Adolescenta. Stima de Sine la Adolescenti

CUPRINS

LISTĂ TABELE ȘI FIGURI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2

INTORDUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

CAPITOLUL 1. ADOLESCENȚA

Caracterizare generală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10

Dezvoltarea fizică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12

Dezvoltarea psihologică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 1.3.1. Dezvoltarea senzorială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

Gândirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

Imaginația și creativitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15

Memoria . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16

Limbajul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17

Motivația și învățarea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18

Afectivitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21

Conștiința de sine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25

CAPITOLUL 2 . STIMA DE SINE

Definire și delimitări conceptuale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

Componentele stimei de sine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32

Tipuri ale stimei de sine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34

Stima de sine la adolescenți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39

Modalități de creștere a stimei de sine la adolescenți . . . . . . . . 43

CAPITOLUL 3. METODOLOGIA CERCETĂRII

Obiectivele și ipotezele cercetării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46

Variabile și design . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47

Descrierea eșantionului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47

Metodele utilizate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48

Desfășurarea experimentului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51

Rezultatele cercetării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54

CONCLUZIILE CERCETĂRII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62

BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65

ANEXE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69

LISTĂ TABELE ȘI FIGURI

Lista figurilor

Fig. 3.1. Rezultatele la testarea initial ………………………….…… 54

Fig. 3.2. Rezultatele la testarea finală ………………….…………… 55

Fig. 3.3. Comparație rezultate ………………………………….……. 55

Fig. 3.4. Baza de date pentru cele 2 variabile …………………..…. 56

Fig. 3.5. Medii și abateri standard ………………………………..… 57

Fig. 3.6. Distribuția în cazul grupului experimental ……………… 57

Fig. 3.7. Distribuția în cazul grupului de control ……………..….. 58

Fig. 3.8. Rezultatele testului T ……………………………………….. 59

Fig. 3.9. Baza de date pentru cele 2 variabile …………………….. 60

Fig. 3.10. Medii și abateri standard …………………….………….. 60

Fig. 3.11. Distribuția la momentul primei testări ………………… 61

Fig. 3.12. Distribuția la momentul celei de-a doua testări ……… 61

Fig. 3.13. Rezultatele testului T …………………………………….. 62

INTRODUCERE

Motivația temei mele a fost să încerc să arat că o stimă de sine scăzută a adolescenților poate fi îmbunătățită prin aplicarea diferitelor tehnici sau modalități.

Una din cele mai importante legături din cadrul personalității este cea dintre imaginea de sine, imaginea despre lume și imaginea atribuită lumii. Fiecare este premisă și rezultat al construirii celorlalte.

Există o serie de momente mai importante din punct de vedere al construirii imaginii de sine și a imaginii despre lume. Unul dintre acestea (și cel mai important) este adolescența.

Adolescența este o perioadă de intense schimbări la toate nivelurile și în special, în planul personalității. Apar și se dezvoltă atitudini, concepția despre lume și viață, se dezvoltă creativitatea și idealurile, ca modalități de adaptare eficientă.

Există o serie de factori care diferențiază adolescența de alte perioade din viață și au un impact direct în planul personalității. În primul rând, este vorba de schimbări în planul fizic și hormonal. Înfățișarea se schimbă brusc, iar schimbările respective pot fi trăite pozitiv sau negativ, în funcție, pe de o parte, de posibilitatea apariției unor dismorfisme, și pe de altă parte, de aprecierile celor din jur și de criteriile estetice ale societății. Toate acestea au repercusiuni în planul acceptării de sine a adolescentului și, în final, în planul acceptării celorlalți, în planul imaginii de sine și despre ceilalți. În plan intelectual, se consolidează elaborarea mentală și structurile superioare ale gândirii, raționamentul de tip deductiv-analogic. Aceasta permite de acum o interpretare critică a realității, conștientizarea problemelor de importanță majoră din diferite sfere ale vieții și activității sociale, formularea explicită a unor întrebări nodale vizând locul și menirea pe lume a propriei persoane. Închiderea în sine pe care adolescentul o afișează frecvent trebuie înțeleasă ca expresia nevoii lui interne de a găsi răspunsuri la problemele care îl frământă. Sensul principal al autoanalizei este determinat de necesitatea de definire a conținutului imaginii și opiniei despre sine.

Adolescența este astfel, o perioadă de intense căutări de dezvoltare a unor pattern-uri comportamentale noi (nonconformiste sau chiar riscante), de experimentări în toate direcțiile, având ca scop fundamental autodefinirea.

Adolescentul se definește opunându-se celorlalți. Criza de originalitate este o etapă absolut necesară dezvoltării personalității adolescentului, permițând distanțarea, pentru a-și putea găsi propria individualitate și pentru a-și găsi propriile mecanisme de adaptare, cele mai potrivite pentru sine.

Adolescenții se oglindesc în ceilalți, de fapt se oglindesc în imaginea lor despre ceilalți și cu cât această imagine este mai corectă, cu atât oglinda este mai clară și nu deformează. Din îmbinarea predispozițiilor, caracterizate printr-o mare plasticitate și printr-un potențial evolutiv polivalent, cu influențele adecvate ale mediului social și cultural, decurge dezvoltatrea armonioasă a personalității adolescentului, adaptatrea și integrarea sa treptată în noul mediu social, potrivit cu statutul dobândit.

Se poate considera că, dezvoltarea normală a personalității adolescentului apare ca un proces complex și treptat de adaptare-acomodare-socializare-integrare, datorită interacțiunii conjugate a unui mare număr de factori interni și externi de o anumită calitate ce acționează în anumite proporții și în anumite momente și din care rezultă un echilibru dinamic. În mod normal, acțiunea acestor factori conduce la dezvoltarea armonioasă a personalității tânărului și la adaptarea sa treptată la condițiile vieții sociale, ceea ce se reflectă într-un comportament social pozitiv, adecvat tuturor împrejurărilor. Dimpotrivă, din interacțiunea factorilor interni și a celor externi ca acțiune nocivă sau negativă în perioada dezvoltării personalității tânărului, rezultă de cele mai multe ori perturbări grave ale procesului normal de adaptare și de integrare în viața socială. Aceste devieri comportamentale pot fi diverse și pot îmbrăca diferite forme de manifestare. Comportamentul poate fi mai mult sau mai puțin încărcat de agresivitate iar tulburările comportamentale pot avea diverse determinisme și semnificații.

Toate aceste procese, comunicarea, intercunoașterea, cooperarea, care apar ca mijloace de constituire atât a imaginii de sine și a imaginii despre ceilalți, cât și a legăturii dintre acestea, se modelează prin învățare socială. În adolescență, deși individul este extrem de interesat de părerea celuilalt, de obicei, el este prea centrat pe sine însuși pentru a mai putea fi atent la ceea ce comunică celălalt. Adolescentul riscă astfel să interpreteze eronat sau superficial mesajele pe care le primește și acesta conduce la o comunicare neautentică, în loc să fie vorba de dialog, apar secvențe de monolog legate întâmplător.

În adolescență se întâmplă modificări spectaculoase în comportament, dar cu puțină voință se poate modifica în sens pozitiv comportamentul și stima se sine.

Din fericire, adolescentul depășește relativ ușor asemenea stări și învinge obstacole prin antrenarea în activități ce îi aduc momente de fericire.

CAPITOLUL 1

ADOLESCENȚA

1.1. CARACTERIZARE GENERALĂ

La ieșirea din copilărie și începutul adolescenței, ca și în tot decursul acestei perioade, avem in fața noastră dezvoltarea impetuoasă a unei personalități cu trăsături în plină formare.

„Omul se zămislește în adolescența de azi și de mâine, în zâmbetul, timiditatea sau cutezanța sa, în cantitatea de interes și căldura spirituală pentru semeni, pentru natura, pentru realizările societății.

Adolescenții întineresc mereu structura societății, o încarcă de noi energii și largi viziuni în care patosul și dăruirea străbat comportamentele, personalitățile lor.

Pentru adolescenți bolta cerului are, mai multe stele decât cunosc toate generațiile de până acum.”

Spre deosebire de copilărie, adolescența ocupă un loc aparte în istoria personală a fiecăruia. Intrarea în acest stadiu accentuează trăirea conștientă a multiplelor schimbări și modificări care îi sunt caracteristice. Adolescența rămâne în amintirea tuturor ca un fel de trezire, ca o trecere de la existența oarecum în sine, legată de un timp prezent și de relații simple și imediate cu ambianța și cu sine, caracteristice copilăriei, la o deschidere deosebită față de lume și univers, la înșelegerea locului propriu printre ceilalți, a rostului vieții, la preocuparea constantă pentru viitor și la efortul personal de a deveni adult.

Adolescența, specifică pentru a doua etapă a vieții omului, se caracterizează prin trecerea de la copilărie la maturitate și integrarea în societatea adultă. Se spune că adolescența este perioada „nașterii în maturitate” cu solicitările ei sociale, familiale, profesionale. Acest parcurs este cu atât mai sinuos, cu cât viața socială este mai complicată.

Fiind o perioadă plină de tranziții și modificări bruște, care ia prin surprindere pe fiecare tânăr care trece prin ea, trecerea de la copilărie la adolescență, implicând atât schimbările fizice, hormonale cât și cele psihice poate fi percepută ca un factor de stres de către unii adolescenți.

Unele dintre cele mai durabile și dramatice schimbări din viață au loc în această scurtă perioadă. Dintr-un copil dependent de părinți devine un adult dezvoltat, care trebuie să își câștige singur existența și să își asume responsabilități pentru viața lui. Cele mai semnificative decizii care vor influența următorii ani din viață vor fi luate în această etapă, printre care este alegerea unei profesii, alegerea partenerului de viață și stabilirea valorilor și principiilor pe care va fi clădită viața.

Perioada adolescenței este perioada în care tutela familială și școlară (relativ pregnante la începutul vieții copilului) se modifică treptat, modificarea fiind integrată din punct de vedere social în prevederile legale ale unor responsabilități ale adolescenților începând cu 18 ani, ca și a exercitării acestora în continuare. Nota dominantă a întregii etape constă în intensa dezvoltare a personalității. Există o mare varietate a dezvoltării psihice în perioada adolescenței.

Tipul fundamental de activitate pentru perioada adolescenței rămâne învățarea și instruirea, teoretică și practică, inclusiv pregătirea pentru activitatea profesională. O diferență mai pregnantă dintre etapa gimnazială și perioada liceală din punctul de vedere al contribuției formative, constă în faptul că în anii de liceu, domeniile de studiu se diversifică și sunt predate prin curriculum, de profesori cu competențe diferențiate, pe obiecte. Acest fapt creează direcții de adaptare diferite la materiile școlare din programă și la sistemele de cerințe și de evaluare ale diferiților profesori. Conform noului curriculum școlar, elevii au posibilitatea să aleagă materii opționale, în funcție de aptitudinile și interesele lor. Apare o nouă cerință de adaptare (și readaptare) mult mai diversificată și mai complexă, fapt ce se resimte.

Efectele psihice ale acestui aspect, de schimbare în viața adolescenților, duc la achiziția a numeroase modalități de a învăța, la dezvoltarea de preferințe și la mobilizarea aptitudinilor, la alimentarea motivațiilor mai diversificate pentru învățare și la o mai atentă autoevaluare și sondare a propriilor forțe de competiție, de încercare de autocunoaștere. Dificultățile legate de acest vast câmp deschis de adaptare a capacităților de învățare, creează o mai atentă cerință internă de constituire de obiective, o mai puternică implicație în viața interioară a viitorului și, legat de acesta, a idealurilor. Desigur, acest proces este încă în structurare la mulți adolescenți. La cei ce se adaptează mai ușor la noua viață școlară, acest proces se dezvoltă mai ușor. Oricum, perspectivele cu privire la viitor devin o problemă ce alimentează căutări de sine și generează o mai activă dezvoltare de tot felul de ocupații, curiozități și investigații latente privind oamenii, conduitele, competențele și personalitatea lor.

Tipurile de relații se complică progresiv în perioada aceasta, copilul, și apoi tânărul, integrându-se tot mai mult în grupul social mai larg, prin exprimarea identității proprii și prin exprimarea identității față de adulți.

În ceea ce privește formarea personalității, în perioada adolescenței, aceasta se dimensionează relativ seismic și dramatic în opoziția dintre comportamentele impregnate de atitudini copilărești, cerințele de protecție, anxietatea specifică vârstelor mici în fața situațiilor mai complexe, solicitante; atitudini și conduite noi formate sub impulsul cerințelor interne de autonomie sau impuse de societatea vârstei. Încep să se contureze mai clar distanțele dintre ceea ce cere societatea de la adolescent și ceea ce poate el, dintre ceea ce cere el de la societate și viață și ceea ce i se poate oferi. Pe aceste distanțe de cerințe și posibilități are loc dezvoltarea personalității care este tot atât de impetuoasă și complicată ca și creșterea (în puseu) și maturizarea biologică.

În dezvoltarea psihică a copilului de după 10 ani se pot diferenția trei stadii marcante și anume:

Stadiul pubertății (de la 10 la 14 ani) dominat de o intensă creștere (puseu), de accentuare a dismorfismului sexual cu o largă gamă de rezonanțe în dezvoltarea psihică și dezvoltare mai mare a sociabilității (mai ales pe orizontală);

Stadiul adolescenței (de la 14 la 18/20 ani) dominat de adaptarea la starea adultă, procesul de câștigare a identității, intelectualizarea pregnantă a conduitei;

Stadiul adolescenței prelungite (de la 18/20 la 24/25 ani) dominat de integrarea psihologică primară la cerințele unei profesii, la condiția de independență și de opțiune maritală.

Fiecare din aceste stadii cuprinde substadii cu probleme și caracteristici proprii

Adolescența (14-18/20 ani). După ieșirea din pubertate are loc ieșirea din societatea de tip tutelar familial și școlar și intrarea în viața social-culturală mai largă a școlii și chiar a orașului. Această intrare este dependentă de gradul de integrare a școlii și a familiei în viața socială.

Adolescentul trece prin câteva stadii.

a) Preadolescența (14-16 ani). Este o etapă de stabilizare a maturizării biologice. Este o fază de intensă dezvoltare psihică, încărcată de conflicte interioare, în care se manifestă încă o oarecare agitație și impulsivitate, unele extravaganțe, momente de neliniște și dificultate de concentrare, obosealî la efort. Expresia feței devine însă mai precisă și mai nuanțată. Pofta de mâncare este încă dezordonată, selectivă și în creștere. Individualizarea se intensifică pe planurile intelectuale și raționale. Părerile personale încep să fie argumentate și capătă deseori o validare de generație. Încep să crească interesul pentru probleme abstracte și de sinteză, dar și pentru participarea la roluri mai deosebite.

Importante transformări apar și în viața afectivă a școlarului: se dezvoltă sentimentul de apartenența la generație și se îmbogățește experiența experienței prin prietenie și colegialitate dar și agreșivitatea.

b) Adolescența propriu-zisă sau marea adolescență (16/18-20 ani). Se caracterizează printr-o intelectualizare intensă (dezvoltare a gândirii abstracte), prin îmbogățirea și lărgirea încorporării de conduite adulte. Exprimarea independenței nu mai este deziderativă și revendicativă, ci expresivă, mai naturală. Adolescentul caută mijloace personale de a fi și de a apărea în ochii celorlalți. Îl interesează responsabilități în care să existe dificultăți de depășit spre a-și măsura forțele. Individualizarea și conștiința de sine devin mai dinamice și capătă dimensiuni noi de „demnitate și onoare”. Apropierea de valorile culturale este de asemenea largă. De la o formă de evaluare impulsivă critică, se trece la forme de evaluare în care se caută să se exprime originalitatea. Gustul personal are mai mare pregnanță și se poate susține și demonstra. Intensă este și socializarea aspirațiilor, aspectele vocaționale, profesionalizarea ce se conturează treptat, cuprinzând în esență și elemente importante ale concepției despre lume și viață. În contextul tuturor acestor aspecte, un dinamism deosebit vizează transformarea (revoluționarea vieții și a lumii). Adolescentul este pregătit și se pregătește moral și aptitudinal, îl atrag cunoștințele pentru confruntări sociale complexe (examene, probe, concursuri etc.) pentru a se exprima ca atare. Totuși structura sa biologică este încă fragilă. Se înregistrează forme de nevroze, debuturi de psihopatii și psihoze (schizofrenie), anxietate și, cazuri mai rare, sinucideri. În astfel de situații, ca și în cele de delincvență minoră, se are în evidență condiționarea tensională a dezvoltării psihice, dar și dificultățile de adaptare, de depășire a greutăților și complexității solicitărilor socio-culturale și profesionale.

c) Adolescența prelungită cuprinde absolvenții de liceu, studenții și cei care au început să lucreze (de la 18/20 la 25 ani). Sub o formă sau alta, independența este dobândită la această vârstă, fapt ce aduce cu sine un plus de energizare și dilatare a personalității.

