Agroturismul

__________ ____________________________________

PARTEA I

AGROTURISM

PREFAȚĂ

Turismul rural cuprinde toate activitățile turistice desfășurate în mediul rural, în afara zonelor destinate "turismului luminilor" (în orașe), "turismului albastru" (de litoral), "turismului de sănătate" (în stațiuni balneoclimatice) și "turismului alb" (în stațiuni montane).

În Uniunea Europeană (UE), piața turismului rural este estimată la peste 370 mil. persoane, iar 25% din turiștii europeni își petrec concediile în spațiul rural. Cu toate acestea, statisticile UE arată că 57% din cei care-și petrec vacanța în mediul rural nu au avut o sursă de informare în acest scop, ceea ce arată că posibilitatea petrecerii unei astfel de vacanțe este foarte puțin cunoscută în țările UE.

Cazarea în spațiul rural cuprinde toate formele de cazare turistică, de la ferme la hoteluri rurale sau la camerele de oaspeți, gestionate direct și personal de proprietari, persoane fizice, asociați sau comunități locale. Agroturismul, ca formă a turismului rural, utilizează ca spații de cazare și de servire a mesei fermele/pensiunile agroturistice atât în UE, cât și în România.

La nivelul UE, în 1990, a fost creată EUROGÎTES – Federația Europeană pentru Cazarea Turistică la Locuitori (fermieri) în Spațiul Rural, la fermă și în sat, care reunește 22 de asociații naționale și regionale din 14 țări europene. Scopul Federației este unul promoțional și anume: definirea unui concept european, crearea unei mărci comune, definirea unei strategii comerciale. EUROGÎTES contribuie la: menținerea modului de viață în spațiul rural european, oferirea unei alternative a turismului de masă, edificarea toleranței și a înțelegerii între rural și urbanul diferitelor țări europene.

Dar, în fiecare țară din UE, turismul rural și agroturismul au o organizare proprie la nivel de comunitate, localitate, departament, zonă și țară, prin asociații sau sindicate de inițiativă care se ocupă de dezvoltarea și promovarea acestor forme de turism.

Prin existența sa milenară, satul românesc a reprezentat firul continuității poporului nostru pe teritoriul României, ca o adaptare la mediul geografic, care a constituit creuzetul formării acestuia, a culturii și civilizației sale.

De milenii s-au perpetuat tradițiile populare, obiceiurile, folclorul, arta populară, transmise până la creatorii populari contemporani, care duc mai departe ingeniozitatea și acuratețea artei populare.

Acest tezaur etnofolcloric se păstrează în mai toate satele românești, dar cu precădere în cele din ariile de munte și deal, acolo unde tentaculele emancipării contemporane au pătruns într-un ritm mai lent. De aceea, se impune ca satul să rămână și mai departe păstrătorul autenticului românesc.

Potențialul agroturistic din satul românesc este deosebit de complex, cuprinzând în alcătuirea sa componente naturale și cultural-istorice de mare varietate și atractivitate turistică.

Cadrul natural pitoresc din ariile montane, de deal și deltă este, cu unele excepții, lipsit de surse de poluare, dar, în schimb, deține resurse și atracții turistice dintre cele mai variate, care permit realizarea în spațiul rural a unor oferte turistice larg diversificate și personalizate, satisfăcând o paletă largă de motivații turistice. Se impun, astfel, aspectele peisagistice, elementele floristice și faunistice (inclusiv cinegetice și piscicole), formele de relief de mare atractivitate, râurile și lacurile, factorii naturali de cură (ape minerale, nămoluri terapeutice, saline, bioclimat etc.), unele rezervații naturale, parcuri naționale etc., toate generând o multitudine de posibilități de loisir și de practicare a agroturismului.

Alături de cadrul natural, spațiul rural românesc beneficiază și de un potențial etnografic și folcloric de mare originalitate și autenticitate. Această zestre spirituală reprezentată prin valori arhitecturale populare, instalații și tehnici populare, meșteșuguri tradiționale, folclor și obiceiuri ancestrale, sărbători populare etc. se completează cu numeroase monumente istorice și de artă, vestigii arheologice, muzee, care amplifică inestimabilul tezaur cultural-istoric al satului românesc.

Turismul rural cu componenta sa agroturismul se practică, empiric, în România de peste 60 de ani. Dar, abia după 1990, acesta a cunoscut o dezvoltare mai amplă și chiar o organizare pe piața internă și externă.

Pentru promovare, la nivel național, s-a înființat ANTREC – Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural – cu 29 de filiale în teritoriu.

Pentru dezvoltarea complexă a zonei montane s-a constituit FRDM – Federația Română pentru Dezvoltare Montană.

De asemenea, au apărut și alte asociații locale, de promovare și chiar de dezvoltare a turismului rural.

Cu toate acestea, turismul rural (și, în special, agroturismul) nu are o organizare proprie la nivelul prestatorilor de servicii turistice sau conexe acestora cât și la nivel zonal și național.

Din experiența europeană și, îndeosebi, germană, austriacă, elvețiană și franceză, se remarcă faptul că "turismul rural" cu componenta sa "agroturism" sunt bine definite ca organizare și promovare pe plan local, regional și național, se înscriu în politica generală a UE de amenajare și dezvoltare a mediului rural și de sprijinire a populației în acest spațiu. De asemenea, în activitatea turistică locală sunt implicate comunitățile și autoritățile locale, alte asociații, firme și persoane fizice, care concură la desfășurarea activității de turism, fiecare având o contribuție financiară la dezvoltarea și promovarea acestuia.

Turismul rural și agroturismul, ca activități economice și socio-culturale, se înscriu în normele de protecție a mediului înconjurător natural și umanizat, adică a turismului, pe principii ecologice. De aceea, considerăm că aceste două forme de turism se înscriu în aria "ecoturismului" care, ca definiție și conținut, trebuie să depășească sfera "ariilor protejate". Dezastrele datorate activității de turism în unele state – insule din Oceanele Pacific și Indian și chiar din Caraibe, cu o economie – monocultură "turism" se regăsesc în actualitate.

Capitolul I

TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL

1.1. Concepte și definiții

Turismul rural este, de fapt, un fenomen de dată recentă. De mult timp – chiar decenii pentru multe țări europene – se practică fie spontan, fie organizat, ca activități turistice în mediul rural. Ceea ce este nou, însă, se referă la dimensiunea fenomenului turistic în spațiul rural. Această expansiune este determinată de existența a două motivații pentru turismul rural: pe de o parte este vorba de relansarea și dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la turismul de masă tradițional (clasic), care să vină în sprijinul unor categorii variate de turiști.

Deși se desfășoară în spațiul rural, agroturismul și turismul rural sunt două concepte care, pentru unii autori, reprezintă același lucru, iar pentru alții, sunt două noțiuni diferite.

Practica arată că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun care scoate în evidență elementele de identitate, de incluziune, cât și elementele diferite care le conduc la departajare, la diferențiere.

Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalități de cazare, de activități, evenimente, festivități, sporturi și distracții, toate desfășurându-se într-un mediu tipic rural. Cu toate acestea, o definiție cât mai exactă a termenului de turism rural și care să fie utilizată în mod unitar pe tot continentul european se confruntă cu numeroase probleme specifice.

"Turismul rural este un concept care include toate activitățile turistice care se desfășoară în mediul rural".

Specialiștii din UE își pun, astfel, întrebarea:

Are oare turismul rural calități specifice intrinseci sau e vorba doar de o simplă activitate turistică ce se desfășoară într-o localitate rurală? Care sunt acele trăsături pe care trebuie să le aibă turismul rural astfel încât să merite într-adevăr calificativul "rural" ?

Lista acestor trăsături ar include: apropierea de natură, absența mulțimii de oameni, liniște și un mediu ambiant "nemecanizat", contacte personale – în opoziție cu izolaționismul și anonimatul tipic urban; senzația de continuitate și stabilitate, de trăire a unei "istorii", vie și trainică, posibilitatea de a cunoaște îndeaproape locurile și oamenii acelor locuri; contactul nemijlocit cu autoritățile locale, cu preocupările, cu activitatea specifică zonei, cunoașterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local, iar față de comunitatea rurală, înregistrarea în minte a identității indivizilor comunității, precum și a altor trăsături specifice ce țin de "adevăratul" turism rural este un fel de integrare în comunitate pe perioada sejurului (Grollean, 1987).

O alternativă la definiția de mai sus, de asemenea, eludează aspectul teritorial, cum ar fi:

"Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de populația locală și care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural și uman" (UE, H. Grollean, 1987).

Această definiție, mai generoasă, care poate fi majoritar acceptată, pune în evidență turismul rural față de activitatea turistică ce se desfășoară în zonele de litoral, în cele urbane sau în cele destinate sporturilor de iarnă, locuri în care în mod constant, turiștii înșiși, precum și natura activității lor exclud orice relații semnificative cu populația locală ce constituie mediul ambiant uman.

În lipsa unei alte definiții adecvate a turismului rural, agreată pe teritoriul UE și în afara acestuia, termenul îndeobște folosit este acela de "turism verde", culoarea – simbol, având rostul de a distinge această formă de turism de celelalte, cum sunt: "turismul alb" (sporturile de iarnă), "turismul albastru" (vacanțele la mare) și așa-numitul "turism al luminilor" (turismul urban). În acest fel, "turismul verde" poate fi definit ca o activitate turistică practicată atât în zonele rurale și în acele locuri de litoral și deltă unde turismul specific nu este prea dezvoltat, cât și în zonele de dealuri și montane care nu au o destinație specială privind practicarea sporturilor de iarnă, precum și în alte spații rurale. În toate aceste areale "turismul verde" vine în întâmpinarea dorințelor vizitatorilor de a se integra ei înșiși mediului ambiant, natural și uman, precum și în implicarea directă a populației locale în prestarea de servicii către turiști.

Turismul "verde", "dulce" este o formă de turism sinonimă turismului rural, deci, în principiu, are același conținut, o ofertă diferențiată de cea clasică, diversă, originală și întotdeauna organizată și condusă de oamenii de la sate.

Henri Grollean, în Raportul Turismul rural în cele 12 state membre ale UE, formula, încă din 1987 propuneri pentru susținerea și încurajarea turismului rural ca și pentru dezvoltarea și promovarea acestuia, și anume:

Formularea mai exactă a definiției turismului rural, o definire care să fie agreată de toate statele membre și care să faciliteze înlesnirea culegerii de date statistice privitoare la acest sector. O înțelegere comună asupra conținutului rural ca sector de activitate, ar putea, de asemenea, înlesni elaborarea strategiilor de dezvoltare ale acestei forme de turism în întreaga Europă, iar cei ce se ocupă de planificarea (organizarea) turismului rural, precum și alți profesioniști din state membre ar lucra cu aceeași definiție asupra ceea ce se înțelege prin "turism rural".

Definirea noțiunii de agroturism în vederea unei mai bune orientări a acestui sector către consumator. În unele state membre, sectorul "agroturismului" este definit în mod simplist în conformitate cu profesia celor ce lucrează în acest sector. În aceste țări, oricine posedă o fermă o poate pune la dispoziția turiștilor în căutare de "agroturism"; dar aceasta presupune că proprietarii dispun de ferme mari, moderne, mecanizate cu foarte puține urme de ruralitate și care deseori realizează o monocultură intensivă a turiștilor, privind viața la țară. De asemenea, sunt țări unde termenul "agroturism" poate fi folosit numai pentru a desemna acele produse oferite de fermieri din care se obține mai puțin de jumătate din venitul lor total, realizat din latura turistică a afacerii lor, restul provenind din activitățile normale, de fermier. Dacă mai mult de jumătate din venitul lor provine din activități turistice, atunci acești fermieri nu pot pretinde că desfășoară un agroturism autentic, deși ferma însăși și buna primire pe care i-o face fermierul și familia lui sunt tocmai ceea ce caută turistul respectiv. Aceste inconsecvențe trebuie puse în legătură cu asigurarea că termenul "agroturism" descrie (deci, descrie numai – n. a.) acel fel de produs și acele servicii care îndeamnă turiștii să viziteze fermele și zonele rurale.

Codificarea produselor turismului rural. Cei ce activează în domeniul turismului rural, trebuie să ajungă la o înțelegere globală, la nivelul UE, asupra unei codificări precise a produselor turistice ce se oferă pe piață. Aceasta nu înseamnă că se impune o uniformizare sau standardizare a acestor produse, ci să se ajungă la un limbaj comun care să țină seama de două cerințe: aceea de a putea fi comparate produsele similare din diferitele țări membre și aceea de a se realiza o mai bună comercializare în domeniul turismului rural, atât înăuntrul, cât și în afara UE.

Popularizarea principalelor elemente ale turismului rural prin folosirea de pictograme. S-a realizat un sistem de pictograme și simboluri care să reprezinte elementele produsului turismului rural – hoteluri rurale, campinguri rurale, locurile de la țară unde se asigură "pat și mic dejun", ferme turistice etc. (în cazul nostru, pensiunile turistice și agroturistice – n.a.), astfel încât aceste produse să fie imediat recunoscute (identificate) de către client.

Armonizarea indicatoarelor de semnalizare a turismului rural pe drumurile turistice. Deoarece turismul rural este în principal practicat de turiști individuali (pe cont propriu), aceste semne de circulație sunt vitale, pe drumurile de acces, pentru dirijarea turiștilor spre destinațiile lor, care, adesea, sunt departe de aceste drumuri. Pentru a fi într-adevăr eficiente, aceste indicatoare "de circulație" trebuie să fie înțelese de toți și de aceea este necesar ca semnele și semnalele "de circulație" să fie armonizate în toată Europa.

Înființarea de centre de atracție specifice turismului care stimulează producția și comercializarea serviciilor oferite de turismul rural.

Încurajarea unei largi cooperări pe plan european a organizațiilor implicate în activitatea de turism rural. În fiecare din statele membre există organizații care activează în domeniul turismului rural.

Așadar, turismul rural este o formă de turism care se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale și umane) ca și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice. Utilizează diverse spații de cazare: hanuri și hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanță etc. și îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivații: odihnă și recreere, de tranzit cultură, cunoaștere, religie, practicarea unor sporturi etc.

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradițional, clasic, desfășurat în stațiuni și centre turistice precum și la oferta turistică "standard" – de tip industrial.

Agroturismul este un concept de dată mai recentă în UE, cu referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activitățile agricole și/sau cu construcțiile care au avut alte destinații, decât agricole. Această formă specifică de turism rural este susținută de micii proprietari de la țară – de obicei ca activitate secundară – activitatea desfășurată în gospodăria proprie rămânând deci principala ocupație și sursă de venit. Adesea, se face o distincție între "agroturism" și "farm tourism" (turism de tip "fermă țărănească") sau echivalentul acestuia, care se folosește de obicei pentru a desemna simplu și clar folosirea caselor țărănești drept locuri de cazare a turiștilor (case de oaspeți închiriate pe perioada concediilor, case de sănătate etc.). Acesta nu este agroturism în sensul strict al cuvântului, de vreme ce aceste case țărănești își pierd funcțiunea agricolă sau nu sunt prea mult timp ocupate de țăranii activi. În ciuda pierderii legăturii directe cu activitatea agricolă propriu-zisă, "farm tourism"-ul este o importantă formă de turism rural cu un considerabil aport în economia locală, acolo unde acesta se practică (Anglia, Islanda).

Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile turistice și pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și de valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural. Spațiul rural prin componentele sale satisface o paletă largă de motivații: odihnă și recreere, cunoaștere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare și pescuit, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităților de loisir.

Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, turistic, uman și tehnico-economic.

Agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferențiază de turismul tradițional, standard și anume:

consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt: calitatea pensiunii turistice sau agroturistice și a serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural, uman și cultural, precum și originalitatea produselor turistice;

oferta turistică este autentică, originală, diversă și personalizată, organizată și condusă de fermieri, deci de oamenii satului;

este o activitate economică complementară exploatației agricole și nu o alternativă sau o substituție a acesteia;

oferă populației cu venituri mai reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanțe sau week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative și cu o ospitalitate specifică;

nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură generală și dotării turistice sau pentru alte amenajări de profil;

se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare sau montane;

este un turism "difuz" prin specificul ofertei sale diversificate și de mare răspândire în spațiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural și al celui construit, dar… atenție – și aici trebuie să se țină seama de un anumit "prag ecologic" și "prag fizic" (capacitatea optimă de primire). Pentru ca această trăsătură să se înscrie foarte bine în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere "capacitatea de primire" a satului și a arealului limitrof, mai ales în condițiile unui turism de sejur, în lunile de vară (dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu populația autohtonă, conform principiilor de amenajare turistică a spațiului rural);

nu este compatibil cu turismul de masă, dezvoltat în stațiuni și centre turistice și în arii periurbane.

1.2. Agroturism și ecoturism

Agroturismul ca activitate economico-socială trebuie să devină o componentă a ecoturismului și ca atare, cele 10 principii pentru dezvoltarea durabilă turismului se pot aplica și în acest caz. Punctăm aceste principii:

1.2.1. Folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare).

1.2.2. Reducerea supraconsumului și a risipei de resurse turistice.

1.2.3. Menținerea diversității naturale, culturale și sociale a spațiului rural.

1.2.4. Integrarea agroturismului în planificarea și strategia de dezvoltare națională, regională și mai ales locală (dezvoltarea ofertei, promovare și organizare, precum și dezvoltarea infrastructurii generale și tehnico-edilitare).

1.2.5. Sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunității, dar și în protejarea naturii și a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului).

1.2.6. Implicarea comunităților locale în sectorul turistic prin sprijinirea grupurilor de inițiativă pentru dezvoltarea și sprijinirea ofertei agroturistice locale, pentru protejarea mediului înconjurător și a bunurilor culturale, de aici rolul organizațiilor locale ale prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru, Asociația Sătească de Turism Rural.

1.2.7. Consultarea specialiștilor și a publicului în dezvoltarea agroturismului și a economiei locale pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală și cea locală.

1.2.8. Dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susținută prin pregătirea profesională, calificare, perfecționare, formarea formatorilor din rândul localnicilor, pregătirea civică și sociologică adecvată.

1.2.9. Promovarea marketingului în agroturism prin studierea pieței turistice din aria locală și regională pe plan național și internațional.

1.2.10. Cercetarea și monitorizarea activității de turism și a acțiunilor de protejare și conservare a mediului înconjurător, precum și a resurselor turistice.

În UE se consideră că succesul activității de agroturism are în vedere o singură strategie și anume: calitatea serviciilor. Această strategie se aplică în toate componentele activității de turism (managementul total) și permite să se realizeze servicii turistice competitive și să completeze lacunele existente în definirea produselor agroturistice, în controlul operativ pentru protecția turiștilor sub aspectul prestațiilor, în organizarea și distribuția ofertei turistice diferențiate și multiple în conținut și formă, personalizată și dispersată în teritoriu. Conceptul de calitate pune în evidență responsabilitatea fermierului la nivelul ofertei sale, al rețelei în care se inserează, dar și în mediul înconjurător local.

De aceea, în turismul rural și, cu precădere, în agroturism, trei componente sunt esențiale: teritoriul, produsele turistice și oamenii. Profesionalismul, parteneriatul (deci asocierea între fermieri și între aceștia și administrația locală sau alte asociații/ instituții locale) și creativitatea (deci personalizarea) sunt axele care conduc agroturismul spre un veritabil factor de dezvoltare rurală, sursă de utilizare a forței de muncă, directă și indirectă, într-un mediu rural în plină transformare (Information agricole, nr. 661, 1993).

Analizând cele trei componente ale activității de turism rural și agroturism se poate aprecia faptul că "fermierul" este actorul principal, care stă în atenția guvernelor și organismelor ce se ocupă de amenajarea și dezvoltarea spațiului rural. Luând în calcul cele trei componente, se pot concluziona următoarele:

teritoriul satului cu mediul său înconjurător – natural și construit – și resursele turistice aferente acestuia reprezintă suportul și "materia primă" pentru agroturism; exploatarea durabilă a acestuia se înscrie în conceptul de ecoturism;

produsele agroturistice (oferta turistică) trebuie să fie cât mai autentice și de calitate, oferta fiind diversă și alternativă la cea "standard".

oamenii (fermierii) responsabili de activitatea de agroturism organizează și conduc această activitate.

Din cele prezentate rezultă că agroturismul poate fi numai o componentă a turismului rural, dar, cu cele mai mari implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viață al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localității rurale și comunității în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activități economice pe principii ecologice (și durabile).

Capitolul II

TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

În ultimii ani toate instituțiile și organismele europene s-au pronunțat în favoarea unei dezvoltări a turismului în general și, în mod special, a turismului în mediul rural.

2.1. Inițiative la nivelul Uniunii Europene

Consiliul Europei a lansat campania pentru "Lumea Rurală" care a avut cu siguranță o incidență puternică asupra dezvoltării turistice a acestor regiuni. Raportul Adunării Parlamentare cu privire la turismul rural și integrarea sa într-o politică globală, invită toate statele membre să promoveze turismul rural care – prin protejarea mediului și a identității culturale locale – poate contribui la realizarea unui contract social care va garanta, într-o politică europeană integrată, echilibrul eco-cultural și social dintre oraș și sat.Ca o contribuție la Anul European al Turismului (1990), Consiliul Europei a elaborat un ghid pentru promovarea turismului "inteligent", adică promovarea unui turism care să protejeze mediul și care să reprezinte o sursă complementară de resurse financiare pentru populația rurală, și, deci, ca un factor important de stopare a depopulării satelor. Parlamentul European a elaborat un raport cu privire la crearea parcurilor, protejarea și dezvoltarea agroturismului.

Comisia Uniunii Europene, prin raportul Viitorul Lumii Rurale, ca și prin reforma fondurilor structurale și incidența lor asupra dezvoltării turismului rural, subliniază importanța pe care trebuie s-o acorde această comisie sectorului economic. Programele operaționale din aproape toate regiunile și majoritatea planurilor de afaceri ale grupărilor locale de dezvoltare în cadrul inițiativei LEADER, conțin proiecte novatoare și demonstrează că "actorii " locali (prestatorii de servicii agroturistice) se implică în dezvoltarea armonioasă a unui turism rural de înalt nivel.

Dezvoltarea integrată, echilibrată și pe termen lung – așa numitul tip de dezvoltare "durabilă" sau "susținută" – presupune existența unor politici comunitare care să susțină turismul rural – "turismul verde" – , pentru valorificarea spațiului rural. În această privință merită să amintim Planul de acțiuni comunitare în favoarea turismului și Programul comunitar de politică și acțiuni în materie de mediu și de dezvoltare durabilă (Consiliul UE, 1990, 1993). De asemenea, s-au alocat fonduri structurale (Fondul de Dezvoltare Structural și Fondul Regional) pentru dezvoltarea turistică a zonelor rurale și pentru pregătirea profesională în acest domeniu.

Ca urmare a experiențelor realizate în cursul Anului European al Turismului, acțiunile comunitare în favoarea turismului rural merg în direcția susținerii definiției, creării și comercializării produselor "turism rural" într-o rețea europeană identificabilă prin mărcile de calitate.

Politica agricolă comună în Uniunea Europeană (UE)

Reglementările UE menite să sporească eficiența structurilor agricole au în vedere un sistem de ajutor financiar pentru creșterea investițiilor în activitățile turistice și meșteșugărești în fermele țărănești. Schema se bazează pe concepția comisiei asupra a ceea ce se înțelege prin agroturism, definiția aplicându-se numai fermierilor care obțin 25% din totalul veniturilor lor, din activitatea de fermă. Sub acest prag, orice activitate de turism, efectuată în cadrul fermei, nu mai este considerată ca parte a activității acesteia și deci, nu se acordă ajutorul menționat conform reglementărilor adoptate. Deși reglementări generale se aplică în întreaga comunitate, există unele măsuri specifice în agroturism care prevăd acordarea de asistență financiară zonelor mai puțin favorabile, care includ vestul Irlandei, unele zone din Italia și unele insule ale Scoției.

