Agricultura Ecologica In Romania

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ADMINISTRAREA AFACERILOR

ADMINISTRAREA AFACERILOR

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC,

ABSOLVENT,

NECIU RAMONA

DROBETA TURNU SEVERIN

2016

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ADMINISTRAREA AFACERILOR

ADMINISTRAREA AFACERILOR

STUDIUL PRIVIND PRODUSELE AGRICOLE ECOLOGICE DIN ROMÂNIA

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC,

ABSOLVENT,

NECIU RAMONA

DROBETA TURNU SEVERIN

2016

CUPRINS

CUPRINS

INTRODUCERE

Motto:

"Omul nu este și nu va fi niciodată un stăpân al naturii, ci un partener înțelept"

(V Soran)

Politica agricolă a Uniunii Europene a optat în ultimii ani pentru priorități noi legate de dezvoltarea durabilă în concordanță cu protecția mediului înconjurător, acesta fiind un concept de mare actualitate care se vehiculează în momentul de față. Prin urmare și sectorul agricol trebuie să se alinieze la adoptarea acestui concept prin implementarea sistemului agriculturii durabile, identificată cu acel stadiu superior pe care trebuie să îl atingă această ramură tradițională și de mare importanță în toate timpurile.

Agricultura ecologică poate fi o posibilă soluție pentru satisfacerea cererii pentru produsele naturale, respectiv pentru diversificarea sectorului agricol, în contextul general al protecției mediului. Pe plan mondial exista un număr de aproximativ 100 de țări producătoare de produse agroalimentare ecologice, iar în Europa aproape toate țările au o ofertă, mai bogată sau mai redusă pentru astfel de produse. Deși există curente de opinie în favoarea acestui tip de agricultură, totuși numărul consumatorilor nu este la fel de numeros.

Evoluția și perspectiva de dezvoltare a pieței produselor agroalimentare ecologice în România este o temă ce îmbină trecutul cu prezentul și proiectează în viitor acest domeniu, datorită faptului că prin tradiție România este o țară cu un real potențial agroalimentar, în momentul de față realizează un aport în acest sector exportând în proporție de 80% din producția realizată ecologic la nivelul țării, cel mai important avantaj al agriculturii românești este reprezentat de imensul potențial de producție ecologică pe care îl are.

Problema produselor alimentare tradiționale românești, deși este destul de veche, a căpătat o altă dimensiune după integrarea țării noastre în Uniunea Europeană, întrucât producătorii români au fost obligați implicit să devină competitivi pe piața comunitară, pentru a face față unei concurențe tot mai acerbe.

Potențialul agricol imens al României nu poate fi valorificat din multiple cauze, la baza acestora stă fărâmițarea excesivă a fondului funciar agricol. În aceste condiții, dezvoltarea producției de alimente tradiționale ar putea fi o soluție economică viabilă și de perspectivă pentru valorificarea mai bună a cantităților de produse agricole obținute în cadrul fermelor mici și în gospodăriile țărănești.

În era globalizării, produsele alimentare tradiționale românești pot constitui un instrument foarte important de menținere și de afirmare a identității naționale și de obținere a unor câștiguri financiare importante. Ca acest lucru să devină posibil este necesar să fie rezolvate unele probleme importante din domeniul producției dar și al comercializării produselor alimentare tradiționale. Pentru rezolvarea corectă a acestor probleme, întreprinderile trebuie să-și gestioneze afacerea pornind de la cerințele pieței și să-și adapteze permanent activitatea la aceste cerințe.

În cadrul studiului de caz am ales să realizez o cercetare cantitativă privind studierea preferințelor consumatorilor de produse agroalimentare ecologice, care să mă ajute să identific modalitățile de obținere a informațiilor referitoare la aceste produse, să identific și să ierarhizez principalele criterii care își pun amprenta asupra deciziei de cumpărare a produselor agroalimentare ecologice și să determin motivele de cumpărare. Totodată, doresc să determin comportamentul consumatorilor în ceea ce privește achiziționarea viitoare a produselor, respectiv să conturez modelele predominante de consum și să evaluez atitudinea consumatorilor față de produsele agroalimentare ecologice. Realizarea acestei lucrări s-a bucurat de un real sprijin din partea coordonatorului științific, ……………………….căruia i se mulțumește pentru liniile trasate, sfaturile și suportul permanent de-a lungul întregului demers de cercetare și redactare a prezentei lucrări.

CAPITOLUL I

ECOLOGIA. PROTECȚIA MEDIULUI ȘI AGRICULTURA

Ecologia, ”ca știință, are la bază cercetările unor iluștri savanți, cum au fost Liebig, Darwin și Haeckel.

Chimistul Justus von Liebig (1943), studiind necesarul de elemente chimice pentru dezvoltarea optimă a plantelor de cultură, a emis legea minimului, respectiv cantitatea minimă dintr-o substanță necesară creșterii și dezvoltării acestora. Darwin (1859) descoperă conexiunile complexe din natură, semnificația lor evolutivă, caracterul lor dinamic și istoric. El scoate în evidentă rolul esențial al conexiunilor indirecte dintre specii, precum și dintre acestea și mediul lor de viață, subliniind prevalarea conexiunilor biologice față de factorii abiotici în procesul evoluției.”

Preocupări privind dezvoltarea ecologiei în România sunt evidente încă de la începutul sec al XX-lea. Au existat numeroase studii care au abordat problemele comportamentului organismelor în funcție de condițiile de mediu, a relațiilor dintre diferite viețuitoare, Intre acestea se distinge lucrarea lui Emil Racoviță, intitulată "Evoluția și problemele ei” (1929) care, printre altele, evidențiază funcționarea unor mecanisme de autoreglare a populațiilor din cadrul biocenozelor, fenomen care duce la .stabilirea unui „echilibru biologic”.

Cel care a întemeiat cu adevărat ecologia la noi în țară, a fost Antipa. Elev a lui laeckel, a gândirii evoluționiste a acestui mare biolog, Antipa a aplicat în mod creator ideile evoluției în cercetările sale hidrobiologice asupra zonei inundabile a Deltei Dunării. Ideile remarcabile ale lui Antipa asupra problemei funcționării biocenozelor sunt dezvoltate în lucrarea cu titlul semnificativ ”Organizarea generală a vieții colective a organismelor și a mecanismelor producției în biosferă” ("1935). Antipa arată că biocenozele reprezintă forma universală de organizare a viețuitoarelor. Nici un organism vegetal sau animal nu poate duce o viață izolată și trebuie să facă parte, cu alte organisme cu care conviețuiește, dintr-o asociație biologică a mai multor specii – biocenoza – în care fiecare specie .este reprezentată de un anumit număr de indivizi, formarea biocenozelor nu este deci, un fenomen sporadic și facultativ, ci o lege generală pentru toate ființele”. Antipa subliniază cu insistență că aceasta este o ordine reală, „ ea poate fi constatată, văzută și chiar măsurată Domenii ale ecologiei

Ecologia este o știință integratoare, care își fundamentează legitățile pe informații provenite de la diverse discipline biologice, fizice, chimice și geografice. În același timp, în interiorul ei s-au conturat o serie de domenii funcție de nivelul de integrare și organizare a sistemelor, de raportul biosului față de factorii mediului abiotic sau relațiile dintre bionți (fig. 1.1). Ecologia este o disciplină sinbiologică, deoarece se ocupă de nivelurile supraindividuale de organizare a lumii vii (populații, biocenoze, ecosisteme și biosferă).

Ea urmărește conexiunile dintre specii care se formează pe fondul ecosistemului. Două ; specii conectate între ele prin anumite interacțiuni alcătuiesc un biosistem, iar un număr mare de biosisteme interconectate alcătuiesc o conexiune biocenotică.

Fig. 1.1. Diviziunile biosferei și domeniile corespunzătoare ale ecologiei (Stugren, 1982)

”Haeckel în sec. XIX denumea ecologia, ca fiind "domeniu de cunoștințe privind economia naturii", în prezent ecologia pune tot mai acut problema supraviețuirii omului în mediul natural sau antropizat, pe Terra, considerată "planeta vieții". Ernest Haeckel, evoluționist darwinist, definește termenul de ecologie ca fiind "Știința care se ocupă de studiul raporturilor complexe directe sau indirecte, dintre animale și mediul lor (anorganic și organic), antropic".

”Termenul de ecologie vine de la grecescul ”oikos” care înseamnă, adăpost, casă, și logos care înseamnă știință, descriere. Mai simplu, ecologia își propune, pe baza unei metodologii proprii de studiu să pună în evidență mecanismele interne ale vieții pe Terra, ale proceselor naturale de transformare – conservare – autoreglare de substanță, energie și informație în care se angrenează materia vie organizată sub formă de sisteme. ”

”Schematic sistemele care intră în material studiate de ecologie sunt:

populația

biocenoza ( totalitatea populațiilor cuprinse în același biotop(un system alcătuit din indivizii aceleiași specii situați în aceiași zonă) fie ele plante sau animale

ecosistemul – biotopul + biocenoza

biosfera – toate ecosistemele naturale ale Terrei.

Ecosistemele antropizate alcătuiesc ecosfera. Deci, concluzionând ecosistemul este format din biotop (componenta abiotică) de exemplu apa unui lac cu: temperatura, salinitatea și compoziția chimică; biocenoza este component de viață a ecosistemului (componenta biotica), de exemplu: fauna piscicolă din lac. Ecosistemul poate fi; natural(acvatic , terestru) și antropizat(urban, rural).

Ecosistemele antropizate sunt : plantații agricole, forestiere etc. Ele formează sistemul social-uman.”

” Legile ecologiei

legi ale supraviețuirii mediului + omului

Or, acțiunea de distrugere a speciilor nu afectează numai echilibrul din natură, ci și interesele viitoare ale omului (fiind afectată întreaga biosferă).

Pentru a evita producerea de efecte negative, omul trebuie să cunoască legile naturii, legile ecologiei (formulate de B. Commoner, opere citate, p. 26) și să acționeze în conformitate cu ele.

Protecția ecologică înseamnă de fapt autoprotecția omului.

Cele patru legi ale ecologiei sunt:

"Toate sunt legate de toate" (în sensul că rețeaua ecologică este asemenea unui amplificator, încât o simplă perturbație produsă într-un sistem poate avea consecințe ample la distanțe mari și chiar la intervale mari de timp).

"Totul trebuie să se ducă undeva" (aplicată în ecologie, această lege subliniază că în mediu nu există "deșeuri", mai simplu spus ceea ce un organism elimină ca "deșeuri" sunt folosite de altul ca hrană, nimic "nu dispare").

"Natura se pricepe cel mai bine" (lege care elimină "din start" competența exclusivă a ființei omenești "de a perfecționa natura", or rezultatele catastrofale din ultimul timp vizibile în mediu dau mult temei ideii că "natura se pricepe cel mai bine" evitând prin autoreglare orice intervenție nocivă, majoră introdusă de om într-un sistem natural).