În ansamblu, perioada adolescenței cuprinde cel puțin trei categorii de reacții legate de seria de modificări mai sus descrise:

a) Adolescentul este preocupat de dezvoltarea conștiinței și a imaginii de sine (ca percepție de sine întâi, inclusiv schema corporală) ca expresie a identității egoului. Adolescentul fiind confruntat cu schimbările multiple prin care trece, cu transformările obiective și subiective legate de maturizarea sexuală, dar și de descoperirea dimensiunilor realității sociale, procesele de identitate ca și cel de identificare sunt complexe și sinuoase.

b) Modificările și transformările ce condiționează ieșirea din conformismul infantil au loc prin opoziție, încărcată de cerința de căutare a identității, ceea ce face ca să se treacă printr-o experiență personală densă, trecere impregnată de nesiguranță și de năzuințe puternice spre independență și libertate, demnitate și onoare. Nesiguranța are la bază spargerea sentimentului infantil de dependență. În același timp, libertatea și independența față de relațiile parentale sunt adesea frustrante și creează nu numai nesiguranță, ci și sentimente de culpabilitate. Aceleași fenomene au loc și cu privire la grup. Apartenența la grup este competitivă și adesea tensională, ceea ce va genera sentimentul de dependență, dar concomitent și de independență și o oarecare nesiguranță.

c) În al treilea rând, are loc găsirea unei identități vocaționale ce privește un fel de autocunoaștere de posibilități sau incapacități cu o fervoare și dorință deosebita de autoperfecționare. Identitatea vocațională este axată mai ales pe trăsături de caracter și pe interese și, abia în al doilea rând pe aptitudini, pentru ca să se dezvolte apoi din ce în ce mai mult și identitatea aptitudinală. Foarte sinuos, acest aspect de identitate nu realizează întotdeauna concordanța între interese și aptitudini. Treptat, aspirațiile vor modela spectrul vocațional pe axa profesionalizării.

În general, adolescentul este nemulțumit de alții dar față de sine adoptă un ușor narcisism. Totuși, atitudinea sa față de adulți devine mai puțin opozantă decât în preadolescență iar relațiile fete-băieți se caracterizează prin trăiri sentimentale intense. Adolescența este vârsta marilor sincerități, a naivității și aderării fără rezerve la adevăr și dreptate, a unei interacțiuni morale depline. Adolescentul este dornic de ști, de a învăța, dar efortul depus nu este constant, își poate dezvolta un stil propriu de activitate mentală și de e Interesul pentru informație creste dar, în același timp se și diverșifică iar orientarea lor este mult mai mult direcționată spre domeniul profeșional decât social. Adolescenții și adolescentele realizează că statutul lor este nou și de aceea sunt mândrii de el.

Adolescența prelungită se caracterizează prîntr-o viața sentimentală intensă, dar ușor instabilă. Este etapa în care au loc angajări matrimoniale care vor prefigura o nouă subidentitate și care va crea posibilitatea intimității ca o nouă formă de conviețuire.

1.2. DEZVOLTAREA FIZICĂ

După puseul de creștere intensă din preadolescență, acum schimbările biologice continuă, dar cu ritmuri mai scăzute și mai constante.

Indicii somatici medii ai dezvoltării la sfârșitul adolescenței sunt: pentru înălțime, la băieți între 170-177 cm, iar la fete 162-168 cm; pentru greutate, în medie 60-65 kg la băieți și 52-57 kg la fete. Valorile medii indicate au un caracter orientativ întrucât dezvoltarea poate fi influențată de o multitudine de factori. Adolescența este perioada în care mai ales fetele, sunt foarte atente la felul cum arată. Ele își supraveghează greutatea, își controlează regimul alimentar și execută exerciții fizice. De regulă, creșterea în înălțime este între 20-30 cm iar în greutate 4-5 kg anual. Treptat, adolescentul se apropie de adult sub raportul maturizării și echilibrului hormonal.

Deci, echilibrul hormonal este fragil, ceea ce solicită nevoi nutriționale speciale; astfel crește substanțial nevoia de minerale (mai ales calciu, zinc, fier) și de vitamine. I se stabilizează ținuta, înfățișarea generală specifică. Fetele capătă forma specifică a corpului feminin: se profilează talia, se realizează mai bine bustul iar șoldurile au rutunjimi ce se armonizează foarte bine cu lungimea și suplețea membrelor inferioare. Băieții iau forma specifică corpului bărbătesc: se accentuează lărgimea umerilor, șoldurile se îngustează, se dezvoltă „mărul lui Adam”, musculatura și forța fizică cresc considerabil. Expresivitatea adolescenților capătă specificitate: privirea fetelor este plină de căldură iar cea a băieților de limpezime. Dispare eventuala acnee și stridențele vocii băieților.

Procesul de osificare a scheletului se realizează progresiv până la 20-25 ani, pentru ca ulterior să se producă modificări în compoziția sistemului muscular, mai ales de ordin funcțional. Astfel, crește capacitatea de efort muscular, controlul și coordonarea din ce în ce mai fină a mișcărilor. Armonizarea sistemului osos și muscular constituie o caracteristică a frumuseții adolescentine. În ceea ce privește sistemul nervos, modificările cele mai semnificative sunt de ordin funcțional și vizează mai ales creșterea vitezei de reacție a conexiunilor nervoase și amplificarea activității lobilor frontali.

Pubertatea este subdivizată (de la 10 la 12 ani) și se caracterizează prîntr-o accelerare și intenșificarea accentuată a creșterii (în special în latine), în paralele cu apariția caracteristicilor sexuale secundare. În această subetapă pușeul de creștere duce la creșterea în latine la fete mai accentuata, acestea câștigând în lațime 22 centimetrii. La băieți creșterea vă avea loc mai târziu, între 12 și 16 ani fiind și mai evidentă. Creșterea disproporționată creează de cele mai multe ori un aspect caricatural determinând o stângăcie în mișcări datorită neajustării lor la proporțiile corpului care în acesta subetapă apar modificate.

Toate aceste modificări induc tânărului o stare de neliniște raportate la aspectul sau fizic general. Acestor transformări li se alătură și problemele de ordin dermatologic (cel mai des întâlnită fiind acneea) și o așa numită senșibilitate „emoțională” a pielii care se manifestă sub forma eritemului de pudoare și paloare.

De cele mai multe ori sensibilitatea pielii dezvăluie tenșiunile sufletești pe care de regulă, adolescentul nu vrea să le descopere. De cele mai multe ori, fenomenul de creștere care se caracterizează prin impetuozitate este însoțit de stări de oboseală, momente de iritare și dureri de cap.

Ritmul somnului este uneori perturbat de obiceiul de a învăța noaptea. Starea de sănătate oscilează, fiind mai bună în prima decadă (14-18 ani) și mai fragilă în ultima decadă.

Maturizarea sexuală se desăvârșește și în majoritatea cazurilor se organizează conduita sexuală. Schimbarea corporală vizibilă din timpul adolescenței este percepută ca pe o imagine subiectivă a corpului. Schimbările sunt evaluate în raport cu cei de aceeași vârstă, dar există diferențe în modul în care băieții și fetele trăiesc și valorizeaza maturizarea timpurie a corpurilor lor. Băieții care se maturizează mai rapid par să aibe mai multă încredere în ei decât fetele, care la aceeași vârstă sunt mai mature decât ei, dar tind să ascundă asta.

1.3. DEZVOLTAREA PSIHOLOGICĂ

1.3.1. DEZVOLTAREA SENZORIALĂ

În adolescență pragurile senzoriale scad iar operativitatea expoatării perceptive a fiecărui stimul crește. Asfel, se perfecționează mecanismele generale ale percepției vizuale: crește acuitatea vizuală, se realizează rapid discriminări ale dimensiunilor, formelor, volumului și nuanțelor cromatice, sunt sesizate cu multă ușurință semnificațiile mai profunde ale variatelor categorii de stimuli.

În privința percepțiilor auditive adolescenții înregistrează unele performanțe caracteristice concretizate printr-o deplină discriminare a înălțimii sunetelor, un auz muzical foarte bun iar auzul fonematic pentru limbi străine se perfecționează în continuare, având loc desăvârșirea deprinderilor de recepționare și de vorbire a acestora. Se dezvoltă capacitatea de a recepționa și de a distinge semnificațiile după expresivitatea vocii, se amplifică nuanțele intonării: sunt sesizate cele mai fine nuanțe ale vorbirii ferme, calde etc. Se dezvoltă și capacitatea de a interpreta roluri dramatice, de a reproduce melodii după doar câteva audiții. Dezvoltarea spiritului de observație amplifică mult potențialul de identificare a realității, de cunoaștere și percepere senzorială. Eficiența observației în activitatea senzorială discriminatorie devine deosebit de mare acum.

Progresele au fost înregistrate nu numai în ceea ce privește sensibilitatea vituală și auditivă ci și cea gustativă, odorifică, cutanată și chinestetică deși acestea sunt mai puțin evidente. La fete se observă o mai mare sensibilitate în determinarea și clasificare mirosurilor de flori, anumite mirosuri suportate fără dificultate înainte de această perioadă pot determina adevărate repulsii la un moment dat. Și în direcția gusturilor au loc fenomene similare; chiar dacă la început au loc investigații gustative cu caracter de “aberații senzoriale” ele nu le fac de fapt plăcere, dar trepta, prin imitație, gusturile adolescentului se modifică.

Un proces evident cunoaște sensibilitatea cutanată și simțul muscular. Forța musculară crește mult după o ușoară dereglare în momentul culminant al pubertății.

În privința reprezentărilor, adolescenții pot să-și reprezinte orice li se semnalizează verbal și să verbalizeze ceea ce își pot reprezenta. Ei își reprezintă cu ușurință relații informaționale și structurale între diverse elemente. Nivelul dezvoltării reprezentărilor permite creșterea operativității mentale.

1.3.2. GÂNDIREA

Din punct de vedere intelectual în perioada adolescenței se atinge aproape maturitatea intelectuală cu disponibilul ei complex de modele idei-verbale a căror utilizare are loc în condiții curente. Gândirea pătrunde în faza ei discursivă fiind capabilă de sărcini rezolutive complexe, datorită desfășurării procesuală ample în care sunt clar antrenate succeșiuni de operații distribuite pe faze. În situația în care mediul cultural nu oferă prea multe posibilități de informare, acest nivel nu poate fi atins. Între 14 și 17 ani se conturează formularea concepției despre lume și viață, care anticipează planurile de viață ale adolescentului.

Gândirea adolescenților aflată în plin proces de desăvârșire a operațiilor formale, dobândește câteva caracteristici care o particularizează și o situează la cel mai înalt stadiu al dezvoltării. Astfel, gândirea adolescenților este ”logică și profundă, organizată și sistemică, riguroasă și reflexivă, deschisă spre nou .”

Are loc continuarea formării de noi algoritmi generali și specifici de identificare, rezolvare și control precum și consolidarea celor deja formați, ceea ce determină creșterea posibilității de a fi selectați rapid și de a fi aplicați în situații problematice, cu deosebire în activitatea de învățare.

Se formează noi scheme de gândire, în baza însușirii cunoștințelor la mai multe discipline școlare care pot fi generalizate și aplicate în situații noi.

Tipul de raționament dominant este cel ipotetico-deductiv. Ei sunt capabili să enunțe mai multe raționamente pentru a confirma idei, pentru a fundamenta teorii.

O altă caracteristică constă în operarea cu noțiuni cu un grad ridicat de abstractizare și generalizare. Noțiunile dobândesc un grad înalt de corectitudine, stabilitate, precizie, validitate și dispun de o fundamentare operatorie de nivel superior. De fapt, caracteristcicile adolescenței sunt creșterea volumului conceptelor, a accesibilității acestora precum și a calității operațiilor gândirii și a capacității de înțelegere.

În planul gândirii se remarcă adaptarea unor „strategii de gândire” care constă în capacitatea de organizare a cunoștințelor într-un mod personal în vederea elaborării unor răspunsuri originale, care demonstrează o forță a raționamentului și o putere a minții de care înșiși ei, adolescenții, sunt uimiți. De asemenea, în jurul vârstei de 17-18 ani gândirea critică se realizează la parametri înalți și permite orientarea independentă spre sursele de informare, aderarea la teorii și explicații, testarea și evaluarea ideilor și soluțiilor elaborate. Gândirea critică le permite adolescenților să-și evalueze propriile cunoștințe și să-și conștientizeze ignoranța lor în unele domenii.

Noua formă de egocentrism a adolescenților se manifestă ca o credință specifică în unicitatea modului de agândi. Pe de o parte adolescenții cred că ei gândesc și simt într-un mod unic, nou și singular, iar pe de altă parte, fiind preocupați de ei, ajung să creadă că și ceilalți le acordă atenție, le observă comportamentele și își dau seama de capacitățile mentale.

Totodată, adolescența este și un stadiu al deschiderii specifice către marea societate. Adolescenții tind să iasă de sub tutela familiei și școlii, să se înscrie în viața comunității, să manifeste interes pentru marile probleme al omenirii și când au ocazia să se implice activ în desfășurarea evenimentelor și să se manifeste ca o generație distinctă. În anumite perioade, implicarea lor poate fi protestatară și de amploare și poate contribui la schimbări sociale.

1.3.3. IMAGINAȚIA ȘI CREATIVITATEA

Perioada adolescenței se caracterizează printr-un accentuat dinamism, printr-o mare sensibilitate, entuziasm și deschidere spre valori și idealuri sociale, se dezvoltă mult imaginația și creativitatea fiind cunoscute mari realizări ale unor personalități creatoare la această vârstă.

Intercorelarea complexă a imaginației cu reprezentările, memoria, gândirea, limbajul, afectivitatea și cu însușirile psihice ale personalității, conferă acestui proces un caracter deosebit de complex, originalitate și productivitate sporite. De fapt, adolescentul consideră imaginația ca o zonă de autodefinire și exprimare proprie.

În adolescență există toate condițiile optime atât din punct de vedere neurofuncțional cât și psihologic pentru manifestarea la niveluri crescute a formelor active și voluntare ale imaginației: cunoștințe numeroase, experiență personală, capacitate intelectuală ridicată, stăpânirea mijloacelor de expresie etc.

Imaginația reproductivă, care se dezvoltă intens, este implicată nu numai în învățarea la diferite discipline ci și mai ales în preocupările asidue ale adolescenților de a repara obiecte, de a confecționa ceva, de a realiza un finisaj ingenios al pieselor pe care le execută.

Imaginația creatoare se manifestă acum la un nivel mai înalt și poartă o amprentă caracteristică pentru acest stadiu, fiind în strânsă legătură cu specificul afectivității adolescentine, și ca expresie a aspirației la maturizarea numeroaselor sale disponibilități reale, proprii. Adolescentul poate fi un veritabil poet, pictor, muzician. Trăirile afective tumultuoase, intense, profunde, pot genera o poezie deosebită față de ceea ce o persoană talentată ar putea realiza.

Ceea ce caracterizează creația artistică a adolescentului este prospețimea imaginilor, profunzimea lirismului și participarea eroică, glorioasă, legendară a personajelor și evenimentelor descrise de el.

Se poate concluziona că perioada adolescenței se caracterizează printr-un grad înalt de originalitate și o personalizare a modurilor sale de exprimare.

1.3.4. MEMORIA

În ceea ce privește memoria, caracteristică acestei perioade este memoria de lungă durată și cea logică. Toate procesele memoriei: fixarea, păstrarea și reactualizarea devin de mare eficacitate în adolescență, ceea ce potențează capacitatea de învățare.

Volumul memoriei atinge cel mai înalt nivel în adolescență, ceea ce constituie o condiție importantă în demersul formării bazelor generale și a formării profesionale.

Dezvoltarea memoriei, a capacității intelectuale facilitează desfășurarea activității școlare. Adolescentul descoperă faptul că învățarea este de câteva ori mai eficientă decât până atunci, că poate să citească o singură dată sau de două ori o lecție ca să o rețină, și că poate dacă este suficient de atent, să rețină ceea ce i s-a explicat în timpul lecției, chiar fără să mai citească. Totuși el simte nevoia să restructureze materialul de informație pe care trebuie să-l fixeze. Adolescentul manifestă o adevărată aversiune pentru întipărirea și reproducerea mecanică a ceea ce a învățat. Atât de logică și selectivă este memoria adolescentului încât a memora înseamnă pentru el a stabili și a descoperi raporturi logice. De asemenea, dacă pentru copilul mic a gândi înseamnă a-și aminti, respectiv a derula asociații de contiguitate, pentru adolescent a-și aminti înseamnă a gândi, adică a stabili legături de cauzalitate, necesitate, condiționare între situații, fenomene.

Eficiența memoriei de lungă durată devine tot mai evidentă ca urmare a utilizării unor procedee speciale de facilitare a memorării, păstrării și actualizării. Această situație justifică pe de o parte trăinicia păstrării, adică conservarea într-o formă acceptabilă pentru un timp mai îndelungat a conținuturilor informaționale, iar pe de altă parte și fidelitatea reactualizării, adică precizia, corectitudinea și acuratețea recunoașterii și reproducerii celor memorate.

