ADNOTARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 2 LISTA ABREVIERILOR… [630794]

Cuprins
ADNOTARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 2
LISTA ABREVIERILOR ………………………….. ………………………….. ………………………… 5
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 6
1. Analiza materiarelor privind incriminarea samovolniciei ………………………….. …. 9
1.1Abordări doctrinare ale infracțiunii de samovolnicie ………………………….. ………. 9
1.2 Noțiunea și esența infracțiunii de samovolnicie. ………………………….. …………. 11
1.3 Samovolnic ia în legislațiile unor state ale Uniunii Europene ………………………. 14
2. Particularitățile juridico -penale ale infracțiunii de samovolnicie …………………. 19
2.1 Gradul prejudiciabil și obiectul de atentare al infracțiunii de samavolnicie ….. 19
2.2 Subiectul infracțiunii de samavolnicie ………………………….. ……………………….. 24
2.3 Latura obiectivă a infracțiunii de samavolniciei ………………………….. …………… 30
2.4 Latura subiectivă a infracțiunii de samavolnicie ………………………….. ………….. 39
2.5 Forme agrav ante a samovolniciei ………………………….. ………………………….. … 42
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………….. 50
Bibliografia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 52

ADNOTARE
Untura S tepan „Analiza juridico -penala a samovolniciei”, teză de licență în drept
Chișinău, 2018.
Teza cuprinde : introducere, două capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din
52 titluri, 55 pagini text de bază.

Cuvintele -cheie: samavolnicie, o rdine de realizare a drepturilor, drept legitim sau presupus,
contestare, autoapărare.
Domeniul de studiu. Studiul științific a fost axat pe domeniul dreptului penal special, atenția
fiind acordată analizei juridico -penale a infracțiunii prevăzute de art.3 52 C.pen. – samavolnicia.
Scopul tezei de licență: a constat în efectuarea unei cercetări științifice cu imanente implicații în
materia normativului penal, a doctrinei penale și practicii judiciare, elucidîndu -se cumulul de
probleme teoretice și aplicative privind răspunderea penală pentru infracțiunea de samavolnicie
și, ca efect – oferindu -se soluții aferente fiecărui caz, inclusiv și cu caracter de lege ferenda.
Obiectivele: studiul amplu al conținutului normativ al infracțiunii de samavolnicie (art.352
C.pen.); definirea „contestării” – ca semn esențial (constitutiv) al infracțiunii de samavolnicie și
argumentarea necesității includerii acestuia în cadrul dispoziției normei penale; analiza
caracteristicilor definitorii ale autoapărării, samavolniciei con travenționale, ale altor fapte de
natură corelativă și formularea criteriilor de delimitare.
Noutatea științifică și originalitatea rezultatelor obținute. Cercetarea s -a rezumat la analiza
juridico -penală a infracțiunii de samavolnicie, în special prin det alizarea politicii penale în
materia răspunderii pentru această infracțiune, deducerea semnelor de individualizare a
samavolniciei supuse răspunderii penale.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării reiese din realizarea unui studiu complex
și multilateral a caracteristicilor juridico -penale a samavolniciei și limitelor răspunderii penale,
cu înaintarea unor propuneri concrete vizând modificarea cadrului normativ penal și extrapenal
al Republicii Moldova. Realizarea unui studiu de drept penal comparat efectuat în lucrare permite
a stabili directivele și tendințele politicii penale ale Republicii Moldova în contextul cursului de
aderare la Uniunea Europeană.

РЕЗЮМЕ
Унтура Степан , «Уголовно -юридический анализ самоуправства », Дипломная работа
Кишинёв, 2018 .
Дипломная работа содержит: введение, две главы, общие выводы и р екомендации,
библиография из 52 пунктов, 55 страниц основного текста.

Ключевые слова: самоуправство, порядок осуществления права, действительное или
предполагаемое право, оспар ивание, самозащита права.
Область исследования Дипломная работа основывается на особенной части уголовного
права, основное внимание отведено уголовно -правовому анализу самоуправства
(преступление, предусмотренное статьёй 352 УК РМ).
Цель исследования заклю чается в проведении научного исследования, основывающегося
на анализе угловно -правовой базы, доктрины и судебной практики, сущестующих
проблем в правоприменительной практике по делам о самоуправстве.
Задачи исследования: всесторонний и комплексный анализ п ризнаков состава
преступления самоуправства (ст. 352 УК РМ); определение понятия «оспаривание» и
отнесение его к составу преступления предусмотренного статьёй 352 УК РМ; анализ
характерных признаков самозащиты права, других смежных правонарушений, с целью их
разграничения.
Научная новизна и оригинальность полученных результатов. Работа содержит
комплексный уголовно -правовой анализ самоуправства, особенностей признаков состава
преступления и оценка правовой политики государства относительно уголовной
ответст венности за указанное преступление.
Теоретическая значимость и практическая польза исходит из комплексного и
всестороннего уголовно -правового анализа самоуправства и обозначение пределов
уголовной ответственности, в результате чего были представлены конкр етные
рекомендации по изменению уголовного законодательства Республики Молдова.

4
SUMMARY
Untura Stepan , „Legally analize of arbitrariness”, Graduation thesis. Chisinau, 2018.
Graduation thesis : introduction, two chapters, general conclusions and recommend ations,
bibliography account 52 points, 55 pages of basic contents.

Key-words: arbitrariness, order of realisation of rights, legal or supposed right, contestation,
self-defendens.
Field of studding. Scientific research is based on Special Part of Crimin al Low, a great
attention is dedicated to criminal analyse of arbitrariness (article 352 Criminal Code of
Republic of Moldova).
Goal of the Graduation thesis consists in realisation of the scientific research of the
theoretical and practical problems conce rning the criminal liability for arbitrariness, based on
criminal law, the doctrine and judiciary practice. Scopes: many -sided and detail research of
signs of crime described in article 352 Criminal Code of Republic of Moldova; definition of
concept of “contestation” and it’s transfer, in article 352 Criminal Code of Republic of
Moldova; analyse of characteristic signs of self-defence of the right, other similar acts and
crimes, for the their differentiations.
Scientific novelty and originality consists in: Work was limited to the complex criminally –
legal analysis of arbitrariness, in particular revealing of essential elements to the offence and
clarification of legal policy of the state concerning the criminal liability for the indicated
crime.
Theoretical signification and practical advantage consists in complex and huge criminally –
legal analysis of arbitrariness and clarifications of borders of the criminal liability, in result
were proposed concrete recommendations to operate changes in criminal (and not only)
legislations of Republic of Moldova.

5
LISTA ABREVIERILOR
CSI – Comunitatea Statelor Independente
UE – Uniunea Europeană
RM – Republica Moldova
FR – Federația Rusă
SUA – Statele Unite ale Americii
Fin – Finlanda
Alb – Albania
URSS – Uniunea Republici lor Sovietice Socialiste
RFSSR – Republica Federativă Sovietică Socialistă Rusă
RSSU – Republica Sovietică Socialistă Ukraineană
RSSM – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
CSJ – Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova
CP al CSJ – Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
MAI – Ministerul Afacerilor Interne
SIS – Serviciul de informație și securitate
CRM – Constituția Republicii Moldova
MO – Monitor Oficial
C.pen. – Cod penal
C.pen. FR – Cod penal al Federației Ruse
C.pen. RB – Cod penal al Republicii Bielorus
C.pen. geor. – Cod penal al Georgiei
C.pen. eston. – Cod penal al Estoniei
C.pen. lituan. – Cod penal al Lituaniei
C.pen. liton. – Cod penal al Litoniei
C.civ. – Cod civil
C.con. – Cod contravențional
CCA – Codul cu privire la contra vențiile administrative
HG – Hotărârea Guvernului
MO – Monitor Oficial
DEX – Dicționar Explicativ al Limbii Române
DELR – Dicționar Etimologic al Limbii Române
DLR – Dicționar al Limbii Ruse
PG – Partea Generală
PS – Partea Specială
Cap. – capitol
art. – articol
alin. – aliniat
Lit. – literă
Pct. – punct
P. – pagină
u.c. – unitate convențională

6
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate .
În perioada de tranziție spre economia de piață, datorită schimbărilor din diverse
domenii ale vieții economic e, sociale, politice, culturale ale Republicii Moldova, între
persoanele fizice, cât și cu/între persoanele juridice, s -a majorat și s -a diversificat numărul
litigiilor, purtând atât un caracter patrimonial, cât și de natură nepatrimonială.
În rezultatul a derării Republicii Moldova la un ansamblu de organisme și organizații
internaționale, precum și asumarea unui tumult de obligații cu privire la asigurarea respectării
drepturilor și libertăților persoanei, în cumul cu anumite elemente de cultură juridică l imitată
(în special din cauza informării insuficiente a populației cu referire la modul de realizare a
acestor drepturi), anumite persoane sunt determinate la exercitarea drepturilor contrar ordinii
de administrare stabilite. Prin aceste fapte ilegale se p une în acțiune noțiunea de samavolnicie.
Infracțiunea de samavolnicie nu este una nouă pentru legislația și doctrina penală, însă
problematica acesteia este puțin supusă studiului științific. Deși aceasta este frecvent întâlnită
în practica judiciară, până la moment se constată că Plenul Curții Supreme de Justiție a
Republicii Moldova nu a făcut anumite referiri de resort vis -a-vis de aplicarea corectă a
normei prevăzute la art.352 C.pen., cu toate că complexitatea încadrării infracțiunii determină
necesita tea unei interpretări judiciare în vederea creării fonului aplicării uniforme a normelor
penale.
Începând cu anii’90 ai secolului trecut și până în prezent, samavolnicia nu a constituit
obiectul unui studiu științifico -practic distinct, cu toate că anume î n această perioadă istorică s –
a majorat esențial numărul infracțiunilor respective. Analiza juridico -penală, criminalistică,
criminologică și de tehnică legislativă cu referire la norma care prevede răspunderea penală
pentru samavolnicie, precum și corelat ă cu răspunderea juridică în ansamblu pentru anumite
fapte cu caracter adiacent, impun ideea unor studii științifice pluridisciplinare, inclusiv și sub
aspectul excluderii acestei norme din cadrul normativului penal.
Scopul și obiectivele tezei.
Scopul pri ncipal al lucrării a constat în efectuarea unei cercetări științifice cu imanente
implicații în materia normativului penal, a doctrinei penale și practicii judiciare, elucidându -se
cumulul de probleme teoretice și aplicative privind răspunderea penală pent ru infracțiunea de
samavolnicie și ca efect – oferindu -se soluții aferente fiecărui caz, inclusiv și cu caracter de

7
lege ferenda. Scopul tezei a prezumat ca finalitatea și necesitatea edificării statului de drept în
contextul integrării europene Republicii Moldova.
Scopul trasat a fost realizat prin înaintarea unor obiective concrete, soluționarea cărora
au urmat prin intermediul cercetării științifice realizate. Printre cele mai prioritare obiective se
înscriu:
• Nuanțarea specificului faptei de samavolnicie și identificarea limitelor sale de
manifestare (în special în materie de răspundere juridică și non -răspundere) –
realizată prin analiza unor instituții și norme de drept, folosind metoda comparativă
și suprapunerii sferei de incidență. Excluderea semnelo r definitorii și a câmpurilor
interpretative extensive se impun cu strictă necesitate – ca pilon al răspunderii penale
pentru samavolnicie.
• Determinarea specificului structurii conținutului normativ al infracțiunii de
samavolnicie (având la bază atât varia nta tip a infracțiunii, cât și conținutul
circumstanțial). S-a determinat specificul structurii conținutului normativ legat de
realizarea dreptului și momentul de consumare a infracțiunii analizate. În același
context se înscriu și circumstanțele agravante ale samavolniciei, conținând semne
care descriu latura obiectivă a infracțiunii, dereminându -se momentul de consumare
în cazul fiecărei modalități de manifestare normativă. Analizând gradul prejudiciabil
al fiecărei forme de manifestare s -a impus cercetar ea necesității păstrării sau
dezincriminării unor forme de manifestare normativă a samavolniciei.
• Identificarea semnelor definitorii ale infracțiunii în delimitare de samavolnicia
contravențională – determinarea ansamblului de fapte prejudiciabile care, în
dependență de gradul prejudiciabil al infracțiunii, sunt plasate în sfera penală sau
contravențională, prin analiza, compararea și interpretarea semnelor incluse în
dispozițiile normelor prevăzute de art. 352 C.pen. RM și 335 C.con. RM.
• Înaintarea recoman dărilor privind operarea unor modificări ale cadrului normativ cu
referire la art.352 C.pen. Acestea din urmă constituie o urmare logică a materialului
expus în conținutul fiecărui punct și poate fi apreciat în concludență cu întreg studiul.

8
Importanța te oretică și valoarea aplicativă a lucrării.
Teza de licență trasează criteriile de individualizare a răspunderii penale pentru
samavolnicie, cu înaintarea unor propuneri concrete vizând modificarea cadrului normativ
penal și extrapenal al Republicii Mo ldova. Lucrarea reprezintă o tentare de a îmbina
cunoștințele teoretico -științifice, înserate cu sugestiile de încadrare juridică corectă a faptelor
prejudiciabile și propunerea de a adopta un conținut normativ clar și determinat al
samavolniciei, în speci al în vederea uniformizării aplicării normelor juridico -penale.
Elementele de drept penal comparat prezentate în lucrare permit a stabili directivele și
tendințele politicii penale ale Republicii Moldova în contextul cursului de aderare la Uniunea
European ă.
Finalul cercetării științifice realizate au fost înaintate un cumul de concluzii și
recomandări, care, în viziunea autorului, ar putea fi luate în considerație în viitorul demers
dedicat perfecționării cadrului normativ penal în vigoare al Republicii Moldova.

9
1. Analiza materiarelor privind incriminarea samovolniciei
1.1Abordări doctrinare ale infracțiunii de samovolnicie
Analizând problematica răspunderii penale pentru samavolnicie nu putem lăsa fără
atenție studiile științifice efectuate de cătr e unii autori din Republica Moldova, precum și din
alte state vis -a-vis de subiectul supus analizei. Autorii manualelor, monografiilor, articolelor
științifice abordau problematica samavolniciei prin prisma analizei atât a legislației URSS, cât
și a legisl ațiilor statelor care făceau parte din acel sistem. O astfel de abordare se explică prin
impunerea bazelor legislative sovietice tuturor subiecților uniunii.
Statul sovietic, punând accent pe ideea construirii socialismului, puncta, pe de o parte, pe
o sub ordonare și disciplină a maselor populare, iar, pe de altă parte, pe autoritatea
incontestabilă a partidului comunist și a organelor de stat. Aceste repere erau asigurate la nivel
de uniune inclusiv prin mijloace de drept penal, având la bază faptul că inf racțiunile contra
ordinii publice prejudiciază prestigiul și autoritatea ideologică a statului.
Autorii manualelor, monografiilor, articolelor științifice abordau problematica
samavolniciei prin prisma analizei atât a legislației URSS, cât și a legislațiil or statelor care
făceau parte din acel sistem. O astfel de abordare se explică prin impunerea bazelor legislative
sovietice tuturor subiecților uniunii.
Dintre cercetările autorilor perioadei sovietice postbelice se evidențiază în special:
П.И.Гришаев, Пре ступления против порядка упправление, общественой безопасности и
общественого порядка. Лекция для студентов , Изд. «ВЮЗИ», Москва, 1957 ;
П.Ф.Гришанин, М.П.Журавлёв, Преступления против порядка управления. Лекция,
Моск ва, 1963 ; Т.Ф.Поленов, Отвественость за преступления против порядка
управления, Изд. Юредическая литература, Москва, 1966 .
Autorul P.I.Grișaev sistematizând infracțiunile contra ordinii de administrare,
securității și ordinii publice, atribuie samavolnicia la categoria infracțiunilor contra securității
publice și a ordinii de administrare (alături de normele care prevăd răspunderea penală pentru
huliganism, încălcarea regulilor de pașaportizare, confecționarea, păstrare și comercializarea
armelor etc.). Supunând analizei juridico -penal e infracțiunea de samavolnicie, elemente de
practică judiciară existentă, lăsând în umbră necesitatea definirii și evaluării interpretative a
sensului și conținutului semnelor constitutive ale infracțiunii de samavolnicie.1

1 Гришаев П.И. Преступления против порядка управления, обществ енной безопасности и общественного
порядка. Москва 1957. 82с ;

10
După desființarea URSS -ului și declararea independenței statelor membre, grație unui
cumul de probleme de ordin economic, social și politic, are loc o creștere considerabilă a
infracțiunilor contra ordinii de administrare. În acest sens, apare necesitatea studierii
materialelor științif ice din acest spațiu geografic datorită aplicării în continuare a legislației
unionale cu eventualele așa -numite „tradiții” de aplicare a legii penale autohtone. Păstrând în
mare parte același conținut normativ al infracțiunii în marea majoritate a țărilor din spațiul
CSI, interpretările puteau avea caracter aplicativ în majoritatea acestor state.
După declararea independenței Republicii Moldova, pe acest teritoriu urmează a fi
aplicată legislația RSSM. Apar primele manuale publicate în limba română – „Drep t
penal/partea generală/” și „Drept penal/partea specială/” elaborate de un grup de autori sub
redacția profesorului A.Borodac. Ulterior numărul publicațiilor crește.
Cu referire la sistematizarea infracțiunilor contra autorităților publice și a securități i de
stat există diversificare dictată, în mare măsură, de criteriile puse la baza clasificărilor, însă, în
viziunea noastră toate ele sunt corespunzătoare. Nu există unanimitate în ceea ce privește
contestarea – ca semn al componenței de infracțiune.
Elem ente de caracteristică penală a infracțiunilor în ansamblu, precum și a samavolniciei
în particular se conțin în mai multe surse publicate în Republica Moldova din ultimii ani,
printre acestea putem nominaliza:
Manuale și materiale didactice: A.Borodac Man ual de drept penal. Partea specială
(pentru învățământ universitar), Tipografia centrală, Chișinău, 2004; V.Cușnir, ș.a.
Studiu selectiv în materie de drept penal, Chișinău, 2004; И.Макарь Уголововное
право Р.M. Особенная часть, Кишинев, 2004; S.Furdui Dre pt Contravențional, Ed.
Cartier juridic, Chișinău, 2005; S.Brînză, ș.a. Drept penal. Partea specială, Vol.II, Cartier
Juridic, Chișinău, 2005.
Articole științifice: S.Cernomoreț, V.Hulea Delimitarea unor infracțiuni contra
patrimoniului comise prin sustrag ere de infracțiunea de samavolnicie, Revista Legea și
viața, 2009, nr.1; S.Brînză Obiectul infracțiunii de furt în contextul obiectului
infracțiunilor contra patrimoniului, Revista Națională de Drept, 2005, nr.10; S.Brînză
Noțiunea de sustragere, Revista N ațională de Drept, 2005, nr.8.
Samavolnicia – ca infracțiune analizată mai complex – și-a găsit reflectare în cadrul
cercetării efectuate de către autorii V.Berliba, S.Cernomoreț, A.Paladii cu titlul Răspunderea
penală pentru infracțiunea de samavolnicie ( Chișinău, 2006).

