Agresivitatea Juvenila

Drept

Agresivitatea Juvenila

Byadmin ianuarie 1, 2024

AGRESIVITATEA JUVENILĂ

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL 1. PERSPCTIVE DE DEFINIRE A CONCEPTULUI DE AGRESIVITATE

Delimitări conceptuale

Forme de manifestare a agresivității

Relația frustrare-stres-agresivitate

CAPITOLUL 2. AGRESIVITATEA ÎN ȘCOALĂ

2.1. Tipuri de agresivitate prezente în mediul școlar

2.1.1. Vandalismul școlar

2.1.2. Violența școlară

2.2. Cauzele agresivității în școală

2.3. Relația profesor-elev

CAPITOLUL 3. INVESTIGAȚII EMPIRICE ASUPRA AGRESIVITĂȚII JUVENILE

3.1. Metodologia cercetării

3.1.1. Problema de cercetare

3.1.2. Scopul cercetării

3.1.3. Obiective

3.1.4. Ipoteze

3.1.5. Instrumente de cercetare

3.1.6. Populația investigată

3.2. Analiza și interpretarea rezultatelor

3.3. Discuții

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Se spune că fiecare pădure are uscăturile sale. Foarte des, elevii cu tulburări comportamentale sunt considerați de către profesorii lor ca fiind „uscături” irecuperabile și complet inevitabile ale colectivului clasei, fiind jigniți constant sau pur și simplu ignorați în cadrul procesului educațional. Aceștia sunt de fapt oamenii fără viitor, care trag clasa în jos, care perturbă buna desfășurare a orelor și pentru care orice demers de corectare a comportamentului este inutil si fără șanse de succes.

Lucrarea de față își propune să abordeze problematica agresivității juvenile în rândul elevilor, încercând în același timp sa prezinte mai multe aspecte prezente în literatura de specialitate pe această temă.

Agresivitatea juvenilă este considerată a fi drept un simptom al nesiguranței, al unei situații de real risc pe plan familial, precum abuzuri, sarăcie sau pentru lipsa unui climat adecvat unei dezvoltări armonioase pe toate planurile a copilului. Comportamentele considerate de către ceilalți ca fiind antisociale pot reprezenta strigăte de ajutor ale unui copil ce tânjește după atenția pe care nu o primește acasă, sau pot fi eliberări ale unor frustrări acaparate în mediul familial, sau de ce nu, în cadrul clasei.

La vârsta școlarității, personalitatea copilului este in formare și este supusă unui tumult de schimbări atât pe plan fiziologic, cât și pe plan psihologic. Mult mai îngrijorător este însă faptul că acest comportament blamat de catre școală, și de catre societate pare a-și avea bazele foarte adânc fundamentate în cadrul sistemului educațional actual, care din nefericire încă se mai afla sub puternica influența a sistemului încurajat de perioada comunistă, sistem caracterizat de totalitarism, rigiditate, lipsa acuta a comunicării și centrarea pe profesor ca unic deținător al cunoașterii absolute.

La fel de îngrijorător este și faptu că profesorii, în special cei care se simt mai vulnerabili în fața colectivului de elevi, adoptă poziții prin care sa își consolideze poziția de suverani în clasă, atitudine care are efecte negative asupra elevilor, care fie simt nevoia de a se răzvrăti în fața nedreptăților comise de profesor, fie încearcă la rândul lor să își afirme statutul în ierarhia clasei, abuzând de colegii mai slabi sau percepuți ca fiind mai puțin populari.

Lucrarea de față pornește practic de la pribcipul conform căruia violența naște violență, iar comportamentul de tip agresiv al elevilor, din păcate, este combătut de către profesori tot prin acte văzute de elevi ca fiind violente, precum ignorarea opiniei personale, utilizarea unui ton necorespunzător, utilizarea de epitete jignitoare sau chiar apelul la violență fizică.

Am ales această temă întrucât consider că în școala românească agresivitatea este tratată superficial și luată ca atare, fără a se analiza în profunzimile psihicului elevului în căutarea rădăcinilor acesteia. Astfel, elevii cu probleme de comportament sunt realtiv abandonați de către cadrele didactice, care preferă să-și concentreze eforturile doar asupra elevilor ce sunt considerați educabili.

Îmi doresc ca această lucrare să aducă un plus de valoare informațiilor până acum cunoscute, efortul depus constând în mare parte în îmbinarea și așezarea într-o formă cât mai cuprinzătoare și mai pe înțelesul tuturor a părerilor și cercetărilor unor specialiști recunoscuți în domeniu.

Pornind de la toate aceste considerații se justifică interesul, precum și motivația mea în alegerea cestei teme atât de importantă și de actuală pentru timpurile noastre, pentru societatea în care trăim.

CAPITOLUL 1.

PERSPCTIVE DE DEFINIRE A CONCEPTULUI DE AGRESIVITATE

1.1. Delimitari conceptuale

Șoitu si Havîrneanu (2001, p. 52) ilustrează o serie de definiții, fiecare dintre acestea reflectând un alt punct de pornire: comportamente încărcate de diverse reacții brutale, distructive și chiar de atacare, atitudine bătăioasă, mai bine spus, însușire de a trăi și de a-ți asigura toate trebuințele principale vitale prin intermediul forței, reacție înnăscută ca drept formă de adaptare, rezultat al mai multor frustrări.

Agresivitatea este caracterizată deci de comportamente ce produc daune foarte mari atât fizic, cât și psihic ori emoțional prin distrugere, rănire sau agresare fizică, a celor din jur.

Agresivitatea este foarte prezenta la vâstele pubertății si adolescenței, atunci când personalitatea se află încă în formare, iar copiulul este dezorientat și bulversat de schimbările majore la care este supus și care, de multe ori, îl determină sa fie agresiv. (Banks, R., B., 1997, p. 46-49)

Irenäus Eibl-Eibesfeldt (2009, p.53-640) face o scurtă trecere în revistă asupra evoluției termenului de agresivitate, pe care îl și împarte în două mari categorii, și anume una intraspecifică și una interspecifică.

Se consideră de asemenea că agresivitatea constă de fapt într-o anumită sumă importantă de stimuli negatici spre o serie de alte organisme (apud. Eibl-Eibesfeldt, I., 2009, p.53). Alți autori sunt de părere că deosebit de important în identificarea comportamentelor agresive este caracterul intenționat al agresării. După cum notează tot Eibl-Eibesfeldt, agresarea neintenționată nu ar trebi să fie catalogată ca drept manifestare agresivă, așa cum nici durerea pe care o provoacă stomatolog nu este însă calificată ca drept o formă de agresivitate.

Păunescu (1994,p. 15) definește agresivitatea ca fiind acea stare a sistemului psihic și fiziologic, prin intermediul căreia o anumită persoană poate răspunde printr-un anumit set de comportamente disfunționale în plan conștient, inconștient sau fantasmic, pe care agresorul le resimte ca atare și reprezintă pentru acesta o adevărată provocare, accentuând caracterul intenționat al actului agresiv.

Manifestările agresivității umane sunt cât se poate de variate, și au loc la diferite niveluri: încadrate în două mari categorii de natură biologică și de natură socială.

Dintr-o altă perspectivă putem spune despre comportamentul agresiv că este genetic și poate fi controlat. Specialiștii în domeniu au comparat fenomenul cu comportamentul amenințător al unui alt animal (atunci când își arată dinții, de exemplu), care poate acționa ca adevărat declanșator sau poate duce la invadarea teritoriului. Konrad Lorenz (1998, p, 267) afirmă faptul că manifestarea acestui instinct la om este defectuoasă, ca urmare a normelor culturale ce reprimă, cel mai frecvent, orice tip de agresiune. Tot Lorenz observă și că omul nu este chiar atât de rău, ci de fapt nu este suficient de bun pentru toate cerințele sociale moderne.

Din perspectivă sociobiologică, agresivitatea are rol adaptativ și facilitează accesul la resursele de care depinde capacitatea de reproducere. Aceasta înseamnă că un individ al unei specii care manifestă acel comportament se va reproduce și astfel își va transmite genele. Neodarwiniștii, așa cum au fost numiți, nu sunt însă atât de preocupați de speciile de animale cât sunt de genele care determină pattern-urile comportamentale ale individului. Un astfel comportament fundamentat genetic va continua, dacă servește la creșterea succesului de reproducere al individului sau al rudelor foarte apropiate care dețin genele pentru acel comportament (Cunningham, M.R., 1981, p.71)

Agresivitatea conduce în mod clar la achiziționarea și conservarea mai multor tipuri de resurse sau ajută chiar la apărarea și protejarea rudelor, toate acestea fiind mult mai ușor de realizat decât dacă individul (ori rudele sale foarte apropiate) ar fi capabil să își transmită genele și astfel să perpetueze comportamentul pe care tocmai ele îl determină. Nu este vorba deci despre conservarea speciilor, ci este vorba despre succesul indivizilor sau al grupurilor din cadrul acelor specii.

Trebuie amintit de asemenea și faptul că agresivitatea poate implica un anumit potențial, leziuni severe ori chiar deces, care pot împiedica realizarea obiectivelor propuse.

