Agrotehnica Diferentiata

=== biblografie ===

BIBLIOGRAFIE

Ailincăi C. și colab., 2007 – Influența sistemului de fertilizare organo-mineral asupra producției de grâu și porumb și asupra fertilității solului, Ameliorarea, conservarea și valorificarea solurilor degradate prin intervenții antropice, Edit. “[NUME_REDACTAT] de la Brad“, Iași. ISBN ISBN 978-973-7921-94-9.

Axinte M. și colab., 2006 – Fitotehnie, ediția a IV-a, Edit. “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași. ISBN (10) 973-7921-82-8; ISBN (13) 978-973-7921-82-6.

Berindei M., 1963. Sistemul de lucrare a solului și folosire rațională a îngrășămintelor la cultura cartofului – Probleme agricole, nr. 6/1963.

Bîlteanu GH., 1998 – Fitotehnie. [NUME_REDACTAT], București.

Budoi, GH., Penescu, A., 1996 – Agrotehnica. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] AI., Cizma GD., 2011. Influența diferitelor metode de lucrare a solului asupra producției de porumb și a însușirilor solului. Analele I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXIX, nr. 1. http://www.incda-fundulea.ro/anale/79/79.9.pdf.

[NUME_REDACTAT], 2009 – Influența lucrărilor de bază ale solului asupra producției la porumb și a unor însușiri ale solului în condițiile de la S.C.D.A. Secuieni. AN. INCDA Fundulea, VOL. LXXVII. www.incda-fundulea.ro.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], 1992. Agrochimia horticolă. Ed. [NUME_REDACTAT]. București.

Drăgoi, Gh., Lăzureanu, A., 2005, Influența lucrărilor minime asupra unor însușiri ale solului și producției de porumb în condițiile din [NUME_REDACTAT], Cercetări științifice seria a IX-a, Timișoara.

Görlach B., R. Landgrebe-Trinkunaite, E. Interwies, M. Bouzit, D. Darmendrail și J.D. Rinaudo, 2004. Ecologic, Berlin.

Guș P., Lăzureanu A., Săndoiu D., Jităreanu G., Stancu I., 1998. Agrotehnică. Ed. [NUME_REDACTAT]-Napoca, ISBN 973-9298-67-2.

[NUME_REDACTAT], Guș P.,Rusu T., 2003, Agrotehnică diferențiată – Manual pentru studenți, [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca.

Lascu, I., [NUME_REDACTAT], 1990 – Influența unor metode de lucrare a solului asupra însușirilor acestuia, asupra producției de grâu, porumb și floarea soarelui și a consumului de combustibil. ICCPT Fundulea, LVIII.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2009 – Agrochimie, curs ID.

Mihăilă, D., 2006 – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], Edit. Univ. Suceava;

Onisie T., Jităreanu G., 2000 – Agrotehnică. Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad.

[NUME_REDACTAT], Păunescu G., Paraschivu A.M, 2009. Agricultura conservativă, o alternativă pentru o agricultură sustenabilă. AN. I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXVII.. Electronic (Online) ISSN 2067–7758 www.incda-fundulea.ro.

Răus L., Jităreanu G., Onisie T., Neștian I., 2005 – Influența sistemului de lucrare și fertilizare asupra producției și eficienței ei economice la culturile de grâu, porumb și fasolei în cadrul [NUME_REDACTAT] Iași – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] USAMV vol.48 Iași.

[NUME_REDACTAT]., Tabără V., Pîrșan P., Robu T., Axinte M., Ștefan M., Morar G., Cernea S., 2011-[NUME_REDACTAT]. I Cereale și leguminoase pentru boabe, Ed.[NUME_REDACTAT], ISBN-978-606-591-277-9.

Rusu T., 2010 – Agrotehnică, USAMV Cluj-Napoca.

Șarpe, N., Apostol, V., Bunescu, O., Lungu, I., [NUME_REDACTAT], Pânzariu D., Segârceanu, O., Ciorlăuș, A., Pop, L., Ionescu, Fl., [NUME_REDACTAT], 1968 – Rezultate experimentale privind noua tehnologie a culturii porumbului cu minim de lucrări ale solului pe baza folosirii atrazinului, FUNDULEA nr. 34, seria B.

Țopa D., 2010 – Teză de doctorat. USAMV IASI 2010.

Ungureanu G., 2001- Managementul producției agricole, [NUME_REDACTAT]-Moldova.

[NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 2006 – Eficiența economică.

www.isuvaslui.ro/despre-noi/judetul-vaslui/judetul-vaslui/ – Scurtă monografie a județului Vaslui.

***[NUME_REDACTAT] 2011 – [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT].

INTRODUCERE

Agrotehnica diferențiată reprezintă aplicarea măsurilor agrotehnice raportat la particularitățile distincte ale fiecărei parcele și condiții pedoclimatice locale.

Obținerea de producție vegetală în același timp cu păstrarea biodiversității este posibilă doar prin tratarea specială a fiecărui teritoriu ecologic omogen și găsirea de soluții raționale pentru acesta – ceea ce reprezintă obiectivul agrotehnicii diferențiate. Factorii climatici, biotici și edafici care determină creșterea plantelor, mărimea și calitatea recoltelor se manifestă foarte diferit în cuprinsul diferitelor zone din țara noastră. Știința agricolă dă explicația fenomenelor și legilor generale ale producției vegetale, dar tehnica cea mai bună trebuie descoperită pentru fiecare zonă, localitate, teritoriu ecologic omogen, după condițiile naturale, sociale și economice locale ([NUME_REDACTAT] și colab., 2003).

Fiecare dintre factorii de vegetație, fie el din grupa celor climatici, biotici sau edafici, poate să afecteze pozitiv sau negativ recoltele, după condițiile în care se desfășoară. Din acest punct de vedere, România are o situație geografică specifică și anume: teritoriul României este situat în partea de sud-est a [NUME_REDACTAT], la răscrucea acțiunii câtorva centre de mare și mică presiune ce se formează cu regularitate la granițele țării. Influența acestor mase de aer este modificată de prezența în centrul țării a lanțului [NUME_REDACTAT] rezultând astfel un climat divers cu suma precipitațiilor medii multianuale între 350-1400 mm și temperaturii medii multianuale între 2-11,50C .

Un alt aspect îl reprezintă faptul că la nivelul țării avem un adevărat „muzeu de soluri”, fiind prezente aproape toate solurile din sistemele internaționale de clasificare, fiecare tip de sol având proprietăți și caracteristici specifice.

Pe aproximativ 12,5 milioane hectare, din care 7,5 milioane hectare arabil, fertilitatea solului este afectată negativ, într-o măsură mai mare sau mai mică, de fenomene nefavorabile: eroziune, aciditate, conținut scăzut de humus, textură extremă (argiloasă, nisipoasă), exces de apă, poluare chimică etc.

Toate acestea fac ca factorii naturali și antropici care influențează procesul de producție agricolă și îndeosebi solul, clima, relieful, expoziția etc. să varieze mult pe teritoriul țării, dar și pe zone mai mici sau chiar în interiorul aceleiași ferme agricole.

Aceste diferențieri trebuie avute în vedere în activitatea de elaborare a sistemului de agricultură diferențiată. Cu alte cuvinte tehnologia aplicată trebuie adaptată la condițiile în care se află ferma agricolă.

Relieful, specificul climatic al zonelor agricole și solul impun zonarea culturilor, a soiurilor și hibrizilor, urmat de adaptarea elementelor de tehnologie pentru a reduce la minim acțiunile limitative ale factorilor zonali (deficit sau exces de umiditate, conținut redus de humus și elemente nutritive etc.).

Relieful, prin formele reprezentative de macrorelief (câmpie, platou, sistem muntos) și mezorelief (dealuri, vâlcele, văi, terase, versanți, lunci etc.), prin întindere, dimensiuni, complexitate etc. influențează semnificativ solurile formate, creează topoclimate specifice, favorabile anumitor culturi și diferențiază elementele de tehnologie.

Specificul climatic al zonelor agricole și în special condițiile de temperatură, umiditate și lumină delimitează arealul de cultivare al plantelor. Utilizarea de către plante a îngrășămintelor, a spațiului de nutriție, a lucrărilor solului etc., se face cu un randament mai ridicat în condiții climatice corespunzătoare optimului biologic al plantelor și cu un randament mult mai mic în condiții climatice și edafice necorespunzătoare.

Solul format într-un anumit teritoriu, reflectă influența în timp a condițiilor de mediu și a factorilor de solificare printr-o serie de însușiri (structură, conținutul de humus, textură, pH-ul, gradul de saturație în baze etc.) și ca urmare influențează adaptabilitatea plantei și a tehnologiilor de cultură. Aceste însușiri influențează în primul rând asupra dezvoltării sistemului radicular și asupra absorbției de elemente nutritive, dar implicit și asupra randamentului și eficienței cultivării plantelor.

Adaptarea tehnologiei de cultivare, crearea de noi soiuri și hibrizi, reprezintă instrumente de modificare a zonării plantelor agricole, ca urmare a diminuării sau eliminării unora din factorii limitativi și modificarea stării de favorabilitate a teritoriilor ecologic omogene (TEO).

Aplicarea unei agrotehnici diferențiate și zonarea plantelor de cultură este necesară deoarece teritoriul țării noastre se caracterizează printr-o mare variație a condițiilor ecologice. Precipitațiile atmosferice de exemplu, variază de la 250 mm anual în [NUME_REDACTAT] până la peste 1000 mm anual în Carpații din nordul țării.

În strânsă legătură cu diversitatea condițiilor de climă și vegetație, variază solul, atât sub aspect morfologic, cât și în privința însușirilor lui agroproductive, exprimate sub noțiunea de fertilitate.

În cuprinsul României, se întâlnesc pe un spațiu geografic relativ restrâns, aproape toate tipurile de sol din climatul temperat; de la cernoziomuri și soluri brune argiloiluviale, până la soluri sărace, levigate, podzoluri, brune acide – din regiunile cele mai reci ale țării.

Fertilitatea naturală a solurilor scade treptat din zona de câmpie către zona montană mai rece, pe măsură ce se intensifică procesele de argiloiluviere și levigare. Sortimentul de plante ce-și găsesc condiții optime de creștere și dezvoltare se restrânge din zona de câmpie spre zona montană, iar cultura plantelor de câmp devine mult mai costisitoare.

Recomandările de agrotehnică diferențiată și zonarea ecologică a plantelor de cultură se realizează, de numeroși autori (A.Lăzureanu, 1994; Gh.Budoi și A.Penescu, 1996; P.Guș și colab., 1998, prin delimitarea a patru mari zone agricole: stepă, silvostepă, forestieră (de pădure) și alpină.

CAPITOLUL I – IMPORTANȚA ȘI NECESITATEA PROBLEMEI LUATĂ ÎN STUDIU

Societatea agricolă analizată se află în zona de silvostepă a Moldovei. Zona de silvostepă, rezultă din întrepătrunderea zonelor cu vegetație de pădure cu zona de stepă la care se adaugă o parte compactă din [NUME_REDACTAT]. Clima zonei de silvostepă reprezintă o tranziție de la clima secetoasă către clima zonei umede cu temperaturi medii anuale de 8,3 – 11,4oC, indicele de ariditate de 23 – 30, precipitațiile anuale de 460 – 600 mm. Ocupă spațiul cuprins între 100 și 500 m altitudine, cuprinzând suprafețe în nordul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Câmpia de Vest și [NUME_REDACTAT]. Asociația de soluri este reprezentată prin cernoziomuri cambice și argiloiluviale, soluri negre clinohidromorfe, regosoluri, soluri aluviale, soluri brune argiloiluviale, erodisoluri etc.. Aceste soluri au textură lutoargiloasă, volumul edafic util foarte mare, reacția slabă acidă (pH = 5,8-6,8) și rezerva de humus variabilă, în funcție de tipul de sol, de la mare la foarte mică.

Diferențierea agrotehnicii este mai complexă decât în zonele de stepă aridă și stepă tipică, întrucât condițiile de mediu, relieful și solul sunt mai heterogene, iar factorii limitativi sunt în număr mai mare: seceta, relieful frământat, eroziunea, excesul temporar de umiditate, tasarea solului, sărăturarea solului, panta terenului, expoziția, adâncimea apei freatice, perioada apariției brumelor, înghețurilor timpurii și târzii; clima, este de asemenea, foarte variabilă de la o subzonă la alta.

În zona de stepă și silvostepă se cultivă porumbul și grâul de toamnă pe 65-70% din suprafața arabilă totală. Aceste culturi utilizează cel mai bine factorii ecologici pe care îi au la dispoziție (umiditate și căldură/frig), ciclul lor biologic suprapunându-se peste perioadele în care apa este disponibilă datorită topirii zăpezilor sau precipitațiilor de toamnă și de vară. Totuși, în stepă există pericolul scăderii recoltei din cauza secetelor apărute în timpul perioadei de formare și umplere a bobului, fapt ce reclamă necesitatea irigării culturilor.

Pe lângă acestea, producții foarte bune în zona de stepă se înregistrează și la floarea-soarelui, orz de toamnă, in pentru ulei, mazăre, soia, tutun ș.a.

