Agențiile Executive Europene

CUPRINS

Pag.

Introducere……………………………………………………………………………………………………….

Capitolul I

I.1.Romania in Uniunea Europeana………….…………………………………………………

I.2.Scurta incursiune în istoria Uniunii Europene…………………………………………………..

Capitolul II

II.1.Concetul de Agenții Europene………………………………………………………………………..

1I.2.Tipologia Agențiilor Europene…………………..………………………………

II.3. Descrierea Agențiilor Europene………………………………………………………………………

Capitolul III
III.1. Definirea Agențiilor Executive Europene……………………………………………………….

III.2.Clasificarea si importanta Agențiilor Executive Europene………………………………

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………….

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………

Introducere

Uniunea Europeana dispune de un sistem destul de complex in ceea ce priveste institutiile si agentiile specializate,unele avand un satut autonom,ce indeplinesc functii extrem de diversificate,respectiv furnizori de servicii,institute de cercetare si dezvoltare de strategii si politici publice,coordonatori tehnici ai unor programe derulate de Uniune.Majoritatea acestor institutii sunt coordonate sau raspund in fata Comisiei Europene ,si alaturi de multe din institutiile prevazute in tratate,sunt organisme rar vizibile pentru publicul larg.Cu toate ca primele astfel de structuri au aparut la mijlocul anilor '70,de-abia in a doua jumatate a anilor '90 se dezvolta cu adevarat un sistem de institutii conexe ale Uniunii Europene.

Sistemul de organisme descentralizate poate fi ordonat intr-un mod comprehensibil daca sunt luate in considerare criteriile de clasificare folosite si de Uniunea Europeana.Aceste criterii reflecta intr-o oarecare masura dezvoltarea istorica respectiv structura Uniunii pentru ca genereaza trei grupe de organisme:agentii comunitare,institutii pentru sprijinirea actiunii externe comune si institutii pentru sprijinirea realizarii spatiului de securitate,libertate si justitie ce corespund celor trei directii ale Uniunii Europene-directia comunitara,cooperarea in domeniul Politicii Externe si de Securitate Comune si cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala.Datorita dimensiunilor actiunii comunitare,cat se poate genera mai multe organisme conexe,dar si datorita colaborarii mai indelungate a statelor membre in acest domeniu.

Am decis sa realizam tema de licenta ”Agentiile Executive Europene”deorece consideram ca este o tema de actualitate.Am ales o prezentare a Agentiilor Europene respectiv a Agentiilor Executive Europene dar si o descriere a acestora pentru a putea informa persoanele cu privire la Institutiile Uniunii Europene care,pot pune in aplicare proiecte interesante facand sa deschida noi oportunitati in afaceri,sporind accesul al Piata Unica,crescand fondurile structurale,dar totodata pot aparea si oportunitati de investitii,imbunatatind serviciile ,sistemele de educatie ,cultura si sanatate.

Lucarea este structurata pe patru capitole:

Romania in Uniunea Europeana.Scurta incursiune in istoria Uniunii Europene

Conceptul de Agentii Europene.Tipologia Agentiilor Europene.Descrierea Agentiilor Europene.

Definirea Agentiilor Executive Europene.Clasificarea Agentiilor Europene.Importanta Agentiilor Executive Europene.

Campanie de Relatii Publice.Agentia Executiva Europeana pentru Sanatate si Consumatori(AESC).O campanie anti-tutun intitulata ”O zi fara''fumuri''”.

In primul capitol am facut referire in ceea ce priveste Romania si Uniunea Europeana datorita faptului ca nu de mult timp tara noastra a aderat la Uniunea Europeana.Tot in primul capitol am reusit sa fac o scurta incursiune in ceea ce priveste Uniunea Europeana,ce este defapt Uniunea Europeana ,cine face parte din ea si am scos in evidenta modul prin care diferite tari au aderat la Uniunea Europeana.Deasemenea au fost prezentate si tratatele cele mai importante care stau la baza constitutirii Uniunii Europene.

In capitolul doi am definit conceptul de Agentii Europene,le-am facut o clasificare dar si o descriere astfel:Agențiile Uniunii Europene sunt organisme înființate de aceasta, aceste organisme se mai numesc și organisme descentralizate cu personalitate juridică, îndeplinind funcții extrem de diversificate: furnizori de servicii, institute de cercetare și dezvoltare a strategiilor și politicilor publice, coordonatori tehnici ai unor programe derulate de Uniunea Europeană.Pentru a putea face o clasificare a agențiilor europene, se impune o clasificare a instituțiilor și organismelor Uniunii Europene. Astfel:

Consiliul European, Parlamentul European,Consiliul Uniunii Europene,Comisia Europeană,Curtea de Justiție a Comunităților Europene,Curtea de Conturi Europeană,Banca Centrală Europeană, Ombudsmanul European,Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor etc.

In capitolul trei am incadrat teoretic tema lucrarii.Acest lucru s-a intamplat prin definirea a ceea ce inseamna Agentii Executive Europene, am realizat o clasificare a Agentiilor Executve Europene dar si importanta acestora.

In capitolul patru am realizat o campanie de relatii publice.Aceasta campanie se intituleaza '”O zi fara ''fumuri''”si este o campanie anti-tutun.Prin derularea acestei campanii am vrut sa atragem atentia asupra faptului cat de nociv este tutunul pentru oameni,in special pentru tineri care se apuca de fumat de la varste tot mai fragede din diverse motive pe care le-am si prezentat in campania noastra.Campania se deruleaza intre 1-31 mai ,31 mai reprezentand si ziua mondiala fara tutun desfasurata in cadrul proiectelor a AESC.

Pentru redactarea lucrării am folosit surse teoretice, studii și articole din presa românească, cărți online, publicații de pe internet, pe care le-am studiat și analizat pentru a răspunde cât mai bine la problemele ridicate referitoare de tema aleasă.

Prin această lucrare am dorit să evidențiez relațiile actuale ale statului nostru cu Uniunea Europeană, costurile și beneficiile de care România dispune ca stat european, accesul la mecanismele Uniunii Europene ca cetateni europeni, cu alte cuvinte importanța cunoașterii lungului proces de aderare la Uniunea Europeană, a instituțiilor și agențiilor din cadrul acesteia, si de ce nu, importanța conștientizării drepturilor și obligațiilor ca cetațeni europeni.Tema lucrarii, și anume ”Agențiile Executive Europene” este atent aleasă, tocmai pentru a intra în contact cu informații importante despre mecanismele, locația, funcțiile, specificul, dar nu în ultimul rând importanța instituțiilor, organismelor, agențiilor componente ale Uniunii Europene.

Capitolul I

I.1.Romania in Uniunea Europeana

Fondată pe principiul libertății, democrației, drepturilor omului, libertăților fundamentale și statului de drept, precum și respectând identitatea națională a statelor membre, Uniunea Europeană își propune să ofere cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, unde să funcționeze o piață liberă care să permită un grad ridicat de protecție socială și a mediului înconjurător. Standardele impuse de Uniunea Europeană în acest scop au avut efecte nu doar în interiorul Uniunii, ci și asupra altor state. Acest proces numit în literatura de specialitate Europenizare, a fost resimțit în special în statele care ulterior au aderat la Uniune sau care sunt în curs de aderare. De fiecare dată, cele mai vizibile rezultate și tendințe pe termen mediu și lung au fost creșterea economică și a calității vieții.

Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană a devenit în ultimii ani cea mai mare piață unică din lume (mai mare decât SUA și Japonia la un loc), și cel mai important actor comercial din lume. Așa, de pildă, Uniunea Europeană este, în prezent cel mai mare importator de produse și principala piață pentru aproape 70% din statele lumii.

Semnarea Tratatului de Aderare reprezintă un eveniment politic de maximă importanță, care pune capăt unei dramatice moșteniri și deschide oportunități fără precedent pentru afirmarea rolului important al României în edificarea Europei unite, fondată pe principiile libertății, dezvoltării durabile, toleranței și respectului demnității umane.

Aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă un moment istoric de excepție pentru națiunea română, și totodată, aderarea la un spațiu de reguli bine definite, care reglementează buna funcționare a Uniunii în majoritatea politicilor existente.

România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, conform calendarului stabilit, încheind astfel un proces care a început la mijlocul anilor ’90. Drumul României către Uniunea Europeană a fost unul destul de anevoios. Aderarea României, împreună cu Bulgaria, la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 încheie astfel cel de al cincilea val al extinderii Uniunii, inițiat la 1 mai 2004, prin aderarea celor opt state din Europa Centrală și de Est, alături de Cipru și de Malta.

Astfel, de la 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană este o comunitate ce reunește 27 de state membre și o populație de 492,8 milioane de locuitori și care are 23 de limbi oficiale. România s-a alăturat astfel unei Uniuni de state europene care împărtășesc aceleași valori, având în centru respectul pentru demnitatea umană, democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Uniunea Europeană are drept obiective asigurarea păcii și prosperității, printre realizările sale numărându-se piața internă, precum și crearea Spațiului Schengen, respectiv a zonei euro.

