Administrarea Patrimoniului Public Si Privat al Statului
=== 1 ===
CATEGORII SPECIALE DE FUNCȚIONARI PUBLICI
Parte introductivă
În perioada interbelică, sub influența legislației și doctrinei franceze, funcționarii publici erau cârmuiți de un regim juridic special de drept public (de drept administrativ), în acest sens fiind reglementările înscrise în Legea privind Statutul funcționarilor publici (iunie 1923), Codul funcționarilor publici (iunie 1940) și în Legea nr. 746/1946 privind Statutul funcționarilor publici (septembrie 1946). La baza exercitării funcției publice stă actul de numire, care este un act de voință, un act administrativ de autoritate, prin intermediul căruia statul confer persoanei numite o situație legală, iar raportul juridic astfel creat „este un raport de drept obiectiv, legal, și nu unul contractual”.Acest regim „administrativist” a fost înlăturat total odată cu adoptarea primului Cod român al muncii (iunie 1950) care, potrivit art. 2, se aplica „angajaților – muncitori și funcționari –”Cel de al doilea Cod al muncii (Legea nr. 10/1972, intrat în vigoare la 1 martie 1973 șimenținut până la 28 februarie 2003), păstra aceeași concepție, el fiind incident pentru toatecategoriile de „persoane încadrate în muncă” (din industrie, construcții, transporturi, telecomunicații, comerț și prestări de servicii, învățământ, cultură, ocrotirea sănătății ),inclusiv „personalul din aparatul de stat” cu privire la care urma a se elabora „statutulpersonalului din aparatul de stat în conformitate cu dispozițiile prezentului Cod” (art. 61 alin.2) Problema naturii raportului juridic existent între funcționarii publici și autoritățile/instituțiile publice în serviciul cărora se află s-a pus, cu acuitate, după adoptarea Constituției României din 1991, întrucât Legea fundamentală – spre deosebire de legislația din perioada 1950–1989 care niciodată nu s-a referit la funcționarii publici – cuprinde mențiuni exprese cu privire la „funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare” (art. 16 alin. 3) și la „statutul funcționarilor publici” (art. 72 alin. 3 lit. i; după republicarea din 31 octombrie 2003, art. 73 alin. 3, lit. j) Legea privind Statutul funcționarilor publici (Legea nr. 188/1999), în vigoare și în prezent, a fost adoptată cu o întârziere, de peste opt ani de la intrarea în vigoare a Constituției României, iar aceasta, prin procedura – de excepție – a angajării răspunderii Guvernului. Ca urmare, pana data la intrarii in vigoare a Statutului funcționarilor publici (Legea nr. 188/1999), conform Codului muncii (Legea nr. 10/1972) funcționari publici, desi dețineau funcții ce implică exercițiul autorității de stat, și-au păstrat statutul de salariați,chiar dacă, uneori, prin acte normative special , se dispunea ca, pe planul jurisdicției, cu titlu de excepție, litigiile aferente unor atare funcții erau de competența instanțelor de contencios administrative. Asadar, asceastă situație tranzitorie a încetat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.188/1999 (Statutul funcționarilor publici) ocazie cu s-a pus problema naturii raportului juridic dintre funcționariipublici și autoritățile/instituțiile publice. În doctrina de drept administrativ, atât în perioada premergătoare intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, cât și ulterior, invocându-se argumente bazate pe legislațiastatutelor/Codului funcționarilor publici din perioada 1923–1946, ca și pe temeiul doctrineijuridice străine (de regulă, franceză) s-a susținut, constant, că între funcționarii publici șiautoritățile/instituțiile publice există exclusiv raporturi administrative de subordonare care,prin ipoteză, exclud caracterul lor contractual, ele fiind exclusiv de natură unilaterală, statutul funcției publice fiind „un regim de drept public, mai exact de drept administrativ” Uneori, în doctrina de drept administrativ s-a conturat și o opinie intermediară, în sensul că „funcționarul public este o instituție complexă, aflată la granița dintre dreptul administrativ și dreptul muncii”, iar în cazul funcționarului public „consimțământul nu se exprimă uno ictu, ci în trepte”. Deci funcționarul public, deși ca instituție aparține dreptului administrativ, „prezintă în statutul său juridic elemente care definesc statutul juridic al salariatului”În doctrina recentă de drept al muncii, dimpotrivă, se susține că „«raporturile deserviciu» ale funcționarilor publici nu sunt altceva decât raporturi tipice de muncă”. Un alt autor – de referință – a fost de părere că raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, deși, indiscutabil, sunt raporturi juridice de muncă, nu mai puțin însă locul lor firescse află în dreptul administrativ, în cadrul dreptului muncii ele fiind „numai ca reperecomparative față de raporturile de muncă ale salariaților. În schimb, același autor, în 2010, afirmă nu doar că raportul juridic dintre funcționarii publici și autoritățile publice este unul dintre formele tipice ale raportului juridic de muncă, ci, totodată, că legislația privind funcționarii publici se include în dreptul muncii, in înțeles lato sensu. Prin intrarea in vigoare a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, raportul de serviciu al funcționarului public, legii menționate, „constituie o formă tipică a unui raport juridic de muncă, raport care deșidistinct de contractul individual de muncă, nu este totuși esențial diferit de acesta din urmă și, astfel, raportul de serviciu al funcționarului public, logic, metodologic și juridic, este o componentă de bază a dreptului (legislației) muncii” .În esență, această opinie, radical opusă doctrinei de drept administrativ, este axată pe următoarele argumente: atât raportul juridic de muncă al salariatului, cât și cel al funcționarului public au onatură convențională, chiar dacă în ipoteza raportului de serviciu al funcționarului public nu se întocmește un înscris denumit contract. Într-adevăr, actul de numire al funcționarului public – act administrativ nu produce niciun efect juridic dacă funcționarul public nu accept numirea, deci dacă nu se realizează un acord de voințe între funcționarul public și autoritatea/instituția publică. Or, un atare acord de voințe, fie el realizat în trepte, nu constituie altceva decât un contract (nenumit);prestarea muncii (activității) și salariul constituie reciproc obiect și, respectiv, cauză atât în ce privește contractul individual de muncă, cât și cu referire la contractul (nenumit) al funcționarului public (parte în „raportul de serviciu” al acestuia);atât încadrarea în muncă, în temeiul contractului individual de muncă, cât și raportul de serviciu al funcționarului public presupun subordonarea persoanei fizice față de angajator, respectiv, față de autoritatea/instituția publică; stabilitatea funcționarilor publici, ca și loialitatea lor nu este specifică exclusive funcționarilor publici, ci și salariaților, de vreme ce: atât în cazul funcționarilor publici, cât și în cel al salariaților, modificarea și încetarea raportului de serviciu/contractului individual de muncă, sunt permise exclusiv în condițiilestrict limitativ statornicite prin lege; loialitatea și fidelitatea (art. 39 alin. 2 lit. d din Codul muncii) sunt noțiuni, înrealitate, în situația dată, sinonime; atât salariații (persoanele încadrate în muncă), cât și funcționarii publici, au dreptul, în egală măsură, nu doar să adere la organizații sindicale, dar și să constituie atare organizații (art. 2 alin. 1, fraza 1 din Legea sindicatelor nr. 54/2003); nu doar funcția publică reprezintă un ansamblu de atribuții și de răspunderi (art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată), ci orice funcție – publică sau nu – presupune un ansamblu de atribuții, sarcini de serviciu și răspunderi ce corespund competențelor legale/statutare ale autorității/instituției publice care numește funcționarul public, respectiv, ale angajatorului care încadrează un salariat, atribuții și sarcini de serviciu ori răspunderi ce trebuie înfăptuite (realizate) ori sunt atrase, în egală măsură, de către (față de) funcționarul public, în temeiul raportului său de serviciu, respectiv, de către (față de) salariat, în baza contractului său individual de muncă. Așadar, nici acest aspect nu relevă vreo deosebire principială și caracteristică între raportul de serviciu și contractul individual de muncă, deci între funcționarul public și salariat (a fortiori, între funcționarul public și salariatul plătit din fonduri publice – „bugetar” –). Subsecvent adoptării și intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici (decembrie 1999 – ianuarie 2000), printr-o serie de reglementări legale s-a realizat, continuu, o estompare a diferențelor existente – firesc – între cele două tipuri ale raportului juridic de muncă, și anume: cel al salariaților și cel al funcționarilor publici. Astfel: inițial, Legea nr. 188/1999 nu reglementa, în niciun mod, „acordurile colective”. Aceasta s-a realizat însă în anul 2003 când, în urma modificărilor și completărilor de substanță aduse Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 161/2003, art. 59–60 din Statutul funcționarilor publici (devenite, prin renumerotare în textul republicat în 2007, art. 72–73), s- a statornicit posibilitatea încheierii anuale între autoritățile și instituțiile publice și sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici (ori cu reprezentanții acestora) a acordurilor colective, precum și constituirea comisiilor paritare26 în cadrul autorităților și instituțiilor publice; prin Legea nr. 251/2006, Statutul funcționarilorpublici a fost din nou modificat și completat, între altele prin reformularea art. 75 (art. 87, după renumerotarea survenită ca urmare a republicării Legii în 2007), în sensul că, alături de modificarea raporturilor de serviciu (inițial reglementată), s-a constituit o modalitate specială de modificare, și anume „mobilitatea în cadrul corpului funcționarilorpublici ce poate avea loc fie în interesul funcționarului public” („pentru dezvoltarea carierei” – art. 87 alin. 1 lit. c), dar și „pentru eficientizarea activității autorității sau instituției publice” (art. 87 alin. 1 lit. a) ori „în interes public” (art. 87 alin. 1 lit. b). Cu privire la înalții funcționaripublici reglementarea sumară din lege cu privire la „mobilitatea” acestora a fost dezvoltată prin art. 27–47 din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici. „Mobilitatea”funcționarilor publicipentrueficientizareaactivitățiiautorității/instituției publice ori în interes public, măsura unilaterală (care, în afara unor cazuriexcepționale, nu poate fi refuzată de funcționarul public, fiind totodată desfășurată peperioadă