Afirmarea principiului independenței justiției: voința politică și respectarea [613166]

1

UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE,

ADMINISTRATIVE ȘI ALE COMUNICĂRII

SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIILOR POLITICE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Afirmarea principiului independenței justiției: voința politică și respectarea
principiului independenței justiției

Coordonator științific:
Lector Univ.Dr. Cynthia Carmen Curt

Absolvent: [anonimizat], 201 9

2

ABSTRACT

Prezentul studiu analizează respectarea principiului independenței justiției din România.
Lucrarea are la bază cazurile de modificare din domeniul justiției de la aderarea României la
Uniunea Europeană și până în prezent.
De aceea , această lucrare s -a axa t pe analiza de conținut a proiectelor de legi din
domeniul justiției, dar și a rapoartelor Comisiei Europene, Comisi ei Europe ne pentru
Democrație prin Drept(Comisia de la Veneția) și ale Grupului statelor împotriva
corupției(GRECO), pentru a evidenția dac ă Guvernul sau Parlamentul României au luat în
considerare recomandările primite de la Uniunea Europeană. Întrebarea de cercetare care stă la
baza lucrării este dacă principiul constituțional privind independența justiției în statul român
este aplicat? Por nind de la această întrebare, am dorit să evidențiez dacă acele cazuri analizate
au respectat într -adevăr principiul independenței justiției, având la bază rapoartele instituțiilor
europene și recomandările acestora.
Justiția este unul dintre pilonii funda mentali ai unei democrații consolidate, de aceea,
toate instituțiile statului trebuie să se ajute și să se controleze reciproc tocmai pentru a respecta
actul de justiție. Prin urmare, prin analiza întemeiată, s -a constatat faptul că un control politic
exarcebat duce la subminarea justiției .

Cuvinte cheie: independența justiției, stat de drept, control politic, instituții europene .

3
CUPRINS

I. Introducere ……………………………………………………………………………………. 5-12
I.1 Definirea noțiunilor ………………………………………………………………………. 5-6
I.2 Principiul separației puterilor în stat …………………………………………………. 6-7
I.3 Principiul independenței justiției………………………………………………………. 7-9
I.4 Statul de drept…………………………………………………………… …………………. 9-10
I.5 Uniunea Europeană……………………………………………………………………… 10-12

II. Teorii privind cele trei puteri ale statului ………………………………………… 12-21
II.1 Puterea legislativă……………………………………………………………………… 12-14
II.2 Puterea executivă…………………………………………………………… ………….. 14-16
II.3 Puterea judecătorească……………………………………………………………….. 16-17
II.4 Mecanisme de control………………………………………………………………… 17-21

III. Justiția românească de la aderare și până în prezent ……………………….. 21-34
III.1 Istoric al aderării………………………………………………………………………. 21-23
III.2 Legile 303/2004, 304/2004, 317/2004………………………………. ………… 23-24
III.3 Legea 247/2005………………………………………………………………………… 24-26
III.4 Codurile în domeniul justiției, anul 2009…………………………………….. 26-27
III.5 Strategia de dezvoltare a justiției………………………………………………… 27-28
III.6 OUG 6/2016……………………………………………………………………………. 28-29
III.7 OUG 13/2017…………………………………….. …………………………………… 30-32
III.4 OUG 14/2017………………………………………………………………………….. 32
III.5 Modificări legile justiției…………………………………………………………… 32-33
III.6 OUG 92/2018…………………………………………………………………………… 33-34

4

IV. Impactul mecanismelor europene asupra respectării independenței
justiției în România ……………………………………………… ………………………… 34-52

IV.1 Mecanismul de cooperare și verificare………………………………………… 34-35
IV.2 Raportul periodic asupra progesului României,2004 -2006…………. ….35-38
IV.3 MCV, 2007 …………………….. ……………………………………………………… 38-39
IV.4 MCV, 2008……………………………………………………………………………… 39-40
IV.5 MCV, 2009………………………………………………………………………………. 40
IV.6 MCV, 2010……………………………………………………………………………… 40-41
IV.7 MCV, 2012 …………………………… ……………………………………………….. 41-42
IV.8 MCV, 2013 și 2014 ………………………………………………………………….. 42-43
IV.9 MCV, 2015 și 2016………………………………………………………… ………… 43-45
IV. 10 MCV, 2017 și 2018………………………………………………………………… 45-48
IV.11 Comisia de la Veneția și GRECO……………………………………………… 48-53

V. Concluzii ……………………………………………………………………………………….. 53-57

VI. Bibliografie …………………………………………………………………………………… .58-60

5

I. INTRODUCERE

Pentru a înțelege mai bine subiectul care stă la baza acestei cercetări, trebuie definite
anumite noțiuni. Astfel, cele mai importante noțiuni care sunt nucleul acestei lucrări sunt
principiul separației puterilor în stat, check and balances , statul de drept, principiul
independenței justiției din punct de vedere al teoriei separației puterilor în stat și aderarea
României la Uniunea Europeană.
Principiul separației puterilor în stat a apărut pentru prima oară în lucrarea „Politica”
avându -l ca autor p e Aristotel . Acesta, scria în această lucrare despre existența a unor organisme
ce aveau funcții diferite, dar care erau interdependente între ele: Adunarea Generală ce avea
funcție legislativă, Corpul magistraților ce îndeplinea funcția deliberativă și Co rpul
judecătoresc cu funcția judecătorească.( Cârnaț, Teodor ,Drept constituțional, p. 148 ). Acest
principiu a fost dezvoltat ulterior de John Locke, iar Montesquieu a fost cel care a pus bazele
acestui principiu în lucrarea sa numită „Despre spiritul Legilo r” în anul 1748, și a ajutat la ideile
revoluției franceze , punând accentul în special pe abuzul de putere . Teoria separației puterilor
în stat a fost cea mai importantă în cadrul unui stat democratic, mai ales în promovarea
sistemului reprezentativ și a relației dintre cetățeni și organismele statale. Totodată, acest
principiu a stat la baza tuturor constituțiilor democratice dar și a Declarației privind drepturil e
omului și cetățeanului din anul 1789. Montesquieu, prin lucrarea sa, a dorit să afirme faptul că
dacă o singură persoană are toată puterea, aceasta, va abuza de ea, creând un monopol al puterii
– „pentru ca să nu existe posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie ca, prin rânduiala
statornicită, puterea să fie înfrânată d e putere"(Montesquieu, „Despre spiritul legilor”). Prin
urmare, așa au apărut cele trei puteri care se regăsesc și în ziua de astăzi în statele democratice:
puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească. Totuși, trebuie reamintit faptul
că acest principiu nu duce la o separație totală a acestor puteri, ci trebuie să existe și o
independență a instituțiilor, controlându -se reciproc. (Muraru, I., Tănăsescu S., Drept
constituțional și instituții politice, p. 268 -280). Mai mulți autori de dr ept constituțional, printre
care Ion Muraru și Simina Tănăsescu consideră că această teorie privind separația puterilor în
stat a fost implementată în momentul în care democrația de abia se învăța , iar partidele politice
erau inexistente , iar problemele c e apăreau din cauza puterii erau din cauza instituțiilor mai

6
puțin pregătite. Constituirea partidelor politice a determinat, în special, apariția majorității care
dispune de Parlament și de Guvern, dar și de opoziție care fac e tot felul de demersuri pentru a
putea câștiga la următoarele alegeri, lucru care în momentul configurării teorii principiului
separației puterilor în stat nu exista.
Acest principiu a fost dezvoltat mai târziu și de către Jean Jacques Rousseau, însă acesta
a tratat acest principiu într -un mod diferit, reiterând faptul că puterea legislativă se confundă cu
însăși suveranitatea și este exercitată de către întregul popor. În același timp, Rousseau
consideră că nu există îndependența puteri i executivă față de cea legislativă deoarece executivul
se află în subordinea legislativului. Totuși, ideea aceasta duce la excluderea relației de
colaborare între puteri. În ceea ce privește puterea judecătorească, Rousseau afirmă faptul că
aceasta este o putere distinctă față de puterea executivă și cea legislativă, menționând totodată
că aceasta a suferit diminuări față de legislativ prin dreptul de grațiere exercitat de poporul
suveran și față de executiv prin recunoașterea acestui drept. (Muraru, I., T ănăsescu, S., Drept
constituțional și instituții politice, p.256 -260)
Teoriile apărute mai târziu față de cele spuse de Montesquieu și Locke au început să
aibă un contur și un înțeles diferit față de precedentele. Astfel, noii teoreticieni consideră că
„separația puterilor este în realitate o justificare ideologică a unui scop politic foarte concret:
slăbirea puterii guvernanților în ansamblu, limitându -i pe unii prin alții.” ( Muraru, I.,
Tănăsescu, S., Drept constituțional și instituții politice, p.271) Ba mai mult decât atât, de la
apariția acestei teorii, aplicarea acestui principiu a îmbrăcat mai multe forme. De aceea,
majoritatea teoriticienilor consideră că niciun stat nu se aseamănă cu un altul în ceea ce privește
separarea și distribuirea puterilor. Pentru a vedea acest fapt, este de ajuns să comparăm
Constituțiile apărute de -a lungul celor două secole, de la Epoca Luminilor și până în prezent.
De aceea, putem spune că teoria separării puterilor în stat nu mai este ca în acea perioadă,
apărând continu u schimbări, precum: delegarea legislativă, dizolvarea Parlamentului,
suspendarea Președintelui sau chiar controlul constituționalității legilor. (Ionescu, C., Drept
constituțional și instituții politice, p.59-60)
În ceea ce privește principiul independenț ei justiției, putem sublinia faptul că acesta este
unul dintre principiile fundamentale după care trebuie să se ghideze un stat, pentru a respecta
statul de drept și statutul de stat democratic. Acest principiu a apărut tocmai pentru a nu mai
exista abuzul de drept din partea legislativului sau al executivului și pentru a apăra dreptate într –
o societate. Filozofia lui Montesquieu a fost una dintre principalele filosofii ce s -au ocupat de
explicarea importanței independenței sistemului juridic. În secolul XV III, Alexander Hamilton,

7
fondatorul Partidului Federalist din Statele Unite ale Americii a afirmat că „„Oricine analizează
cu atenție diferitele puteri trebuie să perceapă că, într -un stat în care sunt separate unele de
celelalte, Justiția, prin natura fun cțiilor sale, va fi întotdeauna cel mai puțin periculoasă pentru
drepturile politice prevăzute de Constituție; deoarece va fi cel mai puțin în stare să le deranjeze
sau să le rănească. (…) Justiția este cea mai slabă dintre cele trei puteri; niciodată nu le va putea
ataca cu succes pe celelalte două; și toată grija posibilă este necesară pentru a se putea apăra
împotriva atacurilor", subliniind astfel importanța sistemului juridic într -o democrație
consolidată. (Carta Universală a Judecătorului, actualiza tă 14 noiembrie 2017, p. 1)
În anul 1985, Națiunile Unite au adoptat Principiile Fundamentale privind Independența
Justiției, iar începând din acel an, majoritatea organizațiilor europene, printre care și Consiliul
Europei au pus în vigoare numeroase acte ce vizau principiul independenței justiției. Consiliul
Europei a dorit să evidențieze că acest principiu nu este un privilegiu pentru judecători, ci că
acest principiu de fapt ajută la respectarea tuturor drepturilor omului, în special dreptul la un
proces echitabil. (Idem)
Unul dintre principalele acte ce se preocupă de respectarea independenței justiției este
Carta Universală a Judecătorilor care a fost adoptată pentru prima oară în anul 1999, iar în anul
2017, Consiliul Central al Asociației Internaționa le a Judecătorilor a actualizat această Cartă.
În această Cartă este vorba despre sistemul juridic ce trebuie să fie un garant al statului de drept,
fiind totodată și una dintre cele trei puteri din teoria separației puterilor în stat. Carta este
împărțită în 9 articole, toate referindu -se la sistemul juridic și la respectarea acestuia. Unul
dintre articole evidențiază într -un mod concis independența judecătorilor, această ducând în
acest sens la o justiție imparțială și transparentă. Totodată, se stipuleaz ă că este important ca
independența sistemului juridic și statutul judecătorului trebuie să fie garantate atât la nivelul
Constituției, cât și printr -o lege specială pentru a le asigura independența față de celelalte două
puteri. Articolul 2 pune accentul pe instituirea unui Consiliu al Justiției, instituție care din
perspectiva Consiliului Europei și organizațiilor internaționale, nu poate avea membri care sunt
membri ai Guvernului ori ai Parlamentului. Totuși, dacă vorbim despre România, Consiliul
Superio r al Magistraturii – garantul independenței justiției, adică echivalentul Consiliului
Justiției, îl are ca membru pe Ministrul Justiției. Prin urmare, Carta Universală a Judecătorului
este o lege după care se ghidează sau ar trebui să se ghideze absolut t oate statele democratice,
pentru a se putea vorbi în același timp și de respectarea statului de drept. ( Carta Universală a
Judecătorului, 2017, p. 3 -5)

8
În anul 2002, s -a adoptat Codul de Conduită Judiciară de la Bangalore ce are ca obiectiv
stabilirea normelor pentru respectarea conduitei etice a magistraților. Acest mecanism a fost
adoptat și pentru înțelegerea mai bună a puterii judiciare, atât din pers pectiva legislativului, cât
și din perspectiva puterii executivului, pentru a duce astfel la o respectare reciprocă între cele
trei puteri ale statului. Acest Cod pune accentul pe independență, imparțialitate și integritate,
concepte care stau la baza unei justiții corecte și profesioniste. ( Principiile de la Bangalore
privind conduita judiciară, 2002).
Independența din punct de vedere al acestui Cod este „premisa statului de drept și o
garanție fundamentală a procesului echitabil. În consecință, judecăto rul va apăra și va servi ca
exemplu de independență a justiției, atât sub aspect individual, cât și sub aspect instituțional.”
De aici reies mai multe sub -principii, printre care:
1) Funcția unui magistrat nu este un avantaj al acestuia, ci este o sarcină obl igatorie ce
trebuie să o îndeplinească pe parcursul mandatului;
2) Independența magistraților nu trebuie să fie doar una individuală, ci și una
instituțională, adică judecătorii trebuie să acționeze în spiritul legii, iar aceștia
trebuie să aibă o relație cu celelalte puteri, pentru a asigura independența sistemului
juridic;
3) Magistrații nu trebuie să fie subordonați celorlalte puteri – acest sub -principiu nu se
referă expres doar la faptul că justiția trebuie să fie complet indepedentă, ci că
puterea judecător ească nu trebuie să se supună executivului și legislativului, pentru
a nu se crea un abuz din partea celorlalte două. Deși este necesar să existe relații
instituționale între cele trei puteri, aceste relații nu au dreptul să acționeze împotriva
libertății justiției, pentru că doar justiția are puterea de a soluționa procese, garantând
astfel principiile constituționale;
4) Vigilența magistraților atunci când vine vorba de subminarea independenței justiției
– având în vedere că în zilele noastre, corupția este un factor ce crește constant,
judecătorii trebuie să rămână un pilon important atunci când vine vorba de propria
independență.

Toate aceste principii au fost adoptate ca recomandare pentru toate statele democratice,
și chiar dacă au doar un titlu de recom andare, acestea au fost recomandate tocmai pentru a

9
înțelege de către toate statele, importanța unei justiții independente într -un stat de drept.
(Standardele de la Bangalore privind Conduita Judiciară, p. 40 -68)
Odată cu Constituția din 2003 putem vorbi ș i despre principiul independenței justiției
care este în strânsă corelație cu principiul separației puterilor în stat. Astfel, în Constituția
României sunt stipulate mai multe articole care vorbesc despre independență sau imparțialitate.
Independența justi ției este întărită prin articolul 133 alin. 1, Consiliul Superior al Magistraturii
fiind garantul acesteia: „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței
justiției”, dar și prin art. 152 alin. 1 care stabilește limitele revizuirii Consti tuției: „Dispozițiile
prezentei Constituții privind (…) independența justiției nu pot forma obiectul revizuirii
Constituției”. Totodată, imparțialitatea justiției este întărită prin articolul 124 alin.2: „Justiția se
înfăptuiește în numele legii. Este un ică, imparțială și egală pentru toți. Judecătorii sunt
independenți și se supun numai legii”. Având în vedere faptul că justiția este realizată prin
instanțele judecătorești, de aici putem concluziona faptul că instanțele prin judecători sunt
imparțiale și independente. Independența justiției are legătură chiar cu principiul separației
puterilor în stat, acesta consacrând faptul că trebuie să existe un echilibru și un control reciproc
între cele trei puteri. Astfel, principiul independenței justiției ajută la protecția aleșilor, deoarece
trebuie să fie o asigurare în fața abuzurilor. (Dănileț, Cristi V., Independența și imparțialitatea
justiției din perspectivă europeană ,p.1-3)
Noțiunea de „stat de drept” a fost menționată prima oară de Mohl și Gneist, ulterior fiind
consacrată și de Adunarea Națională franceză din anul 1789 , noțiune ce înseamnă „domnia
legii”(rule of law). Acest mecanism a apărut ca și principiul separației puterilor în stat, din
dorința de a elimina regimurile politice tiranice care încălcau deseori drepturile și libertățile
cetățenilor statului respectiv. În opinia autorului Gh. Avornic, conceptul de stat de drept poate
fi definit ca „un concept politico -juridic ce definește o formă a regimului democratic de
guvernământ din per spectiva raporturilor din stat și drept, dintre putere și lege prin asigurarea
domniei legii și a drepturilor, a libertăților fundamentale ale omului în exercitarea puterii”.
(Avornic, Gh., Teoria Generală a dreptului, p.119) Acest concept este format din „stat” și
„drept”, subliniind faptul că dreptul are obligația de a crea legi și reguli, iar statul are obligația
de a le pune în practică, având și datoria de a avea grijă ca cetățenii să nu le încalce , arătând
totodată condiția cu privire la putere. De ac eea, excesul de putere este limitat prin statul de
drept, „domnia legii” duc ând astfel la un raport între individ și stat, un raport care se bazează
pe drepturi și libertăți. Așa cum subliniază și autorul Ion Deleanu, „în statul de drept, dreptul
nu este n umai un mijloc de acțiune al statului, dar și un vector de limitare a puterii lui.”

