Agaricus Bisporus
[NUME_REDACTAT] ciupercilor, [NUME_REDACTAT], Bucuresti;
Legumicultură generală și specială, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, 1980, București;
1. Inroducere
1.1. ORIGINEA ȘI ÎNCEPUTUL CULTIVĂRII CIUPERCILOR
1.2. SPECII DE CIUPERCI CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
1.3. IMPORTANȚA STATISTICO-ECONOMICĂ PRIVIND CULTIVAREA CIUPERCILOR
2. Notiuni generale
2.1. MORFOLOGIA CIUPERCILOR
2.2. CULTURA CIUPERCII AGARICUS BISPORUS
2.2.1.TAXONOMIA SPECIEI
2.2.1. MORFOLOGIE
2.2.3.FAZE FENOLOGICE
2.2.4. SORTIMENTUL CULTIVAT
2.2.5. MICROCLIMAT NECESAR
2.2.5.1.Temperatura
2.2.5.2 Umiditatea
2.2.5.3. Lumina
2.2.5.4. Aerul
2.2.6. SISTEMELE DE CULTURĂ
Sistemul clasic
Sistemul semiintensiv
Sistemul intensiv
2.2.7. SPAȚIUL DE CULTURĂ
2.2.8. NUTRIȚIA CIUPERCILOR
2.2.9. PREGĂTIREA COMPOSTULUI
2.2.9.1.compost clasic
2.2.9.2.compost mixt
2.2.9.3.compost sintetic
2.2.10.Pasteurizarea naturală
2.2.11.INTRODUCEREA COMPOSTULUI ȘI INSTALAREA CULTURII
2.2.12. Inocularea și incubația miceliului
2.3. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
2.3.1 BOLILE ȘI DĂUNĂTORII CIUPERCILOR AGARICUS
3. STUDIU DE CAZ
3.1. AMPLASARE GEOGRAFICĂ
3.2. DIMENSIUNILE INSTITUȚIEI ȘI SPAȚIUL FOLOSIT
3.3. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ
3.4. COMPOSTUL, REȚETA DE PREPARARE, MOD DE FOLOSIRE
3.5. MICROCLIMAT NECESAR
3.5.1. TEMPERATURA, INSTALAȚIE DE ÎNCĂLZIRE
3.5.2. Umiditatea
3.6. Boli întâlnite pe parcursul cercetării
3.7. Producție
4. CONCLUZII
Bibliografie
AGARICUS BISPORUS
NOȚIUNI GENERALE, ASPECTE PRACTICE
ȘI TEHNOLOGII DE CULTIVARE
1. Inroducere
1.1. ORIGINEA ȘI ÎNCEPUTUL CULTIVĂRII CIUPERCILOR
1.2. SPECII DE CIUPERCI CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
1.3. IMPORTANȚA STATISTICO-ECONOMICĂ PRIVIND CULTIVAREA CIUPERCILOR
2. Notiuni generale
2.1. MORFOLOGIA CIUPERCILOR
2.2. CULTURA CIUPERCII AGARICUS BISPORUS
2.2.1.TAXONOMIA SPECIEI
2.2.1. MORFOLOGIE
2.2.3.FAZE FENOLOGICE
2.2.4. SORTIMENTUL CULTIVAT
2.2.5. MICROCLIMAT NECESAR
2.2.5.1.Temperatura
2.2.5.2 Umiditatea
2.2.5.3. Lumina
2.2.5.4. Aerul
2.2.6. SISTEMELE DE CULTURĂ
Sistemul clasic
Sistemul semiintensiv
Sistemul intensiv
2.2.7. SPAȚIUL DE CULTURĂ
2.2.8. NUTRIȚIA CIUPERCILOR
2.2.9. PREGĂTIREA COMPOSTULUI
2.2.9.1.compost clasic
2.2.9.2.compost mixt
2.2.9.3.compost sintetic
2.2.10.Pasteurizarea naturală
2.2.11.INTRODUCEREA COMPOSTULUI ȘI INSTALAREA CULTURII
2.2.12. Inocularea și incubația miceliului
2.3. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
2.3.1 BOLILE ȘI DĂUNĂTORII CIUPERCILOR AGARICUS
3. STUDIU DE CAZ
3.1. AMPLASARE GEOGRAFICĂ
3.2. DIMENSIUNILE INSTITUȚIEI ȘI SPAȚIUL FOLOSIT
3.3. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ
3.4. COMPOSTUL, REȚETA DE PREPARARE, MOD DE FOLOSIRE
3.5. MICROCLIMAT NECESAR
3.5.1. TEMPERATURA, INSTALAȚIE DE ÎNCĂLZIRE
3.5.2. Umiditatea
3.6. Boli întâlnite pe parcursul cercetării
3.7. Producție
4. CONCLUZII
Bibliografie
1. Inroducere
1.1. ORIGINEA ȘI ÎNCEPUTUL CULTIVĂRII CIUPERCILOR
Oamenii de știință cred că ciupercile există de peste 400 de milioane de ani.
Cea mai veche reprezentare a unei ciuperci, apare într-un mormânt al unui faraon din cea de-a XII-a dinastie Amenemhet (1450 î.e.n). Se pare însă că primii deținători ai cunoștințelor despre ciuperci sunt chinezii (533 î.e.n.). Aroma delicioasă a ciupercilor, a intrigat faraonii din Egipt atât de mult încât au decretat ciupercile hrană a zeilor și că nici un om de rând nu are dreptul de a le consuma. Cel dintâi text care descrie ciupercile, este o tabletă, gravată cu scriere cuneiformă, datând din mileniul 3 î.Hr., care spune despre un coș de trufe, oferite de un vasal regelui. Romanii, au fost mari consumatori de ciuperci și știau de toxicitatea anumitor specii. Pliniu cel Bătrân (23-79 î.Ch.) a descris Amanita phalloides și Amanita de Caesar în lucrarea sa [NUME_REDACTAT], iar Dioscoride, medic și botanist grec, originar din [NUME_REDACTAT], tratează în lucrarea sa "Despre mijloacele de vindecare" și medicamente de origine vegetală obținute din ciuperci.
Ciupercile au fost folosite ca și condiment de romani și în cele din urmă ca mâncăruri somptuoase din [NUME_REDACTAT] până la Renaștere. Avicenna (980-1037), medic, om de știință și naturalist de origine persană, ne-a spus în lucrările sale scrise în limba arabă, că toate ciupercile sunt fatale. Acesta a avut doar parțial dreptate. În diverse alte civilizații din întreaga lume, inclusiv Rusia, China, Grecia, Mexic și [NUME_REDACTAT], s-au practicat ritualuri legate de ciuperci. Mulți au crezut că ciupercile au proprietăți care ar putea produce super-puterea omului, ajutor în găsirea obiectelor pierdute și de a conduce sufletul la tărâmul zeilor.
La început, ciupercile au fost recoltate din flora spontană și consumate datorită gustului și aromei specifice. Mai târziu, empiric s-a trecut și la introducerea unor specii în cultură. Dintre speciile cultivate, primul loc îl ocupa Agaricus bisporus (Champinion), urmată de Pleurotus sp. (bureți) și de Auricularia sp. și Lentinus sp. Astăzi este aproape imposibil să se determine dacă și în care țară ciupercile au fost cultivate pentru prima dată. Unii autori subliniază faptul că producția de ciuperci a început în Franța. Alții sunt de părere că ideea de a cultiva ciuperci aparține italienilor, iar francezii au adoptat experiența lor mai târziu. [NUME_REDACTAT], autor al cărții Cultivarea modernă a ciupercilor, Țările de Jos, în anul 1978, subliniază faptul că ciupercile au fost cultivate pentru prima dată în 1650 în vecinătățile Parisului. Agricultorii au observat, probabil din pur accident, că unele ciuperci cresc pe compost uzat (în focare folosite pentru a cultiva pepeni). Ei au observat de asemenea că există mai multe ciuperci în locurile unde gunoiul de grajd a fost udat cu apă în care au fost spălate ciupercile. Ei au descoperit asfel că ciupercile pot fi cultivate în grădini pe gunoiul de grajd de catâr și măgar.
1707 – Turnefore, un botanist francez a descris o metodă de cultivare a ciupercilor prin utilizarea gunoiului de grajd de cai, în care ciupercile au crescut înainte, ca material de însămânțare pentru un substrat proaspăt preparat.
1731 – metoda franceză de cultivare a fost transferată în Anglia, ca urmare a publicării Manualului de grădină a lui Miller. Traducerea germană a acestei cărți a fost publicată în 1769.
1754 – Lundberg, un suedez, descrie construcții în care ciupercile pot fi cultivate pe tot parcursul anului.
1848 – un camionagiu celebru din Saint-Petersburg, E.A. Graciov a început cultivarea ciupercilor industriale. În 1860-1861, el a publicat articole despre cultivarea ciupercilor.
1865 – cultura ciupercilor a fost transferată din Anglia, în SUA, unde ciupercile la început au fost cultivate în cantități mici.
1870 – industria cultivării ciupercilor a început să se dezvolte.
În acest fel, cultura ciupercilor a fost răspândită peste tot în lume. Timp de trei secole, cultivarea ciupercilor a parcurs un drum lung spre dezvoltare. Metodele de cultivare și tehnicile s-au dezvoltat treptat.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost găsită o metodă de obținere a miceliului, ca și cultură pură, de la sporii de Agaricus bisporus. Constantin și Matroushot, francezi au fost primii care au fost în măsură să controleze propagarea prin spori a ciupercilor. Această metodă a avut loc în secret.
1902 – Fergusson, un cercetător american, a publicat toate detaliile de răspândire a sporilor și a creșterii miceliului.
1905 – Douggarou, un american, obține miceliu din țesuturi de ciuperci.
1932 – Sinden a patentat o metodă de preparare a miceliului pe cereale, și în același timp, a început să dezvolte noi tulpini de ciuperci.
Un pic mai târziu, cercetătorii Sinden și Hauser a dezvoltat o metodă de compostare, care astăzi este folosită peste tot în lume.
Astăzi, producția mondială de ciuperci de cultură ajunge la aproape 4 milioane de tone pe an. Ciupercile sunt cultivate în multe țări din Europa, Asia, America de Nord și de Sud, Africa și Australia. Din circa un milion de specii de plante ce populează Terra, aproximativ 20% sunt ciuperci dar din cele 200.000 specii sunt descrise numai în jur de 72.000 și sunt consumate în jur de 700 specii în care sunt incluse și cele medicinale. La noi în țară sunt menționate 8.700 specii de ciuperci. [NUME_REDACTAT] există aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare iar numărul acestora crește de la an la an datorită mutațiilor genetice, fenomen foarte derutant chiar și pentru cunoscători.
Ciuperca a fost întotdeauna ceva misterios și până în prezent nu și-a dezvăluit încă toate secretele. Studiul ciupercilor se numește micologie (greacă: mykes – ciupercă, logos – studiu).
Atrag în modul cel mai serios atenția, asupra faptului că nu există niciun test sau antidot la care poate recurge culegătorul ori consumatorul de ciuperci pentru a evita confuziile sau otrăvirea, falsele credințe populare fiind o cauză majoră a intoxicațiilor cu ciuperci din România.
Există doar două căi de urmat pentru a evita orice confuzie:
consumul de ciuperci "sigure" (ciuperci comestibile cultivate sau ciuperci comestibile sălbatice atent selecționate de către societăți autorizate, care de obicei se ocupă de exportul lor;
consumul de ciuperci spontane culese cu profesionalism (este obligatoriu să se cunoască temeinic atât a caracterele botanice ale ciupercilor, cât și cele legate de biologia și ecologia acestora).
1.2. SPECII DE CIUPERCI CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
Pe glob cea mai cultivată ciupercă este Agaricus bisporus (Champignon), mai ales în Europa, Asia și America de Nord.
Țări mari cultivatoare ale acestei specii, sunt Olanda, Franța, Amglia, Germania, Spania, S.U.A., China, Japonia și Coreea. Până în prezent, pe plan mondial, se cunoaște tehnologia de cultură a 14 specii de ciuperci comestibile.
În țara noastră este stabilită tehnologia de cultură și de producere a miceliului pentru optspecii:
Ciuperca de bălegar albă, crem sau brună (Agaricus bisporus);
Ciuperca albă termofilă (iubitoare de caldură) (Agaricus edulis);
Buretele vânat sau păstravul de fag (Pleurotus ostreatus);
Buretele roșiatic (Pleurotusflorida);
Buretele brun (Pleurotus sajor-caju);
Buretele cornet (Pleurotus cornucopiae);
Buretele ciuciulete (Coprinus comatus);
Ciuperca de paie (Stropharia-rugoso-annullata).
Principalele specii cultivate în România sunt Agaricus bisporus (ciuperca de bălegar denumită impropriu champignion) și Pleurotus ostreatus (cunoscut ca păstrăv de fag).
