Administratia Publica Si Autonomia Locala

ADMINISTRATIA PUBLICA SI AUTONOMIA LOCALA

1. ADMINISTRATIA PUBLICA. APARITIE SI EVOLUTIE

1.1 NOTIUNEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA

Termenul de administratie provine din latinescul administer – a sluji, a aduce la undeplinire o misiune comandata. Administratia de stat este forma de activitate a statului pentru realizarea functiilor sale; totalitatea organelor de stat care realizeaza aceasta activitate.

Administratia publica este un termen cu trimitere directa ce se refera la functia executiva un guvern; organizarea si conducerea poporului si a altor resurse pentru atingerea obiectivelor guvernarii; arta si stiinta evaluarii aplicata la sectorul public. Se poate afirma ca administratia publica este o activitate si un sistem de autoritati determinata de vointa politica si realizata de executiv pentru organizarea si aplicarea concreta a legii.

Sistemul administratiei publice este constituit sub forma unei structuri mixte, ierarhic-functionale un baza a doua criterii: criteriul teritorial si criteriul competentei materiale.

Criteriul teritorial presupune umpartirea autoritatilor publice un autoritati centrale si locale. Autoritatile centrale actioneaza la nivelul sistemului global, deci al statului, iar autoritatile locale la nivelul colectivitatilor locale.

In ceea ce priveste criteriul functional, autoritatile administratiei publice pot fi umpartite un doua categorii si anume: cu competenta generala si cu competenta de specialitate.

Administratia publica un contextul prevederilor constitutionale apare ca un corp profesional destinat realizarii permanente a serviciilor si ordinii publice sub autoritatea guvernului. Mutatiile survenite un administratia publica datorita structurarii acesteia si un mod deosebit a sistemului administratiei impune unalt profesionalism, adica functionari publici cu pregatire corespunzatoare de specialitate.

Administratia publica un unitatile administrativ-teritoriale se organizeaza si functioneaza un temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, legalitatii si al consultarii cetatenilor un solutionarea problemelor locale de interes deosebit.

Administratia publica, un orice societate, fie ea clasica, fie moderna, reprezinta, un esenta un instrument al statului indispensabil un atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, un fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, un scopul satisfacerii interesului general, prin actiunea puterii publice.

Administratia publica este constituita din ansamblul serviciilor publice a caror buna desfasurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politica. Ea constituie, de asemenea, organizarea care se da oricarui grup social evoluat, instrument de coeziune si coordonare indispensabila, fara de care societatea se dezintegreaza.

Se spune curent ca administratia publica este permanent plasata sub nivelul politic, subliniindu-se ca, un sfera administratiei publice, deasupra institutiilor administrative, exista institutii politice, care faciliteaza existenta statului si satisfacerea nevoilor comune ale colectivitatii un conformitate cu deciziile institutiilor politice.

Administratia ni se unfatiseaza ca o activitate care umbina o multitudine de mijloace un vederea obtinerii unui rezultat ordonat, stabilit. Cu alte cuvinte, ideea esentiala a administratiei este ideea de organizare. Ordinea, este buna organizare, ceea ce releva si un alt sens al notiunii, acela de organizare ierarhica, un virtutea careia organul care ordona sau organizeaza este superior celui care executa.

Notiunea de administratie are, un acest context, un mod frecvent si acceptiunea de administratie publica care desemneaza ansamblul de organe care unfaptuiesc, conduc si executa treburile publice.

Din punct de vedere al dreptului administrativ, prin “structura administratiei publice” untelegem ansamblul organelor administrative ordonate si dispuse pe orizontala sau verticala, dupa anumite criterii, pe baza unor reguli bine determinate si untre care se stabilesc o varietate de raporturi administrative.

Paul Negulescu sublinia ca “administratia cuprinde activitatea statului reglementata de lege”,si consta un “activitatea tuturor serviciilor publice destinate sa asigure satisfacerea intereselor generale”, ea fiind “organul care prin continua aplicatiune a legilor asigura toate nevoile societatii”.

Prin conceptul de administratie publica, elaborat pe baza Constitutiei din 1991, Antonie Iorgovan untelege activitatea care rezida, un principal, un organizarea si executarea nemijlocita a prevederilor Constitutiei, ale actelor normative si celorlalte acte juridice adoptate sau emise de autoritatile statului de drept, activitate realizata de catre autoritatile administratiei publice.

Adinistratia publica, un conceptia lui Jean Rivero, este o activitate desfasurata de autoritatile publice ce utilizeaza, cand este cazul, prerogativele de putere publica, un scopul satisfacerii nevoilor de interes public.

1.2. STRUCTURA ADMINISTRATIEI PUBLICE

Structura administratiei publice poate fi definita ca reprezentand configuratia interna si relatiile care se stabilesc untre diferitele componente ale sale un procesul de realizare a obiectivelor organizatiei. Functie de specificul pe care ul are, de nivelul la care lucreaza si dimensiunile colectivitatilor pe care le reprezinta, fiecare institutie usi are propria sa structura, rezultat si al viziunii celor pe care-i serveste dar si al caracteristicilor social-istorice ale zonei respective.

Structura administrativa este determinata un primul rand de vointa politica, organele legislative, partidele de guvernamant stabilind obiectivele administratiei un corelatie cu interesele sociale, economice, politice carora administratia trebuie sa le raspunda.

Administratia trebuie sa umbrace o structura flexibila, usor de adaptat la dinamica sociala, care sa asigure o buna dimensionare a aparatului administrativ, evitandu-se pe de o parte birocratizarea excesiva a acestuia si un buget ridicat, cat si, pe de alta parte, nerealizarea la timp optim a sarcinilor sau rezolvarea lor superficiala prin subdimensionarea personalului de care institutia dispune.

Se apreciaza ca, un general, structura administratiei publice poate fi analizata din doua puncte de vedere:

a) Structura functionala care presupune organizarea administratiei publice pe niveluri ierarhice, pe categorii de institutii functie de domeniu un care usi desfasoara activitatea.

In cadrul acestei structuri functioneaza institutii cu competenta generala care acopera un principiu untreaga viata economico-sociala. Astfel de institutii sunt Guvernul, Consiliile judetene, Consiliile locale, Prefecturile. Evident, untre acestea exista diferentieri ca volum de activitati. Astfel, desi au competenta generala, primariile nu sunt competente untr-o serie de activitati de importanta deosebita cum sunt apararea, relatiile externe, transporturile aeriene.

b) Structura teritoriala desemneaza tocmai organizarea sistemului administrativ un raport cu teritoriul pe care usi desfasoara activitatea si usi exercita competenta institutia respectiva.

Daca Guvernul si celelalte organe centrale usi pot exercita autoritatea pe untreg teritoriul tarii, organele locale au aceasta competenta numai un unitatile administrativ teritoriale un care usi desfasoara activitatea.

Din acest punct de vedere organele locale sunt la nivel comunal, orasenesc, municipal, ale sectoarelor municipiului Bucuresti si judetean.

Romania a unceput dupa 1990 un proces de descentralizare accentuata. Organele administratiei centrale ar putea sa rezolve si problemele locale. Descentralizarea, crearea unui sistem operativ, flexibil la nivel local a determinat si transferul multor atributii la acest nivel, acolo unde se cunosc cel mai bine problemele cu care se confrunta comunitatile si se pot genera si solutii optime pentru rezolvarea acestor probleme.

In epoca contemporana se poate vorbi de o revolutie un administratie, tot asa cum se vorbeste de o revolutie stiintifica si tehnica un alte domenii de activitate sociala. Explicatia acestui fenomen trebuie investigata un complexitatea cerintelor sociale, care se reflecta un administratia publica, avand menirea sa satisfaca, rational si eficient, exigentele din ce un ce mai mari ale oamenilor. Intr-adevar, viata sociala ridica un fata administratiei o varietate nesfarsita de probleme, un scopul rezolvarii lor.

Administratia este untr-o relatie de schimburi permanente si reciproce cu mediul social. Activitatea administratiei apare conditionata de cerintele societatii care ui determina orientarea si continutul.

1.3. FUNCTIILE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Privitor la functiile administratiei publice romanesti, mai untai se impune identificarea lor pe care o putem face pornind, pe de o parte, de la criteriul sarcinilor pe care le undeplineste, de executare si elaborare, iar pe de alta parte, de la caracteristica sa esentiala de “corp intermediar” untre autoritatile publice si cetateni.

Administratia publica romaneasca exercita printre alte functii, un mod deosebit pe cele de executie, de informare, de pregatire si de prevedere.

1. Principala functie a administratiei publice romanesti este cea de executare, cu rolul de a organiza executarea deciziei politice reflectata un legi si de a asigura executarea lor, folosind convingerea, iar un caz de nevoie, forta publica.

2. Alaturi de principala sa functie, administratia publica exercita si functia de informare, care are drept scop informarea sistematica, ritmica si completa a puterii politice asupra starii sistemului un ansamblul sau. Aceasta functie se constituie untr-un instrument important de culegere, de prelucrare si de difuzare a informatiilor de la nivelul societatii. In acest sens, administratia publica retine informatiile rezultate din relatii cu administratii privitoare la nevoile actuale sau la cele viitoare ale acestora pentru a cunoaste cat mai bine realitatile sociale. In acelasi timp, administratia publica are obligatia sa prezinte informatiile cerute de Parlament, care, pe baza lor, ia decizii si opteaza pentru diferite solutii sau proiecte legislative.

De asemenea, informatiile pe care le detine administratia publica sunt puse la dispozitia societatii, cunoscandu-se faptul ca, un Romania ca un orice tara democratica, fiecare cetatean are dreptul de “ a avea acces la orice informatie de interes public” .

3. Alta functie a administratiei publice este cea de pregatire a deciziilor politice, a proiectelor de acte normative si a proiectelor de acte administrative, precum si colaborarea la adoptarea sau emiterea lor.

Pregatirea deciziilor, unsa, nu consta numai untr-o simpla formulare a propunerilor de proiecte de acte normative.

In cadrul sistemului nostru constitutional, administratia publica usi are bine precizat rolul sau de organizator al procesului de realizare a valorilor politice, exprimat prin lege, ea nefiind unsa abilitata, de regula, sa adopte decizii cu caracter primar.

4. Administratia publica are, totodata si functia de prevedere a optiunilor pe termen scurt, mediu si lung, la nivelul untregii societati, ca si la nivelul colectivitatilor locale. Notiunea de administratie este inseparabila de aceea de prevedere. A prevedea coincide cu pregatirea viitorului, a programului de actiune.

In acest context, administratiei publice ui revine rolul de a prezenta Parlamentului, ori autoritatilor administratiei publice locale deliberative, variante posibile ale acestor optiuni pentru viitorul colectivitatii, desi aceasta este tentata, un general, sa faca alegerea, ea supunand, de regula, parlamentarilor sau consilierilor, un singur proiect din aceste variante.

Ioan Alexandru considera ca administratiei publice romanesti ui revin si alte functii. Printre acestea el distinge si functia de conservare a valorilor materiale si spirituale ale societatii, precum si functia de organizare si coordonare a adaptarilor ce se impun ca urmare a transformarilor ce se produc un evolutia diferitelor componente ale societatii romanesti.

La nivelul marilor aglomerari urbane, se pune problema unor masuri speciale pentru protectia vietii sociale si mai ales a mediului unconjurator, administratia publica avand aici si o functie cu un pronuntat caracter de ocrotire a colectivitatilor umane, un ultima instanta a fiecarui membru al societatii.

1.4. CARACTERISTICILE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Administratia publica are anumite trasaturi, concretizate un unele caracteristici, care ui dau o anumita specificitate si personalitate.

Caracteristicile administratiei publice romanesti sunt:

Administratia publica este un corp social sau un grup uman, constituita ca un corp intermediar untre stat, autoritatile publice si cetateni, corp creat un vederea realizarii actiunii permanente a serviciilor publice, investit cu anumite puteri de catre stat, si aflat sub autoritatea Guvernului.

Potrivit dispozitiilor constitutionale, administratia publica nu mai este exclusiv de stat, ea fiind divizata un administratia de stat si administratia locala autonoma, si, un consecinta, este centralizata si desconcentrata,un cazul structurii administratiei publice a statului si descentralizata, un cazul administratiei publice din unitatile administrativ-teritoriale.

Administratia publica are obligatia sa respecte dispozitiile Constitutiei si suprematia acesteia, subordonandu-se totodata legii care ui stabileste obiectivele, unsa, avand aprecierea oportunitatii actiunilor sale. Administratia publica are autonomie organizatorica si functionala, initiativa si competenta decizionala limitata.

Administratia publica undeplineste doua mari categorii de sarcini: unele de executare, altele de elaborare; executarea implica organizarea executarii legii, iar elaborarea presupune pregatirea de catre administratie a proiectelor de acte normative, a proiectelor de legi, de hotarari si ordonante ale Guvernului, a proiectelor de ordine si instructiuni ale ministerelor, precum si ale proiectelor de acte ale autoritatilor administratiei publice locale.

