Afectiunile Hepatice

Medicina

Afectiunile Hepatice

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

INTRODUCERE

Capitolul I – FICATUL ȘI AFECȚIUNILE HEPATICE

1. 1. Ficatul din punct de vedere anatomic

1. 2. Afecțiunile hepatice

Capitolul II – TERAPIA AFECȚIUNILOR HEPATO – BILIARE

2. 1. Terapia hepatică și biliară în general

2. 2. Soluții perfuzabile utilizate în tratamentul afecțiunilor hepato-biliare

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Fiind influențată de stilul de viață nesănătos la care trebuie să facem față în secolul în care trăim, denumit și secolul vitezei , am ales ca dezbatere această temă.

Sănătatea este principalul pion de care trebuie să ne îngrijim, iar atât ficatul cât și alte organe ale corpului nostru, prezintă interes,cu atât mai mult cu cât stilul de viața și-a pus amprenta și în modul în care ne hrănim. Semipreparatele, grasimile , fast-food-urle , alimentele care la prima vedere ne ajută să trecem rapid peste mesele importante, dar și poluarea mediului in care traim, ne incarcă organismul cu toxine, determinându-ne la un moment dat să apelăm din ce in ce mai des la medicamente a căror utilizare abuzivă se răsfrânge asupra ficatului nostru. În prezent, afecțiunile hepato-biliare au devenit comune.

Hepatita – afecțiunea ficatului cea mai răspândită în lume . În cazul hepatitei virale se cunosc cel puțin șase tipuri de virusuri, virusul hepatitei A , B , C , D , E și G . Știința relevă existența și a altor virusuri hepatice nedescoperite până în prezent .

Din cauza modului de nutriție din prezent , conservanți, stabilizatori , coloranți alimentari și E-uri în general, ficatul este încărcat mult mai mult, acesta fiind un filtru pentru organism .

Organul e situat imediat sub cutia toracică în partea stângă a abdomenului. Fără ficat nu am putea digera mâncarea, absorbi substanțele nutritive si nu am putea detoxifia organismul : practic nu am putea trăi fără ficat.

Este un filtrant al organismului: purifică și elimină toxinele acumulate din mâncarea, băuturile sau medicamentele pe care le utilizăm în orice moment al zilei. De asemenea, ficatul mai are rol și în producerea bilei, a factorilor de coagulare a sângelui și a unor proteine, în distribuția sângelui circulant în organism și de depozitare a unor vitamine, minerale și a glucozei. În viața intrauterină, are un rol extrem de important în producerea hematiilor (globulele roșii).

De obicei, bolile ficatului nu prezintă semne și simptome specifice, dar este bine să fie investigat orice indiciu care ne poate arăta acest lucru. Organ vital fiind , orice semn de îmbolnăvire trebuie să ne trimită la medic pentru efectuarea unei consultații și a unui set complet de analize. Pielea si ochii cu tentă gălbuie sunt frecvent semnele unui ficat bolnav .

Ele apar atunci când ficatul nu reușește să proceseze bilirubina, o substanță galbenă rezultată din distrugerea hematiilor, care ajunge în ficat și la nivelul căruia va suferi diverse modificări. Celulele ficatului nu vor mai putea excreta bilirubina care va rămâne în sânge și va determina colorarea pielii. Această boală se numește icter, dar poate fi și un semn de hepatită sau ciroză .

De fapt , e singurul semn specific îmbolnavirii ficatului. Dacă mai este asociat și cu simptome de gripă, va fi necesară o investigație pentru a determina dacă este vorba de o afecțiune a vezicii biliare sau de o hepatită.

Sănătatea ficatului poate fi păstrată usor, prin adoptarea și adecvarea unui stil de viața cât mai corect. Se va pune mare preț pe alimentele consumate, se vor alege cele de calitate, cât mai naturale, fără coloranți și conservanți. Fructele si legumele vor fi spălate foarte bine înainte de consum. Sunt recomandate exercițiile fizice constante si reducerea consumului de alcool.

CAPITOLUL 1

FICATUL ȘI AFECȚIUNILE HEPATICE

Ficatul din punct de vedere anatomic.

Este un organ glandular, asimetric, răspunzând prin dispoziția sa hipocondrului drept, epigastrului și unei părți din hipocondrul stâng. Este așezat în etajul supramezocolic așa încât pătrunde în concavitatea diafragmei până la cel de-al cincilea spațiu dintre coaste , un nivel la care se suprapune limita superioară a lojei hepatice .În partea de jos , loja hepatică este marginită de colon și mezocolonul transvers, iar planul orizontal corespunzător acestei limite trece prin a 12-a vertebră toracică. Anterior, lateral si posterior este delimitată de pereții abdomenului, iar medial comunică larg cu loja gastrică, proiectându-se până la 5-6 cm la stânga liniei mediane.

La cadavru ficatul cântărește circa 1,4 – 1,5 kg, iar la un individ viu poate ajunge cu până la 900 g mai greu, în funcție de cantitatea sângelui pe care il conține. 28 cm masoara în medie în sens transversal, 8 cm în sens vertical și 18 cm în sens antero-posterior. Volumul oscilează în funcție de vârstă, sex, cantitatea de sânge conținut, perioadele de digestie și diferite stări patologice. La fel ca și celelalte caractere morfologice, intensitatea culorii, roșie-brună, variază în raport cu cantitatea de sânge continut. Ficatul prezintă o consistență mai mare comparativ cu celelalte organe glandulare, percuția sa exprimă matitate, este friabil și puțin elastic, iar plasticitatea mărită ii permite să se muleze după organele din apropiere . Ficatul are o formă neregulată , asemeni unui ovoid cu axa mare orientată transversal și extremitatea mai voluminoasă către partea dreaptă .

Fig. 1 Anatomia ficatului

Segmentul din față conține ligamentul rotund al ficatului, preluând astfel denumirea de fisură ligamentului rotund, iar cel din spate conține ligamentul venos al lui Arantius, în consecință fiind recunoscut ca fisura ligamentului venos. Șanțul sagital drept este larg, alcătuit din fosa vezicii biliare, anterior și șanțul venei cave, posterior, aceste doua porțiuni fiind separate prin procesul caudat ce constă într-o punte de parenchim hepatic.

Adeseori este acoperită de parenchimul hepatic, fiind astfel transformată într-un canal. În perioada intrauterina, în locul fisurii se distinge șanțul venei ombilicale străbătut de vena omonima, iar după naștere vena se atrofiază, în locul său formându-se ligamentul rotund, care se prinde de ramura stângă a venei porte și posterior se continuă cu ligamentul venos.

Partea diafragmatică privește antero-superior și este tapetată în cea mai mare parte de peritoneu, cu excepția porțiunii posterioare care aderă strâns la diafragmă prin intermediul unor tracturi fibroase. Partea intraperitoneală este împărțită de inserția sagitală a ligamentului falciform în lobul drept hepatic, mai voluminos și lobul stâng hepatic, de dimensiuni mai mici . La nivelul lobului drept, pe fața diafragmatică se remarcă uneori impresiuni datorate prezenței coastelor, dispuse în sens oblic, sau a unor fascicule ale diafragmei, cu direcție verticală. Convexitatea feței diafragmatice pătrunde in torace, adaptandu-se după forma bolții diafragmatice, doar o mică parte venind în contact cu peretele abdominal anterior. Astfel, părții diafragmatice i se descriu o porțiune toracică și una parieto-abdominală. Segmentul toracic atinge punctul cel mai înalt de ascensiune la nivelul coastei a 5 -a drepte si prezintă raporturi de mare importanță prin intermediul diafragmei cu plamânii, pleurele, inima si pericardul. Segmentul superioar este convex și modelat după bolta diafragmei, prin intermediul careia vine în raport cu pleura, inima, pericardul, și către extremitatea stângă a ficatului cu pleura și baza plămânului stâng. La nivelul lobului stâng, în acest segment se evidențiază impresiunea cardiacă, de formă triunghiulară, ce corespunde centrului tendinos al diafragmei. Porțiunea anterioară vine în raport prin intermediul diafragmei cu rebordurile costale sii procesul xifoid, iar în partea inferioară direct cu peretele anterior al abdomenului, constituindu-se un câmp mijlociu reprezentat de porțiunea parieto-abdominală și două câmpuri toracice laterale.În acest fel, lobul drept vine în raport cu rebordul costal drept, corespunzător cartilajelor costale 8, 9 și 10, fără a atige pleura. Lobul stâng prezintă raporturi reduse cu peretele toracic, răspunzând cartilajelor costale 7 și 8. Secțiunea dreaptă corespunde coastelor 7 respectiv 11 și vine în raport succesiv, dinspre superior către inferior, cu baza plămânului drept, la nivelul coastei a 7-a pe linie axilara mijlocie, cu recesul costodiafragmatic, între coasta a 7-a respectiv 10-a pe aceeași linie axilară mijlocie, și cu diafragma, inferior de coasta a 10-a. Secmentul posterioar este concav în plan transversal și se adaptează după proeminența corpurilor vertebrelor T10 și T11. Marginea anterioară sau inferioară este ascuțită și prezintă două scobituri, una către partea stângă denumită incizura ligamentului rotund și una către partea dreaptă, ocupată de partea de jos a vezicii biliare, denumită incizura cistică.

Segmentul marginal posterior se confundă cu porțiunea posterioară a ficatului, este acoperită de diafragmă și reprezintă o încurbare pe direcție inferioară – superioară a feței viscerale a ficatului.

Segmentul drept este voluminos, poziționat în hipocondrul drept și se identifică cu porțiunea dreaptă a feței diafragmatice.

Segmentul stâng este subțire, turtit și interpus între stomac și diafragmă.

Sângele din artere este condus prin intermediul arterei hepatice și a ramificațiilor sale, urmând un traseu paralel și asemănător cu cel port așa încât, sângele oxigenat se colectează în sinusoidele lobulului hepatic, unde are loc combinarea dintre sângele venos portal funcțional ce deține substanțe hrănitoare absorbite la nivel intestinal și sângele arterial nutritiv destinat hepatocitelor. Sângele care circulă prin venele hepatice descrie circulația următoare .

Venele hepatice provin din capilarele lobulului hepatic și tind către linia axială a lobului, unde se găsește vena centrolobulară. Aceasta primește sânge încărcat cu CO2 și metaboliți rezultați din activitațile complexe ale hepatocitelor și îl transportă afară din lob prin vena supralobulară către venele suprahepatice, tributare venei cave inferioare.

Sinusoidele hepatice sunt capilarele situate radiar la periferia lobulului, unde formează o rețea vasculară intralobulară, în care circulația sanguină se face în sens circular spre vena centrolobulară.

Capilarele drenează aproape în unghi de 90 °, deschiderea acestora fiind prevăzută cu un aparat sfincterian care reglează fluxul sanguin intrahepatic. Din componența sinusoidelor hepatice fac parte celulele endoteliale și celule Kupfer, iar între peretele sinusoidelor și celulele hepatice se definesc spațiile Disse, unde are loc elaborarea limfei la nivelul ficatului.

Celulele hepatice ocupă ochiurile rețelei de sinusoide, dispoziția acestora fiind antrenată de organizarea vasculară particulară a lobulului hepatic.În acest fel sunt așezate în cordoane radiate, care se anastomozează între ele pe diferite planuri și sunt orientate de la marginea lobulului către centru, în aceste condiții celulele aflându-se în relații verticale cu șirurile apropiate .

Căile biliare reprezintă un ansamblu complex de canale, prin care produsul de secreție externă a ficatului, bila este condusă de la nivelul hepatocitelor până în duoden. Segmentele din mijlocul ficatului poartă numele de căi biliare intrahepatice, iar cele din afara ficatului sunt căile biliare extrahepatice, care au o deosebită importanță funcțională și clinică tratată în detaliu în secțiunea căi biliare mai precis vezica biliară.

Căile biliare intrahepatice iau naștere de la nivelul canaliculilor biliare sau capilarelor biliare, care se formează între fațetele aflate în contact ale hepatocitelor adiacente.