10
(Deleanu, I., Instituții și proceduri constituționale, p. 68 -75). Noțiunea de „stat de drept” a
apărut în statul legal, statul din timpul Republicii a III -a și a IV -a fran ceze, acest stat având ca
nucleu – legea. De aceea, judecătorul este cel care are cele mai multe atribuții într -un stat de
drept. De ce? El poate decide dacă o instituție a acționat în limitele recunoscute prin lege, dar
și dacă un cetățean a acționat conf orm drepturilor sau intereselor sale legitime. El a apărut din
dorința de a putea să existe o subordonare a puterii executive față de lege, adică să nu existe
nimeni mai presus de lege, ducând astfel la un control judecătoresc asupra actelor
administrative . Mohl și Gneist au declarat că într -un stat de drept, puterea este subordonată
dreptului și nu invers, de aceea acțiunile statului trebuie să fie limitate prin drept, pentru a nu
se ajunge la un abuz de putere , iar statul de drept subordonează legislativu l și executivul. (Idem,
p. 68 -80)
Noțiunea de „check and balances” își are originile în Constituțiile americane, prin care
fiecare ramură (executivă, legislativă și judecătorească) are o anumită influență asupra altei
ramuri, putând astfel să blocheze procedurile ei. (Check and balances [Online]:
https://www.britannica.com/topic/checks -and-balances ) Această noțiune a căpătat sens și în
România, iar în prezent se afirmă prin prezența anumitor prerogative ale instituțiilor: dizolvarea
Parlamentului, delegarea legislativă, suspendarea Președintelui, exce pția și obiecția de
neconstituționalitate, reexaminarea legii etc.
Pentru ca un stat de drept să poată exista, acesta trebuie să aibă consacrat în legea
fundamentală și principiul separației puterilor în stat. Acest principiu a apărut pentru prima oară
în statele americane, fiind urmate ulterior de Franța, principiul fiind consacrat în „Declarația
Drepturilor Omului”( Déclaration des Droits de l'Homme et du Citoyen). În România, acest
principiu a fost stipulat pentru prima oară în anul 1866, moment în care s-a adoptat și prima
Constituție internă românească. Datorită schimbărilor de pe plan intern, în anul 1923 a fost
modificată Constituția, însă și aceasta includea acest principiu. Câțiva ani mai târziu, din cauza
schimbării regimului într -unul nedemocrati c, acest principiu a fost abrogat. (Muraru, I.,
Tănăsescu S., Drept constituțional și instituții politice, p. 104 -109)
În prezent, România este un stat semi -prezidențial, ce are stipulat în Constituție, chiar
în articolul 1, alineat 4, acest principiu: „ Statul se organizează potrivit principiului separației
și echilibrului puterilor – legislativă, executivă, judecătorească în cadrul democrației
constituționale”. Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, fiind unica instituție
legiuitoare a țării, cea executivă de către Guvern și Președinte, iar cea judecătorească de către
instanțele judecătorești. ( Constituția României, articolul 1, alineat 4)

11

Toate a ceste principii au fost promovate de către România în momentul în care a aderat
la Uniunea Europeană. Astfel, l a 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii
Europene, aderare ce a implicat atât drepturi cât și obligații ce trebuia să le îndep linească statul
român. Cu această ocazie, aderarea a însemnat și o serie de măsuri ce trebuiau luate în statul
român în mai multe domenii, inclusiv reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției.
Reforma sistemului judiciar și lupta împotriva cor upției a dus la stabilirea unui mecanism de
cooperare și verificare, acesta fiind stabilit pentru a duce la o funcționare mai bună a sistemului
legislativ și judiciar. ( Institutul European din România . Prin urmare, așa a apărut Mecanismul
de Cooperare și V erificare, pentru ca statul român să asigure adoptarea celor mai bune măsuri
ce duc la garantarea cetățenilor români și a statelor membre UE că deciziile pe care le ia
România sunt în concordanță cu normele și practicile europene. Uniunea Europeană prin a cest
mecanism a dorit să stabilească anumite reguli ce duc la progresul fiecărui stat ce aderă la
Uniunea Europeană . Comisia Europeană este instituția ce are în vedere progresele fiecărui stat
membru, și pentru acest fapt ea elaborează în fiecare semestru un raport ce aduce concluzii cu
privire la acele măsuri de acompaniere. (Raport a l Comisiei Către Parlamentul European și
Consiliu,27.06.2007 ) Acest mecanism a dorit să ajute România să minimalizeze dezavantajele
din sistemul judiciar și lupta anticorupție, stabilind patru obiective/ „benchmarks” în acest sens:
1) Actul de justiție să devină mai transparent și eficient – adică prin importanța răspunderii
Consiliului Superior al Magistraturii și prin monitorizarea Codului de Procedură Civilă
și Penală ;
2) Instituirea Autorității Naționale de Integritate ce va avea ca obiectiv, verificarea
incompatibilităților, conflicte de interese și av erile demnitarilor/funcționarilor publici,
această agenție având dreptul de a emite hotărâri cu caracter obligatoriu ;
3) Efectuarea de investigații de către autoritățile competente privind actele de corupție de
la nivel înalt;
4) Adoptarea unor noi măsuri ce duc la prevenirea și combaterea corupției de la nivelul
administrației locale. (Mecanismul de Cooperare și Verificare , 2007)
Prin urmare, conform principiului separației puterilor în stat, puterea executiv ă se bazează
pe administrarea întregii societăți, pute rea legislativ ă are obligația de a concepe un cadru legal
pe care se bazează întreaga națiune, iar puterea judecătorească are îndatorirea de a rezolva
problemele juridice ale unei națiuni și, totodată, să rezolve și relația dintre celelalte puteri atunci
când este cazul.

12
Pentru a funcționa statul de drept după care se ghidează și România, este important să existe
o justiție independentă și eficientă, iar justiția să se ghideze ori după prevederile constituționale,
ori după legislația europeană care este su perioară legii naționale. Independența justiției nu este
un privilegiu acordat acestei ramuri, ci acest principiu funcționează pentru a asigura statul de
drept, fiind totodată un principiu fundamental într -o democrație. (Consiliul Consultativ al
Judecători lor Europeni, Avizul nr.18/2015, Poziția puterii judecătorești și relația ei cu celelalte
puteri ale statului în democrația modernă, p.4-6)

II. TEORII PRIVIND CELE TREI PUTERI ALE STATULUI

Conform principiului separației puterilor în stat, într -un stat democratic fiecare dintre
cele trei puteri este reprezentată de anumite instituții care se organizează și își desfășoară
activitățile conform Constituției și alt or legi organice.

A. Puterea legislativă – Parlamentul
Puterea legislativă este reprezentată de către Parlament și își găsește normele de aplicare
în Constituția României dar și în Lega privind statutul deputaților și al senatorilor (nr.96/2006)
și Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului (nr.208/2015).
După căderea comunismului și instaurarea regimului democratic în România, în data de
20 mai 1990 a fost ales ca Adunare Constituantă, Parlamentul României. La acel moment,
acesta a avut ca rol elaborarea Constituției ce a fost adoptată un an mai târziu, ia r în decursul
acelui an a avut, potrivit legii electorale și rolul de adunare legiuitoare. Ulterior, după adoptarea
Constituției din 1991, Parlamentul a dobândit cea mai importantă funcție, și anume, puterea de
a legifera . ( Muraru, I., Tănăsescu S., Drep t constituțional și instituții politice, p. 448 -450)
Conform articolului 61 din Constituția României, „Parlamentul este organul
reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”. Acest articol
subliniază faptul că Parlamentul este în slujba cetățeanului, datorită faptului că cetățenii cu drept
de vot au puterea de a alege reprezentanții ce îi vor reprezenta în Parlament și, totodată,
Parlamentul este instituția care are puterea de a adopta legi. Coroborarea articolului 61 cu
articolului 69 din Constituție care stipulează că „În exercitarea mandatului, deputații și senatorii
sunt în serviciul poporului” duce la afirmația faptului că parlamentarii sunt reprezentanții
cetățen ilor, mandatul parlamentarului fiind de fapt o delegare pentru reprezentare.( Deleanu,

13
Ion, Instituții și proceduri constituționale , Ed. C.H.Beck, p.594 -595). Prin urmare, conform
articolului 72 al Constituției, Parlamentul poate adopta trei categorii de legi: legi organice,
ordinare și constituționale. Chiar dacă funcția legislativă este cea mai importantă funcție a
Parlamentului, iar Constituția stipulează în mod expres acest fapt, tot Constituția oferă putere
de „legiferare” și altor autorități publice, îndeosebi puter ii executiv e. Putem remarca faptul că
Parlamentul împarte uneori funcția legislativă cu puterea executivă, atunci când vine vorba de:
adoptarea ordonanțelor de urgență și de delegarea legislativă, de exemplu. ( Muraru, I.,
Tănăsescu S., Drept constituțional și instituții politice, p. 450 -452)
Atunci când vine vorba de puterea de reprezentare, conform articolului 62 din
Constituție, „Camera Deputaților și Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și
liber exprimat”, Parlamentul este ales odată la 4 ani. În prezent, conform ultimel or alegeri
parlamentare, cele din anul 2016, Parlamentul este alcătuit din 465 de parlamentari, 329 de
deputați și 136 de senatori.( Număr parlamentari 2016, https://tinyurl.com/y4gqgqb6 ) Având în
vedere faptul că cele două Camere sunt alese într -un mod identic , le conferă acestora o
legitimitate identică. Componența fiecărei camere se stabilește potrivit normei de reprezentare
ce este prevăzută în legea electorală. Conform articolului 5 din legea nr.208/ 2015 , „norma de
reprezentare pentru Camera Deputaților este de un deputat la 73.000 locuitori, iar pentru
alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori. Mandatele pentru Camera
Deputaților și pentru Senat se determină prin raportarea număru lui de locuitori ai fiecărei
circumscripții electorale, la care se adaugă un loc de deputat sau senator pentru ceea ce
depășește jumătatea normei de reprezentare.” După alegerile parlamentare, cele două Camere
se întrunesc la convocarea Președintelui Român iei în cel mult 20 de zile de la alegere,
convocarea fiind făcută printr -un decret prezidențial. Configurația politică a Parlamentului este
exprimată prin grupurile parlamentare, iar asta reiese și din prisma faptului că la alegeri
participă candidați prop uși pe listele electorale. ( Constituția României)
După cum reiese din cele relatate mai sus, Parlamentul este unul bicameral. De -a lungul
istoriei forului reprezentativ, acesta a jonglat între unicameralism și bicameralism. Cea de -a
doua Camer ă a fost int rodusă pentru prima oară în secolul al XIX -lea prin Regulamentele
Organice , însă cele două Adunări din Țara Românească și Moldova la momentul respectiv
aveau caracter unicameral. La adoptarea Convenției de la Paris din anul 1858 sistemul era
unicameral, în să domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu ajutorul unui plebiscit, a adoptat Statutul
Dezvoltător al Convenției de la Paris ce a prevăzut pentru prima oară ideea de organizare
bicamerală a Parlamentului. Pe timpul monarhiei, ideea de bicameralism a fost respect ată. Însă,

14
din anul 1946 s -a renun țat la bicameralism, ba mai mult decât atât, prin constituțiile socialiste
din 1948,1952 și 1965 s -a revenit la ideea de unicameralism, iar Parlamentul nu mai avea puteri
atât de importante. Odată cu căderea comunismului, în anul 1990, s -a reluat ideea de Parlament
bicameral, motivul principal a fost acela ca bicameralismul reprezintă democrația
constituțională în România. Mulți autori consideră că revenirea la bicameralism a fost de fapt
respingerea modelului sovietic. (Io nescu, Cristian, Drept Constituțional și Instituții Politice, p.
120-140)
Principalele avantaje ale unui sistem bicameral sunt reprezentate de soluționarea mai
bună a chestiunilor juridice, deoarece se va putea ajunge la o calitate mai bună a actului
legislativ și, totodată, poate duce la apariția unui spirit critic din partea c elei de -a doua Camere,
iar acordarea unui timp mai îndelungat legiferării crează un avantaj, deoarece se consideră a fi
un timp de dialog dar și de confruntare între cele două Camere.(Muraru I, Constatinescu și
Tănăsescu, p.74 -75). Pe lângă aceste avantaj e, bicameralismul duce și la crearea unor
dezavantaje. În opinia autorului Ion Deleanu, „ameliorarea calității procesului legislativ poate
fi realizată și prin alte tehnici mai puțin costisitoare și mai puțin anevoioase, cum ar fi, de
exemplu, a doua sau a treia lectură a proiectului de lege, înainte de votarea acestuia”. Totodată,
acesta consideră că o singură Cameră poate deveni mai practică, cheltuielile fiind mai reduse,
iar posibilitatea prelungirii adoptării legilor fiind aproape inexistentă. (Deleanu Ion, Instituții și
proceduri constituționale, p.613 -670)
Parlamentul îndeplinește anumite funcții care duc la o colaborare între Parlament și alte
instituții sau cetățeni.
a) Funcția de reprezentare – „Parlamentul este organul reprezentativ” ;
b) Funcția de cont rol – Parlamentul deține un control asupra puterii executive, acest
control rezultă din principiul separației puterilor în stat atunci când vine vorba de
control reciproc între instituțiile statului ;
c) Funcția deliberativă – „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”. Pe lângă
adoptarea legilor, Parlamentul poate adopta atât hotărâri cât și moțiuni( loc cit.)

B. Puterea executivă – Guvernul și Președintele României
Puterea executivă este rep rezentată de Președintele României, dar și de Guvern, ducând
astfel la ideea unui sistem executiv dualist. Conform articolului 102 din Constituția României
„Guvernul este alcătuit din prim -ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică„ ,
„Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea

15
politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”.
Președintele României are rolul de a desemna un can didat pentru funcți a de prim -ministru, dar
acest fapt este posibil doar după consultarea cu partidul care are majoritatea parlamentară. După
îndeplinirea acestei cerințe, candidatul este obligat să ceară, în maxim 10 zile de la desemnare,
votul de încredere al Parlamentului. Dacă Parlamentul acordă votul de încredere, Președintele
numește Guvernul. Prin urmare, pentru a putea începe funcționarea Guvernului, el este nevoit
să ceară aprobare Parlamentului, dreptul său fiind legitimat pe faptul că Parlamentul este ales
într-un m od direct de către cetățenii cu drept de vot ai României. (Muraru I, Tănăsescu S, Drept
constituțional și instituții politice, p.535 -540). Guvernul pe lângă conducerea administrației
publice, are rolul „de a asigura funcționarea și dezvoltarea sistemului național economic și
social”. Cele mai importante funcții ale Guvernului sunt:
1) Funcția de strategie: asigură elaborarea și implementarea Programului de guvernare;
2) Funcția de administrare a proprietății statului: gestionează toate serviciile publ ice;
3) Funcția de reprezentare: reprezintă pe plan intern și extern statul român;
4) Funcția de autoritate de stat: urmărește controlul aplicării tuturor reglementărilor din
domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale etc. ( Legea nr.90/2001 ,
privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor)

Președintele României, conform articolului 80 din Constituția României, „reprezintă
statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrități i teritoriale a
țării”. Chiar dacă și Guvernul dar și Președintele României fac partea din puterea executivă,
aceste două instituții au prerogative diferite ce provin din voințe politice diferite. Președintele
României se bucură de o legitimitate din parte a voinței poporului, datorită alegerii sale de către
cetățeni, iar Guvernul se bucură de o legitimitate ce provine din numirea de către șeful statului
pe baza acordării votului de încredere de către Parlament.
Funcția de reprezentare a Președintelui pe plan intern este reprezentată atât de
promulgarea legilor, cât și de puterea de a cere reexaminarea acestora. Pe plan extern, este vorba
de acreditarea ambasadorilor, dar și de semnarea tratatelor sau a acordurilor internaționale, acest
fapt fiind stipulat în articolul 91 din Constituție: „ Președintele încheie tratate internaționale în
numele României, negociate de Guvern, și le supune spre ratificare Parlamentului, într -un
termen rezonabil. Celelalte tratate și acorduri internaționale se î ncheie, se aprobă sau se ratifică
potrivit procedurii stabilite prin lege. Președintele, la propunerea Guvernului, acreditează și
recheamă reprezentanții diplomatici ai României și aprobă înființarea, desființarea sau

16
schimbarea rangului misiunilor diploma tice. Reprezentanții diplomatici ai altor state sunt
acreditați pe lângă Președintele României.” Pentru îndeplinirea funcției de garant al
independenței naționale, șeful statului este și comandantul suprem al forțelor armate și, poate
institui, starea de a sediu sau de urgență. Totodată, articolul 80 din Constituției oferă sarcina
Președintelui de „a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților
publice”. Respectarea Constituției se referă la faptul că șeful statului are îndatorir ea de a
supraveghea obligațiile ce revin atât cetățenilor români, cât și a autorităților sau a partidelor de
a respecta legea fundamentală a țării. Îndatorirea de a supraveghea instituțiile nu înseamnă
control prezidențial, deoarece acest control nu este s tipulat în Constituție. Însă, conform
prerogativelor sale, dacă acesta remarcă o faptă de încălcare a Constituției, are dreptul de a
sesiza Curtea Constituțională. O altă funcție importantă ce o exercită Președintele României
este funcția de mediere. Medie rea se referă la faptul că Președintele are puterea de a rezolva un
conflict între puterile statului, mai ales din prisma faptului că Președintele nu face parte din
niciun partid politic, ceea ce denotă că acesta este imparțial atunci când vine vorba de re zolvarea
conflictelor. (Ionescu, Cristian, Drept Constituțional și Instituții Politice, p. 162 -175)

C. Puterea judecătorească – Instanțele judecătorești
Articolul 124 din Constituție demonstrează importanța justiției în România, aceasta trebuind să
fie „uni că și imparțială” pentru ca fiecare cetățean să aibă parte de proceduri și de o judecată
dreaptă. Pe lângă cele două caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească justiția, această
trebuie să fie și independentă, adică instanțele judecătorești prin ju decătorii săi să nu se supună
celorlalte două puteri. ( Constituția României, art.124). Conform legii privind organizarea
judiciară, justiția este formată din instanțele judecătorești: judecătorii, tribunale, Curți de Apel
și Înalta Curtea de Casație și Justiție. Ultima este cea care „asigură interpretarea și aplicarea
unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești”. (Legea nr.304/2004)
Autorul Maurice Duverger afirma faptul că principiul separației puterilor în stat ajută la
separarea instit uțiilor între ele, dar în special separația jurisdicțiilor în raport cu aleșii, pentru a
putea permite controlul prin judecătorii independenți. Justiția are două accepțiuni, una dintre
ele fiind totalitatea organelor judecătorești, iar cea de -a doua este a cțiunea de a rezolva
procesele din toate domeniile. Când vine vorba de justiție, vine vorba și de statul de drept, care
nu poate exista fără o justiție independentă. „Fiat justitia pereat mundus”(Justiția să -și urmeze
cursul ei, chiar dacă lumea ar fi să p iară) este factorul după care ar trebui să se ghideze atât
instanțele judecătorești, cât și toate persoanele de pe teritoriul României. Astfel, activitatea

17
jurisdicțională chiar dacă are principii ce o diferențiază de puterea legislativă și executivă,
acestea o și integrează în ansamblul activităților statale. Statul de drept este cel care obligă
respectarea Constituției și legilor, însă judecătorul interpretează și aplică legea, dar nu are
puterea de a crea dreptul. De aceea, puterea de a crea dreptul rămâ ne în jurisdicția
Parlamentului(dura lex, sed lex). (Muraru, Tănăsescu, Drept Constituțional și Instituții Politice,
p. 585 -588)
Pe lângă instanțele judecătorești, din puterea judecătorească face parte și Ministerul
Public, care, conform articolului 131 d in Constituție, „reprezintă interesele generale ale
societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor”. Din Ministerul
Public fac parte procurorii care sunt constituiți în parchete. Legea 303/2004 privind statutul
judecă torilor și procurorilor este legea care stă la bază organizării celor două „instituții”, iar
aceasta subliniază faptul că judecătorii sunt cei care înfăptuiesc justiția, iar procurorii sunt cei
care apără interesele societății. ( Legea 303/2004)

Justiția îndeplinește mai multe funcții, printre care:
a) Principiul legalității – acest principiu înglobează statul de drept, având o aplicabilitate
pe două aspecte: legalitatea instanțelor judecătorești, iar aceste instante pot soluționa
procese numai în limita ce le este conferită de lege și Constituție;
b) Justiția este unică și egală pentru toți – acesta înglobează principiul egalității cetățenilor ;
c) Independența judecătorului și supunerea acestuia în fața legii – este un principiu
constituțional, iar acesta consacră ideea că un judecător nu poate primi ordine din partea
altor instituții.