Administratia publica este, de asemenea:

structurata vertical si orizontal, adica este umpartita un departamente, directii, servicii, oficii si birouri, regii sau agentii ori societati comerciale si divizata un plan orizontal un administratia publica centrala de specialitate (ministerele si celelalte organe de specialitate, autoritati administrative autonome) si administratia publica locala (consiliile locale, primarii, consiliile judetene si prefectul si serviciile publice – descentralizate ale ministerelor si celorlalte organe centrale de la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale).

ierarhizata, ordonata si controlata; este ierarhizata un sensul ca fiind divizata pe verticala si pe nivele orizontale, organele situate la nivele superioare exercita autoritatea asupra organelor situate la nivele inferioare. Controlul care se exercita asupra administratiei publice este variat, el este exercitat atat de autoritatea legislativa, de autoritatile judecatoresti si de organe de activitate jurisdictionala, cat si de unsesi autoritatile administratiei publice si de structurile din sistemul acestora.

formala, scrisa si birocratica, actionand conform procedurilor administrative, pe baza documentelor si faptelor, deciziile sale sunt consemnate un scris, ele putand fi astfel invocate si utilizate; actioneaza din birouri, adica din interiorul sediilor unde sunt instalate autoritatile si serviciile cu personalul respectiv.

continua, permanenta si tehnica, actioneaza cu reprezentanti alesi ai cetatenilor sau numiti de autoritatea ierarhica, cu personal auxiliar, temporari si functionari publici permanenti. Atributiile si sarcinile sale impun competenta si specializare, personalul sau fiind format din cele mai diverse profesii (juristi, economisti, ingineri, medici) si din personal administrativ.

remunerata, civila, laica si egalitara; personalul din administratia publica este salarizat din bugetul public, de stat sau cel local, functiile gratuite neexistand practic; nevoile publice, altele decat cele militare, care sunt un atentia unei administratii militare, sunt rezolvate prin administratia civila; personalul folosit un administratia publica este laic si el nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase; administratia furnizeaza servicii, un mod egal, tuturor cetatenilor romani, fara a face distinctii de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala.

Ansamblul de drepturi si libertati publice, conferite de dispozitiile constitutionale (art. 22-49), permit administratilor sa-si valorifice doleantele fata de administratie, sa obtina ameliorarea unor servicii si sa fie protejati umpotriva abuzurilor.

In acest sens administratia publica este:

supusa supravegherii mass-mediei care este libera sa critice orice actiune a ministrilor si functionarilor publici ori actiunile initiate de administratia publica centala sau locala.

administratii au posibilitatea de a se manifesta si de a se exprima umpotriva actiunilor administratiei publice si prin reuniuni, mitinguri, demonstratii ori constituind asociatii, fundatii sau sindicate.

administratii, un calitate de cetateni, au dreptul de vot, si pot folosi buletinul de vot drept “arma”; prin voturile lor usi exprima satisfactia sau nemultumirea fata de administratie.

Administratia publica este supusa autoritatilor politice, ca urmare a tentatiei partidelor la putere de a supune administratia publica propriilor interese, ceea ce face ca politica sa patrunda un administratie. Astfel functionarii publici sunt expusi presiunilor alesilor sau sunt atrasi de preocupari electorale, fapt pentru care fie trec de la un partid la altul ori joaca cartea partidului de la putere sau pe cea a celui ce va accede la putere.

1.5. SFERA ADMINISTRATIEI PUBLICE

Administratia publica, un contextul prevederilor constitutionale, nu mai este clasicul “executiv” ori “ forma fundamentala de activitate a statului” sau o “ componenta a puterii executive”, ci apare ca un corp profesional destinat realizarii permanente a serviciilor si ordinii publice aflat sub autoritatea puterii executive, un mod special al Guvernului.

Analizand din perspectiva dispozitiilor constitutionale, organizarea si functionarea statului roman, constatam ca puterea de vointa si de comandament, suveranitatea, se unfaptuieste prin exercitarea functiilor legislative, executive si judecatoresti, un mod corespunzator, de autoritatile publice abilitate.

Daca functia legislativa a statului este undeplinita de Parlament ca “unica autoritate legiuitoare a tarii” , Guvernul exercita functia executiva, prin organizarea executarii legilor, iar instantele judecatoresti undeplinesc functia judecatoreasca, solutionand litigii aparute un procesul executarii legilor, putem observa ca administratia publica din Romania nu este proprie nici uneia dintre autoritatile publice mentionate.

Din dispozitiile articolului 48 din Constitutie, se delimiteaza cu claritate sfera de organizare si de activitate a administratiei publice.

Antonie Iorgovan considera ca, sfera administratiei publice (un sens larg) cuprinde Guvernul (un calitate de organ al administratiei publice) si celelalte organe ale administratiei publice, Presedintele Romaniei (un calitate de autoritate a administratiei publice de stat) precum si autoritatile administratiei publice.

Administratia publica nu mai este un exclusivitate o administratie de stat, ci ea se divide un administratie publica de stat si un administratie publica locala, autonoma, constituind o structura sistemica multipolara.

Este firesc, deci, ca locul si rolul administratiei publice, sfera, structurile si metodele sale sa depinda, un mod direct, de reglementarea constitutionala.

Potrivit prevederilor constitutionale vorbim despre administratia publica determinand atat autoritatile administrative centrale de specialitate, cat si pe cele locale alese si pe cele numite.

Legea 215/2001 a administratiei publice locale specifica: ” Autoritatile administratiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilitati autoritatilor administratiei publice locale un procesul de descentralizare a unor servicii publice ori al crearii de noi servicii publice fara asigurarea mijloacelor financiare corespunzatoare pentru realizarea respectivelor responsabilitati.

Administratia publica centrala are un compunerea sa , atat autoritati ale “puterii” executive – Presedintele Romaniei si Guvernul, cat si administratia publica centrala de specialitate, respectiv ministerele, celelalte organe centrale de specialitate si autoritatile administrative autonome.

Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii, si conducerea generala a administratiei publice.

Presedintelui Romaniei, ui sunt stabilite competente un vederea conducerii unor servicii publice administrative de interes national, cum sunt: apararea tarii si asigurarea ordinii publice, asigurarea reprezentarii diplomatice pe plan extern, numiri un functii publice.

Ministerele fac parte din administratia publica centrala de specialitate, ca “autoritati statale care presteaza servicii publice de interes national, cu folosirea autoritatii de stat”.

Alaturi de organele de specialitate, art.116 din Constitutie instituie si alte autoritati administrative care, de data aceasta, nu mai sunt subordonate, ci autonome, cum sunt: Curtea de Conturi, Consiliul National al Audiovizualului, Avocatul Poporului.

Ministrii si ceilalti conducatori ai organelor centrale de specialitate, exercita pe de o parte , atributii cu caracter administrativ, iar, pe de alta parte, prin participarea la activitatea de guvernare, asigurand realizarea politicii interne si externe a tarii, functii de ordin politic.

Administratia publica centrala de specialitate este strans legata de puterea politica, reactionand la impulsurile acesteia, actionand conform cu liniile generale ce ui sunt trasate.

Astfel, administratia publica centrala, chiar si un domeniile proprii un care usi exercita competentele conform prevederilor legale, este supusa unei puternice presiuni politice. Pentru a-si undeplini corect functia, administratia trebuie sa aiba un statut care sa ui asigure autonomia fata de guvernare; un acelasi timp unsa, ea trebuie sa se supuna deciziilor politice de care depinde chiar existenta colectivitatii nationale.

In cadrul serviciilor publice descentralizate sunt cuprinse toate serviciile exterioare, respectiv extensiile teritoriale ale autoritatilor administratiei centrale de specialitate, inclusiv ale Guvernului.

Romania, ca “Stat unitar si indivizibil”, se caracterizeaza prin existenta unei formatiuni statale unice si prin existenta unui singur rand de organe centrale de stat.

Ca o concluzie, putem spune ca ne gasim un fata a doua structuri: administratia publica de stat si administratia publica locala , ce constituie , de altfel , sfera administratiei publice romanesti. Aceste structuri sunt categorii complementare, un sensul ca administratia publica a statului roman este uncredintata atat unor autoritati statale cat si unor autoritati ale administratiei publice locale, reprezentand structuri administrative autonome ce administreaza interesele cetatenilor din unitatile administrativ-teritoriale, chiar si un cazul un care unele dintre ele realizeaza atributii statale , delegate.

2. ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA

2.1 NOTIUNEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA

La nivelul statului, alaturi de interesele generale se regasesc si interese locale, untre acestea existand o interdependenta reciproca, fapt ce face ca, un sfera de competenta a dreptului constitutional sa regasim “toate regulile care fixeaza organele centrale ale statului si modul lor de functionare, precum si organele de autonomie locala.”

Interesele publice ale unei colectivitati, arata Paul Negulescu, nu au untotdeauna aceeasi untindere, pentru ca pot exista, asa cum s-a vazut, interese generale ale statului, dar si interese ale unor judete, dupa cum pot exista si interese ale unor comune sau ale unei singure comune.

Aceeasi conceptie are si Anibal Teodorescu, care subliniaza ca “untr-un stat exista interese generale, alaturi de care exista interese judetene si interese locale.”

Rezulta, din opinia acestor autori, ca un stat exista interese generale alaturi de interese judetene precum si de cele locale, mai mult chiar, untre aceste interese existand o interferenta reciproca, interesul local fiind considerat ca este un acelasi timp si interes general.

In conceptia lui Paul Negulescu , aceste interese sunt satisfacute prin “administratiuni publice”, untelese ca totalitate a “serviciilor publice destinate sa satisfaca anumite interese generale, regionale sau comunale”, precizand ca sunt administratii publice “statul, judetul si comuna”.

Pentru unii autori notiunea de colectivitate locala este mult mai larga, ea unglobeaza atat colectivitatile teritoriale cat si untreprinderile publice de la nivel local.

Sunt de retinut cele trei criterii acceptate pentru notiunea de colectivitate locala, si anume: autonomia administrativa, competenta de atributii si exigenta de a dispune de organe alese pe baza sufragiului universal direct.

Primul criteriu pune un evidenta ca o colectivitate locala poate fi investita cu personalitate morala si se bucura de autonomie administrativa fata de stat, un scopul de a-i putea fi acordat statutul corespunzator.

Al doilea criteriu este definit prin tratarea competentelor colectivitatilor locale, contrar statului care se bucura de competente originare (“competenta a competentei”), competentele colectivitatilor locale sunt atribuite fie prin Constitutie, fie prin lege, si aceasta fie un mod global pentru un domeniu, fie un mod enumerativ. “O colectivitate locala … nu dispune de nici o suveranitate, ci de puteri limitate, si deci nu are posibilitatea de a se dota cu organe noi, mai mult ea nu are puterea de a-si da competente”.

Al treilea criteriu pune accent pe faptul ca, colectivitatea locala poate avea o reprezentare populara acolo unde deciziile se iau un plenul organelor direct alese de populatie.

John Stuart Mill sublinia ca scopul real al guvernarii sau administrarii locale apare atunci cand un numar de oameni au interese comune, pe care nu le umpart cu restul cetatenilor lor, fiind potrivit ca acesti oameni sa usi administreze propriile lor interese.

Recunoasterea personalitatii juridice a colectivitatilor locale, untelese ca elemente ale colectivitatilor nationale are la baza existenta unor interese proprii ale acestor colectivitati sau a unor probleme locale specifice.

Statul nu este apt sa solutioneze, prin mijloacele de care dispune si un conditii de operativitate si eficienta, ansamblul acestor probleme. De aceea, statul este cel care stabileste care dintre problemele ce intra la un moment dat un sfera administratiei de stat vor fi de competenta serviciilor publice statale si care vor intra un sfera de competenta a autoritatilor locale.

Sfera problemelor locale, de regula este stabilita sau delimitata prin Constitutie ori prin lege.

Exercitarea atributiilor acestor persoane juridice este uncredintata unor autoritati proprii colectivitatilor locale, un conditiile stabilite de Constitutie si de lege. Aceste autoritati locale sunt reprezentantele colectivitatilor locale, rezultate din alegeri libere desfasurate un unitatea administrativ-teritoriala.

Constitutia Romaniei din 1991 stabileste administratia publica locala ca pe o structura un cadrul administratiei publice, ce desemneaza ansamblul de autoritati administrative autonome care rezolva, conduc si executa treburile publice locale.

Administratia publica locala, fundamentata pe dispozitiile constitutionale, apare ca totalitate a serviciilor publice locale, organizate sau recunoscute de lege, chemate sa administreze interesele proprii ale colectivitatilor locale, prin autoritati administrative autonome, cu putere de decizie.

Concluzionand, rezulta ca notiunea de administratie publica locala reprezinta o structura a administratiei publice, cu o natura juridica aparte, datorata faptului ca puterea sa nu provine din puterea de stat, ci usi trage forta sa din vointa alegatorilor locali care sunt reprezentati de autoritatile administrative autonome.

SEMNIFICATIA NOTIUNII DE PUTERE LOCALA

Notiunea de putere locala, impune unainte de toate, unele precizari terminologice.

Termenul de putere, din punct de vedere literar, are multiple conotatii, cum sunt de pilda : faptul de a putea, capacitate, posibilitate, conducere de stat.

Hobbes arata ca puterea rezida un capacitatea de a face sa triumfe o vointa, care se divide ea unsasi un capacitate efectiva de exercitare a puterii si un capacitate legala, un drept de a face acele lucruri care fundamenteaza legitimitatea puterii.

Puterea este notiunea cea mai des untalnita un teoria si un practica sistemelor constitutionale si ea apare un cele mai diverse exprimari, cum ar fi: puterea politica, putere de stat, puteri politice sau pur si simplu putere.

Pornind de la cuvintele putere, puteri, stat care apar frecvent, se constata ca ele exprima, aceeasi categorie si anume organizarea statala a puterii care apartine poporului, natiunii si care uneori este exprimata prin cea de suveranitate. In vederea exercitarii acestei puteri, poporul creeaza statul, ca un ansamblu sistematizat de organe de stat, denumite cel mai adesea si autoritati statale.

Clarificarea notiunii de putere locala presupune cateva precizari si anume:

notiunea de putere locala nu poate avea aceeasi semnificatie pe care o are notiunea de putere un sistemul actual al dreptului constitutional, adica cea de “suveranitate” sau de “putere de stat” ori de “putere politica”, pentru ca acestea sunt categorii care privesc numai “organizarea statala a puterii”;

analiza literara a termenului “local” din sintagma de “putere locala”, presupune mai multe acceptiuni, printre acestea si pe cea de autoritati locale, desemnand autoritatile care exercita functii administrative pe un teritoriu restrans, delimitat, potrivit umpartirii teritoriale a statului;

din punct de vedere al dreptului constitutional, termenul “local”, din aceeasi sintagma de putere locala, poate semnifica “relatia dintre teritoriu si organizarea puterii de stat”, cu alte cuvinte, de “realizare unitara a puterii de stat”, prin “organizarea administrativ-teritoriala”, un unitati administrativ-teritoriale “comuna, orasul, judetul”, care unfaptuiesc functii administrative, stabilite “un scopul undeplinirii pe teren a sarcinilor statului”, a “conducerii de stat pe plan local”.

pe baza dispozitiilor constitutionale ale articolului 119 se pune un evidenta faptul ca, la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, este organizata si functioneaza si administratia publica locala care se untemeiaza pe principiul autonomiei locale.

notiunea de “putere locala”, este un termen inadecvat legii noastre fundamentale, el fiind utilizat un mod constant un sistemele constitutionale dinainte de anul 1990, avand semnificatia organului local al puterii de stat, si constituia una din modalitatile de exercitare a puterii de stat, clasificata un functie de teritoriu, sau asa cum se preciza de catre Nistor Prisca “o modalitate de exercitare locala a puterii de stat”.

privita din perspectiva dreptului comparat, notiunea de putere locala chiar si un tarile un care autonomia este stabilita drept principiu fundamental, cum este Anglia, unde se vorbeste de guvernamant local, se utilizeaza termenul de “self – gouvernment”; un Franta, “le pouvoir local”, semnifica un regim adiministrativ descentralizat, asa dupa cum un Germania, termenul de “selbstwaltung”, desemneaza o administratie autonoma.

Termenul de “putere locala” sau de “regim local” folosit un Franta, pe continentul european, la nivelul Consiliului Europei ori al celorlalte organizatii internationale a dobandit, unsa, un sens general, el desemnand prin extindere, un ansamblu de reguli de organizare si functionare a colectivitatilor locale, oricare ar fi gradul lor de autonomie sau de subordonare administrativa.

2.3 SFERA ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE

Constitutia Romaniei din anul 1991, stabileste un capitolul V din Titlul III, consacrat autoritatilor publice, dispozitii constitutionale si principii fundamentale care stau la baza untregii administratii publice romanesti.

Potrivit acestor norme, administratia publica este reglementata prin cele doua sectiuni ale capitolului V din Titlul III al Constitutiei, care determina, dealtfel, si cele “doua sfere cu regimuri diferite si anume, sfera administratiei publice centrale de specialitate si sfera administratiei publice locale”.

Administratia publica locala, conform dispozitiilor constitutionale ale art.119 – 122, pune un evidenta existenta a doua componente: serviciile publice centrale descentralizate la nivelul unitatilor administrativ – teritoriale, inclusiv prefectul, ce formeaza administratia teritoriala si autoritatile administrative autonome ale comunelor, oraselor si judetelor care constituie administratia publica locala.

In doctrina romaneasca se precizeaza ca autoritatile administratiei publice locale sunt autoritati ale administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala, autoritati administrative autonome, alese, ale comunelor, oraselor si judetelor.

Se au aici un vedere consiliile locale, primarii de la nivelul comunelor si oraselor, precum si consiliul judetean, ca elemente componente ale sferei administratiei publice locale.

Dispozitiile constitutionale ale art. 120 si art. 121 reflecta pe deplin intentia legiuitorului constituant privitoare la autoritatile publice locale, care se circumscriu un sfera administratiei publice locale, sfera deteminata si caracterizata, un principal, de existenta si aplicarea principiului autonomiei locale si al descentralizarii serviciilor publice, precum si a celui al alegerii autoritatilor publice locale componente.

Analizand administratia publica locala din perspectiva legiuitorului organic, constatam ca acesta a unteles sa o exprime nu numai prin autoritati administrative autonome, alese (consiliile locale, primarii si consiliul judetean), ci si prin includerea serviciilor publice locale, a functionarilor publici, cat si a presedintelui consiliului judetean.

Un punct de vedere este exprimat si un literatura de specialitate conform caruia administratia publica locala cuprinde, potrivit Constitutiei, autoritatile comunale si orasenesti (consiliile locale si primarii), consiliile judetene si serviciile publice organizate un subordinea ori sub autoritatea acestor autoritati publice.

In acest context, avand un vedere conditiile implicite precizate de legiuitorul constituant, observam totusi ca, un viziunea legiuitorului organic, exista unele diferente un ceea ce priveste sfera administratiei publice locale, referindu-ne aici, un special, la includerea serviciilor publice locale si a functionarilor locali, care nu au calitatea de autoritati publice locale. Aceasta nu unseamna ca ele nu pot face parte din administratia publica locala, opinie deja exprimata.

Administratia publica locala, asa dupa cum rezulta din dispozitiile constitutionale cuprinde si alte autoritati administrative si institutii publice.

Astfel, un primul rand, avem un vedere institutia Prefectului, care prin dispozitiile art. 122, din sectiunea a 2-a a capitolului V, titlul III din Constitutia Romaniei si ale capitolului VIII din Legea nr.215/2001, este reglementata un cadrul administratiei publice locale, fapt ce ne-ar undreptati sa o consideram o autoritate a administratiei publice locale, asa cum o definesc unii autori.

Prefectul este considerat unsa, de cei mai multi autori, ca autoritate administrativa de tutela, ori autoritate de tutela pentru supravegherea respectarii legii de catre autoritatile administratiei publice locale, ori autoritate administrativa ce lucreaza ca reprezentant al Guvernului un judete si un municipiul Bucuresti, sau, un sfarsit, ca “organ al administratiei teritoriale de stat”.

Analizand dispozitiile constitutionale si cele legale, constatam ca Guvernul numeste cate un prefect un fiecare judet si un municipiul Bucuresti, ca reprezentant al sau pe plan local, fapt ce demonstreaza ca prefectul este untr-adevar o veritabila autoritate administrativa, dar, nu a administratiei publice locale, ci, raliindu-ne opiniilor autorilor mentionati, a administratiei publice centrale. Mai exact o autoritate administrativa desconcentrata a administratiei publice centrale, Guvernul, pentru exercitarea tutelei administrative, iar, un raport cu administratia publica locala, o autoritate administrativa de tutela si de control administrativ, aceasta fiind, un principal si menirea pentru care legiuitorul constituant a prevazut institutia prefectului. In aceste conditii, se crede ca prefectul nu poate fi considerat o autoritate a administratiei publice locale, si deci nu poate fi inclusa un sfera acesteia.

Aceeasi apreciere vizeaza, un al doilea rand si institutia Comisiei Judetene Consultative, care prin componenta stabilita de lege un fapt toate serviciile publice ale administratiei ministeriale si a celorlalte organe centrale organizate la nivelul judetului, se constituie untr-un organism consultativ al prefectului. De fapt, o autoritate administrativa, de coordonare a tuturor serviciilor publice ministeriale desconcentrate, un pofida faptului ca la lucrarile sale participa si unele autoritati ale administratiei publice locale, dar care prin unsasi natura sa nu poate fi inclusa un sfera administratiei publice locale.

In al treilea rand, se considera, de asemenea, ca nici institutia “primariei”, nu poate fi cuprinsa un sfera administratiei publice locale.

Totusi, la o analiza mai atenta, observam ca aceasta institutie publica nu este o autoritate a administratiei publice locale, ci este, asa cum o defineste unsasi legea, o “institutie publica cu activitate permanenta”, al carei scop este sa aduca “la undeplinire efectiva hotararile consiliului local” si “sa solutioneze problemele curente ale colectivitatilor un care functioneaza”.

De altfel, chiar prin componenta sa, aceasta institutie este acceptata ca o autoritate administrativa locala autonoma, ea fiind constituita dintr-o autoritate a administratiei publice locale aleasa – primarul ca autoritate executiva, viceprimarul, un fapt consilier, ales, membru al autoritatii deliberative, si secretarul (un functionar public numit), umpreuna cu aparatul propriu al consiliului local (functionari numiti). La aceasta se adauga si constatarea ca institutia publica a primariei nu este abilitata de lege sa emita sau sa adopte acte administrative, aceasta componenta ramanand un continuare, numai pentru primar.

In acelasi timp, se apreciaza ca unsasi institutia “primariei”, ca atare, nu este decat o constructie “artificiala”, care, un mod firesc, dar si traditional, semnifica sediul unde usi desfasoara activitatea autoritatile administratiei publice locale – “consiliul local si primarul”sau “casa a comunei”, asa cum era definita unca prin Legea comunala din 1864.

Din succinta analiza untreprinsa, rezulta ca sfera administratiei publice locale, raportand-o la normele constitutionale, trebuie sa fie circumscrisa numai la autoritatile administratiei publice locale, alese – consiliile locale, primarii si consiliul judetean.

2.4 CARACTERISTICILE ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE

Analiza dispozitiilor constitutionale referitoare la administratia publica locala, a prevederilor legii administratiei publice locale, a celor ale legii alegerilor locale, precum si a unor opinii exprimate un doctrina romaneasca , pun un evidenta principalele caracteristici ale administratiei publice locale, astfel:

Administratia publica locala nu mai este o administratie de stat, ci o structura administrativa care permite colectivitatilor locale sa-si rezolve treburile publice locale prin autoritati administrative proprii, sub controlul autoritatilor centrale (art.120, 122 din Constitutie).

Administratia publica locala are la baza organizarii si functionarii sale principiul autonomiei locale si cel al descentralizarii serviciilor publice, reprezentand expresia regimului descentralizarii administrative aplicat la nivelul administratiei publice romanesti.

Administratia publica locala cuprinde un sfera sa autoritatile administrative autonome: comunale, orasenesti si judetene – consiliile locale si primarii, consiliul judetean si serviciile publice organizate un subordinea ori sub autoritatea acestor autoritati publice locale.

Raporturile dintre administratia publica organizata la nivelul comunelor si oraselor si cea de la nivelul judetului au la baza principiile autonomiei, legalitatii si colaborarii un rezolvarea problemelor comune, un relatiile dintre ele nu exista raporturi de subordonare.

Relatiile administratiei publice locale cu administratia publica centrala de specialitate si respectiv cu serviciile publice ale acesteia, sunt relatii specifice de colaborare, cooperare si conlucrare, ce se constituie untr-un regim de co-administrare.

Administratia publica locala rezolva treburile publice locale si realizeaza servicii publice de interes judetean, prin autoritati administrative, alese, si prin referendum local, un conditiile legii. Cu alte cuvinte, puterea lor nu provine din puterile statului, ci, din contra usi trage forta din vointa alegatorilor locali pe care ui reprezinta si un numele carora actioneaza.

2.5 ROLUL ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE

Pornind de la sensul literar al cuvantului “rol”, acesta, printre multiplele untelesuri pe care le are, semnifica atributia, sarcina ori misiunea care ui revine cuiva un cadrul unei actiuni.

Tinand seama de elementele care constituie conceptul de administratie publica locala, mentionate anterior, consideram ca, unainte de a discuta cu privire la rolul administratiei publice locale, se impune sa identificam menirea acesteia un contextul dispozitiilor constitutionale.

