Agresivitatea Asupra Femeilor. Particularități ȘI Efecte

AGRESIVITATEA ASUPRA FEMEILOR. PARTICULARITĂȚI ȘI EFECTE

CUPRINS

AGRESIVITATEA ASUPRA FEMEILOR. PARTICULARITĂȚI ȘI EFECTE

Rezumat …………………………………………………………………………………3

Introducere ………………………………………………………………………………5

Capitolul I. Cadrul teoretic ………………………………………….…………………..7

1.1. Agresivitatea. Teorii și caracteristici …………………..…………………………7

1.2. Forme ale agresivității …………………………………………………….…..8

1.3. Semne definitorii și explicative …………………………….…………………9

1.4. Agresivitatea în cuplu și victimele ei …………………………………………10

1.5. Femeia agresată, bărbatul agresor – modificările psihoemoționale …………11

1.6. Profilul teoretic al unui agresor ……………………………………………14

1.7. Profilul teoretic al victimei …………………………………………………15

1.8. Consecințe ale agresivității …………………………………………………17

1.8.1. Consecințe psihologice …………………………………………..……..17

1.8.2. Consecințe economice …………………………………………………19

1.8.3. Consecințe sociale ……………………………………………………..19

1.8.4. Consecințe asupra copiilor ……………………………………………20

1.9. Legislație …………………………………………………………………….21

Capitolul II. Metodologia cercetării ………………………………………………….23

2.1. Scopul cercetării ……………………………………………………………23

2.2. Obiectivele cercetării ……………………………………………………….23

2.3. Subiecții ……………………………………………………………………..23

2.4. Instrumente utilizate ………………………………………………………..23

2.4.1 Chestionarul de personalitate Zuckerman – Kuhlman ………………23

2.4.2 Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane ……..24

2.4.3 Scala de atitudini disfuncționale, Forma A …………………………..24

2.5. Procedura ……………………………………………………………………25

2.6. Ipoteze și design …………………………………………………………….25

Capitolul III. Rezultatele cercetării …………………………………………………..27

3.1 Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor ………………………………27

3.2. Studiu de caz ……………………………………………………………….38

3.3. Modalități de intervenție / prevenție pentru violența domestică ………….43

Concluzii ………………………………………………………………………………48

Bibliografie ……………………………………………………………………………50

Anexe ………………………………………………………………………………….51

Rezumat

„Dacă sexualitatea a fost principala problemă care a preocupat începutul secolului XX, agresivitatea distructivă preocupă începutul secolului XXI, în special prin urmările sale, care amenință însăși existența umanității” subliniază Irenäus Eibl-Eibesfeldt în „Agresivitatea umană” (p. 55, 2009).

Lucrarea de față încearcă să sistematizeze principalele trăsături ale agresivității în societatea umană, într-o perspectivă atât macroscopică – la nivelul comunității largi umane, cât și microscopică – la nivelul celulei de bază a societății – familia, mai apoi intrinsec – la nivel individual, punând accent pe consecințele asupra personalității umane, atât a agresorului, cât și a persoanei agresate – victima. Focusul se pune asupra victimei de sex feminin, neexcluzând agresiunea asupra bărbatului în societate. Nișa acestui studiu este femeia agresată, consecințele pe care agresiunea masculină le poate avea asupra stimei de sine a femeii, și mai apoi asupra funcționării ei în societate, la locul de muncă, în grupul de prieteni, în familie și cu sinele.

Deoarece este un topic atât de atent analizat nu doar de specialiștii contemporani, concepția că agresivitatea este proprie naturii umane are rădăcini adânci în gândirea omenească. Se pot astfel menționa: teoriile lui Mc Dougall (1908) unul din părinții psihologiei sociale, teoriile lui Freud asupra agresivității legate de libido, explicarea nevrozelor obsesive prin refularea agresivității față de sexul opus, apoi teoria eros și thanatos ca forțe motivaționale – îi agresăm pe alții pentru a nu ne distruge pe noi înșine – instinctul de supraviețuire. După apariția lucrării lui Konrad Lorenz „On aggression” în 1966 s-a consolidat ideea naturii biologice a agresivității.

Experimentele lui Bandura au făcut legătura între învățare și comportamentul agresiv și o oarecare diferență între instinctul agresiv înnăscut din teoriile precedenților și agresivitatea ca și comportament învățat.

Cercetătorii în domeniu au subliniat mai multe tipuri de agresivitate. Aceasta a fost categorisită fie în funcție de obiectul ei: asupra sinelui, asupra celorlalți, fie după natura ei: fizică, emoțională, verbală, fie după nivelul instinctualității: calculată sau spontană, iar Mitrofan în 2003 a delimitat: agresivitatea directă / indirectă și manifestă / latentă. Este interesantă categorisirea agresivității ca violentă / nonviolentă, teorie în care nu orice comportament agresiv este și unul antisocial, cum nu orice act antisocial presupune agresivitate (Iluț, 2004).

Pentru a înțelege femeia agresată, este important de înțeles cauzalitatea, care pare a fi una circulară: bărbatul învață din familia lui comportamentul agresiv asupra femeii, în sensul că tatăl / adultul semnificativ de sex masculin manifestă comportamente agresive, care a învățat la rândul lui din familia lui acest tip de comportament. Astfel, această manifestare vine ca o „moștenire” în familie până în momentul în care cineva iese din acest cerc, alegând să rezolve în alt mod frustrările sau problemele ivite în relație. Altă cauzalitate analizată este asocierea cu cel puțin un tip de dependență de substanțe care provoacă neurologic manifestări de tip agresiv: alcool și droguri.

Analiza profilurilor atât al agresorului cât și a victimei lui, în acest studiu femeia, este importantă pentru înțelegerea repercursiunilor asupra funcționării ulterioare în societate și familie a ambelor părți implicate, mai mult chiar și a copiilor din familie dacă facem referire la agresivitatea în cuplul consolidat.

Nu în ultimul rând, se impune o analiză mai atentă asupra stimei de sine a femeii agresate, a consecințelor clinice: depresie și anxietate care se instalează insidios în “filmul vieții victimei în relație cu agresorul ei”. Dacă vorbim în ultimă instanță despre agresivitate în cuplu ca fenomen sistematic și organizat vorbim despre un ciclu abuziv în care agresorul duce o luptă de putere, taie pe rând resursele victimei lui, o izolează de societate și cei care ar putea la un moment dat să îi sară în ajutor sau să îi fie resursă în situație de “evadare”, o face dependent financiar și emoțional de el pentru ca în final ea să cedeze sub orice formă, uneori ajungându-se și la suicid (Pokola, 2012).

INTRODUCERE

Alegerea acestei teme de cercetare pentru lucrarea de licență a coincis cu momentul „luatului taurului de coarne”, tema îmi este familiară, trecusem și eu printr-o relație în care agresivitatea era prezentă (sau era prezentă atât agresivitatea fizică cât și cea psihică). Dorința de a înțelege ce stă în spatele acestui fenomen manifest și acceptat, a gradelor și intensității manifestării dar și a efectelor agresivității asupra femeii a fost o preocupare majoră pe care am decis să o concretizez într-un proiect cu utilitate pentru viitor grupului de femei studiat.

Deși sunt constientă că există agresivitate și îndreptată asupra bărbaților, din partea bărbaților, îndreptată asupra femeilor din partea altor femei, sau asupra bărbaților din partea altor femei, agresivitate manifestată asupra copiilor, care are ca efect ulterior învățtarea acestui comportament și cu triggerul potrivit aplicarea lui la un moment dat, alegerea nișei de cercetare se dorește a fi un start pentru un proiect de reabilitare psihologică a femeilor care decid să iasă din acest cerc vicios.

Odată acceptată, agresivitatea poate îmbrăca diverse forme: la început totul era banal și obișnuit, dorința lui poate obsedant de insistentă de a forma un cuplu, cu toate că eu nu eram interesată, putea fi unul dintre indicii că ar putea avea o personalitate agresivă, violentă. Pe urmă se transformă totul într-un coșmar debutând printr-un episod de violență și mirosind a teroare. „Totul vine ca un șoc care pe moment parcă paralizează, nu mă așteptam, probabil era de vină și naivitatea mea sau pur și simplu nu vroiam sa văd realitatea”, este mărturia uneia din femeile din grupul de cercetare.

Toate aceste accese de furie și gelozie le încasează cu stoicism, fiindu-i frică, rușine să recunoscă celor din jur ce se întâmplă. Femeia abuzată se ascunde după o mască rușinoasă a dependenței financiare și a ideii „ca eu am să-l schimb”, că poate „așa iubește el”. „Ironic, mă gândeam că trebuie să-i protejez pe cei din jurul meu, din acest motiv calvarul vieții mele nu trebuia să iasă la iveală, să-i menajez de suferința pe care ar fi avut-o știind că sunt agresată de acel bărbat. Poate durerea ar fi fost prea devastatoare pentru ei, știindu-mă în acea situație trebuia să-mi rezerv durerea doar pentru mine”, spune o altă femeie care a participat la această cercetare.

A fost o provocare să studiez în ce fel poate un om să dezintegreze, dezmembreze personalitatea altui om în mii de bucăți, cum poate să-l facă să creadă că tot ceea ce se întâmplă este exclusiv din vina lui, că nu face nimic bine, că gândirea lui este infectă. Limitarea libertății fizice este doar una dintre probleme, dar și mai pregnantă este limitarea libertății psihice atunci când nu ai voie să gândești nici măcar pentru tine, singur, când nu ai voie să iei nici cele mai elementare decizii.

Gelozia obsedantă, altminteri îmbrăcând haina unei dovezi de dragoste și afecțiune te face să te simți vinovată de fiecare privire. Femeia ajunge de la a-și controla până și privirea, să stau în cea mai mare parte a timpului cu privirea în pământ, până la a nu mai avea grijă fizic de ea însăși, pentru că „chiar și dacă foloseam un șampon cu o aromă deosebită, primul lucru eram întrebată pentru cine te parfumezi în par?”

Unii dintre noi sunt mai vulnerabili la influențele care vin din partea unor oameni care încearcă să-și proiecteze simțirile, trăirile, frustrările mai degrabă tot ce e negativ, asupra altora. De unde vine această nesiguranță? Cred că nu ne cunoaștem suficient, ar trebui mai întâi de toate să ne cunoaștem pe noi înșine să încercăm să pătrundem mai bine în lăcașurile umbrite ale sufletului, să încercăm să le înțelegem, să schimbăm ce este de schimbat aducând în loc lumina care dezgolește sufletul de întuneric.

Nu în cele din urmă, femeia agresată ajunge să se simtă vinovată pentru tot fenomenul prin care trece. Unul din cazurile studiate spune „Uitându-mă acum în urmă, îmi dau seama că cea vinovată eram eu, permițând ca un astfel de comportament să mă desființeze ca persoană, nevoia de a șterge acele episoade din viața mea era încă pregnantă dar mi-am dat seama că nu m-ar ajuta cu nimic să-mi doresc să le șterg din memorie. Sentimentul că a fost o relație toxică plutea încă în aer, e necesar să depășim acest obstacol, să putem merge mai departe, iar această lecție de viață să ne facă mai puternice.”

Sunt convinsă acum că această „maladie” se poate vindeca, că ne putem ridica din propria cenușă. Polaritatea voință-frică sunt cele două ingrediente de care avem nevoie pentru ca această „maladie” să dispară. Dorința în sine, „aș vrea”, nu cred că este îndestulătoare, mi-ar plăcea să cred că în fiecare dintre noi există o sămânță care poate da roade stimulată fiind de voință și credință.

Un program de reabilitare pentru aceste femei maltratate poate fi pus la punct în așa fel încât să „vindece” rana depresiei și anxietății instalate, să ridice stima de sine până la a începe să se autorespecte, și, de ce nu, un alt program pentru cei care manifestă agresivitate, cei care au iluzia puterii prin bătaie, să învețe alternative pozitive de a relaționa cu o femeie și de a simți că deține puterea și controlul asupra propriei vieți. Această lucrare prezintă anumite modalități de prevenție, intervenție, tehnici care pot fi realizate, utilizate în munca cu femeile abuzate, punându-se accent pe implicarea în această problematică.

Cadrul teoretic

1.1. Agresivitatea. Teorii și caracteristici

Agresivitatea, manifestările agresive, respectiv conduita agresivă sau comportamentul agresiv, au fost studiate de-a lungul anilor sub diferite forme, în diferite studii și experimente, deoarece sunt partena care dezgolește sufletul de întuneric.

Nu în cele din urmă, femeia agresată ajunge să se simtă vinovată pentru tot fenomenul prin care trece. Unul din cazurile studiate spune „Uitându-mă acum în urmă, îmi dau seama că cea vinovată eram eu, permițând ca un astfel de comportament să mă desființeze ca persoană, nevoia de a șterge acele episoade din viața mea era încă pregnantă dar mi-am dat seama că nu m-ar ajuta cu nimic să-mi doresc să le șterg din memorie. Sentimentul că a fost o relație toxică plutea încă în aer, e necesar să depășim acest obstacol, să putem merge mai departe, iar această lecție de viață să ne facă mai puternice.”

Sunt convinsă acum că această „maladie” se poate vindeca, că ne putem ridica din propria cenușă. Polaritatea voință-frică sunt cele două ingrediente de care avem nevoie pentru ca această „maladie” să dispară. Dorința în sine, „aș vrea”, nu cred că este îndestulătoare, mi-ar plăcea să cred că în fiecare dintre noi există o sămânță care poate da roade stimulată fiind de voință și credință.

Un program de reabilitare pentru aceste femei maltratate poate fi pus la punct în așa fel încât să „vindece” rana depresiei și anxietății instalate, să ridice stima de sine până la a începe să se autorespecte, și, de ce nu, un alt program pentru cei care manifestă agresivitate, cei care au iluzia puterii prin bătaie, să învețe alternative pozitive de a relaționa cu o femeie și de a simți că deține puterea și controlul asupra propriei vieți. Această lucrare prezintă anumite modalități de prevenție, intervenție, tehnici care pot fi realizate, utilizate în munca cu femeile abuzate, punându-se accent pe implicarea în această problematică.

Cadrul teoretic

1.1. Agresivitatea. Teorii și caracteristici

Agresivitatea, manifestările agresive, respectiv conduita agresivă sau comportamentul agresiv, au fost studiate de-a lungul anilor sub diferite forme, în diferite studii și experimente, deoarece sunt parte integrantă în existența umană și sunt relativ ușor de observat și de analizat. Agresivitatea și manifestările agresive au fost prezente de-a lungul istoriei omenirii și sunt prezente și azi, sub diferitele lor forme.

Mitrofan (apud Neculau, 2004) consideră agresivitatea ca fiind orice formă de conduită orientată cu intenție către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri și daune. Astfel, elementul definitoriu al agresivității este comportamentul sau conduita cu intenția de aface rău, de a distruge o proprietate, de a leza psihologic sau moral, sau o combinație între acestea, inclusiv asupra propriei persoane.

În literatura de specialitate există foarte multe teorii care încearcă să explice, să analizeze și să interpreteze agresivitatea și comportamentul agresiv. Există cam tot atâtea puncte de vedere, câte teorii ale agresivității au fost formulate.

Răspunsurile date de specialiști, privitoare la agresivitate sunt următoarele:

Agresivitatea este înnăscută, poziție susținută de autori precum Sigmund Freud și Konrad Lorenz. În viziunea lui Freud, agresivitatea este un instinct. Freud, apud Mitrofan, în Neculau (2004), susține natura instinctuală a agresivității umane, provenind din dorința de moarte (thanatos), având un caracter predominat distructiv. Oamenii se nasc cu instinctul de a agresa și de a fi violenți deoarece această presiune ereditară nu poate fi înlăturată, este necesar ca, în procesul influențării educațional-culturale, să se găsească modalități nedistructive de canalizare a tendințelor agresive. Lorentz, apud Radu și colab. (1994), accentuează asupra naturii biologic-instinctuale a agresivității, sursa fiind în acest caz instinctul de luptă, agresivitatea având în acest caz funcție adaptivă și esențială pentru supraviețuire. Animalul își apără teritoriul, disponibilitățile de hrană și, îndepărtându-i pe alții, previne supraaglomerarea în plus, datorită faptului că cel puternic și viguros îl învinge pe cel slab și neputincios, se produce o selecție naturală a celor cu un bun potențial genetic. Cercetările ulterioare au demonstrat contrarul în cazul ipotezei naturii instinctuale a agresivității, cu mențiunea că există anumite influențe biologice asupra acesteia.

Agresivitatea este un răspuns la frustrare. Ipoteza frustrare-agresivitate este o altă abordare cu privire la cauzele agresivității, ipoteză susținută de autori cum ar fi Dollard și colaboratorii, apud Mitrofan, în Neculau (2004), potrivit cărora conduitele agresive s-ar manifesta în urma unei stimulări sau provocări externe în a răni sau prejudicia pe altul, ferecvent agresivitatea fiind îndreptată spre o altă sursă decât sursa inițială de frustrare, spre o țintă mai sigură. Există trei factori esențiali care determină cât de mare va fi nivelul agresiunii rezultate în urma frustrării (Bonchiș, Drugaș, Trip, și Dindelegan, 2006, p. 115): nivelul impulsului asociat cu răspunsul frustrat – cu cât mai intens dorește persoana să atingă un scop, cu atât mai frustrată va fi când i se pun în obstacole în cale, devenind prin urmare din ce în ce mai agresivă; nivelul general de frustrare – uneori obstacolele care se interpun nu blochează total accesul subiectului la scopul dorit, prin urmare frustrarea va avea un nivel mai scăzut, la fel și agresiunea; efectul cumulativ al frustrărilor minore – să spunem că o persoană care dorește să meargă la un restaurant să mănânce este împiedicată de vizita neașteptată a unui prieten, apoi traficul dens, în final găsind restaurantul închis, această persoană va avea un nivel de frustrare mai ridicat decât una care ar fi mers direct la restaurant și l-ar fi găsit închis. Leonard Berkowitz, apud Mitrofan, în Neculau (2004) reconsideră ipoteza lui Dollard, susținând că este necesară o anumită stare de pregătire emoțională pentru a se declanșa agresivitatea în urma frustrării.

Agresivitatea este un comportament social învățat. Aceasta este o poziție legată de numele lui Albert Bandura (1961), apud Hart și Kritsonis (2006), care a formulat teoria învațării sociale a agresivității, poziție conform căreia agresivitatea se poate învăța fie direct, prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente, fie indirect, prin observarea și imitarea celorlați, în special a adulților. Bandura arată cum oamenii pot învăța comportamente agresive prin modelare. Văzând un adult ce lovește o păpușă, copii învață patternul de comportament observat, învățare ce depinde însă de pedeapsa sau recompensa pe care adultul o primește în urma comportamentului său. Dacă comportamentul este recompensat, modelul este plăcut de copii și ales pentru imitare, iar dacă e pedepsit, șansele manifestării comportamentului agresiv de către copil scad.

Bandura consideră că modelele de conduită agresivă pot fi întâlnite în: familie – copii violenți au avut la rândul lor părinți violenți; mediu social – în unele comunități modelele de conduită agresivă sunt acceptate și agreate; mass-media – în special prin imaginile oferite zilnic la televiziune.

