Agentul Economic. Analiza Cheltuielilor cu Amortizarea (s.c. Xyz S.r.l.)

Capitolul 1. Agentul economic

Istoria si evolutia recenta a societatii

Firma BES ROMANIA a luat fiinta in anul 1998 si este o societate 100%

privata cu raspundere limitata, avand ca tinte principale urmatoarele: importul

produselor cosmetice si echipamentelor profesionale pentru saloanele de coafura,

utilizand doua cai principale:

calea profesionala– saloanele de infrumusetare;

comertul cu amanuntul – supermarkete, farmacii, parfumerii.

Firma are trei asociati: Mocanu Martha, Mocanu Marinel si Sergio Fregoli – presedintele societatii COSMEC S.A. Milano, societate care asigura aproximativ 70% din cantitatea produselor pentru societatea BES ROMANIA.

S.C. COSMEC S.A. exporta produsele sale in aproximativ 50 tari (din toata lumea); Pertenerii de afaceri garanteaza vanzarea marfurilor pe care de altfel noi intentionam sa le fabricam sis a le promovam pentru majoritatea acestor tari.

Societatea BES ROMANIA are 5 locuri unde isi depoziteaza marfurile: principalul punct in Poiesti si alte patru depozite situate in Sibiu, Baia Mare, Targu Jiu si Bucuresti.

Distributia si vanzarea produselor cosmetice este activitatea principala a firmei, realizate la standarde profesionale inalte printr-o pregatire permanenta a salariatilor.

S-au dovedit elementele importante in Romania: adaptarea flexibila si strategia de piata, deoarece au transformat firma BES ROMANIA intr-un partener ideal in afecerile pe piata internationala, cucerind piata romaneasca la un nivel eficient inalt.

Firma BES ROMANIA si-a inceput activitatea ca importator unic al produselor “BES”-“beauty and science”: produse de ingrijire a parului (vopsea de par, sampon, balsam, produse de coafat, produse tratament pentru par, etc.) Aceste produse erau fabricate de S.C. “COSMEC” S.A. din Milan, la care se adaugau si produse importate de aceasta de la:

S.C. “AMBIANCE SALOON” S.R.L., din Italia, reprezentata de doamna Emilia Reggio, (echipamente speciale oferite de saloanele de cosmetica: scaune, spalatoare, mese de lucru, etc. );

S.C. “ZUCCHELLI” S.R.L., din Italia – accesorii pentru saloanele de cosmetica;

S.C.“KIEPE & CO” S.R.L., din Italia – cursuri profesionale

S.C. “HOLIDAY” S.R.L., din Italia – produse de epilat.

Sediul si angajatii

Societatea BES ROMANIA isi are propriul sediu intr-o cladire situata in centrul localitatii Ploiesti, cu o suprafata de 800 m², special contruita pentru activitatea implicata de importul si distribuirea produsele cosmetice, astfel:

depozitul principal;

laboratorul pentru dozarea si imbutelierea produselor;

salonul de cosmetica al renumitului stilist Saverio Palma –director in arta infrumusetarii la Academiei Cosmec din Milan

birourile administrative (conducerea, contabilitatea, secretariatul).

Societatea BES ROMANIA coopereaza cu diferite puncte de vanzare representative din: Bucuresti, Craiova, Oradea, Cluj, Targu Mures, Brasov, Iasi, Galati si Constanta. Restul punctelor de vanzare acopera distribuirea directa a produselor datorita vanzarilor agentilor din Ploiesti.

Principalul merit in volumul afacerilor il are numarul mare al salariatilor.

De asemenea, societatea BES ROMANIA a initiat fabricarea echipamentelor profesionale pentru saloanele de coafura.

Principalele tinte

Principalul scop este sa distribuie produsele in saloanele de coafura din toata tara, (aproape 4 000 in prezent). Firma BES ROMANIA dezvolta relatiile de afaceri, direct, cu aproximativ 2 000 de saloane.

Promovarea pe piata a produselor se realizeaza cu ajutorul cataloagelor, brosurilor, etc.

Firma BES ROMANIA a organizat cursuri de instruire in cele mai mari orase cum ar fi: Bucuresti, Craiova, Oradea, Cluj, Baia Mare, Sibiu, Iasi, Galati si Constanta. In fiecare an, in luna noiembrie, s-a organizat in cadrul Expozitiei ROMEXPO din Bucuresti diferite manifestari unde s-au realizat experimente cosmetice de succes ,sub numele: Expozitia “Intretinerea parului frumos”.

Firma BES ROMANIA a primit “Diploma de Onoare” pentru standul organizat in anul 2001, “Diploma de apreciere” pentru cel mai bun aspect al standului in 2003 si “Diploma de Excelenta” in 2004 la Expozitia “Intretinerea parului frumos”.

Realizari si propuneri

In anul 2004 profitul a fost de 1.100.000 EUR, o suma destul de buna avand in vedere dimensiunea pietei si competitia acesteia, dar cu o estimare mult mai mare pentru anul viitor

Cota pietei este in crestere, si cu siguranta va ajuta vanzarea mult mai multor produse si dezvoltarea unor noi relatii de afaceri.

Considerand rezultatele firmei evidente, intentionam sa realizam cresterea numarului de asociati prin diversificarea produselor (aceasta va fi posibil o data cu introducerea unei noi game de produse reprezentate de echipamente profesionale si mobilier specific pentru saloanele de infrumusetare).

1.2. Scurta prezentare a societatii BES ROMANIA

1. Elemente de identificare:

– cu sediul in judetul Prahova, localitatea Ploiesti, strada Horei, nr.2;

– telefon: 0244 514595

– numar de ordine in Registrul Comertului: J29/1358/1998 din 15.12.1998.

2. Stare firma: functiune, certificate de inmatriculare preschimbat.

3. Forma juridical: societate comerciala cu raspundere limitata, cu capital mixt (50% roman, 50%strain).

4. Cod unic de inregistrare: R 11307036 atribuit in data de 23.12.1998, platitor de T.V.A. din 23.12.1998.

5. Durata societatii: nelimitata

6. Utilitati:

– apa (din reteaua orasului);

– energie electrica (S.C.“Electrica Nord”S.A.);

– gaze naturale (S.C. “DISTRIGAZ”S.A.);

– agent termic pentru incalzire (centrala termica proprie).

7. Spatii: suprafata totala 800 m²

8. Domenii de activitate:

– activitatea principala conform codificarii CAEN “5145 – Comert cu ridicata al produselor cosmetice si de parfumerie”

– activitatea principala declarata: Comert cu ridicata al produselor cosmetice si de parfumerie (inclusive import si distributie de produse cosmetice pentru ingrijirea parului);

– importator mobilier si echipamente profesionale pentru saloanele de coafura;

– importator accesorii pentru saloanele de coafura;

– microsectie – laborator imbuteliat produse cosmetice (oxidant, sampon, balsam, vopsea movie colors).

9. Filiale/Sucursale/Subunitati: nu are

10. Distribuitori in judetele: Constanta, Galati, Piatra Neamt, Iasi, Botosani, Suceava, Bihor, Cluj, Mures, Timis;

11. Prin agenti proprii (salariati ai unitatii) are depozite la: Bucuresti, Targu Jiu, Teleorman, Ploiesti.

12. Materiale principale folosite pentru imbutelierea oxidantului, samponului si a balsamului:

– flacoane de 30 ml, 50 ml, 100 ml, 150 ml, 1000 ml;

– busoane;

– etichete;

– cutii de ambalat;

– scoci.

13. Utilaje:

– 1 utilaj importat din Italia care dozeaza produsele ambulate: oxidant, sampon, balsam;

– instalatie de umplere si dozare tip TELFAFILL furnizata de SWEDISH HOUSE S.R.L. Pitesti, importata din Germania.

14. Marca inregistrata: “BES” (din anul 1998)

15. Brevete de investitii:

– 2 investitii pentru achizitionarea utilajelor folosite;

– investitii pentru achizitionarea de masini pentru distributie: 2 Autoutilitare Furgon marca Peugeot, 2 autoturisme Matiz, 2 autoturisme marca DAEWOO, 2 Autoutilitare Wolkswagen tip Caddy;

– 1 investitie pentru deschiderea unui show-room la Puchenii Mari;

– investitii in sistemul informational: calculatoare performante, imprimante, tel./fax., si altele.

1.3. Structura organizatorica

Firma BES ROMANIA este organizata ca societate comerciala cu raspundere limitata.

Structura organizatorica a agentului economic se bazeaza pe valorificarea unor orientari si principii generale de management avandu-se in vedere atributiile, responsabilitatile si limitele de competenta pentru desfasurarea activitatilor, precum si realizarea unei conduceri eficiente.

In scopul concretizarii in mod distinct a functiunilor societatii: cercetare-dezvoltare, productie, comerciala, financiar-contabil si management personal, structura organizatorica a fost conceputa astfel:

un laborator

un serviciu CTC

un birou aprovizionare

un birou desfacere

6 compartimente functionale.

La concretizarea structurii organizatorice s-au avut in vedere urmatoarele principii:

principiul unitatii de comanda, raspundere si actiune;

principiul competentei profesionale si manageriale;

principiul divizarii activitatii pe compartimente;

principiul apropierii conducerii de activitatea de baza;

principiuldelegarii de atributii;

principiul economiei de comunicatii;

principiul flexibilitatii;

principiul eficientei maxime.

Asa cum s-a mai spus, in cadrul societatii BES ROMANIA, principalele actiuni sunt organizate pe directii astfel:

Directia de cercetare-dezvoltare, cuprinde o structura functionala care coordoneaza activitatile tehnice din productia de baza a societatii;

Directia comerciala cuprinde o structura functionala de asigurare si depozitare a materiilor prime si materialelor aprovizionate de desfacere a productiei de baza si o structura privind asigurarea transporturilor.

Directia de distributie cu:

o structura functionala de programare si urmarire a distributiei;

o structura principala de productie a societatii.

Directia financiara care cuprinde o structura functionala care asigura indeplinirea functiei financiar-contabile a societatii.

Directia de personal a carei structura functionala asigura indeplinirea activitatilor functiunii de personal a societatii comerciale.

1.3.1.Principalele elemente componente ale structurii organizatorice

Functia reprezinta cea mai simpla subdiviziune a structurii

organizatorice, al carei continut il reprezinta totalitatea atributiilor (sarcinilor si lucrarilor) revenite unui salariat.

Functia se delimiteaza cu competente, autoritati si responsabilitati conferite salariatului care le realizeaza si in general trebuie sa fie exprimata in denumirea functiei respective si precizata in fisa postului care va cuprinde urmatoarele:

denumirea postului

pozitia in structura organizatorica

rolul

atributii

competente

responsabilitati

cerinte de ocupare a postului.

Structura organizatorica trebuie sa asigure conditiile ca fiecare salariat

in functia pe care o detine sa isi poata pune in valoare cunostintele profesionale si sa dea curs lagaturilor de cooperare dintre compartimente. In vederea organizarii eficiente a productiei si a muncii, utilizarii rationale a personalului si a timpului de munca, este necesar sa se stabileasca norme de munca fundamentale si sa se determine sarcinile complete ce revin fiecarui salariat.

Compartimentul de munca reprezinta subdiviziunea organizatorica

formata dintr-un numar de salariati subordonati unei autoritati unice, care realizeaza in mod permanent un ansamblu relative omogen de atributii.

Structura organizatorica a societatii comerciale este organizata pe

subsisteme, fiecare subsistem avand in competenta sa servicii si birouri functionale, laborator, sectii si ateliere de intretinere si reparatii, sectii si ateliere pentru producerea si asigurarea utilitatilor, sectia de transport intern si a fortei umane. Formatia de lucru este condusa de ingineri incadrati pe functii de conducatori ai formatiilor de lucru.

Laboratorul se constituie pentru desfasurarea unor activitati similare sau

omogene a caror realizare necesita o conducere unitara si volumul de munca a mai multor formatii de lucru. Laboratorul se poate organiza pentru conducerea unitara a activitatilor lagate intre ele din punct de vedere tehnologic.

S.C. BES ROMANIA S.R.L. se organizeaza pentru conducerea unitara

a activitatilor mai multor puncte de desfacere legate intre ele din punct de vedere al co privind asigurarea transporturilor.

Directia de distributie cu:

o structura functionala de programare si urmarire a distributiei;

o structura principala de productie a societatii.

Directia financiara care cuprinde o structura functionala care asigura indeplinirea functiei financiar-contabile a societatii.

Directia de personal a carei structura functionala asigura indeplinirea activitatilor functiunii de personal a societatii comerciale.

1.3.1.Principalele elemente componente ale structurii organizatorice

Functia reprezinta cea mai simpla subdiviziune a structurii

organizatorice, al carei continut il reprezinta totalitatea atributiilor (sarcinilor si lucrarilor) revenite unui salariat.

Functia se delimiteaza cu competente, autoritati si responsabilitati conferite salariatului care le realizeaza si in general trebuie sa fie exprimata in denumirea functiei respective si precizata in fisa postului care va cuprinde urmatoarele:

denumirea postului

pozitia in structura organizatorica

rolul

atributii

competente

responsabilitati

cerinte de ocupare a postului.

Structura organizatorica trebuie sa asigure conditiile ca fiecare salariat

in functia pe care o detine sa isi poata pune in valoare cunostintele profesionale si sa dea curs lagaturilor de cooperare dintre compartimente. In vederea organizarii eficiente a productiei si a muncii, utilizarii rationale a personalului si a timpului de munca, este necesar sa se stabileasca norme de munca fundamentale si sa se determine sarcinile complete ce revin fiecarui salariat.

Compartimentul de munca reprezinta subdiviziunea organizatorica

formata dintr-un numar de salariati subordonati unei autoritati unice, care realizeaza in mod permanent un ansamblu relative omogen de atributii.

Structura organizatorica a societatii comerciale este organizata pe

subsisteme, fiecare subsistem avand in competenta sa servicii si birouri functionale, laborator, sectii si ateliere de intretinere si reparatii, sectii si ateliere pentru producerea si asigurarea utilitatilor, sectia de transport intern si a fortei umane. Formatia de lucru este condusa de ingineri incadrati pe functii de conducatori ai formatiilor de lucru.

Laboratorul se constituie pentru desfasurarea unor activitati similare sau

omogene a caror realizare necesita o conducere unitara si volumul de munca a mai multor formatii de lucru. Laboratorul se poate organiza pentru conducerea unitara a activitatilor lagate intre ele din punct de vedere tehnologic.

S.C. BES ROMANIA S.R.L. se organizeaza pentru conducerea unitara

a activitatilor mai multor puncte de desfacere legate intre ele din punct de vedere al consolidarii relatiilor, avand ca rezultat cresterea volumului de activitate.

In cadrul structurii organizatorice a societatii comerciale pentru indeplinirea activitatii functionale se organizeaza compartimente, birouri si servicii.

Compartimentul se constituie atunci cand pentru realizarea unei atributii sau sarcini nu este necesar un personal mai mare de trei persoane. Daca numarul este mai mare se desemneaza un responsabil de colectiv.

Biroul este un compartiment functional care se poate constitui daca pentru indeplinirea unor lucrari sau activitati omogene este necesara o delimitare organizatorica distincta, iar volumul lucrarilor necesita un numar minim de patru personae. Biroul este coordonat de un sef de birou.

Serviciul esteun compartiment functional care se poate organiza pentru indeplinirea unor activitati importante sau complementare care necesita o conducere unitara, iar volumul si complexitatea lucrarilor necesita mai multe persoane.

Laboratorul este un compartiment de munca unde se executa analize, probe, masuratori pentru determinarea calitatii produselor.

Treptele ierarhice

Structura organizatorica a societatii este conceputa pe vertical ape 4 nivele, iar structura de distributie pe 4 trepte ierarhice. Prin reducerea acestora se asigura apropierea conducerii de executie si structura circuitelor informationale cu efecte benefice pentru societate.

Relatiile functionale reprezinta legatura dintre compartimentele de munca.

1.3.2. Calitatea structurii organizatorice

Este determinata de existenta urmatoarelor particularitati:

Prezenta a trei functii de structura:

productie

comercial

economic

Existenta a trei structuri de organizare:

substructura conducerii generale si executive

substructura de conceptie functionala

substructura de productie formata din laboranti.

1.4. Sistemul informational – informatic

Pentru a exista firma trebuie sa indeplineasca conditia existentei unui schimb permanent de informatii intre elementele sale, precum si intre ansamblul sau si alte sisteme din mediul ambient. Eficacitatea unei intreprinderi este legata direct de modul in care stie sa trateze informatia. In cadrul S.C. BES ROMANIA S.R.L. sistemul informational, ca parte componenta a sistemului de management are un impact din ce in ce mai mare asupra functionalitatii si eficientei economice a societatii.

Volumul si structura mijloacelor de tratare a informatiilor conditioneaza parametrii sistemului informational. In prezent interesul major este prelucrarea datelor primare in calculatoare electronice capabile sa execute sarcini foarte variate.

In cadrul argumentului de organizare si functionare al societatii sunt precizate aporturile informationale ale fiecarui compartiment de munca cu celelalte precizand traseele urmate de documentele societatii, modul de transmisie si primire a documentelor.

Societatea este dotata cu echipament performant ce a permis cresterea substantiala a volumului de informatii, a capacitatii de stocare a datelor, vitezei de vehiculare si prelucrare a informatiilor, exactitatii si sigurantei datelor. O serie de lucrari se executa in cadrul subsistemelor societatii, astfel:

Subsistemul general:

Arhivare documente cu circulatie interna si externa;

Subsistemul cercetare-dezvoltare:

Baza de documentatii executie si control;

Serviciul structura materiala – calcule de materii prime, semifabricate pentru programele de fabricatie;

Subsistemul comercial:

Baza de date pentru contracte, corespondenta, cereri de oferta la export, situatia livrarilor;

Subsistemul productiei:

Situatia predarilor zilnice;

Valoarea productiei marfa luna/trimestru/an;

Subsistemul financiar:

Inventare mijloace fixe, investitii;

Balante de verificare;

Calculatii de pret/produs;

Programul costurilor de productie;

Analize de rentabilitate;

Lucrari de salarizare personal;

Lucrari de gestiune;

Subsistemul personal:

Situatia personalului;

Calculul de personal a fondului de salarizare la programele de productie.

In conditiile cresterii complexitatii structurale si functionale a societatii

conducatorul este pus sa decida, iar deciziile sa fie optime. In final se va realize controlul lor, decidentul primind informatii despre rezultatele aplicarii deciziilor adoptate.

Sistemul informational in cadrul societatii are functie decizionala prin asigurarea ansamblului informatiilor pentru initierea, fundamentarea si adoptarea deciziilor de conducere precum si functie documentara in virtutea caruia se inregistreaza si vehiculeaza, el poate condition ape termen lung eficienta firmei.

Se are in vedere modernizarea managementului firmei un rol hotarator il are utilizarea tehnicii electronice de calcul realment necesar dar si posibil avand in vedere facilitatile informatizarii si posibilitatile actuale ale dotarii cu calculatoare dintre cele mai evaluate.

Sistemele de calcul moderne ne ofera posibilitatea realizarii controlului automat a diferitelor activitati de gestiune.

Pentru viitor se au in vedere urmatoarele:

rationalitatea sistemului informational al societatii;

realizarea unui sistem informational concretizat prin viteza de reactie ridicata, suplete, economicitate;

trecerea treptata pe calculator a realizarii celor mai complexe lucrari de programare a productiei;

unitatea metodolocica a tratarii informatiilor.

1.4.1. Sistemul de indicatori

Elementul de baza al sistemului informational il constituie sistemul de

indicatori. Celelalte elemente ale sistemului informational si anume:

purtatorii de informatii;

fluxuri informationale;

mijloace tehnice de transmitere, producere si stocare a informatiilor;

sunt elemente ajutatoare importante care servesc sistemului de indicatori.