D) Raporturile dintre cele trei puteri
Conform definiției principiului separației puterilor în stat și al sistemului de control
reciproc , această separație nu înseamnă una totală, ci trebuie să existe un control reciproc între
instituții pentru a nu se abuza de putere. Astfel, mecanismele constituționale oferă un oarecare
drept instituțiilor statului să dețină un raport: raport legislativ -executiv, raport legislativ -justiție,
raport executiv -justiție.
Controlul politic al Parlamentului asupra Guvernului și Președintelui este reprezentat de
anumite mecanisme constituționale care sunt stipulate expres în Constituție. Intervenția
legislativ ului în activitatea executivului se realizează prin mai multe mecanisme:

18
1) Votul de încredere asupra Programului de guvernare: conform articolului 103 din
Constituție, „Candidatul pentru funcția de prim -ministru va cere, în termen de 10 zile
de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii
liste a Guvernului”;
2) Controlul activității Guvernului. Chiar dacă, în România, de cele mai multe ori
Guvernul este format din membrii partidelor din care este constituit și Parlamentul,
această funcție rămâne una dintre cele mai importante pe care le conferă Constituția
României;
3) Moțiunea de cenzură – această funcție apare în momentul în care Parlamentul dorește
să retragă încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenz ură. Din
anul 1990, au fost 3 7 moțiuni de cenzură, însă doar 3 au fost adoptate.
4) Suspendarea/ Punerea sub acuzare a Președintelui – În ambele cazuri, Parlamentul este
cel care votează suspendarea/punerea sub acuzare, însă cu număr diferiți de parlamenta ri
în ceea ce privește inițierea și adoptarea . Din anul 1990 și până în prezent, au fost 2
cereri de suspendări ale Președintelui, urmate de referendumuri, ambele cu rezultat în
favoarea șefului statului;
5) Solicitarea începerii urmăririi penale împotriva u nui membru al Guvernului;
6) Întrebările și interpelările – Guvernul în ansamblul său, sau oricare dintre membrii
acestuia au obligația să răspundă în fața Parlamentului, ori de câte ori Parlamentul cere
acest lucru; (Muraru, Tănăsescu, Drept Constituțional ș i Instituții Politice, p. 537 -544)
Principiul separației puterilor în stat atestă faptul că există modalități de control și pentru
executiv asupra puterii legislative. Printre aceste mecanisme se numără:
1) Delegarea legislativă – este o excepție de la regulă, având în vedere faptul că legea
fundamentală pune accentul pe Parlament atunci când vine vorba de putere legislativă.
Însă, în cazul de față, Parlamentul conferă putere Guvernului în a „emite ordonanțe în
domenii care nu fac obiectul legilor organi ce”(Constituție, articolul 115). Acest
mecanism este unul dintre cele mai complexe dat fiind faptul că această procedur ă are
nevoie de o lege de abilitare ce nu poate face obiectul legilor organice. Mai mult decât
atât, delegarea legislativă conferă putere Guvernului în a adopta ordonanțe de urgență.
Aceste ordonanțe, conform articolului 115 din Constituție, pot fi emise doar în
momentul în care există situații excepționale iar reglementarea acestora nu poate fi
amânată. (Boc E ., Delegarea legislative în sistemul constituțional românesc,în Revista
Transilvana de Științe Administrative, nr. 1, p 238 -240)

19
2) Dizolvarea Parlamentului – acest mecanism îi aparține Președintelui României, dar doar
în momentul în care Parlamentul nu a acordat votul de încredere Guvernului și doar
după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. Așa cum reiese din articolul
89 din Constituție, există cel puțin două obligații pe care trebuie să le îndeplinească
șeful statului atunci când cere dizolvarea legis lativului. (Levai M, Tomescu C.,
Atribuțiile Președintelui în raport cu Parlamentul – aspecte teoretice și practice, p. 89 –
91)
3) Promulgarea legii – Acest mecanism este ultima etapă din cadrul unui proces de
adoptare al unei legi, ce conferă șefului statului puterea de a decide dacă acea lege
prezintă lacune sau nu. Datorită acestei puteri conferite, Președintele poate cere ulterior
reexaminarea legii sau poate sesiza Curtea Constituțională; (ibidem, p.92 -94)
4) Reexaminarea legii – În cadrul procedurii legislati ve, în momentul promulgării legii,
conform articolului 77 din Constituție, Președintele poate „cere o singură dată
reexaminarea legii”. (loc.cit)
5) Convocarea de către Președinte a referendumului pe probleme de interes național –
reglementarea referendumului este stipulată în articolul 90 din Constituție însemnând
„o modalitate de consultare a întregului popor cu privire la diverse probleme ale țării,
de interes general”. Acesta este un instrument prin care se cere ajutorul populației atunci
când vine vorba d e anumite probleme ce sunt în interesul întregului stat. Chiar dacă
Președintele este obligat să se consulte în prealabil cu Parlamentul, consultarea este doar
o procedură administrativă. În opinia unor autori, sintagma „probleme de interes
național” are o semnificație mult prea generală, iar referendumul ar trebui să aibă ca
obiect doar acele probleme care nu fac parte din atribuțiile puterii legislative. ( Levai M,
Tomescu C., Atribuțiile Președintelui în raport cu Parlamentul – aspecte teoretice și
practi ce, p.95-97)
6) Adresarea de mesaje Parlamentului –Conform articolului 88 din Constituție,
„Președintele adresează mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme
politice ale națiunii”. Acest articol demonstrează că mesajul Președintelui are două
acțiuni: faptul că este un mijloc de adresare între șeful statului și legislativ, iar a doua
este legată de atragerea atenției parlamentarilor și, în special, cetățenilor. (ibidem, p.86)

Raporturile dintre Parlament și Guvern demonstrează de cele mai multe ori, creșterea
atribuțiilor executivului, în speță, Guvernul. Acest fapt se datorează în special partidelor politice

20
care dau o dinamică sistemelor pluraliste, deoarece partidul care câș tigă alegerile parlamentare,
oferă Guvernului, persoane care vor face ulterior parte din administrația publică. Deși, teoretic
Guvernul este cel subordonat Parlamentului, în practica cotidiană se remarcă din ce în ce mai
des faptul că Guvernul are un rol p rimordial în tot ce înseamnă luarea deciziilor, adică
transpunerea acestora în legi. Acest rol al Guvernului este dat în special de delegarea legislativă
sau chiar și de posibilitatea adoptării unor ordonanțe de urgență. Totodată, remarcând
mecanismele con stituționale dintre cele două puteri, putem conchide faptul că Președintele deși
are numeroase pârghii de control, acestea sunt deseori pur teoretice, pentru că de foarte multe
ori trebuie să îndeplinească mai multe cereri pentru a duce la bun sfârșit acel mecanism
constituțional. (Muraru I, Tănăsescu S., Drept constituțional și instituții politice, p.544 -545)
Atât legislativul cât și executivul au anumite mecanisme de control asupra puterii
judecătorești. Deși din punct de vedere al principiului independen ței justiției, aceasta trebuie să
fie pur independentă de celelalte puteri, acesta nu interzice anumite raporturi constituționale.
Aici intervine problema „cât de mult pot interveni legislativul și executivul în deciziile și
acțiunile justiției?”.
În pri mul rând, din punct de vedere al raportului dintre legislativ -justiție, primul mecanism
de control este cel al organizării și funcționării instanțelor judecătorești care se realizează doar
în concordanță cu legea. Parlamentul este cel care face legea pentr u toate instituțiile statului,
inclusiv autoritățile judecătorești, acest fapt fiind chiar un rezultat al statului de drept și al
democrației pe care se bazează majoritatea statelor europene și nu numai. Însă, chiar dacă
puterea legislativă este cea care a doptă legea, doar judecătorul este cel care decide sentința
finală, fără să aibă legătură cu Parlamentul. Conform normelor constituționale, și justiția are
putere de control asupra legislativului. Controlul intervine în momentul în care se cere
constituțio nalitatea legilor. Cel mai important raport dintre cele două puteri îl reprezintă
numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Articolul 133 din legea fundamentală
reiterează că ”este garantul independenței justiției. Este alcătuit din 19 membr i (…), 14 membri
aleși în adunările magistraților, dar validați de Senat, (…), 2 reprezentanți ai societății civile,
dar care sunt chiar aleși de Senat”.
Raporturile dintre puterea judecătorească și executiv apare atunci când este vorba de numire
sau avansarea magistraților. Un exemplu în acest sens îl constituie statutul judecătorilor, iar
conform articolului 125 din Constituție, „Judecătorii numiți de Președinte sunt inamovibili”.
Raportul principal dintre executiv și justiție intervine atunci când e ste vorba de influența
ministrului justiției în numirea mai multor magistrați: acesta „ numește directorul și adjuncții

21
Institutului Național de Magistratură”, la recomandarea ministrului justiției, Consiliul Superior
al Magistraturii trebuie să numească s au să promoveze totalitatea magistraților, și nu în ultimul
rând, ministrul justiției este cel care emite avizul pentru urmărirea penală împotriva unui
magistrat (ibidem, p.595 -596)
Este important ca în România să se păstreze etica principiului separației puterilor în stat,
care conferă o legitimitate fiecărei puteri. Totodată, pentru ca regimul democratic să
funcționeze trebuie să funcționeze și acel sistem de control și de echilibru, check and balances,
care ajută fiecare dintre puteri să se responsabili zeze și să aibă o oarecare afirmare asupra
celeilalte puteri. Toate cele trei ramuri lucrează pentru cetățeni, oferindu -le un serviciu public.
Dacă legislativul sau executivul acționează împotriva independenței justiției, atunci acele
acțiuni sunt inaccept abile într -un stat de drept și este important să fie eliminate. Consiliul
Consultativ al Judecătorilor Europeni a afirmat în nenumărate rânduri că o prea mare presiune
din partea executivului și legislativului asupra instanțelor judecătorești trebuie dimin uată, fie
că această presiune se exercită în timpul campaniilor electorale, fie în decursul mandatului. În
același timp, CCJE consideră că modificările legislative prea dese în sistemul judiciar duce la
instabilitatea puterii judecătorești, ducând deseori la conflicte și neîncredere din partea
cetățenilor. Ba mai mult decât atât, atunci când se înființează comisii de anchetă parlamentară
în cadrul Parlamentului, acestea iau prerogativele instanțelor judecătorești, mai ales din prisma
faptului că Parlamentul nu are autoritatea de a interacționa cu procesele judiciare care sunt de
domeniul instanțelor. Totodată, este important ca principiul independenței justiției să fie unul
dintre pilonii unei democrații consolidate, iar acest principiu să fie respectat atât de cetățeni, cât
și de cele trei puteri ale statului , pentru că fără o justiție independentă, toate cele trei puteri ar
avea de suferit. (Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Avizul nr.18/2015 – Poziția
puterii judecătorești și relația ei cu celelalte puterile ale statului în democrația modernă, p.20-
26)

III. JUSTIȚIA ROMÂNEASCĂ DE LA ADERARE ȘI PÂNĂ ÎN PREZENT

În anul 1995, România a încheiat prima etapă pentru a putea adera la Uniunea
Europeană , aceasta constând în depunerea unei cereri din perspectiva statului solicitant, la
Consiliul Uniunii Europene. Însă, încheierea cu succes a negocierilor dintre cele două părți a

22
fost pe data de 17 decembrie 2004, iar acel moment a fost pentru România șansa de a deveni o
democrație consolidată. Anul 2004 a însemnat pentru România, avantajul de a deveni stat
observator, fiind informată cu privire la propunerile legislative, iar acest demers acorda șansa
României de a lua cuvântul la nivelul instituțiilor europene, dar neavând încă drept de vot .
Aderarea României a fost aprobată în Parlamentul European pe 13 aprilie 2005, având 497
voturi pentru și 93 împotrivă. ( Scurt istoric al re lațiilor dintre România și UE
https://tinyurl.com/y6r9j8hj )
Toate statele membre care dorec să adere la Uniunea Europeană sunt obligate să respecte
în primul rând articolul 2 din Tratatul privind Uniunea European ă: „Uniunea se întemeiază pe
valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum
și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin
minorităților. Aceste valori sunt comun e statelor membre într -o societate caracterizată prin
pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”
(Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Tratatul privind Uniunea Europeană, p.5). Acest articol
corobora t cu articolul 49 al aceluiași tratat subliniază faptul că statele care respectă principiile
articolului 2 și le promovează în interiorul statului, pot solicit a să devină membre ale Uniunii
Europene. Așadar, România din anul 2004 a trebuit să îndeplinească condiții de natură politică,
adică trebui a să respecte statul de drept, și să garanteze respectarea principiilor democrației ;
condiții de natură juridică, adică dreptul intern trebuie să fie în strânsă corelație cu principiile
dreptului Uniunii Europene, condiții de natură militară și condiții de natură economică.
(Criteriile de la Copenhaga de aderare, https://tinyurl.com/y6geofn7)
Anul 2004 a însemnat pentru România primul pas spre aderare deoarece a reușit să
îndeplinească unul dintre criteriile primordiale, criteriul politic. Pentru că până în acel moment
a realizat progrese semnificative, Comisia Europeană a decis ca la data de 1 ianuarie 2007,
statul român va putea adera în condi țiile în care va îndeplini celelalte criterii, criteriile
economice și cele referitoare la acquis. În anul 2005, Comisia Europeană a început
monitorizarea României din punct de vedere al îndeplinirii obligațiilor asumate, iar de -a lungul
celor doi ani de m onitorizare, statul român a fost nevoit să modifice legislația pentru a putea
intra în rândul statelor ce au aderat la Uniunea Europeană. Aderarea la Uniunea Europeană a
fost finalizată în 2007, când România a semnat la 1 ianuarie, Tratatul de aderare, act ce a
subliniat faptul că odată cu aderarea, „dispozițiile Constituției, ale Tratatului CEEA și actele
adoptate de instituții înainte de aderare sunt obligatorii pentru Bulgaria și România și se aplică
în aceste state în condițiile stabilite prin Constituț ie, prin Tratatul CEEA și prezentul protocol”.

23
Aderarea la Uniunea Europeană a însemnat pentru statul român o strategie fundamentală în
lupta anticorupție, iar acest demers are la bază dorința tuturor instituțiilor politice în a dezvolta
societatea românea scă conform principiilor democrației și a statului de drept. ( Acte privind
aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană , p. 11 -39)
Așa cum este precizat și mai sus, România a trebuit să lupte consistent împotriva
corupției, dar și în res pectarea statului de drept pentru a putea deveni un stat cu adevărat
european. De aceea, atunci când a aderat la Uniunea Europeană, una dintre obligațiile pe care
trebui a să le îndeplinească statul român era legată de adoptarea unei reforme care să ducă la o
funcționare mai bună a sistemului judiciar, pentru ca actul de justiție să devină mai transparent
și mai eficient.
În procesul de aderare, cel mai important rol a fost lupta împotriva corupției și
reformarea sistemului juridic. De aceea, eforturile tut uror instituțiilor s -au axat pe adoptarea
unor mecanisme ce puteau combate corupția de la nivelul statului. Din punct de vedere al
domeniului justiției, domeniu ce era extrem de important să fie reformat pentru a fi în
concordanță cu normele dreptului euro pean, încă înainte de semnarea Tratatului de aderare la
Uniunea Europeană, statul român a început să adopte legi privind sistemul juridic și să adopte
în anul 2005 prima reformă în acest domeniu.
De aceea, în anul 2004 s -au adoptat primele legi în domeni ul justiției, legea 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, legea 304/2004 privind organizarea judiciară și
legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, toate fiind publicate în Monitorul
Oficial pe data de 13 septembrie 200 5. Aceste legi au fost adoptate tocmai din prisma faptului
că domeniul justiției este extrem de important într -un stat de drept, iar acest demers a dus astfel
la îndeplinirea uneia dintre cele mai importante cerințe în a adera la Uniunea Europeană, statul
român să fie un stat de drept, iar justiția trebuie să fie una independentă.
Legea 304/2004 privind organizarea judiciară s -a adoptat tocmai din prisma respectării
drepturilor și libertăților cetățenilor ce sunt stipulate în Convenția pentru apărarea dre pturilor și
libertăților fundamentale și Carta internațională a drepturilor omului, dar și pentru a se respecta
principiile constituționale. Organizarea judiciară este unul dintre pilonii care poate asigura
aceste drepturi, printre care dreptul la un proce s echitabil, acest pilon fiind unul dintre
fundamentele după care se ghidează toate instituțiile europene. ( Legea nr.304/2004 ,
https://tinyurl.com/y3v8fsmu ). Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
are în prim plan drepturile și obligațiile magistraților, admiterea acestora în magistratură și

24
formarea profesională a procurorilor, legea fiind adoptată tocmai pentru a fi în concordanță cu
Carta Europeană cu privire la Statutul judecătorului. Statul judecătorilor și al procurorilor
evidențiază faptul că aceștia trebuie să fie independenți și imparțiali atunci când vine vorba de
înfăptuirea actului de justiție, acționând doar în numele legii ș i în respectarea drepturilor tuturor
cetățenilor. Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii alocă o importanță
majoră acestei instituții, subliniind ideea că această instituție este singura care poate fi „garantul
independenței justiției”, aceasta fiind o instituție independentă care se supune numai legii.
(Legea 317/2004, articolul 1).
După cum se poate observa, aceste legi au fost adoptate din nevoia de a fi în concordanță
cu legislația europeană și pentru a putea îndeplini principala c ondiție de aderare la Uniunea
Europeană: respectarea statului de drept și, implicit, respectarea independenței justiției. Cele
trei legi înfăptuiesc justiția, oferind o bază legală instituțiilor juridice, iar executivului și
legislativului oferindu -le o în țelegere mai detaliată a tot ce înseamnă domeniul juridic.
Având în vedere mecanismele constituționale, din anul 2005 și până în prezent, atât
Parlamentul prin adoptarea unor legi organice, cât și Guvernul prin adoptarea unor ordonanțe
de urgență sau pri n asumarea răspunderii Guvernului, au modificat consistent cele trei legi ale
justiției, creând atât avantaje, cât și dezavantaje în ceea ce privește acest domeniu.
Prima modificare a fost făcută în 2005, când s -a adoptat Legea 247/2005 privind reforma
în domeniile proprietății și justiției. Această reformă din perioada 2005 -2007 punea în prim
plan importanța separației puterilor în stat, prin formarea unui sistem juridic independent și
imparțial. Conform strategiei, aceasta a avut ca obiectiv înlăturarea deficiențelor și al aspectelor
negative din justiție, dorind astfel să ducă la o garantare a principiului independenței justiției
prin înfăptuirea unui act de justiție eficient, ducând astfel la implementarea acquis -ului
comunitar și la îndeplinirea oblig ațiilor date de către Uniunea Europeană. Principiile
fundamentale după care s -a ghidat această reformă au fost:„ consolidarea statului de drept,
respectarea principiului separației puterilor în stat, prin respectarea independenței justiției,
adaptarea la normele europene prin transpunerea acestora în dreptul național, transparentizarea
și eficientizarea actului de justiție și oferirea unei importanțe majore în ceea ce privește părerea
societății civile în această reformă”. ( Strategia de reformă 2005 -2007, p.2-3)
Legea 247/2005 privind reforma în justiție a fost adoptată prin angajarea răspunderii
Guvernului, însă nu au existat dezbateri publice sau parlamentare, așa cum se stipula chiar în
strategia de reformă 2005 -2007. Parlamentul a adoptat această lege , deoarece la nivel puterii

25
legislative era la conducere același partid din care făcea parte și ministrul justiției din acea
perioadă, însă parlamentarii din opoziție și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a u
atacat legea la Curtea Constituți onală. Obiecția de neconstituționalitate a vizat încălcarea
principiului independenței justiției, iar o parte dintre sesizările aduse au fost admise, ulterior
legea fiind reîntoarsă în Parlament pentru a putea fi pusă în concordanță cu deciza Curții
Consti tuționale. Una dintre cele mai importante modificări a fost vizată de numirea
procurorilor -șefi din cadrul DIICOT, DNA și Parchetul General. Astfel, dacă în urma adoptării
din anul 2004 a legilor justiției, procurorii -șefi erau numiți de către Președinte, la propunerea
CSM și cu recomandarea ministrului justiției, odată cu reforma adusă de către ministrul justiției,
procurorii -șefi vor fi propuși spre numire Președintelui de către ministrul justiției, Consiliul
Superior al Magistraturii oferind în acest caz doar un aviz consultativ. Acest aspect , din punct
de vedere al opozanților, a dus astfel la o limitare a puterii judecătorești în ceea ce privește
atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, care de altfel este singura instituție care poate
garanta independența justiției. La momentul respectiv, acest demers a fost criticat de către
opoziție, declarând că această acțiune duce la o politizare a justiției, deoarece executivul a
primit atribuții mai consistente în ceea ce privește numirea procurorilor -șefi, însă a fost apreciat
de către Comisia Europeană. ( https://tinyurl.com/y68m9u6o )
Această lege a fost până la urmă adoptată de către Parlamentul României, intrând în
vigoare cu toate modificările aduse, în ciuda criticilor aduse de către parlamentari, Înalta Curte
de Casație și Justiție și, evident, Consiliul Superior al Magistraturii. Un an mai târziu, mai mulți
deputați ai Partidului Social Democrat au cerut modificarea legii în ceea ce privește articolul
referitor la numirea Procurorului General, vizând astfel numirea acestuia de Președinte, la
propunerea Consiliului Superior al Magis traturii, nemaiexistând atribuții din partea ministrului
de justiție. Motivul invocat a fost că singurul competent în numirea procurorului -șef este
Consiliul Superior al Magistraturii, ducând astfel la apariția unei imixțiuni a executivului în
sistemul jur idic. Acest proiect de lege nu a putut fi adoptat din cauza numărului insuficient de
voturi în ceea ce privește adoptarea unei legi organice. În anul 2006, un senator UDMR a inițiat
un proiect referitor la numirea tuturor procurorilor -șefi, indiferent de i nstituția din care aceștia
fac parte, astfel încât aceștia să fie numiți de către Președintele României, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii. Având în vedere că la momentul respectiv, UDMR nu se
afla la guvernare, proiectul de modificare a numirii a procurorilor -șefi a fost respins, și de
această dată nu au fost strânse suficiente voturi în ceea ce privește adoptarea legilor organice .
Al treilea proiect de acest gen, al unor senatori din partea Partidului Conservator, a fost inițial

