Agroturismul PE Valea Gurghiului

INTRODUCERE

1.1. Turismul rural românesc

Procesul de lărgire a Uniunii Europene, prin integrarea unor țări caracterizate prin grade de dezvoltare diferite, impune cu acuitate creșterea precocupărilor în domeniul dezvoltării regionale.

Pornind de la orientările manifestate în plan internațional și în contextual aderării la Uniunea Europeană, în ultimii ani, România a făcut eforturi pentru crearea cadrului legislativ și instituțional propice dezvoltării regionale.

Obiectivele de bază ale politicilor de dezvoltare regională sunt următoarele :

diminuarea dezechilibrelor regioanle existente prin stimularea dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzierilor în domeniul economic și social a zonelor mai puțin dezvoltate, ca urmare a unor condiții istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum și preântâmpinarea producerii de noi dezechilibre ;

corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea inițiativelor și prin valorificarea resurselor locale și regionale, în scopul dezvoltării economico+sociale durabile și al dezvoltării culturale a acestora ;

stimularea cooperării interregionale, interne și internaționale, transfortaliere, inclusive în cadrul euroregiunilor, precum și participarea regiunilor de dezvoltare la structurile și organizațiile europene care promovează dezvoltarea economico-socială și instituțională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaționale la care România este parte.

Una dintre tendințele dezvoltării industriei turistice este întoarcerea către natură, într-un mediu neostil, armonios, în accord cu aspirația de authentic. Ea se manifestă în toate țările în care actuala civilizație postindustrială a creat nevoia de evadare din mediul urban, poluant și stresant. În special turiștii din țările cu economie avansată caută să fugă de Țlumea dezlănțuităȚ de la ei de acasă, de aglomerările urbane și să găsească locuri care în natură a rămas nealterate de “cuceririle” civilizației moderne.

Zona rurală oferă, așadar, condiții favorabile evadării din aglomerația marilor orașe. România are mari posibilități de dezvoltare a turismului în spațiul rural. Configurația geografică a țării se constituie într-un veritabil potențial natural, iar marea varietate de valori cultural – istorice – artă populară, etnografie, folclor, tradiții, vestigii istorice – completează potențialul antropic, conturând trăsăturilr unui bogat patrimoniu turistic rural, insuficit valorificat momentan. Fenomenul turistic rural actual este în continuă ascensiune. Această mișcare turistică spre rural este purtătoare de fluxuri bănești de la un mediu la altul, de la un sector la altul, impactul manifestându-se atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic.

“Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de populația locală și care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambient natural și uman …..”

Așadar, turismul rural este o formă de turism care se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, economice, culturale și umane) și echipamentele turistice, inclusive pensiunile și fermele agroturistice. Utilizează diverse spații de cazare : hanuri și hoteluri, adăposturi, sate de vacanță etc. și îmbracă forme variate de sejur, la un spectru larg demotivații : de transit sau intinerant cu valențe cultural – cognitive, etc.

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradițional clasic, desfășurat în stațiuni și centre turistice, precum și la oferta turistică “standard” – de tip industrial.

Tipuri de turism rural în județul Mureș

 Diversitatea potențialului turistic natural și antropic permite desfășurarea unor forme variate de turism în județul Mureș:

turismul staționar (de sejur) – este concentrat în ariile subcarpatice sau premontane, în zonele din culoarul Mureșului și în stațiunile balneoclimaterice, între care cea mai importantă este Sovata;

turismul curativ – este prezent în stațiunea Sovata (de importanță internațională) la care se adaugă stațiunile de importanță națională și locală Sângeorgiu de Mureș, Ideciu de Jos și Jabenița;

turismul sportiv – mediul rural poate constitui un spațiu important pentru susținerea activităților sportive de proximitate: cicloturism, pescuit sportiv( concentrat nu numai în ariile montane dar și în zona iazurilor din Câmpia Transilvaniei , sporturi de iarnă (posibilități de practicare a schiului există în stațiunea Sovata în perioada noiembrie-martie. În stațiune este amenajată o pârtie de schi cu o lungime de 1 km, aflată la o altitudine de 600-900 m;

turismul itinerant – este favorizat de diversitatea capacităților de cazare existente pe raza județului;

turismul cinegetic – este favorizat de menținerea unei faune cinegetice valoroase de cervide, urside și suite, dintre care, fără a se afecta echilibrul ecologic la nivelul speciilor, se pot recolta, într-un cadru perfect controlat și organizat, exemplare de excepție. Un interes deosebit chiar și pentru turismul internațional, prezintă Munții Călimani și Gurghiu;

turismul cultural – are ca motivație existența unui valoros patrimoniu cultural-istoric și etnografic-folcloric cu un caracter original, chiar de unicat (complexe arhitectonice urbane între care Târgu Mureș și Sighișoara sau arii cuprinse în zonele de podiș și subcarpatice cu un fond cultural-istoric cu dispersie mare);

turismul de sfârșit de săptămână – cele mai tipice areale de concentrare a amenajărilor turistice pentru această formă de turism sunt cele de pe Valea Gurghiului, Defileul Deda-Toplița și Sovata;

turismul de afaceri – se dezvoltă pe măsura implementării în România a standardelor internaționale și a introducerii aquis-lui comunitar european. Locații pentru desfășurarea acestui gen de turism există în orașele Târgu Mureș, Sighișoara și Sovata;

turismul rural/agroturismul – în anul 2002 existau  40 de pensiuni cu un număr de 639 locuri. Potențialul turistic natural se concentrează în partea nord-estică a județului, în comunele montane și subcarpatice. În județul Mureș au fost declarate sate turistice următoarele localități: Gornești, Bezid (com. Sângeorgiu de Pădure), Lunca Bradului, Stânceni, Neagra (com. Lunca Bradului), Răstolița, Gălăoaia (com. Răstolița), Borzia (com. Răstolița). Potențiale sate turistice sunt localitățile Jabenița, Gurghiu, Lăpușna (com. Ibănești).

1.2.1. Agroturismul – formă a turismului rural

Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazarea și servirea mesei pensiunile turistice și pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și de valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural, de ospitalitatea fermierului.

Agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferențiază de turismul tradițional, standard și anume :

consumul turistic se petrece în mediul rural unde esențiale sunt : calitatea pensiunii și serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural, uman, cultural, precum și originalitatea produselor turistice ;

oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa, organizată și condusă de fermieri, deci de oamenii satului ;

este o activitae economică complementară exploatației agricole și nu o alternativă sau o substituție a acesteia ;

oferă populației turistice cu venituri reduse posibiltatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanțe sau week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative și o ospitalitate specifică ;

nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură și suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil ;

se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau stațiunile balneare sau montane ;

este un turism “difuz” prin specificul ofertei sale diversificate și de mare diseminare în spațiu ;

nu este compatibil cu turismul de masă.

Din punctul de vedere al efectelor pe care le are asupra gospodăriilor țărănești, agroturismul apare ca o variantă a dezvoltării mediului rural, mai ales în zonele cu condiții grele de viață cum sunt cele din zona montană.

Satul din această parte a țării reprezintă o zonă în care de multe ori spiritualitatea românească a interferat cu cea a naționalităților conlocuitoare, realizând o simbioză plină de originalitate.

În județul Mureș se află sate deosebit de interesante prin valorile etno-folclorice, meșteșuguri, gastronomia tradițională, produsele de creație artistică și prin deținerea unor valori recunoscute istorice sau culturale, așa cum sunt satele pe teritoriul cărora se află biserici fortificate săsești, sate turistice vitipomicole, pastorale, sate care sunt adiacente unor rezervații naturale sau altor fenomene geomorfologice deosebite. Începuturi ale acestei forme de turism se regăsesc pe valea Mureșului, la Câmpul Cetății și în zona Sighișoarei, pe valea Gurghiului.

     La finele anului 2004, funcționau în domeniul turismului, 493 unități economice, din care 96 sunt structuri de cazare, împărțite pe categorii, după cum urmează:

28 hoteluri și moteluri,

1 cabană turistică,

4 campinguri și unități tip căsuță,

40 vile turistice și bungalouri,

4 tabere de elevi și preșcolari,

14 pensiuni turistice urbane,

5 pensiuni turistice rurale.

După cum se observă, capacitatea de cazare existentă este mult mai mare decât capacitatea de cazare în funcțiune, ceea ce ne poate indica faptul că multe dintre unitățile de cazare se află într-o situație rea și că acestea ar trebui renovate pentru a deveni din nou funcționale. 

Trebuie menționat faptul că, deși unitățile de cazare, precum și numărul de turiști care le utilizează sunt într-o ușoară scădere, indicele de utilizare netă a capacității în funcțiune este într-o ușoară creștere, acesta crescând de la valoarea de 32,2% în anul 2000, la valoarea de 34% în 2004. Totuși, acest indicator este destul de mic, aflându-se cu mult sub valorile ideale.

Ținând cont de valoare mică a acestui indicator, precum și de faptul că județul Mureș are un potențial turistic ridicat, turismul județului ar trebui mai mult încurajat și susținut, dar mai ales mai promovat, pentru a atrage mai mulți turiști, atât din țară cât și din afara granițelor.

În această lucrare ne-am propus să prezentăm potențialul agroturismului pe Valea Gurghiului, prezentând satul românesc la poalele munților Gurghiului.

CAP. I.

II. VALEA GURGHIULUI – ISTORIE ȘI SPIRITUALITATE

Scurt istoric

Bazinul Gurghiu este situat în partea central nordică a țării și în cea de nord-est a județului Mureș, pătrunzând dinspre Podișul Transilvaniei în inima Munților Gurghiului pe direcția vest – est. Ea cuprinde în limitele sale o suprafață de 558 km2, ocupând 8,05 % din unitatea administrativ – teritorială a județului Mureș și o infimă parte din cea a județului Harghita.

Colectorul principal al bazinului, Gurghiul, își are obârșia la altitudinea de 1190 m în zona Vf. Crucii (1517 m), care străbate platoul vulcanic și dealurile subcarpatice ale Reghinului, vărsându-se în Mureș în amonte de reghin, la altitudinea de 363 m.

Conturarea bazinului Gurghiu se face printr-o cumpănă cu ape cu lungimea de cca.120 km, care unește linia celor mai mari înălțimi din cadrul regiunilor deluroase și montane.

Pe Valea Gurghiului, urme de așezare omenească s-au găsit din perioada neoliticului. Cei mai vechi locuitori au fost geto-dacii. În epoca feudală zona ajunge sub stăpânirea maghiară iar domeniul Gurghiu ajunge sub dominația familiei Bornemisza. După primul război mondial începe dezvoltarea economică a zonei; apar mori, vâltori, fabrica de sticlă.

Spațiul geografic al Văii Gurghiului deține componente cu specific de unicat: Poiana narciselor de la Gurghiu, Pădurea Mocear – arbori de stejari multiseculari – poate cei mai bătrâni din  România ( cca. 700 de ani ) – este și un fond de ând dinspre Podișul Transilvaniei în inima Munților Gurghiului pe direcția vest – est. Ea cuprinde în limitele sale o suprafață de 558 km2, ocupând 8,05 % din unitatea administrativ – teritorială a județului Mureș și o infimă parte din cea a județului Harghita.

Colectorul principal al bazinului, Gurghiul, își are obârșia la altitudinea de 1190 m în zona Vf. Crucii (1517 m), care străbate platoul vulcanic și dealurile subcarpatice ale Reghinului, vărsându-se în Mureș în amonte de reghin, la altitudinea de 363 m.

Conturarea bazinului Gurghiu se face printr-o cumpănă cu ape cu lungimea de cca.120 km, care unește linia celor mai mari înălțimi din cadrul regiunilor deluroase și montane.