Din perspectiva teoriei învățării sociale agresivitatea nu este nici instinctivă, nici rezultat al frustrării. Este pur și simplu un pattern de comportament învățat ce a fost întărit în timp.

1.2. Forme ale agresivității

În privința formelor agresivității, criteriile de clasificare folosite sunt numeroase. Mitrofan, în Neculau (2004), propune următoarele criterii de clasificare a agresivității: un prim criteriu ar fi forme în funcție de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă, având astfel:

– agresivitatea tânărului și agresivitatea adultului

– agresivitatea masculină și agresivitatea feminină

– agresivitatea individuală și agresivitatea colectivă

– agresivitatea spontană și agresivitatea premeditată.

Dacă luăm în considerare mijloacele utilizate în vederea finalizării intențiilor agresive avem următoarele forme de agresivitate: agresivitatea fizică și agresivitatea verbală; agresivitatea directă cu efecte directe asupra victimei și agresivitatea indirectă între victimă și agresor existând intermediari.

Următorul criteriu propus de autor presupune clasificarea acestora forma în funcție de obiectivele urmărite. Astfel putem discuta de agresivitatea care urmărește obținerea unor beneficii, a unui câștig material, și agresivitatea care urmărește predominant rănirea și chiar distrugerea victimei.

Un ultim criteriu propus de autor ar contura formele agresivității în funcție de forma de manifestare a agresivității, caz în care putem discuta de agresivitatea violentă și agresivitatea non-violentă, precum și de agresivitatea latentă și agresivitatea manifestă.

Desigur că evidențierea formelor de manifestare a agresivității nu se raportează doar la criteriile menționate anterior, putându-se realiza numeroase alte tipologii în funcție de diverse criterii.

Mitrofan include în categoria factorilor ce manifestă o influență asupra agresivității următorii: frustrarea; atacul sau provocarea directă – acestea atrag după sine răspunsul agresiv al celui vizat; durerea fizică și morală pot duce la creșterea agresivității; căldura – numeroase cercetări au evidențiat o legătură directă între temperaturile înalte și manifestarea agresivității; aglomerația – poate apare ca agent stresor; alcoolul și drogurile – consumul excesiv de alcool sau alte substanțe psihoactive pot determina apariția actelor agresive.

Furia se presupune că ar avea un rol în declanșarea actelor violente, dar studiile rareori o leagă de acestea. O paradigmă comună, des întâlnită este distincția dintre furie internă, anger-in (suprimată sau neexprimată), furia externă, anger-out (furie orientată sau osilitate) și furia moderată (exprimare optimă a furiei), anger-discuss (Fleming și colab., 2000). Printre efectele furiei suprimate se numără inclusiv suicidul, dar și relații interpersonale defectuoase, boli cardio-vasculare, etc.; furia externă are ca și efecte utilizarea proiecției și negării ca mecanisme de apărare (Apter și colab., 1989, apud Fleming și colab., 2000), duce la creșterea agresivității și creează probleme de sănătate.

1.3. Semne definitorii si explicative

Teoriile de sorginte sociologică la care aderă și mulți psihologi comportamentaliști, au la bază teoria ȋnvățării sociale. Se consideră că orice comportament, indiferent că vorbim de alt gen de manifestare, este produsul unor modele asimilate ȋn cadrul mediului social și familial. 
Agresivitatea este, prin urmare, ȋnvățată prin imitație sau identificarea cu diverși membri ai familiei sau ai anturajului, devenind ȋn timp un model comportamental „normal” și apreciat ca ținȃnd de masculinitate și bărbăție. Un copil agresat va ajunge ȋn mare măsură, la rȃndul său, un agresor, deoarece el crește cu convingerea că agresivitatea constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru a-și putea impune controlul și dominația ȋn relațiile cu ceilalți. 
Există culturi ȋn care agresivitatea este pusă pe același palier cu desăvȃrșirea și curajul pe care un bărbat trebuie să le dobȃndească odată cu maturizarea, ducȃnd astfel la perpetuarea de la o generație la alta a manifestărilor agresive și a violenței.

Legat de această problematică, există și concepții „feministe” care apreciază că agresivitatea masculină este de fapt un produs al unor prejudecăți sexiste care s-au format de-a lungul istoriei, gen „femeia este inferioară bărbatului”. 

Din punctul de vedere al acestor teorii, violența nu mai este explicată ca o reacție a bărbatului față de o agresiune externă, ci ca o expresie a sentimentelor de autoritate și dominare ale masculinului ȋn raport cu femininul. Odată ce le e frică de noi atacuri este suficientă o amenințare verbală, un gest sau o privire pentru a crea și menține o atmosferă de teamă. Se folosesc de orice lucru pentru a le speria: strigă, lovesc peretele, conduc cu viteză când ele îi însoțesc în mașină, arată armele pe care le posedă, rup obiecte, fac rău copiilor sau animalelor domestice. Aceste femei trăiesc într-o stare de teroare permanentă în fiecare zi din viața lor (Pokola, 2012).

În raporturile de dominare-supunere, violența ia o formă punitivă. Cel care domină se bucură de o judecată morală imatură. În majoritatea cazurilor, raportul de putere îl desemnează pe bărbat ca fiind pe poziția dominantă, iar femeia supusă (Onuc Nemeș-Vintilă și colab., 2008).

Există o nevoie de putere și control, nevoie care, dintr-un motiv sau altul, nu poate fi ȋndeplinită prin modalități sănătoase, normale. Atunci cand nu îșî poate exercita puterea și controlul asupra sa, tinde să extindă această nevoie și să o satisfacă, în exterior, prin încercarea de a-i controla pe ceilalți. Vinovăția creării situației agresive este împărțită: un procent mare îi revine celui ce nu-și poate exprima în mod adecvat nevoile și cerințele și recurge la violență și un alt procent îi revine celui ce tolerează un astfel de comportament și nu ia nici o măsură în a se proteja pe sine, pe ceilalți și chiar pe agresor (Oanapopescuargetoia.ro).

Toate aceste teorii și concepții nu pot explica pe deplin fenomenul agresivității masculine, deoarece agresivitatea nu este produsul unui singur factor, indiferent de natura lui, ci a unei întregi „constelații” de factori aflați într-o strânsă corelare.

În literatura de specialitate s-a urmărit realizarea unei liste de semnale de alertă care funcționează ca și indicatori pentru a identifica bărbații cu o mai mare probabilitate de a termina prin a-și omorî perechea: amenințări cu moartea, aducerea în casă a unui briceag sau pistol în timp ce îi spune că o va omorî, închiderea în casă, cauzarea de leziuni multiple în cadrul fiecărui atac și omorârea animalelor domestice (Pokola, 2012). De asemenea, există anumite semnale care pot anunța apariția agresivității, semnale pe care E. Pokola (2012) le-a descris sub forma unor pași:

începutul amețitor – femeia primește tot ce și-ar putea dori de la o relație: atenție, romantism, afecțiune, dar, prea mult și prea repede.

posesivitatea – și gelozia încep sub forma unei implicări exagerate, tipice perioadei de lună de miere a oricarei relații apropiate, ulterior însă, abuzatorii doresc să-i controleze timpul, cu cine se vede și cât de des se vede femeia.

schimbarea bruscă de dispoziție – ei se enervează din motive minore, țipă, își învinovățesc partenerul de neglijență, trăiesc emoții disproporționate și exagerate cu situațiile propriu-zise.

învinuirea – abuzatorii dau în mod constant vina pe alții pentru ce nu merge bine în viețile lor. Indiferent de condiții, mereu este vina altcuiva dacă sunt triști, furioșii sau supărați.

abuzul verbal – înainte de apariția violenței fizice apar întodeauna alt gen de comportamente care rănesc. Cel mai comun este abuzul verbal, care apare în toate formele, de la replici cel mai ușor de recunoscut, până la critici indirecte și jigniri referitoare la tot ce ține de persoana abuzată.

Persoanele cu potențial abuziv se pot recunoaște înainte de a se manifesta violent, încă din perioada incipientă a relației. Faptele din trecut se pot reflecta în viitor. Dacă în copilărie a comis acte de violență, este bine să se aibă în vedere circumstanțele, oamenii implicați, potențialele regrete, pentru a analiza acea persoană înainte de a se manifesta și a mai răni pe cineva. De cele mai mule ori, gesturile trădează, ele nu trebuiesc ignorate. Acestea pot constitui factori indicatori ai persoanei agresive.

Ca predictor al violenței domestice poate fi considerat și existența unui incident produs anterior momentului în care se discută riscul de violență în familie. Orice formă de violență reprezintă o breșă ce treptat va îngădui forme și manifestări tot mai ample, mai variate și mai frecvente. O nevinovată remarcă de genul “nu-mi place cum ți-ai aranjat părul “sau “nu-mi place cum te-ai îmbrăcat“ va atrage după sine, în timp, consecințe tot mai dramatice. Aceste remarci pot fi apreciate de cea căreia îi sunt adresate ca o manifestare a interesului sau a iubirii. În realitate, însă, apare o anumită limitare a celuilalt. Cel supus nu are dreptul la o existență proprie, la nevoi proprii. Existența și nevoile lui se vor forma conform principiilor și îngrădirilor impuse, adeseori arbitrar, de cel care domină (Onuc Nemeș-Vintilă și colab., 2008).

1.4. Agresivitatea in cuplu si victimele ei

Mediul familial oferă membrilor săi nenumărate prilejuri de bucurie, însă și tot atâtea griji și neajunsuri. Cunoașterea modului de gestionare a crizelor dintre cei doi soți este de o importanță vitală în bunul mers al vieții de familie. Ȋn cadrul unei familii există persoane cu caractere și opțiuni diferite, însă o familie unită presupune de multe ori toleranță și compromis. Violența din familie își are cauzele în primul rând în diferența dintre nevoile tot mai mari ale familiei în contextul social actual, dominat de tendințe consumiste, și resursele limitate de a le satisface, apoi în ciocnirea personalităților membrilor ei și nu în ultimul rând, în manifestările deviante, datorate unor probleme psihice, ale unora din membrii familiei (Onuc Nemeș-Vintilă și colab., 2008).

Legea 217/22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie definește violența în familie, astfel:

„Art. 2. – (1) În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.

(2) Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.

Art. 3. – In sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege:

a) soțul;

b) ruda apropiată, astfel cum este definită la art. 149 din Codul penal.

Art. 4. – De efectele prezentei legi beneficiază și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copil, dovedite pe baza anchetei sociale.” (www.afiprofamilia.ro)

Agresivitatea în cuplu constă într-o serie de comportamente sistematic repetate, de atac fizic, agresivitate verbală și psihologică, sexuală și economică, pe care un partener le manifestă asupra celuilalt în cadrul oficializat al familiei sau în relația de conviețuire în același spațiu. 

Într-un sens mai larg, violența domestică este percepută ca o amenințare sau producere a unei răni fizice, în trecutul sau în prezentul conviețuirii cu partenerul. Atacul fizic sau sexual poate fi acompaniat de intimidări și abuzuri verbale; distrugerea unor bunuri personale ale victimei; izolarea ei forțată față de prieteni, de restul familiei și de alte persoane care ar putea constitui un potențial ajutor pentru victimă; amenințări la adresa unor persoane semnificative pentru victimă; crearea unei atmosfere de amenințări și teroare în jurul victimei; controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrană, mijloace de transport, telefon și alte surse de protecție sau îngrijire de care ar putea beneficia.

Consiliul Europei încearcă să surprindă caracteristicile violenței domestice fără a îngusta prea mult aria de definire: Violența în familie este orice act sau omisiune a unui act, în contextul relațiilor familiale, comis de către unul dintre membrii familiei, prin care este surminată viața, integritatea corporală, psihologică sau libertatea unui alt membru al familiei sau este afectată în mod grav dezvoltarea personalității acestuia. Contextul familial este definit mai departe ca fiind un cuplu căsătorit sau necăsătorit, descendenții acestuia, familiile de origine, descendenții sau rudele oricăruia dintre copiii cuplului, cu condiția ca aceștia să locuiască împreună sau să continue relațiile determinate de o coabitare anterioară.

Violența domestică este un pattern de comportamente abuzive: fizice, sexuale și psihologice prin care o persoană își impune puterea și controlul asupra altei persoane cu care are sau a avut o relație.

Actele violente:

– Sunt agresiuni fizice și/sau psihologice și/sau sexuale

– Rănesc libertatea persoanei

– De multe ori cauzează leziuni fizice și întotdeauna produc daune psihologice

Câteva dintre caracteristicile violenței ar fi următoarele:

durată cronică

apare în primele etape de conviețuire

evoluează de la psihologic la fizic

este mult mai gravă cu trecerea timpului

Abuzul fizic este forma cea mai cunoscută de abuz exercitată de un bărbat împotriva unei femei care este perechea sa, este violența fizică. Nu vorbim de o palmă dată ocazional, deși în nici un caz bărbatul nu are justificare pentru lovirea unei femei.

Când se ajunge în acest punct femeia ar trebui să înceapă să se preocupe. În aproximativ 90% din cazuri atacurile încep sub această formă dar nu se opresc aici ci continuă de-a lungul timpului și sunt de fiecare dată mai frecvente și cu consecințe mai grave. De cele mai multe ori, în forma primară, abuzul este acceptat și pus pe seama oboselii partenerului, stresului și este considerat doar o scăpare care cu siguranță va trece.

Dobash și colab. (1979) au constatat aceeași realitate, prin studiile întreprinse. Primele pălmi și lovituri care au cauzat tăieturi și zgârieturi au făcut loc unor situații precum: trântirea femeii la sol, lovirea cu pumnii, etc. Leziunile grave se transformă atunci în ceva obișnuit, având ca rezultat fracturi, arsuri, avorturi, leziuni interne, încercări de ștrangulare și sufocare, precum și episoade de tras și smuls de păr. Instrumentele utilizate în agresarea femeilor sunt: sticle, cristale, briceaguri, foarfece, bețe și alte obiecte contondente.

Într-o relație, doar o medie de 3% dintre atacuri sunt „neînsemnate” în ceea ce privește daunele fizice cauzate, restul au o gravitate „medie” sau „înaltă”. (Dobash și colab, 1979). Violența continuă pe o perioadă de timp prelungită.

Abuzurile fizice se combină cu cele sexuale cum ar fi: întreținerea de relații sexuale în mod forțat, agresiuni care generează leziuni la sâni sau în zona genitală, etc..

Abuzul emoțional este în strânsă legătură cu cel sexual: bărbatul, de exemplu își bate joc de femeie spunându-i că este neatrăgătoare, menține relații sexuale cu alte femei și face comparații negative pentru ea, în plus, o umilește și o degradează sexual sub alte forme.

Una dintre formele cele mai cunoscute ale abuzului sexual este violul din cadrul căsătoriei.

Printre tacticile de control pe care le utilizează bărbații se numără și abuzul emoțional acesta fiind, orice cuvânt sau acțiune îndreptată spre a slăbi forța internă și a diminua propria imagine și stima de sine a femeii. Bărbații obișnuiesc să le spună că sunt proaste, urâte și inutile, le pun nume ridicole, le devalorizează ca persoană, minimizează necesitățile lor, opiniile lor, le fac de rușine în public, le acuză că îi înșeală cu alți bărbați și le compară în mod negativ cu alte femei.

De asemenea, le învinovățesc pentru orice, ei tot timpul au dreptate și ea se înșeală mereu, o îndepărtează de familie, prieteni, activitați educative etc..

Abuzurile emoționale și psihologice au efecte devastatoare. Nu este de mirare că femeile vorbesc de simptome de stres, de exemplu: insomnie, pierdere sau creștere în greutate, ulcer, nervozitate, iritabilitate, gânduri de suicid etc.

Pe măsură ce se înmulțesc actele abuzive acceptarea lor de către femei se face din mai multe motive: de cele mai multe ori victima dorește să evite rușinea de a le face publice, îi este teamă de partener de care se simte dependentă sau dorește să-l apere pe agresor de pedeapsa legii. Există și tendința de a rămâne cu soțul doar de dragul copiilor, din percepția greșită că un copil trebuie să crească cu cei doi părinți, nu doar cu unul. 

Separarea de partener poate constitui o adevarată problemă și pentru mama care este pusă în situația de a-și reface viața. Din cauza schimbărilor pe care le implică, această situatie poate fi percepută ca o problemă de nerezolvat sau aproape imposibil de rezolvat. Creșterea unui copil fără ajutor din partea soțului, sporirea numărului de responsabilități, teama de eșec, educația primită în familie sunt câteva motive care o pot impiedica pe victimă să renunțe la relația cu abuzatorul. Totuși, cu ajutorul unor servicii specializate, problemele se pot depăși cu succes. Deși este necesară o interventie relativ lungă, situația se poate ameliora și intra în normalitate.

1.5. Femeia agresată, bărbatul agresor – modificările psihoemoționale

Femeia agresată. Din păcate, tot mai multe femei ajung victime ale agresivității, în special în familie, deși statistic, nu există cifre complet reale, deoarece multe dintre ele nu reclamă și nu anunță autoritățile competente.

Conform ultimelor statistici efectuate în Statele Unite o femeie din cinci este agresată pe stradă sau la mediul de lucru; o altă cercetare indică faptul că într-unul din trei mariaje se înregistrează forme specifice violenței domestice (teamă, intimidare, amenințare sau chiar abuz fizic).

Femeile sunt mai predispuse să ajungă victime ale agresivității. Indiferent că vorbim despre mediu familial, locul de muncă, spațiul public sau orice alt loc, ponderea femeilor agresate este sensibil mai mare decât cea a bărbaților agresați. Astfel, zi de zi auzim tot mai mult de o serie de agresiuni exercitate de bărbați împotriva femeilor, o serie de comportamente violente denumite generic violențe împotriva femeilor. Chiar și discriminarea este o formă de agresiune împotriva femeilor. Convenția despre Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeii (1979), este instrumentul internațional cel mai extins care tratează drepturile femeilor și, deși violența nu este abordată în mod specific, multe dintre clauzele anti-discriminare susțin protecție împotriva acestei violențe. În 1992, Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor (CEDAW) tratează fenomenul violenței împotriva femeii precum și modalitatea de prevenire a acestuia.

Abuzul verbal cu care se confruntă femeile de-a lungul vieții este comparabil cu alte forme de opresiune. Femeile sunt harțuite în timp ce conduc, vorbesc, merg pe stradă, fac cumpărăturile – aproape peste tot, cât timp sunt singure sau se află în compania altor femei.

Din păcate, nu doar în societatea noastră, ci chiar și în cele considerate mai avansate și care promovează în teorie egalitatea între sexe, femeia este privită ca fiind inferioară bărbatului, este considerate mai slabă fizic, mai puțin puternică psihic, mai vulnerabilă, într-un cuvânt, pot fi desconsiderate. De la această desconsiderare, este foarte ușor să se ajungă la cuvinte nepotrivite, jigniri și chiar agresări sau violențe.

Mulți bărbați susțin faptul că au fost educați să trateze respectuos o femeie și că nu ar ridica niciodată mâna împotriva acesteia, dar, paradoxal, abuzul fizic este foarte des întâlnit. Mulți au sentimentul puterii cât timp ierarhia îi plasează în fruntea femeilor – mai ales în cadrul serviciului.