1.3. IMPORTANȚA STATISTICO-ECONOMICĂ PRIVIND CULTIVAREA CIUPERCILOR
Pe lângă valoarea lor alimentară, ciupercile constituie și o cultură rentabilă, care asigură o producție ridicată, ce se obține pe unitatea de suprafață folosită, spații special amenajate în acest scop. De reținut mai este și faptul că în cultura ciupercilor nu se folosește teren agricol ci, cu preponderență, spații dezafectate, adică spații cărora nu li s-a dat altă întrebuințare, iar pentru substratul nutritiv au fost luate în considerare materiale refolosibile, ieftine. Randamentul exprimat în kilograme de ciuperci recoltate de pe un metru pătrat, este, în funcție de sistemul de cultură și de condițiile de microclimat asigurate, între 15 și 30 de kilograme.
Alt avantaj al cultivării ciupercilor este acela că ocupă spații reduse raportate la cantitatea de producție, deoarece, având talie mică, în anumite perioade de dezvoltare nu au nevoie de lumină sau nu sunt influențate de lipsa acesteia. În acest scop, se pot realiza culturi pe 3-6 nivele, pe același metru pătrat de suprafață, făcându-se astfel economie de spațiu.
Rentabilitatea culturii ciupercilor este dată și de faptul că de la majoritatea se consumă toate părțile componente. Astfel, procentul de utilizare reprezintă 99-100%. La nivel mondial se produc circa 1.500.000 tone de ciuperci anual. Pe plan european se realizează aproximativ 60% din această cantitate, adică în jur de 900.000 tone. [NUME_REDACTAT], principalele țări producătoare de ciuperci sunt Franța, Polonia, Italia și Ungaria.
Un ciclu de cultură la ciuperci durează, în funcție de specie, între 100-120 de zile, de la însămânțare până la ultimul recoltat. Acesta face ca investiția să fie amortizată într-un timp scurt, având în vedere numărul ciclurilor de cultură care se pot realiza pe an, de pe aceeași suprafață. Un avantaj de o importanță deosebită îl constituie faptul că prin cultivarea ciupercilor în spații închise și prin folosirea miceliului unor specii comestibile cunoscute se evită orice suspiciune de intoxicare. Spre exemplu, în cazul unui tunel de 200 de metri pătrați (în care sunt 2 rânduri de rastele cu câte 3 rafturi fiecare), la 1 ciclu de producție, cu o investiție minimă de 18 mii de lei pe an, se poate obține un profit de aproximativ 45 mii de lei pe an la o cantitate de aproximativ 7 tone. Unul dintre avantajele principale pe care le au crescătorii de ciuperci constă în faptul că amortizarea investiției se face într-un timp foarte scurt – aproximativ doi ani în cazul culturilor de dimensiuni mici și cinci-șase ani în situația în care producătorul deține suprafețe de peste 2 mii de metri pătrați.
Pentru a înființa o cultură de ciuperci este nevoie de un spațiu bine izolat de mediul exterior, igienizat și dotat cu instalație de apă potabilă, ventilație, instalație electrică de încălzire și răcire a aerului. O ciupercărie este rentabilă dacă se întinde pe o suprafață de minimum 100 metri pătrați. Pe acest spațiu se pot amenaja terase, astfel încât dimensiunea economică a exploatației să fie de cel puțin două unități (2 UDE), spre a putea fi eligibilă pentru finanțare europeană. Determinarea dimensiunii economice a ciupercăriilor va lua în calcul caracteristicile sistemului de cultură practicat (numărul de cicluri/an, modul de așezare a substratului în spațiu), conform următoarei formule de calcul: Unitatea de [NUME_REDACTAT] (UDE) a unei ciupercării = Numărul UDE aferent suprafeței spațiului de cultură x Numărul de cicluri / an x Numărul de stelaje / lăzi suprapuse. În situația în care compostul este produs la nivelul crescătoriei, profitul se poate dubla. Astfel, dacă într-un an se realizează două sau patru-cinci cicluri de cultură, rezultă un randament de 30-80 kg/metru pătrat/an.
2. Notiuni generale
2.1. MORFOLOGIA CIUPERCILOR
Cu toată marea lor diversitate specifică, majoritatea fungilor prezintă câteva trăsături comune, precum structura miceliului, modul de înmulțire și modul de viață.
Aparatul vegetativ (talul) al ciupercilor este denumit miceliu, este lipsit de clorofilă și este constituit dintr-o singură celulă (tal unicelular) sau mai multe celule (tal pluricelular). La ciupercile inferioare, miceliul este un plasmodiu. Acesta este lipsit de perete celular și este constituit din membrană plasmatică, citoplasmă și nuclei. Numeroase ciuperci au miceliul format din hife (unicelulare sau pluricelulare) acoperite de perete celular. Miceliul unicelular ramificat, neseptat și plurinucleat poartă denumirea de sifonoplast. La unele ciuperci, miceliul este unicelular, de tip dermatoplast (Fig. 1).
Cele mai multe ciuperci au miceliul alcătuit din hife filamentoase, septate, ramificate și pluricelulare. Acest miceliu poate fi primar și secundar.Miceliul primar este alcătuit din hife pluricelulare care conțin câte un nucleu haploid (n) în fiecare celulă, iar miceliul secundar (dicariotic) câte doi nuclei haploizi.La cele mai evoluate ciuperci (Basidiomycota), pe lângă miceliul primar și secundar, se întâlnește și miceliul terțiar, care ia parte la formarea bazidiocarpilor (carpozoamelor, bazidiofructelor). Acest miceliu este alcătuit din celule binucleate precum miceliul secundar, de care se deosebește printr-o structură anatomo-histologică aparte.
Fig. 1. Tipuri de tal la ciuperci:
a. gimnoplast; b. plasmodiu; c. dermatoplast;
d. sifonoplast; e. miceliu primar; f. miceliu secundar.
Miceliul primar și miceliul secundar (Fig. 1) se deosebesc între ele și în ceea ce privește structura septului hifei, care este simplu la ciupercile ascomicete și mai complex (sept dolipor) la ciupercile bazidiomicete. Hifele miceliene pot fi independente sau împletite și dau naștere la structuri foarte diferite, cu roluri multiple în viața ciupercilor. Miceliul ciupercilor saprofite se dezvoltă în interiorul substratului organic mort și produce la suprafață carpozoame (bazidiocarpi), care au forme și mărimi diferite. Ciupercile parazite se dezvoltă în interiorul țesuturilor vii (intracelular și/sau intercelular) sau la suprafața lor. În funcție de aceasta, miceliul poate fi extern (ectofit) la speciile ectoparazite și intern (endofit), la speciile endoparazite.
Carpozoamele (bazidiocarpii, corpurile sporifere) sunt denumite și carpofori. Ele sunt cunoscute sub denumirea populară de ciupercă și sunt alcătuite din miceliu terțiar care formează țesuturi false sau plectenchimuri. La ciupercile Basidiomycota, carpozoamele au forme foarte variate, precum: crustă, consolă, copită, pălărie și picior, tubercul, tufă, sferă, cupă și altele. Părțile componente ale carpozomului. Structura cea mai complexă a bazidiocarpului se întâlnește la ciupercile din ordinul Agaricales, care au carpozomul format din pălărie (pileus) și picior sau stipes (Fig. 2). Pălăria poate avea dimensiuni diferite, de la câțiva mm până la 0,50 m, în raport de specie.
Forma, culoarea, aspectul și marginea pălăriei constituie criterii care servesc la determinare.
Fig. 2. Părțile componente ale unui carpozom la Agaricales: A. carpozom tânăr; B. carpozom tânăr, secționat longitudinal; C. carpozom matur: a. volvă; b. picior (stipes); c. inel; d. cortină; e. solzi; f. pălărie.
Piciorul ciupercilor are forme, dimensiuni și culori foarte variate; unele specii au carpozomul sesil (fără picior). Inserția piciorului la pălărie poate fi diferită (centrală, marginală, excentrică). La unele specii, pălăria este acoperită de solzi, iar piciorul este învelit, parțial, de volvă.Solzii de pe pălărie și volva provin dintr-o membrană denumită văl universal. De asemenea, carpozoamele unor specii prezintă inel pe picior și cortină pe marginea pălăriei (Fig. 2), care provin dintr-o membrană denumită văl parțial. Inițial, această membrană protejează regiunea himenială.
Pălăria este formată din pieliță (cuticulă), carne (tramă) și regiunea himenială (himenofor). Pielița pălăriei are o structură diferită de cea a tramei, în raport de specie. Carnea (trama) este partea fundamentală a carpozomului și prezintă caractere morfologice (culoare, gust, miros, consistență și altele) importante, pentru determinarea speciilor. Se găsește în pălărie, dar și în picior, când acesta există. Regiunea himenială produce asce cu ascospori sau bazidii cu bazidiospori. Organizarea cea mai complexă a regiunii fertile (himeniale) se întâlnește la ciupercile Agaricales. La aceste ciuperci, regiunea himenială (himenoforul) se prezintă sub formă de lame dispuse radiar, care prezintă o muchie și două fețe. La majoritatea ciupercilor evoluate, în regiunea fertilă se diferențiază un strat de celule, situat pe suprafața himenoforului, numit strat himenial sau himeniu (Fig. 3).
Fig. 3. Componentele stratului himenial la:
Ascomycota: a. ască cu ascospori; b. parafize;
Basidiomycota: a. bazidie cu bazidiospori; b. cistide. "
Pentru determinarea ciupercilor mari (macromicetelor) se iau în considerare caracterele macroscopice ale carpozoamelor, dar și caracterele microscopice ale sporulației. Culoarea carpozoamelor este foarte variată și constituie un caracter important, la identificarea macroscopică a speciilor. Chiar la aceeași specie, culoarea se schimbă în raport de stadiul dezvoltării ontogenetice și condițiile de mediu (lumină, umiditate etc.). În privința culorii, se distinge culoarea naturală (proprie) și culoarea pe care o poate dobândi prin secționare, rupere ori în urma tratării cu diferiți reactivi. Gustul cărnii poate fi dulce, amar, piperat, de usturoi, ridiche etc. și constituie un criteriu important, în determinare. În ceea ce privește consistența, carpozoamele se prezintă în mod diferit (gelatinoase, coriacee, cărnoase, lemnoase, suberoase etc.), în raport de specie. Mirosul carpozomului poate fi de făină, de fructe, de flori, de anason și altele. De obicei, se distinge un miros și gust propriu de ciupercă.
2.2. CULTURA CIUPERCII AGARICUS BISPORUS
Cultura ciupercilor din specia Agaricus, s-a axat în țara noastră, preponderent pe cultura ciupercii [NUME_REDACTAT], raspândită sub denumirea de "champignon", însă foarte profitabile s-au dovedit și [NUME_REDACTAT], și [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] este o ciupercă de cultură, albă sau crem, cu un regim termic criofil, necesitând la fructificare temperaturi relativ scăzute, în marja a 12°-18° C. Cu sprijinul mai multor producători de miceliu, care au insitat pe această specie, a reușit să dețină supremația producției din familia Agaricus, în ciuda costurilor relativ ridicate pentru menținerea temperaturii scăzute, față de [NUME_REDACTAT] și a calităților inferioare față de [NUME_REDACTAT].
2.2.1.TAXONOMIA SPECIEI
Ciupercile genului Agaricus fac parte din:
– clasa Basidiomycetes,
– subclasa Holobasidiomycetes,
– ordinul Hymenomycetales,
– familia Agaricaceae.
Basidiomicetele sunt ciuperci superioare, evoluate, cu miceliu pluricelular. Organul sporifer este basidia, pe care se formează spori numiți basidiospori în număr de 4 de regulă, în număr de 2 în cazul Agaricus bisporus.
Ciupercile ordinului Hymenomycetales prezintă basidiile sub formă de himeniu. În ultima perioadă denumirea de Agaricus bisporus este desemnată drept cea corectă, față de Psalliota bisporus. Totuși, ele sunt încă utilizate în paralel. O denumire mai veche pentru Agaricus bisporus este Agaricus brunnescens. Denumirea bisporus derivă din faptul că, pe când majoritatea basidiomicetelor au 4 basidiospori pe fiecare basidie, Agaricus bisporus are numai 2, de culoare brună. Denumirea românească pentru această specie este ciuperca albă, crem sau brună sau ciuperca criofilă. În engleză termenul utilizat este de button mushrooms.
2.2.1. MORFOLOGIE
Corpul ciupercii este format din două părți:
carpofor, în partea aeriană;
hife miceliene, cu reflexe metalice alb-cenușii, puternic ramificate în substratul nutritiv în partea subterană.
Hifele miceliene la început sunt subțiri și pe măsură ce se dezvoltă cultura, hifele miceliene încep să se unească în mănunchiuri, formând ulterior cordoane miceliene de culoare albă. Partea aeriană a corpului vegetativ, respectiv carpoforul, este alcătuit din două părți anatomice: pălărie și picior.
În alcătuirea pălăriei se disting, de la exterior spre interior :
cuticula sau membrana, care poate fi de culoare albă, crem, brună, cu suprafață netedă, fibros scamoasă sau solzoasă;
pulpa sau carnea, de culoare albă, compactă sau laxă;
stratul himenial ce cuprinde lamelele basidiale ale ciupercii pe care se vor forma sporii;
camera subhimenială, ce reprezintă spațiul dintre lamelele basidiale și velum;
velumul, o prelungire a cuticulei, care unește marginea pălăriei cu piciorul.
