Aѕιgurarea Μărfurιlоr
ASIGURAREA MĂRFURILOR
CUPRINS
INTRODUCERE 3
CAP. 1. Istoricul asigurărilor 4
1.1.Conținutul economic al asigurărilor din România 13
CAP.2. Asigurarea și importanța ei în societate 15
2.1. Piața asigurărilor 15
2.2. Suma asigurată și plata primei 17
CAP.3 ASIGURAREA MĂRFURILOR 18
3.1. Principiile asigurării 18
3.2. Condițiile de asigurare 20
3.3. Contractul de asigurare 22
3.4. Asigurarea tip CARGO 25
3.5. Prima de asigurare 27
3.6. Asigurările în anul 2011 27
CAP.4. Studiu de caz: Asigurarea auto în cazul transportului internațional 28
4.1. Asigurarea Mărfii ( CARGO) 28
4.2.Riscuri excluse 30
4.3. Riscuri asigurabile 32
4.4.Modul de încheiere al asigurării, suma asigurată și plata primei,
durata garanției 33
4.5. Obligațiile asiguratului și procedura despăgubirii 34
4.6. Asigurarea Întreprinderii De Transporturi Auto 36
4.7. Obligațiile asiguratului 40
4.8. Stabilirea și plata despăgubirilor 42
4.9. Asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor cu valabilitate numai
în afara teritoriului României 43
CONCLUZII 57
INTRODUCERE
Asigurarea are la bază o relație contractuală între posesorul bunului, în calitate de asigurat, și o companie de asigurări, în calitate de asigurator, prin care asiguratul transferă anumite riscuri asigurătorului, plătindu-i acestuia o sumă de bani denumită primă de asigurare, urmând ca, în cazul producerii daunelor, asiguratorul să îl despăgubească pe asigurat conform condițiilor stabilite în contract. Asigurările s-au născut din nevoia imperioasă de protecție a omului și a avutului său agonisit cu trudă, împotriva forțelor distructive ale naturii, accidentelor și bolilor, din nevoia constituirii unor mijloace de existență în condițiile pierderii sau reducerii capacității de muncă în urma accidentelor, bolilor sau atingerii unei anumite vârste.
Principiul de bază în materia asigurărilor este acela acela conform căruia după plata despăgubirii, asiguratul trebuie să se afle într-o situație patrimonială echivalentă cu cea avută înainte de producerea pagubei.
Valoarea asigurată trebuie să acopere în egală măsură pierderea suferită (damnum emergens), cât și câștigul nerealizat (lucrum cessans). În practică, valoarea asigurată reprezintă valoarea mărfii la destinație, majorată cu 10 – 20%.
După plata despăgubirii, asigurătorul se subrogă în toate drepturile proprietarului încărcăturii și se poate întoarce cu acțiune împotriva cărăușului sau a unor terți pentru recuperarea unor sume în măsura în care răspunderea pagubei este în sarcina transportatorului.
În vederea încheierii contractului de asigurare a mărfii în traficul internațional, exportatorul remite expeditorului cererea de asigurare care cuprinde:
numele celui care dispune emiterea poliței de asigurare;
numărul contractului, acreditivului, facturii externe;
condiția de livrare, ruta asigurată;
modalitățile și mijloacele de transport, pavilionul și numele navei;
numărul de conosament;
date referitoare la marfă;
valoarea navlului;
condiția de asigurare;
valoarea asigurată
În baza cererii de asigurare, expeditorul încheie cu casa de asigurări și îl avizează pe exportator printr-un aviz de asigurare.
Polița de asigurare, de regulă, cuprinde următoarele elemente:
numele și semnătura asigurătorului;
numele asiguratului;
andosarea asiguratului, în cazul în care polița este transmisibilă prin gir;
enumerarea și descrierea riscurilor acoperite;
valoarea asigurată;
locul unde se va plăti despăgubirea în cazul producerii riscului.
CAP. 1. ISTORICUL ASIGURĂRILOR
De-a lungul timpului omul și-a dat seama de necesitatea asigurărilor cauzată de nesiguranța viitorului. El și-a dat seama că bunurile avute în proprietate, integritatea sa corporală și chiar viața îi sunt amenințate de diverși factori.
Printre cei mai importanți se numără:
fenomenele naturale extreme cum ar fi: incendiile, cutremurele, inundațiile, alunecările de teren, furtunile, seceta, înghețul.
dezvoltarea științei și tehnicii are avantaje importante dar ea poate totodată pune în pericol viața oamenilor și poate distruge parțial sau complet bunuri și propretăți din cauza accidentelor ce pot interveni în utilizarea unor mașinării, utilaje, instalații, aparate etc. Tot aici sunt incluse și accidentele ce intervin în traficul aerian, rutier sau maritim.
omul poate și el produce pagube semenilor săi sau bunurilor acestora printr-un comportament reprobabil și acțiuni, voite sau nu, de distrugere.
Nevoia oamenilor de a se proteja a condus la solidarizarea acestora în fața pericolelor pentru o eficiență mai mare în prevenirea efectelor evenimentelor. De-a lungul timpului societatea a încercat să găsească modalități cât mai eficace de prevenire și diminuare a consecințelor acestor evenimente, însă s-a demonstrat din experiență că desfășurarea lor nu poate fi în totalitate prevăzută sau stopată și a apărut necesitatea adoptării unor măsuri de protecție pentru acoperirea daunelor materiale sau pentru asigurarea unor condiții de trai decente persoanelor care au ajuns, prin apariția unor invalidități, în incapacitatea de a munci. Au apărut astfel două modalități de apărare:
solidarizarea în fața evenimentelor ce apar în viața unei comunități și constă în contribuția adusă de fiecare individ prin sume mici, sub forma unei cotizații formându-se astfel un fond bănesc utilizat pentru ajutorarea acelor persoane care au suferit pagube cauzate de evenimentele care au motivat unirea comunității; baza conceptului de solidaritate, cât și a celui de asigurare este reprezentată de principiile comunității de risc și al mutualității;
asigurarea este reprezentată de un sistem de relații economice care implică aportul unui mare număr de persoane fizice și juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințați de pericole, oamenii recunosc avantajul prevenirii și înlăturarea pe baza mutualității a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole posibile și probabile.
În Codul civil român, definiția dată contractului de asigurare a suferit îmbunătățiri succesive. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 49 din reglementarea adoptată în 1930, „prin contractul de asigurare întreprinderea de asigurare se obligă ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc”. Potrivit dispozițiilor art. 57 din reglementarea adoptată în 1971, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă Administrației Asigurărilor de Stat, iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anume eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei terțe persoane, denumită beneficiar, o indemnizație-despăgubire sau suma asigurată – în limitele convenite”.
Se cunosc două tipuri de economii care au caracterizat societatea de-a lungul timpului: economiile de schimb (realizate cu diverși factori corespunzători: piețe de schimb, bani, instrumente financiare diverse) și economiile naturale, acestea datând din timpuri mult mai îndepartate decât primele.
Într-o astfel de economie naturală, conceptul de asigurare constă într-o formă de ajutorare între persoanele dintr-o comunitate. Spre exemplu, dacă o locuință era mistuită de un foc devastator, toți membrii comunității respective ajutau la reconstruirea casei, fiind conștienți că dacă și ei la rândul lor ar fi suferit vreo pagubă ar fi fost ajutați. Acest tip de asigurare este întâlnit și în zilele noastre în zonele slab dezvoltate economic.
Dovezile cu privire la primele modalități de dispersie a riscului provin din aceeași perioadă cu primele forme de comerț organizat.
S-a descoperit că pentru evitarea pierderii totale a mărfurilor, chinezii împărțeau aceste mărfuri în mai multe vase. Aceasta era însa doar o modalitate de a evita o pagubă totală, nu și o metodă de protecție.
Tăietorii de piatră din Egiptul de Jos au creat un fond de întrajutorare, la care cotizau toți tăietorii, și care era folosit în cazul în care unul dintre membrii era lovit de o nenorocire și suferea vreo pagubă.
În jurul anului 3000 î.H., babilonienii se foloseau de un sistem de credite maritime. Acest sistem presupunea un împrumut pe care în cazul unui naufragiu sau avariere a mărfurilor, debitorul nu mai trebuia să îl înapoieze.
Sistemul a fost instaurat în timpul regelui Hammurabi și era înscris în Codul acestuia. Codul lui Hammurabi a fost redactat, se pare, la începutul domniei acestuia. Era constituit din 282 de paragrafe cioplite în piatră care acopereau aproape tot dreptul public și privat în vigoare la babilonieni. Paragrafele erau scrise sub formă de coloane din care s-au păstrat doar 16, 5 fiind rase cu dalta.
Tot în Babilon, membrii caravanelor formau un fel de asociații pentru a putea suporta în comun pagubele produse de jafuri, dar și de alți factori, unora dintre ei în timpul transportului.
Toate acestea denotă faptul că babilonienii erau niște oameni foarte bine organizați și pe deasupra niște foarte buni comercianți.
În timp, contractele comerciale au evoluat, au fost perfecționate, iar mai târziu au fost cunoscute și practicate în întreaga lume sub numele de “Contract de împrumut” – “Contract of bottomry”.
Acest contract este unul maritim conform căruia vasul este ipotecat pentru o sumă de bani, împrumutați pentru a acoperi orice cheltuială aparută în timpul voiajului, cu condiția ca atunci când ajunge la destinație vasul să fie în bună stare și proprietarul să plătească împrumutul plus dobânda negociată în contract. În cazul în care vasul este pierdut, creditorul nu va avea nici o pretenție de la debitor. Bunurile încărcate pot fi de asemenea asigurate.
Datorită contactului cu babilonienii, vecinii acestora, fenicienii au adoptat și ei contractul comercial al babilonienilor.
În jurul anului 650 î.H., Solon, un înțelept legislator al Greciei antice, a obligat societățile politice și meșteșugărești să cotizeze lunar la un fond utilizat pentru a acoperi orice prejudiciu suferit de membrii cotizanți. Aceasta este prima formă de asigurare obligatorie cunoscută.
Totodată grecii au preluat și sistemul babilonienilor și l-au dezvoltat prin emiterea unor hârti de valoare.
În Roma antică s-a înființat o asociație de înmormântare care avea la bază un Regulament al Colegiului funerar din Lavinium și care funcționa în baza unor taxe de înscriere și cotizații periodice. Astfel asociația asigura fiecărui membru în caz de deces un rug și un mormânt.
Aproximativ în anul 300 î.e.n., romanii au adoptat vama, aceasta reprezentând stadiul final al practicării contractelor de împrumut. Acesta este considerat a fi pragul unde principiile contractului de împrumut au devenit asigurările din zilele noastre.
Datorită faptului că în timpurile străvechi cea mai importantă formă de comerț era comerțul pe mare și acesta presupunea pagube foarte mari în cazul pierderii unui vas sau a avarierii acestuia, evoluția asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea acestui tip de comerț. Asigurările maritime au contribuit la dezvoltarea tuturor celorlalte tipuri de asigurări, dar cu precădere la dezvoltarea asigurărilor de transport.
Asigurarea maritimă s-a născut în Italia, mai precis la Roma. Este o urmare a comerțului intens pe mare practicat de către orașele-state italiene.
Primele astfel de polițe de asigurare, care pot fi văzute în muzee din toată lumea sunt redactate în limba latină. Acestea sunt baza pe care s-au dezvoltat celelalte contracte.
Printre primele centre care au folosit asigurările maritime s-a numărat și Bruges. Aici s-a înființat, în 1310, Camera de Asigurări unde comercianții își puteau asigura mărfurile de orice riscuri.
romanii au adoptat vama, aceasta reprezentând stadiul final al practicării contractelor de împrumut. Acesta este considerat a fi pragul unde principiile contractului de împrumut au devenit asigurările din zilele noastre.
Datorită faptului că în timpurile străvechi cea mai importantă formă de comerț era comerțul pe mare și acesta presupunea pagube foarte mari în cazul pierderii unui vas sau a avarierii acestuia, evoluția asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea acestui tip de comerț. Asigurările maritime au contribuit la dezvoltarea tuturor celorlalte tipuri de asigurări, dar cu precădere la dezvoltarea asigurărilor de transport.
Asigurarea maritimă s-a născut în Italia, mai precis la Roma. Este o urmare a comerțului intens pe mare practicat de către orașele-state italiene.
Primele astfel de polițe de asigurare, care pot fi văzute în muzee din toată lumea sunt redactate în limba latină. Acestea sunt baza pe care s-au dezvoltat celelalte contracte.
Printre primele centre care au folosit asigurările maritime s-a numărat și Bruges. Aici s-a înființat, în 1310, Camera de Asigurări unde comercianții își puteau asigura mărfurile de orice riscuri.
Relațiile comerciale dintre Italia și Spania au generat o răspândire a acestui tip de asigurări pe teritoriul spaniol. În Barcelona au fost înregistrate primele polițe de asigurări din Spania. În Anglia nu se știe cu exactitate când s-a încheiat prima poliță însă între dosarele Admiralității a fost găsită o poliță datând încă din 1548, 20 septembrie. Centrul asigurărilor maritime era pe Lombart Street.
În 1570 este înființată, la inițiativa lui Sir Thomas Gresham, Bursa Regală (Royal Exchange) care a fost realizată după un model văzut de acesta în Antwerp și avea un etaj pentru comerț iar jos birouri și magazine așezate în jurul unei grădini. Aici comercianții se puteau întâlni și încheia afaceri. A fost învestită cu titlu regal de către regina Elisabeta I pe 23 ianuarie 1571. Aceasta a reprezentat primul pas spre uniformizarea organizată a asigurărilor maritime.
Pentru a evita practicile neloiale, folosite pentru a câștiga de pe urma asigurărilor, s-a născut în anul 1576 Camera de Asigurări în cadrul Royal Exchange.