Agresiunile verbale și non-verbale afectează atât fizicul, cât mai ales psihicul femeilor. Nivelul toleranței variază de la o cultură la alta.

Bărbatul agresor. Tendința de a manifesta comportamente și atitudini agresive ale bărbaților a reprezentat o temă mult studiată și cercetată, pentru a explica și a preveni comportamentele de acest fel.

Ȋn literatura de specialitate s-a urmărit identificarea, analizarea trăsăturilor de personalitate, influența comportamentului învățat, influența mediului de viață, care, împreună modelează un tip de comportament și favorizează anumite tipuri de manifestări, elaborându-se teorii și concepte.

Astfel, s-a identificat că o persoană poate fi recunoscută ca potențial agresor dacă: are o activitate monotonă, stereotipă, care nu presupune schimbări dese, are o relație de interes – sex, materială, e un om care mereu se teme să nu piardă relația în care e, nu are prieteni, viață socială, sau are unu, doi la fel ca și el, cu care se ceartă des, nu are nici un hobby, muncește tot timpul, sau petrece mult timp în baruri, la televizor, adesea prezintă dependență de alcool și consum de droguri și medicamente, urmărește cu savoare orice știre care are un conținut conflictual (www.roportal.ro), prezintă o oarecare răceală afectivă și distanțare emoțională, nu are bune abilități de comunicare, are preocupări obsesive (Muntean, 2000). Se consideră că bărbații care trec prin situați dificile, prezintă și ei aceste trăsături, fără însă a dezvolta comportamente violente. Aceste comportamente țin de socializarea rolului masculin și nu doar de categoria bărbaților care-și bat partenerele (Stark și Flitcraft, 1996, apud. Muntean, 2000).

Studiile realizate în acest domeniu arată că într-o medie statistică se încadrează agresorii care manifestă o slabă percepție și întelegere a propriei personalități, incapacitatea de a-și comunica nevoile și trebuințele intime în relație cu ceilalți, sentimente acute de abandon apărute din cauza unor experiențe traumatizante experimentate în cursul copilăriei, lacune în capacitatea de înțelegere a sensului existenței.

Au fost identificate trei categorii principale de tipuri de personalitate înclinate spre violență:

Personalitatea obsesiv-compulsivă – opinii morale rigide și impulsuri ostile, care determină numeroase frustrări și resentimente proiectate asupra celorlalți prin explozii de furie necontrolată.

Personalitatea pasiv-agresivă – caracterizată prin reprimări și refulări accentuate, dezinhibate, care împreună alături de consumul de alcool duc la formarea unui comportament agresiv de tip „hipermasculin”;

Personalitatea sadică – caracterizată de accese de duritate și cruzime manifestate în raport cu ceilalți.

1.6. Profilul teoretic al unui agresor

Pe parcursul timpului, în literatura de specialitate s-a încercat să se explice de ce anumiți bărbați folosesc violența domestică. S-a ajuns la concluzia că datorită unor disfuncții familiale, probleme de comunicare, provocări ale femeilor, stresului, dependenței chimice de anumite substanțe, probleme financiare, insuficienta educație pot să apară abuzurile în familie. De asemenea, există teorii care susțin că bărbații care își bat partenerele suferă de anumite boli mintale: abuz de substanțe cu tulburări asociate, borderline și tulburări antisociale de personalitate (Pizzey, 1977, apud. Muntean, 2000). Oricât de fericiți pot fi abuzatorii la un moment dat, sub această mască există rezerve nesecate de furie neexprimată. Cea mai mare parte din furie este reprimată, ceea ce înseamnă că nu sunt conștienți de acest lucru (Pokola, 2012).

Abuzatorii se apără spunând că iubirea lor a stat la baza actelor de violență. Prin această violență el încearcă să obțină puterea și controlul într-o relație.

Agresorul atacă inițial încrederea în sine a victimei, și viata sa personală, urmând apoi să îndepărteze victima de prietenii săi, îi anulează viața socială. Dacă se întâmplă ca victima să se revolte, el ripostează în cele din urmă fizic, cu bătaia. Aceasta este punctul final al agresiunii, după ce toate etapele agresiunii psihice s-au încheiat. (www.roportal.ro)

Agresor psihic este omul impostor sentimental, lipsit de sentimente sau incapabil de sentimente, care judecă, critică, reproșează, manifestă respingere, desconsideră, este prefăcut, fals, manifestă acceptare condiționată, crează sentimente de inadecvare celorlalți, distruge stima de sine a celorlalți, le desființează identitatea, nu dă libertate de alegere, se folosește de oameni ca de obiecte. El nu își vede partenerul ca pe un individ cu identitate proprie, cu visuri, drepturi, speranțe, ci ca pe o proprietate, ceva ce îi aparține și al cărei unic scop este să îi facă lui pe plac. Este dispus să-și vadă partenera fericită, dar numai dacă el este unica sursă de fericire din viața ei (Pokola, 2012).

Agresorul verbal respinge căldură și deschiderea partenerei, pentru că se teme de acestea. Declarațiile sale de dragoste sunt în contrast cu lucrurile jignitoare pe care le spune. Neagă abuzul, ceea ce poate deruta victima modificându-i percepțiile și nu se gândește la durerea pe care o provoacă (www.stilultau.com).

Așa cum s-a precizat anterior agresorul poate distruge stima de sine a victimei, există însă și agresori care au o stimă de sine scăzută, iar aceștia se tem la nivel inconștient că nu valorează nimic. În astfel de cazuri ei fac presiuni pentru a avea relații sexuale cât mai curând posibil, sperând astfel să cimenteze legătura, prin exclusivitate și permanență (Pokola, 2012).

Din dorința, nevoia de abordare terapeutică eficientă a violenței domestice, s-a încercat o descriere a tipului de bărbat violent în funcție de următoarele caracteristici (Holtzworth-Munroe et al., 1997, apud. Muntean, 2000):

severitatea incidentelor de violență fizică maritală și a abuzurilor psihologice și sexuale adăugate acestor incidente;

gradul de generalizare a violenței (doar în familie sau și în afara familiei) în relație cu alte variabile cum ar fi comportamentele criminale sau recurgerea la lege pentru penalizarea comportamentelor persoanei;

psihopatologia sau tulburările de personalitate ale agresorului.

Aceste caracteristici au fost combinate cu alți factori relevanți cum ar fi:

atitudinea față de violență;

consumul de alcool;

stabilitatea maritală;

Din combinația acestora au rezultat, conform autorilor citați, trei subtipuri de bărbați agresori:

a) Bărbații care manifestă comportamente violente doar în familie – sunt mai puțin abuzivi din punct de vedere psihologic și sexual, dezvoltă forme mai ușoare de agresiune. Au relații maritale stabile și satisfăcătoare. Nu aprobă violența, au mari remușcări după incidentele de violență. Comportamentele violente pe care le dezvoltă uneori apar dintr-o combinație de stres trăit în afara familiei și stres marital. În aceste situații de stres mai apare și furia și lipsa abilităților de gestionare a situațiilor problematice și astfel se produce criza. Se consideră că 50% din populația bărbaților agresivi o reprezintă acest subtip.

b) Bărbatul agresiv de tip disforic / borderline – dezvoltă forme moderate până la forme severe de violență față de parteneră, incluzând și abuzuri sexuale și psihologice. Au anumite manifestări violente și în afara familiei și chiar pot prezenta pedepse penale. Pot avea probleme legate de consumul de alcool sau alte substanțe, inclusiv droguri. Din punct de vedere emoțional sunt instabili, își controlează greu exploziile de furie. Pot fi foarte dependenți și în același timp cu obsesii de gelozie față de parteneră. Se consideră că 25% din populația bărbaților agresivi cu partenerele o reprezintă acest subtip.

c) Bărbatul cu agresivitate generalizată și comportamente violente / antisociale – dezvoltă forme moderate până la forme severe de violență față de parteneră. Abuzul sexual și psihologic însoțesc aceste manifestări. Nu manifestă remușcări după incidentele de violență. Are tendințe agresive frecvente și în afara familiei și este certat cu legea. Au, în general, probleme cu alcoolul și drogurile. Provin din familiile care sunt cu cel mai mare grad de violență. De asemenea, pe parcursul vieții au făut parte din grupuri cu probleme, au avut prieteni cu comportamente antisociale. O parte dintre ei sunt diagnosticați ca și psihopați. Se consideră că 25% din populația bărbaților agresivi cu partenerele o reprezintă acest subtip.

S-a menționat că există anumite probleme de comportament care sunt cel mai frecvent asociate cu bărbații violenți în familie. Acestea ar fi: furie, gelozie, dependență și stimă de sine joasă, abilități diminuate de a face față situațiilor mai dificile, toleranță scăzută la stres, impulsivitate în comportament, tendința de a controla (Muntean, 2000). Iluzia lor de putere există atâta timp cât există cineva asupra căruia să-și exercite puterea. Ei consideră că dacă nu ai pe cineva asupra căruia să îți exerciți puterea, nu ai deloc putere. Puterea lui de dominare îl face să fie ostil. Această ostilitate poate fi exprimată direct sau indirect, își poate arăta mânia frecvent sau niciodată, preferând să-și manipuleze și controleze subtil partenera. Nu admite să fie manipulat și controlat. Când își revarsă furia asupra partenerei el se descarcă de tensiunea pe care o resimte din cauza lipsei de putere personală, astfel partenera se simte rău, iar el se simte bine (www.stilultau.com).

În mod paradoxal, efectele nocive ale violenței domestice nu se răsfrâng doar asupra victimei directe – femeia – și a celor indirecte – copiii și alți membri ai familiei – ci și asupra agresorului (Muntean, 2000).

Relația cu un agresor este foarte dificilă. Nu se pot stabili planuri comune, pe care să le discute împreună, deoarece aceasta înseamnă colaborare și reciprocitate, ceea ce nu există într-o relație cu un abuzator (www.stilultau.com).

1.7. Profilul teoretic al victimei

Agresivitatea (fizică, verbală, pasivă, etc.) gratuită, fără motiv, este rezultatul dorinței de despăgubire, inclusiv prin alte persoane decât cele care ne-au prejuduciat. Agresivitatea se poate desfășura prin mai multe mecanisme psihologice: proiecția psihologică, reacția de transfer, parazitarea și jocurile psihologice.

Femeile au suferit abuzuri fizice, sexuale și psihologice din partea bărbaților încă de la începutul timpurilor.

În cazul violenței domestice victima apare ca și protagonista indiscutabilă în ochii „publicului” în timp ce agresorul joacă rolul secundar, dar necesar. "Agresorul" se simte prins in capcană ca și "victimă", nu-și poate face altă relație, dar nici pe "victimă" nu o lasă să plece.

Astfel, studiile cu privire la violența domestică reproduc clasica schemă bărbat-agresor / femeie-agresată. În acest cadru, agresorul este protagonistul atunci când vorbim de „cauze”, „factori”, „motive” ale violenței în cuplu iar femeia intră în scenă când vorbim de „efectele” acestei violențe transformându-se în subiectul caracteristic majorității „profilelor victimei”.

Însă, majoritatea profesioniștilor afirmă că nu există un profil tipic al victimei, că acestea se găsesc în toate grupurile sociale și în toate nivelurile socioculturale.

Fiecare femeie, indiferent de personalitatea sau de poziția sa socială, ar putea fi agresată de perechea sa dar anumiți factori de vulnerabilitate facilitează în unele ocazii „cuplarea” cu acest tip de bărbați și diminuează metodele de apărare ale femeii.

Nu există o tipologie specifică a femeilor agresate deși acestea prezintă câteva caracteristici comune. Astfel, unele au trăit o experiență negativă în familie, au suferit abuzuri fizice, psihologice sau sexuale din partea tatălui sau, au fost martore ale suferinței mamei agresate și astfel au dobândit un rol pasiv de ascultare și supunere. Altele au aparținut unei familii în care violența era forma cea mai naturală de a se relaționa și astfel s-au obișnuit cu aceste tipuri de comportament. Ca și rezultat, au dezvoltat un sentiment de devalorizare a propriei persoane și încearcă să se adapteze la circumstanțele violenței domestice. Un agresor poate simți, recunoaște o potențială victimă după anumite caracteristici: o persoană care se teme de singurătate, o persoană emotivă, ezitantă, care nu-și exprimă sentimentele, care e învățată să fie supusă, își detestă propriul sex, o persoană care mereu se jelește, îi place să se auto-victimizeze și cultivă cu cei din jur o relație de absolută dependență afectivă, de autocompătimire (www.roportal.ro).

Psihanaliștii susțin că prin mecanisme de repetiție o persoană tinde să reproducă modelul de cuplu pe care îl formau părinții săi și pe care l-a conservat la nivel inconștient.

Datorită faptului că, social, femeile sunt considerate responsabile de succesul relației, dacă bărbatul își pierde controlul și adoptă atitudini violente, ele se simt ratate, simt că au dat greș. Se simt rușinate pentru că nu au fost capabile să schimbe situația, pentru că s-au lăsat tratate astfel, pentru că sunt incapabile, în ochii lumii de a-și satisface bărbatul, incapabile de a crea un cămin fericit. Această rușine le împiedică pe femei să pună capăt situației. Le lipsește încrederea în ele însele și deci, încearcă să pară valoroase în ochii celorlalți. Trebuie să fie amabile, tolerante și ireproșabile. Simt că există numai atunci când cineva are nevoie de ele. Datorită „generozității” lor ele nu vor niciodată nimic, înțeleg totul și iartă totul.

Dacă femeile acceptă anumite comportamente se datorează faptului că acestea nu apar dintr-o dată ci pornesc de la microviolențe, o serie de cuvinte de descalificare, mici atacuri verbale sau nonverbale, care se transformă în acuze verbale, reduc rezistența sa și le împiedică să reacționeze. La început, dominarea și gelozia sunt acceptate ca și dovezi ale dragostei. Puțin câte puțin, femeia își pierde spiritul critic și ajunge să se obișnuiască cu situația.

În mod progresiv, partenerul va trece de la determinate gesturi și atitudini mai puțin deschise, ostile, la o violență identificabilă iar femeia care le suferă va continua să le considere normale. Pe măsură ce crește severitatea și frecvența violenței psihologice și fizice femeia își pierde încrederea în sine. Se simte instabilă, furioasă, izolată, confuză și de fiecare dată mai puțin capabilă să ia o decizie.

Se poate spune că violența nu există atâta timp cât nu este denumită și multe femei agresate nu știu să aprecieze violența din acest punct de vedere. Pentru ca loviturile și cuvintele să fie calificate „violente” este necesar să pară intenționate. Majoritatea femeilor măsoară violența în funcție de durerea simțită și de intenționalitate. Din aceasta cauză, deși este rănită, o femeie nu consideră ca și violentă o împingere ce ocazional a dus la cădere, deoarece partenerul nu ar fi făcut-o înadins.

Faptul că există atâtea fete și femei care au suferit diverse forme de violență masculină indică faptul că această experiență le face incapabile să recunoască și să prevină un pericol iminent deoarece reacționează prea târziu pentru a se apăra. (Pokola, 2012).

Deși, logic ar fi ca, cu cât mai grave sunt agresiunile pe care le suferă femeia cu atât mai mare ar fi dorința acestora de a scăpa din situație, s-a constatat că, cu cât sunt mai grave și mai frecvente agresiunile cu atât mai puține mijloace psihologice deține femeia.

De fiecare dată când agresorul ajunge prea departe și femeia ar putea simți tentația de a-l părăsi, acesta „o înșeală” cu puțină amabilitate și atenție. Suscitând confuzie între dragoste și sexualitate, bărbatul caută o reconciliere „între cearșafuri”. În același timp, o devalorizează și își pierde încrederea în ea. În final, aceasta ajunge să creadă că fără el nu ar putea obține nimic.

În toate cazurile de violență conjugală, se produce o inversare a culpabilității. Femeile gândesc că, dacă partenerul lor este violent, acest lucru se datorează faptului că nu au știut să îl satisfacă, nu au știut cum să se comporte cu el sau nu au avut un comportament adecvat. Ea se face responsabilă de dificultățile prin care trece.

Agresorii intensifică procesul de culpabilizare când femeia amenintă că îl va părăsi. O acuză atunci că vrea să îl distrugă, și recurge la șantaj, amenințând-o că se va sinucide: „mi-e frică, că într-o zi copiii vor spune: l-a abandonat pe tata, iar el s-a sinucis”.

1.8. Consecințele ale agresivității

1.8.1. Consecințe psihologice

Agresivitatea asupra femeii, violența domestică este o situație stresantă ce provoacă un impact psihologic important la majoritatea victimelor. La fel ca și orice stresor, violența în cadrul căminului produce reacții diferite ca și intensitate în funcție de diverse variabile precum și de factori de personalitate, obișnuințe de înfruntare, resurse proprii, sprijin social și caracteristici specifice ale violenței (durata și gradul violenței).

Simptomele psihopatologice apar ca și consecință a unor evenimente trăite și nu a unui dezechilibru anterior.

Consecințele psihologice ale violenței asupra femeilor ar putea fi: furie, resentimente și tendința de a „rezolva”conflictele prin violență; nivel scăzut al respectului de sine și al încrederii în abilitățile propri de a se descurca în diferite situații; frică față de străini și de situații care evocă trauma trăită și reactualizează trăirile traumatice; anestezie, „amorțire”sau închidere emoțională, insomnie, coșmaruri, iritabilitate și irascibilitate crescută; sentimente de trădare a încrederii, neajutorare și vinovăție; femeia crede că violența se întămplă din vina ei, simte că nu poate face nimic pentru a stopa violența,că nu îi poate oferi copilului protecție; sentimentul de neajutorare este susținut de percepția că mediul social este lipsit de protecție și siguranță împotriva violenței; sentimentul de stigmatizare: autodenigrarea și autoblamarea, care se află în legătură cu tendința mediului social de a minimaliza responsabilitatea agresorului, de a blama mama și copilul și de a ignora nevoia și dreptul lor de a li se asigura protecție împtoriva violenței; păstrarea secretului și a sentimentelor de rușine; adesea familiile în care au loc diferite forme de violență sunt înconjurate de o „aură” de rușine și mister; dificultăți de concentrare a atenției și de memorare; performanțe slabe în muncă; pierderea sentimentului de încredere în oameni (www.afiprofamilia.ro).

În general sechelele psihologice cele mei frecvente, independent de tipul violenței experimentate sunt următoarele:

Anxietatea – nervozitate, tremor, tensiune musculară, transpirații, amețeală, palpitații, disconfort epigastric (Tudose, 2007).

Violența repetată și intermitentă amestecată cu perioade de căință și de tandrețe duc la o anxietate și la unele răspunsuri de alertă, tresărire permanentă.Perceperea amenințărilor incontrolabile asupra vieții și a siguranței personale provoacă o senzație de teamă continuă, dificultăți de concentrare și o stare de hipervigilență.

Depresie, scăderea stimei de sine și sentimente de vinovăție – tristețe, descurajare, lipsă de speranță, sentimente de vinovăție sau inutilitate, lipsa interesului și a plăcerii legat de diferite activități obișnuite, oboseală și energie scăzută, neliniște, insmonii, hipersomnii (Tudose, 2007).