Dar cea mai favorabilă zonă pentru cultura plantelor din țara noastră este silvostepa, atât climatic, cât și pedologic. Aici, pericolul de pălire și șiștăvire a boabelor de grâu este mai mic decât în zona de stepă. În plus, se întâlnesc condiții favorabile și pentru cultivarea cerealelor de primăvară, florii-soarelui și sfeclei pentru zahăr, mazării, soiei și fasolei; cartoful dă producții satisfăcătoare numai în silvostepa de vest, în silvostepa din jumătatea nordică a Moldovei și pe unele soluri aluvionare. În anii cu precipitații normale sau abundente se pot cultiva cu succes și două culturi pe an pe aceeași suprafață; după rapiță, borceag de toamnă, orz de toamnă etc. se pot semăna porumbul furajer, iarba de Sudan, sorgul furajer etc.

Un rol hotărâtor în cadrul agrotehnicii diferențiate din orice exploatație agricolă îl are sistemul de lucrare. Sistemul de lucrare a solului trebuie astfel conceput și aplicat încât să corespundă și să fie armonios integrat conceptului de agricultură durabilă. Pornind de la relațiile sistemice și efectele diferitelor elemente de tehnologie agricolă dezvoltarea unor tehnologii viabile integrează sistemul de lucrare a solului ca pilon central al eco-tehnologiilor viitorului. Astfel pilonii sistemului de agricultură durabilă sunt considerați:

managementul energetic: reducerea consumurilor de energie prin tehnologii, în special în domeniul lucrărilor agresive asupra solului, dezvoltarea tehnologiilor neconvenționale de lucrare a solului cu minimum de lucrări, semănat direct, lucrări de conservare a solului, sisteme antierozionale etc.;

diversitatea sistemului: dezvoltarea asolamentului ca pivot central al diversității sistemului într-o agricultură durabilă – obiectiv principal pentru rotația agrobiologică a culturilor și lucrărilor solului, ca fundament pentru realizarea unor producții optime fără efecte negative asupra echilibrului ecologic și în general asupra durabilității mediului (o agricultură multifuncțională);

managementul ecologic: protecția integrată a plantelor, managementul nutriției plantelor, reducerea degradării, eroziunii și poluării solului;

fundamentarea științifică a unor noi generații de tehnologii (eco-tehnologii), care permit eliminarea hazardului ecologic, armonizarea și ameliorarea naturii prin tehnologii dinamice bazate pe resurse recuperabile (menținerea sau chiar ameliorarea pe termen lung).

Raportat la obiectivele urmărite a se realiza prin lucrările solului, sistemele de lucrări cuprind două grupe mari:

1.Sistemul clasic (convențional) de lucrări, a cărui caracteristică principală este arătura cu plugul cu cormană prin care se întoarce brazda. Acest sistem este aplicat, pe plan mondial, pe cca. 55% din suprafața arabilă. Avantajele sistemului sunt: obișnuința în lucrarea solului, încorporarea resturilor vegetale, a buruienilor și a semințelor acestora, siguranța în funcționare datorită construcției simple a plugului, efectul de afânare (mobilizarea intensă a fertilității solului) etc.

Se estimează pentru următorii 20 ani, reducerea ponderii acestui sistem la 40%, motivat în principal de obiective ecologice (reducerea degradării structurii solului, a eroziunii etc.), de necesitatea de a reduce consumurile de combustibili și de a crește productivitatea la efectuarea lucrărilor, pentru a putea respecta perioadele optime de lucrare a solului și semănat etc.

2.Sistemul neconvențional, care înseamnă renunțarea la arătura cu plugul cu cormană total sau periodic, raționalizarea numărului de lucrări și păstrarea la suprafața solului a cel puțin 15-30% din totalul de resturi vegetale. Acest sistem se aplică pe cca. 45% din suprafața arabilă pe plan mondial și se estimează o extindere la 60% în următorii 20 de ani. Acest sistem este cunoscut și sub denumirea de “Sistem de lucrări pentru conservarea solului” (Rusu T., 2010).

CAPITOLUL II – CERCETĂRI ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE PRIVIND PROBLEMA LUATĂ ÎN STUDIU

Scopul principal al numeroaselor cercetări privind agrotehnica diferențiată aplicată principalelor culturi agricole pe zone pedoclimatice l-a constituit identificarea celor mai potrivite modalități de creștere cantitativă și calitativă a producției agricole în funcție de condițiile pedoclimatice specifice fiecărei zone agricole.

Studiile efectuate de numeroși cercetători ([NUME_REDACTAT]. și Penescu 1996, Onisie T. și Jităreanu G. 2000, Guș P. și colab., 1998) privind influența lucrărilor de bază asupra însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului, dar și asupra productivității plantelor scot în relief importanța deosebită a acestor lucrări pentru producția agricolă. Lucrările solului pentru grâul de toamnă trebuie să asigure: acumularea și păstrarea în sol a întregii cantități de apă provenite din precipitațiile din timpul verii și al toamnei; acumularea în sol a unei cantități cât mai mari de substanțe nutritive prin stimularea proceselor de nitrificare; un strat de sol afânat, dar în același timp „așezat”, pentru înrădăcinarea bună a plantelor și pentru preîntâmpinarea procesului de „descălțare”; un pat germinativ fără bulgări în care sămânța să poată lua un contact cât mai strâns cu particulele de sol pentru a răsări în timp scurt și combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor care aduc mari prejudicii producției de grâu ([NUME_REDACTAT]., 1998).

Sistemele neconvenționale de lucrare a solului au ca scop și eficientizarea procesului de producție dar și conservarea și creșterea fertilității solului. Obținând producții egale sau mai mici cu 5-10% comparativ cu sistemul clasic este considerat a fi mai profitabil, în primul rând prin diminuarea cheltuielilor legate de lucrările de bază ale solului, ce au o pondere ridicată în cadrul sistemului convențional. După 4 ani de experimentări, în cadrul S.C.D.A. Lovrin – jud. Timiș, se obțin valori ale producției medii de porumb boabe cuprinse între 8190 – 8450 Kg/ha (tabelul 2.1) în sistemele minime de lucrare și 8400 în no-tillage. Comparativ cu sistemul clasic (8700 kg/ha în varianta martor), producțiile sunt mai mici (94,13 – 97,12%) în sistemele cu lucrări minime și 96,55% în varianta no-tillage ([NUME_REDACTAT]. și Lăzureanu A., 2005).

Tabelul 2.1

Influența sistemului de lucrare a solului asupra producției de porumb

DL 5% = 506,37 kg/ha: DL 1% = 682,61 kg/ha; DL 0,1% = 906,01 kg/ha

Cercetări efectuate de către Lascu I. (1990), comparând metode clasice cu metode neconvenționale de lucrare a solului, ajunge la concluzia că adâncimea lucrării de bază nu a influențat semnificativ producția de grâu și floarea – soarelui și nici greutatea boabelor pe plantă și masa a 1000 boabe. În schimb, la cultura porumbului, în varianta lucrată cu cizelul, producția a înregistrat o descreștere, iar în cea lucrată cu discul scăderea producției a fost semnificativă. În același timp, metoda de lucrare a solului a condus la o diferențiere a elementelor de productivitate reflectată prin descreșterea acestora odată cu reducerea adâncimii de lucrare și a gradului de mobilizare a solului.

Cercetări efectuate în perioada 1984-1989 pe un cernoziom cambic au scos în evidență faptul că adâncimea de lucrare a solului determină în timp modificarea principalilor indicatori agrochimici ai fertilității solului și în primul rând a pH-ului solului care a scăzut în varianta arată și discuită cu 4,2% și, respectiv, 2,5 % în medie pe profil, față de varianta lucrată cu plugul cizel și cu 5,7% și, respectiv, 3,6% în stratul de sol 0- ca urmare a creării unor condiții mai favorabile levigării nitraților și anionilor însoțitori din sol.

Indiferent dacă potențialul genetic de producție al plantelor de cultură continuă să crească sau nu, toți fermierii au nevoie de tehnologii care să reducă semnificativ costurile și care să confere sustenabilitate producției pe termen lung.

La cultura porumbului reducerea adâncimii de lucru și a gradului de mobilizare a solului au diferențiat elementele de productivitate, iar producția de boabe a scăzut cu 2,1%, respectiv 132 kg/ha pentru fiecare creștere a densității aparente cu 0,1 g/cm3 (Lascu, I. și [NUME_REDACTAT], 1990).

Experiențe executate la Stațiunea experimentală Perieni între anii 1966-1968 de către Neamțu și Popa (1996) duc la concluzia că lucrările de pregătire a solului executate superficial chiar dacă nu s-au dovedit superioare celor clasice sunt totuși mult mai economice decât acestea. Pregătirea solului prin arătura plugul cu cormană, executată primăvara, s-a dovedit a fi neeconomică, influențând negativ păstrarea apei în sol. În ceea ce privește producția de porumb obținută, variantele discuit toamna pe sol uscat și primăvara, discuit toamna la umiditate optimă și primăvara și varianta nearată în toamnă dar arată primăvara fără cormană depășesc martorul (varianta arată toamna la , imediat după recoltarea plantei premergătoare) cu 3,4 – 4,5%. Varianta lucrată doar cu grapa cu discuri în primăvara a dat cele mai mici producții, cu 1,1 q/ha mai puțin decât martorul.

În țara noastră, cercetările privind cultivarea porumbului cu minim de lucrări ale solului pe baza folosirii atrazinului au început în anul 1962 la I.C.C.P.T. Fundulea și la alte 10 stațiuni experimentale. Din lipsa unor mașini speciale care să execute mai multe lucrări la o singură trecere pe teren, cercetările au fost orientate spre stabilirea unei tehnologii noi de cultură a porumbului folosind sistema de mașini existentă la acea vreme în România.

Analizând rezultatele obținute în perioada 1962 –1966 pe cernoziomul mediu levigat de la Fundulea se constată că în medie pe 4 ani producția de porumb a scăzut cu 48-54% în variantele tratate cu 10.20 kg/ha Atrazin și lucrate după tehnologia cu un număr redus de lucrări, în care după semănat și până la recoltare nu s-a făcut nici o lucrare de întreținere. Această scădere a producției de porumb se datorează înmulțirii speciei Sorgum halepense, rezistentă la Atrazin, chiar la doze foarte mari. Rezultatele obținute au dus la concluzia că porumbul se poate cultiva timp de 2-3 ani pe solurile infestate cu Sorgum halepense după tehnologia cu un număr redus de lucrări, însă este absolut necesară efectuarea unei prașile mecanice pentru distrugerea buruienilor rezistente la Atrazin (Șarpe și colab., 1968).

Apariția și extinderea sistemelor noi de lucrarea a solului (lucrări minime, semănat direct) este susținută, pe de o parte de progresele obținute în domeniul construcției de mașini agricole iar pe de altă parte, în domeniul combaterii buruienilor, bolilor și dăunătorilor. Cercetările în domeniu (Onisie T. și Jităreanu G., 2000, Guș P. și colab., 1998) evidențiază rolul favorabil al noilor sisteme de lucrări ale solului în sporirea fertilității solului (creșterea conținutului de humus, se îmbunătățește structura, crește rezerva de apă din sol, etc.) dar combaterea buruienilor este mai redusă, iar producțiile obținute sunt, în general mai mici comparativ cu cele obținute prin tehnologia clasică.

În mod obișnuit variația recoltei de la un an la altul se pune pe seama condițiilor climatice din cursul perioadei de vegetație, sau anterior acesteia. Desigur că factorii climatici (temperatură, precipitații, intensitate luminoasă) influențează puternic atât unele transformări care au loc în sol, cât și asupra creșterii și dezvoltarea plantelor. Însă pe lângă acești factori, o mare importanță o prezintă factorii energetici, care acționează asupra proceselor de descompunere și sinteză a materiei organice din sol.

Procesele microbiologice, care se desfășoară cu intensități diferite în funcție de condițiile de umiditate, secetă, aerobioză sau anaerobioză create, duc la apariția unor compuși organici asimilabili de către plante. Substanțele organice au un potențial energetic mai ridicat decât al ionilor minerali ce rezultă în procesul de descompunere (NH3, CO2, Ca, Mg), fapt ce joacă un rol important în procesul de creștere, dezvoltare, evoluție, în rezistența la boli, față de factorii climatici (secetă, ger, etc) (Davidescu D. și [NUME_REDACTAT], 1992).

În ultimii treizeci de ani, la nivel internațional, s-au făcut pași rapizi pentru dezvoltarea și răspândirea tehnologiilor de conservare a resurselor naturale care implică utilizarea eficientă a resurselor naturale și a inputurilor. Spre exemplu: noi genotipuri cu capacitate ridicată de producție, cu calitate superioară a semințelor, cu rezistență/toleranță la atacul patogenilor și/sau dăunătorilor, noi metode de control al buruienilor etc., ce pot fi considerate tehnologii de conservare a resurselor naturale. Agricultura conservativă include tehnologii de conservare a resurselor naturale, precum zero tillage, care reduce consumul de combustibili și îmbunătățește eficiența utilizării apei la nivelul fiecărei parcele, mașini adaptate pentru semănatul direct în condiții de zero tillage, noi genotipuri cu un grad ridicat de performanță în condiții de zero tillage, determinarea cantității de resturi vegetale care trebuie reținută în sistem zero tillage pentru îmbunătățirea calității și sănătății solului etc., dar nu orice tehnologie de conservare a resurselor înseamnă agricultură conservativă. Distincția trebuie făcută, deoarece s-a demonstrat că unele tehnologii de conservare a resurselor s-au dovedit atractive pe termen scurt, dar nu pot fi sustenabile pe termen lung. Un exemplu în acest sens îl reprezintă metoda zero tillage fără reținerea resturilor vegetale și fără rotația culturilor, care, în anumite circumstanțe, poate fi mai periculoasă pentru productivitatea și stabilitatea agroecosistemului, decât aplicarea continuă a practicilor convenționale ([NUME_REDACTAT], si colab., 2009).