Prin intermediul sistemului de indicatori se cerceteaza la toate nivelurile organizatorice fenomenele economice atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ structura, dinamica si factorii care influenteaza acesti indicatori.

Din indicatorii utilizati la societatea comerciala BES ROMANIA S.R.L. se intalnesc:

indicatori ai resurselor primare, ce caracterizeaza principalele resurse de care dispune agentul economic (capital social, forta de munca, tehnologia de fabricatie);

indicatori ai productiei care se exprima atat in unitati naturale cum este cazul productiei fizice cat si in unitati valorice in cazul productiei marfa, productiei nete si valorii adaugate;

indicatori ai corelatiei resurse-rezultate cum sunt productivitatea muncii, eficienta utilizarii fondurilor societatii, rentabilitatea;

indicatori ai inzestrarii tehnice a productiei cum ar fi gradul de automatizare si mecanizare al procesului de fabricatie;

indicatori ai fortei de munca care exprima sub diferite aspecte structura (profesionala, pe sexe, pe varsta) a acesteia;

indicatori ai folosirii mijloacelor de productie (gradul de utilizare a capacitatii de productie) si ai fortei de munca precum si a timpului efectiv lucrat.

Acesti indicatori sunt cuprinsi in formularele generale in cadrul sistemului informational. De me – 9 -ntionat ca agentul economic are obligatia de a furniza organelor de sinteza si control de stat mai multe formulare:

Raportul statistic INDI care se actualizeaza si se transmite lunar si trimestrial si se refera la indicatorul “productie fizica”;

Urmarirea distributiei de marfa, lunar si trimestrial;

Urmarirea productiei de marfa importata, lunar si trimestrial.

Sistemul de indicatori are un character dynamic si flexibil. Necesitatea perfectionarii acestuia este impusa de continua dezvoltare a fortelor de productie dar mai ales in etapa actuala de cerintele transformarii acestui system intr-un instrument destinat economiei de piata.

Agentul economic a fost nevoit sa-si modifice sistemul de indicatori adaptandu-l noilor conditii economice. Au aparut noi indicatori (cifra de afaceri, profitul, valoarea adaugata) necesari reflectarii rezultatelor economice in aceasta etapa de tranzitie si s-au perfectionat cei care se utilizau in mod curent.

Perfectionarea sistemului de indicatori trebuie sa aiba loc atat sub aspect conceptual cat si metodologic in stransa legatura cu reglementarile impuse sau sugerate de institutiile de stat. El va exprima cat mai exact categoriile economice proprii economiei de piata si va permite analizarea si compararea rezultatelor agentului economic.

1.5. Locul agentului economic in sfera economica

Piata interna

Unitatea analizata asigura industria cosmetica si parfumerie. In aceasta situatie activitatea de fabricatie si comercializare a productiei poate fi considerate ca fiind cu destinatie precisa, functie de necesitatile obiectivelor economice din industria cosmetica.

Este de precizat ca S.C. BES ROMANIA S.R.L. valorifica in mare parte produsele prin distribuitori.

Beneficiarii interni ai produselor importate si distribuite de S.C. BES ROMANIA S.R.L. sunt numerosi dar dintre ei enumeram:

SC SEMPRE SRL – GALATI

SC COMUNISON SRL – CONSTANTA

SC L.R. SARMIS SRL – IASI

SC PANCOM SRL – PIATRA NEAMT

SC B&B COLECTION SRL – BUCURESTI

RETEAUA DE FARMACII SENSI BLUE – BUCURESTI

SC YOUNG ART SRL – CRAIOVA

SC L.M. SERCOM SRL – CLUJ

SC WIGMOND SRL – BAIA MARE

SC STRELITIA SRL – BIHOR

SC UZICOM SRL – MURES

SC METROPOLITAN SRL – BUCURESTI

SC DIMARS SRL – BUCURESTI

SC DELTA COM SRL – BUCURESTI

SC ALFA ROM SRL – BUCURESTI

SC REMEMBER SRL – BOTOSANI

SC ORIZONT SRL – BRASOV

SC CHADIS SRL – CRAIOVA

SC CALLIOPE SRL – PLOIESTI

SC ESTETIC MODERN SRL – PLOIESTI

SC OLANDINA SRL – PLOIESTI

SC CEDAO SRL – PLOIESTI

SC CAN SERV SRL – PLOIESTI

SC WINMARK OMNIA SRL – PLOIESTI.

Piata externa

S.C. BES ROMANIA S.R.L. este o firma dinamica ce va deschide SHOW-

ROOM-ul sau si sectia de productie in Romania pe soseaua Bucuresti-Ploiesti,

km. 45+3. Obiectivul FREMO DESIGN este acela de a oferi un serviciu complet la stilistul coafor ce vrea sa-si personalizeze salonul sau cu o amenajare moderna, avangardista si functionala.

Si aranjamentul profesional a evoluat in timp incercand sa satisfaca exigentele diverse pe care orice stilist o poate cere pentru a-si desfasura cat mai bine profesia sa. FREMO DESIGN cu aceasta noua colectie a gasit echilibrul just dintre estetica, functionalitate si pret. Personal calificat va fi intotdeauna la dispozitia dumneavoastra in modernul FREMO DESIGN si va va putea sfatui si sugera pentru o alegere corecta.

Dorim sa punem profesionalismul, amabilitatea si cordialitatea noastra in slujba dumneavoastra. Suntem organizati pentru a furniza gratuit in baza schitei de amplasament a salonului, imaginea finala a salonului dumneavoastra si devizul de cheltuieli pentru obtinerea acesteia.

Ca urmare a investitiei facute la Puchenii Mari pentru deschiderea show-room-ului se va realiza cu siguranta o relatie buna cu piata externa, in urma exporturilor cu echipamente si mobilier specifice saloanelor de coafura.

1.6. Implicatii ecologice, efecte asupra mediului inconjurator

In zonele limitrofe centrelor industriale, invelisul de sol este supus poluarii, degradarii si distrugerii intr-un ritm accelerat.

S.C. BES ROMANIA S.R.L. este situatain zona centrala a

municipiului Ploiesti si utilizeaza apa din reteaua orasului, energia electrica

din reteaua S.C.“Electrica Nord”S.A., gazele naturale din reteaua S.C. “DISTRIGAZ”S.A. iar agentul termic pentru incalzire prin centrala termica proprie. Toate utilitatile sunt asigurate in conditii suficiente, permanente, nerestrictive.

Activitatea societatii comerciale BES ROMANIA S.R.L. nu pune probleme de impact tehnologic, toata tehnologia de fabricatie avand un character nepoluant, se considera ca nu vor fi necesare eforturi financiare suplimentare pentru a asigura o stare ecologica corespunzatoare.

Capitolul 2. Eficienta economica – continut

Indicatori ai resurselor de munca

Un factor determinant al dezvoltarii economico-sociale a unei tari il constituie potentialul uman de care dispune. Analiza statistica a potentialului uman nu se poate realize fara o evidenta corecta asupra resurselor de munca, a fortei de munca ocupata, a timpului de munca si a eficientei cu care ea este utilizata. Aceasta inseamna ca in acest domeniu statistica trebuie sa dispuna de un sistem corelat de indicatori care sa permita analiza statica si dinamica a acestui process extrem de complex si cu implicatii asupra dezvoltarii in ansamblu, dar mai ales a mutatiilor de structura care se produc ca urmare a modernizarii si dezvoltarii tehnico-materiale in fiecare componenta a economiei nationale.

Este bine cunoscut faptul ca dezvoltarea economico-sociala depinde intr-o masura horaratoare de experienta si gradul de pregatire a populatiei, in general, si in special a fortei de munca.

Trecerea la economia de piata presupune, in acelasi timp o mare mobilitate a fortei de munca, un grad ridicat de organizare a fiecarui loc de munca astfel incat sa se asigure o productivitate a factorilor si cu deosebire a muncii, competitive pe plan intern si international.

Privit la nivel macroeconomic procesul de analiza a potentialului uman presupune folosirea unui sistem de indicatori care sa cuprinda ca indicatori primari: numarul si structura populatiei totale, numarul si structura resurselor de munca, numarul si structura populatiei active si a celei ocupate, marimea si structura timpului de lucru. Acesti indicatori sunt necesari atunci cand potentialul uman este considerat ca o variabila independenta si informatia statistica se refera numai la dimensiunea, structura si dinamica acesteia.

Cand potentialul uman este considerat ca o variabila interdependenta, atunci ea poate fi luata ca:

variabila factoriala, in acest caz in sistemul de indicatori ca date de intrare trebuie sa cuprindem si indicatori de rezultate: productie, costuri, beneficiu;

variabila rezultativa, caz in care se introduce indicatorii de progres tehnic: mecanizare, automatizare, chimizare.

In cel de-al doilea caz se face o analiza dependenta in cadrul careia trebuie sa se urmareasca respectarea unor corelatii obiective, care sa fie urmarite in dinamica.

De fapt in acest sens se analizeaza modul in care forta de munca contribuie la reducerea costurilor si la cresterea produsului intern brut ca principal barometru al dezvoltarii economice si sociale a unei tari.

Performantele intreprinderii, forta si capacitatea acesteia de a raspunde la cerintele si reactiile pietei sunt dependente de gradul de asigurare cu resurse umane, materiale si financiare precum si eficacitatea folosirii lor. Intrucat problematica resurselor financiare face obiectul unei abordari distincte, in continuare sunt prezentate principalele aspecte ale analizei potentialului uman si material.

Factorul uman reprezinta coordonata esentiala a dimensiunii si mai ales a calitatii activitatii. Asigurarea intreprinderii cu personal de specialitate, folosirea lui eficienta in activitatea operativa si de conducere constituie premisa potentarii resurselor materiale si financiare si totodata a valorificarii, in avantajul acesteia a conditiilor pe care le ofera mediul natural si social.

Din aceasta viziune se desprinde necesitatea unei analize sistematice, operative a potentialului uman, al carui continut poate fi prioritar orientat spre:

analiza dimensiunii si structura potentialului uman;

analiza comportamentului personalului;

analiza eficientei utilizarii potentialului uman;

Informatiile necesare analizei sunt formate din mai multe blocuri

autonome sau in conexiune si privesc practic toata activitatea intreprinderii:

planurile de activitate;

darile de seama statistice privind asigurarea cu personal;

indicatorii de rezultate si performanta;

indicatorii potentialului material si financiar.

Factorul uman este factorul cheie al activitatii si performantelor intreprinderii. Aceasta explica atentia deosebita acordata de marile firme sau chiar de unele tari politicii de personal.

De exemplu, in Franta intreprinderile care au mai mult de 300 de salariati au obligatia elaborarii asa zisului “bilant social” care sa cuprinda o varietate de informatii, in masura sa asigure o baza corespunzatoare analizei, respective gestiunuii eficiente a resurselor umane.

Bilantul social cuprinde pe o dinamica de 3 ani informatii structurate astfel:

situatia posturilor;

remunerarea si cheltuielile associate;

conditii de igiena si de securitate;

alte conditii de munca;

formarea profesionala a salariatilor;

relatii profesionale;

alte conditii de viata ale salariatilor.

Analiza vizeaza latura cantitativa si calitativa a incadrarii intreprinderilor cu personalul necesar, dinamica si structura acestuia.

Munca reprezinta ca factor de productie o activitate specific umana desfasurata in scopul obtinerii de bunuri economice.

Functionalitatea oricarei activitati economico-sociale este de neconceput fara prezenta si interventia omului, care nu este numai purtatorul unei nevoi de consum, ci si posesor al unei abilitati ce-I permite sa actioneze in scopul satisfacerii acestei nevoi.

Forta de munca – elemental de baza al intregului system al economiei nationale – este factorul hotarator al progresului economico-social al tarii.

Prin potentialul creativ de care dispun:

aptitudini fizice si intelectuale;

nivelul cunostintelor tehnico-stiintifice insusite;

experienta capatata in productie, oamenii muncii constituie principala forta de productie a societatii.

Conexiunea complexa dintre variabilele potentialului uman si performantele intreprinderii este redata in urmatoarea figura 2.1.:

INTERNE

2.1. Indicatorii ai marimii, structurii si utilizarii resurselor de munca

Factorii de productie reprezinta resursele disponibile, atrase si utilizate in activitatea economica, respectiv in productia de bunuri materiale si servicii. Resursele productive sunt: terenurile, mineralele, constructiile, utilajele si echipamentele de productie, obiectele supuse prelucrarii, energia, apa, cunostintele si experienta, informatiile, etc.

La inceputurile dezvoltarii societatii au existat doi factori: munca si pamantul (natura), care pot fi considerati ca factori originari sau primari ai productiei, din unirea carora oamenii isi asigurau existenta. Mai tarziu a aparut capitalul, ca factor derivat al productiei, care rezulta din interactiunea primilor si a carui afirmare este legata de perioada in care echipamentele de productie au dobandit o importanta tot mai mare pentru activitatea economica.

Economistul francez J.B.Say, reprezentant al scolii clasice este considerat initiatorul teoriei celor trei factori de productie: munca, pamantul si capitalul.

In epoca moderna, procesul de amplificare si diferentiere a resurselor atrase si utilizate in activitatea economica a continuat, celor trei factori clasici, adauganduli-se altii noi. Manualele si alte lucrari de teorie economica, pornind de la rolul intreprinzatorului in economia de piata, mentioneaza abilitatea acestuia ca factor distinct al activitatii economice.

Abilitatea intreprinzatorului este apreciata ca un tip special de resursa umana, care se refera la capacitatea de a combina in modul cel mai eficient natura, munca si capitalul, la creativitatea si initiativa de a produce bunuri si de a gasi noi cai de comercializare a acestora, la asumarea riscului in a intreprinde actiuni economice etc.

Munca – factor originar, primar de productie – reprezinta o activitate constienta, specific umana, manuala si/sau intelectuala indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta.

Munca a fost dintotdeauna si a ramas factorul de productie activ si determinant, ce antreneaza si ceilalti factori de productie in vederea obtinerii de bunuri materiale si servicii necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

Oamenii cu aptitudinile si deprinderile lor, cu experienta si cunostintele dobandite sunt producatorii tuturor bunurilor economice. Adam Smith -parintele economiei politice – arata ca munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, “sursa unica a avutiei natiunilor”.

Avutia nationala reprezinta totalitatea bunurilor de care dispune o tara la un moment dat si soldul sau de resurse financiar-valutare.

Adam Smith si David Ricardo, reprezentantii economiei politice clasice de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si din secolul urmator, demonstreaza ca izvorul cresterii avutiei este munca in general, natiunile fiind cu atat mai bogate cu cat diviziunea muncii este mai dezvoltata iar productivitatea muncii mai ridicata.

Referindu-se la rolul muncii in ansamblul vietii economice, J.M.Keynes remarca: “munca este cea care produce totul, ajutata de ceea ce purta candva numele de mestesug, iar astazi se cheama tehnica, de resursele naturale care nu costa nimic sau se obtin in schimbul unei rente, dupa cum sunt rare sau abundente.

Pentru aprecierea rolului muncii in epoca contemporana este necesar sa se tina seama si de procese evidente cum sunt: reducerea relativa a timpului de munca, substituirea accelerata a muncii prin capital, afirmarea efortului intelectual si creativ si inlocuirea tot mai mare a activitatilor manuale traditionale prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei.

Tendintele mondiale pe termen lung in evolutia factorului munca pot fi puse in evidenta prin analiza lui in planul cantitativ, structural si calitativ.

Sub raport cantitativ, munca trebuie analizata in legatura cu populatia, cu factorul demografic in general. Populatia se prezinta intr-o dubla ipostaza:

a) ca suport al factorului munca;

b) ca destinatar al rezultatului productiei (consumator).

Dimensiunile populatiei la un moment dat, ca si modificarile ei in timp depind de:

procesele demografice esentiale (natalitate si mortalitate, din evolutia carora rezulta sporul natural al populatiei)

o serie de factori economico-sociali (durata medie a vietii, starea

generala de sanatate, nivelul de trai, reteaua si cheltuielile pentru instruire, etc.)

Dinamica populatiei este influentata de migratia intrnationala a oamenilor, in prezent, fluxurile migratorii ale populatiei sunt orientate din tarile mai putin dezvoltate spre cele dezvoltate.

Populatia si economia unei tari nu evolueaza independent una fata de cealalta. Prin numar, structura, nivel de instruire si stare de sanatate, populatia influenteaza permanent desfasurarea activitatii economice, iar nivelul dezvoltarii economice influenteaza principalele fenomene demografice si, implicit, dinamica dar mai ales structurile populatiei.

Pe plan structural, pentru analiza resurselor de munca prezinta interes piramida pe varsta a populatiei, respectiv structura pe grupe de varsta a populatiei.(intereseaza in mod deosebit grupele de varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani si peste, care stau la baza unor analize economice in functie de care se apreciaza asa-numitul optim al structurii populatiei.)

Pentru a avea o imagine cuprinzatoare asupra acestui factor de productie -munca- trebuiesc studiate:

totalul fortei de munca disponibile in societate;

numarul de ore de munca pe saptamana.

Populatia in varsta de munca cuprinde totalitatea persoanelor in limitele legale de varsta, indiferent daca participa sau nu la vreo activitate in cadrul diviziunii sociale a muncii. Potrivit legislatiei internationale a muncii si celei din tara noastra sunt cuprinse in aceasta categorie, persoanele intre 15 si 65 ani.

Populatia apta de munca cuprinde toate persoanele avand varsta legala de munca si care au capacitatea fizica si intelectuala de a desfasura o activitate economica. Nu cuprinde persoanele invalide.

Populatia activa cuprinde totalitatea persoanelor ocupate in procesul muncii in diferite activitati profesionale, inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar, elevii, studentii, precum si persoanele in curs de schimbare a locului de munca. Populatia activa este conditionata de:

natalitate,

mortalitate,

structura populatiei pe grupe de varsta si sex,

evolutia demografica anterioara,

factori economici si socio-culturali: capacitate economica de a

crea noi locuri de munca, de a asigura un echilibru stabil si de durata intre cerere si oferta de munca, durata de scolarizare, statutul social al femeii, migratia.

Tendinta generala a efectivelor populatiei active a fost de crestere. De pilda, in perioada 1950-1987, populatia activa a globului a crescut de la 1.067 milioane persoane la 2000 milioane persoane, cresteri extrem de inegale pe tari si grupe de tari si care s-au datorat sporului demografic; ponderea populatiei active in totalul populatiei inregistrind o scadere de la 42% la 40%.

Cauzele care au actionat in directia reducerii poderii populatiei active sunt:

a) de ordin demografic (intinerirea populatiei in tarile in curs de dezvoltare si imbatrinirea ei in tarile dezvoltate, scaderea mortalitatii infantile, prelungirea duratei medii de viata, etc);

b) de ordin tehnico-economic (progres tehnic, cresterea volumului de cunostinte si a calitatii lor, cresterea duratei de scolarizare, mobilitatea profesionala, etc.)

c) de ordin social (promovarea sociala, valorizarea diplomei)

Populatia ocupata cuprinde toate acele persoane care au un loc de munca, care presteaza efectiv o munca. Nu cuprinde militarii in termen, elevii si studentii, persoanele in curs de schimbare a locului de munca.