La deschiderea pălăriei, velumul se rupe și rămâne sub forma unui inel în partea superioară a piciorului. Velumul prezintă un interes deosebit pentru cultivator deoarece starea lui indică momentul recoltării. Valoarea comercială a ciupercilor este cea mai ridicată cand velumul se prezintă întreg. Pălăria ciupercii poate avea diferite forme: plată, turtită, concavă, cu suprafață netedă, fibroasă sau scamoasă și de culoare albă, crem sau brună. În partea inferioară a pălăriei se află un strat cu lamele dispuse radiar pe care se formează sporii ciupercii. Aceste lamele au culoare roz, la început, apoi pe măsură ce sporii ajung la maturitate capătă o culoare neagră.
Piciorul ciupercii prezintă la exterior cuticula care în toate cazurile este netedă și albă, în interior este pulpa care este ceva mai laxă față de cea a pălăriei, iar în mijloc se găsește canalul medular. Piciorul ciupercii poate fi cilindric, conic umflat la bază, alungit sau scurt. Pălăria și piciorul ciupercii sunt constituite dintr-o împletitură compactă de hife miceliene. Înmulțirea ciupercilor se realizează prin spori care, în condiții favorabile, germinează pe diferite medii de cultură formând un miceliu primar. Miceliile primare se unesc, prin plasmogamie rezultând astfel, miceliul secundar. Acesta se înmulțește pe diferite medii de cultură și se livrează producătorilor sub formă de miceliu granular (pe boabe de cereale). Aceste faze se desfășoară în condiții sterile, în laboratoarele de producere a miceliului.
Din momentul însămânțării până la formarea ciupercilor sunt parcurse mai multe etape de creștere:
creșterea vegetativă, sau faza de împânzire a substratului nutritiv începe după însămânțarea miceliuluiși durează 10-20 de zile, în funcție de sistemul practicatși de condițiile de mediu asigurate.
diferențierea hifelor miceliene se desfășoară în amestecul de acoperire a substratului. În această etapă este obligatorie acoperirea substratului împânzit la momentul potrivit deoarece întârzierea lucrării determină scăderea capacității de fructificare.
formarea primordiilor de fructificare începe după 7-10 zile de la acoperirea straturilor cu amestec de pământ. În această etapă udările se fac cu cantități moderate de apă deoarece umiditatea excesivă duce la pierderi de producție.
formarea butonilor de fructificare începe după 7-8 zile de la faza precedentă. În această perioadă consumul de apă creșteși ca urmare a absorbției apei de către primordiile de fructificare, ele crescși apar la suprafața straturilor sub formă de butoni.
fructificarea sau recoltarea începe după 4-5 zile de la faza precedentă și se desfășoară sub forma valurilor de recoltare.
2.2.3.FAZE FENOLOGICE
Din stadiul de buton până la formarea ciupercilor purtătoare de spori sunt parcurse nouă faze fenologice, care au următoarea ordine, conform tabelului numărul 1:
Tabelul nr. 1
Se constată astfel o succesiune rapidă a fazelor fenologice, practic în 6-7 zile ciuperca ajunge din faza de buton în aceea de pălărie recurbată, când practic este complet depreciată din punct de vedere calitativ.
2.2.4. SORTIMENTUL CULTIVAT
În sortimentul utilizat pentru cultura acestor ciuperci, se găsesc mai multe tulpini care s-au obținut ca urmare a activității de cercetare științifică și reprezintă culturi pure de miceliu primar sau secundar, având caracteristici morfologice și biologice cunoscute.
Tulpinile de ciuperci cultivate se deosebesc după formă, culoare, aspectul suprafeței pălăriei (lisată sau scuamoasă), productivitate, modul de desfășurare a valurilor de producție, rezistența la boli și la păstare.
În prezent se găsesc în cultură următoarele tulpini, grupate după culoarea pălăriei:
Ciuperci albe: – Alb 8;
Bulgăre de zăpadă;
Tulpina M-15;
Tulpina 310;
Tulpina 325;
Tulpina 417;
Tulpina 418.
Ciuperci brune: – Tulpina M-11;
Tulpina 183.
Ciuperci crem: – Tulpina M-23;
Tulpina 410.
Putem observa diferențele între ciupercile cultivate în prezent și cele cultivate în anul 1980 conform tabelului de mai jos:
Tabelul nr. 2
2.2.5. MICROCLIMAT NECESAR
În general ciuperca nu este o specie pretențioasă față de luminăși temperatură dar are cerințe mari față de umiditate, aerși nutriție.
2.2.5.1.[NUME_REDACTAT] asigurată diferențiat, în funcție de faza de vegetație. În substratul de cultură, temperatura se ridică în faza de descompunere anaerobă (8-10 zile după formarea platformei) la 70-75°C, iar în faza de descompunere aerobă (aproximativ 12-14 zile) temperatura se menține la 55-60°C apoi scade la 25-26°C, în perioada de însămânțare și incubație, iar în faza de butonizare și fructificare la 20-22°C. În spațiul de cultură sunt necesare temperaturi diferențiate, în funcție de faza de vegetație a ciupercilor. În toate fazele de creștere este necesar să fie evitate amplitudinile mai mari de + 3°C (de la zi la noapte). Trebuie menționat și faptul că orice necorelare a temperaturii cu diferitele faze de creștere a ciupercilor influențează nefavorabil producția. În general sunt mai puțin dăunătoare temperaturile mai scăzute comparativ cu cele ridicate. Astfel în faza de recoltare, la temperaturi de 12-14°C, ciupercile cresc lent, dar formează pălării mari, închise, cu greutate specifică mare. La temperaturi de 18-20°C ciupercile cresc repede, piciorul se alungește iar pălăriile se dechid când sunt încă mici.
2.2.5.2 [NUME_REDACTAT] cea din substratul de cultură cât și umiditatea atmosferică, influențează producția de ciuperci. Umiditatea substratului trebuie asigurată încă din perioada de pregătire a acestuia. Astfel, după faza anaerobă, umiditatea trebuie să fie de 70-75%, după faza aerobă de 70-72%, iar după pasteurizare de 63-65%. Excesul de umiditate în substratul de cultură sau în amestecul de acoperire determină distrugerea miceliuluiși apariția diferitelor mucegaiuri. Umiditatea relativă a aerului se va menține la valori de 80-85% după însămânțare și de 85-90% în perioada de fructificare, pentru a reduce pierderile de apă din substratul de cultură.
2.2.5.3. [NUME_REDACTAT] este necesară pentru această cultură. Lumina naturală directă în spațiul de cultură poate influența negativ din cauza efectelor secundare cum sunt creșterea temperaturii sau diminuarea umidității relative a aerului.
2.2.5.4. [NUME_REDACTAT] spațiul de cultură, datorită descompunerii substratului, concentrația aerului în CO2 crește peste valorile normale. Astfel în perioada de incubație se degajă o cantitate de 8- 10g/h/m2 de CO2, care ajunge la 10-16 g/h/m2 în perioada de după incubație, până la al 3-lea val de fructificare apoi scade la 1-5 g/h/m2. În perioada de incubație concentrația aerului în CO2 poate să fie mai ridicată, între 0,1% și 0,5%, deoarece stimulează creșterea miceliului. În această perioadă și până la penetrarea miceliului în stratul de acoperire concentrația de CO2 în substrat poate să ajungă la 4-5%. Declanșarea fructificării și inițierea carpoforilor este favorizată însă de o concentrație mult mai redusă de CO2 în aer, de până la 0,05%, ceea ce impune intensificarea aerisirii localului. În faza de butonizare o concentrație mai mare de CO2 influențează negativ numărul primordiilor de fructificare precum și talia carpoforilor obținuți. În faza de creștere a carpoforilor, la o concentrație prea mare de CO2 (peste 0,08%) piciorul ciupercilor se alungește, pălăria nu se dezvoltă corespunzător și se deschide foarte repede și este stânjenită inițierea primordiilor de fructificare din valul următor. Sporirea concentrației de CO2, ca urmare a unei slabe aerisiri, determină scăderea producției atât cantitativ cât și calitativ. Pentru a preveni acest lucru se asigură o ventilație corespunzătoare. Astfel, în perioada de incubare se asigură 1m3 aer/m2 cultură/oră iar în perioada de butonizare și recoltare, 5 m3 aer/m2 cultură/oră. În cazul unei aerisiri prea intense, viteza de circulație a aerului va fi peste 0,2 m/sec., cu repercursiuni negative asupra producției, datorită diminuării umidității.
2.2.6. SISTEMELE DE CULTURĂ
Pentru cultura ciupercilor Agaricus se pot practica trei sisteme de cultură:
Clasic;
Semiintensiv;
Intensiv (industrial);
Sistemul clasic presupune executarea culturii în diferite spații improvizate (pivnițe, grajduri, hale, etc,), fără sistem de încălzire și ventilație dinamică. În aceste condiții se pot realiza două cicluri de cultură, unul de primăvară (începând din luna martie) și unul de toamnă (începând din luna septembrie). Substratul de cultură poate fi așezat direct pe pardoseală sub formă de straturi, biloane sau în saci de polietilenă, dar pot fi instalate și stelaje cu polițe suprapuse pentru o folosire mai completă a spațiului .
Sistemul semiintensiv presupune realizarea culturii în spații prevăzute cu mijloace de încălzire tehnică precum și de aerisire forțată, cu ajutorul ventilatoarelor. În acest sistem se pot realiza anual câte trei cicluri de cultură. Substratul poate fi așezat sub formă de strat, pe stelaje etajate, în lăzi suprapuse sau în saci.
Sistemul intensiv constă în efectuarea culturii în spații special construite (ciupercării industriale), prevăzute cu instalații automate pentru controlul microclimatului și asigurarea condițiilor optime de cultură, cu posibilități de pasteurizare artificială (cu abur) a substratului și cu un grad înalt de mecanizare al lucrărilor. Substratul de cultură se așează în straturi pe stelaje sau în lăzi mari suprapuse, pe 5-6 nivele.
În funcție de modul de realizare al fluxului tehnologic se disting trei subsisteme tehnologice:
monozonal, când toate lucrările tehnologice, exceptând pregătirea compostului se desfășoară în aceeași încăpere; se pot realiza 3-4 cicluri de cultură pe an;
bizonal, când pasteurizarea compostului se realizează în încăperi speciale, separat de fazele următoare, însămânțare-recoltare; se pot efectua 4-5 cicluri de cultură;
plurizonal – este cel mai perfecționat sistem de cultură a ciupercilor și presupune realizarea fiecărei etape tehnologice (pasteurizare, însămânțare, incubație, recoltare) în încăperi speciale.
Se pot realiza 6-7 cicluri de cultură pe an, lucrându-se în flux continuu.
2.2.7. SPAȚIUL DE CULTURĂ
Pentru cultura ciupercilor se pot folosi spații existente dar nefolosite pentru alte activități sau spații special construite pentru înființarea unei ciupercării. Spații existente pot fi pivnițe, subsoluri ale locuințelor, clădiri vechi, balcoane, magazii, șoproane, garaje, grajduri, sere, solarii, depozite.
Pregătirea spațiilor de cultură constau în:
repararea dacă este cazul a acoperișurilor, pereților, pardoselii, ușilor, ferestrelor și astuparea găurilor făcute de rozătoare;
igienizarea spațiului care constă în curățirea de resturi vegetale, deratizare;
spălarea cu apă curată și dezinfectarea cu una din soluțiile:
sodă calcinată 5 % (50 g sodă la l litru apă),
formalină (40 %) soluție cu concentrația 2-5% (20-50 ml la 1 litru apă).
Pereții și pardoseala se văruiesc, adăugându-se în zeama de var și 20-30 grame de piatră vânătă (sulfat de cupru) la 1 litru de emulsie. Dezinfectarea spațiului de cultură este obligatorie după fiecare ciclu de cultură.
Amenajarea spațiului de cultură
Când spațiul este suficient de mare (solarii, sere, depozite) cultura se poate amplasa direct pe sol sau pardoseală. Lățimea straturilor trebuie astfel dimensionată încât să permită executarea lucrărilor în condiții optime (1,40 x 1,60 m), grosimea să fie de 25-30 cm, astfel ca pe un m2 să se repartizeze 80-100 kg compost, lungimea stratului fiind în funcție de spațiul de cultură.
În spații mici, pentru a mări suprafața utilă de cultură se pot instala rafturi sau stelaje suprapuse pe două sau trei nivele.
Rafturile pot fi fixe, confecționate din beton, sau mobile când sunt din metal (aluminiu sau fier) vopsit cu vopsea de ulei, din lemn sau din alt material rezistent. În cazul rafturilor de beton, compostul se așează direct pe parapet în strat gros de 25-30 cm. Pe rafturile executate din alte materiale se amplasează lăzi de cultură de diferite tipuri. Lăzile confecționate din lemn au o perioadă scurtă de utilizare, de aceea se recomandă lăzile din masă plastică sau sacii din polietilenă. Cultura în saci din polietilenă prezintă avantajul că se poate realiza direct pe pardoseală, chiar atunci când aceasta este din pământ sau pe nivelele stelajelor. Se utilizează saci cu diametrul de 60-70 cm și grosimea foliei de 0,1 mm, transparenți, pentru a se putea observa eventualele infecții și creșterea miceliului. Cantitatea de substrat repartizată într-un sac poate fi de 15 kg, 20 kg sau 25 kg. În cazul folosii sacilor grosimea substratului nu trebuie să depășească 20-25 cm, deoarece un strat mai gros de 30-40 cm, mai ales în sezonul cald poate duce la declanșarea fenomenului de autoaprindere, adică în substratul însămânțat temperatura putând ajunge sau chiar depăși 30°C distrugând miceliul. Dacă nu există lăzi sau saci de polietilenă, compostul se poate așeza direct pe raft, peste o folie de polietilenă așternută sub el.
