Adolescenta, Stima DE Sine Si Dependenta DE Retele Sociale

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

ADOLESCENȚA, STIMA DE SINE ȘI DEPENDENȚA DE REȚELE SOCIALE

TEZĂ DE LICENȚĂ

Absolvent(ă):

IULIANA-ADRIANA ENACHE

Coordonator:

Prof. univ. dr. LAURENȚIU MITROFAN

– București, 2014 –

REZUMAT

Știind că termenul de dependență a fost o variabilă importantă pentru cercetătorii științifici care și-au propus să identifice care sunt factorii care conduc la instalarea ei, studiul își propune să evidențieze corelații între nivelul dependenței de internet și site-uri de socializare și nivelul stimei de sine și polii accentuați ai acesteia pentru persoanele adolescente, atât de gen feminin, cât și de gen masculin. La acest studiu a participat un număr de 96 de subiecți, cu vârsta aproximativ egală cu 16 ani (M = 16.15), fiind împărțiți în două loturi (lotul feminin fiind compus din 50 de participanți și lotul masculin, compus din 46 de participanți).

În cadrul studiului au fost folosite trei chestionare: Chestionarul ASSI, realizat pentru măsurarea nivelului stimei de sine și polii accentuați ai acesteia, realizat de către o echipă de cercetare mixtă, formată din studenți, cadre didactice și absolvenți, cu peste 45 de membri și un program de cercetare care presupunea întâlniri de lucru săptămânale de minim 2 ore pe săptămână în intervalul mai 2005 –februarie 2007, Chestionarul pentru Dependența de Internet, creat de Dr. Young și analizat pentru cercetarea de față și Chestionarul pentru Dependența de rețele sociale, realizat pentru cercetarea prezentă.

Conform ipotezelor, nivelul infatuării și cel al autodeprecierii nu corelează cu nivelul dependenței de internet și site-uri de socializare, neexistând nici diferențe semnificative nici între cele două loturi studiate. Singura ipoteză confirmată fiind aceea că „ Există o corelație inversă între nivelul stimei de sine al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare.”, ipoteză confirmată și în studiile realizate în trecut.

Ca orice cercetare, aceasta are și anumite limite cum ar fi lotul eșantionului mic, fără discrepanțe între participanți, lipsa unui studiu pilot și acces redus la populația adolescentă.

Knowing that the time dependence was an important variable for scientists who set out to identify the factors that lead to its installation, the study aims to highlight the correlation between Internet addiction and social networking sites and the self- thereof himself and sharpen poles for teenage people, both female and male. In this study involved a total of 96 subjects, aged approximately equal to 16 years (M = 16.15) were divided into two groups (group consisting of 50 female participants and male group, consisting of 46 participants).

The study was used three questionnaires: Questionnaire ASSI conducted to measure the level of self-esteem and sharpen the poles thereof, produced by a joint research team, composed of students, faculty and graduates, with over 45 members and a research program that involved weekly workshops at least 2 hours per week between May 2005 and February 2007, Questionnaire for Internet addiction created by Dr. Young and analyzed for the present research and social networking Dependence Questionnaire, developed for present research.

According to the hypothesis, the infatuării and the autodeprecierii not correlate with the level of Internet addiction and social sites, with no significant differences between the two groups studied either. The only confirmed the hypothesis that "there is an inverse correlation between the self-esteem of adolescents and the internet addiction and social sites." Is confirmed in studies conducted in the past.

Like any research, it has some limitations such as small sample group, with discrepancies between the participants, the lack of a pilot study and reduced access to adolescent population.

INTRODUCERE

Una dintre cele mai importante caracteristici ale societății moderne este impactul tot mai mare de instrumente de comunicare on-line, în special pe internet de oameni. Acest impact este, de asemenea, resimțit foarte mult de către adolescenți. Lukoff (2004) a identificat anumiți factori care cresc tendința adolescenților la internet. Acestea sunt dorința și plăcerea de a fi liberi, pentru a comunica cu ușurință, pentru a crea o identitate ușor și de a dezvolta relații personale semnificative. Acestea și alți factori cresc zilnic rata de utilizare a internetului de către adolescenți. Utilizarea sporită aduce unele probleme cu ea. Probabil, cea mai importantă dintre acestea este "dependența de internet".

Utilizarea excesivă a internetului este văzută în diferite culturi și se afirmă că grupul adolescenților este supus celui mai mare risc. Credințele și percepțiile adolescenților despre ei înșiși se reflectă în caracteristicile lor de comportament atunci când folosesc internetul. În acest moment, apare importanța stimei de sine. Stima de sine înseamnă pe scurt ceea ce crede un individ despre el însuși.

În alte cuvinte, este vorba despre modul în care o persoană își evaluează propriul comportament și personalitate. Se crede că existența unei relații între stima de sine și dependența de internet este probabilă. În multe studii s-a descoperit că adolescenții au tendința de a fi diferiți de ceea ce sunt atunci când se exprimă în cadrul diferitelor site-uri, rețele sociale și site-uri cu jocuri de noroc. În plus, nu au existat studii în care relația dintre dependența de internet și stima de sine să fie revelată.

Utilizarea excesivă a internetului este discutată de către mulți cercetători cu diferite concepte: "Dependență de internet" (Young & Rodgers, 1998) , "utilizarea patologică a internetului" (Young, 2004) , "utilizarea probematică a internetului" (Kaltiala – Heino, Lintonen & Rimpela, 2004) , "abuz de internet" (Young & Case, 2004) sunt multe din astea.

Asocierea dintre stima de sine și dependența nu este neobișnuit. Diverse studii există pe această temă și s-a ajuns la concluzia că există o relație puternică între cele două variabile. În aceste studii, trăsăturile de personalitate, stima de sine și existența altor tulburari psihice s-au dovedit a fi asociate cu dependența de internet (Griffiths, 2008). Davis (2001) a spus despre factorii proximali asociați utilizării de internet.

Factorii proximale se referă la cognițiile dezadaptative. Evaluarea negativă de sine și de lume, pot fi cognițiile dezadaptative. Young (1998) a raportat că marea majoritate a persoanelor dependente de internet au o istorie de a suferi de depresie și anxietate. Stima de sine scăzuta într-o altă parte a fost, de asemenea, raportată ca fiind un factor ce influențează dependența de internet. În alte studii, stima de sine a apărut ca un factor asociat cu utilizarea excesivă a internetului și consumul problematic de internet. În plus, pentru cercetarea stimei de sine și utilizarea de internet, au existat studii care examinează utilizarea de rețele sociale a adolescenților și nivelul stimei de sine a acestora.

În aceste studii , se observă că adolescenții cu stima de sine scăzută au tendința de a petrece mai mult timp pe site-urile de social decât cei cu un nivel mai mare al stimei de sine, lucru demonstrat și în cercetarea de față.

Un studiu realizat de Ericsson ConsumerLab în 2011 urmărea modalitățile prin care adolescenții socializează și comunică între ei în acel moment, încercând astfel să intuiască viitorul industriei de comunicații.

În ultima perioadă tot mai mulți adolescenți sunt dependenți de calculatoare, de rețelele de socializare, acceptând în lista de prieteni persoane necunoscute, expunându-și viața privată, postând fotografii sau date cu caracter personal.

Dependența de relaționare virtuală (Cyber-Relationship addiction) – dependența de rețele sociale, camere de chat și mesagerie, până la punctul în care prietenii virtuali, on-line devin mai importanți decât relațiile cu familia și prietenii din viața reală, care ajunge să pară goală și lipsită de bucurie. Această realitate falsă devine deosebit de periculoasă și determină o dependență mult mai severă decât celelalte tipuri de comportamente legate de internet. Atunci când este utilizat în mod responsabil, internetul poate fi un loc minunat pentru a interacționa pe plan social, a întâlni oameni noi și a iniția chiar relații romantice. Cu toate acestea, relațiile on-line pot fi, de multe ori, mai intense decât cele din viața reală și pot depăși toate așteptările realiste. O altă problemă este faptul că, în aproximativ 50% din cazuri, oamenii mint despre vârsta lor, greutate, ocupație, stare civilă sau adoptă identități false, uneori chiar de gen.

Atunci când adolescenții își închid telefoanele mobile, renunță la navigarea pe internet și sting televizorul, multe persoane prezintă simptome similare celor întâlnite la fumătorii sau toxicomanii care încearcă „să se lase” brusc.

În acest studiu, stima de sine a fost examinat în determinarea dependenței de internet și rețele sociale în rândul adolescenților din cadrul liceului Teoretic „Ion Barbu”, București.

Studiul se realizează din cauza evoluției prea rapide a tehnologiei, care acaparează în principal viața adolescenților, care au cea mai mare problemă cu propria identitate, simțindu-se respinși și neînțeleși de către agenții socializării din cadrul culturii din care fac parte.

Scopul principal al cercetării este acela de a scoate în evidență existența unei corelații între nivelul stimei de sine al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare.

Un al doilea obiectiv al cercetării ar fi acela de a observa dacă există o corelație între nivelul dependenței de internet și site-uri de socializare și genul persoanei.

Ca și ultim obiectiv al cercetării se poate menționa analizarea diferențelor semnificative între nivelul stimei de sine al persoanelor de gen feminin în comparație cu nivelul stimei de sine al persoanelor de gen masculin și observarea în ce nivel se încadrează stima de sine a fiecărui eșantion de participanți.

Pentru adolescenți, rețeaua de socializare este asemănătoare cu „formarea experienței de viață”. Ei postează informații și văd modul în care alții reacționează.

Oamenii se angajează în mai multe activități pe Facebook, mai multe actualizări de stare, mai multe încărcări de fotografii, mai multe „like-uri” pentru a fi mai empatici, potrivit studiilor.

Dacă cineva postează că a avut o zi grea și altă persoană postează un comentariu spunând, „Sună-mă daca ai nevoie de ceva”, afișează doar empatie virtuală.

„Toată lumea știe că ceea ce scrii este public, dar pentru că există un ecran în fața adolescentului, el se simte oarecum anonim”, a declarat Larry Rosen, conducătorul cercetărilor.

Rețelele de socializare au schimbat stilul de viață al oamenilor și au pătruns în numeroase zone ale vieții reale, cum ar fi în procesele de divorț.

Atunci când sunt forțați să se deconecteze sau atunci când nu le funcționează internetul, internauții se comportă, spun cercetătorii, ca niște consumatori de droguri forțați să treacă printr-o mică abstinență.

De asemenea, așa cum alcoolul funcționează ca lubrifiant social, la fel și utilizatorii înfocați ai rețelelor sociale cred că site-urile pe care le vizitează compulsiv sunt "crema" interacțiunii sociale. Pentru ei, outsiderii rețelelor apar drept întruchipări ale plictiselii.

„Renunțarea la tehnologie e considerată de către mulți la fel de grea ca renunțarea la fumat sau la băut”, explică un reprezentant al Interperience, care s-a ocupat de realizarea acestor studii.

CAPITOLUL 1 – ADOLESCENȚA

Termenul de „adolescent” a apărut în secolul XV, derivat din cuvântul latin “adolescere” care înseamnă a crește, a te maturiza (Muuss, 1990).

Adolescența este etapa din viața umană care face trecerea de la copilărie la etapele adulte, o etapă încărcată de transformări biosomatice și mai ales psihologice, de un efort extrem de adaptare a ființei umane la caracteristicile exigențelor și diversității structurilor vieții sociale, profesionale, culturale, politice, ideologice, de nivel de trai, de nivel cultural și de conservare a sănătății prin normele elementare igienice. Adaptarea este seismică, încărcată de confruntări și situații stresante, de forme de interrelaționări foarte diverse (diversitate ce trebuie implicată și ca generatoare de stil de comportare). La acestea se adaugă seismele interioare, confruntările de conștiință, numeroasele culturi de care trebuie să se țină seama în decizii, organizarea de atitudini, de interese sociale, cerințele de temperare a aspirațiilor și intereselor în funție de situații și condiții, conștientizarea idealurilor și întâlnirea forței lor de rezistență la situații erodante pe acest plan etc.

Intervalul de vârstă la care are loc această tranziție este ușor diferit de la un individ la altul și depinde de mai mulți factori: sex (în general fetele intră în adolescență înaintea băieților), cadrul socio-cultural etc. Se caracterizează prin dezvoltarea fizică și neuropsihică. E timpul în care se conturează personalitatea.

Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 10 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 12-14 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 19-21 de ani la ambele sexe.

Adolescența poate fi denumită și perioada contradicțiilor dramatice, deoarece poate exista o ruptură între aspirații și posibilitatea de realizare a acestora ceea ce poate duce la grave probleme de ordin individul sau chiar social. Nemulțumit de el și de propriile realizări, adolescentul poate săvârși acte cu implicații deosebit de grave în plan social (delicvență, anturaj cu grave influențe de comportament antisocial) sau poate trăi frustrări personale îndreptate asupra propriei persoane (fugă de acasă, consum de stupefiante, tentative de suicid).

Perioada adolescenței este legată de:

Schimbări de mare intensitate și cu efecte vizibile în înfățișare, comportament și relaționare cu lumea exterioară;

Constituirea imaginii și percepției de sine drept componentă a „identității” care, la rândul său constituie nucleul personalității;

Axarea personalității pe achiziții de roluri dobândite și statute sociale legate de câmpul vieții școlare, familiale și din cadrul organizației de tineret;

Dezvoltarea intereselor și aspirațiilor (ca investiții psihice), idealuri și expectații (așteptări), dar și tentative de autocunoaștere și autodezvoltare;

Creșterea interesului de aderare la nou, la forme de exprimare ce sunt o expresie a viitorului, contribuind la dezvoltarea sinelui social;

Reconstituiri pe baze noi a personalității și a caracteristicilor sale principale, care capătă o foarte mare intensitate și creează libertatea interioară a conștiinței cu dialogurile ei interne;

O intensă maturizare pe toate planurile: sexual, imaginativ, afectiv, interrelațional;

O stare de dificultate în adaptare, marcată de o derută numită „criza adolescenței”.

Adolescența este o perioadă de profunde schimbări firești atât în plan fiziologic (testosteronul, hormonul considerat responsabil de declanșarea manifestărilor agresive, ajunge la cotele cele mai ridicate), cât și în plan psihologic (dorința de maturizare, de câștigare a independenței față de adult).

Acumularea oboselii (se învață mai mult în cursul nopții, pentru că este liniște), insomniile, durerile de cap, consumul de cafea, alcool și medicamente sporesc treptat agresivitatea. În consecință, aceste transformări pot conduce adesea la apariția conflictelor (între adolescenți și/sau adolescenți și persoane din anturajul acestora). Aceste schimbări specifice firești justifică nevoia unei informări temeinice atât pentru adolescenți cât și pentru adulții semnificativi din viața lor.

Un rol important în adolescență îl deține sentimentul de autostimă al adolescentului, aspirațiile sale, convingerea că va putea accede la rolurile de prestigiu din societate. Aspirațiile, orientările și sentimentele de autodepășire depind de cultură și mentalitatea statututlui social de apartenență constând în valorile, stilurile, concepția asupra societății și asupra șanselor de a accede la social.

1.1. Teorii și studii cu privire la adolescență apărute pe parcursul timpului

Oamenii de stiință se apropie de înțelegerea adolescenței din diferite perspective teoretice sau puncte de vedere. Ca urmare, există mai multe teorii ale dezvoltării adolescentului. Cu toate acestea, fiecare punct de vedere teoretic se bazează pe ipoteze specifice pentru a explica dezvoltarea adolescentului. Nici un punct de vedere teoretic singur nu acoperă toate aspectele legate de adolescență. Prin examinarea contribuțiilor speciale din mai multe perspective teoretice, una ar putea fi în stare să ajungă la o înțelegere mai cuprinzătoare și bine echilibrat despre adolescent.

Prima etapă a studiului ștințific asupra adolescenților a fost caracterizată de modele ale adolescenței care au cuprins toate fațetele comportamentului și dezvoltării, dar au avut un caracter limitat deoarece se refereau numai la natura (genetică sau maturizare) fie numai la creștere (McCandless, 1961).

Anna Freud (1969) a considerat adolescența ca fiind o tulburare universală de dezvoltare ce își are originea în elementul biologic, astfel plecând de la teoria tatălui său, Sigmund Freud, care presupunea că ființele umane au o unitate de putere, care trebuie să fie îndeplinită, Anna Freud păstrând în același timp abordarea de dezvoltare a tatălui ei a subliniat o vedere suplimentară. Ea a crezut că adolescența este o perioadă specială de turbulențe din cauza conflictelor sexuale aduse de pubertate. Aceasta aprecia faptul că adolescența este centrată pe restaurarea echilibrului fragil dintre „ego” și „id” care apare în perioada de latență și e tulburat apoi în pubertate. În perioada de latență id-ul este controlat de forța superegoului, pe când în perioada de pubertate acesta devine mai mare, iar echilibrul este perturbat.

Conflictul intern ce apare determină o regresie în stadiile anterioare de dezvoltare, în acel moment apar mecanismele de apărare specifice adolescenței, precum tendința de ascentism (adolescentul devine religios, devotat unor valori și principii morale, pentru a se apăra de impulsurile „necurate”) și tendința către intelectualizare (adolescentul devine extrem de rațional și logic în raportarea la viață).

Erickson care subscrie, de asemenea, la teoriile psihanalitice de dezvoltare a adolescentului a subliniat opt stadii de dezvoltare. Santrock a subliniat în trecut, cursul de dezvoltare a mediului, mintea inconștientă și accentul a fost pus pe conflictul interior al adolescentului. Principalele puncte slabe ale perspectivei teoretice pun prea mult accentul pe sexualitate și mintea inconștientă, precum și punctul de vedere negativ al naturii umane.

Erickson considera că sarcina majoră de dezvoltare în adolescență o constituie obținerea identității de sine, datorită faptului că apare frecvent confuzia indentitară, iar adolescentul se află într-o continuă căutare a identității.

Studiile empirice din această perioadă nu au fost în primul rând determinate și conduse de teorii și de investigații care urmau testarea de ipoteze, ci au fost studii ateoretice și descriptive, teoria și cercetarea constituiau demersuri separate (McCandless, 1970).

Apariția celei de-a doua etapă de studii asupra adolescenților își are originea la începutul anilor 1970, pe măsură ce specialiștii în dezvoltare au început să utilizeze cercetarea în rândul adolescenților în elucidarea problemelor de interes privind dezvoltarea pe tot parcursul vieții (Petersen, 1988). Treptat cercetarea asupra dezvoltării în adolescență a început să apară ca o forță dominantă în știința dezvoltării.

Robert Havighurst propune o noua viziune, centrată pe conceptul de „sarcini de dezvoltare”, exprimate în abilități, cunoștințe, atitudini necesare reușitei în viață. Acesta identifică nouă astfel de sarcini de dezvoltare în perioada adolescenței: acceptarea aspectului fizic și a rolului (masculin/feminin), dezvoltarea de noi relații cu persoanele de ambele sexe, independența emoțională în raport cu părinții și restul adulților, sentimentul independenței economice, pregătirea pentru o ocupație sau o profesie, dezvoltarea abilităților intelectuale, adunarea unor comportamente responsabile din punct de vedere social și constituirea unui sistem de valori.

De la sfârșitul anilor 1970, adolescența a ajuns să fie privită ca un laborator natural ontogenetic ideal pentru studierea principalelor aspecte teoretice și metodologice în științele dezvoltării (Lerner, 2002).

În prezent studiul dezvoltării adolescenților este o ramură distinctă și importantă în cadrul științei dezvoltării, una care joacă un rol central, informează și colaborează cu reprezentanți ai altor specializări ștințifice (sociologie, psihologie socială, psihologie generală, psihologie judiciară).

1.2. Caracterizarea generală a adolescenței

Pubertatea și adolescența – specifice pentru a doua decadă a vieții omului – se caracterizează prin trecerea spre maturizare și integrarea în societatea adultă, cu solicitările ei sociale, politice, familiale, profesionale etc. Acest parcurs este cu atât mai sinuos cu cât viața omului socială este mai complicată ( Șchiopu, 2008 p. 168).

Adolescența este o perioadă a contrărilor, o vârstă a argumentelor „pro” și „contra”, un moment al vieții în care lucrurile nu par a fi clar definite, o perioadă, în care ierarhia valorilor suferă transformări majore, o etapă în care modelele și idolii sunt analizați și criticați sever.

„Tipurile de relații se complică progresiv în perioada pubertății copilului și apoi tânărul integrându-se tot mai mult în generația sa (grupul social mai larg) prin exprimarea identității proprii și prin exprimarea identității față de adulți” ( Șchiopu, 2008 p. 169).

Adolescența reprezintă o etapă dificilă a vieții, deoarece această etapă se caracterizează prin transformări esențiale de natură bio-psiho-socială. Aceste transformări sunt caracteristice întregii evoluții a ființei umane, ele întâlnindu-se în perioada copilăriei și a vârstei adulte, dar nu cu intensitatea și efectele prezente în adolescență. Deci adolescența ca și celelalte etape ale vieții, își are momentele ei mai delicate. Adolescența este perioada întrebărilor, a marilor succese dar și eșecuri în care personalitatea cunoaște o dezvoltare importantă.

Pe planul dezvoltării biologice, adolescentul tinde spre echilibru și spre adoptarea unei conformații apropiate ca cea a adultului, dar pe plan psihologic, transformările sunt extrem de rapide, spectaculoase și de maximă complexitate, cu salturi la nivelul unor funcții, cu evoluții mai lente la nivelul altora.

În această perioadă, individul, adolescentul devine un nonconformist și un luptător activ pentru îndeplinirea dorințelor sale, un original în adaptarea soluțiilor urmărite, în modul de a privi și de a se adapta la lumea înconjurătoare.

Analizând caracteristicile biopsihice și modelul integrării sociale, în cadrul acestei perioade se pot desprinde următoarele trei subperioade:

Subperioada preadolescenței (14–16 ani) se caracterizează printr-o stabilizare a maturizării biologice, dezvoltarea conștiinței în general și conștiinței de sine în special. Dezvoltarea psihică este intensă și încărcată de conflicte interioare și ca urmare a mențineri unor stări de agitație și impulsivitate, a unor momente de neliniște și anxietate. Identitatea de sine și adoptarea de comportamente individuale se dezvoltă sub influența planurilor intelectuale și de relaționare.

Subperioada adolescenței propriuzise (16–18 ani) este centrată pe o intelectualizare intensă, pe îmbogățirea experienței afective și structurarea conduitelor ca însemn al personalității complexe. Deși din punct de vedere psihologic adolescentul este pregătit pentru a raspunde dificultăților ivite, în plan biologic se menține o oarecare fragilitate la boli tip TBC, nevroze, psihoze și la conduite deviante pe un fond de condiționare și de adaptare dificilă.

Adolescentul afișează o demnitate bazată pe valori culturale și orale, în care încearcă să demonstreze simt critic și originalitate. Expansiunea personalității se realizează prin socializarea aspirațiilor, a manifestării vocaționale și profesionale, devenind dornic de confruntare și competiție.

Stadiul adolescenței prelungite (18-20 la 24-25 ani) cuprinsă între cele doua perioade mari adolescență și tinerețe este postată de uni autori în perioada adolescenței iar de uni în perioada tinereții în care independența este dobândită în mare măsură, ceea ce duce la dezvoltarea pesonalități și afirmarea tânărului prin stiluri personale de conduite prin interesul pentru viața social culturală care crește și se nuanțează ca și pentru dobândirea unui statut profesional mai complex.

Aceasta se caracterizează prin dobândirea independenței personale și uneori prin posibila opțiune măritală. În ultimul timp,de cele mai multe ori s-a apreciat că adolescența prelungită este un stadiu controversat. În ultimele decenii, se înregistrează în același timp o scurtare și o dilatare a adolescenței, se poate afirma că adolescența se dilată în situația acelor tineri care aflându-se încă în școală depind încă din punct de vedere financiar de părinți sau adolescența suferă un proces de scurtare când adolescenții ies din tutela economică a părinților asumându-și un statut profesional și adesea chiar marital.

1.3. Dezvoltarea cognitivă și emoțională

În plan cognitiv, adolescentul dobândește câteva abilități noi: abilitatea de a face distincție între real și posibil, abilitatea utilizării simbolurilor secundare (acelea care pot desemna, la rândul lor, alte simboluri) etc. Se constată nevoia sistematizării cunoștințelor (schematismul gândirii), spiritul experimental, capacitatea tânărului de a utiliza strategiile euristice în rezolvarea unor probleme complexe.

Din punct de vedere intelectual, asistăm la o maturizare a proceselor intelectuale, corelată cu maturizarea bazelor neuro-fiziologice.

Gândirea se află în stadiul operațiilor formale, ceea ce, în opinia lui J. Piaget, semnifică ,,punctul terminus“ în evoluția ei și a inteligenței. În această perioadă, apare un nou tip de gândire: gândirea logică, dialectică, în care un rol predominant îl joacă inferențele de tip cauzal (raționamentele deductive). Altfel spus, gândirea individului evadează din concret, senzorial, din ,,aici și acum“, adolescentul fiind capabil de a rezolva cu dezinvoltură probleme complexe, unele ipotetice și putând planifica procesele gândirii.

În jurul vârstei de 11-12 ani puberul ating cel mai avansat nivel de gândire. Există totuși diferențe foarte mari între tineri în această privință. Nu toți ating nivelul cel mai ridicat, unii dintre ei rămân blocați în stadiile inferioare.

Operativitatea gândirii este de două feluri: nespecifică atunci când regula gândirii se aplică în orice situație, și specifică atunci când regula gândirii este valabilă doar la unele probleme.

În pubertate este prezentă în deosebi operativitatea nespecifică, abstractizare, sinteză, generalizare, analiză, comparație, însă se schițează și operativitatea specifică, capacitatea de a utiliza algoritmi, adică o suită de reguli pe care trebuiesc parcurse pentru a rezolva o problemă.

La 12-13 ani dezvoltarea cognitivă a puberului intră în al patrulea stadiu, cel al operațiilor formale. Operațiile formale sunt acțiuni mentale asupra ideilor. Elementul major care diferențiază nivelul gândirii formale de nivelul gândirii concrete (specifice micului școlar) este conceptul ,,Ce s-ar întâmpla dacă…?”. Operațiile formale diferă de cele concrete din mai multe puncte de vedere: raționament asupra abstracțiunilor (adolescenții pot să raționeze acum despre lucruri pe care nu le-au trăit niciodată în mod direct; ei sunt capabili să se gândească la viitor, inclunzându-l și pe al lor, să ia în considerare toate tipurile de posibilități și să facă planificări în consecință; adolescentul poate deveni un idealist care poate să lupte pentru principiile politice, morale și religioase, altele decât cele curente), aplicarea logicii (devine acum posibil raționamentul deductiv, adolescenții pot să ia niște propoziții generale și să se gândească la consecințe ,,dacă-atunci”; ei pot să înțeleagă că este posibil să prevedem ceva ce se va întâmpla în viitor), rezolvare avansată de probleme (tinerii capabili de operații formale pot să construiască ipoteze, să deducă mental diferite rezultate și să aibă astfel variate soluții posibile la îndemână înainte de a testa efectiv o problemă; adolescenții pot astfel să adopte o abordare ipotetico-deductivă în rezolvarea de probleme).

Se formează judecăți și raționamente tot mai complexe, inclusiv de probabilitate. Se structurează și un stil de gândire, un mod personal prin care individul acționează intelectiv asupra unui aspect din realitate. Există trei stiluri: simplu-complex, intuitiv-abstract, primar-secundar.

Abilitățile intelectuale devin mai evidente spre 13-14 ani, iar exprimările verbale mai complexe. Fetele devin mai abile în acest din urmă aspect. Băieții au o organizare mai pregnanată a planului gândirii convergente. Atât fetele cât și băieții reorganizează materialele lecțiilor astfel încât să le înțeleagă, acest fapt implicând importante conduite inteligente. Astfel adolescenții dau răspunsuri mai complexe și nuanțate la lecții, văd mai bine elementele semnificative și înțeleg mai bine relația dintre cauzele multiple și efectele posibile, înțeleg mai bine relațiile exprimate prin simboluri (matematică, fizică, chimie), limbajul este folosit mai fin și mai nuanțat, capacitatea de analiză abstractă și de definire de fenomene aparent diferite se dezvoltă, crește capacitatea de a sesiza ușor absurditatea, crește capacitatea de a colecta informații și de a evalua șanse sau organiza predicții plauzibile.

Atingerea nivelului operațiilor formale oferă adolescentului o nouă modalitate de manipulare a informațiilor. Nu mai este limitat de a gândi aici și acum, așa cum făcea în stadiul cognitiv precedent. Acum poate să testeze ipoteze, să găsească posibilități infinite. Poate ajunge chiar să recunoască, în unele situații că nu există răspunsuri definitive.

Pe fondul aspectului contestatar se structurează și caracterul critic al gândirii. Se constată o nevoie de sistematizare a cunoștințelor, care poate determina un anume schematism al gândirii. Apare și spiritul experimental, capacitatea persoanei de a folosi strategii euristice, dar și fapte din realitate. Curiozitatea continuă să se dezvolte, apare și nevoia de a filosofa, ceea ce va duce la apariția primei concepții despre lume și viață a adolescentului.

Stadiul operațiilor formale reprezintă cel mai înalt nivel pe care îl pot atinge copiii, după ce au trecut prin fiecare din cele trei anterioare. Gândirea devine acum rațională, sistematică și abstractă. Se îmbunătățește capacitatea metacognitivă, adică abilitatea de a gândi despre gândire, și de a ști ce implică gândirea (Flavell, 1985).

Chiar dacă există dezvoltare și în perioada adultă, aceasta se referă la gama de cunoștințe și nu la natura de bază a gândirii.

Memoria continuă să se îmbunătățească pe parcursul anilor pubertății (10-14 ani) și adolescenței (14-18 ani), prin utilizarea unor strategii de învățare și de memorare. Memoria specifică în pubertate este: memoria voluntară, logică și de scurtă durată, iar în adolescență predominantă este memoria de lungă durată. ,,Copilul mic pentru a gândi trebuie să-și amintească, adolescentul pentru a-și aminti trebuie să gândească” (Vâgotski, 1971). Memoria adolescentului se dezvoltă în mod specific. Se știe că memoria asigură consistența și coerența vieții psihice, precum și inserția pe dimensiunea temporală a existenței. Există mai multe tipuri de memorie, exprimând nivele calitative și cantitative diferite și intervenind în anumite tipuri de activități: voluntară/involuntară, mecanică/logică, de scurtă durată/de lungă durată, episodică (autobiografică)/semantică (abstractă) (Munteanu, 1998). În adolescență, însă, caracteristică este mai ales memoria de lungă durată, logică. În acest sens, L. S. Vâgotski a arătat că ,,adolescentul, pentru a-și aminti, trebuie să gândească” (apud Munteanu, 1998).

U. Șchiopu și E. Verza (1989) consideră că adolescentul evocă mai ales evenimentele socio-culturale, iar mai târziu, acele fapte care îl proiectează într-o lumină favorabilă.

Tânărul știe că prin reproducere realizează comunicarea, că reproducerea este cartea de vizită a inteligenței. De aceea adolescenții sunt deosebit de atenți la retransmisia cunoștințelor de a fi cât mai originale, elegante și explicite.

Adolescentul își formează, prin exersare, numeroși algoritmi verbali utili în luările de cuvânt în fața anumitor colective, în redarea unor situații etc. De asemenea, adolescentul manifestă, față de sine însuși, exigențe tot mai mari în exprimarea orală și scrisă, în discuțiile constructive și/sau contradictorii, în situațiile de informare sau de confesiune.

Vorbirea devine mai nuanțată și mai plastică, adaptată la circumstanțe. Adolescentul acordă o mai mare atenție pentru sensul, semnificația și folosirea corectă a termenilor. Limbajul capătă caracteristicile unui sistem hipercomplex de autoreglare și autoperfecționare a vieții psihice de ansamblu, constatându-se că apartenența la o anumită clasă socială își pune amprenta, în mai mare măsură, asupra limbajului, începând cu vârsta de 15 ani.

Motivația și afectivitatea constituie ,,musculatura vieții psihice” (Șchiopu și Verza, 1997). Conform piramidei trebuințelor, propusă de A. Maslow (1954), există șapte tipuri de trebuințe organizate ierarhic, după cum urmează: trebuințe fiziologice, trebuințe de securitate, de dragoste și afiliere, trebuințe de stimă și statut, trebuințe de cunoaștere, trebuințe estetice și trebuințe care vizează autorealizarea propriului potențial. În adolescență, întregul set este prezent, dar primează trebuințele sinelui (de cunoaștere și estetice). În adolescența prelungită, pregnantă pare a fi trebuința de autorealizare.

Se pare că de la vârsta de 10 ani copilul începe să folosească pentru prima dată în mod consistent și eficient modalități cognitive de facilitare a memoriei, numite procese mnezice (Kail, 1990). Adolescenții dezvoltă și rafinează strategii avansate de învățare și memorare precum luarea de notițe. Pe măsură ce cresc, adolescenții folosesc într-o mai mare măsură în mod deliberat strategii pe care copiii le folosesc mai mult sau mai puțin inconștient. O altă caracteristică pentru această vârstă este folosirea strategiilor de memorare numai pentru materialele relevante, astfel își adaptează strategiile de citire implicit memorarea scopurilor propuse și conștientizează mai repede atunci când nu înțeleg ceva.

Are loc pe de o parte constituirea unui stil de memorare, iar pe de altă parte, o intensificare aproape explozivă de achiziții de cunoștințe. Puberul poate memora foarte ușor și ceea ce nu poate înțelege.

În adolescență individul evocă mai ales evenimentele socio-culturale, iar după 17 ani acele fapte care îl proiectează într-o lumină favorabilă.

Procesele de păstrare și reactualizare a informațiilor memorate continuă să se dezvolte. La testele de reactualizare adolescenții își amintesc mai multe cuvinte decât copiii. Acest lucru releva creșterea gradată a capacității memoriei de scurtă durată.

Având cunoștințe într-un anumit domeniu, adolescentul va învăța și va reține mai multe informații referitoare la acel domeniu (Sroufe, 1992).

Metamemoria, adică cunoștințele despre memorie și procesele ei se dezvoltă. De exemplu cunoștințele despre punctele tari și slabe ale amintirii, știe că este bun în a-și aminti fețele umane dar nu și numele. Metamemoria implică și abilitatea de a monitoriza propria performanță a memoriei într-o situație dată, de exemplu atunci când studiază pentru un test, adolescentul știe în ce moment a realizat învățarea acelui material.

În perioada adolescenței este foarte activă năzuința de a fi cult, de aici tinerii citesc mult și uneori sistematic din literatura clasică, modernă, contemporană, rețin nume de autori, idei, maxime, citesc biografii celebre etc.

Capacitatea de creație în adolescență devine o stare psihică ce se caută de către puberi și care este promovată social prin competiții și concursuri în școală.

Un adolescent creativ manifestă mai multă originalitate, libertate, umor, spirit ludic și se angajează într-o măsură mai mare în jocuri imaginare; aceste jocuri implică inventarea unor noi utilizări pentru obiecte familiare și noi roluri pentru sine.

Cercetările privind influența genetică asupra cretivității arată că acestea sunt nesemnificative, arătând că, gradul de creativitate este determinat de calități ale mediului familial. Părinții adolescenților creativi valorizează nonconformismul și independența, își aceeptă copiii așa cum sunt, le încurajează curiozitatea și spiritul ludic și le oferă libertatea de a explora noi posibilități. Integrarea puberului în viața culturală cu eforturi personale ce nu traversează neapărat mediul familial este o expresie a exprimării autonomiei și a cerinței de identitate ce se exprimă impetuos. Creativitatea manifestă și tendințe de socializare, de integrare în ,,curentele creative” moderne.

Capacitatea de a fi creativ se schimbă odată cu vârsta. S-a constatat căci performanța la testele de creativitate tinde să crească în anii adolescenței (Kogan, 1983). Creativitatea crește sau descrește în funcție de carateristicile de dezvoltare ale vârstei precum și de standardele culturale.

Consumurile culturale ale adolescentului se diversifică. O mare răspândire au întâlnirile pentru imprimare și ascultare de muzică, întâlnirile sportive, excursii exploratoare, lectura, vizionarea de filme, citirea de reviste etc.

Gardner susține că unii adolescenți renunță la dorința de exprimare creativă deoarece consideră că lucrările lor nu sunt suficient de originale. Alții, în schimb, recâștigă libertatea și noutatea exprimării pe care au avut-o ca și copii și o folosesc adăugând deprinderile tehnice dobândite în școală, producând lucrări deosebit de creative.

În adolescență tinerii se îndreaptă către capodoperele literaturii, spre filosofie. Începe să se acorde o nouă credibilitate valorică și pasională ideilor încorporate în cărți. Acestea răspund mai bine setei de cunoaștere și adevăr adolescentului decât lecțiile și chiar decât realitatea care este mult mai plată și adeseori neinteresantă pe distanțe mari de timp. Puberul devine un consumator și contribuant la cultură. Treptat el devine și un suporter, un participant ce ,,vizionează”, este spectator și într-o oarecare măsură evaluator, arbitru.

Conduitele ludice ale puberului se înlocuiesc cu conduite de inserție în grupul social. În perioada adolescenței se formează o serie de tendințe, o deschidere și identificare cu marea umanitate și identificarea în conștiința de sine.

La adolescenți, motivația școlară capătă o funcție reglatoare a comportamentului. Astfel, interesul pentru activitatea școlară este fluctuant; nu de puține ori, apar perioade când adolescentului școala i se poate părea anostă, devitalizantă și, în compensație, se activează deschiderea sa culturală. Curiozitatea continuă să evolueze, apare și nevoia de a filosofa, ceea ce va contribui la schițarea unei prime concepții despre lume și viața individului (Șchiopu și Verza, 1989).

În adolescență, viața afectivă se nuanțează, emotivitatea devine mai echilibrată, iar pe fondul dechiderii față de bine și frumos, apar sentimentele superioare (intelectuale, estetice, creatoare, morale).

În relațiile cu părinții, stările afective acționează mai acut, trecând de la o ternsiune mai mare în pubertate la o temperare treptată în adolescență, când are loc o redeschidere spre spațiul familiei, prin scăderea tensiunii de opoziție și culpabilitate. Deschiderea spre familie se accentuează în perioada adolescenței prelungite, fiind, însă, secondată de o disponibilitate afectivă foarte mare (extrafamilială). În relațiile cu sexul opus, se manifestă sentimente și emoții noi, inedite, ca simpatia și sentimentele de dragoste. În adolescență, dragostea se conturează ca o trăire complexă de atașament, emoționalitate exaltată pentru persoana iubită, cu eforturi ca acest sentiment să nu pară neînsemnat sau să transforme toate împrejurările dificile în drumuri ce trebuie învinse pentru a fi la înălțimea dragostei mobilizându-se resurse extrem de mari ale psihicului (Șchiopu și Verza, 1997).

1.4. Dezvoltarea socială și de personalitate

Teoria Erik Erikson de dezvoltare psiho-sociale este construită pe convingerea că oamenii au, în general, aceleași nevoi de bază și că dezvoltarea are loc în etape, ca răspuns la nevoile de bază. Fiecare etapă de dezvoltare psiho-sociale presupune a deveni calificat într-un anumit domeniu al vieții. În cazul în care o persoană se ocupă de scenă bine, lui îi apare senzația de competent sau de maestru, dar în cazul în care nu este tratată bine, el iese cu un sentiment de inadecvare.

Conform modelului psiholog Erik Erikson de dezvoltare psiho-sociale, copiii încep să se lupte cu sentimentul lor de identitate atunci când intră adolescenta, atunci când încep tranziția la maturitate. Adolescenții vor începe să examineze viitorul lor în ceea ce privește relațiile lor cu părinții și colegii lor. Acest lucru duce adesea la sentimente de confuzie că adolescenți se luptă pentru a afla modul în care acestea se încadrează în lume. Ca adolescenții să devină mai conștienți de identitatea lor, ei vor începe să pună la îndoială autoritatea, devenind adesea rebel față de autoritate, cum ar fi cu părinții și profesorii. In timpul adolescenței, adolescenți dezvoltă o dorință mai mare de intimitate și se vor distanța de multe ori de alte persoane. În adolescența târzie, adolescenții de multe ori dezvoltă relații mai diferite, inclusiv implicare emoțională profundă. Adolescentul iși consolidează personalitatea prin interesul crescut față de descoperirea propriei persoane, prin comportamentul său inconstant, tensiunile interne puternice și prin dorința de a se diferenția de ceilalți. Acesta se analizează foarte mult fiind într-o continuă schimbare și căutare de sine, autodescoperire și autovalorizare.

De cele mai multe ori caută să-și înțeleagă comportamentele, gândurile, sentimentele, folosindu-se de noțiuni abstracte și căutând răspunsurile în știință. Îi provoacă atât pe cei de vârsta sa, cât și pe adulți, pentru a-și descoperi propria valoare, pentru a se autoperfecționa și autodepăși.

Confruntările cu cei din jur îl ajută să se descopere și să conștientizeze ce reprezintă el pentru cei din jur, ce scopuri are, care sunt mijloacele care îi permit atingerea lor, reușind ca la sfârșitul adolescenței să fie capabil să analizeze obiectiv frământările pe care le-a traversat, dar și să realizeze un obiectiv între idealurile sale și aptitudinile de care dispune pentru îndeplinirea lor.

Grupul de la egal la egal este de o importanță primară în anii adolescenței. În timp ce copiii se bazează pe părinți să-i învețe sa deosebeasca binele de rău și de a le oferi o busolă morală, adolescenții trebuie să învețe să se bazeze pe ei înșiși. Ei se rup de familie pentru a experimenta relații cu alte persoane, interacțiuni și responsabilități sociale. Mulți adolescenți încerca numeroase identități, swinging înainte și înapoi între diferite seturi de prieteni.

În adolescență se atinge un nivel mai înalt de reglare a conduitelor emoțional-expresive, adolescentul putând manipula voit expresivitatea sa emoțională, ușurându-și adaptarea la diferite situații.

Maturizarea afectivă se obține prin evoluția relațiilor interpersonale în plan cantitativ și calitativ. În această perioada indivizii trăiesc sentimente de prietenie, admirație, invidie, dispreț etc. Prieteniile sunt mult mai stabile decât în stadiile anterioare, devin mai selective și au la bază un set de valori comune sau stabilirea unor norme de grup.

Adolescentul are sentimente de stimă, admirație și respect pentru adultul cu care poate comunica, care îi acordă încredere și considerație.

1.5. Dezvoltarea conștiinței de sine

Principala problemă care se pune în perioada adolescenței este aceea a identificării de sine sau a dezvoltării conștiinței de sine.

Conștiința de sine este cauzată de schimbările fizice și psihice la care este supus adolescentul și de cerințele la care este obligat tânărul să se conformeze. Conștiința de sine se formează datorită unor factori și are drept finalitate însușirea unei identități caracteristice fiecărui adolescent, dominant irepetabilă.

“Perioada pubertății și a adolescenței pune problemele dezvoltării conștiinței de sine, datorită, pe de o parte, a modificărilor ce survin în sistemul general de cerințe ce se manifestă liber față de puber și adolescent, iar pe de altă parte, datorită schimbărilor prin care trece personalitatea cu structurile și substructurile ei. De aceea, dezvoltarea conștiinței de sine se complică. E vorba de intensificarea percepției de sine care are câteva aspecte, dintre care: propria imagine corporală, identificarea și conștiința egoului, identificarea sensului, rolului și statutului sexual și mai ales al celui social (în adolescentă).” (Schiopu, 2008, pp.178-179).

Modul în care un adolescent este privit de colegi sau de profesori reprezintă un mijloc de comparare a opiniilor personale asupra valorii individuale afectând astfel structurarea conștiinței. Deci între elevii unei clase și profesor apar de cele mai multe ori manifestări de feed-back.

“În cazul în care puberul are o autoconștiință mai înaltă decât atitudinea evaluativă a altora despre sine se simte izolat, depresiv și se zbate în a găsi forme de exprimare care să aducă acceptarea și admirația. În această optică se manifestă teribilismele, creșterea la paroxism a opozabilității, criză de originalitate, uneori sublimări (în artă, poezie, literatură etc.), iar alteori în acte delicvente.

Tinerii cu estimații de sine înalte și cu bună acceptanță în colectiv primesc sarcini social-obștești sau școlare cu expectație pozitivă, cu încredere. Ei își susțin întotdeauna opiniile cu încredere. În general, aceștia au mai puține probleme personale. Totuși, există uneori diferențe de estimație între elevi și profesori cu privire la unii tineri (mai ales în cazul liderilor de familie). Tinerii ce au estimație de sine mai joasă nu manifestă inițiative, nu vor să se exprime că să nu supere pe alții, adeseori o fac pentru că nu vor să atragă atenția. Au probleme personale legate de dificultățile lor.” (Schiopu, 2008, pag 180-181).

Santrock (1996) definește conștiința de sine ca fiind „reprezentarea cognitivă a sinelui pecare o are un adolescent, substanța concepției de sine a acestuia”. Aceasta este introspectivă, dar nu este în mod complet interiozată, fiind mai degrabă „o construcție social-cognitivă”.

În dicționar se indică dublul sens al conștiinței de sine: „conștiința propriei existențe și sensibilitate pentru propriul comportament”. De asemenea, se arată că Feningstein, Scheier Și Buss (1975) au convenit că există o conștiință de sine la nivel personal, privat ce presupune o tendință de înțelegere a persoanei la nivelul stărilor interne și, respectiv, o conștiință de sine publică, socială ce presupune înțelegerea imaginii persoanei la nivelul societății. Prin urmare, conștiința de sine presupune o cunoaștere a propriei persoane atât din interior, cât și din exterior.

„Disponibilitatea afectivă a puberilor și adolescenților este foarte largă și încărcată de aspirații și speranțe, ideale și necompatibile față de ceea ce văd. Expectațiile pe acest plan sunt foarte înalte. Relativ înaltă este și sugestibilitatea.” (Schiopu, 2008, p.187).

Un rol important în dezvoltarea conștiinței de sine o are și expectația părinților față de rezultatele școlare. În general, cele care se ocupă de rezultatele școlare ale adolescenților sunt mamele care sunt înclinate să adopte o comportare lejeră față de copiii lor dacă aceștia dau dovadă de o conștiință înaltă și au rezultate bune la învățătură. Cu toate că urmăresc îndeaproape evoluția școlară a copiilor lor și se mândresc cu performanțele lor, mamele acestor adolescenți îi saturează cerințe stricte și reguli precise deoarece le este frică de situația în care copiii lor ar fi tentați să nu mai acorde atenția cuvenită învățării și treptat rezultatele la învățătură să fie din ce în ce mai neperformante. Din această cauză, de cele mai multe ori părinții își supun copiii la ore suplimentare de pegătire pentru a fi siguri de reușita lor școlară. În extremă cealaltă, există părinți care manifestă o expectație slabă, își tratează copii ca pe o povară și îi subevaluează. Există de asemenea și forme de feed-back variate între adolescenți și familiile lor care își aduc contribuția la autoevaluare și la formarea conștiintei de sine a tinerilor.

Independența materială de-a lungul adolescenței dar mai ales în adolescența prelungită se realizează foarte greu atât pentru fete cât și pentru băieți și devine din ce în ce mai greu de suportat cu toate că există și momente când se pot pune în practică și acte de manifestare a independenței (sume variate de bani care sunt puse la dispoziția tinerilor de către părinți pentru satisfacerea micilor plăceri).

Adolescența reprezintă de asemenea un punct de vedere al vocației, momentul de alegere al carierei. Dacă până acum copilul a mers pur și simplu la școală și a urmat o programă școlară stabilită de alții, acum se ajunge la o intersecție, unde fiecare drum înseamnă o direcție profesională care va aduce succese sau insuccese.

1.6. Criza de identitate la adolescenți

Teoreticianul Erik Erikson a fost cel care a născocit termenul de „criză de identitate”, crezând că este unul dintre cele mai importante conflicte interioare cu care oamenii se confruntă în dezvoltarea personală.

Potrivit lui Erikson, criza de identitate este o perioadă de analiză intensă a diferitelor modalități de raportare la sine.

Pornind de la conceptul de criză a identității, J. Marcia conturează o teorie a stărilor indentitare, conform căreia sunt prezente două tipuri de activități fundamentale pentru închegarea intentității de sine: autochestionarea, autodescoperirea (cine sunt?) și angajarea (ce fac?).

Autochestionarea se referă la evaluarea vechilor alegeri, adolescentul este constrâns să pună în analiză, în mod reflexiv și participativ-constativ, acțiunile și deciziile adoptate anterior. În același timp autochestionarea îndeplinește și o funcție de ghidare și protejare a viitoarelor decizii și alegeri (Mondrea, 2006).

Angajarea se referă la dimensiunile confirmării identitare, care arată procesul adolescentului și în ce măsură noua identitate corespunde adolescentului. După maniera în care cele două elemente se îmbină, ele îndeplinesc o funcție diagnostică.

Pornind de la cele două dimensiuni, J. Marcia înaintează o tipologie identitară, în care sunt ilustrate partu stări caracteristice evoluției adolescenței:

Identitatea difuză este definită prin absența angajării și indecizia cu privire la problemele fundamentale de viață, lipsa autochestionării și a angajării;

Identitatea acceptată se referă la angajarea inițială și cristalizaea sistemului axiologic, prin admiterea, fără toane, a alegerilor mediului său familial, adolescentul nu străbate perioada autochestionării, dar este încadrat spre a urma o anumită cale;

Identitatea în moratori se referă la criza de identitate maximă, prin care adolescentul își reanalizează și resocotește sistemul de valori și de aspirații, dar întâmpină probleme în ceea ce privește concretizarea lor. În această perioadă se simte prezența autochestionării și lipsa angajării;

Identitatea realizată desemnează etapa în care adolescenții au găsit răspuns la întrebările cheie și își propun să înțeleagă și să cunoacă valorile particulare, conștientizează alegerile ce trebuiesc luate în viață. Adolescentul parcurge perioada autochestionării paralel cu alegerea categoricp a rolurilor sociale pe care dorește să le joace.

Sociologul Claude Dubar în anul 2001 a apreciat faptul că identitatea se clădește din copilărie, dar trebuie să restructureze pe tot parcursul vieții. Identitatea se formează prin intermediul socializării succesive, în care se impun două procese: primul se referă la oferirea de identitate de către grupuri, organizații, instituții și agenți ai socializării aflați în relație directă cu individul, iar cel de-al doilea se referă la asimilarea activă, înglobarea identității de către individ. Sistemul educațional permite elaborarea unor concepții specifice despre sine și despre ceilalți, despre lume în general, constânge adolescentul să se autooglindească. Ansamblul deciziilor ce se referă la educație, desemnează o prevestire esențială a viitorului statut social, unde miza identitată primordială constă în confruntarea pe piața muncii și activitatea profesională.

În mod ideal, criza de identitate ar trebui gestionată până în jurul vârstei de 20-25 de ani, pentru ca individul să se poată direcționa către alte aspecte ale vieții, de regulă profesionale. Când acest proces este traversat cu bine, se spune că individul a dobândit o identitate; în sens restrâns acesta include o identitate sexuală, alegerea profesiei și un ansamblu de concepții și convingeri față de lume. Până la gestionarea eficientă a crizei de identitate, individul nu are dezvoltată o identitate coerentă, nu reușește să conștientizeze care este propria valoare în planul vieții intime sau profesionale.

CAPITOLUL 2 – STIMA DE SINE

Stima de sine este expresia unei aprobări sau dezaprobări privind sinele însuși. Ea indică în ce măsură un individ se crede capabil și important.

2.1. Definirea stimei de sine

Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelui și se referă la trăirea afectivă, emoțiile pe care le încearcă persoana atunci când se referă la propria persoană (Constantin, 2004).

Rosenberg (1979) definește stima de sine ca o sinteză cognitivă și afectivă complexă.

S. Coopersmith (1984) definește stima de sine că fiind un ansamblu de atitudini și opinii pe care indivizii le pun în joc, în raporturile lor cu lumea exterioară.

Cei mai mulți psihologi definesc stima de sine ca fiind evaluarea globală a valorii proprii în calitate de persoană. Este vorba de evaluarea pe care o persoană o face cu privire la propria sa valoare, cu alte cuvinte, asupra gradului de mulțumire față de propria persoană.

În opinia lui Tap (1998) stima de sine este definită ca tonalitatea afectivă a reprezentării conceptului de sine.

Harter (1998) consideră stima de sine ca o evaluare globală a valorii proprii, apreciază că evaluarea pe care o persoană o face cu privire la propria sa valoare, reflectă gradul lui de mulțumire față de propria sine.

W. James (1998), reprezintă rezultatul raportului dintre succesul unor acțiuni și aspirațiile individului cu privire la întreprinderea acelei acțiuni. El descrie rezultatul autoevaluării performanței în domenii relevante pentru eul sau sinele unei persoane, ca o fracțiune în care la numărător se află succesele obținute, iar la numitor aspirațiile sau pretențiile inițiale.

După G. Albu (2002), stima de sine se referă la încrederea în capacitatea proprie de a gândi, în capacitatea de a face față provocărilor fundamentale ale vieții și la încrederea în dreptul și posibilitatea noastră de a avea succes, de a fi fericiți, la sentimentul că suntem îndreptățiți să ne afirmăm trebuințele și dorințele, să ne împlini valorile și să ne bucurăm de rezultatele eforturilor noastre.

Stima de sine corelează în mod semnificativ cu raționalitatea, creativitatea și capacitatea de a gestiona schimbarea, cu disponibilitatea de a recunoaște și de a corecta posibilele erori. Nivelul global al stimei de sine al unei anumite persoane influențează considerabil alegerile pe care le face in viață și stilul său existențial. În acest context, o stimă de sine înaltă este asociată cu strategii de căutare a dezvoltării personale și de acceptare a riscurilor, erorilor, în timp ce o stimă de sine scăzută, în mod constant, implică mai curând, strategii de apărare și de evitare a riscurilor și eșecurilor (Albu, 2002).

Rosenberg spune că stima de sine la nivel mondial este definit ca o atitudine de evaluare față de sine care este o componentă integrantă a sănătății și a bunăstării și în strânsă legătură cu alte rezultatele de sanătate mintală, cum ar fi depresia. El consideră că stima de sine dictează atitudinea mai mult sau mai puțin bună a individului față de propria persoană.

Baumeister (1998) definește stima de sine folosind termeni sinonimi ca: mândrie, egoism, aroganță, narcisism, un fel de superioritate.

W.James mai definește stima de sine ca fiind conștiința valorii de sine. ″ Suntem stăpâni pe satisfacția noastră interioară și minimalizăm ceea ce nu depinde de noi.″(Constantin apud James, 1998, p. 65). El consideră stima de sine ca fiind conștiință de sine cu valențe afective de o intensitate/tonalitate medie. Putem fi mulțumiți/satisfăcuți de felul cum suntem sau enervați de propria persoană. Sentimentele de mulțumire sau de dezgust față de sine sunt în mod normal provocate de succese, de dorințe împlinite, de poziția bună sau recunoașterea pe care o avem in societate.

Stima de sine reprezintă deopotrivă componenta afectivă și cea evaluativă a sinelui, mobilizînd atît un set de trăiri afective care se referă la propria persoană, dar și un set de cogniții auto-referențiale (Baumeister, 2007).

Din punct de vedere sociologic stima de sine apare ca un construct social uneori fiind confundată în evoluția sa cu dezvoltarea conștiinței morale. Stima de sine acționează la nivelul psihicului prin procesele de identificare, interiorizare și adaptare (Tap, 1998).

În psihanaliză stima de sine este considerată a se dezvolta prin interiorizarea imaginilor parentale și identificarea cu acestea, ea fiind deseori asociată cu sentimentul de culpabilitate.

2.2. Clasificări ale stimei de sine

Pornind de la accepțiunea că stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelul și se referă la trăirile afective, emoțiile pe care le încearcă persoana atunci când se referă la propria persoană (Constantin, 2004, p. 290), se poate analiza modul în care aceasta este văzută de specialiștii preocupați de valoarea ei în influențarea dezvoltării personalității ca nivel de integrare socială.

Psihologii sociali au ajuns la concluzia că este util să se distingă două forme ale stimei de sine:

Stima de sine globală (global self-estreem) legată de valorizarea, acceptarea și evaluarea generală a eu-lui, constituind fundalul autoraportării afective, adică o judecată a sentimentelor generale, de ansamblu referitor la sine, o referire la imaginea generală pozitivă/negativă pe care cine o are despre sine;

Stima de sine specifică (domain-specific evaluations self-esteem) sau evaluări specifice ale eu-lui care se referă la autoaprecieri specifice pe diferite dimensiuni relevante de evaluare cum ar fi: autoaprecierea atractivității fizice, a popularității, competențelor, adică judecăți privitoare la diferite arii din viața individului sau la diferite statusuri pe care le are.

Rosenberg în anul 1979 făcea distincția între stima de sine ridicată (pozitivă, înaltă) și stima de sine scăzutăr (negativă). O stimă de sine pozitivă și realistă dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile și abilitate de a face față presiunii frupului. Astfel, succesele și eșecurile din copilărie precum și modalitățile de reacție a copilului la acestea definesc imaginea pe care o are copilul despre el. Atitudinea părinților, a profesorilor, colegilor, prietenilor sau rudelor contribuie la crearea imaginii de sine a copilului (Bădan, 1998).

În funție de nivelul stimei de sine pe care o are un individ putem spune despre el cum este astfel:

Persoanele cu stimă de sine pozitivă:

Nutresc gânduri pozitive despre alții

Așteaptă să fie acceptați de către ceilalți

Își evaluează performanța mai favorabil

Lucrează bune când sunt priviți (nu se tem de reacțiile celorlalți)

Lucrează pentru și cu oameni cu standarde înalte de performanță

Se simt confortabil cu persoanele pe care le consideră superioare

Sunt capabile să se apere de comentariile negative ale celorlalți

Persoanele cu stimă de sine negativă:

Tind să-i dezaprobe pe ceilalți

Așteaptă să fie respinși de către ceilalți

Își evaluează performanța mai puțin favorabil

Lucrează greu când sunt priviți (sunt sensibili la reacțiile negative ale celorlalți)

Lucreaza pentru și cu oameni care nu critică și nu au pretenții

Se simt amenințați de persoanele pe care le consideră superioare

Au dificultăți în a se apăra împotriva comentariilor negative

În lumina celor două tipuri de stimă de sine (pozitivă/negativă), se poate aprecia că stima de sine are două nivele de manifestare: crescut/înalt și scăzut.

Corelând nivelul și stabilitatea stimei de sine, Christophe Andre si Francois Lélord (2003), au făcut o clasificare în patru categorii, care permit o mai bună înțelegere a unui ansamblu de reacții și permit o mai eficientă cunoaștere a stărilor pe care le trăim. Astfel , există stimă de sine înaltă stabilă și stimă de sine înaltă instabilă; precum există stimă de sine scăzută stabilă și stimă de sine scăzută instabilă.

Stima de sine înaltă are doua profile:

a) Înaltă și stabilă conferă subiectului stabilitate emoțional-afectivă în fața oricăror situații, o coerență acțională, rezistență atitudinală și un grad de acceptanță a sinelui așa cum se manifestă el concret.

Circumstanțele externe și evenimentele normale de viață au o mică influență asupra stimei de sine a subiectului. Acesta nu dedică prea mult timp și energie pentru apărarea sau promovarea imaginii sale. Este un individ stabil emoțional, care păstrează o oarecare coerență în afirmațiile și în conduitele lui, indiferent dacă contextul este favorabil sau defavorabil. Stările sufletești ale acestui subiect sunt mult mai temperate decât ale celui cu stimă de sine tot înaltă, dar instabilă. O stimă de sine înaltă și stabilă este solidă și rezistentă. Subiectul nu iși pune tot timpul valoarea la îndoială. El poate accepta, deci, să nu controleze total o situație, fără a se simți din acest motiv inferior sau devalorizat.

b) Înaltă și instabilă conferă subiectului o instabilitate afectiv-emoțională, reactivitate crescută, cu tendințe de autoevidențiere pentru a evita anumite eșecuri sau atitudini de îndoială asupra competenței sale din partea celorlalți.

Chiar dacă este ridicată, stima de sine a acestui subiect poate suferi șocuri majore, în special dacă se află într-un context competitiv sau destabilizator. În aceste situații, subiectul reacționează energic la critică și la eșec, pe care le percepe ca pe un pericol și încearcă să se pună în valoare afișând excesiv succesele sau calitățile lor. Subiectul se simte vulnerabil, agresat și se îndoiește de capacitățile lui atunci când se află în contexte ostile sau pur și simplu critice. Subiectul cu o stimă de sine înaltă și stabilă primește criticile în mod rațional, pe când un subiect cu stimă de sine înaltă, dar instabilă, va primi criticile la nivel afectiv și va consacra multă energie autopromovării.

Stima de sine scăzută are, de asemenea, două profile:

a) Scăzută și instabilă caracterizează individul printr-o sensibilitate crescută și exacerbări ale polatității reactive, dominantă fiind preocuparea pentru evitarea eșecurilor și resingerilor.

Stima de sine a acestui subiect este în ansamblu, sensibilă și reactivă la evenimente exterioare, pozitive sau negative. Ca urmare a satisfacțiilor și succeselor, stima de sine trece prin perioade în care este mai crescută decât de obicei. Totuși aceste progrese sunt adesea labile și nivelul său se reduce imediat ce subiectul se confruntă cu dificultăți. Astfel, subiecții care intră în această categorie fac eforturi pentru a le oferi lor și celorlalți, o imagine mai bună. Ei sunt dornici să-și amelioreze condiția și starea sufletească, sunt preocupați să nu aibă eșecuri sau să nu fie respinși.

b) Scăzută și stabilă dă individului anumite caracteristici comportamentale evidențiate prin indiferență și lentoare a mobilizării, mai mult chiar o acceptanță a stării și imaginii sale cu abandon de sine ce stă la granița patologicului.

Subiectul cu acest tip de stimă de sine este puțin mobilizat de evenimentele exterioare, chiar și de cele favorabile. El depune puțin efort pentru promovarea imaginii și stimei sale de sine, al cărui nivel scăzut îl acceptă și oarecum îl suportă. Prezența mediului social este prea puțin importantă pentru ca subiectul să se valorifice în ochii celorlalți. Din punct de vedere al cauzelor acestui tip de stimă de sine, pe lângă argumentele evocate mai sus – la stima de sine scăzută și instabilă – se pot adăuga unele diferențe specifice. De exemplu, unele evenimente ale vieții care au provocat la copil un sentiment de lipsa de control asupra mediului, cum ar fi decesul sau o stare depresivă manifestă a unuia dintre părinți. De asemenea, aici pot interveni și carențele afective majore, tulburările stimei de sine fiind însoțite de alte manifestări patologice.

Din perspectiva conținutului, a componentelor stimei de sine, unii autori consideră că stima de sine ar fi unidimensională (stima de sine globală), în timp ce alți autori o consideră multidimensională. Mai multe cercetări susțin și demonstrează multidimensionalitatea stimei de sine și a evaluării de sine pe baza analizei factoriale. Modelele multidimensionale susțin în esență faptul că individul se autoevaluează diferit în funcție de domeniul de viață sau fațeta identității personale activate de un context anume.

Corelând nivelul și stabilitatea stimei de sine, Owens îmn anul 1993 evidențiază 3 dimensiuni ale stimei de sine (Constantin, 2008):

Stima de sine (normală) – vizează evaluarea pe care o persoană o face cu privire la propria sa valoare, reflectând gradul de mulțumire față de propria persoană. Această evaluare care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziționale). Stima de sine individuală se dezvoltă atât prin evaluările pe care persoana o face asupra comportamentelor sale, asupra inteligenței sale, asupra succesului în plan social cât și prin asimilarea evaluărilor făcute de alții.

Autodeprecierea – se referă la o percepție extrem de negativă, disfuncțională, despre sine. (scorurile mari). Scorurile mari la această dimensiune caracterizează persoanele cu o părere extrem de proastă despre sine, cele care așteaptă puțin de la propria persoană, le este frică de respingere, se văd ca victime ale sorții, considerându-se deseori ca o povară pentru sine și pentru cei din jur.

Înfatuarea – descrie o părere extrem de bună, deseori nerealistă, despre sine (scoruri mari). Persoanele care obțin scoruri mari la această dimensiune se consideră speciale, ieșiți din comun și se așteaptă să fie admirate pentru calitățile sau realizările lor deosebite. Centrate pe sine, deseori lipsite de compasiune față de suferința altora, se laudă excesiv cu reușitele lor și trăiesc cu convingerea că sunt menite să reușească în tot ceea ce fac, meritând aprecierea și recunoștința din partea celorlalți.

2.3. Perspective asupra modului de definire a conținutului stimei de sine

Există două perspective asupra modului de definire a conținutului stimei de sine. Unii autori o văd ca fiind unidimensională, stima de sine globală. Aceasta perspectivă este insă contestată de adepții modelelor multidimensionale și este susținută de cercetări care demonstrează multidimensionalitatea stimei de sine și a evaluării de pe baza analizei factoriale. Modelele multidimensionale susțin în esență faptul că individul se autoevaluează diferit în funcție de domeniu de viață sau fațeta identității personale activate de un context anume. Însă stima de sine ca dimensiune globala iși menține o poziție solidă în această dispută și în procesul autoevaluării personale fiind măsurată prin chestionare ce conțin itemi generali și alimentându-se tot din sentimentul de competență a persoanei în anumite domenii particulare.

Definițiile actuale ale stimei de sine tind să adopte o concepție bidimensional prin integrarea de succes (competente) și de respect față de sine, ca fiind componente distincte, dar interdependente de stima de sine.

Abordarea bidimensională a fost dezvoltată în continuare cu o perspectivă ierarhică, în conformitate cu care constructele auto-legate, de exemplu conceptul de sine, stima de sine și de auto-eficacitate sunt multidimensionale la un nivel inferior. Perspectiva multidimensională a stimei de sine a fost structurată de O'Brien & Epstein (1988), ca să funcționeze la trei nivele care interacționează într-un mod ierarhic. Ei au considerat stima de sine la nivel global pentru a fi la primul și cel mai înalt nivel și au identificat opt componente specifice domeniului stima de sine, care au o influență asupra nivelului stimei de sine la nivel global. La al treilea și cel mai mic nivel, au pus situația specifică și elemente ale stimei de sine, care au efect minor asupra stimei de sine la nivel global.

Există o relație bine stabilită între stima de sine și bunăstarea psihologică, de exemplu, depresie, anxietate socială, singurătate, alienare și între stima de sine, auto-eficacitate, rezistența ego-ul, rezistența, optimism și inadaptare. Mai multe studii au investigat relația dintre stima de sine la nivel global și de cele cinci mari dimensiuni ale personalității. Acestea s-au raportat în mod constant relație semnificativ negativă între nevroza și stima de sine, și o relație pozitivă semnificativă între extraversie și stima de sine.

În timp ce suportul empiric general, indică o relație pozitivă și liniară între stima de sine și de ajustare, unele studii au găsit interacțiuni mai complicate.

Într-un studiu care a implicat studenți, AH Karmos și JS Karmos (1981) a găsit o relație în formă de U între stima de sine și reglarea emoțională, unde scorurile mici pe stima de sine indică o discrepanță autoideală mare și s-au legat de reglare emoțională mare după un anumit nivel.

2.4. Apariția și dezvoltarea stimei de sine

Științific, începuturile stimei de sine sunt corelate cu apariția conștiinței de sine a cărei componentă este; copiii, abia la 8 ani, au o reprezentare psihică globală despre ei înșiși, care poate fi evaluată științific. Însă, și înainte de această vârstă, întâlnim elemente care stau la baza constituirii stimei de sine. Astfel conceptul de știmă de sine este strâns legat de ideea de acceptare socială (măsură în care un individ este plăcut de grupul din care face parte) care apare la copiii de 3-4 ani, dar și de dorința de valorizare a propriei persoane – întâlnită la copii de 5-8 ani.

Experiențele acumulate în timpul copilăriei pun bazele stimei de sine, prin maniera în care copilul este învățat să facă față succesului și eșecului, prin modul în care este susținut de părinții săi, prin tipul de relații pe care le stabilește și cultivă cu cei din jur. Susținerea parentală, în formarea unei bune stime de sine, este foarte importantă, deoarece copilul se hrănește cu dragostea primită de la părinții săi.

Evoluția stimei de sine pe parcursul dezvoltării este relativ consecvența. Stima de sine se schimbă pe măsură ce copiii se maturizează din punct de vedere cognitiv și experimentează lumea care îi înconjoară. Stima de sine scade puțin în primii ani de școală. În etapele ulterioare, scorurile stimei de sine sunt în general stabile,poate cu o ușoară tendință de îmbunătățire. Mulți cercetători au descoperit că, pe la 11-12 ani, scorurile la stima de sine scad dramatic, doar pentru a crește din nou în anii următori . Un factor ce poate juca un rol în diminuarea temporară a stimei de sine este nivelul de autoconștientizare al copilului sau importanța pe care o acordă părerilor altora.

Anumiți autori consideră că, spre mijlocul copilăriei, individul își formează o imagine despre el care rămâne relativ constantă în cursul vieții. Această apreciere a sinelui va fi afectată, în decursul evenimentelor vieții, dar, se pare că își regăsește nivelul obișnuit și optim, atunci când condițiile mediului se normalizează. S-a demonstrat că aprecierile despre sine rezistă relativ bine schimbărilor, nevoia de coerență și stabilitate fiind mai puternice.

Atitudinile privind sinele, ca și toate celelalte atitudini pot fi sau nu conștiente. Ele poartă anumite conotații afective pozitive sau negative strâns legate de procesele cognitive și motivaționale.

Stima de sine are un rol esențial în realizarea echilibrului psihologic al individului: atunci când are un nivel ridicat și o anumită stabilitate, ea conduce la acțiuni eficiente, ce îi pot ajuta pe indivizi sa faca față dificultăților, să obțină performanțe bune și foarte bune în activitatea desfășurată si să întrețină relații bune cu cei din jur; în cazul în care stima de sine este instabilă și are un nivel scăzut, efectele constau în inadaptare, frustrare, eficiență scăzută în acțiuni. Persoanele cu un nivel scăzut al acestei variabile de personalitate au sentimentul că nu se cunosc prea bine, vorbesc despre ele mai degrabă într-o manieră neutră, nesigură, ambiguă, au o părere despre propria persoană care depinde de circumstanțe și interlocutori; însă, pot avea o bună capacitate de adaptare la interlocutori și un simț al nuanței. Amână luările de decizii, sunt adesea neliniștite de consecințele posibile ale alegerilor lor, sunt influențate de anturaj în luarea deciziilor, sunt uneori ezitante sau convenționale în luarea deciziilor. Astfel de persoane reacționează emoțional la eșec, se simt respinse dacă sunt criticate în domeniile în care se consideră competente, se justifică după obținerea unui eșec, caută informațiile negative despre ele, manifestă anxietate puternică în fața evaluării de către ceilalți; au o bună motivație de a nu eșua și capacitate de a asculta criticile. Persoanele cu un nivel ridicat al stimei de sine au păreri clare și stabile despre ele însele, întrucât acestea nu depind prea mult de context, vorbesc despre ele însele într-un mod tranșant, coerent, pozitiv; riscă să facă exces de certitudini și simplificări; acționează eficient, țin cont de ele însele în luarea deciziilor, perseverează în hotărârile lor, în ciuda spuselor celorlalti.

2.5. Stima de sine la adolescenți

Sentimenul de încredere anticipează apariția stimei de sine, astfel individul trebuie ca mai întâi să simtă și să trăiască realmente pentru ca să capete disponibilitatea de a înțelege că are motive de a-și hrănii stima de sine. Cunoașterea de sine, sentimentul de apartenență și sentimentul de comeptență pot fi stimulate în fiecare stadiu de dezvoltare, în fiecare perioadă a vieții, prin atitudini educative, adecvate și prin mijloace concrete.

Există patru surse de evaluare, care pentru adolescent constituie patru surse de presiune din partea a patru agenți ai socilaizării, iar dacă vrea să țină la stima sa de sine acesta trebuie să joace patru roluri: să fie un bun fiu/o bună fiică, un bun elev/o bună elevă, un bun coleg/o bună colegă, un bun prieten/o bună prietenă.

Potrivit lui James Dobson, adolescenții nu cred că pot să dobândească o stimă de sine sau o imagine de sine pozitivă decât dacă se bucură de frumusețe fizică, de bani și de inteligență.

Rareori adolescenții se pot bucura de toate acestea, iar din această cauză apar simțăminte de autocondamnare, de incompetență socială, academică sau atletică, de eșec spiritual, ceea ce duce la autocritică, respingere socială sau incapacitate de a reuși în unele sarcini importante.

Problemele legate de stima de sine apar deseori din cauza faptului că adolescenții nu sunt încă pregătiți în relațiile sociale, neștiind să facă față stresului, să învețe cum poate să-și interacționeze într-o manieră pașnică cu ceilalți să riziste ispitelor, să se maturizeze spiritual, să relaționeze cu persoanele de sex opus sau să administreze banii primiți.

La adolescenți nivelul stimei de sine rezultă din două judecăți de evaluare, egale ca importanță: aprecierea propriei valori și estimarea calității susținerii sociale oferite de ceilalți agenți ai socializării.

Aprecierea propriei valori vizează ceea ce este considerat important, definitoriu pentru individ. Pentru aceste direcții adolescentul ia în calcul distanța dintre ceea ce i-ar plăcea sau consideră că ar trebui să fie performanța sa și cum este acesta, în mod real, în acel moment. Dacă există o discordanță mare între cele două stima de sine suferă.

Susținerea anturajului este foarte importantă la vârsta adolescenței. Teoretic adolescenții cărora li se arată că sunt iubiți si acceptați așa cum sunt au o stimă de sine mai ridicată decât ceilalți.

La debutul adolescenței stima de sine scade pentru că autoevaluarea nu mai găsește aceleași puncte de sprijin, iar pentru noile opțiuni este abia în momentul tatonării. La această vârstă atenția adolescentului este focalizată pe defectele pe care le are, astfel el fiind nemulțumit de propria persoană și având o stimă de sine scăzută. Stima de sine se stabilizează în jurul vârstei de 16-18 ani.

Un studiu realizat în anul 2006, intitulat „Stima de sine scăzută în timpul adolescenței prezice sănătate precară, comportamente criminale și probleme economice de-a lungul perioadei adulte” (Trzesniewski, 2006) scoate în evidență faptul că stima de sine promovează scopurile, așteptările, mecanismele de adaptare și comportamente ce facilitează eficiența învățării și a experiențelor de muncă și împiedică apariția problemelor de sănătate mentală și fizică, consumul de substanțe și comportament antisocial.

Ca și rezultate ale studiului s-a scos în evidență faptul că există o relație între stima de sine și predispozițiile pentru anxietate, depresie și consumul de alcool, iar cei cu o stimă de sine scăzută manifestă absenteism, abandonează școala, reușesc cu greu să se angajeze și au frecvente probleme antisociale.

Diferite cercetări au dus la concluzia că adolescenții din familii în care se discută des pozitiv, despre diversele aspecte ale vieții, sunt și devin mai optimiști.

CAPITOLUL 3 – INTERNET

Termenul Internet provine din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești: interconnected = interconectat și network = rețea.

Internetul este format din zeci de mii de rețele interconectate, ce realizează schimb de pachete de date în lumea întreagă, dintre care toate folosesc Internet Protocol (IP). Internetul s-a dezvoltat foarte mult fără un plan central și nicio entitate nu poate controla sau vorbi despre întregul sistem.

Internetul se referă la sistemul de comunicare care permite deținătorilor computerelor din toată lumea să interacționeze prin intermediul unei conexiuni.

3.1. Părinții internetului

Istoria Internetului își are începuturile în deceniile razboiului rece, când blocul comunist (condus de URSS) și cel capitalist (condus de SUA) se aflau într-o aprigă competiție pentru supremația tehnologică.

Internetul este un sistem global de interconectare, rețele de calculatoare care utilizează standardul suita de protocol Internet (TCP/IP), pentru a servi mai multe miliarde de utilizatori la nivel mondial. Este o rețea de rețele, care este format din milioane de afaceri private, public, academic, și rețele guvernamentale, locale de la domeniul de aplicare la nivel mondial, care sunt legate de o gamă largă de tehnologii electronice, fără fir, și optice de rețea. Internet desfășoară o gamă largă de resurse și servicii de informare, cum ar fi inter-legate de hipertext documente ale World Wide Web (WWW), infrastructura pentru a sprijini de e-mail, și peer-to-peer rețelele.

Internetul a permis și accelerat noi forme de interacțiune a omului prin mesagerie instant, forumurile de pe internet, și rețele sociale. Apariția site-urilor de cumpăraturi a afectat mulți comercianți din întreaga lume.

În 1962, Licklider și Welden Clark au publicat o lucrare intitulată "On-Line Man Computer Communication", ce oferea una dintre primele viziuni ale unei lumi "înfășurate" într-o rețea informatică globală.

Rădăcinile Internetului din zilele de azi pot fi identificate în ARPANET (Advanced Research Projects Agency Network), o rețea dezvoltată la sfârșitul anilor 1960 cu fonduri de la Agenția pentru Cercetarea Proiectelor Avansate (ARPA) a Departamentului de Apărare al Statelor Unite, pe baza ideilor lui Licklider din anul 1969. ARPANET a legat între ele computere de la mari universități și contractorii armatei, permițând schimbul de informații între cercetătorii acestor instituții. În timp ce ARPANET s-a dezvoltat pe parcursul anilor ’70 și începutul anilor ’80, mai multe rețele asemănătoare au fost create, în principal între universității. Protocolul TCP/IP (protocolul de control al transmisiei/protocolul Internet) a fost adoptat ca un standard pentru a permite acelor rețele, formate din mai multe tipuri de computere, să se interconecteze.

Pe la mijlocul anilor ’80, Fundația Națională de Știință (NFS) a fondat înfințarea lui NFSNET, o rețea de tip TCP/IP care inițial conexta șase mari centre naționale de informatică fondate de NSF. Ulterior NSF a acordat ca premiu un contract de parteneriat către IBM, MCI și Statul Michigan pentru a îmbunătății NSFNET. Conexiunile către filiala federală NSFNET erau, în general, gratuite, dar rețelele regionale taxau, de obicei rețelele de dimensiuni mai mici cu un onorariu lunar pentru a realiza conectarea lor.

La începutul anilor ’80, partea militară a lui ARPANET era integrată în baza de date a Ministerului Apărării, iar partea civilă a lui ARPANET a fost scoasă din funcțiune în 1990.

La sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, utilizarea NFSNET-ului a crescut dramatic, sărind de la 85 de milioane de pachete de date în ianuarie 1988 la 37 de miliarde de pachete de date în septembrie 1993.

3.2. Oferta Internetului

Începând să fie o eră a tehnologiei și al vitezei, internetul ocupă una dintre pozițiile fruntașe ale avantajelor secolului XXI, acesta făcând parte din viața aproximativ a fiecărui individ.

Printre numeroasele aspecte ale vieții influențate de Internet se află și educația. Adevărata revoluție a internetului nu este deloc o revoluție tehnologică, cât mai degrabă una a comunicării între oameni și care îmbunătățește capacitatea pentru învățare și inteligență colectivă. Deși a devenit o alternativă educațională viabilă abia în ultimii ani, în momentul de față este o resursă utilă în aproape orice arie conceptuală pentru elevii de toate vârstele, mai pe scurt, este pe punctul de a deveni sursa principală de informare și comunicare.

În prezent capacitatea conexiunii din rețea nu mai este limitată, existând posibilitatea interacțiunii vizuale, posibilitatea comunicării scrise și adăugarea sunetului alături de informare.

Elevii învață să utilizeze calculatorul de la vârste din ce în ce mai fragede – în unele cazuri, se descurcă mai bine în fața calculatorului (și a Internetului, de altfel) decât profesorii lor! Internetul a devenit un instrument de învățare pe care elevii îl folosesc pentru a studia interactiv. De exemplu, copiii pot să învețe despre știință și natură folosind jocuri și activități computerizate.

Elevii pot să se documenteze online, pot să viziteze biblioteci online, site-uri Web guvernamentale, jurnale profesionale. De asemenea, există o ofertă diversificată de cursuri online pentru elevi de liceu și studenți. De fapt, este posibil să obții o licență fără să pășești vreodată într-o sală de clasă tradițională. Cursurile online au permis să se introducă cursuri de facultate într-un program supraîncărcat de responsabilități familiale și profesionale.

Deși Internetul poate fi folosit ca un instrument educațional, există și pericole legate de utilizarea lui.

Stilurile de învățare ale unor persoane pot să le producă dificultăți în a învăța la distanță printr-o rețea de calculatoare. Mai mult, cursurile online pot contribui la acordarea unei importanțe prea mari părții teoretice, dacă acestea nu sunt completate de experiența practică, de aplicarea cunoștințelor acumulate în viața reală. De asemenea, unii profesori sunt de părere că învățatul online este de o calitate inferioară studiului într-o clasă tradițională.

De asemenea, Internetul a permis utilizatorilor să asculte posturi radio online, să partajeze fișierele audio digitale și să caute online oferte de voiaj. Industria muzicală, de exemplu, a fost revoluționată de dezvoltarea programelor de calculator (precum Napster) care au permis descărcarea fișierelor MP3.

Una dintre cele mai importante modalități în care Internetul și-a pus amprenta asupra vieții noastre este revoluționarea modului în care comunicăm cu ceilalți.

Una dintre cele mai importante utilizări ale Internetului este trimiterea și primirea de mesaje prin poșta electronică. Astfel, pentru a comunica cu oamenii din lumea întreagă, expediind și primind mesaje electronice e-mail, este suficient să folosiți un program specializat (un client de e-mail) în contextul unei conexiuni la Internet.

Nu numai că e-mailul este rapid și comod, dar este practic gratuit. De fapt, dacă accesați serviciul de e-mail gratis de la bibliotecă, nu vă costă nimic, în caz contrar, ar trebui să suportați mai întâi costurile achiziționării unui computer și pe cele ale serviciilor oferite de un furnizor de servicii Internet.

Creșterea serviciilor de poștă electronică a fost explozivă; unele studii arată că până la 96% dintre utilizatorii de Internetul folosesc în mod regulat serviciile e-mail. Utilizatorul american tipic de Internet trimite și primește 75 de mesaje e-mail legitime pe lună.

3.3. Avantajele și dezavantajele utilizării internetului

Odată cu apariția acestui mediu online, numit Internet, s-au produs unele schimbări majore în viața omului.

Internetul oferă omului modern o mulțime de avantaje, care îi ușurează sau îi îmbunătățesc viața, fie îl ajută să economisească timp, bani, fie îi oferă modalități de a-și petrece timpul simțindu-se mai bine (cel puțin pe moment) etc.

Unele dintre avantajele internetului este că permite comunicarea interpersonală, între oamenii aflați în orice colț al lumii, ei chiar putând să se vadă prin intermediul unei camere și să se audă cu ajutorul unui microfon. Utilizatorii de internet se pot informa în cateva secunde de orice lucru de care sunt interesați, motoarele de cautare oferindu-le această posibilitate, prin paginile web, astfel având acces rapid la o informație variată.

Odată cu explozia tehnologiei s-a dezvoltat și comerțul, în special e-commerce-ul, astfel majoritatea persoanelor ajungând să își procure de la haine, tehnologie și până la mâncare cu ajutorul unui singur click. Utilizatorii internetului au acces la vizualizarea de programe tv, din orice colț al lumii, cât și de radio, ei putând urmării în timp real ce se întâmplă în anumite localități și țări. Utilizatorii site-urilor web se pot detașa de rutina cotidiană prin diferite jocuri, aflate pe anumite site-uri

Internetul permite învățarea online, aceasta fiind uneori mai interactiva cu ajutorul platformelor de e-learning și procurarea cărților electronice gratuite.

Ca orice lucru, internetul, trebuie să aibă și dezavantaje, precum socializarea ascunsă, oamenii neputându-se vedea față în față, iar în unele momente în spatele unui ecran poate fi o altă persoană, aceasta având o identitate virtuală, cea din mediul online, care nu coincide cu identitatea reala.

Calitatea și veridicitatea informațiilor de pe internet este nesigură. Pentru că oricine are acces la internet, oricine poate posta informații pe internet, oricine poate spune neadevăruri, poate dezinforma, sau poate minți pe internet. Astfel, utilizatorii de bună credință se confruntă cu problema selectării informației de bună calitate, dintr-un ocean de informații amestecate. Acest lucru consumă timp, iar foarte mulți oameni, din cauza unei educații precare în acest domeniu, nu înțeleg cum funcționează lumea, internetul, și nu sunt în stare să distingă între adevăr și minciună. Astfel, vor lua de bune toate informațiile pe care le vor găsi pe internet, și în loc să se informeze, se vor dezinforma, și vor fi în eroare.

Informațiile personale nu sunt în siguranță cand internetul este folosit, la fel ca și restul documentelor aflate în calculator. Informațiile de pe orice cont online, cât și parolele sunt stocate și accesibile celor care oferă serviciile respective.

O altă problemă a internetului o reprezintă infracțiunile, ilegalitățile și fraudele legate de tranzacții bancare online, sau în cadrul comerțului electronic.

Accesul copiilor, cât și al adolescenților pe anumite site-uri poate fi periculos, copiii nefiind capabili să facă diferența dintre bine și rău, iar în anumite momente ajungând să repete, sau să imite ceea ce vad pe internet. Copiii au o educație generală mai mică decât a adulților, sunt mai naivi, mai inocenți, mai creduli, au experiență de viață redusă (au puțini ani de viață), și deci nu înțeleg foarte bine lumea în care trăiesc, și nici cum funcționează internetul, motiv pentru care sunt mai expuși.

Internetul contribuie la distrugerea multor căsnicii sau relații de cuplu. Principalele cauze ale acestor rupturi fiind: pierderea de timp și bani la jocurile de noroc online; accesul facil la alte persoane de sex opus, prin site-uri și programe de socializare, sau prin anunțuri matrimoniale; pornografia, aceasta fiind în special valabilă pentru barbați. Pornografia pe internet trezește în bărbați și potențează instinctul biologic/animalic de a-și da mai departe genele, de a se reproduce, de a perpetua specia, de “a-și împrăștia sămânța” , de a împrăștia variabilitate, făcând sex cu cât mai multe femei, cât mai apetisante din punct de vedere sexual. Soția/partenera nu este suficientă pentru îndeplinirea acestui scop biologic al bărbatului, motiv pentru care, acesta va găsi pe internet, o alinare din acest punct de vedere (poze, filme etc). Însă acest acces facil și des la pornografie pe internet, pe lângă impotență în viața reală, îl face pe bărbat să-și dorească și în realitatea concretă ceea ce vede pe internet (multe femei atrăgătoare și frumoase care fac tot felul de chestii), ajunge astfel să-și vadă soția/partenera de viață din ce în ce mai urâtă, mai ștearsă, mai neatragătoare, ajungând să fie controlat de acel instinct biologic care îi spune ”fă sex și cu alte femei!”, și ajungând astfel să își respingă femeia de lângă el din ce în ce mai mult, până la distrugerea relației/căsniciei printr-o viață monotonă și banală, printr-o viață plină de certuri, sau prin divorț (poate cea mai fericită variantă).

3.4. Adolescentul și dependența de internet

Deși termenul „dependent de internet” era o glumă, prin 1995, dependența a devenit foarte, foarte serioasă în decursul anilor și poate fi considerată drept o serioasa dereglare în prezent.

Dependența de internet este definită ca o pierdere compulsivă a controlului impulsurilor legate de utilizarea internetului (jocuri online, rețele sociale, sesiuni-maraton de navigare pe internet) care implică în principal dependența psihologică de Internet iar simptomele sunt comparabile cu ale altor comportamente adictive, cel mai apropiat fiind jocul de noroc patologic.

Aproape fiecare studiu efectuat pe această temă a identificat nu numai o corelație directă între vârstă și dependența de internet, ci și, de asemenea, o corelație între vârstă și neglijarea responsabilităților legate de muncă sau școală. Prin urmare, adolescenții și adulții tineri sunt mai susceptibili de a fi dependenți de internet decât orice altă grupă de vârstă, și în rândul tuturor persoanelor care suferă de această dependență, adolescenții și adulții tineri sunt mai susceptibili de a-și neglija munca și școala decât adulții maturi cu același tip de comportament dependent.

Adolescenții și tinerii sunt cei mai afectați de "viața virtuală" care ajunge să o elimine total pe cea reală.

În prezent internetul guvernează viața adolescentului, e distracția lui preferată. În plan psihologic aceste succese tehnologice au "răsturnat" comunicarea clasică, în care era nevoie să se întalnească pentru a se vedea cu prietenii, pentru a vorbi, era nevoie să meargă la magazin pentru a cumpăra produsul de care are nevoie, era nevoie să cumpere din librărie cartea de care are nevoie, să meargă la cinema pentru a vedea un film….

Este adevărat că adolescenții care se exprimă mai greu, care sunt timizi sau neîncrezători, care au o imagine negativă despre ei însiși cad pradă primii acestei tentații. Prin internet, adolescenții pot flirta fără să se gândească cum se îmbracă, cum arată, fără a alege cum să se distreze sau unde să meargă, fără a cheltui, fără teamă că nu va reuși să scoată câteva vorbe, că nu va fi „la înălțime”. Adolescentul astfel poate spune orice, având curaj, nu se vede dacă se înroșește, dacă îi este jenă sau se bâlbâie.

Timpul pe care adolescentul îl alocă netului devine tot mai mare până ajunge să fie exclusiv.

Când nu are acces la internet, adolescentul prezintă manifestări similare sevrajului de alcool sau droguri: orice îl enervează, nu-și găsește locul, nu poate face nimic altceva, nu-și mai vede rostul, este trist, deprimat, nu știe ce să facă cu el înșuși și cu timpul lui, nu are plăceri, nici interese.

Abuzul de internet este atât de frecvent încât DSM („Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale”), care este publicat de Asociația Americană de Psihiatrie, are în vedere, în prezent, adăugarea unui asemenea diagnostic în urmatoarea sa ediție propusă pentru publicare, alături de alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi tulburarea bipolară, schizofrenie și tulburările de personalitate.

CAPITOLUL 4 – SITE-URI DE SOCIALIZARE

O rețea de socializare este, general vorbind, o rețea de persoane cu scopuri comune, cum ar fi o rețea de studenți, politicieni, dar chiar și de hoți, în contrast cu rețelele tehnice ca rețeaua de telefon sau gaz metan. Rețelele de socializare din web (Internet) sunt numite și „rețele sociale”.

4.1. Istoria site-urilor de socializare

Ceva asemănător site-urilor de socializare aveau în minte inginerii care au pus bazele internetului. Într-un eseu din 1968, semnat de J.C.R. Licklider și Robert W. Taylor, intitulat „Computerul ca sistem de comunicare”, autorii și-au pus întrebarea „Cum vor arăta comunitățile online interactive?”.

După aproximativ 10 ani, câțiva avangardiști ai domeniului începuseră deja să petreacă timp în astfel de comunități online. Primul serviciu de pe internet care a atras un număr substanțial de utilizatori nespecializați, cu mult înainte World Wide Web – a fost Usenet. Lansat în 1979, acesta a permis oamenilor să posteze mesaje pe grupuri dedicate anumitor teme.

În anul 1985, Steward Brand, Larry Brilliant și alți doi specialiști au lansat la San Francisco un panou de informații online numit The Whole Earth ‘Lectronic Link – mai pe scurt Well.

În 1987, Howard Rheingold, un utilizator important al serviciului Well, a publicat un eseu în care a folosit pentru prima oară termenul comunitate virtuală, pentru a descrie această nouă experiență.

Sistemul poștal francez a fost primul care a adus acest concept în fața unei mase mari de consumatori, când a lansat în 1982 serviciul online național numit Minitel. Apoi în 1985, a apărut America Online (AOL), inițiat sun un alt nume.

În anum 1988 IBM și Sears au creat un serviciu online comercial ambițios, numit Prodigy Totuși după toate astea AOL a ajuns să domine piața aferentă în Statele Unite.

La începutul anilor ’90, oamenii de rând începuseră deja să utilizeze poșta electronică, folosind nick-name-uri care nu corespund numelor reale. Spre sfârșitul anilior ’90, serviciile de mesagerie instantanee au dat lovitura cam în același fel – oamenii foloseau pseudonime în locul propriului nume.

În primele zile ale serviciului World Wide Web, noțiune de comunitate online a mai avansat puțin, apărând servicii precum TheGlobe.com, Geocities sau Tripod, care au permis utilizatorilor să-și creeze propria pagină personală, prin care putea lua individul legătură cu paginile altor persoane.

În 1994, a fost creat site-ul popular de întâlniri March.com, acesta fiind bazat pe plata unei taxe, dar permitea afișarea informațiilor personale, însă folosite într-un scop precis.

Un an mai târziua a apărut Classmates.com, acesta venind în sprijinul oamenilor, ca o modalitate de a se crea relații interpersonale și de a-și găsi foști colegi, identificații aici pe baza numelor reale.

Cu toate astea, era modernă a rețelelor de socializare a început în anul 1997, an în care a apărut sixdegrees.com, un serviciu revoluționar newyorkez, bazat pe nume reale. În acel an, doi sociologi ai internetului, Danah Boyd și Nicole Ellison, au formulat într-un articol, elemente caracteristice ale unui adevărat profil public sau semipublic. Sixdegrees.com a fost prima afacere online care a încercat să identifice și să catrografieze un set de relații reale, între oameni reali, care-și foloseau adevăratul nume. Pentru a lua parte la tot ceea ce se întâmpla pe sixdegrees.com oamenii se alăturau, după ce primeau o invitație prin e-mail din partea unei persoane care era deja membru.

Chiar dacă tehnologia era avansată, încă nu toată lumea deținea camere digitale, așa că în anul 1999, fondatorul sixdegrees.com, Weinreich, se gândea serios să roage membrii să trimită poze în varianta print, urmând ca angajații să le proceseze și să le afișeze la profilul fiecăruia.

Nu se știa clar dacă sixdegrees.com era sau nu serviciu pentru întâlniri romantice, serciviu pentru rețele de afaceri sau ambele. Cu toate acestea în anul 1999, site-ul a ajuns să atingă cifră de 3,5 milioane de membri înregistrați, fiind vândută pentru suma de 125 de milioane de dolari. Aceasta a urmat să fie un eșec pentru noul proprietar, acesta hotărând să închidă compania în anul 2000.

Tot în anul 1992 și-au făcut apariția pe piața site-urilor de socializare și BlackPlanet și AsianAvenue, acestea fiind site-uri cu profil etnic și având un număr limitat de funcții de socializare.

La 1 ianuarie 2000, o rețea suedeză de socializare pentru adolescenți, numită LunarStorm devenea noul copil al site-urilor de socializare.

În anul 2001, Cyworld, un site foarte popular în Coreea și-a adăugat opțiunile specifice unei rețele de socializare. În același an, valul rețelelor sociale a lovit Silicon Valley și Sun Francisco, aici investitorii se încumetau foarte greu să injecteze bani în această afacere.

Tot în 2001, a fost fondață o rețea asemănătoare celor sociale, Plaxo, care era un sistem de management al datelor de contact. În aceasta rețea, după ce noii utilizatori încărcau pe site listele lor de contact, sistemul îi presa încontinuu pe cei ale căror date le obțineau să îsi aducă informațiile la zi, zorindu-i să devină la rândul lor membri.

La sfârșitul anului, un antreprenor local pe nume Adrian Scott, a lansat rețeaua socială numită Ryze. Acesta nu era un site de întâlniri romantice, era pentru afaceriști. Profiturile erau focalizate pe realizările în afaceri și socializarea se făcea cu colegii de muncă sau cu partenerii de afaceri. Planul era de a face bani prin încasări primite de la angajatorii care doreau să exploareze bazale de date pentru viitori angajați. Site-ul nu a avut succes, dar a inspirat și a oferit o bază solidă pentru viitoarele proiecte.

Un membru Ryze și petrecăreț înrăit, Jonathan Abrams a întrezărit oportunitatea de a se concentra pe acea parte din viața oamenilor care nu avea legătură cu serviciul, astfel a construit o rețea socială de larg consum, Friendster, apărut în februarie 2003. Acest site oferea multe opțiuni care ajuta persoanele să-și găsească un partener de viață. Membrilor li se cerea să-și folosească numele real, iar poza persoanei apărea pe profil, chiar lânga nume. Era un lucru revoluționar, fiecare individ putând vedea care dintre prietenii virtuali locuiau în apropiere, iar dacă poza postată la profil atrăgea o altă persoană, aceasta putea lua legătura cu persoana respectivă. În doar câteva luni site-ul a ajuns la milioane de utilizatori, invitațiile fiind foarte căutate. La scurt timp oameni vorbeau despre Friendster ca despre „noul Google”, asociații site-ului Friendster, primind o ofertă de 30 de milioane de dolari de la Google, dar pe care au refuzat-o.

Frienster părea să fi dat lovitura, Jonathan Abrams apărând pe coperțile revistelor. Totuși acest lucru nu a durat mult, pe la mijlocul anului, experiența online a utilizatorilor a început să devină din ce în ce mai slabă.

În mai anul 2003, la 3 luni după lansarea Friendster, Reid Hoffman, a fondat LinkedIn, o rețea pentru oamenii de afaceri. Aici profilul fiind practic CV-ul utilizatorului care caută slujbe și oferă altor utilizatori recomandări și sfaturi. În același an, în timp ce Goffman lansa LinkedIn, Mark Pincus aducea pe piață Tribe.net, o rețea socială în care utilizarotii puteau crea un „trib” în jurul unui interes comun. Dacă inițial site-ul a fost proiectat astfel încât membrii să poată afișa anunțuri tip Craiglist, caracterul „tribal” al site-ului a devenit caracteristica sa principală, iar grupurile cel mai bine coagulate erau formate din acei oameni obișnuiți la care se gândea Pincus.

În San Francisco, Sean Parker a intrat în hora celor care făceau jocurile în domeniul rețelelor sociale. Parker a ajuns în scurt timp să se învârtă în aceleași cercuri, alături de directorul Friendster, Abrams.

În vara anului 2003, când Tribe.net și LinkedIn începuseră să ia amploare, serviciul sixdegrees, dispărut la acea vreme de pe piață, era scos la licitație de către noii proprietari. Avocații celor doi antreprenori i-au informat că dacă patentul cade în mâini greșite, acest lucru poate duce la oprirea ambelor servicii, precum și a oricărei alte rețele de socializare de pe piață. Aceștia au decis să cumpere acest patent, dar cele două consilii de administrație nu a aprobat achiziția, așa că Hoffman și Pincus au hotărât să folosească bani din buzunarul propriu.

Însă patent-ul era dorit și de către Yahoo, care începuse să realizeze că pierde trenul rețelelor sociale. Chiar dacă oferta cea mai mare a fost oferită de către Yahoo, Hoffman și Pincus erau dispuși să plătească mai repede, și astfel au câștigat licitația cu o oferta de 700,000 de dolari.

Însă în timp ce antreprenorii puneau bazele unei noi industrii în San Francisco, un competitor surprinzător a apărut de nicăieri, în Los Angeles. MySpace a început ca umul din multele copii de Friendster, având ca și cofondator pe Tom Anderson, un fost utilizator înfocat al site-ului Friendster. MySpace a apărut în urma frustrării pe care o simțea Anderson din cauza defecțiunilor și lentrorii cu care se încărca Friendster-ul. Tom s-a gândit să atragă „fakesteri” (utilizatorii de Friendster), într-un mod deliberat, pentru a crea un site unde utilizatorul să-și poată alege ce identitate dorește. Când MySpace a fost lansat, pe data de 15 august 2003, la doar șase luni după Friendster și la trei luni după Tribe.net, acesta includea jocuri, horoscop și blogging, precum și pagina de profil care semăna cu cea de pe Friendster. Aici viitorii membri nu aveau nevoie de o invitație din partea unui membru deja existent, iar persoanele care foloseau site-ul puteau folosi numele lor real, sau un pseudonim. O eroare la creare, a făcut ca site-ul să aibă încă o calitate valoroasp, aceea că utilizatorilor le era permis să folosească linii de cod HTML (limbaj de programare pentru web) pe profilurile personale, ceea ce le-a permis să-și orneze paginile, într-un stil propriu. MySpace începea să semene cu Times Square, plin de imagini stălucitoare și desene licențioase. Pe lângă discuțiile obișnuite pe care le purtau utilizatorii, a apărut și o tendință către discuțiile cu tentă sexuală. Multi timp competiția s-a dat între MySpace și Friendster, dar MySpace a reușit să acopere golul pe care îl avea Friendster, acela că presupunea un timp mai scurt la încărcarea paginilor și a pozelor.

MySpace a devenit o modalitate prin care se promovau formați, deoarece fondatorii își promovau serviciul în cluburile de noapte, printre formații și public. Odata cu formațiile care își promovau muzica, a apărut pe aceste site-uri și publicul lor, acesta fiind format în proporție mare din adolescenți.

Teoretic, pentru a putea intra pe site utilizatorii trebuia să aibă minimum 16 ani, dar mulți copii și-au creat conturi în care pretindeau că erau mai mari, acest lucru a făcut să apară grupurile de părinți de la școlile generale și licee, care convocau alarmați întâlniri unde dezbăteau pericolul pe care îl puteau reprezenta rețelele de socializare.

În 4 februarie 2004, s-a lansat Thefacebook, iar incandescentul MySpace avea mai mult de un milion de membri și devenea în ritm accelerat rețeaua de socializare numărul unu a Americii. Thefacebook era limitat în funcții, iar de acesta puteau profita doar studenții din universități de elită. Fondatorul Thefacebook este Mark Zuckerberg, care treptat a îmbunătățit site-ul.

Rețelele de socializare s-au răspândit acum pe întreaga planetă, iar Facebook-ul este cel mai mare serviciu de acest fel. Sunt foarte rari studenții și elevii de liceu care nu folosesc Facebook sau MySpace în mod regulat. Aceste sisteme au devenit atât de gemeralizate în domeniul comunicării încât mulți oamenii de toate vârstele abia mai folosesc adresele de e-mail. De la sixdegrees la Friendster și de la Friendster la Facebook, rețelele de socializare au devenit o componentă omniprezentă și familiată a internetului.

4.2. Efectele site-urilor de socializare

Aric Sigman, cercetătorul unui studiu cu privire la efectele site-urilor de socializare asupra indivizilor, spune că rețelele de socializare de tip Facebook au ca scop să aducă oamenii la un loc, însă reușesc numai să îi țină departe unii de alții.

Studiul lui Sigman a fost publicat în jurnalul Biologist, publicație a Institute of Biology din Marea Britanie, și arată că lipsa unei socializări "reale", implicând interacțiunea personală, poate avea efecte la nivel biologic.

El a mai precizat că există indicii care sugerează că lipsa de socializare directă poate altera modul în care funcționează genele, poate afecta reacțiile imunitare și nivelul hormonilor, funcțiile arteriale și performanța mentală.

Sigman mai menționează că lipsa socializării directe poate determina creșterea riscului apariției de probleme de sănătate serioase, cum ar fi cancerul, atacurile de cord, bolile de inimă și demență.

Sigman susține că, deși scopul declarat al site-urilor de socializare este să aducă oamenii la un loc, acestea nu reușesc decât să îi izoleze și mai mult.

"Rețelele de socializare sunt aria cu cea mai mare creștere a internetului, în special în rândul copiilor", spune el. "Site-urile de socializare ar trebui să ne permită să ne îmbunătățim viața socială, însă rezultatul este total diferit. Rețelele nu ne îmbunătățesc abilitățile sociale, ci ne izolează", spune Aric Sigman.

El spune că există studii care sugerează că numărul de ore pe care oamenii le petrec interacționând direct a scăzut dramatic începând din 1987, crescând utilizarea de media electronice.

Interacțiunea directă are efecte asupra corpului pe care mesajele electronice nu le pot genera, potrivit lui Sigman.

Aric Sigman a mai adăugat că folosirea mediilor electronice subminează capacitățile de socializare ale persoanelor și capacitatea lor de a citi limbajul corpului.

Specialiștii avertizează că folosirea îndelungată a rețetelor de socializare poate avea efecte negative asupra comportamentului social al utilizatorilor.

Pe de altă parte, un studiu britanic realizat recent a demonstrat că rețelele de socializare ne influențează negativ și percepția asupra propriei persoane. Sentimentul de frustrare legat de realizările prietenilor de pe Facebook, de exemplu, își pune amprenta asupra psihicului nostru. Mai mult, un obicei nesănătos este spionarea fostului iubit sau a fostei iubite prin intermediul rețelelor de socializare.

Oamenii de știință atrag atenția și asupra prieteniilor legate prin intermediul unor astfel de medii de socializare, dar și asupra protecției datelor personale.

Social media este un spațiu propice dezvoltării comportamentului neadecvat – prietenii cu persoane nepotrivite, dar și „schingiuiri” ale exprimării corecte sunt numai două dintre neregulile care se pot petrece în cazul în care se acordă prea multă atenție rețelelor de socializare.

Comunicarea de pe site-urile de socializare stimulează creierul adolescenților astfel ca ei învață mai ușor, însă, ea conduce și la tulburări psihologice, potrivit cercetatorilor de la Universitatea California.

Pentru adolescenți, rețeaua de socializare este asemănătoare cu „formarea experienței de viață”. Ei postează informații și văd modul în care alții reacționează.

Oamenii se angajează în mai multe activități pe Facebook, mai multe actualizări de stare, mai multe încărcări de fotografii, mai multe „like-uri” pentru a fi mai empatici, potrivit studiilor.

Dacă cineva postează că a avut o zi grea și altă persoană postează un comentariu spunând, „Sună-mă daca ai nevoie de ceva”, afișează doar empatie virtuală.

„Toată lumea știe că ceea ce scrii este public, dar pentru că există un ecran în fața adolescentului, el se simte oarecum anonim”, a declarat Larry Rosen, conducătorul cercetărilor.

Efecte cauzate de reteaua de socializare:

Narcisismul

Utilizarea în mod frecvent a site-ului de socializare nu produce narcisism, dar accentuează simptomele deja existente. Site-urile de socializare oferă posibiltatea de a spune ceea ce vrea o persoană fară să fie văzută de nimeni. De exemplu, dacă cineva predispus la un comportament narcisist postează un status și 20 de persoane răspund cu diferite comentarii problema se perpetuează.

Anxietatea și depresia

Copiii care folosesc mai mult mass-media globală pot avea probleme cu depresia și anxietatea. Părinții care aveau copii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani au raportat că aceștia folosesc diferite forme de mass-media, inclusiv internet, muzică și jocuri video, potrivit unui studiu din 2009.

Distragerea atenției

Utilizarea site-urilor de socializare poate fi o distragere a atenției în timpul sesiunilor de studiu și poate produce conduce la note mici. Cercetatorul numește aceasta distragere „concediu tehnologic”. Tinerii studiază timp de 10 minute, apoi iau o scurtă pauză pentru a verifica adresa de email, Facebook sau mesaje text. Apoi se concentreză pe studi pentru încă 10 minute și așa mai departe. Este o formă diferită de moderare, dar trebuie să conștientizeze că acest lucru va avea un impact negativ.

Empatia virtuală

Atunci când o persoană posteză un status pe Facebook spunând că a avut o zi proastă, altă persoană răspunde cu un comentariu stimulator și astfel se produce empatia virtuală. Cercetările preliminare sunt pozitive potrivit lui Rosen, dar este nevoie să se facă mai multe cercetări în acest domeniu.

Socializare

Rețelele virtuale pot ajuta adolescenții timizi să iasă din cochiliile lor. Ei pur și simplu ajung să facă practică. Ajung să spună ”Imi place ceva ce ai spus” și totul se face într-un mediu pseudo-sigur. Acest lucru îi face să se simtă capabili de a spune lucrurile pe care nu le-ar spune niciodată față-în-față.

Pe de altă parte există probleme cu agresiunea virtuală. Părinților li se cere să se implice mai mult în educația tinerilor astfel încât ei să cunoască riscurile.

Schimb de sarcini

Tinerii pot face diferite tipuri de comutare de activitate, cum ar fi cititul și jocurile video. Rosen accentuează faptul că dacă se oferă posibilitatea de a face mai multe sarcini în același timp, persoanele mai tinere optează de multe ori să facă mai mult, ceva el numește „comutare de activitate” (spre deosebire de multitasking). Ele au crescut cu tehnologie și sunt obișnuite să facă mai multe lucruri deodată.

4.3. Adolescentul și dependența de rețele sociale

Un studiu realizat de Ericsson ConsumerLab în 2011 urmărea modalitățile prin care adolescenții socializează și comunică între ei în acel moment, încercând astfel să intuiască viitorul industriei de comunicații.

În ultima perioadă tot mai mulți adolescenți sunt dependenți de calculatoare, de rețelele de socializare, acceptând în lista de prieteni persoane necunoscute, expunându-și viața privată, postând fotografii sau date cu caracter personal.

Dependența de relaționare virtuală (Cyber-Relationship addiction) – dependența de rețele sociale, camere de chat și mesagerie, până la punctul în care prietenii virtuali, on-line devin mai importanți decât relațiile cu familia și prietenii din viața reală, care ajunge să pară goală și lipsită de bucurie. Această realitate falsă devine deosebit de periculoasă și determină o dependență mult mai severă decât celelalte tipuri de comportamente legate de Internet. Atunci când este utilizat în mod responsabil, internetul poate fi un loc minunat pentru a interacționa pe plan social, a întâlni oameni noi și a iniția chiar relații romantice. Cu toate acestea, relațiile on-line pot fi, de multe ori, mai intense decât cele din viața reală și pot depăși toate așteptările realiste. O altă problemă este faptul că, în aproximativ 50% din cazuri, oamenii mint despre vârsta lor, greutatea, ocupația, starea civilă sau adoptă identități false, uneori chiar de gen.

Atunci când adolescenții își închid telefoanele mobile, renunță la navigarea pe internet și sting televizorul, multe persoane prezintă simptome similare celor întâlnite la fumătorii sau toxicomanii care încearcă „să se lase” brusc.

„Sindromul privării de informație", cum a fost numită tulburare, reflectă gradul de dependență la care au ajuns aceste persoane, reprezentând așa-numită „generație internet”; lipsirea de conexiune permanentă cu lumea, prin intermediul tehnologiilor moderne ale comunicațiilor, duce la apariția unor simptome de sevraj, tipice acelora care încercă să renunțe la o dependență.

Oamenii de știință care au investigat fenomenul, în cadrul unui experiment internațional denumit Unplugged, au observat nu numai simptome psihologice, ci si unele fizice.

La sfârșitul experimentului, cercetătorii, arată că mulți dintre ei s-au simțit izolați, anxioși, neliniștiți și nervoși.

Potrivit lui Wilhelm Hofmann, autorul studiului, dependența de rețelele de socializare ar fi mai puternică decât cea țigări sau de sex.

Rezultatele au arătat că nevoia de a acccesa rețelele de socializare le depășește pe celelalte, iar explicația acestui fenomen este, potrivit cercetătorilor, destul de logică.

Rețelele de socializare au schimbat stilul de viață al oamenilor și au pătruns în numeroase zone ale vieții reale, cum ar fi în procesele de divorț.

Atunci când sunt forțați să se deconecteze sau atunci când nu le funcționează internetul, internauții se comportă, spun cercetătorii, ca niște consumatori de droguri forțați să treacă printr-o mică abstinență.

De asemenea, așa cum alcoolul funcționează ca lubrifiant social, la fel și utilizatorii înfocați ai rețelelor sociale cred că site-urile pe care le vizitează compulsiv sunt "crema" interacțiunii sociale. Pentru ei, outsiderii rețelelor apar drept întruchipări ale plictiselii.

„Renunțarea la tehnologie e considerată de către mulți la fel de grea ca renunțarea la fumat sau la băut”, explică un reprezentant al Interperience, care s-a ocupat de realizarea acestor studii.

Cercetarea arată că 53% dintre cei 1.000 de oameni intervievați s-au declarat „supărați” în absența conexiunii la internet, 40% dintre respondenți și-au mărturisit un puternic sentiment de singurătate atunci când nu pot intra pe rețelele sociale.

Un studiu realizat în Germania de un cercetător de la Universitatea din Chicago a scos la iveală că una dintre cele mai puternice dependențe care pot pune stăpânire pe un om este cea legată de rețelele de socializare

CAPITOLUL 5 – METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1. Scopul și obiectivele cercetării

Cum de-a lungul istoriei civilizația a evoluat, o data cu ea a evoluat și tehnologia, care în prezent reprezintă o mare parte a vieții, în special a vieții adolescenților.

Scopul principal al cercetării este acela de a scoate în evidență existența unei corelații între nivelul stimei de sine al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare.

Un al doilea obiectiv al cercetării ar fi acela de a observa dacă există o corelație între nivelul dependenței de internet și site-uri de socializare și genul persoanei.

Ca și ultim obiectiv al cercetării se poate menționa analizarea diferențenlor semnificative între nivelul stimei de sine al persoanelor de gen feminin în comparație cu nivelul stimei de sine al persoanelor de gen masculin și observarea în ce nivel se încadreaza stima de sine a fiecărui eșantion de participanți.

5.2. Ipotezele cercetării

Pe baza analizei obiectivelor menționate anterior, au fost formulate următoarele ipoteze:

Ipoteze generale:

Există o corelație inversă între nivelul stimei de sine al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare.

Există o corelație inversă între nivelul infatuării al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare.

Există o corelație directă între nivelul autodeprecierii al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare.

Ipoteze secundare:

Persoanele de gen feminim au un nivel mai ridicat al dependenței față de internet și site-uri de socializare, în comparație cu persoanelor de gen masculin.

Există diferențe semnificative între nivelul stimei de sine al persoanelor de gen feminin în comparație cu nivelul stimei de sine al persoanelor de gen masculin.

Persoanele de gen masculin prezintă un nivel mai ridicat al infatuării față de persoanele de gen feminin.

Persoanele de gen masculin manifestă un nivel mai scăzut al autodeprecierii în comparație cu persoanele de gen feminin.

5.3. Modelul cercetării

5.3.1. Eșantion

În cadrul acestei cercetări au participat un număr de 96 persoane, dintre care un număr de 50 participanți sunt de genul feminin, iar restul de 46 participanți sunt de gen masculin, respectiv procentual 52.08% dintre participanți au genul femini, iar restul de 47.92% sunt participanți de gen masculin.

Selectarea participanților s-a realizat printr-o metodă de eșantionare probabilistă, mai exact prin metoda de eșantionare aleatoare stratificată, deoarece cercetarea s-a realizat pe o anumită categorie de persoane, vârsta participanților fiind cuprinsă între 15 ani și 17 ani, cu o medie de vârstă egală cu 16.15 ani.

Aceștia sunt elevi în clasele a X-a, atât profil real cât și uman, a liceului Teoretic “Ion Barbu”, din București. Adolescenții aparțin mediului urban, provenind din familii biparentale, cu o condiție socială relativ bună.

Toți participanții sunt de etnie și naționalitate română, încadrându-se ca și orientare religioasă în cadrul orientării creștin-ortodox.

5.3.2. Variabile

Plecând de la ipoteza principală a cercetării, aceea că: „Există o corelație directă între nivelul stimei de sine al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare”, ca și variabilă independentă pentru această cercetare s-a ales nivelul stimei de sine, iar ca variabilă dependentă, nivelul dependenței de internet și site-uri de socializare.

Pentru a verifica a prima ipoteză secundară, aceea că „Persoanele de gen feminim au un nivel mai ridicat al dependenței față de internet și site-uri de socializare, în comparație cu persoanelor de gen masculin”, ca si variabila independentă a fost utilizat genul persoanelor, iar ca variabilă dependentă nivelul dependenței pentru internet și site-uri de socializare.

Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze secundare, „Există diferențe semnificative între nivelul stimei de sine al persoanelor de gen feminin în comparație cu nivelul stimei de sine al persoanelor de gen masculin”, ca și variabilă independentă a fost utilizat genul persoanelor, iar ca variabilă dependentă nivelul stimei de sine.

Pentru verificarea celei de-a treia ipoteze secundare, „Persoanele de gen masculin prezintă un nivel mai ridicat al infatuării față de persoanele de gen feminin”, ca și variabilă independentă a fost utilizat genul persoanelor, iar ca variabilă dependentă nivelul infatuării.

Pentru verificarea celei de-a patra ipoteze secundare, „Persoanele de gen masculin manifestă un nivel mai scăzut al autodeprecierii în comparație cu persoanele de gen feminin”, ca și variabilă independentă a fost utilizat genul persoanelor, iar ca variabilă dependentă nivelul infatuării.

5.4. Materiale Folosite

Materialele folosite în cadrul acestei cercetări constă în chestionatestul ASSI (Autodepreciere, Stimă de Sine, Infatuare), care este o probă standardizata de evaluare a stimei de sine ca și trăsătură individuală. Această probă vizează atât stima de sine “normală” (cu valori mai scăzute sau mai înalte), cât și polii accentuați ai acestei dimensiuni: autodepreciere și infatuare.

Chestionarul ASSI (Anexa Chestionar 1) a fost realizat de către o echipă de cercetare mixtă, formată din studenți, cadre didactice și absolvenți, cu peste 45 de membri și un program de cercetare care presupunea întâlniri de lucru săptămânale de minim 2 ore pe săptămână în intervalul mai 2005 –februarie 2007.

Inițial chestionarul cuprindea 76 de itemi, care au fost supuși spre evaluarea unui grup de 20 de subiecții (altii decât cei care au participar la redactarea itemilor) pentru evaluarea validității de conținut prin proba experților. A fost verificată măsura în care fiecare item, într-o prezentare aleatorie, este recunoscut și alocat corect uneia dintre cele trei dimensiuni (Autodepreciere, Stimă de Sine, Infatuare). În urma acestui proces au fost reținuți 48 de itemi ca respectând criteriile de includere, 28 itemi fiind eliminați datorită dispersiei prea mari.

Noul chestionar obținut a fost aplicat pe un lot de 272 de subiecți din populația generală și au fost analizate rezultatele. Pentru a susține validitatea de construct și consistența internă a chestionarului au fost eliminati 3 itemi, astfel încât forma finală a chestionarului conține 45 de itemi, câte 15 itemi pentru fiecare dintre factori evaluați.

Chestionarul se prezintă sub forma unor aserțiuni cu patru variante de răspuns (“foarte rar”, “uneori”, “deseori”, “foarte des”). Afirmațiile conținute de testul ASSI se referă la gândurile, sentimentele și opiniile pe care persoana care completează chestionarul le are despre sine, fiind rugată să aleagă varianta de raspuns care indică frecvența cu care apar aceste ganduri negative/pozitive în viața sa.

Chestionarul ASSI are calități psihometrice valoroase. Coeficienții de consistență internă fiind superiori pragului de 0.70, iar validitatea de conținut a fost testată prin aplicarea probei împreună cu Inventarul DA13profile, cei doi poli extremi măsurați (autodepreciere și infatuare) dovedindu-se a fi caracteristici individuale accentuate .

Consistența internă a chestionarului ASSI a fost probată de coeficienții Alpha-Crombach obținuți pe factor:

Stima de sine normal α = 0.781

Autodepreciere α = 0.843

Infatuare α = 0.793

Pentru chestionarul ASSI, pentru început, sunt luate în calcul numai valorile la scala stima de sine ("normală"). Numai dacă valorile pe această scală se apropie de una dintre cele două extreme (stima de sine puternic negativă sau stima de sine puternic pozitivă), este luat în calcul și interpretat scorul la una dintre cele două scale accentuate: autodepreciere sau infatuare. Astfel se poate aprecia dacă subiectul investigat are o stimă de sine între valorile "normale" (stimă de sine pozitivă, medie sau negativă) sau dacă tinde spre una dintre aspectele "accentuate" ale acesteia (autodepreciere sau infatuare).

Un al doilea instrument de măsură folosit a fost chestionarul pentru Dependența De Internet (Anexa Chestionar 2), acesta fiind dezvoltat de Dr. Kimberly Young.

Dr. Young este un psiholog autorizat și un expert cunoscut pe plan internațional la dependența de Internet. Ea a fondat Centrul pentru dependență de Internet în 1995 și este vorbitor la nivel național cunoscut, scriitor și cercetător. Ea a scris numeroase articole, capitole și cărți despre dependența de Internet, inclusiv „Prins în Net” și a fost primul psiholog care a identificat dependența de internet, „Încurcat în Web”, Breaking gratuit de pe Web: „Catolici și Dependența de Internet”, și „Dependența de Internet: Un manual și Ghid pentru evaluare și tratament”. Kimberly Young este un profesor la Universitatea Sf. Bonaventura și munca sa a fost pe larg prezentată în mass-media, cum ar fi New York Times, The Wall Street Journal, The London Times, USA Today, Newsweek, Time, CNN, CBS News, Fox News, Good Morning America, și ABC World News Tonight. Ea este un membru al Asociației Americane de Psihologie, Psychological Association Pennsylvania și a fondat prima clinică staționară pentru recuperare dependenței de Internet de la Regional Medical Center Bradford în 2013.

Testul, pentru dependența de internet, creat de Dr. Young este compus dintr-un chestionar de 20 de itemi care măsoară nivelurile ușor, moderat și sever ale Dependenței de Internet.

Itemii chestionarului se prezintă sub forma unor aserțiuni cu 6 variante de răspuns (0–„nu se aplică”, „1–se aplică rar”, „2– se aplică ocazional”, „3–se aplică frecvent”, „4–se aplică adesea” și „5–se aplică întotdeauna”.

La acest chestionar se face suma tuturor răspunsurilor, iar dacă persoana se încadrează între scorurile de 20 și 49 se poate spune că este un utilizator mediu al internetului, acesta navigând uneori puțin mai mult, dar nepierzând controlul privind utilizarea internetului. Dacă subiectul are un punctaj cuprins între 50 și 79 se poate considera că are probleme ocazionale sau frecvente datorită internetului și ar trebui să ia în considerare impactul pe care îl are acesta asupra vieții sale personale. Dacă participantul a realizat un scor cuprins între 80 și 100 se poate spune despre acesta că folosirea internetului produce probleme semnificative în viața sa, având probleme personale din cauza folosirii abuzive a internetului.

Din cauză că acest chestionar nu a fost standardizat pentru populația de adolescenți din România, acest chestionar a trebuit analizat în programul SPSS cu ajutorul testului Alpha Cronbach.

În cadrul testului a fost obținut rezultatul la coeficientul Cronbach Alpha egal cu 0.925, acesta fiind aproximativ egal cu 0.90 se consideră că testul este valid, în general valorile în jur de 0,90 sunt considerate ”excelente” (M. Popa, 2011). Coeficientul Cronbach Alpha de 0.925 se încadrează între limitele de încredere (95%), LowerBound 0.903 și UpperBound 0.946.

Un al treilea instrument de măsură folosit a fost chestionarul pentru Dependența De Site-uri de Socializare (Anexă Chestionar 3).

Testul, pentru dependența de site-uri de socializare, creat de special pentru cercetarea curentă este compus dintr-un chestionar de 10 de itemi care măsoară nivelurile ușor, moderat și sever ale Dependenței de Site-uri de Socializare.

Itemii chestionarului se prezintă sub forma unor aserțiuni cu 6 variante de răspuns (0–„nu se aplică”, „1–se aplică rar”, „2– se aplică ocazional”, „3–se aplică frecvent”, „4–se aplică adesea” și „5–se aplică întotdeauna”.

La acest chestionar se face suma tuturor răspunsurilor, iar dacă persoana se încadrează între scorurile de 10 și 20 se poate spune că este un utilizator mediu al site-urilor de socializare, acesta navigând uneori puțin mai mult, dar nepierzând controlul privind utilizarea rețelelor sociale. Dacă subiectul are un punctaj cuprins între 21 și 35 se poate considera că are probleme ocazionale sau frecvente datorită rețelelor sociale și ar trebui să ia în considerare impactul pe care îl are acesta asupra vieții sale personale. Dacă participantul a realizat un scor cuprins între 36 și 50 se poate spune despre acesta că folosirea site-urilor de specializare produce probleme semnificative în viața sa, având probleme personale din cauza folosirii abuzive a site-urilor de specialitate.

Din cauză că nu este un chestionar standardizat a fost necesară o analiză în programul SPSS cu ajutorul testului Alpha Cronbach.

În cadrul testului a fost obținut rezultatul la coeficientul Cronbach Alpha egal cu 0.806, acesta fiind aproximativ egal cu 0.80 se consideră că testul este valid, în general valorile în jur de 0,80 sunt considerate ”foarte bune” (M. Popa, 2011). Coeficientul Cronbach Alpha de 0.806 se încadrează între limitele de încredere (95%), LowerBound 0.711 și UpperBound 0.906.

5.5. Design Experimental

Pentru a fi realizată cercetarea și a fi validă aplicarea, s-a început cu analiza Chestionarului pentru Dependență de Internet, deoarece acesta nu era standardizat pentru populația din România. Pentru a verifica dacă chestionarul este valid, acesta s-a aplicat pe 20 de elevi de la clasa aX-a, din cadrul liceului Teoretic „Ion Barbu”, alți elevi decât cei incluși în cercetare. În urma analizei chestionarului s-a constat că acesta este valid, având un coeficien Cronbach Alpha egal cu 0.925, ceea ce înseamnă o valoare „excelentă”.

Aplicarea cercetării propriu zise a început cu aplicarea chestionarului ASSI (Anexa 1), chestionarului pentru Dependența de internet (Anexa 2) și chestionarului pentru Dependenta de site-uri de socializare (Anexa 3).

Participanților li s-a explicat că la fiecare chestionar trebuie să răspundă cum consideră ei mai bine, fiind sinceri, deoarece răspunsurile vor fi contorizate în cadrul cercetării, nefiind analizate, publicate sau criticate.

După ce le-a fost oferită fișa cu cele trei chestionare li s-a explicat adolescenților că trebuie să răspundă cum cred de cuvință că li se aplică afirmația, aceștia fiind rugați să bifeze cu un X în dreptul răspunsului potrivit pentru ei.

După finalizarea interviului și completarea fișei, acestea au fost strânse, iar rezultatele chestionarului ASSI a fost introdus în platforma online http://www.psihologi.ro/, pentru a primii un raport detaliat despre stima de sine a participantului (Anexa 4). Rezultatele chestionarului pentru dependența de internet au fost introduse în programul SPSS V19, împreună cu cele ale chestionarului pentru dependența de site-uri de socializare, pentru a se calcula media și pentru a se realiza rezultatele cercetării.

În final s-au înregistrat valorile care apăreau pe scala stimei de sine, a infatuării și a autodeprecierii în programul SPSS V19, pentru a se realiza o corelație între nivelul stimei de sine și cel al dependenței de internet și site-uri de socializare.

CAPITOLUL 6 – REZULTATELE CERCETĂRII

6.1. Interpretare statistică

6.1.1. Statistică descriptivă

În cadrul subcapitolului Statistica Descriptivă vor fi prezentate grupurile statistice și rezultate obținute la testele de normalitate pentru toate scalele (Stima de sine, Autodepreciere, Infatuare, Nivelul dependenței de internet și Nivelul dependenței de site-uri de socializare), pentru a observa ce teste vor fi aplicate în cadrul subcapitolului Statistică inferențială.

Din tabelul1 reiese faptul că sunt 46 de persoane de gen masculin și 50 de persoane de gen feminin. Aici se poate observa că media rezultatului la testul de dependență pentru internet este aproximativ 45 pentru persoanele de gen masculin și aproximativ 48 pentru persoanele de gen feminin, lucru care reprezintă faptul că atât persoanele de gen masculin cât și persoanele de gen masculin prezintă semnele unui utilizator mediu al internetului, aceștia nepierzând noțiunea timpului din cauza rețelelor de socializare și ale internetului, dar ambele grupuri, în special grupul persoanelor de gen feminin tind să se apropie de probleme ocazionale sau frecvente din cauza internetului. Aceștia ar trebuii să ia în calcul impactul pe care îl are internetul asupra vieții participanțilo, relațiilor interpersonale, iar în unele cazuri notele pe care le iau la școală.

Din tabelul Grupuri Statistice se poate observa că la cercetare au participat 82 de persoane cu vârsta de 16 ani și 14 persoane cu vârsta împlinită de 17 ani, vârsta medie a participanțiilor fiind 16.15 ani. În cadrul acestui tabel este prezentat faptul că persoanele care au o vârstă mai scăzută prezintă semne mai puține pentru dependența de internet, aceștia încadrându-se în cadrul categoriei utilizatorilor medii ai internetului, pe când persoanele cu vârsta de 17 ani prezintă semnele unui utilizator care se confruntă cu probleme ocazionale sau frecvente din cauza utilizării internetului, în unele momente aceștia pierzând controlul propriei vieți.

În cadrul tabelului Test de normalitate, la toate variabilele (Nivelul Stimei de sine, Nivelul Infatuării, Nivelul Autodeprecierii, Rezultatul la chestionarul pentru dependența de internet și Rezultatul la chestionarul legat de site-uri sociale) se poate observa că atât în coloana Kolmogorov-Smirnov, cât și Shapiro-Wilk, în special coloana Sig. Din cadrul testului Kolmogorov-Smirnov (acesta fiind un test bun pentru numărul de participanți analizați în cadrul cercetării), acesta fiind mai mic decât p=0.05 se constată ca datele nu sunt normal distribuite, dar sunt considerate normale, din cauza eșantionului mare de subiecți.

Din tabelul Indicatori pentru Stima de sine se observă că pentru variabila Nivelul Stimei de sine există medie egală cu 6.41, cu o deviație standard egală cu 0.310, iar în cadrul intervalului de confidențialitate de 95% se poate obseva că media pentru nivelul Lower este egală cu 5.79, iar pentru nivelul Upper este egală cu 7.02. Scorul minim întâlnit la aceasta variabila este 1, ceea ce înseamnă că există și persoane cu un nivel al stimei de sine foarte scăzut, la care trebuie analizat foarte bine și nivelul autodeprecierii, cât si un scor egal cu 10, ceea ce înseamnă că exista persoane cu un nivel al stimei de sine foarte ridicat, fiind necesară o analiză a nivelului infatuării. Indicatorul de simetrie (Skewness) este egal cu -0.598, ceea ce înseamnă că există o simetrie negativă, iar indicatorul de boltire/aplatizare (Kurtosis) este cuprin între -1 și 1, acesta fiin egal cu -0.932, ceea ce înseamnă o aplatizare puternică.

În concluzie rezultatul distribuția Stimei de sine prezintă o simetrie negativă, cu o aplatizare puternică.

Din tabelul Indicatori pentru Infatuare se observă că pentru variabila Nivelul Infatuării există medie egală cu 5.53, cu o deviație standard egală cu 0.308, iar în cadrul intervalului de confidențialitate de 95% se poate obseva că media pentru nivelul Lower este egală cu 4.92, iar pentru nivelul Upper este egală cu 6.14. Scorul minim întâlnit la aceasta variabila este 1, ceea ce înseamnă că există și persoane cu un nivel al infatuării foarte scăzut, cât si un scor egal cu 10, ceea ce înseamnă că exista persoane cu un nivel al infatuării foarte ridicat. Indicatorul de simetrie (Skewness) este egal cu -0.105, ceea ce înseamnă că există o simetrie negativă, iar indicatorul de boltire/aplatizare (Kurtosis) nu este cuprins între -1 și 1, acesta fiind egal cu -1.082 ceea ce înseamnă o ușoară concavitate.

În concluzie rezultatul distribuției pentru Infatuare prezintă o simetrie negativă, cu o ușoară cocavitate.

Din tabelul Indicatori pentru Autodepreciere se observă că pentru variabila Nivelul Autodeprecierii există medie egală cu 5.24, cu o deviație standard egală cu 0.266, iar în cadrul intervalului de confidențialitate de 95% se poate obseva că media pentru nivelul Lower este egală cu 4.71, iar pentru nivelul Upper este egală cu 5.77. Scorul minim întâlnit la aceasta variabila este 1, ceea ce înseamnă că există și persoane cu un nivel al autodeprecierii foarte scăzut, cât si un scor egal cu 10, ceea ce înseamnă că exista persoane cu un nivel al autodeprecierii foarte ridicat. Indicatorul de simetrie (Skewness) este egal cu 0.339 , ceea ce înseamnă că există o simetrie pozitivă, iar indicatorul de boltire/aplatizare (Kurtosis) este cuprins între -1 și 1, acesta fiind egal cu -0.923 ceea ce înseamnă o aplatizare puternică.

În concluzie rezultatul distribuției pentru Autodepreciere prezintă o simetrie pozitivă cu o aplatizare puternică.

Din tabelul Indicatori pentru Dependența de internet se observă că pentru variabila Rezultatul la chestionarul pentru dependența de internet există medie egală cu 57.40, cu o deviație standard egală cu 2.324, iar în cadrul intervalului de confidențialitate de 95% se poate obseva că media pentru nivelul Lower este egală cu 52.79, iar pentru nivelul Upper este egală cu 62.02. Scorul minim întâlnit la aceasta variabila este 22, iar scorul maxim este 95, mediana scorurilor fiind la scorul egal cu 53. Indicatorul de simetrie (Skewness) este egal cu 0.840 , ceea ce înseamnă că există o simetrie pozitivă, iar indicatorul de boltire/aplatizare (Kurtosis) este cuprins între -1 și 1, acesta fiind egal cu -0.752 ceea ce înseamnă o aplatizare puternică.

În concluzie rezultatul distribuției pentru Dependența de internet prezintă o simetrie pozitivă cu o aplatizare puternică.

Din tabelul Indicatori pentru Dependența de site-uri de socializare se observă că pentru variabila Rezultatul la chestionarul pentru dependența de site-uri de socializare există o medie egală cu 32.70, cu o deviație standard egală cu 1.038, iar în cadrul intervalului de confidențialitate de 95% se poate obseva că media pentru nivelul Lower este egală cu 30.64, iar pentru nivelul Upper este egală cu 34.76. Scorul minim întâlnit la aceasta variabila este 10, iar scorul maxim este 50, mediana scorurilor fiind la scorul egal cu 35.

Indicatorul de simetrie (Skewness) este egal cu -0.225 , ceea ce înseamnă că există o simetrie negativă, iar indicatorul de boltire/aplatizare (Kurtosis) este cuprins între -1 și 1, acesta fiind egal cu -0.578 ceea ce înseamnă o aplatizare puternică.

În concluzie rezultatul distribuției pentru Dependența de site-uri de socializare prezintă o simetrie pozitivă cu o aplatizare puternică.

6.1.2. Statistică inferențială

În cadrul subcapitolului Statistica Inferențială vor fi prezentate rezultatele testelor parametrice aplicate pentru a confirma/infirma ipotezele propuse în cadrul capitolului Metodologia Cercetării.

În urma rezultatelor prezentate la subcapitolul Statistică Descriptivă, s-a constat că se vor aplica teste parametrice, chiar dacă nu există o normalitate a distribuției.

În cadrul tabelului Grupuri statistice – Nivelul Stimei de sine, se observă că sunt 46 de persoane de gen masculin, care au o medie a nivelului Stimei de sine egală cu 6.20, la care există o eroare standard a mediei egală cu 0.449 și o abatere standard egală cu 3.045, având limita inferioara 2.440 și limita superioară 3.424.

În cadrul aceluiași tabel se poate observa că există 50 de persoane de gen feminin, care au obținut o medie a nivelului Stimei de sine egală cu 6.60, la care există o abatere standard a mediei egală cu 0.432 și o abatere standard egală cu 3.057, având limita inferioară egală cu 2.562, iar limita superioară egală cu 3.437.

În cadrul Tabel – Comparare Nivel Stima de sine, se realizează o analiză comparativă a Nivelului Stimei de Sine, pentru cele două grupuri independente (persoanele de gen feminin și persoanele de gen masculin).

Deoarece sig-ul asociat testului Levene este mai mare de 0.05 se analizează rezultatele de pe prima linie a tabelului. Sig-ul asociat la rândul său asociat restului t, este peste 0.05, astfel se acceptă ipoteza de nul, ceea ce înseamnă că nu există diferențe semnificative între mediile celor două grupuri.

În urma analizei tabelului Comparare Nivel Stima de sine, reiese faptul că Ipoteza secundară numărul 2, care spune că „ Există diferențe semnificative între nivelul stimei de sine al persoanelor de gen feminin în comparație cu nivelul stimei de sine al persoanelor de gen masculin.” este respinsă, fiind acceptată ipoteza de nul.

În cadrul tabelului Grupuri statistice – Nivelul Infatuării, se observă că sunt 46 de persoane de gen masculin, care au o medie a nivelului Stimei de dine egală cu 5.04, la care există o eroare standard a mediei egală ci 0.455 și o abatere standard egală cu 3.084, având limita inferioara 2.617 și limita superioară 3.432.

În cadrul aceluiași tabel se poate observa că există 50 de persoane de gen feminin, care au obținut o medie a nivelului Infatuării egală cu 5.96, la care există o abatere standard a mediei egală cu 0.413 și o abatere standard egală cu 2.917, având limita inferioară egală cu 2.435, iar limita superioară egală cu 3.285.

În cadrul Tabel – Comparare Nivel Infatuare se realizează o analiză comparativă a Nivelului Infatuării, pentru cele două grupuri independente (persoanele de gen feminin și persoanele de gen masculin).

Deoarece sig-ul asociat testului Levene este mai mare de 0.05 se analizează rezultatele de pe prima linie a tabelului. Sig-ul asociat la rândul său asociat restului t, este peste 0.05, astfel se acceptă ipoteza de nul, ceea ce înseamnă că nu există diferențe semnificative între mediile celor două grupuri.

În urma analizei tabelului Comparare Nivel Infatuări, reiese faptul că Ipoteza secundară numărul 3, care spune că „Persoanele de gen masculin prezintă un nivel mai ridicat al infatuării față de persoanele de gen feminin.” este respinsă, fiind acceptată ipoteza de nul.

În cadrul tabelului Grupuri statistice – Nivelul Autodeprecierii, se observă că sunt 46 de persoane de gen masculin, care au o medie a nivelului Stimei de dine egală cu 5.07, la care există o eroare standard a mediei egală ci 0.397 și o abatere standard egală cu 2.695, având limita inferioara 2.225 și limita superioară 3.043.

În cadrul aceluiași tabel se poate observa că există 50 de persoane de gen feminin, care au obținut o medie a nivelului Infatuării egală cu 5.40, la care există o abatere standard a mediei egală cu 0.358 și o abatere standard egală cu 2.531, având limita inferioară egală cu 2.134, iar limita superioară egală cu 2.849.

În cadrul Tabel – Comparare Nivel Autodepreciere se realizează o analiză comparativă a Nivelului Infatuării, pentru cele două grupuri independente (persoanele de gen feminin și persoanele de gen masculin).

Deoarece sig-ul asociat testului Levene este mai mare de 0.05 se analizează rezultatele de pe prima linie a tabelului. Sig-ul asociat la rândul său asociat restului t, este peste 0.05, astfel se acceptă ipoteza de nul, ceea ce înseamnă că nu există diferențe semnificative între mediile celor două grupuri.

În urma analizei tabelului Comparare Nivel Autodeprecierii, reiese faptul că Ipoteza secundară numărul 4, care spune că „ Persoanele de gen masculin manifestă un nivel mai scăzut al autodeprecierii în comparație cu persoanele de gen feminin.” este respinsă, fiind acceptată ipoteza de nul.

În cadrul tabelului Grupuri statistice – Rezultate dependența de internet, se observă că sunt 46 de persoane de gen masculin, care au o medie a Rezultatelor la chestionarul pentru dependența de internet egală cu 56.87, aceștia încadrându-se în grupul persoanelor care pot considera că au probleme ocazionale sau frecvente datorită internetului, la care există o eroare standard a mediei egală ci 3.290 și o abatere standard egală cu 22.312, având limita inferioară 19.402 și limita superioară 24.518.

În cadrul aceluiași tabel se poate observa că există 50 de persoane de gen feminin, care au obținut o medie a Rezultatelor la chestionarul pentru dependența de internet egală cu 57.90, la care există o abatere standard a mediei egală cu 3.309 și o abatere standard egală cu 23.401, având limita inferioară egală cu 20.744 iar limita superioară egală cu 25.240.

În cadrul Tabel – Comparare Dependența de internet se realizează o analiză comparativă a rezultatelor obținute la chestionarul pentru dependența de internet, pentru cele două grupuri independente (persoanele de gen feminin și persoanele de gen masculin).

Deoarece sig-ul asociat testului Levene este mai mare de 0.05 se analizează rezultatele de pe prima linie a tabelului. Sig-ul asociat la rândul său asociat restului t, este peste 0.05, astfel se acceptă ipoteza de nul, ceea ce înseamnă că nu există diferențe semnificative între mediile celor două grupuri.

