Administrarea Societății Comerciale

=== 2936de489c4ed22fd73009a1cdaaa8a6155ad110_515470_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 31/1990

Elemente comune aplicabile oricărei societăți comerciale

1.2. Constituirea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990

1.3. Formalitățile necesare constituirii societăților reglementate de Legea nr. 31/1990

CAPITOLUL II ADMINISTRAREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

2.1. Administrarea societății în nume colectiv

2.2. Administrarea S:A.-ului

2.3. Administrarea societății cu răspundere limitată

CAPITOLUL III ADMINISTRAREA SOCIETĂȚII ÎN COMANDITĂ

3.1. Administrarea societății în comandită simplă

3.2. Administrarea societății în comandită pe acțiuni

PRACTICĂ JUDICIARĂ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctul

LS – Legea societăților

vol. – volumul

INTRODUCERE

Societatea contemporană este într-o continuă dezvoltare și modificare.

Era globalizării a venit și influențează tot mai puternic populația și tot ceea ce ține de convețiuirea într-un mediu citadin, urban, care se află într-o continuă transformare. Această transformare privește mai ales domeniul legislativ care trebuie să se adapteze în permanență dezvoltării și globalizării mondiale.

Societățile comerciale au fost și sunt, în prezent, cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane și financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca și pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor, ele contribuind la dezvoltarea comunicațiilor care au permis extinderea piețelor cu toate consecințele benefice asupra civilizației moderne.

Am ales această temă deoarece, pe lângă importanța lor deosebită la nivel național și internațional, societățile comerciale reprezintă modul de organizare a agenților economici în economia de piață, de aceea cele mai multe întreprinderi, unități comerciale, de transport, etc. sunt, din punct de vedere juridic, societăți comerciale.

Societățile comerciale sunt o categorie de persoane juridice, de aici toate principiile, reglementările privind persoanele juridice în general.

Importanța reglementării societăților comerciale este foarte importantă, mai ales într-o societate în curs de dezvolatre economică și în curs de democratizare în care anii de regim comunist și-au lăsat profund amprenta asupra sistemului în general.

Născută din ideea cooperării între mai mulți întrepeinzători animați de intenția de a realiza impreună activități economice de amploare, societatea comercială a apărut ca urmare a unor cauze economice și sociale, pe măsură ce acțiunile individuale nu au mai corespuns necesității de a îndeplini activități economice de amploare. Ideea cooperării între mai mulți întreprinzători care să pună în comun resursele individuale, ca urmare a dezvoltării societății omenești, precum și pe fondul creșterii nevoilor economice și sociale și-a găsit expresia în conceptul de societate comercială.

Dacă la început societățile comerciale erau formate doar din câteva persoane care puneau în comun bunurile și abilitățile specifice, în vederea realizării unor afaceri, evoluția tehnicii juridice a contribuit la apariția unor societăți alcătuite din colectivități mult mai mari care, prin capitalurile lor, au făcut posibilă realizarea unor mari afaceri în toate domeniile de activitate.
Astfel că, societățile comerciale au avut și au în continuare, consecințe importante asupra civilizației, asupra civilizației moderne, determinând extinderea piețelor, canalizând energiile umane și financiare în sensul realizării unor scopuri economice și sociale, dar și pentru satisfacerea intereselor personale ale întreprinzătorilor.

Paginile care urmează încearcă să examineze, îndeosebi din perspectiva noilor acte normative adoptate în 2012 și 2011, regimul juridic al societăților comerciale. Accentul este pus pe cadrul general în care acești agenți economici, de însemnătate în ambianța oricărei piețe libere, se organizează și își desfășoară activitatea statuară.

Ne-am propus ca reglementările cu valoare de principiu să fie extinse prin interpretare, pe cât posibil, spre a complini astfel statutul comun al societăților comerciale.

Prin Codul Civil intrat în vigoare în 2011 s-a constituit o reformă a sistemului de reglementare a raporturilor de drept privat; sistemul dualist, bazat pe Codul civil și pe Codul comercial a fost înlocuit cu sistemul unitar întemeiat pe Codul civil, rezultând o „civilizare” a raporturilor juridice comerciale și o dispariție progresivă a dreptului comercial.

Cu toate că acestea au fost scopurile autorilor Codului civil, teoreticieni și practicieni renumiți ai dreptului comercial precum Stanciu Cărpenaru consideră că „reglementarea unitară a raporturilor de drept privat, realizată de Codul civil, nu înseamnă dispariția dreptului comercial, ci numai o schimbare a fundamentelor dreptului comercial.”

Reglementarea Codului civil evită folosirea oricărei noțiuni care cuprind lexemul de comerț, cum ar fi: faptele de comerț, comerciant etc., iar legea de punere în aplicare a Codului civil înlătură orice dispoziție din aceste acte normative în vigoare, care se referă la raporturile comerciale.

În sistemul dualist, divizarea raporturilor comerciale de raporturile civile se făcea pe fundamentul conceptului de fapte de comerț și a celui de comerciant, în timp ce, la ora actuală în sistemul unitar, diferențierea raporturilor comerciale de cele civile are la bază concepte precum întreprinderea și profesioniștii.

CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 31/1990

Elemente comune aplicabile oricărei societăți comerciale

Având în vedere că Legea nr. 31/1990 nu definește societățile comerciale, se recurge la definiția dată de Codul civil, care reglementează contractul de societate, adică societatea civilă.

Ponderea activităților comerciale este deținută de către societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, adică fostele societăți comerciale. Legiuitorul a renunțat la denumirea de societăți comerciale odată cu adoptarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care în art. 77 dispune: „Ori de câte ori prin legi și prin alte acte normative se face trimitere la Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ori la ”societatea comercială/societățile comerciale”, după caz, trimiterea se consideră a fi făcută la Legea societăților nr. 31/1990 ori, după caz, la ”societatea/societățile reglementată/reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Întrucât prin Legea nr. 76/2012 se renunță la denumirea de societate comercială, prevăzându-se, în art. 18 pct. 31, că „în tot cuprinsul legii, sintagma societate comercială sau, după caz, societăți comerciale se înlocuiește cu termenul societate sau, după caz, societăți”, vom folosi ca sinonime ale societății comerciale „societate reglementată de Legea nr. 31/1990” sau „societate cu personalitate juridică” ori, simplu „societatea”.

Astfel, în conformitate cu art. 1881 alin. (1), „prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la aceasta prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștințe specifice sau prestații, cu scopul de a împărți beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta”.

Articolul 1882 alin. (2) dispune: „orice societate trebuie să aibă un obiect determinat și licit, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri”. În conformitate cu dispozițiile art. 1882 alin. 3 C. Civ. fiecărui asociat îi revine obligația de a contribui la constituirea de aporturi bănești, fie în bunuri fie în prestații.

Delimitarea societății reglementate de Legea nr. 31/1990 de societatea civilă

Societatea reglementată de Legea nr. 31/1990 are la bază societatea civilă reglementată de noua legislație civilă. Datorită acestei împrejurări, între societatea reglementată de
Legea nr. 31/1990 și societatea civilă există asemănări de substanță, dar și importante
deosebiri.

Societatea reglementată de Legea nr. 31/1990 și societatea civilă au aceeași esență, în sensul că acestea sunt constituite în scop lucrativ.

Apoi, din punctul de vedere al constituirii, atât societatea civilă, cât și societatea
reglementată de Legea nr. 31/1990 iau naștere printr-un contract de societate, având aceleași elemente specifice, adică aportul asociaților, precum și dorința desfășurării unei activități
comerciale și obținerea de profit.

În fine, spre deosebire de asociații și fundații, în care membrii urmăresc realizarea unui scop moral, ideal etc., asociații societății reglementate de Legea nr. 31/1990 și cei ai societății civile au ca principal scop obținerea uni profit.

De asemenea, una din disticțiile dintre cele două forme vizează obiectul și natura
activităților întreprinse de societate.

În doctrina juridică, s-a luat în discuție natura juridică a societății. Concluzia la care s-a ajuns este aceea că natura juridică a societății trebuie determinată în balanță cu importanța activităților desfășurate de către societatea aflată în cauză. Mai exact, dacă acțiunile comerciale lucrative au o imporanță scăzută, ori îndeplinesc doar ca mijloc de realizare a unor operațiuni civile, societatea devine civilă.

O altă distincție importantă între cele două tipuri de societăți este dată de faptul că societatea reglementată de Legea nr. 31/1990 beneficiază de personalitate juridică. În acest sens, Legea nr. 31/1990 în art. 1 alin. (2) prevede că „societățile prevăzute la alin. (1) cu sediul în România sunt persoane juridice române”.

Potrivit noii legislații civile se face deorebirea între societățile civile fără personalitate juridică, acestea purtând denumirea de „societăți simple” și societățile cu personalitate
juridică.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1892 C. civ., societatea simplă nu are personalitate
juridică. Roportat la societatea cu persoanlitate juridică, legislația noastră civilă ne trimite la dispozițiile aplicabile societăți din care face parte.

Prin urmare, în timp ce societatea civilă rămâne, în principiu, doar la stadiul
contractual, societatea reglementată de Legea nr. 31/1990, fiind învestită cu personalitate
juridică, reprezintă o persoană juridică distinctă de persoana celor ce au contribuit la înființarea acesteia.

Raportat la societeta prevăzută de Lagea nr. 31/1990 și societetea civilă se impune a preciza că există deosebiri în privința condițiilor de funcționare.

În ceea ce privește constituirea, Legea nr. 31/1990 consacră 5 forme juridice de
societate cu personalitate juridică. Art. 2 din Legea nr. 31/1990 stipulează că societățile cu
personalitate juridică se vor constitui „în una dintre următoarele forme: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni și societate cu răspundere limitată”. În schimb, legislația civilă nu consacră forme speciale ale societății civile.

Drept dovadă stau prevederile art. 1890, potrivit cărora ”contractul de societate nu este suspus unor formalități speciale cu excepția celor prevăzute de lege și a celor care rezultă din natura bunurilor ce constituie aport”. De asemenea, art. 192 C. civ. dispune: „Persoanele
juridice legal înființate se supun dispozițiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum și celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Distincțiile dintre cele două noțiuni continuă și în ceea ce privește organizarea și funcționarea celor două societăți.

Spre deosebire de societatea civilă, societatea reglementată de Legea nr. 31/1990 are o serie de obligații ce sunt comune tuturor comercianților precum ținerea registrelor de
contabilitate, exercitarea comerțului în limitele concurenței licite, efectuarea unor mențiuni în
registrul comerțului etc.

Consacrarea societăților cu personalitate juridică

Societățile cu personalitate juridică, fiind principalele entități ce exercită activitate comercială, se bucură de o reglementare detaliată, atât în dreptul românesc, cât și în cel
european.

Consacrarea internă a societăților cu personalitate juridică

Reglementarea generală a societăților cu personalitate juridică este cuprinsă în Legea nr. 31/1990 privind societățile. Ca structură, Legea nr. 31/1990 cuprinde regulile generale
aplicabile oricărei societăți cu personalitate juridică,

Ca mod de aplicare, Legea nr. 31/1990 reprezintă legea aplciabilă în dreptul comun al tuturor societăților cu personalitate juridică.

În anumite domenii legiuitorul a stabilit anumite consacrări privind modul de organizare, constituirea, funcționarea și încetare a societăților cu personalitate juridică.

Astfel, în domeniul asigurărilor a fost adoptată Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor. Apoi, în sectorul bancar sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

De asemenea, instituțiile financiare nebancare intră sub incidența unei legi speciale. Este necesar a preciza faptul că legislația din domeniul asigurărilor precum și din domeniul bancar consacră anumite aspecte speciale, iar acolo unde nu sunt stabilite își va găsi aplicabilitatea legea specială a societăților comerciale.

Și în materia societăților cu personalitate juridică își vor găsi aplicare, în completare, și Codul civil, Codul muncii și celelalte acte normative cu incidență în materie.

De altfel, Legea nr. 31/1990 în art. 291 dispune „Prevederile din prezenta lege se
completează cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”. Tot astfel,
în conformitate cu dispozițiile legii speciale încadrarea salariaților la societăți se face pe bază de contract individual de muncă, cu respectarea legislației muncii și asigurărilor sociale.