Alte amenajări necesare spațiului de cultură:
sursă de apă curată în interiorul spațiului sau în apropierea lui;
canalizare – posibilitatea de scurgere a apei rezultate după spălare, udare;
sursa de curent electric de 220 V pentru ventilator și 24 V pentru iluminat;
sursa de căldură și instalație de încălzire sau răcire pentru sezonul rece sau cald;
amenajarea unei camere-tampon în fața intrării, cu dimensiunea de 2×2 m din folie de polietilenă sau din zid cu scop de paravan;
amplasarea unei lădițe din lemn, cu lățimea de 60-70 cm, înălțimea de 10-15 cm, iar lungimea egală cu lățimea ușii de acces în care se pune rumeguș sau un burete îmbibat cu soluție de sulfat de cupru (piatră vânătă) în concentrație de 5 %;
instalarea unui ventilator și a tubulării aferente.
În spațiile unde cultura ciupercilor se amplasează de stelaje, aerisirea prin deschiderea ferestrelor și ușilor nu este suficientă, de aceea se recurge la o aerisire dirijată prin instalarea unui ventilator cu filtru pentru absorbția și curățirea aerului introdus în ciupercărie și unul sau mai multe ventilatoare exhaustoare pentru evacuarea aerului viciat (încărcat cu bioxid de carbon și spori). Un filtru improvizat se poate realiza din două straturi de tifon între care se intercalează un strat de vată în grosime de 1 cm. Acest filtru se leagă la gura ventilatorului. După ce se murdărește, se schimbă, poate fi folosit aproximativ 30 zile, acesta depinzând și de gradul de poluare a aerului atmosferic. Tubulatura se confecționează din tablă cu un burlan rotund sau pătrat, cu laturile de 20 cm lățime iar lungimea egală cu cea a spațiului de cultură. Tubulatura se poate realiza și din folie de polietilenă cu diametrul de 20-40 cm, ca un pantalon. Aceasta se fixează pe tavan, la o distanță de cel puțin 60-70 cm deasupra stratului de ciuperci de pe stelajul superior. De-a lungul tubulaturii se deschid niște orificii prin care pătrunde aer proaspăt. Dimensiunea acestor deschizături este de 5×5 cm, cu posibilitatea de micșorare până la închiderea completă, cu ajutorul unor șuruburi, la tubulatura din tablă și niște ghemotoace din vată curată, la tubulatura din polietilenă. Ventilatoarele exhaustoare, pentru evacuarea aerului viciat, se instalează la 10-15 cm deasupra pardoselii (1-2 buc.). În spațiile mici situate la nivelul solului, evacuarea aerului se poate face prin deschiderea ușilor sau prin orificii de evacuare amplasate tot la partea inferioară a pereților.
Un viitor cultivator care nu dispune de nici un spațiu, își poate construi unul de dimensiuniledorite. Amplasarea noii construcții se poate face pe un teren solid, cu apă freatică la adâncime, adăpostită de curenți puternici de aer, la distanță de sursele poluante, în apropierea căilor de acces. Pentru toate zonele din țara noastră recomandăm construirea unei microciupercării îngropate sau semiîngropate. Acestea au avantajul de a beneficia de diferențe mici de temperatură de la un anotimp la altul și între zi și noapte, aceste diferențe nu trebuie să depășească 3-4°C.
În continuare prezentăm pentru o ciupercărie cu cameră tampon la intrare, dimensiunile rafturilor, precum și distanța între ele:
lungimea spațiului de cultură – 6 m;
lățimea – 4 m;
înălțimea – 3 m;
dimensiunea camerei tampon 2×2 m din fața ușii de acces;
adâncimea la care este îngropată: 1-2 m;
suprafața localului de cultură – 24 mp (6×4 m);
suprafața utilă de cultură – 37 mp; ^ rafturi (cu 3 nivele) – 3 rânduri:
din care simple la pereții laterali – 2 buc. (3,4×0,7 m);
duble la mijloc, 1 buc. (4,4 x1,4 m);
distanța de la pardoseală la primul raft – 0,2 m;
distanța dintre rafturi – 75 cm (socotit și cu grosimea compostului de 20-25 cm); ^ aleile dintre rafturi au lățimea de 60 cm; ^ aleile de la capetele rafturilor au lățimea de 80 cm.
Împotriva umezelii, construcția trebuie izolată cu carton și smoală. Acoperișul se face din plăci de azbociment, țiglă sau stuf, care asigură o bună izolație contra variațiilor de temperatură.
2.2.8. NUTRIȚIA CIUPERCILOR
Ciupercile de cultură au un regim de nutriție saprofit, asigurându-și hrana din substanțele organice în descompunere. În substratul de cultură trebuie să existe surse de carbon, substanțe azotoase și elemente minerale. Sursa de carbon este asigurată de celuloză, hemiceluloză și lignină, care sunt descompuse în zaharuri de enzimele hidrolitice produse de miceliu. Tot cu ajutorul enzimelor ciuperca descompune și sintetizează diferiți compuși cu azot din substratul de cultură. În substrat, azotul total trebuie să fie între 1,6-2,7%.
Celulele miceliului preiau azotul sub forma unor compuși simpli amoniacali (peptide, acizi organici) ce se formează în timpul compostării substratului. Alte elemente minerale, cu rol important în metabolismul ciupercilor, sunt fosforul șicalciul. Fosforul se asigură prin adăugare de superfosfat în timpul pregătirii compostului, care se dozează în cantitate de 3-6 kg/t compost. Calciul se adaugă sub formă de sulfat de calciu (gips) sau carbonat de calciu și are rolul de a reduce efectul inhibitor al unor elemente în exces, prin formarea cu acestea de carbonați sau sulfați. Substratul de cultură trebuie să aibă pH-ul = 7-7,5, asigurându-se astfel o bună dezvoltare a miceliului.
2.2.9. PREGĂTIREA COMPOSTULUI
[NUME_REDACTAT] sunt heterotrofe, adică nu își pot sintetiza singure nutrienții. De aceea, ei trebuie oferiți ciupercii prin intermediul substratului nutritiv.Cel mai utilizat este compostul.
Compostarea se definește ca un proces complex ce cuprinde suma transformărilor biochimice, fizico-chimice și microbiene pe care le suferă produsele reziduale organice, de origine vegetală și animală, amestecate în proporții bine stabilite. Produsul nou în urma acestui proces poartă numele de compost și se poate găsi în diferite stadii de humificare. Pentru obținerea unui compost de bună calitate se folosesc următoarele materiale:
paie de grâu (orz sau orez);
gunoi de cal cu așternut din paie (proaspăt de maximum o lună), nefermentat, deculoare galbenă, conținut 25-30 % fecale;
gunoi de păsări pe suport solid, format din unul din următoarele materiale: paie, rumeguș sau talaș de esențe foioase, coji de floarea soarelui;
gunoi de porc (uscat).
Gunoiul de cal, este apreciat ca cel mai bun material denumit și clasic. El poate conține, în funcție de proveniență și perioada când se colectează, între 1,1-2,3% azot (s.u.). Aceasta are o mare importanță în reușita culturii, însă randamentul lui depinde în mare măsură de tehnologia aplicată la compostare.
Gunoiul de păsări constituie, de asemenea, un compost al substratului nutritiv pentru cultura ciupercilor, indiferent dacă se folosește sau nu gunoi de cal. Se constată că în cazul când prezintă un suport format din coji de floarea soarelui, gunoiul de păsări este superior celui pe suport de paie sau rumeguș. Nu trebuie să se folosească gunoiul de păsări pe suport lichid, pentru că este foarte deficitar în azot și nu poate fi proporționat la administrare.
Gunoiul de porc va putea fi folosit pentru culturi de ciuperci numai după uscarea sa în prealabil, cu scopul omogenizării în compost. În acest caz se administrează ca și gunoiul de păsări.
Paiele de cereale reprezintă alt material de bază din componența substratului nutritiv pentru ciuperci; sunt de grâu, orz și orez. Ele au cea mai largă utilizare la pregătirea substratului nutritiv pentru ciuperci, atât clasic, mixt, cât și sintetic. Au un conținut ridicat de glucide și substanțe minerale și își mențin elasticitatea în timpul compostării, spre deosebire de cele de ovăz, care dau un compost „greu” care se tasează cu ușurință. Paiele de grâu, orz și orez dau foarte bune rezultate dacă sunt zdrobite, sfărâmate prin călcarea lor cu un tractor, de preferință cu șenile sau prin batere cu furcile.
Substanțele minerale care se folosesc la pregătirea substratului nutritiv vor trebui să asigure sursa de azot (uree tehnică) și cea de calciu. Calciul este elementul indispensabil pentru miceliu, deoarece prezența lui înlătură efectul inhibitor al altor elemente, asupra miceliului de ciuperci. La compostul pentru ciuperci, calciul se administreată sub formă de sulfat de calciu (ipsos) sau carbonat de calciu (cretă furajeră). Folosirea calciului aduce un spor de recoltă care se manifestă în special prin lipsa ciupercilor saprofite străinecare în lipsa acestuia apar în masă la suprașa substratului de cultură pe care îl degradează. Fosforul constituie un alt element nutritiv pentru ciuperci, solicitat de miceliul în creștere, dar numai până la o anumită limită (de până la 8 kg/tonă). Dacă această limită este depășită, se produce o inhibare a creșterii miceliului și deci a formării ciupercilor, care vor deveni din ce în ce mai mici și în cele din urmă se produce sistarea apariției lor.
Materiale auxiliare
La materialele de bază prezentate mai sus se mai adaugă:
ipsos (pentru construcții);
îngrășăminte chimice (superfosfat, sulfat de amoniu, uree tehnică);
malț (de la fabrica de bere);
sulfat de cupru (piatră vânată).
Necesarul de compost se calculează în funcție de suprafața ce urmează să fie însămânțată, adică câte 80-100 kg compost/m2. De exemplu: pentru a însămânța 10 m2 cu ciupercă de bălegar vom avea nevoie de aproximativ 800-1000 kg compost.Pentru a obține 1000 kg compost trebuie să punem la preînmuiere 500 kg material inițial uscat (paie de grâu, gunoi de cal pe așternut de paie, gunoi de pasăre, gunoi de porc) conform rețetei.Nu se recomandă pregătirea unei cantități mai mici de o tonă de compost, deoarece există riscul ca aceasta să nu se încălzească în procesul pasteurizării. Pregătirea compostului durează 28-30 zile și se face în apropierea ciupercăriei, pe o suprafață betonată pentru a împiedica infiltrarea în pământ a mustului de bălegar rezultat la udare.Platforma trebuie să aibă o suprafață de 10 mp (pentru o tonă de compost), cu înclinare spre mijloc (cu panta de 2-3 %), iar la capete să fie prevăzută cu 2 bazine pentru colectarea mustului.Această platformă trebuie să fie protejată de un acoperiș (șopron) pentru a feri compostul de uscăciune si de spălare prin precipitații. În perioadele reci această platformă trebui să fie închisă cu ajutorul unor pereți mobili – glisanți, pentru a nu permite coborârea temperaturii sub cea de îngheț.
Rețete de compost:
2.2.9.1.compost clasic – pe bază de gunoi de cal
Pentru pregătirea unei tone de compost se folosesc 500 kg gunoi de cal, care este alcătuit din bălegar de cal și paie de grâu din așternut, 70-75 %.La o tonă de compost se mai adaugă: 25 kg ipsos, 7 kg superfosfat (simplu concentrat), 7-8 kg sulfat de amoniu.
[NUME_REDACTAT] de cal (bălegar + paie) se așează pe platforma betonată sub formă de grămadă și se udă cu apă zilnic cu furtunul, se tasează. Se udă până când apa începe să se scurgă de sub grămadă. Operațiunea durează 5 zile.
