Adresa: Str. M ărășești Nr.157, Bac ău, România [609103]
Ministerul Educa ției, Cercet ării și Tineretului
Universitatea din Bac ău
Departamentul pentru Înv ățământ la Distan ță și Învățământ cu Frecven ță Redusă
Adresa: Str. M ărășești Nr.157, Bac ău, România
Tel./Fax: (+4) – 0234/517.715 web: www.ub.ro
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MI ȘCĂRII,
SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIAL Ă
ÎNOT ȘI HIDROKINETOTERAPIE
AUTOR:
LECT.UNIV.DR. GALERU OVID IU, CONF. UNIV. MANOLE
VASILE
Curs pentru studen ții anului I
OBIECTIVELE DISCIPLINEI
1. ….
2. ….
3. ….
4. …
COMPETEN ȚE ASIGURATE PRIN
PARCURGEREA DISCIPLINEI
1. ….
2. ….
3. ….
4. …
FOND DE TIMP ALOCAT, FORME DE
ACTIVITATE, FORME DE VERIFICARE,
CREDITE
Forma de activitate Num ăr ore
semestru Număr credite
Lucrări practice/seminar 24 3
Studiu individual 119 4
Verificare final ă Examen Validare total credite: 7
STABILIREA NOTEI FINALE
Forma de verificare (Examen, Colocviu,
Verificare pe parcurs) Examen
Modalitatea de sus ținere (Scris și Oral, Oral,
Test grilă, etc.) Scris Puncte sau
procentaj
Răspunsurile la examen/coloc viu/lucrari practice …(..%)
Activitati aplicative atestate /laborator/lucr ări practice/proiect etc …(.. %)
Teste pe parcursul semestrului …(.. %)
Teme de control …(..%) NOTARE
TOTAL PUNCTE SAU PROCENTE 10 (100%)
TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA
FIECĂRUI MODUL
Timp mediu necesar Nr.
Crt. Denumire modul SI LP Total
1
2
3
4
5
Timp total necesar
INSTRUC ȚIUNI PENTRU PARCURGEREA
RESURSEI DE ÎNV ĂȚĂ MÂNT
Prezenta resurs ă de învățare conține toate informa țiile necesare
însușirii cunoștințelor teoretice și metodice referitoare la exerci țiul fizic și
specificitatea aplic ării lui în educa ție fizică și sport.
Con ținutul este structurat în module, în cadrul fiec ărui modul
regăsindu-se unul sau mai multe unit ăți de studiu, în a șa fel încât s ă eșaloneze
și să faciliteze parcurgerea materialului și însușirea sa.
Pentru parcurgerea resursei de înv ățământ se recomand ă următoarea
succesiune:
1. Citirea, cu aten ție, a fiec ărei unități de studiu și, consultarea
recomand ărilor bibliografice în leg ătură cu aceasta.
2. Parcurgerea rezumatului fiec ărei unități de studiu.
3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fiecare unitate de studiu).
4. Rezolvarea testului de autoev aluare (pentru fiecare modul).
5. …
6. …
7. …
Înot și hidrokinetoterapie
3
Cuprins
MODULUL I. HIDROKINETOTERAPIA MIJLOC IMPORTANT AL
KINETOTERAPIEI
Scop ……………………………………………………………………………………………………5
Cunoașterea și însușirea unor cuno ștințe despre principalele finalit ăți ale
practicării înotului, despre caracteristicile generale ale hidrokinetoterapiei,
efectele apei și înotului asupra organismul ui, pentru utilizarea lor în
activitățile de recuperare și profilaxie a unor afec țiuni. . …………………………….5
Obiective opera ționale …………………………………………………………………………..5
1.1. Obiectivele și finalitățile practic ării înotului …….. ……………………….. …………….. 6
1.2. Caracteristici generale priv ind hidrokineto terapi a ………………………………………6
1.3. Principii fizice aplicate corpurilor scufundate în ap ă …………………………………..7
1.4. Influența apei asupra or ganismul ui …………………………………………………………11
Bibliografie ………………………………………………………………………………………..15
MODULUL II. CONDII ȚII TEHNICE DE DESF ĂȘURARE A
HIDROKINETOTERAPIEI ………………………………………………………………………..16
Scop ………………………………………………………………………………………………….16
Însușirea unor cuno ștințe privind condi țiile tehnice de desf ășurare a
hidrokinetoterapiei, pentru utilizarea lor în activit ățile de recuperare și
profilaxie a unor afec țiuni. . …………………………………………………………………..16
Obiective opera ționale …………………………………………………………………………16
2.1. Localul ……………………………………………………………………………………………….17
2.2. Bazine și piscine ………………………………………………………………………………….17
2.3. Condiții de aplicare a hidr okinetotera piei ………………………………………………..19
2.4. Desfășurarea tratam entulu i ……………………………………………………………………22
2.5. Dozarea exerci țiilor în func ție de difi cultate ……………………………………………23
2.6. Indicații și contraindica ții ……………………………………………………………………..25
2.7. Probleme de igiena, profilaxie și alimenta ție specifice activit ăților desfășurate
în bazi ne ……………………………………………………………………………………………………25
2.8. Bibliografie …………………………………………………………………………………………28
MODULUL III. B ĂILE ȘI DUȘURILE TERAPEUTICE ………………………………29
Scop ………………………………………………………………………………………………….29
Cunoașterea și însușirea unor cuno ștințe, efectele termice ale apei asupra
organismului, însu șirea principalelor indica ții privind modul de aplicare a
băilor, pentru utilizarea lor în activit ățile de recuperare și profilaxie a unor
afecțiuni. . ………………………………………………………………………………………….29
Obiective opera ționale …………………………………………………………………………29
3.1. Băile terapeutice ………………………………………………………………………………….30
3.2. Dușurile r eci ……………………………………………………………………………………….33
Bibliografie ………………………………………………………………………………………..34
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
4 MODULUL IV. Bazele generale al e tehnicii proced eului cr aul ……………………… 35
Scop ………………………………………………………………………………………………… 35
Obiective opera ționale ……………………………………………………………………….. 35
4.1. Formarea deprinder ii de a î nota ……………………………………………….. 36
4.2. Învățarea tehnicii de înot și elaborarea unul model con ținând mijloace
de învățare și perfecționare ………………………………………………………………. 37
4.3. Tehnica procedeului craul ………………………………………………………. 41
Bibliograf ie ………………………………………………………………………………………. 50
MODULUL V. Bazele generale al e tehnicii proced eului sp ate ………………………. 51
Scop ………………………………………………………………………………………………… 51
Obiective opera ționale ……………………………………………………………………….. 51
5.1. Tehnica procedeului spate ……………………………………………………………………. 52
5.2. Exerciții pentru înv ățarea procedeu lui spat e …………………………………………… 58
Bibliograf ie ………………………………………………………………………………………. 60
MODULUL VI. Bazele generale ale tehnicii procedeu lui bras ……………………….. 61
Scop ………………………………………………………………………………………………… 61
Obiective opera ționale ……………………………………………………………………….. 61
6.1. Tehnica procedeului bras …………………………………………………………………….. 62
6.2. Exerciții pentru înv ățarea procedeu lui bras …………………………………………….. 67
6.3. Greșelile principale întâln ite în procedeul bras …………………………………………. 69
Bibliograf ie ………………………………………………………………………………………. 70
MODULUL VII. Exemple practic e ale hidrokin eto-terapiei ……………………………. 71
Scop ………………………………………………………………………………………………… 71
Obiective opera ționale ……………………………………………………………………….. 71
7.1. Exerciții efectuate în ap ă pentru dezvoltarea for ței și mobilității membrului
superior …………………………………………………………………………………………………… 72
7.2. Aquagym, aquafitness gimnastica acvatic ă ………………………………………………….. 85
7.3. Procedeele de înot utilitar și salvarea de la înec ………………………………………… 87
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………. ..88
Înot și hidrokinetoterapie
5 Capitolul I. HIDROKINETOTERAPIA
MIJLOC IMPORTANT AL KINETOTERAPIEI
Scop
Cunoașterea și însușirea unor cuno ștințe despre principalele finalit ăți ale practic ării
înotului, despre caracteristicile generale ale hidrokinetoterapi ei, efectele apei și
înotului asupra orga nismului, pentru uti lizarea lor în activit ățile de recuperare și
profilaxie a unor afec țiuni.
Obiective opera ționale
După ce va studia aceast ă unitate de curs, studen ții vor putea s ă:
> Să mențină un nivel ridicat de cuno ștințe despre influien ța apei asupra
organismului uman, de ad aptare a efortului fizic și psihic specific
activităților fizice desf ășurate în ap ă.
> Să ducă la învățarea și aprofundarea corect ă a funcțiilor și aparatelor
organismului uman care sufer ă anumite modific ări în activit ăților desfășurate
în apă.
1.1. Obiectivele și finalitățile practic ării înotului
O primă finalitate vizează ridicarea calit ății vieții, ca urmare a asigur ării unei
stări optime a s ănătății întregii popula ții, exprimat ă prin robuste țe și vigoarea fizic ă,
prelungirea duratei vie ții active.
Importanța acestei activit ăți în planul s ănătății publice este considerabil ă dacă
ținem esama de faptul c ă înotul contribuie ,în cel mai înalt grad la cre șterea și
dezvoltarea fizic ă armonioas ă, la îmbun ătățirea funcțiilor vitale ale organismului. De
asemenea, înotul sub forma lui analitic ă, are un rol activ în prevenirea și creșterea
activităților corporale vicioase și ale deficien țelor fizice, mai ales în timpul perioadei
de creștere.
Menținerea unui nivel ridicat de func ționalitate optim ă și adaptarela efortul
fizic și psihic specific înotului, indiferent de vârst ă și sex, determin ă o stare de
echilibru biologic și sufletesc, cu alte cuvinte, a șa- numita homeostazie
A doua finalitate din care deriv ă o suită de alte obi ective, vizeaz ă formarea
unei capacit ăți fizice ridicate a omului, exprimat ă prin dezvolta rea la un nivel
superior a calit ăților motrice de baz ă (forța, viteză, rezisten ța, îndemânare,
mobilitate), care reprezint ă suportul form ării măiestriei motrice.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
6 A treia finalitate se referă la psihicul uman, care este și el profund angajat în
efortul fizic. Calit ățile psihice din sfera cognitiv ă (senzații, percep ții, reprezent ări,
gândiri, imagina ție, etc.), volitiv ă (curaj, spirit de ini țiativă, hotărâre, perseveren ță,
etc.), afectiv ă (sentimente, emo ții) și estetică (simțul ritmului al armoniei, al
coordonării mișcărilor, expresivitatea combinat ă cu exactitatea actului motric tot mai
rafinat), precum și trărăturile de personalitate (caracter, aptitudine, con știință), sunt
stimulate și educate în acest context, conturând o fiin ța umană echilibrat ă, cu o
personalitate armonios dezvoltat ă.
Menținerea unei bune func ționalități a organismului uman reprezint ă o
consecința a practic ării sistematice a activit ății de înot, cu rol recreativ și
compensator.
1.2. Caracteristici generale privind hidrokinetoterapia
Folosirea apei în tratarea maladiilor sau a infirmit ăților dateaz ă din vremuri
străvechi.
Chinezii, prin doctrina atitudinilor și mișcărilor (Confucius), și mai târziu
grecii și romanii au pus bazele indica țiilor și aplicațiilor benefice ale exerci țiului
fizic practicat în ap ă (Euripide, Galenus și Aurelianus).
Începând cu secolul al XVIII-lea, cercet ările în domeniul hidroterapiei se
intensifică, anglo-saxonii (Hoffman , 1712; Pressnitz, 1830 și puțin mai târziu
Kneipp) impulsionând preocup ările pentru folosirea apei în scopuri terapeutice.
Dar hidroterapia se va organiza ca știință abia în secolul al XIX-lea și mai
ales în secolul XX, prin tratarea sechelelor poliomielitei.
Astfel, în 1924, C. Lowmann prezint ă o metodă de tratare a paraliziilor, iar în
1931, Lausson public ă un tratat pe tema utiliz ării hidro-gimnasticii în poliomielit ă.
În Franța, Leroy pune bazele tehnice și terapeutice ale Kinetobalneoterapiei,
termen ce define ște toate exerci țiile executate în ap ă.
Luând în considerare efectele mecanice ale apei, precum și forțele vectoriale
prezente în ap ă, aria de aplicabilitate a apei în recuperare se poate extinde la un
grup mai larg de afec țiuni, nu doar la cele amintite de ace ști autori.
Deoarece dl. Prof. Univ. Dumitru Mo țet definește balneologia drept știința
care se ocup ă cu studiul și aplicarea în terapeutic ă a apelor minerale și a
nămolurilor, iar balneoterapia drept terapeutica prin ape minerale (în cur ă internă
și externă) și nămoluri ( Îndrumător terminologic pentru studen ții secțiilor de
Kinetoterapie, Bac ău 1997), consider c ă denumirea cea mai în m ăsură pentru
definirea exerci țiului fizic terapeutic executat în apă este cea de
hidrokinetoterapie.
1.3. Principii fizice aplica te corpurilor scufundate în ap ă
Hidrostatica – elemente componente
1. Masa (m) – reprezint ă cantitatea de materie a substan ței avute în vedere.
Înot și hidrokinetoterapie
7 2. Greutatea (G) – este o for ță constând în ac țiunea accelera ției
gravitaționale (g) asupra masei într-un punct dat.
Relația masă-greutate:
G = m x g
3. Densitatea (d) – reprezint ă raportul dintre mas ă (m) și volum (V):
4.
d = m/V
4. Greutatea specific ă – reprezintă raportul dintre masa unui anumit volum
dintr-o substan ță și masa unui volum egal de ap ă.
Greutatea specific ă a apei este egal ă cu unitatea. Dac ă greutatea specific ă a
unei substan țe este mai mare decât 1 substan ța se scufund ă; dacă este egal ă cu 1
substanța rămâne imobil ă în locul unde a fost pus ă; iar dacă este inferioar ă lui 1,
substanța plutește la suprafa ța apei.
5. Legea lui Arhimede – un corp scufundat total sau par țial într-un lichid în
repaus este împins cu o for ță verticală, orientată de jos în sus și egală cu greutatea
volumului de lichid dezlocuit de corp.
F = d x V , unde:
– F – forța lui Arhimede,
– d – densitatea volumului de lichid dezlocuit,
– V – volumul de lichid dezlocuit.
6. Presiunea hidrostatic ă – presiunea exercitat ă de un lichid într-un punct
oarecare al unui corp scufundat în el este acela și indiferent de direc ție, neavând
deci nici un efect asupra re spectivului corp (Fig.1).
Ea este direct propor țională cu adâncimea la care se g ăsește punctul avut în
vedere, depinzând și de densitatea lichidului în care este scufundat obiectul (de
exemplu, presiunea este mai mare în ulei decât în alcool).
Ca toate lichidele apa este caracterizat ă și de:
– Forța de coeziune – forță de atracție (cu valori reduse) între moleculele
aceleiași materii;
Fig. 1 – Presiunea hidrostatic ă
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
8 – Forța de adeziune: – forțe de atrac ție molecular ă (cu valori reduse) între
moleculele a dou ă materii diferite. Percep ția acestor presiuni nu este resim țită în
mod obiectiv de subiec ții aflați în imersiune.
7. Tensiunea de suprafa ță: – proprietate a fluidelor care reprezint ă rezultanta
forțelor de coeziune dintre molecule.
La suprafa ța apei se formeaz ă un fel de pelicul ă care opune rezisten ță oricărei
deplasări.
Această forță se poate eviden ția prin mobilizarea orizontal ă a unui membru
aflat în imersiune total ă care este mai u șor de realizat decât dac ă membrul respectiv
se găsește în imersiune par țială (la aceea și viteză), deoarece trebuie spartă pelicula
de rezisten ță.
8. Viscozitatea – apare datorit ă forțelor de frecare existente între moleculele
unui fluid, frec ări care dau na ștere la o anumit ă rezistență, la o anumit ă frânare în
calea curgerii fluidului.
Viscozitatea apei are o valoare sc ăzută.
Viscozitatea scade pe m ăsură ce temperatura fluidului cre ște.
Viscozitatea se poate eviden ția astfel:
– În cazul unei mi șcări executate în acelea și condiții de temperatur ă și la
aceeași viteză în ulei, apoi în ap ă, forțele de frecare sunt mai sc ăzute în ap ă, din
cauza viscozit ății mai mari a uleiului.
Hidrodinamica
A. Rezistența: – se stabile ște astfel:
R = K S sin a v2,
unde:
R – rezisten ța (forța exprimat ă în Kg f)
K – coeficientul de form ă
S – suprafa ța cuplului-maestru (exprimat ă în m2)
v – viteza (exprimat ă în m/s)
– Coeficientul de propor ționalitate K depinde de natura mediului și se află în
raport cu viscozitatea, densitatea, for ța de coeziune și forța de aderen ță.
Prin urmare, este o m ărime constant ă în condi ții de temperatur ă și mediu
identice.
– Suprafa ța cuplului-maestru S sau a corpului atacant este reprezentat ă de
suprafața ortogonal ă a proiec ției corpului considerat în deplasare pe un plan
perpendicular pe axa sa de deplasare.
Această proiecție are urm ătoarea formul ă: S sin a,
Unde : a – unghiul de atac.
Dacă suprafața de atac se înclin ă pe orizontal ă, suprafața cuplului-maestru se
diminueaz ă proporțional cu sinusul unghiului.
Dacă a = 900, sin a = 1, prin urmare rezisten ța la înaintare este maxim ă.
Înot și hidrokinetoterapie
9 – Viteza v este în realitate diferen ța dintre viteza apei și cea a corpului
considerat în deplasare.
Dat fiind c ă în piscina de recuperare apa este considerat ă a fi imobil ă, v
reprezintă viteza segmentului de corp aflat în deplasare.
Se constat ă că rezistența la deplasare este propor țională cu pătratul vitezei.
B. Turbulența: – fenomenele de turbulen ță apar începând cu o vitez ă de prag
care variaz ă în func ție de viscozitatea fluidului avut în vedere. La o
viscozitate mare, declan șarea turbulen țelor presupune un nivel ridicat al
vitezei.
Moleculele de lichid aflate în proximitatea obiectului care se deplaseaz ă se
mișcă mai repede decât cele îndep ărtate, deoarece for ța de deplasare trebuie s ă
învingă forțele interpeliculare și forțele de fric țiune molecular ă.
Turbulența reprezint ă o mișcare neregulat ă a fluidului, diferit ă de la un punct
la altul al acestuia. Fenomenele de turbulen ță dau adesea na ștere la vârtejuri.
Un obiect care se deplaseaz ă creează un curent liniar direct propor țional cu
viteza sa. În ceea ce prive ște turbulen țele, acestea sunt propor ționale cu p ătratul
vitezei.
În timpul deplas ării unui obiect, între partea din fa ță a acestuia și cea din
spate se creeaz ă o diferen ță de presiune. Presiunea este maxim ă în față și mai slab ă
în spate, de unde rezult ă o mișcare a apei spre înapoi, înso țită de un fenomen de
depresiune și de aspira ție. Vârtejurile se formeaz ă în timpul aspira ției, parțial în
lateral, par țial în spatele obiectului.
Dacă sensul deplas ării este brusc schimbat, rezisten ța care trebuie
contracarat ă devine și mai important ă, datorită forței de iner ție a aspira ției și
fenomenelor de turbulen ță (Fig. 2).
Fig. 2 – Depresiune creat ă în spatele unui obiect în mi șcare datorit ă
aspirației și fenomenelor de turbulen ță
Obiectele hidrodinamice sunt u șor de pus în mi șcare (Fig. 3). Dimpotriv ă,
obiectele care nu sunt hi drodinamice opun o rezisten ță mai mare la deplasare
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
10 tocmai din cauza formei obiectului, a suprafe ței cuplului-maestru și a orient ării
suprafețelor de atac.
În practica reeduc ării, acești diferiți factori de rezisten ță pot fi exploata ți în diferite
tipuri de exerci ții simple, sau mai complexe (dus-întors, etc.).
C. Refracția. Reflecția.
La trecerea dintr-un mediu în altul, cu indice de refrac ție diferit (de exemplu
aerul și apa), fasciculul luminos sufer ă o deviație. Acest fenomen de iluzie optic ă
nu trebuie s ă-l inducă în eroare pe terapeut sau pe pacient în privin ța poziției
exacte a segmentului de membru aflat în imersiune.
Începând cu o anumit ă zonă, perceperea ac țiunilor care au loc sub ap ă
devine imposibil ă, deoarece suprafa ța apei seam ănă cu o oglind ă.
O lumină prea puternic ă și prost orientat ă provoacă orbirea momentan ă a
persoanelor implicate și sporește fenomenul de reflec ție.
1.4. Influen ța apei asupra organismului
Efecte mecanice
a) Forța lui Arhimede și adâncimea scufund ării.
Efectul cel mai evident al scufund ării este diminuarea aparent ă a greutății
corpului.
b) Presiunea hidrostatic ă.
Presiunea hidrostatic ă și viscozitatea se afl ă la or iginea stimul ărilor
senzoriale.
Corpul scufundat în ap ă, suportă pe toată suprafața de contact cu apa, o
presiune mecanic ă hidrostatic ă. Valoarea acestei presiuni este de 0,1 atm. la
adâncimea de 1m. Toracele suport ă în permanen ță o presiune de aproximativ 30
Kg./ forță, acest lucru având implica ții asupra func ției respiratorii. Aceast ă
presiune este permanent ă și constant ă.
Fig. 3 – Variația hidrodinamismului unui obiect
Înot și hidrokinetoterapie
11 Unii autori consider ă că învelișul de apă asigură o mai bun ă percepție a
poziției membrelor și îmbunătățește echilibrul.
Drenajul circulator va putea fi influen țat de acțiunea mecanic ă directă a
presiunii hidrostatice.
c) Viteza de deplasare în ap ă.
Rezistența apei este de 900 de ori mai ma re decât cea a aerului, de unde și
dificultatea cu care se execut ă mișcările rapide.
În opinia unor autori, viteza cu care are loc deplasarea asigur ă o mai bun ă
decontrac ție și inhibă reflexele de încordare ale antagoni știlor.
Efecte termice
a) Clasificare .
Efectele difer ă în funcție de temperatura utilizat ă.
Clasificarea lui Rostan:
2 – 120C – baie foarte rece;
12,5 – 18,750C – baie rece;
18,75 – 250C – baie r ăcoroasă;
25 – 31,250C – b a i e c ălduță;
31,25 – 37,50C – baie cald ă;
37,5 – 450C – baie fierbinte.
Clasificarea lui Boigey:
0 – 260C – baie rece, care scade temperatura corpului;
26 – 350C – baie neutr ă, fără efecte notabile asupra temperaturii corpului;
peste 350C – baie cald ă.
a) Termoliza și schimbul caloric .
Temperatura apei este mai mic ă decât temperatura corpului omenesc, ceea ce
produce termoliza. Conductibilitatea termic ă a apei este de patru ori mai mare decât
cea a aerului. La o temperatur ă a apei de aproximativ 300 C într-un timp efctiv de 4
minute, se pierd aproximativ 50 Kcalorii, iar în acelea și condiții de temperatur ă dar
în aer, aceia și cantitate de Kcalorii se pierde într-o or ă.
Temperatura corpului la nive lul pielii este de cca. 33,50C. Pentru b ăile
terapeutice se utilizeaz ă temperaturi de 32 – 380C. Căldura de conduc ție și
suprafața mare a pielii (1,5 – 2 m2), caracterizat ă printr-o inerva ție bogată, asigură
creșterea schimburilor termice într-un timp foarte scurt (r ăcire sau înc ălzire).
b) Efectele b ăilor calde .
Opiniile autorilor concord ă în privința ideii că băile calde provoac ă:
– O vasodilata ție periferic ă ce se concretizeaz ă prin înro șirea tegumentelor;
un mecanism de ap ărare declan șat de sistemul hipof izo-corticosuprarenal și care se
exteriorizeaz ă prin tahicardie, sc ăderea tensiunii și solicitarea capilarelor
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
12 neutilizate;
– O activitate sedativ ă generală, însoțită de senzația subiectiv ă de bine;
– O relaxare a tonusului muscular;
– O creștere a pragului de se nsibilitate la durere și scăderea sensibilit ății
periferice.