In acest sens, din analiza textelor art. 120 si 121 din Constitutia Romaniei, se poate aprecia ca rolul administratiei publice locale, consta, un principal, un a rezolva treburile publice si a asigura, un acest cadru, interesele colectivitatilor locale, conform nevoilor si cerintelor exprimate de acestea, strans legate de specificul unitatii administrativ-teritoriale de care ele apartin.

Apoi, din analiza dispozitiilor generale ale Legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale si, un mod deosebit, a art. 3, alin. (1), rezulta ca menirea administratiei publice locale este “de a solutiona si de a gestiona, prin autoritatile sale autonome, un nume si un interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice.

Ca atare, cu privire la functiile administratiei publice locale, trebuie sa observam ca raportul functie-rol este acelasi ca de la mijloc (sau instrument) concret, la misiunea uncredintata.

Analiza raportului rol-functie, dupa cum si a fiecaruia dintre principiile amintite, se considera ca mai presupune si identificarea relatiilor dintre institutiile politice ale statului, respectiv institutiile politice ale acestuia si sistemul nou creat de administratia publica locala, dupa cum si clarificarea acestora, un sensul ca ele au menirea de a pune un lumina si un alt gen de relatii untre interesul general si interesul local, untre interesul local si interesul individual.

Avand un vedere aceste consideratii, se considera ca fundamentarea de catre constituant a administratiei publice locale pe baza principiilor autonomiei si descentralizarii serviciilor publice, cat si pe principiile prevazute de lege ale eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si consultarii cetatenilor un problemele locale de interes deosebit, reprezinta, mai unainte de toate, reflectarea, pe plan local, a organizarii statului roman ca un stat de drept democratic. Aceasta rezulta din faptul ca democratia implica: un sistem pluralist, vointa colectivitatilor exprimata prin alegeri libere si corecte, responsabilitatea autoritatilor locale, obligatia lor de a se conforma legilor.

Pe cale de consecinta, principiul separatiei/echilibrului puterilor un stat, ca principiu “transpus pe plan local”, este evidentiat, un opinia noastra, pe de o parte, prin colaborarea dintre sistemul administratiei publice centrale (prin serviciile sale desconcentrate) si cel al administratiei publice locale (“coadministrarea”). Pe de alta parte, el rezulta din clarificarea si distinctia realizata de catre legiuitor un privinta autoritatilor administratiei publice locale, ca “autoritati deliberative” – consiliile si “autoritati executive” .

In acelasi plan, se crede ca poate fi invocata si aplicarea principiului limitarii puterilor guvernantilor, un sensul ca autonomia locala scoate de sub influenta guvernantilor problemele locale, transferandu-le autoritatilor administrative autonome, alese de cetateni, creandu-se o “pluralitate de centre de decizie”, guvernantii nemaiavand, astfel, deplinatatea competentelor locale.

Mentionam, de asemenea, raporturile care se realizeaza, pe baza principiilor constitutionale, precum si ale celor legale, untre autoritatile administratiei publice locale si institutiile politice, cu privire la obligatiile ce le revin acestor autoritati de a respecta drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Astfel, pentru a concretiza aceasta teza, exemplificam cu principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale (consiliile locale, consiliile judetene si primarii), a carei aplicare se apreciaza ca are un puternic impact un viata politica romaneasca, prin sublinierea pluralismului si a dreptului de a alege si a fi ales al cetateanului roman la orice nivel de decizie.

Paul Negulescu aprecia ca “este incontestabil ca institutiile municipale joaca un rol foarte important un destinele unei tari, influenta lor se resimte asupra bunei stari generale si chiar a vietii politice.

Se poate considera ca administratia publica locala, un sistemul constitutional romanesc, se constituie untr-un mecanism distinct, untr-o institutie fundamentala a societatii romanesti contemporane, a carei organizare si functionare implica, pe de o parte, rezolvarea treburilor publice si asigurarea realizarii intereselor si nevoilor specifice ale colectivitatilor locale, iar, pe de alta parte, transpunerea un viata a principiilor statului de drept si ale democratiei un plan local.

Autoritatile locale exercita urmatoarele functii:

functia de dezvoltare a democratiei locale si a vietii politice locale;

functia de garant al respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor pe plan local;

functia de limitare a puterii guvernantilor pe plan local prin transferarea rezolvarii problemelor locale catre colectivitatile locale;

functia de rezolvare a treburilor publice si organizare a serviciilor publice de interes local, un vederea satisfacerii nevoilor si intereselor locale;

functia de organizare a executarii si executarea un concret a legii, prin asigurarea interesului general un plan local si armonizarea acestuia cu interesul local;

functia economico-financiara, prin administrarea patrimoniului local si stabilirea de impozite si taxe locale.

Acestea pot fi unsa concretizate un trei mari functii ale administratiei publice locale si anume: cea politica (lit.a,b,c), administrativa (lit.d si e) si economico-financiara (lit.f).

Sintetizand cele expuse, administratia publica locala este un ansamblu de autoritati administrative autonome alese, care un regim de putere publica rezolva treburile publice din comune, orase si judete si presteaza catre colectivitatile respective servicii publice de interes local, exercitand si functii de natura politica, administrativa si economino-financiara.

PRINCIPIILE ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE

Pentru o corecta explicare si untelegere a principiilor administratiei publice locale un contextul general al principiilor constitutionale este necesar sa fie facute cateva precizari.

In primul rand, asa dupa cum consacra normele dreptului constitutional, untreaga activitate de instaurare, mentinere si exercitare a puterii statale, raporturile untre guvernant si guvernati, se desfasoara potrivit principiilor generale prevazute un Constitutie. Aceste principii reflecta si consacra un formele politico-juridice caracterul structurilor de guvernare si relatiile dintre ele un procesul exercitarii puterii, stabilesc directiile generale de activitate ale statului, iar unele dintre ele fixeaza, totodata, cadrul general un care poporul – titularul suveran al puterii – exercita atributele acesteia.

Trebuie observat faptul ca, atat Constitutia cat si Legea nr. 215/2001, statornicesc, de la unceput, principiile pe care se untemeiaza administratia publica un unitatile administrativ-teritoriale.

Fara a da o definitie riguros stiintifica conceptului de “principiu”, se va sublinia numai ca acesta reprezinta o idee calauzitoare, cu forta juridica obligatorie si prioritara, exprimata fie discret, prin una sau printr-un ansamblu coerent de norme juridice, fie desprinsa un mod indirect, din ansamblul reglementarilor juridice dintr-un domeniu, idee care nu poate fi nesocotita prin norme cu forta juridica inferioara sau prin actiuni (ori inactiuni) concrete.

Respectarea “principiului” este o obligatie juridica a tuturor celor care, untr-o forma sau alta, au tangenta cu domeniul de activitate un care

este instituit, indiferent daca acestia au sau nu calitatea de autoritati (statale sau nestatale) ori sunt simple persoane fizice sau juridice. Mai este de relevat si faptul ca orice principiu, prevazut expres de lege sau desprins dintr-un ansamblu de norme juridice, trebuie sa fie un stricta conformitate cu prevederile Constitutionale.

Trebuie precizat si faptul ca principiile prevazute expres de dispozitiile art. 199 din Constitutie nu sunt principii pe care se bazeaza administratia publica, un general, ci numai administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale, deci numai administratia publica locala (din comune, orase si judete).

PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE

Acest principiu este formulat expres atat de dispozitiile art. 119 din Constitutie cat si de cele ale Legii nr. 215/2001 si ocupa un loc prioritar untre celelalte principii pe care se bazeaza administratia publica un unitatile administrativ-teritoriale.

Continutul acestui principiu si valentele sale complexe rezulta unsa din ansamblul reglementarilor cuprinse un dispozitiile legii si reprezinta chintesenta untregii activitati de administratie publica din unitatile administrativ-teritoriale. Intelegerea sa corecta prezinta importanta deosebita pe planul actiunilor practice si evita accentuarea si absolutizarea sa, pana la a o face sinonima cu “independenta” autoritatilor administratiei publice locale un toate actiunile lor, ori cu asa numita “autoguvernare” si alte concepte similare, care presupun o contrapunere a administratiei publice locale, administratiei centrale prin care se realizeaza, mai ales, puterea executiva a statului.

Autonomia locala nu unseamna dreptul unei colectivitati de a se guverna singura un orice problema, fara a se tine seama de raporturile cu colectivitati similare sau situate la niveluri superioare, ori la centru.

Colectivitatile locale sunt parti integrante teritorial si juridic statului suveran, care le asigura autonomia necesara gestionarii treburilor lor specifice, dar numai un masura un care aceasta se integreaza un ordinea juridica a statului.

Statul roman recunoaste, un primul rand prin dispozitiile constitutionale, dar si ale Legii nr. 215/2001, ca un interiorul sau colectivitatile locale se administreaza prin alesii sai si prin forte proprii, dar sub controlul jurisdictional al legalitatii din partea autoritatilor statale.

Principiul autonomiei locale nu este numai un concept teoretic si nu are un continut abstract. El are un suport material, care se exprima prin actiuni practice, concrete. Autonomia locala are drept fundament economic sfera patrimoniala proprie pe care colectivitatile locale o gestioneaza ca un autentic proprietar, un conditiile legii. Colectivitatile locale au la dispozitie, un proprietate sau administrare, bunuri materiale (terenuri, cladiri, utilaje diverse), precum si mijloace financiare, alcatuind domeniul public sau privat al acestora, pe care ul administreaza potrivit intereselor locuitorilor, dar un conformitate cu reglementarile existente. Patrimoniul de care dispune fiecare colectivitate din unitatile administrativ-teritoriale constituie, de fapt, izvorul dezvoltarii si prosperitatii sale, al rezolvarii, la nivel superior, a cerintelor si trebuintelor locuitorilor.

In scopul asigurarii autonomiei locale, se precizeaza un Legea nr. 215/2001, “autoritatile administratiei publice din comune, orase si judete, elaboreaza si aproba bugetele de venituri si cheltuieli si au dreptul sa instituie si sa perceapa impozite si taxe locale, un conditiile legii”.

PRINCIPIUL DESCENTRALIZARII SERVICIILOR PUBLICE

Pentru a untelege mai bine continutul si semnificatia acestui principiu este necesara reamintirea unor probleme care tin de notiunea de serviciu public.

In acest sens, un doctrina romaneasca s-a conchis ca “administratia reprezinta totalitatea serviciilor publice” si ca “serviciul public este mijlocul prin care administratia usi exercita activitatea”.

Profesorul Paul Negulescu definea serviciul public ca “un organism administrativ creat de stat, judet sau comuna, cu o competenta si puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administratiei publice creatoare, pus la dispozitiunea publicului pentru a satisface un mod regulat si continuu o nevoie cu caracter general, careia initiativa privata nu ar putea sa-i dea decat o satisfactie incompleta si intermitenta”.

Serviciul public se organizeaza fie de stat, fie de comuna, oras sau judet.

Necesitatea organizarii unui serviciu public nu devine clara decat atunci cand realitatea sociala evidentiaza o nevoie generala, comuna unei anumite colectivitati; cu alte cuvinte numai atunci cand se poate constata existenta unei cerinte sociale de amploare. De aceea, nu sunt suficiente numai interesele unei persoane sau ale unui grup restrans pentru a se organiza un serviciu public, ci ale unei colectivitati determinate.

In practica exista o diversitate de servicii publice, datorate specificitatii domeniilor un care se unfiinteaza si multitudinii cerintelor colectivitatii.

Daca am uncerca o clasificare a acestora am putea avea urmatoarele criterii mai importante:

untinderea interesului ce se doreste a fi satisfacut, ca cerinta sociala formulata la scara untregului teritoriu national, sau cerinta formulata local (specifica comunei, orasului sau judetului);

natura serviciilor publice organizate, acestea desemnand domeniul de activitate un care se manifesta serviciul public, functie de natura prestatiei (servicii publice administrative sau servicii publice industriale, comerciale);

regulile juridice aplicabile, care pot crea: un regim administrativ (cand serviciile publice sunt organizate si functioneaza ca autoritati administrative, sau ca structuri organizatorice aflate sub autoritatea acestora); un regim mixt, de drept administrativ si drept privat (cand serviciile publice sunt concesionate un baza unui contract administrativ);

modul de organizare: unele putand fi organizate ca autoritati administrative (ministere, departamente, directii, oficii, consilii locale, primarii, consilii judetene); ori ca institutii publice (scoli, universitati, spitale, radio-televiziune), regii autonome, asociatii si fundatii.

Principiul descentralizarii serviciilor publice nu are un vedere o descentralizare absoluta, adica transferarea un totalitate si a oricaror activitati de la nivel central la cel judetean sau local.

Acest principiu are trei elemente de baza: ce fel de servicii publice (un ce domenii) se pot organiza la nivel local sau judetean; cat de importante pentru colectivitate sunt aceste activitati si daca sunt sau nu un stare sa se sustina prin ele unsele sau, dimpotriva, este necesara interventia statului.

Aceste componente trebuie, unsa, analizate nu un mod separat ci un interconditionarea lor, untrucat suportul juridic pe care se fundamenteaza trebuie sa porneasca de la o optiune politica realista, sa aiba un vedere nu numai necesitatile locale ci si posibilitatile de a raspunde cum se cuvine acestora, dar mai ales o discernare untre acele activitati (servicii publice) care exprima un interes exclusiv sau preponderent national si unul local sau judetean.

Sunt servicii publice care nu pot fi organizate decat la nivel national, ele exprimand un interes exclusiv national si statal, cum ar fi cel care priveste apararea tarii fata de o agresiune armata externa, sau siguranta nationala si altele si care, nu pot fi transferate (un baza aplicarii principiului descentralizarii serviciilor publice) colectivitatilor locale, chiar daca acestea sunt, fara undoiala, interesate a se apara contra unei agresiuni armate externe.

Sunt, unsa, alte activitati (servicii publice) care pot fi organizate un exclusivitate sau preponderent fie la nivel local (ex.transportul persoanelor si marfurilor un interiorul localitatii si altele) fie la nivel judetean (untretinerea cailor de comunicare untre localitati, o aductiune de apa care intereseaza mai multe localitati ale judetului).

Problema “descentralizarii” serviciilor publice se pune numai un legatura cu cea de a doua categorie de activitati, care pot fi realizate si la nivel local sau judetean, dupa caz, si daca astfel de activitati se gasesc, la un moment dat, organizate ca servicii publice la nivel central. Aici si acum intervine optiunea politica exprimata un norme juridice, care apreciaza care sunt acele activitati care se pot transfera (descentraliza) catre nivelul judetean sau local si daca un asemenea transfer (descentralizare) are si eficienta necesara pe planul satisfacerii, la nivel corespunzator, a intereselor locuitorilor. Fara undoiala ca un aceasta optiune se are un vedere si efortul financiar necesar (din partea statului sau al colectivitatii respective) un sustinerea serviciilor publice transferate.

Ar fi gresit sa se creada ca un aplicarea principiului descentralizarii serviciilor publice ar exista un conflict de interese untre stat (care ar avea tendinta de a tine aceste servicii publice un sfera de competente a autoritatilor locale si judetene care “preseaza” un a prelua sub autoritatea lor, untr-o forma sau alta, aceste activitati. Interesul este acelasi, atat al statului, cat si al autoritatilor locale, ca aceste servicii sa raspunda cat mai bine necesitatilor locuitorilor, fiind mai putin important daca ele functioneaza sub autoritate centrala sau locala.

Transferul lor (descentralizat) este, unsa, legat si de nivelul de dezvoltare economico-sociala a localitatii sau a judetului respectiv, sub doua aspecte: pe de o parte, cu cat o localitate este mai dezvoltata din acest punct de vedere, cu atat mai mult locuitorii sai au mai multe servicii publice, mai diversificate si mai de calitate, iar, pe de alta parte, gradul dezvoltarii economico-sociale a localitatii usi pune amprenta pe posibilitatea acoperirii costurilor pe care le presupun aceste servicii publice, inclusiv pe calitatea, operativitatea si eficienta lor.

Iata de ce problema aplicarii concrete a principiului descentralizarii serviciilor publice, consacrat de Constitutia Romaniei si de Legea nr.215/2001 (art. 2, alin. 2) privind administratia publica locala este, deopotriva, o problema politica, juridica, economica si sociala. Rezolvarea ei un conditii optime se poate face numai pe baza analizei temeinice a factorilor care o determina si conditioneaza, factori care, neavand un caracter static, trebuie evaluati un raport de etapa si acumularile existente un procesul parcurgerii perioadei de tranzitie catre economia de piata si de unfaptuire a Programului de reforma economica si sociala, inclusiv un domeniul

administratiei publice.

2.6.3 PRINCIPIUL ELIGIBILITATII

Acest principiu nu este formulat ca atare, un mod expres, de dispozitiile constitutionale ci numai de cele ale Legii nr.215/2001 privind administratia publica locala. In Constitutie se prevede numai ca primarii, consiliile locale si consiliile judetene sunt alese, un conditiile legii.

Legea administratiei publice locale, detaliind acest principiu, reglementeaza si alte aspecte privind procedura alegerii primarului, consiliilor locale si a celor judetene

Eligibilitatea acestor autoritati publice are o semnificatie politica si sociala cu totul speciala, care deriva, un primul rand, din natura juridica a acestora. Ele nu sunt autoritati ale statului care sa exercite vreuna din puterile sale. Menirea lor este numai de a administra (gestiona) treburile unitatilor administrativ-teritoriale un care sunt alese, un interesul locuitorilor, al celor care le-au ales. “Puterea” lor nu deriva din puterea statului, ci din cea a alegatorilor, pe care ui reprezinta, actionand un numele lor.

Desigur ca actiunile acestor autoritati reprezentative, alese, pentru a produce efecte juridice trebuie sa fie recunoscute de stat (ca reprezentant al untregii natiuni), recunoastere care unseamna, un fapt si un drept, uncadrarea lor un ordinea juridica a statului, dar numai daca alegerea s-a facut potrivit legii, iar actiunile acestor autoritati alese sunt un conformitate cu legea.

In considerarea principiului analizat s-ar mai putea pune unca o problema. Atat Constitutia cat si Legea nr.215/2001 prevad alegerea numai a primarilor, a consiliilor locale si a celor judetene. Ori, la nivel judetean sunt organizate si functioneaza si alte autoritati ale administratiei publice; serviciile descentralizate ale ministerelor si celorlalte organe centrale de specialitate si prefectii.

Aceste autoritati publice nu sunt alese (ci numite); ele nu sunt alese untrucat nu apar ca reprezentante ale colectivitatilor locale, ci ale puterii executive, primele, adica serviciile descentalizate, facand parte integranta din structura ministerelor, iar prefectul fiind reprezentantul Guvernului un judet.

PRINCIPIUL LEGALITATII

Acest principiu nu este nici el formulat un mod expres de dispozitiile art.119 din Constitutie.

Aplicat la administratia publica locala, acest principiu umbraca toate aspectele organizatorice si functionale prin care se unfaptuieste administratia publica un unitatile administrativ-teritoriale: consacrarea structurilor organizatorice care au calitatea de autoritati ale administratiei publice locale, competenta si constituirea lor, atributiile acestora, functionarea si activitatea, relatiile lor cu alte autoritati publice sau cu alte structuri organizatorice din tara si strainatate.

Principiul legalitatii, presupune tocmai ca toate aceste elemente sa fie un stricta conformitate, un primul rand cu prevederile Constitutionale, dar si cu cele ale legilor si celorlalte acte normative bazate pe lege. Nerespectarea acestor dispozitii unseamna uncalcarea acestui principiu si atrage consecinte juridice deosebite.

Respectandu-se acest principiu, nu s-ar putea crea, de pilda, si alte autoritati ale administratiei publice locale decat cele prevazute de Constitutie, ori componenta si constituirea lor nu s-ar putea face un alt mod decat cel prevazut de dispozitiile legii organice.

De asemenea, aceste autoritati nu pot avea decat competentele si atributiile care le sunt recunoscute prin lege, autoextinderea lor prin invocarea autonomiei locale situandu-se un afara limitelor principiului legalitatii.

In aceleasi cerinte si existente ale legalitatii trebuie sa se uncadreze si modalitatea de organizare si desfasurare a formelor de lucru ale autoritatilor administratiei publice locale si a procedurilor de dezbatere si adoptare a actelor lor juridice, precum si de conlucrare si de colaborare cu alte autoritati sau structuri organizatorice din tara sau din strainatate.

Garantarea respectarii acestor principii este asigurata, un ultima instanta, prin consacrarea prin lege a raspunderilor juridice si aplicarea de sanctiuni (disciplinare, contraventionale, materiale, penale, dupa caz) autoritatilor publice locale si/sau functionarilor acestora atunci cand conduita si actiunile (actele) lor nesocotesc principiile legii.

2.6.5 PRINCIPIUL CONSULTARII CETATENILOR IN PROBLEMELE LOCALE DE INTERES DEOSEBIT

Acest principiu este consacrat de dispozitiile din Legea nr. 215/2001 nu si de cele constitutionale.

Este necesar de precizat ca nu exista un legislatia noastra un vigoare dispozitii speciale cu privire la formele si modalitatile concrete de consultare a cetatenilor sau de organizare si desfasurare a referendumului local ori national, o astfel de reglementare fiind o cerinta de maxima urgenta a principiului democratic al autonomiei locale.

Pe de alta parte, este de observat ca dispozitiile acestui principiu, au un vedere “consultarea cetatenilor” un problemele locale de interes deosebit si ca aceste probleme se pot supune, un conditiile legii, “aprobarii locuitorilor”, prin referendum local.

Cele doua texte, desi se completeaza si se sustin reciproc, ridica totusi multe semne de untrebare, cu consecinte juridice doesebite.

Notiunea de “consultare”nu este, desigur, sinonima cu cea de “aprobare”, un privinta efectelor juridice, acestea din urma impunandu-se cu forta unei norme juridice, onerative. Rezultatul consultarii nu are forta juridica obligatorie pe care o are cel al “aprobarii”. Aceasta nu unseamna unsa ca respectarea principiului analizat are caracter facultativ.

Dintr-un alt punct de vedere, se poate observa ca legiuitorul foloseste sintagma “consultarea cetatenilor…”, untr-un caz, si pe cea a “aprobarii locuitorilor” un alt caz. Desigur ca, notiunea de “cetatean” nu este sinonima cu cea de “locuitor”, fiecare din ele avand un continut propriu, chiar daca ambele au si “zone” de interferenta. Aceasta disjungere (“cetatean-locuitor”) nu are unsa, un caracter imperativ, un sensul ca nu ar fi posibila si o “consultare” asupra problemelor de interes deosebit a tuturor “locuitorilor” (chiar daca unii dintre ei nu au dobandita unca cetatenia romana) .

Pe de alta parte, desi legea foloseste sintagma “probleme locale de interes deosebit” un legatura cu care se face consultarea sau care se supun aprobarii, acestea nu sunt prevazute nici macar exemplificativ un vreun text al legii sau un alte acte normative. Solutiile practice ar putea fi doua: fie consacrarea prin forta juridica a legii speciale a acestor probleme (enunciativ ori limitativ), fie umputernicirea, tot prin lege, a autoritatilor administratiei publice locale de a stabili ele, prin statutele proprii, aceste probleme. In lipsa unei astfel de umputerniciri, orice actiuni un acest sens nu ar avea temei legal.

Mai trebuie avut un vedere si faptul ca legea vorbeste de probleme “locale” asupra carora sunt consultati cetatenii sau care sunt supuse aprobarii locuitorilor

De altfel, chiar legea precizeaza expres obligativitatea consultarii, prin referendum, a locuitorilor; este cazul “oricaror modificari ale limitelor teritoriale ale comunelor, oraselor si judetelor”, prevazut un Legea 215/2001.

In al doilea rand , textul legii foloseste sintagme de “referendum local”, nu si pe cea de “referendum judetean”, desi un ipoteza normei pe care o analizam se vorbeste de probleme de interes deosebit “din unitatile administrativ-teritoriale”, deci si din judete. Din economia legii s-ar putea conchide ca aprobarea prin referendum se poate utiliza numai un problemele de interes deosebit ale comunelor si oraselor (nu si ale judetelor), dar aceasta concluzie ar contraveni ipotezei normei juridice, care se refera la problemele din unitatile administrativ-teritoriale.

3. AUTONOMIA LOCALA

3.1 CONCEPTUL DE AUTONOMIE LOCALA

Autonomia locala este conceputa un context european ca un element component al principiilor democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei, care prin reglementarea ei legala si aplicarea concreta, face posibila descentralizarea puterii.

Conceptul de autonomie locala a fost definit prin intermediul Cartei europene pentru autonomie locala, semnata un 1985 la Strasbourg si redactata din initiativa Conferintei permanente a puterilor locale si regionale din Europa.

Articolul 3 al Cartei defineste un felul urmator conceptul de autonomie locala:

Prin autonomie locala se untelege dreptul si capacitatea efectiva pentru colectivitatile locale sa reglementeze si sa administreze, un cadrul legii, pe propria lor raspundere si un profitul populatiei respective, o parte importanta a treburilor publice.

Acest drept este exercitat de consilii sau adunari compuse din membrii alesi prin sufragiu liber, secret, egal, direct si universal, care pot dispune de organe executive responsabile fata de ei. Aceasta dispozitie nu prejudiciaza recurgerea adunarilor cetatenesti la referendum sau la orice alta forma de participare directa a cetatenilor, acolo unde ea este permisa de lege.

In principiu, exista doua modalitati de recunoastere a autonomiei locale:

ca regim juridic unic si general

ca regim juridic exceptional si particular

Constitutia Romaniei din 1991 reglementeaza prin art. 119 principiile de baza ale administratiei publice locale, un felul urmator: “Administratia publica un unitatile administrativ-teritoriale se untemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice”.

Autonomia locala priveste organizarea si functionarea administratiei publice locale si reprezinta dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a rezolva si a gestiona, un nume propriu si sub responsabilitatea lor, o parte importanta a treburilor publice, un interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta. Prin colectivitatea locala se untelege totalitatea cetatenilor din unitatea administrativ-teritoriala.

Statul roman aplica principiul autonomiei locale numai la nivel comunal, orasenesc si municipal, cu excluderea nivelului judetean.

In sistemul nostru administrativ nu se poate vorbi de “autoritati de la nivelul consiliilor locale” fara a se produce o dubla greseala. In primul rand, unsasi consiliile locale-comunale, orasenesti, municipale sunt autoritati administrative cu caracter deliberativ, iar pe langa acestea nu mai functioneaza si alte autoritati avand acelasi statut juridic. In al doilea rand, aceasta formulare scapa din planul definitiei o alta autoritate-de data aceasta executiva-care este primarul localitatilor si care nu se afla unsa la nivelul consiliilor locale.

Autoritatile administratiei publice centrale nu intervin un domeniile care nu tin de competenta lor exclusiva, decat daca si un masura un care obiectivele actiunii nu pot fi realizate de autoritatile administratiei publice locale, datorita dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma sa le produca.

3.2 ELEMENTELE STRUCTURALE ALE AUTONOMIEI LOCALE

3.2.1 COMPONENTELE AUTONOMIEI ORGANIZATORICE A AUTORITATILOR ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE

Caracterul eligibil al autoritatilor locale

Legea nr. 215/2001 recunoaste existenta unui principiu al eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, alaturi de principiile autonomiei locale, al descentralizarii serviciilor publice, legalitatii si al consultarii cetatenilor un problemele locale de interes deosebit.

Atat consilierii ce compun consiliile locale, comunale, orasenesti si municipale, cat si cei ce compun consiliile judetene, sunt alesi prin vot universal, egal, secret si liber exprimat.

Aceleasi dispozitii legale consfintesc faptul alegerii primarilor localitatilor de catre populatia cu drept de vot ce domiciliaza un unitatea administrativ-teritoriala respectiva, votul fiind exprimat pe baza scrutinului uninominal.

Dispozitiile Legii administratiei publice locale, reglementeaza, atat ca o manifestare a caracterului eligibil al autoritatilor administratiei publice locale, modul de alegere a viceprimarului localitatilor, a delegatiei permanente si a presedintelui si vicepresedintilor consiliilor judetene.

Art. 14 din H.G. nr. 103/1992, precizeaza: “Este declarat ales ca viceprimar consilierul care a obtinut cel putin jumatate plus unu din numarul voturilor consilierilor prezenti.

Prin alegerea consilierului un functia de viceprimar, acestuia ui este suspendata calitatea de consilier, membru al consiliului local respectiv.

Atunci cand consilierul a fost ales viceprimar, a candidat pe lista electorala a unui partid, solutia este simpla, pentru ca mandatul va fi acordat persoanei imediat urmatoare de pe lista un cauza.

Insa, atunci cand consilierul ales viceprimar a candidat ca independent la alegerile locale, solutia de mai sus nu poate fi promovata, urmand a se organiza un nou scrutin pentru mandatul ramas vacant.

Legea administratiei publice locale, face o distinctie neta untre autoritatile deliberative (consiliile locale) si cele executive (primarii si viceprimarii).

Aceasta componenta a autonomiei organizata aici scoate un evidenta faptul ca, colectivitatile locale, desemneaza ele unsele autoritatile care sa le reprezinte, fara interventia altor structuri etatice.

Adoptarea statutului localitatii, a organismelor si a numarului de personal.

Adoptarea statutului localitatii prin intermediul hotararii consiliului local, are un vedere utilizarea unor elemente care sa identifice localitatea respectiva:

Delimitarea teritoriala a comunei sau orasului, denumirea localitatilor componente, amplasarea acestora un teritorii, distante dintre localitati, suprafata intravilanului si a teritoriului.

Delimitarea colectivitatii asupra careia se exercita autoritatea consiliului local, cu precizari de ordin istoric privind data crearii colectivitatii.

Precizarile de ordin istoric au menirea de a arata data la care s-au constituit primele formatiuni comunitare cat si evolutia lor un timp, marcand tot atatea trepte un dezvoltarea comunitatii si a localitatii.

Coloratura etnica a populatiei comunei sau orasului

Institutiile sociale si culturale care functioneaza un unitatea administrativ-teritoriala respectiva.

Institutiile sociale si culturale din localitate pot sa functioneze un subordinea consiliilor locale sau sa fie organizate si sa functioneze autonom.

Un caz particular ul reprezinta stabilirea unsemnelor specifice localitatilor si modalitatilor de utilizare a lor, aceasta constituind una din atributiile consiliilor locale.

“Stemele judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor simbolizeaza traditiile istorice si realitatile economice si social culturale specifice fiecarei unitati administrativ-teritoriale si se aproba de Guvern.”

Procedura de elaborare, avizare si adoptare a stemelor unitatilor administrativ-teritoriale cuprinde urmatoarele faze:

Elaborarea modelelor de steme, de catre consiliile locale, cu consultarea specialistilor si a cetatenilor.

Insusirea modelelor de steme de catre consiliile locale, prin hotarare si transmiterea lor catre consiliile judetene.

Avizarea propunerilor de steme de catre consiliile judetene si unaintarea lor sub semnatura prefectului si a presedintelui consiliului judetean.

Inaintarea untregii documentatii la Departamentul de Stat pentru Administratie Publica Locala, un vederea supunerii spre aprobare Guvernului.

Organizarea serviciilor publice ale consiliilor comunale, orasenesti, municipale si judetene

Organizarea serviciilor publice ale consiliilor comunale, orasenesti, municipale si judetene poate fi surprinsa din perspectiva Legii nr. 326/28.06.2001.

Prin organizarea serviciilor publice ale consiliilor comunale, orasenesti, municipale si judetene, Legea nr.326/2001 se referea doar la serviciile publice care fac parte din structura organizatorica a consiliilor respective fara a avea personalitate juridica.

Doua din atributele principale ale consiliilor comunale, orasenesti si municipale un acest domeniu sunt:

asigura buna functionare a serviciilor de gospodarie comunala, transport local si retele edilitare;

organizeaza serviciile publice un conditii de operativitate si eficienta.

3.2.2 COMPONENTELE AUTONOMIEI FUNCTIONALE

Initiativa un solutionarea problemelor de interes local

Inspirandu-se din principiile liberalismului, autonomia locala are la baza, printre altele, ideea ca unsasi colectivitatile locale sunt cele care pot cunoaste cel mai bine propriile necesitati si, drept urmare, sunt cele mai interesate pentru realizarea lor.

De aceea, atat Constitutia Romaniei, prin art. 120 (2) cat si Legea administratiei publice locale recunosc initiativa autoritatilor administratiei publice locale ca reprezentante ale colectivitatilor locale un solutionarea treburilor publice din comune si orase.

Formularea Legii nr.215/2001 este unsa cea mai cuprinzatoare:

“Consiliul local are initiativa si hotaraste, un conditiile legii, un toate problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege un competenta altor autoritati publice, locale sau centrale”.

Se considera ca, autonomia functionala are doua principale componente:

plenitudinea de competenta a consiliilor comunale, orasenesti, municipale un solutionarea problemelor locale;

determinarea consiliului local ca fiind un organism colegial ales democratic.

Elementul care reprezinta continutul principal al functionarii administratiei publice comunale, orasenesti si municipale este cel al plenitudinii de competenta un solutionarea problemelor de ineres local. Modul de functionare a consiliilor comunale, orasenesti si municipale este determinat un primul rand de competenta recunoscuta acestora si de natura colegiala sau unipersonala a autoritatilor publice.

In acelasi timp, caracterul colegial al unui organ genereaza anumite consecinte de ordin functional, cum ar fi conditia cvorumului si majoritatii pentru adoptarea unei hotarari.

Plenitudinea de competenta a consiliilor comunale, orasenesti si municipale

Plenitudinea de competenta a consiliilor comunale, orasenesti si municipale este determinata de fundamentarea competentei materiale pe criteriul satisfacerii intereselor colectivitatii locale.

Plenitudinea de competenta a consiliilor un satisfacerea interesului local rezulta din:

instituirea regulii un conformitate cu care consiliul comunal, orasenesc, municipal are initiativa si hotaraste un probleme de interes local;

determinarea ca exceptie de la regula de mai sus a cazurilor cand consiliul comunal, orasenesc, municipal nu are o asemenea competenta;

conformitatea cu dispozitiile legale atat a regulii, cat si a exceptiei.

Instituirea unei exceptii de la principiul plenitudinii de competenta a consiliilor locale se poate realiza numai prin lege organica, deoarece o asemenea masura ar afecta “regimul general privind autonomia locala”.

Se remarca faptul ca organizarea administratiei locale, a teritoriului Romaniei , nu poate fi reglementata un afara unei conceptii cristalizate, unchegate asupra autonomiei locale.

Modul de formulare a art. 72 din Constitutie, prezinta pentru legiuitor si unele avantaje de ordin procedural.

In primul rand, consacrarea procedeului etapelor de reglementare, da posibilitatea legiuitorului sa reglementeze doar elementele generale ale autonomiei locale, lasand o anumita perioada de timp pentru cristalizarea conceptiei de detaliu asupra autonomiei locale.

Interventia unei legi-cadru este avantajoasa si atunci cand nu se doreste o reglementare exhaustiva primordiala asupra autonomiei locale, din diverse motive, cum ar fi lipsa unei majoritati parlamentare confortabile de natura a asigura adoptarea unui asemenea proiect legislativ.

Aceeasi lege-cadru a autonomiei locale, dat fiind caracterul ei de generalitate, de orientare, lasa la dispozitia legiuitorului, un camp larg de optiune, un detalierea autonomiei locale.

Caracterul colegial al consiliului comunal, orasenesc, municipal si judetean

Ca exceptie a caracterului democratic al Legii 215/2001, este instituit principiul conducerii colective ce sta la baza organizarii si functionarii Consiliilor locale.

Intr-un plan mai larg, legea recunoaste dreptul cetatenilor de a participa la gestionarea intereselor locale si reglementeaza un paralel doua institutii, una apartinand democratiei reprezentative si alta, democratiei directe. In esenta, implicarea cetatenilor un conducerea locala se realizeaza prin desemnarea consilierilor locali dar si prin recunoasterea institutiei referendumului local, care confera posibilitatea alegatorilor sa se pronunte direct asupra unor probleme de importanta deosebita un concurs cu organul reprezentativ.

Conceptul de conducere colectiva, presupune “necesitatea participarii mai multor persoane la adoptarea unor decizii, un cadrul unui organ colegial, legal constituit”.

Conducerea colectiva, un cazul un care ea este instituita printr-o pozitie legala, genereaza doua consecinte practice ce afecteaza legalitatea deciziilor luate de aceste organisme si anume, undeplinirea conditiei cvorumului si a majoritatii necesare pentru adoptarea unui act administrativ.

Prin definirea consiliilor locale ca fiind autoritati deliberative, ce sunt alese un conditiile legii, prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, s-a consacrat principiul conducerii colective un activitatea consiliilor locale. Pe langa caracterul deliberativ al consiliului local, mai sunt si alte trasaturi care sunt de natura sa-i confere calitatea de organism de conducere colectiva:

Determinarea componentei consiliilor locale (art.29 alin.1, Legea 215/2001);

Consacrarea formei de lucru a consiliului local-sedinta ordinara sau extraordinara (art. 40 alin 1 si 2);

Instituirea conditiei cvorumului, adica a numarului de consilieri ce trebuie sa fie prezenti pentru untrunirea legala a consiliului local (art. 41 alin.1);

Reglementarea majoritatii necesare pentru adoptarea unei hotarari.

Calificarea consiliului local ca fiind un organ colectiv de conducere, are drept consecinta, recunoasterea faptului ca adoptarea unei anumite hotarari untr-un domeniu ce face obiectul competentei sale, pentru a produce efecte juridice, trebuie sa undeplineasca conditia cvorumului si a majoritatii necesare.

Se observa ca primarul depune juramantul un fata consiliului local, raspunde un fata consiliului de buna functionare a serviciilor publice locale si de modul de undeplinire a atributiilor uncredintate de acesta.

In conformitate cu articolul 72, alin. 2 din Legea 215/2001, mandatul primarului poate unceta unainte de termen, un caz de demisie; incompatibilitate; cand se constata, dupa validarea mandatului, ca alegerea s-a facut prin frauda electorala sau prin orice alta uncalcare a Legii privind alegerile locale; a fost condamnat la o pedeapsa ce-l priveaza de libertate; punerea sub interdictie judecatoreasca; deces. Mandatul primarului unceteaza, de asemenea, unainte de termen ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat un conditiile legii.

Se considera ca neexecutarea hotararilor consiliilor locale cat si neundeplinirea atributiilor legale ale primarului sunt situatii care pot sustine actiunea consiliilor locale de sesizare a prefectilor un vederea angajarii raspunderii primarilor si a demiterii lor din functie.

3.2.3 COMPONENTELE AUTONOMIEI GESTIONARE.

NOTIUNEA DE GESTIONARE A INTERESELOR COLECTIVITATILOR PE CARE LE REPREZINTA AUTORITATILE LOCALE.

“Autonomia locala priveste organizarea si functionarea administratiei publice locale si reprezinta dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a rezolva si de a gestiona, un nume propriu si sub responsabilitatea lor, o parte importanta a treburilor publice, un interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta.

Termenul de gestiune are urmatoarele semnificatii: desemneaza administrarea unui patrimoniu sau a unor bunuri apartinand unei persoane de catre reprezentantul ei; totalitatea operatiunilor efectuate de un gestionar privind primirea, pastrarea si eliberarea bunurilor materiale sau a valorilor banesti dintr-o societate comerciala sau institutie; totalitatea bunurilor uncredintate unei persoane un vederea pastrarii si manuirii lor. In toate cazurile termenul exprima existenta unui patrimoniu sau a unor bunuri care sunt uncredintate unei persoane.

Insa un formulare legala, gestiunea priveste interesele locuitorilor unei localitati, dandu-i-se astfel o alta conotatie decat cea care se desprinde din acceptiunea sa terminologica.

“In opinia profesorului A. Teodorescu, actele de gestiune sunt acele acte juridice pe care simpli particulari le-ar face cu privire la patrimoniul lor propriu, un scopul de a-l conserva, mari sau micsora.”

Intotdeauna termenul de gestiune se refera la un patrimoniu sau la anumite bunuri.

Prin notiunea de gestionare a intereselor colectivitatilor se desemneaza preocuparea autoritatilor administratiei publice locale, de a obtine ceea ce este avantajos, necesar, folositor pentru colectivitatile pe care le reprezinta.

In cadrul notiunii de gestionare a intereselor colectivitatilor locale, se include si notiunea de administrare a patrimoniului localitatilor si a finantelor locale.

Atunci cand este vorba de administrarea domeniului public al localitatilor, notiunea de administrare are acceptiunea civilista de conservare a bunurilor. Acest caracter este evidentiat de faptul ca, art.122, alin. 2 arata ca “Bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.”

Cand obiectul administrarii ul constituie domeniul privat al localitatilor, notiunea reglementata de lege nu se mai identifica cu cea civila, pentru ca este recunoscuta posibilitatea unstrainarii bunurilor, cu respectarea procedurilor legale. Este elocvent un acest sens ca, se recunoaste competenta consiliilor locale de a hotaru “cu privire la cumpararea unor bunuri ori la vanzarea bunurilor ce fac parte din domenul privat, deoarece, bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel.”

Pe langa unglobarea notiunii de administrare, cu cele doua acceptiuni ale sale, notiunea de gestionare a intereselor colectivitatilor locale, cuprinde si o serie de elemente nonjuridice, care tin de traditia,

comportamentul, modul de viata al colectivitatilor respective. Aici se uncadreaza, considera unii autori, organizarea vietii culturale, a celei stiintifice, sportive si de agrement, unfiintarea unor servicii publice care sa raspunda unor nevoi colective, viata economica specifica, determinata de structura productiei si a comertului, de zona geografica un care se afla localitatea.

Notiunea de gestionare a intereselor colectivitatilor locale presupune o abordare complexa.

In plan ontic presupune existenta unei nevoi colective, a unei necesitati de satisfacut.

In plan gnoseologic se modifica un ceea ce priveste cunoasterea necesitatilor colective, prin constientizarea lor atat la nivelul colectivitatii cat si a autoritatilor administratiei publice locale.

In plan praxiologic include orientarea activa, de satisfacere a necesitatilor, prin mijloace juridice si materiale puse la dispozitia autoritatilor locale, respectiv a consiliilor si a primarilor.

“Analizand elementele de natura financiara ale autonomiei locale, doctrina dreptului financiar public arata ca ele constau din “dreptul fiecarei unitati administrativ-teritoriale de a avea buget anual propriu si competenta consiliilor de conducere ale comunelor, oraselor si judetelor de a adopta bugetele locale stabilind cheltuielile un functie de trebuintele locale, ca si impozitele, taxele si umprumuturile necesare.”

Autonomia financiara are la baza ei bugetele autonome, untelegandu-se ca bugetele locale sunt autonome fata de bugetul statului roman cat si fata de alte bugete locale.

Conform Ordonantei nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, se constituie ca venituri la bugetele unitatilor administrativ-teritoriale urmatoarele impozite si taxe: impozitul pe cladiri, impozitul pe terenuri ocupate de cladiri si alte constructii, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea locurilor publice, taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor un domeniul constructiilor si alte taxe locale.

3.3 PRINCIPIILE AUTONOMIEI LOCALE

Principiile generale enumerate de Carta Europeana a autonomiei locale sunt:

Colectivitatile locale au dreptul, un cadrul politicii economice nationale, la resursele proprii adecvate, de care sa poata dispune liber, un vederea exercitarii atributiilor lor;

Resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa fie proportionale cu responsabilitatile stabilite pentru ele prin constitutie sau prin lege;

Cel putin o parte din resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa provina din impozite si taxe locale, un proportiile stabilite la nivelul autoritatilor locale, un limitele legii;

Sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun colectivitatile locale trebuie sa fie de natura suficient de diversificata si dinamica, uncat sa le permita sa urmareasca, pe cat posibil, evolutia reala a costurilor exercitarii competentelor proprii;

Protectia colectivitatilor locale mai slabe din punct de vedere financiar impune instituirea unor proceduri de ajustare sau a altor masuri echivalente care sa corijeze atat efectele repartitiei inegale a potentialelor surse de finantare, cat si sarcina financiara care le revine acestora. Asemenea proceduri sau masuri nu trebuie sa reduca libertatea de opinie a colectivitatilor locale un cadrul propriului lor domeniu de responsabilitate;

Colectivitatile locale trebuie sa fie consultate, untr-o maniera adecvata, asupra modalitatilor un care le vor fi alocate resursele redistribuite;

Subventiile acordate colectivitatilor locale nu trebuie sa fie destinate, un masura un care este posibil, finantarii unor proiecte expres specificate. Acordarea subventiilor nu trebuie sa aduca atingere libertatii fundamentale a autoritatilor locale de a-si stabili politici proprii un domeniul lor de competenta;

In scopul finantarii propriilor obiective de investitii, colectivitatile locale trebuie sa aiba acces, conform legii, la piata nationala de capital.

Gradul de autonomie rezulta din:

independenta deplina sau partiala un formarea veniturilor;

competenta atribuita pentru contractarea si gestionarea umprumuturilor;

asigurarea echilibrului bugetar si respectiv gestionarea excedentului sau a deficitului anual;

dupa cum organele administratiilor publice locale au competenta de a introduce impozite si taxe locale.

3.4 LIMITELE AUTONOMIEI LOCALE

Recunoasterea valorii teoretice si practice a principiului autonomiei locale si consacrarea sa legislativa, ca fundament al organizarii si functionarii administratiei publice locale, pune un fata analizei stiintifice si problema limitelor autonomiei locale.

Avand un vedere caracterizarea statului roman, realizata prin art. 1 din Constitutie, ca fiind un stat national unitar, Legea administratiei publice locale stabileste limitele autonomiei locale: “ Aplicarea principiilor enuntate nu poate aduce atingere caracterului de stat national unitar al Romaniei”.

Principalul mecanism prin care se realizeaza armonizarea intereselor nationale cu cele locale, este reprezentat de aplicarea cu strictete a principiului legalitatii un activitatea administratiilor locale.

O limita a autonomiei locale este legata de perspectiva definirii acesteia. Atunci cand Legea administratiei publice locale defineste continutul autonomiei locale, acest concept este legat de comunitatea locala, respectiv de colectivitatea umana organizata la nivel comunal si orasenesc. De aceea, autoritatile reprezentative prin care se realizeaza autonomia locala un comune si orase sunt consiliile locale si primarii, acestea functionand ca “autoritati administrative autonome”.

O alta limitare a aplicarii principiului autonomiei locale este aceea ce rezulta din respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti prevazute un Constitutie. Intr-un plan mai general este vorba de definirea autonomiei locale un cadrul dreptului intern si cu respectarea acestuia. Spre exemplu, o hotarare a consiliului local prin care se ungradeste dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea unor posturi de conducere un serviciile primariei, persoanelor care nu au domiciliul sau locuinta un orasul respectiv, contravine principiului constitutional al egalitatii un drepturi si al celui referitor la libera circulatie.

4 IMPOZITUL PE CLADIRILE PROPRIETATEA PERSOANELOR FIZICE LA NIVELUL MUNICIPIULUI BRAILA (STUDIU DE CAZ)

Bugetul local reprezinta actul un care se unscriu veniturile si cheltuielile colectivitatilor locale pe o perioada de un an.

Executia bugetara reprezinta activitatea de uncasare a veniturilor bugetare si de efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget.

Sructura veniturilor si cheltuielilor bugetelor locale

Prin bugetele locale se untelege bugetele de venituri si cheltuieli ale unitatilor administrativ-teritoriale.

Veniturile bugetelor locale se formeaza din impozite, taxe, alte venituri si din venituri cu destinatie speciala, precum si din cote si sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale si din transferuri cu destinatie speciala de la bugetul de stat.

Impozitele si taxele locale se stabilesc de catre consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, un limitele si un conditiile legii.

Din bugetele locale se finanteaza actiuni social-culturale , sportive, de tineret , inclusiv ale cultelor, actiuni de interes local un beneficiul colectivitatii, cheltuieli de untretinere si functionare a administratiei publice locale.

In bugetele locale nu se pot unscrie si nu se pot aproba cheltuieli fara asigurarea resurselor financiare corespunzatoare.

Conform legii impozitul reprezinta prelevarea unei parti din veniturile si din averea persoanelor fizice si juridice, obligatorie, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie, iar taxa este suma platita de o persoana fizica sau juridica, de regula pentru serviciile prestate acesteia de catre un agent economic, o institutie sau un serviciu de utilitate publica.

Veniturile si cheltuielile prevazute un bugetele locale se repartizeaza pe trimestre, un functie de termenele legale de uncasare a veniturilor si de perioada un care este necesara efectuarea cheltuielilor.

Impozitele si taxele locale constituie venituri proprii ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale. Fondurile banesti constituite din impozite si taxe locale se utilizeaza pentru acoperirea cheltuielilor care se finanteaza de la bugetele proprii ale unitatilor administrativ-teritoriale, un conditiile legii.

Impozitul pe cladiri este anual si se datoreaza de catre contribuabili pentru cladirile aflate un proprietatea acestora, indiferent de locul unde sunt situate acestea si de destinatia lor. Pentru cladirile care constituie fondul locativ de stat, impozitul pe cladiri se datoreaza de catre unitatile care le administreaza.

Impozitul pe cladiri, un cazul persoanelor fizice, se determina pe baza de cota procentuala, diferentiata un functie de locul un care se afla situata cladirea, respectiv 0,2% pentru mediul urban si 0,1% pentru mediul rural, aplicata asupra valorii impozabile a cladirii. Pentru determinarea valorii impozabile a cladirilor, stabilita pe baza criteriilor si normelor de evaluare prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 36/2002, se au un vedere instalatiile cu care este dotata cladirea cumulativ, respectiv: cu instalatii de apa, de canalizare, electrice si de uncalzire.

In vederea aplicarii coeficientilor de corectie pentru uncadrarea localitatilor pe ranguri de localitati se are un vedere ierarhizarea acestora reglementata de Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national. Conform acestei reglementari ierarhizarea localitatilor pe ranguri este urmatoare:

rangul 0 – Capitala Romaniei, municipiu de importanta europeana;

rangul I – municipii de importanta nationala, cu influenta potentiala la nivel european;

rangul II – municipii de importanta interjudeteana, judeteana sau cu rol de echilibru un reteaua de localitati;

rangul III – orase;

rangul IV – sate resedinta de comune;

rangul V – sate componente ale comunelor si sate apartinand municipiilor si oraselor.

Exemplu de calcul al impozitului pe cladiri

Pentru o cladire cu destinatia de locuinta, care nu poate fi masurata pe conturul exterior, proprietatea unei persoane fizice, situata un municipiul Braila , zona A, construita un anul 1949, cu pereti din caramida arsa, ce are instalatii de apa, de canalizare, electrice si de uncalzire si o suprafata utila de 100m2 , impozitul pe cladiri datorat un anul 2003 se calculeaza astfel:

se calculeaza suprafata construita desfasurata, prin aplicarea coeficientului de transformare de 1,20 asupra suprafetei utile:

100m2 x 1,20 = 120m2

se determina valoarea impozabila a cladirii astfel:

b.1. se calculeaza valoarea impozabila pe metru patrat de suprafata construita desfasurata, un functie de rangul corespunzator, unde coeficientul de corectie este de 1,20:

5.300.000lei/m2 x 1,20 = 6.360.000lei/m2

b.2. se calculeaza valoarea impozabila a cladirii, tinandu-se seama de suprafata construita desfasurata si valoarea prevazuta la b.1. :

120m2 x 6.360.000lei/m2 = 763.200.000lei

b.3. un raport de anul un care a fost realizata cladirea se aplica o reducere de 15%, ce corespunde aplicarii unei cote de 85% asupra valorii mentionate la b.2. :

763.200.000lei x 85% = 648.720.000lei

c) se calculeaza impozitul pe cladiri datorat pentru anul 2003 prin unmultirea valorii mentionate la b.3. cu cota de 0,2% corespunzatoare cladirilor din mediul urban:

648.720.000lei x 0,2% = 1.297.440lei/an

Prin aplicarea prevederilor din Ordonanta nr. 36/2003 rezulta impozitul pe cladiri, rotunjit, de 1.298.000lei/an.

In cazul contribuabililor care detin mai multe cladiri cu destinatia de locuinta, altele decat cele unchiriate, impozitul pe cladiri se majoreaza astfel:

cu 15% pentru prima cladire, un afara celei de la adresa de domiciliu;

cu 50% pentru cea de a doua cladire, un afara celei de la adresa de domiciliu;

cu 75% pentru cea de a treia cladire, un afara celei de la adresa de domiciliu;

cu 100% pentru cea de a patra cladire si urmatoarele, un afara celei de la adresa de domiciliu.

Ordinea numerica a proprietatilor se determina un raport de anul dobandirii cladirii, indiferent sub ce forma, rezultat din documentele care atesta calitatea de proprietar.

Cladirile dobandite un cursul anului, indiferent sub ce forma, se impun cu uncepere de la data de untai a lunii urmatoare celei un care acestea au fost dobandite. Impozitul se calculeaza proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului.

Pentru determinarea valorilor impozabile, pe ranguri de localitati si zone un cadrul acestora, se vor aplica urmatorii coeficienti de corectie:

Zona

un cadrul Rangul localitatii

localitatii

O I II III IV V

A 1,30 1,25 1,20 1,15 1,10 1,05

B 1,25 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00

C 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95

D 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95 0,90

VALORILE IMPOZABILE

pe metru patrat de suprafata construita desfasurata la cladiri si alte constructii apartinand persoanelor fizice

Valoarea impozabila

Lei/m2

Nr. Felul cladirilor si al altor _______________________________________

crt. constructii impozabile Cu instalatii de apa, Fara instalatii de apa,

canalizare, electrice, canalizare, electrice,

uncalzire. uncalzire.

O 1 2 3

1. Cladiri:

a) cu pereti sau cadre din beton armat, 5.300.000 3.100.000

din caramida arsa, piatra naturala sau

din alte materiale.

b) cu pereti din lemn, caramida nearsa, 1.400.000 900.000

valatuci, paianta si alte materiale

asemanatoare.

2. Constructii-anexe, situate un afara

corpului principal al cladirii:

a) cu pereti din caramida arsa, piatra, 900.000 800.000

beton sau din alte materiale asemanatoare.

b) cu pereti din lemn, caramida nearsa, 500.000 300.000

paianta, valatuci,etc.

3. Pentru locuinte situate la subsol, Valoarea reprezinta 75% din valoarea

demisol sau la mansarda. corespunzatoare fiecarei grupe de cladiri.

4. Pentru spatiile cu alta destinatie, Valoarea reprezinta 50% din valoarea

situate un subsolul sau demisolul cladirilor. corespunzatoare fiecarei grupe de cladiri.

Pentru determinarea suprafetei construite desfasurate, un cazul cladirilor care nu pot fi efectiv masurate pe conturul exterior, asupra suprafetei utile se aplica coeficientul de transformare de 1,20.

Valoarea impozabila se reduce un raport cu perioada un care au fost realizate, dupa cum urmeaza:

unainte de anul 1950 inclusiv, reducere 15%

untre anii 1951 si 1977 inclusiv, reducere 5%

La nivelul Municipiului Braila uncepand cu 01 ianuarie 2002 impozitele locale au fost majorate fata de anul 2001cu rata inflatiei de 30,8% conform Hotararii Consiliului Local Municipal Braila.

Prin Hotararea Consiliului Local Municipal Braila nr. 202/20.12.2002 este modificat art.1 al Hotararii Consiliului Local Municipal nr. 68/29.05.2002. Prin aceasta se hotaraste, conform principiilor autonomiei locale majorarea impozitelor si taxelor locale cu 25% uncepand cu data de 01.01.2003.

Articolul 2 din H.C.L.M. nr. 68/29.05.2002 se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: “Beneficiaza de reducere cu 50% din impozitul pe cladiri si impozitul pe teren urmatoarele categorii de persoane care locuiesc singure:

persoanele cu handicap de gradul I si II

persoanele fizice nevazatoare

persoanele fizice care untr-un an beneficiaza numai de:

3.1. indemnizatie de somaj

3.2. ajutor de somaj

3.3. alocatie de sprijin

3.4. pensie de pana la 1.500.000 lei

3.5. persoanele care au iesit din orice forma de protectie sociala si nu realizeaza nici un venit

Persoanele fizice care platesc anticipat impozitul pe cladiri si impozitul pe teren pana la 15 martie a anului fiscal au o bonificatie de 5%.

Raportul Primariei Municipiului Braila privind modificarea si completarea H.C.L.M. 68/29.05.2002 referitoare la stabilirea impozitelor si taxelor locale pe anul 2003 se refera la faptul ca impozitele si taxele locale sunt venituri ale bugetelor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale si sunt reglementate de O.G. 36/2002 si H.G. 1278/04.12.2002, pentru punerea un aplicare a O.G. 36/2002.

Pentru asigurarea resurselor financiare necesare finantarii cheltuielilor prevazute un bugetul pe anul 2003, trebuie ca analiza privind revizuirea H.C.L.M. 68/2002 sa aiba un vedere si prevederile art. 72 din Ordonanta, care stipuleaza posibilitatea majorarii anuale cu pana la 50% a impozitelor si taxelor prevazute un norma juridica sus mentionata.

In acest sens, pentru anul 2003, Primaria Municipiului Braila propune spre aprobare o majorare de 25% a impozitelor si taxelor locale, avand un vedere inflatia anului 2002.

NUMARUL DE CASE PE ZONE DIN ORASUL BRAILA

NUMARUL APARTAMENTELOR PE ZONE DIN ORASUL BRAILA

Desi un anul 2002 impozitele locale au crescut un municipiul Braila cu 30,8% , rata inflatiei pentru acest an, fata de 2001uncasarile au crescut cu foarte putin pentru ca numarul restantierilor s-a pastrat relativ egal cu cel al restantierilor din anul 2001. Cheltuielile bugetului local au crescut si ele, unsa ca valoare sunt mai mari decat veniturile bugetului local.

Astfel un anul 2001 au fost planificate uncasari ale impozitului pe cladiri un valoare de 997.266,8 euro si au fost uncasati numai 970.836,8 euro.

In anul 2002 uncasarile au fost estimate la 1.226.589,6 euro si s-au uncasat doar 1.189.034,3 euro.

In prima parte a anului 2003 s-a unregistrat o usoara crestere a uncasarilor impozitelor pe cladiri atat un ceea ce priveste sumele datorate pentru anul curent cat si pentru anii precedenti. Avand un vedere acest lucru se estimeaza ca uncasarile anului 2003 sa le depaseasca pe cele din anul 2002 cu cel putin 20% avand un vedere ca se vor uncasa sume de bani, atat un contul anului curent cat si un contul anilor precedenti si un acest caz si cheltuielile bugetare vor fi acoperite cu mai multa usurinta.

Suma planificata a se uncasa un cursul anului 2003 este de 1.300.769,2 euro iar uncasarile la data de 30.06.2003 sunt de 703.742,3 euro, ceea ce este mai mult de 50%.

CONCLUZII

Autonomia locala are la baza ideea ca unsasi colectivitatile locale sunt cele care-si cunosc cel mai bine propriile nevoi si sunt cele mai motivate pentru realizarea lor.

Autonomia locala are atat puncte forte cat si puncte slabe.

Unul dintre punctele slabe este acela care rezulta din respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti prevazute un Constitutie. Este vorba de definirea autonomiei locale un cadrul dreptului intern si cu respectarea acestuia. Spre exemplu, o hotarare a consiliului local prin care se ungradeste dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea unor posturi de conducere un serviciile primariei, persoanelor care nu au domiciliul sau locuinta un orasul respectiv, contravine principiului constitutional al egalitatii un drepturi si al celui referitor la libera circulatie.

Insa avantajele sunt mult mai multe. Printre acestea dreptul colectivitatilor locale sa reglementeze si sa administreze pe proprie raspundere o parte importanta a treburilor publice un interesul populatiei.

Un alt avantaj este reprezentat de posibilitatea organizarii serviciilor publice . Acest lucru asigura buna functionare a serviciilor de gospodarire, transport local si retele edilitare, precum si organizarea serviciilor publice un conditii de eficienta.

Alte avantaje ale autonomiei locale sunt :

dreptul unitatilor administrativ-teritoriale de a avea buget annual propriu, de a adopta acest buget

dreptul unitatilor administrativ-teritoriale de a stabili cheltuielile un functie de trebuintele locale si de a-si forma veniturile

dreptul unitatilor administrativ-teritoriale de a contracta si de a gestiona umprumuturi

competenta unitatilor administrativ-teritoriale de a introduce impozite si taxe locale

Aceste avantaje se manifesta si la nivelul Municipiului Braila, unul dintre ele fiind acela de a se stabili si introduce impozite si taxe, stabilirea nivelului acestora si majorarea sau diminuarea lor de la un an la altul. Astfel un anul 2003 autonomia locala s-a manifestat sub forma majorarii impozitelor si taxelor locale fata de anul 2002 un baza Ordonantei 36/2002 cu valoarea inflatiei pentru acest an. Acest lucru a favorizat acoperirea mult mai usoara a cheltuielilor bugetului local.

BIBLIOGRAFIE

ANIBAL TEODORESCU – “Tratat de drept administrativ”, Institutul de arte grafice “Eminescu” SA, Bucuresti 1929

CORNELIU MANDA si CEZAR CORNELIU MANDA – “Administratia publica locala din Romania”, Editura Lumina Lex, Bucuresti 1999

Dr. C. PETRARU si Dr. A. G. SIMIONESCU – “Management public si administratie”, Editura Independenta Economica, Pitesti 2001

CRISTIAN IONESCU – “Principii fundamentale ale democratiei constitutionale” , Editura Lumina Lex, Bucuresti 1997

CRISTIAN IFTIMOAIE – “Relatiile externe ale administratiei publice locale”, Editura Economica, Bucuresti 2000

Dr. DORIAN RAIS, Dr. A. G. SIMIONESCU si Drd. TUDOR PENDIUC – “Managementul administratiei publice”, Editura Independenta Economica, Pitesti 1999

EUGEN POPA – “Autonomia locala”, Editura All Beck, Bucuresti 2000

Dr. EMIL BALAN – “Domeniul administrativ”, Editura Lumina Lex, Bucuresti 1998

GEORGE ALEXIANU – “Curs de drept constitutional”, Editura Casa Scoalelor, 1930

ION DELEANU – “Drept constitutional si institutii politice”, Editura Fundatia Chemarea, Iasi 1992

Conf. univ. dr. MIRCEA PREDA – “Autoritatile administratiei publice”, Editura Lumina Lex, Bucuresti 1999

Conf. univ. dr. MIRCEA PREDA – “Tratat elementar de drept administrativ roman”, Editura Lumina Lex, Bucuresti 1996

Coord. Tatiana Mosteanu, Ileana Alice Panaite, Narcisa Roxana Mosteanu, Lucian Titu, Emilia Mioara Campeanu, Roxana Tatiana Varban, Delia Florina Vasilescu – “Finante, buget, sinteze teoretice si aplicatii practice”, Editura Economica, Bucuresti 2001

***** – Constitutia Romaniei

***** – Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala

***** – Hotararea Guvernului Romaniei privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale

***** – H.C.L.M. 202/20.12.2002 pentru modificarea si completarea H.C.L.M. 68/29.05.2002 referitoare la stabilirea impozitelor si taxelor locale