Adriana STAMATESCU [620377]

Adina NICOLAE
Adriana STAMATESCU

Autoritatea de lucru
judecat în materie civil ă

•

– ÎN JURISPRUDEN ȚA ÎNALTEI CUR ȚI DE CASA ȚIE
ȘI JUSTIȚIE ȘI ÎN REGLEMENTAREA NOULUI COD
DE PROCEDUR Ă CIVILĂ –

Universul Juridic
București
-2012-

Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.

Copyright © 2012, S.C. Universul Juridic S.R.L.

Toate drepturile asupra prezentei edi ții aparțin
S.C. Universul Juridic S.R.L.
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiat ă fără acordul scris al
S.C. Universul Juridic S.R.L.

NICIUN EXEMPLAR DIN PREZ ENTUL TIRAJ NU VA FI
COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSO ȚIT DE SEMN ĂTURA ȘI
ȘTAMPILA EDITORULUI, AP LICATE PE INTERIORUL
ULTIMEI COPERTE.

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
NICOLAE, ADINA
Autoritatea de lucru judecat în materie civil ă: în jurispruden ța
Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiție și în reglementarea Noului Cod de
procedur ă civilă / Adina Nicolae, Adri ana Stamatescu. – Bucure ști :
Universul Juridic, 2012 ISBN 978-973-127-831-5
I. Stamatescu, Adriana
347(498)

REDACȚIE: tel./fax: 021.314.93.13
tel.: 0731.121.218
e-mail: [anonimizat]

DEPARTAMENTUL telefon: 021.314.93.15; 0726.990.184
DISTRIBU ȚIE: tel./fax: 021.314.93.16
e-mail: [anonimizat]

www.universuljuridic.ro
COMENZI ON-LINE,
CU REDUCERI DE PÂNÃ LA 15%

Adina Nicolae, Adriana Stamatescu 15

În loc de argument

Demersul de a aduna într-o culegere destinat ă în primul rând, uzului
practicienilor, a deciziilor instan ței supreme, considerate relevante în
materia autorit ății de lucru judecat, s-a datorat observ ării fenomenului
jurispruden țial din ultima perioad ă, care pune din ce în ce mai pregnant,
problema conserv ării și respect ării efectelor hot ărârilor judec ătorești, din
nevoia de securitate și stabilitate juridic ă, într-o lume nesigur ă legislativ
și surprinz ătoare, adeseori, jurispruden țial.
Într-o perioad ă în care principiile și conceptele fundamentale ale
dreptului suport ă reconsider ări, se constat ă și o tendin ță nejustificat ă, de
a repune în discu ție hotărâri judec ătorești, care au statuat într-o anumit ă
modalitate asupra raporturilor juridice supuse judec ății, curmând litigii
și stări conflictuale în cadrul societ ății.
Adeseori, nemul țumite de solu ția pe care au primit-o, dup ă ce au
avut posibilitatea și garanțiile procesuale corespunz ătoare pentru a
demonstra juste țea dreptului afirmat și după ce au epuizat exerci țiul
căilor de atac, p ărțile inițiază demersuri prin care încearc ă o repunere în
discuție a ceea ce a fost deja judecat (încercându-se eludarea efectului
autorității de lucru judecat, fie prin atra gerea în proces a unei persoane
față de care nu se urm ărește în realitate, opunerea dreptului pretins, ci
doar o modificare fictiv ă a cadrului procesual, fie indicându-se doar un
mijloc de prob ă nou, nevalorificat cu ocazia primei judec ăți, fără ca acesta
să afecteze îns ă, cauza juridic ă a cererii, r ămasă aceeași ca în primul
proces).
Tot astfel, s-a constatat c ă există o confuzie la nivel jurispruden țial
între cele dou ă funcțiuni ale lucrului judecat, care presupun, tocmai
pentru a se asigura prestigiul justi ției și încrederea oamenilor în actul
jurisdicțional, evitarea contrazicerilor nu numai între dispozitivele
hotărârilor judec ătorești, ci și între considerentele hot ărârilor, ceea ce
înseamn ă, deopotriv ă, că autoritatea de lucru judecat produce un efect
negativ sau extinctiv, interzicând o a doua judecat ă care ar presupune
verificarea acelora și elemente litigioase, precum și un efect pozitiv, care
înseamn ă că ceea ce a tran șat deja o instan ță, indiferent c ă a făcut-o pe
cale principal ă sau incidental ă (când solu ția s-ar reg ăsi doar în conside-
rente) se impune unei a doua judec ăți care ar avea leg ătură cu ceea ce s-a