Sistemul de lucrare a solului diferă în funcție de planta premergătoare, de condițiile de climă și sol, de gradul de îmburuienare, de restricțiile impuse de tehnologia de cultivare (epoca de semănat, dotarea tehnică etc.)

Într-o experiență cu caracter staționar, amplasată la S.C.D.A. Secuieni, județul Neamț, în anul 1986, într-un asolament de 3 ani (porumb – soia – grâu), [NUME_REDACTAT] (2009) a analizat diferite variante cu tipuri de unelte folosite la lucrarea de bază a solului, adâncimi de lucru, precum și combinații ale acestor elemente (tabelul 2.2). Lucrările de bază ale solului s-au făcut în toamnă cu agregate formate din tractorul U-650M și plugul purtat PP-3 x 30M, cizelul echipat cu organe rigide MC-2,5 și grapă cu discuri GD-3,2 + LN lestată cu . Tehnologia aplicată culturii porumbului a fost cea specifică zonei (pregătirea patului germinativ: o lucrare cu grapă cu discuri GD-3,2 și o lucrare cu combinatorul CPGS-3,6, fertilizare – cu azot și fosfor, iar pentru combaterea buruienilor s-au aplicat erbicidele Acetoclor (2,0 l/ha) + Icedin (1,0 l/ha) și prașile (mecanice + manuale). Producțiile obținute în perioada 2005-2008 au fost de 4632-8860 kg/ha porumb și au fost influențate de factorii studiați (tipul uneltelor, adâncimea de lucru și alternanța lucrărilor de bază a solului), dar și condițiile climatice înregistrate în perioada de cercetare. Cele mai mari producții s-au realizat când lucrarea de bază a solului a fost arătura. Adâncimea arăturii a influențat distinct semnificativ rezultatele producțiilor obținute doar într-un an (2007) din cei patru luați în studiu, în restul anilor și după media perioadei nu s-au înregistrat diferențe semnificative între producțiile obținute. Când lucrarea de bază a solului s-a făcut cu cizelul la adâncime, s-au înregistrat pierderi foarte semnificative de producție (față de varianta martor arată la ) în toți cei 4 ani de cercetare. După media perioadei 2005-2008 pierderile de recoltă au fost de 9%, reprezentând 756 kg/ha. Pierderi foarte semnificative de producție au fost și în cazul variantei în care lucrarea de bază a solului s-a făcut cu grapa cu discuri (GD-3,2) la adâncimea de 12-. În acest caz pierderile au avut valori, după media perioadei, de 24% (1912 kg/ha).

Tabelul 2.2

Eficacitatea arăturii obișnuite și perfecționate asupra producției de porumb

pe solurile brun roșcate de pădure din [NUME_REDACTAT] adâncă de vară sau toamnă prezintă și un important avantaj organizatoric. În cazul arăturii de toamnă solul se pregătește primăvara pentru însămânțat ușor și repede, cu grapa cu colți, cultivatorul, grapa cu discuri etc. (Berindei M., 1963). Arătura adâncă se face atât cu plugul cu antetrupiță, cât și fără antetrupiță. Prin arătura perfecționată însă nu se poate obține în toate cazurile un spor de recoltă față de arătura obișnuită. După datele obținute , eficacitatea arăturii obișnuite și perfecționate pe solul brun roșcat de pădure se poate aprecia din tabelul 2.2.

Influența sistemului de lucrare și fertilizare asupra producției și eficienței economice s-a urmărit într-un asolament de 3 ani (fasole – grâu – porumb), în condițiile anului 2003-2004, la ferma Ezăreni a S.D. Iași (tabelul 2.3) de către Răus L., Jităreanu G., Onisie T. și Neștian I. (2005).

Tabelul 2.3

Influența sistemului de lucrare a solului asupra producției celor trei culturi

Din analiza influenței sistemului de lucrare asupra producției de grâu, rezultă că producții mai scăzute fața de martor (arat la ), cu diferențe asigurate statistic, s-au înregistrat în variantele lucrate cu cizelul și grapa cu discuri (461 respectiv 1094 kg/ha) și o producție practic egală în varianta arată la (4341 kg/ha). La cultura porumbului producțiile au variat între 5977-8108 kg/ha. Față de varianta martor un spor de producție distinct semnificativ, de 759 kg/ha, s-a înregistrat în varianta arată la (cu 10% în plus). Pierderi distinct și foarte semnificative de producție s-au înregistrat în variantele lucrate cu cizelul, respectiv grapa cu discuri de 794 respectiv 1372 kg/ha. La fasole producție mai mare față de martorul arat la s-a obținut în varianta arată la . Sporul de producție de 61 kg/ha de și mic, s-a dovedit a fi semnificativ din punct de vedere statistic (1707 kg/ha). Producții mai mici decât martorul, cuprinse între 1443 și 1475 kg/ha, s-au înregistrat în variantele lucrate cu grapa cu discuri și cizelul, diferențele în minus de 171 respectiv 203 kg/ha față de martor fiind foarte semnificative.

Pe baza cercetărilor efectuate în condițiile Stațiunii de Cercetare – [NUME_REDACTAT] Podu-Iloaiei, Iași, în experiențe staționare utilizând diferite scheme de asolament, Ailincăi C. și colab. (2007) au evidențiat importanța utilizării asolamentelor cu plantă amelioratoare, care s-a tradus prin sporuri considerabile de producție. Spre exemplu, la cultura porumbului, producția a fost cu 24-30% mai mare (1070-1340 kg/ha) în comparație cu monocultura, iar față de rotația grâu-porumb, mult folosită actualmente de producătorii agricoli autohtoni, sporul de producție a fost de 19%, respectiv de 850 kg/ha. Aplicarea unor doze de N100P100 pe parcelele experimentale cultivate cu porumb a determinat sporuri de producție de 94% (3040 kg/ha) iar fertilizarea organo-minerală pe aceleași parcele, cu doze mici de îngrășăminte chimice asociate cu 30t/ha gunoi de grajd a condus la sporirea producției cu 97%, respectiv cu 3110 kg/ha. Grâul plasat după porumb, într-o rotație de doi ani, a dat o producție principală, în varianta nefertilizată, de 1690 kg/ha (100%), iar în cazul fertilizării minerale cu doze de azot și fosfor la hectar producția a crescut la . Fertilizarea organo-minerală cu 50 de kg/ha substanță activă fosfor și potasiu împreună cu 40 kg/ha gunoi de grajd aplicat bianual culturii de porumb a determinat o creștere cu 82% a producției față de varianta martor (nefertilizată), respectiv 3090 kg/ha.

În experiențele efectuate în câmpul experimental al I.N.C.D.A. Fundulea, situat la latitudinea de 44º27’45” și longitudinea de 26º31’35” în [NUME_REDACTAT] de Est, la est de orașul Fundulea, între anii 2007-2010, pe un cernoziom cambic tipic format pe depozite loessoide, cu suprafața plană, altitudinea și apa freatică la 10 – , Cociu AI. și Cizma GD. (2011) nu găsesc diferențe semnificative între producțiile realizate în condiții de scarificare și nescarificare. În scarificat s-a obținut o producție medie de porumb de 9316 kg/ha, cu 1% mai mare decât producția realizată în nescarificat.

Tabelul 2.4

Influența afânării adânci asupra producției de porumb și a componentelor producției

După cum reiese din tabelul 2.4, afânarea adâncă nu a influențat statistic semnifictiv componentele producției. Totuși, se observă unele diferențe cantitative datorate efectului afânării adânci. Astfel, scarificarea a determinat o scădere cu 2,5% a masei medii a știuleților și o creștere a numărului mediu de știuleți la hectar, a numărului mediu de boabe pe știulete, a MMB și a MH cu 1, 2.8, 1.2, 0.6 și respectiv 0.4%, față de nescarificat.

Într-un studiu efectuat de către Jităreanu G. în perioada 1985-2005, pe un cernoziom cambic de la Stațiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT] Podu-Iloaiei – Iași, a fost urmărită influența diferitelor sisteme de lucrare a solului și de fertilizare asupra producției și proprietăților fizice ale solului la soia, grâu și porumb. În ceea ce privește stabilitatea hidrică a structurii solului, comparând varianta lucrată cu cizelul cu varianta arată la , acesta a fost în scădere doar la suprafața solului (46.1-46.7%) iar la adâncimea 10- a crescut cu 2.3% la grâu și 3.7% la porumb (Jităreanu, G., și colab citat de Țopa D., 2010).

[NUME_REDACTAT] și în multe alte țări, consumul cel mai mare de energie se înregistrează la îngrășăminte, echipamente și pesticide însă, în multe cazuri aceste consumuri specifice sunt amplificate datorită modului defectuos de gestionare și conducere a proceselor tehnologice și a gradului redus de utilizare a elementelor minerale din îngrășămintele aplicate și din inputurile organice. Tehnologiile viitorului vor fi subordonate cerințelor crescânde de hrană și în același timp vor fi orientate spre gestionarea corespunzătoare a resurselor și protecției mediului.

Folosirea optimă a factorilor de vegetație presupune adeseori necesitatea unor intervenții intense pentru ameliorarea și reglarea acestora în raport cu cerințele ecologice ale plantelor cultivate. În scopul măririi productivității culturilor agricole și pentru a îmbunătăți fertilitatea solului se aplică o serie de procedee tehnice ce presupun aplicarea diferențiată a îngrășămintelor. Pe linia dezvoltării unei agriculturi intensive, mărirea productivității poate fi obținută prin ameliorarea artificială a potențialului productiv, acționând, pe de o parte, asupra patrimoniului ereditar al speciilor iar pe de altă parte, asupra principalilor factori de mediu. Astfel, prin tehnici de cultură, ce cuprind și administrarea de îngrășăminte și amendamente poate fi îmbunătățită producția agricolă.

Pentru fundamentarea teoretică a măsurilor de fertilizare aplicate în scopul sporirii cantitative și calitative a recoltelor, se impune cunoașterea naturii substanțelor, conținutului în elemente nutritive, rolul lor în viața plantelor, mecanismul de pătrundere al elementelor etc. Planta verde conține în medie 85% apă, după îndepărtarea apei prin uscare se obține substanță uscată, ceea ce reprezintă aproximativ 45% carbon și 45% oxigen, combinațiile dintre C și O reprezintă aproximativ 90% din biomasa plantei. Hidrogenul este cel de al treilea element în ierarhie, cu un conținut de 6,03% raportat la s.u. Este interesant faptul că elementele esențiale în metabolismul de creștere al plantei reprezintă combinații ce nu depășesc 4% din greutatea totală a substanței uscate a plantei.

Printr-o analiză asupra procentelor în care se găsesc elementele în planta putem spune că C, H, O intră în proporție de 90%, N, P, K, S pe care plantele le iau din sol intra în proporție de 4,4%, Na, Ca, Mg, Cl, Si reprezintă 2,7%, iar microelementele (Mn, Cu, Zn, Mo, B) intră în proporție de 0,2-0,3%. Deci elementele N, P, K, S, Na, Ca, Mg, Cl, Si care reprezintă 7,4% (4,4 + 2,7 + 0,3) asimilate numai din sol au un rol tot atât de important ca si cele 3 (C, H, O) care reprezintă aproximativ 90% ([NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], 2009).

CAPITOLUL III- DESCRIEREA CADRULUI NATURAL

3.1 Așezarea geografică

[NUME_REDACTAT] este așezat în partea de est a țării. Are drept vecini, la est [NUME_REDACTAT], granița constituind-o râul Prut, la vest, județele Neamț, Bacău, Vrancea, la sud, județul Galați și la nord, județul Iași. [NUME_REDACTAT] reprezintă 2,2% din suprafața României și acoperă 5318 km2. Prezintă un număr de 5 orașe și municipii, 81 de comune și 449 de sate ([NUME_REDACTAT] 2011 – [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]).

Teritoriul județului Vaslui fiind situat în estul țării, cu o largă deschidere spre Europa răsăriteană, formele de relief specifice sunt acoperite iarna de masele de aer rece ale anticiclonului siberian, iar vara de aerul uscat continental sau tropical; clima are astfel un caracter temperat continental cu accentuări mai mari în sudul [NUME_REDACTAT], limita de sud a județului.

Societatea agricolă 12-14 Stejarul are sediul în municipiul Huși.

Din punct de vedere geografic, orașul se află așezat în sud-vestul [NUME_REDACTAT], parte componentă a [NUME_REDACTAT] Moldovenesc, ce se încadrează în [NUME_REDACTAT], ca subdiviziune a [NUME_REDACTAT] din nord-estul României.

Pe direcția sud-nord se află între orașele Galați și Iași, iar pe direcția est-vest se află la distanță aproximativ egală, între orașele Bârlad și Chișinău, la limita dintre placa rusă și cea a Dobrogei. [NUME_REDACTAT] s-a format printr-un lung proces de eroziune, după retragerea apelor [NUME_REDACTAT], în postglaciar.

