Agricultura Ramura Vitala a Economiei

Introducere

Literatura de specialitate

Agricultura – ramura vitală a economiei

După cum afirma Iulius E. Lips în lucrarea intitulată „Obârșia lucrurilor”, „de când e lumea, roadele pământului au avut cea mai mare însemnătate pentru om”.

Agricultura este “ramura producției materiale care are ca obiect cultivarea plantelor și creșterea animalelor în vederea obținerii unor produse alimentare și a unor materii prime; totalitatea lucrărilor și a metodelor întrebuințate în acest scop ”

Agricultura a fost dintotdeauna în centrul vieții umane. Aceasta se află astăzi în fața unor provocări cum ar fi creșterea populației la nivel mondial, eroziunea solului și deficitul de pământ arabil pe de o parte și finanțarea după criza din anul 2008. În aceste condiții micii fermieri încearcă să rămână competitivi în prezența marilor investitori care își pot permite echipamente și infrastructură performante. Astfel, guvernele se luptă pentru a găsi cea mai bună cale de susținere a fermelor mici, încercând să găsească forma corectă a subvențiilor.

Agricultura poate fi numită ramura vitală a economiei deoarece aceasta asigură hrana pentru întreaga populație, produse alimentare indispensabile traiului de zi cu zi indiferent de statutul social sau vârstă.

Având în vedere ca agricultura este o ramură care se întemeiază în principal pe resurse regenerabile, aceasta este o sursă permanentă de obținere a bunurilor de consum, de creștere economică.

Conform revistei Transilvania Business, la nivel mondial, în momentul actual agricultura nu acoperă necesarul de alimente, 1 din 7 oameni de pe planetă fiind cronic subnutrit, fenomen care decurge din sărăcie. Pentru a putea face față nevoilor actuale și viitoare de alimente, amprenta agriculturii asupra solului trebuie puternic micșorată. În momentul actual agricultura este o ramură care contribuie la poluare, la degradarea solului, reducerea biodiversității și schimbărilor de clima la nivel mondial. Având în vedere că până în anul 2050 este preconizat că populația planetei va ajunge la 9 miliarde de locuitori, cererea de alimente va crește cu un procent de 60% până la 110% , iar resursele (pământ, apă) sunt din ce în ce mai limitate.

Deasemenea, creșterea populației la nivel mondial determină un consum mai accentuat de apă dulce, care va deveni mai rară datorită schimbărilor climatice. Astfel, pe lângă deficitul actual de alimente, până la sfârșitul secolului XXI unul din zece oameni ar putea suferi de un deficit de aprovizionare cu apă potabilă.

La nivelul României, cât și la nivel mondial producția agricolă se află în scădere, principala cauză fiind fenomenul de încălzire globală, seceta. O eventuală soluție pentru scăderea poluării, eroziunii solului și secetei este promovarea și punerea în practică a agriculturii ecologice

În România, în ultimele două decenii ponderea agriculturii în PIB este în scădere, după cum ilustrează figura de mai jos, ajungând de la 18,1% în anul 1995, la 4,4% în anul 2014, conform Eurostat.

Figura 1- Ponderea agriculturii în PIB-ul României, în perioada 1995-2014, conform Eurostat

Încă un lucru de notat, este conform Figurii 2, faptul că la nivelul Uniunii Europene agricultorii îmbătrânesc, ceea ce trage un semnal de alarmă că agricultura are nevoie urgent de tineri.

Figura 2- Vârsta agricultorilor europeni în anul 2010, conform site-ului Europa.eu

Agricultura ca activitate economică. Locul agriculturii în economie

Agricultura, ca activitate economică se deosebește față de celelalte activități prezente în economie, în primul rând prin caracteristicile specifice ale resurselor sale. Volumul, structura și modul de a răspunde a acestor resurse la schimbările apărute în mediu deosebesc agricultura de celelalte ramuri ale economiei.

Pământul, ca principal mijloc de exploatare, în raport cu nivelul de dezvoltare al forțelor de producție și cu factorii naturali este factorul care face agricultura să se deosebească de celelalte activități, comportându-se într-o manieră specifică.