nedeterminată), ce este de natură să zdruncine puternic „stabilitatea” sacrosantă afuncționarilor publici în cadrul „carierei” acestora. Astfel, „cariera” funcționarilor publici devine mult mai aleatorie, asemănătoare cu cea a salariaților, care, pentru a evita concedierea dispusă de Codul muncii, sunt adesea siliți să fie „de acord” cu modificarea contractului lor individual de muncă, în legătură cu locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salarizarea. În cazul salariaților salariile se stabilesc prin negociere individuală ori colectivă, cuexcepția salariaților autorităților/instituțiilor publice, cu privire la care salarizarea se stabileșteprin lege . Cât privește pe funcționarii publici, și pentru aceștia salarizarea este legal stabilită prin „legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici” (art. 3 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, republicată). Pentru salariații plătiți din fonduri publice (personal medical, didactic, magistrați ), ca și pentru alte categorii de personal bugetar (demnitari ) există o pluralitate de acte normative.Această multitudine de acte normative a fost în mare parte abrogată prin Legea-cadrunr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice30(în vigoare,de regulă, de la 1 ianuarie 2010), lege ce are drept obiect de reglementare „stabilirea unuisistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidatal statului” (art. 1 alin. 1 din Lege). Așadar, cu unele excepții nesemnificative, s-a realizat un sistem unitar de salarizare pentru toate categoriile de personal bugetar, iar nu doar pentru funcționarii publici aflați sub incidența Legii nr. 188/1999, înlăturându-se, astfel, o reglementare generală pentru aceștia din urmă și o pluralitate de reglementări pentru restul categoriilor de personal bugetar (salariați, funcționari publici cu statut special, alte categorii de personal bugetar – magistrați, demnitari Prevederile Legii nr.188/1999 nu se aplică: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor cagorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii; b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului; c) corpului magistraților; d) cadrelor didactice; e) persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică.
2. Noțiunea de funcționar public
Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome. Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public. Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt: a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competentei autorității sau instituției publice; d) consilierea, controlul și auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare; f) colectarea creanțelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinatate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea; h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.
Totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publice.
Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt: a) legalitate, imparțialitate și obiectivitate; b) transparență; c) eficiență și eficacitate; d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale; e) orientare către cetățean; f) stabilitate în exercitarea funcției publice; g) subordonare ierarhică. Raportul de serviciu se naște și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii. Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată. Doar prin excepție, funcțiile publice pot fi ocupate pe perioadă determinată. Astfel, funcțiile publice de execuție temporar vacante pe o perioadă de cel puțin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată: a) prin redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective; b) prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condițiile legii, în situația în care în corpul de rezervă nu există funcționari publici care să îndeplinească cerințele specifice pentru a fi redistribuiți. Persoana numită în aceste condiții dobândește calitatea de funcționar public numai pe această perioadă și nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra în corpul de rezervă al funcționarilor publici. Doctrina română este divizată între specialiștii de dreptul muncii, care susțin că raportul de serviciu este tot o formă a raportului de muncă, și specialiștii de drept administrativ, care susțin natura juridică de drept administrativ a acestui raport juridic. Astfel, funcționarul public nu-și negociază drepturile și obligațiile, ci are doar facultatea de a le refuza sau accepta, ele fiind stabilite de către autoritatea publică, pe baza legii; în principiu, această situație nu se întâlnește la persoanele angajate cu contract de muncă în autoritățile publice, însă, încălcând acest principiu din dorința de a împiedica posibilele abuzuri (salarizarea personalului contractual în condiții mai bune decât a funcționarilor publici) legislația română stabilește și limite pentru salariile personalului contractual din autoritățile publice.O altă diferență față de raportul de muncă este dată de numirea în funcție a funcționarilor publici prin act unilateral al autorității publice, diferită fundamental de angajarea în urma unui act bilateral (contract de muncă).
Potrivit art. 2, al.1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilorpublici „funcționar public este persoana fizică numită într-o funcție publică”. Plecând de la definițiile anterioare date noțiunii, putem considera că ,funcționarul public este persoana care, învestită în mod legal, prin numire, într-o funcție publică, exercită efectiv atribuțiile și responsabilitățile ce constituie conținutul acelei funcții, în scopul realizării competențelor autorității sau instituției publice în structuracăreia a fost creată, prin lege sau în temeiul legii, acea funcție publică.În sensul legii, totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiilepublice, constituie corpul funcționarilor publici. În raport cu modul în care funcționarii publici sunt învestiți în funcție,întâlnim două accepțiuni ale noțiunii de funcționar public, după cum urmează: a.lato sensu, prin funcționar public se înțelege orice persoană careexercită atribuțiile și responsabilitățile unei funcții sau demnitățipublice, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, fără a avearelevanță modul în care a fost învestită, cum ar fi,de exemplu,parlamentarii, miniștrii, experții, consilierii juridici; .b.stricto sensu, noțiunea de funcționar public vizează numaipersoanele care, urmare câștigării concursului sau promovăriiexamenului organizat pentru ocuparea unei funcții publice, au fo stînvestite, prin numire, în acea funcție. Această a doua accepție – în sens restrâns – este, de altfel, și cea pe care Legea nr. 18/1999 o dă noțiunii de funcționar public. Stabilindu-și domeniul de aplicare, în art. 5, al.1 din lege se prevede cădispozițiile acesteia „se aplică tuturor funcționarilor publici, inclusiv celor care austatute proprii aprobate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu dispun altfel”. Nu sunt considerate funcționari publici, în accepțiunea Legii 188/1999, și nu lise aplică dispozițiile acesteia, persoanele numite sau alese în funcții de demnitatepublică, cum ar fi, de exemplu, parlamentarii, miniștrii, primarii. De asemenea, nu au calitatea de funcționar public și, în consecință, nu li se aplică prevederile statutare, ci legislația muncii, persoanele angajate cu contract individual de muncă, din aparatul de lucru al autorităților și instituțiilor publice, care efectuează activități de secretariat-administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, precum și cele angajate cu contract individual pe perioada determinată, în cadrul cabinetelor demnitarilor.
În accepțiunea Legii 188/1999, funcționarii publici se clasifică după două criterii: a.după cum au fost sau nu, definitivați în funcție, funcționarii public pot fidebutanți sau definitiv. Astfel:-sunt funcționari publici debutanți persoanele care, urmare câștigăriiconcursului sau promovării examenului organizat în acest scop, ocupă o funcție publică până la definitivare.-sunt definitivi funcționarii publici care, la sfârșitul perioadei de stagiu, au fostnumiți – prin decizie a conducătorului autorității sau instituției publice în cauză –funcționarii publici definitivi au depus jurământul de credință. Persoanele care au ocupat funcții de demnitate publică, alese sau numite, ori funcții asimilate acestora, potrivitlegii, precum și cele care au deținut funcții de specialitate în afara autorităților sau instituțiilor publice pot fi numite, în urma concursului, în funcții publice definitive, fărăa mai fi necesară efectuarea perioadei de stagiu. b.după nivelul studiilor necesare, funcționarii publici se împart în trei categorii:-categoria A- studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă,-categoria B – studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă,-categoria C – studii medii sau postliceale, absolvite cu diplomă. În cadrul aceluiași criteriu și raportându-se la natura atribuțiilor pe care le exercită în mod concret, funcționarii publici pot fi clasificați înalte două categorii, astfel:-Funcționari publici de conducere, care corespund celor din categoriile A și B și care desfășoară următoarele activități:aplicarea și executarea legilor, studii, control, consiliere,coordonare, conducere, elaborarea de reglementări, luareadeciziilor sau alte activități care necesită cunoștințe superioarede specialitate (categoria A),aplicarea și executarea legilor, studii, îndrumare, elaborarea unorproiecte de reglementări, lucrări pregătitoare pentru luareadeciziilor, unele activități de conducere, precum și alte activitățicare necesită pregătire superioară de scurtă durată ( categoria B),-Funcționari publici de execuție , care corespund celor din categoria C, care desfășoară următoarele activități: aplicarea și executarea legilor și a altor reglementări activități de birou sau de control care necesită o cultură generală medie și cunoștințe profesionale de nivel mediu. În conformitate cu prevederile art. 6 din Statut, o persoană poate ocupa ofuncție publică, deci poate fi funcționar public, dacă îndeplinește următoarele condiții: a.au numai cetățenie română și domiciliul în România, b.cunoaște limba română, scris și vorbit,c. are vârsta de 18 ani împliniți ,d. are capacitate deplină de exercițiue.are o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează,atestată pe bază de examen medical de specialitate,f.îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege,g.nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care o faceincompatibilă cu exercitarea funcției publice,h.a câștigat concursul sau a promovat examenul organizat pentru ocupareafuncției publice.