16 Autoritatea de lucru judecat în materie civil ă
hotărât jurisdic țional anterior, f ără posibilitatea unei reevalu ări din
partea instan ței.
A rezultat, de asemenea, c ă în mod nejustificat și nelegitimat de
normele dreptului pozitiv, în practica jurisdic țională se opereaz ă cu
distincții terminologice între autoritatea de lucru judecat și puterea de
lucru judecat, pentru a se da, de fapt, expresie efectului negativ și
respectiv, efectului pozitiv pe care îl produce autoritatea lucrului judecat care se ata șează hotărârii instan ței.
O atenție deosebit ă ar trebui acordat ă în jurispruden ță și problemei
relativității autorit ății de lucru judecat, întrucât aceasta se opune cu
valoare obligatorie, nesusceptibil ă de proba contrar ă, doar în rela ția
dintre părți, cele care au fost legate de raportul procesual și care au avut
posibilitatea s ă-și expună pretențiile și apărările cu ocazia judec ății.
Legat îns ă de problema relativit ății, cea care d ă eficiență și între-
gește actul jurisdic țional la exterior este institu ția opozabilit ății (în
accepțiunea stricto sensu acordat ă acesteia), care presupune ca ter ții să
nu poată ignora elementul nou ap ărut în ordinea juridic ă prin pronun-
țarea unei hot ărâri judec ătorești, datorându-i respect, cel pu țin până la
momentul la care vor demonstra co ntrariul celor statuate jurisdic țional,
dar în absen ța particip ării lor la procedura judiciar ă.
Adeseori îns ă, terții se limiteaz ă la a invoca relativitatea autorit ății
de lucru judecat și a pretinde astfel, inopozabilitatea fa ță de ei a efectelor
hotărârii judec ătorești, cu simpla motivare c ă nu au fost p ărți în
procedura judiciar ă, iar tendin ța jurispruden țială constatat ă a fost, cel
puțin până la un moment dat, de a primi asemenea ap ărări, nesocotind
faptul că o situație juridic ă nou apărută (mai ales, urmare a unui act
jurisdicțional) nu poate fi în principiu, nesocotit ă (terții având, evident,
mijloace specifice de ap ărare împotriva acelor hot ărâri care îi dezavanta-
jează, fiind pronun țate în fraudarea drepturilor lor). La fel ca în materie
contractual ă, unde încheierea unui contract nu poate fi nesocotit ă de
către părți cu simpla motivare c ă nu au participat la încheierea lui, tot
astfel, în ipoteza actului jurisdic țional, acesta nu poate fi pur și simplu
ignorat doar pentru c ă terțul nu a participat la procedura jurisdic țională.
Noul Cod de procedur ă civilă tranșează în mod expres aceast ă situ-
ație, reglementând pentru prima dat ă, problema relativit ății și opozabi-
lității hotărârii, prin dispozi țiile art. 429.

Împrejurarea c ă autoritatea de lucru judecat poate fi uneori neso-
cotită, ceea ce ar aduce deservicii justi țiabililor și ar pune sub semnul
întrebării actul de justi ție, a făcut să fie reglementat un remediu pro-

Adina Nicolae, Adriana Stamatescu 17
cesual, acela al revizuirii hot ărârilor pronun țate în asemenea condi ții de
nelegalitate. În practic ă, la acest remediu se recurge de multe ori, dar în
cele mai multe situa ții în mod nejustificat (tinzându-se, mai degrab ă, la
încă un control de legalitate, în afara dispozi țiilor procedurale).

