Adoptia, Masura Alternativa In Domeniul Protectiei Copilului

CUPRINS

Introducere

I Definirea adopției

Istoricul adopției

Tipuri de adopție

Efectele adopției

II Procesul adopției

2.1 Evaluarea și selectarea părinților

2.1.1. Motivele adopției

2.1.2. Decizia adopției

2.1.3. Încuvințarea adopției

2.2. Moduri de cunoaștere

Partea II

Ipoteza și obiectivele cercetării

Metode și tehnici de cercetare

Descrierea cercetării și interpretarea datelor

Concluziile cercetării și propuneri

Proiect privind promovarea adoptiei la nivel local

Note bibliografice

Bibliografie

70 pagini

=== l ===

Introducere

I Definirea adopției

Istoricul adopției

Tipuri de adopție

Efectele adopției

II Procesul adopției

2.1 Evaluarea și selectarea părinților

2.1.1. Motivele adopției

2.1.2. Decizia adopției

2.1.3. Încuvințarea adopției

2.2. Moduri de cunoaștere

Partea II

Ipoteza și obiectivele cercetării

Metode și tehnici de cercetare

Descrierea cercetării și interpretarea datelor

Concluziile cercetării și propuneri

Proiect privind promovarea adoptiei la nivel local

Note bibliografice

Bibliografie

INTRODUCERE

Familia reperezintă o formă superioară de comunitate care se bazează pe relații speciale și biologice, având drept scop principal pregatirea unei generații viitoare sanătoase și temeinic educată, care să participe la dezvoltarea societații.

Familia constituie mediul de ucenicie natural, în special prin valoarea exemplului de învățare a tot ce are nevoie copilul pentru a supraviețui ca ființă umană și pentru a se dezvolta în societate, numai familia poate dezvolta sentimente de apartenență și de solidaritate familială.

Incă de la naștere copilul este o persoană. Mult timp s-a considerat că nou născuții nu înțelegeau nimic, nu-și dădeau seama de ce se întămplă în jurul lor. S-a demonstrat în prezent că ei au capacitatea de a percepe ceea ce le oferă mediul înconjurător, și de a reacționa la stimuli. Iată de ce este nevoie sa-i vorbim unui copil mic, el este sensibil la atenția care-i este acordată. Astfel trebuie să înțelegem semnificația îngrijirii copilului cât și semnificația adopției.

Practica asitenței sociale implică în mod esențial luarea de decizii, iar aceasta ridică probleme spinoase cu privire la planificarea adopției și munca cu părinții și copii. Asemenea întrebări se referă la condițiile în care trebuie plasați și cât de mult putem asigura dezvoltarea copiilor adoptați ca adulți fericiți.

Adopția copilului pune pe asistenții sociali în fața unor probleme cumva deosebite de cele pe care le întâlnesc de obicei în ajutarea persoanelor care nu pot face față cererilor vieții cotidiene. Cum lucrăm cu viitorii părinți adoptivi? Ce fel de informație și cât de multă trebuie să le împărtășim?

David Lark în cartea sa Shand Fate sugerează că relația armonioasă și satisfăcătoare între copil și părinte, stabilirea familială și permanența familiei ca un grup necesită ca părinții adoptivi să adopte o atitudine bazată pe “recunoașterea diferenței”și în asociere cu aceasta, comunicarea deschisă cu privire la adopție.

Asistența socială legată de adopții implică luarea de decizii.Vor fi luate decizii de politică a muncii ce urmează a fi făcută, ponderea imediată a solicitanților în funcție de zonă,vârstă, religie și procedura de evaluare, pregătire a solicitanților, comunicarea informațiilor viitorilor adoptori, intensitatea și durata prezentărilor, plasamentul, sprijinul ulterior adopției. De-a lungul întregii poceduri, asistenții sociali vor lua decizii cu privire la înțelegera de către viitorii adoptori și abilitatea de a face față sarcinilor de părinte adoptiv, gradul de atașament, momentul potrivit pentru plasament si mai târziu spre adopție.

După adopție, copii pot fi ajutați să înțeleagă și să mențină legăturile cu trecutul lor un contact cu părinții. Intreruperea contactului nu este același lucru cu interzicerea accesului copiilor la cunoștințele referitoare la mediul lor de origine, cu negarea existenței părinților biologici. Astfel, fiecare copil ar trebui să aibă “Cartea Vieții”care înregistrează informații biologice, fotografiile părinților etc.

Decizia în ce privește adopția trebuie să depindă de o evaluare critică a necesităților fiecărui copil, de viabilitatea reabilitării familiei, de gradul de atașament față de părinți,de semnificația relațiilor cu aceștia.

Intervenția asistenței sociale trebuie să se concentreze asupra ajutării viitorilor adoptori de a decide dacă sunt în stare si vor să facă față sarcinilor suplimentare impuse, trebuie să-i pregătească să se ocupe adecvat de aceste sarcini și trebuie sa-I sprijine atunci când își construiesc noile familii.

Astfel, E.Macovei spune: ”integrarea în familie este prima treaptă la care copilul este solicitat să se conformeze și să constate că viața microcolectivității familiale este supusă unor norme care cer a fi respectate”. Copilul se va integra treptat în relațiile familiale, pentru ca mai apoi să poată conștientiza normele impuse. Familia imprimă membrilor săi valori: dragoste, respect reciproc și colaborare, valori care se însușesc greu în instituțiile de ocrotire a copilului.

DEFINIREA ADOPȚIEI

Istoricul adopției. Caracteristici generale

Pentru a-și dezvolta o personalitate armonioasă,”copilul trebuie sa crească într-un mediu familial, care să-i asigure un climat de fericire, de iubire și înțelegere.”1

Ideal, pentru orice copil ar trebui să crească alături de părinții naturali, dar cum nu în toate cazurile este posibil acest lucru, se încearcă asigurarea unei familii permanente, în care copilul abandonat de către părinții naturali să fie crescut și format.

Adopția a fost recunoscută legal în anul 1926.Carol Smith spune că copii plasați pentru adopție erau sugari sănătoși iar viitorii părinți erau considerați “cetățeni generoși cu spirit public a căror dorință de a adopta îi face pe deplin potriviți pentru rolul de părinte adoptiv”2

Multă vreme părinții au avut dreptul să-și plaseze copii pentru adopție cui voiau și fără intervenția unor agenții de adopție sau a unor servicii de asistență socială.

Raportul Comitetului Departamental pentru Adopții (1972) denumit raportul Haughton, o denumește ca “ruptura completă a relațiilor legale dintre părinți si copil și stabilirea uneia noi între copil și părinți adoptivi”3

Comitetul Haughton este preocupat de numărul copiilor care au fost plasați spre adopție fără nici un recurs la ajutorul asistenței sociale. Astfel Comitetul a recomandat ca plasamentele de adopție făcute fără intervenția unei agenții de adopții să fie considerate ilegale dacă copilul nu era înrudit cu viitorii părinți adoptivi, afirmând că decizia de a plasa un copil este cea mai importantă etapă în procesul unei adopții.

Cererile de adopție către tribunale existau și atunci, însă multe cazuri au fost aranjate direct între părinții naturali și parinții adoptivi, doar printr-un intermediar. In cele din urmă s-a luat hotărârea ca să fie socotite ilegale acele adopții care se făceau fără intermediul unei agenții sau serviciu de asistență socială.

Adopția practicată în zilele noastre se deosebește de adopția cunoscută în trecut. Burghezia a reglementat adopția pe baza intereselor societătii private pentru a se asigura adopția în cazul în care cel care voia să adopte avea copii pentru a se înlătura posibilitatea ca alte persoane să vină la succesiune alături de copii acestora, ceea ce ar fii dus la sfarâmarea proprietății.

Pe de altă parte, adopția era un prilej pentru gospodăriile chiaburilor pentru a asigura brațele de muncă gratuite, exploatând atât pe care era adoptat cât și pe copii acestuia.

Putem spune că spre deosebire de adopțiile făcute în perioada burgheză, azi prin adopție nu se urmărește satisfacerea unor interese de ordin patrimonial ci asigurarea unor condiții cât mai bune pentru dezvoltarea minorului.3

Adopțiile contemporane vizează copii care nu au depășit vârsta de 18 ani și de ambele sexe. Dacă în vechime dorința de a continua descendența familiei sau apărarea drepturilor de moștenire erau motive pentru adopție, în prezent interesul se concentrează mai mult pe crearea unei relații părinți-copil.4 Această situație s-a dezvoltat mai mult la sfârșitul primului război mondial, deoarece exista un număr foarte mare de copii orfani, iar prin adopție se urmărea asigurarea unei familii pentru acești copii rămași orfani.Un alt motiv care a dus la favorizarea adopției a fost numărul mare de nașteri nelegitime. Popularitatea adopției a sporit și datorită distrugerilor provocate de cel de-al doilea război mondial cât și datorită psihiatriei și disciplinelor înrudite care au subliniat importanța unei vieți familiale stabile asupra dezvoltării copilului.

Sociologul Cătălin Zamfir definește adopția ca “actul prin care cineva devine părintele legal al unui copil care nu este propriul său descendent natural.”5

Potrivit art.1 din legea 273/2004 adopția este”operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.”6iar adopția se face “în interesul superior al copilului, pentru creșterea și educarea copilului într-un mediu familial.”7 Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanțiile morale și materiale necesare dezvoltării depline și armonioase a personalitații copilului.”Persoanele care trebuie să consimtă la adopție sunt următoarele: părinții firești sau după caz tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicție în condițiile legii, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, adoptatorul sau după caz familia adoptatoare.”8 Consimțamântul adoptatorului sau familiei adoptatoare” se da in fata instantei judecatoresti o data cu solutionarea cererii de incuvintare a adoptiei.

1.2. Tipuri de adoptie

Pornind de la principiul unanim recunoscut ca interesul superior al copilului este de a avea o familie, Oficiul Român pentru Adopții-organ în subordinea Guvernului având scopul de-a coordona și supraveghea activitățile de adopție și realizează cooperarea internațională în domeniul adopției și are ca obiectiv ocrotirea copilului privat de o familie prin:

-adopția națională

-adopție internațională

Oficiul îndeplinește următoarele atribuții principale10:

– constituie evidența centralizată a copiilor pentru care a fost încuvințată deschiderea procedurii de adopție

– ține evidența cererilor familiilor sau ale persoanelor care și-au manifestat dorința de a adopta copii și care sunt apte să adopte

– îndrumă și sprijină în mod corespunzător aceste familii în vederea efectuării procedurii necesare adopției

– încheie acorduri de coloborare cu autoritățile centrale, cu organismele private autorizate din alte state care au atribuții în domeniul adopției, fie direct, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, prin schimb de note sau scrisori diplomatice

– autorizează organismele private străine și române să desfășoare activități în domeniul adopției

– recomandă direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului familii ori persoane care doresc să adopte

– urmărește evoluția copilului și a relațiior dintre acesta și adoptator sau familia adoptatoare străină, pe o perioadă de cel puțin 2 ani de la încuvințarea unei adopții internaționale prin organizația acreditată de statul primitor

– transmite instanțelor judecătorești competente cererile familiilor care doresc să adopte copii aflați în evidența sa, în cazul adopției internaționale

– eliberează certificate care atestă că adopția a fost încuvințată conform normelor impuse de Convenția de la Haga

– ține evidența centralizată a tuturor adopțiilor încuvințate.

Evaluarea garanțiior morale și a condițiior materiale ale familiei adoptatoare se face pe baza solicitării lor, de catre direcția de la domiciliul acestora și trebuie să aibă în vedere personalitatea, starea sănătății și situația economică a familiei adoptatoare, viața familială, condițiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil, motivele pentru care familia adoptatoare dorește șă adopte. Pe baza rezultatelor evaluării în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de evaluare de către familia adoptatoare află dacă aceștia sunt sau nu apți să adopte. In cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcția va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să adopte. Atestatul este valabil pentru o perioadă de un an și poate fi prelungit anual.11

Direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul va sesiza în termen de 30 de zile de la finalizarea demersurilor instanța judecătorească de la domiciliul copilului, pentru a se încuvința deschiderea procedurii adopției interne.12 Adopția nu poate fi încuvințată de către instanța judecătorească decât după ce copilul a fost încredințat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care dorește să-l adopte. Capacitatea de adaptare, fizică și psihică a copilului, la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condițiile de natură socio-profesională, economică, culturală, de limbă, religie caracteristice locului în care trăiește copilul în perioada încredințării.13

Alegerea adoptatorului potrivite pentru copil se face în termen de 60 de zile de la primirea listei centralizate (de la Oficiul Român pentru Adopții ) de către direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, ținând cont de interesul superior al acestuia, informațiile cuprinse în atestatul adoptatorului.

Încuvințarea adopției este de competența instanțelor judecătorești. Cererea de încuvințare a adopției poate fi introdusă de către adoptator sau de către direcția de la domiciliul acestora, la sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției și este însoțită de următoarele acte: certificatul de naștere al copilului în copie legalizată, certificat medical privind starea de sănătate a copilului, atestatul adoptatorului, hotărârea judecătorească irevocabilă de încredințare în vederea adopției, certificatele de naștere ale adoptatorului în copie legalizată, certificat de căsătorie al adoptatorului în copie legalizată, cazier judiciar al adoptatorului, certificat medical privind starea de sănătate a adoptatorului și documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimțământului părințior firești.14Direcția de la domiciliul copilului în termen de 5 zile de la hotărârea judecătorească va înștiința în scris părinții firești despre aceasta și va urmări și va întocmi rapoarte trimestriale cu privire la evoliția copilului pe o perioadă de cel puțin 2 ani după încuvințarea adopției.15

Adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuvințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuvințată deschiderea adopției interne.16 Cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare este luată în evidență de Oficiu numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor atestă că adoptatorul îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru adopție, a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopției în statul primitor Cererile transmise Oficiului trebuie însoțite de următoarele acte: un raport întocmit de autoritățile competente din statul primitor cuprinzând informații cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, situația personală, familială, materială și medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România; certificatele de naștere și căsătorie și actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte în copie legalizată însoțite de traducerea legalizată în limba română, cazierele judiciare ale persoanelor adoptatoare, raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator și actul din care să rezulte că există garanția că adoptatul are posibilitatea să intre și să locuiască permanent în statul primitor. Cererea de încuvințare a adopției se înaintează de către Oficiu instanței judecătorești. Pe baza hotărîrii judecătorești irevocabile de încuvințare a adopției, Oficiul eliberează, în termen de 3 zile de le data comunicării acesteia, un certificat care atestă că adopția este conformată cu normele Convenției de le Haga.17 Oficiul are obligația să urmărească evoluția copilului și a relațiior dintre acesta și părinții adoptivi cel puțin 2 ani după încuvințarea adopției prin intermediul autoritățior din statul de domiciliu al părinților adoptivi.18

1.3 Efectele adopției

Prin adopție se stabilesc filiația între adoptat și cel care adoptă, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului. În momentul stabilirii filiației prin adopție, rudenia firească dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții săi firești și rudele acestora, pe de altă parte, încetează. Impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie există atât între adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, cât si între adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopției..19

Adoptatorul are față de copilul adoptat drepturile și îndatoririle părintelui firesc față de copilul său.20 Adoptatorii vor informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate ale acestuia o permit iar identitatea părinților firești ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a capacitătii depline de exercițiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanțelor judecătorești, la cererea adoptatorilor sau a adoptatului.21

Adopția mai produce și alte efecte, cum ar fi:22

– efecte cu privire la nume, adoptatul dobândește prin adopție numele adoptatorului

– efecte cu privire la moștenire

– se întocmește un nou certificat de naștere în care adoptatorii vor fi trecuți ca fiind părinții săi firești, vechiul act de naștere se va păstra, menționându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

– efecte cu privire la cetățenia adoptatului.

II PROCESUL ADOPȚIEI

2.1.Evaluarea și selectarea părinților adoptivi

Persoana care dorește să devină părinte adoptiv se adresează Direcției Generale de Asistența Socială și Protecție a Copilului. Evaluarea potențialelor familii adoptive este un proces complex, planificat, prin care se urmărește istoricul familiei, evoluția, dinamica și funcționarea acesteia în timp, interacțiunile din cadrul familiei și în comunitate.

Evaluarea are două componente:1

– evaluarea psiho-socială a familiei adoptive

– pregătirea familiei adoptive.

Evaluarea psiho-socială este o activitate care începe odată cu primul contact, atunci când familia, persoana care depune cererea pentru a deveni o familie adoptatoare și se continuă printr-o serie de întâlniri la domiciliul familiei. Asistentul social va avea întâlniri cu fiecare membru al familiei.