Ca formă de relief, la nord sunt dealurile Gahău, Șara, Rotundoaia și Corni, la est – Daria și Galbena, la sud – Voloseni, Vulpe și Rusca, iar la vest – Dobrina – Vlăscineasa.

Evoluția paleografică a teritoriului Huși parcurge două etape distincte:

Etapa marină, reprezentată printr-o scufundare lentă a platformei est-europene, formând depresiunea marginală a [NUME_REDACTAT], continuă spre sud ci depresiunea preeuxinică și avanfosa dobrogeană.

[NUME_REDACTAT] prezintă adâncimi mai mici în partea estică. În postmeotic, marea se retrage spre sud – est, iar în dacian aceasta revine până la latitudinea orașelor Bârlad – Huși.

Etapa siberiană, în levontin marea se retrage, zona orașului devenind exondată definitiv, după care începe evoluția reliefului sub acțiunea agenților externi.

3.2 Regimul temperaturilor

Clima județului Vaslui prezintă caracter continental moderat, uneori, verile sunt extrem de secetoase iar iernile geroase, încadrându-se în trăsăturile climei temperat – continentale cu regiuni de antestepă. Regimul termic măsurat pe o perioadă de o sută de ani (1896 – 1996), pune în evidență următoarele:

temperatura medie anuală de 9,4 °C, apropiindu-se de media pe țară care este de 9,5 °C;

trecerea de la anotimpul rece la cel cald și invers se face brusc;

există mari diferențe de temperatură între luna martie și luna mai (12,5 °C – 13,2 °C);

numărul mare de zile cu îngheț (120), și cel cu temperaturi peste 30° (70);

în ultimii ani temperaturile minime și maxime depășesc chiar ± .

([NUME_REDACTAT] 2011 – [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT]).

Temperaturile medii anuale au valori de 9.2oC la Negrești, 9.4oC la Vaslui, 9.6oC la Huși și 9.7oC la Bârlad.

Amplitudinea termică absolută este de 69,3º (cu minima absolută de -29,1º la 1 februarie 1937 și maxima absolută de +40,2º la 3 august 1938).

Suma temperaturilor zilnice de peste 10ºC dintr-un an depășesc 3300ºC, fapt ce favorizează cultura viței de vie și a pomilor fructiferi, dar și a legumelor, cerealelor și a plantelor tehnice irigate. Inversiunile termice sunt puțin evidente și se manifestă mai ales în lunile extreme ianuarie și iulie.

Suprafața subiacentă atmosferei (solul terestru sau marile și oceanele) este o suprafață activă pentru că, în afara de asigurarea suportului mecanic pentru vegetație, ea recepționează prin absorbție o parte din energia radiantă solară (restul fiind, în principal, reflectată) cât și din apa provenită din precipitații, pe care le distribuie, apoi, o parte în straturile solului sau ale apei, o alta spre straturile inferioare ale atmosferei, pe care le încalzește și contribuie la umezirea lor, iar o ultimă parte este inclusă într-o serie de procese și fenomene fizice chimice și biologice.

Suprafața activă este stratul planetar superficial, de grosime variabila, în cuprinsul căruia radiația solară incidentă suferă fenomenul de reflexie, refracție, absorbție etc., prin care această energia radiantă este transformată și redistribuită. Temperatura solului și modul de propagare a căldurii în sol depind de o multitudine de factori, în primul rând de intensitatea radiației solare și de variațiile sale periodice în timp, la care se adaugă o serie de parametri ce caracterizează natura și proprietățile fizice ale solului: albedoul suprafeței, compoziția, structura, textura, umiditatea sau uscăciunea solului (în funcție de conținutul de apă sau de aer), căldura specifică și conductivitatea termica. Temperatura solului mai depinde de orientarea și înclinarea pantelor versanților (pantele cu expoziție sudică au temperatura solului mai mare decât cele nordice, aspect valabil chiar și pentru minidenivelările rezultate din arături), natura și de gradul de acoperire a suprafeței solului cu vegetație sau cu zăpada.

Tabelul 3.1

Suprafeței aferente exploatației S.A. 12-14 STEJARUL îi corespunde o climă temperat continentală, cu ierni friguroase și în general uscate și veri călduroase și frecvent secetoase.

Temperaturile medii înregistrate în cei trei ani sunt ușor mai mari decât normala climatologică, cel mai călduros fiind considerat 2011 (tabelul 3.1).

În țara noastră cele mai mari amplitudini termice anuale se înregistrează în sudul [NUME_REDACTAT] (valori peste 25oC), iar cele mai mici pe culmile muntoase (circa 16oC). Aceste valori mari, precum și diferența de numai 9oC între acestea, arată contrastul însemnat dintre vară și iarnă, respectiv caracterul continental pronunțat al climei din țara noastră. [NUME_REDACTAT] de Vest amplitudinile termice sunt cu 1 – 3oC mai mici decât în [NUME_REDACTAT], deși altitudinile sunt asemănătoare. În schimb, în [NUME_REDACTAT] și în depresiunile intramontane din estul acesteia se înregistrează amplitudini de peste 23oC, mai mari decât cele din Câmpia de Vest. [NUME_REDACTAT] Getic, [NUME_REDACTAT] și zona subcarpatică (și apoi în zona montană) valorile amplitudinii termice anuale scad, inițial, treptat și apoi accelerat cu altitudinea (16,1o C la [NUME_REDACTAT]). [NUME_REDACTAT] se constată o scădere a amplitudinilor termice ca urmare a apropierii de bazinul acvatic al [NUME_REDACTAT], cu rol de moderator al valorilor zilnice și anuale ale acestui parametru.

3.3 Regimul precipitațiilor

În decurs de un an, evoluția sumelor lunare de precipitații atmosferice, se modifică de la o lună la alta în directă relație cu raporturile ce se stabilesc între marile centre barice ce impun circulația atmosferică și care dirijează masele de aer și fronturile atmosferice (cu formațiunile barice ce le însoțesc) ce traversează estul României pe diferite direcții mai frecvent sau mai rar, cu o intensitate mai mare sau mult diminuată, iar procesele termice și convective locale a căror parametri termo-barici își modifică valorile între un maxim anual înregistrat vara, un minim iarna, amplifică sau temperează rolul factorului dinamic, iar în final parametrii valorici și calitativi ai precipitațiilor însumate lunar (Mihăilă D., 2006).

Precipitațiile atmosferice sunt neuniform repartizate atât spațial cât și în timp. În sectoarele cu masive deluroase din nordul, nord-vestul, vestul și nord-estul județului cantitatea medie anuală de precipitații este de aproximativ , pe când în sectoarele cu relief mai jos (depresiunile Huși și Elan) acestea au valori cuprinse între 400- anual. Cele mai însemnate cantități de precipitații se înregistrează în lunile mai, iunie și iulie (aproximativ 36% din totalul anual); lunile februarie și martie sunt cele mai sărace în precipitații (aproximativ 17% din totalul anual). Determinante pentru procesele de eroziune a solului sunt cantitățile maxime de precipitații înregistrate în lunile mai și iunie, sub formă de ploi torențiale cu agresivitate pluvială importantă.

Dacă în valoare absolută valorile nu sunt impresionante, acestea au rol esențial în modelarea reliefului, prin repartiția lor de-a lungul unui an. Cele mai mari cantități de precipitații cad la sfârșitul primăverii și prima jumatate a verii (în lunile mai, iunie iulie cad 36 % din total) iar cele mai scăzute valori se înregistrează în februarie și martie (17 % din total). Valoarea medie maximă se înregistrează în iunie () iar cea minimă apare în luna ianuarie ().

În sezonul octombrie-martie precipitațiile reprezintă 34 % din total, în timp ce sezonul cald participă cu 66 % din totalul de precipitații anuale.

Excesivitatea climatică este dovedită de repartiția inegală a precipitațiilor și mai ales de prezența fenomenelor de secetă și a ploilor torențiale. Acestea din urmă sunt mai frecvente decât secetele și în 1-2 cazuri/an sunt însoțite și de grindină.

Precipitațiile realizează o medie pe județ de și sunt mai bogate în nordul județului și mai scăzute în sud. Secetele – se manifestă frecvent pe tot teritoriul județului, în timp ce ploile torențiale și cu grindină au frecvența mai mare în valea Bârladului și a Prutului.
Zăpada este prezentă în fiecare iarnă, iar numărul zilelor cu ninsoare și durată de acoperire a solului cu zăpadă diferă de la un an la altul și de la sector la sector. Numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 18, iar durata de acoperire a solului cu zăpadă de cca. 60 de zile, iar grosimea stratului de zăpadă nu depășește 10- (http://www.isuvaslui.ro/despre-noi/judetul-vaslui/judetul-vaslui/).

La stația meteorologică Bârlad sumele lunare de precipitații cresc treptat din luna februarie până în luna iunie, când se produce maximul pluviometric anual. Din luna iunie până în luna februarie când se produce minimul pluviometric anual, cantitățile lunare de precipitații se diminuează treptat.

Foarte rar cantitățile de precipitații lunare, anuale etc. concret înregistrate lună de lună, an de an, sunt identice sau se apropie foarte mult de cele medii, ele urcând peste, sau coborând sub acestea. Excesul sau deficitul de precipitații, se datorează în special caracteristicilor circulației atmosferice, la care se adaugă o mulțime de variabile printre care o importanță deosebită o are evoluția temperaturii în timp și spațiu, cadrul natural prin multitudinea combinațiilor elementelor sale, introducând în evoluția acestui element, manifestări ce diferă de la un loc la altul, de la un moment la altul.

Tabelul 3.2

Media multianuală a precipitațiilor este de . Suma precipitațiilor căzute în anul 2010 este excedentară, depășind . Chiar dacă în anul 2011 precipitațiile (tabelul 3.2) căzute sunt relativ mai mici decât cele din 2012, distribuția neuniformă a precipitațiilor din acest ultim an luat în studiu a dus la diminuări ale recoltelor pe întreg teritoriul județului Vaslui.

Cu toată că anul calendaristic înregistrat un deficit de precipitații comparativ cu normala, producții mai scăzute am înregistrat în anul 2012 datorită repartiției nefavorabile a precipitațiilor pe parcursul sezonului de vegetație, situație reliefată mai ale în cazul culturilor de primăvară.

3.4 Regimul vânturilor

Majoritatea vânturilor din zona orașului Huși bat dinspre vest și nord-vest, mai ales primăvara – vara, aducând precipitații abundente. Iarna, vânturile de nord-vest aduc multe ninsori persistente iar uneori, vara, ploi reci. Vânturile de nord bat mai mult iarna, ca și cele de nord-est care produc iarna geruri prelungite și aduc puțină zăpadă.

Primăvara și vara în zona pantelor abrupte se resimt brizele de deal. Astfel, dimineața adie un vânt răcoros, de tip „Zefir”, ce urcă pe pante dinspre oraș, iar seara invers.

Circulația maselor de aer în toată țara noastră este puternic influențată de lanțul Carpaților pe de o parte și de poziția centrelor de acțiune atmosferică pe de altă parte.

Vânturile rezultate din acțiunea reciprocă a factorilor de mai sus influențează puternic caracteristica vremii, în general, și producția agricolă în special. Vânturile puternice, care influențează negativ producția agricolă, fie prin acțiunea mecanică asupra plantelor și solului, fie prin influența proceselor de transpirație ale plantelor de cultură, se înregistrează îndeosebi în Moldova și în Bărăgan.

[NUME_REDACTAT], vânturile puternice deseori usucă și mătură stratul superficial al solului, dezrădăcinând și chiar rupând plantele tinere, aceasta mai ales primăvara, în perioada uscată, când particulele de sol uscate sunt antrenate și transportate la distanțe foarte mari. La noi în țară, asemenea fenomene care determină furtuni de praf se semnalează de obicei în luna aprilie. În această perioadă, când solul nu este încă acoperit de vegetație vântul dislocă mari cantități de praf care sunt antrenate în păturile superioare ale atmosferei.

Dacă viteza vântului este mare, atunci cerealele de toamnă și arborii abia înfloriți au de suferit. Uneori, furtunile de praf au asemenea intensitate, încât devin adevărate calamitați. Plantele, în special cele de toamnă, sunt dezrădăcinate pe mari suprafețe, fiind smulse odată cu praful. Pe măsura ce plantele se înrădăcinează puternic, solul se acoperă cu vegetație și posibilitatea antrenării particulelor de praf de câtre vânt scade. Vântul acționează ca un ventilator puternic, îndepărtând părțile cele mai fine si mai productive ale solului.

3.5 Aspectul pedologic

Solul este baza activităților economice și culturale; cu toate acestea, valoarea economică a solului nu a fost recunoscută adecvat (Görlach și colab., 2004).

Datorită reliefului variat, pe teritoriul S.A 12-14 STEJARUL-Huși au fost puse în evidență mai multe tipuri și varietăți de sol.

Cernoziomurile corespund zonei de stepă propriu-zisă ocupând în țara noastră o suprafață de aproximativ 2 milioane hectare, fiind întâlnite în [NUME_REDACTAT], Dobrogea, Câmpia de Vest și pe suprafețe mai mici în Moldova și Transilvania.

Relieful este specific zonei de câmpie, cu suprafețe plane sau slab ondulate, la o altitudine de până la 200 m. Mai rar apar unele platouri cu fragmentare moderată și în unele zone colinare joase.

Vegetația naturală sub care s-au format este reprezentată printr-un covor ierbos dezvoltat care lasă o mare cantitate de resturi organice în sol și la suprafața acestuia (Festuca valesiaca, Avena crestatum).

