Administratia Publica Locala

CAPITOLUL I – STRUCURA SAU SISTEMUL ORGANELOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

SECȚIUNEA 1 – NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA SISTEMULUI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Organele administrației publice sunt acele organe de stat care exercită puterea executivă care îndeplinesc o activitate fundamentală de realizare a puterii de stat, anume administrația de stat.

Într-o accepție mai recentă, se afirmă că definim organul administrației publice ca fiind aceea structură organizațională care, potrivit Constituției și legii, are personalitate de drept public și acționează, din oficiu, pentru executarea legii sau prestarea serviciilor publice, în limitele legii, sub controlul, direct sau indirect, al Parlamentului.

Ele sunt colective organizate de oameni care desfășoară o activitate determinată realizând puterea de stat și având o competență proprie, stabilită prin acte normative.

În cadrul administrației statului, îndeplinirea sarcinilor de interes general este reprezentată între administrația publică centrală și cea locală din unitățile administrativ-teritoriale, cărora le revine sarcina de a administra interesele locale. Astfel, pe de o parte, există administrația statului înfaptuită de administrația publică centrală de specialitate sub autoritatea guvernului, ale cărui organe se ramifică pe ansamblul teritoriului statal, iar pe de alta parte, administația publică locală, sub autoritatea și gestiunea unor entități locale având diverse denumiri: departamente, provincii, județe, regiuni, municipii, orașe, comune și altele. Toate aceste entități teritoriale, indiferent cum se numesc într-un stat ori altul, acționează în numele respectivelor persoane juridice politico-teritoriale.

După cum se precizează în literatura juridică de drept administrativ, orice structură și activitate a administrației este determinată de mediul uman de sarcinile asumate de administrație și de mijloacele de care dispune.

Astfel spus, organele administrației publice au o sumă de părți componente și anume: personalul sau funcționarii organelor administrației, mijloacele materiale și bănești, competența acestor organe.

În ce privește personalul organelor administrației de stat, acesta prezintă o deosebită însemnătate, deoarece activitatea acestor organe nu este altceva decât ansamblul activitățiilor desfăsurate de către fiecare persoană din acel organ. Din această cauză se impune ca fiecare perosană din cadrul organelor administrației publice să aibă o pregătire profesională corespunzătoare cu sarcinile ce îi revin în acel organ.

În afara de personal, organele administrației publice au nevoie, pentru a-și putea desfășura activitatea normală de mijloace materiale (clădiri, mobilier, mijloace de transport, calculatoare etc.), precum și de mijloace bănești. Mijloacele materiale și bănești sunt repartizate în funcție de sarcinile și atribuțiile acestora. Sursele de finanțare provin atât de la bugetul statului, cât și din impozite și taxe locale, pentru organele administrației teritoriale.

Totalitatea organelor care realizează administrația publică în ce privește activitatea de organizare a executării și de executare a legii reprezintă sistemul organelor administrației publice, între care există legături prin care se asigură funcționalitate sistemului.

Din sistemul organelor administrației publice fac parte organe ale administarției publice diferite ca formă de organizare și ca activitate, legate într-o masură mai mică sau mai mare de puterea politică, dar unite prin natura activitații pe care o realizează precum și prin variate legături care dau o anumita coerența sistemului în funcționalitatea lui sa.

SECȚIUNEA 2 – STRUCTURA TERITORIALĂ A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

1. Considerații generale

Prin structura sistemului administrației publice întelegem felul în care este organizată realizarea administrației publice ca activitate. Prin structură se întelege o anumită modalitate de alcătuire, de construcție de organizare a unui scop a unui domeniu de activitate.

Administrația ca activitate înseamnă organizarea executarii si executarea legii în cele mai diferite domenii de activitate socială și în raport cu anumite colectivitați umane care alcătuiesc sistemul social global în legătură cu care se realizează administrația publică. Gruparea colectivităților sociale, în raport cu care se construiește sistemul administrației publice se face pe criteriul teritorial care este un criteriu de organizare a societații.

Sistemul administrației publice se construiește pentru realizarea unor activitați de organizare a executării și de executare a legii, care se referă la întreaga populație a țării și se aplică pe întreg teritoriu statului și în unitățile teritorial adminitrative ale acestuia. Astfel, sistemul administrației publice se va construi pentru a realiza activități care interesează întreaga populație a țării și în unitațile teritorial administrative – comuna, orașul, municipiul și județul, pentru realizarea unor activități care privesc colectivitățile sociale constituite în respectivele unități teritorial administrative.

Un alt criteriu de construcție a sistemului administrației publice, în afara celui teritorial, este criteriul funcțional care relevă particularitatea domeniului în care se realizează administrația publică. Cele doua criterii de construcție a sistemului administrației publice se completează reciproc, unul implicându-l pe celălalt, dându-ne posibilitatea înțelegerii acțiunii administrației publice și raționalizării activității acesteia potrivit necesitaților colectivităților sociale. Există și autori care consideră că cele două criterii trebuie considerate distincte pentru că determină două feluri de structură a adimistrației, o structură teritorială și una funcțională.

Această legătură inseparabilă a celor două criterii de contrucție a sistemului administrației publice se poate ușor observa examinând organizarea administrației publice din punct de vedere juridic. Totdeauna construirea competenței organelor administrației publice se prezintă sub aspectul unei competențe materiale și sub acela a unei competențe teritoriale. Primul aspect relevă funcționalitatea competenței într-un anumit domeniu de activitate, al doilea aspect relevă spațiul în care se realizează competența.

Cele doua aspecte ale structurii sistemului administrației publice, respenctiv cele două criterii – cel teritorial și cel funcțional – trebuie cercetate fiecare în parte pentru întelegerea particularităților de construcție a acestui sistem, motiv pentru care vom studia pe rând,construcția teritorială a sistemului administrației publice, insistând pe problemele administrației locale.

2. Construirea sistemului administrației publice pe baza criteriului teritorial

Administrația publică ca activitate nu poate să fie realizată dintr-un singur centru aflat pe teritoriul statului, ci trebuie organizată în așa fel încât să asigure nevoile societății in general dar și a colectivităților sociale din toate unitățile teritorial administrative ale statului. In acest scop organele administrației publice sunt constituite în raport de teritoriul statului și în funcție de unitățile teritorial administrative ale acestuia. Astfel, exista organe centrale ale administrației publice care au o competență pe întreg teritoriul statului, datorită importanței interesului general pe care îl realizează aceste organe. Așa de exemplu, sunt ministerele care acționează în diferite domenii și ramuri de activitate de interes național. Aceste organe centrale sunt constituite, în unitățile teritorial administrative, diferite organe în raport cu specificul activității desfășurate de administrația publică în respectivul domeniu sau ramura de activitate. Prin aceste organe locale, care sunt organe în teritoriu ale organelor centrale ale administrației publice, este realizată administrația în diferite ramuri sau domenii de activitate de interes național.

În afară de aceste organe centrale ale administrației publice și unitățile lor în teritoriu, în unitățile teritorial administrative ale statului mai sus constituite organe ale administrației publice, care însă nu au de realizat activități de interes național ci realizează activități de inters local, legate de viața și activitatea oamenilor care alcătuiesc colectivitățile social grupate în unități teritorial administrative ale statului respectiv în comune, orașe, municipii și județe.

În felul acesta, în sistemul administrației publice apare o categorie specială și distinctă de organe – organele administrației locale. Construcția acestei părți a sistemului administrației publice se face în baza principiului autonomiei locale care caracterizează sistemul de organizare democratică a statului.

3. Centralizarea administrativă

Centralizarea presupune dependența exclusivă a organelor locale față de cele centrale. În plan organizatoric, centralizarea înseamnă subordonarea ierarhică a autorităților locale față de cele centrale. În plan funcțional, centralizarea înseamna emiterea actului de decizie de către autoritătile centrale și executarea lui către cele locale.

Centralizarea are o serie de avantaje, precum: existența unui singur organ de conducere asigură unitatea în luarea și executarea deciziilor, se înlătură suprapunerile, controlul se poate realiza mai ușor, servicile publice se reduc numeric, astfel încât se realizează economii etc.

Însă există și o serie de dezavantaje, cum ar fi: interesele locale nu pot fi cunoscute de la centru și deci nu pot fi satisfacute, întârzierea în rezolvarea unor necesități imediate, birocrația, rutina își gasesc câmp de aplicare, iar faptul că funcționarii sunt numiți de la centru lipsește cetățenii de posibilitatea controlului și de a-și spune părerea cu privire la activitatea acestora.

În Romania, regimul de centralizare administrativă decurge din caracterul unitar al statului. Potrivit Constituției, atât la nivel central cât și județean există servicii publice organizate pe principiul subordonării ierarhice din treaptă, care se realizează puterea executivă. Guvernului i se subordonează direct ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației centrale, precum și prefecții, iar ministerelor și celorlalte oragane de specialitate ale administrației centrale li se subordonează nemijlocit serviciile lor care funcționează în unitățile administrativ-teritoriale. Conducatorii acestor servicii se subordonează pe plan orizontal, la nivel de județ și prefecților, ca reprezentanți ai Guvernului.

4. Descentralizarea administrativă pe baza principiului autonomiei locale

Construcția administrației locale, ca parte distinctă în sistemul administrației publice este o modalitate de descentralizare administrativă cu valoare politică și administrativă.

Din punct de vedere politic descentralizarea administrației pe baza principiului autonomiei locale relevă democrația, deoarece dă posibilitatea locuitorilor diferitelor localități să participe la gestionarea publică.

Din punct de vedere strict administrativ, descentralizarea administrativă, la nivelul localităților, oferă posibilitatea realizării unei administrații în cunoștință de cauză, a nevoilor și intereselor locale, de către reprezentanți ai colectivelor locale și de funcționarii care se află sub controlul organelor administrației locale.

Descentralizarea în baza principiului autonomie locale este o modalitate de organizare administrativă nu politică. Din acest punct de vedere descentralizarea administrativă este fundamental deosebita de federalism. Deci, nu este vorba de un raport între puterea centrală și cea locală a statului cum este cazul în statul federal, între statul federal și statele din federație. Descentralizarea administrativă privește numai rezolvarea unor probleme locale de către autorități administrative locale. Așadar, descentralizarea este un fenomen pur administrativ, nu politic, care să implice exercițiul puterii de stat.

Astfel pentru înțelegerea particularităților descentralizării administrative pe baza princializării administrative pe baza principiului autonomiei locale, vom cerceta elementele componente ale autonomiei locale:

a) Existența unei colectivități locale în cadrul unei unități administrativ-teritoriale a statului

Descentralizarea administrativă în baza principiului autonomiei locale se face în legăturăcu existența unei colectivități sociale locale constituite în cadrul unor comune urbane sau rurale și în cadrul unor unități teritorial-administrativ care grupează mai multe astfel de unități teritorial-administrativ care grupează mai multe astfel de unități teritorial-administrative de bază, cum sunt la noi județele.

Aceste colectivități sociale locale au nevoi specifice care-i solidarizează pe cei care fac parte din respectivele colectivități. Aceste nevoi și interese apar ca locale, fiind legate de specificul colectivității sociale respective, și se disting de nevoiele generale sau interesele generale ale întregii colectivități naționale.

Desigur, nevoile sau interesele sunt ale colectiviăților locale și sunt considerate ca atare de această colectivitate sau reprezentanții ei. Dar acest lucru nu este de ajuns. Aceste colectivități locale se intregistrează în marea colectivitate socială care este națiunea organizată de stat și de aceea, interesele locale ale colectivitaților teritoriale trebuie văzute prin prisma intereselor generale.

Pentru acest motiv, atribuțiile specifice locale sunt prevăzute prin lege și organizarea exercitării legii în acest fel face obiectul administrației locale.

Legea este mijlocul prin care se stabilește aria nevoilor locale și competența organelor care acționează pentru realizarea necesitaților colectivităților locale.

b) Gestiunea nevoilor specifice locale aparține acestor colectivități

Pentru existența autonomiei locale este necesar ca problemele specifice colectivităților locale, recunoscute ca atare de lege, să fie rezolvate de către aceste colectivități. În acest scop, aceste colectivități trebuie să aibă mijloace materiale și bănești proprii pe care să le poată folosi, în scopul rezolvării problemelor locale. Comuna, orașul, municipiul, județul constituie persoane juridice care dispun de un patrimoniu și au venituri proprii, cu care rezolvă problemele comunale, orășenești, municipale și județene. Aceste probleme sunt distincte de cele ale statului și sunt rezolvate prin servicii publice locale. Colectivitățile sociale locale au nevoie de recunoașterea posibilităților lor juridice pentru a putea intra în circuitul raporturilor juridice, în vederea realizării intereselor locale.

c) Organele de conducere trebuie sa fie locale

Colectivitațile sociale descentralizate în unitățile administrative trebuie să dispună de dreptul de a alege organele administrației locale, ca reprezentanți ai unitaților teritorial administrative și nu ca reprezentanți ai puterii executive centrale în localitate. În felul acesta administrația locală descentralizată este aleasă în unitatea administrativă și de colectivitate sociala a unității teritorial administrative.

d) Autonomia față de organele centrale ale administrației de stat

Pentru rezolvarea operativă a nevoilor colectivităților locale descentralizate este necesar ca organele administrației locale să dispună de o competență care să le confere autonomia față de organele centrale ale administrației publice.

Această autonomie însă nu trebuie să fie înțeleasă ca o izolare ca o rupere a organelor administrației locale de organele centrale ale administrației publice. După cum am arătat, colectivitățile locale descentralizate sunt plasate în unitățile teritorial administrative ale statului. Aceste unități teritorial administrative dispun de o personalitate juridica distinctă de cea a statului și sunt considerate ca desmembrăminte ale statului. De aici, situația autonomă a organelor locale ale administrației publice față de organele centrale ale administrației publice.

Dar autonomia nu înseamnă independența organelor administrației locale față de organele centrale ale puterii executive. De aici, necesitatea exercitării unui control asupra activității organelor administrației locale.

e) Controlul exercitat de organele puterii executive asupra organelor administrației locale nu îmbracă forma controlului ierarhic

Controlul exercitat de organele puterii executive asupra organelor administrației locale prezintă particularități datorită specificului decentralizării administrației colectivităților locale. De aceea, controlul puterii executive asupra organelor administrației locale este un element indispensabil al principiului autonomiei locale. Particularitățile acestui control relevă specificitatea autonomiei locale ca principiu de organizare a administrației locale.

Într-adevăr, controlul organelor puterii executive asupra organelor administrației locale este de două feluri și anume, un control ierarhic și un control de tutelă administrativă.

Controlul ierarhic se exercită asupra autorităților locale deconcentrate. Astfel este controlul exercitat de organele guvernamentale asupra prefectului, care este un organ local al puterii executive în județ. Acest control privește atât legalitatea cât și oportunitatea actelor făcute de prefect.

Există însă și controlul de tutelă administrativă pe care îl exercită fie organele centrale ale puterii executive, guvernul sau ministerele, asupra actelor consiliilor județene, fie prefectul asupra actelor primarului sau al consiliului comunal sau județean.