"Nimic nu se capătă pe degeaba" (pentru ecologie, ca și în economie, această lege are rolul cert de a trage un semnal de alarmă, de a ne avertiza că nu există profit Iară un anumit sacrificiu. Or, tot ceea ce se extrage prin "străduința" umană, trebuie înlocuit.”

”Mediul de viață

Biologul român EMIL RACOVIȚĂ definește mediul de viață ca fiind: „totalitatea forțelor și energiilor lumii materiale care influențează viața unei ființe”, în timp ce, dicționarul de ecologie (1982) dă o definiție mai amplă: „totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici și biologici dintr-un loc dat, cu care un organism vine în contact”.

PRINCIPALII FACTORI ECOLOGICI

Lumina este un factor ecologic periodic primar de importanță vitală, deoarece intervine în foarte multe fenomene fiziologice, constatate la animale și mai ales la plante (fotosinteza).

Temperatura provine pe planeta noastră din energia radiantă solară și poartă denumirea de constanță solară, alcătuită din 50 %, spectru vizibil și 50 % spectru invizibil.

Din punct de vedere ecologic, apa, singură sau împreună cu temperatura, este un important factor ecologic, care afectează ecologia organismelor, atât din mediul acvatic cât și terestru. Viața nu ar fi posibilă pe Terra fără apă. Apariția vieții, răspândirea vieții pe uscat, desfășurarea complicatelor procese biochimice, transportul substanțelor în organisme și ecosisteme sunt strâns legate de apă. Apa contribuie la circuitul materiei în natură, fiind veriga legăturii biogene dintre sol și plantă.

Umiditatea aerului caracterizează conținutul de vapori de apă și poate fi exprimată ca umiditate absolută (grame de vapori de apă/m3 aer) și umiditate relativă, respectiv raportul procentual al umidității aerului față de umiditatea maximă ce poate exista într-un m3 de aer la o temperatură dată.

Vântul reprezintă deplasarea maselor de aer la suprafața Pământului. In mișcarea sa, vântul execută o acțiune de transfer și schimb de substanță și căldură, de la suprafețe în atmosferă și invers, prin convectie.

Presiunea atmosferică reprezintă forța, cu care straturile atmosferei apasă asupra corpurilor într-un anumit punct de pe suprafața Pământului. Ionizarea aerului poate varia cantitativ în funcție de condițiile locale, ea fiind datorată diferitelor radiații cosmice sau radioactive, ca și diverselor reacții chimice, care pot avea loc în natură (descărcări electrice, incendii).

Oxigenul este indispensabil pentru existența majorității speciilor, în atmosferă proporția de oxigen se caracterizează printr-o mare constanță (în cea mai mare parte a biosferei), de aceea, în mediu terestru, acest gaz rareori poate deveni limitant.

în natură, dioxidul de carbon joacă un rol deosebit de important, deoarece el participă în procesul de fotosinteză, asigură, prin compușii lui (carbonați și bicarbonați), menținerea în mediul acvatic a concentrației ionilor de hidrogen (pH) la un nivel apropiat de valoarea neutră, participă la constituirea unor formațiuni calcâroase (cochilii, carapace, schelete).

Concentrația ionilor de hidrogen (pH-ul) în esență, rolul ecologic al pH-ului constă în reglarea respirației și a sistemelor fermentative ale organismelor.

Salinitatea mediului acvatic. Cantitatea și calitatea sărurilor minerale din mediul acvatic reprezintă un factor important în viața speciilor acvatice,

Hrana reprezintă un factor ecologic important, deoarece, prin cantitatea și calitatea ei sunt influențate: fecunditatea, longevitatea, viteza de creștere, producțiile și mortalitatea animalelor. Regimul de hrană stă la originea numeroaselor adaptări morfologice, fiziologice și ecologice.

Alimentația animalelor poate fi naturală, când hrana este procurată direct din mediu și artificială, când este administrată de către om.

Hrana acționează ca un factor limitant, atât prin cantitatea cât și prin calitatea ei. Echilibrul cantitativ și calitativ al hranei are rol important în autoecologia speciilor de fermă, determinând exteriorizarea în fenotip a potențialului genetic al acestora.”

Protecția mediului și agricultura ecologică

Una dintre cele mai autorizate voci, japonezul Saburo Okita, afirmă: „Mediul înconjurător este factorul de bază pentru continuarea supraviețuirii omului, iar prosperitatea omenirii pe termen lung este de neconceput dacă nu suntem în stare să asigurăm generațiilor viitoare posibilitatea de a se bucura din plin de binefacerile naturii. In același timp însă, dezvoltarea este necesară pentru a putea soluționa problema sărăciei din țările în curs de dezvoltare și a da posibilitatea oamenilor de pretutindeni să trăiască în mod civilizat într-un mediu ambiant mai propice. Deci protecția mediului și dezvoltarea economică trebuie să constituie preocupări contemporane"

Deci, Protejarea mediului este fundamentală în zilele noastre. Trebuie să ne gândim atât la noi, cât și la nevoile viitoarelor generații. În ultimii 20 de ani, Europa a înțeles că trăiește peste posibilitățile sale reale și că modul nostru de viață pune planeta la încercare. Consumăm tot mai mult din resursele naturale și punem în pericol sistemele de mediu (apa, solul și aerul). Aceasta nu poate continua la nesfârșit, cu atât mai mult cu cât populația lumii continuă să crească.

Dacă nu schimbăm comportamentul acum, viitorul nostru va fi mai puțin sigur și tot mai mulți oameni se vor lupta pentru resurse naturale din ce în ce mai reduse.

Mai sunt multe obstacole care trebuie depășite până când vom reuși să trecem la un consum rațional. Va trebui să schimbăm modul în care consumăm resursele naturale. În țările industrializate se trăiește confortabil, dar se folosesc cantități mari de energie și de materii prime. Tot aici se produc și multe deșeuri. Pentru a ajunge la un consum rațional, va trebui să schimbăm stilul ne-rațional de consum. Dezvoltarea rațională pare o problemă copleșitoare, dar chiar așa și este. Dar, la școală sau acasă, toți trebuie să contribuim la rezolvarea ei, nu numai pentru că așa este corect, ci și pentru că este în interesul nostru, pe termen lung. Prin reducerea cantități de deșeuri, refolosirea și reciclarea obiectelor de uz curent și respectarea normelor ecologice atunci când mergem la cumpărături, avem posibilitatea de a contribui la

o schimbare radicală.

PRINCIPIILE AGRICULTURII ECOLOGICE

Termenul de agricultură ecologică include acele procese care folosesc metode ce respectă mediul înconjurător incepând cu stadiul de producție și mergând până la manipulare și procesare. Producția ecologică se ocupă nu doar de produse, ci și de întregul sistem folosit în vederea producerii și comercializării către ultimul consumator.

Stan V. citează definiția stabilită de către Departamentul SUA pentru Agricultură, pentru agricultura ecologică:

Agricultura ecologică este sistemul de producție ce exclude utilizarea de îngrășăminte sintetice, de pesticide, exclude utilizarea regulatorilor de creștere și a aditivilor în hrana animalelor.

În conformitate cu Art.2 din Regulamentul UE nr. 2092/91, modificat în anul 1999, privind producția ecologică a produselor agricole și etichetarea acestora, tot Stan V. spune că un ”produs este considerat ca purtător al indicațiilor referitoare la modul de producție ecologică atunci când, în etichetarea, sau în documentele oficiale, produsul, ingredientele sale sau materiile prime pentru hrana animalelor sunt caracterizate prin indicații utilizate de fiecare Stat membru, sugerând cumpărătorului că produsul, ingredientele sale sau materiile prime au fost obținute după regulile de producție enunțate în Art. 6 și, în special, prin termenii de mai jos sau derivatele uzuale („bio”, „eco”) sau diminutivele, singure sau combinate, cu condiția ca acești termeni să nu se aplice produselor agricole conținute în produsele alimentare sau hrana animalelor sau care nu prezintă deloc evidența unui raport legat de modul de producție ecologic”.

Agricultura ecologică are ca obiectiv prioritar protecția mediului, urmărește prevenirea impurificării și degradării acestuia cu întregul arsenal chimic al agriculturii moderne, a lucrărilor solului și irigațiilor utilizate sau și a reziduurilor industriale de transformare a produselor agricole.

Agricultura ecologică are următoarele principii de bază:

să protejeze mediul înconjurător;

să mențină și să sporească fertilitatea solului;

respectul pentru sănătatea consumatorilor;

să mențină biodiversitatea ecosistemelor agricole;

să recucleze substanțele și resursele cât mai mult posibil în cadrul exploatațiilor agricole;

să considere exploatațiile agricole ca entități în echilibru;

să mențină integritatea produselor agricole ecologice, de la producerea acestora și până la comercializarea lor;

să cultive plantele și să crească animalele, în armonie cu legile naturale;

să obțină producții optime, nu maxime;

să utilizeze tehnologii noi și convenabile pentru sistemul de agricultură ecologică,

să crească animalele corespunzător cerințelor fiecărei specii. (IFOAM,2004)

Sistemul de agricultură ecologică, trebuie să aibă neapărat în vedere dezvoltarea unor exploatații agricole durabile și productive, în scopul protejării mediului înconjurător. În acest scop, tehnologiile de cultivare trebuie să restabilească și în același timp să mențină stabilitatea ecologică atât a exploatației agricole cât și a mediului înconjurător. Fertilitatea solului va fi menținută și îmbunătățită printr-un sistem de măsuri care să favorizeze activitatea biologică maximă în sol și să urmărească simultan și conservarea resurselor solului. Controlul buruienilor, bolilor și dăunătorilor se realizează prin metode de control integrate, precum și prin lucrările solului, rotația culturii, împrăștierea insectelor utile pentru a crea un echilibru între prădători și insectele dăunătoare, promovând diversitatea biologică, tehnologiile moderne utilizate pe scară largă oriunde în lume, care utilizează fie îngrășăminte chimice, fie insecticide și pesticide, sunt de neacceptat și de folosit în cadrul agriculturii ecologice.

Sistemul de agricultură ecologică impune ca animalele să beneficieze de condiții de creștere și de o densitate a animalelor conforme cu necesitățile lor comportamentale, precum și utilizarea de furaje ecologice și metode de creștere care reduc nivelul de stres, favorizează o mai bună stare de sănătate a animalelor și previn îmbolnăvirile pînă la eliminare.

Cel mai important obiectiv al agriculturii ecologice este acela de a obține produse agricole sănătoase și sigure pentru consumatori, având în vedere în același timp și protecția mediului. Mențiunea de "Produs ecologic" garantează că acel produs este rezultatul unui mod de producție care exclude utilizarea produselor chimice de sinteză și protejează mediul înconjurător. În vederea comercializării, toate produsele agriculturii ecologice trebuie să fie controlate și trebuie să obțină certificarea din partea unui organism autorizat în acest sens.

