. Agresiune Informationala Razboi Informational
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………….2
CAP. 1: AGRESIUNEA INFORMAȚIONALĂ-RĂZBOI INFORMAȚIONAL……….4
1.1 Introducere in problematica agresiunii informaționale și a războiului informațional……………………………………………………………………………………………………..4
1.2 Componentele războiului informațional………………………………………………………….9
1.3 Operațiile informaționale……………………………………………………………………………..10
1.3.1 Diferențierea modalităților de comunicare persuasivă în masă funcție de domeniile de acțiune…………………………………………………………………………………………10
1.3.2 Conceptul american………………………………………………………………………………….10
1.3.3 Doctrina NATO………………………………………………………………………………………..14
1.3.4 Varianta britanică……………………………………………………………………………………17
1.3.5 Varianta germană…………………………………………………………………………………….18
1.3.6 Tehnologie și tradiție în țara lui Sun Tze…………………………………………………….19
1.3.7 Acțiunile informațional-psihologice în concepția rușilor……………………………….20
1.4 Informația – armă teribilă pentru supraviețuirea unei națiuni…………………………….22
1.5 Manipularea prin "black propaganda"……………………………………………………………23
CAP. 2: ASPECTE TEORETICE Și METODOLOGICE ALE DEZVOLTĂRII REZISTENȚEI MILITARILOR………………………………………………………………………..24
2.1 Factorii determinanți adaptării militarilor la condițiile teatrelor de operații………..24
2.1.1 Determinanți psihosociali ai adaptării ……………………………………………………….24
2.1.2 Rolul atitudinilor în adaptarea militarilor la mediu……………………………………..25
2.1.3 Rolul motivțiilor în adaptarea militarilor la mediu……………………………………….25
2.1.4 Influeța relațiilor interpersonale asupra procesului de adaptare……………………26
2.1.5 Influența caracteristicilor specifice mediului asupra procesului de adaptare…..26
2.1.6 Influența trăsăturilor de personalitate ale individului asupra procesului de adaptare………………………………………………………………………………………………………….27
2.1 7 Modalități de facilitare a adaptării militarilor la condițiile constrângătoare ale teatrelor de operații………………………………………………………………………………………….27
2.2 Model de pregătire psihică pentru militarii participanți la misiuni în afara granițelor țării…………………………………………………………………………………………………………………22
2.2.1.Rolul pregătirii psihologice……………………………………………………………………….35
2.2.2Elaborarea unui program de pregătire psihică…………………………………………….36
1.MODULUL I (sedintele 1-4): Tehnici de relaxare
2.MODULUL II (sedintele 5-7): Restructurarea cognitiva
3. Modulul III (sedintele 8-11): Antrenare în vederea optimizarii relatiilor interpersonale
4.Modulul IV (sedintele 12-15): Rezolvarea de probleme
2.3: Studiu de caz: specificul operațiilor informaționale în războiul din Irak…….42
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………….52
INTRODUCERE
Justificarea alegerii titlului lucrării își găsește originea în actualitatea problematicii în discuție și a numeroaselor valențe care pot fi dezvoltate pe marginea acestuia. Conflictualitatea modernă, posibilitățile de explorare a acesteia determină un domeniu deosebit de vast și au nevoie de o analiză pertinentă și cuprinzătoare. Lucrarea de față nu poate aborda această temă de manieră exhaustivă. Am încercat prin intermediul acesteia să realizăm interogări favorabile, din care să reiasă atât actualitatea cât și caracterul evolutiv al problematicii. Trebuie să menționăm că tendințele existente în conflictualitatea modernă pot fi explorate din perspectivă științifică prin intermediul numeroaselor instrumente specializate. Pe parcursul acestei lucrări ne-am propus o analiză asupra a ceea ce reprezintă conceptele de război informațional, agresiune informațională și asupra consecințelor pe care le au acestea asupra militarilor. De asemenea, am acordat o atenție deosebită aspectelor referitoare la capacitatea militarilor de a dezvolta structuri psihice de rezistență la condițiile constrângătoare ale teatrelor de operații și asupra repercursiunilor pe care acțiunile desfășurate în acestea le pot manifesta în timp.Am analizat la nivel teoretic factorii determinanți adaptării militarilor la condițiile teatrelor de operații și am acordat atenție și modelelor de pregătire psihică pentru militarii participanți la misiuni în afara granițelor țării. În finalul lucrării, prin intermediul studiului de caz am evidențiat specificul operațiilor informaționale în războiul din Irak, în care se pot observa concret metodele de implementare ale conceptelor teoretizate.
În prezent, atât politologii, cât și experții militari apreciază că în secolul al XXI-lea se vor manifesta două mari tendințe. Prima ar fi aceea că statele dezvoltate din punct de vedere economic și militar si, în special, marile puteri vor căuta să restrângă gama tipologiei de conflicte la cele convenabile lor. Cea de a doua se refergă la faptul că statele subdezvoltate și chiar cele în curs de dezvoltare vor trebui să facă față unei game mai largi de conflicte, unele preluate chiar din secolul trecut.
Reducerea forțelor armate și a armamentelor, interzicerea unor categorii de armament, introducerea tehnologiilor avansate, modularea structurilor, profesionalizarea personalului militar, cerința de a vedea și a lovi adânc, la nivel strategic și operativ, punctele decisive și centrele de gravitate inamice, creșterea importanței manevrei (pe verticală și aerospațială ) și simultană a tuturor categoriilor de forțe ale armatei, posibilitatea ducerii acțiunilor de luptă în orice condiții de timp și anotimp reprezintă un ansamblu de direcții ce vor da conflictului armat o față nouă , diferită de cea clasică . Aviația, elicopterele, armamentul de cercetare-lovire de înaltă precizie, războiul electronic și cel informațional, folosirea operațiilor speciale și psihologice vor da o adâncime aproape nelimitată acțiunilor de luptă moderne.
Prin urmare, se poate afirma că , în secolul al XXI-lea, războiul se va desfăsura preponderent pe tărâmul informaticii – informația însemnând putere. Băncile de date și logistica informatică vor constitui cel mai reprezentativ potențial de putere și vor face din posesorii lor un fel de caste atotputernice. Superputerile informatice vor impune noi tipuri de războaie, precum: războiul informațional, războiul cibernetic, războiul bazat pe rețea, războiul electronic, războiul psihologic, războiul mediatic etc. Noile tipuri de războaie se vor caracteriza prin:
¾ noi generatii de arme (armele inteligente) ce vor permite: anihilarea și reducerea performanțelor mijloacelor clasice, lovirea selectivă a obiectivelor, predeterminarea deciziei adversarului, transformarea luptă torului advers din inamic în amic etc.;
¾ interrelația clasică existentă între beligeranți pe câmpul de luptă „om-tehnică -om” va suferi modificări radicale, luând forma confruntării „tehnică -tehnică ”, „tehnică -om”, „om-mesaj-om”.
Războiul impus de puterile informatice, cel puțin în faza lui inițială , va putea avea o intensitate nepercepută de adversar.
CAPITOLUL 1: Agresiunea informațională-război informațional
1.1 Introducere în problematica agresiunii informaționale și a războiului informațional
Cuvântul informație – preluat din latină (informatio) prin intermediul limbii franceze (information) – este polisemantic, putând căpăta mai multe semnificații (uneori total diferite sau chiar contradictorii), ce sunt determinate de domeniile și contextele foarte variate în care este folosit. În afara înțelesurilor din limbajul comun, el are și alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca termen (științific sau tehnic) fie ca și concept în cadrul unor ramuri ale filosofiei sau al unor științe și tehnologii al căror obiect de studiu este. Termenul informație este legată și de un proces informațional (succesiunea acțiunilor prin care se informează) dar și de rezultatul acestui proces (volum, varietatea de informații obținute) precum și de unele fenomene specifice (fenomenul informațional, explozia informațională etc.).
De asemenea informația a început să fie considerată ca factor ontologic primordial, ce stă, împreună cu materia și energia la originea universului. Nici una din definițiile sau conceptele existente pentru informație nu sunt unanim acceptate, fapt ce produce confuzii, ambiguități, și uneori chiar pierderi economice. În ultimul timp, tot mai mulți cercetători și oameni de știință își pun întrebarea dacă este posibil de construit o teorie a informației unică, general valabilă. Pe de altă parte, datorită presiunii exercitate în principal de impasul în care au ajuns cercetările în unele domenii (știința cogniției, biologie, psihologie, robotică, inteligența artificială etc.), se remarcă tot mai multe încercări de a îmbina și de a suprapune diversele semnificații și interpretări într-un singur concept universal acceptat.
Se poate spune că elaborarea unui concept unic al informației se află cam în același stadiu în care se găsea elaborarea unui concept al energiei la mijlocul sec. XIX (deși acest concept era cunoscut de câteva secole, oamenii de știință au început să înțeleagă cum poate fi convertită o formă de energie în alta și să scrie ecuația acestor conversii numai prin anii '40). Aparenta contradicție între diferitele concepte ale informației existente astăzi este cauzată de faptul că majoritatea acestora sunt elaborate pentru un anumit domeniu, și, întotdeauna, pentru a fi definită, informația trebuie raportată la un sistem oarecare, propriu domeniului respectiv, cum ar fi ADN-ul, limba vorbită, computerele, etc.
Războiul informațional
Războiul mediatic este nou apărut în marele cadru al războaielor informaționale (războiul informațional, războiul psihologic, războiul imagologic, războiul de comandă – control și cel electronic, războiul web), aceasta datorită atingerii unui grad de globalizare al mijloacelor de comunicare în masă.
Informația în sine ajunge să fie privită ca o armă foarte valoroasă, în mod paradoxal una imaterială, care poate ajuta în mod decisiv la impunerea voinței într-un conflict. Războiul nu a putut fi purtat niciodată fără o minimă cunoaștere a adversarului, poate de aceea spionajul este vechi de când lumea. Astăzi mai mult ca oricând nevoia de a cunoaște este de o importanță vitală pentru a avea succes. Accesul la informații devine o armă cu două tăișuri odată cu apariția Internetului la începutul anilor '90. Posibilitățile de a cunoaște cresc exponențial odată cu numărul celor care pot cunoaște. Internetul micșorează distanțele dintre indivizi, dintre civilizații, dintre oameni și statele în care trăiesc.
Războaiele informaționale au multe elemente comune din punct de vedere al obiectivelor urmărite, al mijloacelor și metodelor folosite, al instrumentelor cu ajutorul cărora ele își ating scopul.
În linii mari războiul informațional cuprinde acele acțiuni desfășurate în timp de criză sau război și îndreptate împotriva informațiilor sau sistemelor informaționale ale aOLUL 1: Agresiunea informațională-război informațional
1.1 Introducere în problematica agresiunii informaționale și a războiului informațional
Cuvântul informație – preluat din latină (informatio) prin intermediul limbii franceze (information) – este polisemantic, putând căpăta mai multe semnificații (uneori total diferite sau chiar contradictorii), ce sunt determinate de domeniile și contextele foarte variate în care este folosit. În afara înțelesurilor din limbajul comun, el are și alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca termen (științific sau tehnic) fie ca și concept în cadrul unor ramuri ale filosofiei sau al unor științe și tehnologii al căror obiect de studiu este. Termenul informație este legată și de un proces informațional (succesiunea acțiunilor prin care se informează) dar și de rezultatul acestui proces (volum, varietatea de informații obținute) precum și de unele fenomene specifice (fenomenul informațional, explozia informațională etc.).
De asemenea informația a început să fie considerată ca factor ontologic primordial, ce stă, împreună cu materia și energia la originea universului. Nici una din definițiile sau conceptele existente pentru informație nu sunt unanim acceptate, fapt ce produce confuzii, ambiguități, și uneori chiar pierderi economice. În ultimul timp, tot mai mulți cercetători și oameni de știință își pun întrebarea dacă este posibil de construit o teorie a informației unică, general valabilă. Pe de altă parte, datorită presiunii exercitate în principal de impasul în care au ajuns cercetările în unele domenii (știința cogniției, biologie, psihologie, robotică, inteligența artificială etc.), se remarcă tot mai multe încercări de a îmbina și de a suprapune diversele semnificații și interpretări într-un singur concept universal acceptat.
Se poate spune că elaborarea unui concept unic al informației se află cam în același stadiu în care se găsea elaborarea unui concept al energiei la mijlocul sec. XIX (deși acest concept era cunoscut de câteva secole, oamenii de știință au început să înțeleagă cum poate fi convertită o formă de energie în alta și să scrie ecuația acestor conversii numai prin anii '40). Aparenta contradicție între diferitele concepte ale informației existente astăzi este cauzată de faptul că majoritatea acestora sunt elaborate pentru un anumit domeniu, și, întotdeauna, pentru a fi definită, informația trebuie raportată la un sistem oarecare, propriu domeniului respectiv, cum ar fi ADN-ul, limba vorbită, computerele, etc.
Războiul informațional
Războiul mediatic este nou apărut în marele cadru al războaielor informaționale (războiul informațional, războiul psihologic, războiul imagologic, războiul de comandă – control și cel electronic, războiul web), aceasta datorită atingerii unui grad de globalizare al mijloacelor de comunicare în masă.
Informația în sine ajunge să fie privită ca o armă foarte valoroasă, în mod paradoxal una imaterială, care poate ajuta în mod decisiv la impunerea voinței într-un conflict. Războiul nu a putut fi purtat niciodată fără o minimă cunoaștere a adversarului, poate de aceea spionajul este vechi de când lumea. Astăzi mai mult ca oricând nevoia de a cunoaște este de o importanță vitală pentru a avea succes. Accesul la informații devine o armă cu două tăișuri odată cu apariția Internetului la începutul anilor '90. Posibilitățile de a cunoaște cresc exponențial odată cu numărul celor care pot cunoaște. Internetul micșorează distanțele dintre indivizi, dintre civilizații, dintre oameni și statele în care trăiesc.
Războaiele informaționale au multe elemente comune din punct de vedere al obiectivelor urmărite, al mijloacelor și metodelor folosite, al instrumentelor cu ajutorul cărora ele își ating scopul.
În linii mari războiul informațional cuprinde acele acțiuni desfășurate în timp de criză sau război și îndreptate împotriva informațiilor sau sistemelor informaționale ale adversarului ( concomitent cu protejarea propriilor informații și sisteme informaționale ) în scopul atingerii unor obiective sau influențării anumitor ținte .
Există trei aspecte ala războaielor informaționale de care ar trebui să se țină seama: a ști tu însuți, a-l împiedica pe celălalt să știe, a-l face pe adversar să dețină informații eronate.
În era modernă, războaiele nu se mai poartă și câștigă pe frontul clasic de luptă, în plan fizic, ci pe planul informațional. Confruntările armatelor moderne se duc tot mai mult pe planul inteligenței și al psihicului uman. Aceste noi tipuri de confruntări iau în cosiderare Triada puterii descrisă de Alvin Tofler in Powershift. Conform acesteia există trei surse importane ale puterii: forța fizică, bogăția și cunoașterea. Aceste trei elemente pot fi convertite ușor dintr-una în alta. Cea mai importantă și cea mai puternică dintre acestea este cunoașterea.
Forța brută este inflexibilă și poate fi folosită doar pentru a pedepsi. În plus orice forță fizică este limitată. Prea multă forță poate face să distrugem ceea ce vrem să apărăm.
Bogăția este un instrument mai eficace. Poate fi folosită atât pentru a pedepsi cât și pentru a recompensa. Și aceasta este limitată. Bogăția nu este infinită. Cunoașterea este puterea la cea mai înaltă calitate. Ea poate fi folosită pentru a pedepsi, răsplăti, convinge, transforma. Celelalte forțe depind de cunoaștere iar cunoașterea nu se epuizează. Putem genera oricâtă cunoaștere.
Astăzi, câștigarea unei bătălii nu ține de forța militară brută și de numărul ostașilor. Dominante sunt elementele ce țin de inteligența umană: diversiunea, vicleșugul, spionajul, manipularea opiniei publice, experiența comandanților, psihicul luptătorilor…
Mijloacele de luptă în cadrul acestor războaie au fost descrise pentru prima dată de Sun Tzu ca fiind niște principii ale războiului. Elementele din lucrarea acestuia sunt folosite de teoreticienii diferitelor tipuri de războaie infomaționale. În aceste confruntări nu este importantă realitatea vieții, ci opiniile oamenilor. Realitatea poate fi schimbată prin schimbarea opiniilor oamenilor care, la rândul lor, pot schimba lumea. Sentimentele, atitudinile și comportamentele indivizilor pot fi induse sau fabricate prin mijloace specifice.
Dezvoltarea infrastructurii informaționale, în curs de globalizare, în care se includ și structurile mediatice generează posibilități de comunicare din ce în ce mai sofisticate. Acestea transmit informațiile într-un ritm tot mai aceelerat și pe distanțe tot mai mari. Condiția esențială pentru ca aceste lucruri să se întâmple este ca conglomeratele comunicaționale să nu fie controlate de anumite centre de decizie, care pot încerca să controleze accesul oamenilor la resursele informaționale. Agresiunile informaționale nu sunt noi. Noutatea decurge din folosirea rezultatelor cercetării științifice pentru conceperea mesajelor astfel ca ele să aibă efectul scontat precum și folosirea presei pentru transmiterea mesajelor manipulatoare. Combinarea acestor două elemente amplifică posibilitățile de agresiune informațională prin folosirea unor canale de comunicare pertinente și prin mesaje deosebit de bine elaborate.