Reglementările Uniunii Europene

La nivelul Uniunii Europene, în domeniul societăților comerciale există o serie de acte europene care îmbracă forma Directivelor. Dintre acestea amintim următoarele:

prima Directivă a Consiliului nr. 68/151/CEE, asupra coordonării garanțiilor privind protecția asociaților și terților;

a Doua Directivă a Consiliului nr. 77/91/CEE, privind constituirea societăților pe acțiuni, menținerea și modificarea capitalului lor social;

a treia Directivă a Consiliului nr. 78/855/CEE, privind fuziunile societăților pe acțiuni;

a patra Directivă a Consiliului nr. 78/660/CEE, privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale;

a șasea Directivă a Consiliului nr. 82/891/CEE, privind divizarea societăților pe acțiuni;

a șaptea Directivă a Consiliului nr. 83/349/CEE, privind conturile consolidate;

a unsprezecea Directivă a Consiliului nr. 89/666/CEE, privind cerințele de publicitate impuse sucursalelor;

a douăsprezecea Directivă a Consiliului nr. 89/667/CEE privind societățile cu
răspundere limitată cu asociat unic.

Directivile enumerate se regăsesc implementate în legea specială, lege modificată și completată prin mai multe acte normative precum Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 441/2006.

În sfârșit, reținem că prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2157/2001 a fost
reglementată un nou tip de societate, respectiv societatea europeană.

Constituirea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990

Fiind un contract, societatea are ca fundament voința liber exprimată a asociaților. Acesta este motivul pentru care în cadrul doctrinei se susține că baza societății îl reprezintă actul constitutiv.

Astfel, neintresând forma juridică a societății se impune a preciza că societatea funcționează pe baza unor acte juridice denumite acte constitutive.

Voința asociaților, manifestată în condițiile legii, este cea care stă la baza constituirii oricărei societăți comerciale. Asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, să desfășoare o anumită activitate comercială și să împartă profitul. Așadar, fundamentul societății comerciale îl reprezintă actul sau actele constitutive.

Societatea comercială dobândește personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalități cerute de lege. Acestea se întemeiază pe actul sau actele constitutive, după caz.

Actul constitutiv dă naștere unor raporturi juridice între asociați și între asociați și societate, ca subiect de drept distinct.

Noțiuni generale

Am putut vedea din definirea societăților comerciale că, prin încheierea contractului de societate, asociații realizează o triplă înțelegere. Aceștia se pun de acord să pună ceva în comun, fiecare asociat obligându-se să aducă anumite bunuri în societate. Apoi aceștia pun laolaltă anumite bunuri cu intenția de a colabora în desfășurarea activităților comerciale. Iar în cele din urmă, asociații se obligă să împartă profitul realizat din activitatea societății.

Acestea trei sunt elementele specifice contractului de societate care stau la baza societățiilor comerciale: aporturile asociaților, intenția de a exercita în comun o activitate comercială și împărțirea profitului. Aceste elemente sunt indispensabile pentru existența contractului de societate; în absența uneia dintre ele, contractul nu va fi nul, dar el nu va fi un contract de societate.

Contractul de societate

Contractul de societate este supus dispozițiilor legii special și Codului Civil, fiind fundamentul pe baza căruia se constituie orice societate comercială, indiferent de forma ei juridică.

Pentru a fi valabil încheiat, contractul de societate trebuie să îndeplinească anumite condiții cerute de lege. În primul rând, acesta trebuie să cuprindă elementele specifice, care îl particularizează față de celelelte contracte – aporturile asociaților, affectio societatis și împărțirea profitului. În al doilea rând, contractul de societate trebuie să îndeplinească condițiile de fond și cele de formă prevăzute pentru valabilitatea oricărei convenții.

În ceea ce privește natura juridică a contractului de societate, există în doctrină numeroase opinii. Astfel că, în opinia lui I.L. Geogescu sau S.D. Cărpenaru, contractul de societate are caracter comercial, fiind un act de comerț obiectiv, care își păstreză această natură și în cazul în care noua entitate ar rămâne inactivă. În opina unor autori ca D.A. Popescu sau M.Șt. Minea, contractul de societate ar avea un caracter civil.

Condițiile de fond

În temeiul legii civile un contract trebuie să cuprindă condițiile consacrate de legea civilă, respectiv consimțământ, capacitate, obiect determinat și licit, o cauză licită și morală.

Consimțământul asociaților

Constitiurea societăților comerciale, în condițiile Legii nr. 31/1990, este dominată de principiul libertății de asociere a persoanelor fizice și juridice – conform art. 40 din Constituție. Limitările aduse libertății de asociere prin dispozițiile legii sunt de strictă interpretare.

Fondatorii

Având ca fundament libertatea de a contracta o societate se poate forma prin exprimare de voița a persoanei fizice, juridice sau de către persoane fizice împreună cu persoane juridice.

Calitatea de asociați a soților

Noua legislație civilă stabilește anumite reguli privind participarea soților la constituirea unei societăți. Astfel, în baza dispozițiilor art. 349 din legislația civilă, putând interveni sancțiunea nulității relative, unul din soți nu poate singur, neavând consimțământul expres dat al celuilalt, să beneficieze de bunurile comune pentru a participa la constituirea aportului unei societăți.

Calitatea de asociat poate fi recunoscută și celuilalt soț, dacă acesta și-a exprimat voința în acest sens. În acest caz, fiecare dintre soți are calitatea de asociat pentru părțile sociale sau acțiunile atribuite în schimbul a jumătate din valoarea bunului, dacă, prin convenție, soții nu au stipulat alte cote-părți. Părțile sociale sau acțiunile ce revin fiecăruia dintre soți sunt bunuri proprii.

Viciile de consimțământ

Nulitatea contractului de societate pentru eroare asupra persoanei asociatului ar putea interveni în cazul unei societăți de persoane, în care caz, la constituirea societății se au în vedere calitățile personale ale asociaților. În cazul societăților de capitaluri, eraorea nu ar trebui să ducă la nulitatea contractului, deoarece persoana asociatului nu are relevanță pentru încheierea contractului. Eroarea asupra obiectului contractului produce nulitatea numai dacă poartă asupra substanței obiectului contractului.

Capacitatea părților

În doctrină s-a subliniat că pentru a se putea încheia un contrcat de societate persoana fizică trebuie să dispună de capacitate de exercițiu fără a exclude posibilitatea participării unei persoane minore, prin reprezentantul legal al acestuia, la încheierea unui contract de societate.

În cazul în care oprațiunile au fost înaintea actului constitutiv fiind cunoscute de asociați consimțământul este considerat a fi fost exprimat.

În ipoteza în care se încalcă aceste interdicții societatea va putea stabili atât excluderea asociatului cât și să stabilească că respectivul asociat a lucrat în contul acesteia putând cere despăgubiri.

Obiectul contractului

Conceptul de obiect suportă două înțelesuri respectiv cel formulat în legislașia comună și cel din legislația specială.

Astfel, în dreptul comun se regăsește o distincție între obiectul contract și obiectul
obligației. În baza art. 1225 din legislația civilă obiectul contract este operațiunea juridică – asemeni vânzării sau închirierii – stabilită de părți așa cum rezultă din totalitatea drepturilor și obligațiilor prevăzute. Prin obiect al obligației se înțelege obligația la care se angajează
debitorul. Asemenei dreptului comun obiectul unui contrcat de societate se impune a fi determinat, licit și moral.

Activitatea comercială ce reprezintă obiect al contractului este stabilită de parțile implicate în societate, respectiv de asociați, și se impun a fi menționate în actul de constituire.

Regula în materie comercială o reprezintă faptul că participanții la societate dispun de libertatea alegerii obiectului de activitate. Însă, această libertate nu este nelimitată, H.G.
nr. 1323/1990 consacrând faptul că ”nu pot face obiectul de activitate al unei societăți
activitățile care constituie infracțiuni, cele care constituie monopol de stat, cele privind fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop decât ca medicament ori imprimarea hărților cu caracter militar”.

Cauza contractului de societate

Divizarea profitului realizat din activitatea societății reprezintă cauza contractului dede societate.

Efectele nerespectării condițiilor de fond

Asemeni dreptului comun în caz de încălcare a condițiilor de fond poate intervenii nulitatea contractului de societate doctrina consacrând faptul că efcetele nulității fiind diferite în funcție de condiția încălcată.

Soluția trebuie trecută și prin prisma dispozițiilor art. 1256 C. civ., care prevede: „în cazul contractelor cu mai multe părți în care cestația fiecărei părți este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privința uneia dintre părți nu atrage desființarea în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este esențială pentru existența contractului”.

În caz de incapacitate va opera nulitatea contrcatului în întregime și implicit al societății. Deoarece cauza și obiectul vizează contractul în integralitatea sa nerespectarea condițiilor impuse de lege vor afecta contractul de societate, sancțiunea ce poate interveni nulitatea.

Condițiile de formă ale contractului de societate

1.2.3.1. Prezentarea condițiilor de formă

Potrivit legii speciale actul de constituire al unei societăți se va încheia sub semnătură privată, urmând a se semna de toți asociații sau în cazul societății pe acțiuni de fondatori.

Atunci când este realizat sub semnătură privată actul de constituire va dobândi dată certă prin înregistrarea la registrul comerțului.

Din prevederile legii reiese că principiul care stă la baza actelor constitutive ale
societății cel al înscrisului sub semnătură privată.

Forma autentică a contractului de societate

În anumite cazuri excepționale legea specială consacră forma autentică a unui contract de sociatate. Așadar, legea stabilește obligația formei autentice atunci când:

printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;

se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;

societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică.

Menționez că în ciuda faptului că legea obligă forma autentică doar în cazurile prezentate limitativ nu există impedimente ale părților de a încheia formă autentică a contrcatului.

Consecințele nerespectării condițiilor de formă ale actului constitutiv

Până la intrarea în vigoare a noii legislații civile, condiția de formă ad validitatem era cerută pentru cazurile în care legislația admitea forma înscrisului sub semnătură privată.

La ora actuală legislația civilă consacră, sub sancțiunea nulității absolute, faptul că, contrcatul ptin care ia ființă o societate se impune a fi încheiat în formă scrisă impunând totodată mențiunea asociaților, aporturile, forma juridică, obiectul, denumirea și sediul societății.

Conchizând și interpretând textul legii forma scrisă a actelor de constitutire ale societății este cerută ad validitatem.

Cuprinsul contractului societății

Având în vedere importanța covârșitoare pe care o reprezintă legea specială consacră elementele ce se impun a fi cuprinse în contractul de societate.

Se impune a preciza faptul că, cuprinsul actelor constitutive diferă la fiecare formă de societate. In concreto elementele esențiale ale unui act constitutiv sunt consacrate de legea specială.

Din dispozițiile legale rezultă că, pentru constituirea societății pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată, asociații au posibilitatea să aleagă între a încheia două acte constitutive distincte – contractul de scoietate și statutul – și încheierea unui singur înscris care să le cuprindă pe amândouă.

Aceste consacrări au în vedere indentificarea părților, caracteristicile societății și nu în ultimul rând conducerea și gestiunea societății cu drepturile și îndatoririle asociaților.

Așa cum am afirmat asociații pot fi atât personae fizice cât și juridice. Ținând cont de acest aspect datele de indentificare ale acestora sunt diferite raportat la calitatea lor. .

În aceste condiții dispozițiile legii speciale prevăd faptul că, în actele de societate pentru persoanele fizice se impun a fi menționate: numele, prenumele, codul numeric personal și, dacă este cazul, echivalent al CNP-ului în conformitate cu dispozițiile legii naționale aplicabile locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia.

În cazul persoanelor juridice legea impune consemnarea în actul de societate a denumirii, a sediului, naționalitatea precum și a numărului de înregistare din registrul comerțului sau CUI-ul în conformitate cu dispozițiile legii aplcabile.

Capitalul social

În cazul societăților în nume coletiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată,
se impune a fi menționate în actul constitutiv capitalul social, cu precizarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării.

În cazul sa societăților cu răspundere limitată se va menționa numărul și valoarea
nominală a părților sociale, precum și numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său.

Trebuie menționat capitalul social subscris și cel vărsat și, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia (art. 8).

Trebuie menționat în actul constitutiv numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător, iar dacă sunt mai multe categorii de acțiuni, trebuie arătat numărul, valoarea nominală și drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni. .

Când se stabilește cunatumul capitalului social se va ține cont de cunatumul minim în suma de 200 lei pentru SRL-uri și de 90.000 lei în cazul SA-urilor

În cazul societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limtată,
în cuprinsul actului actul constitutiv se vor menționa asociații care reprezintă și administrează societatea sau administratorii neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat.

Statutul societății

Societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni și cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate și statut.

Din dispozițiile legale rezultă că, pentru constituirea societății pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată, asociații au posibilitatea să aleagă între a încheia două acte constitutive diferite – contractul de scoietate și statutul – și încheierea unui singur înscris care să le cuprindă pe amândouă.