Pe Valea Gurghiului, urme de așezare omenească s-au găsit din perioada neoliticului. Cei mai vechi locuitori au fost geto-dacii. În epoca feudală zona ajunge sub stăpânirea maghiară iar domeniul Gurghiu ajunge sub dominația familiei Bornemisza. După primul război mondial începe dezvoltarea economică a zonei; apar mori, vâltori, fabrica de sticlă.

Spațiul geografic al Văii Gurghiului deține componente cu specific de unicat: Poiana narciselor de la Gurghiu, Pădurea Mocear – arbori de stejari multiseculari – poate cei mai bătrâni din  România ( cca. 700 de ani ) – este și un fond de vânătoare didactic, Parcul dendrologic – amenajat în 1740 de fam.Bornemisza în cadrul curții feudale de la Gurghiu – se găsesc alături de speciile autohtone, specii exotice de arbori din Australia, America de Nord și de Sud, Japonia.

Monumentele istorice: Biserica de lemn Sf. Nicolae din Lăpușna, Castelul feudal din Gurghiu, Castelul regal Carol I din Lăpușna sunt atracții turistice de renume.

Satele sunt așezate unele pe dreapta, altele pe stânga râului Gurghiu, lung de 55 de kilometri și care se varsă în Mureș între orașul Reghin și satul Iernuțeni, afiliat și el astăzi orașului Reghin. La vărsare, râul e tumultuos, deși apa sa, de cele mai multe ori limpede, aduce Mureșului zestrea a peste zece afluenți cum sunt : Creanga Albă, Lăpușna ( care se transformă în Gurghiul propriu-zis, Fîncelu, Isticeu și pârâul Cașvei pe dreapta, iar pe stânga pârâul Secuiului, Sirodul, pârâul Orșovei și altele mai mici. Toți afluenții izvorăsc de sub culmile împădurite ale masivului Gurghiului : Fâncel (1684 m), Zimbroi (1297 m), Bătrâna (1634 m), Buneasa (1648 m), Vârful Crucii (1517 m), Drăgușa (1360 m), Tătarca (1688 m), Găinușa (1680 m), Frățileasa (1628 m) și Săca (1776 m).

În raport cu Valea Mureșului, Valea Gurghiului este mult mai bogată în sate iar portul își păstrează aceleași forme și aceleași culori de la izvor și până la vărsare.

Satele Văii Gurghiului dispun de adevărate comori artistice, etnografice și folclorice, astfel că în fiecare an se întâlnesc la târgul de primăvară de la Gurghiu – în trecut fiind numit Târgul Sângeorgiului, iar astăzi Târgul fetelor- prezentându-și fiecare produsele (unelte, țesături, cusături etc.), porturile, jocurile cele mai cunscute : De-a lungul, Învârtita, Sârba, Alunelul, Ardeleana, Bătuta, Brâul, Cu bâta., precum și Jocul Călușarilor.

III. ITINERARE TURISTICE

3.1. REGHIN – SOLOVĂSTRU – JABENIȚA

Drumul Comunal nr.6 – 8 km

La Solovăstru se poate ajunge pe două variante : Fie pe Drumul Județean 153 C, ce urmează strada Gurghiului până la ieșirea din Reghin apoi cu abatere la stânga – fie din Reghin, urmând strada Ierbușului ce conduce, prin strada Câmpului în localitatea : Solovăstru – Reussischdorf – Gőrgényoroszfalu – Oroszfalu – atestat la 1381.

Localitatea se găsește pe stânga cursului inferior al râului Gurghiu, în apropierea municipiului Reghin, partea lui de Est. Populația comunei a evoluat de la 1206 locuitori în 1930, la 1547 locuitori în 1966 și la 1540 locuitori în 1992. Este o localitate cu o bogată tradiție românească care mai păstrează specificul popular autentic.

La numai 8 km de Reghin, urmând Drumul Comunal nr.6 intrăm în localitatea :

Jabenița – Salzbrunnen – Salzhau – Gőrgénysóakna – sat aparținător comunei Solovăstru, atestată documentar la 1453. Localitatea Jabenița este așezată pe cursul inferior, malul drept, al râului Gurghiu. Populația satului a fost de 1385 locuitori în 1966, ajungând la 1128 locuitori, în 1922, rămânând constantă și după 2002. În localitate se află băi sărate, cunoscute încă de pe vremea romanilor, ce conțin săruri, iod, magneziu indicate pentru diferite afecțiuni reumatismale. Ștrandul amenajat corespunzător cu kamping, poate fi folosit numai vara de la 15 iunie până la 1 septembrie. În tot timpul anului se pot face drumeții pe Vârful Sânioara la 754 m altitudine, situat la nordul satului Jabenița, pe dreapta râului Gurghiu, fiind cumpănă de ape între Pârâul Deleni și Râul Gurghiu.

3.2. REGHIN – GURGHIU – IBĂNEȘTI – LĂPUȘNA

Drumul Județean 153 C – 41,5 km

Este cel mai căutat itinerar cu multe valențe turistice, drumeții, excursii. Drumul Județean 153 C pornește din Reghin, strada Iernuțeni urmând strada Gurghiului spre Vale în Sus. După numai 6 km se intră într-un nemaintâlnit monument al naturii: Stejerișul secular de la Mocear cunoscut ca Pădurea Mocear, rezervație floristică naturală pe 50 ha, cunoscută încă din 1932. Aceasta cuprinde, printre altele, 370 arbori în vârstă de 400 și 700 de ani având o grosime de 1,5 – 2 m și 10 – 15 m înălțime.

În apropierea Pădurii Mocear se află Poiana Narciselor, una din cele mai frumoase zone de acest gen din țară – în perioada de înflorire – un adevărat covor imaculat ce se întinde pe mai multe hectare.

După 12 km de la Reghin, Drumul Județean 153 C – intră în localitatea :

GURGHIU – GURGEN – GEORGYN – GŐRGÉNYSZENTIMRE – comună, atestată la 1228, odată cu orașul Reghin. Așezarea se află pe cursul inferior al râului Gurghiu și are o populație de 6382 locuitori din care 4249 români, 1939 maghiari, 239 țigani și un neamț.

Localitatea Gurghiu, dominată de dealuri, are puternice rezonanțe în istoria României, îndeosebi a Transilvaniei. Pe unul dintre aceste dealuri exista. Odinioară, o cetate medievală cu rol strategic, una din reședințele voivodale. În sec. XV cetatea a aprținut lui Iancu de Hunedoara iar la sfârșitul sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII. –lea cetatea aparținea familiei Rákóczi al II-lea. Cetatea a fost distrusă la 1708 de către armata austriacă, după ce acestea au trecut și prin Reghin. Urmele cetății se văd și astăzi pe vârful dealului ce poartă și acum numele Dealul Cetății. De protopopiatul greco-catolic al Gurghiului se leagă și activitatea lui Petru Maior, corifeu al Școlii Ardelene.

La 1733, aici este ridicat castelul Bornemissa, devenit uletrior pavilion de vânătoare. Castelul găzduiește, azi un muzeu didactic de vânătoare cu toate speciile cinegetice ale Carpaților prezentate în habitatul lor natural. În jurul castelului este un Parc dendrologic creat cu peste 280 de ani în urmă în care se găsesc variate specii de arbori indigeni precum și peste 170 specii exotice printre care : salcâmul japonez, caria, arborele de plută, ginkgo-biloba, alunul turcesc etc. În această locație, pe la 1790 s-a construit o fabrică de porțelan ce după 1812 își prezintă produsele și în Reghin.

Anual, în luna mai are loc, aici în Gurghiu, sărbătoarea populară Târgul de fete, ce se ține în marginea comunei în apropiere de Stejerișul de la Mocear.

De la Gurghiu se pot face drumeții pe căile comunale sau pe câmpuri spre localitățile din jur :

a). GURGHIU – CAȘVA – GLĂJĂRIE

Drumul Comunal nr.7 – 10,8 km

De la Gurghiu, după trecerea podului peste râul Gurghiu, pe dreapta râului, în poziția Nord – Vest față de comună, se situează localitatea :

Adrian – Adorján – Gúőrgenyadorján, sat component al comunei Gurghiu, atestat documentar la 1393 sub numele de villa Adrianus. Are o populație de 322 locuitori.

Pe valea pârâului Cașva în sus, după 3 km se ajunge în localitatea :

Cașva – Casoua – Caswa – Kásva , sat aparținător comunei Gurghiu, atestat documentar la 1453, sub denumirea de Caswa. Este așezat pe cursul mijlociu al râului Gurghiu, la vărsarea pârâului Cașva, în acesta. Populația satului numără 642 locuitori. De aici se poate urca pe Pârâul Cașva afluent pe dreapta râului Gurghiu, ce izvorăște de la 1210 m, altitudine și are o lungime de 18 km cu o suprafață a bazinului hidrografic de 60 kmp. Pârâul are ca afluenți, mai importanți, pe dreapta pâraiele Fundoaia și Păuloaia, zone de o naturalețe desăvârșită. La Nord – Vest de satul Cașva este Dealul Viilor de 702 m, împădurit. În aceeași zonă este așezat și Vârful Osoiu de 739 m altutudine, locuri minunate de drumeție. În drum spre Glăjărie întâlnim mai multe mici așezări precum :

Păuloaia – Pálpatak, sat component al comunei Gurghiu atestat documentar în 1913, un fel de cătun al satului Cașva. În prezent este localitate distinctă situată pe cursul inferior al Pârâului Cașva iar populația satului numără 235 locuitori. Ceva mai sus, pe Drumul Comunal 7 intrăm în localitatea :

Fundoaia – Fundaja , sat component al comunei Gurghiu, situat pe cursul mijlociu al Pârâului Cașva cu 175 locuitori. Între Glăjărie și Fundoaia se află :

Larga, sat component al comunei Gurghiu, situat pe stânga Pârâului Cașva, cu o populație de 119 locuitori.

După vreo 7 km de la Cașva se intră în localitatea :

Glăjărie – Glezsrie – Gleserie – Görgény Üvegcsür, sat aparținător comunei Gurghiu atestat documentar la 1760, luându-și numele de la o fabrică de sticlă – glajă, ce funcționa aici încă din 1847. Satul cu 1875 locuitori din care 1528 maghiari, este așezat pe cursul superior al pârâului Cașva, într-o zonă muntoasă cu peisaj splendid. La sudul satului Glăjărie și la poalele Munților Gurghiu se află Dealul Crungii de 703 m, despădurit, dar predestinat pentru drumeții.

b). GURGHIU – ORȘOVA

Drumul Comunal nr.9 – 5 km

GURGHIU – COMORI – CĂCUCI

Drumul Comunal nr. 10 – 8,1 km

De la Gurghiu , spre dreapta, pe Dumul Comunal 9 se intră în localitatea :

– Orșova – Urșua – Orsoua – Görgényrsova, sat component al comunei Gurghiu, atestat documentar la 1453. Este situat pe cursul mijlociu al pârâului Orșova, afluent, pe stânga al râului Gurghiu. Se poate face o drumeție pe Dealul Măgura de 652 m altitudine, despădurit, situat pe stânga Pârâului Orșova, la vest de satul Orșova și la Nord-Est de satul Comori. Populația satului Orșova numără 811 locuitori. Pe aproape este satul component al comunei Gurghiu :

– Orșova – Pădure , atestat pe la 1956 sub numele de Seci iar din 1964 Orșova – Pădure. Populația satului, zonă românească, a evoluat de la 244 locuitori în 1956 la 196 locuitori în 1992.