Neajunsurile constatate în jurispruden ță în legătură cu înțelegerea
și aplicarea unui efect important al hot ărârii judec ătorești (redus, cel mai
adesea, doar la func ția sa negativ ă, de excep ție procesual ă, igno-
rându-i-se func ția pozitiv ă) pot fi dep ășite în lumina reglement ărilor
aduse prin dispozi țiile Noului Cod de procedur ă civilă.
Astfel, autoritatea de lucru judecat este consacrat ă (potrivit art. 424
NCPC) ca efect al hot ărârii judec ătorești (nu doar excep ție procesual ă sau
prezumție de lucru judecat, ca în vechea reglementare). De asemenea,
primește conținut normativ (art. 425 NCPC) dubla func țiune, pozitiv ă și
negativă, a autorit ății de lucru judecat. Sunt reglementate, totodat ă, prin
dispozițiile art. 429 NCPC, efectul relativit ății și cel al opozabilit ății
hotărârii judec ătorești.
Dispozițiile noi ale Codului de procedur ă vin să curme și controversa
legată de pierderea sau nu a autorit ății lucrului judecat atunci când se
împlinește prescrip ția execut ării silite, statuând expres c ă prin împli-
nirea termenului de prescrip ție extinctiv ă se pierde puterea executorie a
titlului, iar dac ă dreptul de a ob ține obligarea pârâtului este imprescrip-
tibil sau, dup ă caz, nu s-a prescris, creditorul are posibilitatea ob ținerii
unui nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, f ără a i se putea
opune excep ția autorit ății de lucru judecat [art. 6961 alin. (2)].
Rezultă din teza potrivit c ăreia părții nu i se poate opune excep ția
autorității de lucru judecat, c ă odată cu puterea executorie se pierde și
autoritatea lucrului judecat, pentru c ă altminteri demersul judiciar al
creditorului ar fi paralizat și, cu toate c ă dreptul material la ac țiune nu
s-a stins prin împlinirea prescrip ției, aceasta s ă nu-l mai poat ă valorifica
în justiție.
Legiuitorul a optat astfel, în favoar ea creditorului, alegând între cele
două atitudini, respectiv: atitudinea pasiv ă a creditorului care nu a
acționat pentru a- și valorifica silit dreptul și atitudinea de rea-credin ță a
debitorului care, de și obligat prin hot ărâre judec ătorească, nu și-a înde-
plinit de bun ăvoie obliga ția (așteptând practic, împlinirea prescrip ției
executării).
De asemenea, reglementând excep ția procesual ă a autorit ății de
lucru judecat, ca mijloc de valorifi care a efectului extinctiv al lucrului
judecat anterior, legiuitorul a statuat expres posibilitatea înr ăutățirii
situației părții în propria cale de atac, atunci când se constat ă că

18 Autoritatea de lucru judecat în materie civil ă
hotărârea atacat ă nesocotise autoritatea de lucru judecat a unei alte
hotărâri.
Această prevalen ță acordată principiului autorit ății de lucru judecat
față de cel al neagrav ării situa ției părții în propria cale de atac (non
reformatio in peius) este menit ă să garanteze stabilitatea juridic ă și
faptul că lucrul judecat este imuabil nemaiputând fi pus în discu ție.
Culegerea de jurispruden ță de față grupeaz ă decizii ale instan ței
supreme, cu o problematic ă ordonat ă în func ție aspectele importante
referitoare la institu ția autorit ății de lucru judecat, v ăzută în formele ei
de manifestare (efectul negativ, extinctiv și cel pozitiv, normativ),
elementele constitutive ale acesto ra (cu tripla identitate de p ărți, obiect,
cauză sau numai de chestiune litigioas ă), felul în care ac ționează
autoritatea de lucru judecat în interiorul aceluia și proces, modalitatea în
care efectele acesteia se produc în rela ția dintre p ărți sau felul în care se
repercuteaz ă
față de terți (în forma opozabilit ății), precum și remedii ale
nesocotirii autorit ății de lucru judecat.

