Agroturism, Turism Cultural Si de Agrement In Arealul Sibiu Paltinis

AGROTURISM, TURISM CULTURAL ȘI DE AGREMENT ÎN AREALUL SIBIU-PĂLTINIȘ

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………5

CAPITOLUL 1

REPERELE POZIȚIEI GEOGRAFICE, LIMITE ȘI ADMINISTRARE TERITORIALĂ…….6

Poziția geografică și limite………………………………………….6

Date istorice……………………………………………………………………………..8

Accesibilitate……………………………………………………………………………13

CAPITOLUL I

REPERELE POZIȚIEI GEOGRAFICE, DATE ISTORICE ȘI ACCESIBILITATEA

Poziția geografică și limite

Orașul Sibiu este situat în centrul țării, mai exact în depresiunea Sibiului, găsindu-se “la o altitudine de 420-450 m și ocupă o suprafață de 24,75 km2”. În ceea ce privesc coordonatele geografie, orașul este situat la 45° 48’ latitudine nordică și 24° 29’ longitudine estică, situat în apropierea Munților Făgărașului și ai Cibinului.

În literatura de specialitate, autorii sunt de părere că Sibiul “pare a fi așezat în centrul unei stele” dacă îl privești pe hartă sau din avion, având numeroase avantaje în ceea ce privește accesibilitatea: “spre Sud, pe Valea Oltului, prin Râmnicul Vâlcea, trece drumul de-l leagă cu Muntenia și Oltenia; spre est, pe firul Oltului în amonte, se desfășoară panglica drumului ce-l leagă de Făgăraș și Brașov; spre nord-est, drumul străbate ținutul Târnavelor; spre vest, între Munții Mărginimii (Cibinului) și Valea Secașului se desfășoară drumul ce leagă Sibiul de Alba Iulie și Cluj-Napoca”.

Putem spune că acest avantaj al Sibiului în ceea ce privește poziția geografică, a constituit un factor important în dezvoltarea orașului de-a lungul timpului și a favorizat relațiile comerciale cu celelalte regiuni ale țării.

În ceea ce privește clima, aceasta este una de tip temperat-continentală. Pe parcursul iernii în zonă nu sunt prezente viscole, primăverile sunt în mare parte frumoase, verile răcoroase și uneori ploioase și toamnele sunt târzii. Media anuală a precipitațiilor se învârte în jurul valorii de 662 mm, atingând valori minime în luna februarie (cca 26,7 mm) și maxime în luna iunie (113mm). Temperatura medie anuală este de 8,5° C. Conform anuarelor meteorologice cea mai scăzută temperatură a fost de -31°C și a fost înregistrată în anul 1929, iar cea mai ridicată (37,4°C) în anul 1952. Primele ninsori apar de obicei în luna noiembrie ale anului, iar ultimele pot apărea și în luna aprilie.

După cum am precizat mai sus, Sibiul este ferit de vânturi excesive, dar asta nu înseamnă că nu își fac simțite prezența câteva vânturi cu denumiri populare precum “mâncătorul de zăpezi” sau “vântul mare” – vânt de pe culmile munților Făgăraș și Cindrel și „austrul” care aduce dinspre vest un număr impresionant de valuri de căldură și de secetă.

Triunghiul alcătuit din climă, relief și sol reprezintă un pion important în dezvoltarea și evoluția unei flore și a unei faune bogate. Datorită poziției sale geografice, municipiul “se află în zona pădurilor de stejar și gorun, care urcă de la porțile orașului până pe dealurile și versanții munților din apropiere”.

Stațiunea Păltiniș este o destinație turistică, preferată de turiștii din țară și din străinătate, atât iarna cât și în restul lunilor din an. Aceasta este situată în Carpații Meridionali, pe versantul nord-estic al Munților Cindrel, la 32,8 km distanță de orașul Sibiu. Un lucru important de reținut este faptul că stațiunea este cea mai veche și cea mai înaltă stațiune din România.

Fenomenul de inversiune meteorologică și mai ales persistența zăpezii mai mult de o treime din an, fac din stațiunea montană Păltiniș destinația ideală pentru împătimiții sporturilor de iarnă. Datorită morfologiei Munților Cindrel (platouri și culmi domoale) aici se practică schiul de fond.