În aceeași zonă turistică, pe ramificația Drumului Comunal nr.10 se întaâlnește localitatea :

– Comori – Chinceș – Kinchses-Kincsefö, sat component al comunei Gurghiu, atestat la 1453. Este situat în zona de izvoare a pârâului Beica, în amonte de satul Sânmihaiul de Pădure. Populația satului a evoluat de la 619 locuitori în 1966 la 310 locuitori în 1992, rămânând aproape constantă în 2008.

De la Comori se ajunge la Căcuci, sat component al comunei Beica de Jos, atestat la 1441. Distanța de la Gurghiu la Căcuci, pe Drumul Comunal nr.10 este de 8,1 km. De aici se intră în zona turistică Valea Beicii.

c). GURGHIU – IBĂNEȘTI – LĂPUȘNA

Drumul Județean 153 C – 29,5 km

După 6 km de la Gurghiu, pe Drumul Județean 153 C, se ajunge în localitatea :

Ibănești – Lybanfalwa-Libánfalva, așezare românească atestată la 1453, azi reședință de comună cu 2392 locuitori și multe sate și cătune ce fac împreună 4728 locuitori. Este așezat pe cursul mijlociu al râului Gurghiu și are în componență mai multe sate de mărimi diferite cu populație rarefiată pe văi și înălțimi, dar cu peisaje mirifice de basm precum satele :

– Ibănești Pădure – Erdölibánfalva, situat pe Vale în Sus spre Lăpușna, pe partea stângă a râului Gurghiu, la 6 km de comuna Ibănești. Este considerată localitate stabilă din 1956 cu o populație de 492 locuitori și cu peisaje de munte splendide.

– Tirei – Tireu házcsoport, localitate din 1956 cu 442 locuitori pe cursul superior al pârâului Tireu, în zona de pădure din Munții Gurghiului. Pârâul Tireu, afluent al râului Gurghiu, izvorăște de la 1232 m altitudine și are o suprafață a bazinului hidrografic de 31 kmp, și un fond forestier de 2392 ha, cu un variat câmp cinegetic. Pârâul Tireu are pe stânga doi afluenți, pâraiele Sandra și Tămășoaia.

– Dulcea – Dulcsa, este amintită ca așezare separată, pe stânga râului Gurghiu, între satele Pârâul Mare și Brădățelu, în 1956, cu un peisaj de poveste și cu o populație de 336 locuitori.

– Tisieu – Tiszijó, amintit documentar în 1956 cu o populație de 297 locuitori. Satul se află pe cursul mijlociu spre cel de munte al râului Gurghiu, între localitățile Blidireasa și Urice, localitate ce aparține comunei Hodac. Pe teritoriul satului Tisieu, se varsă, pe dreapta râului Gurghiu, pârâul Tisieu ce izvorește de la 1318 m altitudine. Pârâul are o lungime de 12 km, suprafața bazinului hidrografic fiind de 13 kmp iar suprafața fondului forestier de 742 ha.

– Pârâul Mare – Nagypatak, este sat amintit, prima dată, la 1956 și este așezat la confluența pârâului Fâncel cu râul Gurghiu foarte aproape de satele Tisieu și Blidireasa. Pârâul Fâncel, o zonă foarte cunoscută de localnici și nu numai, este afluent, pe dreapta, al râului Gurghiu și izvorăște de la 1562 m altitudine, are 17 km lungime cu o suprafață de 45 kmp a bazinului hidrogafic și 4473 ha suprafața fondului forestier și cu 158 de locuitori.

– Blidireasa – Blidorasza, cu 223 locuitori, este situat pe dreapta râului Gurghiu, între satul Tisieu și Zimți. Este o localitate de dată recentă ce apare documentar în 1966.

– Brădățelu, sat pe stânga râului Gurghiu, în partea lui superioară, cu 261 locuitori. Este așezat pe pârâul cu alați nume sau Pârâul Porcului.

– Zimți – Zimc, sat amintit documentar la 1965, pe dreapta râului Gurghiu, fiind strâns legat de satele Blidireasa și Brădățelu și are 56 locuitori.

– Lăpușna – Laposnya, sat component al comunei Ibănești aflat pe cursul superior al râului Gurghiu la vărsarea pârâului Lăpușna în acesta, punct de plecare spre unul din cele mai valoroase terenuri de vânătoare din țară. Pârâul Lăpușna este afluent, pe dreapta, al râului Gurghiu și izvorăște de la 1470 m altitudine, cu o lungime de 10 km și suprafața bazinului hidrografic de 24 kmp. Suprafața fondului forestier este de 2302 ha, cu o vale deosebit de pitorească. Satul Lăpușna este o rezervație forestieră și de vânătoare cu : cerbi, urși, mistreți, vulpi, lupi, jderi, râși, cocoși de munte etc. Găzduiește o casă dar și o biserică ortodoxă din lemn din anul 1779. Biserica cu hramul Sf. Nicolae, monument istoric în stil românesc, a fost strămutată din satul Comori în anul 1939. Din 1993 s-a înființat Rezervația de molid de rezonanță pe o suprafață de 77,8 ha, un ecosistem forestier montan cu molid cu vârsta de peste 150 ani. Populația satului este de 71 locuitori.

La Lăpușna se poate ajunge numai cu mijloace auto dar și perpedes, din Reghin, după o drumeție de câteva ore. Până prin anii 70 circula un trenuleț forestier cu linie îngustă, dar din motive economice iraționale, linia ferată a fost dezafectată.

d). IBĂNEȘTI – HODAC – TOACA

Drumul Comunal nr.8 – 7,6 km

O drumeție pe urmele lozincii de aducere aminte, „Până aici democrație, de aici Hodac și Ibănești „ , scrisă pe podul acoperit, de lemn , de peste râul Gurghiu ce despărțea aceste două localități, ne introduce în istorie. Podul de lemn din istorie nu mai există demult fiind ânlocuit cu un pod de beton. Trecând, spre stânga, acest pod după nici un km se intră în comună, etnografică de mare tradiție românească.

HODAC – Hadak – Hudák – Gőrgényhodák, localitate atestată documentar la 1453, pe dreapta râului Gurghiu. Este comună pereche cu localitatea Ibănești și are 2426 locuitori – centru etnografic românesc cu o arhitectură specifică zonei Văii Gurghiului. Pe aici se găsesc interioarele țărănești tradiționale, meșterii vestiți în prelucarea lemnului, a instrumentelor muzicale din lemn, în special fluiere precum și porți de lemn, butoaie până la tacâmuri de lemn.

Anual, în luna aprilie, pe o vreme nu întodeauna frumoasă, are loc sărbătoarea populară locală, Răscumpărarea nevestelor, ce merită văzută. În iunie, de Rusalii se ține sărbătoarea folclorică locală – Udatul nevestelor, dar numai cu apa Gurghiului, care vara nici nu este așa rece. Pe dreapta râului Gurghiu, la confluență cu Pârâul Cașva, la Vest de satul Hodac, și la Est de satul Cașva, se situează zona turistică a Vârfului Dumbrăvița, de 621 m altitudine, împădurit, mai ales cu stejar.

Urmând drumul de la Hodac spre Toaca trecem prin mai multe localități mai mărunte precum :

– Dubiștea de Pădure – Erdődubiste, sat component al comunei Hodac, așezat pe Pârâul Isticeula vărsarea acestuia în râul Gurghiu.

Isticeul are afluenți alte pâraie precum : Pârâul Carelor, Mirgioaia și Cracul Crucii. Isticeul se varsă în râul Gurghiu pe teritopriul comunei Hodac. Populația satului Dubiștea de Pădure a evoluat de la 458 locuitori în 1966 spre 445 după 1990.

– Arșița – Arsica, cătun al satului Dubiștea de Pădure amintit documentar în 1956. Este așezat pe Isticeu în stânga satului Dubiștea și are 99 locuitori. Mai sus cu vreo 2 km găsim satul :

– Uricea – Uricse, localitate componentă a comunei Hodac atestat documentar prin 1913. Este așezat la vărsarea pârâului Tireu în râul Grughiu, fiind strâns legat de satul Tiseu component al comunei Ibănești și numără cca 72 locuitori.

– Mirigioaia, un alt sat mic de dată recentă, component al comunei Hodac. Se găsește în zona de izvoare a pârâului cu același nume și este legat de comuna Hodac prin drumul comunal și numără cca 45 locuitori.

În zona de inerfluviu dintre pâraiele Isticeu și pârâul Cașva se situează :

– Bicașu – Bikás, sat component al comunei Hodac, cu o populație de cca 142 locuitori. De la Hodac, după o drumeție de aproape 8 km pe Drumul Comunal nr.8 se ajunge la :

– Toaca – Toka, sat component al comunei Hodac, atestat documentar la 1913. Este așezat pe cursul mijlociu al Pârâului Isticeu, în continuarea satului Dubiștea de Pădure și are cca 1696 de locuitori. Este o zonă turistică de excepție cu peisaje rarisime și turism rural.

ITINERAR TURISTIC DE MUNTE

Munții Gurghiului

Zona turistică montană se impune prin măreția peisajului semeț, prin pitorescul covorului colorat al pădurilor de conifere, al plaiurilor și crestelor de munte, bogăția floristică și faunistică a Munților Gurghiului, Văile adânci ale pâraielor, cristaline, de munte, cu ochiuri de apă limpede, cadru natural reconfortant cu aer ozonat și liniștea potecilor umbrite – sunt o mângâiere sufletească.

Munții Gurghiului pot fi escaladați de pe Valea Gurghiului din zona Lăpușna, sau de la diferitele cabane din zonă. Munții pot fi accesați și de pe versantul vestic, din stațiunea Sovata, de la Câmpul Cetății, dinspre Pasul Bucin, situat ântre Sovata – Praid și Gheorgheni și localități de pe Valea Mureșului de Sus.

Printre zonele atractive ale Munților Gurghiu se numără multele vârfuri de dimensiuni medii, de la cca. 1000 m altitudine până spre 1700 m, între care cele mai atractive sunt : V-ful Fâncelu – 1683 m altitudine, împădurit, situat la izvoarele Pârului Fâncel, pe cumpăna de ape dintre Gurghiu și Mureș.

Vârful Bătrâna, de 1634 m, împădurit, situat la izvorul Pârâului Lăpușna, la limita județului Mureș cu Harghita.

V-ful Piciorul –Omului, de 1278 m, cu pădure și pășune, situat la nord de satul Lăpușna, la izvoarele Pârâului Lăpușna.

V-ful Crucii, de 1516 m altitudine, cu pădure și pășune, situat la Nord-Est de satul Lăpușna.

V-ful Frăsineasa, de 1627 m altitudine, situat la izvoarele Pârâului Iuhod, afluent al Târnavei Mici, la limita județelor Mureș și Harghita.

V-ful Maltopoci, de 1166 m altitudine, cu pădure și pășune, este situat la Est de satul Lăpușna și la limita județelor Mureș și Harghita.

V-ful Zimboi, de 1453 m altitudine, împădurit, situat pe dreapta râului Gurghiu, la Nord de satul Lăpușna și la limita județelor Mureș și Harghita.

Drumețiile pe Vale și pe munte se pot face în tot timpul anului, în funcție de aptitudinile drumețului dar și de :

IV. OBIECTIVE TURISTICE DE PROVENIENȚĂ ANTROPICĂ

Umanizarea îndelungată și intensă a îmbogăâit cu multe și variate obiective fondul turistic al Văii Gurghiului. Pornind de la ideea că gruparea obiectivelor atractive dintr-o zonă este criteriu de apreciere a valorii turistice a acesteia, potențialul antropic suprapus celui natural imprimă peisajelor acestei zone o deosebită originalitate.