11
1.2 Noțiunea și esența infracțiunii de samovolnicie.
Termenul “samavolnicie” este de proveniență slavonă și prin analiza etimologică este
evident că provine prin combinarea a două cuvinte „сам” care semnifică „singur” și „воля,
вольность” – „dorință”, de astfel desemnând comportamentul caracterizat prin limitele
impuse de propria voință.
Pentru atingerea sarcinii nominalizate se impune o analiză, în primul rînd a definițiilor
și noțiunilor formulate în dicționare(etimologice, explicative, de sinonime, etc.). Ulterior,
urmînd o analiză a definițiilor formulate în domeniul juridic, selectarea unei astfel de căi este
dictată de diferențierea sensurilor acordate unora și acelorași termeni în diferite sfere ale vieții
sociale. În acest sens, aut orul rus I. Surkov, corect afirmă precum că samavolnicia, ca noțiune
juridică a fost inclusă relativ recent în circuitul curent, deși fenomenul social -juridic ca atare –
ca o formă extrajuridică de exercitare a drepturilor civile, se manifestă din timpuri străvechi.2
Operând cu caracterul de esență (natura juridică) a samavolniciei, în special celei cu
caracter penal), autorul A.V.Koșkin o identifică cu realizarea ilegală și arbitrară a unui drept
legitim (presupus), însoțită de violență fizică sau psihică ori caracterizată prin acțiuni evident
contrare voinței exprimate de către persoana față de care se realizează acest drept. 3
Autorul rus S.I.Ojegov, operând cu conținutul definitoriu al samavolniciei prezentat
anterior (DLR), pune accent pe o anumită împr ejurare (circumstanță) caracteristică inerentă
samavolniciei, identificând -o printr -o stare de conflict, litigiu de drept. 4
În doctrina penală a României termenul de samavolnicie este completat cu un alt
conținut. În acest sens, autorii români V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea etc. menționează că în
dependență de situația de fapt existentă în care se găsește bunul ocrotit de legea penală,
infracțiunile contra avutului colectiv sau particular pot fi grupate în trei categorii:
– categoria faptelor de sustragere ( luarea, deturnarea);
– categoria faptelor de fraudă (abuz, amăgire);
– categoria faptelor de samavolnicie (distrugere, degradare, invadare).5

2 Сурков И.К. Cамоуправствo (уголовно -правовые и криминологические аспекты), Автореферат диссертации
на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Самара – 2006 c.245
3 Кошкин А.В. О тветственность за самоуправсто по российскому уголовному – праву. Диссертация на
соискание учёной степени кандидата юридических наук, Воронеж, 2003, 230 c.;
4 Поленов Г.Ф. Ответственность за преступления против порядка управления, изд.«Юридическая
литератур а», Москва, 1966, 129 c.;
5 Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roșca V., Explicații teoretice ale
Codului penal roman. Partea Specială, Vol. III, Ediția a II -a, Editura ALL BECK, București, 2003, p.452

12
Samavolnicia nu se limitează doar la sensul său strict juridic, relevat prin intermediul
normelor penale și contravenț ionale, ci are un conținut cu mult mai amplu, cu implicații de
natură socială, politică, economică etc. Deseori, prin intermediul mijloacelor mas -media se
operează cu termenul de samavolnicie , caracterizând de fapt activitatea persoanelor din cadrul
servi ciului public ori obștesc (aplicarea normei juridico -penale prevăzute de art.352 C.pen. cu
referire la aceste categorii de persoane urmează a fi analizată ulterior).
Însă situația menționată anterior, cu referire la activitatea persoanelor din cadrul
serviciului public ori obștesc, este tratată în mod diferit în legislațiile unor state europene, cum
ar fi Albania, unde în calitate de subiect apare anume funcționarul public. 6
Cu referire la reglementările normative a samavolnicie pe teritoriul, care la mom entul
actual constituie teritoriul de stat al RM putem face apel la perioada de după anexarea
Basarabiei (anul 1812). Anume de atunci pe teritoriul Basarabiei se aplicau legile Federației
Ruse, astfel începând cu anul 1848, se face uz de termenul de samavo lnicie (în limba rusă
„самоуправство”, anterior „своeвольство”. Anume acest din urmă termen și -a păstrat
identitatea sa prin păstrarea rădăcinii în legislația penală a statului nostru) în cadrul
Regulamentului despre pedepsele penale și corecționale . În ac est sens, acela cine, în cazul
unei ilegalități comise contra sa sau în cazul refuzului de a îndeplini cerințele legale, în loc să
se adreseze pentru a i -se îndreptăți dreptul conform ordinii stabilite, va săvârși careva acțiuni
arbitrare însoțite de aplic area violenței, se pedepsește … ” (Secțiunea a IV -a Despre infracțiuni
și încălcări contra ordinii de administrare , Cap.I, art.300 al Regulamentului). 7
Din titlul secțiunii este evident și obiectul juridic al infracțiunii de samavolnicie. În
legătură cu acest demers, autorul N.S.Taganțev menționa: „elementul public al samavolniciei
se poate exprima prin acapararea arbitrară, însușirea atributelor autorităților administrației
publice sau judecătorești, exprimate prin desfășurarea unor acțiuni, ce țin de co mpetența
organelor autorităților publice (spre exemplu: creditorul își preia atribuțiile judecătorului și își
ridică datoria de la debitorul său).” 8

6 Гаухма н Л.Д. Kвалификация пр eступлений: закон, теория, п paктика, „Ц eнтр ЮрИнфоР”, Moсква,
2001, c.316
7 Сердюк Л. О понятии насилия в уголовном праве, Уголовное право, 2004, №1, c. 51-54;
8 Уголовное право Российской Ф едерации. Особенная часть. Под. ред. А.И. Рар ога, Москва, Юрист,
2001, c642

13
După proclamarea independenței RM (27 august 1991), în lipsa unor reglementări
normative proprii, continuă pe teritoriul RM aplicarea legislației penale sovietice. C.pen.,
adoptat la 24 martie 1961 (Cap.X – Infracțiuni contra ordinii de administrație ), definea
infracțiunea de samavolnicie (art.214 C.pen.) ca exercitarea arbitrară și prin încălcarea ordinii
stabilite a unui drept legitim sau presupus, în cazul în care s -au cauzat daune considerabile
intereselor publice ori drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și
juridice. Această infracțiune putea fi pasibilă de o pedeapsă sub form a privațiunii de libertate
pe un termen de până la trei ani sau amendă de la 25 la 75 salarii minime. Deși inițial norma
penală de la art.214 C.pen. conținea doar un singur alineat, ulterior, drept consecință a
studiului practicii judiciare și propunerilor de lege ferenda, norma a fost completată cu trei
alineate, care prezumau răspunderea penală în formă agravantă și deosebit de agravantă.9
Dezvoltarea continuă a relațiilor sociale a dictat necesitatea inevitabilă a unor reforme
de drept, urmate imediat de modificări particularizate ale cadrului normativ în materie penală.
C.pen., adoptat la 18 aprilie 2002, prevede infracțiunea de samavolnicie în Cap.XVII –
Infracțiuni contra autorităților publice și a securității de stat (art.352 C.pen.), conturând -o
prin intermediul următorului conținut: exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod
arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, dacă s -au cauzat daune în proporții mari intereselor
publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelo r fizice sau juridice.
Intrat în vigoare în 2003, C.pen. a suferit modificări esențiale sub aspect structural. În
special, conținutul normativ al infracțiunii prevăzute la art.352 C.pen. a fost limitat sub
aspectul unor modalități agravante (au fost exclus e: alin.(2) lit.a) – „repetat”; alin.(2) lit.b) –
„de două sau mai multe persoane”; alin.(3) lit.a) – de un grup criminal organizat sau de către o
organizație (asociație) criminală organizată) – în vigoare din 24 mai 2009.
La momentul actual art.352 C.pen. are următorul conținut:
(1) Samavolnicia, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod
arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, dacă s -au cauzat daune în proporții mari
intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice
sau juridice,se pedepsește c u amendă în mărime de pînă la 850 unități convenționale sau
cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 240 de ore.
(2) Aceeași acțiune:

9 Codul Penal, adoptat la 24 martie 1961, Veștile R.S.S.M., 1961 (abrogat), Ed. Tipografia Centrală,
Chișinău 1998;

14
c) însoțită de amenințare cu moartea ori cu vătămarea integrități i corporale sau a
sănătății;
d) însoțită de aplicarea violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate;
e) însoțită de nimicirea bunurilor
se pedepsește cu amendă în mărime de la 200 la 600 unități convenționale sau cu
închisoare de pînă la 4 ani.
(3) Acțiunile pre văzute la alin.(1) sau (2):
b) însoțite de aplicarea violenței periculoase pentru viață sau sănătate;
c) săvârșite cu aplicarea armei;
d) soldate cu daune în proporții deosebit de mari;
e) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani.
Toate cele consemnate, având la bază cumulul de probleme aparente și reale intervenite
cu ocazia interpretării și aplicării normei prevăzute la art.352 C.pen. au determinat necesitatea
realizării unui studiu complex în materie penală cu referire la infracțiune a de samavolniciei.10
1.3 Samovolnicia în legislațiile unor state ale Uniunii Europene
Orice încălcare a ordinii de realizare a drepturilor persoanei cauzează prejudiciu
posesorilor acestor drepturi ori impune limitarea intereselor acestora. Acest fapt este
inadmisibil, fiind necesară, pe de o parte, utilizarea unor mijloace eficace de luptă cu astfel de
fapte, iar pe de altă parte, formarea și utilizarea unui cadru legislativ adecvat de protecție
juridică a unor astfel de valori – protecție ce se asigură în cadrul legislațiilor penale a mai
multor state, inclusiv prin incriminarea faptei de samavolnicie.11
În vederea realizării unui studiu de drept penal comparat s -a impus cu necesitatea evaluarea
analitică a diferitor sisteme de drept. În fiecare sist em juridic național sunt incluse, în primul
rând, trăsături determinate de legitățile generale ale dreptului, adică semnele care caracterizează
toate sistemele juridice (semne, principii generale), în al doilea rând – trăsături ce se unesc doar
cu unele di n ele în cadrul unui tip istoric de drept (trăsături tipologice); în ce de -al treilea rând –

10 Codul Penal. Comentat și adnotat, sub red. A.Barbăneagră, Ed. Cart ier Juridic , Chișinău, 2005, 468 p.;
11 Baltag D., Guțu A. Teoria generală a dreptului (curs teoretic), Chișinău, 2002, 335 p.;

15
trăsături ce se unesc în cadrul familiei juridice și grupului juridic (trăsături din interiorul tipului
și familiei), și, în sfârșit – trăsături caracteristice num ai sistemului juridic național în cauză
(trăsături juridice).
O incriminare deosebită de cele deja nominalizate se regăsește în C.pen. al Olandei care
incriminează (art.195) drept infracțiune fapta persoanei care exercită un drept, cunoscând că
este privat ă de acest drept prin hotărârea instanței de judecată, se pedepsește cu închisoare
de până la șase luni sau amendă de categoria a treia ”. Infracțiunea în cauză își găsește sediul
legislativ în cadrul Cap.VXIII (Infracțiuni contra autorităților publice). Ac est demers legislativ
creează la prima vedere o asemănare cu infracțiunea de samavolnicie din C.pen. al RM, deși
analiza amplă denotă contrariul. Astfel, samavolnicia în sensul legislației RM presupune
exercitarea unui drept legitim sau presupus, în mod ar bitrar și prin încălcarea ordinii stabilite,
pe când elementul material al infracțiunii prevăzute de art.195 C.pen. al Olandei per contrario
presupune exercitarea unui drept „stins/inexistent”. Prin urmare, în cazul samavolniciei din
legislația autohtonă a cțiunea/inacțiunea ține de exercitarea unui drept(presupus/legitim), iar
reieșind din norma cuprinsă în C.pen. al Olandei fapta persoanei nu are legătură cu un drept
legal sau, mai cu seamă, presupus (fiind la curent cu hotărârea instanței de judecată), pe rsoana
fiind conștientă că este privată de un astfel de drept. Infracțiunea incriminată la art.195 C.pen.
al Olandei își are corespondent în norma de la art.320 C.pen. (Neexecutarea intenționată a
hotărîrii instanței judecătorești). 12
Cu referire la C.pen. al Republicii Albania (Cap.II – Responsabilitatea penală ), art.21, întitulat
Exercitarea unui drept sau îndeplinirea obligațiunilor de serviciu prevede că persoana nu va
purta răspundere penală în cazul în care fapta sa este îndreptată spre exercitarea un ui drept
sau îndeplinirea obligațiunilor de serviciu prescrise de legea sau în rezultatul ordinului
parvenit de la autoritățile competente, chiar în cazul în care ordinul este vădit ilegal. În cel
din urmă caz răspundere o va purta persoana care a dat ordi nul vădit ilegal . Necătînd la
faptul că Albania la momentul actual nu poate fi plasata în topul statelor europene prospere, cu
un nivel înalt de trai, cultură juridică și socială de natura unui stat de drept, această normă o
caracterizează din punct de ved ere pozitiv și progresiv. O astfel de reglementare exclude
posibilitatea incriminării samavolniciei în acel sens în care ea este concepută de către
legiuitorul autohton în conținutul art.352 C.pen.