26
respins de către Camera Deputaților. Acest proiect pe lângă numirea procurorilor -șefi, dorește
și modificarea articolelor referitoare la revocarea din funcție a procurorilor, eliminând
atribuțiile ministrului justiției în acest sens. Modificarea legii a avut până la urmă câștig de
cauză, astfel încât propunerea și revocarea procurorilor a intrat în atribuțiile Consiliului
Superior al Magistraturii. Totuși, este de menționat că aceste modificări au fost în
neconcordanță cu cerințele Comisiei Europene. (https://tinyurl.com/y68m9u6o )
Dacă până la alegerile parlamentare din 2008 la guvernare erau PNL și UDMR, ulterior,
configurația politică atât a Parlamentului unde s -a format majoritatea parlamentară, cât și a
Guvernului, au venit PDL și PSD, schimbând în totalitate configurația ambelor instituții . Acest
an a adus multe modificări în sistemul politic românesc, astfel că în anul 2009, Guvernul Boc
I, prin mecanismul de angajare a răspunderii Guvernului, a dorit modificarea Codului Penal,
Codului de Procedură Penală, dar și a Codului Civil și Codul de Procedură Civilă . Guvernul
Boc și-a asumat răspunderea Guvernului de aproximativ 10 ori, insistând pe faptul că prin acest
mecanism, procedura de adoptare a unor le gi organice va fi accelerată, acoperind lacunele din
legislația românească, iar procedura din Parlament ar fi fost prelungită deseori din cauza
dezbaterilor parlamentare. Totuși, este de menționat că și până la constituirea acestui Guvern,
majoritatea Guve rnelor au beneficiat de acest drept constituțional, adoptând legi fără existența
unei dezbateri parlamentare .(Guvernul, la a unsprezecea asumare ,http://tinyurl.com/yy7xfkvv )
Guvernul Boc, prin programul său de Guvernare(2009 -2012) a avut pentru domeniul
juridic, mai multe obiective, printre care adoptarea codurilor de procedură și intrarea în vigoare
a acestora împreună cu codul civil și penal. Pentru a putea fi implementate toate cele 4 coduri,
prin Programul de Guvernare și -a asumat obiectivul de a elabora o lege de aplicare pentru toate
cele 4 coduri, finalizarea dezbaterilor parlamentare în ceea ce privește Codurile de Procedură
și accelerarea adoptării. ( Program de Guvernare, 2009 -2012, p. 15 -16)
Astfel, Guvernul din 2009, în primă fază, și -a asumat răspunderea în fața puterii
legislative asupra Codului Penal și Codu lui Civil, iar în Parlament să se modifice Codurile de
Procedură, acestea având nevoie de dezbateri mult mai largi, având în vedere că sunt legi mult
mai complexe. În ceea ce privește Codul Penal, Guvernul, prin Ministerul Justiției, a dorit
modificarea în special a cuantumului sancțiunilor și al pedepselor, astfel că în ceea ce privește
infracțiunile de ucidere la cererea victimei, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea
de probe sau înscrisuri, nivelul sancționator a fost redus. În schimb, în ceea ce privește
majorarea limitelor de pedeapsă, aceasta a vizat infracțiunile de corupție, ca de exemplu, darea

27
de mită, abuzul în serviciu, traficul de influență. Totodată, prin aceste modificări s -a dorit
reducerea duratei proceselor în materie penală și civilă, inclusiv s -a accentuat atribuțiile pe care
le-ar deține judecătorul de drepturi și libertăți și j udecătorul de cameră preliminară. Prim –
ministrul E. Boc a declarat în nenumărate rânduri că aceste modificări au fost făcute pentru a –
și îndeplini angajamentul în ceea ce privește relația cu Uniunea Europeană, iar această asumare
a ajutat la adoptarea refo rmei justiției care a început imediat după modificarea celor două
coduri. (Guvernul – asumare pe coduri, https://tinyurl.com/yynqmtx4 ) Din cauza asumării
răspunderii Guvernului, care nu implică o dezbatere mult prea amănunțită, mai multe
organizații non -guvernamentale au format o coaliție numită „Opriți codurile!” prin care se
solicita Președintelui României, T. Băsescu să nu promulge le gile, cerând retrimiterea
proiectelor de lege în Parlament, pentru a fi reexaminate și, mai ales, pentru a exista dezbateri
publice, având în vedere că în primă fază, societatea civilă nu a avut niciun punct de vedere.
Pentru că ambele coduri de Procedură aveau nevoie de un timp mai îndelungat de dezbateri,
votarea acestora a fost amânată, iar adoptarea codu lui Civil și Penal a fost întârziat ă pentru a
putea fi puse în concordanță cu cele de Procedură. Astfel, a urmat o perioadă de reformă în
justiție, iniț iată tot de același Guvern. (Președintele, promulgarea legilor, https://tinyurl.
com/yxstsacu )
„Strategia de dezvoltare a justiției ca serviciu public” a fost inițiată în anul 2010 tot de
același Guvern , având ca termen de finalizare anul 2014. Aceasta a avut ca obiectiv: „o justiție
eficientă și eficace, aptă să genereze un act de justiție corect, transparent, desfășurat în termen
rezonabil și un cost accesibil cetățenilor și statului.” ( Strategia de de zvoltare a Justiției ca
Serviciu Public, 2010 -2014, p. 12) Totodată, a avut în prim plan continuarea politicilor publice
din domeniul justiției și modernizarea sistemului juridic prin diferite mecanisme, fiind totodată
și instrumentul ministerului justiție i din acea perioadă. Prin acest instrument s -a dorit
observarea problemelor întâmpinate în domeniul justiției de la aderare și până în anul 2010, iar
ulterior , acestor probleme să le fie găsite soluții pentru ca sistemul de justiție să devină unul
transparent și eficient. Anterior adoptării, Ministerul Justiției a chemat la dezbatere societatea
civilă pentru strategia de dezvoltare a justiției și pentru proiectu l de lege prind unele măsuri
pentru accelerarea cauzelor(„mica reformă a justiției”), printre aceștia numărându -se asociații
ale magistraților și reprezentanți ai organizațiilor non -guvernamentale. La elaborarea acestei
strategii au luat parte cele mai imp ortante instituții din sistemul juridic, printre care Consiliul
Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA și
DIICOT, fiind una dintre cele mai transparente strategii privind domeniul juridic . Această

28
strateg ie a avut la bază recomandările Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de
Cooperare și Verificare, luând în calcul și recomandările reprezenanților Băncii Mondiale,
recomandări apărute în Judicial Functional Review. Astfel că, recomandările din cadrul M CV
2012 propuneau să fie adoptată o lege de punere în aplicare a celor patru coduri pentru a
eficientiza cadrul legal al justiției și, totodată, oferirea unui echilibru între numărul de angajați
din instituțiile judiciar și volumul de muncă al acestora. ( MCV, 2012) Având în vedere că
această strategie a aparținut ministrului de justiție, aceasta a fost adoptată ulterior de către
Guvern, iar după adoptare, ministrul de justiție împreună cu reprezentanți ai Consiliului
Superior al Magistraturii, Înaltei Curț i de Casație și Justiție au pus în aplicare planul de acțiune
al strategiei. În ceea ce privește obiectivele acestei strategii, acestea s -au bazat în special pe
îndeplinirea unui act de justiție corect și imparțial. Principalele obiective au fost: intrarea în
vigoare a codurilor, având în vedere că acestea au început să fie discutate încă din anul 2009,
însă din prisma complexității codurilor de Procedură, implementarea acestora a fost întârziată ;
cele trei legi ale justiției să fie perfecționate prin ajustarea cadrului legislativ; crearea unui cadru
benefic instituțiilor juridice, precum creșterea responsabilității CSM; reorganizarea
Ministerului Public sau reorganizarea Ministerului de Justiție; c rearea unor standarde de
integritate și de conduită anticorupție în ceea îi privește pe magistrați; adoptarea unei strategii
pentru a crește încrederea instituțiilor europene atunci când vine vorba de activitatea sistemului
judiciar român și, nu în ultimul rând, creșterea încrederii cetățenilor români în ceea ce privește
actul de justiție. Chiar dacă toate aceste obiective reprezintă o importanță majoră în societatea
românească dar și la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, cel mai important obiectiv pen tru
Guvernul respectiv l -a reprezentat adoptarea Codurilor, pentru că acestea puteau oferi un sprijin
legislativ pentru toate instituțiile juridice, iar acest cadru legislativ putea oferi totodată încredere
în actul de justiție. După cum reiese din strateg ia de reformă, aceasta a dorit să pună în prim
plan combaterea corupției și importanța sistemului de justiție într -un stat de drept, pentru a
putea fi în concordanță cu instituțiile europene, având în vedere că România la momentul
respectiv făcea parte dej a din Uniunea Europeană. ( Strategia de dezvoltare a justiției ca
serviciu public, 2010 -2014, p. 4 -15)
Reforma magistraturii a apărut încă din anul 2004, când s -au adoptat primele legi ale
justiției, urmate de reforma din 2005 și definitivate cu adoptarea celor patru coduri. Totuși, este
important de menționat că oferirea de independență justiției a fost acordată doar datorită aderării
la Uniunea Europeană, iar respectarea principiului independenței justiției era un obiectiv
fundamental de îndeplinit. Acea stă reformă începută în anul 2004, s -a finalizat după 10 ani,

29
reformă ce a încercat să organizeze sistemul de justiție conform principiului independenței
justiției și pentru consolidarea statului de drept. Toată reforma a avut la bază magistratura,
institu ind astfel garantul independenței justiției, CSM; s -au înlocuit codurile vechi care erau în
vigoare din anul 1969 și s-a transparentizat sistemul. Într -adevăr, această reformă a fost criticată
deseori de opozanți, însă atât această reformă, cât și modifică rile din justiție au fost adoptate
pentru a fi în concordanță cu normele europene. (Dănileț C., Politică versus Justiție sau o scurtă
istorie a reformei magistraturii, p. 12 -14)
Având în vedere istoria politicii românești, vom evidenția demisia prim -ministrului
Victor Ponta din anul 2015. După tragedia de la Colectiv, când mai mulți cetățeni au murit sau
au suferit leziuni grave, la presiunile societății civile, prim -ministrul V. Ponta a demisionat,
ulterior formându -se un Guvern tehnocrat, avându -l ca prim -ministru pe D. Cioloș, ce a stat la
Guvern până la alegeri le parlamentare ulterioare . Chiar dacă acest Guvern a fost unul apolitic,
acesta a modificat deseori legi fără dezbate re publică sau fără a lua în calcul deciziile celorlalte
instituții. Una dintre principalele modficări pe care a făcut -o Guvernul respectiv , nerespectând
principiul transparenței decizionale, a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență ce modifica
Codurile adoptate în perioada anului 2010. Ministrul Justiției a afirmat că urgența legii a fost
pentru a fi pus textul legislativ în concordanță cu 15 decizii ale Curții Constituționale, eliminând
astfel instabilitatea legislativă. Această ordonanță a primit aviz ul pozitiv al Consiliului Superior
al Magistraturii, existând totodată și dezbateri cu Ministerul Public și Inalta Curte de Casație și
Justiție. ( Guvernul, despre modificarea Codului Penal, https://tinyurl.com/y 339rbz2 ) Este de
remarcat faptul că această ordonanță a modificat 13 articole din Codul Penal și aproximativ 101
din Codul de Procedură Penală, iar unele organizații și magistrați au declarat că acele modificări
încălcau vehement articole din Constituție. Astfel, una dintre principalele critici aduse acestei
ordonanțe a fost aceea că Executivul de cele mai multe ori folose ște ordonanțele de urgență ca
un pretext, neexistând urgența în realitate, încălcându -se astfel principiul separației puteri lor în
stat. ( https://tinyurl.com/y3exk8q2 ) Totuși, trebuie remarcat faptul că pentru această ordonanță
de urgență a u fost invocate 15 decizii ale Curții Constituționale, iar Codul Penal și Codul de
Procedură Penală trebuiau puse în concordanță cu aceste decizii. Însă, așa cum prevede o altă
decizie a Curții Constituționale, nr. 415/14 aprilie 2010, „Guvernul nu poate adopta o
ordonanță de urgență pentru a pune de acord prevederile Legii nr.144/2007 constatate ca fiind
neconstituționale cu dispozițiile Constituției, dar poate iniția un proiect de lege în acord cu cele
stabilite prin prezenta decizie”. În altă ordine de idei, Guvernul nu are competența de a modifica
prin ordonanță prevederi declarate neconstituț ionale, ci doar Parlamentul, având în vedere că el

30
este puterea legiuitoare a țării. De aceea, singura atribuție a Guvernului în acest sens este de a
iniția un proiect de lege, prin asumarea angajării răspunderii Guvernului. ( OUG ce a modificat
Codul Penal este neconstituțională , https://tinyurl.com/y3ngkmg5 )
O altă modificare a Guvernului tehnocrat o reprezintă ordonanța de urgență nr. 6/2016,
ce a oferit atribuții de organ special de urmărire penală, Serviciului Român de Informații. Prin
această ordonanță s -a modificat legea nr.14/1992, legea de funcționare a SRI, prin adăugarea
unui nou alineat: „Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare
penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spații proprii de
arest. Prin excepție, organele Serviciului R omân de Informații pot fi desemnate organe de
cercetare penală specială conform art. 55 alin. (5), (6) Cod de procedură penală pentru punerea
în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor aceluiași cod.”
Acest articol le -a ofer it organelor SRI o excepție prin care se pot bucura de atribuțiile unui
organ de urmărire penală, pentru infracțiuni precum: „trădarea”, „acțiuni împotriva ordinii
constituționale”, „acțiunile contra statului”, „spionajul”, „compromiterea unor interese de stat.”
Astfel, Guvernul a beneficiat de ambiguitatea unei Deciziile ale Curții Constituționale(16
februarie 2016), aceasta omițând dacă SRI ar avea vreun drept în acțiunea penală, însă chiar
dacă CCR sugerează ideea că SRI nu ar avea dreptul, în decizie nu este stipulat niciun motiv.
Tot prin această ordonanță, Guvernul a modificat Codul de Procedură Penală, modificând
articolul 57, alin. 2: Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală
numai în condițiile art. 55 alin. (5) și (6) , corespunzător structurii din care fac parte, în cazul
săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul săvîrșirii infracțiunilor de corupție și de
serviciu prevăzute de Codul penal săvîrșite de către personalul navigant al marinei civile, dacă
fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei ori a personalului acesteia ”, pentru a fi
în concordanță Codul de Procedură cu legea nr. 6/2016. Chiar dacă această ordonanță a fost
adoptată fără dezbatere publică, sau dezbateri între instituții, aceasta a intrat imediat în vigoare,
în ciuda criticilor aduse. (SRI – organ de cercetare penală făcut de Guvern,
https://tinyurl.com/y2y3db56 ) Această ordonanță a avut numeroase critici, în special c ă
afectează ordinea de drept. Chiar dacă a oferit puteri de organ de cercetare penală, Serviciului
Român de Informații, această instituție poate fi organ de cercetare doar în anumite cazuri expres
prevăzute de lege, fără a periclita autoritatea judecătorească, de exemplu. Mai multe inst ituții,
printre care și SRI a declarat că această ordonanță nu aduce interferențe asupra justiției, ci doar
oferă o colaborare limitată între organele de cercetare penală. Ba mai mult decât atât, această
ordonanță a primit avizul pozitiv de la CSAT și SRI. (https://tinyurl.com/y69t3rp6 ) Datorită

31
implementării acestei ordonanțe, s -a încheiat un protocol secret între Parchetul General și
Serviciul Român de Informații, protocol ce a fost criticat de Guvernul ce a ve nit la putere în
anul 2017, după alegerile parlamentare. Guvernul din 2017 a intenționat respingerea acestei
ordonanțe, chiar dacă această ordonanț ă a fost conformă cu decizia CCR, iar OUG 6/2016 a
fost aprobată printr -o lege a Senatului , tacit, Camera Dep utaților fiind Cameră Decizională .
Această ordonanță se află în Parlament și în prezent, astfel că parlamentarii de la guvernare o
critică, iar celelalte partide consideră că este o ordonanță constituțională. ( Efectele respingerii
OUG 6/2016, https://tinyurl.com/yyg59woz )
În anul 2016 au fost ultimele alegeri parlamentare până în prezent , alegeri ce au
schimbat Guvernul tehnocrat numit în 2015 din cauza demisiei fostului prim -ministru V.Ponta .
Odată cu alegerile parlamentare a fost numit pe data de 4 ianuarie 2017 un nou Guvern ,
Guvernul Grindeanu ce a condus portofoliul ministerial doar 5 luni, deoarec e a fost adoptată o
moțiune de cenzură împotriva acestui executiv , aceasta fiind votată chiar și de membri coaliției
PSD-ALDE . Astfel că a urmat un nou Guvern , prim -ministru fiind M. Tudose, ce a stat la
Palatul Victoria doar 7 luni, deoarece acesta a demisionat din cauza unor tensiuni apărute între
prim -ministru și fostul președinte al Camerei Deputaților , L.Dragnea . Astfel că statul român s –
a văzut în doar un an cu 3 guverne, s ituație extrem de controversată având în vedere că
Parlamentul nu a fost niciodată dizolvat, deci exista o oarecare stabilitate politică în ceea ce
privește partidele de la guvernare.
Astfel că, primele modificări date de coaliția PSD -ALDE din domeniul justiției au
început să apară odată cu adoptarea de către Guvernul Grindea nu a două ordonanțe de urgență
care au stat ulterior la fundamentarea celei mai controversate ordonanțe de urgență din 1989 și
până în acel moment, ordonanța de urgență nr.13/2017. Prin expunerea de motive, Guvernul a
motivat faptul că această ordonanță a dorit să modifice Codul Penal deoarece acest act avea
anumite articole care erau contrare anumitor decizii Constituționale, dorind astfel să aducă o
concordonanță între aceste decizii și Codul Penal. Însă, așa cum au transmis majoritatea
instituțiilor juri dice, în special Consiliul Superior al Magistraturii, Guvernul a dorit și
dezincriminarea abuzului de serviciu sau neglijența în serviciu atunci când prejudiciul produs
este mai mic de 200.000 lei. (OUG nr.13/2017, Expunere de motive ) Adoptarea acestei
ordonanțe a fost făcută pe timp de noapte, astfel încât a stârnit un val de critici, deoarece s -a
dorit atât modificarea Codului Penal și cel de Procedură Penală, cât și adoptarea unui proiect
de lege ce avea în prim plan articole referi toare la amnistie și grațiere , acesta din urmă fiind un
proiect ce trebuia să intre în procedură obișnuită în cadrul Parlamentului. Ce este de menționat