EDIFICII ISTORICE, RELIGIOASE ȘI CULTURALE

Principalele obiective istorice, culturale și religioase pot fi incluse în cadrul comunei Gurghiu, aici putându-se deja delimita clar un complex de atracție turistică care cuprinde următoarele componente :

Ruinele cetății de pe Dealul Gurghiu, asupra căreia există doar ipoteze de continuitate, nedovedite, ce presupun că inițial ar fi existat un castru roman pe a cărui temelie s-ar fi ridicat zidurile cetății. Se spune că, prin 1364 cetatea era considerată castel al voievodului Transilvaniei (castellum), care mai apoi, în 1491, devine cetate regală (castrum).

Cetatea, falnică în urmă cu secole, avea turnuri și ziduri de apărare, așa cum arată stampa din anul 1699, clădire care a fost distrusă în timpul răscoalei condusă de Francisc Rakoczi al II-lea (1708) împotriva regimului austriac.

Castelul de la Gurghiu a fost ridicat, în stil baroc, în anul 1731 la baza vestică a dealului din comună, folosindu-se ca materie primă dărâmăturile vechii fortificații de pe deal. Clădirea principală a fost folosită, inițial, ca pavilion de vânătoare, căreia i-au mai fost adăugate, treptat, și alte aripi, de către membrii familiei Bornemisza, care au luat în arendă domeniul pe o perioadă de 99 de ani.

În această clădire funcționează în prezent Școala silvică, continuatoare a Școlii de brigadieri silvici înființată în anul 1893.

Muzeul de vînătoare prezintă un punct de atracție de neocolit în acestă zonă, fiind un unicat național. Amplasat în clădirea cu rezonanță istorică, castelul, muzeul se află sub Administrația Grupului Școlar Silvic (str. Republicii nr.4) din această localitate.

Corpul de clădire amenajat este compus din sapte încăperi unite printr-un larg coridor, spații care prin bogăția și varietatea exponantelor oferă o imagine clară, de ansamblu asupra faunei și vegetației României. Aici sunt expuse diverse trofee de vânătoare (coarne, blănuri, cranii, colți etc.) din fauna autohtonă (cerb, capră neagră, porc mistreț, lup, urs carpatin, pisică sălbatică, dropie, muflon și multe altele) dar și din fauna exotică ( bivol african și antilope, vânate de contele Teleki Samu în cursul expediției din Africa efectuată între anii 1886- 1889. În urmă cu decenii au existat și alte trofee, chiar de rinocer, însă nu se cunoaște motivul pentru care au fost înstrăinate. Exponantele exotice au suferit și mai mult în urma sustragerii frauduloase a unor trofee în anul 1997, astfel că în prezent numărul acestora este limitat.

Încăperile cuprind și diorame care înfățișează mediile de viață din zona de baltă, de câmpie, de dealuri și de munte, corelate cu vegetația și fauna specifică (de la avifaună și mamifere mari până la rozătoare). Cele mai reprezentative sunt dioramele pădurilor de foioase și de rășinoase, continuate cu etajul alpin.

Există spații rezervate și pentru colecții de ouă, cu cuiburi dar și panouri cu ilustrații și texte explicative, machete care prezintă o păstrăvărie și fonduri de vânătoare, diferite aspecte din fauna piscicolă a Gurghiului.

La capătul holului se află expuse diverse modalități de vânare prin capcane și prin împușcare, panouri explicative asupra componentelor armelor de vânătoare și a munițiilor folosite.

Un exponant inedit îl reprezintă o veche hartă în relief a Munților Gurghiului, realizată probabil din carton. Harta poartă inscripția : „ Carte relief des monts de Gőrgeny – en Transylvanie…”

Muzeul vânătorii nu este deschis permanent vizitării publice, accesul putându-se realiza doar cu acordul personalului administrativ al Grupului Școlar Silvic.

Capela romano-catolică de pe Dealul Cetății, ridicată pe domeniul feudal în anul 1860 din ruinele cetății. Ea a rămas azi să dăinuie peste secole ca mărturie a unor vremuri zbuciumate. Interiorul adăpostește câteva fresce printre care și cea a cetății aflată în epoca sa de glorie. După restaurarea efectuată cu câteva decenii în urmă, capela a fost declarată monument istoric. Nedeschisă publicului deaorece fluxul circulației turistice este foarte redus și inconstant, există totuși posibilitatea unui contact vizual printre gratiile ușii cu lumea tăcerii ce domnește în acest lăcaș de cult.

Grupul Școlar Silvic – Gurghiu a luat ființă în toamna anului 1970. Clădirea modernă și spațioasă, amplasată vizavi de castel, dispune de o dotare care permite desfășurarea optimă a învățământului general și de specialitate.Pe teritoriul administrat de Grupul școlar se află și un modern complex sportiv și un internat ce poate oferi cazare pentru 300 de elevi .

În cazul vizitării turistice în grup organizat este recomandabil contactarea în prealabil a personalului pentru a se asigura astfel operativitate maximă în desfășurarea actului turistic atât la Grupul Școlar cât și la Muzeul vânătorii, la castel și la parcul dendrologic care se află toate sub administrația instituției școlare silvice.

Alte obiective care prezintă interes turistic :

Biesricuț de la Lăpușna, construită din lemn. Monumentul de cult este amplasat circa 50 m de așezarea foerstieră menționată, la marginea drumului forestier al Secuieului. Inițial bisericuța a fost ridicată în satul Comori, probabil în anul 1779, conform inscripției, însă regele Carol al II-lea, care își avea una dintre reședințele de recreere la Lăpușna, văzând clădirea, a fost impresionat de acesta și a cumpărat-o în anul 1939, punând să fie demontată și reconstruită lângă reședința lui, pe actualul amplasament.

Obiectivul este ușor accesibil iar în prezent servește așezării monahale cu hramul Sfântului Nicolae, aflată în grija unor călugări.

Castelul de vânătoare de la Lăpușna – a aparținut inițial regelui Carol al II-lea apoi fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu, care i-a adus modificări și a dispus construirea și a altor obiective tip vilă, pentru recreere. În prezent, acest obiectiv, se află sub gestiune privată.

Deschiderea acestei amenajări circuitului turistic larg ar putea permite ca ea să devină un centru de concurență a Gurghiului, mai ales că ea se află amplasată lângă drumul care străbate axa bazinului și la convergența principalelor trasee turistice care duc la cele mai importante obiective naturale din zonă.

Clopotnița de lemn din Ibănești Pădure / Isticeu, complet închisă cu pereții din lemn, situată lângă șoseaua principală (imobilul nr. 468). Ineditul acestei construcții de cult este plafonz’ul și pereții interiori pictați pe lemn, reprezentând sfinți. Textele sunt deja sterse de timp și nu au permis datarea precisă însă în mod cert are cel puțin 100 de ani vechime. „Vecinii” de companie clopotniței sunt cele câteva morminte din secolul al XIX-lea având crucile sculptate din piatră, și o troiță dedicată memoriei preotului Todoran Ioan, ridicată în anul 1878, troiță ce reprezintă particularitatea că joacă și rolul de suport de toacă.

O altă troiță din lemn, acoperită, de rit greco-catolic, este cea din Ibănești, sculptată în 1894. Ceea ce atrage la ea sunt motivele aplicate pe cruce, în special rozete cu patru raze ce simbolizează soarele – vitalitatea fără sfârșit. Troița este sfințită în fiecare an de către preotul satului la Rusalii.

Legat de obiectivele religioase trebuie menționată atracția constituită de numărul mare de troițe, răspândite pe întreaga vale, de-a lungul șoselei. În sat – și nu numai- aproape fiecare casă deține, expusă spre stradă, troița proprie, ca un simbol al credinței și apărător de necazuri al familiei și gospodăriei . Troițele prezintă o mare varietate și sunt realizate din lemn. Pe unele este scultat trupul lui Iisus răstignit, pe altele doar conturul corpului acestuia decupat din tablă. Majoritatea crucilor sunt ornamentate cu motive scultate sau vopsite, cu sau fărăt text.

Bisericile și mănăstirile, ca așăzeminte de cult, pot sevenii atracții turistice atunci când se desfășoară procesiuni religioase cu ocazia sărbătorilor importante din calendarul cultelor reprezentate pe vale. Forma și construcția bisericilor, zugrăvelile interioare, inventarul obiectelor de cult ar fi elemente care pot lărgi sfera de interes turistic.

Cursul istoriei și-a marcat și pe Valea Gurghiului momentele sale de zbucium, în a căror memorie au rămas pentru posteritate numele eroilor căzuți la datorie pentru țară și neamul românesc în timpul primului război mondial. În cistea sacrificiului suprem al celor din partea locului, uciși în lupte, au fost ridicate mai multe monumente istorice, aflate în localitățile Hodac (bustul lui Hărșan Dumitru, căzut pe Tisa), la Ibănești Sat, în Solovăstru, Jabenița, Cașva și Gurghiu. Aceste monumente păstrează gravate numele tuturor celor jertfiți pe altarul nemiloasei conflagrații.

Placa comemorativă dedicată cinstirii cărturarului Nicolae Petra – Petrescu, aplicată în anul 1937 pe frontalul bisericii ortodoxe din Ibănești Sat transmite mesajul său de recunoștință pentru fiul acestui sat. Despre Nicolae Petra – Petrescu, Gheorghe Predia scria în 1926 : „Cea mai mare mulțumire sufletească era însă nu numai să scrie pentru săteni, dar să trăiască în mijlocul lor, să le fie bunul călăuzitor și sfătuitor.

PORTUL POPULAR, TRADIȚIILE ȘI FOLCLORUL

Aceste componente au avut de suferit cel mai mult în urma impactului dintre sat și civilizația urbană industrială și mai ales în urma modernității pe care libertatea mult dorită a adus-o în țara noastră. Ca și în alte areale folclorice ale țării, portul național, tradițiile și folclorul au intrat într-o umbră a ignoranței, readuse la lumină numai cu ocazia unor evenimente și manifestări culturale, totuși tratate cu mare respect atât de cei în varstă dar și de cei tineri. Acestea au începute să fie tezaurizate, doar bătrânii amintindu-și de vremurile frumoase când tradițiile marcau fiecare zi a anului. Cât despre îmbrăcăminte, ele erau făcute în sat, în cadrul familiei, de către fete și femei, de cele mai multe ori la șezători, iarna, fiind purtate atât la muncile zilnice, cele ordinare, însă cele deosebite au fost păstrate cu grijă pentru a fi folosite la ocazii speciale, nunți, botezuri, înmormântări, târguri, evenimente istorice și sociale de anumită importanță ( mai nou și la votările lectorale).

La portul feminin – cătrința, alături de alte piese vestimentare, întregește aspectul exterior al țărăncii. Ea se folosește atât în față cât și în spate. Cămașa de sărbătoare este viu colorată, cu ornamente cusute cu fir roșu, galben, albastru, negru sau cu fir argintiu și auriu, cu fluturi sau mărgele. Cămașa este încrețită din 15 în 15 cm și are ornamente geometrice cu contur negru cu galben, iar femeile tinere cu contur roșu. Pe piept și pe spate, cămașa este brodată cu motive geo,metrice și fitomorfe stilizate.

Cojoacele, bundițele și bunda sunt de asemenea brodate cu componente floristice și frunze împreunate în mănuchi, sau ghirlande.

Bărbații, mai ales flăcăii, au cămășile brodate la poale, la mânecă și peste umăr. La piept se brodează barbucii (semnul grafic „X” alternând cu punctul, simbolul purității sufletești).

Pe îmbrăcăminte sunt stilizate motive abstracte având o vechime foarte mare. Repertoriul ornamental cuprinde motive comune și au la bază următoarele semne grafice: coloana, rombul, linia, unghiul, spirala, cercul și segmentele gemene. Acestea sunt motive prezente pe cele mai multe obiecte țărănești din zonă, aplicate atât pe îmbrăcăminte cât și pe troițe, porți sculptate, pe mobilier etc.