Politica regională în Uniunea Europeană

Turismul rural se realizează în majoritatea cazurilor în acele regiuni care beneficiază de ajutor financiar din partea Fondului de Dezvoltare Structural și Fondului Regional al Uniunii Europene, care s-au redus simțitor. De exemplu, în cadrul sprijinului acordat de UE pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare în mediul rural, locul cel mai important îl ocupă măsurile de încurajare a turismului rural și a pregătirii profesionale în domeniul turismului. Aceasta presupune finanțarea investițiilor menite să creeze facilități în domeniul turismului, cum ar fi: cazarea la fermele țărănești, dezvoltarea parcurilor naturale, a activităților sportive (golf, ski etc.).

Inițiativa LEADER

În anul 1990, Comisia UE a adoptat o nouă inițiativă pentru dezvoltarea rurală, intitulată LEADER (Links between Actions for this Development of the Rural Economy" – legături între acțiunile pentru dezvoltarea economiei rurale). Conform acestei inițiative, Comunitatea și-a propus să încurajeze integrarea dezvoltării rurale la nivel local. Prin inițiativa LEADER s-a înființat o rețea de circa 100 grupuri de acțiune în domeniul localităților rurale. Fiecare grup are următoarele sarcini:

dirijarea subvențiilor pentru finanțarea zonelor geografice proprii;

furnizarea de informații întregii Comunități Europene cu privire la măsurile și fondurile menite să încurajeze dezvoltarea rurală în zonă;

pregătirea profesională a forței de muncă și asigurarea asistenței tehnice;

dezvoltarea turismului rural;

încurajarea creării de firme mici, întreprinderi meșteșugărești și asigurarea de servicii locale;

exploatarea și comercializarea produselor agricole locale.

2.2. Programe europene privind dezvoltarea turismului rural

Pentru încurajarea turismului rural, în țările Uniunii Europene și în altele, s-au elaborat o serie de programe (Euroturism, 1992).

Se remarcă programele: "Expert", "The Village I Love", "Data Base on Rural Tourism Services", "Interregional Celtic Cooperation", "European Rural Tourism Network", "Transnational Agri –Tourism Information Centre", "Study on Rural Tourism" ș. a., în unele dintre acestea a fost implicată și România.

Programul "EXPERT", al cărui obiectiv principal l-a reprezentat încurajarea dezvoltării turismului rural în regiunile și țările participante (Belgia, Germania, Ungaria, Luxemburg, Marea Britanie, Cipru, Cehia, Slovacia, Franța, Polonia, Rusia, Suedia), se bazează pe principiile de inovare, transferabilitate, dezvoltare durabilă și profitabilitate. Sectorul vizat a fost cel al "turiștilor specializați" cum ar fi: organizațiile profesionale, școlile, universitățile, grupurile având o anumită vocație. După primul an de funcționare a fost creată Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Rural (ATRAC), cu scopul de a încuraja turismul rural și cultural și de a continua proiectele programului "EXPERT".

Proiectul a permis crearea unor activități ale turismului rural luând în considerare protejarea mediului înconjurător, dar și crearea unei rețele cuprinzând 17 țări.

Programul "THE VILLAGE I LOVE" organizat de EUROTER are 51 de modele de proiect. Acest program este o publicație trilingvă (germană, engleză și franceză) și tratează probleme în materie de turism rural prin organizarea unor concursuri. Astfel, în anul 1990 "Anul European al Turismului", au fost prezentate cele mai bune 51 proiecte din 14 țări europene.

Programul "DATA BASE ON RURAL TOURISM SERVICES"

(Baza de date a serviciilor de turism rural)

Ținând cont de importanța noilor tehnologii, responsabilii acestui proiect au pus la punct un program pe calculator (MS–DOS, MacIntosh) pentru a colecta informații relative despre serviciile oferite pe piața turismului rural. Aceste informații indică întreprinderile care oferă servicii turistice, elementele de artă și cultură specifice regiunii respective, caracteristicile mediului înconjurător.

Proiectul vizează armonizarea informațiilor disponibile cu serviciile necesare turismului rural, pentru a facilita contactele între prestatorii de servicii de turism rural și agenții. Programul a fost testat în regiunile Friuli–Venezia–Giulia și oferit altor regiuni de către Ministerul Italian al Turismului.

Utilizarea noilor tehnologii în turismul rural este foarte importantă deoarece ține cont de distanțele lungi și de nevoia de stabilire de rețele de comercializare.

Programul "INTERREGIONAL CELTIC COOPERATION"

Proiectul a promovat crearea unei identități comune celte, alături de conștientizarea protecției mediului pe tot timpul sezonului turistic.

Programul "EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK", organizat de EUROGÎTES în colaborare cu 12 organizatori din turismul rural in 9 state europene și EUROTER.

Acest proiect comportă trei elemente: asistență tehnică pentru elaborarea unei rețele de pensiuni turistice în cadrul spațiului rural german, spaniol, ungar, portughez, român și ceh. În plus, permite cunoașterea pieței europene a turismului rural și asistă la crearea unui program de informare și promovare a locuințelor turistice din fiecare țară. Activitățile federației propun trimiterea de specialiști în aceste țări, formarea profesională a celor ce girează activitatea turistică a satelor și a proprietarilor de ferme și pensiuni turistice.

Acest proiect contribuie la menținerea vieții rurale în Europa și asistă, de asemenea, țările din estul Europei și Europa Centrală în eforturile lor de dezvoltare rurală.

Programul "TRAINING SEMINAR FOR RURAL TOURISM OPERATORS". Pentru a diversifica sursele venitului rural și a îmbunătăți calitatea produselor turismului rural au fost organizate cinci seminare de pregătire profesională pentru operatorii din mediul rural avându-se în vedere, mai ales, femeile. Seminariile au avut ca obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de tehnici de management și marketing ale participanților, ca și aspectele relevante ale comerțului și taxelor legale, cuplate cu ore instructive de planificare a investițiilor și calculare a costurilor. Participanții au fost pregătiți să inițieze și să realizeze activități de marketing în domeniul rural, în comun sau individual.

Programul pentru o dezvoltare integrată a turismului rural reprezintă cea de-a treia etapă a strategiei UE pentru o dezvoltare durabilă a turismului rural, pe baza acțiunilor la nivel local, care beneficiază de strategia LEADER și de fondurile structurale.

Proiectul, la care au participat Danemarca, Ungaria, Irlanda, Marea Britanie și Portugalia s-a aplicat în mai multe regiuni decât în etapa precedentă și a avut ca scop realizarea prosperității pe termen lung în zonă, printr-o abordare integrală a activităților socio-economice, culturale și de mediu.

Prin acest program se realizează diversificarea economiilor țărilor respective prin dezvoltarea activității agroturistice pe tot parcursul anului și implicit crearea de noi locuri de muncă în perioadele de extrasezon și promovarea unui produs turistic rural.

Fiecare participant (fiecare țară) a elaborat câte un model de program, iar toate activitățile au inclus reuniuni, seminarii, întâlniri la nivel interregional.

"AGRICULTURA–MEDIUL–TURISMUL", proiect elaborat de Franța, Italia, Spania și Belgia, a urmărit realizarea unei "deschideri" a agriculturii către alte activități, în special, pentru sudul Europei.

Scopul programului a fost crearea și dezvoltarea unui produs turistic rural de înaltă calitate, care să țină cont de protejarea mediului, de cultura locală și care să realizeze noi legături între agricultură, mediu și turismul rural. Activitățile programului au inclus realizarea unor studii de caz la nivel intercomunal, precum și patru seminarii interregionale pe baza acestor studii.

S-a studiat, de asemenea, posibilitatea dezvoltării unui sistem de conectare a turismului rural și sectorul agricol, plecând de la analizele detaliate a zece lucrări europene: seminarii, teste și schimb reciproc de informații.

Programul pune accent pe calitatea turismului prin descoperirea naturii. El se axează pe transferul de tehnologie și experiență, pe baza unor studii de caz concrete.

OPÉRATION VILLAGES ROUMAINES (BELGIA), în programele – pilot realizate în România (1992–1997), a avut în vedere următoarele: susținerea dezvoltării descentralizate, regionale a turismului; susținerea dezvoltării sectorului privat în dezvoltarea de forme alternative de turism (crearea de produse și activități specifice turismului rural); crearea de asociații turistice locale care să funcționeze în rețea și formarea responsabililor turistici locali; crearea mijloacelor de promovare și informare turistică; producerea și difuzarea materialelor de promovare a produselor turistice rurale; dezvoltarea resurselor umane cu formarea de formatori și de agenți de dezvoltare locală; transmiterea know–how în rândul prestatorilor de servicii turistice din mediul rural.

2.3. Măsuri de stimulare a activității de turism rural

În Germania, în anul 1992, s-a pus în aplicare un program de pregătire a operatorilor din domeniul turismului rural (în speță, agroturismul) pentru fermierii din West Flanders și din provincia Limburg. Programul cuprinde toate informațiile practice necesare pentru dezvoltarea agroturismului, consultanță în domeniul juridic și fiscal, marketing, management și asistență privind posibilitățile de sprijin financiar etc.

Obiectul programului avea în vedere conștientizarea populației locale asupra posibilităților pe care agroturismul le-ar putea oferi.

Urmare acestui proiect s-au înregistrat rezultate pozitive. De exemplu, numărul de operatori localnici care oferă cazare a crescut cu peste 50% (de la 60 la 93 de case), în anul 1993.

Proiectul a inclus și crearea unui nou produs turistic în regiune, cu elemente rurale și locale, asigurând pe de altă parte, locuri de muncă pentru doi manageri de proiect care oferă consultanță și asistență noilor operatori din domeniul turismului rural.

Intervenția statului în vederea sprijinirii financiare, se realizează la nivelul fondurilor, iar aceste ajutoare sunt atribuite organizațiilor. Măsurile de susținere a turismului la fermă (agroturism) prevăd asistență financiară în anumite domenii. Astfel, în anii 1994–1995 s-a investit de către landul Bavaria cca. 1,5 miliarde DM, din care 6 milioane DM numai pentru studii de marketing și promovare.

Prin regimul fiscal din Germania, prestatorii particulari sunt supuși impozitării pe venit, dar în anumite landuri, prestațiile sunt supuse TVA (în Baden – Wurttemberg și Renania – Palatinat, TVA = 14%). În landul Renania –Palatinat se prevede, în plus, o taxă de ocupare pentru un spațiu de primire.

Urmare a dezvoltării turismului rural, în Germania s-au înregistrat la nivelul anului 1996, circa 20 milioane de turiști (germani, americani, olandezi, austrieci, japonezi etc.) cu peste 645 milioane de înnoptări și o cifră de afaceri de cca. 5 milioane de DM (Uwe Schulte, Simpozionul de turism rural, Mangalia, 1997).

În Italia, utilizarea noilor tehnologii a căpătat importanță pentru turismul rural, luând în considerare distanțele de parcurs și lipsa de comercializare.

Pe lângă acest proiect autoritățile italiene se preocupă într-o mare măsură și de protejarea mediului prin agroturism. De fapt, nu este posibilă dezvoltarea cu succes a agroturismului, dacă peisajul și mediul nu și-au conservat caracteristicile lor tradiționale. În același timp, susținerea dezvoltării agroturistice poate să reprezinte o susținere indirectă a dezvoltării "serviciilor" aduse mediului rural.

Prin regimul fiscal italian, organizațiile turistice rurale plătesc impozit pe venitul obținut din agroturism, precum și TVA de 9%.

În Belgia, Federation des Gîtes de Wallonie a elaborat un program pentru dezvoltarea spațiului de cazare în mediul rural și a avut scopul de a convinge proprietarii de imobile rurale din Wallonia că acestea pot fi restaurate și valorificate în mod eficient pentru primirea turiștilor.

Proiectul încearcă să stimuleze economia rurală și agricolă a regiunii Wallonia, să diversifice activitățile regiunii, arătându-se totodată, că mediul natural și rural, în general, nu este afectat negativ.

Pentru a se atinge obiectivele proiectului a fost realizat un film video cu o durată de 9 min. filmul, intitulat Genese d'un gîte (Crearea unui popas rural), care arată cum o familie modestă din Ardennes, un sat slab populat, își transformă treptat hambarul într-un spațiu de primire rurală pentru turiști.

Proiectul subliniază și necesitatea protejării mediului înconjurător, sugerându-se în același timp, o activitatea concretă și rentabilă într-o regiune mai puțin dezvoltată turistic. El permite, de asemenea, transformarea imobilelor nefuncționale în structuri de primire, locuibile, integrând astfel agricultura în activitatea turistică.

Regimul fiscal din Belgia prevede un impozit pe venitul realizat din activitatea agroturistică, considerată ca fiind complementară. De asemenea, pentru camerele–pensiune se aplică un TVA unic.

Sprijinul din partea statului constă în acordarea de subvenții regionale pentru finanțarea popasurilor rurale și subvenții ale anumitor provincii, pentru același scop.

Asociația Fetourag este subvenționată, în proporție de 30%, de către Comunitatea franceză, având în același timp și anumite bonificații asupra dobânzilor de către Uniunea Europeană, iar organizația Vlaamse Federatie primește fonduri din partea UE și a Băncii Agricole Belgiene.

În Spania, sprijinul financiar din partea statului pentru dezvoltarea activității de cazare la cetățeni constă în:

subvenții pentru reabilitarea patrimoniului în localitățile cu mai puțin de 2000 de locuitori, din Catalonia și Insulele Canare;

subvenții pentru investiții (30%) în Galicia și Asturia;

Agroturism Basc primește subvenții din partea Uniunii Europene, de la 25 la 50% din totalul subvenției provinciei.

Prin regimul fiscal adoptat, cele două asociații nu sunt supuse impozitării în acest domeniu.

În Franța, în localitatea Anvergue s-au acordat subvenții pentru structurile agroturistice de primire, acestea obținând astfel, clasificări de minimum două stele.

De asemenea, se constată – conform unui studiu de fezabilitate – că cererea pentru hanurile turistice este sensibilă la următoarele elemente: autenticitate, arhitectură specifică, valorificarea superioară a produselor rurale și dotări cu echipamente de calitate. În perspectivă se va avea în vedere realizarea unui catalog "Auberges de Pays", a cărui marcă este în proprietatea Camerei Regionale de Comerț și Industrie ANVERGUE, urmărește extinderea rețelei de hanuri și în alte regiuni sau comitate ale Franței, contribuind astfel la promovarea și dezvoltarea turismului rural.

2.4. Cazarea turistică

În ceea ce privește cazarea în mediul rural, în țările UE, se constată anumite evoluții și inovații care pot pune următoarele probleme:

în multe regiuni europene se constată o diminuare și îmbătrânire a populației care riscă să reducă dezvoltarea locală, precum și efectele economice ale cazării turiștilor în spațiul rural;

programele de reconstrucție și renovare a caselor țărănești pentru primirea străinilor presupun o cazare optimă, modernizări, regrupări de locuințe și o ofertă colectivă, pentru serviciile locale. Mai există posibilitatea înființării de "gîtes" – adăposturi care nu sunt prevăzute, neapărat pentru activitatea de primire a turiștilor;

aplicarea și folosirea acestei noțiuni de găzduire pentru locuințele mobilate care nu fac obiectul nici unui control sau standardizări determină un risc de diminuare a importanței numelui și a garanțiilor sale de calitate;

inițiativele sunt luate de organizațiile turistice centrale pentru a regrupa ofertele turistice sub o etichetă unică în vederea aplicării unei strategii comune pentru a promova un produs turistic global, ceea ce poate conduce la o banalizare a ofertei turistice în detrimentul structurilor de primire specifice mediului rural, ceea ce poate conduce mai departe la o standardizare a satelor in punct de vedere turistic;

în anumite țări UE, există o multitudine de strategii și etichete pentru oferta turistică rurală, fiecare regiune dorind să-și particularizeze produsele proprii în raport alte produse regionale similare. Aceste inițiative își găsesc justificare în căutarea unei "identități turistice" regionale.

2.4.1. Cazarea la fermă în mediul rural

În ceea ce privește conceptul de cazare, acesta se regăsește cu toate variantele de aplicare, pe întreg spațiul UE. Este ultimul concept care a fost adoptat de Federația Europeană de Cazare la Locuitori în Mediul Rural (EUROGÎTES) în anul 1990.

În spațiul UE, structurile de primire sunt diverse și diferențiate în raport cu specificul ofertei: turism rural, în general, sau turism la fermă (agroturism), circuit, tranzit sau sejur. Deci, alături de ferma gospodarului pot să fie și alte spații de cazare aparținând unei asociații de gospodari, alte persoane fizice sau comunități locale.

În general, spațiile de cazare sunt înscrise sub o anumită siglă de calitate, ce corespunde asociației care le promovează.

În Germania, oferta specială pentru turismul rural este Vacanță în gospodăria țărănească, ce reflectă trăsăturile caracteristice fermei, în care turistul dorește să găsească animale mici și pentru tracțiune, produse proprii, specialități regionale, contact personal cu gazda, atmosferă tipică gospodăriei țărănești. Dar, se mai ofertează și produsul Turism rural care definește toate ofertele din mediul rural, nelegate de gospodăria țărănească. Se oferă vacanțe în gospodării nefuncționabile pentru agricultură, sejururi în case de vacanță, case particulare, locuințe de vacanță. De aceea, cea mai comună formă de cazare în mediul rural este locuința pentru turiști (5–6 camere cu 10–12 locuri) în cadrul fermei. Pe ansamblu, există 20.000 unități agricole care practică primirea la fermă și 440.000 camere la cetățeni, în ferme (la nivelul anului 1993) dispuse în principalele landuri. Alături de locuință, fermierul poate amenaja, în cadrul fermei, și alte tipuri de cazare: ferme ecvestre, camping, fermă–han etc. (U. Schulte, 1997).

În Franța, turismul la cetățeni în mediul rural este de mică dimensiune, difuz, iar echipamentele aferente acestuia sunt administrate prin particulari (Information agricole, 1993).

La nivelul Franței există mai multe produse tipice originale reprezentate de:

ferma de tip han, ce reprezintă o gospodărie care dispune de suprafețe importante de teren și clădire adecvată. Ea poate fi gestionată de mai mulți agricultori, iar forța de muncă se concentrează în asociații familiale;

ferma de sejur, care cuprinde cele trei elemente obligatorii de primire (cazare, masă, agrement) și se adresează vacanțelor sau week–end-urilor. Primirea turiștilor (într-un număr mic) se face într-o atmosferă familială, și nu perturbă activitatea agricolă. În exterior trebuie să aibă un aspect agreabil și plin de flori și vegetație, să respecte stilul local; numărul maxim de camere este cinci, cu o suprafață de 10 mp o cameră, care trebuie să aibă cel puțin un grup sanitar cu duș;

ferma ecvestră – reprezintă acea gospodărie rurală care poate oferi posibilități de învățare și practicare a echitației, cu cazare și masă. Ea este gestionată și animată de mai mulți agricultori care se pot asocia;

camping în ferma de primire. Sub această denumire Asociația Agricultură și Turism reunește Campingurile la fermă și ariile naturale de campare. Agricultorii au posibilitatea de a primi pe terenurile lor oaspeți, prieteni și alte persoane care fac camping și camping în caravană. În afara acestei cazări, prin Carta Camping la fermă și ariile naturale de campare se oferă și terenuri de campare de către primării (6 amplasamente) sau prin prefecturi (25);

ferma de primire este o exploatație agricolă cu caracter familial, care pune la dispoziție o suprafață de minimum 300 mp, pentru sejur, cu acces ușor, vegetație floricolă și arboricolă care asigură umbră, totul fiind situat în apropierea fermei. Echipamentele (sanitare, curățenie, întreținere) trebuie să fie de calitate și să asigure o igienă bună și o atmosferă agreabilă și atractivă.

popasurile (gîtes) sunt adăposturi amenajate în imobile neutilizate în scop agricol. Acestea sunt înregistrate sub marca Gîtes de France, grupează peste 30.000 de proprietari cu circa 50.000 locuri de cazare și se adresează vacanțierilor ce își petrec sejurul lângă o fermă sau sat. Se cunosc diferite tipuri: popas rural (36.000 popasuri), camping la fermă (1000), popas de refugiu (600), popas pentru copii (460), popas de pescuit (150), camere de oaspeți (6600).

În Spania, cazarea în mediul rural este asigurată prin popasuri rurale, ferme ecvestre, ferme–han, camere de oaspeți grupate în Asociațiile Agroturism Basc și Agroturism Balear.

În Marea Britanie, Farm Holiday Bureau reprezintă și apără interesele agricultorilor care au o activitate turistică, asigurând astfel promovarea agroturismului. Cazarea la cetățeni în mediul rural cu micul dejun inclus (așa numitul "Bed & Breakfast") a devenit deja o instituție și se găsesc peste 400 de spații de cazare (locuințe, ferme ecvestre, campinguri la fermă, camere de oaspeți).

În Belgia, activitatea de cazare la cetățeni este considerată ca un mod de valorificare a patrimoniului cultural din mediul rural, în vederea stopării exodului rural. Ea este propusă populației rurale ca o activitate economică alternativă. Organizația Gîtes de Wallonie privește această activitate ca pe o valorificare a patrimoniului rural, iar Fetourag o consideră un serviciu prestat pentru agricultură și pentru agricultori, în timp ce UTRA o definește ca fiind o activitate complementară care poate deveni principală, având ca scopuri: valorificarea patrimoniului, obținerea de venituri financiare și frânarea exodului rural. Ca spații de cazare reprezentative sunt: locuințele de la fermă, popasurile rurale, camping la fermă, fermă–han, camere de oaspeți, popasuri pentru copii.

Cazarea turistică la cetățeni reprezintă în Luxemburg, poate, activitatea cea mai utilă pentru dezvoltarea turismului rural, întrucât vizează creșterea capacității de primire, mai ales în regiunile defavorizate în plan hotelier, dând o nouă destinație anumitor imobile rurale și menținând locurile de muncă în aceste regiuni. Se utilizează locuințe la ferme, locuințe rurale (popasuri), camere de oaspeți.

În Grecia, conform Biroului Național de Turism Elen, în regiunile nonurbanizate, activitatea de primire la cetățeni, care se ocupă în principal de agricultură, aduce un plus de venituri, ca rezultat al cazării și al vânzării produselor artizanale și de la fermă (locuințe la ferme, camere de oaspeți).

În Irlanda, activitatea de primire la cetățeni este privită ca o modalitate de valorificare în plan turistic a caselor rurale (ferme și case țărănești) și a satului, în general prin campinguri la ferme, ferme ecvestre, camere de oaspeți.

În Portugalia, organizația Turihalle reunește proprietarii vechilor conace oferind un permanent contact cu istoria și vechile tradiții ale Portugaliei. Organizația militează și pentru păstrarea moștenirii arhitectonice și culturale a țării.

2.4.2. Alte forme de cazare în mediul rural

După datele EUROGÎTES, cazarea în mediul rural cuprinde și următoarele tipuri de unități:

Campingul în mediul rural

Această formă de cazare nu poate fi tratată fără a se ține cont de toate activitățile turistice adiacente.

Se relevă rolul jucat de Federațiile de Camping și de Touring–Club-uri pentru promovarea echipamentelor de camping prin publicarea de broșuri specializate

Sunt interesante, astfel, acțiunile Federației Internaționale de Camping și Caravaning ce grupează federațiile naționale de campeuri și federațiile europene de hotelărie în aer liber (care grupează profesioniștii din campinguri).

Campingul rural se modelează realităților diferite existente în statele lumii, fie că există în cadrul fermelor (agroturismul), fie înglobează campingurile rurale private și cele rurale municipale.

Campingurile pot fi amenajate la fermă sau în satul respectiv sub forma campingului pentru agroturism, campingului rural privat și rural municipal.