Obiectivele agriculturii ecologice sunt:

– evitarea tuturor formelor de poluare și la nivelul produselor cât și al mediului;

– să solurile să fie fertilizate natural, asigurându-se astfel securitatea durabilă alimentară a planetei;

– să permită agricultorilor un nivel de viață decent;

– producerea în cantități suficiente și la un nivel calitativ, alimente-produse de care depinde sănătatea consumatorilor.

În declarația Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se menționa faptul că agricultura ecologică nu este o agricultură „simplistă” ci, ea se bazează pe respectarea unor reguli și principii de producție stricte și riguroase în conformitate cu standardele naționale și internaționale, care îi conferă unitate în desfășurare.

Pentru a fi recunoscute ca produse ecologice destinate comercializării, produsele trebuie să facă referiri explicite la modul de producție ecologică, să fie etichetate corespunzător și să se supună controlului unui organism de inspecție și certificare, în scopul obținerii certificatului de control.”

Clasificarea obiectivelor

Obiective privind mediul înconjurător

echilibrarea bilanțurilor energetice;

creșterea și menținerea îndelungată a fertilității solurilor;

protecția resurselor de apă și a întregii vieți acvatice;

stimularea activității microorganismelor, florei și faunei utile;

conservarea biodiversității;

refacerea și protejarea peisajului natural;

În centrul preocupărilor agriculturii ecologice se situează solul, care este considerat ca un mediu viu, complex, care interacționează strâns cu plantele și animalele. Agricultura ecologică are în vedere prin tehnicile sale specifice, intensificarea activității microbiologice a solului, menținerea și creșterea fertilității acestuia. O sănătate bună a solului face parte integrantă din stabilitatea agroecosistemului.

Trebuie menținute și ameliorate fertilitatea și activitatea biologică a solului prin:

a) cultivarea de plante leguminoase, plante pentru îngrășăminte verzi sau plante cu înrădăcinare adâncă în cadrul unui asolament corespunzător;

b) se urmărește încorporarea de substanțe ecologice în sol, sub formă de compost sau nu, provenind de la unitățile producătoare, în conformitate cu regulile de producție din prezentele norme. Se pot utiliza produse derivate provenind din fermele de animale, precum ar fi bălegarul de curte, doar în cazul în care acestea provin din unitățile de creștere a animalelor care respectă regulile naționale existente sau în absența acestora, practicile internaționale recunoscute referitoare la producția animalieră ecologică.

Se pot aplica și alte îngrășăminte ecologice sau minerale, numai în măsura în care nu este posibilă nutriția corespunzătoare a recoltei supusă rotirii sau ameliorarea solului prin metodele stabilite.

Obiective privind plantele cultivate

integrarea naturală, inclusiv cosmică, a speciilor și varietăților cultivate;

optimizarea structurilor agricole vegetale;

dimensionarea corespunzătoare a spațiului de nutriție;

refacerea echilibrelor naturale privind circuitul apei și al elementelor nutritive și infestarea cu buruieni, boli, insecte și alți dăunători;

Obiective privind animalele domestice

optimizarea raportului plantă/animal;

îmbunătățirea și conservarea fondului genetic;

respectarea nevoilor intrinseci ale animalelor privind hrana, adăpostul, mișcarea, împerecherea, „exploatarea" etc.

O parte integrantă a fermelor ce practică agricultura ecologică o constituie creșterea animalelelor reprezintă, aceasta trebuie să contribuie la echilibrul sistemelor de producție agricolă prin respectarea cerințelor nutritive ale culturilor și prin îmbunătățirea materiei organice a solului. În acest fel , ea contribuie la stabilirea și menținerea interdependenței sol-plantă, plantă-animal și animal-sol.

Activitatea de creștere a animalelor în cadrul fermelor ecologice este o activitate legată de pământ, animalele trebuie să aibă acces la suprafețe de exercițiu în aer liber, iar numărul acestora pe unitatea de suprafață, trebuie limitat pentru asigurarea unui sistem integrat între producția animalieră și producția vegetală. Se realizează astfel reducerea la minim oricărei forme de poluare a solului, a apelor de suprafață și a celor freatice.

Se stabilește numărul de animale ținând cont de suprafața disponibilă, pentru a evita pășunatul intensiv și eroziunea solului. Se urmărește ca utilizarea îngrășămintelor naturale de la aceste animale să nu aibă efecte poluante asupra mediului.

Toate animalele trebuie crescute în fermele ecologice, conform regulilor stabilite în prezentele norme. Animalele se duc la pășunat pe terenul comun cu următoarele precizări:

– tratare pământului s-a făcut pe o perioadă de cel puțin 3 ani, numai cu produse specifice agriculturii ecologice;

– numărul de animale pe hectar trebuie să corespundă încărcăturii maxime echivalente a 170 kg N/ha/an;

-Produsele animaliere provenite de la animalele care au fost crescute conform principiilor agriculturii ecologice, nu vor fi considerate ca făcând parte din producția ecologică, dacă acestea folosesc în comun pășunea cu animalele care nu sunt crescute în conformitate cu prevederile agriculturii ecologice.

În privința creșterii animalelor în sistem ecologic, operatorul trebuie să fie informat asupra următoarelor aspecte:

• să asigure nutrețuri adecvate de bună calitate, produse ecologic;

• să mențină o densitate corespunzătoare a animalelor, dimensiunea cârdurilor sau a turmelor și rotații ale culturilor care să favorizeze un comportament natural al animalelor conform cu normele agriculturii ecologice;

• să mențină calitatea resurselor naturale și a mediului înconjurător;

• să vor utiliza metode de creștere a animalelor care reduc stresul, susțin sănătatea și bunăstarea animalelor, previn bolile și paraziții și evită utilizarea medicamentelor veterinare alopatice;

• se vor aplica practici de management care promovează folosirea durabilă a terenurilor și a apei;

Operatorul trebuie să se asigure că mediul, facilitățile, densitatea animalelor și mărimea turmelor corespund nevoilor animalelor și asigură:

• un spațiu suficient pentru ca animalele să se poată mișca liber și să aibă un comportament normal;

• pentru satisfacerea nevoilor animalelor acestea trebuie să dispună de suficient aer curat, apă, alimente și lumină naturală;

• animalele trebuie să aibă acces la locurile de odihnă, adăposturi și să aibă protecție adecvată împotriva luminii solare, temperaturii, precipitațiilor, noroiului și vântului, în vederea reducerii stresului acestora;

• vor fi mentinute structurile sociale, prin asigurarea că turmele de animale nu sunt ținute izolat de alte animale din aceleași specii;

• se vor utiliza materiale de construcție și se vor purta echipamente de producție care să nu dăuneze în mod semnificativ sănătății oamenilor sau animalelor. (FAO, 2004)

Condițiile de adăpost trebuie să asigure:

• un acces corespunzător la apă proaspătă și hrană corelat cu necesitățile animalelor;

• un spațiu suficient astfel încât animalele să stea în poziția lor naturală, să se poată așeza ușor, să se poată întoarce și îngriji singure, să adopte toate pozițiile naturale și să efectueze toate mișcările naturale, cum ar fi să se întindă sau să dea din aripi, nimic nu trebuie să îngrădească aceste manifestări naturale ale animalelor;

• materiale naturale adecvate vor fi puse la dispoziția animalelor în cazul în care acestea necesită așternut;

• modul de realizare al construcției trebuie să asigure izolarea, încălzirea, răcirea și aerisirea clădirii, care să permită circulația aerului, evacuarea prafului, temperatura, umiditatea relativă a aerului și concentrațiile de gaze din aer, la nivele care să nu dăuneze animalelor;

• nu trebuie ținuți în cuști păsările, iepurii și porcii ;

• se asigură protectia animalelor față de posibile daune produse de animale sălbatice și prădătoare;

Animalele trebuie să aibă acces nelimitat la pășuni, la spațiu pentru exerciții în aer liber sau pentru alergat, în orice moment în care cerințele fizice ale animalului, vremea și starea terenului o permit. Aceste zone pot fi parțial acoperite. Închiderea temporară a animalelor se poate face fie din cauza condițiilor de vreme aspre sau datorate absenței pășunilor din cauza unor condiții temporare sau sezoniere. Animalelor trebuie să li se creeze condiții pentru a putea alerga libe, acestea trebuie hrănite cu furaje proaspete, în situația în care aceasta este o metodă mai convenabilă de utilizare a resurselor de teren comparativ cu pășunatul. Nu trebuie compromisă in niciun fel și în niciun moment bunăstarea animalelor.

Obiective socio-economice

dezvoltarea sistemelor agricole și agro-industriale multifuncționale;

minimizarea impactului negativ al agriculturii asupra mediului înconjurător;

diversificarea producției agricole;

reducerea consumului de resurse neregenerabile;

îmbunătățirea eficienței muncii și calității vieții producătorilor agricoli;

refacerea și conservarea valorilor materiale și spirituale tradiționale.

Sistemul de agricultură ecologică are ca principal rol producerea de hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, corelat în deplinătatea sa cu conservarea și dezvoltarea mediului. Cel mai important scop al agriculturii ecologice este producerea de produse agricole și alimentare proaspete și autentice, prin utilizarea de procese create să respecte natura și sistemele componente ale acesteia.

Menirea cea mai importantă a sistemului agricol promovat de agricultura ecologica este aceea de a furniza consumatorilor alimente proaspete, gustoase si autentice, „bio” , cum sun tele denumite generic, care să respecte in acelasi timp ciclul natural de viata al sistemelor.

O optiune verde pentru Europa au devenit produsele ecologice, in conditiile in care diferitele probleme de mediu existente – incalzirea globala, poluarea – au cunoscut evolutii tot mai acerbe, motivand astfel Comisia Europeana,  in spiritul unei dezvoltari durabile a mediului si al bunastarii animalelor, sa continue si sa dezvolte campania pentru dezvoltarea sectorului agriculturii ecologice. Astfel ca toti agentii ecologici/economici, indiferent de statutul lor in cadrul procesului de productie–distributie, actioneaza in asa natura incat sa sprijine exploatarea cat mai responsabila a resurselor naturale.

Fermierii care practica agricultura ecologica nu incearca doar sa mentina solul intr-o stare buna, fertila si naturala – ei incearca totodata sa il faca mai bun prin folosirea de elemente nutritive adecvate, imbunatatirea structurii sale si prin gospodarirea eficienta a apelor. In spiritul acestei idei, multi agricultori intretin in mod curent, sau planteaza, garduri vii pentru a preveni eroziunea terenului cultivat sub actiunea vantului.

