Agenda Securitatii Internationale Riscuri, Amenintari, Vulnerabilitati

Agenda securității internaționale: riscuri, amenințări, vulnerabilități

1.Caracterizarea mediului de securitate international

Începutul de secol deschide o nouă eră în politica internațională, în care securitatea și implicit competiția pentru afirmarea și consolidarea noilor centre de putere, ocupă locul central în determinarea evoluției lumii și stabilirea noii ordini mondiale.

Procesul de globalizare, integrare europeană și euro-atlantică a statelor din centrul și sud-estul Europei precum și a celor baltice, preocupările Rusiei și Chinei de a dobândi un nou rol de decizie în problemele internaționale, afirmarea tot mai puternică a țărilor asiatice în viața politică mondială, la care se adaugă crizele din N Africii și Orientul mijlociu, în Europa criza datoriilor din zona euro, situația creată prin denunțarea de către Coreea de Nord a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, tensiunile crescânde dintre doua țări posesoare de armament nuclear, India și Pakistan, caracterizează evoluția complexă a mediului de securitate.

Efectele fenomenelor naturale (încălzirea climei, lipsa apei potabile, deșertificarea, inundațiile, cutremurele, epuizarea resurselor, evoluția demografică etc.), terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată și sărăcia, continuă să influențeze tot mai mult stabilitatea și securitatea mondială.

Extinderea NATO și lărgirea UE influențează semnificativ stabilitatea și securitatea europeană. Mediul de securitate se consolidează ca urmare deciziilor politice din noiembrie și decembrie 2002 de la Praga și Copenhaga, precum și a multiplicării eforturilor țărilor democratice pentru edificarea noii arhitecturi de securitate europene. Evoluția pozitiva a relațiilor NATO și UE cu Federația Rusa și Ucraina precum și amplificarea Dialogului Mediteranean reprezintă elemente importante ale actualului mediu de securitate stimulând procesul de destindere, dialog și cooperare.

Edificarea unei noi arhitecturi de securitate în Europa, la baza căreia să se afle încrederea și cooperarea internațională, democrația și economia performantă, asigurarea și respectarea drepturilor omului, concomitent cu promovarea și afirmarea valorilor naționale, solicită aranjamente și demersuri politice specifice, angajarea a importante resurse economice și financiare, dublate de o suficientă perioadă de timp, mult mai lungă decât se preconiza inițial.

În ciuda dialogului politic și a diplomației preventive, a implicării organismelor de securitate și a altor structuri guvernamentale sau neguvernamentale, în detensionarea stărilor conflictuale, sunt încă tensiuni generate îndeosebi de probleme ale minorităților (Kosovo), ale mediului (Japonia), terorismului și crimei organizate, precum și de cele specifice competiției pentru accesul și controlul resurselor și piețelor de desfacere. Pe fondul existentei unor vulnerabilități ale sistemelor și organismelor de securitate și a situațiilor neclarificate și nesoluționate, acestea, pot iniția conflicte locale, care se pot propaga la nivelul întregii zone sau regiuni.

Contextul actual și dinamica evenimentelor politico-militare evidențiază că securitatea și implicit apărarea, depășesc sfera de responsabilitate a unei singure țări, determinând o implicare mai mare a statelor democratice și a organismelor internaționale specializate în protejarea și promovarea lor.

În aceste condiții, create rolul celor două instituții integratoare, NATO și UE în asigurarea securității și stabilității europene. Acestea, trebuie să se adapteze structural și acțional noilor realități, astfel încât să poată răspunde cu eficiență și oportunitate provocărilor tot mai complexe și tot mai diversificate din mediul de securitate actual.

Mediul de securitate este caracterizat preponderent de urmatoarele tendinte majore: accelerarea proceselor de globalizare și de integrare regională, concomitent cu proliferarea acțiunilor având ca scop fragmentarea statală; convergența rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile și predictibile, însoțită de accentuarea tendințelor regionale anarhice; revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influentei lor în dinamica relatiilor internationale, în paralel cu multiplicarea formelor si cresterea ponderii interventiei actorilor nestatali în dinamica relatiilor internationale.

Evoluția evenimentelor în desfășurare și predictibilitatea acestora, reliefează ca întărirea legăturii transatlantice rămâne esențială pentru realizarea noii arhitecturi de securitate și stabilitate regională și globală.

2. Actorii vieții internaționale

Apărut în Europa de Vest din ruinele sistemului feudal, statul a dominat politica globală mai bine de 300 de ani. Supremația statului este legată de Pacea de la Westphalia din 1648, care a pus capăt Războiului de 30 de ani în Europa și a dus la crearea unui sistem de entități suverane care a respins subordonarea fața de autoritatea politică a Papei și a Bisericii romano-catolice.

Vechiul sistem al acceptării autorității papale asupra principatelor europene a fost răsturnat și un nou sistem de entități definite geografic și bazate pe autoguvernare politică a apărut.

Pacea de la Westphalia a marcat sfârșitul Sfântului Imperiu Roman și a dus la inaugurarea unui sistem internațional modern de state. A marcat, de asemenea, sfârșitul războaielor religioase, făcându-se un pas important către toleranța religioasă. Principalii participanți au fost Franța și Suedia, pe de o parte, și Spania și Sfântul Imperiu Roman, pe de altă parte. Deși a murit înainte de încheierea ei, Pacea de la Westphalia reprezintă un triumf al politicii duse de ducele de Richelieu. A fost recunoscută suveranitatea statelor germane, cea a Olandei și a Confederației Helvetice. Suedia și Franța au câștigat importante teritorii, Franța devenind chiar putere europeana dominantă.

Dreptul Internațional rezultat în urma Tratatului de la Westphalia avea în centrul sau conceptele de: legitimitate; suveranitate; obligații.

Legitimitatea însemna că toate statele aveau dreptul la existență și ca autoritatea regelui în țara sa era supremă și de drept a lui. Suveranitatea constituia punctul de vedere internațional acceptat potrivit căruia nu exista nici o autoritate superioara statului. Statele și regii lor își puteau urmări obiectivele prin orice mijloace pe care le considerau potrivite. Acest concept al statului suveran era o delimitare fundamentală față de situațiile când conducătorii Sfântului Imperiu Roman erau nevoiți să se supună dictatelor papale. Astfel, suveranitatea confirma superioritatea statului și respingea controlul extern asupra acestuia.

