Agricultura Romaniei In Diverse Momente Istorice

Universitatea Babeș Bolyai

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor

Cluj Napoca

Lucrare de licență

Agricultura României în diverse momente istorice

Coordonator științific:

Conf.univ.dr. Vincențiu Andrei Vereș

Student:

Ferencz Tibor-Róbert

2016

CUPRINSUL LUCRĂRII DE LICENȚĂ

INTRODUCERE

Lucrarea de licență intitulată “Agricultura României în diverse momente istorice”, își propune analiza evoluției agriculturii, a exploatațiilor agricole din România în ultimele 70 de ani.

Lunga istorie a României arată că oamenii întotdeauna erau legați mereu de pământ, de agricultură. Acești oameni au trecut prin numeroase momente grele și schimbări datorită schimbărilor sociale, reformerelor agrare și modernizărilor (reforma agrară din anul 1945, etatizarea și colectivizarea agriculturii 1949-1962 , Legea 18/1991 și aderarea României la Uniunea Europeană 2007), dar au rămas mereu într-o strânsă legătură cu pământul. Aceste schimbări majore într-un interval de timp așa de scurt au făcut imposibilă realizarea unei proiect agricol românesc de lungă durată și eficientă așa cum au făcut țările din vestul Europei.

Obiectivele avute în vedere în elaborarea lucrării pot fi grupate astfel:

stabilirea importanței agriculturii ca ramură economică;

prezentarea teoretică a conceptului de agricultură, exploatație agricolă;

stabilirea principalelor tipuri ale exploatațiilor agricole și caracteristicile acestora din România;

prezentarea agriculturii și exploatațiilor agricole din România în diversele momente istorice: postbelică (1945-1989); post-revoluție (1980-2002); preaderarea la Uniunea Europeană (2002-2007) respectiv după aderarea la Uniunea Europeană (2007 și în prezent);

cercetare sociologică asupra evoluției agricultuii din România

Având una dintre cele mai bune terenuri calitativ din Europa de est, România trebuie să-și găsească locul în Europa și să avanseze cât mai mult, învățând să-și respecteându-și cât mai mult posibil tradițiile.

Motivația alegerii acestei teme pentru lucrarea de licență a constituit-o încercarea de a compara agricultura și exploatațiile agricole din România în diversele momente istorice ale țării, pentru a înțelege mai clar consecințele unor decizii, pentru a avea o imagine mai clară despre evoluția acestora și nu în ultimul rând pentru a afla și despre proiectele care vor influența în viitor această ramură importantă a economiei. În al doilea rând am încercat să aflu printr-o cercetare sociologică părerea cetățenilor, cum evaluează ei acestă evoluție a agriculturii și cum văd viitorul agriculturii în România.

În demersul pentru atingerea scopurilor, obiectivelor propuse în ceea ce privește partea teoretică am utilizat o varietate mare a literaturii de specialitate din țară, publicații apăruti în reviste dar și din străinitate respectiv datele oferite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Institutul Național de Statistică, Eurostat.

În ceea ce privește parte practică, cercetarea sociologică s-a bazat pe un chestionar întocmit prin care am propus să aflu un rezultat relevant despre părerea cetățenilor care au simțit aceste schimbări majore pe pielea lor și pot evalua în mod subiectiv evoluția agriculturii până-n zilele de astăzi.

CAPITOLUL I. IMPORTANȚA AGRIGULTURII ÎN ROMÂNIA

FUNCȚIILE AGRICULTURII CA RAMURĂ A ECONOMIEI

Agricultura este o ramură a producției materiale care are ca obiect cultura plantelor și creșterea animalelor în vederea obținerii unor produse alimentare și a unor materii prime; totalitatea lucrărilor și a metodelor întrebuințate în acest scop.

Printre principalele funcții ale agriculturii în economia țării putem enumera:

funcția alimentară;

funcția socio-economică de participare la procesul de creștere și dezvoltare

funcția de protecție a mediului și de dezvoltare durabilă

O altă abordare, mai detaliată a funcțiilor agriculturii la nivelul economiei naționale constă în:

cea mai importantă funcție a agriculturii este aceea că furnizează produse agroalimentare pentru consumul de pe piața internă a țării, adică asigură alimentația populației țării;

sectorul agricol participă la satisfacerea cererii nevoilor de bunuri de larg consum ale populației furnizând materii prime pentru industria prelucrătoare (alimentară, ușoară);

agricultura este o importantă sursă de bani pentru bugetul statului prin taxele și impozitele pe care le virează acestuia;

funcția socială a agriculturii constă în faptul că este principala furnizoare de forță de muncă pentru sectorul agricol, dar și pentru celelalte sectoare ale economiei naționale;

prin producția agricolă destinată exportului, agricultura este o sursă de valută pentru economia națională;

în perioada actuală când mediul înconjurător este tot mai poluat, agricultura îndeplinește o importantă funcție ecologică și contribuie la întreținerea și refacerea mediului înconjurător. Se are în vedere adoptarea unor politici agricole care să țină seama de mediul înconjurător;

prin producțiile pe care le obține, agricultura participă la crearea, dezvoltarea și înlocuirea periodică a rezervelor de stat, rezerve necesare pentru situații neprevăzute.