Obiectivul principal al României la acest moment îl constituie consolidarea progreselor și reformelor realizate, pentru asigurarea unei integrări depline în structurile comunitare. Pe de altă parte, România dorește să aducă o contribuție activă la realizarea proiectelor aflate pe agenda europeană și să sprijine soluții eficiente pentru problemele Uniunii Europene.

Prin aderarea României la Uniunea Europeană, cetățenii români au devenit cetățeni ai Uniunii Europene. Începând cu 1 ianuarie 2007, cetățenii români care călătoresc în afara teritoriului național beneficiază, atât pe teritoriul statelor membre ale Uniunii, cât și pe teritoriul statelor terțe, de drepturile conferite de tratatele Uniunii Europene tuturor cetățenilor europeni.

Aderarea celor două noi state la Uniunea Europeană a generat o serie de modificări instituționale la nivelul Uniunii Europene. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, România are, în mod identic cu toate celelalte state membre, drept de vot în toate reuniunile Consiliului Uniunii Europene; având în vedere că este cel de-al șaptelea stat membru ca mărime în Uniune, României îi sunt atribuite 14 voturi.

De asemenea, tot la 1 ianuarie 2007, Consiliul a adoptat noua listă de exercitare a succesiunii președințiilor la nivelul Consiliului UE, România urmând să dețină acest mandat în perioada iulie-decembrie 2019. Totodată, potrivit Tratatului de Aderare, României îi revin o serie de poziții în instituțiile comunitare, iar cetățenii români au posibilitatea de a lucra în cadrul instituțiilor europene.

Primii pași ai României ca stat membru al Uniunii Europene au însemnat, totodată, și participarea la dezbaterea asupra reformei Tratatelor Uniunii. La 13 decembrie 2007, șefii de stat/guvern au semnat la Lisabona Tratatul de Reformă, denumit Tratatul de la Lisabona. Acesta a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

I.2.Scurtă incursiune în istoria Uniunii Europene

Uniunea Europeană reprezintă un proiect de integrare europeană inițiat în 1993, odată cu intrari Europene. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, România are, în mod identic cu toate celelalte state membre, drept de vot în toate reuniunile Consiliului Uniunii Europene; având în vedere că este cel de-al șaptelea stat membru ca mărime în Uniune, României îi sunt atribuite 14 voturi.

De asemenea, tot la 1 ianuarie 2007, Consiliul a adoptat noua listă de exercitare a succesiunii președințiilor la nivelul Consiliului UE, România urmând să dețină acest mandat în perioada iulie-decembrie 2019. Totodată, potrivit Tratatului de Aderare, României îi revin o serie de poziții în instituțiile comunitare, iar cetățenii români au posibilitatea de a lucra în cadrul instituțiilor europene.

Primii pași ai României ca stat membru al Uniunii Europene au însemnat, totodată, și participarea la dezbaterea asupra reformei Tratatelor Uniunii. La 13 decembrie 2007, șefii de stat/guvern au semnat la Lisabona Tratatul de Reformă, denumit Tratatul de la Lisabona. Acesta a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

I.2.Scurtă incursiune în istoria Uniunii Europene

Uniunea Europeană reprezintă un proiect de integrare europeană inițiat în 1993, odată cu intrarea în vigoare a tratatului semnat la Maastricht (Olanda) în 1993 ( Tratatul de instituira a Uniunii Europene) de mai multe state occidentale, cu scopul de a întări legăturile economice, sociale și politice dintre statele participante pentru a realiza o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele europene.

Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de țări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, țările europene încep să se unească, din punct de vedere economic și politic, în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, propunându-și să asigure o pace durabilă. Cele șase state fondatoare sunt: Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Anii '50 sunt marcați de Războiul Rece dintre Est și Vest. În Ungaria, manifestările de protest din 1956 îndreptate împotriva regimului comunist sunt reprimate de tancurile sovietice; în anul următor, 1957, Uniunea Sovietică trece în fruntea cursei pentru cucerirea spațiului, lansând primul satelit spațial din istoria omenirii, Sputnik 1. Tot în 1957, Tratatul de la Roma pune bazele Comunității Economice Europene (CEE), cunoscută și sub denumirea de Piața Comună.

Originile Uniunii Europene sunt strâns legate de cel de-al Doilea Război Mondial. Europenii sunt ferm hotărâți să se asigure că masacrele și distrugerile la care au fost martori nu se vor mai repeta niciodată. Imediat după sfârșitul războiului, Europa se împarte între est și vest. Începe Războiul Rece, care va dura 40 de ani. Popoarele din vestul Europei creează Consiliul Europei în 1949. Este primul pas către cooperare, dar șase țări doresc să meargă și mai departe.

Pornind de la proiectul instiuit de Jean Monnet si Robert Schuman șase țări ale Europei semnează un tratat prin care se urmărește plasarea producției de cărbune și oțel sub o autoritate comună. În acest fel, niciuna dintre ele nu își mai poate fabrica arme pentru a se întoarce împotriva celorlalte, cum se întâmplase în trecut. La data de 9 mai 1950 – Ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman,pornind de la initiativa lui Jean Monnet,asezarea in comun a productiei si consumului de carbune si otel intre Franta si Germania . De atunci, ziua de 9 mai este sărbătorită în fiecare an ca fiind „Ziua Europei”.

Bazându-se pe succesul Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, cele șase state își extind cooperarea la alte sectoare economice. La data de 25 martie 1957 este semnat Tratatul de la Roma, prin care este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), sau Piața Comună. Scopul său este acela de a asigura libera circulație a persoanelor, mărfurilor și serviciilor între statele membre.

In august 1961, autoritățile comuniste din Germania de Est au construit un zid în Berlin, menit să îi împiedice pe cetățenii acesteia să fugă în Germania de Vest. Câțiva au reușit totuși, alții au fost împușcați în timp ce încercau să o facă.

La 30 iulie 1962, UE introduce Politica Agricolă Comună prin care țările membre pot exercita un control comun asupra producției de alimente. Toți agricultorii sunt plătiți la fel pentru produsele lor. UE produce suficiente alimente pentru a-și acoperi nevoile, iar agricultorii câștigă bine. Această politică are însă și un efect nedorit: supraproducția care generează un imens excedent de produse. Începând din anii '90, principalele priorități au vizat reducerea acestui excedent și îmbunătățirea calității.

La data de 20 iulie 1963, Uniunea Europeană semnează primul său acord internațional de proporții, destinat ajutorării unui număr de 18 foste colonii africane. Până în 2005, încheie parteneriate speciale cu 78 de state din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) UE fiind cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare destinat țărilor sărace. Acordarea acestui ajutor este strâns legată de respectarea drepturilor omului de către beneficiari.La 1 iulie 1968, cei șase elimină taxele vamale la mărfuri pe care le importă reciproc și astfel sunt create, pentru prima dată, condițiile necesare efectuării liberului schimb. Aceleași taxe vamale se aplică produselor importate din țări terțe astfel ia naștere cea mai mare grupare comercială din lume. Schimburile comerciale între cele șase state membre și între UE și restul lumii înregistrează o creștere rapidă, UE susținand întotdeauna cooperarea pentru dezvoltare iar in ceea ce priveste taxele vamale acestea sunt eliminate. Pentru prima dată în istorie, sunt create condițiile necesare Liberului Schimb(AELS)de mărfuri la nivel transfrontalier.

In ceea ce priveste planurile Uniunii Europene privind adoptarea unei monede unice acestea datează din 1970. În vederea menținerii stabilității, statele membre ale UE au decis să limiteze marjele de fluctuație între monedele naționale. Acest mecanism al ratei de schimb creat în 1972, este primul pas către introducerea monedei euro, 30 de ani mai târziu.

Odată cu aderarea Danemarcei, Irlandei și a Regatului Unit la UE, numărul statelor membre ajunge la nouă, la 1 ianuarie 1973. Deși de scurtă durată, brutalul război arabo-israelian din octombrie 1973 are drept consecință o criză energetică și apariția problemelor economice la nivel european. Ultimele dictaturi de dreapta din Europa iau sfârșit odată cu căderea regimului Salazar din Portugalia in anul 1974 și cu moartea generalului Franco de Spania în 1975.

Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă și de infrastructură în zonele mai sărace iar influența Parlamentului European asupra afacerilor europene crește.

În semn de solidaritate, in data de 10 decembrie 1974 liderii Uniunii Europene creează Fondul European de Dezvoltare Regională. Acesta are misiunea de a asigura transferul de resurse financiare de la regiunile bogate către cele sărace, pentru îmbunătățirea drumurilor și a comunicațiilor, atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă. Acest tip de ajutorare va absorbi, ulterior, o treime din bugetul UE.