Se îmbogățește metamemoria, ceea ce implică multiplicarea informațiilor despre îmbunătățirea memoriei.

1.3.5. LIMBAJUL

Adolescența este o perioadă semnificativă a dezvoltării limbajului și a amplificării capacității de comunicare. La această vârstă se formează, datorită exercițiilor, numeroși algoritmi verbali utili în vorbirea în public, în relatarea unor situații, în prezentarea de referate orale și scrise. Se manifestă de asemenea, exigențe tot mai mari în exprimare, în discuțiile constructive și contradictorii, în situații de informare, de confesiune. Vorbirea devine mai nuanțată și plastică, adaptată la circumstanțe. Caracterul melodic al vorbirii devine evident. În situații mai mult sau mai puțin oficiale și în situații intime în care adolescenții își exprimă conștiința de sine ca valoare, există o mare atenție pentru semnificația și folosirea corectă a termenilor.

Persistă în fluxul vorbirii numeroase aspecte necontrolate ale exprimării, cuvinte parazite, excese de exclamații, de superlative (extraordinar, nemaipomenit, super, beton, etc), de expresii șablon și clișee verbale (mie-mi spui, las-o baltă, etc.), dar și vulgarisme uneori voite, agramatisme, o neglijență ostentativă ca expresie de teribilism.

Este evidentă și transformarea uneori dezordonată a ideilor din limbajul interior în cel exterior, ca și organizarea încă imperfectă a gândirii.

Există și modificări de alt gen. În școli se dezvoltă jargonuri școlare ce se înscriu adesea, în tradițiile locale ale școlii. Schimbarea vocii, mai accentuată la băieți și mai lejeră la fete creează la primii un disconfort de comunicare.

Dar cel mai interesant fenomen care se manifestă în legătură cu limbajul constă în creșterea capacităților de creație în domeniul literaturii. Poeziei îi revine un loc de onoare în creațiile celor care își fac debutul în lumea rimelor în condițiile în care personalitatea adolescentului este caracterizată de exaltare, senșibilitate și stări afectiv-intelectuale și complexe centrate în jurul inspirației.

Dezvoltarea limbajului în adolescență este confirmată de creșterea volumului vocabularului, ceea ce asigură adolescentului o competență lingvistică perfecționată, care îi facilitează o mai bună exprimare dar și o mai bună înțelegere a informațiilor care îi sunt comunicate. Odata cu vocabularul crește si debitul verbal, atât cel oral, cât și cel scris. Totodată apare și interesul sporit pentru sensul și semnificația exactă a cuvintelor și a expresiilor verbale, exigența față de respectarea normelor gramaticale ale limbii române fiind mărită, imprimă exprimării un stil îngrijit.

Pentru adolescent stilul expunerii este măsura inteligenței sale și a nivelului său de cultură generală. În comunicare apar multe exprimări elevate și expresii reverențioase iar jargonul continuă să fie utilizat, dar nu atât de frecvent ca și în preadolescență, excepție făcând acei adolescenți care abandonează școala și aderă la grupuri ce utilizează un limbaj cu înțelesuri suburbane, încărcate cu trivialități, la care apelează ca expresie a puterii, durității și a afirmării masculinității lor.

Adolescența este o perioadă în care comunicarea nonverbală devine mai bogată și mai nuanțată și apare plăcerea discuțiilor contradictorii. La această vârstă apare un interes deosebit pentru însușirea limbilor străine, fiind cu ușurință asimilate din programele TV (filme, muzică, videoclipuri, documentare) sau învățate la școală cu un profesor.

1.3.6. MOTIVAȚIA ȘI ÎNVĂȚAREA

Conform piramidei trebuințelor (după Maslow, 1954) în cea de a doua variantă a sa, există șapte tipuri de trebuințe (prezentate de la cele de bază la cele superioare), și anume:

1. Trebuințe fiziologice (foame, sete, sex, si odihnă).

2. Trebuințe de securitate.

Trebuințe de dragoste și afiliere.

Trebuințe de stimă si statut.

Trebuințe de cunoaștere.

6. Trebuințe estetice.

7. Trebuințe de autorealizare a propriului potențial.

Dacă o trebuință e nesatisfăcută, ea devine forța motrică a comportamentului. Trebuințele trebuiesc satisfăcute începând cu cele de bază. Pentru a trece de la o trebuință superioară, cea imediat anterioară trebuie satisfăcută în proporție de cel puțin 25 %. La vârsta adolescenței sunt prezente toate trebuințele dar cu o intensitate mai mare apare trebuința de cunoaștere și trebuința estetică. Astfel se poate explica dorința adolescentului de a cunoaște oamenii din jur, de a se cunoaște pe sine și de a-și perfecționa cultura generală. În ceea ce privește trebuința estetică, remarcăm o atenție deosebită pentru aranjarea camerei, împodobirea ei cu tot felul de accesorii (postere, poze, jucării de pluș, etc.). De asemenea, adolescentul este preocupat și de sala de clasă în care învață, aceasta trebuie să fie atrăgătoare și aranjată cât se poate mai modern. În adolescența prelungită se manifestă cu pregnanță trebuința de autorealizare.

În adolescență, ca și în pubertate, prezintă o importanță deosebită raportul dintre motivație și pârghia recompensă/pedeapsă. S-a constatat că succesul și recompensa sunt mai stimulative decât insuccesul și pedeapsa, dar indiferența este cea care nu este deloc stimulativă. Pentru elevii slabi este mai stimulativă încurajarea, iar pentru cei buni reproșul direct. Pedeapsa trebuie să fie direct proporțională cu greșeala.

La adolescenți, motivația școlară capătă o funcție reglatoare a comportamentului. Astfel, interesul pentru activitatea școlară este fluctuant; nu de puține ori, apar perioade când adolescentului școala i se poate părea anostă, devitalizantă și, în compensație, se activează deschiderea sa culturală. Curiozitatea continuă să evolueze, apare și nevoia de a filosofa, ceea ce va contribui la schițarea unei prime concepții despre lume și viața individului.

În adolescență, deși este prezent întregul set de trebuințe foarte activ se manifestă trebuințele de autorealizare și autoafirmare. Adolescentul este interesat de cunoașterea celorlați dar mai ales de cunoașterea de sine. În situația în care își descoperă aptitudini pentru anumite domenii este dornic să le dezvolte și valorifice înscriindu-se la cursuri dar și la concursuri.

În strânsă legătură cu tendința afirmării de sine se manifestă interesul adolescentului pentru "descoperirea de sine" pentru autodefinire și autorealizare. Interesele sale sunt putenic, diversificate și pozitiv corelate cu aspirațiile și idealurile sale. De aceea, el are momente de autoanaliză în care încearcă să-și clarifice scopurile și să acționeze mai activ. Dorința sa de a se autorealiza și autoafirma îl mobilizează și îl determină să reflecteze în mod realist la alegerea profesiunii.

Alegerea profesională, interesele profesionale sunt relativ neclare și se concentrează mai mult pe aspectele romantice ale profesiunilor, ignorând caracterul rutinar al exercitării acestora. TânăruI se angajează în efort ceea ce creează o experiență importantă. Nu se alterează viziunea romantică a profesiunii nici în perioada adolescenței prelungite.

Se dezvoltă forme noi de motivație, cum ar fi concepția de viață, sistemul propriu de valori, idealul de viață, aspirații puternice de a se apropia de statutul de adult.

Activitatea de bază a adolescenților rămâne totuși învățătura. Învățarea poate fi incidentală sau organizată. În ceea ce privește învățarea incidentală, apare în cadrul evenimentelor cotidiene: internet, televizor, reviste, discuțiile cu prieteni, etc. Învățarea organizată apare de cele mai multe ori în cadrul școlilor, acest tip de învățare fiind forma dominantă în adolescență. Identificarea vocțională se manifestă mai mult ca o descoperire de aptitudini, capacități și abilități, apoi ca pregătire activă direcționată, pregătire pentru examene de admitere în instituții de învățământ superior, sau pregătire profesională activă suplimentară. Viața socială este încărcată de experiență și modele profesionale. Modelele profesionale se consideră accesibile prin efort intelectual și practic, de muncă și randament, dar și ca fiind condiționate de aptitudini înalte. În fapt, are importanță deosebită în această problemă presiunea socială care se manifestă prin solicitările profesionale mai evidente.

Noul nivel școlar aduce câteva modificări esențiale în activitatea de învățare:

– conținuturile de învățare cresc atât cantitativ cât și calitativ

– apar discipline noi care solicită mari capacități de abstractizare; în confruntarea cu aceste noi cerințe se pot descoperi înclinații și aptitudini noi;

– pentru rezolvarea unor sarcini și probleme legate de unele discipline
școlare, adolescenții interesați de performanțele înalte depășesc sursele
școlare, manualele și culegerile; ei consultă dicționare, enciclopedii, etc;

ca tehnică, învățarea se perfecționează de-a lungul adolescenței și apoi în
post-adolescență;

noile capacități fizice și psihice proprii adolescenților le permit să
participe, la unele activități de muncă din spațiul casnic sau în aria de
activitate productivă sau comercială.

Sunt cazuri cand datorită situației financiare sau a condițiilor de acasă, unii adolescenți ajung sa abandoneze școala și sa lucreze în diferite instituții și fabrici, aspect ce determină maturizarea socio-afectivă și creșterea independenței lor. În adolescență, viața nu se mai învață, ci se trăiește. Desprinderea de familie și școală, de tutela acestora, este firească, naturală, logică și necesară dezvoltării psihice din acest stadiu. Tipurile principale de interacțiuni pe care le realizează adolescenții sunt puternic influiențate de factorii generali umani.

1.3.7. AFECTIVITATEA

Maturizarea organismului se manifestă de obicei printr-o proeminentă maturizare intelectuală și afectivă a copilului. Viața afectivă se complică și se diversifică, preadolescentul și mai ales adolescentul admiră, iubește, simte, aspiră, are idealuri afective, îi înțelege pe cei din jur cu reacțiile și intențiile acestora. Amplitudinea trăirilor afective este dată de importanța pe care o au diferitele fenomene în viața adolescentului.

Crește mobilitatea mimică, expresivitatea și funcțiile de comunicare ale privirii, jocul mușchilor feței, crește emotivitatea internă și excitabilitatea. Acest fapt va determina treceri rapide la stări afective excesive. Această excesivitate de emoționalitate debordează și în limbaj. Adolescentul folosește frecvent superlativul absolut "a fost super interesant/bestial,magnific" etc. Acesteia îi corespund stări de exaltare. Gama afectivă protestatară și de disconfort se îmbogătește de asemenea, plictiseala, opoziția, sentimente de amor propriu jignit sau lezare de prestigiu (sentimentul de ridicol) și de culpabilitate, manifestații mimice, comportamentale, verbale se asociază cu comportamente ironice, uneori jignitoare în mod voit. Starea protestatară are episoade de dominație, când se manifestă chiar și în îmbrăcăminte care poate deveni bizară. Starea opozițională se manifestă însă mai consistent în conduita generală. Adolescentul se opune uneori chiar unor reguli simple de politețe pe care el le consideră absurde și ipocrite.

Perioada alolescenței dispune de 2 stări: pozitivă-optimistă și una negativă-pesimistă. Cea pesimistă arată tineretul mai tulburat emoțional, mai rebel, mai iritat, deviat sexual, mai lipsit de respect față de autoritate, mai critic, mai dezaxat și potențial delincvent, tentat de ideea sinuciderii, de folosirea de droguri, de huliganism, agresivitate etc. Cea optimistă se sprijină pe faptul că tinerii de azi sunt mai frumoși, idealiști, vizionari, mai sinceri, mai onești și deschiși.

Educația se distilează și rafinează la această varstă, adolescentul fiind dominat de cerința reevaluării dihotomice, bun-rău, a tot ce se petrece în universul experienței personale. Aceasta este însă puternic influnețată de diferitele canale de comunicare: TV, calculator, internet, ziare, radio, reviste, cărți, etc și se răsfrânge în formarea personalității viitorului adult.

Alte tipuri de stări afective active ale adolescenței sunt teama și anxietatea. Teama este considerată ca emoția cea mai specifică. Ea este reacția la un obiect, fenomen persoană, identificabile, care pot duce la un efect nedorit sau o situație de disconfort, un pericol pentru persoana în cauză. În cazul anxietății, teama este fără obiect precis, clar.

Cele mai evidente puncte de plecare pentru constituirea stării de teamă sunt conflictele și situațile de frustrare a dorințelor, a aspiraților și a intereselor. Conflictele pot fi endogene și exogene. Conflictele endogene sunt ale domeniului subiectiv: se manifestă între dorințe și responsabilități, aspirați și posibilități. Conflictele familiale, școlare, socio-relaționale, de generație etc. pot fi ocazionale sau permanentizate și generează teamă și strategii de evitare, de trăire ca atare. Conflictele pot fi normale, patologice și intermediare. În perioada adolescenței, conflictele se trăiesc tensional mai intens și se structurează ca atare.

În perioada adolescenței emoțiile deși sunt controlate voluntar, capacitatea de stăpânire devine activă, ca și capacitatea de a masca emoția prin dirijarea spre o acțiune oarecare. Gama emoților devine foarte largă și vibrația emoțională (rezonanța afectivă) extrem de vie: regrete, satisfacție, dezgust, tristețe, rușine, repulsie, fuga, invidie, gelozie, teamă, amărăciune, pudoare, groază, manie, excitare, elan, exaltare, plăcere, calm, aversiune, veselie, încantare, grijă, îngrijorare, mânie, înălțare, extaz, duioșie, etc. sunt doar câteva tipuri de stări afective evidente în adolescență.

Integrarea în colectiv este deosebit de facilă. Între 16 și 18 ani se formează grupuri mai mici, dar mai stabile, de interrelații. Ulterior, datorită integrării în activitate sau integrării în institute de învățământ superior, interrelațiile se modifică din nou.

În relațiile cu părinții în adolescență, în funcție de mediul familal în care au fost crescuți, poate avea loc o redeschidere spre spațiu familiei prin scăderea tensiuni de opoziție sau din contră, îndepărtarea de ea prin luarea vieții în propriile mâini și plecarea de acasă. În această perioadă, influența prietenilor este de multe ori mult mai mare decât cea a familiei, lucru ce poate cauza tensiuni, ieșiri verbale violente, amenințări, gesturi extreme. Datorită labilității sale specifice acestei perioade, adolescentul se manifestă predominant în funcție de starea de moment, trecand ușor dintr-o extremă în cealaltă. Familiei îi trebuie multă rabdare și înțelegere pentru tânărul adolescent, aspecte ce pot influența în bine dezvoltarea lui.

Părinții trăiesc un sistem de cerințe adesea ridicate față de munca școlară a copiilor lor, nu știu practic cum și ce trebui să facă. Adeseori au conduite foarte improvizate și manifestă un regim de cerințe relativ dezordonat acasă. Există însă o influiență a școlii asupra părinților, influență ce creează o oarecare ordine în certitudinile educative ale acestora.

Rolul profesorilor este dominat de câteva tipuri de prejudecăți cum ar fi protejarea școlarității didacticistă, a normalității și a uniformității. Prejudecata școlarității se exprimă prin excesiva extindere a rolului și regulamentului școlar în întreaga viață a copilului și restrângerea evidentă a orice depășește statutul de elev și rigorile acestuia. Prejudecata didacticistă se exprimă prin considerarea că randamentul exprimat prin note reprezintă caracteristicile reale ale elevului. Prejudecata normalității constă în ideea că elevul nu poate fi decât normal, conform unui model relativ simplificat și legat de disciplina profesorului respectiv. Prejudecata uniformității ignoră tratarea individuală, considerând că egalitatea socială este echivalentă cu egalitatea resurselor și caracteristicilor copiilor. Conduitele adulte reglementează așadar rolurile și statutele tinerilor.

Rezonanța afectivă a adolescenților este amplă. Ei manifestă o gama largă de emoții și sentimente pe care le trăiesc foarte intens și profund. Astfel, ei trăiesc bucuria succesului sau tristețea eșecului școlar. De exemplu, pentru un elev bun, o notă mică primită poate declanșa trăiri afective devastatoare, împingându-l la acte necugetate. De asemenea, dacă primesc note mai mari față de așteptările lor sunt foarte fericiți. Față de profesorii cărora le acordă încredere și considerație au sentimente de admirație, stimă, simpatie, prețuire, respect. Față de profesorii care-i nedreptățesc pot avea resentimente, dar manifestate în limitele decenței, deși unii adolescenți pot reacționa prin agresivitate verbală și chiar fizică. Adolescenții trăiesc răscolitor evenimentele din mediu familial, cum ar fi conflictele, certurile tensiunile dintre membrii familiei sau divorțul, decesul, care-i pot genera adolescentului reacții de opoziție, tendința spre vanitate și chiar stări anxioase, depresive.