32
este faptul că așa cum zice și numele, ordonanța de urgență este un act ce nu suportă amânare,
fiind o situație urgentă, însă chiar din expunerea de motive, nu reiese urgența reală, ci doar, așa
cum s -a precizat și mai sus, aplicarea celor două coduri în concordanță cu anumite decizii ale
Curții Constituționale. Ce este important de subliniat este faptul că pentru a se pune o lege în
conformitate cu decizii CCR, este îndeajuns să existe o lege în Parlament ce să modifice legea
anterioară, având în vedere că Parlamentul este autoritatea legiuitoare a țării. Atunci când se
dorește modificarea unor legi din dom eniul justiției, deci inclusiv codurile penale, este
obligatoriu de cerut avizul Consiliului Superior al Magistraturii, chiar dacă acesta este doar unul
consultativ. În cazul de față, în primă fază, CSM a dat un aviz negativ acelei modificări, însă
ministr ul justiției din acea perioadă a modificat încă o dată legea, astfel că s -a întors textul la
CSM. Însă, de această dată, nu s -a mai așteptat avizul CSM, Guvernul adoptând ordonanța de
urgență. (OUG 13 pe înțelesul tuturor, https://tinyurl.com/y2yblg2k ) După adoptarea
ordonanței de urgență, în noaptea zilei de 31 ianuarie 2017, au început sute de proteste în toată
țară, criticând vehement Guvernul , replicile fiind legate de corupție și de faptul că aceste
modifică ri favorizează anumiți politicieni români. Este de menționat că acest protest a fost unul
dintre primele ce nu a avut în spate o dezbatere publică, românii ieșind în masă fără a discuta
înainte despre această problemă, astfel că la acea dată, au ieșit numeroși cetățeni ce au criticat
vehement acele modificări. Ba mai mult decât atât, acest protest a fost primul ce avea ca pornire
lupta pentru respectarea statului de drept și a principiului independenței justiției, având în
vedere că majoritatea speciali știlor și a instituțiilor juridice au declarat că această ordonanță
periclitează justiția din România. ( Retrospectiva anului 2017: Protest împotriva OUG,
https://tinyurl.com/y3ve93nm )
Pe data de 5 februarie 2017, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență nr. 14/2017
privind abrogarea OUG nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Codului penal și Codului
de procedură penală, iar preambulul ordonanței subliniază că OUG 13 a fost abrogată din
prisma criticilor aduse din partea mai multor instituții juridice, printre care CSM, ÎCCJ,
Ministerul Public, dar și a unor instituții ale statului, Președintele României și Avocatul
Poporului, și în special a numeroaselor proteste începute pe data de 31 ianuarie 2017. Deși
Curtea Constituțională este instituția care se ocupă de rezolvarea obiecțiilor și excepțiilor de
neconstituționalitate, în ceea ce privește constituționalitatea OUG 13, CCR a refuzat să se
pronunțe asupra acestei a, iar din această cauză a exist at o temere din partea magistraților în
cazul în care OUG 14/2017 ar fi fost declarată neconstituțională. Astfel că, principalele motive
pentru care OUG 13 a fost abrogată sunt legate de tensiunile create între societatea civilă și

33
Guvern, criticile aduse de către cele mai importante instituții juridice dar și statale, neexistând
astfel dezbateri între societate și executiv, subliinind că e important ca aceste modificări să fie
aduse prin procedura legislativă în cadrul Parlamentului. Prin urmare, dacă OUG 14/2017 ar fi
fost declarată neconstituțională, OUG 13/2017 ar fi intrat imediat în vigoare, producându -și de
drept efectele. ( OUG nr. 14/2017 privind abrogarea OUG 13/2017, Expunere de motive)
În anul 2017 au mai existat modific ări în domeniul justiției, modificări inițiate de
ministrul justiției, prin mecanismul angajării răspunderii Guvernului Dăncilă . Acestea vizau
cele trei legi ale justiției, legea 303/2004, 304/2004 și 317/2004, legi ce au fost ultima oară
modificate în anu l 2012 , iar de data aceasta nu se mai dorea modificarea codurilor penale.
Principalele modificări erau referitoare la magistrați, deoarece creștea vârsta celor care doresc
să facă parte din Institutul Național al Magistraturii; Președintele României să nu mai aibă
dreptul de a numi procurorii șefi ai DNA, DIICOT sau Procurorul General (modificare ce a
existat și în anul 2005) , Inspecția Judiciară să facă parte din Ministerul Justiției, nu cum era
până atunci, din Consiliul Superior al Magistraturii; Președin tele României poate refuza o
singură dată și motivat, numirea în funcțiile de conducere la Înalta Curte de Casație și Justiție .
(Principalele propuneri de modificare a legilor justiției, https://tinyurl.com/y6b4hofs ) Aceste
propuneri de modificare a legilor justiției au stârnit critici din partea CSM, care pe lângă avizul
negativ dat acestor legi, magistrații au declarat că ele vor afecta independ ența justiției, existând
imixtiuni din partea executivului asupra puterii judecătorești. Uniunea Națională a Judecătorilor
din România a declarat în nenumărate rânduri că unele modificări sunt propice pentru
respectarea statului de drept, ca de exemplu, ră spunderea materială a magistraților, însă în ceea
ce privește Inspecția Judiciară, dacă această instituție ar trece în subordinea ministrului justiției,
această acțiune ar crea o mare instabilitate în ceea ce privește respectarea principiului separației
puterilor în sta t. (Poziția UNJR cu privire la Inspecția Judiciară, https://tinyurl.com/yyqea5ls )
Acest proiect asumat de ministrul justiției nu a fost adoptat, pentru că din declarațiile acestuia,
ar fi trebuit cerut un aviz al Comisiei de la Veneția , această cale fiind datorată Mecanismului
de Cooperare și Verificare, iar procedura de adoptare ar f i fost întârziată. Putem menționa în
același timp că aceleași modificări s -a încercat a fi adoptate tot în anul 2017 printr -un proiect
de lege inițiat de o parte dintre parlamentarii de la Camera Deputaților, Consiliul Superior al
Magistraturii dând un av iz negativ subliniind și de această dată că se încalcă principiul
independenței justiției și afectează statul de drept, contrat recomandărilor Comisiei Europene.
Aceste modificări nu au fost adoptate nici până în prezent, astfel că în România se vede clar
cum există o instabilitate puternică între cele trei puteri. Astfel că, de la sfârșitul anului 2017,

34
Comisia specială pentru legislația din domeniul justiției a Parlamentului a inițiat nenumărate
proiecte de legi ce vizau modificări în ceea ce privește cel e 3 legi ale justiției, iar această
Comisie s -a ocupat preponderent de orice act normativ ce se afla în procedură parlamentară,
pentru ca aceste acte să fie în concordanță cu obiectivele acestei comisii.
În anul 2018, s -a inițiat ordonanța de urgență 92/20 18 ce a fost întâi dezbătută în Camera
Deputaților în funcție de cerințele din cadrul Comisiei speciale, ulterior fiind înaintată
Senatului. Din expunerea de motive a acestei ordonanțe nu reiese clar urgența ce nu suportă
amânare și nici nu se specifică de ce se dorește din nou o modificare, având în vedere că aceste
legi fusese anterior modificate de către Parlament. Această ordonanț ă încalcă principiul
separației puterilor în stat, deoarece, conform deciziei 1221/2008 a Curții Constituționale, „nu
se poate adopta o OUG pentru a contracara o măsură legislativă tocmai adoptată de Parlament”,
și de această dată această ordonanță nu a avu t avizul CSM, fiind aprobată fără aviz. Proiectul
de lege nr.542/2018 privind modificarea Oug nr.92/2018 a fost adoptat de către Camera
Deputaților cu 170 de voturi pentru și 92 împotrivă, fiind înaintat la Senat, iar în prezent nefiind
încă adoptat. (Pericolul OUG 92/2018, https://tinyurl.com/y3ub3lmf )
După cum se poate observa, după anul 2004 când s -au adoptat cele trei legi ce fac
referire la întreg domeniul justiției, aproape în fiecare an au existat modifi cări în acest domeniu,
modificări care unele aduc beneficii, altele doar periclitează independența justiției, oferind o
mai mare putere legislativului sau executivului. Cele mai multe modificări au început a fi
survenite odată cu ultimele alegeri parlament are, deoarece atât Guvernul prin adoptarea unor
ordonanțe de urgență, cât și Parlamentul au încercat sau chiar au reușit să modifice domeniul
juridic. Trebuie menționat că majoritatea modificărilor au fost aduse prin ordonanțe de urgență,
de fiecare dată i nvocându -se starea de urgență, chiar dacă de cele mai multe ori, instituțiile
juridice declarau contrariul. Cele mai criticate modificări au fost cele ale Executivului actual,
pentru că, putem sublinia că este pentru prima oară când se adoptă un referendum ce avea la
bază modificările aduse de Guvern prin acele ordonanțe, referendum care a adus atât păreri pro
cât și păreri contra. Acest referendum s -a bazat, conform specialiștilor, pe vocea societății
civile, care încă din anul 2015 a inițiat proteste împo triva legislativului și executivului.
Referendumul a fost validat pe data de 26 mai, însă, în prezent, există o contestație la Curtea
Constituțională și, totodată, această instituție a amânat validarea acestui referendum până pe
data de 27 iunie 2019. ( Referendumul, contestat la CCR, https://tinyurl.com/y65uynnh )

35
Este important de subliniat faptul că respectarea independenței justiției este vitală într –
un stat de drept, iar orice modificare a acestui domeniu trebuie făcută obiectiv, fără a duce a stfel
la nerespectarea principiului separației puterilor în stat.

IV. IMPACTUL MECANISMELOR EUROPENE ASUPRA RESPECTĂRII
INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI ÎN ROMÂNIA

Începând cu anul 2004, România a trebuit să îndeplinească toate cerințele și obligațiile
primite de la Uniunea Europeană pentru a putea adera odată cu Bulgaria pe 1 ianuarie 2007.
Astfel că, statul român încă din anul 2004 a început demersurile pentru cons olidarea
democrației și pentru îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, printre care respectarea statului
de drept prin reformarea sistemului juridic. Așa cum s -a discutat și în capitolul anterior al
acestei lucrări, statul român în 2004 a adoptat primele legi ale justiției, legi care stau la baza
sistemului juridic și în prezent, iar din 2005 a început reforma în acest domeniu, reformă ce a
dorit să implementeze principiile europene. Totodată, anul 2005 a însemnat pentru statul român
punctul de pornire a ce înseamnă monitorizare din partea instituțiilor europene asupra acțiunilor
pe care le întreprinde România în a -și consolida statul de drept, iar acești doi ani de monitorizare
au însemnat și posibilitatea România de a se apropia mai mult de normele europ ene, având în
vedere că începutul reformei justiției a ajutat societatea românească să devină în 2007 cu
adevărat un stat european.
Orice stat care aderă sau a aderat la Uniunea Europeană este monitorizată de către
aceasta prin diferite mecanisme ale ins tituțiilor europene ce se ocupă de diferite domenii. Astfel
că în ceea ce privește supravegherea respectării independenței justiției, instituțiile europene care
au atribuția de a veghea sunt: Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE), instituție care se
asigură că toate statele din Uniunea Europeană aplică și se supun dreptului european, Comisia
Europeană pentru Democrație prin Drept(Comisia de la Veneția) care face parte din Consiliul
European, fiind un organ consultativ al acesteia și se ocupă de consil ierea statelor membre
atunci când vine vorba de soluții în găsirea problemelor de drept constituțional sau drepturile
omului, aceasta discutând despre proiectele de legi de la nivelul acelui stat, oferind un aviz
consultativ și Comisia Europeană, instituți e care se asigură că normele europene sunt aplicate,

36
iar pentru acest fapt, România anual primește un raport, Mecansimul de Cooperare și Verificare.
(Instituții și organisme ale UE, https://tinyurl.com/y3zjplvk )
Cel mai important act european ce are la bază reformarea sistemului judiciar din
România este Mecanismul de Cooperare și Verificare. Acest mecanism a apărut odată cu
aderarea la Uniunea Europeană, deoarece atât România, cât și Bulgaria încă mai aveau
deficiențe în sistemul administrativ și judiciar, iar Comisia Europeană adoptă decizii ce pot
duce la îmbunătățirea acestor probleme. Astfel că rezultatele monitorizării Comisiei se publică
într-un raport anual, Comisia totodată oferind recomandări tuturor in stituțiilor române pentru
a-și pune în concordanță acțiunile acestora cu principiile dreptului european. Atunci când vine
vorba de evaluarea progreselor statului român, Comisia Europeană are în prim plan eficacitatea
și transparența justiției prin aplicare a corectă a principiului independenței justiției și
consolidarea statului de drept.( MCV pentru Bulgaria și România, https://tinyurl.Com/y5m2w
wok)
Comisia Europeană a adoptat Agenda 2000 prin care și -a luat ang ajamentul de a
supraveghea progresele fiecărui stat candidat din cadrul Europei Centrale și de Est, progrese ce
o va ajuta ulterior pe România să înceapă pașii spre aderare la spațiul european. Astfel că, pe
lângă Mecanismul de Cooperare și Verificare, car e a intrat in vigoare doar după aderarea
României la Uniunea Europeană, voi analiza primul „Raport Periodic asupra progreselor
înregistrate de România în vederea aderării la UE, 2004”. Acest raport se bazează pe analiza
îndeplinirii criteriilor politice de la Copenhaga, adică consolidarea democrației, respectarea
statului de drept și a drepturilor omului, criteriile economice care se bazează pe respectarea unei
economii de piață funcțională, dar și criteriile legate de acquis prin asumarea obligațiilor.
Termenul de monitorizare a început în 2003, până la data de 31 august 2004, încercând să se
evidențieze dacă statul român a respectat cerințele din ultimul raport din anul 2003. ( Raportul
Periodic asupra progreselor înregistrate de România, p. 4-6).
Chiar da că acest raport a analizat mai multe aspecte legate de progresul României,
această lucrare se bazează doar pe progresele privind criteriile politice care se bazează pe
„stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și
respectarea și protejarea minorităților”. ( Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 2) În
ceea ce privește criteriul politic pe care se bazează raportul oferit în 2004, Comisia Europeană
a subliniat faptul că încă mai există anumite deficiențe în ceea ce privește îndeplinirea acestui
criteriu, însă, într -adevăr România se îndrea ptă pozitiv spre o aderare europeană. Unul dintre

37
pilonii care au stat la baza îndeplinirii acestei cerințe este revizuirea Constituției din 2003 care
a oferit Parlamentului, prin cele două Camere ale sale, puteri legislative, însă, a oferit atribuții
mult prea mari Guvernului prin delegarea legislativă și angajarea răspunderii Guvernului. Tot
în aceeași perioadă s -a constatat că proiectele de legi sunt elaborate fără o dezbatere complexă,
ceea ce duce la o slăbiciune a legii în fața instituțiilor statului. Și situația sistemului judiciar se
regăsește în acest raport, subliniind ideea că odată cu adoptarea celor trei legi din acest domeniu,
acest pachet de legi dorește schimbarea justiției prin acordarea unei independențe clare și
transparentă tuturor instit uțiilor juridice. O schimbare majoră ce a pus -o în prim plan Comisia
Europeană, o reprezintă numirea și promovarea magistraților ce nu mai pot fi făcute de către
ministrul justiției, această prerogativă fiind de datoria Consiliului Superior al Magistraturi i, însă
aduce în discuție și presiunile politice asupra judecătorilor, fiind dat un exemplu când un
judecător fără experiență a devenit președintele ÎCCJ în defavoarea altor judecători capabili,
presiuni ce afectează independența justiției. Prin acest rapo rt, Comisia Europeană a
concluzionat că în acel moment, statul român a pus în prim plan respectarea statului de drept,
însă reamintește că România încă trebuie să lupte împotriva corupției și trebuie să respecte în
continuare principiul separației puterilo r în stat și, în special, independența justiției prin
adoptarea unor legi transparente și echitabile. ( Raportul Periodic asupra progreselor
înregistrate de România, p. 12 -31)
Odată ce aderarea României la Uniunea Europeană se apropia, statul român era nev oit
să accelereze procesul de reformă în domeniul justiției, având în vedere că raportul din 2004 a
arătat că încă mai sunt deficiențe în acest sistem. Astfel că, în „Raportul de monitorizare a
stadiului pregătirii României pentru statutul de membru UE” ad optat în septembrie 2006,
Comisia Europeană a subliniat că pe parcursul celor doi ani de monitorizare, România a
înregistrat progrese semnificative în implementarea legislației europene, însă totodată, s -au
identificat numeroase domenii unde progesul este diminuat, printre care sistemul juridic și lupta
anticorupție. Conform raportului, în acea perioadă, s -au înregistrat progrese în sistemul judiciar
mai ales din prisma condițiilor de muncă la nivelul instituțiilor juridice, însă din prisma aplicării
legii s-au înregistrat deficiențe, pentru că o parte din magistrații CSM se aflau în conflicte de
interese ce defavorizau integritatea acestei instituții. Din punct de vedere al luptei împotriva
corupției, s -a favorizat răspunderea penală a persoanelor juridice prin înăsprirea legii privind
finanțarea partidelor politice, iar un punct negativ l -a reprezentat acțiunile Parlamentului
împotriva Departamentului Național Anticorupție, deoarece mai mulți politicieni fiind acuzați

38
de către această instituție au încercat prin diferite modalități să o discrediteze. ( Raportul de
monitorizare a stadiului pregătirii României pentru statutul de membru UE, p. 3-5)
Conform cerințelor, la data aderării, Comisia va supraveghea asupra implementării
acquis -ului, iar dacă acesta nu v a fi respectat, se vor aplica măsuri de salvgardare, măsuri de
politică în ceea ce privește concurența dar și acțiuni de infringement, aceasta fiind una dintre
cele mai grave sancțiuni pe care un stat membru le -ar putea primi. Pe lângă aceste măsuri, în
ceea ce privește statul român, Comisia a instituit conform articolului 37 și 38 din „Actul de
Aderare la Uniunea Europeană”, Mecanismul de cooperare și verificare, iar prin acest
mecanism România va înregistra toate progresele și deficiențele pe care le -a înregistrat în
fiecare an de după aderare. Acest raport a evidențiat anumite probleme în ceea ce privește
responsabilitatea Consiliului Superior al Magistraturii, activitatea sistemului judiciar fiind
bazată pe această responsabilitate, fiind nevoie de o mai mare transparență; nevoia de a se
înființa o agenție de integritate ce are ca atribuție verificarea averilor și a conflictelor de interese
și, nu în ultimul rând, importanța de a se continua cu investigațiile în ceea ce privește cazurile
de corupție, iar instituțiile competente să facă față presiunilor politice. Per ansamblu, în acea
perioadă România a înregistrat progrese considerabile, deoarece a implementat Strategia
națională în reformarea sistemului juridic prin care acorda o importanță majoră institu țiilor
juridice, însă s -a constatat că Parlamentul a încercat să diminueze atribuțiile viitoarei agenții de
integritate, diminuarea atribuțiilor fiind văzută chiar în proiectul de lege adoptat de către
Parlamentul României. Cel mai mare aspect negativ l -a reprezentat încercarea de a schimba
procedura de numire a Procurorului General și al procurorului -șef al DNA prin reforma condusă
de Ministrul Justiției, deoarece acesta a dorit ca aceste nominalizări să fie întreprinse de însuși
ministrul justiției care, până la urmă face parte din puterea executivă. (Idem, p. 8 -15)
Astfel, conform celor două rapoarte anterioare aderării, România a avut atât aspecte
pozitive, cât și aspecte negative în ceea ce privește modernizarea sistemului juridic ce ducea la
respectare a independenței justiției. Totuși, aspectele pozitive au dus la aderarea României la
Uniunea Europeană pe data de 1 ianuarie 2007, dată ce a însemnat pentru statul român un mare
pas în consolidarea statului de drept. Având în vedere că și așa, încă existau deficiențe în mai
multe domenii, în special în justiție, România s -a angajat să respecte rapoartele MCV, iar primul
raport a fost făcut în același an cu aderarea europeană. Toate rapoartele MCV au folosit ca sursă
deciziile instituțiilor naționale, inclus iv Guvernul României și Parlamentul sau organizații ale
societății civile, dar și informații primite de la reprezentanți ai Consiliului Uniunii Europene.
Așa cum s -a precizat și în capitolul anterior, din anul 2005, România a adoptat reforma