Dispozițiile art. 49, al.1, din Statut prevăd că „Intrarea în corpul funcționarilor publici se face numai prin concurs organizate deautoritatea sau instituția publică interesată”, de asemenea, potrivit art. 68, al.1 „Numireaîn funcțiile publice de conducere se face pe bază de concurs”.Modul de organizare și desfășurare a concursului precum și condițiile de validare a rezultatelor acestuia sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Statutul instituie regula potrivit căreia concursul poate fi organizat numai înlimita posturilor vacante, care trebuie date publicității cu 30 zile înainte de dataorganizării concursului. De asemenea, persoanele nemulțumite de rezultatul concursului se potadresa instanței de contencios administrativ. Odată selectat, prin promovarea concursului organizat în acest scop, funcționarul public urmează să fie învestit în funcția publică pentru care a candidat. Această învestire nu se face , însă, ab initio, ci în trepte. Astfel, într-o primă etapă, candidații care au promovat concursul sunt numiți funcționari publici debutanți, prin ordin sau, după caz, prin dispoziție a conducătorului autorității sau instituției publice în cadrul căreia urmează să-și desfășoare activitatea. Persoanele care au promovat examenul de selecție nu dobândesc calitatea de funcționar public definitiv, ci – pentru aceasta- este necesară parcurgerea unei perioadede stagiu. Durata perioadei de stagiu este diferențiată în raport cu categoria din care funcționarii publici fac parte, după cum urmează:-12 luni, pentru funcționarii publici din categoria A;-8 luni, pentru funcționarii publici din categoria B;-6 luni, pentru funcționarii publici din categoria funcționarilor publici în această etapă, se face potrivit unor criteria prestabilite, aprobate prin hotărâre a Guvernului, iar expirarea perioadei de stagiu este marcată prin întocmirea de către funcționarii publici debutanți a unui raport de stagiu. Într-o a doua etapă, la terminarea perioadei de stagiu, în funcție de rezultatul evaluării activității funcționarului public debutant, putem distinge două situații:-rezultatul evaluării este favorabil, caz în care funcționarul public debutant este numit funcționarul public definitiv,-rezultatul evaluării este necorespunzător, caz în care funcționarul public debutant este obligat să repete perioada de stagiu. Dacă nici în urma repetării perioadei de stagiu – care poate fi făcută doar o singură dată – funcționarul public debutant nu se dovedește corespunzător exercitării funcției publice, acesta este eliberat din funcție, pentru incompetență profesională.Numirea ca funcționar public definitiv, precum și in funcții publice de conducere, se face de către conducătorul autorității sau instituției publice în a cărei structură se află postul vacant. La numirea în funcție, funcționarul public definitiv depune jurământul de credință, în fața conducătorului autorității sau instituției publice și în prezența a doi martori, dintre care unul va fi conducătorul compartimentului în care este numit, iar celălalt, un alt funcționar public din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice. Refuzul depunerii jurământului atrage revocarea actului de numire în funcție Incompatibilitățile reprezintă condiții speciale, impuse de lege, pentru exercitarea unei anumite funcții sau profesii., condiții care constau în interdicția – pentru persoana care urmează să exercite respectiva funcție sau profesie – de a exercita , în același timp, o altă funcție sau profesie, ori activitate. Statutul instituie pentru funcționarii publici, următoarele interdicții: a)de a deține orice altă funcție publică, cu excepția celei de cadrudidactic; b)de a deține funcții în regiile autonome, societățile comerciale ori înalte unități cu scop lucrativ; c)de a exercita- în cadrul societăților comerciale cu capital privat –activități cu scop lucrativ, care au legătură cu atribuțiile ceconstituie conținutul funcțiilor publice pe care le dețin;d)de a fi mandatari ai unor persoane , în ceea ce privește efectuareaunor acte în legătură cu funcția pe care o îndeplinesc. Instituirea acestor interdicții reprezintă garanția că funcționarul public își vaconsacra întreaga sa capacitate profesională exercitării funcției pe care o ocupă.
Funcționarul de fapt este persoana care, deși nu a fost legat învestită într-o funcție publică, exercită – pe o anumită perioadă de timp – atribuțiile ce constituie conținutul acelei funcții publice, îndeplinind acte producătoare de efecte juridice. Cauzele care pot determina apariția funcționarului de fapt pot fi grupate în două categorii: a.Situații normale, când împrejurări rezonabile împiedică publicul sărealizeze iregularitatea situației, deoarece persoana care exercită funcția publicărespectivă prezintă toate aparențele unui funcționar public învestit; b.Situații de natură excepțională, când îndeplinirea unei funcții de către opersoană neînvestită în acest sens este justificată de necesitatea funcționăriiadministrației, a serviciilor publice esențiale, iar autoritățile legal abilitate nu maiexistă, cum ar fi , de exemplu, împrejurările insurecționale, când autoritățile publice legale au fost înlăturate, atribuțiile acestora fiind preluate de organismele revoluționale. Referitor la efectele juridice ale actelor emise de funcționarul de fapt, acesteadiferă , în funcție de natura împrejurărilor care au determinat emiterea lor, pe de o parteși- după caz.- de buna sau reaua-credință a terților beneficiari , pe de altă parte.
În cadrul raportului juridic de serviciu născut între autoritatea sau instituția publică, pe de o parte, și funcționarul public, pe de altă parte, ca efect al învestirii legale în funcție a funcționarului public, acesta are o serie de drepturi și obligații corelative:
1 –Drepturile funcționarului public: a. dreptul la opinie – orice discriminare între funcționarii publici pe criteriipolitice, sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materială, origine social sau de oricealtă natură este interzisă. b.dreptul de asociere sindicală – funcționarii publici pot, în mod liber , săînființeze organizații sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrula cestora De asemenea, funcționarii publici se pot asocia în organizații profesionale sau de altă natură, având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătiriiprofesionale și protejarea statutului lor. c. dreptul la grevă – care poate fi exercitat în condițiile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. In art.6, această lege prevede că ”nu pot declara grevă : procurorii, judecătorii, personalul ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și al unităților din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, al Serviciilor de Telecomunicații Speciale, personalul militar în cadrat în Ministerul Justiției, precum și cel din unitățile din subordinea acestuia” d. dreptul la salariu – se compune din salariu de bază, sporuri și indemnizații. Potrivit prevederilor statutare, sistemul de salarizare a funcționarilor publicise stabilește prin lege, avându-se în vedere :-necesitatea de a restrânge costurile administrației publice,-crearea de ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, clase și grade,bazate pe evaluarea postului,-stabilirea unui raport just între partea fixă șipartea variabilă a salariului,care să țină seama de activitatea depusă și de importanța ei. e. dreptul de a primi, în mod gratuit, uniforma – de acest drept beneficiazăfuncționarii publici cărora le revine, potrivit legii, obligația corelativă de a purtauniformă în timpul serviciului Statutul juridic al polițistului reprezintă un ansamblu de drepturi șiobligații profesionale și personale conferite de funcția exercitată, conform legii,în una din tructurile aparatului polițienesc, în slujba comunității.
Statutul juridic al polițistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002 clarifică definitive trecerea polițiștilor din structura militară în cea civilă, demilitarizarea poliției fiind considerată în același timp un pas important în lupta împotriva criminalității, o activitate mai calificată și responsabilă a polițistului.
FUNCTIONARUL PUBLIC CU STATUT SPECIAL Noțiunea de funcționar public cu statut special (politist).