Sentimentele morale, intelectuale și estetice sunt în plină dezvoltare, sub incidența culturalizării și implicării sociale. Adolescentul începe să aprecieze oamenii după criterii moral-critice și astfel își dezvoltă conștiința morală și sentimentele sociale generoase. Adolescentul resimte din plin curiozitatea și plăcerea aflării unor lucruri deosebite, satisfacția depășirii dificultăților, dar și gustul ironiei, satirei, pe fondul accentuării demnității și independenței personale.

Relațiile cu sexul opus tind să se cristalizeze, sa devină mai complexe, se manifestă sentimente și emoții noi, inedite, ca simpatia și sentimente de dragoste. Simpatia este o stare afectivă pozitivă, în care subiectul simte o stare de atenționare ușor exaltată în a crea condiții de reușită și stare de confort psihic pentru persoana simpatizată, ajutând-o, protejând-o și făcându-i bucurii.

În legătură cu sentimentele ce apar în cadrul relațiilor dintre sexe, se impune să menționăm că adolescenții trăiesc intens sentimentul primei iubiri. Dragostea, trăită la această vârstă, ca sentiment de apropiere, afecțiune, dăruire și sacrificiu, împărtășire a tuturor dorințelor, visurilor, speranțelor și temerilor are rezonanțe puternice asupra întregii activități psihice a adolescentului. Tocmai intensitatea puternică a dragostei, ca de altfel a întregii activități psihice a adolescentului, face ca această perioadă să fie considerată ca perioada a pasiunilor, a spontaneității, a furtunilor afective, a poeziei și romantismului din viața omului.

Adolescența este o vârstă când, datorită proceselor hormonale intense, tânarul este framantat de porniri și dorințe sexuale. Mare parte din adolescenți își încep la această vârstă viața sexuală, și este foarte important ca familia și societatea să îi informeze despre riscurile la care se expun atunci când mânați de dragoste, hormoni sau atracție nu realizează că atât protecția lor cât și a partenerilor/partenerelor este foarte importantă.

1.3.8. CONȘTIINȚA DE SINE

Problema principală a perioadei adolescenței este aceea a identificării de sine (personale) sau a dezvoltării conștiinței de sine. Dezvoltarea conștiinței de sine este prezentă în perioada școlară mică, conturându-se pe baza rezultatelor activității, a compensării, a raportării acesteia la ceilalți și la cerințele lor. Se intensifică dorința adolescentului de a fi unic, luând forma nevoii de singularizare, de izolare, tânărul fiind preocupat și absorbit aproape în exclusivitate de propria persoană, pentru ca, spre sfârșitul adolescenței, acesta să simtă nevoia din ce în ce mai acută de a se manifesta ca personalitate, ca subiect al unei activități socialmente recunoscută și utilă, valoroasă. Nevoia de a fi personalitate se manifestă, adeseori, prin tendința expresă a adolescentului de a fi original, cu cele două forme ale sale: creația, producerea a ceva nou, original și excentricitatea (din dorința de a ieși din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul își poate întrece prietenii, atât în comportamente sociale dezirabile, cât și în comportamente deviante).

Perioada adolescenței repune problemele dezvoltării conștiinței de sine datorită: modificărilor ce survin în sistemul general de cerințe ce se manifestă față de adolescent, schimbărilor prin care trece personalitatea cu structurile și sub structurile sale. De aceea, dezvoltarea conștiinței de sine se complica. E vorba de intesificarea percepției de sine referitor la propria-i imagine corporală, identificarea și conștiința egoului, identificarea sensului, rolului și statutului sexual și mai ales a celui social.

Imaginea corporală, aflată la periferiile conștiinței de sine în copilărie, devine din ce în ce mai importantă încorporându-se în conștiința de sine și începe să fie percepută ca atare. Fără imaginea corporală nu se poate organiza identificarea. Dorința de retuș sau de mascare a diferitelor impurității ale pielii sau alte tipuri de aspecte devin evidente, mai întâi la fete. Aceste retușuri exprimă dorința de ajustare a sinelui corporal, dorința de a apărea agreabil și prezentabil. Totodată, aceste adjustări reprezintă conturarea sinelui social și spiritual. E drept că, datorită modificărilor hormonale, unii tineri au probleme dermatologice (acnee, iritatii ale pielii, etc), fapt ce îi stânjenește în relațiile cu sexul opus, accentuând starea de timiditate. Dar datorită evoluției industiei medicale și farmaceutice, tinerii apelează cu încredere la produsele și tratamentele medicale, cosmetizându-și defectele (fetele se machiază, aplică diferite loțiuni și unguente, iar băieții au tendința de a își lăsa barbă).

Identificarea nu este un proces simplu și direct. Copilul și-a construit între timp o imagine de sine din experiența sa generală conturată prin ochii celorlalți. El se consideră puternic sau slab, cu trăsături plăcute sau nu. Această experiență influențează imaginea de sine din timpul puseului de creștere și dinspre finalul acesteia. De aceea, acei copii care erau slabi înainte de puseul de creștere puberal, au tendința de a se vedea mai mici și mai slabi decât sunt în realitate; cei ce erau puternici și voinici tind să se considere ca atare, chiar dacă în timpul puseului puberal au devenit longilini și firavi.

Nemulțumit de înfățișare sa, adolescentul se îndoiește de sine, se crede mai puțin inteligent, atractiv și respectat, pentru că se percepe pe sine cu nemulțumire. Percepția de sine se poate manifesta ca negativă în cazul progresului școlar slab sau a inadaptării școlare. Aceasta, deoarece modul în care el este privit de colegi și de profesori afectează structurarea autoconștiinței. Între elevii, unei clase și profesori se constituie forme de feed-back complexe. În cazul în care adolescentul are o autoconștiință mai înaltă decât atitudinea evaluativă a altora despre sine se simte izolat, depresiv și se zbate în a găsi forme de exprimare care să aducă acceptarea și admirația. În aceasta optică se manifestă teribilismile, agresivitatea verbală și uneori chiar fizică, creșterea la paroxism a opozabilității, criza de originalitate, iar uneori chiar și actele delincvente.

Identitatea este definită și de modelele parentale, copii tinzând să copieze caracteristicile de masculinitate sau feminitate ale părinților. Băieții se raportează la modelul tatălui, iar fetele oscilează între o feminitate tradițională (adoptată de mama, bunică, etc) și o feminitate modernă (împinsă la extreme de personalitățile celebre, reviste, televizor, etc). În acest caz, valorile cultivate de familie ajută la definirea unor identități armonioase sau poate dezastruase ale copiilor.

Un rol important în dezvoltarea conștiinței de sine o are și expectația părinților față de rezultatele școlare. În general, cele care se ocupă de rezultatele școlare ale adolescenților sunt mamele care sunt înclinate să adopte o comportare lejera față de copiii lor dacă aceștia dau dovadă de o conștiință înaltă și au rezultate bune la învățătura. Cu toate că urmăresc îndeaproape evoluția școlară a copiilor lor și se mândresc cu performanțele lor, mamele acestor tineri îi saturează cerințe stricte și reguli precise deoarece le este frică de situația în care copiii lor ar fi tentați să nu mai acorde atenția cuvenită învățării și treptat rezultatele la învățătura să fie din ce în ce mai neperformante. Din această cauza, de cele mai multe ori părinții își supun copiii la ore suplimentare de pegatire pentru a fi siguri de reușită lor școlară.

În extremă cealaltă, există părinți care manifestă o expectație slabă, își tratează copii că pe o povară și îi subevalueaza. Există de asemenea și forme de feed-back variate între adolescenți și familiile lor care își aduc contribuția la autoevaluare și la formarea conștiintei de sine a tinerilor.

În orice caz tinerii cu stimă de sine înaltă și cu bună acceptanță în colectiv primesc sarcini sociale sau școlare cu expectație pozitivă, cu încredere. Ei își susțin întotdeauna opiniile cu fermitate. În general, aceștia au mai puține probleme personale. Tinerii care au stimă de sine scăzută nu manifestă inițiative, nu vor să se exprime ca să nu greșească sau să supere pe alții, dar în același timp acționeză adeseori împotriva normei tocmai pentru că vor să atragă atenția. Au probleme personale legate de dificultățile lor. Percepția de sine alimentează ideea de sine. Întrucât în adolescență percepția de sine se modifică și se corectează mereu, procesul de autoidentificare rămâne deschis.

Sinele cuprinde trei elemente, sinele corporal material, social și spiritual. Sinele corporal material se referă la corp, îmbrăcăminte, familie, cămin, cărți, obiecte, dar și prieteni vecini etc. Deci sinele material se referă la tot ce posedă o persoană.

Al doilea, sinele social, constă din reputația și recunoașterea unei identități anume, considerația pe care o obține o persoană în mediul său. Unele componente ale sinelui social au o mare pondere și importanță decât altele. Așa sunt onoarea, reputația. Sinele social încorporează o experiență socială de roluri și de statusuri sociale.

Al doilea, sinele social, constă din reputația și recunoașterea unei identități anume, considerația pe care o obține o persoană în mediul său. Unele componente ale sinelui social au o mare pondere și importanță decât altele. Așa sunt onoarea, reputația. Sinele social încorporează o experiență socială de roluri și de statusuri sociale.

A treia componentă a sinelui este sinele spiritual și se exprimă prin conștiința propriei activități, a tendințelor și a aptitudinilor psihice. Aceasta este teritoriul actelor de voință și reprezintă trăirile prin care omul se simte mai profund în sine însuși atât prin percepția lumii, cât și prin procesele intelectuale pe care le posedă. Sinele are o natură socială în toate accepțiunile și elementele sale componente.

Cerințele complexe ale condițiilor la care trebuie să facă față adolescenții pot fi depășite și determină constituirea de instrumente psihice adecvate în cazul adaptării bune. Există însă și dificultății de adaptare: școlare, familiale și sociale ca și situații de inadaptare și chiar de dezadaptare. Acestea din urmă se manifestă cu atât mai "delicate" ca evenimente psihice, cu cât există o iradiere a dezadaptării în structurile psihice mai largi. Așa, de pildă, frustrarea creează o formă de dezadaptare, stări depresive. Ori, acestea afectează conduita un timp mai mult sau mai puțin larg și, după ce situația de frustrate s-a consumat, alterând reacțiile la situații optime, reducând astfel oportunitatea și calitatea lor. Cu cât această extindere este mai vastă, cu atât forța ei de antrenare în resorturile de baze psihice crește mai mult.

Ieșirea din conformismul infantil este echivalentă cu câștigarea independenței întrucât există cel puțin trei feluri de dependență: material-economică (instrumentală), emoțională (de confort, afectivă și de apartenență) și de mentalitate (valori), dobândirea independenței este complicată și condiționată de ce anume se consideră în societate și de către părinți și colegi că înseamnă independență (limitele acceptate pe acest plan).

Prima care se dobândește este independența de mentalitate (valori). Acesta se realizează prin devalorizarea noilor idei considerate valide în prima copilărie și a unor obiceiuri care devin considerate învechite sau demodate și sunt tratate ca atare de către puberi și adolescenți. În adolescentă se manifestă opoziție față de rutină, deprinderi, învățare. Opoziția este de fapt îndreptată împotriva stabilității, a forței cerințelor ce reglează viața în mod meschin, rutinar și echivoc. Opoziția împotriva banalității și a mediocrității constituie un semn al formării aspirațiilor spre auto-definire în contextul lumii în continuă schimbare.

lndependența emoțională (de apartenență și confort afectiv) este dificil de dobândit mai ales în cazul tinerelor fete. Dependența afectivă ca și dependența material-economică sunt deosebit de active față de părinți în pubertate și adolescență și complică obiectivarea tendințelor naturale spre independență.

Dependența material-economică (instrumentală )devine greu de suportat deși creează condiții de exercitare de mici acte de independentă. Mulți tineri au un mic buget personal care le oferă săptămânal, lunar sau la cerere (ocazional). lndependența material economică se conturează și se integrează ca aspirație la identificarea vocațională spre o profesie și alimentează proiectele de viitor ale tinerilor. Procesul acesta de apropiere și integrare se realizează în perioada adolescenței, fapt ce face ca subidentitatea familială să capete noi consistențe și să se apropie de subidentitatea acțional responsabilă.

CAPITOLUL 2

STIMA DE SINE

2.1. DEFINIRE ȘI DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Stima de sine reprezintă modul în care ne evaluăm pe noi înșine în raport cu propriile așteptări și cu ceilalți și este direct proportională cu conștientizarea valorii noastre. Fiecare ființă umană este unică și are o valoare care merită să fie respectată. Valoarea unei ființe umane este dată de suma comportamentelor, acțiunilor și potențialităților sale trecute, prezente și viitoare. Capacitatea ființei umane de a se proiecta în viitor, de a-și constientiza, dori și anticipa devenirea prin raportarea la experiențele și succesele anterioare și credința despre propria eficacitate contribuie la întărirea stimei de sine.

Conform Dicționarului de Psihologie (2006) stima de sine este o trăsătură de personalitate în raport cu valoarea pe care un individ o atribuie persoanei sale. Pe linia teoriilor echilibrului, stima de sine este definită ca o funcție a raportului dintre trebuințele satisfăcute și ansamblul trebuințelor resimțite. Pe linia teoriilor comparației sociale, ea este definită ca rezultatul comparației pe care o efectuează subiectul între el însuși și alți indivizi semnificativi pentru el.

Stima de sine și respectul de sine sunt termeni sinonimi și, prin ei se ințelege mai mult decât simțul înnăscut al propriei valori, este starea în care noi suntem adaptați vieții și cerințelor ei. Mai precis stima de sine sau respectul de sine este:

1) încrederea în capacitatea noastră de a gândi și de a face față provocărilor vieții;

2) încrederea în dreptul nostru de a avea succes și de a fi fericiți, sentimentul că merităm, că suntem demni, că suntem îndreptățiți să ne afirmăm nevoile și dorințele, să ne împlinim valorile și să ne bucurăm de rezultatele eforturilor noastre.

Stima de sine reprezintă o nevoie umană fundamentală; iar impactul său nu ține cont nici de înțelegerea și nici de consimțământul nostru, ci ea există în ființa umană cu sau fără știrea noastră. Forța stimei de sine derivă din faptul că este o nevoie profundă. O nevoie este ceea ce este necesar pentru funcționarea noastră eficientă. Să luăm ca și exemplu nevoia de hrană și de apă: nu vrem pur și simplu hrană și apă, ci avem nevoie de ele. Totuși mai avem și alte nevoi nutritive cum ar fi nevoia de calciu și vitamine, dar a căror lipsă este mai puțin dramatică și directă, dar lipsa lor diminuează capacitatea organismului de a funcționa.

Stima de sine aduce o contribuție esențială la procesul vieți, este indispensabilă pentru dezvoltarea normală și sănătoasă și are importanță pentru supraviețuire.

A avea încredere în propria-ți minte și a ști că meriți să fii fericit reprezintă esența stimei de sine. Această convingere este mai mult decât un simplu raționament sau un sentiment, este un factor motivațional care influențează comportamentul. Raportul de cauzalitate este reciproc deoarece și modul în care acționăm influențează factorul motivațional. Nivelul stimei de sine influențează modul în care acționăm, iar modul în care acționăm influențează nivelul stimei de sine.

Persoanele cu un prag ridicat al stimei de sine vor fi mai degrabă perseverente în confruntarea cu dificultățile, spre deosebire de cele cu o stimă de sine scăzută care vor tinde să renunțe sau să încerce dar fără să facă cu adevarat tot ce pot. Valoarea stimei de sine nu constă numai în simplul fapt că ne permite să ne simțim mai bine, ci și în aceea că ne dă posibilitatea să trăim mai bine; adică să reacționăm la provocări și oportunități în modul cel mai adecvat și cu mai multe resurse.

Există corelații pozitive între stima de sine și o multitudine de alte trăsături care influențează capacitatea noastră de împlinire și fericire personală. Studii recente au demonstrat că o stima de sine sănătoasă corelează cu raționalitatea, intuiția, creativitatea, independența, flexibilitatea, adaptabilitatea, capacitatea de a recunoaște și corecta greșelile, bunăvoința și spiritul de cooperare. O stima de sine scăzută corelează cu iraționalitatea, rigiditatea, teama de nou și necunoscut, conformism inadecvat, reacție defensivă, comportament servil sau tiranic și teama sau ostilitatea față de ceilalți.

Stima de sine creează o serie de speranțe implicite în legătură cu ceea ce este potrivit și posibil pentru propria persoană. Aceste speranțe tind să genereze acțiuni menite să le transforme în realități, realități care la rândul lor ne confirmă și ne întăresc credințele inițiale. O stimă de sine scăzută este cea care ne clasează într-o relație adversă cu propria noastra stare de bine.

