Agenda Securității După Războiul Rece. Balanța de Putere și Migrațiile

UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană

Specializarea Managementul securității în societatea contemporană

REFERAT

Tema: Agenda securității după Războiul Rece. Balanța de putere și migrațiile

Coordonator științific

Lect. Univ. dr. Dacian Duna

Masterande:

Eliza-Diana Rusu
Ana-Maria Ciufudean

CUPRINS

Agenda securității după Războiul Rece. Balanța de putere și migrațiile

Introducere

Pe plan internațional securitatea joacă un rol esențial. Colectivitătiile umane recent disproporționate manifestau nesiguranța legată de propria secruitate. Anul 2015 a fost un moment de cotitură internațional ce a marcat decisiv cursul istoriei pe scena internațională. Agenda de secritate și-a nuanțat noi riscuri și vulneralitități în specrul uman, mai cu seamă în ambientul multiculturalității europene. Democartizarea și libertățile indivizilor au luat o nouă formă de abordare din partea liderilor europeni, care se confruntă actulamente cu o situație predominat de criză.

Securitatea reprezintă o stare de echilibru căutată în mod constant de orice grup al societății, indiferent de mărimea sa. Este o încercare permanentă de prevenire, gestionare și eliminare a pericolelor și vulnerabilităților care ar putea amenința societatea și care ar putea avea drept consecință perturbarea dinamicii sociale.

Devin notabile, în final, presiunile la toate nivelele- social, economic, militar, politic și de mediu, iar viteza de reacție a realității contemporane a crescut în ultima perioadă. B. Buzan scria că securitatea este, în mod fatal și esențial, „un concept contestat”. Se nuanțează deci o continuă omogenizare a problematicii securității, odată cu evoluția conceptului în aria practicii.

Lucrarea de față ilustrează un studiu mulat pe o axă ascendentă de la noțiunea de securitate într-un spectru general, de la concept la situația actuală. Primul capitol ilustrează ambientul securității, luând în considerare viziunile Școlilor de gândire , dar și sectoarele securității. Cadrul relațiilor internaționale se manifestă cu o impredictibilitate continuă asupra vieții cotidiene și marchează decisiv cursul istoriei. Un moment important al balanței de putere este perspectiva dihotomică care a marcat Europa în timpul Războiului Rece , când centrul de putere se axa pe două părți distincte. Puterea reprezintă posibilitatea de a deține controlul și de a impune o voință proprie.

Mai mult decât atât, relațiile dintre actorii statali și cei antistatali de pe scena internațională au suferit schimbări consistente după căderea regimurilor totalitare, dar și după dizolvarea blocului sovietic. Noua perspectivă a securității este centrată pe individ, statul jucând un rol secundar. Realismul structural se focusează pe balanța de putere și pe sfera anarhică a jocului internațional. Reinterpretarea securității internaționale este o problemă actuală cauzată de noile schimbări ce au loc la nivel internațional. Studiul de caz al acestei lucrări are în centru fenomenul care a marcat Europa anului 2015. Migrația, un fenomen ușor lăsat în urmă, care nu afecta în mod direct cursivitatea istorică, a devenit un subiect aprins care a schimbat fațada continentului european prin fluxul ușor necontrolabil cauzat de rapiditate, dar și de imposibilitatea predictibilă. Vulnerabilitatea este un cuvânt cheie care a infuzat cultura europeană, dar care s-a manifestat dur la nivel societal. Relația dihotomică pericol-risc a devenit o nuanță cotidiană, din păcate. Lucrarea mai amintește și principiile securității, principii ce își găsesc tot mai greu aplicabilitatea pe noua populație europeană. Efectul negativ dat de migrație asupra securității se divide pe activități materializate în terorism, acțiuni violente, respingere, frică, dar și impunerea forțată a unor ideologii. Stabilitatea socială europeană trece printr-un moment unic, iar dificultatea de asimilare a noilor veniți face spectrul social tot mai vulnerabil. Practic studiul de caz analizează modificările ce au survenit odată cu explozia cultural-etică cu care se confruntă Europa de azi.

Agenda de securitate

Impredictibilitatea cotidiană a fost generată de schimbările majore de pe scena internațională. Caracterul psihedelic al țărilor a generat noi direcții în relațiile internaționale. În ultima perioadă s-au conturat o serie de noi puteri și noi actori în sistemul multipolar al relațiilor internaționale, iar distribuția centrilor de putere au marcat decisiv relațiile și echilibrul de putere. Formarea și destrămarea anumitor alianțe, schimbul de roluri și inversarea polilor de putere se înscriu încă din Antichitate și până în prezent ca fiind fenomene ce iau amploare. Multiplicarea continuă a entităților ce joacă un rol pe scena politică globală prin afirmarea factorilor nestatali a condus la dificultăți în luarea deciziilor legate de politică externă și de securitate a statelor.” Acestor sfidări trebuie să li se răspundă prin noi forme de solidaritate capabile să gestioneze un spectru larg de tensiuni, riscuri și o gamă variată de manifestare a acestora, cum sunt tensiunile etnice, terorismul, instabilitatea politică a unor zone, reîmpărțirea unor zone de influență etc.” Astfel se remarcă o schimbare în modul de viață și în instituțiile sociale specifice lumii moderne. Într-un interval scurt de timp viața socială a indivizilor a fost dislocată într-un model de ordine socială. Toate aceste transformări la nivel internațional se răsfrâng și asupra securității formând și deficiențe în rândul celor cinci sectoare.

Într-o lucrare dedicată studiilor de securitate contemporane, Alan Collins recunoaște că dilema studii de securitate-RI este serioasă, dar nu trebuie să ne mire. În lucrarea sa el tinde totuși să păstreze ierarhiile aproape consacrate: „Studiile de securitate sunt subdomeniu prin excelență al RI. Studiile de Securitate stau chiar în centrul Relațiilor Internaționale.

Conceptul de securitate

Securitatea, la un nivel conceptual, se referă la situația în care o persoană, grup de persoane, adoptă individual sau nu, măsuri specifice și își însușesc certitudinea că, atât existența, integritatea cât și interesele lor fundamentale nu sunt în primejdie. Astfel, absența pericolului și promovarea protejării se învârt în sensul măsurilor adoptate. Dacă pornim de la nivelul minim al conservării vieții și ajungem la securitatea individului și a propriilor credințe, dispunem de un consens în privința măsurilor, prin prisma manipulării și influenței propriei siguranțe.