Omogenizarea (amestecarea) După ce se amestecă bine componentele, cu furca, din nou se așează în grămadă și se udă, zilnic timp de 4 zile. Aceste două faze tehnologice fac parte din compostarea anaerobă (fără aer), pentru că setasează și se udă în vederea declanșării fenomenului de compostare. Compostul se ia cu furca din grămadă și se așează afânat într-o platformă cu următoarele dimensiuni: lățime 1,8-2 m, înălțimea 1,7-1,8 m, iar lungimea în funcție de cantitatea de compost. În această fază nu se mai udă și nu se mai tasează.Se lasă astfel 4-5 zile, după care încep întoarcerile.Dacă nu puteți procura îngrășămintele recomandate se pot înlocuicu uree tehnică (40 % azot), 3 kg la tona de compost, presărată la așezare. Tot la așezare se pun și 5-6 kg ipsos. Întoarcerea compostului din platformă începe din a 15-a zi de la momentul declanșării pregătirii compostului. Se fac 4-5 întoarceri la intervale de 3-4 zile. La primul întors se administrează 5-6 kg ipsos, la al II-lea și la al III-lea se adaugă ipsos și îngrășăminte, câte 3-4 kg. Întorsul IV se execută atunci când paiele nu s-au înnegrit și nu se rup ușor. Întorsul se execută cu furca, practice se mută vechea platformă alături, păstrându-i dimensiunile în așa fel încât gunoiul de la capete să se așeze în interiorul noi platformei. Cantitățile mari de compost se întorc mecanizat cu mașini de vânturat, întors și format platforme. La întorsul al III-lea se recomandă aplicarea prin împrăștiere a unui kg de sulfat de cupru (piatră vânătă) la tona de compost. Pentru dezinfecție se poate folosi Formalină, soluție în concentrație de 2-3 % cu care se stropesc marginile platformei și pardoseala din beton, înainte de așezare. Ca pesticide se pot utiliza Benlate 0,2 %, care prezintă acțiune fungică și acaricidă, precum și Dimilin 0,2 % ca insecticid. Cu aceste substanțe se stropește platforma la întorsul al IV-lea. După ultimul întors în platforma de compost se fac niște canale de aerisire, cu burlane perforate pentru evacuarea aerului încălzit din interior.Platforma în întregime se acoperă cu folie de polietilenăpentru o perioadă de 48 ore. Se controlează temperatura în interior (trebuie să ajungă la 65-72°C).
2.2.9.2.compost mixt – pe bază de paie, gunoi de porc și gunoi de păsări.
Pentru a obține o tonă de compost se vor folosi următoarele materiale: 250 kg gunoi de porc, 100 kg gunoi de păsări și 150 kg paie de grâu.La acestea se vor mai adăuga 2 kg de uree la așezare și 24 kg de ipsos repartizat la fiecareîntors.
Preînmuirea: Gunoiul de porc și de păsări (bălegar + paie) se așează pe platforma betonată sub formă de grămadă și se udă cu apă zilnic cu furtunul, se tasează. Se udă până când apa începe să se scurgă de sub grămadă. Operațiunea durează 12 zile.
Omogenizarea (amestecarea): Omogenizarea la preînmuiere se face în cea de a 6-a zi de la primul udat.Cele 3 materiale se amestecă bine apoi se așează și se tasează, după care se udă în continuare încă 6 zile.Aceste două faze tehnologice fac parte din compostarea anaerobă (fără aer), pentru că se tasează și se udă în vederea declanșării fenomenului de compostare. Așezarea la compostarea aerobă se face în cea de a 13-a zi și constă în afânarea materialului. Se adaugă ureea și ipsosul. Compostul de ia cu furca din grămadă și se așează afânat într-o platformă cu următoarele dimensiuni: lățime 1,8-2 m,înălțimea 1,7-1,8 m, iar lungimea în funcție de cantitatea de compost.În această fază nu se mai udă și nu se mai tasează. Se lasă astfel 4-5 zile, după care încep întoarcerile.
Întoarcerea compostului din platformă începe din a 15-a zi de la momentul declanșării pregătirii compostului. Se fac 4-5 întoarceri la intervale de 3-4 zile. La primul întors se administrează 5 kg ipsos, la al II-lea și la al III-lea se adaugă ipsos și îngrășăminte, câte 3-4 kg. Întorsul IV se execută atunci când paiele nu s-au înnegrit și nu se rup ușor. Întorsul se execută cu furca, practice se mută vechea platformă alături, păstrându-i dimensiunile în așa fel încât gunoiul de la capete să se așeze în interiorul noi platformei. Cantitățile mari de compost se întorc mecanizat cu mașini de vânturat, întors și format platforme. Pentru dezinfecție se poate folosi Formalină, soluție în concentrație de 2-3 % cu care se stropesc marginile platformei și pardoseala din beton, înainte de așezare. Ca pesticide se pot utiliza Benlate 0,2 %, care prezintă acțiune fungică și acaricidă, precum și Dimilin 0,2 % ca insecticid. Cu aceste substanțe se stropește platforma la întorsul al IV-lea.După ultimul întors în platforma de compost se fac niște canale de aerisire, cu burlane perforate pentru evacuarea aerului încălzit din interior. Platforma în întregime se acoperă cu folie de polietilenă pentru o perioadă de 48 ore. Se controlează temperatura în interior (trebuie să ajungă la 65-72°C).
2.2.9.3.compost sintetic – pe baz de paie și gunoi de păsări.
Pentru obținerea unei tone de gunoi sunt necesare: 350 kg paie de grâu și 150 kg gunoi de păsări. La aceste componente se mai adaugă: 50 kg malț, 7 kg uree tehnică și 20 kg ipsos.
Preînmuierea se face, de asemenea pe o suprafață betonată și durează 1-2 zile.
Așezarea compostului în platforma de preînmuiere. Compostul se așează în formă dreptunghiulară cu lățimea de circa 2 m și înălțimea de 1-1,5 m; se udă zilnic, iar mustul se recirculă timp de 7 zile.În ultima zi de preînmuiere se adaugă jumătate dincantitatea de uree (3,5 kg). Se tasează.
Omogenizarea compostului în platforma de preînmuiere – 1 zi. Se mai udă în continuare 4 zile, iar în cea de a 4-a zi se mai adaugă cealaltă jumătate de uree și se tasează. Prin această lucrare compostul se va așeza afânat cu furca, fără a se mai tasa, deci se desface platforma anterioarăși se așează după dimensiunile clasice: lățime 1,8-2,0 m, înălțime 1,7-1,8 m și lungimea cît este necesar. Întoarcerile se execută la intervale de 3-4 zile, în număr de 4. La întoarcerea 1 și 2 se adaugă malțul și ipsosul. După ultimul întors în platforma de compost se fac niște canale de aerisire, cu burlane perforate pentru evacuarea aerului încălzit din interior. Platforma în întregime se acoperă cu folie de polietilenă pentru o perioadă de 48 ore. Se controlează temperatura în interior (trebuie să ajungă la 65-72°C).
Tabel nr. 3 (după Mateescu, 1973).
2.2.10.Pasteurizarea naturală
Este de fapt ridicarea temperaturii compostului la o valoare de 55-60°C datorată fermentării aerobe a acestuia.Această lucrare tehnologică fară consum energetic se execută în perioada mai caldă din an, în mod asemănător la toate tehnologiile de pregătire a compostului pentru cultura extensivă cu scopul îmbunătățirii calității compostului și distrugerii unei serii de dăunători, în special animali, astfel:
după cel de-al patrulea întors, la interval de 1-2 zile se execută întoarcerea a cincea.În această perioadă în masa de compost se plasează tuburi de lemn sau de tablă zincată cu grosimea de 30-35 cm, peste care se așează compostul și, în final, la terminarea platformei, tuburile se scot, în platformă rămânând numai canalele de aer.
pentru îmbogățirea condițiilor de aerisire, în perioadele calde din an, se folosesc „capre de lemn cu înălțimea de 30- 50 cm, peste care se așează compostul și în partea superioară a acestora, pe coamă, tuburi de ventilație;
pe suprafața platformei se așează o folie din polietilenă, având grijă ca gurile canalelor de ventilație din compost să rămână libere.
Platforma de compost astfel construită se va menține timp de 2 zile, până la realizarea temperaturii de 55-60°C chiar și în straturile de la suprafață.
Pasteurizarea dirijată
Pentru ciupercăriile mari de peste 1000 m2 se adaugă compost sintetic, aplicându-se în mod obligatoriu pasteurizarea termică pe bază de abur. Acesta se face cu scopul de a distruge dăunătorii și unii agenți patogeni. Mare parte din aceștia sunt distruși la temperatura de 55-60°C dacă se mențin 12-16 ore în condiții de umiditate de 70-72 %.Pasteurizarea dirijată se execută într-un tunel special construit din beton, cu izolație și prevăzut cu instalație de dirija e a abu ului precum și o ventilație pentru introdus aer proaspăt și recircularea aburului amestecat cu aerul. Compostul se introduce în tunel, așezat vrac, pe o înălțime de 1,5-2,0 m, se închid ușile cât mai ermetic, se montează termometre de la distanță în câteva puncte în compost și în aer și se deschide ventilația de recirculare.
Pasteurizarea decurge în 4 etape:
Omogenizarea temperaturii din compost la valori de 30-40°C, timp de 2-3 ore, prin recircularea a 200 m3 aer/tona de compost.
Încălzirea compostului se face până la 55-57°C, timp de 10-12 ore.
Pasteurizarea propriu-zisă la temperatura de 57-58°C și durează 10-24 ore.În timpul pasteurizării se va evita depășirea temperaturii maxime din compost de 60-62°C, deoarece pot fi distruse o serie de ciuperci saprofite utile și actinomicete.
Fermentația dirijată, durează 5-6 zile și se realizează la 2 praguri de temperatură.La început aceasta se scade treptat de la 58-60°C pe parcursul a 10 ore, până la valori de 54- 55°C și se menține 3 zile.La al doilea prag se scade temperatura la 45°C pentru o perioadă de 24-48 ore, după care aburul se oprește, se deschi ușile, se menține ventilația cu aer proaspăt introdus prin filtre, în scopul răcirii compostului și transferarea lui în ciupercării pentru însămânțat.
Aprecierea calității compostului
La sfârșitul perioadei de compostare, cultivatorul va trebui să constate unele calități ale compostului care s-a transformat în substratul nutritiv. în acest scop trebuie să verifice următoarele:
reacția chimică a substratului, a pH-ului, care trebuie să fie cuprins între 7,2-8.Substratul care urmează a fi pasteurizat are valori mai ridicate (7,7-8,0), iar cel fărăpasteurizare valori mai mici (7,2-7,6).Producția de ciuperci este mai mare, iar perioada de recoltare mai lungă, în cazul când pH-ul substratului este ușor alcalin (7,2-7,8), spre deosebire de cazurile când este ușor acid (6,6-6,8);
umiditatea substratului, trebuie să fie între 63-65% când nu se aplică pasteurizarea dirijată cu abur și 68-72% când se aplică pasteurizarea.Umiditatea poate fi apreciată și prin strângerea cu putere în mână a compostului (nu trebuie să se scurgă apa, ci numai să umezească mâna).Conținutul în apă al compostului prezintă o importanță deosebită.O depășire cu numai 1% a umidității optime de 65% atrage după sine scăderea producției cu 0,5 kg/100 kg compost.
culoarea compostului pentru pasteurizarea dirijată trebuie să fie cafeniu-deschis și a celui la care nu se aplică pasteurizarea să fie cafeniu-închis.
strâns cu mâna să nu formeze un bulgăre compact, ci să fie elastic;
paiele compostului care se pasteurizează prezintă rezistență la rupere și cele ale compostului la care nu se aplică pasteurizarea se rup cu ușurință;
mirosul de amoniac este sesizabil în cazul compostului care se pasteurizează, spre deosebire de compostul la care nu se mai aplică pasteurizarea dirijată și care nu are miros;
azotul total va trebui să depășească 1,8-2,2 mg% s.u.
2.2.11.INTRODUCEREA COMPOSTULUI ȘI INSTALAREA CULTURII
Compostul, după pasteurizare, se introduce în spațiul de cultură (în prealabil dezinfectat) și se așează în lăzi, saci, biloane, straturi sau stelaje suprapuse. În ciupercăriile industriale așezarea compostului se face pe paturi de scândură etajate pe 3-6 nivele (la sistemul monozonal) sau în lăzi de lemn cu dimensiunile de 180 x 120/20 cm, cu picioare de 25-30 cm, pentru suprapunere (la sistemul bizonal și plurizonal), fiind ușor de transportat cu electrostivuitoarele.
Așezarea compostului în saci
Se folosesc saci de polietilenă, cu diametrul de 40-50 cm și lungimea de 60-70 cm, în care se introduce 25-30 kg de compost. Grosimea substratului nutritiv în sacii de plastic va fi de 25-35 kg substrat și respectiv 100-150 kg/m (în medie asta înseamnă 4-6 saci/m2). Sacii pot fi dispuși direct pe pardoseală sau pentru folosirea mai intensivă a spațiului de cultură, pe stelaje metalice. În felul acesta se elimină materialul lemnos din ciupercării, care din cauza umidității ridicate are o durată de folosire scăzută și în ciupercăriile cu sistem clasic de cultură, unde nu se practică dezinfecția termică cu abur, constituie o posibilă sursă de transmitere a bolilor și dăunătorilor de la un ciclu de cultură la altul. Metoda de cultură în saci prezintă și avantajul unei manipulări ușoare pentru introducerea și scoaterea compostului din spațiul de cultură.