Dacă este prea fierbinte (peste 380C), apa poate avea efecte nocive,
provocând în special o astenie incompatibil ă cu activitatea dinamic ă.
Tot astfel, nici apa prea rece nu asigur ă o activitate confortabil ă, deci optim ă.
Efecte psihologice
În afară de confortul datorat c ăldurii băii, sunt fără îndoială importante de
semnalat alte dou ă aspecte:
– persoanele cu dizabilit ăți severe sever au în ap ă posibilitatea de a face
mișcări active, care nu se pot efectua în alte condi ții;
– persoanele hidrofobe pun pr obleme majore kinetoterapeu ților.
Prin urmare, apa nu este întotdeauna un suport psihologic infailibil.
Influențele înotului asupra organismului
a)Influențe asupra aparatului locomotor
Faptul că efortul se desf ășoară cu corpul în pozi ție orizontal ă, articulațiile și
oasele sunt scoase de sub ac țiunea gravita ției, favorizând cre șterea.
Mișcările pe care sunt executate în timpul înotului sunt lipsite de eforturi
musculare maximale, aspect care favorizeaz ă dezvoltarea fusiform ă a
musculaturii.
Caracterul simetric al mi șcărilor din înot exclude instalarea unor devia ții ale
coloanei vertebrale, a șa cum se întâmpl ă la alte sporturi.
Mișcările ample ale membrelor superioare influen țează benefic calitatea și
amplitudinea mobilit ății articulare.
Mișcările efectuate de jos în sus (în sensul ac țiunii presiunii hidrostatice a
apei) vor facilita execu ția, adresându-se în principal dezvolt ării mobilit ății.
Mișcările efectuate de sus în jos (impotriva sensului ac țiunii presiunii
hidrostatice a apei) vor fi îngreuiate adresându-se în principal dezvolt ării forței
musculare. Rezisten ța apei cre ște direct propor țional cu sec țiunea segmentului și cu
viteza de execu ție a mișcării.
b) Influente asupra ap aratului respirator
Funcția respiratorie este îngreunat ă de mai mul ți factori cum ar fi:
presiunea hidrostatic ă -care ac ționează asupra toracelui înot ătorului,
solicitând în mod deosebit atât contrac ția mușchilor respiratori care trebuie s ă
depună un efort suplimentar de a învinge aceast ă presiune superioar ă petru a putea
introduce și elimina aerul din pl ămâni.
Înot și hidrokinetoterapie
13 Incoordonarea mi șcării membrelor superioare cu r ăsucirea corpului în
vederea execut ării respira ției. Acest factor limiteaz ă posibilit ățile schimburilor
gazoase, astfel inspira ția este de scurt ă durată, iar expira ția foarte activ ă.
Un alt factor îl reprezint ă tempoul și fercvența mișcării brațelor executat ă în
cursa. Cu cât viteza de deplasare este mai mare, cu atât timpul afectat respira ției
este mai scurt.
Frecvența respirației este legat ă de tehnica de înot și poate avea valori de
30-40 de respira ții pe minut înotul influien țează creșterea perimetrului toracic, a
capacității vitale, a debitului respirator și a consumului maxim de oxigen.
c)Influențe asupra aparatului circulator
Circulația în timpul înotului se desf ășoară în condi ții favorizante, datorit ă
poziției orizontale a corpului în ap ă, datorită presiunii hidrostatice, precum și
datorită contracțiilor ritmice ale mu șchilor membrelor superioare și inferioare.
Temperatura sc ăzută a apei și conductibilitatea mai mare a acesteia, creeaz ă
condiții nefavorabile, mai ales pentru circula ția periferic ă.
Volumul sistolic și debitul cardiac cresc datorit ă poziției orizontale a
înotătorului în ap ă. La începutul efortului, volumul sistolic cre ște, iar pe parcursul
efortului, debitul cardic cre ște considerabil, ajungând pân ă la valori de 30 de litri pe
minut, asta în func ție de efort și de individ.
Volumul și greutatea inimii cresc datorit ă fenomenului de hipertrofie de
adaptare. Sângele, de asemeni, prezint ă modificări importante legate de adaptarea
la efort. Num ărul hematiilor cre ște în timpul efortului precum și ca efect tardiv, în
repaus. Cantitatea de hemoglobin ă crește de la la 18,5%.
d) Influen țe asupra aparatului excretor
În timpul efortului pe care îl face înot ătorul, organismul nu are posibilitatea
să se detoxice prin transpira ție, datorit ă faptului c ă presiunea hidrostatic ă a apei
acționeayă asupra porilor închi zându-i, în consecin ță această funcție fiind preluat ă
integral de rinichi.
Solicitarea intens ă a funcției renale se reflect ă în acidificarea urinii a c ărui
PH scade la valori de 4,8- 5,2 și prin cre șterea cantit ății de albumin ă eliminată,
aceasta atingând valori de peste 50 mg la un litru.
e)Influențe asupra metabolismului
Procesele de producere metabolic ă a substan țelor energetice devin eficiente
prin antrenament sistematic.
Astfel atunci când efectu ăm eforturi aerobe de lung ă durată, procesele
metabolice vor produce energie prin transfomarea glicogenului muscular și hepatic,
iar când acestea se vor e puiza, energia va fi produs ă prin transformarea lipidelor
favorizând astfel diminuarea țesutului adipos.
Dieta trebuie atunci când efectu ăm activități fizice în ap ă trebuie s ă conțină
atât proteine cât și glucide, dar și lipide.
De asemenea nu trebuie neglijate vitaminele și sărurile minerale deosebit de
importante în sus ținerea efortului și în procesele de refacere dup ă efort.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
14
EVALUARE
Care sunt cele mai importante obiective ale practic ării înotului?
Care sunt elementele componente ale hidrostaticii?
Cum acționează presiunea hidrostatic ă asupra organismului?
Din ce se compune rezisten ța la înaintare?
Care sunt efectele termice ale apei asupra organismului?
Cum sunt influen țate elementele aparatului locomotor în timpul înotului?
Cum este influen țată respirația în timpul înotului?
Cum se desf ășoară circulația sangvin ă în timpul înotului și de ce?
Care este rolul excre ției în timpul activit ăților desfășurate în ap ă?
Cum este influen țat metabolismul în timpul efortului din înot?
Bibliografie
1. OLARU, M., (1984), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucure ști;
2. PLAS, F., HAGRON, E., (2001), – Kinetoterapie activ ă, Ed. Polirom, Ia și;
3. ȘALGĂU, S., GA LERU, O., (2000), Nata ție – Curs -ID, F.E.F.S.,
Universitatea din Bac ău;
Înot și hidrokinetoterapie
15 MODULUL II. CONDII ȚII TEHNICE DE
DESFĂȘURARE A HIDROKINETOTERAPIEI
Scop
Însușirea unor cuno ștințe privind condi țiile tehnice de desf ășurare a
hidrokinetoterapiei, pentru utilizarea lor în activit ățile de recuperare și profilaxie a
unor afec țiuni.
Obiective opera ționale
După ce va studia aceast ă unitate de curs, studen ții vor putea s ă:
> Să mențină un nivel ridicat de cuno ștințe despre condi țiile tehnice pe care
trebuie s ă le aib ă bazinele în care se desf ășoară ședințele de
hidrokinetoterapie.
> Să favorizeze înv ățarea și aprofundarea corect ă a cerințelor care se impun
pentru desf ășurarea unei ședințe de hidrokinetoterapie.
> Să capaciteze cu abilit ăți privind utilizarea optim ă a presiunii hidrostatice a
apei în timpul lucrului.
2.1. Localul
S ălile de așteptare, vestiarele, precum și culoarele și spațiile de acces
spre bazin trebuie s ă fie spațioase.
Sala în care se g ăsește piscina trebuie s ă aibă o suprafa ță suficient ă
pentru a permite apropierea și manevrarea fotoliilor rulante și a paturilor.
Un scripete și orice alt sistem de ridicare pl asat pe una dintre laturile
bazinului permite personalului s ă-i introduc ă mai ușor în apă pe indivizii cu
handicap sever. Vestiarele și sălile destinate odihnei trebuie s ă fie dotate cu un
sistem de uscare rapid ă și complet ă.
Există două categorii principale de bazine interioare (acoperite):
a) Bazine de capacitate redus ă:
recipiente pentru picioa re sau pentru mâini,
destinate reeduc ării localizate și de cele mai
multe ori analitice.
La acestea se adaug ă tancurile sau cuva lui Hubbard în form ă de trifoi,
care sunt c ăzi de mari dimensiuni, l ărgite pe lateral la nivelul membrelor. Acest tip
de bazine permit o reeducare individual ă.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
16 b)Bazine de mare capacitate: dimensiunile acestor
bazine de form ă rectangular ă variază între 2 x 3 m și 6 x 8 m. Adâncimea
apei este de 1,5m pân ă la 0,9m pentru adul ți, iar pentru copi i, de 1,5 m pân ă
la 0,7 m.
Înclinația solului este de aproximativ 70.
Uneori piscinele prezint ă o denivelare în sc ări, care permite varierea
adâncimii de scufundare.
Unele piscine f ără această denivelare dispun de o pardoseal ă reglabilă
în înălțime.
Piscinele pentru reeducare (inclusiv marginile lor) sunt acoperite cu un
material antiderapant.
Pere ții bazinelor se ridic ă la 0,75 – 0,90 m în raport cu nivelul unde
evoluează terapeutul și pot prezenta în partea lor inferioar ă un intrând pentru
picioarele kinetoterapeutului, ceea ce îmbun ătățește confortul acestuia și reduce
riscurile de alunecare (fig. 4).
Mijloacele de a intra în bazin sunt diverse:
– scări cu trepte și bară de susținere;
– plan înclinat care permite intrarea în ap ă a unui pacient a șezat într-un
fotoliu rulant;
– scripete care se deplaseaz ă pe o grind ă fixată în plafon;
De jur-împrejurul b azinului sunt fixate bare de sus ținere situate la nivelul
apei și suficient de departe de perete pe ntru a permite o prindere eficient ă.
În funcție de dimensiuni și de profilul arhitectural, orice piscin ă poate fi
destinată unei anumite forme de activitate:
– piscină pentru mers;
– piscină pentru activit ăți analitice;
– piscină pentru reeducarea membrelor.
Piscinele clasice de nata ție pot fi incluse și ele în cadrul listei bazinelor
destinate reeduc ării.
c) Apa: cel mai adesea se utilizeaz ă apa din re țeaua general ă de alimenta ție.
Apele de izvor din sta țiunile termale și apa de mare au anumite propriet ăți
corozive care implic ă luarea unor precau ții speciale în instalarea țevilor de
alimentare și evacuare.
d) Filtrarea și sterilizarea: bazinele de mare capacita te presupun instalarea
unui sistem de filtrare și de regenerare în circuit închis, ceea ce permite realizarea
unor economii de înc ălzire și de apă.
Există diverse sisteme de filtrare (cu nisip, cu diatomee, etc.).
Pentru sterilizare, cea mai veche metod ă constă în adăugarea de ap ă de Javel
conținând dou ă milionimi de clor liber. Oricum, examenul periodic bacteriologic al
apei este indispensabil.
e) Accesorii: în hidrokinetoterapie sunt considerate accesorii toate
materialele fixe sau mobile care îl ajut ă pe pacient, facilitându-i sau îngreunându-i
activitatea:
Înot și hidrokinetoterapie
17 – rampă fixată pe marginea bazinului;
– colac de cauciuc care împiedic ă scufundarea capului;
– bare paralele, reglabile în în ălțime și lățime (de care subiectul se prinde cu
mâna la minimum 0,25 m sub ap ă);
– placă sau mas ă de lucru reglabil ă, care să permită adoptarea pozi țiilor
inițiale;
– bancă sau scaun sub ap ă;
– treaptă;
– chingi mobile care pot fi fixate de ba rele de pe marginea bazinului sau de
masa de lucru;
– elemente cu flotabilitate mare: material gonflabil, cauciuc, spum ă
poliuretanic ă, lemn și plută, toate sub form ă de colaci și rondele;
– labe de scafandru (pentru picioare și pentru mâini) de diferite m ărimi;
– palete, baghete, atele u șoare (din lemn sau plastic);
– cizme, tălpi și centură de plumb;
– cârje dotate cu flotor, pent ru a evita scufundarea lor.
f) Materialul de securitate: utilizarea covoarelo r antiderapante și a barelor
de sprijin în du șuri (la 0,90 m de sol) este ob ligatorie, evitându-se astfel c ăderile și
alunecările.
Ridicarea trebuie s ă aibă loc cu multe precau ții, terapeutul asigurându-se
permanent c ă bolnavul se afl ă în echilibru în locul unde se odihne ște.
Punctul de prim ajutor, complet utilat, trebuie s ă poată fi utilizat oricând în
caz de înec.
2.3. Condi ții de aplicare a hidrokinetoterapiei
Bilanțurile
Notate pe o fi șă învelită cu un material impermeabil, bilan țurile puncteaz ă
anamneza, diagnosticul și datele necesare pentru stabilirea tratamentului
kinetoterapeutic (amplitudinea mi șcării articulare, for ța muscular ă, starea pielii,
etc).
La fiecare ședință, kinetoterapeutul înregistreaz ă data la care se desf ășoară
aceasta, precum și:
– temperatura apei;
– exercițiile practicate;
– durata ședinței;
– progresele înregistrate;
– reacțiile pacientului la tratament;
– durata pauzei.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
18 Factorii ambientali
Temperatura aerului: în vestiare, în sala de tratament și în spațiul de odihn ă,
temperatura mediului ambiant este reglat ă între 20 – 240C.
Gradul higrometric: este menținut în jurul valorii de 50 – 60 %.
Unii autori propun un sistem de ventila ție continu ă cu aer uscat la nivelul
plafonului.
Pe pereții sălii de tratament nu trebuie s ă existe pic ături de condens.
Temperatura apei: în practic ă, temperatura folosit ă variază între 34 – 370C,
dar depinde în primul rând de diagnostic.
Poziția inițială și stabilizarea pacientului
Pacientul se afl ă în imersiune într-un me diu la care se raporteaz ă cu
dificultate. Pentru el este vorba pur și simplu despre un alt “spa țiu” – ca urmare,
trebuie să găsească unul sau mai multe puncte fixe de referin ță.
Pentru a se stabiliza, pacientul se folose ște de senza țiile vizuale și de
percepțiile exteroceptive, aflate în rela ție cu propriet ățile fizice ale apei.
În plus, se poate recurge la un material auxiliar cuprinzând:
– suporturi fixe, pl ăci, mese, scaune;
– colaci de salvare fic și;
– chingi fixe;
– chingi și curele de sus ținere;
imobilizarea pacientului de c ătre terapeut. fundamentale ini țiale justific ă
folosirea aces tui material
Pozi țiile complementare.
a) Pozi ția în decubit pe suport
complet
Este o pozi ție care
presupune existen ța unei pl ăci
sau a unei t ărgi fixate pe bara
ce înconjur ă piscina.
Pentru
pacientul este fixat în chingi, iar
capul acestuia se sprijin ă pe o
pernă (fig. 5).
Fig. 5 – Sprijin dorsal pe un suport complet
Înot și hidrokinetoterapie
19 Poziția descris ă limiteaz ă mobilizarea ge nunchiului, a șoldului și a
trunchiului.
a) Pozi ția în decubit pe suport complet
Este o pozi ție care presupune
existența unei pl ăci sau a unei t ărgi
fixate pe bara ce înconjur ă piscina.
Pentru
pacientul este fixat în chingi, iar
capul acestuia se sprijin ă pe o pern ă
(fig. 5).
Fig. 5 – Sprijin dorsal pe un suport complet
Poziția descris ă limiteaz ă mobilizarea ge nunchiului, a șoldului și a
trunchiului.
Poziția în decubit pe ½ de suport
Materialul auxiliar principal este un s uport de dimensiuni mai reduse, fixat de
bara ce înconjur ă piscina.
Capul pacientului este
menținut la suprafa ța apei. Pentru sprijinire membrelor inferioare pot fi folosite
flotoare sau colaci.
Este o pozi ție confortabil ă (sprijin solid și fixare bun ă), care permite mi șcări
mai libere sau mai imitative ale genunchiului și ale șoldului (fig. 6.)
Fig. 6 – Sprijin dorsal par țial cu membrele in ferioare libere
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
20 b) Poziția în decubit flotant Pentru a
asigura plutirea pacientului se
utilizează flotoare care se repartizeaz ă la
gât, la șolduri, la glezne și la încheieturile
mâinilor.
Este o pozi ție confortabil ă pentru
pacienții cu devia ții ale coloanei, totu și
stabilitatea este oarecum problematic ă, iar fixarea
pacientului se asigur ă mai greu (fig. 7).
O variant ă care poate fi adoptat ă cu încredere se caracterizeaz ă prin sprijinirea
capului pacientului pe um ărul terapeutului, aflat și el în apă.
Fig. 8 – Decubit ventral cu sprijin par țial
d) Poziția în decubit ventral pe ½ de suport Suportul îl reprezint ă
o placă fixă sau un flotor; un element de sprijin la nivelul b ărbiei sau al frun ții
permite men ținerea feței la suprafa ță (fig. 8).
e) Poziția așezat
Ppacientul aste a șezat pe un taburet greu sau pe un scaun cu sp ătar. Este o
poziție care permite activitatea în imersiune a membrelor inferioare. Scaunul
trebuie să fie suficient de jos pentru ca umerii s ă fie în întregime acoperi ți de apă.
Spătarul se constituie într-un ajutor suplim entar pentru pacient, care îl poate folosi
ca punct de sprijin. Pacientul se poate a șeza pe o treapt ă a scării de acces la bazin
(fig. 9).
Fig. 7 – Decubit flotant
Înot și hidrokinetoterapie
21 Fig. 9 – Poziția șezând
2.4. Desfășurarea tratamentului
Kinetoterapeutul trebuie s ă prevadă desfășurarea tratamentului, s ă-l dirijeze și
să-l țină sub observa ție, fiind prezent în fiecare moment al ședinței de reeducare, ce
variază în funcție de starea patologic ă, de vârsta și de stadiul de recuperare a
pacientului.
• Pregătirea: înainte de a intra în bazin, pacientul va face un du ș complet. În
plus, putem s ă-i recomand ăm să-și clătească picioarele într-o solu ție fungicid ă.
• Introducerea pacientului în ap ă: în majoritatea cazuri lor, bolnavul intr ă în
apă singur, utilizând scara și ținându-se de barele de acces. Pacientul care se
deplaseaz ă în fotoliu rulant poate intra în ap ă fără a se ridica, cu ajutorul unui plan
înclinat. În cazul pacien ților transporta ți cu căruciorul sau cu sc ripetele, contactul
cu apa trebuie s ă fie progresiv. Kineto terapeutul trebuie s ă poată interveni rapid în
orice situa ție, pentru a preîntâmpina manevrele defectuoase.
• Durata: poate fi de 5 pân ă la 45 min., în func ție de vârsta și starea general ă a
pacientului, precum și de temperatura apei. Media general admis ă este de 15 pân ă
la 25 min.
• Ritmul: ritmul mediu este de 12-16 mi șcări pe minut.
• Frecvența: între dou ă ședințe săptămânal și una-dou ă ședințe zilnic.
Ședințele trebuie s ă fie fixate la o distan ță apreciabil ă de orele de mas ă. Ședințele
de lucru pot fi individual e sau colective, în func ție de caz și de tipul de bazin
disponibil.
• Odihna: pacientul intr ă în sala de odihn ă după ce face un du ș la temperatura
de 32-330C.Este necesar ca subiectul s ă se usuce rapid și complet, învelindu-se într-
un prosop uscat și stând întins cel pu țin o jumătate de or ă. Prosopul îi permite
pacientului s ă-și adapteze treptat temperatura de la nivelul pielii la mediul ambiant,
fără a risca s ă răcească. Unii autori sunt de p ărere că este indicat un pahar de
băutură caldă pentru a compensa deshidratarea din timpul ședinței de lucru.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
22 • Precauții: majoritatea incidentelor care se petrec în mediul lichid sunt în
gravitate redus ă, totuși se recomand ă intensificarea sfaturilor și o supraveghere
atentă, evitându-se astfel accidentele grave. Înainte de introducerea bolnavului în
apă, specialistul în reeducare trebuie:
– să prevină căderea pacien ților (în ap ă sau în afara ei);
– să prevadă spațiul de tratament cu un personal în num ăr suficient
pentru transportul și introducerea pacien ților în apă, precum și pentru a da alarma
în caz de accident sau de scufundare brusc ă;
– să cunoască temperatura apei;
– să avertizeze pacientul în leg ătură cu problemele de vizibilitate
cauzate de refrac ție și de reflec ție;
– să-l avertizeze în leg ătură cu riscul de dezechilibrare;
– să-și întărească precauțiile dacă numărul de pacien ți este mai mare.
2.5. Dozarea exerci țiilor în func ție de dificultate
– Exercițiile în ap ă pot fi realizate mai dinamic și cu un grad sporit de
dificultate prin cre șterea duratei și a numărului exerci țiilor.
– În plus hidrokinetoterapia permite stabilirea progresiei apelând la
rezistențe de ordin manual sau mecanic și folosind propriet ățile prsiunii
hidrostatice și ale flotoarelor.
♦ Presiunea hidrostatic ă utilizată ca element de rezisten ță
– Pentru a utiliza presiunea hidrostatic ă ca element de rezisten ță, exercițiul se
execută perpendicular pe suprafa ța apei, adic ă de sus în jos.
– Rezistența opusă mișcării este maximă atunci când membrul se afl ă în
– poziție orizontal ă, scăzând pe m ăsură ce membrul coboar ă și devenind apoi
nulă când acesta ajunge la vertical ă.
În aceast ă poziție se poate ad ăuga ezisten ța suplimentar ă a tensiunii de
suprafață, prin scoaterea par țială a segmentului din ap ă.
2.6. Indica ții și contraindica ții
Indicațiile hidrokinetoterapiei în patologia aparatului locomotor sunt foarte
largi, tehnicile specifice fiind puse în aplicare abia dup ă explorarea clinic ă,
radiologic ă și de multe ori chiar biologic ă a pacientului.
În general, efectele urm ărite sunt:
> dobândirea par țială și progresiv ă a independen ței;
> creșterea mobilit ății articulare;
> facilitarea mi șcărilor și a gesturilor la persoa nele cu handicap sever;
> relaxarea muscular ă;
> calmarea durerilor;
> vasodilata ția secundar ă în urma unor b ăi calde;
Înot și hidrokinetoterapie
23 > reeducarea func țională motorie a unui segment;
> reantrenarea segmentar ă sau global ă la efort. Contraindica țiile sunt
puțin numeroase și destul de simplu de stabilit.
Acestea sunt:
orice boal ă în faza ei acut ă;
hipertermia;
incontinen țele sfincteriene;
cardiopatiile decompensate;
hipertensiunile arteriale;
insuficien țele respiratorii, în condi țiile unei capacit ăți vitale foarte
bolile active (tuberculoza);
plăgile infectate sau necicatr izate, ulcerele, orice boal ă de piele
hidrofobia.
2.7. Probleme de igiena, profilaxie și alimenta ție specifice
activităților desfășurate în bazine
Generalit ăți
Efortul desf ășurat în apă reprezint ă solicitarea biologic ă aneuromuscular ă și a
elementelor aparatului locomotor care sunt direct implicate și realizeaz ă adaptarea
organismului la condi țiile impuse.
Pornind de la premisa c ă înotul este o ramur ă a sportului care se practic ă
într-un mediu str ăin de adaptare a organismului uman, între ținerea unei st ări de
sănătate perfect ă, ca și prevenirea îmboln ăvirilor, vor îmbr ăca aspecte
particulare, determinate de specificitatea mediului acvatic.
Igiena bazinelorlor.
Bazinele în care se desf ășoară activitatea trebuie s ă îndeplineasc ă normele
igienico-sanitare de baz ă. În bazinele special amenajate este obligatoriu s ă existe
următoatele utilit ăți:
• Vestiare cu du șuri, grupuri sanitare și cabine de schimb;
• Circuitul destinat respect ării igienei personale: dezechipare – du ș –
bazin -du ș – echipare.