Dacă funcționarul public este persoană fizică învestită cu o funcție publică cu caracter de permanență în serviciile autorității centrale sau locale, ori în instituțiile publice care aparțin acestora, caracterul de statut special al funcționarului public ar putea fi dat de faptul că acesta este înarmat și poartă de regulă uniformă așa cum reise din art 1 alin.(1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului. Dar nu numai faptul de a purta uniformă și a fi înarmat dă acest caracer, ci și faptul că exercitarea acestei profesii de politist implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite, cât si de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut. Politistul își desfasoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei,comunității și institutiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității. Polițistul este funcționarul public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.Statutul special este conferit polițistului de îndatoririle și riscuriledeosebite, de portul armei și de celelalte diferențieri prevăzute în lege. Exercitarea profesiei de polițist implică, prin natura sa îndatoriri și riscuri deosebite față de alte profesii. Prestigiul poliției este asigurat de polițisti printr-o conduită adecvată, civilizată și corectă. Acțiunile polițiștilor de rezolvare a problemelor comunității într-un mod obiectiv, eficient, cu tact și asumare a responsabilităților în raporturile cu cetățenii, asigură aprecieri pozitive, încredere, sprijin și colaborare din partea membrilor comunității. De asemenea este important ca toți membrii comunității să aibă dovezi concrete că li se aplică un tratament egal si plin de considerație. Cetățenii trebuie să aibă sentimentul că siguranța lor civică, drepturile și interesele legale le sunt apărate efectiv.
Polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitelecompetențelor stabilite de lege, însă autoritatea funcției nu o poate exercita îninteres personal.
Polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și istituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarealegii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalitățiiși gradualității.
Polițistul răspunde în fața legii și a comunității de legalitatea șicorectitudinea acțiunilor sale, el având o dublă calitate, de reprezentant al autorității statale și de membru al comunității.
Este obligat să facă uz de lege în orice situație, indiferent de calitatea și poziția socială a celui care a încălcat-o șiîn același timp să nu facă abuz de prevederile legale, de calitatea ce o are si de funcția ce o ocupă în cadrul aparatului de poliție. Polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, jurământul de credință față de România, prevederile regulamentelor de serviciu și să îndeplinească dispozițiile legale aleșefilor ierarhici privind activitatea sa profesională. El răspunde, în condițiilelegii, pentru modul în care își exercită atribuțiile de serviciu.
În concepția juriștilor români, funcția publică desemnează totalitatea activităților și sarcinilor publice care trebuie să fie îndeplinite de cei carelucrează într-o instituție publică.Conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățileadministrative autonome. Astfel observăm că funcția publică poate fi privită din mai multe punctede vedere: în sens organic – funcția publică este ansamblul personalului; în sens formal – funcția publică desemnează regimul juridicaplicabil ansamblului personalului; în sens material – funcția publică este o activitate care constă în a participa în mod constant ți cu titlu profesional la activitățile instituției publice.
Funcția publică polițienească reprezintă ansamblul de sarcini legale, deinteres general, înfăptuite de polițiști – fucționari publici, în beneficiulcomunității și al statului.
De la o țară la alta poliția poate depinde fie direct de șeful statului, fie deMinisterul Justiției, de Ministerul Internelor și Reformei Administrative ori cel al Apărării. Indiferent de subordonare, poliția îndeplinește în cadrul societății misiuni specifice:
-lupta împotriva criminalității, care presupune atribuții de prevenire,cercetare,evidența populației, cazier judiciar, circulație rutieră, pașapoarte, autorizații,; informarea autorităților legal constituite: legislativul, Guvernul; aplicarea legii, la nevoie chiar prin folosirea forței.În concluzie, putem spune că poliția este însărcinată să asigure ordinea,liniștea și securitatea unei colectivități sociale, siguranța cetățenilor.
O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative stabilește în funcție de atribuțiile ce le revin, că există polițiștii propriu-ziși din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratele Județene, polițiști de frontieră, polițiști de pașapoarte, pompieri , jandarmi . Legea nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționareaPoliției Comunitare stabilește că există polițiști comunitari la nivelul municipiilor, orașelor, comunelor și sectoarelor municipiului București care exercită serviciul local pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și creșterea eficienței pazei obiectivelor și a bunurilor de interes public și privat și care cooperează cu polițiștii propriu-ziși.Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea MinisteruluiApărării care este format din structuri și forțe ce desfășoară activități în domeniul apărării țării, stabilind o altă categorie de funcționari publici ce pun înaplicare dreptul de poliție al statului și în cadrul căruia există și o poliție militară și anume Armata Română. Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informatii, care se ocupă cu siguranța națională a țării.
Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, ai căror cadre, exercită în condițiile legii, atribuțiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și la protecția insituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism. Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului prevede că polițiștii propriu-ziși ce aparțin Poliției Române pot fi debutanți și definitivi. Polițiștii debutanți sunt persoanele care ocupă, pe durata perioadei de stagiu, un post încadrul Poliției Române. Polițiștii din Poliția Română se încadrează în douăcategorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează: categoria A – Corpul ofițerilor de poliție – cuprinde ofițeri de poliție custudii superioare; categoria B – Corpul agenților de poliție – cuprinde agenți de poliție custudii liceale sau postliceale cu diplomă.Gradele profesionale de chestor, comisar-șef sau comisar pot fi obținutenumai de către ofițeri cu studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. Acordarea gradelor profesionale se face prinavansare de către: Președintele Românie, pentru chestori, la propunerea ministrului de interne; ministrul de interne, pentru ceilalți ofițeri de poliție, la propunerea inspectorului general al poliției; inspectorul general al poliției, pentru agenți de poliție, la propunerea șefilor unităților de poliție. Acordarea gradelor profesionale se face cu avizul consultativ al Corpului Național al Polițiștilor. Pentru obținerea gradului profesional următor polițistul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut sau să îl împlinească în cursul anului calendaristic respectiv;să fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cucalificativul “excepțional” sau “foarte bun”, iar în ceilalți ani ai stagiuluicel puțin cu calificativul “bun”. Anii în care polițistului i s-au acordatcalificative inferioare acestora nu intră în calculul stagiului minim în grad.În situațile și condițiile stabilite prin ordin al ministrului Internelor șiReformei Administrative posturile de conducere se ocupă prin examen sauconcurs. Funcțiile polițiștilor se diferențiază prin categorie, grad profesional șicoeficient de ierarhizare. Aceste funcții, după natura lor sunt de execuție și deconducere, iar după nivelul studiilor absolvite sunt funcții de categoria A șifuncții de categoria B fiecare din acestea împărțindu-se în grade profesionale.La acordarea primului grad profesional, la numirea și eliberarea dintr-ofuncție de conducere, precum și la încetarea raportului de serviciu, polițistul esteobligat să-și declare averea, conform legii.
Selecționarea, pregătirea, obținerea gradelor profesionale și evoluția profesională a polițiștilor se stabilesc, prin Ghidul carierei polițistului, aprobat prin ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative. Activitatea și conduita polițistului sunt evaluate în fiecare an, iar în aprecierea de serviciu setrece unul din calificativele obținute: excepțional, foarte bun, bun, corespunzător sau necorespunzător. Fiecare polițist are un dosar personal care cuprinde: documentul denumire în funcție, Anii în care polițistului i s-au acordatcalificative inferioare acestora nu intră în calculul stagiului minim în grad.În situațile și condițiile stabilite prin ordin al ministrului Internelor șiReformei Administrative posturile de conducere se ocupă prin examen sauconcurs. Funcțiile polițiștilor se diferențiază prin categorie, grad profesional șicoeficient de ierarhizare. Aceste funcții, după natura lor sunt de execuție și deconducere, iar după nivelul studiilor absolvite sunt funcții de categoria A șifuncții de categoria B fiecare din acestea împărțindu-se în grade profesionale.La acordarea primului grad profesional, la numirea și eliberarea dintr-ofuncție de conducere, precum și la încetarea raportului de serviciu, polițistul esteobligat să-și declare averea, conform legii.
