Al doile a război mondial (Story telling) [604605]

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI”
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
SECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
CLUJ -NAPOCA

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Gal Denizia Absolvent: [anonimizat]

2020

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI”
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
SECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
CLUJ -NAPOCA

LUCRARE DE LICENȚĂ
ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII VIEȚII
PERSOANELOR DE VÂRSTA A TREIA, DIN
CĂMINELE PENTRU VÂRSTNICI

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Gal Denizia Absolvent: [anonimizat]

2020

CUPRINS
Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 2
Motivație ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 3
Elemente introductive ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 4
CAPITOLUL 1. PROCESUL DE ÎMBĂTRÂNIRE ………………………….. ………………………… 5
1.1 Aspecte biologice ale procesului de îmbătrânire ………………………….. ……………………… 5
1.2 Bă trânețea. Definiție și clasificare ………………………….. ………………………….. ……………. 6
1.3 Teorii ale îmbătrânirii ………………………….. ………………………….. ………………………….. 11
1.4 Stereotipuri referitoare la vârstnici ………………………….. ………………………….. …………. 13
1.5 Pe rioade de criză în viața vârstnicului ………………………….. ………………………….. …….. 14
CAPITOLUL 2. ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN CĂMINELE PENTRU VÂRSTNICI ……….. 17
2.1 Evoluția serviciilor socio -medicale a persoanei de vârsta a treia ………………………….. 17
2.2 Asistența socială în România ………………………….. ………………………….. ………………… 17
2.3 Integrarea în căminele de bătrâni ………………………….. ………………………….. …………… 21
2.4 Rolul asistentului social ………………………….. ………………………….. ……………………….. 24
CAPITOLUL 3. PARTEA PRACTICĂ A LUCRĂRII ………………………….. ………………….. 28
3.1 Prezentarea locului de practică ………………………….. ………………………….. ………………. 28
3.2 Faza de evaluare inițială ………………………….. ………………………….. ………………………. 28
3.2.1 Scopul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 28
3.2.2 Obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. …………………….. 29
3.2.3 Populație și lot ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 29
3.2.4 Metode, tehnici și instrumente de cercetare ………………………….. ……………………. 29
3.3 Interpretarea rezultatelor ………………………….. ………………………….. ………………………. 31
3.4 Concluziile cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 39
3.4.1 Concluzii personale ………………………….. ………………………….. ………………………. 40
3.5 Faza de intervenție socială ………………………….. ………………………….. ……………………. 41
3.5.1 Proiect de intervenție ………………………….. ………………………….. …………………….. 41
3.5.2 Aspecte metodologice ………………………….. ………………………….. ……………………. 42
3.6 Faza de evaluare finală ………………………….. ………………………….. ………………………… 49
3.6.1 Proiect de evaluare finală ………………………….. ………………………….. ……………….. 49
3.6.2 Rezultatele evaluării finale ………………………….. ………………………….. ……………… 50
CONCLUZII FINALE ALE LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. …………. 52
PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. ……………….. 53
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 54
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 56

2
Rezumat
Tema lucrării de licență este „Îmbunătățirea calității vieții persoanelor de vârsta a treia, din
căminele pentru vârstnici ”. Lucr area dorește să surprindă impactul pe care îl are internarea într –
un centru de îngrijire asupra persoanei vâ rstnice, precum și modul în care aceasta se raportează
la acest statut.
Prin ins tituționalizare, vârstnicii s uferă o serie de transformări psihologice cu impact negativ
care, aso ciate cu starea de bătrânețe și boală, generează probleme de adaptare la condițiile din
mediul instituțional , precum și probleme de relaționare și comunicare corespunzătoare la
nivelul grupului .
Prezenta lucrare este structurată pe trei ca pitole : două care cuprind aspecte teore tice și un ul
care cuprinde parte a practică. În ceea ce privește fundamentarea teoretică a lucrării, aceasta s –
a bazat pe selectarea unui corp de informații relevante pentru acest subiect , pe baza căruia să
pot realiza, mai departe, proiectarea activităților de cercetare și interven ție.
Activitatea practică pe care a presupus -o investigarea și implementarea unor interven ții cu scop
ameliorativ, realiz ată la Centrul de Îngrijire și Asisten ță al DGASPC – Luna de Jos , precum și
la Cămin ul privat „ Zâna Bună” din Gherla, a urmărit determinarea specificului adaptării
vârstnicilor la condi țiile de via ță din institu ție.
Utilizând ca m etode de cercetare chestionarul și interviul , am ob ținut o serie de informa ții
relevante cu privire la principalele probleme de adapt are la condi țiile din centru și la nevoile
persoanelor vârstnice, în special legat de aspectul rela ționării și comunicării. Aceasta a
reprezentat baza pe care au fost selectate metodele de intervenție și propuse cele mai relevante
obiective de îndeplinit în legătură cu adap tarea vârstnicilor la condițiile din centru. Pentru
aceasta, am ales ca și metodă consilierea în grup, consilierea individuală și organizarea de
activități recreative, fiecare dintre acestea având scopuri clar stabilite.
În urma implementării activităților de intervenție am constatat o îmbunătățire a stării ge nerale
a perso anelor în vârstă, care corespunde, de fapt, unui grad mai ridica t de confort psihic pe care
acești vârstnici și l-au câștigat în urma participării la activitățile prevăzute prin interve nție.

3
Motivație
Societatea zilelor no astre, profund orientată spre tineri și pe problematica specifică acestora,
are tendința de a respinge și chiar dev aloriza vârsta a treia, considerată adesea inutilă ,
nesemnificativă și neimportantă . Această lipsă de respect poate fi întâlnită în societate în
ansamblul său, dar și la locul de muncă , în familie, în mass -media, în toate formele sale. Situa ția
actuală este în c ontrast cu ceea ce se întâmpla în societățile arhaice și tradiționale , unde bătrânii
se bucură de maximum de autoritate și respect și, implicit, protecție .
Stima p entru persoanele în v ârstă, experiența lor de viaț ă și bunătatea lor, m -au determinat să
aleg această tem ă pentru lucrarea mea de licenț ă.
Totodată, bucuria cu care bătrânii au participat la activ itățile recreative pe care le -am organizat
și îmbunătă țirea st ării lor de spirit, m -au motivat în cercet area mea și consider că astfel de
activități ar trebui organizat e periodic.
Ce m-a întristat însă, sunt condițiile din centre le de îngrijire de la stat, unde fiind deficit de
asistenți sociali, iar n umărul bătrânilor este mai mare dec ât în centrele de stat, vârstnicii nu s e
pot bucura pe deplin de frumoasa perioadă a pensionării, deoarece nevoile lor nu sunt în
totalitate satisf ăcute .
Prin această cer cetare am vrut să identific nevoile și lipsurile persoanel or instit uționalizate în
centrele de stat și am oferit metode pentru ca starea lor de spirit să se îmbunătăț ească și să se
bucure de bătrânețe.

4
Elemente introductive
Subiectul lucr ării mele de licen ță abordează problemelor vârstnicilor în ceea ce prive ște
instituțio nalizarea lor în centrele de în grijire, deoarece este un domeniu de viu interes. Cre șterea
mediei de vârstă a oamenilor a de schis noi căi de abordare a vie ții bătrânilor, multe dintre ele
puțin aprofundate.
Este clar că situația ideală pentru un vârstnic este de a trăi, până la sfârșitul zilelor, în mijlocul
familiei sale naturale, care să îi acorde suportul și afecțiunea de care are nevoie. Însă, în multe
cazuri, aceasta este , o situație ideală.

Lucr area mea de li cență este structurată pe trei capitole, două teoretice și unul de cercetare. În
primul c apitol, intitulat : „Proce sul de îm bătrânire” am sur prins aspecte despre procesul de
îmbătrânire , despre ce schimbări produce acesta în viața vârstnic ului, precum și despre cum îl
întâmpină vârstnicul.

În al doilea capitol, „Asistența socială în c ăminele pentru v ârstnici” am clarificat ce înseamnă
asistența soci ală în România și cum asistentul so cial are rolul de a-i ajuta pe vârstnici să se
integrez e cât ma i bine î n centrele de îngrijire .
Partea practică a lucrării este cea mai consistentă și mai import antă, deoarece prin aplicarea
chestionarului am aflat gradul de satisfacție al bătrânilor instituționalizați în centr ul privat și
cel d e stat. Ast fel, persoanele instituțional izate î n căminul pr ivat „ Zâna Bun ă” se simt mai
respectați și sunt mulțumiți de ser viciile oferite de centru , decât bătrânii instituționalizaț i la
Centrul de Îngrijire și Asisten ță al DGASPC .
Prin acti vitățile la care au part icipat b ătrânii am urmărit îmbunătățirea calității v ieții acestora,
creșterea gradual ă a ni velului de adaptare l a schimbările datorate vârstei și gradul de
dependen ță precum ți stimularea acestora spre socializare.

5
CAPIT OLUL 1. PROCESUL DE ÎMBĂTRÂNIRE

1.1 Aspecte biologice ale procesului de îmbătrânire
Îmbătrânirea este un proces contin uu la care sunt supuse toate organ ismele vii. La oameni,
primele semne de îmbătrânire apar l a vârsta de 20 de ani, sub formă de ridur i, dar cele mai
evidente efecte apar la o vârstă mai înaintată. Oamenii nu îmbătrânesc peste tot la fel. Procesul
de îmbăt rânire este mai accelerat în țările sărace. Foametea, lipsa apei potabile, bolile sau
munca fizică excesivă sunt principalii factori c are grăbesc procesul de îmbătrânire.
Experții au constatat că există două tipuri de îmbătrânire: primară și secundară. Îm bătrânirea
primară cuprinde transfo rmările inevitabile din structura corpului, determinate de ereditate.
Procesul de îmbătrânire secun dară cuprinde persoanele afectate de accidente sau de boli. La 20
de ani, celulele organismului încep să aibă efecte negat ive asupra omului. Acestea constă î n
pierderi de celule în unele organe și, mai ales, în creier. Cu toate acestea, efectele îmbătrânir ii
sunt vizibile 45 și 65 de ani , când apar transformările fizice și psihice.
La femei apare menopauza, ceea ce marchează finalul perioadei fertile. După apariția
menopauzei, estrogenul și progesteronul scad (hormonii sexuali la femeie). Scăderea cantităț ii
de estrogen duce la modificări atât în aspectul fizic, cât și în sănătate. În această perioadă,
unele femei suferă de insomnie, migrene, li se reduce dim ensiunea sânilor, iar pielea se
zbârcește . Prin terapie medicală acestea pot recurge la suplimentar ea organismului cu estrogen
pe o perioadă scurtă după instalarea menopauzei . Aceasta ajută la reducerea unor efecte
negati ve ale menopauzei, însă nu le poate readuce fertilitatea.
La bărbați nu există nicio modificare semnificativă. La majoritatea dintre e i, fertilitatea scade
în jurul vârstei de 70 de ani. Ce l mai comun semn al îmbătrânirii fizice la bărbați , este apariția
cheliei.
Problemele cu adevărat impo rtante apar la vârste înaintate, de peste 65 de ani atunci când încep
să se deteriore ze simțurile . Ochii își pierd capacitatea de a se adapta în întuneric, iar cristalinul
nu se mai poate acomoda cu vederea de aproape și de la distanță . Auzul este și el afectat, astfel

6
că bătrânii nu mai percep sunetele de înaltă frecvență . Corpul pierde capacitatea na turală de a
se apăra contra infecțiilor , globulele albe pier zându -și funcția de protecție .
Principala cauză a procesului d e îmbătrânire o reprezintă mutația celulară. Majoritatea
celulelor care mor sunt înlocuite prin diviziune cu alte celule. Există și celule care suferă
anumite mutații , înainte sau după diviziune. Cauzele mutațiilor sunt: expunerea frecventă la
radiațiile solare sau îmbolnăvirile. Astfel, se modifică ADN -ul care controlează funcționarea
corectă a celulei.
Controlarea procesului de îmbăt rânire este o problemă controve rsată. Celule umane normale
pot fi menținute în viață , în laborator, un timp limitat , în ti mp ce celule canceroase, pot fi
păstrate pe perioade nedeterminate. Când se va descoperi de ce celulele canceroase
supraviețuiesc , omu l va putea înțelege întregul proces de îmbătrânire a celulelor (dcnews,
2011) .
Problema medicală cea mai importan tă este asigurarea atingerii, pentru cât mai mulți bătrâni,
a longevității potențiale , combătând bolile primejdioase ale vârstei (cancerul, arterioscleroza )
ca și infirmitățile .
Statisticile actuale arată că numai 47,3 % d intre vârstnici s unt valizi, 31 % sunt deficienți , iar
21,7 % sunt propriu -zis bolnavi sau infirmi. Influența medicinii la scară socială este de dată
recentă, însă ea nu se poate face simțită pe deplin, decât în cadrul unui sistem socio -politic
evoluat (Duda, 1983) .
1.2 Bătrânețea. Definiție și clasificare
Vârsta de la care o persoană începe să fie considerată bătrână diferă în funcție de epoca istorică
și de cultur a țării, aceasta influențând percepțiile despre vârsta a treia, atitudinile fa ță de
rolurile, drepturile și responsabilitățile bătrânilor, precum și sistemele de îngrijire și suport ale
acestora. Imaginea bătrâneții care este vehiculată într -o anumită societate este extrem de
importantă pentru modul în care persoanele de vârsta a treia sunt percepute de către ceilalți,
precum și pentru imaginea lor de sine .
Bătrânețea este o stare reprezentativă printr -o multitudine de interacțiuni, un „ghem de
tendințe” generative și cumulat ive, o răscruce obținută anevoios și conflictual.

7
Știința car e studiază îmbătrânirea și bătrânețea se numește gerontologie/geriatrie (d e la
grecescul geron – bătrân plus particula geri – bătrânes c sau de la grecescul gerintobătrân).
În geriatrie diagnosticul trebuie să fie pluridimensional :
• diagnostic clinic, care stabilește caracteristica patologică a subiectului;
• diagnostic gerontologic care precizează vârsta biologică, tipul de îmbătrânire, ri tmul de
îmbătrânire;
• diagnostic social care va preciza necesitățile de îngrijire, gradul de dependenta,
necesitatea de ocr otire și protecție .
Diagnosticul pluridimensional în geriatrie situează vârstnicul și ansamblul dinamic al laturilor
sale ca un total într-un context social (centrulbunatatea.webgarden. ro, 2012) .
Îmbătrânirea este, în primul rân d evoluție , restructurare, compensare, autoreglare a
dezechilibrelor macrofuncționale ale organismului (Gîrleanu -Șoitu, 2004) .
Organizația Mondială a Săn ătății împarte vârstele omului, începând de la 45 ani, în următoarele
categorii:
• Pre senescența (45-60 ani);
• Vârstnic (60 -74 ani) ;
• Bătrân (75 -89 ani) ;
• Longeviv (peste 90 de ani) ;
• Congener (peste 100 de ani) (Duda, 1983) .
În România, persoana vârstnică – în conformitate cu art. 1 din Legea nr.17/2000, este persoana
care a împlinit vârsta legală de pensionare.
Îmbătrânirea individului și a populației sunt concepte diferite. Prin “îmbă trânirea individului“
se înțelege p rocesul fiziologic care începe din momentul concepției și care antrenează
modificări ca racte ristice speciei de -a lungul vieții . În cursul ultimilor ani ai vieții , aceste
modificări determină o scădere a capacității indivi dului la mediul înc onjurător. Diferitele
funcții ale organismului nu declină în mod egal la același nivel (o aceeași funcț ie poate
îmbătrâni cu viteze inegale la persoane diferite). Îmbătrânirea individului prezintă etape
ireversibile în contextul mediului fizic, psihologic și social.