Controlul de tutelă administrativă este fundamental deosebit de controlul ierarhic. Acest tip de control privește numai legalitatea actelor, nu și oportunitatea acestora. Acest control are un caracter excepțional, în sensul că trebuie prevăzute de lege cazuri în care se exercită, și nu derivă din principiul subordonării ierarhice ca în cazul controlului ierarhic.

5. Deconcentrarea administrativă

Structura sistemului administrației publice din punct de vedere teritorial nu se reduce la descentralizarea administrativă. În construcția sistemului administrației publice pe baza criteriului teritorial intervine și deconcentrarea administativă.

Prin deconcetrarea administrativă se înțelege transferul unor atribuții care revin organelor centrale, unor organe subordonate care funcționează în teritoriu și care, din acest punct de vedere apar ca organe locale, dar sunt subordonate organelor centrale ale administrației publice. Descentralizarea administativă înseamnă construcția, pe plan local a unei administrații autonome față de administrația centrală. Deconcentrarea administrativă înseamnă deplasarea în teritoriu a activității administrației publice centrale.

Deconcentrarea administrativă constituie o treaptă situată între centralizare și decentralizare, fiind considerată o centralizare sau o slabă descentralizare.

Așadar, când prin lege se acordă unei administrații publice locale sau speciale, ai cărei titulari sunt numiți de administrația publică centrală, dreptul de a lua decizii, această formă diminuată a sistemului de centralizare poartă numele de desconcentrare.

Prin cele două principii – centralizare, descentralizare – însoțite de regula desconcentrării, se încearcă a se rezolva cele două tendințe care se manifestă în guvernarea și administrația unei țări. În primul rând este vorba de tendința de unitate care este o tendință națională, determinată de necesitatea de a trăi în colectiv care, sub aspect administrativ, se exprimă prin voința unității de conducere și uniformizarea măsurilor edictate la ansamblul teritoriului, asigurând cunoașterea actelor emise de organele centrale. În al doilea rând, este tendința de diversitate care corespunde diversității grupelor sociale, diversitate determinată de considerațiuni de ordin geografic și istoric, iar respectarea acestor diversități, sub aspect administrativ implică adoptarea de măsuri particulare pentru fiecare grup social.

6. Tutela administrativă

Tutela administrativă este o instituție a dreptului public în baza căreia autoritatea centrală a administrației publice și reprezentanții locali ai acesteia au dreptul de a controla activitatea autorităților publice autonome descentralizate. Acesta este un regim mai apropiat de descentralizarea administrativă decât instituția desconcentrării. Tutela administrativă există numai între autoritățile administrației publice între care nu sunt raporturi de subordonare ierarhică. Deci nu poate fi vorba de tutelă administrativă între guvern, ministere și cele care exercită această putere la nivel județean sau local – prefect și serviciile descentralizate ale ministerelor.

Actuala noastră legislație nu mai prevede instituția tutelei administrative în mod explicit. În general în literatura de specialitate se apreciază, că, de regulă, într-o administrație bazată pe principiul centralizării accentul cade pe controlul administrativ ierarhic, iar într-o administrație descentralizată autonomă, pe controlul de tutelă.

SECȚIUNEA 3 – STRUCTURA FUNCȚIONALĂ A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

1. Considerații generale

Construcția sistemului administrației publice este legată, de sarcinile care revin acestui sistem.

De aceea, alături de criteriul teritorial, în structura sistemului administraței publice un rol deosebit are și criteriul funcțional care îi determină latura funcțională. Criteriul funcțional al structurii sistemului administrației publice ne arată ce fel de activitate desfășoară diferitele părți componente ale acestui sistem. Din acest punct de vedere, vom constata o demultiplicare a sistemului administrației publice într-o varietate de forme organizatorice prin care se realizează administrația publică ca o activitate prin care se organizează executarea și se execută legea ca o expresie a interesului general al colectivității sociale organizat în stat. Această demultiplicare în structura funcțională a sistemului administrației publice are un aspect calitativ și unul cantitativ. Aspectul cantitativ ne arată numărul organelor care compun sistemul administrației publice, iar cel calitativ, ne arată natura activităților pe care aceste organe o desfășoară într-un domeniu sau altul de activitate. Astfel se conturează, din punct de vedere juridic, noțiunea de organ al administrației publice care îndeplinește activitatea de organizare a executării și de executare a legii potrivit unei competențe materiale.

Organele administrației publice sunt constituite, în cadrul sistemului administrației publice, în vederea realizării unor sarcini cu caracter general de organizare și conducere printr-o activitate dispozitivă, actele sunt create în vederea realizării unor sarcini de prestație, ca servicii publice. Diversitatea sarcinilor pe care le realizează aceste organe din punct de vedere funcțional determină și varietatea formelor de organizare. Astfel, unele sunt organizate sub forma ministerelor, a unor agenții, secretariate de stat, a primăriilor și prefecturilor, ș.a. Altele, în special cele care îndeplinesc sarcini de prestație economică sau social-culturală, sunt organizate în regii autonome sau societăți comerciale, ca instituții social-culturale care poartă diverse denumiri (universități, licee, spitale, teatre, biblioteci etc.).

2. Construcția sistemului administrației publice după criteriul funcțional

Structura funcțională a sistemului administrației publice, este inseparabil legată de structura teritorială a acestuia, deoarece existența acestui sistem este de neconceput fără o implantare teritorială și o funcționlitate care să-i asigure finalitatea, care se exprimă în sarcinile ce revin sistemului administrației publice.

Câteva probleme care se pun în legătură cu aspectul funcțional al sistemului administrației publice.

Prima, este aceea de a ști ce determină dimensiunile sistemului administrației publice. Din cele arătate rezultă legătura indestructibilă dintre sarcinile care revin sistemului administrației publice și componentele sistemului (cantitativ și calitativ). Cu cât sunt mai numeroase și mai complexe sarcinile administrației publice cu atât este mai amplu și diversificat sistemul acestei administrații. Dar la aceelași masă de sarcini pot exista mai puține organe ale administrației publice și în funcție de felul în care sunt concepute aceste sarcini de forurile care au competența în ceea ce privește organizarea administrației publice. În primul rând organele puterii politice, respectiv puterea legiuitoare și puterea executivă – care apreciază utilitatea unor organe sau altele din punct de vedere al interesului general, care este un interes public. În această privință trebuie subliniat că nu este neapărat necesară existența unor organe specializate pentru fiecare tip de sarcini care revin administrației publice, sau neapărat să fie creat un organ special când se ivește o sarcină nouă pentru administrația publică. Mai multe sarcini care revin administrației publice pot fi realizare de un singur organ, iar apariția unor sarcini noi pot fi realizate cu organe deja existente în sistemul administraței publice. Din acest punct de vedere se impune o raționalizare a structurii sistemului administrației publice atât din punct de vedere funcțional cât și teritorial. Principiile unei astfel de raționalități sunt oferite de știinta administrației în tehnologia de organizare metodică.

O altă problmă este aceea a construcției sistemului administrației publice pe principiul autonomiei funcționale. Potrivit acestui principiu părțile componenete ale sistemului administrației publice trebuie să dispună de autonomie în funcționalitatea lor, determinându-li-se atribuțiile și compartimentele lor organizatorice. Prin componente organizatorice avem în vedere personalul, mijloacele materiale și cele financiare, competența, personalitatea juridică și organizarea controlului.

Prin aceste elemente se exprimă autonomia funcțională a unei părți componente a sistemului administrației publice, asigurându-se funcționalitatea rațională a componentei respective (organul) și pe cale de consecință a sistemului administrației publice în ansamblu, prin integrarea armonioasă a fiecărui organ a administrației publice în totalitatea acestor organe.

Deci, ca o concluzie la această problemă, menționăm că prin structura funcțională a administrației publice înțelegem diviziunea sau indiviziunea sarcinilor administrației publice sau distribuirea diferitelor sarcini care revin administrației între organe distincte.

Problema structurii funcționale a administrației publice se pune atât pe plan central cât și pe plan local, după cum vom vedea în continuare.

3. Structura funcțională la nivelul administrației centrale

Această problemă prezintă importanța pentru faptul că ministerele și celelalte organe centrale ale administrației publice le revine sarcina realizării prevederilor în diferite domenii sau ramuri de activitate. Acestora li se subordonează diferite instituții, întreprinderi cu ajutorul cărora sunt îndeplinite sarcinile administrației în domeniile sau ramurile de activitate respective.

De felul în care se restructurează administrația ministerială depinde în mare măsură eficiența întregii administrații publice deoarece ministerele sunt principalele organe directoare cărora li se subordonează diferite organe, instituții și întreprinderi de stat prin care se înfăptuiesc sarcinile administrației. Numărul ministerelor este în corelație directă cu masa de servicii pe care le are de îndeplinit administrația publică. Desigur, este de dorit ca administrația publică să cuprindă un număr cât mai mic de prea mare pe venitul național. Dar un număr restrâns de ministere ridică dificultăți care fac administrația de stat insuficientă.

Împărțirea sarcinilor pe diferite ministere fragmentează structura administrației publică ori, acțiunea administrației trebuie să aibă o unitate. De aceea este necesară o subordonare a tuturor ministerelor unei autorități supreme. În această privință există mai multe posibilități practicate de diferite administrații. Poate exista un organ personal, primul ministru, căruia i se subordonează miniștrii și pe care trebuie să-l consulte înainte de a lua vreo măsură. Este apoi regimul prezidențial în care președintele statului este șeful administrației (executivului) și deci, autoritatea supremă pentru toți miniștrii.

În prezent în România se pune problema competenței și a promovării numai pe baza competenței funcționarilor administrației de stat.

4. Structura funcțională la nivelul administrației locale

Sarcinile deosebit de complexe ale administrației publice care constau în prescripțiuni și prestațiuni un pot fi realizate numai prin administrațiile ministeriale. Aceste sarcini se realizează printr-un mare număr de instituții și întreprinderi de interes republican și prin organe locale ale administrației publice, precum și prin instituții și întreprinderi de interes local. Instituțiile și întreprinderile de stat de interes republican sunt create în scopul realizării unor prescripțiuni. Din acest punct de vedere, ele au sarcini mult mai simple și limitate și din această cauză sunt mai omogene și mai specializate decât cele ale administrației ministeriale. Așa de exemplu, sarcinile unei universități sunt mai simple și mai omogen specializate decât acelea pe care le are Ministerul Învățământului. De aici și necesitatea autonomiei depline universitare. Aceste organe ale administrației publice au un statut juridic care le face să se deosebească de administrația ministerială. Au personalitate juridică distinctă de aceea a ministerelor și o competență proprie care le îngăduie să facă acte juridice. Ele dispun și de o anumită autonomie de acțiune în domeniul în care sunt specializate. Trebuie precizat însă că ele nu pot fi independente de administrația ministerială ci, se subordonează ministerelor, care au drepturi multiple de control asupra activităților acestor administrații neministeriale, mai ales asupra deciziilor lor.

În ceea ce privește administrația locală, aceasta se poate prezenta, din punct de vedere funcțional, într-o unitate sau diversitate de organe. De exemplu, la comune, primăria realizează sarcinile administrației locale.

Autonomia funcțională a organelor administrației publice se axează pe structura funcțională a administrației și implică stabilirea unei competențe raționale pentru fiecare parte componentă a sistemului de organe ale administrației publice, astfel încât să asigure perfecta funcționalitate a părților și a ansamblului sistemului organelor administrației publice.

SECȚIUNEA 4 – STRUCTURA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE DIN PERSPECTIVA ȘTIINȚEI ADMINISTRAȚIEI

Administrația nu este numai o persoană juridică, determinată în structura sa de normele dreptului administrativ, ea este o instituție care acționează în permanență și cuprinde o rețea de birouri, servicii, etc. a căror structură și activitate se conformează nu numai principiilor și regulilor, dar și principiilor de planificare, organizare, conducere, coordonare, control într-o întreprindere. Drept urmare, în structura și activitatea administrației se include, în măsura în care o asemenea înglobare este compatibilă cu natura sa, tehnicile moderne utilizate în întreprinderi. Dezvoltarea structurii administrației este determinată de propriile sale cerințe organizatorice, cu scopul de a servi, rațional și eficient, interesele generale ale societății și ale fiecărui om.

Știința administrației cercetează structura administrației, deoarece aceasta îi asigură activitatea. Într-adevăr, pentru ca administrația să poată acționa, în scopul îndeplinirii sarcinilor sale, este necesar ca ea să fie organizată. Acest mod de organizare este stabilit prin norme juridice și constituie structura sa. Prin noțiunea de structură se înțelege ordinea și poziția elementelor care compun un organ al administrației. În vederea înfăptuirii sarcinilor ce le revin, organele administrației se divid în mai multe părți componente. Distincția și relația dintre aceste diviziuni definesc, de asemenea, structura administrației. Spre deosebire de structura fizică, de exemplu a moleculelor, sau de cea biologică, a organismelor vii, structura administrației este stabilită prin acte normative.

Structura nu este identică pentru toate organele administrației, deoarece ea este determinată de obiectivele mari care sunt diferite, după caz (sarcini politico-administrative, economice, social-culturale sau științifice). Instituțiile administrației ce înfăptuiesc sarcini generale pot avea o structură asemănătoare, o structură tip, iar acelea ce îndeplinesc sarcini tehnice, de specialitate, urmează să aibă o structură deosebită pentru fiecare specialitate în parte, o structură individuală. În noțiunea de structrură mai intră și stabilirea funcțiilor ce alcătuiesc drepturile și subdiviziunile organismului administrației.

Întreg ansamblul organelor administrației, cu multiplelelor diviziuni și subdiviziuni, formează o unitate organică: Administrația Statului, ce constituie obiectul de cercetare al științei administrației. Unitatea Administrației Statului este asigurată în țara noastră, prin aceea că există un singur organ central al administrației și anume Guvernul condus de prim-ministru.

Prin cercetările sale, în știința administrației se urmărește să se determine structura optimă a organelor Administrației Statului. În acest scop se studiază modul de repartizare a atribuțiilor între organele administrației și a sarcinilor între funcționarii ce alcătuiesc un organ al administrației.

Cercetările în știința administrației, cu privire la structura Asministrației Statului urmăresc îmbunătățirea acesteia și trebuie să fie efectuate fără întrerupere, deoarece ea se află într-o anumită evoluție, datorită sarcinilor care îi revin într-o etapă socială sau alta. Într-adevăr, evoluția socială necontenită face ca structura administrației să nu mai prezinte, ca odinioară, un caracter de imobilitate, ci unul dinamic, în raport cu activitatea ei și de aici necesitatea unor propuneri de îmbunătățire, în concordanță cu aceste transformări rapide. În cazul în care asemenea propuneri nu sunt suficiente, pe baza cercetărilor în știința administrației, se procedează la reorganizarea structurii unor instituții ale administrației.

Cercetarea structurii mai implică definirea unui tip de structură, ce reprezintă o soluție pe care o poate primi problema studiată într-o anumită etapă. Desigur că diferitele probleme un pot avea o singură și unică soluție, mai ales în cadrul administrației locale care prezintă particularități specifice diferite de administrația centrală.