Depresia este una dintre reacțiile cele mai frecvente ale victimelor violenței. Când femeia este prinsă în cercul violenței crede că modul de comportare al partenerului său depinde de comportamentul său, se simte responsabilă și încearcă de mai multe ori să schimbe comportamentul agresorului.

Fără îndoială, când observă că expectanțele sale dau greș în mod repetat dezvoltă sentimente de culpabilitate și eșec. În plus, se simte vinovată că nu a fost capabilă să rupă relația și prin comportamentele sale să evite violența: minte, îl ascunde pe agresor, întreține relații sexuale pe care nu le dorește , „tolerează” maltratarea copiilor etc..

Cu trecerea timpului, violența devine mai frecventă și mai severă și se dezvoltă simptome depresive precum: apatia, neajutorarea și lipsa speranței.

Neliniștea psihologică cronică pe care o resimte produce o alterare a modului său de gândire care o face să se simtă incapabilă de a căuta ajutor, de a-și proteja copii și pe ea însăși sau de a adopta măsuri adecvate.

Abuzul poate avea consecințe dezastuoase asupra spiritului. Cel agresat rămâne cu un sentiment de rău și de rană sufletească, ce nu dispare nicodată. Partenera agresată crede despre agresor că este corect și onest și pentru că nu înțelege motivele pentru care se întâmplă asta ea trăiește cu speranța și se agață de acele vremuri când totul era normal, crezând că în timp nu vor mai exista atâtea supărări. Ajunge chiar să accepte abuzul și să trăiască într-o realitate unde este învinuită de mutilarea propriului său spirit. Își pierde încrederea în sine și stima de sine fără să își dea seama. Astfel, victim poate trece prin: neîncredere în propria ei spontaneitate și pierderea entuziasmului, stare de încordare, tendința de a fi mereu în „gardă”, incertitudine, îngrijorarea că nu este ceva în regula cu ea, pierderea încrederii în sine, o stare de îndoială care se accentuează, o voce critică interioară, îngrijorarea că nu este fericită deși ar trebui să fie, neliniștea sau teama de a nu înnebuni, senzația că timpul trece și ea pierde ceva, dorința de a nu mai fi așa cum este „prea sensibilă și pretențioasă”, ezitare în a-și accepta percepțiile și a trage concluzii, dorința de a scăpa sau a fugi, neîncredere în relațiile viitoare (www.stilultau.com).

Tulburarea de stres post-traumatic

Este vorba de un cadru clinic care apare când o persoană suferă sau este expusă la întâmplări aversive care sunt în afara cadrului obișnuit al experiențelor umane. În general, tinde să fie mai grav și de durată când întâmplarea este mai intensă și când cauzele sunt fapte umane și nu ceva accidental.

Efectele acestui tip de tulburare asupra victimelor violenței se manifestă sub urmatoarele forme: în primul rând, victimele retrăiesc intens agresiunile suferite sub forma de imagini și amenințări constante și involuntare cu o hiperactivitate fiziologică înaintea situațiilor relaționale și chiar și în absența lor.

În al 2-lea rând, evită să vorbească despre ele cu persoanele iubite, experimentează o senzație de îndepărtare de ceilalți și se arată neîncrezătoare în viitor.

Și, în al 3-lea rând arată un răspuns de alarmare exagerată care se reflectă în situații de concentrare, iritablitate și probleme cu somnul. Această simptomatologie provoacă o senzație de pierdere a controlului și cauzează probleme de adaptare în viata cotidiană (la nivel social, relațiile cu copii. etc.).

Victimele care sunt mai afectate sunt acelea care sunt implicate într-o relație violentă, care mențin o dependență afectivă fată de perechea lor și care nu au luat în considerare posibilitatea separării.

Astfel, femeile agresate prezintă simptome de anxietate, comportamente precum frica generalizată, tremurături, dificultăți respiratorii, plânsete frecvente, probleme cu alimentația, palpitații, hipervigilența, tresăriri, etc. Alte femei pot prezenta răspunsuri condiționate sau atacuri de panică când sunt aproape de locurile unde au fost atacate, acest tip de răspuns limitând deplasarea lor și le împiedică să se bucure de viață.

1.8.2. Consecințe economice

De regulă, agresorul profită de statutul economic pe care îl are femeia în societate pentru a-și menține aerul de superioritate . Deseori, când femeile vorbesc despre ceea ce le reține în cadrul acestei relații de violență, ele numesc două „capcane”: frica și starea economico-materială precară.

Faptul că femeile muncesc în casă gratuit, iar la serviciu pentru o leafă derizorie, ( în comparație cu cea a bărbaților ) agravează situația, făcând ca rolul femeii în familie să fie calificat drept relativ secundar. Munca bărbaților este considerată importantă, remunerată mai bine și în general de administrare și conducere, cea a femeii este plătită prost, deoarece, în principiu este lagată de sfera serviciilor. Chiar dacă, ambii parteneri lucrează,doar venitul unuia dintre ei va fi substantial, datorită statutului social privilegiat în societate al bărbatului.Când bărbatul își pune partenera în situația să depindă financiar de el, influența lui asupra consoartei sporește considerabil.

Abuzatorul o îndepărteaza pe victimă de la muncă și nu-i permite să evolueze din punct de vedere profesional, îi solicită să refuze orice propunere de promovare la serviciu sau în alte acțiuni, care ar favoriza ascensiunea ei în carieră, nu-i permite să ia decizii alături de el cu privire la gestionarea bugetului familiei, controlează accesul ei la mașină, telefon, bani, nu-i permite să facă ceea ce dorește ea, nu-i dă bani pentru cheltuieli (www.afiprofamilia.ro).

În situația în care femeia se gândește, se decide să se separare de partener, acest lucru poate costitui o adevărată problemă pentru mama care este pusă în situația de a-și reface viața. Din cauza schimbărilor pe care le implică, și de natură financiară, această situație poate fi percepută ca o problemă de nerezolvat sau aproape imposibil de rezolvat. Situația este percepută mai grav (din punct de vedere financiar) în momentul în care există și copilul, copiii în familie. Creșterea unui copil fără ajutor din partea soțului, sporirea numărului de responsabilități, și cheltuieli sunt câteva motive care o pot împiedica pe victimă să renunțe la relația cu abuzatorul. Totuși, cu ajutorul unor servicii specializate, problemele se pot depăși cu succes. Deși este necesară o intervenție relativ lungă, situația se poate ameliora și intra în normalitate.

1.8.3. Consecințe sociale

Rușinea socială și limitele pe care propriul agresor le stabilește pentru a evita contactele cu familia și cu prietenii, provoacă o diminuare a efortului și a implicării în activități stimulatoare în general.

În acest mod victima depinde de partenerul său ca unică sursă de „efort” social și material, care întăresc controlul asupra ei.

În aceste circumstanțe se simte mai vulnerabilă în societate și se cronicizează frica de a înfrunta viitorul, pe care îl percepe „periculos”.

Cu timpul, victima ajunge să aibă un acces mai mic la surse de sprijin. Dacă la început, victimele suprinse de agresor ar avea intenția de a căuta ajutor, de a spune celor apropiați, în timp, ele nu o mai pot face, deoarece se supun unui ordin mai mult sau mai puțin explicit al agresorului, acela de a-și îndepărta familia și prietenii, cei la care ar putea să recurgă în momentele dificile (Onuc Nemeș-Vintilă și colab., 2008).

Violența în familie poate avea consecințe grave asupra persoanelor, copii sau adulți, atât pe plan fizic, cât și pe plan emoțional, social. De obicei, efectele abuzurilor se fac resimțite o lungă perioadă de timp după săvârșirea lor și influențează viața și comportamentul adulților sau copiilor.

1.8.4. Consecințe asupra copiilor

Este interesant de remarcat faptul că majoritatea femeilor implicate într-o relație violentă conștientizează amploarea pericolului violenței pe care o suportă, abia în momentul în care manifestările copiilor le trezesc sentimentul responsabilității parentale. Copiii pot fi victime directe, atunci când sunt loviți, abuzați emoțional direct de către unul dintre părinți sau rude sau victime indirecte, atunci când asistă la scene de abuz asupra altor membrii ai familiei. 

Copiii prezintă o vulnerabilitate victimală crescută datorită faptului că sunt fragili sub raportul forțelor fizice și psihice, au o capacitate redusă de anticipare a acțiunii agresorilor, imaturitate în aprecierea oamenilor și situațiilor, sunt sugestibili, creduli.

Brazelton și Greenspan (2001, apud. Onuc Nemeș-Vintilă și colab., 2008), identifică următoarele nevoi ale copilului pentru o dezvoltare normală:

nevoia de a avea relații emoționale calde, apropiate, stabile;

nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranță și o viață regulată;

nevoia de a avea experiențe adaptate nivelului de dezvoltare a copilului;

nevoia de a avea limite, de viață cotidiană structurată și de responsabilități adecvate nivelului de dezvoltare;

nevoia de experiențe adecvate diferențelor individuale ale copilului, intereselor lui particulare;

nevoia de a trăi într-o comunitate stabilă, de a beneficia de sprijinul și cultura acesteia;

nevoia de a avea un viitor protejat.

Creșterea într-un mediu abuziv poate avea efecte traumatizante pentru copil, și poate constitui o reală piedică în calea dezvoltării normale și armonioase a acestuia. Neîncrederea în sine, teama, timiditatea, agresivitatea, furia, lipsa concentrării atenției, minciuna, scăderea randamentului școlar sunt toate urmări ale traumelor  suferite. Depășirea acestor greutăți se poate face uneori, în cazuri grave, doar prin scoaterea copilului din mediul abuziv și prin metode terapeutice de tratament.

Părinții violenți vor expune copiii la riscuri fizice, fie prin țintirea lor în timpul incidentelor de violență, fie prin neglijarea lor. În familiile violente stabilitatea și regularitatea vieții e întreruptă de evenimente violente și nu există o preocupare specială pentru a procura copilului experiențele de care are nevoie, în acord cu vârsta și particularitățile ei. Responsabilitățile acordate copiilor depășesc de regulă capacitățile lor, devenind abuzuri (Onuc Nemeș-Vintilă și colab., 2008).

Modelul tatălui poate fi asimilat de copii. Având exemplul direct, aceștia pot deveni violenți la rândul lor, atât în copilărie, cât și mai târziu, în viața de adult. De asemenea, imaginea tatălui poate constitui un model și pentru fete care sunt predispuse spre alegerea unui partener asemănător tatălui lor – modelul patern. 

1.9. Legislatie

În decembrie 1993, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat „Declarația cu privire la eliminarea violenței împotriva femeilor” fiind primul instrument internațional al drepturilor umane care a abordat exclusiv această temă.

În septembrie 1995, a Patra Conferință Mondială despre Femei, a adoptat Declarația de la Beijing și Platforma de Acțiune și a dedicat o secțiune întreagă temei violenței împotriva femeii, definind-o în termeni similari celei date de Națiunile Unite, și considerând că eliminarea violenței împotriva femeii este esențială pentru egalitate, dezvoltare și pace.

Organizația Mondială a Sănătății a dedicat atenție acestei teme. Astfel, începând cu 1995 și cu derularea programului de dezvoltare și sănătate a femeii s-au dezvoltat și coordonat lucrări cu privire la violența împotriva femeii care inițial erau centrate pe violența domestică și apoi s-au diversificat spre alte medii (conflicte armate).

Toate acestea au un rol foarte important deoarece, peste 4 milioane de cazuri de violență domestică se înregistrează anual, iar un atac are loc la fiecare 15 secunde.

În Romănia violența domestică se referă la :

violența în relația de cuplu

abuzul în relația de cuplu

violența între frați

abuzul părinților și membrilor vârstnici ai familiei.

Dacă e să ne raportăm doar la subiectul, la tipul de violență pe care îl abordează această lucrare, în România aproximativ 70% dintre femei au fost victimele unei forme de violență domestică pe parcursul vieții lor. În cazul femeilor cu vârsta între 15 – 45 de ani, există un risc mai mare să fie victime ale violenței, decât să sufere accidente sau alte boli.

În ultimii 5 ani s-a înregistrat o creștere cu 50% a violenței în familie, de la 8.000 de cazuri la peste 12.000 în 2010, conform ANPF. Cea mai mare pondere în cazul violenței domestice o au victimele de sex feminin. Majoritatea victimelor au studii medii. Dintre victimele violenței domestice, doar 30% au depus plângere la poliție și 2% au început procedura de divorț. Se poate astfel sesiza cum victimele ajung să depindă de abuzatori, să prefere să stea în relația defectuoasă, decât să divorțeze.

În România, în 2010, numărul cazurilor de omor la nivelul întregii țări a scăzut semnificativ, de la 114 în 2009 la doar 6 în 2010; la fel și numărul cazurilor de tentativă de omor, de la 63 în 2009 la 5 în 2010.

În schimb, s-a dublat numărul loviturilor cauzatoare de moarte, de la 19 în 2009 la 41 în 2010. A crescut numărul raporturilor sexuale cu o minoră de la 17 în 2009 la 26 în 2010. Tot mai multe femei au fost martore la atacarea fizică a cuiva în locuri publice. De exemplu, aproape jumătate dintre femeile din București au fost martore la atacarea fizică sau agresarea sexuală a unei femei în locurile publice. Opt din 10 femei care au fost martore la acte de agresiune asupra femeilor spun că nu a intervenit nimeni înpotriva agresorului (www.afiprofamilia.ro).

În coformitate cu prevederile art. 1 din Legea. nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, ocrotirea și sprijinirea familiei, solidaritatea familială, bazată pe prietenie, afectiune și încurajatoare morală și materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național. Această lege este legea specială în ceea ce privește combaterea violenței în familie. Prin intermediul acesteia se precizează exact instituțiile care au rol în realizarea combaterii violenței, precum și pârghiile de acțiune.

Statul acționează pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, potrivit dispozitiilor Codului Penal ( art. 175, 176, 179-183, 189-191, 193, 194, 197, 198, 202, 205, 206, 211, 305-307, 309, 314-316, 318), ale Legii nr.705/2001 privind sistemul national de asistență socială și ale altor prevederi legale în aceeași materie (Noul cod de procedură penală).

Au dreptul la asistență socială și implicit beneficiează de legea specială, toți cetățenii români cu domiciliul în România, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de religie, de sex, de apartenență politică, de avere sau origine socială. În scopul prevenirii și combaterii în familie a violenței, sunt implicate numeroase organe centrale și locale ale administrației de stat, dar și instituții specializate strict pe acest domeniu.

Ȋn România autoritatea care elaborează o politică de asistență socială, promovează drepturile familiei, copilului, persoanelor aflate în nevoi și care coordonează la nivel național activitatea de asistență socială, este Ministerul Municii, Familiei și Protecției Sociale. Mai există și alte servicii care se ocupă de această problemă, astfel: serviciul de reintegrare socială și supraveghere a infractorilor pregătește personal specializat, asistenți sociali și psihologi capabili să desfășoare programe de terapie și consiliere a agresorilor; Ministerul Administrației și Internelor, prin unitățile de poliție, sprijină corpurile gardienilor publici pentru execitarea atribuțiilor ce la revin, în condițiile prevăzute de lege; Ministerul Sanătății și Familiei înpreună cu Ministerul de Interne elaborează și difuzează materiale documentare privind cauzele și consecințele violenței în familii; Ministerul Educației și Cercetării realizează, cu sprijinul celorlalte ministere implicate și în colaborare cu organizatiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe educative pentru părinții și copii, în vederea prevenirii violenței în familie. În subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Copilului, în scopul unei cât mai fidele implementări a prevederi Legii nr. 217/2003, funcționează și unități pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. De asemenea, exsită și Centre pentru adăpostirea victimelor în familie,denumite adăposturi, care sunt unități de asistență socială, cu sau fără personalitate juridică, care asigură protecție victimelor violenței în familie. Mai există și funcționează centre de asistență destinate agresorilor, care asigură în regim rezidențial sau semirezidențial reabilitarea și reinserarea socială a acestora, masuri educative, precum și consiliere și mediere familială. Asistarea sau, după caz, internarea victimelor ori a agresorilor în centrele menționate, se face numai cu acordul acestora (Pokola, 2012).

II. METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1 SCOPUL CERCETĂRII

Violența domestică a devenit nu doar o problemă socială de prim ordin ci, de asemenea, o fantasmă ce amenință structura tradițională, semnificația și chiar însăși experiența relației de cuplu precum și dinamica familiei și viața cotidiană în general. Familia este unul dintre contextele unde violența se produce sub forma cea mai spectaculoasă, alarmantă, neașteptată, și crudă.

Violența domestică constituie astfel, o problemă socială urgentă care trebuie vorbită și discutată public, înțeleasă teoretic și prevenită practic.

Scopul principal al prezentei cercetări îl reprezintă stabilirea efectelor abuzului familial, ca fenomen frecvent și prezentarea unor demersuri, a unui program pe care ar fi indicat să-l parcurgă o persoană care a fost abuzată.

2.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII

Studiul de față are ca obiective:

identificarea unor diferențe semnificative în ceea ce privește stima de sine la subiecții abuzați comparativ cu cei neabuzați;

studierea nivelului depresiei la subiecții abuzați comparativ cu cei neabuzați;

identificarea unor diferențe semnificative în ceea ce privește anumite trăsături de personalitate la subiecții abuzați comparativ cu cei neabuzați.

identificarea unei relații între nivelul de depresie, anxietate și stima de sine al subiecților.

2.3 SUBIECȚII

În cercetarea de față au fost incluși 40 de subiecți, toți de genul feminin, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, din județul Satu Mare. Dintre aceștia 20 sunt persoane neagresate, iar 20 sunt, au fost agresate. Subiecții au participat pe bază de voluntariat.

2.4 INSTRUMENTE UTILIZATE

2.4.1 Chestionarul de personalitate Zuckerman – Kuhlman (ZKPQ – Zuckerman, Kuhlman, Joireman, Teta și Kraft, 1993) (Anexa 1)

Chestionarul de personalitate Zuckerman – Kuhlman este un chestionar de personalitate mai extins care cuprinde cinci factori: sociabilitate, căutare impulsivă de senzații, activitate, anxietate – neuroticism, agresivitate – ostilitate. Ultima versiune a chestionarului, forma a III a conține 99 de itemi și este alcătuit din 5 subscale, menționate anterior. Instrucțiunile pentru acest chestionar au fost următoarele: „În paginile următoare veți găsi o serie de fraze ce descriu personalitatea. Citiți fiecare frază și decideți dacă vi se potrivește sau nu. Este important să știți că nu există răspunsuri corecte sau greșite.” Subiecții au răspuns prin însemnarea cu un asterix în căsuța corespunzătoare: A – Adevărat – dacă au fost de acord cu enunțul respectiv, dacă îi caracterizează sau cu F – Fals – dacă nu au fost de acord cu enunțul respectiv, dacă nu îi caracterizează.