Imbunatatirea compozitiei solului prin reciclarea deseurilor si a produselor secundare de la plante si animale nu doar intensifica activitatea biologica in sol si impiedica eroziunea acestuia, ci poate sa contracareze schimbarile climatice prin refacerea nivelurilor de materii organice si deci a concentratiei de carbon din sol. Un numar tot mai mare de studii stiintifice sugereaza ca agricultura ecologica ar putea juca un rol in combaterea schimbarilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

Un raport al Organizatiei pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) afirma că,” în sistemele de agricultura ecologica, emisiile de CO2 la hectar sunt cu 48 % – 66% mai mici decat in sistemele conventionale si ca „agricultura ecologica este mai eficienta la hectar decat cea conventionala, atat in ceea ce priveste consumul direct de energie (combustibil si ulei) cat si consumul indirect (ingrasaminte si pesticide chimice sintetice)”.

Agricultura ecologica poate oferi o gama larga de produse si servicii ecologice, iar metodele ecologice ar putea avea un rol important in atenuarea efectelor schimbarilor climatice, după cum conchide FAO: „agricultura ecologica bine gestionata duce la conditii mai favorabile la toate nivelurile mediului inconjurator.”

Controlul și certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent în România, de organisme de inspecție și certificare private ele sunt aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independență, imparțialitate și competență stabilite în Ordinul nr. 181/2012 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare, de aprobare a organismelor de inspecție și certificare și de supraveghere a activității organismelor de control. În mod obligatoriu , aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspecție și certificare este precedată de acreditarea acestora care este realizată de către un organism abilitat în acest scop.

CAPITOLUL II

STUDIUL PRIVIND PRODUSELE AGRICOLE

ECOLOGICE DIN ROMÂNIA

Produsele bio și consumatorul „verde”

Conservarea mediului natural și protejarea acestuia a constituit o preocupare și a cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe etape.

La începutul anilor ´60 a apărut așa-zisa „mișcare ecologică”, care a avut ca și obiectiv major conservarea energiei.

În zilele noastre, problemele cu care se confruntă mediul înconjurător pot deveni surse importante în crearea avantajului competitiv, atât în mediul de afaceri, cât și în cel politic, responsabilitatea socială este un concept din ce în ce mai des întâlnit în întreprinderile de pe întreg mapamondul

În mediul academic, studierea problemelor cu care se confruntă mediul înconjurător a înre-gistrat o evoluție pozitivă, au apărut primele cercetări în acest sens în urmă cu 35- 40 de ani și a fost atins apogeul în anii `90, odată cu creșterea preocupărilor privind protecția mediului.

Din dorința de a proteja cât mai bine mediul inconjurător, precum și sănătatea populației, pe piață au apărut din ce în ce mai multe produse bio și se vorbește, mai mereu, de consumatorul „verde”. Acest consumator “verde” este, așadar, o persoană care se preocupă atât de sănătatea proprie, cât și de modul în care acțiunile sale afectează mediul înconjurător. Pentru a putea înțelege comportamentul consumatorului „verde” au fost făcute cercetări, atât în ceea ce privește aspecte legate de mediu, cât și din motive comerciale. Dezvoltarea unor produse bio este eficientă, din perspectiva marketingului, doar dacă consumatorii adoptă un stil de viață sănătos, iar tehnologiile utilizate nu afectează în niciun fel mediul natural.

Unul dintre pilonii marketingului îl reprezintă comportamentul consumatorului , ce a căpătat o amploare mare în ultimele decenii, fiind una din disciplinele științifice esențiale, atât la nivel de societate, cât și la nivelul economieimondiale moderne.

De-a lungul timpului, comportamentul consumatorului a fost definit de mai mulți autori, astfel:

I. Cătoiu și N. Teodorescu afirmă că „în sens restrâns, comportamentul consumatorului re-flectă conduita oamenilor în cazul cumpărării și / sau consumului de bunuri materiale și ser-vicii.”

În opinia autorilor V. Manole, M. Stoian și H. Dorobanțu, „comportamentul consumatorului reprezintă un sistem de activități și procese decizionale implicate în alegerea, procurarea și utilizarea produselor sau serviciilor.”

Sica Stanciu definește comportamentul consumatorului ca fiind „un sistem complex de mani-festări, atitudini, motivații, decizii.”

Potrivit lui J. Blythe, „comportamentul consumatorului a fost descris ca fiind o interacțiune dinamică referitoare la impresie și percepție, conduită și întâmplări naturale comune, prin care ființele umane își dirijează schimbările survenite în propriile vieți.”

Philip Kotler aduce o abordare diferită conceptului de comportament al consumatorului, și anume, prin prisma limbajului cibernetic. În acest fel, comportamentul consumatorului reprezintă o „ieșire” rezultată în urma recepționării, evaluării și prelucrării, de către indivizi, a unor „in-trări” (stimuli). Între aceste „intrări” și „ieșiri” există numeroase procese psihologice, care însă nu pot fi observate. Aceste procese psihologice se desfășoară în „cutia negră” ( black box sau psihicul uman).

publicitate

internet

media

prieteni

familie

Figura nr. 2. Comportamentul consumatorului

„Intrările” sunt reprezentate de :

situația economică;

prețul;

calitatea;

cultura;

utilitatea;

biografia social-profesională a consumatorului.

„Stimulii de marketing și de altă natură pătrund în „cutia neagră” a consumatorului și de-clanșează anumite reacții. Marketerii trebuie să-și dea seama ce anume se află în „cutia neagră a cumpărătorului.”

„Ieșirile” sunt reprezentate de următoarele situații:

a cumpăra produsul (frecvența cumpărării, cantitatea cumpărata, etc.);

a amâna cumpărarea produsului;

a renunța la achiziționarea produsului, în cazul în care acesta nu ne satisface nevoile.

Procesele elementare în dezvoltarea comportamentului consumatorului

Pentru a defini comportamentul consumatorului, din multitudinea și complexitatea teoriilor existente, s-au desprins câteva procese esențiale pentru exprimarea comportamentului consumatorului, ele cunoscând mai multe denumiri în rândul specialiștilor, însă ele exprimă, în esență, idei similare.

Există deci, cinci procese care definesc comportamentul consumatorului și acestea sunt:

percepția;

informația;

atitudinea;

motivația;

comportamentul efectiv.

Figura nr. 3. Procesele comportamentului consumatorului

Acest comportament al consumatorului este un concept multidimensional, care cuprinde la rândul său două aspecte și anume, comportamentul de cumpărare și comportamentul de consum.

„Comportamentul de cumpărare al consumatorului se referă la comportamentul de cumpărare al consumatorilor finali- indivizi și gospodării care cumpără bunuri și servicii pentru consumul personal.”

În vederea efectuării actului de cumpărare propriu-zis, trebuie să se țină seama de unele condiții, cum ar fi: preferințele cumpărătorilor, motivele lor de cumpărare sau necumpărare, intențiile de cumpărare, deprinderile de cumpărare, obiceiurile de consum, imaginea și atitudinea.

Figura nr. 4. Actul de cumpărare

Suma impulsurilor sau stărilor care determină achiziționarea sau respingerea unui produs poartă numele de motive de cumpărare sau necumpărare.

Mobilurilor care stau la baza motivației pot fi grupate în:

mobiluri înnăscute sau dobândite;

mobiluri raționale sau emotive;

mobiluri speciale (mulțumirea de sine, spiritul creator, etc.).

Aceste motive au un rol important în luarea deciziei de cumpărare.

În același timp cu apariția conceptului de consumator „verde” au fost efectuate și numeroase studii, în vederea determinării acelor factori care influențează comportamentul acestor consumatori. Astfel, potrivit cercetătorilor Johan Jansson, Agneta Marell și Annika Nordlund, “au apărut trei categorii de factori cu influență decisivă asupra consumatorului „verde”:

atitudinea;

obiceiurile;

capacitatea personală.

Atitudinea este cea care ne îndeamnă spre acțiune, având la baza valori, credințe sau norme. Obiceiul a fost descris ca fiind o legătură automată între un obiectiv propus și un comportament specific, deci nu este necesară o atenție sporită în modul în care se acționează. Capacitatea personală cuprinde atât cunoștințe și aptitudini necesare pentru a acționa în diverse modalități și într-un anumit timp, precum și resurse, cum ar fi banii, puterea sau statutul social.”

De asemenea, Robert D. Straughan și James A. Roberts „admit și existența altor influențe asu-pra comportamentului consumatorului „verde”, și anume, caracteristicile demografice: vârstă, sex, educație, venit, reședința. Spre exemplu, s-a demonstrat faptul că tinerii sunt mai receptivi în ceea ce privește problemele cu care se confruntă mediul, pentru că s-au născut și trăiesc într-o perioadă în care preocuparea pentru protejarea naturii a atins un nivel ridicat, astfel încât aceștia au devenit mai sensibili la aceste probleme. De asemenea, cei născuți sau cei care trăiesc în zonele urbane sunt mai îngrijorați și mai preocupați de aceste aspecte. O altă problemă adusă în discuție de specialiști a fost cea a „bătăliei” între sexe. Din perspectiva impactului pe care îl produc acțiunile omului asupra mediului, femeile s-au dovedit mai implicate în „mișcarea ecologică”. Cei care au un nivel mai ridicat al venitului își permit să susțină inițiativa luată în vederea protejării mediului și să achiziționeze și produsele bio. Totodată, se așteaptă ca educația să influențeze pozitiv acțiunile oamenilor și să îi conducă spre preocupare, responsabilitate fața de mediu și un comportament adecvat.” Un alt factor care influențează comportamentul cosumatorului „verde” și achiziția de produse bio, este reprezentat de percepția consumatorului față de anumite firme și strategiile acestora, în raport cu conservarea și protejarea mediului înconjurător.

Produsul bio este definit ca fiind produsul realizat din ingrediente organice, fără a avea adă-ugate produse chimice, nu este modificat genetic, iar procedurile și tehnologiile folosite în procesul de obținere a acestora nu afectează mediul înconjurător, aceasta ar fi așadar, percepția produsului bio.

Agenția germană de marketing, Diffferent, a realizat un studiu în care a împărțit cumpărătorii de produse bio în următoarele categorii:

„green atitude” („atitudine verde”);

„green indulgence” („răsfăț verde”);

„organic quality seeker” („căutător de calitate bio”);

„organic mainstream” („modă organică”).

Categoria „green atitude” – sunt clienți împătimiți, consumând produse bio în fiecare zi, ei au un venit mediu și își aleg produsele în funcție de ingredientele și originea acestora și sunt foarte preocupați de sănătatea proprie și de mediu.

Categoria „green indulgence”- este reprezentată de clienți cu venituri mai ridicate, care își aleg produsele în funcție de preț, marcă sau ambalaj de modul de prezentare în general, mai mult de jumătate din produsele pe care aceștia le cumpără sunt bio și sunt incluse în alimentația proprie.

Cele două categorii menționate mai poartă denumirea și de „cunoscători”, aceștia fiind familiarizați atât cu produsele de pe piața autohtonă , cât și cu cele din exteriorul acestei piețe.