Diferitele îndeletniciri ale sătenilor au generat o multitudine de obiceiuri care se desfășoară conform calendarului creștin și ciclului naturii. Până în prezent s-au păstrat: colindatul cu steaua, cu țurca, cu irozii, plugușorul, sorcova. Obiceiurile agrare și pastorale sunt legate direct de roadele pământului și de animalele care asigură hrană și diferite produse. Acestea au ieșit însă din tradiție și se mai practică sporadic de oamenii în vârstă. Nașterea, nunta și moartea generează ponderea cea mai mare din ansamblul obiceiurilor folclorice. S-au menținut bine și chiar au fost reactivate manifestările folclorice „Târgul fetelor” de la Gurghiu și „Udatul nevestelor” de la Hodac. Creația muzicală populară este și ea scoasă la lumină, existând mai mulți rapsozi și soliști care fac cinste văii.

INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

Bazele de cazare și alimentație

Până în anul 1989, valea Gurghiului a fost parțial închisă activităților turistice deaorece arealul montan înalt a reprezentat unul din teoriile de vânătoare vaforite președinților comuniști ai țării. Vechea politică a fost foarte riguroasă cu amplasarea locuințelor particulare în sectorul Dulcea – Lăpușna, permițând doar ocoalelor silvice să-și ridice cabane vânătorești, cantoane silvice și alte clădiri destinate desfășurării eficiente a exploatării resurselor naturii.

După revoluție, statul a oferit un cadru legislativ nou angajării fondului funciar. S-au construit mai multe locuințe și vile particulare cu rol de reședințe secundare, aparținând unor persoane din satele de pe vale ori din orașele aflate în îmrejurimi.

Baza de cazare turistică de pe valea Gurghiului cuprinde :

Tabăra școlară de la Lăpușna, care aparține Administrației Taberelor Școlare Mureș și se află la cca. 43 km distanță de Reghin și 32 de km de Gurghiu. Se situează la altitudinea de 1237 m și oferă condiții optime pentru o multitudine de activități : petrecerea vacanțelor de vară a elevilor, petrecea organizată în grup a unor momente speciale, pe durate variate – acestea impun acordurile Administrației și plata taxelor de închiriere; cazarea turiștilor pe durata sfârșitului de săptămână sau a celor aflați în tranzit. Capacitatea de cazare este de cca. 200 locuri, aceasta făcându-se într-o vilă cu 8 camere și altele două cu câte trei camere. Pe platotul taberei se mai află 28 căsuțe metalice, 9 căsuțe prefabricate, un dispensar medical, bloc alimentar, grupuri sanitare exterioare și dușuri. Încălzirea se asigură cu lemne, în sobe de teracotă. Tot acolo sunt amnajate terenuri pentru desfășurarea unor activități recreative și sportive : terenuri de fotbal, handbal, baschet și badminton , precum și patru mese pentru tenis de masă.

Internatul Grupului Școlar Silvic din Gurghiu este un alt posibil punct de cazare pentru potențialii turiști. Acesta poate adăposti un număr de 300 de persoane însă numai după încheierea anului școlar. Acesta mai dispune de un complex sportiv și de o sală de sport. Aprovizionarea cu alimente se poate efectua de la magazinele din comună, cantina internatului nefuncționând pe durata vacanțelor.

Castelul de vânătoare de la Lăpușna, cu rezonanță istorică, se află sub gestiune particulară. Dotările și comfortul superior fac ca aici să se cazeze turiști din țară și străinătate cu venituri financiare mai ridicate, probabil acei turiști veniți pentru vânarea bogatului fond coinegetic, în special cerbi și urși.

(Cabanele casele) de vânătoare și cantoanele silvice sunt proprietăți ale regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, aparținând ocoalelor silvice Fâncel și Valea Gurghiului; de asemenea și cabanele muncitorești ori celelalte imobile silvice. Acestea pot primi turiști numai pe baza aprobărilor ocoalelor silvice, fiind preferențial asigurate pentru vânători.

Dezvoltarea infrastructurii turistice a arealului montan nu poate să ofere decât speranțe în viitorul apropiat datorită nivelurilor mari ale costurilor de investiții. Prezența clădirilor particulare moderne, unele dotate cu condiții sporite de confort, edificate ca reședințe secundare, pentru petrecerea timpului liber, îndeosebi la sfârșit de săptămână sau în concedii, ar putea prezenta un mijloc eficient de implementare, de simulare a circulației turistice, închirierea fiind cea mai sugerată modalitatea de cazare.

O altă soluție ar putea fi, tot cu aplicare în perspectivă, practicarea cazării turistice cu baze de cazare amenajate în gospodăriile localnicilor, însă trebuie dusă o campanie de promovarea a acestui tip de turism, unii localnici putând avea rețineri.

Mulți turiști, mai ales cei pasionați de drumeții montane, prefere să apeleze la corturi.

Elaborarea unui program de dezvoltare pentru viitor trebuie să aibă fundament o bază de cazare care să joace un rol activ, indiferent de sezon, prin cazarea în casele particulare, fapt care se pretează foarte bine atât la turismul organizat cât și la cel neorganizat. Aici s-ar putea impune modele de activități și servicii speciale pentru turiști, programe care funcționează cu mare succes în principalelele areale turistice ale țării: cazare în camere cu interior tradiționale, alimentație cu meniu specific văii Gurghiului, activități de destindere, momente folclorice, implicarea turiștilor în activități gospodărești cotidiene ale gazdelor, drumeții și multe altele.

Căile de acces

Pătrunderea pe valea Gurghiului se poate realiza pe două căi:

pe Drumul județean Reghin – Lăpușna (DJ 153 C), cea mai accesibilă, cu lungimea de cca. 42 km, drum asfaltat care solicită, pe unele sectoare, întrețineri, unind zona montană și de de subcarpați cu Lunca Mureșului dinspre vest;

Drumul forestier (18 km) care pătrunde dinspre est (jud. Harghita) spre vale, legând satul remetea de Lăpușna, permițând totodată trecerea și spre Depresiunea Giurgeului. Acest drum este impracticabil autovehicolelor după perioade ploioase îndelungate sau iarnă.

În interiorul văii, de la axa principală a șoselei se ramifică mai multe drumuri comunale dintre care doar unele modernizate, permițând accesul la cele mai îndepărtate așezări rurale. Se evidențiază două noduri de căi rutiere:

– comuna Gurghiu, cu regim de tranzit spre Lăpușna dar și cu drumuri spre Cașva, Păuloaia, Fundoaia, Larga și Glăjărie (pe DC 7); apoi spre Orșova și Orșova Pădure (pe DC 6);

– comuna Hodac, de asemenea tranzit spre Lăpușna și drumuri către Mirigioaia, Bicașu, Toaca (DC 8), spre Dubiște de Pădure, Uricea și Arșița.

Cele mai multe posibilități de penetrare spre inima munților sunt oferite de drumurile forestiere care le continuă pe cele comunale sau se ramifică din șoseaua principală. Unele din ele pot fi abordate cu automobile de teren sau chiar cu autoturisme, fapt ce ușurează circulația turistică, însă trebuie evitate perioadele cu ploi abundente.

Totalul rețelei de drumuri forestiere de pe valea Gurghiu însumează aprox. 270 km, privind exploatarea pădurilor, acestea urcând deseori până în crestele înalte ale munților.

Mai putem adăuga și potecile marcate și nemarcate, trasee turistice atractive însă cu regim sezonier de utilizare, iarna nerecomandându-se datorită stratului gros de zăpadă. Toate traseele sunt racordate la rețeaua de proteci a Munților Gurghiului, cu posibilități de traversare lesnicioasă spre M-ții Călimani, în nord, Depresiunea Giurgeului spre est, iar spre sud-est către M-ții Harghitei.

Arealul montan cel mai circulat este pe linia Vf. Saca Mare (1777 m) – Sovata, dar și spre Pasul Bucin (1237 m), existând trasee turistice insuficient marcate, oferind și așa turiștilor proveniți din Sovata posibilități de drumeție deosebite, complexe, beneficiind și turiștilor proveniți din Sovata posibilități de ghizi în cazul turismului organizat cu grupuri mari, mai ales străini.

Localitățile de acces pentru valea Gurghiului sunt municipiul Reghin (șosea), renumita stațiune Sovata, municipiul Toplița (jud. Harghita), așezările rurale de pe valea Mureșului – Stânceni, Neagra, Lunca Bradului, Sălard, Răstolița, Deda Bistra, Remetea, Subcetate Mureș și altele (drumuri forestiere și poteci).

Circulația turistică și sezonalitatea

Pe valea Gurghiului, circulația turistică are o desfășurare liniară, primește un accent mai pronunțat datorită căii de circulație care străbate de la vest la est depresiunea. Comunele Gurghiu și Hodac sunt totodată noduri de comunicație și transport ce conferă o tentă arborescentă de tipul unri rețele simple pluridirecționate spre așezările conectate de axa principală.

Zona emițătoare de turiști poate fi cea internă, adică localitățile de pe vale, iar cea externă, în primul rând municipiul Reghin, dar și Sovata și celelalte așezări marginale menționate anterior.

În surprinderea fluxului turistic, ca element fundamental rămâne cuantumul de date referitoare la prezența efectivă a turiștilor în regiune (localnici, elevi și studenți veniți acasă să-și petreacă vacanța, turiști veniți din alte zone cu scopuri diferite – vizite, concedii la rude, vânătoare, pescuit etc.). Cel mai mare număr de turiști practică activități neorganizate, cu cazări la rude, prieteni, la persoane private neînregistrate statistic sau în locuri improvizate.

Cât privește sezonalitatea circulației turistice, cea de natură climatică își găsește condiții bune de desfășurare, mai ales vara, axată pe climatul de munte precum și pe activități recreative. Iarna, sezonalitatea nu prea este evidentă, gravitând în jurul sfârșitului de săptămână sau cu ocazia sărbătorilor de iarnă, existând totodată și pante naturale care se pretează schiatului și săniatului, bine cunoscute de localnici.

Sezonalitatea condiționată social pune în evidență tinerii cuprinși în sistemul de învățământ, perioadele definite ale vacanțelor școlare având drept consecință apariția unor microsezoane de vârf.

Asupra vârstei celor practică turismul în variate forme nu se poate realiza vreo remarcă, însă, în general, tinerii preferă drumețiile de munte alături de o categorie de persoane adulte, pe când cei vârstnici vin aici pentru liniște, recreere și cura de munte.

Orașul Reghin

Orașul de pe Deal „ sau „Orașul Viorilor”, cum este el cunoscut în documente, este al doilea municipiu al județului ca mărime, număr de locuitori si importanță economică. Atestat documentar în anul 1228, burg sas în timpul evului mediu a fost centru al luptei pentru emanciparea națională și municipalitate din anul 1994. Emblemele orașului sunt Biserica Săsească, construită în 1330 în stilul gotic transilvan și „piramida viorilor”, o statuie care ne reamintește de meșteșugul care face celebru acest oraș: construcția de viori. Interesul turistic este sporit de prezența, la doar 6 km de oraș, a bazinelor sărate de la Ideciu și Jabenița și a văii Gurghiului, care este una dintre „rezervațiile” de folclor și tradiție românească, unde încă mai putem vedea mărturii de viață tradițională: case de lemn, vâltori și alte instalații țărănești acționate de apă. Fierării, potcovării sătești, precum și instalații pentru distilarea rachiului.

Jabenița
Prima mențiune documentară despre satul Jabenița este din anul 1453. Băile se folosesc pentru tratament din anul 1880. Analizele chimice dovedesc gradul accentuat de mineralizare al apelor cu săruri importante pentru efecte terapeutice. Rezultatele analizelor clasifică apele acestor lacuri în rândul celor mai concentrate ape cloro-sodice. Apele de la Jabenița se dovedesc a fi foarte bune pentru vindecarea bolilor reumatice, datorită conținutului bogat de clorură de sodiu și iod. Au efecte pozitive și în maladiile de artrite și nevralgii sub diferite forme, mai ales sciatică. 