Subscala sociabilitate (17 itemi) măsoară preferința pentru interacțiune socială, intoleranța la izolarea socială și preferința pentru activități solitare. Subscala căutare impulsivă de senzații (19 itemi) măsoară tendința de a acționa impulsiv, lipsa unei planificări, nevoia generală de senzații și agitație, nevoia de schimbare și noutate. Subscala activitate (17 itemi) măsoară nevoia de activitate generală, impacientarea și neliniștea când nu este nimic de făut, preferința pentru muncă variată și susținută. Subscala anxietate – neuroticism (19 itemi) măsoară supărările, tensiunile emoționale, îngrijorările, lipsa autoîncrederii și sensibilitatea la critici. Subscala agresivitate – ostilitate (17 itemi) măsoară predispoziția către exprimarea verbală a agresivității, comportamentul antisocial, răzbunarea, dușmănia și nerăbdarea manifestată în relațiile interpersonale. Mai există 10 itemi care nu alcătuiesc o subscală propriu-zisă, dar măsoară infrecvența și cu ajutorul cărora se pot elimina subiecții care nu au răspuns atent sau sincer.

Pe populația românească chestionarul a fost validat de către Cognitrom printr-un studiu realizat asupra a 2969 de studenți. Chestionarul are o bună consistență internă, coeficientul α Cronbach înregistrând valori cuprinse între .74 și .84. Toate valorile Alpha Cronbach obținute pentru subscale sunt satisfăcătoare.

2.4.2 Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane (Unconditional Self Acceptance Questionnaire – USAQ – Chamberlain și Haaga, 2001) (Anexa 2)

Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane este un chestionar care se bazează pe teoria lui Albert Ellis asupra acceptării necondiționate. Chestionarul cuprinde 20 de itemi și măsoară acceptarea necondiționată a propriei persoane. 9 itemi sunt formulați astfel încât reflectă nivele crescute de acceptare necondiționată a propriei persoane, iar 11 itemi sunt formulați astfel încât reflectă o acceptare necondiționată scăzută. Itemii sunt evaluați pe o scală Likert de la 1 la 7, unde 1 înseamnă aproape întotdeauna fals, iar 7 aproape întotdeauna adevărat. Instrucțiunile pentru acest chestionar au fost următoarele: „Vă rugăm să indicați cât de des simțiți că afirmațiile de mai jos sunt adevărate sau false pentru dumneavoastră.” Subiecții trebuiau să răspundă prin notarea unui număr de la 1 la 7 pe linia din stânga fiecărei afirmații. Scala permite calcularea unui scor global, unde valorile mari reflectă nivele crescute de acceptare necondiționată a propriei persoane, în timp ce scorurile scăzute indică o acceptare necondiționată scăzută.

Pe populația românească chestionarul a fost validat de către Cognitrom printr-un studiu realizat asupra a 437 de subiecți. Chestionarul are o bună consistență internă, coeficientul α Cronbach fiind de .73.

2.4.3 Scala de atitudini disfuncționale, Forma A (Dysfunctional Attitudes Scale, Form A – DAS – Weissman, 1979; Weissman și Beck, 1978) (Anexa 3)

Scala de atitudini disfuncționale permite evaluarea atitudinilor ce pot constitui o predispoziție pentru instalarea depresiei. Scala utilizată în această lucrare este una dintre cele două forme paralele și cuprinde 40 de itemi. Acești itemi sunt formulați ca afirmații care stau la baza gândirii idiosincratice tipic depresive. Itemii sunt evaluați pe o scală Likert de la 1 la 7, unde 1 înseamnă sunt cu totul de acord, iar 7 sunt în dezacord total. Instrucțiunile pentru acest chestionar au fost următoarele: „Acest chestionar cuprinde o serie de atitudini și convingeri pe care unele persoane le au în diverse situații. Citiți cu atenție fiecare afirmație și decideți în ce măsură sunteți sau nu de acord cu ea. Alegeți un singur răspuns pentru fiecare afirmație în parte. Deoarece oamenii sunt diferiți, nu există răspunsuri corecte sau greșite.” Subiecții trebuiau să răspundă prin alegerea unui număr de la 1 la 7, care corespunde în cea mai mare măsură modului în care gândește. Scala DAS-A indică măsura în care atitudinile disfuncționale sunt considerate ca fiind proprii gândirii subiectului: cu cât scorul total este mai mare, cu atât nivelul atitudinilor disfuncționale este mai mare.

Pe populația românească chestionarul a fost validat de către Cognitrom printr-un studiu realizat asupra a 682 de subiecți. Chestionarul are o bună consistență internă, coeficientul α Cronbach fiind de .86.

2.5 PROCEDURA

Testarea subiecților s-a realizat în mod individual și s-a desfășurat în propria locuință a fiecărui subiect. Subiecții sunt femei cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani. Studiul s-a realizat pe această categorie de subiecți, deoarece femeile sunt mai expuse abuzurilor, agresiunilor decât bărbații. Acestea au fost rugate să răspundă cât mai sincer la fiecare întrebare fiind asigurate în prealabil de confidențialitatea răspunsurilor. Există două loturi: lot de control – persoane neagresate și lot experimental – persoane agresate. Această delimitare s-a realizat pe baza afirmațiilor subiecților cu privire la relația cu partenerul.

2.6 IPOTEZE ȘI DESIGN

Ipoteza specifică 1: Nivelul stimei de sine diferă în funcție de tipul subiecților

V.I.- A – tipul subiecților

a 1 – femei agresate

a 2 – femei neagresate

V.D.- X – stima de sine operaționalizată prin scorurile la Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

Ipoteza specifică 2: Nivelul de depresie diferă în funcție de tipul subiecților

V.I.- A – tipul subiecților

a 1 – femei agresate

a 2 – femei neagresate

V.D.- X – nivelul de depresie operaționalizat prin scorurile la Scala de atitudini disfuncționale

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

Ipoteza specifică 3: Anumite trăsături ale personalității diferă în funcție de tipul subiecților

V.I.- A – tipul subiecților

a 1 – femei agresate

a 2 – femei neagresate

V.D.- X – Trăsături ale personalității operaționalizate prin scorurile la Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

Ipoteza specifică 4: Există o relație între nivelul de depresie, anxietate și stimă de sine al subiecților

Variabile implicate: 1. stima de sine, operaționalizată prin scorurile la Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane

2. nivelul de depresie operaționalizat prin scorurile la Scala de atitudini disfuncționale

3. nivelul anxietății operaționalizat prin scorurile la subscala anxietate – neuroticism Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

III. REZULTATELE CERCETĂRII

3.1 Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor

În prelucrarea datelor obținute în urma aplicării chestionarelor s-a utilizat programul IBM SPSS Statistics 20, utilizând metode parametrice de comparație și corelație.

ANALIZA STATISTICĂ A IPOTEZELOR CERCETĂRII

Ipoteza specifică 1: Nivelul stimei de sine diferă în funcție de tipul subiecților

V.I.- A – tipul subiecților

a 1 – femei agresate

a 2 – femei neagresate

V.D.- X – stima de sine operaționalizată prin scorurile la Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

În cazul variabilei acceptare necondiționată a propriei persoane valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.660, căreia îi corespunde un p = 0.777 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 3.1.1.

Indici statistici de start pentru Scala acceptare necondiționată a propriei persoane

În ceea ce privește stima de sine, se poate observa că scorurile cele mai mici (ceea ce denotă o acceptare necondiționată scăzută) sunt înregistrate în situația în care femeile au fost agresate comparativ cu situația când nu sunt agresate.

Fig. 3.1.1. Rezultate obținute la Scala acceptare necondiționată a propriei persoane în cazul celor două loturi

Femeile agresate au stimă de sine mai scăzută decât cele neabuzate deoarece bărbatul recurge la diverse tehnici psihologice care uneori sunt dificil de identificat dar care fac ca încrederea femeii în propriile sentimente să fie vulnerabilă, iar femeia începe să se simtă vinovată de abuzul care este îndreptat spre ea. Indiferența, criticismul, lipsa de respect a agresorului sunt resimțite de către parteneră ca un fel de respingere, sugerându-i că este inacceptabilă sau fără valoare, alimentându-i confuzia și nesiguranța.

Tabelul 3.1.2.

Testul T pentru compararea scorurilor la variabila acceptare necondiționată a propriei persoane

Pentru variabila acceptare necondiționată a propriei persoane s-a obținut un t = – 0,036 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,971, care este mai mare decât pragul critic p= 0,05, prin urmare șansele de a greși fiind mai mari de 5%, nu ne putem pronunța asupra existenței unor diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește stima de sine a acestora.

Stima de sine a unei persoane poate fi influențată de numeroși factori, nu numai de prezența sau absența abuzurilor asupra ei, astfel, în acest studiu diferențele în ceea ce privește stima de sine nu sunt semnificative între cele două loturi.

Ipoteza specifică 2: Nivelul de depresie diferă în funcție de tipul subiecților

V.I.- A – tipul subiecților

a 1 – femei agresate

a 2 – femei neagresate

V.D.- X – nivelul de depresie operaționalizat prin scorurile la Scala de atitudini disfuncționale

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

În cazul variabilei atitudini disfuncționale valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.726, căreia îi corespunde un p = 0.668 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 3.1.3.

Indici statistici de start pentru Scala de atitudini disfuncționale

Analizând tabelul cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește atitudinile disfuncționale, scorurile cele mai mari (ceea ce denotă nivel ridicat al depresiei) sunt obținute de femei în situația în care au fost agresate.

Fig. 3.1.2. Rezultate obținute la Scala de atitudini disfuncționale în cazul celor două loturi

Depresia este una dintre reacțiile cele mai frecvente ale victimelor violului sau violenței. Neliniștea psihologică cronică pe care o resimte femeia produce o alterare a modului său de gândire care o face să se simtă incapabilă de a căuta ajutor, de a-și proteja copii și pe ea însăși sau de a adopta măsuri adecvate.

Tabelul 3.1.4.

Testul T pentru compararea scorurilor la variabila atitudini disfuncționale

Pentru variabila atitudini disfuncționale s-a obținut un t = 2,390 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,022, care este mai mic decât pragul critic p= 0,05, riscul de a greși fiind mai mic de 5%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește stima de sine, în studiul de față.

Atitudinile disfuncționale pot constitui predispoziție pentru instalarea depresiei. În momentul în care femeia trăiește într-un mediu nefavorabil, este agresată mai mereu, trăiește foarte puține momente de fericire și acelea poate nu cu partenerul, ajunge să resimtă simptome specifice depresiei.

Ipoteza specifică 3: Anumite trăsături ale personalității diferă în funcție de tipul subiecților

V.I.- A – tipul subiecților

a 1 – femei agresate

a 2 – femei neagresate

V.D.- X – trăsături ale personalității operaționalizate prin scorurile la Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

Este o problemă de comparație între două eșantioane independente, cu distribuții simetrice la nivelul populației, deci vom utiliza ca și test statistic Testul T.

Design unifactorial intergrup

În cazul variabilei sociabilitate valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.668, căreia îi corespunde un p = 0.763 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 3.1.5.

Indici statistici de start pentru subscala sociabilitate a Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

Din analiza tabelului cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește sociabilitatea, scorurile cele mai mici (ceea ce denotă un grad mai scăzut de sociabilitate) sunt obținute de femei în situația în care au fost agresate.

Fig. 3.1.3. Rezultate obținute la subscala sociabilitate în cazul celor două loturi

Datorită faptului că femeile sunt abuzate le este afectată viața socială, munca, timpul liber, viața de familie și nu în ultimul rând este afectată relația de cuplu. În anumite momente sau situații partenerul interzice femeii să iasă, să aibă viață socială sau în anumite momente femeia simte că nu dorește să socializeze, datorită problemelor personale pe care le are și față de care se simte rușinată.

Tabelul 3.1.6.

Testul T pentru compararea scorurilor la subscala sociabilitate

Pentru variabila sociabilitate s-a obținut un t = -0,815 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,420, care este mai mare decât pragul critic p= 0,05, prin urmare șansele de a greși fiind mai mari de 5%, nu ne putem pronunța asupra existenței unor diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește gradul de sociabilitate al acestora.

În lumea în care trăim și datorită supraîncărcării, a implicării fiecăruia în diverse activități, sarcini este mai greu să se realizeze activități de socializare în adevăratul sens al cuvântului. Fiecare este preocupat de propriile probleme, de propria viață și poate nu este preocupat să socializeze, motiv pentru care în acest studiu nu există diferențe semnificative între cele două loturi comparate.

În cazul variabilei căutare impulsivă de senzații valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.890, căreia îi corespunde un p = 0.407 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 3.1.7.

Indici statistici de start pentru subscala căutare impulsivă de senzații a Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

În ceea ce privește căutarea impulsivă de senzații a subiecților, se poate observa că scorurile cele mai scăzute sunt obținute de femeile agresate, comparativ cu cele neagresate.

Fig. 3.1.4. Rezultate obținute la subscala căutare impulsivă de senzații în cazul celor două loturi

Trăind într-un mediu stresant, plin de reacții, atitudini, comportamente imprevizibile din partea partenerului, femeia abuzată ajunge să prefere planificarea, pregătirea din timp a oricărei sarcini, fiind mai puțin amatoare de schimbare, fapt ce reiese și din mediile prezentate în tabelul cu indicii de start.

Tabelul 3.1.8.

Testul T pentru compararea scorurilor la subscala căutare impulsivă de senzații

Pentru variabila căutare impulsivă de senzații s-a obținut un t = -0,571 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,571, care este mai mare decât pragul critic p= 0,05, prin urmare șansele de a greși fiind mai mari de 5%, nu ne putem pronunța asupra existenței unor diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește dorința de schimbare a acestora.

În cazul variabilei activitate valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.772, căreia îi corespunde un p = 0.591 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 3.1.9.

Indici statistici de start pentru subscala activitate a Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

Analizând tabelul cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește nivelul de activitate, scorurile cele mai mari sunt obținute de femei în situația în care au fost agresate.

Fig. 3.1.5. Rezultate obținute la subscala activitate în cazul celor două loturi

În mediul familial femeile abuzate nu se prea pot baza pe soțul, partenerul abuzator în realizarea diferitelor sarcini gospodărești, drept pentru care ele sunt obișnuite să fie implicate mereu în activități casnice, să desfășoare chiar și munca fizică specifică bărbatului în casă. În comparație cu acestea femeile neabuzate pot avea persoana de sex masculin care să le sprijine în realizarea activităților și ele să nu simtă neapărat nevoia de a fi în permanență în activitate.

Tabelul 3.1.10.

Testul T pentru compararea scorurilor la subscala activitate

Pentru variabila activitate s-a obținut un t = 0,984 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,332, care este mai mare decât pragul critic p= 0,05, prin urmare șansele de a greși fiind mai mari de 5%, nu ne putem pronunța asupra existenței unor diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește nevoia de activitate a acestora.

În societatea actuală femeia este implicată în numeroase activități, nu numai de aceea că este nevoită, ci și pentru că își dorește acest lucru. Ea este dornică să se realizeze, să se afirme și consideră că poate realiza acest lucru dacă este activă, implicată permanent în activități. Astfel, în lucrarea de față, nu putem preciza că gradul de activitate al femeilor diferă în funcție de prezența / absența abuzurilor asupra ei.

În cazul variabilei anxietate – neuroticism valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 0.972, căreia îi corespunde un p = 0.301 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 3.1.11.

Indici statistici de start pentru subscala anxietate – neuroticism a Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

Din analiza tabelului cu indicii de start, se poate observa că în ceea ce privește anxietatea, scorurile cele mai mici (ceea ce denotă un nivel scăzut al anxietății) sunt obținute de femei în situația în care nu au fost agresate.

Fig. 3.1.6. Rezultate obținute la subscala anxietate – neuroticism în cazul celor două loturi

Violența repetată și intermitentă amestecată cu perioade de căință și de tandrețe duc la o anxietate și la unele răspunsuri de alertă, tresărire permanentă. Perceperea amenințărilor incontrolabile asupra vieții și a siguranței personale provoacă o senzație de teamă continuă, dificultăți de concentrare și o stare de hipervigilență.

Tabelul 3.1.12.

Testul T pentru compararea scorurilor la subscala anxietate – neuroticism

Pentru variabila anxietate – neuroticism s-a obținut un t = 2,546 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,015, care este mai mic decât pragul critic p= 0,05, riscul de a greși fiind mai mic de 5%, prin urmare dăm credit ipotezei specifice, în sensul că există diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește nivelul anxietății, în studiul de față.

Agresivitatea asupra femeii, violența domestică este o situație stresantă ce provoacă un impact psihologic important la majoritatea victimelor. Starea de încordare, tendința de a fi mereu în „gardă”, incertitudine, îngrijorarea că nu este ceva în regulă cu ea sunt câteva dintre simptomele pe care poate resimți victima. După cum se vede și din rezultatul acestei comparații anxietatea prezintă un nivel mai ridicat în cazul în care există abuzuri.

În cazul variabilei agresivitate – ostilitate valoarea testului Kolmogorov – Smirnov este de 1.037, căreia îi corespunde un p = 0.232 care este mai mare decât p critic 0.05 prin urmare riscul ca distribuția să nu respecte criteriul de normalitate fiind nesemnificativ statistic, vom asuma distribuția simetrică a datelor.

Tabelul 3.1.13.

Indici statistici de start pentru subscala agresivitate – ostilitate a Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

În ceea ce privește agresivitatea, ostilitatea subiecților, se poate observa că scorurile cele mai scăzute sunt obținute de femeile neagresate.

Fig. 3.1.7. Rezultate obținute la subscala agresivitate – ostilitate în cazul celor două loturi

În momentul în care asupra femeii se acționează cu agresivitate, fizică sau verbală, poate exista tendința de a răspunde și ea în acest fel, chiar dacă nu față de abuzator, ci față de alte persoane cu care intră în contact.

Tabelul 3.1.14.

Testul T pentru compararea scorurilor la subscala agresivitate – ostilitate

Pentru variabila agresivitate – ostilitate s-a obținut un t = 1,164 căruia îi corespunde un prag de semnificație p = 0,252, care este mai mare decât pragul critic p= 0,05, prin urmare șansele de a greși fiind mai mari de 5%, nu ne putem pronunța asupra existenței unor diferențe semnificative între cele două loturi comparate în ceea ce privește nivelul de agresivitate al acestora.

Datorită economiei actuale și a diferitelor probleme care pot specifice pot determina diferite emoții negative. Poate apărea rușinat pentru situația prin care se trece și, pentru a-i face față mai bine adesea adultul încearcă să se „ascundă” după comportamente negative, să manifeste ostilitate față de tot ce-l înconjoară, crezând că astfel poate depăși situația mai ușor. În acest fel, în studiul de față nu există diferențe în ceea ce privește agresivitatea, ostilitatea între cele două loturi comparate.

Ipoteza specifică 4: Există o relație între nivelul de depresie, anxietate și stimă de sine al subiecților

Variabile implicate: 1. stima de sine, operaționalizată prin scorurile la Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane

2. nivelul de depresie operaționalizat prin scorurile la Scala de atitudini disfuncționale

3. nivelul anxietății operaționalizat prin scorurile la subscala anxietate – neuroticism Chestionarului de personalitate Zuckerman – Kuhlman

Tabelul 3.1.15.

Corelația între nivelul de depresie, anxietate și stimă de sine

*Corelația este semnificativă la un p<0.05

**Corelația este semnificativă la un p<0.01

Analizând tabelul privind corelațiile dintre variabile, se poate remarca faptul că există corelații pozitive, dar și negative semnificative între unele dintre acestea.