Distributia de ocupatie a resurselor de munca a cunoscut schimbari permanente, schimbari ce au fost determinate de progresul tehnico-stiintific si economic. Cel mai folosit indiciu pentru evidentierea unor astfel de modificari este repartizarea populatiei ocupate pe cele patru sectoare de activitate. Pe termen lung, se remarca tendinta de reducere a populatiei ocupate in sectorul primar, in timp ce in sectorul tertiar si cuaternar se inregistreaza o sporire a poderii populatiei ocupate. De exemplu, in decurs de un secol S.U.A. a trecut de la situatia de stat primar la cea de stat tertiar. In Romania, structura de ocupatie a populatie in 1990 era urmatoarea: agricultura 28,9%; industire si constructii 44,5%; servicii 26,6%.

Populatia inactiva cuprinde totalitatea persoanelor care, indiferent de varsta nu participa la procesul muncii sociale si sunt intretinute. De regula, in aceasta categorie se includ copiii avand varsta sub limita legala de munca, persoanele cu un anumit grad de invaliditate, pensionarii, batrinii peste limita varstei de munca, etc.

Durata saptamanala a muncii a inregistrat, odata cu cresterea productivitatii muncii, o puternica tendinta de reducere; intr-un secol aceasta s-a redus la aproape jumatate. Numai in ultimele decenii s-a trecut de la 48 de ore de munca saptamanal la 40-42 ore, purtandu-se discutii in jurul a 35 ore de munca saptamanal.

Ca urmare a acestor modificari s-a produs o reducere neta a timpului de lucru in timpul total al vietii oamenilor. Daca in anul 1800 o persoana muncea echivalentul a 11 ani calendaristici dintr-o speranta medie de viata de circa 45 de ani, s-a ajuns in anul 2000 la 8 ani calendaristici dintr-o durata medie de viata de circa 72 de ani.

Societatea este interesata mai mult de aspectul calitativ al resurselor de munca, decat de cel cantitativ. In sensul cresterii calitatii muncii se actioneaza in urmatoarele directii:

1.cresterea nivelului general de educatie si de pregatire profesionala a fortei de munca;

2.asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a fortei de munca;

3.promovarea unui sistem eficient de motivare a lucratorilor;

4.asigurarea unei calitati ridicate si pentru ceilalti doi factori ai productiei: pamantul si capitalul.

Calitatea factorului munca se afla in strinsa relatie de dependenta atat cu nivelul de cultura generala si de instruire profesionala, cat si cu nivelul de dezvoltare economica a tarii. De-a lungul mileniilor, pe plan mondial, activitatea omului a trecut de la cea de cultivator de plante si crescator de animale, la cea de producator si in prezent, se face trecerea la munca creativa. In acest proces s-a trecut treptat, de la efortul fizic preponderent, la afirmarea tot mai puternica a celui intelectual. Prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei, locul si rolul omului in economie se schimba. In aceste conditii, munca creativa devine factorul determinant al vietii economice.

Cresterea nivelului pregatirii profesionale capata o importanta deosebita pentru formarea potentialului de munca si valorificarea lui, scoala cu diferitele sale trepte, profiluri si specializari are un rol hotarator.

Totodata, progresul stiintei si tehnicii, amplificarea continua a complexitatii proceslor de productie, deprecierea rapida a stocului de cunostinte acumulate in prioada pregatitoare initiala, impun in mod necesar perfectionarea pregatirii profesionale a populatiei ocupate. Formele de realizare a acestui proces sunt multiple in functie de profesie si specialitate, de necesitatile intrepriderilor, de cerintele postului ocupat, de interesul si perspectivele de promovare ale salariatilor,etc.

Pe masura imbunatatirii continutului calitativ al muncii si al rodniciei ei, are loc si o tendinta obiectiva de crestere a timpului liber pe durata vietii omului, expresie si premisa a cresterii rolului factorului uman, a gradului de civilizatie, in general.

Rezulta ca evaluarea resurselor de munca si a folosirii lor este o operatie deosebit de complexa la care se folosesc surse de informatii complementare: recensamantul populatiei, raportarile statistice anuale pentru agentii economici din sectorul public, mixt, cooperatist si obstesc, bilanturile contabile anuale pentru agentii economico-sociali din sectorul privat; Registrul Comertului pentru calitatea de patron, asociat, lucrator pe cont propriu, cercetari speciale, cercetarea bugetului de familie pentru populatia active ocupata in agricultura si alte inregistrari speciale efectuate de Comisia Nationala pentru Statistica.

Rezulta ca stabilirea resurselor de munca dintr-o societate la un moment dat nu este o operatie simpla. Ea se poate realiza folosind datele de la ultimul recensamant, completate cu date curente privind intrarile si iesirile din sistem, precum si estimarile privind evolutia probalila a populatiei pe grupe de varsta.

Ca atare, la calculul resurselor de munca trebuie sa se porneasca de la urmatorii indicatori: populatia in limitele de varsta apte de munca; populatia cuprinsa in limitele de varsta apte de munca dar incapabila de munca; populatia cuprinsa in afara limitelor de varsta ale populatiei apte de munca dar care mai lucreaza. (figura 2.2.)

Figura 2.2. – Structura populatiei totale si a populatiei in limitele varstei apte

de munca.

Marimea resurselor de munca la un moment dat se obtine printr-o egalitate de balanta:

Total resurse = Total populatie in – Populatia in varsta – Populatia in afara

disponibile varsta apta de apta de munca cu limitelor varstei de

munca incapacitate de munca munca si care lucreaza

Populatia in varsta apta de munca se determina in mod diferentiat in fiecare tara potrivit legislatiei in vigoare, in Romania, populatia in varsta apta de munca se considera aceea cuprinsa intre 16 – 57 ani pentru femei si 16 – 62 ani pentru barbate. De aici rezulta ca, aceste calcule trebuie facute anual.

In acest scop, se porneste de la ultimul recensamant, la care populatia este structurata pe grupe de varsta si se recalculeaza pana la momentul care intereseaza. Se identifica care este grupa de varsta corespunzatoare.

Rata specifica de mortalitate pe grupe de varsta se obtine astfel:

m xi = M xi / P xi x 1.000 ; (2.1.)

in care:

m xi = reprezinta rata de mortalitate pentru varsta xi exprimata in promile;

M xi = numarul decedatilor de varsta xi;

P xi = populatia totala in varsta xi;

Rata de supravietuire se obtine ca valoare complementara, astfel:

Sxi = 1.000 – m xi (2.2)

Aplicand succesiv ratele probabile de supravietuire la grupele respective de populatie se actualizeaza, prin translatie gruparea pe varste pana la momentul de calcul.

Insumand grupele de varsta actualizate din interiorul limitelor populatiei apte de munca se determina numarul total al acesteia in momentul de calcul.

Populatia in varsta de munca, dar in incapacitate de munca, se obtine din informatiile provenite de la Ministerul Sanatatii, anual.

Populatia in afara limitelor de varsta, apta de munca si care lucreaza se obtin din informatiile provenite de la unitatile economice si social-culturale privitor la forta de munca utilizata si a altor surse mentionate anterior.

In tara noastra gruparile se realizeaza, in principal, pe unitati territorial-administrative si pe categorii socio-profesionale.

Cea mai buna imagine a acestora se poate obtine folosind o schema a balantei resurselor de munca (tabelul 1). Cunoasterea numai a resurselor de munca nu este suficienta. Este necesar sa se calculeze si care este numarul si structura populatiei active, a populatiei ocupate, precum si rezervele de munca.

Ca atare, gruparea de baza in acest caz este in functie de criterii socio-profesionale, care se combina cu gruparea pe sexe si grupe de varsta.

Elaborarea unei astfel de grupari nu se poate realiza decat folosind datele obtinute cu prilejul efectuarii unui recensamant al populatiei. In acest sens se folosesc nomenclatoare din statisticile oficiale, nationale si internationale.

Potrivit buletinului editat de Biroul International al Muncii de la Geneva (Buletin al statisticilor muncii, nr.4/1987, Geneva, pag.3), seriile de date statistice se refera la populatia active ocupata, somaj si durata timpului de lucru. Principalele surse sunt:

anchete prin sondaj asupra fortei de munca si anchetele generale prin sondaj despre bugetele de familie;

statistica asigurarilor sociale;

anchete prin sondaj effectuate la intreprinderi;

evaluarile oficiale.

Tabelul 1: Balanta resurselor de munca

Rezultatele combinarii acestor surse de date sunt prezentate in serii statistice alcatuite pe ramuri de activitate (agricultura, vanat, silvicultura si pescuit, industria extractive, industria prelucratoare, electricitate, gaze si apa, comert cu ridicata si amanuntul, restaurante si hoteluri, transport, depozitare si comunicatii, banci, asigurari, afaceri imobiliare si servicii catre intreprinderi, servicii catre colectivitati, servicii sociale si personale, alte activitati) dupa cum se observa din figura 2.3..

Folosind aceste date se pot efectua o serie de analize pertinente, comparativ de la o tara la alta. Reiese clar ca un loc important in statistica muncii il ocupa indicatorii privind populatia ocupata (permanent sau temporar) din fiecare tara.

Daca se porneste de la datele din balanta statistica a resurselor de munca, aici datele sunt prezentate statistic pentru inceputul si sfarsitul anului si ca marimi medii anuale, care pot fi calculate ca medie aritmetica simpla intre valorile inregistrate la cele doua momente.

In mod deosebit pentru aceasta analiza intereseaza gradul de ocupare a resurselor de munca ( Kocup.r.m.).

Acest indicator se obtine ca un raport intre numarul populatiei ocupate (P.O.) si volumul resurselor de munca (R.M.), adica:

K ocup.r.m. = PO / RM x 100 (2.3.)

Figura 2.3. Populatia ocupata pe ramuri de activitate

Cu cat valoarea acestui raport creste, cu atat o parte mai mare din populatie este capabila sa-si asigure un venit independent si sa participe la procesul de dezvoltare sociala si economica a tarii.

Un indicator suplimentar este acela al ponderii rezervelor de munca in totalul resurselor (g Rez. M I R.M.), obtinut astfel:

g Rez. M I R.M = Rez. M / R.M. x 100 (2.4.)

Acest indicator prezinta dezavantajul ca include global categorii de resurse de forta de munca, care se regasesc in pachete – programe diferite de dezvoltare economico-sociala.

Astfel, numarul elevilor, studentilor si militarilor in termen trebuie sa fie luat in evidenta atat pentru dezvoltarea invatamantului postliceal si universitar cat si pentru asigurarea locurilor de munca.

Analiza pertinenta asupra potentialului uman si a utilizarii acestuia necesita, deasemenea, calcularea indicatorului privind ratele de activitate:

rata generala de activitate ( r a ) masoara proportia dintre populatia active (P.A.) si populatia totala ( P )

r a = P.A. / P x 100 (2.5.)

rata de activitate a populatiei in varsta de munca ( r a.p.v.m ) :

r a.p.v.m = P.A. / P.V.M. x 100 (2.6.)

rata specifica a activitatii pe sexe ( r a .s.):

r a .s = P.A.s.i. / P.s.i. x 100 (2.7.)

rata de activitati pe grupe de varsta ( r a .xi ):

r a .xi = P.A.x.i. / P.x.i. x 100 (2.8.)

in care :

P.V.M = populatia in varsta de munca;

P.A.s.i. = populatia active pe sexe;

P.A.x.i = populatia active pe grupe de varsta.

In mod analog se pot calcula astfel de indicatori pentru toate gruparile

folosite pentru populatia activa sau populatia inactiva.

Comparand aceste rate cu cele din perioada anterioara se obtin indicatorii

de dinamica, care masoara modificarile produse in cadrul populatiei active. Deasemenea, ele se pot extrapola si pentru calculele privind prognoza marimii si structurii populatiei active in viitor.

Analizand populatia active trebuie san e referim si la partea de populatie pasiva (inactiva). In acest sens se pot calcula indicatorii:

rata de dependenta economica, ca raport intre populatia inafara varstei de munca si populatia in varsta de munca;

rata de intretinere, ca raport intre populatia inactiva si populatia activa;

rata de ocupare a fortei de munca, calculate ca raport intre populatia care lucreaza si populatia apta de munca.

Un indicator deosebit de important pentru analiza gradului de ocupare a

fortei de munca este rata somajului.

In acest scop este necesar sa se defineasca categoria de somer.

Someri sunt considerate persoanele de 14 ani si peste, care in cursul saptamanii de referinta indeplineau simultan urmatoarele conditii:

nu lucrau, neavand un loc de munca;

erau in cautarea unui loc de munca, utilizand ultimile 4 saptamani diferite metode pentru a-l gasi, inscrierea la oficiul fortei de munca si somaj, sau la agentii particulare de plasare a fortei de munca, demersuri pentru a incepe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunturi si raspunsuri la anunturi, apel, la prieteni, rude, colegi, sindicate, etc.

erau disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele 15 zile, daca s-ar gasi imediat un loc de munca.

Sunt considerate someri si persoanele fara loc de munca, disponibile sa

lucreze, care nu cauta de lucru asteptand sa fie rechemate la vechiul loc de munca sau care fie ca au gasit de lucru si urmeaza sa inceapa sa munceasca la o data ulterioara perioadei de referinta, fie ca asteptau rezultatul unui concurs sau al unui interviu pentru un loc de munca.

Definitia adoptata corespunde celei recomandata de Biroul International al

Muncii, de aceea se va utilize si termenul de someri in sens B.I.M., pentru a se sublinia diferenta fata de categoria de someri, utilizat obisnuit in care sunt cuprinse numai persoanele inregistrate la oficiile de forte de munca si somaj, conditie care nu este obligatorie in definitia de somer a Biroului International al Muncii.

In acest scop rata efectiva a somajului se calculeaza raportand numarul somerilor (din combinarea mai multor surse) la numarul populatiei active (persoane ocupate + somerii).

Ca principale surse de date sunt folosite: anchetele prin sondaj asupra mainii de lucru combinate cu bugetele de familie, statistica asigurarilor sociale, statistica biroului de plasare si evaluarile statistice oficiale.

In consecinta se pot intalni mai multe variante de calcul a acestui indicator potrivit scopului analizat, a gradului de informatie pe care il indica si a posibilitatii de includere intr-un sistem de indicatori cu relatii statistice strict determinate.

2.2. Analiza numarului, structurii si dinamicii fortei de munca

Pentru analiza fortei de munca statistica utilizeaza o serie de indicatori care se regasesc in publicatiile oficiale nationale si internationale.

De exemplu, in Anuarul Statistic pe 1993 privitor la forta de munca se prezinta urmatoarele date privind: populatia active ocupata:

populatia activa ocupata;

numarul mediu al salariatilor;

numarul mediu al muncitorilor;

numarul somerilor;

numarul persoanelor ce urmeaza cursuri de calificare si recalificare;

numarul oamenilor pe categorii socio-profesionale si grupe de varsta;

numarul mediu al pensionarilor.

Acesti indicatori ai fortei de munca se pot calcula ca numar existent

la un moment dat sau ca numar mediu pe o anumita perioada.

Existentul de forta de munca la un moment dat se obtine pe baza informatiilor culese prin sistemul raportarilor ale unitatilor economice si socio-culturale incluse in sistemul informational statistic si pentru sectorul privat pe baza informatiilor obtinute de la organele fiscale sau pe baza unor anchete selective, special organizate.

La nivelul fiecarei unitati economice sau social-culturale, acest indicator exprima potentialul uman de care dispune si care impreuna cu fondurile fixe dimensioneaza de fapt gradul de marime a intreprinderii sau institutiei respective.

Deosebit de importanta pentru analiza fortei de munca existente la un moment dat este cunoasterea structurii acesteia care se determina cu ajutorul gruparii. Gruparile folosite pentru structurarea fortei de munca existenta la un moment dat sunt numeroase unele avand character comun pentru toate ramurile, sectoarele si activitatile existente in societate, altele avand caracter specific.

Numarul populatiei active ocupate la un moment dat se poate structura dupa mai multe criterii: ramuri ale economiei nationale, pe categorii socio-profesionale, pe sexe, pe varsta, dupa vechime, pe unitati territorial-administrative, dupa sezonalitate.

De exemplu pe ramuri se pot folosi atat clasificarea pe ramurile economiei nationale potrivit nomenclatorului oficial al ramurilor economiei nationale, precum si a celui CAEN.

Gruparea personalului muncitor dupa diferite criterii necesita folosirea unor nomenclatoare care se elaboreaza pe baza experientei din statistica nationala si cea internationala. In acest sens vor aparea grupari oficiale privind forta de munca si rezultatele ei care sunt folosite in comparatiile din tara si/sau communicate diferitelor organizatii la care tara noastra este membra.

Pe baza gruparilor statistice privind forta de munca existenta se pot interpreta corelatiile si proportiile pe ramuri, profesii, grad de calificare, etc.

Capitolul 3

Analiza costurilor si a potentialului uman

3.1 Analiza dimensiunilor și stabilității personalului uman

Performanțele obținute de o firmă depind de gradul de asigurare cu resurse umane, materiale și financiare, precum și de eficacitatea folosirii lor.

Munca înseamnă utilizarea forței de muncă în scopul obținerii de bunuri economice. Analiza gestiunii resurselor umane la nivelul microeconomic vizează atât aspecte cantitative referitoare la dinamica personalului pe total și pe anumite

categorii, utilizarea timpului de munca, cât și calitative referitoare la calificare, organizare și impactul asupra productivității, precum și efectele creșterii acesteia.

3.1.1. Analiza dinamicii și structurii personalului uman

Dimensionarea rațională a numărului de personal contribuie la crearea condițiilor pentru o mai bună utilizare și motivare a factorului uman al producției. Dinamica efectivului de personal pe total și categorii are menirea de a pune în evidență încadrarea firmei cu personal în corelare cu potențialul tehnico- economic și cu realizările obținute. Pentru a evidenția dimensiunile personalului se utilizează mai mulți indicatori.

Numărul scriptic de salariați este numărul total de personal existent în evidențele unității angajat fie pe bază de contract de muncă, fie pe bază de convenție (documente generatoare de drepturi și obligații pentru ambele părți).

Numărul scriptic prezent la lucru este numărul personalului aflat la serviciu la un moment dat, indiferent de timpul de lucru efectiv.

Numărul mediu de salariați cu contract de muncă exprimă media aritmetică simplă a numărului de salariați. La aceasta se mai poate adăuga media colaboratorilor. Numărul mediu de salariați se corelează cu rezultatele obținute de firmă.

Numărul maxim de salariați reprezintă limita superioară până la care poate fi angajat personal fără a fi afectate negativ volumul de activități și productivitatea muncii:

;

unde:

Np este numărul mediu de salariați prognozat pe perioada respectivă;

Iq – indicele volumului de activității exprimat prin cifra de afaceri sau alt indicator.

Efectivul fiscal este numărul salariaților plătiți, aflați în evidențele firmei.

Analiza gestiunii resurselor umane se face obișnuit pe două mari categorii de angajații: operativi de administrație și de conducere.

Datele necesare analizei de personal dintr-o firmă pot fi structurate astfel: (tabelul 3.1.)

Tabelul 3.1. Dinamica efectivului de personal pe total si pe categorii de personal la S.C. "BES ROMANIA” S.A.

Comparativ cu perioada precedentă se prevede o reducere a personalului cu 4,8% (10 persoane) în condițiile estimării unei creșteri a cifrei de afaceri, în prețuri comparabile, cu 4%. Modificările prevăzute a se produce în structura personalului vizează menținerea unei ponderi ridicate a muncitorilor direct productivi în defavoarea celor indirect productivi și de deservire generală. La sfârșitul exercițiului se constată o realizare parțială a prevederilor. Analiza gestionării resurselor de muncă trebuie să reliefeze cauzele care au condus la nerealizarea măsurilor preconizate și ceea ce trebuie întreprins pentru îndeplinire lor. Studiul poate să cuprindă comparații cu firme similare în ceea ce privește numărul și structura personalului și nivelul de productivitate. Informațiile necesare comparațiilor sunt ușor de obținut în cazul în care specialiștii care efectuează studiul sunt din afara firmei în cauză. Analiza structurii personalului poate cuprinde gruparea acestuia în funcție de meserie, vârstă, sex, vechime totală în muncă etc. Dinamica personalului producției și de deservire generală poate fi urmată în corelație cu evoluția productivității muncii stabilindu-se o modificare relativă pe baza relației:

.