Satul Jabenița este situat la 6 km de orasul Reghin, la poalele muntilor Gurghiu, între oraselul Gurghiu si comuna Solovastru pe valea Gurghiului. Situat într-o depresiune bogata în zăcăminte de sare. Incă din cele mai vechi timpuri, locuitorii se ocupau cu exploatarea acestui zăcământ. In timpul ocupației romane au fost constriute câteva mine de sare și exploatate iar după plecarea lor, în urma surpării unei mine, s-a format un lac cu apă sărată cu o suprafață de aproximativ 1000 mp si 60m adâncime. Apa sărată a fost folosită de generații întregi în tratarea bolilor reumatismale, iar în timpul Imperiului austro-ungar, pe o suprafață de aproximativ 1 ha în vecinatatea lacului a fost amenajata o mică stațiune balneo-climaterică cu un standard înalt, fiind destinată numai nobilimii, iar lacul podit în interior, cu lemn în două trepte de adâncime pentru bătrâni și copii, mai puțin cealaltă jumătate, fiind destinată înotătorilor. Datorită proprietăților terapeutice deosebite ale nămolului, acesta era solicitat periodic de către unele stațiuni din Austria și Ungaria.

Băile Sărate Jabenița este o microstațiune reînființată în 1997 pe un teren de aproximativ 4 ha, într-o zonă liniștită, cu un peisaj extraordinar și apreciat foarte mult de cei care o cunosc, aflat la intrarea în satul Jabenita. În incinta microstațiunii veți găsi o ambianță plăcută, muzică, servire la masă sau "la pătură", terasa descoperită, terasa acoperită, televiziune prin cablu sau direct via satelit – digital, mult soare și deopotrivă multă umbră.

Accesul se face pe șoseaua către Lăpușna, la 5 km de Reghin, spre Jabenița, prin comuna Solovăstru.

Apele minerale sărate-iodurate, folosite sub forma de băi, au un efect complex datorită acțiunii concomitente a celor trei factori: termic, mecanic și chimic.

Satul este situat la dreapta râului pe o terasă afectată de alunecări de teren. În extremitatea nordică, exista pe vremuri o salbă de lacuri și bălți, diferite ca mărime. Lacul nr.4 sau lacul din bălți este cel mai mare dintre acestea, format fiind într-o salină romană. Mergând pe acest drum spre sat, la circa 400 m de aceasta se găsește Lacul din Băi. El are forma dreptunghiulară și este aproape paralel cu drumul principal față de care se găsește la o distanța de circa 30 m și la o diferența de nivel de 5 m. Lungimea lui este de 31 m, lățimea de 32 m, suprafața de aprox. 1000 mp și adâncimea actuală de 14 m. Drumul de acces este asfaltat, iar la 50 de metri de lac se află râul Gurghiu, bogat în păstrăvi și lipani, fiind ideal pentru pescuitul sportiv.

Lacul constituie un punct de atracție pentru turiști și pentru locuitorii din împrejurimi, lucrările de modernizare și amenajare efectuate aici făcându-l accesibil tuturor atât ca loc pentru recreere, cât și ca bază de tratament al unei multitudini de boli: reumatism cronic, gută, artrită, nevralgii de diverse forme, sciatică, resorbție a exudatelor vechi pleurale, rahitism, scrofuloză, maladii caracteristice femeilor.

Aspectul morfologic: Satul Jabenița – așezat longitudinal între dealurile Piculeu (525 m) la nord-vest (în numire locală dealul Ciculeu), dealul Sinioara la nord-nord-est (754,8 m), dealul Orșovei la sud-est (în numire locală Orșuei) și dealurile Mociarului la sud ocupă albia majoră din dreapta râului Gurghiu, cu o altitudine medie de 398 m, evident înclinată de la est la vest.

Din informatțile culese de la localnicii care au lucrat la amenajarea lacului pentru ștrand și la podirea lui în anul 1935 – 1936, lacul avea 70 m adâncime. Această adâncime pare a fi mult redusă în timpul războiului din cauza multor obiecte și materiale aruncate în lac. Bârnele despărțitoare și podinele îmbibate bine cu apa și îngreunate de mîlurile spălate de ploi și de diferite obiecte de pe fund s-au adâncit.

Lacul s-a format în gura unei saline deschise și exploatate de romani. Deși pe verticală formațiunile se compun din pietrișuri, marne cenușii sărate și din sare, nivelul superior al lacului se află în marne, deoarece stratul de pietriș și parțial cel de marne (în lungimea lacului) cu o grosime ce variază între 1,091 și 5,207 m, a fost înlăturat cu prilejul deschiderii salinei.

Terenul din vestul și mai ales din sudul lacului este destul de bine nivelat și extins. El are 25500 mp cu posibilități de extindere spre est cu încă 24000 mp .

Microstațiunea de odihnă și agrement Jabenița
În urma analizei chimice cantitative a apelor s-au obținut rezultatele din tabelul redat mai jos:

Analizele chimice dovedesc gradul accentuat de mineralizare al apelor cu săruri importante pentru efecte terapeutice. Rezultatele analizelor clasifică apele acestor lacuri în rândul celor mai concentrate ape cloro-sodice. Mineralizarea are un conținut constant de săruri, ceea ce constituie caracterul corespunzător al apelor pentru construirea unei stațiuni balneare (s-ar putea vorbi chiar de o creștere a concentrației de săruri a apelor in timp de 10 ani).

Comparând conținutul mineral al diferitelor ape folosite, cu cele de la Jabenița, precum și pe baza nenumăratelor exemple (cazuri de suferinzi de diferite maladii care s-au vindecat tratandu-se aici), putem afirma că apele de la Jabenița se dovedesc a fi foarte bune pentru vindecarea bolilor reumatice, datorită conținutului bogat de clorura de sodiu și iod. Aceste ape au efecte pozitive și în maladiile de artrite și nevralgii sub diferite forme, mai ales sciatica. Aceleași rezultate se constată și în cazurile de resorbție a exudatelor vechi pleurale, în bolile de femei și altele. Apele de aici sunt neintrecut de bune și în cazurile de rahitism și scrofuloza.

In concluzie, apele de la Jabenița sunt de o deosebita eficacitate. Lacurile de aici prezintă un înalt grad de rentabilitate datorită mai ales debitului, mineralizării, nămolurilor și conductibilității electrice foarte ridicate. Se adaugă elementele turistice corespunzătoare de care dispun prejurimile.

Pe timp de vară Băile Sărate Jabenița este o afacere foarte bună care aduce un profit substanțial, având în vedere numărul mare de vizitatori care vin în această zonă minunată de recreere și de agrement (20 000-30 000 persoane /sezon de vară). Bineințeles această cifră depinde și de condițiile meteorologice. De menționat este faptul că discoteca funcționează în fiecare sâmbătă din cursul anului, aici venind in fiecare week-end în medie cam 200 persoane.

Din păcate cu investiția actuală nu se poate beneficia de toate avantajele și potențialul de care dispune această microstațiune, fiind absolut necesar o investițtie ce ar putea crește extraordinar de mult profitul și anume:

Construcția sau amenajarea a 20 camere pentru cazare.

Amenajarea unei mici baze de tratament constând în băi calde sărate, împachetări cu nămol, săli de masaj, sală de consultații, microfarmacie, sală de fitness. Această bază de tratament va aduce profit zilnic având în vedere zona în care se află microstațiunea (5 km de Reghin și 30 km de Tg.Mures) și implicit motelul și restaurantul vor funcționa zilnic.

Având în vedere faptul că toata investiția (peste 150 000 $) s-a facut din resurse proprii, iar aceste resurse s-au diminuat, societatea este nevoită să apeleze la următoarele oportunități:

asociere cu vânzare a 49% din capitalul social

asociere cu vânzare a 51% din capitalul social

vânzarea Microstațiunii Băile Sărate Jabenița

Comuna Gurghiu, cetatea regală din inima pădurii

Până la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XII-lea, românii de aici, ca de altfel toți românii din Transilvania, trăiau organizați în obști și se ocupau cu agricultura, cultivând meiul, grâul, orzul, ovâzul, cânepa și mai târziu porumbul, cu creșterea vitelor – păstoritul – cu vânatul etc.  În a doua jumătate a secolului al XII-lea, o dată cu stăpânirea feudală maghiară, obștiile sătești au devenit proprietatea regelui maghiar.

La Gurghiu, pe ruinele unui castru roman, a fost construită în acel timp (1248) “CASTRUM REGALIS”. Cetatea fortăreață a devenit apoi centrul suprem al Comitelui Secuilor – începând cu anul 1437 până în anul 1505, când Tarczat Janos amanetizează domeniul pentru suma de 12 mii florini.  În timpul principatului transilvănean, Cetatea Gurghiului și domeniul ei, ca proprietate fiscală (de stat), a fost în folosința principilor, dar aceștia au dat-o în mod obișnuit altora ca feudă (Zalog birtok), așa că Cetaea și domeniul Gurghiului a schimbat mai mulți stăpâni feudali, reprezentanți ai marii nobilimi transilvănene, oameni de încredere ai principilor, dintre care se pot aminti Bekes Gaspar și Hadymasi Kovacsioczy Rakoczi etc.  Gavril Bethlem (1613-1629), Principele Transilvaniei, și-a zidit castel cu etaj în Gurghiu, la capătul comunei dinspre dealul Cetății. Urmașul său, Gheorghe Rakoczi I (1629-1642), i-a mai adăugat o aripă, iar după 1641 a refăcut și Cetatea de pe deal, renovată și de regina Izabela, văduva lui Ioan Zapolia, și de Gavril Bethlem.

Cetatea era considerată ca punct strategic de mare importanță. Inventarul întocmit în 1688, arată printre altele, următoarele bunuri ale cetății: casa principelui cu 20 de încăperi, casa castelanului, locuințele dărăbanilor, paznicii cetății, camerele preoților curții, ale sevitorilor, două brutării, o oțelărie, grajduri cu 50 de taurine mari, cotețe cu 150 de porci, 300 găini și curci, grânare cu 465 feldere de diverse cereale și 10 gropi a 100 feldere de grâu, pivnițe cu 600 vedre de vin, clăi de in și cânepă, cămări cu 80 slănini, stupină, grădină de zarzavat, 2 fântâni adânci de câte 88 metrii, etc

Pe coasta de est a dealului, o vie de 400 zile de lucru. De cetate aparțineu 28 de munți cu păduri seculare și pășuni întinse.  După trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă în 1688, în timpul răscoalei condusă de Francisc Rakoczi II, austriecii bătând cetatea cu tunurile, au dărâmat-o în 1708. Domeniul cetății a fost arendat în 1734 pe timp de 99 de ani, familiei catolice secuiești Bornemisza. Ea a zidit un castel nou și a făcut investiții industriale în domeniu. După trecerea celor 99 de ani de arendă, familia Bornemisza, refuză să predea statului domeniul, până nu i se vor răscumpăra investițiile făcute în construirea castelului, a fabricii de hârtie, porțelan și rachiu din Gurghiu și cea de sticlă din Glăjări, în amenajarea parcului dendrologic și Dâmbul Cetății, în școli și case parohiale catolice.