12 Уголовный кодекс Голандии , СПб, Юридический Центр Пресс, 2003, 372 c.;

16
C.pen. al Lituaniei. Capitolul Infracțiuni contra activit ății funcționarului public sau
persoanei care exercită funcția de administrație publică , în art.294 alin (1) C.pen. prevede că
acel care nu a respectat ordinea stabilită de legi, exercitând în mod arbitrar dreptul legitim
sau un drept presupus, drept al să u sau al unei persoane terțe, contestat sau recunoscut, însă
nerealizat, care a cauzat daune considerabile drepturilor sau intereselor legitime persoanei, –
se pedepsește cu amendă, arest sau privațiune de liberate pe un termen de până la 3 ani . Alin
(2) a l aceluiași articol prevede – acel care a acționat samavolnic cu aplicarea violenței fizice
sau psihice față de victimă sau față de apropiații acesteia, – se pedepsește cu arest sau cu
privațiune de libertate pe un termen de până la 5 ani . Alin.(3) – urmăr irea penală pentru
fapta prevăzută la alin.(1) se pornește la plângerea prealabilă a părții vătămate sau a
reprezentatului legal al acesteia, ori din oficiu de către procuror ”.
Ordinea de realizare a dreptului legal sau presupus, în C.pen. al Lituaniei, e ste stabilită de
lege, pe când în C.pen. al RM, sursa nu este indicată. De asemenea, o trăsătură, care nu este
adoptată la nivelul legislației penale a RM (precum și a altor state -membre ale CSI), este
condiționarea nerealizării dreptului legal sau presupu s, ceea ce nu influențează prezența
componenței de infracțiune, aceasta rămânând a fi una materială(consumarea fiind
condiționată de survenirea unor daune considerabile drepturilor sau intereselor legitime
persoanei). Dauna poate fi orientată doar spre o a numită persoană, dacă reieșim din dispoziția
normei prevăzute în C.pen. al Lituaniei; C.pen. al RM prevede și cauzarea de daune
intereselor publice. 13
Cu privire la legislația penală a Estoniei, evidențiem că aici a continuat aplicarea C.pen.
al RSSE până în 2001 – anul în care a intrat în vigoare C.pen. al Estoniei. Cel din urmă act
normativ nu prevede ca infracțiune separată – samavolnicia.
Cap.X C.pen. al RSS Estoniene – Infracțiunile contra ordinii de administrare – la art. 188
definea infracțiunea de samavolnicie ca exercitarea unui drept legitim sau presupus, prin
încălcarea ordinii stabilite, fiind însoțit de violența sau amenințarea aplicării ei, de
distrugerea sau deteriorarea bunurilor altei persoane, sau amenințarea cu distrugerea sau
deteriorare a bunurilor altei persoane, privarea sau limitarea de libertate a persoanei, sau
cauzarea unor altfel de daune considerabile, se pedepsește cu amenda, arest sau privarea de
libertate pe un termen de până la 4 ani.

13 Уголовный Кодекс Литовской Республики от 26.09.2000, 470 c.;

17
În acest fel infracțiunea de samavolnicie și-a păstrat sediul și conținutul său clasic în
felul în care acesta a fost acceptat de doctrina și legislația sovietică, fiind totuși caracterizată
de anumite particularități care o desting. În primul rând, conținutul normativ supus analizei
este unul ma terial -formal – adică momentul de consumare a acesteia legiuitorul îl leagă atât de
survenirea urmărilor prejudiciabile ( sau cauzarea unor altfel de daune considerabile ), cât și de
săvârșirea doar a elementului material printr -o metodă prescrisă anume de d ispoziția art.188
C.pen. al RSSE. Anume metoda de comitere a infracțiunii denotă caracterul și gradul de
pericol social al samavolniciei.
Pe lângă cele consemnate supra, merită apreciere pozitivă însăși tehnica legislativă
utilizată de legiuitorul estonian , având la bază premisa după care acele metode utilizate în
cadrul art.188 C.pen. al RSSE (cu excepția sintagmei – prin încălcarea ordinii stabilite )
constituie semne circumstanțiale ale componenței de infracțiune incriminate de legiuitorul
autohton. Astfe l de construcție a conținutului normativ nu poate fi negată din simplu motiv că
majoritatea modalităților faptice ale samavolniciei sunt săvârșite în prezența semnelor
nominalizate, fără a face apel la unele sintagme ambigue, prevăzute de art.352 alin.(1) C.pen.
al RM.
În primul rând, menționăm, că în legea penală a Republicii Moldova, samavolnicia și -a
găsit locul de incriminare în cadrul Cap. XVII, intitulat „Infracțiuni contra autorităților publice
și a securității de stat”. Art.352 alin.(1) prevede: ”Sa mavolnicia, adică exercitarea unui drept
legitim sau presupus în mod arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, dacă s -au cauzat daune
in proporții mari intereselor publice sau drepturilor si intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juri dice, se pedepsește cu amendă in mărime de până la 500 unități
convenționale sau cu munca neremunerată în folosul comunității de la 100 la 240 de ore.” În
ceea ce vizează modalitățile circumstanțiale (accidentale) ale infracțiunii prevăzute de art.352
C.pen. RM remarcăm caracterul complex și multiplu al acestora.
C.pen. al Ukrainei reglementează infracțiunea de samavolnicie prin art.356 (Cap. XV –
Infracțiunile contra autorității organelor puterii de stat, organelor administrației publice
locale și asociați ilor cetățenilor ), care are următorul conținut: samavolnicia, adică săvârșirea
unor acțiuni, în mod arbitrar, contrar ordinii stabilite de lege, legitimitatea cărora este
contestată de către un cetățean sau de către o întreprindere, organizație, instituție , dacă prin
acțiunile nominalizate s -au cauzat daune esențiale intereselor cetățenilor, statului, interesului
public sau intereselor proprietarului, – se pedepsește cu o amendă în mărime de pînă la 50 de

18
veniturineimpozitabile ale cetățenilor sau cu muncă de corecție pe un termen de până la doi
ani sau cu arest pe un termen de până la trei luni14
Legea penală a Ukrainei prevede ca semn al laturii obiective săvârșirea unor acțiuni, în
mod arbitrar, spre deosebire de legea penală autohtonă, în care se puncteaz ă pe exercitarea
unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar. O astfel de modalitate de exprimare a voinței
legiuitorului ukrainean exclude posibilitatea săvârșirii samavolniciei prin inacțiune, fapt care,
deși, nu este întâlnit în practica judiciară, este admis la nivel teoretic. 15
De asemenea, merită atenție formularea utilizată la definirea samavolniciei, cu care se
operează în legea penală a Ukrainei. Prin formularea redată nu se exclude săvârșirea acțiunilor,
în mod arbitrar, contrar ordinii stabi lite de lege, chiar și în lipsa la subiectul infracțiunii a unui
drept legitim sau presupus.
Dispoziția normei juridice care incriminează samavolnicia (art.352 C.pen. RM) este de
blanchetă. Legea penală ukraineană prevede că acțiunile săvârșite contravin o rdinii stabilite de
lege pe când legea RM nu specifică izvorul juridic care stabilește ordinea de realizare a
drepturilor. Indiscutabil rămâne a fi faptul că ordinea de realizare a drepturilor se stabilește
prin legile organice și ordinare (Constituția RM, CE al RM etc.) cu completările normative
detaliate ale actelor normative subordonate legii (decretele prezidențiale, HG, Ordinele MAI
etc.). C.pen. al RM, prin evitarea indicării sursei juridice care stabilește ordinea de realizare a
drepturilor, nu a exc lus, astfel, și intervenția unor controverse referitoare la sursa de
proveniență a ordinii de realizare a drepturilor, aceasta, după cum reiesă din interpretarea legii
penale, instituindu -se și prin intermediul contractelor civile.
C.pen. al Ukrainei preve de – ca semn a laturii obiective – contestarea legitimității
acțiunilor persoanei care săvârșește samavolnicia. Cu toate că legea penală a RM nu prevede
un asemenea semn prin dispoziția cuprinsă la art.352 C.pen., stabilirea acesteia devine
obligatorie. Î n lipsa contestării – nu poate fi admisă existența samavolniciei ca infracțiune,
reieșind din cadrul limitativ al obiectului juridic nemijlocit al infracțiunii – ordinea de realizare
a drepturilor, anticipată de prezența unui litigiu de drept. Or, în lipsa contestării unor fapte de
exercitare a dreptului (legal sau presupus) este lipsă și litigiul.16

14 Уголовное право. Особенная ч асть, Учебник под общей редакцией В.И.Радченко,
”Юр идическийДом, Юстицинформ” , 2004. с.67
15 Уголовное право. Словарь справочник. Автор составитель – Т.А. Лесниевски – Костарев, НОРМА –
ИНФРА, Москва, 2000, 568 c.;
16 Comentariu la Codul Civil al Republicii Moldova. Vol.I. M.Buruiană Chisinau. 2004. , p.267

19
C.pen. al Georgiei prevede cauzarea daunelor considerabile din imprudență, adică
săvârșirea infracțiunii cu una din cele două forme ale sale: sineâncrederea exa gerată în sine –
cazul în care persoana, ce exercită un drept legitim sau presupus contrar ordinii stabilite, își dă
seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, prevede posibilitatea cauzării daunelor
considerabile dar, fără temei, speră că ele vor p utea fi evitate. În cazul neglijenței, persoana,
care exercită un drept legitim sau presupus contrar ordinii stabilite, nu își dă seama că prin
acțiunile sale cauzează daune considerabile, nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestora,
deși, trebuia și p utea, să prevadă survenirea acestora. În cele din urmă, considerăm că
excluderea intenției – ca formă a vinovăției în cadrul infracțiunii de samavolnicie – își găsește
contrariu atât în teoria penală, cât și cu practica judiciară.17
Evident, este incorect a afirma faptul că samavolnicia nu este cunoscută în general
sistemelor de drept în care lipsesc prevederile penale corespunzătoare, din considerente că
samavolnicia este atribuită sferei relațiilor publice (delict, contravenție) sau civile. Se poate de
presupus că și în Republica Moldova, odată cu dezvoltarea unei societăți civile sănătoase ,
uniformizării, perfectării legislație i (inclusiv și a celei penale).

2. Particularitățile juridico -penale ale infracțiunii de samovolnicie

2.1 Gradul prejudiciabi l și obiectul de atentare al infracțiunii de
samavolnicie
Actele legislative la nivel național (Constituția RM declară drepturile și libertățile
fundamentale; actele emise de către organele administrației publice locale reglementează
detailat procedura de realizare a drepturilor, în ansamblul lor) instituie un cadru normativ
adecvat desfășurării fără careva abateri a relațiilor sociale, în măsură în care să realizeze
drepturile și libertățile unor persoane, să nu prejudicieze și să se nu limiteze drepturil e și
libertățile celorlalte persoane, respectându -se întocmai preveder ile constituționale.18
Ignorarea procesului de realizare a unui drept determină, în mod inevitabil apariția
unui pericol de încălcare a drepturilor și intereselor legitime ale altor perso ane, fapt
condiționat în mare măsură de o interconexiune și interdependență strânsă a relațiilor sociale.

17 Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chișinău, Tipografia Centrală, 2004, 622 p.;
18 Cotelnic T., Ețcu I. Lungu L., Dicționar juridic rus -român, Chișinău, Ediția LITERA, 2001, 1344 p.;

20
Pe de altă parte, o astfel de faptă constituie expresia unei „dezaprecieri” a suveranității statului
din partea celor care încalcă ordinea de realizar e a drepturilor și intereselor. Or, anume statul
instituie această ordine necesară. Prin fapta de samavolnicie se neagă autoritatea organelor de
stat.
Samavolnicia atentează la activitatea normală a organelor de stat, care constă în
instituirea unor relați i sociale de dirijare între organele de stat și alte persoane, în cadrul cărora
subiecții se află pe poziții de subordonare, relații ce se exprimă în realizarea de către organele
competente a atribuțiilor de administrare.
Gradul prejudiciabil al samavolnic iei reiese din faptul că această infracțiune atentează
la ordinea de administrare de stat, adică la conținutul acesteia.
Ordinea de administrare – starea normală de desfășurare a relațiilor sociale, care se
asigură prin activitatea execuțional -dispozitivă a autorității publice, fiind realizată în baza
legilor și a altor acte normative. Puterea de stat este exprimarea politică a suveranității unui
stat, manifestată prin dirijarea societății cu aju torul organelor sale speciale. 19
Samavolnicia se exprimă prin realizarea unui drept legitim sau presupus, într -o
modalitate care se contrazice cu ordinea stabilită de lege sau de alte acte normative. În aceasta
ordine de idei, apare problema determinării corecte a obiectului infracțiunii de samavolnicie.
În literatur a de specialitate se face distincția între obiectul juridic și obiectul material al
infracțiunii. Obiectul juridic al infracțiunii este definit prin prisma cumulului de valori și
interese de importanță socială majoră, protejate de legea penală, la care ate ntează persoana
(sau mai multe persoane) ce săvârșește infracțiunea și cărora, în urma faptei sale, i se aduce
sau poate fi adus un prejudiciu. Valorile și interesele nominalizate se află într -o conexiune
strânsă cu relațiile sociale cărora le dau naștere sau le modifică.

Modalitățile obiectului juridic al infracțiunii (conform criteriului delimitării „pe
verticală”) sunt:
✓ obiectul juridic general;
✓ obiectul juridic generic;
✓ obiectul juridic nemijlocit, care la rândul său poate fi (conform criteriul
delimi tării

19 Borodac A. Drept penal. Calificarea infracțiunilor, Chișinău, Editura „Știința”, 1996, 190 p.;

21
„pe orizontală”):
– obiectul juridic nemijlocit principal;
– obiectul juridic nemijlocit secundar (delimitarea căruia de primul se face în
baza legăturii sale cu obiectul juridic generic).20
Obiectul juridic general, fiind propriu tuturor infracțiunilor, nu redă, în esență,
specificul infracțiunii de samavolnicie. Acesta este constituit din totalitatea relațiilor sociale
care asigură ordinea de drept, proclamată și reglementată de legea penală în vigoare (art.2
C.pen. al RM).
Obiectul juridic nemijlocit es te constituit din relațiile sociale la care se atentează prin
fiecare infracțiune în parte, servind la individualizarea acesteia, adică acele valori și interese
concrete cărora li se aduce sau li se creează pericolul de cauzare a unui prejudiciu.
În privin ța definirii obiectului juridic nemijlocit al infracțiunii de samavolnicie, în
doctrina penală au fost exprimate mai multe opinii, unele fiind contrare atât ideilor autorului
tezei de licență , cât și la nivel de practică judiciară. În continuare se va fac e o tentativă de
determinare argumentată a obiectului nemijlocit al samavolniciei prin prisma opiniilor
exprimate vis -a-vis de defin iția sa. 21
În opinia autorului E.Visterniceanu obiectul nemijlocit principal al infracțiunii incriminate la
art.352 C.pen. al RM îl prezintă relațiile sociale cu privire la autoritatea publică. Nu
susținem pe deplin opinia exprimată de autorul citat, având ca argument faptul că autoritatea
publică constituie obiectul generic al acestei infracțiuni, fiind o noțiune prea amplă și
complexă pentru a fi posibilă de a fi protejată integru prin incriminarea faptei de samavolnicie.
22
În susținerea poziției menționate argumentăm că autoritatea publică reprezintă o
instituție politică (ansamblul organismelor și mecanismelor existente într -o societate),
constituită în mod direct sau indirect de către popor, investită de Constituție cu anumite
competențe pentru a îndeplini anumite funcții de guvernare și care se bucură de autoritate și
prestigiu în societate .
Obiectul juridic nemijlocit – ca semn al componenței de infracțiune – servește ca termen

20 Brînză S. ș.a. Drept penal. Partea specială. Vol.II, Cartier Juridic, Chișinău 2005, 804 p.;
21 Cernomoreț S., Hulea V. Delimitarea unor infracțiuni contra patrimoniului comise prin sustragere de
infracțiunea de samavolnicie. Revista Legea și viața, 2009, nr.1, p. 26-28;
22 Витман Е.В. Самоуправсто проблемы квалификации, диссертация на соискание учёной с тепени
кандидата юридических наук, Екатеринбург, 2006, 180 c.