În 1601 se înregistrează o nouă evoluție pe piața asigurărilor și anume “Act Touching Policies Assurance used among merchants” . Este prima lege privind asigurările maritime.
Wilhelm Leibnitz a elaborat în anul 1678 primul plan de constituire a unei Case de asigurare împotriva riscurilor de foc și apă la care cotizația era anuală.
Asigurarea împotriva riscului de grindină este introdusă abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Scoția. Albert Masius a înființat la Leipzig, în anul 1832, prima mare societate de asigurări pentru vite, care se baza pe principiul mutualității.
În Franța a fost practicată pentru prima dată asigurarea de răspundere civilă. Aceasta era folosită pentru acoperirea pagubelor cauzate de proprietarii de cai și trăsuri, iar mai târziu a fost extinsă și la răspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune produse lucrătorilor.
Istoria asigurărilor din România începe cu mult înaintea secolului al XIX-lea. Este cunoscut un anumit fond de întrajutorare numit în acele vremuri Hopșa, folosit de către membrii unei comune în cazul decesului vitelor. Astfel, atunci când o vită era accidentată sau murea aceasta era tăiată și împărțită locuitorilor comunei. La rândul lor, aceștia plăteau suma cuvenită pentru bucata de carne primită. Prin această metodă se urmărea acoperirea, totală sau parțială, a pierderii suferite de proprietarul vitei. 13 martie 1871 a fost constituită prima societate de asigurare "Dacia" cu un capital social de 3 milioane de lei și având ca membri fondatori personalități marcante ale vieții politice, sociale si economice: B. Boerescu, T.F. Negroponte, G. Gh. Cantacuzino, Menelas Ghermani, Th. Mehedinteanu, St. Ioanide, C. Deroussi, V.C. Porumbaru si Alexandru Zissu.
În anul 1873 a fost inființată societatea de asigurari "Romania" cu un capital social de 2 milioane lei. Aceasta s-a bucurat de sprijinul unor personalități de prim rang: Beizadea D. Grigore Ghica, principele Al. B. Stirbei, Mihail Kogalniceanu.
În Transilvania sunt cunoscute, încă din secolul al XIV-lea, manifestări ale protecției pe baze mutuale. Atunci au luat naștere și asociațiile de înmormântare. Cotizanții trebuiau să plătească o taxă de înscriere iar apoi cotizații periodice în baza cărora erau ajutați membrii pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare și în continuare erau ajutate familiile sărmane ale celor decedați.
În anul 1744 a fost înființată, la Brașov, Casa de Incendiu, prin fuzionarea a mai multe asociații mutuale. Fiecare membru trebuia să plătească, trimestrial, o sumă de bani. Cu banii care se strângeau puteau fi despăgubiți membrii care sufereau în urma unui incendiu.
În anul 1848 a fost întemeiat, de către Asociația Meseriașilor din Brașov, Institutul General de Pensii, asociație mutuală care a asigurat membrilor o pensie anuală.
O perioadă de mare succes pentru societățile de asigurări a fost cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, până la începerea primului război mondial. Printre cele mai iportante se numără: Dacia (1871), România (1873), Naționala (1882), Generala (1887), Agricola (1906), Unirea (1908), Prima Ardeleană (1911).
Membrii fondatori ai acestor societăți românești de asigurări și cei din consiliile de administrație erau personalități marcante ale scenei politice, economice și sociale din acea vreme. În anul 1881, societatea Dacia și societatea România fuzionează creând DACIA-ROMÂNIA.
Odată cu adoptarea Capitalismului de către Principatele Române a început și dezvoltarea puternică a societăților de asigurări. Acest succes pe piața internă și centralizarea capitalului pe plan intern au facut posibilă extinderea societăților în afara granițelor, astfel că în 1881 apare Dacia-România și în Bulgaria, iar mai apoi, în 1889, tot în Bulgaria, Naționala.
La Brăila, în anul 1897 este înființată GENERALA, prin colaborare cu Banca Marmorosch. Această societate era specializată în asigurările pentru transporturile maritime. Un alt participant la subscrierea capitalului societății Generala a fost compania italiană “Assicurazioni Generali” din Trieste. Tot această companie a ajutat Generala să obțină recunoașterea polițelor și cedarea în reasigurare pe piețele internaționale de asigurări. Ulterior societatea și-a mutat sediul la București. În anul 1935 Generala se afla în fruntea societăților de asigurare din România.
La insistențele clienților, în perioada 1897-1915, unele societăți au introdus și asigurări de animale, și anume Asigurarea Românească și Vulturul, dar și asigurări de culturi agricole, Dacia-România, Naționala, Generala și Agricola.
Asigurările de viață apar în perioada interbelică însă nu era o formă prea răspândită. Principalii lor beneficiari erau clienții din clasele sociale înalte care își permiteau contractarea pentru sume mari.
După sfârșitul primului război mondial se înregistrează un interes sporit al societăților străine de a investi în țara noastră. Acest interes se concretizează prin deschiderea de agenții și sucursale proprii în România. Câteva exemple importante ar fi Adriatica (Italia), Victoria (Berlin), Sun (Londra) si Pheonix (Viena). Se observă în această perioadă o influență puternică în special a capitalului german.
Până la începerea celui de-al doilea război mondial, 11 din 21 de societăți de asigurare erau controlate direct de către străini.
În anii ’30 s-a înregistrat cea mai mare dezvoltare a activității economice și a activității de asigurări. În această perioadă s-au dezvoltat toate ramurile de asigurări care se practicau pe plan internațional.
Al doilea război mondial a reprezentat o lovitură puternică pentru piața asigurărilor din cauza efectelor negative pe care acesta le-a avut asupra economiei în principal dar și asupra vieții sociale și politice. Numai 13 societăți autohtone și 5 reprezentanțe străine mai funcționau la sfârșitul războiului. Printre societățile românești se numărau : Generala, Dacia-România, Asigurarea Românească, Steaua Românească.
În urma apariției legii ce reorganiza activitatea de asigurare, Casa de Asigurări a Ministerului de Interne (înființată în 1915) s-a transformat în Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat (R.A.A.S.). Aceasta practica toate categoriile de asigurări și deținea monopolul asupra asigurării bunurilor de stat și comunale. Primele de asigurare erau mult mai scăzute decât primele societăților private de asigurări datorită faptului că R.A.A.S. era în proprietatea statului, presta numai servicii publice și nu obținea profit.
Dar nu numai Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat primea bunuri publice în asigurare ci și Eforia Bisericii Ortodoxe (asigura bisericilor care erau în proprietate parohială), Casa Armatei (asigura caii pe care îi folosea armata și care erau în proprietatea statului) și Regia Monopolurilor Statului (asigura culturile de tutun pentru riscul de grindină).
În anul 1949, R.A.A.S. s-a transformat în societate comercială de stat de asigurări.
În 1948, din cauza naționalizării, toate societățile de asigurare au intrat în proprietatea statului. SAVROM-ASIGURARE era o societate creată cu ajutorul capitalului sovietic care începuse să își facă apariția în diverse ramuri ale economiei.
O societate de stat care a fost creată integral cu capital românesc a fost ADMINISTRAȚIA ASIGURĂRILOR DE STAT – ADAS, înființată în anul 1952, era specializată în activitatea de asigurare, de reasigurare și de comisariat de avarie. Deoarece ADAS își desfășura activitatea sub conducerea generală a Ministerului Finanțelor, acesta era cel care aproba regulamentele de funcționare și condițiile generale și speciale de asigurare, stabilea nivelul primelor și sumele asigurate la asigurările facultative. ADAS stabilea numai riscurile care erau cedate în reasigurare, limitele reținerilor proprii și condițiile reasigurărilor.
Fiind singura instituție din România care practica activitatea de asigurare/reasigurare, asigurările au devenit monopol de stat. ADAS avea în obiectul de activitate atât asigurări obligatorii cât și asigurări facultative.
La asigurările obligatorii se includeau: asigurările pentru bunurile care aparțineau cooperativelor agricole de producție și asociațiilor intercooperatiste, asigurările pentru bunurile persoanelor fizice, asigurările de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.
În categoria asigurărilor facultative erau incluse: asigurări de bunuri pentru riscurile de avarie, distrugere, furt; asigurările de persoane pentru riscuri de invaliditate, deces, supraviețuire; asigurările de răspundere civilă pentru riscurile de vătămare corporală sau deces de persoane, avarierea sau distrugerea unor bunuri.
După anul 1990, în urma unor importante schimbări legislative, a fost înlăturat monopolul statului și au apărut mai multe societăți de asigurare.
Printr-o Hotărare de Guvern din 8 decembrie 1990 ADAS și-a încheiat activitatea, activele și pasivele acestei fiind preluate de către societățile Asigurarea Românească S.A., Astra S.A. și agenția Carom S.A., înființate prin prevederile aceleiași Hotărâri.
Tot în urma unei Hotărâri de Guvern din 28 decembrie 1990 s-a înființat BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI S.A. – EXIMBANK care și-a început însă efectiv activitatea în aprilie 1992. Prin departamentul de asigurări-reasigurări, Eximbank practica asigurări pentru credite de export împotriva riscului de neplată la extern.
Prima societate de asigurări cu capital integral privat din România s-a numit S.C. UNITA S.R.L., înființată în septembrie 1990, cu sediul la Timișoara. Societatea practica asigurări mixte de viață cu acumulare de capital. În anul 2000 pachetul majoritar al societății a fost cumpărat de compania Wienner Staedtische din Austria, iar portofoliul societății cuprinde toate tipurile de asigurări.
Apariția Legii 32/2000 a dus la înființarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, organism independent, autonom, finanțat de societățile de asigurare, cu rol de reglementare, control și supraveghere a pieței asigurărilor. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este condusă de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, format din 5 persoane (un președinte, un vicepreședinte și 3 membri).
Contractul încheiat între un asigurat și un asigurator este denumit contract de asigurare sau polița de asigurare. Sub aspect juridic acesta prezintă caracteristicile unui contract:
consensual, datorită faptului că aceasta se încheie numai prin acordul părților;
sinalagmatic prin faptul că fiecare parte are anumite obligații;
aleatoriu reprezentat de faptul că, la încheierea asigurării asiguratul și asiguratorul nu cunosc efectele, avantajele, sau pierderile ce vor rezulta;
adeziune prin acceptarea lui de către asigurat cu toate că a fost redactat de către societatea de asigurări, asiguratul având posibilitatea de a respinge;
oneros pentru că fiecare parte urmărește să obțină un avantaj sau o facilitate pentru prestația pe care o face sau se obliga să o facă;
succesiv datorită valabilității pentru o perioadă mai lungă de timp prima se poate plăti în mai multe rate, protecția fiind continua din partea asiguratorului.
Asigurarea transfera riscurile și totodată daunele unei persoane către o societate de asigurări oferind securitate financiară.
1.1. Conținutul economic al asigurărilor din România
Asigurările se examinează sub aspect juridic, economic și financiar.
Din punct de vedere juridic-pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică, fapt ce rezultă dintr-un contract ca lege a părților și din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Astfel, contractul de asigurare și legea de organizare a asigurărilor constituie izvoarele de drepturi și obligații în materie de asigurări. Din punct de vedere economic-asigurarea implică constituirea, în condiții specifice, a fondului de asigurare, în legătură cu care pot fi puse în evidență câteva aspecte:
asigurarea se constituie sub formă bănească;
fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăți de asigurare, pe seama primelor de asigurare încasate;
constituirea și utilizarea fondului de asigurare implică relații economice între părți prin fluxurile bănești pe care le presupune încasarea primelor și apoi plata despăgubirilor
aferente.
Fondul de asigurare se constituie, se repartizează și se utilizează în procesul repartiției produsului național brut, când între asigurați și asigurător se ivesc și se folosesc anumite relații social-economice, bănești. Aceste relații bănești de repartiție se concretizează în primele de asigurare pe care le plătesc companiile naționale, regiile autonome și societățile comerciale pentru asigurarea unor bunuri ale lor, unitățile și organizațiile cooperatiste, private și persoanele fizice pentru asigurarea bunurilor lor.
Din punct de vedere financiar–se poate aprecia că asigurarea se constituie într-un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eșalonat primele de asigurare și persoanele fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurator din primele plătite de persoanele sau organizațiile care au cumpărat asigurări.
Se poate spune că asigurările îndeplinesc următoarele funcții:
funcția de compensare a pagubelor pricinuite de calamități ale naturii și de accidente și plata sumelor asigurate. Realizarea acestei funcții este posibilă datorită existenței fondului de asigurare care se formează din contribuțiile, respectiv primele de asigurare plătite de asigurați. Prin intermediul acestei funcții, asigurarea contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate, la plata unor sume de bani în cazul producerii unor evenimente ce afectează viața sau integritatea corporală a persoanelor, precum și la repararea unor prejudicii de care asigurații răspund potrivit legii;
funcția de prevenire a riscurilor și a daunelor. Este posibilă tot datorită existenței fondului de asigurare din care pot fi finanțate activități de prevenire a producerii riscurilor. De asemenea, practicarea franșizei (care reprezintă partea din pagubă ce cade în sarcina asiguratului) are un dublu scop: pe de o parte îl determină pe asigurat să manifeste o grijă sporită pentru întreținerea bunurilor în vederea prevenirea pagubelor (aceasta întrucât o parte dintre ele le va suporta singur); pe de altă parte pentru pagubele mici, cheltuielile de administrare a daunei pot fi superioare nivelului despăgubirii și atunci nu se justifică;
funcția de repartiție (financiară). Este determinată de faptul că nu toate polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscului, pe de o parte, iar pe de alta există decalaj între momentul încasării primelor de asigurare și momentul plății despăgubirilor -ceea ce face posibilă investirea de către societățile de asigurare a sumelor încasate sub forma primelor, sporind disponibilitățile existente;
funcția de control. Aceasta permite supravegherea modului în care se încasează primele de asigurare, se efectuează plata indemnizațiilor, se administrează cheltuielile de prevenire a riscurilor și se determină corect drepturile cuvenite asiguraților;
funcția de economisire. Este reprezentativă mai ales pentru asigurările de viață, întrucât există posibilitatea ca prin polițele de asigurare de viață, asigurații, la expirarea contractului de asigurare să beneficieze, pe lângă protecție, și de suma asigurată și participarea la profitul obținut din sumele investite.