După un proces ce a durat 27 de ani, arendașul Bornemisza a fost despăgubit de stat cu suma de 500 mii florini, iar domeniul a rămas în proprietatea statului (Kinstar).  Între anii 1867-1870 domeniul Gurghiului a fost din nou arendat de către statul austo-ungar lui Francisc Macskasi, care-l administra printr-o rudă a sa, Loghin, acesta cu sprijinul fratelui său – solgobirău – (pretor) în Gurghiu, trata locuitorii domeniului ca pe iobagii dinaintea desfințării iobăgiei din 1948

Pretura Gurghiu a luat ființă în anul 1861, iar în 1893 s-a înfințat în castel o școală de brigadieri silvici. Prin construirea în zilele noastre a unui local nou de școală silvică, castelul a devenit Muzeu de vânătoare.  Din anul 1870, domeniul a fost administrat de către statul austro-ungar, în regie proprie.

Atestată documentar la 1248, sub numele Gurgen, ca apoi, în secolele următoare, Gergyn (1493), Gőrgény (1553), Szent – Imre (1602), Gőrgény, alias Szent Imreh (1733), Gurgyiu, Gurgiiu (1824) comuna Gurghiu a fost multă vreme cetate regală. În timpul războiului de eliberare de sub dominația austriacă, Rabutin, generalul împăratului, după un asediu de câteva luni asupra cetății Gurghiului, a cucerit-o și a distrus-o. Se presupune că din piatra cetății distruse s-a ridicat în anul 1733 Castelul Bornemisza. De asemenea, Gurghiul este puternic legat de activitatea lui Petru Maior, unul din membrii importanți ai Școlii Ardelene.

În comuna Gurghiu, aflată la 20 de km de Reghin, era edificată una dintre vechile cetăți regale din județ, arsă însă în timpul războiului de eliberare de sub dominația austriacă. Cu toate acestea ruinele Cetății Gurghiului reprezintă încă o atracție pentru turiști. Tot printre obiectivele turistice recomandate vizitatorilor se numără Castelul Bornemissza, construit în 1733, Stejerețul de la Mociar, pădure seculară de stejar rezervație naturală din 1932, parcul dendrologic sau Poiana cu narcise. Castelul Bornemisza este construit în stil baroc, dar pe parcursul anilor a suferit diverse modificări arhitectonice. În anul 1893, în castel s-a înființat Școala silvică.

Parcul dendrologic, din jurul castelului, a fost înființat în sec. XVIII. Are peste 200 specii rare, printre care se numără arborele de plută, salcâmul japonez, alunul turcesc. Tot la Gurghiu se află și Poiana cu narcise.

Pedagogie prin vânătoare

Muzeul didactic de vânătoare și salmonicultură a fost înființat în anul 1970, speciile din dotare fiind recoltate de vânători de pe Valea Gurghiului, exceptând păsările de baltă, care au fost aduse din Delta Dunării. Muzeul are în dotare aproximativ 150 de exemplare și peste 50 de specii. Dintre exponate fac parte diferite specii de păsări, porci mistreți, reptile, pești. Muzeul are vizitatori, după cum ne-a mărturisit Marcel Mândru, tehnician de vânătoare, administrator al muzeului din 1980. "Sunt grupuri din străinătate care ne vizitează muzeul, dar și din Târgul Mureș, Reghin. Dacă urmează a fi vizitat muzeul, prima dată trebuie anunțată școala. Nu se percep taxe de vizitare", ne-a asigurat administratorul

Sprijinul pe care îl primește muzeul este din partea elevilor de la Colegiul Silvic Gurghiu. Se gospodărește din resurse proprii, finanțarea fiind de la bugetul local, de asemenea existând un fond didactic de vânătoare care se ocupă de administrarea exponatelor, picturile de pe pereții muzeului fiind lucrate de elevi talentați la desen. Muzeul are în dotare o suprafață de 7.000 ha, loc în care își desfășoară orele de instruire elevii Colegiului Silvic.

Abator European

Economia locală este bazată pe exploatarea și comercializarea lemnului, fapt certificat de prezența în comună a gaterelor și a unei fabrici de prelucrare a lemnului.

O prezență însemnată pe scena economică locală este societatea comercială "CONIFLOR SRL", domeniul de activitate fiind producerea preparatelor din carne.

Societatea a fost înființată în anul 1994, activitatea debutând într-un spațiu de comercializare, un magazin mixt, urmată în anul 1995 de deschiderea unei unități de alimentație publică.

În 1996, CONIFLOR a realizat un proiect pentru dezvoltarea abatorului și a unui atelier de prelucrare a preparatelor din carne, proiect realizat prin contractarea unui credit pe o perioadă de 8 ani, în valoare de 75.000$, în prezent rambursat în totalitate. La începutul lui 1998, abatorul și carmangeria erau finalizate.

Dacă la început producția era de aproximativ 500 kg/zi, în prezent aceasta atinge 3t-3,5t/zi. Societatea a înregistrat în 2005 o cifră de afaceri de 34,9 miliarde de lei ROL. Directorul societății CONIFLOR ne-a declarat că materia primă folosită este în proporție de 100% din import, menționând totodată țări precum Brazilia, Olanda, Italia, Spania și Franța. Societatea are 36 de angajați, produsele fabricate vizând o gamă variată de sortimente. Distribuția se realizează prin rețeaua proprie, alcătuită din 5 mașini speciale utilate cu sistem frigorific în județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Cluj.CONIFLOR a intrat într-un program de modernizare, scopul fiind atingerea, până în anul 2007, a unei producții de 10t/zi. În acest sens au fost obținuți 1,2 milioane euro din fonduri SAPARD. Fondurile vor fi utilizate atât pentru modernizarea abatorului, conform standardelor Uniunii Europene, cât și pentru dotarea cu utilaje noi a secțiilor de preparare și prelucrare.

Primăria comunei Gurghiu are un proiect în derulare ce vizează introducerea apei potabile în zona centrală. Proiectul este finanțat prin intermediul unui program Phare și se află acum în stadiul de finalizare în proporție de 70%.

Comuna este înfrățită cu localitatea elvețiană Boullet, însă, până la ora actuală, actele nu au fost perfectate. Totuși, elvețienii sosiți în delegații au contribuit cu fonduri care au fost destinate reabilitării școlii din satul Larga, punând totodată bazele unei socieăți de întrajutorare pentru locuitorii comunei care în acest fel pot obține împrumuturi în cuantum de 3000 de euro fără perceperea unei dobânzi.

Deși peisajul natural îndeamnă turiștii să își prelungească șederea cu cel puțin câteva zile, posibilitățile de cazare sunt limitate, la prima vedere chiar inexistente.

În comuna Gurghiu, agroturismul este doar în stare incipientă, cauza invocată de primarul Laurențiu Boar fiind lipsa infrastructurii. În acest sens, comunele de pe Valea Gurghiului s-au constituit într-o asociație. Asociația este axată pe infrastructură și are în vedere reabilitarea drumurilor comunale, instituirea rețelei de canalizare și a unei rampe de transfer pentru gunoiul menajer, precum și asigurarea condițiilor pentru practicarea agroturismului.

Obiceiuri de târg

Obiceiul vine din vremuri străvechi când localnicii de pe vaile Gurghiului se adunau an de an sărbătorind cu cântec, joc și voie bună "Târgul fetelor". Această denumire s-a transmis din generație în generație. In urmă cu ceva ani, în acest loc veneau familile care aveau fete de măritat, aducând în carele trase de boi zestrea pe care o aveau, pentru a o arata viitorului mire. Această tradiție s-a mai pierdut în ultimii ani, manifestările de acum prilejuind doar organizări de concerte de muzică populară, jocuri și dansuri populare, etalări de costume tradiționale de pe valea Gurghiului cât și expoziții de artizanat cu produse specifice acestei zone

Târgul fetelor de la Gurghiu sau al Sângeorzului, cum era denumit odinioară, avea loc in data de 23 aprilie, la sărbatoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. In seara dinaintea târgului feciorii din satele Văii Gurghiului făceau strigăte, vestind începerea târgului. Fetele iși pregăteau costumații, iar feciorii angajau muzicanți. Locuitorii zonei făceau schimburi de produse. La târg găseai lucruri făcute de țărani: greble, furci, toporașe, coșuri, linguri de lemn, șerpare, pălării, cojoace, cizme, costume naționale, hamuri pentru cai, clopote pentru oi și vaci și altele. Nu lipseau mâncărurile tradiționale cu frigărui, cârnați, pâine de casă și țuică de prune. Denumirea de ,,Târg al fetelor'' vine de la faptul că aici tinerele fete nemăritate veneau să-și găsească iubitul cu care se vor căsători. Băiatul dăruia fetei o turtă în formă de inimă pe care era aplicată o oglinda, în care mai apoi se oglindeau cei doi, obraz lângă obraz. Fata oferea băiatului o batistă cusută de ea cu modele și culori plăcute. Jocurile tradiționale erau Invârtita, Bătuta, Călușarul, Bărbuncul și Fecioreasca. Seara, după ce liniștea se lăsa peste poiană, târgoveții se duceau spre satele lor, iar tinerii care au legat prietenii mergeau acasă la părinți.

HODACUL ȘI IBĂNEȘTII

De la Gurghiu, străbătând pe jos cca. trei kilometric, ajungi la Hodac și Ibănești, unde cu greu deduci care este unul și care este altul, într-atât se aseamănă cele două comune cu înfățișare geografică, doar indicatoarele de pe șosea te previne care este Hodacul și care sunt Ibăneștii.

Despărțirea dintre comune o marchează “râul”, străbătut pe latul de un pod de lemn, Hodacul aflându-se în dreapta râului Gurghiu iar vecinul său, Ibăneti, în stânga, acestea având în jurul lor o pleiadă de sate care le sporesc aria geografică și le măresc potențialul economic. De Hodac țin satele Arșița, Bicașu, Dubiștea de Pădure, Mirigioaia, Toaca, Uricea, iar de Ibănești Blidireasa, Brădățelu, Dulcea, Ibănești Pădure, Lăpușna, Pârâu Mare, Tireu, Tisieu și Zimți.

Amândouă comunele au aceeași vechime oficială, respective au fost înregistrate în anul 1453, prima ca “villa Hodak”, iar a doua ca “villa Lybanfalwa”, originea numelui fiind foarte greu de stabilit, existând doar supoziții că ar fi o derivare din ho-dac, considerată o strigare romană, din timpul războaielor dintre Traian și Decebal, la sosirea romanilor aici, dacii luând-o la fugă, urmăritorii strigând : ho-dac, adică : stai dacule !

Atât în Hodac, cât și la Ibănești, ca și pe întreaga Vale a Gurghiului,a vibrat întodeauna un înflăcărat spirit patriotic, în această

VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC ÎN RAPORT CU TIPURILE ȘI FORMELE DE TURISM PRACTICATE

În bazinul văii Gurghiului se poate realize o ierarhizare a tipului de turism în ciuda faptului că activitatea turistică nu are o evidențiere clară. Ierarhia este valabilă atunci când analizăm răspândirea spațială a activităților practicate :

turismul recreativ, dotat cu puține baze ;

turismul cultural, impunându-se printr-o serie de obiective intrate în circuite de interes regional și național;

turismul curativ – climatic

Turismul recreativ, luat în integralitatea sa, prezintă o sezonalitate mai pronunțată. Acest tip valorifică cel mai bine potențialul turistic al unei regiuni deoarece are ca obiect exploatarea intervalelor de “timp frumos” și a surselor peisajelor a căror atractivitate este maximă numai în intervalele de timp uscat și în lunile calde.

Turismul cultural este o componentă importantă a activităților din sfera analizată. El relevă un potențial de activitate a cărui exploatare poate fi efectuată pe durata întregului an. Pe de altă parte, are posibilitatea de a practica un astfel de turism numai în anumite perioade, ceea ce este sinonim cu sezonalitatea. În acest sens, turismul cultural se poate aminti pentru evocarea momentelor istorice ale primului război mondial și al eroilor de pe valea Gurghiului căzuți pentru patrie, sau manifestările folclorice precum “Târgul fetelor” de la Gurghiu, “Udatul nevestelor” de la Hodac dar și sărbătorirea hramurilor bisericilor și mănăstirilor de pe vale.