Așezarea compostului în lăzi
Se folosesc lăzi de P.C.V. sau din lemn dediferite dimensiuni. Lăzile din PVC sunt mai potrivite pentru această cultură deoarece, spre desebire de cele din lemn, acestea nu oferă spațiu gazdă pentru nematozi.Lăzile din lemn se tapetează cu folie de polietilenă pentru a preveni putrezirea rapidă a materialului lemnos și a le prelungi astfel durata de exploatare.Compostul se așează într-un strat de 15-16 cm în lăzi PVC și 20-25 cm în lăzile de lemn.Această metodă permite așezarea suprapusă a lăzilor în formă de șah și astfel o exploatare mai intensivă a spațiului de cultură. Așezarea în straturi, se folosește atât în sistemul clasic de cultură (în sere) cât și în sistemul semiintensiv și cel intensiv. În sere se realizează straturi simple, așezate direct pe sol, dispuse pe lungimea traveei. Pe o travee de 3,2 m lățime se amplasează două straturi, cu lățimea de 100 cm, lăsându-se poteci de acces de 40 cm, lângă registrele de încălzire și între straturi. Grosimea stratului trebuie să fie de 20 cm în perioada caldă și poate ajunge până la 25 cm în perioada de toamnă-iarnă. În ciupercăriile amenajate straturile pot fi dispuse etajat, pe polițele stelajelor. Stelajele pot avea dimensiuni diferite, în funcție de configurația spațiului existent. Stelajele, cel mai mult utilizate, au lățimea de 1,4 m, înălțimea scândurilor laterale de 20 cm iar distanța între stelaje de 60-70 cm.
► Așezarea compostului în biloane
Așezarea în biloane se practică în sistemele clasice de cultură a ciupercilor. Biloanele au lățimea la bază de 50 cm, în partea superioară 20 cm iar înălțimea de 35 cm. În spațiile mai reci sau în cele relativ uscate biloanele pot avea dimensiuni mai mari (70/30/50 cm). Biloanele se pot modela cu ajutorul unor tipare de scândură, având formă de prisme trapezoidale în care se așează compostul, se tasează, apoi prin răsturnare, se golesc la locul de cultură. Pentru a preveni împrăștierea compostului acesta se așează în tipare, în straturi succesive fiecare strat tasându-se ușor cu o scândură. Biloanele pot fi dispuse câte unul, perechi sau chiar câte 3 alăturate, cu distanțe de 50-60 cm. Indiferent de modul de așezare, necesarul de compost este de aproximativ 100 kg/m2. Pentru verificarea temperaturii se folosește un termometru de cameră așezat pe un stachet de lemn, la înălțimea de 50 cm, iar pentru verificarea umidității se utilizează un higrometru cu fir de păr.
2.2.12. Inocularea și incubația miceliului
Miceliul de ciuperci reprezintă un preparat biologic pregătit în condiții de laborator, la care hifele diferitelor ciuperci comestibile se găsesc împânzite fie pe suprafața boabelor de cereale (orz, secară, grâu) caz în care se numește miceliu granulat, fie pe paie de cereale, când poartă denumirea de miceliu clasic. Miceliul de ciuperci astfel pregătit se livrează în pungi din polietilenă. Miceliul de ciuperci asigură cultivatorului obținerea de ciuperci cu anumite caractere morfologice (formă, mărime, culoare) și însușiri fiziologice (durată de împânzire, precocitate, capacitate de fructificare). Miceliul de ciuperci pe suport granulat din boabe de grâu sau orz se prepară și se livrează din diferite specii de ciuperci și din tulpini selecționate. Miceliul se livrează în pungi de polietilenă de 500-1000g.Păstrarea se poate face o perioadă scurtă într-un spațiu răcoros (pivniță). Pentru o perioadă mai lungă păstrarea este posibilă, în camere frigorifice, la o temperatură de +1…+3°C. În acest caz înainte de a fi folosit la însămânțare miceliul se va aduce lent la o temperatură de 24-25°C. Însămânțarea substratului are loc după ce temperatura a coborât sub 30°C și se stabilizează în jur de 28°C. Dacă se însămânțează când temperatura substratului este mai mare de 30°C, capacitatea de incubație a miceliului scade mult și poate fi distrus. Practic, însămânțarea este bine să fie efectuată în prima sau a doua zi după introducerea compostului. Trebuie evitată prelungirea acestei perioade pentru a preveni infestarea substratului cu alte ciuperci, diminuarea umidității substratului. Umiditatea substratului trebuie să fie între 65-68%. Dacă umiditatea este scăzută nu sunt condiții pentru incubație iar dacă este prea mare miceliul putrezește. În cazul unei umidități scăzute se poate pulveriza apă (cu temperatură de 24-25°C) iar dacă este prea ridicată se lasă câteva zile să se zvânte. În vederea însămânțării, miceliul se scoate din pungi, după o prealabilă dezinfectare a mâinilor cu soluție de bromocet 2% și se sfărâmă ușor particulele aglomerate fără a distruge filamentele miceliene existente pe pericarpul boabelor de grâu.
Tehnica de însămânțare este diferită în funcție de modul de așezare a compostului. Când compostul este așezat în straturi, miceliul se împrăștie uniform la suprafața stratului, apoi se încorporează în masa de compost, până la 10-12 cm. Încorporarea miceliului se poate realiza manual prin prinderea compostului cu mâna urmat de o răsucire sau se folosește o furcă cu colți întorși. În ciupercăriile industriale încorporarea miceliului se poate face cu o freză acționată electric, care se deplasează pe lungimea stratului. În continuare compostul se nivelează, realizând spre mijlocul stratului o suprafață puțin bombată și se tasează ușor cu un bătător din lemn (scândură). Dacă compostul este așezat în lăzi sau în saci se poate administra întreaga cantitate de miceliu (care corespunde suprafeței respective) după așezarea compostului, urmată de amestecare și tasare sau se administrează fracționat, în 2-3 etape, pe măsură ce se așează compostul.După încorporarea miceliului și după ce s-a efectuat tasarea compostului, se împrăștie la suprafața straturilor aproximativ 5-10% din cantitatea de miceliu folosită la însămânțare (miceliu de control) și se acoperă apoi cu hârtie poroasă (hârtie de ziar) pentru a preveni pierderea apei din substrat. Înainte de așezarea hârtiei de ziar se prăfuiește stratul de cultură cu Zineb, Dithane sau Captan (1g./m2), pentru a preveni apariția diferitelor mucegaiuri. După însămânțare se curăță pardoseala de resturile de compost și se spală cu apă.
Perioada de incubație
După însămânțarea substratului urmează o perioadă de incubație care durează 14-20 zile, timp în care miceliul împânzește substratul de cultură sub forma unei pâsle fine, de culoare albă. În această perioadă temperatura în compost trebuie să fie menținută la valori de 24-26°C, iar în atmosferă 20-24°C, cu variații maxime de +2°C. Existența unor variații mai mari de temperatură determină o împânzire neuniformă sau chiar prelungirea acestei perioade cu repercusiuni asupra producției de ciuperci. Umiditatea substratului se menține la valori de 65-68% iar umiditatea atmosferică la 85 – 90%.Pentru aceasta hârtia de ziar, așezată pe straturile de cultură, se va menține tot timpul umedă, prin pulverizarea repetată a apei (2-4 ori/zi). În vederea asigurării unei umidități atmosferice ridicate se vor stropi cu apă pereții și pardoseala localului de cultură, aceasta menținându-se tot timpul umedă. Ventilația (naturală sau dinamică) nu trebuie să fie prea intensă în această perioadă, pentru a preveni scăderea rapidă a umidității. Pentru asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare se fac tratamente preventive repetate cu formalină 0,5%, Omite 30 W, Nogos 50 EC, Thiodan 35 EC, sau Tedion V-18 0,2%. Tratamentele se fac la interval de două zile, alternând produsele de la un tratament la altul. După 14-20 zile de la însămânțare, în funcție de condițiile de microclimat asigurate, miceliul împânzește în întregime substratul de cultură, sub forma unei pâsle alb-cenușii.
[NUME_REDACTAT] substratului cu amestec de pământ este o lucrare obligatorie în tehnologia de cultură a ciupercii albe și se numește gobtare.Lucrarea constă în acoperirea stratului de cultură cu un amestec de pământ, în grosime de 3-4 cmși are rolul de a asigura condiții optime pentru formarea fructificațiilor ciupercii. Pentru o suprafață de cultură de 100 m2 sunt necesari 4 m3 de amestec format din: 40% turbă neagră, 40% turbă brună, 10% nisip și 10% carbonat de calciu. Turba brună trebuie să aibă umiditatea de 40-60% și să nu provină din straturile inferioare, unde concentrația de săruri este prea ridicată. Turba neagră, cu umiditatea de 40-60%, trebuie să fie bine mărunțită. Nisipul de râu se recoltează din zone nepoluate având o granulație de 2 mm până la 4-5 mm care să imprime amestecului de pământ o bună permeabilitate. În cazul în care posibilitățile de procurare a turbei sunt mai reduse aceasta poate fi înlocuită până la o proporție de 50% cu pământ de țelină, cu textură ușoară sau mijlocie, recoltat din lucerniere sau pajiști, cu condiția să fie bine structurat și se sporește cantitatea de nisip la 20-25%. Înainte de amestecare componentele se mărunțesc și se cern obligatoriu. Se corectează apoi pH-ul prin adăugare de carbonat de calciu până se ajunge la valori de 7,4-7,6. Pentru realizarea unui pH corespunzător se adaugă carbonat de calciu fără a depăși însă 10% din greutatea amestecului. Pentru a preveni această situație se amestecă turba brună cu turba neagră care de obicei are pH neutru. Amestecul de pământ se dezinfectează obligatoriu fie termic (la 60°C timp de 5-6 ore), fie chimic prin tratare cu formalină 40% (1,5-2 l în 30 l apă/m3 amestec). Dezinfecția cu formalină se face cu 10-14 zile înainte de folosire și după dezinfecție se ține acoperit cu folie de polietilenă, timp de 5-7, zile la temperatură de peste 15°C, după care se lopătează pentru aerisire. Umiditatea finală a amestecului de acoperire trebuie să fie de 68-70%.
Momentul optim pentru acoperirea substratului cu amestec de pământ este după 12-14 zile de la însămânțare, după ce miceliul a împânzit aproape în întregime substratul de cultură. Înainte de acoperire, după înlăturarea hârtiei de ziar, se elimină eventualele boabe mucegăite și se prăfuiește zona afectată cu Zineb, 1 g/m2 (sau Dithane). Pentru a realiza o grosime uniformă a stratului de pământ pe toată suprafața de cultură, peste compost se așează șipci de lemn (câte 2 sau 3 dispuse paralel) cu lățimea de 3-4 cm peste care se nivelează apoi amestecul și se va tasa ușor. Pe biloane amestecul de pământ se așează cu mâna începând de la bază spre vârf și se tasează cu mâna sau cu un bătător de scândură. După acoperirea cu amestec de pământ suprafața stratului se prafuiește cu Dithane (Zineb) 1 g/m2, pentru a preveni apariția mucegaiurilor. Amestecul de acoperire are rol important în formarea primordiilor de fructificare. Fără strat de acoperire ciupercile nu se formează sau apar într-un număr foarte redus. Prin acoperirea stratului de compost se crează condiții care să favorizeze fructificarea (concentrația de CO2, microclimatul, activitatea bacteriană). Este foarte important ca amestecul de pământ folosit la acoperire să aibă o capacitate bună de absorbție a apei pentru a putea fi un adevărat rezervor de apă în faza de creștere a ciupercilor. În lipsa amestecului de acoperire ciupercile nu se pot menține în poziție verticală. Amestecul de pământ determină realizarea în substratul de cultură a unei concentrații de CO2 de aproximativ 2%, ceea ce permite dezvoltarea miceliului și asigură trecerea miceliului din faza vegetativă în cea de fructificare.
În tabelele următoare, prezint succint lucrările executate înainte și după recoltarea ciupercilor:
Tabelele nr. 4 și 5.
2.3. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
În cursul perioadei de cultură ciupercile pot fi atacate de viruși, bacterii și ciuperci parazite care pot afecta diferite porțiuni de ciuperci.
Principalele condiții care favorizează apariția bolilor în cultura ciupercilor sunt: umiditatea prea ridicată a amestecului de pământ, lipsa ventilației corespunzătoare, temperaturi prea ridicate, lipsa igienei culturale, neîndepărtarea resturilor de ciuperci rămase după recoltare. Prevenirea și combaterea bolilor se face prin prăfuirea stratului de acoperire cu Zineb (Dithane) 1 g/m2. Se aplică tratamente cu formalină 0,5%, în cantitate de 50-100 cm3/m2 de 2-3 ori până la apariția butonilor de fructificare.Între valurile de producție se fac tratamente cu Benomyl (Fundazol, Benlate) 0,15-0,2%.
Pentru prevenirea și combaterea dăunătorilor specifici culturii ciupercilor (țânțari, musculițe, acarieni) care pot să compromită producția se asigură în primul rând o igienă riguroasă, atât în spațiul de cultură cât și în afara acestuia. Se va evita depozitarea în apropierea ciupercăriei a compostului vechi, a resturilor de la ciupercile recoltate, a platformelor de gunoi sau compost.Pentru a preveni pătrunderea dăunătorilor din exterior, gurile de aerisire sau ferestrele vor fi protejate cu plase de tifon.În timpul perioadei de recoltare vor fi evitate temperaturile mai mari de 17°C, deoarece la temperaturi mai scăzute activitatea de reproducere a dăunătorilor este mai redusă. Se fac tratamente preventive și curative cu produse specifice. Astfel, după acoperire se face un tratament cu Carbetox 50 CE 0,5%. La apariția dăunătorilor se poate administra Tedion V-18 (Nogos 50 EC, Onevos 25 CE) 0,2%, Actellic 50 EC 0,2-0,4%. În timpul perioadei de recoltare, tratamentele cu insecto-fungicide trebuie aplicate între valurile de producție pentru a preveni contaminarea ciupercilor cu diferite reziduuri toxice. Pentru a preveni compromiterea culturii sau diminuarea producției, datorită atacului de boli și dăunători, cultivatorul trebuie să acorde o atenție deosebită acestei probleme și să aplice pe tot parcursul fluxului tehnologic toate măsurile preventive și curative de combatere menționate.