Cantitatea ridicată de resturi organice răspândită pe o adâncime mare, și descompunerea predominat anaerobă duce la acumularea unei cantități mari de humus de cea mai bună calitate deoarece se saturează cu ionii de calciu prezenți în sol.

Climatul fiind ceva mai umed, procesele de alterare și levigare sunt puțin mai pronunțate decât la solul bălan. Cernoziomul tipic prezintă un profil asemănător, cu solul bălan (Am – AC – Cca sau C) dar mai profund și cu orizonturi mai clar exprimate.

Având o textură mijlocie și fiind bine structurate cernoziomurile se lucrează ușor. Au un regim aerohidric favorabil, sunt bine aprovizionate cu humus (peste 4 %), reacția slab alcalină (pH – 7,2-8) iar gradul de saturație în baze este de 90-95 %.

Sunt soluri bune și foarte bune aprovizionate cu elemente nutritive, dispunând de cea mai ridicată fertilitate naturală.

Cernoziomurile sunt solurile cu cele mai bune însușiri fizice, hidrofizice și chimice, de aceea au cel mai ridicat potențial agroproductiv.

Pentru păstrarea umidității în sol, ele reclamă executarea lucrărilor agricole la timp și de bună calitate.

Cernoziomurile se pretează bine pentru toate plantele fiind situate, însă în prima zonă cerealieră a țării.

Datorită legăturii fundamentale dintre sol și economie există multe activități economice care depind, atât direct cât și indirect, de calitatea solului incluzând agricultura, industria și turismul. Aceste activități economice ar putea beneficia de elaborarea metodelor de apreciere a calității solului, de sistemele de prioritizare a acțiunilor și, mai general, de folosirea și conservarea solului în mod durabil.

[NUME_REDACTAT] prezintă diferențe de altitudine relativ reduse; relieful este, în cea mai mare parte a județului, puțin proeminentă, prezentând văi largi, interfluvii netede și pante reduse. Solul este caracterizat prin etajarea relefului și ca structură geologică monoclimatică cu înclinare moderată a straturilor spre sud-est cu compoziție petrografică a depozitelor, în care predomină complexul argilo-nisipos (http://www.isuvaslui.ro/despre-noi/judetul-vaslui/judetul-vaslui/).

În teritoriul județului Vaslui, solurile se prezintă într-o gamă variată, fiind identificate 14 tipuri de sol grupate în 8 clase de soluri.

Cele mai răspândite sunt solurile de pădure, podzolice și chiar podzolite și solurile brune cărora le corespund, respectiv, etajul fagului și al stejarului. Rocile marnă din care s-au format aceste soluri sunt argilo-nisipoase și mai rar leossuri. Deși mai sărace în substanțe nutritive, faptul că se găsesc în locuri cu precipitații mai bogate pe interfluvii, asigură dezvoltarea normală a culturilor de cereale, plante tehnice și pomi – viticole. În depresiuni, pe pantele acestora și în partea sudică a [NUME_REDACTAT], se găsesc solurile cernoziomice. Ele s-au format într-un climat cu precipitații mai puține, cu o vegetație silvostepică, ceea ce a permis acumularea unei cantități însemnate de humus.

În luncile Prutului, Bârladului și în albii majore ale râurilor afluente acestora, unde există însemnate depozite aluvionare și umiditate sporită, există soluri de tipul lăcoviștelor și solurilor aluvionare.

3.6 Aspectul geomorfologic

Formațiunile geologice de suprafață aparțin sarmațianului superior și pliocenului, primele fiind prezentate spre baza versanților din nordul [NUME_REDACTAT]. Dezvoltarea cea mai largă o au sedimentele meoțiene, cu o grosime de peste , formate dintr-un complex monoton: nisipuri, nisip gros, argile și marne care încep de la bază printr-un orizont de cinerite andezitice constituit din bancuri cu grosimi de maxim 10 – în estul [NUME_REDACTAT] și 70 – la vest, spre [NUME_REDACTAT]. În extremitatea de sud a [NUME_REDACTAT], peste meoțian, s-au așezat și depozite nisipoase de dacian și ponțian, iar pe culmile interfluviale de aici se întâlnesc și pături întinse de prundișuri de proveniență carpatică, acoperite de luturi loessoide de 20 – . Predominarea fracțiunilor nisipoase a favorizat adâncirea ușoară a rețelei hidrografice și înaintarea accentuată spre amonte a obârșiilor, fapt ce a dus la actuala înfățișare: zonă adânc secționată de văi orientate pe direcția NV -SE.

Pe fundamentul regiunii apare precambianul, la adâncimi mai mari în vest și mai reduse în [NUME_REDACTAT] Huși. Din cuvertura sedimentară se remarcă toate etajele sarmațianului prezente în diferite profile. Sunt alcătuite din marne argiloase, nisipuri cu intercalații lenticulare de gresii sau calcare, pietrișuri în care se găsesc numeroase fosile, reprezentate în special prin mactre, congerii, specii de apă sărată, etc.

În depozitele de argilă și nisipuri ci concrețiuni de gresii dure au fost descoperite impresiuni de lemn silicifiat, peste care sunt dispuse nisipuri argiloase.

În lumina cercetărilor geofizice actuale, zona orașului Huși se interpune pe linia magnetică Darabani – Trușești – Ungheni – Huși – Fălciu, care separă două unități cu structuri de fundament diferite un sector estic cu valori magnetice mici și un sector cu valori magnetice Transversal, linia Grozești – Podoleni de Sus – Vaslui, ne indică limita sud – vestică cu un sector nordic , de maximă și unul sudic, de minimă magnetică, constituind limita sud – vestică a Platformei ruse.

Dealurile din nord și est constituie prelungirile [NUME_REDACTAT] din nord – vest, cu altitudinea de 305-310 m, reprezentând cumpăna de ape dintre bazinele hidrografice al Siretului, Toate fac parte din categoria reliefului sculptural, format prin eroziune.

În vest și sud se desfășoară un relief de tip structural aparținând dealurilor Fălciului.

Relieful din vatra orașului este alcătuit din trei terase: a pâraielor Drăslăvăț – Turbata, de 2-3 m; [NUME_REDACTAT] de 9 m; Dric de 57-58 m altitudine relativă.

În contactul dintre pante și văi, par glacisuri proluviale, coluviale sau complexe. Acestea sunt alcătuite din materiale gresiere, puțin rulate, uneori parazitând părțile laterale ale teraselor. Pe podul teraselor sunt materiale fine, transportate de vânt sau degrodate „în loc” sub acțiunea variațiilor de temperatura de-a lungul anilor.

Expoziția predominantă a dealurilor este spre est, sud – est, fapt ce permite creșterea radiației solare directe, valorificată de localnici în cultura viței de vie și a pomilor fructiferi.

3.7 Aspectul hidrologic

Rețeaua hidrografică cu caracter permanent și semipermanent are o densitate cu valori destul de mici datorită climatului continental. Sub raportul rezervelor de apă, [NUME_REDACTAT] este în general deficitar datorită regimului termo-pluviometric al regiunii, substratului geologic și celorlalți factori de mediu.

[NUME_REDACTAT] este traversat de următoarele cursuri de apă: Prutul pe o distanță de , Bârladul pe o distanță de , Tutova pe , Crasna , Vaslui .

Hidrografia de suprafață este reprezentată în primul rând de râul Bârlad cu un mare număr de afluenți cum sunt: Tutova, Simila, Racova, Stemnic, Vaslui, Crasna, Idrici, Jaravăț. De asemenea râurile din [NUME_REDACTAT] sunt cuprinse în tipul de regim pericarpatic estic, caracterizat printr-o scurgere variată în timpul anului, determinată de așezarea sa în partea de est a țării, la adapostul [NUME_REDACTAT], ceea ce asigură un plus de continentalizare surselor de alimentare. În funcție de caracteristicile locale de scurgeri, impuse de condițiile fizico-geografice și de alimentare diferite, în [NUME_REDACTAT] se individualizează două subtipuri: subtipul Vaslui și subtipul Tutova-Elan.

[NUME_REDACTAT] include râurile din [NUME_REDACTAT] Moldovenesc, se caracterizează printr-un regim instabil în scurgere de iarnă (se transportă între 13-20% din volumul anual), aceasta face ca deseori primăvara, perioada apelor mari să apară atenuată. Toamna se înregistrează scurgerea minimă, reprezentând între 8-13 % din volumul anual.

[NUME_REDACTAT]-Elan include râurile din [NUME_REDACTAT], din Dealurile și [NUME_REDACTAT], caracterizându-se prin creșterea instabilității regimului de iarnă și atenuarea apelor mari de primavară (înregistrate în circa 40% cazuri). Volumul scurgerii de iarnă se apropie de cel de vară (reprezentând între 16 și 22 % și respectiv între 21 și 23 % din volumul anual). Scurgerea de toamnă transportă 15% din volumul anual. Debitele mari din timpul primăverii măresc considerabil puterea de eroziune în adâncime și laterală a râurilor, subminând versanții văilor și determinând apariția proceselor de alunecare.

Apele subterane cele mai importante sunt înmagazinate în depozitele sarmațiene și pliocene, o largă răspândire au și straturile acvifere din depozitele aluviale de pe terase și lunci.

3.8 [NUME_REDACTAT] și fauna sunt specifice zonei de silvostepă. Pe teritoriul [NUME_REDACTAT] se pot distinge trei zone de vegetație: zona forestieră, zona de silvostepă și zona de stepă ce se dispun aproximativ în aceeași ordine de la nord-vest spre sud-est. Această dispoziție este o consecință atât a climatului cât și a etajării descendente a reliefului spre cele două direcții. Limitele acestor zone sunt dificil de trasat datorită tranzițiilor difuze, pătrunderilor adânci a văilor în podiș și modificărilor antropice.

Zona de silvostepă se prezintă sub forma unei benzi continue, dar de lățimi diferite și cu un intrând adânc pe valea Bârladului, ce se suprapune zonei colinar-deluroase, de altitudine mai redusă (sub ) a podișului. Climatul este temperat continental, iar în învelișul de sol cea mai largă dezvoltare o au cernoziomurile. În cadrul acestei zone se disting două districte: central și sudic. Districtul sudic începe de la sud de Huși și se continuă lărgindu-se, cuprinzând o bună parte din [NUME_REDACTAT], apoi se prelungește spre nord pe ambele parți ale văii Bârladului până aproape de Crasna, cu o dezvoltare mai mare în partea sudică a [NUME_REDACTAT].

Specificul silvostepei de aici constă în bogăția elementelor termofile, în alcătuirea pâlcurilor de pădure și procentul ridicat de specii pontice în componența pajiștilor. Principalele esențe termofile: stejarul pufos (Quercus pubescens), stejarul brumăriu (Quercus pendunculifora) formează arborete pure sau participă la formarea șleaurilor de silvostepă împreună cu gorunul, stejarul, frasinul, ulmul, jugastrul, arțarul, teiul argintiu. Sunt menționate și alte esențe termofile sudice ca garnița (Quercus farnetto) ce formează arborete pure în sudul [NUME_REDACTAT], scorușul (Sorbus domestica), cărpinița (Carpinus orientalis). Esențele termofile care formează arborete proprii (stejarul pufos, stejarul brumariu) ocupă de preferință versanții sudici și sud estici, în timp ce șleaurile obișnuite ale esențelor mezofile se plasează mai ales pe culmi și pe ceilalți versanți. Suprafețele reduse de pajiști sunt caracterizate prin asociații de paiuș (Festuca valesiaca) și colilie (Stipa lessingiana). În pajiștile degradate se află firuța cu bulb, bărboasa, pirul gros, pâlcuri de peliniță, laptele câinelui (îndeosebi Euphorbia estepposa), coada șoricelului (Achillea setacea), plus diverse plante ruderale.

Districtul central corespunde celor două areale de silvostepă din sudul și sud estul [NUME_REDACTAT] Moldovenesc, separate de o fâșie îngustă forestieră de pe interfluviul Crasna-Prut. Primul areal, cel din depresiunea Vasluiului este aproape izolat, el comunicând printr-o fâșie îngustă (în aval de Crasna), cu silvostepa sudică de pe valea Bârldului și cu cea din [NUME_REDACTAT].

Al doilea areal corespunzător părții centrale și vestice ale [NUME_REDACTAT] se leagă prin fâșii înguste atât cu silvostepa sudică, cât și cu cea nordică a podișului.

CAPITOLUL IV-ASPECTE ECONOMICO – ORGANIZATORICE ÎN CADRUL S.A. 12-14 STEJARUL HUȘI

4.1. Scurt istoric

[NUME_REDACTAT] 12-14 STEJARUL HUȘI a fost înființată în baza legii 36/1991 având [NUME_REDACTAT] de Înregistrare – RO 841755 și își are sediul în municipiul Huși, județul Vaslui.

Din anul 1991, societatea a deținut teren,apoi a încheiat contracte de arendă conform Legii 16/1994 cu deținătorii de terenuri agricole de pe teritoriul administrativ al municipiului Huși și al comunei Stănilești, având ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, furajere și oleaginoase. Încă de la înființare preocuparea continuă a societății agricole a fost achiziționarea de tehnică performantă și mărirea suprafețelor agricole cultivate.