Acolo unde s-a considerat necesar, deciziile sunt înso țite de note
explicative sau critice. De asemenea, a fost semnalat ă reglementarea
existentă în Noul Cod de procedur ă civilă, cu accent pe aspectele
novatoare.
Sperăm că demersul de a cuprinde într-o culegere decizii, considerate
reprezentative pentru aceast ă instituție important ă, menită să dea
stabilitate circuitului civil, va da o im agine felului în care acest efect al
hotărârii judec ătorești este în țeles și aplicat în practica judiciar ă.

Adina Nicolae
Adriana Stamatescu

Adina Nicolae, Adriana Stamatescu 19
I) ELEMENTELE AUTORIT ĂȚII
DE LUCRU JUDECAT

A. Explica ții teoretice

Tripla identitate de elemente – p ărți, obiect, cauz ă – privește funcțiu-
nea negativ ă a autorit ății de lucru judecat, adic ă interzicerea relu ării
judecății asupra unui litigiu care s ă poarte asupra acelora și trei elemente
care au conturat cadrul procesual cu ocazia primei judec ăți (identitatea
celor trei elemente nu intereseaz ă în aceia și termeni atunci când se pune
problema efectului pozitiv al autorit ății lucrului judecat, când trebuie avut ă
în vedere identitatea de chestiune litigioas ă1.
Identitatea de obiect (eadem res) vizează atât bunul material în privin ța
căruia este formulat ă pretenția, cât și dreptul subiectiv care poart ă asupra
acestuia (de ex., dac ă prima dat ă judecata s-a referit la un drept de pro-
prietate asupra unui bun imobil, faptul c ă ulterior se invoc ă un drept de
uzufruct face s ă nu existe lucru judecat și noua preten ție să poată fi
examinat ă în fond).
Tot astfel, o cerere privitoare la un drept accesoriu poate s ă nu lege
instanța ulterioar ă sesizată cu o cerere privind dreptul principal (de ex.,
după ce reclamantul a invocat daune-interesele unei crean țe și pretenția i-a
fost respins ă, acesta poate ulterior reclama crean ța și pretenția să-i fie
admisă pentru c ă este vorba de obiecte diferite și instanța poate ajunge la
concluzia, f ără a se contrazice, c ă debitorul trebuie s ă restituie suma
împrumutat ă, dar că nu datoreaz ă dobânzi).
Nu se poate sus ține, cum gre șit se întâmpl ă adeseori, în doctrin ă și
jurispruden ță, că ar exista identitate de obiect și atunci când preten ția
dedusă judecății este diferit ă față de primul proces „dac ă se urm ărește
același scop”, pentru c ă o astfel de abordare a problemei identit ății de
obiect ignor ă, de fapt, distinc ția între efectul pozitiv și cel negativ al
autorității de lucru judecat.
În realitate, dac ă a avut loc o judecat ă anterioar ă, în cadrul c ăreia a fost
dezlegată o problem ă de drept având leg ătură cu dezbaterea judiciar ă din
noul proces, ceea ce se va impune judec ății ulterioare va fi efectul pozitiv al
lucrului judecat.

1 Pentru am ănunte pe acest aspect, a se vedea și secțiunea referitoare la
distincția între efectul pozitiv pe care îl produce lucrul judecat și efectul negativ al
acestuia.