Dezvoltarea mijloacelor de comunicare și a cercetării științifice face posibilă elaborarea unor strategii de manipulare informațională atât la nivel planetar, cât și la nivel local sau chiar individual. Aceste situații nu sunt doar posibile, ci prezente în realitate.
Agresiunile au nevoie de condiții pentru ca ele să poată avea efect. Presa trebuie să fie liberă de orice control public, redacțiile trebuie să fie vaste și transnaționale, canalele de informare trebuie să fie private, accesul oamenilor la presă să fie liber, fără controlul public, discernământul oamenilor să fie redus.
Privind astfel lucrurile, apare ca reală invazia culturală ca un element de risc pentru existența statului și națiunii deoarece produce disfuncționalități ale sistemului social și poate bloca capacitatea de răspuns în situații de criză și nu numai. Este exagerat să se considere că orice element cultural străin ce pătrunde ca având efecte negative asupra statului.
Este evident că organizarea protecției informaționale este esențială pentru a întări discernământul social, atașamentul și interesul cetățeanului pentru starea națiunii. Protecția este necesară și pentru contracararea supracomunicarii și abuzului informațional, care duc la noncomunicare și pseudocomunicare, elemente ce generează rupturi sociale și dezechilibre în societatea civilă.
Numeroase indicii evocă posibilitatea unei noi revoluții științifice ce se produce în domeniul procesării informației. Strategii americani încearcă să confiște aceste descoperiri pentru a determina ca ele să fie folosite cu prioritate de Statele Unite, pentru ca ele să dețină un avantaj asupra tuturor statelor, inclusiv asupra aliaților.
Tehniciile țin de generația a doua a agresiunilor informaționale și constau în atacarea structurilor mediatice și a infrastructurilor informaționale. Atacarea lor face posibilă blocarea funcționării structurilor publice, atât a celor administrative cât și a celor productive. Statul agresat nu își mai poate exercita puterea, nu mai controlează resursele, nu mai poate asigura cetățenilor un climat social normal. Generația aceasta ar permite exercitarea de presiuni asupra oricărui stat prin controlul informațional al centrelor de decizie.
Războiul informațional nu ține de domeniul exclusiv al unei categorii de forțe armate. Competiția informațională este la fel de veche ca și conflictul uman. Statele, instituțiile și indivizii încearcă să-și mărească și protejeze propria bază de informații paralel cu încercarea de a o limita pe cea a adversarului.
Confruntarea informațională constă în țintirea informațiilor și a funcțiilor de informare a inamicului alături de protejarea celor proprii, având intenția de a înfrânge voința sau capacitatea acestuia de luptă.Prin controlul mass-media se pot manipula cetățenii încât atitudinea acestora față de anumite probleme să fie favorabilă manipulatorului. Avantajul folosirii presei pentru astfel de acțiuni? Ea primește din start prezumția de nevinovăție din partea publicului.
Acțiunile militare clasice presupun desfășurarea de operațiuni în plan terestru, naval, aerian și spațial. Fiecare din aceste componente s-a dezvoltat pe rând și nu se poate vorbi, de exemplu, de o componentă spațială a războiului ca existând înaintea celei terestre sau navale. Toate au apărut pe măsură ce tehnologia a evoluat și omul s-a putut aventura în medii din ce în ce mai diverse și mai exotice.
În prezent, o nouă componentă a conflictului militar este considerată cea informațională. Totuși există o diferență majoră între mediul informațional în care se mută astăzi o parte din acțiunile ostile desfășurate de oameni și grupuri de oameni și cel în care s-au purtat până acum războaiele. Pentru prima dată omul cucerește un mediu imaterial lipsit de o fizică palpabilă. Una dintre consecințele dispariției sistemului bipolar și exploziei tehnologice actuale este preocuparea tot mai mare pe care statele o acordă războiului informațional ca război politic, ca parte componentă a politicii statului, atât pentru promovarea cât și pentru protejarea intereselor naționale.
Teoria și practica războiului informațional se bucură în ultimul timp de o atenție crescândă din partea politicienilor, strategilor, oamenilor de știință și mijloacelor de informare în masă din diverse țări, îndeosebi din spațiul nord-atlantic și european. Nimic nu poate exista în afara sistemelor de comunicații, iar defectarea sau funcționarea în alți parametri a rețelelor de transmitere a datelor, fie și pentru câteva ore, poate genera adevărate seisme sociale cu efecte greu de imginat, mergând chiar, afirmă unii specialiști, până la paralizarea vieții naționale și internaționale, izbucnirea panicii și a unor revolte ce se pot transforma în manifestări de dezordine, care să pună în primejdie echilibrul și siguranța statelor, anihilarea capacităților de comandă și control etc.
Introducerea pe scară largă a sistemelor informaționale ca bază a tuturor tipurilor de activitate la nivel social capătă, în plan politic, semnificație strategică. Se creează un nou sistem de dependențe care statuează o nouă scală a puterii, care nu mai este legată direct, pentru prima oară în istoria lumii, de capacitatea economică sau militară a unei țări. Deținerea de capacități de producere de hardware, esențială în anii de început ai bătăliei informaționale, a cedat în fața capacității de a produce și gestiona software, ceea ce permite și altor națiuni să poată intra pe piața rezervată până acum doar marilor puteri.
Războiul informațional nu este un fenomen nou: el include orice activitate ostilă îndreptată împotriva informațiilor, cunoștințelor și credințelor de orice natură și este purtat practic din cele mai vechi timpuri. Spațiul nord-atlantic și european (dar nu numai) parcurge un proces de tranziție de la o societate de tip industrial la o societate de tip informațional. În cadrul societății informaționale, a estima puterea și viabilitatea sistemului de securitate națională fără a lua în considerare sistemele informaționale și modul de exploatare a informației (colectarea, protecția, transportul, managementul și împiedicarea accesului la informație) reprezintă un risc major, deoarece centrul de greutate al acțiunilor tinde să se deplaseze dinspre dimensiunea materială spre cea informațională. Pe de-o parte, utilizarea tehnologiei informației oferă o creștere semnificativă a puterii și viabilității sistemului de securitate națională, iar pe de altă parte reprezintă un factor de risc în situația neprotejării infrastructurii informaționale.
Această realitate necesită adoptarea unor decizii în domeniul politic, economic, militar și juridic, care ar putea constitui un punct de plecare în direcția unei preocupări permanente, la nivel de națiune, în privința războiului informațional. Un alt element de noutate pe care îl aduce astăzi războiul informațional îl reprezintă includerea unor domenii (relațiile publice, serviciile de informații, informatica, comunicațiile, etc.) și mijloace deja existente într-o strategie globală. Pentru a putea răspunde eficient provocărilor războiului informațional, este nevoie de o abordare globală, la nivel național, pe baza unei strategii care să proiecteze clar dezvoltarea domeniului. Pentru a obține o strategie coerentă în domeniul războiul informațional, este de dorit integrarea de sisteme, discipline și tehnici diferite. Războiul informațional este forma de conflict specifică acestui sfârșit de secol și mileniu, deoarece el răspunde la unele dintre obiecțiile aduse atât de politicieni cât și analiștii geo-strategici sau de planificatorii militari formelor clasice de desfășurare a conflictelor.
Ceea ce este nou și caracteristic războiului informațional este posibilitatea de a manipula informația vehiculată în sistemele informaționale și uneltele necesare pentru a forma și orienta această informație. Informația a devenit o adevărată materie primă strategică indispensabilă autonomiei deciziei și succesului oricărei politici. Pentru satisfacerea intereselor de securitate națională, dominarea spectrului de informații este la fel de critică precum era și este încă ocuparea terenului sau dominarea spațiului aerian, strategia și tactica militară clasică. În etapa următoare, războiul informațional va juca un rol determinant în viața politică, economică și militară a oricărui stat. El este o realitate care, deși nu are o definiție universal acceptată, oferă o anumită coerență tuturor activităților legate de informație. Principalele trăsături ale războiului informațional se desprind din natura sa deosebit de complexă:
Dificultatea precizării adversarilor;
Absența unor frontiere de natură geografică și/sau temporale;
Multitudinea de ținte;
Lipsa unor metode rapide de remediere a consecințelor pe care le generează;
Utilizarea unei tehnologii relativ simple, ieftine și larg răspândite;
Dificultatea stabilirii unor responsabilități clare și precise privind managementul domeniului;
Costurile relativ scăzute ale derulării operațiilor informaționale în raport cu rezultatele ce se pot obține;
Posibilitățile sporite de manipulare;
Ștergerea deosebirilor dintre nivelurile de comandă.
1.2 Componentele războiului informațional:
Războiul informațional este însoțit de noi mijloace de acțiune/influențare care eludează puterea convențională și granițele statelor. Multe dintre aceste mijloace acționează direct la nivelul comenzii și al controlului, al voinței, al informației, precum și asupra elementelor esențiale ale infrastructurii statale. De asemenea, războiul informațional urmărește evitarea conflictelor convenționale, a producerii de victime și pagube, prin utilizarea acestor noi mijloace aflate la granița dintre starea convențională de război și starea convențională de pace. Războiul informațional vizează structuri ale domeniului politic, economic, social sau militar, nu doar pentru a le distruge sau paraliza, ci mai ales pentru a le influența procesele decizionale. Astfel se face trecerea de la stadiul de violență organizată la stadiul de influențare ostilă. În concluzie, războiul informațional poate fi privit sub șapte aspecte sau, altfel spus, în funcție de strategiile de atac-apărare construite și de armele informaționale utilizate comportă șapte dimensiuni diferite:
Războiul de comandă și control. Este forma exclusiv militară a războiului informațional și are menirea să anihileze comanda și sistemele de comandă și control ale unui adversar prin integrarea operațiilor psihologice, a securității operațiilor, a inducerii în eroare, a războiului electronic și a distrugerii fizice;
Războiul bazat pe informații. Este intelligence-ul clasic și constă în proiectarea, protecția și anihilarea sistemelor care conțin suficiente cunoștințe pentru a domina un spațiu de conflict;
Războiul electronic. Utilizează tehnologie electronică și tehnici specifice pentru dominația spațiului electromagnetic;
Războiul psihologic. Utilizează informația pentru a modifica atitudinile și opțiunile amicilor, neutrilor și adversarilor;
Războiul hacker-ilor. Constă în atacuri pasive și active cu software malign asupra sistemelor informatice;
Războiul în sfera informațiilor economice. Urmărește blocarea sau canalizarea informațiilor în scopul obținerii supremației economice;
Războiul în spațiul realității virtuale. Este în prezent un punct de acumulare al scenariilor futuriste, al cercetării fundamentale și tehnologice.
1.3 Operațiile informaționale:
1.3.1 Diferențierea modalităților de comunicare persuasivă în masă funcție de domeniile de acțiune
Deși fusese experimentat cu succes în timpul primului război din Golf, din 1991, conceptul american de război informațional a fost lansat oficial în decembrie 1992, pentru ca, în septembrie 1995, Departamentul Apărării să publice o primă definiție oficială a acestuia.
Analistul militar și politic Thomas P. Rona îl intuise încă din 1976, dat fiind că, sub presiunea boomului tehnologic american din anii 70 și 80, ideea plutea în aer. De alttel, revoluția erei informaționale a fost subiectul de analiză al best-sellerului toftlerian Al treilea val, publicat în 1980.
Dincolo de aserțiunile mai mult sau mai puțin academice, singura bază de referință valabilă pentru definirea precisă și limpede a acestor concepte este cea oficială, cuprinsă în doctrinele militare de specialitate din armatele marilor puteri.
1.3.2 Conceptul american
Americanii sunt considerați ,,părinții legitimi” ai operațiilor informaționale (Info Ops), motiv pentru care analiza conceptului trebuie să plece de la definițiile oficiale înscrise în doctrinele militare ale diferitelor categorii de forțe ale SUA, documente ce permit și o radiografie a evoluțiilor conceptuale din ultimul deceniu. Conform primei doctrine americane a operațiilor informațonale întrunite (JP 3-13), din 1998, acestea implică acțiuni îndreptate împotriva informaților și sistemelor informaționale ale adversarului, simultan cu protejarea propriilor informații și sisteme informaționale. Această definiție este extrem de generală și, de aceea, a devenit una dintre cele mai longevive formule doctrinare militare, fiind valabilă din 1998 până in februarie 2006, dată la care a apărut o nouă doctrină. În ceea ce privește sistemul informațional, acesta reprezenta, în concepția acelorași doctrinari, întreaga infrastructură, organizarea, personalul și acele componente care colectează, procesează, înmagazinează sau acționează pe bază de informații, precum și procesele bazate pe informații.
În termeni la fel de generali au fost tratate și aspectele definitorii ale operațiilor informaționale ofensive și defensive. Astfel, operațiile informaționale ofensive presupuneau utilizarea integrată a acelor capacități desemnate care – sprijinite prin acțuni de intelligence – pot contribui atât la influențarea liderilor și factorilor de decizie ai adversarului, cât și la îndeplinirea unor obiective specifice.
Lucrurile încep să se limpezească în momentul în care doctrina americană enumeră, fără a limita, soluțiile avute în vedere pentru a fi utilizate de operațiile informaționale ofensive și anume, operațiile de securitate operațională- OPSEC (Operational Security), cele de înșelare militară – MILDEC (Military Deception), operațiile psihologice -PSYOPS, războiul electronic EW (Electronic Warfare), atacurile și distrugerile fizice, operațiile informaționale speciale și atacurile asupra rețelelor de calculatoare – CNA (Computer Network Attack).
În ceea ce privește operațiile informaționale defensive, acestea presupuneau integrarea și coordonarea politicilor, procedurilor, operațiilor, personalului și tehnologiilor în scopul protejării și apărării propriilor informații și sisteme informaționale. Această defensivă informațională se realiza prin operații de securitate informațională, contraînșelare militară, contrapropagandă, cantrainformații, război electronic și speciale. Lipseau deci din panoplia defensivei informaționale PSYOPS, distrugerea fizică și înșelarea militară.
În 1995, doctrina operațiilor militare întrunite a foțelor armate ale SUA identifica afacerile publice (Public Affairs/PA), PSYOPS și diplomația publică drept aspecte ale instrumentarului informațional al strategiei de securitate națională, fiecare reprezentând însă funcții distincte ale unui obiectiv unic.
Precauțiile morale și politice privind asigurarea "ingenuității" afacerilor publice (PA) și a celor civile (CA) au dispărut însă din Manualul de planificare a operațiilor informaționale întrunite americane din iulie 2003, care cuprinde o schemă a unei celule de operații informaționale în timp de criză, formată din patru echipe, fiecare fiind concentrată pe:
1. operații în rețelele de calculatoare;
2. efecte fizice;
3. sprijin cu informații militare;
4. managementul percepțiilor.
Această ultimă echipă reunea cinci ofițeri, fiecare responsabil cu operațiile psihologice, înșelarea, afacerile publice, afacerile civile și securitatea operațională.
În accepțiunea americană, operațiile informaționale erau desfășurate doar pe timp de pace, de criză sau în operații militare altele decît războiul, deoarece, în situația unui conflict armat, se vorbea de un "război" informațional. Cu alte cuvinte, războiul informațional nu înseamnă nimic altceva decât operații informaționale desfășurate în timp de conflict armat. Operațiile informaționale, spre deosebire de războiul informațional, se puteau, așadar, desfășura în mod continuu, dar ambele concepte puteau fi aplicate de la nivelul tactic la cel strategic și vizau factorii de decizie. Deosebirea față de războiul de comandă și control (C2W) constă în faptul că acesta se desfășura doar în timp de conflict, viza doar centrele militare de greutate și putea fi aplicat la nivel operativ și tactic, nu și strategic.
Esențial în concepția operațiilor informaționale americane – idee ce se regăsește și în viziunea NATO este acest principiu coordonator și integrator al mai multor activități deosebite în sine, dar având, toate, scopuri persuasive, din perspectiva sinergizării efectelor acestora pentru îndeplinirea unui anumit obiectiv comun. Cu alte cuvinte, pragmatismul american a determinat creșterea eficienței tuturor activităților din sfera comunicării în masă prin coordonarea unitară a acestora în cadrul integrator creat și susținut de operațiile informaționale. Practic, Info Ops nu conduc la crearea niciunui produs specific (reviste, afișe, fluturași, clipuri, jingle-uri, postere etc.), acestea fiind desfășurate doar în cadrul operațiilor psihologice, relațiilor publice, colaborării civili-militari (CIMIC), înșelării militare, dar realizarea și diseminarea lor sunt coordonate și integrate prin mecanismele operațiilor informaționale.
Preluând și asimilând experiențele acumulate în Bosnia (misiunile IFOR și SFOR), Kosovo (misiunea KFOR), Afganistan (operațiunea Enduring Freedom) și Irak (operațiunea Iraki Freedom), militarii americani au promulgat, în februarie 2006, o nouă doctrină (CTP 3-13), valabilă pentru toate cele patru categorii de forțe ale armatei (terestre – army, navale – navy, aeriene – air forces și infanteria marină – marines). Documentul este important nu numai deoarece reflectă evoluțiile și tendințele în acest domeniu, dar este de natură să influențeze conceptul similar al NATO, doctrina Info Ops (AlP 3.10.), care se afIă în plină dezbatere și limpezire conceptuală.