1.2. Forme de manifestare a agresivității

Comportamentul de tip agresiv și formele sale de manifestare cel mai frecvent întâlnite reprezintă toate acele atitudini și acte, mai exact fapte sistematice și repetitive, cu conținut antisocial și manifestări de agresivitate și chiar violență, de cele mai multe ori întâmplătoare ori anticipate, față de propria persoană (autoagresiunea) sau față de ceilalți (heteroagresiunea). (Păunescu, C., 1994, p.19). Cercetările demonstrează faptul că acest tip de comportament la adulți fie apare încă din copilărie, fie se formează treptat, pe fondul unei agresivități latente ce evoluează către anumite forme antisociale, ca urmare a stimulilor vieții sociale.

Agresivitatea, fiind o parte integrantă a naturii umane, are și o varietate de forme de manifestare (Păunescu, C., 1994, p.15-20):

Excitabilitatea exprimă acel tip de stare a sistemului nervos central, care este cde altfel aracterizată printr-o anumită sensibilitate de grad maximal față de toți acei factori din mediul extern ori intern. Manifestarea tuturor acestor stări de excitație este însă condiționată de vârstă. În acest context, copiii până la vârsta adolescenței pot prezenta anumite tipuri de episoade de hiperexcitație în limita normalului. În adolescență și debutul tinereții însă, persistența acestei excitabilități sporite poate reprezenta un semn al unor anumite tulburări psihice,

Impulsivitatea reprezintă acea trăsătură specifică ce implică o manieră absolut impulsivă de reacționare prin intermediul impulsiunii. Impulsiunile reprezintă așadar acele modalități de reacționare absolut involuntare, care nu pot fi însă controlate de către un individ în cadrul unei anumite activități voluntare, care acționează ca drept o descărcare imediată a unei anumite stări de tensiune emoțională.

Propulsivitatea este definită ca reprezentând declanșarea agresivității ca urmare a unui anumit tip deresort intern, fără ca această reacție să se supună însă vreunui control de tip voluntar. Propulsivitatea se manifestă așadar la oameni prin intermediul unor monotipii ritmice și automatisme ambulatorii, acestea fiind de altfel determinate de trebuințele și de expresiile emoționale.

Violența este foarte frecvent caracterizată prin utilizarea forței pentru a se putea manifesta superioritatea, conceptul provenind din latinescul „vis” care semnifică de fapt forța. Modalitățile de manifestare a violenței sunt extrem de variate, crescând în amploare odată cu toate măsurile care sunt luate împotriva acestora. (Lorenz, K.,1998,p. 65)

Comportamentele aberante reprezintă toate acele tipuri de distordsuni ale echilibrului dintre situația stimulatoare și răspunsul comportamental care provoacă de fapt un adevărat conflict între individ și toate cerințele normale de existență. Tulburările de comportament ori modificările de comportament reprezintă așadar forme de dezechilibru psihic, care implică anumite serioase tulburări în sfera emoțional-volitivă, ca urmare a unei întregi leziuni cerebrale pre sau postnatale, a unor anumite structuri psihice morbide de natură sociogenă. (Străchinaru, I., 1994, p.44).

Comportamentul agresiv și manifestările sale întâlnitestare a violenței sunt extrem de variate, crescând în amploare odată cu toate măsurile care sunt luate împotriva acestora. (Lorenz, K.,1998,p. 65)

Comportamentele aberante reprezintă toate acele tipuri de distordsuni ale echilibrului dintre situația stimulatoare și răspunsul comportamental care provoacă de fapt un adevărat conflict între individ și toate cerințele normale de existență. Tulburările de comportament ori modificările de comportament reprezintă așadar forme de dezechilibru psihic, care implică anumite serioase tulburări în sfera emoțional-volitivă, ca urmare a unei întregi leziuni cerebrale pre sau postnatale, a unor anumite structuri psihice morbide de natură sociogenă. (Străchinaru, I., 1994, p.44).

Comportamentul agresiv și manifestările sale întâlnite în cadrul delincvenței juvenile reprezintă toate acele atitudini și acte, fapte de ordin constant și repetitiv, cu un conținut antisocial, cu anumite manifestări serioase de agresivitate și violență, de cele mai multe ori fiind foarte explozive ori premeditate, anticipate, față de propria persoană. (Păunescu, C., 1994, p.19).

Relatia frustrare-stres-agresivitate

Agresivitatea la animale reprezintă în același timp act spontan, însă și reacție la o anumită situație de frustrare. La cel care este fricos, agresivitatea reprezintă de fapt rezultatul temerii sale, întrucât orice tip de act pretinde de fapt prepararea spațiului de activitate și chiar eliminarea altuia care îi ocupă spațiul.

Frustrarea – așa cum este aceasta ilustrată de către psihanaliști – se referă de fapt la micșorarea câmpului de acțiune. Din punct de vedere etimologic vorbind, aceasta provine din latinescul “frustrari”, ceare înseamnă “a amăgi”; în franceză, limba din care a fost și preluat în limba română, “frustration” însemnând ăgubire sau privare, văduvire de un anumit drept, o oarecare destrămare a unor planuri. Frustrarea este astfel definită deci ca fiind o situație în cadrul căreia un anuit obstacol intervine în calea satisfacerii unei anumite trebuințe și modifică astfel comportamentul persoanei în cauză.

Lazarus și Folkman (apud Șoitu, L., Havîrneanu, C., 2001, p. 131-132) definesc stresul ca reprezentând o relație de tip particular dintre persoană și mediul care este perceput de către individ ca afectându-i ori depășindu-i resursele și punându-i astfel în pericol starea de bine.

În cazul elevilor, relațiile cu familia și profesorii pot deveni tensionate, probleme ce țin de aspectul fizic, precum disproporționalitatea membrelor în raport cu forma trupului sau cu apariția acneei, relațiile cu persoanele de sex opus și primele deziluzii, toate acestea sunt prezente în mod cotidian în viața copilului ce se află în tranziție spre maturitate.

Deși la animale, violența ia naștere doar ca urmare a unei frustrări externe, la om există însă și agresiuni fără temei vizibil. Agresivitatea umană îmbracă astfel o gamă foarte variată de forme, putând fi deci îndreptată atât împotriva unui anumit individ sau grup și poate include conflictul.

În literatura de specialitate, agresiunea a continuat să fie corelată, însă, cu frustrarea, aceasta putând fi atât brutală, cât și subtilă și indirectă. Mai mulți cercetători, precum Dollard au teoretizat ipoteza frustrare-agresivitate în volumul „Frustration and Aggresion”. Cu toate acestea însă, frustrarea nu se materializează neapărat în cadrul comportamentelor agresive. De asemenea, nu întotdeauna tema agresivității persoanei frustrate poate fi identificată cu foarte mare ușurință și precizie, comportamentele agresive putând fi îndreptate adesea împotriva mai multor persoane sau obiecte.

CAPITOLUL 2.

AGRESIVITATEA ÎN ȘCOALĂ

2.1. Tipuri de agresivitate prezente în mediul școlar

Noțiunea de agresivitate se bucură de o multitudine de definiții, captând atenția sociologilor, biologilor, precum și a psihologilor deopotrivă. Cauzele acestui tip de comportament au fost investigate atât în mediul social, cât și în baza genetică individuală sau colectivă, iar reacțiile de tip agresiv au fost și ele studiate atât la nivel fizic, cât și la nivel afectiv și verbal. Toate aceste reacții, însă, pot fi analizate și la nivelul relației profesor-elev.

Relația dintre profesor și elev a evoluat foarte mult de-a lungul timpului, mutându-și centrul de interes de la ideea predare la ideea de învățare, aceasta ultimă activitate fiind bazată în primul rând pe comunicare, fie ea verbală sau nonverbală. Actul comunicării, însă, poate juca și el un rol atât pozitiv, cât și negativ în cadrul relației dintreprofesor și elev, întrucât așa cum o comunicare transparentă și lipsită de tensiuni poate câștiga încrederea elevilor, orice perturbare afectează în sens negativ relația dintre educator și educat.

De regulă, elevii se deschid în fața unui profesor pe care îl simt ca fiind mai apropiat, se inhibă foarte des atunci când profesorul manifestă autoritarism față de elevii cu rezultate proaste la învățătură, își reprimă sentimentele de furie atunci când li se face o nedreptate ori când sunt etichetați ca fiind elevi-problemă, creându-se în acest mod o ruptură între membrii colectivului clasei.

Această violența numită psihologică, repetată și îndreptată împotriva elevilor, poate conduce la apariția sentimentului de frustrare, care în timp se poate chiar generaliza determinând o reală schimbare a atitudinii față de profesor și față de activitatea școlară în general.

Există elevi care suferă din cauza unor judecăți complet negative ale unor profesori, judecăți care vin de fapt ca să întărească propriile lor sentimente de îndoială, de descurajare și de lipsă de încredere în forțele proprii.

Deși sistemul educațional românesc a încercat întotdeauna să diminueze fenomenul de agresivitate la elevi, nu s-au înregistrat niciodată succese mari în acest sens. În cele mai multe dintre cazuri, cadrele didactice se consideră absolvite de orice vină, aceasta căzând pe elevii problemă, a căror agresivitate este considerată fie rezultatul bazei genetice moștenire de ka părinți, fie al eventualelor proaste creșteri. Ca urmare a acestui fapt unii profesori îi tratează pe acești elevi cu indiferență, fapt ce are efecte dezastroase mai ales în contextul pubertății și adolescenței, când tinerii au nevoie de suport și securitate din partea celor din jur.