COMPONENTELE STIMEI DE SINE

Stima de sine se bazează pe trei componente: încrederea în sine, concepția de spre sine, iubirea de sine. O buna dozare a fiecăreia dintre aceste trei componente este indispensabilă pentru a obține o stimă de sine armonioasă. Între cele trei componente ale stimei de sine există legături de interdependență: iubirea de sine (a te respecta indiferent de ceea ce ți s-a întâmplat) facilitează o concepție despre sine pozitivă (a crede în capacitățile tale, a te proiecta în viitor) care la rândul său, influențează favorabil încrederea de sine (a acționa fără teama excesivă de eșec și de judecata altuia).

IUBIREA DE SINE este elementul cel mai important. A ne stima înseamnă a ne evalua. Dar a ne iubi nu suportă nici o condiție: ne iubim în ciuda defectelor și limitelor, în ciuda eșecurilor și înfrângerilor, pur și simplu pentru că o voce interioară, ne spune că suntem demni de iubire și respect. Această iubire necondiționată nu depinde de performanțele noastre, ea arătând că ne putem regrupa dupa eșecuri. Ea nu ne ferește de suferință sau de îndoială în cazul unor dificultăți, dar ne apară de disperare. Iubirea de sine depinde în mare parte de dragostea pe care ne-au împărtășit-o familia noastră atunci cand eram copii, și de "hrana afectivă", care ne-a fost dăruită.

CONCEPȚIA DESPRE SINE este părerea pe care o avem despre noi, o evaluare fondată sau mai puțin fondată, a calităților și defectelor noastre, este al doilea stâlp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoașterea de sine; importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea de a fi deținători ai calităților sau defectelor, ai potențialităților și limitelor. Este un fenomen în care subiectivitatea joacă un rol esențial. Aceasta concepție pe care o avem despre noi înșine o datorăm mediului nostru familial și în special proiectelor pe care părinții noștri le fac pentru noi. În unele cazuri copii sunt împovărați în mod inconștient de către părinți și îndeplinesc ceea ce ei înșiși nu au putut sau nu au știut să realizeze în viața lor.

ÎNCREDEREA ÎN SINE se aplică în special la actele noastre. A fi încrezător, înseamnă, a considera că ești capabil să acționezi într-o manieră adecvata în situațiile importante. Contrar iubirii de sine, și mai ales, concepției de sine, încrederea în sine nu este greu de identificat; pentru aceasta este suficient doar să te întâlnești frecvent cu persoana, să observi cum se comportă în situatii noi sau neprevazute, în care există o miză, sau daca este copleșită de dificultăți în realizarea a ceea ce are de îndeplinit. Încrederea în sine provine în principal din modul de educație transmisă de familie sau de școală. În cazul în care unui copil îi sunt prezentate eșecurile ca fiind o consecință posibilă a actelor sale, dar nu una catastrofică, el va ajunge sa aibă încredere în sine. De asemenea, pentru cultivarea încrederii în sine, este important ca el să fie recompensat atât pentru că a încercat, cât și pentru că a reușit. Încrederea în sine se transmite în primul rând prin exemplul personal și mai apoi prin sfaturi.

Rosenberg și Harter (1990) consideră că stima de sine este influențată de maniera în care persoana percepe competențele sale în domeniile în care reușita este importantă pentru el. Cu cât discordanța dintr Sinele Real și Sinele Ideal este mai mare, cu atât stima de sine are un nivel mai scăzut. Pe de altă parte, o persoană are mai multe identități, fiecare asociată unui rol anume (familial, profesional, social, etc.).

Există perspective diferite asupra modului în care este văzută stima de sine de cercetători. Unii o vad unidimensională, globală (Coopersmith, Pierce, Haris, etc), alții în schimb susțin multidimensionalitatea ei pe baza evaluării și analizei factoriale.

Dintr-o aceeași perspectivă, de definire sau de organizare a conținutului stimei de sine, F. Sordes-Ader, G. Leveque, N. Oubrayrie și C. Safont-Mottay (1998) consideră că stima de sine globală se construiește din evaluarea făcută fiecăreia din următoarele dimensiuni:

Sinele emoțional – este reprezentarea individului cu privire la gradul de control pe care îl are asupra emoțiilor sale și impulsivității. Este imaginea pe care o are individul cu privire la gradul de stăpânire de sine al său.

Sinele social – este reprezentarea interacțiunii cu ceilalți, sentimentul de recunoaștere socială

Sinele profesional – este reprezentarea, comportamentul și performanța la locul de muncă sau mediul școlar. Percepția asupra propriilor competențe este încorporată în imaginea pe care și-o construiește individul despre propria lui persoană

Sinele fizic – este imaginea corporală, bazată în mare parte pe percepția părerile celor din jur cu privire la aspectul fizic.

Sinele anticipativ – modul în care persoana privește spre viitor, atitudinea față de ceea ce îi rezervă viitorul.

2.3. TIPURI ALE STIMEI DE SINE

Trei mari modele teoretice s-au impus când vine vorba de definirea stimei de sine. Prima, și cea mai veche, este cea care definește stima de sine ca fiind bazată pe sentimentul de competență. În concepția lui William James urmată de perspectiva psihologilor psihanalitici, stima de sine rezultă din raportul dintre succes și pretenții; diferența dintre sinele real și cel ideal; este strâns legată de succesul și de eșecul într-un anumit domeniu.

1. Stima de sine bazată pe sentimentul de competență

Una dintre teoriile populare prezente în psihologie a definit stima de sine ca fiind un sentiment de competență al individului care este bazat pe două lucruri- pretențiile unei persoane, dorințele si aspirațiile ei, și capacitatea de a le realiza, de a-și atinge scopurile. Astfel, nivelul stimei de sine se măsoară prin abilitățile deținute și succesele obținute în domenii importante persoanelor.

Cercetări realizate (Crocker și Park, 2002) au scos în evidență faptul că un nivel înalt al stimei de sine, definită în acest mod, nu este de dorit. Concentrându-se doar pe evitarea eșecului și înregistrarea succesului în domeniul de activitate, indivizii au un grad scăzut al autonomiei, al capacității de învățare, sunt incapabili în a-și asuma riscuri și devin agresivi în relație cu ceilalți atunci când primesc un feed-back care le-ar pune în pericol stima de sine. Atunci când se înregistrează un eșec, indivizii ale căror stimă de sine se traduce prin competență, devin vulnerabili, demoralizați, putând să adopte un comportament violent. Așadar, preocuparea de a dobândi stimă de sine este costisitoare pe mai multe planuri, în timp ce beneficiile sunt de scurtă durată: sentimentul de siguranță care rezultă din succes, realizare, câștig salarial, aprobarea altora, sau de a fi o persoană bună, este de scurtă durată. Atunci când vorbim de o perspectivă pe termen lung și mai mult la nivel mondial, costurile unui nivel înalt al stimei de sine sunt:

– Învățare și competență – atunci când oamenii sunt preocupați de a-și dezvolta stima de sine ei tind să ignore informațiile despre propriile limite, slăbiciuni, eșecuri, să atribuie eșecul cauzelor externe, iar succesul celor interne. Astfel feedback-urile primite sunt distorsionate, iar capacitatea de a învăța din propriile greșeli și de a se dezvolta este redusă.

– Relațiile cu ceilalți – preocuparea pentru stima de sine este antagonistă cu empatia, cu a fi conștient de nevoile celorlalți, persoana fiind preocupată doar de performanța proprie, de ce gândesc ceilalți despre el. De asemenea, cercetări realizate au demonstrat că oamenii răspund la feedback-uri care amenință imaginea stimei de sine prin “evitare, distanțare sau retragere, sau cu sentimente de vină, furie, opoziție sau agresivitate”

– Costuri pentru ceilalți – atunci când stima de sine se traduce prin succes, prin compararea calităților cu ceilalți, nu este suficient ca persoana să fie destul de inteligentă, să obțină destule succese, ci trebuie și ca ceilalți să fie mai puțin competenți, mai puțin valoroși. Astfel, apare nevoia de a se simți superior celorlalți.

2. Stima de sine ca și auto-valorizare

Atunci când stima de sine este definită ca și o atitudine favorabilă pe care o are persoana despre sine, deci ca un sentiment al valorii personale, nivelurile înalte ale stimei de sine pot genera comportamente indezirabile. O stimă de sine ridicată corelează cu egoismul, mândria, narcisismul, iar când la această stare se adaugă o amenințare la adresa egoului oamenii pot recurge la comportamente de violență și agresivitate. Așadar, persoanele pot deveni agresive atunci când primesc feedback nefavorabil din partea celorlalți și, în special, atunci când li se sugerează că ar trebui să-și modifice puțin viziunea prea bună despre sine. Acceptarea sau respingerea feedback-ul nefavorabil venit din partea celorlalți este dependent de anumiți factori, precum siguranța în relevanța auto-evaluării. Astfel, persoanele care au o stimă de sine crescută, dar nu sunt siguri în privința auto-evaluării, au un risc mai crescut de a deveni agresivi în urma unui feedback care le amenință credințele.

Un alt factor este reprezentat de nevoia de validare de către ceilalți. O persoană care este dependentă de confirmarea celorlați este mai sensibilă în privința remarcilor primite, și prezintă un risc crescut de a răspunde agresiv la amenințările eu-lui.

Alt factor este stabilitatea auto-evaluărilor; unele evaluări sunt stabile de-a lungul timpului, iar altele se pot schimba în funcție de evenimente cotidiene. Persoanele care au o stimă de sine globală mai puțin stabilă sunt mai probabile de a reacționa defensiv atunci când auto-evaluările pozitive le sunt amenințate.

Relația dintre stima de sine ridicată și narcisismul poate fi explicată în mai multe moduri. Astfel, narcisismul poate fi văzut ca o formă exagerată a stimei de sine, care are un caracter predominant emoțional; narcisismul este o subcategorie a stimei de sine ridicate; el implică o stimă de sine ridicată dar instabilă- care conduce la ostilitate și violență. Narcisismul corelează pozitiv cu agresivitatea și ostilitatea, cu labilitatea emoțională, nivelul scăzut al empatiei. Totuși, narcisismul nu se confundă cu stima de sine, diverse studii arătând că există persoane narcisiste care au o stimă de sine scăzută. Narcisismul implică în mai mare măsură motivația și emoția, dorința de a fi superior celorlalți.

3. Stima de sine înaltă

Teoriile moderne definesc stima de sine ca fiind multidimensională. În acest sens, o stimă de sine înaltă este alcătuită dintr-un nivel înalt al valorii de sine dar și al competenței. Persoanele care au sentimentul auto-valorizării pozitive sunt deschise la noi experiențe, se simt bine în general, sunt optimiste, se simt acceptate și îi acceptă pe ceilalți. Totodată, un nivel înalt al sentimentului competenței le va oferi calitățile necesare pentru a reuși în viață. Întrunind aceste dimensiuni, nivelul înalt al stimei de sine corelează cu fericirea, lipsa psihopatologiei, crearea unei identități stabile, spontaneitate, coping mai eficient în situații de distres, etc

A avea o stimă de sine înaltă înseamnă a recunoaște propria valoare, a avea o atitudine pozitivă față de calitățile personale, de competențe, a avea încredere în puterea de a duce sarcinile la bun sfârșit și de a realiza o comparare favorabilă cu ceilalți.

Stima de sine înaltă poate fi stabilă sau instabilă.

Persoanele care au o stimă de sine înaltă și stabilă nu își consacră prea mult timp și prea multă energie pentru apărarea sau promovarea imaginii proprii. Stima lor de sine este puțin influențată de circumstanțele exterioare și de evenimentele cotidiene.

Cei cu stima de sine înaltă și stabilă au stări sufletești temperate și în general pozitive, nu se află într-o stare de hipervigilență față de mediul social. Aceste persoane nu iși pun valoarea la îndoială. Ele pot accepta să nu controleze total o anumită situație, fără a se simți inferior sau devalorizat. O stimă de sine sănătoasă are manifestări atât în plan psihic cât și pe cel fizic. Astfel, în plan fizic o persoană cu un nivel optim al stimei de sine va avea o postură relaxată (umeri, brațe, expresie facială). Timbrul vocal este unul plăcut, tonul vocii este adaptat diverselor situații, ochii sunt expresivi, luminoși, mersul este hotărât fără a fi însă agresiv sau arogant.

Pe plan psihic observăm un confort în a dărui și a primi complimente, ușurința în a exprima afectivitatea, acceptarea criticilor și a propriilor greșeli, atitudine deschisă spre noi experiențe, răspuns flexibil la situații neprevăzute, un mai bun control al stărilor de anxietate și stres.

Stima de sine înaltă are urmatoarele calități:

Securitate – aspect ce oferă individului posibilitatea de a accepta eșecuri și critici;

consistență atât pe plan conștient cât și la nivel inconștient;

caracter de adevăr – prin faptul că nu are nevoie de validări constante;

stabilitate de-a lungul timpului.

Aceste caracteristici pot fluctua în timp, de la o situație la alta și de la un individ la altul, însă ele sunt preponderente atunci când înregistrăm un nivel înalt al stimei de sine.

Chiar și dacă stima de sine a subiecților este ridicată, aceștia pot suferi șocuri majore, în special dacă se afla într-un context competitiv destabilizator. Ei reacționează energic la critică și la eșec, pe care le percep ca un pericol și încearcă să se pună în valoare afișând excesiv succesele sau calitățile lor.

Stările sufletești ale subiectului cu stima de sine înaltă și instabilă sunt mai puțin temperate decât ale celui cu stimă de sine înaltă și stabilă; el se teme de apariția unui pericol, a unei sfidări sau a unei nedreptăți (nereconoașterea propriilor merite); trăiește frecvent emoții negative sau ostile (gelozie, furie, neliniște, resentimente, etc.), deși are o buna părere despre sine. Acești subiecți își pun valoarea la îndoială, ceea ce îi face mai vulnerabili.

4. Stima de sine scăzută

Stima de sine scăzută presupune un nivel deficitar al auto-evaluării pozitive, precum și al competenței personale. Este cunoscut faptul că un număr de condiții clinice prezentate în DSM IV – precum tulburările de anxietate, depresia, tulburări de alimentație, sarcina în adolescență, victimizare, dificultate în susținerea și formarea de relații strânse, implicarea în comportament antisocial, consumul de substanțe, și ideație și tentative de suicid sunt asociate cu stima de sine scăzută. Ea este frecvent asociată cu un nivel mai scăzut al sentimentului de fericire și bunăstare, timiditatea, lipsa inițiativei, evitarea conflictului, insecuritate, anxietate, depresie, etc.

Legătura dintre stima de sine și agresivitate este una controversată, ea fiind o problemă pe care cercetătorii s-au focusat de-a lungul timpului. Trei mari curente au stipulat legătura dintre cele două concepte: teoria socială, psihologia umanistă și neo-freudienii. Conform teoriei sociale legătura dintre stima de sine și agresivitate poate fi explicată prin prisma legăturii cu societatea. Stima de sine scăzută slăbește legătura cu societatea, aceasta rezultând în scăderea conformismului la regulile și normele sociale și creșterea delincvenței. Psihologii umaniști susțin că lipsa unei imagini de sine pozitive corelează cu apariția problemelor psihice; neo-freudienii afirmă, de asemenea, că o imagine de sine negativă produce comportamente agresive.

La fel ca și stima de sine înaltă, și cea scăzuta poate fi stabilă sau instabilă.

Subiecții cu o stimă de sine scăzută și instabilă sunt dornici să-și amelioreze condiția și starea sufletească. În acest sens ei fac o serie de eforturi și în multe cazuri reușesc, dar în momentul în care trăiesc o dezamagire stima lor de sine scade brusc. Aceste persoane au nevoie, mai mult decât altele, de aprecieri din partea celor din jur. Persoanele care se încadrează în această categorie sunt mai sensibile decât lasă să se credă în societate. Ele obțin triumfuri modeste și trăiesc o suferință discretă.

Stima de sine a acestor persoane este în general sensibilă și reactivă la evenimentele exterioare pozitive sau negative. Ea trece frecvent, ca urmare a succeselor prin faze în care este mai crescută ca de obicei. Dar aceste progrese sunt adesea instabile și nivelul ei se reduce în momentul în care apar dificultăți. Cei care se încadrează în aceasta categorie fac eforturi pentru a oferi lor și celor din jur o imagine mai bună. Când aceste persoane își spun părerea o fac cu deosebită prudență, examinând cu mare atenție reacțiile celorlalți. Când sunt contraziși, cei cu o stimă de sine scăzută și instabilă, se destabilizează repede și au tendința de a nu se opune ferm opiniei adverse; dar în cazul în care opinia sa este acceptată, se destind și se prezintă bine.

Cauzele unei stime de sine scăzute și instabile pot fi: un deficit de susținere și încurajare din partea părinților sau din partea altor persoane care sunt foarte importante pentru copil (acesta nu presupune lipsa de afectivitate din partea acestor persoane); competențele limitate ale copilului (de exemplu la școală); nepopularitatea printre ceilalți colegi, compararea cu alte persoane, sau o supraprotecție parentală cu o redusă valorizare a copilului.