Campingul din cadrul fermei e mai mult sau mai puțin dezvoltat, în funcție de fiecare țară.

În Germania, reglementarea generală a campingului se referă la terenurile a căror capacitate este mai mică de 4 amplasamente. Ea nu prevede o clasificare la nivel național a acestora. Totuși, condițiile sanitare sunt controlate de către administrație.

În Belgia, campingul rural a constituit obiectul a numeroase reglementări.

În Spania, campingul rural este supus unor legi regionale, iar în Irlanda, este mai puțin prezent, deoarece este preferată cazarea în locuințele ce aparțin fermei sau în mica hotelărie.

În Grecia, campingul e puțin încurajat din motive ce țin de protecția mediului, a zonelor istorice. Ca o particularitate, toate cele 313 terenuri de camping se află pe litoral.

În Marea Britanie, campingul are o tradiție îndelungată, începând cu campingul la fermă și sfârșind cu veritabilele hoteluri amplasate în aer liber. De menționat este puternica dezvoltare a caravaning-ului.

În Italia, deoarece constituția conferă autonomie provinciilor, clasificarea terenurilor de campare este realizată în funcție de diferite criterii, potrivit regiunii respective. Legea din 5/12/1985 tratează "disciplina agroturismului" care se aplică și în acest domeniu.

În Țările de Jos, campingul cunoaște o dezvoltare extraordinară, iar autoritățile municipale acordă autorizațiile de înființare pentru terenurile de camping.

Campingurile rurale private și rurale municipale sunt cel mai adesea ocolite de statisticile globale ce privesc activitatea de campare; de aceea, este practic imposibil să fie determinate cu precizie. Ele sunt amenajate de asociații și de primării.

Cazarea în satele de vacanță familiale rurale

Conceptul de sat de vacanță familial rural este un concept neomogen în interiorul UE. Aceasta se datorează diverșilor factori enumerați în continuare:

specificul satelor din punct de vedere al realizărilor sociale ce au marcat a II-a parte a secolului XX (1936–1995), în Belgia și Franța turismul social a fost foarte legat de turismul rural;

specificul satelor din punct de vedere al vocației turistice;

specificul satelor din punct de vedere al diversității ofertei turistice (mediul rural de pe litoral, zona de dealuri, munte).

Satele de vacanță beneficiază de un parteneriat cu colectivitățile locale și sunt cofinanțate din fondurile publice și sociale.

În continuare, vom prezenta patru tipuri de sate turistice adoptate de terminologia franceză (Gîtes Eurovillager):

Village de Gîtes (sate locuibile) – adică grupuri de locuințe comunale constituite în sate, completate de restaurante, parcuri pentru copii, săli de reuniuni, echipamente sportive etc., cel mai adesea realizate de un promotor concesionar pe terenul comunei; aceasta poate prelua construcțiile după încheierea contractului;

Village de Vacances (sate de vacanță) – reprezintă ansamblul imobilelor ce fac obiectul unei exploatări globale cu caracter comercial sau nu, destinate să asigure sejururi de vacanțe și loisir-uri;

Sate de vacanță cu scop nelucrativ (pentru copii) – unde serviciile prestate trebuie să fie strict rezervate din timp. Acestea trebuie să dispună de minimum de echipamente și servicii ca:

instalații de apă caldă, grupuri sanitare;

prepararea meniului pentru copii și posibilitatea efectuării unor servicii de masă diferite de cele pentru adulți;

spații de joacă pentru copii;

Sate dispersate – reprezintă ansamblul locuințelor variate, a serviciilor colective, a echipamentelor de loisir și animație repartizate pe o suprafață ce acoperă mai multe comune grupate într-o structură unică de organizare și gestionare.

Hotelăria rurală

În cele mai multe țări (mai ales în sudul Europei) reglementările sunt în favoarea hanurilor și hotelurilor rurale, considerate ca "locuri ale vieții sociale și nuclee ale dezvoltării locale". Acestea sunt individuale sau grupate în lanțuri, fie aparținând colectivităților locale.

Hotelurile sau hanurile pot fi amenajate în vechi mori sătești, în castele și conace sau sub forma caselor de oaspeți (gospodării familiale).

Spațiul rural devine din ce în ce mai mult un spațiu privilegiat pentru echipamentele hoteliere tradiționale de înală clasă (PARADORES în Spania, POUSADAS în Portugalia, RELAIS ET CHATEAUX în Franța, HEALTH FARMS în Marea Britanie) sau de tip nou MEDIA TEL în Franța.

Dezvoltarea diferitelor forme de relansare în spațiul rural, de la "table d'hotels" la fermele de tip hanuri și la hanurile sătești, impune stabilirea și respectarea unor norme tehnice pentru fiecare formulă, în scopul evitării supracomercializării și a concurenței anarhice, care nu pot decât să prejudicieze pe fiecare parte sau, în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică globală din mediul rural.

2.5. Cererea turistică

Lipsa unor înregistrări statistice adecvate face greoaie o estimare a circulației turistice în mediul rural, acest lucru este determinat și de faptul că, în general, fermierii care comercializează până la 5 camere nu trebuie să obțină avizul autorităților. Mai importantă este structura socio-profesională a turiștilor, care este studiată de asociațiile profesionale și care redă, practic, piața turistică pentru ofertele turismului rural.

Totuși, se pot estima câteva date despre cererea turistică în unele țări cu un turism rural bine dezvoltat.

Astfel, în Germania, în anul 1996 s-au înregistrat 20 mil. de turiști în cadrul programului Vacanță în gospodăria țărănească dintre care, circa 9 mil. în Bavaria. Vacanțierii de vară reprezintă 85% din care 50% au un sejur de 10–15 zile, 26% de 14–20 zile, realizându-se un sejur mediu de 10–12 zile/ turist. Se remarcă o sezonalitate accentuată, lunile vacanțiere fiind iunie–august. În ceea ce privește clientela, aceasta reprezintă clasa mijlocie, cu venituri de 3000–4000 DM, familiile cu copii (80%), intelectuali, muncitori și persoane de vârsta a III-a; ca vârstă, 20 % sunt sub 30 ani și 40% peste 30 ani. Se remarcă o accentuată fidelizare a clientelei (peste 50% dintre turiști revin la ferma inițială). Turiștii provin atât din Germania, cât și din Olanda, America, Austria, Japonia (U. Schulte, 1997).

În Franța, în anul 1993, turismul rural a înregistrat 28% din numărul de înnoptări ale țării și 10% din volumul de afaceri. Francezii reprezintă 89% din clientelă, preferând extrasezonul și cazarea la rude, prieteni, a doua reședință, în timp ce străinii sosesc în iulie–septembrie și locuiesc în hoteluri rurale și campinguri. Vacanța la țară nu este o opțiune ideală pentru francezi (11,4% față de 40,7% pentru mare și 27,5% pentru munte). Totuși, o investigație a Federației Naționale a Oficiilor de Turism și Sindicatelor de Inițiativă (FNOTSI) a relevat că la orizontul anilor 2000 "vacanța la țară" întrunește 46% din sufragiile francezilor intervievați.

Clientela motivată de această formă de turism face parte din clasele sociale mijlocie și superioară (cadre de conducere, profesori, liber profesioniști) cu vârste cuprinse între 25–45 ani și mai mult, acest tip de clientelă reprezintă la unele ferme chiar o pondere de 60–68%. Din străinătate sosesc britanici, germani, belgieni.

În Belgia, clientela "vacanțelor la țară" este formată din clasele mijlocie și superioară, de toate vârstele, inclusiv familii cu copii, din țară (60%), Olanda (20%), Danemarca (12%).

Danemarca are o clientelă formată din familii cu venituri medii (50%) și cu copii (50%). Britanicii (50%) cu venituri medii vin în afara sezonului.

Țara Bascilor din Spania are clienți cu venituri medii și cu profesiuni liberale, cu vârste de 20–30 ani (50%), 30–40 ani (30%) și mai mult de 40 ani (20%).

În Marea Britanie clientela este locală (90%), cu venituri medii și vârste de 15–30 ani.

În Irlanda, sosesc turiști cu venituri superioare, liber–profesioniști, profesori, jurnaliști de toate vârstele și din mai multe țări (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Europa).

În Italia, cererea turistică este predominant locală (75%), dar și din alte țări europene și provine din familii cu venituri medii.

Ca o concluzie, profilul socio-profesional al clientelei principalelor țări europene ofertante pentru "vacanțe rurale" este diferit și anume:

clasa mijlocie – Germania, Danemarca, Italia

clasa superioară – Belgia, Franța, Spania, Irlanda

familii cu copii – Germania, Belgia, Danemarca.

Exceptând Irlanda, unde se remarcă o participare a turiștilor din America și Australia (probabil descendenții din emigrație), clientela pentru turismul rural european este predominant internă și intraregională (Cons. U.E., 1993).

2. 6. Asociații și organisme internaționale în turismul rural

În țările Uniuni Europene (Germania, Franța, Belgia, Luxemburg, Italia etc.) s-a încurajat crearea de asociații și organisme pentru promovarea turismului rural și serviciilor conexe.

Astfel, la nivelul Uniunii Europene s-a creat rețeaua EUROTER, care are ca obiectiv principal promovarea produselor agroturistice în Europa. Sub egida EUROTER s-a înființat în septembrie 1990, Asociația EUROGÎTES (Federația Europeană pentru Cazarea Turistică Rurală la Cetățeni, Fermă și în Sat), care reunește 22 de organizații naționale din 14 țări europene (inclusiv România), totalizând peste 95.000 de structuri de primire (cazare) în mediul rural. EUROGÎTES are ca scop valorificarea și protejarea spațiului rural și a turismului rural la ferme și la sate. Creată prin mobilizarea asociațiilor Fédération des Eurogîtes, asociația EUROGÎTES dă imaginea de marcă pentru cazarea turiștilor la locuitorii satelor și la ferme în spațiul UE.

Între obiectivele EUROGÎTES enumerăm următoarele:

definirea ofertelor turistice în mediul rural și stabilirea criteriilor unitare de calitate în turismul rural din Europa;

crearea băncii de date cu informații despre fiecare organizație membră;

codificarea produsului Turism rural, astfel încât să fie inteligibil pentru client (prin marcă sau logo) și în așa fel încât clientul să poată recunoaște produsul la prima vedere;

atragerea de noi clienți pentru turismul rural și descoperirea spațiului rural prin turism în mediul rural;

să construim Europa înseamnă să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm țările în care turismul rural se află în faza de organizare, punând la dispoziție experți, astfel încât să se realizeze un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piața turistică.

La nivel european s-au înființat și alte asociații cum sunt: Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Rural (ATRAC) cu scopul de a încuraja turismul rural și cultural în cadrul programului EXPERT (încurajarea turismului rural și protejarea mediului înconjurător) și asociația ECOVAST Strategia pentru o Europă Rurală, care are ca obiectiv turismul rural ca mijloc de dezvoltare a economiei locale și naționale, cu implicații ecologice și socio-economice.

În Franța, sub auspiciile Ministerului Turismului și ale Ministerului Agriculturii s-a înființat Federația Națională de Habitat Rural și de Amenajare Rurală care promovează produsul agroturistic Rendez–vous en France, la decouverte ce oferă cazare, servicii și agrement în localități rurale.

În Belgia funcționează Fédération de Gîtes de Wallonie, iar în Germania sunt mai multe organizații de turism rural sprijinite de Ministerul Agriculturii din fiecare land. Cele mai reprezentative sunt: Vacanța în gospodăria țărănească cu 14 uniuni de land, Turism rural și Vino la țară (Komm aufs Land), care sunt autonome, dispun de un marketing propriu și se preocupă de alcătuirea ofertelor, reclama și comercializarea lor, pregătirea și perfecționarea membrilor organizației ș.a.

Capitolul III

TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL ÎN ROMÂNIA

3.1. Scurt istoric al turismului rural și agroturismului în România

În România turismul rural se practică de peste șase decenii – dar în mod sporadic și neoficial – prin cazarea la cetățeni a vizitatorilor ocazionali ai unei așezări rurale.

În mod organizat, în cadrul rețelei de turism, încă din anii 1967–1968, s-au realizat primele acțiuni turistice în mediul rural pentru grupuri de turiști pe litoralul românesc al Mării Negre.

Începând cu anul 1972, Centrul de Cercetări pentru Promovare a Turismului Internațional a trecut la identificarea și selectarea unor așezări reprezentative pentru satul românesc, pentru a fi lansate și promovate în turism. În urma elaborării acestor studii s-au stabilit cataloage pentru 118 localități rurale ca "sate turistice", creându-se astfel, premisele dezvoltării oficiale a agroturismului și turismului rural.

Cu data de 16 iulie 1973, prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 744 se declară experimental "sate turistice" următoarele 13 localități rurale: Lerești, Rucăr, Fundata, Șirnea, Rășinari, Sibiel, Tismana, Vaideeni, Hălmagiu, Bogdan–Vodă, Vatra Moldoviței, Murighiol și Sfântu Gheorghe. Se poate menționa faptul că, tot prin același ordin, s-a aprobat cadrul de organizare, funcționare și îndrumare a activității turistice, ca și de promovare în turism a acestor localități.

Prin Decretul 225/1974 s-a interzis cazarea turiștilor străini în locuințele particularilor, satele turistice devenind astăzi nefuncționale pentru turismul internațional.

Însă, o parte din satele turistice amintite, au primit derogarea de a fi incluse în programele cu caracter cultural și folcloric contractate de către ONT Carpați–București, cu diferite firme din străinătate. Acestea au fost: Lerești, Rucăr, Sibiel, Murighiol și Crișan.

Perioada scurtă cuprinsă între data oficializării satelor turistice (iulie 1973) și apariția Decretului 225/1974 nu a făcut posibilă organizarea activității de turism în satele turistice și nici amenajarea în mod corespunzător a acestora. Astfel, înainte de 1989, nu s-a putut definitiva cadrul de organizare și funcționare a "satelor turistice", cu toate că unele dintre ele erau cuprinse în circuitul turistic intern și internațional.

După decembrie 1989, în România s-a dezvoltat conceptul de turism rural cu cazare în pensiuni agroturistice, pensiuni turistice sau alte structuri de primire rurale. Primele gospodării înscrise în rețeaua turismului rural au fost cele din zona Moeciu–Bran–Rucăr, apoi, într-un ritm mai rapid, peste 3000 de gospodării răspândite pe meleagurile Bârsei, Dornelor, Maramureșului, Munților Apuseni, împrejurimile Sibiului, Clujului etc., și-au deschis porțile pentru primirea turiștilor.

3.2. Legislație

Principalele acte normative emise după anul 1990, pentru stimularea dezvoltării turismului rural românesc se referă la:

definirea termenilor: pensiune turistică și fermă (pensiune) agroturistică prin Ordonanța Guvernului nr. 62 din 24 august 1994, aprobată prin Legea nr. 145/1994; ulterior, prin Ordinul Autorității Naționale pentru Turism nr. 61/1999, publicat în Monitorul Oficial nr. 242 bis/1999, s-au reactualizat noțiunile și conținutul în forma actuală.

Redăm, în continuare, definițiile cuprinse în actele normative enunțate mai sus, și anume:

Pensiunile turistice sunt structurile de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri, în mediul rural, și până la 20 de camere în mediul urban, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor în condițiile de pregătire și servire a mesei.

Pensiunile agroturistice (echivalentul fermelor agroturistice) sunt pensiunile turistice care pot asigura (în afară de cazare – n.a.) o parte din alimentația turiștilor cu produse din producția proprie, fără a fi obligativitatea servirii mesei.

Actul legislativ stipulează și următoarele condiții pentru organizarea unei pensiuni turistice rurale/agroturistice:

amplasarea pensiunilor turistice urbane, a pensiunilor turistice rurale și a pensiunilor agroturistice trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare și de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viața turiștilor;

dotările din camere și din grupurile sanitare destinate turiștilor vor fi cu exclusivitate la dispoziția acestora. În interiorul camerelor nu se admit obiecte personale ale proprietarului (articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, bibelouri sau alte obiecte care ar stânjeni turiștii);

spațiile pentru prepararea și servirea mesei, în cazul în care sunt destinate și pentru consumatorii din afară, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare, dar mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifică similar unităților de alimentație pentru turism, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Turismului (M. O. 242 bis/1999);

pensiunile agroturistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare vor respecta, pentru montarea corturilor și rulotelor, criteriile privind echiparea sanitară și dimensiunea parcelelor, conform Anexei 1.6. (Criterii minime privind clasificarea campingurilor, satelor de vacanță și a popasurilor turistice; Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 242 bis/1999).

Prin aceleași acte normative s-au stabilit și unele facilități pentru dezvoltarea turismului rural. Între acestea amintim:

acordarea de priorități la instalarea de linii pentru telecomunicații (telefon, telex, fax);

asistență tehnică de specialitate – sub toate formele – din partea Ministerului Turismului și a asociațiilor profesionale;

consiliile locale pot pune la dispoziție din terenurile disponibile, în formele și condițiile prevăzute de lege, suprafețe de teren necesare construirii, dezvoltării și exploatării de pensiuni și ferme agroturistice;

cuprinderea ofertei turistice a pensiunilor și pensiunilor agroturistice în materialele de promovare turistică editate de Ministerul Turismului și ANTREC;

includerea în programele instituțiilor de învățământ cu profil de turism sau agricol a problemelor specifice pensiunilor și fermelor agroturistice (ASE București, Centrul de Formare și Inovare pentru Dezvoltare în Carpați–Dorna Candreni etc., Tourism, Hotel, Restaurant–Consulting Group etc.).

Prin facilitățile acordate se creează un cadru favorabil pentru dezvoltarea turismului rural și agroturismului în zonele menționate, impunându-se mediatizarea și aplicarea corectă a acestor măsuri.

Organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, aprobate prin HGR nr. 364/15.05.1996 în completarea HGR nr. 201/1990 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Decretului Lege nr. 54/1990;

Aprobarea a două amendamente la Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 83/1994, pentru apărarea intereselor locuitorilor zonei montane.

Stabilirea "Normelor și criteriilor privind clasificarea pe flori (margarete) a pensiunilor rurale și pensiunilor agroturistice" aprobate prin ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 și publicate în Monitorul Oficial nr. 10/1995.

În scopul protecției calității produsului turistic, activitatea pensiunilor și pensiunilor agroturistice trebuie să se desfășoare cu respectarea actelor normative ce reglementează turismul în România. În acest sens, în funcție de calitatea serviciilor oferite și la nivelul de dotare, pensiunile turistice din mediul rural sunt clasificate pe flori (mai precis, de la 1 la 4 margarete), iar pensiunile agroturistice de la 1 la 3 margarete.

La activitatea consiliilor tehnice de clasificare și verificare, alături de specialiști din Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pot participa și reprezentanții asociațiilor profesionale din turism (Federația Română pentru Dezvoltare Montană – FRDM, Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural –ANTREC, Asociația Cabanierilor, Asociația Hotelierilor din România), acordând consultanță tehnică de specialitate pentru întocmirea documentației de clasificare.

De altfel, în scopul soluționării cu operativitate a problemelor privind organizarea și promovarea turismului rural în România, la nivelul Ministerului Turismului a fost constituită "Comisia tehnică pentru dezvoltarea turismului rural", din care fac parte specialiști de la ministerele și instituțiile implicate și anume: Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Turism, Centrul Național de Învățământ Turistic, Ministerul Apelor și Ministerul Educației și Cercetării.

3.3. Cazarea turistică în mediul rural

În spațiul rural cazarea turistică se poate face atât în pensiunile turistice și agroturistice, ca și în alte structuri de primire precum hanuri sătești, minihoteluri rurale, cabane, campinguri sau case de oaspeți și camere mobilate. Aceste spații de cazare trebuie să fie clasificate și înregistrate la Registrul Camerei de Comerț Județean sau Orășenesc (după caz). Se întâlnesc situații când în grădina sau pe moșia fermierului se amenajează, conform normelor legale, campinguri sau terenuri pentru caravaning (rulote); amintim în acest caz satele Bran și Moeciu în județul Brașov, Avrig și Gura Râului în județul Sibiu, Dorna Candreni, Vama și Vatra Moldoviței în județul Suceava etc.

Din datele existente se remarcă la nivelul țării existența a peste 3000 de gospodării dispersate pe întreg teritoriul, spre exemplu: 20 pe litoral, 40–45 în zona Cluj, 60–65 în Covasna, peste 70 în Bucovina, circa 80 în Maramureș, 80–85 în Apuseni, 120–125 în Harghita–Mureș, peste 130 în Muscel etc. (Catalogul ANTREC, 2002).

În anul 1997 în zona litorală numărul gospodăriilor a crescut de la 20 la 30 având un total de 200 de locuri. La nivelul țării se observă că predomină gospodăriile clasificate la nivelul unei margarete și două margarete, existând însă și spații de trei flori, într-un număr mult mai mic.

În Bucovina, la nivelul anului 1999 existau 21 gospodării clasificate la o margaretă, 49 la două margarete și două la trei margarete, însumând aproximativ 280 locuri (64 locuri la o margaretă, 205 locuri la două margarete și 10 la trei margarete).

3.4. Acțiuni și măsuri întreprinse pentru dezvoltarea turismului rural

O condiție obligatorie a dezvoltării turismului rural este implicarea administrației publice locale în asigurarea infrastructurii și a unor servicii minime tehnico-edilitare, comerciale, de agrement și de sănătate. Conform Legii 69/1996 a administrației publice locale, aceasta poate sprijini inițiativele locale privind dezvoltarea turismului și în special a celui rural.

Un alt factor important de decizie îl constituie Ministerul Turismului, care, prin organismele sale, poate participa la stimularea dezvoltării acestei forme de turism.

Ministerul Turismului colaborează în teritoriu cu organizațiile și asociațiile profesionale nonguvernamentale pentru a facilita aplicarea Normelor metodologice de clasificare a pensiunilor turistice și pensiunilor agroturistice.

Prin aprobarea Legii turismului se creează premisele dezvoltării mai susținute a acestei forme de turism care, în momentul de față, se află într-o formă incipientă.

În acest sens, cu sprijinul Ministerului Turismului, din dorința de a se mediatiza experiența internațională, au fost sprijinite o serie de acțiuni sub formă de seminarii, conferințe și ateliere de lucru (work–shop-uri) cum au fost:

seminarul Marketingul în turismul rural pentru formarea prestatorilor și touroperatorilor din turismul rural, care a avut loc în noiembrie 1994 la Bran, cu o participare de cca. 45-50 de touroperatori;

seminarul itinerant Bed and breakfast – pentru formarea prestatorilor – organizat în perioada octombrie–decembrie 1994 în șase dintre cele mai recunoscute zone etnografice, respectiv: Maramureș (localitatea Borșa), Suceava (Vatra Dornei), Neamț (Piatra Neamț), Harghita (Praid), Munții Apuseni (Albac) și Argeș (Câmpulung Muscel), destinat formării prestatorilor de servicii turistice: țăran–gospodar–gazde;

seminarii pentru formarea tinerilor din principalele zone etnografice ca ghizi și agenți locali pentru agroturism;

tabăra de instruire Ocupații tradiționale în satul românesc la Moeciu–Brașov;

cursuri de inițiere și de instruire în turismul rural ONTITREC, iulie 1995, comuna Moeciu;

seminarii organizate în cooperare cu organizații/fundații internaționale pe teme generale privind turismul rural:

Turismul rural, o șansă pentru dezvoltarea satului –iunie 1995 – Praid, Harghita;

Turismul rural – prezent și perspectivă septembrie 1995, Slănic Moldova;

Turismul rural – octombrie 1995;

Turismul rural – o șansă reală pentru tineri – iunie 1995, Bran;

cooperarea cu organizații internaționale din domeniul turismului rural și aderarea la o serie de organizații europene, având ca obiect de activitate dezvoltarea zonelor rurale, astfel:

afilierea ANTREC la Federația Europeană de Turism Rural (EUROGÎTES);

colaborarea cu Operation Villages Roumaines (OVR);

afilierea ANTREC la proiectul european EUROTER consacrat Anului European al Conservării Naturii;

aderarea la EUROMONT și cooperarea cu țările membre;

colaborarea ANTREC cu Asociația Internațională "Green Flag International" cu sediul în Marea Britanie, pentru îmbunătățirea ofertei turistice rurale românești și promovarea pe piața internațională etc.