Noua definiție americană este mult mai descriptivă și implicit mai detaliată decât precedenta: "Utilizarea integrată a războiului electronic (EW), operațiilor în rețelele de calculatoare (CNO), operațiilor psihologice (PSYOPS), înșelării militare (MILDEC) și securității operaționale (OPSEC), împreună cu capabilitățile de sprijin și înrudite specifice, pentru a influența, degrada, corupe sau uzurpa procesul uman sau automat de luare a deciziei de către adversar, simultan cu protejarea propriilor procese (CTP 3-13/2006). Pentru evitarea oricăror ambiguități, au fost nominalizate toate domeniile a căror utilizare integrată servește la influențarea și afectarea în sensul dorit a adversarului, iar gama acestor activități a fost extinsă conform realităților spațiului de confruntare contemporan.
Fiind eliminată precedenta distincție dintre operațiile informaționale ofensive și cele defensive – imposibil de realizat în practică – sunt recunoscute totuși deosebirile dintre obiectivele ofensive și cele defensive. Din considerente asemănătoare celor de la începutul anilor 60, când americanii au renunțat la sintagma "război psihologic" în favoarea "operațiilor psihologice", noua doctrină a SUA nu mai folosește expresia de "război informațional", probabil pentru că nu este convenabil din punct de vedere politic să recunoști că duci un "război" împotriva unor ținte sau audiențe țintă civile, fie și în situații de conflict armat. Declararea celor cinci domenii de activitate militară (PSYOPS, MILDEC, OPSEC, EW și CNO) drept esențiale (core capabilities) pentru operațiile informaționale nu înseamnă că domeniile specificate drept capabilități de sprijin sau înrudite sunt trecute pe planul doi, deci mai puțin importante. În aceste două categorii sunt menționate, pentru prima dată, domeniile Combat Camera (imagini foto și video utile din punctul de vedere al obiectivelor militare) și, mai ales, cel al diplomației publice americane, o prezență deosebit de activă în special înzonele de conflict sau în teatrele de operații postconflict.
1.3.3 Doctrina NATO
În comparație cu formula americană din 1998, conceptul de operații informaționale (Info Ops) este precis delimitat în doctrina NATO (AlP 3.10.), probabil pentru a nu trezi suspiciuni sau resentimente niciunuia dintre membri. În primul rând, domeniul Info Ops se bazează pe trei piloni: oamenii, adică liderii de opinie și factorii de decizie; apoi, sistemele de rețele de calculatoare și procesare date; în sfârșit, procesele ce-i leagă pe lideri de sisteme, cum ar fi structuri organizaționale, tehnici, tactici, proceduri. În acest cadru, operațiile informaționale sunt acele procese coordonate, în continuă mișcare, ce reunesc activitățile diplomatice, politice și militare ale NATO destinate influențării factorilor de decizie non-NATO în scopul sprijinirii obiectivelor Alianței. Pe de altă parte, conform documentelor doctrinare aliate, operațiile informaționale militare sunt acele acțiuni coordonate vizând influențarea liderilor și factorilor de decizie adversari în scopul sprijinirii totalității obiectivelor Alianței prin afectarea informațiilor, sistemelor și proceselor bazate pe informație ale acestora, simultan cu explotarea și protejarea propriilor informații și sisteme bazate pe informație.
Nu lipsita de interes este, și evoluția conceptului în cadrul Alianței. În 1998, NATO privea operațiile informaționale doar ca pe o strategie integratoare în cadrul politicii războiului de comandă și control (Command and Control Warfare/C2W), care viza mai mult aspectele cinetice legate de punctele de comandă, comunicații, transmisiuni, intercepție ale inamicului, ce trebuiau primele distruse în caz de conflict armat. Apoi, în ianuarie 1999, Comitetul Militar al NATO a promulgat și dezvoltat conceptul Info Ops ca armă de sine stătătoare, cu aplicabilitate militară deplină; evenimentul s-a produs cu doar două luni înainte de izbucnirea conflictului dintre NATO și Iugoslavia lui Miloșevici, ceea ce s-a resimțit din plin în scorul final al confruntării informaționale ce a avut loc.
Pe de altă parte, dacă americanii își clasifică operațiile informaționale în ofensive și defensive, Alianța își ierarhizează același tip de acțiuni în funcție de nivelul la care acestea se desfășoară, adică în Info Ops strategic, operativ și tactic.
La nivel strategic, operațiile informaționale urmăresc influențarea liderilor de opinie și a proceselor de luare a deciziei din cadrul națiunilor nonmembre NATO prin diseminarea anumitor mesaje politice, prin inițiative diplomatice și acțiuni militare de ordin strategic. La nivel operativ – adică acoperind un teatru de operații anume, precum cel din Kosovo sau Afganistan, în jurul orașului Kabul, Info Ops aliat se desfășoară conform unei strategii informaționale militare pentru îndeplinirea, de către comandantul militar al teatrului, a anumitor obiective politico-militare bine definite, urmărindu-se obținerea de efecte informaționale și psihologice asupra unor lideri și procese. În sfârșit, la nivel tactic operațiile informaționale se realizează prin planuri de acțiune locale și derularea întregului proces de feed-back informațional direct din teren. La toate nivelurile se urmărește, în primul rând, cucerirea și apoi păstrarea superiorității și inițiativei informaționale față de adversar, de liderii sau grupurile țintă avute în vedere. Cu alte cuvinte, începând de la mijlocul anilor 90, Alianța Nord Atlantică și-a dezvoltat continuu și pe toate palierele mecanisme din ce în ce mai sofisticate de planificare, coordonare, desemnare a țintelor, evaluare și integrare a tuturor capacităților sale cu potențial de comunicare și influențare a acelor grupuri țintă sau lideri avuți în vedere.
În NATO, în momentul de față, se desfășoară un amplu proces de reevaluare doctrinară a conceptului de operații informaționale, resimțindu-se lipsa unei strategii informaționale (Info Strategy) la nivelul Alianței care să delimiteze cadrul de desfășurare a activităților specifice fiecărui domeniu. În aceste condiții, până la adoptarea unei strategii informaționale la nivelul NATO pe baza căreia să fie elaborate documentele adecvate, cu scopul de a se asigura funcționarea conceptului de operații informaționale militare , în cadrul misiunilor Alianței în curs de desfășurare din Kosovo, Afganistan, Marea Mediterană s-a convenit asupra adoptării unor documente doctrinare interimare corespunzătoare, ceea ce înseamnă că fiecare comandant de forță (COMKFOR, respectiv COMISAF) își va organiza după cum va crede de cuviință structurile, atribuțiile lor și relațiile dintre acestea. Un factor determinant în configurarea Info Ops din aceste misiuni va fi reprezentat în continuare de interesele și ponderea contribuțiilor militare și financiare ale marilor puteri prezente în zona respectivă.
Între conceptele doctrinare american și cel aliat, asemănarea cea mai însemnată constă în ideea de coordonare, sinergizare, armonizare și deconflictualizare a tuturor activităților cu impact asupra informaților și sistemelor sau proceselor bazate pe informație. Coordonarea apare pe ambele maluri ale Atlanticului drept cuvântul cheie definitoriu al operațiilor informaționale, care nu produc ceva anume, ci doar coordonează, coagulează eforturile de influențare directă sau indirectă. La fel cum făceau altădată ministerele și secțiile de propagandă ale regimurilor totalitare cu toate instrumentele și resursele avute la dispoziție: presă, cinema, carte, evenimente, manifestații etc. Al doilea element comun cu ecouri nu numai asupra conceptelor informaționale aliate și americane, ci și raportat la propagandă este obiectivul influențării sau afectării unor ținte. Influențarea și chiar modificarea în sensul dorit a comportamentelor, deciziilor, reacțiilor unor ținte este însăși rațiunea de a fi atât a propagandei, cât și a operațiilor informaționale, precum și a tuturor celorlalte activități ce se desfășoară sub umbrela acestora. De asemenea, trebuie observat că nici americanii, nici aliații nu limitează declanșarea și desfășurarea operațiilor informaționale doar la perioadele de criză sau război. Rezultă că acestea se desfășoară permanent, continuu, la fel cum se manifestă și interesele și obiectivele actorilor principali. În ambele cazuri, emitentul/sponsorul adică planificatorul și conducătorul operațiilor informaționale, fie el un comandant militar sau un lider politic este în acelși timp și beneficiarul acestora. Modul în care sunt derulate operațiile informaționale diferă în funcție de instrumentele operaționale disponibile (de exemplu: pot sau nu pot fi desfășurate operații în rețelele de calculatoare) și de limitele politice impuse acțiunii acestora.
1.3.4 Varianta britanică
Doctrina britanică a operațiilor informaționale (Joint Warfare Publication 3-80, iunie 2002) păstrează același cadru conceptual euroatlantic, cu unele particularități determinate de spiritul pragmatic și eficient al britanicilor. Realitatea ierarhiei politice ce guvernează operațiile infomationale militare ca parte a întregului efort informațional al cabinetului britanic este recunoscută și asumată doctrinar fără reținere morală. Pentru a evita falsa impresie că mass-media ar fi manipulată în vreun fel ceea ce, în fapt, înseamnă doar o ipocrită salvare a aparențelor, milițării britanici au făcut și ei, separația între operațiile informaționale (Info Ops) și operațiile mass-media (Media Ops), respectiv CIMIC, acestea fiind considerate părți componente distincte alături de prezența, postura și profilul trupelor (care era inclusă, după modelul NATO, în conceptul de Info Ops) și de diplomația apărării, din cadrul campaniei informaționale desfășurate la nivelul Ministerului britanic al Apărării. Din nou, la fel ca și în cazul doctrinei aliate, britanicii fac precizarea: "Este esențial ca ofițerii ce lucreaza în operațiile mass-media să coopereze strâns cu cei din Info Ops pentru a se asigura că mesajul dorit este transmis audienței avute în vedere".
La britanici, strategia Info Ops deosebește activitățile de influențare a voinței de cele de contracarare a capacităților de comandă ale adversarului, fără a le mai evidenția, precum în NATO, pe cele de protecție informațională, deși instrumentele operaționale sunt în esență aceleași ca și în cazul SUA sau la nivelul Alianței, adică PSYOPS, înșelarea militară, distrugerea fizică, operațiile în rețelele de calculatoare, războiul electronic, lăsându-se cale deschisă pentru orice tehnologii neconvenționale ce s-ar dovedi necesare. Cert este că și britanicii, la fel ca și americanii și aliații, subliniază faptul că Info Ops reprezintă o "strategie integratoare" și nu o capacitate de luptă propriu-zisă și că prin Info Ops "nu se comandă nicio capacitate militară, ci se orchestrează și se sincronizează, ca parte a managementului unei campanii, o categorie largă de activități destinate să îndeplinească obiectivele comandantului respectivei forțe întrunite".
1.3.5 Varianta germană
În prezent, armata germană dispune, dupa cea a Statelor Unite, de cele mai puternice forțe și mijloace de operații psihologice din cadrul NATO, asumându-și responsabilitățile de natiune cheie, în materie de PSYOPS, la Cartierul general al ISAF (la Kabul, în Afganistan), simultan cu menținerea unei contribuții consistente în materie de tehnicii și personal în cadrul KFOR (la Prizren și Priștina, în Kosovo). Remarcabilele resurse tehnice și umane PSYOPS germane sunt susținute de o doctrină a "informării operative" (eufemismul german pentru evitarea denumirii de PSYOPS), adoptată în cadrul Bundeswehrului (Subconcept for Operation Informațion in the Bundeswehr, 2002), și care a fost construită pe aceiași piloni ca cei ai modelului NATO. Există și unele deosebiri: "informarea operativă" poate asigura un "suport recreativ" pentru trupele germane dislocate în afara tării prin transmisiuni radio (bine cunoscutul Radio Andernacht) sau diferite alte materiale (de exemplu Feldpostcarten cu imagini din teatrul de operații respectiv), ceea ce, practic, înseamna că PSYOPS german spre deosebire de cel al NATO, american sau românesc se ocupă și de moralul trupelor. Cu toate acestea, la fel ca și în doctrina NATO, din misiunile PSYOPS german nu fac parte nici contracararea propagandei ostile a inamicului și nici informarea propriei populații sau a trupelor aliate. În situații speciale de urgență civilă (calamități, dezastre etc), unitățile PSYOPS ale Bundeswehrului pot fi utilizate pentru comunicare cu populația civilă.
Doctrina germană a operațiilor informaționale din 2002 are, în esență, aceleași obiective ca și varianta NATO (influențarea procesului de luare a deciziilor în sprijinul propriilor obiective, slăbirea capacităților și posibilităților adversarului, protejarea față de operațiile informaționale ale acestuia) și se referă la coordonarea și sinergizarea acelorași domenii de activitate: informarea operativă (PSYOPS), războiul electronic, operațiile în rețelele de calculatoare, operațiile de securitate, fiind menționate și cooperarea civili-milițări sau acțiunile "fizice" deliberate, utilizarea forțelor speciale. Milițării germani au indus însă în doctrina lor și expresia "operații informaționale întrunite bazate pe efect" (effect based joint informațion operations), care integrează cele doua concepte ale războiului bazat pe rețea (network centric warfare) și ale operațiilor bazate pe efect (effect based operations): "În principiu, toate mijloacele pot fi folosite în cadrul operațiilor informaționale întrunite bazate pe efect, atunci când țintele politice și militare necesită acest lucru ".
1.3.6 Tehnologie și tradiție în țara lui Sun Tze
China pare preocupată mai mult de rămânerile în urmă – sub aspect strict tehnologic în domeniul informațional – față de alte mari puteri, îndeosebi Statele Unite. Activitățile chineze în domeniul războiului informațional, atât în ceea ce privește partea soft, cât și în cea tehnologic a informaticii, sunt în mare parte învăluite de secret, dar este certă atenția maximă cu care chinezii, la fel ca și rușii, sau alte națiuni care aspiră la o poziție de lider într-o viitoare lume multipolară, au analizat evoluțiile militare observabile în timpul conflictelor din Golful Persic sau Kosovo, în care au fost aruncate în luptă cele mai noi capacități militare occidentale și americane.
Într-un articol publicat în primăvara anului 1995, în China Military Science, consacrat provocărilor războiului informațional, general maior Wang Pufeng, fost director al Departamentului de strategii din cadrul Academiei chineze de științe Militare, punea accentul pe latura hard a conceptului – tehnologia informațională, sistemele informatice de armament, rețelele informatice, în mod deosebit sistemele C4I – pe care Beijingul trebuia s-o dezvolte în privința tehnicii și pregătirii specialiștilor. Chinezii nu păreau a fi preocupați de coordonarea acțiunilor în vederea influențării cât mai eficiente a liderilor inamici, comunicarea unor mesaje credibile în situații de criză sau război, inducerea în eroare a adversarului, ci de rămânerile în urmă în domeniile războiului electronic, operațiilor în rețelele de calculatoare și digitalizării armamentului și sistemelor de comandă a trupelor, ceea ce le-ar permite obținerea unei "dominații informaționale", similare conceptului american de superioritate informațională. Cu alte cuvinte, chinezii par a vedea războiul informațional mai mult ca pe o extensie a războiului de comandă și control. În ceea ce privește latura soft a conceptului, Wang încerca o simbioză, o combinație între gândirea și principiile marxiste și cele maoiste. El citează drept elocvent dictonul lui Maozedong "Tu iți duci războiul tău, eu îl duc pe-al meu" pentru modul de a concepe războiul informațional și nu omite să sublinieze că războiul informațional este dus de popor, care trebuie cultivat și instruit în știința și tehnologia informațională. În acest sens, dată fiind moștenirea ideologică marxist-maoistă, înțelesul chinez al termenului de război informațional (Wang nu folosește deloc expresia de operații informaționale) pare a se apropia mult de cel al unei propagande desfășurate cu instrumente cât mai sofisticate din punct de vedere al tehnologiei informaționale.
Cercetătorul japonez Toshi Yoshihara, care a studiat în detaliu preocupările chinezilor în privința războiului informațional, a identificat nu numai o componentă ofensivă, dar și una defensivă. În ciuda secretului care limitează accesul la documentele lor de bază, Yoshihara apreciază ca principalele domenii luate în coordonare de războiul informațional chinez sunt: loviturile distructive de precizie (comandamente, capacități de comandă și control inamice), aplicate inclusiv prin arme neconvenționale: războiul electronic pentru cucerirea spectrului electromagnetic al câmpului de luptă; războiul în rețele de calculatoare sub forma confruntărilor în cyberspațiu și ale hackerilor; războiul psihologic și înșelarea, îndreptate în egală măsură împotriva milițărilor inamici sau audiențelor civile, prin propaganda mediatică (televiziune și radio), fluturași, mesaje e-mail sau alte mijloace de comunicare.
Yoshihara ia în discuție și influența asupra gândirii strategice a chinezilor a celebrului Sun Tze, care prin importanța acordată informației pare a fi mai de actualitate decât germanul Clausewitz: "Tradiția războiului popular al lui Mao și filozofia lui Sun Tze vor exercita deopotrivă o influență conștientă și inconștientă asupra gândirii chineze a războiului informațional".
1.3.7 Acțiunile informațional-psihologice în concepția rușilor
Federația Rusă, întocmai ca și predecesoarea sa, Uniunea Sovietică, a fost și este extrem de interesată de conceptul de război informațional. Spre deosebire de NATO sau SUA (și nu numai) – care nu fac un secret din definiția și doctrina lor oficială privind operațiile informaționale, Rusia, deși a depășit barierele secretomaniei totale din perioada URSS, nu oferă încă o perspectivă transparentă și coerentă asupra acestui domeniu, cel puțin din punct de vedere teoretic și doctrinar.
Diferiți oficiali ruși au enunțat mai multe definiții sau înțelesuri ale războiului informațional, care au drept punct comun încercarea Rusiei de a nu copia modelul NATO sau SUA. Astfel, definiția formulată de ministrul rus de externe Serghei Ivanov, la 23 septembrie 1998, într-o scrisoare adresată Adunării Generale a ONU, este parcă voit generală pentru a incita la discuții: "Acțiuni întreprinse de o țară pentru a defecta resursele și sistemele informaționale ale altei țări, simultan cu protejarea propriei infrastructuri". Prin "resurse informaționale" rușii înțeleg, conform amiralului Vladimir Pirumov, "informația adunată și depozitată ca urmare a dezvoltării științei, activităților umane și organizațiilor și instalațiilor de colectare, procesare și prezentare a informațiilor salvate pe suport magnetic sau în altă formă ce poate asigura furnizarea acesteia în timp și spațiu către utilizatori, în scopul rezolvării unor sarcini științifice, productive sau de management". Conform aceluiași amiral Pirumov (fost profesor de război electronic la Academia Statului Major General și consilier științific al președintelui rus), definiția militară a războiului informațional este: ,,o nouă formă de luptă dintre două parți, ce constă în utilizarea direcționată pe obiective a unor mijloace și metode speciale pentru influențarea resurselor informaționale ale inamicului și protejarea propriilor resurse informaționale, în scopul îndeplinirii obiectivelor propuse", definiție ce se apropie foarte mult de cea a operațiilor bazate pe efect – EBO.
Opiniile teoreticienilor ruși privind elementele ce compun războiul informațional diferă destul de mult. Paleta cea mai largă a fost formulată de analistul Ministerului Apărării, V.I. Tsymbal, care consideră războiul informațional drept un sistem integrat de opt subcategorii de activități ce lucrează în comun: intelligence și contra-intelligence; maskirova (înșelarea, inducerea în eroare) și dezinformarea; războiul electronic; perturbarea comunicațiilor și a datelor inamicului; identificarea statului de care aparține obiectivul militar; distrugerea sprijinului navigațional al inamicului; presiunea psihologică aplicată inamicului; distrugerea rețelelor și programelor de calculator. Practic, în lista lui Tsymbal pot fi recunoscute ușor aceleași specialități militare (intelligence, military deception, computer network operations, electronic warfare, Psyops) ca și în lumea occidentală. Nu se fac însă niciun fel de mențiuni privind raporturile cu relațiile publice și cooperarea civili-milițări.
În loc de termenul nordatlantic de "operații psihologice", milițării ruși îl folosesc pe cel de "acțiuni informațional-psihologice", care desemneazț același gen de activități (diseminarea de fluturași, mesaje prin stații de amplificare, emisiuni radio și TV), dar care se referă și la acțiuni militare în forță, de mare impact psihologic (îndreptarea tancurilor asupra Parlamentului rus,ăn timpul crizei din octombrie 1993, sau violentele bombardamente de artilerie și rachete asupra orașelor cecene, în ianuarie 1996). Analistul american Timothy Thomas (fost locotenent-colonel în unitățile PSYOPS) vede în conceptul de "acțiuni informațional-psihologice" o continuare, prin adaptare la noile condiții sociale și tehnologice, a conceptului de "propagandă sovietică", aplicat în forță decenii de-a rândul în Armata Roșie. De data aceasta, respectivele acțiuni sunt eliberate de balastul ideologic și privite ca o armă de luptă.
Pe de altă parte, rușii utilizează și conceptul de "control reflexiv" sau "război informațional intelectual", care presupune "furnizarea unor informații oponentului pentru a-i determina a reacție prestabilita, farO. ca acesta so. fie coștient co. este subiectul unei manipulari". Acest concept se aplica, la nivel operativ și tactic, în strânsă legătura cu cel de "maskirovka". Potrivit lui Timothy Thomas, teoria amintită, deși a fost oficial abandonată prin desființarea, în 1999, a școlii sovietice de specialitate, este aplicată și astăzi, fiind actualizată la cerințele epocii informatice contemporane în scopul "controlului inamicului".
Perfect conștienți de vulnerabilitățile lor, milițării ruși acordă o mare importanță "securității informațional-psihologice", prin care înteleg acele măsuri de contracarare a acțiunilor inamicului care ar putea afecta moralul și starea psihică nu numai a milițărilor, ci și a societății rusești. În 1997, colonelul Igor Panarin, din cadrul Agenției Federale Guvernamentale pentru Comunicații și Informatică, afirma că Rusia are nevoie de structuri informațional-psihologice în cadrul instituțiilor centrale și militare pentru aplicarea unei strategii de apărare psihologică ca parte componentă a securității naționale a țării. Date fiind deceniile de presiune propagandistică sovietică, această aserțiune ar putea fi înțeleasă ca un nostalgic recurs la vremurile de altădată și ca o recunoaștere a vulnerabilității societății rusești, care se resimte în urma dispariției puternicului aparat propagandistic sovietic și are nevoie de o direcționare, de un sprijin psihologic oficial permanent.
Trupelor ruse li se aplică, în schimb, conceptul de "sprijin psihologic", care presupune influențarea dirijată a milițărilor pentru a le asigura acea stabilitate psihică și soliditate a moralului care să le permită să acționeze în orice condiții. De altfel, teoreticienii milițări ruși consideră pregătirea "moral-psihologică" a soldaților drept unul dintre principiile rusești ale războiului.
1.4 Informația – armă teribilă pentru supraviețuirea unei națiuni
Procesul de globalizare pe care îl traversează societatea umană se bazează pe dreptul forței, pe bani sau putere financiară și pe informație, trei instrumente în slujba puterii politice.
Forța, ca mijloc de presiune politică, este folosită pentru a impune o nouă scară de valori, dar și pentru a-i pedepsi pe cei "neascultători". Banul sau puterea financiară se dovedește instrumentul folosit ca rasplată, mijloc de presiune politică, dar și ca pedeapsă. În acest cadru, informația apare ca element esențial al puterii. Și aceasta, deoarece: duce la evitarea sau, dimpotrivă, crearea premeditată a unor situații în care politicul folosește ca soluții dreptul forței și puterea banului; asigură, prin mass-media, crearea unul curent de opinie favorabil și absolut necesar în democrație, de susținere a folosirii forței și a banului de către responsabilii politici.
Lumea de astăzi, dominată de globalizare,zguduită de explozia informațională tot mai greu de controlat și interpretat, este o realitate construită din percepții și din imagini. O lume a intereselor multiple, căreia i se oferă adevăruri multiple.
În acest context, dacă prin sintagma "suntem ceea ce facem" definim imaginea unei națiuni, valoarea acestei imagini, ce situează țările pe axa binelui sau pe cea a răului, este o problemă de percepție strict dependentă de informațiile accesibile opiniei publice. Și întrucat imaginea unei țări este o chestiune de creație informațională, informația devine implicit cea mai teribilă armă din arsenalul supraviețuirii unei națiuni . Mass-media, suport de percepție, dar și mijloc de reflectare a unor atitudini față de rezultatul construcției de imagine, induce în rândul opiniei publice porniri spre mobilizare sau demobilizare și "legitimează", în spiritul valorilor democratice, acțiunea ulterioară a celorlalte instrumente politice.
În actualul context de securitate, cea mai frecventă formă de agresiune la adresa unei țări este agresiunea informațională, materializată prin acțiuni neprovocate (atacuri și campanii de presă, operațiuni de intoxicare, dezinformare și manipulare), întreprinse în scopul afectării percepțiilor și proceselor de decizie. Când această agresiune vizează "starea de legalitate, de echilibru și stabilitate socială, economică și politică" a societății umane, ea devine un pericol pentru securitatea acesteia.
Agresiunea la imaginea unei țări identificată prin acțiuni violente sau nonviolente, desfășurate prin mijloace armate, electronice, psihologice sau informaționale, pe baza unor strategii sau planuri, de către o entitate (state, grupuri de presiune, actori nonstatali, centre de putere) împotriva valorilor, intereselor și necesităților naționale ale acesteia este un fapt care aduce o gravă atingere securității naționale a respectivei țări, vizând tocmai lezarea acesteia. Pentru orice stat, apărarea propriei imagini constituie, în consecință, un important obiectiv de securitate națională.
Printre metodele de agresiune la imaginea unei țări se pot identifica:
manipularea prin "black propaganda";
utilizarea de către mass-media a surselor credibile, sub rezerva anonimatului;
crearea, prin razboi mediatic, a iluziilor necesare.
1.5 Manipularea prin "black propaganda"
Serviciile de informații au o lungă istorie în ceea ce privește operațiunile de"black propaganda", menite să inducă suspiciuni și să atragă animozitatea altor țări și a comunității internaționale față de adversarul lor. Spre exemplu, în Orientul Mijlociu, scopul așa-numitei "black propaganda" a serviciilor israeliene de informații este acela de a discredita imaginea arabilor, a statelor sau organizațiilor arabe, fapt care ar acționa ca un catalizator pentru potențiale conflicte ale acestor țări cu Statele Unite. O metodă experimentată cu succes de serviciile israeliene de informații ca un instrument pentru "black propaganda" este false flag terrorism care constă în comiterea unui act terorist și imputarea lui unui alt stat, în scopul de a-i demoniza în fața opiniei publice, în timp ce adevăratul autor al actului terorist apare în ochii lumii drept victimă. Terorismul de tip dublu standard sau duplicitar (false flag terrorism) presupune ca teroriștii să fie convinși ca atentatul pe care îl vor comite va fi "în numele cauzei", fără a realiza că, de fapt, în spatele ordinului de comitere a atentatului se află alte interese, care urmăresc tocmai contrariul "cauzei".
CAP.2: ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE ALE DEZVOLTĂRII REZISTENȚEI MILITARILOR
ASPECTE TEORETICE
2.1 Factori determinanți ai adaptării militarilor la condițiile teatrelor de operații
Provocările actualului mediu de securitate, caracterizat de crize politice majore, catastrofe naturale de proporții, acțiuni teroriste sângeroase, criminalitate organizată transfrontalieră, etc. au determinat un răspuns ferm din partea comunității internaționale.Astfel, forțele militare sunt chemate să răspunda nevoilor de securitate ale țărilor lor și alianțelor din care statele fac parte. Acest deziderat presupune și dislocarea de trupe în zonele "fierbinți" de pe Glob, pentru a limita amenințările care se prefigurează la adresa țărilor democratice.
România nu a facut excepție de la trendul comunității internaționale și a trimis observatori militari și trupe în diferite tipuri de misiuni, de la cele în sprijinul păcii, până la cele de luptă, potrivit mandatelor internaționale în vigoare.
Numărul militarilor români care au acționat în astfel de misiuni ONU, NATO, UE sau de Coaliție este mare, iar în viitor este posibil să crească.
În acest context, abordarea psihosocială a dislocării de trupe pe diferite meridiane de pe Glob, la mii de kilometrii de casă, în zone ostile și de multe ori diferite cultural și climateric de cele de proveniență, reprezinta o tema de mare actualitate.
2.1.1 Determinanți psihosociali ai adaptării
În calitatea sa de proces relațional, adaptarea, este influențată, în dinamica sa, de o mulțime de factori de natură fizică și psihosocială.
Din categoria factorilor fizici, amintim, în treacăt, pe următorii: temperatura, umiditatea,zgomotul, luminozitatea, șocurile mecanice, poluarea etc. Deși acest gen de factori are efecte în special asupra componentei biologice a organismului, producând solicitări adaptative bio-fiziologice, ei declanșează și reacții psihologice importante.
Din categoria factorilor psihosociali care acționează direct asupra procesului adaptării, influențându-l, atitudinile, motivațiile, relațiile interpersonale, trăsăturile de personalitate individuale – îndeplinesc roluri importante în dinamica sa.
În acest context, adaptarea militarilor la condițiile specifice ale mediilor de dislocare, numite în continuare constrângătoare, constituie o provocare, atât pentru persoanele care participă la aceste misiuni, cât și pentru guvernele care trimit trupele.
Astfel, în funcție de calitățile personale și experiența militarilor, pe de o parte și de condițiile de viețuire, pe de altț parte, procesul adaptării la noul mediu de viață, poate fi diferit, de la individ la individ, fie în sensul integrării individului în acesta, fie în sensul eșecului adaptativ. (Figura nr. 1)
Figura nr. 1 – Determinanții procesului adaptativ și evoluția sa.
2.1.2 Rolul atitudinilor în adaptarea militarilor la mediu
Cercetările desfășurate în țară și în strainătate cu privire la relația dintre atitudinea individului față de misiune și adaptarea sa la noul mediu de viață au pus în evidență faptul ca acei militari care aveau o părere pozitivă despre misiune, fiind convinși în mare măsura că ceea ce fac reprezintă "un lucru bun", s-au adaptat mai repede decât colegii lor care au trăit sentimentul că respectiva misiune reprezintă o "mare greșeala", "un gest nefondat" ori "este un act de imixtitudine nejustificat în viața unui anume popor".
2.1.3 Rolul motivațiilor în adaptarea militarilor la mediu
Analizând motivele în funcție de tipul lor (personale, profesionale și patriotice), rezultă că motivele de natura personală (câstigul financiar, dorința de vizitare a unor țări, demonstrarea calităților personale, spiritul de aventură etc.) sunt dominante și mult mai diversificate decât cele profesionale (îmbogățirea experienței profesionale, facilitățile de promovare în carieră etc.) și patriotice (mândria națională). Totodată, studiile au pus în evidență faptul că în ultima parte a misiunii se produce o schimbare în ierarhia acestora, în sensul că cele de natură profesională și patriotice câstigă teren în fața celor personale. Acest fapt a fost evident pentru 65% dintre participanții la misiuni în afara granițelor naționale. Din punct de vedere al tipului de motivație – intrinsecă, respectiv extrinsecă, s-a constatat ca principalele motivații sunt de natură extrinsecă, remarcându-se în mod deosebit câștigul financiar și dorința de a fi promovat/recompensat. Din categoria motivațiilor de natură intrinsecă, amintesc: dorința de a-și îmbogăți experiența profesională și de a-și pune în valoare calitățile personale. Mai trebuie remarcat faptul că pe parcursul misiunii "balanța" între motivele fundamentate cognitiv și cele bazate de sentimente este înclinată în favoarea celor "cognitive" pentru militarii la care predomină motivațiile de natură extrinsecă și în favoarea celor "afective", pentru militarii la care predomină motivațiile de natură intrinsecă. Acest fapt se explică prin aceea că subiecții motivați în special de câștigul financiar consideră misiunea, în ansamblul ei, asemenea unei afaceri și evită implicarea emoțională, spre deosebire de persoanele care sunt motivate intrinsec și dau dovadă de o implicare emoțională mai accentuată. Astfel, cu cât intensitatea motivației este mai mare, cu atât adaptarea la mediu devine mai facilă.
2.1.4 Influența relațiilor interpersonale asupra procesului de adaptare
Analiza datelor de natură psihosocială referitoare la influențarea adaptării, de către natura relațiilor interpersonale, pe timpul misiunii a pus în evidență complexitatea acestor corespondente. Astfel, în cadrul conceptului mai larg al relațiilor interpersonale se au în vedere relațiile dintre militarul participant la misiune, pe de o parte și camarazi (comandanți și colegi), lideri politico-militari naționali, familie și populația locală din zona de dislocare, pe de altă parte. Fiecare dintre aceste relaționări exercită efecte semnificative asupra proceselor de adaptare. De departe, relația cu familia/grupul de prieteni de acasă are o influență marcantă asupra militarului, care, deși se află la mii de kilometrii de cei dragi din țară, el continuă să se gândească activ la aceștia, trăind intens problemele cu care ei se confruntă. Prezența unor relații pozitive și active, atât cu cei de acasă, cât și cu actorii din teatrul de operații, fie ei comandanți, camarazi ori localnici reprezintă un atuu al unei bune adaptări la mediul constrângător.
2.1.5 Influența caracteristicilor specifice mediului asupra procesului de adaptare
Acest factor de influență este de fapt "umbrela" sub care se regăsesc: condițiile de cazare, echipare, hrănire, calitatea armamentului și tehnicii din dotare, efectele produse de distrugerile provocate de război, diferențele geo-climatice, caracteristicile misiunii, gradul de recuperare după efort și factorii culturali. Fiecare dintre aceste aspecte specifice mediului de dislocare este trăit diferit de participanții la misiune și determină reacții psihologice specifice, în funcție de duritatea/violența manifestării sale.
Percepția acestor caracteristici ale mediului este influențată de o serie de elemente, dintre care cele mai importante sunt: nivelul așteptărilor militarilor vis-a-vis de condițiile din teatrul de operații, diferența dintre standardul de viață de acasa și condițiile din teatru, toleranța la frustrare a participanților la misiune, opiniile grupului în legatură cu caracteristicile misiunii, diferențele percepute dintre condițiile de viață ale altor contingente naționale și propriile condiții, diferențele dintre condițiile de viață ale localnicilor și condițiile oferite de baza militară, frecvența și tipul contactelor cu ororile razboiului (distrugeri, victime umane, mutilați de război, refugiați etc.), gradul de recuperare după efort, nivelul de relaxare, nivelul asistenței psihologice etc.
Deosebit de complex prin trăsăturile sale caracteristice, acest factor acționează la nivelul tuturor dimensiunilor adaptării, deopotrivă, atât secvențial, cât și plenar. Astfel, o îmbunătățire a percepției uneia dintre trăsăturile acestui factor are efecte favorizante asupra adaptării, după cum deprecierea percepției referitoare la caracteristicile mediului constrângător conduce la abordarea de către participanți a unor comportamente dezadaptate.
2.1.6 Influența trăsăturilor de personalitate ale individului asupra procesului de adaptare
Conform datelor rezultate în urma analizării acestui "parametru" se poate trasa un posibil portret psihologic al militarului ușor adaptabil, care ar include cu precădere următoarele trăsături: ambiția, dominanța, optimismul, responsabilitatea, siguranța pe sine, ingeniozitatea, independența, toleranța, sociabilitatea, competența, inteligența, spontaneitatea, simțul umorului, neconvenționalitatea, spiritul de aventură, capacitatea de a comunica ușor, eficiența în muncă, loialitatea, toleranța, cumpătarea, altruismul. Pe de altă parte, portretul psihologic al subiectului greu adaptabil ar include cu precădere următoarele trăsături: pesimismul, timiditatea, nemulțumirea, intoleranța, irascibilitatea, superficialitatea, neîndemânarea, lenea, ignoranța orgoliul, egocentrismul. O selecție psihologică riguroasă a militarilor, înainte de plecarea în misiune poate permite identificarea celor greu adaptabili și preveni potențiale comportamente dezadaptate, pe timpul misiunii în teatrul de operații.
2.1 7 Modalități de facilitare a adaptării militarilor la condițiile constrângătoare ale teatrelor de operații
Din interpretarea datelor referitoare la dinamica proceselor de adaptare, a militarilor la mediul constrângator, specific teatrului de operații militare, se conturează trei faze ale acestuia (figura nr. 2), care au următoarea configurație:
Faza I – Faza predislocării în mediul constrângător;
Faza a II-a – Faza dislocării propriu-zise în mediul constrângător;
Etapa 1 – Inițială sau de contact cu mediul constrângător;
Etapa 2 – Integrativă sau de confruntare cu solicitările mediului;
Etapa 3 – Finală a dislocării în mediul constrângător;
Faza a III-a – Faza reintegrării în societatea de origine;
Figura nr. 2 – Fazele adaptării-integrării în mediul constrângător
Din analiza și interpretarea rezultatelor cercetării referitoare la adaptarea militarilor la mediile constrângătoare, s-au desprins două perspective principale de elaborare a unui "Program de facilitare a procesului adaptativ".Prima pornește de la premisa că procesul de adaptare poate fi îmbunătățit prin acțiuni la nivelul factorilor care îl influențează, iar a doua are la bază o serie de demersuri derulate pe parcursul fazelor procesului de adaptare.
Astfel, din perspectiva factorilor ce îl influențează, se prefigurează două direcții de acțiune pentru facilitarea procesului de adaptare: individuală și instituțională (generată de organizația în care subiectul își desfășoară activitatea).
Astfel, direcțiile de acțiune care țin de individ și care influențează pozitiv procesul de adaptare vizează:
Dezvoltarea unor atitudini pozitive față de mediul constrângător, prin:
focalizarea atenției asupra aspectelor pozitive/avantajoase ce pot fi întâlnite în mediul constrângător (contactul cu militari aparținând altor contingente naționale, lărgirea universului de cunoaștere etc.);
conștientizarea faptului că ceea ce urmează a se face este util deopotrivă pentru sine, pentru grupul de apartenență și pentru oamenii din spațiul de dislocare;
Întărirea motivațiilor intrinseci, prin:
concentrarea pe beneficiile aduse propriei persoane de participarea la o misiune desfășurata într-un mediu constrângător (creșterea rezistenței psihice și fizice, dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter, îmbogățirea nivelului de cultură generală etc.);
Dezvoltarea relațiilor interpersonale, prin:
legarea unor prietenii adevărate;
intensificarea comunicării;
sporirea numărului de prieteni și cunoscuți.
menținerea legăturii cu cei dragi, de acasă.
Îmbunatățirea percepției asupra condițiilor de viață din mediul constrângător, prin:
practicarea unor tehnici de relaxare și detensionare individuale;
solicitarea consilierii psihologice, atunci când este necesar.
Direcțiile de acțiune care țin de instituție și care influențează pozitiv procesul de adaptare, se pot concentra pe:
Dezvoltarea unor atitudini pozitive față de viața în mediul constrângător, prin:
pregătirea militarilor, înainte de misiune, cu privire la importanța acesteia pentru țară, pentru populația din zonă și pentru participanți;
mediatizarea importanței misiunii, precum și a eforturilor participanților, prin intermediul mass – media internă și internațională;
vizitarea periodică a trupelor de către personalități politico-militare, cu scopul sublinierii atenției pe care liderii politico-militari o acordă respectivei misiuni;
crearea unei atitudini naționale de sprijin și solidaritate față de militarii români care execută misiuni în diferite teatre de operații din lume;
Întărirea principalelor motivații identificate la participanții la misiune, prin:
pentru motivația personală, în special cea financiară, acțiunea poate fi concentrată pe recompensarea financiară;
pentru motivația profesională acțiunea va consta în stimularea în carieră a participanților la misiune, prin acordarea de decorații/medalii, avansarea în grad a celor merituoși etc;
pentru motivația patriotică acțiunea va consta în derularea unor acțiuni cu specific național, în zona de dislocare (ziua porților deschise, schimbul de obiecte și simboluri naționale și militare reprezentative, spectacole susținute de artiști români în zona de dislocare etc.);
Dezvoltarea relațiilor interpersonale, prin:
pregătirea liderilor militari cu privire la abordarea unor stiluri de conducere flexibile, proactive și dinamice;
promovarea unor relații interpersonale bazate pe valori ca principialitatea, camaraderia ostășească, cinstea,respectul reciproc etc.
diagnosticarea permanentă a stării relațiilor interpersonale din subunități, de către psihologul detașamentului;
acordarea de asistență psihologică de specialitate militarilor identificați ca având probleme familiale;
dezamorsarea rapidă a conflictelor ce pot apare, prin intervenția promptă, fie a comandanților, fie a psihologului;
înlesnirea comunicării cu cei dragi de acasă, prin asigurarea la timp a primirii/trimiterii corespondenței și oferirea accesului periodic la telefon/INTERNET.
acordarea, atunci când misiunile au o durata de peste 6 luni a unor permisii;
Îmbunatățirea percepției condițiilor de viață din mediul constrângător, prin:
pregătirea temeinică, în detaliu a participanților la misiune, încă din țară și cu privire la elementele de noutate, dificultățile majore și pericolele care se pot ivi pe timpul dislocării în teatrul de operații;
organizarea unor activități eficiente și plăcute de "rupere" a monotoniei misiunii;
respectarea cu strictețe a duratei misiunii, în sensul repatrierii militarilor la timp;
organizarea unor spații de cazare confortabile, capabile să asigure condițiile de igienă corespunzătoare, securitate, confort termic, sonor și luminos, ventilație (aerisire) și chiar condiții de păstrare a intimității militarilor;
asigurarea unui echipament individual potrivit condițiilor geo-climatice din zona de dislocare, rezistent și capabil să ofere protecție individuală corespunzătoare;
asigurarea condițiilor necesare igienei echipamentului individual și acordarea la timp, în cantitățile prevăzute de normative și de calitate superioară a materialelor consumabile necesare igienei personale și colective;
asigurarea materialelor și pieselor de schimb la timp, de calitate și în cantitățile corespunzătoare;
asigurarea unei hrăniri cât mai apropiate de cea tradițională, inclusiv atunci când aceasta este asigurată de alte contingente naționale;
dotarea militarilor care execută misiuni în medii constrângătoare cu tehnică de lupta și armament performante;
pregătirea participanților la misiune, încă din tară, cu privire la întâlnirea cu distrugerile provocate de război. Această pregătire se poate realiza prin difuzarea unor filme/fotografii cu astfel de distrugeri, însoțite de explicații și de sfaturi practice cu privire la comportamentul cel mai potrivit pentru fiecare situație în parte;
pregătirea participanților la misiune, încă din țară, cu privire la particularitățăile geo-climatice și culturale din zona de dislocare;
asigurarea, refacerii după efort a personalului din teatrul de operații
Selectarea corespunzătoare a militarilor pentru misiune, prin:
efectuarea unei testări psihologice severe, în vederea selecționării militarilor care posedă trăsăturile de personalitate potrivite pentru a participa la o misiune într-un mediu constrângător;
identificarea oportună, pe timpul misiunii, a militarilor care se dovedesc a nu face față solicitărilor mediului constrângător și studierea posibilității de repatriere a acestora.
Cea de-a doua perspectivă de elaborare a programului de facilitare a procesului adaptativ are la bază fazele acestuia: Faza I – Faza predislocării în mediul constrângător, Faza a II-a – Faza dislocării propriu-zise în mediul constrângător și Faza a III-a – Faza reintegrării în societatea de origine. Fiecărei faze, în funcție de caracteristicile sale specifice îi sunt dedicate acțiuni specializate de facilitare a procesului adaptativ, după cum urmează:
Fazei I, de predislocare în mediul constrângător i se subordonează următoarele acțiuni principale destinate facilitării adaptării:
– Pregătirea militarilor pentru viata într-un mediu constrângător. Activitățile specifice sunt: pregătirea militară de specialitate (corespunzător activităților prevăzute a se derula în zona de dislocare), pregătirea fizică (care constă în îmbunătățirea condiției fizice, pentru a face față solicitărilor fizice impuse de noul mediu) și pregătirea psihologică (pregătirea militarului cu privire la greutățile pe care le poate întâlni pe timpul misiunii și cu privire la depășirea acestor greutăți). În cadrul pregătirii psihologice, un loc important trebuie să-l ocupe familiarizarea militarului cu "filmul"/succesiunea stărilor pe care le va trăi pe timpul dislocării;
– Pregătirea militarilor/familiilor acestora pentru despartire (consiliere psihologica, crearea unui site specializat pe INTERNET sau distribuirea de materiale tiparite cu privire la reducerea efectelor negative cauzate de despartire etc.);
– Pregătirea psihologică destinată accentuării atitudinii pozitive față de misiune (ceremonialuri militare, mediatizarea importanței misiunii, întâlniri cu lideri politico-militari sau personalități publice, inclusiv veterani, manifestări culturale specifice etc.).
Fazei a II-a, a dislocării propriu-zise în mediul constrângător i se subordonează următoarele acțiuni principale, pentru fiecare etapă:
– Etapa 1- Inițială sau de contact cu mediul constrângător. Principalele acțiuni ce se pot executa în această etapă sunt reprezentate de: familiarizarea militarilor cu noul mediu de viață, prin încercarea de a reduce cât mai mult diferențele dintre acesta și cel de acasă, favorizarea relațiilor interpersonale, crearea unor condiții favorabile pentru odihnă, petrecerea timpului liber și contactul cu cei dragi de acasă, acțiuni de amplificare a atitudinilor pozitive față de misiune.
– Etapa 2 – Integrativă sau de confruntare cu solicitările mediului. Principalele acțiuni ce se pot executa în această etapă sunt reprezentate de cele apartinând etapei anterioare, la care se pot adăuga următoarele: utilizarea diferitelor pârghii motivaționale, întărirea trăsăturilor de personalitate favorabile adaptării, consilierea psihologică individuală și periodică, efectuarea de sondaje de opinie destinate diagnosticării parametrilor psihosociali ai organizației militare (pe subunități), derularea unor activități sportive și culturale destinate relaxării, asigurarea condițiilor necesare refacerii potențialului psiho-fizic al militarilor etc. În cadrul acestei etape un rol deosebit de important în rândul acțiunilor de natură psihologică îl reprezintă răspunsul la situațiile traumatizante. Având în vedere ca operațiile militare desfășurate în diferitele teatre de acțiuni militare au loc în medii, de regulă, ostile, probabilitatea de producere a unor evenimente psiho-fizice cu efecte negative asupra militarilor (răniri, contactul cu ororile războiului, pierderea unor camarazi, lupta în sine etc.) este destul de ridicată. În asemenea situații rolul psihologului, atât în calitate de psihoterapeut, cât și de consilier devine esențial. Lui i se pot adăuga acțiunile de suport moral, față de cel afectat, venite din partea comandanților, camarazilor și familiei respectivului. Astfel de evenimente nefaste pot avea loc în orice moment al misiunii, ele fiind aproape imposibil de prevăzut.Se apreciază ca o intervenție psihologică promptă și calificată într-o asemenea situație are efecte benefice marcante atât asupra subiectului afectat, cât și asupra colectivului de militari (subunității), în ansamblul său.
– Etapa 3 – Finală. Principalele acțiuni ce se pot executa în această etapă sunt reprezentate de consilierea psihologică destinată facilitării readaptării participanților la misiune la viața din societatea de apartenență, de ridicare a moralului militarilor prin acordarea de distincții militare etc.
Fazei a III-a, de reintegrare în societatea de origine i se subordonează acțiuni din partea armatei, din partea familiei, și din partea participantului la misiune, consilierea psihologică jucând un rol important în fiecare dintre ele.
Astfel, instituția trebuie să pună la dispoziția participanților la misiuni derulate în medii constrângătoare centre specializate de consiliere și asistență psihologică.
Moment de o extraordinară trăire emoțională pentru ambii soți, reîntâlnirea, se prelungește, de regulă, potrivit studiilor statistice, într-o veritabilă "lună de miere", pentru cele mai multe cupluri. Reîntâlnirea poate aduce însă, și o serie de frustrări și tensiuni, în special când aceasta este amânată din diferite motive sau intervine prin surprindere.
Militarii reveniți acasă se asteaptă, în cele mai multe cazuri, sa fie primiți ca eroi, iar absența acestei primiri calde în familie poate lăsa urme puternice.
Deși, dorința de a se reîntâlni a fost foarte mare și ambii soți se bucură de acest moment, în multe cazuri, arată studiile în domeniu, este necesară "o reconectare emoționala" a partenerilor. Acest lucru poate dura chiar luni de zile.
Un alt aspect interesant, se referă la "independența" câstigată de soția ramasă acasă, pe timpul cât soțul s-a aflat în misiune. Așadar, multe soții chiar se consideră ele însele drept "eroi", deoarece au avut grijă de casă, de copii, au lucrat, au rezolvat multe situații critice, în timp ce soțul a avut grija numai de el însuși și acest lucru în condițiile în care totul îi era asigurat de armată (cazare, hrănire, igienă etc.)
Dorința unor soți de a reveni la rolul jucat de ei înainte de a pleca în misiune, constituie în cele mai multe cazuri, un moment de tensiune în familie. Pentru depășirea acestei etape critice este necesar ca soțul reîntors acasă să țină cont de schimbările intervenite în mod firesc în absența sa. Acestea se referă la plusul de autonomie și independență câștigat de soție, la faptul că anumite priorități în familie s-au schimbat, copii au crescut etc. "Este astfel nejustificat și aberant să te întorci acasă dupa o perioadă lungă de absență și să te aștepți ca totul să fie exact așa cum ai lasat."- este opinia majorității soțiilor. Renegocierea rolurilor soților și a responsabilităților ce revin fiecăruia, poate constitui o soluție pentru evitarea tensiunilor intra-familiale.
Reîntâlnirea copiilor este o nouă provocare atât pentru soțul întors din misiune, cât și pentru copii. Sentimentele acestora pot fi diverse, în funcție de vârsta lor, oscilând de la teamă și timiditate excesivă, până la încercarea de a acapara întreaga atenție a părintelui proaspăt reîntors din misiune.
De aceea este recomandat ca nou-reîntorsul părinte să nu încerce să impunătransformări radicale în ordinea găsită în familie imediat, deși unii se simt lezați în "amorul propriu". Readaptarea la viața de familie este o parte a procesului mai vast de resocializare la viața din țară, iar această resocializare nu se poate petrece peste noapte. La acest fapt se adaugă și acumulările stresului din timpul misiunii, care se sting lent, în timp.
Procesul de reintegrare poate fi mult mai dificil și complicat în cazul militarilor care se reîntorc acasă în postura de invalizi de război sau oameni cu probleme neuropsihologice.
În concluzie, se poate aprecia că acțiunile de luptă, în sprijinul păcii, de intervenție în situații de criză sau de tip "post conflict" ce se desfășoară prin excelență în medii constrângătoare, caracterizate de restricții severe și amenințări pronunțate, ridică, în fața participanților, o serie de obstacole, specifice mediilor constrângătoare. Aceste condiții de viețuire, net diferite de cele familiare, solicită intens resursele adaptative ale fiecărui participant la aceste misiuni, fapt ce se reflectă la nivelul următoarelor dimensiuni constitutive ale adaptării: nivelul performanțelor, conformismul la normele grupului, integrarea în colectiv, activismul manifest și capacitățile psiho-fizice.
Procesul de adaptare a individului la mediul constrângător este influențat de o serie de factori externi și interni. Aceștia acționează asupra adaptării, influențând-o, fie în sensul facilitării, fie în sensul îngreunării sale.
Cu toate acestea, există modalități de facilitare a adaptării, care țin atât de instituție, cât și de fiecare participant la misiune.Acordarea unei atenții sporite acestor modalități de ușurare a adaptării ar reprezenta o posibilă soluție pentru creșterea eficienței acțiunilor forțelor militare în diferite zone "fierbinți" de pe Glob, pe de o parte, dar și o garanție suplimentară pentru reîntoarcerea în țară a unor militari sănătoși, apți, pentru o nouă misiune, dacă situația o cere.
ASPECTE METODOLOGICE
2.2 Model de pregătire psihică pentru militarii participanții la misiuni în afara granițelor țării
Viața și activitatea militară, atât în condiții de pace și cu atât mai mult în misiuni specifice situațiilor de criză desfășurate în afara granițelor țării, reprezintă o sursă de trăiri emoționale pozitive și negative complexe, uneori contradictorii sau ambivalente, dar întotdeauna generatoare de stres.
Angajarea militarilor români în operațiunile din Irak este considerată de specialiști printre cele mai complexe dar și riscante dintre misiunile executate de armata română, de la încheierea celui de al doilea război mondial și până în prezent
În acest context, problematica pregătirii psihice a luptătorului devine tot mai prezentă și actuală. Aceasta presupune un anumit antrenament și o serie de tehnici menite a-i dezvolta militarului capacitatea de autoreglare și autocontrol a stărilor psihice precum și diverse procedee focalizate în direcția optimizării fizice și psihice ale acestuia, cu rol important în rezolvarea de situații tactice de mare încărcătură emoțională și în asigurarea echilibrului psihic al militarilor pe timpul executării misiunii.
La modul concret, în cadrul pregătirii psihologice a Companiei de Poliție Militară, cu un efectiv total de 100 de militari, dislocată în teatrul de operații Irak in perioada februarie- iulie 2005, s-a aplicat un program de pregătire stucturat pe patru module astfel:
1. Modulul de relaxare, având ca obiectiv însușirea deprinderilor de relaxare după metodele Jacobson (Relaxare musculară progresiva-DMR), controlul respirației și administrarea de sugestii și autosugestii pe timpul ședintelor de relaxare.
2. Modulul de restructurare cognitivă, în cadrul căruia militarii învață modalități alternative de gândire în vederea combaterii tulburărilor de dispoziție (depresie, anxietate) cu risc mare de apariție pe timpul desfășurării misiunii.
3. Modulul de antrenare în vederea optimizării relațiilor interpersonale care cuprinde o serie de tehnici ce vizează atât facilitarea comunicării între membrii grupului cât și cu rol de susținere pe plan afectiv.
4. Modulul de rezolvare de probleme prin care militarii sunt învățați să conștientizeze și să rezolve problemele care le produc tulburări emoționale sau comportamentale precum și capacitatea de a face față situațiilor dificile.
Pe parcursul derulării acestui program de pregătire psihică s-a observat o creștere a compatibilității afective și cognitive a membrilor grupurilor datorită gradului mai mare de cunoaștere reciprocă, iar în plan individual fiecare militar a fost abilitat să poată utiliza cel puțin un procedeu de autoreglare a stărilor psihice pentru combaterea stresului.
Datorită faptului că nu există psiholog încadrat la Compania de Poliție Militară Irak, urmează ca la întoarcerea din teatrul de operatii, atât militarii cât și comandanții acestora să fie intervievați în cadrul activității de evaluare post-misiune cu privire la eficiența acestui program de pregătire psihologică.
2.2.1.Rolul pregătirii psihologice
Condițiile deosebite în care se pot afla militarii la un moment dat, produc de regulă, încordări psihice și emoționale. Ca urmare, la unii dintre ei acestea sunt însoțite de mobilizarea resurselor interne, pe când la alții pot genera fenomene de dezadaptare precum și apariția simptomelor de stres psihic. Din această perspectivă, stresul este văzut ca o urmare a disproporției marcate dintre cerințele mediului și posibilitățile de răspuns ale individului. Dacă se depășește un anumit prag individual de intensitate și durată a valorilor stimulilor externi, se produce o dezorganizare a proceselor de prelucrare psihică și a produselor psihice utilizate în aceste procese, dezorganizare ce poate avea grade diferite de intensitate (alterare, încetinire sau blocare) și care se soldează cu dezorganizarea, în grade diferite, a comportamentelor elaborate. Dacă are loc o încetinire a proceselor de prelucrare psihică, comportamentele de răspuns la solicitările mediului vor fi elaborate mai greoi, mai lent; dacă se produce o alterare a proceselor psihice, o funcționare cu erori a acestora, comportamentele de răspuns vor reproduce aceste erori; dacă se produce o blocare a proceselor de prelucrare psihică, individul se va găsi în situația de a nu putea răspunde la solicitările mediului, se va bloca din punct de vedere comportamental.
Această limită de normalitate a funcționării proceselor și produselor psihice este individuală și variabilă de la individ la individ și definește rezistența sa psihică la solicitările existenței obiective, limita până la care psihicul individului are capacitatea de a răspunde funcțional și adaptativ, potrivit specificului unei împrejurări date. La orice individ normal din punct de vedere psihic, această valoare a rezistenței psihice poate fi rezultatul evoluției lui spontane sau poate fi dezvoltată printr-o antrenare specială, prin programe de pregătire care să ducă la creșterea rezistenței psihice la valori superioare, în sensul măririi valorii pragului de intensitate și durată a solicitărilor, dincolo de care apar alterări funcționale. Acesta este obiectivul fundamental al pregătirii psihice a individului.
O premisă pentru asigurarea stabilității psihice a militarilor o reprezintă și rezistența fizică cu rol în asigurarea bunei funcționari a sistemului nervos, a aparatului respirator, capacității de adaptare la diferențe mari de temperatură și presiune, așa cum este cazul dislocării Companiei Poliție Militară în Irak. Rezistența fizică asigură stapânirea cu ușurinta a unor stări emoționale ca teama, frica, neîncrederea în forțele proprii, nesiguranța în acțiune; contribuie la dozarea judicioasă a eforturilor, realizarea corectitudinii în execuție, precizia în mișcări, consolidează deprinderile motrice, facilitează automatizarea lor și prin toate acestea mărește disponibilitățile organismului uman de a rezista cu succes la acțiunea diferiților factori stresori.
De asemenea, instruirea și antrenarea militarilor în condiții cât mai apropiate de realitatea viitoare a misiunilor, în condițiile acțiunii factorilor stresanți care produc stări psihice negative și situații problematice efective, este cea care realizează și validează rezistența psihică. Din punct de vedere psihologic, se elimină bariera care ar putea fi creată de o confruntare cu necunoscutul. Intrate în experiența personală, aceste situații tip, posibile în misiuni, își diminuează efectul destabilizator datorită capacității reactualizării rapide în condiții de stres a componentelor motorii, cognitive, motivaționale și afectiv-volitive, economisind astfel energie psihonervoasă. Totodată crește capacitatea de autocontrol, încrederea în sine ca urmare a perceperii valorii acționale proprii și se dezvoltă sentimentul în psihicul militarului "că se poate".
2.2.2Elaborarea unui program de pregătire psihică
Programul de pregătire a fost aplicat pe un efectiv de 100 de militari, împărțiți în 4 grupe, în funcție de plutonul de care aparțin.Este un program cu o durată scurtă (15 ședințe a câte 75-90 de minute) care cuprinde 4 module în care militarii îsi formează o serie de deprinderi necesare pentru a face față situațiilor mai deosebite.
Modulele sunt următoarele:
1. Modulul de relaxare, având ca obiectiv însușirea deprinderilor de relaxare după metodele Jacobson (Relaxare musculară progresivă-DMR), controlul respirației și administrarea de sugestii și autosugestii pe timpul ședintelor de relaxare.
2. Modulul de restructurare cognitivă, în cadrul căruia militarii învață modalități alternative de gândire în vederea combaterii tulburărilor de dispoziție (depresie, anxietate) cu risc mare de apariție pe timpul desfășurarii misiunii.
3. Modulul de antrenare în vederea optimizării relațiilor interpersonale care cuprinde o serie de tehnici ce vizează atât facilitarea comunicării între membrii grupului cât și cu rol de susținere pe plan afectiv.
4. Modulul de rezolvare de probleme prin care militarii sunt învățați să conștientizeze și să rezolve problemele care le produc tulburări emoționale sau comportamentale precum și capacitatea de a face față situațiilor dificile.
1.MODULUL I (ședințele 1-4): Tehnici de relaxare
1.1.Controlul respirației
Funcția respiratorie este deosebit de importantă pentru ființele vii. Influența stărilor psihice asupra respirației este un fapt incontestabil. Se știe că un șoc emoțional poate produce oprirea respirației pentru câteva momente chiar înainte ca inima să înceapă să bată mai repede. Într-o stare de teamă sau anxietate, respirația tinde să devină mai accelerată, după cum la trăirea unui sentiment de admirație, respirația devine în mod spontan lentă și mai profundă. În stările depresive se constată o diminuare a ritmului respirației, în timp ce în stările expansive, de bucurie, se produce o accelerare a acestuia.
Dacă stările psihice influențează respirația, aceasta la rândul ei, atunci când este dirijată voluntar, poate regla stările psihice. Astfel, o respirație lentă și profundă poate calma o stare de agitație, după cum ritmicitatea și regularizarea respirației contribuie la creșterea capacității de concentrarea a atenției și la mărirea randamentului activității intelectuale în ansamblu.
Respirația completă – este cel mai eficient tip de respirație, asigurând organismului o cantitate sporită de oxigen. În timpul acesteia, aerul pătrunde în toate zonele plămânilor. Respirația completă îmbină trei tipuri de respirație – claviculară, costală, și abdominală – solicitând întregul aparat respirator și musculară respiratorie în totalitate. Se realizează prin coborârea diafragmei concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte, depărtarea coastelor și ridicarea umerilor.
Respirația completă se practică cel mai bine în poziția stând, cu coloana dreaptă și corpul relaxat. După o expirație amplă urmează inspirația care cuprinde trei secvențe:
– coborârea diafragmei concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte; umflarea abdomenului trebuie executată fără a se manifesta intenția de a inspira.
– dilatarea toracelui cu depărtarea plămânilor;
– ridicarea claviculelor;
Efectele respirației complete asupra organismului.
– crește rezistența la răceli și la alte tipuri de afecțiuni ale aparatului respirator;
– amplifică vitalitatea generală a organismului;
– crește capacitatea organismului de a rezista la temperaturi scăzute;
– contribuie în mod indirect la o mai bună funcționare a tuturor organelor interne, datorită oxigenării mai bune a sângelui care le irigă, cât și a masajului exercitat de diafragmă asupra organelor aflate în cavitatea abdominala;
– contribuie la o mai bună funcționare a sistemului nervos și implicit a proceselor psihice;
1.2. Relaxarea musculară (DMR – deep muscular relaxation) – este o tehnică de relaxare ce și-a dovedit eficiența. Această tehnică a fost elaborată de Sank și Carolyne Shaffer după o tehnică mai veche – relaxarea musculară progresivă a lui Jacobson. Prin intermediul ei subiectul constientizează contracțiile fiecărei grupe musculare. Subiectul se așează într-o poziție comodă, detașat de mediul înconjurător (cu închiderea pleoapelor) și va survola mental toate zonele corpului, constientizând, pe rând, toate grupele de muschi și contracțiile acestora. Subiectul va realiza astfel o relaxare progresivă analitica a întregii musculaturi ceea ce duce la relaxarea psihică.
1.3. Exerciții de relaxare cu hetero/ autosugestii pentru reglarea stărilor psihice
Autosugestia este definită ca metodă de autoreglare a stărilor psihice ale omului. Prin intermediul ei subiectul îsi autoadministrează sugestiile, având drept finalitate o auto-programare, un comportament auto-indus. Răspunsul sugestiv indus are o semnificație adaptativă prin care se poate realiza optimizarea unor procese și funcții psihice și fiziologice.
În cazul prezent s-a mers pe administrarea unor sugestii pentru îmbunătățirea imaginii de sine ("sunt o persoană echilibrată și eficientă care merită să aibă succes", "zi de zi pe toate caile eu devin persoana care doresc să fiu"), pentru dezvoltarea gândirii pozitive ("mă simt calm, echilibrat, destins", "mă simt în putere sa fac față situațiilor"), pentru creșterea încrederii în forțele proprii ("mă simt perfect calm, destins, încrezător în propriile forțe").
Aceste sugestii au fost administrate în timpul următoarele exerciții:
– relaxare cu încărcare energetică a organismului;
– relaxare cu distribuirea energiei în organism;
– exercițiu pentru calmarea durerii;
– exercițiu pentru dezvoltarea unor calități fizice și psihice;
– exercițiu pentru diminuarea emoțiilor negative;
– exercițiu pentru reducerea rapidă a încordării emoționale;
– exercițiu pentru optimizarea activității.
2.MODULUL II (ședințele 5-7): Restructurarea cognitivă
Ședintele 5, 6 și 7 au fost dedicate exercițiilor de restructurare cognitivă. Au fost utilizate strategiile de psihoterapie cognitiv-comportamentală a lui Beck și terapie rațional-emotivă. Aceste strategii au avut drept scop să-i învețe pe participanți să-și controleze stările afective prin intermediul identificării și modificării modelelor negative de gândire. Participanții s-au familiarizat cu conceptele de gânduri negative disfuncționale sau cogniție irațională, care generează stări afective dezadaptative, cum ar fi furia, disperarea sau vinovăția și cuprind: gândirea de tip "totul sau nimic", suprageneralizarea, concentrarea asupra negativului, descalificarea pozitivului, desprinderea unor concluzii pripite (prin citirea gândurilor și eroarea prezicătorului), catastrofizarea, minimalizarea, judecata afectivă, cerințele absolutiste, etichetarea, raportarea la propria persoană etc. Apoi s-a realizat o identificare a gândurilor negative ale membrilor grupului și psihologul i-a învățat să găsească gânduri alternative raționale, care să le înlocuiască pe cele iraționale prin exerciții de contraargumentare (adresarea unor întrebări provocative credințelor iraționale).
S-a propus și un antrenament cognitiv de adaptare la stres care are ca scop obținerea unei anumite “distanțe raționale “ față de factorii de stres, distanța necesară elaborării comportamentelor adaptative și formării unei atitudini pozitive.Practic, individul este antrenat ca ori de câte ori are cea mai mică senzație de stres să apeleze la un model de analiză rațională punându-și o serie de întrebări și răspunzând la ele.
Model de analiza:
1.Încotro mă conduc gândurile care îmi trec acum prin minte? Care sunt consecințele lor imediate, pozitive sau negative, pentru emoțiile mele și pentru comportamentul meu ?
2 Sunt gândurile mele îndreptățite ?Care argumente sunt pro și care sunt contra?
3.În cazul în care gândurile mele nu sunt rezonabile: ce gânduri par a fi îndreptățite în situația dată ? (se analizează noile gânduri)?
4.Spre ce comportament mă conduc noile mele gânduri?
5.Pe viitor ce comportament concret voi adopta când voi fi confruntat cu o situație asemănătoare?
6.La ce consecințe imediate și îndepărtate, pozitive și negative, mă pot aștepta în urma comportamentului meu schimbat?
Prin abordarea acestui antrenament cognitiv se obține o anumită distanță față de probleme, asumarea acestora într-o maniera mai putin personală și o mai bună capacitate de concentrare pentru căutare a soluțiilor și, chiar dacă problemele rămân, sunt suportate mai ușor iar noua stare de spirit va ajuta la depășirea lor.
3. Modulul III (ședințele 8-11): Antrenare în vederea optimizării relațiilor interpersonale
Ședintele 8-11 au ca obiectiv principal creșterea și dezvoltarea capacității de comunicare, atât la nivel de individ cât și de grup, comunicarea fiind considerată mijlocul principal prin care se reglează raporturile interpersonale, se creează și se întreține climatul psihosocial, se previn sau se detensionează stările conflictuale.
Deși pe parcursul acestor ședinte comunicarea de grup reprezintă obiectivul prioritar, restructurarea cognitivă va continua să fie în atenția psihologului deoarece atât pasivitatea, cât și agresivitatea în comunicare sunt rezultatul unui stil distorsionat de gândire care provoacă moduri deficitare de comportament.
De asemenea, ședintele vor începe printr-un exercițiu de relaxare datorită faptului că acesta permite reducerea supraîncărcării și anxietății la membrii grupului, îi orientează spre trăirea unei experiențe pozitive, care conduce la o mai rapidă sudare a grupului, dar și pentru întărirea deprinderilor de relaxare.
În cadrul acestui modul s-au aplicat o serie de tehnici de comunicare bazate de regulă pe jocul de rol, alegându-se scenarii adaptate unor realități concrete.
Exemplu: Studiul riscurilor sau al obstacolelor
Se pun în discuție riscurile care amenință un proiect sau o activitate, urmând ca fiecare participant să-și enunțe părerea. Se notează totul pe o foaie, se clasifică riscurile, pentru soluționarea fiecărei categorii formându-se subgrupuri. Se face o unificare a soluțiilor.