În cazul persoanelor cu stima de sine scăzuta dar stabilă, acestea depun puțin efort pentru promovarea imaginii și stimei de sine. Ei acceptă nivelul scăzut al propriei stime de sine și în oarecare măsură îl și suportă fără a încerca să facă ceva pentru a schimba lucrul acesta. Aceste persoane își expun punctele de vedere doar atunci când sunt solicitate și, în aceste cazuri preferă să se afilieze opiniilor celorlalți. Acești subiecți, spre deosebire de cei cu stimă de sine scăzută și instabilă, nu sunt preocupați de a fi acceptați de cei din jur sau să nu aibă eșecuri.

Cauzele unei stime de sine scăzute și stabile sunt în general aceleași ca și în cazul celei scăzute și instabile, dar mult mai accentuate. Există însă și unele diferențe specifice: evenimentele vieții au provocat la copil sentimentul lipsei de control asupra mediului (ex. cazul unui deces în familie, divorțul părinților sau boala unuia dintre părinți), sau cazul unor carențe afective majore.

STIMA DE SINE LA ADOLESCENȚI

Tendința naturală a stimei de sine este de a rămâne la nivelul său inițial, în ciuda micilor oscilații legate de viața cotidiană. Dar ea se poate modifica semnificativ în urma unor evenimente de viață majore, sau în cazul deciziei personale de a se schimba.

Începuturile stimei de sine sunt corelate de fapt cu cele ale conștiinței de sine, a cărei componentă este. S-a constatat că în jurul vârstei de opt ani copiii acced la o reprezentare psihică globală despre ei înșiși, reprezentare ce poate fi măsurată și evaluată științific. La această vârstă ei sunt capabili să spună că au diferite calități fizice sau diferite trăiri emoționale. Imaginea pe care încep să și-o formeze despre propria lor personalitate, despre care nu știu încă foarte multe, constituie baza pentru viitoarea lor stimă de sine. Pentru copil există patru surse principale de judecăți semnificative, deci patru surse ale simei de sine: părinții, profesorii, amicii (colegii de clasă sau de școală) și prietenii apropiați. Când toate aceste surse funcționează bine stima de sine a copilului va fi solidă. Dacă, însă, una din aceste surse este deficitară, celelalte o pot suplini. De exemplu, copilul va suporta mai bine o neînțelegere cu un profesor dacă știe că este apreciat de părinții și de prietenii săi .

Totuși sunt și niște surse de presiune cele patru roluri sociale pe care copilul trebuie să le joace: să fie un bun fiu/fiică, să fie un bun elev, coleg și prieten. Pentru a avea o bună imagine socială copilul trebuie să depună mult efort. Importanța corespunzătoare a acestor surse diferte de întărire a stimei de sine variază în funcție de vârstă.

La copiii mici, părerea părinților are cea mai mare pondere. Pe parcursul dezvoltării devine din ce în ce mai importantă părerea prietenilor.

În adolescență scade progresiv ponderea părinților ca furnizori principali ai stmei de sine, dar crește semnificativ ponderea prietenilor, a colegilor și în unele cazuri chiar a profesorilor. Totuși impactul aprobării parentale rămâne foarte mare și nu începe să se diminueze cu adevărat decât atunci când tânărul părăsește familia.

De-a lungul adolescenței se produc schimbări calitative ale conceptului de sine datorită creșterii capacităților cognitive, lărgirii și intensificării relațiilor sociale.

Corectarea imaginii de sine și cultivarea respectului de sine sunt posibile și benefice pentru adolescentul care dorește să fie împăcat cu sine, să se simtă confortabil în orice colectivitate care țintește spre autoafirmare și fericire personală.

Construită de-a lungul timpului, fiind produs al experienței personale generată de interacțiunile cu mediul fizic și social schema sinelui funcționează ca un ecran prin care informația care vine este codificată și selectată. Abordând sinele ca prototip Rosch subliniază că oamenii își formează conceptul de "sine" asemănător cu formarea celorlalte noțiuni, observându-și permanent propriile acțiuni dar și reacțiile altora despre acesta. Sinele este așadar un "prototip" ce conține o colecție de caracteristici pe care persoana respectivă le vede ca fiindu-i specifice și pe care fie le autoapreciază fie le autoevaluează; autoaprecierea făcându-se de regulă înaintea susținerii, desfășurării unei acțiuni /sarcini "Oare voi putea să fac asta?" iar autoevaluarea realizându-se după efectuarea sarcinii acțiunii "Cât de bine am făcut?". Atât autoaprecierea cât și autoevaluarea implică autocunoaștere și apreciere critică a propriului eu, imaginea despre propriile capacități și abilități, judecarea calității acestora.

Luând în considerare cercetările desfășurate, s-a observat că în timp ce sentimentele adolescenților cu privire la propria persoana oscilează, într-o anumită măsură, în funcție de situațiile în care ei se pot afla, stima de sine rămane stabilă. În ceea ce privește începutul adolescenței și mai ales preadolescenței, tineri prezintă o fluctuație a imaginii de sine și o scădere a stimei de sine. Cele mai mari fluctuați ale stimei de sine sunt în intervalul de trecere de la preadolescență la adolescență și mai puțin între prima parte a adolescenței și adolescența de mijloc și cea finală.

Stima de sine constantă, care se manifestă pe toată durata adolescenței, devine un factor securizant în situațiile dificile care pot genera îndoială cu privire la unele defecte ce sunt abia atunci descoperite. Fluctuația stimei de sine barometrice, poate genera suferință morală și disconfort. De asemenea, adolescenții cu stimă de sine oscilantă au și un nivel ridicat al anxietății și o iritabilitate crescută. Mai ales dacă adolescenții constată la ceilalți reacții și atitudini relativ nefavorabile față de ființă lor. Acest fapt îi tulbură și le creează nedumeriri și confuzii, cu atât mai mult cu cât, ei pun mai mare preț pe opiniile prietenilor și grupurilor. Dacă aceste păreri intră în contradicție cu cele ale părinților nedumeririle adolescenților cresc și mai mult la fel și disconfortul lor psihic.

Vârsta de 16-18 ani este una care prin statut îi face să devină independenți și deja maturi. Își doresc să fie băgați în seamă de către cei mai vârstnici atunci când au ceva de spus, să fie luați în serios și să li se ofere credibilitate și încredere. Stima de sine a fost un concept intens analizat în literatura de specialitate pentru că numeroase studii au considerat că este deosebit de importantă pentru calitatea vieții noastre.

Un studiu realizat în 2006, intitulat „Stima de sine scăzută în timpul adolescenței prezice sănătate precară, comportamente criminale și probleme economice de-a lungul perioadei de adult” scoate în evidență faptul că stima de sine promovează scopuri, așteptări, mecanisme de adaptare și comportamente ce facilitează eficiența învățării și a experiențelor de muncă și împiedică problemele de sănatate mentală și fizică, consumul de substanțe și comportament antisocial.

Din rezultatele studiului reiese că adolescenșii cu stimă de sine scăzută au mai multe probleme psihice în perioada de adult, sunt mai predispuși să facă depresie, anxietate, să consume tutun, au mai multe probleme cardio-respiratorii, mai multe probleme cu legea în timpul adolescenței și mai multe probleme economice în viața de adult. Ei abandonează școala, reușesc cu greu să se angajeze sau să se integreze în colectiv și au frecvente probleme antisociale.

Oamenii tind să se compare cu cei asemănători lor din punct de vedere al imaginii. Oamenii recunosc intutitiv importanță stimei de sine în ceea ce privește eficiența și sănătatea lor mintală – de aceea încearcă să o mențină și să o ridice.

Se presupune că elevii cu stima de sine ridicată sunt mai perseverenți la școală, se simt mai competenți și în consecință au rezultate școlare mai bune. Totuși, stima de sine e un slab predictor al performanței școlare, aceasta neavând consecințe pozitive nici mai târziu, necoreland puternic cu performanța profesională. Chiar dacă intenția este bună nu întotdeauna implementarea ideii are rezultate la fel de bune. Adolescenții cu stima de sine scăzută pot avea un aspect fizic plăcut, dar nu observa acest lucru, fiind pesimiști și negativiști în privința fiecarui lucru.

Imaginea de sine este influențată pozitiv sau negativ și de relațiile sociale, inclusiv cele amoroase în care se implică adolescenții. Vorbim în acest caz de ludici, persoane care optează pentru relații multiple, preferand nonimplicarea și neasumarea responsabilităților, orientându-se către parteneri la fel de superficiali.

Se pare că pentru stima de sine e mai important cum te crezi decât cum ești în realitate. Cei cu o stimă de sine ridicată sunt grozavi în ochii lor, dar nu neaparat și în ochii celorlalți. Scăderea motivației școlare duce la scăderea stimei de sine ceea ce conduce la consumul de țigări, alcool sau droguri.

Experiențe sexuale negative sau chiar sarcini nedorite apar la cei cu stima de sine scăzută, însă nu numai acestea sunt predispuși să se implice în activități sexuale precoce sau în mai multe relații sexuale ci chiar și cei cu stima de sine pozitivă.

Consumul de alcool sau de droguri este intalnit în ambele categorii de adolescenți motivele fiind diverse: curiozitate, distracție sau uitarea problemelor.

Cei cu stima de sine crescută sunt perseverenți în cazul eșecurilor și uneori se comportă mai bine în situatiile sociale. Persoanele cu stimă de sine pozitivă sunt mai fericite și mai putin depresive.

MODALITĂȚI DE CREȘTERE A STIMEI DE SINE LA ADOLESCENȚI

Stima de sine care se formează în perioada adolescenței este strâns legată de stima de sine pe care copilul a avut-o până în acest moment. Normal este că dacă un copil a avut o stimă de sine scăzută în copilărie, aceasta să fie la fel și când atinge pragul adolescenței. La fel și pentru stima de sine crescută. Dar, deși asa se întâmplă în majoritatea cazurilor, unii copii își măresc stima de sine în adolescența în funcție de o serie de factori. Dacă, până acum, accentul era pus pe părinți și educatori, de la vârsta când copilul se consideră a fi un mic adult, influențele cele mai mari apar de la colegi și prieteni, de la grupul cu care își petrece timpul.

Dificultățile, lipsa motivării sau a implicării într-o activitate și interesul pe care îl acordă reușitei sunt factori influențați în mod direct de stima de sine pe care o are un adolescent. Aceasta se formează în funcție de aprecierile primite de la părinți, educatori, profesori, colegi, prieteni etc. pe tot parcursul timpului, putând fi pozitive sau negative. Așadar, dispoziția mentală și tipul de stimă de sine pe care le are adolescentul îl obligă să reacționeze într-un anumit fel față de eșec sau reușită.

Dacă, în copilărie, stima de sine ne pregătea pentru situațiile mature de care urma să ne lovim, acum ajută la conturarea a doua necesități indispensabile propriei persoane, și anume cea de a fi iubit și cea de a fi competent.

Nevoia de a fi iubit și acceptat cuprinde necesitățile adolescentului de activitate socială, dorința de a avea părinți cu care să interacționeze, un grup de prieteni în care să fie acceptat, clasa în care să aibă succes la învățătură.

Formarea unei stime pozitive la adolescenți se realizează prin punerea în balanță a așteptărilor pe care ceilalți (părinți, profesori, familie) o au de la ei și realitatea pe care o poate atinge. Dacă un părinte nu este niciodată mulțumit de rezultatele la învățătură ale copilului său, acesta va ajunge să dezvolte o stima de sine scazută, considerând că nu este în stare să facă nici un lucru bine, singura "calitate" a lui fiind să ii dezamăgească pe cei dragi lui. Astfel, activitățile indezirabile (absenteism școlar, eșec scolar, comportamente ilegale și deviante) ajung sa reprezinte modul în care se revoltă față de nereusita sa, considerată astfel de către părinți, concluzionând că nu este capabil să facă nimic altceva. Mulțumirea sa apare atunci cand cineva sau un grup de persoane este dispus să îl accepte, indiferent care ar fi rezultatele sale la școală.

În primul rând, o persoana nu își poate crește stima de sine decât dacă este conștientă de faptul că la momentul actual, are un mare dezavantaj din acest punct de vedere.

Impăcarea cu sine este unul din cele mai importante aspecte care trebuie luate în considerare. Adolescentul trebuie să fie capabil să își accepte eșecurile și greșelile și să se accepte pe sine însuși, astfel învățând de fapt să extragă ce nu a mers conform planului și data viitoare să reușească să o facă mai bine.

Sistemul propriu de valori este, de regulă, în concordanță cu sistemul de valori al societății în care un adolescent trăiește. În general, pentru a putea dezvolta o stimă de sine ridicată, un adolescent trebuie să își impună anumite standarde la care să se ridice, deoarece standardele pe care cei din jurul său le impun pot fi mult mai ridicate decât poate acest adolescent să facă.

Îndepărtarea gândurilor negative, inclusiv a dezamăgirii personale, și concentrarea pe gândurile pozitive pe care un adolescent le are. Daca un adolescent consideră că este un ratat din punct de vedere școlar (chiar dacă nu este în totalitate adevarat), el va începe să se comporte ca atare, iar, inevitabil, și cei din jurul său vor începe să aibă aceeași părere. În cazul în care concentrarea se face asupra gândurilor pozitive, adolescentul este capabil să se ridice la propriile așteptări, va avea o stima de sine mai ridicată, iar cei din jurul său (parinți, profesori, colegi, prieteni) vor începe să aibă o imagine pozitivă despre persoana sa.

Cateva modalități de îmbunătățire a stimei de sine la adolescenți ar putea fi:

Crearea în școală și famile a cât mai multor oportunități de succes, situații în care tânarul să-și identifice punctele tari și calitățile;

Crearea de situații în care adolescentul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane – activități de voluntariat în centre pentru copii cu nevoi speciale, orfelinate, cămine de bătrâni, tabere, etc;

Identificarea domeniilor de competență ale copilului și adolescentului și crearea situațiilor în care acestea să fie utilizate cu succes (artă, tehnică, tehnologie);

Identificarea surselor de suport social, emoțional, instrumental, informațional;

Dezvoltarea abilităților de comunicare, negociere, rezolvare de probleme, abilități de a face față situațiilor de criză;

Dezvoltarea sentimentului de auto-eficacitate, de acceptare de sine, de a se simți util,

Insuflarea pasiunii pentru frumos și artă – implicarea tânărului în creație (diverse tipuri de artă: pictură, sculptură, desen, poezie/proză, etc)

Ieșirea pentru o perioadă din mediu/activitatea zilnică prin călătorii, excursii în natură sau la diverse obiective turistice și istorice (muzee, gradini botanice, zoologice, clădiri culturale, castele, teatre, biblioteci, etc)

Practicarea unui sport sau învățarea unui instrument muzical,

Promovarea tradițiilor, valorilor și a istoriei (”daca nu știi de unde vii, puțin probabil să îți dai seama încotro te îndrepți”).

Oricare ar fi situația, adolescentul cu o stimă de sine ridicată sau scăzută, este momentul să începem de la zero. Adolescența este o etapă foarte importantă din viață, bazată pe dezvoltarea complexa a persoanei, și dacă dorim cu adevărat, putem să realizăm schimbări majore care să schimbe stima de sine, modul în care suntem priviți și reușitele pe care le vom avea.

CAPITOLUL 3

METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII

Lucrarea de față a urmărit să testeze următoarele obiective și ipoteze:

Obiectivul general al cercetării vizează creșterea stimei de sine la adolescenți.

Obiective specifice:

De a efectua o serie de acțiuni care să determine creșterea stimei de sine la adolescenții cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani.

De a facilita autocunoașterea și intercunoașterea (relaționare și comunicare) la adolescenți. Pentru integrarea într-un grup este nevoie, înafara aptitudinilor sociale, de o bună autocunoaștere și de acceptarea propriei persoane precum și cunoașterea altora.

Ipoteza principală: Dacă adolescenții participă la diverse programe de interacțiune, excursii, cultură, voluntariat,etc., stima lor de sine va crește.

Ipoteze specifice:

Există diferențe semnificative între lotul experimental și cel de control în urma activităților desfășurate.

După experiment, ca urmare a creșterii stimei de sine, autocunoașterii și acceptării propriei persoane, grupul care a luat parte la acțiuni și-a dezvoltat abilități de relaționare și comunicare și s-au putut integra mai ușor în alte grupuri.

3.2. VARIABILE ȘI DESIGN

Variabilele reprezintă caracteristici ale unor entități și procese sociale care au mărime, intensitate și niveluri diferite.

Variabila independentă reprezintă un factor cauzal, și e posibil ca acesta să fie introdus de cercetător. În acest caz variabila independentă o reprezintă programul de îmbunătățirea stimei de sine. Acest program constă în activități de interacțiune, voluntariat, excursii, autocunoaștere și intercunoaștere și comunicare.

Variabila dependentă este acea variabilă care ia valori în funcție de variabila independentă. În cazul cercetării de față varianta dependentă o reprezintă nivelul stimei de sine.

Variabila de control verifică relația dintre variabila dependentă și cea independentă iar în cercetarea de față este reprezentată de testările inițiale și finale.