4.2 Mijloacele de producție

Pentru exploatarea terenului societatea agricolă dispune de aproape toată gama de mașini și utilaje pentru aplicarea unui sistem adecvat de lucrări, în scopul obținerii unei eficiențe sporite, valorificând terenurile în condiții corespunzătoare.

Pentru a produce, transforma și comercializa bunuri și servicii agroalimentare, agenții economici din cadrul sectorului agroalimentar utilizează factori de producție (materii prime, capital, forță de muncă). Combinând acești factori după o tehnologie mai bine definită, fiecare va fabrica o gamă de produse sau va furniza servicii. Funcția de producție descrie relația dintre volumul produs dintr-un bun oarecare și cantitățile diferiților factori necesari pentru fabricarea sa.

Fig. 4.1 [NUME_REDACTAT] reversibil Fig.4.2 [NUME_REDACTAT] Arion 630 C

Fig. 4.3 [NUME_REDACTAT] Fig.4.4 [NUME_REDACTAT] Holland CS 6050

Tabelul 4.1

Componența bazei tehnico-materiale

Progresul tehnic determină agenții economici să utilizeze cantități crescânde de factori de origine industrială (mașini, instalații, îngrășăminte, produse fitosanitare) deci de consumuri intermediare, fapt ce antrenează o economie de forță de muncă cu implicații directe asupra reducerii timpului necesar pentru obținerea unui produs și asupra reducerii costurilor de producție pe care le va avea unitatea agricolă.

4.3 Organizarea muncii

Importanța forței de muncă în cadrul sistemului de producție intensiv din agricultură este de maximă. Rolul factorului uman este de a combina ceilalți factori de producție astfel încât să conducă la eficiența economică a activităților efectuate.

Particularitățile muncii în agricultură, în special caracterul sezonier al activităților, implică organizarea formațiilor de muncă pe principiul creșterii gradului de utilizare a factorului uman în procesul de producție agricolă. În consecință, dimensiunile și structura acestora trebuie să permită efectuarea lucrărilor conform tehnologiilor stabilite, pentru maximizarea sub aspect cantitativ și calitativ a producției.

Activitățile manageriale revin în responsabilitatea reprezentantului legal, [NUME_REDACTAT]. Operarea utilajelor agricole este asigurată de către 6 mecanizatori iar în campanii se apelează și la forță de muncă sezonieră, recrutată din rândul localnicilor.

Angajarea personalului se va face prin încheierea unui contract de muncă pe o perioadă nedeterminată. Selectarea personalului se va face cu grijă, pe baza unui interviu, iar condițiile de participare la interviu vor fi dependente de pregătirea profesională.

4.4 Eficiența economică a producției la S.A 12-14 STEJARUL HUȘI

Analiza eficienței economice a producției reprezintă elementul prin care fermierii identifică în mod fundamental produsele, culturile și speciile de animale care permit creșterea performațelor economice la nivelul exploatației agricole (Ungureanu G., 2001).

Eficiența economică a oricărui sistem productiv depinde, pe de o parte, de ansamblul acțiunilor și retroacțiunilor cu mediul ambiant, iar pe de altă parte, de totalitatea măsurilor luate în interiorul sistemului, având drept scop utilizarea optimă a factorilor, în cadrul unor tehnologii date.

Societatea agricolă 12-14 STEJARUL iși desfășoară activitatea în domeniul producției vegetale exploatând terenul administrat sub formă de arendă prin cultivarea de cereale și plante tehnice.

Societatea exploatează în prezent 700,00 ha. teren în arendă, dintre care 669,00 ha este arabil și 31,00 ha pășuni și fânețe naturale, fiind deosebit de favorabile agriculturii intensive, și îndeosebi utilizării mașinilor agricole moderne.

Categoria de eficiență, aplicată în foarte multe domenii ale activității umane cu varianta sa cvasiechivalentă- eficacitate, în cei mai generali termeni, reprezintă caracterizarea calitativă a rezultatului desfășurării unei acțiuni a omului care presupune luarea în considerare a unui volum de efort fizic și intelectual, concretizat într-un volum de muncă vie sau trecută, anterior consumată ([NUME_REDACTAT]. și Geamăn M., 2006).

Eficiența economică a activității de producție în agricultură reprezintă o categorie economică ce exprimă însușirea de a produce efecte economice maxime cu minimum de cheltuieli de muncă vie și materializată.

În sensul cel mai larg, eficiența economică se referă la întreaga activitate economică, respectiv la sfera producției materiale, la procesul repartiției, a circulației produselor, ca și la diferite forme de activitate economică din sfera neproductivă.

Eficiența economică este legată direct de venitul net ca diferență între valoarea producției agricole vandabile și cheltuielile totale de producție, care privesc factorii pe care întreprinzătorul trebuie sa-i achiziționeze de pe piață (costuri explicite), fiind un raport între efortul făcut pentru obținerea valorilor de întrebuințare și efectul economic realizat cu ajutorul acestui efort.

Eficiența economică este un concept structural, calitativ, care pune în legătură eforturile și efectele economico-financiare, în scopul unei concrete fundamentări a deciziilor privind o mai bună utilizare a resurselor, creșterea competitivității, asigurarea unor venituri necesare și suficiente pentru remunerarea factorilor de producție, eșalonarea pe diferite orizonturi de timp a resurselor de dezvoltare și autofinanțare a societăților comerciale.

Atât noțiunea de cheltuieli, consum de resurse, cât și cea de rezultate, în funcție de scopul urmărit și de entitatea economică analizată, necesită metode specifice de cuantificare în timp și spațiu, astfel încât putem determina în mod obiectiv dacă o cheltuială depășește efectul, în acest caz defavorabil fiind vorba de pierdere (ineficiență), sau invers dacă efectul este mai mare decât cheltuiala, în acest caz având de-a face cu un câștig net (eficiență, profitabilitate).

Atunci când cheltuielile și rezultatele sunt egale avem o situație de inexistență a pierderilor sau profitului. O astfel de situație poartă denumirea de prag de rentabilitate sau „punct mort”, de la care, ulterior , o societate comercială ar putea să înregistreze câștiguri sau pierderi.

Notând cu Ch – cheltuielile și cu R- rezultatele (producția) putem determina indicatorul de eficiență (Ef) astfel:

ca diferență: Ef =R- Ch, cu următoarele cazuri:

Ef >0, R >Ch → eficiență;

Ef =0, R= Ch → punct mort sau prag de rentabilitate;

Ef <0, R< Ch → ineficiență.

ca raport: Ef = , cu următoarele situații:

Ef > 1, R> Ch → eficiență;

Ef= 1, R= Ch → punct mort sau prag de rentabilitate;

Ef <1, R< Ch → ineficiență.

Criteriile de apreciere ale eficienței economice din agricultură, sunt:

Criterii sociale:

Gradul de satisfacere a nevoilor economiei naționale cu produse agricole;

Gradul de satisfacere al populației cu produse agroalimentare în raport cu consumul fiziologic;

Gradul de aprovizionare a industriilor prelucrătoare cu materiile prime agricole;

Nivelul calitativ al diferitelor produse agricole.

Criterii economice:

Mărimea venitului;

Mărimea profitului;

Mărimea valorii adăugate;

Productivitatea muncii.

Datorită deosebirilor în ce privește ciclurile de producție și a factorilor specifici eficiența economic[ prezintă mari diferențe între ramurile agricole.

Indicatorii utilizați în aprecierea eficienței economice din agricultură se împart în cinci grupe:

Indicatori de eforturi: capitalul fix, capitalul circulant, numărul de salariați, cheltuielile de producție, volumul investițiilor, capitalul propriu, capitalul permanent;

Indicatori de efecte: capacitatea de producție, producția totală, producția marfă, cifra de afaceri, prețul de vânzare, costul de producție, productivitatea muncii.

Indicatorii eficienței produselor: marja brută, profitul, rata profitului, cheltuieli totale la 100 lei venituri;

Indicatori de utilizare a factorilor de producție:

Pentru factorul muncă: productivitatea muncii vii, gradul de înzestrare tehnică;

Pentru factorul capital: cifra de afaceri la 100 lei capital propriu și permanent, eficiența utilizării consumurilor intermediare, viteza de rotație a activelor circulante, gradul de utilizare a capacității de producție, indicatorii eficienței investițiilor (termenul de recuperare a investițiilor, ratele rentabilității investițiilor);

Indicatorii financiari – se utilizează în analiza financiară a activității firmei, cei mai semnificativi fiind:

de lichiditate;

de solvabilitate;

de echilibru financiar;

de gestiune;

de rentabilitate.

În cazul entității economice luată în studiu nu ne putem folosi de informațiile contabile furnizate de contul de profit și pierdere-121, pentru calculul eficienței economice, deoarece societatea ca și formă de organizare este o întreprindere individuală ce își ține contabilitatea în partidă simplă. Datele utilizate sunt preluate din registrul de încasări și plăți.

Eficiența economică la principalele trei culturi din cadrul exploatației agricole S.A. 12-14 STEJARUL HUȘI s-a realizat calculând media principalelor indicatori care reflectă eficiența producției în ultimii trei ani.

Indicatorii economici analizați sunt: cheltuieli totale (lei/ha), venituri totale (lei/ha), profit brut (lei/ha) și rata profitului brut (%)

Tabelul 4.2

Eficiența economică la principalele culturi

din cadrul unității S.A.12-14 STEJARUL, în perioada 2011-2013

[NUME_REDACTAT] Agricolă 12-14 STEJARUL HUȘI în perioada 2011-2013, suma medie a cheltuielilor de producție pentru fiecare cultură a fost în valoare de 317888 lei, veniturile totale realizate au fost de 373316 lei, rezultând un profit brut de 55428 lei.

Tab.4.3

Producția obținută la S.A. 12-14 STEAJARUL HUȘI în anul agricol 2011-2012

Tab.4.4

Producția obținuta la S.A. 12-14 STEJARUL HUȘI în anul agricol 2012-2013

CAPITOL V-AGROTEHNICA DIFERENȚIATĂ APLICATĂ CULTURILOR LUATE ÎN STUDIU ÎN PERIOADA 2011-2013 ÎN CADRUL S.A. 12-14 STEJARUL HUȘI

Dintre toate plantele cultivate în cadrul S.A. 12-14 STEJARUL HUȘI, pe suprafața cea mai mare și cu rezultatelor economice bune obținute, sunt culturile de grâu de toamnă, porumb și rapiță.

5.1. Agrotehnica diferențiată folosită la cultura grâului de toamnă în perioada 2011-2012

Grâul este cea mai importantă plantă cultivată, cu mare pondere alimentară. Suprafețele întinse pe care este semănat, precum și atenția de care se bucură se datoresc: conținutului ridicat al boabelor în hidrați de carbon și protein și raportului dintre aceste substanțe, corespunzător cerințelor organismului uman; conservabilității îndelungate a boabelor și faptului că pot fi transportate fără dificultate; faptului că planta are plasticitate ecologică mare, fiind cultivată în

zone cu climate și soluri foarte diferite; posibilităților de mecanizare integrală a

culturii ([NUME_REDACTAT]-1991).

Grâul este cultivat în peste 100 de țări și reprezintă o importantă sursă de schimburi comerciale.

Boabele de grâu sunt utilizate îndeosebi pentru producerea făinei, destinată fabricării pâinii – aliment de bază pentru un număr mare de oameni (după unele statistici, 35 – 40% din populația globului) și furnizează circa 20% din totalul caloriilor consumate de om. De asemenea, boabele de grâu sunt folosite pentru fabricarea pastelor făinoase, precum și ca materie primă pentru alte produse industriale foarte diferite (amidon, gluten, alcool etilic, bioethanol utilizat drept carburant).

Tulpinile (paiele) rămase după recoltat au utilizări multiple: materie primă pentru fabricarea celulozei; așternut pentru animale; nutreț grosier; îngrășământ organic, încorporate ca atare în sol, imediat după recoltare, sau după ce au fost supuse unui proces de compostare.

Tărâțele – reziduuri de la industria de morărit – sunt un furaj concentrate deosebit de valoros, bogat în proteine, lipide și săruri minerale. Boabele de grâu pot reprezenta și un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului, sub aspectul valorii nutritive, al prețului și chiar ca productivitate. Folosirea boabelor de grâu ca furaj este mai puțin răspândită la noi, dar este mult extinsă în majoritatea țărilor mari producătoare de grâu. Sub aspect agronomic, cultura grâului ofera avantajul că este integral mecanizată. Totodată, grâul este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturile, deoarece părăsește terenul devreme și permite efectuarea arăturilor încă din vară. Ca urmare, după grâu poate fi semănată, în principiu, orice cultură agricolă; după recoltarea soiurilor timpurii de grâu pot fi amplasate unele culture succesive.([NUME_REDACTAT]. și colab.-2011).

În cadrul S.A. 12-14 STEJARUL, în anul agricol 2011-2012, grâul de toamnă a ocupat o solă în suprafață totală de 165 ha (tabelul 5.1).

În toamna acestui an s-a ales și s-a cultivat soiul românesc Dropia, un soi foarte bine adaptat pentru această zona a Moldovei. Norma de sămânță folosită în această toamnă a fost de 220 kg/ha. După eliberarea terenului de cultura porumbului s-a executat imediat arătura, la , cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu plugul Lemken4+1 reversibil.

Pregătirea patului germinativ s-a făcut printr-o trecere cu agregatul format din tractor [NUME_REDACTAT] 630 C și terradiscul Pottinger. S-a semănat la data de 28 septembrie cu tractorul U650 în agregat cu semănatoarea SUP 29.