Fig. Nr.1 – Vedere din Turnul Sfatului, arhivă personală, august 2014

Fig. Nr. 2 – Pârtia Păltiniș, vedere din telescaun, arhivă personală, august 2014

Date istorice

Începuturile orașului Sibiu datează încă de la mijlocul secolului al XII-lea, însă nu există o dată stabilită. El a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1191, odată cu întemeierea prepoziturii catolice de la Sibiu de către regale Ungariei Bela al III-lea. Această prepozitură catolică reprezenta în fapt un organism ecleziastic cu rol conducător în ierarhia catolică din această parte a Transilvaniei.

În anul 1222 putem vorbi pentru prima oară de “o țară a românilor, terra Blachorum, localizată în depresiunea Făgărașului, până în apropiere de Sibiu” , prin care regele Ungariei – Andrei al II-lea aprobă privilegile cavalerilor teutoni în Țara Bârsei.

În anul 1223 Sibiul este menționat sub numele Vila Hermanni, o așezare cu caracter rural. În urma invaziei tătare din anii 1241-1242 și a urmărilor care au avut un impact dezastruos asupra zonei, încep ample lucrări de fortificație, care se vor derula pe parcursul următoarelor secole, pentru ca în secolul al XV-lea, Sibiul să devină una dintre cele mai bine apărate cetăți din Transilvania.

Secolul al XIII-lea, mai exact în anul 1292 avea să devină unul dintre cei mai importanți ani atât pentru istoria Sibiului, cât și pentru istoria României: aici avea să-și deschidă porțile primul spital de pe teritoriul actual al României, în interiorul Bisericii Azilului, clădire care este prezentă și astăzi în peisajul arhitectural al orașului.

Acest Ținut al Sibiului îl putem considera ca fiind “cea mai intensă zonă de colonizare”, așa cum putem observa atât în documentele istorice, cât și de-a lungul secolelor ce au urmat.

La îndemnul regelui Geza al II-lea (1141-1162) sosesc în Transilvania primele grupări de coloniști pe la mijlocul secolului al XII-lea. Izvoarele istorice explică faptul că acești oameni proveneau în cea mai mare parte din teritoriile germane de la vestul Rinului, din vecinătatea râului Mosela. Aceștia erau franconi, flamanzi dar și valoni. Spre sfârșitul acestui secol și pe parcursului secolului al XIII-lea s-au alăturat și alți coloniști, veniți din centrul și sudul Germaniei.

Odată cu stabilirea coloniștilor pe teritoriul Transilvaniei, conducătorii maghiari le-au oferit privilegii, care s-au dovedit a fi în mare măsură nerespectate. Drept urmare, aceste comunități s-au plâns regelui Andrei al II-lea de faptul că nu le sunt respectate drepturile promise, iar acesta a emis un document destul de prețios în acea epocă medievală, intitulată pe scurt “Bula de aur a sașilor”. Acest document era cunoscut prin comunitățile săsești sub denumirea de “fundus regius” (pământ regal) și devine astfel un motor extrem de benefic.

Din punctul meu de vedere, această “Bulă de aur a sașilor” o putem considera și echivala în același timp cu o constituție, dar specifică timpului respectiv. Spun acest lucru deoarece ea conținea mai multe privilegii utile coloniștilor dintre care amintim: utilizarea neîngrădită a pământului, aveau dreptul de a ține diverse târguri fiind scutiți de taxele vamale, beneficiau de accesul la exploatările cu sare, aveau dreptul de a bate monedă proprie (pentru orașul Sibiu), dreptul de depozit pentru comerțul cu Țara Românească, precum și dreptul de organizare a meșteșugurilor în bresle – începând cu anul 1376. Pe lângă aceste privilegii, comunitățile săsești au obținut și privilegii religioase, judecătorești, administrative și coroana maghiară aștepta în schimb obligații fiscale și militare din partea lor.

În acest context iau naștere rând pe rând scaunele săsești, având rolul de organisme administrativ-teritoriale și de judecată. Inițial au fost 7 scaune ale provinciei Sibiu (Cincu și Rupea, Nocrich, Sibiu, Miercurea, Sebeș, Orăștie) și ulterior li se vor alătura cele Două Scaune (Mediaș și Șeica) și Sighișoara. Drept consecință, în secolul al XV-lea toate aceste organisme cu rol administrativ-teritorial și de judecată alături de districte precum Bistrița și Brașov vor forma “Universitatea Săsească” (Universitas Saxorum) “reprezentând unitatea administrativă, juridică și politică ce-și va exercita puterea asupra tuturor comunităților săsești din fundus regius, începând din 1486-1487”.

Numele de Hermannstadt i-a fost atribuit Sibiului încă din anul 1366. Organizarea excelentă și rezistența ieșite din comun a cetății în fața atacurilor otomane din anul 1438, atrage atenția întregii Europe. Astfel, Papa Eugen al IV-lea desemnează orașul Sibiu drept “apărător al întregii creștinătăți”.