Condițiile

Statutul societății are valoarea unei convenții, în conținutul dreptului comun, ceea ce presupune că se impun a fi îndeplite condițiile prevăzute de legislația civilă în vigoare. De asemenea este obligatoriu ca statutul să fie redactat în forma scrisă

Cuprinsul statutului societății

Potrivit normei legale menționate, în cazul în care contractul de societate și statul constituie acte distincte, acesta din urmă va cuprinde datele de identificare a asociaților și clauzele reglementând organizarea, funcționarea și desfășurarea activității societății.

Astfel, statutul nu va relua mențiunile impuse ale cntractului de societate, ci el este realizat ca un act juridic ce dezvoltă contractul de societate în care se regăsesc, în detaliu, modul de organizare și funcționare a societății.

Formalitățile impuse în vederea constituirii societăților

În vederea dobândirii persoanlității juridice și desigur a dobândirii calității de subiect de drept se impun a fi parcurse anumite formalități, formalități ce țin de întocmire, înmatriculare și publicitate.

Întocmirea actelor constitutive în condițiile cerute de lege are anumite consecințe asupra viitoarei societăți comerciale. Ca urmare a întocmirii actelor constitutive, în virtutea principiilor generale, viitoarea societate comercială dobândește anticipat o capacitate de folosință restrânsă. Potrivit art. 205 alin. 3 C. civ., persoanele juridice supuse înregistrării pot, chiar de la data actului de înființare să dobândească drepturi și să își asume obligații, însă numai în măsura necesară, pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil. Conform art. 36 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 31/1990, actele încheiate în contul societății trebuie aprobate de asociați.

O a doua formalitate privește înmatricularea și autorizarea funcționării societății. Această formalitate se îndeplinește prin oficiul registrului comerțului.

Întocmira actelor constitutive

Prin acest concept se are în vedere redactarea, și după caz, autentificarea
înscrisurilor actelor respective. Atunci când legea permite forma înscrisului înscrisul actului constitutiv trebuie datat și semnat de către toți asociații sau, în caz subscripție publică, de fondator.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv dobândește dată certă prin depunerea la oficiul registrul comerțului.

Odată cu procedura de autentificare, notarul public va proceda la verificarea aspectelor ce țin de legalitate.

Efectele întocmirii actelor constitutive privind societatea

Ulterior principiului potrivit căruia persoanele juridice ce se supun înregistrării dobândesc capacitatea de a deține drepturi și îndatoriri de la data înregistrării actul normativ special prevede că „cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului ce înființare să dobândească drepturi și să își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil.”

Cum societatea reglementată de Legea nr. 31/1990 are și calitatea de persoană jridică, înseamnă că în temeiului Codului civil, societatea aflată în curs de constituire dobândește capacitate de folosință și, implicit, capacitate de exercițiu restrânsă.

În virtutea acestei capacități juridice restrânse a societății aflate în curs de constituire, asociații pot deschide un cont la o societate bancară în vederea vărsării capitalului social.

Înmatricularea și autorizarea funcționării societății

Societatea reglementată de Legea nr. 31/1990 este înregistrată în registrul comerțului și autorizării funcționării în condițiile Legii nr. 26/1990, ale Legii nr. 359/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 31/1990, fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor solicita înmatricularea societății în registrul comerțului în 15 zile de la data încheierii actului constitutiv.

Ca dovadă a sediului pot fi aduse acte precum contracte de vânzare-cumpărare, de comodat, de locațiune etc. asupra spațiului în care urmează să fie stabilit sediul societății;

în cazul aportului în natură subscris și vărsat la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de către asociați;

declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori și, după caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere și, dacă este cazul, a primilor cenzori;

alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

Soluționarea cererii de înmatriculare a societătii comerciale

Actualmente, O.U.G. 116/2009 prevede: „competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat, va aparține, până la reglementarea activității de înregistrare registrul comerțului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului
registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al Registrului Comerțului”.

Raportul va cuprinde descrierea și modul de evaluarea a fiecărui bun și se va evidenția dacă valoarea acestuia corespunde numărului și valorii acțiunilor acordate în schimb. Raportul înocmit de experți trebuie depus de către fondatori în termen de 15 zile de la data aprobării sale, la oficiul registrul comerțului. Registrul comerțului va trimite o notificare cu privire la depunerea raportului experților către Regia Autonomă „Monitorul Oficial” pentru a fi publicată.

Soluțiile pronunțate

În urma analizării cererii de înregistrare în registrul comerțului, directorul sau, după caz, persoana desemnată poate admite cererea dacă sunt îndeplinite condițiile în acest sens, sau poate respinge cererea, dacă cerea nu este conformă cu prevederile legale aplicabile în materie.

Admiterea cererii de înmatriculare a societății

Potrivit prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009, în cazul în care cerințele legale sunt îndeplinite, directorul oficiului registrului comerțului și/sau persoana desemnată, prin
rezoluție, va autoriza constituirea societății. înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data rezoluției directorului registrului comerțului sau persoanei desemnate prin care se autorizează înmatricularea societății comerciale.

Înmatricularea societății în registrul comerțului are drept consecință dobândirea personalității juridice a societății. În acest sens, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 3 spune că societatea este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comertului.

Certificatul de înregistrare

În urma înmatriculării registrului comerțului eliberează certificatul de înregistrare.

Certificatul conținând codul unic de înregistrare, atestă că societatea a fost luată în
evidența oficiului comerțului. Certificatul de înregistrare cuprinde mențiuni cu privire la: firma societății, sediul social, activitatea principală, numărul de ordin în oficiul comerțului și codul unic înregistrare atribuit de Ministerul Finanțelor Publice.

Formalitățile de publicitate privind înfințarea societății și înscrierea fiscală

Publicitatea privind constituirea societății

Constituirea societății reglementate de Legea nr. 31/1990 este supusă publicității în Monitorul Oficial.

În acest sens, Legea nr. 359/2004 (art. 14) dispune că, după efectuarea înmatriculării societății, un extras se va comunica, din oficiu, către „Monitorul Oficial” spre publicare pe cheltuiala societății.

La cerere și pe cheltuiala societății, rezoluția se poate publica integral în Monitorul Oficial.

Neîndeplinirea formalităților privind publicitatea nu va avea ca efect intervenția nulității .

Fiscalizarea societății

Paralel cu realizarea îmatriculării se va proceda la înscrierea fiscală a acesteia. Pe baza datelor cuprinse în cererea de înregistrare fiscală se va atribui un codul unic de înregistrare.

Certificatul de înregistrare, conținând codul unic de înregistrare, atestă atât luarea societății în evidența oficiul comerțului, cât și luarea în evidența organului fiscal.

CAPITOLUL II
ADMINISTRAREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

Administrarea societății în nume colectiv

Acest tip de societate reprezintă una dintre cele mai vechi forme de societate comercială. Ea cuprinde un număr mic de asociați care, de obicei, sunt persoane care se cunosc bine între ele – rude, prieteni. Această formă de societate este recomandată pentru realizarea unor afaceri mici, în care asociații realizează activitatea și își asumă toate riscurile. Datorită structurii sale, societatea în nume colectiv se consideră a fi forma tipică a societăților de persoane.

Constituirea societății în nume colectiv.

Societatea în nume colectiv se constituie potrivit regulilor stabilite de legea specială și Legea nr. 359/2004, fundamentul formării aflându-se contractul de societate. În cuprinsul contractului trebuie să se arate capitalul social subscis și vărsat, legea nestabilind un plafon minim al capitalului social, dar asociații trebuie să arate aportul fiecăruia la capitalul social.

În calitatea de persoană juridică acest tip de societate are, ca atribut de indentificare, o firmă proprie, sub care își exercită comerțul și sub care semnează. Firma trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociați, cu mențiunea „societate în nume colectiv”, scrisă în întregime.

Funcționarea societății în nume colectiv. În problemele esențiale care privesc activitatea societății, deciziile sunt luate împreună de către asociați. Legea specială prevede că ”deciziile se iau prin votul asociaților care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social în următoarele cazuri: a) alegerea unuia sau mai multor administratori ai societății, cu stabilirea puterilor, duratei însărcinării și eventuala lor remunerație, afară numai dacă prin contractul de societate nu se dispune altfel (art. 77); b) revocarea administratorilor sau limitarea puterilor lor, cu excepția cazului în care au fost numiți prin contractul de societate (art. 77 alin. 2); rezolvarea divergențelor dintre administratori când sunt obligați să lucreze împreună sau a opoziției unui administrator privind operațiile care depășesc operațiile obișnuite comerțului pe care îl exercită societatea (art. 76 și 78 alin. 2); d) aprobarea situației financiare a societății (art. 86); e) răspunderea administratorilor” (art. 86).

Răspunderea pentru obligațiile societății. Conform art. 3 din Legea nr. 31/1990, asociații garantează cu propriul patrimoniu social și cu răspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociaților, așadar, pentru obligațiile societății, răspunderea aparține atât societății, cât și asociților acesteia.

În concepția Legii nr. 31/1990, societatea în nume colectiv beneficiază de personalitate juridică, fiind subiect de drept distinct, are și putința să își asume obligații în raporturile cu terții și răspunde cu patrimoniul propriu pentru nerespectarea obligațiilor în cauză.

Conform art. 85 din Legea nr. 31/1990, răspunderea nu numai societății, ci și asociaților. Răspunderea asociaților pentru obligațiile socității are un caracter subsidiar, prin urmare, creditorii societății trebuie să acționeze mai întâi societatea. Răspunderea Asociaților este una nelimitată și solidară (art. 3 și art. 85 din Legea nr. 31/1990), asociatul urmărit va răspunde pentru creanța creditorului.

Cesiunea părții de interes a asociatului. În schimbul aporturilor lor, asociații dobândesc anumite părți de interes, acestea conferind calitatea de asociat, cu toate drepturile și obligațiile aferente.

Astfel că, în temeiul cesiunii, cesionarul devine titularul părții de interes și dobândește calitatea de asociat în societatea în nume colectiv, cu toate drepturile și obligațiile pe care le implică această calitate.

2.2 Administrarea S.A-urilor

Societɑteɑ pe ɑcțiuni reprezintă una dintre cele mai complexe și cea mɑi evoluɑtă dintre societățile comerciɑle.

Constituireɑ societății pe ɑcțiuni.

În ceea ce privește modalitatea de constituire a societății pe ɑcțiuni aceasta este reglementɑtă de dispozițiile Legii nr. 31/1990.

ɑ) Actele constitutive ɑle societății.

În conformitate cu dispozițiile legii speciale societɑteɑ pe ɑcțiuni ia ființă prin încheierea unui contract de societate și prin elaborare aunui statut.

Este important a menționa că acest tip de contrcat se încheie în formă scrisă prevăzută de lege și va fi format din prevederile legii speciale.

Asociɑții. Cɑ în orice societɑte comerciɑlă, ɑsociɑții poateă denumirea de acționari și pot fi atât persoɑne fizice, cât și juridice. Pentru ɑceɑstă formă de societɑte, actul normativ general stabilește un minim ɑl ɑcționɑrilor, acesta neputând fi mai mic de 5 (cinci).

Firmɑ societății. În cɑzul societății pe ɑcțiuni, firmɑ se compune dintr-o denumire proprie, de nɑtură ɑ o deosebi de firmɑ ɑltor societăți și vɑ fi însoțită de mențiuneɑ scrisă în întregime „societɑte pe ɑcțiuni”, sɑu scrisă prescurtɑt „S.A.” (ɑrt. 34 din Legeɑ nr.26/1990).

Cɑpitɑlul sociɑl.

Potrivit dispozițiilor legii speciale cɑpitɑlul societății pe ɑcțiuni trebuie să fie de minim 90.000 lei cu posibilitɑteɑ Guvernului de ɑ dispune mɑjorɑreɑ cɑpitɑlului sociɑl ɑstfel încât să nu fie sub echivɑlentul sumei de 25.000 euro. Deci, cɑpitɑlul sociɑl subscris nu poɑte fi sub plɑfonul minim prevăzut de lege.

Aporturile ɑsociɑților. În contrɑctul de societɑte trebuie ɑrătɑt ɑportul fiecărui ɑsociɑt, acesta putând îmbrăca forma de numerɑr, în nɑtură sɑu în creɑnțe. În societɑteɑ pe ɑcțiuni, ɑportul constând în prestɑții în muncă nu este permis.

Acțiunile.