Categoria „organic quality seeker”- clienții au venituri mari și sunt ocazionali, ei includ în alimentația lor aproximativ 5%-10% produse bio.

Categoria „organic mainstream” –aici se regăsesc clienții cu venituri medii și au ca principal criteriu prețul , ei ținând cont de acesta în luarea deciziei de cumpărare. Aceștia achiziționează astfel de produse din motivul de a se încadra într-o anumită tendință, produsele bio fiind considerate „la modă”.

Graficul nr. 2. Structura pe categorii a cumpărătorilor de produse bio

Cele arătate mai sus sunt ilustrate și în graficul prezentat, se observă că cea mai mare parte dintre cumpărătorii de produse bio se încadrează în categoria „green atitude”, deținând o pondere de 44,42% în total. Această situație este una potrivită, se includ în această categorie cei care au, cu adevărat, un stil de viață sănătos și consumă, în mod curent, produse ecologice. Categoria „organic mainstream” deține, de asemenea, o pondere destul de ridicată (39,25%), deși acești cumpărători achiziționează produsele doar pentru că acestea au devenit din ce în ce mai căutate. Următoarele două categorii, „green indulgence” și „organic quality seeker”, înregistrează un procentaj mai scăzut (9,68%, respectiv 6,65%). Această situație se datorează, cu siguranță, faptului că în aceste categorii există cumpărători cu venituri mai ridicate, din acest motiv numărul acestora este mai redus.

Aflată în plină expansiune, în special în tările dezvoltate, precum cele din Vestul Europei, America de Nord, Sud-Estul Asiei sau Australia, piața produselor bio este considerată în România încă în fază incipientă , astfel de produse există în hipermarketuri (majoritatea fiind importate) și doar în câteva magazine de profil, firmele românești specializate în produse bio, producând, în majoritatea lor, pentru export. Cu toate acestea s-a înregistrat o creștere a cererii pentru produsele bio în ultimii ani, în România, aceasta ne arată faptul că oamenii au devenit mult mai interesați în ceea ce privește propria sănătate, dar și preocuparea legată de ocrotirea mediului în care trăiesc.

Mai jos este prezentată ordonanța care definește producția ecologică:

„ Ordonanță de urgență nr. 34/2000 Monitorul Oficial, nr. 172 /2000 privind produsele agroalimentare ecologice

Definiție: Producția ecologică, în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă obținerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză, în conformitate cu regulile de producție ecologică stabilite în prezenta ordonanță de urgență, care respectă standardele, ghidurile și caietele de sarcini naționale și sunt atestate de un organism de inspecție și certificare înființat în acest scop.

Produsele ecologice sunt obținute și etichetate astfel încât să informeze cumpărătorul că produsul și/sau, după caz, ingredientele din produs au fost obținute în conformitate cu metode de producție ecologică, și anume:

       produsele vegetale primare neprocesate, animalele și produsele animaliere neprocesate;

        produsele de origine vegetală și animală procesate, destinate consumului uman, preparate din unul sau mai multe ingrediente de origine vegetală și/sau de origine animală;

       furajele, furajele compuse și materiile prime, care nu sunt cuprinse la primul alineat

Reguli de producție ecologică:

     respectarea principiilor producției ecologice

     neutilizarea de fertilizatori și amelioratori ai solului, pesticide, materiale furajere, aditivi alimentari, ingrediente pentru prepararea alimentelor, substanțe folosite în alimentația animalelor, substanțe ajutătoare pentru pregătirea furajelor, produse pentru curățarea și dezinfectarea adăposturilor pentru animale și de alte produse, decât a acelor produse permise să fie folosite în agricultura ecologică;

     folosirea de semințe sau material vegetativ săditor obținut prin metode de producție ecologică.”

„Piata BIO din Romania

Circa 70-80% din producția ecologică românească merge la export, iar cantitatea crește de la an la an Valoarea produselor ecologice din România care ajung la export este evaluată la aproximativ 200 de milioane de euro. Suprafețele agricole cultivate la noi au crescut la aproape 290.000 de hectare la finalul lui 2014”

Simona Man, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) declara că “România continuă să importe produse agricole ecologice, în timp ce produsele cultivate la noi iau calea exportului într-o proporție foarte mare și la o valoare foarte mare. Circa 70% – 80% din întreaga producție este exportată.

Tot Simona Man declara, potrivit Agerpres, citată de B1TV: „Mare parte din produsele obținute prin agricultura ecologică merge la export. Un procent de 70% – 80% din aceste produse pleacă la export. (…) Numărul de operatori înregistrați în acest sector este în continuă creștere, numărul de fabrici procesatoare este și el, de asemenea, mai mare, suprafața implicată în agricultura ecologică este în creștere de la an la an, piața produselor ecologice se extinde și se caracterizează prin diversificarea ofertei de produse pe piață.”

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a mai precizat că,” în anul 2010, suprafața destinată agriculturii ecologice era de puțin peste 182.000 de hectare, iar la sfârșitul lui 2014 a ajuns la aproape 290.000 de hectare. Suprafețele cultivate în agricultura ecologică sunt cuprinse între 100 de metri pătrați și 5.000 de hectare, media fiind de 20- 21 de hectare”.

Produsele tradiționale și ecologice românești

Pe lângă preț, un produs tradițional sau ecologic are o valoare. Produsele tradiționale și ecologice provin dintr-un sistem de producție ce nu dăunează mediului: nu poluează solul sau apa și nu periclitează biodiversitatea din zonele de producție. Vorbim de asemenea despre continuitatea unor obiceiuri și a unor soiuri și semințe ce asigură, la nivel național, o diversitate alimentară și culturală.

Trebuie luat în considerare, în calitate de consumatori, că fiecare alegere de produs pe care o facem are o serie de consecințe, la nivel individual, din punct de vedere al sănătății, căt și la nivel de mediu înconjurător și societate – economie și cultură. Prin cumpărarea de produse tradiționale sau locale și ecologice, contribuim la păstrarea unor tradiții și obiceiuri, la conservarea naturii și a peisajului rural atât de frumos și de asemenea, îi ajutăm pe cei care ne oferă produse de calitate și întrețin acest peisaj rural să-și desfășoare munca pe mai departe.

Atât agricultura tradițională, cât și cea ecologică respectă obiectivele și principiile unei agriculturi durabile, însă există multiple elemente care le diferențiază.

Agricultura tradițională

Prin agricultură tradițională înțelegem acele practici agricole care s-au păstrat de-a lungul anilor și tehnici care nu au fost preluate din agricultura modernă. Agro-ecosistemele tradiționale se caracterizează prin utilizarea în mod responsabil atât a resurselor domestice (plante cultivate și animale crescute în gospodării), cât și a resurselor din afara fermei (plante medicinale, fructe de pădure, resurse piscicole).

O caracteristică a acestui tip de agricultură este cultivarea soiurilor de plante și creșterea raselor locale perfect adaptate la condițiile de mediu locale care aduce beneficii din punct de vedere al siguranței alimentare pentru locuitorii din zonele unde s-au păstrat practicile tradiționale de cultivare a pământului și creștere a animalelor.

Produsele tradiționale

Am constatat, în urma studiului efectuat , că definițiile existente pe piața din România cu privire la noțiunea de ,, produs alimentar tradițional “ nu sunt unitare ele necesitând unele discuții și clarificări. O primă definiție este cea potrivit căreia prin ,, produs alimentar tradițional “ se înțelege ,,bunul material rezultat dintr-un proces de muncă, necesar hranei și care s-a păstrat prin tradiție “. Conform acestei definiții, orice produs alimentar actual care a fost realizat și de către înaintașii noștri dintr-o anumită zonă geografică este un produs alimentar tradițional al acelei zone. Definiția, în opinia noastră, prezintă o serie de deficiențe precum: nu constituie obligativitate ca materia primă să provină din zona respectivă, în condițiile în care calitățile gustative ale produselor agricole depind foarte mult de parametrii edafoclimatici ai zonei geografice în care au fost realizate; nu este interzisă folosirea aditivilor alimentari la fabricarea produselor alimentare tradiționale etc. Prin legislație, se consacră o altă definiție potrivit căreia prin ,,produs alimentar tradițional“ se înțelege ,,produsul alimentar fabricat pe teritoriul național și pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziția lui aditivi alimentari, care prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare și un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii.“ Pentru ca un produs alimentar tradițional să poată fi comercializat pe piață sub această denumire, este necesar ca acesta să fie atestat în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 724 din 29 iulie 2013 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, privind atestarea produselor alimentare tradiționale. Această atestare a produselor tradiționale reprezintă recunoașterea oficială a tradiționalității acestora. Produsele atestate sunt înregistrate în Registrul național al produselor tradiționale și sunt marcate cu logoul național prevăzut în figura nr.1. …  Logoul național al produselor tradiționale românești este proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instituție care îi  asigură și gestiunea.

Fig. nr.1. Logoul național al produselor tradiționale românești

Sursa: www.madr.ro

Din percepția pe care o au consumatorii, se poate vorbi de o a treia definiție, cu privire la caracteristicile definitorii pe care trebuie să le aibă un produs alimentar tradițional. Cercetările noastre arată că, potrivit percepției consumatorilor, produsul alimentar tradițional trebuie să fie realizat după un proces tehnologic tradițional (31,0%), să nu conțină conservanți chimici( 24,0%) și să fie realizat din materii prime provenite din zona respectivă( 21,0%). Aceste trei caracteristici au fost percepute ca elementente definitorii pentru produsele alimentare tradiționale de către 76,0% dintre respondenții intervievați, în timp ce condițiile de a se deosebi de alte produse similare (13,0%) și de a fi realizate în gospodăria țărănească( 11,0%) au o semnificație mai redusă, totalizând împreună doar 24,0% din opțiuni( Fig.nr.2). La rândul nostru, considerăm că percepția consumatorilor este extrem de importantă pentru activitatea de marketing.

Fig.nr.2. Percepția consumatorilor cu privire la elementele definitorii

ale produselor alimentare tradiționale

Dacă un produs alimentar tradițional este realizat conform legislației în vigoare iar consumatorul nu-i va percepe caracteristicile definitorii, în concepția lui acel produs nu este tradițional și nu-l va cumpăra.

Magiunul de Topoloveni

Unicitatea Magiunului de Topoloveni rezidă în faptul că este un produs 100% natural, fără conservanți, fără aditivi alimentari, fără E-uri, fără zahăr adăugat, făcut dintr-un singur ingredient: prune proaspete românești.

Magiunul de Topoloveni conține un singur ingredient: prunele

Magiunul este făcut după o rețetă tradițională, atestată documentar din anul 1914, pentru păstrarea integral a calităților nutritive ale prunelor proaspete, el este preparat în cazane cu pereți dubli, sub temperatură controlată de maximum 68 de grade Celsius, timp de 12-14 ore, pentru a da posibilitate apei să se evapore integral, datorită acestui mod de preparare, magiunul de Topoloveni nu are nevoie de conservanți.