• Cabinet medical utilat corespunz ător;
• Un sistem practic de filtrare și dezinfectare a apei;
• Alte anexe: tribune, sauna, materiale ajut ătoare destinate activit ălor.
Igiena apei.
Apa din bazinele trebuie s ă îndeplineasc ă următoarele condi ții obligatorii:
• Să fie filtrat ă și dezinfectat ă prin clorinare, cantita tea de clor fiind de
0,5 mg la un litru de ap ă; contagioas ă;
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
24 • Temperatura apei în bazinele descoperite trebuie sâ fie de
aproximativ 28°-29°C, iar în bazinele acoperite de aproximativ 30°-
33°C.
Igiena subiectului.
Subiectul trebuie s ă țină seama de o serie de indica ții de o importan ță majoră
cum ar fi:
• Starea general ă de sănătate trebuie s ă permită efectuarea efortului
specific;
• Echipamentul obligatoriu -cos tum de baie sau slip, casc ă de înot,
papuci, prosop, halat;
• Spălarea pielii cu ap ă și săpun, efectuarea sp ălaturilor oculare cu ceai
de mușețel sau solu ție slabă de acid boric (400g acid boric la un litru
de apă) este obligatorie la terminarea activit ății, apa clorinat ă având
o acțiune iritant ă asupra pielii;
• Dezinfectarea periodic ă a mucoasei nazale cu solu ție de cor algol (2-
3 picături de 2-3 ori pe zi). În cazul r ăcelilor înso țite de guturai, în
special le înot ători, se mai poate fo losi pentru dezinfec ția nazo-
faringiană, și soluție de sulfatizol.
• încălzirea pe uscat înaint e de intrarea în ap ă este obligatorie, ea
având o dubl ă semnifica ție: angrenarea organismului la efort și
pregătirea organismiîui pentru contactul cu apa.
Nu se recomand ă intrarea în ap ă imediat dup ă masă, ci aproximativ
după două ore de la servirea mesei, explica ția fiziologic ă fiind că în
primele ore ale digestiei, o bun ă parte a volumului sangvin este
dirijat spre viscerele abdomina le, deci adaptarea cardiovascular ă la
efort se va realiza mai dificil și la un nivel mai sc ăzut;
• Odihna trebuie s ă fie corespunz ătoare sub aspect cantitativ și
calitativ.
Alimentația subiectului
Categoriile de substan țe cu valoare nutritiv ă ce trebuie incluse în regimul
alimentar al unui individ care efectueaz ă regulat activit ăți specifice înotului sunt
următoarele:
• Substanțele cu rol energetic (proteinele), și cu rol plastic (glucide,
lipide);
• Biocataliz ători exogeni (vitaminele);
• Săruri minerale;
• Apă;
Aportul alimentar necesar desf ășurării activității de înot este determinat în
rezolvarea necesit ăților energetice ale organi smului supus la efort.
Înot și hidrokinetoterapie
25 De aceea sunt necesare câteva recomand ări esențiale cu privire la alimenta ția
acestora:
• alimentația trebuie s ă fie suficient ă din punct de vedere energetic, ea
trebuind s ă acopere cheltuielile de energie impuse de efort;
• principalele alimente de care trebuie s ă se țină seama în alc ătuirea
rației, se vor încadra în urm ătoarele procente:
– proteine 20-25%
– hidrocarbonate 50-60%
– lipide 15-20%
• alimentele prev ăzute în regimul alimentar s ă posede o valoare
biologică ridicată, preferându-se proteine le de orig ine animal ă,
lipide de origine vegetal ă, glucide simple, mono și dizaharide, deci
alimente mai u șor digerabile, aprobate ca structur ă a substratului
energetic al efortului fizic specific.
• alimentele s ă fie proaspete, se vor evita conservele;
• alimentele s ă fie cât mai variate și mai apropiate de starea lor
naturală.
• supraalimentarea cu vitamine s ă nu se realizeze în doze exagerate.
prânzul înainte de efort s ă fie ușor digerabil, mai pu țin abundent, semilichid, cu
alimente de valoare biologic ă.
Evaluare
Care sunt caracteristicile tehnice ale bazinelor și piscinelor utilizate?
Ce cuprinde bilan țul efectuat la începutul fiec ărei ședințe?
Care sunt materialele ajut ătoare utilizate pentru stabilizarea subiec ților?
Care sunt pozi țiile subiec ților în timpul lucrului?
Care sunt etapele desf ășurării unei ședințe de hirokinetoterapie?
Care sunt variantele utiliz ării presiunii hidrostatice a apei?
Care sunt indica țiile hidrokinetoterapiei?
Care sunt contraindica țiile hidrokinetoterapiei?
Care sunt elmentele principale ale igienei specifice tipologiei activit ăților
desfășurate în bazine?
Care sunt aspectele princi pale legate de alimenta ția celor care practic ă
sistematic și regulat activit ăți specifice mediului acvatic?
Bibliografie
1. DAIL, C., THOMAS, C., (1999), Hidroterapie,- Tratamente simple pentru
afecțiuni obișnuite, Ed. Via ță și sănătate, Bucure ști;
2. PLAS, F., HAGRON, E., (2001), Kinetoterapie activ ă, Ed. Polirom, Ia și;
3. THOMAS, D., G., (1996), Înot – Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucure ști.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
26 MODULUL III. B ĂILE ȘI DUȘURILE
TERAPEUTICE
Scop
Cunoașterea și însușirea unor cuno ștințe, efectele termice ale apei asupra
organismului, însu șirea principalelor indica ții privind modul de aplicare a b ăilor,
pentru utilizarea lor în activit ățile de recuperare și profilaxie a unor afec țiuni.
Obiective opera ționale
După ce va studia aceast ă unitate de curs, studen ții vor putea s ă:
> Să mențină un nivel ridicat de cuno ștințe despre efectele termice ale apei
asupra organismului.S ă favorizeze înv ățarea și aprofundarea corect ă a
cerințelor care se impun pentru desf ășurarea unei ședințe de
hidrokinetoterapie.
> Să favorizeze înv ățarea și aprofundarea corect ă a funcțiilor și aparatelor
organismului uman solicitate în timpul aplic ării băilor și dușurilor
terapeutice.
3.1. Băile terapeutice
Aceste băi sunt proceduri larg raspindite în cadrul tratamentului balnear.
Băile pot fi generale sau locale. În baile generale procedura vizeaz ă întregul
corp și pacientul se cufund ă (până la gât sau pân ă la piept) în ap ă, iar în cele locale
se cufunda în ap ă numai părțile afectate (mâini, bra țe, picioare etc.).
Înot și hidrokinetoterapie
27 Din punctul de vedere al temperaturii apei, b ăile terapeutice pot fi:
• băi reci – sub 200 C
• băi răcoroase – la 20-300 C
• băi intermediare – 34-370 C (numite și la temperatura corpului)
• băi calde – la 38-390 C
• băi fierbinți – la 400 C și peste.
• Compoziția apei pentru b ăile terapeutice este, de asemenea, variat ă. Se poate
folosi apa dulce (obi șnuită), apă minerală, gazeificat ă (cu bule), aromatizat ă sau
medicinal ă (cu diferite adaosuri de substan țe sau plante aromate sau medicinale).
Există câteva reguli privind b ăile terapeutice. Spre exemplu: -se interzice s ă se facă
băi după mese copioase sau imediat dup ă ce s-a luat
• masa. -băile calde și cele fierbin ți, mai cu seama, trebuie s ă se incheie
cu un duș
• mai rece. -durata unei b ăi este de 10-15 minute, iar dup ă aceea se
impune o scurt ă
• odihna de aproximativ 15 minute. -b ăile terapeutice se fac, totdeauna,
numai la recomandarea sau prescrip ția
• medicului. Acesta indic ă temperatura apei, durata b ăii, frecven ța și
• numarul total de bai în cadrul unei cure. De asemenea, medicul va
• hotărâ și reluarea tratamentului dup ă un interval de 6 sau 12 luni,
• precum și combinarea b ăilor cu alte proceduri.
Efectele terapeutice ale b ăilor
Băile reci și cele răcoroase au un efect excitant as upra sistemului nervos și
stimuleaz ă eliminarea excesului de temperatur ă din organism. Asemenea
proceduri sunt recomandate persoanelor s ănătoase și antrenate, cu un organism
rezistent și bine călit.
Băile cu temperaturi inter-mediare , cu apă obișnuită (dulce), se
recomand ă pentru efectul lor reconfortant.
Băile calde au un efect calmant și sunt recomandate în insomnii.
În răceala este recomandat ă baia fierbinte, dar numai dac ă bolnavul nu are
febra. Aceasta baie provoac ă sudație, o înc ălzire general ă a organismului și
stimuleaz ă procesele metabolice, cu eliminarea intens ă a toxinelor și relaxarea
mușchilor.
Băile fierbin ți (hipertermice)
Sunt o procedur ă destinată, ca să ne exprim ăm mai plastic, "p ăcălirii bolii".
Cum? Prin m ărirea temperaturii corpului cu ajutorul apei fierbin ți, mimând un
acces de febr ă. (Atunci când avem febr ă – de regul ă la 38,50 C – anumite celule ale
sistemului imunitar au un maximum de activitate, microorganismele care produc
bronșita, pneumonia, cistita, au o rezisten ță foarte scazut ă, iar multiplicarea lor este
oprită.)
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
28 Când și cui îi sunt indicate b ăile fierbin ți – în primul rând, sunt recomandate
persoanelor care dintr-un motiv sau altul au fost nevoite sa se expun ă la frig (dar
nu până în faza de deger ături, când este indicat ă într-o prim ă fază tot apa rece). De
asemenea, sunt foarte eficiente b ăile fierbin ți atunci când sim țiți că sunteți pe cale
să răciți, având o senza ție persistent ă de frig, de ame țeală, dureri în zona spatelui
și a membrelor, senza ție neplăcută (ca atunci când ne-ar zgâr ia hainele) la nivelul
pielii. Cu condi ția să nu fie sub incidenta vre uneia dintre contraindica țiile de mai
jos, aceasta metod ă poate fi aplicat ă de oricine, fiind deopotriv ă indicată
constituțiilor mai firave și celor mai robuste. Cu precizarea c ă după această baie
trebuie sa ne odihnim suficient timp și să nu ne expunem la frig, procedura poate
fi aplicată oricând sim țim nevoia, în timpul zilei. Cel mai bun moment este îns ă
seara, înainte de culcare, deoarece are și un efect somnifer excelent.
Cum se fac baile fierbinti – înainte de a intra în cada de baie, apa va fi adus ă
aproape de temperatura norma la a corpului (36-37 C), a șa încât să ne acomodam
rapid. Apoi, prin adaugarea continu ă de apă fierbinte, se va ajunge la o
temperatur ă de 39-40 C, având grij ă să nu forțăm, dacă simțim o senza ție de
amețeală sau disconfort. Vom r ămâne în ap ă la aceast ă temperatur ă vreme de 15-
20 de minute, dup ă care ne vom șterge și ne vom odihni vreme de m ăcar o ora în
pat, la căldură, evitând apoi alte 4- 5 ore orice contact cu frigul sau cu curen ții de
aer.
Efectele terapeutice ale bailor fierbinti : mărirea temperaturii corpului are
drept efect imediat o intensificare a activit ății sistemului imunitar, care va lucra
foarte eficient, existând șanse mari s ă înăbuțim în fașă un guturai, o grip ă sau o
cistită care apar pe fondul unei e xpuneri îndelungate la frig.
Dacă dușurile reci stimuleaz ă și mobilizeaz ă resursele organismului, b ăile fierbin ți
ajută la regenerarea și conservarea acestor resurse, fiind extrem de indicate în
momentele în care ne sim țim obosiți și cu rezisten ța scăzută. De asemenea, sunt
foarte eficiente în cazul reumatismului, nevralgiilor, st ărilor de contractur ă
musculara care se agraveaz ă la frig și curent.
Cât de des este bine s ă recurgem la baile fierbin ți – acest procedeu este
extrem de eficient aplicat ocazional, la nevoie, eficien ța scăzându-i dac ă este
aplicat prea des. Din acest motiv, b ăile fierbin ți nu vor fi f ăcute zilnic, ci mai
degrabă în momente critice (când sim țim iminen ța unei răceli sau profilactic, în
timpul epidemiilor gripale).
Precautii: atunci când facem b ăi fierbinți va fi necesar s ă fim foarte aten ți ca
temperatura apei s ă nu depașească limita suportabilit ății, care variaz ă de la om la
om. La 390 C există persoane care deja ame țesc și au o senza ție de sufocare, în timp
ce alții pot urca temperatura la 410 C, fără să simtă cel mai mic disconfort. A șadar,
este extrem de necesar pentru a ne doza temperatura la aceast ă procedur ă, altfel
existând posibilitatea de a ap ărea efecte extrem de neplacute și chiar nocive.
Contraindica ții ale acestei proceduri: persoanele care sufer ă de boli
cardiovasculare (hiperte nsiune, aritmie cardiac ă, ischemie cardiac ă, accident
vascular, tromboz ă etc.) nu vor face b ăi fierbinți. Aceeași interdicție este valabil ă și
Înot și hidrokinetoterapie
29 în cazul persoanelor la care bolile infec țioase, mai ales înso țite de accese de febr ă,
s-au instalat deja, precum și cele cu o constitu ție foarte sensibil ă.
Un mic secret: dacă la apa de baie fierbinte vom ad ăuga 10-20 de pic ături de
ulei volatil de ment ă sau 30-40 pic ături de ulei de brad (se g ăsesc în magazinele
naturiste), efectul benefic al acestei metode contra bol ilor respiratorii se va dubla
sau chiar tripla. Contra nevralgiei și reumatismului se vor ada uga în apa de baie 20
de picaturi ulei de cimbru și/sau ienupar. În fine, pentru un somn odihnitor și vise
plăcute vom pune în apa de baie 40 de pic ături de ulei volatil de lavand ă sau de
portocal.
Băi cu diverse s ăruri
Aceste băi sunt folosite în tratarea afec țiunilor aparatului locomotor, ale
sistemului nervos, ale aparat ului cardio-vascular sau al e pielii. Ele sunt foarte
simple și ușor de preg ătit. În cada cu apa mai cald ă sau mai rece se dizolv ă 250-500
g sare marina sau sare de bucatarie (se pot fo losi si alte tipuri de saruri), cernuta in
prealabil sau a șezată într-un s ăculeț de pânză. Băile se fac o dat ă la două zile, o
cură fiind de 12-15 b ăi.
Alte tipuri de b ăi curative
Există numeroase feluri de a preg ăti băile pentru tratarea diverselor afec țiuni.
Astfel, se fac b ăi cu plante medicinale, folosind salvie, mu șetel, tei, rozmarin,
pelin, hamei, nuc, ment ă, muguri și frunze de plop, scoar ță de stejar, soc, t ărâțe sau
muștar (făina sau boabe). Fiecare dintre aceste b ăi are o serie de recomand ări și
mare parte dintre ele se pot face și acasă (desigur, dup ă consultarea medicului
specialist).
3.2.Dușurile reci
Sunt o procedur ă de hidroterapie derivat ă din clasicele "afuziuni" ale
preotului german Sebastian Kneipp, p ărintele medicinii naturiste, care a redat cu
ajutorul apei reci s ănătatea multor oameni, intemeind o adevarat ă școală de
vindecare. Principiul de func ționare al acestor du șuri reci este oarecum asemanator
celui din homeopatie: o doza de frig mic ă ne face imuni la afec țiunile provocate de
"frigul mare" din anotimpul rece.
IMPORTANT:
Dușurile reci vor fi f ăcute numai de c ătre persoanele care nu sufera de nici o
boală în faza acut ă, care nu sunt în convalescen ță și nu prezint ă o stare de
slăbiciune fizic ă accentuat ă.
Când și cum se fac du șurile:
Cel mai bun moment pentru du șul rece este diminea ța, la puțin timp dup ă
trezire. Se va folosi de preferin ță o apă ceva mai caldu ță la început, care va fi
răcită gradat (pentru a nu produce șocuri cardiovasculare).
După duș, trupul trebuie frecat pe toata suprafa ța cu un prosop de cânep ă
sau iută, pentru activarea circula ției, evitând îns ă să ne udăm pe cap. Urmeaz ă
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
30 ștergerea cu prosopul uscat și îmbracarea cu haine și șosete călduroase. Cel mai
bine este s ă facem și puțină gimnastic ă de încălzire, dup ă acest procedeu, pentru a
ne mări temperatura corporala rapid.
Durata du șurilor reci .
În primele zile, du șul rece nu va dura mai mult de un minut, mai ales dac ă
sunteți o persoan ă friguroas ă, care suport ă greu temperaturile sc ăzute sau dac ă nu
aveti o constitutie prea robust ă. Apoi, durata acestor du șuri se prelunge ște pe
măsură ce organismul se c ălește, ajungand la o durat ă de maximum trei minute. O
cură completă de stimulare a sistemului imunitar presupune s ă facem zilnic,
dimineața, câte un du ș rece, vreme de trei-patru s ăptămâni, dar ne putem creea din
acest procedeu și un obicei zilnic, pe toat ă durata vie ții.
Efectele dusurilor reci
Primul efect, care apare la 5-15 minute dup ă ce am facut un du ă rece, este o
încălzire puternic ă și extrem de placut ă a întregului corp, care se explic ă printr-o
activare a circula ției sângelui.
Apoi vom remarca o înviorar e a tonusului psihic, apari ția unei stări de bună
dispoziție.
Vom sesiza, de asemenea, o acomodare mult mai rapid ă la variațiile de
temperatur ă și o reducere a sensibilitatii la frig și la curenții de aer.
Prin mecanisme înca pu țin cunoscute, dup ă o săptămâna de cur ă externă cu apă
rece se remarc ă deja și o intensificare a activit ății imunitare. Ca atare, sensibilitatea
la răcelile de tot felul va fi redus ă, anumite afec țiuni cronicizate vor ceda gradat
sub acțiunea acestei proceduri și a celorlal ți factori terapeutici conjuga ți.
Precauții: acest procedeu efectuat în momente nepotrivite, atunci când
suntem infrigura ți, când ne sim țim foarte sl ăbiți sau deja bolnavi, ori am practicat
cu exces de zel (expunerea prea îndelungat ă la apă rece sau omiterea îmbr ăcării în
haine călduroase) are efecte inverse celor scontate. Este bine s ă rețineți faptul ca
expunerea la apa rece se va face gradat, a șa încât sistemul cardiovascular s ă nu fie
expus la șocuri, care-i vor dauna mai tâ rziu sau chiar în acel moment.
Contraindica ții ferme la această procedur ă: bolile cardiovasculare grave
(ischemie cardiac ă, accident vascular, arte riopatii etc.), infec țiile respiratorii,
urinare și intestinale în faza acut ă, nevralgia, reumatismul în faza acut ă.
Evaluare:
De câte tipuri sunt b ăile și dușurile terapeutice?
Care sunt caracteristicile b ăilor și dușurilor terapeutice?
Când și cui îi sunt indicate b ăile fierbin ți?
Care este frecven ța băilor fierbin ți?
Care sunt precau țiile și contraindica țiile băilor fierbin ți?
Care este durata du șurilor reci?
Care sunt efectele du șurilor reci?
Care sunt precau țiile și contraindica țiile dușurilor reci?
Înot și hidrokinetoterapie
31 Bibliografie
1. DAIL, C., THOMAS, C., (1999), Hidroterapie,- Tratamente simple pentru
afecțiuni obișnuite, Ed. Via ță și sănătate, Bucure ști;
2. DRĂGAN, I., și colab., (1994), Medicina sportiv ă aplicată, Ed. Editis,
București;
3. MOGOȘ, V., T., (1990), Apa, agent terapeutic, Ed. Sport-turism,
București;
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
32 MODULUL IV. Bazele generale ale tehnicii procedeului
craul
Scop
Cunoașterea amănunțită a etapelor și conditiilor utilizate în formarea deprinderii de
a înota, a tehnicii procedeului craul, în vederea utiliz ării a unor elemente în
activitățile de recuperare și profilaxie.
Obiective opera ționale
După ce va studia aceast ă unitate de curs, studen ții vor putea s ă:
> Să-și formeze abilit ățile necesare activit ăților de înv ățare corect ă a
elementelor procedeului craul
> Să-și formeze deprinderea de a an aliza biomecanic tehnica mi șcării
membrelor inferioare, a membrelor superioare, a respira ției specifice
procedeului craul în vederea utiliz ării eficiente a acestora în activit ățile de
recuperare și profilaxie.
4.1. Formarea deprinderii de a înota
Generalit ăți
Poziția de plutire (fundamental ă) presupune renun țarea la oric e sprijin din
partea mediului terestru, ceea ce d ă impresia unui pericol, dar dac ă rezistența acesteia
este folosit ă corect, se poate conta pe o prelungire a dura tei imersiei, în plus,
greutatea corpului devine mai mic ă în compara ție cu greutatea m ăsurată pe uscat
(Arhimede).
Elementele noi de motric itate cu care se va obi șnui subiectul, în cazul unei bune
adaptări la mediu și a obișnuirii cu pozi ția corectă a corpului în înot, poate fi înv ățată
și perfecționată pe multiple c ăi, astfel:
• Învățarea mișcării de înaintare cu membrele inferioare, fapt ce
perfecționează capacitatea de a pluti cu u șurință fără a beneficia de o perfect ă
adaptare cu apa;
• Învățarea mișcărilor de înaintare cu membrele superioare, care
întărește capacitatea de a înainta în rela ții optime cu adaptarea la mediu, dar cu
minusuri în ceea ce prive ște adapatrea celor mai bune pozi ții de plutire.
Formarea deprinderii de înot, parcurge câteva trepte care se cer în țelese a fi
trecute progresiv:
Înot și hidrokinetoterapie
33 – Adaptarea la mediul acvatic;
– Obișnuirea cu plutirea și alunecările pe apă;
– Învățarea structurilor defalcate ale mi șcărilor de înot, începând cu înv ățarea
mișcării membrelor inferioare, urmat ă de cea a membrelor superioare;
– Învățarea coordon ării simplificat ă, combina ții de mișcări defalcate din cât
mai multe procedee;
– Învățarea până la perfec ționare și măiestrie a coordon ării globale a
mișcărilor, a starturilor și întoarcerilor specifice fiec ărui procedeu.
Prezentarea celor cinci stagii de preg ătire a fost f ăcută cu intenția de a oferi
celui interesat imaginea de ansamblu a drumului parcurs de înot ător în activitatea de
pregătire în care este reg ăsită și evoluția deprinderii de a înota.
Metodica înv ățării înotului trebuie s ă respecte aceast ă schemă având în vedere
că ea ghideaz ă profesorul(antrenorul, instructorul) c ătre atingerea unui obiectiv
superior, înv ățarea a cât mai multor pr ocedee de înot, cerin țele adaptării la mediu
fiind acelea și pentru toate procedeele.
În funcție de scop, a condi țiilor de baz ă materială, a calității cadrelor, se va
putea opta pentru folosirea în procesul de înv ățare (inițiere) a metodei de înv ățare
simultană (mixtă), a celor trei procedee de înot sau a metodei înv ățării succesive a
unui procedeu. Timpul afectat unui curs sau ciclu de înv ățare este limitat și abia
permite însu șirea cuno ștințelor necesare îns ă, trebuie spus c ă scopul și condițiile,
determină metoda cea mai bun ă, adecvată situației în ansamblu.
Indiferent de metoda ce urmeaz ă a fi folosit ă, ne permite s ă sugerăm câteva
cerințe și câteva dintre principalele indica ții metodice ce asigur ă condiții optime
desfășurării procesului înv ățării și după caz, a perfec ționării procedeelor de înot.