În conformitate cu IAS 41 , activitatea agricolă reprezintă „administrarea de către o entitate a transformării biologice și recoltării activelor biologice pentru vânzare sau pentru transformarea în produse agricole sau în active biologice suplimentare”.

Activitatea agricolă este formată din mai multe activități, dintre care:

creșterea animalelor;

culturi agricole perene și anuale;

pomicultura;

floricultura;

silvicultura;

piscicultura ( inclusiv crescătoriile de pește) etc.

Agricultura este un segment fundamental în economie, alături de industria extractivă și silvicultură, constituind sectorul economic primar, furnizor de materii prime, materiale, combustibili, energie necesare desfășurării diferitelor activități.

Conform Eurostat, în 2015 producția agricolă din România aduce 14,8 mld euro în economie un rezultat în scădere, în ultimii trei ani, având în vedere că țara noastră deține un puternic potențial de dezvoltare.

În figura ce urmează, sunt ilustrate evoluția valorii producției agricole și valoarea adăugată brută cu care agricultura participă la Produsul Inten Brut, începând cu anul 1998, până în 2015, conform Eurostat.

Figura 3 – Evoluția valorii producției agricole și valorii adăugate brute în perioada 1998-2015, conform Eurostat

Agricultura aduce în anul 2015 6 mld euro la Produsul Intern Brut prin intermediul Valorii adăugate brute, care din păcate este în scădere față de anul 2014, cum este prezentat în tabelul următor:

Tabelul 1 – Valorile și evoluția Producției agricole și Valorii adăugate brute în România

Sursa: Eurostat

Valoarea producției agricole însumează totalitatea sumelor obținute din valorificarea recoltelor din vara și toamna 2015, inclusiv până la următoarea recoltă.

Cea mai mare scădere a producției din România este punctată de porumb, care a marcat o scădere de 40%, orzul o scădere de 4%, iar grâul prezintă un plus de 1,8% în anul 2015 față de 2014, după cum poate fi observat în tabelul urmator:

Tabelul 2 – Valorile și evoluția Producției agricole în România

Sursa: Eurostat

Scăderea puternică a producției de porumb se datorează în mare parte secetei și a lipsei sistemelor de irigații.

Conform Eurostat, agricultura românească se bazează în principal pe culturile de cereale, acestea ocupând 62% din producția agricolă, ceea ce poate scoate în evidență faptul că în țara noastră zootehnia nu are puterea de a compensa minusurile cauzate de secetă la nivelul culturilor de cereale. Urmatoarele 40% sunt compuse din afaceri cu animale, lapte, carcase, ouă, alte produse și servicii, după cum se poate observa în figura următoare:

Figura 4 – Structura producției agricole românești în anul 2015, conform Eurostat

Scăderea producției agricole din România în 2015 este cea mai mare din UE (11%), alături de Luxemburg și Germania. În continuare, voi prezenta, conform Eurostat top 10 țări din UE în care scade producția agricolă în anul 2015.

România-11%

Luxemburg-11%

Germania-11%

Bulgaria-9%

Cehia-8%

Marea Britanie-8%

Danemarca-5%

Polonia-3%

Finlanda-3%

Estonia-2%

Importanța și funcțiile agriculturii

Importanța agriculturii este foarte bine evidențiată de către funcțiile economico-sociale pe care aceasta le îndeplinește:

asigurare a hranei oamenilor;

regenerare permanentă;

asigurarea de locuri de muncă;

piață de desfacere pentru anumite bunuri;

participant la comerțul exterior;

independența tării;

oferă bunăstare societății.

Principala sa funcție este de asigurare a hranei oamenilor. Nevoile oamenilor sunt foarte variate și diferite, însă între acestea, nevoia de hrană este foarte importantă, având cea mai mare frecvență și intensitate de manifestare. Produsele animale și vegetale aflate în stare naturală sau prelucrate, răspund acestor nevoi, plasând activitățile agricole pe prim plan în ierarhia activităților ce se desfășoară în societate.

O altă funcție foarte importantă este aceea de regenerare permanentă a materiilor prime indispensabile industriei alimentare și ușoare. Pe lângă asigurarea de materii prime și contribuția la obținerea unor bunuri industriale, agricultura contribuie și la asigurarea de locuri de muncă în industrie, gradul de ocupare și nivelul activității din industrie fiind condiționate de cantitatea și calitatea materiilor prime furnizate de agricultură.

Se poate pune în evidență, pe lângă furnizarea de materii prime necesare industriei și faptul că în agricultură se achiziționează diverse utilaje și echipamente, constituind o piață de desfacere pentru aceste produse.

O funcție de seamă a agriculturii este și cea de participant la comerțul exterior. În cazul în care există condiții favorabile de desfășurare a activităților agricole, cum este și cazul României, și nevoile interne sunt satisfăcute, se poate recurge la activități de export, contribuind astfel și la ascensiunea economiei și disponibilităților valutare la nivelul țării.

Satisfacerea nevoilor de consum alimentar intern asigură independența economică, iar activitățile de import vor fi minimizate.

Toate aceste funcții înseamnă hrană, resurse, locuri de muncă, piață activă, resurse valutare, independență economică, sau într-un singur cuvânt spus, bunăstare, ceea ce oferă agriculturii statutul de ramură a economiei deosebit de importantă și deloc de neglijat.

Particularitățile griculturii

Privită ca o activitate care produce bunuri materiale, agricultura prezintă o serie de caracteristici care o deosebește de celelalte activități la nivelul economiei țării și în cadrul economiei la nivel mondial.

Adam Smith pune în lumină faptul că între agricultură și celelalte industrii există o diferență majoră, care constă în faptul că în agricultură forțele naturii influențează foarte mult procesele, pe când în celelalte industrii au un efect redus.

Caracterul biologic, natural și organic reprezintă cele mai importante particularități ale agriculturii.

Spre deosebire de industrie, unde se folosesc în procesele de producție materii prime și materiale neînsuflețite, în agricultură, procesul de producție este un proces biologic, în care atât animalele cât și plantele parcurg toate etapele vieții. Având în vedere că activitatea principală în agricultură este legată de creșterea animalelor și cultivarea plantelor, se impune o activitate neîntreruptă de supraveghere și îngrijire, mai ales în zona zootehniei. Deosebirea majoră reiese din faptul ca în industrie procesul de producție poate fi întrerupt și reluat, fără consecințe negative majore asupra rezultatelor scontate.

O altă particularitate se referă la caracterul geografic al activităților agricole. Acest caracter relevă din dependența unor plante sau diferite specii de animale de anumiți factori naturali. Ca urmare a acestei dependențe unele plante- leguminoase, pomi fructiferi, viță-de-vie pot fi cultivate numai în anumite zone prielnice de sol și mai ales de climă.

De notat este și caracterul incert, dependent de caracterul organic, legat de producția ce se va obține, în raport cu cheltuielile efectuate și mijloacele de producție consumate.

Unele particularități ale agriculturii derivă și din faptul că în această ramură pământul este ultilizat atât ca și mijloc de muncă, la fel ca și în celelalte industrii, cât și ca și obiect al muncii foarte important în procesul de cultivare al plantelor și asigurare a hranei necesare animalelor. Pământul este limitat din punctul de vedere al suprafeței, astfel și posibilitățile creșterii producției obținute din exploatarea sa este limitată.

Organizarea și funcționarea contabilității în agricultură

Principalele forme de organizare economică în agricultură se prezintă sub forma:

mici gospodării țărănești;

exploatații familiale;

firme agro-alimentare;

asociații ale producătorilor agricoli.

Cea mai mare parte întreprinderilor agricole funcționează în concordanță cu Legea 31/1990, cea mai mare parte dintre ele fiind societăți comerciale cu răspundere limitată făcând parte din categoria de firme mici și mijlocii.

Indiferent dacă exploatațiile sunt mici, mijlocii sau mari, scopul urmărit de toți participanții este recuperarea capitalului investit cu profituri cât mai mari și risc cât se poate de scăzut.

Întreprinderile mari urmăresc creșterea cursului acțiunilor, și implicit creșterea valorii firmei. Firmele mijlocii și mici au ca obiectiv principal asigurarea rentabilității și independenței pe termen lung.

Structuri organizatorice în unitățile agricole

Subdiviziunea cel mai des întâlnită în societățile agricole este ferma. Aceasta se găsește sub forma fermei vegetale, zootehnice, mixte.

Ferma vegetală este organizată pentru culturile de câmp, legumicole, pomicole sau viticole. Mărimea ei variază în funcție de tipul de cultură, fiind mai mare în cazul culturilor de câmp și mai mică în cazul pomiculturii, viticulturii și mai ales legumiculturii.

Activitatea principală a fermelor vegetale este cultura de câmp a păioaselor, plantelor tehnice și furajere. Procesul de cultivare a acestor plante presupun deținerea unor utilaje specifice și a forței de muncă cu caracter permanent sau sezonier.

Produsul final în cazul activității fermei vegetale este reprezentat de produsele agricole cum ar fi grâul, porumbul, semințele de floarea-soarelui, soia etc- în situația în care acestea sunt destinate procesării industriale, sau masa vegetală în cazul furajării șeptelului.

Lucrările agricole specifice culturilor cerealiere pot fi redate conform schemei de mai jos:

Figura 5 – Fluxul tehnologic în cadrul fermei vegetale

Sursa: http://agroromania.manager.ro/articole/tehnologii/fluxul-tehnologic-in-cadrul-unei-ferme-de-productie-vegetala-188.html

Astfel, intrările pe fluxul tehnologic agricol sunt reprezentate de:

materia primă : sămânța;

materiale auxiliare: îngrășăminte, foliare, erbicide, insecticide;

consumabile: piese de schimb, combustibil.

Ieșirile sunt reprezentate de:

produsul final: recolta (boabe de grâu, porumb, floarea-soarelui etc);

produsul secundar: paie, coceni;

deșeuri: resturi tehnologice.

Ferma zootehnică se caracterizează prin diversitatea acțiunilor întreprinse în cadrul ei, cum ar fi creșterea vacilor pentru carne, a taurinelor la îngrășat, a porcinelor, ovinelor, păsărilor etc.

Fermele mixte se ocupă atât cu creșterea animalelor sau păsărilor, însă dispun și de suprafețe de pământ pentru a asigura furajele necesare hrănirii acestora.

Particularități privind activele biologice conform reglementărilor naționale în vigoare

În contabilitatea românească, contabilitatea activelor biologice se ține în sistemul costului istoric.

Activele biologice productive sunt recunoscute și prezintă același tratament ca și celelelalte active corporale, și anume:

recunoașterea inițială se realizează la cost de achiziție sau la prețul de producție;

recunoașterea la data bilanțului se realizează la cost din care se scad ajustările pentru depreciere și amortizarea cumulată sau la valoarea justă.

Activele biologice productive se urmăresc în mod distinct în cadrul imobilizărilor corporale. Acestea sunt reprezentate de animale exploatate pentru producția de lapte, vița-de-vie, pomi fructiferi, pomi din care se obține lemn de foc dar care nu sunt taiați. Mai precis, sunt active autoregeneratoare, nu produse agricole. Un activ biologic productiv este reprezentat de un animal viu sau o plantă vie.

În vederea recunoașterii activelor biologice reproductive, trebuie respectate cele trei criterii de recunoaștere a activelor:

activul este controlat de entitate ca urmare a unor evenimente trecute;

este probabil ca acesta să genereze beneficii economice viitoare;

costul activului poate fi evaluat în mod credibil;

Activele biologice de natura stocurilor sunt cuprinse în reglementările actuale în categoria stocurilor.

Exemplu: animalele deținute la îngrășat în vederea vânzării, peștii din fermele piscicole, copaci pentru lemn, culturi de cereale (grâu, porumb).

Cu privire la culturile cerealiere, pe parcursul ciclului de producție, de la înființarea culturilor și până la recoltarea lor acestea sunt privite din punct de vedere contabil ca și producție în curs de execuție, iar recoltele ca și produse finite. În perioada de producție, acestea se eviențiază la cost de producție.

Produsele agricole sunt cele rezultate în urma recoltării de la activele biologice.

Recolta agricolă reprezintă procesul de separare a produselor agricole de activul biologic.

Este important a se face distincția între activ biologic, recoltă și produs agricol deoarece tratamentul contabil care le privește poate fi diferit pentru fiecare.

În Bilanț, informațiile cu privire la activele biologice se regăsesc în doua rubrici distincte: „Animale și plantații” în cadrul activelor imobilizate, „Animale și păsări” în cardul stocurilor.

Pentru a înțelege mai bine natura activelor biologice, produselor agricole și a produselor obținute prin procesare în urma recoltei, în tabelul 3, vor fi prezenentate câteva exemple:

Tabelul 3 – Exemplificarea activelor biologice, produselor agricole, produselor obținute prin procesare în urma recoltei

Particularități privind reglementările IAS 41 “Agricultura”

IAS 41 „Agricultura” a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2003. Acest standard a introdus în contabilitatea agricolă modelul de evaluare la valoarea justă. „Valoarea justă în contabilitate conduce la o divulgare completă de informații și este compatibilă cu transparența”.

Standardul IAS 41 urmărește transformarea activelor biologice. Activele biologice sunt reprezentate de orice animal viu sau plantă vie. Transformarea biologică este de fapt creșterea, procrearea, producția, îmbătrânirea unui activ biologic și obținerea de produse agricole.

Evaluarea inițială, cât și cea cu ocazia încheierii exercițilui financiar se efectuează la valoarea justă diminuată cu cheltuielile estimate de vânzare.

În vederea stabilirii valorii juste, standardul stabilește mai multe abordări, după cum urmează:

valoarea justă corespunde prețului practicat pe o piață activă; Pentru a fi considerată activă, o piață trebuie să îndeplinească următoarele criterii: pe acea piață să fie tranzacționate bunuri omogene, să existe în orice moment vânzători și cumpărători de informații, prețurile să fie la dispoziția publicului;

dacă nu există o piață activă, valoarea justă se va determina comparând prețurile practicate în unele tranzacții recente sau pentru unele active similare;

dacă prețurile determinate pe baza pieței nu sunt disponibile, entitatea va proceda la determinarea valorii juste prin actualizarea fluxurilor de trezorerie utilizând o rată așteptată de la acel activ determinată de condițiile de piață existente.

IAS 41 permite o excepție de la evaluarea în valoare justă. Astfel, dacă niciuna dintre abordările prezentate mai sus nu pot fi puse în practică, se acceptă evaluarea inițială a activului la cost de achiziție sau producție diminuat cu deprecierile și amortizările necesare. Această excepție încetează a fi aplicată în momentul în care activul poate fi evaluat la valoarea justă.

Uneori, activele sunt atașate fizic de terenul din care fac parte (o plantație de pomi este atașată fizic de terenul pe care se află) . În multe cazuri nu există o piață activă pentru aceste active, dar există pentru întreg ansamblul. În această situație plantația va fi evaluată prin deducerea valorii terenului din întreg ansamblul.

Exemplu:

O întreprindere deține o livada de cireși, iar pentru această livadă nu există o piață separată. Există însă pentru întreg ansamblul, adică pentru livada de cireși și terenul aferent, considerate un întreg, valoarea justă fiind 94.000 lei. Un teren cu aceeași suprafață în zonă are o valoare justă de 34.000 lei.

Deci, livada poate fi evaluată la valoarea justă de 94.000 lei – 34.000 lei = 60.000 lei

Evaluarea activității pe baza valorii juste este susținută de mai multe argumente, după cum urmează:

evaluarea în cost a activelor biologice este mai puțin credibilă decât evaluarea la valorea justă;

multe dintre activele biologice sunt tranzacționate pe piețe active cu prețuri transparente, valoarea justă putând fi determintă cu ușurință;

contabilitatea bazată pe costuri istorice conduce la înregistrarea unor profituri foarte mari în unele perioade;

fiecare etapă a transformării (creștere, procerare, degenerare) prezintă un grad de importanță ridicat . Se are în vedere, faptul că fiecare dintre aceste etape contribuie la generarea de beneficii viitoare. Dacă nu se folosește un model bazat pe evaluare la valoarea justă, ar exista o lipsă a recunoașterii beneficiilor generate de fiecare fază a transformării.

Un element de noutate și importanță prezentat de IAS 41 îl reprezintă contabilitatea subvențiilor aferente activelor agricole. Dacă IAS 20 „Contabilitatea subvențiilor guvernamentale și prezentarea informațiilor legate de asistența guvernamentală”se aplică doar pentru o subvenție acordată pentru un activ biologic evaluat la cost ajustat cu amortizarea și orice pierderi din depreciere cumulate, IAS 41, vine cu unele modificări.

Astfel, IAS 41 modifică tratamentul aplicat în cazul unei subvenții necondiționate care este în strânsă legătură cu activul biologic evaluat la valoarea justă din care se scade costul estimat aferent vânzării. În această situație subvenția va fi recunoscută în profit sau pierdere atunci când aceasta devine exigibilă. Atunci când subvenția este supusă unei condiționări, recunoașterea acesteia în profit sau pierdere va avea loc doar după ce acele condiții vor fi îndeplinite.

Exemplu:

În anul N, o întreprindere primește o subvenție guvernamentală în valoare de 50.000 lei pentru a înființa o exploatație de bovine. Suma este încasată în anul N+1. Vor fi prezentate cele două situații:

1. Subvenția este necondiționată.

2. Subvenția este condiționată de respectarea unor cerințe, pe o perioadă de 3 ani.

La sfârșitul anului N profitul (veniturile exclusive din subvenții) este de 190.000 lei.

Tabelul 4 – Exemplificare privind subvenția guvernamentală condiționată și necondiționată

Comparație între OMFP 1802/2014, IAS 41 și IAS 20

Arendarea bunurilor agricole

Arendarea este reprezentată de un contract scris încheiat între proprietar, sau deținătorul legal al unor bunuri agricole, numit arendator și arendaș, cel ce urmează să exploateze bunurile agricole, pe o perioadă și cu un preț stabilite inițial.

Bunuri ce pot fi arendate

Bunurile agricole ce pot fi arendate sunt terenurile agricole productive cum ar fi arabile, viile, livezi, pepiniere, arbuști fructiferi, plantații de hamei și duzi, pășunile împădurite, terenurile ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenurile neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă, dar și animalele, construcțiile, mașinile, utilajele și alte bunuri destinate exploatării agricole.

Contractul de arendare

Contractul de arendare trebuie incheiat în formă scrisă și înregistrat după cum urmează:

arendașul trebuie să depună un exemplar al contractului de arendare la consiliul local pentru a fi înregistrat într-un registru special ținut de către secretar. Atunci când bunurile arendate se află în raza teritorială a mai multor consilii locale, se depune câte un exemplar la fiecare consiliu local în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile arendate.

arendatorul trebuie să înregistreze contractul de arendare, precum și modificările survenite ulterior la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la încheierea/modificarea acestuia.

Stabilirea venitului brut din arendă

Venitul brut din arendarea bunurilor agricole se stabilește pe baza contractului încheiat între părți și este reprezentat de toatalitatea sumelor în bani încasate și/sau echivalentul în lei a veniturilor în natură primite.

În situația în care arenda se exprimă în natură, venitul se evaluează pe baza prețurilor medii ale produselor agricole stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene în raza teritorală a cărora se află terenul arendat. Dacă prețurile medii ale produselor agricole se modifică în cursul anului fiscal în care se înregistrează venitul, noile prețuri pentru evaluarea în lei a veniturilor din arendă exprimate în natură, se vor aplica începând cu data de 1 a lunii următoare comunicării modificării către direcțiile generale regionale a finanțelor publice

Stabilirea venitului net din arendă

Venitul net din arenda se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.

Este de menționat că până la sfârșitul anului 2015 această cota era în cuantum de 25%.

Cheltuiala deductibilă, stabilită în cota forfetară de 40% aplicată venitului brut, poate fi reprezentată de uzura bunurilor, cheltuieli ocazionate pentru întreținerea și reparațiile bunurilor, impozite, taxe, prime de asigurare plătite pentru bunul cedat, venituri nerealizate datorită condițiilor naturale nefavorabile cum ar fi seceta, grindina, inundații, incendii.

Calcularea, reținerea și virarea impozitului

Calculul, reținerea și virarea impozitului aferent veniturilor din arendă revine în sarcina arendașului. Impozitul pe veniturile din arendă se calculează la fiecare plată prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului după deducerea de 40% din venitul brut. Acesta se reține și se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Calcularea, reținerea și virarea contribuției de asigurări sociale de sănătate

Persoanele care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri.

Pentru anul 2016 contribuția pentru asigurări sociale de sănătate se determină prin aplicarea cotei de 5,5% asupra bazei de calcul. Aceasta se calculează, se reține și se virează de către arendaș până în data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite veniturile.

Această modificare a bazei de calcul este ușor de ilustrat pentru anul 2016, comparativ cu anul 2015, după cum reiese din exemplul prezentat în tabelul 5:

Tabelul 5 – Exemplificare privind modificarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate

Tratamente contabile privind subvențiile

În vederea desfășurării activității în bune condiții, unele întreprinderi pot beneficia de asistență guvernamentală. Prin intermediul asistenței guvernamentale firmele sunt încurajate în vederea desfășurării unor activități pe care în mod normal nu le-ar fi realizat

Asistența guvernamentală este acordată de guvern, agenții guvernamentale (AFIR- Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) și alte organisme similare pe plan local, național, internațional.

Subvenția guvernamentală reprezintă un transfer de resurse în favoarea unei întreprinderi în schimbul respectării în trecut, prezent sau viitor a anumitor condiții cu privire la activitatea sa de exploatatare.

Subvențiile guvernamentale se prezintă sub două forme: – subvenții pentru investiții;

– subvenții de exploatare.

Subvenții pentru investiții

Subvențiile pentru investiții (referitoare la active) sunt subvențiile pentru acordarea cărora principala condiție este că întreprinderea trebuie să cumpere, construiască sau să dobândească în alt mod activele imobilizate, putând fi impuse și condiții accesorii cum ar fi: tipul de activ, zona de amplasare a activelor imobilizate sau perioada în care urmează a fi dobândite și apoi deținute și exploatate acestea.

OMFP 1802/2014 tratează ca și subvenții pentru investiții și:

donațiile primite sub formă de active imobilizate;

plusurile la inventar sub formă de active imobilizate.

Subvențiile aferente activelor amortizabile trebuie prezentate în situațiile financiare anuale ca un venit înregistrat în avans.

Acestea se recunosc în Contul de Profit și Pierdere pe parcursul perioadelor și în proporția în care amortizarea aferentă acelor active este recunoscută ca și cheltuială.

Subvenții de exploatare

Subvențiile de exploatare sunt subvențiile subvențiile guvernamentale, altele decât cele referitoare la active.

Acestea cuprind:

subvenții pentru acoperirea unor cheltuieli, cum ar fi: subvenții primite pe cap de bovină, subvenții aferente suprafețelor cultivate, subvenții pentru acoperirea cheltuielilor din calamități;

subvenții pentru completarea cifrei de afaceri: pentru acoperirea diferențelor de preț la anumite bunuri și servicii: de exemplu acoperirea diferențelor de preț la motorină.

Subvențiile aferente activității de exploatare sunt recunoscute în Contul de Profit și Pierdere în aceeași perioadă ca și cheltuiala efectuată.

Tabelul 6 – Modul de prezentare al subvențiilor de exploatare în Contul de Profit și Pierdere conform OMFP 3055/2009 aplicabil până la 31.12.2014 și OMFP 1802/2014 aplicabil de la 01.01.2015 până în prezent.

Potrivit datelor din Tabelul 6 , până la 31.12.2014 subvențiile se recunosc ca o diminuare a cheltuielilor de exploatare, după cum ilustrează exemplele următoare extrase din Contul de Profit și Pierdere conform OMFP 3055/2009. sa scriu sursa si pagina de unde le am luat