Evoluția dezvoltării economice din a doua jumătate a secolului al XIV-lea a condus la organizarea meșteșugarilor sibieni în bresle.Încă din anul 1376 datează primul lor de regulament. Drept urmare iau naștere în Sibiu 19 bresle având 25 de nișe meșteșugărești și 200 de meseriași.

Breslele sunt forme de organizarea a meșteșugurilor pe parcursul Evului Mediu. Activitatea breslelor a avut un rol magistral în dezvoltarea meșteșugurilor și în evoluția economică și comercială a zonei, prin reglementarea producției și a calității produselor, a desfacerii mărfurilor, a procurării materiei prime, a înființării de noi ateliere etc. Un alt rol important pe care și l-au asumat breslele a fost implicarea lor în sistemul militar al Sibiului, având repartizate bastioane, au fost dotate cu echipamente de luptă și apărare în cazul unui posibil asediu.

Din punct de vedere economic, breslele au reprezentat un factor de progres în evoluția comunităților locale. Cu timpul ele au fost desființate și prin decretul din anul 1872, acestea au fost transformate în cooperative meșteșugărești, încheindu-se astfel o etapă importantă în istoria Sibiului.

Sfârșitul relațiilor Sibiului cu conducătorii maghiari are loc în contextul înfrângerii armatei maghiare de la Mohacs din anul 1526 în fața armatei otomane și transformarea unei mari părți a regatului în pașalâc turcesc (1541). Din dorința Transilvaniei de a fi unu principat autonom, acest lucru crează nemulțumiri în rândul otomanilor și habsburgilor.

De-a lungul timpului Sibiul a fost ținta mai multor atacuri. Încă din secolul al XIV-lea datează și primele atacuri ale Porții Otomane asupra Sibiului. În anii 1432 și 1437 cetatea respinge două asalturi ale rivalilor. Anul 1438 îl putem considera un punct de reper important în istoria Sibiului: orașul este supus unui asediu timp de 8 zile în timpul marii expediții otomane conduse de sultanul Murad al II-lea. Cetatea face față cu brio acestei expediții militare, rezistând pe parcursul acestor zile. Conștienți de înfrângerea suferită, turcii părăsesc zona, nu înainte de a jefui Mediașul și Sighișoara. În acest context cetățile de la Lotrioara și Turnu Roșu sunt distruse de către armata otomană, după care armata se retrage prin Pasul Branului.

În ceea ce privește evoluția urbanistică a orașului, aceasta urmează drumul standard al orașelor medievale. Sunt ridicate primele case din lemn și cele realizate din materiale durabile pe una din laturile scurte ale parcelelor, spre frontul străzii. În interiorul lor aveau inițial o mică cameră, alăturată fiind și o bucătărie.

Putem vorbi despre apariția unor clădiri mai complexe spre sfârșitul secolului al XV-lea, având chiar și etaje. Printre ele se pot remarca și acele turnuri-locuință (un bun exemplu îl constituie Casa Altemberger, de pe strada Mitropoliei nr.2 și casele Lutch și Haller din Piața Mare).

De pus poză cu casa HALLER !

Anul 1528 aduce cu el o noutate remarcabilă pentru acea perioadă și anume înființarea primei tipografii de către Lucas Trapoldner, ajutat de marele autor Theobaldus Griffius, specialist în medicină și licențiat în arta tiparului. Astfel, un an mai târziu apare și prima carte tipărită în Sibiu, intitulată “Gramatica latină” scrisă de Toma Gemmarius.

Între secolele XVI-XIX învățământul înregistrează mari progrese. Astfel, școala atestată documentar în anul 1380 se transformă în anul 1555 în Gymnasium. La doi ani după această transformare, instituția este dotată cu prima bibliotecă școlară. Conducerea școlii au adus dascăli din Germania și Elveția pentru a îmbunătăți calitatea învățământului. Elevii care aveau rezultate foarte bune la învățătură erau trimiși cu bursă de merit la universitățile germane din Leipzig, Jena, Halle.

Pe parcursul secolului al XVIII-lea orașul Sibiu devine un important centru al învățământului sașilor din Transilvania. În acest context ia naștere Academia de drept în anul 1844, care a funcționat aproximativ 43 de ani. Nume importante au urmat cursurile acestei academii și putem aminti nume sonore precum Simion Bărnuțiu și Ilie Măcelaru.

Un alt moment important care a contribuit la evoluția și dezvoltarea orașului Sibiu, a fost reprezentat de apariția primului ziar sibian în limba germană, intitulat “Siebenburger Zeitung”. În acest context putem discuta despre începuturile ziaristicii românești, iar Ioan Molnar-Piuariu este medicul care a realizat prima publicație științifică din domeniul medicinii purtând denumirea “Sfătuire către studenții în chirurgie (1793)”.

În privința stilurilor arhitecturale din Sibiu, putem spune că a predominat goticul târziu în combinație cu diferite elemente specifice Renașterii. Astfel acest nou tip de stil și-a pus amprenta pe un număr impresionant de clădiri din oraș. Noile caracteristici pot fi remarcate în organizarea fațadelor, unde apare tot mai frecvent portalul plasat în axa centrală. De asemenea li se acordă o importanță relativ mare în construirea atât a ancadramentelor de piatră ale portalului principal, cât și ale ferestrelor și ușilor.

Secolul al XVIII-lea aduce cu el și un stil nou pentru această regiune a României și anume barocul vienez. Se construiesc diferite clădiri care își fac simțită prezența și astăzi pe străzile Sibiului: Palatul Brukenthal și Biserica Iezuiților plasată chiar în centrul orașului.â Românii și-au adus aportul în ceea ce privește construcția primelor biserici de piatră din oraș. Facem o scurtă trecere în revistă 3 biserici importante și anume: Biserica de pe strada Lungă (1791), Biserica dintre Brazi, în cimitirul căreia sunt îngropați nume grele precum Ioan Rațiu, Al. Papiu-Ilarian și George Barițiu.

Din punct de vedere al arhitecturii medievale a Sibiului, secolul al XIX-lea nu a fost unul tocmai prielnic pentru evoluția orașului. Dacă în Europa centrală apăreau primele legi ale cercetării și protejării monumentelor cu o valoare inestimabilă, în Sibiu lucrurile stăteau cu totul diferit. În acest context au fost demolate 3 din cele 5 bastionae, ziduri, turnuri de poartă etc.

Amenajarea Parcului Sub Arini are loc în anul 1856, fiind preluat în același timp de către Societatea pentru înfrumusețarea orașului, înființată în anul 1879. În această perioada sibienii erau interesați și preocupați în același timp de asfaltarea zonelor centrale, rezolvarea canalizării și alimentarea cu apă a gospodăriilor oamenilor.

De remarcat este faptul că în anul 1904 apare tramvaiul electric, beneficiind de energia Întreprinderii de electricitate și de centrala construită pe râul Sadu. Astfel, orașul Sibiu devine al 3-lea oraș din Imperiul Austro-Ungar care beneficiaza de iluminatul cu curent electric și al 2-lea oraș din Europa care are tramvai electric.

Începuturile stațiunii Păltiniș se regăsesc la sfârșitul secolului trcut, când Societatea Carpatină Transilvană pune bazele acestei stațiuni spectaculoase (Hohe Rinne), iar între anii 1892-1894 încep lucrările la construierea primelo 4 vile din lemn pe unul dintre platourile Munților Cibin.

În următoarea perioadă această societate face mari sacrificii în privința construirii unei rețea de cabane montane (Orlea, Bâlea Lac, Negoiu, Piatra Craiului), luând ființă cele mai fascinante trasee turistice din Carpații Meridionali.

1.3. Accesibilitatea

În ceea ce privește infrastructura de transport, întreg Județul Sibiu beneficiază de o rețea rutieră în lungime de 1599 km, dintre care 312 km sunt drumuri publice modernizate.

Printre cele mai importante drumuri care trec prin acest județ le amintim pe următoarele:

E68: Punct frontieră Nădlac – Arad – Deva – Sebeș – Sibiu – Brașov;

E81: Punct frontieră Giurgiu – București – Pitești – Sibiu – Cluj Napoca – Satu Mare – Punct frontieră Halmeu;

Rețeaua feroviară este alcătuită din aproximativ 145 km, dintre care 44 km electrificată. Astfel, principalele căi ferate sunt reprezentate de:

magistrala 200: Brașov – Podu Olt – Sibiu – Vințu de Jos – Deva – Arad – Curtici (cale ferată parțial dublă, neelectrificată pe sectorul Ucea – Podu Olt – Sibiu – Vințu de Jos);

magistrala 300: București – Predeal – Brașov – Blaj – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (cale ferată dublă, electrificată pe sectorul Sighișoara – Mediaș – Blaj); porțiunea aflată în județul Sibiu leagă orașele Dumbrăveni, Mediaș și Copșa Mică.