Indicații metodice:
a) Metodele folosite sunt: demonstra ția, materialele intuitive, plan șe,
chinograme, afi șe, imagini video, filme didactice, imagini ale tehnicii folosite de
marii înot ători, în care sunt prezentate modelele optime de mi șcare;
b) Sensul parcurgerii elementelor de tehnic ă se vor subordona
principiului instruirii programate, trecerea la o treapt ă superioar ă să se facă pe
baza însu șirii temeinice a celei anterioare;
c) Accesibilitatea exerci țiilor de înv ățare, de la u șor la greu, de la
simplu la complex etc.;
d) Exersarea s ă fie abandonat ă în cazul unor exerci ții greșite,
întreruperea poate fi comandat ă de istructor dar și de subiect (din propie
inițiativă), ca o consecin ță a calității autocontrolului, astfel: când se indic ă
parcurgerea unui num ăr mai mare de repet ări sau o durat ă mai mare a efortului,
subiectului trebuie s ă i se spun ă că ori de câte ori obose ște să se opreasc ă un timp
pentru a se odihni ca apoi s ă poată executa mi șcările corect.
e) Treptat, instructorul va obi șnui subiectul cu nu anumit "cod" de
gesturi care indic ă poziția sau mi șcarea spre care acesta trebuie s ă-și sporeasc ă
atenția de execu ție, se recomand ă evitarea lans ării comenzilor cu strig ăte disperate.
f) Permanent, principala preocupare a instructorului este de a-i atrage
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
34 atenția subiectului despre importan ța felului cum respir ă, mai bine spus cum
expiră, deteriorarea respira ției conduce la forme acute de oboseal ă care nu ajut ă la
învățarea corect ă a mișcărilor de înot.
g) Mediul ambiant în care se desf ășoară lecția trebuie s ă ofere condi ții
optime de lucru; func ționalitatea bun ă a bazinului, evitarea altor activit ăți, numărul
cursanților într-o grup ă nu trebuie s ă depășească 15, luminozitatea bun ă, trebuie s ă
preocupe pe fiecare instructor.
S ă se acorde aten ție mărită pregătirii teoretice pentru con știentizarea
învățării.
4.2. Învățarea tehnicii de înot și elaborarea unul model
conținând mijloace de înv ățare și perfecționare
Inițierea poate începe în bazine cu ap ă mică sau adânc ă, cu materiale
ajutătoare. Acolo unde se poate, este indicat a se folosi de la început bazinul cu
apă adâncă, deoarece acomodarea se face direct și nu mai implic ă încă o perioad ă
de acomodare de la ap ă mică la apă adâncă. Vom descrie o serie de avantaje și
dezavantaje ale desf ășurării inițierii și într-un caz și în celălalt.
Bazine cu ap ă adâncă
Avantaje:
• adaptarea direct ă cu adâncimea;
• obișnuirea din primele lec ții cu poziția orizontal ă a corpului pe ap ă;
• învățarea cât mai rapid ă a propulsiei;
Dezavantaje:
• varietatea mijloacelor de înv ățare este mai mic ă;
• scade densitatea elementelor înv ățate atunci când nu se folosesc
materiale și obiecte ajut ătoare;
• primul contact cu apa adânc ă este dificil;
• atenția este mai mare din partea instructorului;
• subiecții nu se pot juca a șa cum o fac în bazinele cu ap ă mică;
Bazine cu ap ă mică
Avantaje:
• varietate mare de mijloace de înv ățare și jocuri dinamice;
• adaptarea u șoară și rapidă cu apa;
• instructorul este aproape de subiec ți;
• pe lângă explicație și demonstra ție, poate fi dat ajutorul direct;
Dezavantaje:
• subiecții nu sunt aten ți, au tendin ța de a se juca;
• coordonarea dintre elementele de tehnic ă se realizeaz ă mai greu;
Înot și hidrokinetoterapie
35 • necesită o mare readaptare cu apa la trecerea în ap ă adâncă;
Inițierea fără obiecte ajut ătoare
Avantaje:
• este în deplin ă concordan ță cu principiile generale de adaptare la
mediu pentru c ă permite subiec ților însușirea direct ă a legilor plutirii;
• se simt imediat consecin țele flotabilit ății naturale și ale echilibrului
corpului în apa;
• sunt avantaja ți copii cu o flotabilitate bun ă;
• progresul în tehnica înotului este mai lent dar ofer ă marele avantaj al
unei însușiri corecte a elementelo r tehnicii de înot, înc ă de la începutul
inițierii și nu se pierde timpul mai târziu cu corectarea elementelor
greșit învățate;
Dezavantaje:
• varietatea exerci țiilor este mai mic ă;
• durata înv ățării și inițierii în înot este mai lung ă;
• omogenitatea grupei este influen țată de gradul diferit de flotabilitate al
fiecărui subiect în parte;
• monotonia lec țiilor;
Inițierea cu ajutorul materialelor ajut ătoare
Obiectele ajut ătoare sunt urm ătoarele: colaci, veste, camere de biciclet ă, plute,
mingi, bastoane, centuri, flotoare, palmare, labe sau înot ătoare pentru picioare, etc.
Avantaje:
• încrederea pe care o asigur ă aceste obiecte ajut ătoare;
• securitatea mai mare în ap ă;
• este rezolvat ă problema flotabilit ății;
• densitatea exerci țiilor în lec ție este mult mai mare;
• exercițiile cu obiecte ajut ătore sunt numeroase și foarte accesibile mai
ales pentru cei cu fric ă de apă;
• lecțiile sunt dinamice, lip site de monotonie și plictiseal ă;
• unele elemente de tehnic ă considerate grele se înva ță rapid;
Dezavantaje:
• utilizarea obiectelor ajut ătoare intră în contradic ție cu principiile
generale de adaptare la medi u (flotabilitate, echilibru în ap ă);
• un favorizeaz ă învățarea corect ă a tehnicii de înot;
• în momentul înl ăturării acestor obiecte ajut ătoare, timpul afectat
pentru readaptarea la noile condi ții este mult mai mare;
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
36 Obiecte ajut ătoare folosite în procesul de ini țiere
Colacii
Avantaj:
• asigură o flotabilitate bun ă, putând fi folosi ți și ca plute.
Dezavantaje:
• scoaterea lor produce fric ă;
• îngreuneaz ă lucrul membrelor inferioare;
• împiedică mișcarea membrelor superioare;
• apare pericolul rostogolirii în ap ă.
Centura sau cam era de biciclet ă:
Avantaje:
• asigură un bun echilibru pe ap ă;
• dă posibilitatea de însu șire corectă a tehnicii bra țelor;
• permite un num ăr mare de exerci ții.
Nu are dezavantaje.
Pluta de antrenament
Avantaje:
• pune în eviden ță flotabilitatea natural ă;
• permite un num ăr mare de exerci ții;
• dă o foarte mare încredere în ex ecutarea diferitelor elemente de
tehnică;
• ajută și asigură o poziție orizontal ă pe apă.
Dezavantaje:
• este grea pentru copii de vârste mici;
• împiedică înaintarea pe ap ă.
Labele de cauciuc :
Avantaje:
• măresc flotabilitatea;
• facilitează mișcarea membrelor superioare
• dezvoltă o viteză de deplasare mai mare.
Dejavantaj:
• scoaterea lor, îngreuneaz ă actiunea membrelor inferioare.
Palmarele
• nu se folosesc în procesul de înv ățare și inițiere.
Înot și hidrokinetoterapie
37 Exerciții pentru acomodare cu apa (ap ă adâncă)
1. Șezând pe marginea bazinului cu picioarele în ap ă, subiectul se spal ă
pa față cu multă apă folosind amândou ă mâinile;
2. Din aceea și poziție subiectul î și udă cu multă apă toate părțile corpului
care nu se afl ă în imersie, folosind amândou ă mâinile;
3. Intrări succesive în ap ă cu sprijinul mâinilor pe marginea bazinului
până când apa ajunge la nivelul b ărbiei;
4. Deplasări de-a lungul marginei bazinului, cu mâinile pe "sparge val"
sau pe marginea bazinului;
5. Cu sprijinul mâinilor pe marg inea bazinului, scufundarea fe ței și
capului sub ap ă;
6. Același lucru de mai sus, dar f ără sprijin pe bra țe;
7. Cu sprijinul mâinilor pe margin ea bazinului, executarea unor mi șcări
ale membrelor inferioare sub form ă de forfecare, cu flexia u șoară a
articulația genunchiului;
8. Cu ajutor din partea instructorului, scufund ări până se atinge fundul
bazinului.
4.2.7.Exerci ții pentru înv ățarea scufund ării
1. Scufundarea sub ap ă și privirea unor obiecte aflate sub ap ă (degetele
de la mâini);
2. Scufundarea pe o ștechetă ținută de profesor și atingerea fundului
bazinului cu mâna;
3. Sărituri de pe marginea bazinului cu atingerea cu mâinile a ștachetei
ținută de instructor;
4. Căderi înapoi de pe marginea bazimului.
Exerciții pentru înv ățarea plutirii și a poziției pe apă
1. Din sprijin cu mâinile pe sparge val, men ținerea corpului la
suprafața apei prin b ătaia picioarelor;
2. Întins la suprafa ța apei, cu ajutorul profesorului, alunecare cu
mâinile întinse spre înainte și cu capul în ap ă;
3. Din sprijin cu mâinile pe marginea bazinului, men ținerea corpului
la suprafa ța apei cu ajutorul picioare lor concomitent cu scufundarea
capului în ap ă și suflarea aerului în ap ă;
4. Același exercițiu, dar cu oprirea picioarelor din b ătaie în momentul
în care capul este scufundat sub apa, și menținerea respira țieicât
mai mult;
5. Împingerea de la perete în pluta pe piept cu trecerea în plut ă pe spate;
6. Același exercițiu executat cu lucrul membrelor inferioare
7. Alunecare cu ajutorul b ătăilor din picioare cu sprijin pe plut ă;
Alunecare în plut ă pe piept cu lucru de picioare, mi șcarea simultan ă a brațelor
dinspre înainte spre înapoi prin ap ă, cu ajutorul plutei.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
38 4.3.Tehnica procedeului craul
Scurt istoric
Denumirea a fost dat ă de către antrenorul american George Fonnan, care
urmărind cum înoat ă sportivul australian Alik Wickhan, a exclamat: "Privi ți cum se
târăște acest copil!"-(cum crauleaz ă, în limba englez ă: to crawl = a se târâ), în
unele lucr ări mai vechi este denumit și craul pe piept iar în cele pr elucrate din
limba engleza, liber .
Tehnica de înot craul apare în anul 1897, fiind demonstrat ă pentru prima
oara la înot ătorii australieni. Mai tâ rziu, în anul 1922, a ap ărut tehnica de înot
craul a lui Weissmuller, care a reu șit pentru prima data s ă înoate 100 de metri sub
un minut, tehnica lui fiind considerat ă clasică, coordonarea fiind de 6 mi șcări de
picioare la un ciclu de bra țe.
Prin anii 1930, procedeeul craul a fost perfec ționat de înot ătorii japonezi
care înotau cu 10 mi șcări de picioare la un ciclu de bra țe. Tendin ța actuală a
tehnicii de înot în procedeeul craul este cea utilizat ă de Weissmuller, adic ă
coordonare 6-2, binen țeles cu o pozi ție adecvat ă a capului.
Utilizarea procedeului
În competi ții
Procedeul craul se înoat ă în probele de liber, probe olimpice: 50m, l00m,
200m, 400m, 800m, (feminin) 1500m, (masculin), în probele de ștafetă, 4x50m,
4xl00m,4x200m, ultimii schimb în ștafetă de 4xl00m mixt, precum și ultimul
procedeu înotat în probele individuale de 200m mixt și 400m mixt.
Utilitar și de agrement:
Este procedeul cu cea mai mare utilizare pentru scopuri utiltare (salvare de la
înec, aplica ții militare, curse de mare fond, triatlonuri, travers ări de cursuri de apa,
etc).
Pentru tratamentul unor afec țiuni prin utilizarea unor el emente ale procedeului
suținute de unele obiecte ajut ătoare,
Pentru agrement, este unul din cele mai utilizate, mai ales datorit ă vitezelor pe
care le poate dezvolta, (este utilizat frecvent și sub forme tehnice mai pu țin
perfecționate – voiniciasca, ower).
Procedeul craul a evoluat devenind cel mai rapid dintre procedeele înotului
sportiv.
Tehnica acestui procedeu implic ă următoarele:
• Mișcarea membrelor superioare;
• Mișcarea membrelor inferioare;
• Coordonarea membrelor superioare;
• Coordonarea dintre membrele inferioare și superioare;
• Coordonarea membrelor su perioare cu respira ția;
• Startul și întoarcerea la cap ătul bazinului
Înot și hidrokinetoterapie
39 Mișcarea bra țelor.
Din punct de vedere biomecanic, în pr ocedeul craul membrele superioare
lucrează alternativ ciclic. Alternan ța presupune c ă atunci când un membru superior
vâslește, celălalt revine prin aer la locul de unde a plecat. Parcurgerea complet ă cu
fiecare membru superior a unui drum acvatic și a ununia aerian, constituie un ciclu.
Vâslitul acvatic cu membrele superioare se compune din urm ătoarele mi șcări:
intrarea membrului superior în ap ă, apucarea apei, întinderea și revenirea.
Întrarea membrului superior în ap ă
Trebuie făcută în fața capului, membrul trebuie sa fie u șor îndoit, cu cotul mai
sus decât mâna în a șa fel încât vârfurile degetelor s ă fie primele care p ătrund în ap ă,
locul de intrare în ap ă trebuie să fie la 5 cm în spatele punc tului care poate fi atins cu
membrul superior întins complet.
Mâna trebuie s ă alunece în ap ă, cu palma orientat ă spre în afar ă la 30°- 40° fat ă
de poziția orizontal ă. O tehnic ă foarte bun ă și eficientă este atunci când articula ția
mâinii, cotului și a umărului se introduc în ap ă printr-un singur punct.
După introducerea intrarea membrului superior în ap ă, următoarea mișcare este
de întindere a acestuia spre înaint e favorizând astfel alunecarea pe ap ă.
Apucarea apei
După terminarea fazei de alunecare a bra țului în ap ă, urmează tracțiunea
acvatică prin apucarea apei cu palma întins ă spre în afar ă, urmată de răsucirea palmei
din articula ția pumnului spre în ăuntru. Urmeaz ă mișcarea de trac țiune spre în jos sau
de apăsare a apei concomitent cu flexia din articula ția cotului, schimbarea direc ției
de tracțiune spre în ăuntru pân ă când mâna ajunge în dreptu l pieptului, cu flexia
cotului pân ă la un unghi de 100°- 110°.
În acest moment al vâslirii, vârful palmei este orientat în direc ția umărului
opus. Vâslirea este uniform accelerat ă și se realizeaz ă cu "cotul înalt", peste nivelul
mâinii.
Pe durata vâslirii este descris un parcurs sinusoidal, asem ănător literei "S".
Întinderea
După depășirea momentului maxim de flexie din articula ția cotului, urmeaz ă
tracțiunea spre în jos concomite nt cu extensia cotului și orientarea palmei spre înapoi
până la punctul maxim de întindere a acestuia.
Revenirea
Este mișcarea pe care o execut ă membrul superior pe deasupra apei pân ă la
intrarea în ap ă. Dupâ terminarea trac țiunii, membrul superior execut ă o mișcare de
rotație spre înainte, din articula ția umărului, cu flexia progresiv ă a cotului pân ă la un
unghi cuprins între 130°-150° la sprinteri și 130°-100° la fondi ști, în punctul maxim
situat în dreptul capului. Mi șcarea se continu ă prin ducerea membrul superior spre
înainte concomitent cu extensia din articula ția cotului a șa încât, la momentul
contactului cu suprafa ța apei, unghiul format la nivelul articula ției cotului s ă fie de
aproximativ 170°.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
40 Greșeli
a)La intrarea membrului superior în ap ă
• Pătrunderea mâinii u șor în exterior- modific ă aliniamentul lateral.
• Introducerea mâinii lâng ă cap – produce o contrafor ță la extinsia
cotului sub ap ă și scurteaz ă tracțiunea.
• Plesnirea bra țului sau a mâinii pe ap ă- crește turbulen ța de suprafa ță și
rezistența valurilor, determinând și dragarea unei cantit ăți inutile de
aer.
• Întinderea pronun țată a membrului superior în ainte, sau introducerea
sa în interior, peste mediana corpului – modific ă aliniamentul prin
deplasarea în lateral a bazinului și a picioarelor, generând o înaintare
șerpuită.
b)La vâslire:
• Relaxarea articula ției pumnului – mâ na nu exercit ă presiune pe ap ă, ea
fiind în ușoară extensie.
• Coborârea cotului – antebra țul și palma nu vâslesc.
• Vâslirea cu cotul în extensie – modific ă aliniamentul orizontal,
determinând în ălțarea și apoi coborârea corpului.
• Scoaterea membrului superior prea devreme din ap ă – scurteaz ă
împingerea și, în compensa ție, mărește ritmul mi șcărilor.
• Orientarea palmei în sus la finalul împingerii -coboar ă bazinul
c)Pe drumul aerian
• Extensia cotului – corpul se scufund ă.
• Mișcarea membrelor inferioare
• Aceste structuri motrice, numite și lovituri sau b ătăi, permit în ălțarea
subiectului pe ap ă, facilitând înaintarea. De asemenea, men țin echilibrul corporal și
aliniamentul latera l, corectând deplas ările în plan orizintal generate de alternan ța
mișcărilor membrelor superioare.
• Bătaia picioarelor asigur ă într-o oarecare m ăsura și propulsia. De și
picioarele nu sunt plasate într-o pozi ție de împingere a apei spre înapoi, ele asigur ă în
același fel portan ța ca și coada unui delfin. Cu toate c ă mișcările cozii la delfin sunt
realizate pe vertical ă, ele creeaz ă o diferen ță de presiune (pozitiv dedesupt și negativ
deasupra), care genereaz ă portanța, propulsând delfinul înainte. Având în vedere
consumul energetic de patru ori mai mare al membrelor in ferioare decât cel al celor
superioare, aceast ă sarcină propulsiv ă este preluat ă preponderent de segmentele
superioare. Actiunea membrelor inferioare este alternativ ă și se realizeaz ă în plan
vertical, sub forma unei mi șcări de forfecare, având dou ă faze distincte: faza
descendent ă și faza ascendent ă.
• Faza descendenta, cu rol în în ălțare se desf ășoară prin flexia activ ă a
șoldului (m. iliopsoas, drept anterior și sartorius), flexia pasiv ă a genunchiului și
extensia gleznei (prin presiunea apei). În punctul final, când coapsa începe
deplasarea în sus, gamba continu ă mișcarea spre fundul bazinul ui prin extinderea
Înot și hidrokinetoterapie
41 genunchiului și "biciuirea" apei, în principal cu partea dorsal ă a labei piciorului. În
punctul maxim de flexie a genunc hiului, unghiul dintre coapsa și gambă nu
depășește 140°-150°, iar adâncimea maxima pe care o aitinge vârful labei piciorului
nu depășește 40 cm.
• Faza ascendent ă, sau pregătitoare, are rol în învingerea iner ției loviturii
descendente, prin schimbarea direc ției de mișcare în sus, far ă efort muscular excesiv.
Se execut ă prin extinde rea simultan ă a șoldului și genunchiului, mi șcări ajutate de
presiunea hidrostatic ă a apei. Finalul ac țiunii presupune "spargerea" suprafe ței apei
cu călcâiul.
• Dacă întâlnirea membrelor inferioare se realizeaz ă în axul longitudinal al
corpului, presiunea apei se exercit ă chiar asupra centrului de greutate al corpului,
asigurând portan ța. Amplitudinea mi șcărilor varieaz ă între 30-40 cm, fiind
determinat ă de constitu ția înotatorului și de ritmul loviturilor. Mi șcările se realizeaz ă
cu gleznele relaxate și picioarele în u șoară inversie (adduc ție, supinație, extensie).
• Faza descendent ă este accentuat ă, reprezentând principalul element al
propulsiei și al alunec ării înotătorului pe ap ă.
Greșeli:
a) Faza descendent ă:
• Flexia dorsal ă a gleznei -limiteaz ă suprafața de presiune pe ap ă.
• Hiperextensia șoldului -coapsa se deplaseaz ă spre vertical ă.
b) Faza ascendent ă:
• Flexia pronun țată a genunchiului – gamba este scoas ă din apă, lovitura
descendent ă consecutiv ă fiind realizat ă parțial în aer.
c) Mișcarea în ansamblu:
• Executarea mi șcării la o adâncime prea mare.
Mișcări cu frecven ță mare și cu amplitudine mic ă.
Mișcări neregulate sau sacadate.
Acțiuni inițiale din articula ția genunch ilor -se dep ărtează doar gambele
în plan sagital.
Menținerea genunchilor în extensie -determin ă încordarea întregului
membru inferior.
Coordonarea membrelor superioare
Coordonarea apuc ării presupune ca în timp ce un me mbru superior se întinde
relaxat, alunecând spre înainte pe sub ap ă, celălalt execut ă vâslirea.
Coordonarea continu ă este net superioar ă și semnific ă o suprapunere mai
scurtă a drumurilor acvatice. În timp ce un membru superior intra în apa și alunecă,
celălalt realizeaz ă împingerea (ultima parte a vâslirii).
Mișcarele sunt sincronizate astfel încâ t, extinderea cotului avansat sub ap ă spre
înainte, coincide temporar apropierii de corp a membrului superior care finalazeaz ă
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
42 vâslirea. Este gre șită afirmația că un braț intră în apa în momentul în care cel ălalt braț
iese din ap ă.
Coordonarea dintre membrele superioare și cele inferioare
Numărul bătăilor de picioare la un ciclu de mi șcări ale membrelor superioare
(două mișcări de brațe) este variat, 2,4,6,8, chiar și 10 bătăi de picioare. În general se
execută 6 bătăi de picioare la un ciclu de bra țe, fiecărei mișcări de bra ț
corespumzandu-i trei b ătăi de picioare. În probele de fond se utilizeaz ă coordonarea
la 2 și 4 bătăi de picioare la un ciclu de bra țe.
Pentru procedeul craul cu 6 b ătăi de picioare la un ciclu de bra țe, coordonarea
este după cum urmeaz ă: mișcarea în jos a bra țului stâng are loc simultan cu b ătaia în
jos a piciorului stâng, mi șcarea spre în ăuntru a bra țului stâng este simultan ă cu bătaia
în jos a piciorului drept, și mișcarea în sus a bra țului stâng concomitent cu a doua
bătaie a piciorului stâ ng. Astfel, la o singur ă mișcare de bra ț, se execut ă trei mișcări
de picioare ceea ce rezult ă că la cealalt ă mișcare cu bra țul care compune un ciclu
complet de bra țe se execut ă alte trei b ătăi ale picioarelor.
Aplicarea simultan ă a forței membrelor superioare cu cea a membrelor
inferioare, trebuie s ă mărească viteza de înaintare și de propulsie.
Sportivii care revin cu supe rioare prin lateral prefer ă o coordonare cu dou ă
bătăi încrucișate la un ciclu de bra țe. Astfel sunt diminuate pendul ările laterale ale
șoldurilor, generate de modific ările aliniamentului lateral. Amplitudinea loviturilor
este mare și favorizeaz ă răsucirea corpului.
Coordonarea membrelor superioare cu respira ția.
Se expiră în timp ce un membru superior p ătrunde în ap ă și celălalt efectuiaz ă
împingerea. Capul este scuf undat, iar privirea orientat ă înainte jos. Continuând
expirația, capul se r ăsucește și bărbia urcă spre membrul superior care finalizeaz ă
vâslirea.
Prin răsucirea umerilor, fa ța este degajat ă în depresiunea produs ă la înaintarea
capului. Gura se întredeschide și inspirul se realizeaz ă sub valul format. El continu ă
până când membrul superior aflat în revenire are mâna, cotul și umărul în acela și
plan.
În acest moment, axa umerilor se r ăsucește în sens contrar, iar membrul
superior î și continuă drumul spre înainte, iar cel ălalt sfârșește tracțiunea. Fa ța se
scufundă și ciclul se reia.
Se recomand ă respirație alternant ă, care presupune inspirul aerului și pe o parte
și pe cealalt ă a corpului. Aceasta asigur ă echilibrul corpului, a vâslitului și revenirea
membrelor superioare cu cotul ridicat. Fiziologii consider ă că, spre deosebire de
respirația conven țională, cea alternant ă mărește capacitatea pulmonar ă de difuzie a
oxigenului.
Cantitatea de aer inspirat ă este medie, și este inhalat rapid pe gur ă, și expirat
profund pe nas și pe gură. Când fața revine în ap ă nu se recomand ă apneea. Nu se
Înot și hidrokinetoterapie
43 inspiră imediat dup ă revenirea la suprafa ță, la start sau la întoarcere, deoarece scade
mult viteza de înaintare.
Greșeli
• Capul se r ăsucește odată cu umerii – scade eficien ța vâslirii.
• Capul se ridic ă – trenul inferior se scufund ă.
• Expirația continu ă la ieșirea capului din ap ă – scurteaz ă durata
inspirului, și apar senza țiile de sufocare și epuizare.
Startul în procedeul craul
Plonjarea în ap ă, startul, este un element de tehnic ă spectaculos, care a ap ărut
odată cu întrecerile sportive. De-a lungul ti mpului, întoarcerile au fost perfec ționate
continuu pentru a îmbun ătăți performan țele sportivilor, iar startul pentru scurtarea
timpului dintre semnalul de pornire și desprinderea din blocstartul competi țional.
Până în anii '60 startul se desf ășura cu balansarea membrelor superioare pe un
arc de cerc de aproximativ 360°. De atunc i,"avântarea" lor s-a realizat cu o
amplitudine de numai 180°, sau chiar mai mic ă, până la 30°.
De exemplu, startul "smuls" se realizeaz ă cu o balansare a membrelor
superioare de amplitudine medie, aproxima tiv 120°. Acest start presupune scurtarea
elanului, ceea ce a contribuit în timp la doborârea recordurilor.
Structura startului, din punct de vedere al fazelor care îl alc ătuiesc, este
următoarea:
• poziția în blocstart;
• elanul;
• drumul aerian;
• pătrunderea în ap ă;
• lucrul în imersie și revenirea la suprafa ța apei.
Poziția în blocstart
Este cu fa ța spre piscin ă și corpul înclinat. Genunchii sunt semiflexa ți,
picioarele dep ărtate la lățimea umerilor și în ușoară adducție (vârfurile apropiate –
călcâiele dep ărtate), iar degetele prind cu suprafa ța plantară marginea anterioar ă a
blocstartului. Bra țele sunt relaxate lâng ă corp sau orientate înainte -jos. Privirea este
îndreptată spre apă și bărbia ușor coborât ă.
Elanul
Se realizeaz ă prin extensi energic ă a trunchiului și avântarea membrelor
superioare înainte -sus lâng ă cap. Se împinge în marginea blocstartului, proiectând
corpul spre înainte.
Drumul aerian
Se execut ă menținând coloana vertebral ă în rectitudine. Pentru a plonja în arc
este necesar ă coborârea b ărbiei și ușoara flexie a șoldurilor dup ă atingerea celui mai
înalt punct al zborului. Zborul trebuie s ă fie ușor ascendent pe prima parte, urmat
de o flexie energic ă a trunchiului pe coaps ă până la un unghi de aproximativ 140° –
160° . Traiectoria centrului de gr eutate nu mai poate fi modificat ă, se poate schimba
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
44 doar pozi ția segmentelor, îns ă cu efecte negative asupra lungimii zborului. În
concursul preolimpic desf ășurat la Moscova(1890), înot ătorii ruși au încercat
accelerarea zborului prin mi șcarea picioarelor în aer, dar aceast ă execuție nu și-a
dovedit eficien ța.
Pătrunderea în ap ă
Se realizeaz ă sub un unghi cât mai mic fa ță de suprafa ța apei, aproximativ
30°-40°. În locul unde p ătrund mâinile trebuie s ă intre întregul corp, cu bra țele cât
mai apropiate unul de celalalt pentru a învinge u șor rezisten ța apei, iar suprafa ța
de contact cu apa trebuie s ă fie cât mai mic ă pentru a elimina for ța de frecare a
corpului cu apa.
Lucrul în imersie și revenirea la suprafa ță
După o scurtă alunecare, picioarele încep s ă bată pentru a asigura în ălțarea
corpului spre suprafa ța apei. Urmeaz ă o vâslire cu un singur membru superior și
ridicarea capului pentru a atinge ni velul apei. Acest lucru pe sub ap ă se poate realiza
prin mișcări ale membrelor inferioare specif ice procedeului craul sau prin mi șcări
ondulatorii specifice procedeului delfin.
Greșeli la start
a) La pozi ția inițială:
• Extensia sau flexia pronun țată a genunghilor – reac ție muscular ă
necorespunz ătoare la semnalul de start
• Degetele picioarelor nu prind marginea blocstartului – posibil ă
dezechilibrare sau alunecare.
b) La elan:
• Mișcări inutile cu bra țele – întârzie desprinderea.
c) În zbor:
• Extinderea trunchiului sau a gâtului – coboar ă trenul inferior, intrarea
în apă realizându-se pe abdomen.
d) Intrarea în ap ă:
• Suprafața mare de contact cu apa, atunci când membrele, pieptul și
bazinul pleznesc apa în locuri diferite -creeaz ă tulburență de suprafe ță
și reduc viteza.
e) În faza lucrului sub ap ă și la revenire:
• Mișcări de picioare executate prea devreme sau prea târziu – nu este
valorificat ă alunecarea în imersie.
• Vâslirea prematur ă cu primul bra ț -scade viteza ini țială.
Exerciții pentru înv ățarea procedeului craul
Înaintea începerii înv ățării procedeului craul, este bine ca instructorul s ă facă o
demonstra ție a procedeului, cu accent pe momentele cheie; s ă dea explica ții privind
mișcarea membrelor infe rioare, a celor su perioare, respira ția și coordonarea acestora.
Înot și hidrokinetoterapie
45 Învățarea mișcării membrelor inferioare
• Pe uscat, din culcat ventral pe o banc ă, cu bazinul înafara suprafe ței de
sprijin, înv ățarea mișcării membrelor inferioare specific ă procedeului
craul (mișcări în plan vertical) și corectarea de c ătre instructor.
• Din șezând pe marginea bazinului, pi cioarele scufundate în ap ă până
la nivelul genunchilor, mi șcarea alternativ ă a picioarelor.
• Din culcat ventral pe marginea b azinului, cu membrele inferioare
înafara sprijinului spre ap ă, se execut ă lovirea apei de sus în jos
simulând mi șcări specifice procedeului craul
• Executarea mi șcării cu membrele inferioare, atingând cu mâinile
fundul bazinului (bazine cu ap ă mică).
• Din sprijin cu mâinile pe marg inea bazinului, executarea mi șcărilor cu
membrele inferioare din plut ă pe piept cu capul în ap ă. Respirația se
execută la 6 bătăi de picioare sau la 9 b ătăi de picioare.
• Executarea mi șcărilor cu membrele inferioare, subiectul fiind tractat
de pe marginea bazinului cu ajutorul unui b ăț, sau din ap ă de către
instructor.
• Executarea mi șcărilor membrelor inferioare cu ajutorul plutei.
• Executarea mi șcărilor membrelor inferioare, membrele superioare
fiind întinse în prelungirea corpului.
• Executarea mi șcării membrelor inferioare pe o parte.
Indicații metodice:
Se acordă o atenție mărită asupra pozi ției piciorului în ap ă: vârful piciorului
foarte bine întins; picioarele apropiate unul de cel ălalt; distan ța dintr picioare
(pasul),în momentul forfec ării să nu fie prea mare, etc;
Toate exerci țiile se pot executa cu ajutorul la belor de cauciuc.
Învățatea mișcării membrelor superioare
• Pe uscat, demonstrarea mi șcării membrelor superioare și executarea
acestora mi șcări în oglind ă.
• Executarea mi șcării membrelor superioare din stând cu trunchiul
îndoit la un unghi de 90°, înv ățând totodat ă întoarcerea capului într-o
parte, pentru executarea inspirului. R ăsucirea capului se execut ă la
fiecare membru superior , pentru a facilita mi șcarea.
• Același exercițiu, cu răsucirea capului la trei bra țe.
• În apă, cu sprijin pe marginea bazinului, men ținându-se pozi ția
orizontală a c o r p u l u i p e a p ă, executarea mi șcării
membrelor superioare (vâslirea).
• Cu picioarele în sprijin pe ma rginea bazinului, sau pe culoarele
delimitatoare, executare mi șcării membrelor superioare specific ă
procedeului craul.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
46 • Sprijinul picioarelor într-un colac, executarea mi șcării
membrelor superioare cu ajutorul plutei. Mi șcările se
asociază cu respira ție la fiecare mebru superior.
• Coordonarea mi șcării membrelor superi oare cu respira ția.
Învățarea coordon ării mișcării membrelor superioare cu cele inferioare și
cu respira ția
• Pe uscat, din stând cu membrele superioare întinse înainte, se
execută mișcarea specific ă procedeului craul concomitent cu
joc de glezne și răsucirea capului pentru efectuarea inspirului
• Executarea mi șcării membrelor superioare din stând, cu
trunchiul îndoit la un unghi de 900, cu r ăsucirea capului
pentru executarea respirației la trei mi șcări.
• Coordonarea r ăsucirii capului odat ă cu executarea mi șcării
membrului superior de pe partea respira ției: capul se
răsucește în momentul începerii vâslirii și revine în
momentul termin ării mișcării de tracțiune.
• Alunecare craul cu sprijin pe plut ă, cu respira ție la fiecare
mișcare a membrului superior.
• Același exercițiu, cu respira ție la două și trei mișcări.
• Alunecare craul f ără sprijin pe plut ă, cu respira ție la fiecare
mișcare, la două și la trei mi șcări.
• Alunecare sau procedeu craul, vâslind numai cu un singur
membru superior, cu respira ție la două mișcări.
• Executarea unui ciclu de bra țe la patru b ătăi de picioare, la
șase bătăide picioare și la opt bătăi de picioare.
Indicații metodice:
Diversificarea exerci țiilor impune însu șirea corect ă a tehnicii în procedeul
craul;
Introducerea exerci țiilor se face gradat pentru o mai bun ă execuție din partea
subiecților;
Majoritatea exerci țiilor de coordonare a mi șcării membrelor superioare se
execută la început cu cotul întins, urmând ca pe parcurs s ă se efectueze o u șoară
flexie a cotului;
Exercițiile se pot executa în trei serii: libere, cu palmare și cu labe și palmare.
Învățarea startului în procedeul craul.
• Sărituri de pe marginea bazinului în picioare.
• Sărituri de pe blocstart în picioare.
• Șezând pe genunchi la marg inea bazinului, pe o plut ă, cădere în ap ă
cu capul înainte.
• Banca înclinat ă așezată pe marginea bazinului, cu lcat facial cu capul
Înot și hidrokinetoterapie
47 și membrele superioare spre înainte, intrarea în ap ă cu capul înainte.
• Din stând pe marginea bazinului, corp ul îndoit spre înainte cu mâinile
deasupra capului, c ădere în ap ă cu capul spre înainte.
• Același exercițiu executat de pe blocstart.
Sărituri de pe blocstart, cu capul înainte.
EVALUARE
Care sunt probele olimpi ce în procedeul craul?
Care sunt mi șcările la vâslitul acvatic cu bra țele la procedeul craul?
Câte faze cuprinde b ătaia picioarelor?
Câte feluri de coordon ări brațe-picioare întâlnim?
Care sunt gre șelile la respira ție?
Care sunt fazele startului în procedeul craul?
Analizați biomecanic mi șcările membrelor superioare specifice procedeului
craul.
Analiza ți biomecanic mi șcările membrelor inferioare specifice procedeului
craul.
Bibliografie
1. COUNSILMAN J., E., (1977), The sciences of Sw imming Ed.
Counsilman CD, Indiana – SUA;
2. DOBOȘ, AL., (1994), Tainele marii respira ții, Ed. Nirvana, Bucure ști;
3. MUREȘAN, E., (2002), Curs de înot, Ed. Funda ția România de mâine,
București;
4. OLARU, M., (1982), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucure ști;
5. ȘALGĂU, S., GA LERU, O., (2000), Nata ție – Curs -ID, F.E.F.S.,
Universitatea din Bac ău;
6. THOMAS, D., G., (1996), Înot – Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucure ști.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
48 MODULUL V. Bazele generale ale tehnicii procedeului
spate
Scop
Cunoașterea amănunțită a tehnicii pr ocedeului spate, în vederea utiliz ării a unor
elemente în activit ățile de recuperare și profilaxie.
Obiective opera ționale
După ce va studia aceast ă unitate de curs, studen ții vor putea s ă:
> Să-și formeze abilit ățile necesare activit ăților de înv ățare corect ă a
elementelor procedeului spate.
> Să-și formeze deprinderea de a analiza biomecanic tehnica mi șcării
membrelor inferioare, a membrelor superioare, a respira ției specifice
procedeului craul în vederea utiliz ării eficiente a acestora în activit ățile de
recuperare și profilaxie.
5.1. Tehnica procedeului spate
Scurt istoric
La apariția sa ca procedeu, era sub alt ă formă, iar englezii au folosit expresia
back crawl, care se traduce prin craul pe spate. Ast ăzi procedeul se nume ște spate.
Modalitatea de a înota pe spate este binecunoscut ă din cele mai vechi timpuri,
prima referire în acest sens datând din a nul 1538, în lucrarea profesorului Nicolas
Wynman, intitulat ă "Colymbetes sive de arti natandi" Pedagogul german Guts-Muts,
în lucrarea "Gimnastica pentru tineret", ap recia valoarea înotului spate, folosit mai
ales în tehnicile de salvare de la înec.
Procedeul spate s-a dezvoltat în paralel cu procedeul bras, fiind cunoscut ini țial
ca procedeul bras r ăsturnat.
În anul 1912, cu ocazia J.O. de la Sto kholm, sportivul american Hebner a înotat
proba de 100 m într-o tehnic ă nouă, realizând un timp foarte bun pentru acea vreme
(1:21:2), determinând uitarea bras ului pe spate. El folosea o mi șcare de forfecare a
membrelor inferioare, iar cele superioare erau scoase alternativ din ap ă, înotând spate
din craul r ăsturnat.
Între anii 1930-1940 japonezii perfec ționează poziția pe apă, printr-o pozi ție
mult mai culcat ă a corpului pe ap ă.
Înot și hidrokinetoterapie
49 În anul 1936, la J.O. desfa șurete la Berlin, înot ătorul american A.Kiefer câ știgă
proba de 100 m cu timp ul 1:05:9, folosind o mi șcare redus ă a membrelor superioare,
care intră în apă flexate la nive lul cotului, pu țin deasupra um ărului.
În anul 1948 se practic ă "vâslitul în elice", prin flexia cotului în momentul în
care palma se aliniaz ă la nivelul um ărului. Drumul acvatic nu mai are o traiectorie
semicircular ă, ci una dreapt ă, paralelă cu corpul.
Structura actual ă a procedeului spate se datoreaz ă francezului Georges Vallery,
care a fost campion european în anul 1948 în proba de 100 m cu timpul 1:07:6.
Îmbunătățirile ulterioare au fost aduse de c ătre înotătorii olandezi, americani, dar mai
ales de înot ătorii australieni, care au adoptat o pozi ție mai orizontal ă și au mărit
lungimea vâslirilor, acestea realizâ ndu-se din acest moment sub forma
literei"S"culcat.
Utilizarea procedeului
Competițional:
Procedeul spate se înoat ă în probele de 100 și 200m, primul procedeu în ștafeta
de 4xl00m Mixt, și al doilea procedeu în probele individuale de 200 și 400m Mixt.
Utilitar și de agrement:
Este un procedeu foarte des utilizat, deoarece nu ridic ă probleme din punct de
vedere al respira ției, este utilizat sub aspect de agrement, foarte frecvent, mai ales
pentru relaxare.
Utilitar și-a dovedit eficien ța pentru transportul diferitelor obiecte și în mod
special ca procedeu de transport a accidenta ților.
Tehnica procedeulu i spate, implic ă următoarele:
• Mișcarea membrelor inferioare;
• Mișcarea membrelor superioare;
• Coordonarea dintre membrelor inferioare și cele superioare;
• Coordonarea membrelor su perioare cu respira ția;
• Startul și întoarcerea;
Mișcarea membrelor inferioare
În procedeul spate, mi șcările membrelor inferioare au un mecanism
biomecanic asem ănător celor din procedeul craul. Ele asigur ă înălțarea subiectului,
facilitând trecerea umerilor peste ap ă. De asemenea, men țin echilibrul și
aliniamentul lateral, corectând deplas ările în plan orizontal produse de mi șcările
alternative ale membrelor superioare.
În general se recomand ă conservarea for ței propulsive a membrelor inferioare,
obținută doar prin lovituri foarte puternice, pentru sprintul final în cursa de 100 m și
partea a doua a probei de 200m.
Acțiunile motrice se realizeaz ă în plan vertical, numindu-se și "mișcări de
forfecare" care sunt realizate din articula ția coxofemural ă și se execut ă alternativ, în
două faze:
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
50 Prima faz ă, ascendent ă
Este ințiată când călcâiul s-a scufundat mai mult decât șezuta. Prin flexia
șoldului, coapsa este deplasat ă în sus, iar apa este presat ă pe aceast ă direcție cu fața
dorsală a piciorului. Prin flexia genunchiului, determinat ă pasiv de presiunea apei,
gamba este mai coborât ă decât coapsa.
Mișcarea de biciuire a apei, ini țiată la nivelul șoldului, continu ă cu extinderea
energică a genunchiului și se finalizeaz ă când membrul inferior este pozi ționat
imediat sub nivelul apei. Vârfurile picioarelo r pot sparge nivelul apei, sau se pot situa
sub suprafa ța ei.
Faza a doua, ascendent ă sau pregătitoare
Se realizeaz ă prin extensia articula ției coxofemurale. Aceast ă mișcare este
activă și asigură doar anihilarea iner ției mișcării ascendente. Când c ălcâiul se
situiază din nou sub nivelul șezutei se ini țiază un nou ciclu de mi șcare.
Din punct de vedere biomecanic, fazei ascendente a mi șcării membrelor
inferioare specifice procedeului spate îi corespunde faza descendent ă a mișcării
membrelor inferioare specifice pro cedeului craul. Deosebirea major ă între aceste
structuri motrice este c ă la spate, în faza ascendent ă, genunchiul este mai flexat
decât la cr aul, în faza descendent ă.
Amplitudinea mi șcărilor variaz ă între 20 și 30 cm, fiind influien țată de
constituția înotătorului, de for ța membrelor superioare și de ritmul loviturilor de
picior. Gleznele sunt relaxate și în ușoară inversie pe durata ambelor faze, iar în
timpul bătăii se pune accent pe faza ascendent ă.
Coordonarea picioarelor
Când un picior atinge punctul cel mai înalt al b ătăii, celălalt picior este în
poziția cea mai adânc ă. Există însă o scurtă suprapunere a fazelor ascendente, care
favorizeaz ă biciuirea apei.
Greșeli
a) În faza ascendent ă:
• Hiperflexia genunchiului – gamba este coborât ă aproape la vertical ă,
determinând o cre ștere a rezisten ței de form ă, prin deranjarea
curenților paraleli adi ționali;
• Flexia gambei -limiteaz ă suprafața de presiune a apei;
• Flexia exagerat ă a șoldului -genunchiul iese din ap ă; se realizeaz ă
mișcări de pedalare prin ap ă, împiedicând astfel înaintarea.
b) În faza descendent ă:
• Menținerea gleznei în extensie – șoldurile și trunchiul sunt ridicate
prin contrafor ță, reprezentând un element negativ pentru aliniamentul
orizontal;
c) Mișcarea în ansamblu:
• Extensia executat ă la o adâncime prea mare;
Înot și hidrokinetoterapie
51 • Mișcări cu frecven ță mare și amplitudine mic ă;
• Mișcări neregulate;
• Acțiuni inițiate din genunchi -se dep ărtează gambele în plan sagital,
iar eficien ța lucrului scade sim țitor;
• Menținerea genunchilor în ex tensie – este încordat ă inutil musculatura
membrelor inferioare.
În general, aceste toate gre șeli produc o cre ștere substan țială a rezisten ței
hidrodinamice -frontal ă, de frecare și turbionar ă – iar mișcările se realizeaz ă cu un
consum energetic ridicat.
Ca și în cazul procedeului craul, în vederea unei execu ții corecte, se sugereaz ă
înotătorului să lovească apa ca și cum ar șuta într-o minge.
Mișcarea membrelor superioare
Asemănările tehnice între procedeele craul și spate sunt evidente și în cazul
mișcării membrelor superioare. Astfel, proced eul spate este considerat o versiune
răsturnată a procedeului craul. Aceast ă convingere a ap ărut după anularea teoriei
propulsiei prin rezisten ță, mai precis, odat ă cu aplicarea teoriei portan ței asupra
mecanismului mi șcărilor de înot.
Biomecanic, și în procedeul spate membrele superioare lucreaz ă alternativ,
ciclic, iar rolul lor este propulsiv, mi șcările desfășurăndu-se predominant în lateral și
pe vertical ă, cu deplas ări minime înapoi. Astfel, propulsia se bazeaz ă pe portan ță și
nu pe forța de rezisten ță.
Structura global ă a acțiunii membrelor superioare include urm ătoarele:
a) Drumul acvatic
Acțiunea propulsiv ă, care cuprinde trei faze:
• Intrarea membrului superior apucarea apei. Membrul superior
pătrunde în ap ă, înainte, lâng ă cap, cu palma orintat ă în exterior.
Degetul mic intr ă primul în ap ă și prin ușoara flexie a articula ției
pumnului se realizeaz ă prinderea apei în c ăușul palmei;
• Tracțiunea se execută pe un traseu semicircular, spre exterior, în jos,
apoi în sus, cu deplas ări minime spre înapoi. Ac țiunea este ini țiată
prin flexia progresiv ă a articula ției cotului și se finalizeaz ă când mâna
ajunge în dreptul um ărului, când între antebra ț și braț se formeaz ă un
unghi de aproximativ 90ș – 100ș;
• Împingerea se desfășoară prin extensia cotului și presarea apei în jos.
Se realizeaz ă și mișcări de mic ă amplitudine spre înapoi. În final,
brațul este pozi ționat lâng ă corp, iar palma orintat ă spre fundul
bazinului.
b) Drumul aerian (revenirea)
Necesită o reorientare a palmei spre coaps ă, pentru întâmpinarea unei
minime rezisten țe la degajarea din ap ă a membrului superior. Prin flexia progresiv ă a
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
52 umărului, membrul superior este dus înainte, cu palma orientat ă inițial spre interior.
Când mâna trece prin dreptul fe ței, palma este reorientat ă spre exterior, preg ătind
intrarea în ap ă.
Vâslirea descrie un parcurs sinusoidal, asem ănător literei "S" culcat și
urmărește păstrareasprijinului pe por țiuni de ap ă care nu se se deplaseaz ă sub
formă de curent în sensul opus înaint ării. Vâslirea este uniform accelerat ă și se
efectuează cu "cotul înalt", pe ste nivelul mâinii. Mi șcările membrelor superioare
sunt favorizate de r ăsucirea corpului în axul longitudinal.
c) Coordonarea me mbrelor superioare
Un membru superior p ătrunde în ap ă, când cel ălalt finalizeaz ă mișcarea în
jos, cu rol de în ălțare și facilitare a rul ării corpului în ax. Astfel, este posibil ca un
membru superior s ă aplice for ța propulsiv ă imediat ce cel ălalt membru superior a
încetat presiunea pe ap ă sub coaps ă.
Greșeli
a) La intrarea membrului superior:
• Pătrunderea membrului superior în ap ă în exterior sau în interior,
peste linia median ă a corpului, modific ă aliniamentul lateral și
determină o înaintare șerpuită, prin deplasarea bazinului și membrelor
inferioare în lateral;
• Trântirea bra țului pe ap ă – scade viteza de înaintare aproape la
jumătate și crește turbulen ța de suprafa ță și rezistența valurilor;
• Introducerea membrului superior cu cotul în flexie – cre ște
rezistența la înaintare și scurteaz ă lungimea trac țiunii.
b) La vâslire:
• Relaxarea articula ției pumnului – mâna nu exercit ă presiuni pe ap ă,
fiind în ușoară extensie;
• Coborârea cotului – antebra țul și palma nu vâslesc. Cotul coborât este
cea mai mare gre șeală mecanic ă. Ea provoac ă dureri cronice ale
umărului. Acestea sunt determinate de frecarea pe capul humeral a
tendonului supraspinosului și bicepsului por țiunea lung ă, dar și a
ligamentului coracoacromial (Kenedy, 1978);
• Vâslirea cu cotul extins pe un traseu semicircular – modific ă
aliniamentul orizontal, determinând în ălțarea și apoi coborârea
corpului;
• Scoaterea membrului superior prea devreme din ap ă – scurteaz ă
împingerea și în compensa ție crește ritmul mi șcărilor;
• Neorientarea palmei spre fundul bazinului la finalul împingerii –
generează o scufundare pronun țată a corpului.
c) Pe drumul aerian:
• Scoaterea mai întâi a degetului mic din ap ă – mișcarea este restrictiv ă
și obositoare;
Înot și hidrokinetoterapie
53 • Revenirea executat ă cu deplasarea membrului superior prin lateral
aproape de suprafa ța apei – mi șcarea este grea și nu permite trecerea
umărului peste ap ă; aliniamentul lateral deranjat prin scoaterea
șoldurilor și a picioarelor de pe linia de înaintare;
• Menținerea umerilor paraleli cu suprafa ța apei, fără rotarea corpului în
ax – mâna este scoas ă înaintea um ărului și corpul se scufund ă.
Greșelile amintite mai sus, determin ă dominația în vâslire a for ței de opunere
comparativ cu portan ța. În acest caz, cre ște rezisten ța de form ă în detrimentul for ței
propulsive.
Coordonarea dintre membrele superioare și cele inferioare
Coordonarea membrelor superioare cu cele inferioare în procedeul spate este
simplă. Se execut ă șase mișcări ale membrelor inferi oare la un ciclu de mi șcări ale
membrelor superioare, fiec ărei vâsliri corespunzându-i trei b ătăi de picioare. Suita
completă a coordon ării este urm ătoarea:
• Membrul superior drept ba te în sus în timpul mi șcării inițiale în jos a
membrului superior drept;
• Membrul superior stâng bate în sus în timpul mi șcării spre în sus a
vâslirii membrului superior drept;
• Membrul superior drept bate în sus, din nou, în timpul mi șcării în jos a
membrului superior drept;
Acestă suită se repetă în timpul vâslirii membrului superior stâng. Acesta
înseamnă că membrul inferior stâng ba te în sus în timpul mi șcării inițiale spre în jos a
membrului superior stân g, membrul inferior drept bate sus în timpil mi șcării în sus și
membrul inferior stâng ba te în sus în timpul mi șcării finale în jos.
Asemănarea între coordonarea acestei vâsliri și cel cu șase mișcări ale
membrelor inferioare a procedeului craul este remarcabil ă, creând suport teoriei care
susține că o coordonare de șase mișcări, poate fi cea mai eficient ă variantă pentru
ambele procede.
Coordonarea dintre membrel e superioare cu respira ția
Deși pentru a respira nu sunt probleme deosebite, gura fiind men ținută în
permanen ță deasupra nivelului apei, preciz ăm că momentul favorabil pentru inspir
este vâslirea unui membru superior, iar pe ntru expir, vâslirea celuilalt membru
superior.
Se inspiră pe gură o cantitate medie de aer , iar expirul se execut ă pe gură și pe
nas concomitent.
Startul în procedeul spate
În poziția inițială, subiectul este cu fa ța spre peretele bazinului, cu picioarele în
sprijin ghemuit pe acesta și cu apuc ă mânerele blocstartului. Vârfurilepicioarelor
realizează sprijinul imediat sub nivelul apei, u șor asimetric și depărtat la nivelul
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
54 umerilor. Aceast ă poziție este abordat ă de către înotător după primul semnal al
arbitrului.
La comanda "Lua ți locurile" se execut ă flexia coatelor și se apropie pieptul de
perete, concomitent cu ridicarea șezutei. Bărbia este men ținută în piept.
După semnalul sonor, fluer, siren ă, pistol, elanul se realizeaz ă printr-o
extensie energic ă întregului corp, concomitent cuducerea membrelor superioare
spre înapoi, u șor prin lateral, iar privirea este energic înreptat ă spre celălalt capăt al
bazinului.
Drumul aerian se execut ă cu corpul arcuit, peste nivelul apei. Dup ă depășirea
celui mai înalt punct al traiectoriei, se realizeaz ă o ușoară flexie șoldurilor, pentru a
reuși trecerea picioarelor peste ap ă. Membrele superioare pot fi duse peste ap ă cu
coatele în extensie sau în flexie. În acest caz, umerii sunt mai aproape de axa de
rotație, iar dup ă ce au dep ășit capul, coatele se extind energic.
Intrarea în ap ă se realizeaz ă sub un unghi cât mai mic fa ță de suprafa ța apei,
aproximativ 300 – 400. Șoldurile p ătrund la foarte mic ă distanță în urma locului
unde a intrat capul, iar picioarele pu țin în urma șoldurilor.
Lucrul sub ap ă pregătește revenirea la suprafa ță. Se efectueaz ă o ușoară
redicare a membrelor superioare și o coborâre a b ărbiei în piept pentru a schimba
direcția de deplasare dinspre în jos înspre sus, c ătre suprafa ța apei. Dup ă o scurtă
alunecare, membrele inferioare incep s ă bată pentru a în ălța corpul la suprafa ța
apei. Mișcarea membrelor inferioare poate sub form ă de ondula ție, specific ă
procedeului fluture.
Printr-o singur ă vâslire cu unul din membrele superioare, se revine la suprafa ța
apei executându-se inspirul și continuarea cursei prin mi șcări ritmic coordonate
a) În poziția inițială:
• dispunerea gre șită a vârfurilor picioarelor pe perete – împingerea
în perete este ineficient ă și poate produce alunecarea picioarelor la
start;
• lipsa ridic ării în brațe prin flexia coaielor pentru apropierea pieptului
de perete -elan scurt datorit ă deplasării bazinului prin ap ă;
b) La elan:
• nevalorificarea rolului conduc ător al capului; nu se realizeaz ă extensia
gâtului – "cade" șezuta;
• membrele superioare sunt deplasate lâng ă cap doar prin înainte și nu
prin lateral-înainte -nu sunt ridicate peste ap ă, spatele și bazinul;
c) În zbor:
• deplasarea picioarelor prin ap ă sau atingerea ei cu spatele, în pozi ție
aproape orizontal ă – creaște rezisten ța la înaintare;
d) În faza lucrului sub ap ă și la revenire:
• mișcări ale membrelor inferioare prin ap ă, executate prea devreme sau
Înot și hidrokinetoterapie
55 prea târziu – nu este valorificat ă alunecarea în imersie;
• vâslire prematur ă executată cu primul membru superior – scade viteza
de deplasare;
5.2. Exerci ții pentru înv ățarea procedeului spate
În practica de înot, procedeul spate se înva ță concomitent cu înv ățarea
procedeului craul deoarece, structura mi șcărilor care compun tehnica acestor dou ă
procedee este asem ănătoare, doar cu diferen ța că alunecarea la procedeul spate se
execută pe spate și nu pe piept ca în procedeul craul.
Învățarea mișcării membrelor inferioare
1. Pe uscat, șezând pe o banc ă sau pe marginea bazinului, executarea
mișcării picioarelor specific procedeului spate.
2. Cu sprijinul mâinilor pe marginea b azinului, sau pe sparge val, cu
ajutorul instructorului, executarea mi șcării membrelor cu genunchiul
și vârful piciorului întins.
3. Din alunecare pe spate, pluta este ținută cu mâinile pe abdomen, se
execută lovirea apei cu picioare le de jos în sus specific ă procedeului
spate
Învățarea mișcării membrelor superioare
1. Învățarea mișcării membrelor superioare pe uscat.
2. Executarea mi șcării membrelor superioare cu ajutorul benzii elastice.
3. În apă, cu sprijin fix pe picioare, executarea mi șcării membrelor
superioare.
4. Cu picioarele fixate în tr-un colac, executarea mi șcării membrelor
superioare.
5. Executarea mi șcării membrelor superioare din alunecare pe spate, cu
ajutorul pulutei ținută cu mâinile la nivelul abdomenului sau deasupra
capului.
Coordonarea mi șcărilor membrelor su perioare cu respira ția
1. Alunecare craul cu mâinile asimetrice, un membru superior lâng ă coapsă,
celălalt în prelungirea corpului. La 9 mi șcări ale membrelor inferioare se
schimbă poziția membrelor superioare.
2. Alunecare spate cu membrele supe rioare în prelungirea corpului,
ținându-se cu mâinile de un baston tras de profesor de pe marginea
bazinului.
3. Membrele superioare în prelungirea corpului, alunecare spate vâslind
numai cu un singur membru superior. Se repet ă cu celălalt membru
superior.
4. Alunecare spate cu trac țiunea simultan ă a membrelor superioare.
5. Înot spate, vâslind cu un singur me mbru superior, celalalt fiind în
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
56 prelugirea corpului
6. Alunecare craul, vâslind de dou ă ori cu acela și membru superior, cel ălalt
fiind în prelugirea corpului.
7. Procedeu spate.
8. Alunecare: spate cu mi șcarea membrelor inferioare în procedeu delfin.
Membrele superioare execut ă vâslirea și revin deasupra capului. Se
lucrează: o tracțiune ale membrelor superioare la dou ă bătăi simultane;
Exercițiile se pot executa și cu labe.
Învățarea startului în procedeul spate
1. Din atârnat la blocstart, executarea mai multor balans ări, necesare în
momentul s ăriturii.
2. Starturi libere f ără mișcări ale membrelor inferioare.
3. Starturi cu mi șcări ale membrelor inferioare, mâinile în prelungire
deasupra capului.
4. Starturi, alunecare și vâslire cu un singur membru superior.
5. Starturi și înot în procedeu spate.
EVALUARE
Care sunt gre șelile la mi șcarea membrelor inferioare specific ă
procedeuluispate?
Ce include structura global ă la mișcarea membrelor superioare
specifică procedeului spate?
Care este suita complet ă a coordon ării mișcărilor membrelor superioare
cu cele ale membrelor inferioare?
Care sunt gr șelile la startul de spate?
Analiza ți biomecanic mi șcările membrelor superioare specifice
procedeului spate.
Analiza ți biomecanic mi șcările membrelor inferioare specifice
procedeuluispate.
Bibliografie
1. COUNSILMAN J., E., (1977), The sciences of Sw imming Ed.
Counsilman CD, Indiana – SUA;
2. DOBOȘ, AL., (1994), Tainele marii respira ții, Ed. Nirvana, Bucure ști;
3. MUREȘAN, E., (2002), Curs de înot, Ed. Funda ția România de mâine,
București;
4. OLARU, M., (1982), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucure ști;
5. ȘALGĂU, S., GA LERU, O., (2000), Nata ție – Curs -ID, F.E.F.S.,
Universitatea din Bac ău;
6. THOMAS, D., G., (1996), Înot – Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucure ști.
Înot și hidrokinetoterapie
57 MODULUL VI. Bazele generale ale tehnicii procedeului
bras
Scop
Cunoașterea amănunțită a tehnicii procedeului bras, în vederea utiliz ării a unor
elemente în activit ățile de recuperare și profilaxie.
Obiective opera ționale
După ce va studia aceast ă unitate de curs, studen ții vor putea s ă:
> Să-și formeze abilit ățile necesare activit ăților de înv ățare corect ă a
elementelor procedeului bras.
> Să-și formeze deprinderea de a an aliza biomecanic tehnica mi șcării
membrelor inferioare, a membrelor superioare, a respira ției specifice
procedeului craul în vederea utiliz ării eficiente a acestora în activit ățile de
recuperare și profilaxie.
6.1. Tehnica procedeului bras
Scurt istoric
Ac țiunile motrice specifice ace stui procedeu sunt mi șcâri circulare
denumite dup ă verbul din limba francez ă brasser care înseamn ă – a amesteca cu
putere.
Procedeul este cunoscut înc ă din antichitate, atunci când în Odiseea,
Homer poveste ște că "Ulise înota cu mi șcări rotunde, întinzându- și brațele prin ap ă".
În anul 1538, în lucrarea "Colymbetes sive de arti natandi" este înregistrat ă o
descriere tehnic ă a procedeului bras.
În secolul al XIX-lea apar primele informa ții cu caracter sportiv din
domeniul înotului, unde mi șcările de bras sunt folosite mai ales pentru probele pe
distanțe lungi, cum ar fi cazul cursei de o mil ă desfășurată pe Tamisa.
Între anii 1900-1930 se înota bras într-o pozi ție foarte înalt ă, cu capul mult ridicat
și cu mișcări laterale ample – brasul german.
În anul 1935, datorit ă unui regulament competi țional mai pu țin clar,
unii înotători scoteau bra țele din ap ă la revenirea în pozi ție de alunecare, dând
naștere unui nou procedeu denumit atunci "fluture -bras".
Procedeul bras pe sub ap ă apare între anii 1950-1957, particularizat prin
vâsliri lungi cu bra țele, realizate în apnee prelungit ă.
În anul 1957, Federa ția Interna țională (F.I.N.A.) interzice aceast ă
variantă de înot a procedeului bras, fiind considerat ă ca dăunătoare sănătății.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
58 În decursul timpului, procedeul a suferit numeroase perfec ționări, cele
mai importante fiind înregistrate în cadrul școlii de înot japoneze, unde pentru prima
dată s-a demonstrat o tehnic ă de înot cu corpul mult scufundat, dar în limite
regulamentare.
În vremurile actuale se înoat ă două variante de bras: brasul tradi țional și
brasul deifnizat. Brasul tradi țional este caracterizat șrintr-o pozi ție prizontata,
șoldurile fiind men ținute Ia suprafa ța apei, sau imediat sub orizontala apei, pe întreg
ciclul de vâslire. Brasul dejfinizat este particularizat prin deplas ări în plan vertical,
mițcarea în ansamblu având as pect ondulatoriu. în aceast ă variantă, șoldurile sunt
mai coborâte, iar pentru diminuarea rezisten ței frontale, umerii sunt ridica ți din apă
și proiectați înainte printr-o mi șcare mai puternic ă a membrelor inferioare.
Utilizarea procedeului:
Competițional:
La J.O. procedeul bras se înoat ă în probele de 100 m și 200 m; al treilea
procedeu în probele de mixt individual; al doilea schimb la ștafeta de 4×100 m mixt.
La Campionatele Mondiale în ba zine scurte (25 m), se înoat ă și în probele de 50 m
bras; al treilea procedeu în proba de 100 m mixt; respectiv al doilea schimb în ștafeta
de 4×50 m mixt.
Utilitar și de agrement:
Este cel mai utilizat procedeu pentru agrement și deosebit de valoros pentru
scopuri utilitar aplicative și militare.
Componentele structurale din care se co mpune tehnica procedeului bras sunt
următoarele:
1. Mișcarea membrelor inferioare.
2. Mișcarea membrelor superioare.
3. Coordonarea dintre membrele superioare și cele inferioare.
4. Coordonarea membrelor superioare cu respira ția.
5. Startul în procedeul bras.
Mișcarea membrelor inferioare
În procedeul bras, membrele inferioa re au un rol foarte important în
propulsarea înot ătorului, preluând de la mi șcarea membrelor superioare faza de
împingere. Ac țiunea este simultan-simetric ă și se realizeaz ă în principal în plan
orizintal. Se execut ă în două faze:
Prima faz ă pregătitoare
Membrele inferioare dep ărtate aproximativ la nivelul l ățimii umerilor,
realizează flexia genunchilor simultan cu o u șoară flexie a șoldurilor, pentru a nu
scoate călcâiele afar ă din apă, în momentul în care sunt apropiate de șezută șoldurile
se flexeaz ă. Bazinul coboar ă și trunchiul se ridic ă pentru a efectua inspirul. Astfel,
coapsele prezint ă o suprafa ță progresiv înclinat ă, iar moleculele de ap ă alunecă lent
în jurul lor, determin ând formarea de curen ți turbionari mici. în momentul maxim al
Înot și hidrokinetoterapie
59 flexiei gambelor pe coapse, picioarele sunt în eversie (mi șcare complex ă – flexie,
pronație, abducție).
Pentru o mai bun ă apucare a apei se recomand ă extensia degetelor labei
piciorului, în momentul maxim al flexiei gambelor pe coapse.
În momentul în care segmentele memb relor inferioare au ajuns în punctul
maxim al flexiei, mi șcarea nu trebuie oprit ă sau încetinit ă pentru că ar fi necesar un
efort suplimentar pentru a le mi șca din nou. Mi șcarea de propulsie pe care o
execută înotătorii, este o mi șcare moderat ă care crește trptat ca for ță, pe măsură ce
labele picioarelor se apropie de faza urm ătoare.
Faza a doua, faza propulsiv ă sau împingerea
Asigură înaintarea și alunecarea pe ap ă. Pe parcursul extinderii progresive a
genunchilor, t ălpile preseaz ă apa pe o traectorie semicircular ă, ușor în exterior, în
jos și apoi în interior, cu presiuni minime spre înapoi. Membrele inferioare
acționează asemănător elicei unui vapor, modificându- și treptat ughiul de atac.
În finalul ac țiunii, membrele inferioare sunt extinse și adduse (vârfurile
depărtate și călcâiele apropiate ca la pozi ția inițială).
Între cele dou ă faze ale lucrului membrelor inferioare se înregistreaz ă un
moment de alunecare, mai ales dup ă terminarea fazei a doua.
Faza populsiv ă este uniform-accelerat ă și se realizeaz ă în interiorul liniei
umerilor, printr-o mi șcare "îngust ă", de strângere a membrelor inferioare, mi șcare
foatre important ă pentru realizarea corect ă a alunecării și înaintării pe apă.
Greșeli
a) În faza preg ătitoare:
• Flexia pronun țată a șoldurilor – coapsele sunt pozi ționate spre
verticală, determinând o suprafa ță aprope plan ă și creșterea rezisten ței
de formă;
• Menținerea călcâielor apropiate și depărtarea genunchilor -determin ă
rezistența crescut ă la înaintare, propulsia (faza urm ătoare) fiind
realizată direct spre înapoi;
• Depărtarea călcâielor și menținerea genunchilor apropia ți – propulsia
va fi realizat ă mult spre exterior;
b) În faza propulsiv ă:
• împingerea cu gleznele în exterior – apa este lovit ă de sus în jos și spre
înapoi, fără efect propulsiv;
• orientarea asimetric ă a picioarelor – unul love ște apa, cel ălalt o
împinge,(este considerat ă greșeală fundamental ă de tehnic ă, iar
sportivul este descalificat);
c) Pe mișcarea în ansamblu:
• executarea mi șcării la o adâncime prea ma re sau imediat sub nivelul
apei;
• mișcări scurte, cu frecven ță mare și amplitudine mic ă;
• acțiuni inițiate din genunchi – eficien ță scăzută care duce la frânarea
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
60 alunecării;
Mișcarea membrelor superioare
Prin traiectoria descris ă, membrele superioare asigur ă faza de trac țiune
(propulsiv ă), precum și înălțarea corpului pentru executarea inspirului și diminuarea
rezistenței frontale.
Mișcarea membrelor superioare se realizeaz ă simultan -simetric, pe sub nivelul
apei, pe durata a dou ă faze:
Tracțiunea:
Prin flexia articula ției pumnului se realizeaz ă prinderea apei. Apa este împins ă
spre exterior, în afara l ățimii umerilor, pe o traiectorie oblic ă, lateral și în jos.
Presiunea asupra apei continu ă spre exterior și în jos, cu deplas ări minime spre
înapoi, prin flexia progresiv ă a coatelor. Când mâinile, coatele și umerii se aliniaz ă și
când între antebra ț și braț se formeaz ă un unghi de aproximativ 90°, bra țele se
apropie energic de trunchi, executând mi șcarea denumit ă și "strângerea coatelor",
apoi, palmele preseaz ă spre interior și în sus, c ătre piept. Presiunea este întrerupt ă
când palmele se apropie una de cealalt ă,"față în față", la aproximativ 10 cm.
Revenirea:
Se realizeaz ă prin extextensia segmentelor spre înainte și orientarea palmelor în jos.
Această mișcare se execut ă energic, cu palmele cât ma i apropiate sau lipite una de
cealaltă pentru a învinge rezisten ța apei și pentru a nu frâna alunecarea și înaintarea
înotătorului. Mi șcarea se poate executa pe sub nivelul apei, dar și cu palmele pe
deasupra apei, la o distan ță foarte mic ă de suprafa ța acesteia.
Pe sfârșitul fazei de trac țiune, când bra țele încep s ă se apropie, umerii se ridic ă
din apă, pentru inspir și pentru a permite flexia minim ă a șoldurilor. Accelera ția
maximă se înregistreaz ă în momentul "strângerii coatelor".
Greșeli;
a) La trac țiune:
• Vâslirea apei cu memb rele superioare pu țin depărtate, cu executarea
presiunii mai mult spre îna poi – propulsia este dominat ă de
rezistență;
• Vâslire larg ă – presiunea este exercitat ă mult peste l ățimea umerilor,
nu se realizeaz ă înălțarea peste ap ă; forța tracțiunii este diminuat ă, iar
prelungirea traiectoriei nu compenseaz ă frânarea la deplasarea
brațelor spre trunchi.
• Orientarea palmelor fa ță în față înainte de a se alinia coatele și
umerii – apa este comprimat ă sub piept, diminuând eficien ța vâslirii;
b) La revenire:
• poziția mâinilor în extensie;
• depărtarea mâinilor una de cealalt ă – în ambele cazuri cre ște rezisten ța
la înaintare.
Înot și hidrokinetoterapie
61 Coordonarea dintre mebrele superioare și cele inferioare.
Sunt practicate trei tipuri de coordon ări: continu ă, de alunecare și de
suprapunere.
Coordonare continu ă
În coordonarea continu ă, vâslirea cu membrele supe rioare începe pe finalul
fazei propulsive a mi șcării membrelor inferioare
Coordonare de alunecare
În coordonarea de alunecare exist ă un timp de alunecare a corpului pe ap ă,
între finalul mi șcării membrelor inferioare și inițierea unei noi vâsliri.
Coordonare de suprapunere
În coordonarea de suprapunere, pe timpul fazei preg ătitoare a mi șcării
membrelor inferioare (gruparea) începe a pucarea apei. Astfel, membrele inferioare
realizează împingerea când membrele superioare revin înainte.
Cea mai eficient ă este coordonarea de supr apunere, deoarece asigur ă
cursivitatea propulsiei. Acest tip de coor donare este utiliz at de majoritatea
înotătorilor de performan ță.
Greșeli
• flexia genunchilor și șoldurilor prea devreme pe trac țiune – cre ște
rezistența la înaintare, diminuând eficien ța vâslirii;
• momentul de alunecare dup ă terminarea ciclului este mult prelungit
duce la o important ă pierdere de vitez ă.
Coordonarea membrelor superioare cu respira ția
În coordonarea vâslirii se realizeaz ă o respira ție la un ciclu mi șcări ale
membrelor superioare. În momentul grup ării brațelor la piept, odat ă cu ridicarea
umerilor se realizeaz ă inspirul.
Odată cu revenirea membrelor superioare și pe prima parte a trac țiunii se
realizează expirul. Înot ătorii de peforman ță, mai ales în u ltimul timp, execut ă inspirul
la începutul execut ării vâslirii cu membrele superioare.
Startul
Primele faze ale startului se realizeaz ă asemănător celor descrise la startul de
craul (pozi ția pe blocstart, elanul și drumul aerian). Singura diferen ță apare la
,intrarea in ap ă, lucrul sub ap ă și revenirea la suprafa ță.
Intrarea în ap ă se realizeaz ă la o adâncime mai mare, pentru a permite
efectuarea eficient ă a lucrului pe sub ap ă, unghiul de intrare în ap ă fiind de
aproximativ 50° – 70°.
După un moment de alunecare pe sub ap ă, înotătorul execut ă o vâslire lunga cu
amândouă mebrele superioare concomitent, vâslire care se aseam ănă cu tracțiunea
brațelor pe sub ap ă la procedeul fluture.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
62 După realizarea tracțiunii, brațele sunt duse spre înaint e pe sub abdomen, la o
distanță cât mai mic ă de corp pentru a favoriza alunecarea și înainterea înot ătorului.
Când bra țele, în drumul lor spre înainte, aj ung aproximativ în dreptul pieptului,
începe faza preg ătitoare a mi șcării membrelor inferioare (flexia), care continu ă cu
faza propulsiv ă după terminarea revenirii membrelor superioare.
Faza de alunecare este mai lung ă și este înso țită în a doua parte a ei de
tracțiunea membrelor superioare specific ă procedeului bras.
În momentul începerii trac țiunii cu membrele superioare, capul înot ătorului
trebuie să fie la suprafa ța apei.
Greșeli
a) La intrarea în ap ă:
• pătrunderea în ap ă la o adâncime prea mic ă – se revine la suprafa ță
mult prea devreme, f ără a se putea efectua corect lucrul le sub ap ă;
• pătrunderea la o adâncime prea mare – nu se revine la timp la
suprafață apei, pentru a se executa inspirul și apare senza ția de
sufocare;
b) La lucrul sub ap ă:
• nu se efectueaz ă lucrul sub ap ă cum trebuie, nu se apuc ă apă
corespunz ător unei trac țiuni eficiente – se pierde din alunecarea și
înaintarea înot ătorului pe sub apa;
• tracțiunea cu membrele superioare este executat ă incomplet;
• ducerea membrelor superioare spre înainte executat ă cu coatele
întinse, sau nerespectând traiectoria corect ă;
• începerea prea devreme a lucrului cu membrele inferioare – frâneaz ă alunecarea
înotătorului pe sub ap ă;
6.2. Exerci ții pentru înv ățarea procedeului bras
Învățarea mișcării membrelor inferioare
Pe uscat:
1. Culcat pe ventral pe banca de gimnastic ă, executarea mi șcării
membrelor inferioare specifice procedeului bras. Se execut ă fără a
situa bazinul în afara b ăncii tocmai pentru a nu permite coapsei s ă
se flexseze pe abdomen;
2. Culcat pe ventral pe banca de gimnastic ă, cu bazinul înafara
suprafeței de sprijin, executarea mi șcării membrelor inferioare
specifice procedeului bras. Se execut ă fără a ține picioarele în afara
băncii tocmai pemtru a nu permite coapsei s ă s e f l e x s e z e p e
Înot și hidrokinetoterapie
63 abdomen;
3. Șezând călare pe bârn ă, mișcarea membrelor inferioare specifice
procedeului bras;
4. Stând cu c ălcâiele picioarelor apropiate, cu vârful picioarelor
depărtate, executarea flexiei și extensiei genunchilor;
5. Culcat ventral pe marginea bazinului, executarea mi șcării
membrelor inferioare în ap ă;
În apă:
1. Din sprijin cu mâinile pe marginea bazinului, corpul în pozi ție
verticală, se execut ă mișcarea membrelor inferioare specific ă
procedeului bras spre în jos. Treptat se efectueaz ă orizontalizarea
corpului pân ă la poziția corectă, mișcarea executându-se spre înapoi;
2. Mișcarea membrelor inferioare cu mâinile sprijinite pe marginea
bazinului sau pe fundul bazinul ui în cazul unui bazin cu ap ă mică;
3. Mișcarea membrelor inferioare executat ă cu ajutorul unui partener,
care îl trage prin ap ă, ținându-1 de mâini (în bazine cu ap ă mică);
4. Mișcarea membrelor inferioare cu sp rijinul mâinilor pe plutitor;
5. Mișcarea membrelor inferioa re cu mâinile în prelungirea corpului;
6. Mișcarea membrelor inferioare specific ă procedeului bras, cu mâinile
pe șold sau la spate;
7. Executarea mi șcării membrelor inferioare specific ă procedeului
bras, fără sprijin, împingând spre fundul bazinului;
Învățarea mișcării membrelor superioare
1. Executarea mi șcării membrelor superioare specific ă procedeului
bras, pe uscat;
2. În apă mică, cu trunch iul îdoit, executarea mi șcării membrelor
superioare specific ă procedeului bras;
3. Efectuarea mi șcării membrelor s uperioare în ap ă, cu picioarele
sprijinite pe marginea bazinului sau pe un colac;
4. Alunecare în procedeu bras, execut area mai multor mi șcări ale
membrelor superioare la un ciclu de mi șcări ale membrelor inferioare;
5. Vâslire cu membrele superioare, și introducerea respira ției;
Învătarea coordon ării mișcărilor membrelor superioare, inferioare, cu
respirația
1. Din poziție de alunecare cu capul în ap ă (pluta pe piept cu capul în
apă), coordonarea se va executa cu ajutorul num ărătorii:
• timpul unu (mai scurt), trac țiunea membrelor superioare;
• timpul doi (mai lung), mi șcarea membrelor inferioare;
2. Executarea a dou ă sau trei mi șcări ale membrelor inferioare pentru o
singură mișcare ale membrelor superioare;
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
64 3. Înot bras f ără respirație;
4. Lucrul membrelor inferioare și a celor superioare în doi timpi, dar cu
coapsele flexate pentru a oferi o mai mare amplitudine a gambelor;
5. Înot bras, dou ă mișcări ale membrelor superioare cu una ale
membrelor inferioare;
6. Înot cu tem ă: Menținerea membrelor superioare întinse înainte dup ă
terminarea vâslirii, timp de 3-5 secunde;
Pentru cei avansa ți, se execut ă combina ții între procedee pentru dezvoltarea
tehnicii, for ței, îndemân ării.
• Mișcarea membrelor inferioare, br as cu mâinile la spate;
• Mișcarea membrelor superioare specific ă procedeului bras, cu
executarea mi șcării membrelor inferioare specific ă procedeului craul;
• Mișcarea membrelor inferioare specific ă procedeului bras, combinat ă
cu mișcarea membrelor superioare specific ă procedeului craul;
• Din plută pe spate, executarea mi șcării membrelor inferioare specific ă
procedeului bras combinat ă cu executarea mi șcării membrelor
superioare specific ă procedeului spate simultan;
• Mișcarea membrelor superioare specific ă procedului bras combinat ă
cu ondula ții fluture (delfin) fluture;
• Mișcarea membrelor superioare specific ă procedului fluture
combinată cu mișcărea membrelor inferioare specific ă procedeului
bras;
Exercițiile se pot executa și cu ajutorul labelor și palmarelor.
Învățarea startului în procedeul bras
Startul în procedeul bras este asem ănător cu cel din procedeul craul care
a fost înv anterior, numai c ă după intrarea în ap ă, apar urm ătoarele momente:
1. alunecare în pozi ție întinsă cu membrele superioare întinse înainte;
2. tracțiunea complet ă a membrelor superioare pân ă la șold;
3. executarea mi șcării cu membrele superioare și cele
inferioare concomitent cu ridicarea capului la suprafa ța apei;
EVALUARE
Care sunt fazele mi șcării membrelor inferioare la procedeul bras?
Care sunt etapele care compun mi șcarea membrelor superioare?
Cun se execut ă coordonarea respira ției la bras?
Care sunt gre șelile la startul de bras?
Analizați biomecanic mi șcările membrelor inferioare specifice
procedeului bras.
Analizați biomecanic mi șcările membrelor superioare specifice
procedeului bras.
Înot și hidrokinetoterapie
65 Bibliografie
1. COUNSILMAN J., E., (1977), The sciences of Sw imming Ed.
Counsilman CD, Indiana – SUA;
2. DOBOȘ, AL., (1994), Tainele marii respira ții, Ed. Nirvana, Bucure ști;
3. MUREȘAN, E., (2002), Curs de înot, Ed. Funda ția România de mâine,
București;
4. OLARU, M., (1982), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucure ști;
5. ȘALGĂU, S., GA LERU, O., (2000), Nata ție – Curs -ID, F.E.F.S.,
Universitatea din Bac ău;
THOMAS, D., G., (1996), Înot – Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucure ști
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
66 MODULUL VII. Exemple p ractice ale hidrokineto-
terapiei
Scop
Cunoașterea unor direc ții de solicitare a mijloacelor hidrokinetoterapiei, în vederea
alcătuirii unor exerci ții și aplicarea acestora în cadrul unor programe de recuperare
și profilaxie.
Obiective opera ționale
După ce va studia aceast ă unitate de curs, studen ții vor putea s ă:
> Să-și formeze abilit ățile necesare utiliz ării optime și eficiente a principiilor
hidrostatice și a unor materiale ajut ătoare.
> Să-și formeze și să-și dezvolte imagina ția și creativitatea necesar ă pentru
alcătuirea și alplicarea exerci țiilor specifice hidrokine toterapiei, înotului
utilitar și salvării de la înec.
7.1. Exerci ții efectuate în ap ă pentru dezvoltarea for ței și
mobilității membrului superior
Exerciții pentru dezvoltarea mobilit ății articula țiilor membrului
superior
Exercițiile combin ă tehnica FNP contrac ție-relaxare (hold-relax) cu
diagonalele KABAT de flexie – abduc ție – rotație externă și flexie – adduc ție –
rotație internă.
Corpul subiecului în imersie în bazin cu ap ă mică, având ata șat de talie o
centură cu plumb pentru men ținerea pozi ției scufundate (Foto 1). Trunchiul este
ușor înclinat spre în sus.
Rezistența opusă de apă la inițierea mișcărilor și până la aproximativ
jumătatea lor. Pân ă în acest punct s-a realizat o mi șcare activ ă cu rezisten ță .
Subiecții trebuie instrui ți împrealabil ca în momentul când simt ac țiunea
facilitatoare a apei împingându-le bra țul în sus s ă relaxeze lent musculatura
agonistă.
Urmează apoi executarea diagona lei inverse, care urm ărește aceiași pași.
Înot și hidrokinetoterapie
67 Pentru cre șterea rezisten ței apei se folose ște un palmar de înot.
Tot pentru facilitarea mi șcărilor se pot folosi cele dou ă diagonale KABAT
de mai sus din pozi ția de decubit dorsal, paci entul fiind scufundat în ap ă. Tehnica
seamănă oarecum cu ini țierea ritmic ă deoarece pacientul începe mi șcarea, iar
presiunea hidrostatic ă a apei o continu ă, ridicând la suprafa ță membrul superior
(foto 1).
Cele două diagonale KABAT pot fi folosite și dintr-o pozi ție derivat ă din
decubit ventral. În acest caz, prima parte a mi șcărilor se efectueaz ă contra
rezistenței apei (contra presiunii hidrostatice), finalul mi șcărilor fiind facilitat de
aceeași forță.
Îngreuierea mi șcărilor se realiz ă prin ata șarea unui palmar pe mâna
membrului superior care realizeaz ă mișcarea.
În Foto 2 și 3 este realizat ă diagonala KABAT de flexie – adduc ție, însă fără
componenta rotatorie; în foto 4 este introdus ă și rotația internă.
În aceste exemple mi șcările pot fi îngreuiate de ata șarea unui palmar pe
mână.
În foto 5, 6, 7, aceea și diagonal ă este realizat ă fără palmar.
Foto 1- Diagonale Kabat cu corpul în imersie
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
68
Foto 2 Foto 3 Foto 2
Poziția se realizeaz ă prin legarea subiectului de bar ă cu o centur ă dintr-un
material rezistent și a cărui lungime este reglabil ă și prin sprijinirea t ălpilor pe
peretele bazinului.
Foto 5 Foto 6 Foto 7 Adoptarea pozi ției cu capul scufundat, timp îndelungat, se realizeaz ă
prin utilizarea ochelarilor acvatici și a unui dispozitiv special pentru respira ție.
Înot și hidrokinetoterapie
69 Mișcările se execut ă la început lent, pentru a înv ăța corect ac țiunea, dup ă care
viteza va cre ște treptat. Prin cre șterea vitezei se urm ărește creșterea rezisten ței apei.
Exerciții de stretching auto-pasiv realizate cu ajutorul for ței presiunii
hidrostatice a apei și a unor materiale ajut ătoare
Se utilizeaz ă pentru cre șterea progresiv ă a mobilit ății articulare.
Exercițiul 1
Stretching pentru extensorii um ărului prin flexia auto-pasiv ă
În bazine cu ap ă mică, subiectul în șezând alungit, cu membrele superioare în
flexie și mâinile sprijinite pe un plutit or a executat flexii de trunchi.
Presiunea hidrostatic ă a apei împiedic ă scufundarea flotorului, realizând
tensiuni în sensul flexiei umerilor.
La unghiul de mi șcare la care apare o tensiune suportabil ă se realizeaz ă o
menținere a pozi ției, apoi se încearc ă mărirea unghiului de flexie.
Căldura apei relaxeaz ă musculatura și cu ajutorul stretching-ului lent se
câștigă mobilitate. Kinetoterapeutul fixeaz ă trunchiul subiectului pentru a nu se
dezechilibra
Exercițiul realizeaz ă elasticizarea extensorilor um ărului și dezvoltarea
mobilității în sensul flexiei um ărului.
Exercițiul se poate executa unilateral sau bilateral.
Exercițiul 2
Stretching pentru flexorii um ărului prin extensia auto-pasiv ă
În bazine cu ap ă mică, subiectul a șezat alungit, cu bra țele în extensie și
mâinile sprijinite pe un flotor a ex ecutat extensii de trunchi (foto 8).
Presiunea hidrostatic ă a apei împiedic ă scufundarea flotorului men ținând
membrele superioare la suprafa ță.
Partea corpului de deasupra suprafe ței apei și printr-o u șoară extensie
atrunchiului se realizeaz ă o forțare relativ ă a extensiei um ărului, aceasta putând fi
controlată de subiect și kinetoterapeutul care împiedic ă dezechilibrarea
trunchiului.
Ca și în cazul descris mai sus, dup ă aceleași reguli se realizeaz ă un
stretching lent cu men ținere suficient ă (20-30 de secunde) pentru înl ăturarea
contracțiilor involuntare ale musculatur ii tensionate (strech-reflex).
Exercițiul realizeaz ă elasticizarea flexorilor um ărului și dezvoltarea
mobilității în sensul extensiei um ărului.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
70 Exercițiul se poate executa unilateral sau bilateral.
Exercițiul 3
Stretching pentru adductorii um ărului prin abduc ția auto-pasiv ă
Din poziția ghemuit într-un bazin cu ap ă mică, subiectul având în jurul taliei
o centură cu greutăți atașabile (centur ă de scafandru) pentru a-l men ține scufundat,
execută genuflexiuni.
Brațul este pozi ționat în abduc ție cu mâna sprijinit ă pe un flotor sau plutitor,
forța hidrostatic ă a apei men ținând la suprafa ță membrul superior; se realizeaz ă o
forțare controlat ă de către subiect a abduc ției.
Din aceast ă poziție se realizeaz ă o intindere controlat ă a adduntorilor
umărului elasticizându-i solicitând articula ția în abduc ție și dezvoltând mobilitatea
în această direcție.
Tensiunea cre ște în func ție de aplitudinea genuflexiunii și de calitatea
materialului ajut ător (flotor sau plut ă).
Durata men ținerii tensiunii esta, la fiecare nivel de 20-30 de secunde.
Se aplică unilateral sau bilateral (utilizând dou ă flotoare sau plute).
Mișcari pasive combinate cu stretching sub ap ă
Se efectueaz ă de către kinetoterapeut pentru mi șcările de rotație extern ă și
rotație internă, ajutat de efectul mio-relaxant al apei calde.
Exercițiul 1
Subiectul în pozi ția așezat alungit cu bra țul pe lâng ă corp, um ărul în rota ție
neutră, cotul în flexie de 900, antebrațul în pozi ție intermediar ă de prono-supina ție
(induce relaxarea întregului membrul superior). Men ținerea pozi ției inițiale și
stabilitatea este ajutat ă de utilizarea unei centuri cu greut ăți atașate subiectului
(centură de scafandru).
Foto 8 – Stretching auto-pasiv pentru flexorii um ărului
Înot și hidrokinetoterapie
71 Kinetoterapeutul fixeaz ă cu o mân ă cotul subiectului lâng ă trunchi, iar cu
cealaltă, la nivelul treimii distale a antebra țului mobilizeaz ă pasiv um ărul
subiectului în rota ție externă, realizând un stretching lent cu men ținere după crearea
unei tensiuni finale suportabile pentru acesta (foto 9).
După obișnuirea cu gradul tensiunii se procedeaz ă la creșterea acesteia
crescând unghiul fa ță de cel ini țial inițial.
Noua limit ă trebuie de asemenea s ă fie suportabil ă și să nu creeze stare de
disconfort.
Acțiunea vizeaz ă elasticizarea ro tatorilor externi și dezvoltarea mobilit ății
umărului în sensul rota ției interne
Foto 9 – Rotația externă a umărului
realizată pasiv în ap ă
Tensiunea la fiecare treapt ă trebuie men ținută aproximativ 20-30 de secunde.
Exercițiul 2
Subiectul în pozi ția așezat alungit cu bra țul pe lâng ă corp, cotul în flexie de
900, antebrațul în pozi ție intermediar ă de prono-supina ție dar dus la spate (um ărul
rotat intern) relaxeaz ă întreg membrul superior. Men ținerea pozi ției inițiale este
ajutată de utilizarea unei centuri cu greut ăți atașate subiectului (centur ă de
scafandru).
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
72
Foto 10 – Rotația internă a umărului realizat ă pasiv în ap ă
După obișnuirea cu gradul tensiunii se încearc ă câștigarea înc ă a câtorva
grade de mobilitate în plus fa ță de unghiul ini țial. Noua limit ă trebuie de
asemenea s ă fie suportabil ă și să nu creeze stare de disconfort.
Tensiunea se aplic ă la fiecare unghi aproximativ 20-30 de secunde.
Exercițiul urmărește realizarea elasticiz ării rotatorilor externi și dezvoltarea
mobilității umărului în sensul rota ției interne.
Rotația internă a umărului din pozi ția de mai sus se poate asocia și cu ușoară
extensie a um ărului (foto 11; 12)
Foto 12
Înot și hidrokinetoterapie
73 Manipul ări ale articula ției umărului, realizate sub ap ă
Tracțiunile, decuapt ările, cuapt ările, alunec ările fac parte din categoria
mobilizărilor pasive efectuate de c ătre kinetoterapeut.
Aceste ac țiuni asociate cu efectele termice ale apei calde au un efect net
superior celor executate pe uscat.
Exercițiul 1
Alunecări în plan vertical a capului humeral:
Subiectul în pozi ția așezat alungit în bazinul cu ap ă mică cu brațul pe lâng ă
corp și menținut în imersie cu ajutor ul unei centuri cu greut ăți (centură de
scafandru). De asemenea cu membrele in ferioare ale kineto terapeutului fixeaz ă și
stabilizeaz ă poziția subiectului.
Kinetoterapeutul aplic ă o priză la nivelul superior al humerusului (nivelul
axilei) iar cealalt ă priză deasupra cotului. (foto 13). Din aceast ă poziție de excut ă
mișcări de alunecare ale humerusului în sus și apoi în jos (foto 13). Manevra se
execută lent și cu menținele la capetele cursei.
Foto 13 – Alunecări în plan vertical
Exercițiul 2
Decoaptarea gleno-humeral ă:
Subiectul în pozi ția așezat alungit în bazinul cu ap ă mică cu brațul pe
lângă corp și menținut în imersie cu ajutorul unei centuri cu greut ăți (centură
de scafandru).
Kinetoterapeutul in troduce un antebra ț sub axilă cu care va executa o
tracțiune în afar ă, iar cu cealalt ă mână plasată imediat deasupra cotului,
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
74 realizează o adducție forțată a brațului (foto 14). Manevra se execut ă lent și
cu menținele la capetele cursei.
Foto 14 – Decuaptare gleno – humeral ă
Exercițiul 3
Alunecarea posterioar ă a capului humeral:
Subiectul în pozi ția așezat alungit în bazinul cu ap ă mică cu spatele la
peretele bazinului î și fixează mâna homolateral ă pe umărul opus, bra țul fiind flectat
la 900. Pentru men ținerea imersiei se folose ște o centur ă cu greut ăți (centură de
scafandru).
Kinetoterapeutul împinge cu o mân ă de la cot în axul di afizei humerale iar cu
cealaltă mână, sub scapul ă pune contra-rezisten ța (foto 15);
Manevra se execut ă lent și cu menținele la capetele cursei.
Foto 15 – Alunecarea posterioar ă a capului
humeral
Înot și hidrokinetoterapie
75 Exercițiul 4
Alunecarea spre în jos a capului humeral:
Subiectul în pozi ția așezat alungit în bazinul cu ap ă mică, cu spatele la
peretele bazinului, cu bra țul abdus la aproximativ 700 și cu antebra țul sprijinit pe
antebrațul kinetoterapeutului. Pentru men ținerea imersiei se folose ște o centur ă cu
greutăți (centură de scafandru).
Kinetoterapeutul aplic ă o priză în brățară cu ambele mâini deasupra treimii
superioare a humerusului, efectuând o presiune în jos și o tracțiune în axului
brațului, asociat ă în final cu o rota ție externă și abducție a brațului (foto 16).
Foto 16 – Alunecarea spre în jos a capului humeral Manevra se execut ă lent și cu
menținele la capetele cursei
Exerciții active cu rezisten ță opusă de forța hidrostatic ă a apei
Această categorie de exerci ții este utilizat ă pentru cre șterea progresiv ă a
forței și rezisten ței musculare a subiec ților. Astfel, pentru realizarea rezisten ței
subiecții trebuie pozi ționați astfel încât mi șcările să se realizeze împotriva for ței
hidrostatice a apei, adic ă de sus în jos. Progresia rezisten ței a fost realizat ă cu
materiale ajut ătoare cu diferite grade de flotabi litate, deci cu obiecte pentru a c ăror
scufundare este nevoie de o for ță din ce în ce mai mare.
Pentru cre șterea rezisten ței musculare se efectueaz ă exerciții cu ingreuiere
mică și număr mare de repet ări, iar pentru cre șterea forței musculare, exerci ții cu
îngreuiere mare, cu num ăr mic de repet ări.
1. Exerci ții pentru tonifierea extensorilor um ărului din plut ă pe piept:
Poziția decubit ventral flotant (plut ă pe piept cu capul în ap ă), poziție
obținută prin plasarea corpului pe ni ște flotoare. Adoptarea pozi ției cu capul
scufundat, timp îndelungat, se realizeaz ă prin utilizarea ochelarilor acvatici și a
unui dispozitiv special pentru respira ție.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
76 Rezistența a fost realizat ă prin ata șarea unor man șoane gonflabile cu o
flotabilitate crescut ă, la nivelul treimii distale a bra țului.
Pentru cre șterea rezisten ței și implicit a intensit ății efortului, man șoanele au
fost situate din ce în ce mai distal, pân ă la nivelul pumnului.
îngreuierii se realizeaz ă prin înlocuirea man șoanelor gonflabile se cu
plutitoarele plasate la nivelul mâinii.
Poziția de plecare este din flexie maxim ă, adică dintr-o pozi ție cu flexorii
umărului alungi ți.
Subiectul trebuie s ă scufunde plutitorul prin mi șcarea de extensie a um ărului
(foto 17).
Foto 17 – Tonifierea extensorilor um ărului din pozi ția de flexie maxim ă
2. Exerci ții pentru tonifierea extensorilor um ărului din plut ă pe spate
Poziția decubit dorsal flotant (plut ă pe spate) pozi ție obținută prin plasarea
corpului pe ni ște flotoare. Obiectivul este acela și ca la exemplul anterior, difer ă
ungiul de mi șcare.
Subiectul trebuie s ă scufunde plutitorul prin mi șcarea de extensie a um ărului
(foto 18).
Foto 18 – Tonifierea extensorilor um ărului
în segment propriu de contrac ție
Înot și hidrokinetoterapie
77 Dacă mișcarea de revenire se efectueaz ă cu viteză crescută vor fi solicita ți
antagoniștii în regim de scur tare prin contrac ție izotonic ă concentric ă, în cazul de
față vor fi solicita ți flexorii umarului în interiorul segmentului de contrac ție (foto
17) sau în afara segmentului de contrac ție (foto 19).
Foto 19 – Tonifierea flexorilor um ărului în
afara segmentului de contrac ție
3. Exerci ții pentru tonifierea abductorilor și adductorilor um ărului din
plută pe spate, cu sprijin la bar ă
Poziția decubit dorsal flotant (plut ă pe spate) pozi ție obținută prin plasarea
corpului pe ni ște flotoare, iar mâna apuc ă bara de sus în jos.
Tehnica folosit ă combină de fapt dou ă tipuri de contrac ție – inițial se
realizează o contrac ție izometric ă, apoi una izoton-concentric ă. Astfel, pentru
abducție, subiectul împinge cu mâna în bar ă, treptat corpul s ău se depărtează de
braț, realizând contrac ția abductorilor um ărului și având ca factor de îngreuiere
greutazea corpului. (foto 20).