CAP.2. ASIGURAREA ȘI IMPORTANȚA EI ÎN SOCIETATE
2.1. Piața asigurărilor
Piața de asigurare reprezintă un cadru în care se desfășoară operațiuni de asigurare numai pe baze contractuale. Aici se întâlnesc cererea de asigurare, venind din partea persoanelor fizice și juridice care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări și oferta de asigurare, ce vine din partea persoanelor juridice și anume organizații, societăți specializate, care sunt autorizate să funcționeze în domeniul asigurărilor și să desfășoare o astfel de activitate, bineînțeles, sub raport financiar. Denumirea de piață este valabilă atât pentru țările în care funcționează mai multe organizații de asigurare, fiind o piață concurențială, dar și pentru țările unde există doar o astfel de organizație, existând o singură ofertă de asigurare.
O astfel de piață, aparent neconcurențială, prezintă și câteva elemente de concurență, în sensul că singura organizație de asigurare trebuie să convingă persoanele fizice și juridice asigurabile să accepte condițiile oferite de aceasta și aducând în acest fel cererea de asigurare la dimensiunea ofertei. În acest caz, persoanele fizice și juridice asigurabile pot alege între a accepta oferta de asigurare ce există pe piață și care este unică sau a o refuza, căutând alte alternative.
Persoanele care doresc o asigurare de viață, conferindu-le și protecție de asigurare, cum ar fi securitate în caz de deces, accident și altele, dar și fructificarea economiilor, aleg ca alternativă depunerea disponibilităților bănești la casa de economii. Această alternativă este aleasă, în condițiile în care sumele ce sunt încasate de asigurat la o asigurare mixtă de viață, la expirarea termenului de asigurare, sunt mai mici decât sumele încasate de la casa de economii, atunci când sumele depuse la casa de economii sunt egale cu totalul primelor plătite la societăților de asigurare. Organizația de asigurare acoperă și riscul de deces al asiguratului, pe perioada de valabilitate a contractului, pentru care se percepe o primă de asigurare specializată, nefiind vorba că fructifica mai slab economiile populației decât casa de economii.
Unitățile economice și gospodăriile populației, care doresc protecția bunurilor, aleg opțiunea autoasigurării, cu limitele sale.
Cu privire la piața de asigurări trebuie să precizăm dimensiunea acesteia care are ca element hotărâtor cererea de asigurare. Aceasta este determinată de puterea economică a persoanelor fizice și juridice asigurabile, pe de o parte, și de convingerea acestora de utilitatea asigurării oferite de organizațiile specializate.
Cererea de asigurare constă în contracte de asigurare, după ce aceasta s-a confruntat cu oferta. Însă sunt persoane care, solicitând oferte din partea organizațiilor de asigurare, nu încheie contracte cu aceștia, fie pentru că nu găsesc conveniența sperată, fie deoarece condițiile solicitanților nu sunt acceptate de către ofertanți.
Astfel, mărimea pieței de asigurare depinde de mai mulți indicatori, cum ar fi:
numărul contractelor încheiate în perioada de referință;
numărul polițelor active;
valoarea anuală a primelor de asigurare;
cuantumul sumelor asigurate în perioada de referință;
valoarea totală a angajamentelor asumate de societățile de asigurare la un moment dat.
Cererile de asigurare de persoane, bunuri și răspundere civilă vin atât din partea persoanelor fizice doritoare de încheierea unor contracte de asigurare pentru protecția lor cât și a familiilor lor dar și din partea persoanelor juridice (unități economice care doresc să ofere securitatea angajaților în caz de accidente sau boli profesionale). Cererea asigurării de bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice (întreprinderi de tot felul, instituții publice, organizații fără scop lucrativ etc), interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le amenința și a răspunderilor civile legale față de terți.
Oferta de asigurare vine din partea societăților comerciale de asigurare, cu capital privat, de stat sau mixt, din partea organizațiilor mutuale de asigurare și de tontine.
Societățile comerciale de asigurare, fie cu capital privat, de stat sau mixt, urmăresc obținerea de profit și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele trebuie să respecte avizele și normele organului de stat însărcinat cu supravegherea asigurărilor.
Organizațiile de asigurare de tip mutual nu urmăresc obținerea de profit, ci întrajutorarea membrilor lor și se desfășoară pe baza principiului mutualității. Fiecare membru are calitatea de asigurat și asigurator. Fiecare membru al grupului participa, în calitate de asigurat, la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuția ce i-a fost stabilită. Cu acest fond erau acoperite daunele suferite la asigurările de bunuri și răspundere civilă și sunt plătite sumele asigurate la asigurările de persoane.
Legătura dintre asigurat și asiguratori se realizează direct prin personalul de specialitate al societăților comerciale de asigurări, apoi se realizează prin intermediul membrilor organizațiilor de asigurare mutuală sau prin agenții intermediari(brokeri).
2.2.Suma asigurată și plata primei
Suma asigurată reprezintă valoarea declarată a mărfurilor înscrisă în polița de asigurare și este limita maximă a răspunderii asiguratorului ce se poate acorda în caz de daună.
In cazul unui singur transport de marfă, suma asigurată se stabilește în funcție de interesele asigurabile, astfel:
– valoarea bunului.
– costul transportului și al asigurării, dacă nu este trecut în factură.
– taxe vamale.
– supra asigurarea de 10% din valoarea bunului pentru acele cheltuieli ce nu pot fi prevăzute la contractare.
În cazul politei ABONAMENT, suma asigurată reprezintă estimarea valorică a mărfurilor transportate de asigurat sub acoperirea poliței ABONAMENT pe perioada de valabilitate a asigurării. Polita de asigurare cargo tip "abonament" este un acord între un asigurat și societatea de asigurare prin care se asigură toate bunurile în tranzit pentru o perioadă nestabilită de timp, până în momentul în care acordul este incheiat de una din părți..
Plata primei
Pentru stabilirea cuantumului despagubirii la care va fi obligat, în caz de daună, asiguratorul va deduce din dauna constatată:
– eventualele părți din prima de asigurare neachitate încă de asigurat;
-eventualele penalități aplicate de asigurator în cazul neindeplinirii unor obligații de către asigurat;
– se vor aplica clauzele privind sistemul de acoperire și dreptul asiguratorului la subrogare în drepturile asiguratului;
– se vor adăuga sume ce reprezintă cheltuielile făcute de asigurat în scopul diminuării daunei.
CAP.3 ASIGURAREA MĂRFURILOR
Mărfurile care circulă în traficul internațional sunt supuse unor riscuri legate de operațiunile de manevrare, depozitare, transbordare, ca și de cele care țin de transportul propriu-zis.
„Riscul mării” desemnează ansamblul evenimentelor care pot surveni pe parcursul transportului (accidente, calamitați etc.). În plus, se pot produce riscuri speciale, datorită unor fapte ca greve, revolta, sabotaj, conflicte armate etc.
Asigurarea se bazează pe o relație contractuală între posesorul bunului, în calitate de ASIGURAT, și o companie de asigurări, în calitate de ASIGURĂTOR, prin care asiguratul transfera anumite riscuri asiguratorului, plătindu-i acestuia o sumă de bani denumită PRIMĂ DE ASIGURARE, urmând ca, în cazul producerii daunelor, asiguratorul să îl despăgubească pe asigurat conform condițiilor stabilite în contract.
3.1. Principiile asigurării
Principiul de bază în materia asigurărilor este că după plata despăgubirii, asiguratul trebuie să se afle într-o situație patrimonială echivalentă cu cea avută înainte de producerea pagubei.
Valoarea asigurată va trebui să acopere în egală măsură pierderea suferită (damnum emergens), cât și câștigul nerealizat (lucrum cessans). În practică, valoarea asigurată reprezintă valoarea mărfii la destinație, majorata cu 10 – 20%.
Prima de asigurare variază în funcție de natura mărfii, ambalaj, modul de transport, traseu, natura riscurilor asigurate. Mărimea ei variază de la 1‰ la 2% din valoarea asigurată. Media mondială este de 8‰, iar cea europeană este de 5‰.
După plata despăgubirii, asiguratorul se subrogă în toate drepturile proprietarului încărcăturii și se poate întoarce cu acțiune împotriva cărăușului sau a unor terți pentru recuperarea unor sume în măsura în care răspunderea pagubei este în sarcina transportatorului.
Principiul subrogării permite partajarea responsabilității și a plății între toți cei care au concurat la realizarea transportului (încărcător, expeditor, cărăuș, asigurator).
În ceea ce privește răspunderea cărăușului, principiul general acceptat este ca transportatorul este ținut răspunzător de pierderea coletelor, de avarii și întârzieri. Valoarea practică a acestui principiu trebuie să fie apreciată însa în raport cu limitările și cazurile de răspundere, care circumstanțiază strict răspunderea transportatorului.
Astfel, limitările de răspundere sunt recunoscute atât de Convenția de la Bruxelles (CB), cât și de Convenția de la Hamburg (CH) și se practica în raport cu modul de transport și greutatea mărfii. De ex., conform CB, cărăușul răspunde în limita a 666,675 DST/colet sau 2 DST/kg (cea mai mare sumă); după CH limitele sunt 835DST/colet și 2,5 DST/kg.
Cazurile de exonerare de răspundere sunt:
forță majoră (evenimente imprevizibile și irezistibile);
cazul fortuit (incidente imprevizibile);
viciul propriu al mărfii;
culpa expeditorului (ambalaj necorespunzător, încărcare defectuoasă);
culpa destinatarului (greșeli de descărcare).
Principiul maximei bune-credințe (Utmost Good Faith) constă în datoria asiguratului de a-l informa pe asigurator, fără ca acesta să întrebe în legătură cu toate circumstanțele materiale privind riscul.
În practică asigurării prezintă importanță noțiunile de avarie totală, avarie particulară și avarie comună.
AVARIA TOTALĂ (total loss) presupune pierderea sau distrugerea totală a mărfii și este de 2 feluri:
reală – mărfurile distruse iremediabil sau dispărute complet și definitiv;
prezumtiva – mărfuri abandonate, deoarece pierderea lor totală este inevitabilă.
AVARIA PARTICULARĂ sau PARȚIALĂ (particular loss) privește toate modalitățile de transport. Este vorba de deteriorări sau pierderi de marfă, care se datorează unor evenimente majore, care survin în timpul transportului (naufragiu, accident rutier, deraiere etc.), fie unor situații care privesc exclusiv marfa respectivă (cădere, pierdere etc.). Valoarea pagubei este sub valoarea comercială sau de asigurare a bunului asigurat.
AVARIA COMUNĂ sau GENERALĂ (general average loss) este o noțiune specifică transportului maritim și fluvial și desemnează pierderea rezultată în urma unei decizii conștiente a căpitanului de a sacrifica o parte din marfă pentru a salva nava dintr-o situație dificilă (ex. inundarea vasului, naufragiu) sau de a face cheltuieli excepționale pentru a salva încărcătura. Cheltuielile și sacrificiile astfel angajate sunt repartizate între armator și proprietarul încărcăturii.
3.2. Condițiile de asigurare
Condiția A.R. (All Risks) „Toate Riscurile” este o condiție care acoperă toate riscurile de pierdere sau deteriorare a bunurilor asigurate, respectiv avaria comună, ca și toate avariile particulare, inclusiv dispariția totală sau parțială a mărfii prin furt, ca și pierderea totală (nelivrarea) sau parțială (lipsa la livrare). Pierderile, deteriorările sau cheltuielile cauzate de viciile mărfii.
Condiția W.A (Withh particular average) „Cu răspundere pentru avaria particulară” acoperă daunele rezultate din pierderea totală sau pierderea ori deteriorarea parțială a bunurilor asigurate cauzate nemijlocit de „riscurile mării”, specificate în polița de asigurare, ca de ex. incendii, furtuna, explozie, vârtej, eșuare, răsturnare, coliziune, naufragiu.
Condiția F.P.A. (Free from particular average) „Fără răspundere pentru avaria particulară” acoperă daunele rezultate din avaria comună, neacoperind pierderea parțială sau deteriorările. Dacă este indicat „FPA, cu excepția…”, atunci cazurile de avaria particulară sunt acoperite.
Toate condițiile de mai sus exclud riscurile de război sau grevă, care trebuie să fie acoperite separat.
Condițiile de asigurare A, B și C pentru mărfurile transportate pe mare presupun o delimitare mai clară și mai precisă a sferelor lor de acoperire.
Condițiile comune conținute de cele 3 condiții sunt:
cheltuielile și contribuțiile la varia comună și/sau cheltuieli de salvare, plătite de asigurat, stabilite potrivit prevederilor contractului de navlosire și/sau legii aplicabile, dacă acestea au fost făcute pentru sau în legătură cu înlăturarea unei pierderi cauzate de orice evenimente;
suma ce reprezintă proporția răspunderii stabilite conform clauzei „culpa comună în caz de coliziune”, dacă această clauză este prevăzută în contractul de navlosire.