Statele aveau anumite obligații, fiind nevoite să respecte anumite reguli de comportament. Astfel, erau stabilite reguli de urmat în caz de declarare de război, reguli referitoare la aderarea la tratate și alianțe, reguli stabilite pentru procesul de recunoaștere a legitimității statelor, a conducătorilor și a integrității teritoriale a statelor, reguli referitoare la instituirea de relații diplomatice și la tratamentul aplicat reprezentanților altor state.

În secolul XXI , statul este o entitate demarcată geografic, guvernată de o autoritate centrală care are abilitatea de a emite legi, reguli și decizii, și de a le impune în interiorul granițelor.

Statul este și o entitate legală, recunoscută de dreptul internațional ca fiind unitatea decizională fundamentală în cadrul sistemului legal internațional. Statele își stabilesc propriile lor politici și hotărăsc asupra formei de guvernare.

Indivizii care populează teritoriul unui stat pot sau nu fi cetățenii acelui stat, dar ei se supun dreptului intern al statului respectiv. Legătura juridică permanentă dintre o persoană și stat se exprima prin „cetățenie”.

Cetățenia poate fi definită ca legătura politică și juridică permanentă dintre o persoană fizică și un anumit stat. Aceasta legătură se exprimă prin totalitatea drepturilor și obligațiilor reciproce dintre o persoană și statul al cărui cetățean este.

Națiunea, prin contrast, nu trebuie în mod necesar să fie definită legal sau delimitată geografic. Națiunea este o grupare de oameni care se consideră legată de o altă asemenea grupare prin anumite moduri sau datorită anumitor aspecte. Asemenea grupuri pot fi legate între ele în mod cultural, lingvistic, religios. Națiunile pot să existe fără un control teritorial, așa cum a existat națiunea evreiască până în 1947, când statul Israel a fost fondat printr-o rezoluție a Națiunilor Unite. Alte grupuri care se autointitulează „mișcări de eliberare națională” există și caută să-și stabilească un control teritorial într-o anumită zonă și, prin aceasta, să devină stat (cazul Palestinian).

Prin urmare, statul-națiune este statul ai cărui locuitori se consideră ca formând o națiune. Conceptul de „stat-națiune” este, din punct de vedere istoric, mult mai recent decât cel de „stat” sau „națiune”, și reflectă crescânda convergență din ultimii ani dintre acești doi ultimi termeni.

Statele-națiuni au fost supuse de-a lungul existentei lor unor amenințări care, nu de puține ori, s-au dovedit a fi destul de serioase, influențându-le în mod considerabil acțiunea lor în arena mondială.

La începutul secolului XXI actorii principali în domeniul securității sunt SUA, Europa, Rusia, China și Japonia, iar Zbigniew Brzezinski consideră că esența noii structuri de securitate a lumii se află în relația dintre SUA și Eurasia.

3. Riscuri, amenințări și vulnerabilități vizând securitatea internațională

Evenimentele de la sfârșitul anului 1989, ce au marcat prăbușirea regimurilor comuniste, dar mai ales evoluția situației politico-strategice în centrul și estul Europei, au generat noi factori specifici care au influențat configurația riscurilor de insecuritate și condițiile de manifestare a lor.

Dintre aceștia menționăm: transformarea radicală a configurației geopolitice și strategice a zonei în urma destructurării Tratatului de la Varșovia, conturarea, în fapt, a unui spațiu deficitar de securitate în centrul Europei, dezghețul conflictelor teritoriale și etnice încastrate, în perioada imediat următoare încheierii celui de-al doilea război mondial, în matricea conservatoare a sistemului comunist, dificultățile tranziției la statul de drept și economia de piață, generatoare de vulnerabilități și riscuri specifice de insecuritate.

La începutul sec XXI, specialiștii apreciau că noile amenințări cuprind o arie largă de tensiuni și riscuri, precum: tensiunile etnice; traficul de droguri, substanțe radioactive și ființe umane; criminalitatea organizată transfrontalieră; instabilitatea politică a unor zone; reîmpărțirea unor zone de influență; proliferarea entităților statale slabe, așa-numitele state eșuate (failed states), caracterizate prin administrații ineficiente și corupte, incapabile de a oferi propriilor cetățeni beneficiile asociate gestionării în comun a treburilor publice.

O nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice, netradiționale, precum acțiuni armate sau non-armate deliberate, între care se pot enumera:

• terorismul politic transnațional și internațional, inclusiv sub formele sale biologice și informatice;

• acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport intern și internațional;

• acțiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice;

• acțiuni destinate afectării imaginii unei țări în plan internațional;

• agresiunea economico-financiară;

• provocarea deliberată de catastrofe ecologice.

Modificările climatice reprezintă un risc nou ce poate determina mișcări sociale sau migrații, dar un alt factor de risc poate fi și dependența energetică, având în vedere că Europa este cel mai mare importator mondial de petrol și gaze naturale.

Așadar actualul mediu de securitate este influențat de schimbările și transformările continue generatoare de noi riscuri și amenințări. Diversitatea riscurilor și amenințărilor vizând securitatea națională a statelor justifica o încercare de clasificare a lor, utilizând drept criteriu natura acestora.

Distingem, în acest sens, următoarele categorii: riscuri și amenințări nemilitare, agresiuni atipice implicând forța armată, riscuri nucleare și ecologice.

3.1. Riscurile, amenințările și acțiunile agresive nemilitare

Din această categorie fac parte presiunile politico-diplomatice, amenințările și acțiunile agresive economico-financiare și tehnologice, agresiunea informațională, acțiunile psihologice, migrația cu efecte destabilizatoare. Ele au ca specific interferența și, eventual, disimularea lor, în contextul unor comportamente și activități normale sau care nu afectează securitatea.

Presiunile și acțiunile politico-diplomatice ostile pot avea ca obiective: discreditarea și izolarea pe plan internațional a statului vizat, slăbirea capacității de acțiune a guvernului și a forțelor politice aflate la putere; obținerea acordului și a sprijinului tacit sau explicit din partea altor țări sau a unor organisme internaționale pentru satisfacerea anumitor pretenții în dauna altui stat; determinarea organelor politice și diplomatice ale statului să acționeze în sensul dorit de adversar; crearea condițiilor necesare, pe plan internațional, pentru declanșarea unor acțiuni ostile sau agresive; fructificarea eventualelor rezultate ale acțiunilor agresive (militare sau nemilitare) desfășurate pentru asigurarea recunoașterii internaționale a noii stări de fapt impuse. Presiunile sau acțiunile ostile politico-diplomatice pot fi exercitate direct de statul (alianța) beneficiar, prin intermediari, sau uzând de influența în anumite structuri internaționale.