Pentru adduc ție subiectul trage cu mâna de bar ă, treptat corpul se apropie de
braț prin contrac ția aductorilor um ărului și având ca factor de îngreuiere greutazea
corpului (foto 21).
Mișcările se execut ă de mai multe ori și la început lent iar apoi viteza cre ște
treptat.
Foto 20 – Tonifierea abductorilor um ărului
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
78
Foto 21 – Tonifierea adductorilor um ărului
4. Exerci ții pentru tonifierea ro tatorilor interni ai um ărului
Din poziția așezat alungit cu spatele la perete într-un bazin cu ap ă mică,
brațul în abduc ție 900, cotul în flexie 900, antebrațul în prona ție 900, mâna apuc ă o
plută, pe care se sprijin ă și antebrațul.
Subiectul execut ă rotația intern ă a umărului prin contrac ția izotonic ă
concentric ă în segment propriu de contrac ție a rotatorilor interni (foto 22). La
revenire, presiunea hidrostatic ă împinge pluta în sus, subiectul realizeazând o
contracție izotonic ă excentric ă în interiorul segmentului de contrac ție (foto 23).
Foto 22 Foto 23
5. Exerci ții pentru tonifierea rotatorilor interni și externi ai um ărului
O altă variantă pentru tonifierea rotatorilor interni și externi ai um ărului
este cel prezentat în foto 24, 25.
Acest exerci țiu este folosit și pentru tonifierea rotatorilor înterni și externi în
același timp. Rezisten ța este reprezentat ă de forța apei care se opune deplas ării
plutiorului. Cu cât suprafa ța flotorului este mai mare, cu atât for ța necesar ă
deplasării lui prin ap ă va fi mai mare și de asemenea cu cât v iteza de deplasare a
flotorului prin ap ă este mai mare cu atât rezisten ța apei va cre ște.
Înot și hidrokinetoterapie
79 Foto 24 Foto 25
O altă variantă, din poziția de decubit ventral flotant (plut ă pe piept cu
capul în ap ă, folosind ochelari și dispozitiv pentru respira ție) legat de bara de
siguranță și cu tălpile sprijinite pe pe retele bazinului cu ap ă adâncă. Umerii sunt
în abducție la 900 și în rotație externă la 900, cotul flectat la 900, antebrațul în
pronație, palma orientat ă spre în jos apuc ă materialul ajut ător (pet de plastic, flotor
etc.). Se execut ă rotații interne concentrice în interiorul segmentului de contrac ție,
urmate apoi de contrac ții excentrice, presiunea hidrostatic ă împingând în sus
flotorul (materialul ajut ător), timp în care subiectul nu relaxeaz ă musculatura, ci
încearcă încetinirea mi șcării de ascensiune a acestora. (foto 26, 27, 28)
Foto 26 Foto 27 Foto 28
Pentru rotatorii externi ai um ărului, tonifierea se poate realizeaza din
aceeași poziție prin for țarea revenirii în pozi ție inițială crescând viteza de
deplasare antebre țului prin ap ă.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
80 6. Exerci ții pentru tonifierea flexorilor și extensorilor um ărului
Subiectul în pozi ția de plut ă pe piept cu capul în ap ă, legat de bara de
siguranță, tălpile sprijinite pe peretele bazinului cu ap ă adâncă, un membru
superior stâng întins înainte în prelungirea corpului, cel ălalt pe lâng ă corp (foto
29). Ambele mâini apuc ă câte un flotor.
Membrul superior stâng va excuta mi șcarea de extensie prin
contracția concentric ă a extensorilor în afara segmentului de contrac ție.
Foto 29 Foto 30 Foto 31
În același timp sau alternativ membrul superior stâng va executa
mișcarea de flexie prin contrac ția concentric ă a flexorilor în segment propriu
de contrac ție (foto 30, 31).
Extensorii um ărului pot lucra concentric din din flexie maxim ă până la
900, după care, fie se poate facilita mi șcarea de extensie dac ă flexorii um ărului
se relaxeaz ă, fie se poate realiza o tonifiere a flexorilor um ărului prin lucru
muscular excentric în interiorul segmentului de contrac ție, dacă flexorii
umărului se opun mi șcării de ascensionare a bra țului imprimat ă presiunea
hidrostatic ă a apei care cre ște în func ție de gradul de flotabilitate al obiectului
ajutător utilizat (foto 29, 30, 31).
Același lucru poate fi utilizat și pentru cel ălalt membru care începe prin
contracția concentric ă a flexorilor din pozi ția de extensie maxim ă și până la
900, după care, fie se poate facilita mi șcarea de flexie dac ă flexorii um ărului se
relaxează, fie se poate realiza o tonifiere a extensorilor um ărului prin lucru
muscular excentric în afara segmentului de contrac ție, dacă extensorii
umărului se opun mi șcării de ascensionare a bra țului imprimat ă presiunea
hidrostatic ă a apei care cre ște în func ție de gradul de flotabilitate al obiectului
ajutător utilizat (foto 29, 30, 31).
Înot și hidrokinetoterapie
81 7. Exerci ții pentru tonifierea rotatorilor interni și externi um ărului
Aceeași poziție inițială ca la exerci țiul anterior.
Exercițiile reprezentate de foto 32, 33, 34 – pot fi folosite fie pentru tonifierea în
interiorul segmentului de contrac ție a rotatorilor interni ai um ărului, fie pentru
facilitarea rota ției externe a um ărului dacă se relaxeaz ă rotatorii interni, iar dac ă
rotatorii externi se opun mi șcării de ascensionare a antebra țului imprimat ă de
forța presiunii hidrostati ce, atunci se realizeaz ă o tonifiere prin lucru muscular
excentric a acestora;
8. Exerci ții pentru tonifierea abductorilor – adductorilor orizontali
ai umărului
Foto 32 Foto 33 Foto 34
Aceeași poziție inițială ca la exerci țiul anterior.
Exercițiile reprezentate de foto 35, 36, 37, pot fi utilizate fie pentru
tonifierea prin lucru muscular concentric în interiorul segmentului de contrac ție
a adductorilor orizontali ai um ărului, fie pentru facilitarea abduc ției orizontale,
dacă se relaxeaz ă adductorii orizontali ai um ărului, fie pentru tonifierea prin
lucru muscular excentric în interiorul segmentului de contrac ție a adductorilor
umărului, dac ă aceștia se opun mi șcării de ascensionare a antebra țului
imprimată de forța lui Arhimede
Foto 35 Foto 36 Foto 37
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
82
Din poziția prezentat ă în foto 35, se pot executa mi șcări active libere de
abducție – adduc ție, mișcări active cu rezisten ță de adduc ție orizontal ă, mișcări
active de adduc ție orizontal ă cu rezisten ță, mișcări pasive (facilitate) de abduc ție
orizontală
La fiecare dintre situa ții gradul de flotabilitate, suprafa ța obiectului ajut ător și
viteza de deplasare a segmentului prin ap ă sunt aspecte direct propor ționale cu
rezistența apei.
Foto 38. Aspecte de la o ședință de aquagym
Tratamntele Acquagym și aquafitness sunt o forma particular ă a gimnasticii
care folose ște apa drept singurul ei instrument de lucru.
Mișcările care sunt efectuate sunt acelea și cu cele care se practic ă cu corpul
și segmentele libere, cu excep ția că apa opune o rezisten ță de 12 ori mai mare
decât cea creat ă în aer, stimulând semnificativ tonifierea muscular ă, oxigenarea
sanguină și deasemenea arderea calori ilor într-un ritm rapid.
Lecția se bazeaz ă pe o înc ălzire muscular ă realizată în urma unor serii de
mișcări care reiau exerci țiile din gimnastic ă cu corpul liber (mersul în apa,
alergarea, s ăritura) urmând ca apoi s ă fie executate programele pentru sl ăbire și
tonifiere muscular ă.
Aquagym și aquafitness tratamente pentru orice vârst ă
Lucrul fundamental, și pentru care exerci țiile Acquagym și aquafitness sunt
indicate la orice vârsta, este aceea c ă lipsa total ă a gravita ție în apă evita orice tip 7.3.Aquagym, aquafitn ess gimnastica acvatic ă
Înot și hidrokinetoterapie
83 de traumă a articula țiilor în urma exerci țiilor, dimpotriv ă, mărește flexibilitatea și
suplețea.
Aceasta explic ă faptul că este tipul de gimnastic ă cel mai indicat fie pentru doamne
însărcinate, fie pentru vârstnici sau persoane cu diferite afec țiuni ale membrelor,
deoarece pentru a practica gimnastica acquagym nu este necesar s ă știi să înoți.
Unul dintre efectele pozitive ale acestei activit ăți este imbun ătățirea estetic ă care
apare la cei care o practic ă; masajul benefic realizat de ap ă asupra pielii, este un
remediu perfect împotriva celulelor adipoase și a inesteticii celulitei. Practicând
acest tip de antrenament aerobic se eviden țiază avantajele Aquagym și a
exercițiilor de aquafitness fa ță de exerci țiile clasice, nu numai pentru cei care au
nevoie de reabilitare cât și pentru cei care vor s ă impiedice apari ția artrozei, artritei,
discopatiei și a deviațiilor coloanei vertebrale.
Istoric Acquagym
În anii ’80 în SUA s-a încercat eviden țierea în "pozi ția vertical ă a omului" în
mediu acvatic. Cu alte c uvinte nu se mai consider ă piscina ca fiind locul dedicat
numa înotului dar și a unui antrenament muscul ar executat din stând, mi șcand
diferite părți ale corpului. Aceasta viziune alternativ ă care a adus mari îmbun ătățiri
diferitelor tratamente de medicin ă cosmetic ă și care s-a raspandit din anii ’90
încoace, în toat ă lumea.
Exercițiile acvatice au fost folosite la început ca mijloc de recuperare a
sportivilor accidenta ți. Experții în medicina sportiv ă au descoperit c ă plutirea în
apă, rezisten ța apei și masajul terapeutic contribuie la accelerarea procesului de
însănătoșire. Datorit ă calităților curative ale fittnes-ului în ap ă sportivii aleg deseori
exercițiile de gimnastic ă efectuate în ap ă. Exercițiile efectuate în ap ă favorizeaz ă
evitarea accidentele sau a gr ăbesc recuperarea dup ă efort, fitnessul în ap ă venind ca
un bonus. Apa, ac ționând ca o pern ă gigantic ă, scade uzura mu șchilor, a
tendoanelor și protejeaz ă articulațiile. Lucrul în ap ă, folosind doar rezisten ța apei,
este în favoarea noastr ă pentru c ă se minimalizeaz ă riscul leziunilor ap ărute de
obicei în timpul exerci țiilor efectuate pe uscat datorit ă impactului cu suprafe țe dure
(parchetul s ălii clasice de fitness).
Presiunea apei ac ționează ca un masaj la nivel muscular. Beneficiile
exercițiilor aerobice sunt îmbun ătățite în apă. Aquagymul este o bun ă metodă de a
face fitness f ără a suferi efectele negative asupra articula țiilor și tendoanelor ale
impactului cu solul dur. Când un practicant intr ă în apă până la nivelul gâtului,
forța gravitațională este redus ă foarte mult. Deci, prin fo losirea antrenamentului în
apă în locul unui antrenament tipic de rezistent ă (jogging, alergare), accident ările
pot scădea în timp ce condi ția fizică se păstrează.
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
84 Beneficiile pe care le aduce acquagim, aquafitness și gimnastica acvatic ă:
• Exploatând plutirea, se relaxeaz ă coloana vertebrala și articulatiile fiind
descărcate de greutatea corpului;
• Tonifică musculatura f ără riscurile unei traume generate de unele pozi ții
greșite;
• Imbunătățește percepția echilibrului;
. Ajută la întinderea mu șchilor și la transformarea aci dului lactic care se
acumuleaz ă în urma intenselor antrenamente aerobice;
. Stimuleaz ă circulația sângelui și reduce anemia (efect care contribue la
reducerea celulitei);
. Favorizeaz ă "arderea grasimilor";
. Antreneaz ă plăcut sistemul cardio-vascular;
• Solicită toate grupele musculare;
• Creșterea forței este un alt plus. Exerci țiile efectuate în mediul acvatic
angreneaz ă mai mulți mușchi și totodată sunt mult mai dificil de realizat.
Exercițiile în apă, datorită mediului instabil în care se efectueaz ă, impun o
participare a tuturor grupelor musculare în încercarea de a ne men ține echilibrul în
apă; Apare senza ția de relaxare și deconectare datorit ă, muzicii, și mai ales, a
efectului calmant al ap ei asupra psihicului și asupra întregului organism.
7.3. Procedeele de înot utilitar și salvarea de la înec
7.3.1.Procedee de înot apicativ și utilitar
Cele mai vechi procedee de înot aplicativ sunt procedee accesibile, însu șite
ca urmare a nevoii de traver sare a cursurilor de ape și de a înfrunta furia apelor.
Câineasca (cățăleasca)
Membrele superioare vâslesc t ăgând apa spre piept și revin înainte pe sub
apă.
Mișcările membrelor inferioare sunt alternative, iar capul este men ținut la
suprafața apei. Mi șcările sunt realizate cu frecven ță mare și amplitudine mica,
imitând înotul câinilor.
Voiniceasca
Mișcările membrelor superioare sunt asem ănătoare celor executate în
procedeul craul, iar mi șcările membrelor inferioare sunt asem ănătoare celor de
bras. Deplasarea este s ăltată și permite înfruntarea valurilor, capul fiind situat
deasupra apei.
Spate dublu
Se înoată spate, vâslind cu amândou ă membrele superioare simultan. Când
membrele inferioare execut ă mișcări de bras, procedeul es te numit bras pe spate.
Înot și hidrokinetoterapie
85 Ower
Denumit și înotul indian, se realizeaz ă din decubit lateral, cu un membru
superior înainte, cel ălalt înapoi, pozi ționat imediat sub nivelul apei. Se vâsle ște cu
membrul superior avansat, iar cel ălalt susține echilibrul corpului pe ap ă.
Membrele inferioare execut ă mișcări de forfecare în plan lateral, iar capul
este la suprafa ța apei pentru a respira.
Înotul subacvatic
Are o mare însemn ătate utilitar ă, fiind folosit în primul rând pentru salvarea
de la înec, sau a celor afla ți în pericol. A fost practicat din cele mai vechi timpuri,
iar din prima jum ătate a secolului al XIX- lea, s-a desf ășurat și sub form ă de
concurs, cuprinzând probe de vitez ă, de rezisten ță, de adâncime, de durat ă, de
culegere a unor obiecte, de precizie cu ie șire la suprafa ță într-un loc dinainte
stabilit.
Fiziologii consider ă că înotul în imersie poate fi d ăunător sănătății, prin
producerea unui mare deficit de oxigen, și în timp a unor deficien țe cardiace. De
aceea, în anul 1957 FINA a interzis probele de bras subacvatic.
Înotul subacvatic include pr ocedee de deplasare pe sub ap ă și procedee de
scufundare:
Procedee de deplasare prin ap ă:
• Bras – prezintă aceeași structur ă motrică ca înotul bras executat dup ă
start și întoarcere, particularizat printr-o vâslire mai lung ă până la nivelul coapsei.
Poate fi folosit ă și tehica brasului obi șnuit, când membrele superioare vâslesc pân ă
la nivelul pieptului, îns ă eficiența este mai mica, de și frecvența mișcărilor este mai
mare.
• Craul – este o denumire improprie, deoarece nu este realizat sub forma
procedeului integral, ci doar a mi șcărilor membrelor inferioare specifice
procedeului craul. Mi șcările propulsive sunt lente și ample, putând fî conbinate cu
vâsliri ale membrelor superioare specifi ce procedeului bras, procedeul numindu-se
în acest caz – înot bra țe bras cu picioare craul.
• Delfin – se execut ă mișcări ale membrelor inferioare specifice delfin și
mișcări ondulatorii ale întregului corp, ini țiate și amplificate la nivelul coloanei
cervicale.
• Dintre toate procedeele enumerate ma i sus, cel mai eficient procedeu
este brasul cu vâslire lung ă.
Procedee de scufundare:
• Scufundarea în picioare care se realizeaz ă din săritură de pe marginea
apei când aceasta este suficient de adânc ă, sau de la suprafa ța apei. Scufundarea din
săritură se poate executa cu bra țele apropiate de corp sau ridicate la vertical ă. În
ambele situa ții, corpul se men ține drept și încordat, iar în pozi ția brațelor nu exist ă
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
86 ezitări, pentru a se evita plesnirea de ap ă sau producerea unor luxa ții ale articula ției
umărului. Scufundarea de la suprafa ță necesită o înălțare a corpului peste nivelul
apei până la nivelul urmata de o vâslire energic ă executată în sens ascendent c ătre
suprafața apei.
• Scufundarea în cap se execut ă din săritură – vertical sau oblic – și de la
suprafața apei. În scufundarea de la suprafa ța apei, înot ătorul trece din decubit
ventral în ghemuit și, prin executarea unei vâslir i energice de bras, se scufund ă
extinzând membrele inferioare la vertical ă, deasupra apei. Datorit ă greutății
corpului, se realizeaz ă o alunecare în imersie, aceast ă deplasare fiind accelerat ă
prin mișcări ale membrelor superioare și inferioare.
7.3.2.Salvarea de la înec
Gravitatea unui accident petrecut în ap ă este, de regul ă mare, iar ac țiunile
legate de salvarea și acordarea primului ajutor sunt complexe și deosebit de
importante.
Formarea deprinderii de a înota are în vedere și însușirea cuno știnșclor
necesare pentru a interveni prompt în cazuri le de înec, de a acorda primul ajutor
celui expus pericolului.
Înecul se produce ca urmare a unui stop respirator sau cardiac, în special
când apa este rece. De asemenea, poate fi cauzat de oboseal ă asociată cu frica de
apă, de crampe musculare sau traumatisme. În aceste situa ții victima se sufoc ă
datorită blocării căilor respiratorii , apoi înghite ap ă, suprapunându-se st ării de
asfixie și diluare a sângelui (hemoliz ă). Decesul se produce datorit ă unui edem
pulmonar, unei fibrila ții ventriculare sau anoxiei creierului.
Procedeele de transport ale în ecatului sunt practicate cu urm ătoarele prize:
a) sub axilă – se trece bra țul pe sub axila victimei, pentru a-i sus ține bărbia
cu degetele, astfel încât capul victimei se sprijin ă pe umărul salvatorului. Acesta
poate înota pe spate sau pe o parte (ower), cu ajutorul mi șcărilor de picioare și al
unui singur bra ț;
b) sub ambele axile – victima este sus ținută cu mâinile pe sub axile. Se
înoată pe spate cu mi șcări ale membrelor inferioare specifice procedeului bras;
c) la cap – se apuc ă cu mâinile fa ța înecatului (degetele cuprind maxilarul
inferior) și se înoat ă pe spate cu mi șcări ale membrelor inferioare specifice
procedeului bras.
Este indicat ă apropierea de înecat prin spatele acestuia. Indiferent de
tehnica adoptat ă, victima trebuie deplasat ă pe spate, cu fa ța afară din apă, evitând
trecerea bra țului peste pieptul s ău.
Înot și hidrokinetoterapie
87 În cazul în care salvatorul este prins energic din fa ță, pentru a se elibera, el
se scufund ă, iar dacă este prins prea tare, trebuie s ă împingă cu palmele b ărbia
înecatului pentru a-i da capul pe spate.
Dacă este prins din spate, salvatorul se grupeaz ă și se răstoarnă cu capul în
jos, așezându-și tălpile pe abdomenul victimei, în care se împinge puternic.
Când cel salvat este doar obosit se recomand ă următoarele:
• salvatorul înoat ă bras, iar victima se sprijin ă pe umerii s ăi;
• salvatorul înoat ă over, men ținând un bra ț la suprafa ța apei, bra ț pe care
se sprijină victima;
doi salvatori înoat ă bras, la distan ță de un metru unul fa ță de celălalt, iar cel salvat
se sprijin ă pe umerii lor. În cazul în care salvatorii înoat ă unul înaintea celuilalt,
victima se sus ține cu mâinile pe umerii celui avansat și cu picioarele pe umerii
celuilalt.
Când nu exist ă materiale de salvare speciale, cum ar fi: b ărci de salvare,
vesta de salvare, centur ă sau colac, pot fi folosi ți bușteni, scânduri, bidoane din
plastic goale etc.
Odată ce a scos victima din ap ă, salvatorul trebuie s ă intervină rapid, în
maxim 6 minute de la declan șarea tulbur ărulor generale de înec, pentru a-1 oxigena
și a-i restabili func țiile vitale.
După scoaterea victimei din ap ă, primul ajutor începe cu evacuarea apei
aflate în c ăile respiratorii. Pentru aceasta, se deschide gura victimei, i se scoate
limba, se cur ăță cavitatea bucal ă, apoi se a șează pe genunchi și se încearc ă prin
câteva presiuni, evacuarea apei.
După aceste manevre, care trebuie s ă dureze foarte pu țin, se așează victima
cu fața în sus, cu capul și bărbia ridicate și se începe respira ția "gură la gură" cu o
frecvență de 16 expira ții ample pe minut. În acela și timp trebuie verific ăm dacă
bătăile inimii se simt, iar dac ă nu se simt se trece la masajul cardiac extern, cu o
frecventă de 60 de mi șcări pe minut. Aceast ă manevră se execut ă până la sosirea
personalului calificat, care transport ă accidentatul la cel mai apropiat spital.Aceste
manevre se pot efectua 1-2 ore, și se recomand ă în cazul în care victima adus ă la
mal este în stare de incon știentă.
La unii accidenta ți, după eliminarea apei, ace știa își revin, iar în acest caz
trebuiesc urm ăriți 2-3 ore pentru a prevni complica țiile reflexe tardive, apoi va fi
prezentat medicului. Accidentatul nu are voie s ă doarmă aproximativ 6-8-ore dup ă
accident.
EVALUARE
Care sunt pozi țiile de lucru pentru dezvoltarea mobilit ății și a forței, în bazine cu
apă mică?
Autor: Galeru Ovidiu, Manole Vasile
88 Prin ce manevre efectuate în ap ă se poate dezvolta mobilitatea apticular ă?
Care sunt modalit ățile de dezvoltare a for ței musculare, în ap ă?
Alcătuiți un program de exerci ții pentru dezvoltarea mobilit ății articulare a șoldului
în bazine cu ap ă adâncă.
Alcătuiți un program de exerci ții pentru dezvoltarea for ței musculaturii
periarticulare a genunchiului în bazine cu ap ă adâncă.
Care sunt efectele beneficiile ativit ăților desfășurate în cadrul ședințelor de
aquagym, aquafitness?
Ce procedee de înot și scufundare cunoa șteți?
Ce procedee de transport a înecatului cunoa șteți?
Cum se acord ă primul ajutor?
Bibliografie
1. DAIL, C., THOMAS, C., (1999), Hidroterapie,- Tratamente simple pentru
afecțiuni obișnuite, Ed. Via ță și sănătate, Bucure ști;
2. DRĂGAN, I., și colab., (1994), Medicina sportiv ă aplicată, Ed. Editis,
București;
3. ESNAULT, M., (1991), Reeducation dans l’eau, Ed. Masson, Paris;
4. MANOLE, V., (2006), Nata ție și aplicațiile înotului în kinetoterapie – Note
de curs, Universitatea din Bac ău;
5. MARINESCU, GH., (1993), Înc ălzirea o necunoscut ă, F. R. N., Bucure ști;
6. MOGOȘ, V., T., (1990), Apa, agent te rapeutic, Ed. Sport-turism,
București;
7. OLARU, M., (1982), Înot, Ed. Sport-Turism, Bucure ști;
8. PLAS, F., HAGRON, E., (2001), – Kinetoterapie activ ă, Ed. Polirom, Ia și;
9. RODRIGUEZ, A., M., JONES, J., (2002) – Aqua Fitness: The low-impact
total body fitness workout, Ed. DK Publishing, Inc., New York;
10. THOMAS, D., G., (1996), Înot – Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucure ști.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Adresa: Str. M ărășești Nr.157, Bac ău, România [609103] (ID: 609103)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.