Îndatoririle polițistului sunt: să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului dedrept și să apere valorile democrației; să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special fațăde grupurile vulnerabile, să-și consacre activitatea profesionalăîndeplinirii cu competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate aîndatoririlor specifice de serviciu, prevăzute de lege; să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morală înintreaga activitate; să fie respectuos, cuviincios și corect față de sefi, colegi sau subalterni; să acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de serviciu; să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate, cu privire lafaptele de corupție săvârșite de alți polițiști, de care a luat cunoștiință; să păstreze secretul profesional, precum și confidențialitatea datelor dobândite în timpul desfășurării activității, în condițiile legii, cu excepțiacazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiției saulegea impun dezvăluirea acestora; să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nucompromită, prin activitatea sa publică ori privată prestigiul funcției saual instituției din care face parte; integrală – care constă în obligația celui care a produs o pagubă de a oacoperii în totalitate. limitată – care reprezintă acea formă de răspundere în care cel care a produs o pagubă este obligat să o repare răspunzând material în limita a 3 salarii lunare pentru pagubele produse în procesul pregătirii profesionalesau în îndeplinirea unei activități de serviciu operative, sau terțelor persoane la a căror despăgubire a fost obligat Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin hotărâre judecătorească.Etapele stabilirii răspunderii materiale sunt: constatarea producerii pagubei – șeful unității care a constatat existența pagubei sau care a luat cunoștință de producerea acesteia, dispunecercetarea administrativă;cercetarea administrativă se face de organe anume desemnate decomandant care dispune, de îndată ce a luat cunoștință de pagubă sau i-afost adusă la cunoștință, în scris prin ordin de zi pe unitate efectuareacercetării administrative și termenul până când trebuie efectuată. Comisia de cercetare administrativă trebuie să stabilească: valoarea pagubei produsă unității, cauzele și împrejurările producerii pagubei, persoaneleobligate să repare paguba, întinderea răspunderii materiale (integrală sau limitată), concluziile și propunerile comisiei și probele pe care se bazeazădecizia de imputare. Decizia de imputare este actul unilateral prin care conducătorul unitățiistabilește pe baza documentației prezentate de comisia de cercetareadministrativă, identitatea persoanei vinovate de producerea pagubei sau care a beneficiat de sume, bunuri sau servicii necuvenite, cuantumul pagubei și aldespăgubirilor, ori sumele ce trebuie restituite, obligând persoana în cauză la plata acestora. Recuperarea pagubei poate fi făcută fie prin echivalent bănesc,fie prin depunerea în natură a bunurilor. Răspunderea penală este cea mai severă formă a răspunderii juridice șiconstă pe de o parte în dreptul ce îl are societatea, exercitat prin organelecompetente de a lua măsuri de constrângere împotriva persoanei vinovate decomiterea unei infracțiuni și de a-i aplica o pedeapsă, iar pe de altă parte constăîn obligarea făptuitorului de a se supune acestor măsuri și de a executa pedeapsa pronunțată de instanța de judecată.
Urmărirea penală a polițiștilor se efectuează de către procuror sau de cătreofițeri de poliție anume desemnați prin ordin al Ministrului Internelor șiReforme Administrative, sub supravegherea procurorului.
Printre cele maigrave infracțiuni care pot fi comise de polițist se numără: abuzul în serviciucontra intereselor persoanelor, obștești sau prin îngrădirea unor depturi;neglijența în serviciu; primirea de foloase necuvenite; traficul de influență;favorizarea infractorului; reținerea ilegală a unei persoane; tortura; înlesnireaevadării; violarea de domiciliu; delapidarea; divulgarea secretului profesional;sustragerea sau distrugerea de înscrisuri și altele.În cazul în care s-a pus în mișcare actiunea penală pentru săvârșirea uneiinfracțiuni contra păcii și omenirii, contra statului sau contra autorității deserviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, ainfracțiunii de fals ori a unor fapte de corupție sau a oricărei alte infracțiunicomise cu intenție care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcției de polițist, precum și pe timpul arestării preventive, polițistul este suspendat din funcție. În perioada suspendării polițistul nu beneficiază de nici un drept din cele prevăzuteîn Legea nr. 360/2002 modificată în 2003 și este obligat să predea armamentul,legitimația de serviciu și insigna. În doctrină si jurisprudență noțiunea de funcționar public a fost abordatăsub mai multe accepțiuni în diferite ramuri de drept. În dreptul penal român funcționarul public este orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, oînsărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități.Termenulde “public” se referă la autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile saualte persoane juridice de interes public, administrarea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice felcare, potrivit legii, sunt de interes public.În dreptul administrativ funcționarul public este persoana fizică, titular alunei funcții de stat sau învestită cu o anumită funcție de stat, ocupată cu formelegale. Conform Legii privind Statutul funcționarilor publici, funcționar publiceste persoana numită întro funcție publică, iar funcția publică reprezintăansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale. Astfelfuncționarul public își desfășoara activitatea la autoritatea ori instituția unde este Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, art.2, art 3 alin. 1umit, în temeiul unui raport de serviciu și nu în baza unui contract individualde muncă. În ceea ce privește personalul din aparatul de lucru al autorităților publice care efectuează activități de secretariat, administrative, protocol,gospodărire, întreținere – reparații și de deservire este angajat cu contractindividual de muncă. Astfel încât persoanelor care ocupă aceste funcții li seaplică legislația muncii deoarece nu au calitatea de funcționar public. Din punct de vedere al profesiei sale, polițistul este purtător de autoritateca orice alt funcționar în serviciul public într-un grad mai mare sau mai mic. Însă ceea ce îl individualizează din rândul funcționarilor publici este faptul că polițistul este învestit prin lege să vegheze asupra realizării în practică a dreptului suveran al statului de a cere cetățenilor săi, străinilor și apatrizilor să-irespecte actele sale de putere și totodată dreptul de a-și apăra existența legală șimaterială, ordinea publică și proprietatea, protejarea drepturilor fundamentaleale cetățenilor prin actiuni polițienești preventive sau punitive.
BIBLIOGRAFIE:
Constituția României
(http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page);
Codul Penal
(http://www.dsclex.ro/coduri/cod_penal_2006.htm);
Legea nr. 360 /2002 privind Statutul polițistului , publicată în M. Of.,Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002;
Legea nr. 188din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici , republicată în M. Of., Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007;
Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare , publicată în M. Of., Partea I, nr. 878din 27 septembrie 2004;
Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării , publicată în M. Of., Partea I, nr. 654 din 28 iulie2006;
Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații , publicată în M. Of., Partea I, nr. 663din 23 octombrie 2007, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 550din 29 noiembrie 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române , publicată în M. Of., Partea I, nr.1175 din 13 decembrie 2004;
Stancu Șerb, C-tin Drăghici, Adrian Iacob, Nicolae Gh. Șuteu – Drept polițienesc – Eitura Alma Mater, Sibiu, 2007
.
A. Iorgovan, Tratatde drept administrativ, vol. II, Editura Nemira, București, 1996, p. 616 și urm.; idem, Tratat de dreptadministrativ, vol. I, ediția a IV-a, Editura All Beck, București, 2005,
R. N. Petrescu, Drept administrativ, Editura Hamangiu, București, 2009,
I. Alexandru(coordonator), M. Cărăușan, S. Bucur, Drept administrativ, ediția a III-a, Editura Universul Juridic, București,2009,
=== 2 ===
SCOALA GIMNAZIALA NR.1 SINDRILARI
O unitate de învățământ din România are personalitate juridică, dispune de patrimoniu, sediu și adresă, deține personal didactic propriu (cu carte de muncă), gestionează acte de studii. Numai acest tip de unități are dreptul la posturi de conducere (director /directori), la sigiliu cu stema României, are cont în Trezoreria Statului și propria lor activitate financiar-contabilă. Activitatea managerială curentă a structurii școlare este asigurată de un cadru didactic coordonator, desemnat de directorul unității de învățământ cu personalitate juridică.
La nivelul fiecărui inspectorat școlar, rețeaua unităților de învățământ cu personalitate juridică, acreditate reprezintă scheletul instituțional de bază față de care, anual, se înregistrează, în baza unor analize fundamentate, modificări ale acesteia, prin activități de:înființare de noi unități de învățământ cu personalitate juridică sau de noi niveluri de învățământ, specializări, calificări profesionale în cadrul unităților de învățământ preuniversitar autorizate/ acreditate; înființare de unități de învățământ cu personalitate juridică, prin scindarea unei unități de învățământ preuniversitar autorizate /acreditate cu personalitate juridică; înființare de noi unități de învățământ cu personalitate juridică, prin scindarea unei structuri dintr-o unitate de învățământ preuniversitar acreditată, care devine persoană juridică;
Prin lege, învățământul școlar este inclus în structura sistemului național de învățământ. Învățământul școlar se realizează în baza principiilor democratice, a drepturilor copiilor la educație și la protecție, indiferent de condiția socială, materială, de sex, rasă, naționalitate, apartenență politică sau religioasă a părinților. Prin toate demersurile care se întreprind în învățământul școlar, atât pentru copii, cât și pentru părinți, se respectă prevederile Constituției. Cadrul institutional la acest nivel este precizat prin norme metodologige si prin reglementari specifice exemplu : regulamente scolare. Instrumente specifice conducerii la acest nivel sunt : planul de învățământ, programele analitice, diverse planuri si programe de activitate (ca de exemplu, planul anual de activitate al instituției de învățământ, planul de management, bugetul de venituri și cheltuieli, programe speciale pentru vacanță). La nivel teritorial , conducerea subsistemului de învățământ preuniversitar (implicit învățământul gimnazial) din cuprinsul județelor țării și al Municipiului București se asigură de inspectoratele școlare – organe de specialitate subordonate Ministerului Educației Tineretului și Cercetării. În principal, inspectoratele școlare asigură aplicarea legislației generale și școlare în instituțiile de învățământ subordonate, buna organizare și funcționare a rețelei școlare și a procesului de învățământ și realizează inspecția școlară. Inspectoratul școlar are un Consiliu de administrație și un consiliu Consultativ. Componența lor este precizată în Legea învățământului iar atribuțiile se stabilesc prin reglementări ale Ministerului Educației Tineretului și Cercetării. Consiliul de administrație al unității de învățământ, cu rol de decizie în domeniul administrativ, este format din cel puțin 5 membri, dar nu mai mult de 11 membri, între care directorul, contabilul șef, cadre didactice alese de consiliul profesoral și reprezentanți ai părinților, precum și ai administrației publice locale. În consiliul de administrație se includ și reprezentanți ai agenților economici care asigură baza materială pentru practică. Directorul unității de învățământ este președintele Consiliului de administrație este numit ca director de inspectoratul școlar general. La nivelul activității didactice, rolul conducător îl are personalul didactic.
