Agromarketingul

Capitolul 1.

[NUME_REDACTAT] termenului de agromarketing

Marketingul produselor agroalimentare este rezultatul procesului de specializare a marketingului în domenii economice, proces ce a apărut și s-a intensificat datorită particularităților existente la nivelul diferitelor zone de aplicație concretă ale acestuia. (Diaconescu M. , 2005, p. 4)

Constantin (Constantin M. Et al, 2009, p.23) definește marketingul agroalimentar ca fiind un întreg sistem de activități economice ce vizează programarea și realizarea producției, stabilirea prețurilor, elaborarea și implementarea deciziilor în domeniul distribuției și promovării produselor agroalimentare, cu scopul de a satisface în cele mai bune condiții cerințele consumatorilor actuali și potențiali, concomitent cu creșterea profitabilității întreprinderii.

Marketingul agroalimentar se referă la activitățile ce au drept scop producția și comercializarea produselor agricole cât și a produselor alimentare. Altfel spus, marketingul agroalimentar cuprinde un ansamblu coerent de activități practice, programate și organizate ce urmăresc întregul circuit al produselor agroalimentare, din faza de programare și realizare a producției agricole până în faza în care produsele alimentare ajung pe masa consumatorului final.

În cartea sa, Halcrow (Halcrow, H.G , 1984) susține că marketingul agricol cunoaște o serie de particularități generate de specificul activității agricole ce se referă la:

dependența mai mare a producției agricole de factorii naturali și biologici;

caracterul sezonier al producției vegetale;

nivelul mai scăzut al peformației din agricultură

Marketingul agroalimentar ca orice activitate economică, observăm că se caracterizează printr-un mecanism propriu, determinat de următoarele:

structurile economice din agricultură date de formele de proprietate și de exploatație;

volumul și structura producției care determină oferta;

consumul de produse agricole care determină cererea;

formele organizatorice ale activității de valorificare a produselor agricole care cuprind mai ales sistemul de prețuri și aspectele financiare,

structurile internaționale și politicile promovate de ele;

cadrul legislativ cu caracter normativ existent într-o economie de piață.

Astfel, observăm că are loc un fenomen de creștere a distanței dintre locul de producție și locul de consum, cu efecte asupra modificării obiceiurilor de consum ale populației. În aceste condiții, marketingul are rolul de a asigura aducerea produselor alimentare în locul și forma dorită de consumator, ceea ce impune firmelor un efort susținut de adaptare la specificul diferitelor piețe. ([NUME_REDACTAT], 2009, p.74)

Dincolo de particularitățile locale, naționale sau regionale ale comportamentului de consum alimentar al populației, dezvoltarea marketingului în sectorul agricol și alimentar este generată într-o mare măsură și de fenomenul de schimbare a diferitelor modele de consum ale populației, sub incidența unui fenomen de împrumut pe orizontală, fapt ce are efecte majore în modul de organizare a producției și distribuției firmelor din aceste sectoare. (Halcrow, H.G , 1984, p.35 )

În țările dezvoltate este în creștere importanța pe care industriile alimentare o au în satisfacerea exigențelor consumatorilor. În schimb, în țările în curs de dezvoltare, agromarketingului îi revine rolul de a asigura necesarul normal de hrană al populației, găsirea unor soluții de optimizare a raportului demo-alimentar și elaborarea unor strategii pe termen lung în acest sens. Deci, la nivelul acestor țări, agromarketingul vizează cu preponderență producția agricolă, industriile alimentare fiind, în mare parte, înlocuite de prepararea hranei în gospodăriile populației.

Ca rezultat al procesului de adaptare continuă a ofertei de produse agroalimentare la exigențele în continuă creștere ale consumatorilor, observăm tendința de preluare a tot mai multor operațiuni de transformare a produsului agricol în produs alimentar, de către industria alimentară. (Pretty, J.N., 1995, p.26)

Se reduce, astfel, considerabil timpul alocat de către consumator pentru prepararea hranei și implicit se asigură o structură sortimentală a ofertei de produse agroalimentare cât mai apropiată de gusturile consumatorilor.

De asemenea, o tot mai mare pondere din oferta de produse alimentare tinde să se transforme din produse de masă, nediferențiate, în produse diferențiate, adresate anumitor segmente de consumatori. Au apărut, astfel, așa numitele produse nutriționale, a căror valoare nutritivă este corectată, pentru a servi nevoilor anumitor segmente de consumatori.

Apariția produselor nutriționale este rezultatul adoptării de către firmele situate de-a lungul filierelor de produs a unor strategii de piață diferențiate sau după caz, concentrate; abordarea pieței ca o structură eterogenă, reprezentând, de fapt, expresia ajungerii marketingului agroalimentar într-o etapă superioară a evoluției sale.

Pe de altă parte, în țările mai puțin dezvoltate, procesul de transformare a produselor agricole la nivel industrial cuprinde un număr mai mic de etape, urmând ca, pentru a putea fi consumate, celelalte operațiuni de prelucrare să se realizeze în bucătăria consumatorului. Acest fapt, se explică nu doar prin nivelul insuficient de dezvoltare a industriei alimentare, ci, mai ales, prin nivelul de trai mai scăzut al populației, produsele cu un grad ridicat de prelucrare, nefiind accesibile datorită prețului superior în comparație cu prețul produselor supuse unor transformări simple.

De asemenea, în aceste țări, integrarea proceselor de producție/comercializare a produselor agricole și alimentare se află în fază incipientă.

De exemplu, în România, lanțul de marketing agricol și alimentar este foarte fragmentat. Această fragmentare generează dificultăți procesatorilor și comercianților de produse alimentare, care se află în imposibilitatea de a-și asigura cantități suficiente de produse de calitate consecventă și acceptabilă, de pe piața românească. În aceste condiții, produsele românești pătrund foarte greu pe piețele formale, cea mai mare parte a producției ajungând pe piețele țărănești.

Integrarea proceselor de producție și comercializare a produselor agricole și alimentare ar putea rezolva aceste aspecte, ducând astfel, la reducerea exporturilor și relansarea agriculturii românești.

Astfel, în viziunea lui Funar (Funar S., 1999, p. 41) specificul marketingului agroalimentar, este considerat semnificativ prin:

marketingul a fost cunoscut mai întâi în sectorul agroalimentar și apoi generalizat în celelalte sectoare;

activitățile de marketing desfășurate pe marile piețe de consumatori privesc întotdeauna produsele alimentare;

marketingul, prin activitățile sale specifice, nu este niciodată interesat numai pentru produsele agricole sau pentru cele după o prima transformare, ci pentru cele agroalimentare;

marketingul agroalimentar nu se poate concepe numai în cadrul binomului dat de elemente „produs-piață”, ci în cadrul trinomului „produs-tehnologie-piață”;

în filiera marketingului agroalimentar există o multitudine de agenți economici care au specificitații distincte cu referire la agentul economic primar (de regulă acesta fiind identificat cu producătorul agricol), agentul economic secundar (acesta fiind reprezentat de o cooperativă, o asociație sau o altă formă de înțelegere), agentul economic de tip întreprindere (considerat un integrator care la rândul lui poate fi integral), agentul economic monopolist sau tradițional, agenții economici prestatori de servicii și alte activități intermediare, agenții economici din sfera distribuției finale ( comercianții ).

În concepția lui Constantin M. și a altor autori (Constantin M. et al, 1995, p. 41) rolul marketingului agricol și agroalimentar include activități situate în avalul producției agricole, cum ar fi:

activități de prelucrare a materiilor prime și obținerea unor produse agroalimentare necesare pieței interne sau externe;

stocarea sau depozitarea unor produse agricole și agroalimentare, care include operațiuni de condiționare, sortare, ambalare, livrare, etc.;

achiziționarea de produse agricole și agroalimentare prin unități specializate (piața de gros, asociații sau cooperative de achiziționare și valorificare a produselor agricole, etc.), în vederea aprovizionării pieței agrare corespunzător cerințelor și exigențelor consumatorilor;

organizarea unor rețele de magazine proprii (mai ales în cazul asociațiilor de producători), prin care să se valorifice o parte din produsele agricole și agroalimentare.

Sistemele agricole transformă materiile prime pe care le oferă mediul ambiant precum și cele adăugate de om în produse agricole.

Sistemul agroalimentar poate fi definit pe de o parte ca un ansamblu al fluxurilor bunurilor și seviciilor ce contribuie la satisfacerea nevoilor consumatorilor în limitele unui spațiu geografic regiune țară, entitate supranațională iar pe de altă parte ca o rețea interdependentă de agentul economic. (Constantin M. Et al, 2009, p. 67)

Cu alte cuvinte, presupunem că acest sistem cuprinde următoarele verigi: aprovizionarea agriculturii și industriei alimentare, agricultura, industriile agricole și alimentare, distribuția en-gros și en-detail, consumurile casnice și colective.

Concluzionăm că sistemele de marketing au rolul de distribuție în spațiu și timp a produselor rezultate din sistemele agroalimentare până la consumator. (Constantin M. Et al, 2009, p. 68)

Deci, în cadrul acestor sisteme se transferă produsele agricole și agroalimentare de bază ale producătorilor. Volumul serviciilor de marketing, cum sunt ambalarea, depozitarea, transportul etc., depind de aspectul calitativ și/sau fizic al produselor vândute.

Sistemul agroalimentar ( SA ) include elemente caracteristici privind (Constantin M. Et al, 2009, p. 69):

SA satisface funcția de consum alimentar;

în SA produsele agroalimentare sunt de natură biologică;

în acest SA există și acționează o diversitate de agenți economici;

SA este supus variațiilor aleatorii ale mediului agro-climatic, ale piețelor produselor și a celor financiare;

în cadrul sistemului se manifestă acțiunea unor centre de comenzi multiple (întreprinderi, instituții guvernamentale );

în SA există o reglare mixtă (piață, stat, acorduri internaționale)

De aici se poate deduce că sistemul agroalimentar este constituit dintr-un ansamblu de agenți economici care contribuie la satisfacerea cererii de bunuri și servicii alimentare și cadrul teritoriului național și pieței internaționale

Marketingul agroalimentar ca orice activitate economică, se caracterizează printr-un mecanism propriu, determinat de:

structurile economice din agricultură date de formele de proprietate și de exploatație;

volumul și structura producției care determină oferta;

consumul de produse agricole care determină cererea;

formele organizatorice ale activitații de valorificare a produselor agricole care cuprind mai ales sistemul de prețuri și aspectele financiare, structurile internaționale și politicile promovate de ele;

cadrul legislativ cu caracter normativ existent într-o economie de piață.

Caracteristic pentru piața produselor agroalimentare cu referire la produsele de importanță majoră în asigurarea securității alimentare a populației – este existența unor elemente specifice, putându-se enumera:

piețele agroalimentare sunt piețele în care rolul intervenționalismului statului este foarte ridicat. Acest caracter este dat de rolul prioritar al asigurarii alimentației ca factor esențial al societații umane;

piețele produselor agricole sunt extrem de ierarhizate, existând de la piața mondială la piețele regionale, naționale și cele locale, care formează obiectul a numeroase înțelegeri și reglementări;

piața agricolă mondială are un caracter rezidual, producția agricolă fiind deschisă prioritar consumului intern;

mecanismele de stabilizare ale piețelor mondiale sunt destul de complexe și de specializate.