Excluderi comune tuturor celor 3 clauze:
a) Pierderea , avaria și cheltuiala rezultând din sau provocate de:
comportarea necorespunzătoare voita a asiguratului;
scurgerea ordinară, pierderea uzuală în greutate sau volum ori uzura normală a bunului asigurat;
ambalarea și pregătirea insuficienta sau necorespunzătoare a bunului asigurat;
viciul propriu sau natura voiajului sau a călătoriei;
întârzierea;
pierderea voiajului sau a călătoriei;
insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligațiilor financiare către obligațiilor financiare către proprietarii, administratorii, navlositorii sau operatorii navei;
folosirea de obiecte radioactive;
contaminarea radioactivă;
starea de nenavigabilitate a navei;
b) Riscuri de război (conflicte militare);
c) Riscuri de greve (conflicte sociale).
Condiția de asigurare A este cea mai cuprinzătoare. În baza acestei condiții sunt acoperite toate riscurile de pierdere și avarie a bunului asigurat, cu excepția excluderilor a, b și c.
Condiția de asigurare B, cu excepția excluderilor a, b și c acoperă riscurile cauzate de:
incendii sau explozii;
eșuarea, scufundarea sau răsturnarea navei sau ambarcațiunii;
răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru;
coliziunea sau contactul navei sau mijlocului de transport, container său loc de depozitare;
descărcarea mărfii într-un port de refugiu;
cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet;
sacrificiul în avaria comună;
aruncarea mărfii sau luarea ei de valuri peste bord;
intrarea apei de mare, lac sau râu în navă, ambarcațiune, mijloc de transport, container său loc de depozitare;
dăuna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul încărcării sau descărcării pe/și de pe navă, ambarcațiune sau alt mijloc de transport.
Condiția de asigurare C acoperă pierderea și avaria la bunul asigurat de:
incendiu sau explozie;
eșuarea, scufundarea sau răsturnarea navei sau ambarcațiunii;
răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru;
coliziunea sau contactul navei, ambarcațiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apă;
descărcarea mărfii într-un port de refugiu;
sacrificiul în avaria comună;
aruncarea peste bord.
3.3. Contractul de asigurare
Contractul de asigurare (polița de asigurare) este documentul care atestă acordul de voința dintre asigurat, care se obliga să plătească o anumită sumă de bani – prima de asigurare, și asigurator, care, în schimbul primei, se obliga să-l despăgubească pe asigurat pentru daunele pe care le-ar suferi datorită producerii riscurilor asigurate.
Polița de asigurare poate fi nominativă sau la ordin (caz în care este transmisibila către terți prin andosare).
Polițele de asigurare pot fi:
maritime sau fluviale, terestre și aeriene;
casco (pentru mijlocul de transport);
cargo (pentru marfa);
de navlu (pentru prețul transportului maritim) etc.
Polița de asigurare a mărfurilor (polița cargo) poate fi:
polița pe călătorie, prin care se asigură un transport determinat de marfă și trebuie să fie subscrisă la fiecare expediție;
polița cu alimentare, prin care se stabilește un plafon valoric, în limita căruia se pot face mai multe transporturi până la epuizarea sumei prevăzute în polița; la fiecare expediere se întocmește un „aviz de alimentare” prin care expeditorul îl informează pe asigurator în legătură cu expedierea respectivă;
polița de evaluare, când evaluarea mărfurilor transportate se face ulterior, după avariere, pe baza facturilor;
polița de abonament sau flotantă, cea mai frecvent utilizată, prin care se asigura mărfurile într-un anumit interval de timp, de obicei, un an (cu reînnoire prin acordul părților), indiferent de modul de transport, destinație sau natura mărfii. Polița acoperă la prima unică (în general) stabilită prin contract totalitatea expedițiilor efectuate în anul de referință. Nu este necesar un aviz de alimentare pentru fiecare expediție. Plata primelor se face prin regularizare, pe baza declarației privind livrările, trimestrial, semestrial sau, mai frecvent, anual.
În vederea încheierii contractului de asigurare a mărfii în traficul internațional, exportatorul remite expeditorului cererea de asigurare.
Cererea de asigurare cuprinde:
numele celui care dispune emiterea poliței de asigurare;
numărul contractului, acreditivului, facturii externe;
condiția de livrare, ruta asigurată;
modalitățile și mijloacele de transport, pavilionul și numele navei;
numărul de conosament;
date referitoare la marfă;
valoarea navlului;
condiția de asigurare;
valoarea asigurată.
Pe baza acestui document, expeditorul încheie cu casa de asigurări polița de asigurare și îl avizează pe exportator printr-un aviz de asigurare.
Polița de asigurare, de regulă, cuprinde următoarele elemente:
numele și semnătura asiguratorului;
numele asiguratului;
andosarea asiguratului, în cazul în care polița este transmisibilă prin gir;
enumerarea și descrierea riscurilor acoperite;
valoarea asigurată;
locul unde se va plăti despăgubirea în cazul producerii riscului.
Obligațiile asiguratului, conform contractului de asigurare, se referă la:
plata primei, care se face cash, la locul subscrierii asigurării;
furnizarea de informații, care să permită asiguratorului să aprecieze riscul legat de expediere (valoarea mărfii și natura acesteia, nava, ruta etc.);
plata unor taxe sau comisioane (pentru comisionarii de avarie).
Obligația esențială a asiguratorului este de a despăgubi pe asigurat pentru pierderile suferite în cazul producerii riscurilor acoperite prin polița de asigurare.
În anumite situații (de ex. transportul de lichide în butoaie sau sticle, anumite mărfuri ambalate în saci, bunuri perisabile) asiguratorul își rezerva dreptul de a nu lua în considerare pierderile sub un anumit procent din valoarea mărfii. Această cota se numește franșiza.
În cazul producerii riscului asigurat și în vederea reglării despăgubirii se procedează în felul următor:
asiguratul trebuie să ia măsuri pentru a valorifica dreptul de recurs împotriva cărăușului și pentru a conserva bunurile și a evita agravarea pagubei; poate să solicite și expertizarea mărfurilor de către un comisionar de avarie;
asiguratul va întocmi dosarul de despăgubire, care poate include: polița de asigurare, documentul de transport, factura comercială, procesul verbal de constatare a avariei sau raportul de expertiză, care atestă faptul că marfa n-a fost predată la destinatar;
asiguratorul analizează condițiile în care s-a produs pagubă, verifica piesele dosarului și plătește despăgubire în funcție de clauzele contractului de asigurare și de documentele probatoare furnizate de către asigurat. În cazul în care se reține răspunderea cărăușului sau expeditorului, acționează în regres asupra acestora pentru a recupera o parte din indemnizația vizată (cea reprezentând responsabilitatea dovedită a terților).
3.4.Asigurarea tip CARGO
Asigurările de transport se adresează, în general companiilor care au ca obiect de activitate transportul urban, inter-urban, intern sau internațional, de mărfuri sau persoane. Riscurile acoperite în mod uzual sunt accidentele care pot aduce avarii mijloacelor de transport, răspunderea civilă a transportatorului pentru mărfurile transportate, pentru pasageri și pentru terțe persoane, precum și răspunderea civilă a autorităților locale responsabile pentru buna desfășurarea a activităților de transport, indiferent de tipul mijlocului de transport – terestru, maritim sau aerian.
Obiectul asigurării:
Se asigură facultativ mărfurile obișnuite ce fac obiectul transportului pe căile ferate, cu vehicule sau prin poștă. În condiții speciale se asigură și mărfurile perisabile, periculoase, bunurile de valoare mare (bani, documente, hârtii de valoare, obiecte prețioase, colecții, tablouri și animale vii).
Riscurile asigurării:
La asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru sunt acoperite următoarele riscuri:
incendiu, trăsnet, explozie, furtună, ploaie, grindină, inundație, uragan, cutremur, prăbușire, sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, contaminare
accidente ale mijlocului de transport: ciocniri, loviri, izbiri, căderi, derapări, răsturnări, împotmoliri
acte de tâlhărie – spargere, scurgere/ risipire sau furt al bunurilor asigurate ca urmare a unui accident al mijlocului de transport.
accidente în timpul încărcării, așezării sau descărcării
Excluderi: Nu se acordă despăgubiri pentru:
pagube produse din cauza unor însușiri proprii ale bunurilor transportate
pagube produse ca urmare a unei conservări defectuoase de către asigurat a bunurilor transportate, a ambalării și a transportării bunurilor în stare deteriorată
pagube produse bunurilor transportate, provocate de viermi, rozătoare, insecte, ger sau căldură atmosferică
pagube produse bunurilor transportate, ca urmare a predării spre expediere a unor bunuri excluse de la trasnport sub denumire falsă, inexactă sau incompletă.
În cazul asigurării bunurilor pe timpul transportului internațional ( care poate implica și transport maritim), sunt utilizate clauze standard, cunoscute sub denumirea de A, B, C.
Clauza “ A” este cea mai cuprinzătoare, în baza ei fiind acoperite toate riscurile de pierdere și de avariere a bunului asigurat, cu excepția unor riscuri prezentate separat.
Excluderile sunt comune tuturor celor trei condiții și cuprind trei grupe de riscuri:
pierderea, avarierea și cheltuielile ce apar ca urmare a:
comportarea necorespuzătoare voită a asiguratului;
pierderea uzuală în greutate sau în volum a bunului asigurat;
ambalarea și pregătirea insuficientă sau necorespunzătoare a bunului asigurat;
viciul propriu sau natura bunului asigurat;
întârzierea directă a navei, pierderea voiajului sau a călătoriei;
utilizarea oricărei arme de război care folosește fisiunea și/ sau fuziunea atomică, nucleară sau o reacție asemănătoare;
contaminarea radioactivă, starea de nenavigabilitate a navei.
riscuri de război
riscuri de greve
În baza clauzei de asigurare” B”, sunt acoperite, cu excepția excluderilor de mai sus, pierderea și avaria la bunul asigurat cauzate de: incendiu, explozie, eșuarea, răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru, coliziune, descărcarea mărfii într-un port de refugiu, cutremur de pământ, erupție vulcanică, trăsnet, aruncarea mărfii.
Clauza “C” de asigurare are o sferă de acoperire mai îngustă decât clauza”B” și acoperă aceleași pierderi și avarii ca și clauza”B”, cu excepția celor cauzate de cutremur de pământ, erupție vulcanică, trăsnet.
incendiu sau explozie;
răsturnarea, deraierea, prăbușirea sau răsturnarea mijlocului de transport;
coliziunea mijlocului de transport cu un obiect din exterior, altul decat apa;
prabușirea unui pod sau tunel.
Suma asigurată, în mod deosebit în acest tip de asigurare este dată de valoarea mărfii inclusă în contractul de asigurare și este formată din:
valoarea mărfii, potrivit facturii originale sau, în cazul în care ea nu are o valoare comercială, se poate accepta valoarea de piață la locul expedierii în momentul încheierii asigurării;
costul transportului, al asigurării, dacă acestea nu sunt incluse în valoarea facturii;
cheltuieli, taxe, comisioane vamale și orice alte costuri ocazionate de transportul mărfii
supraasigurare de 10% din valoarea bunului, daca nu s-a convenit altfel, pentru acoperirea cheltuielilor care nu pot fi prevazute la încheierea asigurării (excepție fac amenzile, penalizările și altele asemenea).
Polita de asigurare CARGO se poate încheia atât pentru transporturile interne (pe teritoriul României) cât și pentru transporturile internaționale.
3.5. Prima de asigurare
Aceasta se determină prin înmulțirea sumei asigurate cu cota de primă ce variază în funcție de felul transportului. Când asigurarea se încheie pentru un singur transport, prima de asigurare se calculează pe baza valorii bunurilor transportate iar atunci când asigurarea se încheie pentru o anumită perioadă, prima de asigurare se calculează în funcție de valoarea bunurilor transportate în acea perioadă. În cel de-al doilea caz, modalitatea de plată a primei de asigurare prezintă caracteristici specifice.
La începutul perioadei de asigurare, asiguratul plătește societății de asigurări prima de depozit, reprezentând un anumit procent(de exemplu 75%) din prima calculată pe baza valorii totale estimate a bunurilor ce vor fi transportate; la finele perioadei asigurate, în baza calculului primei de asigurare definitive și în funcție de volumul total al transportului efectiv realizate are loc un procedeu de regularizare, în urma căruia, asiguratul va plăti sau va încasa diferentă dintre prima de asigurare definitivă și cea de depozit.
Pentru protejarea bunurilor în timpul transportului terestru se pot încheia asigurări facultative de abonament (transport pe calea ferată, transport cu vehicule, prin poștă sau în transportul combinat). Asigurarea se încheie fără termen pentru sumele maxime stabilite de asigurator pe un vagon de cale ferată, un atovehicul, un colet. Dacă, la transport, valoarea bunurilor este mai mare decât cea prevăzută în asigurarea de abonament, pentru diferență se poate încheia o asigurare suplimentară.
3.6. Asigurările în anul 2011
Evoluția capitalului social subscris în perioada 2007-2011
Tabelul nr. 3.6.1. Evoluția capitalului social subscris în perioada 2007-2011
Graficul nr. 3.6.1. Dinamica capitalului social subscris în perioada 2007-2011
Piața asigurărilor din România, în anul 2011 a fost caracterizată de un ridicat grad de concentrare, 77% din volumul total de prime subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 43 societăți existente pe piață.
CAP.4. STUDIU DE CAZ: ASIGURAREA ÎN CAZUL TRANSPORTULUI INTERNAȚIONAL
În acest capitol distingem, pe de o parte asigurarea mărfii care face obiectul transportului (cargo) și asigurarea întreprinderii de transport auto, pe de altă parte. Aceasta din urmă cuprinde, la rândul său, asigurarea mijlocului de transport (casco) și asigurarea răspunderii cărăușului.