Dacă în urmă cu câteva decenii aceste manifestări agresive ale elevilor erau considerate fenomene disfuncționale, în prezent au ajuns să fie percepute ca aspecte oarecum normale ale realității școlare, ce trebuiesc percepute de către profesori ca un fel de răspuns ce semnalizează anumite situații care necesită tocmai intervenția educativă. Toate aceste manifestări în cadrul școlii pot exprima faptul că elevul percepe situația sa școlară ca fiind amenințătoare, inacceptabilă sau că are nevoie de ajutor și chiar mai mult, pot semnala profesorului erori în metoda de predare aleasă.

Această manieră modernistă de abordare a conduitelor agresive din perspectiva problematicilor de situație și nu a substratului psihopatologic al personalității elevilor a condus în timp la o nouă concepție privind intervenția educativă. În acest context, această premisă poate face posibilă trecerea de la o anumită intervenție autoritară din partea profesorului, la încurajarea elevilor de a-și soluționa singuri conflictele.

În școala contemporană, cele mai frecvente tipuri de conduite agresive sunt însă reprezentate de vandalism și de violență. Aceste activități au cunoscut în ultimele decenii o evoluție atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere al gravității actelor săvârșite.

2.1.1. Vandalismul scolar

Termenul de vandalism nu s-a bucurat întotdeauna de un interes foarte mare din partea cercurilor academice pana în jurul anilor ’80, ceea ce a condus la formarea unei anumite concepții complet greșite asupra lipsei de motivație din spatele tuturor acestor acte antisociale.

Cercetările ulterioare în acest sens au relevat faptul că unul dintre elementele determinante în înțelegerea vandalismului este reprezentat întocmai de motivație. S. Cohen (apud L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 23) descrie o diversitate de tipuri de vandalism, făcând apel la motivația ce stă la baza lor:

vandalismul de tip echitiv, care are ca obiectiv câștigarea unor avantaje materiale;

vandalismul de tip tactic ce are la bază scopuri precum mediatizarea unei cauze;

vandalismul de tip vindictiv care are ca și obiectiv răzbunarea ori compensarea unei frustrări;

vandalismul-joc, care se produce în cadrul unor anumite episoade de joc și are ca și motivație curiozitatea, distracția sau competiția;

vandalismul de tip malițios, care spre deosebire de vandalismul de tip vindictiv nu are o anumită țintă specifică, având un caracter responsiv la un anumit set de probleme, însă în cadrul căruia elementul de agresivitate este dublat de cel de furie.

Așadar, luând în considerare toate aceste aspecte, vandalismul ar putea fi definit ca o serie de acte de violență îndreptate împotriva unui anumit obiect sau a unei proprietăți, având la bază o serie variată de motivații.

Vandalismul ca problemă socialp reprezintă o conduită specifică în mod special a tinerilor de sex masculin, proveniți din medii cu un anumit potențial de risc din cadrul marilor orașe, deci nu din mediul rural. Așadar, luând în considerare nesiguranța ce apare în viața unui copil odată cu înceepetul pubertății este limpede că acesta găsește prin săvârșirea unor acte de vandalism ocazia de a-și exercita puterea, de a colabora cu alți tineri pentru un scop comun, dar și de a se afirma și a-și expune un punct de vedere. Lăsându-și amprenta asupra societății din jur, tinerii simt că opinia lor contează și că în ciuda rolului pe care sunt obligați sa-l joace în contextul social (acela de copii dependenți de adulți), ei reprezintă o individualitate importantă.

În cadrul actelor de vandalism se poate regăsi, cel mai adesea, și un mesaj pentru societatea nedreaptă și coruptă în care ei sunt obligați să se adapteze la norme impuse. Așadar, în afară de vandalismul-joc, toate celelalte tipuri de vandalism au ca și motivație comună dorința de revoltă, ca urmare a sentimentului de nedreptate, precum și schimbarea societății mai exact a mentalitaților oamenilor. Conform acestui principiu, la baza producerii actelor de vandalism stau trei mari factori, și anume autocontrolul subiectului, caracteristicile mediului fizic și caracteristicile grupului.

Un rol foarte important in actele de vandalism este constituit de nivelul autocontrolului individual; în condiții de revoltă puternică, o putere cresută de autocontrol conduce la acte de vandalism cu adevărat ilegale și poate chiar imorale.

În mediul școlar, vandalismul a devenit fenomen cât se poate de frecvent. Aceasta practică prezintă o serie de aspecte caracteristice legate de organizarea și funcționarea instituției educative, de caracteristicile demografice ale populației școlare, dar și de practicile educaționale utilizate în școală. Așadar, indicele de vandalism școlar diferă foarte mult de la o instituție la alta în funcție de mărimea școlii, de situarea școlii și de compoziția etnică a școlii. Cu cât o școală este mai mare, cu atât posibilitatea unei supravegheri atente a acesteia scade, crescând astfel șansele elevilor de a comite acte de vandalism. De asemenea, într-un colectiv crescut de elevi dintr-o școală de dimensiuni considerabile, vinovații pot scăpa ușor nepedepsiți, fapt ce duce la încurajarea celorlalți elevi de a pune în practică acte de vandalism, deoarece devin conștienți ca riscul de a fi descoperiți și sancționați este foarte redus. În aceste condiții, pedepsele își pierd rolul preventiv.

Poziționarea școlii într-o zonă rău famată reprezintă un alt factor important ce conduce la transformarea acesteia într-o țintă reală pentru elevii ce caută să se afirme în cadrul grupurilor ce încurajează actele de tip antisocial.

Ca și interval de timp, cel mai adesea actele de vandalism sunt exercitate mai ales în timpul vacanțelor școlare, al week-end-urilor și înainte sau dupa terminarea orelor de curs, când elevii se văd scăpați de sub incidența controlului profesoral.

Tattum ( apud L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 28) a întocmit o listă a tuturor motivațiilor specifice care conduc la săvârșirea de acte de vandalism:

existența unor anumite deficiențe în organizarea activităților instructiv-educative, care pun în dificultate anumite categorii de elevi, care sfârșesc prin a se simți complet nedreptățiți ori lipsiți de importanță;

deficiențe de ordin psihopedagogic, care conduc foarte frecvent la scăderea interesului elevului pentru anumite discipline de studiu predate în școală, caz în care acesta se va simți obligat să își irosească timpul prețios ce ar putea fi investit în alte activități considerate a fi mai utile;

schimbări în cadrul mentalității autorităților școlare, care devine fie prea tolerantă față de distrugerile săvârșite în școală, fie mult prea suspicioasă la adresa tuturor elevilor, nepunându-le astfel la dispoziție materialele necesare întrucât „elevii or sa le strice”;

ideea de sprijin moral și financiar din partea părinților care rezolvă orice situație problematică a copilului, fie ea și legată de acte de vandalism;

atmosfera mult prea trist[ a școlii, cu care elevul nu se poate identifica în mod afectiv, motiv pentru care acesta nu găsește niciun alt motiv care să îl împiedice să comită diverse acte de vandalism;

sentimentul elevilor de abandon de către școală, care nu le poate oferi sentimentul de siguranță;

diverse deficiențe în relația școlii cu familiile elevilor, acolo unde responsabilitatea pentru neplăcerile cauzate de elev este atribuită ori conduitelor învățate în familie, ori practicilor indezirabile învățate la școală.

De regul[ în școală predomină vandalismul-joc, vandalismul vindictiv și cel malițios, ultimele două reprezentând forme reprezentative ale vandalismului școlar. Acestea pot fi îndreptate atât împotriva colegilor, cât și împotriva profesorilor în cazul în care elevul se concepe a fi victima unei nedreptăți. Astfel, un elev cu o stimă scăzută de sine, un nivel înalt de frustrare și cu un autocontrol redus, fapt întâlnit foarte frecvent la elevii aflați într-o perioadă tumultoasă a vieții lor, precum pubertatea, vor încerca să-și exprime revolta prin acte de vandalism de tip malițios sau vindicativ împotriva celor pe care îi consideră vinovați pentru situația în care se află. De asemenea, dacă elevul se simte frustrat ca urmare a practicilor unui profesor și consideră că șansele de a-și diminua frustrarea prin discuție directă cu acesta, este foarte probabil ca elevul să își direcționeze frustrarea asupra autorității școlare, precum catedra sau catalogul, în încercarea de a restabili echilibrul emoțional.

Concluzionând, cel mai adesea actele de tip vandalistic iau naștere ca o formă de protest împotriva unei situații pe care elevul o consideră a fi nedreaptă sau împotriva autorității școlare și regulamentului intern. Având în vedere că stima de sine scăzută și autocontrolul scăzut sunt numitori comuni ai celor care comit voluntar astfel de acte, se poate observa ca elevii aflați la pubertate sunt susceptibili comiterii de acte de tip vandal. Aflați la o vârstă a schimbărilor radicale pe toate planurile, ei se afla într-o situație de incertitudine din care încearcă să iasă prin orice mijloace posibile, vandalismul jucând un rol important de afirmare a propriei identități în fața unei societăți care tinde să le ignore, dacă nu chiar să le refuze, individualitatea.

2.1.2. Violența școlară

Mare parte dintre statisticile și rapoartele oficiale nu prezintă decât o mică parte a realității școlare, fiind absolut imposibil de realizat o inventariere perfectă a tuturor actelor de violență școlară , ca urmare a faptului că numeroase victime aleg sa nu raporteze atacurile din varii motive, iar directorii și autoritățile școlare consideră că astfel de situații reprezintă probleme interne ale școlii ce nu au nevoie de implicare venită din exterior. Un lucru este cert, însă, și anume că în ultimele decenii violența în școală este într-o continuă creștere.