Unitatea de învățământ școlară își stabilește la fiecare început de an școlar prin planul – cadru managerial obiective generale și specifice pe cele trei coordonate : educativ, financiar- contabil și administrativ, sanitar, iar managerii având la îndemână ansamblul de resurse ( personal didactic, auxiliar și administrativ, copii, spații de învățământ, materiale didactice, planuri și programe, tehnologii de instruire și diverse modalități de acțiune) sunt însărcinați în luarea deciziilor în vederea realizării obiectivelor stabilite. În conformitate cu Legea Educației Naționale nr.1/2011, sistemul educativ românesc este reglementat de către (MECT). Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare. Școlarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) și este obligatorie până în clasa a zecea (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17 ani). Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase. Învățământul gimnazial este aliniat la Spațiul european al învățământului
Încă de la Revolutia română de la 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.
Gimnaziul durează 4 ani și este obligatoriu pentru toți copiii. Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a patra, pe baza performanțelor școlare – Legea educației naționale (adoptată în 2011); unitățile de învățământ funcționează după un Regulament de Organizare și Funcționare stabilit conform Legii nr.1/2011 și prevederilor Constituției României. Acest Regulament se aplică în incinta școlii și în spațiile anexe (curte, alei de acces), pentru elevi, cadre didactice, părinți (tutore), personal didactic auxiliar, personal nedidactic. Regulamentul de Organizare și Funcționare oferă cadru organizatoric, potrivit Constituției și a Legii Educației Naționale, de exercitare a dreptului la educație indiferent de sex, rasă, naționalitate, apartenență politică sau religioasă. Unitățile de învățământ de stat pot deține în administrare bunuri proprietate publică. Terenurile și clădirile unităților de preșcolar, școlilor primare, gimnaziale și liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învățământ din cadrul acestora, înființate de stat, fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora și sunt administrate de către consiliile de administrație, conform legislației în vigoare. Închirierea bunurilor imobile se aprobă prin hotărâre a consiliului local, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia, în condițiile Regulamentului.
Titularul dreptului de administrare are folosința posesia și dispoziția bunului asupra căruia poartă acest drept. În ceea ce privește dispoziția, titularul dreptului de administrare, în speță unitățile de învățământ nu dețin în deplinătatea ei, respectiv nu pot înstrăina bunul, acesta fiind inalienabil, deci nu are dispoziție juridică. Exercitarea prerogativelor dreptului de administrare se poate face doar în condițiile legii, și dacă este cazul, potrivit celor stabilite în actul de constituire a dreptului. Singura formă admisă prin care titularul dreptului de proprietate publică acordă posibilitatea unităților de învățământ, în virtutea dreptului de administrare, în scopul de a valorifica bunurile imobile este aceea a închirierii în condițiile prezentului Regulament.
Functionarea unei școli se realizează prin intermediul resurselor umane: invățători calificați, profesori titulari /suplinitori, dotări materiale- Săli de clasă, bibliotecă, sală de sport, cabinete de specialitate ( de istorie, biologie), laboratoare (biologie, fizica+chimie, informatică).Sălile dedicate studiului sunt dotate cu banci, intr-un număr corespunzător celui de elevi arondați la clasa respectivă, catedre, pupitre, tablă de scris, dulapuri pentru depozitarea materialului didactic, vestiare pentru vestimentația elevilor. Sunt anumite școli din țară care dețin spatii special amenajate pentru copiii care rămân în programul de după școală, în regim de semiinternat, spații ce constau în sala de servit masa, loc de odihnă, spațiu pentru efectuarea temelor. Până la absolvirea clasei a X a, în care învățământul este obligatoriu, școala asigură elevilor manualele școlare. Bunurile aparținând unei unități de învățământ se grupează în bunuri mobile și imobile, mijloace fixe și consumabile, acces la o rețea specializată de calculatoare precum și la dotări în laboratoarele de fizică, chimie, biologie conform standardelor europene. Astfel, modernizarea școlilor alimentează rațiunea școlii de a rămâne un spațiu de instruire și educație unde tinerii asimilează cunoștințe esențiale și dobândesc un ansamblu structurat de competențe de tip funcțional, asigurându-se astfel permanent corelarea conținuturilor învățării și spațiul de studiu. Inventarierea patrimoniului unității de învățământ– se face în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991; inventarul bunurilor patrimoniale se efectuează: la începutul activității; cel puțin o dată pe an; pe parcursul funcționării sale; în momentul fuziunii sau încetării activității; în alte situații prevăzute de lege. Inventarierea reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor de activ și de pasiv, cantitativ și valoric, după caz în patrimoniul unității, la data la care acesta se efectuează. În aceste condiții inventarierea poate fi considerată ca un ansamblu de operațiuni logice și practice strâns legate între ele, prin care se măsoară la un moment dat mărimea elementelor patrimoniale, din punct de vedere cantitativ și valoric, în scopul punerii de acord a datelor contabilității cu realitatea. Inventarierea patrimoniului unităților prezintă o importanță deosebită pentru activitatea practică din mai multe puncte de vedere: – inventarierea patrimoniului este punctul de plecare la unitățile nou înființate, având ca obiect principal stabilirea și evaluarea elementelor patrimoniale ce constituie aportul în natură; – inventarierea este importantă și pentru motivul că permite cunoașterea corectitudinii cu care sunt gestionate mijloacele materiale și bănești ale unității patrimoniale, descoperindu-se degradările, lipsurile, sustragerile, furturile, permițând stabilirea răspunderilor celor vinovați și luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciilor; – inventarierea contribuie la calculul corect al unor indici și indicatori care la rândul lor au o mare importanță în fundamentarea deciziilor; inventarierea contribuie la mobilizarea resurselor interne prin aceea că permite identificarea valorilor materiale fără mișcare și în general neutilizabile, avariate sau degradate, ca și creanțele și angajamentele cu termene expirate pe care unitatea are obligația să le lichideze, astfel accelerând avântul economic și în general contribuind la respectarea disciplinei financiare. Prin operația de inventariere se pune deci, față în față informația contabilă pe de o parte și situația patrimonială concretă pe de altă parte în vederea stabilirii diferențelor și apoi restabilirea concordanței dintre ele. Inventarierea, ca procedeu al metodei contabilității se clasifică după următoarele criterii: a) Din punct de vedere al conținutului economic al elementelor patrimoniale supuse inventarierii există: – inventarierea mijloacelor economice se referă la inventarierea materialelor, a obiectelor de inventar, a mărfurilor, a ambalajelor, a mijloacelor bănește, – inventarierea mijloacelor circulante în decontare cum sunt: clienții, debitorii, decontările cu acționarii și asociații, care se efectuează prin controlul documentelor care au stat la baza constituirii acestor operații; – inventarierea obligațiilor față de bugetul administrației de stat, față de furnizori, creditori, obligații față de bancă pentru creditele obținute, care se efectuează pe baza documentelor de decontare întocmite cu ocazia creării obligației respective. b) Din punct de vedere al sferei de cuprindere poate fi: – generală; – parțială. Inventarierea generală cuprinde toate elementele patrimoniale aflate în patrimoniul unei unități. Această inventariere este destul de amplă și se execută o dată pe an. Inventarierea parțială cuprinde numai unele elemente patrimoniale aflate în patrimoniul unității sau numai unele gestiuni sau la anumite produse. Inventarierile periodice sunt de regulă parțiale. c) După modalitatea de efectuare, inventarierile sunt: – totale; – prin sondaj. Inventarierile totale se extind asupra tuturor sortimentelor care formează un element patrimonial sau asupra tuturor bunurilor dintr-o gestiune indiferent de natura lor. Inventarierea prin sondaj cuprinde numai unele sortimente sau numai unele bunuri dintr-o gestiune. Dacă la inventarierile prin sondaj se constată nereguli semnificative, acestea se transformă în inventarieri totale. d) În funcție de condițiile în care se desfășoară: – inventarieri ordinare; – inventarieri extraordinare. Inventarierile ordinare au caracter programat normal, planificat. Se execută pe baza unei programări făcute la începutul anului de către compartimentul financiar-contabil. Inventarierea extraordinară este executată în afara celor