2.3.1 BOLILE ȘI DĂUNĂTORII CIUPERCILOR AGARICUS
În timpul culturii ciupercilor, există posibilitatea contaminării cu diferiți agenți patogeni și organisme dăunătoare. Numeroase boli pot influența apariția și dezvoltarea unor mucegaiuri sau diferite ciuperci competitoare.Importanța prevenirii și combaterii acestor boli și dăunători este determinantă în dezvoltarea unor afaceri în cultura de ciuperci.Neglijența sau necunoașterea acestor riscuri pot periclita serios investițiile respective și pot ajunge până la oprirea activității. În continuare vom prezenta pe scurt diferite boli, dăunători, mucegaiuri, acarieni sau nematozi ce se întâlnesc în cultura ciupercilor.
Boli produse de bacterii
Bacteriile aparținând speciilor Pseudomonas fluorescens și Pseudomonas talassi atacă în special suprafața cuticulei pălăriei, provocând boala petelor de bronz, caracterizată prin pete de culoare gălbuie, care ulterior devin brune.Prevenirea se face prin evitarea stropirii straturilor cu o zi înainte de recoltare, pentru a nu se crea condiții de dezvoltare a bacteriilor în picaturile de apă care stagnează la suprafața pălăriei ciupercilor.Acest fenomen apare mai ales dacă ventilația se face direct și stropirea se face cu pompe cu duze grosiere.
Boli produse de ciuperci concurent saprofite
Aceste boli, cunoscute și sub numele de mucegaiuri de îmburuienare sau ciuperci soncurente, infestează substratul de cultură, îl secătuiesc și nu mai permit ca miceliul ciupercii de cultură să se împânzească. În culturile de ciuperci mai frecvente sunt următoarele boli:
Boala de gips – Monilia fimicola, se manifestă prin apariția pe straturi a unor pete circulare de culoare albicioasă, cu un aspect prăfos, de unde și denumirea de boala de gips.Boala produce o strerilitate fiziologică a miceliului, ceea ce afectează recolta.Este favorizată de composturile prea umede, peste 70% apă, precum și de cele supracompostate (mai mult de 25 zile).Dacă se manifestă și după acoperirea straturilor, producția de ciuperci va fi redusă, iar pe straturi vor apărea zone fără ciuperci.Pentru prevenirea acestei boli pe lângă măsurile generale este necesară pulverizarea straturilor imediat după acoperire cu o soluție de Zineb sau Perozin, în concentrație de 0,2%, operație care trebuie repetată la intervale de 5 zile, până la începerea recoltării.Boala apare după acoperire numai în cazurile când nu s-au mai luat măsurile de îndepărtare a focarelor înainte de acoperire sau nu s-a dezinfectat amestecul acoperitor.
Boala de gips brună – Papulaspora byssina, se manifestă prin apariția de pete circulare, cu aspect pufos, care ulterior devin brune cu aspect prăfos. Condițiile de apariție și măsurile de prevenire sunt similare cu cele de la boala de gips.
Ciupercile cerneală
Sunt produse de diferite specii ale genului Coprinus. Pe straturi, de regulă la câteva zile de la așezare, apar ciuperci firave, cu pălăria subțire, care în 1-2 zile ajung la maturitate, își diseminează sporii și putrezesc, continuându-și diseminarea.Prevenirea se face prin evitarea unei compostări prea scurte sau folosirea unui substrat de cultură afectat de îngheț.
Ciupercile cupă
Sunt produse de Peziza veziculoza, care poate ataca atât substratul de cultură cât și lemnul lăzilor sau stelajelor, formând fructificații asemănătoare unor cupe mici de culoare albicios-gălbuie. Apariția acestor ciuperci indică o capacitate redusă de fructificare a miceliului ciupercii decultură.
Mucegaiul cenușiu – Chaetomium olivaceum reprezintă un concurent foarte important pentrumiceliul ciupercii de cultură, datorită faptului că poate produce stagnarea completă a creșterii acestuia și pieirea lui în totalitate. Se caracterizează printr-o culoare albicioasă cenușie și o creștere abundentă aeriană. Boala apare pe straturi la un interval de 10-15 zile de la însămânțare, derutând cultivatorii începători, care consideră acest mucegai drept miceliul ciupercii de cultură.Ulterior pe firele de paie din componența substratului nutritiv se formează pustule măslinii, care reprezintă organele de propagare ale ciupercii, adică periteciile în care se găsesc asce cu câte 8 ascospori roșiatici. Boala apare în special pe substraturile la care temperatura din timpul pasteurizării a fost mai ridicată de 60°C și s-a desfașurat în lipsă de aer. De asemenea ea apare și pe substraturile pregătite printr-o compostare la temperaturi prea ridicate (mai mari de 75°C), ceea ce denotă o întârziere a perioadei de întoarcere.Pentru prevenirea acestei boli pe lângă măsurile profilactice obișnuite, trebuie evitate temperaturile prea ridicate atât în timpul compostării, cât și în timpul pasteurizarii naturale.
Mucegaiul galben – Mycelliophora lutea apare în spațiul dintre substrat și amestecul deacoperire sub formă de miceliu pâslos-albicios, care ulterior capată culoarea gălbui-brună.În caz de atac puternic, miceliul ciupercii de cultură dispare, substratul devine negru, cu un miros caracteristic de apă clorinată și presărat cu numeroase glomerule gălbui sau verzi-cenușii, de unde a căpătat și denumirea de „cocleala ciupercilor".
Mucegaiul în formă de creier (boala trufelor) – Pseudobalsamia microspora. Boala este foarte periculoasă deoarece rezistă la toate fungicidele cunoscute, în afară de sulfatul de cupru, fiind distrusă numai la 82°C. Pentru prima dată în țara noastră a fost semnalată în 1963. Ea se manifestă prin apariția la suprafața straturilor, la intervale de 30-35 zile de la însămânțare, a unui mucegai alb-argintiu, cu aspect bumbăcos, care formează din loc în loc niște umflături caracteristice. Ulterior, stratul de amestec acoperitor este ridicat de unele formațiuni cu aspect tuberculat, care reprezintă ascocarpii ciupercii, în interiorul cărora se formează ascele, care la maturitate vor produce 6-8 ascospori bruni. Odată cu propagarea ascosporilor, miceliul ciupercii dispare în totalitate, substratul având o culoare roșiatică și o umezeală crescută.Aceste formațiuni tuberculate de asemenea sunt derutante pentru cultivatorii fără experiență, care le aseamănă cu primordiile de fructificare, cu mugurii și butonii ciupercii de cultură. Combaterea acestei boli se face numai cu sulfat de cupru 2-3% aplicat pe focarele de atac, iar prevenirea, prin încorporarea sulfatului de cupru în masa de compost, în perioada întoarcerilor, la ultimul întors, în proporție de 0,2-1,0%o.
Boli produse de ciuperci parazite
Cele mai frecvente sunt putregaiul moale, putregaiul uscat, mucegaiul cenușiu al lemnelor și boala pânzei de păianjen:
Boala pânzei de păianjen este produsă de Dactylium dendroides și se manifestă în special în cultura executată în sistemul clasic, în incinte cu ventilație redusă. Pe suprafața straturilor se formează un miceliu ca o țesătură fină mătăsoasă lucioasă care acoperă butonii.Corpurile de fructificare ale ciupercii de cultură devin rigide și putrezesc.
Mucegaiul cenușiu al lamelelor: Produs de Cephalosporium lamaelecola se manifestă prin umflarea și îngroșarea lamelelor basidiale.Aceasta boală este favorizată de sensibilitatea unor tulpini de miceliu.Tulpinile de culoare brună sunt mai sensibile decât cele de culoare albă și crem.
Putregaiul moale: Produs de Mycogone perniciosa, se manifestă atât pe ciuperci în curs de formare, provocând putrezirea și deformarea butonilor cât și pe ciuperci ajunse la maturitate, provocând hipertrofii ale stratului himenal.Caracteristic este mirosul cu totul neplăcut pe care îl răspândesc ciupercile afectate.
Putregaiul uscat: Produs de Verzicillium constantini, se manifestă, de asemenea, pe ciuperci în primele faze, acestea deformându-se și devenind cauciucate.Caracteristic este formarea unei bilobări a pălăriei, exfolierea și crăparea piciorului.
Boli produse de virusuri
Boala „[NUME_REDACTAT]" – această boală se manifestă prin brunificarea țesutului ciupercilor șialungirea puternică a piciorului, în raport cu diametrul pălăriei. În unele cazuri, ciuperca poate prezenta o talie foarte mică. Acest virus, asemănător cu cel care produce mozaicul lucernei, pe lângă anomaliile descrise la basidiofruct, favorizează și pieirea miceliului din substrat fenomen evidențiat printr-o stagnare prematură a recoltei.Boala poate fi prevenită prin pasteurizarea naturală a substratului, la 55°C.
► Dăunătorii ciupercilor
Cei mai frecvenți dăunători ai culturilor clasice de ciuperci de strat sunt:
Acarienii (căpușile ciupercilor) sunt reprezentați de Tiroglyphus pentru căpușile roșii și Linopodes pentru căpușile albe. Atacul produs de acarieni se manifestă în special pe mugurii și butonii de fructificare, pe care îi distrug. Combatere: dezinfectarea termo-chimică a amestecului de sol și camerelor de cultură, înainte de însămânțare. Pulverizarea de dicofol la 7 zile de la însămânțare; tratamente cu nisarun 10 wp – concentrație 0,04%.
Limaxul mare – Limax maximus este un dăunător frecvent în ciupercării, grădini și preferă condițiile de umiditate ridicată, temperaturi moderate și să fie întuneric sau semiobscur.Specia este polifagă, la ciuperci afectează bazidiofructele, în care produc leziuni profunde și de mare întindere cu aspect umed, cauzând degradarea acestora și implicit, aspectul lor comercial. Combatere: la ciupercăriile mai mici se recomandă culegerea lor manuală; administrarea de pulbere de var nestins în zonele de atac. Chimic se combate prin utilizarea produsului Optimol 4G în doză de 15 kg/ha prin administrarea pe sol în zonele de atac, fără încorporare.
[NUME_REDACTAT], cu tipul caracteristic Mycophila fungicola, denumite și muștele ciupercilor, sunt foarte dăunătoare, deoarece pe lângă ciclul normal de generație sexuată, prezintă și o generație asexuată, fapt care favorizează infestarea rapidă a substratului din ciupercărie. Larvele se hrănesc cu miceliu și sapă galerii atât în picior cât și în pălărie. Combatere: tratarea păturilor nutritive cu:Dimilin 25WP – concentrație 0,05% sau: – Rimon 10 EC concentrație 0,10%; Prăfuirea compostului cu Diazinan 10g în doză de 100g/tonă. Pentru a elimina apariție fenomenului de rezistență dobândită, se recomandă schimbarea insecticidelor la interval de 3 – 4 luni.
Nematozii (viermii substratului), unii din cei mai periculoși dăunători, sunt frecvenți înculturile clasice și accidentali în culturile intensive. Ca reprezentanți ai acestora menționăm speciile Ditylenchus myceliophagus, care distrug hifele miceliene provocând moartea miceliului.În general atacul nematozilor este mai frecvent la începutul culturii, în faza când miceliul se găsește în stare tânără.Pe măsură ce miceliul îmbătrânește membrana celulară chitinizată nu mai poate fi perforată de nematozi. Combatere: se execută pasteurizarea cu aburi a compostului la temperatura de 54 – 58 grade C, timp de 24 de ore;dezinfecție termo-chimică a substratului uzat la 60 grade C cu soluție de formalină de 0,2%;tratarea lăzilor și stelajelor cu sulfat de cupru 2 – 3%. Tratamentul chimic este, în general, interzis în tratamentul nematozilor, totuși se recomandă nematocidul Nemafos, în concentrație de 0,002%.
Puricii ciupercilor – Collembole – sunt reprezentați prin Hypogastrura armata. Atacul acestor dăunatori poate fi atât de mare încât prin aglomerări să formeze pete asemănătoare prafului de ciment. Combatere: măsuri preventive – pregătirea compostului pe pardoseală de beton; tratarea termică a compostului; măsuri curative: se execută operația de fumigare cu coopex sau aplicarea de tratamente cu Mospilan 20SP, concentrație 0,04% prin stropirea stratului de însămânțare.