În funcție de planul de manifestare al atacului violent, corelat si cu tipul de prejudiciu adus victimei, se poate realiza o distinctie între violența fizică și violența psihologică verbală.

Așadar, in funcție de planul violenței, gradul de deschidere, precum și tipul de implicare a agresorului, Hebert a evidențiat o tipologie a conduitelor de violență școlară (apud L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 34):

Violențe active fizice directe (lovirea unui coleg);

Violențe active fizice indirecte (lovirea unui substitut al victimei);

Violențe pasive fizice indirecte (calomnia);

Violențe pasive fizice directe (împiedicarea producerii unui anumit comportament al victimei);

Violențe pasive fizice indirecte (refuzul agresiv de a realiza o sarcină).

O formă specifică a violenței în clasă este așa-numitul bullying care este definit de către Dillon și Lash (2005, p. 34) ca fiind intreaga serie de acte repetate de violenta realizate de către indivizi care au mai multă putere decât victimele lor. Printre trasaturile comune ale agresorilor se numără comportamentul antisocial, o stimă de sine puternică, inabilitatea de a simți empatie și nevoia de putere și control.

Bullying-ul este de două feluri: direct sau indirect. Cel direct presupune amenințari, lovituri, furt sau chiar utilizarea unei arme, în timp ce bullying-ul indirect este inteles prin excuderea socială intenționată sau răspândirea de zvonuri. De regulă, băieții sunt adepții manifestărilor directe, pe când fetele preferă manifetările mai subtile ale bullying-ului indirect. Indiferent de tipologie, această formă de violență școlară reprezintă un comportament antisocial care este învățat prin influențele venite din societate, ca de exemplu în cadrul grupului de prieteni, în familie sau prin mass-media.

În cazul tipurilor de elevi ce manifestă comportamente cu rol perturbator în cadrul orelor, I. Al. Dumitru (2008) observă existența a trei mari categorii:

elevii cu dificultăți emoționale

Elevii care fac parte din această categorie au avut experiențe neplăcute in trecut ce i-au afectat și care, din această cauză, se comportă inadecvat. Aceștia au o stimă de sine scăzută și nu răspund favorabil în cazul abordărilor de tip punitiv deoarece sunt deja obișnuiți cu astfel de comportamente.

elevii care își asumă roluri în conformitate cu așteptările clasei.

Descoperirea cauzelor care stau la baza acestui tip de comportament violent a fost identificată ca fiind în strânsă legătură cu sentimentul de revoltă, fie sunt bazate pe anumite acte de potențială nedreptate. Pus în fața realității cotidiene în care puberul nu își găsește apartenența, acesta găsește în actele de vandalism o oportunitate de a demonstra lumii că există, și că atitudinea lui contează. În aceeași manieră în care un copil mic percepe manipularea obiectelor din jurul său ca pe o modalitate de a influența lumea din jurul său, preadolescentul poate percepe vandalismul fie ca o modalitate de a-și impune personalitatea, fie ca pe o modalitate de retribuție și de restabilire a echității.

Violența școlară reprezintă așadar cea mai frecventă conduită agresivă întâlnită în incinta școlii. Cauzalitatea acesteia este una foarte complexă, avându-și bazele în toate elementele ce influențeză evoluția ființei umane. Așadar, trasarea originilor comportamentului violent spre o singură categorie de factori este cu siguranță eronată.

2.2. Cauzele agresivității în școală

Sociologii și psihologii care susțin anumite teorii de factură socială pun accentul pe procesul de învățare și pe factorii din contextul social legați de agresivitate. Printre aceste teorii se numără teoria frustrare agresiune, care susține că orice comportament agresiv are la bază o frustrare, teoria învățării sociale, care pune comportamentele agresive pe baza modelelor adecvate etc.

La baza tuturor conduitelor agresive stau factori precum:

Multitudinea de modele de comportament agresiv din mass-media. Tot mai mulți psihologi și sociologi sunt de părere că toate scenele agresive, conținute atât de emisiunile de la televiziune cât și de jocurile pe calculator pot constitui adevărați factori incitativi, care pot facilita realizarea actelor agresive;

Dimensiunea școlii. Cu cât școala este mai mare cu atât scade și posibilitatea unei supravegheri complet eficiente;

Eșecul școlar. S-a demonstrat științific că rata violenței școlare crește direct proporțional cu indicele de eșec al elevului.

Motivația reală ce se află la baza acestui tip de comportament agresiv a fost identificată în mod frecvent ca aflându-se într-o strânsă legătură cu sentimentul de alienare față de școală și fata de toate practicile acesteia, care fie sunt depășite, fie sunt bazate pe diverse acte de potențială nedreptate. Pus în fața unei realități cotidiene în care individul nu își găsește apartenența, acesta găsește în actele de vandalism o oportunitate de a demonstra lumii că există, și că atitudinea lui contează.

În aceeași manieră în care un copil mic percepe manipularea în sensul de mânuire a obiectelor din jurul său ca pe o modalitate de a influența lumea din jurul său, preadolescentul poate percepe vandalismul fie ca o modalitate de a-și impune personalitatea, fie ca pe o modalitate de retribuție și de restabilire a echității.

Teoriile biologice susțin ideea conform căreia agresivitatea reprezintă de fapt un instinct, fiind așadar înnăscută. Sigismund Freud însă lua în calcul și existența a două tipuri de forțe distibcte de tip instinctiv, fiind vorba mai exact despre instinctul uman de autoconservare împotriva celui de autodistrugere. La oameni însă, agresivitatea se află în strâns legătură de cea de-a doua forță, și anume, cu autodistrugerea, iar acest tip de instinct poate fi condus către exterior, împotriva tuturor celorlalți, pentru a le provoca o stare de rău. Aspectul cel mai important în acest context este acela că agresivitatea oamenilor reprezintă de fapt un instinct complet natural, care își găsește însă exprimarea fie în modprosocial prin activitate, fie în mod antisocial prin care provoacă rău altora.

Un adolescent sau un copil își poate descărca agresivitatea într-un meci foarte dur de box, spre exemplu. O dezbatere puternică îi poate de asemenea permite exprimarea verbală a agresivității, însă doar în cadrul limitelor sociale admise. În paralel pot exista și anumite insulte verbale ori agresiuni fizice în vederea rănirii celorlalți.

Pentru a putea înțelege mai bine problemele și efectele agresivității din mediul școlar, este absolut esențială înțelegerea cauzelor ce conduc la un astfel de comportament. Agresivitatea din mediul școlar (ori instituțională) poate avea avea la bază mai multe tipuri de cauze.

Familia are un rol absolut incontestabil în manifestarea de comportamente agresive. Foarte mulți dintre copiii care prezintă un comportament agresiv provin din familii dezorganizate, au experiența divorțului părinților și trăiesc în familii monoparentale.

Societates însă conține și ea numeroase tipuri de surse de influență de natură să inducă agresivitatea juvenilă: situația economică, slăbiciunea acelor mecanisme de control social, inegalitățile de ordin social, criza tuturor valorilor morale, presa și lipsa de cooperare a tuturror instituțiilor implicate în educație.

Violența în școală se referă deci la o expresie a violenței din societate; atunci când violența se produce exclusiv în școală, aceasta conduce și la alte tipuri de urmaări: alături de păgubiri, victimizare, uneori chiar deces, violența din școala reduce semnificativ șansele elevilor de a-și putea dezvolta personalitatea pe deplin și de a dobândi o educație de calitate.

2.3. Relatia profesor-elev

Relația dintre profesor și elev este una cu adevărat specială, fundamentată pe comunicare la toate nivelurile, care poate veni atât în consolidarea relației, cât și în detrimentul acesteia.

Profesia de cadru didactic presupune cerințe morale superioare; acesta nu este un simplu funcționar public, ci un om care are o misiune căruia trebuie sa i se dedice în totalitate: aceea de a modela ființe umane. În acest sens, Ioan Nicula (1994, p. 402) a enumerat principalele aptitudini de care un profesor ideal trebuie să dea dovadă:

Aptitudinea de a cunoaște și a înțelege psihicul celui supus acțiunii educative: capacitatea intuitivă, de pătrundere și sesizare rapidă a particularităților psihice individuale, cunoașterea lumii interioare a elevului;

Aptitudinea empatică ce presupune a privi toate influențele prin prisma celor cărora li se adresează și de a prevedea nu numai eventualele dificultăți ce ar putea fi întâmpinate, dar și rezultatele posibile ce ar fi atinse;

Aptitudini organizatorice ce prevăd organizarea propriei munci, pregătirea și desfășurarea lecțiilor, îndrumarea elevilor;

Spiritul de observație, tactul pedagogic și măiestria pedagogică sunt condițiile unei personalități deplice ale unui dascăl și totodată calitățile ce îl ajută să găsească forma cea mai adecvată de atitudine și tratare a elevilor, să aibă simțul măsurii.

Realitatea însă se situează încă departe de acest ideal educațional al profesorului model. N. Mitrofan(1988, 68-69) subliniază faptul că profesorii dau dovadă de numeroase trăsături nepotrivite în relația lor cu elevii, ei exercitându-și superioritatea ierarhică asupra elevilor prin diverse comportamente ce sunt considerate a fi agresive de către elevi, precum ignorarea acestora, ironizarea și ridiculizarea unora dintre ei, folosirea unui ton nepotrivit etc.