Stima de sine corelează negativ semnificativ cu depresia la un prag mai mic de 0.05, în sensul că scoruri ridicate la stima de sine se asociază cu scoruri scăzute la depresie și invers, scoruri scăzute la stima de sine se asociază cu scoruri ridicate la depresie.

Depresia corelează pozitiv semnificativ cu anxietatea la un prag mai mic de 0.01, în sensul că scoruri ridicate la depresie se asociază cu scoruri ridicate la anxietate și invers, scoruri scăzute la depresie se asociază cu scoruri scăzute la anxietate.

Datorită faptului că, social, femeile sunt considerate responsabile de succesul relației, dacă bărbatul își pierde controlul și adoptă atitudini violente, ele se simt ratate, simt că au dat greș, își pierd speranța în viitor. Astfel, devin apatice, se simt rușinate pentru că nu au fost capabile să schimbe situația, pentru că s-au lăsat tratate astfel. Consideră că sunt percepute ca incapabile de a-și satisface bărbatul, incapabile de a crea un cămin fericit. Această rușine le împiedică pe femei să pună capăt situației. În acest fel, ele ajung să se adapteze la situație. Cu cât ele se desconsideră mai mult, le scade stima de sine, cu atât crește apatia, tristețea.

Persoanele traumatizate manifestă nivele înalte de activare mentală și fizică, evită locurile și persoanele asociate cu trauma, prezintă vulnerabilitate spre a fi victime în viitor. De asemenea, retrăiesc amintiri intrusive ca și flashback sau vise cu ceea ce s-a întâmplat, manifestă frică și atacuri de panică, atribuie semnificații distorsionate pentru unele evenimente, prezintă o slăbire a forței fizice și a sănătății în timpul episoadelor de criză. Toate acestea afectează în mod vizibil adaptarea acestor femei în diferite arii ale vieții cotidiene, determină apariția deznădejdii, a depresiei.

3.2. STUDIU DE CAZ

I. Istoricul cazului

P. A. are 40 de ani, este de sex feminin. Ea provine dintr-o familie fără probleme de genul violenței domestice. Are doi frați, ea fiind cea mai mică. În prezent locuiește cu tatăl și fetița ei de 14 ani. S-a mutat în casa părinților după divorțul de soțul ei. De curând a ieșit dintr-o relație de 3 ani cu o persoana care o abuza psihic, emoțional și uneori și fizic.

A. Acuzele principale

P.A. manifestă o frică imensă, anxietate față de viitor, nesiguranță cu privire la aspectele financiare, atacuri de panică. Ea a fost, într-o anumită măsură, dependentă financiar de concubin. Și pe parcursul relației, dar și acum prezintă simptome specifice depresiei, insomnii. Ea a ajuns să conștientizeze dependența ei de concubin.

a) Istoricul tulburării

Probleme au apărut de la începutul relației, dar au fost văzute ca semne de afecțiune, de dragoste, de grijă: o suna foarte frecvent, o întreba în permanență ce face, unde este, invocând grija față de ea, avea unele manifestări de gelozie, invocând ca și motiv iubirea față de ea. P. A. a procesat aceste semne, aceste acțiuni și reacții din partea lui ca semne de iubire, iar în privința aspectelor care o deranjau considera că îl va putea schimba „și totul va fi perfect”.

După 6 luni de relație s-au mutat împreună, fapt care a determinat ca agresiunile să se întâmple tot mai frecvent, până au ajuns să fie zilnice. De regulă, agresivitatea se manifesta sub formă de gelozie sau posesivitate exagerată: „De ce te uiți după bărbatul respectiv?”, „Îl cunoști? Îl consideri mai atractiv decât pe mine?”, „De ce nu ai răspuns la telefon?”, „Cu cine ai vorbit? Ce ai vorbit?”. El era foarte obsedat că se uită după alții, orice privire trecătoare de-a ei, era interpretată exagerat, ca un flirt. Aceste manifestări erau foarte intense, fapt ce o bulversa din punct de vedere emoțional pe P. A., ea fiind nevoită să se controleze 100%, orice mișcare, orice gest, orice privire. În medii sociale trebuia să se uite doar în jos, dar și așa, dacă consuma un pic de alcool, fabula și o acuza de diverse aspecte neadevărate, alcoolul favorizând reacțiile agresive.

Încet, încet i-a îndepărtat toți prietenii, a ajuns să-și petreacă tot timpul liber doar în compania lui: „De ce vrei să mergi acolo, poți să stai acasă?”, „De ce vrei să te întâlnești, să povestești cu X, când putem sta împreună?”.

În cele din urmă a început să o critice și sub aspect casnic: „Tu nu vezi că e mizerie în casă?”, „Mâncarea asta nu are gust!”, „Nu ești în stare să faci ceva bun!”.

Deși dependentă emoțional, financiar de concubin P.A. a pus capăt relației când acesta a început să o critice pe fetița ei, atât sub aspectul comportamentului, cât și a pregătirii școlare: „Dacă tot o întrețin, măcar să aducă și ea note mai bune acasă”.

b) Istoric personal și social

P. A. a crescut într-un mediu familial propice dezvoltării sale, în familia de origine nu au existat probleme sub aspectul violenței domestice.

Ea s-a căsătorit la 23 de ani, iar căsnicia a durat 7 ani. Inițial totul a fost perfect, s-au înțeles bine, se iubeau, dar au apărut problemele financiare. La 2 ani după căsnicie au avut o fetiță ceea ce a determinat apariția acestor probleme. Soțul muncea foarte mult, de dimineață până noaptea, ea stătea acasă cu fetița, au ajuns să nu mai petreacă timp împreună, s-a răcit relația foarte mult. El nu mai avea timp de ele, s-au îndepărtat și pe fondul acestor probleme au hotărât de comun acord că este mai bine să divorțeze.

După divorț ea s-a mutat la părinții ei împreună cu fetița, dar a avut mari probleme financiare. A încercat să-și caute de lucru, după o perioadă îndelungată a reușit. Muncind foarte mult, ocupându-se în timpul liber de fetiță, dar și datorită emoțiilor negative resimțite în urma divorțului, P. A. s-a izolat din punct de vedere social, prezentând și simptome ale depresiei.

A stat o perioadă destul de lungă singură, fără să mai aibă o relație, fără să fie prea interesată de a cunoaște pe cineva.

După 7 ani de la divorț l-a cunoscut pe cel care ulterior a abuzat-o. A fost foarte încântată, fericită, absorbită de atâta afecțiune și atenție ce i se oferea. Fetița ei a fost deschisă vis-a-vis de relație, l-a acceptat pe concubin.

El a mai fost căsătorit, iar în căsătoria anterioară au fost aceleași probleme legate de abuz. La aproximativ un an după începerea relației P. A a descoperit că cel alături de care își trăiește viața este și dependent de jocurile de noroc. Din cauza acestui aspect au avut de suferit uneori din punct de vedere financiar, el cheltuind și 2000, chiar 3000 în unele zile la jocurile de noroc.

În timp, datorită stilului lui, dar și a problemelor avute în relație, P. A s-a izolat de prieteni. Ulterior și-a pierdut locul de muncă, ceea ce a determinat să fie dependentă financiar de concubin.

B. Istoric medical

P.A. nu a avut probleme medicale care să îi influențeze funcționarea psihică.

C. Status mental

Ea este bine orientată tempo-spațial, cu o dispoziție anxioasă, depresivă.

D. Diagnostic DSM IV

În prezenta cercetare subiectul a fost evaluat ca și ceilalți cu cele trei chestionare: Chestionarul de personalitate Zuckerman – Kuhlman, Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane și Scala de atitudini disfuncționale, Forma A. Anterior participării la acest studiu a fost diagnosticată de către un specialist pe baza discuțiilor, simptomelor prezente, a chestionarelor aplicate: Scala de depresie Beck, Inventarul de anxietate STAI cu următoarele tulburări:

Axa 1 (tulburări clinice): Tulburare de anxietate generalizată; depresie

Axa 2 (tulburări de personalitate): Ea prezintă unele comportamente dependente. subclinică – prezintă unele simptome de depresie.

Axa 3 (boli somatice sau alte condiții medicale) : Sindromul colonului iritabil

Axa 4 (stresori psihosociali): Suport inadecvat din partea familiei.

II. Conceptualizarea cazului (din perspectiva terapiei cognitiv – comportametale)

A. Factorii etiologici

Depresia a fost declanșată într-o primă fază de divorț. Relația cu concubinul, abuzurile frecvente din partea lui, situațiile în care a pus-o în nenumărate rânduri au declanșat și au menținut anxietatea generalizată, depresia și sindromul colonului iritabil.

B. Evaluarea cognițiilor și comportamentelor actuale

O situație problematică pentru P. A. este legată de siguranța financiară „Cum o să mă descurc singură?”, „O să pot să-i ofer fetiței mele tot ceea ce merită?”, ceea ce determină o anumită nesiguranță, anxietate, frustrare.

O altă situație problematică este ,,Ce vor spune ceilalți? Nu pot să am o relație normală, fără probleme”, ceea ce duce la sentimente de rușine, izolare socială.

A treia situație problematică este exprimarea gândului ,,Nu pot să fac nimic, sunt incapabilă”, „Toate relațiile mele sunt sortite să se sfârșească tragic”, ceea ce duce la apariția simptomelor de depresie. Se simte tristă și deprimată pentru că și această relație s-a sfârșit, pentru că ar dori ,,să fie fericită, să se simtă iubită și apreciată”, „poate nu voi mai găsi pe cineva cu care să-mi trăiesc viața”. Aceste gânduri și probleme care o macină îi provoacă și insomnii.

În anumite momente prezintă și stări emoționale gen ostilitate, furie „Nu vreau să-l mai văd în fața ochilor”, „Nu mai există pentru mine”.

Și-a căutat de lucru pentru a se menține ocupată, să nu se mai gândească la el, dar și pentru a se putea descurca din punct de vedere financiar, pentru a-și putea întreține fetița.

C. Evaluarea longitudinală a cognițiilor și comportamentelor

P.A. a crescut într-o familie, înconjurată de dragostea celor doi părinți. S-a bucurat de stabilitate și siguranță. Familia avea o stare economică acceptabilă, copiilor le erau satisfăcute dorințele.

Prima credință centrală se leagă de confort, stabilitate ,,este important să ai pe cineva lângă tine pentru a te simți în siguranță”.

A doua credință centrală se leagă de aspectul financiar ,,nu voi putea să îi ofer fetiței mele tot ce vreau”, „nu voi putea să mă descurc din punct de vedere financiar”.

D. Aspecte pozitive și puncte tari ale clientului

P. A. este o persoană inteligentă, sănătoasă fizic. Trăiește o anxietate generalizată de trei ani, periodic are și episoade depresive.

Demonstrează chiar de la început o bună inteligență, o capacitate bună de a-și aminti evenimentele cu precizie, fapte, date, chiar de a face reflecții profunde asupra evenimentelor dificile din viața sa.

Privirea, expresia feței și postura corpului sunt potrivite situației: surâde și e deschisă când se discută despre argumente plăcute și se închide, este mai tristă, abătută când se amintesc evenimentele de tip traumatic din viața ei.

Ea este în măsură de a stabili relații colaborative și participative. Are o capacitate foarte bună de comunicare, folosește un vocabular bogat, are o capacitate de exprimare foarte bună.

Demonstrează o bună capacitate de observație, interes pentru ceea ce se petrece în jurul ei, pentru binele fetiței ei.

Comportamentul ei este uneori marcat de anxietate și episoade de depresie, ceea ce o împiedică uneori în realizarea, în implicarea în activitățile zilnice.

În acest moment ea a conștientizat dependența de concubin și problemele grave care pot să mai apară dacă va continua această relație. Astfel, a dat dovadă de ambiție, capacitate de control a situațiilor apărute și a pus capăt relației defectuoase.

Datorită problemelor financiare ar putea exista într-o anumită măsură riscul să reia relația cu concubinul.

III. Planul de intervenție

Lista de probleme

sindromul colonului iritabil

depresia – descurajare, sentimente de inutilitate

anxietatea

Scopurile terapeutice

autocontrolul durerii

schimbarea cognițiilor dezadaptative față de situația prin care trece

dezvoltarea unor strategii eficiente de a face față

Prezentarea strategiilor de intervenție

Colonul iritabil, cea mai frecventă boală a sistemului digestiv, este un diagnostic de excludere, cu puternică componentă psihosomatică.

Simptomatologia include durere abdominală și tranzit intestinal modificat – diaree, constipație sau alternanță de diaree și constipație, la care se pot adaugă: balonare, senzația golirii intestinale incomplete și eliminare de mucus în scaun.

Etiologia incriminată cuprinde: mesele neregulate, intoxicațiile alimentare în antecedente, gastroenteritele, stresul și alte cauze necunoscute, sindromul de colon iritabil sau intestin iritabil – cum este denumit la ora actuală – fiind astfel considerat o afecțiune psihosomatică. Pentru anumite motive intestinul devine hiperactiv și pacientul este foarte sensibil la motilitatea intestinală. Se consideră că există o serie de factori emoționali care pot duce la spasme musculare, durere și alterări ale tractului gastro – intestinal, stresul emoțional fiind clar implicat în simptomatologia funcțională a sistemului digestiv.

Stresul, anxietatea și amintirile neplăcute pot crește percepția stimulilor dureroși, în timp ce relaxarea și distragerea atenției o scade. Psihoterapia caută în primul rând să amelioreze simptomele, explorând conflictele psihologice și tulburările emoționale ale pacientului.

Psihoterapia nu este axată numai pe remisiunea simptomatologiei somatice, ci și pe tratamentul traumelor psihologice, anxietății, sentimentului de inadecvare, problemelor interpersonale rezultate, făcând-o astfel o terapie mult mai complexă decât cea medicamentoasă, direcționată patogenic – somatic.

Pe parcursul acesteia se va urmări:

utilizarea unor metode de relaxare

intervenții cognitiv-comportamentale pentru achiziționarea unor deprinderi sănătoase de alimentație (înlăturarea din alimentație a legumelor și fructelor care prin fermentație produc gaze, alimentație bogată în fibre, mese regulate)

– modificarea gândurilor automate

– modificarea distorsiunilor cognitive.

Tratamentul pentru controlul panicii, al fricii folosește metode de educare a pacientului referitoare la specificul afecțiunii sale, tehnici de restructurare cognitivă pentru corectarea credințelor disfuncționale, tehnici de respirație pentru a controla hiperventilația în cazul în care apare atacul de panică.

Pentru panică, P. A. a fost învățată o tehnică de distragere a atenției. Această tehnică a avut ca scop:

a) combaterea convingerii ei că nu are control asupra anxietății;

b) să îi ofere o modalitate de management a simptomelor;

c) să constituie o demonstrație de impact a modelului cognitiv al anxietății.

Apoi i s-a prezentat tehnica hiperventilației Aceasta a fost utilă în modificarea interpretărilor catastrofice a senzațiilor corporale experimentate în timpul atacurilor de panică. Tehnica de control a respirației a fost de asemenea folosită, deoarece reduce hiperventilația.

Pentru modificarea gândurilor automate, a interpretărilor catastrofice a fost învățată tehnici de restructurare cognitivă și tehnici comportamentale.

Ea a învățat o tehnică de relaxare și o tehnică de control a respirației. Tehnica de relaxare are un mare efect asupra anxietății.

D. Prezentarea posibilelor obstacole în terapie

Întreruperea ședințelor pe considerente financiare.

IV. Rezultatele și urmărirea evoluției pacientului

P. A. va trebui să completeze un jurnal în care va nota stările emoționale pe care le resimte, gândurile aferente, comportamentul avut în fiecare situație, precum și momentele în care apar simptomele colonului iritabil.

Pe baza acestui jurnal personal se va realiza intervenția și se vor putea planifica activitățile următoare.

3.3. MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE / PREVENȚIE PENTRU VIOLENȚA DOMESTICĂ

Consecințele devastatoare ale violenței au determinat Organizația Mondială a Sănătății să lanseze, în 1996, un program de prevenire a violenței, în special a manifestării de violență în familie. Programul a fost conceput astfel încât să indice 4 nivele de risc și în același timp, de intervenții necesare în abordarea fenomenului :

1. Nivelul individual:

Riscul de violență e dat de experiențe anterioare de abuz și respingere, precum și de boli și tulburări mintale. Programe de educație comunitară ar putea fi foarte utile la acest nivel.

2. Nivelul interpersonal:

Riscul de violență crește datorită consumul de alcool sau droguri, datorită comportamentelor de control ale bărbatului asupra bunurilor familiei, precum și datorită conflictelor în cadrul familiei. Astfel, prevenția ar putea presupune creșterea coeziunii familiei, dezvoltarea unor relații bune între parteneri, între părinți și copii.

3. Nivelul instituțional:

Acest nivel este reprezentat de factorii cauzali pentru comportamentele violente: statutul socio-economic scăzut, șomajul, dificultatea găsirii unui loc de muncă. Prevenția se poate materializa prin frecventarea unor programe de reorientare profesională, frecventarea școlilor și a programelor educative comunitare, dezvoltarea serviciilor și a facilităților pentru familiile cu situație materială precară.

4. Nivelul structural:

Riscul de violență este însoțit de tolerarea la nivelul societății a violenței în rezolvarea disputelor, a problemelor, promovarea unor roluri de gen rigide, cultivarea dominanței elementului masculin. Protecția o reprezintă stabilitatea politică, un control al pieței muncii, promovarea egalității de gen și a nonviolenței în societate.

Se poate concluziona că violența în familie se află la originea celor mai dificile probleme sociale ale comunităților. De aceea este foarte important ca atenția publică și a specialiștilor să fie orientată mai accentuat și mai aprofundat spre această problematică.

„Atâta vreme cât violența domestică e ignorată, lăsată să își continue existența secretă și devastatoare, nu putem vorbi de o reală politică socială, tinzând spre o bună calitate a vieții individului și a familiei” (Onuc Nemeș-Vintilă și colab., 2008, p. 33).

Fără îndoială, trăim într-o lume complicată, generatoare de agresiuni și violență ce ne creează stări de insecuritate, teamă, angoasă, ne vulnerabilizează și putem deveni victime ori autori ai actelor agresive și violente. Ne raportăm direct (prin experiențe proprii) și indirect (prin experiențele altora) la felurite acte agresive și violente. Este foarte important să știm cum să acționăm. Astfel:

Să ne autocunoaștem și să-i cunoaștem pe cei din jur.

Să ne autoevaluăm potențialul agresiv și să evaluăm potențialul agresiv al celor din jur.

Să evităm situațiile conflictuale, să evităm mediile generatoare de agresivitate și violență.

Să ne dezvoltăm capacitatea de rezistență la stres.

Să combatem actele de agresiune și violență.

Să intervenim în rezolvarea conflictelor în mediile apropiate, în propria familie.

Să ne consolidăm grilele de analiză critică a situațiilor agresive și violente transmise prin mass-media, internet.

Să ne imunizăm încărcându-ne energetic pozitiv prin preocupări generatoare de satisfacții – profesionale, hobbyuri – lectură, vizionări de spectacole, colecționări, excursii, sport etc.

Să ne rezolvăm conflictele interioare.

Să fim toleranți cu victimele violenței.

Să practicăm tehnici de relaxare fizică și psihică.

Să ne deprindem a respecta pe alții, a ne respecta pe noi înșine.