3. 5. Forme actuale de organizare a turismului rural

Punctul de plecare în definirea formelor organizatorice de dezvoltare a turismului rural îl constituie facilitățile create de cadrul legislativ existent la un moment dat. Mai precis, prin efectul Decretului Lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, se creează coordonatele înființării agenților economici cu vocație în desfășurarea de activități specifice turismului rural.

După anul 1990, măsurile privind constituirea și întărirea cadrului organizatoric necesar stimulării dezvoltării turismului rural s-au concretizat în:

constituirea – cu sprijinul Ministerului Turismului – a Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), care numără 31 filiale, respectiv: Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Litoral, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vrancea și Vâlcea, însumând în prezent peste 3000 de gospodării;

constituirea Federației Române pentru Dezvoltare Montană (FRDM), cu peste 400 locuințe omologate de Federație (pentru turismul rural în zone pilot); federația nu utilizează clasificarea spațiilor de cazare conform normelor naționale aprobate prin norme legislative;

avizarea de către Ministerul Turismului a constituirii altor organizații nonguvernamentale care au ca scop dezvoltarea turismului rural, precum:

Asociația "Agroturism Montan" cu sediul în Cluj Napoca, jud. Cluj;

Fundația de Agroturism "Marea Neagră", cu sediul în Constanța;

Asociația de Turism Montan Prahova;

Asociația Rural Eco–Tours Agro–Montan" (RETAM) cu sediul în Cluj Napoca;

Fundația Turistică "Agro–Tour OSR" cu sediul în Vadu Izei, jud. Maramureș;

Asociația de Turism Montan "Carpatina Sud", cu sediul în Sibiu ș.a.

înființarea Agenției Naționale a Zonei Montane cu 28 de secții teritoriale care au în atribuțiile lor și promovarea agroturismului;

constituirea Asociației Operation Villages Roumaines (1989);

crearea primei organizații a agricultorilor privați, denumită "Federația Agricolă Montană–Dorna", care numără 1500 de membri în 10 asociații comunale;

înființarea Asociației Turistice "Botiza".

3.6. Promovarea activității de turism rural și agroturism

Activitatea de turism rural și agroturism se promovează prin Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) – București, care editează cataloage și broșuri, pliante de uz internațional și național.

Cataloagele editate respectă codificarea EUROGÎTES privind pictogramele pentru fiecare pensiune turistică și agroturistică.

Promovarea ofertei turistice rurale se realizează și prin intermediul expozițiilor și Târgului Național de Turism din România, unde ANTREC cu filialele sale participă cu exponate artizanale și meșteșugărești locale. De asemenea, ANTREC este prezentă la toate târgurile și bursele de turism internaționale.

Prin programele PHARE s-au realizat studii de marketing pentru oferta agroturistică românească, cu soluții concrete în organizarea și promovarea agroturismului la nivel local (Vatra Dornei, Bran–Moeciu, Arieșeni–Gârda etc.).

Înființarea unor centre de informare și documentare turistică în unele arii de dezvoltare a agroturismului (Suceava, Brașov, Cluj, Maramureș etc.), ca și a unor dispecerate de cazare informatizate (Moeciu), conduce la o promovare eficientă a acestei oferte turistice pe piața turistică internă și externă.

Publicitate își fac și celelalte asociații de turism locale prin pliante sau mici monografii ale satelor respective.

Capitolul IV

SATUL TURISTIC ROMÂNESC – CADRU DE DEZVOLTARE A TURISMULUI RURAL ȘI AGROTURISMULUI

4.1. Definiție. Concepte. Motivații turistice pentru vizitarea spațiului rural și a satelor turistice

Prin valorile sale cultural-istorice, etnografice, naturale și socio-economice satul românesc este o componentă de bază a spațiului rural, iar prin valoarea turistică atestată poate deveni un "produs turistic" de mare originalitate și de marcă pentru turismul românesc. De aceea, pentru a da imaginea reală a spațiului rural românesc cu spiritualitatea sa ancestrală, turismul rural și agroturismul nu pot fi promovate ca oferte turistice decât în contextul "satului turistic" și al "zonei etnografice" căreia se integrează. Satul turistic a fost lansat în România încă în 1973, când, prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, s-au declarat, experimental, "sate turistice" următoarele 13 localități rurale (din 118 localități identificate și selectate): Lerești, Rucăr (jud. Argeș), Fundata, Șirnea (jud. Brașov), Rășinari, Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Vaideeni (Vâlcea), Hălmagiu (Arad), Bogdan Vodă (Maramureș), Vatra Moldoviței (Suceava), Murighiol și Sfântu Gheorghe (Tulcea). Prin acest ordin s-a aprobat cadrul de organizare, funcționare și îndrumare a activității turistice și de promovare în turism a acestor localități, cu alte cuvinte, s-au creat premisele dezvoltării oficiale a turismului rural și agroturismului.

Dar, prin decretul nr. 225/1974, s-a interzis cazarea turiștilor străini în locuințe particulare, astfel că, satele turistice au devenit nefuncționale pentru turismul internațional. Totuși, printr-o derogare a Cancelariei C.C. al P.C.R., au fost incluse în programele cu caracter cultural și folcloric ale O.N.T. Carpați–București satele: Lerești, Rucăr, Sibiel, Murighiol și Crișan, din care au funcționat doar Lerești (pentru Ambasadorii Prieteniei–grupuri de tineri artiști din SUA) și Sibiel (circuit turistic internațional deschis).

Pentru turismul cu turiști români aceste "sate turistice" și alte localități rurale au funcționat sporadic.

În anii '70 O.N.T. Carpați–București a promovat programul turistic Nunta în Carpați în satele Bogdan Vodă (Maramureș), Sibiel (în zona etnofolclorică Mărginimea Sibiului) și Lerești (Muscelele Argeșului).

După anul 1992 Programul Operațiunii Satele Românești (O.V.R.–Operation Villages Roumaines) a promovat proiecte turistice de organizare și dezvoltare în domeniul turismului, în zone pilot, care se suprapun unor entități etnografice cu o certă valoare turistică și anume: Bucovina, Maramureș, Valea Arieșului (Țara Moților), Bran.

Preocuparea pentru găsirea unor noi formule de vacanță, din care să se reflecte cât mai fidel posibil preferințele turiștilor și să satisfacă cerințele unui turism ce tinde să devină un fenomen de masă, s-a bucurat și se bucură de atenția cuvenită din partea organizațiilor de turism din țară și de peste hotare. Faptul este explicabil, deoarece turismul modern caută mereu altceva, alt aer, locuri noi, necunoscute, o ambianță umană diferită de cea proprie locului de proveniență, dar și cu un alt cadru edilitar–gospodăresc, toate acestea fiind menite să răspundă aspirațiilor sale spre o deplină fructificare și trăire a timpului liber de care dispune.

Alături de vacanțele combinate – mare–munte, munte–mare, tratament balnear–excursii etc.–, în ultimul timp s-au impus, ca formule de concediu, satele de vacanță, dar mai ales "satele turistice" cu sejur la fermele agroturistice, atât ca necesitate, cât și ca "modă turistică".

O definiție acceptată și în alte țări conturează satele turistice drept așezări rurale bine constituite, păstrătoare de valori și tradiții etnofolclorice și cu un bogat trecut istoric, care, în afara funcțiilor politico–administrative, sociale, economice și culturale proprii, îndeplinesc, sezonier sau în tot cursul anului și pe aceea de găzduire și asigurare a hranei pentru turiștii care își petrec un sejur cu durată nedefinită sau le vizitează în cadrul unor programe de turism itinerant, cu sau fără servirea mesei (V. Glăvan, colab., ICT, 1980).

Între condițiile minime ce trebuie să le îndeplinească o localitate pentru a deveni sat turistic amintim:

amplasare într-un cadru natural atrăgător sub aspect peisagistic, fără surse de poluare;

accesibilitate ușoară pe căi rutiere, feroviare, fluviale sau aeriene;

infrastructură generală (alimentare cu apă, curent electric, încălzire, canalizare, căi de comunicație);

prezența unor tradiții și valori etnofolclorice reprezentative (arhitectură populară, meșteșuguri și artizanat, folclor și port popular, muzeu etnografic, sărbători folclorice, tradiții și obiceiuri populare etc.);

existența unor resurse turistice bogate și posibil a fi valorificate prin desfășurarea unor activități de vacanță cât mai variate: odihnă, plimbări în aer liber, cură de aer, soare și ape minerale, înot și sporturi nautice, excursii ușoare, ascensiuni montane, alpinism și speoturism, activități culturale sau participarea la acțiuni culturale ce se desfășoară în sat, integrare în activitățile economice tradiționale etc.;

existența unor gospodării cu un nivel de confort, asigurat cu mijloace locale, simple sau mai complexe (instalații sanitare și baie, apă curentă) și care să corespundă normelor de clasificare existente.

Alături de acestea, la sporirea valorii unui sat turistic mai pot contribui și următoarele:

existența unei tradiții în ce privește activitatea turistică;

aportul unor eventuale resurse balneoclimatice (ape minerale și termale, nămoluri și gaze terapeutice, lacuri sărate, plajă maritimă etc.);

existența unor valoroase vestigii arheologice, monumente istorice, de artă și arhitectură;

prezența unor dotări sanitare, social-culturale, sportive, comerciale etc.;

dotările tehnico–edilitare adecvate (drumuri, alei, canalizare).

Dezvoltarea impetuoasă a turismului contemporan, care a dus la edificarea unor adevărate "cetăți turistice" în regiuni pline de pitoresc și inedit ale lumii, a scos la iveală, mai ales în ultima perioadă, un aspect deosebit de interesant, în exploatarea căruia, converg mai multe discipline. Este vorba de cerința crescândă pentru turismul în regiuni rurale, de reorientarea unor aspirații, gusturi, trebuințe spre folclor, tradiție și mod de viață rural, puritate a naturii etc. În aceste condiții se poate vorbi și de un comportament turistic specific care, la rândul său, implică un set de motivații adecvate.

O analiză mai profundă, făcută din punct de vedere psihosociologic, pune în evidență ansamblul de impulsuri, mobiluri, imbolduri, care se constituie într-un proces psihic determinant pentru acțiunea umană. Motivația fiind o adevărată forță dinamică în complexul bio–psiho–social.

Observațiile repetate și experiența care s-a acumulat în aprecierea calitativă a fenomenelor psiho-sociale legate de turism, se cristalizează într-o concepție generală asupra motivației legate în cazul de față, de turismul în zone rurale.

Trebuie să evidențiem, de la început, că trebuința umană se poate transforma într-un motiv numai în situația în care a fost conștientizată și integrată unei imagini, care ocupă un loc bine definit pe scara de valori a individului.

Pornind de la caracteristicile mediului citadin alăturate obligațiilor și convențiilor sociale specifice, se pot depista o serie de trebuințe, pe care orășeanul, cetățeanul angrenat în ambientul urban, le emite din ce în ce mai constant și tinde să le transforme în acțiune.

Între aceste trebuințe și motivații turistice legate de spațiul rural amintim următoarele (V. Glăvan, colab., ICT, 1980):

Reîntoarcerea la natura modificată, motivație valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex, socio-profesionale, statut social, este rezultatul necesității de conservare, sănătate, confort fizic și spiritual. Ea demonstrează că omul modern nu se poate rupe de cadrul originar de viață, iar contactul lui cu mediul rustic are ecouri largi în mecanismul echilibrului funcțional.

Cunoașterea și adeziunea temporară la grupurile de apartenență specifice zonelor rurale, dintre care se desprind: familia de tip patriarhal, comunitatea locală, grupul de muncă, grupul folcloric. Turistul care vine în contact cu aceste grupuri primare își satisface trebuințele sociale fundamentale, a căror realizare este adesea obstrucționată în mediul citadin. Anonimatul și uniformitatea, caracteristice grupurilor mari, ca și stările tensionale ce se manifestă deseori în ambianța urbană se atenuează considerabil în cadrul climatului rustic, în care turistul își recapătă condiția de membru al comunității, reputația, prestigiul, considerația celorlalți, precum și posibilitatea de a participa la acțiuni comune creatoare.

Cunoașterea, înțelegerea, inventarea și elaborarea sunt, de asemenea, motivații care se pot realiza cu succes în ambianța satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare, transformă vacanțele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi și numeroase cunoștințe și de dobândire a unor deprinderi ce dau turiștilor satisfacții personale și sentimentul unității. În același timp, prin inițierea în meșteșuguri și ocupații tradiționale locale turiștii își pot manifesta din plin aptitudinile creative personale, ieșind din monotonia și rutina activităților cotidiene.

Motivații estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, naturalețe îndeamnă pe majoritatea turiștilor care iau contact cu satele respective și vecinătățile lor să se considere privilegiați pentru posibilitatea de a vizita locuri atractive prin pitorescul și farmecul lor.

Totodată, curiozitatea ce decurge din informații asupra ospitalității populare, obiceiurilor gastronomice, artizanatului și ritualurilor sătești, determină largi categorii de turiști să cunoască la fața locului și să păstreze amintiri durabile din vacanțele inedite.

Odihna, cura de aer și de fructe, consumul de alimente proaspete și ecologice, terapia ocupațională, de care doresc să beneficieze cei ce își îngrijesc sănătatea în vacanță, se întrunesc armonios în raza așezărilor rurale, concurând adesea prin particularitățile lor cu regimul de cură oferit de stațiunile balneare.

Nu pot să lipsească din sfera motivațiilor nici sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile, care capătă o notă autentică, lăsând loc suficient inițiativei, imaginației și înclinațiilor individuale.

Desigur, resursele subiectivității indivizilor depășesc, de regulă, orice cadru formal de enumerare și clasificare. Este cu atât mai indicat să se dea curs, în mod concret, acțiunilor ce mijlocesc și favorizează desfășurarea unui lanț complex de motivații, care odată cunoscute, pot stimula dezvoltarea turismului în forme pe cât de originale, pe atât de competitive și rentabile.

Întrucât satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă amprenta originalului, ineditului și surprizei, el constituie, în momentul de față, una din cele mai bogate surse de satisfacere a trebuințelor, deci și a motivației.

Principala caracteristică cu care se impune acest produs turistic în fața consumatorilor este cadrul de compensare, fizică și spirituală a deficiențelor ce însoțesc, în majoritatea situațiilor, viața din colectivitățile urbane.

Turistul care aspiră la o "vacanță ideală", ale cărei efecte pozitive să dureze cât mai mult, în timp, găsește în universul satului turistic românesc, paleativele care atenuează impactul cu mediul urban, cu elementele de stress ale vieții citadine și totodată îi măresc considerabil șansele de adaptare la condițiile traiului modern.

Față de cele arătate mai sus, considerăm că satele prezintă calități deosebite, care coincid și generează noi perspective pentru valorificarea bogatelor resurse pe care le înfățișează în prezent peisajul rural românesc.

4.2. Satul turistic în câteva țări europene

Cerințele mereu sporite de asigurare a unor forme cât mai diversificate de petrecere a timpului liber, aduc frecvent în atenția organizatorilor de vacanțe, noțiunea de "sat turistic".

Consecință a dezvoltării industriei și a creșterii populației urbane, turismul în spațiul rural a devenit o realitate a zilelor noastre, cu perspective de extindere în anii următori.

Atât în practica turistică internațională, cât și în literatura de specialitate și de alte profiluri, se constată că populația orașelor se îndreaptă pentru recreere, tot mai mult, spre mediul rural.

În același timp, se remarcă faptul că formele de turism, organizate în mari centre aglomerate, cu programe fixe, rigide și monotone, cu deplasări dintr-un mediu aglomerat în altul, adeseori mai aglomerat și mai trepidant, nu mai satisfac, la nivelul aspirațiilor, motivațiile și opțiunile turistice ale unei însemnate părți din rândul populației urbane. Ca urmare, căutarea mediului rural, pentru odihnă și recreere, este o tendință generală în practica mondială a turismului.

Venind în întâmpinarea generală a acestei tendințe, numeroase organizații de turism, lucrative sau obștești, din diverse țări europene se preocupă, de mai mulți ani de organizarea și instituționalizarea turismului în spațiul rural. Astfel, în țările cu un grad superior de urbanizare și industrializare a apărut necesitatea de a recrea sau crea ambientul rustic–rural, sub multiple forme: sate de vacanță, vacanțe la ferme, sate–club, sate pentru tineret, stațiuni rurale de odihnă, precum și satul turistic, care, în ultimii ani, deține un loc prioritar.

Primele sate turistice au apărut în Franța, încă din anul 1954, fiind considerate forma cea mai originală de turism din a doua jumătate a secolului XX. Apariția lor corespunde cerinței, tot mai stringente în zilele noastre, de a crea un confort corespunzător într-un cadru natural cât mai nealterat.

Satele turistice sunt solicitate tot mai mult de diverse categorii de turiști și în primul rând de categoria de turiști cu copii și de tineret care vor să-și petreacă vacanța sau concediul într-o zonă liniștită și la prețuri abordabile.

Tipurile și caracteristicile unor asemenea așezări diferă de la o țară la alta, în funcție de condițiile geografice și sociale, de tradiții și preferințe, de valențele istorico–culturale etc. personalul este redus la minimum, satele turistice fiind dotate și echipate corespunzător. De regulă, cazarea familiilor este soluționată în așa fel încât ele să se poată întreține singure (menajul, aprovizionarea, prepararea mâncărurilor etc.) sau, în pensiune completă, demipensiune ori numai micul dejun.

În literatura de specialitate se scot în evidență, tot mai pregnant, avantajele acestei noi forme de turism care constau, îndeosebi, în:

valorificarea prin intermediul turismului a bogatului potențial rural;

economisirea de investiții pentru crearea de capacități de cazare, alimentație publică, agrement;

reducerea la minimum a personalului de servire;

descongestionarea zonelor turistice supraaglomerate;

îmbunătățirea nivelului de trai prin utilizarea și dotarea acestor spații ca bază materială turistică;

stabilirea populației rurale prin crearea de ocupații în sfera serviciilor turistice;

surse suplimentare de venituri pentru populația rurală.

În vederea rentabilizării satelor turistice se folosesc diverse metode. Așa, de pildă, în perioada de extrasezon se organizează reuniuni, sesiuni, conferințe, seminarii, sejururi pentru pensionari, diverse acțiuni la sfârșit de săptămână.

Pentru buna desfășurare a activității, în satul turistic există un comitet local compus din reprezentanții tuturor forurilor interesate în dezvoltarea turistică a zonei: primăria, reprezentanți ai organelor locale, personalități interesate în activitatea satului turistic. Acest comitet se întrunește cu regularitate și rezolvă problemele care se ivesc în legătură cu: organizarea turismului, cazarea, asigurarea produselor agroalimentare (aprovizionare), calitatea serviciilor etc. Comitetul are capacitatea să ia toate măsurile în direcția eliminării lipsurilor, greutăților, neajunsurilor și organizării în cele mai bune condiții ale activității turistice, în general și a prestațiilor, în special.

În continuare, ne vom rezuma la câteva informații generale, menite să contribuie la înțelegerea unor aspecte, privind organizarea și funcționarea satului turistic în Austria, Polonia și Bulgaria.

4.2.1. Austria

În legătură cu turismul, în Austria au apărut, încă din anii '80 ai secolului trecut, două noțiuni: "Satul turistic de recreație" și "Stațiune de odihnă". Prin acestea s-au creat tipuri noi în cuprinsul localităților turistice, mărindu-se simțitor mișcarea turistică în țara respectivă. Preocuparea de frunte a fost aceea că locurile de odihnă să corespundă nevoii, mereu crescânde, de liniște a oamenilor ce locuiesc în orașe și centre industriale. Localitățile care îndeplinesc cel mai bine condițiile cerute, trebuie ajutate în dezvoltarea lor pentru primirea vizitatorilor. Concomitent au fost luate măsuri de stimulare a acestor localități rurale tinere și neexperimentate, sprijinindu-le să evite, pe cât posibil, eventualele greșeli în dezvoltare.

Prin "sate turistice de recreație" se au în vedere așezări sătești, cu caracter predominant țărănesc, în care turistul poate să-și petreacă concediul în izolare și liniște și în același timp să cunoască obiceiurile și bogăția de folclor a zonei.

Pentru ca o localitate să fie recunoscută ca "sat turistic de recreație" ea trebuie să îndeplinească în Austria următoarele condiții:

izolarea așezării, de exemplu, în văi, în regiuni împădurite sau muntoase, deluroase sau lângă o apă, amplasând-o la o distanță corespunzătoare de căile de comunicație mai frecventate, ca de exemplu, șosele principale, căi ferate, trasee aeriene sau piste de aterizare etc.;

așezarea să corespundă, prin numărul și structura populației, caracterului unui sat. Ea ar putea fi chiar numai o porțiune izolată, aparținătoare unei localități;

arhitectura trebuie să se integreze în stilul satului. Satul nu trebuie să fie o aglomerare de blocuri noi; orice fel de întreprindere industrială va fi amplasată la periferia localității. Se recomandă ca noile construcții să nu depășească 2 nivele;

pentru cazarea vizitatorilor sunt de preferat unități modeste, unde tarifele nu le vor depăși pe cele medii;

în amenajarea restaurantelor din zonă se va pune accentul pe caracterul țărănesc în ceea ce privește aspectul exterior și mobilarea încăperilor; vor fi servite de preferință mâncăruri cu specific și denumiri locale. Personalul de serviciu va purta costumul național local. Pentru a corespunde nevoii de odihnă a vizitatorilor în concediu, se exclud complet zgomotele și agitația produse de localuri de petrecere, localuri de noapte, săli de dans, orchestre de jazz și orice zgomot mecanic. Instalarea de automate muzicale este interzisă, iar la cele existente se vor reduce timpul și intensitatea de folosire;

totala lipsă de zgomot în satele turistice de recreație este una din condițiile sine qua non a acestui gen de localități. Se va reduce zgomotul produs de circulație, de petreceri și de orice fel de manifestări care ar putea tulbura liniștea oaspeților. Aprovizionarea localităților prin mijloace motorizate se va limita la anumite zile și ore. Pentru eliminarea cauzelor care provoacă orice zgomot, s-au emis "Directive pentru combaterea zgomotului în satele de recreație și stațiunile de odihnă";

păstrarea datinilor, a portului popular, prezentarea de obiecte de artă populară, manifestări sportive locale cad în sarcina organizațiilor locale. Acolo unde asemenea organizații nu există, ele se vor crea și vor fi sprijinite în desfășurarea activităților respective;

aceste tipuri de localități vor încuraja concediile familiale, creând posibilități de cazare pentru familiile cu copii, inclusiv spații de joacă pentru copii;

asigurarea îngrijirii localității. În acest scop se iau măsuri corespunzătoare pentru înfrumusețarea străzilor și a piețelor, cu sprijinul organizațiilor locale. Se pune accentul pe bazine de înot, marcarea aleilor și potecilor pentru drumeție, pajiști pentru joacă, odihnă și plajă. În împrejurimile satului se vor amenaja zone de odihnă cu bănci. Populația este stimulată să-și întrețină îngrijit casele, curțile și grădinile și să asigure aspectul general estetic prin decorarea cu flori a ferestrelor și balcoanelor.