4.1. Asigurarea Mărfii ( CARGO)
Interesul asigurării
Scopul principal urmărit de deținătorul interesului în asigurarea mărfii care face obiectul transportului auto este acela de a obține o indemnizație sigură în cazul în care cărăușul nu poartă nici un fel de răspundere potrivit contractului de transport și normelor legale în vigoare. În plus, răspunderea cărăușului auto este întotdeauna limitată prin lege și prin dispozițiile convențiilor internaționale care reglementează transportul auto pe plan internațional (CMR, TIR etc.). De multe ori cărăușul auto nu-și asumă răspunderea sau își asumă o răspundere minimă în cazul transporturilor efectuate în baza unor tarife preferențiale.
Un alt risc major constă în posibilitatea cărăușului de a deveni insolvabil în cazul unei pagube importante. În sfârșit, asigurarea constituie, în general , garanția obținerii unei indemnizații în timpul cel mai scurt cu putință din momentul în care beneficiarul asigurării a furnizat asiguratorului un dosar de daune complet și corect întocmit.
Încheierea unei asigurări pentru marfa care face obiectul transportului auto nu anulează în nici un fel răspunderea cărăușului. Acesta continuă să răspundă pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarierea mărfii în timpul transportului din culpă ca și când marfa respective n-ar fi fost asigurată. Singura deosebire constă în faptul că va avea de înfruntat că reclamant nu numai pe expeditorul sau destinatarul mărfii, ci și compania de asigurări care a fost atacată în drepturile ei. În aceste condiții, o întreprindere de transport auto nu poate spera să fie scutită de răspundere reproșând clientului sau că acesta a contractat o asigurare insuficientă pentru marfa care a constituit obiectul transportului respectiv.
Potrivit reglementărilor în vigoare privind asigurarea bunurilor pentru cazurile de pagube produse în timpul transportului terestru, expeditorul este titularul asigurării iar destinatarul este titularul interesului asigurabil care în cazul producerii unui risc asigurat, urmează să fie despăgubit. Cu alte cuvinte, destinatarul este și beneficiarul asigurării.
4.2.Riscuri excluse
Anumite riscuri care în mod cert sau cu o posibilitate statistică foarte ridicată determina pierderea mărfii sau deteriorarea acesteia în timpul transportului sunt excluse de la acoperirea prin asigurare. În general, nu sunt acoperite prin asigurare pierderile, daunele și alte prejudicii care rezultă sau sunt provocate de:
a) Viciile proprii ale mărfii. Societatea de asigurări acoperă marfa împotriva factorilor de risc externi și în nici un caz împotriva celor de natură internă. Uzura normală, care este în funcție de proprietățile fizico-chimice ale mărfii și de impactul lui cu mediul extern, nu constituie nici ea obiect al asigurării
b) Ambalarea și predarea insuficientă sau necorespunzătoare a bunului asigurat în vederea efectuării transportului. Bunul asigurat trebuie prezentat într-un ambalaj comercial și un ambalaj de transport uzual la export. Coletele trebuie marcate în mod corespunzător, conform contractului. Faptul că în polița de asigurare se menționează un ambalaj din carton și interzice companiei de asigurări să invoce excluderea de la acordarea despăgubirii pentru insuficiența ambalajului deoarece cauza avariei constă în slăbiciunea și nu în natura materialului folosit. Lipsa de etanșeitate a unui container este considerate defect de ambalare și determină de asemenea excluderea de la acordarea despăgubirii.
c) Scăderea normală în greutate sau în volum. Este vorba de așa-numitele “deșeuri de drum”, respectiv de scăderile normale în greutate sau în volum prin evaporare , uscare, scurgere etc. care afectează anumite mărfuri.
d) Influența temperaturii atmosferice. Dacă marfa, prin natura ei nu poate suporta fără avarii variațiile temperaturii atmosferice până la locul de destinație, compania de asigurări este absolvita de obligația acordării despăgubirii. Situația reprezintă un caz particular de viciu propriu al mărfii. Pe de altă parte, dacă schimbarea temperaturii este consecința “căderii” instalației frigorifice a autovehiculului, compania de asigurări trebuie să acopere pagubă produsă.
e) Amenzi, confiscări, puneri sub sechestru, contrabandă, comerț, prohibiții sau clandestin. Compania de asigurări nu acoperă amenzile sau plățile la care poate fi obligat proprietarul mărfii în perioada transportului. Orice amendă trebuie suportată personal de cel care a fost obligat la plata amenzii
f) Întârzierea în expedierea sau în primirea mărfii. Consecințele unei întârzieri pot fi directe, sub formă de pagube materiale rezultate din deprecierea mărfii și indirecte (nerealizarea profitului scontat, daune morale, etc. ). Unele polițe exclud de la acoperirea prin asigurare numai consecințele indirecte ale întârzierii, iar alte polte exclud atât consecințele indirecte sat și pe cele directe.
g) Prohibirea exportului sau importului. Prohibirea comerțului cu anumite bunuri prin lege sau prin măsuri de ordin administrativ poate cauza pagube care nu fac obiectul acoperirii prin asigurare
h) Diferențele de curs valutar. Au la baza cauze multiple și extrem de complexe care nu pot fi controlate și ale căror consecințe nu pot fi asumate de companiile de asigurări. Riscul valutar și-l asuma fiecare companie pe cont propriu, inclusiv companiile de asigurări și reasigurări.
i) Instrucțiuni greșite sau insuficiente date cărăușului. Pentru că aceasta excludere să fie operanta compania de asigurări trebuie să stabilească legătura cauza efect între instrucțiunile primite de cărăuș și pagubele rezultate ca urmare a faptului că acestea s-au dovedit a fi greșite sau insuficiente. Astfel, asiguratorul nu-și va asuma nici o răspundere pentru consecințele rezultând din transbordarea mărfii în parcurs de pe un mijloc de transport pe altul, atâta timp cât în polița de asigurare s-a prevăzut transportul direct până la destinație.
j) Riscul atomic. Aici sunt vizate pagubele directe și indirecte care rezultă din utilizarea oricărei arme de război care folosește fisiunea și /sau fuziunea atomică (explozie, iradierea, degajarea de căldură, contaminarea radioactivă etc.).
Sfera riscurilor excluse poate mai largă sau mai restrânsă de la o companie de asigurări la altă, de la o etapă la alta, în funcție de condițiile concrete ale pieței internaționale.
4.3. Riscuri asigurabile
Riscurile asigurabile se împartă în două mari categorii și anume:
a) riscuri asigurate prin condițiile generale de asigurare;
b) riscuri asigurate prin condiții speciale.
Prin condițiile generale de asigurare și contraplății unei prime obișnuite, sunt acoperite pierderea totală sau parțială a mărfii și avariile suferite de aceasta în timpul transportului cauzate de: deraparea sau răsturnarea autovehiculului; coliziunea sau contactul cu un alt autovehicul sau orice alt obiect exterior; incediul sau explozie; prăbușirea podurilor, clădirilor sau tunelelor;căderi ale arborilor; ruperi de diguri, baraje și conducte de apă; avalanșe, trăsnete, inundații, cicloane, erupții vulcanice sau cutremure.
Prin condițiile speciale și contraplății unei prime suplimentare sunt acoperite pierderea și avaria la bunul asigurat cauzate de: furt, jaf și nelivrarea unui colet întreg; riscurile de război și riscurile de grevă.
Polițele de asigurare tipizate cuprind numai mărfurile obișnuite care fac obiectul transportului auto. Sunt acoperite în condiții speciale bunurile de marea valoare precum și mărfurile perisabil , cele periculoase, precum și animalele vii.
De asemenea trebuie menționat că polițele de bază nu acoperă ambalajul propriu-zis. Dacă acesta are o anumită valoare și ea nu a fost încorporată în valoarea mărfii, atunci asiguratul trebuie să ceară companiei de asigurări să includă în garanție și valoarea ambalajului.
4.4.Modul de încheiere al asigurării, suma asigurată și plata primei, durata garanției
Trebuie să conțină toate datele necesare companiei de asigurări pentru aprecierea riscului și întocmirea poliței (numele asiguratului și beneficiarului asigurării, numărul de înregistrare al autovehiculului, locul de încărcare și de descărcare, descrierea bunului, numărul și marcajul coletelor, greutatea, felul ambalajului, felul încărcării – în autovehicul acoperit sau descoperit -, suma asigurată, condiția de asigurare și altele).
Contractul de asigurare se consideră încheiat din momentul în care compania de asigurare primește cererea de asigurare, în afară de cazurile în care a refuzat cererea de acceptare a asigurării, în scris, în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii cererii de asigurare.
Confirmarea încheierii asigurării se face de către compania de asigurări prin transmiterea decontului de prime sau eliberarea, la cerere, a poliței de asigurare.
Conținutul poliței de asigurare se consideră acceptat dacă în termen de 2 zile lucrătoare de la primirea acesteia asiguratul nu ridică obiecțiuni.
Suma asigurată este valoarea indicată în contractul de asigurare și poate fi formată din:
valoarea bunului, potrivit facturii
costul transportului și costul asigurării, dacă acestea nu sunt incluse în valoarea facturii
cheltuieli și taxe vamale
o supra asigurare de 10% din valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel, pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.
Asigurarea se încheie în lei. Dacă nu s-a convenit altfel, prima datorată se plătește la primirea decontului de prime.
Asigurarea intră în vigoare în momentul în care bunul părăsește depozitul său locul de depozitare indicat în contractul de asigurare, pentru a fi transportat și încetează în una din următoarele situații care survine mai întâi:
– când bunul este livrat la depozitul destinatarului;
– când bunul este livrat la alt depozit, la destinația specificata în contractul de asigurare sau înainte de acesta, pe care asiguratul decide să-l folosească pentru depozitre, alocare sau distribuire;
– când datorită unor împrejurări care sunt în fără controlului asiguratului, contractul de transport se termină într-un alt loc decât destinația specificata în contractul de asigurare sau transportul se termină în alt fel, înainte de livrarea bunului la depozitul destinatarului;
– la expirarea a 60 de zile de la terminarea descărcării bunului de pe autovehicul.
4.5. Obligațiile asiguratului și procedura despăgubirii
Asiguratul este obligat să aducă neîntârziat la cunoștința companiei de asigurări orice modificări care apar față de datele cuprinse în cererea sau în contractul de asigurare. Acesta este dator să întrețină, să ambaleze și să manipuleze în condiții corespunzătoare și în conformitate cu normativele în vigoare bunul asigurat în scopul prevenirii producerii evenimentului asigurat.
Asiguratul trebuie să înștiințeze în scris compania de asigurări sau comisarul indicat în polița de asigurare despre producerea evenimentului asigurat, imediat ce a luat cunoștință de aceasta altminteri își poate pierde dreptul de despăgubire. Totodată, asiguratul va lua toate măsurile potrivite cu împrejurările și cu normativele în vigoare, pentru salvarea bunului și pentru limitarea și micșorarea pagubei, inclusiv măsuri de recondiționare și/sau valorificare a bunului avariat în condiții cât mai avantajoase.
Asiguratul este obligat să înlesnească neîntârziat intervenția expertului companiei de asigurări pentru constatarea și evaluarea pagubei. Raportul de expertiză al acestuia este o piesă care nu poate lipsi de la dosarul de solicitare a despăgubirii dar nu constituie decât un simplu aviz dat companiei de asigurări și n-are nici o altă valoare pentru celelalte părți implicate.
O altă obligație foarte importantă a asiguratului constă în îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru conservarea dreptului de regres al companiei de asigurări împotriva celor vinovați. Dacă aceasta nu pune la dispoziția companiei de asigurări toate documentele necesare care ar putea dovedi culpa cărăușului sau a altor vinovați, el riscă să nu fie despăgubit sau să primească o despăgubire mai mică, până la concurența sumei prejudiciului care rezultă din aceasta pentru compania de asigurări. De pildă, dacă prin exercitarea dreptului de regres compania de asigurări ar fi putut recupera de la cei vinovați suma de 50.000 dolari, dar nu a recuperat-o din cauza destinatarului neglijent și despăgubirea ce ar trebui acordată în mod normal reprezintă 200.000 dolari, compania de asigurări va acorda totuși o despăgubire de 150.000 de dolari.
Dacă regresul companiei de asigurări se dovedește a fi inexistent din punct de vedere legal deoarece cărăușul nu este răspunzător de paguba produsă (cazul de forță majoră de exemplu), compania de asigurări nu poate invoca nici un prejudiciu din cauza neglijenței destinatarului.
În final, asiguratul trebuie să întocmească dosarul pentru obținerea despăgubirii iar documentele aflate la dosar trebuie să dovedească:
interesul direct asupra bunului asigurat (scrisoarea de trăsură tip CMR, factura externă, etc.);
drepturile din contractul de asigurare ( polița de asigurare în original, certificatul de asigurare, decontul de prime);
producerea daunei (procesul verbal de constatare a pagubei, protestul împotriva cărăușului și răspunsul la protest);
suma reprezentând pretențiile de despăgubire ( certificatul comisarului companiei de asigurări, raportul expertului, chitanțe și dovezi privind cheltuielile efectuate etc.)
Pentru stabilirea indemnizației ce va fi plătită, compania de asigurări pornește de la suma asigurată iar dacă presupunem că această sumă este de 100.000 de dolari și că s-a produs o daună totală, la această sumă se adăugă cheltuielile făcute de asigurat în contul companiei de asigurări (pentru limitarea pagubei, recondiționarea mărfii și valorificarea acesteia) și se efectuează eventualele reduceri pentru:
declararea inexactă a riscului fără rea voință din partea asiguratului;
prejudiciul cauzat companiei de asigurări prin neconservarea dreptului de regret împotriva vinovaților;
compensarea eventuală cu primele rămase de plătit;
contravaloarea franșizei etc.;
Suma rezultată în urma acestor corective reprezintă indemnizația finală. Ea produce dobânzi, chiar dincolo de valoarea asigurată, în cazul întârzierii achitării ei.
4.6. Asigurarea Întreprinderii De Transporturi Auto
Asigurarea întreprinderii de transporturi auto cuprinde asigurarea autovehiculelor pentru cazuri de avarii și furt, asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor cu valabilitate în afara teritoriului României și asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate.
Asigurarea autovehiculelor
ASIGURAREA AUTOVEHICULELOR PENTRU CAZURILE DE AVARII ȘI FURT
În asigurare sunt cuprinse toate autovehiculele din parcul societăților comerciale de transporturi auto care efectuează transporturi internaționale de mărfuri (autocamioane, autofrigorifere, autocisterne, etc., inclusiv remorcile tractate de acestea).
Răspunderea companiei de asigurări începe din momentul în care autovehiculele au intrat în dotarea societății comerciale de transporturi auto (S.C.T.A.) și încetează din momentul ieșirii acestora din dotarea unității respective.
Prima de asigurare anuală, stabilită ca o formă forfetara în lei pentru fiecare autovehicul, inclusiv remorcă dacă există este plătită în rate trimestriale egale, în termen de 30 zile de la expirarea trimestrului.
În caz de daună, cuantumul pagubei este egal cu costul reparațiilor părților componente sau pieselor avariate, ori cu costul de înlocuire al acestora, din care se scade valoare eventualelor deșeuri, despăgubirea(inclusiv în caz de pierdere totală) neputând depăși:
80% din valoarea de înregistrare (achiziție) a autovehiculului dacă valoarea reală,în funcție de starea tehnică în momentul în care s-a produs evenimentul a fost de 80% sau mai mare de 80% din valoarea de înregistrare;
30% din valoarea de înregistrarea sau achiziție a autovehiculului , dacă valoarea reală în funcție de starea tehnică în momentul în care s-a produs evenimentul a fost de 30% sau mai mică din valoarea de înregistrare a acestuia, precum și dacă autovehiculul a fost complet amortizat din punct de vedere contabil.
Compania de asigurări plătește în valută despăgubirile reprezentând costul reparațiilor efectuate în străinătate, costul pieselor procurate din străinătate necesare înlocuirii celor avariate sau distruse, dacă acestea nu se pot procura din România cu plata în lei sau au fost absolut necesare pentru aducerea autovehiculelor în România, precum și cheltuielile ocazionate în străinătate, cu constatarea și evaluarea pagubelor în cazul ivirii evenimentului asigurat.
Compania de asigurări plătește în lei despăgubirile reprezenatând costul reparațiilor efectuate în România, precum și despăgubirile cuvenite în cazurile când autovehiculul este complet distrus și nu se mai poate repara sau când cheltuielile de reparație depășesc 80% din valoarea reală a autovehiculului.
CAZURILE ÎN CARE SE ACORDĂ DESPĂGUBIRI
Compania de asigurări acorda despăgubiri pentru pagubele produse prin avarierea sau distrugerea autovehiculelor avariate asigurate, provocate:
ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile, căderi( cădere în prăpastie, cădere în apă cu prilejul transbordării, cădere din cauza ruperii podului, cădere pe autovehicul a unor corpuri – ca de ex.: copaci , blocuri de gheață sau zăpadă, bolovani etc.), derapări sau răsturnări;
incendiu, trăsnet, explozie( inclusiv explozia rezervorului de carburanți sau a rezervorului de are comprimat), ploaie torențială(inclusiv efectele indirecte ale acesteia), grindină, inundație, furtuna, uragan, cutremur de pământ, prăbușire asău alunecare de teren, greutatea startului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe construcția în care se alfa autovehiculul.
În caz de incendiu se acorda despăgubiri prin pagubele prin afumare, carbonizare sau diverse alte distrugeri , precum și prin avarieri cauzate de apă, ca urmare, că măsurilor luate în timpul producerii evenimentului asigurat penrtu salvarea autovehiculului sau a construcției în care se afla acesta.
În caz de trăsnet sau explozie se acorda despăgubiri și pentru pagubele produse atunci când trăsnetul sau explozia s-au produs la distanță de autovehiculul respectiv.
În caz de inundație se acorda despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a acoperirii locului unde se afla autovehiculul asigurat cu un strat de apă provenit din orice cauză, precum și pentru pagubele produse de acțiunea mecanică a apelor curgătoare sau a obiectelor purtate de ape.
În sfârșit, în cazurile de trăsnet, furtuna, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea startului de zăpadă sau de gheață , avalanșe de zăpadă, se acorda despăgubiri și pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestor fenomene de ex.: prăbușirea unui copac lovit de trăsnet, acțiunea mecanică a obiectelor purtate de furtună sau uragan etc.);
c) Furtul autovehiculului , al unor părți componente sau piese ale acestuia.
d) Pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sau tentativei de furt al acestuia , al unor părți componente sau părți componente ale acestuia, al altor bunuri din autovehicul.
e) Pagubele produse încăperii (proprietatea asiguratului ) în care se afla autovehiculul, ca urmare, a furtului prin efracție sau tentativei de furt prin efracție, al autovehiculului, al unor părți componente sau piese ale a acestuia, ori al altor bunuri din autovehiculul.
Prin efracție se înțelege spargerea ușilor, ferestrelor, dispozitivelor de închiriere, pereților, tavanelor, acoperișului etc. încăperii încuiate în care se afla autovehiculul.
De reținut că pagubele rezultate din furtul sau tentativa de furt al autovehiculului , al unor părți componente ale acestuia, al altor bunuri din autovehicul se despăgubesc chiar dacă autovehiculul nu se afla într-o încăpere.
Compania de asigurări acorda despăgubiri și pentru:
– cheltuielile de transport al autovehiculului la atelierul de reparații cel mai apropiat de locul accidentului care poate face reparații sau la locul cel mai apropiat de adăpostire al autovehiculului(dacă acesta nu poate fi deplasat prin forța proprie);
– pagubele produse autovehiculului asigurat, de avarieri sau distrugeri prilejuite de măsurile luate în timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a construcției în care se afla acesta;
– la cheltuielile efectuate în vederea limitării pagubelor produse din cauze cuprinse în asigurare.
Pagubele produse elementelor accesorii special construite pentru autovehicule, se despăgubesc numai dacă acestea erau montate la autovehicul și dacă avariile ori distrugerile s-au întâmplata odată cu cele produse din orice cauză cuprinsă în asigurare, însuși corpului autovehiculului.
Pagubele produse anvelopelor ori camerelor autovehiculului (inclusiv celor de rezervă), sculelor, stingătorului, al trusei medicale de prim ajutor, se despăgubesc numai dacă acestea erau montate ori se aflau în autovehicul și dacă avariile ori distrugerile s-au întâmplat odată cu cele produse din orice cauză cuprinsă în asigurare, însuși corpului autovehiculului.
CAZURILE ÎN CARE NU SE ACORDA DESPĂGUBIRI
Compania de asigurări nu acordă despăgubiri pentru :
a) pagubele produse autovehiculului, unor părți componente sau piese ale acestuia cauzate prin întrebuințare, funcționare sau uzare ori datorate unor defecte de fabricație . Totuși dacă datorită defectării din orice cauză a unor piese componente care ar putea cauza prejudicii majore autovehiculului prin prisma producerii de accidente, deraparea autovehiculului, răsturnare etc. .., aceste pagube sunt supuse despăgubirii dar nu se despăgubesc pagubele produse la bară de direcție sau pneul explodat.
b) pagubele produse prin influența temperaturii asupra motorului autovehiculului și cele produse motorului, cutiei de viteze sau diferențialului ca urmare a lipsei sau insuficientei ungerii ori a supraîncălzirii din orice alte cauze decât cele produse în asigurare.
c) pagubele indirecte (de exemplu: reducerii valorii autovehiculului după reparație) sau pagubele produse prin interpunerea folosirii autovehiculului chiar ca urmare a unei cauze cuprinse în asigurare;
d) pagubele produse ca urmare directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului, cele produse prin acțiunea curentului electric asupra instalației electrice , a dinamului etc.; precum și pagubele produse prin acțiunea acizilor sau oricăror altor substanțe chimice;
e) pagubele produse părților componente de rezervă, pieselor de rezervă, huselor prelatelor, combustibililor, echipamentului suplimentar ( obiectele cu care autovehiculele de marcă și tipul respectiv nu sunt dotate în cazul producției de serie ), paturilor sau altor bunuri existente în autovehicul.
f) cheltuielile efectuate pentru transformarea sau îmbunătățirea autovehiculului în comparație cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarieri sau distrugeri care au fost produse de cauze necuprinse în asigurare ( de ex: îngheț) și cheltuielile pentru reparațiile nereușite;
g) pagubele produse autovehiculului de operațiuni militare în timp de război, greve, tulburări civile, acțiuni dușmănoase etc.;
– în afara celor menționate mai sus, în caz de furt nu se acorda despăgubiri;
– dacă organele poliței nu confirmă furtul sau tentative de furt, ori dacă la acestea nu s-a înregistrat reclamația în legătură cu furtul sau tentative de furt ;
– dacă, după comiterea furtului sau tentativei de furt, pagubă s-a mărit prin neluarea intenționată de către asigurat a măsurilor pentru limitarea ei, pentru partea de pagubă care s-a mărit și dacă acest fapt rezultă din actele de organele de drept (poliție sau alte organe de cercetare);
– dacă la comiterea furtului sau tentativelor de furt au luat parte persoane din serviciul asiguratului;
– dacă în timpul cât autovehiculului nu era folosit , iar conducătorul l-a părăsit, nu I s-a scos cheia din contact și nu i s-au încuiat ușile, cu excepția cazurilor în care autovehiculului sau autovehiculul se afla într-o încăpere încuiată;
dacă în momentul furtului sau tentativei de furt, autovehiculul era desfăcut în părțile sale componente , cu excepția cazurilor în care furtul sau tentative de furt s-a produs prin efracție în încăperea în care se afla autovehiculul desfăcut în părțile sale componente.
Nu sunt cuprinse în asigurarea pentru furt părțile componente, piesele și bunurile care nu fac parte din dotarea autovehiculului așa cum a ieșit el de pe poarta fabricii care l-a produs.
4.7. Obligațiile asiguratului
Asiguratul este obligat să întrețină autovehiculele asigurate și eventualele instalații speciale de pe ele în bune condiții și în conformitate cu dispozițiile legale , în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate. Compania de asigurări are dreptul să verifice modul în care sunt întreținute autovehiculele asigurate.
În caz de producere a evenimentului asigurat, asiguratul are următoarele obligații:
a) să înștiințeze imediat, dacă este cazul, potrivit practicii din țara respective, organele poliției sau alte organe de cercetare cele mai apropiate de locul producerii accidentului , și după caz, corespondenții companiei de asigurare din străinătate , cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului și la pagubele produse;
b) să ia, pe seama companiei de asigurări și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor;
c) potrivit cu împrejurările, să ia măsuri pentru salvarea bunurilor asigurate, pentru păstrarea și pază bunurilor rămase și pentru prevenirea degradării ulterioare;
d) să pună la dispoziția companiei de asigurări toate actele și evidențele necesare pentru verificarea existenței și valorii autovehiculelor asigurate, precum și pentru constatarea și evaluarea pagubelor și pentru stabilirea drepturilor la despăgubiri;
e) să pună la dispoziția companiei de asigurări documentația privind evenimentul asigurat cuprinzând următoarele: S.C.T.A. în care se vor preciza felul, marca seria de fabricație și numărul de circulație al autovehiculului , precum și data și locul accidentului; actele întocmite de organele de poliție sau alte organe cu privire la împrejurările producerii accidentului; procesul verbal de constatare a pagubelor ; devizul postcalcul.
În cazul în care evenimentul produs este furtul sau tentative de furt, asiguratul mai este obligat:
– să facă deîndată tot ce îi stă în putință pentru păstrarea și pază obiectelor rămase, să îngrijească că toate urmele furtului sau tentativei de furt să rămână neatinse până la cercetarea faptului de către organele locale și să ia, potrivit cu împrejurările , măsuri pentru limitarea pagubei;
– să înștiințeze imediat, în scris, organele poliției sau alte organe de cercetare în raza cărora s-a produs evenimentul asigurat sau își are reședința asiguratul;
– să comunice organelor poliției sau altor organe de cercetare, orice informații care ar putea duce la găsirea autovehiculului , a părților componente sau a pieselor acestuia și să facă demersurile necesare pentru redobândirea acestora, chiar după ce a primit despăgubirea;
– să comunice imediat companiei de asigurări găsirea autovehiculului, a părților componente sau a pieselor acestuia , care au fost furate.
În caz de neîndeplinire a obligațiilor asiguratului, compania de asigurări are dreptul să refuze plata despăgubirii dacă în acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei.
4.8. Stabilirea și plata despăgubirilor
Pentru executarea lucrărilor de constatare și evaluare a pagubelor, precum și stabilire a despăgubirilor, asiguratul întocmește un proces verbal de constatare a pagubelor, devizul post-calculat și, după caz, documentația privind expertiză tehnică.
La întocmirea procesului verbal mai participa, după caz, conducătorul autovehiculului și reprezentantul companiei de asigurări ( în cazul unor daune de o mai mare complexitate din punct de vedere al riscurilor și valorilor implicate). Toate persoanele care participă la întocmirea acelor acte răspund conform legii pentru trecerea de date false sau nereale în actele întocmite.
Evaluarea pagubelor produse din riscuri asigurate, precum și stabilirea și plata despăgubirii , se fac către compania de asigurări.
Despăgubirea pentru pagubele produse , inclusive cheltuielile efectuate de asigurat în contul companiei de asigurări (pentru deplasarea autovehiculului la atelierul de reparații, pentru salvarea autovehiculului și limitarea pagubelor) nu poate depăși suma care s-a făcut asigurarea , respective valoarea din evidenta contabilă a S.C.T.A.