În intervalul 7-10 iunie 1979, pentru prima dată membrii Parlamentului European sunt aleși de cetățenii europeni prin vot direct,inainte aceștia erau delegați de parlamentele naționale. Europarlamentarii fac parte din grupuri politice paneuropene (socialiști, conservatori, liberali, verzi, etc.) și nu din delegații naționale iar influența Parlamentului este în creștere constantă.

La 1 ianuarie 1981 numărul statelor membre ale UE ajunge la zece odată cu aderarea Greciei. Aceasta devenise eligibilă începând cu 1974, anul răsturnării regimului militar și al instaurării democrației.

La 28 februarie 1984 informatica și robotica ne revoluționează modul de a trăi și de a lucra.

Pentru a rămâne în avangarda inovării, UE adoptă programul „Esprit” în anul 1984, primul dintr-un lung șir dedicat cercetării și dezvoltării .

La 1 ianuarie 1986 Spania și Portugalia aderă la UE, numărul statelor membre ajungând la 12.

La 17 februarie 1986 deși taxele vamale au fost eliminate în 1968, schimburile comerciale din cadrul UE se lovesc încă de obstacole. Acestea constau, în principal, în diferențele existente la nivelul reglementărilor naționale. Semnat în 1986, Actul Unic European prevede un program de eliminare a acestora pe parcursul a șase ani. De asemenea, conferă mai multă autoritate Parlamentului European și consolidează prerogativele UE în domeniul protecției mediului .

In 15 iunie 1987 UE lanseză programul „Erasmus” care oferă burse studenților doritori să învețe, timp de un an, într-o altă țară europeană. Peste 2 milioane de tineri au beneficiat de bursele Erasmus, precum și de alte resurse puse la dispoziție de programe similare, programul Erasmus facilitand astfel, libera circulație a studenților europeni.

Căderea zidului Berlinului în 1989, simbolizează prăbușirea regimului comunist în Europa Centrală și de Est, începând cu Polonia și Ungaria. Confruntându-se cu exodul masiv al cetățenilor săi către Vest, guvernul est-german deschide granițele țării. Germania se reunifică după mai mult de 40 de ani și partea de est aderă la UE (octombrie 1990).

Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, europenii devin și mai apropiați. În 1993, Pieței unice i se adaugă cele „patru libertăți”: libera circulației a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor.

Tratatele fondatoare Uniunii Europene

La 25 martie 1957, statele membre CECO semnează, la Roma, Tratatele de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), denumite generic“Tratatele de la Roma”.

Anii '90 sunt și anii în care au fost semnate două tratate.. Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht, în 1993, și Tratatul de la Amsterdam, în 1999.

La 7 februarie 1992 este semnat Tratatul privind Uniunea Europeană la Maastricht. Acesta constituie o adevărată piatră de temelie a UE, stabilind reguli clare pentru viitoarea monedă unică și pentru politica externă și de securitate precum și pentru o cooperare mai strânsă în domeniul justiției și afacerilor interne. Conform tratatului, fosta denumire de ”Comunitate Europeană” este înlocuită, în mod oficial, cu cea de ”Uniune Europeană”.Acest tratat intra in vigoare la 1 noiembrie 1993.Ambitia sa era de a constru o Uniune Europeana,”care sa nu se mai multumeasca sa fie doar primul spatiu comercial al lumii,ci si o purtere politica,economica si industriala in aceeasi masura ca Statele Unite si Japonia”

La data de 17 iunie 1997 are loc semnarea Tratatului de la Amsterdam. Acesta se sprijină pe realizările tratatului de la Maastricht, și cuprinde dispoziții care vizează reformarea instituțiilor europene, creșterea rolului Uniunii în lume și consacrarea unui număr mai mare de resurse ocupării forței de muncă și drepturilor cetățenilor.

În anul 2001, Tratatul de la Nisa netezește calea în vederea extinderii prin reformarea regulilor de vot.

La 13 decembrie 2007 cele 27 de țări membre UE semnează Tratatul de la Lisabona, care modifică Tratatele precedente. Noul act este conceput pentru a aduce un plus de democrație, eficiență și transparență în cadrul UE, și astfel, capacitatea de a rezolva probleme globale precum modificarea climei, securitatea și dezvoltarea durabilă. Tratatul de la Lisabona are ca scop eficientizarea acțiunii UE în problemele de securitate. Pentru a putea intra în vigoare Tratatul trebuie să fie ratificat de toate cele 27 de state membre.

Fig.1

Capitolul II

Conceptul de Agentii Europene

Uniunea Europeana dispune si de un complex sistem de institutii si agentii specializate,unele cu statut autonom,ce indeplinesc functii extrem de diversificate-furnizori de servicii ,institute de cercetare si dezvoltare de strategii si politici publice,coordonatori tehnici ai unor programe derulate de Uniune .Cele mai multe din astfel de institutii sunt coordonate sau raspuns in fata Comisiei Europene si,alaturi de multe din institutiile prevazute in tratate,sunt organisme rar vizibile pentru publicul larg.

Agențiile Uniunii Europene sunt organisme înființate de aceasta, aceste organisme se mai numesc și organisme descentralizate cu personalitate juridică, îndeplinind funcții extrem de diversificate: furnizori de servicii, institute de cercetare și dezvoltare a strategiilor și politicilor publice, coordonatori tehnici ai unor programe derulate de Uniunea Europeană. Majoritatea acestor instituții sunt coordonate sau răspund în fața Comisiei Europene, dar au statut autonom și pot permite asocierea unor state din afara Uniunii. Primele agenții au fost create în anii 70, dar au devenit operaționale în 1994-1995, Consiliul European de la Bruxelles din 1993, care a decis sediile primelor șapte dintre ele.

Agențiile sunt organizații descentralizate create printr-un act legislativ special și cărora li s-a încredințat o misiune specifică. Termenul de agenții acoperă toate organizațiile, indiferent de denumirile oficiale ale acestora (care pot include termeni precum agenție, fundație, observator, centru, oficiu).

O agenție nu este o instituție a Uniunii Europene, este un organism înființat în temeiul unei legi comunitare specifice în scopul de a desfășura o activitate specifică. Nu toate agențiile Uniunii Europene au încorporat în titlu cuvântul agenție: ele se pot numi, de exemplu. Centru, Fundație, Institut sau Oficiu.

Agențiile europene, fără de care peisajul instituțional al Uniunii nu poate fi conceput, trebuie să evolueze. Simbol al voinței Uniunii Europene de a veni în întâmpinarea nevoilor cetățenilor săi și ale statelor membre,aceste agentii europene au fost înființate pe măsură ce au apărut noi provocări.

În esență, rolul agentiilor europene constă în a-i sprijini pe actorii implicați în procesul de luare a deciziilor, în realizarea sarcinilor de natură juridică, tehnică și chiar științifică. Agențiile europene au un cuvânt de spus în aproape toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene, de la sănătate la relații externe și politică socială.

Agentiile executive si cele comunitare,cele mai importante sunt cunoscute și sub denumirea de agenții de reglementare sau tradiționale. Agențiile executive, în număr de șase, se ocupă, începând cu 2002, de gestionarea unuia sau mai multor programe comunitare. Cele 29 de agenții comunitare au fost create pentru a răspunde unor nevoi specifice – de exemplu, Agenția Europeană pentru Produse Chimice (AEPC), înființată în anul 2007 prin Regulamentul REACH.

Marea diversitate geografică și juridică a agențiilor comunitare intră în contrast cu omogenitatea agențiilor executive, atât cu privire la rolul, cât și la statutul acestora. Această eterogenitate, căreia i se adaugă și absența unui cadru comun de funcționare, constituie un handicap major în materie de guvernanță. Dezbaterea cu privire la agențiile executive nu este o noutate. În anul 2005, condițiile de înființare, funcționare și control al agențiilor făcuseră deja obiectul unui proiect de acord interinstituțional, care însă nu a fost finalizat. Comisia Europeană lansează un nou apel la adresa Parlamentului European și Consiliului în vederea creării unui grup de lucru interinstituțional care să dea un nou avânt acestei dezbateri.

II.2. Tipologia Agențiilor Europene

Pentru a putea face o clasificare a agențiilor europene, se impune o clasificare a instituțiilor și organismelor Uniunii Europene. Astfel:

Consiliul European- stabilește orientările și prioritățile politice generale ale Uniunii Europene. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Consiliul European a devenit o instituție. Președintele său este Herman Van Rompuy. Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative.Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum și din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.Putem spune ca aceasta institutie numit Consiliul European este o structura suprainstitutionala,infiintata in vederea asigurarii unei mai bune cooperari politice,la nivel inalt,intre statele membre ale Comunitatile europene.