În exemplul dat s-a prevăzut:

191–200=191–208= -17 persoane;

Realizările sunt următoare:

199–200=199–211= -12 persoane față de perioada precedentă;

199–191=199–194= +5 persoane,

comparativ cu prevederile, ceea ce înseamnă că productivitatea muncii nu a crescut în conformitate cu prevederile, fapt ce se reflectă în costul producției.

Evoluția productivității muncii și a producției sunt influențate de nivelul calificării forței de muncă. În analiza calificării forței de muncă sunt avute în vedere următoarele aspecte principale: caracterizarea situației calificării la un moment dat, evoluția acesteia, modul de utilizarea al forței de muncă calificată. Situația calificării forței de muncă este reliefată de forma de școlarizare a personalului: absolvenții de învățământ superior, de școli profesionale, de liceu de specialitate, calificați la locul de muncă și necalificați. Pentru evidențierea perfecționării forței de muncă calificată se au în vedere diferitele forme de perfecționare absolvite: cursuri postliceale, cursuri postuniversitare, doctorat, masterat.

Caracterizarea sintetică a nivelului de calificare a personalului se face prin calcularea coeficientului calificării medii () stabilit pe baza relației:

=;

în care:

este coeficientul mediu de calificare;

Ki – categoria de încadrare a fiecărei forme de calificare în parte;

ni – numărul de lucrători din categoria i.

Atunci când coeficientul mediu de calificare are tendința de creștere înseamnă că în firmă există preocupare pentru ridicarea calificării. Concordanța dintre gradul de calificare și gradul de acoperire a lucrătorilor după complexitatea lor este reliefată de coeficientul de complexitate al lucrărilor executate ().

= ;

în care:

Nh – numărul de ore normal realizate pe categorii de încadrare a lucrărilor;

t – categoria de încadrare a lucrărilor.

Pentru aprecierea modului de folosire a forței de muncă calificată se poate folosi coeficientul de concordanță (Kc), calculat pe baza raportului:

Kc =.

Când =, înseamnă că între cei doi indicatori este o concordanță deplină. Când coeficientul calificării medii este mai mare decât coeficientul de complexitate al lucrărilor înseamnă că există lucrări de categorie inferioară executate de muncitorii cu calificare superioară adică o utilizare incompletă a forței de muncă. Când < înseamnă că există că există lucrări de categorie superioară executate de muncitori cu calificare inferioară.

3.1.2. Analiza stabilității personalului

Stabilitatea personalului în cadrul firmei conduce la o mai bună utilizare a forței de muncă. Într-o firmă numărul personalului se modifică într-un an sub influența unor factori cum sunt: politica de personal, volumul de activitate, modificarea raportului dintre potențialul uman și cel material, respectiv încadrarea activelor întreprinderii. Modificările de personal sunt reflectate de două categorii distincte, circulația personalului și fluctuația personalului.

Circulația personalului reprezintă mișcarea personalului în decursul unei

perioade date, atât din punct de vedere al intrărilor, cât și al ieșirilor din cauze normale, justificate, cum sunt: pensionare, decese, transferuri, restrângerea activității, studii, obligații cetățenești.

Pentru caracterizarea acestui fenomen se folosesc indicatorii:

Fluctuația personalului este un fenomen anormal reprezentat de plecările din firmă fără aprobarea conducerii sau ca urmare a nerespectării legislației muncii.

Stabilitatea generală a potențialului uman într-o firmă este reliefată de gradul de stabilitate a personalului (Gs)

Gs= 1– Cm ;

în care:

Cm este coeficientul mișcării totale.

Acest grad de stabilitate se mai poate aprecia prin calcularea următorilor indicatori:

– stagiul în aceeași unitate (St):

St = ;

în care:

t este vechimea în aceeași întreprindere a lucrătorului;

T – vechimea totală în câmpul muncii;

– vechimea medie ():

=;

în care:

N este numărul muncitorilor având aceeași vechime;

t – vechimea în ani a muncitorilor din unitate.

Stabilitatea forței de muncă va fi cu atât mai bună cu cât stagiu în aceeași unitate se apropie de 1:

Analiza acestor indicatori în dinamică și față de programele întocmite de firmă trebuie să cuprindă motivele mișcării personalului. Astfel de motive sunt: nevoia acută de bani, dorința apropierii de domiciliu, posibilitatea obținerii de câștiguri mai mari, neîncadrarea pe un post corespunzător cu pregătirea, condițiile de muncă inadecvate, starea de sănătate, lipsa acțiunilor social-culturale, lipsa condițiilor pentru perfecționarea pregătirii. Principalele căi care contribuie la obținerea stabilității personalului sunt: motivarea și securitatea muncii, dialogul social. Atenția acordată securității și protecției personalului în cadrul unei firme trebuie să fie mai presus decât aspectele legate de cost sau productivitate. Desfășurarea în condiții de siguranță a activității de producție este reglementată de legi și acte normative.

3.2. Tipologia cheltuielilor (costurilor)

Cheltuielile se clasifică după diverse categorii:

a. după comportamentul lor față de volumul de activitate distingem: cheltuieli fixe și variabile;

Cheltuielile fixe sunt independente de volumul de producție, dar dependente de capacitatea potențială a firmei. Mărimea lor nu se modifică pe termen scurt. Cheltuielile fixe unitar au tendința de scădere odată cu creșterea volumului producției.

Cheltuielile variabile sunt dependente de volumul producției modificându-se proporțional sau neproporțional cu aceasta. Evoluția lor e diferită în funcție de faza din ciclul de viață al produselor pe care firma le realizează și pot conduce la trei tipuri de randament:

Curba randamentelor crescătoare specifică perioadei de expansiune când ICV<ICA;

– Curba randamentelor constante, când ICV = ICA;

Curba randamentelor descrescătoare când ICV>ICA .

Ele se înregistrează când firma înregistrează costuri ridicate, costurile variabile-materiale, și salariale, crescând mai repede decât producția.

În continuarea lor, curba costurilor variabile totale se prezintă astfel:

P1 este un punct de inflexiune care marchează trecerea de la un cost constant la zona randamentelor descrescătoare.

Cunoașterea cheltuielilor fixe și variabile are importanță în funcționarea deciziilor strategice. Rata cheltuielilor fixe influențează pragul de rentabilitate și stă la baza criteriilor de apreciere a rivalității dintre firmele unui anumit sector.

b. după modul de identificare și repartizare pe purtători de cheltuieli, întâlnim cheltuieli directe și indirecte. Cheltuielile directe sunt cele care au în vedere în mod direct un anumit produs sau activitate. Se disting cheltuieli directe variabile (consumul de materii prime, materiale, salarii etc.) și cheltuieli directe fixe (amortizarea mașinilor și utilajelor folosite la realizarea unui singur produs etc.).

Cheltuielile indirecte sunt legate de funcționare generală a întreprinderii. Distingem cheltuieli indirecte fixe (cheltuieli administrative, cheltuieli de cercetare, dezvoltare etc.) și cheltuieli indirecte variabile (consumul de combustibil și energie pentru secțiile unde se fabrică mai multe produse).

c. după natura lor cheltuielile se împart în:

cheltuieli curente:

a). de exploatare;

b). cheltuieli financiare.

2. cheltuieli excepționale;

1. a). Cheltuielile de exploatare sunt necesare realizării activităților de producție și a celor de comercializare ale unei firme. Ele sunt formate din:

cheltuieli privind consumurile de aprovizionare, achiziție și costul mărfurilor vândute;

cheltuieli pentru serviciile efectuate de terți (întreținere, reparații, contracte de cercetare, studii, colaborări, comisioane, publicitate, reclamă);

cheltuieli cu impozite, taxe, vărsăminte asimilate (impozitul suplimentar pe salariu, impozitul pe clădiri, taxa pentru impozitul pe clădiri, taxa pentru folosirea terenurilor private de stat, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru fondul asigurărilor sociale etc.).

cheltuieli cu amortizările și provizioanele aferente exploatării (provizioane pentru riscuri și cheltuieli; amortizări privind imobilizările corporale, valoarea previzionată pentru deprecierea imobilelor, a materiilor prime, materiilor, obiectelor de inventar).

1. b). Cheltuielile financiare sunt formate din:

pierderi din creanțe legate de participații;

pierderi din vânzarea titlurilor de plasamente;

diferențe nefavorabile de curs valutar;

dobânzi curente;

cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele (provizioane pentru riscuri și cheltuieli privind activitatea financiară, provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare și titlurilor de plasament).

2. Cheltuieli excepționale includ cheltuieli ocazionate de evenimente cu frecvență redusă, ca de exemplu:

cheltuieli determinate de operațiunile de gestiune (despăgubire, amenzi, penalizări, lipsuri de inventar, donații și subvenții acordate, pierderi din debitori litigioși, cheltuieli excepționale pentru provizioanele reglementate etc.);

cheltuieli determinate de operațiunile de capital (valoarea contabilă a imobilizărilor cedate; alte cheltuieli excepționale);

d. după conținutul lor există:

cheltuieli cu munca vie;

cheltuieli material.

Cheltuieli cu munca vie sunt legate de consumul potențialului uman de care dispune firma (plata activităților și drepturilor cuvenite personalului), iar cele materiale sunt cauzate de consumurile de mijloace materiale necesare bunei desfășurări a activității (materii prime, energie etc.).

e. după gradul de autonomie al decidentului cheltuielile pot fi:

controlabile, când deciziile privind costurile sunt la îndemâna diferitelor centre de responsabilitate (salarii, materii prime, materiale etc.);

necontrolabile, impuse de puterea și autoritatea statului prin legislația fiscală sau socială (taxe și impozite, cote pentru ajutorul de șomaj etc).

f. după relația costuri-efecte întâlnim:

cheltuieli determinate;

cheltuieli nedeterminate (discreționare);

Cheltuielile determinate sunt definite ca fiind acelea al căror rol sau efect asupra indicatorilor de rezultate ai firmei este clar determinat (de exemplu, relația dintre costul de cumpărare și cifra de afaceri etc.);

Cheltuielile discreționare se află în relație confuză cu efectul obținut, influența lor neputând fi precizată cu exactitate. De exemplu, în cazul cheltuielilor cu publicitate nu se cunoaște cu exactitate impactul publicității asupra cifrei de afaceri.

g. după modul de înregistrare în contabilitatea financiară și de gestiune

distingem:

cheltuieli încorporabile;

cheltuieli neîncorporabile;

cheltuieli supletive.

Cheltuielile încorporabile se regăsesc ca atare în contabilitatea financiară, modificând rezultatul total, însă nu corespund unor consumuri normale, fiind excluse, din acest motiv, din calculul costurilor.

Cheltuielile neîncorporabile sunt de două tipuri: fără raport direct cu activitatea (de exemplu primele de asigurare); cheltuieli care nu relevă activitatea curentă (de exemplu cheltuieli cu provizioanele, amortizarea cheltuielilor de constituire și a cheltuielilor repartizate, cheltuieli excepționale).

Cheltuielile supletive figurează în contabilitatea de gestiune, dar nu sunt înregistrate în contabilitatea generală, din motive fiscale sau juridice (de exemplu, remunerarea convențională a capitalurilor proprii).

După evidența asupra fluxurilor de trezorerie, cheltuielile pot fi:

monetare, care generează un flux monetar (salarii, consumurile de materii prime, plata unor servicii etc.);

non-monetare (calculate: amortizările și provizioanele);

h. după caracterul lor, costurile sunt:

evidente;

ascunse;

de oportunitate;

Costurile evidente reflectă resursele consumate ce se regăsesc ca atare în evidența contabilă a firmei.

Costurile ascunse sunt costuri efectiv suportate de firmă care nu sunt înregistrate în nici un sistem de evidență al firmei (costul noncalității, al deteriorării imaginii pe piață etc.).

Costul de oportunitate reprezintă valoare unei ocazii pierdute, ratate sau altfel spus, ele măsoară pierderea (lipsa) unei încasări ca urmare a unei opțiuni economice diferite a firmei.

Modele de analiză a cheltuielilor oferă informații care ajută la stabilirea celor mai bune soluții în alocarea resurselor firmei; prin urmare, ele sunt un instrument util în politica firmei de stabilire a prețurilor și a marjelor de rentabilitate.

Analiza cheltuielilor se structurează pe următoarele probleme: analiza cheltuielilor aferente veniturilor firmei; analiza cheltuielilor de exploatare, analiza cheltuielilor variabile; analiza cheltuielilor fixe; analiza cheltuielilor materiale; analiza cheltuielilor cu salarii; analiza cheltuielilor cu dobânzile, analiza costurilor pe produse.

3.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor firmei

Corelația dintre venituri și cheltuieli constă în faptul că realizarea unui venit, și respectiv, profit necesită cheltuieli. După natura lor, cheltuielile se grupează în:

cheltuielile de exploatare, care cuprind categoriile de consumuri privind realizarea obiectivului de activitate și cele aferente acestora;

cheltuieli financiare, care include pierderile din creanțe legate de participații, din vânzarea titlurilor de plasament, dobânzi etc.;

cheltuieli excepționale, care nu sunt legate de activitatea curentă normală, ci se referă la despăgubiri, amenzi, penalizări, donații, subvenții.

Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate sau de încasat; și ele se grupează în:

venituri din exploatare, în care se includ încasările din operațiile care formează obiectul de activitate, la care se adaugă veniturile din producția stocată și imobilizată, precum și alte venituri legate de exploatare;

venituri financiare, în care se includ încasările din participații, din alte imobilizări, din titluri de plasament.

În general, se poate face o corelație între venituri și cheltuieli în sensul că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Dar sunt și excepții. De exemplu, cheltuielile financiare, de regulă, nu generează venituri, iar realizarea acestora nu presupune cheltuieli. Aceleași reguli au și unele cheltuieli și venituri excepționale. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluția lor și reliefarea factorilor care le determină în vederea identificării posibilităților de diminuare pentru sporirea rentabilității. Pentru urmărirea evoluției cheltuielilor aferente se utilizează indicatorul „cheltuieli la 1000 lei venituri” (C) care se calculează după următorul model:

C1000 = ּ1000 = ;

= ּ1000;

în care:

este suma cheltuielilor pe trei grupuri (exploatare, financiare, excepționale);

vi – suma veniturilor pe grupurile similare cheltuielilor;

g i – structura veniturilor;

– cheltuieli la 1000 de lei venituri pe categorii de cheltuieli.

Explicarea modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri necesită efectuarea unei analize de tip factorial, plecând de la modelul

C1000 = ;

C1 = C1 – C0;

Factorii de influență sunt structura veniturilor și cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de cheltuieli.

Influența modificării structurii veniturilor se determină cu relația:

C1000(gi)= – =Cr-C0;

Influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de cheltuieli se determină cu relația (vezi tabelul 5.1.):

C1000(ci)= – = C0-Cr;

C1000n+1 = ּ1000 =

= 991,24 lei/1000 lei venituri.

Se constată un nivel extrem de mare al cheltuielilor la 1000 lei venituri, ceea ce reprezintă un aspect nefavorabil din punct de vedere al eficienței economico-financiare a firmei, concretizându-se într-un profit brut redus.

Pentru a calcula modificarea nivelului cheltuielilor la 1000 de lei se ia ca bază nivelul acestui indicator realizat în perioada precedent. Diferența rezultată se datorează modificării structurii veniturilor și a nivelului cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri.

În vederea separării celor două influențe este necesară recalcularea cheltuielilor la 1000 de lei în funcție de structura nivelului comparat și a ratelor pe categorii de venituri din baza de referință. Datele folosite în analiză sunt extrase din contul de profit al S.C. „BES ROMANIA ” S.A. .

Din situația prezentată se observă o anticipare a creșterii nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri; astfel, în perioada „Pn0” s-a prevăzut 970,83 lei/1000 lei venituri, mai mare față de realizările din perioada precedentă, adică o scădere a eficienței, iar realizările din perioada „Pn1” depășesc aceste prevederi.

Tabelul 3.4. Structura cheltuielilor si veniturilor grupate dupa natura lor, la firma S.C. „BES ROMANIA” S.A

Modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri (nivelul prevăzut în perioada n față de nivelul perioadei precedente).

C1000 = Cn01000– Cn – 11000 = 970,83 – 960,74 = 10,09 lei

cheltuieli la 1000 de lei venituri.

Această modificare se explică prin:

influența modificării structurii veniturilor (g):

C1000(gi) = – ;

sau:

C1000(gi) = = ;

= 0,995ּ946,42 + 0,004ּ10022,78 + 0,001ּ3261,85 = 985,04;

g = 985,04 – 960,74 = + 24,3 lei.

influența nivelului cheltuielilor la 1000 de lei venituri pe categorii de venituri ();

= – = 970,83 – 985,04 = – 14,21 lei;

unde:

gi0 este structura veniturilor prevăzute în anul curent,

Cin – 1 – cheltuieli la 1000 de lei venituri pe categorii de venituri în anul precedent;

= 24,3 – 14,21 = 10,09 lei;

Modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri (nivelul realizat în perioada n față de nivelul prevăzut Pn0);

= cn11000 – cn01000 = 991,24 – 970,83 = 20,41 lei cheltuieli la 1000 lei venituri,

din care datorită:

influenței modificării structurii veniturilor (g):

= – = cr-c0=963,07 – 970,83 = – 7,76 lei;

în care:

gi1 este structura veniturilor realizată în perioada „n”;

Ci0 – cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii prevăzute în perioada „n”;

cr= = 0,993ּ962,03 + 0,001ּ2940,44 + 0,006ּ805,85 = 963,07 lei;

= 963,07 – 970,83 = – 7,76 lei.

influenței modificării nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de venituri ();

= – =c1-cr= 991,24 – 963,07 = 28,17 lei;

= – 7,76 + 28,17 = 20,41 lei cheltuieli la 1000 lei venituri.

Aceste date atestă faptul că s-a avut în vedere o creștere a cheltuielilor la 1000 lei venituri cu 10,09 lei/ 1000 lei, aceasta fiind susținută de modificarea semnificativă a structurii veniturilor (+24,3/100 lei). De asemenea, firma a prevăzut o influență favorabilă a cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de venituri (– 14,21 lei).

În fapt s-a înregistrat o depășire a nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri față de nivelul programat cu 20,41 lei/1000 lei aceasta reprezentând un aspect extrem de nefavorabil al activității firmei. Factorul de bază al acestui rezultat l-a constituit influența venitului cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii. În activitatea practică trebuiesc luate în considerare două aspecte:

inflația, ceea ce presupune corectarea bazei de comparații cu un coeficient care să reflecte corelația dintre creșterea prețurilor tuturor categoriilor de resurse cu care se aprovizionează întreprinderea ( I) și dinamica prețurilor pe seama cărora se formează veniturile (Iv1);

Dacă I = 120% și Iv = 117%, atunci nivelul cheltuielilor prevăzut în anul curent și folosit ca bază de comparație va fi: 970,83ּ = 995,72 lei, ceea ce schimbă situația firmei.

Explicarea pe fiecare categorii de venituri a evoluției eficienței în funcție de factorii specifici care o influențează, mai ales în situațiile în care cheltuielile financiare depășesc substanțial veniturile.

Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri se reflectă în mărimea rezultatului exercițiului înainte de impozitare. Efectul se determină cu ajutorul relației:

(c1 – ) ּ = – (991,24 – 970,83)ּ = – 2297685,1 mii lei;

ceea ce înseamnă o diminuare a rezultatului față de cel prevăzut prin bugetul de venituri și cheltuieli.

3.4. Analiza cheltuielilor de exploatare.

Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri

Cheltuielilor de exploatare dețin cea mai mare parte din totalul cheltuielilor firmei. Ele sunt aferente ciclului de exploatare, care cuprinde ansamblul următoarelor operațiuni: cumpărarea de materii prime materiale, stocarea lor, procesul de producție, stocarea semifabricatelor, produselor finite și vânzarea lor, precum și achiziționarea de mărfuri și vânzarea lor, dacă este cazul. În analiza cheltuielilor de exploatarea se folosește nivelul lor la 1000 lei venituri urmărindu-se dinamica și modificările intervenite în structura cheltuielilor. Astfel va fi posibilă formarea unei imagini despre modul în care s-a realizat programul stabilit, precum și identificarea unor categorii de cheltuieli care necesită atenție sporită din partea factorilor de decizie ai firmei.

Relația de calcul a indicatorului cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare este:

Cj = ;

;

în care:

gj este structura veniturilor din exploatare;

– cheltuieli la 1000 lei venituri de exploatare pe tipuri de venituri de exploatare;

Chj – cheltuielilor aferente activităților care compun ciclul de exploatare;

Vj – venituri pe feluri de activitate componente ale ciclului de exploatare.

Factorul cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare se analizează pe baza modelului menționat anterior.

1. = – =cr-c0;

= – = c1-cr;

Din situația prezentată în tabelul 3.4. rezultă că cheltuielile la 1 000 lei venituri din exploatare din perioada „P”, atât nivelul prevăzut cât și cel realizat, au fost mai mari decât nivelul lor din perioada precedentă pe total.

Pe categorii de cheltuieli situația este diferită. Astfel, în perioada „P”, față de nivelul prevăzut s-a depășit nivelul la următoarele categorii: materii prime și materiale consumabile (+91,71), alte cheltuieli (+12,46), salarii personale (+2,29), asigurări și protecție socială (+2,49), alte cheltuieli de exploatare (+0,31), amortizări și provizioane (+2,95). Cheltuielile la 1 000 lei venituri din exploatare realizate în perioada „P” față de nivelele prevăzute au fost mai mici la următoarele categorii de cheltuieli: costul mărfurilor (–38,55), combustibili, energie, apă, (–7,27), lucrări și servicii executate de terți (–3,84), impozite, taxe și vărsăminte asimilate (– 49,45).

Tabel 3.5 Cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri realizate în perioada „t”

la firma S.C. „BES ROMANIA” S.A.

Analiza eficienței cheltuielilor de exploatare poate fi efectuată în raport de formarea veniturilor și nivelul cheltuielilor pe categorii de venituri. Pentru efectuarea analizei se folosesc datele din tabelul 3.6.

Tabelul 3.6. Analiza cheltuielilor de exploatare structurate dupa formarea veniturilor realizate în perioada „Pn” la S.C. BES ROMANIA S.R.L.

În analiza cheltuielilor de exploatare în funcție de criteriul amintit trebuie să se ține seama că o creștere a ponderii cheltuielilor aferente producției stocate la 1 000 lei venituri determină diminuarea cheltuielilor de exploatare. Pentru a separa influența structurii veniturilor de cea a nivelului cheltuielilor aferente producției vândute se procedează ca la analiza cheltuielilor aferente veniturilor.

Modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare în perioada „Pn0“ – „Pn – 1”.

= 962,02 – 946,42;

din care datorită:

Influenței modificării structurii din exploatare

= = rj – cj0;

rj = 0,85ּ 936,91 + 0,15ּ 1000 = 946,37 lei la 1000 lei

venituri din exploatare. cj1000 (gj)=946,37 – 946,42 = – 0,05 lei;

Influenței modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri aferente producției vândute

= =cj1-cjr = 962,02 – 946,37 = 15,65 lei

la 1 000 lei venituri aferente producției vândute.

Modificarea cheltuielilor la 1 000 lei venituri din exploatare în perioada „Pn1“ – „Pn0“ este: 965,12 – 962,02 = + 3,1 lei. Această modificare este determinată de influența a doi factori:

Influența modificării veniturilor din exploatare

= rj – Cj0;

‘rj = 0,82ּ 955,37 + 0,18ּ1000 = 963,4 lei;

= 963,4 – 962,02 = 1,36 lei;

Influența modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri aferente producției vândute

= j1 – Cj0 = 965,12 – 963,4 = + 1,72 lei;

Datele prezentate evidențiază că s-a prevăzut o creștere a nivelului cheltuielilor de exploatare la 1 000 lei venituri, iar nivelul realizat a însemnat o depășire a nivelului realizat cu 3,1 lei. Aceasta este determinată de modificarea nefavorabilă a structurii veniturilor, cât ș i a nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri aferente producției vândute, element principal al cheltuielilor de exploatare.

3.4.1. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări și prestări de servicii și alte venituri din exploatare mai puțin rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților. Cheltuielilor la 1 000 lei venituri (C) constituie principala componentă a cheltuielilor la 1 000 lei venituri din exploatare și poate fi exprimată cu ajutorul relației:

C = ;

în care:

q este cantitatea vândută;

c – costul produselor;

p – prețul mediu de vânzare (fără TVA);

Formula de mai sus poate fi scrisă și astfel:

C = ;

în care:

g este structura producției vândute, stabilită valoric ca: ;

– nivelul cheltuielilor la 1 000 lei pe produse.

Factorii de influență ai cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri sunt: structura producției, prețul mediu de vânzare și costul produselor.

Influența modificării structurii cifrei de afaceri se determină cu relația:

= ;

Influența modificării structurii prețurilor de vânzare se determină cu relația:

= ;

Influența modificării costurilor pe produse:

= ;

Pentru exemplificarea analizei folosim datele din tabelul 5.5.

Majorarea nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri este de:

C = 957,34 – 955,37 = 1,97 lei.

Această modificare se datorează acțiunii factorilor de influență:

Influența modificării structurii producției vândute este:

= = =

= 960 – 955,37 = + 4,63 lei;

Tabelul 3.7. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri la S.C.BES ROMANIA S.R.L.

Se constată o influență nefavorabilă a structurii cifrei de afaceri care determină creșterea nivelului cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri cu 4,63 lei. Acest aspect poate fi explicat prin mărirea ponderii produselor fabricate de firmă cu o rentabilitate sub nivelul programat.

Influența modificării prețurilor medii de vânzare este:

= = =

= 812,98 – 960 = – 147,02 lei;

Majorările față de nivelul prevăzut al prețurilor medii de vânzare au condus la o reducere a nivelului cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri cu –47,02 lei. În acest context, modificarea prețurilor medii de vânzare în sensul creșterii a avut ca principală cauză schimbarea raportului de cerere-ofertă.

Influența modificării costurilor pe produse este:

= = =

= 957,34 – 812,98 = + 144,36 lei;

Creșterea costurilor pe produse față de nivelul programat a determinat sporirea cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri cu 144,36 lei.

Acest rezultat nefavorabil poate avea cauze interne și cauze independente de activitatea firmei, care trebuie identificate. Exemple de cauze externe pot fi creșterile de prețuri la materiile prime, materialele etc. achiziționate de firmă.

3.5. Analiza cheltuielilor fixe și variabile

3.5.1. Analiza cheltuielilor variabile. Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor la 1000 lei venituri

În cadrul cheltuielilor de exploatare partea variabilă este dependentă. Dependența cheltuielilor variabile la volumul producției este evidențiată în relația:

CV = cvּq;

în care:
CV este suma costurilor variabile;

cv – costul variabil mediu;

q – cantitatea de produse.

Analiza cheltuielilor variabile servește la fundamentarea deciziilor privind:

elaborarea politicii vânzărilor în funcție de gradul de rentabilitate;

elaborarea bugetelor de costuri necesare pentru buna gestionare a tuturor categoriilor de resurse;

stabilirea politicii de producție din punct de vedere cantitativ al termenului de realizare;

determinarea pragului de rentabilitate, problemă deosebit de importantă în dimensionarea unor activități și categorii de cheltuieli.

Există anumite limite ale modificării concluziilor desprinse din analiza cheltuielilor variabile reprezentate de:

imprecizia stabilirii variabilității diferitelor categorii de cheltuieli;

impactul sistemului de salarizare asupra cheltuielilor variabile precum și a celor fixe;

dificultăți ale diferențierii cheltuielilor variabile pe termen scurt și lung.

Analiza cheltuielilor variabile presupune evidențierea a doua probleme:

analiza dinamicii cheltuielilor variabile;

analiza factorială a cheltuielilor variabile.

Pentru a urmării dinamica cheltuielilor variabile totale la 1000 lei venituri se întocmește tabelul 3.8. care cuprinde date ipotetice.

Tabelul 3.8 Dinamica cheltuielilor variabile realizate în anul „Pn” la societatea „X”

Din datele prezentate mai sus se observă că atât cheltuielile de exploatare variabile cât și cheltuielile variabile aferente cifrei de afaceri înregistrează un nivel diferit față de cel din „Pn-1”, dar și față de nivelul programat în „Pn”.

Societatea a prevăzut o creștere a cheltuielilor de exploatare variabile în anul „Pn” ceea s-a îndeplinit și chiar depășit cu 20,98 %. Aceeași situație este în cazul cheltuielilor variabile aferente cifrei de afaceri, al căror nivel a devansat pe cel programat cu 12,77 %.

Dacă se are în vedere evoluția cheltuielilor variabile la 1 000 lei venituri din exploatare, respectiv cifra de afaceri, se poate remarca faptul că aceasta este ascendentă în ambele cazuri, ceea ce, interpretate ca atare, reflectă o scădere a eficienței resurselor variabile consumate (exprimate valoric).

Asemenea apreciere poate fi confirmată sau infirmată numai după ce se realizează analiza diagnostic de tip factorial prin care se relevă influența structurii producției, prețurilor de vânzare, costurilor variabile pe produse.

Analiza diagnostic de tip factorial a cheltuielilor variabile se face pentru activitatea de exploatare, în general și pentru cifra de afaceri, în special. Pentru primul caz, se poate avea în vedere modelul de calcul și analiză:

;

în care:

CVe sunt cheltuielile variabile la 1000 lei venituri din exploatare;

gi – ponderea diferitelor categorii de venituri din exploatare;

cvi – cheltuieli variabile la 1000 lei venituri pe categorii de venituri.

În al doilea caz, referitor la costurile variabile aferente cifrei de afaceri, ca modele de calcul și analiză se pot avea în vedere:

a. = ;

b. = ;

în care:

qV este volumul vândut al produsului „i”;

cvi – costul variabil al produsului „i”;

pi – prețul mediu de vânzare (exclusiv TVA) pe produsului „i”;

gi – ponderea produsului „i” în cifra de afaceri stabilită pe baza prețului de vânzare (exclusiv TVA);

Pe baza modelului de la punctul a), abaterea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri se determină factorial astfel:

Influența structurii producției vândute:

;

Influența prețurilor de vânzare (ca prețuri medii):

;

Influența costurilor pe produse:

.

În exemplul nostru modificarea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri față de nivelul prevăzut este:

Influența: 670,63 – 668,76 = – 1,37 lei. Ea se explică prin:

Influența structurii producției vândute:

= = =

= 672,02 – 668,76 = + 3,26 lei;

Influența prețului mediu de vânzare (exclusiv TVA)

p = = =

= 569,12 – 672,02 = – 102,9 lei;

Influența costului variabil pe unitatea de produse

C = = =

= 670,31 – 569,12 = 101,01 lei.

Se poate concluziona că sporirea cheltuielilor variabile la 1 000 lei cifră de afaceri s-a realizat pe seama costului variabil pe unitatea de produs și mai puțin pe seama structurii producției vândute. Singurul factor care a determinat o micșorare a cheltuielilor variabile la 1 000 lei cifră de afaceri la constituit prețul mediu de vânzare. Aceasta se explică prin creșterea prețului de vânzare al produselor realizate de firmă.

Contribuția importantă la mărirea cheltuielilor variabile la 1 000 lei cifră de afaceri cu 101,01 lei din partea costului variabil pe unitatea de produs se stabilește și pe componența acesteia. În acest sens, se poate vorbi despre influența unor factori independenți de activitatea firmei: prețul materiilor prime, al materialelor consumabile, prețul energiei electrice.

În principiu nivelul cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri este influențat de factorii direcți ce acționează asupra lor.

Când cifra de afaceri (producția vândută) crește are loc diminuarea nivelului cheltuielilor variabile la 1 000 lei. Dar această creștere trebuie să însemne sporirea ponderii unor produse cu niveluri ale cheltuielilor la 1 000 lei (prevăzute) mai mici decât cel mediu. Firma trebuie să aibă în vedere ca schimburile de structură să fie determinate de cerere și nu de disfuncționalități în activitatea agentului comercial.

Când prețurile cresc are loc diminuarea cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri dar, și în acest caz, sporirea prețurilor trebuie să însemne ridicarea calității produselor.

Aprofundarea analizei trebuie să evidențieze produsele la care s-au înregistrat abateri ale cheltuielilor variabile pe produs si să stabilească măsuri pentru ridicarea eficienței economice. În nivelul costurilor variabile pe produse se reflectă, pe de o parte, consumurile fizice de resurse, iar pe de altă parte, prețurile de cumpărare pe unitatea de resursă. Primul factor este urmarea acțiunilor firmei privind consumurile specifice, iar cel de-al doilea, deși se află sub incidența pieței, reflecției și calitative managementului care trebuie să se ocupe de aprovizionarea cu factorii de producție de calitate la prețuri avantajoase. Analiza trebuie să cuprindă o comparare a cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri. În exemplu nostru această analiză se bazează pe datele din tabelul 3.9.

Tabelul 3.9. Analiza comparativa a cheltuielilor la 1 000 lei cifra de afaceri

fata de cheltuielile variabile

Analiza datelor permite reliefarea unor aspecte pozitive și negative referitoare la evoluția cheltuielilor analizate; ca aspect pozitiv poate fi menționat creșterea prețului de vânzare, care are o influență favorabilă asupra cheltuielilor prin reducerea acestora. La aspecte negative se remarcă:

scăderea eficienței cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri atât pe seama celor variabile cât și pe sama celor fixe;

majorarea cheltuielilor variabile pe unitatea de produs.

Pornindu-se de la aceste informații se va putea stabilii măsurile privind reducerea cheltuielilor de producție pentru perioada viitoare.

3.5.2. Analiza cheltuielilor fixe

Cheltuielile fixe sau convențional-constante constituie o premiză și o consecință a desfășurării unei anumite activități. Aceasta înseamnă că unele cheltuieli nu sunt în dependență proporțională sau neproporțională cu producția ci, în anumite limite ele rămân fixe sau independente. Ca exemplu de cheltuieli fixe se pot menționa: cheltuieli cu amortizarea, care la un nivel dat de dotare tehnică nu se modifică deși prin mai buna folosire a utilajelor se poate obține o producție suplimentară; cheltuieli generale de administrație și conducere. Analiza cheltuielilor fixe nu constituie un scop în sine, ci este subordonată creșterii eficiente. Prin urmare, problematica trebuie astfel structurată încât să ofere cele mai bune informații pentru fundamentarea deciziilor privind ridicarea eficienței. Principalele probleme ale analizei cheltuielilor fixe ce trebuie abordate sunt: analiza dinamicii cheltuielilor fixe, analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri.

Relația de calcul a cheltuielilor la 1 000 lei cifră de afaceri este:

;

Analiza abaterii nivelului cheltuielilor fixe la 1 000 lei cifră de afaceri pe factor de influență se efectuează astfel:

Influența cifrei de afaceri:

;

din care datorită:

volumului producției vândute:

;

prețurilor de vânzare:

;

Influența sumei cheltuielilor fixe:

;

Analiza dinamicii cheltuielilor fixe este necesară pentru a cunoaște evoluția lor în raport cu cifra de afaceri sau cu producția fabricată. În acest scop se pot utiliza pentru exemplificare datele din tabelul 3.10.

Tabelul 3.10. Analiza dinamicii cheltuielilor fixe în raport cu cifra de afaceri

Din analiza datelor rezultă comportamentul caracteristic al cheltuielilor fixe în raport de cifra de afaceri, respectiv, existența unor salturi atunci când intervin modificări importante în volumul de activitate ale firmei analizate.

Pentru exemplificare analizei factoriale a cheltuielilor fixe la 1 000 lei cifră de afaceri se folosesc datele din tabelul 3.10.

Tabelul 3.11. Analiza factoriala a cheltuielilor fixe la 1 000 lei cifra de afaceri

Se constată că față de prevederi se înregistrează o sporire a cheltuielilor fixe la 1000 lei ca urmare a influenței cifrei de afaceri și a prețurilor medii de vânzare.

Influența cifrei de afaceri este:

= = =

= 254,68 – 286,61 = – 31,93 lei;

din care datorită:

modificării producției vândute:

= = =

= 300,74 – 286,61 = + 14,13 lei;

modificării prețurilor medii de vânzare

p = = =

= 254,68 – 300,74 = – 46,06 lei;

Influența cheltuielilor fixe

CF = = =

287,21 – 254,68 = + 32,53 lei;

În cazul firmei audiatei, majorarea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri față de nivelul programat este determinată de cuantumul lor, care a avut o evoluție superioară cifrei de afaceri cu + 32,53 lei, la care a contribuit și producția vândută.

Creșterea cifrei de afaceri în proporție de 12,54% față de prevederi a condus la diminuarea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri cu –31,93 lei, fiind susținută de mărirea prețurilor de vânzare.

3.6. Analiza situației generale a cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale reprezintă expresia valorică a consumurilor de resurse materiale și a prestărilor de servicii de către terți. Ele sunt formate din cheltuieli cu:

materiile prime, materialele;

combustibilul, energia, apa, aburul;

amortizarea;

obiecte de inventar;

lucrări și servicii prestate de către terți;

alte cheltuieli materiale.

În analiza diagnostic, cheltuielile materiale se examinează atât pe total, cât și grupări (variabile și fixe) sau pe cheltuieli componente (materii prime, materiale, energie etc.).

Analiza situației generale a cheltuielilor materiale necesită calcularea indicatorului cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri din exploatare și, respectiv, la 1000 lei cifră de afaceri. Relațiile de calcul sunt:

= ּ1000;

= ּ1000;

= ;

în care:

sunt cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri din exploatare sau la 1000 lei cifră de afaceri;

– cheltuieli materiale aferente cifrei de afaceri pe produse;

gi – ponderea valorică a produselor vândute;

– prețul mediu;

Pentru a forma o imagine de ansamblu despre evoluția cheltuielilor materiale sunt necesare, cel puțin, datele din tabelul 5.10.

Tabelul 3.12. Evolutia cheltuielilor materiale

Pe baza datelor din tabel se pot formula unele concluzii, cum sunt:

cheltuieli materiale aferente exploatării și respectiv, cifrei de afaceri se înscriu intr-o evoluție ascendentă atât în raport cu realizările din „Pn – 1”, cât și cu prevederile din perioada curentă (Po);

ponderea cheltuielilor materiale în total costuri realizată în perioada curentă este mai mare atât față de ponderea prevăzută, cât și față de ponderea din perioada precedentă;

nivelul cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri realizat în „Pn” este mai mare atât față de nivelul prevăzut, cât și față de nivelul din perioada precedentă.

Analiza trebuie să pună în evidență laturile slabe ale activității și implicit, măsurile necesare pentru reglarea și ameliorarea lor.