Designul este unifactorial, intersubiecți.

Cercetarea de față are ca scop principal dovedirea importanței pe care un program de îmbunătățire a stimei de sine îl poate avea în rândul adolescenților. Acest program conține activități simple, care pot fi aplicate și coordonate cu ușurință de către orice adult (părinte, diriginte, profesor, consilierul școlar, etc).

Putem menționa ca scop secundar analiza nivelului stimei de sine a adolescenților precum și măsura în care introducerea unui asemenea program în procesul instructiv-educativ influențează nivelul acesteia.

3.3. DESCRIEREA EȘANTIONULUI

Activitatea de cercetare s-a desfășurat în Arad, pe un lot de 32 de subiecți din diverse licee arădene: Colegiul Național Elena Ghiba Birta, Colegiul Național Moise Nicoară, Liceul Tehnologic de Transporturi Henri Coandă, Grupul Școlar Forestier, Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului. Testul inițial l-am dat la toți, iar apoi, testul final la 20 de subiecți, pentru a fi grupurile egale și rezultatele cât mai exacte.

Subiecții au fost aleși atât dintre cunoscuți (copiii prietenilor, rudelor, vecinilor) cât și necunoscuți (colegi de clasă cu copiii cunoștiințelor mele) și au avut vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani.

3.4. METODELE UTILIZATE

Procedura de investigare a constat în preexaminare, implementarea programului de intervenție la grupul experimental, în timp ce grupul de control își continua activitatea școlară și extrașcolară obișnuită, apoi a urmat testarea finală.

Metodele de investigare folosite au fost:

Metoda observației

Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane (Unconditional Self Acceptance Questionnaire – USAQ)

Metoda observației

Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare, folosită nu numai în psihologie. Este frecvent utilizată deoarece este cel mai ușor de aplicat din punct de vedere tehnic și nu necesită o aparatură sofisticată.

Ca metodă de cercetare a psihologiei, observația constă în urmărirea atentă intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări ale comportamentului individului, ca și a contextului situațional unde acesta se produce, în scopul sesizării unor aspecte esențiale ale vieții psihice.

Cuvântul „observație“ semnifică tocmai constatarea exactă a unui fenomen, fapt, cu ajutorul unor mijloace de investigație și apoi studierea aprofundată a acestei constatări. Observatorul este doar un „fotograf“ al faptului, iar observația trebuie să redea exact natura faptului, fenomenului.

Avantajele observației – Este vorba în primul rând de ușurința aplicării, economicitatea mijloacelor materiale necesare efectuării cercetării, naturalețea și autenticitatea fenomenelor relevante. Observația permite surprinderea manifestărilor comportamentale firești ale individului în condiții obișnuite de viață. Oferă date de ordin calitativ.

Dezavantajele observației – Observatorul trebuie să aștepte uneori mult timp până se produce fenomenul vizat, fără a putea interveni în nici un fel. La aceasta se adaugă imposibilitatea de a izola și controla variabilele. Mai mult decât atât, prezența observatorului poate determina intrarea în funcțiune a mecanismelor de apărare ale subiecților care modifică situația globală a câmpului social sau a comportamentelor celor observați, chiar fenomenul studiat pe ansamblu.

Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane (Unconditional Self Acceptance Questionnaire – USAQ)

Stima de sine este reprezentarea în termeni de judecăți de valoare pe care fiecare o are despre propria persoană și este o componentă a schemei cognitive referitoare la sine. Varianta rațională este de a înlocui conceptul de stimă de sine cu cel de acceptare necondiționată a propriei persoane (unconditional self-acceptance – USA) care este logic corect și mai pragmatic (Ellis, 1994; Rogers, 1961).

Chestionarul cuprinde 20 de itemi care măsoară acceptarea necondiționată a propriei persoane. Acesta a fost conceput în 2001, de către Chamberlain și Haaga și se bazează pe teoria lui Albert Ellis asupra acceptării necondiționate, itemii reflectând diferitele aspecte ale acestui concept multifațetat, central teoriei rațional-emotive și comportamentale.

Scala permite calcularea unui scor global, unde valorile mari reflectă nivele crescute de acceptare necondiționată a propriei persoane.

USAQ cuprinde 20 de itemi, dintre care 9 itemi sunt astfel formulați încât reflectă nivele crescute de acceptare necondiționată a propriei persoane (ex., „Mă simt valoros, chiar dacă nu reușesc să ating anumite scopuri importante pentru mine.”), iar 11 itemi sunt formulați astfel încât reflectă o acceptare necondiționată scăzută (ex. „Ca să mă simt o persoană valoroasă trebuie să fiu iubit de persoanele importante pentru mine.” ).

Posibilitățile de răspuns pentru fiecare item merg de la „Aproape întotdeauna fals” (1), până la „Aproape întotdeauna adevărat” (7).

Scala se administrează fără limită de timp.

După ce materialele și condițiile necesare pentru administrarea scalei sunt asigurate, persoanei examinate i se spune: ”Vă rugăm indicați cât de des simțiți că afirmațiile de mai jos sunt adevărate sau false pentru dumneavoastră. Pentru fiecare afirmație, notați numărul corespunzător (de la 1 la 7) pe linia din stânga acesteia, folosind scala de mai jos.”

Această instrucțiune apare și pe lista cu itemii, subiectul putând să o recitească ori de câte ori dorește pe parcursul evaluării.

Scorul total reflectă nivelul de acceptare necondiționată a propriei persoane. Scorurile mari indică o acceptare necondiționată a propriei persoane ridicată, în timp ce scorurile scăzute indică o acceptare necondiționată scăzută. Scorurile posibile variază între valorile de 20 (scor minim) –140 (scor maxim).

Scala se administrează în varianta creion-hârtie, atât individual (și în varianta autoadministrare), cât și în grup.

Scala se administrează fără limită de timp.

Fidelitatea unui test psihologic se referă la acordul sau stabilitatea așteptată a măsurilor analoge. Dacă un instrument este fidel, atunci rezultatele obținute în condiții similare prezintă o anumită stabilitate în timp (Dempster și Brainerd, 1995). Fidelitatea unui instrument de măsurare este cel mai adesea exprimată pe baza consistenței interne și a stabilității în timp a rezultatelor (Anastasi, 1988).

Consistența internă a unei scale se referă la măsura în care toți itemii scalei măsoară aceeași variabilă. Stabilitatea rezultatelor testării ne indică în ce măsură la aplicări diferite în timp un subiect obține rezultate similare la un test sau scală.

Fidelitatea USAQ a fost estimată prin calculul coeficientului de consistență internă Alfa Cronbach. Eșantionul utilizat a fost de 437 subiecți, valoarea Alfa obținută fiind de .73. Această valoare indică o consistență internă bună, ceea ce exprimă faptul că itemii testului evaluează același construct – acceptarea necondiționată a propriei persoane. Studiile de fidelitate efectuate pe populație americană indică un indice Alfa Cronbach de .72 (similar celui obținut de noi pe populație românească) (Chamberlain și Haaga, 2001). Valoarea medie a coeficientului obținut este în concordanță cu definiția constructului de acceptare necondiționată a propriei persoane, care este multifațetat – implicând convingeri legate de caracteristicile propriului comportament (ex. inteligent, corect, competent) și de atitudinea persoanelor semnificative (ex. aprobare, respect, iubire), reunite sub conceptul mai general al valorii intrinseci a ființei umane.

Validitatea este o caracteristică a unui test (sau scală) care arată măsura în care acesta măsoară ceea ce se spune că măsoară. Altfel spus, validitatea se referă la măsura în care inferențele pe care le facem pornind de la rezultatele obținute la un test sunt corecte (Messick, 1995).

Validitatea de conținut se referă la examinarea sistematică a itemilor testului/scalei pentru a vedea dacă ei acoperă un eșantion reprezentativ al domeniului pe care dorim să îl măsurăm. În elaborarea USAQ, Chamberlain și Haaga (2001) au pornit de la definiția acceptării necondiționate a propriei persoane care reflectă faptul că individul „se acceptă în totalitate și necondiționat, indiferent dacă se comportă inteligent, corect, sau competent și indiferent dacă oamenii îl aprobă, îl respectă sau îl iubesc” (Ellis, 1977, pp. 101). Chestionarul a fost astfel conceput încât itemii lui să acopere diferitele fațete ale conceptului de acceptare necondiționată astfel definit. Spre exemplu, un item de tipul „Simt că sunt o persoană valoroasă chiar și atunci când alți oameni mă dezaprobă” se referă la aprobarea din partea celorlalți, în timp ce afirmația „Ca să mă simt o persoană valoroasă trebuie să fiu iubit de persoanele importante pentru mine” face trimitere la iubirea celorlalți. În același fel, itemul „Cred că a fi bun în multe domenii, te face o persoană bună în general” se referă la competență, iar o afirmație de tipul „Cred că sunt valoros prin simplul fapt că sunt o ființă umană” exprimă ideea subiacentă întregului chestionar conform căreia toți oamenii sunt valoroși prin simplul fapt că sunt oameni, indiferent de comportamentele lor.

În concluzie, datele disponibile până în acest moment sugerează că varianta în limba română a USAQ are proprietăți psihometrice bune, asemănătoare variantei originale, în limba engleză.

3.5. DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

În luna februarie am aplicat chestionarul la toți cei 32 adolescenți din cele 5 licee arădene (testarea inițială). Din aceștia am ales pentru grupul experimental 10 adolescenți, 5 fete și 5 băieți cu vârsta între 15-18 ani aleși dintre copiii cunoștiințelor, prietenilor și a vecinilor, și pentru grupul de control tot 10 adolescenți, atât fete cât și băieți cu vârsta între 15-18 ani colegi cu cei din grupul experimental.

Adolescenții din lotul experimental au fost aleși de mine pentru că îi cunoșteam atât pe ei cât și pe părinții lor și am avut din partea acestora acceptul de a îi duce în excursii, vizite, etc, iar cei din lotul de control, i-am ales in funcție de rezultatele de la prima testare astfel încât să aibe rezultatele la testarea inițială cât mai apropiate de cei din grupul experimental, pentru a obține o situație clară și neinflunețabilă asupra efectului acțiunilor intreprinse de mine pentru a crește stima de sine.

Acum urmează partea cea mai frumoasă și interesantă, și anume… activitățile pe care le-am făcut cu micul meu grup de prieteni (experimental).

Fiind un grup de 10 tineri și cu mine 11, am vorbit cu un prieten bun de familie care are un microbus de persoane de 16 locuri, și care a venit împreună cu noi și câte odată și câțiva părinți în diferite locuri unde am avut nevoie. Ca să nu fie discuții, am făcut un buget de persoană pentru fiecare ieșire (combustibil, mâncare, apă, taxe de intrare, etc) și a ieșit un cost mulțumitor pentru toată lumea, iar banii rămași dintr-o excursie îi raportam pe următoarea. La final ne-au mai rămas 55 lei pe care i-am cheltuit la o patiserie când ne-am strâns toți la sfârșitul experimentului pentru a ne împărtăși părerile, trăirile, ideile, etc.

În prima săptămână din Martie, cum s-a mai încălzit puțin vremea am mers la Casa de Bătrâni APUS DE SOARE din Sâmbăteni și le-am dus la toți câte o garofiță, mărțișorare, napolitane și pixuri de diferite culori. Au fost foarte emoționați, atât bătrânii cât și tinerii mei, și, de ce să nu recunosc, și eu. Nu se așteptau la vizite de la persoane străine, majoritatea erau singuri sau aveau rudele plecate din țară, așa că am fost primiți cu lacrimi de bucurie și recunoștință. Am stat de vorbă cu fiecare bătrân (erau 7 persoane când am fost noi), le-am împărtășit visele și speranțele noastre, le-am cerut sfaturi, i-am scos la o plimbare prin părculețul de lângă clădire, și prin vizita noastră, le-am adus un strop de culoare, tinerețe și voie bună la bieții bătrânei. La fel ca întâmpinarea, și despărțirea a fost emoționantă, toți am avut lacrimi în ochi, de la copii și bătrâni, până la personalul de servici care se ocupa de ei. Pe mașină, în drum spre casă, fiecare și-a spus părerile, au povestit de bunicii lor, deși nu toți din grupul experimental se cunoșteau între ei. Prima ieșire a fost o experiență memorabilă pentru fiecare.

În următoarea săptămână, ne-am propus să facem o vizită surpriză la Centrul de Plasament Oituz, din Arad. Le-am cumpărat câte un breloc diferit pentru fiecare, bomboane și creioane colorate. La început am fost puțin reținuți unii față de alții pentru că nu știam cum să îi abordăm, dar ”a spart gheața” un băiețel care ne-a întrebat cum ne cheamă și ce avem în plasă, și de acolo a început distracția… ne-am jucat împreună, am desenat, ne-au arătat colecția lor de jucării și picturi, ne-am povestit întămplări hazlii unii altora, și așa… timpul a trecut repede iar noi ne-am luat rămas bun de la ei și am plecat, nu înainte de a fi pupați și îmbrățișați de fiecare copiluț și copiliță din centru. Pe drum, tinerii mei adolescenți au fost mai tăcuți și gânditori, dar nu am insistat prea mult pe această temă, ci ne-am fixat următoarea ieșire. Probabil au povestit acasă părinților lor ce au văzut și au simțit la centrul de plasament.

Pentru că timpul nu a ținut cu noi, (am vrut să mergem la pădure dar a plouat), am ales să facem o vizită la Muzeul de Istorie și Științe ale Naturii din Arad. Unii dintre tineri au fost când erau mai mici, alții nu, dar pentru toți a fost o experiență interesantă, deoarece acum, fiind mai mărișori, au înțeles altfel lucrurile, arta, natura. Așadar, împreună, am admirat florile de mină, exponatele de animale, am trăit istoria ”cameră cu cameră” (unii din ei deja își făceau scenarii de roluri: nobili daci, regi, prințese, revoluționari, etc), și după vreo 2 ore de plimbat și admirat, am poposit peste drum la restaurantul Perla să ne odihnim picioarele și sa bem câte un suc. După toate astea, concluzia unanimă a fost că avem o țară minunată, cu atâtea lucruri, animale, plante, extraordinare de care mulți dintre noi nici nu știm, iar cei care le știu nu le apreciază. Fiecare cred că și-a luat angajamentul verbal sau mintal de a explora și aprecia cât mai mult natura.

Și bineînțeles că le-am dat ocazia la sfărșitul lunii aprilie când am prins o zi calda și frumoasă, și am mers cu toții la Grădina Botanică din Macea. A fost o perioadă nimerită deoarece atunci erau înflorite o grămadă de flori și copaci. Au fost foarte încântați de plante și flori dar și de tehnologie (telefoanele mobile) pe care au folosit-o să își facă poze prin tot parcul. Și nu în ultimul rând de câte o înghețată luată la plecarea din localitate de la o alimentară.

Că tot le-am deschis pofta de excursii și natură, am nimerit o zi de mai călduroasă și senină și am pornit cu bateriile încărcate (și mentale și cele de la telefoane), cu mâncare, apă, dulciuri, sărățele spre Cetatea Șoimoș. Am ales-o asta deoarece se ajunge mai ușor și mai repede decât la cea de la Șiria, și totuși, e mai întreagă. A fost o ieșire foarte reușită, acompaniată de cântece, glume, povești amuzante și încununată de un prânz copios (tip picnic) pe o pătură mare, în mijlocul cetății. Am fost atenți să strângem ambalajele și resturile rămase, să nu stricăm sau dărâmăm ceva de pe acolo. Înainte de a pleca, am avut ocazia să admirăm și un apus superb de soare de la balconul cetății iar apoi să plecăm fericiți spre casă.

Iar ultima noastră ieșiere din cadrul acestui experiment a fost la Noaptea Muzeelor, la Muzeul de Artă unde a fost o expoziție de stampe japoneze iar mai apoi un atelier de caligrafie japoneză organizată de câțiva voluntari de la Asociația Culturală Noua Acropolă. Acolo am aflat informații interesante despre cultura japoneză, ne-am chinuit să desenăm câteva ideograme kanji și am descoperit valoarea scrisului (mai ales aceia dintre tineri care scriau mai urât) atât ca formă de transmitere a unor informații, cât și ca o formă de respect și noblețe.

Din fiecare excursie adolescenții mei au avut de învățat o grămadă de lucruri noi și fascinante, care sigur îl vor ajuta la un moment dat în viață. Chiar și pentru mine a fost ceva inedit, m-am simțit extraordinar în grupul lor. Am socializat, am legat prietenii, ne-am împărtășit idei, speranțe, experiențe de viață.

La sfârșitul programului am aplicat iar celor două grupuri, experimental și de control același chestionar ca la testarea inițială.

3.6. REZULTATELE CERCETĂRII

Analiza datelor s-a făcut cu ajutorul programului PSPP și Microsoft Excel și vizează atingerea obiectivelor și susținerea ipotezei cu privire la eficacitatea programului de îmbunătățire a stimei de sine.