20 Autoritatea de lucru judecat în materie civil ă
Identitatea de cauz ă (eadem causa petendi) privește fundamentul
(actul sau faptul juridic ori material) pe care se sprijin ă dreptul a c ărui
valorificare se urm ărește prin intermediul ac țiunii, împreun ă cu împreju-
rările de fapt care au generat promovarea ac țiunii.
Cauza cererii nu se confund ă cu dreptul subiectiv civil ori de alt ă
natură a cărui valorificare se urm ărește prin demersul judiciar, ea fiind
reprezentat ă de titlul, de izvorul dreptului respectiv (exist ă atâtea ac țiuni
câte cauze de obliga ții sunt, dup ă cum în materia drepturilor reale exist ă tot
atâtea ac țiuni câte temeiuri ale dreptului pot fi invocate).
Cauza nu trebuie confundat ă cu mijloacele de prob ă, astfel încât, dac ă
într-o a doua ac țiune nu se invoc ă un nou temei al dreptului, ci doar un alt
mijloc de dovad ă a acestuia, va exista identitate de cauz ă (de ex., dac ă
într-o prim ă acțiune în revendicare se sus ține ca fundament ori izvor al
dreptului vânzarea-cump ărarea, fără a se face dovada acesteia, introducerea
unei noi ac țiuni pentru c ă s-a procurat înscrisul constatator al vânz ării-
cumpărării înseamn ă invocarea în fapt a aceleia și cauze, doar mijlocul de
probă fiind unul nou).
Identitatea de persoane (e adem condicio personarum) presupune
existența acelora și părți în aceea și calitate juridic ă, pentru c ă ceea ce este
judecat între dou ă persoane nu poate, în principiu, profita și nici dăuna
terțelor persoane, dându-se expresie principiului relativit ății efectelor
hotărârii judec ătorești.
Intereseaz ă nu prezen ța fizică a părții, ci calitatea juridic ă a acesteia
(nu de reclamant, pârât sau intervenient, între care nu trebuie s ă existe
suprapunere cu prima judecat ă, ci aceea de titular al dreptului sau
obligației deduse judec ății).
În același timp, trebuie men ționat că există categorii de persoane care,
deși nu stau în proces, vor suporta efectele hot ărârii judec ătorești datorit ă
raporturilor lor cu p ărțile, care îi fac s ă fie considera ți asimila ți acestora.
Este vorba de categoria a șa-numiților avânzi-cauza (habentes causam) ,
din care fac parte: succesorii universali și cu titlu universal, succesorii cu
titlu particular, creditorii chi rografari, creditorii ipotecari și privilegia ți
(asimilați, din punct de vedere al producer ii efectelor, succesorilor cu titlu
particular)1.
M

1 Pentru am ănunte în leg ătură cu categoria avânzilor-cauza, a se vedea și
A. Nicolae, Relativitatea și opozabilitatea efectelor hot ărârii judec ătorești,
Ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2008, pp. 88-92 și pp. 176-192.

Adina Nicolae, Adriana Stamatescu 21
B. Reglementare în Noul Cod de procedur ă civilă

Prin dispozi țiile art. 425 alin. (1) NCPC sunt reglementate ele-
mentele autorit ății de lucru judecat, în manifestarea acesteia, de
efect negativ, care pune obstacol unei noi judec ăți, stabilindu-se c ă:
„Nimeni nu poate fi chemat în judecat ă de dou ă ori în aceea și
calitate, în temeiul aceleia și cauze și pentru acela și obiect”.
La fel ca în reglementarea anterioar ă (art. 1201 C. civ.), aceea și
triplă identitate de elemente (p ărți, obiect, cauz ă) face s ă subziste
lucrul judecat, de a șa manier ă încât să nu mai poat ă fi reluate dez-
baterile judiciare asupra raportului juridic tran șat deja jurisdic țional.
În ceea ce prive ște efectul pozitiv al autorit ății de lucru judecat,
(respectiv, posibilitatea pentru parte de a se prevala de cele statuate
într-o judecat ă anterioar ă, atunci când are leg ătură cu noul proces
intentat), el î și află reglementarea în alin. (2) al aceluia și articol,
potrivit c ăruia „Oricare dintre p ărți poate opune lucrul anterior
judecat într-un alt litigiu, dac ă are legătură cu solu ționarea acestuia
din urm ă”.
De data aceasta, f ără să pună obstacol unei noi judec ăți, pentru
că n u est e r eun it ă tripla identitate de elemente men ționată, efectul
pozitiv al lucrului judecat oblig ă instanța ulterioar ă să țină seama de
ceea ce o prim ă judecat ă a statuat și să-și sprijine propriul ra ționa-
ment pe dezleg ările jurisdic ționale anterioare, în m ăsura în care
acestea au leg ătură și influen țează chestiunea litigioas ă dedusă
judecății ulterior.
Referitor la opozabilitate, în în țelesul lato sensu , de relativitate și
obligativitate, a efectelor hot ărârii judec ătorești, față de părți și de
succesorii acestora, dispozi țiile art. 429 alin. (1) NCPC statueaz ă
expres c ă „Hotărârea judec ătorească este obligatorie și produce efecte
numai între p ărți și succesorii acestora”.
De asemenea, pentru a se evita situa țiile în care, un cadru pro-
cesual incorect sau insuficient determinat ar avea drept consecin ță
pronunțarea unei hot ărâri ale c ărei efecte s ă nu poat ă fi opuse
tuturor persoanelor care au leg ătură cu raportul juridic dezb ătut,
Noul Cod de procedur ă civilă reglementeaz ă, prin dispozi țiile art. 77
și 781, o institu ție inexistent ă anterior (dar a c ărei necesitate și