prevăzute în programul întocmit de compartimentul contabilitate, având loc în următoarele situații: când intervin operații de predare-primire; când se modifică prețurile la mărfurile aflate în stoc; cu ocazia divizării sau concesionării gestiunii; în cazul în care au loc calamități sau alte cazuri de forță majoră, când sunt sesizări repetate și dovedite că în anumite gestiuni se petrec fapte ilicite, nerespectându-se normele financiar-contabile; la cererea unor organe de control din cadrul unității patrimoniale sau din afară (instanțele de judecată, procuratura). e) După momentul în care se efectuează se deosebesc: periodice; – inventarieri anuale. Inventarierile periodice efectuează conform unor planificări proprii întocmite de către fiecare unitate patrimonială. Frecvența acestor inventarieri se stabilește în funcție de particularitățile fiecărei gestiuni și de ritmul de mișcare al elementelor patrimoniale. Astfel, gestiunile unor mijloace bănești se inventariază lunar, mărfurile din magazinele de desfacere cu amănuntul se inventariază de două sau trei ori pe an, etc. Inventarierile anuale sunt obligatorii de efectuat înainte de închiderea conturilor și întocmirea situațiilor anuale simplificate. Inventarierile anuale sunt lucrări complexe care necesită un volum mare de muncă, ele neputându-se efectua concomitent asupra gestiunilor și elementelor patrimoniale dintr-o unitate. În listele de inventar există rubrici anume în care se stabilesc diferențele între existentul scriptic și cel faptic, mai întâi cantitativ și apoi folosind prețul unitar și valoric. Comisia de inventariere analizează aceste diferențe și întocmește un proces verbal al inventarierii în care se prezintă aceste diferențe, cauzele lor și se propun măsuri de soluționare. La inventariere pot să apară diferențe în plus sau în minus pentru care se dau soluții de către comisia de inventariere stabilind motivele obiective sau subiective care au dus la apariția lor. În cazul plusurilor de la inventar ele vor fi înregistrate ca o intrare în gestiune, scăzând corespunzător cheltuielile. În ceea ce privește lipsurile constatate la inventar, există o diversitate de situații și de soluții ce trebuie propuse, astfel: – în cele mai frecvente situații lipsurile constatate la inventar se încadrează în normele de perisabilitate prevăzute de lege. În acest caz comisia de inventar va propune înregistrarea lipsurilor pe baza cheltuielilor de exploatare, propunere ce va fi aprobată de consiliul de administrație al unității. – există posibilitatea ca inventarierea să aibă loc după ce s-au produs calamități, în acest caz, comisia de inventariere constată și evaluează pagubele produse și propune soluționarea lor ca o lipsă pe seama cheltuielilor excepționale privind operațiile de gestiune (cont 671). – lipsurile constatate la unele elemente patrimoniale, bunuri din gestiune pot fi compensate cu plusurile constatate la alte bunuri cu caracteristici asemănătoare. În acest caz, comisia de inventariere va propune compensarea în următoarele condiții: a) situația creată să se refere la produse confundabile, dar pentru aceasta să existe o listă de produse confundabile întocmită din timp de specialiști și depusă la compartimentul financiar – contabil; b) să nu fie motive de a suspecta gestionarul de intenții neloiale; c) compensarea poate fi propusă până la limita la care nu se produc pagube în gestiune; d) există și situația când comisia de inventariere consideră că lipsurile se datorează gestionarului, prin neglijență sau lipsă de pregătire profesională. În aceste condiții, comisia de inventariere va propune ca lipsurile să fie imputate acestuia.O școală gimnazială este dotata cu mobilier pentru clase , cancelarie, birouri, anexe , secretariat, mobilier și aparatura pentru laboratoare, specifice fiecarei discipline in parte, aparatura si echipament pentru sala de sport. Clasele sunt dotate cu pupitre individuale sau bănci in care stau câte doi elevi, tabla de scris, dulapuri pentru depozitarea materialelor.
Școala cu clasele I-VIII din localitatea Sindrilari este ancorata în procesul Reformei Învățământului Preuniversitar fiind o unitate școlară la nivel primar plus gimnazial, personalitate juridică, având un număr de clase si efective care să-i permită funcționarea în două ture :
tura I 8 – 12 ciclul primar ;
tura a II-a 13 – 18 ciclul gimnazial.
Școala este plasată în rândul școlilor generale. Definim ca esențială strategia competitivă, țintind să obținem o poziție cât mai bună pe piața furnizorilor de servicii educaționale. Demersurile și programele implementate la nivelul elevilor și al dascălilor tind către o politică coerentă si comprehensivă de asigurare a calitații în educație. Descentralizarea sistemului de învățământ, ca prioritate a Reformei Educaționale din Romania, este definită , ca delegare a autorității decizionale la nivel local – în cazul de față al unității școlare – în tot ceea ce privește funcționarea organizației respective Aceasta înseamnă că școala devine autonomă, fiind abilitată să-și conceapă o politică proprie în domeniile : curricular, financiar și al resurselor umane. Tot descentralizare mai înseamnă și creșterea influenței comunității locale asupra unității școlare : școala își va elabora oferta educațională pe baza nevoilor și a cererii de educație exprimate de către comunitate ; școala va deveni tot mai dependentă de comunitatea locală, atat în privința opțiunilor educaționale strategice, cât și din punct de vedere al resurselor (umane si materiale) care pot fi atrase. Se ivește obligația de a individualiza oferta educațională a unității noastre școlare având nevoie să ne definim o identitate, o personalitate proprie și implicit, oferta educațională, pornind de la : Cultura organizației școlare ; Viziunea colectivului școlii – în special a echipei manageriale privind misiunea școlii și dezvoltarea unității școlare pe termen mediu și lung ; Nevoile și resursele comunitare ; Misiunea unității școlare – cunoscută și asumată de către toate grupurile de interes reprezentate în școală : părinți, elevi, profesori, autoritățile locale, agenți economici si alți reprezentanți ai comunității. Școala din Sindrilari își propune să devină una din școlile de prestigiu din mediul rural, apreciată de către elevi, părinți și comunitatea locală pentru eficiența activității instructiv-educative, asigurarea condițiilor materiale necesare unui învățământ de calitate, asigurarea egalității șanselor tuturor elevilor, pentru rezultate deosebite în activitatea de performanță și pentru ancorarea școlii în comunitatea locală și europeană.
Școala gimnazială nr.1 din Sindrilari este una dintre cele mai vechi școli din zonă. Începuturile ei se înscriu undeva în anii 1860. Creșterea efectivelor școlare a necesitat extinderi efectuate în anii 1978-1988, pentru ca în anul 2002 să fie reconstruită Noul local dispune de : 20 săli de clasă, 4 laboratoare (informatică, fizică, chimie, biologie), sală de sport cu vestiare, sală de festivități, bibliotecă școlară cu sală de depozitare și sală de lectură.
A. Baza materială : clădirea este în regim de parter,.suprafața spațiului școlar fiind de 1890 mp ,17 săli de clasă ,4 laboratoare : fizică, chimie, biologie si informatică dotat cu calculatoare , imprimante, server, modem, internet,1 cabinet director +director adjunct, dotat cu doua calculatoare, internet, imprimante două leptopuri. Secretariat, arhivă, dotate cu calculator, internet, stație telefonică pentru 3 posturi. Cancelarie profesori, dotată cu televizor, calculator, internet și rețea de cablu pentru TV, o sala pentru ședințele Consiliului de Administrație al școlii, dotată cu aparatură de proiecție, televizor, 2 xeroxuri, 1 stație radio de amplificare. Monitorizare video pe holuri, intrări, curtea școlii, un cabinet pentru documentare și consiliere dotat cu calculator, internet, video-proiector, aparat de filmat, aparat foto digital, televizor, combină muzicală, o sală de distribuire lapte si corn dotată cu rafturi și frigider, o bibliotecă cu un număr de 38400 volume cărți, dotată cu calculator, internet. o sală de festivități cu capacitatea de 60 de locuri dotată cu aparatură audio –video, calculator, internet,o sală de sport dotată cu vestiare (pt.fete si pt. băieți), grupuri sanitare, magazie de materiale, un teren sport. Din punctul de vedere al mijloacelor si materialelor didactice, scoala este dotată în proporție de 80 % din banii primiți de la bugetul local si 20 % din autofinanțare prin inchirierea obiectivelor în afara spațiului de timp necesar pentru desfașurarea programelor proprii de instruire și educație.
B. Finanțarea unității : – finanțarea de la bugetul local (salarii, reparații si igienizare), investiții, intreținere, obiecte de inventar – fondul comitetului de părinți – sponsori – autofinanțare – inchirieri
C. Date referitoare la numărul angajaților din școală
Personal didactic : (2012 / 2013)
– grad didactic I ……………..6
– 7 invățători : – grad didactic II ………. ……1
(14 titulari/ 1 detasat) – grad definitiv …………….