Din rezultatele de la testarea inițială cu ajutorul Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane (Unconditional Self Acceptance Questionnaire – USAQ) completat de lotul de 32 adolescenți a reieșit o stimă de sine medie conform figurii de mai jos.

Fig. 3.1. – Rezultatele la testarea inițială

Testul inițial l-am dat la toți, iar apoi, testul final la 20 de subiecți, pentru a fi grupurile egale și rezultatele cât mai exacte.

După implementarea programului de îmbunătățire a stimei de sine la grupul experimental și testarea finală s-a observat o îmbunătățire ușoară a nivelului stimei de sine la adolescenți după cum se poate vedea în figura de mai jos.

Fig. 3.2. – Rezultatele la testarea finală

Rezultatele celor două testări au fost reprezentate grafic cu scopul de a sublinia diferențele dintre testări la ambele grupe.

Fig. 3.3. – Comparație rezultate

În urma prelucrărilor descriptive obținem pentru fiecare situație în parte: indicii tendinței centrale (media, mediana, modul), indicii de împrăștiere (abaterea standard); reprezentarea grafică (histograma).

Verificarea IPOTEZEI 1: Există diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul stimei de sine între lotul experimental și cel de control în urma activităților desfășurate.

a) Pentru a prezenta designul experimental în primul rând se vor identifica variabilele: variabila independentă care este tipul de grupuri cu cele două modalități (a1 – grup experimental; a2 – grup de control) și variabila dependentă care este nivelul stimei de stine.

VI – tip grupuri (design unifactorial intersubiecți) ;

a1 – grup experimental;

a2 – grup de control;

VD – nivelul stimei de sine.

Avand o singură variabilă independentă, vorbim despre un design unifactorial intersubiecți.

Având doua variabile (VI – tip de grupuri și VD – nivelul stimei de sine), pe o coloană vom avea VI, codificând cu 1,2 cele doua modalități: 1=grup experimental și 2 = grup de control;

Pe a doua coloana introducem datele care măsoară nivelul stimei de sine.

Fig. 3.4. – Baza de date pentru cele 2 variabile

În urma realizării prelucrărilor descriptive, obținem următoarele rezultate:

Fig. 3.5. – Medii și abateri standard

Distribuțiile sunt asimetrice pentru cele două grupuri.

Fig. 3.6. – Distribuția în cazul grupului experimental

Fig. 3.7. – Distribuția în cazul grupului de control

În funcție de medie se constată diferențe între cele două grupuri, grupul experimental și cel de control, în ceea ce privește nivelul stimei de sine. Nivelul stimei de sine este mai mare în cazul grupului experimental decât în cazul celui de control.

Testarea probabilității Ho

Pentru a putea generaliza rezultatele obținute în cazul grupurilor trebuie să testăm care este probabilitatea ipotezei nule. Pentru a alege testul de inferență adecvat trebuie să ținem cont de tipul de design și de condițiile necesare pentru a folosi testele parametrice. Distribuțiile rezultatelor sunt asimetrice.

Prin urmare, putem folosi un test de inferență parametric, testul Independent Sample T test.

În urma calculării testului T obținem: t(18) = 2,43 la p = 0,02.

Deoarece pragul de probabilitate al ipotezei nule pentru t calculat la p este < decât pragul 0,05, respingem ipoteza Ho și rămânem cu ipoteza cercetării Hs care ne spune că nivelul stimei de sine este mai mare în cazul grupului experimental decât în cazul grupului de control.

Fig. 3.8. – Rezultatele testului T

Verificarea IPOTEZEI 2. După experiment, ca urmare a creșterii stimei de sine, autocunoașterii și acceptării propriei persoane, grupul care a luat parte la acțiuni și-a dezvoltat abilități de relaționare și comunicare și s-au putut integra mai ușor în alte grupuri.

Pentru a prezenta designul experimental în primul rând se vor identifica variabilele: variabila independentă care este momentul testării cu cele doua modalități (a1 – prima testare; a2 – a doua testare ) și variabila dependentă care este nivelul stimei de stine.

VI – momentul testării (design unifactorial intrasubiecți) ;

a1 – prima testare;

a2 – a doua testare;

VD – nivelul stimei de sine.

Având o singură variabilă independentă și un singur grup de subiecți, vorbim despre un design unifactorial intrasubiecți.

Având doua variabile (VI – momentul testării și VD – nivelul stimei de sine), pe o coloană vom avea VI, codificând cu 1,2 cele doua modalități: 1= prima testare și 2 = a doua testare. Pe a doua coloană am introdus datele care măsoară nivelul stimei de sine.

Fig. 3.9. – Baza de date pentru cele 2 variabile

În urma realizării prelucrărilor descriptive, obținem următoarele rezultate:

Fig. 3.10. – Medii și abateri standard

Distribuțiile sunt asimetrice pentru cele două grupuri.

Fig. 3.11. – Distribuția la momentul primei testări

Fig. 3.12. – Distribuția la momentul celei de-a doua testări

În funcție de medie se constată diferențe între cele două momente, prima testare și a doua testare, în ceea ce privește nivelul stimei de sine. Nivelul stimei de sine este mai mare în cazul testării a doua decât în cazul primei testări.

Testarea probabilității Ho

Pentru a putea generaliza rezultatele obținute în cazul celor două momente trebuie să testăm care este probabilitatea ipotezei nule. Pentru a alege testul de inferență adecvat trebuie să ținem cont de tipul de design și de condițiile necesare pentru a folosi testele parametrice. Distribuțiile rezultatelor sunt asimetrice.

Prin urmare, putem folosi un test de inferență parametric, testul Paired Sample T test.

În urma calculării testului T obținem: t(9) = -4,35 la p = 0,00.

Deoarece pragul de probabilitate al ipotezei nule pentru t calculat la p este < decat pragul 0,05, respingem ipoteza Ho și rămânem cu ipoteza cercetării Hs care ne spune că nivelul stimei de sine este mai mare în cazul celei de-a doua testări decat în cazul primei testări.

Fig. 3.13. – Rezultatele testului T

CONCLUZIILE CERCETĂRII

Așadar, ipotezele de la care am plecat, și anume ” Dacă adolescenții participă la diverse programe de interacțiune, excursii, cultură, voluntariat,etc., stima lor de sine va crește” precum și abilitățile de relaționare și comunicare în urma creșterii stimei de sine, și obiectivele de a stimula creșterea stimei de sine și a facilita autocunoașterea, comunicarea și relaționarea au fost susținute de rezultatele obținute.

Deși din punct de vedere social, nivelul stimei de sine era predominant mediu, subiecții manifestau reticențe în relațiile sociale.

În urma experimentului meu alcătuit din excursii și vizite la diferite instituții, am observat că tinerii adolescenți au dezvoltat mai ușor abilitățile de relaționare și comunicare. La început au fost mai timizi, mai reticenți, atât unii cu alții cât și cu persoanele cu care au intrat în contact, dar apoi au reușit să stabilească legături și puncte comune, fapt ce le-a facilitat o comunicare mai ușoară.

Acestă cercetare a abordat problematica stimei de sine la adolescenți, încercând implementarea unui program de îmbunătățirea stimei de sine. În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine. Stima de sine este o dimensiune fundamentală pentru orice ființă umană indiferent că este copil, adult sau vârstnic, indiferent de cultură, personalitate, interese, statut social, abilități. Sima de sine este dimensiunea evaluativă și afectivă a imaginii de sine.

Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere și încredere în forțele proprii. O stimă de sine pozitivă și realistă dezvoltă capacitate de a lua decizii responsabile și abilitatea de a face față presiunii grupului.

Riscurile unei stime de sine scăzute sunt multiple: probleme emoționale (depresie, anxietate, iritabilitate), probleme de comportament (agresivitate; scăderea rezultatelor școlare, eșec școlar, abandon școlar), imagine corporală negativă; tulburări alimentație (anorexie, bulimie), suicid.

Oscilația sau stabilitatea stimei de sine contribuie la structurarea imaginii de sine generale a adolescentului. Adolescenții au nevoie de ajutorul și ghidarea adulților pentru a depăși această perioadă de mari confuzii și transformări. Deși drumul spre devenirea lor ca adulți este deja la început, majoritatea transformărilor fizice desfășurându-se în pubertate, adolescența este perioada reorganizării imaginii de sine și a rolului social. La aceastăvârstă tinerii capătă un statut nou care include responsabilități pe măsură. Adolescenții doresc să-și câștige autonomia și să-și dovedească forțele, ceea ce îi determină, de multe ori, să întreprindă activități riscante. Această vârstă este momentul în care se reorganizează imaginea și stima de sine și drept urmare poate aduce nenumărate temeri pentru cei implicați. Relația cu cei din jur este afectată de toate aceste schimbări și uneori duce la conflicte aprinse cu părinții, profesorii și alți adulți cu care adolescentul intră încontact. Acest program a dorit să îmbunătățească stima de sine la adolescenți pentru ca adaptarea lor la noul statut de viitor adult să fie ușurată. Autocunoașterea și autoacceptareau un rol fundamental în stabilirea unor relații armonioase cu cei din jur. Același rol îl are și intercunoașterea care este un alt obiectiv vizat de acest program. Odată ce individul se cunoaște și se acceptă cu toate calitățile și defectele pe care le posedă, acesta poate întemeia relații de prietenie și de cuplu echilibrate.

În cadrul programului am întreprins împreună cu ei activități care i-au făcut să identifice caracteristici neconștientizate pînă în acel moment și, cel mai important, au reușit să se vadă prin ochii celor din jur. Adolescenții au oferit și primit feedback-uri, au comunicat sentimente, trăiri, idealuri, toate în scopul de a deveni persoane mai încrezatoare în forțele proprii și mai echilibrate în viața de zi cu zi.

Ieșirile făcute în cadrul acestui experiment au fost o oază de relaxare și recreere și au oferit experiențe interesante de viață, bine venite pentru fiecare adolescent.

Limite și constrângeri în această cercetare ar putea fi timpul limitat și numărul redus de activități care să nu fie suficiente pentru a putea duce la o mărire mai consistentă a stimei de sine a adolescenților. Este nevoie de un program mai vast, implementat la nivel de școală, cu grupuri organizate însoțite de adulți și o gamă mai variată de acțiuni pentru a determina îmbunătățirea stimei de sine prin implementarea unui astfel de program în cadrul procesului instructiv-educativ ala dolescenților. Consider că, odată eliminate limitele și constrângerile, acest program ar putea avea rezultate mai benefice decât în cazul de față. Ce am reușit eu să fac cu grupul de adolescenți este doar un pas mic în ajutorul adolescenților care au luat parte la experiment. Dar dacă va fi implementat la scară mai largă, sigur va avea succes, va ajuta tinerii să comunice și să se integreze mai bine în societate, precum și va sădi în inimile lor tinere mândria de a avea o istorie bogată, o țară frumoasă și un set de valori trainic. Ei sunt viitorul, în ei merită să investim. Pentru binele lor. Pentru binele nostru.

BIBLIOGRAFIE

A. Faber, E. Mazlish – Cum să-I asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat, București, Curtea Veche, Publishing, 2007

Albert L.E., Adolescentul dezadaptat; Editura Komp-Press, Cluj-Napoca, 1999

Albu, E., Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii adolescenți, Editura Aramis, București, 2002

Andre C., Lelord, F., Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile; Editura Trei, 1999

Bandura, Bălan, A., Stres și personalitate; Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998

Bonchiș Elena, Studierea imaginii de sine în copilărie și preadolescență; Editura Universității Emanel, Oradea, 1997

Branden N., Cei șapte stâlpi ai respectului de sine; Editura Colloseum, București, 1996

Brich, A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, București, 2000

Chelcea A., Chelcea S., Cunoașterea de sine – o condiție a înțelepciunii; Editura Albatros, București, 1986

Clerget, S., Criza adolescenței, Editura Trei, București, 2008

Coașan Aurelia, Îndrumător pentru evaluarea personalității; Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș, 2005

Cosmovici A., Iacob, L., Psihologia școlară; Editura Polirom, Iași, 1999

Crocker, J., The Costs of Seeking Self-Esteem, Journal of Social Issues, 2002

Crețu Tinca, Psihologia vârstelor; Editura Credis, București, 2001

Crețu Tinca, Adolescența și contextul său de dezvoltare; Editura Credis, București, 2001

Dicționar de Psihologie, Larousse (1996).

Dinică, M., Adolescența și conflictul origininalității, Editura Paidein, București, 2008

Duclos, G., Lapportte, D., Rosi, J., Încrederea în sine a adolescentului, Editura Houde of Guides, București, 2005

Hayes M., Orrel S., Introducere în psihologie; Editura All, București, 1997

Ilut Petru, Sinele și cunoașterea lui, Ed, Polirom, Iași, 2001

Larousse, Marele dicționar al psihologiei, Editura Trei, 2006

Lazarus R., Emotion Adaptatio; Copiright, New York, 1991

Lelord F., Andre, C., Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți; Editura Trei, București, 2003

Low Self-esteem during adolescence predicts poor health, criminal behavior and limited economic prospects during adulthood- K. Trzesniewski et al., in Developement Psychology, vol, 42, no.2

Luca M. R., Clinciu A. I., Pavalache-Ilie M., Lupu D., Fărcaș L. E. – Consilierea în școală, o abordare psihopedagogică, Sibiu: Ed. Psihomedia, 2004

Măgureanu Liviu, Bune practici în dezvoltarea stimei de sine la copil în “Consiliere și terapie de familie ”(coord. L.Stog,), Ed. Performantica , Iași, 2007

McKay, Kaning, M., Self Esteem: A proven program of cognitive techniques for assessing, improving and maintaining your self esteem; New Harbinger, Oakland, 1992

Mruk, C. J., Self-Esteem Research, Theory, and Practice: Toward a Positive Psychology of Self-Esteem, 3rd Edition, Springer Publishing Company, Inc., New York, 2006

Moisin, A., Arta educării copiilor și adolescenților în familie și la școală, Editura Didactică și Pedagogicp, București, 2007

Neculau Adrian, Manual de psihologie socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

Pavelcu, V., Cunoașterea de sine și cunoașterea personalității; Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982

Potâng Angela (2006) „Rolul stimei de sine în manifestarea agresivității la adolescenți” în „Studii și cercetări din domeniul Psihologiei aplicate” (coord L.Stog), Ed. Performantica, Iași

Rayner E., Joyce A., Rose J., Twyman M., Clulow C., Psihodinamica dezvoltării umane, Editura Trei, 2012, p 259

Revista Psihologia nr.3 (1998), pag. 10-13, 43. Editura Societatea Ștunțifică si Tehnică.

Richard Lerner, Laurence Steinberg, Handbook of Adolescent Psichology, Wiley – second edition, New Jersey, 2004

Rousselelt, J., Adolescentul, acest necunoscut; Editura Politică, București, 1969

Șchiopu Ursula, Verza, E. Psihologia vârstelor; Editura Albatros, București, 1997

Schiopu Ursula, Verza, E., Adolescența, personalitate, limbaj; Editura Albatros, București, 1989

Stog Larisa –(1999) “Responsabilitatea ca dimensiune a personalității” , Ed. Museum, Chișinau

Stog Larisa (2006) „Responsabilitatea – dimensiune a personalității. Mecanismul ei psihologic” în „Studii și cercetări din domeniul psihologiei aplicate” (coord. Larisa Stog), Editura Performantica, Iași

Stog Larisa, Angela Potâng, Relația dintre timiditate și responsabilitate la adolescenți. în Idei și valori perene în științele socio-umane, (coord. A. Gugiuman) Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2006

Verza, E., Verza, F., Psihologia vârstelor; Editura Pro Humanitate, București, 2000

Zlate, M., Fundamentele psihologiei; volumul III, Editura Hyperion, Bucuresti, 2004

Zlate, M., Introducere în psihologie; Editura Polirom, București, 2000

Zlate, Mielu , Eul și personalitatea, Editura Trei, Bucureșt, 2008

Site-uri web:

https://www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-si-increderea-in-sine.php

http://www.jurnaldenord.info/ghidul-noului-venit/activitati-recreative-si-voluntariat/

http://www.scritub.com/profesor-scoala/Importanta-activitatilor-recre31134.php

http://www.academia.edu/5753479/Probleme_psihologice_tipice_ale_v%C3%A2rstei_preadolescen%C5%A3ei_%C5%9Fi_adolescen%C5%A3ei

ANEXE

ANEXA 1

Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane (Unconditional Self Acceptance Questionnaire – USAQ)

Instrucțiuni:

Vă rugăm indicați cât de des simțiți că afirmațiile de mai jos sunt adevărate sau false pentru dumneavoastră. Pentru fiecare afirmație, notați numărul corespunzător (de la 1 la 7) pe linia din stânga acesteia, folosind scala de mai jos:

ANEXA 2

Primul lot de 32 de subiecți

Anexa 3

Rezultatele la testarea inițială

Anexa 4

Rezultatele la testarea finală