Structura internă a adminitrației Un organ sau o instituție din administrație este alcătuită din colectivul de oameni – funcționari – care au atribuții ce formează competența acestora și din mijloacele materiale și financiare. Structura internă a instituțiilor din administrație cuprinde acest ansamblu care permite desfășurarea activității lor.

În știința administrației se urmărește înfăptuirea unei administrații eficiente cu cheltuieli minime. Această regula determină un principiu al structurii interne a administrației, anume organizarea funcționarilor și utilizarea mijloacelor matriale și financiare în funcție de cerințele realizării competențelor lor.

Ansamblul compartimentelor de activitate cu diferitele lor denumiri: birouri, servicii, secții, oficii, direcții etc., alcătuiesc „structura internă“ a instituției sau „aparatul“ unei instituții a administrației sau „organizarea internă“ a acesteia.

Prin organizare internă a organului administrației sunt stabilite structura internă și sarcinile ce-i revin în realizarea atribuțiilor. Repartizarea sarcinilor determină structura sub aspectul funcționării, a „structurii funcționale“. De aceea structura internă a organului administrației mai poate fi denumită structura funcțională.

Noțiunea de structură funcțională se regășește în toate organele Administrației Statului, fie cele centrale sau locale. În țara noastră, putem distinge o structură funcțională deoarece toate organele Administrației Statului sunt îndrumate de anumite organe ale administrației centrale cu caracter funcțional, subordonate Guvernului și de unele organe locale funcționale subordonate consiliilor județene sau locale. De asemenea, în ce privește organizarea internă a tuturor organelor administrației există subdiviziuni cu caracter funcțional.

Structura organelor administrației poate oglindi din punct de vedere cantitativ sau calitativ.

Cantitativ, se reflectă în numărul organelor sau instituțiilor administrației, specializate, în care se subdivide Administrația Statului. Această cifră corespunde numărului de diviziuni efectuate în cadrul sarcinii totale a Administrației Statului.

Calitativ se traduce în determinarea competenței materialea sectorului de activitate atribuit fiecăreia dintre instituțiile administrației.

Organizarea administrației poate fi efectuată și în raport de terioriul statal. În toate statele cadrul special este diminuat juridic în unități administrativ-teritoriale. În țara noastră, teritoriul statului este divizibil și unitar, iar unitătile administrativ-teritoriale sunt organizate în interesul unei mai bune serviri a nevoilor colectivităților de oameni ce locuiesc în ele. În realitate, nu teritoriul determină structura administrației, ci volumul de sarcini ce urmează a fi îndeplinit, în folosul oamenilor. De altfel, nici nu sunt posibile raporturi juridice cu teritoriul care nu poate avea personalitate juridică. Raporturile juridice se stabilesc între persoanele juridice unității administrativ-teritoriale sau diferite organe al Administrației Statului situate pe teritoriul Statului.

În loc de structura teritorială este mai exactă terminologia de organe centrale și locale ale administrației.

CAPITOLUL II – ADMINISTRAȚIA DE STAT DIN TERITORIU

Secțiunea 1- noȚiunea Și elementele administraȚiei statului din teritoriu

Administrația locală se referă la modul de organizare administrației teritoriale și este anterioară existenței statului. Termenul care individualizează și precizează din punct de vedere juridic administrația publică locală este acela de autonomie locală. Autonomia locală este un efect al desconcentrării sau descentralizării teritoriale care presupune existența unor interese comune ale locuitorilor dintr-un teritoriu restrâns al statului.

Autoritatea locală într-un stat unitar cum este România, nu poate fi concepută însă decât în anumite limite. Aceste limite sunt obiective deoarece au o determinare economică ori chiar politică.

Este de neconceput într-un stat de drept ca să fie nesocotită legea, autoritatea executivului central sau a justiției pe motiv de autonomie locală.

Constituția României prevede în art. 120 sub denumirea Administrația publică locală, „Principii de bază“ că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și desconcentrării serviciilor publice.

În acest sens, se poate face distincție între sarcinile administrative de specialitate precum întreținerea drumurilor publice, poșta, sănătatea, învățământul etc. și sarcinile generale în care sunt cuprinse activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice în care sunt implicate toate structurile administrației, și nu doar poliția.

Conform art. 123 al Constituției, Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ precum și în municipiul București.

Totodată, pe teritoriul național, îndeplinirea sarcinilor administrative de specialitate este încredințată serviciilor exterioare ale diferitelor ministere. Sarcinile de administrație generală se îndeplinesc, în principal, de prefect care are printre alte sarcini și pe aceea de a coordona pe plan local, activitățile administrațiilor de specialitate. Într-adevăr, în cadrul organizării generale a serviciilor exterioare ale ministerelor, funcționarii statului repartizați pe ansamblul teritoriului asigură sub autoritatea miniștrilor, dar și a prefecților, sarcinile ce revin serviciului lor.

Fiecare serviciu denumit uneori inspectorat, direcție, consiliu etc. este organizat după principiul ierarhic.

SECȚIUNEA 2 – STATUTUL PREFECTULUI

Prefectul este reprezentant al Guvernului și autoritate de tutelă administrativă. Prefectul este garantul respectării legii și a ordiii publice la nivel local.

Miniștrii și conducătorii celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuțiile lor de conducere și control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine.

Legea noastră cere ca pentru a fi numit în funcția de prefect și, respectiv, subprefect, persoanele respective trebuie să aibă studii superioare.

Cât privește calitatea sa de șef al serviciilor publice statale, trebuie să reținem că textul de lege nu face distincție între serviciile publice exterioare ale ministerelor și serviciile publice exterioare, ale autorităților centrale de specialitate. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate și ale celorlalte organe al administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Prefectul este o autoritate de supraveghere a respectării legii de către autoritățile administrației publice locale, având dreptul să atace în contenciosul administrativ orice act al unui consiliu ales (județean sau local), al unui primar sau al oricărui organ executiv creat, potrivit legii, la nivel județean, atunci când apreciază că acesta este ilegal. Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de președintele consiliului județean în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitatea administrativ-teritorială și poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condițile legii.

Numirea și eliberarea din funcție a prefecților se face prin hotărâre de Guvern, prefectul, ca și subprefectul având calitatea de înalți funcționari publici și fiind supuși prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public.

Prefecții si subprefecții nu au dreptul la grevă și nu pot să înființeze organizații sindicale proprii.

Prefecții și subprefecții au obligația să informeze Ministerul Internelor și Reformei Administrative ori de câte ori călătoresc în afara județului.

Prefectul și subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizații căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice, potrivit legii, sub sancțiunea destituirii lor din funcția publică.

Prefectul și subprefectul răspund, după caz, disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii.

SECȚIUNEA 3 – ATRIBUȚIILE PREFECTULUI

1. Atribuțiile prefectului ca reprezentant al Guvernului

Conform Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului acesta este reprezentantul Guvernului pe plan local. Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative.

În scopul îndeplinirii funcției sale, prefectul are o misiune cu caracter general de a informa, de a ține la curent Guvernul cu necesitățile comunității din județ, cu cerințele acesteia și cu evoluția opiniei publice, urmărind să canalizeze această opinie în direcția politicii și programului Guvernului.

Reprezentând Guvernul, prefectul are ca atribuții principale:

– asigură, la nivelul județului sau, după caz, al municipiului București, aplicarea și respectarea Constituției, a legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum și a ordinii publice;

– acționează pentru realizarea în județ, respectiv în municipiul București, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competențele și atribuțiile ce îi revin potrivit legii;

– acționează pentru menținerea climatului de pace socială și a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale, acordând o atenție constantă prevenirii tensiunilor sociale;

– colaboreaza cu autoritățile administrației publice locale pentru determinarea priorităților de dezvoltare teritorială.

– verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului;

– asigură, împreună cu autoritățile și organele abilitate, ducerea la îndeplinire, în condițiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire și intervenție pentru situații de urgență;

– dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora și folosește în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinație;

– utilizează, in calitate de șef al protecțeii civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat și baza logistică de intervenție în situații de criză, în scopul desfășurării în bune condiții a acestei activități;

– dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor și a siguranței cetățenilor, prin organele legal abilitate;

– asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană;

– dispune măsuri de aplicare a politicilor naționale hotărâte de Guvern și a politicilor de integrare europeană;

– hotărăște în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituții similare din țară și din străinătate, în vederea promovării intereselor comune;

– asigura folosirea, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%.

Prefectul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege și de celelalte acte normative, precum și însărcinările stabilite de Guvern.

2. Atribuțiile prefectului ca organ de administrație publică generală

În scopul înfăptuirii funcției sale administrative, prefectul îndeplinește următoarele sarcini principale:

– asigură realizarea intereselor naționale, respectiv legilor și ordinii publice. Pentru a putea răspunde de ordinea publică din județ, prefectul exercită poliția administrativă pe teritoriul județului.

Exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților publice locale și județene. În acest sens, prefectul poate ataca în fața instanței de contencios administrativ actele acestora, precum și pe cele ale președintelui consiliului județean cu excepția celor de gestiune curentă, dacă le consideră ilegale. Actul atacat este suspendat de drept. Din punct de vedere procedural, cu 10 zile înaintea introducerii acțiunii, prefectul va solicita autoritătilor administrației publice locale, cu motivarea necesară, să reanalizeze actul socotit ilegal în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.

Prefectul poate propune miniștrilor și conducătorilor celorlalte organe ale administrației publice centrale organizate al nivelul unitătilor administrativ-teritoriale sancționarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora. De altfel, din comisia de concurs, pentru ocuparea postului de conducător al unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu și un reprezentant al instituției preferctului din județul în care își are sediul serviciul public, desemnat prin ordin al prefectului.

Prefectul prezintă anual, consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București o informare cu privire la activitatea desfășurată de serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate în județ și în municipiul București.

Prefectul poate solicita primarului sau președintelui consiliului județean, după caz, convocarea unei ședințe extraordinare a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București în cazuri care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum și pentru apărarea ordinii și liniștii publice.

În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităților administrativ-teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București.

3. Atribuțiile de coordonare ale prefectului

Ca reprezentant al Guvernului, prefectul exercită conducerea generală a serviciilor ministeriale aflate în județe în virtutea principiului desconcentrării administrative. Prefectul poate propune ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice centrale măsuri pentru îmbunătățirea activitătii serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Pentru a realiza coordonarea, prefectul dispune de mijloace juridice deoarece avizează numirea sau eliberarea din funcție a conducătorilor serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației centrale de pe teritoriul județului și toți acești conducători fac parte din comisia consultativă organizată în fiecare județ pe lângă prefecturi și sub președinția prefectului.

Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prefectul solicită instituțiilor publice și autorităților administrației publice locale documentații, date și informații, iar acestea sunt obligate să i le furnizeze cu celeritate și în mod gratuit.

În situații de urgență sau de criză autoritățile militare și organele locale ale Ministerului Administrației și Internelor au obligația să informeze și să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme care pune în pericol sau afectează siguranța populației, a bunurilor, a valorilor și a mediului înconjurător.

4. Actele prefectului

Deciziile prefectului iau forma de ordine, fie individuale, precum numirile, fie normative, mai ales în materie de poliție administrativă.

Conform Legii nr. 340/2004 art. 32 prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condițiile legii, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin. Același act normativ reglementeză și anumite condiții care trebuiesc respectate la emiterea acestor acte administrative.

Ordinele prin care se stabilesc mășuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea conducătorului serviciilor deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe al administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unitătilor administrativ-teritoriale.

Ordinul prefectului, care conține dispoziții normative, se comunică Ministrului Internelor și Reformei Administrative (care poate propune Guvernului anularea acestuia, dacă îl consideră nelegal sau netemeinic) și devine executoriu numai după ce a fost adus la cunoștință publică. Ordinul prefectului, cu caracter inividual, devine executoriu de la data comunicării către persoanele interesate.

Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale pot propune Guvernului măsuri de anulare a ordinelor emise de prefect, dacă le consideră nelegale.

SECȚIUNEA 4 – COLABORATORII PREFECTULUI

1. Subprefectul

În scopul înfăptuirii administrației județene, colaboratorul principal al prefectului este subprefectul. Pentru îndeplinirea atribuțiilor și prerogativelor care îi revin potrivit legii, prefectul este ajutat de doi subprefecți. Prefectul municipiului București este ajutat de trei subprefecți, atribuțiile subprefectului fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului. Pentru a fi numit în funcție, subprefecții trebuie să aibă studii superioare.

Subprefectul, ca și prefectul, face parte din categoria înalților funcționari publici, fiind supus tuturor condițiilor, restricțiilor și incompatibilităților aplicabile acestei categorii de personal potrivit Statutului funcționarilor publici.

Totodată se consideră că misiunea esențială a subprefectului constă în a păstra un contact permanent cu cerințele administrației județene și ale persoanelor. În acest mod el prelungește și facilitează acțiunile prefectului.

Atribuțiile subprefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

2. Prefectura și aparatul propriu al prefecturii

Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituției și ale altor legi se organizează și fucnționează instituția prefectului, sub conducerea prefectului ca instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget propriu. Sediul instituției prefectului, denumit prefectură, este în municipiul reședință de județ într-un imobil proprietate publică a statului, a județului sau a municipiului, după caz.

Prefectura contribuie la asigurarea realizării în județ a strategiei și obiectivelor cuprinse în programul de guvernare.

Exercitarea drepturilor și asumarea obligațiilor civile ale prefecturii se realizează de către prefect sau de către persoana desemnată de acesta. Organizarea și funcționarea prefecturilor se face prin hotărâre a Guvernului.

Prefectul exercită atribuțiile conferite de lege prin aparatul de specialitate, care este o structură funcțională cu activitate permanentă. Personalul din aparatul de specialitate al prefectului este format din funcționari publici cu statut special și personal contractual. Numirea, respectiv încadrarea, precum și eliberarea din funcție a personalului din aparatul de specialitate se efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii.

În realizarea rolului său aparatul de specialitate al prefectului îndeplinește nu mai puțin de opt categorii de prerogative:

1. atribuții cu privire la aplicarea și respectarea Constituției, a legilor și a celorlalte acte normative, la realizarea intereselor naționale, precum și la realizarea în județ, respectiv în municipiul București, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare:

elaborează și prezintă prefectului informări periodice cu privire la situația și evoluția stării generale economice, sociale, culturale și administrative, precum și cu privire la stadiul realizării obictivelor cuprinse în Programul de guvernare, în județ, respectiv municipiul București;

participă alături de reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate, în cadrul unor comisii mixte constituite prin ordin al prefectului, la acțiuni de verificare la nivelul întregului județ, respectiv al municipiului București, cu privire la aplicarea și respectarea actelor normative;

elaborează studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, precum și propuneri privind îmbunătățirea stării de legalitate, pe care le înaintează prefectului;

prezintă prefectului, cu consultarea autorităților administrației publice locale și a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, propuneri privind prioritățile de dezvoltare a județului, respectiv a municipiului București, pe baza Programului de guvernare și în concordanță cu prevederile planului de dezvoltare regională.

întocmește anual planul de acțiuni pentru realizarea în județ, respectiv municipiul București, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;

realizează documentația necesară și elaborează pe baza acesteia raportul anual privind starea economico-socială a județului, respectiv a municipiului București, care se înaintează, potrivit legii, Guvernului, prin Ministrul Administrației și Internelor;

contribuie la organizarea aplicării în județ, respectiv în municipiul București, a programelor și strategiilor guvernamentale sau ministeriale cu privire la restructurarea sectorială, aprovizionarea populației cu produse de bază și combustibili, protecția consumatorilor, gospodăria comunală, dezvoltarea prestărilor de servicii, precum și de alte activități;

asigură transpunerea în practică a Strategiei de guvernare cu privire la parteneriatul social dintre sindicate, patronat si puterea executivă;

2. atribuții cu privire la conducerea activității serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale admnistrației publice centrale din subordineea Guvernului, organizate la nivelul unitătilor administrativ-teritoriale:

analizează activitatea desfășurată de serviciile publice deconcetrate și întocmește informări cu privire la aceasta, pe care le înaintează prefectului;

elaborează și supune spre aprobare prefectului măsuri pentru îmbunătățirea activitătii serviciilor publice deconcentrate organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în vederea transmiterii acestora ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, potrivit legii;

examinează, împreună cu serviciile publice deconcetrate și cu autoritățile administrației publice locale și județene, stadiul de execuție a unor lucrări și acțiuni care se derulează în comun;

întocmește documentația necesară în vederea emiterii de către prefect a propunerii de numire și de eliberare din funcție a coducătorilor serviciilor publice deconcentrate;

asigură consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcetrate cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit legii;

asigură transmiterea ordinelor prefectului, având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, către conducătorul instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat;

asigură, potrivit legii, transmiterea către serviciile publice deconcentrate a a ctelor cu caracter normativ emise de ministere și de celelalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului;

analizează și verifică activitatea de management al resurselor umane din cadrul serviciilor publice deconcentrate și propune prefectului măsuri pentru îmbunătățirea activității acestora;

examinează și prezintă prefectului proiectele bugetelor serviciilor publice deconcentrate, transmise de către acestea înainte de a fi propuse conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat;

3. atribuții cu privire la verificarea legalității actelor administrative adoptate sau emise de consiliul județean, de consiliul local sau de primar și contenciosul administrativ:

ține evidența actelor administrative adoptate sau emise de consiliul județean, de consiliul local sau de primar și transmise prefectului în vederea verificării legalității, asigură păstrarea acestora, precum și evidența acțiunilor și dosarelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești;

examinează sub aspectul legalității, în termenele prevăzute de lege, actele administrative adoptate sau emise de consiliul județean, de consiliul local sau de primar;

propune prefectului, cu motivarea corespunzătoare, sesizarea, după caz, a autorităților emitente, în vederea reanalizării actului considerat nelegal sau instanței de contencios administrativ;

întocmește documentația, formulează acțiunea pentru sesizarea instanței de contencios administrativ și susține în fața acesteia acțiunile formulate;

elaborează rapoarte și prezintă informări prefectului cu privire la actele verificate;

avizează ordinele prefectului din punct de vedere al legalității;

reprezintă prefectul în fața notarilor publici, a instanțelor judecătorești de orice grad, precum și a altor autorități sau instituții publice;

acționează în vederea îndeplinirii, în condițiile legii, a atribuțiilor ce revin prefectului în domeniul organizării și desfășurării alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale, precum și a referendumului național ori local;

efectuează, în condițiile legii, verificările și întocmește documentația necesară cu privire la dizolvarea de drept a unor consilii locale sau județene, la suspendarea de drept a unor mandate de consilier sau de primar ori la încetarea de drept a unor mandate de consilier sau primar, respectiv la încetarea înainte de termen a mandatului președintelui consiliului județean, după caz;

desfașoară acțiuni de îndrumare și verificare privind modul de exercitate de către primari a atribuțiilor delegate și executate de către aceștia în numele statului;

4. atribuții cu privire la realizarea politicilor naționale, a celor de integrare europeană și a planului de măsuri pentru integrare europeană și intensificarea relațiilor externe:

întocmește anual planul de acțiuni pentru realizarea în județ, respectiv în municipiul București, a politicilor naționale stabilite de Guvern, a politicilor de integrare europeană și de intensificare a relațiilor externe, cu consultarea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, și a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate;

elaborează, în colaborare cu reprezentanți ai consiliului județean, respectiv ai Consiliului General al Municipiului București, ai serviciilor publice deconcentrate, ai autorităților administrației publice locale, precum și ai societății civile, planul județean de măsuri pentru integrarea europeană și intensificarea relațiilor externe, în conformitate cu documentele programatice referitoare la integrarea europeană;

acționează, cu sprijinul serviciilor publice deconcentrate și al structurilor de integrare europeană, pentru cunoașterea documentelor privind integrarea europeană adoptate la nivel central;

acționează pentru atragerea societății civile la activitățile care au legătură cu procesul de integrare europeană și participă la programele societății civile în domeniul integrării europene;

desfășoară activități menite să conducă la cunoașterea de către autoritățile administrației publice locale și de către cetățeni a programelor cu finanțare externă inițiate și susținte de Uniunea Europeană și de alte organisme internaționale;

întocmește, gestionează prin evidență centralizată și monitorizează activitatea de relații și de colaborări internaționale a instituției prefectului;

elaborează evidența centralizată a rapoartelor de activitate întocmite obligatoriu pentru orice activitate de relații internaționale;

5. atribuții cu privire la buna organizare și desfășurare a activitătii pentru situații de urgență, precum și la pregătirea și ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care au un caracter militar:

stabilește, împreună cu instituțiile publice și organismele abilitate prin lege, măsurile necesare pentru prevenirea sau reducera la minimum a efectelor fenomenelor naturale periculoase și a catastrofelor de orice fel, pe care le înaintează prefectului;

urmărește îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect, în calitate de președinte al comitetului județean pentru situații de urgență;

prezintă prefectului propuneri privind modul de utilizare, în situații de criză, a fondurilor special alocate de la bugetul de stat;

propune prefectului, în situațiile prevăzute de lege, convocarea consiliilor locale, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, după caz;

întocmește rapoarte și informări privind evoluția și desfășurarea evenimentelor în caz de dezastru, precum și măsurile întreprinse de autoritățile administrației publice locale în acest domeniu, pe care le înaintează prefectului;

asigură informarea prefectului și a autorităților administrației publice locale, pe baza datelor comunicate de Ministerul Administrației și Internelor, cu privire la iminența producerii unor fenomene naturale periculoase;

asigură informarea zilnică a prefectului, în perioda producerii fenomenelor naturale periculoase, cu privire la situația preliminară a efectelor și a pagubelor produse;

prezintă prefectului situația finală a pagubelor produse;

sprijină și îndrumă autoritățile administrației publice locale pentru buna organizare și desfășurare a activității în situații de urgență;

prezintă prefectului propuneri privind alocarea unor sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului;

centralizează necesarul de materiale de construcții, alimente și îmbrăcăminte în vederea elaborării proiectelor de hotărâri ale Guvernului pentru acordarea de ajutoare umanitare populației afectate de la rezervele de stat;

prezintă prefectului propuneri pentru acordarea unor ajutoare umanitare populației afectate de dezastre, în scopul protecției populației în situații excepționale, determinate de calamităti naturale, epidemii, epizootii, incendii sau alte fenomene periculoase;

verifică modul de distribuire atât a ajutoarelor umanitare, cât și a sumelor alocate din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului;

6. atribuții cu privire la activitatea de eliberare și de evidență a pașapoartelor simple:

soluționează cererile pentru eliberare pașapoartelor simple ori de prelungire a valabilitătii acestora, în conformitate cu prevederile legii;

asigură eliberarea, în sistem de ghișeu unic, a pașapoartelor simple, în colaborare cu serviciile publice comunitare locale de evidență a pașapoartelor din subordinea consiliilor municipale, orășenești și comunale, precum și ale sectoarelor municipiului București;

administrează și gestionează registru județean, respectiv al municipiului București, de evidență a pașapoartelor simple și valorifică datele cuprinse în acesta;

furnizează permanent, în cadrul Sistemului național informatic de evidență a persoanelor, informațiile necesare actualizării Registrului național de evidență a pașapoartelor simple;

asigură înscrierea de mențiuni în pașapoarte, în condițiile legii;

organizează la nivelul județului, respectiv al municipiului București, gestionarea și controlul eliberării pașapoartelor;

7. atribuții cu privire la regimul permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și al plăcilor cu numere de înmatriculare:

constituie și actualizează registrul județean, respectiv al municipiului București, de evidență a permiselor de conducere și a autovehiculelor înmatriculate și valorifică datele cuprinse în aceasta;

organizează examenele pentru obținerea permiselor de conducere a autovehiculelor, în condițiile legii;

soluționează cererile pentru eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere, în condițiile legii;

asigură eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere;

monitorizează și controlează modul de respectare a prevederilor legale referitoare la asigurarea protecției datelor cu caracter personal, în domeniul de competență;

8. alte atribuții conferite de lege cum ar fi:

întocmește documentația necesară emiterii ordinelor prefectului;

elaborează proiectul ordinului prefectului de stabilire a numărului consilierilor locali și județeni, pe baza datelor statistice oficiale, și întocmește graficul de convocare a consiliilor locale și a consiliului județean în ședința de constituire;

elaborează proiectul ordinului prefectului privind numirea directorului oficiului prefectural;

elaborează, cu consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, proiectele de ordine ale prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate;

asigură primirea, înregistrarea și soluționarea petițiilor adresate prefectului, precum și comunicarea către petent a răspunsului, în termenul legal;

organizează activitatea de primire a cetățenilor în audiență la prefect, la subprefect și la secretarul general;

consiliază cetățenii care se adresează instituției prefectului în problemele generale sau specifice relației cu publicul;

participă la desfășurarea audiențelor;

urmărește și aplică prevederile cuprinse în strategiile și programele pentru susținerea reformei în administrația publică;

realizează lucrări de secretariat pentru comisia județeană consultativă și comitetul operativ-consultativ și prezintă prefectului propuneri cu privire la programul de activitate al acestora;

elaborează, în colaborare cu persoanele desemnate de către conducătorii serviciilor publice, deconcentrate, cu specialiștii consiliului județean și pe baza propunerilor primarilor unităților administrativ-teritoriale din județ, proiectul programului principalelor lucrări și activităti ale comisiei județene consultative;

conlucrează cu unitățile teritoriale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, Ministerul Apărării Naționale și a Serviciului Român de informații la elaborarea măsurilor ce se impun pentru asigurarea respectării drepturilor individuale, apărarea proprietății publice și private, securitatea cetățenilor și prevenirea infracțiunilor;

asigură organizarea și desfășurarea ședințelor comisiei de dialog social;

conlucrează cu compartimentele din aparatul propriu al consiliului județean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureșri, în vederea elaborării proiectelor de hotărâri ale Guvernului care au ca obiect soluționarea unor probleme de interes local;

aplică actele normative cu caracter reparatoriu.

Oficiile prefecturale sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefecturii, în subordinea directă a prefectului și sunt conduse de un șef al oficiului prefectural cu funcție echivalentă cu funcția de director executiv. Numirea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al șefului oficiului prefectural se face de către prefect.

Prefectul dispune și de un aparat propriu de specialitate a cărui conducere operativă este asigurată de un secretat ce îndeplinește următoarele atribuții:

– conduce și răspunde de activitatea operativă a aparatului de specialitate, cu excepția cancelariei prefectului;

– coordonează activitatea de verificare a legalitătii actelor administrative adoptate sau emise de consiliul județean, de consiliul local sau de primar, cu privire la actele considerate nelegale, precum și de sesizare, în termenele legale, a instanțelor de contencios administrativ;

– elaborează proiectul regulamentului de organizare și funcționare a aparatului de specialitate, pe care îl supune spre aprobare prefectului;

– asigură elaborarea proiectului de ordin al prefectului pentru numirea sau eliberarea din funcție a secretarilor unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru sancționarea disciplina a acestora pentru abaterile săvârșite, cu excepția secretarului județului, respectiv al municipiului București;

– asigură elaborarea și transmiterea ordinelor prefectului privind înființarea și organizarea oficiilor prefecturale către Ministerul Administrației și Internelor;

– contrasemnează ordinele cu caracter normativ emise de către prefect și asigură transmiterea acestora către Ministerul Administrației și Internelor, precum și publicarea în monitorul oficial al județului ori al municipiului București, după caz;

– asigură transmiterea către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;

– primește, distribuie corespondența și urmărește rezolvarea acesteia în termenul legal;

– prezintă prefectului studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare;

– îndrumă și verifică modul de îndeplinire de către secretarii unităților administrativ-teritoriale, cu excepția secretarului județului, respectiv al municipiului București, a atribuțiilor stabilite prin lege și face propuneri prefectului privind sancționarea acestora;

– gestionează și urmărește îndeplinirea măsurilor dispuse de prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;

– asigură prin compartimentul de specialitate, relația cu mass-media și aplicarea prevederilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public;

– stabilește și urmărește realizarea fluxului de informare-documentare în domeniile de activitate specifice instituției prefectului;

– prezintă prefectului propuneri cu privire la organizarea și desfășurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea și soluționarea petițiilor, precum și la arhivarea documentelor;

– întocmește proiectul de regulament de organizare și funcționare a comisiei județene consultative, cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru;

– supraveghează realizarea lucrărilor de secretariat pentru comisia județeană consultativă;

– acordă consultanță autorităților administrației publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrățire și aderare, inițiate de către acestea;

– verifică și aplică apostila pe actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul României și care urmează să producă efectele juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenției de la Haga;

– aprobă eliberarea de extrase sau copii de acte din arhiva instituției prefectului, cu excepția celor care conțin informații clasificate ca secrete de stat sau de serviciu;

– îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau sarcini date de Ministerul Internelor și Reformei Administrative ori de către prefect.

3. Colegiile prefecturale

În fiecare județ funcționează un colegiu prefectural compus din prefect, subprefecți și conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministrelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, care își au sediul în județul respectiv. La lucrările colegiului prefectural pot fi invitate și alte persoane a căror prezentă este considerată necesară.

Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puțin o dată pe lună și oricând se consideră că este necesar, iar atribuțiile acestuia privesc armonizarea activitătii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în județul respectiv, precum și implementarea programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune ale Guvernului la nivelul județului sau a localităților acestuia, fiind reglementate prin hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL III – ORGANELE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

SECȚIUNEA 1 – NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ

Regulile și principiile de organizare și funcționare a autoritătilor administrației publice locale din România sunt formulate expres de dispozițiile Constituției, precum și de Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală republicană.

Potrivit acesteia din urmă, administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit, aplicare principiilor arătate neputând aduce atingere caracterului de stat național, unitar și indivizibil al României.

Principiul autonomiei locale, formulat expres în Constituție, dar și în Legea nr. 215/2001, este unul din principiile fundamentale pe care se bazează administrația publică locală.