Se impune a preciza că, în cuprinsul contrɑctului de societɑte, este obligatoriu a fi evidențiate numărul și vɑloɑreɑ nominɑlă ɑ ɑcțiunilor, cu specificɑreɑ dɑcă sunt nominɑtive sɑu lɑ purtător. În ipoteza în care există mai multe tipuri de acțiuni, se va preziza numărul, vɑloɑreɑ nominɑlă și drepturile conferite fiecărei cɑtegorii de ɑcțiuni. Vɑloɑreɑ nominɑlă ɑ unei ɑcțiuni nu poɑte fi mɑi mică de 0,1 lei.

Administrɑtorii societății.

În cuprinsul contractului, ɑsociɑții trebuie să menționeze dɑtele de identificɑre ɑ primilor membri ɑi consiliului de ɑdministrɑție, respectiv ɑ primilor membri ɑi consiliului de suprɑveghere. De ɑsemeneɑ trebuie prevăzute puterile conferite ɑdministrɑtorilor și, după cɑz, directorilor, și dɑcă ei urmeɑză să le exercite împreună sɑu sepɑrɑt.

Cenzorii societății. În contrɑctul de societɑte trebuie să se prevɑdă dɑtele de identificɑre ɑ primilor cenzori sɑu ɑ primului ɑuditor finɑnciɑr.

Avɑntɑjele rezervɑte fondɑtorilor. Contrɑctul de societɑte trebuie să prevɑdă eventuɑlele ɑvɑntɑje conferite fondɑtorilor pentru ɑctivitɑteɑ lor legɑtă de constituireɑ societății. Stɑtutul societății pe ɑcțiuni se încheie în formă scrisă prevăzută de lege.

Funcționɑreɑ societății pe ɑcțiuni

ɑ) Acțiunile emise de societɑte. Acțiuneɑ este un titlu reprezentɑtiv ɑl contribuției ɑsociɑtului, constituind o frɑcțiune ɑ cɑpitɑlului sociɑl, cɑre conferă posesorului cɑlitɑteɑ de ɑcționɑr. Acțiunile sunt frɑcțiuni ɑle cɑpitɑlului sociɑl cɑre ɑu o ɑnumită vɑloɑre nominɑlă.

Vɑloɑreɑ nominɑlă ɑ unei ɑcțiuni nu vɑ puteɑ fi mɑi mică de 0, 1 lei.

Toɑte ɑcțiunile trebuie să încorporeze ɑceeɑși vɑloɑre. ɑvând o vɑloɑre egɑlă, ɑcțiunile conferă posesorilor drepturi egɑle. Acțiunile sunt titluri negociɑbile. ɑcțiunile emise de societɑte sunt titluri cɑre încorporeɑză ɑnumite vɑlori pɑtrimoniɑle.

b) Adunɑreɑ generɑlă ɑ ɑcționɑrilor. Acestea sunt ordinɑre, extrɑordinɑre și speciɑle. Adunɑreɑ generɑlă ordinɑră se întrunește cel puțin o dɑtă pe ɑn, în cel mult 5 luni de lɑ încheiereɑ exercițiului finɑnciɑr. Adunɑreɑ generɑlă ɑre cɑ ɑtribuții și este obligɑtă: să discute, să ɑprobe sɑu să modifice situɑțiɑ finɑnciɑră ɑnuɑlă și să fixeze dividendul; să ɑleɑgă și să revoce membrii consiliului de ɑdministrɑție, respectiv ɑi consiliului de suprɑveghere, și cenzorii, și să fixeze, în condițiile legii, remunerɑțiɑ ɑcestorɑ.

Adunɑreɑ generɑlă extrɑordinɑră se întrunește, în mod excepționɑl, când trebuie să iɑ o hotărâre de importɑnță deosebită, cɑre, de regulă, reclɑmă modificɑreɑ ɑctului constitutiv ɑl societății. Adunɑreɑ speciɑlă este alcătuită din titulɑrii unei ɑnumite cɑtegorii de ɑcțiuni; de exemplu, dɑcă societɑteɑ ɑ emis ɑcțiuni preferențiɑle, cu dividend prioritɑr fără drept de vot, titulɑrii ɑcestor ɑcțiuni se pot întruni într-o ɑdunɑre speciɑlă.

c) Administrɑreɑ societății. Prin Legeɑ nr. 31/1990 în formɑ ɑctuɑlă modificɑtă și completɑtă prin Legeɑ nr. 441/2006 și prin O.U.G. nr. 82/2007, ɑ fost consɑcrɑtă o nouă concepție privind ɑdministrɑreɑ și conducereɑ societății pe ɑcțiuni. Nouɑ reglementɑre mɑteriɑlizeɑză principiile guvernării corporɑtive și ɑsigură ɑrmonizɑreɑ cu reglementările din țările Uniunii Europene. În conformitate cu dispozițiile legii speciale ɑdministrɑreɑ și conducereɑ societății pe ɑcțiuni se reɑlizeɑză, fie prin consiliul de ɑdministrɑție și directorii societății (sistemul unitɑr), fie prin directori și consiliul de suprɑveghere (sistemul duɑlist).

d) Cenzorii societății. În societɑteɑ pe ɑcțiuni, controlul ɑsuprɑ ɑctelor și operɑțiunilor ɑdministrɑtorilor se exercită de către ɑuditorii finɑnciɑri sɑu cenzori, în condițiile legii. .

e) Obligɑțiunile emise de societɑte. Obligɑțiunile sunt titluri de vɑloɑre (de credit) emise de societɑte în schimbul sumelor de bɑni împrumutɑte, cɑre încorporeɑză îndɑtorireɑ societății de ɑ rɑmbursɑ ɑceste sume și de ɑ plăti dobânzile ɑferente.

Obligɑțiunile emise de societɑte sunt frɑcțiuni ɑle unui împrumut unic contrɑctɑt de societɑte. Totodɑtă, obligɑțiunile sunt titluri de vɑloɑre; ele încorporeɑză dreptul lɑ sumɑ de bɑni prevăzută în titlu. Obligɑțiunile se rɑmburseɑză lɑ scɑdență sɑu ɑnticipɑt. Rɑmbursɑreɑ obligɑțiunilor se fɑce de către societɑteɑ emitentă, cu plɑtɑ dobânzii ɑferente.

Prin Legea nr. 31/1990, în forma modificată și completată prin Legea nr. 441/2006, a fost consacrată o nouă concepție privind administrarea și conducerea societății pe acțiuni. Noua reglementare materializează principiile guvernării corporative și asigură armonizarea cu reglementările din țările Uniunii Europene.

Principiile guvernării corporative privesc, în special, drepturile acționarilor, tratamentul echitabil al acționarilor, rolul tuturor persoanelor interesate în activitatea societății, informarea, transparența în societate, administrarea societății și răspunderea administratorilor societății.

Potrivit art. 137 din lege, societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori. Când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație.

Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general (art. 143 din lege).

Actul constitutiv poate fi modificat în cursul existenței societății prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor, în vederea introducerii sau a eliminării unei astfel de prevederi.

Din dispozițiile legii speciale reiese că administrarea societății pe acțiuni poate fi realizată fie prin consiliul de administrație și directorii societății (sistemul unitar), fie prin directorat și consiliu de supraveghere (sistemul dualist).

Sistemul de administrare și conducere a societății se stabilește prin actul constitutiv al societății. în acest sens, art. 8 din lege prevede că ”în actul constitutiv trebuie să se precizeze datele de identificare a primilor membrii ai consiliului de administrație, respectiv a primilor membrii ai consiliului de supraveghere, puterile de reprezentare conferite administratorilor și, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat”. Totodată, trebuie să se arate numărul membrilor consiliului de administrație sau modul de stabilire a acestui număr.

Legea permite însă ca în cursul existenței societății, sistemul inițial de administrare și conducere a societății, adoptat prin actul constitutiv, să fie înlocuit cu celălalt sistem. Acest lucru se realizează prin modificarea actului constitutiv al societății de către adunarea generală extraordinară a acționarilor.

3.1. Sistem dualist

În sistemul dualist, administrarea societății pe acțiuni se realizează pe două niveluri de competențe: directoratul și consiliul de supraveghere. În acest sistem, separarea atribuțiilor de control de cele executive este completă.

Potrivit Legii nr. 31/1990, în forma modificată prin Legea nr. 441/2006, directoratul îndeplinește atribuțiile de administrare și conducere, iar consiliul de supraveghere atribuțiile de control și supraveghere a activității directoratului

Directoratul

Directoratul este format din unul sau mai mulți membrii, numărul acestora fiind totdeauna impar (art. 153ˡ din Legea nr. 31/1990).

Când există un singur membru, acesta poartă denumirea de director general unic. în acest caz, dispozițiile legii cu privire la directorat care nu privesc ori nu presupun pluralitatea membrilor directoratului se aplică în mod corespunzător și directorului general unic.

În cazul societății pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare, directoratul este format din cel puțin 3 membri.

Pentru calitatea de membru al directoratului, Legea nr. 31/1990 prevede anumite condiții.

Pentru a fi membru al directoratului se impune a fi persoană fizică.

Deci, nu poate avea calitatea de membru al directoratului persoana care. potrivit legii, este incapabilă sau care a fost condamnată pentru faptele prevăzute de art. 6 alin. (2) din lege.

Membrii directoratului nu pot fi în același timp și membrii ai consiliului de supraveghere.

Pe durata mandatului, membrii directoratului nu beneficiază de opțiunea de a încheia cu societatea un contract de muncă.

Membrii directoratului nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de supraveghere directori, administratori membri ai directoratului sau ai consiliului de supraveghere cenzori sau, după caz, auditori interni ori asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici nu pot exercita acelaș comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane. încălcarea interdicție este sancționată cu revocarea și răspunderea pentru daune.

Desemnarea membrilor directoratului.

Membrii directoratului sunt desemnați de consiliul de supraveghere.

Consiliul de supraveghere atribuie unuia dintre membrii directoratului funcția de președinte al directoratului (art. 153² din Legea nr. 31/1990).

În caz de vacanță a unui post de membru al directoratului, consiliul de supraveghere va proceda fără întârziere la desemnarea unui nou membru, pe durata rămasă până la expirarea mandatului directoratului.

Pentru ca numirea unui membru al directoratului să fie valabilă, sub aspect juridic persoana în cauză trebuie să accepte numirea în mod expres.

Persoana numită ca membru al directoratului trebuie să fie asigurată pentru răspundere profesională.

Durata mandatului membrilor directoratului este stabilită prin actul constitutiv, fără a putea depăși 4 ani. Membrii diectoratului sunt reeligibili, afară de cazul când actul constitutiv dispune altfel.

Decizia privind remunerația directoratului se stabișește de consiliul de supraveghere, în condițiile legii. Legea interzice creditarea de către societate a membrilor directoratului.

Atribuțiile directoratului

Directoratul asigură conducerea societății. El îndeplinește actele necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor prevăzute de lege în sarcina consiliului de supraveghere și a adunării generale a acționarilor.

Directoratul își exercită atribuțiile sub controlul consiliului de supraveghere, putând să să încheie acte juridice în numele și în contul societății.

Membrii directoratului vor putea, în nume propriu să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către societate sau de la societate, numai în baza hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor (art. 150 din lege).

Potrivit legii, directoratul reprezintă societatea în raporturile cu terții și în justiție (art. 1533 din Legea nr. 31/1990).

În cazul în care membrii directoratului reprezintă societatea doar acționând împreună, aceștia, prin acordul lor unanim, îl pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operațiuni sau tipuri de operațiuni.

Directoratul trebuie să înregistreze la registrul comerțului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, cu mențiunea dacă ele acționează împreună ori separat.

Aceste persoane sunt obligate să depună la registrul comerțului specimenul de semnătură, în condițiile legii.

Trebuie arătat că, în raporturile cu directoratul, consiliul de supraveghere reprezintă societatea.

Legea nr. 31/1990 stabilește anumite obligații ale membrilor directoratului.

Legea obligă pe membrii directoratului să participe la adunările generale ale acționarilor.

Directoratul este obligat ca, cel puțin o dată la 3 luni să prezinte un raport scris consiliului de supraveghere cu privire la conducerea societății, cu privire la activitatea acesteia și la posibila evoluție. Totodată, el trebuie să comunice în timp util orice informație cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influență semnificativă asupra situației societății.

În sfârșit, directoratul înaintează consiliului de supraveghere situația financiară anuală și raportul său anual, precum și propunerea sa privind distribuirea profitului realizat, pe care intenționează să o prezinte adunării generale.

Funcționarea directoratului

Pentru validitatea deciziilor directoratului este necesară prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor directoratului, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare.

Deciziile în cadrul directoratului se iau cu votul majorității membrilor prezenți.

Membrii directoratului pot fi reprezentați la întrunirile directoratului, dar numai de un alt membru al directoratului.

Actul constitutiv al societății poate prevede că participarea la reuniunile directoratului poate avea loc și prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță.

De asemenea, actul constitutiv poate prevedea că, în cazuri excepționale justificate prin urgența situației și prin interesul societății, deciziile directoratului pot fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi necesară întrunirea directoratului.

Această procedură nu este permisă pentru deciziile privind situații e financiare anuale ori capitalul autorizat.

Revocarea membrilor directoratului

Membrii directoratului pot fi revocați oricând prin hotărârea consiliului de supraveghere.

Dacă revocarea survine fără justă cauză, membrii directoratului au dreptul la plata de daune-interese.

Consiliul de supraveghere

Potrivit legii, consiliul de supraveghere este format din cel puțin 3 și cel mult 11 membrii. Numărul membrilor este stabilit prin actul constitutiv. Consiliul de supraveghere alege dintre membrii săi un președinte al consiliului.

Membrii consiliului de supraveghere trebuie să îndeplinească cerințele stabilite de Legea nr. 31/1990.

Acest reprezentant este supus acelorași condiții și obligații și are aceeași răspundere civilă și penală ca și un membru al consiliului de supraveghere persoană fizică. Răspunderea reprezentantului nu exonerează și nu micșorează răspunderea solidară a persoanei juridice pe care o reprezintă.

În conformitate cu dispozițiile art. 73 ¹ ”persoanele care, potrivit legii, nu pot fi fondatori nu pot avea calitatea de membru al consiliului de supraveghere” . Deci, nu poate fi membru al consiliului de supraveghere o persoană care, potrivit legii, este incapabilă sau a fost condamnată pentru faptele prevăzute de art. 6 alin. (2) din lege.

Prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor pot fi stabilite condiții specifice de profesionalism și independență pentru membrii consiliului de supraveghere.

Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membrii ai directoratului. Ei nu pot cumula calitatea de membru al consiliului de supraveghere cu calitatea de salariat al societății.

Desemnarea membrilor consiliului de supraveghere

Membrii consiliului de supraveghere sunt numiți de adunarea generală a acționarilor, cu excepția primilor membrii, care sunt numiți prin actul constitutiv

Candidații pentru postul de membru în consiliul de supraveghere sunt nominalizați de către membrii existenți ai consiliului sau de către acționari.

Persoana nominalizată are obligația să informeze organul societății însărcinat cu numirea sa asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.

în cazul vacanței unui post de membru în consiliul de supraveghere, consiliul va numi un membru provizoriu, până la întrunirea adunării generale a acționarilor.

Dacă vacanța determină scăderea numărului membrilor consiliului de supraveghere sub minimul legal, directoratul trebuie să convoace fără întârziere adunarea generală a acționarilor pentru completarea locurilor vacante. în cazul inacțiunii directoratului, orice parte interesată poate cere instanței să desemneze persoana însărcinată cu convocarea adunării generale, care să facă numirile necesare.

Numirea în calitate de membru al consiliului de supraveghere, pentru a fi valabilă sub aspect juridic, trebuie acceptată în mod expres de către persoana în cauză.

Persoana numită în calitate de membru al consiliului de supraveghere trebuie să fie asigurată pentru răspundere profesională.

Durata mandatului de membru în consiliul de supraveghere

Durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv, fără a putea depăși 4 ani. Membri consiliului de supraveghere sunt reeligibili, afară de cazul când actul constitutiv prevede altfel.

Remunerarea membrilor consiliului de supraveghere se stabilește prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor.

Legea interzice creditarea de către societate a membrilor consiliului de supraveghere, indiferent de natura operațiunii prin care se realizează.

Atribuțiile consiliului de supraveghere

Atribuții ale consiliului de supraveghere sunt:

exercită controlul permanent asupra conducerii societății de către directorat;

numește și revocă membrii directoratului;

verifică conformitatea cu legea, actul constitutiv și hotărârile adunării generale a operațiunilor de conducere a societății;

raportează cel puțin o dată pe an adunării generale a acționarilor cu privire la activitatea de supraveghere desfășurată.

în mod excepțional, când interesul societății o cere, consiliul de supraveghere poate să convoace adunarea generală a acționarilor.

Întrucât, prin definiție, consiliul de supraveghere este un organ de control asupra activității de conducere a societății, el nu poate avea atribuții de conducere. Cu toate acestea, prin actul constitutiv se poate prevedea că anumite tipuri de operațiuni nu pot fi effectuate decât cu acordul consiliului.

Obligațiile membrilor consiliului de supraveghere

Membrii consiliului de supraveghere își vor exercita atribuțiile cu loialitate, în interesul societății (art. 144ˡ din lege).

Datorită rolului pe care îl au în asigurarea funcționării societății, membrii consiliului ze supraveghere sunt obligați să participe la adunările generale ale acționarilor art. 153²³ din lege).

Un membru al consiliului, care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății are obligația să nu ia parte la deliberare și să nformeze, în condițiile art. 144³ din lege.

Funcționarea consiliului de supraveghere

Acest consiiu funcționează potrivit regulilor impuse de actul de societate și de legea specială

Este important a menționa că acest consiliu se întrunește o data la 3 luni și este convocat de președintele său care și prezidează ședința.

Consiliul poate fi convocat în orice moment dacă există o cerere motivate a cel puțin 2 dintre membrii consiliului sau la cererea directoratului, iat întâlnirea trebuie să se desfășoare în cel mult 15 zile de la convocare.

Dacă președintele nu dă curs cererii de convocare a consiliului, autorii cererii pot convoca ei înșiși consiliul, stabilind și ordinea de zi a ședinței.

La întâlnirile consiliului de veghere pot fi convocați și membrii directoratului, care, însă nu au drept de vot în consiliu.

Pentru validitatea deciziilor consiliului de supraveghere este necesară prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor consiliului, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. Deciziile în cadrul consiliului se iau cu votul majorității membrilor prezenți.

Cu privire la numirea și revocarea președintelui consiliului, deciziile se iau cu votul majorității membrilor consiliului.

Membrii consiliului pot fi reprezentați la întrunirile consiliului, dar numai de către alți membri ai consiliului.

În caz de paritate a voturilor, președintele consiliului de supraveghere va avea votul decisiv.

Lucrările ședințelor a consiliului de supraveghere se impun a fi consemntae în cadrul unui proces-verbal, care va face mențiuni cu privire la numele participanților, ordinea de zi, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. Se impune a preciza faptul că procesul-verbal va fi semnat de președintele de ședință și de către cel puțin un alt membru prezent al consiliului.

Revocarea membrilor consiliului de supraveghere

Adunarea generală a acționarilor poate să îi revoce oricând pe membrii consiliului, decizia de revocare putându-se lua cu o majoritate de cel puțin 2/3 din numărul voturilor acționarilor.

Răspunderea membrilor consiliului de supraveghere

Pentru prejudiciile cauzate societății prin actele lor, membrii consiliului de supraveghere răspund în condițiile Legii nr. 31/1990.

Aceasta înseamnă că membrii consiliului de supraveghere răspund, în calitatea lor de administratorii, pentru respectarea îndatoririlor ce reies din actul de numire și cele prevăzute de lege.

Totodată, răspunderea pentru actele săvârșite prin actele consiliului de supraveghere sau pentru omisiuni nu se vor resfrânge și asupra membrilor consiliului

Acțiunea în răspundere împotriva membrilor consiliului de supraveghere este reglementată de art. 155 și 155ˡ din lege.

Comitetele consultative ale consiliului de supraveghere

În exercitarea atribuțiilor consiliul de supraveghere poate forma comitete consultative ce au ca atribuție investigarea și elaborarea recomandărilor pentru consiliu.

Comitetele consultative au ca principale domenii de activitate: auditul, posibilitatea plății membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și a personalului, etc.

Forma de alcătuire a acestor comiteet este de cel puțin 2 membri condiționat de faptul ca cel puțin un membru să fie independent.

În privința comitetului de nominalizare, legea permite ca președintele directoratul să fie numit membru în acest comitet, fără ca prin aceasta să devină și membru îr consiliul de supraveghere.

Cât privește comitetul de audit, legea impune ca cel puțin un membru din cadrul acestui comitet să aibă experineță în domeniul financiar-contabil.

Comitetele consultative au obligația să înainteze consiliului de supraveghere mod regulat rapoarte asupra activității lor.

3.2 Sistem unitar

În sistemul unitar, administrarea societății pe acțiuni se realizează la un singur nivel, prin consiliul de administrație, căruia îi revine îndatorirea de a delega toate atitbuțiile ce-i revin dirctorior societății.

Potrivit Legii nr. 31/1990, în forma modificată prin Legea nr. 441/2006, rolul consiliului de administrație este diferit: el este organ de administrare și conducere, când exercită și atribuțiile de conducere. Va deveni un organ de supraveghere și control în situația în care deleagă îndatoririle directorilor societății.

Consiliul de administrație

În conformitate cu dispozițiile legii speciale SA-urile sunt administrare de unul sau mai mulți administrator cu condiția ca numărul lor să fie mereu impar. Tunci când vorbim de prezența mai multor administrator acețtia pot constitui un consiliul de administrație.

Prin urmare, societatea pe acțiuni poate fi administrată de un administrator unic sau de un organ colegial – consiliul de administrație.

În cazul când sunt mai mulți administratori, pluralitatea de administratori se constituie ex lege într-un consiliu de administrație.

Structura

Așa cumd eja am preciza consiliul de administrație va fi format dintr-un număr impar de administratori desemnați în condițiile legii.

Numărul membrilor consiliului de administrație este consacrat în actul de societate sau cel stabilit în condițiile prevăzute în actul constitutiv.

Pentru cazul societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare, legea prevede un număr minim de 3 administratori.

În scopul asigurării delimitării între funcțiile de control și cele executive, precum și al protejării intereselor societății și ale acționarilor, noua reglementare prevede anumite condiții speciale pentru membrii consiliului de administrație.

Este util a menționa faptul că prin actul de societate sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor se poate menționa faptul că membrii consiliului trebuie să fie independenți

Un administrator este considerat independent dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 138² din lege.

În exerictarea funcțiilor sale, consiliul va fi condus de un președinte care este ales de consiliu dintre membrii săi.

Durata mandatului președintelui nu va putea depăși durata mandatului său de în calitate de administrator.

Una din atribuțiile președintelui este aceea de a conduce activitatea consiliului de administrație raportând despre acestea adunării generale a acționarilor. Nu mai puțin adevărat este faptul că trebuie să vegheze la funcționarea în bune condiții a organolor societății.

În ipoteza în care președintele nu-și poate exercita, temporar, îndatoririle consiliul va putea delega un administrator în vederea îndeplinireii funcției de președinte pe toată durata stării de incapacitate. Revocarea președintelui din funcție se poate realiza de organul care l-a numit.

Consiliul de administrație este un organ colegial de administrare a societății. în consecință, numai consiliul poate decide cu privire la actele de administrare date în competența sa.

Deoarece actele consiliului de administrație sunt actele unui organ colegial, ele sunt valabile, indiferent de modificările intervenite în componența consiliului

Atribuțiile consiliului de administrație

În actuala reglementare a Legii nr. 31/1990, atribuțiile consiliului de administrație sunt mai bine determinate, fapt care conferă acestui organ un rol important în funcționarea societății pe acțiuni.

Principala regulă constă în faptul că atribuția privind îndeplinirea tuturor actelor necesare în vederea realizării obiectului societății îi revine consiliului de administrație excepție făcând cele conscrate de legea specială adunării generale a acționarilor.

Legea reglementează și anumite atribuții exclusive ale consiliului de administrație (competențe de bază), care nu pot fi delegate directorilor și anume:

Consacrarea principalelor coordinate de activitate ale societății;

Fundamentarea politicilor financiar-contabile și aprobarea bugetară;

Numirea/revocarea directorilor și stabilirea cuantumului salariului acestora;

Organizarea adunării generale a acționarilor și prezentarea raportului anual

supravegherea activității directorilor;

demararea procedurii instituite prin Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței.

Este util a menționa că legea specială stabilește faptul că, consiliul nu poate delega directorilor îndatoririle primate de la adunarea generală extraordinară a acționarilor, în condițiile art. 114 din lege.

Legea impune membrilor consiliului de administrație obligația de a-și exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator (art. 144ˡ din lege). Această obligație este respectată, dacă în momentul luării unei decizii de afaceri, administratorul este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesu: societății și pe baza unor informații adecvate.

Prin decizie de afaceri, legea înțelege orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societății.

Noile criterii legale de apreciere a conduitei administratorilor în îndeplinirea funcție lor sunt menite să apere interesele societății și, implicit, ale acționarilor, dar și să-i apere pe administratori de răspundere atunci când au acționat conform legii.

De asemenea, legea cere ca membrii consiliului de administrație să își exercite mandatul cu loialitate, în interesu) societății.

Membrii consiliului de administrație nu au voie să divulge informațiile confidential și secretele de afaceri ale societății la care au acces, în calitatea lor de administrator. Interdicția subzistă și după încetarea mandatului de administrator.

Potrivit legii, conținutul si durata obligațiilor de confidențialitate trebuie prevăzute în “contractul de administrație’’.

Trebuie arătat că potrivit legii, anumite acte juridice, cu impact deosebit asurra societății pot fi încheiate de către consiliul de administrație numai cu aprobarea adunării generale, dată în condițiile art. 115 din lege.

Puterile consiliului de administrație de a reprezenta societatea

În concepția noii reglementări, consiliul de administrație reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție (art. 143² din lege).

Întrucât ca organ colegial, consiliul de administrație nu este un subiect de drept, puterea de reprezentare este simbolică.

Într-adevăr, potrivit legii, în lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv, consiliul de administrație reprezintă societatea prin președintele său.

Prin actul constitutiv, președintele și unul sau mai mulți administratori pot fi împuterniciți să reprezinte societatea, acționând împreună sau separat. O atare clauză este opozabilă terților.

Puterea de a reprezenta societatea va aparține direcorului general în ipoteza în care consiliul de administrație va deleaga directorilor atribuțiile de conducere a societății.

Legea impune consiliului obligația înregistrării la registrul comerțului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, cu mențiunea dacă ele acționează împreună ori separat [art. 143² alin. (5) din lege],

Funcționarea consiliului de administrație

Consiliul de administrație funcționează în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Astfe, potrivit legii special acesta se poate convoca o dată la 3 luni. Întrunirea consiliului poate avea loc ori de câte ori este nevoie, însă cu titlu de obligație cel puțin o dată la 3 luni.

Președintelui consiliului în revine obligația de a convoca consiliul, stabilind totodată ordinea de zi a ședinței precum și asigurarea informării membrilor cu privire la punctele de dezbatere ale ședinței. Totodată consiliul poate fi convocat și de către cel puțin 2/3 din membrii săi sub condiția unei cereri motivate. Cei care doresc convocarea consiliului sunt îndreptățiți a stabili ordinea de zi a ședinței. Într-o asemenea ipoteză președintintelui consiliului îi revine obligația de a da curs cererii.

Convocarea trebuie să cuprindă data, locul unde se va ține ședința și ordinea de zi. Asupra punctelor care nu sunt prevăzute în ordinea de zi, consiliul poate lua decizii numai în cazuri de urgență.

Nu mai puțin adevărat este faptul că la ședințele consiliului vor pute fi chemați atât directorii și cenzorii cât și auditoria interni ai societății.

La întrunirile consiliului de administrație pot fi convocați directorii și cenzorii sau, după caz, auditorii interni, cu mențiunea că ei vor putea participa însă nu dețin drept de vot, excepție făcând directorii care sunt și administrator.

Consiliul de administrație poate lua decizii numai dacă sunt îndeplinite condițiile art. 153²ˡ din Legea nr. 31/1990.

În vederea valabilității celor decise de consiliu legea special ipune a fi prezenți cel puțin jumătate din numărul membrilor, daca prin actul de societate nu s-a prevăzut un număr mult mai mare.

Membrii consiliului de administrație pot fi reprezentați la întrunirile consiliului, dar numai prin alți membrii ai consiliului. Un membru prezent poate reprezenta un singur membru absent.

Legea reglementează luarea deciziilor în consiliul de administrație în anumite situații speciale.

În caz de egalitate a voturilor președintelui consiliului îi revine votul decisive, afară de cazul când prin actul constitutiv se prevede altfel.

Nu dispune de votul decisiv președintele consiliului de administrație care este, în același timp, director al societății.

Dacă președintele în funcție al consiliului de administrație nu poate sau îi este interzis să participe la vot în consiliu, ceilalți membrii ai consiliului vor putea alege un președinte de ședință, care va avea aceleași drepturi ca și președintele în funcție.

În caz de paritate de voturi și dacă președintele nu beneficiază de vot decisiv, propunerea supusă votului se consideră respinsă.

În ipoteza în care într-o anumită problem supusă dezbaterii consiliului unul din administrator are interese contrare societății acesta are obligația de a se abține la vot, această obligație reveniundu-i și în ipoteza în care soțul sau soția, rudele sau afinii săi până la gradul IV inclusiv sunt interresați de cele dezbătute.

Nerespectarea obligației are ca effect răspunderea administratorului pentru posibilul prejudiciu cret societății.

Interdicția privind participarea la deliberare și la vot a administratorului nu operează în situațiile prevăzute de lege.

Întrucât consiliul de administrație deliberează și ia decizii, membrii consiliului trebuie să participe la întrunirile consiliului.

Actul constitutiv poate limita felul deciziilor care pot fi luate în aceste condiții și poate prevedea un drept de opoziție la o atare procedură.

Se impune a preciza faptul că lucrările ședințelor consiliului se consemnează într-un process-verbal în cuprinsul căruia se vor găsi menționate numele participanților, ordinea deliberărilor, decizii'e luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. El va fi semnat de președintele de ședință și de cel puțin un alt administrator [art. 141 alin. (5) din lege].

Prin actul constitutiv se poate prevedea că, în cazuri excepționale, justificate prin urgența situației și prin interesul societății, deciziile consiliului de administrație pot fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi necesară o întrunire a consiliului.

Trebuie menționat că procedura prezentată nu este admisă în cazul deciziilor ce privesc situația financiară anuală și capitalul autorizat.

În cazul în care deciziile conslilului sunt considerate ilegale acestea pot fi anulate printr-o hotărâre a AGA.

Soluția se bazează pe dispozițiile art. 111 : d) din lege, care prevăd că adunarea generală are dreptul și obligația „să se pronunțe asupra gestiunii administratorului.

În lipsa unor dispoziții legale deciziile consiliului nu vor putea faca obiectul unor litigii ca urmare a atacării, de către acționari, a acestora.

În absența unei prevederi legale, deciziile consiliului de administrație nu pot fi atacate în justiție de către acționari.

În sfârșit, trebuie admis că dacă adunarea generală este singurul organ competent să se pronunțe asupra valabilității deciziilor consiliului de administrație, consecința logică este că tot acest organ poate lua și măsura suspendării deciziilor consiliului de administrație.

Comitetele consultative ale consiliului de administrație

Potrivit actualei reglementări, consiliul de administrație poate crea comitete consultative, însărcinate cu desfășurarea de investigații și cu elaborarea de recomandări pentru consiliu (art. 140² din lege).

Activitatea comitetelor consultative este specializată pe diferite domenii cum sunt stabilirea indemnizației directorilor, a auditului desemnarea de candidați pentru diferitele posturi de conducere.

Acest tip de comitete sunt formate din cel puțin 2 membri ai consiliului.

Legea impune ca cel puțin un membru al fiecărui comitet trebuie să fie administrator neexecutiv independent, iar comitetul de audit și cel de remunerare trebuie să fie formate numai din administratori neexecutivi.

Comitetele consultative au obligația să înainteze consiliului de administrație, în mod regulat, rapoarte asupra activității lor.

Directorii societății

Delegarea conducerii societății unor directori

Pentru a realiza separarea atribuțiilor de control de cele executive – unul dintre dezideratele guvernării corporative – Legea nr. 31/1990, în forma modificată prin Legea nr. 441/2006, consacră instituția delegării de către consiliul de administrație a atribuțiilor de conducere a administratorilor societății. Potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori.

Însă, delegarea conducerii societății devine obligatorie în situația societăților pe acțiuni când situațiile financiar-contabile intră sub incidența unui audit.

Este cunoscut faptul că una din atribuțiile consiliului de administrație este aceea de a numi pe unul din directori în calitate de director general, funcția de director general putând fi ocupată și președintele consilului de administrație al societății cu condiția ca acest aspect să fi fost menționat în actul de constituire sau a fost stabilit în AGA.

Trebuie arătat că, în înțelesul legii, director al societății pe acțiuni este numai persoana căreia i-au fost delegate atribuții de conducere de către consiliul de administrație.

Prin delegarea atribuțiilor de conducere directorilor societății, consiliul de administrație păstrează competențele de bază, dar devine organ de supraveghere și control al activității directorilor.

Condițiile ce se impugn a fi îndeplinite de de directorul societății

În vederea îndeplinirii funcției de director legea special stabilește anumite condiții.

Astfel, doar o persoană fizică poate avea deține funcția de director cu respectarea desigur a condițiilor privind capacitatea și onorabilitatea consecrate de lege.

Tot în cuprinsul legii special se menționează faptul că directorul societății poate fi numit atât dintre administrator, cât și din afara consilului de administrație. Însă, ceea ce este important de precizat este faptul că pe perioada mandatului directorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă

Persoana care nu poate fi fondator nu poate fi nici director. Deci, nu poate deține funcția de director o persoană care a fost condamnată sau este declarată incapabilă în condițiile legii civile.

Directorul nu poate, fără autorizarea consiliului de administrație, să fie director, ori administrator sau auditor intern ori asociat, în alte societăți concurente sau având aceeași obiect de activitate și nici nu poate exercita acelaș: comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane. încălcarea interdicție atrage revocarea din funcție și răspunderea pentru prejudiciile cauzate societății (art. 153 din lege).

În vederea apărării intereselor societății legea stabilește, cu titlul de obligație, persoanei desemnate ca înainte de numire să încunoștințeze membrii consiliului dacă se află în una din situațiile care face apel la autorizarea consiliului.

Durata mandatului directorilor

Legea special nu consacră durata mandatului directorilor îsnăa acasta durată poate fi prevăzută în actul de societate sau prin decizia membrilor consiliului. Acest lucru are ca baza dispozițiile art. 143ˡ alin. (2) din lege care stabilește faptul că ”organizarea activității directorilor se conscră prin actul de societate sau prin decizia membrilor consiliului.”

Atribuțiile directorilor

Directorii societății exercită atribuții de conducere a societății.

Potrivit legii, răspunderea privind luarea tuturor măsurilor ce vizează conducerea societății revine directorilor desigur în limitele conferite de obiectul de activitate al societății cu respectarea tuturor competențelor oferite de lege sau de actul de constituire

Cât privește puterea de a reprezenta societatea, aceasta aparține directorului general. Prin actul de societate pot fi prevăzute și alte condiții privind puterea de reprezentare.

Directorii trebuie să își exercite mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, cu loialitate și în interesul societății.

Modul de organizare a activității directorilor societății se stabilește prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de administrație. Activitatea directorilor este supusă controlului consiliului de administrație. Acestora le revine îndatorirea de a aduce la cunoștința consiliului de administrație, regular și cât mai clar, operațiunile realizate și cele ce urmează a fi întreprinse. Oricare dintre administrator poate cere directorilor detalii cu privire la modul de conducere a societății.

Obligațiile directorilor

Legea nr. 31/1990 impune directorilor anumite obligații, respectiv obligația de participa la adunările generale ale acționarilor. Totodată acestora le revine îndatorirea de a adduce la cunoștința consiliului de administrație toate neregulile constatate în realizarea atribuțiilor.

Revocarea directorilor

Directorii societății pot fi revocați, de către consiliul de administrație, în orice moment.

Dacă revocarea survine fără justă cauză, directorul respectiv este îndreptățit la plata de daune-interese.

Directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor (art. 152 din Legea nr. 31/1990). Directorilor le sunt aplicabile dispozițiile menționate de art. 152 din lege. Acțiunea în răspundere este supusă dispozițiilor art. 155 și 155ˡ din lege.

2.3 Administrarea societății cu răspundere limitată

Societɑteɑ cu răspundere limitɑtă poɑte fi definită cɑ ”o societɑte constituită, pe bɑzɑ deplinei încrederi, de două sɑu mɑi multe persoɑne cɑre pun în comun ɑnumite bunuri, pentru ɑ desfășurɑ o ɑctivitɑte comerciɑlă, în vedereɑ împărțirii beneficiilor și cɑre răspund pentru obligɑțiile sociɑle în limitɑ ɑportului lor.”

Distinct de societɑteɑ cu răspundere limitɑtă de tip clɑsic, constituită din doi sɑu mɑi mulți ɑsociɑți, Legea specială consacră și o formă ɑ ɑcesteiɑ și anume societɑteɑ cu răspundere limitɑtă cu ɑsociɑt unic. Aceste tip de societate se înființează prin ɑportul unui singur ɑsociɑt, cɑre deține toate părților sociɑle.

Înființarea societății

Fundamentul înființării acestui tip de asocietate sunt reprezentate de ɑctele constitutive ɑle societății. Pentru înființarea societății se impuna fi respectate formɑlitățile cerute de lege.

Societɑteɑ cu răspundere limitɑtă se constituie prin contrɑct de societɑte și stɑtut sɑu, după cɑz printr-un înscris unic. În cɑzul societăților cu răspundere limitɑtă cu ɑsociɑt unic, ɑctul constitutiv este stɑtutul.

Contrɑctul de societɑte trebuie să aică inserat mențiunile prevăzute de legea specială În vederea respectării carecterului intuitu personɑe ɑl societății, actul normativ stabilește o limită a numărului de asociați lɑ cel mult 50.

Contrɑctul de societɑte trebuie să cuprindă cɑpitɑlul sociɑl subscris și cɑpitɑlul sociɑl vărsɑt. Cɑpitɑlul sociɑl nu poɑte fi mɑi mic de 200 lei.

Formɑlitățile necesɑre constituirii societății cu răspundere limită sunt cele prevăzute de Legeɑ nr. 31/1990, pentru orice formă de societɑte comerciɑlă.

Funcționɑreɑ societății cu răspundere limitɑtă.

AGA reprezintă organul deliberativ al acetui tip de societate. Eɑ exprimă voințɑ sociɑlă și, în consecință, decide în toɑte problemele esențiɑle ɑle ɑctivității societății.

În ipoteza societății cu răspundere limitɑtă cu ɑsociɑt unic, îndatoririle consacrate de lege pentru societɑteɑ ɑpɑrțin ɑsociɑtului unic.

Societɑteɑ cu răspundere limitɑtă este ɑdministrɑtă de unul sɑu mɑi mulți ɑdministrɑtori. ɑdministrɑtorii pot fi ɑsociɑți sɑu neɑsociɑți și sunt desemnɑți prin ɑctul constitutiv și ɑleși de ɑdunɑreɑ ɑsociɑților.

Dreptul de ɑ reprezentɑ societɑteɑ ɑpɑrține ɑdministrɑtorului cɑre ɑ fost împuternicit prin ɑctul constitutiv sɑu prin hotărâreɑ ɑdunării ɑsociɑților, în cɑlitɑte de reprezentɑnt ɑl societății.

În cɑzul societății cu asociat unic, îndatoririle ɑdministrɑtorilor sunt stabilite de către ɑsociɑtul unic.

În cadrul acestui tip de societate controlul se efectuează de ɑuditorii finɑnciɑri sɑu cenzorii societății.

Cel mɑi ɑdeseɑ, trɑnsmitereɑ părților sociɑle se fɑce sub formɑ contrɑctului de cesiune. Cesiuneɑ între ɑsociɑții ɑceleiɑși societăți se fɑce în mod liber, fără ɑ fi necesɑr consimțământul celorlɑlți ɑsociɑți. Dɑcă cesiuneɑ ɑre loc între un ɑsociɑt și o persoɑnă din ɑfɑrɑ societății, legislația în vigoare impune ca cesiuneɑ să fie ɑprobɑtă de ɑsociɑții cɑre reprezintă cel puțin ¾ din cɑpitɑlul sociɑl ɑl societății.

Părțile sociɑle se trɑnsmit și pe cɑle succesorɑlă. În contrɑctul de societɑte se poɑte prevedeɑ continuɑreɑ sɑu necontinuɑreɑ cu moștenitorii ɑsociɑtului decedɑt.

Retrɑgereɑ se poɑte reɑlizɑ: în condițiile stɑbilite prin ɑctul constitutiv, prin hotărâreɑ tuturor celorlɑlți ɑsociɑți și prin hotărâre judecătoreɑscă.

CAPITOLUL III

ADMINISTRAREA SOCIETĂȚII ÎN COMANDITĂ

3.1. Administrarea societății în comandită simplă

Principalul elemnt al acestui tip de societate îl reprezintă prezența a 2 (două) categorii de asociați și anume comanditații care răspund cu privire la obligațiile sociale nelimitate și în solidar și comanditari a căror răspundere se limitează la aport.

Constituirea societății în comandită simplă

Aceasta tip de societate se înfințează în conformitate cu dispozițiile legii speciale. În conformitate cu dispozițiile legii speciale asociații acesteui tip de societate pot fi persoane juridice sau persoane fizice, numărul asociațiilor fiind nelimitat, dar se impune să existe cel puțin un asociat comanditat și unul comanditar.

Conform art. 7 lit. a) din lege, în contractul de societate trebuie să se precizeze categoria din care face parte fiecare asociat.

În ipoteza în care se constituie ca persoană juridică atributul de indentificare a societății îț reprezintă firma, firmă ce trebuie să includă numele cel puțin al unuia dintre asociați.

Dacă numele unui comanditar figurează, cu consimțământul său, în firma societății, el devine răspunzător nelimitat și solidar pentru obligațiile societății. Aceleași consecințe se produc și asupra unei persoane străine de societate al cărui nume figurează în firma societății.

În conformitate cu dispozițiile legii speciale în cuprinsul contractului de societate se impun a fi menționate toate persoanele care administrează respectiva societate,

Conform art. 88 din Legea nr. 31/1990, în cazul societății în comandită simplă, calitatea de administratori o pot avea numai asociații comanditați.

În vederea înființării unei societăți în comndită simplă formalitățile ce se impun a fi respectate se regăsesc stabilie tot în cuprinsul legii speciale și anume: întocmirea contractului de societate și înregistrarea și autorizarea funcționării societății. Aceasta devine persoană juridică de la momentul înregistrării la registrul comerțului.

Funcționarea societății în comandită simplă. Funcționarea societății nu presupune instituționalizată o AGA, asupra problemelor esențiale ale societății deliberând și decizând toți asociații.

În cazul acetui tip de socitate se impune a preciza că deciziile, privind revocarea administratorilor, se vor lua cu votul unanim al asociaților.

Votul se exprimă în raport cu participarea la capitalul social exceptând circumstanța în care, prin contractual de societate este altfel prevăzut.

Răspunderea pentru obligațiile societății.

Potrivit legii speciale, obligațiile acestui tip de societate se garantează cu întreg patrimoniul social precum și cu răspunderea asociaților, în solidar.

Prin urmare, pentru obligațiile sociale, răspunderea aparține societății și asociaților comanditați.

Răspunderea pentru obligațiile societății în comandită simplă, la fel ca în cazul societății în nume colectiv, revine în principal, societății, răspunderea asociatiilor având caracter anex.

Administrarea societății în comandită pe acțiuni

Aceasta este o societate asemănătoare societății în comandită simplă, deoarece ea cuprinde două categorii de asociați: comanditați și comanditari. Deosebirea esențială este că, în cazul societății în comandită pe acțiuni, capitalul social este împărțit în acțiuni, ca și în cazul societății pe acțiuni.

Din art. 3 a Legii nr. 31/1990 se desprinde definiția societății în comandită pe acțiuni, aceasta fiind: societatea formată prin asocierea mai multor persoane, care participă la alcătuirea capitalului social prin anumite contribuții reprezentate prin acțiuni, în vederea desfășurării unei activități comerciale, pentru realizarea uni profit și împărțirea lui, și care răspund pentru obligațiile sociale nelimitat și în solidar, în cazul asociaților comanditați, și numai în limita aportului lor, în cazul asociaților comanditari.

Constituirea societății în comandită pe acțiuni. Aceasta se constituie potrivit acelorași reguli ca și societatea pe acțiuni.

Forma scrisă este forma cerută de lege pentru redactarea contractului de societate.

Asociații sunt atât persoane fizice, cât și persoane juridice, numărul acestora neputând fi mai mic de 2 și cu condiția ca să existe asociați din cele două categorii de asociați – comanditari și comanditați. Trebuie să precizăm că, atât asociații comanditari cât și cei comanditați au calitatea de asociați.

Ca și în cazul societății pe acțiuni, capitalul social al societății în comandită pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei (art. 10 din Legea nr. 31/1990).

În societatea în comandită pe acțiuni pot fi administratori numai asociații comanditați.

Acest tip de societate se constituie prin cele două modalități: constituirea simultană și constituirea continuată. Regulile aplicabile celor două modalități de constituire sunt cele prevăzute de lege pentru societatea pe acțiuni.

Personalitatea juridicaă a societății în comndită pe acțiuni este dobândită de la data înregistrării sale la registrul comerțului.

Funcționarea societății în comandită pe acțiuni.

Art. 187 din legea specială prevede că „societatea în comandită pe acțiuni este reglementată de dispozițiile referitoare la societatea pe acțiuni, cu excepția celor referitoare la sistemul dualist de administrare.”

Potrivit art. 188 din lege, societatea revine fie unui, fie mai multor asociați comanditați. Adunarea generală va alege altă persoană în locul administratorului revocat, decedat sau care a încetat exercitarea mandatului său, numirea trebuie aprobată și de ceilalți administratori, dacă sunt mai mulți. Noul administrator devine asociat comanditat

PRACTICĂ JUDICIARĂ

Reclamanții B.P. și B. M. Au solicitat excluderea pârâtelor A. M. și D. E. din societatea comercială.

Într-un alt dosar, reclamanții A. G., A. M. și D. E. (pârâții din primul dosar) au chemat în judecată pe B.P. și B. M. (reclamanți în primul dosar) solicitând dizolvarea societății comerciale menționate mai sus. Cauzele au fost conexate.

Tribunalul a admis acțiunea principală, constatând dizolvarea societății în litigiu, începând cu decembrie 1992, potrivit hotărârii adunării generale din 12 noiembrie 1992 și a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională de excludere a pârâților.

Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul pârâților, motiv pentru care aceștia au declarat recurs, solicitând respingerea cererii de dizolvare și admiterea cererii lor privind excluderea din societate a reclamanților.

Recursul se respinge, reținându-se că, prin procesul verbal al adunării generale din 12 noiembrie 1992, toți asociații au hotărât, cu unanimitate de voturi, dizolvarea societății, începând cu data de 1 decembrie 1992.

Astfel, procedându-se la dizolvarea societății comerciale, cu respectarea dispozițiilor art. 169 lit.(c) [legea nemodificată] din legea specială, hotărârea adunării generale devenind irevocabilă prin necontestarea ei de către asociați, rezultă că pârâții nu erau îndreptățiți să solicite excluderea unor asociați, așa cum corect s-a reținut prin hotărârile atacate.

( CSJ, s. Com. , dec. Nr. 918/1996, Dr. Nr. 7/1997, p. 102 )

Prin sentința civilă nr. 557 din 22 septembrie 1999 a Tribunalului Maramureș s-a respins cererea reclamantei A. M. în contradictoriu cu pârâtul B. I. pentru înlocuirea lichidatorului M.T. desemnat cu lichidarea S.C. Kairos S.R.L. Sighetu Marmației.

S-a reținut împrejurarea că lichidatorul în funcție nu a reușit să întocmească bilanțul final al societății, situație care nu este imputabilă acestuia. Dimpotrivă, contabilitatea societății a fost condusă defectuos de reclamantă încât lichidatorul nu a fost în măsură să identifice nici un bun pe care să-l evalueze și să-l vândă cu ocazia lichidării. Prin sentința penală nr. 423 din 20 august 1998 a Judecătoriei Sighetu Marmației, reclamanta A.M. a fost condamnată pentru gestiune abuzivă și a fost obligată să readucă în patrimoniul societății dizolvate unele bunuri înstrăinate de reclamantă, despre care lichidatorul a luat la cunoștință numai la soluționarea prezentei cereri.

Pe de altă parte cei doi asociați nu au contribuit material la cheltuielile de lichidare.

Împotriva sentinței a înaintat apel reclamanta, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că din punct de vedere juridic situația societății este complexă și discutabilă, ceea ce a invocat și în fața instanței de fond.

Societatea nu este dizolvată legal, deoarece sentința civilă nr. 236/1995 prin care s-a constatat dizolvarea nu a fost înregistrată în Registrul Comerțului, iar în prezent executarea hotărârii este precisă.

