Administratia Publica In Domeniul Socio Economic
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎN DOMENIUL SOCIO-ECONOMIC
CUPRINS
Lista abrevierilor
Introducere
I. Abordarea socio-economică a administrației publice
Fundamentarea teoretică a conceptului de administrare publică
Caracteristici instituționale ale administrației publice în Republica Moldova
Activitatea autorităților administrației publice raportate la cerințele mediului
socio-economic
II. Analiza activității administrației publice și obiectivele în domeniul socio-economic
Organizarea și funcționarea instituțiilor socio-economice la nivel central și local
Raporturile dintre instituțiile socio-economice în cadrul realizării activității
Consolidarea activității administrației publice in soluționarea problemelor socio-economice
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
LISTA ABREVIERILOR
alin. – alineat
art. – articol
cet. – cetățean
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DUDO – Declarația Universală a Drepturilor Omului
H.G – Hotărârea de Guvern
AP – Autoritate Publica
APL – Administrația Publica Locală
APC – Administrația Publică Centrală
RM – Republica Moldova
APL – Autoritățile publice locale
BM – Banca Mondială
CCI – Camera de Comerț și Industrie
FMI – Fondul Monetar Internațional
IMM – Întreprinderi Mici și Mijlocii
OMC – Organizația Mondială a Comerțului
PDS – Program de Dezvoltare Strategică
UE -Uniunea Europeană
UNDP -Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei.
Odată cu obținerea independenței Republica Moldova se declară decisă să-și consolideze locul printre națiunile democratice ale lumii și să-și integreze plenar economia națională în procesele globalizării, să ridice nivelului de trai și calitatea vieții conform standartelor țărilor înalt dezvoltate. Internaționalizarea activităților sociale-economice și dezvoltarea fără precedent a tendinților sociale au contribuit la creșterea nevoilor sociale, în care administrația publică este obligată să corespundă cerinților și să-și identifice o poziționare cât mai avantajoasă în competiția mondială
Schimbările respective și dezvoltarea economiei naționale care actualmente este frecvent marcată de dinamism, deseori de incertitudine și risc iar uneori chiar de ostilitate, depinde, în mod hotărâtor, de posibilitățile financiare. Asigurarea resurselor financiare necesare refacerii economiei naționale și satisfacerii intereselor cocietății sunt condiționate de eficiența administrației sistemului economic. Economia se află într o profundă criză exprimată printr-un declin de producție în toate sectoarele, dezechilibre (la cerece, ofertă, balanța de plăți, buget public), iar pe parcursul ultimilor ani, și prin deprecierea monedei naționale.
Administrația moștenită vine dintr-un sistem autoritar, administrat centralizat, ai cărui repercuisiuni le simțim și astăzi. Astfel de la independență încoace statul încearcă reformarea sistemului administrative, unde prioritățile de bază sunt descentralizarea puterii și acordarea unităților administrative-teritoriale capacitatea de autoadministrare, adică o autonomie locală în soluționare problemelor publice (socio-economice) a acelei comunități.
Sistemul administrativ funcționează în cadrul unui macrosistem de organizare socială a societății globale interacționând cu componentele acestuia și influențând la rândul său evoluția lor. Studiile efectuate în cadrul științei administrației au demonstrat că structura unui sistem administrativ suferă transformări majore de la o etapă socială la alta, ca urmare a necesității de satisfacere a intereselor generale ale societății și ale fiecărui om, în mod rațional și eficient.
Raporturile sistemului administrativ cu principalele componente ale societății globale –sistemul social, politic si economic. Sistemul social poate influența sistemul administrativ prin solicitarea din partea administrației unei atitudini eficiniente pentru mediul social. De asemenea, sistemul social exercită presiuni asupra administrației pentru ca aceasta să se adapteze la modificările intervenite în cadrul societății și să își îmbunătățească structura și modul de funcționare a serviciilor sale. Modul cum este structurat sistemul administrativ al unui stat, depinde în mare măsură de interesele economice, politice și sociale pe care administrația dorește să le satisfacă, dar și de formele fundamentale de organizare a statului.
Administrația reprezintă instrumentul principal de care dispune puterea politică pentru servirea membrilor societății, ea executând sarcinile ce i–au fost încredințate de puterea politică, având astfel o poziție de subordonare față de aceasta.
De aceea s-a găsit oportună cercetarea în compex a problemelor de politică socio-economică, precum și capacitatea de reacție a administrației publice vizavi de aceste probleme, sub acest raport, tema tezei este actuală.
Scopul tezei:
constă în evidențierea unor abordări de moderne în administrare și în sistemul socio-economic din Republica Moldova pentru a asigura accelerarea ritmului de reformare a țării și adaptarea ei la ecuația globalizării, în speranța accelerării proceselor de integrare în Uniunea Europeană.
Realizarea scopului impune următoarele obiective:
analiza definiților și concepturilor în a administrație publică;
studierea și precizarea noțiunilor „administrație”, „societate” ,”economie” și altele;
evidențierea izvoarelor și surse în evoluția știintei administrative;
analiza organizării și funcționării administrației publice;
analiza logicei organizării economice și natura societății;
analiza activității administrației publice în mediul socio-economic;
evidențierea dezvoltării socio-economice a Republici Moldova.
Suportul metodologic și teoretico-științific al tezei. Pentru abordarea problemelor relevate în teză, au fost consultate un șir de surse bibliografice consacrate aspectelor teoretice și practice ale tratării conceptelor de administrație publică, mediul socio-economic, reforme și strategii. Pentru o studiere și analiză științifică mai profundă a problematicii cercetate, s-au studiat viziunile savanților în domeniu. Un loc important în cadrul cercetărilor, îi aparține studierii și aplicării legilor și actelor normative.
Baza metodologică. Pentru a-mi oglindi tema propusă pentru cercetare am utilizat, următoarele metode: deductivă, inductivă, analiză, comparativă, sinteză, prognosticarea etc.
Volumul lucrării introducere, două capitole, concluzii și recomandări și bibliografie.
CAPITOLUL I – ABORDAREA SOCIO-ECONOMICĂ A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
1.1Fundamentarea teoretica a conceptului de administratie publica
Noțiunea de administrație publică este definită în primul rând de căre știința administrației, dar si de alte discipline conexe, cu care are legătură directă, cum ar fi și știința dreptului administrativ.
În literatura de specialitate, în mod frecvent întâlnim noțiuni ca: administrația de stat, administrație, activitate executivă și, mai nou, administrație publică, uneori cu înțelesuri diferite, alteori punându-se semnul egalității între unele dintre acestea.
Conform dicționarului limbii române, verbul “ a administra” înseamnă a conduce, a cârmui, iar administrație semnifică totalitatea autorităților administrative existente într–un stat, secție sau serviciu, care se ocupă de problemele administrative ale unei instituții. Administrația constă într-o activitate rațională și eficientă de utilizare a resurselor umane, materiale și financiare, în scopul obținerii unor rezultate maxime cu eforturi minime. În același timp, obiectivul fundamental al administrației publice îl reprezintă satisfacerea interesului public, a unor cerințe sau nevoi publice, comune întregii colectivități, într-un mod dezinteresat, regulat și continuu.
Definirea administrației publice ajută la încadrarea acestui domeniu într–un larg context politic, economic și social, iar prin luarea în considerare a definițiilor majore ale administrației publice, se relevă faptul că există trei abordări distincte pentru acest domeniu. Principalele trei accepțiuni ale termenului de administrație sunt:
Administrația– tip de activitate umană, semnificând acțiunea de a administra de a desfășura o muncă cu un anumit conținut(administrativ);
Administrația– mod de organizare a unor activități, concretizat printr–o structură organizatorică indispensabilă pentru înfăptuirea muncii de administrație;
Administrația– instituție sau complex de instituții profilate pe domenii de activitate, cu o structură funcțională care trebuie să corespundă cerințelor de a îndeplini sarcini specifice.
Administrația ca activitate constă într–o acțiune rațională și eficientă de utilizare a resurselor umane, materiale și financiare în scopul obținerii unor rezultate maxime cu eforturi minime.
Din punct de vedere juridic, administrația reprezintă ansamblul resurselor umane și materiale care sub autoritatea Guvernului are misiunea de a asigura executarea legilor și de a le aplica la cazurile concrete și la cerințele vieții sociale.
Întrucât administrația face parte dintr–un mediu ce este în continuă transformare, structura acesteia se modifică ori de câte ori este necesar pentru a fi în concordanță cu evoluția socială.
Administrația ca instituție reprezintă o formă organizatorică sau chiar o organizație socială, deci o entitate sau un complex de entități publice care constituie aparatul administrativ public, având trăsături proprii ce îi determină funcțiunea și îi modelează structura. Administrația publică ca instituție se definește nu numai prin funcțiunea pe care o îndeplinește în societate, dar prin organizarea sa juridică și materială. Administrația este aparatul de stat ce se prezintă sub forma unei ierarhii de funcționari publici supuși unei activități și discipline identice și uniți prin aceeași ideologie.
Sistemul administrativ al unui stat sau uniuni de state reprezintă un ansamblu coerent de structuri, instituții și reglementări interdependente prin care se înfăptuiește activitatea de administrație publică, ca proces real.
Mediul social al administrației este ansamblul factorilor exteriori care îi influențează structura, formele și conținutul acțiunii ei, psihologia și comportarea funcționarilor și a organismelor sale interne.
Între societatea globală și fenomenul administrativ există o strânsă legătură, administrația fiind determinată de organizația socială a cărei cerințe le satisface, precum și de comportamentele colective.
Influența asupra administrației poate fi sociologică sau funcțională. Cea sociologică se poate realiza prin răspândirea în mediul administrației a unor comportamente specifice ale funcționarilor publici și personalului auxiliar, pe care le–au păstrat din mediul lor social. Influența funcțională a societății asupra administrației este exercitată ca urmare a necesității de adaptare a administrației la transformările ce au loc în mediul social în vederea desfășurării în condiții optime a activității de servire a publicului. Ca urmare administrația trebuie să–și îmbunătățească în mod continuu structura și procedeele funcționării serviciilor sale.
Administrația poate fi structurată dupce, precum și de comportamentele colective.
Influența asupra administrației poate fi sociologică sau funcțională. Cea sociologică se poate realiza prin răspândirea în mediul administrației a unor comportamente specifice ale funcționarilor publici și personalului auxiliar, pe care le–au păstrat din mediul lor social. Influența funcțională a societății asupra administrației este exercitată ca urmare a necesității de adaptare a administrației la transformările ce au loc în mediul social în vederea desfășurării în condiții optime a activității de servire a publicului. Ca urmare administrația trebuie să–și îmbunătățească în mod continuu structura și procedeele funcționării serviciilor sale.
Administrația poate fi structurată după două criterii:
Criteriul teritorial
Criteriul funcțional
Structura teritorială este determinată de dispunerea diferitelor componente ale sistemului administrativ în unități administrativ–teritoriale distincte. Pentru ca administrația publică să asigure atât satisfacerea nevoilor societății în general, cît și a colectivităților sociale din toate unitățile administrativ–teritoriale, este necesară constituirea organelor administrației în raport de teritoriul statului și în funcție de unitățile administrativ–teritoriale ale acestuia. În acest sens, există organe centrale ale administrației ce au competență pe întreg teritoriul statului și care desfășoară activități ce necesită o unitate de acțiune ca urmare a interesului național pe care îl prezintă domeniul în care aceste organe acționează. Pe lângă aceste organe, mai sunt constituite și organe care desfășoară activități de interes local, activități referitoare la viața oamenilor care alcătuiesc colectivitățile sociale existente în respectivele unități administrativ–teritoriale. Societatea cunoaște un proces continuu de diversificare și multiplicare a serviciilor administrative, care impune necontenite îmbunătățiri și perfecționări în structura și activitatea administrației prin utilizarea unor metode și tehnici moderne.
Din punct de vedere juridic, administrația se definește ca ansamblul resurselor umane și materiale, care sub autoritatea Guvernului, are misiunea de a asigura executarea legilor și de a le aplica, la cazurile concrete și la cerințele vieții sociale. Această din urmă definiție confirmă poziția subordonată a administrației față de lege, ea deținând totodată prerogative de putere publică care îi permit să se impună voinței individului (particularilor). Este interesantă, în această ordine de idei, afirmația Mariei Orlov care susține că administrația publică nu este “forma de organizare și executare” ci “este o activitate (sau activități) exercitată de autoritățile publice (prin funcționarii săi) în scopul realizării sarcinilor și funcțiilor statului în interesul general al societății”
Conținutul administrației publice, ca activitate concretă, trebuie investigat în complexitatea cerințelor vieții social-economice, având menirea să satisfacă, rațional și eficient, exigențele din ce în ce mai mari ale cetățenilor.
O problemă deosebit de importantă, cu soluții diverse date de către doctrina, o reprezintă raportul dintre administrația publică și stat. Puterea constituită în stat îndeplinește trei funcții esențiale: legislativă, executivă și judecătorească,însă trebuie reținut că, nu este posibilă separarea sau delimitarea guvernării de administrația statului, ale cărei misiuni sunt stabilite de puterea politică. Numai în cazul unor deficiențe de funcționare ale organelor sau instituțiilor publice, administrația de stat tinde să guverneze prin ea însăși; “guvernarea birourilor administrative” sau “tehnocrația” în administrația publică semnifică existența unei crize a societății respective.
Administrația publică este o activitate strâns legată de puterea executivă, în doctrina tradițională franceză ea fiind definită ca acțiune a puterii executive prin procedee de putere publică.
Statul, ca formă de organizare socială își constituie un sistem de instituții politice care îi permit să comande, să guverneze. Instituțiilor politice le sunt subordonate instituțiile administrative care realizează deciziile instituțiilor publice.
Așadar, administrația publică este exercitată de puterea executivă în regim de putere publică, fiind o modalitate de realizare a funcțiunii executive a statului, dar nu singura, executivul exercitând și alte raporturi cu organe constituționale ale statului în scopul unei administrări eficiente și democratice.
Noțiunea de administrație publică este susceptibilă a căpăta două sensuri: unul material și altul formal.
În sens material administrația publică reprezintă o activitate de organizare a executării și de executare în concret a legii, realizată prin acțiuni cu caracter de prestație.
Administrația publică, în sens material, nu se poate reduce la activități executive de dispoziție, de prescripție, ci ea constă în diferite prestări realizate pe baza și în executarea legii, pentru îndeplinirea interesului general prin asigurarea de servicii publice.
În sens formal, administrația publică poate fi înțeleasă ca un sistem de organe cuprinzând diverse structuri administrative, care realizează activitatea de organizare a executării și de executare în concret a legii.
Administrația – tip de activitate umană
În această accepțiune, a administra înseamnă a înfăptui o activitate specifică, care presupune a asigura condițiile prielnice desfășurării diverselor procese social-economice. În acest sens, guvernarea înseamnă administrarea realizată de către Guvern, alcătuind o activitate publică de administrație, care se concretizează prin lucrări, decizii, acțiuni în serviciul (interesul) țării, al statului respectiv.
O administrație publică este, susține pr. Univ. Dr. Mihail Platon “ procesul de implimentare a deciziilor politice și ale aparatului autorităților publice centrale și locale, precum și ale personalului implicat în acest proces”. “ Orice orânduire socială dintr-un stat suveran nu are un scop mai nobil decât a folosi toată puterea și toate resursele ca în țara sa, să domnească ordinea, să asigure inviolabilitatea frontierelor și securitatea statului, să susțină cultura, învățământul și știința națiunii, libertatea și drepturile cetățenilor, a contribui la circularea veniturilor bănești necesare acoperirii cheltuielilor de funcționare a organelor sale; a stimula administrarea domeniului public și alte branșe pentru buna funcționare a statului.”
În orice compartiment al vieții sociale, procesul complex al administrării, adică administrația ca activitate, constă dintr-o acțiune chibzuită, rațională și eficientă de utilizare a resurselor umane, materiale și financiare, în scopul obținerii unor rezultate utile maxime, cu eforturi minime. Administrația statului ca activitate concretă, reprezintă, deci, acțiunea prin care autoritățile publice se preocupă în a asigura satisfacerea cerințelor de interes general (public), utilizând în caz de necesitate prerogativele (atribuțiile) de putere publică.
În societatea contemporană, administrația nu mai poate soluționa problemele din sfera sa, călăuzindu-se după precedente, bazându-se numai pe sisteme empirice; ea trebuie să fie dinamică, creatoare și să realizeze operativ obiectivele urmărite. Acest conținut a devenit mult mai complex, deoarece, în accepțiunea actuală, a administra implică mai întâi a prevedea, apoi a organiza, a conduce sau a coordona, precum și a controla.
Ca urmare, este necesară punerea pe baze științifice a procesului complex al administrației, îmbunătățirea conținutului și structurii acesteia, pentru a corespunde diverselor probleme ce reclamă o rezolvare promptă și eficientă. Acest proces de administrare trebuie să răspundă exigențelor mereu sporite ale oamenilor, favorizând reducerea costului diverselor activități și rămânând în permanență sub controlul opiniei publice.
Chiar în domeniul funcțiunilor legiuitoare și judecătorești ale statului, pentru exercitarea competențelor specifice, stabilite de legi, este necesar să se asigure o activitate judicioasă de administrare.
Administrația – mod de organizare
Prin prisma condițiilor de îndeplinire a misiunii sale, administrația este concepută ca structură organizatorică, aflată într-o continuă transformare, capabilă să se adapteze mediului economico-social în care evoluează, sau eficientizarea acestei activități, face necesară studierea structurii administrației și a relațiilor ce se stabilesc între componentele sale.
Abordată sub aspect structural, administrația reprezintă un ansamblu complex de entități și funcționari, cu anumite atribuțiuni publice, care caută adesea să-și sporească autonomia de care dispun, pentru a prevala punctul lor de vedere.
Organizarea administrației publice, ca fenomen social, a apărut odată cu statul. Însă teoriile științifice despre această organizare se conturează mult mai târziu, în secolul al XIX-lea, odată cu apariția științei administrației și dreptului administrativ.
Teorii izolate sau fragmentare cu privire la organizarea administrației, la guvernare în general, s-au formulat încă din antichitate. Pot fi luați în considerare, atât mari filozofi, tribuni ai sclavagismului, cât și împărați creatori ai unor teorii relativ bine structurate, după care au înfăptuit sau au dorit să înfăptuiască guvernarea.