Parte componentă inserată Relațiilor Internaționale cotidiene, securitatea se mulează pe domenii diferite care completează ascensiunea nivelelor în care există. Atât interacțiunea, cât și jocul dintre actori se structurează pe plan internațional, dar de cele mai multe ori factorul de securitate se impune decisiv în problemele rutinice. Problema securității a stat în centrul interesului uman, încă de la început. Termenul de securitate, privit atât ca absolut, cât și ca relativ, începe să se folosescă pe scena internațională după 1945, impunându-se spre mijlocul anilor 1970. La nivel etimologic, rădăcina cuvântului se nuanțează în Imperiul Roman. Dacă ne raportăm la perioada modernă, conceptul este derivat din noțiunea medievală a, rațiunii de stat” percepută ca, stare de necesitate”. În sens cotidian, extinderea securității se nuanțează mai ales după 11 septembrie 2001, deși începutul este în 1990. Astfel se trece pe conceptul trihotomic alipit pericol-risc-vulnerabilitate. Variind între apărare, scopuri și sisteme, conceptul de securitate se evidențiază și din punct de vedere istoric, filosofic, politic. Securitatea, ca noțiune, a dispus de o serie de dificultății în definire. Astfel, linia fină de departajare între securitate și apărare este mereu expusă dihotomic, dar de multe ori contopite. Perimetrul securității cuprinde elemente ca interesul național și valorile sale, războiul ca formă de amenințare sau în percepția lui Arnold Wolfers, absența amenințărilor la adresa unor valori dobândite”. Construcția pragmatică a conceptualizării securității se sprijină pe pilonii definirii realismului, liberalismului, internaționalismului. Se prevede, deci un management al schimbării din punct de vedere al securității privind gestionarea riscurilor la adresa ei, prin filtrarea schimbărilor.

Pe de altă parte noul mediu de securitate se înscrie în sfera impredictibilului, dominat de variate vulnerabilități și riscuri, dar și de amenințări care tind spre o dezvoltare succesivă, deseori ireversibilă. Paleta de daune pe care acestea o pot infuza în cotidiana realitate afectează în mod direct individual, iar la o scară mai largă, societate în ansamblu. Astfel securitatea este deseori manipulată de transformările ce se produc la toate nivelele, dispunând de un sincron cu istoria lumii. Cu toate acestea ceea ce rezervă viitorul în domeniul securității dispune de un procent ridicat de incertitudine. Pentru a pune în practică teoreticul, viziunea lui Barry Buzan este sugestivă: dacă securitatea unuia depinde de securitatea tuturor, atunci niciun lucru nu poate fi înțeles, fără a înțelege totul. A deține informația reprezintă factorul determinant ce poate reduce dificultatea aplicării securității în domeniile de activitate cotidiene.

Conceptul de securitate s-a schimbat în ultima jumătate de secol, cele două Războaie Mondiale și Războiul Rece având un impact major asupra comportamentului actorilor internaționali. Societățile au conștientizat pericolul și au ales o altă cale decât cea a confruntărilor militare, statul nemaifiind un actor principal pe scena relațiilor internaționale. Marile corporații internaționale și ONG-urile (organizațiile non-guvernamentale), au început să se afirme din ce în ce mai puternic în acest domeniu. Pe măsură ce securitatea statului trece pe plan secundar, securitatea individului devine principala preocupare, iar conceptul de securitate statală devine doar un supliment al securității umane. Cu toate acestea, sfera relațiilor internaționale este departe de a fi perfectă. Comunitatea internațională este conștientă de nevoia definirii unui nou concept de securitate.

Relațiile internaționale după Războiul Rece

O contribuție importantă în cadrul școlii realiste se regăsește în viziunea lui Hâns Morgenthau și Raymond Aron referitor la securitatea colectivă și menținerea păcii. Cei doi s-au opus optimismului de tip liberal legat de progres, dar și de natura umană. În plus, în viziunea lor politică era defapt lupta pentru putere datorată aspirațiilor umane de a domina, fiind și motorul politicii. Mai mult decât atât, au arătat că interesele statelor sunt pe primul loc și că se mizează pe maximizarea intereselor proprii. Totodată, ei susțineau că sfera relațiilor internaționale este anarhică, structură dată de competitivitatea în perimetrul puterii, care duce inevitabil la un conflict.

Situația pragmatică a sistemului internațional se schimbă de la sistemul anarhic, migrând spre noi paradigme. Sfârșitul Războiului Rece crează o dezbatere nouă, viziunea tradiționalistă fiind abandonată în favoarea uneia noi ce extinde analiza pe noi sectoare. Totuși, nu sfârșitul Războiului Rece a determinat extinderea definiției securității, acesta fiind doar, un mit.” Într-o manieră tradițională, relațiile internaționale sunt considerate ca un complex în care activează entități cu interese și identități recunoscute. Pe de altă parte ele nuanțează astfel caracteristică de interacțiune dintre oameni, orientați spre structura modernă de comunitate. La un nivel actual, relațiile internaționale au tendința să se restructureze pe baza unor reguli juridice și a unor instituții care să le confere stabilitate. Studiul amănunțit al parcursului relațiilor internaționale nu s-a concluzionat în sintetizarea lecțiilor trecutului care ar putea fi puse în aplicare într-un mod benefic pentru perspectiva viitoare a relațiilor internaționale. Singura concluzie e că nici speranțele nu sunt îndeplinite perfect, dar nici toate temerile nu se transformă în fapte. Jocul puterii a introdus progresiv noi actori statali pe scena relațiilor internaționale. Împărțirea sferei de influența într-o manieră dihotomică în timpul Războiul Rece a impulsionat afirmarea unor noi actori pe scena mondială. Astfel consistența relațiilor internaționale se regăsește în politica internațională dominată de decizii, dar și de rezoluții adoptate în sensul cooperării sau al confruntării.

La încheierea Războiului Rece s-a nutrit speranța că a sosit timpul pentru o lume mai bună, mai sigură. După o jumătate de secol dominat de riscuri și amenințări la adresa securității internaționale, care s-au dezvoltat pe fondul slăbiciunilor provocate de confruntarea ideologică, susținută prin mijloace militare, a urmat o scurtă perioadă de relaxare. Această liniște s-a dovedit a fi superficială deoarece noi tipuri de amenințări au apărut pe agenda securității internaționale, amenințări și pericole pe care comunitatea internațională încearcă de un sfert de secol să le soluționeze. Procesul înaintează greu, între succese, semi succese și uneori eșecuri. De la căderea regimurilor comuniste în 1990 și colapsul Uniunii Sovietice, climatul securității internaționale a fost marcat de extinderea sistemului de apărare și securitate al NATO, prin primirea de noi membri, precum și de eforturile UE de a dezvolta un model de gestionare al politicii de securitate la scara întregului continent.