În Austria "stațiunile de odihnă" sunt localități organizate pentru vizitatori, care din punct de vedere al aspectului, al poziției, structurii și regulilor pentru păstrarea liniștii etc., corespund caracteristicilor unui sat turistic de recreație, dar care, prin numărul vizitatorilor, echipamentelor (agrement, sporturi de iarnă, structuri de cazare etc.) și, în parte, și prin prețuri, îl depășesc. Ele reprezintă o treaptă superioară în categoria acestor tipuri noi de localități turistice.

Recunoașterea unei localități ca "sat turistic de recreație" sau "stațiune de odihnă" se acordă în Austria pe bază de lege, de către Uniunea Comunală (Gemeindebund) la cererea localității respective. Această cerere se va înainta numai în urma deciziei președintelui autorității locale, de a deveni sat turistic de recreație. Decizia include totodată obligația autorității locale de a asigura păstrarea caracterului acestui tip de localitate. La cerere se anexează și un formular foarte detaliat, ce se completează de către autoritățile locale.

La examinarea acestor cereri se aplică criterii severe. Examinarea localității respective se face, de regulă, prin vizitarea la fața locului și consultarea cu organele locale privind interesul turistic al localității. Aprobarea obținută (fie ca sat turistic de recreație, fie ca stațiune de odihnă) poate desigur să fie retrasă localităților care nu mai corespund condițiilor cerute.

Pentru a înlesni finanțarea dotării unităților de cazare, se pot folosi anumite credite ale Ministerului de Comerț și Reconstrucție. De asemenea, Ministerul de Agricultură și Silvicultură sprijină construirea de camere pentru străini la fermele țărănești. Se poate face apel și la alte măsuri de încurajare și sprijin din partea forurilor de resort.

În Austria un număr tot mai mare de "stațiuni de odihnă" (Erholungsdorfer) oferă sejururi numai pentru familii. În majoritatea cazurilor este vorba de sate situate într-o regiune pitorească în care există o creșă sau un cămin, terenuri de jocuri special amenajate pentru copii, educatoare calificate pentru grădinițe. În aceste sate, atât părinții cât și copiii, își pot petrece vacanța împreună, în condiții optime. Numai în regiunea Salzburg, există 26 asemenea sate pentru familii. La Reith, Brixlegg, Kitzbuhel, Bagdastein, Seefeld, camerele sunt dotate cu paturi pentru copii. Dar și localități mai puțin cunoscute ca Altenmarkt, Kosen, Schladming etc., au fost profilate pentru acest gen de vacanță familială.

4.2.2. Polonia

În Polonia există circa 3000 sate turistice din care 200 au o activitate deosebită. Dezvoltarea într-o asemenea proporție a acestei forme complementare de cazare se datorează și faptului că baza materială tradițională nu a putut satisface solicitările tot mai numeroase ale turiștilor.

Prin promovarea satelor turistice respective în Polonia se realizează asigurarea condițiilor necesare pentru ca un număr cât mai mare de turiști interni și străini să-și poată petrece vacanța în condiții avantajoase, contribuind, totodată, la descongestionarea centrelor turistice supraaglomerate și la completarea capacității de cazare.

Procedura de omologare și valorificare a satelor turistice în Polonia este în linii mari, următoarea:

satele turistice sunt create din inițiativă locală, ele trebuind să îndeplinească unele criterii minime (cadru natural, climat, căi de acces, cazare corespunzătoare, posibilități de aprovizionare și servire a mesei, posibilități de agrement și condiții sanitare bune);

pentru a fi incluse în categoria satelor turistice, la începutul anului, Comitetul de Inițiativă locală înaintează autorităților în drept cereri de înregistrare a satelor noi. În urma acestora, un corp de inspectori se deplasează în localitățile rurale respective pentru stabilirea încadrării și în baza constatărilor făcute pe teren, satele sunt declarate ca sate turistice și înregistrate ca atare;

satele turistice funcționează pe baza unui act normativ emis de autoritatea centrală de turism, iar coordonarea, inclusiv propaganda și publicitatea, aparțin unui organ specializat, cu ramificații regionale;

pe plan local există Comitete de Inițiativă alcătuite din reprezentanți ai administrației, ai corpului didactic, ai organelor sanitare și ai locuitorilor satului. De regulă, de activitatea turistică din sat răspunde un salariat cu problemele turismului. Pe lângă acestea mai sunt și alte organizații cu caracter obștesc, care sprijină activitatea din satele turistice (Asociația Tinerilor Țărani);

sejurul în satele turistice se poate asigura fie prin relații directe între turiști și gazde, fie prin intermediul birourilor de turism, unde se află evidența locuințelor respective. În scopul încurajării acestei forme de turism, birourile de turism nu percep comisioane pentru operațiunile de repartizare a turiștilor și nici pentru informațiile acordate;

pentru punerea în evidență a satelor turistice există o emblemă convențională care apare pe tăblițe indicatoare la intrarea în sat, cât și la gospodăriile celor care închiriază camere;

popularizarea satelor turistice se face prin presă, reviste, radio, televiziune și prin publicarea anuală a unei broșuri cu informații;

pentru stimularea activității turistice se organizează concursuri între sate pentru obținerea titlului de sat model, pentru cele mai bune preparate culinare și asigurarea în general a celor mai bune servicii.

4.2.3. Bulgaria

Și în Bulgaria a existat preocuparea de a transforma unele localități rurale în centre "unicate" destinate în special pentru turismul internațional.

Tendința de petrecere a vacanței în așa-numitele "sate unicate" crește continuu pe piața internațională turistică. Clienții acestora sunt cu prioritate turiști din păturile cu posibilități materiale și reprezentanți ai intelectualității. Oferta turistică în aceste sate "unicate" este subordonată ideii de a se forma o înfățișare specifică rusticului din Bulgaria, prin sublinierea puternică a unor elemente etnografice (port, obiceiuri, datini etc.). Concepția arhitectural–constructivă a fost îndreptată spre atingerea unei armonii în construcția nouă, cea veche și mediul natural, care într-o serie de localități a fost în mod brutal și ireparabil încălcat de clădiri uniforme cu multe etaje și străzi întortocheate, supraaglomerate.

Înfățișarea vechii localități, combinată cu resursele natural-climatice, cu monumente cultural-istorice, din diferite epoci, creează noi valențe, de exemplu, pentru satul Sozop, ca localitatea să se afirme ca "centru–unicat" pentru un turism internațional de mare eficiență. Transformarea accelerată a orașului Sozop în centru "unicat" al turismului bulgar s-a realizat prin rezolvarea unor probleme ca: îmbunătățirea și creșterea condițiilor de cazare, alimentație, agrement, folosirea maximă a fondului particular de locuințe prin prelungirea perioadei de exploatare și optimizare a spațiilor de cazare.

De importanță primordială în vederea îndeplinirii cu succes a acestor idei este coordonarea eficientă între instituțiile care iau parte la valorificarea Sozop-ului ca centru "unicat".

Păstrând atmosfera dimensiunilor mici, arhaice, cu suprafețe intime, așezarea a reușit să-și păstreze individualitatea, fapt deosebit de important pentru un centru turistic "unicat". S-au înființat și mici ateliere pentru vechi meserii, în care turistul va avea acces direct și contact cu procesul de fabricație, cu renașterea unei vechi tradiții, tipice pentru așezarea respectivă. S-a asigurat organizarea unei permanente expoziții–bazar care permite turiștilor să-și procure unicate de artă și suveniruri.

4.3. Metodologia de cercetare a așezărilor cu potențial rural special – "sate turistice"

Stabilirea criteriilor enunțate în subcapitolul precedent se poate realiza numai în baza unei analize complexe și pluridisciplinare a întregului potențial natural, economic și cultural-istoric (cu accent asupra potențialului etnofolcloric), dar și a altor elemente care conturează sau completează resursele așezărilor rurale sau mijlocesc valorificarea acestora.

În acest sens această analiză trebuie să cuprindă următoarele elemente:

4.3.1. Cadrul natural

Unitatea de relief – deal, munte, depresiune, vale, altitudine, forme de relief specifice și interesante (peșteri, stânci cu forme bizare, chei, structuri și fenomene geologice);

Oglinzi de ape – râuri, lacuri, mare;

Ape minerale – carbogazoase, sulfuroase, clorosodice etc., atermale și termale, sonde, izvoare naturale, puțuri;

Nămol terapeutic – sapropelic, mineral, de turbă;

Gaze terapeutice – CO2, solfatare, amenajări mofetice;

Clima – temperatură, precipitații, strat de zăpadă (grosime medie, durată de zile); domenii schiabile; alte fenomene;

Vegetația – pădure–esențe, pajiști, rezervații, monumente ale naturii;

Fauna – specii cinegetice și piscicole; specii de interes științific;

Rezervații naturale – tip și regim de ocrotire.

4.3.2. Poziția și accesibilitatea

Apartenența administrativă – sat, comună, județ, poziția față de centrele administrative.

Poziția față de: drumurile europene, naționale, județene, aeroport, căi ferate, drumuri forestiere.

Poziția față de: zona etnografică, obiectivele turistice importante, stațiuni turistice, cabane, orașe etc.

Căile de comunicație de acces și în interiorul satului.

Starea drumurilor: modernizate, îmbrăcăminte asfaltică, împietruite etc.

4.3.3. Cadrul economic

Funcțiile economice:

agricolă (inclusiv zootehnie), livezi, vie;

forestieră;

industria locală;

turistică etc.

Ponderea funcțiilor economice în activitatea locală și în veniturile locuitorilor;

Resurse ale subsolului – roci de construcție, cărbune, sare etc.;

Dotări tehnico-edilitare – alimentare cu energie electrică și apă, tipul de încălzire, canalizare, tipul de armătură stradală, parcuri, peluze cu flori, stații mașină și tren;

Dotări comerciale – magazine pe tipuri;

Dotări turistice – cazare (tipuri, capacități și confort), balneare (sanatorii, pavilioane, baze de tratament), alimentație (restaurant, bufet, pensiune turistică, capacități și confort, proprietate);

Dotări sanitare – dispensare, spitale, policlinici etc.;

Dotări sportive și pentru agrement – terenuri de sport, ștranduri, popicării, pârtii de schi, piste de cicloturism, alte forme de divertisment;

Servicii pentru populație –frizerie, coafură, croitorie, depanare radio-tv., poștă, telefonie, radioficare, releu tv., autoservice, benzinării.

4.3.4. Cadrul social și cultural

Populație – număr locuitori, structură națională și pe vârste, tipul de așezare;

Atracții cultural-istorice:

monumente istorice și de artă laică și religioasă, situri arheologice, ruine de cetăți, castele, conace, muzee;

etnografie–folclor: arhitectură populară, instalații și tehnici populare, port popular, folclor muzical, coregrafic și literar, sărbători folclorice, festivaluri, muzee etnografice;

starea tehnică a monumentelor

Dotări culturale – cămine culturale, cinematografe, case de cultură, biblioteci etc.;

Gospodăriile țărănești – număr de pensiuni turistice și agroturistice, încălzire, alimentare cu apă, canalizare, material de construcție, acoperiș, curte, poziția grajdului, grădină, pomi fructiferi, pajiște; număr camere pentru închiriere – în anexe sau în locuința principală, pensiune sau demipensiune (cerințe de omologare pentru 1, 2, 3, 4, margarete); prezența animalelor mici, de tracțiune, de lapte etc.

4.3.5. Calitatea mediului: surse de poluare și degradare a mediului, nivelul de poluare a aerului, apei, solului.

4.3.6. Legislație

Din prezentările anterioare s-a remarcat importanța "satului turistic" în promovarea turismului rural. Deși încă din 1973 s-a încercat instituționalizarea "satului turistic" și promovarea cazării în gospodăriile țărănești, până în prezent nu există un act normativ care să reglementeze omologarea, organizarea și funcționarea unor așezări rurale ca "sate turistice". Actualele acte normative privesc numai funcționarea pensiunilor turistice și agroturistice, dar ca entități locale rupte de așezarea rurală și zona etnofolclorică circumscrisă acestora.

Această situație face necesară inițierea de către Ministerul Turismului a unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru organizarea, amenajarea și funcționarea "satelor turistice: ca "produse turistice" de marcă pentru turismul românesc.

4.4. Tipologia și clasificarea satelor turistice

4.4.1. Criterii de identificare a așezărilor rurale ca sate turistice

O așezare rurală pentru a avea o funcție turistică trebuie să îndeplinească anumite cerințe, legate în primul rând de valoarea tradițiilor etnofolclorice, dar și de calitatea mediului, de eventualele alte resurse turistice, ca și de accesibilitatea și poziția geografică.

Se impune, astfel, stabilirea unor criterii pentru determinarea potențialului turistic rural și deci identificarea și clasificarea acelor așezări ce pot fi valorificate în circuitul turistic. Se au în vedere următoarele criterii: valoarea etnofolclorică, valoarea turistică, dotarea gospodăriilor țărănești, calitatea ecologică, dotarea tehnico–edilitară și comercială, accesibilitatea și poziția geografică (V. Glăvan, colab., 1980, 1994).

4.4.1.1. Criteriul valorii etnografice și folclorice

Are în vedere tradițiile etnografice și folclorice (meșteșuguri, port popular, specificul așezării, folclorul muzical, coregrafic, literar), ocupațiile tradiționale specifice satului și nemodificate în timp, arhitectura populară (a caselor și așezării, biserici de lemn), manifestările folclorice specifice zonelor etnografice românești și puțin alterate de-a lungul anilor, instituțiile muzeale pavilionare sau în aer liber etc. Toate aceste elemente și fenomene etnofolclorice se constituie în cea mai mare parte în patrimoniu specific, care dă "marca" așezării rurale.

4.4.1.2. Criteriul valorii turistice

Este vorba de acele elemente ale cadrului natural precum aspectele peisagistice, resurse de ape minerale și alte resurse turistice (fond cinegetic, piscicol, domeniu schiabil, strat de zăpadă etc.), dar și ale cadrului socio-economic și cultural-istoric care permit realizarea unei oferte diversificate de programe într-un sejur (programe culturale, sportive, excursii și ascensiuni montane etc.). Volumul, varietatea și valoarea pentru turism a resurselor din localitate, dar și cele din împrejurimile acestora, urmărindu-se izocronele de 15–30 km, în funcție de gradul de mobilitate a turistului, dau aprecierea asupra funcției turistice ale localității.

4.4.1.3. Criteriul existenței și calității gospodăriilor țărănești, ca pensiuni agroturistice și pensiuni turistice

Criteriul se referă la existența unor pensiuni agroturistice sau pensiuni turistice care să ofere cazare și masă în baza unor standarde de confort, dotare și igienă sanitară. Aceste standarde au fost elaborate de Ministerul Turismului în corelație cu cele internaționale. Aici se includ și alte unități de cazare.

4.4.1.4. Criteriul calității ecologice

Are în vedere calitatea mediului din așezarea respectivă și a cadrului natural limitrof (surse de poluare și degradare, conflicte între dezvoltarea așezării și economia acesteia cu turismul și mediul ambiant, dar și între turism–mediu ambiant). Aspectul general al așezării (urbanizare, curățenie, arhitectura specifică, dotarea edilitară) contribuie la sporirea acestei calități ecologice precum și modul de gestionare a conflictelor ivite între economie–turism și mediu sau turism și mediu.

4.4.1.5. Criteriul înzestrării tehnico–edilitare, comerciale și sanitare

Dotarea tehnico–edilitară (alimentare cu apă, energie, canalizare, rețea stradală, unități comerciale, sanitare etc.) constituie un criteriu important în aprecierea oportunității introducerii așezărilor rurale în circuitul turistic. Tot la dotări tehnice trebuie să includem și pe cele sportive sau de agrement, fie structuri turistice de primire existente, unele dintre acestea din urmă nefiind obligatorii. Un loc important îl au și amenajările tehnice ale râurilor, pădurilor și pășunilor din apropiere.

4.4.1.6. Criteriul accesibilității

Accesibilitatea la așezarea rurală, în interiorul ei, dar și la gospodăriile omologate sau la obiectivele turistice joacă un rol important. Este vorba atât de drumuri naționale, magistrale feroviare, aeroporturi, noduri rutiere sau feroviare, cât și de drumuri comunale, alei, trotuare etc.

4.4.1.7. Criteriul poziției geografice

Are un rol important în aprecierea localității rurale, ca destinație turistică, în raport cu principalele centre emitente de turism, zone și obiective turistice de mare valoare, puncte de frontieră, magistrale rutiere și feroviare, și poate conduce la ierarhizări valorice, în acest sens.

Sintetic aceste criterii pentru identificarea și clasificarea satelor turistice se prezintă astfel:

Existența unor gospodării care să asigure cazare și masă (demipensiune sau pensiune completă) corespunzător anumitor standarde, pe care le-a elaborat Ministerul Turismului.

Cadrul natural pitoresc și nepoluat, care să ofere posibilități de recreere.

Tradiții etnografice și folclorice (meșteșugărești, port și folclor muzical, coregrafic și literar).

Ocupații tradiționale specifice locului și nemodificate în timp.

Resurse turistice variate – locale și în împrejurimi – (naturale, cultural–istorice etc.) care să permită realizarea unei oferte diversificate de programe turistice (de odihnă, recreere, tratament balnear, cultură–cunoaștere, sporturi și sporturi de iarnă, unele îndeletniciri specifice mediului rural etc.).

Accesibilitate ușoară și o infrastructură adecvată (apropiere de căi ferate și drumuri naționale, drumuri modernizate sau pavate cu piatră de râu, alimentare cu apă și curent electric, canalizare etc.).

Dotări tehnico–edilitare, comerciale, de comunicații, culturale și sanitare corespunzătoare.

Desigur aceste criterii pot fi definite prin prisma marketingului turistic, ținând seama de oferta și cererea turistică, inclusiv prin viziunea motivațiilor turistice.

Menționăm că aceste criterii sunt utilizabile în identificarea și determinarea așezărilor rurale cu patrimoniu rural specific și spunem noi, cu valoare turistică de "marcă", ceea ce echivalează cu identificarea unui nou "produs turistic" –"satul turistic românesc", care prin organizare și promovare poate conduce la diversificarea ofertei turistice românești pentru piața externă.

4.4.2. Tipuri de sate turistice

Resursele naturale (așezarea geografică, relief, climă, ape, peisaj, floră și faună etc.), cât și cele umane (obiective cultural–istorice, monumente, muzee, ospitalitate, limbă, mentalitate, obiceiuri și datini, etnografie și folclor, artă, cultură etc.) sunt cele ce generează diverse forme de turism. Astfel, cele naturale sunt acelea care pot fi valorificate direct ca factori constitutivi ai produsului turistic. De exemplu, litoralul, cursurile de apă și, în general, orice oglindă de apă sunt folosite pentru promovarea turismului de odihnă, pentru diversificarea gamei de servicii de agrement (sporturi nautice); de asemenea fondul cinegetic și piscicol generează vânătoarea și pescuitul sportiv; pădurile din zonele montane și submontane, frumusețea peisajului, rezervațiile naturale etc. favorizează drumeția, turismul itinerant sau turismul de sejur într-un cadru natural nepoluat.

Pe de altă parte, resursele turistice create de om, care prin existența lor răspund chiar unor motivații ale călătoriilor turistice, pot deveni factori de stimulare a activității turistice (de exemplu, elemente arheologice, monumente istorice, elemente de etnografie și folclor etc. afirmate ca valori spirituale moștenite de generații și generații). Tot aici includem și atracțiile create de omul contemporan, care, la rândul lor, pot contribui la intensificarea interesului pentru alegerea unui sat ca destinație a călătoriilor.

Întreg pământul românesc abundă în valori ale culturii populare, iar ospitalitatea este o trăsătură comportamentală "de marcă" a poporului nostru. Cadrul natural de la Sfântu Gheorghe, Murighiol sau Crișan, în Delta Dunării, până la Șirnea sau Fundata în Culoarul Bran–Rucăr, Botiza și Vadu Izei în Maramureș, ca să ne oprim doar la câteva exemple –completează strălucit comorile de artă, etnografie și folclor ale spațiului rural, punând în lumină frumusețea satului românesc.

Iată de ce considerăm că, din punctul de vedere al resurselor turistice – naturale și cultural-istorice –, satele românești răspund în cel mai înalt grad unor multiple motivații ale turiștilor interni și internaționali, valorificarea lor ca produse turistice impunându-se cu necesitate.

Stabilirea tipurilor de sate turistice în baza criteriilor enunțate mai sus constă în identificarea și relevarea specificului localităților și gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism, în funcție atât de principalele caracteristici geografice, sociale și economice, cât și de alinierea la principalele motivații și opțiuni ale categoriilor de turiști care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării și funcționării satului turistic este cu atât mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate fizică, socială și economică, cu particularități proprii și activități specifice, ce nu trebuie decât de fie identificate și valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.

De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecționare a turiștilor, aceștia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcție de principalele lor motivații și opțiuni turistice.

Aceasta permite o mai bună cunoaștere și funcționare a mecanismului economic cerere–ofertă și, ca urmare, organizarea spațiilor de cazare și a celorlalte servicii, în funcție de principalele caracteristici social–economice ale clientelei turistice. În sfârșit, stabilirea tipurilor de sate turistice permite realizarea unei promovări și publicități concrete și specifice, în funcție de particularitățile fiecărui tip de sat turistic.

Deoarece satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă amprenta originalului, ineditului și surprizei, el constituie, până în prezent, una dintre cele mai bogate surse de satisfacere a trebuințelor, deci și a motivației turistice. Principala caracteristică cu care se impune acest produs turistic în fața consumatorilor este cadrul de compensare, fizică și spirituală, a deficiențelor din colectivitățile urbane.

Din punct vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o chestiune de natură opțională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului satului turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta, este necesar ca, alături de dorința și intenția organizatorilor, satul turistic să întrunească un cuantum de condiții naturale, cultural-istorice și social-economice, obiective care să fie definitorii și caracteristice pentru fiecare tip de sat turistic. Întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice sunt numeroase și variate de la o zonă geografică/etnografică la alta, ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale a satelor turistice, care se regăsește și în unele țări europene cu tradiție în turismul rural (V. Glăvan, 1980, 1994).

4.4.2.1. Sate turistice etnografico–folclorice

În această categorie se pot încadra satele în care portul tradițional, arhitectura, mobilarea și decorarea interioarelor, în stil rustic, muzica și coregrafia populară predomină și se impun ca însușiri esențiale ale satului respectiv. În aceste sate pot fi oferite turiștilor servicii de cazare și masă în condiții autentice (mobilier, decor și echipament de pat în stil popular; meniuri tradiționale, servite în veselă și cu tacâmuri specifice – farfurii și străchini de ceramică, linguri de lemn etc.) ceea ce nu exclude, desigur, posibilitatea utilizării, la cerere și a tacâmurilor moderne.

În aceste sate din care fac parte Bogdan Vodă (Maramureș), Sibiel (Sibiu), Vama (Suceava), Vaideeni (Vâlcea) etc. se pot organiza expoziții artizanale permanente (cu vânzare), iar pentru turiștii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, se pot amenaja una sau mai multe gospodării, ca muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate pot fi identificați și stimulați rapsozi populari (vocali și instrumentali), permanentizate horele duminicale și la sărbători, târgurile, alte obiceiuri și tradiții locale, la care să participe efectiv și turiștii.

Este de știut, însă, că păstrarea și perpetuarea folclorului și, îndeosebi, a etnografiei (portul popular, tehnicile de lucru, arhitectura, mobilarea și decorarea interioarelor etc.), în formele lor originale și tradiționale, se află într-un declin, devenind puncte tot mai izolate pe harta etno-folclorică a țării. Formele și conținutul modului de viață citadin au pătruns și continuă să pătrundă impetuos și ireversibil și în mediul rural.

Abordând viitorul unor localități rurale din perspectivă turistică și adaptându-le acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate și trebuie să fie conservat și perpetuat (în forme adecvate). În caz contrar, interesul actual al turiștilor pentru satul românesc, pentru mediul rustic, în general va scade treptat. Cu mai multă receptivitate și cu puțin interes din partea organelor administrative și de specialitate, se poate perpetua, chiar și în condițiile civilizației contemporane, specificul etnografic și spiritual al unor sate românești.

Acest deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult, cu cât numeroși săteni din unele localități manifestă vădit interes pentru menținerea stilului lor tradițional de viață, aceste localități având șanse să devină baze turistice permanente, de popularitate internațională, deosebit de rentabile.

4.4.2.2. Sate turistice de creație artistică și artizanală

Este cunoscut interesul numeroșilor turiști pentru creația artistică și artizanală, ca și dorința lor pentru achiziționarea unor astfel de creații direct de la sursă, de la producătorul însuși. Până în prezent, în aceste localități se practică doar turismul de circulație. Aceste sate oferă, însă, posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia în ateliere special amenajate și sub îndrumarea unor artiști și meșteri populari renumiți, turiștii s-ar putea iniția în artă și tehnici arhaice populare ca: pictura icoanelor pe sticlă, pictura naivă, sculptură în lemn și piatră, țesătorie populară, confecții și cusături populare, ceramică, muzică și dansuri populare etc. Aceste sate dețin, de regulă, ateliere artizanale sau au creatori populari renumiți: Tismana (Gorj), Marga (Caraș Severin), Marginea (Suceava), Vadu Izei și Dragomirești (Maramureș). Se pot identifica posibilitățile de practicare a unora din aceste activități chiar în cadrul gospodăriilor găzduitoare

Există numeroase sate în care preocuparea de bază a gospodinelor este țesutul la războaie țărănești, cusăturile sau broderiile populare, activități în care pot fi inițiați turiștii amatori. Prin urmare, caracteristica esențială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producția artistică și artizanală, valorificabilă turistic, complex și eficient. De altfel, s-au inițiat mai multe programe pentru susținerea meșteșugurilor și a creatorilor populari, de către diverse fundații și organisme din țară și mai ales din străinătate.

4.4.2.3. Sate turistice climaterice și peisagistice

Caracteristica predominantă a acestor sate, adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de liniște, de plimbări solitare, într-un cadru natural pitoresc), este cadrul natural și poziția geografică izolată de centrele aglomerate și de marile artere de circulație. Satele de deal și munte, cu casele răspândite pe văi și coline, la o oarecare distanță unele față de altele, cu pajiști, fânețe, livezi, satisfac motivația fundamentală a numeroși turiști " reîntoarcerea la natură" ca în localitățile: Fundata și Șirnea (Brașov), Lerești (Argeș), Botiza (Maramureș), Agapia (Neamț).

4.4.2.4. Sate turistice pescărești și de interes vânătoresc

În afara posibilităților de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar/gastronomice pescărești (îndeosebi în Deltă) și vânătorești. De asemenea, populația locală poate organiza în limitele legii, pentru turiști, unele forme de agrement specifice – pescărești și vânătorești ca în Murighiol, Crișan și Sf. Gheorghe (Tulcea), Ciocănești (Suceava), Botiza (Maramureș), Tismana (Gorj).

4.4.2.5. Sate turistice viti-pomicole

În satele în care predomină cultivarea pomilor fructiferi și a viței de vie, activitățile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât și după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor și a preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracție deosebită și, în același timp, o sursă principală de venituri, poate s-o constituie băuturile răcoritoare și reconfortante preparate din fructe sau degustările de vin: Recaș și Giarmata (Timiș), Agapia (Neamț), Lerești (Argeș). Recent promovatul program "Drumul Vinului" este un mod de valorificare a podgoriilor din satele turistice românești.

4.4.2.6. Sate turistice pastorale

În această grupă pot fi incluse, în general, satele de munte, în care preocuparea de bază a localnicilor este creșterea oilor și a vitelor, și care pot să atragă turiștii, prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine și de bovine, iar pentru divertisment, pot fi organizate ospețe ciobănești (cu batal la proțap, berbec haiducesc, balmuș, urdă și jântiță), petreceri specifice și tradiționale oierilor ca la Vaideeni (Vâlcea), Jina, Sibiel și Gura Râului (Sibiu), Huta Certeze (Satu Mare), Prislop (Maramureș).

4.4. 2.7. Sate turistice pentru practicarea sporturilor

Numeroase localități rurale prezintă excelente condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă (satele montane și de deal) și nautice (litoral, Dunărea și Delta Dunării, râurile interioare, lacuri de acumulare), fără amenajări speciale și costisitoare. Acest tip de sat poate să atragă două categorii de turiști, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, inițiați în practicarea sporturilor respective sau turiști mai puțin inițiați, dar dornici să învețe să le practice. Pentru această din urmă categorie pot funcționa instructori sportivi de schi, înot etc., recrutați din rândul populației locale. De asemenea, în aceste sate, pot funcționa puncte de închiriere a echipamentului sportiv. Spre exemplificare, cităm satele: Fundata, Șirnea și Bran (Brașov), Murighiol și Crișan (Tulcea), 2 Mai și Vama Veche (Constanța).

***

Această clasificare nu este nici limitată, nici exhaustivă, putând fi avute în vedere și alte criterii (sate balneare, sate muzeale–ecomuzeu etc.), ceea ce demonstrează diversitatea posibilităților de organizare și funcționare a satului turistic, în general.

Important este de a sesiza caracteristicile naturale și istorico-culturale esențiale, specifice fiecărei localități, de a le evidenția și de a ține seamă de ele în acțiunea de organizare și funcționare a unei localități ca "sat turistic", pentru a evita uniformitatea și monotonia turismului rural.

4. 5. Amenajarea și echiparea satelor turistice

Diversitatea satului românesc ca potențial turistic natural și cultural-istoric, va determina în viitor noi posibilități de dezvoltare a turismului rural. Pentru aceasta trebuie remediate în timp și spațiu, în următorii ani, deficiențele unei politici negative de sistematizare și amenajare a spațiului rural.

Prioritățile vor trebui stabilite în funcție de gradul de dezvoltare economico-socială, de posibilitățile viitoare de dezvoltare a turismului, de gradul de viabilitate a localităților rurale.

În politica de amenajare și dotare a localităților rurale ca "sate turistice", se detașează două tipuri de priorități:

Priorități cu caracter general:

modernizarea și dezvoltarea infrastructurii generale: lucrări hidrotehnice de regularizare a râurilor, stații de epurare și tratare a apelor, platforme ecologice de depozitare a deșeurilor menajere și de alt tip, modernizarea căilor de comunicație etc.;

menținerea și dezvoltarea patrimoniului cultural–istoric și îndeosebi etno-folcloric;

asigurarea dezvoltării microeconomice, inclusiv a agroturismului, revigorarea vieții social–culturale, pentru stabilizarea populației, îndeosebi a tineretului;

dezvoltarea și asigurarea autonomiei primăriilor locale în stabilirea bugetelor locale, a priorităților de utilizare a acestora;

menținerea unui grad cât mai redus de poluare.

Priorități cu caracter special:

exploatarea mai eficientă a resurselor turistice și a terenurilor agricole;

dezvoltarea posibilităților de semiindustrializare și industrializare parțială a produselor agricole (lactate, carne, fructe de pădure, ciuperci etc.) în plan local, cu punerea la dispoziția turiștilor a subproduselor cu caracter ecologic, realizarea de complexe agroindustriale zonale;

punerea în valoare a caselor tradiționale, fără proprietar, cu valoare de monument sau a altor clădiri, prin amenajarea și asigurarea unor servicii turistice de cazare, masă, agrement;

valorificarea prin dotări de agrement a resurselor de ape minerale, oglinzilor de apă, pantelor favorabile sporturilor de iarnă, a arealelor cu fond cinegetic și piscicol, a manifestărilor etnofolclorice și meșteșugurilor tradiționale ș.a.; sunt necesare crearea unor ateliere și centre artizanale, amenajarea accesului și pentru vizitarea a monumentelor istorice și de artă.

Amenajarea și echiparea spațiului rural sunt acțiuni complexe care necesită investiții mari și se referă la: modernizarea și dezvoltarea infrastructurii (căi de comunicație, alimentare cu apă, energie electrică și termică, lucrări de canalizare, stații de epurare, platforme pentru deșeuri, telecomunicații etc.), realizarea unor dotări tehnico-edilitare, dotări sanitare, culturale, comerciale ș.a.

Un loc important în acest demers îl are inventarierea și analiza resurselor turistice naturale și antropice, precum și stabilirea tipologiei satului turistic și a funcției turistice, în raport cu care se stabilește forma de turism ce se poate organiza și promova.

Pe de altă parte, aceste amenajări trebuie să se realizeze în contextul protejării și conservării mediului înconjurător și al valorificării durabile a resurselor turistice locale.

4.6. Promovarea "satelor turistice"

Până în prezent, în România, satele turistice nu au fost decât parțial obiectul unei promovări și publicități turistice pe piețele externe, fiindcă nu au constituit o ofertă turistică prioritară. Excepție au făcut satele turistice Sibiel (jud. Sibiu) și Lerești (jud. Argeș), care au fost promovate în străinătate de către S.C. "ONT Carpați" S.A. atât prin materiale publicitare proprii, cât și prin cataloagele internaționale, primul sat rămânând, în continuare, un produs turistic vandabil.

În prezent, promovarea satelor turistice se realizează, parțial, concomitent cu oferta agroturistică, prin ANTREC sau asociații turistice locale, fără a exista în acest scop, un program concret la nivel național.

Relansarea, în ultimul deceniu, a "satului turistic" românesc ca produs turistic, face ca promovarea și implicit publicitatea pe piața internă și externă să capete noi dimensiuni.

"Satul turistic" redă specificitatea și originalitatea spirituală locală sau dintr-o zonă a țării (etnografică) și de aceea trebuie să fie promovat ca "produs turistic" global. El este compus din mai multe "subproduse turistice" respectiv, pensiunile agroturistice și pensiunile turistice, care particularizează oferta turistică locală (zonală), o diversifică în raport cu profesionalismul, tradiția și ospitalitatea gospodarului (vezi satele turistice Bran, Moeciu – Brașov, Vama, Dorna Candreni – Bucovina, Vadu Izei – Maramureș, Sibiel – Sibiu etc.), care reprezintă specificitatea etnografică zonală și în care se comercializează o serie de gospodării ca pensiuni agroturistice și pensiuni turistice).

De aceea, este corect ca, în cataloage, ANTREC sau alte agenții turistice să includă "satul turistic" și zona etnografică alături de pensiunea agroturistică și nu județul, care, ca entitate administrativă, poate să dispară, dar realitatea etnografică va dăinui mult timp și dă imaginea de marcă.

De asemenea, este necesară semnalizarea valorii turistice a satului printr-o pictogramă "sat turistic" instalată la intrările în sat și la primărie.

Capitolul V

OFERTA TURISTICĂ ȘI AGROTURISTICĂ ÎN SPAȚIUL RURAL

5.1. Caracteristici și structură

Agroturismul este o modalitate de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, cultural, turistic, uman și tehnico-economic.

Oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa spațială și etnografică, organizată și condusă de fermieri, de oamenii satului. Prin creativitatea și profesionalismul fermierului oferta turistică se personalizează, se diferențiază, devenind autentică și specifică (ex. gastronomia, tipul de gospodărie și îndeletnicirile agricole etc.), ca o alternativă la oferta turistică "standard".

Ofertele de turism din mediul rural reprezintă un segment al pieței turistice și de aceea acestea trebuie abordate prin cercetări de marketing la nivelul unității și în ansamblul localității. Dar urmărirea pieței, alcătuirea ofertelor, reclama și comercializarea lor sunt probleme complexe, care necesită crearea de asociații ale fermierilor.

Oferta turistică din spațiul rural este diversă: cazare în diverse tipuri de structuri de primire (pensiuni și pensiuni agroturistice, cabane, hanuri, hoteluri și moteluri rustice, campinguri etc.), alimentație (gastronomie specifică zonei etnofolclorice), produse agroalimentare naturale, fructe de pădure, ciuperci, dotări pentru agrement (terenuri de sport, pârtii de schi, piste pentru cicloturism etc.), programe și dotări culturale, poteci pentru plimbări și drumeție etc.

În această diversitate de oferte/produse turistice rurale, calitatea devine o mare strategie, ce se regăsește în:

profesionalism în prestarea serviciilor;

imaginea de marcă a produselor și serviciilor turistice;

controlul operativ al calității produselor turistice;

garanția pentru consumatorii–turiști;

crearea de produse turistice noi;

organizarea, promovarea și distribuirea ofertei turistice.

Prin acest deziderat, fermierii se pot afirma ca prestatori de servicii turistice autentice și de profesionalismul acestora, responsabilitatea în executarea prestațiilor turistice, capacitatea de antreprenori și de organizatori, depinde calitatea ofertei turistice.

În țările europene cu un turism rural/agroturism dezvoltat se acordă o mare atenție ofertelor turistice și mai ales calității acestora.

Măsurile de asigurare a calității nu conduc la uniformizarea ofertelor, ci garantează competitivitatea în realizarea unui produs care să fie comercializat pe piața turistică.

Clasificarea pensiunilor turistice și a pensiunilor agroturistice din România pe patru respectiv trei categorii de confort exprimă cu tărie acest deziderat (Anexa nr. 1). Criteriile care stau la baza acestei clasificări calitative sunt legate de poziția pensiunii, starea tehnică a acesteia, organizarea, suprafața și dotarea spațiilor, dotarea cu instalații (apă, încălzire, curent electric), echiparea sanitară, dotarea camerelor și a bucătăriei, telefonie, televizor, gospodărie anexă etc.

Alături de aceste criterii obiective, care permit compararea ofertei și conferă transparență clasificării calității acesteia, o importanță mare se acordă și criteriilor subiective legate de personalitatea gospodarului, care se manifestă prin politețea, modul de întâmpinare și primirea turistului, facilitarea transferului de la autobuz/gară/aeroport, ambianța și atmosfera din unitatea de primire etc.

Introducerea nivelurilor de calitate este benefică atât pentru gospodar, cât și pentru turist. Prin categoria de calitate produsul turistic rural/oferta turistică este definit și devine comparabil la nivel național și internațional. Pe de altă parte, turistul este mai bine informat, poate analiza ofertele și calitatea lor, personalitatea pensiunii, tarifele etc.

Calitatea nu depinde doar de produsul cazare –alimentație, ci de întreg ansamblul de factori obiectivi și subiectivi și este definită în termenul "Total Quality Management".

Calitatea pensiunii și oferta agroturistică pe care o comercializează aceasta sunt trecute în cataloage sau pliante, iar grafic, se exprimă prin pictograme cu simboluri și figuri instituționalizate la nivel european (Anexa nr. 2).

5.2. Tipuri de oferte/produse agroturistice

În țările europene, după cum s-a amintit, oferta turistică din spațiul rural cunoaște o mare diversitate, mai ales în ceea ce privește oferta de cazare.

În Franța există mai multe produse turistice originale reprezentate de: ferma de tip han, ferma de sejur, ferma ecvestră, camping în ferma de primire, popasuri (gîtes), sate de vacanță familiare rurale etc.

În Belgia: popasuri rurale, ferme ecvestre, ferme – han etc.

În Marea Britanie: ferme, campinguri, camere de oaspeți etc.

În Germania oferta turistică este, de asemenea, variată, fiind întâlnite produse originale ca: "Vacanță în gospodăria țărănească", care reflectă trăsăturile caracteristice gospodăriei țărănești, cu activități agricole, animale mici și de tracțiune, păsări, produse proprii, specialități regionale, contact personal cu gazda, atmosfera tipică gospodăriei țărănești; "Turism rural" reunește ofertele din mediul rural, care nu sunt legate de gospodăria țărănească: vacanța în gospodării care și-au pierdut funcția de bază, sejururi în case de vacanță, locuințe de vacanță, case particulare; "Hotel rural, pensiune rurală" – oferă servicii de tip hotelier în unități cu caracter familial (mici); "Echitație" – oferă echitație și lecții de călărie, asistență profesionistă, cai dresați, cazare optimă; "Vacanță pentru copii"; "Satul de vacanță" pentru familiști; "Camping" – locuri de campare în gospodăria țărănească și în spațiul rural, în general etc.

Oferta turistică din spațiul rural românesc este destul de diversificată, satisfăcând un registru larg de motivații precum: odihnă și recreere, cunoaștere, cultură, religie etc. într-un decor natural pitoresc și nepoluat și un ambient arhitectural și spiritual specific principalelor zone etnofolclorice.

Pentru agroturism oferta turistică este alcătuită din pensiuni turistice rurale și pensiuni agroturistice, produse turistice care se individualizează după categoria de confort, mediul natural, construit și spiritual, gastronomia locală etc. Fermierul sau prestatorul de servicii turistice din spațiul rural, prin trăsăturile psiho-sociale, cultură și educație, profesionalism și responsabilitate, calitățile gastronomice și produsele agroalimentare (specifice condițiilor pedoclimatice) etc. personalizează produsul turistic creat pentru comercializare în aceeași localitate/zonă.

De aici și diversitatea, autenticitatea și specificitatea produselor agroturistice din spațiul rural (localitate, zonă).

Turismul rural dispune de o ofertă de cazare diversă, utilizând și structurile de primire din mediul rural: hotel, han, motel, cabană, sat de vacanță etc., celelalte componente ale produsului turistic (gastronomie, artizanat, mediul natural, cultural și arhitectural) fiind comune agroturismului din zona respectivă.

5.3. Dezvoltarea ofertei turistice

În dezvoltarea și desfășurarea activității de turism în satele turistice un loc important îl ocupă abordarea acestei activități printr-un sistem de marketing-mix, pornind de la formarea "produsului turistic" pe componente și în ansamblu, până la stabilirea tarifelor, a canalelor de distribuție și a mijloacelor de promovare și publicitate.

Formarea "produsului turistic" implică atât analiza potențialului turistic (natural și cultural-istoric, poziția geografică, forța de muncă, trăsăturile psiho-sociale ale populației etc.), a celui uman și financiar (surse și mijloace de finanțare), cât și a posibilităților de valorificare și constituire într-o ofertă turistică competitivă. Prin studii de conjunctură se aleg piețele cele mai favorabile, căile și mijloacele de promovare și publicitate. Comisia financiară și pentru dezvoltare a Asociației Sătești de Turism Rural va avea tocmai aceste atribuții și va colabora cu specialiști din domeniile implicate.

Trebuie să se țină seama de: valoarea și varietatea resurselor turistice, ocupațiile agropastorale și tradițiile etnofolclorice din zonă; poziția favorabilă față de o arteră rutieră turistică importantă și în apropierea unor centre turistice și stațiuni turistice renumite; apropierea de masivele montane de mare atractivitate și circulație turistică; dezvoltarea socio-economică a satelor care conduce la un nivel de trai confortabil al gospodarilor, cu efecte benefice pentru primirea și găzduirea turiștilor, inclusiv din străinătate; trăsăturile psihostructurale ale populației ce-i conferă un anumit grad de ospitalitate, etică și moralitate; gradul mai înalt de emancipare a locuitorilor din sate (cunoscători de limbi străine), educație și civilizație.

Inventarierea resurselor turistice naturale și socio-economice se continuă cu analiza detaliată privind posibilitățile de valorificare și de construire a produsului turistic. Este vorba de: amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentare cu apă, încălzire, canalizare, epurarea apelor uzate, repararea și modernizarea drumurilor de acces la obiective sau de legătură cu magistralele rutiere); ridicarea gradului de confort al gospodăriilor primitoare de turiști; dotări tehnico–edilitare, comerciale și sanitare; dotări pentru agrement sportiv (pârtii de schi, transport cu cablu, terenuri de sport, poteci turistice, echitație) etc.

Urmează analiza tehnico–economică (studii de oportunitate și fezabilitate) a fiecărui program în parte și soluționarea financiară a propunerilor, avându-se în vedere realizarea în etape și în funcție de eficiența economică a fiecărei investiții. Aici trebuie să se facă apel la specialiști pentru a evalua exact efortul financiar și material, dar și beneficiul estimat.

Realizarea investițiilor, pe programe, se poate face cu forțe proprii, prin credite de la bancă, prin asociere cu societăți comerciale românești sau străine, fie prin sprijin financiar de la anumite fundații din țară sau străinătate sau de către anumiți agenți economici (mai ales dotările de agrement). Studiile de impact al investițiilor asupra mediului înconjurător (ecologic) și comunități locale (impact economic și social) vor face parte integrantă din aceste analize.

5.4. Promovarea și publicitatea ofertei turistice rurale

Turismul rural și agroturismul cunosc o amploare considerabilă în România, fiind o permanență în dezvoltarea socio-economică a spațiului rural. Apar noi pensiuni turistice și pensiuni agroturistice precum și alte spații de cazare familiale sau destinate circuitului turistic, înregistrându-se peste 3000 de astfel de unități de cazare (locații).

În condițiile unei concurențe sporite se impune o promovare mai eficientă a ofertei turistice din mediul rural, paralel cu realizarea unor programe coerente de dezvoltare a turismului rural.

Pentru a putea oferi și comercializa produsele turistice din mediul rural pe piața turistică, ofertele trebuie prezentate conform uzanțelor de pe piață și corespunzător cererii. Deci, ele trebuie definite clar prin sistemul unitar de pictograme din Europa, care reprezintă un instrument eficient pentru codificarea relevantă a ofertelor și produselor agroturistice în Europa și în lume.

Fiecare țară din Europa și din lume are o limbă națională proprie. Pictogramele se constituie într-un limbaj unic și elimină necesitatea taxelor pentru traducere și tipărire. Dificultăți ar putea apărea atunci când unele state folosesc propriile lor pictograme, obținute de la instanțe și susținute financiar de ministere.

Pentru ca turiștii să știe dacă ofertele Echitație, Pescuit sportiv, Tenis se referă la activități în cadrul amenajărilor din unitățile de primire, respectiv din așezările rurale sau din împrejurimi, ar trebui folosite pictograme speciale (semne convenționale rotunde sau pătrate, respectiv, încadrate sau colorate). Pentru ofertele de petrecere a timpului liber în afara unității de primire, trebuie indicată distanța până la obiectiv.

Toate cataloagele realizate în țările europene care au aderat la EUROGÎTES (inclusiv România) prezintă pensiunile turistice și pensiunile (fermele) agroturistice însoțite de pictograme, în care se redau prin semne convenționale, dotările și echipamentele aferente (telefon, fax, loc de joacă pentru copii, animale mici, ponei, terenuri de sport etc.), care personalizează gospodăria respectivă.

În unele țări europene, aceste probleme au fost rezolvate și vom prezenta situația din Germania. Pentru comercializarea produsului turistic "Vacanță în gospodăria țărănească" s-au creat 14 uniuni (asociații) de land sprijinite de Ministerul Agriculturii din fiecare land, reunite într-o uniune federală. Fiecare uniune este autonomă și dispune de un management și marketing proprii, elaborate și dezvoltate în funcție de caracteristicile locale. Se preocupă de alcătuirea ofertelor (structurate pe produse și în funcție de segmentele de populație vizate), comercializarea ofertelor turistice rurale, pregătirea și perfecționarea membrilor asociației, consultanță etc. În 1990 a luat ființă "Grupul de lucru pentru vacanța în gospodăria țărănească și turism rural" din Germania (ANG) ale cărui obiective sunt: elaborarea de strategii vizând promovarea turismului în gospodăria țărănească și a turismului rural, cu scopul de a contribui la dezvoltarea turismului în spațiul rural, la îmbunătățirea economiei locale și a fermierilor și la cunoașterea ofertelor rurale prin presă, radio, televiziune, expoziții, cataloage. ANG colaborează cu Societatea de Marketing în Agricultură din Germania pentru promovarea vânzărilor, prin organizarea în magazinele din orașele mari a unor acțiuni de prezentare a prospectelor și cataloagelor cu produsele turistice amintite. ANG are două comisii (Comisia de Marketing și Comisia pentru Calitate).