Turismul curativ – climatic se adresează unei categorii aparte de personae, majoritatea aparținând grupei mature și în vârstă, ea intervenind atunci când degradarea biologică începe sau se accentuează. Acest turism se desfășoară pe întreaga durată a anului.

Dacă tipurile de turism amprentează circulația turistică prin posibilitățile de valorificare a potențialului turistic impuse de factorii interni sau externi cererii sau ofertei, formele de turism relevă variații și mai largi, ducând pentru unele din ele la o generalizare în anumite intervale și la dispariția în altele.

Astfel, turismul de scurtă durată prezintă un maxim al circulației în intervalul mai-septembrie, suprapus sezonului cald. Aici se pot include :

turismul pe durata sejurului unei serii la tabăra școlară Lăpușna (8 sau 10 zile);

turismul de tip week-end, cu durata de 1 la 3 zile;

turismul de la sfârșitul orelor de muncă, de câteva ore

Aceste forme de turism sunt tipice văii Gurghiului.

Turismul internațional înregistrează un maxim de sosiri și plecări în sezoanele de vânătoare, deoarece motivul fluxurilor de deplasare îl constituie vânătoare.

Turismul pedestru se practică mai ales vara și include drumeții spre diversele obiective naturale și antropice. Factorul determinant în acest context rămâne accesibilitatea asigurată și valențele atractive superioare ale peisajului vulcanic (craterul Saca, caldeira Fâncel – Bătrâna și altele).

Turismul rutier (cu automobilul, autobuze comunale, bicicletă) este probabil forma cea mai des folosită datorită posibilității penetrării relative ușoare spre arealul montan.

De exemplu, turistul, pornit de dimineața cu automobilul din Reghin poată să străbată întreaga vale până la Lăpușna, unde poate să-și petrească timpul într-un mod cât mai plăcut cu companionii, iar spre seară să se întoarcă în localitatea emitrentă.

În perspectivă se preconizează că turismul rutier va deține și în viitor ponderea cea mai importantă în valorificarea potențialului turistic, iar combinarea acestuia cu cel pedestru va permite extinderea exploatării asupra întregii văi și chiar asupra întregului edificiu vulcanic al Gurghiului.

CONCLUZII

Potențialul turistic al bazinului Gurghiu se află într-o fază incipientă de exploatare, fluxul de circulație turistică la nivelul existent desfășurându-se pe axa principală a văii.

Acest potențial se reflectă din asocierea spațială a fondului turistic cu componentele sale culturale și antropice și cuprind elemente desfășurate pe întreg teritoriul studiat.

În estimarea cantitativă a însușirilor turistice din regiune s-a ținut cont de următoarele două condiții esențiale :

distribuirea obiectivelor în teritoriu și accesul spre ele;

valențele turistice ale obiectivelor

Valorificarea potențialului turistic este marcat de fenomenul de discontinuitate parțială sau totală în desfășurarea activității turistice.

Gradul diferit de echipare teritorială duce și la o valorificare turistică diferențiată și implicit la afirmarea preferențială a unor tipuri și forme de turism, cu o mai amre aderență asupra turismului recreativ ce se impune în raport cu turismul cultural. În celași timp, putem vorbi despre un turism de scurtă durată, specific sfârșitului de săptămână, a unor intervale din concediul annual sau vacanțe, care antrenează largi grupe de populație mai ales în zona Reghinului, și de sezonul de vacanță a elevilor la tabăra de la Lăpușna.

Potențialul turistic, prin valorificare, conduce la o selectivitate în cadrul ofertei, dar fapt care nu implică dezvoltarea unor elemente specifice infrastructurii. În acest sens, apreciem că în perspectivă turismul va aparține aproape în totalitatea sectorului privat, în care proprietarii unităților de cazare să fie interesați nu numai în obținerea beneficiilor ci și în investiții adecvate, deoarece nivelul comfortului – la unitățile de cazare existente (tabăra de la Lăpușna, internatul Grupului Școlar Silvic) este încă redus.

Valorificarea potențialului turistic poate fi considerat ca un indicator de natură prospectivă asupra afirmării turismului în acestă regiune. Astfel, strategia dezvoltării turismului în bazinul Gurghiului se pot dezvolta anumite segmente ale activității care relevă interes mai ridicat sau care în perspectiva dezvoltării complexe se anticipează a fi mai intens solicitate.

MEMORIU JUSTIFICATIV

Integrarea europeană a turismului românesc, reprezintă un proces gradual – secvențial, evaluându-și serios șansele de relansare în scopul dezvoltării lui concomitent cu protecția mediului și creșterea calității serviciilor, tinzând să devină similar cu cel existent în practica Uniunii Europene.

Prin turismul rural bogățiile naturale, istorice și culturale ale unei zone rurale vor putea face obiectul unei activități economice remarcabile, capabile să creeze venituri și să asigure o dezvoltare durabilă.

Afirmarea și păstrarea unei imagini de marcă prestației turistice necesită existența unui raport optim între natura ofertei, calitatea serviciilor și prețul perceput, raport care trebuie protejat de abuzurile financiare și de neglijențele profesionale.

Pe de altă parte, posibilitățile de înscriere a așezărilor rurale în circuitul turistic sunt practice nelimitate, având în vedere varietatea multiformă a spațiului rural. Referindu-ne la spațiul rural românesc, acesta permite elaborarea unei game extrem de diverse de produse turistice, în concordanță cu resursele specifice și localizarea teritorială. Pot fi avute în vedere amenajarea turistică a satelor situate de-a lungul principalelor axe de pasaj dintre regiunile turistice consacrate (litoralul, Valea Prhovei, Valea Oltului, Bucovina, Maramureșul, Valea Bistriței, Valea Gurghiului etc.) a satelor de altitudine, ca puncte de sprijin pentru turismul montan, a celor specializate pe anumite tipuri de activități agricole (viticole, pomicole, legumicole, pastorale etc.) ca puncte de practicare a agroturismului.

Gama variată a ofertei constituie un avantaj major al turismului românesc, implicit al celui rural. Dincolo de hotelurile cu grad mare de confort mediu sau ridicat, specifice orașelor și stațiunilor specifice orașelor și stațiunilor turistice, spațiul rural oferă o infinitate de posibilități profitabile : pensiunile, campingurile și cazarea în gospodăriile țărănești pot susține o gamă largă de activități precum plimbări pedestre, turism cultural, pescuit, vânătoare, echitație, sporturi de iarnă, cicloturism etc.

Fiecare tip de așezare rurală oferă posibilități particulare și ridică probleme specifice. De aceea, produsul turistic oferit trebuie elaborat tocmai în funcție de prezența diferitelor componente, în raport cu caracterul individualizat al așezării.

=== Targul fetelor Gurghiu ===

Top of Form

Bottom of Form

Politica Eveniment Business Sport Monden Auto Life stye Social Sanatate Cultura RELIGIE IT & C INVATAMANT DIVERSE

Targul fetelor, ultimele pregatiri

Sarbatoare anuala, devenita traditie pentru locuitorii comunei Gurghiu, Targul Fetelor se va desfasura duminica, 10 iunie, pe platoul de la intrarea in comuna.

Intr-un peisaj mirific, printre stejari seculari, langa cea mai batrana padure din tara isi vor face loc zeci de standuri cu obiecte traditionale, mancaruri specifice zonei si multe fete frumoase, imbracate in costume nationale. Afisele sunt deja realizate, invitatiile trimise si toata lumea asteapta cu emotie ziua de duminica pentru a sarbatorii in locul unde, cum se povesteste din batrani, odinioara se intalneau fetele si baietii, se intelegeau si fara invoiala parintilor, se luau pe ascuns si plecau cateva zile pana se linisteau apele.
Cetateni de
onoare si veterani matrimoniali
Anul acesta targul va debuta la ora 9 dimineata, cand pe platoul de desfasurare vor sosi primii invitati. Deschiderea evenimentului va fi la ora 10.00 dupa care va avea loc ceremnonia de inmanare a titlurilor de "Cetatean de onoare al comunei Gurghiu".
Cele zece culpluri din comuna care au trecut cu brio de primii 50 de ani de casnicie vor primi de la organizatori, tot in cadrul acestui eveniment, o felicitare si un premiu in bani, cuantumul sumei fiind deocamdata "un secret".
Religia are locul si rostul ei in cadrul acestui eveniment, asa ca dupa aceste premieri va avea loc oficierea slujbei religioase care va incepe la ora 10.30.
Dupa terminarea slujbei, pe scena amenajata in aer liber vor poposi Leontina Pop si Dorina Oprea. Nu vor lipsi nici Ansamblul Artistic Profesionist Muresul si nici formatia de dansuri populare din Gurghiu, Rugutu.
Dupa atatea premii si dans, organizatorii vor pregatii o masa festiva pentru invitatii speciali, la cantina Colegiului Silvic Gurghiu.
(S.S.)

Cetatenii de onoare ai Gurghiului

Ciprian Minodor Dobre – prefectul judetului Mures
Lokodi Editha Emoke – presedinte Consiliul Judetean Mures
Eugen Nicolaescu – ministrul Sanatatii
Borbely Laszlo – ministrul Dezvoltaii, lucrarilor publice si locuintelor
Kelemen Attila – deputat
Pavel Todoran – deputat
Alexandru Petru Fratean – vicepresedinte CJ Mures
Dumitru Matei – director Colegiul Agricol "Traian Savulescu"

Istoric

Obiceiul vine din vremuri stravechi cand localnicii de pe vaile Gurghiului se adunau an de an sarbatorind cu cintec, joc si voie buna "Targul fetelor". Aceasta denumire s-a transmis din generatie in generatie. In urma cu ceva ani, in acest loc veneau familile care aveau fete de maritat, aducind in carele trase de boi zestrea pe care o aveau, pentru a o arata viitorului mire. Aceasta traditie s-a mai pierdut in ultimii ani, manifestarile de acum prilejuind doar organizari de concerte de muzica populara, jocuri si dansuri populare, etalari de costume traditionale de pe valea Gurghiului cit si expozitii de artizanat cu produse specifice acestei zone.

Obiceiuri de targ

Targul fetelor de la Gurghiu sau al Sangeorzului, cum era denumit odinioara, avea loc in data de 23 aprilie, la sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. In seara dinaintea targului feciorii din satele Vaii Gurghiului faceau strigate, vestind inceperea targului. Fetele isi pregateau costumatii, iar feciorii angajau muzicanti. Locuitorii zonei faceau schimburi de produse. La targ gaseai lucruri facute de tarani: greble, furci, toporase, cosuri, linguri de lemn, serpare, palarii, cojoace, cizme, costume nationale, hamuri pentru cai, clopote pentru oi si vaci si altele. Nu lipseau mancarurile traditionale cu frigarui, carnati, paine de casa si tuica de prune. Denumirea de ,,Targ al fetelor'' vine de la faptul ca aici tinerele fete nemaritate veneau sa-si gaseasca iubitul cu care se vor casatori. Baiatul daruia fetei o turta in forma de inima pe care era aplicata o oglinda, in care mai apoi se oglindeau cei doi, obraz langa obraz. Fata oferea baiatului o batista cusuta de ea cu modele si culori placute. Jocurile traditionale erau Invartita, Batuta, Calusarul, Barbuncul si Fecioreasca. Seara dupa ce linistea se lasa peste poiana, targovetii se duceau spre satele lor, iar tinerii care au legat prietenii mergeau acasa la parinti.

08 Iunie 2007