În caz de furt al autovehiculului, al unor părți componente sau piese ale acestuia, dacă autovehiculului, părțile componente sau piesele acestuia au fost găsite, despăgubirile se acorda numai dacă la data înștiințării companiei de asigurări au trecut 60 de zile.
Dacă înaintea plății despăgubirii, inclusive înăuntrul celor 60 de zile de mai sus, autovehiculul, respective părțile componente sau piese la acestuia au fost găsite, despăgubirile se acorda numai pentru eventualele pagube ca urmare a furtului.
Dacă, după plata despăgubirii , autovehiculul, respectiv părțile sau piesele acestuia au fost găsite, dar sunt neavariate ori complete , asiguratul este obligat să înapoieze companiei de asigurări despăgubirea primită. În cazul în care autovehiculelor, părțile componente sau piesele care au fost găsite sunt avariate ori incomplete, asiguratul este obligat să restituie diferența dintre despăgubirea primită și costul reparațiilor ori înlocuirii părților componente sau pieselor respective.
4.9. Asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor cu valabilitate numai în afara teritoriului României
În asigurare este cuprins întregul parc de autovehicule S.C.T.A. care efectuează curse externe. Compania de asigurări acoperă numai pagubele produse terților prin accidente de autovehicule în afara teritoriului României.
În asigurarea respectivă nu se stabilesc sume asigurate, în caz de pagube produse terților se acorda despăgubiri în conformitate cu legislația de răspundere civilă din țară în care s-a produs evenimentul asigurat.
Pentru atestarea existenței asigurării, asiguratul va eliberă în fiecare an și pentru fiecare autovehicul documentul internațional “cartea verde”, în care sunt înscriși corespondenții din străinătate ai companiei de asigurări care garantează , în contul lor, plata evenimentelor despăgubiri civile, ca urmare a accidentelor produse de autovehiculele asigurare.
Prima de asigurare anuală este stabilită ac o sumă forfetară în lei pentru fiecare autovehicul și se plătește pentru fiecare an calendaristic anticipat și integral . Pentru autovehiculele intrate în asigurare în cursul anului calendaristic , prima de asigurare , se calculează proporțional, de la începutul lunii în care autovehiculul este avizat în asigurare până la finele anului calendaristic și se plătește anticipat.
Răspunderea companiei de asigurări începe din momentul ieșirii autovehiculului de pe teritoriul României și încetează în momentul reintrării acestuia pe teritoriul României.
CAZURILE ÎN CARE SE ACORDA DESPĂGUBIRI
Compania de asigurări acorda despăgubiri pentru:
a) sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde în baza legii civile din țara respectivă față de terțe persoane păgubite printr-un accident produs de autovehiculul asigurat ca urmare a vătămării corporale sau decesului, precum și avariei ori distrugerii unor bunuri;
b) cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil , dacă a fost obligat la desdăunare . În aceste cheltuieli sunt cuprinse : cheltuielile pentru onorariul de avocat , cheltuielile de expertiză și cheltuielile de transport ale asiguratului, dovedite cu acte.
CAZURILE PENTRU CARE NU SE ACORDA DESPĂGUBIRI
Compania de asigurări nu acordă despăgubiri pentru :
a) amenzile de orice fel și cheltuielile penale, la care ar fi condamnat asiguratul, precum și cheltuielile de executare a hotărârilor privind plata despăgubirilor;
b) sumele pe care asiguratul ar avea să le plătească drept despăgubire conducătorului autovehiculului care a produs accidentul;
c) sumele pe care conducătorul autovehiculului care a produs accidentul este obligat să le plătească asiguratului;
d) cheltuielile făcute în procesul penal de asigurat sau de conducătorul autovehiculului, răspunzători de producerea pagubei, chiar dacă odată cu acțiunea penală s-a soluționat și latura civilă.
e) pagubele produse terților în cazul în care evenimentul asigurat s-a datorat operațiunilor militare în timp de război;
Nu se datorează despăgubiri nici în cazul în care evenimentul asigurat a fost produs de operațiuni militare în timp de război, sau pricinuite de măsuri de război , greve, tulburări civile , acțiuni dușmănoase.
OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI
În caz de producere a evenimentului asigurat, asiguratul este obligat:
a) să ia pe seama companiei de asigurări potrivit cu împrejurările , măsuri pentru limitarea pagubelor;
b) să înștiințeze imediat organele poliției sau alte organe de cercetare, cele mai apropriate de locul producerii accidentului, cerând întocmirea de câte cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului și pagubele provocate;
c) să înștiințeze neîntârziat Biroul Asigurărilor de Autovehicule prevăzut în “Cartea Verde” din țară în care s-a produs accidentul;
d) să comunice, în scris, pretențiile formulate de cei păgubiri și să depună orice acte primite în legătură cu accidentul;
e) să se apere în proces ținând seama și de eventualele indicații înscrise ale companiei de asigurări.
În caz de neîndeplinire a obligațiilor de mai sus, compania de asigurări are dreptul să refuze plata despăgubirii , dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei.
STABILIREA ȘI PLATA DESPĂGUBIRILOR
Constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor și plata despăgubirilor se fac de către compania romană de asigurări prin corespondenții săi din străinătate respectiv Biroul Asigurărilor de Autovehicule prevăzut în “ cartea verde” , din țară în care s-a produs accidentul.
Sumele datorate se stabilesc prin înțelegere cu persoanele păgubite și în conformitate cu legislația de răspundere civilă din țară în acre s-a produs evenimentul asigurat.
Compania de asigurări plătește în valută despăgubirile cuvenite terțelor persoane păgubite , inclusiv cheltuielile ocazionate în străinătate cu constatarea , evaluarea și stabilirea pagubelor în cazul ivirii evenimentului asigurat.
Despăgubirile se acorda pentru pagubele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului persoanelor și avarierii ori distrugerii bunurilor care se aflau în afară autovehiculului asigurat care a produs accidentul .
De asemenea, se acorda despăgubiri și pentru pagubele ca urmare a vătămării sau decesului persoanelor transportate în autovehiculul asigurat care a produs accidentul , precum și ca urmare a avarierii ori distrugerii îmbrăcămintei și încălțămintei pe acele persoane.
Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate.
În asigurare sunt cuprinse toate autovehiculele aparținând S.C.T.A. inclusiv cele primite un custodie de la alte unități , către efectuează transporturi internaționale de mărfuri. Asigurarea acoperă răspunderea S.C.T.A , în calitate de cărăuș, pentru pagubele la mărfurile transportate în conformitate cu articolele 17 și 23 din “Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele “ ( C.M.R) . Ea este valabilă pe teritoriul României și în afara acestuia, precum și pe parcursul terestru și maritim al transportului , în cazul în care au loc traversări cu linii Ro-Ro , ferry boat sau combinat pe calea ferată, cât și pe cel al transportului executat de la puncte de expediere sau la punctele de destinație situate pe teritoriul statelor care nu sunt membre ale C.M.R.
Răspunderea companiei de asigurări pentru mărfurile transportate , în caz de pagube, se situează în limita prevăzută de art. 23 din C.M.R. ( 25 franci aur de 10/31 grame de aur fin , cu titlu de 0,900 pentru 1 kg. De greutate brută lipsa), dar maximum 100.000 dolari SUA sau echivalentul în lei la cursul oficial , de fiecare transport, pentru toate categoriile de mărfuri și pentru autovehicul , inclusiv remorcă. În cazul în care valoarea mărfurilor de fiecare transport pentru un autovehicul depășește această limită maximă , asiguratul poate încheia o asigurare suplimentară înainte de efectuarea transportului.
Prima de asigurare anuală se stabilește că o sumă forfetară, parțial în dolari SUA , și restul în lei, de fiecare autovehicul inclusiv remorcă, dacă există. Ea este plătibila în arte trimestriale egale, în termen de 20 de zile de la expirarea trimestrului.
Răspunderea companiei de asigurare începe din momentul în acer mărfurile s-au încărcat – în vederea expedierii – în autovehicul și încetează în momentul în care s-a terminat descărcarea mărfurilor respective la destinație.
Dacă valoarea mărfurilor încărcate pentru unul și același transport a depășit limita maximă și dacă pentru diferența în cazul respectiv nu s-a încheiat o asigurare suplimentară, despăgubirea se va calcula în acea proporție în care se găsește suma asigurată față de valoarea reală a mărfurilor transportabile la care s-a produs pagubă.
Compania de asigurări plătește în valută despăgubirile pentru pagubele produse la mărfurile transportate, despăgubiri datorate beneficiarilor externi, precum și cheltuielile ocazionate în străinătate cu constatarea și evaluarea pagubelor în cazul producerii evenimentului asigurat. Pentru pagubele produse la mărfurile transportate și datorate beneficiarilor din România, despăgubirile se plătesc în lei.
RĂSPUNDEREA TRANSPORTATORULUI ÎN CALITATE DE CĂRĂUȘ PENTRU MĂRFURILE TRANSPORTATE
În conformitate cu prevederile C.M.R.( art. 17 și 23) transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială a mărfii sau pentru vătămarea acesteia care se produc din momentul primirii mărfii la transport și până la predarea acesteia, precum și pentru depășirea termenului de livrare.
Transportatorul este scutit de acesta răspundere dacă pierderea mărfii, vătămarea acesteia sau depășirea termenului de livrare au avut loc din vina persoanei prevăzute în contract, din cauza unui ordin dat de aceasta și care n-a fost provocat de vina oarecare a transportatorului , de un viciu propriu al mărfii, sau de împrejurări pe care transportatorul nu le-a putut evita și nici nu putea să le preîntâmpine urmările.
Pentru a se descărca de răspundere, transportatorul nu poate invoca nici defecțiunea autovehiculului pe care l-a folosit pentru transport și nici vina persoanei de la care a fost închiriat autovehiculului, sau a agenților acestuia.
Transportatorul este scutit de răspundere atunci când pierderea sau vătămarea mărfii constituie o consecință a unui risc special care este indisolubil legat de una sau mai multe fapte menționate mai jos:
a) utilizarea autovehiculelor descoperite și fără prelata, dacă acest mod de utilizare a fost convenit în mod expres în contract și menționat în scrisoarea de trăsură;
b) lipsă sau defecțiunea ambalajului, pentru mărfurile expuse prin natura lor la stricăciuni sau vătămări, atunci când nu sunt ambalate sau prost ambalate;
c) deplasarea, încărcarea, amplasarea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar, sau de persoane care au activat în numele expeditorului sau al destinatarului;
d) natura unor mărfuri, expuse unor cauze inerente chiar a acestei naturi, fie perimării complete sau parțiale , sau vătămării din cauza ruperii, ruginiții, descompunerii spontane, uscării, scurgerii normale sau acțiunii paraziților și rozătoarelor;
e) încărcarea sau numerotarea insuficientă sau nesatisfăcătoare a coletelor;
f) transportul animalelor vii.
Dacă transportatorul răspunde pentru pierderea totală sau parțială a mărfii, cuantumul sumei ce urmează să fie restituita se determina pe baza costului mărfii în locul și momentul primirii acesteia pentru transport. Cuantumul despăgubirii nu poate depăși limita maximă prevăzută de CMR (art. 23).
În afară de aceasta se restituie taxa de transport , taxele vamale și celelalte cheltuieli în legătură cu transportul mărfii, complet – în caz de pierdere totală și proporțional – în caz de pierdere parțială.
În cazul depășirii termenului de livrare și dacă persoana prevăzută în contractul de transport va dovedi că depășirea termenului a provocat daune, transportatorul este obligat să plătească despăgubiri pentru acest prejudiciu care nu pot depăși cuantumul taxelor de transport.
ALTE CIRCUMSTANȚE NEACOPERITE PRIN ASIGURARE
În afară de cazurile menționate mai sus când nu poate fi invocată răspunderea cărăușului, nu se acoperă prin asigurare nici:
– pagubele indirecte, că de exemplu: scăderea prețurilor mărfurilor sau altele asemănătoare;
– pagubele produse de operațiuni militare în timp de război sau pricinuite de măsuri de război , greve, tulburări civile, acțiuni dușmănoase;
– cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea bunurilor în comparație cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare și nici cele pentru reparații, recondiționări sau restaurări nereușite.
OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI
Asiguratul este obligat să întrețină bunurile asigurate în bune condiții și în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate. Compania de asigurări are dreptul să verifice modul în care bunurile asigurate sunt întreținute.
În cazul producerii eevenimentului asigurat , asiguratul este obligat că:
– să înștiințeze imediat, dacă este cazul, potrivit practicii din țara respectivă, organele poliției, unitățile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropriate de locul producerii accidentului și, după caz, corespondenții din străinătate, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului și la pagubele produse;
– să ia, pe seama companiei de asigurări și în cadrul sumei asigurare , potrivit cu împrejurările , măsuri pentru limitarea pagubelor;
– să ia, potrivit cu împrejurările , măsuri pentru salvarea bunurilor asigurate, păstrarea și pază bunurilor rămase și pentru prevenirea degradărilor ulterioare;
– să înștiineze imediat și în scris, compania de asigurări despre producerea evenimentului asigurat; locul unde se afla bunurile avariate sau distruse; mărimea probabilă a pagubelor;
– să pună la dispoziția companiei de asigurări toate acele acte și evidențele necesare pentru verificarea existenței și valorii mărfurilor asigurate, precum și pentru constatarea , evaluarea și stabilirea despăgubirilor.
În cazul neîndeplinirii de către asigurat a obligațiilor de mai sus, compania de asigurări are dreptul să refuze plata despăgubirii, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei.
STABILIREA ȘI PLATA DESPĂGUBIRILOR
Compania de asigurări este cea care constată paguba, o evaluează și stabilește cuantumul despăgubirilor.
În caz de pagubă, compania de asigurări întocmește un proces verbal de constatare a pagubelor produse, cu participarea unității asigurate.
