativ si de conducere (TESA)
Calculul salariilor pentru muncitori se face pe baza fiselor
individuale de pontaj ce cuprind modelul,operația la care a lucrat si cantitățile lucrate.
Pentru regie,salariile se stabilesc pe baza fișelor colective de prezență si in funcție de numarul orelor lucrate.
In cheltuielile cu remunerațiile se cuprind și diverse sporuri care se acordă: -spor de vechime (pe tranșe)
-spor de utilizare a calculatorului (10%)
-spor de caldură (3 luni /an)
Reflectarea operațiilor în contabilitate
1. S.C UMARO S.A. ridică de la bancă 15 000 RON conform cecului de numerar.
N.O – ridicare numerar de la bancă;
M.P – Disponibilul
Viramentele interne
C.C – 5121 „Conturi la bănci în lei” A( – )→C
581 „ Viramente interne” A( + )→D
F.C 581=5121 15 000 RON
b) N.O – depunere numerar în casierie;
M.P – Viramentele interne
Numerarul
C.C – 581 „Viramente interne” A( – )→C
5311 „ Casa în lei” A( + )→D
F.C 5311=581 15 000 RON
2. Se plătesc din casierie obligațiile salariale conform listei de avans chenzinal în valoare de 15 000 RON.
N.O – plată obligații salariale;
M.P – Numerarul
Avansurile acordate salariaților
C.C – 5311 „Casa în lei” A( – )→C
425 „Avansuri acordate personalului” A( + )→D
F.C 425=5311 15 000 RON
3. Se înregistrează salariile brute cuvenite angajaților conform ștatului de salarii în sumă de 20 000 RON.
N.O – înregistrare salarii brute;
M.P – Datoria față de personal
Cheltuielile cu salariile
C.C – 421 “ Personal – salarii datorate “ P ( + )→C
641 “ Cheltuieli cu salariile personalului” A ( + )→D
F.C 641=421 20 000 RON
4. Se înregistrează reținerile din salariu conform ștatului de salarii : CAS ( 9,5%), CASS ( 5,5%), FS ( 0,5 % ), Impozitul pe salariu;
N.O – înregistrare rețineri din salariu;
M.P – CAS
CASS
FS
Impozitul pe salariu
Datoria față de salariați
C.C – 4312 “ Contribuția personalului la asigurările sociale” P( + )→C
4314 “Contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate”
P( +)→C
4372 “ Contribuția personalului la fondul de șomaj” P( + )→C
444 “ Impozitul pe salarii” P( + )→C
421 “ Personal- salarii datorate” P( – ) →C
F.C – 421=% 6 300 RON
4312 1 900 RON
4214 1 100 RON
4372 100 RON
3 200 RON
5. Se înregistrează obligațiile patronale: CAS ( 18,50 %), CASS ( 5,20 %),CFS (0,50 %),Fond de accidente ( 0,444 %), Comision Camera de Muncă ( 0,75%), Concedii si indemnizații (0,85%).
a) N.O – înregistrare CAS;
M.P – CAS
Cheltuielile cu CAS
C.C – 4311 „ Contribuția unității la asigurările sociale”
P( + )→C
6451 „ Cheltuieli privind contribuția la asigurările sociale”
A( + )→D
F.C 6451=4311 3 700 RON
N.O – înregistrare CASS;
M.P – CASS;
Cheltuielile cu CASS;
C.C – 4313 „Contribuția angajatorului pentri asigurările sociale de sănătate” P( + )→C
6453 „Cheltuieli privind contribuția la asigurările sociale de sănătate” A( + )→D
F.C 6453=4313 1 040 RON
N.O – înregistrare contribuție la fondul de șomaj;
M.P – CFS;
Cheltuielile cu CFS;
C.C – 4371 „ Contribuția unității la fondul de șomaj” P( + )→C
6452 „ Cheltuieli privind contribuția la fondul de șomaj” A( + )→D
F.C 6452=4371 100 RON
d) N.O – înregistrare contribuție la fondul de accidente;
M.P – Contribuția la fondul de accidente;
Cheltuielile privind contribuția la fondul de accidente;
C.C – 447 „ Fonduri speciale- taxe și vărsinte asimilate” P( + )→C
635 „ Cheltuieli si alte impozite, taxe și vărsăminte” A( + )→D
F.C 635=447.FABP 88,80 RON
e) N.O – înregistrare Comision la Camera de Muncă;
M.P – Comisionul la Camera de Muncă;
Cheltuielile privind comisionul la Camera de Muncă;
C.C – 446 „Fonduri speciale- taxe și vărsinte asimilate” P( + )→C
635 „Cheltuieli si alte impozite, taxe și vărsăminte” A( + )→D
F.C 635=447.CM 150 RON
f) N.O –înregistrare contribuție pentru concedii și indemnizații;
M.P – Concediile și indemnizațiile
Cheltuielile cu indemnizațiile și concediile;
C.C – 447 „ Fonduri speciale- taxe și alte vărsăminte asimilate” P( + )→C
635 „ Cheltuieli și alte impozite, taxe și vărsăminte” A( + )→D
F.C 635=447. CI 170 RON
6. Se ridică de la bancă suma necesară achitării salariilor conform cecului de numerar.
Salarii nete = Salarii brute – Rețineri din salarii
Salarii nete= 20 000 – 6 300
Salarii nete = 13 700 RON
a) N.O – ridicare numerar de la bancă;
M.P – Conturile curente la bănci;
Viramentele interne;
C.C – 5121 „ Conturi la bănci în lei „ A( – )→C
581 ” Viramente interne” A( + )→D
F.C 581= 5121 13 700 RON
b) N.O – depunere numerar în casierie;
M.P – Viramentele interne;
Numerarul;
C.C – 581 „Viramente interne” A( – )→C
5311 „Casa în lei” A( + )→D
F.C 5311=581 13 700 RON
7. Se achită salariile nete cuvenite angajaților conform ștatului de salarii.
N.O – achitare salarii nete;
M.P – Numerarul;
Datoria fața de salariați;
C.C – 5311 „ Casa în lei” A( – )→C
421 „ Personal- salarii datorate” P( – )→D
F.C 421=5311 12 200 RON
8. Se constată ca doi angajați nu și-au ridicat drepturile salariale în valoare de 1 500 RON.
N.O – înregistrare salarii neridicate;
M.P – Datoria față de salariați;
Salariile neridicate;
C.C – 421 „ Personal- salarii datorate” P( – )→D
426 „ Drepturi de personal neridicate” P( + )→C
F.C 421=426 1 500 RON
9. Se depune la bancă suma reprezentând salariile neridicate.
a)N.O – depunere numerar la bancă;
M.P – Viramentele interne;
Disponibilul;
C.C – 5121 „ Conturi la bănci în lei” A( + )→D
581 „ Viramente interne” A( – )→C
F.C 5121=581 1 500 RON
b) N.O – ridicare numerar din casierie;
M.P- Viramentele interne
Casa
C.C – 581 „ Viramente interne” A( + )→D
5311” Casa în lei” A ( – )→C
F.C 581=5311 1 500 RON
10. După cinci zile se ridică de la bancă salariile restante și se platesc celor doi angajați.
a). N.O – ridicare numerar din bancă;
M.P – Viramentele interne;
Disponibilul;
C.C – 581 „ Viramente interne” A( + )→D
5121 „ Conturi la bănci în lei” A( – )→C
F.C 581=5121 1 500 RON
b) N.O – depunere numerar în casierie;
M.P – Numerarul;
Viramentele interne;
C.C – 5311 „ Casa în lei” A( + )→D
581 „ Viramente interne” A( – )→C
F.C 5311=581 1 500 RON
c) N.O – plată angajați;
M.P – Numerarul;
Avansurile acordate salariaților;
C.C – 5311 „ Casa în lei” A( – )→C
425 „ Avansuri acordate personalului” A( + )→D
F.C 425=5311 1 500 RON
11.Se închid conturile de cheltuieli.
N.O – inchidere conturi de cheltuieli;
M.P – Cheltuielile cu salariile ;
Cheltuielile privind contribuția unității la asigurările sociale;
Cheltuielile prinvind contribuția unității la ajutorul de șomaj;
Cheltuieli privind contribuția angajatorului la asigurile sociale de sănătate;
Cheltuielile cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate;
Profitul și pierderea;
C.C – 641 „ Cheltuieli cu salariile personalului” A( – )→C
6451 „ Contribuția unității la asigurările sociale” A( – )→C
6452 „ Contribuția unității la ajutorul de șomaj” A( – )→C
6453 „Contribuția angajatorului la asigurile sociale de sănatate”
A( – )→C
„Cheltuieli cu alte impozite, taxe și alte vărsăminte asimilate”
A( -)→C
121 „ Profit și pierdere” A( + )→D
F.C 121= % 25 248, 80 RON
641 20 000 RON
6451 3 700 RON
6452 100 RON
6453 1 040 RON
635 FABP 88,4 RON
635 CM 150 RON
635 CI 170 RON
2.2.2.Prezentarea programului informatic al firmei
2.2.2.1. Contabilitatea firmei este ținutǎ în sistem automatic. Programul informatic este realizat în limbajul de programare Emsys versiunea 0.1. .
Activitatea contabilǎ de evidențǎ a angajaților și a salariilor se realizează in mediu informatic și prin prelucrarea datelor astfel obținute, sistemul informatic generează statele de platǎ , diverse situații de personal.
Situațiile de ieșire reflectǎ cerințele informaționale ale conducerii organizației în cadrul obiectivelor generale ale sistemului informatic.
2.2.2.2. Aplicație informaticǎ privind evidența personalului și calculul salariilor
Fig.2.5.Prezentarea modelulului conceptual al datelor.
SALARIAT COMPARTIMENT
MARCA 0,N CONDUCE 1,N COD COMPARTIM
NUME DEN COMPARTIM
PRENUME INDEM.CONDUC
VÂRSTA 1,N
SEX
PROFESIE
DATA INCEPUT FORMAT DIN
NR.PERS.INTRETINERE 1,1 LOC MUNCA
PROCENT VECHIME
SALARIU INCADRARE 0,1 1,1
1,1 0,N 0,N
SCHEMA COMPARTIM
PREZENTA NR. POST
ISTORIC FUNCȚIE
ORE LUCRATE 0,N CALIFICARE CERUTA
ORE CONCEDIU DATA INCEPUT VECHIME MINIMA
DATA SFARSIT SALARIU ÎNCADRARE
SAL. TARIFAR
1,N
Un program de calcul al salariilor este cu atât mai performant, dar și mai util managerului, cu cât urmărește mai îndeaproape situația fiecărui angajat, dar și cheltuielile pentru personal ale firmei.
Necesitățile variază, desigur, în funcție de dimensiunile companiei (numărul angajaților, ierarhia funcțiilor, structurile departamentale) dar și de specificul ei.
Principalele obiective ce trebuie urmărite în crearea de astfel de aplicații sunt:
Pentru evidența personalului
Codificarea locurilor de muncǎ, a salariaților, a profesiilor și funcțiilor acestora, a datelor personale, etc.;
Asigurarea culegerii datelor, grupate pe categorii de informații și a întreținerii acestor date la zi;
Elaborarea diverselor situații de personal;
Arhivarea periodicǎ a datelor;
Utilizarea arhivelor pentru elaborarea unor situații la cerere; etc.
Pentru calculul salariilor
Asigurarea datelor de pontaj, prezența, etc.;
Elaborarea listelor de avansuri lunare;
Evidența reținerilor din salarii;
Punerea la zi a impozitelor pe salarii;
Punerea la zi a salariilor, sporurilor și adaosurilor pentru fiecare salariat;
Calculul salariilor, a impozitelor, a altor categorii de rețineri conform legislației specifice;
Elaborarea lunarǎ a statelor de platǎ, pe locuri de muncǎ, sectoare de activitate sau pe alte criterii de interes;
Elaborarea centralizatoarelor, a recapitulaților, a fișelor de salarii;
Elaborarea dispozițiilor de platǎ a impozitelor și taxelor cu diferite destinații;
Etapa de implementare finalizează activitatea de proiectare și realizare a sistemului informatic, având ca obiectiv testarea funcționarii noului sistem în condiții concrete și cu date reale, ale unitǎții beneficiare, pentru aducerea sistemului informatic la stadiul de exploatare efectivǎ.
În cadrul acestei etape se testează, se verificǎ și se asimilează toate soluțiile stabilite în etapele anterioare și se validează rezultatele obținute.
Realizarea unei implementări eficiente presupune participarea următorilor factori:
Unitatea economicǎ în care se implementează sistemul proiectat, asigura condițiile tehnice, organizatorice, informaționale și informatice în vederea introducerii și funcționǎrii sistemului informatic. De asemenea, unitatea trebuie sǎ asigure operativitatea, calitatea și acuratețea datelor de intrare;
Sistemul electronic de calcul asigurǎ prelucrarea datelor din baza de date proiectatǎ;
Cadrul organizatoric și informațional impune existența condițiilor financiare, materiale și organizatorice pentru transmiterea datelor și obținerea rezultatelor;
2.2.2.3. Valorificarea informației contabile în managementul financiar-contabil
Managementul financiar-contabil vizeaza orientarea strategica a activitatii unei
organizatii, utilizând în fundamentarea deciziilor un volum mare de date. Abordarea corelata a posibilitatilor de valorificare eficienta a informatiilor financiar-contabile, relevate de situatiile de raportare financiara ori de alte documente si a modelarii si realizarii unui sis tem informatic pentru management financiar-contabil, în contextul exigentelor impuse în acest domeniu de aderarea României la Uniunea Europeana si de standardele si normele internationale în domeniu, a constituit un demers de cercetare stiintifica complex, sustinut de necesitatile de informare si de sporire a calitatii proceselor manageriale observate la nivelul conducerilor organizatiilor din mediul economic românesc.
CAPITOLUL 3
CONCLUZII: PERFORMANTE SI DEFICIENTE; OPINII SI PROPUNERI CONCRETE
Misiunea Societății Comerciale UMARO Roman este responsabilitatea față de “comerțul cu mașini si echipamente pentru prelucrarea lemnului”.
Această responsabilitate impune respectarea standardelor de calitate, implicarea pe piața de profil și maximizarea profitului.
Cifra de afaceri a firmei a fost întotdeauna pozitivă, astfel la nivelul anului 2008 societatea înregistrează profit in suma de 70.032 lei datorat veniturilor inregistrate din diferențe de curs valutar.
Fig.2.6. Indicatorii
Se observă că in ceea ce privesc veniturile si cheltuielile de exploatare la SC Umaro SA acestea nu respectă corelația de eficientă dintre ritmul de creștere al efectului si ritmul de creștere al efortului depus, respectiv ritmul de creștere al veniturilor din expoatare este de 120% in timp ce ritmul de creștere al cheltuielilor este superior de 130%..
Această situație nefavorabilă a fost provocată atît de disponibilizarea angajaților respectiv plata salariilor compensatorii căt si de impozitul pe clădiri plătit la nivelul anului 2005 si a penalizărilor aferente acestuia.
Pornind de la nivelul atins în anul 2008, viitorul reprezintă punctul de plecare pentru o nouă abordare a afacerii în termeni de calitate – client – profit.
CAPITOLUL 4
BIBLIOGRAFIE
1.BOTEA ION – Metode si tehnici fiscale, Ed.Someșul S.A., 2004;
2.BALUTA AURELIAN-VIRGIL -,,Contabilitate de gestiune”-Editura Fundația
România de Mâine –Bucuresti 2005
3.CONDOR ION – Drept financiar, bugetar, fiscal, Ed.Fundația România Mare, 2004;
4.FUSARU D., MARES DANIEL, -,, Visual Bazic si Acces” Editura Fundației România de Mâine 2003;
MIHAI G.
5.GORCEA CORNELIU – Indexul obligațiilor fiscale, Ed.Tribuna Economică, 1998;
6.MUNTEANU VICTOR – Control si audit financiar- contabil, Ed.Univesul Juridic, 2005;
7.MUNTEANU VICTOR – Contabilitatea financiară a intreprinderii, Ed.Sylvi, 2002;
8.MOROSANU IOAN – Fiscalitate, Ed.Evcont Consulting, 2000;
9. NANCY D. LEWIS- Microsoft Office Excel 2003 in imagini – Editura Teora 2006
10.RISTEA LUMINITA – Finanțe publice, Ed.Fundația România Mare, 2004;
11.TRANDAFIR ADINA – Finanțe si fiscalitate, Ed. Fundația România Mare, 2004;
12.VERBONCU ION – Control si audit financiar- contabil, Ed.
Universitară , 2005;
***** – Legea nr.571 din 22 decembrire 2003 privind Codul fiscal (M.Of.nr.927 din 23 decembrie 2003, completată si modificată;
***** – Hotărârea Guvernului nr.44 din 22.01.2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (M.Of.nr.112 din 6 februarie 2004, completată si modificată);
***** – Ordonanța Guvernului nr.92 din 24 decembrie 2003 *Republicată prin Codul de procedură fiscal (M.Of. Nr.560 din 24 iunie 2004, completată si modificată;
***** – Legea Contabilității nr.82/1991 * Republicată,(M.Of. Nr.48/14.01.2005);
***** – O.M.F.P.nr.1752/2005, pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, (M.Of.nr.1080/2005).
ANEXE
REGISTRU JURNAL
Nr. Pagină __1____
REGISTRU JURNAL
Nr. Pagină ____2__
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Alaliza Sc + Studiu Caz Practica DE Cercetare Si Proiectare (ID: 134688)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