Canaliculele biliare ale unui lobul hepatic nu prezintă perete propriu și astfel se anastomozează între ele sub forma unei rețele tridimensionale, iar către zona periferică formează canaliculele intralobulare Hering, care tind spre canaliculele perilobulare, deschice iau naștere de la nivelul canaliculilor biliare sau capilarelor biliare, care se formează între fațetele aflate în contact ale hepatocitelor adiacente.

Canaliculele biliare ale unui lobul hepatic nu prezintă perete propriu și astfel se anastomozează între ele sub forma unei rețele tridimensionale, iar către zona periferică formează canaliculele intralobulare Hering, care tind spre canaliculele perilobulare, deschise la rândul lor în canaliculele interlobulare, situate în spațiile porte. Ele conduc bila prin canaliculele bilifere către ductul hepatic drept si stâng. În general, traiectul căilor biliare intrahepatice respecta modul de ramificație al venei porte și arterei hepatice, in special in cazul afluentilor mai voluminoși care vor forma ductele hepatice drept și stâng.

În așa fel ductul hepatic drept ia naștere din fuzionarea unei ramuri anterioare si a uneia posterioare, la care se adaugă un duct provenit din jumatatea dreaptă a lobului caudat. Ductul hepatic stâng ia nastere din îmbinarea unei ramuri laterale cu o ramură medială, la care se adaugă deseori un duct afluent din jumatatea stanga a lobului caudat. Ductele hepatice drept și stâng ies din ficat prin hil, dupa care prin unirea lor se formează ductul hepatic comun, prin care bila își continuă traseul către vezica biliară și mai departe către duoden.

Afecțiunile hepatice și spectrul manifestărilor clinice ale acestora presupune cunoașterea fundamentală a structurii și funcțiilor hepatice normale. Complexitatea acestor procese desfășurate în ficat duce la etichetarea organului ca un laborator central al organismului.

1.1.1 Vascularizația și inervația ficatului

Fig. 2

Vascularizatia ficatului

Ficatul fiind un organ principal al organismului , prezintă circulația nutritivă , care asigură aportul de sânge hrănitor, încărcat cu mult oxigen ajuns la acest nivel cu ajutorul arterei hepatice și circulație funcțională, prin care sângele încărcat în cea mai mare parte cu substanțe nutritive care fiind absorbite la nivelul organelor digestive abdominale este adus prin vena portă. Din ficat, sângele este dus prin venele hepatice în vena cavă inferioară .

Sistemul vascular al ficatului este compus din: pediculul aferent al circulației de aport, format din artera hepatică și vena portă, cărora li se adaugă ductul hepatic, vase limfatice și nervi în completarea pediculului hepatic. Este prezent și un pedicul aferent reprezentat de circulația de întoarcere, format din venele hepatice.

Artera hepatică se ramifică din trunchiul celiac și traversează în lungime marginea superioară a corpului pancreasului întretăindu-se în artera hepatică proprie și artera gastro-duodenală. Artera hepatică proprie descrie o traiectorie ascendentă în pediculul hepatic, printre foițele omenului mic si la 1-2 cm inferior de șanțul transvers, după care se divide în două ramuri terminale, dreapta și stânga. Ramul drept emite artera cistică, după care se orientează transversal și trimite o ramură care se distribuie lobului caudat.

Apoi se împarte în artera segmentului anterior și artera segmentului posterior ce ajung să irige segmentele hepatice corespunzatoare. Ramura stângă trimite o ramură pentru lobul caudat, după care se desparte în artera segmentului medial și artera segmentului lateral. Aceste artere se termină prin ramuri inferioare și superioare destinate subsegmentelor existente . Ramificațiile sunt reprezentate de arterele interlobulare, menționate la vascularizatia lobulului hepatic. Între 20-25% din debitul sanguin hepatic aferent ce îi revine arterei hepatice, restul este asigurat de vena portă .În spatele colulului pancreasului apare vena portă prin întretăierea venelor mezenterică superioară, splenică și mezenterică inferioară. Lungimea ei este cuprinsă de la 5,5 până la 8 cm, iar calibrul său este de la 12 până la 18 mm. După ce descrie o linie ascendentă se împarte în profunzimea șanțului transvers în ramurile din stânga și dreapta .

Venele porte provin din teritorii diverse și intră în ficat unde se capilarizează.În funcție de zonele de proveniență, acestea sunt împărțite în 5 grupe, din care cele mai distinse sunt grupul paraombilical și grupul ligamentului falciform, careo serie de vene mici desprinse din peretele abdominal anterior si respectiv diafragma, străbat ligamentul falciform și ajung în ficat sau vena portă.

Venele hepatice constituie pediculul aferent, ce nu însoțesc ramurile pediculului portal, având o direcție perpendiculară pe acestea. Sângele drenat din lobulii hepatici prin vena centrolobulară trece în vene din ce în ce mai mari, din care se formează după aceea 3 vene hepatice.

Diferența dintre venele hepatice și ramurile venei porte se face sub mai multe aspecte. Venelor hepatice li se indică o direcție sagitală spre deosebire de ramurile portei care urmează o direcție transversală. Planul venelor hepatice în care sunt dispuse este așezat mai superior decât cel al ramificațiilor portale și din comportamentul lor în interiorul ficatului se observă pe secțiune că venele hepatice sunt deschise, traversând parenchimul hepatic de care tind , iar ramificațiile portale sunt colabate, traiectului prin tecile fibroase perivasculare. Din structura venelor hepatice face parte o tunică musculară mai dezvoltată decât a ramurilor portale.

Venele limfatice pot fi : superficiale și profunde. Cele limfatice superficiale iau naștere din spațiile interlobulare de la suprafața ficatului, înfiltrându-se pe sub peritoneu.

Nervii conțin fibre simpatice și parasimpatice provenite din nervii vagi și plexul celiac. La nivelul ficatului, ramurile nervoase formează plexul hepatic anterior, ce cuprinde fibre venite în special din ganglionul celiac stâng, dar și din nervul vag drept, si plexul hepatic posterior format din fibre din ganglionul celiac drept și vagul stâng.

1.1.2 Fiziologia ficatului

Ficatul reprezintă o stație intermediară așezată între ingestii unde are loc aportul exogen al constituenților benefici întreținerii echilibrului metabolic normal și sângele circulant sistemic , ce transportă constituenții către celule , încărcându-se cu produși de catabolism ce trebuiesc eliminați.

Multiplele funcții ale ficatului sunt realizate prin activitatea condusă de hepatocite și celulele ce aparțin sistemului reticuloendotelial.

În ansamblul funcțiilor metabolice, ficatul ocupă un loc important , îndeplinind peste 1000 de procese chimice de importanță majoră respectiv vitală pentru organism. Deoarece este dotat cu sisteme autoreglatoare și supus unui control endocrino-vegetativ complex și eficient, este capabil să-și adapteze activitatea metabolică conform necesităților tisulare, menținând astfel homeostazia diverșilor constituenți biochimici plasmatici, prin procese de stocare, transformare, metabolizare sau eliminare.

Funcția biligenetica Bila, produsă de ficat, străbate căile biliare și se acumulează în vezicula biliară, de unde în decursul proceselor de digestie este vărsată în duoden. Bila hepatică și cea veziculară diferă prin aspect și compoziție, datorită perioadelor interprandiale, când stagnarea în colecist favorizează declanșarea unor procese de concentrare, secreție de mucus și cationi și absorbție de anioni.Din această cauză , bila hepatică prezintă o culoare galbenă, limpede, este aproape izotonică cu plasma, conține 97% apă și are pH alcalin, cuprins între 7,8 – 8,6, spre deosebire de bila veziculară, a cărei culoare devine verde închis, tulbure, este filantă, compusă din aproximativ 90% apă, iar pH-ul său oscilează între 7 – 7,4. În partea sinusoidală a hepatocitelor ajung diverși constituenți plasmatici, care împreună cu substanțele sintetizate intrahepatocitar și cu o cantitate adecvată de apă sunt eliberați prin polul biliar în canaliculii biliari.

Bila secretată continuu atinge cantități de 500 până la 1000 mL/zi. Fiind un lichid complex conține 97% apă și 3% reziduu uscat, din care fac parte săruri anorganice și substanțe organice, precum săruri și pigmenți biliari, lecitină, colesterol, proteine, mucus și săruri anorganice.

1.1.3 Functia de detoxifiere

Ficatul poate să capteze, metabolizeze și mai ales să elimine diferite substanțe proprii sau străine organismului, absorbite din lumenul intestinal sau extrase din sângele care il perfuzează. Procesele de detoxifiere sunt rezultatul activității unor sisteme enzimatice variate, care desfășoară într-o fază primară reacții de oxidare, reducere sau hidroliză, având ca rezultat final hidroxilarea substratului, pentru ca în faza următoare să aibă loc conjugarea compusului hidroxilat. Ca urmare a acestor procese chimice se formează structuri care pot fi mai ușor eliminate prin bilă sau urină.

1.1.4 Functia de epurare plasmatica.

Datorită funcțiilor sale ficatul este răspunzător în proporție de 80 până la 90% din capacitatea funcțională a sistemului reticuloendotelial, ce cuprinde macrofagele tisulare și circulante cu rolul de a fagocita și distruge diverse substraturi coloidale sau particulare străine organismului sau proprii devenite fără suflet, ca urmare a denaturării de către unii agenți . Sistemul macrofagic constituie 35% din totalul celulelor hepatice și este reprezentat de celulele sinusoidale, dintre care remarcăm celulele Kupffer și cele endoteliale. Curățarea substanțelor antigenice de origine intestinală este foarte necesară, în lipsa efectuării acesteia, de regulă în cazul unor anastomoze intra- sau extrahepatice, inducându-se un răspuns imunologic intens. Evident că la nivelul ficatului are loc și curățarea endotoxinelor bacteriene de proveniență digestivă, prezența acestor endotoxine în circulația sistemică reprezentând un indice al perturbarii activității hepatice.

1.1.5 Regenerarea masei ficatului

Ficatul are o mare capacitate de a se restabili după o pierdere semnificativă de țesut, ca urmare a unei hepatectomii parțiale sau pe fondul unei afecțiuni hepatice acute, atât timp cât leziunea nu se interpune cu o infecție virală sau inflamație. Controlul procesului de regenerare a ficatului nu este pe deplin elucidat, iar teoriile admise pana in prezent sunt construite în jurul factorului de creștere al hepatocitelor, elaborat de celulele mezenchimale din ficat.

1.1.6 Bila și rolul ei în organism

Bila este compusă din celule hepatice și celule Kupffer. Este produsă în mod continuu, în așa fel încât în 24 de ore se obține o cantitate de 600 până la 1200 ml. Debitul secreției este mai mic noaptea și mai mare ziua. Bila se varsă în duoden doar în cursul digestiei alimentelor. În același timp ea se acumulează treptat în vezicula biliară unde suferă procesul de concentrare prin absorbția apei și ionilor și primește o cantitate de mucus.

Bila se compune din:

1. Apă 97 %

2. Săruri biliare 1 % care reprezintă cel mai important constituent al bilei și sunt reprezentate de glicolașoselet și aureolat de sodiu.

Sărurile biliare îndeplinesc funcțiile următoare:

la nivelul intestinului emulsionează grăsimile și potențează lipaza pancreatică;

formează cu grăsimile complecși solubili în apă permițând astfel absorbția și a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K și F);

stimulează peristaltismul intestinal – adică are un rol laxativ;

mențin echilibrul florei microbiene a intestinului gros, combătând flora de putrefacție;

stimuleaza formarea bilei- are rol coleretic.

3. Pigmenții biliari – sunt reprezentați de bilirubină și biliverdină. Ei sunt produși de dezasimilația hemoglobinei și se elimină prin bilă, fapt ce le conferă caracterul de produs de excreție. Înmagazinarea pigmenților biliari în sânge duce la apariția icterului, atunci când bilirubina crește peste valoarea de 2 mg%.

4. Colesterolul (1-2%)

Menținerea raportului colesterol-săruri biliare are o deosebită importanță. Atunci când acesta scade la mai puțin de o treime, este favorizată precipitarea colesterolului, care duce la formarea de calculi biliari.

Colesterolul are un rol important în sinteza unor hormoni corticosuprarenali, sexuali, a acizilor biliari și a vitaminei D3.

5. Alte substanțe componente : lecitina (0,1%), mucina, substanțe minerale (clorura, fosfatul și bicarbonatul de sodiu sau bilei un pH alcalin = 7,3 – 7,4), cantitați mici de acizi grași, acid glicoronic, acid uric și uree.

Se deosebesc două tipuri de bilă:

Bila hepatică primară – trece din ficat direct în duoden în timpul digestiei. Este un lichid galben verzui care conține 97% apă și 3% reziduu uscat ( substanță organică în anorganică).

Bila veziculară- care se varsă în duoden din vezicula biliară numai în timpul alimentației. Este mai vâscoasă (conține mucus din mucoasa veziculei ) și mai concentrată în pigmenții biliari (in timpul acumularii ei în veziculă o parte din apă se absoarbe prin pereții acesteia).

Eliminarea bilei din vezicula biliară se face pe cale umorala și pe cale reflexa.

Colereza reprezintă creșterea cantității de bilă secretată în ficat .Substanțele care produc colereza se numesc coleretice . Au efect coleretic: umplerea stomacului cu alimente, săruri biliare, galbenuș de ou, protidele, apele minerale alcaline și sulfatate .

Substanțele care înlesnesc contracția colecistului se numesc colescistokinetice sau colagoge. Alimentele colagoge sunt : grăsimile, carnea și gălbenușul de ou . Au rol colagog și o serie de droguri (de exemplu extractele de hipofiza posterioară administrate parenteral).

Funcțiile bilei sunt foarte importante pentru organism și se referă la fenomenele de digestie și metabolism:

Bila contribuie la neutralizarea reacției acide a amestecului alimentar venit din stomac în intestin.

Intervine decisiv în digestia grăsimilor, favorizând emulsionarea lor; stimulează fermenții specifici (lipazele); ajută la absorbția acizilor grași și a unor substanțe solubile în grăsimi (vitaminele).

Contribuie la : – întreținerea peristaltismului intestinal.

– menținerea echilibrului dintre diferiți ioni în cursul digestiei.

– eliminarea unor produși de excreție.

Acționează ca agent bacteriostatic, inhibând creșterea unor germeni patogeni.

1.2 Afecțiunile hepatice.

Patologia ficatului este vastă și aceasta se referă la boli precum : ciroza hepatică, sindromul icteric,insuficiența hepatică, diskinezia biliară, calculii biliari.Nu există o clasificare unitară satisfăcătoare care să cuprindă diversitatea maladiilor hepatice , deoarece în multe cazuri etiologia și mecanismele patogenice nu sunt clare .În consecință se întâlnesc o multitudine de clasificări și denumiri acordate maladiilor hepatice .

1.2.1 Insuficiența hepatică

Insuficiența hepatică reprezintă o afecțiune hepatică gravă determinată de suprimarea bruscă a funcțiilor hepatice (sinteza, detoxifierea, excreția), la fără antecedente de hepatopatii. Poate fi de trei tipuri : acută , subacută , hiperacută .Este rezultatul distrugerii masive a parenchimului hepatic, recunoscând ca și cauze principale infecția cu virusuri hepatotrope (VHB, VHC, VHD, VHG, EBV, CMV) și toxicele hepatice (acetaminofen, halotan, AINS, antidepresivele, rifampicina, izoniazida, ketoconazol, valproat, etc).

Manifestările clinice principale sunt reprezentate de: hipocoagulabilitate, icter, encefalopatie, grețuri, vărsături, hipoglicemie, hipopotasemie, acidoza metabolică, insuficiență pluriorganică , pancreatite , infecții .

Paraclinic: HLG, coagulograma, teste biochimice pentru funcția hepatorenală, glicemia, ionograma, hemocultura, imagistica, puncție-biopsie hepatică (PBH).

Tratamentul este complex, în secția ATI, unde se tratează complicațiile apărute: encefalopatia, coagulopatia, hipoglicemia, hipocalcemia, hipotensiunea, insuficiența hepatorenală, infecțiile. Intră în discuție si suportul hepatic artificial și transplantul hepatic.

1.2.2 Ciroza hepatică

În ultimele decenii se constată o tendință de creștere a frecvenței cirozelor în toată lumea deși nu peste tot aceiași factori sunt responsabili sau precumpănesc în etiologia cirozelor.Cele mai comune cauze sunt virusurile hepatice și alcoolul.Virusurile hepatitelor cronice B, D și C sunt cauzele cele mai importante care conduc la ciroză. Întrucât cronicizarea și evoluția spre ciroză este mai evidentă pentru virusul hepatitic C, predomină ca număr pacienții cirotici cu această din urmă etiologie.În România în ultimii 10 ani se constată o creștere extrem de pronunțată a numărului de ciroze internate în clinici.

Reprezintă o afecțiune hepatică cronică difuză, caracterizată prin asocierea inflamației, necrozei, fibrozei, regenerării micro- sau macronodulare, cu bulversarea arhitectonicii hepatice.

Afecțiunea este multietiologică: virusurile hepatitice, hepatitele, alcoolul , staza biliară, medicamentele și substanțele hepatotoxice, insuficiența cardiacă, colagenozele.

Din punct de vedere clinicoparaclinic, există două forme de ciroză hepatică: compensată (sindrom dispeptic nespecific, flatulența, astenie, hepatosplenomegalie, epistaxis, steluțe vasculare, edeme perimaleolare, cresterea TGO, TGP, GGT, gamaglobulinele) și decompensată vascular sau parenchimatos (ascită, hipertensiune portală cu denutriție, febră, icter, hemoragii, steluțe vasculare, feminizare, Dupuytren). De un real folos sunt explorările imagistice (ecografie abdominală și Computer Tomograf ) și PBH.

Tratamentul bolii se face diferențiat, în funcție de tipul și stadiul bolii (antifibrozante hepatice, corticoizi, interferon, antiviralele, propranolol, norfloxacina, diuretice, paracenteza, albumina) cu tratarea energică a complicațiilor (hemoragie digestivă superioară, encefalopatia hepatică, carcinom hepatic, peritonita bacteriană spontană, sindrom hepato-renal, sindrom hepato-pulmonar).

Cirozele hepatice reprezintă stadiul final de evoluție al tuturor hepatitelor cronice,indiferent de etiologie. Ciroza reprezintă stadiu cicatricial al hepatitelor cronice și se caracterizează printr-un proces de fibroză hepatică extinsă care delimitează nodulii de regenerare. În acest fel arhitectura hepatică normală este bulversată.Consecințele acestui proces anatomic sunt hipertensiunea portal(HP) și insuficiența hepatică(IH).

Cele mai frecvente cauze ale cirozelor hepatice sunt:virusurile hepatice: C,B sau B+D, alcoolul, steatohepatita nonalcoolică, hepatita imună (hepatita autoimună, ciroza biliară primitivă,colangita autoimună) hepatitele medicamentoase, metabolice (hemocromatoză,b.Wilson, galactozemie,tirozinoză),vasculare ( boala veno-ocluzivă), criptogenetice (fară o cauză decelabilă).

Măsuri generale și nutriționale

Intervențiile nutriționale în ciroza hepatică au ca scop menținerea sau ameliorarea stării de nutriție (malnutriția protein-calorică este prezentă la majoritatea pacienților cu ciroză hepatică), ameliorarea stării imunologice și funcțiilor hepatice , stimularea regenerării hepatice , reducerea riscului de infecții .

Transplantul hepatic

Transplantul hepatic (TH) este un tratament curativ al pacienților cu ciroză hepatică în stadiu final , categorie ce include și pacienții cu SHR tip 1 și 2. După transplant, rata de filtrare glomerulară crește, atingând 30-40 ml/min la 1-2 luni post-transplant, iar modificările hemodinamice și neuro-hormonale asociate cu SHR dispar în decurs de aproximativ o lună post-transplant. Un număr mare de pacienți cu SHR transplantați necesită hemodializă post-transplant comparativ cu pacienții fără SHR (35% vs. 5%). Din cauza nefrotoxicității recunoscute, administrarea de ciclosporină și tacrolimus se recomandă a fi temporizată până la corectarea funcției renale, de regulă la 48-96 de ore post-transplant. Pacienții cu SHR transplantați prezintă o proporție mai mare de complicații, o durată crescută de spitalizare la terapie intensivă și o mortalitate semnificativ mai mare pe termen scurt decât receptorii fără SHR. Supraviețuirea pe termen lung este de aproximativ 60% la 3 ani, comparativ cu 70-80% în cazul receptorilor fără SHR.

Fig. 4

Ciroza hepatică

Fig. 5

Evoluția cancerului hepatic

1.2.3 Sindromul icteric

Icterul este reprezentat de o colorație galbenă a tegumentelor și mucoaselor, determinată de creșterea bilirubinei serice > 2,5 mg/dl, datorită afecțiunilor hepatice (acute și cronice) și alte afecțiuni extrahepatice . Este important de știut faptul că icterul trebuie diferențiat de pseudoicter, unde apare colorația galbenă a tegumentelor și mucoaselor, dar fără creșteri ale valorilor bilirubinei (carotinoizi, acid picric , antimalarice de sinteză).

Cele mai frecvente cauze sunt : hemolitice, infarcte tisulare, resorbția hematoamelor, thalasemie, anemii megaloblastice, porfirie (ictere prehepatocitare), hepatite virale și toxice, medicamente sau substanțe hepatotoxice, deficite enzimatice din sindroame genetice (GILBERT, CRIGLER-NAJJAR), boli erediatre (DUBUN-JOHNSON, ROTOR), ciroza hepatică sau cele posthepatocitare cauzate de obstrucția căilor biliare din: litiază,fibroze, tumori, compresiuni intrinseci sau extrinseci.

Icterul poate fi observat la nivelul scleral precum și la nivel tegumentar . Paloarea care indică anemia poate fi rezultatul hemolizei , cirozei sau cancerului . Cașexia semnificativă , în mod special a extremităților , poate fi asociată neoplasmului sau cirozei . La pacientul cirotic trebuie căutate stigmate ale abuzului de alcool , precum hipertrofia glandelor parotide și lacrimale , precum și alte caracteristici ale cirozei cum ar fi ginecomastia , atrofia testiculară și diminuarea pilozității axilare sau pubiene .

Tratamentul este etiologic, în primul rând, apoi patogenetic, simptomatic și al complicațiilor, prin medicamente cu efect de stabilizare a membranei hepatocitare, antifibrozante hepatice și care reduc colestaza.

Fig. 6

Sindromul icteric

1.2.4 Bolile veziculei biliare și a căilor biliare

Reprezintă un grup eterogen de boli care afectează vezicula biliară și căile biliare sau extrahepatice:

colecistitele acute sau cronice, litiazice sau alitiazice

diskineziile biliare hipotone sau hipertone

colesteroloza veziculară

litiaza biliară

tumorile benigne și maligne ale veziculei și căilor biliare (cancerul veziculei biliare, cancerul căilor biliare extrahepatice, ampulomul waterian)

sindromul postcolecistectomie

angiocolitele si colangiolitele

Elementul semilogic comun este sindromul dispetic biliar minor sau major compus din: cecefalee , gust amar, grețuri, vârsături, diaree, dureri abdominale (colica biliară), subicter sau icter moderat. Altfel de manifestări clinice de acompaniament sunt inapetență, astenia, febra sau subfebrilități.

Diagnosticul se pune pe anamneză (discuția cu pacientul), examenul obiectiv general și pe aparate și examinările paraclinice, în care elementul central este reprezentat de explorările imagistice cum ar fi : ecografie abdominală , RCP , RMN , CT abdomen .

Tratamentul este igienodietetic , tratament medicamentos (antispastice, prokinetice, colagoge-coleretice, antibiotice care drenează biliar) și în alte cazuri , tratament chirurgical.

Medicația acordată urmărește restabilirea funcțiilor normale a ficatului, detoxifierea acestuia și stimularea capacității de refacere a celulei hepatice.

Afectiunile hepatice includ o largă varietate de boli ale ficatului, precum:

Insuficiența hepatică acută

Hepatita alcoolică

Hepatita autoimună

Obstrucția căilor biliare

Ciroza hepatică

Hepatomegalia (mărirea de volum a ficatului )

Sindromul Gilbert

Hepatita A , B, C, D, E

Chistul hepatic

Infecții parazitare

Boala Wilson ( afectarea congenitală a metabolismului corpului)

Afecțiunile hepatice pot fi moștenite sau dobândite ca urmare a expunerii la substanțe chimice sau virusuri. Unele boli ale ficatului au un caracter temporar si se vindecă de la sine, în timp ce altele pot dura perioade lungi de timp si pot conduce la apariția de complicații

Contactul cu pacienții icterici ( în special relații intime sau sexuale ) trebuie consemnate

Dacă pacientului i s-au făcut injecții, infecția cu hepatită B sau C poate fi boala de fond.

CAPITOLUL 2

TERAPIA AFECȚIUNILOR HEPATO – BILIARE

2.1. Terapia hepatică și biliară în general .

Medicația aparatului hepato-biliar cuprinde :

Coleretice

Colecistokinetice ( colagoge) ;

Hepatoprotectoare .

Acțiunile coleretice și cele colagoge pot fi exercitate concomitent în cazul unor medicamente , ceea ce poate duce la combaterea stazei drenare a căilor biliare și a veziculei hipofone sau atone și la asigurarea unui aport biliar suficient pentru emulsionarea grăsimilor în intestin.

2.1.1 Medicamente coleretice

Prin coleretice înțelegem substanțele care stimulează secreția hepatică de bilă .

. În funcție de efectul pe care il au , se împart în două categorii :

colereticele propriu-zise sau adevarate , care determină secreția bilei de concentrație normală sau aproape anormală ;

hidrocolereticele care produc un volum mare de bilă apoasă cu o concentrație mai redusă în constituenții biliari . Ele dezvoltă o forță osmotică ce antrenează apa în canalicule .

Colereticele sunt indicate în afecțiuni hepatice (ictere colestatice ) sau ale căilor biliare (litiaza

Terapeutic se folosesc acizii biliari neconjugați ca atare și săruri bilariare sub formă de bilă de bovină uscată sau extracte de bilă de bou. Se mai folosesc, de asemenea și pr oduse de semisinteză.

Acidul ursodeoxicholicum, diminuează raportul colesterol-săruri biliare favorizează dizolvarea calculilor colesterolici. Litiaza biliară cu calculi colesterolici necalcificați de cel mult 5 – 10 mm, la bolnavii care nu pot face colecistectomie, dacă vezica biliară funcționează.

Acidul dehidrocolic .

FIOBILIN – conține ca substantăe activă acidul dehidrocolic , 250 mg/comprimat. Având acțiune coleretică, ușurează absorbția intentinala a lipidelor și a vitaminelor liposolubile. Este indicat în colecistita cronică, angiacolita, constipație cronică (hepatogena), migrene și alergii de origine hepatică, hepatită epidemica ( in covalescența). Contraindicații – în afecțiuni hepato-biliare acute, în insuficiență hepatică gravă, ciroza avansată, icter mecanic, boala ulceroasă, esofagita de reflux, diaree, alergie specifică. Se administrează oral, 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, după mese timp de 15 zile. La copiii peste 7 ani se administrează cu prudență, 1-2 comprimate pe zi.

Extractul purificat și uscat din bila de bou este o pulbere gălbuie , higroscopică . Intra în componența preparatelor Colebil , Ox Bill , Bil – Ex , și Bil Plus .

Produse farmaceutice :

COLEBIL – produs sub formă de drajeuri care conțin bilă de bou uscata 100 mg, salicilat de sodiu 90 mg, metanamina 50 mg, ulei de menta 5 mg. Este coleretic substituent al sărurilor biliare, laxativ, slab antiseptic.

Indicații : în tulburări dispeptice: balonări, eructații, greață, constipație (adjuvant). Contraindicații : în obstrucția biliară, boala ulceroasă, esofagită de reflux, insuficiența hepatică sau renală gravae, alergie la una din componente.

Administrare :1-3 drajeuri pe zi , timp de 2-3 săptămâni.

OX BILL – produs care conține extract purificat de bila bovina 100 mg , Menthae folium pulv. 50 mg , extract de Ginger 25 mg.

Acțiune coleretică și colecistocinetică, ameliorează emulsionarea, resorbția vitaminelor liposolubile, mărește activitatea lipazei. Indicații : în flatulență, indigestii, enterocolite, dispepsii, diaree de fermentație intestinală, greață, vărsături.

Coleretice de sinteza

Pentru aproape toate substanțele din această grupă nu s-a demonstrat eficiența terapeutică.

Totuși avem produsul CARBICOL care se prezintă sub formă de capsule gelatinoase a 100 mg fenilpropanol. Substainta activă este propil benzenul.Produs uleios insolubil în apă, solubil în alcool, eter, benzen toluen și în uleiuri. Se obține prin tratarea benzaldehidei cu halogenura de etil magneziu , eter absolut și hidroliza complexului intermediar format sau prin reducerea propiofenonei.

Acțiune : puternic coleretică, rapidă și prelungită până la 4 ore ; mărește considerabil secreția bilei hepatice și concentrația în bilirubină, săruri biliare și colesterol; Indicații : în atonie veziculară, diskinezie biliară, colecistită cronică, etc.

Administrare : 1-3 capsule pe zi, în timpul meselor. Nu se administrează copiilor sub 7 ani.

Coleretice de origine vegetală

Cele mai importante produse farmaceutice care conțin principii active extrase din plante sunt:

Extract de anghinare – obținut din frunzele proaspete de anghinare [Cynara scolymus, Fam. Compositae (Asteraceae)]

Frunzele de anghinare conțin polifenoli (cinarina), substanțe flavonoide (cinarozida, scolimozida), unprincipiu amar (cinaropicrina), compuși sterolici, insulina, mucilagii, zaharuri și saruri de potasiu și magneziu.

Principiul activ principal în acțiunea coleretică este cinarina, substanța microcristalina, albă, cu gust dulce, puțin solubilă în apă rece, ceva mai solubilă la cald, solubila în alcool, acid acetic și hidroxizi alcalini.

Preparatele din anghinare au acțiune coleretică și colagogă, antitoxică hepatică, hipolipemiantă, diuretică, stimulează excreția colesterolului prin bilă, scade nivelul colesterolului din sânge și stimulează pofta de mâncare.

Extractul de anghinare stimulează regenerarea celuleror hepatice, ajutând la neutralizarea și eliminarea substanțelor toxice de către ficat . Are un efect asemănător cu cel al silimarinei. Studii experimentale au pus în evidență și importante proprietați antioxidante, precum și proprietațile antimiocrobiene ale anghinarei. Infuziile din frunze de anghinare ameliorează durerile din criza hepatică , duc la diminuarea senzației de greață și la reducerea balonarii.

Indicații : în insuficiențe hepatice, hepatita cronică, , calculoza biliară , hipercolesterolemii.Fitoterapia cu extracte de anghinare nu prezintă riscuri semnificative, deoarece dozele terapeutice sunt sub nivelul dozelor toxice. Este recomandat ca tratamentul să se facă progresiv , începând cu doze mici, care apoi să crească treptat .Tratamentul va dura 20-30 de zile, cu pauză de o lună , care se va relua.

ANGHIROLUL – este un extract apos deproteinizat, condiționat sub de soluție pentru uz intern în flacoane de 50 ml și drajeuri conținand 250 mg extract uscat din frunze de anghinare.

Indicații : în diskinezii biliare, atonii veziculare , colecistita subacută și cronică .

Administrare : în doze progresive în prima săptamână câte 10 picături de trei ori pe zi, în a doua săptămână se dublează, în a treia săptămână câte 30 de picaturi de trei ori pe zi.

Administrare : câte 2 de 3 ori pe zi. Tratamentul dureaza 15-20 de zile și se poate relua dupa o luna.

Alte produse farmaceutice care conțin anghinare, singura sau alaturi de alte principii active:

Anghinare, comprimate

Mag-Anghinar, comprimate ;

Hofimel miere hepato-protectoare ;

Hepatobil V , tablete ;

Hepavit , capsule ;

Hepaxirem , comprimate ;

Farcovit B 12 , capsule gelatinoase ;

Tincturi ( Tinctura de anghinare , Tonic hepatic , Tinctura pentru ficat );

Ceai de anghinare. Ceai hepatic. Ceai hepato-biliar, etc.

Extract fluid de boldo – obținut din frunzele de Peumus boldu

conține ca principiu activ boldina , alcaloid ca nucleu aporfinic , cu acțiune coleretică și intră în componența prepatatului Boldocolin , soluție pentru uz intern , precum și în constituția unor ceaiuri hepatice.

Terpenioide monociclice și biciclice care stimulează secreția și înlătură stările spastice ale căilor biliare.

Produse farmaceutice:

ROWACHOL – capsule și picături orale soluție; conține un amestec de mentol, mentona, o si B-pinen , brneol, camfen și cineol în ulei de măsline . Este folosit ca adjuvant în microlitiaza biliară, colecistite și inflamații ale căilor biliare, diskinezii biliare, sindromul postcolecistectomic.Administrare : cu 30 de minute înainte de masă, 1 capsulă de 3-4 ori pe zi sau 3-5 picături de 3-5 ori/ zi .

Farebil (Fares) – soluție uz intern, aceeași compoziție , având ca excipient ulei de floarea-soarelui.

Alte plante medicinale cu acțiune coleretică: pe lângă colereticele de natură vegetală enumerate mai amintim o serie de plante medicinale utilizate cu succes în practica terapeutică:

păpădia ( Taraxacum officinale) ,

rostopasca (Chelidonium majus) ,

cimbrul ( Thymus vulgaris și Satureja hortensis) ,

sunătoarea (Hypericum perforatum) ,

sulfina (Melilotus officinalis) ,

coada-șoricelului ( Achiileea millefolium) ,

cicoarea (Cichorium intybus) ,

turita-mare ( Agrimonia euparoria) ,

ghințura ( Gențiana species) ,

mentă ( Mentha piperita) ,

măceșul (Rosa canina) ,

gălbenelele (Calendula afficinalis) etc.

Pentru rolul lor coleretic – colagog se folosesc intern, sub forma de tincturi, ceaiuri (decoct sau infuzie), capsule, comprimate etc.

2.1.2 Medicamente colecistokinetice

Colecistikineticele sunt denumite și colagoge. Ele stimulează musculatura netedă a veziculei biliare, relaxand sfincterul lui Oddi și favorizând eliminarea bilei în duoden. Ele acționeaza și asupra mobilitații veziculei biliare.

Se folosesc în atonia și hipokinezia veziculei biliare , colecistite cronice, litiază biliară; Contraindicații : în colici biliare și infecții acute ale căilor biliare, gastroenterite acute.

Printre colecistokinetice trebuiesc menționate în primul rând unele produse alimentare: galbenușul de ou, smântâna, uleiul de floarea soarelui, uleiul de măsline și grăsimi vegetale. Grăsimile sunt mai active când sunt mai puțin rafinate și mai bogate în acid oleic. Se administrează 1 -2 linguri, dimineața pe stomacul gol .

Sulfatul de magneziu.Administrare : oral (5 g) sau prin tubaj duodenal (30 ml soluție 30%) relaxarea sfincterului Oddi și favorizează scurgerea bilei în duoden. În asociere cu peptona intră în componența preparatului Peptocolin granule. Tratamentul medicamentos sau naturist este completat prin balneo-fizioterapie, eventual tratament chirurgical (in colecistita litiazica) și de o alimentație corespunzatoare.

Deosebirile mai sus menționate intre coleretice și colecistokinetice nu sunt niciodata suficient de nete și clasificarea este convenționala; in realitate, toate substanțele care se incadreaza in acest capitol, intr-o masura mai mare sau mai mica, au atat efecte secretorii, cat și excretorii.

2.1.3 Hepatoprotectoare

Medicamentele care protejează parenchimul hepatic, stimulează procesele de regenerare și funcțiile complexe ale ficatului sunt denumite hepatoprotectoare. Efectul lor primordial este sau cel puțin diminuarea necrozelor hepatice.

Majoritatea preparatelor conțin vitamine B, acizi aminați, baze azotate și acizi nucleici. În funcție de mecanismul de acțiune se disting patru grupe:

Lipotrope sau antisteatozice – previn degenerescența grasa ficatului,susținandcelula hepatica (Rovitrat, fiole);

Stimulatoare ale funcției hepatice ( Colisam Tonozit, Metaspar, Arginina etc ) ;

Trofice ale hepatocitului, cu efecte stimulatoare asupra sintezei acizilor nucleu, (Lactinium, Purinor , Rocmafine-desodee, Tropofar etc. );

Substanțele care scad permeabilitatea membranelor și cresc rezistența celulei hepatice fața de factorii nocivi (Essentiale forțe N Farcovit B12 etc.).

Grupul cel mai important de hepatoprotectoare il constituie lipotropele, care, prin favorizarea transportului și metabolizarii grăsimilor, împiedică degenerescența grasă a ficatului și previn disfuncțiile acestui organ.

Colina este un factor vitaminic din complexul B al cărui rol în organism a fost mult studiat, intră în componența lecitinelor, intervine în sinteza fosfolipidelor și împiedică acumularea grăsimilor în ficat prin reacții de transmetilare participă la biosinteza metioninei și a creatininei. Este unul dintre principalele medicamente lipotrope, administrarea sa fiind indicata în hepatite acute și cronice, stări precirotice, perturbări în metabolismul grăsimilor etc. Participă de asemenea la sinteza acetilcolinei și a fost menționată printre substanțele parasimptometice.

Produse farmaceutice care conțin colina:

Colisan, soluție pentru uz intern ;

Mecopar Forte , comprimate filmate ;

Metaspar Forte , comprimate filmate ;

Hepaton, Hepaton Plus, compr. filmate ;

Lipovitan ,drajeuri ;

Hepadiet, tablete ;

Liver Aid, tablete .

Metionina , este produs oficinal in F.R.X (Methioninum) ;Prezentă în unele produse alimentare , a fost izolată pentru prima oară din caseină, prin extracție.Mai târziu a fost obținută și prin sinteză, rezultând produsul racemic care se folosește de obicei .

Este o pulbere cristalină albă sau lamele albe, strălucitoare, cu miros necaracteristic și gust dulce, solubilă în apă, greu solubilă în etanol, insolubilă în cloroform și eter. Se dizolvă în acizi diluați și soluții de hidroxizi alcalini.

Metionina joacă în organism rolul unui agent biologic de transmetilare, în special în sinteza colinei, care iaparte la formarea lecitinelor, contribuind astfel indirect la indepartarea grasimilor din ficat.

Este un factor lipotrop și antitoxic, avand și acțiune nefiroprotectoare și antianemica. Este indicata in degenerescența grasa a ficatului, in special cea de natura alimentara, hepatite cronice, ciroza, arteroscleroza cu hipercolesterolemie, anemii de origine diversa , stari de denutriție, intarzieri de crestere etc. Se administreaza oral 3-6 g pe zi, tratamentul fiind de lunga durata.

Produse farmaceutice care conțin metionina:

Mecopar, capsule și Mecopar Forțe, comprimate ( Sicomed) ;

Metaspar, capsule și Metaspar Forte, comprimate filmate (Zentiva) ;

Lipovitan, drajeuri ;

Hepadiet, tablete ;

Esențial Liv 100, capsule gelatinoase ;

Liver Aid , tablete .

Acetilmetionina: este o substanță cristalină, incoloră, mai activă decât metionona, soluțiile sale fiind mai stabile.Se folosește în coma hepatică și diabetică, ciroza hepatică, hepatita epidemică, intoxicații cu substanțe hepatotoxice.Se administreaza soluțiile 10%, oral,i.m. sau i.v.

Produse farmaceutice: Lipovitan – drajeuri, in asociere cu colina, inositol, vitaminele B1, B2, B6.

Mezoinozitol (Tonozit )

Este un produs prezent atât în vegetale, cât și organismul animalelor și al omului, mai ales în ficat,mușchi și creier . Mezoinozitolul este un important, factor de creștere, indispensabil pentru unele microorganisme.

Este un compus de culoare albă, microcristalin, fără miros, cu gust foarte dulce, solubil în apă, puțin solubil în alcool, insolubil în eter, acetonă, cloroform. Se obține pe cale extractivă din apele reziduale de la fabricarea amidonului sau prin hidroliza acidă a fitinei ( sare de calciu sau magneziu a esterului trifosforic al inozitolului care se izolează din produsele vegetale).

Intervine în metabolismul colesterolului și al glucidelor. Este un stimulent al nutriției și al troficitații musculare.Frecvent se asociază cu vitaminele și se consideră că face parte din grupul vitaminelor B. Indicații : în insuficiența hepatică, ciroză, intoxicații cu substanțe hepatotoxice, astenie, întârzieri de creștere, etc.

Administrare : oral, 1-2 g pe zi, repartizate în 2-3 doze.La.

Acidul orotic -acid uracil-6-carboxilic.

Este enumerat printre medicamente antigutoase, deoarece în ultimul timp a fost demonstrat importantul efect de reducere a uricemiei, acidul orotic are și acțiune hepatoprotectoare, lipotropă coleretică, de lungă durată.

Indicații : în perturbările metabolice legate de dereglarea metabolismului lipide, hepatopatii etc.Se administreaza oral 0,25-0,50 g pe zi.

Produse farmaceutice care conțin acid orootic:

Farcovit B12, capsule gelatinoase, alaturi de alte principii active ;

Hepabionta, drajeuri;

Lactinium, drajeuri.

Arginina.

Un aminoacid cu rol important în organism, arginina se obține prin hidroliza proteinelor.

Industrial se precipită din hidroliza de gelatină ca sare a acidului 2, 4-di-nitro-1-naftol-sulfonic (acid flavianic). Este puțin solubilă în apă, insolubilă în eter.Clorhidratul este foarte solubil in apa.Sintetic se poate obține prin tratarea ornilinei cu cianamida in soluție alcoolica , in prezența hidroxidului de bariu.

Supusa la hidroliza bazica, arginina se descompune in ornitina și uree. Aceeași reacție este catalizata in organism de arginaza și constituie o etapa importanta din ciclul ureogenezei.

Ornitina fixează amoniacul (provenit din desaminarea și transdesaminarea aminoacizilor, proteinelor din alimentație, toxic pentru organism) și scade concentrația acestuia în sânge.Este o substanță amoniofixatoare.

Se administrează în sindroamele grave de hiperamoniemie, hepatită cronică, ictere severe de origine virotica, coma posthemoragica și in starile de denutriție ale insuficienței hepatice cronice, in asociere cu sorbitolul, care are rol de vehicul și de substrat energetic.Se administreaza in perfuzie venoasa soluție care conține 5% ciorhidrat de arginina și 10% sorbitol, 0.5 -1 litru/zi.

Pe cale naturală arginina o întâlnim în: semințele de floarea-soarelui, susan, pâinea cu tărâțe, orez brun, floricele de porumb, făină de ovăz , nuci, deserturi cu gelatină, ciocolată. În cazul unor afecțiuni mai severe ale ficatului, cum ar fi ciroza, consumul de arginina poate avea un efect pozitiv asupra cursului bolii și poate ajuta la îmbunătățirea starii generale a pacientului.

Produse farmaceutice:

Arginina – Sorbitol , flacoane cu soluție perfuzabila a 250 și 500 ml ;

Sargenor , comprimate masticabile a 1 g , soluție buvabila 200 mg/ml fiole a 4 ml, comprimate efervescente a 1 g;

Arginine Plus, tablete;

Liver Aid , tablete (CaliVita);

Ornitina, se găsește sub forma de a-acetogiutarat (Ornicetil – soluție perfuzabila) in hiperamoniemii acute, subacute sau cronice.Se administreaza in perfuzie intravenoasa 20-20 g pe zi.

Alte produse:

Hepa-Merz Granulat (L-ornitina-L-aspartat), granule pentru soluție orala 3 g/plic;

Liver Aid, tablete

Acidul aspartic ( acid asparagic, acid aminosuccinic).

Un component frecvent al proteinelor prin a căror hidroliză enzimatică se obține alături de monoamida sa (asparagina) , acidul aspartic este un aminoacid dicarboxilic, greu solubil în apă , insolubil în alcool, solubil în acizi diluați și în soluții alcaline. Sarea de sodiu este foarte solubilă, în apă , se obține prin adăugarea amoniacului la acidul fumaric.

Are un rol important în organism în reacțiile de transaminare și transdezaminare, luând parte la numeroase procese enzimatice, stabilind legătură dintre metabolismul proteinelor și al hidraților de carbon.Stimulează proteinogeneza, protejează echipamentul enzimatic și are un important efect amoniofixator. Indicații : în toate formele de hepatită , hiperamoniemia din coma hepatică și ca hepatopotector pentru bolnavii cu neoplasme tratate chimioterapie.Se administrează în perfuzii intravenoase sau injecții lente intravenoase soluția care conține 2.5% aspartat de sodiu și 1.25% clorhidrat de piridoxina (vitamina B6).

Produse farmaceutice: Aspatofort, soluție perfuzabilă sau injectabilă, fiole a 10 ml (Terapia).

Plante medicinale hepatoprotectoare

O contribuție importantă în tratamentul afecțiunilor ficatului o are fitoterapia .Se poate alcătui o listă foarte lungă cu plantele medicinale care au efecte benefice asupra funcțiilor acestuia.

Sylibum Marianum, Fam.Compositae (Ciulinul Mariei, Armurariu), se distinge datorită efectului sau hepatoprotector, care este foarte puternic. Cercetarile efectuate asupra unui extract special cunoscut sub denumirea de silimarina (grupa flavonoidelor) confirmă acest lucru. Acești compuși protejează ficatul într-o măsură deosebit de mare și sprijină funcția detoxifiantă a acestuia.

Silimarina previne vătămarea ficatului. Activitatea sa antioxidantă este asemănătoare cu cea a vitaminelor C și E, dar este de cateva ori mai puternica.Cercetatorii confirma ca, sub efectul administrării flavonoidului obținut din Ciulinul Mariei silimarina – funcțiile ficatului se ameliorează . Acest lucru estebenefic în mai multe afecțiuni ale ficatului, printre care ciroza, hepatita cronică, degenerescența groasă a ficatului (steatoza hepatică) – boală care apare ca urmare a efectului chimicalelor acumulate sau a consumului excesiv de alcool – precum și în colangiolite (inflamații ale canalelor biliare interlobulare). La bolnavii de ciroză și funcțioanarea sistemului imunitar. Poate cel mai semnificativ efect al său constă în prelungirea duratei de viață a persoanelor cu afecțiuni grave.

Produse farmaceutice care conțin silimarina:

Silimarina, comprimate;

Hepatoprotect, comprimate ;

Denoxinal , tablete ;

Hepaxirem, tablete;

Lagosa, drajeuri ;

Armurariu, capsule;

Silivit F, capsule

Hepato Drainol, soluție orala și soluție injectabila ;

Ceaiuri (de armurariu, hepatic, hepato-biliar etc.)

Tincturi (Tinctura de armurariu, Tinctura pentru ficat);

Chelidonium majus face parte din Fam.Papaveraceae (rostopasca , iarba de negi)

este un adevărat panaceu pentru bolile de ficat de orice natură. Aceasta are numeroase principii active: alcaloizi (chelidonina, homocheiidonina, oxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina, coptizina, protopina, alocriptopina), fenoli, poli fenoli, flavonoizi, sparteina, vitamina C, rezine, uleiuri volatile, saruri minerale.

Aceasta plantă are o mare imporotanță în bolile hepatice; și-a dovedit eficiența in tratarea hepatitei A, hepatitei B, cirozei hepatice. Prin efectele sale drenoare și tonice, stimuleaza regenerarea celulei hepatice. Totodata, funcționeaza și ca un bun antiviral, motiv pentru care hepatitele se pot ameliora și chiar vindeca in urma administrarii preparatelor de rostopasca.

Indicații : în afecțiunile biliare, precum diskinezii sau inflamații ale vezicii biliare, datorita efectelor drenoare biliare.

Betacarotenuul, cel mai puternic antioxidant dintre provitaminelor A este prezent in cantitate mare in toate organele plantei. Studiile experimentale au aratat ca acest principiu activ are efect hepatoprotector, neutralizand radicalii liberi produși in urma activarii diferitelor xenobiot

Produse farmaceutice pe bază de rostopască:

Hepatobil V , tablete;

Piavobil , comprimate ;

Hepatofalk, capsule ;

Iastamix, granule pentru soluție oral;

Hepato Drainol, soluție orala și soluție injectabila;

Tincturi (Tincturi de rostopasca, Tinctura pentru ficat);

Ceaiuri (Ceai de rostopasca, Ceai hepatocol, Ceai hepatic).

Alte plante medicinale care conțin principii active hepatoprotectoare:

sunatoarea;

cicoarea

papadia

catina

dracila

sulfina

Se utilizează sub formă de tincturi, ceaiuri, comprimate, capsule, singure sau asociate între ele.

2.1.4 Alte produse fitoterapice cu acțiune asupra aparatului hepato – biliar

Ceai Hepatic, (Fares) conțiine:

frunze de boldo ( Boldo folium ),

rostopasca (Chelidonii herba),

fructe de armurariu (Cardui mariae fructus),

menta (Menthae herba) ,

sunatoare (Hyperiei herba),

cicoare (Cichorium radix),

flori de galbenele (Calendulae flos), sulfina(Meliloti herba).

Are acțiune coleretic-colagogă, hepatoprotectoare, depurativă, stimulentă hepatic, antiinflamatoare și dezinfectantă a căilor biliare și este indicat în stările inflamatorii și de suprasolicitare a ficatului , diskinezie biliară, hepatită, colici hepato-biliare, colecistite, ciroze compensate.Se prepară infuzie și se beau 2-3 căni de ceai,din care prima pe stomacul gol.

Ceai Hepatocol (Fares ) conține :

sunătoare.

flori de gălbenele ,

frunze de păpădie,

coada șoricelului ,

scoarță de crușin,

mentă,

flori de mușețel,

frunze de anghinare,

rostopască.

Indicații în diskinezie biliară, colecistite, hepatite, în intoxicații hepatice datorate indigestiei de substanțe chimice hepatotoxice, alcool, excese alimentare. Se prepară un decoct dintr-o linguriță amestec cu o cană cu apă și se beau 2-3 căni de ceai pe zi, cu o jumatate de ora înainte de masă.

Ceai Hepatic Nr.2 (Plafar) conține :

coajă de crușin.

coada șoricelului,

mentă,

turita mare,

rostopască,

volbură,

păpădie,

sunătoare,

măceșe,

mătase de porumb.

Se folosește ca adjuvant în diskinezii biliare, colecistite, angiocolite, 2-3 căni de ceai pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă.

2.2. Soluții perfuzabile utilizate în tratamentul afecțiunilor hepato-biliare.

Sunt soluții apoase sau emulsii ulei în apă , izotonice sterile și apirogene ( care se administrează intravenos în volume de 100 ml sau mai mari cu ajutorul unui dispozitiv de perfuzare.

Perfuziile medicamentoase se administrează în următoarele cazuri :

cand nu se poate realiza concentrații terapeutice sanguină prin administrare pentru cai injectabile

dacă substanța medicamentoasă are viteza mare de eliminare

substanța medicamentoasă nu este tolerată în administrare pe cale orală

substanța medicamentoasă este inactivată prin administrare pe cale enterala

În functie de scopul terapeutic urmarit perfuziile se clasifica in :

Perfuzii care asigura reglarea dezechilibrului hidric și ionic al organismului

Perfuzii pentru restabilirea echilibrului acido-bazic

Perfuzii cu substanțe energetice

Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant

Perfuzii pentru nutriție parenterală și nutriție totală parenterală

Perfuzii cu preparate de sânge și înlocuitori de plasmă

Perfuzii medicamentoase

Soluții pentru dializă peritoneala și hemodializa

Soluții pentru nutriție enterala ( hiperalimentatie enterica )

Formulare

In formularea preparatelor parenterale se va asigura respectarea condițiilor de calitate impuse de F. R. X:lipsa impurităților pirogene, lipsa particulelor insolubile in suspensie, sterilitatea, izotonia, izohidria. Preparatele perfuzabile nu conțin conservanti antimicrobieni.

In ceea ce privește prepararea perfuziile F. R. X precizează ,, La preparare toate operațiunile se efectueză într-un ciclu continuu".

Prepararea are loc industrial, fie în statia de sterile care este un spatiu distinct de farmacie și care asigură un flux tehnologic continuu, evitând contaminarea microbiană.

La prepararea soluțiilor perfuzabile se iau precautiile necesare pentru asigurarea stabilității fizico-chimice, microbiologice și biologice. Substanțele active se dizolvă sau se sinodulneaza în apa pentru preparate injectabile și soluția sau emulsia obținută se completează la volumul specificat.

Descriere

Soluțiile perfuzabile trebuie să fie limpezi practic lipsite de particule în suspensie. Determinarea aspectului se face pe zece recipiente ( flacoane de sticlă sau din material plastic, saci de material plastic).In cazul flacoanelor și al sacilor din material plastic, conținutul acestora se transvazeaza în flacoane din sticlă corespunzătoare în continuare. Emulsiile parenterale, după agitare ,trebuie sa aibă un aspect omogen și nu trebuie să prezinte nici un semn de separare al fazelor. Diametrul particulelor fazei dispersate, determinat la microscop nu trebuie să depășească valoarea de 5 micrometri.

2.2.1 Soluție perfuzabilă de clorură de sodiu compusă cu lactat de sodiu

Soluție perfuzabilă Ringer lactată

Naturii chloridum. 6,00 g

Calcii chloridum. 0,50 g

Kalii chloridum. 0,30g

Acidum lacricum (100%). 4,02g

Natrii hydroxydatum (R). 1,79g

Aqua destillata ad iniectabilia q.s.ad. 1000 ml

Preparare

Acidul lactic se diluează cu 100ml apă pentru preparate injectabile , se adaugă hidroxidul de sodiu dizolvat în 200 ml apă pentru preparate injectabile și se sterilizează la autoclav la 115°C timp de 20 minute. După răcire se adaugă , cu precauție , hidroxid de sodiu (R) 50g\l până când o picătură de roșu de fenol – soluție (I) cu o picătură soluție perfuzabilă se colorează in roșu-violaceu.Clorurile de sodiu de calciu si de potasiu se dizolva în 500 ml apă pentru preparatele injectabile , cele doua soluții se reunesc și se completează cu apă pentru preparate injectabile la 1000 ml .Se filtrează, se repartizează în recipiente adecvate și se sterilizează .Se prepară extempore ( înainte de utilizare).

Descriere

Soluție limpede , incoloră ,fără miros , gust sărat .Soluția obținută are pH-ul 5,0-7,0.Menține echilibrul acido- bazic; la nivel hepatic ionul lactat este metabolizat la ionul bicarbonat .

2.2.2 Perfuzii cu aminoacizi.

Soluțiile perfuzabile folosite in terapia intensiva reconstituanta conțin un amestec de aminoacizi în concentrație de 30-100g/litru , utilizată frecvent fiind concentrația de 5%.Soluția 3% este indicată pentru copii , iar soluțiile concentrate10% pentru cazuri grave .

Perfuziile conțin atât aminoacizii esențiali cât și cei semi sau neesențiali, în raport cu necesarul organismului.Aminoacizii esențiali și cei neesențiali se află în raport de1:2.Excesul de aminoacizi neesențiali asigură necesarul de azot specific, permițând astfel utilizarea aminoacizilor esențiali în totalitate , pentru reconstituirea proteinelor deficitare din organism . Dacă acest raport nu este respectat , perfuzia nu-și atinge scopul . Aminoacizii folosiți la prepararea perfuziilor racemici , deoarece se obțin prin sinteză .

Alături de aminoacizi se asociază substanțe energetice furnizoare de calorii , care să asigure sinteza proteinelor ca: alcool , glucoză , sorbitol , xilitol .

Administrarea perfuziilor cu aminoacizi este indicată în toate tulburările cu caracter hopoproteic grav , când alimentarea se poate realiza numai pe cale parenterala , stări grave de carență în albumină , caz de arsuri grave hemoragii masive după operații , operații , traumatisme , ulcerații gastrointestinale .

Indicații speciale : arginina și ornitina cu rol detoxifiant în cazul unor concentrații mari de amoniac în sânge ( comă hepatică sau cazuri grave de insuficiență hepatică )

2.2.3 Perfuzii pentru terapia afecțiunilor hepatice

Ciroza hepatică este însoțită de o creștere patologică a amoniacului în sânge și creier cât și de alți produși de degradare ai metabolismului albuminelor , care au acțiune toxica și produc coma hepatică.

Tratamentul stării de comă urmărește , în primul rând , micșorarea rapidă a concentrației în amoniac , care se realizează , pe lângă alte măsuri , prin administrarea de soluții perfuzabile cu L-arginina și acid malic .

Arginina , componenta principală a ciclului lui KREBS , prin activarea sintezei de uree în ficat , permite detoxifierea organismului de amoniac . Soluțiile perfuzabile se prepară fie cu L-arginină bază și acid malic , fie cu clorhidrat de L-arginina , în care caz acidul malic se neutralizează NaOH .Se sterilizează la 121°C , 15 minute .În tratamentul de bază al afecțiunilor hepatice se utilizează amestecuri de soluții izotonice de electroliți , fructoză , colină , complex B , vitamina B 12 , clorură de potasiu , în concentrațiile necesare .

2.2.4 Solutii Hipoamoniemiante

Acid glutamic

Proprietati fizico-chimice. Acidul glutamic se prezinta sub forma de cristale incolore sau pulbere cristalina alba, cu miros slab, cu gust acru .Se folosesc solutii injectabile sterile, apirogene

Detoxifiant, formează cu amoniacul glutamina ; sistemul acid glutamic-glutamina este neurotonic, intervine în sinteza si utilizarea ATP-ului.

Farmacotoxicologie. R.A.: injectarea i. v. rapidă -salivatie, congestie, voma. Supradozare : sete , poliurie , polidipsie, deshidratare, hipotensiune arterială.

Farmacoterapie.Precoma / coma hepatică , hepatite toxice sau infecțioase grave, encefalopatie portala , surmenaj psihic, fatigabilitate, oligofrenie.

Farmacografie.Multiglutin sol. inj.fiole a 10 ml se administrează in perfuzie i. v., 5-10 fiole /zi, in 2-3 prize diluate in solutie glucozata izotona.

Arginina – Sorbitol soluție perfuzabila

Proprietari fizico-chimice.

Se utilizează soluția perfuzabila sterilă, apirogena cu clorhidrat de arginina 50 mg / ml și sorbitol 100 mg/ml.

Arginina intervine în sinteza creatinei ( cu rol in contractia musculara ), a unor proteine plasmatice, a hemoglobinei ; scade concentratia amoniacului in sange ; sorbitol, alcool polihidroxilic care se metabolizeaza in principal in ficat pana la fructoza sau glucoza furnizand substrat energetic celulelor hepatice.

Farmacotoxicologie. RA : greata, voma, cefalee, iritatie venoasa locala, hiperpotasemie, acidoza lactica, hiperuricemie

Farmacoterapie. Hiperamoniemie asociata comelor hepatice, icter sever virotic, hepatite cronice si ciroze, acidifiant in starile de alcaloza metabolica.

Farmacografie. Arginina – sorbitol, Sol. perf. se administreaza in perfuzie i.v. , in doza de 10-20 ml /kg /24 ore cu un ritm de 40 pic /minut ; doza zilnica 0,5-1l solutie medicamentoasă este inactivata prin administrare pe cale enterala .

Aminoplasmal® Hepa 10%

Grupa farmacoterapeutică: soluții pentru administrare intravenoasă;soluții pentru alimentație parenterală; aminoacizi.

Indicații terapeutice

Profilaxia și tratamentul encefalopatiei hepatice.

Aport de aminoacizi pentru nutriția parenterală la pacienții cu insuficiență hepatică severă și encefalopatie hepatică iminentă sau manifestă clinic.

Reechilibrarea balanței aminoacizilor în cazul afecțiunilor hepatice severe.

Contraindicații

hipersensibilitate la oricare dintre componenții produsului;

tulburări ale metabolismului aminoacizilor, de altă cauză decât cea hepatică;

instabilitate circulatorie;

acidoză;

hipokaliemie

hiperhidratare

hiponatremie.

Precauții

particularităților sale de compoziție, Aminoplasmal Hepa 10% poate determina tulburări metabolice severe, în cazul în care se administrează pentru alte afecțiuni decât cele prezentate la pct. Indicații terapeutice. In cazul în care nu este indicată, administrarea trebuie evitată cu strictețe.

Tratamentul cu aminoacizi nu substituie măsurile terapeutice stabilite până în prezent pentru tratamentul encefalopatiei hepatice, cum sunt administrarea de purgative, lactuloză și/sau de antibiotice cu acțiune asupra florei bacteriene.

Administrarea Aminoplasmal Hepa 10% trebuie să se facă în asociere cu un aport adecvat de glucide.

Monitorizarea clinică trebuie să includă evaluarea regulată a echilibrului hidro-electrolitic.

Aportul de electroliți trebuie suplimentat în funcție de necesități.

Interacțiuni

Nu se cunosc interacțiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacțiuni.

Atenționări speciale

La pacienții cu insuficiență renală concomitentă, datorită compoziției sale, Aminoplasmal Hepa 10% trebuie administrat numai după evaluarea raportului beneficiu/risc potențial individual. In acest caz, doza va fi ajustată în funcție de concentrațiile plasmatice ale ureei și creatininei. De asemenea, se recomandă prudență și în cazul administrării medicamentului la pacienții cu osmolaritate plasmatică mare.

Copii

Nu există date disponibile cu privire la administrarea Aminoplasmal Hepa 10% la copiii sub 2 ani. De aceea, la această grupă de vârstă, nu se recomandă administrarea produsului, până când nu devin disponibile date relevante.

Sarcina și alăptarea

Nu există date disponibile în ceea ce privește administrarea Aminoplasmal Hepa 10% în timpul sarcinii și alăptării.

Aminoplasmal Hepa 10% nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze și mod de administrare

Doze recomandate

In funcție de necesitățile individuale:

Doza uzuală recomandată este de 0,7 – 1,0 g aminoacizi/kg și zi (7 – 10 ml soluție perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%/kg și zi).

Doza maximă recomandată este de 1,5 g aminoacizi/kg și zi (15 ml soluție perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%/kg și zi).

In cazurile în care există concomitent insuficiență renală, este necesară ajustarea dozelor în funcție de concentrațiile plasmatice ale ureei și creatininei.

Debitul perfuziei:

Nutriția parenterală: până la 1 ml soluție perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%/kg și oră sau (pentru un pacient de 70 kg), 70 ml soluție perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%/kg și oră, echivalent cu aproximativ 25 picături/minut.

Tratamentul comei hepatice: la pacienții comatoși, se recomandă să se înceapă administrarea Aminoplasmal Hepa 10% cu un debit mai mare decât cel de mai sus, până la instalarea efectului, de exemplu pentru un pacient de 70 kg:

primele 1-2 ore – 150 ml soluție perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%/oră, echivalent cu aproximativ 50 picături/minut

următoarele două ore, (cea de-a 3-a și cea de-a 4-a oră) – 75 ml soluție perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%/oră), echivalent cu aproximativ 25 picături/minut

începând din a cincea oră – 45 ml soluție perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%/oră, echivalent cu aproximativ 15 picături/minut.

Durata tratamentului

Aminoplasmal Hepa 10% poate fi administrat, atât timp cât există riscul de apariție al manifestărilor clinice ale encefalopatiei hepatice.

Instrucțiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării și manipularea sa

Se administrează prin perfuzie intravenoasă, în vena cavă.

Acest produs este ambalat în flacoane pentru administrare unică. Cantitatea din soluția perfuzabilă care nu a fost utilizată trebuie aruncată și nu trebuie depozitată în scopul unei utilizări ulterioare.

Soluția perfuzabilă nu trebuie utilizată dacă nu este limpede sau dacă flaconul sau dispozitivul de închidere al acestuia, prezintă semne vizibile de deteriorare.

Incompatibilități

Datorită riscului de contaminare microbiană și de apariție a incompatibilităților fizico – chimice, nu se recomandă să se adauge alte produse în soluția perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%, fiind preferabil ca acestea să se administreze în soluții perfuzabile standard de glucide sau electroliți.

Cu toate acestea, dacă este esențială administrarea concomitentă a altor medicamente în soluția perfuzabilă Aminoplasmal Hepa 10%, atunci trebuie verificată compatibilitatea acestora înainte de administrare.

Reacții adverse

In cazul în care se respectă contraindicațiile, recomandările cu privire la doze și precauțiile, nu se preconizează apariția de reacții adverse.

Totuși, utilizarea de dozelor mari sau a unui debit foarte rapid al perfuziei pot determina semne de intoleranță și pierderi renale de aminoacizi determinând dezechilibru al aminoacizilor.

Supradozaj

Manifestările supradozajului sau ale unui debit de perfuzie prea mare sunt greața, vărsăturile, frisonul și pierderile renale de aminoacizi.

În cazul unui supradozaj, admnistrarea perfuziei trebuie întreruptă și continuată ulterior cu un debit de perfuzie mai mic.

Păstrare

Nu se mai administreaza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare

Nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc, asigurate cu capse din aluminiu și capac din polipropilenă, a câte 500 ml soluție perfuzabilă

Producător B. Braun Melsungen AG, Germania

Defitelio

Defitelio 80 mg/ml concentrat pentru soluție perfuzabilă

Compoziția calitativă și cantitativă

Un ml conține 80 mg defibrotidă corespunzând unei cantități de 200 mg în 2,5 ml într-un flacon și corespunzând unei concentrații în intervalul 4 mg/ml – 20 mg/ml după diluare produs din mucoasă intestinală porcină.

Forma farmaceutică

Concentrat pentru soluție perfuzabilă (concentrat steril). Soluția este limpede, de culoare galben deschis până la maro, fără particule în suspensie sau turbiditate.

Indicație terapeutică

Defitelio este indicat pentru tratamentul bolii veno-ocluzive (BVO) hepatice severe, numite și sindrom obstructiv sinusoidal (SOS) în terapia cu transplant de celule stem hematopoietice (TCSH).

Este indicat la adulți și la adolescenți, la copii și sugari cu vârsta peste 1 lună.

Doze și mod de administrare

Defitelio trebuie prescris și administrat pacienților de către medici specializați cu experiență în diagnosticul și tratamentul complicațiilor asociate cu TCSH.

Doze

Doza recomandată este de 6,25 mg/kg de greutate corporală la fiecare 6 ore (25 mg/kg și zi).

Există date limitate privind eficacitatea și siguranța dozelor care depășesc această valoare a concentrațiilor și, în consecință, nu se recomandă creșterea dozei peste 25 mg/kg și zi.

Defitelio trebuie administrat pe o perioadă de minim 21 de zile și continuat până la dispariția simptomelor și semnelor de BVO severă.

Insuficiență renală și hepatică

Nu s-au efectuat studii farmacocinetice formale la pacienți cu insuficiență renală sau hepatică, cu toate acestea, medicamentul a fost utilizat în studii clinice la pacienți care au dezvoltat insuficiență renală și hepatică fără ajustarea dozei, fără a se identifica probleme legate de siguranță. Prin urmare, nu se recomandă ajustarea dozei, dar trebuie să se realizeze monitorizarea atentă a pacienților

Copii și adolescenți

Doza recomandată pentru copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 1 lună și 18 ani este aceeași doză în mg/kg similară adulților, respectiv 6,25 mg/kg de greutate corporală la fiecare 6 ore.

Mod de administrare

Defitelio se administrează prin perfuzie intravenoasă pe o perioadă de două ore. Defitelio trebuie întotdeauna diluat înainte de utilizare. Defitelio poate fi diluat cu soluție perfuzabilă de glucoză 5% sau soluție perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%), într-o concentrație adecvată care să permită o perfuzie cu durata de 2 ore. Volumul total al perfuziei trebuie stabilit în funcție de greutatea fiecărui pacient în parte. Concentrația finală de Defitelio trebuie să se situeze în intervalul 4 mg/ml – 20 mg/ml.

Flacoanele sunt de unică folosință, iar soluția nefolosită dintr-o doză unică trebuie aruncată

Contraindicații

Hipersensibilitate la defibrotidă sau la oricare dintre excipienți

Utilizarea concomitentă a terapiei trombolitice

Aminosteril N-Hepa solutie perfuzabila 8%

Grupa farmacoterapeutica: solutii pentru administrare intravenoasa, solutii pentru alimentatie parenterala, combinatii (aminoacizi)

Indicatii terapeutice

Aport de aminoacizi ca parte a regimului de nutritie parenterala in forme severe de insuficienta hepatica cu sau fara encefalopatie hepatica, atunci cand alimentatia orala sau enterala este imposibila, insuficienta sau contraindicata.

Contraindicatii

Asemanator celorlalte solutii care contin aminoacizi, administrarea Aminosteril N-Hepa 8% este contraindicata in urmatoarele situatii: dezechilibre ale metabolismului aminoacizilor, acidoza metabolica, hiperhidratare, hiponatremie, hipokaliemie, insuficienta renala, insuficienta cardiaca decompensata, soc, hipoxie.

Precautii

Trebuie monitorizate echilibrul hidro-electrolitic si acido-bazic.

Monitorizarea paraclinica trebuie sa includa si determinarea glicemiei, proteinemiei, creatininemiei si a parametrilor functiei hepatice.

Daca este necesar, se vor administra electroliti si carbohidrati in doze adecvate, in perfuzie intravenoasa, utilizand un “bypass” sau realizand un amestec intr-o punga de tipul “all-in-one”.

Datorita compozitiei sale speciale, utilizarea Aminosteril N-Hepa 8% in alte indicatii terapeutice decat cele recomandate poate produce dezechilibre ale aminoacizilor si tulburari metabolice severe.

Alegerea unei cai venoase periferice sau centrale pentru perfuzarea solutiei depinde de osmolaritatea finala a amestecului. Limita general acceptata a valorii osmolaritatii in cazul perfuzarii pe vena periferica este de aproximativ 800 mosm/l. Aceasta limita oscilează

considerabil in functie de varsta, starea generala a pacientului si calitatea venelor periferice.

Pentru a reduce riscul de tromboflebita in cazul administrarii printr-o vena periferica, se recomanda examinarea frecventa a locului de administrare.

Sarcina si alaptarea

Nu au fost efectuate studii specifice pentru evaluarea sigurantei administrarii Aminosteril N-Hepa 8% in sarcina sau alaptare. Totusi, experienta clinica cu alte solutii parenterale de aminoacizi, de acelas tip nu a adus dovezi cu privire la un posibil risc pentru femeia gravida sau care alapteaza.

Trebuie evaluat raportul beneficiu/risc inaintea administrarii Aminosteril N-Hepa 8% la femeile gravide sau care alapteaza.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Doze si mod de administrare

A se administra numai in perfuzie intravenoasa.

In absenta altor recomandari, doza este de:1 – 1,25 ml/kg si ora, echivalent la 0,08 – 0,1 g aminoacizi/kg si ora.

Viteza maxima de perfuzare este de:1,25 ml/kg si ora, corespunzand la 0,1 g aminoacizi/kg si ora.

Doza zilnică maximă este de:1,5 g aminoacizi/kg, corespunzând la 18,75 ml/kg sau 1300 ml pentru o cu greutatea de 70 kg.

Aminosteril N-Hepa 8% poate fi administrat ca parte a unui regim de nutritie parenterala totala, în asociere cu cantități adecvate de carbohidrați și emulsii lipidice (ca suport energetic), electroliți, vitamine și oligoelemente .

Pentru a asigura o administrare optima, solutiile de carbohidrati si/sau emulsiile lipidice trebuie administrate simultan.

Soluția poate fi administrată atat timp cât starea clinică a pacientului impune nutriția parenterală sau până la normalizarea metabolismului aminoacizilor.

Datorita riscului crescut de contaminare microbiologi

2.2.5 Albumina umană și globulinele .

Albumina umană este o soluție perfuzabilă lichidă , limpede ușor vâscoasă , aproape incoloră , gălbuie , maronie sau verzuie . Ea este din punct de vedere cantitativ , cea mai importantă proteină serică sintetizată de către ficat ; valoarea serică normală este cuprinsă între 35 și 55 g/l.Nivelurile serice sunt influențate de o varietate de factori non- hepatici , cei mai importanți fiind starea de nutriție , factori hormonali și presiunea oncotică plasmatică . Căile de degradare la persoanele sănătoase nu sunt bine definite , dar afecțiuni non-hepatice pot duce la niveluri scăzute ale albuminei serice .Reducerea nivelurilor serice ale albuminei oferă o excelentă indicație asupra severității bolilor hepatice cronice . La pacienții cu ascită , pot contribui la hipoalbuminemie atât un volum de distribuție crescut , cât și o reducere absolută a sintezelor proteice .

Globulinele serice sunt un grup eterogen de proteine a căror producție intr-o multitudine de țesuturi este influențată de un număr de factori . Globulinele serice includ alfa și beta globulinele , ca și imunoglobuline serice , acestea din urmă constituind cea mai mare parte a fracțiunii gamma .În ciroză , pot exista grade diferite de hiperglobulinemie

Administrarea albuminei asigură refacerea și menținerea volumului de sânge circulant în cazul în care a fost demonstrat un deficit de volum și este adecvată utilizarea unei substanțe coloidale .Doza necesară depinde de greutatea fiecărui pacient , de severitatea traumatismului sau a bolii și de pierderile continue de lichide și proteine . Pentru a stabili doza necesară trebuie determinat în mod corespunzător volumul circulant și nu concentrațiile plasmatice de albumină .

Albimina umană se poate administra în mod direct , pe cale intravenoasă

Soluția de albumină nu se va dilua cu apă pentru preparatele injectabile , deoarece se poate produce hemoliza în recipient . Albumina umană este un constituent obișnuit al plasmei umane și acționează similar albuminei fiziologice .

Albiomin 50 g / l este o soluție care conține proteine din plasmă umană 50 g / l din care cel puțin 96 % reprezintă albumina umană.

Au apărut rar reacții adverse ușoare cum sunt eritemul facial tranzitoriu, urticaria, febra și greața. În mod obișnuit, aceste reacții adverse dispar rapid atunci când este redusă viteza de perfuzare sau când este oprită perfuzarea . Foarte rar , pot să apara reacții adverse severe care pot evolua până la șoc . În cazul apariției acestor reacții adverse, trebuie întreruptă perfuzarea și trebuie instituit tratament adecvat .

Albumina este proteina non-glicozilată sintetizată de celulele parenchimului hepatic la o rată de 14g/zi.Ea este cel mai important component proteic din plasmă, lichid cefalo-rahidian și urină. În plasmă, albumina este responsabilă în principiu de menținerea presiunii oncotice; totodată este implicata în transportul diverșilor compuși (acizi grasi liberi, bilirubina, hormoni, ioni de metale și medicamente).

Albumina serică are un timp de înjumătățire de 18-20 zile; această perioadă este scurtată în condițiile unui catabolism crescut: infecții severe, hemoragii, interventii chirurgicale, pierderi proteice la nivel renal, gastrointestinal si cutanat. Din acest motiv, albumina este un reactant de fază acută “negativ” (scade ca răspuns la procesele infectioase si inflamatorii acute).

Albumina constituie un indicator global al stării de nutriție a organismului, în special la pacienții varstnici cu diverse afecțiuni cronice. S-a constatat că la persoanele vârstnice spitalizate, hipoalbuminemia reprezintă un factor de risc independent în ceea ce privește mortalitatea.

Nivelele de albumina sub 2.0-2.5 g/dL asociate sindroamelor nefrotice, cirozei hepatice sau enteropatiilor cu pierderi de proteine pot cauza edeme.

Recomandari pentru determinarea albuminei serice:

evaluarea statusului nutrițional;

sindroame edematoase ;

afecțiuni renale

ciroza hepatică ;

boli cronice

Interpretarea rezultatelor

Creșteri absolute ale albuminei serice nu se inregistreaza în nici o condiție fiziologică sau patologică; atunci când apar valori crescute la determinarile de laborator acestea constituie un indicator de deshidratare severa (crestere relativa a albuminei ca urmare a pierderilor de apa).

Scăderi ale albuminei serice apar în numeroase situații clinice fiind cauzate de:

aport inadecvat: malnutriție,• necesar crescut: sarcină, hipertiroidism,• hemodiluție: administrări excesive de soluții perfuzabile, sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH), diabet psihogen , intoxicație cu apă,• absorbție : sindroame de malabsorbtie

deficit de sinteza: ciroza hepatica, alcoolism cronic, analbuminemie ereditara,• catabolism crescut: infectii , neoplazii,• pierderi excesive: sindrom nefrotic, hemoragii masive, anasarca, enteropatie cu pierderi de proteine, arsuri extinse, afectiuni dermatologice severe2;3.

Limite și interferențe

Repausul prelungit la pat poate determina scăderi ale albuminei serice.

Cresteri : progesteron

Scaderi : alopurinol, asparaginaza, azatioprina, clorpropamida, cisplatin, dapson, dextran, estrogeni, ibuprofen, izoniazid, nitrofurantoin, contraceptive orale, fenitoina, prednison (doze mari), acid valproic .

Interferente analitice

Prezența factorului reumatoid în serul pacienților nu interferă cu determinarea albuminei decât în cazul unor concentrații peste 130U/mL.

La pacienții cu gamopatii monoclonale, in special de tip IgM (boala Waldenstrőm) rezultatele pot fi uneori neconcludente.

Amoniacul sanguin . Amoniacul este crescut în sângele unor pacienți cu boală hepatică acută sau cronică .Deși influențate de un număr de factori , creșterile amoniacului sanguin reflectă alterarea căilor de sinteză a ureei prin care ficatul detoxifică grupările aminice . Un nivel semnificativ crescut al amoniacului sanguin reflectă de obicei o afectare hepatocelulară severă . Pacienții cirotici au adesea grade variate de hiperamonemie și encefalopatie hepatică . Cu toate acestea , există doar o corelare grosieră între nivelurile sanguine ale amoniacului și gradul de encefalopatie hepatică . Nivelul amoniacului poate crește înainte de instalarea comei;în mod similar , acesta poate reveni la normal cu 48 până la 72 de ore înainte de îmbunătățirea statusului neurologic

Concluzie

Ficatul este un organ cu multiple funcții în economia organismului. O parte din aceste funcții sunt legate de metabolismul energetic ( ficatul jucând un rol cheie în transformarea nutrienților în surse energetice .Bolile hepatice pot influența în mod dramatic funcționarea corectă a organului , acest lucru având repercusiuni asupra întregului organism .Ficatul primește o mare parte din nutrientii absorbiți și vehiculați în sistemul circulator . Aceștia sunt depozitați sau sunt transformați astfel încât să poată fi utilizați imediat de organism. În același timp , ficatul îndeplinește și un rol de detoxifiere generală a organismului. Toate aceste funcții sunt mult diminuate în prezența unor afecțiuni ale organismului.

În bolile hepatice nu este important doar tratamentul medicamentos luat la recomandarea medicului specialist ci și un regim alimentar echilibrat menit să protejeze ficatul.

Alimentele recomandate în bolile hepatice trebuie să cuprindă produse slabe, fără grăsimi și aditivi alimentari cum ar fi :

– lactate degresate

-carne slabă ( pui,vită, pește slab )

– legume (morcovi , roșii , spanac , sfeclă )

-orez , griș , pepene , miere de albine și compoturi .

Toate alimentele trebuiesc preparate prin fierbere , la cuptor , la grătar sau înăbușite.

Bibliografie

Stroescu V. – Farmacologie , Editura All , Bucuresti , 1995

Farmacopeea Romana , Editura Medicala , Bucuresti , 1993 Editia a X – a

Dobrescu D. – Farmacoterapie practica , vol. I si II , Editura Medicala , Bucuresti 1989

Lupusoru C.E. – Farmacologie, Editura Moldova , Iasi , 1994

Stroescu V. – Bazele farmacologice ale practicii medicale , Editura Academiei Republicii Socialiste Romania , Bucuresti , 1982

Ileana-Cornelia Chirita, Vasile Missir și colaboratorii – Chimie farmaceutica, vol. II, Ediția Tehnoplast Company, București,2008;

Victor Zotta – Chimie farmaceutica, Edit.Medicala, București, 1985;

Constantinescu D.G., Ovidiu Bujor – Plante medicinale, Edit. Medicinala, București, 1969;

Corneliu Constantinescu – Plante medicinale in apararea sanatații, Ediția a IV-a , Edit RECOOP, București,1976;

Memomed, Ediția a-18-a, Editura Minesan, București, 2012

www.romedica.ro

www.sfatulmedicului.ro

www.farmaciata.ro

www.hepatite.ro

www.prodieta.ro

Bibliografie

Stroescu V. – Farmacologie , Editura All , Bucuresti , 1995

Farmacopeea Romana , Editura Medicala , Bucuresti , 1993 Editia a X – a

Dobrescu D. – Farmacoterapie practica , vol. I si II , Editura Medicala , Bucuresti 1989

Lupusoru C.E. – Farmacologie, Editura Moldova , Iasi , 1994

Stroescu V. – Bazele farmacologice ale practicii medicale , Editura Academiei Republicii Socialiste Romania , Bucuresti , 1982

Ileana-Cornelia Chirita, Vasile Missir și colaboratorii – Chimie farmaceutica, vol. II, Ediția Tehnoplast Company, București,2008;

Victor Zotta – Chimie farmaceutica, Edit.Medicala, București, 1985;

Constantinescu D.G., Ovidiu Bujor – Plante medicinale, Edit. Medicinala, București, 1969;

Corneliu Constantinescu – Plante medicinale in apararea sanatații, Ediția a IV-a , Edit RECOOP, București,1976;

Memomed, Ediția a-18-a, Editura Minesan, București, 2012

www.romedica.ro

www.sfatulmedicului.ro

www.farmaciata.ro

www.hepatite.ro

www.prodieta.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Afectiunile Hepatice (ID: 155875)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Afectiunile Hepatice

Copyright Notice

Instrumentarul Medical

Particularitatile Cancerului de Col Uterin

Meningita Virala Acuta

Pregatirea Preoperatorie a Pacientului cu Neoplasm Gastric

Rolul Kinetoterapiei In Deviatiile Coloanei Vertebrale Scolioza In S Stanga

Tabloul Clinic al Leziunilor de Plex Brahial

Copyright Notice

Similar Posts