Să ne comportăm fair play în competiții de orice fel.

Să fim toleranți.

Să fim disponibili comunicării și să contribuim la buna înțelegere și armonia relațiilor cu semenii în mediile apropiate.

Să evităm sursele de conflict și să-i susținem pe cei expuși violenței să învețe să se apere prin tehnicile artelor marțiale.

Să ne cultivăm simțul umorului.

Să ne întărim credința în Dumnezeu (Onuc Nemeș-Vintilă și colab., 2008)

Având în vedere că în familie violența poate avea consecințe nefavorabile asupra femeii, cum ar fi: izolarea de societate, deprimare, neliniște, neîncredere, consumul abuziv de alcool, droguri, absența de la serviciu, productivitate scăzută, probleme de ordin emoțional și psihic, lipsa de respect față de propria persoană, imposibilitatea de a se autoafirma, maladii (traume fizice și psihice) sau chiar moarte, este foarte important să se intervină într-un mod eficient, benefic.

Într-o intervenție eficientă trebuie să se stabilească clar anumite obiective, să se pună în aplicare anumite strategii de lucru. Obiectivele general valabile ar fi: asigurarea protecției victimei (securitatea fizică și psihică), responsabilizarea agresorului pentru violență, scăderea toleranței la violența domestică (pentru comunitate și profesioniști). În ceea ce privește strategia de lucru există anumiți pași care presupun implicarea activă a persoanei în cauză:

INTERVIEVAREA – începe cu întrebări generale și treptat se focalizează spre întrebări particulare referitoare la violența în familie.

EVALUAREA GRADULUI DE PERICOL/RISC – este importantă în identificarea pașilor de intervenție: acțiune în criză sau pe termen lung.

RESPONSIVITATEA – la raportarea victimei; este importantă atitudinea față de mărturisirea victimei.

PLANUL DE SIGURANȚĂ – la baza elaborării planului de siguranță stă identificarea resurselor clientei (materiale, sociale, psihologice, legale) și ale comunității (servicii de asistare,suport,grupuri).

MONITORIZAREA – este necesară coordonarea serviciilor de suport a victimei. Are ca scop revizuirea planului de intervenție și monitorizarea rezultatelor.

DOCUMENTAREA – etapă necesară datorită riscului crescut de omucidere sau suicid. Documentarea periculozității și pașilor de urmat reduce riscul, protejează victima, asigură securitatea sa. Victima este adesea izolată și lipsită de suport exterior. O documentare profesionistă furnizează validitatea asupra informațiilor și credit pentru victimă.

Intervenții inițiale

În intervenția în ceea ce privește femeile agresate, contactul inițial este crucial. Multe dintre femeile care sună la linii telefonice specializate în astfel de probleme rămân anonime, acestea nefurnizând informații de identificare despre ele sau despre alții. Totuși, ceva s-a întâmplat în viața acestor femei, care le-a determinat să facă acest pas uriaș și anume să se intereseze cu privire la numărul de telefon al acestor linii telefonice înființate, să ridice telefonul și să sune pentru a cere ajutor, și-a schimbat deja modul de a face față problemei sale, de a se raporta la problema sa.

Modul în care noi ne comportăm vis-a-vis de nevoile, dorințele acestor femei în acel moment crucial, ne va ajuta să vedem dacă persoana este dispusă să creeze și alte schimbări în viața ei.

Trebuie să ne mulțumim și cu ambiguitatea deoarece chiar și după o intervenție telefonică bine planificată, de două ore, care se părea că decurge bine, nu putem ști dacă am fost capabili să declanșăm impulsul pentru schimbare. Femeia poate realiza schimbarea în viața ei fără ajutor din partea celorlalți, sau poate să se întoarcă la situația originală.

La momentul crucial al primului contact, trebuie să încercăm să potrivim limbajul femeii, punctele ei de vedere și faptele reale. Eficiența depinde de atitudinea, postura, tonul, modul de exprimare a specialistului. Este perfect justificat faptul că femeia nu vede nici o soluție, nici o cale de scăpare și se simte neajutorată și pe cale de a-și pierde mințile. Dacă îi spunem că fiecare femeie în situația ei ar simți exact ceea ce simte ea, o vom face să se simtă ușurată.

Prin faptul că încercăm să vedem lucrurile din punctul ei de vedere, practic noi repetăm cu cuvintele ei proprii modul în care ea vede lucrurile și ce simte față de situație. Putem să o ajutăm pe aceea femeie să fie conștientă de resursele ei, de puterea ei, dacă îi spunem că înțelegem cât de greu i-a fost să ne contacteze și să vorbească cu noi despre ceva atât de personal. O altă cale potrivită de a deschide discuția despre incidente recente (abuz, bătaie), este aceea de a o întreba de ce nu ne-a contactat până acum de vreme ce problemele ai început cu mult timp în urmă.

O parte a acestui prim pas este și estimarea, aprecierea siguranței femeii în acest moment. Trebuie să aflăm dacă evenimentele violente, bătaia s-au întâmplat în trecutul recent sau se întâmplă acum. Foarte rar se întâmplă ca o femeie să contacteze o agenție socială sau un specialist cu privire la violența domestică care a avut loc acum 2-3 ani și care nu s-a mai repetat de atunci. Majoritatea femeilor vor suna pentru a cere ajutor la 48 până la 72 de ore de la cel mai recent eveniment de violență, unele vor suna chiar în timpul evenimentului de violență, a bătăii. Evident, intervențiile trebuie ajustate la situația femeii, iar siguranța să fie primul obiectiv terapeutic.

Chiar dacă femeia este hotărâtă să plece și să îl acuze pe agresor, este important de reținut că pericolul este încă iminent. În timp ce specialistul aprobă poziția pe care o ia femeia și nevoia acesteia de a fugi, acesta trebuie să fie în continuare conștient de pericolul pe care îl prezintă agresorul ei și trebuie să îi spună femeii să își ia măsuri de precauție.

Pentru a trece cu bine de acest moment, femeia împreună cu specialistul trebuie să realizeze planuri pentru asigurarea securității ei și a copiilor ei.

Odată ce siguranța este asigurată, construirea rezultatelor dorite, așteptate de către femeie și specialist începe cu enumerarea temerilor și a dorințelor ei cele mai mari vis-a vis de această situație (care este cel mai bun, rău lucru care s-ar putea întâmpla? ). O perspectivă viitoare este adusă în discuție prin întrebări despre rezultatul pe termen lung a fiecărei așteptări, atât a femeii cât și a membrilor familiei ei. Trebuie să înțelegem ce anume dorește femeia să realizeze. Cel mai adesea, ea vrea ajutor pentru a stopa agresiunea și dorește să își țină familia departe de această problemă.

Colaborarea în rezolvarea de probleme implică identificarea soluțiilor care au fost încercate în trecut dar care au eșuat (și pe care le vom evita). Dacă femeia are copii este important să cunoaștem punctul ei de vedere cu privire la efectele violenței domestice asupra lor. Multe femei sesizează schimbări comportamentale care au loc la copii lor, cum ar fi plânsul, istericale și comportament depresiv.

De asemenea multe femei care au o situație financiară precară se gândesc că nu își vor putea întreține copiii singure. Această teamă de a nu le putea oferi copiilor toate cele necesare le determină pe multe dintre ele să continue să rămână lângă acel bărbat care le agresează. Specialistul trebuie să știe cum să facă să convingă persoana că are resursele necesare pentru a depăși problema.

Femeii ar trebui să i se amintească, că problemele financiare și sentimentele de iubire pentru agresorul ei ar putea să o tragă înapoi și să accepte în continuare să fie bătută. Ar trebui să i se sugereze acesteia să se gândească la toate aceste aspecte și să fie precaută. Dacă după aceasta ea se întoarce la bărbatul care o agresează, reprezintă în ultimă instanță hotărârea ei. Multe femei se vor întoarce la bărbatul care le-a agresat chiar dacă au recurs la adăposturi, avocați, resurse financiare și ajutor din partea specialiștilor.

Tehnici care pot fi aplicate

Tehnica normalizării servește la înțelegerea sentimentelor femeii că a „luat-o razna”. Faptul că un profesionist spune: „Având în vedere situația prin care treci, nu este surprinzător că te simți, te comporți și reacționezi în acest fel” este o tehnică foarte indicată. Acest lucru duce la reducerea imediată a distresului emoțional.

Cu scopul de a dezvolta o relație cu fiecare victimă și de a descoperi viziunea despre lume a acesteia, relația de încredere stabilită este crucială. Empatia și căldura profesionistului sunt esențiale, și aici trebuie să se țină cont de o serie de factori, cum ar fi: comportamentele non-verbale suportive, căldura, autenticitatea, congruența, spontaneitatea, înțelegerea adecvată, atitudinea necritică, competența terapeutului și încrederea în acesta.

Focalizarea asupra emoțiilor necontrolate ale victimei, împreună cu încrederea profesionistului sunt, de asemenea cruciale. Aceasta îi oferă femeii agresate ușurarea și speranța că profesionistul o poate ajuta. Nu trebuie însă ca profesionistul să îi promită mai mult decât o poate ajuta.

Atingerea rezultatelor dorite se va realiza prin brainstorming, care are ca și obiectiv identificarea scopurilor femeii abuzate. Acest lucru se realizează prin următoarele întrebări?

Care este cel mai rău / bun lucru care se poate întâmpla?

Ce va spune soțul / partenerul, familia, despre tine?

Care va fi rezultatul pe termen lung?

Dacă te-ai trezi mâine și această problemă ar dispărea în mod magic, care sunt lucrurile pe care le-ai observa?

Aceste întrebări servesc la descoperirea scopurilor femeii, identificându-se schimbări mici în direcția rezultatului dorit, permițând întărirea alternativelor și oferind o perspectivă de viitor.

Rezolvarea de probleme implică de asemenea brainstorming-ul în scopul de a identifica acțiunile pe care femeia le are la îndemână pentru a-și atinge scopul. Acțiunile trebuie să fie în concordanță cu nevoile, scopurile, valorile, precum și cu viziunea despre lume a femeii. Aceste întrebări cresc speranța femeii că problema ei se poate rezolva, oferă succese mărunte în încercarea de atingere a scopului și creează un plan de acțiune pe care îl poate implementa și îmbunătăți la nevoie. Este important să căutăm să îmbunătățim și suportul social al femeii.

Reformularea înseamnă punerea problemei în limbajul femeii, însă dintr-un punct de vedere puțin diferit. Acesta îi oferă femeii contactul cu o realitate alternativă. Reformularea este folosită pentru recrearea relatărilor trecute și prezente despre problemă precum și pentru viitoarele scopuri și acțiuni.

Amplificarea se referă la modul în care micile schimbări se pot transforma în schimbări majore, de cele mai multe ori peste noapte. Această tehnică subliniază faptul că femeia trăiește într-un mediu interdependent în care cele mai mici schimbări pot fi amplificate în scurt timp. De asemenea, tehnica subliniază faptul că cei mai mici pași spre schimbare pot avea consecințe majore în viața ei și a celor din jur.

O altă tehnică este prescrierea simptomelor care constă în faptul că femeia realizează mici pași prin care sentimentele de care îi era teamă sunt scoase la iveală în mod direct și deliberat. Această tehnică scoate în evidență proeminența sentimentelor de teamă și a expectanței rezultatelor negative, îi oferă femeii controlul asupra lucrurilor de necontrolat anterior și o cale spre o realitate alternativă. Terapeutul trebuie să fie conșient de temerile și situațiile bazate pe amenințări reale.

Rezistența la schimbare (mesaje scurte sau “ go slow message” ) recunoaște că soluția la problemele vechi creează noi provocări. Aceste mesaje o determină pe femeie în mod paradoxal să preia inițiativa în loc să stagneze sub presiunea celorlalți și să se adapteze mai ușor schimbărilor. Scopul acestora este acela de a oferi o situație din care toată lumea câștigă. Dacă o femeie își schimbă comportamentul și viziunea despre lume, ea ar putea chiar să depășească singură obstacolele. Însă, și dacă se decide să nu se schimbe, terapeutul are datoria de a o susține și înțelege.

O ultimă și importantă tehnică este predicția (inocularea) care recunoaște posibilitatea ca din schimbare să rezulte atât efecte pozitive cât și negative. Această tehnică este elementul cheie în cele două tehnici decsrise mai sus (prescrierea simptomelor, rezistența la schimbare). Împăcarea cu abuzatorul și revenirea la vechile obiceiuri se poate întâmpla oricând în viitor, această posibilitate fiind examinată de victimă împreună cu terapeutul. Luarea în calcul a acestei posibilități servește la stabilirea unor expectanțe realiste. În cazul în care problema reapare, victima poate cere ajutor din nou cu demnitate. În cazul în care problema nu reapare, femeia se poate simți mândră de câștigarea independenței.

Ȋn ceea ce privește prevenția violenței domestice se pot aplica anumite strategii. Nimeni nu merită să fie tratat prin violență. Oamenii, femeile au dreptul la securitate fizică și psihică, nu sunt circumstanțe atenuante pentru violențele care se repetă sistemetic cu intenția de control, cu costuri umane devastatoare.

Prevenirea se realizează în funcție de grupul căruia se adresează. Astfel, există trei tipuri de prvenție:

PREVENIREA PRIMARĂ se referă la acțiunile, programele, campaniile adresate unor populații mai mari, în vederea sensibilizării acestora și reducerea toleranței la violență.

PREVENIREA SECUNDARĂ se adresează grupurilor cu risc crescut de a manifesta un anume comportament sau grupurilor cu risc de victimizare. Grupurile de risc selectate pot fi: copiii și adolescenți care trăiesc în familii cu violența, femeile fără loc de muncă sau venituri reduse și dependente de cineva, mamele singure.

PREVENIREA TERȚIARĂ se referă la acțiunile asupra grupurilor afectate deja de violența domestică. Aici intră: victimele femei, agresorii / abuzatorii familiali, copiii abuzați. Prevenirea terțiară nu este prevenirea unor comportamente care au riscul de a se produce pentru prima dată, ci prevenirea recidivelor, sancționarea și/sau recuperarea agresorilor, securitatea victimelor, recuperarea sau tratarea efectelor și consecințelor. Obiectivele prevenirii trebuie să țintească un termen lung.

Modalitățile prin care se realizează prevenirea sunt: informare, consiliere (psihologică, juridică, socială), suport social, crearea și menținerea unor surse de informare (la nivelul ONG-urilor, centrelor de informare a cetățenilor, materiale prin internet, pliante, cărți și broșuri,etc.), conștientizarea populației prin campanii de informare și sensibilizare (www.afiprofamilia.ro).

Ar fi indicat ca femeile să cunoască, să știe că există anumite servicii care o pot ajuta, care oferă sprijin în intervenție și prevenție. Aceste servicii sunt: Poliția, Poliția comunitară, Jandarmeria română, instituțiile / serviciile de medicină legală, furnizorii de servicii de sănătate, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul Public de Asistență Socială, Direcția de Muncă și Protecție Socială, Parchet, Instanțe, O.N.G-uri și Biserica.

Din păcate, de prea puține ori se apelează la aceste servicii victima dezvoltându-și anumite strategii de supraviețuire. Ea este atentă să satisfacă toate dorințele agresorului, cunoaște mai multe lucruri despre el decât poate spune despre sine, dezvoltă caracteristici psihice de pasivitate, renunțare, docilitate, dependență, este lipsită de inițiativă, prezintă capacitate redusă sau incapacitate de a acționa, de decizie și gândire, are tendința de a nega, minimiza abuzurile și prezintă atașament față de agresor, însoțit de frică.

De aceea este foarte important să fie informată, să știe ce înseamnă un abuz (să nu considere că e normal ce se întâmplă în relația ei) și în momentul în care conștientizează că este abuzată să știe la cine poate apela, ce poate să facă pentru a schimba situația.

CONCLUZII

“Femeia n-a fost luată din capul bărbatului, pentru a-l conduce și nici din piciorele lui pentru a fi călcată și înjosită, ci din coasta lui pentru a fi protejată, aproape de inima lui, pentru a fi iubită.”

Cazurile de violență în familie sunt din ce în ce mai numeroase: un pumn, o palmă, o amenițare și vorbe grele sau chiar o bătaie serioasă sunt la ordinea zilei în cazul multor familii: „am alunecat pe scări, m-am împiedicat și am căzut pe stradă, m-am lovit cu ușa” spun multe femei care încearcă să ascundă o vânătaie de pe față sau corp. Chiar dacă mulți își dau seama că o asemenea echimoză nu putea fi provocată de o căzătură. Violența în familie este un fenomen care, din păcate, în mare măsură încă nu este conștientizat de către societate ca fiind ceva deosebit de grav.

O parte a acestei lucrări a fost dedicată cunoașterii caracteristicilor violenței în cuplu, a semnelor definitorii, a cauzelor ce îl determină pe bărbat să recurgă la acte abuzive împotriva femeii, s-a realizat un portret al agresorului, al victimei, și s-au evidențiat consecințele actelor abuzive asupra victimelor.

Am urmărit dacă există diferențe între femeile abuzate și femeile din populația generală și care ar fi aceste diferențe. Pentru verificarea ipotezelor am utilizat următoarele instrumente: Chestionarul de personalitate Zuckerman – Kuhlman, Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane și Scala de atitudini disfuncționale, Forma A.

În ceea ce privește prima ipoteză, conform căreia am presupus că femeile abuzate vor avea un nivel mai scăzut al stimei de sine în comparație cu femeile din populația generală, aceasta nu a fost confirmată statistic, dar se poate vedea pe baza mediilor că femeile agresate au o stimă de sine mai mică decât femeile neagresate, în studiul de față.

Abuzatorii pot recurge la diverse tehnici psihologice care uneori sunt dificil de identificat, dar care fac ca încrederea femeii în propriile sentimente să fie vulnerabilă, iar femeia începe să se simtă vinovată de abuzul care este îndreptat spre ea. Indiferența, lipsa de respect a agresorului sunt resimțite de către parteneră ca un fel de respingere, sugerându-i că este fără valoare, alimentându-i confuzia și nesiguranța.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză, conform căreia noi am presupus că femeile abuzate vor avea scoruri mai ridicate la depresie în comparație cu femeile din populația generală, aceasta a fost confirmată, rezultatele sunt semnificative statistic.

Depresia este una dintre reacțiile cele mai frecvente ale victimelor violenței. Când femeia este prinsă în cercul violenței crede că modul de comportare al partenerului său depinde de comportamentul său, se simte responsabilă și încearcă de mai multe ori să schimbe comportamentul agresorului. Fără îndoială, când observă că expectanțele sale dau greș în mod repetat dezvoltă sentimente de culpabilitate și eșec. În plus, se simte vinovată că nu a fost capabilă să rupă relația și prin comportamentele sale să evite violența: minte, întreține relații sexuale pe care nu le dorește, „tolerează” maltratarea copiilor.

Neliniștea psihologică cronică pe care o resimte produce o alterare a modului său de gândire care o face să se simtă incapabilă de a căuta ajutor, de a-și proteja copii și pe ea însăși sau de a adopta măsuri adecvate. Atitudinile disfuncționale pot constitui predispoziție pentru instalarea depresiei. În momentul în care femeia trăiește într-un mediu nefavorabil, este agresată mai mereu, trăiește foarte puține momente de fericire și acelea poate nu cu partenerul, ajunge să resimtă simptome specifice depresiei.