3.6.1 Analiza factorială a cheltuielilor materiale

Analiza factorială a cheltuielilor materiale se poate realiza prin intermediul mai multor modele, din care, mai important este cel ce studiază cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri.

Cheltuielile materiale la 1000 lei cifră de afaceri (Cm), care constituie partea preponderentă a veniturilor din exploatare, se analizează cu ajutorul formulei:

= ּ1000;

unde:

Cm sunt cheltuielile materiale pe produse;

Modificarea fenomenului analizat se cuantifică astfel:

= – ;

Influența factorilor este următoarea:

Influența modificărilor în structura cifrei de afaceri:

= ;

Influența modificărilor cheltuielilor materiale la 1000 lei pe produse:

= – r

sau:

= ;

din care:

Influența modificărilor cheltuielilor directe la 1000 lei pe produse:

– r

sau:

;

din care:

Influența modificărilor consumurilor fixe:

r – r;

sau:

;

Influența modificărilor prețurilor de includere în costuri:

– r;

sau:

;

2.2. Influența modificărilor cheltuielilor materiale indirecte la 1000 lei:

– r;

unde:

r = ()ּ1000;

Pentru exemplificarea modului de analiză factorială a cheltuielilor materiale se folosesc datele din tabelul 3.13.

Tabelul 3.13.

Modificarea cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri este:

= – r = 730,0 – 631,05 = + 98,95 lei;

Influența factorială este următoarea:

Influența modificărilor în structura cifrei de afaceri

= = =

= 724,38 – 631,05 = + 93,33 lei;

Influența modificărilor prețurilor medii de vânzare

= = =

= 616,45 – 724,38 = – 110,93 lei;

Influența modificărilor cheltuielilor materiale pe produse:

= = =

= 730 – 613,45 = 116,5 lei;

Analiza factorială pune în evidență faptul că majorarea cheltuielilor materiale la 1000 lei s-a realizat pe seama structurii cifrei de afaceri și nivelului cheltuielilor materiale pe produse.

Prețurile medii de vânzare au o influență invers proporțională, creșterea acestora a condus la diminuarea cheltuielilor materiale la 1000 lei cu 110,93 lei. Analiza cheltuielilor materiale trebuie aprofundată pe elemente și centre de responsabilitate.

Influența structurii cifrei de afaceri se poate explica prin creșterea ponderii unor produse cu cheltuieli materiale la 1000 lei mai mari decât nivelul mediu programat al acestora. Situația poate fi considerată normală atât timp cât această creștere este rezultatul structurii cererii. Influența negativă a structurii cifrei de afaceri poate fi și urmarea unor disfuncționalități legate de resurse materiale sau de existența unor factori perturbatori în utilizarea lor.

O activitate performantă poate fi evidențiată prin reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produse, ceea ce presupune reducerea consumurilor fizice. Această reducere trebuie să nu afecteze negativ calitatea produselor; ea exprimă capacitatea tehnologică a firmei, strategia aplicată pentru a-și consolida competitivitatea.

Examinarea cheltuielilor indirecte trebuie să aibă în vedere factorii proprii fiecăruia. De exemplu, cheltuielile cu energia și apa pot deține , de la caz la caz, o pondere importantă. Datorită inflației, evoluția acestor cheltuieli nu poate fi riguros previzionată. Cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe sunt influențate de metoda de amortizare (liniară, regresivă).

3.6.2 Analiza cheltuielilor cu amortizarea

Analiza cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe permite desprinderea unor concluzii privind dimensionarea și randamentul acestora. Modelul de analiză factorială a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri poate fi următorul:

;

unde:

este valoarea medie a mijloacelor fixe;

A – suma amortizării aferente mijloacelor fixe;

– eficiența utilizării mijloacelor fixe;

– cota medie de amortizare = ;

Având în vedere că:

CA = ;

se poate scrie:

= ;

Creșterea cifrei de afaceri determină reducerea cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei producție.

Cota medie reflectă atât schimbările structurale ale mijloacelor fixe (de regulă creșterea celor active) cât și sistemul de amortizare practicat (liniar, accelerat etc.).

Pentru înțelegerea modului de analiză a cheltuielilor cu amortizarea folosim datele din tabelul 3.14.

Tabelul 3.14. Analiza cheltuielilor cu amortizarea

Cheltuielile cu amortizarea, având convențional un caracter constant se analizează ca nivelul la 1000 lei CA pe baza modelului:

= ּּ1000;

Modificare cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei CA este:

= – = ּ1000 =

= 7,4454 – 3,6817 = + 3,7638 lei/1000 CA;

Această modificare se explică prin:

Influența randamentului mijloacelor fixe (r):

r = () – ()ּּ1000 = =

= (0,484011 – 0,506964)ּ0,007262ּ 1000 = – 0,1666 lei;

Influența cotei medii de amortizare:

0,495ּ3,93 lei.

Sporirea cheltuielilor cu amortizarea cu 1000 lei cifră de afaceri cu 3,77 lei s-a realizat pe seama creșterii cotei de amortizare, acesta având drept cauză creșterea ponderii mijloacelor fixe cu o cotă de amortizare mai mare.

Reducerea randamentului mijloacelor fixe, deși a determinat o diminuare a cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri cu 0,16 lei, nu este un aspect favorabil firmei, scopul fiind mai buna folosire a mijloacelor fixe.

3.7. Analiza cheltuielilor salariale

Cheltuielile salariale se fac de firmă cu remunerarea muncii ca factor de producție si cu contribuția pentru asigurări și protecție socială. În structura cheltuielilor cu munca vie intră mai multe componente:

cheltuieli suportate de firmă, care sunt formate din:

salarii care au cea mai mare pondere;

contribuția pentru asigurări sociale;

contribuții pentru ajutorul de șomaj (5%);

costuri suportate de salariați, care sunt alcătuite din:

impozitul pe salarii;

contribuția pentru pensie suplimentară;

contribuția pentru ajutorul de șomaj (1%);

Toate aceste elemente formează fondul de salarii al firmei. Impozitele pe salarii și contribuțiile pentru asigurări și protecție socială se calculează în funcție de valoarea fondului de salarii.

Analiza cheltuielilor cu salariile urmărește:

caracterizarea generală și cunoașterea evoluției și tendinței unor asemenea categorii de cheltuieli,

analiza factorială a cheltuielilor cu personalul.

3.7.1 Caracterizarea generală a cheltuielilor cu salariile

Caracterizarea generală a cheltuielilor cu salariile se face cu ajutorul următorilor indicatori:

Fondul de salarii (Fs);

Modificarea absolută a fondului de salarii Fs = Fs1 – Fs0;

Creșterea fondului de salarii de la o perioadă la alta poate fi determinată de:

sporirea încasărilor firmei;

modificarea structurii salariilor ca urmare a creșterii ponderii categoriilor de personal cu salarii mai mari sau cu vechimea mai mare;

Modificarea relativă a fondului de salarii Fs (%):

∆Fs (%) = Fs1 – Fsa;

Fsa = Fs0ּ;

unde:

Fsa este fondul de salarii admisibil;

ICA – indicele cifrei de afaceri.

Când într-o firmă 1000 lei încasări sau un lei încasări se obține cu un cost salarial mai mic față de cel înregistrat în perioada precedentă eficiența economică sporește.

Ponderea cheltuielilor cu salariile în total cheltuieli;

Nivelul cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri (NChs):

NChs1000 = ;

Corelația optimă pentru firmă este aceea în care nivelul cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri este în dinamică descrescător: aceasta înseamnă că firma reduce cheltuielile cu salariile pentru a realiza 1000 lei încasare. Sporirea eficienței cheltuielilor salariale necesită ca dinamică productivității muncii să fie mai mare decât dinamica salariului mediu. In acest sens se determină coeficientul corelației (IC) exprimat în relațiile:

IC = ;

(se aplică dacă ambii indici sunt >100%)

IC = ;

unde:

Is este indicele salariului mediu;

IW – indicele productivității muncii.

Cheltuielile privind impozitul pe salarii, asigurările și protecția socială sunt dependente ca mărime de valoarea fondului de salarii net.

În tabelul 3.15. sunt prezentate datele necesare analizei dinamicii și structurii cheltuielilor cu personalul.

Se constată că în perioada analizată au crescut cheltuielile cu salariile, deși numărul mediu de personal a scăzut.

Modificarea absolută a fondului de salarii se calculează astfel:

∆Fs = Fsn + 1 – Fsn = 55247476 – 41560598 = 13686878 mii lei;

Creșterea absolută a fondului de salarii se explică, în primul rând, prin sporirea volumului de activitate și a salariului mediu tarifar pe unitatea de timp de muncă. De asemenea, această creștere poate fi rezultatul modificărilor intervenite în structura personalului în funcție de pregătirea profesională, gradul de calificare, vechimea neîntreruptă în muncă.

Modificarea relativă a fondului de salarii care are accepțiunea de modificare condiționată a volumului de activitate se determină după relația:

∆Fs = Fsn + 1 – Fsa;

Fsa = ;

unde:

IQe este indicele volumului de activitate exprimat prin producția exercițiului.

IQe = (;

Fsa = (41560598ּ123,04)/100 = 51136160 mii lei;

∆Fs = Fst + 1 – Fsa = 55247476 – 51136160 = 4111316 mii lei.

Inegalitatea Fst + 1 > Fsa semnifică depășirea relativă a fondului de salariu. În structura fondului de salarii o parte este variabilă dependentă de volumul de activitate, iar o parte este relativă constantă, acordându-se indiferent de gradul de realizare al acestuia. De aceea, pentru o determinare mai riguroasă a modificării relative a fondului de salarii se folosește relația:

∆Fs = Fsn + 1 – [ ( FsvnּIQe)/100 + Fsfn];

unde:

Fsv reprezintă partea materială a fondului de salarii;

Fsf – partea fixă a fondului de salarii;

∆Fs – 55247476 – [ (38020134ּ123,04)/100 + 3540464 ]= 4927039,13 mii lei.

Tabelul 3.15. Dinamica si structura cheltuielilor cu personalul

Indicele de corelație (IC) apreciază comparativ dinamica salariului mediu anual cu dinamica productivității medii anuale:

IC = ;

= (979209 :757950)ּ100 = 129,19%;

= (93009 : 66604)ּ100 = 139,64%.

Pentru aprecierea favorabilă a cheltuielilor cu salariile față de dinamica producției muncii este obligatoriu ca . În cazul nostru corelația nu se respectă deoarece .Creșterea eficienței cheltuielilor cu salariile și folosirea eficientă a forței de muncă presupun un indice al salariului mediu anual devansat de cel înregistrat de producția medie anuală deci un indice de corelația subunitar. În exemplul nostru, indicele de corelație este supraunitar (IC = /) datorită creșterii cheltuielilor cu salariile și folosirii necorespunzătoare a forței de muncă. Pentru analiza cheltuielilor cu salariile la 1000 lei CA se folosesc datele ipotetice din tabelul 3.16.

Tabelul 3.16. Indicatori utilizati pentru analiza cheltuielilor cu salariile la 1000 lei CA

Nivelul cheltuielilor cu salariile la 1000 lei CA îl stabilim cu relația:

Nchs = ;

Nchsn = ()n = lei;

Nchs (n + 1) = ()n + 1 = = 98,20 lei;

∆Ns = Nsn+1 – Nst = 98,20 – 91,67 = 6,53 lei;

Se constată creșterea nivelului cheltuielilor cu salariile la 1000 lei CA cu 6,53 lei în anul 2001 față de anul 2000.

3.7.2.Analiza factorială a cheltuielilor salariale

Unii dintre factorii care acționează asupra cheltuielilor cu salariile pot fi cuantificați cu ajutorul unor modele care sunt utilizate în analiza factorială. Astfel un model de analiză factorială a fondului de salarii evidențiază relația dintre creșterea cifrei de afaceri și creșterea cheltuielilor salariale:

FS = CAּ Chs 1000ּ;

CA = ּ;

FS = Fsf + Fsv;

= LּS;

Fs = ּּ;

Fs = ּּ = ּּ;

este numărul mediu de salariați;

– veniturile din exploatare;

– productivitatea medie anuală;

Fsf – fondul de salariu fix;

Fsv – fondul de salariu variabil;

L – numărul de lucrători dintr-un schimb;

S – numărul de schimburi;

Chsn – nivelul cheltuielilor salariale cu salariile variabile la 1000 lei cifră de afaceri calculat pe întreprindere după relația:

Chsv = ;

Salariile variabile privesc personalul operativ direct producție.

Chsf – nivelul cheltuielilor cu salariile fixe (aferente conducerii și administrației firmei) calculat la 1000 lei cifră de afaceri și pe firmă, după relația:

Chsf = ;

= ;

unde:

este timpul lucrat de un salariat pe an;

– productivitatea medie orară;

= = ;

unde:

sunt cheltuielile cu salariile la 1 leu venituri din exploatare;

– structura veniturilor din exploatare pe produse sau tipuri de activități;

– cheltuieli cu salariile la 1 leu venituri pe tipuri de activități.

Un al doilea model de analiză a cheltuielilor salariale evidențiază relația directă dintre fondul de salarii, numărul de salariați și salariul mediu anual pe angajat

().

Fs = ּ;

= ּ Chs1000 .;

= Lּ S;

Fs = Lּ S ּּ Chsּ ;

unde:

() este salariul mediu anual pe angajat, adică:

= ;

Pentru exemplificarea modului de efectuare a analizei factoriale folosim unele date ipotetice din tabelul anterior:

Fs = ּ ()ּ () = ּּ;

= ;

= ;

= ּ;

= giּCsi;

mii lei;

mii lei;

Metodologia de analiză factorială și măsurarea influențelor factorilor se prezintă astfel:

∆Fs = Fsn + 1 – Fsn = 55247476 – 41560598 = 13686878 mii lei;

IFS = = 132,93%;

∆ = ( –) = 594 ּ6603-624ּ66603=39562 ּ182-41560272=-1998.090 mii lei;

2) ∆ = –= 594ּ 93009 – 594 ּ66603 =

= 55247346-39562182=15685164 mii lei;

2.1) ∆ = ּ ּ -ּ ּ = 594ּ 979209ּ0,08787 –

-594ּ757950ּ0,08787 =

= 11548.564 mii lei;

2.2) ∆ = ּ ּ -ּ ּ = 594ּ979209ּ

ּ0,094984 – 594ּ979209ּ0,08787 =

= 413786 mii lei;

3) ∆ = ּ ּ ( – ) = 594ּ979209ּ (0,095 – 0,088) =

= 4071551 mii lei;

Se constată depășirea fondului de salarii cu 13686878 mii lei, respectiv cu 32,93%, situație care nu este justificată în totalitatea de sporire a volumului de activitate deoarece IFS>IQe (132,93% > 123,04%).

Analizând influențele factorilor direcți se constată următoarele:

reducerea numărului de personal cu 30 de salariați are ca efect scăderea cheltuielilor cu salariile în valoare de 1998.090 mii lei, situație care se apreciază ca justificată deoarece productivitatea anuală și veniturile din exploatare au crescut față de nivelul programat;

productivitatea medie anuală a crescut cu 221259 mii lei și a determinat majorarea fondului de salarii cu 11548564 mii lei.

depășirea cheltuielilor cu salariile ce revin în medie la 1 leu venituri au condus la majorarea fondului de salarii cu 413786 mii lei. Această influență reflectă o situație negativă determinată de faptul că IFS>IQe;

creșterea productivității muncii a permis obținerea de economii de personal reflectată în reducerea cheltuielilor salariale pe produs.

3.8. Analiza cheltuielilor de transport și depozitare

3.8.1. Analiza cheltuielilor de transport

Cheltuielile de transport sunt ocazionate de aprovizionarea resurselor materiale necesare și de desfacerea produselor finite.

Analiza cheltuielilor de transport trebuie să cuprindă:

– analiza dinamicii și structurii cheltuielilor de transport;

– analiza factorială a cheltuielilor de transport.

Pentru analiza dinamicii și structurii cheltuielilor de transport se folosesc indicatorii:

– cheltuieli de transport totale Chtr;

– modificarea absolută a cheltuielilor cu transportul;

∆Chtr = Chtr1 – Chtr0;

– modificarea relativă a cheltuielilor cu transportul;

∆;

Sporirea volumului de activitate impune creșterea cantităților de resurse materiale aprovizionate și creșterea cheltuielilor cu transportul. Realizarea optimului economic de către o firmă presupune ca dinamica volumului de activitate să fie superioară dinamicii cheltuielilor cu transportul (ICA > IChtr).

– nivelul cheltuielilor cu transportul la 1000 lei cifră de afaceri

;

Dacă acest indicator are o dinamică descrescândă este un indiciu că activitatea firmei este performantă.

– ponderea cheltuielilor cu transportul în cheltuieli totale ale întreprinderii:

= ;

unde:

CT este costul total;

Principalii factori care determină creșterea cheltuielilor cu transportul sunt:

– sporirea volumului de activitate;

– creșterea prețurilor materiilor prime, materialelor etc.;

creșterea cheltuielilor de transport.

Cheltuielile cu transportul pot crește și datorită unor cauze subiective, cum sunt:

-folosirea mijloacelor de transport sub capacitate;

-creșterea timpului de staționare la operațiunile de încărcare-descărcare;

-efectuarea unor transporturi încrucișate, ineficiente;

-efectuarea unor aprovizionări de resurse materiale de la furnizorii îndepărtați în defavoarea unor furnizori apropiați, care oferă bunuri de aceeași calitate. Analiza factorială a cheltuielilor materiale are loc prin surprinderea și cuantificarea modificărilor volumului cheltuielilor de transport datorită influenței unor factori de bază. Există mai multe modele de analiză factorială.

Un prim model se bazează pe relația directă dintre evoluția cifrei de afaceri și evoluția cheltuielilor de transport.

;

unde:

– cheltuiala de transport totală;

CA – cifra de afaceri;

– nivelul cheltuielilor de transport la 1000 lei cifră de afaceri, calculat la nivelul de întreprindere;

– structura cifrei de afaceri pe tipuri de transport (auto, feroviar etc.) prin care au fost făcute aprovizionările;

– nivelul cheltuielilor de transport la 1000 lei cifră de afaceri, calculat la nivelul structurilor reprezentând aprovizionările pe fiecare tip de transport pe care s-a realizat cifra de afaceri.

Un al doilea model aplicabil doar pentru transportul auto consideră că mărimea cheltuielilor de transport este determinată de cantitatea totală de marfă aprovizionată, distanța medie și costul mediu de transport:

= ּּ;

unde:

este cantitatea totală de mărfuri transportate (în tone);

– distanța medie de transport pentru o tonă marfă (în kilometri);

– costul mediu pentru o tonă marfă transportată pe distanța de un km.

Un al treilea model reprezintă o detaliere a modelului anterior avându-se în vedere că totalul resurselor aprovizionate se obține de la furnizor prin mai multe comenzi.

În tabelul 3.17. se prezintă datele ipotetice necesare pentru analiza cheltuielilor de transport.

Tabelul 3.17. Analiza cheltuielilor de transport

Cantitatea totală de resurse materiale aprovizionată se obține pe baza numărului de comenzi (aprovizionări ) de la furnizori și a cantității medii pe o comandă:

;

Modelul de analiză a cheltuielilor de transport devine:

= ּּ;

unde:

este numărul de comenzi;

– cantitatea medie transportată pe o comandă (în tone);

Modelul care va fi aplicat este:

= ּּ;

a) Modificarea fenomenului analizat:

∆ = – = 3600 – 1600 = 2000 mil. lei;

b) Cuantificarea influenței factorilor:

1. = ּּ – ּּ = ( – )ּּּ = (200 – 100)ּ8ּ50ּ0,04 = 1600 mil. lei;

2. = ּּ – ּּ = 200ּ10ּ50ּ0,04 – 200ּ8ּ50ּ0,04 – – 4000 – 3200 = 800 mil. lei;

3. = ּּ – ּּ = ּּ ( – )ּ = 200ּ10ּ (30 – 50)ּ ּ0,04 = – 1600;

4. = ּּ – ּּ = ּּּ ( – ) = 200ּ10ּ30ּ0,02 = 1200;

Din analiza cheltuielilor de transport se observă că acestea au crescut cu

2000 mil. lei.

Creșterea cheltuielilor de transport este favorabilă firmei deoarece cantitatea de marfă transportată a crescut într-un ritm superior.

= = 225%:

= = 100ּ8 = 800 tone;

= = 200ּ10 = 2000 tone;

= = 250%.

Devansarea cheltuielilor totale de transport către cantitatea totală de marfă transportată înseamnă reducerea cheltuielilor de transport pe tona de marfă transportată.

Numărul de comenzi a generat creșterea cheltuielilor de transport cu 1600 mil. lei în condițiile în care firma și-a propus să realizeze un volum sporit de vânzări, fiind nevoită să crească numărul aprovizionărilor de la furnizori (acestea crescând de la 100 în anul precedent la 200 în anul curent).

Cantitatea medie transportată () pe o comandă a determinat o creștere a cheltuielilor de transport de 800 mil. lei. Această influență este normală deoarece a crescut cantitatea aprovizionată la o comandă de la 8 tone anul precedent la 10 tone în anul curent. Prin urmare, capacitatea de încărcare a mijloacelor de transport folosite de firmă a fost mai bine folosită.

Distanța medie de transport a unei tone de marfă a determinat scăderea cheltuielilor de transport cu 1600 mil. lei, ceea ce se explică prin folosirea unor rute optime de transport prin aprovizionarea de la furnizorii cei mai apropiați de firmă. Costul mediu de transport a unei tone de marfă pe distanța de un km a determinat creștere cheltuielilor de transport cu 1200 mil. lei. Cauzele pot fi diverse:

creșterea prețului combustibilului;

utilizarea unor mijloace de transport mai scumpe, dar care oferă condiții mai bune pentru transportul mărfurilor;

neutilizarea la capacitate a parcului de mașini etc.

3.8.2. Analiza cheltuielilor de depozitare (stocare)

Constituirea stocurilor de materii prime, produse finite, mărfuri, păstrarea lor o anumită perioadă de timp și pregătirea în vederea vânzării generează o serie de consumuri de resurse umane, materiale si financiare. Cheltuielile de stocare sunt formate din:

– cheltuielilor de reaprovizionare;

– cheltuieli de întreținere a mărfurilor în stoc;

– cheltuielilor asociate rotației lente a stocurilor;

– costul rupturilor de stoc;

– costul imobilizărilor de capital în stoc.

Capitolul 4.

Analiza utilizarii timpului de lucru

Analiza utilizării potențialului uman vizează analiza utilizării timpului de muncă și analiza productivității muncii.

4.1. Analiza utilizării timpului de muncă

Timpul de muncă poate fi economisit în cadru activității economice pe două căi:

– extensivă, prin reducerea pierderilor de timp în zile sau în ore;

– intensivă, prin reducerea cheltuielilor de timp de muncă pe unitate de produs (creșterea productivității muncii).

Analiza folosirii timpului de muncă vizează evidențierea rezervelor existente pe linia folosirii complete a timpului disponibil precum si a cauzelor utilizării incomplete a acestuia; totodată sunt reliefate și efectele economice ale mobilizării rezervelor existente. Pentru aprecierea folosirii timpului de muncă se folosesc mai mulți indicatori printre care se află:

– fondul de timp calendaristic;

– fondul de timp maxim disponibil;

– fondul de timp efectiv lucrat;

– fondul de timp neutilizat.

Principalul indicator calculat în cadrul analizei este gradul de utilizare a fondului maxim disponibil (Guf) prin raportarea timpului efectiv lucrat (Te) la fondul de timp maxim posibil (Tmax):

.

Pe baza indicatorilor de mai sus se poate întocmi balanța folosirii timpului de muncă pe un muncitor operativ (tabelul 4.1.).

Tabelul 4.1. Balanța folosirii timpului de lucru pe un muncitor efectiv

Din analiza acestei balanțe se poate observa că a avut loc o creștere a fondului de timp efectiv lucrat de la 90,2% la 92,1%, dar o neîndeplinire a acestuia față de programarea inițială cu 7,9%. În anul curent, față de precedent, s-a diminuat timpul nelucrat de la 25 la 20 de zile, iar în cadru acestuia a scăzut timpul neutilizat nejustificat de la 15 la 8 zile. Pe ansamblul, situația poate fi îmbunătățită prin diminuarea (eliminarea) timpului neutilizat și mai ales, a celui neutilizat nejustificat.

O parte a timpului neutilizat se poate datora grevelor (conflictelor de muncă) stabilindu-se în acest sens unii indicatori de conflictualitate colectivă:

– numărul mediu de greve dintr-o perioadă analizată;

– numărul de zile de greve;

– coeficientul de importanță al grevei (C).

Pentru exemplificare am anexat la pag.100-105 diferite analize pe baza numarului de salariati.

Capitolul 5. Analiza productivității muncii

5.1. Productivitatea medie și productivitatea marginală a muncii

Productivitatea muncii este forța productivă a muncii, respectiv capacitatea forței de muncă de a crea, într-o perioadă de timp, un anumit volum de bunuri economice. Ea exprimă eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă. Pentru analiza utilizării resurselor umane se calculează productivitatea medie și marginală a muncii.

Productivitatea medie reprezintă producția obținută în medie de o unitate din factorul uman utilizat. Productivitatea marginală exprimă creșterea producției obținute cu o unitate suplimentară de factorul uman utilizat.

Evoluțiile productivității medii și marginale sunt reliefate în figura 3.1.

Se observă că pe măsură ce se utilizează mai mult din factorul muncă productivitatea medie a muncii înregistrează inițial o creștere și atinge un punct de maxim. De asemenea și productivitatea marginală a muncii înregistrează inițial o creștere. Ambele creșteri se explică prin îmbunătățirile succesive aduse de întreprinzători în procesul de producție: treptat ei învață să utilizeze mai eficient factorii de producție. Curba productivității marginale taie curba productivității medii în punctul de maxim al acesteia din urmă. Curba productivității medii este crescătoare atât timp cât curba productivității marginale se află deasupra ei; nu are importanță dacă curba productivității marginale are o pantă ascendentă sau descendentă. Semnificația acestei relații este că, dacă un muncitor în plus trebuie să mărească productivitatea medie, productivitatea muncitorului trebuie să fie mai mare decât productivitatea medie. În punctul de maxim al cubei productivității medii, productivitatea marginală egalează productivitatea medie.

Atunci când se utilizează mai mult din factorul marginal productivitatea marginală atinge maximul la un nivel mai înalt decât o face productivitatea medie și apoi, productivitatea medie când este maximă, este egală cu productivitatea marginală

Dacă la un anumit nivel al producție, productivitatea marginală este superioară celei medii, rezultă că există rezerve de îmbunătățire a eficienței. În zona descrescătoare a productivității medii, productivitatea marginală este inferioară celei dintâi, ceea ce înseamnă că s-a intrat în zona în care creșterea producției este însoțită de reducerea eficienței.

Relațiile de cauzalitate dintre factorul variabil utilizat și producția realizată constituie conținutul legii productivității marginale descrescânde. Potrivit acestei legi, atunci când unul din factorii utilizați este fix, iar cantitatea factorului variabil crește, productivitatea crește până la un anumit nivel al factorului variabil utilizat, după care începe să se reducă.

Productivitatea marginală are anumite limite determinate de faptul că este un raport de mărimi absolute a cărui valoare este influențată sensibil de unitatea de măsură folosită pentru exprimarea volumului de activitate. Pentru eliminarea acestei inconvenient s-a introdus noțiunea de elasticitatea a activității la variația factorului uman realizat. Coeficientul de elasticitate al producției în funcție de factorul muncă reflectă creșterea procentuală a producției (sau a cifrei de afaceri) la modificarea cu un procent a factorului uman.

E = = ∙ = ;

sau:

E = = ∙= .

În funcție de valoarea coeficientului de elasticitate obținut curba activității poate fi segmentată în trei zone semnificative:

– zona I, denumită zona randamentelor crescătoare, în care E >1; aici curba este deasupra celei a , ceea ce semnifică faptul că este crescătoare, întreprinderea utilizând sub nivelul optim forța de muncă;

– zona II, denumită zona randamentelor descrescătoare pentru 0 < E < 1, aici curba atinge valoarea maximă, semnificând o utilizare optimă a timpului de muncă;

– zona III, denumită zona randamentelor negative, când E < 0. În această zonă deja producția a înregistrat valoarea maximă, iar orice cantitate suplimentară din factorul muncă determină diminuarea ei, împiedicând derularea normală a procesului de producție.

5.2. Analiza factorială a productivității muncii

Productivitatea muncii este un indicator calitativ a cărui mărime și dinamică sunt influențate de mai mulți indicatori. Între acești factori există legături cauzale care pot fi analizate cu ajutorul mai multor metode factoriale sau relații de calcul:

1. Un prim model factorial evidențiază legătura dintre timpul de lucru și vânzarea medie anuală pe lucrător astfel:

= Z ∙;

unde:

Z este numărul de zile lucrate;

= vânzarea medie zilnică pe un lucrător.

Modificarea productivității medii anuale

( = – )

depinde de:

– modificarea numărului de zile lucrate:

= (Z1–Z0) ∙ ;

– modificarea vânzării medii zilnice pe un lucrător:

= Z1(– ).

În final:

= Z + .

Prin urmare, principale rezerve de creștere a productivității anuale sunt:

– utilizarea completă a timpului de lucru;

– sporirea permanentă a vânzărilor zilnice pe lucrător.

2. Productivitatea muncii înregistrează valori diferite pe tipuri de activității sau pe structuri organizatorice (sectoare, secții, ateliere etc.). Pentru determinarea mărimii și sensului influenței structurii asupra productivității muncii se folosește modelul:

= ;

unde:

gtI este structura timpului de muncă (exprimat prin numărul de lucrători operativi);

Wi – productivitatea muncii pe structura implicată în calcul.

.

Modificarea productivității medii anuale depinde de:

– modificarea structurii activității pe diviziunile implicate:

= – = – .

se numește productivitatea medie recalculată iar pe total firmă se obține prin însumarea celei din sectoare;

– modificarea productivității muncii pe diviziunile implicate:

= – = – .

Măsurile de creștere a productivității medii anuale sunt legate de optimizarea activității pe sectoare, de o mai bună structurare și repartizare a personalului angajat de creșterea desfacerilor de mărfuri pe total și medii pe un salariat.

3. Productivitatea muncii poate fi abordată și prin prisma legăturilor dintre eficiența muncii și gradul de înzestrare tehnică a salariaților.

= ;

introducând în relație mijloace fixe utilizate și, mai mult, mijloace fixe active, se obține:

= =·=··; unde:

este ponderea mijloacelor fixe active în total mijloacelor fixe ale întreprinderii;

este gradul de înzestrare tehnică a personalului operativ;

este eficiența utilizării mijloacelor fixe active exprimată prin volumul vânzărilor (D) la un leu (1000 lei) mijloace fixe active utilizate.

Astfel:

= – .

La modificarea productivității medii a muncii contribuie:

– modificarea structurii mijloacelor fixe:

W () = [()1– () 0 ] · ()0· () 0 ;

– modificarea gradului de înzestrare tehnică a personalului operativ :

W () = ()1 [()1 – ()0] · () 0 ;

– modificarea vânzărilor la 1 leu mijloace fixe active:

W () = ()1 · ()1· [()1– () 0].

Măsurile de sporire a productivității constau în optimizarea celor trei factori implicați în direct.

4. În comerț, productivitatea muncii este influențată de asigurarea întreprinderilor cu fondul de marfă necesar. Unul din modelele utilizate pentru analiza productivității muncii este:

= · ; unde:

este gradul de asigurare a personalului operativ cu fondul de marfă;

este viteza de circulație a mărfurilor exprimată în număr de rotații.

5. Un alt model utilizat în comerț este:

= ·· ; unde:

este ponderea personalului operativ în total personal;

– structura personalului comercial;

– desfaceri medii anuale pe vânzător.

În turism productivitatea muncii este influențată de volumul și structura circulației turistice. Cele mai frecvente modele sunt:

6. = =· ; unde:

T este numărul total de turiști;

– încasarea medie pe un turist;

– numărul de turiști ce revine pe un angajat operativ (sau productivitatea fizică a muncii);

7. = =· ; unde:

Z este numărul de zile turist;

– încasarea medie pe zi/turist.

Analiza dinamicii productivității muncii

pe baza indicatorilor valorici

Productivitatea muncii poate reflecta fie cantitatea de produse obținute cu o anumită cheltuială de muncă, fie cheltuiala de muncă efectuată pentru obținerea unei unități de produs. În prima situație, productivitatea muncii (W) se exprimă ca raport între volumul producției (Q) și cheltuielile de muncă (T) efectuate:

W = .

În cea de-a doua situație formula de calcul a productivității este:

W = .

La nivelul microeconomic pentru determinarea productivității în unității valorice se pot folosii mai mulți indicatori: producția marfă fabricată (Q f), cifra de afaceri (CA), valoarea adăugată netă (Qn) sau valoarea adăugată (Qa).

În funcție de modul de exprimare a consumului de muncă distingem mai multe tipuri de productivității:

– productivitatea orară – când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul de timp în om-ore;

– productivitate zilnică – când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul de timp om-zile;

productivitatea anuală când cheltuielile de muncă sunt exprimat prin numărul mediu scriptic (total personal sau muncitor).

În tabelul următor sunt prezentate datele necesare analizei dinamicii productivității muncii pe baza indicatorilor valorici:

Tabel 5.2. Analiza dinamicii productivității muncii pe baza indicatorilor valorici

Se constată că cele trei tipuri de productivitate înregistrează creșteri diferite față de nivelul prevăzut. Astfel:

IWa <IWz , datorită scăderii numărului mediu de zile lucrate,

iar:

IWa <IWh , datorită micșorării duratei medii a zilei de lucru.

Efectul acestor fenomene asupra productivității anuale poate fi pus în evidență pe baza relației:

Wa = Nz · dz · Wh.

În baza datelor din tabelul 3.2 situația se prezintă astfel:

Wa = 2375,4–2220,0=155,4 $/salariat, din care datorită:

– modificării numărului mediu de zile lucrate:

Nz1·dh0Wh0–Wa0 = 278·8·0,99107–2220 = –15,8604;

– modificării duratei medii a zilei de lucru:

Nz1·dh1·Wh0–Nz1·dh0·Wh0= 278·7,8·0,99107–278·8·0,99107= 2149,036–2204,1396= –55,1036;

modificării productivității orare:

Wa1– Nz1·dh1·Wh0=2375,4–278·7,8·0,99107=2375,4–2149,0361=226,3639.

Chiar și în condițiile utilizării incomplete a timpului de muncă în cadrul zile, productivitatea muncii anuală a crescut cu 155.4 $/salariat. Prin creșterea gradului de utilizare a zilei de lucru productivitatea muncii va sporii mai mult.

Rezerve de creștere a productivității muncii

Rezervele de creștere a productivității muncii pot fi grupate în trei mari categorii:

– rezerve legate de promovarea progresului tehnic;

– rezerve legate de promovarea managementului performant;

– rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociologici.

Rezervele legate de promovarea progresului tehnic

Principalele rezerve din această grupă vizează dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale și îmbunătățirea tehnologiei existente care vor determina economii de timp de muncă.

Baza tehnico-materială cuprinde dotările tehnico-organizatorice, condițiile și metodele care concură la desfășurarea activității.

Tehnologiile folosite diferă de la o activitate la alta, iar implicațiile sunt specifice diferitelor domenii.

Raționalizarea tehnologiei implică:

– dezvoltările rețelei comerciale și turistice în corelație cu evoluția cererii;

– modernizarea unităților comerciale;

– dotarea unităților operative cu utilaje și mijloace de muncă;

– extinderea aprovizionării directe;

– preluarea de către industrie a unor operațiuni efectuate tradițional de comerț;

– promovarea formelor moderne de vânzare.

2. Rezerve legate de organizarea științifică a muncii

Ridicarea eficienței muncii presupune folosirea unui personal bine pregătit, preocupat de perfecționarea cunoștințelor, de însușirea unor cunoștințe noi, fie în sistem de autoperfecționare, fie prin sisteme organizate.

Un rol important în creșterea performanțelor individuale are stimularea morală și materială.

În acest sens sunt analizați următorii indicatori și indicii:
– salariu mediu lunar;

– dinamica salariului mediu pe categorii de salariați și pe total;

– indicele de corelație dintre dinamica prețurilor și dinamica salariilor.

– structura salariilor pe tranșe de salarii;

– valoarea totală a primelor, cele mai mari zece salarii;

– ponderea salariilor variabile în funcție de rezultatele deținute în totalul salariilor;

– ponderea salariilor în acord în total salariați;

– valoarea medie anuală a altor forme de venit (dividende, participații) obținute de un salariat;

– raportul dintre salariile mari și mici calculat astfel:

R=10% din fondul de salarii aferent salariilor cu cele mai mari salarii/10% din fondul de salarii aferent salariilor cu cele mai mici salarii.

Folosirea rațională a salariilor necesită:

– delimitarea salariilor diferitelor categorii de lucrători și stabilirea relațiilor de cooperare între ele;

– folosirea optimă a fondului de timp de muncă în cadrul unui schimb;

– executarea activităților auxiliare, fără a stânjeni activitatea principală;

– redistribuirea sarcinilor în perioadele de vârf de activitate.

3. Rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociologici

Productivitatea muncii este influențată de factorii:

– sociali – condițiile de locuire, viață de familie, sistemul de valori-social – culturale, calitatea mediului de viață, asigurarea mijloacelor de transport ș. A.;

– biologici: vârstă, sex, sănătate ș.a.;

– psihologici: motivația muncii, interesele urmărite, voința și atitudinea față de muncă.

Atunci când acești factori stimulează concentrarea, gradul de atenție, eficiența muncii este mai ridicată. Modificările productivității muncii se regăsesc în performanțele economico-financiare ale firmei.

Acțiunea productivității muncii asupra unor rezultate ale activității firmei se calculează cu următoarele relații:

Cifra de afaceri:

Ns1 () ; unde:

Ns este numărul de salariați.

Rata cheltuielilor salariale:

(–)·1000 ; unde.

reprezintă fondul de salarii medii anuale.

3. Fondul de salarii:

(–)·CA;

Rata cheltuielilor fixe:

(–)·1000; unde:

Chf sunt cheltuieli fixe.

Suma totală a cheltuielilor:

Ns1()· Rch0 · ; unde:

Rch este rata (nivelul) cheltuielilor totale la 1000 lei cifra de afaceri.

Rezultatul exploatării:

Ns1()· · ; unde:

este rezultatul exploatării la 100 (1000 lei) cifră de afaceri (rata rentabilității comerciale).

Capitolul 6.

Concluzii si propuneri

Munca ca factor de productie este o activitate umana desfasurata in scopul obtinerii de bunuri economice. Trecerea la o economie de piata depinde intr-o mare masura de experienta si gradul de pregatire a populatiei, in general si in special a fortei de munca.