Istoricul și evoluția agromartketingului

Subliniem că agromarketingul a început să se afirme ca știință și ca instrument de raționalizare și optimizare a fenomenelor și proceselor economice din sfera agribusinessului mai ales după anii '60 ai secolului trecut, iar în anii '70 aceste produse erau folosite cel mai des. (Manole V. Et al, 2000, note de curs capitol 2)

În anii '80, agromarketingul adăuga la aceste calități ale produselor alimentare faptul că erau echilibrate nutritiv, justificându-le astfel frecvența zilnică în consum.

Anii '90 se caracterizează prin descoperirea legăturilor dintre distribuitori și furnizori, apărând așa zisul „trade marketing”, între ei stabilindu-se legături durabile generatoare de facilități, economii și alte avantaje economice. (Manole V. Et al, 2000, note de curs capitol 2)

Logistica, gestiunea în flux continuu între depozitul fabricantului și magazin, gestiunea de către procesator a comenzilor distribuitorului prin sistemul de schimb de date informative sau punerea în concordanță a eforturilor de producție ale procesatorului cu ale șefului de raion le definim puncte de convergență ce pot aduce economii de costuri și implicit creșterea eficienței.

În ultimul timp, observăm că agromarketingul evoluează rapid în practică, fenomen explicabil deoarece transformarea la scară industrială a produselor agricole în produse alimentare este relativ recentă.

În perioada anterioară primului război mondial, cvasitotalitatea produselor agricole ale solului erau vândute fără a fi procesate, sau dacă erau procesate aceasta se făcea sumar, în ferme sau în mici unități apropiate de ferme (mori, brutării, covrigării, uscătorii de fructe etc.).

[NUME_REDACTAT] și-au desfășurat activitatea o serie de ingineri precum Liebel în Germania, Nestlé în Elveția sau [NUME_REDACTAT] în Spania, care au construit primele mici unități industriale, ce au devenit apoi recunoscute pe multe piețe alimentare din lume. În toată Europa, cooperativele, ajutate de puterile publice și adesea chiar organizate de acestea, au venit să întărească această tendință de introducere a fabricii de alimente între producătorul agricol și consumator. (Manole V. Et al, 2000, note de curs capitol 2)

Marketingul produselor numite „de mare consum”, adoptat în Europa în urma [NUME_REDACTAT], la sfârșitul anilor ’60, pentru vânzarea produselor de igienă, a fost extins și la produsele alimentare obținute la scară industrială. (Manole V. Et al, 2000, note de curs capitol 2)

Acest tip de marketing ne permite distingerea a trei tipuri de piețe, cu metode de marketing foarte diferite:

piețele agricole, situate între exploatațiile agricole și întreprinderile de colectare sau industria de prelucrare. Aceste piețe sunt specifice produselor obișnuite și perisabile care au nevoie de condiționări efectuate foarte rapid, pentru a le păstra într-o stare cât mai satisfăcătoare. După această condiționare de pornire, produsul agricol devine vandabil pe piața agricolă.

piețele industriale, care se situează între industria de prelucrare a produselor agricole intermediare și cea a produselor alimentare de consum.

piețele alimentare și de consum, situate în aval de industria alimentară includ, în prezent, angrosiștii și detailiștii.

În continuare enumerăm funcțiie agromarketingului care sunt în număr de nouă (Manole V. Et al, 2000, note de curs capitol 1), și anume:

Funcțiile de schimb

Cumpărarea. Conceptul de marketing susține că nevoile clientului sunt de o importanță esențială; de asemenea, se consideră că un producător (fermier) a adoptat o orientare de piață numai atunci când și-a planificat producția în concordanță cu cerințele specifice ale pieței. Vânzarea. De altfel, referindu-se la acest aspect, Kotler subliniază: “Multe firme practică conceptul de vânzare când dispun de supracapacitate. Scopul lor imediat este mai degrabă să vândă tot ce produc, decât să producă ce pot vinde”. Nu negăm faptul că se practică

„presiunea ridicată a vânzărilor”, caz în care interesele consumatorului sunt departe de interesele vânzătorului, dar acesta nu este marketing.

Funcțiile fizice

Depozitarea. O caracteristică inerentă a producției agricole vegetale este caracterul său sezonier. Cererea pentru acestea produse este continuă, rezultând astfel nevoia stocării produselor, pentru a se putea crea un flux neîntrerupt al acestora către piață. Întrucât produsele agricole nu pot fi caracterizate prin aceeași flexibilitate ca și produsele industriale în ceea ce privește adaptarea ofertei la cerere, ar fi o exagerare să sugerăm fermierilor să “oprească” sau să “pornească” producția în funcție de evoluția cererii.

Transportul. Funcția de transport este cea care face ca produsele să fie acolo unde sunt solicitate. Această funcție presupune o abordare comparativă a diferitelor tipuri și rute de transport, în scopul asigurării fluxului mărfurilor de la producători la consumatori într-un timp cât mai scurt și cu costuri minime

Procesarea. Majoritatea produselor din agricultură nu pot fi livrate direct către consumatori imediat după ce au fost recoltate. Acestea pot fi folosite numai după una sau mai multe prelucrări. Prelucrarea produselor nu este inclusă întotdeauna pe lista funcțiilor agromarketingului, considerânduse că este, în esență, o activitate de schimbare a formei.

Funcțiile ajutătoare

Standardizarea. Are ca obiect stabilirea și păstrarea uniformă a măsurătorilor referitoare la calitatea produselor. Ea contribuie la reducerea costurilor activității de agromarketing și oferă posibilitatea cumpărătorilor de a specifica exact ceea ce doresc, iar furnizorilor de a comunica ceea ce sunt capabili și vor să livreze, sub aspect calitativ și cantitativ.

Finanțarea. În aproape toate sistemele de marketing agricol sunt necorelări temporale între cheltuielile făcute cu producția (oferta) și încasarea contravalorii produselor. Aceasta este o problemă comună tuturor țărilor în curs de dezvoltare, în care nivelul redus al veniturilor determină ca cererea de produse alimentare să fie situată la un nivel scăzut.

Suportarea riscului. Atât în producția, cât și în comercializarea produselor agroalimentare posibilitatea apariției pierderilor este prezentă în permanență.

Culegerea și prelucrarea informațiilor de agromarketing. Procesul de colectare, prelucrare și interpretare a informațiilor necesare deciziilor zilnice de agromarketing, dar și de diseminare a unor informații în rândul agenților economici și pe piață reprezintă obiectul acestei funcții. Prin intermediul acestei funcții, vânzătorul află ce dorește clientul, putând chiar să-i influențeze dorințele și preferințele.

Obiectivele agromarketingului

Politicile de agromarketing la nivel național sunt îndreptate spre încadrarea producției și a ofertei de produse agricole și alimentare în restricțiile impuse de integrarea treptată a sectorului agroalimentar din România în marea economie agroalimentară a [NUME_REDACTAT].

Agromarketingul are un rol critic, de îndreptar al activității întreprinderilor din sistemul agroalimentar, orientându-le în a produce mărfurile care se cer pe piață, a vinde la locul și momentul potrivit și a asigura un transfer cât mai rapid al posesiei acestora. Îndeplinind aceste obiective, producătorii și comercianții își pot maximiza profiturile prin maximizarea satisfacției consumatorilor.

Printre cele mai importante dintre obiectivele politicilor de agromarketing promovate la nivel național (Bidileanu V. 1997, p.71) le enumerăm în următorul paragraf:

stimularea creșterii producției agroalimentare și continua adaptare a acesteia la modificarea cererii de consum a populației și a exportului;

creșterea gradului de competitivitate a produselor agricole și alimentare românești;

îmbunătățirea distribuției inputurilor agricole și neagricole către producători;

perfecționarea și creșterea eficienței structurilor de agromarketing, mai ales a celor privind distribuția produselor agricole și alimentare, precum și modernizarea infrastructurii acesteia;

protecția consumatorilor față de producerea și comercializarea unor produse necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, care afectează sănătatea și chiar securitatea acestora.

Concluzionăm că agromarketingul are un obiect mult mai larg decât vânzarea produselor agricole și alimentare, incluzând și operațiunile de procesare, precum și pe cele care contribuie la gestionarea stocurilor, la distribuție, cele legate de stabilirea prețurilor și promovarea produselor. (Bidileanu V. 1997, p.63)

Astfel, clarificăm că se mai ocupă și de studiul pieței ([NUME_REDACTAT] 2009, p.58) și al artei de a acționa asupra ei, al concurenței și activității de supraveghere și reglementare a pieței de către puterile publice; el interesează deopotrivă cele trei mari componente ale pieței: întreprinderile, consumatorii și puterile publice.

Afirmăm că marketingul își face prezența imediat ce este necesar să se ofere un produs, de către cineva, pentru a satisface cererea altora (Kotler, Ph., 2002, p. 67); în caz contrar, atunci când producătorul consumă întreaga producție agricolă pe care o obține, nu se poate vorbi de marketing.

Factorii cheie în lanțul de activități care compun sistemul de agromarketing sunt: fermierii și alți producători agricoli, procesatorii, intermediarii și consumatorii. În practică, fiecare dintre aceștia are o viziune proprie asupra sistemului de marketing, determinată de interesele proprii.

Astfel, concepția de marketing trebuie adoptată în mod sistemic în organizarea și funcționarea întregului sistem agroalimentar. În viziunea lui Kotler ([NUME_REDACTAT]. 1998, p.79), un sistem de marketing este un complex de componente sau subsisteme intercorelate care au un scop comun bine definit.

Capitolul 2.

Produsele tradiționale

Importanța produselor alimentare

Piața produselor agricole de bază a redobândit recent interesul în afaceri corporative, instituții de cercetare și guverne. Acest interes reînnoit este provocat de creșterea volatilității prețurilor materiilor prime agricole. (Joost M.E. Pennings, 2001)

Piața produselor agricole este în căutarea de instrumente pentru a limita riscul de preț. Indiferent de gradul de prelucrare, menționăm că produsele alimentare nu reprezintă numai simple valori de întrebuințare ce constituie obiectul comerțului realizat pe piața economică ci și produse cu însușiri specifice destinate metabolismului uman. ( Stanciu S., 2010, p.3)

Produsele alimentare au un specific structural, calitativ și cantitativ ce nu trebuie ignorat, și anume sunt produse ingerabile cu rolul de a participa efectiv la procesele metabolice. ( Borda D. 2011)

Constituind o legătură esențială a omului cu mediul ambiant și o condiție de bază a existenței sale, alimentele pot acționa în direcția desfășurării normale a metabolismului uman (material și energetic) sau dimpotrivă îl pot perturba, dacă nu îndeplinesc condiții bine definite de inocuitate și igienă.

Clasificarea produselor agroalimentare

Preocupările în domeniul sistematizării mărfurilor alimentare au apărut în perioada de formare a pieții mondiale (sec. XVII – XVIII). Pe măsura dezvoltării comerțului și industriei, sistematizarea mărfurilor alimentare a căpătat importanță tot mai mare, determinând o amplificare, în plan teoretic a încercărilor de clasificare și realizarea unor sisteme cu utilitate teoretică. ( Stanciu S., 2010, p.3)

În ultimele decenii se constată fenomenul de creștere cantitativă a producției alimentare, de diversificare sortimentală, de creștere a dimensiunii întreprinderilor de industrie alimentară precum și de apariție a unor reglementări complexe în domeniul comerțului național și internațional cu produse alimentare.

Clasificarea produselor alimentare are drept scop sistematizarea acestui ansamblu într-un mod unitar, logic și sinoptic, ordonarea ierarhică pe baza unor criterii cât mai judicios selectate. ( Stanciu S., 2010, p.3)

Sistemele criteriale și numărul treptelor ierarhice precum și obiectivele urmărite au condus la un număr apreciabil de modele teoretice bazate pe criterii tehnologice, utilizate atât pe plan național cât și internațional. În multe cazuri, legătura dintre aceste modele este laborioasă, dificilă și chiar imposibilă.