Însă tocmai datorită caracterului reciproc al relației edcator-educat, modul în care profesorul interacționează și reacționează în cadrul procesului educativ se reflectă în atitudinea pe care elevul o are față de școală, și în final, în rezultatele pe care acesta le are la învățătură. Pornind de la aceste premise, au fost formulate câteva modele, ce reflectă stilul didactic al profesorului(L. Șoitu, C. Havîrneanu, 2001, p. 59-61):

În acest sens, transmiterea informațiilor intr-o manieră agresivă de către profesori, nu numai că are ca efect scăderea interesului față de materie, dar creează în elev un sentiment de conformism ce nu poate decât sa-i dăuneze pe viitor, în cadrul unei societăți ce pune accent pe spiritul creator și de inițiativă. De asemenea, abuzul de putere la care unii profesori fac apel prin utilizarea de injurii sau formulări ironice și chiar jignitoare pot duce la crearea unui complex de inferioritate și în final la plafonarea acestora, sau, din contră, la manifestări agresive și ostilitate față de profesor și școală..

Formele de comportament neadecvat al profesorilor cu frecvența cea mai mare se referă la agresiunea verbală față de elevi: de la forme mai simple precum atitudini ironice și un ton ridicat al vocii la forme mai grave – injurii, jigniri, insulte. Elevii percep de foarte multe ori faptul că nu sunt notați așa cum ar merita si cataloghează comportamentul profesorului ca fiind unul violent.

Un alt tip de comportament complet inadecvat al cadrelor didactice față de elevi, se referă la agresiunea non-verbală. Aceasta ia uneori forme mai ușoare, precum ignorarea mesajelor elevilor și neacordarea de atenție acestora. Faptul că elevul nu este considerat a fii un partener real de comunicare, iar mesajele din partea acestuia nu sunt luate în considerare reduce procesul didactic la o simplă activitate de transmitere de cunoștinte și încalcă principiile pedagogice.

Formele de agresivitate ale elevilor față de profesori sunt variate, de la comportamente care nu sunt în deplină concordanță cu regulamentul școlar și cu statutul de elev la forme mai grave, care țin de violența fizică sau care intră sub incidența legii.

CAPITOLUL 3.

INVESTIGAȚII EMPIRICE ASUPRA AGRESIVITĂȚII JUVENILE

3.1. Metodologia cercetării

3.1.1. Problema de cercetare

Problematica agresivității juvenile este foarte frecvent întâlnită, în special în rândul preadolescenților.

Mai îngrijorător este faptul că manifestările de tip agresev devin foarte frecvent în mediul școlar, iar măsurile de prevenire și combatere a acestui fenomen fie nu exista fie sunt ineficiente, astfel ca rezultatele pozitive în acest sens întârzie să apară.

Problematica agresivității juvenile a mai fost studiată în literatura de specialitate, așa încât acest studiu va veni în întâmpinarea cercetărilor anterioare pe această temă și va încerca să confirme rezultatele obținute.

3.1.2. Scopul cercetării

Această cercetare își propune să investigheze formele de agresivitate întâlnite în cadrul școlii la preadolescenți, cauzele agresivității și metodele de prevenire și de intervenție asupra elevilor preadolescenți care manifestă comportamente agresive.

3.1.3. Obiective

O1. Identificarea formelor de agresivitate întâlnite în mediul școlar;

O2.Identificarea frecvenței cazurilor de agresivitate juvenilă;

O2.Identificarea cauzelor care conduc la manifestarea de comportamente agresive în mediul școlar;

O4. Identificarea impactului pe care atitudinea profesorului îl are asupra comportamentului agresiv al elevilor;

O5. Identificarea metodelor de prevenire și de intervenție asupra agresivității în mediul școlar.

3.1.4. Ipoteze

Se presupune că în cadrul școlii agresivitatea se manifestă între elevi, elevi și profesori, între profesori, între părinți și profesori, între părinți și elevi, între elevi și persoane din afara școlii.

Se presupune că tipurile de agresivitate întâlnite în mediul școlar sunt agresivitatea verbală, agresivitatea fizică și agresivitatea emoțională.

Se presupune că manifestarea de comportamente agresive în mediul școlar estecauzată de mediul familial, mediul social, trăsăturile de personalitate ale elevilor și atitudinea profesorilor.

Se presupune că principalele metode de prevenire și intervenție în cazul apariției agresivității în mediul școlar sunt consilierea-atât individuală, cât și de grup, campanii, programe de prevenire a agresivității în mediul școlar, proiecte, diferite activități școlare.

3.1.5. Instrumente de cercetare

Ancheta prin interviu semistructurat

Această metodă are ca scop identificarea principalelor forme și tipuri de agresivitate prezente la preadolescenții din mediul școlar. Se urmărește identificarea perspectivelor elevilor și profesorilor cu privire la cauzele producerii acestui fenomen, precum și identificarea unor posibile strategii de prevenire și intervenție.

Interviul nestructurat reprezintă o metodă de intervievare care se bazează în principal pe construirea de întrebări de către intervievator, în funcție de răspunsurile oferite de intervievat.

Printr-un interviu senistructurat, intervievatorul încearcă să afle cât mai multe despre caracterul celui din fața sa, despre abilitățile sale, despre experiența sau despre așteptările și obiectivele sale. Legându-se de răspunsurile oferite, el poate să intre mai mult în amănunte și să-l determine pe intervievat să explice mai detaliat, cu mai multe informații ceea ce afirmă.

Practic, este o invitație pentru candidat la a se descoperi în fața intervievatorului, în ceea ce înseamnă felul lui de a fi, ceea ce știe să facă din punct de vedere profesional și relațional și cum anume face.

Într-un interviu semistructurat ideal, cel care intervivează urmărește explicațiile, istorisirile candidatului și generează spontan întrebări bazate pe acestea, întrebări care vor duce la obținerea de informații detaliate și revelatoare despre subiectele discutate. Succesul utilizării acestei metode ține în cea mai mare măsura de abilitatea intervievatorului de a genera întrebări din răspunsurile pe care le primește și de a muta discuția în direcția pe care și-o dorește.

3.1.6. Populația investigată

Pentru identificarea formelor de agresivitate, precum și a cauzelor apariției agresivității în mediul școlar au fost intervievați doi subiecți cu vârste cuprinse de 16 si 18 ani, elevi la Școala generală cu clasele I-VIII, Nr. 198 din București și două cadre diactice, de la aceeasș școală, distribuiți astfel:

Elevi

Profesori

3.2. Analiza și interpretarea rezultatelor

Rezultatele cercetării reies din interviurile susținute atât cu elevii, cât și cu cadrele didactice cu preivire la formele și tipurile de agresivitate prezente în școală. În urma susținerii interviurilor realizate se constată că agresivitatea juvenilă este prezentă în școli, iar de acest fapt sunt conștienți atta elevii cât și profesorii.

În ceea ce-i privește pe elevi, rezultatele obținute demonstrează faptul că există o oarecare confuzie între agresivitate și violență, iar violența este frecvent asociată cu “bătaia”. Elevii nu încadrează în rândul agresiunilor actele de deranjare a orelor sau de jignire.

Profesorii însă fac o distincție foarte clară în ceea ce privește aceste fenomene, iar încercând să corelăm răspunsurile ambelor părți, putem spune că actele de agresivitate în școli sunt prezentae sub mai multe forme, așa cum reiese din figura de mai jos.

Fig. 1. Tipuri de agresivitate în școală

După cum se poate observa, atât elevii cât și profesorii sunt de părere că violențele fizice sub formă de bătaie nu sunt atât de frecvente în școli, însă nici inexistente nu sunt. Una dintre elevele intervievate a povestit chiar cum a fost implicată într-un act de agresiune fizică, deși motivul pentru care s-a ajuns la acea situație nu a fost unul foarte clar.

Putem spune că actele de agresivitate în școală se întâmplă și ca urmare a unor deficințe în ceea ce privește supravegherea corespunzătoare a elevilor. Deși majoritatea școlilor sunt dotate cu camere de filmat, actele de agresiviate nu încetează să se desfășoare.

De asemenea, putem afirma că nici menirea bodyguard-ului în școală nu este foarte justificată, avamd în vedere că elevii nu ar aplea la acesta în cazul unei situații de agresivitate.

Fig. 2. Apelanți în caz de conflict între elevi

În ceea ce privește motivele pentru care elevii sunt agresivi, s-au identificat următoarele elemente

După cum se poate observa și în tabelul de mai sus, atât elevii cât si profesorii s-au pus de acord asupra cauzei familiale, ceea ce ne determină să credem că acest element este principalul răspunzător de conduită agresivă a elevilor.

Referitor la măsurile luate de către profesori în cazul actelor de agresivitate descoperite, acestea se bazează foarte mult pe pedeapsă și sancționare.

Fig. 3. Măsurile împotriva agresivității

Opiniile elevilor cu privire la măsurile ce ar putea fi luate pentru diminuarea fenomenului agresivității școlare relevă un pesimism greu de trecut cu vederea. De asemenea, se observă faptul că mare parte din soluțiile observate de ei sunt de ordin punitiv sau restrictiv, respectiv sunt sugerate pedepse mai aspre pentru cei care perturbă bunul curs al orelor, precum și o mai bună supraveghere a perimetrului școlii.

Faptul că elevii intervievati nu a putut oferi exemple de măsuri luate de școala lor pentru a diminua fenomenul agresivității denotă o lipsă de interes a cadrelor didactice față de această problemă importantă.