Ancheta sociala este o metoda de lucru care este utilizata de asistentul social responsabil de caz, care stabileste un numar de intalinri, fiecare din aceste intalniri se incheie cu un raport de vizita. Ancheta sociala reflecta existenta conditiilor materiale, a garantiilor morale capacitatea sau incapacitatea fiecaruia dintre soti de a deveni parinte adoptiv, indica existenta sau absenta unor relatii interpersonale stabile, a unui mediu adecvat, a aunei stari de sanatate care sa permita familiei ingrijirea si cresterea unui copil si a unei locuinte corespunzatoare cresterii si dezvoltarii normale a copilului sau incapacitatea fiecăruia dintre soți de a deveni părinte adoptiv, indică existența sau absența unor relații interpersonale stabile, a unui mediu adecvat, a unei stări de sănătate care să permită familiei îngrijirea și creșterea unui copil și a unei locuințe corespunzătoare creșterii și dezvoltării normale a copilului.

Raportul de anchetă psiho-socială se realizează de către asistentul social împreună cu psihologul și include rezultatele anchetei sociale și informațiile cuprinse în evaluarea psihologică a familiei sau persoanei adoptatoare.2

2.1.1.Motivele adopției

Când evaluăm o personă trebuie să luăm în considerare motivele pentru care dorește să adopte un copil. Oamenii doresc să adopte copii dintr-o varietate de motive, unele pe care și ei le explică cu greu. Multe cupluri își doresc o familie deoarece le plac copii și simt că viața nu este chiar completă fără ei. Astfel au o mare dorință de a iubi și a îngriji un copil și cred că pot oferi afecțiunea și siguranța unui cămin fericit.3

Știm din investigațiile lui Kirk (1981) și din alte date provenite din Olanda, că ‘părinții adoptivi în general se pot împărți în două grupuri care sunt în concordanță cu motivele care au îndemnat la adopție.3 Cel mai mare grup este format din cupluri care formează familii puternice și care au idei comune, ei iubesc copii și consideră sarcina educației lor o împlinire a vieții.4 Nu mai puțin important este pentru toți cei care vor să adopte copii, să se întrebe pe ei însuși de ce vor un copil și ce speranțe au legate de acel copil. În mai multe cazuri când un caz de adopție nu a fost reușit este clar că părinții au luat copilul cu motive egoiste. Nici un copil nu poate rezolva problemele părinților ci pot aduce fericire și bucurie în viața părinților.5

Barbara Tizard enumera câteva motive ale adopției, din care amintim:6

– sterilitatea, cuplurile erau sterile și doreau să-și umple viața prin îngrijirea unui copil;

– în alte cazuri cuplul avea deja un copil dar medicul îi sfătuise să nu mai încerce să aibă un al doilea copil, din motive medicale;

– alte cupluri care aveau deja copii, erau prea bătrâni pentru a avea grijă de un bebeluș și hotărîseră să adopte un copil mai mare pentru a-l înlocui pe unul din copii care murise recent;

– există cazuri când asistenta unui copil dintr-o instituție il adoptase ca urmare a afecțiunii cultivate în timpul petrecut cu el în instituție.

Pe de altă parte dacă motivele adopției sunt bazate pe dorința de a ajuta un copil sau întradevar are nevoie de acesta, atunci satisfacția poate veni din faptul că-l poți vedea crescând, înconjurat de încredere și fericire, în mijlocul familiei. Dacă adoptatorii sunt sinceri cu ei însuși și cu asistentul social în ceea ce privește motivele adopției atunci va fi mai ușor pentru ambele părți.7

2.1.2. Decizia adopției

În cazurile în care o persoană sau o familie dorește să adopte un copil, trebuie să facă o cerere.8Aceste cupluri trec printr-o deosebită stare emoțională, un adevărat zbucium. La început ei au simțit frustrarea faptului că nu au putut avea copii pe cale biologică iar această zonă este încărcată în mod inconștient de neliniști. Mai mult, ideea de a te apropria de Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului și a cere ceva în sine, ceva ce produce neliniște, iar această neliniște se prelungește până la primul interviu.9

Decizia de a crește un copil și a-l conduce la maturitate are diferite consecințe pentru viața adulților care au luat hotărârea adopției. Ea implică schimbări în diferite domenii. Indiferent de caz, un cuplu care primește un copil va săvârși în mare parte într-o altă poziție a structurii societății decât un cuplu care rămâne fără copii. Deci, familia ocupă o poziție fundamentală în interiorul acestei structuri.10

Deci, decizia în ceea ce privește adopția trebuie să depindă de o evaluare critică a necesităților fiecărui copil, de gradul de atașament față de părinți sau persoane care îi îngrijesc, de semnificația relațiior cu aceștia.11

Asistentul social va dori să cunoască familia adoptatoare îndeaproape pentru a-și creea o idee despre motivația acesteia. Comunicarea verbală între asistenții sociali și posibilii părinți adoptivi trebuie să fie calmă și să conțină un limbaj adecvat. Există deasemenea anumite principii care pot să facă interviul mai ușor și mai puțin frustrant, ce sunt găsite în cărți de psihiatrie sau în studii de caz.12 Cel ce ia interviul trebuie să-și amintească și să respecte faptul că cei care apelează la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sunt neliniștiți iar această neliniște ei vor încerca șă și-o ascundă, având falsa impresie că dacă această neliniște va fi observată vor fii considerați firi nervoase și vor fi respinși ca fiind nepotriviți. Probabil cel mai bun mod de a-i face să se elibereze de această neliniște este să le spunem că neliniștea pe care o simt este ceva firesc.13

La începutul interviului totul se rezumă la o serie de informații schimbate între asistentul social și viitorul părinte adoptiv. Se vor pune părințior adoptivi întrebări cu privire la stilul de viață, slujbă, temperament, aptitudini, nivel de educație, naționalitate, pasiuni comune, religie, preferințe privind copilul.14 Este important a afla în ce mod a reușit cuplul să facă față frustrării până la punctul în care s-a hotărât să facă cererea de adopție. Ce i-a determinat să ia această decizie? Cu cine a mai discutat despre adopție? Unele întrebări vor fi incomode, ca de exemplu cum merge căsătoria cuplului, astfel încât să dea posibilitatea asistentului social să-si facă o idee asupra modului în care decurge stabilitatea cuplului și cum părinții relaționează unul cu celălalt. Se pot culege informații despre oameni din modul în care aceștia discută despre lucruri obișnuite, dar există și lucruri ce-l vor interesa pe asistentul social în mod concret. Ca de exemplu, se va întreba cum ia deciziile importante sau ce fel de lucruri provoacă certuri în cuplu si cum isi rezolva conflictele. De obicei în exterior, toate căsătoriile par a fi “în regulă”. Din acest motiv, asistentul social va formula întrebările încât să evite răspunsurile “cu perdea”15.

Dacă persoana care vrea să adopte un copil nu este căsătorită, asistentul social va fii interesat de relațiile apropriate ale acestuia. Un partener de viață este în mod evident un suport foarte important în timp împotriva stresului pentru majoritatea oamenilor, dar prietenii apropiați sau rudele pot îndeplini deasemenea același rol. Un părinte adoptiv, fără partener va avea nevoie cu siguranță de oameni apropriați cărora să le ceară ajutorul la nevoie.16

În timpul interviului pot fii puse și alte întrebări viitorilor părinți adoptivi ca de exemplu, să-și închipuie cum ar fii dacă ar avea un copil adoptiv, ce idee ar avea despre părinții biologici ai acestui copil pe care îl vor lua ca să fie al lor? Ce simt ei referitor la problema de-a spune copilui că este adoptat și cum se vor descurca cu întrebările pe care copilul le va pune referitor la procreareea în general și despre propriile origini în special? Cuplul trebuie întrebat ce ar face în cazul în care copilul va spune că el nu trebuie să îi asculte deoarece nu sunt părinții lui naturali. Astfel, asistentul social va afla de la viitorii părinți adoptivi cum vor să fie copilul pe care îl vor adopta, ce vârstă, ce sex și ce înfățișare fizică să aibă și de ce acești factori sunt importanți.17

Toate aceste întrebări sunt dificile deoarece ating neliniștea și temerile comune părinților adoptivi. Aceste întrebări trec prin defensia lor și invită cuplul să înfrunte neliniștea într-o relativă siguranță.

Confidențialitatea este foarte importantă în cadrul procesului adoptativ. Orice copil ce va fii adoptat va avea o istorie a propriei sale familii,ce va trebui să fie cunoscută în detaliu de către asistentul social. Familia va fi asigurată că aceste informații vor rămâne confidențiale.I se va spune că există însă lucruri ce vor trebui cunoscute,ca de exemplu doctorii și profesorii copilului.

În timpul interviului asistentul social la cerere, poate oferi viitorilor părinți informații despre mama și tatăl copilului adoptativ (înfățișare, personalitate) detalii cu privire la nașterea copilului (loc, greutatea copilului) caracteristicile familiei cât și istoria personală a mamei și a tatălui.18

Asistentul social trebuie să afle dacă familia adoptivă are un loc de muncă sigur și că câștigă suficient ca să poată întreține familia ca familia să trăiască în siguranță și confort. Dincolo de aceste necesități de bază banii și casa sunt neimportante în comparație cu necesitatea copilului de-a avea parte de siguranță și dragoste.19

Dacă soțul sau soția au unele îndoieli referitoare la adopție, ar trebui să le spună. Este incorect față de partenerul de viață și față de copil a ascunde aceste suspiciuni și îndoieli dar aceste trebuie verificate de la început probabil, că cuplul are nevoie de sprijinul,sfatul și serviciile disponibile, care le stau la dispoziție în cazul în care acceptă un copil.21

Munca asistentului social cu familia adoptivă necesită acele abilități pe care toți asistenții sociali ar trebui să le aibă. Unele familii pot avea dificultăți în comunicarea sentimentelor și au nevoie de ajutor.” Observarea mesajelor non verbale a expresiei faciale,a atitudinilor fizice, ar trebui să permită uniu asistent social să identifice anxietățile în cursul de apariție, să încurajeze oamenii să vorbească despre ele și să stabilească admosfera în care supărarea și îngrijorarea nu terebuie să rămână ascunse sau negate.” 22

Asistentul social, copii și familiile trebuie să înceapă plasamentul cu înțelegerea faptului că mai este încă multă muncă de făcut. O parte a responsabilității noastre profesionale trebuie să fie de”a nu opta pentru ocolorea situațiilor dificile,de a fii conștienți de sentimentele, reacțiile noastre personale, de a învăța și de-a ne consoloda experiența și de a oferi o sursă puternică și de siguranță, de sprijin celor în nevoie.”23

2.1.3.Încuviințarea adopției

Când în sfârșit familia adoptivă primește vestea că copilul este disponibil pentru adopție, acea familie se va aștepta să trăiască o stare de fericire și euforie.Ei nu trebuie să fie surprinși dacă primul lucru care li se va întâmpla va fi acela de a lăcrima sau dacă în mijlocul acestei fericiri vor avea parte de momente de neliniște și teamă.Unii părinți încep să descopere tot mai multe semne de îndoială, s-ar putea să se simtă în mod vag vinovați pentru că recunosc un anumit egoism și ai anumite remușcări pentru că ar trebui să renunțe la anumite privilegii pe care le implică viața fără un copil.24

În timpul perioadei de așteptare familia se pregătește emoțional cât și practic.Dacă mai are un copil acasă trebuie sa-l pregătească pentru apariția viitorului frate. Nevoia de pregătire nu trebuie să fie exagerată iar părinții adoptivi trebuie să realizeze că în ciuda unor explicații atente, primul copil va fi la un moment dat gelos, chiar dacă a cerut ani de zile un frățior. O asemenea gelozie nu este ceva neobișnuit, de fapt ar fii ceva anormal pentru un copil să nu simtă un pic de gelozie,chiar dacă nu o arată în mod evident. Cei mai multi copii simt un amestec de iubire, mândrie, gelozie, în legătură cu noul venit.25

Părinții adoptivi și cei naturali trebuie să apară la tribunal pentru audieri. Dacă este nevoie ca ei să nu asiste la aceste audieri,tribunalul poate face aranjamente astfel încât ei să nu se întâlnească unii cu alții. Ei pot asista la oră diferită sau într-o zi diferită. Este deasemenea posibil pentru părinții naturali să.și dea consimțământul fără să cunoască numele părinților adoptivi. Părinții naturali au drept asupra copiilor lor doar dacă nu și-au pierdut drepturile părintești. Dacă părinții nu pot fi găsiți sau au decăzut din drepturile părintești, tribunalul poate să hotărasca adopția fără consimțământul lor.

Consimțământul la adopție al părinților firești ai copilului poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data nașterii copilului. Părinții decăzuți din drepturile părintești păstrează dreptul de a consimți la adopția copilului.

Când actele adopției sunt gata, copilul devine parte integrantă a familiei respective din toate punctele de vedere, ca de exemplu, ia numele acelei familii ca și cum s-ar fi născut în cadrul ei. Părinții biologici nu au nici un drept asupra copilului. Nimeni nu poate tăgădui că aceștia rămân tot părinți biologici,dar ei nu au voie să știe unde locuiește copilul.27

Părinții adoptivi simt nevoia să-l considere pe copil ca fiind în totalitate al lor,acceptându-i trecutul și prezentul. Esența adopției este de a-l face pe copil un membru al noii familii.

Părinții decăzuți din drepturile părintești păstrează dreptul de a consimți la adopția copilului,consimțământul reprezentantului legal este obligatoriu.

Pentru încuvintarea adopției sunt necesare.28

– cererea de încuvințare a adopției

– certificat de naștere al copilui în copie legalizată

– certificat medical privind starea de sănătate a copilului

– atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare

– hotărîrea judecătorească irevocabilă de încredințare în vederea adopției

– certificat de naștere ale adoptatorului,în copie legalizată

– certificat de căsătorie a familiei adoptatoare

– cazier judiciar al familiei adoptatoare

– certificat medical privind starea de sănătate a adoptatorului

– documente doveditoare cu privire la exprimarea consimțământului părinților firești

– consimțământul copilului dacă a împlinit vârsta de 10 ani.

Direcția în a cărei rază teritorială domiciliază familia va avea obiligația de a depune rapoartele finale până cel târziu cu 5 zile înaintea termenului la care a fost citată pentru judecarea cauzei.În termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a încuvințat adopția, direcția care a participat la judecareaa cererii de încuvințare a adopției va înștiința în scris părinții firești despre aceasta. Și va întocmi rapoarte trimestriale cu privire la evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și părinții săi adoptivi pe o perioadă de cel puțin 2 ani după încuvințarea adopției.

2.2.1.Moduri de cunoaștere a părințior adoptivi cu copiii

În trecut se folosea metoda ca cei ce vor să adopte copii să fie duși într-o cameră plină cu copii și să fie invitați să-și aleagă un copil. Acum, aceasta aproape că nu se mai întâmplă.

Deși toți copii au mare nevoie de o șansă să participe și să înțeleagă metodele adopției, ei trebuie protejați împotriva unor situații de refuz Aceasta se întâmplă mai ales cu copii mai mari, care au unele malformații. Astfel de copii vor fii nevoiți să cunoască mai multe familii care vor să adopte până vor ajunge să cunoască familia care într-adevăr dorește să-l adopte, nu doar din milă. În unele cazuri lipsa explicației poate provoca copilului multă îngrijorare și nesiguranță.29

Legea 273/2004 si 1435/2004 metodologia de lucru actuala nu prevede acest lucru ca, copii să meargă la viitorii părinți adoptivi la sfârșit de săptămână și în vizite ocazionale.

Dacă un copil înțelege ce se întâmplă în cadrul adopției, el trebuie ajutat să realizeze că întâlnirea cu posibilii părinți adoptivi nu este doar un prilej social ci ceva mult mai important. Cei mai mulți dintre copii au o dorință adâncă pentru a avea o casă, părinți și de a simți afecțiunea celor care vor să-l adopte. Dragostea și căldura pe care noii părinți o oferă face posibil ca acel copil să facă mutarea în noua familie mult mai ușor.31

Copii mai mari sunt de obicei profund înfricoșați că părinții adoptivi nu-I va place și îi va trimite înapoi la orfelinat. Uneori le este frică că nu se vor ridica la standarde înalte de comportament. Adesea acești copii cred că în momentul când părinții adoptivi vor afla felul în care sunt ei în realitate, cu părți bune și rele, nu vor mai fi iubiți și doriți.32 Unii copii ascund aceste temeri cu o indiferență prefăcută și o atitudine de nepăsare, căutând disperat să câștige aprobarea și dragostea părinților.