După criteriile utilizate în clasificarea merceologică clasică menționăm ( Stanciu S., 2010, p.3-4):

• Origine:

produse de origine vegetală, animală, minerală;

produse mixte.

• Gradul de prelucrare tehnologică:

materii prime;

semifabricate;

produse finite.

• Compoziție chimică:

mărfuri alimentare cu preponderență glucidică, lipidică, protidică;

produse gustative.

• Destinație de consum – pentru consum:

uman;

industrial.

• Modul de conservare:

proaspete;

conservate.

• Stabilitate:

ușor alterabile;

alterabile;

greu alterabile.

• Modul de ambalare:

neambalate;

semiambalate;

ambalate;

preambalate.

• Criterii metabolice:

produse energetice (bogate în lipide, glucide);

produse protectoare (bogate în vitamine, enzime);

produse alimentare cu rol plastic/constructiv (bogate în proteine, aminoacizi, săruri de calciu, etc.).

Menționăm că această clasificare a produselor alimentare este acceptată pe plan internațional, ordonând produsele alimentare în 10 grupe pe baza unor criterii cum ar fi

( Stanciu S., 2010, p.4):

originea (produse vegetale, animale, minerale);

compoziția chimică;

gradul de prelucrare tehnologice (materii prime, semifabricate, produse finite);

proprietățile merceologice, etc.

Cele 10 grupe de produse alimentare sunt:

1) cereale, leguminoase și produse rezultate din prelucrarea acestora;

2) legumele și fructe proaspete și produsele rezultate din prelucrarea acestora;

3) produse zaharoase (materii prime zaharate și produsele rezultate din prelucrarea lor);

1) produse gustative (condimente, stimulatori de aromă, băuturi alcoolice);

5) grăsimi alimentare (grăsimi de origine vegetală, animală, mixte);

6) lapte și produse rezultate din prelucrarea acestuia;

7) ouă și produse din ouă;

8) carne și preparate din carne;

9) pește, alte vietăți acvatice și produsele rezultate din prelucrarea acestora;

10) concentrate alimentare și alte tipuri de mixuri alimentare.

Această clasificare se aseamănă în mare măsură cu cea utilizată în activitatea comercială, la organizarea depozitelor, a rețetelor de fabricație, magazinelor, etc.

Clasificarea unitară a produselor și serviciilor din România (CUPS, 1989) este o clasificare flexibilă utilizată frecvent în activitatea practică până în anul 2000. Prin această clasificare sistematizăm, ordonăm și codificăm în mod unitar toate produsele principale, secundare, subprodusele și deșeurile aflate în circulațiea tehnico-economică.

Drept criterii de clasificare pentru stabilirea celor patru trepte principale de detaliere se utilizează ( Stanciu S., 2010, p.5):

materia primă prelucrată;

tehnologia de fabricație;

gradul de prelucrare;

destinația în consum.

La nivel național, [NUME_REDACTAT] pentru Statistică a elaborat [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Activităților – CPSA, sistem integrat nomenclatoarelor internaționale de activități, produse și servicii.

CPSA, aprobată prin HG 53/29.01.1999 este organizată conform [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] – CAEN, legiferată prin HG 656/1997. Elaborarea acestui nomenclator se înscrue conform HG 75/1992 în strategia de armonizare și aliniere a statisticii publice românești, asigurându-se colectarea, prelucrarea, analiza și diseminarea datelor statistice referitoare la produse și servicii. CPSA înlocuiește [NUME_REDACTAT] a Produselor și Serviciilor (CUPS).

CPSA reprezintă o clasificare sistematică în care se realizează o ordonare a principalelor grupe de produse și servicii pe 7 niveluri ierarhice succesive: secțiune, subsecțiuni, diviziune, grupă, clasă, subclasă, subclasă elementară.

Clasificarea produselor alimentare conform tarifului vamal de export al României (legea 102/nov. 1992, legea 141/1997), este identică cu cea cuprinsă în NCCV). Conform acestei clasificări, putem grupa produsele alimentare în patru secțiuni:

secțiunea I – animale vii și produsele regnului animal;

secțiunea a II-a – produse ale regnului vegetal;

secțiunea a III-a – grăsimi de origine vegetală și animală;

secțiunea a IV-a – băuturi alcoolice, alcool, oțet, tutun.

Pe plan mondial se utilizează modele practice oficiale de clasificare a produselor alimentare, cunoscute sub denumirea de nomenclaturi.

Enumerăm principalele nomenclaturi:

• nomenclaturi normale;

• nomenclatura vamală de Bruxelles (NVB);

• nomenclatura Consiliului de [NUME_REDACTAT] (NCCV);

• nomenclatura sistemului armonizat (NSH).

• nomenclaturi destinate analizei economice – clasificarea tip pentru comerț internațional (CTCI).

Definirea produsului tradițional

Produsul tradițional este un produs alimentar fabricat pe teritoriul național și pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziția lui aditivi alimentari, care prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare și un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii. ( Definiție cf. Ordinului de Atestare a [NUME_REDACTAT], disponibil la www.madr.ro )

Produsele tradiționale românești s-au marcat din 11 decembrie 2013 cu un logo național ( a se vedea imaginea de mai jos), proprietate exclusivă a [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. În plus, produsele tradiționale trebuie să figureze în [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] (RNPT), care se publică anual pe site-ul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Fig. nr.1 Logo național privind atestarea produselor tradiționale românești

Potrivit art. 4 alin (1) din Ordin, pentru a figura în RNPT, produsul tradițional trebuie să fie fabricat din materii prime locale, să prezinte o rețetă tradițională specifică locului de prelucrare, prin care să reflecte un tip tradițional de producție și/sau de prelucrare, să aibă în procesul de obținere și operațiuni de prelucrare realizate manual și să dovedească un mod de lucru tradițional.

În data de 11.11.2013 în [NUME_REDACTAT] Partea I, nr. 688 a fost publicat Ordinul nr. 724 din 29 iulie 2013 privind atestarea produselor tradiționale.

Fig. nr. 2. Document necesar atestării produselor tradiționale românești

Sursa: www.madr.ro

Ordinul comun al [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și al [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

Menționăm că lansarea pe piață a produselor tradiționale de către agricultorii din țările cu economii dezvoltate se face, în principal, prin următoarele forme:

(Magnan N. et al, 2012)

vânzarea către întreprinderi de industrie alimentară private;

vânzarea către întreprinderi de tip cooperatist; cu profil de comercializare sau de procesare;

vânzarea către comercianți (negustori);

vânzarea către grupuri de producători.

Piețele nu trebuie percepute ca operatori sau intermediari, ci ca o structură aflată la dispoziția agenților economici în scopul facilitării negocierilor și activităților logistice pe care aceștia le desfășoară. ( Manole et. al, 2003, p. 253)

Piețele care permit schimbul de produse sunt considerate piețe fizice: este cazul piețelor de gros, de detail, piețelor de animale etc., unde toate mărfurile sunt expuse, ceea ce dă posibilitatea cumpărătorilor să aleagă în funcție de aprecierea lor senzorială. În ultimul timp însă, alegerea mărfurilor se face tot mai mult pe baza unui eșantion sau pe baza descrierii produselor, cum este cazul piețelor de licitație. În cazul burselor de mărfuri agricole, operatorii nu schimbă mărfuri, ci contracte. ( Manole et. al, 2003, p. 253)

Cercetările recente arată că mulți consumatori își schimbă preferințele pentru anumite produse și din cauza calității lor scăzute, datorită prețului sau din alte motive. De regulă, consumatorul este dispus să plătească în plus pentru a beneficia de o calitate bună.

Legislație cu privire la politica de calitate a produselor tradiționale

Calitatea și caracteristicile culturale unice ale produselor tradiționale față de imitații au condus la stabiliarea unui sistem european de etichetare a calității care desemnează produsele agricole și alimentele tradiționale provenind din diverse state membre UE, protejându‐le si promovându‐le denumirile comerciale.

Sistemul presupune utilizarea, în mod voluntar, a uneia dintre cele trei mărci specifice: DOP (Denumire de [NUME_REDACTAT]), IGP ([NUME_REDACTAT] Protejată), STG ([NUME_REDACTAT] Garantată).

Fig. 3. Mărcile specifice produselor agricole

Aceste mărci, folosite pe etichetele produselor, demonstrează că respectivele alimente provin exclusiv din Europa, din zone locale recunoscute si sunt obținute din ingrediente tradiționale sau prin utilizarea de metode tradiționale.

Munca a mii de agricultori și producători de alimente este valorificată, contribuindu‐se astfel la conservarea și dezvoltarea patrimoniului rural specific fiecărui stat membru. De asemenea, sistemul le garantează consumatorilor că pot avea încredere în produsele alimentare care poartă această etichetă.

Odată ce denumirea comercială a produsului agricol sau alimentar tradițional este înregistrată sub una dintre cele trei mărci de calitate, UE se va asigura că aceeași denumire protejată nu va fi folosită de alți producători.

Legislație națională:

ORDIN nr. 690 pentru aprobarea Normei privind condițiile și criteriile pentru atestarea produselor tradiționale;

ORDIN nr. 34 / 2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind acordarea de derogări unităților care realizează produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiționale de la cerințele menționate în Regulamentul 852/2004/CE privind igiena produselor alimentare, precum și de stabilire a procedurii de acordare a derogărilor și de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a unităților în care se realizează produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiționale.

Legislație europeană și națională

REGULAMENTUL (UE) NR. 1151/2012 al parlamentului european și al consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare;

REGULAMENTUL (CE) NR. 1898/2006 al Comisiei din 14 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare;

HOTĂRÂRE nr. 828 din 25 iulie 2007 privind înființarea Sistemului de protecție a indicațiilor geografice și denumirilor de origine ale produselor agricole și produselor alimentare;

ORDIN 906 din 30 octombrie 2007 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare și verificare a documentației pentru dobândirea protecției unei indicații geografice sau denumire de origine a unui produs agricol ori alimentar, Procedurii de declarare a opoziției la nivel național și a Procedurii de transmitere la nivelul [NUME_REDACTAT] a cererii de înregistrare a indicațiilor geografice sau denumirilor de origine ale produselor agricole sau alimentare, în vederea dobândirii protecției la nivelul [NUME_REDACTAT], precum și Regulile specifice privind modelul și utilizarea logoului național;

ORDIN pentru aprobarea Regulamentului privind recunoașterea organismelor private de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare și de supraveghere a activității organismelor private de inspecție și certificare a produselor agricole ori alimentare ce au dobândit protecția indicațiilor geografice (I.G.P.), a denumirilor de origine (D.O.P.) și a specialităților tradiționale garantate (S.T.G.).

Din totalul de 4402 de produse tradiționale atestate și înregistrate la nivel național în acest moment precizăm că numărul cel mai mare este deținut de produsele din carne (1541), urmat de produsele din lapte (1535), produsele de panificație și patiserie (750). La categoria băuturi sunt înregistrate (285), din legume-fructe (dulcețuri, gemuri) – 193 iar produse tradiționale din pește – (11).

Sursa: www.madr.ro

[NUME_REDACTAT] la UE presupune ca țara noastră trebuie să îndeplinească anumite condiții, referitoare la produsele tradiționale, pentru ca acestea să poată fi comercializate în spațiul european.

Astfel, această categorie de produse trebuie înregistrată sub denumirea de „specialități tradiționale”, cu sensul de produse tradiționale, în accepțiunea prezentului proiect.