Comunicarea rotativă
Se formează mai multe subgrupuri între care se urmărește stabilirea unei comunicări regulate în cadrul activității de reflectare sau elaborare. Exercițiul presupune mai multe etape, de durate egale iar la sfârșitul fiecăreia câte un participant se îndreaptă spre alt subgrup (grupul se schimbă o singură dată). Exercițiul se desfășoară după un plan precis, punând în discuție o anumită temă. Acest exercițiu oferă șansa unei bune comunicări și inițiază o formă dinamică de subgrupare, asigură coeziunea grupului și se evită închiderea în grupuri de tip "bisericuță".
Obiectivele importante ale acestei activități sunt următoarele:
– Cunoașterea reciprocă și cunoașterea de sine;
– Stimularea și conștientizarea gradului de participare la activitatea de grup;
– Stimularea empatiei;
– Asigurarea asumării rolului/sarcinilor în grup;
– Asigurarea coeziunii grupului și construirea unei relații de colaborare prin evitarea formării "bisericuțelor";
– Promovarea identității de grup printr-o atitudine și o imagine pozitivă despre ei înșiși;
– Asigurarea participării membrilor grupului la discuții;
– Formarea abilităților de ascultare activă în vederea atingerii obiectivelor mai sus amintite.
4.Modulul IV (sedintele 12-15): Rezolvarea de probleme
Obiectivul acestor ședințe constă în abordarea acelor situații care provoacă disconfort sau pun subiecții în dificultate și care pot genera diverse simptome nevrotice sau psihosomatice. În același timp, acum se formează și abilitățile de rezolvare de probleme care, împreună cu celelalte deprinderi de autoajutorare, îi vor determina pe indivizi să facă față situațiilor stresante viitoare.
În acest caz sunt importante atât dezvoltarea abilităților de rezolvare a unor probleme la nivel individual, pentru cazul în care militarul este nevoit să rezolve singur o anumită problemă, cât și la nivelul grupului, pentru găsirea celei mai optime soluții.
În ședințele 12-13 militarii sunt învățați o serie de strategii de rezolvare a problemelor (după Hawton și Kirk, 1989):
– Generarea unor soluții posibile la problemă;
– Repetarea cognitivă (antrenamentul mintal);
– Jocul de rol între membrii grupului;
– Monitorizarea activităților prin stabilirea unor obiective, ierarhizări ale sarcinilor și elaborarea unor programe de activități;
– Adresarea de verificări convingerilor eronate;
– Acordarea de recompense la finalul rezolvării corecte a sarcinilor;
– Obținerea de informații și sfaturi suplimentare, de regulă în cadrul grupului.
Ședințele 14-15 sunt dedicate exercițiilor de dezvoltare în grup a unor abilități de rezolvare de probleme. Membrii grupului expun pe rând câte o problemă care este analizată în cadrul grupului. Grupul este antrenat să realizeze un exercițiu de brainstorming (asalt de idei), generând cât mai multe soluții alternative pentru rezolvarea problemei respective, fără a caută să cenzureze ideile care le vin în minte. Se evaluează fiecare soluție pe o scala de la 1 la 5, sub aspectul eficienței. Soluția care a întrunit punctajul cel mai mare va fi adoptată ca decizie.
La sfârșitul programului de pregătire psihică se explică participanților modul în care cele patru module (tipuri de exerciții) se completează reciproc și îi ajută sa obțină un mai bun control asupra propriei persoane și situațiilor de criză.
2.3 Studiu de caz: specificul operațiilor psihologice desfășurate în războiul din Irak
Operațiile psihologice, prin dimensiunile și complexitatea lor, au fost situate întotdeauna în rândul factorilor de eficiență ai luptei. Daca Sun- Tzu aprecia că «dacă putem fi stăpâni pe spiritele trupelor, în ciuda priorității materiale a inamicului, păstrăm de partea noastră șansa victoriei», Napoleon spunea că «patru ziare pot înlocui un milion de soldați», Hitler exclama: «Propaganda ne-a adus la putere, propaganda ne- a permis să păstrăm puterea, propaganda ne va permite să cucerim lumea».
Declanșat într-o perioadă în care lumea occidentală, preocupată de lărgirea sferelor de influență și acaparării de noi piețe de desfacere, a posibilității de a obține câștiguri importante pe seama țărilor care dețin importante rezerve naturale și economice, conflictul din Irak nu iese din sfera atingerii intereselor economice și a tendinței ciclice a omenirii de a-și schimba frontierele zonelor habituale în raport cu modificările produse în viața socială la un moment dat.
În afara intenselor demersuri politice și diplomatice, a imenselor eforturi financiare, materiale și umane, conflictul armat din Irak a constituit nu numai o încleștare violentă, purtată cu arme sofisticate și cu o mare putere de distrugere, ci și o confruntare psihologică de mare amploare, care a urmărit la adversar subminarea spiritului de luptă, încetarea rezistenței, stârnirea sentimentului pieirii inevitabile, al confuziei, neîncrederii și fricii, într-un cuvânt înfrângerea pe plan moral spiritual al acesteia și astfel obținerea victoriei.
Operațiile de influențare psihologică au acompaniat întotdeauna conflictele militare; ele singure n-au învins niciodată un inamic, dar au contribuit semnificativ la victorii. De regulă, operațiile de influențare psihologică premerg declanșarea unei campanii, având misiunea de a «pregăti terenul», de a slăbi rezistența celui ce va fi atacat, dar continuă pe toată durata conflictului, prelungindu-se și după încheierea lui. În actualele condiții ale transformărilor politice și militare, se apreciază tot mai mult ca rezolvarea problemelor litigioase dintre părțile aflate în conflict pe calea războiului constituie o variantă limitată în mod substanțial. În aceste împrejurări, acțiunile din sfera operațiilor psihologice pot deveni mijlocul principal al politicii și strategiei globale a statelor și grupurilor de state.
În prezent, operațiile psihologice au un caracter tot mai diferențiat, selectiv, mai ales în timp de pace, și vizează atât grupurile sociale cât și persoanele fizice.
Progresul înregistrat în domeniul mijloacelor de informare în masă, în domeniul științelor socio-umane, a sporit posibilitățile de influențare spirituală. Ca urmare, au fost identificate procese cum sunt: dezinformarea, insinuarea în conștiința oamenilor a adevărurilor spuse pe jumătate, crearea unor stereotipuri deformate de gândire, înlocuirea convingerilor reale prin altele false. S-a acumulat astfel un întreg arsenal de forme și mijloace, procedee și tehnici, căi și modalități subtile de influențare a conștiinței, a modului de gândire și comportamentului indivizilor, a stărilor psihice și morale, a climatului psiho- social și a forței de acțiune a colectivităților umane.
Astăzi se «confecționează» cu ușurință zgomote care imită orice categorie de armament sau care exercită presiuni sonice (arme de sunet), se creează «bombe sonore» sau «pe bază de miros» și echipamente de proiecție pe nori joși sau liziere de pădure, se realizează complexe acțiuni propagandistice prin care se induc stări psihice destructurante în vederea erodării moralului și capacității de luptă a adversarului.
În cadrul acestor evoluții, incitant este faptul că dezvoltările în domeniul în discuție cunosc mai multe direcții care se individualizează tot mai mult ca rol, funcții și arie de cuprindere. În acest sens se continuă preocupările armatelor de a-și întări și eficientiza structurile și mijloacele menite să desfășoare operații psihologice. Concomitent, tot mai multe state își organizează și dezvoltă structuri proprii care să faciliteze promovarea intereselor în relațiile cu celelalte state.
Principala "armă" utilizată de structurile de operații psihologice în cadrul războaielor moderne trebuie să fie informația care, folosită eficient, poate oferi oportunități, practic inepuizabile, de prevenire, descurajare, limitare sau menținere a controlului asupra gradului, dimensiunilor și ritmului de escaladare a unor conflicte.
Încercând o sintetizare a operațiilor psihologice ce se pot desfășura pe parcursul conflictelor militare, putem afirma că ele se planifică cu mult timp înainte, activitatea specialiștilor concretizându-se în studii și evaluări periodice asupra “zonelor de interes", mediatizarea unor informații, teme, scenarii de interes strategic, operativ sau tactic și conceperea/producerea unor materiale (afise, ziare, broșuri, emisiuni etc.) pe categorii/grupuri de “ținte".
Operațiile psihologice desfășurate își propun să influențeze în direcția dorită comportamentul țintelor selectate, uzând de anumite informații, folosind mijloacele naționale regionale și locale de comunicare în masă, dar și capacitățile mass-media din dotare pentru a crea condițiile favorabile îndeplinirii scopurilor propuse.
Domeniul operațiilor psihologice, mulți și interdisciplinar în esența lui, beneficiază și are încă nevoie de competența unor specialiști în psihologie militară, care să acorde atenția cuvenită acestui indicator de forță al acțiunilor militare.
Conflictul din Irak nu a fost numai unul militar. Ambele părți au încercat să slăbească adversarul prin mijloace psihologice și să-l inducă în eroare. Componentele de ordin psihologic ale războiului din Irak și-au făcut apariția cu mult timp înaintea declanșării conflictului militar propiu-zis, iar pe parcurs acestea au căpătat o pondere remarcabilă. Atacurile psihologice sunt ordonate din centrele de comandă atât ale aliaților, cât și ale trupelor irakiene.
Experții occidentali opinează că latura psihologică este o prezență permanentă a conflictului, și de cele mai multe ori, mai eficientă decât cea militară. Amenințarea cu folosirea la nevoie a armelor chimice și biologice de către armata irakiană a avut drept scop descurajarea armatei americane. Imaginile televizate, ale prizonierilor răniți, ale civililor uciși sau știrile referitoare la bombardarea de către americani a unei maternități, sunt tot încercari de a influența opinia publica din statele coaliției antiirakiene, inoculându-i un sentiment de vinovăție
Pe prim plan se situează acțiunile de dezinformare reciprocă ale parților aflate în conflict, precum și ale opiniei publice internaționale. Un reprezentant al unei agenții americane de informații era de părere că «în timp de război prima victimă este adevărul. Războiul din Irak se poartă în direct la radio, televiziune, și asta face mai greu de definit adevărul».
În bătălia pentru influențarea opiniei publice internaționale și a forțelor angajate în conflict, zvonurile par a fi mai eficiente decât rachetele în slăbirea moralului. Pentru a- i compromite pe irakieni în ochii propriei opinii publice, americanii și englezii au lansat câteva comunicate exagerate în ceea ce privește succesele lor în primele ore ale declanșării războiului.
O rețea de televiziune americană (de altfel, se afirmă că CNN «este o armă psihologică mai puternică decât rachetele SCUD și PATRIOT») a transmis în direct de la Washinton, imediat dupa bombardarea Irakului, că unii comandanți superiori din Pentagon pretind că aviația irakiana a fost practic decimată. În același timp, irakienii au spus ca au doborât 10 avioane ale aliaților, în timp ce aceștia din urmă au confirmat numai 3. De altfel, scrie un corespondent al unei agenții de presă, «umflarea datelor privind pierderile și victimele inamicului sunt fapte obișnuite în Orientul Apropiat, unele sunt prea exagerate chiar pentru a fi eficace ca dezinformare, spun analiștii militari occidentali. Altele sunt menite să incite patimile religioase».
Potrivit unui important cotidian american, o asemenea implicare într-un adevărat război psihologic are ca laturi:
– difuzarea în direcția Irakului a unor emisiuni radio, în care li se cere «eroicilor soldați irakieni» să se predea. Postul de radio transmitea «invitația» de a se pune sub păvaza aliaților pentru «a se putea reîntoarce la familiile lor când va înceta conflictul». Știrile aprobate de cenzura americana relatează despre surpriza irakienilor în legatură cu tratamentul favorabil care li se promitea;
– editarea și răspândirea unor manifeste. Asupra Irakului s-au lansat numeroase manifeste prin care sunt date instrucțiuni soldaților irakieni despre modul în care se pot preda. În acestea se afirma: ca vor fi înfrânți; ar putea muri dacă nu se predau;
– imprimarea și difuzarea unor casete video și audio conținând materiale de propagandă împotriva regimului de la Bagdad.
De partea cealaltă, Irakul nu ramâne mai prejos. Au fost realizate și difuzate numeroase videoclipuri și benzi audio care conțin cântece arabe de glorificare a lui Saddam Hussein și a Islamului, îndemnuri la retragerea forțelor americane și engleze etc.
La acestea se adăugau amenințări șocante de genul: «mii de americani se vor întoarce în sicrie în țara lor», interviuri cu prizonieri americani transmise de televiziune, plasarea prizonierilor în preajma unor obiective ce păreau a fi în atenția forțelor americane pentru a fi bombardate. Totodată Irakul nu s-a sfiit să folosească amenințările cu atentate teroriste pentru a extinde conflictul («datoria sacră a oricărui musulman este de a participa la Jihad – războiul sfânt», se spune într-un mesaj adresat de Saddam Hussein poporului irakian).
Influențarea psihologică, în sensul dezorganizării proceselor psihice implicate în reglarea comportamentului combatanților, a fost amplu utilizată în războiul din Irak. Când facem o asemenea declarație, avem în vedere permanenta bombardare a indivizilor cu stimuli de mare intensitate și durată pentru a căror receptare s-a consumat o mare cantitate de energie psihică, în acest fel diminuându-se disponibilul energetic pentru activitățile de bază.
În conflictul din Irak, un loc aparte l-au ocupat declarațiile oficiale ale președinților de state, premieri, miniștri, personalități militare, organe de presă guvernamentale etc. O încercare de sistematizare, fără pretenții deosebite, reliefează în mod indiscutabil că, prin conținut și destinatari, declarațiile oficiale au vizat o problematică foarte diversificată și s-au concretizat în numeroase acțiuni cu scopuri bine definite și precis orientate. Acestea au fost astfel construite de ambele părți, încât să stimuleze și să declanșeze procese de prelucrare psihică conștientă, care să se soldeze cu «fisurarea» unor produse psihice ale individului, cu modificarea sau cu orientarea lor, precum și cu nașterea altora noi, în consens cu obiectivele celui care a declanșat acțiunea de influențare.
Se pot releva, în acest sens:
– Acțiunile de justificare, de legitimare a tuturor demersurilor întreprinse de statele respective în plan politic, economic și militar. În acest scop, statele beligerante au facut, în repetate rânduri, apel la obiectivele politice declarate, oficiale. Din această perspectivă, în viziunea cercurilor conducătoare de la Casa Albă, obiectivele politicii americane în Irak erau: impunerea democrației ca valoare supremă în stat; eliberarea poporului irakian de sub tirania liderului Saddam Hussein; restabilirea guvernului legitim al acestei țări; securitatea și stabilitatea regiunii. Evident, ambele părți au desfășurat în această perioadă o intensă activitate de susținere propagandistică a acestor obiective, un rol aparte revenind declarațiilor oficiale.
– În al doilea rând, se evidenșiază preocuparea constantă pentru acțiunile de popularizare a obiectivelor politice nedeclarate ale adversarului, considerate a fi de fapt cele reale. Acestea au constituit temelia unei vaste și virulente campanii propagandistice. Înalte personalități ale alianței americano- engleze au apreciat că Saddam Hussein avea de fapt în vedere consolidarea profilului său de «apărător al musulmanilor» în fața dușmanilor comuni. Insinuarea permanentă că acestea sunt de fapt obiectivele reale ale agresiunii, intensa campanie propagandistică desfășurată în acest scop, au urmarit discreditarea adversarului în fața opiniei publice internaționale, a propriului popor, pierderea de către combatanți a încrederii în justețea cauzelor, ideilor pentru care luptau, alterarea imaginii asupra obiectivelor declarate.
– De asemenea, declarațiile oficiale s-au concretizat în acțiuni de amenințare, intimidare a adversarului, supralicitând pe: folosirea unor arme secrete; recurgerea la atacuri teroriste; destabilizarea situației interne a țării adversarului; capturarea și judecarea unor personalități politice marcante.
În acest sens, considerăm edificatoare câteva exemple:
1. Saddam Hussein afirma: «Americanii nu-și pot permite un război în care să aibă zeci de mii de victime. Poporul american nu are tăria să suporte așa ceva.».
2. Presa guvernamentală din Bagdad insista asupra faptului ca Irakul posedă arme secrete în măsură sa raspândească teroarea în rândul atacanților.
3. Un purtator de cuvânt al Casei Albe afirma că Statele Unite vor capturarea președintelui Irakului, pentru a- l judeca pentru crimele de război și tratamentul injust și nemilos aplicat prizonierilor de război.
– Un loc aparte l-au ocupat acțiunile de discreditare a unor personalități politice, a acțiunilor inițiate de către acestea. În mod cert s-a urmarit alterarea prestigiului acestora, a credibilității lor în rândul combatanților, opiniei publice internaționale (Bush îl califica pe Saddam Hussein drept «un tiran dur și nemilos»).
– Declarațiile oficiale au îmbrăcat și forma unor mesaje adresate propriilor popoare, celor din țările prietene, țărilor cu care se aflau în conflict, opiniei publice internaționale și a unor apeluri la patriotism, la rezistență.
Se apreciază că acest gen de declarații a fost utilizat în mod deosebit de cercurile politice de la Bagdad, precum și de cele cu orientare proirakiana, și totul în numele războiului sfânt, Jihadului. Aceste declarații au abundat în chemări la unitate, au reamintit datoria sfânta ce revine fiecarui arab, pericolul pe care îl reprezintă pentru lumea arabă «agresorii americani și englezi».