Despăgubirea ce se plătește de către compania de asigurări se stabilește după starea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat. Ea nu poate depăși însă suma la care s-a făcut asigurarea, nici cuantumul pagubei și nici valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat.
În cuantumul pagubei se include și pagubele produse bunurilor asigurate de avarieri sau distrugeri prilejuite de măsurile de salvare luate în timpul producerii evenimentului asigurat, precum și cheltuielile făcute în vederea limitării pagubelor, dacă sunt necesare , în urma unor pagube produse de cauze cuprinse în asigurare.
Cuantumul pagubei se stabilește în funcție de tipul pagubei (totală sau parțială).
Prin pagubă totală se înțelege acea parte din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime, cuantumul pagubei reprezentând valoarea, la data producerii evenimentului asigurat, a părții din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime.
Prin pagubă parțială se înțelege pierderea de calitate (deprecierea) la acea parte din cantitatea totală care a rămas după producerea evenimentului asigurat și care diminuează valoarea bunurilor respective. Gradul de depreciere se stabilește în procente, pe baza examinării bunurilor avariate.
Mai jos atașez declarația de asigurare pentru CMR la City Insurance.
ASIGURAREA NAVELOR MARITIME (CASCO)
Societatea ASTRA asigura facultativ navele comerciale, navele de pescuit si navele colectoare, precum si alte ambarcatiuni, instalatii si utilaje plutitoare, asimilate navelor, in baza contractului de asigurare reglementat de polita de asigurare si de prezentele conditii generale de asigurare.
Obiectul asigurării. Această asigurare, denumită „casco”, cuprinde navele comerciale, navele de pescuit și navele colectoare, precum și alte ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare asimilate navelor, cum sunt remorcherele, macaralele plutitoare, șalupele, șlepurile etc.
Asigurarea se poate încheia în una din următoarele condiții:
pierdere totală, avarii și răspundere pentru coliziuni;
pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni;
pierdere totală;
d) pierdere totala și avarii;
e) pierdere totala și avarie comună.
Asigurarea încheiată în una din condițiile de mai sus poate fi extinsă pentru a acoperi riscurile de război și greve iar asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la nava asigurată.
Asigurarea în condiția „pierdere totală, avarii și răspundere pentru coliziuni” oferă cea mai largă protecție asiguratului, ea acoperind: pierderea totală, pierderile și avariile la navă; contribuția la cheltuielile de avarie comună și de salvare, răspunderea pentru daunele rezultând din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe ori plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea.
Asigurarea în condiția „pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni” oferă o protecție ceva mai limitată decât în cazul anterior, ea acoperind: pierderea totală a navei, contribuția la cheltuielile de avarie comună și de salvare, răspunderea pentru daunele rezultând din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe ori plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea.
Asigurarea în condiția „pierdere totală” acoperă numai pierderea totală a navei, cheltuielile de salvare și alte cheltuieli decurgând din acestea.
Asigurarea încheiată în una din aceste condiții poate fi extinsă pentru a acoperi inventarul mijloacelor fixe și al mijloacelor circulante materiale și cheltuielile în legătură cu exploatarea navei, precum și riscurile de război și greve.
Despăgubirea. În baza asigurării încheiate în una din condițiile de mai sus, asigurătorul acorda despăgubiri pentru:
pagubele produse navei de următoarele riscuri:
pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau ale altor căi navigabile;
incendiu, explozie;
furt comis de către persoane din afara navei;
aruncare peste bord și luare de valuri;
piraterie;
coliziune cu nava, avion sau alte obiecte similare ori obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare;
coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice obiect fix ori plutitor, inclusiv cu gheață plutitoare;
cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet;
accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului;
spargerea cazanelor ori instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei;
măsuri de salvare a navei;
măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă;
eroare de navigație;
neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților;
neglijența reparatorilor sau navlositorilor, cu condiția ca acestea să nu fie asiguratul;
barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei.
cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei, micșorarea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia;
retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată și arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia;
cheltuielile reprezentând contribuția navei la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției;
sumele ce cad în sarcina asiguratului când, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalații portuare, alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este răspunzător pentru:
pierdere sau avarie la altă navă sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix ori plutitor;
întârziere sau pierdere de folosință a altei nave sau bun de pe această instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
avarie comună, salvare în baza unui contract a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor.
În cazul asigurării încheiate în condiția „pierdere totală”, asigurătorul nu despăgubește cheltuielile de la punctele d) și e).
Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia;
pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață;
scoaterea sau îndepărtarea epavei;
pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă, cu care nava asigurată intră în coliziune;
retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, echipajului, cu excepția cazului de avarie comună;
pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri;
pagube indirecte, ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri nici pentru:
pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante materiale, aflate la bordul navei;
pierderi și avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește;
neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
Pentru a acoperi și aceste pagube, trebuie completată asigurarea cu prevederi în acest sens, cu plata primei corespunzătoare.
De asemenea, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse navei în caz de război, război civil, revoluție, greve etc., decât dacă acestea au fost prevăzute în mod expres în contract.
Nu fac obiectul poliței de asigurare CASCO maritim următoarele categorii de ambarcațiuni: ambarcațiunile de viteză cu motor "on board" sau "outboard" și nici cele propulsate cu jet (de tip scuter JET SKI). Contractul de asigurare se bazează pe buna credințăta a părților atât în momentul încheierii acestuia cât și pe parcursul derulării lui. Buna credință a părților este un element esențial al contractului de asigurare de care depinde validitatea acestuia și acordarea despăgubirilor solicitate de către asigurat iar asiguratul este obligat să prezinte asiguratorului, la cererea acestuia sau din proprie inițiativă, orice element care ar putea influența decizia acestuia în incheierea asigurării respective și în acordarea despăgubirii în cazul producerii evenimentului asigurat. În cazul în care asiguratul solicită intrarea în asigurare printr-un intermediar, acesta va prezenta societătii ASTRA scrisoarea de împuternicire din partea asiguratului semnată de reprezentanții legali ai acestuia.
Suma asigurată. Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat și agreată de asigurător și care nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depășească valoarea din nou a unei nave similare la data încheierii asigurării; suplimentar, la suma asigurată a navei, se poate adăuga până la 25% din valoarea navei pentru cazul de pierdere totală.
Acoperirea diferențelor ce ar putea rezulta prin aplicarea raportului dintre suma asigurată și valoarea navei, stabilită pentru cazurile de salvare sau contribuție la avaria comună.
În baza acestei asigurări suplimentare și ținând seama că asigurarea se încheie pe principiul proporționalității, dacă în momentul producerii daunei valoarea navei depășește suma asigurată (potrivit conjuncturii pieței valoarea navei s-a mărit între timp, până la concurența sumei asigurate suplimentar nu se va aplica proporția la stabilirea contribuției la avaria comună și cheltuielile de salvare; de asemenea, se va plăti valoarea majorată a navei, în limita asigurării suplimentare, în caz de pierdere totală. Deci, asigurarea suplimentară oferă asiguratului posibilitatea de a-și proteja mai bine bunul.
Asigurarea casco se poate încheia pentru o singură călătorie bine definită sau pentru toate călătoriile pe care urmează să le efectueze nava într-o anumită perioadă de timp.
Răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată.
În caz de pierdere totală reală, efectivă sau constructivă ori de dispariție a navei, drept despăgubire se plătește suma asigurată a acesteia și suma asigurată suplimentar. Se consideră pierdere totală constructivă a navei, atunci când costul repunerii în folosință depășește suma asigurată a acesteia. Nava se consideră dispărută, în situația în care timp de 180 de zile de la data ultimei știri primite de la navă nu s-a putut obține nici o informație cu privire la existența ei.
În caz de avarie, drept despăgubire se plătește cuantumul pagubei fără scăderea uzurii. Cuantumul pagubei este egal cu costul reparațiilor părților sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, din care se scade valoarea eventualelor părți sau piese ori deșeuri.
Avariile provocate de uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor sau celorlalte părți componente ale navei ori de defectarea sau încetarea funcționării părții electrice sau mecanice se despăgubesc, cu excepția valorii de înlocuire sau a cheltuielilor de reparare a pieselor sau a altor părți componente, defecte sau uzate, care au provocat avaria.
La stabilirea despăgubirii datorate de asigurător, se ține seama de franșiza, în sensul că avariile navei se despăgubesc numai în cazul în care cuantumul navei depășește franșiza deductibilă.
Franșiza nu se aplică în cazurile de avarie comună și de coliziune cu alte nave, instalații portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare.
Pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave, instalațiilor portuare ori altor obiecte fixe ori plutitoare, răspunderea asigurătorului se limitează la trei pătrimi din suma asigurată pe eveniment.
Asigurătorii în ramura maritimă, pentru încărcături (cargo) și nave (casco) sunt organizați pe plan mondial în „Uniunea Internațională a Asigurărilor Maritime – IUMI”. Aceasta este o organizație profesională internațională, neguvernamentală, având ca scop reprezentarea, apărarea intereselor asigurătorilor pe plan mondial, documentarea complexă asupra conjuncturii piețelor de asigurare, înlesnirea prospectărilor, întâlnirilor de afaceri și cooperării între organizațiile de asigurare. Această organizație internațională a fost înființată în anul 1874 și reorganizată în anul 1946; ea își are sediul la Zürich.
CONCLUZII
Convenția CMR se referă la condițiile de transport aplicabile la majoritatea curselor internaționale.
Responsabilitatea, la nivelul prescris de CMR, se aplică la fiecare contract de transport rutier al mărfurilor cu autovehicule, în contul terților, când locul de preluare a mărfurilor și locul desemnat pentru livrare, așa cum sunt specificate în contract, sunt situate în două țări diferite, dintre care cel puțin una este parte semnatară a Convenției – indiferent de locul de rezidența și naționalitatea părților.
Asigurarea CMR – o formă de asigurare a Mărfurilor în Tranzit – nu este obligatorie, însa responsabilitatea la scara CMR (aproximativ 7.890 lire sterline/tonă, la 5 mai 1995) trebuie să fie asumata de orice parte considerată ca fiind responsabilă pentru plata compensărilor/deteriorărilor, care reiese dintr-un contract CMR. O asemenea responsabilitate este probabil mult mai mare decât acoperirea transportatorului aflat sub asigurarea națională normală. Titlul complet al convenției este: Convenția privind Contractul de Transport Rutier Internațional al Mărfurilor.
Aria de aplicare a contractului
Se aplică regulile normale cerute pentru întocmirea unui "contract"
"Autovehicule" sunt definite ca: autovehicule, autovehicule articulate, remorci și semiremorci.
Excepții – Convenția nu acoperă:
– trimiterile poștale;
– transporturile funerare;
– mutări de mobilier.
"Responsabilitatea" sub CMR se aplică pe toată perioada cursei – atât în trafic național cât și internațional.
Țările contractante
Următoarele țări au ratificat Convenția.
Țările marcate cu (*) și-au dat acordul în ceea ce privește Convenția.
Utilizarea celorlalte moduri de transport
Convenția CMR continuă să se aplice când un autovehicul care transporta mărfuri este transportat la rândul său, o parte din drum, de către alte moduri de transport; maritim, feroviar, naval sau aerian, mărfurile nefiind descărcate din autovehicul. Totuși, dacă are loc o pierdere cauzată de un eveniment care se poate produce datorită celuilalt mod de transport, responsabilitatea transportatorului este determinată conform prevederilor care sunt stipulate de lege pentru celălalt mod de transport. De exemplu, transportul maritim internațional de mărfuri este guvernat de regulile Haga-Visby.
O condiție a acestor reguli este ca să se elibereze (sau se intenționează a se elibera) un conosament sau un document de proprietate similar. Datorită acestui lucru, când un autovehicul călătorește spre continent pe un feribot Ro-Ro – și, după cum știm, companiile de feribot Ro-Ro nu eliberează și nici nu intenționează să elibereze conosamente – responsabilitatea referitoare la avarii nu va fi guvernată de regulile Haga-Visby, ci va putea rămâne sub acoperirea CMR. Astfel, transportatorul rutier va rămâne responsabil față de clientul său conform CMR, însa responsabilitatea operatorului de feribot către transportatorul rutier va fi determinată de prevederea referitoare la operatorii de feribot din Condițiile de Transport, care este foarte puțin probabil că ar oferi transportatorului rutier acoperire totală în caz de pierdere.
BIBLIOGRAFIE
Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: Abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, pag. 42
Roxana Ionescu, Economia asigurărilor, Editura Universitară, București, 2012, pag.9 din Bistriceanu, Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002
Petrescu, Eva, Cristina, Marketing în asigurări, Editura Uranus, București, 2009
Popescu Dumitru, Macovei Ioan, Contractul de asigurare, Editura Junimea, Iași, 1982
Purcaru Ion, Mircea Iulian, Mircea Lazăr, Asigurări de persoane și bunuri, Editura Economică, București, 1998
Raport CSA, anul 2011
http://www.portaldeasigurari.ro/traditie/trad_ev.php
http://www.wdd.ro/asiguraricargo/a2.php
BIBLIOGRAFIE
Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: Abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, pag. 42
Roxana Ionescu, Economia asigurărilor, Editura Universitară, București, 2012, pag.9 din Bistriceanu, Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002
Petrescu, Eva, Cristina, Marketing în asigurări, Editura Uranus, București, 2009
Popescu Dumitru, Macovei Ioan, Contractul de asigurare, Editura Junimea, Iași, 1982
Purcaru Ion, Mircea Iulian, Mircea Lazăr, Asigurări de persoane și bunuri, Editura Economică, București, 1998
Raport CSA, anul 2011
http://www.portaldeasigurari.ro/traditie/trad_ev.php
http://www.wdd.ro/asiguraricargo/a2.php
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aѕιgurarea Μărfurιlоr (ID: 136978)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.