Magiunul de Topoloveni este singurul produs din țara noastră care primește în acest moment fonduri europene pentru promovare, dar, de curând, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii au afirmat că mai sunt și alte produse în curs de atestare.

Produsele care urmează să fie certificate ca produse tradiționale românești, cu indicație geografică protejată sunt: Salamul de Sibiu, telemeaua de Ibănești, brânza din Mărginimea Sibiului,  novacul afumat de Țara Bârsei, cârnații de Pleșcoi, pita de Pecica sau prunele de Leleasca.

Obținerea acestei certificări este extrem de utilă, în condițiile în care produsele tradiționale românești încep să își piardă autenticitatea, diverse produse similare fiind fabricate, dar care nu respectă rețeta originală, tradițională.

Brânza din Mărginimea Sibiului

Brânza de Sibiu a devenit celebră datorită faptului că se face după o rețetă veche, transmisă din generație în generație, gustul deosebit este dat, atât de această rețetă tradițională, cât și de locurile în care oile pasc, de aerul de munte și de apa de izvor pe care oile o beau.

Modul de preparare al brânzei este de asemenea foarte important, se ține cont de temperatura de fierbere a laptelui, de modul în care se pune cheagul și de asemenea, de scurgerea zerului, un întreg proces care durează în jur de șase ore.

Brânza de Sibiu este o brânză închegată natural.

Salamul de Sibiu

Salamul de Sibiu este alt produs românesc unic care urmează să fie certificat la nivel european .Legenda spune că povestea salamului de Sibiu începe în anul 1910, la Sinaia, o altă legendă spune că, de fapt, prima dată salamul de Sibiu ar fi fost produs, cum ar fi normal ținând cont de numele pe care îl poartă, la Sibiu, în anul 1922. La început, Acesta se numea la început salam de iarnă, întrucât se putea produce doar în perioada rece a anului, iar procesul dura aproximativ trei luni. Se utiliza carne de cea mai bună calitate și producția presupunea eliminarea apei din carne, spre deosebire de alte produse alimentare la care se adaugă apă. În plus, salamul de Sibiu nu se afumă și nici nu se fierbe, iar temperatura, umiditatea, circulația aerului și puritatea lui au un rol extrem de important în timpul procesului de maturare și uscare. În afara condițiilor climatice, la fabricarea salamului de Sibiu se utilizează doar carne de porc provenită de la porci în vârstă de peste un an și jumătate și slănina aferentă, doar de pe spatele porcilor, de consistență tare și fără infiltrații cu sânge. Sarea folosită trebuie să fie fină, nu grunjoasă.

Novacul afumat din Țara Bârsei

Alt produs care urmează a fi certificat este Novacul afumat din Țara Bârsei, acesta poate fi recunoscut după culoarea sa alb – gălbuie, nu prezintă urme de sânge sau viscere, musculatura suculentă și fragedă, precum și după aspectul său de pește proaspăt.

Peștele se afumă într-un mod tradițional, la cald, la o temperatură de 45 – 55ºC, și durează în jur de 3- 4 ore.

Cârnații de Pleșcoi

Următorul produs care va fi supus certificării, Cârnații de Pleșcoi sunt un produs tradițional, specific pentru întregul județ Buzău. Preparați doar din carne de oaie, condimentați din belșug cu ardei iute și puțin usturoi, acești cârnați au apărut în urmă cu 2000 — 2500 de ani. Modul de preparare este unul diferit: după ce carnea de oaie este curățată de pe oase, într-un ceaun, se fierb oasele și cu zeama rezultată, călduță, se frământă carnea tocată, cu usturoi, cimbru și ardei iute tocat. Compoziția este lăsată să stea 1-2 ore, după care se face o ultimă condimentare. Cu această compoziție vor fi umplute mațele de oaie, iar după aceea cârnații vor fi uscați și afumați.

Cum se atestează un produs tradițional?

Conform Ministerului Agriculturii,” un produs primește certificatul de atestare ca produs tradițional dacă este fabricat pe teritoriul național și pentru care se utilizează materii prime locale; care nu are în compoziția lui aditivi alimentari, care prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție sau de prelucrare și un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse similare aparținând aceleiași categorii. De asemenea, acesta trebuie să aibă și o rețetă transmisă din generații.

Pentru a fi atestat ca produs tradițional, produsul trebuie să fie conform unui caiet de sarcini care se întocmește de către operatorul economic. Acest document este elementul principal din cadrul documentației pe care un producător trebuie să o întocmească pentru a-și atesta un produs tradițional.

În funcție de specificitatea fiecărui produs în parte se va face referire la principalele însușiri organoleptice, fizico-chimice și microbiologice, respectiv: aspect, consistență, culoare, gust, aromă, miros,umiditate , substanțe grase, sare, proteine, aciditate, densitate, floră bacteriană specifică unde este cazul”.

 Agricultura ecologică

Agricultura ecologică este O nouă abordare a sistemului agricol de producție, care pune accent pe calitatea produselor și pe valoarea lor nutritivă, fără ca procesul de producție să afecteze mediul înconjurător, o constituie agricultura ecologică, în care cultivarea plantelor, creșterea animalelor și producerea de alimente se realizează prin utilizarea de tehnologii care respectă mediul înconjurător și ciclul natural de viață al ecosistemelor.

Acest tip de agricultură se deosebește fundamental de cea convențională, prin restricțiile drastice privind folosirea de fertilizanți și pesticide de sinteză, stimulatori și regulatori de creștere, hormoni, antibiotice și sisteme intensive de creștere a animalelor și, de asemenea, prin interzicerea strictă a organismelor modificate genetic (OMG) și a derivatelor acestora, ea mai se numește si„biologică” sau „organică”, termeni utilizați în mod frecvent și acceptați de UE.
Produsele ecologice

În vederea obținerii și comercializării produselor ecologice, care poartă eticheta și sigla comunitară specifică modului de producție ecologic (foto dreapta), producătorii sunt obligați să parcurgă un proces strict de certificare. În acest fel, înainte de a putea obține produse agricole ce pot fi comercializate cu mențiunea ,,produs obținut din agricultura ecologică” exploatația trebuie mai întâi să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani.În urma inspecțiilor efectuate de organismele de control, operatorii care au respectat regulile de producție vor primi certificatul de produs ecologic și își vor putea eticheta produsele ca fiind ecologice.

Produselor ecologice li se aplică o etichetă care trebuie să conțină următoarelr mențiuni: să facă referire la modul de producție ecologic, sigla « ae » , sigla națională specifică produselor ecologice, numele și codul organismului de inspecție și certificare care a efectuat inspecția și a eliberat certificatul de produs ecologic.

©

© EU

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în primele 10 poziții se afla:

“Cerealele certificate ecologic – in primul rand, grau, soia, porumb si orez – pentru care exista, pe piata externa, mai ales pe cea americana si canadiana, cereri enorme, pe care tara noastra inca nu le poate acoperi, desi ofertele de preturi sunt mai mult decat avantajoase. Dintre produsele ecologice derivate din cultura cerealelor, cele mai cautate sunt painea si pastele fainoase (obtinute numai din cereale de cea mai buna calitate si apa curata, de izvor, fara conservanti sau aditivi). Ponderea cerealelor la export, in cadrul produselor ecologice este de peste 50%.

Cerealele furajere ecologice, mai ales porumbul, sunt tot mai solicitate pe piata americana, pentru hrana animalelor crescute in sistem ecologic, fermierii de peste ocean descoperind ce calitate au aceste produse romanesti ca urmare a targului BioFach Baltimore, din 2011.

Oleaginoasele cultivate in Romania, cu peste 22% din productia totala, culturile preferate sunt cele de floarea soarelui, destinate extragerii uleiului bio, dar si inul.

Fructele ecologice – cele mai cautate la export fiind visinele, ciresele, nucile, zmeura, dar si merele, perele, caisele.

Strugurii si vinurile, au inceput sa fie produse intensiv si dupa metode bio. Foarte apreciate sunt vinurile din podgoriile subcarpatice, din Muntenia, dar si din nordul tarii (zona Baia Mare, Satu Mare), care, in parteneriat cu Domeniile Viticole Franceze au pus la punct viticultura “bio-lunara” (strugurii fiind culesi si prelucrati in raport cu fazele lunii, dupa vechi traditii), vinurile Chardonnay, Merlot si Feteasca Neagra, cu gust inconfundabil,  detinand certificarea internationala ECOCERT.

Fructele de padure – afine, mure, macese, zmeura etc.-  se vand extraordinar de bine in Europa si, adeseori, se intorc in Romania, reambalate, iar noi  le cumparam la preturi duble sau triple, fara ca autoritatile sa incerce sa ofere facilitati intreprinzatorilor din acest domeniu.

Legumele ecologice sunt apreciate atat pe piata interna, cat si pe cea externa, dar sunt departe de a acoperi cererea, ceea ce si explica preturile mari la care sunt comercializate, cele mai cerute fiind rosiile, ardeii (cei rosii, in special), vinetele, cartofii etc.

Ciupercile crude sau uscate castiga teren si in agricultura romaneasca, desi infiintarea unor micro-ferme abia in ultimii ani a inceput sa se intensifice, oferind si avantajul unor profituri rapide, avand in vedere ca durata unui ciclu de cultura este in jur de 80 de zile.

Plantele aromatice si medicinale, cultivate in sistem ecologic, au devenit deja o afacere de succes si la noi, ele sunt valorificate atat in industria medicamentelor, a suplimentelor alimentare, cat si in cea a cosmeticelor, exploatandu-se o traditie indelungata, asociata cu cele mai noi descoperiri in domeniu.

Produsele bio nealimentare – textile ecologice (in primul rand, bumbac), produsele naturiste pentru igiena personala, aromoterapie etc. – se regasesc in top 10 produse bio cultivate in Romania, chiar daca ponderea lor nu este foarte mare.”

Așadar, produsul ecologic alimentar este un mix de ingrediente provenite din agricultura ecologica ce respecta urmatoarele principii si reguli:

1.este eliminată orice tehnologie poluantă intr-o zona nepoluata

2. sunt utilizate soiuri si specii cu rezistenta sporita la conditiile de mediu

3. fertilitatea naturala a solului este ameliorată și menținută permanent

4. se utilizează fertilizatori si amelioratori ai solului, pesticide, materii prime pentru prepararea furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor in conformitate cu lista produselor permise in agricultura ecologica

5. nu există organisme modificate genetic si a iradieri ale plantelor

6. nu există și nu se utilizează aditivi chimici de sinteza: conservanti, coloranti, arome, emulgatori, acidifianti, intaritori de gust, agenti de ingrosare.