Supervizarea întâlnirilor dintre copil și familie se realizează de către asistentul social responsabil de caz, în vederea stabilirii oportunității demersurilor, în funcție de evoluția favorabilă sau nefavorabilă a relației copil.părinte adoptiv stabilită pe baza indicatorilor de relaționare a copilului cu părintele sau familia adoptivă. Scopul vizitelor intrevederilor copil eligibil pentru adopie-adoptatori este dezvoltare si intarirea atasamentului dintre acestia.

Etapa in care parintii potentiali adoptatori cunosc copilul / copiii eligibili pentru adoptie, etapa reglementata de legislatia in vigoare este etapa de potrivire. Potrivirea se face de catre o echipa de profesionisti responsabili cu adoptia ( asistent social, psiholog) de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si cuprinde 2 etape:

– potrivirea teoretica (consta in analizarea si luarea in considerare a tuturor informatii referitoare la copil, la familia lui biologica si la persoana/ familia adoptatoare) in urma caruia persoana/ familia adoptatoare este invitata la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului pentru a le fi prezentat copilul cu date generale, poze.

– potrivirea practica (intalnirea intre copil si familie in vederea dezvoltarii treptate a relatiilor dintre acestia)

Astfel, prima întâlnire dintre copil și familia adoptivă se desfasoara in mediul de viata al copilului (asistent maternal) fara a i se comunica acestui scopul vizitei. Deci ramane la latitudinea specialistilor implicati, a atitudinii copilului, locul de desfasurare a urmatoarelor vizite. Se recomandă să fim onești cu copii, să le explicăm că un contact inițial nu poate conduce întotdeauna la continuarea adopției dacă ei și viitorii părinți nu se simt atrași unii de alții.33

Dezvoltarea treptata si incurajarea formarii atasamentului copil-familie adoptatoare. Pe parcursul perioadei introductive asistentul social trebuie să facă vizite frecvente și regulate, să discute sentimentele viitorilor părinți și orice problemă s-ar ridica, cât și progresul realizat cu copilul. Asistentul social trebuie să fie foarte atent la relația dintre părintele substitutiv și copil, la mediul înconjurător care trebuie să fie sigur și relaxant, în cadrul căreia sentimentele pot fi explorate.34

Viitorii părinți vor descoperi că sunt în situația de a acorda dragoste și siguranță viitorului copil. Este obligatorie implicarea tuturor membrilor familiei adoptive și persoanelor care locuiesc împreună cu acesta, încă de la începutul procesului de potrivire pe toată durata lui de desfășurare.

Dificultățile majore apărute în cursul perioadei de acomodare și imposibilitatea soluționării lor au drept consecință oprirea întregului proces de potrivire și identificarea unei alte familii adoptive pentru copil.35

2.3. Rolul asist entului social în procesul adopției

Munca asistentului social cu părinții adoptivi cuprinde mai multe stadii/stadiul dinainte de naștere, după naștere și în timpul când un copil este plasat la părinții adoptivi. Asistența socială în munca prenatală este adesea purtată numai cu viitoarele mame. În cazul în care copilul este nelegitim relația cu tatăl poate fi întreruptă sau poate fi trecătoare sau de mică semnificație la prima vedere. În general tatăl copiilor nelegitimi li se acordă puțină atenție din punct de vedere juridic. De aceea, ori de câte ori este posibil, asistența socială va fi acordată ambilor părinți ai copiilor plasați spre adopție, pentru că ambii sunt părinții copilului. 36

Prima reacție la o graviditate confirmată, mai ales pentru tinerele care trăiesc împreună cu părinții lor, este una de negare sau panică. În unele cazuri negarea poate fi menținută prin evitarea atașamentului emoțional față de un copil față de un copil, prin neacceptarea ajutorului asistenței sociale. Asistenții sociali pot să ajute în mai multe feluri în timpul acestei perioade. Mai întâi când femeile se simt derutate, vinovate, rușinate, incapabile să-și pună gândurile în ordine, asistenții sociali trebuie să se poarte cu o atitudine care nu este de judecare, introducând o oarecare stabilitate în ceea ce probabil apare ca o lume dezorganizată. În al doilea rând, asistentul social poate oferi ordine în mintea mamei, ajutând-o să descompună o problemă complicată.37

Este important pentru părinții biologici să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat adopția. Poate fi nevoie ca asistentul social să reia discuția pe această temă de mai multe ori atât înainte cât și după nașterea copilului. Mai putem aminti de îngrijorarea mamei cu privire la ce se va întâmpla cu copilul, ce vor gândi oamenii, etc. Cu toate acestea, sarcina asistentului social nu este de a lua decizii în locul mamei ci de a o ajuta să ia în considerare toate oportunitățile existente și posibilele lor consecințe.38

Asistenții sociali trebuie să fie pregătiți să lucreze cu familiile, înțelegându-le confuzia și durerea, ajutându-I să evalueze problemele, facilitând comunicarea prin încurajarea exprimării sentimentelor de eșec și despre ideile lor cu privire la viitor. Este important pentru unii părinți să știe că asistentul social este preocupat de sentimentele lor în aceași măsură ca și cele ale propriilor copii.39

Asistenții sociali trebuie să fie pregătiți să ajute familia. Dacă o mamă decide să-și păstreze copilul, asistentul social încearcă să ajute familia să înțeleagă și să accepte această poziție și să ofere sfaturi practice și financiare.

Munca asistentului social este deosebit de importantă mai ales când lucrăm cu copii. Astfel, trebuie să fim pregătiți să-I ascultăm atenți, să le răspundem la întrebări. Întrebările pot fi prezentate într-un mod tangențial remarcile pot fi făcute în momentul în care tocmai ieșim pe ușă, comentariile pot fi adresate păpușilor. Dacă nu ascultăm și nu suntem atenți sau dacă evităm posibilitățile să le împărtășim tristețea și durerea acestor copii, ei vor înceta să mai aibă încredere în noi și s-ar putea să nu mai fie în stare să mai facă o nouă încercare.

Este esențial ca oricine preia această muncă de asistență socială să fie de încredere și capabil să dezvolte o relație de încredere și capabil să dezvolte o relație de încredere și confidențială. Împărtășirea informațiilor, încrederea și cooperarea între cei ce muncesc cu copii sunt condiții esențiale pentru înfruntarea cu succes a dificultăților și ajutorarea copiilor în vederea înțelegerii trecutului.

Atât atitudinile asistentului social cât și natura comunicării pe care ei o stabilesc cu solicitanții, va contribui la perceperea lor ca fiind înțelegători, empatici la nevoile și aspirațiile viitorilor părinți adoptivi.

Donley crede că încrederea reciprocă depinde de bunăvoința asistentului social de a comunica informațiile pe care le dețin referitor la copil, spunând că adoptatorii diferă din punct de vedere al educației pe care o au și că dosarele variază din punct de vedere al cantității și calității informației. Asistentul social va trebui să ajute la interpretarea și evaluarea dosarelor disponibile.39

Asistentul social al copilului va vizita părinții adoptivi înainte de a fi plasat în familia respectivă. Acestia vor planifica vizitele și își vor spune părerea despre aceste vizite, dacă I se par dese sau lungi.

Asistentul social va avea o mulțime de variate scopuri atunci când va vizita o familie. Mai întâi există un aspect legal al adopției. Asistentul social va trebui să verifice dacă copilul este îngrijit corespunzător psihic și emoțional. Din acest punct de vedere va trebui să verifice ocazional dormitorul copilului, să vorbească despre diferite aspecte din viața lui, ca de exemplu, despre școală sau sănătate. Alt aspect important al muncii de asistență socială va fi acela de a discuta în particular cu copilul asupra aspectelor ce l-ar deranja pe copil, fără a neglija confidențialitatea.40

Părinții adoptivi și copilul au nevoie de ajutorul nostru pentru a fii o familie unită. Nici un fel de presiune n-ar trebui să fie lăsată să determine calitatea supravegherii. Selectarea părinților trebuie să aibă un efect psihologic asupra asistentului social. Acestă selecție este un prim pas în a garanta un plasament sănătos, ținta noastră fiind integrarea copilului în familie.41

Deci, putem spune că relația asistent social-părinte adoptiv trebuie să fie una de parteneriat și nu o relație doar de asistent social-client, astfel asistentul social ajuta familia adoptatoare să formeze o familie integrată.

Cap. III PROBLEMATICA COPILULUI ADOPTAT

3.1 Nevoile copilului

Potrivit medicului, psihologului și expertului în probleme de consiliere familială

Rosse Campbell, autorul carții”Educatie prin iubire”, nevoile copilului se pot

clasifica in:

Nevoi emoționale și de iubire

“ Pentru a-și dezvolta constant și total existența lor, în perioada în care sunt în creștere, copiii au nevoie de o relație sănătoasă și permanentă cu adulții care țin cu adevărat la ei’. Noi adulții trebuie să manifestăm iubire față de copii, nu doar verbal-rațional, ci mai ales, pe căi emoționale și comportamentale, deoarece faptele sunt mai grăitoare decât vorbele, iar un copil se va simți iubit mai degrabă pe baza a ceea ce facem pentru el, decât pe baza a cei declarăm. Neputința noastra de a le arăta copiilor iubirea necondiționată pe care le-o purtăm este una dintre cauzele principale care pot duce la apariția, in perioada adolescenței, a unor crize personale, atunci când copiii se simt neglijași, neînțeleși de părinți, înstrăinându-se cu ușurință de ei, devenind vulnerabili la influențele negative.

Nevoile de formare a comportamentului

Aceasta este o alta problema a copilului de pregătire a lui pentru viață, de o disciplinare a sa, fără a cădea în capcana utilizarii pedepselor, călăuzirea copilului spre ceea ce este bine în viață este un lucru mai important decât a-l pedepsi pentru greșelile sale. Lipsa unei discipline bazate pe iubire, calm, fermitate, blândețe și respect îl face pe copil să devină fie un mic tiran sau un răzvrătit, fie o persoană docilă, fără voință proprie și fără responsabilitate.

Nevoile de protecție fizică și emoțională

Protecția împotriva influențelor nefaste, pentru a-i ajuta pe copii să gândească corect, logic și clar, să își exprime liber gândurile și sentimentele, pentru ca astfel să își formeze un sistem de valori proprii, puternic și sănătos, reprezintă o altă nevoie a copilului.

Modelarea comportamentului copilului are la bază iubirea pentru că ei ascultă mai ușor de cineva care îi iubește și de care se simt iubiți, iubirea este forța care îi modelează. Odată cu maturizarea psihoafectivă, comportamentul moral al copiilor trebuie să se fundamenteze tot mai mult pe propriile convingeri și pe sistemul propriu de valori.

Neglijarea acestor nevoi ale copiilor duce la o deteriorare a relațiilor noastre cu el, la zădărnicirea, în mare parte, a eforturilor noastre educaționale.

Cunoștințele ne sugerează că adopția este o alegere realizată pentru mulți copii care nu pot fi crescuți de părinții biologici. O componentă esențială a luării deciziei în adopție trebuie să se refere la nevoile copilului și la acele circumstanțe în care adopția ar pute fi considerată a fi în interesul copilului.1

Copii trebuie protejați împotriva unor nedorite separări de familia biologică și întotdeauna prima îndatorire a Direcției de Protecție a copilului este de a vedea dacă părinții pot fi ajutați în a-I oferi copilului un cămin sigur.Dacă aceasta este imposibil, adopția este adesea cea mai bună alternativă.2

Copilul nu este doar un membru unitar al familiei, subordonat în totalitate părinților ci și o persoană cu multe drepturi. Copilul, este un membru al umanității, un cetățean, un membru al comunității, pentru care familia are anumite responsabilități.

Fiind sub influența unui proces rapid de dezvoltare ale cărei componente sunt greu de realizat, copilul are nevoie de un sprijin total în fiecare moment al existenței sale. Chiar dacă copilul trebuie mutat din mediul familial nepotrivit, situația rămâne aceeași. Oricum, copilul trebuie să se bucure de acest mediu familial proprice chiar și-n aceste cazuri, de exemplu “cazul spitalelor” care încurajează mamele să stea împreună cu copii lor și care oferă un mediu similar familiei respective.3

Copii nu pot fi îngrijiți neglijându-se familia sau comunitatea din care face parte. Este practic imposibil a se sprijini copilul fără a ajuta familia din care face parte. Suportul acordat familiei trebuie să fie bazat pe garanții solide, acest ajutor fiind în interesul superior al copilului.

Este acceptat faptul că, satisfacerea nevoilor fizice ale unui copil (hrană, somn, căldură, îmbrăcăminte, adăpost, igienă) nu este suficient pentru a garanta dezvoltarea normală a acestuia. Cercetările din ultimele decenii au demonstrat că satisfacerea nevoilor constituie o condiție necesară, însă nu suficientă pentru dezvoltarea copilului.

În urma unor cercetări, Kellmes-Pringle au arătat că dezvoltarea copilului este strâns legată de satisfacerea nevoilor emoționale care în cazul în care sunt împlinite, vor rezulta în personalități capabile și încrezătoare.4

Potrivit psihologului american Abraham Maslov (1943) acțiune umane au toate ca scop satisfacerea unor trebuințe. Astfel, nevoile se structurează piramidal, după cum urmează:5

1. La baza piramidei se află nevoile elementare, de ordin fiziologic (nevoia de aer,apă, hrană, îmbrăcăminte, nevoi de ordin senzorial, sexual). Satisfacerea lor asigură buna funcționare biologică a organismului uman.

2. Nevoia de securitate individuală în mediul natural și social se refereă la protejarea față de forțele exterioare ostile și față de diferiți factori de risc. Asigurarea unei astfel de protecții se realizează prin stabilirea locului de muncă și prin aproprierea unor bunuri și resurse.Trebuințele fiziologice și nevoia de securitate reprezintă nivelurile inferioare ale piramidei trebuințelor umane. Satisfacerea lor permite apariția nevoilor de ordin superior și a resurselor umane necesare satisfacerii celor din urmă.

3. Nevoile speciale se raportează la necesitatea acceptării și apartenenței. Oamenii manifestă nevoia de dragoste încă din primele luni de viață. Dominant instructivă la început, această nevoie devine treptat din ce în ce mai rațională, devine o exigență de prim ordin pentru confortul sufletesc. Satisfacerea ei contribuie la întărirea sentimentului de siguranță, de securitate. Pornindu-se de la acest nivel al trebuințelor, în asistenta socială s-a dezvoltat teoria atașamentului.6

4. Nevoia de stimă derivă dintr-o exigență autoevolutivă a individului, care dorește să i fie recunoscut statutul pe care îl are sau la care aspiră, să i fie apreciate competențele, cunoștințele, performanțele, calitățile morale.”Satisfacerea acestei nevoi permite dobândirea încrederii în sine și procură sentimente de valoare, de forță,de utilitate. În caz contrar, nesatisfacerea acestei trebuințe riscă să conducă la sentimente de neputință, de inferioritate sau de slăbiciune”7

5. Nevoia de autorealizare, de împlinire de sine vizează construirea unei imagini de sine favorabile și capacitatea de autocontrol. Această trebuință este satisfăcută atunci cănd individul se apreciază ca fiind “cineva”, cănd are o capacitate de decizie asupra scopurilor și mijloacelor de împlinire socială. Spre deosebire de celelalte nevoi de ordin social. Nevoia de autorealizare poate fi satisfăcută fără concursul altor factori sociali.

Deci, putem spune că cele cinci clase ale necesității formulate de Maslow formează o ierarhie, ele fiind din punct de vedere al importanței.

3.2.Mutarea copilului în noua familie

Pregătirea copilului începe atunci când copilul intră în evidența serviciului de adopție.

Această activitate este divizată în două sub activități, în funcție de obiectiv:8

– pregătirea copilului pentru adopție

– pregătirea copilului pentru viața de familie.

Această etapă presupune informarea și pregătirea copilului despre obiectivul stabilit în planul individual de permanență, pregătirea este specifică în funcție de vârstă și nivelul de dezvoltare a copilului.

Pregătirea copilului va avea loc pe parcursul mai multor întâlniri, de preferat în mediul securizant pentru copil. Copilului i se va explica fazele și procedurile referitoare la adopție, pregătirea se face prin joc și poze la vârsta preșcolară și mică și prin dialog și poze la vârsta mare, adaptată vârstei.

Asistentul social responsabil de caz, va pregăti copilul în prezența persoanei de referință. În funcție de caz, psihologul poate ajuta asistentul social în pregătirea copilului pentru adopție. În acest caz asistentul social împreună cu psihologul vor realiza un număr de întâlniri cu copilul dar și cu persoanele de referință pentru copil în vederea culegerii a cât mai multe date cu privire la așteptările copilului legate de viața de familie.9

De asemenea, familia adoptivă va trebui să dispună de o serie de informații despre copil, de la asistentul social. Astfel, I se vor cunoaște atât aspectele pozitive cât și cele negative.

În momentul sosirii în casa familiei adoptive cu toate “bagajele”, acesta se va simți fericită, entuziasmată, gata să-i ureze bun venit unui membru al familiei. Toate acestea I se pot spune copilului. I se poate spune că familia respectivă speră că vor petrece împreună cât mai mult timp plăcut și că totul merge bine, într-o zi se vor face actele necesare pentru a începe adopția.10

Copilul trebuie ajutat să înțeleagă că și el are un punct de vedere important în această situație. El trebuie să știe că oricând poate să se întoarcă dacă consideră că nu se simte bine în acea familie.

Profilul copilului este realizat de o echipă pluridisciplinară și conține:

– date despre copil actualizate de la naștere până în momentul realizării potrivirii

– se analizează dinamica nevoilor copilului constante, în previziune conștiente și neconștientizate.

În mod natural toți cei apropriați vor fi nerăbdători să-l vadă pe noul venit și chiar familia va simți dorința de ale arăta copilu, dar ar fi mai bine de-a spune cu fermitate înainte de a aduce copilul acasă că nu doriți să fiți vizitați pentru o vreme. În momentul de entuziasam pe care familia îl are la auzul veștii este ușor a face invitații pripite pe care apoi le poate regreta. Așadar, putem spune că adopția unui copil implică stări emoționale, o anumită încordare și trebuie să se obișnuiască cu modificarea numărului de membri ai familiei.

O mamă, un tată și un copil nu devin o familie adevărată din primele minute de conviețuire. Pentru a-ți forma o familie e nevoie de timp și de mult efort. S-ar putea să fie nevoie de câteva zile, nopți, luni, înainte ca noul venit să se simtă că aparține familiei, mai ales dacă tatăl își vede copilul pentru intervale scurte, dimineața și seara. Copilului îi va trebui timp să se obișnuiască cu familia, mai ales dacă e mai mare de câteva luni.11

O metodă bună de a face un copil să se simtă membru al familiei și a-I arăta că face parte dintru început din familie, este a păstra un album de familie cu fotografii și cu decupări de tot felul, o serie de poze care să arate viața familiei adoptive și care sunt făcute din prima clipă a aducerii copilului. Aceasta îl va face pe copil să se simtă în siguranță, dorit și iubit.

Când aduci copilul acasă ai o mare stare de împlinire, acesta este momentul pe care îl aștepți de multă vreme. Pentru familie noul copil este diferit. Noi putem fi siguri că copilul observă diferența și probabil are un sentiment de pierdere, mai ales dacă pentru o perioadă a stat cu familia naturală. Dacă copilul este mai mare de 3-4 luni și a învățat să distingă fețe și locuri, va avea nevoie de ajutorul asistentului social și înțelegere până când se va obișnui cu noile împrejurări și învață să iubească noua familie. Cu cât este mai mare are mai mare nevoie de ajutor și cu atât mai mult va dura mai mult timp să se simtă într-adevăr acasă.12 Nu este întotdeauna ușor să fii adoptat. Adesea înseamnă să renunți la siguranța unui loc și a unor oameni cunoscuți și a merge într-o lume străină unde există speranță dar nu și incertitudinea unui confort și a unei fericiri. Mulți copii merg în noile case cu satisfacție și bucurie și se acomodează uimitor de repede. Pentru alții aducerea într-o casă nouă produce neliniște și supărare. Familia adoptivă nu trebuie să aștepte ca copilul să fie în întregime fericit în primele zile și săptămâni, fericirea vine odată cu siguranța. El va avea nevoie să uite supărarea, necazul înainte de a se bucura de prezent și viitor la maxim.

În fapt, dacă copilul pe care la adus acasă îi pare rău de oamenii pe care I-a părăsit, familia adoptivă ar trebui să fie recunoscătoare. Ar putea să fie dezamăgitor dacă n-ar putea să.l facă fericit întru totul, dar e un semn că au un copil cu o capacitate deosebită de a iubi profund. Într-un timp scurt copilul va avea aceași dragoste si pentru noua familie.

Părinții adoptivi care fac extrem de importantă munca de a reface și dezvolta puterea copilului de a iubi, au nevoie de răbdare și pricepere pentru a crește copilul. Ei trebuie să-l înconjoare pe copil cu toate condițiile necesare creșterii, căldura dragostei lor trebuie oferită, ei trebuie să ofere un suport șI o familie înțelegătoare, trebuie să ofere continuu și recompensa și satisfacția vor fii foarte mari.13

Acum poate fi momentul de mai multă înțelegere între parteneri, bărbatul trebuie să se obișnuiască că nu va mai fi în centrul atenției, când copilul plânge, când pune masa mai târziu, trebuie să se joace cu copilul. Astfel, poate să intervină o ușoară gelozie în cadrul cuplului și să strice fericirea.

Dacă unul din parteneri a fost singur la părinți și obișnuit să fie în centrul atenției, îi va fi greu să-și împartă partenerul cu copilul.14

Barbara Tizart vorbește astfel despre transferul copilului:

– dacă copilul adoptat este bebeluș, există foarte puține probleme cu transferul, cu cât copilul este mai mare cu atât mai multe probleme sunt cu transferul din instituție în noul cămin, iar în aceste cazuri e de preferat să treacă o perioadă de acomodare între părinți și copil înainte ca el să fie adus acasă;

– uneori când părinții adoptivi locuiesc la o distanță mare de instituție, procesul adopției este grăbit; părinții vin și stau câteva zile în instituție având grijă de copil după care îl iau acasă;

– problemele se ridică în momentul în care părinții mai au acasă un copil mai mic decât cel adoptat.

În ciuda faptului că părinții adoptivi și copilul adoptat se cunoșteau într-o oarecare măsură, după ce copilul fusese luat acasă, au existau unele rețineri și dificultăți între comunicarea dintre cele două părți. Părinții aveau impresia că uneori nu li se spusese tot despre copil și că procesul de acomodare ar fi fost mult mai ușor dacă li s-ar fi dat mai multe informații cu privire la comportamentul copilului cum ar fii: ora de culcare cu care fusese obișnuit, ce îi fusese permis și interzis în instituție, orele de masă, ce fel de mâncare obișnuia să mănânce, etc.

Unele mame considerau că ar fii fost util și un jurnal din primii ani de viață ai copilului, sau informații mai multe despre părinții naturali ai copilului.15

Sosirea în noul cămin diferă de la un copil la altul, pentru unii e mai ușor decăt pentru alții. La început unii nu vor nici măcar să se dezbrace și încep să plăngă, dar după câtva timp nu mai vroiau să meargă nici măcar în vizită la instituția din care veneau.

După cercetările făcute, asistenții sociali au constatat, vizitând căminele copiilor adoptați, că în comportamentul acestora au avut loc schimbări considerabile. Astfel, cei care s-au dovedit a fi la început “agresivi sau distructivi” erau foarte ușor de controlat. Unii părinți au menționat că copii cu tendințe egoiste au devenit foarte generoși.16

Familia perfectă nu există. La fel nici mamă și nici tată. Ca părinți, fiecare are idei diferite despre ceea ce este corect pentru copii lor și depinde de ei ca aceștia să ajungă la momentul în care se vor putea numi adulți apți pentru o viață normală.

Cazul in practica

Mutarea copilui in noua familie

Uneori mutarea copiilor cu varste mici este privita ca fiind mult mai usor decat in cazul copiilor mari, insa exista cateva probleme serioasa care trebuie luate in considerare atunci cand lucram cu copiii mai mici. La copiii intre 1-3 ani este posibil sa ne lovim de dificultati legate de separarea acestora de persoanele de care ei sunt atasati.

In procesul de mutare al copiilor intre 1-3 ani, dar si pentru cei mai mari, exista o mica marja de eroare in modul in care mutarea se efectueaza. Asistentii sociali si parintii trebuie sa acorde o atentie deosebita mai ales detaliilor non-verbale. Atasamentul fata de ocrotitorii temporari (ex. asistenta maternala) trebuie sa fie in mod corect transferat parintilor adoptatori, iar acesta presupune existenta unui contract extrem de strans intre cele 2 grupuri de „parinti”.

Intaliniri initiale

Dupa cum bine stim, toti copiii se simt cel mai in siguranta „ te teritoriu propriu” adica in casele in care locuiesc. Prin urmare, cea mai mare parte a contactelor cu copilul, ar trebui sa se desfasoare in casa ocrotitorilor temporari (ex. asistent maternal) si in prezenta acestora. Deasemenea, persoana/ familia potentional adoptatoare trebuie sa inteleaga ca in timpul primelor intalniri cu copilul, interactiunile dintre ei si copil vor trebuie sa aiba ritmul imprimat de copil. deobicei este mai bine ca pesoana/ familia adoptatoare sa discute cu ocotitorii temporarii, aproape ignorand copilul. Copilul va sesiza ca” parintii” ocotitori se simt bine in prezenta strainilor si va incepe sa initieze contacte cu vizitatorii. Este crucial ca persoana care controleaza ritmul intrevederii sa fie copilul, tocmai pentru ca el sa capete incredere in viitorii parinti.

De asemenea, se poate apela la aducerea de catre parintii adoptatori a mai multor jucarii cand vine in vizita. La sfarsitul vizitei pot lua jucariile inapoi, cu exceptia unui anumit tip de jucari de care s-a atasat copilul.

Cand copilul va vizita casa adoptiva, el va avea jucarii cu care sa se joace si cu care este deja familiarizat din casa ocrotitorilor temporari. Mesajul non-verbal in acest caz este:”Lucrurile cu care iti place sa te joci in casa orotitorilor temporari sunt acelesi cu care tie iti place sa te joci in casa adoptiva”

In timpul celui de a doua sau a treia vizite in casa de ocrotire temporara, adesea mama ocotitoare, respectiv asistent maternal poate sugera copilului sa faca fie o plimbare cu familia adoptatoare fie sa mearga intr-un parc (unde poate servi o inghetata) sau alte scurte iesiri recreative. Chiar daca acest lucru trebuie stabilit dinainte de comun acord intre asistent social, familia de ocrotire si cea adoptatoare, sugestiar fi bine sa vina din partea asistentului maternal in calitate de mama ocrotitoare pentru o persoana temporara. Mesajul transmis copilului in acest caz e:”Am incredere in acesti oameni. Ei vor avea grija de tine si te vor aduce inapoi acasa”.

Va putea urma apoi vizita la noua casa (a parintilor adoptatori) unde copilul poate fi reintrodus in atmosfera jucariilor cumparate la vizita initiala in casa asistentului maternal si se poate obisnui cu noua casa. Parintii pot arata in prealabil poze cu imprejurimile casei, cu dormitorul lui sau cu animalele care traiesc pe langa casa. Daca familia adoptatoare mai are si alti copii, ar trebui aratate fotografii ale acestora la prima sau la a doua vizita acasa la ei.

Ziua mutarii

Cand a sosit momentul mutarii finale, parintii adoptatori e bine sa vina in caminul de ocrotire temporara si impreuna cu familia ocrotitoare sa participe la impachetarea lucrurilor. Pregatirile pentru plecare si impachetatul nu trebuie sa se faca in secret. Copilul trebuie sa i se trasmita non-verbal mesajul ca aceasta zi este o zi speciala, ca ceva deosebit ce se intampla azi.

Dupa sarutul de luat ramasa bun, familia de ocrotire ar putea sa planga. Copilul ar pute si el sa planga sau sa se agate de ei. Nu trebuie sa evitam asemenea manifestari prin minciuni frumoase. Va trebui sa fim onesti si in acelasi timp blanzi fata de copil. In locul unor minciuni, familia de ocrotire ar putea spune:” Noua ne va fi dor de tine. Stim ca si ție îți va fi dor de noi, dar acum este timpul sa mergi”.

Cănd se va muta, copilul ar trebui să-și ia nu numai hainutele ci și câteva dintre jucariile sale si chiar lenjeria de pat. Asemenea obiect” de tranzitie” de care copilul este atasat si vor fi acestuia foarte folositoare. Aceasta poate semnifica faptul ca el este foarte atasat de imaginea parintilor sai.

3.3 Atașament copil-părinte adoptiv

Sentimentul că părinții adoptivi nu sunt același lucru cu prinții naturali este un nou câmp al studiului științific care a devenit foarte important în zilele noastre și anume studiul”angajamentului, a legăturii.”

Conform psihologilor, acest angajament, legătură dintre părinți și copii începe chiar pe parcursul sarcinii, atingând punctul culminant atunci când mama vede o imagine la ecograf a fătului. Se spune că o relație bună între părinte-copil începe cu această legătură intrauterină. Dar, adevăratul atașament nu începe atunci. Este ceva care crește încet, se dezvoltă pe parcurs, de-a lungul zilelor, săptămânilor, lunilor sau chiar anilor de interacțiune dintre mamă și fiu, putând spune că tot la fel de bine atașamentul poate să existe, să crească între copil și părintele adoptiv.

Această noțiune de legătură, atașament părinte-copil are aspecte pozitive cât și negative. Unul dintre aspectele pozitive este că determină multe spitale să îndemne familiile să petreacă un anumit timp cu copilul în camera de recuperare imediat după naștere. Acest lucru însă din păcate nu este întotdeuna posibil, poate din cauza unor deficiențe, boli, răceli atât a mamei cât și a copilului. Dacă nu petrec acest timp împreună unii părinți adoptivi cred că întotdeauna acest lucru își va pune amprenta asupra vieții familiale.17

Copii se nasc cu o serie de sisteme de semnalizare. Aceste capacități de a plânge, zâmbi, vorbi, vor stârni strânsa interacțiune dintre copil și eventualul părinte adoptiv. Sunt necesare, astfel săptămâni întregi pentru ca un copil să-și formeze un atașament emoțional cu ceilalți.

Când copilul plânge, mama sau tatăl îl ia în brațe, când noul născut zâmbește părinții îi răspund cu un zâmbet. Orice părinte care petrece un anumit timp cu noul născut se va comporta cam la fel După câteva săptămâni părintele și copilul își sincronizează răspunsurile. Acest “ritual” poate fi realizat cu orice părinte adoptiv, care răspunde sensibil gândurilor micului copil. Dar, mai târziu, după vârsta de șase luni, copilul preferă mama oricărei alte persoane, în special în perioade de stres. Copii sunt capabili de a-și forma atașamente, legături cu multe personaje-mama, tata, bunicii, dar aceste atașamente nu se formează de obicei cu aceaștă intensitate. Copii, la această vârstă sunt foarte lucizi în a prefera pe cineva dintre membrii familiei, spre deosebire de prietenii și rudele cu care nu este atât de familiarizat.18

O singură legătură cu mama sau alte figuri importante, permit copilului să treacă de perioadele dificile. Cu aceste persoane, un copil poate fi independent, liber de a axplora necunoscutul, având o sursă de siguranță, de confort și încredere. Aceasta se va transpune în viața de mai târziu a copilului printr-o sociabilitate și maturitate de a stabili legături cu ceilalți.

Există două feluri de atașament: de evitare și atașament rezistent. Cel de evitare reflectă unele dificultăți între părintle adoptiv și copil. Copilul o ignoră pe mamă. Chiar și când se află în încăpere și nu o folosește ca o bază de explorări, este la fel în prezența mamei ca a oricărei persoane. Atașamentul rezistent este atunci când copilul e distrat sau anxios chiar când mama este în încăpere. Aceste două tipuri de atașament, forme nesigure, exprimă dificultatea părinte-copil. Atât timp cât calitatea atașamentului este ridicată, perechile adoptive sunt exact ca și perechile naturale.

Justin Call, un psihiatru din California, a descoperit mai multe aspecte ale problemei mutării copilului într-o familie adoptivă. Semnele de stress pot apărea la un nivel mai ridicat sau mai scăzut, în funcție de anumite stadii numite vulnerabile. În primele șase luni, semnele stresului apar în cele mai sofisticate forme. Copilul poate căuta un exponent al comportamentului, ca de exemplu plâns incomparabil, dezinteres, lipsa de vitalitate, frecvente accidente sau îmbolnăviri sau chiar expresii ale feței sau corpului care indică supărarea.19

Adopția unui copil nu este același lucru cu a da naștere unui copil și pretenția familiei de-a fi “exact ca și oricare familie” aduce cu ea o serie de preocupări. Majoritatea părinților adoptivi aderă foarte bine la ipostaza de părinte, în unele cazuri chiar mai bine decât părinții biologici.

Într-o familie adoptivă, noul copil este dorit cu disperare iar acești părinți sunt de obicei mai maturi decât părinții biologici, mai siguri pe plan financiar și mai lipsiți de diferite feluri de stress.

David Kirk, în cartea sa despre adopție “Shored Fate” oferă un punct de vedere care poate explica de ce atașamentul dintre copilul adoptat și părintele adoptiv poate fi atât de puternic. Din punctul lui de vedere, ambele părți au suferit prin faptul că și-au pierdut posibilitatea de a-și crește propriul copil, iar copii prin faptul că și-au pierdut părintele biologic. Când părinții adoptivi înțeleg natura pierderii lor, ei au mult mai mari capacități empatice.20

Atașamentul este legătura afectivă, durabilă în timp, stabilă între două persoane. Este o nevoie fundamentală a oricărui om. Perioada cea mai favorabilă pentru formarea legăturii de atașament este perioada primilor doi ani din viața copilului.

Semne care pot indica existența unei legături de atașament:

Dezvoltarea conștiinței: nu manifestă anxietate normală după un comportament agresiv sau brutal, nu manifestă vinovăție pentru încălcarea regurilor, proiectează vina asupra altora.

Controlul impulsivității: manifestă un control slab, depinde de alții pentru a-l avea, manifestă lipsă de prevedere, are o concentrare slabă a atenției.

Auto-prețuirea: este capabil să obțină satisfacție din sarcinile bine îndeplinite, se consideră pe sine însuși ca fiind nedemn, se consideră pe sine a fi incapabil să se schimbe, are dificultăți în a se distra, prezintă manifestări de auto-rănire.

Interacțiunea interpersonală: îi lipsește încrederea în alții, solicită afecțiune dar îi lipsește profunzimea în relații, are dificultăți în a primi și dărui afecțiune, manifestă dependență ostilă, are nevoie să domine în toate situațiile, are maturitate socială diminuată, manifestă contact vizual diminuat, manifestă atractivitate și prietenie superficială față de străini.

Sentimentele: are probleme în a-și recunoaște propriile sentimente, are dificultăți în a-și exprima sentimentele în mod adecvat, mai ales furia, tristețea și frustrarea, are dificultăți în a recunoaște sentimentele altora.

Probleme cognitive: are probleme cu noțiunile de cauză și efect, are probleme cu gândirea, pare să confunde procesele de gândire, are dificultăți în avans, are dificultăți cu gândirea abstractă.

Probleme de dezvoltare: poate să aibă dificultăți în procesare auditivă, poate să aibă dificultăți în a se exprima verbal.

Formarea legăturilor de atașament este o caracteristică importantă a relațiilor de familie. Pornind de la teoria psihanalitică privind importanța traumelor din copilărie pentru viața adultă și de la datele privind importanța traumelor din copilărie pentru viața adultă și de la datele privind comportamentul puilor de animale după naștere, Bowlby a descris nevoia imperioasă pentru sugar și copilul mic unei persoane stabile care să-I ofere dragoste și sprijin. Belsky și Cassidz consideră teoria atașamentului ca fiind o teorie develomentalistă, care unifică înțelegerea biologică a naturii umane și concepția psihanalitică, conform căreia experiențele din copilăria timpurie sunt de maximă importanță pentru dezvoltarea ulterioară a personalității.23

Ericson, egelend și Piatra(1989) analizează modul în care copii, în baza experiențelor lor din prima copilărie, își creează așteptări în legătură cu propriul comportament și cu al celor din jur. Prin acest cadru, comportamentul dificil nestăpânit al unui copil maltratat, poate fi explicat ca reprezentând așteptările negative proprii și ale celorlalți. Din experiențele trăite, acești copii au învățat că ei pot fi cu ușurință maltratați și nu merită să li se acorde îngrijire. Le lipsesc experiențele pozitive, cele care spun că au dreptul și merită să fie bine tratați.24

3.4. Relația copilului cu familia biologică – Cartea Vieții

Copii trebuie ajutați să-și cunoască mediul de proveniență și motivele care au dus la părăsirea lor de părinții biologici. Dacă copilul adoptat întreabă “cine sunt părinții mei?” este ideal ca detaliile cu privire la această întrebare să fie date copilului de către parintii adoptivi.

Multe familii nu reușesc să facă acest lucru și multe servicii de protecție a copilului nu reușesc să dea părinților informații de care vor avea nevoie să continue adopția. Dacă părinții adoptivi nu reușesc să dea informații și dacă comunicarea despre adopție distinge ceva în interiorul familiei, atunci persoana adoptată va simți nevoia să caute în exterior aceste informații. Astfel ei pot apela la o rudă, la un prieten, poate vor ști ce Direcție de Protecție a Copilului l-a dat spre adopție la familia adoptivă și vor merge acolo pentru a afla informații.25

Persoana adoptivă, va avea o atitudine ambivalentă, și anume va simți oarecum o frică de ceea ce ar putea descoperi.

Asistenții sociali care îi ajută pe acești copii, care din anumite motive nu au suficiente informații, au ajuns la concluzia că cei adoptați care au nevoie disperată de aceste informații sunt de obicei, aceia cărora li s-a spus foarte puțin despre familia naturală. Aceasta duce nu doar la o curiozitate imensă cu privire la originile celor adoptați ci și la crearea unor fantezii cu privire la părinții biologici.

Dacă, copii adoptați au avut întotdeauna posibilitatea de a discuta deschis cu familia adoptivă despre familia biologică, aceștia vor avea o idee mult mai realistă cu privire la propria persoană. Aceștia vor fi capabili să înțeleagă în mod rațional de ce mama lor nu a putut avea grijă de ei și dacă decid să o caute vor fi mult mai pregătiți pentru înfruntarea realității.26

Dacă legătura copilului cu părinții biologici este o experiență fericită pentru ambele părți, nu este într-adevăr un motiv ca această relație să continue. Părinții adoptivi vor avea însă un control permanent asupra relației. Legătura dintre copii și familia biologică după legalizarea actelor adopției este ceva neobișnuit, însă mulți cred că asemenea legătură este benefică pentru copil să continue relația cu părinții biologici.27

Cum atitudinea societății de azi cu privire la adopție devine tot mai deschisă, nevoia de aține secret toate aceste informații se diminuează și este de știut faptul că fiecare adult ce a fost adoptat are toate drepturile să-și cunoască originile.

Părinții adoptivi trebuie să fie suport pentru copil în acest proces, oricât de dureroasă ar fi această experiență. Acești părinți pot avea sentimente de gelozie și resentimente în legătură cu faptul că, acel copil pe care l-au iubit și îngrijit pe tot parcursul copilăriei, devine acum aproape obsedat de o femeie care I-a dat viață.

Pentru părinții biologici cuvântul adopție are un fundament oribil și există câțiva părinți de acest gen care renunță la copii lor fără prea multe păreri de rău. Majoritatea părinților se vor simți supărați, furioși în legătură cu faptul că trebuie să-și dea copilul spre adopție. Probabil, în unele cazuri îl vor cu disperare înapoi. Ar fi neobișnuit dacă aceștia nu ar avea sentimente sau resentimente cu privire la faptul că le îngrijește cineva copilul. Aceasta înseamnă că le este foarte greu să-și viziteze copilul în această ipostază. Depinde de asistentul social și de părintele adoptiv să facă totul pentru a încuraja vizitele cu părinții biologici, unii chiar vor refuza orice contact.

Părintele adoptiv împreună cu asistentul social va trebui să “citească printre rânduri” și să observe orice semn ce pare nesemnificativ însă poate fi semnificativ în acest caz.

Chiar dacă mama și tatăl biologic sunt cei mai importanți oameni de legătură pentru copil, se poate la fel de bine ca și alți membri ai familiei biologice să dorească să țină legătura cu copilul. Frații, surorile și bunicii sunt cele mai elocvente exemple. Bunicii pot constitui o foarte importantă parte în viețile copiilor și dacă acești copii vorbesc cu căldură despre bunici se poate discuta cu asistentul social despre posibilitatea unui contact regulat.28

Rolul predominant al asistentului social este să accentueze importanța începerii dezvăluirii adopției cât de timpuriu posibil, adaptând informațiile la nivelul de îmțelegere al copilului la fiecare stadiu de dezvoltare. Părinții au nevoie să înțeleagă de ce copii trebuie să știe despre adopție lui, despre originile lui. Un alt rol al asistentului social este de-al pregăti pe tânăr pentru procesul de căutare și mai ales de a găsi informațiile solicitate de tânăr. Scopul principal este acela de a da tânărului posibilitatea de a-și discuta deschis, anxietățile, temerile și așteptările pe care la un eventual contact cu mama. Copii trebuie ajutați să facă față pierderii celor familiari, informațiilor neplăcute și experiențelor dureroase.

Împărtășirea informației despre trecutul copilului față de părinții adoptivi este unul din aspectele adopției asupra căreia sunt mai multe opinii diferite. Asistentul social va fi cu siguranță de acord că o familie va trebui să primească informații pe care serviciul de asistență socială le posedă pentru viitoarea dezvoltare a copilului. Astfel îl ajutați pe viitorul părinte adoptiv în luarea de decizii referitoare la un anumit copil și a-I ajuta pe ei să-și formeze o relație sigură cu copilul. Un al doilea scop este ca în viitor copilul să afle despre familia sa naturală iar familia adoptivă să fie capabilă să-I ofere informații într-o manieră cât mai constructivă.29

Asistenții sociali găsesc probabil mai ușor să individualizeze acea parte a interviului care se referă la copil. Acesta este ceea ce părinții vor să audă. Ei sunt liberi să pună întrebările pe care le doresc, iar asistenții sociali pot să simtă un entuziasm pentru acea parte a interviului, în mod special dacă el cunoaște copilul bine și dorește ca el să se simtă într-un cămin. Dar ar face bine să-și tempereze acest entuziasm față de copil și să-l descrie cât mai aproape de adevăr, astfel încât calitățile copilului să poată fi observate de oricine vede copilul și îl cunoaște.

În general în interviu noi trebuie să începem cu ceea ce părinții vor să cunoască și apoi să dăm și alte informații auxiliare care vor ajuta părintele adoptiv să se identifice cu copilul.

Activitatea de informare a familiei selective de către asistentul social responsabil de caz va cuprinde:30

– istoria dezvoltării copilului

– nivelul dezvoltării actuale

– personalitatea și temperamentul copilului

– informații medicale

– motivul pentru care copilul se află în centru de plasament sau la un asistent maternal profesional

Această activitate se face cu ajutorul unor mijloace adecvate:

– alcătuirea cărții vieții

– rapoarte psihosociale

– rapoarte medicale

– poze

– casete video.

După opinia lui Ryan Walker, carte vieții este un bilanț al vieții copilului, în cuvinte, desene, documente, fotografii. Când copilul nu-și cunoaște trecutul este foarte greu să se dezvolte emoțional și să se integreze social, iar adulții refuzând să discute cu el acest subiect, ei își vor considera trecutul urât, ceva ce trebuie ascuns.31

Cartea Vieții este o încercare de a spune copilului despre trecut, ajutându-l astfel să accepte acel trecut.

Carte Vieții trebuie să cuprindă aspecte ale trecutului, prezentului și viitorului. Trecutul înseamnă locuri, date semnificative, oameni, pierderi, separări, boli, vacanțe, evenimente triste sau fericite. Prezentul înseamnă imagine de sine, reacția la trecut și probleme cum ar fii: Ce fac aici? Cui aparțin? Cum mă văd ceilalți? Ce alte schimbări vor apărea?

Cartea Vieții cuprinde următoarele elemente:32

– date despre naștere, data nașterii, greutatea, bolile avute, când a început să umble, să vorbească

– copia certificatului de naștere, care este semn a identității

– genograma este foarte importantă pentru copil, pentru că oferă informații despre familia lui și despre motivele care au dus la separare

– ecoharta, scoate în evidență modul de relaționare al copilului cu cei din jur, poate identifica cine este persoana preferată a copilului și cine este cel care are cea mai mare influență asupra lui. Deasemenea, ecoharta îl ajută pe copil să-și conștientizeze relațiile pe care le are, iar pe asistentul social să vadă dacă relațiile sunt reciproce

– harta vieții se referă la marcarea pe o hartă a orașelor în care a locuit copilul

– graficul vieții, ușurează înțelegerea evenimentelor petrecute în viața copilului.Într-un grafic alcătuit pe ani calendaristici copilul completează evenimentele petrecute și neplăcute. Unii sunt evitați, ulterior revenindu-se la aspectele evitate

– fotografiile copilului, constituie o parte esențială și foarte importantă pentru Cartea Vieții. Aceasta ușurează discutarea despre trecut și exprimarea sentimentelor

– fotografiile părinților biologici, a fraților

– poezii, desene făcute de copil, care îl ajută să aibă încredere în sine.

Una din funcțiile familiei este de a furniza un contact continuu cu un număr mic de oameni de-a lungul vieții. Relațiile pe termen lung dintre membrii familiei permit fiecărei persoane oportunitatea de-a clarifica evenimentele trecute și de-a reinterpreta evenimentele trecute, în lumina prezentului. Copiilor dați spre adopție le sunt frecvent negate aceste oprtunități.33

Când copilului I se pierd anumite “piese“ din trecut, aceasta apare ca un blocaj în calea dezvoltării lui. Există de exemplu adolescenți care nu știu unde s-au născut, nu stiu nimic despre părinții biologici. Fiecare persoană are dreptul de a cunoaște lucrurile ce-l privesc din trecutul lui.34

CARTEA VIETII

“Cartea vieții” este un instrument de ajutor pentru copiii care au trait in doua sau mai multe case diferite, pentru a ințelege și pentru a relata și altora povestea lor. “Cartea vieții” este alcatuita din diferite secțiuni care îl descriu pe copil, pe părinții naturali și procesul prin care a trecut copilul pâna sa beneficieze de o locuință permanentă.

De ce o”Carte a vieții” este importantă pentru un copil? Cum poate ajuta „Cartea vieții” un copil?

– ofera o cunoaștere de sine și o identitate

– toti copiii au dreptul la istoria lor și la poveștile despre trecutul lor

– copilul este ajutat în dezvoltarea unui respect de sine și a unei identități de întelegerea trecutului lui

– copilul este apoi capabil să destăinuie povestea lui și celorlalți

– înțelegerea îl ajută să facă fată separării și pierderii

– în același timp „Cartea Vieții” îl ține conectat la trecut, prezent și viitor

– îi ușurează copilului atașamentul

– dezvoltarea emoțională a unui copil este condiționată de întelegerea propriului trecut

-îl ajută să separe realitatea de fantezii și gandire naivă

– îl ajută să observe atat punctele forte cât și nevoile familiei lui biologice

– îl ajută să perceapă clar propria istorie.

IPOTEZA CERCETĂRII

Dacă copilul este abandonat sau părăsit se realizează cea mai bună alternativă de integrare a lui în familie, prin adopție.

OBIECTIVE

Pentru a demonstra ipoteza cercetării, am stabilit următoarele obiective:

– evaluarea amplorii pe care o are fenomenul adopției în Satu Mare

– identificarea mediilor din care provin copii instituționalizați în județul Satu Mare

– identificarea amplorii fanomenului adopției naționale în județul Satu Mare

– identificarea tiparelor familiei adoptive în județul Satu Mare

– evaluarea relației familiei de origine-copil-familie adoptivă

– evaluarea relațiilor dintre familia adoptivă și familia de origine

– evaluarea atitudinii familiei adoptive față de copilul adoptat

– identificarea motivelor care stau la baza adopțiilor efectuate.

METODICA CERCETĂRII

Metode și tehnici folosite:

Metoda studiului de caz

Metoda observației

Interviul

Analiza documentelor

Studiu de caz

Studiul de caz este o metodă calitativă. Metoda în înțelesul mai larg al cuvântului, nu este o modalitate efectivă de culegere a materialului empiric, așa cum se întâmplă cu observația și interviul. El se instituie într-o procedură de integrare a respectivelor modalități, prin abordarea unei entități sociale, de la indivizi până la comunități sau organizații, cu scopul de a ajunge la o imagine cât mai completă posibil despre acea entitate.

Prin studiul de caz nu se abordează numai persoane, nu se studiază realitatea psiho- socială numai din perspectiva acestor persoane, prin prisma biografiei lor,ci se cercetează un fragment de realitate din exterior, utilizând și metoda observației.

Etapele studiului de caz sunt următoarele:

Selecția și delimitarea cazului. Atunci când se studiază cazul intrinsec, problema alegerii nu se pune, întrucât cercetarea este solicitată de un beneficiar

Selectarea în interiorul cazului ales, privește faptul că într-un studiu de caz ne oprim asupra unor persoane, locuri, evenimente pe care le observăm intensiv

Principiul focalizării pe caz cu metode și perspective diferite ale trangulației este esențial și posibil de aplicat în studiul de caz

În interpretarea cazului, cercetătorul are datoria de a face comparație cu alte cazuri asemănătoare concrete

Elaborarea textului final, a relației dintre vocea subiecților și a faptelor și vocea autorului.

2.Observația

Observația reprezintă metoda primă și fundamentală în cunoașterea realității înconjurătoare. In anumite activități, oamenii observă, fac comparații și își organizează viața în funcție de aceste informații.

Observația, ca mecanism psihologic este o activitate complexă, plurisenzorială, fiind însoțită automat de procesarea informațiior la nivel abstract. Putem vorbi, așadar de clarificarea observației, de o observație spontană, și de observații intenționate, nesistematizate. Când observația este realizată cu scopul expres de a culege date cu careacter științific, cu mijloace specifice și de către persoane cu pregătire specială, ea se numește științifică sau sistematică.

În cadrul observației de tip științifiic se disting două mari tipuri: observația structurală (cantitativă) și nestrucurală(calitativă) care îndeosebește este cea participativă.

Caracteristicile relevante a observației sunt următoarele:

– prin ea se înregistrează comportamentul efectiv al oamenilor

– comportamentul indivizilor este studiul în contest natural, adică este surprinsă multitudinea de factori ce determină și condiționează acțiunile și interacțiunile umane

– observația privește acțiunile și interacțiunile firești, comportă meritul obișnuit al subiecților, tipic pentru viața cotidiană

observația participativă angajează și folosirea altor metode, în particular, interviul și analiza de documente.

3. Interviul

Interviul de cercetare este definit în accepțiunea lui Septimiu Chelcea ca fiind,” o tehnică de obținere prin întrebări și răspunsuri, a informaților verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor umane”

Clasificarea interviurilor se poate face potrivit mai multor criterii, așa cum se vede în lucrarea lui S. Chelcea, dintre care cele mai importante sunt următoarele: interviul față în față, interviuri structurate, semistructurate(după gradul de libertate în formularea întrebărilor ) individual sau de grup.

Interviul structurat sau de tip cantitativ înseamnă că întrebările și ordinea lor sunt dinainte stabilite, de obicei sunt date și alternative de răspunsuri, subiectul având sarcina de a alege varianta de răspuns ce I se pare potrivit.

În interviul semistructurat prestabilite sunt doar temele în jurul cărora se poate discuta. Astfel, operatorul va merge pe teren cu un ghid de interviu. Acestea cunosc o mare varietate de forme, începând de la teme mai generale, până la altele cu o listă lungă de subiecte și teme specifice.

4. Analiza documentelor

Ca și în cazul celorlalte metode, vom spune că oamenii, în viața de zi cu zi, nu numai că produc inevitabil documente, în sens larg, adică lasă continuu urme ale activității lor, dar la modul spontan le și analizează și interpretează. Practica socială cunoaște în același timp și modalități mai sistematice de studiu al documentelor.

Documentele pot fi clasate potrivit mai multor criterii, din punct de vedere al analizei sistematice în disciplinele socio-umane, după vechime, după destinatar, după accesibilitate și gradul lor de încredere.S.Chelcea (1993)reține patru criterii pentru clasificarea documentelor sociale: natura, conținutul, destinatarul, emitentul.

Diversele tipuri de documente au fost obiectul mai multor genuri de analize, din perspectiva disciplinelor socio-umane, importantă fiind distincția dintre analiza cantitativă și analiza de tip calitativ.

Descrierea cercetării

Partea de practica pentru aceasta lucrare am efectuat-o la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Satu Mare in perioada februarie- mai 2008. Am facut un esantion de 15 familii adoptive ( 2 pesoane, 13 familii).

Familiile care au fost intervievate(13) le-am alese în ordine alfabetică a numelor, la fel si cu cele 2 persoane care au adoptat cate un copil. Interviul desfășurându-se la domiciliul familiilor respective. Ulterior desfășurări interviului am consultat dosarele familiilor respective, pentru a completa informațiile obținute.

Analiza și interpretarea datelor

De-a lungul interviului, celor 2 persoane si 13 familii adoptive am avut o temă de discuție axându-mă pe date privind familia adoptivă, părinți naturali cât și date despre copilul adoptat.

Astfel, am început interviul cu părinții adoptivi.

După cum putem observa, cei mai multi părinți adoptivi au vârsta cuprinsă între 30-40 ani si 40-50 ani, când după mai multe încercări de a avea copii au văzut că nu au o altă șansă decât să adopte un copil.

În tabelul ce urmează vom observa situația stării civile a familiilor adoptive.

Deci, putem observa că numărul persoanelor necăsătorite este foarte mic, față de cele căsătorite. Persoanele necăsătorite a adoptat un copil deoarece una lucra la un centru de plasament, si alta fiind asistent maternal profesional, atașându-se de copii au simțit nevoia de a adopta.

Cu referire la ocupația familiilor adoptive și la venitul acestora am constatat următoarele:

Analizând locuința acestor familii adoptive, am observat că puține sunt familiile care au o locuință de la patru camere în sus. Majoritatea au apartamente compuse din două, trei camere, bine întreținute și mobilate.

Întrebându-l din ce religie fac parte, mai mult de jumătate sunt familii ortodoxe, cu frică de Dumnezeu, și dornice să-și ajute semenii și să crească un copil abandonat, imprimându-i principiile morale necesare creșterii și dezvoltării personalității sale.

Familiile adoptive și-au găsit copii fie la maternitate, fiind părăsiți de mamă, de multe ori mama dându-și nume fals, iar după naștere părăsea maternitatea, deseori pierzândui-se urma. După naștere copilul este luat de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Satu Mare care propune luarea unei masuri de protectie speciala de tipul plasamentului la un asistent maternal profesional sau plasamentul familial la o persoana sau familie.

Majoritatea famililor adoptive nu mai au nici un copil în familie iar cele care au un copil în familie adoptă un copil de la o rudă sau soțul adoptă copilul soției.

Familia adoptivă este de părere că zestrea ereditară nu prea contează în formarea copilului, ci educația este cea care își pune amprenta asupra formării lui. Insa familia potential adoptatoare in general, sunt reticiente la adoptia unui copil de etnie roma, considerand ca acestia pastreaza o buna parte din "zestrea’ genetica.

Preocuparea membrilor familiilor de origine este în general cea de muncitor, sau desfășoară munci cu ziua.

Părinții naturali ai acestor copii sunt în general necăsătoriți, având copii din relațiile de concubinaj.

Aceste familii nu au locuință proprietate personală ci stau fie la părinți, fie în chirie.

Copii adoptați s-au integrat foarte bine în familia adoptivă, deoarece au fost adoptați de mici.

STUDIU DE CAZ I – solicitarea instanței pentru încuviințarea adopției pentru copilul S.C. familiei P. G.S. si E

Numele: S.

Prenumele: C.

Sexul: masculin

Părinții biologici: S.D.

Data, locul și înregistrarea nașterii: X.Y.ZZZZ in Satu-Mare

Certificatul de naștere: seria NX, nr. 00000

Codul numeric personal: XXXXXXXXXX

Naționalitatea: romana

Religia: ortodoxa

Domiciliul actual: orasul Tasnad, judetul Satu-Mare

Hotărârea de încredințare: ––

ISTORIA PERSONALĂ ȘI FAMILIALĂ

Copilul S. C. provine dintr-o relatie intamplatoare a mamei S. D., tatal nerecunoscandu-l pe minor. Minorul a fost parasit de mama imediat dupa nastere, astfel ca fata de acesta au fost luate mai multe masuri de protectie speciala, respectiv:

Prin Dispozitia nr. X.Y./ZZZZ a directorului Directiei Judetene pentru Protectia Copilului Satu-Mare, a fost dat in plasament la Centrul de Plasament al Copilului nr. X Satu-Mare,

Conform Hotararii nr. XXXX din data de ZZZZ a Comisiei pentru Protectia Copilului Satu-Mare, a fost dat in plasament la Centrul de Plasament al copilului nr. X Satu-Mare,

Prin Hotararea nr. XXXX/ZZZZ a Comisiei pentru Protectia copilului Satu-Mare, a fost incredintat asistentului maternal profesionist P. E.,

Conform Hotararii nr. XXX/ZZZZ, a fost dat in plasament doamnei P. E. – asistent maternal profesionist.

Copilul a fost declarat abandonat conform S.C. nr. XXX/D din data de ZZZZ a Tribunalului Satu-Mare, deoarece mama acsetuia a incetat orice fel de legatura cu minorul.

Conform datelor de la dosarul copilului, reiese faptul ca minorul S. C. a fost vizitat o singura data de catre bunica materna in anul 2001, iar mama minorului, de la nastere, nu la mai vazut niciodata.

In familia asistentului maternal profesionist P. E. si G.S., copilul S. C. s-a adaptat foarte bine.

Tot din actele existente la dosarul copilului, reiese faptul ca atat mama cat si rudele copilului S.C. au fost consiliate si informate cu privire la existenta la nivel local a serviciilor de suport, precum si asupra posibilitatilor legale de sprijin financira si legal. Acestea au fost informate si despre locul unde se gaseste copilul si asupra conditiilor in care se pot mentine relatii personale cu acesta. De asemenea, li s-a adus la cunostinta posibilitatea acestora de a lua spre crestere si ingrijire copilul precum si posibilitatea adoptiei de catre o familie, insa atat mama cat si rudele copilului au fost de acord cu adoptia acestuia de catre o familie in care copilul va beneficia de toate conditiile pentru a creste si a se dezvolta armonios. Potrivit celor prezentate mai sus, Tribunalul Satu-Mare, prin Sentinta Civila nr. X/D/CC/ZZZZ a incuviintat deschiderea procedurii adoptiei interne pentru copilul S. C., suspendand drepturile si obluigatiile parintesti ale parintilor firesti.

Actualmente, copilul S. C., conform adeverintei nr. XXX/ZZZZ, frecventeaza Scoala cu clasele I-VIII Tasnad, fiind inscris in clasa X. Din fisa de caracterizare psihopedagigica intocmita de catre invatatoarea clasei pe care o frecventeaza, reiese faptul ca, C. este un copil cu deprinderi formate, este apt pentru scoala, este preocupat in mod deosebit de stiinte, ii plac animalele, manifesta interes pentru studiu, testeaza atent persoanele cu care intra in contact iar faptul ca a inceput sa comunice cu invatatoarea denota ca are incredere in ea, incepand sa-si destainuie micile secrete, isi iubeste familia si doreste sa fie tot timpul cu ea. Fata de inceputul integrarii in colectivitatea scolara cand S. C. refuza sa comunice atat cu invatatoarea cat si cu colegii de clasa, in prezent copilul si-a schimbat atitudinea fata de acestia intr-un sens pozitiv, insa participa la activitati de grup numai daca este solicitat. In ceea ce priveste trasaturile de personalitate, S. C. se evidentiaza ca fiind un un copil foarte emotiv, timid si fara reactii dezadaptative.

Parearea familiei P. G.S. si E. este similara cu caracterizarea realizata de catre invatatoarea clsei X, doamna P. observand totodata ca, C. este un copil care alege persoanele cu care sa intre in contact, iar daca nu-i place o persoana o ignora total.

In ceea ce priveste calitatea atasamentului, perechea parinti adoptatori P. G.S. si E. – copilul eligibil pentru adoptie S.C., este la fel ca si la perechile naturale. C. cunoaste istoria personala, insa nu prezinta interes deosebit fata de provenienta sa si descendentii sai biologici, ocupandu-se de dezvaluirea istoriei sale personale si a « secretului adoptiei » inca de la integrarea sa in sanul familiei P.

DATE DESPRE FAMILIA POTENȚIAL POSTADOPTATOARE

Cuplul P.G.S. si E. s-a constituit legal la data de XX.YY.ZZZZ in orasul Tasnad, judetul Satu-Mare. Din relatia lor de casatorie a rezultat 1 copil, actualmente in varsta de 12 ani. In urma depunerii cererii de evaluare in vederea eliberarii atestatului de familie apta sa adopte si a evaluarilor de natura sociala si psihologica, la data de XX.YY.ZZZZ, familia P.G.S. si E. a fost atastata ca si familie apta pentru adoptia unui copil conform Dispozitiei nr. XXX.

In ceea ce priveste mediul de crestere, educare si ingrijire in sanul familiei P. G.S. si E. pentru copilul C.. este unul adecvat. Din declaratiile sotilor P. si din discutiile purtate cu membrii familiei extinse reiese faptul ca acestia cunosc intentia sotilor P. privind adoptia copilului S. C., ii sprijina in acest sens prin sustinere emotionala si incurajari, fiind deschisi spre a integra in sanul familiei extinse un copil adoptat, respectiv pe copilul S.C. pe care, de altfel, il considera ca parte integranta din familie.

Referitor la situatia socio-profesionala si material-financiara, sotii P. realizeaza venituri satisfacatoare, insa singurul activ profesional, in momentul de fata, este domnul P.G.S. care este angajatul societatii S.C. XXX Construct S.R.L. in functia de muncitor cu o retributie tarifara lunara in cuantum de 440 Lei. Din cursul lunii XXXX a anului 2007, doamna P. nu mai profesiaza ca si asistent maternal profesionist iar din luna septembrie a anului 2007 este somera realizand un venit lunar de 325 Lei.

Familia adoptatoare a contribuit considerabil la dezvoltarea copilului S. C. de la integrarea sa in sanul familiei, declarand ca, C. « nu mai este la fel de timid ca la inceput, a inceput sa-si dea drumul, sa vorbeasca mai mult ».

DATE DESPRE LOCUINȚĂ 

Sotii P.G.S. si E. nu detin o locuinta proprietate personala, insa conform declaratiei incheiate de catre familia P.I.si F. si autentificate cu numarul XXXX din data de XX.YY.ZZZZ, acestia din urma au consimtit la dreptul de convietuire a familiei adoptatoare si a copilului eligibil pentru adoptie in propriul imobil.

In ceea ce priveste existenta conditiilor de locuit, imobilul este prevazut cu 6 camere locuibile si dependinte corespunzator amenajate si intretinute din punct de vedere igienico-sanitar.

De asemenea este amenajata si o camera speciala pentru copiii S. C. si P. S.G. care satisface atat nevoile de somn, petrecerea timpului liber cat si cele educationale.

RELAȚIA COPILULUI CU FAMILIA POTENTIAL ADOPTATOARE

Conform Hotararii nr. XXXX/XX.YY.ZZZZ. copilul S. C. s-a incredintat d-nei P.E. – asistent maternal profesionist și prin Sentinta Civilă nr. XXXX/D /XX.YY.ZZZZ. s-a stabilit masura plasamentului la familia P. In aceasta perioada de convietuire s-au creat atasamente afective puternice intre C. si familia P. Relatia copilului cu familia potential adoptatoare s-a caracterizat prin dinamism, dovedit prin schimbarile survenite in dezvoltarea ambilor parti privind rolurile familiale.

Copilul accepta familia în compoziția recenta – parinti (sotii P. G.S. și E.), frate (P. S.-G), bunici (P.I.și F.) – și considera optima relatia intre ei. C. diferentiaza rolurile familiale, acceptand ca parinti pe sotii P. si este constient de faptul, ca are rude biologice.

Soții P. fac eforturi pentru stimularea copilului prin afectiune, activitati ludice, educatie, ingrijire, la care C. reactionează in mod adecvat. Au dezvoltat ritualuri comune referitoare la nevoile și programul zilnic al copilului, prin care copilul și-a dobandit siguranta in acest mediu cunoscut.

Chiar daca sotii P. convietuiesc impreuna cu familia P. I. si F. – parintii domnului P. G.S., doamna P. declara ca, copilul S. C. a dezvoltat un atasament mai puternic fata de dansa, sot si copilul biologic, insa are o deosebita placere sa stea si in preajma domnului P. I. – viitorul bunic patern cu care deseori joca carti. De asemenea relatia copilului S. C. cu copilul biologic al sotilor P. G.S. si E., in speta P.S.G. in varsta de 12 ani este una deosebita prin prisma atasamentului dintre cei doi care impart aceeasi camera, jucarii, etc. La dezvoltarea copilului S.C. participa si copilul biologic al familiei P. care il ajuta pe acesta la exercitile scolare. Familia P. cunoaste si elemente privind aspiratiile profesionale ale copilului S.C. care momentan isi doreste sa imbratiseze meseria de politist.

EVOLUȚIA STĂRII DE SĂNĂTATE A COPILULUI

De la integrarea copilului in cadrul familiei S.C. si pana in prezent, copilul S. C. nu s-a confruntat cu probleme severe de sanatate care sa-i afecteze integritatea fizica si psihica. Singurele probleme medicale cu care s-a confruntat au fost simple stari gripale.

STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ A COPILULUI

Conform adeverintei medicale emise de catre doctor T.A. – medic primar pediatru, copilul S.C. a fost diagnosticat cu Eclampsie testiculara dreapta.

DEZVOLTAREA PSIHOLOGICĂ A COPILULUI

Dezvoltarea psihomotrică:

C. este un copil caracterizat prin miscari grosiere si fine dezvoltate si coordonate in masura optima, precum si prin lateralizare dezvoltată optim.

Coeficientul de dezvoltare vizuo-motorică arată performanță foarte bună. Capacitatea de orientare spatiala si perceptia relatiilor spatiale arata nivel optim de dezvoltare.

Dezvoltarea cognitvă:

Comportamentul global al subiectului manifestat în situația de examinare este caracterizat inițial prin refuzul hotarat privind implicarea în activitate in situatia straina. In urma stimularii afective a familiei P., copilul se implica activ in rezolvarea sarcinilor și prezinta nivel foarte bun al intelegerii și al interiorizării sarcinilor, precum și concentrare optima a atentiei.

Datele psihometrice obtinute in urma testarii psihologice a subiectului indica dezvoltare mintala generala peste medie în raport la performanta grupului de varsta din care face parte. Potentialul intelectual al subiectului indică dezvoltare și capacitate de aplicare la nivel optim al operatiilor mintale de analiza, comparare si sinteza.

Conform clasificării piagetiene referitoare la dezvoltarea cognitivă a copilului, subiectul se află in etapa operațiilor concrete, caracterizandu-se prin receptivitate la stimuli intelectuali, prin nivel de dezvoltare optimă al diferențierii formă-fond, al observării constantei formei si al cantitatii.

Dezvoltarea socioemoțională:

Subiectul se pozitionează la nivelul mediu al competentei sociale vizat de atitudini variate referitoare la implicarea in activitătile ludice și domestice în grup cu adulti sau copii. Copilul manifestă temperament introvertit, jocul lui este preponderent individual, dar se implica si in activitățile ludice în grup cu/fara jucării in comunitatea copiilor cunoscute.

Copilul se caracterizează prin sociabilitate, cooperare, prietenie optima in situatii familiare, iar in situatii straine devine retras, timid, rezervat, cu colaborare redusa, chiar absenta. C. e caracterizat prin emotii variate, note anxioase; in situatii conflictuale devine inhibat si cauta sprijinul familiei.

Privind dezvoltarea morală, subiectul se află la nivel preconvențional, acceptând regulile provenite de la adulți, într-un sistem de valori clare.

Dezvoltarea limbajului:

Subiectul se caracterizeaza prin nivelul optim al dezvoltării limbajului nonverbal și verbal, cu motivatie fluctuanta privind comunicarea.

Limbajul receptiv se caracterizeaza prin intelegerea și executarea comenzilor compuse și prin vocabular pasiv optim, cuprinzând toate notiunile categoriale, spatiale si temporale necesare.

Limbajul expresiv se caracterizeaza prin vocabular activ bogat, operare usoară cu notiuni concrete, utilizarea tuturor parților de vorbire și a propozițiilor compuse, cu structurare optima din punct de vedere semantic și gramatical.

Autoservire:

Subiectul se caracterizeaza prin autonomie personala optima, conform varstei cronologice, privind urmatoarele activitati: independenta în alimentatie, igiena, imbracare, dezbracare; exprimarea verbala și nonverbala a nevoilor personale; evitarea obstacolelor simple; efectuarea vizitelor; implicarea in activitati domestice simple.

Aptitudini, interese:

Subiectul manifestă interes fata activitatile ludice și intelectuale, se preocupa cu placere de studierea zoologiei si de experimente stiintifice simple.

NEVOI SPECIALE ALE COPILULUI

PROPUNERI

sustinere afectiva permanenta in mediu stabil, familiar,

consilierea psihologică – la nevoie – a copilului în vederea reducerii starilor anxioase care apar in împrejurimi straine si a dezvoltării metodelor asertive privind rezolvarea conflictelor interpersonale.

STUDIU DE CAZ 2 – solicitarea instanței: încredințarea copilului M.A. pentru o perioadă de 90 de zile familiei atestate pentru adopția unui copil B.A. și C.O.

1. DATE PRIVIND COPILUL

Numele: M.

Prenumele: A.

Sexul: masculin

Data și locul nașterii: XX.YY.ZZZ Satu-Mare

Certificatul de naștere: seria NL, nr. XXXXXX

Codul numeric personal: XXXXXXXXX

Naționalitatea: română

Etnie: maghiară

Religia: ––

Domiciliul actual: comuna X, sat Y, nr. 72, județul Satu-Mare

Măsura de protecție specială: plasament la asistent maternal profesionist conform Hotărâri nr. XXX/XX.YY.ZZZZÎ

2. PĂRINȚII BIOLOGICI

Nume și prenume: M. A.H.

3. ISTORICUL COPILULUI ( familia biologică, data separării dse părinți, starea de sănătate, temperament, etnia, nevoi ale copilului, etc.)

Copilul M.A. provine dintr-o relație întâmplătoare a mamei, acesta nefiind recunoscut de către tată. Minorul a fost născut la Spitalul Județean I Satu-Mare, fiind părăsit ulterior, la scurt timp după naștere. În cele din urmă, mama împreună cu numitul J. I. – în calitate de unchi matern s-au prezentat la spital după copil, iar prin Hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului Satu-Mare nr. XXX/XX.YY.ZZZZ, pentru copilul în cauză s-a instituit ca și măsură de protecție specială plasamentul la unchiul matern. Deoarece domnul J. I. nu a mai dorit menținerea măsurii de protecție specială de tipul plasamentului familial, Comisia pentru Protecția Copilului Satu-Mare a revocat măsura instituită anterior. Luând în considerare situația creată, pentru copilul în cauză Comisia pentru Protecția Copilului Satu-Mare prin Hotărârea nr. XXX/XX.YY.ZZZZ a instituit o altă măsură de protecție specială de tipul plasamentului familial la familia P.D.D. și M.E., care după o perioadă de 2 luni de zile, datorită problemelor de sănătate pe care acuza că se confruntă copilul, a solicitat încetarea măsurii de protecție specială. Conform Hotărârii nr. XXX/XX.YY.ZZZZ, pentru o perioadă de 4 luni de zile, de creșterea și îngrijirea copilului în cauză s-a ocupat doamna M.T. care la rândul său a solictat încetarea măsurii de protecție specială datorită confruntării cu probleme de ordin financiar, aflându-se în imposibilitatea de a achiziționa copilului medicamentele necesare pentru reglementarea stării de sănătate.

Având în vedere faptul că nici una dintre familiile mai sus menționate nu au fost în măsură să răspundă în mod adecvat nevoilor copilului și au solicitat încetarea măsurilor de protecție specială, fiecare din terțe motive, Comisia pentru Protecția Copilului Satu-Mare a hotărât instituirea măsurii de protecția specială de tipul plasamentului la asistent maternal profesionist, conform Hotărârii nr.XXXX/XX.YY.ZZZZ.

Ca și nevoi speciale ale copilului M. A. au fost identificate:

Nevoia de afectivitate,

Nevoia de atenție,

Nevoia de relaționare și implicare în actvități cu personae de referință,

Atenție asupra stării de sănătate (în special la răceli); persoanele și familiile care s-au ocupat anterior de creșterea și îngrijirea acestuia acuzând faptul că este un copil mai sensibil și bolnăvicios.

Situația actuală / mediul de viață al copilului:

Conform Hotărârii nr. XXX/XX.YY.ZZZZ, copilul M.A. beneficiază de măsura de protecție specială de tipul plasamentului familial la asistentul maternal P.E cu domiciliul în comuna X, sat Y, nr. 72, județul Satu-Mare. Deoarece planul individualizat de protecție nr. XXXXX/XX.YY.ZZZZ efectuat de către Serviciul de Asistență Maternală din cadrul Direcției Generale de Asietnță Socială și Protecția Copilului Satu-Mare a stabilit ca finalitate adopția, Instanța a stabilit prin Sentința Civilă nr. X/D/CC din data de XX.YYZZZZ încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne pentru copilul M.A., născut la data de XX.YY.ZZZZ în municipiul Satu-Mare. În urma acestei decizii, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești au fost delegate Comisiei pentru Protecția Copilului Satu-Mare.

Conform documentației de la dosarul copilului aflat în asistență maternală, copilul s-a adaptat repede în cadrul familiei asistentului maternal profesionist, făcând progrese remarcabile din toate punctele de vedere, fără a se mai confrunta cu probleme severe de sănătate.

4. DATE PRIVIND FAMILIA ADOPTATOARE

SOȚUL:

Nume și prenume: B. A.

Domiciliul: municipiul Satu-Mare, județul Satu-Mare

Dispoziția de eliberare a atestatului ca și familie aptă să adopte: XXX/XX.YY.ZZZZ

Atestat: nr. XX/XX.YY.ZZZZ

SOȚIA:

Nume și prenume: B.C.O.

Domiciliul: municipiul Satu-Mare, județul Satu-Mare

Dispoziția de eliberare a atestatului ca și familie aptă să adopte: XXX/XX.YY.ZZZZ

Atestat: nr. XX/XX.YY.ZZZZ

Copil solicitat: Vârsta: 0-2 ani

Sexul: nespecificat în cerere

Starea de sănătate: sănătos

Copil compatibil:

Familia B. prezintă garanții pentru creșterea unui copil:

Unui copil sensibil, modest, cald, prietenos, vesel, “drăgăstos”,

Unui copil cu nevoie de tandrețe, și comunicare emoțională

Unui copil cu nevoie de joacă,

Unui copil căruia să-i fie îndeplinite trebuințele affective

Familia adoptatoare B. A. și C.O. prezintă înțelegere, adaptabilitate și flexibilitate la nevoile copilului și informați fiind în prealabil, asupra faptului că, copilul M. A. este un copil mai sensibil, care a beneficiat de măsuri de protecție specială la mai multe personae și familii care acuzau faptul că este un copil bolnăvicios, existând o serie de rupturi pe parcursul vieții acestuia, au manifestat interes spre a cunoaște copilul, considerând faptul că și în cadrul familiei se poate naște un copil cu probleme de sănătate.

Programul întâlnirilor /vizitelor:

Atitudinea / strarea copilului pe parcursul întrevederilor:

Încă de la efectuarea primei vizite în mediul de viață al copilului, acesta s-a dovedit a fi un copil vesel, sociabil, curios de persoanele din jur și dispus în a interacționa fără probleme cu acestea, antrenându-le în jocul lui.

Reacții pozitive:

Adaptarea imediată cu familia adoptatoare și la mediul de viață al acestora,

Folosindu-se jocul în interacțiunea copil-familie, apropierea și dezvoltarea atașamentului a fost favorizată de acest lucru,

Jocul a contribuit și la reglarea și optimizarea cognitiv-afectivă a copilului cu mediul de viață al familiei B.

Descrierea atitudinii / starea familiei adoptatoare pe parcursul întrevederilor:

De-a lungul perioadei de potrivire practică, familia adoptatoare a manifestat disponibilitate, răbdare și a reușit să empatizeze cu copilul, raportându-se la vârsta și nivelul de dezvoltare al acestuia. Atât domnul cât și doamna B. s-au implicat în activități de joc ale copilului, au fost deschiși față de primirea de informații despre copil.

Cu cât atașamentul dintre copil și familie a început să evolueze, familia a manifestat din ce în ce mai multă nerăbdare față de întâlnirile cu copilul.

De asemenea, familia adoptatoare B.A. și C.O. au amenajat în imobilul în care domiciliază o cameră special destinată copilului; de confecționarea unor lucruri și reconstituirea unor obiecte ocupându-se chiar personal, specializarea lor profesională permițându-le acest lucru.

Reacții pozitive ale familiei adoptatoare:

Empatie,

Altruism,

Participare activă la activităși de joacă,

Satisfacerea nevoilor fiziologice ale copilului cu participare activă față de acest aspect (trebuința de hrană, sete, odihnă, sănătate – însoțind asistentul maternal profesionist la medicul de familie ).

Pe tot parcursul întrevederilor, familia B. A. și C.O.– atestată în vederea adopției a înțeles și a conștientizat importanța petrecerii a unui timp cât mai îndelungat alături de copil, a-i cunoaște nevoile și stilul de viață îndeaproape și de asemenea importanța acestor aspecte fiind conștientizată ca necesară și pe parcursul perioadei de încredințare a copilului în vederea adopției, lucru ce va facilita formarea atașamentului dintre copil și familie și o integrare și adaptare în sânul familiei cât mai sănătoasă.

5. CONCLUZII (calitatea relaționării copil-familie adoptatoare):

Pe parcursul întrevederilor s-au evidențiat aspecte legate de: dinamism, cursivitate în joc și alte activități dintre copil și familie, participare activă cu abilități în comunicare (relaționare) din partea familiei adoptatoare, capacitatea de a simți bucurie, valorizare și apreciere din partea ambelor părți implicate (copil și familie), intenționalitate în primirea de informații de către familie, empatie față de nevoile și dorințele copilului, reciprocitate în activități copil-familie.

Aspectul asupra căruia s-a îndrepat atenția într-o mare măsura, de-a lungul etapei de potrivire practică a fost dezvoltarea treptată a relației de atașament între copilul eligibil pentru adopție M.A. și familia adoptatoare B.A. și C.O., fapt care s-a evidențiat cu ușurință și repede atât din partea copilului cât și din partea familiei.

Concluziile cercetării și propuneri

În această lucrare, cu titlul “Adopția, o măsură alternativa in domeniu protectiei copilului” am încercat să arat că cea mai bună metodă de orotire a copilului abandonat este adopția lui.

Din cercetările efectuate în cadrul lucrării, am ajuns la următoarele concluzii:

– dacă copilul este abandonat sau părăsit se realizează cea mai bună alternativă de

intregarea lui in familie, prin adoptie

– în județul Satu Mare adopțiile sunt in amploare

– familiile adoptive doresc să adopte un singur copil

– cele mai multe familii adoptive au vârsta cuprinsă între 30-40 ani si 40-50 ani

– toate familiile adoptive sunt căsătorite, doar o doua persoană sunt necăsătorite

– ocupația de bază a familiilor adoptive este de asistent maternal profesionist, patron, sofer, magistrate, asistent medical,coafeza, casnica si muncitori

– mediul de proveniență a celor mai mulți copii adoptați sunt din centru de plasament sau maternitate

– motivul primordial al adopției este nefertilitatea

– religia familiilor adoptive este în majoritate ortodoxă

– mama naturală este în cele mai multe cazuri șomeră și nu este căsătorită, locuind cu părinții

– cele mai multe familii adoptă copii cu vârsta între 1 – 10 ani.

Prin prezenta lucrare am constatat că principalele cauze care duc la ajungerea copilului în dificultate sunt: copii rezultați din relații de concubinaj, situația economică precară, iar principalul motiv al adopției este infertilitatea sau pierderile de sarcină.

Orice discuție despre adopție trebuie să ia în considerare natura legală, ideologică și socială a acestui aranjament.Prin adopție se urmărește asigurarea unei familii pentru un copil orfan sau părăsit.Pentru a se dezvolta armonios și a crește în condiții normale, un copil are nevoie de o familie care să-I asigure un climat de fericire, de iubire și înțelegere. Ideal pentru orice copil ar fi să crească în familia naturală, când acest lucru nu se poate, se încearcă asigurarea unei familii permanente în care copilul să fie crescut și format.

Integrarea copilului în familie este foarte importantă atât la nivel familial, școlar, el fiind solicitat să se conformeze și să constate că viața este supusă unor reguli pe care și el trebuie să la respecte.

Pentru copil, familia reprezintă mediul natural în care acesta crește și se dezvoltă și are o influență decisivă în formarea personalității sale.