În practică, organizarea administrației publice și a funcționarilor publici pe entități și birouri este universal aplicabilă și capabilă să atigă randamente maxime. Fără îndoială că organizarea birocratică realizată pe baza reglementărilor legale fundamentate pe conținutul și caracterul obiec-tiv al activităților, este superioară celei anterioare, tradiționale care avea caracter subiectiv, fiind întemeiată pe inspirația conducătorilor și pe calită-țile personale ale funcționarilor publici.
În raport cu orientările privind structurarea administrației publice se pot distinge trei direcții metodologice principale:
a) orientarea strict tehnico-juridică (promovată de lucrările franceze actuale de drept administrativ, prin care structurarea administrației de stat echivalează cu organizarea puterii executive. În această concepție se disting și se cercetează probleme ca:
principiile organizării administrative (ale centralizării și descentralizării);
activitatea președintelui republicii, ca șef al statului sau, după caz, a regelui;
activitatea Consiliului de Miniștri (Guvernului), ministerelor (miniștrilor), departamentelor ministeriale;
activitatea organelor administrative locale, inclusiv ale conducerilor acestora (președinte, primar, consilier);
activitatea stabilimentelor (instituțiilor) publice și respectiv a serviciilor publice.
b) orientarea filozofico-juridică, care are la bază teoria asupra organizării sistematice a statului, prin care se evidențiază superioritatea raporturilor, a interrelațiilor dintre autoritățile publice. Aceasta, la rândul său, este bazată pe principiul “unicității puterii de stat”, având în vedere unicitatea suveranității, adică o autoritate politică exclusivă (unică). În această optică, organizarea de stat este axată pe trei elemente:
organele statului sau formele organizatorice prin care se realizează puterea de stat;
modul de formare a instituțiilor statului;
principiile fundamentale de organizare și funcționare a entităților publice.
Este însă de remarcat că, în acest caz, deși există și funcționează autoritatea politică și administrativă supremă, nu toate organele administrației publice trebuie să se subordoneze Guvernului, care exercită conducerea generală în acest domeniu. Concomitent, sunt create și funcționează organe autonome de administrație, ca cele ale entităților administrativ teritoriale (de stat) locale. Așa se explică faptul că, în literatura occidentală, noțiunea de administrație de stat este utilizată pentru a evoca administrația publică care ține de Guvern sau de șeful de stat. Spre deosebire, activitatea administrativă a primăriior (primarilor) și consiliilor locale este evocată prin sintagma administrație publică locală. În acest mod, nu se mai poate vorbi despre un sistem administrativ unic (unitar), axat pe ideea subordonării, ci despre un sistem de organizare a administrației publice, care pe lângă subordonare, presupune cooperarea între organele administrative și exercitarea controlului de către Guvern, fie direct, fie prin alte autorități care îi sunt subordonate.
c)orientarea axată pe știința administrației care abordează problemele organizării administrației de stat, în acord cu cerințele acestei științe, alături de cele ale altor entități, inclusiv a celor economice din sectorul privat. În prezent, există în numeroase țări, curente și școli orientate cu precădere pe aspectele organizării științifice a administrației publice, incluzând aici și organizarea muncii funcționarilor.
Structura puterii în interiorul administrației și logica funcționării sale, depind de intensitatea relațiilor pozitive sau negative pe care le realizează cu mediul înconjurător. Trecerea de la conceptul limitat de “organizare”, considerat ca mediu interior, închis și omogen, la acela deschis de “sistem”, scoate în evidență importanța mediului înconjurător extern în derularea acti-vităților de administrație publică.
Importanța relațiilor cu mediul este explicată, atât de necesitatea stimulării organului administrativ de a-și amplifica eficiența acțiunilor sale, cât și de voința sa de a-și păstra caracteristicile structurale fundamentale.
Administrația – instituție publică
În accepțiunea de instituție, administrația este considerată o structură de funcționare, o formă organizatorică sau chiar o organizație socială, deci o entitate sau un complex de entități publice, care constituie aparatul administrativ public. Administrația privită ca instituție are trăsături proprii, care îi determină funcțiunea (noțiunea de funcțiune fiind utilizată în sensul de misiune socială) și îi modelează structura.
Cercetarea administrației ca aparat instituțional public, presupune studierea interrelațiilor care o integrează în societate și încercarea de a înțelege logica socială care îi fundamentează funcțiunile. În acest sens, administrația publică are misiunea socială de executare (aplicare) a legilor; ea este centrul de exercitare a puterii statului. Astfel, problema funcțiunilor cu sensul de misiuni, este indisolubil legată de aceea a funcțiilor statului, cu sensul de activități ce se realizează prin instituțiile de stat.
În această accepțiune, instituțiile administrative ale statului au competența legală de a emite decizii executorii, față de care persoanele particulare ți colectivitățile umane au obligația de a se supune sub imperiul sancțiunilor. Teama de sancțiune este fundamentul cel mai simplu al supunerii față de conținutul acestor decizii, menite să slujească interesul general. Pe de altă parte, în caz de nesupunere, folosirea metodei constrângerii, cu aplicarea de sancțiuni de către aparatul de stat, permite respectarea ordinii legale. Dar, constrângerea presupune consumul unei energii însemnate și utilizarea ei este în mod necesar, limitată.
În același timp, administrația statului are și misiunea de a educa și convinge oamenii de avantajele ordinii sociale existente – la a cărei menținere ea contribuie – și de legimitatea acțiunilor sale.
Metodele de constrângere și de educare-convingere se împletesc în activitatea de administrație publică. Astfel, cu cât se amplifică metoda convingerilor, cu atât mai puțin se utilizează constrângerea, iar procedeele de convingere, în societățile evoluate, tind să înlăture constrângerea. În fapt, cele două metode se completează reciproc: pe de o parte, existența autorității și a posibilității constrângerii contribuie la situarea statului deasupra societății; pe de altă parte, diminuând numărul activităților coercitive și punându-se accentul pe formarea și cultivarea unei mentalități favorabile îndeplinirii misiunii administrației, se asigură creșterea însemnătății metodei convingerii. Constrângerea devine cu atât mai eficientă, cu cât este utilizată mai rar și inspiră (atunci), mai multă teamă.
Ca instituție, administrația publică se definește nu numai prin funcțiunea pe care o îndeplinește în societate, dar și prin organizarea sa juridică și materială. Sub cel din urmă aspect, administrația este aparatul de stat care se prezintă sub forma unei ierarhii de funcționari publici, executanți ai unor activități și supuși unei discipline identice.
Organizarea instituțională, ca expresie a administrației publice, prezintă, din punct de vedere social, o serie de caracteristici și anume :
administrația publică, în ipostaza de instituție, nu funcționează într-un spațiu închis; ea se află în strânsă legătură cu celelalte instituții sociale și este influențată de evoluția și transformările caracteristice vieții sociale;
administrația reproduce, în organizarea sa, caracteristicile esențiale ale sistemului social în care se integrează;
administrația ca instituție are o unitate specifică care îi conferă o relativă autonomie structurală, deși instituțiile publice, nu sunt într-o perfectă armonie. Interdependența lor este relativă și evoluția lor rareori este sincronă, existând decalaje și distorsiuni care alcătuiesc elementele fundamentale ale dinamicii sociale;
este supusă influenței mediului înconjurător, administrația cunoaște un ritm de dezvoltare propriu; particularitățile și configurația sa organică influențează exercitarea funcțiunilor sale, (îndeplinirea misiunilor ce-i revin), precum și locul pe care îl are în societate.
În același timp, regimul centralizării coexistă cu regimul descentralizării administrative, care permite colectivităților locale să se autoadministreze.
Descentralizarea este acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale -comunale, orășenești, se realizează de către autoritățile liber alese de către cetățenii colectivității respective, sub supravegherea statului.
Autonomia locală, privită ca un fenomen pur administrativ, nu apare decât ca o ultimă treaptă de dezvoltare a descentralizării administrative; în esență, aceasta reprezintă transferarea unor competențe administrative de la nivelul central către diverse organe sau autorități administrative care funcționează autonom în unitățile administrativ-teritoriale fiind alese de către colectivitățile locale respective.
Activitatea autorităților locale se află sub controlul de legalitate al statului, prin agenții puterii executive deconcentrați la nivelul județelor – prefecții.
Administrația publică presupune utilizarea, în regim de drept public, a unor resurse – umane, materiale și financiare – pentru satisfacerea interesului general.
1.2 Caracteristici instuționale ale administrației publice în Republica Moldova
Administrația publică este un corp social sau un grup uman, constituită ca un corp intermediar între stat, autoritățile publice și cetățeni, corp creat în vederea realizării acțiunii permanente a serviciilor publice în care scop este investită cu anumite puteri de către stat și aflată sub conducerea generală a Guvernului.
Potrivit dispozițiilor constituționale, administrația publică nu mai este exclusiv de stat, ea fiind divizată în administrația de stat și administrația locală autonomă și, în consecință, este centralizată și desconcentrată, în cazul structurii administrației publice a statului și descentralizată, în cazul administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale. Potrivit articolului 96 din Constituția Republicii Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generala a administrației publice. În acest caz fiind vorba de conducerea cu un sistem de organe (autorități publice).
Pornind de la aceste criterii, administrația publică poate fi împărțită în administrație publică centrală și administrație publică locală, în administrație publică generală și administrație specializată. Administrația publică centrală este totalitatea autorităților de specialitate ale administrației publice pentru satisfacerea, sub conducerea Guvernului, a intereselor generale ale societății la nivelul întregii țări.
Administrația publică centrală este realizată de autoritățile puterii executive cu competențe generale, în primul rând de Guvern și Șeful statului, în măsura în care ele exercită funcții administrative, de rând cu cele publice, și de administrație publică centrală de specialitate. Aceasta se compune din administrație ministerială, departamentală și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale organizate în subordonarea Guvernului și conduse de el.
În sistemul autorităților publice centrale Guvernul ocupă un rol deosebit, reprezentând puterea executivă, Guvernul îndeplinește două funcții principale: asigură realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. În conformitate cu articolul 97 al Constituției Republicii Moldova și Legea cu privire la Guvern Guvernul este alcătuit din Prim-ministru, prim-viceprim ministru, viceprim-ministru, miniștri și membri stabiliți și prin lege organică.
Activitatea Guvernului se organizează în corespundere cu cerințele Republicii Moldova, legii cu privire la Guvern, Regulamentului Guvernului Republicii Moldova.
În exercițiul funcțiunii Guvernul se conduce de Programul sau de activitate pentru perioada de guvernare, acceptat de Parlament. Cel puțin o dată pe an Guvernul ține în fața Parlamentului o dare de seamă amplă despre activitatea sa.
Guvernul este o autoritate publică centrală, de competență generală a administrației publice, în virtutea căruia Guvernul desfășoară o activitate executivă, principalul său atribut fiind organizarea executării legilor de către autoritățile administrației publice.Administrația publică centrală este compusă în afară de autoritățile publice cu competență generală de administrațiile ministeriale și neministeriale de specialitate. Autoritățile administrației publice centrale de specialitate, spre deosebire de cele cu competențe generale, sunt în putere să exercite atribuții numai într-un anumit domeniu sau ramură de activitate. Din acestea fac parte ministerele, alte organe centrale de specialitate, precum și ramificările teritorialeale acestora.
Organul central al administrației publice de specialitate este o așa autoritate, care, fiind o parte componentă a aparatului de stat, are competență,structură, dimensiuni teritoriale, se formează în ordinea stabilită de lege,folosește anumite metode de activitate, este împuternicit cu dreptul de a efectua din numele statului o activitate economică, social-culturală, politico-administrativă. Ministerul este un organ central de specialitate al statului, înființat și organizat în condițiile legii, pentru a traduce în viață politica Guvernului, hotărârile și dispozițiile lui într-un anumit domeniu de activitate. În această calitate, ministerul este o autoritate a administrației publice centrale despecialitate condus de Guvern.
Din studiul acestor normative de organizare și funcționare a ministerelor, rezultă că structura organizatorică este prezentată ca o anexă la actul de înființare și cuprinde următoarele subdiviziuni:
Departamentul reprezintă o subdiviziune a unui minister care desfășoară o activitate strictă de specialitate, de natura celei care constituie obiectul de activitate a ministerului din care face parte.
Direcția generală este un compartiment din structura ministerelor, departamentelor din cadrul ministerelor care desfășoară activitatea cu privire la un domeniu funcțional distinct, în măsura în care importanța acestor activități impune o astfel de structură organizatorică.
Direcția este un compartiment organizatoric în structura ministerelor, departamentelor din cadrul ministerelor, direcțiilor generale care coordonează activitatea a două sau mai multe secții cu atribuții independente.
Secția este un compartiment organizatoric în structura direcției care îndeplinește activități ce necesită o conducere unitară. În cadrul secției ce organizează funcții administrative independente, subordonate șefului de secție.
Cel de-al doilea component al autorităților administrației publice centrale de specialitate sunt
departamentele de pe lângă Guvern posibilitatea creării unor astfel de organe de specialitate ale administrației publice centrale în afara ministerelor sunt prevăzute de articolul 107 (2) al Constituției Republicii Moldova. “ În scopul conducerii, coordonării și exercitării controlului în domeniul organizării economiei și în alte domenii care nu intră nemijlocit în atribuțiile ministerelor, se înființează, în condițiile legii, și alte autorități administrative.”
Norma constituțională cum este și firesc, admite posibilitatea creării unor astfel de autorități administrative fără a preciza care sunt.
Al treilea compartiment al autorităților administrației publice de specialitate îl alcătuiesc diferite servicii de stat, asociații, concerne, companii, consilii, inspectorate, comisii care nu intră în primele categorii de autorități. Aceste autorități, având o anumită autonomie în activitatea lor, nu pot face, tot odată, abstracție de activitatea Guvernului, nu pot activa fără a ține seama ce s-a decis la acest nivel, aceste autorități nu pot acționa în contradicție cu hotărârile și dispozițiile Guvernului.
Fiecare dintre aceste organe ale administrației publice centrale enumerate mai sus exercită anumite atribuții concrete în dependență de locul pe care îl ocupă în acest sistem. Fiind prin natura lor organe ale puterii executive, ele îndeplinesc funcții de organizare și dirijare, executare și dispoziție. Această activitate se efectuează în baza și în scopul executării legilor și are ca obiectiv asigurarea funcționării puterii de stat.
În continuare vom relata deja despre autoritațile publice la nivel local, cât și despre caracteristicile lor.
Administrația publică locală este totalitatea autorităților cu competență generală sau specială, constituie pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor unei unități administrativ-teritoriale. Conform Constituției Republicii Moldova administrația locală ține să fie realizată prin voința poporului, exercită prin forme ale democrației directe și reprezentative, adică prin participarea populației la discutarea și rezolvarea celor mai importante problem, alegerea organelor reprezentative, participarea la rezolvarea hotărârilor adoptate și exercitarea controlului asupra activității organelor administrării locale. Administrația publică locală oferă infrastructura fizică și politică care sprijină eforturile comunității și cetățenilor în domeniul economic, politic, social și cultural. Rolul administrației publice locale se schimbă și va continua să se schimbe pe măsură ce problemele economice și sociale pe care le întâmpină continuă să crească.
Administrația publică locală are personalitate juridică, dispune de patrimoniu, beneficiază de autonomie financiară, au dreptul la inițiativă în tot ceea ce privește administrarea treburilor publice locale, exercitându-și în condițiile legii, autoritatea în limitele administrativ-teritoriale stabilite. Autorități ale administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în sate (comune), orașe (municipii) sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg conform codului electoral, Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități administrative autonome și gestionează treburile publice din sate(comune), orașe (municipii) în condițiile Legii privind administrația publică locală .
Pentru asigurarea autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale elaborează și aprobă bugetele unităților administrativ-teritoriale și au dreptul să instituie impozite și taxe locale, în condițiile legii, deoarece o adevărată autonomie locală nu poate exista fără o autonomie financiară, care ar cuprinde o serie de principii reglementare prin acte juridice normative. În Cartea Europeană “Exercițiul autonom al puterii locale” (art. 9) cât și în “Declarația cu privire la autonomia locală” adoptată la Rio de Janero în 1985 , la compartimentele despre resursele colectivităților locale se menționează că ele au dreptul în cadrul politicii economice naționale, la resursele proprii suficiente, de care ele pot dispune în mod liber în exercitarea competențelor lor, distincte de cele ale altor eșaloane administrative.
În conformitate cu prevederile art. 109 din Constituția Republicii Moldova și art. 3 al Legii privind administrația publică locală, administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile:
autonomiei locale;
descentralizării serviciilor publice;
eligibilității autorităților administrației publice locale;
consultărilor cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.
Aceste principii constituie începutul unei noi etape în dezvoltarea și organizarea administrației publice locale în republică, fiind bazate pe cele mai înaintate teorii existente în acest domeniu în practica internațională.
În art. 5 al Legii privind administrația publică locală se menționează că autorități ale administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în sate (comune), orașe (municipii), sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de Codul electoral. În executarea atribuțiilor lor, autoritățile administrației publice locale dispun de autonomie consfințită și garantată prin Constituție și alte legi (art. 9). Autoritățile administrației publice locale sunt persoane juridice autonome și sunt investite cu prerogativele de putere publică. Competența cu care sunt investite autoritățile administrației publice locale este deplină întreagă. Ea nu poate fi pusă în cauză sau limită de autoritate publică ierarhic superioară, decât în condițiile legii. Autoritățile administrației publice locale se conduc în activitatea lor de Statutul unității administrativ-teritoriale și de regulamentele consiliului respectiv, elaborat în baza unui statut-cadru și regulament-cadru, elaborat de către organul legislativ. Autoritățile administrației publice locale nu mai sunt supuse puterii ierarhice a autorităților centrale, ele fiind independente de acestea pentru că nu sunt numite de la centru, ci sunt alese de cetățenii unităților administrativ-teritoriale.
În cele relatate mai sus, observăm elocventul caz că sistemul administrației publice este un schelet bine înghegat constituit din organe ale administrației publice.
Prin organ al administrației publice se înțelege o structură organizațională, având drept sprijin factorul uman, înființat în baza legii, dotată cu mijloace material și financiare potrivit legii, care are capacitate juridică și este investită cu competența necesară, pentru a putea acționa în vederea organizării executării legii sau prestării de servicii publice în limitele legii, făcând parte din sistemul organelor administrație publice .
Reieșind din această definiție, putem evidenția următoarele elemente componente ale organelor administrației publice:
a) Personalul – elementul primordial al organului administrației publice, constituind forța
vie, funcționarii sau agenții, prin care se realizează cea mai mare și importantă parte din sarcinile
ce revine sistemului administrației publice.
b) Mijloacele materiale și financiare – un atribut necesar folosit de către funcționarii
încadrați în acest organ pentru realizarea sarcinilor ce le revin. Bunurile materiale cu care sunt
dotate aceste organe pot constitui patrimoniul acestora, dar pot aparține și domeniului public
(terenurile, clădirile), fiind puse la dispoziția organelor respective, ele nu sunt organizații introvertite, dimpotriva urmăresc să-și modifice chiar și mediul în care acționează, integrandu-și misiunea și proiectul global astfel încat să-și onoreze rolul pe care-l au atat la nivel microsocial în satisfacerea nevoilor sociale ale membrilor societății, cât si la nivel macrosocial în înfaptuirea politicilor publice.
Asemenea instituțiile publice dispun de un patrimoniu propriu, la care statul le alocă resurse financiare pe care trebuie să le utilizeze cât mai eficient și de aceea marja lor de manevră în domeniul alocării resurselor este limitată de dispozițiile statutare, bugetul de venituri și cheltuieli,este principalul instrument utilizat în planificarea și evaluarea financiară a activității desfășurate, care îi asigura îndeplinirea sistemului de obiective, coordonarea eforturilor tuturor subdiviziunilor organizatorice, precum si operaționalizarea unor mecanisme eficiente de control.
c) Capacitatea juridică civilă, pe care o au în calitate de unități cu personalitate juridică
de drept public, le este necesară, pentru a intra în anumite raporturi juridice cu caracter privat, personalitatea juridica civilă le conferă dreptul de a încheia contracte și de a fi chemate în judecată în nume propriu, ceea ce sporește responsabilitatea conducerii în ceea ce privește:
– respectarea normelor legale în achiziționarea bunurilor materiale și acordarea drepturilor bănești
– respectarea legalității în efectuarea tuturor cheltuielilor
– încadrarea operațiunilor patrimoniale în conturile contabile corespunzătoare.
d) Competența – elementul de bază care constă dintr-un ansamblu de atribuții stabilite
prin lege sau în baza legii prin care se conferă drepturi și obligații autorităților administrației
publice în vederea realizării sarcinilor în regim de putere publică cu scopul de a satisface un anumit interes general, ca persoane juridice au inițiativa, răspundere și capacitatea de a emite acte de putere politică, ce pot fi puse în executare chiar și prin forța de constrângere a statului.
Administrația publică în Republica Moldova ca sistem este unul distinct cu caracteristici proprii având în vedere modul de organizare, de funcționare, raporturile dintre aceste autorități, personalul tehnic și cadrul normativ precum și alți factori au conturat unele caracteristici proprii cum ar fi că adminstrația publică este:
a) structurată vertical și orizontal, adică este împărțită în departamente, direcții, servicii, oficii și birouri, regii sau agenții ori societăți comerciale și divizată în plan orizontal în administrația publică centrală de specialitate (ministerele și celelalte organe de specialitate, autorități administrative autonome) și administrația publică locală (consiliile locale, primari, consiliile raionale precum ș serviciile publice descentralizate ale ministerelor și celorlalte organe centrale de la nivelul unităților administrativ- teritoriale
b) ierarhizată, ordonată și controlată, este ierarhizată în sensul că fiind divizată pe verticală și pe nivele orizontale, organele situate la nivele superioare exercită autoritatea asupra organelor situate la nivele inferioare, în cazul ierarhiei se exercită puterile de control și puterile disciplinare, ele acționând, în mod special, asupra funcționarilor numiți.
c) formală, scrisă și birocratică acționând conform procedurilor administrative, pe baza documentelor și faptelor, deciziile sale sunt consemnate în scris, ele putând fi astfel invocate și utilizate acționează întotdeauna din birouri, adică din interiorul sediilor unde sunt instalate autoritățile și serviciile cu personalul respective.
d) remunerată, civilă, laică și egalitară, personalul din administrația publică este salarizata din bugetul public (de stat sau cel local) funcțiile gratuite neexistând practic; nevoile publice, altele decât cele militare, care sunt în atenția unei administrații militare, sunt rezolvate prin administrația civilă, personalul folosit în administrația publică este laic și el nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase, administrația furnizează servicii, în mod egal, tuturor cetățenilor moldoveni, fără a face distincții de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine social.
e) continuă, permanentă și tehnică, acționează cu reprezentanți aleși ai cetățenilor sau numiți de autoritatea ierarhică, cu personal auxiliar, temporari și funcționari publici permanenți, constituiți în corpuri. Atribuțiile și sarcinile sale impun competență și specializare, personalul său fiind format din cele mai diverse profesii (juriști, economiști, ingineri, medici etc.) și din personal administrativ;
1.3 Activitatea autorităților administrației publice raportate la cerințele mediului socio-economic
Membrii societății pentru a conviețui și activa în condiții normale au nevoie să fie asigurați în mod continuu sau periodic cu anumite servicii de ordin economic, social, cultural și în alte domenii. Pentru aceasta în cadrul statului sunt înființate o serie întreagă de organisme care au obligația de a realiza în practică necesitățile populației. Aceste organisme se numesc servicii publice. Reieșind din diversitatea funcțiilor și diversitatea atribuțiilor statului contemporan sunt
înființate multiple servicii publice.
Activitatea autorităților, prin prisma rolului și funcțiilor pe care exercită, este îndreptată spre satisfacerea cerinților mediului socio-economic, în sens că manevrează, soluționeaza sau înlatură acei factori nocivi pentru o societate sănatoasă.
În genere, autoritațile publice au drept obiectiv creșterea bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor, în special prin dezvoltarea economiei și facilitarea creării locurilor de muncă bine plătite, eradicarea corupției și garantarea supremației legii, asigurarea securității personale, fortificarea capacității de apărare a țării, prestarea serviciilor publice accesibile și cost-eficiente, asigurarea protecției sociale pentru grupurile vulnerabile ale populației.
Toate acestea sunt orientate spre un singur țel, acela de a construi o societate și o națiune civică bazat pe modelul social civilizat. Scopul final al actului de guvernare, pe care își ia angajamentul este de a înfăptui și consolida un stat puternic, care să servească poporul.
Însă toate aceste sarcini unui stat de drept pot fi realizate și aplicate prin intermediul puterei executive prerogativa care-i revine Guvernului, stipulat în art.6 Constituția RM.Iar potrivit art.96 din Constituția RM privind rolul Guvernului:
’’Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a statului și exercita conducerea generală a administrației publice.” Din prevederile constituționale, înțelegem că în acest sistem administrativ, guvernul ocupă poziție de conducere, în rezultat anume activitatea Guvernului are un mai mare impact rezultativ asupra cerințile mediului socio-economic.
Astfel, prin Legea cu privire la Guvern vom evidenția acele direcții principale ale activitații guvernamentale în domeniul socio-economic deci în conformitate cu împuternicirile sale Guvernul:
creează condiții pentru stabilirea și asigurarea suveranității economice și politice a Moldovei;
elaborează concepția dezvoltării social-economice a republicii, programul și mecanismul trecerii la economia de piață;
asigură libera inițiativă, deetatizarea, privatizarea, demonopolizarea economiei și dezvoltarea relațiilor de piață;
elaborează strategia dezvoltării tehnico-științifice, promovează o politică națională în domeniul culturii, științei, tehnicii, tehnologiei; rezolvă problemele reglementării de stat a progresului tehnico-științific;
garantează tuturor subiecților proprietății libertatea activității economice, diversitatea formelor de proprietate și egalitatea lor în drepturi, are grijă de păstrarea proprietății;
protejează interesele naționale în activitatea economică, financiară și valutară;
realizează colaborarea economică cu țările lumii în condițiile dezvoltării relațiilor contractuale, formării infrastructurii de piață, integrării general-europene și mondiale;
asigură protejarea intereselor naționale în activitatea economică externă, promovează politica liberului schimb, pornind de la interesele naționale;
formează un sistem eficient de ocrotire socială a populației, creează condiții pentru creșterea nivelului de trai, pentru satisfacerea necesităților culturale și spirituale ale cetățenilor republicii;
promovează politica de stat în domeniul ocrotirii sănătății populației;
asigură apărarea drepturilor consumatorilor prin organizarea și coordonarea controlului și supravegherii de stat a calității produselor (lucrărilor, serviciilor);
asigură utilizarea rațională a resurselor naturale și integritatea lor, protecția ecologică a populației și a mediului ambiant;
favorizează dezvoltarea autonomiei organelor administrației publice de toate nivelurile;
asigură legalitatea, ordinea publică, drepturile și libertățile cetățenilor;
promovează politica securității naționale, dirijează activitatea de apărare a Republicii Moldova;
Pentru realizarea acestor împuternciri Guvernul este compus din organe centrale de specialitate subordonate lui, ce au drept sarcina asigurarea realizarii politicilor guvernamentale în domeniul de activitate care le sunt încredițate. Astfel dupa sfera de activitate ce cuprinde domeniul socio-economic există urmatoarele autorități publice centrale cum ar fi:
Ministerul Economiei
Ministerul Finanțelor
Ministerul Justiției
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor
Ministerul Educației
Ministerul Mediului
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei
Ministerul Sănătății
Ministerul Tineretului și Sportului
Ministerul Culturii
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Ministerul Afacerilor Interne
Agenția Rezerve Materiale
Inspectoratul Fiscal de Stat
Serviciul Vamal
Banca Naționala a Moldovei
Academia de Științe
Centrul Național Anticorupție
Agenția Naționala pentru Reglementare in Energetică
Camera Comerț și Industrie
Mai sus, am relatat despre activitatea autorităților publice centrale în domeniul socio-economic și rolul său primordial în satisfacerea nevoilor sociale, însă ar fi inacceptabil dacă am diminua importanța autoritaților publice locale în sfera aceasta. Legea Republicii Moldova privind administrația publică locală, în art. 1 definește administrația publică locală ca „totalitate a autorităților publice locale constituite, în condițiile legii, pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor unei unități administrativ-teritoriale”.
Autoritățile administrației publice locale activează în scopul satisfacerii intereselor generale ale populației care i-a ales, totodată fiind investite cu puterea de a decide și în domeniile socio-economice în baza pricipiului autonomiei locale autoritațile locale au competența necesara de gestiona și rezolva problemele de ordin socio-economic, însă persistă o altă problema că nu toate autoritațile dispun de resurse financiare și umane necesare în soluționarea lor.
Administrarea publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților publice locale și consultării cetățenilor în probleme locale de interes deosebit, în opinea noastră în acest raport autorități-comunitate vedem o posibilitate mai amplă a implicării societații civile, respectiv și cerințile comunității vor fi mai ușor interceptate, iar ulterior vor reacționa mai promt dând dovadă de un randament sporit, datorită principiul subsidiarității, care presupune exercitarea responsabilităților publice de către autoritățile care sînt cel mai aproape de cetățeni fapt ce mărește eficacitatea conducerii. Plus la aceasta un cerc mai restrains de oameni este mai ușor de condus, iar în prezența unei bune administrări cu certitudine vom asista la o reacție pozitivă din partea societății.
Administrația publica locală după competența teritorială se clasifică pe două nivele:
Primul nivel îl formează consiliile locale și primării locali ale satelor, comunelor, orașelor, municipiilor. Fiind mai aproape de cetățeni, anume aceste organe se confruntă zilnic cu necesitățile soluționării a zeci de probleme ce apar în comunitatea dată. De faptul cum activează această verigă a administrației publice locale, depinde foarte mult opiniile oamenilor despre administrația publică în general.
Al doilea nivel al autorităților administrative ale administrației publice locale îl constituie consiliile rationale și președintele raionului.
În dependență de această clasificare, vom încerca sa descriem competențele legale privind satisfacerea cerinților mediului social.
Consiliul local este autoritatea reprezentativă și deliberativă a populației unității administrativ – teritoriale de nivelul întâi, aleasă în vederea soluționării problemelor
de interes local, consiliile locale sunt compuse din consilieri aleși în condițiile Codului electoral, iar numărul de consilieri se stabilește în funcție de numărul de locuitori ai unității administrativ-teritoriale, cu urmatoarele competențe de baza în sfera socio-economic:
decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locațiune a bunurilor domeniului public al satului (comunei), orașului (municipiului), după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii;
decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locațiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), orașului (municipiului), după caz, în condițiile legii;
decide asupra lucrărilor de proiectare, construcție, întreținere și modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în condițiile Legii cu privire la locuințe, precum și a întregii infrastructuri economice, sociale și de agrement de interes local;
decide înființarea instituțiilor publice de interes local, organizează serviciile publice de gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare, decide asupra regulilor de asigurare a curățeniei în localitate;
decide delegarea competenței de aprobare a tarifelor la serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică;
aprobă, în condițiile legii, planurile urbanistice ale localităților din componența unității administrativ-teritoriale respective, precum și planurile de amenajare a teritoriului;
aprobă studii, prognoze și programe de dezvoltare social-economică și de altă natură;
aprobă, în condițiile legii , norme specifice și tarife pentru instituțiile publice și serviciile publice de interes local din subordine, cu excepția tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu energie termică și de alimentare cu apă tehnologică, inclusiv aprobă regimul de lucru al întreprinderilor comerciale și de alimentație publică, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, precum și al persoanelor fizice care practică comerțul:
aprobă limitele admisibile de utilizare a resurselor naturale de interes local;
aprobă simbolica unității administrativ-teritoriale, atribuie sau schimbă denumirile de străzi, piețe, parcuri și de alte locuri publice în aer liber, stabilește data celebrării hramului localității respective;
contribuie la organizarea de activități culturale, artistice, sportive și de agrement de interes local; înființează și organizează tîrguri, piețe, parcuri și locuri de distracție și agrement, baze sportive și asigură buna funcționare a acestora;
contribuie, în condițiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind activitatea poliției municipale, a pompierilor și formațiunilor de protecție civilă de interes local, propune măsuri de îmbunătățire a activității acestora;
contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială, asigură protecția drepturilor copilului; decide punerea la evidență a persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătățirea condițiilor locative; înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local;
dispune consultarea publică, în conformitate cu legea, a proiectelor de decizii în problemele de interes local care pot avea impact economic, de mediu și social (asupra modului de viață și drepturilor omului, asupra culturii, sănătății și protecției sociale, asupra colectivităților locale, serviciilor publice), precum și în alte probleme care preocupă populația sau o parte din populația unității administrativ-teritoriale.
Primarul local este autoritatea reprezentativă a populației unității administrativ – teritoriale și
executivă a consiliului local, aleasă prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Primarul este șeful administrației publice locale. Primarul participă la ședințele consiliului local și are dreptul să se pronunțe asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. În domeniul socio-economic are urmatoarele competențe:
asigură executarea deciziilor consiliului local;
asigură elaborarea proiectului de buget local al unității administrativ-teritoriale pe următorul an bugetar și a contului de încheiere a exercițiului bugetar și le prezintă spre aprobare consiliului local;
exercită funcția de ordonator principal de credite al satului (comunei), orașului (municipiului); verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea și cheltuirea mijloacelor de la bugetul local și informează consiliul local despre situația existentă;
exercită, în condițiile legii, supravegherea activităților din tîrguri, piețe, oboare, parcuri, spații verzi, locuri de distracție și agrement și ia măsuri operative pentru buna lor funcționare;
propune consiliului local schema de organizare și condițiile de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcționare a serviciilor respective de gospodărie comunală;
conduce, coordonează și controlează activitatea serviciilor publice locale, asigură funcționarea serviciului stare civilă, a autorității tutelare, contribuie la realizarea măsurilor de asistență socială și ajutor social;
prezintă consiliului local, anual și ori de cîte ori este necesar, rapoarte cu privire la situația social-economică a satului (comunei), orașului (municipiului);
exercită, în numele consiliului local, funcțiile de autoritate tutelară, supraveghează activitatea tutorilor și a curatorilor;
coordonează activitatea de asistență socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile cu mulți copii, familiile afectate de violență intrafamilială, alte categorii de persoane socialmente vulnerabile, sprijină activitatea asociațiilor obștești de utilitate publică din teritoriul satului (comunei), orașului (municipiului);
constată încălcările legislației în vigoare comise de persoane fizice și juridice în teritoriul administrat, ia măsuri pentru înlăturarea sau curmarea acestora și, după caz, sesizează organele de drept, acestea fiind obligate să reacționeze cu promptitudine, în condițiile legii, la solicitările primarului;
ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentațiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri, care atentează la ordinea și liniștea publică;
propune consiliului local consultarea populației prin referendum în probleme locale de interes deosebit, ia măsuri pentru organizarea acestor consultări;
ia, în comun cu autoritățile centrale de specialitate și cu serviciile publice desconcentrate ale acestora, măsuri de prevenire și diminuare a consecințelor calamităților naturale, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, epifitotiilor și epizootiilor și, în acest scop, dispune, cu titlu executoriu, mobilizarea, după caz, a populației, agenților economici și instituțiilor publice din localitate;
Președinteale raionului este autoritatea publică executivă a consiliului raional cu urmatoarele atribuții de baza:
contribuie la menținerea ordinii publice, asigurarea securității și apărarea drepturilor cetățenilor;
contribuie la buna colaborare a serviciilor publice desconcentrate în soluționarea problemelor de interes raional;
exercită funcția de ordonator principal de credite al raionului;
verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea mijloacelor la bugetul raional și cheltuirea lor, informează operativ consiliul raional despre situația existentă;
coordonează și controlează activitatea serviciilor publice ale consiliului raional; audiază rapoartele și informațiile șefilor acestor servicii și propune soluții pentru îmbunătățirea activității acestora;
contribuie la realizarea, la nivel raional, a măsurilor de protecție a populației în caz de calamități naturale și tehnogene, de catastrofe, incendii, epidemii, epifitotii și epizootii, ia măsuri de prevenire a situațiilor excepționale, de reducere a prejudiciului și de lichidare a consecințelor;
propune consiliului raional să consulte, prin referendum, populația în probleme locale de interes deosebit și, în temeiul deciziei consiliului, ia măsuri în vederea organizării referendumului;
prezintă, la solicitarea consiliului raional, informații despre activitatea sa și a serviciilor publice din subordine.
Mediul socio-economic, precum și cerințile ei sunt condiționați de o serie de factori negativi și actuali(cum ar fi, șomajul, rata înaltă mortalitații, criminalitatea, stagnarea economiei, etc.) într-un anumit teritoriu, în același timp este influențat și de tendințele relațiilor sociale, cât și unele fenomene sociale(ex: migrația).
În acest sens, statul are obligația de a înlatura aceste repercusiuni și de a consolida mediul socio-economic într-o direcție bună. Astfel autoritațile publice intervin cu o serie de măsuri, numite politici guvernamentale, și anume politica socială și politica economică.