Aceste funcții ale agriculturii trebuie privite prin prisma faptului că atât conținutul câț și configurația lor evoluează în timp și spațiu.

Așadar prin această abordare a funcțiilor agriculturii putem constata că agricultura este o componentă importantă a PIB-ului. Agricultura participă în creșterea PIB-ului prin producția agricolă, prin participarea la schimburile pe piață, prin participarea cumpărătorilor și a vânzărilor atât pe piața națională, cât și pe piața internațională, prin furnizarea de mână de lucru dar și prin furnizarea de elemente de capital către sectorul industrial.

1.2. Caracteristicile agriculturii României

1.2.1 Principalele resurse ale agriculturii

În procesul de producere a unui bun sau serviciu agricol sunt antrenate o serie de intrări. Printre aceste intrări pot fi scoase în relief: pământul care este resursa funciară. Fondul funciar reprezintă terenurile de orice fel, dintr-o țară, indiferent de destinație, de titlul de bază căruia sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte. Totalitatea acestora constituie fondul funciar al unei țări, iar astea cuprind: suprafața agricolă, suprafața acoperită cu păduri sau alte terenuri cu vegetație forestieră, suprafața acoperită de ape și bălți, suprafața acoperită de construcții, drumuri și căi ferate, și terenul neproductiv. Această resursă este elementară pentru agricultură, principal resursă, fără de care nu se poate desfășura activitatea agricolă.

România face parte din țările europene cu importante resurse funciare (0,64 ha agricol pe locuitor și 0,41 ha arabil pe locuitor), a treia țară din Europa după Spania si Franța după suprafața cultivată în arabil, plus plantații de vii si pomi.

În România cea mai mare parte a fondului funciar reprezintă terenurile agricole, care erau în continuu scădere între anii 2003-2010 (Tabelul 1.2. conform Anuarului Statistic al României, 2005 și 2011), aceste terenuri fiind cedate în principal construcțiilor. Terenurile agricole sunt urmate de terenurile forestiere, de ape și bălți, construcții, etc. (Tabelul 1.1)

Tabelul 1.1. Structura fondului funciar pe segmente și ponderea lor în 2010

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011, p.443

Tabelul 1.2. Variația în timp a suprafeței totale în România (2003-2010)

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2005, p.446 și Anuarul Statistic al României 2011, p.443

Resursa de teren agricol în Uniunea Europeană este însă evaluată în Suprafața Agricolă Utilizată (SAU) iar referindu-ne la acest indicator constatăm că nivelul suprafeței este altul de cât suprafața agricolă efetcivă (Tabelul 1.3).

Tabel 1.3 Comparația suprafeței totale agricole față de suprafața agricolă utilizată și ponderea acestora din fondul funciar

Sursa: Anuarul Statistic al României,2011, pp 443,444 și 676

România se situează pe locul VI în Uniunea Europeană ca mărimea Suprafeței Agricole Utilizate (după țări ca Franța, Spania, Suedia, Finlanda, Polonia și Italia, dar trebuie să fim conștienți că aceste țări au o întindere teritorială mai mare ca România), iar din puntul de vedere al ponderii SAU în total suprafață pe locul IV (după Marea Britanie, Danemarca și Irlanda)

Structura fondului funciar agricol din România după modul de folosință este următoarea: arabil, pășuni, fânețe, vii și pepiniere viticole, livezi și pepiniere pomicole. Situația fondului funciar agricol după modul de folosință în ultimele două decenii rămâne una constată și nu variază brusc. (Tabelul 1.4.)

Tabelul 1.4. Structura, pe categorii de folosință a fondului funciar din România (1990-2010)

Sursa: * https:/statistici.insee.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=AGR101A

** Anuarul Statistic al României, 2001, p. 375

***Anuarul Statistic al României, 2011, p. 444

O altă componentă, resursă foarte importantă a agriculturii este resursa de muncă. Princpipala componentă a resursei de muncă este formată din interiorul populației rurale.

Oamenii care muncesc, cu experiența lor de producție, cu deprinderile lor de muncă, cu cunoștințele lor științifice constituie și în agricultură principalul factor de producție.

În cea ce privește structura și dimensiunea populației unde amintim populația urbană și populația rurală în a doua parte a secolului XX putem constata mari modificări (Tabelul 1.5.)

Tabelul 1.5. Nivelul și structura populației României între 1960-2010

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011, pp. 44 și 45

Așa cum se vede în tabel (Tabelul 1.5) în prima parte a intervalului avut în vedere, pe fondul creșterii populației, ca urmare a industrializării cu toate neajunsurile sale structural cunoscute s-a produs o creștere mai amplă a populației urbane, absorbind astfel nu numai sporul de populație totală ci și o parte a excedentului populației rurale ducând implicit la reducerea ponderii acesteia, scăzând procentul de la cca. 68% la sub 50%. În a doua parte a secolului XX și în primele 10 ani ale secolului XXI are loc o reducere semnificativă și constantă a populației, practice în proporții egale în ambele medii, ponderea populației rurale rămânând sub jumătate, menținându-se în cele două decenii la cote totuși înalte, de cca 45%.

Comparativ cu populația urbană, populația rurală se caracterizează printr-o pondere mai ridicată a persoanelor în vârstă (bătrâni), precum și a persoanelor de sub 15 ani (copii) și o pondere mai scăzută a persoanelor în vârstă de muncă (15-64 ani), categorie ce constituie un factor determinant al activității productive (Tabelul 1.6.)

Tabelul 1.6. Structura populației rurale și urbane pe categoriile de vârste (2010)

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011, pp. 45 și 46

O a treia componentă, resursă importantă a agriculturii constă în resursele financiare, în afară de veniturile realizate de producători prin producția proprie, sprijinul primit din partea statului de către producătorii agricoli și crescătorii de animale sunt mecanisme cheie, prin care statul intervine în agricultură pentru a sprijini și proteja producătorii agricoli. După aderarea României la Uniunea Europeană, fondurile alocate de UE pentru agricultură pot fi o altă resursă financiară.

Fondurile alocate agriculturii în sensul cel mai larg, inclusive pentru dezvoltare rurală sunt considerabile: în medie pe an peste 14 miliarde lei. Dintre acestea mult peste jumătate provin de la UE (61,5%). Exploatațiilor agricole le revine în mod direct 2/3 din totalul fondurilor alocate ansamblului agriculturii, reprezentând în medie pe an, pe un hectar suprafață agricolă cultivate (respective 13,3 mil.ha), cca 700 lei.

1.3 Importanța agriculturii în formarea PIB-ului national

În evaluarea contribuției diferitelor ramuri la dezvolatrea economică a unei țări se recurge cel mai frecvent la determinarea ponderii acestora în PIB (Produsul Intern Brut). Anuarele statistice apelează în același scop și la VAB ( Valoarea Adăugată Brută) în evaluarea contribuției diferitelor ramuri, ca urmare a apropierii dintre semnifacțiile indicatorilor respective (diferența constând de fapt în includerea sau nu a impozitelor pe produs, inclusive taxa pe valoarea adăugată (TVA), a taxelor vamale și a subvențiilor pe produs.

În economia României, în perioada de tranziție la economia de piață, sectorul agricol a ocupat o pondere relativ înaltă. După un deceniu de tranziție (1990-2000) contribuția agriculturii la valoarea adăugată brută totală s-a diminuat de la 23% în anul 1990 la 12,1% în 2000. Pe fondul unei dezvoltări importante a sectorului serviciilor și al relansării producției industriale, care au reprezentat modificări structurale ce au influențat sursele creșterii economice, contribuția agriculturii la PIB a scăzut continuu. În perioada de creștere economică susținută (2000-2008) agricultura românească atinge o pondere maximă de circa 14% din VAB totală în 2004, considerat an agricol de excepție, dar tendința este de reducere sub 10%. În perioada 2000-2009 populația ocupată în agricultură în România s-a redus cu 41,1%, situație similară cu cea a altor țări membre UE, ce au o pondere a agriculturii în PIB relativ mai ridicată. Această reducere masivă a populației ocupate în agricultură într-un timp relativ scurt indică nivelul inițial ridicat al supraocupării forței de muncă. De asemenea, o dată cu reducerea input-ului de forță de muncă s-a redus și suprafața agricolă utilizată. Astfel nu s-a ajuns la creșteri continue ale productivității muncii în agricultură, așa cum era de așteptat, ci mai degrabă la oscilații anuale ale acesteia determinate de variația producției agricole puternic influențată de instabilitatea condițiilor climatice. Potrivit unor studii efectuate la începutul anilor 2000 (Dobrescu, 2005, p. 280), performanțele economiei românești din perspectiva ofertei erau influențate de patru factori esențiali: existența unui important sector de întreprinderi cronic ineficiente, subutilizarea sau chiar completa ieșire din circuitul economic a multor capacități de producție, subcapitalizarea unei mari parți a segmentului viabil al economiei și fiscalitatea ridicată. Acești factori sunt de asemenea valabili pentru ramura agriculturii și determină nivelul scăzut de eficiență a producției. În plus, variabilitatea mare a condițiilor meteoclimatice după anul 2000 a condus la o variație a producției agricole în condițiile gradului scăzut de modernizare a ramurii (de exemplu, lipsa sistemelor de irigații, insuficiența sistemelor de apărare împotriva inundațiilor etc.). Cu toate că reducerea continuă a ponderii agriculturii în PIB permite diminuarea contribuției șocurilor ofertei agricole la fluctuațiile PIB, totuși această contribuție rămâne în continuare semnificativă. Astfel, în anii agricoli nefavorabili, de exemplu 2005 și 2007 (figura 1), contribuția negativă este vizibilă, chiar în condiții de creștere economică susținută. Astfel este mereu dificilă prognoza PIB și estimarea eficienței politicii de susținere a agriculturii românești.

Figura 1. Contribuția ramurilor principale la creșterea reală a PIB în România

Sursa: Comisia Națională de Prognoză, 6 sept. 2010.

1.4 Comerțul interior și exterior cu produsele agroalimentare

Comerțul interior cu produse agroalimentare, este evidențiat și în statisticile curente ale Instituției Naționale de Statistică (INS) și prin situația comerțului cu amănuntul. (Tabel 1.7).

Tabel 1.7. Comerțul cu amănuntul în România

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011, pp. 599 și 600

În cea ce privește comerțul exterior din analiza comparativă a schimburilor comerciale cu produse agroalimentare în anul 2014 față de anul 2013 a avut loc o creștere semnificativă. (Tabel 1.8.)

Tabel 1.8. Analiză comparativă schimburilor cu produse agroalimentare (2013-2014)

Sursa:  Institutul Național de Statistică și Autoritatea Națională a Vămilor

Excedentul commercial al schimburilor de produse agroalimentare din anul 2014 a fost de 514,3 millioane euro, în creștere cu 58,3% comparativ cu soldul pozitiv de 324,9 milioane euro înregistrat în anul 2013. România a exportat în 2014 produse agroalimentare în valoare totală de 5.409,6 miliaone euro, cu 311,5 milioane euro mai mult față de anul precedent (+6,1%), în timp ce importurile, în sumă de 4.895,3 milioane euro, au crescut în ritm mai lent, depășind cu 2,6% valoarea din anul 2013.Raportat la anul precedent, valoarea livrărilor intracomunitare de produse agroalimentare din 2014 s-a majorat cu 10,7%, în timp ce exporturile către țările terțe au scăzut cu 0,3%. Achizițiile din statele membre UE au crescut 3,2% iar cele din țări terțe s-au menținut la același nivel ca în 2013.

CAPITOLUL II. EXPLOATAȚIILE AGRICOLE

2.1 CONCEPTUL DE EXPLOATAȚIE AGRICOLĂ

Exploatația  agricolă reprezintă unitatea economică primară în care se desfășoară procesul agricol sau, mai precis, entitatea economică care mobilizează, alocă și utilizează factori de producție primari cum sunt:

Pământul

Munca

Capitalul

Pentru a produce produse agroalimentare sau servicii agricole destinate consumului propriu si vânzării pe diferite piețe pentru a obține un venit.

În definirea ei, unitatea de producție poate fi caracterizată ca o unitate de producție:

Autonomă, ceea ce înseamnă că dispune de un patrimoniu propriu și un management de sine stătător; fundamentează și adoptă decizii de producție și de comercializare în conformitate cu scopul economic pe care și la asumat la înființare, și a resurselor disponibile (proprii: capital financiar, terenuri, utilaje, mijloace de producție, și din afară: credite, subvenții și resurse obținute prin programele de finanțare); intră în relații cu alte unități economice sau instituții din mediul exterior; produce relații de schimb economic și de piață; intră în contact cu concurența pe piața agroalimentară etc.,

este organizată în scopul producerii unei categorii de bunuri sau servicii specifice: produse agroalimentare sau servicii agricole care sunt destinate consumului propriu al producătorului și valorificării pe piață;

este gidată, în procesul funcționării, de o motivație axată pe asigurarea unei utilități economico-sociale care este: profitul, venitul brut, securitatea socială a producătorului etc.

În scopul îndeplinirii obiectivelor propuse unitățile economice capătă forme

organizatorice diverse în funcție de sistemul socio-economic, natura proprietății, precum și a altor condiții sau caracteristici legate de natura activității, dimensiuni, etc. În funcție de scop, criteriile de clasificare sun și ele mai, sau mai puțin elaborate și detaliate, cele mai frecvente fiind următoarele: forma juridică și proprietatea, natura activității, profilul de producție, mărimea, destinația producției, gradul de integrare și altele.

Cel mai frecvent în gruparea exploatațiilor agricole se recurge la dimensiunea resursei de teren, exprimată în unități fizice de producție “hectare”. Avantajul acestui indicator constă în faptul că este operativ în culegerea și operarea cu datele obținute și dă o imagine ușor de perceput. La momentul de față următoarele categorii sunt în vigoare în Uniunea Europeană: exploatații agricole foarte mici până la 5 ha; exploatații agricole mici între 5-10 ha; exploatații agricole mijlocii între 10-20 ha; exploatații agricole mari între 20-50 ha; exploatații agricole foarte mari peste 50 ha.

Diferiți autori, surse recurg la alte grupări, mai ample sau mai restrânse cu limite diferite între grupe, după caracterul studiului și a aspectelor ce se doresc a fi relevate. O altă structură la care se recurge tot mai frecvent este conform (www.eurostat.eu) : foarte mici până la 5 ha, mici 5-20 ha, mijlocii 20-50 ha, mari 50-100 ha, foarte mari peste 100 ha. Neajunsul exprimării dimensiunii în numărul de hectare constă în caracterul specific al acesteia. Ea este aplicabilă doar exploatațiilor ce dețin teren agricol, lăsând în afară exploatațiile crescătoare de animale care nu posedă și teren agricol, sau chiar având un profil preponderent zootechnic. Pe lângă aceste lucruri, suprafețele de teren aflate în exploatare pot avea grade de intensitate (volum de activitate) foarte diferite după modul lor de folosință: pășuni, fânețe, diferite categorii de arabil, plantații, solarii, sere. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri UE a introdus o unitate conventională – UDE (Unitate de Dimensiune Europeană), pornind de la valoarea producției obținute, recurgând la noțiunea de “marjă brută”- dând astfel un nou sens dimensiunii exploatațiilor agricole – dimensiunea economică.

UDE este echivalentul unei anumite valori a marjei brute standard exprimată în monedă unică (euro). Această valoare se actualizează periodic în urma inflației. În funcție de numărul de UDE pe care îl întrunesc exploatațiile agricole se pot identifica 6 clase:

Clasa I: 0-4 UDE;

Clasa II: 4-8 UDE;

Clasa III: 8-16 UDE;

Clasa IV: 16-40 UDE;

Clasa V: 40-100 UDE;

Clasa VI: peste 100 UDE;

Comisia Europeană- Eurostat- face o clasificare a exploatațiilor după valoarea marjei brute standard exprimat în UDE:

Între 1-8 UDE;

Înte 8-16 UDE;

Între 16-40 UDE;

Între 40-100 UDE;

Mai mult de 100 UDE;

2.2 TIPURILE ȘI CARACTERISTICILE EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE DIN ROMÂNIA

În funcție de tipul general de activitate agricolă, exploatațiile se clasifică astfel:

Exploatații specializate – culture:

Exploatații specializate în culturi de câmp;

Exploatații specializate în horticultură;

Exploatații specializate în culturi permanente;

Exploatații specializate – producție animală:

Exploatații specializate în creșterea animalelor erbivore;

Exploatații specializate în creșterea animalelor granivore.

Exploatații mixte:

Exploatații de culturi mixte;

Exploatații mixte de creștere a animalelor;

Exploatații mixte de culturi și creșterea animalelor;

Exploatații neclasificate;

În afară de abordarea generală după activitatea agricolă, exploatațiile pot fi abordate și din punct de vedere juridic al proprietății, aici amintim:

Exploatațiile agricole familiale

Exploatațiile agricole individuale profesională

Exploatațiile agricole societare

Exploatațiile agricole publice

Exploatațiile agricole de tipul “ Cooperativă”

2.2.1. EXPLOATAȚIA AGRICOLĂ FAMILIALĂ

Exploatația agricolă familială reprezintă un ansamblu de elemente corporale și necorporale puse în valoare de către agricultor și membrii familiei sale în cadrul unei responsabilități personale și în scopul exercitării unei activități agricole.

Așa cum se desprinde din definiția prezentată, în exploatațiile agricole familiale se îmbină activitatea agricolă productivă cu viața familială. De regulă, întreaga activitate de producție și comercială este asigurată de membrii familiei. Numai în proporție redusă, în perioada de vârf, se apelează la forță de muncă sezonieră. În cele mai multe exploatații muncitorii agricoli sezonieri locuiesc împreună cu familia agircultorului, fiind integrați din toate punctele de vedere în viața exploatației.

Patrimoniul exploatației agricole familiale constituie pe temeiul proprietății funciare a familiei respective, la care se pot adauga și eventualele suprafețe de teren, sau alte bunuri deținute în arendă sau alte forme de această formă (concesionare, închiriere, cu titlu gratuit, etc).

Obiectivul exploatației agricole familiale este producerea în principal de bunuri agricole vegetale și animale necesare pentru consumul familiei și pentru obținerea de venituri bănești prin vânzarea acestora.

Acest timp de exploatație agricolă este cea mai dominantă categorie între exploatațiile agricole, având o mulțime de avantaje datorită cărora mulții aleg această formă de exploatație:

oferă un număr mai mare de locuri de muncă pe unitatea de suprafață agricolă, decât exploatațiile comerciale de mari dimensiuni, contribuind esențial la limitarea exodului;

mare capacitate de rezistență la crizele economice ce pot afecta economia în general și producția agricolă în special;

pot participa într-o mai mare măsură la protecția agromediului;

oferă posibilități mai mari la obținerea unor produse curate biologice;

dispunerea exploatațiilor agricole familiale pe întregul teritoriu locuit precum și profitul lor cel mai adesea complex, oferă posibilitatea unei relații directe între producător și consumator, evitând intermediarii de toate categoriile, asigurând nemijlocit și implicit autenticitatea produselor;

asigură baza materială a existenței și constituirii în continuare a unor familii solide, formate din 3 generații, capabile să păstreze, să transmită și să valorifice deprinderi și tradiții autentice;

Neajunsurile acestui timp de exploatații se poate grupa în două categorii:

neajunsuri provenite din dimensiunile în general mici ale acestora, care reduc forța lor economică în fața marilor producători;

neajunsuri provenite dintr-un deficit privind pregătirea profesională a acestei categorii de agricultori;

2.2.2. Exploatația agricolă individuală profesională

apariția acestui tip de exploatație agricolă în România este strâns legată de aplicarea Legii fondului funciar, Legea 18/1991. Obiectivul acestei exploatații este de a produce bunuri agricole vegetale și/sau animale în scopul obținerii de profit. Patrimoniul exploatației agricole individuale profesionale constă în totalitatea bunurilor, a drepturilor și obligațiilor cu valoare economică utilizată în obținerea obiectivului unității. Dimensunea acestora poate varia pe o scară foarte largă, de la mărimi foarte mari la cele foarte mici. Forța de muncă este alcătuită din persoanele angajate de către proprietarul exploatației în funcție de dimensiunea acestuia.

2.2.3. Exploatațiile agricole societare

În categoria societățiilor agricole societare distingem două mari categorii care sunt exploatații private prin asocierea a două sau a multor persoane fizice sau juridice în vederea creeri unei exploatații care are drept scop producerea bunurilor agricole pentru obținerea unui profit cât mai mare. Astfel aceste două categorii sunt:

Exploatații agricole de tipul “Societăți comerciale” sunt acele exploatații agricole în care două sau mai multe personae fizice și/sau juridice printr-un contract semnat pun în comun anumite bunuri sau activități lucrative în scopul colaborării și obținerii unui profit. Acestea sunt grupate în societăți de personae și în societăți de capital

Exploatațiile agricole de tipul asociații agricole este foarte asemănător cu cea de tip comercială, dar diferă prin faptul că este alcătuită de personae fizice care însă păstrează proprietatea individual asupra pământurilor pe care aduce în exploatație sub titlul de folosință, conform Legii 36/1991, iar pot fi grupate în asociații simple sau agricole

Exploatațiile agricole de tipul asociațiilor simple:

Formele de asociere simple sunt asocierile pe bază de înțelegere între două sau mai multe familii, având ca scop exploatarea terenurilor agricole, creșterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, condiționarea, prelucrarea și vânzarea produselor, prestarea unor servicii, precum și alte activități. Aceste asocieri se pot constitui prin înțelegere verbală sau scrisă, fără altă formalitate juridică, cei în cauză stabilindu-și singuri obiectul activității și condițiile în care înțeleg să-și desfășoare activitatea (Legea 36/1991 art.2)

Exploatațiile agricole de tipul societăți agricole:

Vizează asocierile între un număr minim de asociați pentru efectuarea unor activități legate de agricultură.

Uneltele agricole și alte utilaje, mijloacele materiale și bănești, precum și animalele pot fi aduse în societate, în proprietatea sau numai în folosința acesteia, după caz. Terenurile agricole se aduc numai în folosința societății, asociații păstrîndu-și dreptul de proprietate asupra acestora. La intrarea în societatea agricolă, bunurile mobile și imobile, precum și animalele se vor evalua pentru a se determina părțile sociale subscrise de fiecare membru asociat (Legea 36/1991 art. 6)

2.2.4. EXPLOATAȚII AGRICOLE PUBLICE

Exploatațiile agricole publice sunt unitățile cu personalitate juridică care se află sub administrarea organismelor administrației publice, central sau locale, care desfășoară și activități agricole și care fac parte din domeniul public, precum și unitățile aflate sub administrația altor instituții publice de interes national (ministere, unități de cercetare și producție agricolă, stațiuni didactice, etc.), care desfășoară activități agricole.

Pot fi grupate după nivelul organismelor: exploatații agricole de interes local, respective exploatații agricole de interes general (de stat)

2.2.5. EXPLOATAȚII AGRICOLE DE TIPUL “COOPERATIVĂ”

Exploatațiile agricole cooperatiste sunt entitățile ce aparțin sferei cooperativelor agricole, în cadrul larg al întreprinderilor cooperatiste, fiind una dintre cele 6 tipuri de cooperative agricole ce se constitui. (Legea 1/2005, art. 4).

Exploatația agricolă cooperatistă, este o asociație constituită din personae grupate în mod voluntar pentru a realiza exploatarea unei anumite suprafețe de teren agricol și/sau effective de animale, asociații furnizând cote părți din capitalul necesar și acceptând o justă partocopare la riscuri și la fructul întreprinderii respective, în funcționarea căreia membrii participă active și care își desfășoară activitatea în conformitate cu o serie de principia cooperatiste.

CAPITOLUL III. EVOLUȚIA AGRICULTURII ÎN ROMÂNIA ÎN DIVERSE MOMENTE ISTORICE

După expansiunea statului la actualele frontiere de după cel de-al Primul Război Mondial din 1919, prin preluarea Transilvaniei de la Ungaria, România a devenit una dintre primele țări agricole din Europa. Perioada interbelică a fost fructuoasă, în special pentru agricultura românească, datorită reformei agrare care a dat pământ țăranilor. În această perioadă, România a fost unul din principalii producători agricoli din Europa, în special în zona de sud-est, exportând porumb, grâu și alte culturi. Toate acestea au luat sfârșit, odată cu venirea celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul a distrus întreaga infrastructură iar când comunismul a înflorit, viața țăranilor s-a schimbat complet .

3.1 EXPLOATAȚIILE AGRICOLE ÎN PERIOADA POSTBELICĂ (1945-1989)

Între 948-1989, s-a pierdut generația de țărani și odată cu aceștia și cunoștințele dobândite de secole despre practicile agricole. Mai tâziu, românii care s-au mutat de la orașe în sate, au luat-o de la început, ca fermieri amatori, fără cunoștințele pe care le-ar fi avut în alt context. Acest fenomen a afectat practicile și conceptele agricole, care au fost profund influențate de comunism. Astfel, concepte cum sunt „colectivizare” și „cooperativă” au căpătat conotații negative în mințile românilor. Cea de-a doua problemă de dezvoltare a fost introducerea unui sistem industrializat și competitiv de către statul comunist, care a înlocuit țăranii din societate.

3.1.1. Colectivizarea (1945-1962)

Perioada dintre 1947 și 1962 a fost martoră colectivizării forțate a terenurilor agricole, concentrându-se pe așa numita modernizare și industrializare a agriculturii de statul comunist. Țăranii și-au pierdut dreptul la pământul pe care a trebuit să îl muncească și o pareparte dintre aceștia au fost mutați la orașe pentru a lucra în fabrici de stat, devenind parte a sectorului industrial.1 Țăranii care lucrau pământul au trebuit să producă numai pentru stat, primind o cotă parte din producție. Pentru că țăranii nu au putut păstra producția pentru a-și hrăni familiile, s-a pierdut o parte din legătura cu pământul, instalându-se o stare psihică de apatie.

În perioada 1949-1962 Partidul Comunist Român a desfășurat procesul de colectivizare, fapt care este similar cu cea efectuat de URSS ( Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste). Colectivizarea a constat în confiscarea a tuturor proprietăților agricole private din țară și centralizarea lor în I.A.S-uri (întreprinderi agricole de stat) și C.A.P-uri (cooperative agricole de producție), toate acestea fiind în proprietatea și administrarea statului.

În martie 1949 după un ordin dat de P.M.R ( Partidul Muncitoresc Român ), toate proprietățiile mai mari de 50 de ha s-au expropiat. Acest proces a fost etapa de început.  Proprietarii au fost luați noaptea din casele lor și li s-a fixat, ilegal, domiciliu forțat în diverse localități. Proprietățile au fost confiscate în întregime, cu tot cu animale, mașini agricole și clădiri. În 1953, Stain a murit iar presiunile Uniunii Sovietice, asupra statelor aflate sub inluența sa, privind colectivizarea au scăzut. Astfel, colectivizarea în România a stagnat între 1953 și 1955, regimul comunist lucrând doar la consolidarea Gospodăriilor Agricole Colective deja existente(G.A.C). În 1956 guvernul comunist a reluat discursul politic și planurile pentru continuarea colectivizării. În 1957, odată cu stabilizarea contextului european, colectivizarea a fost reluată printr-un program-pilot în regiunea Galați. Prima regiune colectivizată în totalitate a fost declarată Constanța în noiembrie 1957. Următorea regiune spre care și-a îndreptat atenția statul, era Banatul, fiind o provincie de lângă graniță, foarte diversă din punct de vedere etnic. Această ultima etapă între 1957-1962 era una finalizată în forță și represiunea a atins maximul de violență. Țăranii, care se opuneau au fost arestați și apoi condamnați.

Aceste întreprinderi agricole de stat (I.A.S.) erau numiți G.A.S-uri (gospodăriile agricole de stat) până-n anul 1967 și au au fost înființate în anul 1945 sub auspiciile „Regiei exploatațiilor agricole și zootechnice și de închiriere a mașinilor agricole” (R.E.A.Z.I.M.) ca organ central de conducere a fermeleor de stat și a centrelor de închiriere a mașinilor agricole, fiind apoi transformate în 1948 în “Administrația fermelor de stat și a stațiunilor de mașini și tractoare” (A.F.S.M.).

Proprietățiile de terenuri dețiunte de stat au crescut semnificativ în acest interval, atingând aproape 2,5 milioane ha până-n anul sfârșitul anilor 1960 ( Tabel 3.1.).

Tabel 3.1. Evoluția suprafeței terenululi agricol și creșterea unităților deținute de stat (1948-1970

Sursa: Anuarul Statistic al RPR (Republica Populară Romînă) anul 1957, p. 98; Dezvoltarea agriculturii RPR,1965, p.100, Anuarul statistic al RSR,1966, Anuarul Statistic al RSR, 1971

3.1.2 EVOLUȚIA AGRICULTURII DUPĂ COLECTIVIZARE (1963-1989)

Colectivizarea forțată din anii 1950 a modificat radical structura proprietății din România. Dar Nicolae Ceaușescu voia să meargă mai departe și să lase în urmă agricultura tradițională. Visa la o nouă revoluție agrară, care să transforme România într-una dintre marile puteri agricole ale lumii.

România era cel mai mare producător de cereale din Europa de Est, dar producția nu era adecvată exportului. Datorită colectivizării și mentalității comuniste agricultura producea mult sub potențial. Cum produsele românești nu erau pe piața din Europa, Ceaușescu a dezvoltat relații strânse cu țări mai puțin dezvoltate pentru piețe de desfacefere a produsele românești. A dezvoltat relații strânse cu țări din Africa, Asia și Orientul Mijlociu.

În 1985 peste 15 milioane de ha erau dedicate agriculturii, aceasta reprezentând aproximativ 2/3 din suprafața țării. Suprafața arabilă a României a crescut puțin peste 10 millioane de hectare ( Tabel 3.2)

Tabel 3.2. Structura fondului funciar agricol pe moduri de folosință în anii 1963 și 1985

Sursa: Dezvoltarea agrculturii RPR, Direcția Centrală de Statistică, 1965, Anualul Statustuc al RSR, 1986, p. 130

În evoluția structurii fondului funciar agricol pe deținători în anii 1963 și 1985 putem constata modificări reduse. Scăderea ponderii se datorează faptului că G.A.C.-urile cedează unele părți a altor tipuri de unități deținute de stat (I.A.S). ( Tabel 3.3.)

Tabel 3.3. Evoluția structurii fondului funciar pe tipuri de deținători în anii 1963 și 1985

Sursa: Dezvolatarea Agriculturii RPR, 1965, pp. 102-03; Anuarul Statistic al RSR, 1986, pp.133-36

O campanie mare de desecare a Deltei Dunării a început pentru a face un mare complex agroindustrial de aproximativ 1500 Kmp. O altă strategie folosită pentru a mai obține teren arabil a fost cea de demolare a satelor și relocarea populației în centre industriale. Acest proiect a fost prima dată discutat în 1960 și a fost pus în aplicare la începutul anilor '80. (Tabel 3.4) Prin această metodă se dorea eliberarea a peste 350.000 de hectare de teren. S-a estimat că, până în 1989, datorită folosirii necorespunzătoare a terenului agricol, aproximativ 30% din suprafață era erodată destul de serios și în multe locuri solurile deveniseră acide datorită folosirii la scară largă a îngrășămintelor chimice.

Tabel 3.4 Evoluția populației între anii 1962 și 1989

Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011, p.45

Grâul și porumbul ocupau aproximativ 2/3 din suprafața arabilă și peste 90% din terenurile pe care se cultivau cereale. Porumbul se cultiva pe o suprafață de peste 3 milioane Ha, iar grâul pe o suprafață de 2.5 milioane ha. Alte cereale cultivate erau: orzul (550.000 ha), ovăzul (70.000 ha), orezul (50.000 ha) si secara (40.000 ha). Cele mai mari culturi necerealiere erau: floarea soarelui (460.000 ha), cartofi (350.000 ha), soia (350.000 ha), sfeclă de zahăr (270.000 ha), porumb de siloz (50.000 ha), tutun (35.000 ha). Datorită îngrășămintelor chimice, pesticidelor si extinderii suprafeței agricole, producția de cereale a crescut. (Tabel 3.5). Până la mijlocul anilor '80 din 10 milioane hectare de arabil 3 milioane erau irigate iar cele 7 milioane, neirigate, aveau de suferit datorită secetei. Rotația culturilor făcută necorespunzător, uneori chiar inexistentă (de exemplu se cultiva grâu sau porumb pe același teren mulți ani la rând), a dus la scăderea calității și a producției. Acest lucru poate fi un factor important în rezultatele obținute sub nivelul țărilor occindentale.

Tabel 3.5 Producții medii la hectar la grâu și porumb între anii 1965-1985

Sursa: Anuarul Statistic al RS, 1976, p. 352; Anuarul Statistic al României,1986, p.387

O creștere continuă și foarte mare au avut exporturile și importurile în acest interval de timp și datorită acesteia și comerțul cu produsele agricole a avut creșteri seminficative. (Tabel 3.6)

Tabel 3.6 Evoluția exportului și importului în anii 1965 și 1980

Sursa: Anuarul Statistic al României, 1986, pp. 293-294

În intervalul timpului analizat se observă o creștere continuă a eficienței agriculturii, deși avut loc industrializarea, dar produsele agricole joacă un element important și în evoluția exporturilor, a comerțului exterior al țării.

3.2 EVOLUȚIA AGRICULTURII DUPĂ REVOLUȚIE (1990-2002)

3.3 EVOLUȚIA AGRICULTURII ÎN PERIOADA DE PREADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ (2002-2007)

3.4 EVOLUȚIA AGRICULTURII DUPĂ ADERAREA LA UNIUNEA EUROPEANĂ (2007-2020)

3.4.1 POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ ÎN PERIOADA 2007-2013

3.4.2 NOUA POLITICĂ AGRICOLĂ COMUNĂ 2014-2020

CAPITOLUL IV. CERCETARE SOCIOLOGICĂ ASUPRA EVOLUȚIEI AGRICULTURII DIN ROMÂNIA

4.1 SCOPUL CERCETĂRII

4.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII

4.3 METODOLOGIA CERCETĂRII

4.4 INTERPRETAREA CHESTIONĂRII

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE