Afectiunile Discurilor Intervertebrale

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………….. 5

Capitolul I. Coloana Vertebrală ……………………………………………. 6

I.1 Vertebre Cervicale…………………………………… 6-8

I.2 Articulații …………………………………………… 8-9

I.3 Biomecanica…………………………………………. 9-10

I.4 Mușchii………………………………………………. 10-11

I.5 Inervație. Plexul cervico – brahial…………………… 11-14

Capitolul II. Hernia De Disc Cervicala ………………………………… 15

II.1 Generalitați………………………………………….. 15

II.2 Etiopatogenie ………………………………………… 15-16

II.3 Semne – Simptome…………………………………… 16-17

II.4 Forme Clinice………………………………………… 17-20

II.5 Investigațiile paraclinice ……………………………… 20

II.6 Nevralgia Cervico-brahială …………………………… 21-22

Capitolul III. Tratament………………………………………………… 23

III.1 Igieno-Dietetic……………………………………… 23

III.2 Medicamentos……………………………………….. 23

III.3 Balneo-Fizioterapie și de Recuperare Medicală………23

III.3.A Hidrotermoterapia………………………….. 23-25

III.3.B Electroterapia……………………………….. 25-26

III.3.C Masajul……………………………………… 26-27

III3.D Kinetoterapia………………………………… 27-28

III.3.E Profilaxie…………………………………….. 28-29

Bibliografie …………………………………………………………….. 30

Introducere

Discopatia este un termen cu un caracter general folosit pentru a definii Afectiunile discurilor intervertebrale, indiferent de etiologia acestor afecțiuni. Fiind foarte variabilă , privind manifestarile și gravitatea. Nu toate persoanele afectate , prezintă simptome ale afectării și degenerării discului.

Discopatia cervicală reprezintă o degenerare a discului intervertebral de la nivelul coloanei vertebrale cervicale și reprezintă o cauza frecventă a apariției durerii cervicale , de umăr și uneori a întregului membru superior.

Capitolul I . Coloana Vertebrală

1.Vertebre cervicale

Coloana vertebrală este o structură lungă și elastică , situată pe linia mediană în partea posterioară a triunchiului.

Coloana vertebrală susține cutia craniană și se articulează cu centura pelviană.Pe langă rolul ei în menținerea poziției corpului și în locomoție , coloana vertebrală înconjoară și protejează maduva spinării.Maduva sa osoasă este o sursă de celule sanguine și acționează ca un rezervor pentru ionii de calciu.

Coloana prezintă patru curburi:

Cervicală

Torcală

Lombară

Sacrală

Curbura cervicală și cea lombară sunt convexe anterior , curbura toracică și sacrală sunt convexe posterior. Coloana vertebrală este compusă din 33-34 oase cunoscute sub numele de vertebre .

Coloana vertebrală poate prezenta și curburi patologice , ca urmare a exagerării curburilor normale . Cifoza patologică se caracterizează prin accentuarea convexitații posterioare (toracice). Lordoza patologică este caracterizată prin exagerarea convexitatii anterioare (lombară) . Scolioza constă în exagerarea curburilor în plan frontal , ea este insoțită și de deformări ale cutiei toracice.

Curburile patologice pot fi congenitale sau dobandite . Dezvoltarea și funcționarea unor viscere pot fi influențate în sens negativ de către curburile patologice ale coloanei vertebrale .

Vertebrele sunt împartite în :

7 cervicale

12 dorsale

5 lombare

5 sacrale

4-5 coccifiene

Vertebrele cervicale , toracice și lombare sunt oase separate ; vertebrele sacrale și coccigiene sunt sudate . Vertebrele sunt cu atât mai solide și mai voluminoase , cu cât sunt situate mai jos , datorită greutații din ce în ce mai mari pe care trebuie să o suporte .

Fiecare vertebră este alcatuită din corp , situat anterior: arc , situat posterior , două punți de legatură situate între aceștia – pendiculii vertebrali sunt situați lateral . Aceste părți componente delimiteaza gaura vertebrală . De pe arcul vertebral se desprind trei categorii de proeminențe : procesul spinos orientat posterior în plan sagital , două procese transverse dispuse lateral în plan aproximativ frontal , și câte două perechi de procese articulare ( două superioare și două inferioare ) , dispuse la limita dintre arc si penduli.

Vertebrele prezinta unele caractere regionale datorate unor condiții funcționale aparte .

Vertebrele cervicale au un proces spinos scurt și cu vârful bifîd ; procesele transverse sunt perforate la baza lor de către găurile transversale , prin care trec vasele vertebrale ; procesele articulare au fețe articulare dispuse aproape în plan transversal. Vertebrele toracice au pe parțile laterale ale corpilor câte două fețe articulare pentru capetele coastelor; procesul spinos , lung , este oblic în jos și înapoi; procesele transverse au o fața articulară transversă-costală pentru tuberculul coastei ; procesele articulare sunt dispuse in plan frontal . Vertebrele lombare au procesul spinos patrulater și orientat în plan sagital; procesele costale înlocuiesc procesele transverse , care sunt reduse ca niște mici tuberculi , așezați pe fața posterioară a rădăcinii acestora; procesele articulare dispuse în plan sagital au forma unor segmente de cilindru gol privind cu fețele articulare medial și respectiv de cilindru plin privind cu fețele articulare in direcția laterală .

Prima , a doua și a șaptea vertebră cervicală diferă structural de celelalte în ceea ce privește funcțiile indeplinite. Prima vertebră , atlas este vertebra care se articulează cu craniul. Este alcătuita din două mase laterale , care sunt unite între ele prin arc anterior și arc posterior . Pe fața superioră a maselor laterale se găsește cavitatea glenoidă pentru articularea cu condilii occipitali . Pe fața inferioară se gasește câte o fațetă articulară pentru apofizele articulare superioare ale axisului . Pe arcul anterior/ posterior se găsește câte un tubercul anterior / posterior . A doua vertebră axis , are corpul alungit transversal iar pe fața superioară se află apofiza ondotoida . Această apofiză reprezintă un pivot cilindric în jurul căruia se rotește atlasul în mișcarile de rotatie ale capului . A șaptea vertebră cervicală are cel mai mare proces spinos dintre toate vertebrele cervicale , și fiindcă se poate palpa ușor a fost numită vertebra proeminentă .

Fracturile coloanei vertebrale sunt grave datorită afectarii conținutului canalului vertebral , în special a maduvei spinarii . Datorită unor eforturi mari ( ridicare de greutăti ) se pot produce hernii de disc sau discopatii de disc vertebral.

2. Articulații

Vertebrele se articulează atât între ele printr-o serie de articulații , cât și cu oasele invecinate .

Articulațiile corpurilor vertebrale sunt simfize . Între fețele adiacente ale vertebrelor sunt dispuse discurile intervertebrale , cu o porțiune periferică inelul fibros și o porțiune centrală nucleul pulpos care leagă vertebrele între ele .

Ligamentul longitudinal anterior este situat pe fața anterioară a coloanei vertebrale ( a corpurilor vertebrali ) . Ligamentul longitudinal posterior este situat pe fața posterioră a corpurilor vertebrali , în interiorul canalului vertebral .

Procesele articulare ale vertebrelor vecine sunt unite prin articulații sinoviale . Cele din regiunea cervicală și toracică sunt articulații plane , iar cele din regiunea lombară , trohoide. Lamele arcurilor vertebrale sunt unite cu cele invecinate prin ligamentele galbene , care contribuie cu o dezvoltare puternica în regiunea cervicală , unde formează ligamentul nucal .

Procesele transverse ale vertebrelor adiacente sunt unite prin ligamentele intertransversare , mai bine dezvoltate în regiunea lombară.

Articulația sacro-coccigiana este de tip simfiză . Ea prezintă un ligament interosos cu valoare de disc intervertebral ; apoi ligamentele sacroccigiene: unul ventral , două dorsale și două laterale. Între craniu și coloana cervicală se realizează doua complexe articulare.

Articulația superioară sau atlanto-occipitala include două articulații și se realizează intre condilii occipitali și masele laterale ale atlasului. Sunt articulații condiliene , fiecare prezentând ca mijloace de unire câte o capsulă articulară ; există și două membrane atlanto-occipitale , una anterioră și alta posterioara. Aceasta din urmă delimitează , de fiecare parte , împreună cu arcul posterior al atlasului , câte un orificiu prin care trec vasele vertebrale .

Articulația inferioară sau atlanto-axoidiana , este un complex articular , alcătuit din două articulații laterale și una mediana . Articulațiile atlanto-axoidiene laterale se realizează între masele laterale ale atlasului și procesele articulare superioare ale axisului. Sunt articulații plane , mijloacele de unire fiind reprezentate de capsulele articulare respective și de două membrane atlanto-axoidiene , una anterioara și alta posterioară. Articulația atlanto-axoidiană mediană este o trohoidă . Se formează între dintele axisului și inelui osteofibros atlantoidian. Dintele axisului este suspendat de osul occipital prin ligamentul apical și prin două ligamente alare .

3.Biomecanica

Mișcările coloanei vertebrale sunt complexe , ele rezultă din cumularea deplasărilor unitare ale corpilor vertebrali prin intermediul articulațiilor coloanei vertebrale inclusiv la nivelul discurilor intervertebrale. Mișcările se realizează pe nucleul pulpos al discului vertebral , cu rol de rulment; este necesar ca nucleul să fie elastic pentru a putea inlatura presiunile excesive și socurile , și pentru a putea face posibile mișcarile .

Discul intervertebral este un organ unitar în care nucleul este ,, rulmentul “ , iar inelul fibros rezistă forțelor de compresiune – decompresiune . În cursul flexiei forțate , discul suferă o comprimare anterioară și nucleul este deplasat posterior , în timpul extensiei forțate efectul este invers .

Articulația occipito-atlantoidă permite mișcari de flexie – extensie și inflexiuni laterale ale capului , nu permite rotații, este o articulație cu două grade de libertate. Flexia – extensia se realizează in jurul unui ax transversal care trece prin partea superioară a cavității glenoide a atlasului. Flexia în aceasca articulatie este de 20 de grade iar extensia este de 30 de grade; amplitudinea acestor mișcări crește prin participarea vertebrelor subiacente. Mușchii flexori care actionează în această articulație sunt marele și micul drept anterior al capului , dreptul lateral al capului; iar extensorii sunt trapez , splenius , marele și micul drept posterior al capului.

Inflexiunile laterale au o amplitudine de 15 grade în această articulație, mișcarea se realizează în jurul unui ax sagital care trece prin fiecare condil occipital. Mușchii care realizează această mișcare sunt trapezul , splenius, sternocleidomastoidian și dreptul lateral al gatului.

4.Mușchii

Mușchii scheletici prezintă o porțiune centrală musculară, voluminoasă, numită corpul mușchiului și două extremitați de culoare alb – sidefiu numite tendoane , care au în structura lor țesut fibros. Unul din tendoane , cel care se inseră pe osul fix, se numeste de origine , iar celalalt , care se prinde de osul mobil se numeste de inserție.

Mușchiul sternocleidomastoidian este situat pe fața laterală a gâtului. Se inseră proximal pe apofiza mastoidă a ocului temporal, distal se inseră prin două capete : capătul sternal pe manubriul sternal , capăt clavicular pe pătrimea internă a claviculei. Cand ia punct fix pe inserțiile distale flexează capul pe coloană, îl înclină lateral și rotează bărbia.

Mușchii scaleni se întind de la apofizele transverse ultimilor șase vertebre cervicale la primele două coaste; sunt în număr de trei : anterior , mijlociu si posterior.

Mușchiul trapez este cel mai superficial distre mușchii spatelui, este lat si are formă triunghiulară. Prin baza lui se inseră pe linia mediană de la protuberanța occipitală pe ligamentul cervical posterior, apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale inferioare si vertebrele dorsale.

Prezintă trei grupe de fascicole: superioare ( oblice în jos și în afară ) , mijlocii ( transversale ) si inferioare ( oblice merg în sus și în afară ) . Prin vârful lui se inseră pe cele două oase ale centurii scapulare : fasciculele superioare se inseră pe marginea posterioara a acromionului si pe spina omoplatului si fasciculele inferioare se inseră pe marginea interna a spinei omoplatului.

Mușchiul splenius este situat pe toată lungimea cefei și regiunii toracice superioare. Se inseră distal pe jumatatea inferioară a ligamentului cervical posterior și pe procesele spinoase ale primelor cinci vertebre dorsale. Se inseră proximal prin două porțiuni : mediană voluminoasă care se inseră occipital si pe apofiza mastoidă si lateral se inseră pe apofizele transverse ale atlasului si axisului.

5.Inervație. Plexul cervico – brahial

Plexul cervical este constituit din ramurile anterioare ai primilor nervi spinali cervicali. Funcțional conțin fibre somatice si fibre vegetative simpatice. Fibrele simpatice îsi au originea în ganglionul cervical superior. Fiecare nerv spinal cervical, cu excepția primei perechi, se împarte in două ramuri: ascendentă și descendentă formând anse nervoase .

Ramurile plexului cervical asigură inervația tegumentelor capului, regiunii cervicale, umărului, porțiunii superioare a peretelui toracic. Asigură inervația motorie a mușchilor subhioidieni, precum și mușchiului diafragm.

Din punct de vedere funcțional, se desprind trei categorii de ramuri:

Ramuri sensitive, cutanate, care formează plexul cervical superficial;

Ramuri motorii, care formează plexul cervical profund.

Ramurile sensitive perforează fascia cervicală superficială corespunzator marginii posterioare a mușchiului sternocleidomastoidian și se împarte în mai multe ramuri:

Nervul occipital mic. Originea este in ramura anterioară a nervului spinal cervical având un traiect ascendant și se împarte in :

Ramuri anterioare ce inervează tegumentul regiunii mastoidiene si parțial al pavilionului urechii;

Ramuri posterioare ce inervează tegumentul regiunii occipitale.

Nervul auricular mare. Îsi are originea în cea de-a doua ansă nervoasă. Are un traiect ascendent in raport cu mușchiul sternocleidomastoidian, ajunge în regiunea parotidomaseterina, unde se împarte in două ramuri:

Ramura posterioară, asigură inervația tegumentului feței mediale a pavilionului urechii:

Ramura anterioară inervează tegumentul regiunii parotidomaseterine.

Nervul transvers al gâtului. Originea este in ansa medie a plexului cervical având un traseu posteroanterior, trecând peste fața superficiala a mușchiului sternocleidomastoidian, apoi pe fața profundă a mușchiului platisma, atinge osul hyoid și se împarte în două ramuri:

Ramura superioară, suprahioidiană, inervează tegumentele regiunii suprahioidiene si trigonul submandibular:

Ramura inferioară, subhioidiana, inervează tegumentul regiunii subhioidiene.

Nervul supraclavicular. Îsi are originea în ultima ansă cervicală a plexului cervical fiind dispus între mușchiul sternocleidomastoidian și mușchiul scalen anterior.

Ajuns la nivelul claviculei se împarte în trei ramuri :

Ramurile supraclavicularemediale inervează tegumentul corespunzator fosei supraclaviculare manubriului sternal;

Ramurile supraclaviculare intermediare, au un traiect descendent oblic, trec anterior claviculei și inervează tegumentul regiunii subclaviculare:

Ramurile supraclaviculare laterale, au un traiect descendent oblig străbătând regiunea laterocervicală. Asigură inervația tegumentului regiunii deltoide.

Ramurile motorii asigură inervația mușchiului sternocleidomastoidian, a mușchiului trapez, a mușchiului romboid, a mușchilor scaleni anterior si mijlociu , precum si a mușchilor paravertebrali. Din ramurile anterioare ale nervilor spinali cervicali C2 si C3, se constituie radacina inferioară, care descinde oblic în raport cu vena jugulara internă și corespunzator tendonului intermediar al mușchiului omohioidian se unește cu radacina superioară formand astfel ansa cervicală sau ansa hipoglosului .

Cea mai importantă ramura motorie a plexului cervical este nervul frenic . Este formată dintr-o radacină principală cu originea in cel de-al patrulea nerv spinal cervical si din două radacini secundare ce provin din nervi spinali cervicali C3 si C5. Nervul frenic având astfel un traiect oblic descendent , se angajează prin apertura toracică unde se împarte în :

Ramura pericardică

Ramurile frenicoabdominale

Nervi frenici accesorii

Plexul brahial asigură inervația senzitiva și motorie a membrului superior. Ramurile anterioare ale nervilor rahidiene C5 – T1, în regiunea axilara , supraclavicular se unesc pentru a da nastere la cele trei triunchiuri primare ale plexului.

C5 – C6 trunchiu primar superior

C7 trunchi primar mijlociu

C7 – T1 trunchi primar inferior

În regiunea infraclaviculară, cele trei trunchiuri primare se divid in cate două ramuri: anterioare si posterioare. Din unirea acestor ramuri se vor forma urmatoarele trunchiuri secundare :

Antero-extern din ramurile anterioare ale triunchiului primar superior si mijlociu:

Antero-intern din ramurile anterioare ale triunchiului primar inferior:

Posterior din unirea celor trei ramuri posterioare le trunchiurilor primare.

În regiunea supraclaviculară iau nastere ramurile colaterale ale plexului care inervează tegumentele si mușchii regiunii scapulare .

CAPITOLUL II. HERNIA DE DISC CERVICALĂ

Generalități

Hernia de disc reprezintă deteriorarea unuia dintre discuri care servesc drept amortizoare între vertebre. Discul este format dintr-un inel alcătuit din fibre care leagă cele două vertebre și dintr-un nucleu central. Dacă inelul este deteriorat, nucleul poate să alunece spre exterior comprimând radacina unui nerv, sau spre interior prin afectarea maduvei spinarii.

Discul intervertebral are urmatoarele roluri :

Leagă vertebrele intre ele;

Oferă flexibilitate;

Absoarbe si distribuie greutatea aplicată pe coloana vertebrală;

Își modifică cu varsta proprietatile biomecanice si compoziția chimică;

Își modifică volumul și forma în timp.

Aceste deteriorari pot apare în urma unor traumatisme în cadrul profesiilor care includ activitați fizice intense și activitați de birou. Hernia poate sa apară la orice nivel al coloanei vertebrale: cervical , dorsal sau lombar. Dacă hernierea se realizează lateral spre găurile de conjugare se instalează sindromul de compresie medulară. Hernia de disc poate sa apară la orice varstă de la 15 – 70 ani mai ales la femei.

Clasificarea herniilor discale:

Din punct de vedere anatomic:

Hernia de disc simplă

Hernia de disc interminentă

Hernia de disc intraspinală

Din punct de vedere topografic:

Hernie de disc intraspinală

Hernie de disc intraforaminală

Hernie de disc laterală

Hernie de disc ventrală.

Etiopatogenie

Hernia de disc cervicală ocupă urmatorul loc după hernia de disc lombară, este mai frecventă la barbati, de obicei este unica, dar poate fi și multiplă , în aceeași regiune sau în regiuni diferite ale coloanei.

Profesiile care afectează cel mai mult, sunt cele în care se depune effort fizic mare, traume accidentale sau microtraumatisme repetate.

In 50% din cazuri herniile de disc cervicale se produc la nivelul vertebrelor C6-C7 , în 30 % din cazuri se produc la C5-C6, iar 20% se produc la restul coloanei cervicale, cu exceptia C1-C2 în care nu exista disc .

Cauzele acestor hernii cervicale sunt:

Mobilitatea mare a segmentului

Curbura fiziologică importantă

Eforturile care determină amplificarea tensiunii la acest nivel

În majoritatea cazurilor hernierea discului este laterală , mai rar mediană și excepțional bilaterală. Hernia de disc cervicală este mai frecvent întalnită pe partea dreaptă, din cauza posturii pe care o conturează dreptacii, care reprezintă majoritatea populatiei.

Factorii care pot determina hernia de disc cervicală sunt:

Degenerare discului

Lamele inelului fibros se ingroașă, devin mai puțin elastice, mai puțin rezistente;

Se rup unele lame ale inelului fibros și apar fisuri ce ajung la straturile sale superficiale;

Lamele externe se deformează și se extind spre exterior spre canalul spinal;

Lamele externe se rup complet și ajung spre canalul spinal porțiuni mari sau mici din nucleul pulpos și se produce hernia de disc.

Anomalii congenitale a vertebrelor;

Constituția individului, având in vedere că persoanele solide , obișnuite cu eforturi, fac mai rar hernie;

Ligamente constituite din țesut conjuctiv precar;

Factorii favorizanți care determină modificarile fiziologice și patologice din sarcina, din afecțiuni reumatismale.

Un rol important în dezvoltarea imediată sau tardivă a simptomelor din hernia de disc cervical îl au traumatismele craniocerebrale , indiferent dacă traumatismul s-a produs pe vertebră, in ortostatism sau decubit , prin cădere pe un membru superior.

Hernia propriu-zisa este reprezentată de conflictul dintre ligamentul longitudinal posterior și inelul fibros, producându-se mai rar hernia median, datorita ligamentului care se opune ferm , ci mai des posterolateral sau lateral, în zona în care ligamentul este mai slab.

Semne – simptome

Aparitia durerilor cervicale caracteristice discopatiei cervicale poate fi determinata de conditiile nefavorabile ale acestei afecțiuni:

Frig;

Umezeală;

Umeri lăsati;

Capul aplecat înainte.

Sindromul dominant în hernia de disc cervicala este nevralgia cervicobrahiala. Nevralgia cervicobrahiala reprezinta sindrom dureros al regiunii cervicale și al umarului cuprins în teritoriul rădăcinilor C5 – C8 .

Durerea ca principal simptom al herniei de disc cervicală are următoarele caracteristici :

Debut brutal dimineața la trezire sau instalata progresiv;

Cervicalgie de intensitate crescută;

Iradiere brahială accentuată;

Durere radiculară agravată de tuse, decubit;

Durere insoțită de parestezii diverse;

Ameteală, greată.

Pot apare contracturi musculare ale centurii scapulohumerale, afectare a mișcărilor de finețe, crampe musculare.

Hernia poate comprima în funcție de sediu, fie maduva spinarii , fie radacina nervoasă sau ambele concomitent.

Suferinta radcinii prin compresiunea herniei trece prin trei stadii:

Sindrom de iritație caracterizat prin parestezii și dureri de tip radicular;

Sindrom radicular caracterizat prin anestezie, modificari de reflexe, deficit de forța;

Sindrom de paralizie radiculară se caracterizează prin deficit senzitivo-motor complet

Herniile de disc cervicale determină des dureri radiculare pentru ca au loc in regiuni în care radacina nu poate evita compresiunea. Poate apare o contractură a musculaturii paravertebrale ( nucale ) uni sau bilaterale datorită unei deplasari mai mari a discului prin compresiune moderată pe radacină sau maduvă, cu dispariția lordozei cervicale și redoare a cefei.

Dispariția durerilor sau ameliorarea lor poate fi determinată de revenirea discului la loc în spațiul intervertebral sau acomodării radacinii la o nouă situație prin micșorare a volumului herniei. Cauza cea mai frecventa a dispariției durerilor este intreruperea funcționala a rădăcinii senzitive.

Forme clinice

Herniile de disc cervicale, dau după sediul lor un sindrom de compresiune radicular, un sindrom de compresiune medulară sau un sindrom mixt radiculo-medular.

Discopatiile de gradul I și II determină simptoame locale , cele de gradul III dau sindromul de compresiune radiculara sau medulara, iar cele de gradul IV produc în regiunea cervicală mielopatia vertebrală, în cele situate jos sindromul de fibroza de teaca radiculara.

Tabloul clinic cuprinde urmatoarele faze anatomo-patologice a herniei cervicale:

Faza dureroasă a discopatiei , debutează lent si progresiv , fară cauză evidentă. Apare de obicei între 20-30 ani, în momentul în care apare deteriorarea discului. Prima manifestare este o durere , evidențiată dimineața la mobilizarea capului sau a cefei , la efort când omul simte oboseală la miscarile de flexie și extensie ale cefei.

Faza de blocaj a segmentului motor , apare după câteva pusee din faza I . Poate apare spontan, dupa un effort, fara ca bolnavul sa fi avut antecedente. Bolnavul simte o troznitură sau o ruptură la nivelul coloanei, apare o durere vie , cu un blocaj al segmentului. Bolnavul preferă sa steaîin pat sau fotoliu și evită orice tentativă de mobilizare. Durera cedează lent iar contractura musculară lasă o senzatie de jenă. Durere , contractură musculara , imobilizarea , blocajul vertebral sunt caracteristicile fazei II .

Faza neurologică a discopatiei vertebrale este faza herniei de disc propriu-zise, poate apare după mai multe pusee de suferința de gradul I sau II , sau după un traumatism vertebral major. Caracteristica acestei faze este apariția semnelor neurologice de tip radicular, medular sau radiculo-medular.

Apare după primele trei faze , are caracter cronic și se manifestă prin simptomatologia amintită la fazele precedente , la care se adaugă semne neurologice ca modificări de reflexie , dureri la manevrele de elongație radiculara , dureri la tuse și efort ăi atrofii musculare. În aceasta faza se produc mielopatia vertebrală , fibroza de teacă radiculară.

Tabloul neurologic depinde de nivelul compresiunii în raport cu maduva și radacina. Debutul poate fi acut sau brusc, prin semne radiculare sau medulare.

Durera respectă un teritoriu strict monoradicular astfel:

Rădăcina C5 dureri și tulburări senzitive pe fața laterală a umărului si brațului, posibil si deficit motor al deltoidului;

Rădăcina C6 – durere și tulburări senzitive pe fața anterioară a brațului, a părții laterale a antebrațului, a policelui si indexului, uneori și a mediusului, deficit motor la nivelul bicepsului, a brahialului și a supinatorului lung. Pot fi alterate reflexul bicipital si reflexul stiloradial;

Rădăcina C7 – dureri și tulburări senzitive la nivelul feței posterioare a brațului si antebrațului, pușin pe index, pe degetul III în special și pe inelar. Poate exista deficit motor la nivelul tricepsului și a extensorului comun al degetelor. Poate fi alterat reflexul tricipital.

Rădăcinile C7 – T1 – durere și tulburari senzitive pe fața medială a brațului și antebrațului, până la degetul V. Poate fi deficit motor pe flexorii degetelor și in special pe mușchii mâinii ( interososi, eminența hipotenară ). Poate fi alterat reflexul cubitopronator.

Durerea nevralgică și cea mialgică sunt produse de compresiune radiculară de origine discală. Compresiunea pe o radacină cervicală inferioară poate da dureri în regiunea pectorală și este dată de obicei de hernierea discului C6-C7 iar bolnavul acuză dureri in zona precordială.

Simptomele sunt intensificate de mișcările și pozițiile umărului și brațului în suferintele plexale. Mișcarile membrului afectat mai ales a brațului declanșeaza dureri.

Bolnavul îsi limitează aceste mișcari datorită contracturii musculaturii scapulohumerale. În herniile cu simptomatologie radiculară pot apare pozitii vicioase ale capului, chiar redoarea cefei , o imobilizare a umărului datorită unor poziții ale capului, gâtului sau ale membrelor superioare care atenuează durerea.

Tulburarile motorii de tip radicular , medular sau mixt sunt localizate în membrul superior respectiv și subiacent compresiunii. Acestea sunt localizate mai rar decât tulburarile de sensibilitate, deoarece fiecare mușchi este inervat de mai multe rădăcini. Aceste manifestari duc la diminuarea fortei musculare , atrofii , fibrilații. Slabirea forței musculare cu atrofii în biceps și deltoid apar în radiculopatiile C6-C7 , iar tricepsul afectat cu biceps normal indica o leziune a rădăcinii C7 .

Pareza și atrofia mușchilor intrinseci ai mâinii sunt rezultate din leziunile C7-C8. Mușchii mâinii sunt inervati de ultimele două sau trei segmente inferioare ale plexului brahial, cu excepția opozantului policelui care este inervat de C6-C7.

La mână intalnim trei caracteristici de pareză :

Afectează extensorii degetelor IV si V;

Interesează adductorii și abductorii;

Interesează musculatura radială a mâinii.

Într-o compresiune mixtă , pe langă sindromul de compresiune radiculară la membrele superioare întalnim și sindrom de compresiune medulară parțială sau totală. Contractura mușchilor paravertebrali și ai centurii scapulare însoțesc mereu compresiunea radacinilor cervicale și este un semn care diferențiaza leziunile de origine discală de cele plexale sau de nervi periferici. Redoarea musculaturii profunde este mai des întalnită la umăr decât pareza și atrofia, spre deosebire de antebraț și mână unde se întampla invers.

Tulburarile reflexelor miotice pot furniza informații in stabilirea nivelului de compresiune , astfel hernia de disc C5 care normal comprima rădăcina C6 produce diminuarea , abolire sau inversarea reflexului bicital. Hernia de disc C6 prin comprimarea rădăcinii C7 altereaza reflexul tricital.

Tulburarile de sensibilitate se pot manifesta prin parestezii cu sau fara obiective. Paresteziile din police indică o lezare a rădăcinii C6, cele din degetele II și III arată leziune a rădăcinii C7, iar cele din degetele IV și V indica interesarea rădăcinii C8. Pot apare tulburari de ordin vegetativ din partea simpaticului în membrul superior omonim. Acestea se datorează compresiunii fibrelor simpatice din rădăcinile C3-C7 și pot fi produse fie prin contractura mușchiului scalen fie de deformări artrozice ale găurii de conjugare. Tulburarile din partea simpaticului la membrul superior se manifestă prin roseată, cianoză edem în special la oasele mâinii , osteoporoza la articulația scapulo-humerală cu depuneri periarticulare. Tulburarile datorate iritației nervului vertebral sunt : hemicranie , amețeli, grețuri, acufene, parestezii sau dureri occipitale sau frontale.

Tulburarile neurologice superioare leziunii sunt vasculare și se produc tetraplegii cu tulburari de sensibilitate la C3 sau C2 , a nervului facial, a nervului trigemen, a nervului acustico-vestibular care pot produce nistagmus , tulburari de echilibru.

Compresiunea rădăcinii C5 produce durere spontan in umăr , pe faâa externa a deltoidului și a brațului, marginea radială a antebrațului , eventualele paralizii afecteaza supraspinosul , subspinosul, deltoidul, bicepsul, lungul supinator.

Compresiunea rădăcinii C6 produce durere pe fața antero-externa a brațului , antebrațului intersand eminența tenară si policele. Paresteziile sunt frecvente în police și index, hipoestezia este limitată la extremitatea lor astfel încat bolnavul nu simte bine pulpele policelui și index.

Eventualele paralizii afecteaza supraspinosul , subspinosul , deltoidul , subscapularul , bicepsul , lungul supinator , cei doi radiali și fibrele superioare ale marelui pectoral.

Compresiunea rădăcinii C7 produce durere spontană in braț si antebraț pe fața lor posteroexterna, la mână afectează jumatatea externă a feței dorsale interesând indexul și mediusul, foarte rar inelarul și policele. Paresteziile afectează indexul, mediusul și inelarul , hipoestezi afectează fața dorsală a indexului și mediusului.

În afectarea rădăcinii C8 durerea este pe fața internă și marginea cubitală a antebrațului, eminența hipotenară degetele IV și V paresteziile sunt percepute în medius și inelar. Mușchii paralizați sunt cubitalul anterior , cubitalul posterior , lungul abductor și extensorul policelui.

Rădăcina D1 este interesată în mod special de o hernie de disc. Durerea este resimtită în regiunea scapulo-humerală și iradiată pe fața interna a brațului și în eminența hipotenară. Un semn clinic important este poziția de salut militar care prin întinderea rădăcinii marește durerea.

5.Investigatiile paraclinice

Examenul radiologic în regiunea cervicală este dat de îngustarea spațiilor intervertebrale în pozițiile oblice. O îngustare a spațiilor intervertebrale a regiunii cervicale cu o coloana vertebrală dreaptă are o valoare de diagnostic mai mare decat cel din regiunea lombară. Radiografia coloanei ne ajută sa diferențiem hernia discala de tumori medulare benigne , corpurile vertebrale spondilolistezis de spondilită anchilozantă.

Studiul radiocinetic al coloanei vertebrale oferă posibilitatea aprecierii elasticitații discale, jocul articulațiilor discovertebrale și inteapofizare , precum ăi a zonelor de redoare.

Mielografia cu substante de contrast pune în evidență hernia discala. Defectele de umplere a tecilor rădăcinii indică existența unei hernii laterale. Defecte ale conturului spațiului subarahnoidian sau întreruperea totală a descrierii substanței de contrast se observă in herniile mari mediane.

Examenul funcției motorii și senzitive și examenul rezervelor determină nivelul rădăcinii afectate.

6.Nevralgia cervicobrahială

Nevralgia cervicobrahială este o durere radiculară la nivelul membrului superior determinată frecvent de artroza cervicală intervenind și alte suferințe ale coloanei cervicale sau ale teritoriilor limitrofe.

Nevralgia cervicobrahială este corespondentul nevralgiei sciatice a membrului inferior.

Etiopatogenie:

Etiologia nevralgiei cervicobrahiale este dominată de discopatiile cervicale, fie ca este vorba de o artroza cervicală propriu-zisa , situațiile mai frecvent întalnite sunt la femei, in jurul varstei de 50 de ani, fie ca este vorba ca de o hernie de disc, mai frecvent întalnita la bărbatul tânăr în urma unui traumatism cervical direct sau indirect.

În afara discopatiilor cervicale mai recunoaștem printre cauzele nevralgiei cervicobrahiale și urmatoarele afecțiuni :

Traumatismele cervicale : pot fi cauza nevralgiei cervicobrahiale nu numai prin producerea unei hernii de disc , ci si prin producerea unor fracturi ale apofizelor articulare sau ale unor luxatii unilaterale.

Leziunile tumorale, care pot fi la nivelul vertebrelor, fie maligne, primiteve sau secundare, fie benigne( chisturi anevrismale ) sau se pot dezvolta in canalul rahidian exprimandu-se printr-o radiculalgie , inainte de a produce un tablou de compresiune medulara.

Infectiile vertebrale sau discovertebrale pot genera o nevralgie cervicobrahialasi in cazul unei evolutii defavorabile , o compresiune medulara.

Unele afectiuni toracice pot determina o nevralgie cervicobrahiala.

Aspecte clinice:

Deseori, nevralgia cervicobrahiala este precedata de dureri cervicale cronice. Ea poate avea un debut acut sau poate sa ramana moderata, agravandu-se progresiv. Este unilaterala si poate iradia in umar si in membrul superior respectiv. Traiectul brahialgiei depinde de radacina atinsa a plexului brahial , stiut fiind ca ultimele 4 radacini cervicale sunt mai vulnerabile, ceea ce face uneori dificila precizarea topografiei radiculare.

Cand este afectata radacina C5, este prezenta durereaexterna a umarului si a partii superioare a bratului. Radiculalgia C6 se caracterizeaza printr-o durere situata pe fata antero-laterala a bratului si antebratului si la nivelul policelui si indexului, afectarea radacinii C7 se traduce printr-o durere ce iradiaza pe fata posterioara a bratului, a antebratului si mainii , catre degetele 2,3 si 4 iar radiculalgia C8 este situata pe fata interna a bratului si antebratului , ajungand pana la degetul 5 .

Durerile au în general sediu fix, ele pot fi declansate spontan sau pot fi declansate prin efortul de tuse, stranut , defecatie sau prin miscarile coloanei cervicale. Intensitatea durerilor este variabila : uneori sunt dureri mari greu de suportat , alteori ele sunt de intensitate moderata sau mica.

La examenul obiectiv se constată ca anumite mișcari si, în primul rand , hiperextensia sau flexia contralaterala accentueaza durerea. Se remarca totodata o limitare a amplitudinii acestor miscari.

Tratament :

Tratamentul nevralgiei cervicobrahiale consta în :

Mijloace ortopedite : imobilizarea coloanei vertebrle cervicale în timpul zilei printr-o minerva, iar noaptea odihnă intr-un pat tare, înlocuind perna obișnuita printr-o perna cilindrica, plasata în dreptul regiunii cervicale; manipularile vertebrale , efectuate în centre specializate pot da uneori rezultate bune .

Mijloace medicamentoase : sunt necesare în timpul perioadelor de intensificare a durerii ( acid acetilsalicilic , indometacin , brufen , fenilbutazona ). În cazul în care durerea persista deșii cu o intensitate mai mică după un tratament medicamentos energic , putem intervenii cu infiltrații pravertevrale cu novocaina și hidrocortizon.

Tratamentul chirurgical : este rezervat nevralgiei cervicobrahiale rebele , prelungite ce nu raspunde la un tratament medical corect .

Capitolul III. Tratament

1.Igieno-Dietetic

Trebuie respectată o alimentație ratională și evitarea abuzului de alcool și alte substanțe toxice. Corecția stării psihice a pacientului indiferent de natura ei, are o deosebită importanță, bolnavul trebuie convins de importanta recaștigării capacității funcționale a mâinii. Prin respectarea programului de recuperare și a indicațiilor medicului se poate reface într-un timp mai scurt sau mai lung, evitand astfel ca afecțiunea să-l facă să se simta inferior față de cei din jur.

Se recomandă repaus total al membrului superior afectat de durerile provocate de cele mai fine mișcări și presiuni. Poziționarea antidecliva a antebrațului și mâinii , alături de masaj și celelalte metode de lupta impotriva instalarii edemului la nivelul acestor segmente .

Obiective :

Reducerea durerii , a iritatiei radiculare și contracturii;

Corectarea tulburarilor de statică cervicală;

Tonifierea musculaturii vertebrale posterioare;

Coordonarea mobilității coloanei cervicale cu a membrului superior.

2. Medicamentos

Tratamentul medicamentos poate fi folosit în perioadele algice și se pot administra urmatoarele :

Antiinflamatoare nesteroidiene ( ibuprofen , diclofenac ) și steroidiene;

Antialgice;

Decontracturante ( mydocalm , clorzoxazon );

Sedative.

3.Balneo-Fizioterapie și de Recuperare Medicală

A) Hidrotermoterapia

Se aplică în scop profilactic și curativ prin diverse proceduri care se realizeaza cu apă la diferite temperaturi și sub diferite forme de agregare.

Baia Kineto :

Tehnica de aplicare. Se efectuează într-o cadă mai mare care se umple cu ¾ cu apă la temperatura de 36-38 grade. Bolnavul este invitat să se așeze în cadă și timp de 5 minute este lăsat sa stea liniștit. După aceea , asistentul execută sub apă în mod pasiv la toate articulațiile membrelor superioare începând cu articulațiile metacarpofalangiene, continuăm cu articulația pumnului cotului și omoplatului, apoi se termină cu regiunea cervicală, executând toate mișcările în timp de 5 minute. Bolnavul este apoi lăsat în repaus timp de 5 minute, după aceea este invitat să repete singur toate mișcările făcute de asistent. Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească.

Mod de acțiune. Rol important îl are asocierea dintre factorul terminal și factorul mecanic. Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă datorită relaxării musculare care se produce sub influența apei calde.

Impachetarea cu nămol:

Se pregatește nămolul prin amestecarea acestuia cu apă fierbinte până se formează o masă vâscoasă. La temperatura de 30-40 grade celsius, se aplică nămolul pe cearceaf, într-un strat gros de 2-3 cm. Se aplică nămolul pe parțile laterale și anterioare ale membrelor superioare și asupra zonei posteriore cervicale. Pentru evitarea congestiei cerebrle se așează o compresă rece pe frunte. Durata este de 20-40 minute. După terminarea procedurii, bolnavului i se aplică un duș cald.

Acțiunea nămolului:

Mecanica : produce excitația pielii datorită micilor particule componente;

Fizica : temperatura crescută a corpului cu 2-3 grade Celsius;

Chimica : prin rezorbția substanțelor nutritive din nămol.

Nămolul activează producere de histamina în piele, apare o transpirație abundentă cu eliminare crescută de acid uric din metabolismul proteic.

Băile de abur :

Se folosește caldura umedă sub formă de vapori, acestea aduc un aport mare de caldură ridicând într-un timp foarte scurt temperatura corpului. Penru ca băile de abur să fie mai ușor suportate, se pleacă de la o temperatură de 38-42 grade Celsius și se urcă treptat la 50-55 grade Celsius.

Durata lor variaza în raport cu boala și cu rezistența organismului de la 5-30 minute . În timpul procedurii se așează o compresă la cap , ceafă, și inimă . Baia de abur se termină cu o procedura de răcire, baie sau duș rece. Băile de abur nu se pot aplica la un pacient mai mult de 2-3 ori pe saptamană . Baia de abur este intent hipertermica și intens diaforeică dar transpirația nu se poate evapora.

Baia de lumină cu becuri electrice:

Utilizează razele inflaroșii în spații închise și sunt proceduri de sudație. Baia de lumină cu becuri se efectuează fie complete în dulapuri de lemn cu becuri în dispozitive adaptate. Durata acestora este de 5-20 minute, după terminarea lor se realizează o procedură de răcire. Caldura radiantă produsă de băile de lumină este mai puternică decât cea produsă de băile cu abur sau aer cald iar transpirația începe mai devreme. Băile de lumină scad tensiunea arterială prin vasodilatație produsă treptat .

Impachetări cu parafină:

Tehnici de aplicare: se topește într-un vas o cantitate de parafină albă în așa fel încat să ramană câteva bucați neîncălzite, în scopul evitării supraîncălzirii. Cu ajutorul unei pensule late se unge regiunea interesată de mai multe ori până se realizează un strat de parafină de 0.5 – 1 cm grosime .

Peste stratul de parafină se așează o bucată de flanelă și se acoperă regiunea cu patura. Durata este de 30 de minute. Regiunile păroase se rad sau se ung cu ulei înaintea parafinei. Pe regiunile nepăroase, înlaturarea parafinei se face ușor datorită transpirației produsă de parafină. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul inferior față de precedentul. Când temperatura devine suportabilă, extremitatea se lasă cu parafină un timp mai îndelungat. Prafina provoacă o supraîncalzire profundă și uniformă a țesuturilor. Pielea se incalzește la 38-40 grade Celsius provocând o transpirație abundentă locală.

Baia caldă simplă:

Tehnica de aplicare: se execută într-o baie obișnuită cu apă la temperatura de 36-37 grade celsius și cu durată totală de 15-30 sau 60 minute . Are o acțiune antispastică și sedativă generală și se recomandă în suferințe miofasciale , spondilogene , radiculopatii.

B) Electroterapia

Reprezintă acea parte a fizioterapiei care studiază utilizarea diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scos curativ și profilactic.

Curentul Galvanic : se poate utiliza cu intensități de 8-15 mA, cu durată de 10-30 minute, zilnic o ședință cuprinzând 10-15 sedinte dintr-o serie. Curentul galvanic este foarte des folosit în nevralgii cervico-brahiale sub forma galvanizarilor simple longitudinale sau ionogalvanizari cu clorura de calciu, cu polul pozitiv cervical și polul negativ bipalmar. Sub forma bailor galvanice bicelulare, curentul galvaniceste eficient în suferințele radiculare sau în coafectări de genul hipertensiunii arteriale, nevroza, tulburari vasomotorii.

Curentul diadinamic. În durerile herniei de disc se prescrie curentul diadinamic cu polul negativ pe locul dureros și polul pozitiv proximal: difazat 4 minute și perioada lungă 4 minute. În general durata procedurii este de 4-8 minute, daca se depașește această durată, eficacitatea analgetică se diminuează.

Ritmul ședințelor este determinat de stadiul afecțiunii, dacă intensitatea durerii este mare aplicam de 2 ori pe zi , daca este mai mică odata pe zi.

Pentru acțiune analgetică sunt utile 8-10 sedințe consecutive, eventual cu pauză de 7-10 zile după care se reiau.

Curentul Trabert. Este un curent cu impulsuri de frecvență 140 Hz, impuls 2 ms , pauză 5 ms, la care catodul este electrodul activ antialgic. Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu creștere treptată a intensității. Se repetă de 1-2 ori pe zi. Se recomandă o intensitate de 15-20 mA, 6-8 sedințe. Aplicat cu polul negativ pe punctul dureros are efect antialgic la fel cu al curentilor diadinamici.

Curentul interferential. Are un bun efect decontracturant, se aplica sub forma a doua seturi de electrozi în cruce pe regiunea cervicobrahiala: manual 100 Hz 10 minute – spectrum 0-100 Hz 10 minute . Aplicațiile se pot face zilnic sau la 2 zile , 6-8 sedinte. Efectele sunt excitomotorii pe fibrele musculare cu inervatie normala și pe musculatura neteda , analgetic , miorelaxant, termic superficial si profund.

Ultrasunetul. Se folosește în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferințe musculotendinoase. Se indica ultrasunet paravertebral cervical si umeri bilateral 0.4 W/cm patrat, 4-6 minute. Aplicatiile se pot face zilnic sau la 2 zile, 6-15 sedinte. Ultrasunetul are efectcaloric dar si de excitatie vibratorie care actioneaza asupra proprioceptorilor.

Curentii exponentiali se folosesc pentru stimularea musculaturii total sau partial denervata in herniile de disc cu deficit motor .

C) Masajul

Masajul reprezinta ansamblul de mișcari manuale sau mecanice care mobilizeaza metodic țesuturi sau segmente în scopuri terapeutice, igienice sau sportive folosind mișcari de alunecare, apăsare, stoarcere, batere , scuturare la nivelul tegumentului.

Bolnavul se așeaza pe un scaun cu spătar, regiunea cefei va fi descoperită și va avea un cearceaf așezat in jurul toracelui. Mainile pacientului se aseaza pe coapse, musculatura cefei sa fie cat mai relaxata , iar maseurul va sa in ortostatism in spatele bolnavului .

Prima manevră de masaj este netezirea , punand ambele palme intinse cu policele la gaura accipitala, iar celelalte patru degete deasupra apofizelor mastoide. Se coboara pe muschii paravertebrali pana la C7 , apoi mainile sub forma de unghi la marginea superioara a muschilor trapezi inconjurand umerii prin mularea mainilor si muschii deltoizi facand terminatie in aer. Se repeta miscarea de 2-3 ori .

Framantatul se realizeaza cu o mana pe vertex si cu cealalta se fac compresiuni si relaxari pornind de la gaura occipitala – muschii paravertebrali – trapez superior pana la acromion chiar coborand pe deltoid.

Frictiunea se realizeaza cu o mana contrapriza pe vertex, iar cu cealalta, deget pornind pe aceleasi parti cu mana cu care lucram , de la apofiza mastoida cu miscari circulare spre gaura occipitala.

Vibratiile se executa tinand cu o mana contrapriza pe vertex, iar cu cealalta pe partea opusa mainii noastre. Intre manevre se executa neteziri de intrerupere iar masajull se incheie tot cu netezire .

D) Kinetoterapia

Programul de kinetoterapie urmareste obtinerea unei coloane vertebrale nedureroasa, mobile si stabile, precum si refacerea unei posturi cervicale normale. Conditiile necesare unui program de kinetoterapie impun pregatirea prealabila a structurilor cervicale: prin termoterapie locala, electroterapie pentru combaterea durerii si a contracturilor musculare, obtinerea relaxarii nervoase generale.

Corectarea tulburarilor de dinamica impune efectuarea exercitiilor de mobilizare initial pasive apoi a celor active-asistate. Acest obiectiv este compromis din cauza inceperii efectuarii acestor exercitii pe o coloana insuficient pregatita si prin antrenarea mult mai devreme a coloanei cervicale in exercitii ample, dure si pe o perioada inadecvata. In primele zile de efectuare a kinetoterapiei aceste exercitii trebuie efectuate cu multa prudenta, cu multa finete , lent , progresiv , respectand evitarea declansarii durerii. Se va observa tot timpul ca liniamentul cervical sa se pastreze corect pe durata mobolizarilor cervicale.

Program exercitii fizice :

Stand cu mainile pe solduri se efectureazarotari ale umerilor executate in ambele sensuri, de cate 10-15 ori in fiecare sens.

Aceasi pozitie : ducerea bratelor prin lateral sus si lasarea capului pe spate , revenire in pozitie initiala. Se repeta de 15 ori.

Stand indepartat cu mainile la ceafa : ducerea lenta a capului pe spate cu barbia inainte si revenire. Se repeta de 10-15 ori.

Stand indepartat : ridicarea si coborarea umerilor in ritm lent , de 10-15 ori.

Sezand pe scaun cu spatele rezemat de spatar si mainile pe solduri : flexia capului executata lent cu inspiratie – expiratie. Se executa de 10-12 ori cu maximum de amplitudine .

Culcat pe spate cu bratele pe langa corp : ducerea bratelor prin inainte peste cap, cu inclestarea degetelor si intinderea coloanei vertebrala , revenire la pozitia initiala . Se repeta de 10-15 ori.

Mers prin camera cu ridicarea alternativa a cate unui genunchi la piept cu ajutorul mainilor si apropierea capului de el, la 5 pasi. Se executa 1-2 minute.

Culcat cu fata in jos, mainile in dreptul umerilor : extensia capului si a gatului , odata cu intinderea bratelor si revenire in pozitia initiala. Se repeta de 7-8 ori .

E) Profilaxie

La obtinerea acestor efecte generale contribuie si ceilalti factori terapeutici ai statiunii balneare : clima , posibilitatea asigurarii unui regim de crutare psihica si de relaxare nervoasa , inclusiv posibilitatea respectarii unei diete adecvate si de modificarea comportamentului dinamic prin introducerea curelor de teren .

In statiunea balneara exista conditii optime de a educa bolnavul spre respectarea principiilor programului de kinetoprofilaxie secundara , cu elemente concrete :

Controlul alinierii coloanei cervicle si corecta postura a centurii scapulare;

Mentinerea musculaturii coloanei cervicale in parametri functionali optimi;

Exploatarea coloanei cervicale in conditii de solicitare statica si dinamica adecvate conditiei fizice a bolnavului

Educarea bolnavuluiin respectarea posturilor coloanei vertebrale in timpul somnului

Tratamentul profilactic consta in corectarea tulburarilor de statica ( scolioze, cifoze ) , evitarea traumatismelor si microtraumatismelor, evitarea surmenajului profesional si sportiv etc .

Tratamentul curativ poate fi medical si chirurgical.

Tratamentul conservator consta in :

Mijloace ortopedice prin care se urmareste o diminuare atravaliului mecanic vertebral : repaus, in special in perioadele de intensificare a durerilor, cure de slabire la obezi, utilizarea unei minevre sau lombostat in artroza cervicala respectiv lombara.

Bibliografie

,, Compediu – Anatomia și fiziologia omului “ – autor Bogdan Voiculescu, Cristian Nita

,, Bilanț articular și muscular” – autor Dr. Elena Luminița Sidenco

,, Atlasul corpului uman “ – autor Profesor Peter Abrahams

,, Anatomie clinică “ – autor Ion Albu, Radu Georgia

,, Patologie vertebromedulară cervicală “ – autor C.Arseni, Gh Panoza