Politica socială definește setul de politici publice ce urmăresc realizarea protecției sociale și a bunăstării. Ca disciplină academică, politica socială este o arie multidisciplinară, ce folosește concepte și metode din economie, știința politică, sociologie, asistență socială, psihologie, management, filozofie și drept. Politica socială studiază fenomene ce transcend acțiunile și politicile guvernamentale: dincolo de serviciile sociale politica socială studiază o gamă largă de fenomene sociale și economice legate de bunăstarea la nivel individual, familial sau la nivelul colectivității. Astfel, ariile de interes în studiul politicii sociale cuprind:
practici administrative și politici în domeniul serviciilor sociale, incluzând servicii medicale, asigurări sociale, educație, angajare și formare profesională, servicii comunitare, locuire;
probleme sociale, incluzând criminalitate, handicap, șomaj, sănătate mintală, bătrânețe;
discriminare și dezavantaje: rasă, etnie, gen, sărăcie și inegalitate economică.
Politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de către autoritățile publice, în vederea orientării activității economice într-un sens considerat rezonabil pe teritoriul național. Constituind un arbitraj între diferite tipuri de obiective și instrumente, politica economică exprimă ansamblul alegerilor economice ale autorității publice, similar alegerilor economice ale consumatorului, producătorului, investitorului. Deoarece statul constituie principalul responsabil al politicii economice teoria statului constituie un element central al fundamentelor politicii economice. Politici economice în dependența de domeniul implimentat se clasifică în politici monetare, bugetare, fiscale și comerciale.
După domeniul de activitate a autoritaților publice în sectorul social-economic distigem trei categorii:
Domeniul dezvoltării sociale, învațământului, tineretului și sportului, culturii și ocrotirii sănatății,
Domeniul economiei,
Domeniul finanțelor, creditilor, impozetelor, prețurilor și circulației monetare.
Domeniul dezvoltării sociale, învațământului, tineretului și sportului, culturii și ocrotirii sănatății
Administrația publică promovează o politică de stat unitară în vederea asigurării pentru populația republicii cu un nivel de trai nu mai mic decît nivelul minimal de trai stabilit oficial și care ar corespunde nivelului dezvoltării economice a Republicii Moldova, realizează politica de stat în domeniul reglementării proceselor migraționiste, promovează și perfecționează un program integral în domeniul demografiei.
Întreprinde măsurile necesare în ceea ce privește creșterea numărului de locuri de muncă, crearea condițiilor pentru ridicarea nivelului de trai, a unor condiții normale de muncă și odihnă, asistența socială, prin consolidarea dialogului și a cooperarii în sectorul social. Asigurarea unei armonizări a standardelor și a practicilor in domeniul social și a politicii de ocupare a forței de muncă din țară cu standardele și practicile UE.
Se implică în dialog pe marginea politicii de ocupare a forței de munca și a celei din sectorul social în vederea elaborării unei analize și evaluari a situației curente și pentru identificarea problemelor cheie și a soluțiilor posibile în cadrul acestor politici.
Acordă o importanță din ce în ce mai mare protecției copilului și familiei, in acest spirit, Republica Moldova si-a propus un optimist obiectiv major, respectiv reconsiderarea statutului copilului. În acest spirit se va proceda la elaborarea si implementarea unei "Strategii Nationale privind Protectia Copilului si a Familiei". Proiectul strategiei in cauza este elaborat de Guvernul Republicii Moldova sustinut de donatori internationali ca UNICEF, DFID, SIDA, EVERYCHILD, care ofera asistenta tehnica, precum si de societatea civila.
Persoanele și familie socialmente vulnerabile, aflate în situații care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere economic, educativ și social statul garantarează, prin acordarea unui ajutor social la un nivel garantat de stat, posibilități egale pentru familiile defavorizate.
Asigură condiții social-economice, creează o bază tehnico- materială și fonduri speciale pentru dezvoltarea învățămîntului public, tineretului, culturii, ocrotirii sănătății, protecției mediului ambiant.
În sfera învațământului AP pun accent pe dezvoltarea personalității copilului, a capacităților și a aptitudinilor lui spirituale și fizice la nivelul potențialului său maxim, la cultivarea respectului pentru drepturile și libertățile omului, indiferent de apartenența lui etnică, de proveniența socială și atitudinea fără de religie – principii consemnate în Cartea Națiunilor Unite.
Și pregatesc copilul pentru a-și asuma responsabilitățile vieții într-o societate liberă, în spiritul înțelegerii, păcii, toleranței, egalități între sexe și prieteniei între toate popoarele și grupurile etnice, naționale și religioase, educarea stimei față de părinți, față de identitatea, limba și valorile culturale ale poporului, precum și față de valorile naționale ale țării în care trăiește, ale țării din care poate fi originar și ale civilizațiilor diferite de a sa. Și nestingherit promovează o politică activă în domeniul culturii fizice și sportului pentru ca întreaga societate să dispună de o formă fizică și de o sănatate de fier indiferent de categoriile de vârstă/
În domeniul culturei statul dirijează activitatea de ocrotire a monumentelor de istorie și cultură, asigură executarea legislației cu privire la libertatea conștiinței, totodată conservează și protejează patrimoniul cultural asigurând dezvoltarea liberă a culturii.
Domeniul economiei
Având în vedere situația actuală în RM, unde săracia și șomajul atinge cote îngrijorătoare, creșterea economică este una din principalele priorități pe care Guvernul și-l asumă prin programul
de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018. Astfel autoritațile publice implimeantaza programul de creștere economică avînd la bază politicile economice stimulatoare a activității de întreprinzător, de îmbunătățire a climatului de afaceri și de sporire a atractivității investiționale a țării. Elementele-cheie sînt menținerea stabilității macroeconomice, dinamizarea reformelor structurale, promovarea politicilor monetare și bugetar-fiscale echilibrate. elaborarea cadrului economico-financiar și juridic favorabil pentru eficientizarea activității agenților economici să elaborareze și să promovareze politicii de stat pentru favorizarea mediului de afaceri prin eliminarea constrîngerilor de ordin administrativ în acest mediu contribuind astfel la crearea în Republica Moldova a unui mediu investițional favorabil cu scopul atragerii investițiilor autohtone și străine.
Crează un mediu de afaceri agreabil asigurănd implementarea strategiilor și programelor de stat privind susținerea dezvoltării IMM, acordă suport în elaborarea și realizarea programelor similare la nivel municipal, raional. Elaborează propuneri privind modul și condițiile de alocare și utilizarea resurselor financiare, tehnico-materiale centralizate, necesare pentru realizarea acestor strategii și programe, acordând pentru proiectele viabile și resursele financiare necesare.
Întreprinde măsuri pentru asigurarea libertății comerțului și activității de întreprinzător, protecției concurenței loiale, creării unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție, stabilește proporții raționale de folosire a venitului național, inclusiv dezvoltarea economiei naționale a republicii, elaborează, coordonează și realizează programele dezvoltării ei economice și sociale.
În vederea ocrotirii și folosirii raționale a pămîntului, subsolului, a resurselor de apă, a faunei și florei, în vederea menținerii purității aerului și asigurării reproducerii tuturor sistemelor biologice precum și menținerii echilibrului ecologic, politica statului optează pentru o Moldovă curată în domeniul securității ecologice și exercită controlul de stat în acest domeni.
Statul se obligă să acorde prioritate scopurilor și activității de protecție a mediului în cadrul realizării intereselor de ordin economic și social-uman ale populației pentru prezent și viitor, să obțină un diapazon cît mai larg de folosire a resurselor naturale fără a depăși limitele admisibile, evitîndu-se epuizarea și degradarea lor, riscul pentru sănătatea oamenilor și alte consecințe nedorite și imprevizibile.
Domeniul finanțelor, creditilor, impozetelor, prețurilor și circulației monetare
Ca pas vital spre cresterea economică durabilă, autoritățile publice duc o politică de consolidare a stabilitații macroeconomice prin promovarea unei politici monetare rationale, orientate, printre altele, spre mentinerea inflatiei, si a unei politici fiscale și spre achitarea datoriilor. In acest context,
statul asigură, în limitele competenței sale, transpunerea în viață a politicii unice a statului în domeniul finanțelor, creditelor și circulației monetare. Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (banca centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice, ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor etc.).
În acest sens autoritatea publică cu aceste atribuții pe langă Guvern este BNM, care autorizează, supraveghează și reglementează activitatea instituțiilor financiare care are o mare importanță pentru menținerea în permanență a unui sistem bancar stabil și sigur, promovând astfel o politica unică a statului în domeniul prețurilor.
Asemenea activitatea administrației publice este orientată spre promovarea unei politici vamale-fiscale cât mai echitabilă și eficientă. Politica vamală este parte integrantă a politicii externe și interne a statului, care urmărește asigurarea eficienței operațiunilor vamale, reglementării schimbului de mărfuri pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, contribuția la rezolvarea problemelor politice și comerciale privind protecția pieței interne și stimularea dezvoltării economiei naționale, alte obiective stabilite de legislație. Iar politica fiscal are obiectivul general pe termen mediu si lung anume, asigurarea stabilității și previzibilității veniturilor publice, în special a încasarilor fiscale, în scopul onorării depline a obligațiilor față de buget, să asigurarea echitații fiscale, a stabilitații și transparenței legislației fiscal.
În același timp, stimulează activitatea economică, în special prin încurajarea dezvoltării micului business, atragerea investițiilor atit straine, cit și a celor autohtone în economia naționala, crearea noilor locuri de munca. O dată cu creșterea economică și îmbunătățirea administrării fiscale, impozitul pe venitul persoanelor fizice si juridice se preconizeaza să devina o sursă din ce în ce mai importantă de venituri bugetare. Acest impozit are un rol semnificativ de pârghie economică pentru stimularea investițiilor și distribuirea echitabilă a veniturilor între diferite paturi ale societatii. Aplicarea lui rezonabilă poate conduce la sporirea volumului de impozite colectate, ca urmare a ieșirii contribuabililor din economia tenebra.
CAPITOLUL II- ANALIZA ACTIVITĂȚII AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI OBIECTIVILE ÎN DOMENIUL SOCIO-ECONOMIC
2.1 Organizarea și funcționarea instituțiilor socio-economice la nivel central și local
Instituțiile publice sunt autoritățile din cadrul administrației publice cu un regim de activitate specific, înființate prin lege cu un set de atribuții ramurale, însă suficiente pentru realizarea scopului pentru care au fost create. Astfel, în baza structurii administrației publice stau două criterii cel teritorial și cel funcțional, aceste două criterii ale sistemului administrativ se completează reciproc. Invocând Constituția, precum și legile organice privind organizarea administrației publice, statul stabilește, pe de o parte, organizarea administrativă a teritoriului, iar pe de altă parte, determină funcțiile autorităților publice în aceste unități administrativ-teritoriale, pornind de la aceste criterii, administrația publică poate fi împărțită în administrație publică centrală și administrație publică locală.
Deci, administrația publică centrală este un sistem instituțional, ai cărui structura este stabilită în raport cu domeniile de activitate a Guvernului. Iar fiecare autoritate centrală de specialitate exercită funcțiile de subiect al administrării în domeniul respectiv. Sarcinile, funcțiile și împuternicirile fiecărei autorități centrale de ramură sînt determinate de Regulamentul intern al fiecărei autorități, aprobat prin Hotărîrea Guvernului.
În același rînd, potrivit doctrinei, toate autoritățile centrale de specialitate, indiferent de ramura (sfera) pe care o administrează, exercită un șir de funcții identice, care pot fi grupate în:
funcții de strategie, prin care se asigură stabilirea obiectivelor sectoriale de aplicare a
Programului de guvernare;
funcții de reglementare, avînd ca scop elaborarea și supunerea spre aprobare a cadrului
normativ și instituțional necesar realizării obiectivelor strategice din domeniul respectiv;
funcții de reprezentare, pe plan intern și extern, a statului Republica Moldova și a
Guvernului în domeniul de resort;
funcții de autoritate de stat prin care se asigură urmărirea modului de aplicare a
reglementărilor din domeniu;
funcții de administrare a patrimoniului său și a proprietății publice din domeniul respectiv;
funcții de sinteză, precum și de îndrumare, sprijin și control.
Instituțiile publice de nivel central, conform legii cu privire la Guvern, sunt de ordin ministerial și extraministerial, iar noi vom încerca sa le analizăm organizarea și funcționarea doar a celor cu tentă socio-economică. Astfel, vom începe caracterizarea instituțiilor socio-economice din cadrul ministerial, din care fac parte urmatoarele( ministerul economie, muncii și protecției sociale, finanțelor, mediului, culturii, educației, sănatății, dezvoltării regionale și construcțiilor, agriculturii și industriei alimentare, transportului și infrastructurii drumului, tineretului și sportului).
Ministerul Economiei are misiunea de a asigura creșterea economiei naționale prin optimizarea cadrului de reglementare a activității de întreprinzător, constituirea premiselor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, dezvoltarea tehnologică și asigurarea competitivității, crearea unui mediu investițional atractiv, contribuirea la acțiunile de demonopolizare a pieței interne și de eliminare a practicilor anticoncurențiale, precum și prin cooperare economică internațională.
Ministerul este condus de către un ministru, având și statut de viceprim-ministru al Guvernului, în cadrul ministerului având competențe manageriale organizând și conducând activitatea instituției, asigură executarea legilor, emite ordine și dispoziții în limitele împuternicirilor sale privind coordonarea și exercitarea atribuțiilor sale. În cadrul Ministerului activează trei viceminiștri, numiți în și eliberați din funcție de Guvern, la propunerea ministrului.Viceminiștrii se subordonează nemijlocit ministrului și organizează activitatea în cadrul Ministerului, în limitele împuternicirilor atribuite.
În cadrul Ministerului activează un secretar de stat cu statut de funcționar public de conducere de nivel superior, numit în funcție pe criterii de profesionalism în conformitate cu legea privind funcția publică și statutul funcționarului public. Secretarul de stat asigură realizarea legăturilor funcționale dintre conducerea Ministerului și corpul de funcționari publici, precum și dintre subdiviziunile aparatului central al Ministerului, asigurând elaborarea calitativă a programelor și planurilor Ministerului, coordonează activitatea subdiviziunilor aparatului central și a structurilor organizaționale din sfera de competență a Ministerului în vederea realizării obiectivelor și a direcțiilor strategice de activitate a instituției date. Ministrul, viceminiștrii, secretarul de stat și conducătorii subdiviziunilor interioare ale aparatului central al Ministerului, în limitele împuternicirilor atribuite, poartă răspundere pentru deciziile luate și pentru activitatea Ministerului.
În cadrul Ministerului se instituie un Colegiu, compus din ministru (președintele colegiului), viceminiștri, secretarul de stat, șeful de cabinet și consilieri ai ministrului, conducători ai subdiviziunilor interne ale aparatului central al ministerului, precum și conducători ai structurilor organizaționale din sfera de competență a ministerului.
În componența colegiului Ministerului, la propunerea ministrului, pot fi incluși și reprezentanți ai altor autorități publice centrale, conducători ai direcțiilor de specialitate ale Comitetului executiv al Unității teritoriale administrative Găgăuzia, precum și reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile. Colegiul examinează în ședințele sale chestiuni privind organizarea activității Ministerului în vederea promovării politicii economice a țării, transformărilor structurale și economice, soluționării problemelor stringente, elaborării și realizării pronosticurilor pentru perioade de perspectivă și de scurtă durată, discută chestiuni ce țin de activitatea autorităților administrative din subordinea Ministerului.
Structura aparatului central al Ministerului Economiei se constituie din cabinetul viceprim-ministrului (ministru al economiei), direcția politici comerciale, direcția generală dezvoltarea mediului de afaceri și investiții, direcția politici de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii și comerț, direcția politici investiționale și competitivitate, direcția supravegherea pieței și securitate industrială, direcția infrastructură energetică, direcția producere și furnizare a energiei termice, direcția juridică, direcția analiză monitorizare și evaluare a politicilor, direcția proiecte de dezvoltare economică, direcția analiză și prognozare macroeconomică, serviciul probleme special etc.
Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei are scopul de a asigura realizarea prerogativelor constituționale ale Guvernului privind elaborarea, promovarea și realizarea politicii statului în domeniile raporturilor de muncă, asistența și protecția socială, dezvoltarea resurselor umane și protecția familiei și a drepturilor copilului, avînd ca obiective finale asigurarea unui nivel de trai decent al populației, pacea și securitatea social. Ministerul este condus de ministru numit în funcție și eliberat din funcție, în conformitate cu prevederile Constituției Republicii Moldova și Legii cu privire la Guvern având atribuții de coordonare și conducerea instituției și realizeaza sarcinile ei prin ordine și dispoziții. În cadrul Ministerului activează trei viceminiștri, numiți în funcție și eliberați din funcție de Guvern, la propunerea ministrului, asemenea activează un secretar de stat cu statut de funcționar public de conducere de nivel superior. În îndeplinirea atribuțiilor sale ministrul este asistat de un cabinet (cu statut de serviciu), din componența căruia pot face parte: șeful de cabinet, consilierul, asistentul și secretarul, care deservesc activitatea ministrului.
În cadrul Ministerului activează un Consiliu colegial, constituit din ministru (președintele Consiliului), viceminiștri, precum și alți angajați, autorități și organizații obștești, cît și din savanți și specialiști notorii în domeniu.
Structura Ministerului este compusă din direcții, secții și servicii care sînt subdiviziuni interioare ale aparatului central al Ministerului. Ele activează în baza propriilor regulamente, vizate de viceministrul respectiv și aprobate de ministru. Dintre acestea se numără cabinetul ministrului (cu statut de serviciu), direcția raporturi de muncă și parteneriat social, direcția dezvoltarea resurselor umane și politici ocupaționale, direcția politici de asigurări sociale, direcția politici de asistență socială, secția politici migraționale, secția politici demografice, secția ajutoare umanitare
și serviciul securitate și sănătate în muncă.
Aceleași principii de organizare și funcționare stau la baza celorlante ministere, doar că cu domeniul de activitate specific. Astfel în continuare vom relata despre funcționarea și organizarea instituțiilor publice din domeniul socio-economic subordonate organelor centrale de specialitate.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este autoritatea administrativă subordonată Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, o instituție abilitată să realizeze politicile, strategiile și programele în domeniul dezvoltării pieței forței de muncă, migrației forței de muncă, protecției sociale a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Și are următoarele atribuții de a elabora prognoze pe piața muncii, să contracareze șomajul, să informeze populația despre cererea și oferta pieței muncii, să realizeze politicii de stat în domeniul migrației forței de muncă. Agenția Națională este condusă de Consiliul de administrație alcătuit din 9 membri, 3 membri reprezentanți ai Guvernului, 3 membri numiți prin consens de către patronate, 3 membri numiți prin consens de către sindicate, iar în fruntea consiliului se află președintele ales din rândurile membrilor.
Conducerea operativă a activității Agenției Naționale se exercită de către director, el organizează și conduce activitatea Agenției Naționale, respectînd prevederile legale în vigoare și deciziile consiliului de administrație. Structura Agenției Naționale se constituie din direcții, secții și servicii din cadrul aparatului central ai Agenției Naționale, acestea sunt subdiviziuni interioare și activează în baza propriilor regulamente, aprobate de director. Agenția Națională conlucrează cu autorități ale administrației publice centrale și locale, cu patronate și sindicate, cât și cu persoanele fizice și juridice.
Ministerul Educației – misiunea ministerului constă în elaborarea și promovarea politicii de stat în domeniul educației, racordate la tendințele internaționale de dezvoltare social-economică, determinarea orientărilor strategice de dezvoltare, modernizare continuă și integrare a sistemului educațional din Republica Moldova în sistemul european al învățămîntului, formarea profesională și asigurarea accesului la educație. Importanța instituției date în domeniul socio-economică este una esențială în viitorul țării noastre, iar ponderea educației, în dezvoltarea economiei cât și în ridicarea conștiinței culturale pentru un mediu social perfect, este una indubitabilă.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare are scopul de a asigura realizarea prerogativelor constituționale ale Guvernului la elaborarea și promovarea politicii de stat de dezvoltare durabilă a sectorului agroindustrial al țării, prin sporirea competitivității și productivității sectorului, precum și asigurarea inofensivității și suficienței alimentare a țării, în vederea creării premiselor pentru creșterea permanentă a bunăstării populației. Funcțiile ministerului în elaborarea și promovarea politicilor în domeniul dezvoltării piețelor de produse agro-alimentare, inclusiv de producție ecologică, sporirea siguranței alimentare, inclusiv efectuarea analizelor de impact al politicilor, asigurarea securității alimentare a țării în ceea ce privește calitatea, cantitatea și accesibilitatea alimentației, gestionarea programelor internaționale de asistență tehnică și financiară pentru susținerea reformei din sectoarele pieței de produse agro-alimentare și siguranței alimentare.
Inspecția socială are misiunea inspectării modului de aplicare corectă și unitară a legilor și a altor acte normative care reglementează acordarea ajutorului social, ajutorului pentru perioada rece a anului și serviciilor sociale.
Domeniile de inspectare ale Inspecției sînt acordarea serviciilor sociale, stabilirea ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului. Inspecția este condusă de un șef, ai carui numirea în funcție, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu ale conducerii Inspecției se face, în condițiile legii, de către ministrul muncii, protecției sociale și familiei. Șeful Inspecției are următoarele atribuții, de a organiza, coordona și conduce activitatea Inspecției. Personalul Inspecției se formează din inspectori și alți specialiști, care sînt funcționari publici, și personalul tehnic.
Inspectoratul de Stat al Muncii este autoritate administrative ce se află în subordinea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei și are sediu în municipiul Chișinău, Inspectoratul de Stat al Muncii are personalitate juridică și funcționează în baza unui regulament aprobat de Guvern. În subordinea Inspectoratului de Stat al Muncii se află inspecții teritoriale de muncă, fără personalitate juridică, funcționînd în fiecare unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea. Inspecția controlează respectarea legislației muncii, securității și sănătății în muncă, eliberează, în modul și în condițiile stabilite de lege, avize privind introducerea în fabricație a prototipurilor de echipamente tehnice și de echipament individual de protecție și de lucru, difuzează informații despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislației muncii. Structura organizatorică și numărul de salariați ai Inspectoratului de Stat al Muncii se stabilesc de către Guvern.
Inspectoratul de Stat al Muncii este condus de un director, numit în condițiile legii de Guvern.
Personalul Inspectoratului de Stat al Muncii, inclusiv al inspecțiilor teritoriale de muncă, se formează din inspectori de muncă și din alți specialiști, care sînt funcționari publici, al căror statut le asigură stabilitate în funcție și independență față de orice schimbare guvernamentală și orice influență neprevăzută din afară, precum și din personal auxiliar.
Inspectorul de muncă este subordonat numai șefului ierarhic și, în exercițiul funcțiunii, se supune numai legii. Inspectoratul de Stat al Muncii este finanțată de la bugetul de stat, iar autoritățile administrației publice centrale și locale vor asigura Inspectoratul de Stat al Muncii cu încăperi, mijloace de transport, de comunicare, birotică, tehnică de prelucrare automată a informațiilor. Inspectoratul de Stat al Muncii, în termen de 6 luni de la expirarea anului de gestiune, publică raportul anual de activitate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat se află în subordinea Ministerului Finanțelor, care este organul ierarhic superior față de inspectoratele fiscale de stat pe municipii și raioane, sistemul fiscal de stat este un sistem centralizat de organe fiscale, cuprinzînd și activitatea funcționarilor fiscali care dețin funcții în aceste organe, orientată spre exercitarea atribuțiilor de administrare fiscală. Conducerea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat este exercitată de către șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, asistat în activitatea sa de conducere de trei șefi adjuncți, șeful inspectoratului emite ordine vizînd lucrul cu personalul și activitatea de bază a organelor Serviciului Fiscal de Stat, numește în funcții, modifică, suspendă și încetează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici din cadrul instituției.
Atribuțiile organului fiscal
a) efectuează supravegherea activității inspectoratelor fiscale de stat teritoriale în vederea exercitării controlului fiscal, asigură crearea și funcționarea unui sistem informațional unic privind contribuabilii și obligațiile fiscale;
b) controlează activitatea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, examinează scrisorile, cererile și reclamațiile referitoare la acțiunile acestora, ia măsuri în vederea eficientizării activității lor;
c) emite ordine, instrucțiuni și alte acte în vederea executării legislației fiscale;
d) organizează popularizarea legislației fiscale, răspunde la scrisorile, reclamațiile și la alte petiții ale contribuabililor în modul stabilit;
e) efectuează controale fiscale;
f) organizează și efectuează, după caz, executarea silită a obligațiilor fiscale;
g) examinează contestații și emite decizii pe marginea lor;
h) exercită controlul asupra respectării legislației fiscale în activitatea organelor vamale și serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale și prezintă autorităților competente propuneri vizînd tragerea la răspundere a funcționarilor acestor autorități care au încălcat legislația fiscală;
Structura organizatorică și efectivul-limită în ansamblu pentru sistemul Serviciului
Fiscal de Stat se aprobă de către Guvern.
Structura organizatorică și schema de încadrare a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat se aprobă de către Ministerul Finanțelor, iar pentru inspectoratele fiscale de stat teritoriale – de către
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Efectivul-limită pe fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial în parte se aprobă de către Ministrul Finanțelor.
Inspecția Financiară este autoritate administrativă de specialitate din subordinea Ministerului Finanțelor și efectuează inspectări (controale) financiare și are misiunea în protecția intereselor financiare publice ale statului prin exercitarea, conform principiilor transparenței și legalității, a controlului financiar centralizat al Ministerului Finanțelor privind conformitatea cu legislația a operațiunilor și tranzacțiilor ce țin de gestionarea resurselor bugetului public național și patrimoniului public.
Funcțiile de bază ale Inspecției financiare constau în inspectarea financiară a operațiunilor și a tranzacțiilor privind respectarea cadrului legal în domeniul bugetar și economico-financiar, detectarea prejudiciilor și iregularităților la entitățile supuse inspectării (controlului) financiare.
Inspecția financiară efectuează controale financiare la autoritățile publice centrale și locale, cât și la instituțiile subordonate lor, la întreprinderile de stat și cele municipale, la societățile comerciale în al căror capital social statul deține o cotă-parte, la alte persoane fizice și juridice, pe aspecte ce țin de utilizarea resurselor finanțate sau contractate de la bugetul public național, a granturilor și a mijloacelor oferite de către donatorii interni și externi care utilizează mijloace financiare publice și gestionează patrimoniu public. Conducerea Inspecției financiare este exercitată de către directorul Inspecției financiare, asistat în activitatea sa de conducere de doi directori adjuncți.
În cadrul instituției există consiliul coordonator, care este un organ colegial pentru elaborarea direcțiilor principale de activitate eficientă a Inspecției, exercitarea controlului asupra îndeplinirii lor.Structura și efectivul limită este stability de catre Guvern.
Serviciul Vamal al Republicii Moldova este o instituție din sistemul organelor de drept și de securitate a statului avînd misiunea de a asigura securitatea economică a țării prin colectarea eficientă a taxelor și impozitelor, combaterea fraudelor vamale, facilitarea comerțului internațional și protejarea societății, aplicînd uniform și imparțial legislația vamală.
Funcțiile de bază ale Serviciului Vamal constau în asigurarea eficienței operațiunilor vamale, facilitarea comerțului și transportului internațional, reglementarea schimbului de mărfuri pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, contribuirea la rezolvarea problemelor politice și comerciale privind protecția pieței interne și stimularea dezvoltării economiei naționale, precum și în realizarea altor obiective stabilite de Guvern.
Serviciul Vamal este condus de un director general, numirea în funcție, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu, în condițiile legii a directorului general, se efectuează de către ministrul finanțelor. Activitatea vamală este desfășurată de organele vamale, ce sînt organe de drept constituind un sistem unic, format din Serviciul Vamal, birouri vamale și posturi vamale.
Banca Națională a Moldovei este o instituție publică, autonomă și responsabilă față de Parlament ai cărui principalul obiectiv este realizarea și menținerea stabilității prețurilor. Banca Națională cooperează cu Guvernul Republicii Moldova în vederea atingerii obiectivelor sale și, în conformitate cu legea, ia măsurile necesare pentru a implementa această cooperare. BNM informează periodic publicul cu privire la analizele sale macroeconomice, la evoluția piețelor financiare și datele statistice, inclusiv cu privire la oferta de monedă, acordarea de credite, balanța de plăți și piața valutară. Banca Națională din punct de vedere organizational este formată din departamente, direcții, servicii și alte subdiviziuni și este condusă de Consiliul de administrație format din cinci membri: a) Guvernatorul BNM – președintele Consiliului de administrație; b) Prim-viceguvernatorul BNM –vicepreședintele Consiliului de administrație; c) Doi viceguvernatori ai BNM.
Conform legii cu privire la Banca Națională, BNM are următoarele atribuții de bază:
a) stabilește și implementează politica monetară și valutară în stat;
b) acționează ca bancher și agent fiscal al statului;
c) întocmește analize economice și monetare și în baza lor adresează Guvernului propuneri, aduce rezultatele analizelor la cunoștința publicului;
d) licențiază, supraveghează și reglementează activitatea instituțiilor financiare;
e) acordă credite băncilor;
f) supraveghează sistemul de plăți în republică și facilitează funcționarea eficientă a sistemului de plăți interbancare;
g) activează ca organ unic de emisiune a monedei naționale;
h) stabilește, prin consultări cu Guvernul, regimul cursului de schimb al monedei naționale;
i) păstrează și gestionează rezervele valutare ale statului;î) întocmește balanța de plăți a statului etc.
După cele relatate, putem trage o linie pentru a caracteriza mecanismul de organizare și funcționare a instituțiilor publice, astfel latura comună a tuturor autorităților este structura organizațională eficientă cât și volumul de atribuții suficiente pentru un salt socio-economic. Însă oricum, calitățile unui stat înalt dezvoltat, lipsesc fie din cauza lipsei voinței politice, fie din cauza lipsei un efectiv calificat ce scade productivitatea muncii.
2.2 Raporturile dintre instituțiile socio-economice în cadrul realizării activității
Întreg sistem instituțional public este structurizat pe vertical și pe orizontal în scopul realizarii sarcinilor sale, raporturile de subordonare au menirea de a asigura operativitatea și continuitatea sistemului, iar cele de colaborare pentru rezolvarea problemelor în toată complexitatea lor, însă ambele raporturi instituționale se execută cu respectarea principiilor democratice. Delimitare funcțiilor și atribuirea clară a responsabilităților și competențelor acestor instituții este înfăptuită în scopul divizării muncii, care constă în specializarea angajaților (muncitori și membri ai conducerii), în vederea creșterii eficienței și îmbunătățirii rezultatelor, însă raporturile dintre aceste instituții au primordialul rol de a realiza sarcinile prioritare a politicii statale într-un termen urgent, și de a spori randamentul la maxim. Astfel , pentru a putea analiza raporturile activității instituțiilor publice, vom delimita și evalua domeniile socio-economice în particular începand cu:
Populația – un termen generic ce exprimă un număr de locuitori într-o anumită arie geografică, este un element indinspesabil pentr un stat și ai carui indicatori demografici (natalitatea, mortalitatea, migrația, urbanizarea) vine să ne spună despre starea societății și nivelul ei. Demografia este o caracteristică a dinamicii populațiilor umane și care ne oferă informații despre mărimea, structura și distribuția populației, precum și modul în care o populație se modifică în timp în urma nașterilor, deceselor, migrației și îmbătrânirii.
Acest domeniu este de competența Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care conform Hotărârei Nr. 691 din 17.11.2009 elaborează și promovează proiecte de acte normative privind dezvoltarea demografică, monitorizează impactul politicilor de stat asupra situației sociale prin prisma proceselor demografice, evaluează schimbările componentelor de structură ale populației, monitorizează indicatorii demografici și determină nivelul riscurilor demografice, dezvoltă instrumentele metodologice pentru implementarea politicilor demografice atât la nivel național cât și regional. Subdiviziunea responsabilă de domeniul demografic din cadrul ministerului este Secția Politici Demografice, compartiment ce analizează și evalueaza situația demografică în țară și întreprinde măsurile necesare pentru eliminarea efectelor negative, astfel în baza Hotărârii nr. 126 din 07.02.2007, se înființează comisia națională pentru populație și dezvoltare creată pe lîngă Guvern este un organ consultativ în domeniile populației și dezvoltării, iar scopul acestei comisii este de a identifica problemele majore în domeniul demografic și de a propune metodologii și mecanisme pentru soluționarea lor. O altă instituție importantă în domeniul dat este Biroul Național de Statistică, care colectează date, elaborează statistici prin care oferă informații veridice despre evoluția indicatorilor demografici în RM, astfel conform tabelul 2.1 oferit de către BNS ,este reprezentat numărul decedațiilor în perioada 2013.
Tabelul 2.1
Sub acest raport sunt implicați direct si alte autorități cum ar fi Ministerul Sănătății, care duce raspundere pentru starea sănătății a populației, cât și de rata înaltă a mortalității, ulerior ea este obligată sa vină cu raport despre factorii care condiționează nivelul ridicat al mortalității și să propuna o strategie de contracararea lor. În cadrul ministerului există Serviciul Comunitar și Sănătatea Populației, serviciu ce garantează acordarea asistenței medicale în cele mai optime condiții oricarui cetațean, și implimentează politici generale privind sănătatea populației pe întreg teritoriu fără criterii prioritare.
Resurselor umane și ocupării forței de muncă este domeniul aflat sub supravegherea
Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care elaborează și promovează proiecte de acte normative în domeniul ocupării forței de muncă, elaborează strategii și programe naționale de ocupare a forței de muncă, coordonează activitățile de formare profesională, plasare în cîmpul muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și protecție socială a șomerilor, asigură promovarea măsurilor active pe piața forței de muncă și sporirea gradului de ocupare și diminuare a șomajului în rîndul populației, elaborează mecanisme de stimulare a agenților economici pentru crearea locurilor noi de muncă în scopul angajării șomerilor identifică direcțiile prioritare în domeniul dezvoltării resurselor umane. Aceste atribuții ministeriale sunt realizate prin intermediul Direcției dezvoltare resurse umane și politici ocupaționale are sarcina de a identifica prioritățiile dezvoltării resurselor umane, propune structuri noi de ocupare a forței de muncă, coordonează activitățiile de orientare și formare socială, promovează în comun cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, a măsurilor active pe piața forței de muncă și sporirea gradului de ocupare și diminuare a șomajului în rîndul populației. O altă subdiviziune administrativă din cadrul ministerului este Direcția raporturi de muncă și parteneriat social având atribuții de perfecționarea cadrului legislativ în sfera muncii, asigură și garantează integritatea raporturilor de muncă, a sănătății și securității în muncă, parteneriatului social și îmbunătățirea calității acestora. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este organul central al serviciului public de specialitate, abilitat cu: promovarea politicilor, strategiilor și programelor de stat în domeniul dezvoltării pieței forței de muncă, protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prevenirea șomajului și combaterea efectelor sale sociale.
Protecția socială a populației domeniu ce cade iarăși sub incidența Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale este realizată prin următoarele subdiviziuni:
Direcția politici de asistență socială care coordonează funcționarea sistemului național de asistență socială, implimentează un sistem coerent de programe, măsuri, activități de suport și protecție a persoanelor defavorizate, monitorizează activitatea rețelei de servicii sociale și acordă asistență metodologică în vederea dezvoltării serviciilor sociale alternative la nivel comunitar, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale și reprezentanții societății civile, elaborează și implementează, în comun cu alte autorități publice centrale și locale, politica de reabilitare și integrare socială și ocupațională a persoanelor cu dizabilități.
Direcția politici de protecție socială a persoanelor cu dizabilități este responsabilă pentru reprezentarea și promovarea intereselor persoanelor cu disabilități la nivel național și internațional, asemenea trebuie să elaboreze și să coordoneze procesul de implementare a strategiilor de dezvoltare durabilă a domeniului și să elaborareze politici și propuneri de îmbunătățire a sistemului de protecție socială a persoanelor cu disabilități.
Direcția politici de asigurare a egalității de gen și prevenirea violenței promovează valorile familiale axate pe înțelegerea membrilor de familie și egalitatea în drepturi între femei și bărbați,
asemenea activitatea sa se bazeaza în prevenirea și combaterea violenței în familie și traficului de ființe umane, coordonează în comun cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu organismele internaționale și organizațiile neguvernamentale, realizarea programelor sociale în domeniile de referință pentru un mediu social lipsit de violență și discriminare.
Direcția politici de asigurări sociale dezvoltă și reformarează sistemul de asigurări sociale, determină mecanismele de aplicare a prevederilor legale referitor la stabilirea dreptului la pensii și altor drepturi de asigurări sociale, elaborează pronosticul veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat și realizează fundamentarea acestuia pentru anul bugetar proiectat, în baza propunerilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, conlucrează cu autoritățile administrației publice centrale și locale în vederea soluționării problemelor comune în domeniu.