Informăm că odată cu intrarea în UE, au intervenit probleme referitoare la producerea și comercializarea brânzeturilor tradiționale, dar și a altor produse, cu referire la cerințele stricte privind condițiile de igiena și siguranță alimentară.

Indiferent de tipul de producție (tradițional sau convențional), orice producător/ procesator are obligația de a îndeplini cerințele minime de siguranță alimentară, stabilite de legislația în vigoare și de standardul elaborat de ISO, preluat în România, în septembrie 2005, SR EN ISO 22000:2005 Sisteme de [NUME_REDACTAT] Alimentului. ( Borda D., 2010, p. 70)

Pentru a fi atestat ca fiind tradițional, un produs trebuie să fie conform unui caiet de sarcini care va conține următoarele elemente (www.madr.ro) :

Numele produsului, acesta trebuie să fie unic;

Descrierea caracteristicilor produsului tradițional;

Descrierea caracteristicilor materiilor prime;

Descrierea caracteristicilor ingredientelor folosite în procesul de fabricație;

Descrierea metodei de producție specific zonală, autentică și invariabilă, precum și descrierea procesului tehnologic tradițional, unde se vor trece toate fazele de producție inclusiv operațiunile executate manual;

Descrierea elementelor specifice privind ambalarea;

Descrierea elementelor care definesc specificitatea produsului finit;

Cerințele minime și procedurile de verificare și control ale tradiționalității produsului pentru care se întocmește caietul de sarcini;

Capacitatea de producție realizată, exprimată în: kg/litri/bucăți/zi;

Date, înscrisuri, referințe bibliografice cu referire la vechimea produsului care trebuie să demonstreze transmiterea unei tradiții cel puțin de la o generație la alta și din care să rezulte legătura istorică a produsului tradițional cu locul și/sau zona de producție sau o declarație de notorietate din partea unei asociații a producătorilor de produse tradiționale din zonă.

Pe lângă caietul de sarcini este necesară si o cerere de înregistrare care trebuie să cuprindă (www.madr.ro) :

Numele și adresa grupului solicitant;

Declarație pe propria răspundere prin care se atestă autenticitatea informațiilor funizate;

Numele și adresa autorităților sau organismelor care verifică respectarea dispozițiilor din caietul de sarcini,precum și misiunea precisă a acestora ( copia de pe contractul încheiat cu un organism privat de inspecție si certificare);

Documentele care dovedesc specificitatea și caracterul tradițional al produsului;

Alte date și informații din care să rezulte necesitatea dobândirii protecției unei specialități tradiționale garantate.

[NUME_REDACTAT], autoritatea competentă, cu atribuții în verificarea documentației pentru înregistrarea unei specialități tradiționale garantate și dobândirea protecției denumirii, este MADR, prin Direcția de politici pentru creșterea animalelor și produse alimentare, care are responsabilitatea de a înființa și administra un registru de atestare a produselor

tradiționale.

[NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] examinează prin mijloace corespunzătoare dacă documentația este în primită în conformitate cu art. 7 din [NUME_REDACTAT] (CE) nr. 509/2006. În fiecare lună MADR publică pe site-ul propriu lista specialităților tradiționale garantate care au făcut obiectul unei cereri de înregistrare, precum și data depunerii acestora.

În cazul în care documentația nu este completă, se va informa în scris grupul aplicant, în termen de 30 zile, în vederea completării acesteia. Dacă în termenul stabilit grupul aplicant transmite informații inadecvate sau nu transmite informațiile solicitate, documentația depusă este anulată;

În cazul în care documentația depusă este completă, aceasta se publică pe site-ul MADR, în vederea acordării unei perioade de 60 zile în care se poate declara opoziția față de cererea de înregistrare;

Realitatea datelor cuprinse în caietul de sarcini se verifică și se certifică de către organisme private de inspecție și certificare a produselor agricole sau alimentare.

În H.G. nr. 134/ 6.02.2008, privind specialitățile tradiționale garantate sunt actualizate terminologia și cerințele pentru obținerea protecției specificității tradiționale garantate a unui produs agricol sau alimentar și cu verificarea pe piața a etichetării și utilizării logo-ului național sau comunitar.

H.G. nr. 828/ 2007 stabilește:

autoritatea responsabilă cu verificarea documentației pentru dobândirea protecției unei denumiri (IGP sau DOP) – MADR;

autoritatea responsabilă cu verificarea pe piață a etichetării și utilizării logo-ului –ANPC;

controlul și inspecția documentației pentru dobândirea protecției unei denumiri (IGP sau DOP);

organisme private de inspecție și certificare (acreditate cf. SR EN ISO 45011).

ORDIN nr. 690/ 28.09. 2004 (MO 938/ 14.10.2004), pentru aprobarea Normei privind condițiile și criteriile pentru atestarea produselor tradiționale, stabilește:

procedura de înregistrare și verificare a documentației pentru dobândirea protecției unei denumiri (IGP sau DOP);

procedura de declarare a opoziției la nivel național;

procedura de transmitere a documentației la nivelul CE;

regulile specifice privind modelul și utilizarea logo-ului național

Atestarea produselor tradiționale este extrem de importantă deoarece se recunoaște tradiționalitatea unui produs, prin intermediul înregistrării sale, în conformitate cu prezența normă.

Înregistrarea nu este permisă în cazul unui produs a cărui tradiționalitate se datorează provenienței sau originii sale geografice sau aplicării unei inovații tehnologice. Utilizarea termenului geografic este autorizată sub un nume care nu intră sub incidența reglementărilor privind protecția indicațiilor geografice și denumirilor de origine ale produselor agricole și produselor alimentare.

Varietatea produselor, operațiilor de procesare și a spațiilor de procesare, favorizează apariția diferitelor tipuri de contaminare, ceea ce impune aplicarea de metodologii și tehnici adecvate de sanitație și folosirea unor agenți corespunzători de curățire. Variabilitatea imensă a spațiilor de procesare face să fie imposibilă existența unei proceduri universal valabile.

Succesul aplicării corecte a unei proceduri de curățenie și sanitație poate fi controlată prin aplicarea unor metode, bazate pe diferite principii (Hawronskyj J.M., Holah J., 1997).

Înțelegerea atitudinilor, cunoștințelor și comportamentului consumatorilor este de importanță vițală pentru factorii de decizie în stabilirea politicilor alimentare, a legislației în domeniu și a direcțiilor de dezvoltare.

[NUME_REDACTAT] de Marketing definește comportamentul consumatorului ca fiind „o interacțiune dinamică între afect, cunoștințe, comportament și evenimente înconjurătoare prin care ființele umane își administrează schimburile”.

Cu alte cuvinte, comportamentul consumatorului studiază procesele implicate atunci când indivizii sau grupuri selectează, cumpără, folosesc produse, servicii, idei sau experiențe pentru a-și satisface nevoile și dorințele (Solomon et al., 2006).

Aceste decizii sunt influențate de o multitudine de factori, cum ar fi nevoi, motivații, percepții, atitudini, credințe, cunoștințe, valori, experiența de viață, grupurile de referință sau nivel de implicare.

Segmentarea pieței și modelarea procesului decizional sunt aspecte importante ale studiului comportamentului consumatorului. Acestea permit elaborarea de modele comportamentale și gruparea acestora după diferite criterii, mai exact, economico-sociale, demografice, psihografice, motivaționale etc. pentru a se asigura o comunicare eficientă cu grupurile țintă. Această abordare științifică poate contribui la dezvoltarea unor strategii eficace de transmitere a mesajelor legate de o dietă sănătoasă și de schimbarea pozitivă a obiceiurilor alimentare în România.

Literatura de specialitate notează importanța segmentării integrate a consumatorilor, nu numai după criterii demografice sau geografice (Hollywood et al., 2007).

Se pune accentul pe segmentarea comportamentală, adică pe nevoile și motivațiile consumatorilor, pe beneficiile percepute de aceștia. Motivațiile pot ghida consumatorii de-a lungul procesului decizional de cumpărare; pot convinge consumatorii să cumpere un produs/ serviciu ca un mod de a-și satisface nevoile; pot asista consumatorii să-și dezvoltate anumite criterii de evaluare a produselor și pot afecta determinanții consumatorilor din punctul de vedere al percepției, atitudinii, credinței și cunoștințelor (Louden, [NUME_REDACTAT], 1988).

Învățarea este o schimbare comportamentală cauzată de experiență, este un răspuns la evenimente înconjurătoare.

Precizăm că poate fi o simplă asociere dintre un stimul și un răspuns sau poate fi realizată printr-o serie complexă de activități cognitive.

Abordarea tradițională a comportamentului consumatorului s-a axat pe abilitățile produsului de a satisface nevoi raționale (motive de creștere a utilității), dar motivațiile hedonice poartă un rol foarte important în multe decizii de cumpărare.

Astfel că studierea obiectivelor personale, a valorilor, a dorințelor și motivațiilor consumatorului este crucială.(Solomon et al., 2006).

Convingerea reprezintă o încercare de a schimba atitudinile consumatorilor. Prin modelul comunicațional (sursă-emițător, receptor, mesaj, canal de comunicare, mediu și feedback) se transmit diferite înțelesuri, informații, idei.

În mod tradițional, receptorul era văzut ca un element pasiv al procesului comunicațional (marketing de masă). Acum însă, acesta este văzut ca un participant activ.

Presupunem că este mai eficientă transmiterea de mesaje către consumatorii care și-au exprimat deja interesul față de un produs decât contactarea unor persoane noi străine de produs.

În cazul comunicării de marketing, răspunsul consumatorului ar putea fi cumpărarea produsului sau cererea de mai multe informații despre produs, serviciu sau organizație.

Atractivitatea și credibilitatea sursei determină eficiența comunicării (Solomon et al., 2006). De aceea, unele campanii publicitare folosesc imaginea unor celebrități sau a unor oameni obișnuiți pentru a promova produsele.

Luarea unor decizii ține de obieceiuri, dar și de situații noi cu un grad de risc ridicat când consumatorii trebuie să strângă informații mai exact țara, regiunea de unde este acel consumator. Astfel că există produse globale cu versiuni diferite pentru anumite piețe naționale sau regionale. Un alt determinant este cultura (normele culturale, preferințele), foarte importantă în marketingul internațional (Peter și Olson, 2008).

Capitolul 3. Comunicarea și promovarea produselor tradiționale

3.1. Conceptul de comunicare

Comunicarea în general este cea mai importantă caracteristică a existenței fiind socotită ca o dimensiune esențială, atât în viața profesională, cât și în viața personală.

Comunicarea reprezintă o condiție fundamentală, nu numai pentru funcționarea oricărei companii, ci și pentru a stabili cele mai elementare relații interumane. ( Candea R., 1996, p. 20)

Toate funcțiile manageriale se realizează cu ajutorul procesului de comunicare, fiind un proces de înțelegere între oameni cu ajutorul transferului de informație.

Importanța acordată comunicării în companiile și organizațiile europene se datorează faptului că, aceasta este un instrument de conducere cu ajutorul căruia managerii își pot exercita atribuțiile și funcțiile specifice: previziune, organizare, coordonare, antrenare, control și evaluare. ( Candea R., 1996, p. 25)

În interiorul organizațiilor, problema comunicării, este adesea văzută și poate pe bună dreptate, cauza tuturor relelor și a disfuncțiilor companiei. Managerul, ȋn domeniul comunicării, este pus în situații de a evalua persoane și evenimente și de a elabora soluții rapide și eficiente. ( Huseman R., Penrose J., 1988)

Ȋn cadrul unei companii, managerul trebuie să dispună de o serie de aptitudinii și abilități ce țin de comunicare care, mânuite cu îndemânare vor conduce la rezolvarea favorabilă a situațiilor. ( Huseman R., Penrose J., 1988)

Comunicarea face parte din „infrastructura” organizației, iar orice efort de dezvoltare a unei organizații trebuie să aibă în vedere cu prioritate latura umană a dezvoltării ei, iar comunicarea eficace și eficiența este singura cale prin care oamenii își pot corela în mod sinergetic eforturile.