39
reorganizării sistemului judiciar prin asigurarea de independență și transparență în acest
domeniu. Astfel, principala instituție care s -a ocupat de acest domeniu la acel moment era
Guvernul ce s -a angajat să adopte reforma, însă, conform raportului, deși existau progra me sau
proiecte legislative acestea nu au fost adoptate la momentul potrivit. (Raport al Comisiei Către
Parlamentul European și Consiliu, MCV 2007, p.2 -4)
Mecanismul de Cooperare și Verificare din anul 2007 a avut ca domenii reforma
judiciară începută în 2 005 și lupta anticorupție, Comisia punând accentul pe îndeplinirea pe
viitor a mai multor obiective, printre care accelerarea adoptării Codului de Procedură Civilă și
de Procedură Penală și, în special, punerea în concordanță a Codului Penal cu normele cel ui de
procedură penală; adoptarea proiectului de lege privind Autoritatea Națională de Integritate,
instituție ce trebuie să facă față presiunilor politice și, implementarea unei strategii eficiente
pentru instituțiile ce se ocupă de lupta împotriva corupț iei, de exemplu, DNA. Acest raport este
primul de după aderarea la spațiul european, acesta concluzionând că statul român încearcă prin
diferite acțiuni să -și îndeplinească obligațiile, însă domeniul juridic este deseori afectat de
procedura prea lentă în adoptarea unei legi unitare care să asigure astfel independența justiției
și stabilitatea acesteia. (MCV 2007, p. 4 -24)
În plină reformă, în perioada 2006 -2008, statul român a cunoscut o instabilitate politică,
având în vedere că la nivelul Guvernului au existat două remanieri guvernamentale, ce au
schimbat totodată și partidele de la putere. Acest fapt a dus deseori la o instabilitate pe toate
domeniile, instituțiile europene remarcând că în România încă există deficiențe și lacune
legislat ive. Astfel că în anul 2008, raportul MCV s -a bazat pe faptul că instituțiile naționale
trebuie să demonstreze funcționarea benefică a sistemului juridic, chiar dacă procesul de
reformă nu a dus la condamnări în ceea ce privește corupția în rândul politici enilor sau a
magistraților. Comisia Europeană a subliniat că România suferă de dublă personalitate atunci
când vine vorba de sistemul juridic deoarece, într -adevăr, există legi adoptate sau proiecte de
legi care înglobează jurisprudența națională, însă, se ntințele legate de corupție sunt extrem de
politizate, astfel că presiunile politice încă există la nivelul instituțiilor juridice. Din această
cauză, s -a adus în vedere faptul că Parlamentul României deseori duce la o politizare a cazurilor
penale, în spe cial cele legate de corupție și, din această cauză, încrederea românilor a scăzut în
ceea ce privește consolidarea și respectarea statului de drept. Încă de atunci, Uniunea Europeană
prin intermediul Comisiei a demonstrat că în România toate instituțiile s tatului trebuie să
lucreze împreună, oferindu -se sprijin reciproc pentru a pune în aplicare legile existente în mod
concis. (MCV, 2008, p.3 -8)

40
În anul 2008 au urmat alegeri parlamentare ce au schimbat atât configurația
Parlamentului, cât și ulterior config urația politică a Guvernului. Astfel că, în 2009 au urmat
numeroase modificări în domeniul justiției, mai ales prin modificarea codurilor, dar și prin
adoptarea Strategiei de dezvoltare a justiției ca serviciu public. Raportul interimar MCV din
februarie 2 009 a subliniat că cerințele Comisiei din 2008 nu au fost luate în calcul. Acest raport
a criticat vehement poziția Parlamentului în ceea ce privește anchetarea cazurilor de corupție
ce era blocată în Parlament la momentul respectiv din cauza legislației d eficitare, criticând
deasemenea și modificările aduse Codului de procedură penală prin OUG 60/2006 ce puteau
afecta atribuțiile organelor de urmărire penală, modificări care până la urmă au fost declarate
neconstituționale de Curtea Constituțională. Conclu ziile acestui raport au relatat că România
trebuie să aducă un cadru nou pentru sistemul judiciar până la raportul din iulie al aceluiași an,
pentru a -și menține statul de drept. (MCV februarie 2009, p. 4 -8) Raportul Comisiei din iulie
2009 a lăudat acțiun ile Guvernului întreprinse împreună cu autoritățile juridice, acțiuni ce au
dorit să răspundă pozitiv la criticile aduse prin raportul din februarie. 2009 a însemnat pentru
România un pas în față atunci când a venit vorba de adoptarea celor două coduri, ia r prin acest
fapt s -a demonstrat că s -a respectat angajamentul luat înainte de aderarea la Uniunea Europeană.
Ce este de menționat este procedura lentă în ceea ce privește codurile de procedură datorită
complexității, iar codurile civil și penal nu puteau fi puse în aplicare fără o lege de punere în
aplicare, fapt realizat ulterior. Din punct de vedere al reformei sistemului judiciar, Consiliul
Superior al Magistraturii a avut parte de tot mai multe inspecții ce l -a ajutat să -și mențină
statutul de garant a l independenței justiției, deoarece prin acest fapt a reușit să asigure aplicarea
uniformă a legii în cadrul tuturor instanțelor. În concluziile raportului din iulie 2009 se
subliniază că România a înaintat în ceea ce privește reforma sistemului juridic în comparație cu
ceilalți ani, însă, totodată, modificarea codurilor nu a fost îndeajuns având în vedere că ele nu
au fost revizuite, iar jurisprudența contradictorie se bazează tocmai pe acest fapt, având în
vedere că statul român a evoluat de la adoptarea primelor coduri penale. Totodată, s -a subliniat
ideea că trebuie să se pună accentul pe consensul politic pentru a nu se mai adopta numeroase
ordonanțe de urgență sau legi de punere în aplicare care doar ar îngreuna acțiunile justiției, iar
părerile contra dictorii ale partidelor politice duc doar la înlăturarea unui sistem juridic
independent. Astfel, recomandările Comisiei au fost legate de adoptarea noilor coduri,
adoptarea trebuind fi făcută prin dezbateri publice și, mai ales, prin existența unei legi d e punere
în aplicare pentru a exista un cadru legislativ stabil și unform; reforma sistemului judiciar să
ducă la transparența Consiliului Superior al Magistraturii; combaterea corupției la nivel înalt să

41
existe atunci când vine vorba de începerea urmăriri i penale asupra unor membri ai
Parlamentului sau Guvernului, aceste instituții să nu blocheze actul de justiție prin beneficiile
pe care le au, ca de exemplu, imunitatea. Așadar, acest raport a analizat toate evenimentele
petrecute în acea perioadă în Româ nia, fiind unul dintre cele mai pozitive rapoarte până la acel
moment, având în vedere că atunci statul român era în plină reformă ce dorea ca sistemul juridic
să devină unul eficient și independent. ( MCV, iulie 2009, p. 3 -10)
Având în vedere că implemen tarea Strategiei de dezvoltare a justiției ca serviciu public
era pe o perioadă de doi ani, perioadă în care se dorea modificarea și adoptarea celor 4 coduri,
acest fapt nu a fost apreciat de Uniunea Europeană în totalitate, datorită deficiențelor pe care le
poate crea un cadru legal neadoptat. Astfel că, raportul Comisiei Europene din anul 2010 a
constatat că la acea vreme, existau multe deficiențe și lacune în România, acestea ducând astfel
la întârzierea încetării Mecanismului de Cooperare și Verificare și, totodată, nu se puteau
înregistra progrese la nivel național. Însă, procesul de reformă era în continuare activ, deoarece
în acea perioadă s -a adoptat și publicat „mica reformă a justiției” care a dorit accelerarea
cazurilor din justiție și implicarea tot mai mare a magistraților în reforma respectivă și, totodată,
s-a adoptat în cadrul Guvernului legea de punere în aplicare a celor două coduri. „Mica reformă
a justiției” și legea de punere în aplicare a celor două coduri au fost două acțiuni ce au aju tat
instituțiile juridice să -și pună în aplicare prerogativele. Un alt aspect negativ l -a reprezentat
legea adoptată de către Senat privind Autoritatea Națională de Integritate. Această lege a dus la
limitarea atribuțiilor acestei instituții, blocând proc esul de verificare a conflictelor de interese
sau a incompatibilităților, protejând astfel demnitarii și funcționarii publici. Per ansamblu,
datorită „micii reforme din justiție”, România a avut rezultate pozitive în anul 2010, rezultate
ce s-au văzut ulte rior prin adoptarea codurilor și atribuirea unor sarcini importante Consiliului
Superior al Magistraturii. Conform analizei Comisiei Europene, mica reforma din justiție a dus
la accelerarea proceselor din justiție, imbunătățind astfel actul de justiție, ia r Executivul prin
această lege a oferit o independență majoră tuturor magistraților. ( MCV, 2010, p.2 -11)
În anul 2012 s -au împlinit cinci ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, fapt
ce a făcut că acesta să fie unul important pentru statul român având în vedere că pe parcursul
celor cinci ani, România a încercat să ofere diferite schimbări ce au creat atât avantaje, cât și
dezavantaje în ceea ce privește domeniul justiției. Astfel, Comisia a reiterat ca rezultatele
Eurobarometrului au arătat că 9 1% dintre respondenții români consideră că există deficiențe în
justiție, ceea ce ridică o problemă la nivel internațional. Evaluarea a arătat că există un progres
în ceea ce privește reforma în justiție, însă multe dintre evenimentele petrecute au arătat că

42
procesul de reformă este unul politizat, iar Guvernul de la acea vreme nu respectă în totalitate
independența justiției, evenimente care au încetinit procesul de reformare. Totodată, s -a arătat
că datorită presiunilor externe s -au produs schimbări în ac est domeniu, iar dacă presiunile nu
ar fi existat, era aproape imposibil ca modificările să se producă. Problema majoră în România,
conform raportului, este aplicarea principiului independenței justiției. Chiar dacă de -a lungul
anilor, instituțiile juridic e și-au consolidat independența prin propriile forțe, presiunile din
partea legislativului sau executivului au creat deficiențe, crescând astfel și corupția la nivel
înalt. Un exemplu în acest sens este chiar presiunile politicienilor asupra Curții Constit uționale,
deoarece prin anumite hotărâri ale Parlamentului s -au limitat atribuțiile Curții Constituționale.
Totuși, cadrul legal al sistemului juridic se datorează atât Guvernului prin adoptarea codurilor,
cât și Parlamentului prin legea micii reforme în justiție, acestea ducând la eficacitate și, mai
ales, independență. (MCV, 2012, p. 2 -12)
Uniunea Europeană are ca valoare primordială respectarea statului de drept, iar toate
statele membre atunci când au aderat au avut ca obligație să consolideze statul d e drept, iar în
cazul României să aducă progrese pentru a putea ajuta astfel sistemul judiciar să -și păstreze
independența. De la aderare și până în anul 2012, România a înregistrat dorința de a modifica
sistemul de drept, prin toate proiectele de legi ado ptate, însă nu a reușit să depolitizeze în
totalitate sistemul juridic, având în vedere presiunile asupra magistraților, sau întârzierea
adoptării unor legi, întârziere care a dus deseori la blocarea actului de justiție. Astfel că din
2007 România a reușit în mare parte să creeze un cadru legal pentru sistemul juridic, iar
adoptarea codurilor care reprezintă baza legală a tot ce înseamnă justiție a dus la o modernizare
a acestui domeniu. Prin raportul MCV din anul 2012, Comisia Europeană a oferit recomandă ri
statului român, recomandări ce trebuiau adoptate de urgență pentru a -și menține poziția de stat
de drept. Recomandarea primordială era respectarea independenței justiției prin consolidarea
statului de drept, și menținerea reformei sistemului judiciar pâ nă la aducerea în concordanță cu
normele Uniunii Europene.
În anul 2012 au urmat alegeri parlamentare ce au modificat complet configurația politică
a Parlamentului, ulterior a Guvernului. Astfel că ambele instituții aveau obligația de a remedia
problemele apărute în sistemul juridic și, mai ales, să pună acțiunile lor în concordanță cu
recomandările Comisiei Europene din anul 2012. Evaluarea raportului din 2013 arată că
instituțiile naționale nu au luat în calcul toate recomandările Comisiei, ceea ce a rid icat un semn
de întrebare Uniunii Europene, având în vedere că fostul Guvern și -a asumat acest fapt. Astfel
că s-a constatat că în raport cu atribuțiile Curții Constituționale, recomandarea a fost luată în

43
calcul, însă în ceea ce privește sistemul judiciar sau deciziile ANI, acele recomandări nu au fost
respectate. Totuși, se arată și intervenția Comisiei de la Veneția în ceea ce privește multitudinea
de ordonanțe de urgență. Astfel că, această Comisie intervine pentru prima oară de la aderare
în deciziile României, ceea ce ar trebui să arate îngrijorare din partea instituțiilor statului.
Comisia de la Veneția a declarat că Guvernul abuzează de adoptarea ordonanțelor de urgență,
ceea ce notă un abuz din partea acestei instituții, iar acest fapt trebuie dimin uat sau chiar oprit,
în condițiile în care de abia se alesese un nou Parlament care ar fi avut toate măsurile de a
recurge la proceduri legislative obișnuite. Una dintre preocupările majore ale Comisiei
Europene a fost presiunile politice asupra sistemului juridic și asta pentru că au existat
numeroase hotărâri definitive asupra politicienilor ce au fost criticate de demnitari, ducând la
intimidarea magistraților, Comisia primind în nenumărate rânduri rapoarte de la instituțiile
juridice naționale cu privir e la acest aspect. O recomandare oferită prin raportul din 2013 arată
că Ministerul Public și Direcția Națională Anticorupție au nevoie de noi numiri care să asigure
independența și integritatea justiției, acest fapt putând duce la creșterea încrederii pop ulației în
actul de justiție. Concluziile raportului arată că nu toate recomandările au fost puse în aplicare,
ba mai mult decât atât, hotărârile definitive ale ANI cu privire la anumiți miniștri nu au fost
puse în aplicare, ceea ce a dus la destabilizarea statului de drept. (MCV, 2013, p. 2 -14)
În anul 2013 s -au făcut noi numiri în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerul
Public și Direcția Națională Anticorupție, aceste instituții fiind trei dintre cele mai importante
instituții din siste mul juridic. Acest fapt s -a subliniat și odată cu apariția raportului MCV din
anul 2014. Comisia a constatat că atât Guvernul, cât și Parlamentul, în comparație cu anul 2012
au diminuat presiunile politice asupra magistraților, însă încă nu au luat în calc ul toate hotărârile
definitive în ceea ce privește integritatea unor funcționari și demnitari. În ceea ce privește codul
de procedură penală, s -a remarcat că anumite modificări au fost declarate neconstituționale,
ceea ce a demonstrat că legislativul nu a încetat să politizeze legile. Ministrul Justiției s -a ocupat
de noua strategie de dezvoltare a sistemului judiciar, implementarea acesteia fiind din anul 2014
și până în anul 2018. Obiectivele acestei strategii erau legate de accesul la justiție și eficaci tatea
actului de justiție. Conflictul apărut între Președinte și prim -ministru în ceea ce privește numirea
procurorului șef DNA a făcut să creeze o instabilitate, deoarece în primă fază, numirile efectuate
de către Ministerul Justiției au fost făcute fără consultare publică și fără consultarea membrilor
DNA. Ulterior, din cauza acestui conflict și la presiunile societății civile și CSM, a doua numire
a fost făcută transparent, respectând normele de integritate. (MCV, 2014, p.2 -15)

44
România a înregistrat co ntinuu progrese în domeniul justiției ce au dus astfel la
stabilitatea instituțiilor juridice și la creșterea luptei împotriva corupției, însă continuarea
atacurilor politice asupra justiției au demonstrat că recomandările MCV de până atunci nu au
fost pus e în aplicare în totalitate. Unul dintre dezavantajele create, conform raportului Comisiei
Europene din anul 2015 a fost cel legat de numirile politice ale procurorilor șefi. În acea
perioadă, Consiliul Superior al Magistraturii a încercat să modifice lege a privind numirile
procurorilor -șefi, astfel încât numirile să nu mai poată fi făcute de către ministrul justiției,
ducând astfel la diminuarea puterii politice asupra justiției. Acest aspect are în vedere cerința
Comisiei de la Veneția care stipulează ca demnitarii să nu dețină un rol major în numirile
magistraților, pentru a nu exista o politizare a numirilor, însă îndeplinirea acestei recomandări
putea fi văzută în 2016, când ar fi urmat noi numiri în cadrul șefilor ai diferitelor instituții. Un
aspect i mportant al raportului MCV îl vizează Inspecția Judiciară din cadrul Consiliul Superior
al Magistraturii care asigură reputația și independența magistraților, ce a reușit să reducă durata
investigațiilor magistraților, atunci când era vorba de atacuri din partea demnitarilor. Atacurile
la adresa magistraților au fost în nenumărate rânduri nefondate, ceea ce a creat critici din partea
societății civile și reprezentanților instituțiilor juridice, declarând că acest aspect crează o
dificultate în respectarea i ndependenței justiției. Recomandarea Comisiei Europene a stipulat
că în Codul de conduită al parlamentarilor ar trebui să fie adăugate cerințe referitoare la
respectarea independenței justiției, în speță, respectarea hotărârilor judecătorești definitive, î nsă
aceste aspecte nu au fost niciodată incluse în acest cod. În ceea ce privește adoptarea noilor
coduri, aceasta a fost lăudată, mai ales din prisma că adaptabilitatea la acestea s -a făcut într -un
mod rapid și benefic pentru toate instituțiile statului. Se specifică și prezentarea ministrului
justiției a strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar din perioada 2015 -2020 ce avea ca
fundament punerea în aplicare a recomandărilor din rapoartele MCV și, în special, studiul dintre
Guvern și Banca Mondială n umit „Functional Analysis of the Romanian judiciary”. În acea
perioadă, Comisia a constatat că în Parlamentul României s -a încercat modificarea rapidă a
unor legi de natură juridică și, deși, nu s -au adoptat, nu s -a putut constata dacă aceste legi nu au
încercat, din nou, să politizeze în special legile justiției. Una dintre îngrijorările principale ale
Comisiei a fost aceea că Parlamentul deseori s -a abținut în a aplica hotărârile judecătorești
definitive în ceea ce privește parlamentarii și deciziile Curț ii Constituționale cu privire la
neconstituționalitatea unor legi. (MCV, 2015, p.2 -15)
Raportul Comisiei Europene din anul 2016 atestă că recomandarea privind numirea
procurorului -șef DIICOT a fost respectată, având în vedere că s -a acordat o mai mare

45
transparență numirii, prin publicarea postului, publicarea tuturor candidaților, fiind o cooperare
între Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii. Totuși, pentru a se păstra o
independență cat mai puternică în justiție, Comisia a subliniat că la momentul respectiv numirea
procurorilor șefi nu avea o procedură bazată pe criterii de competențe profesionale la nivel înalt
și, mai ales, din cauza rolului pe care îl avea ministrul justiției în numire, se păstra o componentă
politică impregnantă ducând la o imixtiune din partea executivului. S -a remarcat în același timp
faptul că în continuare există declarații în mass -media din partea demnitarilor care critică
acțiunile instituțiilor juridice, iar recomandarea cu privire la codul de conduită al
parlamentarilor nu a fost nici până atunci pusă în aplicare, deși trecuseră doi ani de la primirea
acestei recomandări. Deși, codurile intraseră în vigoare în anul 2014, iar raportul MCV din 2015
a lăudat acest aspect, în anul 2016, atât Parlamentul, cât și Guvernul au dorit modificarea
acestora. Astfel că au apărut critici din partea societății civile, instituțiilor juridice și instituțiilor
europene din cauză că acele modificări puteau duce la subminarea justiției. În ceea ce privește
corupția, s -a constat at că mai mulți demnitari, printre care parlamentari și în special prim –
ministru au fost puși sub acuzare, ultimul dându -și și demisia din cauza evenimentelor petrecute
negative în societatea civilă ce au dus astfel la proteste pentru combaterea corupției la nivel
înalt.
Parlamentul, în 2015, a refuzat o treime din cererile Direcției Naționale Anticorupție
pentru a se ridica imunitatea unor parlamentari, iar acest fapt a dus la blocarea actului de justiție,
salvând astfel acei parlamentari. Totodată, în c eea ce privește suspendarea activității miniștrilor
atunci când se începe urmărirea penală, recomandarea MCV nu a fost pusă în aplicare, exemplu
fiind și existența unor miniștri sau foști miniștri care și acum fac parte din Guvern. Integritatea
demnitarilo r și a magistraților a fost o temă primordială în cadrul dezbaterilor a Grupului de
state împotriva corupției(GRECO) ce a subliniat că imunitatea parlamentară crează deseori un
dezavantaj în independența justiției. Concluziile și recomandările acestui rapo rt arată că
numirea într -un mod transparent a procurorilor -șefi a consolidat statul de drept, însă, trebuie
adusă o nouă lege, care cu ajutorul Comisiei de la Veneția, va fi o lege ce consacră în mod
special principiul independenței justiției. (MCV, 2016)
Anul 2017 a însemnat pentru România 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană,
astfel că raportul MCV din 2017 a concluzionat că în România s -au înregistrat progrese
semnificative în ceea ce privește îndeplinirea recomandărilor. Astfel, că prin raportu l
preliminar din ianuarie 2017, Comisia Europeană a subliniat că în decursul celor 10 ani s -au
instituit diferite instituții care au ca activitate indendența justiției, printre care Direcția Națională