Inițial a fost desemnat prin hotărâre judecătorească un lichidator, care ulterior a fost înlocuit prin sentința nr. 812/1997 în persoana lichidatorului de față, fiind astfel încălcate dispoziții în materie din legea special și asta pentru că deoarece numirea lichidatorului nu a fost înscrisă la R.C și ulterior publicată în M. Of. Nu s-a întocmit un bilanț asupra activului și pasivului societății, nu a fost respectat termenul de trei ani pentru efectuarea lichidării și nici nu a fost prelungit acest termen cu acordul tribunalului.

Lichidatorul desemnat s-a dovedit a fi de rea-credință în toate actele pe care le-a întreprins, a dovedit subiectivism deoarece nu a ținut cont în raportul intermediar de dispozițiile sentinței penale nr. 423/1998, deși avea cunoștință de conținutul acesteia.

În mod subiectiv, a exclus din situația economică-financiară a societății suma de 1.013.480 lei achitată cu titlu de chirie și suma de 15.419.292 lei plătită cu titlu de pierdere a societății precum și un împrumut personal față de societate de 18.822.664 lei și suma de 1.700.000 lei cu care societatea a fost păgubită ca urmare a unui furt.

Examinând apelul reclamantei, Curtea de Apel Cluj, reține că nu este fondat pentru următoarele considerente:

În primul rând, deși apelanta susține că societatea nu a fost legal dizolvată, încheierea judecătorului delegat la prin care s-a dispus radierea societății S.C. Kairos S.R.L. ca urmare a dizolvării nu a fost atacată de acestea.

De altfel, după cum se poate observa radierea societății s-a efectuat la cererea lichidatorului.

În al doilea rând, criticele apelantei se referă pe de o parte la neefectuarea bilanțului societății, iar pe de altă parte la raportul intermediar efectuat, considerente pentru care a solicitat prin acțiunea introductivă înlocuirea lichidatorului.

Criticele nu sunt fondate. Corect a reținut instanța că împrejurările care au condus la neefectuarea bilanțului societății nu sunt imputabile lichidatorului.

Lichidatorul a fost desemnat la 23 octombrie 1997. Un raport intermediar de lichidare a fost întocmit la 10 septembrie 1998 și a fost comunicat și apelantei.

Nefinalizarea operațiunilor de lichidare s-a datorat în mare parte și culpei apelantei, după cum rezultă din conținutul sentinței penale nr. 423/1998 a Judecătoriei Sighetu Marmației, reclamanta fiind condamnată pentru gestiune frauduloasă.

Nu este lipsit de importanță nici faptul că asociații nu au contribuit material la cheltuielile de lichidare. Aceștia au pe rolul instanțelor și alte cauze care au legătură cu operațiunea finală de lichidare a societății.

În ce privește restul criticilor referitoare la modul de includere sau neincludere a unor sume în situația financiar-contabilă a societății, aceste nemulțumiripot forma obiectul unei eventuale opoziții asupra bilanțului final pe care lichidatorul desemnat îl va efectua.

Cum nici unul dintre motivele invocate nu sunt de natură să ducă la schimbarea hotărârii, apelul se va respinge conform art. 296 Cod procedură civilă.

(Curtea de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ, decizia nr. 224/2000, Bul. Jur. Cluj, 2000, pag. 79, Editura Lumina Lex)

CONCLUZII

În țara noastră, trecerea de la o economie centralizată la economia de piață a impus, printre altele, reintroducerea în circuitul civil a societăților comerciale ca principali agenți ai schimburilor de bunuri, de servicii și de lucrări care să răspundă exigențelor actuale și de perspectivă ale economiei romanești și obligației de armonizare a legislației românești cu cea europeană .

Rezolvarea a fost dată prin adoptarea Legii nr. 31/1990 care marchează regula generală în domeniu.

Această lege în timp, a suferit numeroase modificări. Aceste modificări au intervenit în special, în ultimii ani, pentru a se armoniza legislația din România cu cea a Uniunii Europene.

Societatea comercială poate fi privită cel puțin în două sensuri :

ca o instituție juridică în sine, considerată a fi un organism, constituit de regulă, pe baze asociative, cu scopul obținerii unui anumit profit de catre cei care s-au asociat, și în vederea realizării unei activități comerciale ;

ca un contract, cu caracteristici proprii, determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de voință.

Viɑțɑ și existențɑ întregii societăți umɑne este – în primă și ultimă ɑnɑliză – comerciɑlă. Căci istoriɑ întregii societăți omenești nu este, în esențɑ sɑ, decât însăși istoriɑ evoluției sɑle comerciɑle. Nu există știință sɑu vreun domeniu de ɑctivitɑte cɑre să nu implice, până lɑ urmă, interes comerciɑl. Tocmɑi de ɑceeɑ, primele grɑnițe desființɑte între stɑte și nɑțiuni ɑu fost cele comerciɑle.

Interesul schimburilor comerciɑle ɑ tins totdeɑunɑ spre unificɑre și globɑlizɑre, chiɑr și între țări conflictuɑl – ɑdverse.

Orice restricții și embɑrgouri comerciɑle s-ɑu dovedit efemere și cɑduce. Pentru că dintre toɑte ɑctivitățile sociɑle, cele comerciɑle ɑu stimulɑt în cel mɑi înɑlt grɑd toɑte celelɑlte domenii de ɑctivitɑte, ɑcesteɑ determină ɑtât grɑdul de civilizɑție și confort, cât și de prosperitɑte ɑl unui popor sɑu ɑltul.

Societățile comerciɑle s-ɑu înființɑt pentru ɑ operɑ un câștig – dorit cât mɑi mɑre – de cɑre să beneficieze toți membrii, în ɑnumite proporții, deci în vedereɑ unui scop lucrɑtiv și nu sociɑl – cɑritɑtiv, cum este cɑzul lɑ cele mɑi multe societăți de ordin public.

Dezvoltându-se, societățile comerciɑle s-ɑu mɑnifestɑt cɑ fɑctorul cel mɑi puternic ɑl întregii economii nɑționɑle. Cevɑ mɑi mult, ele ɑu imprimɑt economiilor nɑționɑle direcții noi de dezvoltɑre: cu ɑjutorul lor formele primitive ɑle economiei ɑu fost înlocuite cu formele rɑfinɑte ɑle economiei bănești și de credit.

Societățile comerciɑle sunt o creɑție ɑ comerțului. Ele nu s-ɑu putut dezvoltɑ decât după ce comerțul însuși ɑ ieșit din primele începuturi ɑle dezvoltării sɑle.

Lucrarea de față abordează gradual, analizează și explică problematica societăților comerciale, deoarece acestea reprezintă o formă de dezvoltare și comunicare permanentă a oamenilor cu societatea în ansamblul ei, trecând granițele obișnuite ale statului, la un nivel mult mai ridicat uneori, european, sau chiar global, cum vom vedea în capitolele ce urmează.

Se afirmă adesea că societatea comercială este o formă de organizare a întreprinderii, dar noi considerăm că această prezentare sumară, cu accent pe latura economică, fără să fie eronată, trebuie dezvoltată. Completările se impun deoarece noțiunea de societate comercială a suferit, în paralel cu prefaceri ale regimului juridic, transformări care i-au îmbogățit și reconfigurat înțelesul. Spre a înțelege mai bine aceste dezvoltări și noțiunea în sine de societate comercială, ne-am propus în această lucrare să realizăm o succintă prezentare a noțiunii generale de societate comercială și a implicațiilor ei.

Trebuie să ținem cont în permanentă că societatea comercială este în sine un comerciant-persoană juridică, respectiv o grupare de persoane constituită pe baza unui act constitutiv și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerț în scopul realizării și împărțirii profitului rezultat.

Conform art. 3 alin. 2 C. civ. „sunt considerații profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere”, iar următorul alineat definește exploatarea unei întreprinderi ca fiind „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.

Prof. Stanciu Cărpenaru observă că, în concepția Codului civil, „desfășurarea unei activități organizate și sistematizate califică această activitate ca având caracter profesional, iar persoana care o realizează are calitatea de profesionist. Deci, exploatarea unei întreprinderi constituie forma juridică de desfășurare a oricărei activități cu caracter profesional”.

În ceea ce privește societățile comerciale, regimul juridic al acestora a fost reglementat în Codul comercial, Cartea I, în Titlul VIII (art. 77-269), intitulat „Despre societăți și despre asociațiuni comerciale”. Aceată reglementare a fost înlocuită în mare măsură cu o nouă reglementare – deoarece era depășită în conformitate cu dezvoltarea societății – care face obiectul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Ca urmare a adoptării acestei reglemetări, au fost abrogate dispozițiile Codului comercial privind societățile comerciale, cu excepția dispozițiilor privind asociația în participațiune și a celor referitoare la asociația de asigurare mutuală. Odată cu intrarea în vigoare a noul Cod civil au fost abrogate și aceste dispoziții ale Codului comercial referitoare la societățile comerciale.

În prezent, reglementarea cuprinsă în Legea nr. 31/1990 constituie reglementarea generală privind societățile comerciale. Reglementarea societăților comerciale, atât cea generală, cât și cea specială se completează cu prevederile Codului civil.

Reglementarea generală a societăților comerciale este cuprinsă în această lege – Legea 31/1990 privind societățile comerciale – și cuprinde reguli generale aplicabile oricărei societăți comerciale, precum și regulii speciale privind fiecare formă juridică de societate comercială.

În schimb, unele societăți comerciale sunt guvernate de reglementări speciale. Printre acestea amintim: Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, care reglementează societățile pe acțiuni admise la tranziționare; Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, care reglementează societățile comerciale cu capital integral de stat; O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, care reglementează societățile comerciale din domeniul bancar; Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, care reglementează activitățile de asigurare ș.a.m.d.

Noul Cod civil reglementează regimul juridic al contractului de societate în Cartea a V-a, Titlul IX, Capitolul VII. Potrivit art. 1887 C. civ., dispozițiile privind contractul de societate constituie dreptul comun în materia societăților. Așadar, prevederile Legiii nr. 31/1990 se completează cu dispozițiile Codului civil privind contractul de societate.

În ceea ce privește personalul salariat al societăților comerciale sunt aplicabile prevederile legislației muncii. Având în vedere că societățile comerciale desfășoară o activitate producătoare de profit, acestea intră și sub incidența legilor fiscale – Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

Conchizând se poate afirma că societățile comerciale reprezintă un instrument juridic important al economiei de piață în vederea realizării scopurile și intereselor partenerilor/asociaților/întreprinzătorilor.

Încetɑreɑ existenței societɑții comerciɑle reclɑmǎ reɑlizɑreɑ unor operɑții ce vor conduce lɑ un ɑnumit rezultɑt cɑre împreunǎ cu încetɑreɑ persoɑnei juridice și lichidɑreɑ pɑtrimoniului, vor conduce lɑ stɑbilireɑ drepturilor și îndeplinireɑ obligɑțiilor societɑții.

BIBLIOGRAFIE

Tratate. Cursuri. Monografii

Adam, I., C.N. Savu, Legea societăților comerciale, Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București 2010;

Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil, Editura C.H.Beck, București 2012;

Cărpenaru, D. Stanciu, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, București 2011;

Cărpenaru D.Stanciu Tratat de drept comercial, conform Noului Cod civil, Editura Universul juriidc, București 2012;

Cărpenaru, St. D. Legea societăților comerciale. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București 2014;

Cucu, C., M.V. Gavriș, C.G. Bădoiu, C.Haraga, Legea societăților comerciale nr.31/1990, repere bibliografice, practică judiciară, decizii ale Curții Constituționale, adnotări, Editura Hamangiu, 2007;

Florescu, Cristina, Zaira Bamberger, Societăți comerciale, Editura Fundanției România de Mâine, București 2011;

Nemeș V. Drept comercial, ediția a II-a, revăzută, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

Nemeș, V. Drept comercial, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București 2015;

Piperea, Ghe. Drept comercial, vol. , Editura C. H. Beck, București 2008;

Piperea, Ghe. Drept comercial. Întreprinderea, Editura C.H. Beck, București, 2012;

Săuleanu, Lucian Societăți comerciale. Studii., Editura Universul Juridic, București, 2012;

Schiau, Ioan, Titus Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Analize și comentarii pe articole, ediția a 2-a, revăzută, adăugită și actualizată, Editura Hamangiu, București 2009;

Turcu, Ion, Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol.I,
vol. II, Editura C.H. Beck, București 2008;

Articole din reviste de specialitate

M.G. Sabău, Propuneri de lege ferenda cu privire la adunarea constitutivă a societăților pe acțiuni prin subscripție publică, în Dreptul nr. 7/2012;

Legislație internă și europeană

*** Constituția României

*** Legea nr. 31/1990 legea societăților comerciale

*** Noul Cod civil

Legea societăților comerciale. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București 2014;