Sfârșitul Războiului Rece a fost marcat de dispariția regimurilor comuniste, dar și de multiplicarea conflictelor inter-etnice și inter-religioase la scară globală. Evenimentele care s-au succedat au adus în atenția actorilor internaționali aspecte legate de co-existența în cadrul statelor multietnice și aspecte legate de constituirea acestora. Numeroase grupuri etnice au început să solicite recunoașterea mai multor drepturi, iar cererile lor au fost considerate a fi principalele surse de conflicte, atât interne cât și internaționale, în epoca post Război Rece.

Acest fenomen este deosebit de activ, în special în Balcani, fosta Uniune Sovietică, țările Asiei Centrale, Irlanda de Nord, Țara Bascilor, nordul Italiei, Corsica lucru ce poate fi explicat fie prin teama de efectele globalizării asupra identității naționale, fie prin dezintegrarea – până la un anumit nivel – a societăților naționale, consecință a disocierii crescânde dintre modernitate, națiune și cultură. Indiferent de explicațiile socio-politice a acestor fenomene, realitatea demonstrează că acestea au un impact negativ asupra securității internaționale.

”Instaurarea păcii între Est și Vest, înțeleasă ca pace mondială, nu a generat automat securitate ci, mai degrabă, a deschis calea unor noi tipuri de riscuri la adresa securității.” Fiecare definiție poate fi plasată într-un anumit context istoric. Problemele de securitate nu sunt fixe, ele schimbându-se de-a lungul istoriei. În perioada Războiului Rece, securitatea a fost definită cu preponderență în termeni, ca o reflecție a celor două blocuri: Vestul și Estul. După căderea Cortinei de Fier și dezintegrarea blocului comunist în Europa Centrală și de Est, în definirea securității au fost introduse și dimensiuni nonmilitare: politică, economică, socială, ecologică (școala de la Copenhaga).

Definițiile prezentate evidențiază doar câteva caracteristici ale securității însă niciuna dintre ele nu pare a fi completă. Fiecare școală și curent de gândire sugerează definiții diverse, dezacordurile și dezbaterile fiind inevitabile, fiecare parte considerând că teoria sa este cea corectă. Mediul internațional de securitate s-a schimbat foarte mult în ultimele decenii, iar „problema securității, a mecanismelor prin care se asigură siguranța indivizilor, a comunităților și a statelor, a devenit în ultimii ani o chestiune de primă necesitate și importanță, în contextul diversificării amenințărilor și pericolelor din mediul internațional de securitate, aflată într-o continuă evoluție, pe fondul globalizării.”

Conceperea securității în termeni de sectoare s-a dezvoltat în timpul ultimelor decenii ale Războiului Rece, odată cu apariția unor noi probleme pe agenda politico-militară. Realiștii, de la Morgenthau la Waltz, consideră că sectoarele sunt semnificative din punct de vedere analitic. Fragmentarea întregului concept de securitate pe sectoare este făcută în scopul analizei, dar elementele identificate de sectoare nu există independent. „Relațiile de coerciție nu există în afara relațiilor de schimb, a autorității, a identității sau a mediului. Sectoarele pot identifica tipare distinctive, dar rămân părți inseparabile ale unui întreg. Scopul selectării lor este doar reducerea complexității și, implicit, facilitarea analizei.”

În timpul Războiului Rece conceptul de securitate era asociat cu forța militară sau cu apărarea, în toată această ecuație, Statul fiind cel mai important element. După Războiul Rece noul concept de securitate pune în prim plan individul. Conceptul de securitate umană este strâns legat de securitatea dezvoltării umane și drepturile omului. Dezvoltarea umană nu poate avea loc fără asigurarea respectării drepturilor universale ale omului, iar pentru asigurarea drepturilor omului este necesară asigurarea dezvoltării societății și individului, ca acesta să înțeleagă importanța lor. Omul reprezintă elementul esențial al oricărei forme de organizare socială, iar gradul de realizare a securității acestuia se reflectă în securitatea grupului din care face parte. Securitatea umană reprezintă o stare ce exprimă percepția absenței riscurilor, pericolelor și amenințărilor la adresa existenței, valorilor și intereselor indivizilor umani (în orice formă de constituire) dar și procesele de gestionare ale acestei percepții și de formare a sa. În literatura de specialitate există foarte multe definiții date securității societale, asupra cărora vom reveni în capitolul următor, dedicat în exclusivitate acestui concept.

Vom aminti aici două dintre conceptele cele mai uzitate privind securitatea societală, cele oferite de Barry Buzan și de Paul Robinson. Conform lui Buzan, „ca definiție, securitatea societală se referă la grupuri identitare mari care se auto-susțin; conținutul empiric al acestora variază atât în timp, cât și în spațiu. În Europa contemporană aceste grupuri sunt în principal naționale, însă în alte regiuni grupurile religioase sau rasiale au mai multă relevanță. Conceptul ar putea fi înțeles și ca securitate a identității” În lucrarea „Dicționar de securitate internațională”, Paul Robinson face referire la securitatea umană ca fiind „nucleul vital al tuturor vieților umane astfel încât să sporească libertatea și împlinirea umană. Securitatea umană implică, de asemenea, efortul de a-i pedepsi pe cei care încalcă drepturile omului, chiar dacă aceasta presupune violarea suveranității statului. Securitatea umană poate presupune și utilizarea hard power-ului și a războiului pentru a proteja indivizii care sunt condamnați să sufere din cauza guvernelor opresive. Conceptul a contribuit la ideile de intervenție umanitară și de responsabilitate de a proteja, precum și la crearea Curții Penale Internaționale”.

O nouă perspectivă a securității și realismul structural

Agenda de securitate s-a extins mai departe de perimetrul militar focusat pe Războiul Rece, fiind împotriva criticilor tradiționaliști care susțin incoerența extinderii conceptului de securitate. Aprofundarea acestui argument propune o metodă constructivistă de analiză a securității ce oferă o modalitate de a canaliza în aplicarea securității pentru toate cele trei școli. În această abordare, securitatea nu este înțeleasă ca un conținut al unui anumit sector (militar), ci ca un anumit tip de politică definită prin trimitere la amenințări existențiale și care poate solicita măsuri de urgență în orice sector.

Realismul structural este considerat de mulți realiști și neorealiștii deopotrivă ca forma cea mai ușor de apărat de realism științifice. Există acum multe forme de realism structural și o literatură vastă despre ele. Există conexiuni interesante cu dezbateri în metafizică, filosofia fizicii și filosofia matematicii.