22
utilizat pentru a descrie concret valoarea socială și relațiile sociale la care se atentează prin
săvârșirea infracțiunii de samavolniciei, care, de altfel, este sinonim cu obiectul juridic
special .23
Autorul român C.Bulai definește obiectul juridic principal al infracțiunii ca acea
valoare socială împreună cu relațiile sociale împotriva cărora se îndreaptă infracțiunea și
care sunt apărate prin incriminarea acțiunii principale din cadrul unei infracți uni complexe,
iar obiectul juridic secundar (adiacent) autorul nominalizat îl definește ca valoarea socială și
relațiile sociale corespunzătoare acesteia, împotriva cărora se îndreaptă și care sunt apărate
prin incriminarea acțiunii secundare sau adiacente din cadrul unei infracțiuni
complexe ,Delimitarea obiectului juridic principal de cel secundar se face, în această gamă de
idei, în baza prezenței unei acțiuni adiacente. Considerăm că anume ultima reprezintă mijlocul
sau metoda de săvârșire a infracțiunii , inclusiv și în cazul samavolniciei.24
Obiectul nemijlocit principal al samavolniciei, în opinia autorului rus D.V.Ivanov, îl
constituie ordinea instituită de realizare a drepturilor, pe când obiectul nemijlocit secundar
poate fi sănătatea persoanei. Este o opinie care reflectă, în linii generale, prea simplist obiectul
nemijlocit al infracțiunii de samavolnicie. În esență, existența obiectului nemijlocit secundar
(sănătatea persoanei) este determinată de caracterul modalităților de încadrare a infracțiuni i de
samavolnicie în contextul legii penale a Federației Ruse. Cu toate că, analizând dispoziția
art.352 alin.(1) C.pen. al RM, precum și practica judiciară, nu ne putem limita doar la
sănătatea persoanei – ca unicul obiect nemijlocit secundar. Acesta este cu mult mai amplu ca
conținut, determinarea efectuându -se în dependență de modalitățile normative și faptice ale
samavolniciei.
Practica judiciară, de asemenea, nu recunoaște ordinea instituită de realizare a
drepturilor de către contractele civile. Din exemplul adus în continuare reiese expres că
samavolnicia afectează activitatea în domeniul ordinii de administrare, adică ordinea de
realizare a unui drept legitim sau presupus.( Exemplul a fost adaptat la legislația penală în
vigoare, deși sentința a fost pronunțată conform legislației penale din 1961.)25
B.L. a fost pusă sub învinuire în baza art.191 C.pen., pentru faptul că, lucrând în
calitate de vînzător -casier în magazinul “O. -V.”, mun. Chișinău și, fiind persoana cu

23 Борисов А.Б., Комментарий к ГК РФ. Постатейный, Москва, Изд.2 -е, Книжный мир, 2003, 1280 c.
24 Cernomoreț S. Interferențe și deferențe a infracțiunii de samavolnicie și a dreptului la autoapăra re. Analele
științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, „Științe socio –
umanistice”, Probleme actuale de prevenire și combatere a criminalității, ediția a VII -a. Chișinău, 2006, p. 199;
25 Неклюдов Н.А . Руководство к Особенной части Русского уголовного права. Том Преступления и
проступки против личности, Санкт -Петербург, 1876, 488 c.;

23
răspundere materială, a sustras di n acest magazin produse alimentare și bani în sumă de
19.340,81 lei.
Persoanei vinovate nu -i se plătea regulat salariul, de aceea, inițial cu permisiunea
directorului, apoi fără ea, lua produse alimentare și bani din contul salariului neachitat și a
conced iilor plătite cu intenția de a restitui datoria, însă nu a reușit din motiv că nu a primit
salariul, iar directorul nu era de acord cu achitarea în rate.
Prin materialele cauzei se confirmă că B.L. a folosit nelegitim bunurile proprietarului
doar temporar, având scopul de a întoarce aceste bunuri, și că acțiunile ei urmează a fi
calificate ca arbitrare. Adică fapta sa întrunește semnele infracțiunii prevăzute de alin.(1)
art.352 C.pen. al RM (samavolnicia), întrucât dauna în mărime de 19.340,81 lei este în
proporții mari.
Invocându -se în final faptul că persoana vinovată a fost angajată, în baza unui
contract de muncă cu răspundere materială individuală și nu există date care ar confirma
faptul că ea a efectuat o exercitare arbitrară și o încălcare a ordinii stabilite a unui drept
legitim sau presupus, BL a fost achitată. 26
Obiectul nemijlocit secundar reiese, în mare măsură, din modalitățile normative ale
infracțiunii (în special cele cu caracter agravant), însă nu este corect să ne limităm doar la
acestea
– fapt datorat ordinii de administrare, care instituie obligația de a se conforma persoanei în
cadrul celor mai diverse relații sociale, respectiv fiind afectate, într -un mod secundar, și alte
relații sociale, a căror determinare se face în baza variantei ti pice de săvârșire a infracțiunii.
Spre afirmarea celor relatate ne poate servi cazul în care proprietarul ilegal preia bunul care îi
aparține de la posesorul, căruia anterior i-a încredințat acest bun. În urma acestei fapte se
aduce atingere în subsidiar p osesiei și folosinței bunului.
Obiectul nemijlocit secundar poate fi format din totalitatea relațiilor sociale a căror
normală desfășurare este determinată de protecția sănătății persoanei; relațiile sociale a căror
naștere, modificare sau desfășurare este determinată de protecția relațiilor patrimoniale;
inviolabilitatea psihică și fizică a persoanei etc.27
În cele din urmă concluzionăm că obiectul juridic nemijlocit principal al infracțiunii de

26 Dosarul 1ra-393/09 din 28 aprilie 2009, Arhiva Curții Supreme de Justiție.
27 Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chișinău, Tipografia „Știința”, 1996, 358 p.;

24
samavolnicie îl reprezintă relațiile sociale a căror naștere ș i desfășurare normală este
condiționată de protecția ordinii de realizare a drepturilor, pe când obiectul nemijlocit
secundar poate constituie, după caz, un interes public sau drepturile/interesele legitime ale
persoanelor, fiind reprezentate prin valoril e și relațiile sociale enumerate supra.
Cu privire la definirea obiectului material al infracțiunii, în doctrina penală rusă acesta
este definit ca entitate materială, lucru existent în lumea materială, însuflețit sau nu, în legătură
cu care ori din cauza căruia se săvârșește infracțiunea, asupra căruia este orientat elementul
material al infracțiunii, nefiind propriu tuturor infracțiunilor or, această noțiune nu permite de
a sintetiza esența lucrurilor în cadrul analizei obiectului material, fiind prezent un „prag”
dintre obiectul material și obiectul juridic. Spre a „acoperi acest prag”, S.Brînză vine cu o
noțiune mai exactă în acest sens, nominalizând că obiectul material al infracțiunii este o
entitate materială care poate satisface necesitățile umane, influențarea infracțională asupra
căreia (prin schimbarea poziției de fapt sau prin altă manipulare) determină atingerea
obiectului apărării penale28
2.2 Subiectul infracțiunii de samavolnicie
În urma săvârșirii unei infracțiuni ia naștere un raport juri dico-penal de conflict, care reprezintă acea
legătură juridică dintre stat și infractor. Ea constă în dreptul statului de a aplica sancțiunea prevăzută
de norma penală încălcată (dreptul de a trage la răspunderea penală) și obligația infractorului de a
suporta sancțiunea (de a răspunde penal), ca urmare a nesocotirii normei. Subiectele raportului penal
de conflict sunt, pe de o parte, statul, reprezentat de organele sale specializate (organele de urmărire
penală, procuratura, instanțele judecătorești), iar pe de altă parte – infractorul, adică persoana care a
săvârșit infracțiunea, fiind pasibilă de răspundere penală (subiectul infracțiunii). Nu orice persoană,
însă, poate fi trasă la răspundere penală ca urmare a „ignorării normei juridico -penale”.
Legea pe nală prevede în calitate de subiect al infracțiunii persoana fizică și persoana
juridică (art.21 C.pen. al RM). Invocând prevederile art.21 alin.(4) C.pen. al RM stabilim că
persoana juridică, conform legislației penale în vigoare, nu este pasibilă de răsp underea penală
pentru infracțiunea de samavolnicie. În calitate de subiect activ al infracțiunii de samavolnicie
poate fi doar persoana fizică.29
Noțiunea subiectului – persoană fizică – presupune explicarea unui cerc larg de
probleme, care includ, pe de o parte, semnele criminologice (conduita morală, apartenența
socială, particularitățile psihologice și psihice) – având importanță la determinarea cauzelor și

28 Butiuc C. Infracțiunea complexă, București, ALL Beck, 1999, 344 p.;
29 Tănăsescu I., Curs de drept penal general, București, INS, 1997, p.468;

25
condițiilor criminalității și la individualizarea pedepsei penale, iar pe de altă parte, apar
semne le juridico – penale – caracteristicile subiectului infracțiunii care au importanță deosebită
în soluționarea problemei de atragere a persoanei la răspundere penală, adică pentru
încadrarea juridică a infracțiunii . 30Aceste caracteristici ale subiectului act iv – persoană fizică
sunt:
✓ vârsta cerută de legea penală;
✓ responsabilitatea.
Legislația penală autohtonă instituie răspunderea diferențiată a persoanei fizice – ca
subiect al infracțiunii. Astfel, conform art.21 alin.(1) C.pen. al RM „sunt pasibile de
răspundere penală persoanele fizice responsabile care, la momentul săvârșirii infracțiunii au
împlinit vârsta de 16 ani”, iar art.21 alin.(2) C.pen. al RM prevede infracțiunile concrete
pentru care sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice care au v ârsta între 14 și 16
ani. Legiuitorul a prevăzut în cadrul acestui alineat acele infracțiuni care au un grad
prejudiciabil mai înalt, posibilitatea conștientizării acesteia de către persoanele cu vârsta
cuprinsă în limita respectivă, răspândirea acestor in fracțiuni între persoanele minore, sau
interesul lor material etc Ținând cont de cele expuse anterior, nu se poate pune problema
raționalizării instituirii răspunderii penale de la vârsta de 14 ani a subiectului infracțiunii de
samavolnicie. 31
În același c ontext, legiuitorul a reieșit din faptul că infracțiunea de samavolnicie are un
grad prejudiciabil mai scăzut, în comparație chiar cu o bună parte a infracțiunilor contra vieții
și sănătății persoanei, iar posibilitatea conștientizării acesteia necesită un ele cunoștințe
generale de ordin juridic, fiind mai greu accesibile, iar răspândirea infracțiunilor de
samavolnicie este mică printre persoanele minore între 14 și 16 ani. Legiuitorul nu a prevăzut
această modalitate în art.21 alin.(2) C.pen. al RM; respe ctiv fapta de samavolnicie este
pasibilă de răspundere penală în cazul în care persoana fizică, la data săvârșirii infracțiunii, a
atins vârsta de 16 ani.
Stabilirea vârstei minime a răspunderii penale pentru samavolnicie (16 ani), lasă totuși loc
pentru dubii în privința sesizării corecte de către persoana a subtilităților juridice cu referire la
nivelul de cultură juridică în general și de exercitare a dreptului, în special.32 Necesitatea
stabilirii posedării de către persoană a discernământului, c are se află într -o interdependență cu

30 Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chi șinău , Tipografia „Știința”, 1996, 13 8 p;
31 Макарь И. Уголововное право Р M, Oсобенная часть, Кишинев, 2004, 88 c.;
32 Mariț A., Drept penal. Partea generală. Vol. I, Chișinău, Tipografia Centrală, 2002,

26
vârsta acestuia, are o importanță majoră, pornind de la modalitatea de incriminare de către
legiuitor al elementului material al infracțiunii prevăzute la art.352 C.pen. al RM –
„exercitarea unui drept…”. Tehnica leg islativă utilizată de către legiuitorul autohton presupune
neapărat exercitarea unui drept, spre deosebire de cea utilizată de legiuitorul din Federația
Rusă, care descrie elementul material prin formula „…săvârșirea acțiunilor, contrare ordinii
stabilit e de actele legislative sau de alte acte normative, legalitatea cărora este
contestată…”(Самоуправство, то есть самовольное, вопреки установленному законом
или иным нормативным правовым актом порядку совершение каких -либо действий,
правомерность которых оспаривается организацией или гражданином, если такими
действиями причинен существенный вред)33, fără a conexa acțiunile persoanei de
exercitare a dreptului în cadrul infracțiunii de samavolnicie. La rândul ei, exercitarea unui
drept ține neapărat de capaci tatea de exercițiu. Legislație civilă (art.20 C.civ. al RM),
procesual -penală (art.75 C.pr.pen. al RM) și cea procesual civilă (art.58 C.pr.civ. al RM)
stabilește limita minimă a capacității de exercițiu deplină de la vârsta de 18 ani. Apare
întrebarea fir ească: de care criterii s -a condus legiuitorul divizând capacitatea de exercițiu în
cazul săvârșirii, spre exemplu, a infracțiunii de samavolnicie prin exercitare a unui drept civil,
în cadrul căruia vârsta cerută de lege este de 16 ani, iar pe de altă par te, instituind limita de 18
ani pentru capacitatea de exercițiu civilă deplină la exercitarea drepturilor civile.
Nu este suficient ca persoana să atingă vârsta cerută de lege la momentul săvârșirii
infracțiunii, ci este strict necesar ca persoana să fie ș i responsabilă, fiind un alt semn
obligatoriu al persoanei fizice – ca subiect activ al infracțiunii. Art.22 C.pen. al RM definește
responsabilitatea drept acea stare psihologica a persoanei care are capacitatea de a înțelege
caracterul prejudiciabil al fa ptei, precum și capacitatea de a -și manifesta voința și a -și dirija
acțiunile. Altfel spus, fiind o noțiune juridică, responsabilitatea nu caracterizează capacitatea
generală psihică și intelectuală a persoanei, ci starea intelectului și a voinței raportat ă la o
infracțiune concretă, în cazul nostru infracțiunea de samavolnicie. În esență, responsabilitatea
presupune prezența cumulativă a doi factori: intelectiv și volitiv.
Rezumând cele relatate anterior, constatăm că subiectul infracțiunii de samavolnicie
este o persoana fizică responsabilă, care la data săvârșirii ei a împlinit vârsta de 16 ani.
Această poziție rezultă nemijlocit din reglementările normative juridico -penale. Aceeași idee
este susținută în unanimitate atât de doctrina penală autohtonă, cât și de cea străină.
O situație atipică apare în cazul în care persoana comite infracțiunea de samavolnicie

33 Уголовный Кодекс РСФСР, Москва, 1983, 330 c.;.

27
în contextul unor semne circumstanțiale prevăzute normativ. Astfel, spre exemplu, subiectul
samavolniciei însoțite de aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei
poate fi doar persoana responsabilă care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de
16 ani. Cazul în care o persoană fizică responsabilă în vârsta între 14 -16 ani va exercita un
drept legitim sau presupu s, în mod arbitrar, prin încălcarea ordinii stabilite, cu aplicarea
violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei, cauzând daune în proporții mari
intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau
juridice, fapta persoanei se va încadra în baza articolelor care prevăd răspunderea pentru astfel
de violență, respectiv în baza art.151, 152 alin.(2) C.pen. al RM, în dependență de caz.34
Legea penală definește participația ca fiind cooperarea cu intenție a două sau mai
multe persoane la săvârșirea unei infracțiuni intenționate. Reieșind din definiția legislativă a
participației penale, condițiile acesteia sunt:
✓ pluralitatea de subiecte;
✓ activitatea în comun a participanților la infracțiune;
✓ unitatea intenți ei;
✓ cooperarea doar la o infracțiune intenționată.35
Cazul în care, legiuitorul prevede în PS a C.pen. al RM săvârșirea infracțiunii „de două
sau mai multe persoane” – ca semn calificativ, se punctează pe existența unei
participații simple, răspunderea inte rvenind conform aliniatului din articolul respectiv,
fără a se invoca art.42 C.pen. al RM.
Infracțiunea se consideră săvârșită cu participație simplă, conform art.44 C.pen. al RM,
dacă la săvârșirea ei au participat, în comun, în calitate de coautori, două sau mai multe
persoane, fiecare realizând latura obiectivă a infracțiunii. Condițiile participației simple
(coautoratului) sunt:
✓ activitatea autorilor trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiași obiect juridic,
în cazul nostru împotriva ordinii de real izare a drepturilor;
✓ participanții trebuie să săvârșească în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală;
✓ legătura subiectivă dintre coautori.
În literatura de specialitate autohtonă, referitor la circumstanța agravantă „săvârșită de

34 Cușnir V.ș.a. Studiu selectiv în materie de drept penal, Chișinău, 2004, 192 p.;
35 Brînză S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului, Chișinău, 2005, 340 p.