46
Anticorupție sau Autoritatea Națională de Integritate, s-au adoptat o serie de legi pentru
reformarea sistemului de justiție și s -au adoptat cele 4 coduri care consacrau respectarea
independenței justiției. Recomandările ulterioare date de Comisia Europeană au fost luate ca
angajament de către Guvernul Români ei, care a subliniat că va pune în aplicare absolut toate
recomandările din raportul MCV, iar Parlamentul și -a arătat dorința de a ajuta Guvernul să ducă
la bun sfârșit această acțiune. Din ianuarie 2017 și până în noiembrie 2017 când s -a publicat
raportul final, progresele privind aplicarea recomandările au fost îngreunate de situația politică
din România. Trebuie reamintit că în acea perioadă, Guvernul din ianuarie 2017 a fost demis,
venind un al doilea Guvern ce a fost criticat vehement atât de opoziția parlamentară, cât și de
societatea civilă. Acest fapt a dus la un conflict între puterile statului, afectând cooperarea dintre
cele trei. Adoptarea ordonanței de urgență 13/2017 a dus la o diminuare a progreselor
instituțiilor judiciare, deoarece prin acea stă ordonanță se dorea dezincriminarea unor infracțiuni
de corupție, acest fapt fiind criticat de către instituțiile europene, dat fiind rezultatele raportului
MCV. Acest fapt a fost criticat și de societatea civilă sau de instituții ale statului, acestea
subliniind că modificările aduse vor salva de la răspunderea penală mai mulți politicieni, printre
care și fostul șef al Camerei Deputaților. Tot în acest raport se analizează propunerile de
modificare a legilor justiției, subliniind că CSM a dat aviz neg ativ de două ori. Recomandarea
în acest sens a fost ca Guvernul și Parlamentul să acționeze într -un mod transparent, luând în
calcul deciziile instituțiilor judiciare și în special ale Comisiei de la Veneția. Conform
obiectivelor de referință din cadrul ra portului, se pune accentul pe respectarea independenței
sistemului judiciar, iar acest fapt poate fi îndeplinit doar cu sprijinul Comisiei de la Veneția(nici
până în prezent nu s -au luat în calcul recomandările acesteia), iar atunci când vine vorba de
modi ficări în cadrul justiției, Consiliul consultativ al judecătorilor europeni din cadrul Consiliul
Europei subliniază că instituțiile judiciare trebuie să fie consultate și, mai ales, să participe
activ la elaborarea proiectelor de legi juridice. Procedura de numire a procurorilor șefi a fost
unul dintre subiectele de critici, având în vedere că prin modificarea legilor justiției se dorea și
modificarea propunerii de numire, acest fapt fiind constatat și de către CSM, dând aviz negativ
acestei modificări. De aceea, Comisia de la Veneția a constatat că trebuie să existe un echilibru
în privința numirii, astfel încât societatea civilă să fie mulțumită, iar magistrații să fie
independenți. S -a dezbătut și rolul Președintelui și ministrului de justiție în numirea și revocarea
din funcție a acelor procurori, constatând că ministrul justiției dorește o prea mare atribuție în
numirea procurorilor. Un aspect în mare parte pozitiv l -a reprezentat faptul că Parlamentul la
11 octombrie 2017 a adoptat Codul de conduită al parlamentarilor, care deși, nu a fost pus încă

47
în aplicare și nu face referiră directă la independența justiției, ci doar la respectarea separației
puterilor, reprezintă un progres în ceea ce privește aplicarea recomandărilor primite. Deși
progresul Român iei era spre drumul cel bun, în anul 2017, din cauza, în special, a Guvernului,
reforma judiciară a încetinit, iar recomandările Comisiei Europene nu au fost puse în aplicare
în totalitate, ducând astfel la cea mai mare îngrijorare a Uniunii Europene de la aderare și până
în acel moment. (MCV, 2017)
Ultimul raport al Comisiei Europene a constatat că practica deficitară a Guvernului și a
Parlamentului cu privire la legile justiției, conflictele dintre instituțiile statului și criticile aduse
de către socie tatea civilă au făcut ca executivul și legislativul să încetinească reforma justiției,
iar independența justiției are de suferit tocmai din această cauză. Procedurile de urgență a
modificărilor legislative nu au fost făcute în dezbatere publică, consultare a cu instituțiile
juridice nu a existat, iar magistrații în continuare au fost atacați în mass -media de către o mare
parte dintre politicieni. Comisia Europeană a arătat că acțiunile societății civile, societatea fiind
unul dintre pilonii reformei justiție i, au fost criticate vehement de autoritățile statului deși,
acțiunile cetățenilor manifestate prin proteste au dorit să pună în lumină actele de corupție de
la nivel înalt, acte ce doreau clar instabilitate și, mai ales, subminarea independenței justiției și
a statului de drept. La 15 octombrie 2017 au intrat în vigoare modificările aduse legilor justiției
din 2004, modificări care, conform Comisiei Europene, slăbesc atribuțiile tuturor instituțiilor
juridice și, mai ales, duc la scăderea încrederii societ ății civile în sistemul judiciar. Cele mai
controversate modificări dezbătute de Comisie sunt reprezentare de crearea unei secții speciale
de urmărire penală pentru anchetarea magistraților; sistemul de pensionare anticipată, care deși
prin recomandarea Co misiei de la Veneția se recomanda renunțarea la acest demers, prin OUG
nr. 92/2018, doar se amână intrarea în vigoare a acestui sistem cu un an; interzicerea libertății
de exprimare a magistraților și noi motive nefondate pentru revocarea membrilor CSM. Ac este
modificări s -a constatat că nu sunt în concordanță cu recomandările MCV din raportul 2017,
deoarece recomandarea se referea strict la numirea procurorilor șefi. Avizul nr.924/2019 din 20
octombrie 2018 a Comisiei de la Veneția a subliniat că deși proi ectului de lege i s -au adus
diferite modificări, aceste modificări „ ar putea conduce la exercitarea de presiuni asupra
judecătorilor și procurorilor și ar putea, în cele din urmă, să submineze independența sistemului
judiciar și a membrilor acestuia, iar î mpreună cu mecanismul de pensionare anticipată, i -ar
putea submina eficiența și calitatea, ceea ce ar putea afecta negativ lupta împotriva corupției,
considerând că este posibil ca aceste aspecte „să submineze încrederea publică în sistemul
judiciar”. (Pro punere de rezoluție referitoare la statul de drept în România, punctul F). Deși,

48
avizul Comisiei de la Veneția a constatat deficiențe în acele modificări, legile au fost
promulgate, ba mai mult decât atât, Guvernul a adoptat numeroase ordonanțe de urgență care
au subminat justiția, un exemplu fiind chiar mărirea prerogativelor ministrului justiției asupra
procurorilor, mai ales începerea unor proceduri disciplinare împotriva acestora. Reiterăm faptul
că ministrul justiției are prerogative cel mult în ceea c e privește judecătorii, fiind membru în
Consiliul Superior al Magistraturii, procurorii făcând parte din Ministerul Public. Un alt motiv
de îngrijorare a Comisiei Europene arătat în raport, îl reprezintă revocarea procurorului -șef al
DNA, LCK, decizie care a conferit în acest fel o mai mare prerogativă a ministrului justiției.
Deși, avizul CSM referitor la revocare a fost negativ iar Președintele României a respins
propunerea, decizia Curții Constituțională a fost în favoarea ministrului justiției. Din acea stă
cauză, Comisia de la Veneția a arătat că o decizie anterioară a Curții Constituționale a respectat
rolul Președintelui de numire a procurorilor și, totodată, se stipula că această funcție a
Președintelui nu este doar formală. Totodată, atunci când Guve rnul a adoptat o ordonanță de
urgență prin care numirea membrilor Inspecției judiciare să fie făcută de către ministrul justiției,
nu de către Consiliul Superior al Magistraturii, a lăsat loc de interpretări și de critici din partea
instituțiilor juridice și, în special a instituțiilor europene. Recomandarea Comisiei Europene
prin raportul din 2017 a subliniat că autoritățile române ar trebui să solicite un aviz din partea
Comisiei de la Veneția, însă, instituțiile statului nu au îndeplinit acest demers, se sizarea fiind
făcută de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Cu toate acestea, modificările
aduse legilor justiției au dus la o subminare a rolului Președintelui României și Consiliului
Superior al Magistraturii în ceea ce privește numirea pr ocurorilor de rang înalt, conferind astfel
atribuții mai puternice ministrului justiției. În ceea ce privește modificările codurilor penale, se
constată că acestea nu au fost făcute conform recomandărilor Comisiei Europene, însă, opoziția
a sesizat Curtea Constituțională, care prin decizia sa a constatat că majoritatea modificărilor
sunt neconstituționale. (MCV, 2018, p.2 -9)
Comisia specială a plenului celor două Camere pentru sistematizarea, unificarea și
asigurarea stabilității legislative în domeniul ju stiției a încercat, după eșecul Guvernului,
adoptarea reformei privind legile justiției și a Codului penal și cel de procedură penală. De
această dată, modificările au încercat să fie făcute în dezbatere, deși această comisie în final a
recurs la aplicarea unei proceduri de urgență care a dezavantajat dezbaterea publică. Însă,
conform raportului Comisiei, s -a subliniat că Parlamentul a început să nu mai ia în calcul avizele
negative ale Consiliului Superior al Magistraturii, subminând atribuțiile acestuia. Concluziile
raportului arată că anumite recomandări au fost puse în aplicare, ca de exemplu, adoptarea

49
sistemului PREVENT, însă, obiectivele de referință referitoare la „punerea în practică a unui
sistem robust și independent de numire a procurorilor de ra ng înalt, cu sprijinul Comisiei de la
Veneția” și „actuala reformă a Codului penal și codul de procedură penală să fie încheiată,
Parlamentul trebuind să pună în aplicare acțiunile asumate în 2016, după consultarea în special
cu Consiliul Superior al Magis traturii” nici nu au fost luate în considerare. Astfel că,
recomandările oferite prin intermediul raportului din 2018 au pus accentul pe oprirea aplicării
legilor justiției așa cum au fost modificate și, în același timp, abrogarea ordonanțelor de urgență;
modificarea acestor legi să fie în concordanță cu recomandările GRECO și Comisiei de la
Veneția, numirea unui procuror -șef al DNA ce are experiență privind infracțiunile de corupție,
această numire trebuind fi făcută printr -un procest extrem de riguros și transparent, fără a exista
o politizare în acest sens; respectarea avizelor primite de la Consiliul Superior al Magistraturii
referitoate la numirea procurorilor de rang înalt și, stoparea intrării în vigoare a modificărilor
aduse Codului penal și Codului de procedură penală până în momentul în care aceste modificări
vor fi adoptate în concordanță cu normele europene. Astfel că, de la aderarea la Uniunea
Europeană, raportul din anul 2018 a fost cel mai critic, recomandările Comisiei trebuind fi puse
de urg ență în aplicare, astfel România riscă să suporte anumite consecințe, printre care activarea
articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene. (MCV, 2018)
Odată cu modificările aduse începând cu anul 2017 legilor justiției și în special, a
codului penal și cel de procedură penală, au apărut și critici din partea instituțiilor juridice
naționale și, în special, a instituțiilor europene. Anul 2018 a fost un an cu multe acțiuni din
partea Guvernului și al Parlamentului în ceea ce privește justiția, acestea ducând deseori la
subminarea justiției. Din cauza acestui fapt, România s -a văzut pentru prima oară în fața deciziei
de a se activa articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, o decizie care afectează în mod clar
statul român. Prin articolul 7, Comisia Europeană a re dreptul de a stabili dacă un stat membru
al Uniunii Europene a încălcat valorile Uniunii Europene, în speță încălcarea statului de drept.
Ca și consecință a activării acestui articol, statul român risca să -și piardă dreptul de vot în cadrul
Consiliului Uniunii Europene, deși în momentul de față, România are Președinția acestui
consiliu. Pentru a se activa acest articol, trebuie urmate două faze: consultări ce au în vedere
respectarea cadrului Uniunii Europene pentru statul de drept, în această fază fiind oferite și
recomandări pentru statul afectat, recomandări ce trebuie respectate, iar a doua fază este
reprezentată de oferirea unui avertisment statului român, iar statele membre UE vor decide dacă
este necesară activarea articolului 7.(Scrisoare a prim v ice-președintelui Comisiei Europene)
România a fost pusă în primă fază, iar începutul anului 2019 a oferit șansa executivului și

50
legislativului de a abroga ordonanțele de urgență și să nu adopte proiectele de legi care afectează
statul de drept și duc astf el la subminarea justiției. Chiar dacă, în prezent, România nu se mai
află în situația activării articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, acest fapt trebuie să ridice
un semn de întrebare tuturor instituțiilor implicate în procesul legislativ, oferind șansa României
de a se apropia din nou de valorile Uniunii Europene.
Așa cum a reieșit și din analiza rapoartelor Mecanismului de Cooperare și Verificare,
România s -a văzut în fața faptului de a primi avize de la Comisia Europeană pentru Democrație
prin Drept(Comisia de la Veneția). Aceasta este un organ consultativ al Cons iliului Europei și
se ocupă de consilierea statelor membre atunci când întâmpină probleme constituționale,
nereușind să ofere un cadru legal benefic instituțiilor naționale. De la aderarea României la
Uniunea Europeană și până în prezent, Comisia de la Ven eția a fost sesizată de trei ori în ceea
ce privește situația sistemului juridic a statului român. Astfel că, prima oară a fost sesizată în
anul 2012 de către prim -ministrul Victor Ponta, acesta solicitând un aviz cu privire la Ordonanța
de urgență a Guver nului de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale și la Ordonanța de urgență a Guvernului de modificare și completare a
Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului . Acest aviz a pus a ccentul
pe ordonanțele de urgență adoptate de Guvern, introduse chiar de către prim -ministru, dar și
acțiunile executivului și legislativului asupra altor instituții ale statului. Reprezentanții Comisiei
de la Veneția au constatat că, deși Guvernul are ca prerogativă constituțională adoptarea
ordonanțelor de urgență, majoritatea Guvernelor s -au folosit de acest mecanism pentru a nu mai
exista dezbateri cu privire la textul aferent ordonanței. Răspunsul executivului a fost că
multitudinea de ordonanțe de urg ență este reprezentată de accelerarea procesului de integrare
europeană, însă Comisia a subliniat că folosirea acestui mecanism duce la subminarea puterii
legislative, iar Guvernul ar trebui să beneficieze de delegarea legislativă conferită de către
Parlam ent. (Aviz adoptat de Comisia de la Veneția, 14 -15 decembrie 2012) Așadar, acest aspect
este unul negativ pentru România, având în veder e că de -a lungul anilor, Guvernul a abuzat de
acest mecanism, deși, i s -a recomandat să nu mai folosească la orice modif icare a legilor
adoptarea ordonanțelor, ci modificările legilor să fie adoptate printr -o procedură obișnuită a
Parlamentului, sau cel mult, prin conferirea de putere legiuitoare Guvernului de către
Parlament(delegarea legislativă).
În anul 2018, datorită schimbărilor din justiție, Președintele României a solicitat pe data
de 3 mai, avizul Comisiei de la Veneția privind cele trei proiecte legislative care modifică legile
303/2004, 304/2004 și 317/2004. Pe aceleași modificări, Comitetul de Monitorizare al A dunării

51
Parlamentare a Consiliului Europei a cerut de asemenea un aviz Comisiei de la Veneția.
Raportul Comisiei a fost unul preliminar, ulterior fiind oferit un aviz pe data de 22 octombrie
2018, ce a inclus de această dată și modificările aduse Codului penal și cel de procedură penală.
Concluziile acestor rapoarte arată că deși Guvernul a cerut modificarea acestor legi pentru a fi
puse în concordanță cu anumite decizii ale Curții Constituționale, au existat aproximativ 300
de amendamente ce au fost adoptate într -un proces legislativ urge nt și lipsit de transparență.
Totodată, trebuie reamintit că în timpul adoptărilor, au avut loc modificări dese în legi, fără a fi
consultați experți și practicieni în drept și, în special, fără implicare a societății civile, care este
de fapt și pilon fun damental al unui stat de drept. Astfel că, instituțiile juridice, în special Înalta
Curte de Casație și Justiție au avertizat că odată cu intrarea în vigoare a acestor modificări,
statul de drept va fi afectat, ducând astfel la o instabilitate a justiției. Deși, aceste instituții au
afirmat acest aspect, Guvernul nu a luat în considerare aceste recomandări, mergând mai
departe cu modificările în justiție. Este important de subliniat și faptul că aceste modificări au
fost adoptate prin proceduri de urgențe, procedură ce a avut un impact negativ în cadrul
legislativ, iar Comisia a declarat că nu a aflat care este adevăratul motiv pentru care s -a recurs
la această procedură. Reamintim faptul că există o decizie a Curții Constituționale prin care se
stipulează c ă atunci când este necesar ca anumite legi să fie puse în concordanță cu deciziile
CCR, aceste modificări să fie adoptate prin procedura obișnuită, adică prin proiecte de legi ale
Parlamentului. Deci, în cazul de față, chiar însuși Guvernul nu pune în apli care o decizie a Curții
Constituționale. Așadar, Comisia de la Veneția nu a criticat dorința de reformă în domeniul
justiției, ci, a criticat modul în care au fost aduse aceste modificări, modificări care afectează în
mod clar statul de drept și independen ța justiției, și modul în care nu s -a respectat tranparența
și comunicarea între instituțiile statului. De aceea, Comisia de la Veneția a recomandat să existe
consultări publice privind acest demers, iar Parlamentul să vină el însuși cu o propunere
legisla tivă benefică statului român. (Aviz adoptat de Comisia de la Veneția, 22 octombrie 2018)
Un alt organism al Uniunii Europene ce poate institui mecanisme de evaluare a statelor
în ceea ce privește prevenirea și combaterea corupției este Grupul statelor împ otriva
corupției(GRECO). România este membră a acestei instituții încă de la înființare, astfel că
statul român a fost evaluată de patru ori, însă voi analiza două rapoarte dintre ele, primul dintre
ele fiind cel publicat în 22 ianuarie 2016, „Prevenirea corupției cu privire la membrii
Parlamentului, judecători și procurori”. Acest raport s -a axat pe prevenirea corupției în rândul
membrior Parlamentului și a procurorilor și judecătorilor, folosindu -se diferite criterii de
evaluare: respectarea integrității , interzicerea dreptului de a desfășura anumite activități,

52
cunoașterea regulilor conflictelor de interese. Astfel că se formulează 13 recomandări, 9 pentru
membri Parlamentului, 4 referitoare la magistrați. În ceea ce privește sistemul judiciar, raportul
analizează regimul incompatibilităților magistraților și creșterea implicării Consiliului Superior
al Magistraturii atunci când vine vorba de promovarea integrității la nivelul instituțiilor
judiciare. GRECO recomandă, prin publicarea acestui raport, Minis terului de justiție, să
transparentizeze procedura de numire și revocare din funcție a celor aflați la conducere.
Conform ministrului justiției, aceste aspecte se regăsesc în ultima Strategie Națională
Anticorupție, derulată în perioada 2016 -2020. (Raportu l GRECO de evaluare privind România,
2016, https://tinyurl.com/yxeha54n ) Un al doilea raport al aceleiași instituții este cel publicat în
primăvara anului 2018, ce vizează reforma privind sistemul judiciar din a cea perioadă care a
dus la apariția protestelor societății civile și a criticilor din partea instituțiilor afectate de această
reformă. Acest raport are la bază activarea regulii 34 din regulile de procedură a GRECO.
Această regulă este o excepție ad -hoc ș i intervine în situații excepționale, doar atunci când
GRECO constată inițiative legislative ce încalcă vehement standardele anticorupție ale
Consiliului Europei. Astfel că GRECO constată faptul că modificările aduse de către Guvern și
Parlament afectează statul de drept și, mai ales, modalitatea de legiferare a acestor proiecte este
discutabilă, având în vedere că nu a existat transparență și colaborare cu instituțiile afectate. Cel
mai important aspect discutat este vizat de înființarea Secției speciale p entru magistrați, secție
ce, conform recomandărilor oferite de către GRECO, trebuie urgent desființată pentru că încalcă
independența magistraților. Printre recomandările oferite se regăsesc oferirea unei transparențe
consistente procesului legislativ, ofe rind consultări și dezbateri publice; Consiliului Superior al
Magistraturii să i se ofere un rol mai important în ceea ce privește numirea și revocarea
magistraților șefi. În perioada 17 -21 iunie 2019 se discută, din nou, în ședința plenară a
GRECO, modifi cările din justiție, iar conform mai multor surse, publicarea acestui raport va
critica instituțiile ce se ocupă de aceste modificări, deoarece conform GRECO, este absolut
necesar să fie desființată secția pentru investigare a magistraților, aceasta afectâ nd independența
justiției.(Raportul GRECO – secția de investigare a magistraților, https://tinyurl.com/y2uqrnbz )
Pe baza rapoartelor Comisiei Europene și pe baza avizelor primite de la Comisia de la
Veneția, putem remarca că de la aderarea României la Uniunea Europeană până în prezent, au
fost create atât avantaje cât și dezavantaje în ceea ce privește sistemul jurid ic. Uniunea
Europeană pentru noi nu a însemnat doar aderarea la un spațiu european, ci și aderarea la
normele europene care favorizează statul de drept. Am putut remarca că odată cu adoptarea
legilor justiței din anul 2004, și adoptarea codurilor penale și de procedură penală, statul român

53
a încercat să creeze un cadru legislativ benefic instituțiilor juridice, însă, nu putem să nu
constatăm că Guvernul și Parlamentul a încercat deseori să politizeze acest domeniu care, din
perspectiva tuturor normelor euro pene, crează un dezavantaj în respectarea independenței
justiției și a statului de drept. Trebuie reamintit că odată cu aderarea la Uniunea Europeană,
România și -a luat angajamentul de a -și îndeplini obligațiile, obligații care ulterior poate crea
benefici i în progresul țării .