Receptarea corectă a conținutului complex al acestui principiu prezintă o importantă semnificație pe toate planurile, teoretice și practice. Îndemnul la înțelegerea cât mai temeinică a componentelor principiului autonomiei locale este motivat și de necesitatea contracarării eventualelor tendințe, fie spre absolutizare a principiului ca atare, până la a-l considera sinonim cu „independența“ totală a autorităților administrației publice locale, fie cu cerința de a pretinde „autoguvernarea“ teritorială sau punerea în practică a unor alte concepte similare. Un asemenea comportament, pus în practică, ar avea drept efect contrapunerea administrației publice locale celei centrale, aspect care poate fi califiat drept un atentat la puterea executivă a statului, cu toate consecințele pe care le-ar genera.

Cu alte cuvinte, aplicarea principiului autonomiei locale nu poate fi înțeleasă sau interpretată, în nici un caz, ca un drept conferit unei anume colectivităti de a se guverna singură în toate domeniile, nesocotind raporturile firești cu autoritățile similare aflate fie la nivelurile similare, fie centrale.

Modul de realizare a autonomiei locale în comune și orașe se înfăptuiește prin două autorități alese de electorat, în condițiile legii. Aceleași autorități, desemnate prin vot, sunt în același timp, și autorități care realizează administrația publică propriu-zisă. De aici rezultă că, prin Constituție, legiuitorul a conferit celor două autorităti alese – comunale și orășenești – un caracter dublu, ca o reflectare, de fapt, a naturii comunei sau orașului care sunt, concomitent, atât comunități, cât și unități administrativ-teritoriale. Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate.

Ca o consecintă a aplicării principiului autonomiei locale, autoritățile comunale/orășenești nu sunt subordonate față de vreo autoritate județeană sau centrală. Între consiliul local, respectiv primar, pe de o parte, și consiliul județean, pe de altă parte, nu este nici un raport de subordonare. Nu există raporturi de subordonare nici între consiliul local/primar, pe de o parte, și prefect, minister, departament central, pe de altă parte. În relațiile cu organele locale, organele centrale, respectiv județene, le revin doar următoarele drepturi:

– de a le organiza activitatea;

– de a le da îndrumări obligatorii (dreptul la instruire);

– dreptul de a exercita controlul general asupra diferitelor activități cu caracter economico-financiar, juridic, organizatoric, cultural etc.;

– dreptul de a solicita anularea actelor ilegale.

Aceste drepturi nu știrbesc cu nimic principiul autonomiei locale, sub aspectul său esențial, cu privire la raporturile dintre consiliul local/primar și organele ierarhic superioare. Drepturile mai sus-menționate, rezultă din prevederile Constituției, care stipulează o seamă de prerogative de autoritate coordonatoare, prerogative ce revin, pe de o parte, consiliului județen, precum și dreptul de control privind legalitatea, care-i revine prefectului, pe de altă parte.

Carta Europeană a Autonomiei Locale consideră autonomie locală ca „un principiu stabilit prin Constituție sau prin legile statelor-părți, care conferă colectivităților locale dreptul și capacitatea de a rezolva și gestiona, în cadrul legii, o parte importantă din treburile publice“. Concomitent, se recunoaște dreptul oricăruia dintre statele-părți de a exercita controale administrative asupra colectivităților locale și care au drept obiect legalitatea actelor adoptate de autoritătile respective.

De remarcat este faptul că, în urma adoptării Legii nr. 215/2001, autonomia locală este mai bine definită, în concordanță cu prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale, precizându-se că „autonomia locală este administrativă și financiară și se exercită numai în cadrul legii“. Spre deosebire de reglementarea anterioară, se mai face precizarea că ea semnifică „dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii“. Se mai statuează că „acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat și se definește colectivitatea locală ca fiind „totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială“.

Autoritatea locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.

Departe de a avea un caracter pur teoretic, principiul autonomiei locale se exprimă prin acțiuni practice, ca urmare a suportului său material. Acesta se constituie din patrimoniul propriu al colectivităților locale, pe care acestea le gestionează, asemenea oricărui proprietar, în condițiile legii. Astfel, comunitățile (colectivitățile) locale dețin în proprietate și spre administrare clădiri, terenuri, utilaje diverse și alte bunuri materiale, la care se adaugă numeroase mijloace financiare, pe care le utilizează, așa cum spune legea, în interesul populației locale. Patrimoniul fiecărei colectivităti, dezvoltarea și valorificarea sa cât mai eficientă constituie, de altfel, principala sursă a prosperității locuitorilor din fiecare unitate administrativ-teritorială.

Pentru realizarea autonomiei locale, autoritățile administrației publice din comune, orașe și județe elaborează și aprobă bugete de venituri și cheltuieli, având dreptul ca, în condițiile legii, să instituie și să perceapă impozite și taxe locale. Cu alte cuvinte, în acest caz, astfel de reglementări creează cadrul necesar și concret de manifestare a autonomiei locale, în ceea ce privește finanțele publice. Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care aparțin comunei, orașului sau județului.

În acest context, să mai subliniem următoarele aspecte, care nu pot fi ignorate, și anume:

– autonomia locală reprezintă atât un drept cât și o obligație pentru autoritățile reprezentative ale colectivităților locale, care au misiunea de a gestiona și rezolva toate problemele populației din raza lor administrativ-teritorială;

– toate drepturile și îndatoririle rezultate din conținutul principiului autonomiei locale se exercită în numele colectivitătii locale, ca o consecință a împuternicirilor date de cei pe care-i reprezintă, cu alte cuvinte, numai pe baza mandatului încredințat de electorat.

În ceea ce privește deconcetrarea serviciilor publice, aceasta consta, de regulă în exercitarea unei tutele administrative prin partea agentului ierarhic – guvernatorul (ministerial sau departamental) ori județean – și atribuirea unor competențe autonome serviciilor respective. Cu alte cuvinte, pe de o parte, unele servicii, descentralizate în teritoriu, funcționează ca organe de execuție ale organelor centrale de bază, iar pe de altă parte, serviciile respective pot fi tutelate, autonomia lor fiind deci relativ limitată.

Deconcentrarea serviciilor publice nu vizează transferarea tuturor activităților de la nivel central, la cel județean sau local. O asemenea conduită un este nici necesară, nici posibilă nici oportună. Dacă luăm în considerație toate autoritățile administrației publice centrale (ministere, departamente, direcții generale) vom constata că, pentru unele, nici nu s-ar pune problema deconcentrării unor servicii publice în teritoriu.

De fiecare dată când se pune problema analizei de fond a principiului pe care-l discutăm trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

– ce servicii publice și în ce domeniu nu sunt absolut necesare a fi organizate la nivel local;

– în ce măsură aceste servicii sunt necesare și prezintă importanța pentru colectivitățile locale;

– în ce măsură aceste servicii publice sunt sau nu în stare să rezolve, ele însele, atribuțiile care revin autorităților centrale, fără să mai fie nevoie de investiții ulterioare din partea altor autorităti statale.

Deconcentrarea este determinată, în mare măsură și de nivelul de dezvoltare economico-socială a unitătii administrativ-teritoriale în care ar urma să fie „dizlocate“ astfel de servicii publice. Este indiscutabil că numărul și diversitatea lor vor fi mai ridicate în localităti și județe cu o dezvoltare economico-socială mai ridicată.

Aplicarea corectă, și mai ales, eficientă, a principiului deconcentrării serviciilor publice se constituie într-o responsabilitate care implică analiza unor probleme complexe de ordin politic, juridic, economic și social. Evaluarea corectă a necesităților și a gradului de deconcentrare a serviciilor publice în teritoriu presupune analiza corectă și multilaterală a tuturor factorilor care pot influența deciziile de rigoare, funcție de condițiile și necesitățile impuse de aplicarea efectivă a programului de reformă a țării în toate domeniile, din care administrația publică nu poate fi exclusă.

Autoritățile administrației publice locale, care prestează servicii de interes local, sunt comisiile locale și primării, ca unităti autonome, precum și comisiile județene care „coordonează activitatea consiliilor locale comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean“.

Organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean este o denumire generică ce include :

1. instituții publice și servicii publice înființate și organizate prin hotărâri ale autorităților deliberantive, denumite în continuare instituții și servicii publice de interes local sau județean (instituții de învățământ, dispensare, policlinici, spitale, biblioteci etc.);

2. societăti comerciale și regii autonome înființate sau reorganizate prin hotărâri ale autoritătilor deliberative, denumite în continuare societăti comerciale și regii autonome de interes local sau județean (construcții, transport, comunicații, salubritate etc.);

3. asociații de dezvoltare intercomunitară (structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înființate, în condițiile legii, de unitătile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii publice);

4. furnizori de servicii sociale, de drept public ori privat, care acordă servicii sociale în condițiile prevăzute de lege ;

5. asociații, fundații și federații recunoscute ca fiind de utilitate publică, în condițiile legii ;

6. operatori de servicii comunitare de utilități publice locale sau județene.

Fără a fi formulat, în mod expres, de dispozițiile constituționale, principiul eligibilitătii este inserat in legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală și în reglementările referitoare la alegerile locale.

Potrivit acestui principiu, primarii, consiliile locale și cele județene sunt autorități alese. Rațiunea de a fi a consiliilor locale și județene precum și a primarilor constă numai din a administra/gestiona treburile autoritătilor administrativ-teritoriale în care sunt alese, de a sluji și rezolva interesele colectivităților respective, într-un cuvânt, ale electoratului. Așadar, puterea lor derivă din mandatul ce le-a fost încredințat de alegători, în numele cărora acționează și pe care-i reprezintă.

Așa cum am văzut, în sistemul autorităților administrației publice sunt încadrate, organizate și funcționează, mai ales la nivel județean, și alte autorități – servicii deconcentrate ale ministerelor și alte organe centrale de specialitate, precum și prefecții. Spre deosebire de primari și de consiliile comunale și județene, care sunt alese, autoritățile serviciilor deconcentrate sunt numite ca reprezentante ale puterii executive, făcând parte chiar din structura ministerelor, iar prefectul, reprezentând Guvernul în județ, este deci, înalt funcționar public numit.

Totodată, trebuie menționat și faptul că primarul, în exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară, precum și a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea și desfășurarea alegerilor, aducerea la cunoștința cetățenilor a legilor, precum și a altor asemenea atribuții, stabilite prin legi, acționează și ca reprezentant al statului, în comuna sau orașul în care a fost ales.

Autoritățile administrației publice centrale vor consulta, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale (Asociația Comunelor din România, Asociația Orașelor din România, Asociația Municipiilor din România, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România precum și alte forme asociative de interes general, constituite potrivit legii), în toate problemele care le privesc în mod direct, potrivit legii.

Prin Legea nr. 215/2001 a fost introdus, în mod expres, alături de celelalte principii, și principiul legalitătii, căruia trebuie să i se subordoneze organizarea și funcționarea tuturor autorităților administrației publice locale, fie că acestea au sau nu un caracter statal.

Legalitatea înseamnă respectarea cu strictețe a unei norme de drept. Cu alte cuvinte, legalitatea este chiar rezultatul înfăptuirii conținutului legii. La starea de legalitate se ajunge să fie prin respectarea unei dispoziții legale de bună voie, din convingere, sau prin aplicarea silită a legii de către forța de constrângere a puterii publice. Într-un stat de drept, respectarea legii este o cerință a stabilității oridinii juridice și a desfășurării armonioase a vieții sociale. Asigurarea legalitătii presupune ca fiecărui cetățean să îi incube datoria de a respecta dispozițiile generale ale legii. De aceea, constituțiile moderne conțin prevederi prin care se stipulează că „nimeni nu este mai presus de lege“ și că respectarea legilor reprezintă o datorie cetățenească.

Să reținem deci că principiul legalității se aplică în administrația publică locală, privită în toată complexitatea sa. În consecință, toate aspectele organizatorice și funcționale, respectiv consacrarea structurilor organizatorice ale autorităților administrației publice locale, componența, modul de constituire, atribuțiile, componențele și modul lor de funcționare, la care se adaugă actele pe care le emană, ca și raporturile și relațiile lor cu alte autorități publice sau structuri organizatorice din țară și străinătate, trebuie să fie în strictă conformitate cu legea (cu prevederile Constituției, dar și cu cele ale legilor și ale celorlalte acte normative în vigoare). Se înțelege că nerespectarea legilor este sinonimă cu încălcarea principiului legalității, atrăgând consecințele juridice corespunzătoare.

Principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit are o mare însemnătate teoretică și practică, fiind o dovadă concludentă a democratismului în acțiune. Deși legislația în vigoare nu conține dispoziții sociale cu privire la formele și metodele de consultare a cetățenilor, autoritătile administrației publice locale apelează totuși la o seamă de mijloace prin care electoratul este atras la rezolvarea unor probleme de interes local. În instanță, potrivit acestor dispoziții, primarul poate propune consiliului local consultarea, asupra problemelor de interes deosebit, a locuitorilor, prin referendum și, în baza hotărârii consiliului local, să ia măsuri pentru organizarea acestuia.

Pe de altă parte, Legea nr. 215/2001 obligă consultarea locuitorilor, prin referendum în situația oricăror modificări a limitelor teritoriale ale județului.

De asemenea, legea prevede că „problemele de interes deosebit din unitățile administrativ-teritoriale se pot supune, în condițiile legii, aprobării locuitorilor, prin referendum local“.

De regulă, referendumul are un caracter consultativ, de aceea rezultatul său nu este obligatoriu, ci doar orientativ.

În procesul de aplicare a principiilor care stau la baza organizării și funcționării administrației publice locale, trebuie luate în considerație și alte aspecte care, chiar dacă legea consideră că nu au valoare de principiu, își pun amprenta activității unităților administrativ-teritoriale, favorizând înfăptuirea în practică a principiilor pe care le analizăm. Între aspectele cu caracter general, care nu pot fi ignorate în procesul de aplicare a acestor principii, amintim, spre exemplu, cadrul material, teritorial în care se realizează administrația publică locală, calitatea de persoană juridică a comunelor, orașelor și județelor, natura autorităților administrației publice din comune și orașe etc.

În acest sens, ne putem referi la „principiul“ colaborării în înfăptuirea administrației publice locale, care are la baza precizarea textului legii potrivit căreia „în relațiile dintre administrația publică organizată la nivelul unităților administrativ-teritoriale nu există raporturi de subordonare“.

De asemenea, art. 6 din Legea nr. 215/2001 republicată precizează că „raporturile dintre autoritătile administrației publice locale din comune, orașe și municipii și autoritățile administrației publice de la nivelul județean se bazează pe principiile autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor întregului județ“. În relațiile dintre autotitățile administrației publice locale și consiliul județean pe de o parte, precum și între consiliul local și primar, pe de lată parte, nu există raporturi de subordonare.

SECȚIUNEA 2 – CONSILIILE LOCALE

1. Componența consiliului local

Conform Legii nr. 215/2001, în fiecare comună și oraș există un consiliu local ca autoritate deliberativă. Consiliile comunelor, orașelor și sectoarelor Bucureștiului sunt compuse din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Statutul-cadru orientativ al comunei și orașului se stabilește prin hotărâre de guvern.

Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația comunei, orașului sau sectoarelor Bucureștiului, raportată de Comisia Națională pentru Statistică la data de 1 iulie a anului care precede alegerile.

Asfel, până la 3000 locuitori sunt un număr de 9 consilieri, iar la peste 400000, sunt 27. Consiliul General al municipiului București este compus dintr-un număr de 31 de consilieri.

2. Constituirea consiliilor locale

În termen de 25 de zile de la data alegerilor are loc constituirea consiliilor locale. Convocarea consiliilor în sedința de constituire se face de către prefect. La ședința de constituire participă prefectul sau reprezentantul său. La ședință va fi convocat și primarul, chiar dacă procedura de validare a acestuia nu a fost finalizată.

Ședința este legal constituită dacă participă cel puțin majoritatea consilierilor aleși și validați. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, ședința se ține, la convocarea prefectului peste 3 zile. Dacă nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare peste alte 3 zile, în aceleași condiții. În situația în care consiliul nu se poate constitui nici la ultima convocare, datorită absenței, fără motive temeinice, a consilierilor, instanța va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleși care au lipsit nemotivat la oricare dintre cele 3 convocări. Sesizarea instanței se face de către prefect în maximum 3 zile de la data ședinței, pe baza procesului-verbal al ședinței, întocmit de secretarul unității administrativ-teritoriale. Hotărârea instanței se pronunță în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului și poate fi atacată cu recurs la instanța competentă. În cazul în care locurile declarate vacante, potrivit procedurii de mai sus, nu pot fi ocupate cu supreanții înscriși pe listele de candidați respective, potrivit legii, se organizează alegeri parțiale pentru completare, în termen de 90 de zile. Absența consilierilor de la ședința de constituire este motivată dacă există cauze obiective, precum boala sau misiunea în străinătate.

3. Validarea consiliilor locale

Validarea alegerilor consilierilor se face de către judecătoria în raza căreia se află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de președintele instanței. Cererea de validare a consilierilor locali se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatelor alegerilor, încondițiile legii. Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condițiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consiliului s-a făcut prin fraudă electorală, constatată în condițiile legii.

Pentru validarea mandatelor conditaților declarați supleanți este aplicabilă aceeași procedură. Pot fi validați numai candidații declarați supleanți care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscriși în partidul politic, alianța politică sau alianța electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri.

Consiliul este legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validați au depus jurământul. Constituirea consiliului local se constată prin hotărâre, adoptată cu votul majoritătii consilierilor locali validați.

În cazul în care consilierul local declarat ales renunță înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatului primului supleant înscris pe lista partidului politic, a alianței politice sau a alianței electorale respective, dacă până la validarea mandatului partidele și alianțele politice confirmă în scris apartenența la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanți, conform legii, iar numărul de consilieri locali se reduce sub jumătate plus unu, se vor organiza alegeri parțiale pentru completare, în termen de 90 zile.

4. Jurământul consilierilor

Consilieri a căror mandate au fost validate depun în fața consiliului județean un jurământ de credință în limba română.

Jurământul are următorul enunț: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orașului, muncipiului, județului) … Așa să-mi ajute Dumnezeu!“

Consilierii care refuză să depună jurământul sunt considerați demisionați de drept.

5. Statutul consilierilor locali

După depunerea jurământului de către consilieri și constituirea consiliului local, consilierii dobândesc anumite drepturi și obligații, care alcătuiesc laolaltă statutul juridic al consilierului.

Astfel, este de precizat că mandatul consilierilor este de 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului până la constituirea noului consiliu ales. Desigur, nu în toate cazurile mandatul durează 4 ani, uneori apărând situații care determină ca acest termen să fie mai scurt.

Calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:

demisie ;

incompatibilitate ;

schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia;

lipsa nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului ;

imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepța cazurilor prevăzute de lege;

condamnarea, prin hotărâre judecătoreacă rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;

punerea sub interdicție judecătorească;

pierderea drepturilor electorale;

pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales;

deces.

Încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local, respectiv de consiliul județean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a președintelui consiliului județean sau a oricărui consilier.

Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanța de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.

În exercitarea mandatului, consilierii nu sunt salarizați, ei putând primi însă o indemnizație de ședință, ca și pentru lucrul în comisiile de specialitate ale consiliului.

În exercitarea funcției, consilierii sunt în serviciul colectivitătii locale, fiind ocrotiți de lege ca purtători ai autorității publice, legea garantând acestora libertatea de opinie și de acțiune în exercitarea mandatului.

Consilierii locali nu pot fi trași la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Aleșii locali au dreptul de inițiativă în promovarea actelor administrative, individual sau în grup, dreptul la asociere fiindu-le și el garantat, iar structurile asociative legal constituite ale aleșilor locali vor fi consultate de către autoritățile administrației publice centrale în toate problemele de interes local.

Consilierii locali beneficiază de plata cursurilor de pregătire, formare și perfecționare profesională organizate de instituții specializate, în decursul mandatului, conform hotărârii consiliului local. Aleșii locali au obligația de a participa la cel puțin un curs de pregătire în domeniul administrației publice locale, în decursul primului an de mandat, fiind exceptați cei care au deținut anterior un alt mandat de consilier local, consilier județean, președinte al consiliului județean, primar sau au exercitat funcția de prefect, au fost funcționari publici, au deținut un mandat de parlamentar sau au studii economice, juridice sau administrative.

Reținerea, arestarea sau trimiterea în judecată penală ori contravențională a consilierilor locali, precum și faptele săvârșite care au determinat luarea de măsuri se aduc la cunoștință atât autorităților administrației publice din care fac parte, cât și prefectului, în termen de cel mult 24 de ore, de către organele care au dispus măsurile respective.

De protecție juridică beneficiază și membrii familiei consilierului – soț, soție și copii – în cazul în care o agresiune împotriva acestora urmărește nemijlocit exercitarea de presiuni asupra alesului local în legătură cu exercitarea mandatului său.

Consilierii locali sunt obligați să respecte Constituția și legile țării, precum și regulamentul de funcționare a cosiliului, să se supună regulilor de curtoazie și disciplină și să nu folosească în cuvântul lor sau în relațiile cu cetățenii expresii injurioase, ofensatoare ori calomnioase. De asemenea, ei sunt obligați să menționeze expres situațiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale. În cazurile în care interesul personal nu are caracter patrimonial, consiliile locale pot permite participarea la vot a consilierului.

Consilierii locali sunt obligați să își facă publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul comunei, orașului, municipiului, sectorului Bucureștiului, respectiv la secretarul general al județului sau al municipiului București, după caz. Un exemplar al declarației privind interesele personale se păstrează de către secretar într-un dosar special, denumit registru de interese. Al doilea exemplar al declarației de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care le va păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese.

În declarația privind interesele personale, toți aleșii locali, deci inclusiv consilierii vor specifica funcțiile deținute în cadrul societătilor comerciale, autorităților și instituțiilor publice, asociațiilor și fundațiilor; veniturile obținute din colaborarea cu orice persoană fizică sau juridică și natura colaborării respective; participarea la capitalul societăților comerciale, dacă aceasta depășește 5% din capitalul societății; participarea la capitalul societătii comerciale, dacă aceasta nu depășește 5% din capitalul societății, dar depășește valoarea de 100.000.000 lei; asociațiile și fundațiile ai căror membri sunt; bunurile imobile deținute în proprietate sau în concesiune; funcțiile deținute în cadrul societătilor comerciale, autorităților sau instituțiilor publice de către soț/soție; bunurile imobile deținte în proprietate sau în concesiune de către sot/soție și copii minori; lista proprietătilor deținute pe raza unității administrativ-teritoriale din ale căror autorități ale administrației publice locale fac parte; cadourile și orice beneficii materiale sau avantaje făcute de orice persoană fizică ori juridică, legate sau decurgând din funcția deținută în cadrul autorității administrației publice locale; orice cadou sau donație primită de aleșii locali într-o ocazie publică sau festivă devin proprietatea acelei instituții sau autorități; orice alte interese, stabilite prin hotărâre a consiliului local, în cazul primarilor, viceprimarilor și consilierilor locali, sau prin hotărâre a consiliului județean, în cazul președintelui și vicepreședintelui acestuia și al consilierilor județeni.

Declarația privind interesele personale se depune în termen de 15 zile de la data declarării consiliului ca legal constituit. Aleșii locali au obligația să reactualizeze declarația privind interesele personale la începutul ficărui an, nu mai târziu de 1 februarie, dacă au intervenit modificări semnificative fața de declarația anterioară.

Legea nr. 393/2004 consideră că aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităților publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;

orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia;

o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri;

o altă autoritate din care fac parte;

orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceștia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;

o asociație sau fundație din care fac parte.

Nedepunerea declarației privind interesele personale atrage suspendarea de drept a mandatului, iar refuzul depunerii ei atrage încetarea de drept a mandatului de consilier.

Consilierii locali, răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin. Consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, precum și solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte și pentru hotărârile pe care le-au votat.

În cazul unor abateri grave, săvârșite în mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave, consiliul poate aplica sancționarea excluderii temporare a consilierului de la lucrările consiliului și ale comisiilor de specialitate. Gravitatea abaterii va fi stabilită de comisia de specialitate care are în obiectul de activitate aspecte juridice, în cel mult 10 zile de la sesizare. Excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiilor de specialitate nu poate depăși două ședințe consecutive și are drept consecință neacordarea indemnizației de ședință pe perioada respectivă. În caz de opunere, interzicerea participării la ședințe se execută cu ajutorul forței publice puse la dispoziție președintelui.

6. Atribuțiile consiliului local

Conform art. 36 din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliul local are inițiativă și hotărăște cu respectarea legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege, în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:

atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și al societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;

atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;

atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;

atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate de către cetățeni;

atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.

În ce privește prima categorie. Consiliul local :

aprobă statutul comunei, orașului sau municipiului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local;

aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statutul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și statutul de funcții ale regiilor autonome de interes local;

exercită, în numele unițății administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăti comerciale sau regii autonome, în condițiile legii.

În cea de-a doua categorie de atribuții sunt cuprinse cele referitoare la:

aprobarea, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, a modului de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar;

aprobarea, la propunerea primarului, a contractării și/sau garantării împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de tituluri de valoare, în numele unității administrativ-terotoriale, în condițiile legii;

stabilirea și aprobarea impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii;

aprobarea, la propunerea primarului, a documentațiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii;

aprobarea strategiilor privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale;

asigurarea realizării lucrărilor și luarea măsurilor necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor.

În cea de-a treia categorie de atribuții, consiliul local: hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închiderea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii; hotărăște vânzarea, concesionarea sau închiderea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii; avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților; atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local.

Cât privește cea de-a patra categorie de atribuții prevăzute de lege, consiliul local:

asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: educația; serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănătate; cultură; tineretul; sportul; ordinea publică; situațiile de urgență; protecția și refacerea mediului; conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale; dezvoltarea urbană; evidența persoanelor, podurile și drumurile publice; serviciile comunale de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, după caz; serviciile de urgență de tip salvamont, salvamar și de prim ajutor; activitătile de administrație social-comunitară; locuințele sociale și celelalte unităti locative aflate în interesul comunității locale, a resurselor naturale de pe raza unității administrativ-teritoriale, precum și alte servicii publice stabilite prin lege;

hotărăște acordarea unor sporuri și alte facilități, potrivit legii, personalului sanitar și didactic;

sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase;

poate solicita informații și rapoarte de la primar, viceprimar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;

aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale și a utilitătilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;

poate solicita informări și rapoarte specifice de la primar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local.

De asemenea, consiliul local hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; hotărăște,în condițiile legii, înfrățirea comunei, orașului sau municipiului cu unități administrativ-teritoriale din alte țări; hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităti administrativ-teritoriale din țără sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autotităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

7. Funcționarea consiliului local

Legea nr. 215/2001 republicată consacră o întreagă secțiune din Capitolul II acestei probleme. Consiliul local lucrează în sedințe, care sunt conduse de președinte. Consiliul local se întrunește în sedințe ordinare, lunar, la convocarea primarului. Consiliul local se poate întrunii și în sedințe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului. Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unității administrativ-teritoriale, cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zlie înainte de ședințele extraordinare. Odata cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziție consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi. În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, orașului sau municipilului sau în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată. În invitația la ședință se vor preciza data, ora, locul desfașurării și ordinea de zi a acesteia. Ordinea de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștință locuitorilor comunei sau ai orașului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. În comunele sau orașele în care cetațenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoștința publică și în limba maternă a cetățenilor aparținând minoritații respective.

Ședințele consiliului local se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor locali în funcție și sunt publice.

Prezența consilierilor la ședințe este obligatorie, iar potrivit legii dacă un consilier absentează de două ori consecutiv, fără motive temeinice, el poate fi sancționat în condițiile regulamentului de funcționare a consiliului.

Lucrările sedințelor se desfășoară în limba română. În consiliile locale în care consilierii locali aparținând unei minorități naționale reprezintă cel puțin o cincime din numărul total, la sedințele consiliului se poate folosi și limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile, documentele ședințelor de consiliu se întocmesc în limba română.

Dezbaterile din ședințele consiliului local, precum și modul în care și-a exercitat votul fiecare consilier local se consemnează într-un proces-verbal, semnat de președintele de ședință și de secretarul unității administrativ-teritoriale. Președintele de ședință, împreună cu secretarul unității administratinv-teritoriale își asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicității celor consemnate. În termen de 3 zile de la terminarea ședinței, secretarul unității administrativ-teritoriale afișează la sediul primăriei și, după caz, pe pagina de internet a unității administrativ-teritoriale o copie a procesului-verbal al ședinței.

Consiliul local se dizolvă de drept atunci când:

numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unu și nu s-a putut completa prin supleanți până la doua treimi;

în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv;

în cazul în care nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre

Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condițiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele electorale ale unității administrativ-teritoriale. Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a constat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului.

Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege. Procedurile de votare vor fi stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.

Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării. Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

La deliberare și adoptarea hotărârilor nu poate lua parte consilierul care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, hotărârea adoptată cu încălcarea acestei interdicții fiind nulă de drept.

Hotărârile consiliului local se semnează de preșdintele de ședință și se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. În cazul în care președintele de ședință lipsește sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de 3-5 consilieri locali.

Consilierii își desfășoară activitatea nu numai în ședințele consiliului, ci și în cadrul comisiilor de specialitate.

În afara comisiilor de specialitate, din proprie inițiativă, la cererea primarului, consiliul poate hotărâ să angajeze și comisii speciale de analiză și verificare pe perioadă determinată.

Consilierii locali sunt obligați ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetățenii și să acorde audiențe.

Fiecare consilier local, precum și viceprimarul sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului.

SECȚIUNEA 3 – PRIMARULUI

1. Alegerea primarului

Primarul este o instituție tradițională în administrația din România. El este autoritatea executivă a comunei sau a orașului, fiind elementul esențial în administrarea localității în care a fost ales.

În conformitate cu dispozițiile legii nr. 215/2001, comunele, orașele și municipiile au câte un primar și un viceprimar, iar municipiile reședință de județ au un primar si doi viceprimari, aleși în condițiile legii.

Atât Constituția, cât și Legea administrației publice, prevăd că primarii, ca autorități executive, prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe, sunt aleși în condițiile prevăzute de lege. Potrivit legii amintite, primarii se aleg prin vot exprimat pe baza scrutinului unional, iar nu al scrutinului de listă întâlnit la alegerea consiliilor locale.