Produsele ecologice certificate se marchează si etichetează conform reglementarilor din domeniu. Sunt ecologice numai acele produse care au un certificat de calitate si poarta pe ambalaj sigla organismului de certificare.

Produsul bio este obtinut din plante, din ingrediente organice, fara a fi modificate genetic si fara sa li se fi adaugat alte produse chimice, plantele se cultiva pe terenuri pe care nu a fost aplicat nici un ingrasamânt chimic; odata culese sunt supuse macerarii fara a li se aplica procedee chimice, iar in ultima faza ele sunt ambalate fara conservanti sau alti substituienti chimici. Semintele folosite nu sunt modificate genetic, ci controlate biologic.

Produsul natural provine din agricultura conventionala, dar la obtinerea lui nu se utilizeaza aditivi alimentari de sinteza. Intre produsele naturale si produsele bio-organice, diferenta o reprezinta tocmai acesti pasi mentionati in productie. Produsele denumite generic – naturale – sunt bazate pe plante. Ele insa nu au fost cultivate pe terenuri organice si nici nu au fost supuse procedeelor naturale – limitate – de prelucrare, dar nu contin substante chimice pentru obtinerea produsului finit.

Produsele organice nu contin niciun fel de compusi chimici, sintetici, modificati genetic sau de origine animala. Includ doar ingrediente naturale ce provin din plante crescute in zone nepoluate, fara fertilizatori sau modificari genetice.2

2.3.1. Obiectivele cercetării

Prin cercetarea realizată doresc să evidențiez modul în care sunt percepute, în România, produsele bio și, totodată, ce îi determină pe consumatorii români să achiziționeze astfel de produse. Așadar, principalele obiective ale acestei cercetări sunt:

să determine modul în care este perceput consumul de produse bio: fie ca o tendință actuală, un lucru „la modă”, fie ca o schimbare de mentalitate, consumatorii de astfel de produse fiind conștienți de beneficiile pe care acestea le oferă;

să evidențieze diferențele semnificative privind criteriile sau motivele folosite de consumatorii români, atunci când achiziționează produse bio.

2.3.2. Ipotezele cercetării

Ipotezele formulate pentru această cercetare sunt următoarele:

Ipoteza nr. 1: Majoritatea consumatorilor români aleg să achiziționeze produse bio din magazine specializate.

Ipoteza nr. 2: Doar consumatorii cu un nivel superior de educație și cu venituri medii sau mari achiziționează produse bio.

Ipoteza nr. 3: Principalul criteriu de alegere a produselor bio este prețul.

Ipoteza nr. 4: Accesul consumatorilor la acest tip de produse și o mai bună informare ar conduce la creșterea vânzărilor.

2.3.3. Metoda de cercetare

Una dintre cele mai eficiente metode aplicate, în studierea comportamentului consumatorului, pentru obținerea rezultatelor dorite o reprezintă metoda chestionarului.

Acest chestionar este de fapt un set formalizat de întrebări, pe baza căruia se obțin, în final, informații cu privire la obiectivele propuse.

I. Cătoiu și N. Teodorescu enumeră acele condiții pentru ca această metodă de culegere de date să înregistreze succes:

se vor asigura cooperarea și implicarea respondenților;

respondenții trebuie să fie informați cât mai clar în legătură cu ceea ce se dorește de la aceștia;

respondenții vor fi ajutați să dea niște răspunsuri cât mai clare la întrebările propuse;

ambiguitatea răspunsurilor se va evita cu strictețe;

trebuie să ușureze îndeplinirea sarcinilor de către operatorii de interviuri;

în vederea prelucrării datelor obținute, se va asigura un fundament solid.

Modul de abordare a intrebărilor, va fi, de la general spre particular, astfel încât cel care răspunde la întrebări să se poată familiariza, pe parcurs, cu tema propusă. Un chestionar bine realizat poate ușura munca persoanelor care intra în contact cu acesta, adică operatorii de interviuri, cei care verifică înregistrările și cei care introduc datele în computer.

Chestionarul realizat a fost aplicat unui număr de 150 de persoane, stratificați după gen, vârstă, studii și venit, selectați aleator în cadrul fiecărui strat. Grupul țintă a fost reprezentat de persoane cu vârsta de peste 18 ani, implicate în procesul de cumpărare a produselor bio în gospodărie și care știu ce sunt produsele bio. Chestionarul include 15 întrebări principale și 7 întrebări referitoare la caracteristicile demografice ale populației. Consider că eșantionul ales este unul reprezentativ, chestionarul fiind realizat de către un magazin de specialitate, persoanele chestionate fiind selectate din baza de date a magazinului „Leacul”.

2.3.4. Prezentarea chestionarului

Chestionarul dat spre completare respondenților are următoarea formă:

Întrebarea nr. 1. Cum / de unde ați aflat despre existența pe piață a produselor bio?

internet;

radio;

televiziune;

ziare / reviste;

rude, colegi, prieteni;

altă sursă;

Întrebarea nr. 2. Considerați că sunt accesibile informațiile despre produsele bio?

în mică măsură;

în mare măsură;

nu știu;

Întrebarea nr. 3. Ați achiziționat produse bio în ultimele 6 luni?

da;

nu;

Întrebarea nr. 4. Care este principalul motiv pentru care ați achiziționat produse bio?

sunt mai sănătoase;

au un conținut bogat în substanțe nutritive;

ajută la menținerea siluetei;

reduc riscul apariției alergiilor, cancerului sau bolilor de piele;

din curiozitate;

Întrebarea nr. 5. Ce importanță au pentru dumneavoastră următoarele criterii în decizia de cum-părare a produselor bio?

firma de certificare;

gustul și aspectul;

prețul;

conținutul în substanțe nutritive;

producătorul;

Note: – foarte important = 5

– important = 4

– de importanță medie = 3

– puțin important = 2

– foarte puțin important = 1

Întrebarea nr. 6. Care este principalul motiv pentru care nu ați achiziționat produse bio?

inexistența în magazine;

neîncrederea în modul de certificare;

prețurile mari;

Întrebarea nr. 7. Ce v-ar determina să achiziționați produse bio?

disponibilitate mai mare în magazine;

prețuri mai scăzute;

credibilitatea firmelor de certificare;

gustul;

Întrebarea nr. 8. De unde ați achiziționat cel mai des produse alimentare, în general?

supermarket / hipermarket;

magazine de specialitate;

Întrebarea nr. 9. De unde ați achiziționat cel mai des produse bio?

supermarket / hipermarket;

magazine de specialitate;

Întrebarea nr. 10. Cât de des achiziționați produse bio?

o dată pe săptămână;

de două / trei ori pe lună;

o dată pe lună;

Întrebarea nr. 11. Ce produse bio ați dori să achiziționați pentru familia dumneavoastră?

fructe;

legume;

carne;

alte produse;

Întrebarea nr. 12. Pentru care dintre produsele bio pe care le-ați cumpăra sunteți dispus(ă) să plătiți mai mult față de produsele convenționale?

fructe;

legume;

carne;

alte produse;

Întrebarea nr. 13. Cunoașteți mărci de produse bio?

da;

nu;

Întrebarea nr. 14. Care dintre următoarele modele de cumpărare vi se potrivește cel mai bine?

cumpăr doar produse convenționale;

cumpăr mai multe produse convenționale decât bio;

cumpăr mai multe produse bio decât convenționale;

cumpăr doar produse bio;

Întrebarea nr. 15. Ați cumpărat produse bio de pe internet?

da;

nu;

Sunteți de sex:

masculin;

feminin;

Vârsta dumneavoastră este:

între 20 și 35 ani;

între 36 și 50 ani;

peste 51 de ani;

Ultima formă de învățământ absolvită este:

liceu;

facultate;

Starea civilă:

căsătorit(ă);

necăsătorit(ă);

alta;

Numărul de persoane care locuiesc împreună cu dumneavoastră în aceeași gospodărie este:

0 persoane;

1-2 persoane;

între 3-5 persoane;

mai mult de 5 persoane;

Venitul mediu net lunar pe persoană este:

până la 1000 lei;

între 1000 – 2000 lei;

între 2000 – 3500 lei;

peste 3500 lei;

Rezidența dumneavoastră este:

în mediul urban;

în mediul rural;

2.3.5. Analiza și interpretarea rezultatelor

Din punct de vedere al caracteristicilor socio-demografice, în urma prelucrării informațiilor din chestionare, am obținut următoarele rezultate:

Chestionarul prezentat a fost completat de un număr de 150 de persoane, dintre care 65 de persoane de sex masculin și 85 de sex feminin.

În ceea ce privește vârsta respondenților, 50% (75 respondenți) dintre ei se situează între 20 și 35 de ani, 30% (45 respondenți) au vârsta cuprinsă între 36 și 50 de ani și doar 20% (30 respondenți) au o vârstă mai mare de 51 de ani.

Dintre cele 150 de persoane, 48% (72 respondenți) au terminat și o facultate, restul de 78 de respondenți (52%) având ca ultimă formă de învățământ absolvită, liceul.

Există o diferență foarte mica între respondenții căsătoriți și cei necăsătoriți, existând un număr de 83 de respondenți căsătoriți (55,33%), față de 67 de persoane necăsătorite (44,67%).

În ceea ce privește numărul de persoane cu care respondenții împart gospodăria, rezultatele au fost următoarele:

Tabelul nr. 7. Numărul de persoane care locuiesc în aceeași gospodărie cu respondentul

Așa cum se poate observa din tabel, majoritatea celor chestionați (90 respondenți) au răspuns că împart gospodăria cu încă 3-5 persoane. Cei mai puțini dintre aceștia au răspuns că locuiesc singuri, și anume doar 6 dintre respondenți (4%).

Din punct de vedere al venitului mediu net lunar pe persoană, cei mai mulți dintre respondenți se încadrează în categoria veniturilor de până la 1000 lei (83 respondenți), 37 de persoane au venituri cuprinse între 1000 și 2000 lei, 20 dintre acestea au venituri lunare între 2000- 3500 lei și doar 10 respondenți au declarat că au venituri lunare de peste 3500 lei.

Graficul nr. 9. Venit mediu net lunar pe persoană

Dintre persoanele chestionate, 64% locuiesc în mediul urban (96 respon-denți), iar în mediul rural trăiesc 36% dintre cei chestionați (54 persoane).

În continuare, voi analiza rezultatele obținute la întrebările principale ale chestionarului, și anume, cele care conduc la conturarea unui comportament de cumpărare, vizavi de produsele bio. Pentru o mai bună viziune asupra informațiilor obținute, voi împărți analiza datelor pe secțiuni.

Secțiunea nr. 1: modalitățile de obținere a informațiilor referitoare la produsele bio.