De calitatea comunicării depinde modul în care se folosește resursa umană a unei organizații, deci în ultimă instanță succesul organizației.

Comunicarea devine un element critic necesar în perioade de schimbări revoluționare în viața organizațiilor, ea fiind instrumentul de implementare a schimbării, a reproiectării proceselor interne, a noii strategii a organizației. ( Marian L., 2001, p. 15)

În perioadele de schimbare revoluționară comunicarea capătă valențe noi și, mai mult ca oricând, îmbracă formele unei arte. Comunicarea rațională poate convinge mințile oamenilor să se schimbe, dar pentru a schimba și inimile oamenilor trebuie folosit limbajul emoțiilor. În societățile democratice moderne se observă o înmulțire considerabilă a dispozitivelor comunicaționale.

Comunicarea în cadrul organizațional constituie un domeniu de cercetare puțin structurat și format din abordări diverse, ca, de altfel, și studiul comunicării: comunicarea interpersonală, dinamica grupurilor, sociologia organizațiilor, management, semiotica, sociolingvistică. (Westphalen M.H, 2008, p. 38)

În managementul afacerilor, comunicarea este esențială atât în interiorul companilor, pentru înțelegerea corectă a misiunii și obiectivelor vizate, cât și în exterior pentru promovarea imaginii societății și adaptarea sa la mutațiile profunde din mediul de afaceri. (Ștefănescu C., 2008, p. 66)

Cu cât complexitatea sarcinilor este mai ridicată, cu atât nevoia de integrare și coordonare este mai mare și sistemul de comunicare al unei companii este un mecanism cheie pentru realizarea acestei integrări și coordonări.

Comunicarea continuă este o realitate. Astfel, marketerii trebuie să lupte pentru a convinge consumatorii de legitimitatea afirmațiilor pe care le susțin.

Aceasta presupune o etichetare și un limbaj, aferent promovării, care să fie alese cu atenție și exactitate, în așa fel încât să nu lase loc interpretărilor eronate.

Comunicarea de marketing nu se face doar pt clienți ci pentru toți factorii de mediu implicați. (Dătculescu, P. 2006, p. 89)

Compania trebuie să facă față criticilor venite din mai multe direcții: mass-media, clienți ecologiști, competitori, comunitatea științifică, fiecare având motivele sale de critică. Comunicarea companiilor nu trebuie să fie înșelătoare, ea trebuind să fie clară, să se poată face diferența între faptul că produsul, o parte din produs sau ambalajul au anumite proprietăți ecologice. (Popescu, I.C., 2003, p. 109)

De asemenea, dacă e cazul, trebuie să rezulte clar că doar în anumite condiții de aruncare a produsului după folosire el poate fi revalorificat.

Esențial este că, în cadrul unei organizații, să se realizeze o comunicare eficientă, care apare atunci când oamenii potriviți primesc la timp informația potrivită, astfel, comunicarea constituie premisa exercitării activității de management, a funcțiilor procesului de management. (Westphalen M.H., 2008, p. 89)

Numai o comunicare eficientă face posibilă planificarea și programarea, coordonarea și controlul, motivarea, consultarea și participarea activă a membrilor organizației la înfăptuirea scopurilor propuse. Fiecare moment din activitatea organizației se bazează pe o comunicare eficientă, ca modalitate de focalizare și corelare a eforturilor. (Westphalen M.H., 2008, p. 85)

O problemă majoră o reprezintă exprimarea ambiguă. Vedem că din ce în ce mai multe produse expresii ca „ambalaj făcut din materiale reciclate” și considerăm acest ambalaj ca fiind unul ecologic.

Pe multe alte produse vedem scris, reciclabil, dar dacă în practică nu este pus la punct întreg lanțul necesar produsul rămâne reciclabil dar nu și reciclat.

Cutiile de aluminiu de băuturi răcoritoare sau bere produse din aluminiu sunt un exemplu interesant pentru România. Aluminiu este un material ușor de recuperat dar in România nu există un sistem de recuperare bine pus la punct, iar cutiile sunt amestecata cu gunoiul menajar. In acete condiții nu mai putem vorbi despre un ambalaj ecologic.

Din punct de vedere comercial, ambalajul permite asigurarea în cele mai bune condiții a manevrării, conservării, depozitării și transportului produselor.

[NUME_REDACTAT], conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un „mijloc” (sau ansamblu de mijloace) destinat sa învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecția temporară, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic și biologic în scopul menținerii calității și integrității acestora, în decursul manipulării, transportului, depozitării și desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de garanție. (Gîtin L., 2010, p. 5)

Astfel, alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai mulți factori

(Șraum G., 1996):

caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat;

domeniul de utilizare a ambalajului;

mărimea factorilor care pot acționa asupra produsului pe timpul manipulării, transportului și al depozitării;

tehnica de ambalare utilizată;

destinația produsului;

nivelul de dezvoltare și puterea economică.

Urmărirea evoluției fizice și temporale a unui produs alimentar pe traseul producător-beneficiar reprezintă o problemă ce interesează specialiștii din comerț, industrie și nutriție. Este important ca ambalajele să prezinte produsul fără a induce în eroare cumpărătorii prin crearea unor confuzii în legătură cu produsul sau marca. (Turtoi M., 2000, p. 62)

Ambalajul trebuie să atragă atenția consumatorilor și să prezinte clar produsul și modul lui de întrebuințare, închiderea ambalajului, să prezinte modul de înlăturare a ambalajului după utilizarea produsului (se returnează, se reciclează).

Elementele care contribuie la realizarea funcției de promovare a vânzărilor și informare a consumatorului pe care o au ambalajele sunt: modul de confecționare, sistemul de marcare și etichetare, dar mai ales estetica ambalajului, adică aspectele referitoare la forma, culoarea și armonia cromatică, grafica ambalajului.

Aceste elemente trebuie armonizate pentru a atrage atenția cumpărătorului.

Ambalajul trebuie să asigure un impactul vizual pozitiv. Astfel, pentru a avea șansa de a fi cumpărat de consumator, un produs trebuie mai întâi să fie văzut si să poată fi reperat din ansamblul produselor care ocupă raftul.

În privința decorului ambalajului, trebuie să se țină seama de (Gîtin L., 2010, p.102):

importanța acordată numelui sau mărcii, ilustrațiilor, graficii;

informațiile care trebuie precizate: modul de folosire, compoziția;

elementele fundamentale de recunoaștere și de identificare care trebuie păstrate în cazul reînnoirii unui ambalaj.

Ambalajul trebuie să asigure consumatorului posibilitatea de a identifica produsul și de a-l recunoaște, chiar fără a-i citi numele. ( Botea, T., 1996, p.39)

Această funcție este asigurată prin folosirea unor coduri de culori sau a unor elemente distinctive de grafică. Este importantă identificarea și recunoașterea produsului, deoarece adeseori mărcile de prestigiu sunt obiectul imitării sau al contrafacerii (Foltean F., 2001, p. 41)

Ambalajul reprezintă un vector de informare util pentru consumator privind: modul de folosire, regulile de utilizare, compoziția produsului și indicațiile obligatorii privind datele limite de utilizare.

Pentru produsele agroalimentare vândute prin autoservire, ambalajul de prezentare reprezintă singura legătură între client și produs. Din această cauză, ambalajul trebuie să îndeplinească însușiri (stil, ingeniozitate) care să-i confere putere de promovare vânzătorului.

Forma de prezentare a mărfii are aproape aceeași importanță ca și produsul în sine, deci caracteristicile estetice ale ambalajului trebuie considerate ca și elemente strategice ale societăților producătoare cu o importanță din ce în ce mai mare.

Ambalajul trebuie să convingă consumatorul de calitatea produsului.

Forma, culoarea și grafica ambalajului, realizate în condiții optime au influențe psihologice deosebite asupra potențialilor cumpărători.

O culoare poate atrage atenția cumpărătorului, grafica conduce la o identificare ușoară a produselor și la o popularizare a caracteristicilor merceologice a mărfurilor, pe când forma contribuie la eliminarea uniformismului și monotonia sortimentală.

Un obiectiv nou în falsificarea produselor alimentare este cel care vizează utilizarea culturilor de microogranisme neautorizate (OMG), produsele lactate acide putând fi falsificate prin adaos de făină, albuș de ou, gelatină sau adaos de substanțe inerte.

În momentul actual, în România, consumatorii cer să fie cât mai bine informați despre originea materiilor prime utilizate, despre tehnologiile de procesare ale acestora, despre biodisponibilitatea nutrițională, dar în principal despre influența produsului asupra stării de sănătate și a prevenirii îmbolnăvirilor.

Controlul calității și autenticității cât și decelarea unor eventuale fraude constă în primul rând în verificarea conformității cu specificațiile privind compoziția, calitatea senzorială, inocuitatea, ambalarea, etichetarea, autentifiarea referindu-se la identificarea originii materiei prime ( Bottero et. al. 2003) și a adaosurilor, iar controlul falsificărilor ar trebui sa urmărească adaosul ilicit de apă sau a altor produse cum ar fi zară, lactoza sau cazeinat în doze mai mari dar și a unor aditivi nepermiși sau în doze mari (Segal B., 1989, p.109)

Eticheta produsului trebuie să comunice clientului ce îi oferă în plus noul produs față de celelalte, deci, trebuie să conțină ( Stanciu S, 2010, p. 79):

Informații despre produs și modul de utilizare a produsului

Informații despre compatibilitatea produsului cu mediul;

Informații despre felul ambalajului – refolosibil, reciclabil, de unică folosință..

Eticheta, ca o parte componentă a ambalajului, trebuie să conțină informații cât mai complete și complexe, în același timp, privind compoziția produsului, modul de păstrare și modul utilizare, valențele pentru organismul uman. ( Stanciu S., 2010, p. 81)

Și pe lângă informațiile obligatorii care trebuiesc conținute, este la latitudinea producătorului, ce informații suplimentare menite să atragă consumatorul, mai folosește.

O etichetare corectă ajută la o identificare mai ușoară a produsului și de ce nu, creează potențialul unui preț mai ridicat.

Odată cu dezvoltarea activităților economice și a creșterii nivelului competiției pe piață, marketingul a început să dețină un rol din ce în ce mai important la nivelul companiei.

Acestea au condus, pe de-o parte, la o dezvoltare a tehnicilor, metodelor și instrumentelor de marketing, dar au atras și o serie de critici asupra politicilor de marketing ale firmei.

Kotler a fost unul dintre cei mai importanți promotori în vederea includerii aspectelor sociale și etice în știința marketingului. A făcut acest lucru prin dezvoltarea a două concepte: marketingul social și marketingul societal.

Marketingul societal, ca domeniu de aplicare al marketingului, a fost definit în anul 1971 de către Kotler și Zaltman ca reprezentând „proiectarea, implementarea și controlul de programe de marketing construite astfel încât să influențeze acceptarea unor idei sociale și implicând o atenție către planificarea produsului, prețului, comunicării, distribuției și cercetării de marketing”. (Kotler P., Zaltman G.,1971, p. 70)

Kotler revine asupra definiției și reușește să o clarifice adăugând că marketingul social este „făcut de organizații nonprofit sau organizații guvernamentale pentru a promova o cauză socială”. Marketingul societalal este realizat de către organizații sociale, care doresc realizarea unor obiective sociale. (Kotler P., 2002, p. 51)

Marketingul societal a fost introdus de Kotler în 1972 în prestigioasa revistă „[NUME_REDACTAT] Review”. Definiția inițială a marketingului societalal a lui Kotler atrăgea atenția marketerilor asupra unui al treilea element, (pe lângă satisfacerea nevoilor consumatorilor si maximizarea profitului) – bunăstarea pe termen lung a consumatorului. (Kotler P., 1972, vol 50)

Kotler revine asupra definiției date în 1972, în 2002 în „Millennium edition” a lucrării [NUME_REDACTAT] și face trecerea de la bunăstarea consumatorului pe termen lung la bunăstarea societății.

Astfel, marketingul social presupune ca marketerii să construiască valori sociale și etice în practica marketingului.( Kotler P., 2002)

Abratt și Sacks afirmă că noțiunea de marketing societal nu și-a găsit drumul în limbajul de business. (Abratt, R., Sacks, D. 1989, vol. 23)

De aici, au fost alți termeni care au avut un impact mai mare asupra mediului de afaceri cum ar fi: responsabilitate socială, etica în afaceri, cetățenie corporatistă.

Chiar și alți termeni din marketing precum marketing social, marketingul verde, marketingul etic sau marketing legat de o cauză au primit mai multă atenție decât marketingul societal. ( Thompson S. et al., 2000)

[NUME_REDACTAT] termenul de societal a avut probleme în ceea ce privește „afirmarea” lui în mediu academic și de afaceri.

În prima ediție a [NUME_REDACTAT] a lui Kotler editată în anul 1997, acesta a fost tradus “social” păstrându-se confuzia în acest sens.

Sirgy și Lee aduc în discuție marketingul calității vieții ca o dezvoltare a marketingului societal. Ei definesc marketingul calității vieții presupune ca rolul organizației să fie acela de a „dezvolta produse, servicii și programe care vor îmbunătăți bunăstarea anumitor categorii de consumatori și de a comercializa aceste produse eficient și eficace astfel încât să fie minimizate efectele colaterale negative asupra consumatorilor precum și asupra publicului, asigurând companiei un profit pe termen lung”. ( Sirgy MJ., Lee DJ. 1996, vol. 30)

Acest concept poate fi văzut ca o extindere a conceptului de marketing societal, întrucât ghidează oamenii de marketing spre a urmări anumite obiective ale consumatorilor, companiei și societății în general.

Diferite funcții de marketing au fost sesizabile și împărțite în funcția de comerț, funcția de logistică și facilitarea funcții. (Meulenberg, 1997).

În timpul anilor 1960 și 1970, marketingul agricol a dezvoltat modele care deduc raportul de acoperire optimă pentru agricultori. (Kuiper et al., 2002).

În timpul anilor 1960 și 1970, marketingul agricol a dezvoltat modele care deduc raportul de acoperire optimă pentru agricultori. (Kuiper et al., 2002).

Spre sfârșitul anului 1970, această abordarea a devenit dominantă în marketing și piața de cumpărare părea să nu mai fie recunoscută ca un obiect de cercetare, astfel economia financiară se concentrează în principal pe relația prețt și evaluarea contractelor de cumpărare. (Joost M.E. Pennings, 2001).

Pentru orice cultură sau produs agricol, pot exista mai multe clase, reflectând calitățile și caracteristicile. Aceste clase pot fi variații ale unui produs unic, sau ele pot reprezenta mai multe mărfuri. (Thompson S., Kunda E., 2000)

3.2. Promovarea produselor tradiționale la târguri de specialitate

Capitolul 4. Efectele pozitive ale consumului de produse tradiționale. Reîntoarcerea la natural. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] se folosesc cuvinte precum „produs ecologic”, „bio”, „organic” sau „natural”, dar nu este făcuța o delimitare / definire clara a fiecaruia dintre termeni si a diferentelor existente si astfel se produc confuzii în mintea consumatorilor.

Conform companiei [NUME_REDACTAT], pentru ca un produs agricol (vegetal sau animal; brut sau transformat) sa fie considerat un produs ecologic, acesta trebuie sa rezulte dintr-un mod de productie agricol lipsit de produse chimice de sinteza, cum ar fi ingrasamintele chimice sau erbicidele, insecțicidele ori pesticidele, si care sa contina mai mult de 95% ingrediente provenite din agricultura ecologica. Produsul ecologic, denumit de [NUME_REDACTAT], si organic sau biodinamic nu se refera doar la modul de productie al acestuia ci si la pregatirea ingredientelor, transformarea, depozitarea, ambalarea si transportul acestora, precum si a produselor rezultate. În fapt, [NUME_REDACTAT] accentueaza faptul ca este improprie denumirea de „produs ecologic” pentru ca nu produsul în sine este ecologic, cat faptul ca acesta a fost prelucrât în filiera ecologica, dar folosesc aceasta formulare pentru produsele care respecta aceste norme.

Costurile necesare pentru ca o fermă să devină ecologică diferă de la caz la caz. Suma variază funcție de dimensiunile fermei, de produsele cultivate, dar și de societatea de certificare aleasă. Pană la obținerea unui produs certificat, ferma trece prin perioada de conversie, 2 ani pentru produsele vegetale anuale și 3 ani pentru cele perene, cand se renunță la tratamentele convenționale dar produsul nu e certificat. Ulterior produsul certificat poate beneficia de sigla "ae", care se pune pe produsul procesat, fie el măr sau o pungă de lapte.

În ziarul Adevarul se încearca o delimitare a termenilor, astfel ei definesc produsul alimentar ecologic ca fiind obținut din materia primă provenită din agricultura eco; produsul natural provine din agricultura convențională. Pentru obținerea lui nu se întrebuințează aditivii alimentari de sinteză; produsul alimentar convențional este obținut din materie primă provenită din agricultura normală, în care s-au folosit și substanțe chimice de sinteză. Astfel de alimente conțin aditivi sintetici.

Piata produselor ecologice a crescut în ultimii ani, gama de produse comercializate pe piata din Romania s-a diversificat, astfel, în prezent, se produc si se comercializeaza produse ecologice precum:

paine ecologica;

produse ecologice de patiserie si cofetarie;

lactate, branzeturi ecologice;

oua ecologice;

produse din soia ecologica;

vin ecologic;

cereale;

fructe;

conserve de legume;

ciuperci; miere; cafea; zahăr brun; uleiuri presate la rece; suplimente nutritive; ceaiuri; alte produse ecologice si naturiste.

Procedura de realizare a documentațiilor pentru acest gen de producție, înclusiv atestarea produselor ca fiind ecologice, este greoaie, prea puțini proprietari de terenuri agricole sunt tentați a trece la această producție. [NUME_REDACTAT], prețurile acestor produse sunt sensibil apropiate de celelalte legume și fructe, în condițiile în care producția obținută pe unitatea de suprafață este considerabil mai mică.

Pentru a depăși acest neajuns ce poate conduce la pierderi considerabile, [NUME_REDACTAT] a pus la punct o procedură de stimulare a fermierilor. Solicitantul trebuie să dețină minimum 0,25 ha de teren, maximum 3 ha, și să nu aibă datorii la bugetul local și la cel de stat. Producătorii eco trebuie să fie înregistrați la minister. Sprijinul este de 1.110 lei/ha pentru agricultorii persoane fizice, de 2.960 lei/ha pentru agricultorii persoane juridice și de 3.700 lei/ha pentru membrii grupurilor de producători recunoscute preliminar. Ajutorul financiar se acordă anual. Fermierii pot beneficia și de obținerea a 50% din valoarea taxei de inspecție și certificare, dar nu mai mare de 900 lei. Se mai pot cere bani în limita a 425 lei/ha pentru terenul arabil și pajiștile în reconversie. Este impusă suprafața maximă de 20 ha. 700 lei/ha se pot cere pentru livezi și vii în conversie tot pentru maximum 20 ha, 75 lei/familie de albine certificata ecologic pentru maximum 50 de colonii. Suma totală acordată unei exploatații nu poate depăși 7.500 euro.

Producatorii ecologici se confrunta atât cu problema costurilor de productie mai mari, cat si cu distributia produselor. Datorita lipsei conservantilor, produsele ecologice risca sa se altereze pana ajung pe rafturile magazinelor si pot fi achizitionate de catre consumatori. Producatorii ecologici nu pot accepta marfa nevanduta sau alterata datorita pierderilor foarte mari pe care le-ar avea. Produsele ecologice au un pret cu 20% mai mare decat cel al produselor traditionale si acesta este si el un făctor decisiv în procesul de achizitionare a produselor alimentare de catre consumatori.

Pentru fermierii care pracțică agricultura ecologică, starea bună a solului și respectul față de mediu sunt de o importanță crucială pentru supraviețuirea oamenilor și a animalelor. Folosirea responsabilă a energiei și a resurselor naturale Menținerea diversității biologice Menținerea echilibrelor ecologice regionale Îmbunătățirea fertilității solului Menținerea calității apei

Fermierii care pracțică agricultura ecologică respecta animalele prin: Promovarea sănătății și bunăstării animalelor Satisfacerea nevoilor de comportament specifice animalelor

Pentru a atinge aceste scopuri, fermierii care pracțică agricultura ecologică se bazează de decenii pe pracțici agricole recunoscute, cum sunt menținerea sănătății efectivului de animale prin exerciții regulate și acces la pășune, prin sisteme de creștere liberă și cunoștințe științifice moderne, ca de exemplu monitorizarea nivelului nutrienților pentru a fi siguri că acesta este corect pentru o creștere optimă.

Pracțicile agriculturii ecologice se bazează, de asemenea, pe un amestec de respectare stricta a cerințelor legale stabilite pentru folosirea siglelor și etichetelor ecologice și inovare în concordanță cu particularitățile fiecărei ferme, bazate pe principiile de bază ale agriculturii ecologice. De exemplu, noul Regulament UE privind agricultura ecologică prevede că:

„Fertilitatea și activitatea biologică a solului trebuie menținută și crescuța prin rotația multianuală a culturilor, încluzând leguminoase și alte plante pentru îngrășăminte verzi, și prin aplicarea gunoiului de grajd sau a altor materii organice, preferabil compostate, din producția ecologică.”

În acest cadru legal – și în funcție de aptitudinile și cunoștințele pracțice – un fermier poate să aleagă una, o combinație a mai multor sau a tuturor acestor metode de creștere a fertilității solului, depinzând de care abordare este mai potrivită cu sistemul său agricol. Iar consumatorul final va avea încredere că indiferent de metoda pe care producătorul o alege, aceasta a fost creată pentru a fi în armonie cu natura și benefică mediului.

Principiile producției ecologice se aplică și furajelor consumate de animalele crescute în sistem ecologic. În prezent, conform reglementărilor referitoare la producția ecologică, minimum 85% din furajele animalelor crescute în sistem ecologic trebuie să fie produse în sistem ecologic.

În prezent în România sunt înregistrați la MADR în funcție de domeniul de activitate 278 producători ecologici pe domeniul Culturi vegetale, 1955 pe domeniul Pășuni și fânețe destinate pășunatului animalier, 6 pe domeniul Producători animale, și 719 producători ecologici pe domeniul Apicultură. Deasemenea există un număr de 67 procesatori, 80 de comercianți, 37 de exportatori și 14 importatori de produse ecologice agroalimentare. (MADR 2007).

[NUME_REDACTAT] decursul acestui an ne putem lăuda cu o adevărată siută de evenimente organizate în jurul agriculturii și produselor ecologice.

În data de 04-08 Iunie 2008 a avut loc prima manifestare [NUME_REDACTAT] desprinsa din IndAgra, având o tematica dedicata exclusiv industriei alimentare, [NUME_REDACTAT] s-a nascut din efortul continuu al ROMEXPO de a veni în intampinarea cerintelor expozantilor care au solicitat evidentierea sectiunii de industrie alimentara distinct fata de cea de agricultura si zootehnie si pentru a încuraja tendinta de extindere a suprafetei expozitionale solicitate de catre acestia.( http://www.indagra-food.ro/index.php) La aceasta au luat parte și producătorii de produse agroalimentare ecologice. Acest eveniment s-a continuat cu ediția a 13-a a Indagra în data de 05-09 Noiembrie 2008 la care producătorii de produse ecologice s-au asociat și au avut un pavilion dedicat produselor ecologice și anume pavilionul 29 numit „[NUME_REDACTAT]”. (http://www.indagra.ro/)

La un nivel foarte ridicat s-au situat în acest an târgurile de produse agroalimentare ecologice. În dorința de a familiariza consumatorul roamân cu acest gen de produse, și de a lărgi piața produselor agroalimentare ecologice de proveniență națională s-au organizat în decursul anului acesta mai multe târguri, degustări și prezentări de produse agroalimentare ecologice. Primul târg de acest gen a fost organizat în data de 15 martie în [NUME_REDACTAT] în colaborare cu [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] din Maramureș. La târg, participă 20 de firme și asociații cu profil agroalimentar din județ, autorizate să producă și să comercializeze produse proprii potrivit noilor norme europene. În data de 26 aprilie având loc a doua ediție a târgului. ( http://www.stirilocale.ro/maramures/Primul_Targ_de_produse_traditionale_IDN414538.html)

O invitație asemănătoare au primit și băcăoanii care în perioada 27-30 martie au avut ocazia de a vizita expozitiile specializate "Alimentexpo" si "Agromexpo" organizate în colaborare cu Camera de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și Direcția pentru Agricultură și [NUME_REDACTAT].

Și bucureștenii pot beneficia de produse traditionale. Micîi producatori revin, începând cu 12 aprilie, la [NUME_REDACTAT] Român din [NUME_REDACTAT] din Capitală cu brânzeturi, preparate din carne și aluaturi făcute după rețete speciale. Astfel, toti cei care vor să cumpere produse ecologice o pot făce la fiecare sfârșit de săptămână, până pe 26 octombrie. În cadrul târgului își vor expune marfa 30 de producători și meșteșugari din diferite zone ale țării, care vor scoate la vânzare cozonaci, pască, pâine de casă, drob și carne de miel, caș dulce, zacuscă și gem de afine, dar și oale, linguri și accesorii pentru aranjarea mesei.( http://www.cancan.ro/2008-04-11/Targ-de-bucate-traditionale-in-Piata-Amzei.html)

Inaugurarea din data de 19 septembrie la Brașov a [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (ONPTER) a presupus și deschiderea, la Râșnov, a unui Târg al produselor de gen, unde invitații au avut parte și de degustare. N-au lipsit brânzeturile, preparatele din carne, legumele și palincă. În pofida vremii nefavorabile, [NUME_REDACTAT] a fost asaltată de producători din toată țara, care și-au expus produsele și i-au invitat pe cei interesați să le deguste bunătățile. (http://www.stirilocale.ro/târg_produse_ecologice_usk357964.html)

Și astfel de exemple pot continua cu Targul "[NUME_REDACTAT]" organizat la [NUME_REDACTAT] în intervalul 20-21 septembrie sau "Targul produselor traditionale” organizat la Iași.

Deasemenea în data de 13 – 14 septembrie a avut loc târgul de produse alimentare ecologice organizat de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] al Satului “[NUME_REDACTAT]” din capitală.

La târgul de la [NUME_REDACTAT] veți avea ocazia să degustați și să cumpărați o mulțime de alimente fără pesticide, antibiotice, organisme modificate genetic sau E-uri.

Din ofertă nu lipsesc legumele de sezon, delicioase brînzeturi și lactate, pîine, paste făinoase, miere, sucuri de fructe și legume, fructe uscate, ceaiuri și produse din plante medicinale, gemuri, conserve, biscuiți și felurite dulciuri. Vor fi chiar și preparate din carne de melc eco. Aceste bunătăți fără chimicale vor fi aduse de producătorii Apidava, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Asăului, Ecoland, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Naturalia, [NUME_REDACTAT] și Fii, Natura SRL Biertan, EcolifeBio, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], importatorul Naturaland și magazinele bio [NUME_REDACTAT] și Leacul.(http://www.ecomagazin.ro/eveniment-jurnalul-national-invitatie-la-tirgul-eco/)

Tot în București începând cu data de 20 septembrie se organizează piețe volante în diferite locații din capitală. În toate piețele, vor fi comercializate produse agro-alimentare, la cele mai scăzute prețuri direct de la producători, printre aceste produse numărându-se și produse ecologice. (http://www.ziare.com/Piete_volante_sambata_în_Bucuresti-469796.html)

Există și conferințe organizate atât în București cât și în alte orase cum ar fi Cluj, Timișoara.

Visul european vs Realitatea românească – Strategii și politici de mediu – necesare sau obligatorii? 25 septembrie 2008 – ROMEXPO – SALA BRÂNCUȘI

Cu prilejul [NUME_REDACTAT] a Curățeniei, [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] fără mașini, revistele INFOMEDIU EUROPA și REPORTER ECONOMIC, sub patronajul [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de Mediu și [NUME_REDACTAT] pentru Mediu, cu sprijinul [NUME_REDACTAT] de Salubritate, vă invită invită să participați în data de 25 septembrie 2008 la Conferința națională ECOBUSINESS ce va fi însoțită de o expoziție de profil, creând astfel platforma necesară pentru contacte și comunicare în domeniu. (http://www.ecomagazin.ro/conferinta-nationala-ecobusiness-25-septembrie-2008/)

Conferinta – Excelenta în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] International de Comerț CNUCED/OMC (Geneva, Elveția), cu Ministerul pentru [NUME_REDACTAT] și Mijlocîi, Comerț, Turism și [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], au plăcerea de a vă invita la Conferința de o zi “Excelentă în [NUME_REDACTAT] Organice – O cale spre succes”, ce urmează a avea loc la [NUME_REDACTAT], în Cluj, pe data de 24 mai 2008. Conferinta se va concentra pe exportul produselor organice, atât sub formă de materie primă, cât și produse finite. Profesioniști și experți din Austria, Germania și România vă vor oferi soluții în probleme-cheie pentru a transforma exportul produselor organice într-o experiență de succes. (http://www.ecomagazin.ro/conferinta-excelenta-in-exportul-produselor-organice/)

Tot la Cluj a avut loc în data de 29 Noiembrie, Sesiunea stiintifica comemorativa: 85 de ani de la nasterea prof. univ. [NUME_REDACTAT] ECOLOGIA ÎN ROMANIA – TRADITII SI PERSPECTIVE organizată de Societatea naturaliștilor din Transilvania alături de Făcultatea de Biologie și Geologie din cadrul [NUME_REDACTAT]-Bolyai.

[NUME_REDACTAT] în data de 3 iunie a avut loc simpozionul "Oportunitati de dezvoltare si promovare a agriculturii ecologice în Romania" organizat de [NUME_REDACTAT] Timișoara în parteneriat cu SC Piețe SA și SC BioMarkt [NUME_REDACTAT] SRL. Lucrările simpozionului se vor desfășura la sediul [NUME_REDACTAT] Timișoara. Evenimentul, organizat la nivel național, va beneficia și de prezența unor invitați din străinătate. Pe agenda manifestării figurează expuneri cu teme dintre cele mai variate și încitante, susținute de reprezentanți ai Asociației BioAgricultorilor din Romania, EcoMarket [NUME_REDACTAT] Napoca, [NUME_REDACTAT] Verde, Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], S.C. Ecoinspect SRL, AFC [NUME_REDACTAT] Romania, magazinului BioMarkt Timișoara, rețelei de magazine [NUME_REDACTAT] Bucuresti, S. C. Piețe S.A. Timișoara, [NUME_REDACTAT] și de [NUME_REDACTAT] Timiș, Direcției de Mediu din cadrul [NUME_REDACTAT] Timișoara și ai revistei Ferma. În programul simpozionului un punct important îl reprezintă organizarea expoziției cu vânzare de produse ecologice ce va putea fi vizitată de toti cei interesați la sediul Pieței de Gros MegaFresh Timișoara. Vor fi etalate pâine, ulei, miere și alte produse, toate ecologice. De asemenea vineri 4 iulie 2008 în cadrul manifestării este organizată vizitarea magazinului BioMarkt Timișoara, primul magazin de produse organice din România și a Laboratorului de [NUME_REDACTAT]-Chimice și Microbiologice din cadrul Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], prima inițiativa de acest gen din România care se adresează, prin serviciile oferite, tuturor operatorilor din agricultura ecologică. (http://www.timisoreni.ro/evenimente/conferinte/Simpozion_si_expozitie_cu_produse_ecologice.html)

După cum se observă în România începe să se acorde o importanță din ce în ce mai mare produselor ecologice, promovării lor la scară largă, și aducerea prin mijoace inovatoare a acestor produse sănătoase pe mesele românilor.

Monitorizare presa

Green Report113 este liderul pietei informatiilor de mediu, acoperind toate canalele de comunicare media. Revista, portalul de stiri pe internet si wap, emisiunea TV, campaniile si evenimentele pozitioneaza inițiativa [NUME_REDACTAT] în centrul afacerilor de mediu si a investitiilor în dezvoltarea durabila si în protectia mediului.

Afacerile în domeniul mediului sunt în continua schimbare. Oportunitati noi si importante de investitii si profit apar în fiecare zi. [NUME_REDACTAT] ofera aceste informatii prin toate canalele de comunicare, dar si prin organizarea de evenimente profesioniste. Proiectele de responsabilitate sociala pe care le realizeaza completeaza dorinta de a aduce o schimbare vizibilă în atitudinea fata de protectia mediului înconjurator în Romania.

[NUME_REDACTAT] Report

http://www.green-report.ro

[NUME_REDACTAT] este singura revista de afaceri pentru industria mediului din Romania si cea mai bună solutie pentru a fi informat. Cu o structura ampla, plecand de la stirile de ultima ora din business, de la analizele si profilele companiilor de top de pe piata, revista [NUME_REDACTAT] este cea mai rapida si sigura cale prin care se poate construi o platforma pe piata business-ului de mediu din Romania.

Portalul: www.green-report.ro

[NUME_REDACTAT] Report este la ora actuala cel mai important instrument de informare si comunicare pentru actorii de pe piata de mediu. [NUME_REDACTAT] Report aduce în timp real informatii de ultima ora de pe piata interna si internationala a tehnologiilor de mediu si tine la curent cititorii cu investitiile făcute în protectia mediului si cu cele mai noi legislatii din domeniu.

[NUME_REDACTAT] Report cu [NUME_REDACTAT] la TVR 1

[NUME_REDACTAT] este prima emisiune informativa de mediu din Romania. În fiecare saptamana, echipa [NUME_REDACTAT] aduce interviuri, stiri, reportaje, concursuri, opinii si sfaturi ecologice. Selecteaza, pentru telespectatori, cele mai relevante informatii ale saptamanii. Prin continutul ales vrea sa educe, sa prezinte solutii moderne pentru un stil de viața eco-modern. Prezentatorul emisiunii este artistul si militantul ecologist [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] News (GWN) – primul serviciu on-line din Romania dedicat satisfacerii nevoilor utilizatorilor de terminale mobile de informatii despre mediul înconjurator. Aplicatia este găzduita de portalul wap [NUME_REDACTAT] si aduce în timp real toate informatiile de mediu de care au nevoie cei interesati.

Situația certificării produselor agroalimentare pe plan internațional

Alimentele ecologice trebuie să îndeplinească cerințele Reglementării (CEE) nr. 2092/1991 consolidată, aceste produse sunt certificate de către organismele de inspecție și certificare care sunt entități publice sau private.

Exemple de organisme de inspecție și certificare în diferitele țări ale Europei:

[NUME_REDACTAT] există douăzeci și trei (23) organisme de inspecție și certificare, exemplu: BCS Oko-Garantie, Ceres, Lacon, IMO, Agreco R.F. Goderez, [NUME_REDACTAT] International,OKOP Zertifizierungs GmbH, [NUME_REDACTAT] Berlin, [NUME_REDACTAT], QAL, TUV [NUME_REDACTAT], RWTUV Systems, etc.

Germania are cea mai mare piață de produse ecologice, comercializate atât în lanțurile magazinelor mari, cat și în magazinele specializate, în procent de 8% din totalul produselor agroalimentare existente pe piață.

Grecia are patru organisme de inspecție și certificare: Bioellas S.A., DIO Certification și inspection Organisation for Organic products, Physiologiki SPE, AGROCERT.

Irlanda are trei organisme de certificare și inspecție ([NUME_REDACTAT] Ltd., [NUME_REDACTAT] Farmers and [NUME_REDACTAT] Ltd., [NUME_REDACTAT] Ltd.).

Luxemburg are patru organisme de inspecție și certificare de stat și private: Administration des [NUME_REDACTAT] de l‟Agriculture, Ecocert, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

Olanda are un organism de inspecție și certificare, SKAL.

Portugalia are trei organisme de inspecție și certificare: SOCERT-Portugal- [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Certiplanet.

Spania are 28 organisme de inspecție și certificare ([NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] , Comite de [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT] Ecologica, [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT] Ecologica , Consejo de [NUME_REDACTAT] de Castilla y Leon, Consejo de la [NUME_REDACTAT] Ecologica de Navarra, [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], Comite de la [NUME_REDACTAT] de la Comunidad de Madrid, etc).

Elveția are două organisme de inspecție și certificare: Bioinspect și FIBL.

[NUME_REDACTAT] există opt organisme de inspecție și certificare (BIOS, Verband KontrollserviceTirol, SGS [NUME_REDACTAT] -Co etc).

Belgia are două organisme de inspecție și certificare: BLIK, ECOCERT.

Danemarca are douăsprezece organisme de inspecție și certificare.

Finlanda are cînci organisme de inspecție și certificare.

Franța are cînci organisme de inspecție și certificare: ECOCERT, QUALITE FRANCE, ULASE, AGROCERT, ACLAVE.

[NUME_REDACTAT] sunt 21 organisme de inspecție și certificare:

CONSUMECO nr. 92-075/1.10.2008

ICEA (Instituto per [NUME_REDACTAT] e Ambientale); din 1992 a operat sub denumirea de AIAB, [NUME_REDACTAT] per l‟[NUME_REDACTAT], care este organism național de control și certificare a producției ecologice în concordanță cu Regulamentul 2092/1991. IMC ([NUME_REDACTAT] di Certificazione) promovează metodele productive ecologice și biodinamice și garantează consumatorilor produse de înaltă calitate, obținute prin intermediul pracțicilor agronomice în concordanță cu protecția mediului înconjurător; BioAgriCoop este o organizație care contribuie activ la difuzarea și inovarea în agricultura ecologică, la nivel național și internațional; Bios realizează certificarea fermelor care produc și procesează în sistemul de agricultură ecologică cu dorința de a crește încrederea consumatorilor; QC&I [NUME_REDACTAT] este independentă de orice legătură asociativă cu operatorii supuși controlului, nu desfășoară activitate comercială sau de consultanță și este finanțată, exclusiv, din servicîi de control și certificare; Consotzio per îl controllo dei prodotti biologici, acreditat de Sincert și IFOAM, desfășoară activitatea de control și certificare pentru aproape 5000 de ferme care comercializează produse ecologice; Ecocert realizează, de asemenea, certificarea în concordanță cu Regulamentul CEE 2092/1991.

[NUME_REDACTAT] are un organism de inspecție și certificare, Letonia are două organisme de certificare, Polonia are șase organisme de inspecție și certificare.

Există la nivel internațional instituții cu rol de dezvoltare, promovare și informare asupra pracțicării sistemului agricol ecologic, ca de exemplu:

♣ [NUME_REDACTAT] Italiana este o asociație care realizează legătura cu organizațiile publice, noutăți asupra legilor și regulamentelor de producție.

♣ SINAB [NUME_REDACTAT] Nazionale sull‟[NUME_REDACTAT] este o organizație națională realizată de regiuni și de [NUME_REDACTAT] Italian;

♣ [NUME_REDACTAT] Center of Canada: Centrul din Canada de formare și cercetare;

♣ FIBL Institut de cercetare pentru agricultura biologică Elveția;

♣ [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Center – SUA- organizație care oferă informații privind certificarea și consumatorii de produse ecologice din SUA;

♣ [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – California SUA este o fundație non-profit, care diseminează rezultatele cercetării fermierilor ecologici și educă publicul privind agricultura ecologică;

♣ Institutul de [NUME_REDACTAT] al Universității din Bonn – centru de agricultură ecologică cu scopul de a dezvolta cunoștințele și tehnologiile din domeniu cât și de a informa și disemina informațiile tuturor celor interesați;

13

CONSUMECO nr. 92-075/1.10.2008

♣ Și desigur una dintre cele mai importante, [NUME_REDACTAT] a Mișcărilor pentru [NUME_REDACTAT] (IFOAM), organismul care reunește agricultura ecologică din întreaga lume și elaborează standardele pentru agricultura ecologică.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] si de [NUME_REDACTAT], respectiv [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] este autoritatea responsabilă care a pregătit legislația națională legată de agricultura ecologică.

Organismele de inspecție si certificare din România sunt agreate de către [NUME_REDACTAT] si de [NUME_REDACTAT] pentru a efectua inspecția si certificarea produselor agroalimentare ecologice pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile O.M. 688/2007 si sunt acreditate de [NUME_REDACTAT] de Acreditare, în conformitate cu SR EN 45011/2001.

[NUME_REDACTAT] există 15 organisme de inspecție si certificare pentru produse agroalimentare ecologice, dintre care 2 sunt organisme românești de certificare: SC Ecoinspect SRL România – [NUME_REDACTAT] si SC [NUME_REDACTAT] SRL (România) – București.

Legislația națională este armonizată cu cea internațională, astfel:

– Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001 și prin Hotărârea de Guvern 917/2001, stabilește Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2000.

Conform O.U.G.34/2000, prin producție ecologică se înțelege obținerea de produse agroalimentare fără utilizarea de îngrășăminte chimice, pesticide (insecțicide, acaricide, substanțe dezinfectante etc.) pentru combaterea dăunătorilor, aditivi și biostimulatori alimentari pentru animale (antibiotice, coccidiostatice, hormoni etc.), medicamente, organisme modificate genetic și derivatele lor. Producția agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate și echilibrate, care asigură protejarea resurselor naturale și sănătatea consumatorilor și se referă la obținerea de:

• produse vegetale și animale primare neprocesate;

• produse de origine animală și vegetală procesate, destinate consumului uman;

• materii prime furajere și furaje compuse, destinate hrănirii animalelor din ferme cu producție ecologică.

Principiile de bază ale producției agroalimentare ecologice sunt:

• eliminarea tehnologiilor poluante și a organismelor modificate genetic și/sau a produselor derivate din astfel de organisme, cu excepția unor medicamente de uz veterinar;

• realizarea structurilor de producție și a asolamentelor în cadrul cărora rolul principal revine speciilor, soiurilor și raselor cu înaltă rezistență și adaptabilitate;

• ameliorarea fertilității naturale a solului (prin folosirea de asolamente adecvate și îngrășăminte organice naturale);

• integrarea creșterii animalelor în sistemul de producție ecologică a plantelor;

• utilizarea economică a resurselor energetice convenționale și înlocuirea acestora în cât mai mare măsură prin utilizarea rațională a energiei neconvenționale (energia solară, biogazul etc.) și a produselor secundare refolosibile;

• aplicarea de tehnologii pentru creșterea animalelor, care să satisfacă cerințele fiziologice și de comportament (etologice) ale speciilor și raselor.

Trecerea de la producția agricolă convențională la cea ecologică se realizează într-o anumită perioadă de timp (perioada de conversie), în concordanță cu standardele ecologice internaționale și cu prevederile H.G. 917/2001 .

Regulile privind sistemul de inspecție și de certificare și condițiile de acreditare a organismelor de inspecție și de certificare ecologică sunt stabilite prin [NUME_REDACTAT] Agriculturii, Pădurilor și [NUME_REDACTAT] nr. 527/2003, este obligatoriu ca acestea sa fie acreditate de un organism de acreditare în conformitate cu SN 45011:2001.

Etichetarea produselor agoalimentare ecologice se făce în conformitate cu [NUME_REDACTAT] Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 110/2002. Mențiunea: Agricultură ecologică Ecorom – Sistem de control RO, este permisă numai în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 34/2000.

Importul și exportul produselor agroalimentare ecologice sunt reglementate prin [NUME_REDACTAT] Agriculturii, Alimentației, Pădurii și Mediului nr. 527/2003.

Ordonanța de Urgenta nr. 62/06.09.06 aduce o serie de modificări în cazul O.U.G 34/2000, dată fiind necesitatea stabilirii până la data aderării a competentelor instituționale în domeniul gestionarii bazei de date pentru semințe, acordarea autorizațiilor privind importul de produse agroalimentare ecologice din terțe țări, precum și sigla specifica a produselor ecologice controlate.

Pe eticheta aplicata produselor ecologice sunt obligatorii următoarele mențiuni: referirea la modul de producție ecologic, sigla, numele și codul organismului de inspecție și certificare care a efectuat inspecția și a eliberat certificatul de produs ecologic.

Sigla ,,ae”, sigla națională specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară pot fi folosite în scopul unei mai bune vizualizări de către consumatori a produselor obținute din agricultura ecologică.

Sigla ,,ae” garantează ca produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică și este certificat de un organism de control.

Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt cuprinse în Anexa nr.1 al Ordinului comun pentru modificarea și completarea Anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 317/2006 și al președintelui [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] nr.190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.

Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele și ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii și importatorii înregistrați la [NUME_REDACTAT] si de [NUME_REDACTAT] și care dețin un contract, cu un organism de control agreat de către acesta. În vederea obținerii dreptului de utilizare a siglei „ae‟‟ de certificare și a siglei „ae” de comunicare, solicitanții vor completa cererile de solicitare.

În prezent, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consilului, aplicarea siglei comunitare pe eticheta produselor ecologice este făcultativă, dar va deveni obligatorie, la data de 1 iulie 2010 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 967/2008.

Înregistrarea operatorilor în agricultura ecologica se făce conform Ordinului nr. 219 din 21.03.2007 pentru aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică.