Administratia Publica Si Functionarul Public

CAP I. INTRODUCERE

Disciplina Administrației Publice are drept scop, pe de o parte acumulările de cunoștințe privind evoluția cronologică a instituțiilor administrației publice pe aceste meleaguri, pe de altă parte formarea de funcționari publici europeni, cu mentalități și opinii moderne, constructive și creative privind rolul și însemnătatea activității administrației publice în viața societății românești și europene.

Istoria Administrației Publice are meritul de a ne reliefa conceptul de sistem social, noțiuni privind instituțiile și organizarea de stat,geneza și evoluția ideii de separare a puterilor în stat,noțiunile de funcție, organ și putere politică, noțiunea de putere executivă,conceptul de administrație politică și de birocrație. In acelasi timp evidențiază rolul administrației publice și structurile administrației publice în decursul istoriei, evoluția administrației centrale și locale, mecanismele și instituțiile în funcționarea administrației publice, rolul și viitorul administrației publice românești în contextul integrării europene a țării noastre.

Administrația publică reprezintă un instrument al statului utilizat pentru satisfacerea interesului general prin actiunea puterii executive. Administrația este un ansamblu de structuri sociale care functioneaza pe baza unor reguli bine definite intre care se stabilesc o varietate de raporturi administrative. Administratia publica este formata din administratie publica centrala si administratie publica locala . Administrația publică functioneaza conform Legii 215/2001.

Administrația publică are ca obiect realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societății organizate în stat și care sunt formulate în legi de către organele puterii legiuitoare, precum și executarea hotărârilor judecătorești, date în temeiul legii.

Administrația, după cum reiese și din prevederile constituționale, este sarcina exclusivă a executivului, ea neputând fi exercitată de puterea judecătorească și nici de puterea legislativă,

conform principiilor separației puterilor în stat.

Administrația îndeplinește două mari categorii de sarcini: unele de execuție, altele de elaborare. Administrația în executarea legilor colaborează cu Șeful statului, Parlamentul, Guvernul, miniștrii de resort.

Dintre functiile pe care administratia publica le exercita se numara cele de executie , informare , pregatire si prevedere . Structura organizatorică a unei instituții publice din România reprezintă totalitatea persoanelor și subdiviziunilor organizatorice care asigură realizarea atribuțiilor specifice fiecărei instituții publice. Componentele structurii organizatorice, ale unei instituții publice sau autorități publice, sunt structura de conducere și structura de execuție. Structura de conducere este constituită din funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici și funcțiile publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere.

Statutul funcționarului public delimitează responsabilitățile elementului uman în cadrul unui sistem administrativ, pentru ca acesta să poată deveni funcțional, responsabil și eficient.

Acest statut denotă în fapt preocuparea pentru procesul de guvernare așa cum se reflectă aceasta în datoriile și drepturile celor care se află la nivelul execuției puterii statului, al administrării de fonduri publice sau la nivelul ofertei de servicii ale statului către public.

Procesul de reformă a funcției publice ocupă o poziție și în descentralizarea administrativa. În același timp, descentralizarea eficientă a funcției publice poate avea o contribuție semnificativă pentru demersurile de bună guvernare la nivel local, restrângând aria de activitate a autorităților și transformând astfel guvernarea locală într‐o variantă mai transparentă și accesibilă, orientată spre participarea publică. Sub acest din urmă aspect este de dorit să existe o coordonare între administrația centrală si cea locala.

Obiective si valori fundamentale ale administrației publice în interacțiunea ei cu cetățenii:

– realizarea competențelor în interesul public ceea ce înseamnă că funcționarii publici îndeplinesc o funcție publică de importanță socială în interesul cetățenilor, excluzând orice alte interese;

– legalitatea, principiul conform căruia funcționarii publici trebuie să acționeze în conformitate cu legile și intrucțiunile pentru a atinge obiectivele prevăzute de legiuitor; –

– neutralitatea conform căreia funcționarii publici trebuie să fie imparțiali în acțiunile, judecățile și opiniile lor, să respecte egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii

– responsabilitatea în baza căreia funcționarii publici sunt obligați să respecte și să sporească prestigiul instituției în care lucrează

– profesionalismul care le impune funcționarilor publici să-și îndeplinească exemplar atribuțiile și sarcinile de servici;

– integritatea, principiu care le interzice funcționarilor publici să solicite sau să accepte cadouri

sau alte beneficii de la cetățeni pentru îndeplinirea unor atribuții care le revin prin statul de funcțiuni sau prin natura funcției publice ce o ocupă.

PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA FUNCTIONARII ADMINISTRATIEI PUBLICE:

– principiul cooperarii dintre autoritatile publice locale

– principiul eligibilitatii

– principiul legalitatii

– principiul consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale

– principuil dreptului de cooperare si asociere

– principiul dezvoltarii regionale

– principiul cooperarii transfrontaliere

– principiul posibilitatii de constituire de persoane juridice

– principiul respectarii drepturilor minoritatilor nationale

CAP II. STATUTUL JURIDIC AL FUNCȚIONARULUI PUBLIC

2.1. Noțiunea și trăsăturile funcției publice

2.1.1 Funcția publică este definită ca fiind ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală și locală. Funcția publică este cea mai simplă subdiviziune organizatorică care conține atribuțiile și responsabilitățile ce revin unui singur funcționar public care are competența pentru realizarea acestora.

Apreciem ca functia publica reprezinta acea notiune prin care se reflecta trasaturile generale, esentiale si necesare ale unei clase de atributii si responsabilitati, grupate pe posturi, stabilita si avizata in conditiile Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, in cadrul aparatului de lucru al autoritatilor administratiei publice centrale, administratiei publice locale si autoritatilor administrative autonome.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public delimitează funcțiile și atribuțiile acestuia în cadrul administrației românești. Aflată la a treia variantă, Legea stabilește în acest moment cadrul funcției publice în România. Raportul de față reprezintă un demers de cercetare preliminar, pornind de la realitățile cadrului normativ românesc pentru serviciul public, în vederea sublinierii necesităților actuale așa cum au fost acestea identificate.

Metoda principală de identificare a măsurilor care se impun în scopul susținerii procesului de reformă privind îmbunătățirea cadrului legislativ referitor la statutul funcționarului public și a strategiei de resurse umane este cea de analiză a prevederilor specifice în actele normative primare și secundare care reglementează funcția publică și statului funcționarului public.

Astfel, scopul analizei legislației primare și secundare este identificarea domeniilor problemă în reglementarea funcției publice și a statului funcționarului public. Principala sursă de verificare a concluziilor analizei legislative o reprezintă rapoartele privind activitatea de monitorizare a aplicării legislației în domeniul funcției publice realizate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP). Aceste rapoarte, publicate trimestrial, cuprind monitorizarea autorităților și instituțiilor publice din administrația centrală și locală și funcționarii publici, pe baza analizei petițiilor.

Viata sociala a pus dintotdeauna multiple probleme, indeosebi de ordin administrativ. Nevoia a dus la aparitia functiei publice si a functiilor care s-o indeplineasca. Comunitatea umana n-ar fi avut acces la progres daca nu si-ar fi creat un intreg organism social, caruia i-a dat viabilitate prin personalul investit in diversitatea de functii statornicite de-a lungul timpului.

Fiecare functie publica se caracterizeaza prin anumite trasaturi, dar tuturor functiilor publice le sunt comune urmatoarele functia publica reprezinta un complex de drepturi si obligatii, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;de asemenea functia publica are caracter de continuitate care decurge din insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem concluzia ca functia publica nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie confundata functia insasi cu realizarea ei;functia publica nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda persoanei care exercita functia;functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;

În România, reglementarea funcției publice, în sensul modern al accepțiunii, a fost realizată prima dată de Regulamentele Organice. Urmează cronologic, prevederi ale Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris și ale Legii electorale din timpul lui Cuza, precum și cele ale Constituției din 1866, pentru ca abia prin Constituția din 1923 să se considere oportun momentul adoptării unui statut al funcționarilor publici, concretizat prin Legea din 19 iunie 1923, în vigoare până în 1940. Evoluția ulterioară a reglementărilor în materie a fost determinată de cursul evenimentelor care au îndepărtat societatea românească de pe calea unei democrații autentice. Un moment relevant în scurta prezentare a istoricului reglementării funcției publice este adoptarea Constituției României din 1991, iar în temeiul acesteia adoptarea, nejustificat de târziu, a Statutului funcționarului public, prin Legea nr. 188/1999.

În art. 16 din Constituția României din 1991, modificată în 2003, se consacră principiul potrivit căruia funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare pot fi ocupate, în condițiile legii, de către persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.

Prin legea de revizuire a Constituției a fost eliminată condiția de avea numai cetățenia română pentru ocuparea unei demnități sau funcții publice, fiind așadar posibilă ocuparea de funcții publice și de către persoanele care au dublă cetățenie, fapt mai apropiat de spiritul reglementa-rilor europene.

De aceea, prin functii publice exercitate in „administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome, in sensul Legii nr. 188/1999, trebuie inteles, prin raportarea la textele legale in materie, toate functiile care contribuie la exprimarea vointei de stat prin actul administrativ, dar care nu exprima prin ele insele o asemenea vointa, asa cum sunt cele exercitate pe baza mandatului sau contractului de management. Prin urmare, functii publice se constituite in grupari de atributii si responsabilitati, stabilite in temeiul legii, in urmatoarele structuri administrative:

Functiile publice se constituite in grupari de atributii si responsabilitati, stabilite in temeiul legii, in urmatoarele structuri administrative:

a) Secretariatul General al Guvernului, aparatele de specialitate ale ministerelor, organelor de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatilor administrative autonome, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale, aparatelor de specialitate ale primarilor, respectiv ale consiliilor judetene, precum si ale institutiilor si serviciilor publice din subordinea consiliilor locale si judetene;

b) institutia prefectului;

c) structurile de specialitate ale Parlamentului Romaniei, Administratia Prezidentiala, Consiliului Legislativ;

d) autoritatea vamala;

e) politia si alte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor;

f) alte servicii publice sau autoritati stabilite prin lege (de exemplu, Politia Comunitara – a carei infiintare, organizare si functionare este reglementata prin Legea nr. 371/2004.

Apreciem ca functia publica reprezinta acea notiune prin care se reflecta trasaturile generale, esentiale si necesare ale unei clase de atributii si responsabilitati, grupate pe posturi, stabilita si avizata in conditiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, in cadrul aparatului de lucru al autoritatilor administratiei publice centrale, administratiei publice locale si autoritatilor administrative autonome, pentru realizarea de catre acestea a competentelor conferite prin acte normative. Activitatile care implica prerogative de putere publica specifice functiilor publice, sunt urmatoarele:

a) punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor necesare realizarii si implementarii politicilor publice, precum si a documentatiei necesare executarii legilor, in vederea realizarii competentei autoritatii sau institutiei publice;

d) consilierea, controlul si auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane (s.n.) si a resurselor financiare;

f) colectarea creantelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara si strainatate, in limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea in justitie a autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;

h) realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

2.1.2 Trasaturile functiei publice:

– functia publica reprezinta un complex de drepturi si obligatii, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;

– de asemenea functia publica are caracter de continuitate care decurge din insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem concluzia ca functia publica nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie confundata functia insasi cu realizarea ei;

– functia publica nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda persoanei care exercita functia;

– functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;

– funcția publică are un caracter propriu, în sensul că prin conținutul și limitele ei contribuie în mod distinct la realizarea competenței instituției în conformitate cu atribuțiile stabilite în actul normativ.

– prin exercitarea funcției publice trebuie să se contribuie la realizarea puterii publice conferite prin acte normative, fie într-o formă directă, în cazul funcțiilor de decizie, care presupun emiterea actelor juridice de putere, de autoritate, fie într-o formă indirectă, prin acțiunile de pregătire, executare și

control strâns legate, sau în legătură cu exercițiul autorității publice.

– crearea funcției publice se face, de regulă, odată cu înființarea serviciului public și

rareori, ulterior, în raport de noile interese publice, naționale sau locale.

– funcțiile publice au caracter continuu, fără limită de timp, în sensul că sunt create

pentru a da satisfacție intereselor generale pe toata perioada existenței lor și activitatea

serviciului public este continuă.

Activitatile care implica prerogative de putere publica specifice functiilor publice, sunt urmatoarele:

a) punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor necesare realizarii si implementarii politicilor publice, precum si a documentatiei necesare executarii legilor, in vederea realizarii competentei autoritatii sau institutiei publice;

d) consilierea, controlul si auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare;

f) colectarea creantelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara si strainatate, in limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea in justitie a autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;

h) realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

2. 2 CLASIFICAREA FUNCȚIILOR PUBLICE. CATEGORII DE FUNCȚIONARI PUBLICI

2.2.1 Funcțiile publice

Funcțiile publice se clasifică în :

– funcții publice generale

– funcții publice specifice

– functii publice din clasa I, functii publice din clasa a II-a, functii publice din clasa a III-a
– functii publice de stat, functii publice teritoriale si functii publice locale.

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu

caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.

Funcțiile publice specifice se regăsesc în cadrul unor instituții publice care au atribuții și responsabilități cu caracter specific, cum ar fi inspectoratele teritoriale de muncă sau agențiile teritoriale de mediu.

Functiile publice de stat sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul

ministerelor, organelor de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in cadrul autoritatilor administrative autonome.

Functiile publice teritoriale sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul institutiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale.

Functiile publice locale sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice l ocale si al institutiilor publice subordonate acestora.

Functiile publice se impart in 3 clase, definite in raport cu nivelul studiilor necesare ocuparii functiei publice, dupa cum urmeaza:

– clasa I cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta;

– clasa a II-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de scurta durata, absolvite cu diploma;

– clasa a III-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diploma de bacalaureat.

Dupa nivelul atributiilor titularului functiei publice, functiile publice se impart in trei categorii dupa cum urmeaza:

a) functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici;

b) functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de conducere;

c) functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie.

2.2.2 Funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sunt următoarele:

– secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

– secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

– prefect;

– subprefect;

– inspector guvernamental.

Condiții pentru a ocupa o funcție publică din categoria înalților funcționari publici

– studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;

– cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

– a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici ori a exercitat un mandat complet de parlamentar;

– a promovat concursul național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici.

2.2.3 Categoria funcțiilor publice de conducere cuprinde următoarele funcții publice:

director general din cadrul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

director general adjunct din cadrul autorităților administrative autonome, din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

director din cadrul autorităților administrative autonome, din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, director executiv în cadrul autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora;

director adjunct din cadrul autorităților administrative autonome, din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, director executiv adjunct în cadrul autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora;

secretar al județului, municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului și comunei;

șef al oficiului prefectural;

șef serviciu;

șef birou.

Ca element al structurii organizatorice al unei instituții sau autorități publice , relatiile organizatorice , constituie mulțimea legăturilor ce există între elementele structurii organizatorice, legături instituite prin reglementări oficiale. Acestea se clasifică în următoarele tipuri:

– relații de autoritate,

– relații de cooperare,

– relații de control,

– relații de reprezentare

Relațiile administrative reprezintă un alt element important al structurii organizatorice, caracterizat ca fiind un element de legătură între componentele sistemului administrativ și sunt clasificate în:

relații interne; se stabilesc între componentele interne dintr-o instituție sau autoritate publică

relații externe; se stabilesc între instituțiile sau autoritățile publice și alți stakeholderi

(ONG-uri, programe de finanțare, în general parteneriatul public-privat)

Tipuri de structuri organizatorice în instituțiile și autoritățile publice:

structura ierarhic funcțională, caracterizată în cadrul instituției sau autorității publice prin structurarea pe niveluri ierarhice

structura teritorială, caracterizată de organizarea instituției sau autorității publice în raport cu unitatea administrativ-teritorială, axată pe un grad mare de flexibilitate și pe diminuarea nivelurilor ierarhice

structură mixtă, caracterizată printr-un mixt a caracteristicilor primelor două structuri

Organigrama – reprezinta structura organizatorică a instituțiilor sau autorităților publice poate fi reprezentată grafic sub formă de organigrame. Rolul acesteia constă în simpla reprezentare grafică a principalelor compartimente și a liniilor ierarhice, dar, în același timp este și unul dintre cele mai importante instrumente de studiere a organizării instituțiilor și autorităților publice. Totodată, organigrama este un model al relațiilor, responsabilităților și autorității, precum și a căilor de comunicație.

Functiile publice se constituite in grupari de atributii si responsabilitati, stabilite in temeiul legii, in urmatoarele structuri administrative:

– Secretariatul General al Guvernului, aparatele de specialitate ale ministerelor, organelor de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatilor administrative autonome, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale, aparatelor de specialitate ale primarilor, respectiv ale consiliilor judetene, precum si ale institutiilor si serviciilor publice din subordinea consiliilor locale si judetene;

– institutia prefectului;

– structurile de specialitate ale Parlamentului Romaniei, Administratia Prezidentiala, Consiliului Legislativ;

– autoritatea vamala;

– politia si alte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor;

– alte servicii publice sau autoritati stabilite prin lege (de exemplu, Politia Comunitara – a carei infiintare, organizare si functionare este reglementata prin Legea nr. 371/2004, institutia Avocatului Poporului .

Functionari publici de executie din clasa I sunt persoanele numite in urmatoarele functii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum si in functiile publice specifice asimilate acestora.

Functionari publici de executie din clasa a II-a sunt persoanele numite in functia publica generala de referent de specialitate, precum si in functiile publice specifice asimilate acesteia.

Functionari publici de executie din clasa a III-a sunt persoanele numite in functia publica generala de referent, precum si in functiile publice specifice asimilate acesteia.

Funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai funcții

publice de execuție.

2.2.4 Funcționarii publici

Funcționarii publici sunt clasificați ca fiind debutanți sau definitivi.

Funcționari publici debutanți pot fi numite persoanele care au promovat concursul de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice și urmează stagiul prevăzut de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive.

Pot fi numiți funcționari publici definitivi:

– funcționarii publici debutanți, care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare;

– persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea studiilor corespunzătoare funcției publice.

Functionarii publici sunt numiti de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi. Functionarii publici din administartia publica locala au la randul lor o serie de atributii printre care:

– funcționarii publici au îndatorirea să păstreze secretul de stat și secretul de serviciu, în condițiile legii;

– răspund de îndeplinirea atribuțiilor ce le revind in funcția publică pe care o dețin precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate;

– au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu să se abțină de la exprimarea convingerilor politice;

– le este interzis să solicite sau să accepte,direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției publice daruri sau alte avantaje.

– au obligația de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cet cetățenilor, prin participarea activă la luarea deciziilor și la transpunerea lor în practică în scopul realizării competențelor autorităților și ale instituțiilor publice.

– au obligația ca, prin actele și faptele lor, să respecte Constituția, legile țării și să acționeze pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale, în conformitate cu atribuțiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.

– au obligația de a apăra în mod loial prestigiul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și de a se abține de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.

– sunt obligati să se conformeze dispozițiilor date de funcționarii publici cu funcție de conducere cărora le sunt subordonați .

Funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică. În relațiile cu personalul din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și cu persoanele fizice sau juridice, funcționarii publici sunt obligați să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credință, corectitudine și amabilitate. Ei trebuie să adopte o atitudine imparțială și justificată pentru rezolvarea clară și eficientă a problemelor cetățenilor. În exercitarea atributiilor specifice functiilor publice de conducere, funcționarii publici au obligația să asigure egalitatea de șanse și tratament cu privire la dezvoltarea carierei în funcția publică pentru funcționarii publici din subordine. Funcționarilor publici le este interzis să impună altor funcționari publici să se înscrie în organizații sau asociații, indiferent de natura acestora, ori să le sugereze acest lucru, promițându-le acordarea unor avantaje profesionale.

2.3 Drepturile și obligațiile funcționarilor publici

2.3.1 Drepturile functionarilor publici :

la salariu;

la durata normala a timpului de lucru de 8 ore pe zi si 40 de ore pe sapatamana;

de a i se platite orele suplimentare dar nu mai mult de 360 de ore pe an;

la concediu de odihna , concediul medical si alte concedii;

la conditii normale de munca si igiena;

la pensie si la pensie se urmaș ;

la asigurari sociale de stat;

la protectia legii impotriva amenintarilor, violentelor sau ulatrajelor;

la opinie ;

la asociere sindicala ;

la greva

2.3.2 Obligatiile functionarilor publici :

sa- si indeplineasca cu profesionalism , impartialitate si obiectivitate in conformitate cu legea, indatoririle functiei

sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori institutiei pe care o reprezinta

obligatia de a respecta normele de conduita profesionala si civica prevazute de lege

obligatia de a nu ocupa o functie de conducere in partidele politice cu mentiunea ca inaltii functionari publici nu au dreptul sa faca parte din partide politice

obligatia de a se abtine de la manifestarea publica a convingerilor lor politice

obligatia de a se conforma dispozitilor superiorilor ierarhici;

obligatia de a pastra secretul de serviciu si a lucrarilor pe care le realizeaza in exercitarea atributilor de serviciu;

obligatia de a nu solicita sau accepta direct sau indirect daruri sau orice alte avantaje;

sa completeze declaratia de avere si sa o actualizeze anual;

sa urmeze forme de perfectionare profesionala;

sa respecte regimul juridic al conflictului de interese si al incompatibilitatilor prevazute de lege.

In acelasi timp functionari publici au si anumite raspunderi:

raspunderea disciplinara

raspunderea contraventionala

raspunderea civila

CAP. III CARIERA SI RAPUNDERE DE MUNCA A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

3.1 Numirea functionarilor publici.

Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:

– are cetățenia română1 și domiciliul în România;

– cunoaște limba română, scris și vorbit;

– are vârsta de minimum 18 ani împliniți;

– are capacitate deplină de exercitiu;

– are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

– indeplineste condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;

– indeplineste condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;

– nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

– nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii7 ani;

– nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.

Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca actul de numire:

– trebuie sa imbrace forma scrisa;

– sa contina temeiul legal al numirii, numele functionarului public;

– denumirea functiei publice pe care urmeaza sa o ocupe;

– data de la care se exercita functia;

– drepturile salariale cuvenite functionarului ;

– locul de desfasurare a activitatii de catre functionar.

Ocuparea funcțiilor publice se face prin: promovare; transfer; redistribuire; recrutare;

alte modalități prevăzute expres de Statut.

La intrarea in corpul functionarilor publici intr-un termen de trei zile de la actul de numire functionarul public este obligat sa depuna un juramant de credinta, este o conditite a exercitarii functiei publice , refuzul de a depune juramantul se consemneaza in scris si atrage revocarea actului de numire.

Regula pentru ocuparea functiei publice este recrutarea personalului care se realizeaza prin concurs publicat in Monitorul Oficial partea cu cel putin 30 de zile inainte de data concursului.

3.2 Recrutarea

Recrutarea în vederea intrării în corpul funcționarilor publici se face prin concurs, în limita funcțiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice. Condițiile de participare și procedura de organizare a concursului se stabilesc potrivit legii. Concursul are la bază principiile competiției deschise, transparenței, meritelor profesionale și competenței, precum și cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale. Anunțul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României și într-un cotidian de largă circulație, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului.

Concursul de recrutare pentru funcțiile publice vacante din autoritățile și instituțiile publice centrale este organizat, în condițiile legii, astfel:

1- de către comisia prevăzută la art. 18 alin. (1) din statut ,pentru înalții funcționari publici.

Secretariatul tehnic al comisiei se asigură de Agenția Națională a Funcționarilor Publici;

2 – de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere generale și specifice;

3 – de către autorități și instituții publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție generale și specifice.

Autoritățile și instituțiile publice din administrația publică locală au obligația de a informa Agenția Națională a Funcționarilor Publici înainte cu 10 zile de demararea procedurii de organizare și desfășurare a concursurilor. Dacă Agenția Națională a Funcționarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind organizarea și desfășurarea concursurilor dispune amânarea sau suspendarea organizării și desfășurării concursului.In acest caz va emite o instiintare care va cuprinde urmatoarele:

a) identificarea funcțiilor publice vacante prin denumire, categorie, clasă și, după caz, grad rofesional, precum și compartimentul din care fac parte;

b) condițiile de studii de specialitate și, după caz, alte condiții specifice prevăzute în fișa postului pentru fiecare funcție publică vacantă;

c) data propusă pentru organizarea concursului.

În termen de 10 zile, Agenția Națională a Funcționarilor Publici verifică în baza de date privind evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici dacă există funcționari publici care îndeplinesc condițiile pentru a fi redistribuiți.

În condițiile în care nu există funcționari publici care să poată fi redistribuiți, Agenția Națională a Funcționarilor Publici comunică autorităților și instituțiilor publice desemnarea unui responsabil de procedură, funcționar public, reprezentant al acesteia în comisia de concurs. Responsabilul de procedură verifică îndeplinirea condițiilor legale de organizare și desfășurare a concursurilor și îndeplinește și celelalte activități corespunzătoare calității de membru în comisia de concurs.

Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.

Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și 6 luni pentru cei din clasa a III-a. La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcționarul public debutant va fi:

a) numit funcționar public de execuție definitiv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în funcțiile publice prevăzute la art. 13, în gradul profesional asistent;

b) eliberat din funcția publică, în cazul în care a obținut la evaluarea activității calificativul "necorespunzător".

În cazul eliberării din funcția publică perioada de stagiu nu constituie vechime necesară pentru ocuparea unei funcții publice.

Actul administrativ de numire are forma scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității. Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.

La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă. Depunerea jurământului se consemnează în scris. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.

Obligația de organizare a depunerii jurământului aparține persoanei care are competența legală de numire.

3.3 Conduita functionarului public

Codul de conduită a funcționarilor publici reglementează normele de conduită profesională a funcționarilor publici, obligatorii pentru funcționarii publici, precum și pentru persoanele care ocupă temporar o funcție publică, din cadrul autorităților și instituțiilor publice. Obiectivele codului urmăresc să contribuie la eliminarea birocrației și a faptelor de corupție din administrația publică, prin:

– reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale și profesionale corespunzătoare creării și menținerii la nivel înalt a prestigiului instituției funcției publice și al funcționarilor publici;

– informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptățit să se aștepte din partea funcționarilor publici în exercitarea funcțiilor publice;

– crearea unui climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și funcționarii publici, pe de o parte și între cetățeni și autoritățile administrației publice.

Principiile care stau la baza conduitei profesionale a funcționarilor publici sunt următoarele:

a) supremația Constituției și a legii, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a respecta Constituția și legile țării;

b) prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției;

c) asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, principiu conform căruia funcționarii au datoria de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;

d) profesionalismul, principiu conform căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine ;

e) imparțialitatea și independența, principiu conform căruia funcționarii publici sunt obligați sa aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcției publice;

f) integritatea morală, principiu conform căruia funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcției publice pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție;

g) libertatea gândirii și a exprimării, principiu conform căruia funcționarii publici pot să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri;

h) cinstea și corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu funcționarii publici trebuie să fie de bună-credință;

i) deschiderea și transparența, principiu conform căruia activitățile desfășurate de funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățenilor.

3.4 Promovarea funcționarilor publici și evaluarea performanțelor profesionale

În cariera, funcționarul public poate promova în funcția publică și poate avansa în treptele de salarizare, în condițiile legii. Avansarea functionarilor publici reprezinta un drept obiectiv, si poate avea loc:

– prin avansarea libera, prin aprecierea conducatorului unitatii ;

– prin aprecierea naturala si automata a unei conditii sau prin concurs sau examen;

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare.Promovarea în funcția publică de execuție în gradul profesional imediat superior celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de către autoritățile și instituțiile publice, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului. Fișa postului funcționarului public care a promovat în funcția publică se completează cu noi atribuții și responsabilități sau, după caz, de complexitate a atribuțiilor exercitate. Concursul sau examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;

– să aibă cel puțin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;

– să fi obținut cel puțin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanțelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;

– să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile legii.

Funcționarii publici care nu îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute pentru promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut pot participa la concursul organizat, în condițiile legii, în vederea promovării rapide în funcția publică. Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcție publică de conducere, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie absolvenți de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

b) să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;

c) să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului;

d) să îndeplinească condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concurs, și anume 2 ani pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de șef birou, șef serviciu și secretar al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora, respectiv 5 ani pentru alte funcții publice de conducere;

e) să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile Statutului.

Evaluarea performantelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face anual. În urma evaluării performanțelor profesionale individuale, funcționarului public i se acordă unul dintre următoarele calificative: foarte bine, bine, satisfăcător, nesatisfăcător.

3.5 Sistemul de promovare rapidă în funcția publică

Pot beneficia de sistemul de promovare rapidă în funcția publică:

a) persoanele care au absolvit programe organizate, în condițiile legii, pentru obținerea statutului de manager public;

b) funcționarii publici care au promovat concursul deși nu îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute pentru promovarea în gradul profesional imediat superior.

Pot participa la concurs funcționarii publici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții

– au cel puțin1 an vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;

– au obținut calificativul «foarte bine» la evaluarea performanțelor profesionale individuale

din ultimul an;

c) nu au în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile prezentei legi;

d) au urmat cel puțin o formă de perfecționare profesională în ultimul an.

Concursul pentru promovarea rapidă se organizează anual, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în limita numărului de funcții publice rezervate promovării rapide. Perioada în care o persoană a urmat programe organizate, în condițiile legii, pentru obținerea statutului de manager public este asimilată perioadei de stagiu. În cazul nepromovării acestor programe, perioada de stagiu nu constituie vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcțiilor publice și nici vechime în funcția publică.

3.6 Evaluarea functionarilor publici

Evaluarea functionarilor publici se realizeaza anual si se are in vedere la avansare, promovare sau la eliberarea din functia publica.

Gestiunea functiei publice se realizeaza in mod unitar si centralizat de catre ANFP ( agentia natioanala a functionarilor publici) care supravegheaza respectarea legislatiei si are legitimare procesuala impotriva oricarei autoritati care o nesocoteste, stabileste reguli de exercitare a functiei publice , este un regulator al functiei publice.

Promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale și avansarea în trepte de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant.

Codul de conduită a funcționarilor publici cuprins în Legea nr. 7 din 2004 reglementează, normele de conduită profesională a funcționarilor publici, obligatorii pentru funcționarii publici, precum și pentru persoanele care ocupă temporar o funcție publică, din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Principiile care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici sunt următoarele:

– supremația Constituției și a legii, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a respecta Constituția și legile țării;

– prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției publice;

– asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;

– abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile Statutului.

Pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarului public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administrează. Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate funcționarului public și care nu au fost radiate în condițiile legii. Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri:

– desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcționarilor publici

– desemnarea unui funcționar public în calitate de președinte și membru în comisia de disciplină – desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia paritară;

– ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere;

– în orice alte situații prevăzute de lege.

Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea: funcționarului public interesat; conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea; președintelui comisiei de disciplină; altor persoane prevăzute de lege.

Sancțiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează: în termen de 6 luni de la aplicare, mustrarea scrisă; în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, în cazul sancțiunilor de diminuare a drepturilor salariale, de suspendare a dreptului la avansare, de trecere într-o funcție inferioară ; în termen de 7 ani de la aplicare, sancțiunea de destituire din funcție.

4 MODIFICAREA, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU

4.1 Modificarea raportului de serviciu. Mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici se realizeză prin modificarea raporturilor de serviciu, astfel:

a) pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice;

b) în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcția publică.

Modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și funcționarilor publici de conducere are loc prin: delegare; detașare; transfer; mutarea, în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în condițiile prezentei legi; exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Delegarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care este încadrat funcționarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an. Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcționarului public. Funcționarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situații:

– graviditate;

– își crește singur copilul minor; starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea. Pe timpul delegării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul, iar autoritatea sau instituția publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării și al indemnizației de delegare.

Detasarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul sau scris. Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public. Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, dacă funcția publică este vacantă cu caracter temporar. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică inferioară, numai cu acordul său scris.

Transferul , ca modalitate de modificare a raportului de serviciu, poate avea loc după cum urmează: –

– în interesul serviciului;

– la cererea funcționarului public.

Transferul se poate face într-o funcție publică pentru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului.

Transferul în interesul serviciului se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasa și grad profesional cu funcția publică deținută de funcționarul public sau într-o funcție publică de nivel inferior. Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcționarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate, funcționarul public transferat are dreptul la o indemnizație egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport și la un concediu plătit de 5 zile.

Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome sau între autorități sau instituții publice din administrația publică locală.

În cazul funcționarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcții publice de conducere de același nivel sau, după caz, de nivel inferior, ale căror condiții de ocupare și experiență profesională necesară în vederea ocupării sunt similare cu cele ale funcției de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor legale.

Mutarea in cadrul autoritatii sau institutiei publice ori in cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice poate fi definitivă ori temporară Mutarea definitivă poate avea loc în următoarele situații:

a) când se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public pe o funcție publică vacantă echivalentă, de aceeași categorie, clasă și, după caz, de același grad profesional, sau pe o funcție publică vacantă de nivel inferior pentru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului;

b) la solicitarea justificată a funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, pe o funcție publică vacantă echivalentă, de aceeași categorie, clasă și după caz, la același grad profesional, sau pe o funcție publică vacantă de nivel inferior pentru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului;

c) în alte situații prevăzute de dispozițiile legale.

În cazul înalților funcționari publici, mutarea definitivă se poate dispune de persoana care are competența legală de numire în funcția publică, la solicitarea motivată a înaltului funcționar public și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care se găsește funcția publică de conducere ori de execuție vacantă pe care urmează a fi mutat definitiv, cu îndeplinirea condițiilor specifice prevăzute pentru funcția publică respectivă. Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară. Refuzul neîntemeiat al numirilor atrage eliberarea din funcția publică. În această situație, înaltul funcționar public intră în corpul de rezervă al funcționarilor publici, beneficiind de dreptul de a fi redistribuit pe o funcție publică de conducere sau de execuție vacantă, în condițiile prevazute de Statut.

Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a asigura decontarea cheltuielilor ocazionate de mobilitate, precum și locuințe de serviciu, în condițiile legii.

4.2 Suspendarea raportului de serviciu

Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații:

a) este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă;

b) este desemnat de către autoritatea sau instituția publică să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, pentru perioada respectivă;

c) desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea, în condițiile legii

d) este încadrat la cabinetul unui demnitar;

e) efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;

f) efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcționarul public nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în condițiile legii;

g) concediu de maternitate, în condițiile legii;

h) carantină, în condițiile legii;

i) se afla în concediu pentru incapacitate temporară de munca, pe o perioadă mai mare de o lună, în condițiile legii;

j) este arestat preventiv;

k) este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabila.

În termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de suspendare de drept,

dar nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării suspendării de drept, funcționarul public este obligat sa informeze în scris persoana care are competența legală de numire în funcția publică despre acest fapt. Neinformarea persoanei care are competența legală de numire în funcția publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, cu excepția cazurilor prevăzute la lit. f), h), i), k) .

Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în următoarele situații:

a) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile legii;

b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

c) desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, în alte situații decât cele în care raportul de serviciu este suspendat de drept;

d) pentru participare la campania electorală;

e) pentru participarea la grevă, în condițiile legii.

Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la suspendarea din inițiativa funcționarului public și la suspendarea de drept a raportului de serviciu, pe o perioadă cuprinsă între o lună și 3 ani.

Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea, cu excepția situației prevăzute la lit. e), și anume pentru participarea la grevă, când cererea de suspendare se face cu 48 de ore înainte de declanșarea grevei.

Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute pentru suspendarea la inițiativa funcționarului public, și în cazurile de suspendare de drept a raportului de serviciu,

precum și în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aprobă în cazul cererii motivate a funcționarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute, prin act administrativ al persoanei care are competenta numirii în funcția publică.

Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condițiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză.

4.3 Încetarea raportului de serviciu. Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele condiții:

a) de drept;

b) prin acordul părților, consemnat în scris;

c) prin eliberare din funcția publica;

d) prin destituire din funcția publica;

e) prin demisie.

Raportul de serviciu existent încetează de drept:

a) la data decesului funcționarului public;

b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a morții funcționarului public;

c) dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevazute de lege;

d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare;

e) ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;

f) când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 50;

g) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de condamnare;

h) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcției, ca măsură de siguranță ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția;

i) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioada determinată funcția publică.

Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.

4.4 Eliberarea din funcția publică. Persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:

– autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze;

– autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public;

– ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neintemeiate, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea;

– pentru incompetența profesională, în cazul obținerii calificativului ''nesatisfăcător'' la evaluarea performantelor profesionale individuale;

– funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzute de lege;

– starea sănătății fizice sau/și psihice a funcționarului public, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute;

– ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcționar public de acceptare a numirii în condițiile în care înalții funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție și prezintă disponibilitate la numirile în funcțiile publice .

În cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice. În perioada de preaviz, persoana care are competența legală de numire în funcția publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.

În caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri:

a) se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50%;

b) sunt reduse atribuțiile unui compartiment;

c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice;

d) este schimbată structura compartimentului.

Destituirea din funcția publică se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, ca sancțiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcționarului public, în următoarele cazuri:

a) pentru săvârșirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave;

b) dacă sa ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate. Actul administrativ prin care funcționarul este destituit se comunică funcționarului

public în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

Demisia. Funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. La modificarea, la suspendarea și la încetarea raportului de serviciu funcționarul public are îndatorirea să predea lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu.

La încetarea raportului de serviciu funcționarul public își păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei, cu excepția cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia

Redistribuirea funcționarilor publici se face de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, astfel:

a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din aceeași localitate sau dintr-o localitate aflată la o distanță de până la 50 km de localitatea de domiciliu;

b) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din alt județ sau aflate la o distanță mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcționarului public.

Redistribuirea funcționarilor publici se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și același grad profesional cu funcția publică deținută de funcționarul public. De asemenea, se poate face și într-o funcție publică inferioară vacantă, cu acordul scris al funcționarului public. Agenția Națională a Funcționarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcții publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puțin o lună, a funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective. În cazul în care există mai mulți funcționari publici care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective, Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea funcționarului public care urmează să fie redistribuit. Redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a numi funcționarii publici redistribuiți cu caracter permanent sau temporar.

În cazul în care conducătorii autorităților și instituțiilor publice refuză încadrarea funcționarilor publici, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ competente.

Corpul de rezervă este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică dacă:

a) autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate,

iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze;

b)autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public;

c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de ladata rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea;

d) funcționarul public nu mai îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;

f) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcționar public de acceptare a numirii având în vedere că aceștia sunt supuși mobilității în funcție și prezintă disponibilitate la numirile în funcțiile publice. Corpul de rezervă este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Functionarii publici părăsesc corpul de rezervă și pierd calitatea de funcționar public în următoarele situații:

a) după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezerva;

b) în cazul în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici îl redistribuie într-o funcție publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite și pregătirii profesionale, iar funcționarul public o refuză;

c) angajarea în baza unui contract de munca pe o perioadă mai mare de 12 luni;

d) la cererea funcționarului public.

În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ. La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută.

Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici avizul privind funcțiile publice în oricare dintre următoarele situații:

a) stabilirea sau modificarea structurii de funcții publice pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de către conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute din statut(activitati ce implica exercitarea puterii publice);

b) modificarea calității posturilor ;

c) reorganizarea activității autorității sau instituției publice;

Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici este prealabil și obligatoriu în toate situațiile prevăzute mai sus. Lista documentelor necesare pentru obținerea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, precum și modalitatea de transmitere a acestora de către autoritățile și instituțiile publice se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României .

5 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

5.1 Natura juridica a raportului de serviciu a functiei publice este de drept administrativ , deoarece calitatatea de functionar public izvoraste din actul unilateral, denumire in functia administrativa acesta conferindu-i calitatea de act administrativ si nu de drepul muncii, cu consecinta faptului ca vorbim de contractul de drept administrativ. Cand vorbim de raportul de serviciu functionarii publici sunt priviti ca agenti ai autoritatii publice care conlucreaza la realizarea puterii. Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovație, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau sau într-un interes legitim se poate adresa instanței judecătorești, în condițiile legii, împotriva autorității sau instituției publice care a emis actul sau care a refuzat sa rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. În cazul în care acțiunea se admite și se constată vinovăția funcționarului public, persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituția publică.

5.2 Răspunderea juridică a funcționarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale și procedurile administrative aplicabile autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea. Încălcarea cu vinovație de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin, atrage răspunderea disciplinară a acestora.

Raspunderea disciplinara trebuie sa rezulte din lege si este atrasa de urmatoarele fapte:

intarzierea sistematica in efectuarea lucrarilor ;

neglijenta repetata in efectuarea lucrarilor potrivit functiei;

nerespectarea programului de lucru ;

absentele nemotivate;

interventia sau staruintele pentru rezolvarea unor lucrari in afara cadrului legal ;

manifestarile care aduc atingere prestigiului institutiei;

desfasurarea unor activitati cu caracter politic in cadrul programelor de lucru;

refuzul de indeplinire a atributiilor;

incalcarea prevederilor legale referitoare la indatoriri ;

incompatibilitati ;

comiterea altor fapte prevazute de actele normative in domeniul functiei publice.

Prima sanctiune este mustrarea, a doua este diminuarea salariului pt maxim 3 luni, suspendarea dreptului de avansare in gradele de salarizare sau promovare pe o perioada de la 1 an la 3 ani, retrogradarea in treptele de salarizare sau in functia publica pe o perioada de pana la 1 an; destituirea din functia publica. Sanctiunea se poate aplica in maxim 1 an de la sesizarea comisiei de disciplina dar nu mai tarziu de 2 ani de la abatere. Mustrarea scrisa se face de

conducatorul unitatii. Restul sanctiunilor se dau numai la propunerea comisiei de disciplina.

Este obligatorie cercetarea prealabila a faptelor si audierea functionarului public inainte de aplicarea sanctiunii. Mustrarea se radiaza in 6 luni, cu exceptia destituirii ,restul se realizeaza intr-un an iar restituirea in 7 ani.

– Raspunderea contraventionala a functionarilor publici se angajeaza in cazul in care acestia au savarsit o contraventie in timpul si in legatura cu sarcinile de serviciu. Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii functionarul public se poate adresa cu plangere la judecatoria in a carei circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica in care este numit functionarul public sanctionat.

– Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:

a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza;
b) pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice . se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, sau pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile. Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ. Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale. In cazul in care functionarul public este trimis in judecata pentru savarsirea unei infractiuni , persoana care are competenta legala de numire in functia publica va dispune suspendarea functionarului public din functia publica pe care o detine. Daca instanta judecatoreasca dispune achitarea sau incetarea procesului penal, suspendarea din functia publica inceteaza, iar functionarul public respectiv isi va relua activitatea in functia publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. In situatia in care nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii penale, iar fapta functionarului public poate fi considerata abatere disciplinara, va fi sesizata comisia de disciplina competenta.

– Raspunderea penala

Intervine pt infractiunile savarsite in timpul serviciului sau in legatura cu acesta. Daca functionarul este trimis in judecata penala este obligatorie suspendarea din functie pana la finalizarea procesului Daca in urma procesului functionarul este gasit nevinovat, i se va plati salariul din momentul suspendarii din functie. In situatia inceperii cercetarii penale daca sunt indicii ca functionarul public poate influenta cercetarile este necesara mutarea functionarului in alt compartiment.

5.3Sancțiunile disciplinare sunt:

– mustrare scrisă;

– diminuarea drepturilor salariale cu5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;

– suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau,

după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;

-retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de până la un an;

– destituirea din funcția publică.

Pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, conducătorul autorității sau instituției publice are obligația de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influența cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcționarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorității ori instituției publice.

Mustrarea scrisă se poate aplica direct de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică. Celelalte sancțiuni disciplinare se aplică de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, la propunerea comisiei de disciplină. Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se imputa se consemnează într-un proces-verbal.

La individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovație și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile Statutului.

Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare.

6 MANAGEMENTUL FUNCTIEI PUBLICE SI AL FUNCTIONARULUI PUBLIC

Pentru crearea si dezvoltarea unui corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial se infiinteaza, in subordinea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP), organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica.

Agentia Nationala a Functionarilor Publici este condusa de un presedinte, cu rang de secretar de stat, numit de catre primul-ministru, la propunerea ministrului internelor si reformei administrative. In exercitarea atributiilor care ii revin, presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici emite ordine cu caracter normativ si individual. Agentia Nationala a Functionarilor Publici este finantata de la bugetul de stat. Agentia Nationala a Functionarilor Publici are urmatoarele atributii:

– elaboreaza politicile si strategiile privind managementul functiei publice si al functionarilor publici; – elaboreaza si avizeaza proiecte de acte normative privind functia publica si functionarii publici;

– monitorizeaza si controleaza modul de aplicare a legislatiei privind functia publica si functionarii publici in cadrul autoritatilor si institutiilor publice;

– elaboreaza reglementari comune, aplicabile tuturor autoritatilor si institutiilor publice, privind functiile publice, precum si instructiuni privind aplicarea unitara a legislatiei in domeniul functiei publice si al functionarilor publici;

– elaboreaza proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici;

– stabileste criteriile pentru evaluarea activitatii functionarilor publici;

– centralizeaza propunerile de instruire a functionarilor publici, stabilite ca urmare a evaluarii performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici;

– colaboreaza cu Institutul National de Administratie la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializata in administratia publica si de perfectionare a functionarilor publici;

– intocmeste si administreaza baza de date cuprinzand evidenta functiilor publice si a functionarilor publici;

– aproba conditiile de participare si procedura de organizare a recrutarii si promovarii pentru functiile publice pentru care organizeaza concurs, avizeaza si monitorizeaza recrutarea si promovarea pentru celelalte functii publice, in conditiile prezentei legi;

– realizeaza redistribuirea functionarilor publici carora le-au incetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;

– acorda asistenta de specialitate si coordoneaza metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autoritatilor si institutiilor administratiei publice centrale si locale;

– participa la negocierile dintre organizatiile sindicale reprezentative ale functionarilor publici si Ministerul Internelor si Reformei Administrative;

– colaboreaza cu organisme si cu organizatii internationale din domeniul sau de activitate;

– elaboreaza anual, cu consultarea autoritatilor si institutiilor publice, Planul de ocupare a functiilor publice, pe care il supune spre aprobare Guvernului;

– intocmeste raportul anual cu privire la managementul functiilor publice si al functionarilor publici, pe care il prezinta Guvernului;

– constata contraventii si aplica sanctiuni, in conditiile legii.

Planul de ocupare a functiilor publice se elaboreaza anual, cu consultarea sindicatelor reprezentative ale functionarilor publici, astfel:

a) de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, pentru autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala;

b) de catre primar sau, dupa caz, de catre presedintele consiliului judetean, prin aparatul de specialitate, pentru autoritatile si institutiile publice din administratia publica locala.

Planul de ocupare a functiilor publice se intocmeste centralizat, pe fiecare ordonator principal de credite si pe fiecare institutie din subordinea acesteia sau finantata prin bugetul sau.

CAP. IV STATUTUL JURIDIC AL FUNCTIONARULUI PUBLIC EUROPEAN

4 NOȚIUNEA DE FUNCȚIE PUBLICĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN

Există două categorii de funcții publice în țările Uniunii Europene:

1- mai întâi, sunt funcționarii care lucrează la nivelul instituțiilor comunitare și care pot fi desemnați cu titulatura de funcționari europeni,

2- iar mai apoi există corpul de funcționari care lucrează în administrația proprie a fiecărui stat.. De remarcat că și în acest domeniu se verifică principiul general al subsidiarității legislației comunitare. Fiecare stat membru reglementează regimul corpului de funcționari proprii în acord cu exigențele sistemului legislativ autohton. Cu privire la funcționarii europeni,reglementarea statutului acestora revine instituțiilor comunitare. Noțiunea de funcție publică europeană a intrat în limbajul fiecăruia dintre noi, fiind utilizată în două sensuri, diferite funcție de contextul concret.Mai întâi, în sensul cel mai larg al termenului, funcția europeană desemnează atât persoanele investite cu autoritate publică care lucrează pentru o instituție sau un organism european dar și funcționarii care desfășoară activitate în structurile administrației publice pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene.La rândul lor, persoanele care lucrează pentru instituții și organisme comunitare sunt fie funcționari europeni (în sensul restrâns al noțiunii) fie agenți contractuali, adică persoane care desfășoară activitate în baza unui contract de muncă și nu sunt investite cu autoritate publică. Dobândirea calității de funcționar comunitar este condiționată de existența actului de numire emis de autoritatea competentă. Ca regim juridic, actul de numire prezintă următoarele trăsături:

– este un act unilateral, ceea ce semnifică faptul că, în momentul emiterii sale,singura parte care își asumă obligații este emitentul însuși; destinatarul sau beneficiarul actului de numire dobândește obligații doar după exprimarea acceptului cu privire la funcția sau demnitatea publică pentru care beneficiază de actul de numire

– trebuie emis doar în considerația unui post vacant, care a fost ocupat prin concurs sau prin obținerea unui mandat electiv;

– este un act de autoritate, care produce efecte numai dacă a fost emis de organul sau instituția competentă conform normelor de drept comunitar aplicabile;

– conferă beneficiarului sau destinatarului calitatea de funcționar, fiind un act juridic constitutiv de drepturi;

– este un act juridic formal, în sensul că trebuie să se prezinte în mod obligatoriu sub formă materială, un înscris sau un document trebuie să cuprindă prevederile concrete ale actului de numire

– trebuie să arate în mod obligatoriu emitentul, data emiterii, funcția vacantă,beneficiarul actului de numire, data numirii pe funcție și motivele investirii.

Odata cu formarea Uniunii Europene a fost necesara apariția unui nou corp de funcționari în peisajul european, al cărui statut juridic prezintă elemente specifice atât față de cel al funcționarilor publici naționali cât și față de funcționarii internaționali. Din momentul în care s-au pus bazele Uniunii Europene, a apărut necesitatea reglementării statutului juridic al funcționarilor din cadrul instituțiilor acesteia. Situația juridică a agenților din cadrul instituțiilor Comunităților Europene era determinată prin contract, în scurt timp, s-a adoptat un regim statutar. Aproape toate statele membre ale Uniunii Europene au stabilite reglementări generale privind raporturile în cadrul serviciului public. Astfel, Danemarca, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Spania, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda și Suedia au prevăzute în Constituție principiile generale de organizare a administrației publice, aplicabile funcționarilor publici.

În prezent, statutul juridic al funcționarilor Uniunii Europene este reglementat prin Regulamentul (CE, EURATOM) nr.723/2004 adoptat la data de 22 martie 2004.

Menținerea unui regim statutar unic pentru funcționarii publici europeni corespunde necesităților generate de administrația europenă.

Sistemul unitar al funcției publice europene nu este demonstrat numai prin reglementarea comună a aspectelor care conturează statutul juridic al acestora, ci și faptul că există un organism comun care realizează recrutarea funcționarilor și a celorlalți agenți ai instituțiilor europene. In principiu, toate instituțiile europene își recrutează personalul din cadrul candidaților înscriși în cadrul „listelor de rezervă” care au promovat un concurs organizat de Oficiul European pentru Selecția Personalului. Mai pot exista și situații în care instituțiile europene să organizeze propriile concursuri de recrutare, dar aceste cazuri sunt destul de rare și vizează anumite posturi care necesită un înalt nivel de calificare. In ceea ce privește efectivul de personal care este încadrat în structurile administrative ale instituțiilor acestora, diferențe care sunt firești având în vedere atribuțiile pe care fiecare dintre aceastea sunt chemate să le exercite. Pe primul loc se află Comisia care are numărul cel mai mare de angajați, urmată de Parlamentul European care dispune de aproximativ 6000 de angajați, Consiliul care se sprijină în activitatea sa pe un număr de aproximativ 2000 de funcționari, iar Secretariatul General al Curții de Justiție însumează în jur de 700 de funcționari. Remarcăm faptul că în timp ce Comisia are un număr mai mic de angajați decât cei încadrați în structurile administrațiilor naționale, în cadrul Parlamentului European raportul dintre numărul parlamentarilor și numărul funcționarilor este de unu la șapte.

Apartenenta la categoria functionarilor publici depinde, in principal, de criterii juridice, de actul de numire si natura dreptului aplicabil, mai degraba decat de criterii functionale sau de natura functiilor exercitate.

Unul dintre contrasensurile cel mai des intalnit consta in compararea efectivelor functiei publice franceze (cinci milioane de agenti, in anul 1993) pe de-o parte, cu cele ale functionarilor britanici, civili servants (o jumatate de milion, in anul 1993), pe de alta parte. De aici putem trage concluzia ca este vorba de reflectarea a doua conceptii opuse, cea statala, in Franta si cea liberala, in Regatul Unit. In realitate, efectivele de agenti ai colectivitatilor publice sunt mai ridicate in Marea Britanie decat in Franta. Civil service britanic nu desemneaza decat agentii serviciilor administratiei statului, in timp ce in Franta, termenul de functie publica are in vedere si functionarii publici ce actioneaza la nivelul colectivitatilor locale, pe langa cei ce regasesc la nivelul administratiei statale. Cadrului legislativ, care reglementează funcția publică în unele țări ale Uniunii Europene, arată că acesta diferă de la o țară la alta. În continuare sunt menționate câteva acte normative care reglementează funcția publică în câteva țări ale Uniunii Europene:

– Austria: Codul serviciului public,

– Finlanda: Constituția, Statutul general al funcției publice, statutele speciale ale celor trei

corpuri, Codul funcției publice,

– Germania: Constituția, Legea funcționarilor publici,

– Irlanda: legislația secundară,

– Suedia: Constituția, Actul privind angajații din sectorul public,

– Marea Britanie: legislație secundară, Ordinul serviciului public în consiliu, Actul referitor la serviciul public și Codul managementului funcției publice.

– Danemarca: Constituția, Legea serviciului public,

– Italia: Constituția, Legea serviciului public,

– Grecia: Constituția, Codul serviciului public,

Ca regim juridic, actul de numire ca functionar public european prezintă următoarele trăsături:

– este un act unilateral, ceea ce semnifică faptul că, în momentul emiterii sale, singura parte care își asumă obligații este emitentul însuși; destinatarul sau beneficiarul actului de numire dobândește obligații doar după exprimarea acceptului cu privire la funcția sau demnitatea publică pentru care beneficiază de actul de numire;

– trebuie emis doar în considerația unui post vacant, care a fost ocupat prin concurs sau prin obținerea unui mandat electiv;

– este un act de autoritate, care produce efecte numai dacă a fost emis de organul sau instituția competentă conform normelor de drept comunitar aplicabile;

– conferă beneficiarului sau destinatarului calitatea de funcționar, fiind un act juridic constitutiv de drepturi;

– este un act juridic formal, în sensul că trebuie să se prezinte în mod obligatoriu sub formă materială, un înscris sau un document care trebuie să cuprindă prevederile concrete ale actului de numire;

– trebuie să arate în mod obligatoriu emitentul, data emiterii, funcția vacantă, beneficiarul actului de numire.

Notiunea de functionar public nu prezinta acelasi inteles in cazul in care este analizata din punct de vedere al dreptului penal, dreptului financiar sau dreptului administrativ. Terminologia folosita in Danemarca, in Grecia si Regatul Unit are originea cea mai veche si totodata cea mai legata de trecutul monarhic al statelor europene. Functionarul este un servitor (spre exemplu, traducerea din daneza), un servitor civil (civil servant) sau chiar un servitor al coroanei (crown servant) in vocabularul specific sistemului anglo-saxon.

4.1 Principiile funcției publice europene

Principiile dreptului funcției publice europene sunt acele idei călăuzitoare care guvernează întreaga activitate a funcționarilor europeni și care trebuiesc avute în vedere în momentul interpretării oricărei reguli normative adoptate de o instituție sau un organism european. Aceste principii sunt, pe de o parte, comune cu celelalte ramuri ale dreptului comunitar în general dar și principii specifice reglementării funcției publice europene.În democrațiile europene, recrutarea funcționarilor publici, imparțiali și cu o înaltă calificare, este unul dintre rolurile esențiale ale instituțiilor, recrutarea făcându-se, în general, pe baza următoarelor principii:

1. Principiul egalității la acces-Principiul egalității este un principiu general al dreptului contemporan, toate disciplinele juridice acordând atenție cuvenită respectării egalității indivizilor, pornind de la ideea că toți suntem egali și avem drepturi egale.

2. Principiul concursului public-Accesul la o funcție publică presupune de cele mai multe ori o modalitate de selecție dintre candidații aspiranții la funcția respectivă. Concursul este modalitatea nediscriminatorie la care se face apel pentru selecția funcționarilor, procedura de derulare a concursurilor fiind stabilită prin legi speciale ale fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

3. Principiul independenței-În concret, principiul independenței are în vedere faptul că un funcționar comunitar nu este în slujba statului a cărui cetățenie o poartă, ci trebuie să acționeze doar în vederea atingerii idealurilor comunitare, în calitate de cetățean european.

4. Principiul competenței -Principiul competenței poate fi analizat dintr-o perspectivă dublă:Compentența poate fi privită drept element component al funcției publice,adică drept îndrituire recunoscută prin norme juridice funcționarului de a avea o anumitămisiune și de a dispune de puterea de-și îndeplini sarcinile;Principiul competenței se referă la obligația funcționarului de a proba înalte calități profesionale și morale, conforme cu postul ocupat și cu misiunile atribuite acestuia.

5. Principiul randamentului-Pentru activitatea funcționarilor publici acest principiu are o conotație practică puternic reliefată de evaluarea periodică la care este supusă activitatea funcționarilor

6. Principiul integrității-Integritatea funcționarului este strâns legată de moralitatea acestuia, adică de respectarea regulilor de conduită care se situeză mai curând în registrul etic și al buncei cuviințe decât în latura strict normativă a relațiilor de serviciu. Calitatea de funcționar presupune în același timp investirea individului cu putere sau autoritate publică, dar și obligația acestuia a de respecta pe cei în slujba cărora lucrează.

7 Principiul dispersiei teritoriale a funcționarilor europeni are semnificația acoperirii, pe cât posibil, a locurilor din administrația europeană pe criteriul reprezentării tuturor zonelor geografice ale statelor membre. Reprezentarea cetățenilor uniunii trebuie să se realizeze la nivelul instituțiilor comunitare cât mai corect, ceea de impune în mod obligatoriu ca funcționari să provină din toate țările membre ale Uniunii Europene.

4.2 Sisteme de recrutare a functionarului public european

Selectia functionarilor publici a reprezentat dintotdeauna o preocupare de prim plan pentru „clasa politica”, respectiv pentru partidele politice aflate la guvernare sau, dupa caz, in opozitie. Criteriile si metodele de selectie reflecta insa, in fiecare tara si pentru fiecare epoca, caracteristicile fundamentale ale sistemului administrativ statal respectiv.

Recrutarea agentilor care nu dispun de un statut special, se face in conditii apropiate de cele ale d reptului privat, in toate tarile Uniunii Europene.

În țările membre ale Uniunii Europene predomină sistemul carierei, potrivit căruia un funcționar public va ocupa succesiv posturi în ierarhia administrativă a funcției publice, în condițiile garantării stabilității titularilor pe posturi și funcții publice – numire, data numirii pe funcție și motivele învestirii.

Accesul la functia publica europeana respecta insa, peste tot, doua principii comple-mentare, a caror importanta variaza pentru fiecare tara, in functie de evolutia istorica si de cultura juridica proprie fiecarei tari: principiul egalitatii si principiul meritului. Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:

– naționalitatea

Orice aspirant la o funcție europeană trebuie să fie cetățean european.. Fiecare funcționar european este mai întâi cetățean al unei țări membre a Uniunii Europene, iar cetățenii statelor membre ale uniunii sunt, în mod automat, considerați cetățeni europeni. Art. 27 din STATUT prevede că funcționarii sunt recrutați pe o cât mai mare posibilă bază geografică, dintre cetățenii statelor membre ale Comunității. În același timp, nici o funcție nu trebuie să fie rezervată cetățenilor dintr-un anume stat membru.

– capacitatea de exercițiu deplină

Capacitatea de exercițiu conturează posibilitatea indivizilor de a-și asuma răspunderea pentru faptele săvârșite, derularea activității având loc în mod conștient și responsabil. În dreptul român, capacitatea de exercițiu este reglementată prin Decretul-lege nr. 31/1954 și se dobândește la împlinirea vârstei de 18 ani (majorat).

-are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate ;

– îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;

– nivel înalt de corectitudine (moralitatea funcționarului)

– nu a fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani; judiciar este obligatoriu dacă funcția publică vizată presupune ca ocupantul ei să primească în pază o anumită gestiune,

– îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;

– nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

– cunoașterea aprofundată a uneia dintre limbile oficiale ale Comunității și cunoașterea satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunităților.

– nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege

– aptitudinile fizice

Art. 28 lit. e din STATUT impune condiția ca viitorul funcționar să îndeplinească condițiile de aptitudine fizică cerute pentru exercițiul funcțiilor sale. Este o regulă și pentru fiecare din statele membre ale Uniunii , astfel incat viitorii funcționari sunt obligati să prezinte în vederea începerii activității, un certificat medical care să ateste starea de sănătate.

– situatia militara

Condiția reglementării situației militare impune funcționarului obligația de a prezenta un document care să evidențieze în mod obiectiv situația funcționarului respectiv, această condiție este necesară și pentru a identifica mai ușor, în caz de nevoie, acei funcționari care pot fi dotați cu armament sau pot fi folosiți pentru activități de protecție și pază.

Principiul accesului egal la functia publica isi are originea in Europa, in respingerea privilegiilor, ca urmare a Revolutiei franceze. Acest principiu se regaseste in toate constitutiile scrise ale Statelor membre ale Uniunii Europene, cu exceptia Danemarcei si a Irlandei, tari in care principiul egalitatii de acces la functia publica este consacrat prin lege.

Aplicarea principiilor egalitatii si meritului conduce la stabilirea de reguli mai mult sau mai putin stricte, destinate sa garanteze candidatii si administratia contra arbitrariului sau erorilor de apreciere ale sefului de serviciu.

In unele tari, o mai mare importanta se acorda recrutarii dupa merit, ce isi are originea in principiul, mai degraba politic decat juridic, al sistemului de acordare a functiei dupa merit (merit system) generalizat in Regatul Unit in sec. al XIX-lea.

Din perspectiva dreptului comparat, de regula, se face distinctia intre conditiile obiective si conditiile subiective de acces la functia publica.

Conditiile obiective se refera la conditiile a caror natura nu trebuie lasata la libera apreciere a autoritatii insarcinate sa verifice daca candidatul le respecta, fie la administratie, iar in acest din urma caz este vorba despre exigenta pe care o regasim peste tot, de a exista posturi bugetare vacante.

Doua aspecte au caracterizat, in mod specific, dreptul de acces la functia publica: problema publicarii posturilor vacante si cea a listelor de asteptare sau a rezervelor la recrutare.

In ce priveste conditiile subiective, este vorba despre conditii a caror interpretare lasa o larga libertate de apreciere autoritatilor care sunt insarcinate cu verificarea lor, in functie de natura functiilor ce urmeaza sa fie indeplinite si de calitatile particulare ale fiecarui candidat.

Un prim model conform caruia este necesar un minim comun de formalitati, ce presupune obligatia de publicare a posturilor vacante, se regaseste in state precum Olanda si Danemarca. De inspiratie mai apropiata de practicile din sistemul privat, recrutarea libera lasa la discretia ministerelor alegerea regulilor aplicabile, cum ar fi organizarea de concursuri la care se recurge destul de rar in practica.

In Olanda, recrutarea se bazeaza pe principiul nediscriminarii cu doua particularitati: obligatia de a recruta 2% handicapati si obligatia de a alege o femeie atunci cand seful de serviciu trebuie sa aleaga intre doi candidati de sex opus, dar dispunand de aceeasi competenta. Recrutarea nu este posibila decat pe baza unei descrieri a functiei care precizeaza conditiile de pregatire, de experienta si personalitatea ceruta candidatilor. Selectia va fi precedata de o preselectie pe baza unui dosar; interviurile cu candidatii, referintele si informatiile sunt completate cu teste psihologice.

Al doilea model este cel german caracterizat prin selectia in etape si recrutarea libera. Sistemul de selectare german a mentinut in practica monopolul juristilor la functiile publice de conducere. Pentru a raspunde nevoilor de specialisti in alte domenii, Statutul a prevazut posibilitatea de a recruta si alti candidati pentru anumite functii determinate,dar nu pentru a face cariera. S-ar parea ca si Luxemburgul a ales partial modelul german, cel putin pentru selectia inaltilor functionari.

Al treilea model, modelul britanic se caracterizeaza prin recrutarea printr-o comisie independenta. Recrutarea functionarilor trebuie incredintata unui grup mic de personalitati independente, care nu sunt supuse presiunilor electorilor prin intermediul deputatilor pe care ii reprezinta. Este vorba de o comisie (Civil service commision) formata din trei comisari numiti de guvern, care au drept sarcina selectionarea si recrutarea functionarilor de care ministerele au nevoie, punand in concurenta toti candidatii: sistemul concursului deschis (open competition). Cresterea efectivelor de functionari a facut insa imposibila recrutarea directa a tuturor functionarilor de catre comisie, ce dispun de o diploma universitara. Pentru ceilalti candidati, comisia fixeaza doar conditiile de acces si procedurile de evaluare, dar deleaga operatiunile materiale diferitelor ministere.

Sistemul de recrutare a functionarilor prin concurs se intalneste in majoritatea statelor Uniunii Europene, precum: Belgia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Marea Britanie etc. In majoritatea statelor europene au fost puse in aplicare programe de formare speciale in sfera de probleme ale Uniunii Europene, la nivel interministerial sau in cadrul fiecarui minister.

Țări ca Danemarca, Olanda și Suedia au generalizat pentru întreaga administrație publică sistemul de încadrare a funcționarului public pe post, cu excepția domeniului afacerilor externe și a sistemului judiciar. Principala caracteristică a acestui sistem este că recrutarea și selecția funcționarilor publici se face în același mod ca în sectorul privat. Funcționarii publici sunt recrutați pentru un anumit post sau funcție publică, dar pot candida pentru orice alt post vacant din sectorul public, în situația în care candidatul îndeplinește condițiile prevăzute de structura postului sau funcției publice vacante și își asumă responsabilitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice.

În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene se solicită anumite diplome pentru încadrarea pe un anumit nivel în serviciul public, excepție făcând doar țările în care selecția se face în funcție de cerințele postului sau funcției publice. În multe țări ale Uniunii Europene, candidații nu sunt numiți direct funcționari publici, fiind necesară parcurgerea unei perioade de stagiu sau de instruire specifică. În Danemarca, Suedia, Olanda și Marea Britanie există o perioadă determinată ca durată pentru instruire. În Austria, Belgia și Luxemburg perioada de stagiu este considerată și perioada de instruire.

În Franța, Germania, Grecia, Italia, Portugalia și Spania există o perioadă de instruire și o perioadă de stagiu, consecutive.

4.3 Drepturile si obligatiile functionarilor publici europeni

Supunerea functionarilor publici unui regim de drepturi si obligatii specifice distinge functionarii, in sens strict, de alte categorii de agenti publici (contractuali si altii). Multa vreme, functionarii au fost supusi unor regimuri restrictive, ca urmare a specificitatii serviciului de stat.

4.3.1 Drepturile functionarilor publici europeni :

– dreptul acestora la incadrarea intr-o functie echivalenta si acordarea unei indemnizatii compensatorii pe perioada in care acestia au fost privati de slujba, din motive neimputabile;

– libertatea la opinie este inviolabila, dar libertatea de manifestare a opiniilor este limitata;

– dreptul la greva;

– functionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau in aplicarea prezentului statut si care il vizeaza in mod direct;

– drept la cariera nu este in mod necesar garantat functionarilor;

– functionarii publici care, potrivit legii, sunt obligati sa poarte uniforma in timpul serviciului o primesc gratuit;

– durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este, de regula, de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici;

– functionarii publici au dreptul, in conditiile legii, la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii;

– functionarii publici beneficiaza in exercitarea atributiilor lor de protectia legii;

– functionarii publici raspund, potrivit legii, de indeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate;

– autoritatea sau institutia publica este obligata sa il despagubeasca pe functionarul public in situatia in care acesta a suferit, din culpa autoritatii sau institutiei publice, un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu.

4.3.2 Obligatiile functionarului public european:

– de a-si indeplini in mod corect indatoririle de serviciu. Aceasta regula atrage, evident, consecinte diferite, in functie de serviciul public care este realizat, dar anumite reguli sunt comune tuturor serviciilor. Aceste obligatii de a-si exercita corect atributiile de serviciu pot antrena consecinte in afara serviciului;

– de a servi interesul public, aspect care presupune o serie intreaga de obligatii ce constau in necesitatea de a asigura supunerea functionarului in raport cu dispozitiile constitutionale (in Germania si, in mod special, in Spania);

– loialitatea sa in raport cu puterea politica;

– supunerea sa fata de superiorii ierarhici;

– conduita decenta (inDanemarca); sensul eticii si justitiei(Portugalia). In Belgia, obligatia de a adopta o conduita corespunzatoare exigentelor functiei;

– comportamentul general al functionarului public;

– lipsa de respect fata de aceste obligatii poate antrena sanctiuni disciplinare .

In toate statele democratice se asteapta de la functionarul public, pe langa o solida competenta profesionala, neutralitate, loialitate, impartialitate, simt al datoriei si grija fata de interesul general.

– obligatia de fidelitate fata de persoana morala din structura careia face parte este considerata obligatia fundamentala a functionarului public german. Aceasta inseamna ca functionarul public nu poate lasa sa treaca interesele unui partid politic sau ale unui grup determinat inaintea celor ale poporului in ansamblul sau, deci inaintea intereselor publice;

– totodata, functionarul public, in exercitiul functiei sale, trebuie sa apere ordinea constitutionala, liberala si democratica si sa puna mai presus de orice alta valoare interesul general;

– prevenirea conflictului de interese, care poate rezulta dintr-un cumul cu o activitate desfasurata in sistemul privat.

Respectarea obligatiilor de catre functionarii publici este asigurata, in toate statele, prin existenta sanctiunilor disciplinare cum ar fi: votul de blam, avertismentul, retrogradarea, diminuarea remuneratiei, revocarea din functie.

4.3.3 Raspunderea functionarilor publici

Raspunderea juridica intervine, in urma savarsirii unei abateri. Specific abaterilor savarsite de functionarii publici este faptul ca ele pot interveni in timpul exercitarii functiei, in legatura cu exercitarea acesteia sau, pur si simplu, prin abaterea de la anumite norme care nu au o legatura directa, nemijlocita cu functia, dar care pun sub semnul intrebarii prestigiul functionarului public. Regimul juridic al functiei publice include si problema raspunderii acestuia, a carui menire este reprimarea greselilor comise de agentii publici, aspect care reprezinta doar unul din scopurile raspunderii. Prin intermediul raspunderii se realizeaza atat scopul preventiv, cat si cel sanctionator, carora ar trebui sa li se adauge potrivit doctrinei actuale, si cel educativ.

Sistemul legislativ permite in toate statele Uniunii Europene inlaturarea unui functionar titular, in anumite conditii.

Statele europene combina aplicarea a patru forme de raspundere a functionarilor: penala, civila, financiara, mai ales,disciplinara. Astfel, peste tot exista un sistem de sanctiuni disciplinare aplicabile in cazul abaterilor savarsite de functionari, cea mai grava fiind eliberarea din functie (uneori chiar cu suprimarea dreptului la pensie, cum este cazul unei fapte grave, in Franta).

Dreptul disciplinar este un drept autonom. Sanctiunile disciplinare sunt independente de sanctiunile penale. Sanctiunea disciplinara constituie in principiu o sanctiune administrativa luata de o autoritate administrativa. Ea nu constituie un act jurisdictional decat in anumite ipoteze particulare.

In toate statele Uniunii Europene, sistemul disciplinar presupune respectarea a doua principii fundamentale: dreptul la aparare, functionarul trebuind sa fie informat si, daca doreste, sa fie asistat de un avocat si posibilitatea unui recurs in fata unui tribunal independent si impartial

In Franta, Consiliul de Stat a decis inca din anul 1957 ca toate sanctiunile, cu exceptia avertismentului si a blamului (echivalentul mustrarii din sistemul romanesc), sa fie pronuntate numai dupa emiterea avizului consiliului de disciplina.

In Germania a fost instituita o procedura disciplinara cu caracter jurisdictional: cu exceptia sanctiunilor minore, decise de autoritatea ierarhica, acesta trebuie sa sesizeze o jurisdictie disciplinara care presupune magistrati profesionisti si reprezentanti ai personalului, ce va stabili o sanctiune ca un adevarat tribunal; in egala masura, ea poate fi sesizata de un procuror disciplinar federal, care joaca in acest caz acelasi rol cu un procuror obisnuit in materie penala.

Statutul juridic al functionarului este stabilit in mod general si impersonal prin legi si regulamente; situatia juridica a functionarului poate fi modificata unilateral, dar functionarul poate formula recurs pentru exces de putere impotriva deciziilor administratiei care incalca legile si regulamentele privind situatia sa; litigiile referitoare la situatia functionarului atrag competenta instantelor de contencios administrativ. Pe de alta parte, dreptul functiei publice prevede peste tot posibilitatea demiterii din functie pentru insuficienta profesionala.

In momentul incetarii funcțiilor publice, functionarul public europen trebuie sa respecte urmatoarele conditii :

– funcționarul public nu are voie să profite în mod abuziv de funcția să publică pentru a obține o posibilitate de angajare în afara funcției publice;

– conform cu legea, în timpul unei perioade corespunzătoare, fostul funcționar public nu trebuie cu atât mai mult să acționeze în favoarea nici-unei persoane sau entități, oricare ar fi aceasta, într-o problemă pentru care el sau ea au intervenit în numele funcției publice sau pe care a consiliat-o și care ar putea să procure un anumit avantaj pentru această persoană sau entitate.

– funcționarul public nu trebuie permită ca perspectiva unei alte angajări să-i creeze un conflict

de interese real, potențial sau susceptibil de a apărea ca atare. El trebuie să semnaleze imediat superiorului său ierarhic orice ofertă de angajare concretă susceptibilă de a crea un astfel de conflict.

– fostul funcționar public nu trebuie să utilizeze sau să divulge informații confidențiale obținute de el sau ea în calitatea sa de funcționar public, cu excepția cazului în care a fost autorizat să facă aceasta conform cu legea.

– funcționarul public trebuie să se conformeze tuturor regulilor stabilite în conformitate cu legea care i se aplică lui sau ei în ce privește acceptarea unor angajamente atunci când el sau ea încetează funcțiile sale publice.

CAP V. CONCLUZII

În Statutul Funcționarilor Publici sunt reglementate două mari aspecte. În primul rând regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală, mai precis raporturile de serviciu ale acestora. În al doilea rând, Legea 188/1999 care are ca scop asigurarea, în conformitate cu dispozițiile acesteia, a unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația centrală și locală.

Referitor la Legea 7/2004, aceasta privește strict normele de conduită profesională a funcționarilor publici. Așa cum este clar precizat în lege, normele de conduită profesională prevăzute de Codul de conduită sunt obligatorii pentru funcționarii publici, precum și pentru persoanele care ocupă temporar o funcție publică, din cadrul autorităților și instituțiilor publice. In Romania s-au inregistrat numeroase cazuri in care functionarii publici incalca prevederile statuate in Codul de Conduita al acestora dar si in Legea 188/1999 privitoare la Statutul Functionarilor Publici.

Se impune sa precizam faptul ca functionarii publici trebuie sa respecte cu strictete prevederile din Statut si Codul de Coduita. Respectarea acestora va conduce la o mai buna organizare si functionare a administratiei publice. De asemenea respectarea acestor prevederi este importanta si pentru imbunatatirea relatiilor dintre functionarii din administratie si cetateni.

Se poate aprecia că principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt în deplină concordanță cu misiunile fundamentale ale administrației publice, acelea de a servi cu profesionalism interesele cetățenilor, liberă de orice constrângere politică, lipsită de prejudecăți, imună la actele de corupție.

Adoptarea de către Parlament a Legii nr. 188 la 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici se înscrie și ea în concepția firească a statutului legal, corespunzător sistemului de carieră a funcției publice.

Prevederile Statutului funcționarilor publici au fost completate cu numeroase alte acte normative, adoptate pentru perfecționarea sau completarea cadrului normativ existent, ierarhizate în funcție de forța lor juridică în: legi, ordonanțe de guvern și hotărâri de guvern.

Pentru functionarii publici din instituțiile europene înseamnă asumarea angajamentului de a duce la îndeplinire obiectivele Uniunii Europene, ceea ce reprezintă o operă colectivă inspirată din idealul de a depăși conflictele pe care Europa le-a cunoscut de-a lungul istoriei. De aceea interesul personal ori național, sau eventualele presiuni politice nu trebuie să ghideze niciodată conduita funcționarilor.

Principiul îndatoririi funcționarilor de a considera numai interesele Uniunii în exercitarea atribuțiilor de funcție publică. Această obligație de a-și îndeplini atribuțiile și de a-și regla conduita exclusiv în vederea realizării intereselor Uniunii este în legătură cu obligația de independență față de statul al cărui național este. Această obligație este asimilată celei de loialitate față de interesele Uniunii Europene.

Prin compararea Statutului functionarului public din Romania cu cel al functionarului public european se pot stabili anumite concordante, referitoare la drepturile si obligatiile functionarului si anume :

– de a servi interesul public, aspect care presupune o serie intreaga de obligatii ce constau in necesitatea de a asigura supunerea functionarului in raport cu dispozitiile constitutionale

– supunerea sa fata de superiorii ierarhici;

– comportamentul general al functionarului public;

– sa – si indeplineasca cu profesionalism , impartialitate si obiectivitate in conformitate cu legea, indatoririle functiei

sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori institutiei pe care o reprezinta

obligatia de a respecta normele de conduita profesionala si civica prevazute de lege

obligatia de a nu ocupa o functie de conducere in partidele politice cu mentiunea ca inaltii functionari publici nu au dreptul sa faca parte din partide politice

obligatia de a se conforma dispozitilor superiorilor ierarhici;

obligatia de a pastra secretul de serviciu si a lucrarilor pe care le realizeaza in exercitarea atributilor de serviciu;

obligatia de a nu solicita sau accepta direct sau indirect daruri sau orice alte avantaje;

sa urmeze forme de perfectionare profesionala;

sa respecte regimul juridic al conflictului de interese si al incompatibilitatilor prevazute de lege.

– totodata, functionarul public, in exercitiul functiei sale, trebuie sa apere ordinea constitutionala, liberala si democratica si sa puna mai presus de orice alta valoare interesul general;

– de a-si indeplini in mod corect indatoririle de serviciu

– libertatea la opinie este inviolabila, dar libertatea de manifestare a opiniilor este limitata;

– dreptul la greva;

– functionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau in aplicarea prezentului statut si care il vizeaza in mod direct;

– durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este, de regula, de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana

– dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici;

– functionarii publici au dreptul, in conditiile legii, la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii;

– functionarii publici beneficiaza in exercitarea atributiilor lor de protectia legii;

– functionarii publici raspund, potrivit legii, de indeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate;

– autoritatea sau institutia publica este obligata sa il despagubeasca pe functionarul public in situatia in care acesta a suferit, din culpa autoritatii sau institutiei publice, un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu.

In acelasi timp sesizam si neconcordante referitoare la drepurile si obligatiile functionarului public roman fata de cel european . Functionarul public din Romania are ca obligatii :

– sa completeze declaratia de avere si sa o acualizeze anual;

– de a se abtine de la manifestarea publica a convingerilor sale politice

Functionarul public european are ca obligatii:

– loialitatea sa in raport cu puterea politica;

– obligatia de fidelitate fata de persoana morala din structura careia face parte este considerata obligatia fundamentala a functionarului public german.

– functionarii publici care, potrivit legii, sunt obligati sa poarte uniforma in timpul serviciului pe care o primesc gratuit;

Aspecte diferentiale exista si in ceea ce priveste numirea si ocuparea functiilor publice , pentru un functionar din Romania si cel din Uniunea Europeana .

Ocuparea functiilor publice in tara noastra se face prin recrutare, promovare , transfer sau alte modalitati prevazute de Statut.

Recrutarea personalului care se realizeaza prin concurs e regula pentru ocuparea functiei publice si se face in limita functiilor publice vacante. Anuntul privind concursul se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intr-un cotidian , cu 30 zile inainte de data desfasurarii.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare. Concursul pentru promovarea rapidă se organizează anual, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în limita numărului de funcții publice rezervate promovării rapide.

In tarile Uniunii Europene accesul la functia publica respecta doua principii :

– principiul egalitatii;

– principiul meritului

Principiul egalitatii se regaseste in toate constitutiile scrise ale tarilor membre ale Uniunii Europene cu exceptia Irlandei si Danemarcei , unde acest principiu este consacrat prin lege.

In Regatul Unit se acorda o mare importanta recrutarii dupa merit .

Doua aspecte au caracterizat, in mod specific, dreptul de acces la functia publica: problema publicarii posturilor vacante si cea a listelor de asteptare sau a rezervelor la recrutare

In Olanda si Danemarca este necesar un minim de formalitati, presupunand obligatia de publicare a posturilor vacante. Acest sistem de recrutare libera, lasa la alegerea ministerelor organizarea de concursuri , fapt care se intampla foarte rar. In Olanda recrutarea se bazeaza pe principiul nedescriminarii , avand obligatia de a recruta 2 % handicapati si de a alege o femeie atunci cand trebuie sa aleaga intre doi candidati de sex opus.

In Germania recrutarea functionarilor se bazeaza pe selectia in etape si recrutarea libera.

Sistemul de selectare german a mentinut in practica monopolul juristilor la functiile publice de conducere.

Ca aspecte practice privind nerespectarea Stautului functionrului public intalnim urmatoarele situatii:

– una dintre cele mai întâlnite și des realizate infracțiuni de către funcționarii din administrația publică este luarea de mită. Conform articolului 308 din Codul Penal, luarea de mită este infracțiunea care constă în fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor foloase în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale.

– solicitarea sau acceptarea de cadouri, servicii, favoruri, invitații sau a oricăror alte avantaje, care le sunt destinate fie personal, fie familiei.

Cazuri juridice de incalcare a conduitei functionarilor publici si a reglementarilor prevazute in Statut. Aceste cazuri au fost preluate din articole ale presei. Exista numeroase situatii in care functionarii nu respecta prevederile legale , iar acestea au fost dovedite pe baza unor materiale filmate sau a unor anchete ale Poliției Române

Un funcționar din Primăria din București arestat pentru luare de mită. Articolul din ziar vorbea despre un funcționar din Primăria București, pe numele său Gheorghe Dicu, urmărit general pentru luare de mită și care în cele din urmă a reușit să fie prins de polițiști.

Funcționarul public acuzat pentru luare de mită este inspector în cadrul Serviciului Inspecție Disciplină în Construcții și Respectare Reglementări – Direcția Inspecție și Control General, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului București (PMB). El este acuzat că a primit mita în valoare de 1000 de lei, ca să nu sesizeze, alături de un alt inspector cercetat, o construcție pe care o ridică fără autorizație denuntățorul și să nu îl amendeze pe acesta.

Un alt caz aparut in presa si care abordeaza aceeasi tematica a luarii de mita, este prezentat de televiziunea Realitatea Tv. Articolul a aparut in data de 16 Iulie 2008 si vorbeste despre angajatii Ministerului de Interne care in numai 6 luni au reusit sa ia mita de sute de mii de lei.

„In doar 6 luni peste 1200 de angajati ai Ministerului de Interne au luat mita 257 mii de lei si 183 de mii de euro. Este concluzia unui bilant intocmit de Directia Generala Anticoruptie

Nu putem ignora nici celebrul caz al fostului ministru al Agriculturii, Traian Remeș. In Octombrie 2007, Remeș a fost filmat pe o terasă în zona Pieței Dorobanți când primea de la Ioan Avram Mureșan un plic în care procurorii susțin că erau 15 mii de euro.

VI. BIBLIOGRAFIE

– Fl. Negoita – Istoria administratiei publice din Romania , Ed. Universitara 2009;

Reglementarea statutului functionarului european – curs

– A. Iorgovan – Drept administrativ, Ed. Atlas 1994

– V. Verdinas – Statutul functionarului public, Ed. Nemira 1998

– V. Verdinas , Constanta Calinoiu – Statutul functionarului public european , Ed. Universul Juridic 2009- legea 188/1999

– Dacian Dragos, Elemente de drept administrativ – curs ; Drept administrativ comparat – curs

– Lege 188/1999 privind Statutul functionarilor publici