28
două sau mai multe persoane”, opiniile s -au polarizat. Astfel, cei care aderă la ideea că
infracțiunea se consideră săvârșită de două sau mai multe persoane în cazul în care la
săvârșirea infracțiunii participă o persoană, care întrunește semnele subiectului infracțiun ii,
împreună cu o altă persoană care nu are vârsta cerută de legea penală, sau nu este pasibilă de
răspunderea penală din cauza iresponsabilității, argumentează poziția sa prin faptul că
legiuitorul a fost suficient de explicit și nu a utilizat formulele „de doi sau mai mulți
participanți” sau „prin participație simplă”, invocând că este inoportună apelarea la
prevederile art.42 alin.(6) C.pen. al RM. În cazul autoratului mediat (persoana responsabilă
săvârșește infracțiunea prin intermediul unei alte per soane iresponsabile) diferența constă
doar în caracterul acestei săvârșiri (adică săvâ rșirea mediată a infracțiunii).36
Samavolnicia atentează la ordinea de administrare de stat, adică la conținutul acesteia –
starea normală de desfășurare a relațiilor soci ale, care se asigură prin activitatea execuțional –
dispozitivă a autorității publice, realizată în baza legilor și a altor acte normative. Puterea de
stat este exprimarea politică a suveranității unui stat, manifestată prin dirijarea societății cu
ajutorul organelor sale special În cadrul acestora, un loc aparte este atribuit ordinii de realizare
a drepturilor de către cetățenii săi ori de către străinii și apatrizii care se află pe teritoriul țării
respective și se exprimă prin existența anumitor proceduri și funcționari strict abilitați de a
„asigura” realizarea drepturilor. Respectiv, în cazul infracțiunii de samavolnicie, persoana care
realizează un de drept „se substituie” organelor de stat, prin care fapt atentează la ordinea de
administrare. Persoana cu funcție de răspundere nu se poate substitui sie însăși, respectiv în
cazul ultimei nici nu poate fi vorba despre ordinea de realizare a drepturilor, ci de ordinea de
îndeplinire a atribuțiilor autorităților publice. Aceste momente nu se pot confunda și nici
identifica din considerente că ordinea de realizare a drepturilor ține de sfera individual -privată,
iar ordinea de îndeplinire corectă și justă a atribuțiilor organelor de stat sau ale autorităților
publice ține în exclusivitate de sfera interesului p ublic ( res publicus ).37
În alt context, venim cu o completare a opiniilor nominalizate recent și anume –
considerăm că faptele de samavolnicie săvârșite de persoana cu funcție de răspundere pot fi
calificate drept infracțiune prevăzută de art.327 C.pen. al RM (Abuz de putere sau abuzul de
serviciu) sau 328 C.pen. al RM (Exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu).
Argumentarea unei astfel de poziții o înaintăm prin prisma delimitării în paralel a cazurilor în
care samavolnicia săvârșită de persoa na cu funcție de răspundere poate fi încadrată conform

36 Brînză S. ș.a. Drept penal. Partea specială. Vol.II, Cart ier Juridic, Chișinău 2005, 65 p.;
37 Mariț A., Drept penal. Partea generală. Vol. I, Chișinău, T ipografia Centrală, 2002, p. 254 p.;

29
art.327 C.pen. al RM și conform art.328 C.pen. al RM.38
Persoana cu funcție de răspundere, în cazul infracțiunii prevăzute de art.328 C.pen. al RM,
săvârșește acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin
lege, pe când în cazul samavolniciei dreptul presupus semnifică acel drept, care de fapt nu
aparține subiectului, însă pe care mizează subiectul, considerându -l în mod greșit ca drept
legitim al său, ceea ce are c orespondent în elementul material al infracțiunii prevăzute la
art.327 C.pen. al RM (folosirea intenționată a situației de serviciu – acelor drepturi legale sau
presupuse), fără a „le depăși în mod vădit”. Respectiv, la nivelul elementului material al
infracțiunii prevăzute de art.327 C.pen. al RM, corespondent al acestuia ne servesc prevederile
alin.(1) art.352 C.pen. al RM. În cazul alin.(2) și (3) art.352 C.pen. al RM corespondentul este,
la nivelul elementului material, infracțiunea prevăzută la art.328 C.pen. al RM. În acest sens,
acțiunile care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege în
cazul art.328 C.pen. al RM nu coincid cu conținutul noțiunii de „drept presupus” (art.352
C.pen. al RM), însă coincidența, în mare parte, a circumstanțelor agravantele ale acestor
norme, constituie un argument în plus spre susținerea opiniei relatate.

Poziția autorilor care limitează cazurile de săvârșire a infracțiunii de două sau mai multe
persoane doar la coautorat, se întemeiază strict pe baza prevederilor legislative cu privire la
participație. În primul rând, oportunitatea apelării la art.42 alin.(6) C.pen. al RM este
indiscutabilă, din considerente că nici o prevedere legislativă nu poate fi de prisos, mai cu
seamă acea reglem entare care redă esența instituției juridice a participației. Legiuitorul a
stipulat că participanții trebuie să întrunească semnele subiectului infracțiunii. Din aceste
considerente, în PS a C.pen. al RM nu s-a făcut uz de formularea de tipul „de doi sau mai
mulți participanți”, reieșind din faptul că aceștia, în baza art.42 alin.(6) C.pen. al RM, deja se
presupune că întrunesc semnele subiectului infracțiunii. Legiuitorul nu a făcut uz din aceleași
raționamente nici de formularea de tipul „prin participaț ie simplă”. Inaccesibilă este și
utilizarea formulării de tipul „prin participație complexă”. Nu este clară poziția celora care
includ săvârșirea unei infracțiuni prin intermediul unei persoane iresponsabile sau minore, în
cadrul circumstanței „de două sau mai multe persoane”, deoarece legea penală stipulează că
săvârșirea mediată a infracțiunii se include în acțiunile autorului infracțiunii, care este unicul

38 Oancea I., Drept penal. Partea generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971, 244 p.;

30
subiect al infracțiunii (art.42 alin.(2) și (6) C.pen. al RM), excluzându -se expres posibilitatea
încadrării faptelor prejudiciabile conform circumstanței „de două sau mai multe persoane”. 3940
La etapa actuală devine frecventă utilizarea și vehicularea, inclusiv prin mijloacele
mas- media, cu termenul de samavolnicie, acesta fiind completat ca conținut d e caracteristica
calității negative a activității persoanelor cu funcție de răspundere, care își exercită într -un
mod arbitrar ori după bunul său plac atribuțiile cu care sunt investite.
Autorul au tohton C.Gurschii, fără a preciza semnele speciale ale subiectului
infracțiunii, recunoaște prezența acestuia în cazul samavolniciei. Astfel se afirmă că fapta de
samavolnicie a persoanei cu funcție de răspunde atrage răspunderea penală prevăzută de
art.32 8 C.pen. al RM (Exces de putere sau depăș irea atribuțiilor de serviciu).41
Mai clar, în acest sens, se expune profesorul A.Borodac, care recunoaște existența
subiectului special în cazul infracțiunii de samavolnicie – „…poate fi supusă răspunderii
penale doar persoana fizică particulară…”. Se precizează că, în cazul în care persoana cu
funcție de răspundere comite o samavolnicie, aceasta urmează a fi supusă răspunderii penale
conform art.328 C.pen. al RM (Excesul de putere sau depăș irea atribuțiilor de s erviciu).42
În concluzie menționăm că samavolnicia în sens îngust (juridico -penal) implică
exercitarea unui drept legitim sau presupus și reprezintă o infracțiune (după caz contravenție)
având în calitate de subiect – persoana fizică responsabilă „particula ră”, calitate care reiese din
interpretarea logico -sistematică a legii penale. Persoana cu funcție de răspundere nu poate fi
subiect al samavolniciei în cadrul exercitării atribuțiilor sale de serviciu, ci numai în afara
acestora, fapt de care este necesar a se ține cont la înaintarea versiunilor (criminalistice) în
cadrul activității de cercetare judiciară.43

2.3 Latura obiectivă a infracțiunii de samavolniciei
Principiul legalității constituie principiul fundamental care stă la baza întregului sistem
de drept din Republica Moldova. Având un conținut atât de amplu, dezvăluirea acestuia ar
constitui obiectul unei teze de licență separate. Unul dintre aspectele principiului legalității se
referă la ordinea de realizare a drepturilor persoanei.

39 Decizia Colegiului Penal al Curții Supreme de Justiție a R epublicii Moldova din 16.04.2002 nr.1ca -17/2002.
40 Boroi A. Drept penal, Partea generală, Ediția a III -a, București, ALL BECK, 2001, 372 p.;
41 Dicționar Explicativ al Limbii Române, Academia Română. Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Ed. a II -a,
Univers enciclopedic, București, 1998, 504 p.;
42 Brînză S. Obiectul infracțiunii de furt în contextul obiectului infracțiunilor contra patrimoniului, Revista
Națională de Drept, 2005, nr.10 ,p.558;
43 Cușnir V.ș.a. Studiu selectiv în materie de drept penal , Chișinău, 2004, 192 p.;

31
Infracțiunea de samavolnicie constă în exercitarea unui drept legitim sau presupus în
mod arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, dacă a cauzat daune în proporții mari
intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și
juridice.
Reieșind din dispoziția normei juridico -penale prevăzute de art.352 C.pen. al RM,
latura obiectivă a samavolniciei se caracterizează prin prezența următoarelor semne
obligatorii:
1. fapta de exercitare a unui drept legitim sau presupus;
2. urmările preju diciabile în formă de daune în proporții mari intereselor publice sau
drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice;
3. legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile;
4. grupul semnelor facultativ e – metoda de exercitare a dreptului: în mod arbitrar și
prin încălcarea ordinii stabilite.44
De asemenea, un semn obligatoriu al laturii obiective a samavolnicie îl constituie
contestarea, care se referă nemijlocit la modul de exercitare a dreptului.
Fapta infracțională a samavolniciei constă în exercitarea unui drept legitim sau
presupus.
Dreptul legitim – dreptul, care aparține făptuitorului în baze legale, însă exercitarea lui
are loc într -un mod care contrazice ordinii stabilite. Dreptul legitim este stabilit prin lege, acte
normative subordonate legii, contracte sau care apare în baza unui alt temei juridic. Exemple
de acest caz pot servi următoarele – creditorul îi datorează debitorului o sumă de bani și
debitorul, după mai multe adresări, o ridică de sine stătător fără a se adresa în instanță; în urma
unui accident rutier produs din vina unui conducător al mijlocului de transport a fost deteriorat
alt mijloc de transport, expertiza merciologică stabilind suma necesară pentru reparația
automobilului, în acest caz persoana proprietar cere de la persoana vinovată suma stabilită, iar
după ce nu o primește, fără a se adresa în instanță, ridică bunurile singură; în urma emiterii
hotărâri, care nu a rămas definitivă, privind partajarea bunului imobil (apartame nt) o parte la
proces eliberează apartamentul de bunurile ce nu îi aparțin și interzice accesul celeilalte părți
etc.

44 Mariț A., Drept penal. Partea generală. Vol. I, Chișinău, Tipografia Centrală, 2002, p. 355 p.;

32
La descrierea dreptului legitim în art.352 C.pen. al RM, legiuitorul punctează pe două
momente (unul de ordin obiectiv și altul – de ordi n subiectiv), care necesită a fi stabilite în
cadrul încadrării juridice a infracțiunii:45
1. prezența unui drept, care are ca sursă un tem ei justificativ legal (starea de fapt);
2. conștientizarea ( își dă seama ) de către subiectul infracțiunii de samavolnicie a
prezenței unui astfel de drept (indicat la pct.1), în baza căruia aceasta și săvârșește
fapta.
De altfel, în cazul în care sunt în lipsă unul dintre elementele indicate supra, nu se
poate reține prezența unui drept legitim în acțiunile făptuitorului.
Profe sorul G.F.Polenov definește dreptul presupus ca acel drept, care, de fapt, nu
aparține subiectului, însă pe care mizează subiectul, considerându -l în mod greșit ca dreptul
său leg itim. 46 În această privință nu suntem de acord cu formularea definiției propu se de
profesorul rus G.F.Polenov în ceea ce privește sintagma – „…care de fapt (n.a.) nu aparține
subiectului…”, din considerente că dreptul nu -i aparține subiectului „de jure”. Subiectul
infracțiunii îl sesizează că îi aparține, adică consideră în mod eronat că are un astfel de drept.
Or, în caz contrar, nu vom fi în prezența infracțiunii de samavolnicie. Spre exemplu, o
persoană, în timpul plimbării pe stradă, a răpit un mijloc de transport, neavând nici un drept
asupra acestuia. Fapta în cauză va fi încadrată ca răpire a mijlocului de transport și nu ca
samavolnicie, pentru că legiuitorul, la incriminarea răpirii mijlocului de transport, a prezumat
din start ilegalitatea acțiunii de răpire, adică subiectul nu avea niciodată posibilitatea de a se
folosi legal de acest mijloc de transport. În acest context, autorul rus N.A.Nekliudov afirmă
precum că noțiunea samavolniciei „dispare” și „se transformă” în altă infracțiune (spre
exemplu: furt, jaf etc.), dacă subiectul infracțiunii își dădea seamă că nu posedă nici un drept
asupra unui obiect, asupra căruia erau îndreptate acțiunile sale în cadrul samavolniciei. 47
Dreptul privat roman prevedea că orice drept civil oferă persoanei împuterniciri,
respectiv a se folosi de aceste împuterniciri – înseamnă a exer cita dreptul.
Spre a clarifica esența și conținutul dreptului este necesar a realiza un brif istoric și
explicativ. Astfel, în filosofie, pornind de la ideile lui Aristotel și Platon, dreptul este conceput

45 Codul Penal. Comentat și adnotat, sub red. A.Barbăneagră, Ed. Cartier Juridic, Chișinău, 2005, 565 p.;
46 Поленов Г.Ф. Ответственн ость за преступления против порядка управления, изд.«Юридическая
литература», Москва, 1966, 129 c.;
47 Неклюдов Н.А. Руководство к Особенной части Русского уголовного права. Том Преступления и проступки
против личности, Санкт -Петербург, 1876, 488 c.;

33
în sens de justiție, echitate. Sensul juridic al termenului are și el două distincții:
– drept obiectiv;
– drept subiectiv.
Dreptul obiectiv reprezintă totalitatea normelor de conduită impuse indivizilor și
colectivităților în cadrul vieții sociale în anumite cazuri prin forța de constrângere a statului,
iar dreptul subiectiv oferă posibilitatea unui subiect de a -și valorifica sau a-și apăra împotriva
terților un anumit interes protejat de lege. Dreptul subiectiv decurge din dreptul obiectiv.48 La
momentul actual, dreptul obiectiv este conceput ca sistem de d rept, iar dreptul subiectiv fiind o
permisiune de a se comporta și este proprie unei persoane, din care și provine termenul de
subiectiv.
Dreptul este tratat, de asemenea, în sens larg și în sens îngust. În sens larg dreptul
prezumă totalitatea regulilor d e conduită stabilite și sancționate de stat și care sunt aduse la
îndeplinire prin forța de constrângere a statului. Din cele expuse rezultă că dreptul, în sens
larg, este sinonim cu dreptul obiectiv, pe când sensul îngust al acestui termen este sinonim cu
dreptul subiectiv. Or, anume acest ultim caz se are în vedere în situația dispoziției normei de
la art.352 C.pen. al RM.
Interpretând definiția dreptului subiectiv prezentată anterior, deducem că dreptul
subiectiv are la bază dreptul obiectiv ori posibil itatea existenței unui drept subiectiv nu poate fi
acceptată în afara celui obiectiv, care și îi conferă specific legal. În acest sens, cu o noțiune
similară vin și autorii DEX -ului, afirmând că este o putere, prerogativă legală (n.a.),
recunoscută unei pe rsoanei de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii.
În acest sens, MDA oferă definiții și mai explicite. Astfel sintagma a avea dreptul (n.a.
– adică, a acționa având dreptul) semnifică a avea voie (în temeiul legii) să întreprindă ceva.
Tot în această sursă identificăm că sintagma „cu dreptul” semnifică în mod legitim, justificat,
iar „în drept” (n.a. a acționa în baza unui drept) presupune a acționa fiind împuternicit prin
lege.49
După regula generală samavolnicia se exercită nemijl ocit de către persoana al cărei
drept a fost încălcat. Cu toate acestea, în literatura de specialitate s -a expus opinia asupra
faptului că se permite a apela și la ajutorul terțelor persoane pentru exercitarea dreptului, spre
exemplu la ajutorul prietenilo r, cu respectarea strictă a condițiilor apărării, respectându -se

48 Frun ză I., Dulschi I., Cușmir M., Cușmir L., Postu I., Teoria general ă a statului și dreptul (în întreb ări și
răspunsuri ), Chișinău, 2003, 180 p.;
49 Macari I., Drept penal al Republicii Moldova, Chișinău, Partea generală, 1999, p.292;

34
limitele sale. Cu toate acestea, dispoziția art.352 C.pen. al RM, oferită în limba de stat, nu
precizează posibilitatea exercitării dreptului legal sau presupus inclusiv și în favoarea unei
persoane terțe. Dacă operăm cu textul legii penale a RM oferit în limba rusă, observăm că, în
traducere din limba de stat, este expres prevăzută „realizarea dreptului său (n.a.) legal sau
presupus (MO al RM nr.104 -110/447 от 7.06.2003, p.87 ”…осуществлени е своего
действительного или предполагаемого права…”)”. Astfel apar dubii cu privire la
corectitudinea traducerii textului legal din limba de stat în limba rusă. Or, acolo unde legea
permite mai mult, permite și mai puțin.50
Marea majoritate a autorilor afirmă că infracțiunea de samavolnicie poate fi săvârșită
numai prin acțiune, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus este posibilă numai prin
comportamentul activ, volitiv și conștient al subiectului. Astfel, autorul V.I.Radcenko afirmă
că latur a obiectivă a infracțiunii de samavolnicie se realizează doar prin acțiune. În acest sens,
autorul susține că nu se va considera samavolnicie neexecutarea hotărârii instanței de judecată
ce obligă persoana de a înfăptui careva acțiuni. Astfel de faptă, în prezența altor semne
constitutive ale infracțiunii, poate fi încadrată ca infracțiune de neexecutarea intenționată a
hotărârii instanței de judecată. 51
Un alt semn obligatoriu al samavolniciei este faptul că apare metoda de exercitare a
unui drept legitim sau presupus. În literatura de specialitate, în legătură cu semnul în cauză, s –
a expus următoarea opinie – vinovatul conștientizează că săvârșește fapta fără decizia
(aprobarea, permisiunea) persoanei, dreptul căruia astfel se încalcă. Considerăm că opini a
expusă nu cuprinde toate cazurile de săvârșire a samavolniciei, din considerente că poziția
(acordul) victimei (persoana căreia i s -a încălcat dreptul) nu este una, în exclusivitate,
determinantă pentru existența acesteia. Din această cauză considerăm că exercitarea dreptului
are loc în mod arbitrar în cazul lipsei anumitor împuterniciri din partea organelor (persoanelor)
competente sau, după caz, fără permisiunea persoanei, căreia printr -o astfel de faptă i s -a
încălcat dreptul. 52
În actuala legislația p enală a Republicii Moldova termenul „samavolnicie” nu este
folosit în exclusivitate doar la formularea incriminării de la art.352 C.pen. al RM, acesta
găsindu -și reflectare și în conținutul art.270 C.pen. al RM (Oprirea samavolnică, fără

50 Гуев А.Н. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации /для предпринимателей). Издание
второе, дополненное и переработанное. Москва, Юридическая фирма КОНТРАКТ, Издательский Дом
ИНФРА -М, 2000, 844
51 Иванов В.Д. Уголовное право, Oсобенная часть, Москва, Учебник, 2002, 50 8 c.;
52 Комментарий к Уголовному кодексу РСФСР 1960, под. ред. Н.А. Беляков , М.Д. Шаргородский, с.256

35
necesitate, a tren ului), art.386 C.pen. al RM (Părăsirea samavolnică a cîmpului de luptă sau
refuzul de a acționa cu arma). Întru păstrarea sensului unic al termenilor utilizați de legea
penală, se cere, în viziunea noastră, o reformulare a titlurilor și dispozițiilor artic olelor
menționate supra, fapt care, de asemenea, va contribui la excluderea interpretării eronate ale
acestor componențe de infracțiuni, în speță prin acordarea lor sensului interpretativ al art.352
C.pen. al RM.
Deși termenul de samavolnicie are rădăcini slavone (samovoliniki) și rusești
(samovolinîi) nu trezește dubii faptul că legiuitorul autohton a „importat” termenul de
„samavolnic” în cadrul componențelor de la art.270 C.pen. al RM și art.386 C.pen. al RM din
legile penale ale Federației Ruse și a sta telor CSI, însă eronat l -a tradus (самовольно – nu se
identifică cu samavolnicia sau samavolnic, ci cu termenul “în mod arbitrar”).53
Cu toate că art.352 C.pen. al RM nu prevede contestarea ca semn al componenței de
infracțiune, samavolniciei îi este propri e prezența unui litigiu. Samavolnicia se „identifică”
anume prin contestarea modului de exercitare a dreptului legitim sau presupus. Opinia
conform căreia contestarea constituie un semn principal al componenței infracțiunii de
samavolnicie, nefiind prevăzu tă expres de dispoziția art.352 C.pen. al RM, este susținută de un
număr consi derabil de autori autohtoni.54

Termenul, care descrie acea stare de conflict și neînțelegere dintre victima și subiectul
infracțiunii în cazul infracțiunii de samavolnicie, utili zat în majoritatea legislațiilor statelor
CSI (oferit în limba rusă), este „оспариваемость”, în traducere semnifică „contestarea”.
Sensul și conținutul acestui termen este redat în DEX – „a nu recunoaște dreptul sau valoare a
cuiva sau a ceva”. Pe lângă ace st termen se propune a fi utilizat un alt termen cu un conținut
analogic, este cazul termenului „revendicare” – a reclama, a cere un bun care i se cuvine,
asupra căruia are drepturi, a cere, a pretinde un drept. 55
Contestarea, în cazul samavolniciei, pres upune exprimarea dezacordului victimei în
privința modului de exercitare a dreptului legitim sau presupus, pe când anunțarea organelor
competente nu are importanță pentru contestare în sensul art.352 C.pen. al RM. În acest
context, nu suntem de acord cu op inia exprimată de către autorul A.P.Saruhanian, care,

53 Гребенкин Ф., Oбьективные эл eмeнты состава ст.119 УК РФ, Уголовное пр aвo, 2004, №4, 18-22;
54 Cușnir V.ș.a. Studiu selectiv în materie de drept penal, Ch ișinău, 2004, 192 p.;
55 Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre șantaj , nr.16 din 7 noiembrie 2005, Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova,
2006, nr.4 ;

36
efectuând o analiză a practicii judiciare, a ajuns la concluzia că în realitate se contestează nu
săvârșirea anumitor acțiuni, ci dreptul asupra unui bun (unor bunuri). Însăși samavolnicia
presupune exe rcitarea unui drept, respectiv dezacordul victimei se referă la modalitatea de
exercitare de către subiectul infracțiunii asupra acestuia, pe când dezacordul cu privire la
apartenența unui drept sau al unui bun este doar facultativă, neavând importanță pen tru
încadrarea juridică. Contestarea nu poate fi considerată, în sensul infracțiunii de samavolnicie,
doar exprimarea dezacordului față de apartenența unui drept sau al unui bun, fără exprimarea
dezacordului privind modul de realizare a acestuia.56
Componen ța samavolniciei, așa cum este ea formulată în legea penală, este una materială. În
privința consumării acestei infracțiuni, în literatura de specialitate au fost exprimate mai multe
opinii. Astfel, spre exemplu, P.I.Grișaev susține că samavolnicia se cons ideră consumată
numai în cazul în care subiectul a realizat dreptul său legitim ori presupus; dacă ultimul nu a
reușit să -și realizeze acest drept suntem în prezența unei tentative de infracțiune. Nu susținem
acest ultim punct de vedere, deoarece daunele în proporții mari intereselor publice sau
drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice se pot produce chiar
în procesul realizării acelui drept, fără a fi nevoie de realizarea definitivă a acestuia.
Legiuitorul, în dispozi ția art.352 C.pen. al RM, prin exercitarea unui drept legitim sau
presupus are în vedere nu momentul final al acestuia, dar procesul exercitării dreptului.
La determinarea momentului consumării infracțiunii trebuie de reieșit din prezența urmărilor
prejudiciabile – „daune în proporții mari intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite
de lege ale persoanelor fizice și juridice”. Infracțiunea de samavolnicie va fi consumată numai
dacă au survenit aceste urmări, indiferent de faptul s -a reușit sau nu realizarea pe deplin a
dreptului legitim sau presupus.

În cadrul cercetării legăturii cauzale în dreptul penal, este necesar de a ține cont că

56 Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală, București, ALL Beck, 1997, 650 p.;

37
pentru survenirea răspunderii penale nu este suficient stabilirea legăturii cauzale dintre fapt a și
urmarea prejudiciabilă care cad sub incidența semnelor unei componențe de infracțiuni, ci este
necesară și stabilirea vinovăției persoanei și gradulu i prejudiciabil al faptei sale. Legătura
cauzală explică doar apariția unui fenomen din altul și nu conține careva posibilități de a
evalua gradul prejudiciabil al faptei și atitudinii psihice ale făptuitorului față de ultima, în lipsa
cărora nu este posibil a oferi o apreciere obiectivă și justă a infracțiunii.57
Daunele în proporții mari, aduse interesel or publice sau drepturilor și intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice are poarte amprenta unui semn definitoriu de
evaluare; determinarea acestuia se face în fiecare caz aparte ținându -se cont de toate
împrejurările și circumstanțel e săvârșirii infracțiunii de samavolnicie.58
Art.126 alin.(2) C.pen. al RM prevede că specificul daunei pricinuite în cazul
prejudicierii drepturilor și intereselor ocrotite de lege se stabilește luându -se în considerare
gradul lezării drepturilor și libert ăților fundamentale ale omului. De asemenea, în categoria
respectivă sunt plasate și daunele cu caracter moral. Drept exemplu, în acest sens, poate servi
cazul imposibilității victimei de a se folosi de spațiul său locativ, lipsirea acesteia de singurul
mijloc de existență, încălcarea dreptului la libera deplasare etc.
În cazul caracterului patrimonial al daunelor produse, instanțele de judecată, la
stabilirea acestora, trebuie să țină cont de valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru
victimă, s tarea materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute, precum și alte
circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei.
Importanța stabilirii corecte a urmărilor prejudiciabile, în cazul samavolniciei, este
princ ipială și în ipoteza delimitării sferei ilicitului penal de cea contravențională: în cazul în
care prin exercitarea unui drept legitim sau presupus nu s-au produs daune în proporții mari
intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și
juridice, fapta respectivă va fi încadrată drept contravenție prevăzută la art.335 C.Con. al RM.
Indiscutabil este faptul că un aport deosebit la stabilirea caracterului daunelor cauzate în cazul
infracțiunii de samavolnicie este s emnificat prin practica judiciară acumulată în această
materie Or, semnul are caracter evolutiv (definitoriu).
În primul rând, posibilitatea folosirii formulării „daunelor aduse intereselor publice” spre

57 Cernomoreț S., Hulea V. Delimitarea unor infracțiuni contra patrimoniului comise prin sustragere de
infracțiunea de samavolnicie. Revista Legea și viața, 2009, nr.1, p. 26-28;
58 Курс уголовного права. Oсобенная часть. Том.5. Учебник для ВУЗ -ов под. ред. Борзенко Г.Н.,
Комиссарова В.С., 380 c.;

38
a proteja primordial interesele statului, le considerăm ca fiind în detrimentul persoanei,
improprii unei societăți prospere și democratice. Subiectul infracțiunii ar trebui să prevadă și
să conștientizeze clar sfera acestor daune. În același context, se înscrie și principiul legalității
(art.3 alin. (2) C.pen. al RM) – interpretarea extensivă defavorabilă și aplicarea prin analogie a
legii sunt interzise. Considerăm că la interpretarea oricărui semn evolutiv, în special celor de
la art.352 C.pen. al RM, instanța nu va putea da o apreciere justă și ob iectivă acestora fără o
interpretarea extensivă defavorabilă, procedând asupra unei aprecieri similare sau analoage.
În același sens, s -au expus și alți autori autohtoni și de peste hotare.59
Cu referire la drepturile și interesele nepatrimoniale ocro tite de lege ale persoanelor fizice
și juridice, stabilirea acestora și a proporțiilor lor pare a fi mai eficace prin prisma altor
semne, în special a semnelor circumstanțiale agravante de la lit.c) și d) alin.(2) art.352 C.pen.
al RM, adică prin transfera rea acestora în cadrul conținutului tipic, fiind prevăzute alternativ
daunelor materiale în proporții mari, componența de infracțiune căpătând un aspect formal –
material. O astfel de formulare a dispoziției art.352 C.pen. al RM va permite sesizarea
conținut ului normei juridico -penale analizate de către destinatarii acesteia. 60

59 Boroi A. Drept penal, Partea generală, Ediția a III -a, București, ALL BECK, 2001, 110 p.;
60 Borodac A ș.a. Manual de drept pe nal. Partea generală., Chișinău, Tipografia „Știința”, 1994, 269 p.;

39
2.4 Latura subiectivă a infracțiunii de samavolnicie
Unul dintre principiile de bază ale dreptului penal este principiul caracterului personal
al răspunderii penale, prevăzut de ar t.6 C.pen. al RM. În acest sens, se prevede (art.6 alin.(1)
C.pen. al RM) că persoana este supusă răspunderii și pedepsei penale numai pentru fapta
săvârșită cu vinovăție, iar alin.(2) al aceluiași articol vine în completare cu următoarele
prevederi – „răspunderii penale și pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârșit
cu intenție sau din imprudență o faptă prevăzută de legea penală.”
Atât legislația în vigoare, cât și doctrina în materie penală, consideră importante atât
semnele obiective, cât și cele subiective ale componenței de infracțiune. Supraaprecierea
laturii obiective și neglijarea laturii subiective duce la așa -numita „incriminare obiectivă”,
constituind un obstacol în calea luptei cu criminalitatea și are drept r ezultat încălcarea
legalității.61
În literatura de specialitate latura subiectivă a infracțiunii este definită ca „partea
interioară a infracțiunii, ce determină atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta
prejudiciabilă săvârșită și de urmările acesteia, sub raportul con științei, voinței și emoțiilor
sale” .62
Latura subiectivă presupune prezența următoarelor semne:
✓ vinovăția;
✓ motivul;
✓ scopul;
Vinovăția este un semn obligatoriu al fiecărei componențe de infracțiune. În lipsa
vinovăției persoana nu poate supusă răspunderii p enale, indiferent de gradul de pericol social
al faptei comise. Motivul și scopul sunt semne facultative, devenind obligatorii doar în cazul
în care sunt prevăzute în dispoziția articolului din PS a C.pen. al RM, iar în restul cazurilor
servesc doar la individualizarea pedepsei penale.
Legea penală, în conținutul art.17 C.pen. al RM, definește infracțiunea săvârșită cu
intenție. Este cazul în care persoana care a savârșit -o își dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prev ăzut urmările ei prejudiciabile, a dorit sau a
admis, în mod conștient, survenirea acestor urmări. Art.18 C.pen. al RM prevede definiția

61 Borodac A. Drept penal. Calificarea infracțiunilor, Chișinău, Editura „Știința”, 1996, 104p.;
62 Brînză S. Noțiunea de sustragere, Revista Națională de Drept, 2005, nr.8, p. 101;

40
infracțiunilor săvârșite din imprudență: „se consideră că infracțiunea a fost săvârșită din
imprudență dacă persoana ca re a săvârșit -o își dădea seama de caracterul prejudiciabil al
acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod ușuratic
că ele vor putea fi evitate ori nu își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau
inacțiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deși trebuia și
putea să le prevadă.”
Stabilirea corectă a vinovăției în cazul infracțiunii de samavolnicie reprezintă o etapă
importantă în procesul încadrării juridice a faptei drept infracțiune de acest gen. Pe de altă
parte, aceasta permite delimitarea sferei ilicitului penal al samavolniciei de cel extrapenal
(contravenția, autoapărarea), precum și de alte infracțiuni omogene.63
În literatura de specialitate sunt contu rate mai multe opinii cu privire la formele
vinovăției, prin care se poate manifesta infracțiunea de samavolnicie. Autorul autohton
E.Visterniceanu consideră că latura subiectivă a samavolniciei se caracterizează prin
manifestarea de către făptuitor a vino văției sub forma de intenție directă. Astfel, făptuitorul își
dă seama că exercită un drept neligitim (n.a.) sau presupus în mod arbitrar și cu încălcarea
ordinii stabilite, prevede cauzarea daunelor în proporții mari intereselor publice sau drepturilor
și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, și dorește survenirea acestor
urmări prejudiciabile.64
Considerăm ilogică posibilitatea comiterii samavolniciei din imprudență, adică cazul în
care persoana care a săvârșit -o își dădea seam a de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau
inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod ușuratic că ele vor
putea fi evitate (sineîncrederea exagerată în sine) ori nu își dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acțiuni i sau inacțiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei
prejudiciabile, deși trebuia și putea să le prevadă(neglijența). Aceasta deoarece, neglijența nu
este compatibilă cu semnul „în mod arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite”, iar cu referire
la sineîncrederea exagerată în sine – subiectul activ infracțiunii este interesat de exercitarea
dreptului, în detrimentul victimei în contextul uni conflict sau litigiu(este greu de imaginat
precum că făptuitorul „va îndrepta efortul său p sihic spre a evita urmărire prejudiciabile”). În
practica judiciară a Republicii Moldova cazurile în care samavolnicia a fost săvârșită din
imprudență nu s -au constatat.
Definirea infracțiunii săvârșite cu două forme de vinovăție a constituit obiectul mult or

63 Bula i C. Manual de drept penal. Partea Generală, București, ALL Beck, 1997, 650 p.;
64 Борисенко И.И., Русско -английский слов арь, Москва, РУССО, 2000, 224 c.

41
polimici științifice în doctrina autohtonă pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, fără a
se bucura de un cadru legal. Doar cu adoptarea C.pen. al RM din 2002 s -a statornicit definirea
infracțiunii săvârșite cu două forme de vinovăție. Potrivit art.19 C.pen. al RM, infracțiunea
săvârșită cu două forme de vinovăție prezumă cazul în care drept rezultat al săvârșirii cu
intenție a infracțiunii, se produc urmări mai grave, care, atrag înăsprirea pedepsei penale și
care nu erau cuprinse de intenția fă ptuitorului. Răspunderea penală pentru atare urmări survine
numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod ușuratic că ele
vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deși
trebuia și putea să le prevadă. În consecință, infracțiunea se consideră intenționată.65
Latura subiectivă a infracțiunii, pe lângă vinovăție, include și astfel de semne, cum ar
fi motivul și scopul infracțiunii, ultimele având caracter facultativ (devenind obl igatorii numai
în cazul în care sunt prevăzute în cadrul normei juridice din PS a C.pen. al RM). Orice
activitate umană intenționată este determinată și dictată de anumite motive și scopuri,
respectiv orice infracțiune are un motiv sau un scop. Dar, reieși nd din faptul că motivul și
scopul nu sunt prevăzute de art.352 C.pen. al RM, stabilirea acestora nu are importanță pentru
încadrarea juridică a infracțiunii de samavolnicie. Cele relatate supa nu trebuie să fie tratate
simplist și univoc, din considerente că stabilirea motivului și scopului au importanță în primul
rînd pentru organele de urmărire penală și instanța de judecată, spre a identifica cauzele și
condițiile care au determinat săvârșirea infracțiunii. Mai mult ca atât, considerăm că în cazul în
care în acțiunile persoanei care a săvârșit samavolnicia se vor identifica scopuri și motive
cupidante (de acăpărare, interes material), în plus valoarea obiectului material „luat” de către
subiectul infracțiunii va depăși vădit limitele unui drept pe care îl exercită, fapta de
samavolnicie urmează a fi calificată în cumul cu una din infracțiunile contra patrimoniului
(furt, jaf, tâlhăria, etc.)

65 Codul penal al Republicii Moldova, Comentariu, sub red. A.Barbănea gră, Chișinău, Ed. ARC, 2003, 365 p.;

42
2.5 Forme agravante a samovolniciei
Art.352 C.pen. al RM este structurat în trei aliniate, care prevăd mai multe
circumstanțe agravante, invocând, prin esența lor, gradul prejudiciabil al samavolniciei în
cadrul formelor sale circumstanțiale (accidentale).
Art.352 alin.(2) C.pen. al RM prevede următoarele modalități agravante:
Samavolnicia însoțită de amenințare cu moartea ori cu vătămarea integrității
corporale sau a sănătății (art.352 alin.(2) lit.c) C.pen. al RM).
Circumstanța în cauză imprimă samavolniciei un grad prejudiciabil mai înalt în
contextul ideii că persoana, pe lângă faptul că suportă urmările samavol niciei, devine
„dezechilibrată”, prin „atentarea” la starea psihologică a persoanei. Obiectul nemijlocit
adiacent al infracțiunii, în asemenea modalitate normativă de manifestare, este inviolabilitatea
psihică a persoanei.66
Prin amenințare se înțelege o ac țiune de influență psihică, prin care făptuitorul îi
insuflă victimei frica de a-i produce o vătămare a integrității corporale, a sănătății sau lipsirea de
viață. Acțiunile de amenințare pot fi realizate prin mijloace variate: verbal, în scris, prin gestur i,
telefon, prin intermediul altor persoane etc.,67 inclusiv prin prezentarea armei. Așa-numita
influență psihică nu este diferită de violența psihică, fiind o modalitate a acesteia. Violența
psihică, la rândul său, reprezintă o influență intenționată, ilegală, îndreptată asupra psihicului
unei alte persoane sau contra conștiinței și voinței, care i-a cauzat persoanei daune
considerabile sau a intervenit pericolul cauzării unei asemenea daune. Semnele ce
caracterizează violența sunt proprii fiecărei infracți uni violente, însă, în fiecare caz având
evaluare proprie și diferită.68
Nu orice amenințare constituie semnul calificativ al samavolniciei, ci numai cea orientată spre
omor ori vătămarea integrității corporale sau a sănătății. În cazul amenințării cu vătăm area
integrității corporale sau a sănătății, legiuitorul nu a precizat caracterul acestora (grave, medii,
ușoare), astfel de amenințări sunt strict determinate. De altfel, amenințarea cu vătămarea
integrității corporale sau a sănătății, reieșind din clasif icarea vătămărilor integrității corporale
oferite de Regulamentul de apreciere medico -legală a gravității vătămărilor corporale , poate

66 Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chișinău, Tipografia „Știința”, 1996, 578 p.;
67 Decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău nr.1a -166/2007 din 18 ianuarie 2007
68 Кузнецов Н.Ф. Проблемы квалификации преступлений. Лекции по с пецкурсу. Основы квалификации
преступлений, Москва, 2007, 26 c.;

43
să se refere doar la vătămă ri grave, medii sau ușoare. Determinarea acestora are loc în practica
judiciară prin racordarea semnelor, gesticulației, injuriilor și cuvintelor din amenințare.
Acțiunea de amenințare trebuie să fie percepută de către victimă ca fiind una reală,
întemeiată, provocând frica, prezentând temeiuri suficiente că se va realiza într-un viitor
apropiat. Mo dalitatea de determinare a perceperii de către victimă a amenințării ca reală,
servește modul său de comportare și semnele evidente ale perceperii acesteia: înroșirea feței,
frisoanele, plânsul, schimbarea și oscilarea timbrului vocii, bâlbâiala, blocajul, șocul etc.
Reieșind din modalitățile agravante ale infracțiunii prevăzute la art.352 C.pen. al RM,
violența poate fi clasificată în:
✓ violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei;
✓ violența periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei.
Autorul A.I.Boițov definește violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea
persoanei drept o maltratare intenționată sau alte acte de violență care nu au cauzat vătămarea
gravă, medie sau ușoară integrității corporale sau sănătății (adică exclusiv acele vătămări, care
cad sub incidența art.78 C.con. al RM – vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale).
La acest compartiment poate fi inclusă și săvârșirea acțiunilor violente, care au cauzat durere
fizică – îmbrâncirea persoanei, răsucirea mâinil or acesteia, inclusiv alte acțiunile violente, care
au lipsit victima de libertatea de deplasare și de acțiune, dacă acestea nu au prezentat pericol
pentru viața sa u sănătatea victimei.69 În acest sens, orice depășire a limitelor stabilite de art.78
C.con. RM în ceea ce privește daunele aduse sănătății persoanei, reprezintă violența
periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei.
În momentul determinării caracterului violenței ca nepericuloasă pentru viața sau
sănătatea persoanei, este cazul să ne conducem de prevederile Regulamentului de apreciere
medico -legală a gravit ății vătămărilor corporale, (în continuare Regulament), care în pct.25
stabilește următoarele grade de gravitate a vătămării integrității corporale sau a sănătății:
✓ vătămări grave;
✓ vătămări medii;
✓ vătămări ușoare;

69 Горелик И.С., Совершенствование Особенной части УК БССР 1960 / Проблемы совершенствования
законодательства и правоприменительной деятельности в СССР/ Тезисы научных докладов и сообщений
республиканской научно – практической конференции 3 -4 октября 1983, Минск, 1983, 294 c.;

44
✓ leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății.70
Astfel, Regulamentul specifică că leziunile corporale ce nu cauzează prejudiciu
sănătății sunt leziunile care nu generează o dereglare a sănătății sau o incapacitate temporar ă
de muncă. Criteriile, care stau la baza determinării leziunilor corporale ce nu cauzează
prejudiciu sănătății sunt:
1. lipsa dereglării sănătății;
2. lipsa incapacității temporare de muncă
Nivelul de gravitate al vătămărilor corporale, după criteriul dereglări i sănătății, se
determină conform timpului necesar pentru restabilirea sănătății, în funcție de volumul și tipul
leziunii, care se apreciază în zile.

Volumul incapacității permanente de muncă se evaluează în conformitate cu Hotărîri
cu privire la exper tiza medicală a vitalității.
De asemenea, sub incidența violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea
persoanei, cad „bătăile” – aplicarea loviturilor multiple și repetate, „torturarea” – acțiuni care
produc dureri persistente, repetate sau îndelungate ( pișcături, biciuiri, prin împunsături cu
obiecte înțepătoare, prin cauterizări cu ag enți termici sau chimici etc.).71
Ca exemple de violență nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei pot servi:
bătaia cu biciul, introducerea unor obiecte ascuțite s ub unghii, izbire bruscă, tragerea de păr
sau de urechi, stingerea țigării de corpul victimei, reținerea forțată a victimei, astuparea gurii
victimei sau lipirea ei cu lipici ca victima să nu poată chema ajutor etc. Este important ca, în
toate cazurile, violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei să tindă spre
facilitarea săvârșirii infracțiunii de samavolnicie.72
Samavolnicia însoțită de nimicirea bunurilor (art.352 alin.2 lit. e) C.pen. al RM) – are
loc atunci când, în urma exercitării u nui drept legitim sau presupus în mod arbitrar și contrar
ordinii stabilite, se exercită o influență fizică asupra unor bunuri. Ca rezultat, ultimele devin

70 Oancea I., Drept penal. Partea generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971, 244 p.;

71 Cernomoreț S. Interferențe și deferențe a infracțiunii de samavoln icie și a dreptului la autoapărare. Analele
științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, „Științe socio –
umanistice”, Probleme actuale de prevenire și combatere a criminalității, ediția a VII -a. Chișin ău, 2006, p. 114;
72 Brînză S. ș.a. Drept penal. Partea specială. Vol.II, Car tier Juridic, Chișinău 2005, 256 p.;

45
inutilizabile. Adică, în cazul respectiv, este evident obiectul juridic nemijlocit secundar –
relațiile patrimoniale vizând intactitatea și integritatea bunurilor, respectiv, obiectul material –
bunurile persoanei, care spre deosebire de bunurile în sensul reglementărilor de la infracțiunile
contra patrimoniului, pot fi și bunurile comune (spre exemplu, pe cote părți sau în devălmășie
–în cazul în care încă nu s-a pronunțat instanța).
Nimicirea bunurilor – ca circumstanță agravantă a infracțiunii de samavolnicie – se
referă la latura obiectivă. Prin nimicirea bunurilor se înțelege orice acțiune care are drept
rezultat distrugerea entității fizice a bunului, în așa fel, încât acesta încetează să mai existe
precum și astfel de influență asupra bunurilor după care acestea devin total inutilizabile,
potrivit destinației sale inițiale. Exemple de nimicire a bu nurilor pot servi: incendierea
acestora, aruncarea acestora de la înălțime, producerea unor explozii sau inundații etc.73

Art.352 alin.(3) C.pen. al RM prevede următoarele modalități agravante ale
samavolniciei:
Samavolnicia însoțită de aplicarea violenței periculoase pentru viață sau sănătatea
(art.352 alin. (3) lit.b) C.pen. al RM
Regulamentul de apreciere medico -legală a gravității vătămărilor corporale prevede,
în pct.27, că drept periculoase pentru viață sunt considerate vătămările corporale, care prez intă
pericol iminent -imediat, tardiv sau potențial, dacă leziunea poate determina moartea,
indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr -un tratament medical sau datorită reacției
individuale a organis mului. Reieșind din faptul că prezența pericolul ui pentru viață constituie
unul dintre criteriile identificării vătămărilor corporale grave, iar în cadrul art.352 alin.(2) lit.d)
C.pen. al RM s -a stabilit că violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei nu
include în întregime și vătămare a ușoară a integrității corporale, concluzionăm că violența
periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei în cazul samavolniciei include:74
✓ vătămările grave : prezența pericolului pentru viață; anumite consecințe
posttraumatice, primejdioase pentru viață – pierderea anatomică a unui organ sau a
funcției lui; întreruperea posttraumatică a sarcinii; desfigurarea ireparabilă a feței;
infirmitatea psihică postagresională; incapacitatea generală de muncă cu caracter
permanent, în volum considerabil, dar nu mai mic de 33%;

73 Cotelnic T., Ețcu I. Lungu L., Dicționar juridic rus -român, Chi șinău, Ediția LITERA, 2001, 441 p.;
74 Codul penal al Republicii Moldova, Come ntariu, sub red. A.Barbăneag ră, Chișinău, Ed. ARC, 2003, 354 p.;

46
✓ vătămări medii : caracterizate prin lipsa pericolului pentru viață,
dereglarea sănătății de lungă durată (dacă timpul necesar pentru restabilirea sănătății
este mai mult de 21 de zile), incapacitatea permanentă considerabilă de muncă, adică
o incapacitate generală de muncă în volum de până la 33%;
✓ vătămări ușoare : caracterizate prin dereglarea sănătății de scurtă durată
(timpul necesar pentru restabilirea sănătății fiind de până 21 de zile) și incapacitatea
stabilă și neesențială de muncă – o incapacitate generală de muncă în volum de pînă
la 10%.
Vătămarea gravă, medie a integrității corporale sau a sănătății pricinuită în cazul
săvârșirii infracțiunii de samavolnicie, nu urmează a fi încadrată în concurs cu art.151 –152
C.pen. al RM.
La definire a violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei, literatura de
specialitate include nu numai cauzarea efectivă a leziunilor anterior nominalizate, dar și
acțiuni, care, deși nu au cauzat prejudiciu sănătății, în timpul aplicării prezentau un p ericol
real pentru viața sau sănătatea victimei. În calitate de astfel de acțiuni servesc ștrangularea
persoanei, apăsarea cu sfoară sau cu mâinile în regiunea gâtului, ținerea persoanei un timp
îndelungat sub apă, îmbrăcarea și ținerea pe capul persoanei a unui săculeț de polietilenă,
lipsind persoana da posibilitatea de a respira și alte acțiuni, care, deși nu au cauzat moartea
victimei, reprezentau un pericol real pentru viața sau sănătatea aceste ia.75
Aceeași ultimă idee este susținută și prin apel la pr actica judiciară. Astfel, HP CSJ a
RM din 28 iunie 2004 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea
bunurilor prevede că „drept violență periculoasă pentru viață și sănătate urmează a fi
considerată vătămarea ușoară a integrităț ii corporale sau a sănătății, urmată de o dereglare de
scurtă durată a sănătății, sau vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății, care a fost
urmată de dereglarea de lungă durată a sănătății, precum și alte acțiuni care, deși nu au
pricinuit vătămările menționate, au creat la momentul aplicării lor un pericol real pentru viața
și sănătatea victimei (cazurile de presiune a gâtului victimei cu mâinile sau cu o frânghie, de
ținere îndelungată a capului victimei sub apă, de îmbrăcare pe capul ei a unei pungi de
polietilenă, de aruncare a victimei de la înălțime ori dintr -un mijloc de transport aflat în mișcare
etc.). Deși asemenea acțiuni violente pot să nu ducă la moartea victimei sau la vătămarea
integrității corporale sau a sănătății acesteia, datorită caracterului lor, creează un pericol real

75 Гуев А.Н. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации /для предпринимателей). Издание
второе, дополненное и переработанное. Москва, Юридическая фирма КОНТРАКТ, Издательский Дом
ИНФРА -М, 2000, 470c ;

47
pentru vi ața sau sănătatea victimei”.76
Samavolnicia săvârșită cu aplicarea armei (art.352 alin.(3) lit.c) C.pen. al RM) –
modalitate agravantă ce prezintă un grad prejudiciabil sporit în ipoteza faptului c ă aplicarea
armei lipsește victima de posibilitatea de a se apăra, învingându -i rezistența atât fizică, cât și
cea psihică.
În literatura de specialitate sunt prevăzute diverse noțiuni și clasificări ale armelor. Una
dintre acestea este: prin armă de foc se înțelege arma destinată vătămării mecanice de la
distanță
cu un glonte, care capătă o mișcare direcționată din contul energiei degajate de încărcătura de
praf sau de altă natură (pistol, automat, carabină etc.); armă rece – arma destinată vătămării
țintei cu ajutorul forței musculare a omului prin contact nemijlocit cu ținta (cuțit, stilet,
baionetă, castet etc.); armă cu gaz – arma destinată vătămării temporare a unei ținte vii, prin
utilizarea unor materiale paralizante sau lacrimogene. La categoria arm elor se includ, de
asemenea, armele ce pot electrocuta, armele ale căror acțiuni de vătămare se bazează pe
calitățile radioactive sau biologice ale unor materiale, bacteriologice etc.77
HP CSJ a R M nr.16 din 7 noiembrie 2005 precizează că, în cazurile de a plicare a
armei, instanțele judecătorești urmează să stabilească, în concordanță cu art.129 alin.(1) C.pen.
al RM, elaborat în baza prevederilor Legii cu privire la arme , precum și potrivit raportului de
expertiză, dacă obiectul aplicat în cadrul șantajulu i reprezintă sau nu o armă. În prezența unor
temeiuri legale, acțiunile persoanei care a păstrat ilegal arma pentru a comite infracțiunea,
prevăzută la art.352 C.pen. al RM, trebuie încadrate suplimentar conform art.290 C.pen. al
RM.
Samavolnicia soldată c u daune în proporții deosebit de mari (art.352 alin.(3) lit.d)
C.pen. al RM). Prin daune în proporții deosebit de mari se înțeleg daunele materiale, a căror
valoare depășește 5000 u.c. de amendă. Astfel de daune includ atât valoarea unor bunuri
nimicite, cât și daune cu caracter patrimonial. Tot aici se poate înscrie și venitul ratat, cu
condiția ca valoarea acestuia să depășească 5000 u.c. de amendă.
Samavolnicia soldată cu alte urmări grave (art.352 alin.(3) lit.e) C.pen. al RM).

76 Notă Informativă la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova
www.parlament.md/download/drafts/ro/?C=M;O=D
77 Ataman N. Excesul de putere însoțit de folosirea armei, Revista Națională de Drept, 2002, nr.6, p. 23-26;

48
În literatura de special itate autohtonă, în privința circumstanței agravante respective, au
fost expuse mai multe viziuni. Astfel, profesorul A.Borodac atribuie altor urmări grave în
cazul samavolniciei – sinuciderea victimei, decesu l ei din imprudență. Alți autori nici nu
78preci zează caracterul urmărilor grave, limitându -se doar la explicațiile, precum că acestea
constituie un criteriu evolutiv, stabilirea cărora se efectuează de către organele judiciare în
fiecare caz concret, ținându -se cont de gravitatea prejudiciului cauzat i ntereselor publice sau
drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice ori juridice.79
Unul dintre semnele obligatorii ale infracțiunii este și pasibilitatea de pedeapsă penală,
care se manifestă prin amenințarea de a aplica pedeapsa pena lă în cazul încălcării interdicției
de a comite fapte prejudiciabile, ale cărei trăsături sunt descrise în norma penală.80
Pasibilitatea de pedeapsă penală nu trebuie identificată cu pedeapsa penală, aplicarea căreia
uneori poate fi evitată, în prezența an umitor condiții, ca urmare, spre exemplu, a liberării de
răspundere penală.
Amenințarea aplicării pedepsei penale își găsește reflectarea în sancțiunea normei
juridico -penale prevăzute în PS a C.pen. al RM, care, la rândul său, sunt conforme cu
aprecierea juridică a prejudiciabilității faptei. Caracterul și gradul prejudiciabil sunt criteriile
principale care stau la baza clasificării infracțiunilor.
Art.352 C.pen. al RM prevede, în calitate de sancțiuni, pedeapsa amenzii, munca
neremunerată în folosul comu nității și închisoare.
Actuala legislație penală prevede următoarele categorii de sancțiuni:
✓ sancțiuni relativ determinate;
✓ sancțiuni alternative;
Sancțiunea de la art.352 alin.(1) și (2) C.pen. al RM întrunește criteriile sus –
menționate, enumerând mai mul te categorii de pedepse penale, care servesc la facilitarea
individualizării pedepsei penale. Totodată, pentru fiecare modalitate a pedepsei penale sunt
stabilite limitele minime și maxime, ținîndu -se cont de prevederile părții generale a C. pen al
RM.

78 Brînză S. Obiectul infracțiunii de furt în contextul obiectului infracțiunilor contra patrimoniului, Revista
Națională de Drept, 2005, nr.10 ,p.3-7;
79 Cern omoreț S., Berliba V., Paladii A. Răspunderea penală pentru infracțiunea de samavolnicie. ( monografie).
Chișinău, 2006, 108 p.;
80 Boroi A. Drept penal, Partea generală, Ediția a III -a, București, ALL BECK, 2001, 93 p.;

49
Astfel, nivelul maxim al amenzii de la alin.( 1) este expres nominalizat – 500 u.c., cel
minim, reiese din interpretarea sistemică a legii penale – conform art.64 alin.(3) C.pen. al RM
fiind de 150 u.c. Munca neremunerată în folosul comunității este stabilită în limitele de la 100
la 240 ore. Sancțiunea de la alin.(2) prevede, în calitate de pedeapsă, o amendă în mărime de
la 200 până la 600 u.c. sau închisoare de până la 4 ani.
Samavolnicia prevăzută la art.352 alin.(1) este o infracțiune ușoară, art.352 alin .(2)
C.pen. al RM este o infracțiune mai puțin gravă, iar samavolnicia săvârșită în prezența
circumstanțelor prevăzute la alin.(3) – o infracțiune gravă (art.16 C.pen. al RM).
Infracțiunea de samavolnicie este incriminată și de C.pen. al Ukrainei, C.pen. a l FR,
C.pen. georg., în cadrul cărora modalitățile pedepselor penale privative de libertate sunt mai
aspre. Spre exemplu, C.pen. al Ukrainei prevede infracțiunea de samavolnicie la art.356
alin.(1) C.pen. Ukr., care, având același grad prejudiciabil precum infracțiunea prevăzută de
art.352 alin.(1) C.pen. al RM, prevede pedeapsa privativă de liberate pe un termen de până la 3
luni. C.pen. al FR, la art.330 alin.(1), prevede arestul pe un te rmen de la 3 până la 6 luni ]
Astfel sesizăm o diferență vizibilă înt re modalitățile de sancționare în cadrul legilor penale
nominalizate în comparație cu C.pen. al RM, fapt pe care îl apreciem rațional.

50
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
În ipoteza studiului științific realizat, generalizând cele consemnate în conținu tul
propriu – zis al tezei de licență, s -au înaintat anumite concluzii generale și recomandări, în
special:
1. Sintagma „drept legitim” în cadrul dispoziției art.352 C.pen. al RM nu este altceva decât
un pleonasm, din considerente că prin conținutul său însăși termenul „drept” (subiectiv)
este indispensabil legat de dreptul obiectiv, adică nu pot apărea controverse în ceea ce
privește legitimitatea, legalitatea sa. În același context, formularea „drept presupus” nu
poate fi acceptată, având la bază ideea că sis temul de referință la care îl putem raporta
este cel subiectiv, adică acele procese psihice, care au loc în rațiunea și conștiința
subiectului infracțiunii. Din cele consemnate rezultă că dreptul presupus nu poate exista
obiectiv, fiind doar o „părere eron ată” a subiectului. În acest context, se consideră
necesară excluderea sintagmei „exercitarea unui drept legitim sau presupus” din cadrul
laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.352 C.pen. al RM, precum și a normei
cuprinse la art.335 C.con. al R M), prin reformularea sa în „fapta îndreptată spre
exercitarea unui drept”.
2. Elementul material al infracțiunii prevăzute la art.352 C.pen. al RM, reieșind din analiza
dispoziției normei, poate fi materializat doar printr -un comportament activ – acțiune, fapt
ce îngustează sfera de protecție juridico -penală a relațiilor sociale din acest domeniu de
referință.
3. Realizarea dreptului în cazul samavolniciei poate ave loc nu numai de către titularul
acestuia, ci și de către terțe persoane, impunându -se ca oportună excluderea termenului
“своего” din dispoziția art.352 C.pen. al RM oferit în limba rusă.
4. Ordinea de realizare a drepturilor trebuie să fie instituită în exclusivitate de actele
normative în vigoare și nicidecum de contracte (având un caracter dispozitiv). În acest
sens, se consideră necesară indicarea expresă la nivel legislativ a precizării precum că
ordinea stabilită de realizare a drepturilor trebuie să fie instituită de legislație .
Respectiv, în toate cazurile de desfășurare a urmăririi penale, este n ecesară referința
concretă la norma care instituie ordinea de realizare a dreptului. În cazul în care astfel de
reglementări lipsesc, reiese că în faptele persoanei lipsesc și semnele componenței de
infracțiune analizate.
5. Subiectul samavolniciei poate fi d oar persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani și nu este „în legătură cu atribuțiile de serviciu sau publice”.

51
6. Este incorect a afirma precum că samavolnicia nu este cunoscută în general sistemelor de
drept în care lipsesc prevederile pena le corespunzătoare, având la bază ideea că
samavolnicia este atribuită sferei relațiilor publice (delict, contravenție) sau civile.
Samavolnicia este proprie în mare parte statelor din fostul lagăr socialist. Se poate de
presupus, că, odată cu dezvoltarea unei societăți civile „sănătoase”, uniformizării,
perfectării legislației (inclusiv și a celei penale), precum și a instituirii stabilității
dreptului în ansamblul său, în Republica Moldova va fi radiată samavolnicia din sfera
ilicitului juridico -penală (p rin dezincriminarea sa), însă la moment această idee pare a fi
timpurie.
Fără a pretinde la realizarea unui studiu complet și exhaustiv în materia răspunderii
penale pentru samavolnicie, se consideră oportună trasarea anumitor directive ale planului de
cercetări de perspectivă, în particular:
1. Continuarea cercetării răspunderii penale pentru samavolnicie în contextul
schimbărilor perpetue a relațiilor sociale și realiilor juridice existente.
2. Elaborarea unui proiect de Hotărîre a Plenului Curții Supreme de Ju stiție „ Cu
privire la practica judiciară vizând cauzele penale și contravenționale
referitoare la samavolnicie ”;
3. Urmărirea și analiza științifică a eficacității/ineficacității propunerilor de lege
ferenda reieșite din conținutul tezei în practica judiciară autohtonă;
4. Cercetarea din perspectiva politicii penale și în corespundere cu direcțiile
prioritare de dezvoltare a științei naționale a avantajelor/dezavantajelor
incriminării/dezincriminării penale a samavolniciei și impactul acesteia asupra
justiției penale.

52
Bibliografia
Acte normative
1. Constituția Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, intrată în vigoare la 27 august
1994, Monitorul Oficial al Republcii Moldova, 1994, nr.1;
2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova – Legea nr.122 -XV din 1 4.03.2003,
MO al RM nr.104 -110 din 07.06.2003;
3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr. 225 -XV din 30 mai 2003, MO al
RM nr.111 -115/451 din 12 iunie 2003;
4. Codul contravențional al Republicii Moldova nr.218 -XVI din 24 octombrie 2008, MO
nr.3-6/15 din 16 ianuarie 2009
5. Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107 -XV din 6 iunie 2002, MO al RM nr.82 –
86/661 din 22 iunie 2002;
6. Decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău nr.1a -166/2007 din 18 ianuarie 2007
7. Dosarul nr.1ra -636/08 23 aprilie 2008 // Arhiva Curții Supreme de Justiție.
8. Legea Republicii Moldova cu privire la arme, nr.110 -XIII din 18 mai 1994, Monitorul
Oficial al RM nr.4/43 din 8 septembrie 1994;
9. Hotărîri cu privire la expertiza medicală a vitalității, aprobat prin HG RM nr.688 din 20
iunie 2006, Monitorul Oficial nr.98 -101/740 din 30 iunie 2006;

Literatura de specialitate
10. Ataman N. Excesul de putere însoțit de folosirea armei, Revista Națională de Drept,
2002, nr.6, p. 23-26;
11. Bîrgău M., Larii Iu. Aspecte juridico -penale și criminolog ice ale șantajului. Studiu
monografic, Chișinău, 2004, 204 p.;
12. Borodac A ș.a. Manual de drept penal. Partea generală., Chișinău, Tipografia
„Știința”, 1994, 366 p.;
13. Borodac A. Drept penal. Calificarea infracțiunilor, Chișinău, Editura „Știința”, 1996,
190 p.;
14. Borodac A. Manual de drept penal. Partea specială, Chișinău, Tipografia Centrală,
2004, 358 p.;
15. Boroi A. Drept penal, Partea generală, Ediția a III -a, București, ALL BECK, 2001,
372 p.;

53
16. Botnaru S. ș.a. Drept penal. Partea generală, Ed. Cartier juridic , Chișinău, 2005,
624 p.;
17. Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală, București, ALL Beck, 1997,
804 p.;
18. Cernomoreț S. Delimitarea samavolniciei infracționale de cea controvențională.
Revista de criminologie, drept penal și criminalistică, Chișinău, 200 7, nr. 3-4, p. 46 –
53;
19. Cernomoreț S. Interferențe și deferențe a infracțiunii de samavolnicie și a dreptului la
autoapărare. Analele științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului
Afacerilor Interne al Republicii Moldova, „Științe socio -umanisti ce”, Probleme
actuale de prevenire și combatere a criminalității, ediția a VII -a. Chișinău, 2006,
p. 82-85;
20. Cernomoreț S. Pasibilitatea răspunderii penale a persoanei cu funcție de răspundere
pentru infracțiunea de samavolnicie. Criminalistica în serviciul justiției: constatări,
tendințe, realizări. Materialele simpozionului internațional de criminalistică (19 -20
septembrie 2008). Chișinău: ULIM, USM,USEM, Procuratura Generală a Republicii
Moldova, Institutul de Reforme Penale, 2009, p.61-64
21. Cernomoreț S., Berliba V., Paladii A. Răspunderea penală pentru infracțiunea de
samavolnicie. (monografie). Chișinău, 2006, nr.8 (august) p. 18-21;
22. Cernomoreț S., Paladii A. Infracțiunea de samavolnicie în legea penală a Republicii
Moldova și Ucrainei. Anuarul științific al Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI al RM,
seria Probleme actuale de prevenire și combatere a criminalității, ediția a VI -a.,
Chișinău, 2006, p. 42-45;
23. Cotelnic T., Ețcu I. Lungu L., Dicționar juridic rus -român, Chișinău, Ediția LITERA,
2001, 1344 p.;
24. Cușnir V.ș.a. Studiu selectiv în materie de drept penal, Chișinău, 2004 , 192 p.;
25. Frunză I., Dulschi I., Cușmir M., Cușmir L., Postu I., Teoria generală a statului și
dreptul (în întrebări și răspunsuri), Chișinău, 2003, 180 p.;
26. Mariț A., Drept penal. Partea generală. Vol. I, Chișinău, Tipografia Centrală, 2002,
p. 355 .;
27. Tănăsescu I., Curs de drept penal general, București, INS, 1997,
28. Visterniceanu E., Răspunderea penală pentru tîlhărie, Chișinău, Tipografia Centrală,
2006, p.468;

54
29. Ванеев С.У. Уголовная ответс твенность за самоуправство по законодательству
Российской Федерации, Специальность 12.00.08 – уголовное право и
криминология; уголовно -исполнительное право, Москва 2006 , 216 c.;
30. Витман Е.В. Отграничение самоуправства от вымогательства в случаях
самовольно го истребования неустойки (Актуальные проблемы юридической
науки: тезисы докладов Всерос. науч. -практ. конф. / Краснояр. гос. ун -т. Юрид.
ин-т / Отв. ред. А. Н. Тарбагаев. Красноярск: РУМЦ ЮО, 2005. С.713
31. Витман Е.В. Самоуправсто проблемы квалификации, дис сертация на соискание
учёной степени кандидата юридических наук, Екатеринбург, 2006, 180 c.
32. Гуцулеак В.И., Бужор В.Г. Комментарии к Уголовному Кодексу Республики
Молдова, Часть общая, Kишинев, 2002, 472 c.;
33. Ивaнцова И. Oсновные п oлoжeния к oнцепции oбщeствeннo oпaснoгo насилия в
уголовном праве, Уголовное право, 2004, c. 261;
34. Иванов В.Д. Уголовное право, Oсобенная часть, Москва, Учебник, 2002, 508 c.;
35. Капканов В.И. Уголовная ответственность за самоуправство: проблемы
законодательной регламентации и квалифика ции, Специальность 12.00.08 –
уголовное право и криминология; уголовно -исполнительное право, Санкт –
Петербург, 2006, 188 c.;
36. Комментарии к Уголовному кодексу Российской Федерации, под. общ. ред.
В.М.Лебедева, Москва, изд. НОРМА, 2003, 976 c.;
37. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации, отв. ред.
А.В.Наумов, Изд. Юрист, Москва, 2000, 460 c.;
38. Кузнецов Н.Ф. Проблемы квалификации преступлений. Лекции по спецкурсу.
Основы квалификации преступлений, Москва, 2007, 90 c.;
39. Макарь И. Уголововное право Р M, Oсобенная часть, Кишинев, 2004, 556 c.;
40. Oжeгов С.И. Словарь русского языка, под.р eд. Н.Ю.Шведковой, Mосква, 1982,
1348 c.;
41. Уголовное право России. Oбщая часть. Под.ред. Н.Ф.Кузнецевой,
И.М.Тяжковой, Москва, Зерцало -М, 2004, 540 c.;
42. Уголовное право. Oбщая ч асть. Учебник для ВУЗ -ов, изд. НОРМА -ИНФРОМ,
Москва, 2000, 700 c.;
43. Уголовный кодекс Австрии, СПб, Юридический Центр Пресс, 2004, 240 c.;.

44. Уголовный кодекс Голандии, СПб, Юридический Центр Пресс, 2001, 509 c.;

55
45. Уголовный кодекс Грузии, 22 июля 1999 года, № 2287 -вс, СПб, Юридический
Центр Пресс, 2002, 407 c.;
46. Уголовный Кодекс Республики Беларусь, СПб, Юридический Центр, 2001,
474 с.

Surse internet
47. http://law.wl.dvgu.ru/vestnik/65.htm
48. www.hot.ee/estonianlegislation/0501.htm
49. www.legislationline.org/download/action/downlo ad/id/1565/file/d46a10bcf55b
80aae189eb6840b4.htm/preview
50. www.l egislationline.org/documents/id/6873
51. http://www.finlex.fi/pdf/saadkaan/E8890039 .
52. http://ravnovesie.com/files/dow/092116552634.htm.