Pentru incurajarea adopțiilor s-ar putea inrterveni prin:

– companii derulante în cadrul unui proiect, de informare pe problematica adoptiei cu utilizarea de strategii și resurse de comunicare pentru a informa și influența deciziile individuale și cele ale comunitații în scopul unui obiectiv public, cum ar fi acela de a promova adoptia națională

– programe de sensibilizarea a populatiei

– apel la întreaga populație prin conștientizarea numărului mare de copii din instituții și sensibilizarea în a-i ajuta pe acești copii (mass-media,emisiuni TV, reclame, pliante)

– sprijin economic al familiei cu mai mulți copii

– un program special de prevenire a abandonului prin programe și servicii speciale

– educarea tinerilor încă din școli, pentru a deveni responsabili pentru creșterea copiilor, prevenind astfel riscul abandonului.

PROIECT PRIVIND PROMOVAREA ADOPȚIEI LA NIVEL LOCAL

Probabil că cel mai mare serviciu pe care îl poate face cineva comunității din care face parte și umanității este să alcătuiască o familie.

De la această premisă trebuie sa se pornească în toate companiile de promovare a adopției.

Scopul – promovarea adopției la nivel local

Obiectivul principal

Constientizarea fiecărui membru a comunității că trebuie să-și ia angajamentul de a ajuta trecerea dintr-o societate în care copiii sunt subordonați părinților, neglijați de structurile sociale, tolerați de instituții, la o societate în care aceștia devin protagoniști doar pentru simplu motiv că ei există. Recunoașterea drepturilor copilului și importanța asimilării acestora în conștiința oamenilor.

În procesul adopției este necesară schimbarea mentalității și sublinierea centralității copilului. Trebuie sa gasim familii pentru copii și nu copii pentru familii (schimbarea mentalității și rolul copilului in societate). Eliminarea obstacolelor, nu doar informarea publicului țintă.

Principii de promovare a adopției în cadrul proiectului

Munca asupra mentalității populației care face dificilă adopția din pricina prejudecăților vis-a-vis de statutul copilului adoptat. Mediatizarea adopției în toate aspectele pozitive pe care le presupune.

Mijloace de promovare a adopției la nivel local.

Materiale publicitare

afișe publicitare plasate in locuri publice (biserici, spitale, cabinete de planificare familiala, cabinete medicale, primării, dispensare, mijloace de transport etc.) cu mesaje sugestive care să motiveze famiiile sau persoanele care doresc sa adopte

pliante care să conțină informații referitoare la adopție și la serviciile oferite

fluturași realizați dintr-o manieră nu simplă ca design și distribuții in companii stradale, în cutii poștale, în magazine

Indiferent de mijloacele publicitare folosite, conținutul informațiilor va respecta următoarele reguli:

– clar și concis, evitându-se limbajul de specialitate

– atractivi și de actualitate

– ușor de înțeles

– să conțină informații despre: ce este adopția, cine poate deveni părinte adoptiv, cine poate fi adoptat, serviciile oferite de catre serviciul de adopție și modalități de contractare a serviciului de către cei interesați.

2. Mass-media

Presa locală

cu articole, interviuri, comunitate de presă, anunțuri permanente care să răspundă la întrebările legate de serviciul de adopție

prezentarea unor experiențe ale unor persoane, familii care au adoptat

Radioul și televiziunea au mare impact în randul populaziei, in special televiziunea

3. Manifestări publice

Activităti de sensibilizare a opiniei publice vis-a-vis de copii abandonați

Se poate organiza o întâlnire ântre familii sau persoane care doresc să adopte si copii aflați în ocrotirea D.G.A.S.P.C.-ului

Zilele adopției în cadrul cărei pot fi recrutate noi familii sau persoane care doresc sa adopte din randul comunității locale.

4. Colaborarea cu liderii comunitari

– Colaborarea cu liderii formali: primar, consilii locale, în special in sate și comune ar trebui să fie în măsură să acorde sprijin în identificarea de familii potențial adoptatoare.

– Colaborarea cu liderii informali: contractarea liderilor spirituali, a altor lideri informali(doctori, profesori, etc.) poate să ajute în recrutarea familiilor potențial adoptatoare

– Colaborarea cu asitenți sociali din alte servicii

– Colaborarea cu lucratorii sociali comunitari

– Colaborarea cu alte instituții sau ONG-uri care ar putea referi cazuri serviciului adoptiii.

5. Contacte personale ale fiecărei persoane implicate în sistemul de protecție a copilului sunt extreme de importante deoarece pot deveni persoanele sursă în procesul de identificare și recrutare a potențialilor părinți adoptivi.

O altă resursă impotantă sunt familiile care au adoptat deja și care pot încuraja și alte familii sa adopte.

În toate companiile e bine sa se realizeze întâlniri între familiile sau persoanele care doresc să adopte și familii sau persoane care au adoptat. Familiile sau persoanele care doresc sa adopte pot fi profund impresionate de mărturiile celor care au adoptat și experienșa adopției.

Elemente în promovarea adopției în cadrul proiectului

Companiile derulate cu ocazia proiectului, de informare pe problematica adoptiei trebuie/vor utiliza strategii și resurse de comunicare pentru a informa și influența deciziile individuale și cele ale comunității în scopul unui obiectiv public, cum ar fi acela de a promova adopția națională.

Elementele unei reușite in campaniile de informare și promovare a adopției după care ne putem ghida, vizează:

Cunoașterea, informarea

Oamenii trebuie să știe care este problema copiilor aflați în dificultate, nevoia acestora de a crește și a se dezvolta intr-o familie,

să cunoască o alternativă practică, viabilă. Adopția este cea mai bună alternativă, soluție la problematica copiilor pentru care reintegrarea în familia biologică nu este posibilă.

Dorința

Schimbarea mentalității și motivarea pentru luarea unei decizii in vederea adopției implică stimularea imaginației. Oamenii trebuie sa fie capabili să vizualizeze o alternativă și să o dorească. Pentru a provoca o dorința este nevoie sa se contureze o influență pe sentimente primare: emotia, egoismul, dorința, afectil, etc. Imaginile folosite în compania de promovare pe tema adopției trebuie sa provoace și să stimuleze emoții primordiale legate de familie(tandrețe, maternitate, protecție, încredere, solidaritate). Prin imaginile de pe materialele publicitare trebuie asociată adopția unei imagini sensibile, umane.

Prezentarea modelelor

Pentru funcționarea companiei de promovare a adopșiei trebuie să se ofere o vizualizare a etapelor care trebuiesc parcurse în vederea adopției. Oamenii învața ce este de facut privind pe alții care o fac. Acțiunile și modelele precise trebuie traduse în etape simple, ușor de imitat.

Încrederea

Pentru a da rezulate, compania socială de promovare a adopției trebuie sa redea încrederea oamenilor. Nimeni nu se va implica daca simte ca participarea sa este inutilă și poate fi chiar stigmatizat.

Ceea ce poate reda încrederea într-o companie socială este:

un numar mare de participanți la evenimente de promovare a adopției

o vizibilitate mare a companiei

un număr mare de schimbări legislative sau mobilizarea unor personalitati

Facilitarea

Daca oamenii minți că obțin greu informații și se simt că depind de timp și resurse pentru adopție, unii pot renunța.

Feed-back

O companie eficientă numită perseverentă. Pentru a funcționa ea va trebui să țină cont de mediul social, de reacțiile pe care le provoaca.

În acest scop, proiectul ar trebui să susțină anual acțiunea intitulată “Zilele adopției”.

Resurse necesare derulării proiectului:

resurse umane: specialiști care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Adoptii (asistenți sociali, psihologi) dar si din alte categorii profesionale (medici, juriști, medici în neuropsihiatrie infantilă, pedagogi, etc.);

resure financiare necesare pentru confecționarea materialelor publicitare, transport, protocol;

spațiu adecvat pentru desfașurarea zilelor copilului adoptat;

implicarea conducerii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului și a serviciilor de specialitate;

implicarea voluntarilor in desfasurarea de activitati.

Cap I. Note bibliografice

1. Ion Filipescu, Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Editura All Beck, București, 1998, p. 1.

Carole R. Smith, Adopție și plasment familial. Cum și de ce? Editura altelnative, București, 1993, p.6.

Ibidem p. 11.

Child Adoption of British Adoption Fostering Agencies. A selection af articoles on adoption thorz and mactice, London.

Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998, p. 19.

Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției, art. 1.

Ibidem art. 2.

Ibidem art. 11.

Ibidem art.18.

Ibidem art. 6.

Ibidem art.19.

Ibidem art. 22

Ibidem art. 25.

Ibidem art. 35.

Ibidem art. 37.

Ibidem art. 39.

Ibidem art. 47.

Ibidem art. 49.

Ion Filipescu, op. cit. p. 2.

Ion Filipescu, op. cit. p. 3.

Ordonanța de urgență nr. 25/1997.

Legea 273/2004, art. 53.

Cap.II Note bibliografice

Conferința consultativă regională “Standarde de practică privind adopția”-program Tranzit, Cluj-Napoca, 2000, p. 17.

Carole Smith-Adopție și plasament familial. Cum și de ce? Editura Alternative, București, 1993, p. 8.

.Jane Rowe Zour By choice a guide for adoptive parents, Routledge, London and Henly, 1976, p. 15.

R. A.C. Hoksbergen, F. Juffer, B. C. Waandebery-Adopten children at Home and school, Swet & Zeitinger, B. U. / Lisse, 1987, p. 24.

Jane Rowe, op. cit. p. 26.

Barbara Tizart, Addoption a second chance, Open Books, London, 1997, p. 17.

David M. Broszinsky- Being adopted the lefelog serch for sealf, Doubleday, New York, 1992.

Conferința consultativă regională “Standarde de practică privind adopția”-program Transit, Clij-Napoca, 2000, p.5.

Alison King-Adoption and fostering: a practical guide The Crorwood Press, Romsurz, 1989, Child Welfore, vol. 40, no. 8, oct.1961, Maurice J. Barry, p.51.

R.A.C. Hoksbergen, F. Juffer, B. C.Waanderbery, op. cit. p. 33.

Carole Smith, op. cit. 50.

Robert Tod, Social Work in Adoption, London, 1971, p. 50.

robert Tod in Adopcion Child Welfore, vol. 40, no. 8, oct. 1961, Maurice J. Barz, p. 53

Conferința consultativă regională “Standarde de practică privind Adopția”-program Tranzit, Cluj-Napoca, 2000, p. 20.

Alison King, op. cit. p.79.

Ibidem, p. 80.

Robert Tod, social Work in Adoption apud Dorothy Hutchinson, Child Welfore, vol. 32, no.8, 1953, p. 56.

Carole Smith, op. cit. p. 70.

Jane Rowe, op.cit. 43.

Ibidem,p.45.

Carole Smith, op.cit. p.117.

Carole Smith, op.cit. p.130.

Bradford Beth-Instruire și procedură pentru asistenții maternali-manual Holt Internațional Childres,România 1999, p. 16.

Barbara Tizard, op. cit. p.17.

Vera Fahlberg-Helping Children wen Must More, British Agencies for Adoption&Fostering, Copright 1981, p. 76.

Child Adoption-The Asociation of British Adoption & Fosteing Agencies. A selection af articoles on adoption theoryand mactice.London, p. 95.

Alison King, op. cit. p. 52.

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopțiilor, art. 35.

Conferința Consultativă regională, op.cit. p. 27.

Jane Rowe, op. cit. p.110.

Ibidem, p. 111.

Ryan T. Walker, Lyfe Story Books, B.A. A. F. London, 1991, p. 17.

Carole Smith, op. cit. p.123.

Ibidem, p. 125.

Barbara Tizard, op. cit. p. 27.

Carole Smith, op. cit. p. 65.

Jane Rowe, op. cit. p. 32.

Robert Tod, op. cit. p. 102.

Ibidem, p. 104.

Carole Smith, Adopție și plasament familial. Cum și de ce? Donley, 1975, p. 80.

David B. Brodzinsky, op. cit. p. 117.

Ibidem, p. 119.

Cap. III Note bibliografice

Carole Smith, Adopție și plasment familial. Cum și de ce? Editura Alternative, 1993, p. 40.

Jane Rowe, Your By choice a guide for adoptive parents, Routledge & Kegan Paul, London and Henley, 1976, p. 85.

David B. Brodzinsky, Being Adopted: The Lefelong Search for Sealf, Doubleday, New York, 1992, p. 17.

Kellmer-Pringle, M. L.-The Need of children, Hautchinson, London, 1975, p. 17.

Cristian Bocancea, George Neamțu- Elemente de asistență socială, Editura Polirom, Iași, p. 41.

Cristian Bocancea, George Neamțu, Elemente de asistență socială, apud Vasile Miftode-Teorie și metodă în asistență socială, Editura Fundației Axis, Iași, 1995, p. 43.

Cristian Bocancea, George Neamțu, apud Lecombe, 1991:64

Conferința consultativă regională, Standarde de practică privind adopția-program Transit, Cluj.Napoca, 2000, p. 8.

Ibidem, p. 10.

Jane Rowe, op. cit. p. 16.

Ibidem, p. 22.

Ibidem, p. 115.

David B. Brodzinsky, op. cit. p. 55.

Barbara Tizard, Adoption: a second chance, Open Books, London, 1977, p. 75.

Ibidem, p. 77.

Ibidem, p. 78.

David B. Brodzinsky, op. cit. p. 30.

Ibidem, p. 16.

David B. Brodzinsky, apud M.J. Sants, Genealogical Bewilderment in Children With susbstitute parents, p. 89.

David B. Brodzinsky, apud David Kirk, Sared Fate, Free Press, 1963, P. 115.

Beth Bradford- Instruire și proceduri pentru asistenții maternali, manual, Holt International Childres, Services România, 1999, p. 17.

Ibidem, p. 22.

Maria Roth-Protecția copilului, dileme, concepții și metode, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999, apud Belskysi Cassidy, 1992, p. 17.

Maria Roth, apud Ericson, Egeland & Piantra, p. 23.

Child Adoption-The Association of British Adoption & Fostering Agencies. A selection of articoles an adoption theory and mactice, London, p. 109.

Ibidem, p. 112.

David B. Brodzinsky, op. cit. p. 54.

Ibidem

Child Adoption,op. cit. p. 113.

Conferința consultativă regională, op. cit. p. 17.

Ryan T. Walker- Life story books, R.A.A.F. London, 1991, p. 35.

Ibidem, p. 36.

Vera Fahlbery-Helping Children Wen Then Must More, British Agencies for Adoption & fostering, Copyriht, 1981, p. 51.

Ibidem, p. 53.

BIBLIOGRAFIE

Abraham, Pavel, Legislații în Asistență Socială(note de curs), Ed. Național, 2000.

BocanceaCristian, Neamțu George, Elemente de Asistență Socială, Ed. Polirom, Iași, 1999.

Bradford, Beth, Instruire și proceduri pentru asistenții maternali, Ed. Holt Internațional Childres, Services, România, 1999.

Brodzinsky David B. Being Adopted.The Leflong Search for Sealf, Ed. Double day, New York, 1992.

Fahlbery, Vera, Helping Children Wen Tey Must More, British Agencies for Adoption & Fostering, Copyright, 1981.

Filipescu P. Ioan, Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Ed. All Beck, București, 1998.

Hoksbergen R, Juffer F. Wandenbery, B. C., Adopted Childrens at Home and at School, Swets & Zeitunger, B. V. Lesse, 1987.

King, Alison Adoption and fostering a practical guide, The Crorwood Press, Ramsbury, 1989.

Macovei, Elena-Familia și casa de copii, Ed. Litera, București, 1989.

Pringle- Killn, M.L. –The Needs of Childres, Hutchinson, London, 1975.

Romojan, Ioan Dorel, – Rudenia, izvor de drepturi și obligații, Ed. Imprimeria de Vest, Oradea, 1999.

Rowe, Jane- Your by choice guide forn adoptive parents, Routledge & Kegan Paul, London and Henley, 1976.

Szamoskozi, Marco Roth – Protecția copilului, dilema concepției și metode, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca, 1999.

Tod, Robert-Social work in Adoption, London, 1971.

Smith, Carole R. Adopție și plasmente familial. Cum și de ce? Ed. Alternative, București, 1993.

Tizard, Barbara – Adoption a second chance, Open Books, London, 1977.

Walker, Ryan T. – Lyfe Story Books, B.A.A.F. London, 1991.

Zamfir, Cătălin L.Vlăsceanu – Dicționar de Socilogie, Ed. Babel, București, 1993.

Zamfir Cătălin ( coordonator) Toward & Child- Centred Society, a report of the Institute for the research af the quality of life, București, 1997.

Reviste

Conferința consultativă regională, Standarde de practică privind Adopția, program Transit, Clij.Napoca, 2000.