Forma de violență cel mai des amintită de către profesori este zgomotul din timpul orelor de curs, produs de către discuțiile neautorizate dintre elevi, precum și indisciplina. Cu toate acestea, pentru elevi comunicarea reprezintă o componentă importantă a relaționării cu cadrul didactic.

Relația stres-frustrare-agresivitate joacă, de asemenea, un rol esențial în înțelegerea fenomenului agresivității mai ales în contextul pubertății.

Adolescența este o vârstă dificilă și delicată, încărcată de instabilitate emoțională, dar și socială pentru cel ce o parcurge. Și toate schimbările au ca efect instaurarea unei stări perpetue de stres, precum și nașterea de frustrări pentru cei ce se percep a fi diferiți față de ceilalți copii de vârsta lor(datorită dezvoltării prin puseuri, disproporționalității corporale, a acneei etc).

3.3. Discuții

Rezultatele obținute confirmă o parte din ipoteza potrvit căreia “Se presupune că în cadrul școlii agresivitatea se manifestă între elevi, elevi și profesori, între profesori, între părinți și profesori, între părinți și elevi, între elevi și persoane din afara școlii”, însă nu se confirma ideea de violență intre profesori și părinți, acest aspect nefiind menționat de niciunul dintre respondenți.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză, cea potrivit căreia “ tipurile de agresivitate întâlnite în mediul școlar sunt agresivitatea verbală, agresivitatea fizică și agresivitatea emoțională”, putem spune că se confirma având în vedere că toți respondenții amintesc ca și comportamente agresive în rândul elevilor injuriilw, batatile și jignirile.

Din răspunsurile primite se confirmă în totalitate și ipoteza care susținea că “manifestarea de comportamente agresive în mediul școlar este cauzată de mediul familial, mediul social, trăsăturile de personalitate ale elevilor”.

Ultima ipoteză a studiului de față, cea conform căreia “ principalele metode de prevenire și intervenție în cazul apariției agresivității în mediul școlar sunt consilierea-atât individuală, cât și de grup, campanii, programe de prevenire a agresivității în mediul școlar, proiecte, diferite activități școlare” nu se confirma însă, ca urmare a a faptului că agresovitatea în școli încă exisa deși, potrivit cardelor didactice intervievate, măsurile de acest gen există. Elevii însă nu-și amintesc de ele.

Având în vedere rezultatele obținute, mai exact ineficiențq sau inexistența măsurilor reale de combatere a agresivității în raadul minorilor, accentul se pune pe prevenirea și pe combaterea comportamentelor de tip agresiv prin diferite metode care urmăresc, în marea lor parte, dezvoltarea acelor trăsături psiho-sociale și morale ce permit individului să se adapteze societății.

Cercetarea a avut ca scop identificarea principalelor forme și tipuri de agresivitate prezente la adolescenții din mediul școlar, precum și identificarea perspectivelor elevilor și profesorilor cu privire la cauzele producerii acestui fenomen, dar și reliefarea unor posibile strategii de prevenire și intervenție.

Astfel, cu ajutorul anchetei prin interviu aplicate atât elevilor, cât și profesorilor acestora a fost confirmată teoria conform căreia elevii manifestă acest tip de comportamente ca reacție la societate în general și la profesori în particular, dar și sub influența familiei, anturajului său mediatizării excesive a modelelor comportamentale negative.

De fapt, dacă privim societatea actuală în ansamblul ei, vom putea observa faptul că elementele agresive se află prezente a tot pasul, de la filmele difuzate la televizor, la versurile melodiilor sau jocurile pe calculator. De altfel, creșterea vizibilă a cazurilor de agresivitate la nivel școlar ar putea fi corelată cu diminuarea interesului elevilor pentru activitățile ludice din aer liber, ei optând mai degrabă pentru jocurile pe calculator sau privitul la televizor. Or, este cunoscut faptul că sportul și mișcarea ajută la canalizarea tuturor impulsurilor agresive și redirecționarea către o activitate ce poate conferi mari satisfacții.

Cu ajutorul cercetării, au putut fi verificate toate ipotezele propuse, dar au putut fi aduse, de asemenea, și elemente noi.

Un fapt cu adevarat îngrijorător ce a reieșit din cercetare este acela că, dintre tinerii intevievati, nu a existat nici unul care să afirme că nu a luat pate la niciun fel de agresiuni școlare. Așadar, se pot observa cotele cu adevarat îngrijorătoare pe care fenomenul agresivității școlare le-a atins în cadrul școlii.

CONCLUZII

În urma documentării pe tema agresivității în mediul școlar la vârsta adolescenței au reieșit numeroase concluzii demne de a fi menționate. Așadar, în lucrarea de față este tratată perioada adolescenței (sau a pubertății), și deși este departe de a putea fi considerată o abordare exhaustivă a subiectului, parcurge însă cele mai importante aspecte ale dezvoltării pe toate planurile. Tot in cadrul acdestei lucrări se abordează problematica grupului în viața copilului ajuns la adolescență, insa sunt trecuti în revistă si principalii factori de risc care pot apărea la această vârstă în viața unui copil aflat la pubertate și care îi pot acestea altera personalitatea.

Comportamentul agresiv poate fi orientat în mai multe direcții, atât împotriva celorlalți, cât și împotriva unor bunuri sau proprietăți sau chiar împotriva propriei persoane.

În mediul școlar, de-a lungul ultimelor decenii, vandalismul a devenit un fenomen curent. Astfel, școala a devenit una dintre țintele preferate ale manifestărilor de tip vandal, atât din partea elevvilor, cât și din partea persoanelor din afara instituției.

Cauzalitatea motivațională ce stă la baza acestui tip de comportament agresiv a fost identificată ca fiind în strânsă legătură cu sentimentul de alienare față de școală și de practicile acesteia, care fie sunt depășite, fie sunt bazate pe acte de potențială nedreptate. Pus în fața realității cotidiene în care adolescentul nu își găsește apartenența, acesta găsește în actele de vandalism o oportunitate de a demonstra lumii că există, și că atitudinea lui contează. În aceeași manieră în care un copil mic percepe manipularea obiectelor din jurul său ca pe o modalitate de a influența lumea din jurul său, adolescentul poate percepe vandalismul fie ca o modalitate de a-și impune personalitatea, fie ca pe o modalitate de retribuție și de restabilire a echității.

În concluzie, consider că, tocmai ca urmare a sporirii frecvenței cazurilor de agresivitate în rândul elevilor, fapt ce i-a conferit caracterul comun în ziua de azi, este nevoie de implementarea de programe și proiecte cu scopul de a diminua și înlătura aceste întâmplări din școala româneasca.

BIBLIOGRAFIE

Banks, R., Bullying în schools, ERIC Clearinghouse on Elementary and early Childhood Education. Champaign, ÎL, 1997

Cohen, S., Sociological approaches to vandalism, în C. Levy-Leboyer,

Cohn, A., Carter, A., Bullying: Facts for Schools and Parents, Bethesda, MD: Național Assotiation of School Psychologists, 2000

Cunningham, M.R. (1981). Sociobiology aș a supplementary paradigm for social psychological research. În L. Wheeler (Ed.), Review of personality and social psychology, (Vol. 2, pp. 69-106). Beverly Hills: Sage.

Dumitru, I., Al., Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice, Ediția a ÎI a revăzută și adăugită, Editura Polirom, București, 2008

Eibl-Eibesfeldt, I., Agresivitatea umană, trad.: Vasile Dem Zamfirescu, Editura Trei, București, 2009

Găieșteanu, M., Psihologia Copilului, Editura All, București, 2003

Lorenz, K., Așa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii, Editura Humanitas, București, 1998

Neacșu, I, Pedagogie socială-valori, comportamente, experiențe, strategii, Editura Universitară, București, 2010

Păunescu, C., Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București, 1994

Rădulescu, S.M., Sociologia devianței. Teorii, paradigme, arii de cercetare, Editura VICTOR, București, 1998

Sion, G., Psihologia vârstelor, Editura Fundației Române de Mâine, București, 2007

Șoitu, L., Havîrneanu, C., Agresivitatea în școală, Editura Institutului European, Iași, 2001

Străchinaru, I., Psihopedagogie speciala, Vol. I, Editura Trinitas, Iasi, 1994

Tomșa, Gh., Consilierea și orientarea în școala, Editura Credis, București, 2005

Verza, E., Verza, F., Psihologia Vârstelor, Editura Pro Humanitas, București, 2000

ANEXE

ANEXA 1

GHID DE INTERVIU PENTRU ELEVI

Clasa-

Gen: M/F

Consideri că ai fost vreodată martorul unui act de violență în cadrul școlii tale?

Ce fel de acte de violență crezi că sunt mai frecvent întâlnite în școală?

Consideri că în școala ta violența a devenit ceva obișnuit?

Ce faci dacă ești martorul unui conflict între doi colegi?

Ce măsuri iau cel mai frecvent profesorii în cazul în care le sunt aduse la cunoștință acte de agresivitate în școală?

Cum reacționează în general profesorii dacă un elev le deranjează ora?

În ce măsură te simți în siguranță în școala ta ?

Care crezi că sunt cauzele violenței din școală ?

Care sunt măsurile luate de școala ta pentru diminuarea fenomenului violenței?

Consideri că profesorii au un comportament agresiv față de elevi?

Ce măsuri crezi că ar trebui să ia profesorii pentru a scădea fenomenul violenței din școală?