Casa Națională de Asigurări Sociale este o instituție publică autonomă de interes național ce administrează și gestionează sistemul public de asigurări sociale prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanțelor, gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat, care este format din fonduri de asigurări sociale. Casa Națională înființează case teritoriale de asigurări sociale în unitățile administrativ teritoriale în funcție de numărul sau de structura asiguraților și de complexitatea activității la nivel teritorial, care funcționează sub conducerea și controlul său.
Fondul republican de susținere socială a populației – mijloacele Fondului republican și ale fondurilor locale se utilizează pentru acordare de ajutor material persoanelor socialmente vulnerabile din rîndul pensionarilor (prioritar invalizi, persoane singure și în etate), altor persoane inapte de muncă, familiilor cu copii. Dreptul la obținerea ajutorului material îl au și alte persoane socialmente vulnerabile în cazurile de îmbolnăvire gravă sau aflate în situații excepționale (calamități naturale, dezastre, avarii, conflicte armate, catastrofe ecologice, incendii, epidemii, accidente etc.), pe care nu le pot depăși de sine stătător. Ajutorul material este acordat de către organele Fondului republican de susținere socială a populației și organele fondurilor locale de susținere socială a populației.
Inspecția socială activitatea sa constă în inspectarea și acordarea ajutorului social, ajutorului pentru perioada rece a anului și serviciilor sociale, constatarea încălcarilor prevederilor legale, colaborează și comunică cu autoritățile publice centrale și locale, cât și cu persoanele fizice și juridice privind sfera socială.
Învățământ, cultură și știință – domeniul care semnifică eticheta unei societăți moderne, de acest compartiment în mare parte ține de responsabilitatea Ministerului Educației, care promovarează politicii de stat în domeniul educației, racordate la tendințele internaționale de dezvoltare social-economică, determină orientărilor strategice de dezvoltare, modernizează în mod continuu și integrează sistemul educațional din Republica Moldova în sistemul european al învățămîntului, garantează formarea profesională și asigurarea accesului la educație și la realizările științifice pentru toți cetățenii Republicii Moldova pe parcursul întregii vieți. Gestionează și supraveghează întreg sistem educațional, stabilind sarcinile și obiectivele instituțiilor de învațământ coordonează și monitorizează activitatea didactică, didactico-metodică și instructiv-educativă a instituțiilor de învățămînt și acreditează instituțiile de învățământ indiferent de subordonarea acestora.
Ministerul Educației este responsabil de nivelul educației societății, diminuarea fenomenului analfabetizării, precum și cultivarea în rândul tinerilor cu simțul onoarei, a demnității și a patriotismului, cu respectul față de valoriile și tradițiile naționale.
Ministerul Culturii asigură accesul liber la activitate culturală, la valori și bunuri culturale asigură finanțarea, de la buget, și dezvoltarea bazei tehnico-materiale a instituțiilor de cultură de interes național, stimulează crearea și activitatea organizațiilor de cultură statale și nestatale, inclusiv ale celor particulare,în același timp creează condiții adecvate pentru educația estetică și învățămîntul artistic. Asigură întreținerea, utilizarea și amplasarea obiectelor și obiectivelor cu o valoare deosebită ale patrimoniului cultural național care sînt stabilite, la propunerea Guvernului, de către Parlament, în baza avizelor comisiilor independente de experți, ținîndu-se cont de interesele integrității colecțiilor constituite istoricește, condițiile lor de păstrare și posibilitățile de acces la ele și administrează întregul patrimoniu cultural. Instituția data eliberează autorizații pentru exploatarea sau restructurizarea unor obiecte culturale, certifica unele dispoziții privind privind dreptul de proprietatea asupra unor obiecte istorice cu valoare culturală, efectuează expertize privind autenticitatea unor obiecte de interes cultural național.
Academia de Științe a Moldovei (A.S.M.) reprezintă unica instituție publică de interes național în sfera stiinței și inovării, este coordonator plenipotențiar al activității științifice și de inovare – în calitate de cel mai înalt for științific al țării – consultant științific al autorităților publice ale Republicii Moldova, are statut autonom și funcționează în baza principiilor autoadministrării, având sarcina de a integra cercetările științifice și de a aplica în activitatea de inovare din toate sferele vieții economice, sociale, culturale, politice și informaționale a Republicii Moldova.
Asemenea dezvoltă și utilizează în cel mai eficient mod potențialul științific și tehnologic în sectoarele susceptibile de inovare. Asigură reforme structurale în sfera de producere a mărfurilor și serviciilor penrtu a ridica eficiența și competitivitatea acestora. Totodată întreprinde măsurile de rigoare pentru a consolida interconexiunea dintre știință și educație.
Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional o instituție ce evaluează programele tuturor instituțiilor din învățământul superior și vocațional-tehnic (școli profesionale, colegii) și va face acreditarea instituțională. Cu alte cuvinte, este instituța ce acreditează instituțiile de învățământ și programele lor de activitate care trebuie să se confirme standartelor, totodată eliberează autorizații provizorii de funcționare pentru aceste instituții care permite organizarea admiterii și desfășurarea procesului de studii. Obiectivul acreditării este asigurarea comunității academice, beneficiarilor, angajatorilor și publicului, în general, că instituția de educație satisface standardele minime de calitate ale unei instituții de învățămînt, preocupate de formarea profesionala.
Direcțiile de învățămînt sunt servicii desconcetrate ce asigură, în raza lor teritorială, respectarea legislației învățămîntului și promovarea politicii statului în domeniul învățămîntului, conlucrarează cu instituțiile de învățămînt din subordine cu autoritatea administrației publice locale și cu Ministerul Educației.
Direcțiile supraveghează funcționarea rețelei de învățămînt preuniversitar și exercită inspecția școlară și are sarcina implementare a noi planuri de învățămînt, programe de studii și metodologii didactice în procesul instructiv-educativ. Asigură, în comun cu autoritățile administrației publice locale, crearea unor condiții adecvate de activitate cadrelor didactice și elevilor, protecția socială a acestora.
Ocrotirea sănătății – cum sănătatea populației este valoarea cea mai de preț pentru orice societate, sectorul sanitar este unul prioritar pe agenda Guvernului Republicii Moldova. Aceasta prerogativă aparține Ministerului Sănătății îmbunătățirea sănătății publice prin consolidarea sistemului de sănătate, asigurarea accesului echitabil la servicii de sănătate de calitate și cost-eficiente, protecția împotriva riscurilor financiare asociate cu serviciile de sănătate, îmbunătățirea receptivității sistemului la necesitățile, preferințele și așteptările adecvate ale populației, precum și susținerea și promovarea intervențiilor de prevenție, protecție, promovare a sănătății și prin oferirea posibilităților de alegere a unui mod de viață sănătos. Pe parcursul ultimului an, Ministerul Sănătății a întreprins o serie de măsuri importante, menite să mențină finanțarea prioritară a sectorului de sănătate din fondurile publice. În 2009, cuantumul resurselor inanciare, alocat sectorului sanitar, a constituit 3 846,8 milioane lei (indicele prețului de consum în anul 2009 a fost de 100%). În 2010, pentru sănătate a fost aprobată suma de 4 040,9 milioane lei (indicele prețului de consum prognozat este de 109,3%), cu circa 200,5 mln. lei mai mult comparativ cu anul 2009. În anul 2011, cuantumul alocațiilor pentru sănătate va fi de 4 256,5 milioane lei (rata inflației prognozată este de 6%).
A fost majorat cuantumul resurselor financiare destinat asistenței medicale primare, până la 1 006 535,2 mii de lei, ceea ce constituie 31,0% din fondul de bază al asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2010. Aceasta constituie o majorare semnificativă, cu 81 990,4 mii de lei sau cu 8,9%, față de anul 2009.
Direcția Asistență Medicală organizează și reglementează asistența medicală primară și asigură sporirea rolului și autorității asistenței medicale primare în sistemul de sănătate, cu focusarea prioritară pe măsurile de prevenire a maladiilor, stabilește normele de organizare, funcționare și de reglementare a activității instituțiilor medico-sanitare publice și private de asistență medicală primară. Totodată promovează noi metode de administrare pentru consolidarea
instituțiilor de asistență medicală primară și adaptează aceste servicii la noile necesități prin crearea unei infrastucturi corespunzătoare și receptive la nevoile adecvate ale utilizatorilor. Stabilește prioritățile, identifică serviciile medicale esențiale necesare populației, cu respectarea principiilor de asigurare echitabilă a necesităților adecvate ale populației, acordînd o atenție prioritară grupurilor socialmente vulnerabile.
Direcția Asistență Medicală Spitalicească și Urgență organizează și reglementează asistența medicală secundară, terțiară și reabilitară, inclusiv în domeniul sănătății reproducerii, asistenței medicale mamei și copilului, asigură în cele mai optime condiții asistența medicală de urgență prespitalicească, spitalicești, specializate de ambulator și reabilitare, inclusiv în domeniul sănătății reproducerii. Coordonează asistența medicală de recuperare și asistența medicală acordată de instituțiile balneosanatoriale și organizează controlul asistenței medicale în instituțiile respective.
O altă atribuție importantă este faptul că direcția dată stabilește prioritățile și identifică serviciile medicale esențiale necesare populației, cu respectarea principiilor de asigurare echitabilă a necesităților adecvate ale populației, acordînd o atenție prioritară grupurilor socialmente vulnerabile, inclusiv populației de etnie romă. persoane victime ale traficului de ființe umane etc.
Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice este autoritatea competentă pentru supravegherea de stat a sănătății publice, serviciul colaborează cu autoritățile publice centrale și locale, cu societatea civilă și cu organizațiile internaționale de profil în vederea coordonării asigurării activităților de sănătate publică.
La nivel teritorial Serviciul asigură coordonarea și realizarea activităților de sănătate publică prin consiliile de sănătate publică – organe consultative teritoriale, care se instituie și activează în baza regulamentului, aprobat de Ministerul Sănătății, supravegherză și evaluarează sănătatea populației, cu stabilirea priorităților, coordonarea implementării politicii naționale în domeniul sănătății publice. Supraveghează respectarea prevederilor legale ce stabilec cerințile obligatorii privind sănătatea publică de către agenții economici.
Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice este structurat astfel:
Centrul Național de Sănătate Publică asigură fundamentarea politicilor și strategiilor de sănătate publică, elaborează proiecte de regulamente sanitare, metodologii și alte acte privind sănătatea publică, asigură activități și expertize înalt specializate, oferă suport metodico-practic în domeniul sănătății publice.
Centrele de performanță de sănătate publică sunt instituite în baza unor centre teritoriale de sănătate publică, prin asigurarea cu capacități și competențe extinse în domeniul supravegherii de stat a sănătății publice.
Centrele teritoriale de sănătate publică (Sanepidul raional) sunt subdiviziunile Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice, care realizează nemijlocit activitățile ce stau în sarcina Serviciului. De fapt, toate activitățile de autorizare, control și verificare sunt realizate de centrele teritoriale.
Compania Națională de Asigurări în Medicină este o organizație de stat autonomă de nivel național, care dispune de personalitate juridică și desfășoară activități nonprofit în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală, fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998.
Compania organizează, desfășoară și dirijează procesul de asigurare obligatorie de asistență medicală, cu aplicarea procedeelor și mecanismelor admisibile pentru formarea fondurilor financiare destinate acoperirii cheltuielilor de tratament și profilaxie a maladiilor și stărilor, incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.
Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale este responsabilă de planificarea, organizarea, coordonarea și executarea măsurile de protecție civilă,conlucrează împreună cu autoritățile administrației publice în domeniul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor excepționale. Supraveghează întreg domeniu privind protecția civilă și de apărare împotriva incendiilor sau altor situații excepționale.
Mediul Afacerilor este un sector important ce are o influență directă asupra indicatorii social-economici și este un domeniu aflat sub responsabilitatea Ministerului Economiei. În subordinea acestui minister îi revine atribuțiile de a constitui premisele pentru dezvoltarea mediului de afaceri, dezvoltarea tehnologică și asigurarea competitivității, crearea unui mediu investițional atractiv, contribuirea la acțiunile de demonopolizare a pieței interne și de eliminare a practicilor anticoncurențiale. Aceste sarcini sunt realizate prin implimentarea strategiilor și programelor de stat în domeniul dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea asistenței metodologică direcțiilor economie ale consiliilor raionale și municipale în organizarea activității economice din teritoriu, prin elaborarea propunerilor pentru eliminarea barierelor administrative în relațiile întreprinderilor mici și mijlocii cu organele de stat și prin contribuirea la crearea și funcționarea eficientă a rețelei de parcuri tehnologice și industriale, business-incubatoarelor și centrelor de business, societăților de creditare și asigurare mutuală și altor obiecte ale infrastructurii pentru susținerea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Aceste atribuții din cadrul ministerului sunt realizate prin intermediul urmatoarelor subdiviziuni:
Direcția proiecte de dezvoltare economică planifică și urmărește implementarea unor programe anuale de dezvoltare, cu obiective clare precum: dezvoltarea unui mediu economic competitiv, atragere investițiilor pentru demararea proiectelor strategice privind dezvoltarea sectoarelor aflate în declin.
Direcția generală dezvoltarea mediului de afaceri are misiunea de elaborare si perfectionare a politicilor statului, a cadrului legislativ-normativ orientate spre imbunatatirea mediului de afaceri si creșterea economică durabilă.
Direcția generală dezvoltarea mediului de afaceri este structurată în următoarele unități:
Direcția politici de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii și comerț
-Secția politici comerț interior
Direcția politici de reglementare a activității de întreprinzător
-Secția politica fiscală și bugetul de stat
Direcția politici investiționale și competitivitate
-Secția politici de atragere a investițiilor
-Secretariatul de evaluare a impactului de reglementare
Organizației pentru dezvoltare sectorului întreprinderilor mici și mijlocii instituție ce a fost creată în scopul susținerii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova, în conformitate cu prioritățile Guvernului, stabilite în strategiile și programele sale de susținere a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii. Având misiunea de acordarea sprijinului în implementarea politicii de stat privind susținerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii și de determinarea necesităților, problemelor și riscurilor ce afectează dezvoltarea întreprinderilor micro- mici și mijlocii și formularea recomandărilor pentru soluționarea acestora.
Dezvoltarea și supravegherea pentru buna desfășurare a procesului privind mediul afacerilor implică și alte instituții:
Camera de Licențiere care acordă licențe pentru genurile de activitate stabilite de lege și are drept misiune asigurarea respectării riguroase a condițiilor de licențiere, necesare pentru practicarea activităților de întreprinzător, pentru excluderea prejudicierii drepturilor, intereselor legitime și sănătății cetățenilor, mediului înconjurător și securității statului.
Consiliul Concurenței este o autoritate publică autonomă, responsabilă față de Parlament, ce asigură aplicarea și respectarea legislației din domeniul concurenței, ajutorului de stat și publicității în limitele competenței sale. Scopul activității Consiliului Concurenței este asigurarea respectării legislației concurențiale, prin acțiuni de preîntîmpinare a practicilor anticoncurențiale, înlăturarea încălcărilor concurențiale, promovarea și creșterea culturii concurențiale.
Serviciul Fiscal de Stat este o instituție publică care interacționează zilnic cu agenții economici din Republica Moldova, prin urmare, măsurile administrative aplicate de funcționarii fiscali sînt privite ca parte componentă a politicii guvernamentale. Administrația fiscală are obligația de a facilita activitatea cercurilor de afaceri prin stabilirea unei proceduri de raportare clare și cuprinzătoare, modernizarea procedurilor de control fiscal prin reducerea numărului acestora și sporirea eficienței, este îndreptată spre asigurarea comodității agenților economici, minimizarea costurilor activităților de raportare fiscală pentru mediul de afaceri, soluționarea problemelor de ordin fiscal cu care se confruntă mediul afacerii, toate acestea avînd drept scop crearea unui climat investituțional favorabil pentru potențialii investitori.
Comerț și Export – este un domeniu administrat de Ministerul Economiei, având sarcina de elaborarea programelor de stat privind strategiilor de dezvoltare a comerțului interior.
Ministerul reglementează și susține producerea și comercializarea mărfurilor și a serviciilor atât pe pața internă cât și piața externă, iar în comun cu alte structuri statale și nonguvernamentale, întreprind un complex de măsuri stimulatorii privind exportul de mărfuri și servicii din țară și poartă tratative cu instituțiile financiare internaționale în vederea atragerii investițiilor și capitalului în sfera comerțului și prestării serviciilor.
Dintre instituțiile subordonate acestui minister și cu atribuții în acest domeniu sunt:
Direcția generală infrastructura calității si supravegherea pieței are misiunea de asigurare a dezvoltării și aplicării cadrului legislativ în domeniul standardizării, reglementării tehnice și evaluării conformității, precum și monitorizării procesului de acreditare a organismelor de evaluare a conformității.
Institutul Național de Metrologie are scopul de a asigura trasabilitatea și respectiv, credibilitatea la nivel regional și internațional a măsurărilor efectuate oficial în Republica Moldova.
Institutul Național de Standardizare activitate a căruia constă în facilitarea ameliorării competitivității economiei naționale, asigurarea creșterii durabile și a bunăstării populației, precum și a utilizării sustenabile a resurselor, prin punerea la dispoziție a standardelor moldovene corespunzătoare cerințelor de piață și armonizate cu standardele Europene și internaționale.
Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova acordă asistență companiilor în vederea extinderii către alte piețe, promovării investițiilor și sprijinirii companiilor care doresc să-și extindă afacerile în Republica Moldova, contribuie la dezvoltarea întreprinderilor, prin susținerea acestora în eforturile de diversificare a piețelor și creșterii exportului, precum și sporirii competitivității la nivel internațional, acordă asistență la promovarea imaginii/mărcilor, conform competențelor, și la administrarea resursele informaționale aferente.
Agenției pentru Protecția Consumatorilor supraveghează piața privind corespunderea produselor plasate pe piață și a serviciilor prestate cu cerințele prescrise și/sau declarate, inclusiv prin efectuarea controlului privind respectarea normelor și regulilor de desfășurare a activităților de comerț, activitatea de bază însă este orientată spre protecția intereselor economice ale consumatorilor.
Industria și Agricultura Republicii Moldova este concentrată pe consolidarea și încurajarea factorilor care determină crearea unui sector industrial al economiei tehnologic avansat și dezvoltare durabilă a sectorului agroindustrial al țării, prin sporirea competitivității și productivității sectorului, eficient și competitiv, racordat la standardele europene. Asupra dezvoltării sectorului dat conlucrează un set de instituții publice, principalele fiind Ministerul Economiei și Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare ai căror competențe sunt în promovarea și implimentarea politicilor privind accesiunea productivității în ambele sectoare, în susținerea activității agenților economici din sectoarele agrar și industrial ale țării pe alte piețe, prin crearea condițiilor necesare pentru exportul și importul producției agroalimentare.
Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase are drept misiune implementarea politicii statului în domeniul securității industriale, executarea prevederilor actelor normative și documentelor normative în vigoare din domeniul securității industriale, tratatelor internaționale din domeniul securității industriale la care Republica Moldova este parte, efectuează controlul și supravegherea tehnice de stat, în scopul verificării condițiilor de securitate a obiectelor industriale periculoase la care se practică activități și/sau lucrări, inclusiv la transportarea, păstrarea și folosirea materialelor explozive, la prelucrarea și îmbogățirea materiei prime minerale, precum și a gradului de respectare a cerințelor actelor normative și ale documentelor normativ-tehnice.
Parc industrial un teritoriu delimitat ce dispune de infrastructură tehnică și de producție, în care se desfășoară activități economice, preponderent producție industrială, prestare de servicii, valorificare a cercetărilor științifice și/sau dezvoltare tehnologică într-un regim de facilități specifice în vederea valorificării potențialului uman și material al unei regiuni.
Camera de Comerț și Industrie acordă asistență la dezvoltarea diferitelor genuri de activitate de întreprinzător, ținîndu-se cont de ramurile industriale, sferele economiei naționale și teritoriilor concrete ale țării, contribuirea la dezvoltarea activității economice externe și exportului de mărfuri, lucrări și servicii, formarea imaginii pozitive a Republicii Moldova pe arena internațională, reprezintă interesele membrilor săi în relațiile cu autoritățile administrației publice, camerele de comerț și industrie străine și cu alte organisme internaționale.
Cât privește sectorul agricol, statul prin intermediul instituțiilor de resort asigură și consolidează securitatea și rata de fertilitate a patrimoniul agricol prin intermediul următoarelor instituții:
Comisia de Stat a RM pentru Testarea Soiurilor de Plante
Înstitutul de Cercetări pentru Culturile de Cîmp "Selecția"
Institutul de Pedologie,Agrochimie și Protecție a Solului “Nicolae Dimo”
Serviciul Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice al Republicii Moldova
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură
I.P. "Unitatea consolidată pentru implementarea și monitorizarea Programului de restructurare a sectorului vitivinicol"
Unitatea de Implementare și Administrare a Proiectului Creșterii Producției Alimentare
2.3 Consolidarea activitații administrației publice in soluționarea problemelor socio-economice
Anii de independență ai Republicii Moldova au determinat schimbări importante în toate domeniile vieții cetățenilor. Transformările sociale au avut loc pe fundalul crizei economice, astfel produsul social brut s-a redus esențial. A crescut brusc rata șomajului, s-a redus considerabil nivelul veniturilor, a avut loc degradarea infrastructurii sociale, s-a înrăutățit starea de lucruri în sistemul învățământului, ocrotirii sănătății, culturii, s-au accentuat problemele legate de securitatea personală. Pe tot parcursul perioadei de independență, salariul mediu lunar a constituit mai puțin de jumătate din bugetul de consum al populației. În cadrul structurii sociale s-a intensificat diferențierea, divizarea în bogați și săraci, a devenit caracteristică mobilitatea descendentă masivă a muncitorilor instruiți și calificați. În consecință, s-a produs dezamăgirea populației cu privire la reformele sociale, pierderea sentimentului de protecție socială, a încrederii în ziua de mâine și chiar dezamăgirea față de idealurile democrației. În prezent, Guvernul se implică prin implimentarea diferitor strategii privind depășirea acesei situații de colaps socio-economic, unde principalele probleme sunt sărăcia, stagnarea economiei, forța de muncă, sistemul financiar bancar, agricultura și mediul afacerilor.
Astfel, conform programului de activitate a Guvernului pentru anii 2015-2018 stabilește obiectivele sociale ale acestei strategii, care vor constitui principalul punct de reper în îndeplinirea a acesteia:
formarea unui potențial uman adecvat exigențelor moderne pe plan educațional, științific, tehnologic, inovațional, cultural si moral;
crearea condițiilor economice pentru populația aptă de muncă în vederea ridicării substanțiale a nivelului bunăstării în baza propriilor venituri;
realizarea strategiei de reducere a sărăciei, diminuarea discrepanțelor în ceea ce privește nivelul de trai, asigurarea protecției sociale a celor mai vulnerabile categorii ale populației, dezvoltarea sistemului de asistență socială echitabilă, cu destinație precisă;
asigurarea accesului general la serviciile social-culturale (ocrotirea sănătății, învățământ, cultură etc.);
majorarea pensiilor și perfecționarea sistemului de pensii;
crearea noilor locuri de muncă și creșterea gradului de ocupare în câmpul muncii;
crearea unui sistem de protecție a drepturilor cetățenilor Republicii Moldova pe piețele muncii din străinătate.
Strategia de reducere a saraciei și creștere economică
Sărăcia este un fenomen grav ce sugrumă societatea RM de mulți ani, acest fenomen înseamnă o viață lipsită de șansele de a trăi în cadrul unui anumit standard minim de nivel de trai. În cazul Republicii Moldova principalele doua cauze ale saraciei sunt indiscutabil și anume evoluția PIB-ului și datoria externă (aceasta depășind ca mărime PIB-ul).
Deci, principalul instrument pentru diminuarea nivelului sărăciei este clar lucru creșterea economică, iar în ultimii 10 ani conform datelor PIB crește în medie cu 5,1% anual. Prognoza de creștere economică pentru anii 2012–2020 în cadrul Strategiei date utilizează ratele medii de creștere economică, iar scenariul de bază presupune că ne vom dezvolta la fel cum am făcut-o pînă în prezent, cu aceleași fenomene economice, sociale, politice, cu remitențe în creștere, cu același tempou de reforme. Scenariul de bază estimează o rată medie anuală de creștere a PIB în anii 2012–2020 de 4,7%.
Odată cu implementarea priorităților economice, veniturile anuale pe cap de locuitor pînă în anul 2020 vor fi în medie cu 12% mai mari decît în scenariul de bază și cu 79% mai mari decît în anul 2011. Presupunînd o distribuție cel puțin proporțională a bunăstării, putem estima efectul de reducere din contul creșterii medii a veniturilor.
În 2010, rata sărăciei a constituit 21,9%. Dacă utilizăm nivelul (sau linia) sărăciei din 2010, în cadrul scenariului de bază rata sărăciei se va diminua pînă în 2020 la circa 16%. Însă, odată cu implementarea priorităților, ea se va reduce semnificativ, pînă la 12,7%, sau cu 3,3 puncte procentuale mai mult decît în scenariul de bază, fapt ce reprezintă 149 mii de oameni potențial scoși din sărăcie (figura 2.1).
Figura 2.1. Reducerea ratei sărăciei, %
Însă cât privește datoria de stat (internă și externă), administrată de Guvern, la 30 aprilie 2014 a constituit 25,1 mild. lei, în creștere cu 18,6% față de data similară a anului 2013. Datoria de stat internă s-a majorat cu 12,9%. Datoria de stat externă a înregistrat o creștere de 10,4%, însă, exprimată în lei, o creștere mai pronunțată, de 20,9%, din cauza deprecierii monedei naționale față de dolarul SUA. Astfel, datoria de stat are un efect puternic negativ asupra nivelului sarăciei.
Forța de muncă calificată. Pentru o creștere economică este necesară cu siguranță de un nivel calificat a forței umane, în ulima perioadă studiile superioare universitare devin din ce în ce mai accesibile, astfel a crescut dublu numărul de studenți în învățămîntul superior, comparativ cu numărul persoanelor care își fac studiile în învățămîntul secundar profesional și mediu de specialitate (vocațional-tehnic), demonstrează faptul că studiile superioare universitare reprezintă o prioritate pentru cetățenii Republicii Moldova..
Cheltuielile pentru educație în Republica Moldova au atins recordul de 9,2% din PIB (media europeană fiind de 5,5% din PIB), fără a produce un impact economic și social semnificativ. În anul 2009, alocările financiare per elev în învățămîntul secundar profesional au constituit 10224 lei, ceea ce este cu 15% mai mult decît în învățămîntul mediu de specialitate (8709 lei/elev/an) și cu 33,5% mai mult decît în învățămîntul superior (6802 lei/student/an). În anul 2010, conform metodologiei Biroului Internațional al Muncii, numărul șomerilor cu studii secundare profesionale a constituit 22,8 mii de persoane, sau 24,8% din numărul total de 92 mii de șomeri, fiind mai mare față de numărul șomerilor cu studii superioare (18,3 mii), medii de specialitate (12 mii), liceale, medii generale (22 mii) și gimnaziale (16,8 mii), înregistrînd și cel mai înalt nivel de abandon școlar (24,5%).
Din punctul de vedere al pieței forței de muncă, în anul 2010 în Republica Moldova au fost înregistrate 970 mii de persoane cu vîrsta de 15–29 de ani, sau 27,2% din numărul total al populației. Rata șomajului în rîndurile acestei categorii de vîrstă constituie 13,9%, fiind de 1,9 ori mai înaltă decît rata șomajului la nivel de țară (7,4%, figura 2.2).
Figura.2.2
Consecințele problemelor se resimt nemijlocit în sectorul economic. Se atestă o pondere relativ mică a absolvenților care se încadrează în cîmpul muncii conform calificării obținute în instituțiile de învățămînt, însă absența unor mecanisme de monitorizare a carierei profesionale a acestora face ca problema să fie mai puțin vizibilă. Mediul de afaceri din Republica Moldova, în special exportatorii, se plîng de calitatea redusă a studiilor candidaților la locurile de muncă și de insuficiența calificării acestora. Cel mai des, agenții economici menționează că se confruntă cu decalajul semnificativ dintre necesitățile lor și cunoștințele profesionale ale absolvenților instituțiilor de învățămînt vocațional-tehnic, productivitatea joasă a muncii tinerilor angajați și calitatea redusă a produselor/serviciilor formează un cerc vicios care, la rîndul său, determină
salarizarea modestă.
Astfel, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției sociale împreună cu Ministerul Învățământului corelează cererea pieței forței de muncă și oferta educațională ce va avea un impact considerabil asupra dezvoltării economice. Modernizarea sistemului de pregătire profesională și perfecționarea mecanismelor de formare continuă a forței de muncă vor permite cetățenilor să se adapteze la noile condiții de pe piața muncii.
Pentru realizarea viziunii strategice, politica în domeniul educației va fi orientată spre asigurarea calității studiilor. Adoptarea unei noi legislații în domeniul învățămîntului, racordată la experiențele europene va înlesni efectuarea reformei structurale și instituționale în domeniu, ținîndu-se cont de principiul eficienței și al calității.
Crearea Agenției Naționale pentru Asigurarea Calității în Învățămîntul Superior și Cercetare este crucială pentru evaluarea și acreditarea instituțiilor și a programelor de formare/dezvoltare profesională a specialiștilor pentru piața muncii. Cadrul Național al Calificărilor și Standardelor ocupaționale va orienta procesul de studii spre dezvoltarea competențelor solicitate pe piața de muncă.
Sistemul financiar-bancar are drept obiect instrumentele si tehnicile de plată reprezintă un domeniu de pregnanță importantă în desfășurarea operațiunilor economice și financiare în economia de piață. La etapa actuală reprezintă cel mai nesigur sistem, iar repercusiunile sunt neîncrederea investitorilor străini, iar ce privește în raport cu societatea civilă duce o politică extrem de pedantă și dezavantajoasă privind linia de creditare.
Conform, planul de activitate pentru sporirea accesului la finanțare se bazează pe următorii piloni: (i) dezvoltarea intermedierii financiare; (ii) optimizarea costurilor resurselor financiare și (iii) simplificarea condițiilor de garantare a creditelor și a împrumuturilor.
Obiectivul autorităților este de a dispune de un sistem financiar care să canalizeze în mod eficient resursele financiare de la gospodăriile casnice care produc economii la agenții economici care sînt în căutare de mijloace pentru finanțarea ideilor lor de afaceri, fiind creată o competiție veritabilă pe piața bancară pentru atragerea de resurse financiare de la deponenți.
Reformele promovate în domeniul susținerii mediului de afaceri sunt utilizarea optimă a remitențelor în scopul dezvoltării economice, fapt ce va maximiza avantajele de dezvoltare oferite din migrație (programul de dezvoltare IMM, pare 1+1).
Facilitarea accesului la finanțe va conduce la creșterea semnificativă a finanțării prin intermediul sectorului bancar și a celui nebancar ca volum și ca pondere în PIB (pînă la 50% spre 2020). Atingerea nivelului planificat de creștere a finanțării economiei este în sine o sarcină ambițioasă, sensibilă la riscurile economice și financiare globale, precum și la cele locale. Dar, fiind atinsă, o astfel de creștere va avea un impact direct și pronunțat asupra producției interne brute și a veniturilor, prin transformarea creditelor în investiții noi.
Agricultura și industria alimentară, ca pondere în produsul intern brut (PIB), ocupă al doilea loc după sectorul de servicii și primul loc privind contribuția la creșterea economică, aceasta constituind aproximativ 37%. Menținerea unui nivel de trai decent al populației și a capacității de ocupare a forței de muncă în localitățile rurale și îmbunătățirea calității vieții rurale trebuie sa fie una din principalele priorități ale Guvernului. În acest proces, rolul central revine viabilității sectorului agroalimentar, consolidării economiei locale și a comunităților locale din mediul rural, dezvoltării satelor și a gospodăriilor țărănești. Volumul producției agricole înregistrează o creștere lentă și instabilă, determinată de factori externi (condiții climatice, prețul la input-urile de bază), una dintre cauzele principale o constituie dependența agriculturii de condițiile climatice – seceta a devenit destul de comună în ultimii ani. Instabilitatea accentuată a producției agricole constituie o reflectare a dezvoltării slabe a instrumentelor de diminuare a riscurilor legate de condițiile climatice, inclusiv de accesul insuficient la irigare, de nivelul scăzut de aplicare a tehnologiilor agricole moderne (cum ar fi cele privind soiurile rezistente la secetă, instrumentele de protecție antigrindină) și lipsa unor sisteme de asigurare inovatoare în agricultură (cum ar fi programele de asigurare bazate pe indici pentru riscuri meteorologice).
Rentabilitatea scăzută în sectorul agricol este determinată de mai mulți factori, printre care degradarea solului și poziția dominantă a culturilor cu valoare redusă în producția agricolă în detrimentul culturilor cu valoare înaltă. O parte semnificativă a producției agricole (90%) este reprezentată de 7 produse: cereale, struguri, legume, fructe, lapte, carne de porcine și păsări de curte. Este evident că cerealele (inclusiv grîul, orzul, porumbul și floarea-soarelui) sînt principalele produse datorită ponderii mari de teren arabil – aproape 70% din suprafața totală însămînțată..
Agricultura Republicii Moldova nu cultivă produse cu valoare adăugată înaltă, cauză fiind cerințele sporite de investiții, potențialul de irigare limitat, precum și cerințele stricte de siguranță a alimentelor.
Astfel politica centrală, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare implimentează politic privind creșterea competitivității produselor agricole moldovenești la nivel comparabil cu cel al produselor fabricate în UE. Creșterea competitivității produselor agricole poate avea loc doar prin creșterea permanentă a productivității, prin adoptarea noilor tehnologii, dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și prin ridicarea calității produselor propuse consumatorului. Toți acești indicatori pot fi atinși în condițiile unei finanțări continue a sectorului prin intermediul subvențiilor și al fondurilor de asistență externă, inclusiv prin fondurile UE preconizate pentru acest sector. În vederea utilizării eficiente a fondurilor de finanțare pentru agricultură, Guvernul va continua să dispună de instrumentul creat în 2010, și anume de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Politicile implementate în sectorul respectiv vor avea următoarele scopuri strategice:
producția agricolă diversificată cu valoare adăugată înaltă;
sporirea viabilității producției agricole și alimentare;
facilitarea răspîndirii fermelor care utilizează resurse biologice;
securitatea și siguranța alimentară;
creșterea prestigiului produselor moldovenești, transformarea brandului moldovenesc al produselor agroalimentare într-un echivalent al producției de înaltă calitate;
asigurarea unui fundament durabil pentru economia rurală și pentru ridicarea nivelului de ocupare a forței de muncă în zonele rurale.
Mediul Afacerilor. Investițiile străine directe sînt mobilizate de perspectivele de dezvoltare economică, precum și de o serie de factori de conjunctură externi și interni. În Republica Moldova investițiile străine directe au atins cota maximă de 713 milioane de dolari SUA în 2008, după care s-au diminuat brusc în urma crizei economice mondiale.
În concluzia celor menționate mai sus, mediul de afaceri din Republica Moldova este caracterizat prin costuri financiare și de timp nejustificate, care depășesc esențial nivelul celor din țările dezvoltate. În consecință, ritmul de dezvoltare economică a țării este afectat negativ, iar potențialul investițional și cel de export al producției cu valoare adăugată sporită nu este valorificat pe deplin. Povara administrativă excesivă creează bariere în lansarea, derularea și lichidarea afacerilor, fiind un factor demotivant în promovarea concurenței loiale orientate spre productivitate și inovații.
Problemele indicate se atestă la toate etapele ciclului de viață în afaceri: (i) lansarea; (ii) desfășurarea și (iii) lichidarea afacerii.
Lansarea afacerii. Principalele probleme la această etapă a ciclului de activitate a întreprinderii sînt numărul mare de proceduri și costul înalt asociat acestora. Pentru multe genuri de activități, înainte de a lansa afacerea, agenții economici urmează să obțină o serie de acte permisive (autorizații de funcționare în comerț, autorizații sanitare de funcționare, autorizații sanitar-veterinare de funcționare, licențe, avize de protecție împotriva incendiilor etc.), procedurile de eliberare fiind anevoioase, deseori netransparente și neclare, inclusiv consumatoare de timp, de bani și de resurse umane.
La etapa desfășurării afacerii, întreprinzătorii se confruntă cu o serie de condiții obligatorii impuse diferitelor genuri de activități și suportă bariere și costuri administrative legate de:
• numărul mare al inspecțiilor de stat;
• frecvența și modalitatea de prezentare a rapoartelor și a informațiilor obligatorii;
• modalitatea de achitare a impozitelor și, respectiv, consumul de timp;
• obținerea unui număr impunător de acte permisive pentru construcții, instalații, echipamente, materii prime, produse și servicii, inclusiv pentru cele importate și exportate;
• formalități, proceduri și reguli anevoioase și netransparente în administrarea vamală și în asigurarea declarării vamale la importul și la exportul de mărfuri și servicii;
• nerecunoașterea de către țările importatoare a rezultatelor evaluării conformității, efectuată de către organismele naționale pentru produsele exportate.
La capitolul „Lichidarea afacerii”, în clasamentul internațional Doing Business 2012 Republica Moldova este poziționată pe locul 91 din 183 de țări. Problemele la acest capitol țin de costul și de durata procedurilor de insolvabilitate, precum și de rata joasă de recuperare a banilor de către creditori.
Republica Moldova, conform Strategiei Nationale de dezvoltare Moldova 2020, își propune să îmbunătățească mediul de afaceri, astfel încît riscurile și costurile asociate fiecărei etape a ciclului de viață al afacerii să fie mai mici decît în țările din regiune, acesta fiind guvernat de principiul liberei concurențe. Impactul îmbunătățirii mediului de afaceri va fi exprimat în sporirea investițiilor, creșterea exporturilor, majorarea numărului de întreprinderi fiabile motivate să implementeze inovații, capabile să creeze locuri de muncă atractive, să asigure productivitate înaltă și producție competitivă orientată spre export, efect susținut prin avansarea Republicii Moldova în clasamentele internaționale Doing Business, Optimizarea procedurilor și a perioadei de timp necesare unui agent economic pentru lansarea, desfășurarea și lichidarea afacerii prin aplicarea unor abordări inovaționale în reglementarea afacerilor, cum ar fi digitalizarea procesului de prestare a serviciilor publice, precum și schimbarea accentului de pe inspecții pe consiliere, inspecțiile fiind realizate în baza principiului riscului perceput, va ameliora semnificativ mediul de afaceri, diminuînd, totodată, costurile administrative inutile și, implicit, va asigura dezvoltarea economică. Alți participanți importanți la acest proces sînt judecătoriile, care vor trebui să răspundă prompt și corect la sesizările cetățenilor și ale întreprinzătorilor privind încălcarea drepturilor acestora de către instituțiile publice, în special în ceea ce privește eliberarea în termenul stabilit a actelor permisive, asigurarea unui sistem transparent de depunere a plîngerilor față de toate instituțiile implicate în reglementarea afacerilor și a comerțului exterior, neimplicarea instituțiilor publice în activitatea de întreprinzător, în cazul în care nu există motive evidente, și recuperarea prejudiciilor aduse de acestea în termen scurt.
. În vederea asigurării unei concurențe eficiente și loiale, Guvernul își propune elaborarea și implementarea unui program național în domeniul concurenței și al ajutorului de stat prin preluarea celor mai bune practici europene la prevenirea, reprimarea și limitarea activităților anticoncurențiale ale agenților economici și ale autorităților administrației publice.
Activitatea economică a întreprinderilor are un impact direct asupra mediului. Concomitent, reglementările rigide care vizează protecția mediului impun anumite costuri de conformitate pentru derularea afacerilor.. În acest sens, reglementările noi vor avea în vizor evaluarea impactului asupra mediului, urmărind ca povara administrativă să fie distribuită în mod echitabil asupra agenților economici, fără a distorsiona mecanismele pieței și fără a crea premise pentru concurența neloială.
Conform, programului de activitate, care stă la temelia activității Guvernului Republicii Moldova pentru anii 2015-2018, își propune ca obiectiv principal creșterea bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor, în special prin: dezvoltarea economiei și facilitarea creării locurilor de muncă bine plătite, eradicarea corupției și garantarea supremației legii, asigurarea securității personale, fortificarea capacității de apărare a țării, prestarea serviciilor publice accesibile și cost-eficiente, asigurarea protecției sociale pentru grupurile vulnerabile ale populației.
Cea mai sigură cale pentru atingerea acestor obiective este integrarea europeană. Pentru aceasta, Guvernul își propune să creeze toate premisele necesare care, odată valorificate, vor asigura eligibilitatea Republicii Moldova privind obținerea statutului de țară-candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În lucrarea dată am întreprins o abordare complexă a conceptului de „Administrație Publică” ca instituție importantă în domeniul socio-economic, s-a efectuat elucidarea unor noi aspecte ale esenței și conținutului metodelor de conducere. Cercetarea metodelor de conducere folosite în relațiile socio-economice este impusă de necesitatea dezvoltării acestuia, de lacunele existente în legislație, precum și de nivelul de expunere a subiectului în literatura de specialitate. Metodele de administrare nu constituie un scop în sine, ci reprezintă în fiecare etapa, pârghii eficiente de valorificare a muncii sociale, de canalizare a eforturilor spre realizarea obiectivelor fundamentale ale progresului social. O metodă eficientă de administrare simplifică lucrurile, scurtează drumul și timpul necesar pentru parcursul European reducându-se astfel numărul încercărilor și erorilor. Ai căror posibilități sunt determinate, pe de o parte, de nivelul economic, al educației, al nivelului de trai și conștiința societății, iar pe de altă parte, de gradul de dezvoltare al științelor sociale și umane.
Analiza socio-economică joacă un rol important în domeniul administrației publice, în investigarea comportamentului social cât și tendinților realaților economice în perimetrul Republicii Moldova, fiindcă poate conduce la îmbunătățirea semnificativă a deciziilor luate de către autoritățiilor publice atât la nivel central cât și cel local. Totodată o analiză socio-economică de calitate este un element esențial pentru dezvoltarea și implementarea politicii în domeniul dezvoltării economiei și creșterea nivelului de trai.
Din cele cercetate, am evidențiat un sistem instituțional public bine structurat cu o legătură ierarhică logică, iar fiecare element al acestui sistem deține un volum de competențe suficiente și pertinente în aplicarea legilor și realizarea politicilor guvernamentale în domeniul socio-economiei. Administrația publică în Republica Moldova, din punct de vedere jurisdicțional, este una aprope perfectă. Însă principalii factori daunători pentru o dezvoltare socio-economică rapidă și durabilă sunt voința mimată a politicului, pregătirea profesională nesatisfacătoare a menegerilor instituțiilor publice, cât și nivelul slab a conștiinței naționale manifestându-se prin lipsa cunoștiinței juridice și pasivitatea în implicarea problemelor socio-economice.
Problemele socio-economice, la etapa actuală în Republica Moldova, sunt sărăcia, forța de muncă necalificată, migrația, șomajul, dezvoltarea lentă a economiei, importul de bunuri și servicii, sistemul bancar instabil, mediul de afaceri viciat.
Datorită vectorului European, Guverrnul a stabilit o strategie pe termen lung privind dezvoltarea sectoarelor cu restanțe și soluționarea problemelor actuale, prin realizarea unor obiective promordiale în atingerea scopului, însă ai căror întârziere este caracterizată prin scăderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, prin creșterea vulnerabilității sectorului bancar și a presiunilor fiscale, la care se adaugă proximitatea conflictului armat din estul Ucrainei și recesiunea economică din regiune, cauzată de respectiva criză, dar și prin divizarea societății, alimentată de retorica iresponsabilă a unor politicieni locali.
Pe termen scurt, preocupările majore ale Guvernului Republicii Moldova sînt orientate spre înlăturarea riscurilor la adresa securității interne și externe a statului,spre stabilizarea sectorului bancar, spre sancționarea și combaterea fraudelor financiare, spre asigurarea unui echilibru între consolidarea fiscală sustenabilă și impulsionarea dezvoltării economice, precum și spre protejarea veniturilor cetățenilor.
Pentru asigurarea unei creșteri economice optime, durabile și incluzive, politicile economice se bazează pe următoarele principii-cheie: libertatea economică și condițiile egale pentru toți agenții economici, concurența loială, sprijinul antreprenoriatului, echilibrarea intereselor angajaților cu cele ale angajatorilor, inclusiv prin adoptarea unui nou Cod al muncii, stabilitatea macroeconomică și responsabilitatea financiar-bancară, consolidarea securității energetice.
Totodată, Guvernul își propune să construiască o societate bazată pe modelul social European, unde principalele acțiuni sînt investițiile în dezvoltarea resursei umane, asigurarea șanselor egale, redistribuirea corectă și justă a veniturilor către grupurile defavorizate și garantarea protecției cetățeanului împotriva oricărui gen de discriminare. Investițiile în educație, știință, dezvoltarea tehnologiei informației și a serviciilor electronice reprezintă fundamentul unei societăți și al unei economii bazate pe cunoaștere și inovare. Transformarea sistemului educațional în unul relevant pentru dezvoltarea personală și cea profesională a cetățeanului este imperativă. În domeniul ocrotirii sănătății vom insista pe continuarea și aprofundarea reformelor, astfel încît locuitorii satelor și orașelor noastre să aibă, în egală măsură, acces la servicii de sănătate publică, medicale și farmaceutice de calitate. Însă pentru a fi realizabile aceste obiective, este necesară trezirea societății și implicarea mai activă a membrilor săi în soluționarea problemelor. Și să nu uităm că conducerea este produsul societății noastre, în cazul că avem o conducere rea înseamnă că o merităm.
Bibliografie
Manuale, monografii și lucrări didactice
1.1 Alexandru Ioan, Administrația Publică: Teorii, Realități, Perspective, Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2000.
1.2 Ghe Filip, M. Onofrei, Administrația public, Editura Fundația, Gheorghe Zane, Iași, 1999.
1.3 Ghe Filip, M.Onofrei, Sisteme administrative comparate, Iași, 2002.
1.4 Henry Fayol, Cele 14 principii ale administrației.
1.4 Iurie Gotisan, Impactul politicilor economice din Republica Moldova în perspectiva de integrare europeană, 2003.
1.5 Mihai T. Oroveanu, Tratat de drept administrative, București, 1994.
1.6 Cezar C.Manda, Drept administrativ: tratat elementar. București: Lumina Lex, 2007.
1.7 Maria Orlov, Ștefan Belecciu, Drept Administrativ, Chișinău 2005
1.8 Maria Orlov, drept administrativ (partea I), Chișinău, 1999.
1.9 Maria Orlov, Ștefan Belecciu, Drept Administrativ, Chișinău 2005.
1.10 Mihail Platon, Introducere în știința administrării publice, Chișinău 1992.
1.11 Mircea Preda, Drept administrativ- Partea Generală, Ed. A III-a, Ed. Lumina Lex, 2004.
1.12 Negoiță, Alexandru, Drept admnistrativ și știința admnistrație, București, 1993.
II. Acte legislative și normative
2.1 Constituția Republicii Moldova, 1994.
2.2 Codul Vamal al Republicii Moldova, 2000.
2.3 Codul Fiscal al Republicii Moldova , 1997.
2.4 Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova, 2004.
2.5 Legea culturii Nr. 413 din 27.05.1999.
2.6 Legea învățămîntului Nr. 547 din 21.07.1995.
2.7 Legea Nr. 93, din 05.04.2007 Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.
2.8 Legea Nr. 393 din 13.05.1999 cu privire la Camera de Comerț și Industrie.
2.9 Legea Nr. 166 din 11.07.2012 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2020
2.10 Legea Nr. 64 din 31.05.1990 cu privire la Guvern.
2.11 Legea privind organizarea administrativ-teritorială a RM din 29.01.2002.
2.12 Legea Nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală.
2.13 Legea privind administrația publică locală.
2.14 Legea Nr. 98 din 04.05.2012 privind administrația publică centrală de specialitate.
2.15 Legea Nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă.
2.15 Legea Nr. 102 din 13.03.2003 privind ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
2.16 Legea Nr. 133 din 13.06.2008 cu privire la ajutorul social.
2.17 Legea Nr. 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător.
2.18 Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995.
2.19 Legea Nr. 140 din 10.05.2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii
2.20 Legea privind sistemul public de asigurări sociale Nr.489-XIV din 08.07.1999.
2.21 Hotărârea Nr. 802 din 28.10.2011 cu privire la instituirea Inspecției Sociale
2.22 Hotărâre Nr. 653 din 06.11.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului ale aparatului central al Ministerului Educației.
2.23 Hotărârea Nr. 384 din 12.05.2010 cu privire la Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice.
2.24 Hotărârea Nr. 950 din 07.09.2001 cu privire la fondarea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
2.25 Hotărîrea Nr. 538 din 17 mai 2007 Cu privire la crearea Organizației pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
2.26 Hotărârea Nr. 109 din 12.02.2014 cu privire la Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova.
2.27 Hotărârea Nr. 936 din 09.12.2011 privind crearea Agenției pentru Protecția Consumatorilor.
2.28 Hotărârea Nr. 690 din 13.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei.
2.29 Hotărârea Nr. 685 din 13.09.2012 cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2012–2020
2.30 Hotărârea Nr. 690 din 13.11.2009,privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei.
2.31 Hotărârea Nr. 691 din 17.11.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
2.32 Hotărârea Nr. 653 din 06.11.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului Educației
2.33 Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 793 din 02.12.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
2.34 Hotărârea Nr. 802 din 28.10.2011cu privire la instituirea Inspecției Sociale.
2.35 Hotărârea Nr. 1026 din 02.11.2010 privind organizarea activității de inspectare financiară.
2.36 Hotărârea Nr. 691 din 17.11.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
2.37 Hotărârea Nr. 126 din 07.02.2007cu privire la aprobarea componenței nominale a Comisiei naționale pentru populație și dezvoltare.
2.38 Ordin 28 iunie 2012 Nr. 89 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
2.39 Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018.
2.40 Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală pentru anii 2014 – 2020.
2.41 Planul de acțiuni pentru 2015, Ministerul Economiei.
2.42 Raportul privind sărăcia în Republica Moldova elaborat de Ministerul Economie,Chișinău 2012.
Bibliografie
Manuale, monografii și lucrări didactice
1.1 Alexandru Ioan, Administrația Publică: Teorii, Realități, Perspective, Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2000.
1.2 Ghe Filip, M. Onofrei, Administrația public, Editura Fundația, Gheorghe Zane, Iași, 1999.
1.3 Ghe Filip, M.Onofrei, Sisteme administrative comparate, Iași, 2002.
1.4 Henry Fayol, Cele 14 principii ale administrației.
1.4 Iurie Gotisan, Impactul politicilor economice din Republica Moldova în perspectiva de integrare europeană, 2003.
1.5 Mihai T. Oroveanu, Tratat de drept administrative, București, 1994.
1.6 Cezar C.Manda, Drept administrativ: tratat elementar. București: Lumina Lex, 2007.
1.7 Maria Orlov, Ștefan Belecciu, Drept Administrativ, Chișinău 2005
1.8 Maria Orlov, drept administrativ (partea I), Chișinău, 1999.
1.9 Maria Orlov, Ștefan Belecciu, Drept Administrativ, Chișinău 2005.
1.10 Mihail Platon, Introducere în știința administrării publice, Chișinău 1992.
1.11 Mircea Preda, Drept administrativ- Partea Generală, Ed. A III-a, Ed. Lumina Lex, 2004.
1.12 Negoiță, Alexandru, Drept admnistrativ și știința admnistrație, București, 1993.
II. Acte legislative și normative
2.1 Constituția Republicii Moldova, 1994.
2.2 Codul Vamal al Republicii Moldova, 2000.
2.3 Codul Fiscal al Republicii Moldova , 1997.
2.4 Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova, 2004.
2.5 Legea culturii Nr. 413 din 27.05.1999.
2.6 Legea învățămîntului Nr. 547 din 21.07.1995.
2.7 Legea Nr. 93, din 05.04.2007 Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.
2.8 Legea Nr. 393 din 13.05.1999 cu privire la Camera de Comerț și Industrie.
2.9 Legea Nr. 166 din 11.07.2012 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2020
2.10 Legea Nr. 64 din 31.05.1990 cu privire la Guvern.
2.11 Legea privind organizarea administrativ-teritorială a RM din 29.01.2002.
2.12 Legea Nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală.
2.13 Legea privind administrația publică locală.
2.14 Legea Nr. 98 din 04.05.2012 privind administrația publică centrală de specialitate.
2.15 Legea Nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă.
2.15 Legea Nr. 102 din 13.03.2003 privind ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
2.16 Legea Nr. 133 din 13.06.2008 cu privire la ajutorul social.
2.17 Legea Nr. 1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător.
2.18 Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995.
2.19 Legea Nr. 140 din 10.05.2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii
2.20 Legea privind sistemul public de asigurări sociale Nr.489-XIV din 08.07.1999.
2.21 Hotărârea Nr. 802 din 28.10.2011 cu privire la instituirea Inspecției Sociale
2.22 Hotărâre Nr. 653 din 06.11.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului ale aparatului central al Ministerului Educației.
2.23 Hotărârea Nr. 384 din 12.05.2010 cu privire la Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice.
2.24 Hotărârea Nr. 950 din 07.09.2001 cu privire la fondarea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
2.25 Hotărîrea Nr. 538 din 17 mai 2007 Cu privire la crearea Organizației pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
2.26 Hotărârea Nr. 109 din 12.02.2014 cu privire la Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova.
2.27 Hotărârea Nr. 936 din 09.12.2011 privind crearea Agenției pentru Protecția Consumatorilor.
2.28 Hotărârea Nr. 690 din 13.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei.
2.29 Hotărârea Nr. 685 din 13.09.2012 cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2012–2020
2.30 Hotărârea Nr. 690 din 13.11.2009,privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei.
2.31 Hotărârea Nr. 691 din 17.11.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
2.32 Hotărârea Nr. 653 din 06.11.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului Educației
2.33 Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 793 din 02.12.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
2.34 Hotărârea Nr. 802 din 28.10.2011cu privire la instituirea Inspecției Sociale.
2.35 Hotărârea Nr. 1026 din 02.11.2010 privind organizarea activității de inspectare financiară.
2.36 Hotărârea Nr. 691 din 17.11.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
2.37 Hotărârea Nr. 126 din 07.02.2007cu privire la aprobarea componenței nominale a Comisiei naționale pentru populație și dezvoltare.
2.38 Ordin 28 iunie 2012 Nr. 89 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
2.39 Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018.
2.40 Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală pentru anii 2014 – 2020.
2.41 Planul de acțiuni pentru 2015, Ministerul Economiei.
2.42 Raportul privind sărăcia în Republica Moldova elaborat de Ministerul Economie,Chișinău 2012.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Administratia Publica In Domeniul Socio Economic (ID: 108846)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.