Cea de-a treia ipoteză conform căreia am presupus că anumite trăsături de personalitate diferă în funcție de lotul de subiecți evaluat a fost confirmată parțial, în sensul că femeile abuzate au un nivel mai ridicat de anxietate în comparație cu femeile din populația generală.

Violența repetată și intermitentă, amestecată cu perioade de căință și de tandrețe duc la o anxietate extremă și la unele răspunsuri de alertă și tresărire permanentă. Perceperea amenințărilor incontrolabile asupra vieții și a siguranței personale provoacă o senzație de teamă continuă, dificultăți de concentrare, iritabilitate și o stare de hipervigilență.

Agresivitatea asupra femeii, violența domestică este o situație stresantă ce provoacă un impact psihologic important la majoritatea victimelor. Starea de încordare, tendința de a fi mereu în „gardă”, incertitudinea, îngrijorarea că nu este ceva în regulă cu ea sunt câteva dintre simptomele pe care le poate resimți victima. După cum se vede și din rezultatul acestei comparații anxietatea prezintă un nivel mai ridicat în cazul în care există abuzuri.

Cea de-a patra ipoteză conform căreia am presupus că există o relație între nivelul de depresie, anxietate și stima de sine a fost confirmată parțial, în sensul că stima de sine corelează negativ cu depresia și depresia corelează pozitiv cu anxietatea.

Datorită faptului că, social, femeile sunt considerate responsabile de succesul relației, dacă bărbatul își pierde controlul și adoptă atitudini violente, ele se simt ratate, simt că au dat greș, își pierd speranța în viitor. Astfel, devin apatice, se simt rușinate pentru că nu au fost capabile să schimbe situația, pentru că s-au lăsat tratate astfel. Consideră că sunt percepute ca incapabile de a-și satisface bărbatul, incapabile de a crea un cămin fericit. Această rușine le împiedică pe femei să pună capăt situației. În acest fel, ele ajung să se adapteze la situație. Cu cât ele se desconsideră mai mult, le scade stima de sine, cu atât crește apatia, tristețea.

Persoanele traumatizate manifestă nivele înalte de activare mentală și fizică, evită locurile și persoanele asociate cu trauma, prezintă vulnerabilitate spre a fi victime în viitor. De asemenea, retrăiesc amintiri intrusive ca și flashback sau vise cu ceea ce s-a întâmplat, manifestă frică și atacuri de panică, atribuie semnificații distorsionate pentru unele evenimente, prezintă o slăbire a forței fizice și a sănătății în timpul episoadelor de criză. Toate acestea afectează în mod vizibil adaptarea acestor femei în diferite arii ale vieții cotidiene, determină apariția deznădejdii, a depresiei.

Este normal ca persoanele abuzate să se simtă respinse, triste, tensionate, iritabile, confuze și preocupate de propriul echilibru emoțional. Astfel, o intervenție educativă foarte utilă constă în a le explica faptul că simptomele pe care le experențiază constituie „un răspuns normal în fața unei situații anormale”.

De altfel, în aceste prime momente, evaluarea medicală și psihologică este importantă și, dacă se consideră indicat, chiar și tratamentului psihiatric.

Când este vorba de violență, informația cea mai benefică pe care o pot primi victimele constă în prezentarea programelor și a resurselor de ajutor care există în comunitate. Sentimentul de neajutorare este atenuat când persoanele afectate simt că pot controla în mod acceptabil programul lor cotidian, atunci când cred că deciziile lor contează și atunci când iau măsuri pentru a diminua problemele cu care se confruntă.

Încercarea de a reprima și de a nega experiențele intolerabile pentru a menține echilibrul emoțional este o reacție protectoare naturală a victimelor. Însă, rezultatele acestui mecanism de apărare nu sunt întotdeauna benefice, amintirile reprimate pot produce anxietate, depresie, fobii, izolare socială și îngreunează în acest mod procesul de recuperare.

Explicarea și exprimarea prin cuvinte a scenelor de groază minimizează posibilitatea de a provoca probleme emoționale cronice și atenuează notabil presiunea interioară și durerea. Pe de altă parte, persoanele care se alătură altora și se simt ca făcând parte dintr-un grup se recuperează mult mai bine decât persoanele izolate sau care nu dispun de suport social emoțional.

În consecință, o metodă foarte utilă în recuperarea victimelor violenței este încorporarea acestora în grupuri care facilitează securitatea, înțelegerea și suportul.

În viitor, pentru prevenirea tuturor formelor de violență de gen este importantă răspândirea educației cu privire la egalitatea dintre femei și bărbați și promovarea unui stil familial democratic.

BIBLIOGRAFIE

Bonchiș, E. (coord.) (2006), Introducere în psihologia personalității, Editura Universității din Oradea, Oradea;

Codul de procedura penală

Dobash, R.E. (coord.) (1979), Violence Against wives, Editura Free Press, New York;

Eibl-Eibesfeldt, I. (2009), Agresivitatea umană, Ed. Trei, București;

Fleming, J. (coord.) (2000), Anger Violence, and Academic Performance: A Study of Troubled Minority Youth, Urban Education, Vol. 35, pp. 175-206;

Hart, E., Kristonis, K., Williams, A. (2006), Critical Analysis of an Original Writing on Social Learning Theory: Imitation of Film-Mediated Aggressive Models By: Albert Bandura, Dorothea Ross, and Sheila Ross (1963), National Forum of Applied Educational Research Journal, Vol. 20, Nr. 3, pp. 1-7;

Iluț, P. (2004), Valori, atitudini si comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie, Ed. Polirom, Iași;

Muntean, A. (2000), Victimele violenței domestice: copiii și femeile, Ed. Eurostampa, Timișoara;

Neculau, A.(coord.) (2004), Manual de Psihologie Socială, Editura Polirom, Iași;

Nemeș-Vintilă, O. (coord.) (2008), Nu, violenței!, Ed. Bibliotecii Astra, Sibiu;

Oanapopescuargetoia.ro

Pokola, E. (2012), Povestea unei supraviețuitoare, Ed. Amaltea, București;

Radu, I., Iluț, P., Matei, L. (1994), Psihologie Socială, Editura Exe SRL, Cluj Napoca;

Tudose, F. (2007), Psihopatologie și orientări terapeutice în psihiatrie, Ed. Fundației România de mâine, București;

www.afiprofamilia.ro

www.roportal.ro

www.stilultau.com

www.afiprofamilia.ro

ANEXE

Anexa 1

Chestionarul de personalitate Zuckerman – Kuhlman

ZKPQ

Instrucțiuni: În paginile următoare veți găsi o serie de fraze ce descriu personalitatea. Citiți fiecare frază și decideți dacă vi se potrivește sau nu, apoi indicați răspunsul dumneavoastră pe foaia de răspuns anexată. Este important să știți că nu există răspunsuri corecte sau greșite.

Dacă sunteți de acord cu enunțul respectiv sau decideți că vă caracterizează, răspundeți „adevărat” însemnând cu un asterisc în căsuța corespunzătoare (A – Adevărat) pe foaia de răspuns. Dacă considerați că nu vă caracterizează, răspundeți „fals” și însemnați cu un asterisc în căsuța corespunzătoare (F – Fals) pe foaia de răspuns.

Răspundeți la fiecare frază cu (A) sau (F) , chiar dacă nu sunteți în totalitate siguri de răspunsul dumneavoastră. Asigurați-vă că nu ați omis nici un enunț.

Am tendința de a începe o nouă activitate fără a planifica prea mult cum voi proceda.

Nu mă îngrijorează lucrurile fără importanță.

Îmi face plăcere să văd că cineva pe care nu-l agreez este umilit în fața altor oameni.

Nu am întâlnit niciodată o persoană care să nu-mi placă.

Nu îmi place să pierd timpul doar stând și relaxându-mă.

Obișnuiesc să mă gândesc la ceea ce am de făcut înainte de a face lucrul respectiv.

Nu sunt prea sigur de mine sau de abilitățile mele.

De obicei când mă enervez spun lucruri urâte.

De obicei eu sunt cel care începe o conversație la petreceri.

Întotdeauna spun adevărul.

Este normal pentru mine să înjur când sunt furios.

Nu mă deranjează să ies singur și de obicei prefer lucrul acesta decât să fiu într-un grup mare.

Sunt mai ocupat decât majoritatea oamenilor.

Adesea fac lucruri din impuls.

Adesea sunt neliniștit fără să am un motiv clar.

Nu obișnuiesc să arunc gunoi pe stradă.

Nu mă deranjează să fiu singur câteva zile, fără să am contact cu oamenii.

Îmi plac activitățile complicate care necesită mult efort și concentrare.

Foarte rar stau să planific în detaliu ce voi face.

Uneori mă simt tensionat și iritat.

Aproape niciodată nu simt nevoia să lovesc pe cineva.

Petrec cât de mult timp pot împreună cu prietenii.

Nu dispun de suficientă energie pentru sarcini solicitante.

Îmi place să am experiențe și senzații noi, incitante, chiar dacă sunt puțin înfricoșătoare.

Îmi simt adeseori corpul încordat fără vreun motiv aparent.

Întotdeauna câștig la jocuri.

Adesea simt că sunt „sufletul petrecerii”.

Îmi place mai mult o sarcină provocatoare decât una de rutină.

Înainte de a începe o sarcină complicată planific cu atenție.

Mă supăr frecvent.

Dacă cineva mă jignește încerc să nu mă gândesc la asta.

Nu sunt niciodată plictisit.

Îmi place să fiu activ tot timpul.

Mi-ar plăcea să plec într-o excursie fără să o planific dinainte, fără a avea o rută prestabilită sau un orar precis.

Am tendința de a fi prea sensibil și ușor de rănit de remarcile și acțiunile necugetate ale celorlalți.

În multe magazine nu poți fi servit dacă nu te bagi în fața altora.

Nu am nevoie de un cerc mare de prieteni.

Pot să mă simt bine când lenevesc și nu fac nimic.

Îmi place să mă implic în situații noi în care nu poți prevedea cum vor evolua lucrurile.

Nu mă rătăcesc niciodată, nici chiar în locurile pe care nu le cunosc.

Mă sperii foarte ușor.

Dacă oamenii mă enervează nu ezit să le spun.

De obicei nu mă simt în largul meu la petrecerile mari.

Nu simt nevoia de a face tot timpul câte ceva.

Îmi place să fac lucruri doar din plăcerea de a le face.

Uneori simt că sunt panicat.

Când sunt supărat pe cineva nu încerc să-mi ascund supărarea.

La petreceri mă bucur să mă întrețin cu ceilalți oameni indiferent dacă îi cunosc sau nu.

Mi-ar plăcea o slujbă care să-mi permită maximum de timp liber.

Am tendința de a-mi schimba frecvent punctele de interes.

Adesea cred că oamenii pe care îi întâlnesc sunt mai buni decât mine.

Nu mă deranjează niciodată când alții mi-o iau înainte atunci când stau la coadă.

Am tendința de a începe week-end-urile sociale joia.

De obicei par a fi grăbit.

Uneori îmi place să fac lucruri care sunt puțin înfricoșătoare.

Uneori când sunt supărat simt că îmi tremură picioarele.

În general, nu folosesc cuvinte dure, nici măcar când sunt furios.

Mai degrabă prefer să fiu cu prietenii decât să fac ceva de unul singur.

În vacanță îmi place să fac mai degrabă lucruri active, decât să pierd timpul.

Orice trebuie încercat o dată.

Adesea mă simt nesigur pe mine.

Pot să iert ușor oamenii care m-au insultat sau care mi-au rănit sentimentele.

Nu mă deranjează să fiu izolat de ceilalți undeva, pentru o anumită perioadă de timp.

Îmi place să fac mult sport sau muncă fizică.

Mi-ar plăcea o viață tumultoasă, cu călătorii și senzații puternice.

Adesea mă îngrijorează lucruri pe care alții le consideră neimportante.

Când oamenii nu sunt de acord cu mine, nu pot să mă abțin să nu mă cert cu ei.

În general, îmi place să fiu singur ca să pot face lucrurile pe care le doresc fără a fi distras de ceilalți.

Niciodată nu am întâmpinat dificultăți în a înțelege un material chiar de la prima citire.

Uneori fac lucruri trăsnite doar pentru a mă amuza.

Adesea întâmpin dificultăți în a face o alegere.

Sunt foarte temperamental.

Nu am pierdut niciodată nimic.

Îmi place să fiu activ de îndată ce m-am trezit.

Îmi place să explorez un oraș străin de unul singur chiar dacă aceasta ar însemna să mă rătăcesc.

Musculatura îmi este atât de încordată încât mă simt obosit o mare parte din timp.

Nu pot să mă abțin să nu fiu răutăcios cu cei care îmi displac.

Sunt o persoană foarte sociabilă.

Prefer prietenii care sunt captivanți și plini de surprize.

Deseori îmi vine să plâng fără vreun motiv anume.

Întotdeauna mă simt confortabil, indiferent dacă e cald sau frig afară.

Simt nevoia să fiu o persoană importantă pentru grup.

Îmi place să am o ocupație tot timpul.

Adesea mă las captivat de lucruri noi, atractive, de idei interesante încât nici nu mă gândesc la posibilele complicații ce ar putea să apară.

Nu las lucrurile mărunte să mă enerveze.

Sunt întotdeauna răbdător cu alții, chiar și cu cei iritanți.

De obicei îmi place să fac lucrurile de unul singur.

Mă pot bucura de activitățile de rutină care nu solicită multă concentrare sau efort.

Sunt o persoană impulsivă.

Adesea mă simt inconfortabil și stânjenit fără vreun motiv real.

Adesea mă cert cu ceilalți.

Probabil că petrec mai mult timp decât ar trebui cu prietenii.

Nu mă deranjează dacă cineva profită de mine.

Mă implic în tot ce fac.

Îmi plac petrecerile nonconformiste.

După ce am cumpărat ceva mă îngrijorez că am făcut o alegere greșită.

Când oamenii strigă la mine, strig și eu.

Am mai mulți prieteni decât majoritatea oamenilor.

Ceilalți mă atenționează adesea să fiu mai temperat.

FOAIE DE RĂSPUNS

Numele și prenumele: Sex: Vârsta:

Anexa 2

Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane

USAQ

Instrucțiuni: Vă rugăm să indicați cât de des simțiți că afirmațiile de mai jos sunt adevărate sau false pentru dumneavoastră. Pentru fiecare afirmație, notați numărul corespunzător (de la 1 la 7)pe linia din stânga acesteia, folosind scala de mai jos:

___ 1. Faptul că sunt lăudat mă face să mă simt mai valoros ca persoană.

___ 2. Mă simt valoros, chiar dacă nu reușesc să ating anumite scopuri importante pentru mine.

___ 3. Atunci când primesc un comentariu negativ, îl consider o oportunitate de a-mi îmbunătăți comportamentul sau performanța.

___ 4. Simt că unii oameni sunt mai valoroși decât alții.

___ 5. Să faci o greșeală poate fi dezamăgitor, dar nu schimbă ceea ce simt față de mine în general.

___ 6. Uneori mă surprind gândindu-mă dacă sunt o persoană bună sau rea.

___ 7. Ca să simt o persoană valoroasă trebuie să fiu iubit de persoanele importante pentru mine.

___ 8. Îmi fixez scopuri în speranța că mă vor face fericit (sau mai fericit).

___ 9. Cred că a fi bun în multe domenii, te face o persoană bună în general.

___ 10. Sentimentul valorii mele depinde în mare măsură de rezultatul comparației cu alte persoane.

___ 11. Cred că sunt valoros prin simplul fapt că sunt o ființă umană.

___ 12. Atunci când primesc un comentariu negativ mi-e greu să fiu deschis la ceea ce se spune despre mine.

___ 13. Îmi stabilesc scopuri care sper să îmi dovedească valoarea.

___ 14. Nepriceperea la anumite lucruri mă face să mă apreciez ca fiind mai puțin valoros.

___ 15. Cred că oamenii care au succes în ceea ce fac sunt oameni foarte valoroși.

___ 16. Cred că cel mai bun lucru în a fi lăudat este că mă face conștient de forțele mele.

___ 17. Simt că sunt o persoană valoroasă chiar și atunci când alți oameni mă dezaprobă.

___ 18. Evit să mă compar cu alți oameni pentru a decide dacă sunt sau nu o persoană valoroasă.

___ 19. Atunci când sunt criticat sau atunci când nu reușesc în ceva am o părere mai proastă despre mine ca persoană.

___ 20. Nu cred că este o idee bună să îmi judec valoarea ca persoană.

Anexa 3

Scala de atitudini disfuncționale, forma A

DAS

Nume și prenume:

____________________________________________ Data: _________________

Instrucțiuni: Acest chestionar cuprinde o serie de atitudini și convingeri pe care unele persoane le au în diverse situații. Citiți cu atenție fiecare afirmație și decideți în ce măsură sunteți sau nu de acord cu ea. Utilizați pentru fiecare afirmație, din scala prezentată mai jos, cifra care corespunde în cea mai mare măsură modului în care gândiți. Alegeți un singur răspuns pentru fiecare afirmație în parte. Deoarece oamenii sunt diferiți, nu există răspunsuri corecte sau greșite. Pentru a vă asigura că o anumită atitudine vă caracterizează, aveți în vedere modul în care gândiți în cea mai mare parte a timpului (în general).

BIBLIOGRAFIE

Bonchiș, E. (coord.) (2006), Introducere în psihologia personalității, Editura Universității din Oradea, Oradea;

Codul de procedura penală

Dobash, R.E. (coord.) (1979), Violence Against wives, Editura Free Press, New York;

Eibl-Eibesfeldt, I. (2009), Agresivitatea umană, Ed. Trei, București;

Fleming, J. (coord.) (2000), Anger Violence, and Academic Performance: A Study of Troubled Minority Youth, Urban Education, Vol. 35, pp. 175-206;

Hart, E., Kristonis, K., Williams, A. (2006), Critical Analysis of an Original Writing on Social Learning Theory: Imitation of Film-Mediated Aggressive Models By: Albert Bandura, Dorothea Ross, and Sheila Ross (1963), National Forum of Applied Educational Research Journal, Vol. 20, Nr. 3, pp. 1-7;

Iluț, P. (2004), Valori, atitudini si comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie, Ed. Polirom, Iași;

Muntean, A. (2000), Victimele violenței domestice: copiii și femeile, Ed. Eurostampa, Timișoara;

Neculau, A.(coord.) (2004), Manual de Psihologie Socială, Editura Polirom, Iași;

Nemeș-Vintilă, O. (coord.) (2008), Nu, violenței!, Ed. Bibliotecii Astra, Sibiu;

Oanapopescuargetoia.ro

Pokola, E. (2012), Povestea unei supraviețuitoare, Ed. Amaltea, București;

Radu, I., Iluț, P., Matei, L. (1994), Psihologie Socială, Editura Exe SRL, Cluj Napoca;

Tudose, F. (2007), Psihopatologie și orientări terapeutice în psihiatrie, Ed. Fundației România de mâine, București;

www.afiprofamilia.ro

www.roportal.ro

www.stilultau.com

www.afiprofamilia.ro