Comisia pentru Marketing (CpM) elaborează strategii și activități pentru ANG, pe care le prezintă consiliului de administrație. În prezent, se discută despre posibilități de cooperare cu toate uniunile în vederea participării la târguri și expoziții, îmbunătățirii activităților cu presa și cu publicul, realizării publicității în străinătate, pregătirii acțiunii Ziua ușilor deschise în gospodăria țărănească. La această acțiune citadinii sunt invitați să petreacă două zile în mediul rural.

Comisia pentru Calitate (CpC) elaborează criterii de calitate și un model de categorisire a ofertelor de Turism rural și Turism în gospodăria țărănească, care să fie preluat de uniuni.

De 22 de ani există marca de calitate a Societății Germane pentru Agricultură (SGA), Turism în gospodăria țărănească. Această marcă s-a impus de-a lungul timpului, dar calitatea pe care o exprimă nu mai corespunde cerințelor actuale. SGA acceptă cele patru trepte de calitate și consideră că treapta cea mai înaltă corespunde mărcii de calitate a SGA, care implică însă și criterii de calitate superioare (după Maria Meier Gresshoff, președinte al organizației Komm aufs Land–Vino la Țară, landul Renania de Nord–Westfalia, 1996, Poiana Brașov, România).

Fiecare organizație regională își realizează propria broșură, iar în toamna anului 1981, s-a realizat chiar un pliant național.

De fapt, Germania nu are nici o rețea specială de promovare. În Bavaria, promovarea se realizează prin rețeaua bancară, pliante și cataloage locale.

La nivel de land (ex. Renania de Nord –Westfalia) s-a înființat, în 1981, asociația "Komm aufs Land" ("Vino la Țară") cu aceleași obiective.

Desigur, și în alte țări europene (Franța, Belgia, Ungaria etc.) există asemenea organizații de dezvoltare și promovare a turismului rural, dar și agenții de turism care popularizează și comercializează ofertele turistice rurale. Prezentăm câteva date, în acest sens (Consiliul UE, 1993):

în Franța se utilizează, între altele, și următoarele agenții și mijloace de promovare:

"International Café–Conette": pliante, ghid turistic, publicitate prin poștă, expoziții și saloane;

"Federation Nationale de Gîtes de France": broșuri, pliante, 100 ghiduri departamentale și regionale, filme video, târguri, publicitate TV, presă;

"Cleconfort France": un catalog pe departament;

"Randonnées Pyrenéennes": broșuri, pliante, ghiduri, hărți, saloane specializate, presă;

"Loire Ocean Gîtes et Itinéraires": broșură, ghid, publicitate prin poștă, presă, radio, târguri";

"Agriculture et Tourism": ghid anual, film video, târguri, expoziții, publicitate TV și relații publice;

"Maison de la Randonnée": broșură, pliant, publicitate prin poștă, târguri și expoziții, relații publice, apariții în presă;

Promovarea turismului la cetățeni – în Franța – se realizează prin fiecare organizație–suport, folosind mijloacele tradiționale.

Pentru TCH, comunicațiile verbale, presa și birourile de turism reprezintă cele mai bune mijloace de comunicare. TCH dispune de puține mijloace de informare a publicului, neputându-și face publicitate suficientă.

În schimb, comunicațiile verbale ("bouche a oreille") și numeroasele articole în presă sunt eficiente. Birourile de turism care prezintă în mod sistematic documentația TCH sunt, de asemenea, un excelent mijloc de promovare. De doi ani, TCH editează un fascicol de patru pagini, în format A5, promovând "produse forfetare" (transport și cazare la cetățeni).

În Italia, mijloacele de promovare a activității de cazare la cetățeni sunt cele tradiționale: broșuri, pliante, ghid anual, acesta fiind utilizat de "Agriturist" și "Turismo Verde". De asemenea, organizația "Turismo Verde" își promovează produsele turistice și prin participarea la târguri și expoziții sau prin relații publice.

În Belgia, activitatea de promovare folosește mijloacele tradiționale precum și rețeaua de promovare BELSUS. Alte organizații utilizează și alte mijloace de promovare:

"Gîtes de Wallonie": pliante, ghid, saloane, expoziții, TV, presă;

"Fetourag": un catalog, saloane, expoziție;

"Utra": broșură anuală, pliant, film video, saloane, expoziții, presă.

În Spania, "Agroturism Basc" își promovează activitatea de cazare la cetățeni prin editarea unui pliant și a unui ghid, realizarea unui film video, publicitate poștală pe tot parcursul anului, prin intermediul televiziunii locale și a presei specializate, dar și participând la expoziții specifice.

"Agroturism Balear" utilizează drept mijloace de promovare: broșurile, publicitatea prin poștă, anunțuri și reportaje TV.

Cele două asociații nu au rețele de promovare, în timp ce provincia Catalonia, care are și un ghid, este promovată prin intermediul Ministerului Turismului.

În Marea Britanie, promovarea activității de primire la cetățeni se realizează de către "Farm Holiday Bureau", prin mijloacele tradiționale și anume: pliante, ghid, participarea la saloane și expoziții, inserții în presă, reportaje, interviuri, neavând însă o rețea de promovare.

În Grecia, promovarea activității de primire la cetățeni se realizează prin editarea de broșuri, participarea la târguri, publicitate radio–TV, presă.

În Irlanda, promovarea acestei activități se realizează pe baza mijloacelor tradiționale: broșuri, pliante, ghiduri, filme video, târguri și expoziții, publicitate prin poștă, presă și relații cu presa și anume prin agențiile:

"Irish Farm Holiday Bureau" este conectată la o rețea națională exterioară;

"Ballyhoura Failte Society" își promovează activitatea prin rețeaua națională "National CO for Rural Tourism", iar "Carrib Country Ltd." utilizează în acest scop o rețea internațională de promovare informatizată–"Bord Failte".

În România promovarea și publicitatea ofertei turistice rurale se face la nivel național prin Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), care editează cataloage cu pensiunile turistice și agroturistice, participă la târguri și expoziții interne și internaționale, organizează seminarii, work–shop-uri, schimburi de experiență, asigură legătura cu presa și mass-media, în general. Pe plan local, filialele ANTREC și asociațiile locale/ familiale de turism își promovează oferta proprie prin prospecte, pliante, presa locală etc. De asemenea, Federația Română pentru Dezvoltare Montană (FRDM) are propriul său sistem de promovare și publicitate prin cataloage, pliante, postere etc.

5.5. Arii de dezvoltare a turismului rural/agroturismului în România

Spațiul rural, de la munte și până în Delta Dunării și litoralul Mării Negre, cu excepția unor arii de câmpie, oferă condiții favorabile dezvoltării turismului rural și agroturismului. Totuși, oferta turistică din spațiul rural se concentrează în ariile de munte, de dealuri, deltă și litoral, unde, cadrul natural cu peisaje pitorești și nepoluate, oferă multiple posibilități de loisir iar viața spirituală și moștenirea culturală sunt componente de marcă în "look-ul" așezărilor respective. Spațiile rurale montane, submontane și deluroase oferă, de altfel, pe lângă cadrul natural de mare atractivitate și elemente cultural–istorice și etnofolclorice reprezentative pentru România, precum și o zestre economică și arhitecturală remarcabilă, iar litoralul marin și Delta Dunării se înscriu prin peisaje și valențe turistice inedite.

Moștenirea etnofolclorică cu arhitectura populară, tradițiile și obiceiurile populare, artizanatul, portul și folclorul popular, gastronomia specifică constituie atracțiile turistice cele mai căutate în turismul rural. De aceea, satele turistice și oferta agroturistică se circumscriu, îndeosebi, zonelor etnofolclorice de marcă ale României, care, din fericire, beneficiază și de atracții naturale de mare frumusețe. Desigur că, infrastructura generală, dotările tehnico–edilitare, economice etc. constituie elemente determinante în opțiunea turiștilor pentru un anumit sat turistic.

Oferta turistică rurală este dispersată în 31 de județe, care acoperă, în general, ariile montane și deluroase, dar și de câmpie (jud. Ilfov), de deltă și litoral marin.

În cataloagele ANTREC sunt promovate circa 800 de pensiuni turistice și agroturistice, din peste 3000 de locații înregistrate. Cele mai multe se regăsesc în județe cu tradiții în turismul rural (Brașov peste 140, Cluj –73, Sibiu –68, Alba –63, Maramureș –37, Gorj –36, Suceava –35 etc.).

Urmărind, pe zone etnofolclorice și unități de relief, oferta turistică rurală se concentrează în următoarele areale:

Oaș (Depresiunea Oaș și Munții Oaș): satele Bixad, Călinești etc.;

Maramureș (Depresiunea Maramureș și munții limitrofi: Rodna, Maramureș, Țibleș, Gutâi): Botiza, Vadu Izei, Săpânța, Rozavlea, Ocna Șugatag, Săliștea de Sus etc.

Bucovina (Ocinele Bucovinei, depresiunile Dorna–Câmpulung Moldovenesc): Ciocănești, Dărmănești, Dorna Arini, Iacobeni, Poiana Stampei, Panaci, Neagra Șarului, Vama, Vatra Moldoviței, Mănăstirea Humorului, Putna etc.;

Neamț (dealurile subcarpatice, valea Bistriței): Ceahlău, Durău, Oglinzi, Agapia etc.;

Bârgău –Bistrița (Munții Bârgăului, dealurile Bistrița –Năsăud): Bistrița Bârgăului, Colibița, Lunca Ilvei, Prundu Bârgăului, Susenii Bârgăului, Șanț, Telciu, Tiha Bârgăului etc.;

Harghita (Munții Gurghiu–Harghita, Giurgeu–Hășmașu Mare, depresiunile Gheorgheni–Ciuc, aria deloroasă Praid–Corund, Sovata –Odorhei): Praid, Corund, Harghita Băi, Dănești, Cârța, Sântimbru Băi etc.;

Țara Bârsei (depresiunea Brașov –Covasna și munți limitrofi: Bodoc, Baraolt și Perșani, Ciucului, Întorsurii, Piatra Mare, Postăvaru): Arcuș, Băile Balvanyos, Ilieni, Sânzieni, Zăbala, Șugaș Băi, Turia, Malnaș Băi, Zagon, Perșani, Cristian, Ghimbav etc.;

Bran–Fundata (culoarul Bran, Munții Bucegi și Piatra Craiului): Bran, Bran–Predeluț, Bran–Șimon, Moeciu, Fundata, Peștera etc.;

Țara Făgărașului (depresiunea Făgăraș, Munții Făgăraș): Bucium, Sâmbăta de Jos, Avrig, Cârțișoara, Șercaia etc.;

Mărginimea Sibiului (Depresiunea Sibiului și Munții Cindrel): Sibiel, Rășinari, Gura Râului, Orlat, Poplaca, Jina, Săliște, Cisnădioara, Cristian etc.;

Valea Arieșului–Țara Moților (Munții Bihor –Trascău –Metaliferi): Albac, Arișeni, Gârda de Sus, Întregalde, Rimetea, Scărișoara etc.;

Dealurile Clujului–Munții Vlădeasa–Muntele Mare: Băișoara, Beliș, Bologa, Ciucea, Margău, Gilău, Poieni, Sâncraiu, Valea Drăganului, Vânători etc.;

Vrancea (Depresiunea Vrancea, Munții Vrancei): Câmpeni, Greșu, Vidra, Soveja, Lepșa, Mera, Vulcăneasa, Negrilești, Vizantea;

Teleajen –Prahova (Munții Ciucaș –Baiului, dealurile prahovene): Slon, Drajna, Cerașu, Măneciu, Cheia, Valea Doftanei, Trăisteni etc.;

Rucăr –Muscelele Argeșului (Culoarul Rucăr –Dragoslavele, Munții Piatra Craiului –Iezer –Leaota, Dealurile Argeșului): Brădet, Lerești, Rucăr, Dragoslavele, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Corbeni etc.;

Valea Oltului –Dealurile Vâlcii (Defileul Oltului, Valea Lotrului, Munții Coziei, depresiunile Jiblea –Loviștei, Dealurile Vâlcii): Mălaia, Costești, Vaideeni, Voineasa, Vlădești, Băile Govora, Olănești etc.;

Tismana –Polovragi (Dealurile Gorjului, Munții Parâng –Vâlcan): Polovragi, Baia de Fier, Stănești, Săcelu, Tismana, Runcu, Topești etc.;

Mehedinți (Podișul Mehedinți): Balta, Cireșu, Nadanova, Cloșani;

Vlăsia (Câmpia Vlăsiei): Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Grădiștea, Siliștea Snagovului etc.;

Delta Dunării: Crișan, Sfântu Gheorghe, Uzlina, Murighiol, Mila 23, C. A. Rosetti, Periprava;

Litoralul Mării Negre: Agigea, 2 Mai, Limanu, Vama Veche.

Desigur că, în perspectivă, vor intra în circuitul agroturistic și alte areale, zone etnofolclorice și așezări rurale, pe măsură ce oferta turistică din spațiul rural se va dezvolta.

Capitolul VI

ORGANIZAREA, DEZVOLTAREA ȘI PROMOVAREA TURISMULUI RURAL ȘI AGROTURISMULUI

6.1. Experiența unor țări europene

Organizarea locală a agroturismului nu diferă prea mult de la o țară la alta.

În Germania, pentru promovarea ofertei "Vacanță țărănească", asociațiile locale sunt unite în asociații regionale (supraregionale), care, la rândul lor fac parte dintr-o Uniune (Asociație) de Land (14 Uniuni de Land) ce constituie o Uniune Federală, unde se află și reprezentanți ai ministerelor, sindicatelor, asociații diverse. Uniunile sunt sprijinite de Ministerul Agriculturii din fiecare land, sunt autonome, dispun de un marketing propriu, se preocupă de alcătuirea și comercializarea ofertelor turistice, pregătirea și perfecționarea în domeniu a membrilor organizației. În 1990, a luat ființă "Grupul de Lucru pentru Vacanță în gospodăria țărănească și turismul rural din Germania" (ANG) care are două comisii tehnice: Comisia pentru Marketing și Comisia pentru Calitate (informații de la Dna Maria Meier Gresshoff –Germania, Președinta Uniunii "Komm aufs Land" (Vino la Țară) din landul Renania de Nord Westfalia, Poiana Brașov, iunie 1996).

În landul Bavaria, 4 regiuni grupează 30 de asociații zonale, care se alătură Asociației (Uniunii) de Land și au aceleași atribuții ca mai sus, între care: elaborează strategiile de promovare a ofertei agroturistice, organizează și fac reclamă fermelor agroturistice etc. (prof. Uwe Schulte, Munchen, mai, 1997, Mangalia)

În Tirol (Austria) există o organizare suplă și descentralizată la nivel local și regional.

În toate comunele există "Sindicatul de Inițiativă" (FVV) – organism cu personalitate publică din care fac parte fermierii , hotelierii și toți cei care beneficiază de activitatea de turism direct sau indirect. Adunarea Generală alege un Consiliu de Administrație ce desemnează un Comitet Director alcătuit din președinte, vicepreședinte, secretar și casier. Atribuțiile sunt:

gestionarea Casei de Turism;

organizarea oficiului de turism;

organizarea oficiului de rezervări de camere;

editarea de prospecte, operațiuni promoționale;

elaborarea unui calendar de manifestări culturale, economice;

întreținerea aleilor de promenadă etc.

Aceste sindicate se lansează și în investiții ca:

echiparea domeniilor schiabile;

instalații sportive (piscine acoperite, patinoare, terenuri de tenis etc.);

lansează credite.

Au bugete mari alcătuite din:

taxele de sejur;

contribuția membrilor;

donații.

Uneori, aceste Asociații formează, spontan, Ansambluri de Sindicate Comunale (Dachverband).

La scară regională este Oficiul Turistic al Landului și Raportorul pe Probleme Turistice, cea mai înaltă instanță a turismului, fiind de regulă responsabil cu serviciile economice ale guvernului landului.

La nivel național nu există un organism special pentru turism, politica generală a Guvernului se aplică și în turism.

În Franța, încă din Legea din 1901, s-au format Asociații turistice locale (comunale), regionale, departamentale, care colaborează cu autoritatea locală și cu Agențiile și Touroperatorii ce activează în domeniul turismului rural.

6.2. Comunitatea și autoritatea locală și organizarea turismului rural și agroturismului

Turismul rural și agroturismul se constituie ca o activitate economico-socială, care valorifică resursele materiale, spirituale și umane ale unei comunități rurale și beneficiază de serviciile și dotările tehnico–edilitare ale acesteia. De aici și necesitatea ca autoritățile locale să se implice direct în organizarea, dezvoltarea și promovarea acestei forme de turism ca o componentă a activității generale a localității.

Participarea comunității și autorității locale se poate realiza prin:

realizarea unui parteneriat între autorități și asociația turistică locală, agenții economici din turism sau din alte domenii conexe, care să conducă la o mai eficientă organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural/ agroturismului. Desigur, în cazul acestui parteneriat asociațiile de turism și agenții economici implicați în activitatea de turism trebuie să contribuie financiar la realizarea obiectivelor de dezvoltare economică generală a localității (căi de acces, alimentare cu apă, încălzire, telecomunicații, dotări tehnico–edilitare). Aceasta se poate realiza prin prelevarea unei cote părți din volumul de afaceri și cedarea acesteia în scopul amintit, deci o contribuție mai mare a turismului la dezvoltarea generală a localității cu efecte benefice indirecte;

dezvoltarea rețelei comerciale de aprovizionare și a rețelei de prestări de servicii;

dezvoltarea și diversificarea dotărilor de agrement și divertisment adaptate la specificul local;

dezvoltarea dotărilor tehnico–edilitare și de infrastructură generală;

diversificarea activității culturale, târguri, manifestări tradiționale;

sprijinirea inițiativei locale în dezvoltarea meșteșugurilor și a artei tradiționale locale;

crearea de facilități și sprijinirea dezvoltării rețelei de pensiuni turistice și pensiuni agroturistice;

realizarea unor microcomplexe de producție agroalimentară pentru aprovizionarea populației și a turiștilor cu produse locale (complexe agroindustriale);

sprijinirea Asociației Turistice locale în promovarea și dezvoltarea durabilă a turismului rural/ agroturismului etc.; gestionarea activității de turism și a acțiunilor de protejare și conservare a mediului înconjurător, a resurselor turistice naturale și cultural-istorice și a patrimoniului construit.

Viabilitatea acestor parteneriate este confirmată de rezultatele bune realizate în unele zone ale țării (Vatra Dornei, Bran–Moeciu) și de experiența internațională (Germania, Austria).

6.3. Organizarea, dezvoltarea și promovarea turismului rural și agroturismului

6.3.1. Necesitate

Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural, la nivel central și filialele acesteia pe plan local, au atribuții, cu precădere, de promovare a turismului rural, dar cuprinderea și rezolvarea optimă a problemelor ce le implică activitatea turistică se poate realiza numai printr-o organizare la nivel local, regional și național. Această organizare trebuie să includă atât activitatea de turism rural cât și cea de agroturism, ambele desfășurându-se pe teritoriul "satului turistic" sau în aria limitrofă.

În strategia de organizare și promovare a turismului rural și agroturismului în teritoriu este necesară constituirea unui parteneriat între prestatorii de servicii turistice (gospodarii/ fermierii din comunitatea rurală), autoritățile locale, alți agenți economici furnizori de servicii conexe turismului, agenții de turism etc. Numai prin această conlucrare se pot rezolva problemele majore ale dezvoltării și promovării agroturismului și, în general, a turismului rural, în contextul dezvoltării economico–sociale a comunității rurale, cu efecte benefice asupra turismului local. Fără o dezvoltare a infrastructurii generale și a dotărilor tehnico–edilitare și turistice, a inițierii unor măsuri de protecție a mediului înconjurător natural și construit, nu se poate vorbi de un turism competitiv la nivelul localității rurale.

6.3.2. Structuri organizatorice la nivel de localitate rurală ("sat turistic")

Pentru sprijinirea populației locale în dezvoltarea turismului rural și implicit în organizarea și funcționarea "satului turistic" se poate constitui Asociația Sătească de Turism Rural–ASTR pe bază de adeziune, din rândul gospodarilor care oferă servicii agroturistice, dar și a altor persoane fizice sau juridice care practică turismul sau servicii conexe acestuia, la care participă și autoritatea locală (V. Glăvan și colab. 1997).

Asociația este nonguvernamentală, apolitică și nonprofit.

Această asociație are ca scop coordonarea activităților economice cu profil turistic: rezervări de locuri, promovare, publicitate și alte prestări de servicii, dezvoltare, animație etc.

Problema "satelor turistice" și a agroturismului a fost abordată și de Operațiunea Satele Românești–Operation Villages Roumaines (OVR) sub patronajul PHARE, care a elaborat un "Program de dezvoltare a satelor agroturistice", iar nucleul acestui program este "Asociația locală pentru dezvoltarea turismului". Aceasta, din urmă, va trebui să dezvolte un turism cu "sprijinul și sub controlul populației locale".

Necesitatea ca, în strategia de dezvoltare a agroturismului, pionul central să fie "Asociația Sătească de Turism Rural" (ASTR) cu implicarea autorității comunale, derivă din următoarele considerente:

agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul esențial și central; de altfel, omul, teritoriul, (deci, satul) și "produsul turistic"–oferta, reprezintă elementele de bază ale agroturismului;

asociația locală și fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea primirii, cunoașterea mediului local natural, uman și istoric, precum și autenticitatea produselor (ofertelor gastronomice și turistice în general);

participarea comunității locale este strict necesară în parteneriatul cu asociația de turism a colectivității rurale în asigurarea dezvoltării rurale, în general și a turismului, în special;

asocierea fermierilor înlesnește alcătuirea ofertelor, urmărirea pieței, promovarea și comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;

posibilitatea dezvoltării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca pârtii de schi, piscine, piste pentru cicloturism, echipamente și dotări pentru turism ecvestru, terenuri sportive etc.;

realizarea unor studii de inventariere a resurselor și de creare a unor oferte specifice acestora, studii de piață și respectiv de marketing, studii de impact agroturism –mediu etc.;

realizarea de programe de formare și perfecționare a membrilor asociației;

stimularea identității comunității, asumarea responsabilităților și favorizarea creativității și cooperării pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local;

conservarea și promovarea tradițiilor cultural–istorice, a patrimoniului etnofolcloric al spațiului rural;

conservarea și protejarea mediului înconjurător și a monumentelor naturii, istorice și de artă.

Asociația de turism este condusă de Adunarea generală, care alege următoarele structuri de conducere:

Consiliul de Administrație – cu un președinte ales de adunare –, ca organ coordonator și reprezentant al asociației; aceasta își desemnează un Comitet Executiv alcătuit din: președinte, vicepreședinte, contabil șef, secretar general și consilier juridic;

Comisia economică și de dezvoltare;

Comisia de calitate și de clasificare a pensiunilor turistice și pensiunilor agroturistice și a altor structuri turistice de primire, alimentație etc.;

Comisia de marketing și animație;

Comisia de educație și ecologie;

Comisia de cenzori.

Se cuvin unele precizări:

Organismele sunt elective din rândul membrilor asociației, au un plan de activitate propriu, care face parte integrantă din planul general al asociației.

Președintele, se recomandă a fi o persoană recunoscută ca specialist sau un lucrător delegat de autoritatea locală.

Asociația împreună cu Comunitatea și Autoritatea locală sau alte asociații, fundații, societăți comerciale, persoane fizice și juridice poate face investiții în infrastructură, dotări tehnico–edilitare, de animație și alte obiective în folosul turismului și al satului turistic.