6.1. Concluzii privind activitatea economica desfasurata

In anul 1998 pe data de 15 decembrie pe frontispiciul industriei romanesti de cosmetica si parfumerie isi face aparitia societatea comerciala „BES ROMANIA” S.R.L. Ploiesti, incepandu-si activitatea in sediul din str.Horei, nr.2.

Societatea comerciala „BES ROMANIA” S.R.L. Ploiesti s-a impus de-a lungul timpului prin produsele realizate de aceasta ajungand sa fie un furnizor important pentru industria de cosmetica si parfumerie.

Activitatea societatii comerciale „BES ROMANIA” S.R.L Ploiesti se desfasoara in mod deosebit in interiorul tarii, societatea avand legaturi economice cu foarte multe societati comerciale romanesti, printre cele mai importante se numara:

SC SEMPRE SRL – GALATI

SC COMUNISON SRL – CONSTANTA

SC L.R. SARMIS SRL – IASI

SC PANCOM SRL – PIATRA NEAMT

SC B&B COLECTION SRL – BUCURESTI

RETEAUA DE FARMACII SENSI BLUE – BUCURESTI

SC CALLIOPE SRL – PLOIESTI

SC ESTETIC MODERN SRL – PLOIESTI

SC WINMARK OMNIA SRL – PLOIESTI, si altele.

Pe plan extern S.C. BES ROMANIA S.R.L. este o firma dinamica ce va

deschide SHOW- ROOM-ul sau si sectia de productie in Romania pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, km. 45+3. Obiectivul FREMO DESIGN este acela de a oferi un serviciu complet la stilistul coafor ce vrea sa-si personalizeze salonul sau cu o amenajare moderna, avangardista si functionala.

Si aranjamentul profesional a evoluat in timp incercand sa satisfaca exigentele diverse pe care orice stilist o poate cere pentru a-si desfasura cat mai bine profesia sa. FREMO DESIGN cu aceasta noua colectie a gasit echilibrul just dintre estetica, functionalitate si pret. Personal calificat va fi intotdeauna la dispozitia dumneavoastra in modernul FREMO DESIGN si va va putea sfatui si sugera pentru o alegere corecta.

« Dorim sa punem profesionalismul, amabilitatea si cordialitatea noastra in slujba dumneavoastra. Suntem organizati pentru a furniza gratuit in baza schitei de amplasament a salonului, imaginea finala a salonului dumneavoastra si devizul de cheltuieli pentru obtinerea acesteia. » – a declarat d-na.director Marta Mocanu.

Ca urmare a investitiei facute la Puchenii Mari pentru deschiderea show-room-ului se va realiza cu siguranta o relatie buna cu piata externa, in urma exporturilor cu echipamente si mobilier specifice saloanelor de coafura.

S.C. BES ROMANIA S.R.L. prin activitatea principala declarata: Comert cu ridicata al produselor cosmetice si de parfumerie (inclusiv import si distributie de produse cosmetice pentru ingrijirea parului); – importator mobilier si echipamente profesionale pentru saloanele de coafura; importator accesorii pentru saloanele de coafura; microsectie – laborator imbuteliat produse cosmetice, se poate remarca pe piata interna prin anumite produse cum ar fi: Vopsea, oxidant, sampon, balsam, vopsea movie colors, precum si alte produse cosmetice pentru ingrijirea parului.

Fata de aspectele succinct prezentate privind activitatea desfasurata, potentialul tehnic si uman, asigurarea cu utilitati, suprafete de productie sunt reale posibilitati de initiere a unor forme de colaborare cu firme straine interesate in domeniile aratate.

S.C. BES ROMANIA S.R.L. acorda o atentie deosebita protectiei mediului intrucat apele reziduale din procesele de fabricatie sunt tratate in statia de tratare proprie. Toata tehnologia de fabricatie are un caracter nepoluat, considerandu-se ca nu vor fi necesare eforturi financiere suplimentare pentru a asigura o stare ecologica corespunzatoare.

6.2. Valorificarea potentialului uman

Analiza potentialului uman nu se poate realize fara o evidenta corecta a resurselor de munca, a fortei de munca ocupata, a timpului de munca si a eficientei cu care aceasta este utilizata. Statistica dispune de un system de indicatori care sa permita analiza statistica si dinamica a fortei de munca, a timpului de munca, a eficientei muncii cu implicatiile acestora asupra dezvoltarii in ansamblu a societatii. De fapt, in acest sens, se analizeaza modul cum forta de munca contribuie la reducerea costurilor si la cresterea productivitatii muncii ca principal barometru al dezvoltarii economice si sociale a unei tari.

6.2.1. Concluzii privind evolutia fortei de munca

Omul este factorul cheie al activitatii si performantelor intreprinderii. Acest lucru explica atentia deosebita acordata de firma prin politic ape care o practica. S.C. BES ROMANIA S.R.L. acorda o atentie deosebita conexiunii dintre variabilele potentialului uman si performantele intreprinderii. Nu se poate realize o analiza a fortei de munca daca nu se tine cont de legatura dintre: atitudinea salariatilor fata de munca, de obiectivele societatii, de conexiunea personalului sin u in ultimul rand de lipsa conflictelor de la locul de munca.

Se observa ca la S.C. BES ROMANIA S.R.L. forta de munca nu variaza mult in intervalul 2003-2005, personalul cunoaste un excedent de forta de munca de 7 salariati, lucru ce poate fi explicat prin angajarea a 4 persoane in perioada 2003-2004 si a 3 persoane in perioada 2004-2005, datorita seriozitatii conducerii si a salariilor motivante,a unui mediu de lucru profesionist si dinamic, a programului flexibil, cat si a posibilitatii promovarii in cadrul societatii.

S.C. BES ROMANIA S.R.L. nu omite in activitatea sa atentia asupra nivelului de pregatire profesionala, a calificarii si specializarii fortei de munca prin participarii salariatilor la cursuri de calificare sin u in ultimul rand retehnologizarea liniilor de fabricatie pentru cresterea productivitatii muncii.

Important pentru societate este nu reducerea personalului ci cresterea eficientei la locul de munca, obtinerea de rezultate pozitive.

6.2.2. Concluzii privind timpul de lucru

Analiza eficientei la locul de munca nu poate ignora analiza timpului de lucru pe cele doua laturi esentiale: timpul efectiv lucrat si timpul nelucrat. Analiza isi propune depistarea locurilor inguste und ear trebui sa se intervina si totodata stimularea locurilor eficiente.

In urma calculelor efectuate se remarca cresterea timpului efectiv lucrat de la 513000 ore in anul 2003 la 546800 ore in 2005. Lucrul acesta ar putea fi explicat si ca urmare a cresterii fortei de munca cu 7 salariati din 2003 pana in 2005. In aceste conditii, productia a inregistrat o crestere importanta la fel ca si cifra de afaceri ajungand in 2005 la o valoare de 33926379 mii lei.

Cresterea timpului de lucru este datorata duratei medii a lunii de la 18.55 zile in 2003, la 19.13 zile in 2004 si la 19.77 zile in 2005.

Ca urmare s-au inregistrat cresteri la unitate ca urmare a folosirii complete a lunii de lucru, crestere ce variaza de la 6240 ore-om in 2003 la 4531 ore-om in 2005. Pierderi datorate folosirii incomplete a zilei de lucru nu au existat intrucat muncitorii au lucrat 8 ore din cele 8 ore legale.

Timpul lucrat de un angajat are influenta asupra modificarii timpului efectiv lucrat de 1.054 (105.4%). Timpul nelucrat este datorat concediilor de boala si program redus in proportie de 93.60% in anul 2005, concediilor de maternitate in proportie de 1.05-1.2% in perioada 2003-2005, concediilor fara plata in proportie de 2.40%.

Ideal pentru societate ar fi reducerea concediilor de boala, dar acest lucru poate fi rezolvat cand este vorba de accidente la locul de munca, dar in afara societatii nu se poate face nimic. Productivitatea medie orara si productivitatea medie zilnica inregistreaza o crestere de peste 2 ori in perioada 2003-2005. Desi productivitatea muncii cunoaste cresteri foarte mari, totusi exista pierderi ca urmare a folosiri incomplete a lunii de lucru. Printre principalele obiective ale societatii comerciale ar trebui sa se afle cresterea duratei medii a lunii de lucru, de apropiere a nivelului acesteia de durata legala de 22 zile. Pentru a realize acest lucru societatea ar trebui sa realizeze investitii la locul de munca, de retehnologizare a liniei de imbuteliere pentru a evita intreruperile procesului de imbuteliere. Acest lucru poate fi rezolvat printr-o severitate mai mare si o atentie cat mai mare asupera salariatilor.

6.2.3. Concluzii cu privire la productivitatea muncii

La nivelul S.C. BES ROMANIA S.R.L analiza gestiunii resurselor umane vizeaza atat rezervele cantitative, referitoare la dinamica personalului pe total si anumite categorii, utilizarea timpului de lucru, cat si calitative, referitoare la calificare, organizarea si impactul asupra productivitatii muncii precum si efectele cresterii acesteia.

Analiza productivitatii muncii vizeaza eficienta cu care este cheltuita o anumita cantitate de munca, capacitatea fortei de munca de a crea intr-o perioada de timp un anumit volum de bunuri si de a presta anumite servicii.

La nivelul S.C. BES ROMANIA S.R.L productivitatea muncii inregistreaza crestere de peste 2 ori. Acest lucru este posibil datorita cresterii productiei de la un nivel de 14.698.652 mii lei in anul 2003 la un nivel de 32.989.212 mii lei in anul 2005. Acest lucru este posibil si datorita cresterii cifrei de afaceri de la o valoare de 14.555.092 mii lei in anul 2003 la o valoare de 33.926.379 mii lei in anul 2005. In conditiile cresterii productivitatii muncii pe un salariat datorita cresterii productivitatii cifrei de afaceri pe un salariat cu o valoare de +7039 mii lei/salariat si a rezultatului exploatarii pe un salariat cu o valoare de +2506 mii lei/salariat, societatea se poate multumii cu o eficienta buna la locul de munca. Acest lucru este datorat influentei eficientei mijloacelor fixe, al gradului de inzestrare tehnica cu o valoare de +4907.69 mii lei cand analiza se face in functie de rezultatul exploatarii si +7308 mii lei cand are la baza cifra de afaceri.

Nivelul productivitatii muncii in anul 2003 era de 28.65 %, in anul 2004 de 47.43 %, iar in anul 2005 s-a ajuns la un nivel superior de 60.33.

Inseamna ca S.C. BES ROMANIA S.R.L a acordat o atentie deosebita retehnologizarii liniei de imbuteliere, efectuand importante investitii in acest sens. Totusi ponderea mijloacelor fixe productive in total mijloace fixe nu e sufficient de mare pentru a avea efecte positive asupra productivitatii muncii. Gradul de realizare al productiei este relative bun aducandu-si contributia cu o valoare de 35560 mii lei/salariat. Totusi exista mici probleme in comercializarea produselor. Acest lucru s-ar datora factorilor conjuncturali de genul pretului materiilor prime care este foarte mare (materii prime luate de la alti furnizori), fie datorita pretului de vanzare care in conditiile unor preturi mari ale materiilor prime, a cheltuielilor indirecte de imbuteliere, energie, apa, preturi in continua crestere determina cresteri foarte mari.

In conditiile actuale S.C. BES ROMANIA S.R.L realizeaza investitii importante pentru reducerea consumurilor specifice de materii prime, pentru reducerea consumurilor specifice de materii prime, pentru retehnologizare si modernizarea liniilor de imbuteliere, eliminarea pierderilor din imbuteliere. Dar este important de remarcat ca S.C. BES ROMANIA S.R.L nu a dus o politica de crestere a cheltuielilor salariale, ea practicand o politica prudenta, lucru remarcat si in calculele efectuate unde Iw >Is.

Societatea cauta sa-si desfasoare activitatea prin eforturi proprii, eliminand apelarea la credite ale caror dobanzi ar ingreuna mult situatia financiara si totodata este un partener de incredere pentru multi colaboratori prin plata datoriilor la timp. Scaderea cheltuielilor la 1000 lei productie si 1000 lei cifra de afaceri si cresterea productivitatii muncii sunt doi factori care caracterizeaza pe deplin societatea in cauza. De foarte multe ori pretul de vanzare nu este determinat de calculatiile costurilor interne ci de legea cererii si ofertei. Nivelul profitului se va determina ca diferenta intre pretul de vanzare si costul de productie. De aceea analiza costurilor este foarte importanta pentru restabilirea intreprinderii, pentru strategia si viabilitatea acestea. Putem incheia prin a spune ca S.C. BES ROMANIA S.R.L din punct de vedere al productivitatii muncii sta bine, dar din punct de vedere al pierderilor cauzate de durata medie a lunii de lucru si a ponderii mijloacelor fixe productive nu sta bine. acest lucru nu poate fi rezolvat printr-un management modern adecvat cerintelor economiei de piata, prin corelarea productiei fizice de produse cu cererea de piata pe termen mediu si lung in functie rezultatele studiilor de marketing propriu si pe segment asociat sau extins de piata deoarece se pot opera modificari structurale respective cantitative pe fiecare produs.

6.3. Concluzii finale

Progresul oricarei societati depinde intr-o masura decisiva de eficienta cu care sunt folosite resursele umane, naturale si financiare de care dispune.

Pentru ca un investitor sa fie efficient, el trebuie sa aibe in vedere ca raportul rezultate-cheltuieli sa fie echilibrat, adica sa poata fi sintetizat in urmatoarele forme de exprimare:

Maximizarea atragerii populatiei in varsta apta de munca;

Maximizarea productivitatii muncii;

Maximizarea gradului de utilizare intensive si extensive a tuturor capacitatilor de productie;

Maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;

Maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de effort integral depus;

Minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite;

Realizarea unei calitati optime in raport cu exigentele consumului intern si extern si cu restrictiile care se ridica in alocarea si repartizarea resurselor.

Calea de crestere a eficientei reprezinta procesul de imbunatatire a eficientei economiei de piata.

Micsorarea costului materialelor pe produs, scaderea amortizarii specifice, reducerea salariului ce revine pe un produs, cu alte cuvinte imbunatatirea acestor rapoarte de eficienta constituie cai de reducere a costurilor unitare, respectiv de crestere a eficientei sintetice. Tot cai de reducere a costurilor sunt considerate si formele inverse ale rapoartelor mentionate: sporirea randamentului materialelor, cresterea productivitatii muncii, sporirea randamentului capitalului fix.

Factorii tehnico-organizatorici iau forma masurilor tehnico organizatorice concretizate in perfectionarea tehnicii, perfectionarea organizarii (productiei, muncii si conducerii), si perfectionarea calificarii cadrelor. In aceasta directie actioneaza introducerea de tehnologii avansate de prelucrare, folosirea deplina a tuturor capacitatilor de productie existente, imbunatatirea si ridicarea nivelului tehnic al productiei, a calitatii produselor, intarirea ordinii si disciplinei in productie, ridicarea calificarii personalului muncitor.

Cresterea productivitatii muncii reflecta directia progresista a miscarii economice. Practic aceasta oglindeste un dublu proces: pe de o parte marirea cantitatii de produse si servicii ce se obtin la fiecare unitate de effort si pe de alta parte, micsorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecarei unitati de produs sau serviciu. Astfel, sporirea productivitatii muncii da expresia concentrata perfectionarilor ce au loc in conditiile de productie.

Dintre caile de marire a productivitatii muncii mai importante sunt: automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi, innoirea productiei, perfectionarea organizarii productiei si a muncii, pregatirea si perfectionarea resurselor umane, cointeresarea materiale a muncii.

In ceea ce priveste eficienta S.C. BES ROMANIA S.R.L pe perioada analizata, putem spune ca:

S.C. BES ROMANIA S.R.L a realizat profit in fiecare an reusind sa desfasoare o activitate profitabila, adaptata conditiilor pietei;

S.C. BES ROMANIA S.R.L se caracterizeaza prin flexibilitatea capacitatii de imbuteliere si raspunsul rapid la fluctuatiile pietei;

Potentialul uman constituie o premisa favorabila a programului de modernizare;

Realizarea in perspectiva a unui program de modernizare si retehnologizare va asigura diversificarea produselor in cresterea calitatii acestora;

Echipa de conducere reprezinta in mod cert sursa dezvoltarii viitoare a societatii si premisa favorabila pentru procesul de privatizare;

Vechimea si uzura unor instalatii necesita realizarea unui program de modernizare si retehnologizare;

S.C. BES ROMANIA S.R.L cauta sa dezvolte relatii cu firme din strainatate, intrucat acestea sunt in numar mic in conditiile de fata.

Apreciem ca punctele forte sunt net predominante fata de punctele slabe.

Pentru a demonstra ca activitatea SC BES ROMANIA SRL este rentabila, am recurs la analiza elementelor de activ si de pasiv din bilantul contabil, la reprezentarea grafica a unor indicatori economici, dar si la recapitulatia productiei, cheltuielilor, veniturilor si rezultatelor financiare la firma analizata in anexele alaturate prezentului proiect.

A N E X E

Anexa 1

ORGANIGRAMA

S.C. “BES ROMANIA” S.R.L.

Anexa 2

Structura fortei de munca pe categorii de personal

Sursa: darile de seama existente in arhiva unitatii S.C. BES ROMANIA S.R.L Ploiesti

Reprezentarea grafica a structurii fortei de munca pe categorii de personal la S.C. “BES ROMANIA” S.R.L.

Anexa 3

Ponderarea categoriilor de personal in total personal

Sursa: calcul pe baza indicatorilor analizati la S.C. “BES ROMANIA” S.R.L.

Reprezentarea grafica a ponderii categoriilor de personal in total personal la S.C. “BES ROMANIA” S.R.L.

Anexa 4

Ponderarea muncitorilor in totalul personalului muncitor

Sursa : calcul pe baza indicatoriilor analizati la S.C. “BES ROMANIA” S.R.L.

Reprezentarea grafica a ponderii muncitorilor in totalul personalului muncitor la S.C. “BES ROMANIA” S.R.L

Anexa 5

Ponderarea categoriilor de muncitori in total muncitori :

Sursa :darile de seama existente in arhiva unitati S.C. BES ROMANIA S.R.L

Reprezentarea grafica, pe ani, a categoriilor de muncitori in total muncitori la SC BES ROMANIA SRL

Anexa 6

Dinamica numarului de salariati :

Sursa: darile de seama existente in arhiva unitatii S.C. BES ROMANIA S.R.L

Anexa 7

Productivitatea muncii

pentru perioada 2003 – 2005

Sursa: – darile de seama existente in arhiva unitatii S.C. BES ROMANIA S.R.L

– calcul pe baza indicatorilor analizati la S.C. “BES ROMANIA” S.R.L.

Reprezentarea grafica a productivitatii fizice pentru perioada 2003-2005

Reprezentarea grafica a consumului total de timp de munca (ore-om) pe perioada 2003 – 2005

Reprezentarea grafica, in procente, a productivitatii muncii pe perioada 2003-2005

Bibliografie

C. Stanescu, A. Isfanescu, – Analiza economica financiara

A. Baicusi Ed.Economica, 1997

M. Niculescu – Diagnostic strategic global

Ed.Economica, 1997

M. Gust – Analiza economica-financiara

Ed.Independenta Economica, 2003

Stefan Gheorghe – Economia de piata – legitati si

mecanisme

Ed.Inter Media, Bucuresti, 1992

Stefan Gheorghe – Fundamente Economice Vol.I

Ed.Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 2002

T. Banon, E.Biji, L.Tovissi, – Statistica teoretica si economica

P.Wagner, Al.Isaic-Maniu, Ed.Didactica si Pedagogica,

M.Konka, D.Porojan Bucuresti, 1996

Publicatii de specialitate:

Capital

Adevarul economic

Tribuna economica