8
Spre deosebire de îmbătrânire (proces dinamic indiferent de vârsta cronologică), senescența
corespunde ultimei perioade a vieții . Senescența nu este o boală, fiind vorba de două procese
diferite, îmbătrânirea și îmbolnăvirile „de vârstă“ c are, de regulă, nu se asociază.
Este demonstrat că după vârsta de 65 ani (vârstă considerată drept începutu l vârstei a treia),
individul are 50% șanse să nu mai fie sănătos, să aibă nevoie de îngrijire medicală sau chiar
spitalizare. Disting em mai multe tipuri de îmbătrânire:
• Îmbătrânirea fiziologică armonioasă, în care vârsta cronologică se identifică cu vârst ă
biologică;
• Îmbătrânirea prematură , când vârsta biologică corespunde unei vârste calendaristice
mai mari decât cea reală;
• Îmbătrânire a accelerat ă, când ritmul de îmbătrâ nire se accelerează de la un moment
dat, așa cum se întâmplă la unele persoane după pe nsionare;
• Îmbătrânirea asincronă , în care diversele aparate și sisteme sunt angajate diferit,
nesincron – îmbătrânire cu profil cardi ovascular, cerebral, artropatomezenc himal,
cutanat – în care aparatele și funcțiile se înscriu cu modificări dominante în contextul
general al aparatelor și sistemelor funcționale ale organismului (Normal și patologic în
îmbătrânire, 2018) .
În prezent , criteriul în baza căruia un individ este catalogat drept bătrân , este unul exclusiv
cronologic. O p ersoană este considerată bătrână, după ce împlinește 65 de ani. Acest criteriu
este totuși destul de arbitrar, motiv pentru care a gen erat și generează încă multe dezbate ri și
confruntări de idei.
O particularitate a vârstnicilor este aceea că, spre deoseb ire de: copii, tineri și adulți , aceștia
sunt definiți clar; altfel spus, vârsta minimă a bătrâneții este cea de 65 ani, dar vârsta ma ximă
nu poate fi stabilită, ea fiind , în fiecare moment, vârsta celui mai longeviv om de pe pământ.
Pe de alta parte, deoa rece există diferențe enorme între un individ de 65 de ani și unul de 100
ani, s -a impus împărțirea (arbitrară) persoanelor în vârsta în următoarele 3 subgrupuri:
bătrâni i-tineri (young -old), între 65 si 75 de ani, care, în principiu, prezintă cele mai mic i
afectări ale funcțiilor și performantelor; bătrânii -medii ( middle -old) între 75 si 85 de ani, și
bătrânii -bătrâni (old -old), cu vâr sta de peste 85 de ani. Este clar că incidența bolilor și
dizabilităților crește dramatic la bătrânii medii și, mai ales, la ultima categorie (Gheorghe,
2006) .

9
Problema îmbătrânirii și a bătrâneții are de asemenea un m are inte res pentru antropologie –
știința care se ocupă cu studiul științific al omului. Omul este o ființă care îmbătrânește , el ar e
pe lângă o latură biologică și una socială, astfel încât îmbătrânirea se caracterizează prin
modificări particulare atât pe plan cor poral (morfologic și fiziologic) cât și pe plan psihologic
și social, în sfera comportamentului, a afectivității și a gând irii, a conduitei și a atitudinilor, a
activității și a relațiilor interpersonale.
Importanța psiho -socială a îmbătrânirii reprezintă expresia modificării odată cu înaintarea în
vârstă, a capacității de prestație , de a se bucura de viață și de a avea un cu vânt de spus în
organizarea și conducerea societății . Importanța psiho -socială a problemei îm bătrânirii este
privită, atât din punct d e vedere economic cât și cultural. În epocile trecute omul era considerat
bătrân (prin improductivitate) la 40 -50 ani. Ast ăzi, considerăm că spre o vârstă de 60 de ani
oamenii au un maximum de cunoștințe și de exper iență și pot fi priviți ca un „fond de au r” al
economiei și culturii.
Prin încetarea activității profesionale are loc o nivelare socială și psihologică. Vârstnicul își
pierde sentimentul utilității sociale, rolul social activ, pierdere care acționează asem enea
agentului patogen determinând de mul te ori așa zisa „patologie de retragere”. Depășirea acestui
„moment critic” , precum și adaptarea vârstnicului la noua etap ă din ciclul vieții sunt
dependente de echilibrul său psiho -somatic, dar și de modul în care reacționează grupul
familial, profesional și social al individului retras din activitatea profesională, față de acesta.
Havighurst descrie trei faze prin care trec e, succesiv, persoana pensionată:
• Perioada imediat post -pensionare . Individul manifestă un sentiment de frustrare și o
stare de insecu ritate. Aceasta este perioada de stres, care favorizează apariția sau
trezirea turburărilor nevrotice.
• O fază de nelinișt e și de căutare a unui nou rol social și psihologic.
• Etapa de sta bilizare (între 6 -12 luni) , în care, de obicei individul acceptă ro lul de
pensionar.
Acomodarea cu statutul de pensionar este dificilă, ea fiind de fapt o lungă perioadă de crize
repetate, urmate de noi perioade de adaptare. După cum ne arată Peck, pensio narul se adaptează
la noul său rol numai atunci când poate face dife rența între rolul său anterior și personalitatea
sa actuală.

10
Principalele condiții necesare adaptării după pensionare sunt : menținerea unei activități care să
aibă în prim -plan o util itate socială; înțelegerea intrafamilială; egocentrismul; existența unui
plan idealist; aparența de eliberare; factorul economic (Duda, 1983) .
Renunțarea la viața activă impusă de societate, firească, dar aplicată fără pregătire
corespunzătoare, este echivalentă pentru unele persoane (în special bărbații) cu o dramă, „o
moarte socială” și are puternice implicații psihice. Odată cu finalul vieții productive se adăugă
pierderea prestigiului social, a responsabilității câștigate de-a lungul vieții și pierderea rolului
și statutului de responsabil al fam iliei. Asistăm astăzi la o conduită de izolare a vârstnic ului,
ceea ce face ca în unele cazuri ocrotirea în instituții specializate să fie , de fapt , o formă
deghizată de izolare, p ropusă de familie și societate (Runcan, 2010) .
În timp ce strămoșii noștri apreciau și profitau de înțelepciunea vârstnicilor, societatea modernă
privește cu neîncredere utilitatea lor: ea promovează valorile pozitive (sănătatea și tinerețea ).
În mediile urbane, industrializate se dezvoltă o cultură a tinereții și adolescenței, în care
vârstnicul își găsește tot mai greu locul.
Diminuarea etapei de izolare dar și conservar ea demnității vârstnicului presupune schimbarea
mentalității , crearea unei opinii favorabile față de problemele vârstnicului. Acest pr oces ar fi
realizabil prin educarea poporului care să perceapă fenomenul de îmbătrânire ca o etapă
normală din viața fiecă rui individ, tot odată să respecte schimbările fire ști, aspectele
îmbătrânirii patologice, tehnica îngrijirilor fizice și psihologice. Este necesară, în acest caz
educarea a familiei, mai precis a membrilor tineri. Factorul educa țional devi ne factor de
influență, însă, din păcate, importan ța acestuia este subestimată.
Însușirea concepției realiste despre faptul că îmbătrânirea este o eta pă firească și inevitabilă a
omului, presupune eforturi semnificative. De asemenea, fiecare om trebuie să beneficieze de
respect, să fie ferit de griji, protejat și tratat de boli; cu alte cuvinte să fie „pregătit pentru etapa
de îmbătrânire” care utilizea ză o multitudine de discipline: gerontologie, geriatrie, psihologie,
educație sanitară, sociologie, antrop ologie, etică (Bucur & Macivan, Probleme ale vârstei a
treia, 2003) .
Cunoașterea unor noțiuni generale de psihologie a îmb ătrânirii reprezintă un element esențial
în cercetarea și înțelegerea fenomenului de îmbătrânire. Acest lucru poate fi rea lizat dacă se
ține cont de:

11
• necesitatea abordării accesibile a persoanei în vârstă, prin facilitarea unu i dialog cu
personalul medica l și cu asistentul social, evitând a eticheta drept patologice anumite
modificări psihologice de vârstă;
• necesitatea anga jării anturajului familial în acțiunile terapeutice, familia trebuind să fie
informată corect și științif ic asupra modificărilor patol ogice ale vârstnicului (Bucur,
Probleme actuale ale vârstei a treia, 2001) .
Îmbătrânirea psiho logică apare dator ită schimbărilor determinate de factori interni: ereditatea
și psihicul și de factori e xterni ai mediului înconjurăt or: ecologici, social și cultura li. Întâmplări
din mediul social intervin în mod particular în existența vârstnicului, det erminând modificări
psihologice sau îmbolnăviri psihice. Dintre aceste evenimente de ordin social amintim :
retragerea din activitate, renunțarea la unele activități , scăderea potențialului biologic,
îmbolnăviri somatice, invalidări, scăderea numărului memb rilor familiei (plecarea copiilor
adulți , decesul partenerului), dispariția vechilor prieteni.
Pierderea memoriei, scăderea sau pierde rea parțiala/totală a auzului, a văzului, cu efecte în
fluxul informațional , restrângeri raționale , provoacă și adâncește suferințele psihice. Un alt
factor important în care stă la baza modificări lor psihologice este conștient izarea îmbătrânirii
și incert itudinile perspectivelor de viitor (Bucur, Probleme actuale ale vârstei a treia, 2001) .
Difer ența dintre îmbătrânirea patologică și cea fiziologică o constituie caracterul relativ al
deficiențelor p e care îl are cea din urmă. Organismul și psihicul uman dispun de rezerva
compensatorie. De exemplu, deși maximul inteligenței se situează între 16 -25 ani, după această
vârstă nu se înregistrează scăderi evidente, obținându -se multe performanțe . Nu este vo rba de
descoperirea unor noi capacități , ci de îmbunătățirea organizării activității (Marinescu, 1933) .
1.3 Teorii ale îmb ătrânirii
• Teoria degradării. Este singura teorie a îmbătrânirii formulată complet, chiar dacă nu
mai este reprezintă o explicație val idă și pertinentă a îmbătrânirii. A fost introdusă în
anul 1961 de Cumming și Henry. Teoria degradării s e bazează pe faptu l că moartea este
inevitabilă, în acord cu principiile dezagregării. Inevitabilitatea morții implică
societatea cât și bătrânul, ca in divid, de a se a ngaja în relații reciproce. Astfel moartea
individului nu este separată de sistem. Deși extinderea și form ele dezangajării variază
de la persoană la persoană și de la societate la societate, dezangajarea reprezintă un
fenomen universal. Populația în vârstă care gradându -și diferit relațiile sociale, în

12
același timp aflându -se în perioada schimbărilor trăirilor psihologice, consideră că
teoria dezangajării este cea mai potrivită pentru adaptare și pentru principiile morale.

Această teorie a primit și câtev a critici, printre care:
a) Cercetătorii s -au întrebat dacă este cu adevărat un fenomen universal, având în vedere
exemplele de societăți în care populația în vârstă menține cele mai ridicate statistici și
rămâne implicată în viața socială ch iar până la moarte.
b) Mai mult decât atât, studiile efectuate au arătat că este chiar obișnuită continuarea
activități și nu dezangajarea.
c) Critici aduse teoriei în sensul în care aceasta promovează ideea că neangajarea ar putea
însemna longevitatea caracter isticilor personalității și nu o fază inevitabilă a ciclului
morții (angelfire, 2019) .
• Teoria activismului sau teoria activității . Expune faptul că, exceptând schimbările
biologice și moartea, populația în vârstă are aceleași nevoi psiho -sociale ca și populația
de vârstă mijlocie. Din această perspectivă reducerea interacțiunilor sociale imp licate
în fenomenul îmbătrânirii rezultă din retragerea din societate a persoanelor vârstnice,
proces ce acționează contrar dorințelor acest ora. Îmbătrânirea optimală este singura
posibilitate de a păstra persoanele vârstnice în activitate, în lumea social ă. Adepții
activismului su nt de părere că persoanele aflate în situația generală de retragere din
activitate încearcă să -și mențină preocupă rile din tinerețe sau încearcă să le înlocuiască .
Argumentele în favoarea teoriei activității pot fi formulate astfe l:
a) cei ce-și continuă activitatea la bătrânețe își mențin sănătatea fizică;
b) funcțiile con genitive sunt prelungite prin activitate și nu pri n sedentarism;
c) continuarea relațiilor sociale și a activităților de grup contribuie la obținerea
satisfacției socio -afecti ve (angelfire, 2019) .
• Teoria grupului minoritar. Promovează ideea conform căreia persoanele în vârstă
constituie un grup minoritar în structura societății . Teoria se axează pe trei criterii.
Primul susț ine ideea că bătrânii rep rezintă o clasă, un grup bine determinat în cadrul
societății . Al doilea se referă la faptul că bătrânii sunt afectați de fenomenul
discriminării fiind priviți ca pe un alt fel de tipologie umană. În acest sens se poate vorbi
despr e stigmatul social care d upă Sorin Antohi este „o discrepanță specială între
identitatea socială, virtuală și una efectivă”. Cioran spune că noțiunea de stigma t

13
acoperă atributele extreme ale maladiei și handicapul la care apar semnele aprobiului
public la adresa persoanei ieșite din „normalitate” specifică unei comunități . Stigmatul
ar reprezenta din punct de vedere psiho – sociologic rușinea , vina, umilința , stânjeneala,
victimizarea. Ultimul criteriu se referă la gândirea stereotipă existentă în legătură cu
persoanele vârstei a treia. Multă lume consideră că bătrânețea înseamnă izolare și
singurătate, că bătrânii nu mai au interes sau nu dispun de capacitățile necesare pentru
relațiile sexuale, că nu mai pot muncii ca tinerii, adică că au ajuns la un stadiu staționar
care nu mai poate fi schimbat. Aceste presupuneri au izvorât din discriminările
determinate de populația tânără și activă din cadrul economiei sau din neinformarea
populați ei asupra fenomenului îmbătrânirii. Gândirea stereotipică s -a transmis oral prin
formulări de ge nul „ ești prea tânăr pentru a arăta îmbătrânit”. Această teorie a fost
criticată prin ideea că bătrânii nu alcătuiesc un grup de conșt iință sau naționalitate
comună, putând fi considerați ca grup minoritar doar prin locul pe care îl ocupă din
punct de vede re statistic în structura populației (angelfire, 2019) .
1.4 Stereotipuri referitoare la vârstnici
Vârst nicii tind să devină „invi zibili” deoarece societatea în care trăim acordă o însemnată
importanță tinereții , vitalității și atractivității fizice. Consecințele acestui fenomen de scădere a
prestigiului vârstnicilor și gravitatea lui se reflectă în faptul c ă oamenii care fac parte d in
această categorie de vârstă sunt discriminați în tot mai multe contexte sociale .
Ageismul/băt rânismul (se referă la discriminarea oamenilor în funcție de vârstă), devine o
ideologie asemenea sexismului sau rasismului, fiind fre cvent întâlnit atât la niv el individual,
cât și la nivel instituțional . Astfel, întâlnim discriminări: la angajare, în acc esul la diferite
servicii (de exemplu serviciile med icale), nerespectarea drepturilor omului și alte forme de
marginalizare și exclude re socială. Vârsta a devenit un mijloc opresiv folosit în fixarea
oame nilor în roluri stereotipe (Bogdan, 1992) .
Prin „stereotip” se înțelege: „ credințe despre caracteristici psihologice și/sau comportamentale
ale unor categorii de indivizi, grupuri sociale (de sex, vârstă, etnice, religioase etc. )”; aceste
credințe sau clișee nu se bazează pe obse rvare directă și judecarea critică a fenomenelor, ci sunt
idei preconcepute, bazată pe o gândire rutinieră, deseori arbitrară, fără le gătură cu indivizii sau
grupurile sociale evaluate . Stereotipurile apa r și evoluează în funcție de vârstă. Acestea sunt
cel mai adesea negative. Repr ezentările distorsionate privind diverse categorii de vârstă sporesc