Studiile axate pe politici internaționale pot nuanța realismul ca fiind învechit și demodat. Există o dispută legată de conceptele realiste care se înscriu în sfera anarhiei și balanței de putere. Din prisma faptului că ar putea fi învecinate cu era trecută, ele pot fi relocate de condițiile schimbătoare ale ideilor mai bune. Astfel, timpul cere noi abordări. Rezultă că aceste condiții schimbătoare pretind teorii reanalizate sau total diferite. Este adevărat că în cazul în care condițiile unei teorii deja existente se schimbă, teoria nu mai este aplicată. Pe de altă parte aceste evenimente de schimbare pot altera la un moment dat sistemul politic internațional. Astfel se evidențiază faptul că nu mai există o relevanță a vechiului model de gândire. Totuși schimbările sistemelor vor afecta scena internațională însă schimbările din și în sistem vor fi mai accesibile.

În cadrul sistemului schimbările se petrec aproape de fiecare dată, fie ele importante sau mai puțin importante. Schimbări în perimetrul transportului, comunicării sau războiului vor afecta în mod decisiv maniera de interacțiune a statelor și a agenților. Acest tip de schimbări apar la nivelul unității. În istoria modernă, dar și pe parcursul întregii istorii apariția armamentului nuclear a adus cu sine cele mai mari schimbări, astfel în era” nuclearului” politicile internaționale rămân o arenă a ajutorului reciproc. Armele nucleare schimbă decisiv maniera statelor de a acționa cât și posibila securitate a celorlalți. Însă acest tip de arme nu a afectat încă structura anarhică a sistemului politic internațional. Schimbările din cadrul sistemului structural sunt diferite față de cele ale nivelului unității. Astfel, schimbările polarității afectează modul în care statele își asigură securitatea. Schimbări semnificative au loc când numărul marilor puteri se reduce la două sau chiar la una.

În ultimii 20 de ani au apărut tot mai multe voci care cer reinterpretarea conceptului de securitate internațională. Criticii realismului susțin că avem nevoie să extindem și să aprofundăm înțelegerea acestui subiect, în scopul includerii unor probleme precum securitatea mediului, securitatea societală sau economică și aprofundarea lui pentru a transfera punctul de referință dinspre statul național înspre nivelul indivizilor. Abordarea securității societale susține că indivizii și comunitățile pe care aceștia le formează ar trebui să fie principala preocupare a politicilor de securitate internațională.

Studiu de caz: balanța de putere și migrațiile

Hans Morgenthau, a susținut că “prin putere se înțelege dominația unor oameni asupra gândirii și comportamentului altor oameni.” Pornind de aici, el a identificat unele caracteristici esențiale pentru accepțiunea realistă a puterii și, implicit, a conflictului. Omniprezența puterii și, prin urmare, a conflictului, este prima. Cea de-a doua pune în evidență degenerarea puterii în abuz de putere, adesea cu urmări tragice. A treia caracteristică a puterii are ca expresie tendința să necondiționat expansionistă, care contribuie la înțelegerea și explicarea escaladării conflictelor internaționale. A patra caracteristică relevă faptul că puterea și, totodată scopurile imediate ale părților angajate în cucerirea ei, în cazul sistemului internațional ale actorilor implicați în conflict, sunt orientate spre garantarea prestigiului, a suveranității și a securității naționale. Cea de-a cincea caracteristică reliefează tendința constantă a părților angajate în lupta pentru putere de a-și disimula scopurile proprii în formule ideologice.

Hans Morgenthau și Raymond Aron au considerat că nicio organizație internațională nu ar putea garanta pacea atâta timp cât puterea constituie principalul motor al politicii, iar moralitatea și rațiunea sunt subordonate puterii. Chiar ele reprezintă instrumente de obținere și justificare a ei. Din punctul de vedere al celor doi realiști, dreptul internațional este respectat atâta vreme cât nu vine în contradicție cu interesele unei mari puteri. Politica internațională este nuanțată și de echilibru. Atunci când nicio națiune sau grup dintr-o regiune nu are suficientă putere pentru a-i domina și forța pe ceilalți să-i urmeze voința există echilibrul puterii, care poate acționa pe mai multe niveluri.

Există teoreticieni care afirmă că menținerea unui echilibru al puterii este dezirabil, pentru că în absența sa nu ar exista nicio manieră de a împiedica statul care deține puterea să le constrângă pe celelalte, iar acestea la rândul lor vor căuta contestarea lui, fapt care ar degenera într-un conflict. Echilibrul puterii asigură descurajarea reciprocă și face posibilă pacea. Proporția inegală a distribuției puterii a creat situații conflictuale pe parcursul istoriei. Se nuanțează astfel în realitatea noastră cotidiană efectele unor mișcări ale populațiilor sub spectrul migraționist. Afectarea infrastructurii critice europene, precum și managementul deficitar a adus continentul european pe marginea unei crize umane fără precedent. Imposibilitatea gestionării războiului din afara Europei, a făcut posibilă modificarea fațadei existente, bazată pe democrație, libertate și globalizare. Michel Foucault susținea că puterea există doar atunci când este antrenată, pusă să exercite un anumit scop, chiar dacă este integrată într-un câmp al posibilităților exercitat de structuri permanente. Acesta mai afirmă că puterea nu este o funcție de consimțământ. În sinea sa, puterea nu este o renunțare la libertate, ci un transfer de drepturi, puterea unuia și a tuturor delegată câtorva. Relația puterii poate fi rezultatul unui consimțământ prioritar sau permanent, dar nu este prin natura sa manifestarea unui consens.

Principiile securității

Granițele fluide dintr-o lume în care globalizarea este impulsul ce mișca oameni și idei, fenomenul migraționist a fost mai puțin vizibil, cât și analizat. Migrația este unul dintre cele mai importante fenomene ale societății moderne, mai cu seama fiind evenimentele ce au marcat anul precedent, 2015. Legat eminamente de securitatea umană, se remarcă principiile care elucidează modurile de abordare diferite de contextul convențional al securității și dezvoltării. Sunt sugestive și discuțiile legate de modul de folosire al elementelor civile în managementul situațiilor de criză, cu accent pe ajutarea instituirii statului de drept. Aceste principii nu se aplică doar situațiilor conflictuale. Un exemplu de distincție se poate face între prevenirea conflictului și reconstrucția post-conflict. Principiile politicii de securitate umană se aplică unui continuum de faze gradat de variațiuni ale violenței ce implică elemente de prevenție și reconstrucție.

Un prim principiu este cel al supremației drepturilor omului. Acesta este principalul motor diferențiar al abordării securității umane față de cea tradiționalistă centrată pe state. Drepturile omului include atât drepturi economice, sociale, precum și civile și politice. Mai mult decât atât, există implicații profunde pentru politica de securitate și cea de dezvoltare. Problema intervine atunci când sunt aduse în discuție mijloacele care pot fi folosite în operațiuni ale drepturilor omului. De cele mai multe ori se face asumpția că folosirea forței militare este justificată dacă există autoritate legală de intervenție și scopurile merită demersul. Totodată acest principiu presupune că uciderea trebuie evitată. Dacă ne raportăm la situația europeană actuală și la problemele cotidiene legate de migrație există dificultăți de menținere a situației sub control. Migrația a luat forma unei crize care e tot mai greu de manageriat. Lipsa unei evidențe clare a migranților a blocat practic facilitatea integrării, iar fluxul continuu și de o amploare gigantică a devenit o problemă globală, dar mai ales a continentului european.

Un al doilea principiu al securității umane este autoritatea politică legitimă. Astfel securitatea umană depinde de instituții legitime existente, care beneficiază de încrederea populației, având capacitatea de a se impune. Devin esențiale în această ecuație sistemul juridic și statul de drept, aplicate la securitatea fizică. Eșecul statelor este principal cauză a conflictului. Rezultă că extinderea autorității, cât și reforma sectorului public sunt perimetrul critic al stabilirii unei autorități politice legitime. Dar maximul care poate fi folosit prin recurgerea la forța militară este stabilizarea. Totuși dacă privim multitudinea culturală a Europei, am putea afirma că extinderea spre noi îmbunatățiri culturale nu ar avea probleme grave de integrare, problematică se focusează pe rapiditatea și imposibilitatea europeană de absorbție a factorului uman, deoarece nu există o autoritate unică care să controleze fenomenul.

Al treilea principiu este cel al multilateralismului. Acesta se așează pe abordarea globală. În plus se bazează pe angajamentul de a acționa împreună cu instituțiile internaționale și prin proceduri multinaționale. Dacă privim perspectiva cotidiană, colaborarea dintre țările europene în problema migrației din ultimul an, a fost deficitară, Europa fiind împărțită între un perimetru structural dihotomic al opiniei. Deoarece partea cea mai vizată a fost cea europeană, SUA nu a fost nevoită să se confrunte cu această criză la fel de mult ca Europa. Totuși speculațiile vin din partea formatorilor de opinie care manifestă un dezacord legat de posibilitatea ajutorului global care întârzie să apară.

Penultimul principiu este cel al abordării de jos în sus, legat de problema eficienței. Raportat la participarea globală a factorului politic și insituțional, se întrevăd lipsuri de coordonare și gestionare. Ultimul principiu cel a focusului regional se evidențiază prin lipsa granițelor definite ale războielor noi. Tendința răspândirii refugiațiilor, minorităților, iar uneori a rețelelor criminale marchează situații de nesiguranță la nivelul securității umane. Astfel privită problema refugiațiilor sirieni a devenit una problematică care tinde să înglobeze Europa într-o criză fară precedent.

Relația migrație-securitate

Migrația este unul dintre cele mai complexe procese și unul dintre cele mai vechi fenomene sociale. În antichitate, Grecia și Roma au apărut, și, mai ales, au dispărut ca state datorită migrației. Din punct de vedere teoretic, conceptul de securitate societală include problema migrației ca element–cheie, însă, înainte de a analiza relația dintre cele două concepte menționate, este imperativă înțelegerea și însușirea termenilor. Migrația „reprezintă deplasarea populației dincolo de granițele naționale”, o deplasare efectivă dintr-un spațiu teritorial în altul, însă trebuie menționat faptul că, „pe baza principiului cauză-efect, această deplasare este întotdeauna însoțită de niște consecințe, mai mult sau mai puțin semnificative. O importantă deosebire trebuie făcută, încă de la început, între locul/țara de origine sau de proveniență a migranților și locul/țara de destinație a acestora. În literatura de specialitate sunt identificate mai multe tipuri de migrație. Din perspectivă demografică, specialiștii vorbesc „despre emigrație (plecarea efectivă dintr-o țară) și imigrație (sosirea concretă și stabilirea într-o altă țară). De asemenea, există și migrație voluntară (realizată din proprie inițiativă) și migrație forțată (determinată de războaie sau calamități naturale). Un ultim criteriu de clasificare al migrației este cel al legalității, fiind identificate în acest sens două tipuri de migrație: legală și clandestină sau ilegală.”

Cu toate că migrația aduce multe beneficii atât emigranților, cât și țărilor în care aceștia se stabilesc, ea poate pune probleme securității naționale și internaționale. Emigrarea în masă a unei populații „care nu împărtășește cultura societății gazdă îi poate amenința acesteia identitatea culturală și poate amenința securitatea societală.”

Poate provoca, de asemenea, rasism și chiar confruntări violente între imigranți și membrii societății gazdă, mai ales dacă cei din urmă simt că imigranții sunt responsabili pentru scăderea salariilor și pentru lipsa locurilor de muncă. Migrația internațională reprezintă un fenomen colectiv de deplasare și transfer (temporar sau definitiv) al indivizilor în jurul lumii. Migrația este „expresia unor relații sociale dezechilibrate între zonele mai puțin dezvoltate și zonele dezvoltate ale lumii.

Migrația internațională reprezintă un fenomen colectiv de deplasare și transfer (temporar sau definitiv) al indivizilor în jurul lumii. Migrația este „expresia unor relații sociale dezechilibrate între zonele mai puțin dezvoltate și zonele dezvoltate ale lumii.” Pe lângă frământările și temerile sociale pe care le provoacă migrația, este important de menționat și faptul că acest fenomen încurajează și industria traficului de persoane, aceasta fiind afacerea ilegală „cea mai răspândită și cea mai profitabilă de pe tot globul.”

Deplasările masive de persoane, pe o scară fără precedent, prin folosirea unor trasee clandestine constituie un pericol major pentru țările în care aceștia ajung pe căi ocolite și unde prezența lor se poate transforma în focare permanente de violență, prielnice proliferării extremismului și terorismului. Grupurile din diaspora pot să-și mențină contactele cu țările de baștină, asigurându-le fonduri, dar și adăpost celor nou veniți. Uneori migrația forțată a unor grupuri mari de oameni care au fost adăpostiți în tabere de refugiați a destabilizat serios țările gazdă. Situația palestinienilor refugiați în Liban la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80 și a refugiaților rwandezi în Congo la mijlocul anilor ’90, au generat războaie civile și, implicit o stare gravă de insecuritate a comunităților societale. Un alt exemplu relevant în acest sens, și în concordanță cu spațiul temporal al acestei lucrări – începutul secolului XXI – este reprezentat de recentul conflict din Siria, izbucnit în 2011. Aici, milioane de refugiați sirieni (aproximativ 3 milioane conform ultimelor statistici oferite de ONU), au emigrat din cauza insecurității și instabilității profunde generate de războiul civil, război în care au ajuns să fie implicate și grupări din afara Siriei (Al Qaeda sau armata Statului Islamic).

Mulți dintre refugiații sirieni au ajuns nu doar în statele vecine (Turcia închizându-și temporar granițele), ci chiar și pe continentul european, unde diferențele de etnie sau religie au creat uneori destabilizarea unor mici comunități. De asemenea, „imigrația poate aduce schimbări drastice în compoziția etnică, religioasă și lingvsitică a țării gazdă, existând posibilitatea ca, în măsura în care emigranții nu reușesc să se integreze suficient în noua societate, să apară violențe între aceștia și populația indigenă.”

Migrația internațională a devenit în ultimii ani o prioritate pe agenda de securitate a țărilor lumii, acest fenomen având un impact deosebit asupra tuturor dimensiunilor securității. Complexitatea acestui fenomen este foarte greu de controlat datorită faptului că ambele părți implicate în proces, atât imigranții cât și cetățenii-receptori, se află sub protecția normelor de drept internațional și a drepturilor omului prevăzute prin Declarația Universală a Drepturilor Omului în Carta Organizației Națiunilor Unite. Și totuși cum poate o societate să răspundă la amenințările percepute? În general, societatea se poate baza pe două măsuri, una de stat și una non-statală. Controlul la frontiere și legislația sunt măsuri tipice de stat dar care fac „sectorul societal dificil de analizat deoarece acesta fuzionează adesea treptat cu sectorul politic” 85, iar ca măsuri non-statale se delimitează următoarele trei opțiuni: dominarea guvernului în scopul formării propriului guvern, „sau să fie singuri (ca și chinezii de peste granițe).

Fără a realiza un demers al particularităților terminologiei fenomenului, nu poate fi punctat faptul că indiferent de perioada istorică, migrația a însemnat mobilitate. Paralel cu discursul teoretic multicultural și cu cel integraƫironist s-au dezvoltat și diverse reacii mai puțin așteptate ale societații-gazdã, bazate în special pe stereotipi. Astfel a rezultat și termenul de „islamofobie”, ce și-a dezvoltat aplicabilitatea cu preponderenƫã dupã data de 11 septembrie 2001, dar și după atentatele de la Madrid și Londra. Anul 2015 aduce o potențare a sentimentelor naționaliste nu doar în Franța (după Charlie Hebdo- 7 ianuarie, și atentatele multiple din 13 noiembrie), ci în tot spațiul nord-atlantic.

Potrivit Raportului din 2008 legat de Project Clandestino. Undocumented migration. Counting the Uncountable. Data and Trends Across Europe, termenul de migrație ilegală reflectă un act de migrație care este efectuat în raport cu dispozițiile de intare și ședere. Totuși, așa cum a fost observat, diferiți cercetători și grupuri de avocați pentru drepturile omului au protestat împotriva utilizării sintagmei "ilegal", deoarece atribuirea termenului de ilegal acestui tip de migrație poate induce un comportament criminal și din această cauză să fie evitat. Acest argument, împreună cu ideea că "nici o ființă umană nu este ilegală", a dus la introducerea unui termen mai neutru pentru a caracteriza același fenomen, iar acesta este migrația neregulată, care ar trebui să fie înțeleasă ca un tip de migrație, care nu este regulată adică nu este în conformitate cu normele. Migrația neregulată este greu de cuantificat. Mai mult decât atât, există diferite taxonomii care apar sub acest concept generic. De exemplu, după cum subliniază Clandestino, se pot distinge mai multe între lucrătorii ilegali străini și rezidenții lor străini, două categorii principale care interferează numai până la un anumit punct. Clasificarea variază în continuare, dar aceasta este o parte dintr-un alt subiect de cercetare. În ceea ce privește situația din UE, opiniile variază de la "se estimează ca 1,9 milioane de la 3,8 milioane de imigranți neautorizați au reședința în Uniunea Europeană în 2008" pentru că mai degrabă ”numerele veridice au ajuns mai departe de șapte-opt milioane de imigranți ilegali."

Stabilitate socială și terorism

În ultima perioadă asistăm la o nouă dezbatere asupra conceptului de securitate în care regăsim tot mai mult termenul societal. Dezbaterile politice și academice fac tot mai mult trimitere la ideea unei redefiniri a conceptului de securitate, terorismul, delicvența și criminalitatea organizată generând o nouă agendă în studiile de specialitate.

Acest nou concept se concentrează pe modul în care problemele de identitate culturală, etnică și ordine publică – în mod tradițional percepute ca probleme interne – au intrat pe agenda internațională sau transnațională de securitate. Cele mai frecvente cauze ale destabilizării societale sunt criminalitatea organizată, delicvența juvenilă, discriminarea sexuală și rasială, traficul de persoane și droguri, terorismul. După 11 septembrie 2001 stabilitatea internațională a fost în mod cert afectată.

Terorismul, în definiția lui David Carlton, presupune „niveluri semnificative de violență, motivate politic, generate de actori sub-statali,” iar amenințările violente au afectat semnificativ atât securitatea națională a statelor respective, cât si securitatea comunităților adiacente. Tensiunile sociale ce amenință stabilitatea politică și coeziunea comunității sunt strâns legate de alte forme de insecuritate ce își au rădăcinile în globalizare. Sărăcia, instabilitatea economică și incapacitatea asigurării bunăstării sociale, pot crea condiții favorabile revoltelor și mișcărilor transnaționale de insurgență. Mai mult, astfel de state destabilizate (failed states), pot găzdui grupuri și activități teroriste și reprezintă adesea sursa crizei refugiaților, extremismului religios și politic, degradării mediului și acțiunii organizațiilor criminale.

Ca principală amenințare la adresa securității în privința căreia nu se mai poate face distincție clară între aspectul intern și cel internațional, terorismul este definit ca o realitate tridimensională, reunind terorismul propriu-zis, corupția și crima organizată. Evenimentele istorice ale ultimelor două decenii (terorism, conflicte ce au la bază aspecte identitare – etnice și religioase – sau memoria istorică), precum și apariția unor noi tipuri de vulnerabilități au aprofundat dezbaterile printre teoreticieni și factorii decizionali.

Noua civilizație europeană

Europa se confruntă cu una dintre cele mai numeroase migrații de după Al Doilea Război Mondial, lucru susținut și de politicianul conservator al SUA, Patrik J. Buchanan care se întreabă dacă civilizația europeană va supraviețui în secolul XXI. Tot el este de părere că Europa se află în imposibilitatea de a absorbi milioanele de solicitări de azil pentru persoanele care fug din regiunile devastate de război din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Aceștia aparțin unei alte civilizații și culturi și vor schimba decisiv fața Europei, fără să se poată reveni la situația anterioară. Într-un articol publicat acesta susține că amenințările provocate de masa migraționistă spre Europa vor crește la un cu totul alt nivel. Întrebarea sa este dacă o civilizație poate supraviețui înlocuirii persoanelor care au creat-o cu persoane ce aparțin altei rase, religii și civilizații.

Tot la nivel interogativ rămâne și situația în care Europa va rămâne la fel chiar dacă va fi repopulată cu arabi, musulmani, asirieni, africani și ce va reuși să o mențină unită. La nivel comparative spre deosebire de SUA, Europa nu s-a mai confruntat cu o migrație în masă. Chiar dacă între 1890 și 1920 America s-a confruntat cu un flux mare de migranți aceștia erau mare parte europeni, dar și creștini. Cei care acum” invadează” Europa aparțin unei alte civilizații și culturi.

De asemenea este greu să fie asimilați de comunitatea europeană deoarece doresc menținerea propriei culturi identitare prin crearea de enclave” să reproducă imaginea țării de unde au venit.” Situația se complică și mai mult deoarece porțile Europei rămân deschise. Dorința de a fugi de război, teroare și sărăcie și găsirea unei vieți mai bune în Europa devine perfect plauzibilă.

Consevatorul American îl citează pe președintele Ungariei, Viktor Orban în întrebarea” va supraviețui civilizația Europeană acestui secol?”. El mai avertizează că Europa îmbătrânește prin rata mică a natalității fiind unul dintre continentele cu cel mai mic nivel de înlocuire a populației în ultimii 10 ani. Însă, acum este invadat și modificat pentru totdeauna. Pe de altă parte suportul față de Angela Merkel care a deschis Germania pentru milioanele de refugiați este în continuă scădere. Potrivit lui Buchanan,” în cazul în care migrația în masă nu este oprită, creșterea regimurilor naționaliste în detrimentul celor liberale și de stânga în Europa este inevitabilă”. În viziunea sa singura variantă de rezolvare a situației o reprezintă ajutorul SUA.

Mai mult de un milion de refugiați și migranți au trecut în Europa în 2015, gerând o criză cu care continentul trebuie să se lupte datorită fluxului, dar și divizării opiniilor europene față de soluționarea acestei probleme. Organizația Internațională pentru Migrație a spus la 21 decembrie 2015 că numărul total a ajuns la mai mult de 1.006.000. Următorul grafic arată cifra intrărilor în UE prin cele 6 țări: Grecia, Bulgaria, Italia, Spania, Malta și Cipru:

Fig. 1. http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911, accesat la data de 10.01.2016.

Deși nu toți cei care sosesc cer azi politic, mai mult de 942.400 oameni au cerut acest lucru în Uniunea Europeană potrivit cifrelor lunare date de Agenția Eurostat. Germania a primit cel mai mare număr de cereri de azi, 315.000 până la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut. Însă în Germania au ajuns mult mai multe persoane conform oficialilor germani care au înregistrat mai mult de un milion de migranți înainte de a lua în considerare cererile de azi. Ungaria a trecut pe locul doi deoarece mai mulți migranți au încercat să călătorească pe uscat prin Grecia și Balcanii de Vest. Cifra cererilor de azil înregistrată la sfârșitul lunii octombrie a fost 174. 055.

Fig.2. http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911, accesat la data de 10.01.2016.

Deși Germania a avut cele mai multe cereri de azil în 2015, creșterea bruscă a persoanelor care sosesc în Ungaria a însemnat o proporție mai mare decât populația sa, mai mult de 1.450 de refugiați la 100.000 de locuitori au avut nevoie de azi în prima jumătate a anului 2015. Cifra Germaniei a fost de 323, iar cea a Regatului Unit a fost de 30 de cereri de la fiecare 100.000.

Fig.3. http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911, accesat la data de 10.01.2016.

Motorul migraționist este dat de conflictul continuu din Siria, dar violențele din Afganistan, abuzurile din Eritrea asemenea sărăciei din Cosovo încurajează populația să își dorească să locuiască în alte regiuni.

Fig.4. http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911, accesat la data de 10.01.2016.

Tensiunile în Uniunea Europeană au fost în continuă creștere din cauza disproporționalității cu care se confruntă unele țări în special Grecia, Italia și Ungaria, unde migranții sosesc atât pe uscat, cât și pe apă. În septembrie, miniștrii Uniunii Europene au votat în unanimitate să mute 120.000 de refugiați, însă planul a fost aplicat la doar 66.000 aflați în Italia și Grecia, ceilalți vor fi relocați din Ungaria însă numărul va fi pus în rezervă până ce guvernele vor decide unde îi trimite.

Fig.5. http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911, accesat la data de 10.01.2016.

Marea Britanie a renunțat la orice plan pentru un sistem de cote, dar potrivit cifrelor 1000 de refugiați sirieni au fost relocați. Primul ministru David Cameron a declarat ca Marea Britanie va accepta până la 20.000 de refugiați din Siria în următorii 5 ani. Deși un număr mare a aplicat cereri de azil numărul persoanelor cărora li s-a acordat este foarte mic. În 2014, țările uniunii au oferit azi 184.665 de refugiați și în același an 570.000 de migranți au solicitat azil.

Fig.6. http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911, accesat la data de 10.01.2016.

Impactul crizei din Siria s-a restrâns asupra Europei prin cererea de azi din 2015 cauzate de războiul civil care a început cu mai mult de 5 ani în urmă și nu dă semne să se încheie. Majoritatea refugiaților au migrat spre țările învecinate ca Turcia, Liban și Iordania având dificultăți în drumul spre Europa.

Fig.7. http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911, accesat la data de 10.01.2016.

Germania este una dintre destinațiile preferate pentru zecile de mii de emigranți care au ajuns în centrul Europei. Era de așteptat să se primească 800.000 de cereri de azil până la finele anului 2015, de patru ori mai multe decât se anticipa în 2014. Germania are un sistem de cote care redistribuie solicitările de azil în jurul statelor sale federale în funcție de venitul fiscal și densitatea populației existente.

Fig.8. http://www.bbc.com/news/world-europe-34131911, accesat la data de 10.01.2016.