V. CONCLUZII

Lucrarea de față a pornit de la următoarea întrebare de cercetare: „ Este aplicat principiul
constituțional privind independența justiției în România? În urma cercetării realizate cu ajutorul
analizei de conținut în ceea ce privește mecanismele europene, dar și a modificărilor domeniului
juridic de la aderare și până în p rezent, am constatat că statul român deseori a încălcat acest
principiu, rezultatele fiind văzute în urma recomandărilor europene ce nu au fost puse în
aplicare de către instituții române.
Justiția este un fundament al unei democrații consolidate și, în s pecial, al statului de drept.
Astfel că, pentru a putea adera la Uniunea Europeană, România a fost nevoită să aducă noi
reforme în domeniul justiției, reforme ce ar fi trebuit să pună în aplicare standardele europene.
Cazurile analizate în cadrul acestei l ucrări au fost printre cele mai importante în ceea ce privește
domeniul justiției naționale, fiind aduse modificări atât în legislația penală, cât și în cadrul
instituțiilor juridice, aceste modificări creând atât avantaje, cât și dezavantaje în acest dome niu.
Una dintre cele mai importante modificări a fost vizată de adoptarea celor trei legi ale justiției
și adoptarea codului penal și cel de procedură penală, oferind astfel un cadru legal tuturor
instituțiilor implicate. Totuși, modalitatea în care au fos t adoptate uneori a lăsat de dorit. De ce?
Pentru că astfel de legi ar trebui să fie adoptate prin procedură legislativă obișnuită, adică printr –
un proiect de lege al Parlamentului, oferind astfel posibilitatea instituțiilor juridice,
organizațiilor non -guvernamentale și societății civile de a dezbate modificările și de a oferi
propuneri dacă este cazul. Or, în ceea ce privește adoptarea codului penal din 2009, când
Guvernul și -a asumat răspunderea pentru această propunere, dezbaterile au fost la limită, ce ea
ce a creat și un disconfort între instituțiile statului. Am putut remarca totodată că majoritatea

54
modificărilor au fost aduse prin proceduri ale Guvernului, acesta ori asumându -și răspunderea
în fața Parlamentului, ori prin adoptarea unor multitudini de ordonanțe de urgență, acest aspect
fiind criticat în majoritatea rapoartelor Comisiei Europene, având în vedere că prin aceste
mecanisme se oferă atribuții mult prea complexe Guvernului, în detrimentul adevăratei puteri
legislative. Ordonanțele de urgență nu conferă o transparență și dezbateri mult mai complexe,
iar atunci când vine vorba de domeniul juridic, care este un domeniu extrem de complex și
important pentru fiecare societate, este imperios ca orice modificare să fie adoptată printr -un
lung șir de dezbateri la nivelul tuturor instituțiilor implicate și afectate. Or, din analiza
întreprinsă, am remarcat că majoritatea modificărilor nu au avut dezbateri complexe, ca de
exemplu, ordonanța de urgență 6/2016 dată de către Guvernul Cioloș, sau modificări le aduse
de către ultimele trei Guverne, Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Considerăm că această abordare
este una greșită, nerespectând cerințele Uniunii Europene și, în același timp, stârnește un val de
critici din partea autorităților afectate și din partea societății civile. Societatea civilă este unul
dintre pilonii unei democrații consolidate, or, atunci când dezbaterile privind anumite proiecte
de lege nu sunt publice, încrederea cetățenilor în acele instituții scade, scăzând astfel și nivelul
de democra ție.
Totodată, subliniem că România s -a angajat încă de la aderarea la Uniunea Europeană să
lupte împotriva corupției, fiind și una dintre obligațiile ce trebuia să le îndeplinească. Astfel că,
în 2007, anul aderării, încă mai era nevoie de modificări, Co misia Europeană a instituit
Mecanismul de Cooperare și Verificare, prin care ni se oferă recomandări de a ne apropia și
mai mult de valorile europene. Toate rapoartele și documentele analizate au întărit ideea că
România nu este capabilă în totalitate de a reforma justiția într -un mod obiectiv și, mai ales,
transparent, lăsând deciziile politice să afecteze independența justiției, deci, actul de justiție să
fie obstrucționat de politic. Într -adevăr, au fost și laude din partea instituțiilor europene atunci
când s -au analizat anumite modificări, ca de exemplu, Strategia de dezvoltare a justiției ca
domeniu public, cele trei legi adoptate în 2004, mica reformă în justiție care a dus la punerea în
aplicare a codurilor, deoarece toate dintre acestea au fost dez bătute în primă fază cu instituțiile
afectate și cu societatea civilă și au pus în primul rând, rolul magistratului în actul de justiție.
Același lucru nu -l putem spune și de ultimele modificări ale justiției, modificări ce nu au avut
la bază dezbaterile p ublice, ba mai mult decât atât, ordonanța 13 a fost adoptată seara, iscând
proteste în fața Guvernului. Aceste modificări au fost puse imediat pe agenda europeană,
rapoartele MCV din acea perioadă fiind cele mai dure, iar celelalte instituții au criticat d eseori
aceste modificări ca fiind o slăbire a actului justiției.

55
Într-adevăr, pentru a ne numi un stat european, trebuie să avem și o justiție independentă
care să ne asigure un proces corect și transparent. Deci, modificările din justiție ne -au asigurat
un viitor sigur în ceea ce privește Uniunea Europeană? Pe baza modificărilor aduse de -a lungul
timpului, considerăm că nu, și asta pentru că statul român încă nu a înțeles că atât timp cât
politicul are atribuții în justiție, cu atât justiția devine mai de pendentă de politic. Nu contestăm
faptul că trebuie să existe un control reciproc între cele trei puteri care este fundamentul teoriei
separației puterilor în stat, însă, acest control trebuie să cunoască o limită și trebuie să fie unul
care duce la consol idarea statului de drept. Or, în momentul actual, politicul încearcă prin
aproape orice acțiune să îndepărteze justiția de independență, magistrații să răspundă tot mai
des în fața puterii executive, iar legile justiției să ajute politicienii care se află în situații
controversate.
În ceea ce privește modificările aduse justiției și analiza rapoartelor Comisiei Europene, am
putut concluziona că deși, România, anual a adus progrese în ceea ce privește normele europene
și respectarea statului de drept, încă din primul an de la aderare, a încercat să subordoneze
justiția prin diferite mecanisme, printre care, slăbirea atribuțiilor Consiliului Superior al
Magistraturii. Reforma în domeniul justiției a apărut încă din anul 2004, prin adoptarea
pachetului de legi ale justiției, acestea fiind modificate ulterior în 2005, iar cele mai
controversate modificări au fost aduse în anul 2017. Dacă primele modificări în justiție au
însemnat înăsprirea sancțiunilor, ori instituirea unor instituții pentru combaterea corupție i,
exemplu Autoritatea Națională de Integritate sau Inspecția Judiciară, anul 2018 a însemnat
instituirea celei mai controversate instituții, Secția specială pentru investigare a magistraților.
Această instituție s -a instituit odată cu ultimele modificări aduse de către Guvern, modificări ce
au fost cel mai aspru criticate de instituțiile europene, moment în care am fost pentru prima oară
amenințați cu activarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, una dintre cele mai aspre
sancțiuni pe care le -ar putea primi un stat membru al Uniunii Europene.
Cei 12 ani au reprezentat pentru România, posibilitatea de a deveni un stat european, însă,
așa cum am prezentat, nu s -au înregistrat progrese pe toate domeniile. Domeniul justiției a fost
cel mai afectat, d eoarece instituțiile politice au încercat din răsputeri să submineze justiția după
bunul plac al politicienilor. Astfel că, de -a lungul celor 12 ani, am avut opt guverne și trei
parlamente, fiecare dintre acestea aducând modificări în justiție, toate având ca pretext
reformarea justiției pentru a îndeplini toate standardele europene. Însă, după analiza rapoartelor
MCV a reieșit faptul că de puține ori, Guvernul sau Parlamentul au luat în considerare
recomandările Comisiei Europene, ba mai mult decât atât, u ltimele Guverne au criticat

56
instituțiile europene, declarând faptul că Uniunea Europeană nu trebuie să aibă vreo legătură cu
politicile interne ale unui stat. Or, dacă politicile interne ale unui stat nu funcționează sau, sunt
în neconcordanță cu standarde le europene, aceste acțiuni afectează grav statutul de stat membru
al Uniunii Europene.
Voința politică este esențială într -o societate democratică, însă acest fapt nu trebuie văzut
de către instituțiile politice ale statului ca fiind o putere excepțional ă, ci ca fiind o atribuție care
trebuie să se bazeze pe control reciproc și integritate. De aceea, independența justiției nu trebuie
să fie totală, însă dacă o justiție este controlată politic, aceasta este doar garanția pentru
încălcarea legii de către de mnitari și chiar și de magistrați. De aceea, consider că, atunci când
instituțiile politice prin funcționarii săi constată că justiția nu mai poate fi controlată politic,
acestea manifestă acțiuni care pot duce la slăbirea actului de justiție. Acțiunile ac estea pot fi
făcute foarte ușor, deoarece atât Parlamentul, prin adoptarea unor proiecte de lege, cât și
Guvernul prin adoptarea unor ordonanțe de urgență ori prin răspunderea angajării răspunderii,
au puterea constituțională de a modifica oricare domeniu existent.
Modificările justiției de către Executiv și Legislativ este văzută de către instituțiile
europene, printre care Comisia Europeană, Comisia de la Veneția și GRECO ca un atentat la
independența justiției, respectiv consolidarea statului de drept. Un exemplu în acest sens este
momentul în care Comisia Europeană, în anul 2012 a chemat reprezentanții partidelor politice
și a instituțiilor statului să respecte independența sistemului judiciar, astfel riscând ca justiția să
nu mai poată funcționa într -un cadru coerent și benefic pentru societate. De aceea, un an mai
târziu, Comisia de la Veneția a recomandat ca în Constituția României să fie inclus articolul
referitor la „respectul reciproc și cooperării loiale dintre puteri ca un principiu fundamental a l
democrației constituționale”. Acest principiu nu a fost inclus nici până în prezent, ceea ce
semnifică un motiv de îngrijorare pentru instituțiile europene, având în vedere și situațiile în
care legile justiției au fost modificate în detrimentul recomand ărilor primite de la nivel
european.
Întrebarea la care ar trebui să ne gândim este dacă „este bine să luam în calcul recomandările
europene?”. Considerăm că da, deoarece încă din anul 2007 ne -am luat angajamentul de a
respecta standardele europene și de a le pune în aplicare, iar atunci când intervin modificări
care sunt contrare acestor norme, putem spune că România nu și -a respectat în totalitate
angajamentul. De aceea, în concluzie, consider că Guvernul nu ar trebui să fie principala
instituție care modifică domeniul juridic, lăsând această atribuție Parlamentului, iar ambele

57
instituții ar trebui să acționeze pentru independența justiției, nu împotriva ei, pentru a putea fi
cu adevărat un stat european ce respectă principiul ce a stat la baza aderării la Uniunea
Europeană.
Întrebarea de cercetare de la care a pornit lucrarea „este aplicat principiul constituțional
privind independența justiției în România” nu este validată, pentru că datorită analizării
cazurilor de modificare și, în special, a tuturo r rapoartelor MCV și ale Comisiei de la Veneția
sau GRECO, a rezultat că deși România a avut o lungă perioadă de reformă în domeniul justiției,
instituțiile politice ale statului, în special Guvernul și Parlamentul nu au înțeles pe deplin
atribuțiile pe ca re le au, ducând deseori la subminarea justiției.

58
Bibliografie

Cărți și articole
1. Avornic, Gh., Teoria Generală a dreptului, Cartier, 2004
2. Boc E., Delegarea legislative în sistemul constituțional românesc,în Revista Transilvana
de Științe Administrative, nr. 1
3. Cârnaț, Teodor,Drept constitutional, Universitatea de Stat din Moldova, Academia De
Drept, 2004
4. Constituția României revizuită 2003
5. Dănileț C., Politică versus Justiție sau o scurtă istorie a reformei magistraturii, Revista
Polis, 2014
6. Dănileț, Cristi V., Independența și imparțialitatea justiției din perspectivă europeană,
Tribunalul Cluj
7. Deleanu, I., Instituții și proceduri constituționale, Ed. Albeck, 2006
8. Ionescu, C., Drept constituțional și instituții politice, Ed. Lumina Lex, București, 2001
9. Ionescu, Cristian, Drept Constituțional și Instituții Politice, Hamangiu, 2017
10. Levai M, Tomescu C., Atribuțiile Președintelui în raport cu Parlamentul – aspecte
teoretice și practice, Revista Transilvană de Științe Administrative 1(30) /2012
11. Muraru, I., Tănăsescu S., Drept constituțional și instituții politice, C.H. Beck , 2008
Hotarâri, rapoarte și decizii
1. Acte privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană
2. Aviz adoptat de Comisia de la Veneția, 22 octombrie 2018
3. Carta Universală a Judecătorului, actualizată 14 noiembrie 2017
4. Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Avizul nr.18/2015 – Poziția puterii
judecătorești și relația ei cu celelalte puterile ale s tatului în democrația modernă
5. Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Avizul nr.18/2015, Poziția puterii
judecătorești și relația ei cu celelalte puteri ale statului în democrația modernă
6. Decizia Curții Constituționale nr. 1221/2008
7. Decizia Curții Constituționale, nr. 415/14 aprilie 2010
8. Déclaration des Droits de l'Homme et du Citoyen
9. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Tratatul privind Uniunea Europeană

59
10. Mecanismul de Cooperare și Verificare 2012
11. Mecanismul de Cooperare și Verificare 2014
12. Mecani smul de Cooperare și Verificare, 2007
13. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 2008
14. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 2009
15. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 2010
16. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 2012
17. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 201 3
18. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 2015
19. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 2016
20. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 2017
21. Mecanismul de Cooperare și Verificare, 2018
22. Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, 2002
23. Program de Guvern are, 2009 -2012
24. Raport al Comisiei Către Parlamentul European și Consiliu, MCV 2007
25. Raport al Comisiei Către Parlamentul European și Consiliu,27.06.2007
26. Raportul de monitorizare a stadiului pregătirii României pentru statutul de membru UE
27. Raportul Periodic asupra progreselor înregistrate de România,
28. Strategia de dezvoltare a Justiției ca Serviciu Public, 2010 -2014
29. Strategia de reformă 2005 -2007
30. Tratatul privind Uniunea Europeană
Legi și ordonanțe
1. Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietă ții și justiției
2. Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
3. legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
4. Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară
5. Legea nr.90/2001, privind organizarea și funcționarea Guvernului Român iei și a
ministerelor
6. Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului (nr.208/2015)
7. Legea privind statutul deputaților și al senatorilor (nr.96/2006)
8. Ordonanța de urgență 92/2018
9. Ordonanța de urgență nr. 14/2017
10. Ordonanța de urgență nr. 6/2016

60
11. Ordonanța de urgență nr.13/2017
Articole, rapoarte / resurse on -line:
1. Număr parlamentari 2016, https://tinyurl.com/y4gqgqb6
2. Raportul GRECO – secția de investigare a magistraților, https://tinyurl.com/y2uqrnbz
3. Raportul GRECO de evaluare privind România, 2016, https://tinyurl.com/yxeha54n
4. MCV pentru Bulgaria și România, https://tinyurl.Com/y5m2w wok
5. Instituții și organisme ale UE, https://tinyurl.com/y3zjplvk
6. Referendumul, contestat la CCR, https://tinyurl.com/y65uynnh
7. Pericolul OUG 92/2018, https://tinyurl.com/y3ub3lmf
8. Poziția UNJR cu privire la Inspecția Judiciară, https://tinyurl.com/yyqea5ls
9. Principalele propuneri de modificare a legilor justiției, https://tinyurl.com/y6b4hofs
10. Retrospectiva anului 2017: Protest împotriva OUG, https://tinyurl.com/y3ve93nm
11. OUG 13 pe înțelesul tuturor, https://tinyurl.com/y2yblg2k
12. OUG ce a modificat Codul Penal este neconstituțională, https://tinyurl.com/y3ngkm g5
13. Guvernul, despre modificarea Codului Penal, https://tinyurl.com/y339rbz2
14. Dublă măsură: În 2016, Guvernul Cioloș a modificat Codul Penal prin Ordonanță de
Urgență, https://tinyurl.com/y3exk8q2
15. Președintele, promulgarea legilor,https://tinyurl. com/yxstsacu
16. Guvernul – asumare pe coduri , https://tinyurl.com/yynqmtx4
17. Numirea procurorilor -sefi, intre presiunea politicienilor si amenintarea CE,
https://tinyurl.com/y68m9u6o
18. SRI – organ de cercetare pena lă făcut de Guvern, https://tinyurl.com/y2y3db56
19. Guvernul, la a unsprezecea asumare, http://tinyurl.com/yy7xfkvv
20. Criteriile de la Copenhaga de aderare, https://tinyurl. com/y6geofn7
21. Scurt istoric al relațiilor dintre România și UE https://tinyurl.com/y6r9j8hj
22. Check and balances[Online]: https://www.britannica. com/topic/checks -and-balances
23. Eduard Hellvig: OUG 6/2016 ne -a impus să semnăm protocoale cu instituțiile statului,
https://tinyurl.com/y69t3rp6
24. Efectele respingerii OUG 6/2016, https://tinyurl.com/yyg59woz