14
dificultățile de adaptare la bătrânețe . Există multe stereotipuri referitoare la persoanele
vârstnice, dar a cestea nu trebuie să influențeze negativ relaționare a sau procesul de asistare.
Orice situație trebuie analizată în mod obiectiv și nu prin prisma stereotipurilor existente
(Nicolae, 1993) .
Felul în care îmbătrânim este influențat de factori genetici și din ce în ce mai mult de factori
sociali precum: pierderea statutului social, pierderea rudelor și a prietenilor, pierderea locului
de muncă. Acumularea cunoș tințelor de către oamenii mai în v ârstă nu mai reprezintă o sursă
valoroasă de înțelepciune , ci doar un lucru demodat în s ocietatea în care trăim. Vârstnicii,
datorită ponderii lor tot mai mari în totalul populației , posedă un puternic potențial de putere
politică ce are capacitatea de a impune schimbări în plan social (Jitcov,2006).
Chiar dacă societatea expune o serie de st ereotipuri despre persoanele vârstnice, tr ebuie să
cunoaștem limitele acestora și să nu lăsăm să ne influențeze negativ relaționarea cu această
grupă de vârstă. În dezvoltarea și furnizarea serviciilor adresate vârstei a treia este necesar să
ținem cont de faptul că, deși setul de nevoi este același , modul de satisfacere a acestora diferă
de la individ la individ, pentru că fi ecare om es te unic în felul său și nu trebuie tratat prin prisma
stereotipurilor existente. Prin urmare, intervenția noastră trebuie să fie una individualizată, care
să respecte demnitatea, unicitatea și autodeterminarea individului (Bodogai, 2005).
1.5 Pe rioade de c riză în viața vârstnicului
Cele mai stresante evenimente, la vârstă înaintată sunt: pensionarea și pierderea partenerului
de viață . Aceste două schimbări majore îl fac pe vârstnic să încerce să -și redefinească
identitatea și să creeze roluri no i care sa l e înlocuiască pe acelea pe care le -a pierdut.
Etapa de pensionare este privită de gerontologi ca o perioadă de criză psih ologică (pentru 17%
din bărbați și 11% femei), adaptarea la noua situație socială depinzând de o serie de factori:
disponib ilizarea forțată, statutul socio -economic scăzut, probleme de sănătate, imposibilitatea
de a planifica viitorul și dificultăți de ada ptare la nou. Încetarea activității profesionale are
urmări psihosociale semnificative, individul pierzându -și sentimentul de utilitat e, prestigiu
social, responsabilitatea, rolul în familie, moment în care apare izolarea. După unele studii, în
primii doi ani apare creșterea riscului de deces și suicid.
Pensionarea reprezintă o etapă importantă în viață , care poate marca un pu nct termina l al
dinamismului social sau, din contră, un punct de început pentru o viață relaxantă sau una

15
dedicată tuturor activități lor pentru care n -a existat timp sau fonduri anterior. Există și cazuri
în care pensionarea apare dintr -o necesitate (de bo ală), momen t care de o bicei, survine brusc
fără nicio pregătire și al cărui impact generează multiple probleme la nivel individual sa u la
nivelul societății .
Personalul care se ocupă de îngrijirea vârstnici lor nu înțeleg de ce mulți sexagenari se consideră
insultați atunci când sunt numiți "bătrâni" în momentul în care survine pensionarea. Există mai
multe explicații la această problem: situația materială a vârstnicului nu creează o stare
convenabilă; în general pensionarea este asem ănătoare cu singurătatea, stigmatiz area, izolarea;
problema s căderii veniturilor, ceea ce poate duce la fenomenul de frustrare și de revoltă,
considerând val oarea pensiei drept o lipsa de respect din partea statului pentru munca depusă.
Există totuși o cat egorie de pensionari „tineri ”, care încearcă să -și găsească „ceva de lucru ”,
deși piața de muncă , nu are , în România , o ofertă prea bogată pentru aceștia , iar cursuri de
recalificare pentru vârstnici la noi în țară nu există.
Pensionarea este considerată de mulți autori o piatră de hotar, dar toate studiile arată că deși
această perioadă este percepută ca o pierdere, atunci când îi este găsit un sens și perso anei i se
face o pregătire o poate depăși cu bine. În general, în toată lumea , educația premergătoa re
pensionării este insuficientă și tardivă. În România, nici nu există asemenea cursuri de pregătire
și de multe ori impactul este cel prezentat anterior. A ici asistentul social ar avea un rol marcant.
De asemenea, pensionarea poate fi un eveniment generator de criză și când aceasta survin e ca
urmare a restructurărilor făcute la locul de muncă, atunci când pentru a evita șomajul se recurge
mult mai rapid la p ensionare. Tot în plan social se pierd anumite roluri și funcții care au fost
dobândite de -a lungul vieții , ceea ce poate duce la criz e de adaptare, manifestate mai frecvent
în rândul bătrânilor aflați până în acel moment în funcții importante. Femeile par mai puțin
afectate de pensionare, dar pot tre ce prin crize de anxietate gândindu -se la aceasta. În România,
multe femei după pensiona re au grijă de nepoți sau se ocupă de gospodărie sau chiar de
îngrijirea rudelor bolnave . În multe tari occidentale, după pensionare vârstnic ii devin membrii
activi ai unor asociații , respectiv cluburi, unde desfășoară activități recreative, având fiecare
roluri bine determinate, ceea ce duce de obicei la scăderea impactului pensionării, sau devin
activi în cadrul unor societ ăți caritabile sau religioase. De asemenea, mulți participă la cursurile
unor universități de vară sau pentru vârsta a III -a, sau își deschid mici afaceri. Există țări în
care se poartă discuții în acest sens, fără a se ajunge deocamdată la decizia privind anularea

16
criteriului de vârstă, devenit o imp unere instituțională și apreciat ca învechit într -o societate ce
se coordonează după alt e priorități și valori.
Categoriile de prestații pentru pensionari includ în cazul tuturor țârilor : pensia de vârsta, pens ia
de invaliditate și pensia de urmaș . Pentru obținerea pensiei de vârstă, vârsta minimă variază de
la 55 la 65 de ani pentru femei și de la 60 la 70 de ani pentru bărbați . Există țări la care la pensia
de invaliditate se adaugă sporuri pentru invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau
sporur i pentru pensionarii care fac dovada că venitul lor este sub pragul unui trai decent pe plan
național . Pentru obținerea acesteia se pune condiția încadrării într -un anumit grad de
invaliditate calculat. Pentru obținerea pensiei de urmaș , condiția esențială este legată de
perioada și de cuantumului contribuției defunctului. Pensionarea poate d uce la scăderea
relațiilor sociale, vârstnicul fiind mai circumspect în legarea de noi prietenii și este precaut în
orice contact cu prietenii vechi.
Decesul partenerului de viață constituie unul dintre cele mai emoționante evenimente pentru
bătrân. Se pre supune că vârstnicul suportă mai greu pierderea persoanei iubite, datorită
incapacității de a răspunde adecvat la stres, m ai ales atunci când decesul este neașteptat .
Îmbătrânirea unui cuplu duce, atunci când ambii parteneri supraviețuiesc , la o simbioză
aproape organică, la o veritabilă interdependență , echilibrul realizat surpându -se brutal în cazul
decesului unuia dintre e i. Soțul rămas, în absența unei atmosfere familiale calde și a unei
motivații puternice, dezvoltă rapid o degradare a condiției biolog ice, pe fondul agravării
afecțiunilor fizice și mentale preexistente. Mariajul reprezintă pentru bătrân reversul solitudin ii
(Gheorghe, 2006) .

17
CAPITOLUL 2. ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN CĂMINELE PENTRU
VÂRSTNICI
2.1 Evoluția servicii lor socio -medicale a persoanei de vârsta a treia
După primul Război Mondial în multe țări din Europa pensia privată, supli mentară, a avut un
rol impor tant în viața tuturor pensionarilor. Pensiile de stat erau prea mici, în cele mai multe
cazuri, pentru a a sigura un trai decent, mai ales pentru bătrânii care urmau tratamente medicale.
Siguranța socială în faza de încetare a ac tivității, din ultima treime a vieții, a devenit după 1945
una dintre problemele principale ale statului social modern (Cornrad, 2000) .
La nivel mondial, ONU și instituțiile sale de specialitate, în mod deosebit O rganizația Mon dială
a Sănătă ții (OMS) , dar și alte organizații nonguvernamentale se ocupă de stimularea unei
atitudini globale și a unui interes gen eral pentru rezolvarea problemelor complexe ce le ridică
fenomenul de creștere a numărului și ponderii vârstnicilor în toa te țările lumii. Creșterea
popula ției de vârstnici din întreaga lume a adus cu ea o serie de probleme de ordin social,
economic și științific . Acest lucru a determinat OMS ca în anul 1988 să considere vârstnicii și
îmbătrânirea printre primele cinci probl eme majore ale lumii, a lături de bolile cardiovasculare,
cancer, SIDA și alcoolism.
Drepturile persoanelor de vârsta a treia au fost i mpuse din 1976 dar acest lucru nu înseamnă că
ele sunt respectate în toate țările , dimpotrivă tot mai multe societăți le ignoră. Câteva dintre
aceste drepturi constau în: dreptul la îngrijire medicală, dreptul la religie, dreptul la prevenirea
dependenței , dreptul la ocrotire de către personal calificat, dreptul la ocrotire legală, dreptul de
a alege locul și mocul de viață , dreptul la susținere familială și comunitară ( Venera, Bucur, &
Maciovan, 2003) .
2.2 Asistența socială în România
În România, ocrotirea socială a bătrânilor precum și sănătatea lor revine în atribuțiile statului
în cadrul unui amplu sistem organizatoric general și special prin măsuri generale complexe
economice, culturale și sanitare, pri n sistemul de asisten ță social ă medicală. În societatea
contemporană „protecția persoanei în vârstă înseamnă protecția pensionarului, a unui mi noritar
cu totul particular” (Miftode, 2004) .

18
Uniunea Europeană urmărește alinierea României alături de c elelalte state și ocrotirea
asigurării sociale. Astfel, măsurile complexe cu caracter general luate de către stat urmăresc
prin intermediul programelor de dezvoltare economică și socială, îmbunătățirea continuă a
nivelului de trai mate rial și spiritual, pr omovarea, apărarea și refacerea sănătății, creșterea
longevității și calității vieții vârstnicilor.
Sistemul general de as igurare socială este cel ce se ocupă cu asigurările sociale de stat, dar și
cu alte servicii sociale. Asigurările sociale de stat repr ezintă un sistem de asigurare mat erială a
oricărui individ aflat în câmpul muncii, în caz de pierdere temporară sau defini tivă a capacității
de muncă, în caz de bătrânețe și de pierdere a susținătorului, prin ac ordarea de f onduri în acest
scop.
Legea 47/20 06 privind Sistemul Național de Asistență Sociala prezintă în art. 2 că asistența
sociala, componentă a sistemului de pr otecție socială, reprezintă ansamblul de instituții și
măsuri prin care statul, autoritățile publice ale administrației locale si soci etatea civilă asigură
prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situații care
pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane.
În art. 3 este prezentat obiectivul as istenței sociale, care constă în protejarea persoanelor care,
datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea de a-
și asigura nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și competențe pentru integrare
socială.
La art. 6 a legii privind Sistemul Național de Asistență Socială găsim principiile generale pe
care se întemeiază asistența socială:
• respectarea dem nității umane, potrivit căruia, fiecărei persoane ii este garantată
dezvoltare libera si deplina a pe rsonalității;
• universalitatea, p otrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în
condițiile prevăzute de lege;
• solidaritatea socială, potrivit căruia comun itatea participa la sprijinirea persoanelor care
nu își pot asigura nevoile soc iale, pentru menținerea si întări rea coeziunii sociale;
• parteneriatul, potrivit căruia instituțiile publice si organizațiile societății civile
cooperează în vederea organizării si dezvoltării serviciilor sociale;

19
• subsidiaritatea, potrivit căruia statul intervine atunci când inițiativa locală nu a
satisfăcut sau a sati sfăcut insuficient nevoile persoanelor (Legea nr. 47 /2006 privind
Sistemul Național de Asisten ță Social ă).
La nivel central, instituția care se ocupă cu legiferarea și asigurarea drepturilor privind asistența
socială este r eprezentată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Familiei.
Persoanele vârstnice au dreptul la asistență socia lă, în raport cu situația socio -medicală și cu
resursele economice de care dis pun. Persoanele vârstnice care beneficiază de asistență socială
au dreptul și la alte forme de protecție socială.
În legea 17/2000, privind Asistența Socială a Persoanelor Vârst nice, la art. 1(4), se precizează
că sunt considerate persoane vârstnice, pers oanele care au împlinit vârsta de pensionare
stabilită d e lege.
În România beneficiază de serviciile și prestațiile asistenței sociale persoana vârstnică care se
găsește în una d intre următoarele situații:
• nu are familie sau nu se afla in întreținerea une i sau unor persoane obligate la aceasta,
potrivit dispoz ițiilor legale in vigoare;
• nu are locuință și nici posibilitatea de a -și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor
proprii;
• nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru a sigurarea îngrijirii
necesare;
• nu se poate gospodări sin gură sau necesita îngriji re specializată;
• se află în imposibilitatea de a -și asigura nevoile socio -medicale, datorită boli i ori stării
fizice sau psihice (Legea 17/2000, privind Asistența Socială a Pe rsoanelor Vârstnice).
Serviciile comunitare pentru perso anele vârstnice au în vedere: îngrijirea temporară sau
permanentă la domiciliu; îngrijirea temporara sau permanenta într -un cămin pentru persoane
vârstnice; îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară,
apartamente si l ocuințe sociale. Aceste forme de îngrijire se realizează doar cu consimțământul
vârstnicului iar în situația în care stare a de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obținerea
consimțăm ântului aces teia, pentru acordarea îngrijirilor decizia se ia de ser viciul social al
consiliului local sau de direcția de asistență socială din cadrul direcțiilor de muncă, solidaritate
socială și familie județene și a municipiului București, pe baza anchetei sociale și a