Acțiunile agresive economico-financiare și tehnologice au fost și vor fi prezente și în viitor în relațiile internaționale, atât independent, cât și corelate cu alte manifestări agresive. Relațiile comerciale și financiar-bancare, investițiile străine, ajutorul economic, dependența tehnologică pot fi utilizate pentru a forța un stat mai slab din punct de vedere economic să adopte o anumită atitudine în dauna securității sale, sau pentru a-i perturba unele activități vitale. O abilă politică comercială și de investiții bine plasate determină aceleași avantaje ca și o expediție militară, dar fără inconvenientele respective. În planul relațiilor economice internaționale, pot fi exploatate dependența statului în cauză de importul materiilor prime și resurselor energetice, cooperarea în producție, importul de tehnologie, asistența tehnică. În practica presingului economic cu scopuri politice s-a întâlnit, destul de frecvent, condiționarea exportului unor produse vitale de acceptarea anumitor clauze politice, sistarea relațiilor comerciale și a cooperării în producție, ruinarea prin dumping a unor firme sau chiar subramuri economice esențiale, presiunile indirecte pentru sistarea ajutorului economic oferit de alte state pentru a se alătura embargoului. În situații conflictuale grave, se recurge la provocarea de sabotaje, incitarea sau sprijinirea unor greve care pot paraliza sectoare și ramuri vitale ale economiei sau la impunerea embargoului prin forța armată. Armamentul și tehnica de luptă de mare complexitate formează obiectivul predilect al șantajului politic. În foarte multe situații exportul acestora este organizat de așa manieră, încât să mențină dependența permanentă de furnizor în privința aprovizionării cu muniție și piese de schimb.

Mijloacele financiare sunt, de asemenea, foarte eficiente pentru exercitarea de presiuni sau acțiuni agresive împotriva statelor dependente. Condiționarea politică a ajutorului financiar, impunerea de soluții de restructurare economică de natură să defavorizeze pe termen lung statul client, suspendarea creditelor sau a plăților datoriilor, blocarea bunurilor statului în băncile străine, controlul devalorizării monedei și deficitul balanței de plăți pot fi utilizate cu abilitate împotriva unei țări, afectându-i grav securitatea. Criza datoriilor reduce investițiile pentru retehnologizare, determinând scăderea producției și productivității, iar acestea afectează securitatea economică. Se ajunge, implicit, la erodarea legitimității statului.

Agresiunea informațională cuprinde o mare diversitate de manifestări ostile, al căror efect se realizează, în principal, prin intermediul informațiilor și are ca obiect sistemele de referință ale personalităților civile, militarilor și populației, precum și sistemele informatice. De regulă, acest gen de acțiuni pregătește și însoțește alte tipuri de agresiuni, care afectează nemijlocit valorile ce definesc starea de securitate a statului. Agresiunea informațională subsumează: acțiunile informatice ostile, culegerea de informații și dezinformarea, agresiunea imagologică, penetrația culturală, agresiunea ideologică etc.

Acțiunile informatice ostile sunt direcționate asupra sistemelor informatice și de transmisiuni care deservesc centrele de decizie politică, militară, financiară, perturbându-le funcționarea sau lipsindu-le chiar de facilitățile oferite de tehnica de calcul. În situații conflictuale, aceste acțiuni pot afecta grav capacitatea de decizie si, implicit, de reacție a sistemelor de apărare din statul agresat. Pentru a realiza asemenea efecte au fost experimentate tehnici corespunzătoare, începând cu bruierea mijloacelor radiotehnice și virusarea calculatoarelor și terminând cu impulsul electromagnetic al unor explozii nucleare provocate în atmosfera pentru a scoate din funcțiune aparatura electronică la mari distanțe.

Culegerea de informații și dezinformarea vor cunoaște un grad mai mare de libertate de manifestare în noul spațiu politic european. Desigur, nu toate activitățile din sfera informațiilor vor avea caracter agresiv. Manifestările de aceasta natură pot fi, însă, destul de numeroase: culegerea de date și realizarea de monografii, utilizate pentru acțiuni de influențare politică, destabilizare socială sau acte economice agresive; pregătirea informațională a acțiunilor militare agresive; penetrarea mediilor politice, economico-financiare, militare, a poliției și organelor de informații din statul aflat în atenție; pregătirea și executarea de sabotaje, atentate și alte activități diversioniste etc.

Dezinformarea poate viza, în primul rând, mediul intern, focalizându-se punctual, pentru a induce în eroare centrii de decizie, ori se extinde pe front larg, pentru a crea curente de opinie sau chiar o atitudine de masa toleranta sau favorabila realizării obiectivelor agresorului.

Agresiunea imagologică utilizează mass-media pentru acțiuni indirecte, îndreptate nu asupra statului vizat, ci direcționate pentru influențarea, în special, a mediilor politice din alte state, a persoanelor influente din organismele internaționale, dar și anumitor segmente ale publicului. Scopul campaniilor imagologice agresive îl poate reprezenta crearea unei imagini externe defavorabile statului în cauza, culpabilizarea acestuia pentru acțiuni care, în realitate, sunt îndreptate împotriva lui, pregătirea elementelor de decizie pentru adoptarea de sancțiuni internaționale, în fapt insuficient motivate, sau pentru impunerea unei anumite soluții care lezează interesele acelui stat.

Pierderea bătăliei ideologice de către comunism, ca și generalizarea la scara europeană a valorilor democrației și economiei de piață par să sugereze apusul erei confruntărilor ideologice. Apropierea de concret relevă, însă, nu o dispariție a oricărei lupte ideologice, ci încheierea unei mari bătălii, de talie continentală, între curentele de idei occidentale și comunism, paralel cu extinderea numărului „obiectelor” de dispută și al focarelor de confruntare. Tendințele naționaliste, opuse integrării sau altor naționalisme, integraționismul excesiv și neechilibrat, imperialismul "reformat" și adaptat noilor condiții, iredentismul sau exclusivismul religios vor focaliza în perioada următoare, cu preponderență, conflictul ideologic pe plan intern sau cel din zonele europene afectate de instabilitate.