Veniturile asociației

Asociația are un buget propriu alcătuit din: taxa de sejur plătită de turiștii cazați în satul turistic, cotizațiile plătite de membrii asociației și alte persoane fizice și juridice interesate, sponsorizări, reclame etc.

Obiectivele asociației

Printre obiectivele ASTR se pot sugera următoarele:

alege anual (sau la intervalul de timp stabilit) comitetul asociației, pe președintele acesteia, pe membrii comisiilor și pe responsabilul fiecăreia;

aprobă primirea de noi membri dintre fermieri, la propunerea Comisiei de clasificare a pensiunilor turistice și agroturistice;

aprobă tipul fundamental de sat turistic, serviciile turistice care urmează să constituie "specialitatea satului" și formele prioritare de turism, la propunerea Comisiei de marketing și animație;

aprobă bugetul asociației, volumul, căile de formare a bugetului, cheltuielile de la buget, alte încasări și cheltuieli la propunerea Comisiei economice și de dezvoltare;

aprobă funcțiile și sarcinile pentru activități remunerate (permanent sau sezonier) din fondul asociației, cuantumul remunerației și persoanele propuse pentru a îndeplini funcțiile respective, la recomandarea Consiliului de Administrație;

aprobă Statutul și Regulamentul de organizare și funcționare al asociației, la propunerea Consiliului de Administrație, elaborat pe baza Statutului cadru și Regulamentului, ce urmează a fi puse la punct de către FNATR pe măsura cristalizării și verificării în cadrul experimentului acestei forme organizatorice;

elaborează politica de dezvoltare a turismului rural și de amenajare a spațiului, de realizare a restricțiilor a investițiilor necesare; creează oferte turistice noi;

elaborează acțiunile promoționale locale și editează prospecte, pliante, hărți și calendare ale manifestărilor sătești tradiționale și în colaborare cu ANTREC și alte asociații/ agenții turistice și de promovare interesate;

contractează împrumuturi bancare pentru investiții turistice la nivel de "sat turistic" și sprijină contractarea unor împrumuturi cu aceleași destinații de către membrii asociației;

înființează un Birou de Informații Turistice și Rezervări pentru Turism cu dotările necesare în vederea asigurării serviciilor de primire, informare, documentare și rezervare; acesta va fi conectat la centrele de rezervare ale ANTREC, Internet sau alte agenții de turism; recrutează la nivel local personalul pentru acest birou;

participă activ, alături de administrațiile implicate și comunitatea locală la realizarea unor obiective de interes comun și conexe turismului;

conlucrează îndeaproape cu organismele de turism, alte asociații de profil, cu ANTREC și filiala sa zonală, FRDM și asociațiile sale, pentru dezvoltarea turistică locală;

asigură securitatea și protecția igienico–sanitară a turiștilor; pentru realizarea protecției igienico–sanitare ar fi necesară realizarea de microcomplexe agroalimentare de prelucrare a produselor lactate, de carne și fructe, care prin magazine proprii să aprovizioneze fermierii și turiștii;

colaborează cu alte instituții specializate pentru formarea și perfecționarea personalului implicat în turism sau a persoanelor interesate de a face o afacere în domeniul agroturismului, fie a lucrătorilor de la Biroul de Informare Turistică și Rezervare pentru Turism sau cei ce se vor ocupa de serviciile conexe turismului;

reprezintă interesele asociației în raporturile cu autoritățile locale, instituțiile, alte organizații turistice;

elaborează politica de conservare și protejare a mediului înconjurător natural și construit, a întregului patrimoniu rural.

6.3.3. Structuri organizatorice la nivel județean sau regional

Asociațiile rurale – ASTR – se pot grupa la nivel județean în Asociația Județeană de Turism Rural – AJTR, care poate avea mai mult rol de îndrumare în câteva domenii, în condițiile descentralizării activității de turism și anume:

îndrumare în domeniul promovării, publicității și inițierea acesteia la nivel județean;

îndrumarea în domeniul financiar, economic, juridic etc.;

inițierea județeană a formării și perfecționării personalului;

inițierea unor schimburi de experiență la nivel interjudețean sau intraregional;

informarea asupra expozițiilor și târgurilor de profil;

informarea cu noile acte normative, oferta altor asociații, noutățile pe plan intern și european cu privire la turismul rural etc.;

reprezentarea în raporturile cu asociațiile de profil, organisme și instituții județene care au tangență cu turismul etc.

Aceste AJTR-uri cuprind, prin opțiune, ATSR-urile din județ și alte asociații și instituții interesate.

Conducerea AJTR este asigurată de o Adunare generală constituită din reprezentanții tuturor ATSR-urilor. Adunarea alege un Comitet Consultativ, condus de un președinte și care reprezintă interesele AJTR în raport cu terții. Restul structurilor organizatorice rămân identice ASTR.

Desigur, Asociațiile locale se pot grupa și regional în scopuri publicitare, informative și chiar investiționale sau în realizarea altor probleme turistice comune în ansamblul unei regiuni date.

6.3.4. Structuri organizatorice la nivel național

La nivel național se poate crea Federația Națională a Asociațiilor de Turism Rural – FNATR, cu scopul de a coordona și îndruma întreaga activitate de turism rural din România.

Este alcătuită din reprezentanții ASTR, AJTR, ministere, asociații, fundații și alte instituții la nivelul țării și condusă de un Comitet Consultativ și un președinte aleși de adunarea reprezentanților. Comisiile tehnice rămân aceleași ca structură.

Între principalele atribuții enumerăm:

reprezentarea în raport cu partenerii și alte asociații din domeniu, din țară și mai ales cu asociațiile internaționale, la care se poate afilia și cu care poate colabora pe linie de publicitate, schimb de experiență, schimb de turiști, colaborare tehnică și științifică etc.;

susține interesele asociațiilor de turism în fața ministerelor, autorităților centrale sau organizațiilor a căror activitate are tangență cu turismul rural și realizează un lobby eficient pentru agroturism;

organizează târguri și expoziții de profil, participă sau invită asociațiile sau fermierii cu standuri proprii, fără a se percepe taxe;

editează materiale de promovare, cataloage, prospecte în colaborare cu asociațiile turistice locale sau județene, oferă consultanță în acest scop și promovează prin intermediul mass-media oferta locală și națională;

promovează ofertele locale în diferite orașe mari sau la târguri și expoziții naționale și internaționale, în general pe piața turistică;

organizează cursuri de pregătire și perfecționare pe diferite teme împreună cu diferite asociații locale și județene;

organizează schimburi de experiență pentru asociații și fermieri în țară și peste hotare;

oferă consultanță tehnică asociațiilor de turism prin comisiile proprii sau prin grupuri de lucru pe diferite probleme;

promovează standardele de calitate în gospodăriile țărănești prin modul de definire a ofertelor rurale, a siguranței și realismului acestora;

conlucrează activ cu ANTREC și FRDM pentru codificarea ofertei agroturistice prin "marcă" sau "logo" pentru a fi inteligibilă și recunoscută de turiști; militează pentru adoptarea sistemului unitar de pictograme din Europa pentru eficientizarea codificării ofertei;

elaborează cu ministerele, instituțiile și organismele specializate sau interesate, un ghid–cadru privind organizarea și derularea programelor de turism, modalitățile de amenajare a fermelor agroturistice inclusiv a caselor vechi în vederea cazării, dotările minime pentru pregătirea și servirea micului dejun și a mesei în general, realizarea dotărilor tehnico–edilitare, amenajarea agrementului și divertismentului, amenajarea Biroului Național pentru Turism Rural, realizarea și editarea materialelor publicitare, semnalizarea și inscripționarea (prin pictograme) pensiunilor agroturistice și a pensiunilor turistice, întocmirea documentațiilor pentru omologarea spațiilor, actele normative în vigoare pentru omologare etc.;

promovează proiecte de acte normative în sprijinul agroturismului și turismului rural.

6.4. Organizarea și dezvoltarea agroturismului

Organizarea activității de agroturism (și turism rural) se poate realiza prin persoane fizice, asociații familiale și societăți comerciale deținătoare de pensiuni turistice sau pensiuni agroturistice, amplasate în spațiul rural, inclusiv în satele și comunele care aparțin de orașe și municipii. În acest sens, se acordă și o serie de facilități pentru dezvoltarea agroturismului și turismului rural, precum: acordarea de către primărie de terenuri disponibile pentru construirea, dezvoltarea și exploatarea de pensiuni turistice și pensiuni agroturistice; acordarea de priorități la instalarea de linii pentru telecomunicații, la racordarea la rețeaua electrică, la rețeaua de alimentare cu apă și de canalizare, precum și la rețeaua de distribuție a gazului metan; asistența tehnică de specialitate, sub toate formele, din partea Ministerului Turismului, în colaborare cu asociațiile profesionale; facilități privind plata utilităților (energie electrică, gaz metan, servicii de telecomunicații), credite bancare.

Activitatea de turism din spațiul rural este strâns legată de satul românesc, care, ca entitate naturală, socio-economică și etnofolclorică reprezintă componenta de bază a acestuia.

Imaginea rurală și spiritualitatea populară românească ce dăinuie peste veacuri, nu pot fi valorificate în turismul rural și agroturism decât numai în contextul așezării rurale, ca "sat turistic" integrat unei zone "etnofolclorice". Astfel, "satul turistic se înscrie în oferta turistică a României, ca un "produs turistic" de marcă, iar agroturismul și turismul rural sunt activități, căi și mijloace de promovare turistică a imaginii acesteia în lume.

De aceea, în organizarea și dezvoltarea activității de turism în mediul rural, studierea așezărilor rurale este hotărâtoare.

Cercetările interdisciplinare întreprinse în acest scop se pot realiza în două etape: prima se axează pe identificarea așezărilor rurale cu posibilități de integrare în circuitul turistic, iar a doua se referă la organizarea și dezvoltarea propriu-zisă a activității de turism.

6.4.1. Identificarea așezărilor rurale cu funcție turistică

Acest demers de selectare a localităților rurale ce pot fi amenajate pentru a avea o funcție turistică ("sat turistic") are la bază metodologia de cercetare și criteriile de stabilire a "satelor turistice", probleme prezentate în capitolul IV.

Studiile și analizele realizate trebuie să evidențieze potențialul natural, economic, socio-demografic, cultural-istoric și turistic al așezării rurale respective, ca și nivelul de dezvoltare a infrastructurii generale, a dotărilor tehnico-edilitare și de prestări de servicii publice.

Aceste studii pun în lumină și experiența locuitorilor în practicarea turismului rural, structurile și programele turistice existente, precum și aderența populației locale la o asemenea activitate economică.

Cercetările întreprinse conduc la stabilirea tipologiei localității ca "sat turistic" și a funcției turistice a acesteia în raport cu categoria de resurse turistice, natura activităților economice și dezvoltarea generală socio-economică.

Prin studii și proiecte, în corelație cu dezvoltarea socio-economică a așezării rurale, stabilită de autoritățile locale și prin Planul de Urbanism General (PUG), se fundamentează și propuneri de amenajare și dezvoltare edilitară cu scopul devenirii localității ca destinație turistică, propunându-se soluții tehnică, viabile, privind: modernizarea și dezvoltarea căilor de comunicație de acces și a rețelei stradale, parcări și stații de călători; alimentarea cu energie electrică și termică; alimentarea cu apă și rețeaua de canalizare; telecomunicații, dotări tehnico –edilitare, amenajări peisagistice și spații verzi și estetică urbanistică; dotări comerciale, sanitare, culturale și prestări de servicii publice etc.

6.4.2. Organizarea și dezvoltarea agroturismului

Organizarea și dezvoltarea turismului în mediul rural este o activitate complexă, care cuprinde mai multe domenii legate de organizarea structurală, identificarea și clasificarea pensiunilor, informarea și orientarea turiștilor, agrementul și animația.

Sintetic, organizarea agroturismului (și turismului rural) presupune o serie de activități concertate din partea Asociației Turistice și a autorităților locale, cu sprijinul agenților economici interesați. Între cele mai importante, amintim:

crearea structurilor organizatorice: la nivel local (Asociația Sătească de Turism Rural – ASTR), județean sau regional (Asociația Județeană/ Regională de Turism Rural AJTR/ ARTR), național (Federația Națională a Asociațiilor de Turism Rural – FNATR), vezi cap. VI.

identificarea gospodăriilor țărănești locuite sau independente (dar sub supravegherea fermierului). În procesul de identificare se analizează starea tehnică, dotările existente, destinația pentru turism, condițiile de încadrare în criteriile de clasificare și amenajările și dotările necesare pentru a fi introduse în circuitul turistic.

omologarea gospodăriilor sau a altor clădiri ca pensiuni turistice și pensiuni agroturistice în conformitate cu criteriile de clasificare stabilite de Ministerul Turismului (H.G. 601/1997, Ordinul Autorității Naționale pentru Turism nr. 61/1999).

organizarea sistemului de informare a turiștilor privind activitatea turistică din localitatea rurală și care presupune următoarele acțiuni:

înființarea unui Birou de Informații Turistice și de rezervări pentru turiști (sau Birou de Informare Turistică și Rezervări–Dispecerat), dotat cu: calculatoare, catalogul cu pensiuni turistice și agroturistice (proprietar, telefon, adresă, categorie de confort, oferta turistică, reprezentate prin pictograme), pliantul localității cu atracțiile turistice și dotările pentru agrement, pliante ale pensiunilor turistice și agroturistice, harta stradală cu amplasarea pensiunilor, harta turistică a localității și împrejurimilor pe o izocronă de cca. 10–15 km (cu indicarea atracțiilor turistice, dotărilor de agrement, cu localizare, distanță), panou electric cu pensiunile și ocuparea lor, precum și posibilitatea de accesare prin telefon a fermierului;

instalarea de panouri cu harta localității și dispersia stradală a pensiunilor și de săgeți –indicatoare pentru orientarea turiștilor spre acestea;

aplicarea de plăcuțe – indicatoare pe clădirea pensiunii cu pictogramele ce evidențiază: simbolul de pensiune, categoria de confort, oferta turistică (în Austria și Germania se indică: produs ecologic, categoria de monument istoric sau de arhitectură);

instalarea la intrarea în localitate de panouri cu simbolul de agroturism/turism rural ce reprezintă cazarea în pensiuni turistice/ agroturistice

semnalizarea atracțiilor turistice naturale, a monumentelor istorice și de artă, muzee, instituții culturale, a dotărilor sportive și de agrement, de divertisment cultural etc.

agrementul și animația reprezintă, alături de odihnă și recreere sau alte motivații, o componentă esențială a vacanțelor în spațiul rural. Condițiile naturale ca și specificul atracțiilor turistice se impun, de altfel, în modalitatea de petrecere a timpului liber ca și asupra mijloacelor și formelor de agrement. Astfel, mediul rural oferă o mare varietate de posibilități de destindere, care satisfac motivații și cerințe ale celor mai diverse categorii de turiști. Se impun printre acestea: excursiile, plimbările și ascensiunile montane, cura de aer, de soare și balneară, cultură, cunoaștere, contemplarea peisajului, practicarea sporturilor de iarnă (schi –alpin, fond, de plimbare–,săniuș), a sporturilor în aer liber (tenis, volei, fotbal etc.), a sporturilor extreme (cannoing, rafting, deltaplanorism, planorism, alpinism, speoturism etc.), echitație, pescuit, vânătoare, cicloturism, studiul naturii, fotosafari, participarea la festivaluri, sărbători tradiționale, pelerinaje etc.

În țările cu un agroturism dezvoltat înseși ocupațiile tradiționale ale fermierilor pot atrage turiști, urmărindu-se implicarea acestora în desfășurarea lor sau inițierea în activități de artizanat sau alte meșteșuguri, fie în folclor muzical și coregrafic. Multe ferme din Bavaria și Renania dispun de animale mici (iepuri, căței, pisici), păsări, cai și ponei, care constituie atracții pentru copii.

Se remarcă faptul că unele ferme dispun de dotări de agrement mai simple (terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, amenajări pentru echitație și plimbări cu caii, trasee pentru plimbări cu căruța). Dotările de agrement mai complexe (pârtii de schi, piste de cicloturism, piscine acoperite sau în aer liber, teren de golf, săli de spectacole etc.) necesită investiții mari și de regulă sunt realizate în parteneriat între fermieri, asociația turistică locală cu cele învecinate, fie cu alți agenți economici.

Pentru popularizarea agrementului sportiv și divertismentului cultural și atragerea vacanțierilor la aceste acțiuni, multe asociații locale de turism utilizează animatori, instructori (monitori) pentru schi, săniuș, echitație, alpinism, tenis etc. Uneori, aceștia se organizează în asociații sau cluburi, la serviciile cărora apelează asociațiile de turism sau fermierii.

6.5. Promovare și publicitate

Pentru a putea oferi și comercializa produsele agroturistice, ofertele trebuie prezentate conform uzanțelor de pe piața turistică și corespunzător cererii.

În condițiile adaptării și integrării ofertei turistice românești, inclusiv cea agroturistică, în turismul european, ofertele trebuie definite clar în sistemul unitar din UE de pictograme (semne convenționale), care reprezintă un sistem eficient de codificare și recunoaștere. Aceste pictograme se referă la pensiunea turistică/agroturistică cu oferta sa de servicii de cazare și/sau masă, dotările de agrement și animație, specificul agrar/zootehnic/silvic al fermei etc. Pentru amenajările și dotările din afara fermei trebuie să fie amintite locul și distanța, iar pictogramele respective vor fi tipizate ca formă, semn și culoare.

Acest sistem de inscripționare prin pictograme în cataloage și pe tablele indicatoare este recunoscut de majoritatea țărilor europene și prezintă avantajul că nu mai necesită traducere și tipărire.

Promovarea pensiunilor turistice și agroturistice se realizează prin mai multe forme și mijloace publicitare și anume:

înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice specifice;

tipărirea de către asociațiile turistice locale sau fermierii –prestatori de servicii turistice de pliante, hărți, ghiduri etc.;

promovarea prin mass-media (audio–vizuală, presa scrisă);

promovarea prin intermediul unor agenții turistice touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alți agenți economici interesați;

prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziții și burse de turism; prin Legea nr. 187/1998 privind aprobarea OUG nr. 63/1997, art. 2, alin (d) Ministerul Turismului oferă "Prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice și agroturistice în materiale de promovare turistică și în acțiuni de promovare întreprinse de birourile de informare turistică din țară și din străinătate ale ministerului";

colaborarea cu diverse organisme specializate interne (ANTREC și filialele județene) sau internaționale (EUROGÎTES, alte asociații europene de profil);

promovarea ofertei agroturistice prin rețeaua INTERNET.

6.6. Sistemul de asigurare a turiștilor

Găzduirea turistului la pensiunea turistică rurală sau pensiunea agroturistică se face atât prin rezervarea de locuri printr-o agenție de turism sau alt agent economic, cât și direct, prin relația turist și prestator de servicii agroturistice. În toate situațiile serviciile trebuie să se realizeze în deplină siguranță (protecție fizică și igienico–sanitară, rezolvarea neconcordanței între serviciile oferite și calitatea lor cu serviciile și tarifele pachetului de servicii vândut de firmă, riscul financiar etc.), ceea ce se stipulează în actele normative privind contractarea și derularea serviciilor turistice. De aceea, "în scopul protecției turiștilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor și a pachetelor de servicii turistice, precum și crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de către agenții economici din turism, autorizați de Ministerul Turismului, posesori de licențe în turism sau de certificat de clasificare, după caz" (OUG 58/1999, cap. IV, art 28.) Protecția turiștilor se regăsește și în alte acte normative ale Guvernului României, precum: OUG 107/1999 și HG 237/2001.

În acest scop, rezolvarea juridică a asigurării și protecției turistului pe timpul sejurului la pensiunea turistică sau agroturistică trebuie stipulată într-o clauză/contract între prestatorul de servicii și turist, conform normelor în vigoare.

Pe de altă parte, prestatorul de servicii trebuie să contracteze o asigurare de accidente pentru turiști, iar aceștia din urmă beneficiază de calitatea serviciilor și siguranță fizică, așa cum se procedează în țările UE.

6.7. Cadrul legislativ

Pentru dezvoltarea turismului rural și a spațiului rural, în general, în țările UE se acordă, pe lângă asistență tehnică și facilități financiare ca: reduceri de impozit, credite bancare cu dobânzi reduse sau subvenționate, înlesniri pentru procurarea materialelor de construcții, dezvoltarea unor activități etc.

Agroturismul și turismul rural din România se află în curs de afirmare și de aceea are nevoie de un sprijin din partea statului, făcând necesară, astfel, revenirea la facilitățile acordate prin lege privind scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv, pe profit pe o perioadă de 10 ani și acordarea de credit cu dobândă preferențială pe o durată de maximum 10 ani, cu clauzele stipulate de lege (Legea nr. 187/1998, art. 2, 5 și 5').

În promovarea agroturismului accentul se pune în prezent pe pensiunea turistică și agroturistică fără a se evidenția faptul că se promovează spațiul rural românesc cu valențele sale etnografice și folclorice, culturale și spirituale formate de veacuri într-un cadru natural de mare pitoresc și nepoluat.

În acest scop, considerăm mai realistă omologarea așezărilor rurale în cauză, ca "sate turistice", ce reprezintă imaginea de "marcă" a mediului rural și care pot fi promovate ca "suport etnofolcloric" al pensiunilor turistice și agroturistice. Devine, astfel, necesară inițierea unui act normativ care să conducă la identificarea și omologarea "satelor turistice", revenim la acțiunea benefică pentru turismul din spațiul rural, întreprinsă de Ministerul Turismului în anii 1972–1973, în urma căreia au fost declarate experimental, "sate turistice" 13 localități rurale din țară.

Capitolul VII

TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL,

COMPONENTE ALE DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN SPAȚIUL RURAL

În spațiul rural, locuitorii ca prestatori de servicii turistice, "teritoriul" (moșia) satului turistic și "produsul turistic", respectiv oferta turistică, reprezintă elementele esențiale ale dezvoltării locale, a turismului rural și agroturismului.

În ansamblul economiei locale a turismului, turismul rural și agroturismul se definesc ca fiind forme de valorificare durabilă a spațiului rural prin:

exploatarea resurselor naturale, a valorilor și tradițiilor cultural-istorice, a imobilelor rurale, a produselor agricole;

produsele de marcă (consacrate), ilustrative ale identității locale, regionale, etnografice, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentație, activități recreative, divertisment și diverse servicii;

dezvoltarea locală durabilă și ca un răspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea modernă, într-o nouă coeziune socială oraș–sat.

Agroturismul poate contribui la dezvoltarea durabilă în teritoriu (local, regional, național) prin:

utilizarea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, dezvoltare, protejare, conservare);

menținerea diversității naturale, culturale și sociale a spațiului rural;

integrarea agroturismului în planificarea și strategia de dezvoltare națională, regională (județeană) și mai ales locală;

dezvoltarea ofertei turistice, organizarea și promovarea acesteia, precum și realizarea infrastructurii generale și tehnico–edilitare etc.;

sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea social–economică a comunității, dar și în protejarea naturii și a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);

implicarea comunităților și autorităților locale în sectorul turistic prin sprijinirea grupurilor de inițiativă pentru dezvoltarea și promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului înconjurător și a bunurilor culturale, de aici și rolul organizațiilor locale ale prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru, Asociația Sătească de Turism Rural;

consultarea specialiștilor, a autorității membrilor comunității locale în dezvoltarea agroturismului și a economiei locale pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală și cea locală și a se stabili o compatibilitate între turism și celelalte domenii socio-economice din localitate.

Agroturismul, componentă a turismului rural, are cele mai mari implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viață al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localității rurale și comunității în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activități economice pe principii ecologice.

De aceea, interesul comunității și autorității locale este acela să elaboreze o strategie de organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural, cu precădere, a agroturismului, la nivel local, cu concurența tuturor agenților economici implicați în desfășurarea acestei activități.