Atunci când ordinea de zi o impune, fiecare membru al Consiliului European poate decide să fie asistat de un ministru și, în ceea ce îl privește pe președintele Comisiei, de un membru al Comisiei. Consiliul European se întrunește de două ori pe semestru, la convocarea președintelui său. Atunci când situația o impune, președintele convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European. Deciziile Consiliului European se adoptă de regulă prin consens. În unele cazuri, Consiliul European adoptă deciziile în unanimitate sau cu majoritate calificată, în funcție de ceea ce prevăd dispozițiile tratatului.Consiliul European își alege Președintele cu majoritate calificată. Mandatul Președintelui este de doi ani și jumătate, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată.Consiliul European se reunește de obicei la Bruxelles, în clădirea Justus Lipsius. Este asistat de Secretariatul General al Consiliului.

Parlamentul European – Parlamentul European este singurul organ al Uniunii Europene ales în mod direct. Cei 736 de deputați în Parlamentul European se află aici pentru a vă reprezenta pe dumneavoastră, ca cetățean. Aceștia sunt aleși pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 500 de milioane de cetățeni. Activitatea Parlamentului European este importantă pentru că, în multe domenii de acțiune, deciziile privind noua legislație europeană sunt adoptate în comun de către Parlament și Consiliul de miniștri, care reprezintă statele membre.

Parlamentul joacă un rol activ în elaborarea legislației care are un impact asupra vieții cotidiene a cetățenilor, ca de exemplu, legislația privind protecția mediului, drepturile consumatorilor, egalitatea șanselor, transportul, libera circulație a lucrătorilor, capitalurilor, mărfurilor și serviciilor. Parlamentul și Consiliul au, de asemenea, competențe comune în ceea ce privește bugetul anual al Uniunii Europene.Strasbourg a fost confirmat ca locul unde se desfasoara cele douasprezece sesiuni plenare ordinare,la Consilul European de la Edinburgh din decembrie 1992.Comisiile si gruparile politice se reunesc la Bruxelles.

Fig.2

Fig.3

Consiliul Uniunii Europene: miniștrii statelor membre se reunesc pentru a discuta și a adopta, împreună cu Parlamentul, legislația din cadrul Uniunii Europene;

Comisia Europeană – comisarii și administrația publică europeană propun legislația comunitară și verifică aplicarea sa corectă în cadrul Uniunii Europene. Comisia lucrează în interesul Uniunii, în ansamblul său. Reprezentanțele sunt vocea Comisiei în teritoriu și iau pulsul opiniei publice din țara gazdă. Ele au și rolul de a oferi informații despre UE, prin intermediul broșurilor, al pliantelor și al altor materiale

Curtea de Justiție a Comunităților Europene este reprezentată de Instanțele de judecată și jurisprudență ale Uniunii Europene

Curtea de Conturi Europeană – gestionează controlul financiar al activităților Uniunii Europene

Banca Centrală Europeană – răspunde de politica monetară europeană; Ombudsmanul European – investighează plângerile referitoare la cazuri de administrare defectuoasă de către instituțiile și organismele europene;

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor – supervizează protecția datelor în instituțiile și organismele Uniunii Europene și oferă consiliere cu privire la legislația în domeniul protecției datelor ;

Organismele financiare ale Uniunii Europene sunt: 1.Banca Europeană de Investiții , care se ocupă cu finanțarea proiectelor de investiții europene; 2. Fondul European de Investiții – sprijină întreprinderile mici

Organisme consultative – Comitetul Economic și Social European – reprezintă societatea civilă, angajatorii și angajații și Comitetul Regiunilor – reprezintă autoritățile regionale și locale;

Organisme interinstituționale:1.Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene – publică documentele Uniunii Europene ;2.Oficiul European pentru Selecția Personalului , acesta selecteaza personalul instituțiilor și organismelor europene 3. Școala Europeană de Administrație – organizează cursuri generale pentru personalul Uniunii Europene;

Procesul decizional in cadrul Uniunii Europene

Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene implică diferite instituții UE, în special:

Parlamentul European (PE/Parlamentul), Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană.

În general, Comisia Europeană propune proiecte legislative noi, dar Consiliul și Parlamentul sunt cele care le adoptă. În anumite situații, Consiliul poate hotărî singur. Există și alte instituții care au un rol specific în acest proces.

Principalele tipuri de legislație a UE sunt directivele și regulamentele. Normele și procedurile din cadrul procesului decizional al UE sunt prevăzute în tratate. Fiecare nouă propunere de proiect legislativ european trebuie să aibă la bază un articol specific din tratat, menționat ca „temei legal” pentru propunerea respectivă. Astfel se determină procedura legislativă care trebuie urmată. Cele trei proceduri principale sunt, consultarea, avizul conform și codecizia.

Fig.5

Sistemul instituțional al Uniunii Europene

În cadrul acestui sistem instituțional, bine închegat al Uniunii Europene un rol deosebit de important îl dețin Agențiile Uniunii Europene. Se disting astfel următoarele tipuri de agenții ale Uniunii Europene:

a. Agenții de cooperare în materie de politică externă și de securitate comună (PESC)- agenții înființate pentru a desfășura activități tehnice, științifice și de gestiune în domeniul PESC. Acestea sunt: Agenția Europeană de Apărare (EDA; AEA); Centrul pentru Sateliți al Uniunii Europene (CSUE); Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISS);

b. Agenții de cooperare judiciară și polițienească în materie penală (JAI) – sprijină statele membre în lupta împotriva crimei organizate internaționale; Aceste agenții sunt: Colegiul European de Poliție (CEPOL); Oficiul European de Poliție (EUROPOL); Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (EUROJUST);

c. Alte domenii de activitate – Agenții comunitare (în prezent au ajuns la un număr de 22 de agenții). Acestea se împart în: Agenția Comunitară pentru Controlul Pescuitului (CFCA; ACCP); Agenția Europeană a Medicamentelor (EMEA); Agenția Europeană de Mediu (EEA; AEM); Agenția Europeană pentru Depturi Fundamentale (FRA); Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe (FRONTEX); Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA; AEPC); Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate la Locul de Muncă (EU- OSHA); Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor și a Informației (ENISA); Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA; AESA); Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA; AESM); Agenția Feroviară Europeană (ERA; AFE); Agenția Europeană de Supraveghere a GNSS – este în curs de formare; Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA); Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT); Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP); Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC); Fundația Europeană pentru Formare (ETF; FEF); Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (EUROFOUND); Institutul European pentru Egalitate de Gen- în curs de formare; Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (EMCDDA; OEDT); Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP); Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OHMI; OAPI).

d.Agenții executive – înființate pentru a gestiona programele UE;Acestea sunt: Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (AECEC); Agenția Executivă pentru Cercetare (AEC); Agenția Executivă pentru Competitivitate și Inovare (EACI); Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA); Agenția Executivă pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-TEA); Agenția Executivă pentru Sănătate și Consumatori (AESC)

e. Agențiile și organismele EURATOM – Create pentru a susține activitatea Comunității Europene a Energiei Atomice;

f. Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) – valorifică resursele științifice, antreprenoriale și educaționale pentru a stimula capacitatea de inovare a UE.

II.3. Descrierea Agențiilor Europene

II.3.1. Agențiile comunitare

Agențiile comunitare sunt organisme de drept public european, distincte de instituțiile comunitare cu personalitate juridică proprie. Ele sunt create prin dispoziții de drept derivat, secundar, și au drept finalitate realizarea unei activități concrete, tehnice sau științifice, care să sprijine acțiunile primului pilon al Uniunii Europene, cel comunitar. În prezent, există 22 de agenții comunitare, și anume:

Agenția Comunitară pentru Controlul Pescuitului (CFCA; ACCP) – cu sediul la Vigo (Spania), are ca scopuri aplicarea legislației comunitare în materie de pescuit, cooperarea statelor membre și controlul îndeplinirii acestor obiective.

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMEA) – cusediul la Londra, are competențe în evaluarea și analizarea medicamentelor care se comercializează în Uniunea Europeană.

Agenția Europeană de Mediu (EEA; AEM)- cu sediul la Copenhaga, are competențe în culegerea datelor necesare elaborării normelor europene specifice.

Agenția Europeană pentru Depturi Fundamentale (FRA)- cu sediul la Viena are drept obiect de activitate asistarea Instituțiilor Uniunii Europene și a statelor membre în legătură cu drepturile fundamentale și normativizarea lor la nivelul Uniunii Europene.

Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe (FRONTEX) – această agenție se ocupă, între altele, cu cooperarea în materie de pază a frontierelor externe ale Uniunii Europene și cu pregătirea polițiștilor de frontieră.

Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA; AEPC)- această agenție cu sediul la Helsinki, asigură coerența în utilizarea substanțelor chimice.

Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate la Locul de Muncă (EU- OSHA) – cu sediul la Bilbao, Spania, se ocupă de îmbunătățirea condițiilor igenico-sanitare la locul de muncă.

Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor și a Informației (ENISA) – cu sediul în Creta, are drept scop asistarea instituțiilor comune ale Uniunii Europene și statelor membre în probleme legate de securitatea rețelelor IT și a informației.

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA; AESA) – cu sediul la Koln, are în vedere reglementarea și punerea în aplicare a dispozițiilor legate de transportul aerian în cadrul Uniunii Europene.

Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA; AESM) – cu sediul la Lisabona, are drept scopuri securitatea maritimă și prevenirea contaminării.

Agenția Feroviară Europeană (ERA; AFE) – cu sediul la Lille și Valenciennes are drept scop securitatea și interoperabilitatea transporturilor feroviare.

Agenția Europeană de Supraveghere a GNSS – este în curs de formare, GNSS reprezintă Sisteme de Navigație Globală prin Satelit.

Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) – cu sediul la Parma, vegheaza asupra securității alimentare, inclusiv asupra sănătății și bunăstării animalelor și a protecției fitosanitare; urmărește de asemenea, aplicarea uniformă a normelor fitosanitare și veterinare comunitare în sectorul alimentar și agroalimentar.

Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT) – cu sediul în Luxembourg, asigură traducerile sanitare necesare agențiilor specializate și descentralizate ale Uniunii Europene.

Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP) – având sediul la Salonic, din 1995, promovează formarea profesională și pe cea continuă.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) – cu sediul în Stockholm, are drept scop prevenirea îmbolnăvirilor cu SIDA, SARS, gripă și alte boli infecțioase.

Fundația Europeană pentru Formare (ETF; FEF) – cu sediul la Torino, se ocupă inițial cu pregătirea specialiștilor în problematica Europei de Est; la ora actuală se ocupă, în plus, cu schimbul reciproc de informații în sectorul educației și al formării profesionale.

Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (EUROFOUND) – cu sediul la Dublin, contribuie la îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață în Uniunea Europeană.

Institutul European pentru Egalitate de Gen- în curs de formare – în curs de formare, urmărește să sprijine instituțiile europene și statele membre în promovarea egalității între femei și bărbați și în combaterea discriminării pe criterii de gen. S-a stabilit ca sediul său să fiela Vilnius, în Lituania.

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (EMCDDA; OEDT) – cu sediul la Lisabona, reunește informațiile necesare în lupta împotriva drogurilor.

Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP) – cu sediul la Angers, Franța, are ca obiect de activitate controlul asupra obținerii unor noi soiuri de plante.

Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (Mărci, desene și modele industriale), (OHMI; OAPI) – cu sediul în Alicante (Spania), are drept scop garantarea proprietății intelectuale în Uniunea Europeană prin înregistrarea mărcilor.

II.3.2. Agenții executive – înființate pentru a gestiona programele UE; Acestea sunt: Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (AECEC); Agenția Executivă pentru Cercetare (AEC); Agenția Executivă pentru Competitivitate și Inovare (EACI); Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA); Agenția Executivă pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-TEA); Agenția Executivă pentru Sănătate și Consumatori (AESC)

II.3.3. Agențiile și organismele EURATOM – Create pentru a susține activitatea Comunității Europene a Energiei Atomice;

II.3.4. Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) – valorifică resursele științifice, antreprenoriale și educaționale pentru a stimula capacitatea de inovare a Uniunii Europene;

II.3.5.. Agenții de cooperare în materie de politică externă și de securitate comună (PESC)

Agențiile PESC au fost create spre a îndeplini activități concrete, cu caracter tehnic, științific și de control, pentru activitățile PESC, sprijinind al doilea pilon al Uniunii Europene;

Agenția Europeană de Apărare (EDA; AEA) – cu sediul la Bruxelles, are drept scop impulsionarea capacității de apărare a Uniunii Europene, în special gestionarea situațiilor de criză, cooperarea statelor în sectorul armamentului, stimularea cercetării militare;

Centrul pentru Sateliți al Uniunii Europene (CSUE) – cu sediul la Madrid, are drept scop analizarea imaginilor primite prin sateliți;

Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISS) – are sediul la Paris, iar ca obiectiv realizarea unei culturi a securității europene, promovând în acest scop studii, dezbateri;

II.3.6. Agenții de cooperare judiciară și polițienească în materie penală (JAI)

Aceste agenții au apărut din dorința statelor membre și a instituțiilor comune de a spori cooperarea în lupta împotriva crimei organizate. Organizarea lor sprijină al treilea pilon al Uniunii Europene, cooperarea în domeniul JAI. Aceste agenții sunt:

Colegiul European de Poliție (CEPOL) – cu sediul la Hampshire, Marea Britanie, are ca drept scopuri formarea ofițerilor superiori de poliție și impulsionarea cooperării polițiilor europene;

Oficiul European de Poliție (EUROPOL)- sediul Oficiului European de Poliție se află la Haga. Oficiul deține o bază de date la nivel european. Scopurile Oficiului sunt: asigură cooperarea statelor membre în problemele privind traficul de persoane, drogurile, materialele radioactive și periculoase, mașinile, armele.

Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (EUROJUST) – cu sediul tot la Haga, are drept obiectiv creșterea eficacității luptei împotriva crimei organizate, prin cooperarea autorităților naționale, în scopul creării unui spațiu juduciar comun.

Capitolul III

III.1. Definirea Agențiilor Executive Europene

Agențiile executive sunt organisme create în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului, pe o perioadă determinată, cu scopul de a îndeplini anumite misiuni privind gestionarea unuia sau mai multor programe comunitare, cu sediul la Bruxelles sau Luxembourg.

Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare prezintă următoarele coordonate:

Consiliul Uniunii Europene, având în vedere Tratatul de Instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 308 al acestuia, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European, având în vedere avizul Curții de Conturi, întrucât: Se creează din ce în ce mai multe programe într-o gamă largă de domenii destinate unor categorii variate de beneficiari, Comisia este, în principiu, responsabilă de adoptarea măsurilor de punere în aplicare a acestor programe (programe comunitare). Punerea în aplicare a programelor comunitare este finanțată, cel puțin în parte, din credite prevăzute în bugetul general al Uniunii Europene. În temeiul articolului 274 din tratat, Comisia răspunde de executarea bugetului. Pentru a răspunde în mod corespunzător în fața cetățenilor, Comisia trebuie să se axeze în primul rând pe sarcinile sale instituționale.

În consecință, Comisia trebuie să poată delega unele dintre sarcinile legate de gestionarea programelor comunitare unor terțe părți. Externalizarea anumitor sarcini de gestionare poate fi, în plus, un mod de realizare mai eficientă a obiectivelor programelor comunitare. Cu toate acestea, externalizarea sarcinilor de gestionare trebuie să se mențină în limitele sistemului instituțional, astfel cum este acesta prevăzut de tratat. Aceasta înseamnă că sarcinile repartizate instituțiilor prin tratat pentru care sunt necesare atribuții discreționare pentru transpunerea opțiunilor politice în acțiune nu pot fi externalizate.

Externalizarea trebuie, în plus, să facă obiectul unei analize costuri-beneficii care să ia în considerare mai mulți factori, cum ar fi identificarea sarcinilor pentru care se justifică externalizarea, o analiză costuri-beneficii care include costurile de conducere și control, impactul asupra resurselor umane, eficiența și flexibilitatea îndeplinirii sarcinilor externalizate, simplificarea procedurilor utilizate, gradul de proximitate al activităților externalizate față de beneficiarii finali, vizibilitatea Comunității ca promotor al programului comunitar și nevoia menținerii unui nivel adecvat de know-how în interiorul Comisiei. O formă de externalizare constă în folosirea organismelor comunitare cu personalitate juridică (agenții executive).

Pentru a asigura uniformitatea agențiilor executive în termeni instituționali, trebuie stabilit statutul acestora, în special în ceea ce privește anumite aspecte esențiale ale structurii, sarcinilor, funcționării, sistemului bugetar, personalului, supravegherii și răspunderii acestora. Ca instituție care răspunde de punerea în aplicare a diverselor programe comunitare, Comisia este cea mai competentă să evalueze dacă și în ce măsură este adecvat să încredințeze unei agenții executive sarcini de gestionare legate de unul sau mai multe programe comunitare specifice.Cu toate acestea, recurgerea la o agenție executivă nu exonerează Comisia de răspunderile care îi revin conform tratatului, în special conform articolului 274. De aceea Comisia trebuie să poată restrânge acțiunile oricărei agenții executive și să poată păstra controlul asupra funcționării acestora, în special asupra organismelor care le guvernează. Prin urmare, Comisia trebuie să poată decide crearea și dacă este cazul, desființarea unei agenții executive, în conformitate cu prezentul regulament. Întrucât decizia de înființare a unei agenții executive este o măsură de aplicare generală în sensul articolului 2 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei , astfel de decizii trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE externe cu privire la funcționarea acestora, iar Comisia trebuie să supravegheze din punct de vedere administrativ agențiile executive, fără a elimina posibilitatea realizării unui audit de către Curtea de Justiție.

Publicul trebuie să aibă acces la documentele deținute de Comisia trebuie, de asemenea, să poată numi atât membrii comitetului director al fiecărei agenții executive cât și directorii acestora pentru a se asigura că, prin delegarea către o agenție executivă a sarcinilor care constituie prerogative care îi sunt proprii, Comisia nu renunță la controlul lor.

Activitățile desfăurate de o agenție executivă trebuie să respecte în totalitate programarea stabilită de Comisie pentru programele comunitare în a căror gestionare este implicată agenția.

De aceea programul anual de lucru al agenției trebuie să facă obiectul aprobării de către Comisie și să respecte deciziile bugetare. Pentru a se asigura că externalizarea este eficientă și că se obțin toate beneficiile care decurg din atribuțiile unei agenții executive, Comisia trebuie să îi poată delega integral sau în parte sarcinile de punere în aplicare a unuia sau a mai multor programe comunitare, cu excepția celor pentru care sunt necesare atribuții discreționare pentru transpunerea opțiunilor politice în acțiune. Sarcinile care pot fi delegate includ gestionarea tuturor sau a anumitor etape de pe durata unui anumit proiect, executarea bugetului, colectarea și prelucrarea informațiilor ce urmează a fi transmise Comisiei și elaborarea recomandărilor pentru Comisie. Deoarece bugetul unei agenții executive este destinat numai finanțării costurilor de funcționare ale acesteia, venitul său trebuie să fie reprezentat în principal de o subvenție prevăzută în bugetul general al Uniunii Europene și provenind din alocația financiară pentru programul comunitar în a cărui gestionare este implicată agenția

În vederea punerii în aplicare a articolului 274 din tratat, creditele de funcționare pentru programele comunitare în a căror gestionare sunt implicate agenții executive trebuie prevăzute în continuare în bugetul general al Uniunii Europene și trebuie puse în aplicare prin debitarea directă în bugetul respectiv. Prin urmare, operațiunile financiare

legate de aceste credite trebuie efectuate în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene Unei agenții executive i se pot încredința sarcinile de punere în aplicare privind gestionarea programelor care sunt finanțate din alte surse decât bugetul general al Uniunii Europene. Cu toate acestea, acest lucru nu trebuie să dea naștere, nici măcar indirect, la costuri administrative suplimentare care trebuie acoperite din credite suplimentare prevăzute în bugetul general în cauză. În astfel de cazuri se aplică prezentul regulament, sub rezerva dispozițiilor specifice din actele fundamentale privind programele comunitare în cauză. Obiectivul transparenței și al fiabilității gestionării agențiilor executive necesită efectuarea de controale interne ș agențiile executive în termeni și în limite similare cu cele prevăzute în articolul 255 din tratat. Fiecare agenție executivă trebuie să colaboreze intens și în mod continuu cu departamentele Comisiei care răspund de programele comunitare în a căror gestionare este implicată. Pentru a facilita astfel de colaborări cât mai mult posibil, fiecare agenție executivă trebuie să se afle în locul în care se află și Comisia și departamentele acesteia în conformitate cu Protocolul privind stabilirea sediilor instituțiilor și ale anumitor organisme și departamente al Comunităților Europene și ale Europol anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și a Comunității Europene a Energiei Atomice. Pentru adoptarea prezentului regulament, în tratat nu sunt prevăzute alte competențe decât cele conferite de articolul 308; se adoptă, astfel prezentul regulament:

Scop: prezentul regulament stabilește statutul agențiilor executive cărora Comisia le poate încredința, sub controlul și pe răspunderea sa, anumite sarcini legate de gestionarea programelor comunitare.

„Agenție executivă” înseamnă o persoană juridică înființată în conformitate cu prezentul regulament; „program comunitar” înseamnă orice activitate, set de activități sau alte inițiative pe care Comisia trebuie să le pună în aplicare conform instrumentului de bază sau autorizației bugetare relevante în beneficiul uneia sau al mai multor categorii de beneficiari specifici, prin asumarea de cheltuieli.

Înființarea și lichidarea agențiilor executive

Comisia poate decide, după efectuarea unei analize costuribeneficii prealabile, înființarea unei agenții executive pentru a i se încredința acesteia anumite sarcini legate de gestionarea unuia sau a mai multor programe comunitare. Comisia stabilește durata existenței agenției executive.Analiza costuri-beneficii ia în considerare mai mulți factori, cum ar fi identificarea sarcinilor pentru care externalizarea este justificată, o analiză costuri-beneficii care include costurile de conducereși control, impactul asupra resurselor umane, posibilele economii în cadrul bugetului general al Uniunii Europene, eficiența și flexibilitatea îndeplinirii sarcinilor externalizate, simplificarea procedurilor utilizate, gradul de proximitate al activităților externalizate față de beneficiarii finali, vizibilitatea Comunității ca promotor al programului comunitar în cauză și nevoia menținerii unui nivel adecvat de know-how în interiorul Comisiei. La data stabilită în momentul înființării unei agenții executive, Comisia poate prelungi existența acesteia pe o perioadă care nu depășește perioada prevăzută inițial. Această prelungire poate fi reînnoită. Atunci când Comisia consideră că nu mai are nevoie de serviciile unei agenții executive pe care a înființat-o sau că existența acesteia nu mai respectă principiile gestiunii financiare sigure, aceasta decide lichidarea agenției. În acest caz Comisia numește doi lichidatori. Comisia stabilește condițiile de lichidare a agenției executive. Rezultatul net după lichidare este inclus în bugetul general al Uniunii Europene. Decizia de a prelungi existența unei agenții, reînnoirea prelungirii sau lichidarea agenției se adoptă pe baza analizei costuri-beneficii .O agenție executivă este un organism comunitar cu rol de serviciu public.Agențiile executive au personalitate juridică. În fiecare stat membru, acestea beneficiază de cea mai extinsă capacitate juridică acordată persoanelor juridice conform legislației naționale. Agențiile pot, în special, să achiziționeze sau să lichideze bunuri mobile și imobile și să fie parte în procese. În acest scop, agenția este reprezentată de directorul acesteia.

Sediul:

Agențiile executive au sediul în locul în care se află Comisia și departamentele acesteia, în conformitate cu Protocolul privind stabilirea sediilor instituțiilor și al anumitor organisme și departamente ale Comunităților Europene și ale Europol.

Agențiile își organizează propriile departamente în funcție de necesitățile de gestionare a programelor comunitare de care răspund și în conformitate cu criteriile bunei gestionări financiare.

Sarcini

Comisia poate încredința unei agenții executive sarcinile necesare pentru punerea în aplicare a programului comunitar, cu excepția sarcinilor în cazul cărora sunt necesare atribuții discreționare pentru transpunerea în acțiune a opțiunilor politice.

Agențiilor executive le pot fi încredințate în special următoarele sarcini: (a) gestionarea uneia sau a tuturor etapelor din existența unui proiect, în legătură cu proiecte individuale specifice, în contextul punerii în aplicare a unui program comunitar si al efectuării controalelor necesare în acest sens, prin adoptarea de decizii relevante pe baza atribuțiilor care le sunt delegate de Comisie; (b) adoptarea instrumentelor de execuție bugetară a veniturilor si cheltuielilor si desfășurarea tuturor activităților necesare punerii în aplicare a programului comunitar pe baza atribuțiilor delegate de Comisie și, în special, a activităților legate de acordarea contractelor si a fondurilor nerambursabile; (c) colectarea, analizarea si transmiterea către Comisie a tuturor informațiilor necesare pentru direcționarea punerii în aplicare a unui program comunitar.

Structura

O agenție executivă este condusă de un comitet director și de un director. Directorul agenției executive are autoritate asupra personalului acesteia. Comitetul director este format din cinci membri numiți de Comisie. Durata mandatului membrilor comitetului director este în principiu de doi ani și ține seama de durata de timp stabilită pentru punerea în aplicare a programului comunitar a cărui gestionare i-a fost încredințată agenției executive. Mandatul acestora poate fi reînnoit. La expirarea duratei mandatului sau dacă aceștia demisionează, membrii rămân în funcție până la reînnoirea mandatului sau până la înlocuirea lor. Comitetul director alege un președinte și un vicepreședinte din rândul membrilor săi. Comitetul director se întrunește la cererea președintelui, de cel puțin patru ori pe an. De asemenea, acesta se poate întruni la cererea majorității simple a membrilor săi sau la cererea directorului. Orice membru al comitetului director care nu poate participa la o ședință poate fi reprezentat de un alt membru împuternicit în mod special pentru ședința în cauză. Fiecare membru poate reprezenta numai un singur alt membru. Dacă președintele nu poate participa, comitetul director este prezidat de vicepreședinte. Deciziile comitetului director se adoptă cu majoritate simplă. În eventualitatea unui balotaj, președintele are votul decisiv.

Atribuțiile comitetului director: Pe baza unui proiect prezentat de director și după obținerea aprobării Comisiei, comitetul director adoptă, până cel târziu la începutul fiecărui an, programul anual de lucru al agenției executive cuprinzând obiective detaliate și indicatori de performanță. Programul de lucru trebuie să respecte programarea definită de Comisie în conformitate cu instrumentele instituite prin programele comunitare în a căror gestionare este implicată agenția executivă. Programul anual de lucru poate fi modificat pe parcursul anului în conformitate cu aceeași procedură, în special pentru a lua în considerare deciziile Comisiei privind programele comunitare. Proiectele incluse în programul anual de lucru sunt însoțite de o estimare a necesarului de cheltuieli. Comitetul director obține acordul Comisiei înainte de a decide să accepte cadouri, moșteniri și fonduri nerambursabile din alte surse decât cele comunitare.Comitetul director hotărăște cu privire la organizarea departamentelor agenției executive. Comitetul director adoptă orice norme speciale necesare pentru punerea în aplicare a dreptului de acces la documentele agenției executive .În fiecare an, până la data de 31 martie, comitetul director adoptă și prezintă Comisiei un raport de activitate anual împreună cu informații financiare și de gestionare. . Raportul se referă atât la execuția creditelor de funcționare corespunzătoare programului comunitar gestionat de agenția executivă, cât și la executarea bugetului administrativ al acesteia. În fiecare an, până la data de 15 iunie, Comisia trimite autorității bugetare un rezumat al rapoartelor anuale ale agenției executive pe anul anterior.

Bugetul de funcționare pentru fiecare exercițiu financiar, care corespunde anuluicalendaristic, se elaborează previziuni privind toate veniturile și cheltuielile agenției executive care sunt incluse și în bugetul de funcționare. Previziunile, care includ și organigrama agenției executive, sunt trimise autorității bugetare, împreună cu documentele privind proiectul preliminar de buget general al Uniunii Europene. Veniturile și cheltuielile din bugetul de funcționare al agenției executive sunt echilibrate. Venitul agenției executive cuprinde o subvenție prevăzută în bugetul general al Uniunii Europene, fără a aduce atingere altor venituri care urmează să fie determinate de autoritatea bugetară, provenind din creditul financiar pentru programele comunitare în a căror gestionare este implicată agenția executivă. Bugetul de funcționare al agenției nu poate fi adoptat definitiv înainte de adoptarea finală a bugetului general al Uniunii Europene. În cazul în care Comisia intenționează să înființeze o agenție executivă, aceasta informează autoritatea bugetară în conformitate cu procedura bugetară și respectând principiul transparenței: (a) cu privire la resurse, în ceea ce privește creditele și necesarul de posturi pentru funcționarea agenției executive; (b) cu privire la detașările planificate ale funcționarilor de la Comisie în agenția executivă; (c) cu privire la resursele administrative eliberate prin transferarea sarcinilor de la Comisie la agenția executivă ș i la realocarea resurselor administrative eliberate.

Personalul Personalul agenției executive este format din funcționari comunitari detașați ca membri ai personalului temporar de instituții în posturi de răspundere din agenția executivă, și din alți membri ai personalului temporar recrutați direct de agenția executivă, precum și din alți angajați recrutați de agenția executivă pe bază de contracte care pot fi reînnoite. Natura contractului, guvernată fie de dreptul privat, fie de cel public, durata acestuiași amploarea obligațiilor funcționarilor față de agenție, precum și criteriile adecvate de eligibilitate se determină pe baza naturii specifice a atribuțiilor și respectă Statutul personalului precum și legislația națională în vigoare. De comun acord cu Comisia, comitetul director adoptă normele privind gestionarea personalului din cadrul agenției executive, dacă este necesar.

Controlul Punerea în aplicare a programelor comunitare încredințate agențiilor executive este controlată de către Comisie. Oficiul European Antifraudă (OLAF), înființat prin Decizia Comisiei 1999/352/CE, CECO, Euratom din 28 aprilie 1999 , are aceleași atribuții privind agențiile executive și personalul acestora de care beneficiază și în ceea ce privește departamentele Comisiei. Îndată după înființare, agențiile executive aderă la Acordul interinstituțional din 25 mai 1999 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Comunităților Europene privind investigațiile interne efectuate de Oficiul European Antifraudă (OLAF) . Comitetul director dă un caracter oficial aderării și adoptă dispozițiile necesare pentru facilitarea anchetelor interne realizate de OLAF. Toate actele agenției executive și, în special, toate deciziile adoptate și toate contractele încheiate de aceasta, trebuie să prevadă explicit că auditorul intern al Comisiei, OLAF și Curtea de Conturi pot inspecta la fața locului asupra documentelor tuturor contractanților și subcontractanților care au primit fonduri comunitare, inclusiv la sediile beneficiarilor finali.

Legalitatea actelor.

Orice act al unei agenții executive care prejudiciază un terț poate fi contestat în fața Comisiei de către orice persoană interesată direct sau individual sau de un stat membru, în vederea exercitării controlului de legalitate cu privire la acest act. Contestația administrativă se depune la Comisie în termen de o lună de la data la care partea interesată sau statul membru în cauză a luat la cunoștință de actul contestat. După ascultarea motivelor prezentate de partea interesată sau de statul membru în cauză și a celor ale agenției executive, Comisia adoptă o decizie privind procedurile administrative în termen de două luni de la data la care au fost inițiate procedurile. Fără a aduce atingere obligației Comisiei de a răspunde în scris cu privire a motivele deciziei sale, în lipsa răspunsului Comisiei în termenul prevăzut acțiunea administrativă se consideră respinsă tacit. Agențiile executive sunt obligate să ia într-un termen rezonabil măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a deciziei Comisiei.

Accesul la documente și confidențialitatea

Agențiile executive intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului European și ale Comisiei Europene în cazul prezentării unor cereri de acces la documentele aflate în posesia acestora. Comitetul director adoptă normele speciale necesare pentru punerea în aplicare a acestor dispoziții în termen de cel mult șase luni de la înființarea agenției executive.

Ca si mod de evaluare, Comisia elaborează un raport de evaluare externă privind primii trei ani de funcționare a agenției executive și îl prezintă comitetului director al agenției executive, Parlamentului European, Consiliului și Curții de Conturi. Evaluarea este apoi repetată din trei în trei ani în acelea și condiții. Dacă, în urma unei evaluări, Comisia constată că existența unei agenții executive nu se mai justifică din punctul de vedere al principiului bunei gestionări financiare, Comisia hotărăște lichidarea agenției respective.

Clasificarea și Importanța Agențiilor Executive Europene

2.1. Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (AECEC)

Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare a fost creată în urma unei decizii din decembrie 2007, în vederea gestionării programului comunitar specific, “Idei” în domeniul cercetării de frontieră.

2.2. Agenția Executivă pentru Cercetare (AEC)

Aceasă agenție a fost de asemenea creată în urma unei decizii din decembrie 2007, în vederea gestionării anumitor domenii din cadrul programelor comunitare specifice, “Oameni”, “Capacități”, și “Cooperare” în materie de cercetare.

Fig.5

2.3. Agenția Executivă pentru Competitivitate și Inovare (EACI)

Pune în practică Programul – cadru pentru competitivitate și inovare (PCI) 2007 – 2013, care cuprinde Programul pentru antreprenoriat și inovare (PAI), Programul de sprijin pentru politica privind tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) și Programul “Energie Inteligentă Europa” (EIE).

2.4. Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA)

Sprijină punerea în practică a celor 15 programe din educație, cultură, tineret, formare, cetățenie activă și audiovizual ale Uniunii Europene. Ambiția UE este să devină cea mai dinamică economie bazată pe cunoaștere la nivel mondial. Acest lucru presupune o investiție considerabilă în cercetare (sursa cunoștințelor noi), educație și formare, care permit populației să aibă acces la aceste informații noi. Tot atât de importantă este formarea forței de muncă necesare în domeniul tehnologiei informației și furnizarea într-un mod mai rapid și mai ușor a accesului la internet pentru școli, întreprinderi și persoane fizice, la domiciliu. O economie înfloritoare se bazează pe o populație cu activitate de muncă de lungă durată, care își îmbunătățește în mod constant competențele pe durata activității profesionale. „Învățare pe tot parcursul vieții” este cuvântul de ordine. În UE, numărul adulților care participă la activitățile de formare a crescut, ajungând în 2006 la 9,6 % din populația cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani. În lupta sa pentru succes economic pe piața mondială, Uniunea Europeană se confruntă cu rivali „tradiționali” ca Japonia și Statele Unite, precum și cu alții mai noi, cum ar fi China și India.

Cercetarea și dezvoltarea, în special în noile tehnologii, reprezintă cheia către creșterea economică și ocuparea forței de muncă în viitor. Obiectivul UE este de a investi mai mult în cercetare, pentru a situa acest domeniu la același nivel cu Statele Unite și Japonia. În 2004, Japonia a alocat echivalentul a 3,15 % din produsul intern brut (PIB) sectorului cercetării și dezvoltării, iar Statele Unite −2,59 %, în raport cu media UE de 1,92 %. Dar cifrele UE ascund diferențe considerabile între prestațiile naționale. Cifrele pentru 2005 arată că Suedia și Finlanda au depășit Japonia în ceea ce privește cheltuielile, în timp ce alte țări din UE au cheltuit mai puțin de 1 %.

Totalul cheltuielilor destinate cercetării și dezvoltării, ca procentaj din PIB (2005)

Fig.6

Cifrele se referă la anul 2004 pentru Belgia, Italia, Malta, Țările de Jos, România, Slovenia și Regatul Unit. Cifrele pentru Grecia se referă la 2003.

Educația reprezintă cheia către succes – atât pentru persoanele fizice, cât și pentru UE în general. Voi prezenta procentajul alocat de UE din fonduri proprii pentru educația populației

Totalul cheltuielilor publice destinate educației, ca procentaj din PIB (2003)

Fig.7

DK: cifrele nu fac referință la învățământul postliceal neuniversitar.

FR: cifrele nu fac referință la departamentele franceze de peste mări.

LU: cifrele nu fac referință la învățământul universitar.

NL: cifrele includ costurile publice pentru instituții private finanțate de guvern.

PT: Cifrele nu includ cheltuielile publice locale.

Educația după finalizarea studiilor obligatorii și, în special, la nivel universitar, reprezintă cheia reușitei profesionale pentru mulți europeni și este esențială în dotarea Uniunii cu populație activă calificată. În momentul de față, în UE, marea majoritate a tinerilor au urmat un învățământ postliceal superior sau au depășit acest nivel.

Procentajul tinerilor între 20 și 24 de ani care au absolvit învățământul postliceal superior (2005)

Fig.8

Uniunea Europeană își dorește să promoveze valorile umaniste și progresiste și să garanteze că ființa umană este stăpânul și nu victima schimbărilor majore care au loc la nivel global. Nevoile cetățenilor nu pot fi satisfăcute doar prin intermediul mecanismelor de piață și nici nu pot fi impuse în mod unilateral.

De aceea, Uniunea Europeană pledează pentru acea viziune a omenirii sau acel model de societate care este susținut de majoritatea cetățenilor săi. Europenii se mândresc cu patrimoniul bogat de valori, printre care se numără drepturile omului, solidaritatea socială, libertatea întreprinderii, distribuirea echitabilă a roadelor creșterii economice, dreptul la un mediu protejat, respectarea diversității culturale, lingvistice și religioase și o sinteză armonioasă a tradiției și a progresului.

Agenția Executivă pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-TEA)

Agenția Executivă pentru Rețeaua Transeuropeană de Transport a fost creată în anul 2006, este situată la Bruxelles și gestionează fondurile comunitare consacrate promovării programului rețelei transeuropene de transport (RTE –T) și proiectele puse în aplicare de acest program.

Transportul și energia sunt factori vitali pentru economia UE. Europenii și produsele pe care le consumă în cantitate și varietate din ce în ce mai mare sunt transportate dintr-o parte în alta a continentului prin toate modalitățile de transport, dar în special prin transport rutier.Pe măsură ce economia se dezvoltă, crește și cererea în domeniul transportului și al energiei. Dar această creștere duce la probleme legate de congestionarea traficului rutier și la un consum de carburanți mai mare, fenomene care, la rândul lor, duc la creșterea poluării. Acestea sunt probleme care afectează întreaga Europă și care solicită soluții la nivel european adoptate în cadrul UE. Dezvoltarea durabilă reprezintă o prioritate majoră pentru UE, care ia în considerare preocupările legate de mediu în elaborarea tuturor politicilor sale.

Căile ferate și căile navigabile interioare (fluvii și canale), odinioară atât de importante pentru transportul mărfurilor și al pasagerilor în Europa, sunt folosite astăzi doar pentru o mică parte din transporturi. Trei sferturi din transportul de mărfuri în Uniune se efectuează în prezent pe căile rutiere, și în același mod se deplasează mai mult de trei sferturi din călători.

Previziunile arată că transportul rutier va rămâne, fără doar și poate, cel mai important mijloc de deplasare pentru călători și că transportul pe cale aeriană va continua să se extindă. Pentru a fluidiza traficul rutier și a îmbunătăți calitatea mediului înconjurător, UE își încurajează cetățenii să se deplaseze cu mijloace de transport în comun și îndeamnă firmele de transport să recurgă la trenuri, ambarcațiuni și nave pentru transportul mărfurilor.

Pentru a rezolva problema congestionării în aeroporturile europene, UE elaborează un sistem de gestionare a traficului aerian („cerul unic european”).

Utilizarea a patru mijloace de transport de pasageri în UE-25, ca procentaj din transportul total de pasageri, calculat în pasageri/km (2000, 2010 și 2030)

Fig.9

Transport rutier în comun Autoturisme personale Transport feroviar Transport aerian.

Activitatea Uniunii Europene a vizat mai ales libertatea de a presta servicii în domeniul transporturilor terestre, în special accesul liber pe piața transporturilor internaționale și activitățile de cabotaj, care constau în a permite accesul transportatorilor nerezidenți pe piața națională de transport a statelor membre ale Uniunii Europene. Au fost luate decizii în vederea armonizării condițiilor de concurență în domeniul transporturilor rutiere, în special a condițiilor privind accesul la profesie și la piața de muncă, libertatea de stabilire și de a presta servicii, timpul de conducere și siguranța rutieră.

Politica comună în ceea ce privește transportul aerian trebuie să facă față efectelor concurenței mondiale. Liberalizarea spațiilor aeriene europene este realizată în etape, rezultatul acestui fapt fiind o mai mare flexibilitate a modului în care marile companii aeriene își împart între ele aceste spații, accesul reciproc pe piețe și libertatea fixării tarifelor. La aceasta se adaugă clauzele de protecție referitoare la responsabilitățile serviciului public aerian și la imperativele amenajării teritoriului. Concurența sporită a determinat o scădere a prețurilor la biletele de avion, facilitând astfel transportul aerian.

Transporturile maritime sunt supuse regulilor concurenței care se aplică atât armatorilor europeni, cât și celor care navighează sub pavilionul unor state terțe. Aceste reguli vizează combaterea politicilor tarifare neloiale (pavilioane de complezență), dar, de asemenea, urmăresc să facă față gravelor dificultăți cu care se confruntă industria șantierelor navale din Europa.

Agenția Executivă pentru Sănătate și Consumatori (AESC)

A luat ființă în anul 2008, preluând sarcinile vechii Agenții Executive pentru Programul de Sănătate Publică (PHEA), la care s-au adăugat domeniile protecției consumatorului și a siguranței alimentare, mandatul său fiind extins până în anul 2015.

Cu toate că europenii trăiesc mai mult și sunt mai sănătoși, ei ar putea face eforturi și mai mari pentru a se proteja de cele două cauze principale ale decesului – afecțiunile cardiace și cancerul. Un stil de viață sănătos și activ constituie un factor pozitiv. Fumatul, proastele obiceiuri alimentare și sedentarismul se numără printre factorii care cresc riscul de afecțiuni cardiace ischemice, afecțiuni care comportă un aport insuficient al sângelui la inimă, din cauza vaselor sanguine obturate sau deteriorate.

În UE, aceste afecțiuni sunt mai frecvente la bărbați decât la femei, iar proporția populației afectate variază în mare măsură de la o țară la alta. În 2004, Ungaria a înregistrat cea mai ridicată rată de mortalitate ca urmare a cazurilor de cancer, atât la bărbați, cât și la femei. Franța a înregistrat cea mai scăzută rată de mortalitate ca urmare a afecțiunilor cardiace ischemice în cazul ambelor sexe.

Decese cauzate de cancer (tumori maligne) și de afecțiuni cardiace ischemice în EU-25 la 100 000 de locuitori (2004)

Fig.10

Exercițiul fizic este benefic pentru sănătate. Un sondaj Eurobarometru publicat în noiembrie 2006 a arătat că 64 % din populația UE a desfășurat o activitate fizică în cursul unei săptămâni obișnuite. Prima pe listă este Finlanda, unde 83 % dintre persoanele chestionate au răspuns că desfășoară activități pentru recreere, culturale și sportive. Pe locul doi s-au situat olandezii, cu 79 % și lituanienii, cu 78 %. Cel mai puțin activi au fost portughezii, urmați de români și de maltezi.

În general, numărul bărbaților este mai mare decât cel al femeilor în ceea ce privește desfășurarea activităților sportive, iar activitatea fizică este mai frecventă în cazul tinerilor.

Tabelul arată procentajul persoanelor chestionate în fiecare țară UE care au răspuns că nu desfășoară activități fizice pe parcursul unei săptămâni.

Procentajul persoanelor chestionate în UE-27 care nu desfășoară activități sportive în mod regulat (2006)

Fig.11