Saddam Hussein – «…datoria sacră a oricărui musulman este de a participa, acolo unde se află, la Jihad».
«…națiunea arabă dorește să-și atingă obiectivele fără război, dar se pare că America folosește amenințările utilizate cu succes în alte cazuri, imaginându-și că va putea să câștige în acest fel și de astă data; este exclus ca această politică va reuși cu irakienii.»
– În fine,se mentionează că unele declarații oficiale s-au concretizat în propuneri în scop subversiv, ce au vizat spargerea unității forțelor adversarului, crearea de disensiuni.
Conducerile ambelor grupări de forțe implicate în războiul din Irak au recurs într-o măsură considerabilă la procedee de influențare psihologică specifice dezinformării. În acest scop au fost prezentate fapte, exemple, situații ce au fost prelucrate, exagerate, generalizate, distorsionate sau trunchiate, s-au extras din ele concluziile avantajoase uneia din părți și pe care le- au sugerat, le- au propus forțelor adverse.
Campania de dezinformare a fost completată în mod foarte eficient de cenzura instituită de ambele părți asupra informațiilor.
Așa cum au subliniat majoritatea publicațiilor, războiul din Irak impunea toate condițiile, sub aspectul tehnicii comunicațiilor pentru a fi urmărit de întreaga omenire pe micile ecrane. În zilele premergătoare declanșării ostilităților ca și în primele ore ale desfășurării, ceea ce se dorea s-a înfăptuit. Lumea a văzut în direct pregătirile, decolările, întoarcerile din misiunile de luptă. În rândul simpatizanților coaliției antiirakiene domnea o oarecare euforie de care nu erau străine transmisiile televizate.
Dar a venit și ceasul adevărului: distrugeri, vieți pierdute, avioane doborâte. Dintr-o dată strategii s-au trezit: trebuie pastrat secretul operațiunilor. Ca urmare, s-au impus măsuri severe de cenzură: nu s-a permis difuzarea de date și imagini care ar fi putut contribui la formarea unor convingeri în legatură cu planurile militare, cu succesul dar mai ales cu eșecul unor misiuni, cu pierderile uneia din părți.
Din bogata panoplie a dezinformării, se impune să ne oprim în mod expres asupra zvonurilor. În bătălia pentru influențarea luptătorilor și populației, a opiniei publice internaționale, majoritatea experților subliniază că «zvonurile pot fi mai eficace decât rachetele în slăbirea moralului inamicului». Prin lansarea acestora, s-a urmarit în primul rând crearea și adâncirea unor disensiuni, sădirea confuziei și neîncrederii în rândul luptătorilor, discreditarea unor personalități politice de primă mărime.
Concluzia care se trage din cele prezentate anterior este aceea că ambele grupări implicate în conflict au recurs în repetate rânduri la zvon ca procedeu de bază al dezinformării. De asemenea, putem afirma că forțele specializate în astfel de acțiuni din cadrul alianței americano- engleze au «țintit» în primul rând persoana lui Saddam Hussein, discreditarea acestuia în fața opiniei publice interne, cât și a celei internaționale, au urmarit să creeze impresia existenței unei puternice opoziții în țară, să sporească neîncrederea soldaților irakieni în regimul de la Bagdad și să amplifice unele disensiuni în cadrul armatei, dar mai ales unele nemulțumiri.
Un alt procedeu care s-a dovedit a fi util în conflictul din Irak și care a fost prezent atât în acțiunile desfășurate în perioada premergătoare, cât și în cea ulterioară declanșării conflictului, a fost acela al amplificării sau diminuării voite a semnificației unor fapte, a consecințelor unor acțiuni. Astfel, în scopul demoralizării efectivelor adversarului, intimidării acestuia, compromiterii în fața opiniei publice și a celei internaționale, președintele american George Bush a lansat ultimatumul prin care cerea lui Saddam Hussein și familiei acestuia să părăsească țara în 48 de ore. De asemenea, comunicatele de război, în ciuda declarațiilor că sunt reale, au fost amplificate sau diminuate în mod deliberat.
Din partea coaliției americano-engleze acestea au vizat cu predilecție: rezultatele atacurilor aeriene; distrugerea rachetelor inamice; numărul avioanelor irakiene bombardate; numărul prizonierilor irakieni; distrugerile provocate instalațiilor chimice și nucleare, aviației, punctelor de comandă; propriile pierderi.
În mod cert, alianța americano-engleză a încercat și în mare parte a reușit o disimulare cu mare discreție a propriilor pierderi. În același timp însă, americanii au dorit încă de la începutul războiului să aibă o imagine precisă asupra pierderilor provocate adversarului.
Așa cum s-a văzut anterior, partea irakiană nu s-a lăsat mai prejos în ce privește dezinformarea. Aceasta s-a axat în mod deosebit pe: numărul de avioane doborâte, numărul de prizonieri, ineficiența atacurilor aeriene ale alianței, propriile pierderi.
Alături de comunicatele de război, o pondere însemnată a avut-o intoxicarea adversarului cu o serie întreagă de exagerari și respectiv minimalizări de orice natură.
Din desfășurarea acțiunilor militare, pe timpul operațiunii aeriene și a ofensivei terestre, se relevă că organele de specialitate ale alianței au derulat o abilă campanie de dezinformare privind: rolul anumitor categorii de tehnică de luptă; ritmul și valoarea forțelor dislocate în zonă; pregătirile pentru ofensivă terestră; superioritatea în armament, tehnică de luptă și nivelul pregătirii militare; eficiența rachetelor SCUD și PATRIOT. Astfel, printr-o abundență a datelor contradictorii, probând «ineficiența bombardamentelor» declarată de Bagdad, s-a creat un mit al invincibilității trupelor irakiene, în special a Gărzii Republicane. Ulterior, derularea rapidă a operațiunilor terestre a demonstrat contrariul.
În ce privește superioritatea tehnicii și armamentului din dotare, a fost oferită în mod deliberat imaginea unui război «curat», avioanele, bombele, rachetele având capacitatea de a selecta obiectivele, distrugându- le doar pe cele de importanță militară și logistică, aspect ce a avut o anumită influență asupra opiniei publice mondiale. Dimpotrivă, referirile la calitățile tehnicii irakiene au fost orientate cu preponderență în sensul minimalizarii eficienței acesteia.
Contracarând acest gen de aprecieri, Bagdadul a avertizat că «Irakul nu și-a folosit încă toate forțele și armele», și că rampele de lansare a rachetelor sunt intacte și dispun de arme surpriză. Sub același aspect al exagerărilor, s-au înscris și încercările conducerii de la Bagdad de a transforma orice retragere într-o adevarată victorie.
Din panoplia dezinformării nu au lipsit nici insinuările, falsele acuzații, învinovățirile. În scopul declanșării unor mișcări și manifestații de protest de masă, pentru a adânci prăpastia dintre conducerea de la Bagdad și mase, specialiștii americani au subliniat în repetate rânduri necesitatea înlăturării de la putere a liderului irakian, întrucât acesta este vinovat de declanșarea războiului și nu poporul irakian, el este «un om care a folosit armele chimice împotriva propriului său popor».
De cealaltă parte, Saddam Hussein, atât pe plan intern, dar mai ales internațional a acționat pentru acreditarea ideii că de fapt, americanii și-au propus să distruga Irakul și nu să-l elibereze, aceasta pentru a-și realiza planurile de dominație și hegemonie în lumea arabă.
Când avioanele americane și engleze au bombardat Bagdadul, irakienii au vorbit despre atacarea fără discriminare a cartierelor civile, lovirea unei maternități, trecând sub tăcere atingerile aduse unor obiective militare. Aceste acțiuni au favorizat o anumită sensibilizare a opiniei publice internaționale față de soarta populației civile, dublată și de comunicatele referitoare la pierderile suferite în rândul civililor, care indicau cifre substanțiale.
Aceste insinuări au urmărit influențarea opiniei publice internaționale și demontarea ideii avansate în unele state, potrivit căreia America și-a depășit cadrul mandatului încredințat, culpabilizându-le.
Vehicularea unor informații referitoare la faptul că la Bagdad și în împrejurimile sale au apărut numeroase obiective false, între care baze de aviație și poziții de artilerie, pe care au fost instalate machete și tehnică de luptă, au lăsat să se înteleagă că pierderile Irakului au fost mult mai mici decât cele declarate de militarii americani.
Materialele tipărite au îmbracăt forma manifestelor, foilor volante, permiselor de liberă trecere, lozincilor, caricaturilor, broșurilor etc. Unele tipuri de manifeste conțin îndemnul de a se preda, adresat soldaților irakieni, ca singură modalitate de a-și salva viața. Sunt exploatate dorul de casă – acreditându-se ideea că singura modalitate de a se reîntoarce la familiile lor este predarea – respectiv starea de subnutriție a trupelor irakiene, sugerând faptul ca cei ce se predau sunt întâmpinați cu o masă copioasă, fiind bine tratați.
Alte tipuri de manifeste sunt destinate intimidării și descurajării populației și trupelor irakiene, acreditării ideii că orice rezistență este inutilă și subliniază superioritatea tehnică a forțelor americane și engleze.
S-au adresat, de asemenea, îndemnuri de a abandona tehnica din pozițiile de luptă, specificându-se că fortele aeriene fac tot posibilul sa nu bombardeze oamenii nevinovați, urmărind să distrugă doar mijloacele de luptă.
Din conținutul materialelor tipărite nu au lipsit acuzațiile la adresa liderului irakian, urmărindu-se prin texte și imagini să se creeze și adâncească prapastia dintre conducerea politico- militară și trupe, respectiv populație.
Studiul conținutului și formei materialelor scrise pune în evidență principii interdisciplinare și o metodologie științifică de elaborare și difuzare: cunoașterea detaliată a obiectivului de influențat (efective, necesități, obiceiuri, prejudecăți, reacții și mecanisme sociale și de grup etc.); stabilirea elementelor vulnerabile; accesibilitatea și claritatea mesajului; atractivitatea (culori, desene expresive); coeficient suficient de credibilitate, precum și alegerea celor mai favorabile momente de utilizare.
Temele majore dezvoltate au vizat necesitățile fizice de bază (foamea, instinctul conservării, nevoia de a se ști în siguranță), teama (față de inamic, de mijloacele moderne de luptă, față de moarte), îngrijorarea dar și nostalgia față de soarta familiilor luptătorilor. S-a utilizat îndeosebi forma grafică (desen) sau grafic + text. De asemenea s-a evitat elementul "sex" și pornografic în conținutul materialelor pentru a nu afecta tradițiile arabe la care se știe că aceștia țin foarte mult.
Conflictul din Irak a reprezentat intrarea într-o eră relativ nouă în arta războiului, dominată de o tehnologie ultrasofisticată care a impus specialiștilor militari redefiniri de concepții, strategii și tactici. În războiul din Irak nu au vorbit numai armele. O dimensiune cvasi- invizibilă dar omniprezentă a constituit-o războiul psihologic.
Din punctul de vedere al caracteristicilor căpătate în ultimul sfert de veac, se poate afirma cu certitudine că operațiile psihologice sunt în plină dezvoltare și diversificare și tind să capete în viitor un rol primordial. Este vorba, în acest sens, de existența deosebirii esențiale între constrângerea fizică și constrângerea psihologică în război, prin următoarele caracteristici:
– Scopurile parților beligerante (supunerea conduitei unei părti voinței celeilalte părți), metodele și mijloacele pentru constrângerea fizică sunt considerate ca fiind aceleași și comune, în timp ce constrângerea psihologică este "invizibilă" pentru subiectul asupra căruia se acționează.
– Componentele personalității umane prin intermediul căreia se realizează constrângerile sunt diferite.
– Subiectul este forșat să-și abandoneze voința celui care îi aplică constrângerea. În cazul aplicării constrângerii psihologice, comportarea subiectului se prezintă ca o voință "proprie", pe când în cazul constrângerii fizice comportarea lui este concepută ca rezultat al subordonarii unei alte voințe, respectiv voinței celui ce aplică constrângerea asupra sa.
Tehnicile, metodele, procedeele și mijloacele folosite, utilizează pe scară largă cuceririle tehnicii și știintei cunoașterii (radioul, televiziunea, sateliții, calculatoarele, publicații diverse), ce pot determina eficiența acțiunilor psihologice.
Operațiile psihologice părăsesc domeniul ideologic, strict propagandistic și trec în domeniul general al intereselor politico-militare.
Pentru a concluziona, putem afirma următoarele:
1. Operațiile psihologice se desfașoară încă din timp de pace, fiind prezente în toate domeniile vieții sociale.
2. Diversitatea și modalitățile de aplicare a operațiilor psihologice sunt în plină ascensiune și perfecționare având ca suport:
– Perfecționarea mijloacelor de informare și transmitere a informațiilor, multitudinea canalelor de informare și facilitatea "prelucrării" lor din punct de vedere psihologic.
– Superficialitatea "țintei" care primește informația fără verificarea veridicității.
– Numărul mare și succesiunea rapidă a informațiilor (mesajelor).
– Mediu vast de propagare.
– Cheltuieli relativ reduse.
– Impact mare asupra populației, care, de cele mai multe ori, presează conducătorii militari în adoptarea deciziilor.
– Sunt aplicate pe toată scara valorilor sociale, atât pe orizontală, cât și pe verticală.
3. Probabil, într-un viitor nu prea îndepărtat, operațiile psihologice vor înlocui violențele armate.
4. Posibilitățile de explorare sunt încă nedefinite, nedescoperite sau neaplicate pe scară largă (în special în domeniul paranormalului).
Strategia războiului din zilele noastre, exclude din ce în ce mai mult recurgerea la intervenția armată. Concepția clasică este părăsită tot mai mult pentru a face loc noii concepții, în care operațiile psihologice capătă un rol important pe timpul ostilităților și în situații de criză. Acest război, analizat și de Alvin Toffler ca fiind specific celui de-al "treilea val", a început deja să producă acei "războinici ai cunoașterii", după cum îi definește autorul. Aceștia fac o progresie de la preocupările tehnice inițial înguste, către o concepție cuprinzătoare a ceea ce se va numi cândva "strategia cunoașterii". Este vorba de un război care va deruta specialiștii și analiștii, va rupe barierele temporale, spațiale și convenționale și va fi capabil de cele mai neînchipuite posibilități.
BIBLIOGRAFIE
Aradavoaice, Gheorghe – "Comunicarea în mediul militar", Ed. A.Î.S.M, Bucuresti, 1997;
Clegg, Brian – "Dezvoltarea personala", Ed. Polirom, Iasi, 2003;
Dafinoiu, Ion – " Personalitatea", Ed. Polirom, Iasi, 2002;
Gîrlasu-Dimitriu, Odette – "Tehnici psihoterapeutice", Ed. Victor, Bucuresti, 2004;
Holdevici, Irina – "Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie", Ed. Orizonturi, Bucuresti, 2004;
Holdevici, Irina – " Gândirea pozitiva", Ed. stiinta si tehnica, Bucuresti, 1999;
Holdevici, Irina – "Psihoterapii scurte", Ed. Ceres, Bucuresti, 2002;
Peretti, Andre si colab. – "Tehnici de comunicare", Ed. Polirom, Iasi, 2001.
Allen,J.G. (1995) Coping with Trauma, American Psychiatric Press, Washington.
Allport, G.W. (1961) Pattern and Growth in Personality, New York.
Babbie, E. (1992) The Practice of Social Research, Wadsworth Publishing Company, Belmont, California.
Baechler, J. (1979) Suicides, Blockwell, Oxford.
Bartone, P. (1998) Stress in the military setting, în C. Cronin & S.J. College Military Psychology: An Introduction. U.S.A., Simon & Schuster Custom Publishing.
Beckham J. C., Moore S. D., Feldman M. E., Hertzberg M. A., Kirby A. C., & Fairbank J. A. (1998), Health status, somatization, and severity of posttraumatic stress disorder in Vietnam veterans with posttraumatic stress disorder, American Journal of Psychiatry.
E.L.; Ryan, J. (1985) Intrinsec motivation and self-determination on human behavior, Plenum, New York.
Holdevici, I. (2000) Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie, Ed.Orizonturi, Bucuresti.
Neculau, A. (coord.) (2000)Analiza si interventia în grupuri si organizatii, Ed. Polirom, Iasi.
Neculau, A.; Pierre De Visscher (coord.) (2001) Dinamica grupurilor, Ed. Polirom, Iasi.
Selye, H. (1975) Le stress de la vie. Le probleme de l’adaptation, Galimord, Paris.
Simons, P; Kalichman, S; Santrock, J.W. (1994) Human Adjustment, WCB Brown Benchmark Publishers, Madison.
Sedlock, G.; Stalney, J. (1992) Social research Theory and Methods, Allyn and Bacon, Boston.
Schiopu, U.; Verza, E. (1981) Psihologia vârstelor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
Vasilescu, P. (1986) Psihologia riscului, Ed. Militara, Bucuresti.
Vaillant, G. (1977) Adaptation to Life, Little, Brown, Boston.
Zlate, M. (2004) Tratat de psihologie organizational-manageriala, Ed. Polirom, Iasi.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Agresiune Informationala Razboi Informational (ID: 105809)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.