În câmp, fertilizarea s-a făcut in același timp cu pregatirea patului germinativ cu NPK 16-16-16 în doză de 250 kg/ha substanță comercială, cu tractorul U650 și mașina de fertilizat MA6. La sfârșitul iernii a avut loc fertilizarea grâului cu uree/ha, produs comercial. Ureea are 46% azot.

În aprilie 2012 s-a efectuat o lucrare de combatere chimică a buruienilor. Erbicidul aplicat a fost Sekator (Bayer), iar doza, de 100 ml/ha, într-un volum de 300 litri apă. S-a folosit tractorul U650 și mașina de efectuat tratamente MET 2500. Sekator combate un spectru larg de buruieni, inclusiv cele problemă precum pălămida, muștarul sălbatic, scaieții, loboda, rocoina, pungulița, iarba roșie, zămoșița.

Contra bolilor și dăunătorilor specifici culturilor de cereale păioase s-a aplicat produsul [NUME_REDACTAT], în doză de 0,7 l/ha, cu mașina de efectuat tratamente MET 2500, tractată și acționată de tractorul U650.

Recoltatul culturii s-a efectuat în decursul lunii iulie, la maturitatea deplină a boabelor și când umiditatea acestora a ajuns la 17%, cu ajutorul combinei marca [NUME_REDACTAT] CS 6050, cu echipament pentru cereale păioase. Producția medie obținută pe această solă a fost de 3250 Kg/ha.

În anul agricol 2012-2013 (tabelul 5.2), grâul de toamnă a ocupat o suprafață de 167 ha, mai mare decât suprafața ocupată în anul anterior. În toamna acestui an s-a cultivat de asemenea soiul românesc Dropia, norma de sămânță fiind de 220 kg/ha. Terenul s-a însămânțat în perioada 25-30 septembrie, folosindu-se tractorul U650 și SUP 29 (tabelul 5.2.

Arătura s-a executat în vara anului 2012, imediat după recoltatul culturii premergătoare, la adâncimea de , cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu plugul Lemken 4+1 reversibil.

În câmp, fertilizarea s-a făcut in același timp cu pregatirea patului germinativ cu NPK 16-16-16 în doză de 250 kg/ha substanță comercială, cu tractorul U650 și mașina de fertilizat MA6. La sfârșitul iernii a avut loc fertilizarea grâului cu uree/ha, produs comercial. Ureea are 46% azot.

Pregătirea patului germinativ s-a făcut printr-o trecere cu agregatul format din tractor [NUME_REDACTAT] 630 C și terradiscul Pottinger.

În aprilie 2013 s-a efectuat o lucrare de combatere chimică a buruienilor. Erbicidul aplicat a fost [NUME_REDACTAT] Substanțe active: bromoxinil 280 g/l + acid 2,4-D (ester) 280 g/l. Este un erbicid postemergent pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din culturile de grâu (1 litru/ha). Momentul optim de aplicare este între începutul înfrățitului și al doilea nod format. S-a erbicidat cu mașina MET 2500 tractată de U650.

Contra bolilor și dăunătorilor specifici culturilor de cereale păioase s-a aplicat produsul [NUME_REDACTAT], în doză de 0,7l/ha, cu mașina de efectuat tratamente MET 2500, tractată și acționată de tractorul U650.

Recoltatul culturii s-a efectuat în decursul lunii iulie la maturitatea deplină a boabelor, când umiditatea acestora a coborât sub 17%, cu ajutorul combinei pentru recoltat cereale păioase marca [NUME_REDACTAT] CS 6050, iar producția medie obținută pe această solă a fost de 3150 kg/ha, mai mică decât în anul anterior datorită condițiilor climatologice dificile din vara anului 2012.

Tabelul 5.1

Agrotehnica diferențiată aplicată culturii grâului de toamnă în cadrul S.A. 12-14 STEJARUL în anul agricol 2011-2012

Tabelul 5.2

Agrotehnica diferențiată aplicată culturii grâului de toamnă în cadrul S.A. 12-14 STEJARUL în anul agricol 2012-2013

5.2. Agrotehnica diferențiată folosită la cultura de porumb în perioada 2011 -2013.

Porumbuleste,alături de grâu,orez,soia,una dintre cele mai importante plante cultivate de om.Porumbul este o planta nouă pentru [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] însă porumbul se cultiva cu 2500-3000 de ani î.Hr. Această plantă a stat la baza unor civilizații înfloritoare ale continentului american-civilizașia aztecă în Mexic,maya în [NUME_REDACTAT] și incașă în America de Sud,fiind singura cereală cultivată în aceea vreme.

După suprafața mondială cultivată,porumbul ocupă locul al doilea.Extinderea pe care o are se datorește atât valorii sale alimentare,câat și particularităților agrofitotehnice ale culturii,cele mai importante fiind:

Plasticitate ecologică ridicată;

Potențial mare de producție;

Capacitate foarte bună de valorificare a îngrășămintelor și a apei de irigație;

Mecanizare integrală a culturii;

Coeficient mare de înmulțire,necesitând cantități mici de sămânță;

Nu impune restricții deosebite în cadrul asolamentului;

Posibilități variate de utilizare a culturii;

Păstrare ușoară a producției;

În alimentația omului se utilizează circa 15% din producția mondială de porumb,sub diferite forme: mămăligă, turtă, pâine în amestec cu făina de grâu, crupe, floricele, fiert(boabe sau știuleți).([NUME_REDACTAT]. și colab.-2011).

În cadrul S.A. 12-14 STEJARUL, în anul agricol 2011-2012, porumbul a ocupat o solă în suprafață totală de 114 ha (tabelul 5.3). În acel an s-a semănat hibridul timpuriu DKC3511 (Monsanto), caracterizat printr-o mare capacitate de producție în ani secetoși, adaptabil la diferite condiții de mediu și tipuri de sol, foarte bună toleranță la boli, excelentă vigoare de răsărire.

În vara anului 2011, imediat după recoltarea rapiței de toamnă s-a executat arătura la cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu plugul Lemken 4+1 reversibil. Se va urmări ca terenul să rămână cât mai plan pentru a se micșora pierderile de apă din sol. În preziua semănatului s-a pregătit patul germinativ printr-o trecere cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu terradiscul Pottinger. Totodată s-a executat și fertilizarea cu substanță brută azotat de amoniu (tractorul U650 + MA6).

Data semănatului (20 aprilie 2012) s-a stabilit când în sol s-a realizat la adâncimea de semănat 8-10oC, temperatură măsurată dimineața, și s-a evidențiat o tendință de creștere în următoarele zile. Densitatea a fost de 60000 plante recoltabile/ha și o distanță dintre rânduri de . S-a folosit la semănat tractorul U650 și SPC 6.

Pentru combatere buruienilor s-au administrat 0,4 l/ha Adengo 465 SC (isoxaflutol 225g/l+tiencarbazon-metil 90 g/l+ciprosulfamide 150 g/l). Spectrul de combatere: monocotiledonate anuale Avena fatua, Setaria spp., Echinochloa crus – galli, Digitaria, dicotiledonate anuale Amaranthus spp.,Chenopodium,Datura spp.. În condiții normale de umiditate se aplică preemergent, după semãnat, înainte de răsărirea culturii și a buruienilor.

În postemergență s-a folosit erbicidul Laudis 66 OD(tembotrione 44 g/l+isoxadifen-etil 22h/l),în doză de 2,2 l/ha.S-a aplicat în stadiul de 4-6 frunze a porumbului, cu tractorul U 650 în agregat cu MET 2500 și un volum de soluție de 300 l/ha

Pentru combaterea buruienilor s-a executat și o prașilă mecanică cu U650 + Cultivatorul purtat CSC 7 B.

Recoltatul porumbului s-a realizat cu combina [NUME_REDACTAT] CS6050 și a început la o umiditate a boabelor sub 16%. Producția medie obținută în acest an a fost de 4800 kg/ha boabe.

În anul agricol 2012-2013, în cadrul S.A. 12-14 STEJARUL, porumbul a ocupat o solă în suprafață totală de 118 ha (tabelul 5.4). În acest an s-a ales hibridul DKC 4590,cu o capacitate de producție remarcabilă pentru această grupă de maturitate. Este deosebit de stabil datorită rezistenței sale excepționale la condițiile de secetă. Prezintă cea mai mare rezistență la sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis). Reacționează foarte bine la însămânțarea timpurie și are o viteză mare de pierdere a apei la maturitate. Se recomandă cultivarea la densitatea optimă situată între 55.000 și 60.000 de plante recoltabile la hectar la neirigat.

În vara anului 2012, imediat după recoltarea rapiței de toamnă s-a executat arătura la cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu plugul Lemken 4+1 reversibil.

Înaintea pregătirii terenului pentru însămânțarea culturii s-a făcut fertilizarea cu substanță brută azotat de amoniu (tractorul U650 + MA6). În preziua semănatului s-a pregătit patul germinativ printr-o trecere cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu terradiscul Pottinger.

Porumbul s-a semănat când în sol s-a realizat la adâncimea de semănat 8-10oC, temperatură măsurată dimineața, și s-a evidențiat o tendință de creștere în următoarele zile. Densitatea s-a stabilit la 60000 plante recoltabile/ha și o distanță dintre rânduri de cu tractorul U650 și SPC 6.

Pentru combaterea buruienilor în preemergență s-au administrat 0,4 l/ha Adengo 465 SC (isoxaflutol 225g/l+tiencarbazon-metil 90 g/l+ciprosulfamide 150 g/l). În postemergență, s-a folosit pachetul Rekord de la Basf, dovedindu-se una dintre cele mai bune soluții pentru combaterea buruienilor pe vegetație. S-au administrat cu U650 + MET 2500 1 litru/ha [NUME_REDACTAT] +2 l/ha Cambio + 0.6 l/ha adjuvant Dash, în 300 litri de apă.

DASH HC este un adjuvant special adaptat pentru a ameliora repartiția și aderența produsului la cuticula și stratul de ceară al frunzelor de buruieni prin reducerea tensiunii superficiale a picăturilor. De asemenea DASH HC facilitează penetrarea țesuturilor vegetale îmbunătăți absorbția. DASH HC în final are capacitatea de a mări eficacitatea, rapiditatea și regularitatea erbicidelor cu care se poate asocia. Permite modularea dozelor de utilizare.

Pentru monocotiledonate anuale și perene se aplică din stadiul de 1-3 frunze, până la începutul înfrățirii iar pentru dicotiledonate din stadiul de 2-4 frunze până la maximum 6 frunze și de asemenea și o prașilă mecanică cu U650 + Cultivatorul purtat CSC 7 B.

Recoltatul porumbului s-a realizat cu combina New HollandCS6050 și a început la o umiditate a boabelor sub 16%. Producția medie obținută în acest an a fost de 6066 kg/ha boabe.

Tabelul 5.3

Agrotehnica diferențiată aplicată culturii de porumb în cadrul S.A. 12-14 STEJARULîn anul agricol 2011-2012

Tabelul 5.4

Agrotehnica diferențiată aplicată culturii de porumb în cadrul S.A. 12-14 STEJARUL în anul agricol 2012-2013

5.3. Agrotehnica diferențiată folosită la cultura de rapiță în perioada 2011 -2013

Rapița aparține familiei Cruciferae, genul Brassica, ce cuprinde 34 de specii. Pentru ulei se cultivă Brassica napus L. ssp. oleifera Metzg (rapița colza) și Brassica campestris L. ssp. oleifera D. C. (rapița naveta). Ambele specii au forme de toamnă și de primăvară, soiurile formelor de toamnă fiind mai productive. [NUME_REDACTAT], rapița colza era cunoscută înainte de Cristos. Literatura japoneză menționează că rapița a fost introdusă în China și Coreea cu 2.000 de ani în urmă. [NUME_REDACTAT], în anul 1700, singura țară cultivatoare a fost Olanda, de unde a trecut în Germania, Polonia, Danemarca, Elveția și Rusia.

Rapița ocupă, în prezent, un loc deosebit de important în economia mondială, ca sursă de uleiuri vegetale. Semințele conțin 42 – 48% ulei utilizat atât în alimentație, la prepararea unor margarine, cât și în industrie.

La acestea se adaugă multiplele avantaje fitotehnice: se seamănă și se recoltează în afara perioadelor aglomerate; are reacție favorabilă la fertilizare; permite utilizarea completă a aceluiași set de mașini ca și la cereale; poate fi utilizată ca excelentă premergătoare pentru culturi succesive sau pentru cereale de toamnă; ridică fertilitatea solului și împiedică eroziunea pe terenurile în panta; este o buna planta meliferă; turtele fiind bogate în proteine (38 – 41,9%), glucide (31,5 – 36,6%) și săruri minerale (8 – 9,8%), au o bună valoare furajeră; partea epigee a plantei (paiele) poate fi utilizată la fabricarea plăcilor aglomerate; poate fi utilizată și ca nutreț verde toamna târziu și primăvara devreme.

Rapița prezintă și unele dezavantaje date de: seceta din perioada semănatului; alternanța între îngheț și dezgheț în primăvară și brumele din perioada de îmbobocire – înflorire.(Axinte M. -2006)

În cadrul S.A. 12-14 STEJARUL, în anul agricol 2011-2012, rapița de toamnă a ocupat o solă în suprafață totală de 163 ha (tabelul 5.5).