Penetrația culturală necesită eforturi materiale mari și un timp îndelungat. Ea se exercită, în special, de către statele puternice, cu tendințe expansioniste, față de populația unui anumit teritoriu ce se intenționează a fi anexat și integrat sau agresat prin alte forme neconvenționale. Acest gen de manifestare agresivă tinde să estompeze și să înlocuiască valorile culturale autohtone, discreditând valorile din sistemele de referință individuale și de grup ale populației, pe care se întemeiază conștiința propriei identități și rezistența la asimilare.

Migrația cu efecte destabilizatoare constituie o amenințare destul de probabilă în condițiile liberalizării circulației persoanelor, stărilor conflictuale și perpetuării crizei economice în țările din centrul și estul Europei. Războaiele sunt, de regulă, cauza care generează fluxuri migratorii puternice, dar ele sunt concurate tot mai mult de discrepanțele economice și marasmul din anumite zone, suprapopulația din unele state din vecinătatea Europei, în special cele islamice, degradarea gravă a mediului sau persecuțiile la care sunt supuse unele categorii de cetățeni în statele cu regimuri autoritare sau totalitare.

Migrația, cu precădere în forma refugierii, este consecința si, în același timp, expresia unor situații de mare dramatism individual și social. Ea este percepută însă tot mai mult și ca un risc sau chiar amenințare la adresa securității statelor. În condițiile unor societăți care parcurg perioade dificile de criză economică și instabilitate internă, un fenomen imigraționist de proporții ar putea perturba grav sau chiar distruge echilibrul social fragil.

3.2. Manifestări ale violenței atipice (asimetrice) implicând utilizarea forței armate

Manifestările agresive implicând utilizarea forței armate în modalități atipice subsumează, în aceeași categorie, subversiunea internă, confruntările inter-etnice, terorismul și traficul de droguri. Acestea au ca notă comună prezența violenței armate în modalități și cu o amploare diferite de cele caracteristice războaielor.

Acțiunile subversive, formă a luptei politice duse cu mijloace ilegale, contrar normelor democrate specifice oricărei ordini de drept, vizează destabilizarea sistemului politic, dezorganizarea statului și a societății, pentru a i se putea impune mai ușor condițiile care-i lezează securitatea.

Acțiunile subversive reprezintă o combinare a mijloacelor și metodelor teroriste cu cele proprii luptei politice, economice și psihologice pe plan intern. Ele sunt pregătite și puse în practica prin intermediul unor organizații clandestine, bine structurate și coordonate.

Pentru realizarea destabilizării interne a țării vizate se profită adesea de perioade de mari dificultăți economice sau tensiuni sociale, în care sunt frecvente grevele, demonstrațiile, mitingurile și alte manifestări contestatare cu care se interferează acțiunile subversive.

Sponsorizate din exterior și sprijinite informațional și logistic, elementele și grupurile subversive aplică scenarii concepute si, eventual, testate de profesioniști ai destabilizării.

Se acționează pentru inițierea sau amplificarea mișcărilor protestatare ale populației, urmărindu-se discreditarea forțelor politice aflate la putere, erodarea prestigiului și credibilității organelor statului, alese în mod democratic – parlament, guvern, președinție, administrația locală din anumite zone de interes – pentru distrugerea coeziunii sociale. În final, se poate ajunge la generalizarea confruntări politice și sociale, împingând țara agresată într-o stare de haos și dezordine. Răsturnarea conducerii statale legitime, sprijinirea, pentru a accede la putere, a unor forțe dispuse să accepte concesiile impuse, declanșarea sau finalizarea secesiunii unor provincii sau orice alte scopuri similare devin posibile în aceste condiții.

Acțiunile subversive prezintă un pericol deosebit pentru orice stat democratic, întrucât ele sunt disimulate, în mare măsură, de manifestările politice și sociale interne, infestează și perturbă structurile esențiale pentru autoreglarea sistemului social și pot avea consecințe dintre cele mai grave pentru unitatea, integritatea teritorială sau chiar supraviețuirea statului.

Confruntările interetnice fac obiectul unor preocupări cu larg răsunet în perioada actuală. Acest gen de confruntări reprezintă una din consecințele situației minorităților în lumea contemporană. Abordarea problemei minorităților etnice din perspectiva securității naționale a fost tratată adesea, într-o modalitate simplificatoare, generând confuzii sau sugerând publicului interpretări eronate. Una dintre percepțiile false, determinată fie și numai de frecvența diferențiată a analizei direcționate asupra diverselor zone geografice, este plasarea relațiilor conflictuale inter-etnice, ca risc pentru securitatea națională, în exclusivitate în estul Europei. Oprimarea minorităților în țările cu regimuri dictatoriale sau autoritare reprezintă un risc pentru securitatea statului în cauză, dar și a celor vecine, antrenând conflicte care pot determina schimbări interne, dar și dezmembrare statală. În plus, pot apărea fluxuri migratorii importante sau chiar confruntări armate cu unul sau altul dintre statele vecine.

Acțiunile teroriste se află tot mai mult în atenția celor ce încearcă să-și realizeze diverse obiective politice prin forță, fie datorită restricțiilor, tot mai greu de eludat, impuse de comunitatea internațională pentru a împiedica folosirea ilicită a forței armate împotriva altor state, fie datorită insuficienței mijloacelor de care dispun.

Terorismul desemnează actele de violență ilegitimă, criminală, adesea nediscriminatorie, efectuate cu scopul de a exercita o anumită constrângere prin violență, de a crea un climat de intimidare care să forțeze o persoană, un grup sau un stat să acționeze într-un anumit mod. Terorismul cunoaște o mare diversitate de forme. Luarea de ostateci, răpirea diplomaților străini, atentatele contra personalităților politice, polițiștilor și militarilor, a instituțiilor publice, obiectivelor economice de importanță deosebită sau unităților militare pot leza adesea capacitatea sau voința de apărare a unui stat.

Amplificarea fenomenului terorist, diversificarea modalităților de producere a actelor teroriste și creșterea letalității acestora, îndeosebi în rândul populației civile, determină o noua abordare a evaluării riscurilor și amenințărilor la adresa stabilității și securității. Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra elementelor simbol ale SUA și democrației, în general, au scos în evidență vulnerabilitățile societății actuale față de riscurile și amenințările atipice, asimetrice.

Traficul de droguri și, în general, criminalitatea organizată pot genera, în cazuri extreme, riscuri și amenințări pentru securitatea națională. Organizațiile clandestine de tip mafiot exploatează și amplifică corupția, își extind sfera de penetrație dincolo de traficul de droguri și celelalte activități ilegale „tradiționale”, lansându-se în afaceri cu arme, cu deșeuri toxice și radioactive, speculații financiare. Ele tind să cucerească poziții importante în economia unor state sau chiar să dobândească o anumită influență politică. Organizațiile mafiote se pot implica în acțiuni teroriste sau în subversiuni interne, afectând stabilitatea și securitatea statului.

3.3 Riscurile și amenințările militare propriu-zise

Recrudescența conflictelor în spațiul european poate determina, chiar și pe fondul detensionării relațiilor internaționale la scară continentală, degenerarea unor acțiuni ostile nonmilitare sau înscenarea unor manifestări agresive atipice cu scopul de a provoca, sub o acoperire acceptabilă în plan politico-diplomatic, confruntări armate, încadrate în sintagma cunoscută a "războiului local".

Riscul războiului este distribuit inegal pe continentul european. În timp ce în vestul Europei pericolul unei agresiuni armate este aproape exclus pe termen mediu, în zona centrală și estică războiul a însângerat fosta Iugoslavie, a îmbrăcat forme deschise sau latente, afectând potențial și alte state. Riscul de război în estul Europei este determinat sau favorizat de o serie de cauze sau fenomene potențatoare: dezmembrarea statelor multinaționale, disputele teritoriale, manipularea minorităților.

Dezmembrarea statelor multinaționale are efecte contradictorii sub aspectul riscurilor și amenințărilor militare vizând securitatea națională. Astfel, în timp ce în cazul Iugoslaviei procesul a generat un război civil devastator, pe teritoriul fostei U.R.S.S. naționaliștii ruși și unele cercuri conservatoare comuniste presează în direcția menținerii "capetelor de pod" pentru o eventuală refacere a imperiului, ceea ce a determinat alte conflicte deschise.

Disputele teritoriale reprezintă sursa general recunoscută a riscurilor și amenințărilor militare. Practic, după unele evaluări, toate statele foste socialiste

s-ar putea confrunta în viitor cu un grav conflict teritorial sau național cu unul din vecinii lor.

„Traseul” factorilor de risc, care sporesc stadiul amenințării militare sau al conflictului armat, poate fi parcurs, uneori destul de rapid, în contextul unor complexe împrejurări favorizante: dificultățile economico-sociale interne, instabilitatea politică, imprudența cercurilor guvernante, rivalitățile dintre puterile europene, dezechilibrul zonal sau local de potențial militar. Exploatarea situației minorităților ca pretext pentru anexiuni teritoriale este susceptibilă să genereze războaie civile care pot fi urmate sau nu de confruntări interstatale de amploare.

3.4 Riscurile accidentale, nucleare și ecologice

Această categorie de riscuri la adresa securității statelor grupează fenomene cu caracter accidental, care scapă controlului politic sau tehnic: accidente nucleare civile; accidente nucleare pe fondul unor războaie convenționale; război nuclear accidental; catastrofe ecologice. Accidentele nucleare în centralele de producție a energiei electrice au avut deja consecințe grave la scară continentală prin catastrofa de la Cernobîl și mai recent prin accidentul nuclear de la Fukushima Japonia.

Riscul este destul de mare în continuare, în special la centralele de construcție sovietică, ce nu sunt dotate cu anvelopă protectoare și folosesc sisteme de moderare a reacției nucleare cu grafit, a cărui supraîncălzire poate genera incendii.

Cu toate că armele nucleare și mijloacelor de transport la țintă dispun de sisteme sofisticate de siguranță, accidentele implicând această categorie de mijloace de distrugere nu au lipsit în timp de pace. Defecțiunile tehnice sau erorile umane nu vor putea fi înlăturate complet, probabil niciodată.

Accidentele cu arme nucleare sunt posibile și în contextul unor conflicte convenționale. Bombardarea sau atacarea de către grupuri de diversiune a instalațiilor nucleare civile sau militare sau chiar infestarea intenționată cu deșeuri toxice sau substanțe radioactive a teritoriului sunt riscuri demne de a fi luate în considerare.

Proliferarea tehnologiilor nucleare a cunoscut recent o nouă formă, prin emigrarea unor specialiști de mare valoare care lucrează în acest domeniu și care își pierd slujbele în țara de origine. Numărul specialiștilor care posedă cunoștințele necesare producerii armelor nucleare a crescut, iar mulți dintre aceștia au primit oferte avantajoase din partea guvernelor țărilor islamice. Proliferarea armelor nucleare generează inclusiv riscul terorismului cu astfel de arme. Valul de atentate teroriste, având ca mijloace de producere armele chimice sau biologice, reliefează cu prisosință adevărul că teroriștii, pentru obținerea scopurilor propuse, nu consideră nicio armă, niciun mijloc de distrugere, fie el și în masa, de neutilizat.

Catastrofele ecologice se produc atât în timp de pace, cât și în situații de război – consecințe involuntare ale acțiunilor de luptă – sau acțiuni criminale, premeditate. Catastrofele ecologice de proporții pot constitui, în același timp, situații favorizante pentru declanșarea unor agresiuni directe împotriva statului afectat.

Analiza acestor factori de risc scoate în evidenta faptul că atât societatea, cât și statul, sunt victime și, în același timp, generatori de riscuri. Caracterul transfrontalier și chiar transregional al unor riscuri le face greu de încadrat și combătut în cadrul unor strategii naționale. Multiplicarea și diversificarea riscurilor, caracterul asimetric al acestora, determină elaborarea de noi politici, doctrine și strategii pentru contracararea lor, concomitent cu adoptarea de soluții și modalități de acțiune adecvate. Toate acestea impun eforturi și costuri deosebite care nu pot fi asigurate decât printr-o redistribuire a energiilor și fondurilor alocate unor programe, de regulă, de natură socială. Majoritatea riscurilor au un caracter social cu efecte multiple și pe durată lungă.

4. RISCURI ȘI AMENINȚĂRI, VULNERABILITĂȚI LA ADRESA SECURITĂȚII ROMÂNIEI

Pentru rigoare în folosirea termenilor cu care operăm și dau sens și valoare discursului și sinergie acțiunii vom defini conceptele de:

Risc- constituie posibilitatea de a avea de înfruntat un pericol. Pentru zona securității naționale în Strategia Națională de apărare, riscul este definit drept probabilitatea de a se produce o pagubă semnificativă la adresa intereselor, valorilor sau obiectivelor naționale de securitate.

Amenințare- reprezentând un pericol potențial, exprimat prin cuvinte sau gesturi, care are autor, scop, obiectiv și o țintă. În Strategia Națională de apărare Amenințările sunt prezentate drept factori cu origine externă prin care sunt afectate grav interesele, valorile și obiectivele naționale de securitate.

Pericolul exprimă o primejdie, un posibil eveniment cu urmări grave.

Vulnerabilitatea ilustrează punctul slab, sensibil al cuiva sau a ceva.

La adresa României principalele riscuri și amenințări pot fi:

– terorismul, terorismul cibernetic sau propagandă în mediul virtual;

– proliferarea armelor de distrugere în masă precum și dezvoltarea programelor de rachete balistice; emergența unor entități statale sau non-statale în măsură să dobândească unele capacități de producere a armelor de distrugere în masă;

-criminalitatea organizată (cu caracter național, dar și transfrontalier), cu un ridicat potențial de adaptare și capacitate de acțiune crescută în contextul crizei economice; insecuritatea publică și personală – multiplicarea și consolidarea grupurilor de crimă organizată pe fondul carențelor în funcționarea instituțiilor de impunere și respectare a legii;

-degradarea mediului înconjurător și dezastrele naturale, inclusiv cele generate de schimbările climatice.

-traficul și consumul de droguri;

-menținerea unui nivel ridicat de instabilitate și insecuritate în zona Mării Negre;

– perpetuarea incertitudinilor în zona Balcanilor de Vest;

-fragilitatea sistemului financiar internațional;

-spionajul și alte acțiuni ostile ale unor servicii de informații, activitățile și preocupările informative ale unor actori non-statali orientate spre influențarea actului decizional, inclusiv a deciziei politice, a mass-media sau a opiniei publice;

-proliferarea unor manifestări radicale, iredentiste sau extremiste care pot afecta drepturile și libertățile cetățenilor, coeziunea socială sau relațiile interetnice;

-riscurile de sănătate publică, pandemii;

Terorismul: reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației și celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea euro-atlantică. Rețelele teroriste internaționale au acces la tehnologia moderna și pot beneficia de transferuri bancare și mijloace de comunicare rapide, de infrastructura și asistență oferite de organizații etnico-religioase extremiste, de suportul criminalității transfrontaliere organizate. Ele pot provoca pierderi masive de vieți omenești și distrugeri materiale de mare amploare, iar consecințele acțiunilor lor pot deveni devastatoare.

Factori generatori de riscuri de natura terorista la adresa siguranței naționale a României sunt prezentați în anexa 1.

Combaterea eficientă a terorismului internațional nu are fruntarii. Ea implică: utilizarea maximă de instrumente financiare pentru stoparea fluxurilor de fonduri, cooperarea substanțială la frontiere, schimbul fără restricții de informații cu toți partenerii și uniformizarea legislației interne și internaționale.

Proliferarea armelor de distrugere în masa: Armele nucleare, chimice, biologice si radiologice constituie o alta amenintare deosebit de grava din punctul de vedere al potentialului de distrugere. Accesul la astfel de mijloace devine tot mai ușor din punct de vedere tehnologic, iar tentația dobândirii lor sporește amenințător, concomitent cu reducerea garanțiilor de comportament responsabil al autorităților ce intra în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor animate de ideologii politice sau religioase extremiste. Se amplifică, de asemenea, preocupările pentru dezvoltarea mijloacelor de transport la ținta a unor astfel de arme și pentru realizarea și stocarea produselor cu dubla utilizare.

Colapsul sau evoluția anarhică a unor state posesoare de arme de distrugere în masa, autoritatea redusa exercitata de unele guverne asupra complexelor lor militare, precum si existenta unor regiuni – inclusiv în Europa – aflate în afara controlului statal, favorizează dezvoltarea unei piețe negre active pentru astfel de mijloace.

Conflictele regionale: Produs auxiliar al dezmembrarii, mai mult sau mai puțin violente, a unor state multinaționale din zona, conflictele inter-etnice sau religioase – în fapt, conflicte cu un puternic substrat politic -reprezintă o amenințare gravă la adresa securității regionale, chiar dacă, în urma unor importante eforturi ale comunitatii internationale, majoritatea acestora sunt ținute sub control. Așa-numitele “conflicte înghetate” din aceasta regiune, alături de alte stări tensionate, dispute teritoriale, tendințe separatiste și situații de instabilitate prezente în proximitatea strategică a României, generează incertitudine strategică.

Criminalitatea organizată: Spatiul de interes strategic în care se afla România este sursă, zonă de tranzit și destinație a unor activități criminale grave constând în: trafic ilegal de armament, muniții și explozivi; trafic de narcotice; migrație ilegală și trafic de ființe umane; trafic de produse contrafăcute; activități de spălare a banilor și alte aspecte ale criminalității economico-finaciare.

În acest context, guvernarea ineficientă, afectată de corupție instituțională și clientelism politic, de ineficiența administrației publice, lipsa de transparență și de responsabilitate publică, de birocrație excesivă și tendinte autoritariste, subminează încrederea cetățenilor în instituțiile publice și poate constitui o amenințare majoră la adresa securității statelor. În aria de interes strategic a României, guvernarea ineficientă pune adesea în pericol exercițiul normal al drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, afectează îndeplinirea obligațiilor internaționale – inclusiv a celor ce vizează protecția identității naționale – putând genera crize umanitare cu impact transfrontalier.

Fenomene negative grave, de natură geo-fizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activități umane periculoase, dăunatoare sau iresponsabile. Între acestea, se pot înscrie: catastrofele naturale sau alte fenomene geo- sau meteo-climatice grave (cutremure, inundații, încălzirea globală și alte modificări bruste și radicale ale conditiilor de viață); tendința de epuizare a unor resurse vitale; catastrofele industriale sau ecologice având drept consecinte pierderi mari de vieți omenești, perturbarea substantială a vieții economico-sociale și poluarea gravă a mediului pe teritoriul național și în regiunile adiacente; posibilitatea crescută a producerii unor pandemii.

Factorii din interiorul societății care potențează acțiunea amenințărilor sunt denumiți vulnerabilități. Raportul vulnerabilitate–amenințare este foarte important. O criză majoră în domenii precum educația sau sănătatea pot vulnerabiliza statul, afectându-i funcționarea și diminuându-i capacitatea de reacție.

Vulnerabilitățile la adresa României sunt:

-diminuarea capacității de aplicare a legii de către unele instituții ale statului;

-capacitatea administrativă redusă la nivel central și local;

-politizarea excesivă a unor instituții, atât la nivel local cât și național;

-corupția, cu implicații asupra funcționării instituțiilor statului și cu efecte negative asupra vieții cetățeanului;

-evaziunea fiscală, contrabanda și practicile specifice economiei subterane;

-lipsa unui mecanism coerent de previziune, prognoză, programare, planificare, execuție și control care să susțină conducerea bugetară în sistem multianual și pe bază de rezultate, pornind de la coerență în formularea și implementarea politicilor publice și în așa fel încât să fie respectat nivelul unor indicatori care este stabilit în funcție de diverse interese, înțelegeri și tratate ale României pe plan internațional;

-dezechilibre bugetare generate de decizii politice greșite;

-scăderea calității serviciilor publice de sănătate;

-crima organizată, presiunile și influența pe care aceasta încearcă să le exercite asupra instituțiilor statului, asupra mass-media și asupra unor reprezentanți ai clasei politice;

-fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului;

-decalajul de dezvoltare între regiunile României;

-tendințele demografice negative și procesul de îmbătrânire a populației;

-calitatea scăzută a sistemului de educație prin degradarea actului educațional, cu efecte directe asupra evoluției societății românești prin deprofesionalizarea acesteia;

-degradarea coeziunii familiilor ca urmare a fenomenului de migrație, cu consecințe puternic negative asupra copiilor și tinerilor;

-deficiențe în protecția și funcționarea infrastructurii critice.

Concluzii

-Niciodată în istoria modernă a omenirii nu au existat atâtea elemente de incertitudine.

-Situația este cu atât mai complicată, cu cât procesul globalizării continuă, ceea ce înseamnă că nimeni nu se poate considera în afara jocului.

– noile amenințări la adresa securității obligă statele să lucreze împreună pentru apărarea valorilor comune de democrație, securitate și libertate.

-este nevoie atât de voință politică, cât și de eforturi financiare și militare semnificative din partea tuturor. Mai mult, este nevoie de cooperare și solidaritate din partea tuturor membrilor comunității euroatlantice pentru protejarea valorilor comune.

-în contextul aderării României la NATO și al integrării în UE se produc schimbări esențiale în asigurarea securității țării noastre. În aceste condiții, riscul unei agresiuni armate directe împotriva României este puțin probabil. Țara noastră se va confrunta în viitor cu riscuri de natură nemilitară și neconvențională pentru contracararea cărora folosirea mijloacelor militare va constitui opțiunea politică de ultimă instanță.

-noile realități ale vieții internaționale și interne, derivate din mutațiile structurale ale mediului politic, militar, economic, religios, cultural și social, situațiile create în plan strategic care au avut loc la nivel mondial, continental, regional și național, impun cu necesitate măsurile de prevenire.

-pentru România pornind de la proliferarea factorilor de risc și amenințările din mediul intern și internațional, tema subliniază din trei aspecte esențiale ale problematicii: prevederea, o acțiune, un demers de cunoaștere aprofundată a riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale; soluționarea situațiilor de criză politico-militară și economico-socială internă prevederile legislative, teorii și forțe existente, pentru prevenirea și gestionarea crizelor, în timp de pace și război.

– amenințările globale nu s-au micșorat, ci s-au transformat, s-au modificat succesiv. Pericolul unui război de amploare în Europa se pare că a fost înlocuit cu o multitudine de factori de risc, a căror importanță variază de la o regiune la alta, locul acestui pericol fiind luat de posibile conflicte locale, zonale, continentale, de intensitate gravă sau medie.

-societatea internațională a sesizat că doar acțiunea concentrată de încetare a războaielor nu mai este suficientă, fiind necesară, în primul rând o activitate de prevenire a lor.

– principalele riscuri specifice etapei actuale pot fi sintetizate astfel :

instabilitatea politică: slaba legitimitate a unor regimuri politice; luptele politice; măsurile opresive și încălcări ale drepturilor omului;

instabilitatea economica, determinată în special de efectele de dependență asociate fenomenului de globalizare, lipsa de performanță, nivelul datoriilor externe, problemele tranziției etc.;

terorismul sau activitățile legate de terorism: atacuri teroriste, propaganda; racolare de aderenți; strângerea de informații sau fonduri; constituirea de rețele logistice de sprijin și influențarea unor personalități, partide politice sau chiar regimuri politice;

producerea, transportul, vânzarea și consumul de droguri;

corupția și crima organizata internă și internațională;

degradarea mediului natural: poluare excesivă, desertizare, despăduriri; depopulare;

limitarea accesului la resurse naturale: exploatare nerațională a resurselor; acces restrâns la unele resurse naturale;

politizarea etnică și religioasă: naționalism,extremism, fundamentalism și xenofobie;

proliferarea armelor de distrugere în masă și a tehnologiilor duale: difuzia tehnologiei rachetelor balistice, a armelor chimice, biologice și nucleare.

Anexa 1

STUDIU DE CAZ

Factori generatori de riscuri de natura terorista la adresa siguranței naționale a României. Vulnerabilitățile României in fața pericolului terorist

Luând în calcul faptul ca România își sporește de la o zi la alta contribuția pe diverse planuri în lupta antiteroristă, precum și tot mai probabila apariție în viitorul apropiat a bazelor militare americane pe teritoriul țării noastre, avem toate motivele să luăm în calcul și varianta ca liniștea noastră ar putea fi cândva „deranjată" de acțiuni teroriste. O serie de factori interni sau externi pot favoriza acest lucru. Multiplelor inițiative ale României pe linie antiteroristă, la care se adaugă, ca factori favorizanți, proliferarea corupției, a grupurilor infracționale autohtone în care organizații teroriste pot găsi sprijin în întreprinderea unor acțiuni violente, precum și faptul ca un mare număr de civili sau cadre militare în rezerva pot deveni resurse teroriste datorită situației materiale precare (factori interni), trebuie să adăugăm și câțiva factori externi generatori de riscuri și amenințări teroriste pe teritoriul ROMANIEI, după cum urmează:

accentuarea influentelor cercurilor islamice mondiale asupra activității desfășurate de filialele organizațiilor extremist-teroriste de esență fundamentalist – islamică și disidentelor palestiniene pe teritoriul României;

reconfigurarea potențialului uman și de acțiune al organizației teroriste etnic separatiste PKK;

influenta proliferării fenomenului terorist în spațiul euro-asiatic.
Prin urmare, am putea clasifica vulnerabilitățile astfel:

de natura juridica, generate de existenta unor breșe în sistemul
legislativ, care fie nu pedepsesc exemplar acțiunile (faptele) teroriste sau / și
cele premergătoare unor acțiuni teroriste (exemplu: acțiuni ce se subscriu
crimei organizate și corupției sau ulterioare acestora), fie nu reglementează
eficient îndatoririle componentelor Sistemului Național de Prevenirea si
Combatere a Terorismului (SNPCT) în domenii sensibile cum ar fi:

migrația ilegală, statutul refugiaților, controlul la frontiere, combaterea
prozelitismului, paza și apărarea unor obiective sau instituții de importanță
deosebită, derularea unor afaceri economice ce pot favoriza terorismul,
circulația sumelor de bani pe cai care să facă imposibilă spălarea acestora
sau ajungerea în mâinile unor organizații teroriste etc.;

de natura economico-financiară, care datorita ineficientei economice §i lipsei banilor pot favoriza infiltrarea crimei organizate în economica legala, pe fondul nivelului înalt de corupție sau face imposibila finanțarea unor masuri antiteroriste pe teritoriul ROMANIEI;

de natura socio-culturală și religioasă, care pe fondul sărăciei și lipsei educației pot favoriza atragerea unor grupuri sau persoane în acțiuni teroriste sau conexe terorismului, uneori poate chiar prin convertire la fundamentalismul islamic, în urma unor acțiuni prozelitiste favorizante, așa cum am arătat anterior,

de natura militară, care pe fondul lipsei resurselor financiare, unor
greșeli în politica de restructurare sau aplicarea fără fermitate a legilor și
regulamentelor militare, pot cauza:

greutăți în dotarea și instruirea unor unități (subunități) destinate să îndeplinească misiuni antiteroriste pe plan intern sau extern;

neajunsuri în asigurarea pazei și apărării unor obiective militare de importanta deosebită;

imposibilitatea asigurării unei reconversii profesionale pentru cadrele militare care trec în rezervă prin procesul de restructurare, precum și a unor fonduri financiare suficiente pentru a oferi variante decente de trai care sa elimine orice posibilitate ca teroriștii sa-și caute resurse umane în rândul acestora;

proliferarea corupției sau chiar a crimei organizate în structuri militare de diverse niveluri, situație care favorizează terorismul și face vulnerabila instituția militară în fata acestui flagel.

de natură politică menite, de cele mai multe ori, să le „potențeze" pe cele enumerate anterior.

In condițiile descrise privind raportarea României la fenomenul terorist internațional, putem afirma că nivelul de alerta terorista în țara noastră este mediu", cu posibilitatea de creștere sau descreștere, funcție de evoluția fenomenului terorist pe plan internațional, dar și de politica pe care tara noastră o va duce pe segmentul luptei antiteroriste.

Daca nu putem vorbi despre existența unui fenomen terorist în ROMANIA, în schimb, ca o „compensație" nefericita putem vorbi de un fenomen de crima organizată.

Concluzii și aprecieri

• cel puțin în următorii 10-15 ani organizațiile teroriste își vor
diversifica și intensifica activitățile, urmărind sa-si extindă acțiunile in
întreaga lume, chiar dacă împotriva lor luptă o larga coaliție internațională.
O recrudescență mai mare o vor avea acțiunile teroriste de natură
fundamentalist-islamică;

• focare teroriste vor continua sa existe în Oriental Mijlociu, țarile din nordul Africii, Turcia, tarile din nordul Caucazului și Bosnia-Hertegovina, cu posibilitati de extindere în orice moment. O turnura deosebita ar putea lua situația din Iran datorita sprijinului obținut de la țările riverane Mării Caspice în dezvoltarea programului nuclear, în scopuri pașnice;

• in următoarea perioada, pericolul ca organizațiile teroriste sa apeleze
la mijloace de acțiune neconvenționale ce aparțin sferei nuclear-biologice va
create, cu atât mai mult cu cat, la 17 ani de la destrămarea Blocului Sovietic,
controlul asupra fostului arsenal militar al URSS este deosebit de deficitar;

• ca urmare a admiterii în structurile euro-atlantice și odată cu
securizarea frontierelor României, atenția elementelor de factura terorista
din România se va îndrepta către facilitățile militare, în perspectiva
identificării unor noi surse de procurare de armament, explozivi §i alte
echipamente;

riscul producerii unor evenimente teroriste pe teritoriul României va creste în raport și cu numărul locațiilor militare ale forțelor aliate de pe teritoriul României, locurile de dispunere și masurile luate pentru asigurarea securității acestora;

România trebuie sa ia în calcul creșterea pericolului terorist și să întreprindă, prin organele specializate, masurile ce se impun pentru contracararea oricăror acțiuni de factură teroristă care i-ar putea afecta siguranța națională;

• eforturile României trebuie sa se înscrie în efortul general al
adversarilor puternici ai terorismului (SUA, MAREA BRITANIE,
GERMANIA, FRANTA, RUSIA etc.), sens în care se impune o intensă
cooperare în domeniu, la nivel regional și mondial;

Bibliografie

Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securității și apărării naționale în condițiile statutului României de membru NATO, Editura U.N.Ap., București, 2004;

Florin Marcu, Marele dicționar de neologisme, Editura Saeculum I.O., București, 2000;

Michael T. Klare, The New Landscape of Global Conflict, Henry Holt, New York, 2001; idem, The Geography of Conflict, in "Foreign Affairs", Vol. 80, No.3, May/June 2001;

Strategia de Securitate Națională a României, la http://www.mapn.ro/ strategiasecuritate;

Vasile Breban, Mic dicționar al limbii române, Editura Enciclopedică, București, 1997;

Vasile Breban, Dicționar Enciclopedic Ilustrat, Editura Cartier, Chișinău, 1999.