Care sunt măsurile întreprinse de școala ta pentru diminuarea comportamentelor agresive?

Îți mulțumesc pentru timpul acordat!

ANEXA 2

GHID DE INTERVIU PENTRU PROFESORI

Gen: M/F

De câți ani activați în învățământ?

Ce fel de acte de violență credeți că sunt mai frecvent întâlnite în școală ?

Cum gestionați un conflict violent între elevi?

În ce măsură credeți că elevii apelează la ajutorul profesorilor pentru gestionarea conflictelor apărute?

Cum reacționați dacă un elev perturbă bună desfășurare a orei dvs.?

Ați fost vreodată victima unor agresiuni venite din partea elevilor?

Puteți numi câteva cauze care, în opinia dvs., conduc la comportamente agresive venite din partea elevilor?

Care sunt măsurile luate de școala în care profesați pentru diminuarea fenomenului violenței?

Considerați că acestea au efectul scontat?

ANEXA 3

Interviul nr. 1

Amalia, 16 ani

Intervievator: Salutare! Numele meu este Mirel și realizez o cercetare în domeniul agresivității juvenile, iar părerea ta este foarte importantă pentru mine. Menționez că interviul este înregistrat audio. Ești de acord să îmi arspunzi la câteva întrebări?

Respondent: Da, sigur că da!

I: Ok. Perfect!

Aș vrea să-mi spui pentru început dacă ai cunoștință de acte de agresivitate în școala ta sau dacă ai și fost implicată în astfel de acte, vreodată?

R: Implicată nu am fost niciodată, însă da, se întâmplă ca mulți colegi de-ai mei, în special băieți, să se comporte agresiv între ei și să-i mai implice și pe alții, dar sunt destul de rare cazurile.

I : Cât de grave sunt aceste comportamente agresive ?

R : Destul de grave. Au fost câteva cazuri în care a intervenit chiar poliția.

I : Și cam despre ce fel de acte de agresivitate discutăm ?

R : Păi cele mai grave sunt bătăile. Apoi urmează înjurăturile și hătțtuirile colegilor mai slabi, ale tocilarilor și ale celor cu anumite probleme.

I: Consideri că în școala ta violența a devenit ceva obișnuit?

R: Nu, asta nu. După cum am mai spus, cazurile nu sunt foarte frecvente. Se mai întâmplă și nu la toate clasele. De exemplu, la mine în clasă sunt colegi foarte liniștiți. Nu prezintă astfel de comportamente. Mai vorbesc urât, dar nu se bat. Nici măcar băieții.

I: Dar spune-mi te rog, ce faci dacă ești martorul unui conflict între doi colegi?

R: Eu am fost obișnuită să nu mă implic în conflicte, însă nu pot sta cu mâinile în sân mai ales dacă observ că degenerează. Dacă se ajunge chiar la bătaie, atunci în mod clar încerc să-i despart sau anunț profesorul de serviciu care știe cel mai bine ce are de făcut.

I: Dacă tot ai amintit de profesorul de serviciu, spune-mi te rog, ce măsuri iau cel mai frecvent profesorii în cazul în care le sunt aduse la cunoștință acte de agresivitate în școală?

R: Depinde de profesor. Dacă este de la clasa respectivă sau este chiar diriginte, atunci îi mustrează într-un fel pe elevii implicați, cel mai probabil le scade nota la purtare, îi exmatriculează sau îi transferă la alte clase. Dacă însă profesorul care surprinde o bătaie între elevi nu face parte de la clasa respectivă, atunci încearcă doar să-i despartă și le anunță diriginții. Alte măsuri presupun că nu au voie să ia.

I: Observ că dacă aduc în discuție ideea de agresivitate, te referi automat la acte de violență, respectiv la bătaie. Ce-mi poți spune despre alte tipuri de agresivități, precum cele de deranjare a orelor? Cât de frecvente sunt?

R: Aaa, păi am crezut că agresivitatea se referă la bateie. Păi deranjarea orelor este la ordinea zilei și presupun că nu doar la clasa mea.

I: Cum reacționează în general profesorii dacă un elev le deranjează ora?

R: Depinde de profesor. Unii îi ignoră pur și simplu, alții scad nota la purtare, alții pedepsesc toată clasă dacă un elev deranjează ora. Depinde!

I: Cum pedepsesc unii profesori toată clasa?

R: Simplu! Ne dau extemporal! Sau ne țin și în pauză… Depinde de profesor dar în general, cam acestea sunt pedepsele.

I: Am înțeles! Dar tu ca elevă, ești de acord cu aceste măsuri?

R: Nu, normal că nu. Mai ales ca eu nu dranjez clasa niciodată. Dar nu prea avem cum să ne opunem.

I: Dar tu în ce măsură te simți în siguranță în școala ta ?

R : Mă sime destul de în siguranță. Avem bodyguard, dar nu mă bazez pe el, pentru că nu are cum să mă păzească peste tot. Avem și camere de filmat. Cred că școala mea este un loc destul de sigur. Și cum am mai spus, n-au fost foarte multe incidente până acum.

I : Dar bodyguard-ul intervine în cazuri de violenta între elevi ?

R : Dacă este acolo sau este chemat da, normal.

I : Tu care crezi că sunt cauzele violenței din școală ?

R : De ce sunt unii elevi violenți ?

I : Da !

R : Habar n-am. Probabil că asta văd acasă. Nu știu. Altă explicație n-am !

I : Care sunt măsurile luate de școala ta pentru diminuarea fenomenului violenței?

R: Păi, am mai spus. În general scăderea notei la purtare a elevilor respectivi sau exmatricularea. Și în unele cazuri, transferarea la alte clase.

I: În școala ta se desfășoară campanii antivioloență?

R: De cine? Adică cine să le desfășoare?

I: Persoane din afară, voluntari de la diverse asociații, polițiști…

R: Nu prea. A venit la un moment dat un domn polițist la noi la clasă, dar ne-a explicat mai mult regulile rutiere. Nu ne-a zis nimic de violență.

I: Ok. Am înțeles!

Despre profesori, ce-mi poți spune? Ai profesori agresivi?

R: Nu neapărat agresivi. Mai sunt câțiva care țipă și se enervează mai des, dar agresivi nu sunt.

I: Ok. În final îmi poți spune care crezi tu că sunt măsurile care ar conduce la diminuarea agresivității din tre elevi?

R: Nu știu ce să spun. Poate ar trebui să se discute mai mult cu părinții și să se aplice mai multe sancțiuni și în cazul tuturor, nu doar în cazul celor care se ceartă să se bat cel mai des.

I: Am înțeles!

Îți mulțumesc foarte mult pentru interviu. Îmi va fi de mare folos!

R: Pentru puțin!

Succes!

Interviul nr. 2

Cristina, 18 ani

Intervievator: Salutare! Numele meu este Mirel și realizez o cercetare în domeniul agresivității juvenile, iar părerea ta este foarte importantă pentru mine. Menționez că interviul este înregistrat audio. Ești de acord să îmi răspunzi la câteva întrebări?

Respondent: Da. Sunt de acord.

I: Ok. Perfect!

Aș vrea să-mi spui pentru început dacă ai cunoștință de acte de agresivitate în școala ta sau dacă ai și fost implicată în astfel de acte, vreodată?

R: Da, se mai întâmplă ca anumiți elevi să devină agresivi din diverse motive.. Am fost și eu implicată o dată într-o cerată care a degenerat în bătaie cu o colegă, dar atât.

I: Care au fost motivele pentru care ai recurs la agresivitate?

R: Nu eu, ea a început!

I: Ok, atunci de la ce a pornit totul?

R: Nu știu nici eu exact. S-a supărat că n-am vrut s-o las să copieze de la mine la o teză. Noi eram prietene foarte bune înainte, dar n-am mai vrut s-o las copieze pentru că ea nu învața niciodată și lua note mai mari ca mine, deși copia de la mine.

I: Am înțeles. Și cum s-a terminat această poveste? Ați fost sancționate în vreun fel?

R: Nu, că am rugat colegii să nu-i spună doamnei diriginte. Și n-a aflat.

I : Ce fel de acte de violență crezi că sunt mai frecvent întâlnite în școală?

R : Păi bătaia. Și de multe ori din nimic. Fără motiv !

I : Consideri că în școala ta violența a devenit ceva obișnuit?

R: Nu neapărat obsinuit, dar se intmaplă destul de des. Și nu e normal. Problemele se pot rezolva și altfel.

I: Tu ce faci dacă ești martorul unui conflict între doi colegi?

R: Păi anunț ori bodyguard-ul, ori profesorul de serviciu.

I: Dar profesorii e măsuri iau cel mai frecvent în cazul în care le sunt aduse la cunoștință acte de agresivitate în școală?

R: Cei mai mulți le scad nota la purtare elevilor agresivi și dacă incidentul este foarte grav, directorul îi și exmatriculează, dar mai rar.

I: La tine în clasă sunt elevi care deranjează orele?

R: Da, faorte mulți.

I: Și cum reacționează în general profesorii dacă un elev le deranjează ora?

R: Se enervează. Mulți ne dau lucrare sau ne scot la tablă. Alții încep să țipe. Depinde de profesori.

I: Tu cât de în siguranță te simți în școala ta?

R: Mă simt foarte în siguranță. N-am probleme. Avem și boduguard. E ok.

I: Nu ți-e teamă de elevii violenți?

R: Nu. N-am eu treaba cu ei. Nu-i deranjez cu nimic.

I: Dar de ce crezi tu ca unii dintre elevi sunt violenți?

R: Probabil că așa s-au obișnuit. Ei nu știu să-și rezolve altfel problemele și așa cred că se simt superiori. Aaa și poate că și părinții lor sunt violenți și asta văd acasă.

I: Care sunt măsurile luate de școala ta pentru diminuarea fenomenului violenței?

R: Nu știu. Nu cred că se iau măsuri.

I: Dar ce măsuri crezi că ar trebui să ia profesorii pentru a scădea fenomenul violenței din școală?

R: Ar trebui să fie exmatriculați definitiv toți elevii violenți. Altfel nu se poate. Oricât l s-ar spune că nu e bine, ei tot nu vor înțelege. Deci, trebui eliminați.

I: Dar profesorii sunt agresivi fata de elevi?

R: Nu prea sunt. Mai țipa ei la noi, se mai supăra, dar nu dau în noi. Sau cel puțin eu n-am văazut niciodată așa ceva. Nu știu ce se inatmplă la alte clase.

I: Ok. Asta a fost tot! Îți mulțumesc foarte mult pentru interviu. Îmi va fi de mare folos!

R: Cu plăcere!

Interviul nr. 3

Ioana, 44 de ani, profesor de geografie

Intervievator: Salutare! Numele meu este Mirel și realizez o cercetare în domeniul agresivității juvenile, iar părerea Dvs. este foarte importantă pentru mine. Menționez că interviul este înregistrat audio. Sunteți de acord să îmi răspundeți la câteva întrebări?

Respondent: Da, sigur!

I: Ok. Perfect!

Îmi puteți spune pentru început, de câți ani activați în învățământ?

R: Da, cum să nu. Am o experiență de 15 ani la catedră, atât ca suplinitor cât și ca titular.

I: Și în acești 15 ani, ați întâlnit multe cazuri de agresivitate și chiar violență în școală?

R: Da, am întâlnit foarte multe, din păcate. Agresivitatea a devenit chiar o problemă, mai ales în liceu.

I : Ce fel de acte de violență considerați că sunt mai frecvent întâlnite în școală ?

R : Sunt frecvente și actele de violență fizică, dar mai frecvente sunt cele de violenta verbală. Elevii se jignesc foarte mult între ei. Își adresează cuvinte foarte urâte și obscene. De multe ori stai și te gândești oare unde le-au auzit. E foarte grav ce se întâmplă!

I : Dvs. ca profesor, cum gestionați un conflict violent între elevi?

R: Este foarte greu de gestionat o astfel de situație. În primă fază este foarte importantă calmarea și liniștirea tuturor elevilor, inclusiv a celor neimplicați în conflict. Apoi se lucrează doar cu părțile implicate, se pun față în față și se lămuresc toate aspectele care au codus la o asemenea situație. Desigur, se iau și măsuri coercitive. Elevilor li se scade nota la purtare, iar în funcție de gravitatea faptei se poate trece și la alte măsuri mult mai drastice.

I: Care sunt acele măsuri mult mai drastice?

R: Depinde de situație. În unele cazuri poate fi implicată chiar poliția. În altele se poate trece doar la exmatriculare temporară.

I: În ce măsură credeți că elevii apelează la ajutorul profesorilor pentru gestionarea conflictelor apărute?

R: În foarte mare măsură. Cei mai mulți dintre elevi au ințeles că nu trebuie să-și facă dreptate singuri și trebuie să apeleze la profesorul de serviciu sau la oricare altul atunci când intervine o problemă.

I: Despre elevii care perturbă orele ce ne puteți spune?

R: M-am obișnuit cu ei. Fac parte din fișa postului!

I: Cum reacționați dacă un elev perturbă buna desfășurare a orei dvs.?

R : V-am spus. Sunt foarte calmă. M-am obișnuit. Nu reacționez în niciun fel. Mi s-ar părea ciudat ca într-o oră să n-am niciun factor perturbator ! Atunci chiar că nu aș știi cum să reacționez !

I: Ați fost vreodată victima unor agresiuni venite din partea elevilor?

R: Slavă Domnului, nu!

I: Puteți numi câteva cauze care, în opinia dvs., conduc la comportamente agresive venite din partea elevilor?

R: Da, păi cele mai multe cauze se referă la mediul în care trăiesc (care cel mai probabil este agresiv), la părinți (care fie se agresează între ei fie își agresează copiii) și la mass-medua care promovează excesiv conduitele violente și agresive iar copiii, indiferent vârsta sunt foarte expuși la astfel de programe tv.

I: Care sunt măsurile luate de școala în care profesați pentru diminuarea fenomenului violenței?

R: Se realizează tot soiul de sesiuni de informare asupra consecințelor actelor violente. Diriginții ise implica activ, dau și pedepse. Consilierul școlar discută de asemenea cu elevii, îi invită la cabinet atunci când au probleme. Măsurile se iau, doar că sunt ignorate de unii elevi.

I: Considerați că acestea au efectul scontat?

R: Nu neapărat. Dacă n-am avea agresivitate în școală, atunci am putea analiza efectele lor. Până atunci însă, nu putem spune că sunt eficiente!

I: Ok. Vă mulțumesc foarte mult pentru interviul acordat. Îmi va fi de mare folos.

R: Mă bucur, pentru puțin! Mult succes în continuare!

I: Mulțumesc la fel!

Interviul nr. 4

Ioana, 49 de ani, profesor de chimie

Intervievator: Numele meu este Mirel și realizez o cercetare în domeniul agresivității juvenile, iar părerea Dvs. este foarte importantă pentru mine. Menționez că interviul este înregistrat audio. Sunteți de acord să îmi răspundeți la câteva întrebări?

Respondent: Da, șut de acird!

I: Ok. Perfect!

Îmi puteți spune pentru început, de câți ani activați în învățământ?

R: Da, de 19 ani.

I: Și în acești 19 ani, ați întâlnit multe cazuri de agresivitate sau chiar violență în școală?

R: Da, am întâlnit foarte multe. Atât între elevi, cât și între elevi și profesori.

I: La ce vă referiți mai exact? La profesori agresați de elevi sau invers?

R: Ambele cazuri sunt valabile. Elevii sunt din ce în ce mai gresivi cu orice, iar în ceea ce privește cadrele didactice agresive cu elevii, într-adevăr, aceste practici erau foarte la modă în trecut. Acum nu prea se mai aplică, din fericire. Sau poate nu sunt eu corect informat. Cine știe?!

I : Ce fel de acte de violență considerați că sunt mai frecvent întâlnite în școală ?

R: Actele de violenta verbală, clar. Elevii au un limbaj foarte agresiv. De multe ori “doar gura e de ei”, cum s-ar spune. Actele de violență fizică sunt cât de cât izolate. Dar la jigniri și la înjurături nu-i întrece nimeni.

I: Se întâmplă des ca elevii să intre în conflict?

R: Se mai întâmplă. Depinde și de elevi.

I: Dvs. cum gestionați un conflict violent între elevi?

R: Ideal ar fi să nu se ajungă la violență, dar dacă totuși se ajunge, atunci despart părțile implicate și l invit la o discuție amicală. Important este să se descopere cauza pentru a se stabili și măsurile care urmează a fi luate. Desigur, aplic și sancțiuni pentru vinovat sau vinovați (dacă sunt mai mulți), pentru că altfel nu prea înțeleg. Oricum, nici sancțiunile nu prea-i mai sperie!

I: În ce măsură credeți că elevii apelează la ajutorul profesorilor pentru gestionarea conflictelor apărute?

R: Apelează. Mulți dintre ei destul de des chiar. Și chiar ne bucurăm!

I: Aveți elevi care perturbă orele în mod constant?

R: Da, foarte mulți!

I : Și cum reacționați dacă un elev perturbă bună desfășurare a orei dvs.?

R : Depinde de situație, dar încerc să mențin liniștea și odinea la clasă. Dacă este nevoie, îl exclud pe elevul respectiv din grup pentru câteva minute.

I : Dvs. ați fost vreodată victima unor agresiuni venite din partea elevilor?

R: Deocamdată nu. Dar nu e timpul pierdut. Poate mai la bătrânețe…

I: Puteți numi câteva cauze care, în opinia dvs., conduc la comportamente agresive venite din partea elevilor?

R: Familia și educația. În special educația oferită tot de familie. E un cerc vicios. Chiar dacă noi încercăm să-i determinăm pe elevi să se comporte într-un mod civilizat, dacă ei au fost altfel educați, este aproape impsibil. Noi practic trebuie să reeducăm. Să reparăm ceea ce au distrus părinții…

I : Care sunt măsurile luate de școala în care profesați pentru diminuarea fenomenului violenței?

R: Nu știu dacă școală ca întreg ia foarte mult măsuri, dar fiecare profesor în parte își aduce aportul în acest sens, mai ales la orele de dirigenție. Și consilierul se implica foarte mult. Are tot felul de activități preventive cu elevii și am observat că ei sunt destul de încântați.

I: Considerați că aceste măsuri au efectul scontat?

R: Păi cazurile de agresivitate în școală nu sunt chiar foarte frecvente, iar elevii sunt încântați de orele de dirigenție și consiliere, deci da. Pot spune că au efectul scontat.

I: Ok. Vă mulțumesc foarte mult pentru interviul acordat. Îmi va fi de mare folos.

R: N-aveți pentru ce! Baftă în cercetare!