1 Art. 77. — (1) În cazurile expres prev ăzute de lege, precum și în procedura
necontencioas ă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauz ă a altor
persoane, chiar dac ă părțile se împotrivesc.
(2) În materie contencioas ă, când raportul juridic dedus judec ății o impune,
judecătorul va apune în discu ția părților necesitatea introducerii în cauz ă a altor
persoane. Dac ă niciuna dintre p ărți nu solicit ă introducerea în cauz ă a terțului,

22 Autoritatea de lucru judecat în materie civil ă
utilitate a rezultat din multiple situa ții practice), referitoare la intro-
ducerea for țată, în cauz ă, din oficiu, a altor persoane1.
Acestor persoane, astfel introduse în proces, hot ărârea le va fi
opusă cu efecte obligatorii, ele dobândind calitatea de p ărți.
M
C. Jurispruden ță

Identitatea de obiect. Indicarea unei alte întinderi a
prejudiciului cauzat prin aceea și faptă ilicită, fără să fi
intervenit elemente ulterioare primei judec ăți. Distinc ția
între preten ția formulat ă și mijlocul de prob ă.

Împrejurarea c ă într-un nou demers judiciar este indicat ă o altă întin-
dere a prejudiciului – f ără ca elemente ulterioare hot ărârii irevocabile

iar judec ătorul apreciaz ă că pricina nu poate fi solu ționată fără participarea
terțului, va respinge cererea, f ără a se pronun ța pe fond.
(3) Introducerea în cauz ă va fi dis p us ă, prin încheiere, pân ă la terminarea
cercetării procesului înaintea primei instan țe.
(4) Când necesitatea introducerii în cauz ă a altor persoane este constatat ă cu
ocazia deliber ării, instan ța va repune cauza pe rol, dispunând citarea p ărților.
(5) Hotărârea prin care cererea a fost respins ă în condi țiile alin. (2) este
supusă numai apelului.
Art. 78. (modificat prin Legea de punere în aplicare) — (1) Cel
i n t r o d u s î n p r o c e s v a f i c i t a t , o d a t ă cu cita ția comunicându-i-se, în copie, și
încheierea prev ăzută la art. 77 alin. (3), cererea de chemare în judecat ă, întâm-
pinarea, precum și înscrisurile anexate acestora. Prin cita ție i se va comunica și
termenul pân ă la care va putea s ă arate excep țiile, dovezile și celelalte mijloace de
apărare de care în țelege să se foloseasc ă; termenul nu va putea fi mai lung decât
termenul de judecat ă acordat în cauz ă.
(2) El va lua procedura în starea în care se afl ă în momentul introducerii în
proces. Instan ța, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readminis-
trarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedur ă ulterioare vor
fi îndeplinite și față de acesta.
1 Este vorba de acele situa ții de coparticipare procesual ă necesar ă, ca de ex.,
ipoteza în care ac țiunea în revendicare nu este formulat ă de toți coproprietarii
dreptului și s-ar pune problema respect ării regulii unanimit ății sau atunci când
se solicit ă nulitatea unui act juridic, f ără ca în proces s ă stea toate p ărțile respec-
tivului act juridic, a șa încât pronun țarea sanc țiunii, în m ăsura în care ar rezulta
din probe, nu ar fi posibil ă doar față de unele dintre p ărțile actului. 1.