Concluzii

Dacă în timpul Războiului Rece securitatea se limita la sectorul militar, iar asigurarea unui mediu stabil însemna intrarea în cursa înarmării, cauzată de bipolaritatea lumii internaționale, după destrămarea URSS, conceptul de securitate a trebuit să fie redefinit, deoarece pericolele nu mai erau reprezentate exclusiv de amenințarea nucleară. Dacă în perioada Războiului Rece, securitatea era definită preponderent în termeni militari, după căderea Cortinei de Fier și colapsul URSS, în definirea securității au fost introduse și dimensiuni nonmilitare, noile sectoare ale securității fiind politic, economic, de mediu, societal, alături de care apare și sectorul militar. Aceste sectoare se completează reciproc, fiecare dintre ele putând afecta stabilitatea celuilalt.

Barry Buzan scria că securitatea este, în mod fatal și esențial, „un concept contestat”, iar pentru a contrazice această afirmație ar însemna să avem toate resursele necesare pentru a rescrie un manual de studii de securitate. Este mai indicat să ascultăm o voce precum cea a lui Stuart Croft, care spune că „poate ar trebui să ne asumăm și să acceptăm fluiditatea dezbaterii și să ne preocupe mai puțin importanța încapsulării realității sociale a studiilor de securitate.”

Deoarece globalizarea, riscurile și amenințările de securitate pun probleme tuturor țărilor, liderii statelor caută soluții adecvate pentru a le depăși. Fie că este vorba de Europa de Est, de Caucaz, Asia Centrală, Africa de Nord, Statele Unite caracterul indivizibil al securității impune un exercițiu comun pentru gestionarea și ameliorarea eficientă a principalilor vectori de amenințare. Gama crescândă a riscurilor neconvenționale, diversificarea crizelor și a tipologiilor conflictelor generează provocări multiple „cu reacții multidirecționale bazate pe mobilitate, diversitate, coerență și complementaritate, atât pe plan local cât și internațional”

Începutul secolului XXI aduce cu el redefinirea agendei instituțiilor și organizațiilor regionale și internaționale care vor include și prevenirea naționalismului extrem și a rivalităților etnice, factor care ar putea conduce la răspândirea instabilității și chiar la conflicte. Analiștii care s-au ocupat de studierea conflictelor apărute după încheierea Războiului Rece, au ajuns la concluzia că majoritatea acestor conflicte nu se mai poartă între actorii clasici ai Relațiilor Internaționale, ci sunt generate de cele mai multe ori de factori interni.

Este limpede că trăim într-un secol plin de incertitudine, prin urmare, cu un potențial mare de imprevizibilitate cotidiană. Totuși, este necesară formularea de răspunsuri la întrebări cu un grad de dificultate ridicat, dar care testează validitatea unei gândiri strategice necesare care să facă față impredictibilitații viitorului. Incertitudinea este un cuvânt cheie care tinde, din păcate, să caracterizeze, mai mult decât ne-am dori, discursul analitic și prospectiv despre realitățile și provocările secolului XXI, în care ne adâncim rapid. „Intrăm într-o adevărată eră a mulțimilor” afirmă Gustave Le Bon în „Psihologia mulțimilor”, iar această afirmație revoluționează cu atât mai mult cu cât schimbările apărute o dată cu începutul epocii moderne se produc datorită acestor „mase inconștiente și brutale”. „Soarta națiunilor nu se mai hotărăște în consiliile principilor”, spune autorul, „ci în sufletul mulțimilor”.

Totuși soarta Europei se află în criză, fluxul migraționist fiind o problemă ce afectează în mod direct fiecare individ. Se schimbă totodată și imaginea Uniunii Europene, mai important fiind aspectul motto-ului care o consacra „unitate în diversitate”.

Bibliografie

Carți de specialitate

Braillard, Phillipe, Mohamed Reza Djalili, Les relations internationals, P.U.F., Paris 1988.

Buzan, Barry; Hansen, Lene, The Evolution of International Security studies, Cambridge University Press, 2009.

Buzan, Barry; Waever, Ole; Jaap de Wilde, Securitatea-un nou cadru de analiză, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.

C. Morehouse; M. Blomfield, Irregular Migration in Europe, Migration Policy Institute.

Carlton, David; Alexander, Jonah; Wilkinson, Paul, Terrorism: Theory and Practice, Westwiew Press/Boulder, Colorado, 1979.

Collins, Alan, Contemporary Security Studies, Oxford University Press, New York, 2010.

Davidson, Castles. S, Citizenship and migrations: globalization and the politics og belonging, Routlege, 2000.

Foucault, Michel, The subject and Power, University of Chicago Press.

Jaap De Wilde, Sectorul de mediu, în Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap De Wilde, Securitatea-un nou cadru de analiză, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.

Kaidor, Mary, Securitatea umană, CA Publishing, 2010.

Liviu-Petru Zăpârțan, Relațiile internaționale, Cluj-Napoca, 2001.

Hans Morgenthau, Politics Among Nations: The Struggle for Power and Peace, Alfred Knopf, New York, 1965.

M. Jandl; D. Vogel; K. Iglicka, Clandestino. Undocumented migration. Counting the Uncountable. Data and Trends Across Europe. Report on Methodologican Issues.

Oltean, Priscilla, Relația migrație-securitate. Perspectivele unui binom complex., în Global News Intelligence, Analize, 21 martie 2015, https://newsint.ro/intel/analize/relatia-migratie-securitate/

Puscaș, Vasile; Duna, Dacian, “Evolution of the International Relations since the Westphalia Treaty: A Diachronic Analysis” în Vasile Pușcaș (ed.) International Studies at the Beginning of the 21st. Century, Spiru Haret University, Editura Romania de maine, București 2002.

Robinson, Paul, Dicționar de securitate internațională, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca 2010.

Sava, Ionel Nicu, Teoria și practica securității – Suport de curs, Universitatea din București 2012.

Silion,Costică, Impactul globalizării asupra ordinii publice, în Centrul de Studii Strategice și de Apărare, PDF Cărți, 2007, http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/stratXXI_2007_vol1.pdf.

Țabrea, Claudiu-Laurențiu, Guvernanța securității în relațiile internaționale contemporane, în Sfera Politicii, Arhiva nr. 152, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/152/art06-Tabrea.html.

Toma, Gabriel, Terorismul Internațional: Reacții ale actorilor regionali și globali, Institutul European, Iași, 2013.

Troncota, Cristian, Neliniștile insecurității, Editura Tritonic, București, 2005.

Waever, Ole, Sectorul societal, în Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap De Wilde, Securitatea-un nou cadru de analiză, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.

Williams, Paul. D, Security Studies. An Introduction, Rutledge, London and New York, 2000.

Z. Dimadama, Migration and illegal migration: approaches of a social issue affecting 21st century, în Black Sea Monitor, International Centre for Black Sea Studies.

Surse web

http://www.bbc.com

http://cssas.unap.ro

Sfera politicii

http://sputniknews.com/

https://newsint.ro