Țânțarii ciupercilor (musculițele ciupercilor) – Sciaridae, cu tipul caracteristic Sciara fenestralis. Produc pagube însemnate prin larve, care timp de 2-3 săptămâni distrug miceliul sau sapă galerii în piciorul ciupercii până la pălărie.După 1-2 săptămâni, larvele transformate în pupe formează adulții. În cursul unei perioade de vegetație se pot succeda 5-6 generații de musculițe. Combatere: igienă strictă în ciupercării și la spațiile din jur, folosirea filtrelor în sistemul de ventilație. compostarea și pasteurizarea amestecului de sol; dezinfectarea spațiilor de cultură. Curativ se recomandă pulverizarea, imediat după acoperirea substratului cu: Dimilin 25WP – 400g/150l apă; Rimon 10EC – 0,10 – 0,15% după însămânțare și apariția primordeilor ciupercile comestibile, atât cele de cultură cât și cele din flora spontană mai pot fi atacate de un mare număr de diptere.
Prevenirea dăunătorilor mentionați se mai poate face și prin administrarea imediat după însămânțare a unei prăfuiri cu Detox (1g/m2) pe substratul nutritiv și a pulverizării cu Nogos 0,2% și Tedion 0,2% pe suprafața însămânțată. Pentru combaterea țânțarilor și mustelor Cecid se mai folosește fumigarea, prin arderea a 10 g Lindan/m3 încăpere, incinta fiind ermetic închisă. Atacul acarienilor poate fi prevenit prin folosirea preparatului Phencapton în concentrație de 0,1% sau Tedion 0,2% administrate imediat după acoperire.
Tabelul nr. 6
3. STUDIU DE CAZ
3.1. AMPLASARE GEOGRAFICĂ
Cercetarile au fost facute în cadrul ciupercariei S.C. ATICA PROD S.R.L. din localitatea Drobotinet, aceasta fiind amplasată în partea de Sud, la intrarea în localitate, aflată la aproximativ 10 km față de orașul Slatina.
Drobotinet are ca vecinătăți:
Nord – [NUME_REDACTAT];
Sud – [NUME_REDACTAT];
Vest – [NUME_REDACTAT];
Est – [NUME_REDACTAT].
Harta nr. 1
3.2. DIMENSIUNILE INSTITUȚIEI ȘI SPAȚIUL FOLOSIT
Instituția beneficiază, ca spațiu utilitar, de 12 construcții făcute înainte de 1989, folosite ca grajduri de animele. După anul 1997 până în 2007, acestea au fost folosite ca adăpost pentru o fermă de păsări, iar din 2007 pana in prezent doare 2 constructii mai sunt folosite acestea fiind folosite pentru productia de ciuperci.
Instituția ce se ocupa de creșterea păsărilor până în 2007 s-a reprofilat datorită aderării României la [NUME_REDACTAT].
Cele 2 construcții folosite pentru creșterea ciupercilor au aceeași dimensiune, cu lungimea de aproximativ 90 de metri și lățime de aproximativ 13 de metri echivalent a 1100 m², fiecare dintre ele fiind împărțite în 2 camere și cu câte o cameră frigorifică. Camere frigorifice sunt folosite doar în cazul în care producția nu este valorificată imediat după recoltare.
Harta nr. 2
Imag. 1
3.3. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ
Sistemul de cultură este semintensiv, se folosește cultură în saci aceasta fiind eficientă din punct de vedere economic având costuri reduse de achiziție a materialelor. Pentru acest tip de cultură se pot folosi orice tip de saci, dar de recomandat ar fi să se folosească saci de polietilenă de culoare închisă, încât acestea păstrează cu succes temperatură necesară compostului pentru incubarea miceliului și dezvoltarea ciupercii.
Un alt avantaj pentru cultură în saci, ar fi manevrarea cu ușurință a sacilor: umplerea acestora cu compost, transportul sacilor cu compost, amplasarea acestora, mutarea sacilor după incubarea miceliului, scoaterea sacilor după terminarea ciclului de recoltare. Aceste operațiuni se pot face cu doar 2 muncitor, iar unele lucrări pot fi executate de o singură persoană.
Imag. 2
3.4. COMPOSTUL, REȚETA DE PREPARARE, MOD DE FOLOSIRE
Compostarea reprezintă un proces complex ce cuprinde suma transformărilor biochimice, fizico-chimice și microbiene pe care le suferă produsele reziduale organice, de origine vegetală și animală, amestecate în proporții bine stabilite. Produsul obținut în urmă acestui proces poartă denumirea de compost.
Pentru fiecare sistem de cultură, clasic, semi-intensiv, intensiv și în funție de specia de ciupercă cultivată există diferite rețete de compost specifice fiecăreia dintre ele. În cadrul ciupercăriei unde s-au făcut cercetările cu sistemul de cultură semi-intensiv, pentru prepararea compsotului sunt necesare mai multe mării prime.
Materii prime de bază:
– paie de grâu, orz, ovăz – să nu fie putrede sau mucegăite,
– gunoi de porc, cal sau păsări – acestea să fie fermentat proaspăt fără alte reziduri.
Materiale auxiliare:
– Calciu, amendamente
– Îngrășăminte chimice
– Mălai sau târâte
Prepararea compostului se face într-un recipient de plastic în care se adăugă paiele tocate, pentru celuloză, împreună cu solul. Paiele trebuie să reprezinte o cantitate de 30%-40% din cantotatea totală de amestec. După punerea acestora în recipient se ridica temperatură amestecului la 80°C timp de 8 ore, cu ajutorul apei calde șaua sistemului de încălzire a recipientul după care se racesteinainte de punerea în saci. Ridicarea temperaturii se face pentru a distruge unele bacterii sau spori de alte ciuperci ce pot fi dăunătoare culturii.
Imag. 3
După scoaterea amestecului acesta se așează în saci de 10 kilograme, de preferință saci negri de polietilenă. Cantitatea de amestec ce se pune în saci este de aproximativ 7-8 kilograme pentru că sacii să poată fi manevrați și să lase suficient spațiu pentru adăugarea miceliului și a restului de substanțe nutritive.
Miceliu va reprezenta va reprezente 3% din cantitatea de amestec pusă în saci, de asemenea se vor adaugă potasiu, calciu, gunoi de grajd, amendamente, tărâțe sau mălai fiecare în proporție de 3% din cantitaea de ameste format din sol și paie. Ingredientele ce formează spațiul de nutriție al ciupercii se amestecă înainte de introducerea muceliului în saci. După executarea manuală a acesteai operații se audauga muceliul. Cantitatea totală astfel obținută se amestecă din nou cu grijă pentru a nu deteriora miceliul.
Sacii plini cu amestec se transporta în cameră dorită, cameră în care există condtiile de microclimate necesare dezvoltării muceliului, și se găuresc cu grijă cu ajutorul unui cuțit. Distanță pe sac dintre aceste găuri trebuie să fie suficente de mare, aproximativ 15 centimetri, încât ele reprezintă spațiul prin care vor răsări ciupercile.
Imag. 4
3.5. MICROCLIMAT NECESAR
3.5.1. TEMPERATURA, INSTALAȚIE DE ÎNCĂLZIRE
Pentru o producție bună, pe tot parcursul anulului, este necesar ca ciupercile să beneficieze de o anumită temperatură în funcție de stadiul lor de creștere. Pentru incubarea ciupercilor este nevoie de o temperatură de 24-25°C în sac, iar pentru dezvoltare este necesară temperatura de 16°C. Pentru a păstra o temperatură constantă în saci necesară incubării aceștia se așează lipiți unul de celălalt.
În funcție de anotimp temperatură în are, din interiorul încăperii trebuie să fie de aproximativ aceeași temperatură. Temperatura în saci se măsoară cu ajutorul termomentrului. Pe perioada iernii, pentru a reliza un cost redus pentru producerea temperaturii necesară incubării,sacii cu miceliu se acoperă cu o folie de plastic întrucât gunoiul de grasj din sacii de compost produce căldură și astfel temperatura din interiorul sacilor poate ajunge la 24°C. În cazul în care temperatură din cameră sau cea din saci nu ajunge la nivelul cerințelor miceliului există riscul să apară boala numită Tricoderma.
Imag. 5
Controlul temperaturii din punct de vedere al încălzirii se realizează cu ajutorul unei aretorma achiziționată din Italia în anul 2007 cu prețul de 28.000 Euro, în 2014 prețul acestei aeroterme are prețul de 14.000 euro.
Aeroterma are scopul încălzirii temperaturii în cazul unei temperaturi scăzute, nefavorabilă incubării miceliului și pentru dezvoltarea ciupercii. Pentru o întindere uniformă a căldurii se atașează de aerotermă un tub din folie de plastic, special concepută cu orificii pentru încălzirea spațiului exterior al tubului. Acesta are o lungime de 80 de metri întrucât el trebuie să acopere întreaga lungime a camerei de creștere.
Imag. 6
Aeroterma este electrică și este amplasată pe zidul camerei. Fluxul de aer cât și temperatura acestuia se contrleaza de la panoul de control situat în spatele zidului pe care este montată aeroterma. Pentru controlul aerotermei nu este necer un personal calificat încât aceasta are comenzi ușor de folosit.
Imag. 7
În această unitate de producție nu există un sistem de răcire a temperaturii de aceea în lunile iulie și august nu există producție datorită temperaturilor ridicate de peste 35°C.
3.5.2. [NUME_REDACTAT] incubarea miceliului este nevoie de o umiditate atmosferica de 75-80%, iar după apariția ciupercii este necesară umiditatea de 80-95%.
Umiditatea necesară este produsă manual prin umplerea scobiturii, cu apa, ce este situată în mijloc și se întinde pe toată lungimea camerei. În cazul în care exces de umiditate există un sistem de ventilație ce ajută la reglarea umidității. Sistemul de ventilație este formă din ventilatoate situate în partea de jos a pereților.
Imag. 8
3.6. Boli întâlnite pe parcursul cercetării
În timpul culturii ciupercilor, există posibilitatea îmbolnăvirii cu diferiți agenți patogeni organistem dăunătoare Numeroase boli pot influența apariția și dezvoltarea unor mucegaiuri sau deiferite ciuperci competitiare.
Tricoderma spp. Este o ciupercă saprofită, printre cele mai puternice, caracterizată de o mare capacitate de adaptare și creștere rapidă. Tricoderma a apărut datorită deficienței de umiditatea și datorită modului incorect în care conpostul a fost făcut.
Ea se manifestă prin înverzirea compostului în jucul găurilor din saci făcute pentru rasarirea ciupercilor și este dăunătoare încât estea se hrănesc cu elementele nutritive de cale ciupercile au nevoie.
Imag. 9
3.7. [NUME_REDACTAT] incubare sacii se departea unul de celălalt la o distanță aproximativă de 20 centrimetri unul de celălalt pentru a lasă loc ciupercilor pentru dezvoltarea. Incubarea durează aproximați 10 zile până la rasarirea ciupercilor.
Din data de 3 ianuarie 2014 până în 5 mai 2014 s-au recoltat 4 valuri de Agaricus bisporus, la sacii de 20 de kilograme s-au recoltat 6 kilograme de ciuperci iar la cei de 10 kilograme s-au recoltat 3 kilograme de ciuperci.primele 2 valuri au fost cele mai prouctice obtinanduse 2 kilograme respectiv 1 kilogram pe fiecare văl, al treilea văl s-a obținut 1.5 kilograme, respectiv 0,5 kilograme, iar la ultimul văl producția aproape inexistentă sub 0,5 kilograme în ambele cazuri.
Imag. 10
4. CONCLUZII
1. Două dintre cele mai cultivate specii sunt Champignon și Pleurotus. Sunt folosite datorită creșterii rapide și cerințelor de creștere scăzute.
2. Cultura este profitabilă la nivel economic datorită costului de producție relativ redus, cost ce se poate amortiza într-o perioadă scurtă de timp.
3 Faze fenologice. Pe parcursul dezvoltării agaricus bisporus trece prin mai multe faze fenologice: primordiu de fructificare, faza de buton, faza de individualizare, faza de apariție a velumului, faza de rupere a velumului, faza de pălărie desfăcută pe jumătate, faza de pălărie desfăcută ｾ, faza de pălărie desfăcută total, pălăria recurbată.
4 În cadrul companiei unde au fost făcute cercetările în halele de producție unde au fost respectate normele standard de producție sau obținut rezultatele așteptate având în vedere temperatura și umiditatea au fost optime respectiv o umiditate în aer de 85% și o temperatură de 16 grade C în faza de dezvoltare a ciupercilor.
5 Sistemul de cultură ales de atica prod srl este unul semi intensiv datorită faptului că tehnologia folosită constă în realizarea culturii în spații amenajate de aparatura dirijată manual necesară formării microclimatului.
6 Compostul folosit este produs în companie după o rețetă clasică bazată pe costuri reduse de fabricare.
7 Pe parcursul cercetărilor cultură a fost ataca de boala tricoderma. Aceasta a apărut datorită deficientului de umiditate aflat în una din halele de producție.
Ciupercile deși au fost considerate a fi în antichitate “rana zeilor” au ajuns a fi în acest mileniu posibilă hrană a masei de oameni datorită continutului ridicat de substanțe nutritive și costurilor relative reduse de producție.
[NUME_REDACTAT] ciupercilor, [NUME_REDACTAT], Bucuresti;
Legumicultură generală și specială, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, 1980, București;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Agaricus Bisporus (ID: 1127)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.