Planta premergătoare a fost grâul de toamnă. Arătura s-a executat la adâncimea de cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu plugul Lemken 4+1 reversibil. În preziua semănatului s-a pregătit patul germinativ printr-o trecere cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu terradiscul Pottinger. Aceste lucrări s-au executat într-un interval foarte scurt de timp și imediat după recoltarea culturii premergătoare.

Epoca optimă de semănat a rapiței de toamnă este 1-10 septembrie, atât din punct de vedere productiv, cât și biologic. Densitatea optimă recomandată de către producător 45-50 plante recoltabile/m2.

Adâncimea optimă de semănat este cuprinsă între 2-. Prin reglarea adâncimii de semănat se urmărește amplasarea seminței de rapiță într-un strat umed al solului, astfel încât aceasta să aibă suficientă umezeală pentru o răsărire uniformă și într-o perioadă cât mai scurtă.

S-a ales DKC EXAGONE de la Monsanto, un hibrid semitardiv, ce grupează stabilitatea, performanțele mari de producție și conținutul foarte ridicat de ulei. Înălțimea medie a plantelor este de 160-. Prezintă toleranță foarte bună la secetă și arșiță, rezistență bună la iernare și scuturare. S-a semănat folosind tractorul U650 și SUP 29, la o distanță de între rândurile de plante. La pregatirea patului germinativ s-a administrat 1/2 din doza totală de îngrășământ chimic (125 kg produs comercial NPK+S 16-16-16) iar restul la desprimăvărare (125 kg/ha produs comercial).Echivalența în substanță activă a acestui îngrășământ mineral complex/100kg este de 16 kg N+16 kg P2O5+16 kg K2O+ 13,5 Kg SO3.

Pentru combaterea buruienilor s-a folosit erbicidul Galera (267 g/l clopyralid, 67 g/l picloram) postemergent, cu efect îndelungat, pentru combaterea excelentă a buruienilor dicotile anuale și perene din cultura de rapiță. Erbicidul este absorbit în principal la nivelul frunzelor și ulterior translocat la nivelul întregii buruieni. Sa aplicat cu tractorul U 650 în agregat cu MET 2500 ăn doza de 0,3 l/ha, primavara, la inceputul perioadei de vegetatie, înainte ca mugurii florali sa fie vizibili, dar dupa aparitia frunzelor culturii.

În luna mai, s-a intervenit contra bolilor și dăunătorilor specifici rapiței cu fungicid (1 l/ha) și insecticid (0,1 l/ha) contra bolilor foliare (Sclerotinia sclerotiorum, Albugo candida, Xanthomonas campestris, Erysiphe communis), aplicate în amestec de către mașina de efectuat tratamente MET 2500 și tractorul U650.

Recoltatul rapiței a avut loc în luna iulie, fiind efectuat cu ajutorul combinei [NUME_REDACTAT] CS6050. Producția la hectar pe această solă a fost de 2150 kg.

În anul agricol 2012-2013, în cadrul exploatației agricole, rapița de toamnă a ocupat o solă în suprafață totală de 169 ha (tabelul 5.6).

Arătura s-a executat la adâncimea de cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu plugul Lemken 4+1 reversibil imediat după recoltarea grâului de toamnă. Patul germinativ s-a pregătit în preziua semănatului, printr-o trecere cu tractorul [NUME_REDACTAT] 630 C în agregat cu terradiscul Pottinger. La pregatirea patului germinativ s-a administrat 1/2 din doza totală de îngrășământ chimic (125 kg produs comercial NPK+S 16-16-16) iar restul la desprimăvărare (125 kg/ha produs comercial).Echivalența în substanță activă a acestui îngrășământ mineral complex/100kg este de 16 kg N+16 kg P2O5+16 kg K2O+ 13,5 Kg SO3

Rapița s-a semănat între 4-10 septembrie 2012. Densitatea optimă recomandată de către producător este de 45-55 plante recoltabile/m2. S-a ales DKC EXAGONE de la Monsanto, un hibrid convențional, semitardiv, ce grupează stabilitatea, performanțele mari de producție și conținutul foarte ridicat de ulei. Înălțimea medie a plantelor este de 160-. Prezintă toleranță foarte bună la secetă și arșiță, rezistență bună la iernare și scuturare. S-a semănat folosind tractorul U650 și SUP 29, la o distanță de între rândurile de plante.

Pentru combatere buruienilor s-a folosit în postmeregență Butisan 400 SC (400 g/l metazaclor) în doză de 2.2 litri/ha în 300 litri de apă, reprezentând o soluție pentru combaterea unui număr mare de buruieni monocotiledonate și dicotiledonate anuale din cultura rapiței.

În luna mai, s-a intervenit contra bolilor și dăunătorilor specifici rapiței cu fungicid (1 l/ha) și insecticid (0,1 l/ha) contra bolilor foliare (Sclerotinia sclerotiorum, Albugo candida, Xanthomonas campestris, Erysiphe communis), aplicate în amestec de către mașina de efectuat tratamente MET 2500 și tractorul U650.

Perioada optimă de recoltare a rapiței începe la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, când lanul capătă o culoarea galbenă ruginie, plantele sunt aplecate, tecile sunt galbene-liliachii, iar pe majoritatea semințelor se pot observa puncte cafenii. Recoltarea trebuie făcută cu mare grijă pentru că pierderile la recoltare pot fi și de 50 % deoarece tecile de rapiță plesnesc ușor, iar semințele se scutură.

Recoltatul rapiței a avut loc în luna iulie, fiind efectuat cu ajutorul combinei [NUME_REDACTAT] CS6050. Producția la hectar pe această solă a fost de 2300 kg.

Tabelul 5.5

Agrotehnica diferențiată aplicată culturii de rapiță de toamnă în cadrul S.A. 12-14 STEJARUL. în anul agricol 2011-

2012

Tabelul 5.6

Agrotehnica diferențiată aplicată culturii de rapiță de toamnă în cadrul S.A. 12-14 STEJARUL în anul agricol 2012-2013

CAPITOLUL VI- CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

[NUME_REDACTAT] 12-14 Stejarul din municipiul Huși, județul Vaslui, prin exploatarea terenurilor agricole din lunca Prutului,reușește an de an să obțină rezultate foarte bune în producția agricolă,datorită bazei tehnico-materială de care dispune și o utilizează cu eficacitate maximă, și nu în ultimul rând a forței de muncă asigurată precum și o piață de desfacere a produselor destul de mare.

Clima și solurile arată că ne aflăm într-o zonă de favorabilitate atât pentru cerealele păioase cât și pentru porumb, rapiță, plante furajere etc. necesare alimentației populației, dar și furajării animalelor.

De asemenea,societatea agricolă respectă anual cerintele agrotehnice a plantelor cultivate în cadrul fermei. Asolamentele au un rol foarte important pentru obținerea de producții ridicate și constante.Astfel, introducerea rapiței în rotații asigură realizarea de producții sigure și stabile, de calitate superioară, precum și protecția mediului înconjurător. Diversele formule de rotații ale rapiței de toamnă sunt favorabile scăderii presiunii buruienilor, bolilor și dăunătorilor. Rotația rațională a culturilor în asolament s-a realizat conform cu regulile agrotehnice astfel încât, după recoltarea plantei premergătoare să existe suficient timp pentru executarea în bune condiții a lucrărilor solului și a semănatului în epoca optimă, pe un teren afânat, bogat în resturi organice, curat de buruieni și fără boli și dăunători comuni.

Producții ridicate se pot obține prin utilizarea hibrizilor cu capacitate productivă ridicată, care să valorifice condițiile favorabile de mediu.

Asupra producției a influențat în mod deosebit respectarea verigilor tehnologice(respectarea succesiunii epocilor și parametrilor de executare a lucrărilor, atât ale solului, cât și de întreținere a culturilor).

Pentru obținerea de producții ridicate societatea a utilizat îngrășăminte minerale,care au fost aplicate fazial,a înregistrând rezultate foarte bune la culturile luate în studiu (grâu,rapița și porumb). Astfel la cultura porumbului,aplicând agrotehnica diferențiată de la un an la altul și utilizând hibridul DKC 3511 în condițiile nefavorabile ale anului 2012,societatea a obținut o producție de 4800 kg/ha porumb boabe,la umiditatea STAS.

Datorită agrotehnicii diferențiate pe care societatea o utilizează,la cultura de rapiță în anii luați în studiu folosindu-se hibridul DKC Exagone,cu o rezistență foarte bună la iernare și scuturare,a aplicarii fazionale a îngrășămintelor și utilizarea tratamentelor fitosanitare a obținut producții de 2300 kg/ha.

În anii luati în studiu [NUME_REDACTAT] 12-14 Stejarul a cunoscut un progres vizibil,datorită utilizării tehnologiei agricole moderne și a respectării tuturor cerințelor agrofitotehnice ale plantelor pe care le cutivă.

BIBLIOGRAFIE

Ailincăi C. și colab., 2007 – Influența sistemului de fertilizare organo-mineral asupra producției de grâu și porumb și asupra fertilității solului, Ameliorarea, conservarea și valorificarea solurilor degradate prin intervenții antropice, Edit. “[NUME_REDACTAT] de la Brad“, Iași. ISBN ISBN 978-973-7921-94-9.

Axinte M. și colab., 2006 – Fitotehnie, ediția a IV-a, Edit. “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași. ISBN (10) 973-7921-82-8; ISBN (13) 978-973-7921-82-6.

Berindei M., 1963. Sistemul de lucrare a solului și folosire rațională a îngrășămintelor la cultura cartofului – Probleme agricole, nr. 6/1963.

Bîlteanu GH., 1998 – Fitotehnie. [NUME_REDACTAT], București.

Budoi, GH., Penescu, A., 1996 – Agrotehnica. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] AI., Cizma GD., 2011. Influența diferitelor metode de lucrare a solului asupra producției de porumb și a însușirilor solului. Analele I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXIX, nr. 1. http://www.incda-fundulea.ro/anale/79/79.9.pdf.

[NUME_REDACTAT], 2009 – Influența lucrărilor de bază ale solului asupra producției la porumb și a unor însușiri ale solului în condițiile de la S.C.D.A. Secuieni. AN. INCDA Fundulea, VOL. LXXVII. www.incda-fundulea.ro.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], 1992. Agrochimia horticolă. Ed. [NUME_REDACTAT]. București.

Drăgoi, Gh., Lăzureanu, A., 2005, Influența lucrărilor minime asupra unor însușiri ale solului și producției de porumb în condițiile din [NUME_REDACTAT], Cercetări științifice seria a IX-a, Timișoara.

Görlach B., R. Landgrebe-Trinkunaite, E. Interwies, M. Bouzit, D. Darmendrail și J.D. Rinaudo, 2004. Ecologic, Berlin.

Guș P., Lăzureanu A., Săndoiu D., Jităreanu G., Stancu I., 1998. Agrotehnică. Ed. [NUME_REDACTAT]-Napoca, ISBN 973-9298-67-2.

[NUME_REDACTAT], Guș P.,Rusu T., 2003, Agrotehnică diferențiată – Manual pentru studenți, [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca.

Lascu, I., [NUME_REDACTAT], 1990 – Influența unor metode de lucrare a solului asupra însușirilor acestuia, asupra producției de grâu, porumb și floarea soarelui și a consumului de combustibil. ICCPT Fundulea, LVIII.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2009 – Agrochimie, curs ID.

Mihăilă, D., 2006 – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], Edit. Univ. Suceava;

Onisie T., Jităreanu G., 2000 – Agrotehnică. Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad.

[NUME_REDACTAT], Păunescu G., Paraschivu A.M, 2009. Agricultura conservativă, o alternativă pentru o agricultură sustenabilă. AN. I.N.C.D.A. FUNDULEA, VOL. LXXVII.. Electronic (Online) ISSN 2067–7758 www.incda-fundulea.ro.

Răus L., Jităreanu G., Onisie T., Neștian I., 2005 – Influența sistemului de lucrare și fertilizare asupra producției și eficienței ei economice la culturile de grâu, porumb și fasolei în cadrul [NUME_REDACTAT] Iași – [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] USAMV vol.48 Iași.

[NUME_REDACTAT]., Tabără V., Pîrșan P., Robu T., Axinte M., Ștefan M., Morar G., Cernea S., 2011-[NUME_REDACTAT]. I Cereale și leguminoase pentru boabe, Ed.[NUME_REDACTAT], ISBN-978-606-591-277-9.

Rusu T., 2010 – Agrotehnică, USAMV Cluj-Napoca.

Șarpe, N., Apostol, V., Bunescu, O., Lungu, I., [NUME_REDACTAT], Pânzariu D., Segârceanu, O., Ciorlăuș, A., Pop, L., Ionescu, Fl., [NUME_REDACTAT], 1968 – Rezultate experimentale privind noua tehnologie a culturii porumbului cu minim de lucrări ale solului pe baza folosirii atrazinului, FUNDULEA nr. 34, seria B.

Țopa D., 2010 – Teză de doctorat. USAMV IASI 2010.

Ungureanu G., 2001- Managementul producției agricole, [NUME_REDACTAT]-Moldova.

[NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 2006 – Eficiența economică.

www.isuvaslui.ro/despre-noi/judetul-vaslui/judetul-vaslui/ – Scurtă monografie a județului Vaslui.

***[NUME_REDACTAT] 2011 – [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT].