Agricultura In Romania In Perioada Interbelica

ANEXE

ANEXA 1

O problemă importantă care a marcat dezvoltarea agriculturii romanești interbelice a fost reprezentată de gradul de înzestrare a exploatațiilor agricole țărănești cu mașini și unelte agricole.

Evoluția dotărilor cu inventar agricol a fost influențată de distrugerile și degradările produse în timpul primului război mondial și de faptul că, în eforturile de redresare economică, țărănimea împroprietărita nu avea puterea economică necesară pentru refacerea integrală și dezvoltarea parcului de mașini și unelte agricole.

Astfel, deși stăpâni pe noile suprafețe de teren, micii producători agricoli au primit aceste pământuri fără inventarul aferent care a rămas în posesia proprietarilor ce fuseseră expropriați.

În ansamblul economiei micii gospodării țărănești eforturile financiare vizând întreținerea, repararea și mai ales achiziționarea de unelte sau mașini agricole noi erau peste posibilitățile unei familii de țărani deținătoare a unei suprafețe agricole de până la 3 ha.

Fenomenului de fărâmițarea și parcelare a proprietății îi era asociată și diviziunea prin moștenire a inventarului agricol, dar de cele mai multe ori succesiunea implica cedarea de către părinți către familiile nou întemeiate a unor suprafețe de teren neutilate cu unelte sau mașini agricole.

Crearea prin reforma agrara a unui număr mare de exploatații agricole, cu precădere mici gospodării țărănești, nu mai permitea utilizarea acelorași unelte sau mașini agricole pe întinderi mai mari de teren. Mica gospodărie țărănească trebuia să facă astfel fata, în primul rând, lipsei uneltelor și mașinilor de bază pentru executarea lucrărilor agricole principale la majoritatea plantelor de cultură (plug, grapă, cultivator, mașini de semănat).

Aproape 1/3 din numărul plugurilor și 3/4 din cel al grapelor aflate în inventarul agricol al României interbelice erau în fapt unelte primitive, din lemn, utilizarea acestora fiind departe de a asigura efectuarea în condiții normale a lucrărilor agricole necesare pentru înființarea culturilor. De asemenea, unele unelte, precum tăvălugul, cu rol important în pregătirea patului germinativ pentru unele culturi (grâu, secara, sfecla) erau aproape necunoscute agricultorilor romani.

Totodată, multe dintre mașinile și uneltele aflate în posesia gospodăriilor țărănești datau chiar din perioada antebelică, prezentând un grad ridicat de uzură fizică și morală și un randament în practică foarte redus. Acesta fusese totuși completat în perioada de dezvoltare de până la 1930 cu mijloace tehnice noi.

Conform unor calcule efectuate la sfârșitul perioadei interbelic în agricultură românească exista un important deficit de mașini și unelte de bază, acoperirea acestui deficit presupunând o investiție de circa 16 miliarde lei. Acest aspect este confirmat și de valoarea inferioară a inventarului agricol tehnic la hectar la nivelul țării noastre în raport cu agricultură altor state europene, fapt ce determina împreună cu alți factori o productivitate medie la hectar scăzută.

Astfel, în timp ce în România interbelică inventarul agricol repartizat la întinderea suprafeței cultivate duce la o valoare de 1000 lei/ha, Bulgaria și Polonia consemnau valori echivalente de 2000 lei, respectiv 3000 lei/ha, în timp ce în țările cu agricultură intensivă, precum Elveția, această valoare atingea chiar 42.000 lei/ha.

În unele situații familiile de țărani cu un venit anual foarte mic întâmpinau reale dificultăți și în dotarea gospodăriei proprii cu unelte de întrebuințare curentă (sape, coase, greble, furci, etc.).

În ceea ce privește mașinile de cosit, de secerat și legat, de împrăștiat îngrășăminte, prăsitoarele mecanice, batozele și tractoarele, acestea erau în special apanajul proprietăților mijlocii și mari sau erau utilizate în muncile agricole și de mica proprietate prin asocierea plugarilor din anumite comune.

În demersul lor de îmbogățire a dotărilor cu astfel de mijloace de producție gospodăriile taranestiau beneficiat de concursul autorităților de stat, care au conștientizat problema reală a deficitului de inventar agricol mort și care au întreprins unele măsuri vizând înființarea unor depozite speciale pentru vânzarea mașinilor și uneltelor agricole produse în fabricile din țara sau care erau aduse din străinătate. Aceste măsuri au fost mai pregnante după anul 1937 când importurile de tractoare auto și locomobile au crescut ca urmare a faptului că statul le-a cumpărat pentru dotarea centrelor de mașini agricole.

Resursele financiare investite în dotarea cu inventar agricol tehnic, în perioada de referință, s-au menținut la cote relativ reduse iar câștigurile agricultorilor nu au putut să fie orientate prioritar către acest domeniu și datorită faptului că regimul monedei naționale a fost caracterizat de inflație. În plus, perioada maximă de manifestare a crizei agricole a însemnat o reducere importanta a investițiilor în inventar agricol tehnic, dificultăți ce au grevat asupra dotării exploatațiilor agricole din al doilea deceniu interbelic.Nevoile de dotare cu inventar au fost doar în parte acoperite de producția de mașini și unelte agricole a fabricilor autohtone din Sibiu, Reșita, Oradea, Topleț, Bocșa – Romana, Craiova, etc.

Datele statistice ne oferă o reprezentare a progresului înregistrat în direcția îmbogățirii numărului uneltelor și mașinilor agricole cu tracțiune animală. În acest mod, putem constata că în perioada de referință s-a produs o creștere lentă a inventarului agricol astfel încât suprafața cultivabilă ce revenea pe o unealtă la hectar a scăzut între 1905 și 1927 la pluguri de la 10,6 ha la 7,4 ha și la 6,1 la ha în 1937; grape de la 12,2 la 11,3 și 6,6 ha; la rarite de la 50,2 la 39 și 24 ha în 1937; la semănători de la 437,4 ha la 293,4; iar la mașini de recoltat de la 277,4 la 224,4 ha în 1927 și la 161,5 ha în 1937.

Sursele statistice ale [NUME_REDACTAT] și Domeniilor (cele două ediții ale atlasului statistic “L’Agriculture en Roumanie” publicate în 1929 și 1938) indică între anii de referință 1927 și 1937 o creștere semnificativă a înzestrării tehnice a agriculturii României interbelice cu batoze și tractoare, fapt ce în condițiile menținerii caracterului extensiv cerealier al producției era menit să conducă la o sporire a producției și randamentului la hectar al acestor culturi. Cu toate acestea, numărul tractoarelor în România interbelică raportat la suprafața arabilă este sub media europeană, pentru un tractor revenind 2960 ha, în timp ce spre exemplu în Anglia un tractor deservea 258 ha, în Danemarca 394 ha iar în Franța 848,6 ha.

De asemenea, ca și în cazul animalelor de tracțiune sau de muncă și în cazul inventarului agricoldeficitul de dotare se compensează prin colaborarea dintre agricultorii care utilizează prin împrumut aceleași unelte agricole (în special cele de bază).

În același timp repartiția teritorială a inventarului agricol ne demonstrează existența unor importante decalaje între diferitele regiuni ale țării, fapt care chiar și în condițiile pedoclimatice optime pentru anumiți ani agricoli acționează negativ asupra producțiilor la unele culturi agricole și asupra randamentului la hectar.

Totodată, în analiza aspectelor vizând baza tehnica a agriculturii țărănești la nivelul perioadei interbelice a fost sesizat faptul că anumite mașini agricole puteau fi accesibile micilor producători numai prin exploatarea în diferite forme de asociere și ca stadiul de evoluție al dotărilor cu inventar agricol mort s-a situat la cote scăzute, fapt ce a grevat serios asupra posibilităților intensificării agriculturii la nivelul întregii țări.

ANEXA 2

Performanța pentru agricultură românească: În ce domenii suntem pe primul loc în UE

România se afla pe primul loc în [NUME_REDACTAT] după suprafața cultivată cu porumb și floarea-soarelui, a anunțat, luni, [NUME_REDACTAT] de Statistică.

În ciuda acestui fapt, țara noastră se afla pe poziția a două în ceea ce privește producția de porumb, după Franța, din cauza unui randament net inferior.

Potrivit INS, suprafața cultivată cu porumb a fost de 2.580 milioane de hectare în România, fata de 1.849,6 milioane de hectare, în Hexagon.

Totuși, am reușit să producem doar 11,373 milioane de tone de porumb, cu 4 milioane mai puțin decât francezii.

Agricultura românească, un domeniu competitiv în 2014?

Pe de altă parte, la suprafața cultivată cu grâu, în anul 2013, România s-a situat pe locul patru (după Franța, Germania și Polonia), iar la producția obținută, pe locul șase, după Franța, Germania, [NUME_REDACTAT], Polonia și Spania. În ceea ce privește randamentul, țara noastră se afla pe ultimele locuri.

Floarea soarelui se număra printre culturile cu tradiție în țara noastră. Atât din punct de vedere al suprafeței cultivate cât și al producției, în anul 2013, România s-a situat pe primul loc în rândul principalelor state membre, conform datelor INS.

În ceea ce privește suprafața cultivată cu cartofi, în anul 2013, România s-a situat pe locul trei după Polonia, Germania și pe locul șapte la producție (după Germania, Olanda, Franța, Polonia, [NUME_REDACTAT] și Belgia) din cauza randamentului inferior.

Creșteri pe toată linia

Datele INS arata ca suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2013 reprezintă 47,1% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivata cu grâu – 39,0%.

Producția de cereale pentru boabe a crescut cu 63,9% fata de anul precedent, datorită creșterii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), astfel: porumb boabe (de 2 ori), orz și orzoaica (cu 39,8%), grâu (cu 31,2%), ovăz (cu 16,6%).

Producția agricolă vegetală din România a înregistrat creșteri la toate culturile, în anul 2013, comparativ cu 2012, datorită condițiilor climatice favorabile, conform datelor INS.

La leguminoase pentru boabe producția a crescut cu 12,7% datorită randamentului la hectar (+15,3%) deși suprafața cultivată a scăzut cu 2,2%.

[NUME_REDACTAT] Axenciuc – Evoluția economică a României.

Cercetări statistico-istorice. 1859-1947 – vol. ÎI. Agricultura, București,[NUME_REDACTAT], 1996,

[NUME_REDACTAT] XXI – Numărul 127 – 3 august 2007

D. Sandru – [NUME_REDACTAT] din 1921. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București 1975.

[NUME_REDACTAT],”Istoria economiei naționale”,editura “Universității din Ploiești”,2005.

[NUME_REDACTAT],”Introducere în istoria economică a României”,editura “ [NUME_REDACTAT] de mâine”,2000.

[NUME_REDACTAT],”Evoluția economiei românești după războiul mondial”,editura “Științifică”,1995.

8. http://www.gazetadeagricultura.info/editorial-2/1776-mijloace-tehnice-ale-agriculturii-interbelice.html

9. http://www.ziare.com/economie/agricultura/performanta-pentru-agricultura-romaneasca-in-ce-domenii-suntem-pe-primul-loc-in-ue-1290835

[NUME_REDACTAT]

Capitolul 1 Aspecte generale privind evoluția agriculturii pe teritoriul României

1.1. Evoluția istorică și socială a agriculturii

1.2. Aspecte generale ale contextului macroeconomic de dezvoltare a [NUME_REDACTAT] 2 [NUME_REDACTAT]

2.1 Situația chestiunii țărănești la sfârșitul [NUME_REDACTAT] Mondial

2.2 [NUME_REDACTAT] Agrare din 1921

2.3 Avantajele pe care le-a adus [NUME_REDACTAT] din 1921

2.4 [NUME_REDACTAT] Agrare din 1921

Capitolul 3 Evoluția agriculturii în perioada interbelică

3.1. Cadrul internațional

3.2. Pricipalele caracteristici ale agriculturii românești în perioada interbelică

3.3. Repere ale situației politice în perioada 1918-1929

3.4. Refacerea și dezvoltarea industriei României după primul război mondial până la criza din 1924-1933

3.5. Refacerea și evoluția agriculturii, comerțului, a finanțelor și a circulației monetare

3.6. Agricultura postbelică

3.7 Comparație între agricultura din 1921 și cea din zilele noastre

[NUME_REDACTAT]

Capitolul 1 Aspecte generale privind evoluția agriculturii pe teritoriul României

1.1. Evoluția istorică și socială a agriculturii

1.2. Aspecte generale ale contextului macroeconomic de dezvoltare a [NUME_REDACTAT] 2 [NUME_REDACTAT]

2.1 Situația chestiunii țărănești la sfârșitul [NUME_REDACTAT] Mondial

2.2 [NUME_REDACTAT] Agrare din 1921

2.3 Avantajele pe care le-a adus [NUME_REDACTAT] din 1921

2.4 [NUME_REDACTAT] Agrare din 1921

Capitolul 3 Evoluția agriculturii în perioada interbelică

3.1. Cadrul internațional

3.2. Pricipalele caracteristici ale agriculturii românești în perioada interbelică

3.3. Repere ale situației politice în perioada 1918-1929

3.4. Refacerea și dezvoltarea industriei României după primul război mondial până la criza din 1924-1933

3.5. Refacerea și evoluția agriculturii, comerțului, a finanțelor și a circulației monetare

3.6. Agricultura postbelică

3.7 Comparație între agricultura din 1921 și cea din zilele noastre

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] de față își propune analiza evoluției agriculturii românești, având ca punct de plecare agricultura din perioada interbelică, moment critic – [NUME_REDACTAT] și concluzie generală, o comparație între agricultura din 1921 și cea din zilele noastre.

Dintre obiectivele avute în vedere în această lucrare menționez: stabilirea cadrului internațional în care agricultura romanescă își conturează principalele caracteristici, modul în care situația politică internă și-a pus amprenta în dezvoltarea agriculturii. Perioadă în care agricultura românească este analizată este cuprinsă în intervalul dintre cele două războaie mondiale, mai exact de perioada 1918-1939. Perioadă este marcată de numeroase conflicte aflate acum în stare latentă, în ciuda păcii declarate. Este o perioadă importanta în istoria mondială, căci se pun bazele, mai exact se concretizează cele două ideologii marcante: fascism și comunism. Toate aceste evenimente își pun amprenta asupra unui sector extrem de importantă în economie. Este vorba de agricultură, ocupație de bază în România la acel moment.

În ceea ce privește motivația alegerii temei, menționez faptul că am dorit să stabilesc importanta evenimentului reformator din 1921 –[NUME_REDACTAT]- în evoluția ulterioară a agriculturii romanești. Consider necesar acest aspect deoarece poate fi de folos în înțelegerea adecvată a evenimentelor din acea perioadă și raportarea acestora la perioada contemporană.

Capitolul 1 are în vedere evoluția agriculturii până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Acesta ne descrie problemele principale cu care se confruntă România în planul agriculturii și soluțiile principale găsite si aplicate pentru a le ameliora.

În cel de-al doilea capitol am atins subiectul agriculturii din perioada interbelică. Aici am avut în vedere prezentarea evoluției acesteia luând în considerare cadrul internațional. Totodată am prezentat principalele caracteristici ale agriculturii romanești din perioada interbelică, modul în care România a refăcut și a dezvoltat acest sector după primul război mondial dar și aspecte privind agricultura postbelică.

Al treilea capitol conține o prezentare detaliată a [NUME_REDACTAT]. Această prezentare are în vedere contextul de la sfârșitul primului război mondial în ceea ce privește chestiunea țărănească. Totodată se prezintă geneza reformei agrare, avantajele ce aceasta le-a adus agriculturii romanești din acea perioadă dar și dezavantajele acesteia. Capitolul se încheie cu o comparație interesantă între agricultura din 1921 și cea din perioada contemporană.

Lucrarea se dorește a fi un instrument util în înțelegerea avantajelor și dezavantajelor perioadei interbelice asupra sectorului agriculturii, în special a reformei agrare precum și o modalitate de suport în realizarea unei comparații a agriculturii românești în perioade și contexte diferite.

Capitolul 1 Evoluția agriculturii în România până în 1945

1.1. Evoluția istorică și socială a agriculturii

Bazele teoretice și social-politice ce aparțin schimarilor agrare din spațiul rural romanesc ce au debutat în anul 1918 ca urmare a răscoalei țărănești din anul 1907, au fost puse de către economiști importanți din România și anume: M. Cornateanu, Vintila I.C. Brătianu, C. Stere și V.Madgearu. Legea reformei agrare este promulgata în anul 1918 pentru [NUME_REDACTAT]. Suprafața prevăzută atunci pentru exproprieri era de aproximativ 2 milioane de hectare. [NUME_REDACTAT] Unire din anul 1918 au fost adoptate legile cu privire la reforma agrara și pentru restul provinciilor romanești și anume:

– Basarabia în anul 1920, cuprinzând exproprierea a 1 milion de hectare; – Transilvania, Banat, Crisana și Maramureș unde se avea în discuții reforma agrară. Aceste discuții erau purtate în cadrul [NUME_REDACTAT] Național al provinciilor enumerate mai sus. În anul 1920 reforma agrara este votată și de către [NUME_REDACTAT] Mari. Reforma agrara din anul 1918 reprezintă un act legislativ de o importanță majoră în legislația romanescă. Suprafața de 6008100 hectare, suprafața menționată ca și teren expropriat reprezintă aproximativ 3/4 din suprafața moșiei romanești. Reforma agrara din anul 1918 are în componența sa patru legi ce au fost promulgate pentru toate provinciile [NUME_REDACTAT], fiecare lege având în componența specificații diferite pentru fiecare provincie în parte, dar și o serie de principii, metode de lucru și norme și anume:

– împroprietărirea țăranilor ce nu aveau pământ sau dacă aveau era foarte puțin, printr-o vânzare; – înființarea instituțiilor economice, tehnice, juridice și administrative cu scopul de a se putea aplica legile reformei agrare;

– exproprierea pentru cauzele de utilitate publică sau națională a moșiilor ce erau mai mari de 100 de hectare.

Suprafețele expropriate prin Reforma agrară (1918)

Tabelul nr.1

Sursă: [NUME_REDACTAT] Otiman – [NUME_REDACTAT] la cumpănă dintre milenii II-III, 1994

Reforma agrara din anul 1918 a fost cea mai amplă din Europa din acea perioadă, producând mutații importante în întreaga structură a proprietății agrare. În tabelul de mai jos sunt prezentate creșterea ponderii supraferelor micilor proprietăți din cadrul fiecărei provincii precum și la nivel național de la 43,8% la 73,7%, asta în timp ce suprafața alocată moșiilor scade de la 40,3% la 0,4%, acest lucru fiind unul din succesele vizibile ale reformei prin intermediul procesului de uniformizare a bipolarității propritarilor funciare.

Structura proprietății funciare înainte și după reforma agrara din anul 1918

Tabelul nr.2

Sursă: [NUME_REDACTAT] Otiman – [NUME_REDACTAT] la cumpănă dintre milenii II-III, 1994

Un efect al reformei a fost producerea mutației mărimii medii pe clasele de proprietate. Suprafața exploatațiilor mici are o creștere de la 4,4 hectare la 4,9 hectare, în timp ce însă exploatațiile mijlocii și cele mari înregistrează o scădere în suprafața. Suprafața gospodăriilor mici se reduce de la 42,3 hectare la 12,9 hectare pe când suprafața marilor gospodarii de reduce de la 555,4 hectare la 172,2 hectare/gospodărie. Reforma agrara dintre anii 1918 și 1921 a constituit un moment important în dezvoltarea agriculturii romanești.

Schimbarea de la proprietate feudală la cea de gospodărie țărănească mijlocie a intensificat interesul țăranului român pentru a folosi cât mai util pământul. Capitalismul cunoaște o bună dezvoltare în economia națională, influențând astfel economia gospodăriilor tanaresti.

Extinderea tot mai vastă a culturilor comerciale este influențată. Procesul de largă extindere a comerțului este o urmare a capitalismului, cu rezultate pozitive pe piața producțiilor realizate pentru gospodăriile țărănești. Marile exploatații de tip capitalist și gospodăriile mari și mijlocii au început să capete un caracter unilateral adică se orientau spre obținerea unui singur produs care să poată fi comercializat pe piață. Din peste cele 18 milioane de persoane cât avea populația României în anul 1930 aproximativ 79,8% locuiau în mediul rural. La sfârșitul anului 1938 procentajul celor ce lucrau în mediul rural era de aproximativ 81,55%. Chiar dacă se afirma faptul că România tindea spre tipul de economie mixtă, agricolă și industrială, baza era susținută de agricultură, conform următoarelor considerente și anume:

– ponderea țăranilor activi era de 59%;

– în anul 1930, 78,2% din populația activă a țării se ocupa de agricultură;

– începând din 1930, excendentul anual al populație(1), a fost ani la rând în mediul rural;

– teritoriul folosit pentru agricultură era foarte mare;

– sectorul agricol ia parte la formarea venitului național și la export;

– populația rurală aducea contribuții mari.

1.S. Manoilă, D.C. Grigorescu, [NUME_REDACTAT], București, 1937

Structura agrară a României după suprafața arabilă și totală, potrivit recensământului agricol din 1930

Tabelul nr.3

Sursă: Prelucrat după: “Aspecte ale economiei românești, [NUME_REDACTAT] Economic, [NUME_REDACTAT] Regale”, București, 1939.

Starea șubredă a agriculturii romanești din anul 1938 a fost determinată de faptul că în acel an pământul încă se mai lucra prin intermediul mijloacelor tradiționale. Datorită acestui fapt au apărut numeroase decalaje teritoriale în zone unde numărul animalelor erau într-un număr redus pe unitatea de suprafață, acest lucru ducând la o slabă tehnologizare în [NUME_REDACTAT], Moldovei și Tisei, Bucovina, Dobrogea și nordul Transilvaniei. Ca rezultat din analiza venitului brut al unei gospodarii reiese faptul că producția vegetală era cea care altcatuia baza mecanismului de producție, constituind astfel principala sursă a veniturilor din agricultură. Din cauza factorilor interni ce au influențat starea tehnică, producția de cereale a oscilat în anii `40, însă având scăderi drastice în anul 1932, respectiv 1934, având o ușoară revenire abia în anul 1936.

Recolta de cereale dintre anii 1930 și 1939

Tabelul nr.4

Sursă: [NUME_REDACTAT] – Producția și consumul de cereale în România interbelică(1920-1939), București, 1987

Valorile producției agricole au urmat o curbă asimetrica însă au fost respectate coodornatele impuse doar teoretic de către producțiile cantitative. Valoarea producției, ce era în scădere până în anul 1936 a fost redusă drastic între anii 1932-1934. Ca urmare a acestui fapt, sistemul primelor de export nu a putut să elimine influența negativă din partea crizei mondiale, asta deși s-au încercat multe redresări. O ușoară revenire a producției s-a înregistrat în anul 1937, atunci când s-au obținut aproximativ 62,5 mld. lei din valorificări.

Valorile producției agricole între anii 1930 și 1937

Tabelul nr.5

Sursă: Aspecte ale economiei românești, [NUME_REDACTAT] Economic, [NUME_REDACTAT] Regale, București, 1939.

Dacă ne referim la valorificarea producției agricole, consumul pe plan intern urmărea în anii `40 aproximativ 80% din cantitatea de cereale obținute, iar producției animaliere îi era destinat un procent și mai mare. Neajunsurile de care se lovea valorificarea pe piața internă erau următoarele:

– insuficientă deficitară privind mijloacele de transport utilizate

– un număr mic de târguri și oboare;

– un număr mic de silozuri;

– o slabă organizare a subsectoarelor agricole;

– fiscalite la un nivel mare;

– un grad redus al industrializării produselor agricole;

– o politică a prețurilor interne bine pusă la punct.

Dacă ne referim la export, putem spune că începând cu anul 1935 s-a revenit la starea de dinainte de perioada dintre anii 1929 și 1933, însă cu excepția unor dezavantaje și anume: – o creștere lentă a cantităților exportate din cauza punerii în funcție a unor tehnici noi folosite în agricultură; – producții agricole slabe din punct de vedere calitativ;

– o instabilitate a piețelor beneficiare;

– lipsa unei bune standardizări pentru produsele agricole;

– export mare de materii prime însă cu o valoare redusă;

– sistemul fiscal.

Din cauza acestor condiții era necesară o rezolvare imediată a tuturor problemelor importante din punct de vedere tehnico-economic și anume:

– utilizarea de noi tehnologii;

– o mai buna organizare a gospodăriilor țărănești;

– o imbunatarire a sistemului de valorificare a produselor;

– reglementarea unui sistem cu denumirea de“ învoieli agricole”;

– o modificare a sistemului aplicabil pentru prețuri;

– o încercare de egalizare a veniturilor agricultorilor din diferite zone ale țării.

O bună tehnologizare a gospodăriilor țărănești era destul de precara cu excepția unor zone din Banat și Transilvania.

Slabă industrie existentă ce se ocupa cu producerea de mijloace de muncă pentru agricultură completează astfel tabloul general al sistemului de agricultură extins și unilateral din România în perioada interbelică.

Înzestrarea tehnică a agriculturii interbelice din [NUME_REDACTAT] nr.6

Sursă: * [NUME_REDACTAT] agricole, Albume statisque, București, 1927 ** Statistica mașinilor și uneltelor agricole pe anul 1837, București, 1939

Exportul net de cereale al României în perioada antebelică și interbelică(1909-1039)

-mii chintale-

Tabelul nr.7

Sursă: O. Pârpala, Aspecte din agricultură României 1920-1939, București, 1966

Structura agrara în România în anii 1930 și 1945

Tabelul nr.8

Sursă: [NUME_REDACTAT] Otiman, [NUME_REDACTAT] la cumpănă dintre mileniile ÎI și III, 1994

* Cele două cifre nu mai sunt identice deoarece România a pierdut o parte din provinciile sale istorice ( [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Basarabia).

1.2. Aspecte generale ale contextului macroeconomic de dezvoltare a [NUME_REDACTAT] având o populație de 22,5 milioane de locuitori în anul 1995, a realizat un produs intern brut de 93 de miliarde de ECU. [NUME_REDACTAT] reprezintă 6,5% din poluatia [NUME_REDACTAT] însă economia sa doar 1,5% .

PIB pe cap de locuitor ajunge la aproape 24% din media de la nivelul [NUME_REDACTAT]. Salariile lunare medii au fost estimate la suma de 65 ECU la sfârșitul lunii martie a anului 1997. După căderea regimului comunist din anul 1989 România suporta o criză economică și socială. În anul 1990 s-a constatat o dezorganizare totală din punct de vedere economic ce s-a agravat și mai mult din cauza unei lipse de legi bine fundamentate și a absenteismului de la locul de muncă. Reforma realizată în anii 1991 și 1992 prin intermediul a două programe nu au reușit să fie puse însă în practică, renunțându-se la ele. Pentru sfârșitul anului 1993 s-a putut înregistra funcționarea unui singur program ce a permis o redresare a reducerii inflației, dând astfel naștere unei accelerări a reformelor din cadrul întreprinderilor. În anul 1995 și la începutul anului 1996 apar noi reforme.

Principalii indicatori ai structurii economice (toate datele caracterizează anul 1996)

Tabelul nr.9

Sursă: Services de la Comminssion, sources nationales,

BERD * Stocul I.S.D. a fost determinat la rata de schimb de la sfârșitul anului 1996 1 ECU = 1,25 USD

Capitolul 2 : [NUME_REDACTAT]

2.1 Situația chestiunii țărănești la sfârșitul [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] analiza situației chestiunii țărănești de la sfârșitul primului război mondial sunt necesare câteva precizări referitoare la distribuirea proprietăților funciare. Așadar în Bucovina și Transivania situația era avantajoasă pentru țăranii care au participat la război sau care din cauza lui au avut de suferit. Basarabia s-a remarcat prin alte criterii după care s-a făcut distribuirea funciară. Astfel se asigură înzestrarea taranilor cu loturi de pământ ce s-au aflat la distanțe mici de sediul unde aveau loc exploatațiile agricole. Însă în Transilvania se stabilise o clasificare foarte riguroasă în ceea ce privește dreptul la împroprietărire : copii de familie, casnici sau muncitori agricoli și urmau văduvele și familile celor uciși în război. Țăranii muncitori din Bucovina aveau mai puțin pământ decât parohiile ortodoxe, școlile rurale cu pământ agricol sau doar voluntarii ce au luptat în armata română.

Împroprietărirea este caracterizată în primul rând de o luptă de durata a țărănimii, lupta cu intensitate diferită în regiunile țării. În acest sens menționez faptul că reforma agrara din 1921 poate fi aprofundata doar în urma stabilirii unei cronologii a seriei de acte și măsuri care aplicate au condus la numeroase nedreptățiri.

Analiza structurii propietății funciare ne oferă imaginea unei repartitii inegale. Astfel , un număr restrâns de moșieri stăpâneau în vechea Românie și în Bucovina cea mai mare parte din solul agro-silvic. În toate provinciile latifundurile dețineau o pondere ridicată. Majoritatea țărănimii era lipsită de pământ sau dispunea de întindere insuficientă.

Încă de la începutul secolului XX sesizăm numeroase modificări în tehnica agricolă dar și în sectorul relațiilor de producție. Mai exact este vorba despre introducerea uneltelor și a mașinilor perfecționate în desfășurarea activității.

În anul 1918 s-a înregistrat secetă în mare parte din regiunile ocupate, astfel că recolta a fost pe alocuri compromisă, fapt ce a condus la o lipsă acută de semințe și alimente în rândul locuitorilor. Cele mai afectate zone au fost Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Acest fapt a condus la o măsură a statului român, care în 1919 a importat făina pentru ajutorul familiilor aflate în suferința.

Ca o concluzie generală asupra acestui prim subcapitol menționez faptul că acest concept de chestiune țărănească este reprezentat de categoria de țărani cărora le-au fost date pământuri și care prin eforturi susținute au lucrat aceste loturi, asigurând venituri mari de pe urma lor. Toate acestea au condus către creșterea standardului de trăi precum și a stării economico-socială încă din primii ani de după război. [NUME_REDACTAT] Agrara a adus o tendință pozitivă în evoluția agriculturii romanești.

2.2 [NUME_REDACTAT] Agrare din 1921

În ceea ce privește geneza Reformei agrare, punctăm momentul din iulie 1917 din Parlamentul de la Iași, moment în care legea s-a discutat. Legea definitivă a fost adoptată în vara lui 1921, aceasta cuprinzând întreaga țară, Vechiul regat, Banatul, Transilvania, Bucovina-Basarabia. Dintre prevederile acesteia menționez :

-expropierea a 6.123.789 ha, adică 66% din suprafața cu peste 100 ha

– de la expropriere s-a exclus inventarul morilor, viile, livezile, terenurile irigate, iazurile și parțial podurile.

-drept la împroprietărire au avut mobilizații, văduvele de război, țăranii demobilizați, cei cu pământ sub 5 ha și țărani fără pământ.

-loturile ce se atribuiau țăranilor erau de 2 feluri: loturi de împroprietărire de 5 ha și loturi de completare. Împroprietărirea se făcea prin răscumpărare.

Legea a contribuit la îmbunătățirea stării țărănimii, a dezvoltat desfășurarea relațiilor capitaliste realizate în mediul rural și a intensificat procesul de stratificare socială a țărănimii. Totodată menționez și contribuția la modernizarea inventarului agricol, remarcându-se ca fiind cea mai democrata reforma agrara din Europa.

2.3 Avantajele pe care le-a adus [NUME_REDACTAT] din 1921

Reforma agrara din 1921 a constituit cea mai radicală din [NUME_REDACTAT] deoarece a reușit să submineze puterea economică a marilor proprietari de pământuri și deoarece prin influența în sistemul electoral a reușit să înlăture forța politică a conservatorilor. De aici deducem ideea conform căreia România se transformă într-o țară de mici proprietari și se fragmenta spectrul politic, dominat până atunci de cele douã partide, conservator și liberal.

Reforma a realizat prioritar funcții sociale și politice, scopul economic rămânând subsidiar. Aici menționez următoarele:

Asigurarea cu pamant- mijlocul de producție de baza- a marii majorități a țărănimii, diminuarea stării de sărăcie acumulată după 1864 în satul românesc, urmare a perpetuării unor relații sociale anacronice, cu rămășițe feudale

Consolidarea unității statului național prin împroprietărirea sutelor de mii de ostași care au luptat pentru apărarea granitelor statului și desăvârșirea unității naționale, împroprietărirea țăranilor, inclusiv a celor de naționalitate maghiară , germana, rusă, ucraineană, sarba etc. din provinciile reunite în anul 1918;

Reducerea tensiunilor politice existente în interiorul clasei țărănimii, stare generată de marile lupte sociale și revoluții din Europa postbelica;

Realizarea, în mod indirect, a unor obiective ale luptei politice duse de gruparea industrial-bancara a burgheziei grupată în jurul [NUME_REDACTAT] Liberal care, prin exproprierea latifundiilor, urmarea reducerea puterii economice a [NUME_REDACTAT];

Mărirea interesului producătorului agricol în refacerea economiei și sporirea producțiilor agricole.

În comparație cu reformele agrare de la mijlocul secolului al XIX-lea,cea din 1921 a reprezentat o acțiune de vânzare în masă a majorității pământului marii proprietăți (de stat sau particulare), exproprierea făcându-se “în scopul de a spori întinderea proprietății rurale țărănești, de a înființa pășuni comunale, precum și pentru scopuri de interes general, economic și cultural.

Consider necesară și amintirea unui articol al legii, mai exact este vorba despre articolul 78 care menționează faptul că pământul expropriat urma să se vândă în loturi celor îndreptățiți, în următoarea ordine de precădere:

-mobilizatii în războiul din 1916-1918;

-mobilizatii campaniei din 1913;

-vaduvele de război cu copii;

-micii agricultori lipsiți de pământ;

-agricultorii cu proprietăți mai mici de 6 hectare; orfanii de război. .

Meseriașii satelor și alte categorii profesionale care nu s-au ocupat cu agricultură puteau să cumpere pământ numai după ce erau satisfăcuți toți cei îndreptățiți prin art. 78.

Împroprietărirea s-a făcut prin răscumpărare, prețul pământului fiind stabilit pentru fiecare moșie în parte și pentru fiecare categorie de calitate și categorie de pământ, în funcție de venitul net la hectar, dar nu putea depăși de 40 de ori valoarea arendei din perioada 1917-1922 (art.36). Pentru pământul supus embaticului și expropriat, evaluarea s-a făcut prin înmulțirea cu 20 a sumei pe care proprietarul o primea anual.

În vara anului 1921, după 3-4 ani de decrete pentru această problemă și dispute pe seama exproprierii, se adoptă „legile definitive” pentru reforma agrară, o reformă influențată în mod direct de ambianța revoluționară, diferită de reformele agrare din Germania, Austria și Ungaria.

Reforma agrara caracterizată prin expropriere și împroprietărire, având la temei legea din 1921 a constituit o acțiune de vânzare a majorității pământului marilor proprietăți, către țăranii fără pământ sau cu pământ puțin, diminuând astfel marea proprietate funciară de peste 100 de hectare. S-a dorit a fi o răsplată fără de eroismul țăranilor romani și a adus beneficii precum introducerea unui nou sistem electoral care prevedea votul universal, egal, direct, obligatoriu și cu scrutin secret pe baza reprezentării proporționale .

Punerea în practică a legii din 1921 a fost de durata întrucât complexitatea și amploarea deosebită a necesitat un timp îndelungat de acțiune.

Dintre prevederile acestei legi menționez câteva detalii legate de ordinea de vânzare a loturilor expropiate. Ordinea era următoarea :

1. Mobilizaților în războiul din 1916-1919;

2. Mobilizaților în campania din 1913;

3. Văduvelor de război pentru copii;

4. Agricultorilor mici lipsiți de pământ;

5. Agricultorilor cu proprietăți mai mici de 5 ha.;

6. Orfanilor de război.

La condițiunile egale de îndreptățire se vor prefera în aceeași categorie:

a) Invalizii;

b) Cei care în trecut au muncit pe moșie;

c) Cei care au inventar și gospodărie întemeiată;

d) Cei mai în vârstă.

S-au considerat că îndreptățiți: preoții, învățătorii, precum și toți ceilalți funcționari publici având reședința în comunele rurale, absolvenții școlilor de agricultură de toate gradele, sub condițiunea ca unii și alții să locuiască la țară și să se oblige să lucreze pământul.

Au fost expropriate cu plată în jur de 6.123.000 hectare de pământ arabil, pășuniși, fânețe, reprezentând circa 22.500 de moșii. Legea reformei agrare îi dădea dreptul proprietarului la o cotă neexpropriabilă de 100 ha în regiunile de deal și de munte, respectiv de 150 ha la câmpie, care putea crește până la 500 ha, în situația în care proprietarul dispunea de resursele necesare pentru valorificarea suprafeței respective. „Împroprietărirea s-a făcut prin răscumpărare, prețul pământului fiind stabilit pentru fiecare moșie în parte și pentru fiecare categorie de calitate și categorie de pământ, în funcție de venitul net la hectar, dar nu putea depăși de 40 de ori valoarea arendei din perioada 1917-1922.”

Loturile ce se atribuiau țăranilor erau de două categorii: loturi de împroprietărire – stabilite în principiu la 5 ha – și loturi de completare, atribuite celor ce mai aveau pământ.

Un mare beneficiu care l-a adus reforma a fost acela că în 1927, când operațiunile de împroprietărire erau spre final, datele confirmă deplasarea fundamentală petrecută:

-64% din suprafața arabilă revenea categoriilor țărănimii cu loturi până la 10 ha; urma apoi, ca pondere, categoria mijlocie de 10-50 ha cu 16,6%; 10,4% aparținea proprietarilor cu pământ între 50-250 ha; aici se cuprinde, desigur și o parte din marea proprietate în măsura în care aceasta se clasează de la 100 de ha în sus. Moșiilor de peste 250 ha le reveneau doar 9,1%. Astfel, mica proprietate devenea dominantă, cea mijlocie dobândea importanță mai mare, iar proprietatea mare apărea redusă substanțial, la 10-15%.

2.4 [NUME_REDACTAT] Agrare din 1921

În ceea ce privesc neajunsurile [NUME_REDACTAT] din 1921, sesizez următoarea situație. Din 2.309 mii țărani fără pământ sau cu pământ insuficient, înscriși pentru împroprietărire, au primit loturi 1.479 mii sau 64%, ceea ce înseamnă că o serie de țărani a rămas și după 1921 fără pământ. Un alt neajuns a fost reprezentat de faptul că statul nu asigura gospodăriilor asistența tehnică necesară realizării producțiilor agricole.

Capitolul 3 : Evoluția agriculturii în perioada interbelică

3.1. Cadrul internațional

Perioada interbelică, este marcată de o serie de conficte aflate în stare latentă și de o poziție a [NUME_REDACTAT], de pierzătoare a războiului, îndeosebi pentru Austro-Ungaria și Germania. În ceea ce privește evoluția viitoare a celor două, Austro-Ungaria se va destrăma iar Germania va fi afectată de obligația plăților pentru daunele de război. Pe acest fond, rata șomajului urca, inflația afectează economia, ajungând la cote istorice și per ansamblul sectorul social este marcat de violențe stradale.

Toate se afla acum sub semnul reconstrucției tuturor sectoarelor economice. O importanță deosebită îi este acordată agriculturii unde regăsim o mișcare reformistă ce se bazează pe o intervenție masivă din partea statului, intervenție ce avea la baza evitarea problemelor de aprovizionare și hrănire a populației, dar și a efectivelor militare apărute în timpul războiului. Este necesar să menționez aici ca mobilizarea de la nivelul statelor europene pentru depășirea efectelor crizei economice mondiale, declanșată în 1929 și care a lovit din plin sectorul producătorilor agricoli a constituit un întreg cortegiu de măsuri protecționiste și de intervenție etatistă pe piețele agricole, cu rezultate practice limitate, în condițiile în care efectele presiunii economice în sectorul agricol sunt resimțite până la sfârșitul perioadei interbelice .

3.2. Pricipalele caracteristici ale agriculturii românești în perioada interbelică

Punctul de plecare în analiza evoluției economice sociale și politice are la bază marea criză economică din România în noul cadru determinat de [NUME_REDACTAT] de la 1918, evoluție marcată de sarcina dificilă de refacere economică a țării după război. Menționez aici că dezvoltarea economică a fost puternic influențată de factorii favorizanți creați de noile condiții social-economice. Acestea sunt : îmbogățirea bazei materiale a țării și extinderea pieței interne, creșterea complementarității între provinciile românești, creșterea diviziunii muncii, creșterea exporturilor de produse românești pe piețele mondiale. Este necesar să menționez și o serie de dificultăți în această direcție: refacerea producției industriale greu afectate de război și a celei agricole în urma reformei agrare; refacerea transporturilor; echilibrarea bugetului, stabilizarea financiară și stagnarea inflației; echilibrarea balanței comerciale și de plăți.

În acest context România nu a profitat în totalitate de noile oportunități atât din cauza lipsei resurselor, dar mai ales din cauza promovării unor politici economice ineficiente. Slaba dezvoltare industrială a României în perioada imediat următoare primului război mondial și până la declanșarea crizei economice din 1929, precum și păstrarea caracterului predominant agricol al economiei românești au dus la creșterea dependenței țării de fluctuațiile pieței globale.

Făcând referire acum la structura comerțului, menționez că aceasta a păstrat caracteristicile ce aparțin în mod normal unei țări slab dezvoltate, așadar România era importatoare de produse finite și exportatoare de produse agricole, petrol și lemn. În ceea ce privește domeniul acestei lucrări, precizez faptul că agricultura a fost supusă unei reforme ample, reformă ce nu a reușit să ajute și să susțină piața internă și necesitățile de export ale țării. Acest fapt s-a datorat slabei sale tehnologizări din cauza neintervențiilor din acest domeniu. În ceea ce privește contribuția industriei la venitul național, aceasta a fost redusă deoarece România era caracterizată ca o țară preponderent agrară.

Țin să revin la cadrul internațional pentru moment și să susțin faptul conform căruia evoluția economică și implicit a agriculturii României din perioada interbelică a fost influențată îndeosebi de contextul general al politicii și economiei internaționale. Spre deosebire de lunga pace antebelică (1870-1914), marcată doar de crize economice și politice conjuncturale,viața economică și politică a continentului european în anii dintre cele două războaie mondiale (1918-1939) a fost caracterizată de instablilitate politica și economică, dezvoltare slabă, inegală, manifestarea celei mai adânci și prelungite crize economice (1929-1933).

[NUME_REDACTAT], domeniul agricol a continuat să rămână la fel ca în anii precedenți, și în perioada interbelică, sectorul cu problematica cea mai importantă și mai complicată, economică și socială, însă sub aspecte modificate și noi în comparație cu situația antebelică.

Importanța agriculturii rezulta îndeosebi din faptul că ea constituia ocupația a circa 75% din populația țării și astfel furniza întreaga gamă de produse de bază pentru alimentația populației de 15-20 milioane de la acea perioadă. Alimentația de bază cuprindea cereale și materii prime pentru majoritatea industriei de prelucrare casnică, meșteșugăreasca și mecanizată. În această categorie bunurile agricole vegetale și animale asigurau partea predominantă a exportului țării și astfel compensau majoritatea importului de produse finite.

Dintr-o țară a marilor latifundiari, România s-a transformat într-un stat agrar dominat de mică exploatație țărănească, astfel că problemele agriculturii apăreau în alte contexte că până la 1918. Menționez succint aici, urmând ca în conținutul capitolului 3 să analizez în detaliu reforma agrara din anul 1921, moment în care marea proprietate a fost expropriata de latifundii, fapt ce a dus la contextul în care agricultura românească s-a constituit ca teren al exploatațiilor mici țărănești până la 10 hectare în proporție de 92% și lucrând 60 % din totalul suprafeței arabile a țării. Regăsim în acest context două tipuri de evoluție în agricultură românească interbelica:

Tipul exploatațiilor mici țărănești;

Tipul exploatațiilor marfare și capitaliste.

În culturile vegetale ale țării au precumpănit cerealele cu 85% din suprafața însămânțată, fapt ce a determinat menținerea caracterului extensiv și cu tehnici tradiționale ale exploatațiilor țărănești. Aici efectele s-au manifestat prin următoarele rezultate:

randamente mai scăzute decât cele antebelice;

activitatea sezonieră a gospodăriei era marcată de culturile cerealiere;

se utiliza doar jumătate din fondul de timp de muncă al țărănimii;

s-a generat o masivă suprapopulație relativă agricolă, însoțită de un nivel de trăi cel mai redus față de celelalte categorii sociale din țară.

Situația agriculturii și a țărănimii era grav afectată deasemenea, de pulverizarea proprietăților și exploatațiilor țărănești, la această adăugându-se regresul șeptelui, cu efecte negative asupra mijloacelor de tracțiune agricole și asupra producției animaliere. VEZI ANEXA 1

În cele ce urmează, cu susținerea teoretică a lucrării lui [NUME_REDACTAT] , Istoria economiei naționale voi sintetiza principalele caracteristici ale agriculturii românești. În contextul perioadei interbelice, agricultura a suportat pe lângă consecințele nivelului scăzut de dezvoltare și a exploatării sale de către celelalte sectoare interne și o influență din exterior. Mai exact ea a fost supusă din exterior, din economia mondială la acțiuni economice ruinătoare din care cea mai distrugătoare a fost criza agrară mondială din perioada 1928-1936, când toate carentele agriculturii românești au apărut și s-au manifestat cu mare gravitate în viața socială a țării.

Caracteristici:

Modificarea structurii proprietății și exploatației agricole- cea mai importantă consecință a reformei agrare a reprezentat-o pulverizarea proprietății rurale și a exploatațiilor agricole, România devenind peste noapte, dintr-o țară de latifundii, o țară de mici proprietari.

Evoluții inegale în domeniul înzestrării tehnice. Procesul de dezvoltare a bazei tehnice a agriculturii a fost mult mai puternic decât în perioada antebelică, de acest lucru beneficiind, în principal, exploatațiile mijlocii și mari care dețineau resursele necesare pentru investiții.

Stagnarea dezvoltării producției agricole vegetale. În perioada interbelică, nivelul producției agricole vegetale a continuat să fie dependentă de variațiile condițiilor climatice: un an secetos reducea recolta sub o treime din media normală, în timp ce un an bogat în precipitații putea duce la dublarea producției medii.

Regresul domeniului zootehnic, diminuarea contribuției acestuia la producția agricolă. Ca urmare a diminuării resurselor de pășuni și fânețe, exploatării neraționale a pășunilor comunale, a scăderii calității produselor animale pentru export, dar mai ales a ruinării unei mase mari de gospodarii mici , în anii interbelici s-a menținut tendința de scădere a șeptelului (cu excepția cabalinelor), mai accentuată la animalele de producție și mai redusă la cele de tracțiune.

Utilizarea incompletă a muncii țărănești. Structura socială și economică a României interbelice era puternic determinată de o densitate rurală considerabilă. Existența suprapopulației agricole relative avea drept urmare utilizarea incompletă a muncii disponibile în agricultură. Studii făcute în epoca au arătat că din totalul energiei de muncă agricolă nu se folosea în această ramură decât 46-60%. Utilizarea incompletă a muncii avea drept consecințe: producție redusă, cheltuieli sporite, venituri și investiții reduse, nivel de trăi scăzut, îngustarea relativă a pieței rurale, frânarea dezvoltării industriale, pierderi considerabile pentru economia națională în ansamblu.

Slabă capacitate de autodezvoltare. În timp ce resursele de muncă din agricultură se aflau în exces, fiind slab utilizate, resursele financiare necesare investițiilor în marile exploatații sunt puține, iar în mica gospodărie țărănească lipsesc, ori sunt obținute cu mare dificultate.

Tot ansamblul de fenomene preponderent negative, relevate în agricultură interbelică și îndeosebi în cea țărăneasca au determinat aprecierea de către specialiști a evoluției sale, ca un declin economic și social cu repercusiuni asupra întregii economii naționale.

Toate acestea analizate pot fi descrise ca preponderent negative iar opinia specialiștilor în domeniu, făcând apel la caracteristici numesc perioada interbelică în cadrul evoluției agriculturii ca un declin economic și social ce a influențat negativ întrega economie națională.

3.3. Repere ale situației politice în perioada 1918-1929

În cadrul acestui subcapitol doresc să menționez un moment deosebit de important în istoria poporului român. Este vorbe de [NUME_REDACTAT] din 1918, moment al desăvârșirii unității naționale cu o multitudine de consecințe asupra evoluției sociale, politice și economice din perioada interbelică. Punctez în acest sens următoarele: desăvârșirea pieții naționale prin unirea la România a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei; creșterea potențialului demografic al țării de la 8 milioane la 18 milioane locuitori, crearea complexului economiei naționale. Merită amintita și creșterea potențialului material, intelectual și științific al țării; unirea a schimbat raportul dintre moșierime și burghezie, în favoarea burgheziei, crescând rolul acesteia în viața socială economică ca și politică a țării.

Marile puteri învingătoare au acordat în urma Conferinței de la Spa și Londra în 1921 României o cotă arbitrară care nici pe departe nu ținea cont de totalul pagubelor suferite în război. Țării noastre i se recunoștea doar 1% din suma totală de 132 miliarde mărci pe care Germania trebuia să le plătească. Austria, Ungaria și Bulgaria -; care plăteau așa numitele „reparații orientale” aveau față de România obligații de 10,55%.

Marile puteri doreau că statele succesoare ale monarhiei austro-ungare să le ramburseze reparațiile și cheltuile de război ale acesteia proporțional cu suprafața și potențialul economic al provinciilor ce le reveneau după destrămarea Austro-Ungariei. Astfel prin Conferința de la Londra din 1924, României i se stabilea o sumă de peste 235 milioane de franci aur drept cote de eliberare și rambursare. În acest context România nu a plătit însă niciodată această sumă foștilor săi aliați, dar până în 1929, când s-au plătit reparațiile României i-au revenit mai puțin de 1% dun suma stabilită la Spa. Menționez și acordul din martie 1929 cu Germania, țară care plătea României suma de 50 milioane mărci în schimbul căreia aceasta renunța la materiale industriale, produse agricole, obiectele de artă ridicate de trupele germane de ocupație și nerestituite. Acest acord trebuie să pună capăt diferențelor financiare dintre România și Germania. Nici în ceea ce privește problema reparațiilor orientale România nu a ieșit mai bine, Austro-Ungaria, Turcia și Bulgaria, care trebuiau să plătească României reparațiile fixate. În urma acordului de la Lausanne 1932 s-a pus capăt în mod oficial reparațiilor de război.

Ca o concluziei generală, România rămânea în continuare o țară debitoare față de marile puteri, nemaiprimind nimic în contul reparațiilor organizate sau al celor orientale. Toate aceste au condus doar la repercusiuni negative manifestate în toate sectoarele țării.

3.4. Refacerea și dezvoltarea industriei României după primul război mondial până la criza din 1924-1933

În procesul de refacere a economiei naționale s-au avut în vedere câteva obiective. Dintre acestea menționez:

refacerea producției industriale și agricole;

refacerea transporturilor;

echilibrarea bugetului;

reglementarea circulației monetare și stagnarea inflației;

echilibrarea balanței comerciale și de plăți.

Refacerea industriei a avut la bază o principală problemă. Aceasta a fost refacerea și punerea în funcție a aparatului de producție pe întreg teritoriul țării. Aici sesizăm modul lent de refacere, mai exact, industria metalurgică s-a refăcut greu, abia în 1929. Procesul refacerii economice a urmat linia industrială și s-a încheiat în linii mari în anul 1924 când în principalele ramuri s-a atins nivelul antebelic.

Anul 1924 aduce în industria românească o serie de progrese, dintre care menționez:

– sporirea numărului întreprinderilor și a muncitorilor;

– creșterea capitalului investit și a forței motrice;

-imbunatatirea înzestrării tehnice a marilor întreprinderi.

Pe lângă aceste progrese regăsim modul în care noua legislație economică a contribuit benefic în procesul refacerii. Este vorba despre concepția economică a partidului liberal prin noi înșine. Concepția prin noi înșine exprima pozițiile burgheziei române față de capitalul străin, căile și modalitățile teoretice și practice de dezvoltare a industriei, a economiei, locul economiei românești în diviziunea internațională a muncii.

Prin această concepție se urmărea mobilizarea resurselor materiale, umane și financiare românești și înlăturarea sau limitarea capitalului străin și economia românească prin preluarea unor poziții deținute de capitalul german și austro-ungar.

Regăsim aici rolul pozitiv al promovării acestei concepții, dar și modul în care a fost întărită independenta națională. În ceea ce privește acest subiect merită menționat faptul că s-a concretizat în adoptarea unei legislații economice cum ar fi [NUME_REDACTAT] în 1924, care interzicea concesionarea terenurilor miniere sau petroliere capitalului străin într-o proporție mai mare de 40%. În baza acestei legi statul exercita rolul de proprietar al tuturor bogățiilor solului și subsolului țării conform Constituției din 1923. Sub presiunea capitalului străin în 1925 această lege a fost modificată în sensul că cetățenii romani puteau deține 50,1% din capital față de 60% cât prevedea legea din 1924.Tot în 1924 Legea energiei prin care se acorda multiple avantaje celor ce investeau capitalul în producția energiei electrice, în instalațiile hidro sau termoelectrice.
În procesul refacerii și dezvoltării industria a beneficiat și de un regim vamal protecționist ce apara producția internă de concurență străină.

Procesul refacerii și dezvoltării industriei s-a făcut în strânsă legătură cu capitalul străin. În acest sens s-au produs câteva modificări importante dintre care amintesc restructurarea volumului și originii capitalului străin în economia țării.

Luând în considerare aspectul volumului prin politica liberală a unei uzine menționez faptul că s-au micșorat proporțiile capitalului străin în economie, aceasta neputând depăși 50% indiferent de ramura sau domeniul de investiție, ca de exemplu capitalul. S-a înregistrat și o modificare a originii capitalului în locul celui german și austro-ungar au apărut cel francez, englez, italian, danez, dar în preajma celui de-al doilea război mondial va crește din nou ponderea capitalului german.

Concluzionez subiectul prin afirmația conform căreia consecințele [NUME_REDACTAT], dar și a politicii liberale regăsita în legislația economică protecționista au înregistrat progrese deosebite în precesul refacerii și dezvoltării economiei țării.

3.5 Refacerea si evolutia agriculturii, comertului, a finantelor si a circulatiei monetare

Analiza evolutiei postbelice a Romaniei nu poate fi desprinsa de marea realizare a poporului roman din 1918 -; desavarsirea unitatii nationale.
[NUME_REDACTAT] din 1918 a avut consecinte multiple asupra evolutiei sociale economice si politice a Romaniei in perioada interbelica: astfel, s-a desavarsit piata nationala prin unirea la Romania a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei; a crescut potentialul demografic al tarii de la 8 milioane la 18 milioane locuitori; s-a creat complexul economiei nationale; a crescut potentialul material, intelectual si stiintific al tarii; unirea a schimbat raportul dintre mosierime si burghezie, in favoarea burgheziei, crescand rolul acesteia in viata sociala economica ca si politica a tarii.
Refacerea economica a tarii si evolutiei ei pana in 1938 -; anul declansarii celui de-al II-lea razboi mondial nu poate fi studiata fara problema reparatiilor de razboi.
Marile puteri invingatoare au acordat in urma Conferintei de la Spa si Londra in 1921 Romaniei o cota arbitrara care nici pe departe nu tinea cont de totalul pagubelor suferite in razboi a Tarii noastre i se recunostea doar 1% din suma totala de 132 miliarde marci pe care Germania trebuia sa le plateasca. Austria, Ungaria si Bulgaria -; care plateau asa numitele „reparatii orientale” aveau fata de Romania obligatii de 10,55%. Aceste cote au fost stabilite de marile puteri fara ca delegatiile tarilor mici sa participe la discutii diplomatul roman N.Titulescu un memoriu prezentat Conferintei de la Spa; s-a ridicat impotriva cotei de 1% repartizata Romaniei, cerand ca sumele reparatiilor sa se faca in functie de pagubele pricinuite si neadmitand ca altor tari sa li se plateasca cote de 5 sau chiar de 10 ori mai mari decat au fost in realitate pagubele. Din aceste motive guvernul roman nu a semnat acordul de la Spa.
Multe discutii si nemultumiri a produs si hotararea marilor puteri de a impune statelor mici, deci si Romaniei, plata asa-numitelor rate de eliberare -; datorii pe care tara le contractase in timpul razboiului si a contravalorii bunurilor cedate.
Marile puteri doreau ca statele succesoare ale monarhiei austro-ungare sa le ramburseze reparatiile si cheltuile de razboi ale acesteia in conformitate cu suprafata si potentialul economic al provinciilor ce le reveneau dupa destramarea Austro-Ungariei. [NUME_REDACTAT] de la Londra din 1924, Romaniei i se stabilea o suma de peste 235 milioane de franci aur drept cote de eliberare si rambursare. Romania nu a platit insa niciodata aceasta suma fostilor sai aliati, dar pana in 1929, cand s-au platit reparatiile Romaniei i-au revenit mai putin de 1% dun suma stabilita la Spa. De asemenea, acordul din martie 1929 cu Germania, aceasta platea Romaniei suma de 50 milioane marci in schimbul careia aceasta renunta la materiale industriale, produse agricole, obiectele de arta ridicate de trupele germane de ocupatie si nerestituite. Acest acord trebuie sa puna capat diferentelor financiare dintre Romania si Germania. Nici in ceea ce priveste problema reparatiilor orientale Romania nu a iesit mai bine, Austro-Ungaria, Turcia si Bulgaria, care trebuiau sa plateasca Romaniei reparatiile fixate. In urma acordului de la Lausanne 1932 s-a pus capat in mod oficial reparatiilor de razboi. Romania ramanea in continuare o tara debitoare fata de marile puteri, nemaiprimind nimic in contul reparatiilor organizate sau al celor orientale. Nerezolvarea problemelor reparatiilor, amanarea punerii lor in practica au avut repercursiuni negative asupra refacerii si dezvoltarii economiei tarii.

II. Procesul refacerii economice din Romania infaptuirea a o serie de obiective:

– refacerea productiei industriale si agricole;

– refacerea transporturilor;

– echilibrarea bugetului;

– reglementarea circulatiei monetare si stagnarea inflatiei;

– echilibrarea balantei comerciale si de plati.
In cadrul industriei principala problema a constituit-o dupa razboi refacerea si punerea in functie a aparatului de productie pe intreg teritoriul tarii. Refacerea industriei s-a facut lent si in mod inegal. Astfel industria metalurgica s-a refacut greu, abia in 1929. Procesul refacerii economice a urmat linia industriala si s-a incheiat in linii mari in anul 1924 cand in principalele ramuri s-a atins nivelul antebelic. Dupa anul 1924 industria va realiza o serie de progrese concretizate in:

– sporirea numarului intreprinderilor si a muncitorilor;

– cresterea capitalului investit si a fortei motrice;

– imbunatatirea inzestrarii tehnice a marilor intreprinderi.
La aceste progrese a contribuit si legislatia economica elaborata in aceasta perioada si conceptia economica a partidului liberal prin noi insine.
Conceptia prin noi insine exprima pozitiile burgheziei romane fata de capitalul strain, caile si modalitatile teoretice si practice de dezvoltare a industriei, a economiei, locul economiei romanesti in diviziunea internationala a muncii. Prin aceasta conceptie se urmarea:

– mobilizarea resurselor materiale, umane si financiare romanesti;
– inlaturarea sau limitarea capitalului strain si economia romaneasca prin preluarea unor pozitii detinute de capitalul german si austro-ungar.
Promovarea unei asemenea conceptii a avut un rol pozitiv in dezvoltarea economiei tarii in intarirea idependentei economice. Ea s-a concretizat in adoptarea unei legislatii economice cum ar fi Legea minelor in 1924, care interzicea concesionarea terenurilor miniere sau petroliere capitalului strain intr-o proportie mai mare de 40%. In baza acestei legi statul exercita rolul de proprietar al tuturor bogatiilor solului si subsolului tarii conform Constitutiei din 1923. Sub presiunea capitalului strain in 1925 aceasta lege a fost modificata in sensul ca cetatenii romani puteau detine 50,1% din capital fata de 60% cat prevedea legea din 1924.
Tot in 1924 Legea energiei prin care se acorda multiple avantaje celor ce investeau capitalul in productia energiei electrice, in instalatiile hidro sau termoelectrice.
In procesul refacerii si dezvoltarii industria a beneficiat si de un regim vamal protectionist ce apara productia interna de concurenta straina.
Procesul refacerii si dezvoltarii industriei s-a facut in stransa legatura cu capitalul strain. In acest sens s-au produs cateva modificari importante: a) a avut lor restructurarea volumului si originii capitalului strain in economia tarii. Sub aspectul volumului prin politica liberala a unei uzine s-au micsorat proportiile capitalului strain in economie, aceasta neputand depasi 50% indiferent de ramura sau domeniul de investitie, ca de exemplu capitalul; b) a avut loc o modificare a originii capitalului in locul celui german si austro-ungar au aparut cel francez, englez, italian, danez, dar in preajma celui de-al doilea razboi mondial va creste din nou ponderea capitalului german. Cresterea ponderii capitalului strain in economia romaneasca este legata de conceptia national-taranista -; porti deschise capitalului strain. O parte din burghezia romana si a nationalistilor din Banat si Transilvania legata de capitalul strain din Viena, Berlin, Budapesta pentru a se opune capitalistilor grupati in jurul [NUME_REDACTAT] Romane si a PNL au promovat politica portilor deschise capitalului strain.
Ca urmare a consecintelor Unirii din 1918, a politicii liberale prin noi insine, a legislatiei economice protectioniste, a creditelor acordate de [NUME_REDACTAT] industria romaneasca a obtinut pana in 1929 importante succese in procesul refacerii si al dezvoltarii.

III. Refacerea si evolutia agriculturii, comertului, a finantelor si a circulatiei monetare

In stransa legatuira cu refacerea industriei, a economiei in general a avut loc refacerea transporturilor. Principala atentie s-a acordat transporturilor feroviare -; au fost refacute liniile ferate, podurile distruse, s-au importat locomotive si vagoane de marfa. Transportul rutier si maritim a ramas in continuare deficitar.
In concluzie, refacerea si dezvoltarea industriei a fost lenta si inegala; s-a realizat indiscutabil in industria alimentara, usoara, extractiva, industria metalurgica si indeosebi constructoare de masini a ramas deficitara totusi.

IV. Agricultura postbelica a purtat din plin amprentele razboiului. Procesul refacerii agriculturii urmarea:

– refacerea productiei vegetale si animale;

– refacerea inventarului si a gospodariilor distruse;

– infaptuirea reformei agrare.
De refacerea agriculturii depindea aprovizionarea populatiei cu alimente, a industriei cu materii prime, refacerea balantei comerciale si a finantelor publice, disponibilitati pentru export.

3.6 Agricultura postbelica

Agricultura postbelicaa se caracterizeaza prin urmatoarele

Modificarea structurii proprietatii si exploatatiei agricole. Cea mai importanta consecinta a reformei agrare a reprezentat-o pulverizarea proprietatii rurale si a exploatatiilor agricole, Romania devenind peste noapte, dintr-o tara de latifundii, o tara de mici proprietari. 5

Evolutii inegale in domeniul inzestrarii tehnice. Procesul de dezvoltare a bazei tehnice a agriculturii a fost mult mai puternic decat in perioada antebelica, de acest lucru beneficiind, in principal, exploatatiile mijlocii si mari care detineau resursele necesare pentru investitii. 6

Stagnarea dezvoltarii productiei agricole vegetale. In perioada interbelica, nivelul productiei agricole vegetale a continuat sa fie dependent de variatiile conditiilor climatice: un an secetos reducea recolta sub o treime din media normala, in timp ce un an bogat in precipitatii putea duce la dublarea productiei medii. 7

Regresul domeniului zootehnic, diminuarea contributiei acestuia la productia agricola. Ca urmare a diminuarii resurselor de pasuni si fanete, exploatarii nerationale a pasunilor comunale, a scaderii calitatii produselor animale pentru export, dar mai ales a ruinarii unei mase mari de gospodarii mici , in anii interbelici s-a mentinut tendinta de scadere a septelului (cu exceptia cabalinelor), mai accentuata la animalele de productie si mai redusa la cele de tractiune. 8

Utilizarea incompleta a muncii taranesti. Structura sociala si economica a Romaniei interbelice era puternic determinata de o densitate rurala considerabila. Existenta suprapopulatiei agricole relative avea drept urmare utilizarea incompleta a muncii disponibile in agricultura. Studii facute in epoca au aratat ca din totalul energiei de munca agricola nu se folosea in aceasta ramura decat 46-60%. Utilizarea incompleta a muncii avea drept consecinte: productie redusa, cheltuieli sporite, venituri si investitii reduse, nivel de trai scazut, ingustarea relativa a pietei rurale, franarea dezvoltarii industriale, pierderi considerabile pentru economia nationala in ansamblu. 9

Slaba capacitate de autodezvoltare. In timp ce resursele de munca din agricultura se aflau in exces, fiind slab utilizate, resursele financiare necesare investitiilor in marile exploatatii sunt putine, iar in mica gospodarie taraneasca lipsesc, ori sunt obtinute cu mare dificultate. 10

3.5 Comparație între agricultura din 1921 și cea din zilele noastre

În începutul acestui subcapitol consider necesar să amintesc câteva caracteristici ale agriculturii din zilele noastre. Sintetizez prin următoarele(VEZI ANEXA 2) :

România se afla pe primul loc în [NUME_REDACTAT] după suprafața cultivată cu porumb și floarea-soarelui;

Țara noastră se afla pe poziția a două în ceea ce privește producția de porumb, după Franta;

Suprafața cultivată cu porumb a fost de 2.580 milioane de hectare în România

S-au produs 11,373 milioane de tone de porumb, cu 4 milioane mai puțin decât francezii;

La suprafața cultivată cu grâu, în anul 2013, România s-a situat pe locul patru (după Franța, Germania și Polonia), iar la producția obținută, pe locul șase, după Franța, Germania, [NUME_REDACTAT], Polonia și Spania.

În ceea ce privește suprafața cultivată cu cartofi, în anul 2013, România s-a situat pe locul trei după Polonia, Germania și pe locul șapte la producție

O primă deosebire între agricultura acelor vremuri și cea contemporană este scara la care se practică, astfel , dacă în acei ani se practica agricultura în România la scară mare, în zilele noastre sesizam uriașe suprafețe părăsite.

Cu toate că a adus numeroase beneficii, reforma agrara din 1921 nu a reușit să rezolve în totalitate controversata problemă a pământurilor, deși tot mai des vehiculat, acest fapt a fost totuși împiedicat de schimbările politice survenite după 1944. Menționăm aici ca problema pământului a înregistrat o agravare odată cu procesul colectivizării forțate a agriculturii românești, socializarea acestui sector conducând practic la dispariția propietății funciare private, respectiv la o imensă bulversare a statului românesc.

După revoluția din 1989 s-a impus elaborarea unei noi legi agrare, astfel apare [NUME_REDACTAT] Funciar nr 18/1991 care încerca repunerea lucrurilor pe un făgaș normal, prin refacerea propietații țărănești. Legea viza în primul rând repunerea în drepturi a circa 5.000.000 de propietari, acestora fiindu-le transferate 10.989.200 ha din cele 14.856.800 ha de teren agricol ale țării .

Restituirea pământului a fost în mare parte finalizată până la sfârșitul anului 2003, când se apreciază că au fost remise aproximativ 96% din titlurile de proprietate.

Din punct de vedere statistic menționez următoarele :

din totalul de 23.800.000 ha al suprafeței României, terenurile agricole ocupă peste 62%.

din cele 14.800.000 ha de teren agricol, cea mai mare parte o reprezintă suprafața arabilă : 9,380.000 ha (63,4%)

restul de pământ este reprezentat de culturile permanente : 460.000 ha (3,1%) și pășunilor și pajiștilor : 4.960.000 ha (33,5%).

Pulverizarea propietații funciare a fost favorizată de prevederile Legii 18/1991, care calificau la obținerea de pământ: “membrii cooperatori care au adus pământ în cooperative agricole de producție sau cărora li s-au preluat în orice mod, teren de către acesta , precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care au adus pământ în cooperative și alte persoane anume stabilite”.

Conform datelor statistice, în structura propietații rurale de după 1989 s-a menținut ca predominanță mică propietate țărănească, 67,4% din exploatații agricole private din România situându-se sub 3 ha, în vreme ce, exploatațiile mijlocii, având cuprinderea între 3-15 ha, constituie doar 25,2% din totalul exploatațiilor ([NUME_REDACTAT]). La rândul său, dimensiunea medie a unei exploatații agricole a rămas una extrem de redusă: 2,67 ha ( [NUME_REDACTAT], Directorate – General for Agriculture – [NUME_REDACTAT] în the [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] on România, Brussels, July 2002).

Interpretând cifrele de mai sus constat următoarele:

Satul românesc se confruntă cu o nouă problemă agrară cauzată de repartizarea deficitară a pamânturilor

[NUME_REDACTAT] Funciar din 1991 perpetuează împărțirea în suprafețe mici a proprietăților țărănești și astfel făcând posibilă predominarea exploatațiilor de subzistență, de mici dimensiuni.

[NUME_REDACTAT] generală a acestei lucrări este aceea conform căreia în comparație cu reforma agrară de la mijlocul secolului 19, cea din anul 1921 s-a constituit într-o acțiune de vânzare în masă a proprietăților funciare de mari dimensiuni către țăranii fără pământ sau cu foarte puțin pământ. Aceasta a dus la diminuarea substanțială a proprietaților funciare de peste 100 de hectare, aducând-o la o limită de 15-17% din suprafața arabilă a țării și la 27-28% din suprafața agricolă

Remarc un aspect benefic și totodată de neuitat în cadrul reformei agrare din 1921, acesta este reprezentat de formarea izlazurilor comunale. Deasemenea menționez și mărirea din cadrul rezervei statale cu peste 1,5 milioane de hectare dintre care majoritatea păduri.

Așadar, România, dintr-o țară a cărei agricultura se afla la mâna marilor proprietari s-a transformat într-un stat cu o economie preponderent țărăneasca ca urmare a redistribuirilor masive.

Fenomenul economic de cea mai mare gravitate pentru tarile agricole a fost criza agrara mondiala din anii 1928-1936. In lupta de concurenta marii producatori de produse agricole marfa a lumii: [NUME_REDACTAT] ale Americii, Canada, Argentina, Australia etc., care furnizau 80-90% din exportul de cereale si alte produse agricole, dupa razboi la o cerere sporita a pietei mondiale, isi maresc productia care depaseste prin anii 1927-1928, cererea mondiala.Apare o supraproductie ( care continua sa creasca pana prin 1933-1934) si se declanseaza din anul 1928 marea criza agrara repercutata asupra tuturor tarilor agricole, inclusiv asupra Romaniei. 20

[NUME_REDACTAT], tara legata de piata mondiala prin exportul de cereale, animale si produse animaliere, lemne ,petrol etc, preturile acestora erau determinate nu de costul lor de productie, ci de preturile mondiale.Astfel ca acestea scazand puternic in timpul crizei agrare mondiale, au produs concomitent si o scadere a preturilor de vanzare pe piata romaneasca chiar mai mare decat pe cea mondiala.

Intre nivelul preturilor din anul 1928 si cel mai scazut din anii crizei agrare, la diferitele produse, preturile au coborat astfel: in anul 1931 la grau cu 70%, in anul 1933 la porumb cu 76%, la orz cu 75% si la ovaz cu 74%- altfel spus din cauza lipsei de cereale la export si a scaderii preturilor pe piata mondiala pretul cerealelor in comertul intern s-a situat intre 1/3 si 1/4 din nivelul pretului din 1928. Au scazut la 30-40% preturile la unele plante industriale, la vinuri, la produsele animaliere. Rezultatele au fost catastrofale: 21

Uriase pierderi pentru producatorii agricoli

Disparitia veniturilor la majoritatea gospodariilor

Cresterea datoriei acestora la banci si camatari

Incetarea inzestrarii exploatatiilor cu inventar, iar la multe dintre ele- pierderea inventarului, a vitelor si saracirea in cei 6-7 ani a unei mari parti a gospodariilor mici.

Pe de alta parte, consecintele economice ale crizei agrare mondiale s-au rasfrant si transmis in intreaga economie nationala:

S- a redus drastic capacitatea de cumparare a taranimii si deci in masura insemnata si piata interna pentru produsele industriale, influentand criza industriei

Agricultorii nu au mai putut plati toate impozitele la stat ceea ce a redus veniturile bugetare si acesta a restrans cheltuielile,indeosebi salariile slujbasilor

20 [NUME_REDACTAT],Introducere in istoria economica a Romaniei,pag. 252

21 Ibidem, pag 253

[NUME_REDACTAT] Axenciuc – Evoluția economică a României.

Cercetări statistico-istorice. 1859-1947 – vol. ÎI. Agricultura, București,[NUME_REDACTAT], 1996,

[NUME_REDACTAT] XXI – Numărul 127 – 3 august 2007

D. Sandru – [NUME_REDACTAT] din 1921. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București 1975.

[NUME_REDACTAT],”Istoria economiei naționale”,editura “Universității din Ploiești”,2005.

[NUME_REDACTAT],”Introducere în istoria economică a României”,editura “ [NUME_REDACTAT] de mâine”,2000.

[NUME_REDACTAT],”Evoluția economiei românești după războiul mondial”,editura “Științifică”,1995.

8. http://www.gazetadeagricultura.info/editorial-2/1776-mijloace-tehnice-ale-agriculturii-interbelice.html

9. http://www.ziare.com/economie/agricultura/performanta-pentru-agricultura-romaneasca-in-ce-domenii-suntem-pe-primul-loc-in-ue-1290835

ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

Performanța pentru agricultură românească: În ce domenii suntem pe primul loc în UE

România se afla pe primul loc în [NUME_REDACTAT] după suprafața cultivată cu porumb și floarea-soarelui, a anunțat, luni, [NUME_REDACTAT] de Statistică.

În ciuda acestui fapt, țara noastră se afla pe poziția a două în ceea ce privește producția de porumb, după Franța, din cauza unui randament net inferior.

Potrivit INS, suprafața cultivată cu porumb a fost de 2.580 milioane de hectare în România, fata de 1.849,6 milioane de hectare, în Hexagon.

Totuși, am reușit să producem doar 11,373 milioane de tone de porumb, cu 4 milioane mai puțin decât francezii.

Agricultura românească, un domeniu competitiv în 2014?

Creșteri pe toată linia

Datele INS arata ca suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2013 reprezintă 47,1% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivata cu grâu – 39,0%.

Producția agricolă vegetală din România a înregistrat creșteri la toate culturile, în anul 2013, comparativ cu 2012, datorită condițiilor climatice favorabile, conform datelor INS.

La leguminoase pentru boabe producția a crescut cu 12,7% datorită randamentului la hectar (+15,3%) deși suprafața cultivată a scăzut cu 2,2%.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Agricultura In Romania In Perioada Interbelica (ID: 1132)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Agricultura In Romania In Perioada Interbelica

Copyright Notice

Tratamentul Farmacologic Si Detoxifierea In Acumularile de Acid Uric Prin Regim Alimentar

Cultura Ciupercilor

Stadiul Cercetarilor cu Privire la Fertilizarea Organica Si Chimica a Porumbului

Biocombustibilii2

Tehnici Aplicabile In Obtinerea Apei Potabile

Specialitati Afumate din Carne

Copyright Notice

Similar Posts