Analizând datele referitoare la prima întrebare din chestionar, și anume, „Cum / de unde ați aflat despre existența pe piață a produselor bio?”, majoritatea celor chestionați susțin că au auzit de produsele bio prin intermediul internetului sau televiziunii. Diferențe semnificative au fost înregistrate în ceea ce privește categoriile de vârstă. Cei cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani au afirmat în proporție de 50% (38 respondenți) că au auzit despre existența acestor produse de pe internet și de la prieteni. Restul respondenților, cu vârste mai mari de 35 de ani, au ca principală sursă de informare televiziunea (86 respondenți) și doar 26 dintre aceștia (17,33%) au aflat despre produsele bio din ziare / reviste sau alte surse.

Așadar, în ansamblu, televiziunea reprezintă principalul canal de informare cu privire la produsele bio.

Graficul nr. 10. Surse pentru obținerea de informații privitoare la produsele bio

Cu privire la cea de-a doua întrebare, „Considerați că sunt accesibile informațiile despre produsele bio?”, 67% dintre cei chestionați consideră că informațiile despre produsele bio nu sunt ușor de găsit, în timp ce numai 21% consideră că sunt disponibile. Restul persoanelor (12%) nu știu dacă informațiile sunt sau nu accesibile.

Pot concluziona așadar, că lipsa de informare reprezintă un obstacol semnificativ în creșterea vânzărilor de produse bio prin urmare, magazinul „Leacul” trebuie să desfășoare campanii ample de informare în rândul potențialilor cumpărători. Aceasta poate să se desfășoare pe internet, pentru consumatorii cu vârsta de până la 35 de ani, iar pentru restul consumatorilor, campania se poate desfășura nediferențiat, prin intermediul televiziunilor, radioului, difuzarea de materiale informative (broșuri, pliante, cărți de vizită) la șoferii de taxi, în tramvai, metrou, autobuze și pe stradă, prin viu grai și, în același timp, prin înmânarea materialelor la trecători.

În urma rezultatelor obținute, accesul la informație privind produsele bio trebuie îmbunătățit, confirmându-se astfel ipoteza nr. 4, potrivit căreia o mai bună informare ar conduce la creșterea vânzărilor de produse bio.

Secțiunea nr. 2: determinarea motivelor de cumpărare / necumpărare.

Următoarele două întrebări vizează achiziționarea de produse bio și motivele care îi determină pe consumatori să achiziționeze astfel de produse.

Așadar, la întrebarea nr. 3., „Ați achiziționat produse bio în ultimele 6 luni?”, din cele 150 de persoane chestionate, doar 20% (30 de persoane) au răspuns afirmativ, în timp ce 80% (120 de persoane) nu au achiziționat astfel de produse. Dintre cei care au răspuns afirmativ, se observă diferențe semnificative în funcție de veniturile acestora, și anume: cei cu venituri sub 1000 de lei nu au achiziționat produse bio, dintre cei cu venituri între 1000 și 2000 lei doar 9,7% au achiziționat produse bio, categoria cu venituri cuprinse între 2000 și 3500 de lei a achiziționat produse bio în proporție de 75%, în timp ce respondenții cu venituri de peste 3500 de lei au înregistrat o pondere extrem de mare, și anume, de 90%.

La întrebarea nr. 4, „Care este principalul motiv pentru care ați achiziționat produse bio?” a răspuns doar 20% din eșantionul total (30 de persoane). Doar trei dintre motivele prezentate au fost luate în calcul de către respondenți, și anume: 40% au declarat că achiziționează produse bio din curiozitate (12 persoane), 30% (9 persoane) datorită faptului că sunt mai sănătoase și tot 30% achiziționează aceste produse pentru că au un conținut mai bogat în substanțe nutritive.

Graficul nr. 11. Motive de cumpărare a produselor bio

Din analizarea acestei secțiuni se desprind următoarele concluzii:

cumpărătorul român de produse bio aparține categoriei persoanelor cu venituri medii și mari;

în campaniile de informare cu privire la produsele bio ar trebui introduse și informații referitoare la efectele benefice ale acestor produse asupra sănătății individului.

Se confirmă, astfel, Ipoteza nr. 2, potrivit căreia cei care achiziționează produse bio sunt persoane cu venituri medii spre mari, este astfel confirmată, de asemenea, nivelul de educație influențează consumul de produse bio, deoarece cei cu un nivel superior de educație conștientizează rolul pe care aceste produse îl ocupă în menținerea unui stil de viață sănătos.

Secțiunea nr.3: identificarea și ierarhizarea principalelor criterii care își pun amprenta asupra deciziei de cumpărare a produselor bio.

Pentru calculul rezultatelor la întrebarea nr. 5, „Ce importanță au pentru dumneavoastră următoarele criterii în decizia de cumpărare a produselor bio?”, s-au acordat note pentru fiecare din criteriile enunțate, de la 1- foarte puțin important la 5- foarte important.

Tabelul nr. 8. Note obținute de criteriile care pot influența decizia de cumpărare

Se observă din tabel că cea mai mare notă este obținută de criteriul „firma de certificare”. De aici observăm că consumatorii trebuie să fie siguri de calitatea produsului pe care îl cumpără, dacă într-adevăr acesta este un produs 100% natural. Un rol deosebit de important îl joacă credibilitatea sau reputația firmei de certificare a produselor bio.În același timp, următoarele două criterii clasate sunt prețul, respectiv gustul și aspectul produsului.

Graficul nr. 12. Ierarhizarea criteriilor în alegerea produselor bio

În urma acestor rezultate, nu se confirmă ipoteza nr. 3, potrivit căreia prețul este principalul criteriu de alegere a produselor bio, pentru ca după cum observăm, un consumator de produse bio pune accent pe calitatea acestora, firma care certifică produsele, pe care cumpărătorul le achiziționează, ocupând locul fruntaș în alegerea unui produs bio. Prețul este cel de-al doilea criteriu în funcție de care consumatorii de produse bio își conturează alegerea.

Secțiunea nr.4: comportamentul în ceea ce privește achiziționarea viitoare a produselor.

Întrebați care a fost motivul pentru care până acum nu au achiziționat produse bio, 58% dintre persoanele chestionate au răspuns că nu le-au găsit în magazine, 21% au spus că nu au încredere în modul de certificare, în timp ce doar 11% au răspuns că prețurile mari sunt un impediment în achiziționarea acestor produse. Așadar, la următoarea întrebare, „Ce v-ar determina să achiziționați produse bio?”, cele mai multe răspunsuri au fost axate pe o disponibilitate mai mare în magazine (34%) și pe scăderea prețurilor (28%). Restul răspunsurilor au fost împărțite între credibilitatea firmelor de certificare (24%) și gustul produselor bio (14%).

Putem concluziona că firmele producătoare de produse bio ar trebui să își promoveze mai intens produsele pe care le fabrică și să dețină relații contractuale cu cât mai multe magazine , de asemenea, pe piețele de desfacere, ar trebui să apară mai multe magazine specializate pe aceste tipuri de produse

Secțiunea nr.5: conturarea modelelor predominante de cumpărare.

La întrebarea nr. 9, „De unde ați achiziționat cel mai des produse bio?”, toți cei 150 de participanți la chestionar au răspuns că cel mai des cumpără produse bio din supermarket sau hipermarket, cu siguranță, este cea mai simplă și mai rapidă metodă de procurare a acestor produse.

La următoarea întrebare, nr. 10, pentru 20% dintre respondenți, frecvența cumpărării produselor bio este de o dată pe săptămână, de două / trei ori pe lună pentru 40% dintre aceștia, în timp ce pentru restul, adică 40% este de o dată pe lună.

Graficul nr. 13. Frecvența cumpărării de produse bio

În ceea ce privește întrebarea nr. 11, „Ce produse bio ați dori să achiziționați pentru familia dumneavoastră?”, 45% dintre respondenți au specificat că ar dori să cumpere și alte produse decât cele prezentate, care au înregistrat următoarele ponderi: 17% – legume, 15% – fructe și doar 13% – carne.

Întrebarea nr. 12, „Pentru care dintre produsele bio pe care le-ați cumpăra sunteți dispus(ă) să plătiți mai mult față de produsele convenționale?”, scoate în evidență și mai mult faptul că românii doresc și alte produse bio (cereale, sucuri, dulciuri, cosmetice, etc), pentru care ar fi dispuși să plătească mai mult (51% dintre persoane), decât pentru carne, legume și fructe care au înregistrat următoarele ponderi: 10%, 20%, respectiv 19%.

La următoarea întrebare, nr. 13, „Cunoașteți mărci de produse bio?”, majoritatea celor chestio-nați au răspuns negativ, în timp ce doar 16% (24 de persoane) au spus că au cunoștințe cu privire la mărcile de produse bio existente pe piața din România. Aici se poate face și o delimitare, un procent mai mare de „cunoscători” de mărci bio înregistrându-se în rândul celor cu studii superioare (21% – 15 persoane).

La intrebarea despre ce model de cumpărare li se potrivește mai bine, 54% din respondenți au spus că achiziționează mai multe produse convenționale decât bio, 20% dintre aceștia cumpără mai multe produse bio decât convenționale, 26% dintre persoanele chestionate cumpără doar produse convenționale, în timp ce nici un respondent nu a declarat că achiziționează doar produse bio.

Analizănd răspunsurile înregistrate în această secțiune, putem concluziona că, cumpărătorul român de produse bio achiziționează acest tip de produse preponderent din supermarket / hipermarket, frecvența de cumpărare fiind, în medie, de două ori pe lună, acesta ar dori să vadă o diversitate cât mai mare de produse bio pe rafturile magazinelor, fiind dispus să plătească mai mult pentru un anume produs dorit. Cumpărătorul român nu cunoaște sau cunoaște doar câteva mărci de produse bio și nu include în alimentația sa doar produse bio, în continuare, pentru marea majoritate, de bază fiind produsele obișnuite.

La ultima întrebare Ați cumpărat produse bio de pe internet. Răspunsul tuturor repondenților a fost Nu.

BIBLIOGRAFIE

1.BRUHN M., Marketing. Noțiuni de bază pentru studiu și practică, Editura Economică, București, 1999;

2.KOTLER PH., Principles of Marketing, Prentince Hali, New Jersey, 1991;

3.KOTLER P., Managementul marketingului, Ediția a IV-a, Editura Teora, București, 2005;

4.MUNTEANU C., MAXIM E., SASU C. și colab., Marketing. Principii, practici, orizonturi, Editura Sedcom Libris, Iași, 2008,

5.PRUTIANU S., MUNTEANU C., CALUSCHI C.–“Inteligența. Marketing Plus” – Ed. Polirom 1998, p. 111

6.STANCIU M., Microeconomie, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag 43

7.http://www.scritub.com/files/management/208_poze/image001.gif

8.www.danone.ro;

9.www.danone.com;

10.http://ro.wikipedia.org/wiki/Danone;

11.http://www.theofficialboard.com/org-chart/groupe-danone;

12.http://www.danone.ro/calitatea-danone/