20
recomandărilor medicale făcute de medicul de famili e, prin consultarea medicului specialist,
cu acceptul ru delor de gradul I ale persoanei respective sau, în lipsa acestora, cu acceptul unui
alt membru al familiei (Legea 17/2000, privind Asistența Soc ială a Persoanelor Vârstnice).
Tipurile de serviciile co munitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu garantate prin
lege sunt: servicii sociale privind, îngrijirea perso anei, prevenirea marginalizării sociale și
sprijinirea pentru reintegrarea soc ială, consiliere juridic ă și administrativ ă, sprijin pen tru plata
unor servicii și obliga ții curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj,
prepararea hranei; servicii socio -medicale privind, ajutorul pentru real izarea igienei personale ,
readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și
antrenarea la activități economice, sociale și culturale, precum și îngrijire a temporar ă în centre
de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate; s ervicii medicale, sub forma consultațiilor
și îngrijiril or medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, consultații și îngrijiri
stomatologice, administrarea de medicamen te, acordarea de materiale sanitare și de dispozitive
medicale.
Serviciile sociale specializate în îngrijirea persoanelor vârstnice, prevăzute de legisla ția în
vigoare : O.G.nr.68/2003 și Legea nr.17/2000 sunt urm ătoarele :
• recuperarea și reabilitare a;
• asistența și suportul pentru persoanele v ârstnice, inclusiv pentru cele dependente ;
• îngrijirea social -medical ă pentru persoanele aflate în dificultate, inclusiv paliative
pentru persoanele aflate în fazele terminale ale unor boli ;
• medierea social ă;
• consilierea în cadrul institu ționalizat, în centre de informare și consiliere;
• oricare alte m ăsuri și acțiuni ce au ca scop menținerea, refacere a sau dezvoltarea
capacit ăților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie social ă.
În cadrul serviciilor socia le specializate, serviciile de îngrijire social -medical ă reprezint ă un
ansamblu de activit ăți care se desf ășoară într-un sistem social și medical integrat și au drept
obiectiv principal menținerea autonomiei persoanei, precum și prevenirea agrav ării situa ției de
depende nță.
Serviciile sociale specializate se acorda in baza unui plan individualizat de asisten ță și îngrijire,
construit și realizat de o echipa interdisciplinar ă. Planul individualizat de asisten ță și îngrijire
este gândit de furnizorul de serv icii sociale cu permisiunea și participarea beneficiarului și cu

21
consim țământul acestuia. Echipa interdisciplinar ă este alcătuită din : asistent personal, ajutor
menajer, psihoterapeut, psiholog, terapeut ocupa țional, kineto -terapeut, logoped, pedagog
social, asistent medical și medic, mediatori și facilitatori comunitari și sanitari, consilier juridic
jandarm și polițist de proximita te, precum și alte p rofesii conexe domeniului social și medical
(Constantinescu, 2008) .
Sistemul serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice este insuficient dezvoltat. Deși
cadrul legal este în curs de actualizar e pentru ansamblul serviciilor sociale, în beneficiul
persoanelor vârstnice s -au înființat și funcționează până în prezent , relativ puține servicii
comunitare atât ca vari etate c ât și ca număr. Aceste servicii sunt promovate de organizații
neguvernamentale, d e biserici, culte religioase , servicii publice , fiind în general asimilate celor
pentru persoane cu handi cap. Serviciile sociale cu caracter primar sunt serviciile so ciale ce au
drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificul tate ori vulnerabilitate care pot duce
la marginal izare sau excluziune social ă.
2.3 Integrarea în căminele de bătrâni
Statutul de vârstnic reprezintă un factor de risc particular, car e contribuie la tulburăril e psihice.
Un factor de risc suplimentar este ș i instituționalizarea în căminele de bătrâni. Modificările
biologice, psihologice și sociale c are însoțesc bătrânețea , influențează în mai multe moduri
bolile psihice care se întâlnesc în această perioadă a vie ții:
• favorizează debutul unor maladii psihice. Perioada senescenței scade capacitatea de
adaptare, în urma diminuării unui mare număr de funcții și aptitudini. Bătrâneț ea este,
adesea, o perioadă de stres, cu o problematică întinsă și specifică.
• favorizeaz ă reapariția și agravarea unor suferințe psihi ce anterioare.
• determină o anumită specificitate în tablourile psihopatologice ale diferitelor boli
psihice.
Din punct de vedere sociologic, bătrâne țea se confruntă cu trei probleme importante:
pensionarea vol untară sau involuntară, atitudinile culturale față de persoana vârstnică,
sentimentul de insecuritate economică (Kurt, 1995) .
Din punct de vedere emoțional, bătrânii se simt: singuri și nedoriți; uitați de lume și fără ajutor
din partea celorlalți oameni, mai ales al cunos cuților; nefolositori; inutili; temători; triș ti și fără
speranță. Persoanele vârstnice trec prin diferite stări negative, cum ar fi: spirit critic; sunt
pesimiști; prezintă o stare de iritare; sunt încăpățânaț i și nemulțumiți. Depresia este a sociată

22
izolă rii, aceasta devenind o problemă socială. Depresia favorizează și accentuează procesele
de îmbătrânire (Gal, Dezvoltarea umana si imbatranirea, 2001) .
Dificultatea de adaptare în căminul de bătrâni este răspunsul a două influențe: socială și psihică.
Condiția de „asistat” (factorul social), trăind din ajutorul oferit de stat sau diverse ONG -uri,
trezește în vârstnic o serie de fenomene de respingere (fac torul psihic). Inadaptarea este
rezultatul acestei controverse.
De asemenea, studiile arată că fiecare individ reacționează diferit în ceea ce privește adaptarea.
Excluzând condițiile patologice, o bservăm că cel mai ușor adaptabili sunt vârstnicii cu o
pregătire intelectuală modestă și care nu provin din rândul unei familii mari. Dificultățile de
adaptare sunt mai crescute în cazul celor cu pregătire superioară. Inadaptarea poate avea
repercusiuni g rave, cum ar fi: a nxietatea, nevrozele, psihozele de origi ne afectivă .
Decizia de instituționalizare a vârstnicului nu ar trebui să fie luată decât după o evaluare
riguroasă a contextului medico -psiho -social și a dorințelor pacientului și familiei sale. În
decizia de a institu ționaliza o persoană vârstnică, cons ilierea bolnavului și a familiei sale nu se
poate face decât după o evaluare foarte precisă , în care se ține co nt de starea medico -psiho –
socială a pacientului și de dorința acestuia și a familiei sa le, precum și de diferitele soluții
accesibile.
Îngrijirea la domiciliu reprezintă un proces dificil pentru apar ținători , deoarece aceștia sunt
ocupați cu munca, bătrâni i rămân singuri acasă, iar după o zi de muncă apa rținătorii au nevoi
de liniște, iar bă trânii de companie și astfel apar cert urile și discuțiile . Atmosfera familială
realizează un confort psihic pentru pacient, dar institu ționalizarea este mai benefică din punct
de vedere al asisten ței medicale mai corecte .
Societatea în general, si corpul m edical psihiatric în special, nu pot , până în prezent să impună
un mod unic de gândire asupra tipului de îngrijire pe care îl necesită bătrânul: familială sau
instituțio nală. Există pentru ambele alternative, avantaje și dezavantaje, oportunități și limite .
Decizia de a îngr iji un vârstnic la domiciliu este dific il de luat în unele cazuri, ținând cont că
acesta poate suferi de probleme fizice și/sau cu diverse afecțiuni m entale (depresie, anxietate,
demență). Îngrijitorii unei astfel de persoane trebuie să facă față unei înșiruiri de probleme,
între care aspectul financiar nu este de neglijat. Consultarea periodică a medicului de familie
și a psihiatrului devine necesară p entru ajustarea permanentă a atitu dinii fa ță de pacient
(Sado ck & Kaplan, 2001) .

23
În România există mai multe tipuri de institu ții specializate de ocrotire. În fun cție de perioada
în care vârstnicul este ocrotit, institu țiile po t fi pe termen lung sau temporare. Decizia privind
institu ționalizarea pe termen lung t rebuie să fie o decizie adoptată de o echipă plurid isciplinară
formată din : asistent social, medic, psiholog, discuție la care va participa obligatoriu vârstnicul
în cun oștință de cauză, eventual și familia acestu ia. Familia vârstnicului este o decizie de mare
răspundere care are drept interes principal viitorul persoanei, și are numeroase repercusiuni
psihice, morale și financiare. Vârstnicul este o persoană matură, resp ectabilă, care are dreptul
de a decide ce este mai bine pentru el, dar poate fi sprijin it, consiliat în a i se prezenta riscurile
și benef iciile traiului singur sau în institu ție.
Cauzele instituționalizării pe termen lung sunt: singurătatea și lipsa rețe lei de suport; dorința
manifestată a vârstnicului; lipsa veniturilor; diferite afecțiun i cronice; handicapul fizic sau
mental; pierderea l ocuinței; lipsa adaptării în cadrul serviciilor la domiciliu; crize în familie;
imobilizarea la pat; violența domestic ă sau a celor ce s-au angajat să -i îngrijească .
Populația , în instituțiile de ocrotire este relativ omogenă pe grupe de vârstă. În lucrare a
„Diagnoza calității vieții vârstnicilor din România” de Hildegard Puwak se menționează că în
căminele pentru vârstni ci predomină persoanele de sex feminin (70%); de asemenea, din
distribuția pe vârste re zultă că 80% dintre persoane le instituționalizate depă șesc 70 de ani și
aproape 60% se situează peste 75 de ani. Nivelul de cunoștințe al vârstnicilor din aceste
institu ții este de peste 50% sub nivelul mediu, între ace sta și statutul social al pensionarul ui
existând o relație directă (Puwak, 2018) .
După 1990 s -au schimbat multe privind institu țiile pentru vârstnici, dar, cu toate acestea
bătrâni i din multe institu ții au recunoscut că sunt deprima ți, neferici ți, inadapta ți; studiil e au
demonstrat că au mai pu țină vitalitate și activit ate și mor mai repede decât persoanele de ac eeași
vârstă din societate.
Schultz și Bremmer raportau în 1977 tulbură ri psihologic e și prezentau sentimente de triste țe
mai ales atunci când transferul era involuntar. Procedeul de administrare în aceste instituții se
face prin adresabilitatea vârstnicului sau aparținătorilor către serviciul de asistență socială ceea
ce de monstrează o redusă implicare a serviciului de asistență socială în acțiunea de cunoașt ere
a stării și condițiilor persoanelor vârstnice care se află în risc major . Vârstnicii cu nevoi speciale
sunt mult mai mulți dar lipsa rețelei de ocrotire privind pers oana vârstnică, precum și
marginalizarea problemelor bătrânilor , au dus la o monitoriza re slabă și la lipsa soluți ilor

24
multor probleme ale acestor categorii de persoane. În general procedeul de administrare aduce
daune individului, care este adesea privit ca un obiect ușor de prelucrat, este privat de la intrare
în propriile sale haine, de m ulte ori numai este domn în relația cu personalul și este o victimă
a agresiunii verbale și uneori și fizice a personalului. Nu de rare ori rezidenții sunt puși în
situa ția de a implora personalul pentru lucruri minore (un pahar cu apă, sa fie schimbați , sau
permisiunea de a folosi telefonul). O atitudine ce accentuează scăderea stimei de sine este
„stigmatizarea” (personalul sau ceilalți rezidenți pot ponegri un anumit p acient, îl pot arăta cu
degetul sau vorbi despre el ca și cum el nu ar fi prezent).
Erwin Hoffman define ște o trăs ătură comună pentru cei care sunt institu ționaliza ți, și anume
procesul de „mortificare”, adică odată cu institu ționaliza rea, vârstnicii nu su nt decât „alte
persoane printr e mulți alții”. Hoffman consideră că vârstnicii ajung înt r-un proces de
mortifica re datorită unor cauze cum ar fi: procedurile admiterii, barierele care intervin,
autoapărarea, umilirea verbal ă și psihică. Procedurile admiteri i sunt greu de suportat pentru o
persoană vârstnică, din cauza că nu mai are suficient ă răbdare să asculte și să răspundă la toate
întrebările care îi sunt adresate , este stresată deoarece nu știe dacă va fi primit sau nu, devine
nelini ștită, nervoasă , irascibilă.
Bariere le sunt un mijloc prin care se stopează comuni carea cu cei de afară, l ucru care duce la
pierde rea rolurilor, care constituie o parte importantă a personalit ății vârstnicului. Autoapărarea
este mijlocul prin care bătrânii își exprim ă sentim entele, ajungând în cele din urmă chiar la
agresivitate. Umilir ea verbală și psihică su nt procesele care le provoacă vârstnici lor regrete
despre decizia de instituționalizare.
Concluzia este că , efectele institu ționalizării de cele mai multe ori sunt negat ive și anume:
pierderea identi tății, rolurilor, lipsa de încred ere în sine, negativism și uneori se poate ajunge
chiar și la moarte .
2.4 Rolul asistentului social
Din punct de vedere social , intern area în cămin a vârstnicilor , presupune definirea rolul ui pe
care îl deține asistentul social, având în vedere faptul că acesta își desfășoară ac tivitatea în
cămin. Asistentul social s e ocup ă, în principal cu recuperarea și integrarea psiho -social ă și
profesional ă a persoanelor cu probleme speciale: deficien țe psihice și/sau fizice, comportament
antisocial (delicven ța), probleme sociale diverse.

25
Asistentul social d esfășoară o activitate complex ă:
• analizează influen ța factorilor sociali asupra stării de sănătate mental ă și asupra
comportamentului uman ;
• oferă con sultanță privind drepturile și obligațiile asistaților ;
• colaborează cu instituții sau organizații care au obiective similare cu cele ale căminului
de bătrâni;
• particip ă la adoptarea metodelor și tehnicilor de lucru ;
• propun m ăsuri de ajutorare sau recuperare .
Munca unui asistent social este aceea de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor l egate de
viața socială dar și de cea personală . Exercitarea profesiei de asistent social este avizat ă de
Colegiul Asistenților Sociali di n Rom ânia și autorizat ă de Minis terul Muncii și Protecției
Sociale. Misiunea asistentului social are la baz ă valorile și principiile fundamentale ale
profesiei: justiția social ă, demnitatea și unicitatea persoanei, integritatea persoanei,
autodeterminarea, confidențialitatea , importan ța relațiilor interumane, furnizarea serviciilor în
beneficiul pacienților . Exercitarea li beră a profesiei și independen ța profesional ă conferă
asistentului social dreptul de a ac ționa și de a lua decizii în beneficiul pacienților săi
(https://www.prostemcell.ro/, 2019) .
Asistentul social trebuie să se asigure că pe rsoan ele vârstnice sunt capabile dă identific e
relațiile socio -afective și comunicative, trebuie să se pregătească pentru acceptarea
schimbărilor, pentru favoriz area procesel or prin care sunt identificate și evaluate adevăratele
probleme ale vârstnicului i nternat și relațiile acestuia cu medicul și personalul cu care intră în
contact. Nu trebuie neglijat nici faptul ca bătrânii internați sunt marcați de apatie, anxietate,
lipsa de încredere, că prezintă rezisten ță la schimbare și team a specifică internării și
tratamentului.
Asistentul social va fi preocupat de buna funcționare a relațiilor dintre vârstnic și cadrul
medical, dintre membrii familiei ai bătrânul ui internat și cadrul medical, pentru ca ace știa să se
cunoască, să se accepte reciproc și să cooper eze. Asiste ntul social este în acest sens o punte de
legătură , pe care diferite le părți trebuie să se întâlnească în securitate și armonie.
Pentru eliminarea barierelor conflictuale create între subiec ți, asistentul social va utiliza
deprinderi terapeutice , încercând să explice bătrânului scopul internării ; a valorii acestuia cât
și a locului în care este internat; să aplaneze conflictele clarificând cauzele contradictori i și

26
ascultând toate punctele de vedere; să coopereze cu persoanele ale căro r comportăr i agresive
perturbă echilibrul social al vârstnicului internat.
Asistentul social nu conduce ci intermediază, nu oferă sol uții, alternative sau răspunsuri, nu
preia res ponsabilită ți ci oferă încurajare, sprijin și stimulare în descoperirea de c ătre subiec ții
înșiși a căilor de rezolvare a problemelor personale.
Un alt rol pe care îl are asistentul social în privința bătrânilor internați în cămin, este cel de
terapeut soc ial. Acest lucru presupune, din partea asistentului social, diagnosticarea ș i tratarea
pacientului într -o manieră psiho -socială. Acesta poate stimula subiecții să recunoască de und e
provin unele practici, comportamente și atitudini, care au declanșat anumi te stări conflictuale.
Pentru aceasta este nevoie de colaborare și cooperare între asis tentul social și părțile implicate
în conflict și este absolut necesar ca asistentul social să dețină informații despre istoricul
subiectului, pentru a înțelege semnific ațiile unor opinii și comport amente , precum și relevanța
acestora. Tratament ul propus t rebuie să implice subiectul în procesul în care cunoa șterea de
sine atenuează conflictele și distruge blocajele contribuind totodată la sporirea capacită ții de
integrare și adaptare individuală (Goian, 2004) .
Asisten ța socială reprezintă o mare diversitate în ceea ce privește oferta de servicii. Există
numeroase servicii sociale în care asistentul social gerontolog î și poate desfășura activita tea:
servicii comunitare dintre care: centre de zi, îngrijire la domi ciliu; s ervicii de îngrijire a
sănătății : spitale, centre socio -medicale; servicii de îngrijire pe termen lung : centre rezidențiale,
cămine de pensionari.
În munca pe care o desfășoară, în cadrul acestor servicii, asistenții sociali gerontologi trebuie
să îndepli nească o multitudine de atribuții, dintre care cele mai importante sunt:
• evalu area și identific area trebuin țelor biopsihosociale ale vârstnicului;
• oferă consilierea și suport form al;
• realiza rea planul ui de investi ție, în ceea ce privește îmbunătăți rea situației vârstnicului;
• menținerea demnității vârstnicilor, conform unuia dintre principiile asistenței sociale
gerontologice;
• evaluarea posibilitățil or financiare ale vârstnicului ;
• crearea unor relații cu diverse instituții publice și nonguvernamentale, în v ederea
identificării și selectării serviciilor optime pentru situația fiecărui caz în parte;
• evalu area relații lor familia le;

27
• dezvolt area unor strategi i care au în vedere combatere a tendințelor de marginalizare
socială, stigmatizare, etichetare a vârstnicil or, prevenind, în acest fel ageism -ul;
• folosirea abilitățil or de strângere de fonduri, pentru a dispune de resurse financiare
suplimentare, în situațiile în care vârstnicul nu est e eligibil pentru nici un fel de suport
din partea se rviciilor comunitare;
• crearea unor legătur i cu alte servicii existente în comuni tate sau cu alți profesioniști
(medic, psiholog, terapeut), din domenii diferite , în funcție de trebuințele vârstnicului
(C. Stanciu, 2008) .
Scăderea capacității de adapt area a vârstnicilor este o problemă dificilă, îndeosebi când este
vorba despre schimbarea mediului (mediul locuibil, mediul de viața). Cu cât vârsta este mai
înaintată cu atât str esul mutării este mai puternic , iar consecințele acestuia sunt mai
dezastruoa se. Factorii de mediu, de natură psiho -socială intervin în perioada vârstei înaintate
cu o mai mare frecvență și intensitate. Acestea sunt: retragerea din activitatea profesională ,
schimbarea raporturilor cu societatea, schimba rea raporturilor cu familia, pierderea unor roluri,
plecarea copiilor, pierderea partenerului /partenerei de viață , instituționalizarea. Echilibrul
psihic și biologic al bătrânului devin instabile , iar reziste nța organismului și capacitatea
acestuia de adap tare se reduc când solicitări le în acest sens cresc.
Odată cu înaintarea în vârstă, mobilitatea vârstnicului este în scădere, iar locuin ța devine
principalul loc de desfă șurare a vie ții acestu ia, singurul său univers. Tot ce înseamnă acasă îi
conferă un se ntiment de siguran ță, de lini ște, iar ce este în afara acestui loc îi provoacă nelini ște
și teamă. În mediile urbane stresul la care este supus vârstnicul este inevitabil, este determinat
de mutări în alt car tier, schimbări de locuin ță, legate de restrânge rea condi țiilor de locuit ca
urmare a plecării copiilor, mutarea în locuin ța copiilor și în unele cazuri într-o institu ție de
ocrotire („moarte familială” care survine după „moartea socială”, adică pensionare a).
Există vârstnici care datorită modalității de adaptare pe care le de țin sau care sunt optimi ști și
consideră internarea în căminul de bătrâni ca pe un aspect nou în viața lor, făcându -și planuri
legate de aceasta, pot suporta mai ușor aceste evenimente psihosociale. Alții reușesc să se
adapteze noilor schimbări cu toate că au privit această mutare ca pe o catastrofă , dar sunt și
vârstnici care nu se pot adapta. La ace știa se produc tulburări psihice și somatice. Procesul
regresiv se accelerează, cad înt r-o depresie gravă care poate duce la suicid sau chiar la deces în
câteva lun i datorită unei evoluții progresiv agravantă (Rădulescu, 2000) .

28
CAPITOLUL 3. PARTEA PRACTICĂ A LUCRĂRII
3.1 Prezentarea locului de practică
• Căminul privat de bătrâni „Zâna Bună”
Adresă: Gherla, Strada Dejului, nr. 38
Telefo n: 0755213767
Căminul privat de bătrâni Zână Bun ă, este o cas ă familial ă care ofer ă servicii sociale și
medicale persoanelor v ârstnice care nu au posibilitatea s ă se descurce sing uri. În general ,
îngrijesc părinți și bunici ai persoanelor plecate în str ăinătate sau care au afaceri și nu au
posibilitatea s ă-i îngrij ească personal și prefer ă să plăteasc ă pentru ca ace știa să-și petreac ă
ultima perioada din via ța în condi ții bune. În cămin sunt persoane bolnave de Alzheimer,
demen ță și schizofrenie într-o faz ă moderat ă, persoane imobilizate la pat în urma unor
accidente vasculare, probleme renale, ortopedice sau care au o boal ă incurabil ă și nu mai pot fi
îngrijite de familie (cluj.info, 2018) .
• Centrul de Îngrijire și Asisten ță din L una de Jos
Adresă: Luna de Jos, str. Principală, nr. 17
Telefon: 0745075008
A fost înfiin țat în anul 1974 în clădirea unui vechi conac. Este un centru de tip reziden țial
pentru p ersoane adulte și vârstnice cu diza bilită ți fizice, mentale și sociale. Misiu nea centrului
este aceea de a asigura respectarea drepturilor omului, a autonomiei, intimită ții,
confiden țialită ții și de a oferi servicii psiho -socio -medicale asistaților la nive lul standardelor
de calitate.
3.2 Faza de evaluare inițială
3.2.1 Scopul cerc etării
Scopul cercetării l -a reprezentat determinarea specificului adaptării vârstnicilor la condi țiile de
viață din Căminul privat „Zâna Bună” din Gherla și de la Centrul de Îng rijire și Asistență din
Luna de Jos.

29
3.2.2 Obiectivele cercetării
• Identificar ea principalelor probleme de ordin afectiv cu care se confruntă vârstnicii
instituționalizați;
• Surprinderea nivelului de integrare a vârstnicilor în mediul specific al Centrul de
Îngrijire și Asistență;
• Cunoaște rea experiențelor și trăirilor imediat următo are intrării în instituție, precum și
capacitatea de adaptare la condițiile oferite de instituție;
• Identificarea acelor elemente plăcute pentru vârstnici, dar și a celor pe care l e consideră
incomode sau deranja nte.
3.2.3 Populație și lot
• Populație: vârstn icii instituționalizați din România
• Lot: 10 persoane vârstnice, cu vârsta cuprinsă între 60 -85 de ani și peste 85 de ani,
rezidenți ai Căminul privat „Zâna Bună” din Gherla, respe ctiv 12 persoane cu vârsta
cupri nsă între 60 -85 de ani și peste 85 de ani, re zidenți ai Centrul de Îngrijire și
Asistență din Luna de Jos care au posibilitatea de a oferi informații în legătură cu
subiectele precizate mai sus .
3.2.4 Metode, tehnici și inst rumente de cercetare
Culegerea datelor s -a realizat pe baza unei anchete stru cturate punctual, instrumentul folosit fiind
chestionarul administrat în cadrul căminului privat Zâna Bună și a Centrului de îngrijire și asistență
DGASPC Luna de Jos .
Tehnica d e eșantionare folosit ă, în cadrul cercetării de față a fost aleasă, cea nepro babilistă și anume
cea prin conveniență (Băcilă, 2016) . Sondajul a fost distribuit în rândul persoanelor din cadrul celor
2 centre care și -au oferit d isponibilitatea și au fost dispuse să participe. Dezavantajul acestei metode
este că este mai puțin fiabil în comparație cu alte metode de eșantionare, astfel încât constatările nu
pot fi generalizate.
Termenul de chestionar (fr. questionnaire) poate fi de finit simplu ca fiind o succesiune logică
de întrebări adresate unor persoane și ale căror răspunsuri sunt consemnate în scris. Septimiu
Chelcea, în lucrarea „Cunoașterea vieții sociale”, definea chestionarul ca fiind „un instrument
de investigare, constân d dintr -un ansamblu d e întrebări scrise și, eventual, imagini grafice,
ordona te logic și psihologic care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin

30
auto-administrare, determină din partea celor anchetați răspunsuri ce urmează a fi înregist rate
în scris.”
Mai s implu spus este instrumentul cu ajutorul căruia se reali zează culegerea datelor în anchete.
Chestionarul cuprinde un set de întrebări care se adresează populației investigate, întrebări ce
joacă un rol de indicatori ai unor fapte sau f enomene sociale.
Răspunsul (de regulă în scris) la aceste întrebări furnizea ză informații asupra câmpului de
cercetare. În ceea ce privește tipurile de întrebări dintr -un chestionar, în funcție de conținutul
lor, întâlnim:
• Întrebări factuale – prin care se obțin informați i despre fapte obiective, verificabile
(vârsta, sex, domici liu, studii, profesie, apartenența etnică, stare civilă), răspunsul la
aceste întrebări poate fi judecat prin termeni de adevărat/fals;
• Întrebări de opinie – prin care se înregis trează informații de natură subiectivă, cum ar
fi atitudinile, părerile, cred ințele, valorile, sentimentele, interesele; se obțin în mod
direct, prin comunicarea cu subiecții;
• Întrebările de motivație – urmăresc explicarea unor cauze sau condiții ce deter mină
anumite acțiu ni. Ele se aseamănă mult cu cele de opinie, dar sunt distin cte prin faptul
că pe baza lor se pot face predicții comportamentale și se pot estima anumite schimbări
în opțiunile oamenilor.
• Întrebări de cunoștințe – folosite la testarea niv elului și calității informației pe care o
dețin subiecții într -un anumit dome niu. Ele se folosesc foarte rar și doar atunci când
sunt necesare, pentru că ele creează o situație de examinare și pot bloca în acest sens
comunicarea.
După forma de înregistrar e a răspunsurilor sunt :
• Întrebări deschise – la care subiecții chestionați răspund liber, detaliat;
• Întrebări închise – care sunt însoțite de variante de răspunsuri posibile;
• Al treilea tip de întrebări este de tipul întrebărilor mixte (sau semiînchise,
semideschise). Acestea cuprind pe lângă setul de variante explicite și una d e genul “Alte
situații. Care ?”.
În ceea ce privește utilizarea acestor întrebări se poate emite aprecierea: întrebările factual e
sunt aproape întotdeauna întrebări închise, într ucât variantele de răspunsuri sunt mai ușor de
prevăzut.

31
Doar atunci când nu mărul alternativelor este prea mare după însușirea câtorva, socotite
principale se poate apela la varianta “alte situații”.
În cazul întrebărilor de opinie distingem în special c lasa acelora în care se urmărește evoluarea
intensității unor atitudini, apre ciere în care se utilizează pentru răspuns o clasă ordinală închisă.
O altă clasificare a întrebăril or le împarte pe acestea în :
• Întrebări directe
• Întrebări indirecte. Sensul lor real sau al răspunsului este diferit de cel aparent. Aceste
întrebări viz ează faptul că omul din motive diverse nu este întotdeauna dispus să
dezvăluie o anumita informație și se apelează la căi ocolite .
3.3 Interpretarea rezultatelor
• Cămin de bătrâni privat „Zâna Bună”
1. Vârsta dumneavoastră este cuprinsă între:
Figur ă 1. Vârsta responden ților

Din cei zece respondenți, avem câte unul din categoriile de vârste cuprinse între: 60 -65 ani; 66 –
70 ani și 76 -80 ani. Avem două persoane cu vârste între 71 -75 ani respectiv 81 -85 ani și o
singură persoană de peste 85 ani.
2. Ocupația din trecut:
La acest sondaj au participat persoane cu meserii diverse, de exemplu : o economistă, un m ilitar,
două învățătoare, doi ingineri, un medic, o profesoa ră, un preot și o asistentă medicală. 60 –65 ani 66 –70 ani 71 –75 ani 76 –80 ani 81 –85 ani Peste 85 ani
Total 1 1 2 1 2 300.511.522.533.5

32
3. De cât timp sunteți în cămin?
Din tota lul persoanelor participante la sondaj, două se află în cămin de mai puțin de o lună (60 –
65 ani și 71 -75 ani); o persoa nă între o lună și șase luni (71 -75 ani); tot o persoană înt re 6 luni
și un an (81 -85 ani); între un an și trei ani avem internată tot o persoană (76 -80 ani) și 5 se află
în cămin de mai mult de trei ani (66 -70 ani; 81 -85 ani; peste 85 ani).
4. Din ce cauză v -ați internat în cămin?
Dintre respondenți, majoritatea s -au internat în cămin fie din motive economice, din cauza
singurătății sau din l ipsa spațiului de locuit. Avem totuși și bătrâni aflați aici din cauza copiilor,
pentru că au fost abandonați, au lăsat apartamentul copiilor sau doar pentru socializare.
5. A fost u șor să vă adaptați în instituție?
Majoritatea respondenților (60%) mărturises c că nu le -a fost deloc ușor să se adapteze în cămin,
iar cei mai nou veniți încă nu s -au adaptat în totalitate.
6. Ce condiții de viață aveați înainte de a apela la serviciile insti tuției de îngrijire?
Dintre cei zece vârstnici participanți la sondaj, o sing ură persoană (medicul) a avut condiții de
viață foarte bune; patru au avut condiții de viață bune (ec onomist, militar, asistentă, inginer);
patru au avut condiții de viață satisfă cătoare (profesoara), iar o singură persoană a avut condiții
de viață nesatis făcătoare (învățătoarea).
7. Cum vi se par serviciile oferite de instituție?
La această întrebare, 80% dintre respondenți sunt de părere că serviciile oferite de instituție
sunt de b ună calitate.
8. În ce măsură sunteți mulțumit(ă) de personalul instituției?
La această întrebare toate persoanele chestionate sunt mulțumite (4), respectiv foarte m ulțumite
de personalul instituției (6).

33
9. În ce măsură sunteți satisfăcut(ă) de condițiile cam erei dumneavoastră?
Din totalul persoanelor instituționalizate care au partic ipat la sondaj, majoritatea sunt forte
mulțumite, respectiv mulțumite de condițiile c amerei de cămin. Avem însă și o persoană pe
care o nemulțumesc condițiile camerei de cămin.
10. Prin serviciile oferite de instituție vă simțiți respectat/ă și apr eciat/ă?
90% dintre persoanele chestionate se simt apreciate și respectate prin serviciile oferit e de
instituție.
11. Ați fost ajutat de către personalul instituției pentru a vă adapta mai ușor, mai bine?
Nouă din cele zece persoane instituționalizate care au participat l a sondaj au fost ajutate în
mare parte, de către personalul instituției să se adaptez e în cămin. Avem o singură persoană
care consideră că a fost ajutată de personal, în mică măsu ră.
12. În ce măsură sunt satisfăcute nevoile dumneavoastră de către instituție?
Avem două persoane care consideră că instituția le satisface în totalitate nevoile; șapte persoane
vârstnice sunt de părere că nevoile le sunt satisfăcute în măsură acceptabilă, i ar o persoană
consideră că nevoile sale sunt satisfăcute într -o mică măsură.
13. După timpul petrecut aici în instituție, când v -ați simțit ultima dată neglijat (ă) de
personalul de îngrijire?
Din cele zece persoane vârstnice instituționalizate în căminul priva t, doar trei persoane s -au
simțit neglijate de personalul de îngrijire, cam î n urmă cu o lună, respectiv o săptămână.
14. Cât de des primiți vizite din partea memb rilor familiei?
Din cei zece respondenți, trei primesc vizite din partea familiei săptămânal, pat ru persoane
primesc vizite lunar, două anual. Avem, din păcate și o persoană care nu primește vizite din
partea familiei.
15. Prin activitățile pe care le desfășurați în instituție vă simțiți utili?
80% dintre vârstnici se simt utili prin activitățile desfășur ate și doar 20% se consideră utili,
doar într -o mică măsură (militarul și pro fesoara).

34
16. Când v -ați implicat ultima dată într -o activitate comună cu ceil alți beneficiari?
Avem trei bătrâni care se implică zilnic în activități comune, cinci care se implică să ptămânal,
unul singur care se implică lunar și unul care nu s -a implicat nici odată.
17. Ce vă place să faceți cel mai mult într -o zi deosebită cu ceilalți beneficiari ai instituției?
(mai multe răspunsuri posibile)
În topul preferințelor se află: participarea la slujbe religioase și ieșirile la cinematograf/ teatru ,
urmate de vizionarea unei emisiuni interesante și ieșitul la restaurant.
18. V-ar plăcea să lucraț i în ateliere speciale pentru vârstnici?
90% dintre persoanele instituționalizate care au participat al s ondaj sunt de părere că le -ar
plăcea să lucreze în ateliere pentru vârstnici.
19. Stare civilă:
Dintre persoanele chestionate, șase sunt căsătorite și patr u sunt văduve.
20. Locuiți în:
70% dintre respondenți provin din mediul urban și 30% din mediul rural.
21. Nivel de educație:
Avem trei respondenți cu studii postuniversitare, doi cu studii universitare și cinci cu studii
liceale.
22. Sexul dumneavoastră este:
La acest sondaj au participat patru bărbați și șase femei .

35
Figură 2. Sexul respondenț ilor

• Centrul de Îngrijire și Asisten ță din Luna de Jos
1. Vârsta dumneavoastr ă este cuprinsă între:
Figură 3. Vârsta respondenților

Din cei doisprezece respondenți, avem câte unul din categoriile de vârste cuprinse între: 71 -75
ani și 81 -85 ani. Avem două persoane cu vârste între 60 -65 ani, trei vârstnici între 76 -80 ani,
respectiv 5 persoane între 66 -70 ani.
Bărbătesc Femeiesc
Total 4 601234567
60 –65 ani 66 –70 ani 71 –75 ani 76 –80 ani 81 –85 ani
Total 2 5 1 3 10123456

36
2. Ocupația din trecut:
La acest sondaj au participat persoane cu meserii diverse, de exemplu: șapte muncitori în
diverse fa brici, trei casnice și doi șoferi.
3. De cât timp sunteți în cămin?
Din totalul persoanelor participante la sondaj, trei se află în cămin între o lună și șase luni (60 –
65 ani și 71 -75 ani); patru persoane între șase luni și un an (66 -70 ani și 76 -80 ani); re spectiv
cinci persoane instituționalizate de mai mult de trei ani (66 -70 ani; 76-80 ani și 81 -85 ani).
4. Din ce cauză v -ați internat în cămin?
Dintre respondenți, majoritatea s -au internat în cămin fie din motive economice, din cauza
singurătății sau din cau za copiilor.
5. A fost ușor să vă adaptați în instituție?
Majoritatea respondenț ilor (50%) mărturisesc că nu le -a fost deloc ușor să se adapteze în cămin,
iar cei mai nou veniți încă nu s -au adaptat în totalitate. Aici avem și două persoane care s -au
adaptat ușor.
6. Ce condiții de viață aveați înainte de a apela la serviciile instituție i de îngrijire?
Dintre cei doisprezece vârstnici participanți la sondaj, cinci persoane au avut condiții bune de
viață înainte de instituționalizare ( una dintre persoanele casnice , trei dintre muncitori și unul
dintre șoferi ); alte cinci persoane au avut c ondiții satisfăcătoare înainte de internare în cămin
(două persoane casnice și trei dintre muncitori). Celelalte persoane au avut condiții
nesatisfăcătoare sau chiar precare, înai nte de internare în cămin.
7. Cum vi se par serviciile oferite de instituție?
La această întrebare, 50% dintre respondenți sunt de părere că serviciile oferite de instituție
sunt satisfăcătoare, iar cealaltă jumătate, consideră că sunt nesatisfăcătoare .
8. În ce măsură sunteți mulțumit(ă) de personalul instituției?
La această întrebare nouă dintre persoanele participante la sondaj sunt mulțumite de personalul
din instituției, iar trei sunt nemulțumite.

37
9. În ce măsură sunteți satisfăcut(ă) de condițiile camerei dumn eavoastră?
Din totalul persoanelor instituționalizate care au participat la s ondaj, opt sunt mulțumite în mod
moderat de condițiile camerei de cămin; o persoană este puțin mulțumită de condițiile camerei;
o alta foarte puțin, iar doua deloc mulțumite.
10. Prin serviciile oferite de instituție vă simțiți respectat/ă și apr eciat/ă?
Doar 25% dintre vârstnici se simt, în mare măsură, respectați și apreciați prin serviciile oferite
de instituție; alți 16,66% se simt, în mică măsură, respectați și apreciați prin serv iciile ofer ite
de instituție, iar 33,33% nu se simt deloc apreciați prin serv iciile instituției, iar 15% nu au avut
o părere concretă.
11. Ați fost ajutat de către personalul instituției pentru a vă adapta mai ușor, mai bine?
Cinci dintre cei doisprezece vârst nici susțin că au fost ajutați, în mare parte, de personal pentru
a se integr a mai ușor; trei spun că au fost ajutați în mică măsură de personal, iar patru susțin că
nu au fost ajutați deloc de către personal pentru a se integra.
12. În ce măsură sunt satisfăc ute nevoile dumneavoastră de către instituție?
Avem patru persoane ale căror nevoi sunt satisfăcute într -o măsură acceptabilă, de către
instituție; cele mai multe persoane consideră că nevoile lor sunt satisfăcute într -o mică măsură,
iar trei persoane cons ideră ca ne voile lor nu sunt satisfăcute de către instituție.
13. După timpul pet recut aici în instituție, când v -ați simțit ultima dată neglijat (ă) de
personalul de îngrijire?
Din cele doisprezece persoane vârstnice instituționalizate în căminul se stat , trei persoane n u
s-au simțit neglijate niciodată; una s -a simțit neglijată acum u n an; două acum o lună; două
acum o săptămână și patru acum o zi.
14. Cât de des primiți vizite din partea membrilor familiei?
Din cei doisprezece respondenți, trei primesc vizite lun ar; două anual, iar din păcate șapte
persoane nu primesc vizite deloc.

38
15. Prin activitățile pe care le desfășurați în instituție vă simțiți utili?
Doar patru vârstnici se simt utili prin activitățile desfășurate; alții patru se simt utili, dar doar
în mică măsură, iar restul nu se simt deloc utili.
16. Când v -ați implicat ultima dată î ntr-o activitate comună cu ceilalți beneficiari?
Avem cinci bătrâni care se implică lunar în activități comune, patru care se implică săptămânal
și doar tre i care se implică zilni c.
17. Ce vă place să faceți cel mai mult într -o zi deosebită cu ceilalți benefic iari ai instituției?
(mai multe răspunsuri posibile)
În topul preferințelor se află: participarea la slujbe religioase și vizionarea unei emisiuni
interesan te. Există, din păcate, și persoane cărora nu le place nici un fel de activitate.
18. V-ar plăcea să luc rați în ateliere speciale pentru vârstnici?
83,33 % dintre persoanele instituționalizate care au participat al sondaj sunt de părere că le -ar
plăcea să lucreze în ateliere pentru v ârstnici , avem o persoane căreia i -ar displăcea acest lucru
și încă una care nu și -a putut exprima opinia.
19. Stare civilă:
Dintre persoanele chestionate șa pte sunt văduve ; trei sunt divorțate și două necăsătorite.
20. Locuiți în:
66,66% dintre respondenți provin din mediul rural și 33,33 % din mediul urban .
21. Nivel de educație:
Avem un responden t cu studii universitare ; doi cu studii liceale și nouă cu studii gimnaziale .
22. Sexul dumneavoastră este:
La acest sondaj au participat patru bărbaț i și opt femei.

39
Figură 4. Sexul respondenților

3.4 Concluziile cercetării
Prin intermediul chestionarului am urmărit cunoa șterea experien țelor și trăirilor vârstnicilor
institu ționaliza ți, capacitatea lor de adaptare la condi țiile institu ției, identifica rea unor aspecte
privind traiul în comun – din punctul de vedere al condi țiilor și spațiului de mi șcare, precum și
necesitatea existen ței în România a serviciilor de asisten ță reziden țială care să răspundă adecvat
nevoilor anumitelor categorii de vârstnici.
Prin analiza chestionarului aplicat vârstnicilor instituționalizați în căm in privat observăm că
aceștia aveau condiții de viață foarte bune sau bune, spre deosebire de cei instituționalizați în
căminele de la stat, ale căror condiții de viață au fost satisfăcătoare sau nesatisfăcătoa re.
Persoanele instituționalizate în căminele private consideră că serviciile oferite de instituție sunt
de bună calitate, spre deosebire de cei internați la stat, de unde reiese că aici serviciile sunt
satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare. Astfel putem concluziona faptul că serviciile de calitate se
reflectă în costuri ridicate, pe care nu și le permit majoritatea persoanelor vârstnice.
În ceea ce prive ște gradul de mulțumire la adresa personalului instituției, concluzionăm că la
privat bătrânii sunt foarte mulțumiți de personal, spre deosebire de cei care sunt internați la stat
și care sunt mulțumiți, dar ar prefera mai multă atenție. Această situație apare la căminele de
la stat deoarece, aici personalul este puțin iar bătrânii sunt numeroși; cam un asistent social la
8-9 bătrâni. La căminele private , un asistent social îngrijește, de regulă, un bătrân. Bărbătesc Femeiesc
Total 4 80123456789

40
Gradul de c onfort din căminele private este mai r idicat față de cel din căminele de la stat, motiv
pentru care și taxa de instituționalizare este mai ridicată decât la stat. În ultima vreme și în
instituțiile de stat s -a încercat ridicarea taxei tocmai pentru a creșt e standardele de îngrijire din
cămine.
Persoanele instituționalizate la privat se simt mai apreciate și mai respectate prin serviciile
oferite de instituție decât cele de la stat care se sim t, în mare parte puțin apreciate. O cauză a
acestei situații ar fi lipsa personalului insuficient din că minele de stat.
Vârstnicii internați la privat nu se simt neglijați de către personal, față de cei care sunt internați
la stat. Totodată persoanele inst ituționalizate în cămine private sunt mai dornice și mai
implicate în activități decât cele de la stat, deoarece, în căminele private activitățile sunt mai
diversificate, iar asistentul social are mai mult timp să stea cu bătrânii.
3.4.1 Concluzii perso nale
Instituționalizarea produce o serie de mod ificări la nivelul statusului și rolului persoanei
instituționalizate din diferite motive. Cel mai perturbator factor care intervine în acest proces
și are un impact deosebit asupra calității vieții persoanelor v ârstnice este contactul cu
multitudinea de s ituații noi care apar odată cu instituționalizarea și pe care aceștia trebuie să se
confrunte.
Cercetarea mea a vizat aspecte legate de particularitățile procesului instituționalizării și a
modului în care perso anele de vârsta a III a reușesc să față situ ațiilor stresante de schimbare a
vieții, care pot fii sociale și de relaționare .
Datele obținute în urma utilizării interviului și a observației au direcționat intervenția mea spre
îmbunătățirea calității vieții persoanelor instituționalizate în centrele r ezidențiale de stat cu
accent pe creșterea gradulu i de adaptare la schimbările de status și rol, precum și la
direcționarea vârst nicilor înspre mai bune relaționări interumane și de implicare în activitățile
de grup.

41
3.5 Faza de intervenție socială
3.5.1 Proiect de intervenție
Scopul intervenției : Îmbunătă țirea calității vieții persoanelor vâr stnice, creșterea graduală a
nivelului de adaptare la schimbările datorate vârstei și gradului de dependen ță precum și
stimularea acestora spre o mai bună integrare socială.
Obiectivele intervenției:
• Încurajarea persoanele vârstnice participante la intervenție de a privi bătrânețea dintr -o
perspectivă pozitiv -funcț ională ;
• Încurajarea vârstnicilor de utilizare a propriilor res urse în vederea îmbunătățirii calității
vieții în vederea adaptării la procesul de instituționalizare ;
• Dezvoltarea de comportamente pozitive de relaționare interumană care să faciliteze o
mai bună integrare socială în grupul de la centru;
• Stimularea și imp licarea activă a persoanelor de vârsta a III a în activitățile de grup
organizate la cămin .
Beneficiari: 22 de vârstnici ( 10 persoane din căminul privat care în urma rezultatului cercetării
au beneficiat de activități recreative și de consolidare a re lațiilor din cadrul grupului instituției
și 12 persoane din căminul de la stat care au beneficiat de consi liere de grup și individuală,
precum și de activități recreative și de consolidare a relațiilor cu familia și din cadrul grupului).
Cele 12 persoane au reprezentat lotul evaluării inițiale .
Metode de intervenție:
• Consiliere de grup: 8 persoane (alegerea beneficiarilor a fost realizată pe baza
participări i voluntare a vârstnicilor, 4 dintre ei nedorind să participe) – 3 întâlniri ;
• Consiliere individuală : 1 persoană (am observat că este mai interiorizată, retrasă și că
ar avea nevoie de consiliere, însă nu se simte confortabil să vorbească despre viața
personală și problemele cu care se confruntă în cadrul grupului) – 2 ședințe;
• Activități recreative – 4 activită ți.

42
3.5.2 Aspecte metodologice
3.5.2.1 Grupurile de consiliere
Câteva dintre caracteristicile grupurilor de consiliere sunt enumerate în ceea ce urmează:
• „se focalizează de obicei asupra unei probleme specifice care poate să fie de natură
educațion ală, soc ială, legată de profesie, carieră sau probleme personale ale membrilor
cum ar fi relația părinte -copil” (Gal, Lucrări practice și metode în asistența socială
pentru anii III și IV, 1997) ;
• „este orientat înspre rezolvarea unor p robleme specifice” (Gal, Lucrări practice și
metode în asistența socială pentru anii III și IV, 1997) ;
• „are atât scopuri de prevenție cât și de intervenție, adică de rezolvare de probleme”
(Gal, Lucrări practice și metode în asistența socială pentru anii III și IV, 1997) .
Aceste caracteristici reprezintă, de fapt, motivația pentru care am optat pentru alegerea acestui
tip de grup. Aceasta datorită următoarelor aspecte: se potrivește, ca și speci fic, abordării unor
probleme cu specific social; ca și orientare, vizează rezolvarea de probleme; oferă contextul
propice introducerii unor îmbunătățiri la nivel de componente psihice.
3.5.2.2 Consilierea individuală

„Consilierea psihologică este un tip d e intervenție prin care se urmărește sugerarea unui mod
de a proceda, a unui mod de comportare ce trebuie adoptat într -o situație dată sau în general,
în viață și activitatea cotidiană. Ea se a dresează persoanelor relativ normale, sănătoase psihic,
aflate uneor i în dificultate, pe care le ajută să -și conștientizeze posibilitățile și să le valorifice
pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, trăind o viață plină de sens, confortabilă
psihologic. Îi facilitează persoanei autocunoașterea realistă, ac cepta rea de sine și valorificarea
optimă a resurselor și a disponibilităților proprii” (I. A., Dumitru, 2004, p. 11).
Am optat pentru această metodă de intervenție deoarec e oferă asistentului socia l posibilitatea
de a explora, identifica și exprima, împreu nă cu clienți i, mai multe aspecte ce țin de
individualitatea proprie a vi eții psihic e. Având în vedere faptul că, în urma evaluării inițiale,
vârstnicii nu prea comunică între ei, în special despre aspecte legate de viața personal ă, cu mare
încărcătură af ectivă, am co nsiderat necesar să le ofer acestora contexte adecvat e în care să
vorbească despre toate aceste aspect e care pot provoca suferințe interioar e, în vederea facilitării
procesului de detensionar e.

43
3.5.2.3 Desfășurarea intervenției sociale propr iu-zise
Rolurile pe care le -am avut în intervenție sunt următoarele:
• facilitator /educator – prin oferirea de suport pentru unii vârstnici de a-și clarifica
problemele, de a -și dezvolta mecanisme adecvate de coping de a face față schimbărilor
intervenite în viața lo r;
• mediator – prin clarificarea în vederea rezolvării unor neînțelegerilor care au survenit
între diferiți participanți la activitatea de grup, neînțelegeri care ne prelucrate puteau
deveni o sursă generatoare de conflicte ;
• facilitator de grup – de a oferi încurajări, ascultare activă, suport em oțional, empatie
în cadru grupului de consilier e.
3.5.2.4 Grupul de consiliere
Abilitățile necesare unui lider de grup pe care le -am folosit în cad rul acestor activități sunt:
încurajarea participării fiecăruia dintre membrii grupului, valorizând contribuția personală a
fiecărui a; facilitarea unei comunicării adecvate; ascultarea activă; parafrazarea și reflectarea
sentimentelor; empatia; stabilirea de reguli și scopuri specifice pentru procesul de grup și
sprijinirea participanților pentru a -și verbaliza scopuri utile și concrete; oferirea de feed -back;
evaluarea continuă a procesului individual și de grup .
Întâlnirea nr. 1
Scopul întâlnirii: construirea unui mediu de încredere în cadrul grupului pentr u facilitarea
comunicării, stabilirea regulilor grupului, a scopului grupului și creșterea gradulu i de interes
pentru participanții acestei activități
Structura activității:
• 5 minute – am început desfășura rea acestei întâlniri cu un feedback emoțional iniț ial,
prin care fiecare membru al grupului să aibă posibilitatea de a -și exprima starea sa
afectiv -emoțională de moment. Am considerat necesar acest exercițiu pentru a vedea în
ce măsură membrii grupului îș i pot identifica și numi sentimentele de moment. To todată
acest exercițiu are rolul de cunoaștere a membrilor grupului, de încurajarea
participanților de a comunica adecvat unul cu celălalt și de a se asculta unul pe celălalt .
• 40 minute – fiecare dintre me mbrii grupului a expus pe scurt care este motivul
instituționalizării. Această sarcină are rolul de a crea un sentiment de încredere la

44
nivelul grupului, fiecare dintre participanți ajungând astfel să cunoască detalii mai mult
sau mai puțin personale din v iața celorlalți colegi.
• 5 minute – feedback emoț ional de final, prin care fiecare dintre vârstnici își exprimă
starea psihică de moment, printr -un singur cuvânt, ca și modalitate de a încheia
activitatea de grup, încercând astfel să facem o comparație între momentul de început
al activității și finalul acesteia.
Observații la final de întâlnire
• Am considerat că motivele pentru care bătrânii au ajuns în instituție, constituie un bun
punct de plecare pentru atingerea scopului general de grup și, în același timp, un
exercițiu de comunicare, de exprimare a unor stări emoționale sensibile, de clarif icare
superioară a situațiilor lor actuale .
• Referitor la motivele pentru care aceste persoane au ajuns instituționalizați , acestea sunt
foarte var iate reprezentând, în fapt, adevărate povești de viață. Principalel e astfel de
motive sunt: teama de singurătate; absența resurselor financiare suficiente;
incapacitatea de a se autogospodări și absența unor persoane apropiate care să
suplinească această f uncție.
• Sumarizarea de la finalul întâlnirii a avut rolul de a ofer i persoanelor participante
suportul emoțional necesar de a fi ascultați iar sentimentele lor au fost înțelese și
acceptate .
Întâlnirea nr. 2
Scopul întâlnirii: clarificarea unor concepte referitoare la bătrânețe și de raportare la
sentimentul de abandon din partea societății
Structura activității:
• 5 minute – feedback emoți onal inițial;
• 5 minute – sumarizarea celor discutate în întâlnirea anterioară – pentru a verifica atenția
și reținerea informațiilor de către pa rticipa nți;
• 50 minute – în cadrul acestei întâlniri, am prezentat participanților câteva aspecte
privin d perspectiva pozitivă asupra bătrâneții, le -am prezentat prin filmulețe câteva
perspective pozitive ale unor vârstnici din alte țări, în ceea ce privește modul de a se
bucura de viață și la o vâ rstă înaintată și de a se simți utili; am dat cât mai multe e xemple

45
și am încurajat participanții să pună întrebări , cr eând spațiul unei dezbatere legate de
aspecte controversate ale bătrâneții și subiecte tabu legate de bătrânețe ;
• 5 minute – feedback emo țional final.
Observații la final de întâln ire
• Vârstnicii nu au fost atât de încrezători în ceea ce privește aspectul pozitiv al
fenomenului de îmbătrânire din cauza condițiilor de viață din tinerețe, dar și de acum;
• Referitor la valoarea credinței religio ase și modul în care ea poate contribui la o
atitudine pozitivă asupra vieții și chiar și a morții, participanții la discuție au recunoscut
că practicarea credinței religioase, ind iferent de confesiune, îi ajută mult în depășirea
problemelor existențiale.
Întâlnirea nr. 3
Scopul întâlnirii: oferirea de suport informați onal participanților la grup în legătură cu
modalitățile prin care aceștia își pot depăși stările afectiv -emoționale negative care apar
ocazional.
Structura activității:
• 5 minute – activitatea de feedback emoțional inițial;
• 50 minute – discuții referitoare la problemele fiecăruia dintre participanții la grup:
probleme de sănătate, probleme relaționale, probleme emoționale , probleme familiale .
De asemenea, pentru fiecare dintre aceste categorii de probleme am încercat să ghidez
participanții în identificarea la nivel de grup de soluții pentru a le depăși sau, cel puțin,
pentru a putea trece peste, fără a se lăsa afectați de acestea .

• 5 minute – feedback emoțional de final.
Observații la final de î ntâlnire
• La finalul acestei întâlniri, am constatat că as pectul despărțirii de familie reprezintă
problema principală a vârstnicilor. De asemenea, aceasta este asociată cu problemele
de sănătate. Toți ace ști factori duc la negativism sau chiar depresie.
• Am constatat că bătrânilor le este ușor să vorbească despre p roblemele lor de sănătate.
Totodată, am identificat, legătura directă existentă între îngrijorarea față de propria stare
de sănătate și frica de moarte departe de familie, printre străini.

46
• Am obser vat, de asemenea, că a le oferi contexte în care să se simtă bine și să vorbească
despre proble mele care îi preocupă cel mai tare reprezintă o adevărată formă de terapie,
în sensul îmbunătățirii stării lor de spirit.
• Feedback -ul emoțional fin al a avut, de asemenea, rolul de a marca finalul activității și
de a face comparație cu starea inițială, cons tatându -se progrese în acest sens.
3.5.2.5 Consilierea individuală
Activitatea de consiliere individuală aplicată în cazul vârstnicilor beneficiari ai intervenți ei a
fost organizată în colaborare cu specialiștii din cadrul centru lui.
Scopul consilierii individuale este de a clarifica, la persoana vârstnică, modul propriu de
percepere și raportare la situația de a fi instituționalizat , prin a sigurarea unei climat a decvat
nevoilor fiecărui vârstnic pentru ca aceștia reușească să -și depășească propriile griji și temeri .
Obiective :
• Exprimarea gândurilor negative legate de procesul de îmbătrânire și boală;
• Exprimarea sentimentelor determinate de instituționalizare ;
• Dezbaterea temerilor legate de viitor;
• Identificarea elementelor pozitive individuale care pot fi considerate, resurse pentru
îmbunătățirea stării de spirit;
Beneficiar a fost o singură persoană vârstnică de sex masculin (M.P.) care a întâ mpinat, până
în momentul instituționaliz ării, o mul țime de probleme , printre care: situația economică,
probleme de sănătate, dar și plecarea celor doi copii, împreună cu familiile lor în Italia – ceea
ce a determinat intern area sa în c ăminul de stat.
Am realizat două ședin țe de consiliere i ndividuală, câte una pe săptămână. Am ales această
formă de intervenție deoarece am observat, în urma evaluării inițiale, faptul că bătrân ul are
nevoie să discut e despre problemele prin care a trecut și despre senti mentele acumulate.
Tehnicile pe care le -am aplicat în timpul consilierii au fost : ascultarea activă , exemplificarea,
clarificarea , interpretarea , confruntarea , reflectarea sentimentelor , sprijinirea , facilitarea
comunicării , oferirea de f eed-back , evaluarea .

47
Structura activit ății de consiliere:
• faza inițială: concentrarea pe situația prezentă, aceea de: „aici și acum”, respectiv pe
starea emoțională a bătrânului , conectată cu evenimentele care au produs -o; stabilirea
scopurilor, pentru ambele părți implicate în acest proce s;
• faza de mijloc: conștientizarea schimbărilor determinate de instituționalizare ;
realizarea detensionării emoționale și îmbunătă țirea stării sale generale; identificarea
unor modalități adaptative de raportare la propria stare ;
• faza finală: sumarizarea progr eselor înregistrate ; discutarea altor probleme actuale ale
vârstni cului ; încheiere a procesului de asistare.
La finalul ședințelor de consiliere, am constatat faptul că domnul M.P. a înregistrat o
îmbunătățire a stării sale psihice gen erale. Am observat fa ptul că a dorit să participe la
activitățile recreative organizate cu întregul grup și chiar s -a simțit bine.
3.5.2.6 Activități recreative
Scopul activităților: stimularea interacțiunii dintre persoanele aflate în centru pentru
dezvoltarea unei atmosfere pozitive de relaționare și comunicare cu familia , precum și cu
ceilalți vârs tnici în vede rea îmbunătățirii calității vieții persoanelor de vârsta a III a
instituționaliza te.
Activitatea nr. 1 pentru căminul de stat
Tema: „Al doile a război mondial” (Story telling)
• Această activitate presupune organizarea unei seri de socializare la care să participe și
familiile vârstnicilor. V ârstnicii rezidenți vor împărtăși persoanelor participante ( alți
rezidenți, membrii ai familiei, personalul centrului) propriile lo r experiențe de viață
trăite în acele vremuri . Traseul inițiatic al eroului poate avea rolul de a introduce
ascultătorii într -un context nou, implicându -se într -un proces transformativ și empatic.
• Motivele pentru care am ales să utilizez povestea în munca cu grupul țintă sunt
nenumărate. Cei implicați în această activitate au oportunita tea de a -si dezvolta
capacitatea de concentrare, puterea de observație, capacitatea de acceptare și
receptivitatea la situații noi și, în același timp, reflectarea asupra pro priilor experiențe
și rezolvarea de probleme.

48
• Activitatea construiește un mediu în care ascultătorii se simt în siguranță, pot reflecta
asupra experiențelor proprii și iniția di alogul cu ei înșiși și cu ceilalți, fără ca acest lucru
să presupună de la înce put ieșirea din zo na de confort. Totul se întâmplă treptat, iar
implicarea depinde de deschiderea fiecărui participant. Totodată are și rolul de a stimula
procesul de socializare dintre bătrânii instituționalizați și de întărire a legăturilor cu
familia.
Activitatea nr. 2 pentru căminul de stat
Tema: „Atelier de art-crafts ”
• Activitatea a presupus confec ționarea de obiecte artizanale, executate de persoanele
participante după propria imaginație din diferite materiale (fimo, lemn, carton, sti clă,
etc) în ved erea redecorării camerelor de locuit din incinta rezidențială pentru a aduce o
amprentă familială și a îmbunătății starea de confort a rezidenților și ulterior prin
continuarea cu regula ritate a acestui atelier împreună cu angajații centrul ui, produsele
vor fi vândute și cu banii obținuți, vârst nicii se vor organiza diferite activități de recreere
în aer liber și se vor vizita obiective turistice de interes pentru beneficiarii centrului.
• Articolele create în cadrul atelierului de lucru manual , vor fi vândut e la Iulius Mall și
la târguri de profil, iar din banii obținuți se va organiza o excursie cu beneficiarii
centrului la mănăstirile din Moldova.
• Participanții și -au împărtășit modele și opinii în ceea ce privește activitatea de modelaj,
pictură, etc; aceas tă activitate dezvoltându -le, totodată spiritul de muncă în echipă și au
dezvoltat creativitatea, îmbunătățind percepția vârst nicilor despre sine, diminuând
totodată sentimentul de inutilitate pe care bătrânii instituționalizați îl resimțeau.
Activitatea n r. 3 pentru căminul privat
Tema: „Bal Mascat”
• Această activitate are scopul de a ajuta bătrânii să socializeze, să danseze, să facă ceva
diferit, dar mai ales să le amintească, de vremurile tinereții lor.
• Activitat ea de pregătire a balului mascat a constat în conlucrarea benefic iarilor în
vederea pregătirii măștilor și ținutelor pe care le vor îmbrăca la eveniment. De
asemenea bărbații împreună cu personalul centrului s -au ocupat de amenajarea sălii
unde a fost balul . Femeile din centrul rezidențial s -au oc upat de pregătirea ținutelor
pentru toți rezidenții, mixând articolele din garderoba fiecăruia în vederea obținerii unei
ținute cât mai festive. Interacțiunea dintre beneficiarii și faptul că aceștia au un scop

49
comu n, preferințe comune au făcut ca să se le ge prietenii iar rezidenții au început să
comunice mai bine între ei, fiind empaticii unii cu ceilalți.
• Participanții au fost încântați de eveniment, mai ales că s -au sfătuit în ceea ce privește
ținuta pentru bal , mărtu risind că s -au simțit foarte bine și că și -ar dori mai multe
activități care implică dansul.
Activitatea nr. 4 pentru centrul rezidențial pentru v ârstnici
Tema: Duminica în familie
• Această activ itate presupune ca bătrânii să gătească masa de duminic ă și să mănânce
împreună cu f amiliile lo r. Cei care vor stabili rețeta vor fi familiile vârstnicilor.
• Această activitate are rolul de a le stimula curiozitatea culinară, de a le stimula lucrul
în echipă. Prin această activitate bătrânii vor petrece mai mult timp cu familiile lor și îi
va ajuta să re memoreze cum erau când va duminicile în familie .
• Activitatea are rolul de a îmbunătății/ întării relația vârstnicului instituționalizat cu
familia, crearea un ei punți între generațiile tinere și persoana în vârstă pentru
îmbunătățirea calității vieții și nu în ultimul rând pent ru a ușura tran sferul persoanelor
instituționalizate de la mediul familial la cel instituțional. Totodată petrecerea timpului
cu familia este un factor esențial pentru păstrarea stării generale de bine a persoanelor
vârstnice iar impli carea activă a a cestora în activități comune nu face decât să
îmbunătățească procesul de îmbătrânire activă și să elimine sentimentul, tot mai des
întâlnit și alimentat de instituționalizare, de inutilitate, de greutate pe care persoanele
vârstnice îl resi mt
3.6 Faza de evaluare finală
3.6.1 Proiect de evaluare finală
Scopul evaluării finale: stabilirea măsurii în care s -a îmbunătățit calității vieții persoanelor
vârstnice, creșterea graduală a nivelului de adaptare la schimbările datorate vârstei și gradul ui
de dependență precum și stimularea acestora spre o mai bună integrare socială

Rezultate așteptate:
• Persoanele vârstnice participante la intervenție și -au clarificat sentimentele și temerile
legate de instituționalizare și de statutul de persoană instit uționalizată, eliminând
miturile legate de bătrânețe .

50
• Persoanele vârstnice beneficiază de un nivel sp orit de integrare socială la nivelul
serviciilor rezidențiale private în comparație cu serviciile rezidențiale de stat din județul
Cluj.
• Vârs tnicii partic ipanți la intervenție au un nivel satisfăcător de adaptare la statutul de
persoană aflată într -o instit uție rezidențială privată comparativ cu persoanele vârstnice
aflate în aceeași situație din centrele rezidențiale de stat.
• Calitatea vieții persoanelor d e vârsta a III a instituționalizate în centrele de tip
rezidențial private este mult mai bună decât în cazul celor care se află în instituții de
același tip de stat.
• Calitatea serviciilor oferite de centrele rezidențiale private sunt superioare și centrate
pe individ vizând cu precădere aspectul unei cât mai ușoare tranziții și adaptării de la
viața familia lă a vârstnicului la cea de in stituționalizare.
• Calitatea vieții persoanelor vârstnice instituționalizate în mediu privat este reflectată în
costuri ridi cate, c eea ce determină un grad mic de accesibilitate a serviciilor de calitate
pentru marea majoritate a persoanelor de vârsta a III a.
Populație : 22 de vârstnici din cele două centre rezidențiale ( 12 din centrul rezidențial de stat
și 10 din centrul rez idențial privat) .
Metode de evaluare: interviul calitativ structurat .
3.6.2 Rezultatele evaluării finale
Pentru a identifica dacă intervenția și -a atins scopul propus, în f aza evaluării finale am folosit
o metodă de cercetare des utilizată de specialiștii în asistență socială și anume, interviul calitativ
structurat. Acesta conține întrebări din ghidul de interviul utilizat în faza de evaluare inițială
pentru a putea face o comparație a răspunsurilor obținute la începutul intervenției , cu cele de
la final izarea intervenției.
Interviul calitativ aplicat beneficiarilor de servicii rezidențiale din cele două centre, folosit ca
și metodă de evaluare finală are ca și instrument gh idul de interviu aplicat în cadrul evaluării
inițiale ref eritor la serviciile ofer ite de instituția de îngrijire.
Luând în co nsiderare acest aspect, vârstnicii cu care am interacționat au manifestat un grad
mare de acomodare la procesul de tranziție de la vi ața de familie la cea din instituție, atât din
punct de vedere material cât și d in punct de vedere al calității serviciilor oferite pentru rezi denți,

51
de preocuparea personalului instituției și implicarea acestora în procesul de acomodare în
cadrul reziden ței. Acest aspect s -a evidențiat la centrul rezidențial pentru vârstnici privat, în
contrast cu calitatea serviciilor și implicarea personalului de a face mai ușoară tranziția pentru
vârst nicii, beneficiari de servicii de îngrijire de tip rezidențial de la stat.
De asemenea, am identificat o nevoie mai mare spre comunicare și relaționa re, de exprimare a
sentimentelor și a trăirilor în ceea ce privește experiența tranziției/ acomodarea de la viața de
familie la cea din instituție la vârstnicii, rezidenți în c entrele de îngrijire de la stat. Cel mai
adesea această tranziție/ acomodare a a vut un impact negativ deosebit asupra stării generale a
persoanelor vâr stnice, manifestat în special la centrele de îngrijire de tip rezidențial de stat, iar
supra solicitarea p ersonalului și așa insu ficient și slab pregătit care lucrează la stat nu face d ecât
să adâncească această ,,rupere” a vârstnicului de mediul său familial și să îngreuneze procesul
de acomodare în cadrul centrului.
Având în vedere nevoile identificate în eva luarea inițială, care diferă de la stat la privat datorită
modului de acordare a serviciilor, calita tea serviciilor, modul de interacțiune a personalului cu
rezidenții, centrarea individualizată a serviciilor mi -am focalizat intervenția pe două nivele î n
funcție de nevoile identificate. La serviciile de stat intervenția a fost una complexă și integrată
care a oferit grupului țintă contexte de învățare de comportamente noi, de exersare a tehnicilor
de comunicare, de gestionare adecvate a problemelor, crea rea de contexte noi pentru ventilarea
sentimentelor, precum coroborate cu activi tăți recreative și de socializare pentru coeziunea
grupului din cadrul centrului.
Datorită calității serviciilor de îngrijire din mediul privat, care vin împreună cu restricți onarea
accesării acestor servicii de calitate pentru majoritatea vârst nicilor, m i-am centrat intervenția
pe activități de recreere și socializare, precum și pe întărirea relațiilor cu familia.
Din motivele mai sus enumerate și î urma feed back -ului primit d e la beneficiarii celor două
centre, precum și de la personalul care deservește aceste instituții, consider că intervenția și –
a atins scopul , în sensul că prin activitățile realizate, orientate pe comunicare, spre identificarea
și exprimarea sentimente lor și emoțiilor, spre creare de contexte sigure și confortabile care să
le per mită persoanelor în vârstă să discute liber cu semenii lor sau și cu alte persoane care să le
aducă starea generală de bine atât din punct de vedere fizic cât și psihic precum ș i acceptarea
statutului de persoană instituționalizată cu toate consecințele și particularitățile care derivă din
aceasta.

52
CONCLUZII FINALE ALE LUCRĂRII
Având în vedere complexitatea problematicii vârstnicilor instituționalizați, în general, și în
special a celor din România, în prezenta lucrare am încercat să scot în eviden ță faptul că
bătrânețea este un fenomen asociat cu un complex de dificultăți specifice acestui moment al
vieții. Sunt de părere că instituționalizarea unui vârstnic are și avantaje și deza vantaje,
oportunități și limite. Este greu de decis care tip de îngrijire nec esită vârstnicul: familială sau
instituțională. Decizia de a îngriji un vârstnic la domiciliu este dificil de luat în unele cazuri,
ținând cont că adesea ne aflăm în fața unui ind ivid cu pr obleme fizice și/sau cu diverse afecțiuni
mentale (depresie, anxiet ate, demență).
Consider că această cercetare a reprezentat un instrument eficient pentru a demonstra faptul că,
calitatea vieții vârstnicilor instituționalizați depinde în mare măsură de calitatea serviciilor
oferite de către instituția de îngrijire și de personalul acesteia.
Odată cu instituționalizarea , se produc o serie de modificări de status și rol iar unul din lucrurile
care îi tulbură cel mai tare pe vârstnici este cascada de situații noi care apar și pe care trebuie
să le înfrunte. Zonele problemat ice pe care le -am identificat prin cercetarea mea nu sunt diferite
de cercetările anterioare privind experiențele și trăirile vârstnicilor odată cu intrarea lor într -o
instituție de asistență socială.
De asemenea, această cercetare dovedește că vârstnicii au nevoie de sprijin continuu din partea
membrilor familiei și că asistența sociopsihologică este esențială pentru a ajuta vârstnicii să se
adapteze la noile condiții de viață.
Opțiunea normală în ceea ce privește modul de viață și de îngrijire a persoanel or vârstnice este
aceea ca ei să fie sprijiniți pentru a duce o viață independentă și a rămâne la domiciliul propriu
cât mai mult timp posibil. Însă, acolo unde familia, din anumi te cauze obiective sau subiective,
își pierde rolul în împlinirea nevoilor so ciale, emoționale și fizice ale vârstnicului, se impune
necesitatea existenței servic iilor de asistare de tip rezidențial .
În România, dificultățile pe care le întâmpină vârstnici i după ce rămân singuri sau își pierd
partenerul de viață sunt amplificate, m ai ales în mediul rural, prin lipsa acută de servicii sociale
și de sănătate, lipsa t ransportului, lipsa de acces la magazine și servicii poștale .

53
PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI
Comba terea izolării și conservarea demnității vârstnicului presupune schimbarea me ntalității,
crearea unei opinii favorabile față de problemele vârstnicului. Singura cale ar fi educația care
să presupună o cunoaștere a fenomenului de îmbătrânire normală, schim bările firești, aspectele
îmbătrânirii patologice, tehnica îngrijirilor fizic e și psihologice, factori de risc. Trebuie
efectuată o educație a familiei, mai preci s a membrilor ei nevârstnici. Factorul educațional
devine factor de influență, însă, din păca te, importanța acestuia este subestimată.
Ca urmare , recomand depunerea de ef orturi suplimentare pentru difuzarea și însușirea unei
concepții realiste despre îmbă trânire, ca etapă firească a existentei umane, căreia trebuie să i se
asigure o desfășurare de mnă, plină de respect, ferită de griji și boli pentru a fi bine suportată și
valorificată chiar, în folosul familiei și societății .
Recomand organizare a unor activități ocupaționale productive, în măsura capacităților de
muncă restante a vârstnicilor, acti vități care ar putea aduce anumite venituri. Astfel, ar crește
sentimentul de utilitate socială a acestora dorința de a trăi și s -ar crea o sursă de venit.
Sistemul actual instituțional ar trebui să asigure, pe lângă rezolvarea tuturor problemelor de
ordin mater ial și medical, soluționarea complexă a necesităților vârstnicului asis tat, sub aspect
cultural și psiho -social, care să -i permită o încadrare lentă, fără traume, la viața de colectiv,
dându -i posibilitatea reală și integrală de continuare a modului de via ță cu care a fost obișnuit.
În urma cercetării și intervenției realizat e la Centrul de Îngrijire și Asistență al DGASPC – Luna
de Jos, am identificat faptul că o mare problemă a vârstnicilor internați aici este lipsa de
stimulare permanentă pentru o integr are socială la nivelul grupului – mai ales la nivel de
cameră, dar și l a nivel de centru. În schimb, în căminul privat „Zâna Bună” din Gherla, bătrânii
s-au integrat mai ușor și sunt mai mulțumiți de condițiile camerei și de serviciile oferite de
centru.
Din această cauză, recomand organizarea unor activități precum cele prez entate mai sus, care
sunt necesare în special, la căminul de stat și care au ca scop îmbunătățirea calității vieții
vârstnicilor , creșterea graduală a nivelului de adaptare la sch imbări le provocate de procesul de
îmbătrânire și gradul de dependență precum și stimularea acestora spre socializare, atât cu
colegii și personalul de la centru cât și cu familiile acestora.

54
BIBLIOGRAFIE
• Cărți
Băcilă, M. (2016). Cercetări de marketing – suport de curs. Cluj Napoca.
Bogdan. (1992). Elemente de geriatrie practică.
Bucur, V. (2001). Probleme actuale ale vârstei a treia. Timișoara: Editura Eurostampa.
Constantinescu, M. (2008). Dezvoltare umană și asistență socială. Pitești: Editura
Universității din Pitești .
Cornrad, C. (2000). Omul secolului XX. Iași : Polirom.
Duda, R. (1983). Gerontologie medico socială. Iași: Editura Junimea.
Gal, D. (1997). Lucrări practice și metode în asistența socială pentru anuii III și IV. În D. Gal,
Lucrări practice și metode în asistența socială pentru anuii III și IV (p. 32). Cluj –
Napo ca.
Gal, D. (2001). Dezvoltarea umana si imbatranirea. Cluj-Napoca: Presa Universitară
Clujeană.
Gheorghe, D. (2006). Bătrânețea și actiivitatea fizică.
Gîrleanu -Șoitu, D. (2004). Fenomenul îmbătrânirii în perspectiva teoretică. Miftode, V.,
Sociologia po pulațiilor vulnerabile .
Goian, C. (2004). Deprinderi în asistență so cială. Iași: Institutul European.
Kurt, W. (1995).
Miftode, V. (2004). Sociologia populațiilor vulnerabile. Iași: Editura Universității Alexandru
Ioan Cuza.
Nicolae. (1993).
Nicolae. (1993 ).
Press, N. A. (1985). Health în an Older Society. Washington D.C.
Puwak, H. (2018). Diagnoza calității vieții vâ rstnicilor din Romănia.
Rădulescu, S. M. (2000). Sociologia problemelor sociale ale vârstnicilor. București: Lumina
Lex.
Runcan, P. L. (2010 ). Depresia la persoanele vârstnice. Timișoara: Excelsior Art.

• Articole
Bucur, V., & Macivan, A. (2003). Probleme ale vârstei a treia. Tratat de Asistență Socială .
C. Stanci u. (2008). Noțiuni introductive în asistența socială gerontologică. Timișoara:
Solness.
Marinescu, G. (1933). Etudes sur le mecanisme histo -biochimique de la vicllesse et du
rageunissement. Buletin de la Societe Roumaine, de neurologie, Psihiatrie,
Psychologie et Endocrinologie, XIV nr.4 , 62-88.
Venera, Bucur, & Maciovan, A. (2003). Pro bleme ale vârstei a treia. Tratatul de asistență
socială , 913.
Sadock, & Kaplan. (2001). Psihitrie Clinică. New Yor k.

• Site-uri
(2011). Preluat de pe dcnews: https://www.dcnews.ro/procesul -de-imbatranire -incepe -de-la-
varsta -de-20-de-ani_122383.html
(2012). Preluat de pe centrulbunatatea.webgarden. ro: http://www.
centrulbunatatea.webgarden. ro/enu/geriatrie

55
(2018). Preluat de pe Normal și patologic în îmbătrânire:
http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/NORMAL -SI-PATOLOGIC -IN-
IMBATRA32.php
(2018 ). Prel uat de pe cluj.info: https://www.cluj.info/camin -de-batrani -zana-buna/p -4037/
(2019). Preluat de pe angelfire:
http://www.angelfire.com/ns/southeasternnurse/TheoriesofAgingC3.html
(2019). Preluat de pe https://www.prostemcell.ro/: https://www.proste mcell.ro/articole –
prestatii -sociale/ce -este-asistentul -social.html

• Legi
Legea nr. 47/2006 privind Sistemul Național de Asistență Socială
Legea 17/2000, privind Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice
O.G.nr.68/2003 privind serviciile sociale

56
ANEXE
Anexa 1: Chestionar
Îmbunătățirea calității vieții persoanelor de vârsta a treia, din căminele pentru vârstnici
Mă numesc Mureșan Grigore, s unt student al Facultății de Sociologie și Asistență Socială.
Acest chestionar îmi servește pentru realizarea lucrării de licență.

57

58

59

60