Validarea alegerii primarului se face după aceeași procedură ca cea deja prezentată în cazul alegerii consiliului local, motiv pentru care nu socotim necesar a mai reveni asupra ei.

Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoștință prefectului și se prezintă în ședința de constituire a consiliului local sau, după caz, într-o ședință extraordinară, de către un judecător desemnat de președintele judecătoriei.

Actul final al abilitării în funcția de primar este prezentarea rezultatului validării într-o formă solemnă și protocolară în fața consiliului local. Desigur, este posibil ca mandatul primarului să fie invalidat, atunci când se constată existența unor incompabilități. În caz de invalidare a alegerii primarului, Guvernul, la propunerea prefectului, va stabili data alegerilor. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la data invalidării sau, după caz, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, în condițiile legii.

Următorul act obligatoriu este depunerea jurământului de către cel care a fost ales și validat pe această funcție, în fața consiliului local. După depunerea jurământului în cadrul unei ceremonii publice, primarului i se înmânează legitimația, care va fi semnată de preșdintele de ședință, un semn distinctiv al calității de primar, pe care acesta are dreptul să îl poarte, potrivit legii, pe întreaga durată a mandatului, precum și eșarfa în culorile drapelului național al României. Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.

2. Statutul primarului

Primarul ales, al cărui mandat a fost validat și a depus jurământul își exrecită drepturile și atribuțiile, de regulă, pe un interval de patru ani, îndeplinind o funcție de autoritate publică.

Prmarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor cosiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean.

Primarul este șeful administrației publice locale și răspunde în fața consiliului de buna funcționare a acestuia. Primarul conduce serviciile publice locale și reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau juridice din țară și din strainătate, precum și în justiție.

Faptul că legea instituie răspunderea primarului față de consiliul local, nu însamnă că el este subordonat consiliului, întrucât o asemenea subordonare ar afecta principiul funcționarii autonome a celor două autorități. Această răspundere trebuie înțeleasă mai degrabă în sensul unei colaborări între cele doua autorități locale pentru buna funcționare a administrației locale, nicidecum ca o restrângere a funcționării autonome a acestor doua autorități.

Mandatul primarului este de 4 ani, dar poate fi prelungit, prin legea organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav.

Mandatul primarului încetează de drept în condițiile legii statutului aleșilor locali (demisie; incompabilitate; schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privată de libertate; punerea sub interdicție judecătorească; pierdera drepturilor electorale; pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a carei listă a fost ales; deces). Încetarea înainte de termen a mandatului de primar în aceste cazuri se constată prin ordin al prefectului emis pe baza unui referat semnat de secretarul comunei sau orașului, precum și a actelor din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.

Există însă cazuri de încetare de drept a mandatului de primar prevăzute de legea administrației publice locale, cum ar fi dacă aceasta se află în imposibilitatea exercitării funcției datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfășurarea activității in bune condiții timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic sau dacă acesta nu își exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.

În cazurile mai sus arătate, prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului. Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanța de judecată de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Instanța de contecios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.

Mandatul primarului poate înceta și ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condițiile legii. Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, orașului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivității locale sau neexecutării atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului. Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acestuia, numele și prenumele, data și locul nașterii, seria și numărul buletinului sau ale cărții de identitate și semnătura olografă ale cetățenilor care au solicitat organizarea referendumului.

Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puțin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localitățile componente ale comunei, orașului sau municipiului.

Mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanța de judecață prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului. Suspendarea durează până la încetarea situației care a determinat-o. Ordinul de supendare se comunică de îndată primarului. Dacă primarul suspendat din fucnție a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condițiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.

Aceleași reguli se aplică și viceprimarului.

În situația în care sunt suspendați din funcție, în același timp, atât primarul cât și viceprimarul, consiliul local delegă un consiliul local care va îndeplini atribuțiile primarului, cât și pe cele ale vicepriamarului, până la încetarea suspendării.

Dacă devin vacante în același timp, atât funcția de primar, cât și cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar. Data organizării alegerilor pentru funcția de primar se stabilește de Guvern, la propunerea prefetului. Alegerile se organizează în termen de 90 zile de la vacantarea funcției de primar.

Primarul este ajutat de viceprimar care este ales din rândul consilierilor cu votul majorității consilierilor locali în funcție. Viceprimarul este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia, care poate delega atribuțiile sale. Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majoritătii consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție. Pe durata executării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut.

Primarul și viceprimarul sunt salarizați pe perioada cât dețin aceste funcții și tot pe această perioadă se suspendă contractul de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituții ori autorităti publice, respectiv la regii autonome sau societăți comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau ale unităților administrativ-teritoriale. Sunt execeptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele didactice, cercetătorii științifici, ziariștii cu atestat profesional, oamenii de cultură și artă.

Primarii și viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene beneficiază de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum și de concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit legii. Durata exercitării mandatului de primar și de viceprimar, de președinte și de vicepreședinte al consiliului județean constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la promovare și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta, inclusiv în calcularea și la recalcularea pensiei.

Fiind încadrați, în concepția Legii nr. 393/2004, în noțiunea de „aleși locali“, primarii și viceprimarii beneficiază de aceeași protecție juridică, au aceleași drepturi și obligații, sunt supuși prevederilor referitoare la conflictul de interese a acelorași forme de răspundere juridică valabile și în cazul consilierilor locali, motiv pentru care trimitem la reglementările legale analizate în cadrul secțiunii referitoare la statutul acestora din urmă.

Nepunerea în aplicare, cu rea-credință, a hotărârilor consiliului local de către primar, precum și neprezentarea rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lui ori neluarea măsurilor necesare, stabilite de lege în calitatea sa de reprezentant al statului în unitătile administrativ-teritoriale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei. Constatarea contravențiilor și aplicare amenzilor se fac de către prefect, în calitatea sa de autoritate publică, reprezentant al Guvernului pe plan local.

3. Atribuțiile primarului

Primarul are o paletă foarte largă de atribuții pe care le exercită nu în nume propriu, ci în numele colectivității care l-a ales și al statului care l-a abilitat și i-a recunoscut aceste drepturi și obligații ca fiind de interes public, atât pentru colectivitatea respectivă dar și pentru stat. Într-adevăr, dacă le încalcă ordinea de drept sau ia măsuri ce contravin intereselor statului urmează a fi demis.

Principalele atribuții ale primarului conferite de Legea nr. 215/2001 sunt grupate în patru categorii:

– atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii (primarul îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară și asigură funcționarea serviciilor publice locale de profil, atribuții privind organizarea și desfășurarea alegerilor, referendumului și a recensământului);

– atrubuții referitoare la relația cu consiliul local (prezintă consiliului local, în primul trimestru un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale; prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte și informări; elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale și le supune aprobării consiliului local);

– atribuții referitoare la bugetul local (exercită funcția de ordonator principal de credite; întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local; inițiază, în condițiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unitătii administrativ-teritoriale; verifică prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a sediului secundar);

– atrubuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor (coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local; ia măsuri pentru prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de urgență; ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile rezevate competenței autorităților publice locale; ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenatistice, inspecției și controlul efectuării serviciilor publice de interes local, precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al unității administrativ-teritoriale; numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local; asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea prevederilor acestora; emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege și alte acte normative; asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor).

Primarul îndeplinește și alte atribuții prin lege.

Pentru exercitarea corespunzătoarea atribuțiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și cu consiliul județean.

Primarii comunelor pot angaja, în limita numărului maxim de posturi aprobate, un consilier personal. Primarii orașelor, municipiilor și ai municipiilor reședință de județ pot înființa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului, compartiment distinct format din maximum 3 persoane la oraș și municipii și maximum 5 persoane la municipii reședință de județ.

4. Actele primarului

Legea nr. 215/2001 statuează că în exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoștință publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.

Dispozițiile emise de primar sunt acte juridice ce exprimă o voință manifestată unilateral și produc în mod direct efecte juridice, au caracter de actualitate și sunt obligatorii pe întreg teritoriul comunei sau orașului, executarea lor fiind asigurată prin exercitarea forței publice de către autoritățile statului.

Dispozițiile produc efecte numai în momentul în care sunt aduse la cunoștința persoanelor interesate, prin publicare sau comunicare, după cum dispoziția are un caracter normativ sau individual. În unitățile administrativ-teritoriale unde minoritățile naționale au o pondere însemnată, dispozițiile primarului se aduc la cunoștință publică și în limba minorității naționale.

Executarea și organizarea executării dispozițiilor este o preocupare constantă a primarului, a secretarului consiliului local, dar și a serviciilor publice ale administrației locale.

În privința controlului legalității actelor emise de primar se aplică regula constituțională potrivit căreia controlul se efectuează de către prefect.

SECȚIUNEA 4 – SECRETARUL UNITĂȚII ADMINISTRATIV-TERITORIALE, INSTITUȚIILE ȘI SERVICIILE LOCALE

1. Secretarul județului, comunei, orașului sau municipiului

Fiecare comună, oraș și municipiu sau județ are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul comunei, orașului, municipiului, județului și al subdiviziunii administrativ-teritoriale a muncipiilor este funcționar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative și se bucură de stabilitate în funcție.

Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic sau al unei formațiuni politice, sub sancțiunea destituirii din funcție. Secretarul unitătii administrativ-teritoriale nu poate fi soț, soție sau rudă de gradul întâi cu primarul sau viceprimarul, respectiv cu președintele sau vicepreședintele consiliului județean, sub sancțiunea eliberării din funcție. Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu și regimul disciplinar ale secretarului unitătii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile legislației privind funcția publică și funcționarii publici.

În legătură cu aceste dispoziții pot fi făcute unele sublinieri, astfel:

– secretarul este al județului, comunei, orașului sau municipiului, nu al consiliului local, județean sau primăriei;

– secretarul are statutul funcționarului public cu toate drepturile și obligațiile ce revin acestei categorii de persoane;

– secretarul trebuie să fie neutru, nepartizan, în sensul de a nu fi membru al vreunui partid sau formațiuni politice.

Faptul că legea prevede interdicția ca persoana care ocupă funcția de secretar al unitătii administrativ-teritoriale să fie membru al unui partid sau al unei formațiuni politice, își are rațiunea atât în rolul de specialist al secretarului pe lângă autoritatea administrației publice locale care analizează și deliberează într-un evantai larg de probleme, dintre cele mai diverse domenii și sectoare de activitate, cât și în necesitatea asigurării unei stabilități mai mari în funcție a acestei persoane. În condițiile în care atât consiliul local, consiliul județean, cât și primarul, deci cele trei autorități locale sunt constituite ca urmare a alegerilor periodice la care participă partidele și formațiunile politice și care de la un mandat la celălalt se pot schimba, este firesc ca secretarul ca tehnician „apolitic“, să asigure în condițiile de loialitate, obiectivitate și imparțialitate politică continuarea normală și legală a activității în administrația publică locală.

Dat fiind rolul deosebit al secretarului în înfăptuirea administrației publice la nivel local, prin lege îi sunt stabilite principalele atribuții:

– avizează, pentru legalitate, dipozițiile primarului și ale președintelui consiliului județean, hotărârile consiliului local, respectiv al consiliului județean;

– participă la ședințele consiliului local, respectiv ale consiliului județean;

asigură gestionarea procedurilor administrative privind relația dintre consiliul local și primar, respectiv consiliul județean și președintele acestuia, precum și între aceștia și prefect;

– organizează arhiva și evidența statistică a hotărârilor consiliului local și a dispozițiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului județean și a dispozițiilor președintelui consiliului județean;

– asigură transparența și comunicarea către autoritățile, instituțiile publice și persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a) în condițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;

– asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului județean, și efectuarea lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de zi, întocmește procesul-verbal al ședințelor consiliului local, respectiv ale consiliului județean, și redactează hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului județean;

– pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului județean, și comisiilor de specialitate ale acestuia;

– alte atribuții prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul județean sau de președintele consiliului județean, după caz.

Tot secretarul este acela care legalizează semnături și confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale, cu excepția celor care se eliberează de autoritățile publice centrale și ține legătura cu organizațiile de cult din unitatea administrativ-teritorială.

2. Serviciile publice locale

În principalele domenii de activitate, potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune, consiliul local organizează serviciile publice ale comunei, ale orașului sau ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București. Aceasta este atribuție principală a consiliului local și constă în organizarea serviciilor în condiții de operativitate și eficiență. În acest sens, consiliul aprobă regulamente de organizare și funcționare a serviciilor publice, stabilind competențele, atribuțiile și salarizarea personalului, în condițiile prevăzute de lege.

Serviciile publice sunt înzestrate cu mijloace materiale și bănești în scopul satisfacerii intereselor comune ale colectivității. Ele sunt încadrate cu personal de specialitate. Funcționarii din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local și din cadrul aparatului de specialitate al primarului se bucură de stabilitate în funcție, în condițiile legii.

Angajarea și eliberarea din funcție a personalului serviciilor locale se face de către conducătorii acestora, în condițiile legii. Condițiile privind angajarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție precum și obligațiile personalului din serviciile publice ale consiliului local sunt stabilite prin lege și regulamenete.

Pe lângă serviciile publice ale comunei și ale orașului organizate de consiliul local, la realizarea sarcinilor de administrație publică concură și aparatul de specialitate a primarului. Numirea și eliberarea din funcție a personalului din aparatul propriu a primarului se fac de către acesta, în condițiile legii.

Condițiile privind numirea, angajarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție, drepturile și obligațiile personalului din aparatul propriu al primarului, sunt stabilite prin lege și regulamente. Funcționarii din aparatul ropriu al primarului se bucură de stabilitate în funcționare și se supun prevederilor statutului funcționarilor publici.

3. Administratorul public

La nivelul comunelor și orașelor, primarul, iar la nivelul județului, președintele consiliului județean, pot propune consiliului local, respectiv, consiliului județean înființarea funcției de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate.

Și asociațiile de dezvoltare intercomunitară pot decide desemnarea unui administrator public pentru gestionarea serviciilor de interes general care fac obiectul asocierii. Recrutarea, numirea și eliberarea din funcție a administratorului public al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară se fac pe baza unei proceduri specifice de către consiliile de administrație ale acestora și sunt aporbate prin hotărâri ale consiliilor locale și consiliilor județene respective.

Administratorul public poate îndeplini, în baza unui contract de management, încheiat în acest sens cu primarul sau după caz, cu președintele consiliului județean, atribuții de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. Administratorul public îi poate fi delegată, în condițiile legii, calitatea de ordonator principal de credite.

Numirea și eliberarea din fucnție a administratorului public se fac de primar, respectiv, președintele consiliului județean, prin concurs pe baza unor criterii, proceduri și atribuții speciale, aprobate de consiliul local.

SECȚIUNEA 5 – CONSILIUL JUDEȚEAN

1. Componența și constituirea consiliului județean

În fiecare județ se alege un consiliu județean ca autoritate a administrației publice locale. Potrivit Constituției României, scopul consiliului județean constă în coordonarea activitătii consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.

Consiliul județean se compune din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile legii. Numărul membrilor fiecărui consiliu județean se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor județului, raportat de Institututul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerilor. Astfel pentru județele cu populație de până la 350.000 locuitori, numărul consilierilor județeni este de 31, pentru cele cu o populație între 350.001 și 500.000 locuitori, numărul consilierilor este de 33, în județele până la 650.000 locuitori numărul consilierilor este de 35, iar peste 650.000 de 37.

Potrivit Legii nr. 69/1991 a administrației publice locale consiliul județean era ales prin vot indirect, de către un corp de electori, alcătuit din totalitatea consilierilor consiliilor locale din județul respectiv.

În anul 1996, legea a fost modificată și republicată. Potrivit acelei reglementări, consiliul județean era ales prin vot universal și direct, de către cetățenii cu drept de vot din județ. S-a apreciat că, în felul acesta, se creează un cadru mai democratic în ceea ce privește constituirea consiliilor județene, o manifestare a lărgirii autonomiei locale. Legea nr. 215/2001 confirmă votul universal pentru alegerea consilierilor județeni.

Dispozițiile privind incompatibilitățile, validarea alegerii, depunerea jurământului, încetarea mandatului, desfășurarea ședinței de constituire, constituirea de comisii de specialitate sunt aceleași ca și în cazul consiliilor locale, cu deosebirea că instanța judecătorească competentă pentru validare este tribunalul, nu judecătoria, ca în cazul consiliilor locale.

2. Atribuțiile consiliului județean

Sfera atribuțiilor consiliilor județene este delimitată de lege în coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești.

Principalele categorii de atribuții conferite de lege consiliului județean sunt:

atribuții priviond organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean,ale instituțiilor și serviciilor publice de interes județean și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean (alege, din rândul consilierilor județeni, un președinte și doi vicepreședinți; hotărăște înființarea sau reorganizarea de instituții, servicii publice și societăti comerciale de interes județean, precum și reorganizarea regiilor autonome de interes județean, în condițiile legii; aprobă regulamentul de organizare și funcționare a consiliului județean, organigrama, statutul de funcții, regulamentul de organizare și funcționare ale aparatului de specialitate, precum și ale instituțiilor și serviciilor publice de interes județean și ale societăților comerciale și regiile autonome de interes județean; exercită, în numele județului, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societățile comerciale sau regii autonome, în condițiile legii; numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes județean);

atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului (aprobă la propunerea președintelui consiliului județean, bugetul propriu al județului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar; aprobă la propunerea președintelui consiliului județean, contractarea și/sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele județului, în condițiile legii; stabilește impozite și taxe județene, în condițiile legii; adoptă strategii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială și de mediu a județului, pe baza propunerilor primite de la consiliile locale; dispune, aprobă și urmărește, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale și orășenești interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora; stabilește, pe baza avizului consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale implicate, proiectele de organizare și amenajare a teritoriului județului, precum și de dezvoltare urbanistică generală a acestuia și a unităților administrativ-teritoriale componente; urmărește modul de realizare a acestora, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale, orășenești sau municipale implicate; aprobă documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes județen, în limitele și condițiile legii);

atribuții privind gestionarea patrimoniului județului (hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a județului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes județean, în condițiile legii; hotărăște, vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a județului, după caz, în condițiile legii; atribuie, în condițiile legii, denumiri de obiective de interes județean);

atribuții privind gestionarea serviciilor publice din subordine (asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația, serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială, sănătatea, cultura, tineretul, sportul, ordinea publică, situațiile de urgență, protecția și refacerea mediului, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale, evidența persoanelor, podurilor și drumurilor publice, serviciile comunitate de utilitate publică de interes județean, precum și alimentarea cu gaz metan; sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase; emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege; acordă consultanță în domeniile specifice, în condițiile legii, unităților administrativ-teritoriale din județ, la cererea acestora);

atribuții privind cooperarea interinstituțională (hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române ori străine, inclusiv cu parteneri din societatea civilă, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public județean, în condițiile legii, înfrățirea județului cu unităti administrativ-teritoriale din alte țări; hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune).

Consiliul județean îndeplinește și alte atribuții stabilite de lege.

3. Funcționarea consiliului județean

Legea administrației publice locale stabilește caracterul colegial și electiv al acestor autorități, care își desfășoară activitatea într-un cadru deliberativ, de adunare.

Consiliul județean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Consiliul județean își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Consiliul județean se întrunește în ședință ordinară în fiecare lună, la convocarea președintelui consiliului județean. Consiliul județean se poate întruni și în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea președintelui sau a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată președintelui consiliului județean, în cazuri excepționale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum și pentru apărarea ordinii și liniștii publice. Convocarea consiliului județean se face în scris, prin intermediul secretarului general al județului, cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel mult 3 zile înaintea celor extraordinare. În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor județului convocarea consiliului se face de îndată.

Ședințele consiliului județean se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor județeni în funcție. Prezența consilierilor județeni la ședință este obligatorie. Cazurile în care se consideră că absența este determinată din motive temeinice se vor stabili prin regulamentul de organizare și funcționarea a consiliului județean. În situația în care un consilier județean absentează de două ori consecutiv fără motive temeinice, el poate fi sancționat în condițiile regulamentului de organizare și funcționare a consiliului județean. Ședințele consiliului județean sunt conduse de președinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreședinte.

În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, consiliul județean adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate. Hotărârile consiliului județean sunt acte de realizare a autorității, obligatorii și executorii, având putere de reglementare, bineînțeles în condițiile legii și pot fi normative sau cu caracter individual.

Consiliul județean se dizolvă de drept în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv, în cazul în care nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre, în situația în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu și nu se poate completa prin supleanți sau prin referendum județean organizat în condițiile legii.

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu județean se face de Guvern, la propunerea prefectului. Algerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat dizolvarea consiliului județean sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului. Până la consituirea noului consiliu județean, problemele curente ale administrației județului vor fi rezolvate de secretarul județului, pe baza unei împuterniciri speciale date de Guvern, prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

4. Președintele și vicepreședinții consiliului județean

Consiliul județean alege dintre membrii săi un președinte și doi vicepreședinți. Președintele și vicepreședinții se aleg cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.

Președintele consiliului județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice, precum și în justiție. Președintele răspunde în fața consiliului județean de buna funcționare a administrației publice județene. Președintele consiliului județean răspunde de buna funcționare a aparatului de specialitate al consiliului județean, pe care il conduce. Președintele consiliului județean asigură respectarea prevederilor Constituției, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului județean, precum și a altor acte normative.

Președintele consiliului județean emite dispoziții cu caracter individual care devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința celor interesați.

Cetățenii pot propune consiliilor locale și consiliilor județene pe a căror rază domiciliază, spre dezbatere și adoptare, proiecte de hotărâri. Promovarea unui proiect de hotărâre poate fi inițiată de unul sau de mai mulți cetățeni cu drept de vot, dacă acesta este susținut prin semnături de cel puțin 5% din populația cu drept de vot a unității administrativ-teritoriale respective.

Președintele consiliului județean îi revin o serie de atribuții, din care grupate în următoarele categorii:

atribuții privind funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, a instituțiilor și serviciilor publice de interes județean și a societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean;

atribuții privind relația cu consiliul județean;

atribuții privind bugetul propriu al județului;

atribuții privind relația cu alte autorități ale administrației publice locale și serviciile publice;

atribuții privind serviciile publice de interes județean.

Președintele consiliului județean îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul județean.

Președintele consiliului județean poate înființa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul președintelui, compartiment distinct format din maximum 5 persoane. Personalul din cadrul cabinetului președintelui este numit și eliberat din funcție de președintele consiliului județean.

Pe durata mandatului, președintele și vicepreședinții consiliului județean primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcțiilor de președinte, respectiv de vicepreședinte al consiliului județean, care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Președintele și vicepreședinții consiliului județean nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege. Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite.

Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean se face cu votul secret al majorității consilierilor în funcție, la propunerea a cel puțin unei treimi din numărul acestora. Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean nu se poate face în ultimele șase luni ale mandatului consiliului județean.

5. Serviciile publice ale consiliului județean

Potrivit Legii privind administrația publică locală, se conferă dreptul consiliului județean de a organiza și conduce serviciile publice și de a aproba regulamentul de funcționare a acestora.

Serviciile publice se organizează potrivit specificului și normelor județului, dar cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune consiliul județean.

Serviciile publice ale consiliului județean sunt acele compartimente funcționale care realizează activitatea consiliului, prin acte și operațiuni tehnico-materiale și care nu au competență distinctă de a consiliului, în numele căruia acționează. De aceea, ele sunt subordonate consiliului județean, prin președintele acestuia care numește și eliberează personalul acestor servicii.

Consiliul județean poate delega unele dintre atribuțiile sale, unora dintre servicii, dar actele vor fi întotdeauna redactate în numele consiliului și semnate de persoanele care îl reprezintă, deoarece consiliul este subiect de drept administrativ, iar nu și serviciile respective.

În literatura juridică s-a spus pe drept cuvânt că nu trebuie făcută confuzia între serviciile publice ale consiliului județean și cele care se înființează pentru realizarea interesului tuturor consiliilor locale din județ, cum ar fi cele de transport, de drumuri și poduri etc. Și care au personalitate juridică proprie.

SECȚIUNEA 6 – ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Potrivit legii, sectoarele muncipiului București se organizează ca subdiviziuni administrativ-teriotirale. Administrația publică a municipiului București se realizează de către Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, ca autorități deliberative, precum și de către primarii sectoarelor municipiului București și primarul general al municipiului București, ca autorităti executive, alese în condițiile legii privind alegerile locale.

Sectoarele municipiului București au câte un primar și un viceprimar, iar municipiul București are un primar general și 2 viceprimari.

Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București exercită, enunțiativ, atribuții precum:

aleg, din rândul consilierilor, consilierul care conduce ședințele consiliului, precum și un viceprimar; aceștia își păstrează calitatea de consilier;

aprobă regulamentul de organizare și funcționare a consiliului;

avizează studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului și urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare regională și zonală, în condițiile legii, pe care le supune spre aprobare Consiliului General al Municipiului București;

aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exercițiului bugetar; stabilesc impozite și taxe locale, precum și taxe speciale, în condițiile legii;

aprobă la propunerea primarului, în condițiile legii, organigrama, statutul de funcții, numărul de personal și regulamentul de organizare și funcționare ale aparatului de specialitate și ale serviciilor publice de interes local;

administrează, în condițiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a minicipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului București;

hotărăsc cu privire la concesionarea sau închirierea servicilor publice de sub autoritatea lor, în condițiile legii;

înființează instituții, societăți comerciale și servicii publice, instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare și funcționare pentru instituțiile și serviciile publice, precum și pentru societățile comerciale pe care le înființează sau care se află sub autoritatea lor; numesc și eliberează din funcție, în condițiile legii, conducătorii instituțiilor publice și ai serviciilor publice de interes local;

aprobă, în condițiile legii, planurile urbanistice zonale și de detaliu ale sectoarelor, pe care le comunică Consiliului General al Municipiului București; aprobă, în limitele competențelor lor, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigură condițiile necesare pentru realizarea lor, în concordanță cu prevederile planului urbanistic general al municipiului București și ale regulamentului aferent;

asigură, potrivit competențelor lor, condițiile necesare bunei funcționări a instituțiilor și serviciilor publice de educație, sănătate, cultură, tineret și sport, apărarea ordinii publice, de interes local; urmăresc și controlează activitatea acestora;

contribuie la organizarea activităților științifice, culturale, artistice, sportive și de agrement;

contribuie la asigurarea ordinii publice, analizează activitatea Poliției Comunitare și propune măsurii de îmbunătățire a acesteia;

acționează pentru protecția și refacerea mediului, în scopul creșterii calitătii vieții; contribuie la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și a rezervațiilor naturale;

contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială, asigură protecția drepturilor copilului, potrivit legislației în vigorare; aprobă criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale; înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local;

înființează și organizează târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracție, baze sportive și asigură buna funcționare a acestora;

hotărăsc, în condițiile legii, cu acordul Consiliului general al Municipiului București, cooperarea sau asocierea cu autorități ale administrației publice locale din țară sau din strainătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune;

hotărăsc, în condițiile legii, cu acordul prealabil al Consiliului General al Municipiului București, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;

asigură libertatea comerțului și încurajează libera inițiativă, în condițiile legii;

sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase.

Consiliile locale ale sectoarelor exercită și alte atribuții stabilite prin lege sau delegate de Consiliul general al Municipiului București.

Primarul general al Municipiului București împreună cu primarii sectoarelor municipiului București se întrunesc cel puțin o dată pe lună, la convocarea primarului general sau la propunerea a cel puțin 3 primari de sectoare. La ședințe se analizează modul în care sunt duse la îndeplinire hotărârile Consiliului General al Municipiului București și dispozițiile cu caracter normativ ale primarului general și se prezintă informări reciproce privitoare la activitatea consiliilor locale de sector, avându-se în vedere corelarea unor activități necesare in vederea bunei funcționări a administrației municipiului București. La ședințe participă de drept și prefectul municipiului București. Primarii sectoarelor participă de drept la ședințele Consiliului General al Municipiului București și pot avea intervenții la dezbaterea problemelor aflate pe ordinea de zi. La ședințele comisiilor Consiliului General al Municipiului București pot participa președinții comisiilor de specialitate ale comisiilor locale de sector. Președinții comisiilor de specialitate ale consiliilor locale de sector au dreptul să intervină la discuții, fără a avea drept de vot.

BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE

Legea administrației publice locale nr. 215/2001;

Legea nr.340/2004 privind statutul prefectului;

LUCRARI DE SPECIALITATE

Ioan Alexandru, Al. Negoiță, I. Santai, D. Brezoianu, I. Vida, S. Ivan, I. Popescu-Slăniceanu – Drept Administrativ, Editura OMNIA, Brașov, 1999;

Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, vol I, Editura Nemira, București, 2000;

D. Brezoianu – Drept administrativ, Universitatea independentă „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Științe juridice și administrative, București, 1994;

Mihai T. Oroveanu – Tratat de drept administrativ, Universitatea creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Drept, București, 1994;

Mircea Preda – Curs de drept administrativ, Partea generală, Casa editorială „Calistrat Hogaș”, București, 1995.

Cuprins

BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE

Legea administrației publice locale nr. 215/2001;

Legea nr.340/2004 privind statutul prefectului;

LUCRARI DE SPECIALITATE

Ioan Alexandru, Al. Negoiță, I. Santai, D. Brezoianu, I. Vida, S. Ivan, I. Popescu-Slăniceanu – Drept Administrativ, Editura OMNIA, Brașov, 1999;

Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, vol I, Editura Nemira, București, 2000;

D. Brezoianu – Drept administrativ, Universitatea independentă „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Științe juridice și administrative, București, 1994;

Mihai T. Oroveanu – Tratat de drept administrativ, Universitatea creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Drept, București, 1994;

Mircea Preda – Curs de drept administrativ, Partea generală, Casa editorială „Calistrat Hogaș”, București, 1995.