În urma analizei tabelului Comparare Nivel Autodeprecierii, reiese faptul că Ipoteza secundară numărul 1, care spune că „Persoanele de gen feminim au un nivel mai ridicat al dependenței față de internet și site-uri de socializare, în comparație cu persoanelor de gen masculin.” este respinsă, fiind acceptată ipoteza de nul.

În cadrul tabelului Grupuri statistice – Rezultate dependența de site-uri de socializare, se observă că sunt 46 de persoane de gen masculin, care au o medie a Rezultatelor la chestionarul pentru dependența de internet egală cu 56.87, aceștia încadrându-se în grupul persoanelor care pot considera că au probleme ocazionale sau frecvente datorită internetului, la care există o eroare standard a mediei egală ci 3.290 și o abatere standard egală cu 22.312, având limita inferioară 19.402 și limita superioară 24.518.

În cadrul aceluiași tabel se poate observa că există 50 de persoane de gen feminin, care au obținut o medie a Rezultatelor la chestionarul pentru dependența de internet egală cu 57.90, la care există o abatere standard a mediei egală cu 3.309 și o abatere standard egală cu 23.401, având limita inferioară egală cu 20.744 iar limita superioară egală cu 25.240.

În cadrul Tabel – Comparare Dependența de site-uri de socializare se realizează o analiză comparativă a rezultatelor obținute la chestionarul pentru dependența de site-uri de socializare, pentru cele două grupuri independente (persoanele de gen feminin și persoanele de gen masculin).

Deoarece sig-ul asociat testului Levene este mai mare de 0.05 se analizează rezultatele de pe prima linie a tabelului. Sig-ul asociat la rândul său asociat restului t, este peste 0.05, astfel se acceptă ipoteza de nul, ceea ce înseamnă că nu există diferențe semnificative între mediile celor două grupuri.

În urma analizei tabelului Comparare Nivel Autodeprecierii, reiese faptul că Ipoteza secundară numărul 1, care spune că „Persoanele de gen feminim au un nivel mai ridicat al dependenței față de internet și site-uri de socializare, în comparație cu persoanelor de gen masculin.” este respinsă, fiind acceptată ipoteza de nul.

În cadrul tabelului Corelație Nivelul Stimei de sine și Dependența de site-uri de socializare se realizează un test de corelație pentru a vedea ce legătură există între stima de sine și nivelul dependenței pentru internet și site-uri de socializare.

Analizând tabelul se vede că există o corelație negativă între nivelul stimei de sine și rezultatul la chestionarul legat de site-uri sociale, de unde reiese acceptarea primei ipoteze principale, care spune „Există o corelație inversă între nivelul stimei de sine al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare.”, acest lucru reieșind și din faptul că Sig-ul testului de corelație, este mai mic decât p=0.05, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza de nul și se acceptă ipoteza 1.

Din cadrul tabelului prezentat mai sus, se poate observa că există o corelație între dependența de internet și dependența de site-uri de socializare, asta însemnând că o dată ce o persoană este mai dependent de internet, este mai dependentă și de site-uri de socializare.

În cadrul tabelului Corelație Nivelul Infatuării și Dependența de site-uri de socializare se realizează un test de corelație pentru a vedea ce legătură există între infatuare și nivelul dependenței pentru internet și site-uri de socializare.

Analizând tabelul se vede că există o corelație ușor negativă între nivelul infatuării și rezultatul la chestionarul legat de site-uri sociale.

Analizând linia Sig-ului se observâ că acesta este mai mare decât p=0.05, ceea ce înseamnă că se infirmă partea de ipoteză care spune că „ Există o corelație inversă între nivelul infatuării al adolescenților și nivelul dependenței de internet”, dar de confirm partea care spune că „ Există o corelație inversă între nivelul infatuării al adolescenților și nivelul dependenței de site-uri de socializare”.

Din cadrul tabelului prezentat mai sus, se poate observa că există o corelație între dependența de internet și dependența de site-uri de socializare, asta însemnând că o dată ce o persoană este mai dependent de site-uri de socializare, este mai dependentă și de internet, însemnând că folosește internetul doar pentru a socializa.

În cadrul tabelului Corelație Nivelul Autodeprecierii și Dependența de site-uri de socializare se realizează un test de corelație pentru a vedea ce legătură există între autodepreciere și nivelul dependenței pentru internet și site-uri de socializare.

Analizând tabelul se vede că există o corelație pozitivă între nivelul autodeprecierii și rezultatul la chestionarul legat de site-uri sociale.

Analizând linia Sig-ului se observâ că acesta este mai mare decât p=0.05, ceea ce înseamnă că se infirmă partea de ipoteză care spune că „ Există o corelație directă între nivelul autodeprecierii al adolescenților și nivelul dependenței de internet”, dar se confirmă partea care spune că „Există o corelație directă între nivelul autodeprecierii al adolescenților și nivelul dependenței de site-uri de socializare”.

Din cadrul tabelului prezentat mai sus, se poate observa că nu există o corelație între dependența de internet și dependența de site-uri de socializare, asta însemnând că o dată ce o persoană este mai dependent de site-uri de socializare, este mai puțin dependentă și de internet, însemnând că folosește internetul doar pentru a socializa.

6.2. Interpretare psihologică

Analizând statistica descriptivă se poate observa că ipotezele secundare: „Persoanele de gen feminim au un nivel mai ridicat al dependenței față de internet și site-uri de socializare, în comparație cu persoanelor de gen masculin.”, „Există diferențe semnificative între nivelul stimei de sine al persoanelor de gen feminin în comparație cu nivelul stimei de sine al persoanelor de gen masculin.”, „Persoanele de gen masculin prezintă un nivel mai ridicat al infatuării față de persoanele de gen feminin.”, „Persoanele de gen masculin manifestă un nivel mai scăzut al autodeprecierii în comparație cu persoanele de gen feminin.” se resping, neexistând diferență semnificativă între persoanele de gen masculin și persoanele de gen feminin, nici în legătură cu dependența de internet și site-uri de socializare, nici în legătură cu stima de sine și polii accentuați ai acesteia, cum ar fi infatuarea și autodeprecierea.

În prezent majoritatea persoanelor atât de gen feminin, cât și de gen masculin petrec o mare parte din viața curentă pe internet și în principiu pe site-uri de socializare, acest lucru reflectându-se și în analiza realizată cu ajutorul testelor statistice, media la chestionarul pentru dependența de internet fiind aproximativ egal cu 57 pentru persoanele de gen masculin și 58 pentru persoanele de gen feminin, un punctaj, care încadrează populația pe care s-a realizat cercetarea în categoria persoanelor care au probleme ocazionale sau frecvente datorită internetului și ar trebui să ia în considerare impactul pe care îl are acesta asupra vieții sale personale, lucru care este reflectat și în cazul testelor statistice realizate pentru dependența de rețele sociale, unde ambele grupuri au obținut o medie aproximativ egală cu 33, scor care îi încadrează în grupul persoanelor cu probleme ocazionale sau frecvente din cauza activității efectuate în cadrul rețelelor sociale.

În cadrul testelor aplicate pentru a analiza nivelul stimei de sine, nivelul infatuării și nivelul autodeprecierii se poate observa că ambele grupuri statistice au obținut punctaje care se încadrează în linita normalității, dar la fiecare grup există și persoane care prezintă un nivel mai ridicat sau mai scăzut la una dintre cele dimensiuni ale stimei de sine (Autodepreciere, Stimă de sine, Infatuare), acest lucru putând fii influențat de mediul social din care face parte împreună cu toții agenții ai socializării cu care intră persoana în contact și de sprijinul de care au parte aceștia.

O corelație clară între nivelul infatuării și cel al dependenței de site-uri de socializare nu există, persoanele care au un nivel ridicat al autodeprecierii își petrec o mare parte din timp si pe site-urile de socializare, dar nu sunt interesate de lucrurile care se întâmplă pe internet, în afara de viața petrecută pe site-urile de socializare.

În cazul infatuării lucrurile stau asemănător, persoanele care prezintă un nivel scăzut al infatuării nu sunt interesate de site-urile de socializare, dar sunt interesate de ceea ce se întâmplă pe internet, pe când cei care au niveluri ridicate la scala infatuării își petrec o mare parte din timp pe rețelele sociale, nefiind interesați de ceea ce se întâmplă pe internet.

Pentru verificarea corelației nivelului stimei de sine cu cel al dependenței de rețele sociale și de internet, se poate spune că persoanele care au un nivel scăzut al stimei de sine prezintă semne de dependență pentru internet și pentru site-uri de socializare.

CAPITOLUL 7 – CONCLUZII

Una dintre cele mai importante caracteristici ale societății moderne este impactul tot mai mare de instrumente de comunicare on-line, în special pe internet de oameni (Cücelo, 2007). Acest impact este, de asemenea, resimțit foarte mult de către adolescenți. Lukoff (2004) a identificat anumiți factori care cresc tendința adolescenților la Internet. Acestea sunt dorința și plăcerea de a fi liber, pentru a comunica cu ușurință, pentru a crea o identitate ușor și de a dezvolta relații personale semnificative. Acestea și alți factori creșc zilnic rata de utilizare a internetului de către adolescenți. Utilizarea sporită aduce unele probleme cu ea. Probabil, cea mai importantă dintre acestea este "dependența de Internet".

Utilizarea excesivă a internetului este văzută în diferite culturi și se afirmă că adolescenții grup este cel mai mare risc. Credințele și percepțiile adolescenților despre ei înșiși se reflectă în caracteristicile lor de comportament atunci când folosesc internetul. În acest moment, apare importanța stimei de sine . Stima de sine înseamnă pe scurt ceea ce crede un individ despre el însuși.

În alte cuvinte , este vorba despre modul în care o persoană își evaluează propriul comportament și personalitate. Se crede că existența unei relații între stima de sine și dependența de internet este probabilă. În multe studii s-a descoperit că adolescenții au tendința de a fi diferiți de ceea ce sunt atunci când se exprimă în cadrul diferitelor site-uri, site-uri de socializatre și site-uri cu jocuri de noroc. În plus, nu au existat studii în care relația dintre dependența de internet și stima de sine este revelat.

Utilizarea excesivă a internetului este discutată de către mulți cercetători cu diferite concepte: "Dependență de internet" (Young & Rodgers , 1998) , "utilizarea patologică a internetului" (Young, 2004) , "utilizarea probematică a internetului" ( Kaltiala – Heino, Lintonen & Rimpela, 2004) , "abuz de internet" ( Young & Case , 2004) sunt multe din astea .

7.1. Discuții

În urma analizei comparative realizată între nivelul stimei de sine și nivelul dependenței pentru site-uri de socializare și internet se poate spune că studiile realizate în trecut, care spuneau că există o corelație inversă între acestea s-au demonstrat și în prezenta cercetare, afirmându-se Ipoteza 1 Principală, aceea că „Există o corelație inversă între nivelul stimei de sine al adolescenților și nivelul dependenței de internet și al site-urilor de socializare.”.

În schimb toate celelalte 6 ipoteze au fost infirmate, negăsindu-se diferențe semnificative între adolescenții de gen masculine și adolescenții de gen femini, aceștia fiind asemănători atât din punct de vedere al stimei de sine, al infatuării și al autodeprecierii, cât și în legătură cu nivelul prezentat pentru dependența de internet și dependența de site-uri de socializare.

În prezent majoritatea persoanelor atât de gen feminin, cât și de gen masculin petrec o mare parte din viața curentă pe internet și în principiu pe site-uri de socializare, acest lucru reflectându-se și în analiza realizată cu ajutorul testelor statistice, media la chestionarul pentru dependența de internet fiind aproximativ egal cu 57 pentru persoanele de gen masculin și 58 pentru persoanele de gen femini, un punctaj, care încadrează populația pe care s-a realizat cercetarea în categoria persoanelor care au probleme ocazionale sau frecvente datorită internetului și ar trebui să ia în considerare impactul pe care îl are acesta asupra vieții sale personale, lucru care este reflectat și în cazul testelor statistice realizate pentru dependența de rețele sociale, unde ambele grupuri au obținut o medie aproximativ egală cu 33, scor care îi încadrează în grupul persoanelor cu probleme ocazionale sau frecvente din cauza activității efectuate în cadrul rețelelor sociale.

În cadrul testelor aplicate pentru a analiza nivelul stimei de sine, nivelul infatuării și nivelul autodeprecierii se poate observa că ambele grupuri statistice au obținut punctaje care se încadrează în linita normalității, dar la fiecare grup există și persoane care prezintă un nivel mai ridicat sau mai scăzut la una dintre cele dimensiuni ale stimei de sine (Autodepreciere, Stimă de sine, Infatuare), acest lucru putând fii influențat de mediul social din care face parte împreună cu toții agenții ai socializării cu care intră persoana în contact și de sprijinul de care au parte aceștia.

O corelație clară între nivelul infatuării și cel al dependenței de site-uri de socializare nu există, persoanele care au un nivel ridicat al autodeprecierii își petrec o mare parte din timp si pe site-urile de socializare, dar nu sunt interesate de lucrurile care se întâmplă pe internet, în afara de viața petrecută pe site-urile de socializare.

În cazul infatuării lucrurile stau asemănător, persoanele care prezintă un nivel scăzut al infatuării nu sunt interesate de site-urile de socializare, dar sunt interesate de ceea ce se întâmplă pe internet, pe când cei care au niveluri ridicate la scala infatuării își petrec o mare parte din timp pe rețelele sociale, nefiind interesați de ceea ce se întâmplă pe internet.

7.2. Limite

Ca orice cercetare, aceasta are și anumite limite, una dintre cele mai importante este lotul eșantionului care a fost mic, neexistând diferențe semnificative între nivelul cultural și social al participanților, cât nici orientarea religioasă nu este diferită, toți fiind elevi ai aceleiași instituții, venind dintr-un mediu urban și din familii biparentale.

Rezultatele cercetării au fost influențate de lipsa unui studiu pilot, cercetarea realizându-se direct pe eșantionul țintă, acces redus la populația adolescentă, dificultatea de a pătrunde în cadrul liceelor, unde persoanele adolescente reprezintă majoritatea populațiiei.

ANEXE

ANEXA 1:

Următoarele afirmații se referă la unele dintre gândurile, sentimente sau opiniile pe care le aveți față de dumneavoastră înșivă.

Vă rugăm să le citiți cu atenție și să indicați cât de frecvent apar acestea în viața dumneavoastră. Marcați cu un „x” dacă acestea nu apar niciodată / foarte rar, uneori, deseori sau foarte des /întodeauna.

0 – Foarte rar

1 – Uneori

2 – Deseori

3 – Foarte des

Cred, Simt asta

ANEXA 2:

Pentru a vi se măsura nivelul dependenței de internet, vă rog răspundeți la următoarele întrebări, folosind următoarea scală:

0 – Nu se aplica

1 – Rar

2 – Ocazional

3 – Frecvent

4 – Adesea

5 – Intotdeauna

ANEXA 3:

Pentru a vi se măsura nivelul dependenței de rețele sociale, vă rog răspundeți la următoarele întrebări, folosind următoarea scală:

0 – Nu se aplica

1 – Rar

2 – Ocazional

3 – Frecvent

4 – Adesea

5 – Intotdeauna

ANEXA 4:

Raport de evaluare psihologică

ASSI

Cuprins

1. Descriere inventar

2. Profil sintetic

3. Caracteristici dominante

4. Analiză pe factori

Descriere inventar

Chestionarul ASSI (Autodepreciere, Stima de Sine, Infatuare) este o probă standardizată de evaluare a stimei de sine ca și trăsătură individuală. Această probă vizează atât stima de sine "normala" (cu valori mai scăzute sau mai înalte), cât și polii accentuați ai acestei dimensiuni: autodeprecierea și infatuarea.

Cei 45 de itemi ai chestionarului (câte 15 itemi pe fiecare factor) se prezintă sub forma unor aserțiuni cu 4 variante de răspuns („Foarte rar”, „Uneori”, „Deseori”, „Foarte des”). Afirmațiile se referă la gândurile, sentimentele și opiniile pe care persoana care completează le are despre sine, fiind rugată să aleagă varianta de răspuns care indică frecvența cu care apar aceste gânduri în viața sa.

În Chestionarului ASSI, pentru început, sunt luate în calcul numai valorile la scala stima de sine („normală”). Doar dacă valorile pe această scală se apropie de una dintre cele două extreme (stima de sine puternic negativă sau stima de sine puternic pozitivă), este luat în calcul și interpretat scorul la una dintre cele două scale accentuate: autodepreciere sau infatuare. Astfel se poate aprecia dacă subiectul investigat are o stimă de sine între valorile „normale” (stimă de sine pozitivă, medie sau negativă) sau dacă tinde spre una dintre aspectele „accentuate” ale acesteia (autodepreciere sau infatuare).

În situațiile (rare) în care o persoană înregistrează concomitent valori extreme la ambele scale accentuate (autodepreciere sau infatuare), acesta se datorează unei inconsecvențe în alegerea răspunsurilor sau chiar tendințe de instabilitate (pe care le putem evalua prin aplicarea de probe suplimentare, de exemplu ”Inventarul DA13profile care vizează explorarea trăsăturilor accentuate / persoanelor dificile).

Chestionarul ASSI are calități psihometrice valoroase. Coeficienții de consistență internă sunt superiori pragului de .70 iar validitatea de conținut a fost testată prin aplicarea probei împreună cu Inventarul DA13profile, cei doi poli extremi măsurați (autodepreciere și infatuare) dovedindu-se a fi caracteristici individuale accentuate.

Factorii evaluați în cu ajutorul Chestionarului ASSI sunt stima de sine "normala", autodeprecierea și infatuarea.

o Stima de sine (normală) – vizează evaluarea pe care o persoana o face cu privire la propria sa valoare, reflectând gradul de mulțumire față de propria persoană. Această evaluare care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziționale). Stima de sine individuală se dezvoltă atât prin evaluările pe care persoana o face asupra comportamentelor sale, asupra inteligenței sale, asupra succesului în plan social cât și prin asimilarea evaluărilor făcute de alții.

o Autodeprecierea – se referă la o percepție extrem de negativă, disfuncțională, despre sine. (scorurile mari). Scorurile mari la această dimensiune caracterizează persoanele cu o părere extrem de proastă despre sine, cele care așteaptă puțin de la propria persoană, le este frică de respingere, se văd ca victime ale sorții, considerându-se deseori ca o povară pentru sine și pentru cei din jur.

o Infatuarea – descrie o părere extrem de bună, deseori nerealistă, despre sine (scoruri mari). Persoanele care obțin scoruri mari la această dimensiune se consideră speciale, ieșiți din comun și se așteaptă să fie admirate pentru calitățile sau realizările lor deosebite. Centrate pe sine, deseori lipsite de compasiune față de suferința altora, se laudă excesiv cu reușitele lor și trăiesc cu convingerea că sunt menite să reușească în tot ceea ce fac, meritând aprecierea și recunoștința din partea celorlalți.

Profil sintetic

Caracteristici dominante

În urma completării chestionarului ASSI au fost identificate următoarele caracteristici dominante în profilul psihologic al persoanei evaluate:

Are o părere pozitivă despre sine, expectanțe înalte și caută să își depășească limitele. Reacționează bine la critică, nu se compară prea mult cu alții și ia ușor decizii. (Stima de sine ridicată).

Analiză pe factori

CURRICULUM ACADEMIC

Enache Iuliana-Adriana

Studii universitare și postuniversitare:

2011 – 2014: licență – Universitatea București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Secția Psihologie

2011 – 2014: licență – Academia de Studii Economice București – Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică – Secția Informatică Economică

Proiecte realizate:

2011-2012 – Studiu privind comportamentul prosocial al studenților în funcție de facultatea pe care o urmează

2012-2013 – Memoria de scurtă durată la persoanele cu anxietate

2012-2013 – Excluderea socială a conducătorilor auto de gen feminin

2012-2013 – Starea de bine a pensionarilor români

Stadii de Practică:

2011-2012 – Practică de specialitate efectuată în cadrul laboratorului de psihologie al Universității Militare Ghencea 01335

2012-2014 – Practică de specialitate efectuată în cadrul spitalului Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia

2013-2014 – Practică efectuată în cadrul liceului Teoretic „Ion Barbu”

2013-2014 – Practică de specialitate în cadrul firmei Expert Proiect 2002

Voluntariat:

2012-prezent – Voluntariat în cadrul fundației „Asociația Sfântul Arhidiacon Ștefan”

2013-2014 – Voluntariat în cadrul fundației SECS

BIBLIOGRAFIE