– debutanți ………………
– 3 prof. lb. romană : – grad didactic I 1
(3 titulari) – grad didactic II 2
– grad definitiv
– 1 prof.lb. engleză
– 2 prof. lb. franceză : – grad didactic I 1
( titulari )
– grad didactic II 1
– 4 prof. matematică : – grad didactic I 3
(3 titulari/ 1 suplinitor) – debutant
– 6 prof. Fizică – chimie – grad didactic I
– 3 prof. biologie : – grad didactic I
detaș/ 2 suplinitori ) – grad didactic II
– 1 prof.geografie-titular – grad didactic I
– 3 prof. istorie/cultura civ. – grad didactic I
– 1 prof. religie-titular – grad didactic I
– 1 prof. religie-titular (8 h) – gradul didactic II
– 2 prof. ed.plastica- – grad didactic I
– 5 prof. ed.muzicală – grad didactic II
– 4 prof. ed.fizică – grad didactic I
– 1 prof. ed.tehnologica-titular – grad didactic I
D. Personal didactic auxiliar :
– 1 secretar calificat (cu normă intreagă)
– 1 bibliotecar calificat (cu normă intreagă)
– 1 administrator financiar (cu norma intreaga)
– 1 operator baza date (cu norma intreaga)
– 1 administrator patrimoniu (cu norma intreaga)
E. Personal nedidactic: 5 îngrijitori (5 cu normă întreagă)
Din această nominalizare se poate observa că școala funcționează cu un grafic complet de cadre didactice și auxiliare
În școală există un climat de înțelegere, cordialitate și respect în interiorul colectivului de cadre didactice, între cadrele didactice și părinții elevilor, între cadrele didactice si elevi, între cadrele didactice și conducerea școlii, între școală și administrația locală. Școala noastră este o școală prietenoasă, o școală democratică, o școală deschisă, o școală pentru fiecare. Bugetul de venituri si cheltuieli este instrumentul principal de conducere , prognozare si analiza a activitatii economico-financiara a institutiei si veriga de baza a structurii bugetului MECTS.
An bugetar = anul financiar pentru care se aproba bugetul si este anul calendaristic de la 01.01-31.12. Buget = document prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile institutiei.
Credit bugetar = suma aprobata prin buget, reprezentand limita maxima pana la care se pot ordonanta si efectua plati in cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate in cursul exercitiului bugetar si/sau din exercitii anterioare pentru actiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanta si efectua plati din buget pentru celelalte actiuni. Exercitiu bugetar = perioada egala cu anul bugetar pentru care se elaboreaza, se aproba, se executa si se raporteaza bugetul.
Proces bugetar = etape consecutive de elaborare, aprobare, executare, control si raportare ale bugetului, care se incheie cu aprobarea contului de executie a acestuia.
Executie bugetara = activitatea de incasare a veniturilor bugetare si de efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget. În vederea elaborarii proiectului de buget al institutiei, se au în vedere urmatoarele: -reglementarile si normele în vigoare precum si structura organizatorica existenta la momentulîntocmirii lui; -sursele de venituri si baza legala a încasarii lor; -nivelul preturilor avute in vedere în momentul eleborarii proiectului -consumurile de materiale, materii prime, piese de schimb, combustibil, luate în calcul; -fundamentarea cheltuielilor în anul de plan față de anul de bază. În cadrul unei instituții de învățământ, bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă unul din instrumentele de analiză economico-financiară. El cuprinde resursele financiare pentru realizarea obiectivelor prevăzute în planul strategic al institutiei, în perioada exercițiului financiar respectiv. El cuprinde, în structură: -veniturile pe subdiviziunile clasificației indicatorilor financiari (capitole, subcapitole, paragrafe) -cheltuielile pe subdiviziunile aceleiași clasificații (capitole, subcapitole, titluri, articole și aliniate). Odată cu bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă ca anexă, lista cuprinzând cheltuielile de capital, cu defalcare pe surse de finanțare, și anume: -venituri proprii; – alocații cu destinație specială de la MECTS; – fonduri speciale; – surse externe. Prevederile capitolului “ Venituri” constituie limite minime, iar cele de la capitolul “Cheltuieli”, limite maxime. Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite, se depune de către școală, la trezorerie, unde are deschise conturile de disponibil, după care el devine operațional. Finanțarea investițiilor se efectuează pe baza listelor de investiții aprobate de M. E. C.T.S. Veniturile și cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificației bugetare. Bugetul centralizat al instituției, cuprinde : – bugetul activității de bază ; – bugetul sumelor cu destinație specială. Veniturile pentru activitatea de bază se realizează din: – Sume primite de la MECTS pentru activitatea de bază, sume stabilite prin contractul instituțional în funcție de numărul de elevi echivalenți și a criteriilor de calitate. -Venituri din sponsorizari- Veniturile primite din sponsorizări în baza contractelor încheiate conform reglementărilor în vigoare, se cuprind în bugetul de venituri și se utilizează conform destinației. – Venituri din chirii. La elaborarea bugetului de cheltuieli se va analiza aspectul legalității și oportunității cheltuielilor propuse. a. Cheltuieli de personal 1. Cheltuielile privind salariile se stabilesc de Direcția resurse umane pe baza statelor de funcțiuni, a legislației și a prevederilor din Contractul colectiv de muncă. Contribuția la constituirea fondurilor la bugetele de asigurări sociale, șomaj, sănătate, de risc și accidente este stabilită prin lege, procentual asupra fondului de salarii. Tichetele de masă- se acordă in baza Legii 148/1998 reviz.și a clauzei din contractul colectiv de muncă. Se estimează în funcție de: – nr. salariați – nr. tichete – valoarea unui tichet. Cheltuieli materiale si servicii. Pentru fiecare alineat al clasificației bugetare se au în vedere cheltuielile anului anterior, cantități, prețuri de achiziție, corelate cu prevederile privind evoluția prețurilor. Se va urmări dimensionarea judicioasă a resurselor necesare, astfel încât să se asigure desfășurarea normală a activității instituției, evitându-se risipa și cheltuielile neoportune. 1. Pentru furnituri de birou se va ține seama de cheltuielile anului anterior, de numărul de personal care desfășoară activitatea, de evoluția prețurilor. 2. Cheltuielile de curățenie se previzionează în funcție de suprafață, de consumurile normate și de prețuri. 3. Cheltuielile cu încălzirea, iluminat și forța motrică, apa, canalizarea, salubritatea se stabilesc în funcție de suprafețele exsitente, cantitate, prețul la momentul estimării și de evoluția prețurilor previzionate. 4. Cheltuielile privind piesele de schimb, revizii, carburanți și lubrifianți se calculează în funcție de numărul de mașini din parcul auto, de numărul de kilometri programați, de starea fizică a mașinilor, prețuri și rata inflației. 5. Cheltuielile pentru achiziționarea bunurilor de natura obiectelor de inventar se stabilesc în funcție de : – starea, existența și duratele de folosire pentru echipamente, accesorii, mobilier și echipamente de birou aflate în dotare; – necesitățile urgente de completare; – numărul de personal; – prețuri. 6. Materialele de laborator – volumul cheltuielilor se stabilește pentru fiecare laborator, în funcție de numărul lucrărilor, numărul de elevi, valoarea medie a unei lucrări 7. Cărți, publicații periodice (abonamente) și materiale documentare – bugetul de cheltuieli pentru acest articol se fundamentează de Biblioteca școlii, în funcție de solicitările facultăților, evoluția prețurilor, de aparițiile editoriale. 8. Bugetul cheltuielilor cu protecția muncii se estimează de compartimentul de resort, pornind de la cerințele prevederilor legale în funcție de numărul de personal și prețuri. 9. Cheltuieli privind pregătirea profesională a angajaților 10. Cheltuielile de protocol se estimează conform reglementărilor privind constituirea fondului la dispoziția directorului, in funcție de numarul de personal și cuantum. 11.Cheltuieli de reparații curente – se inventariază necesarul de lucrări de reparații pentru anul urmator. Se considerp reparație curentp acea reparație care are valoarea de pâna la 5 % din valoarea cladirii supusa reparatiei, reparație capitală –care are valoare de pâna la 60% din valoarea clădirii ce necesită reparații. Pentru reparațiile capitale și lucrările de construcții noi sau în continuare, se fac propuneri separate pe surse de finantare, pentru lucrările nominalizate, care vor însoți proiectul de buget. Cheltuieli cu burse – în funcție de numărul fizic al elevilor beneficiari de burse și de cuantumul stabilit prin regulament, se stabilește suma necesară plații burselor.
Pentru cunoașterea patrimoniului, contabilitatea, folosește categorii proprii: activ, pasiv, cheltuieli, venituri. In timp ce activul și pasivul sunt structuri specifice relațiilor de investire și finan 212c28c țare a elementelor patrimoniale, cheltuielile și veniturile sunt structuri specifice relațiilor de transformare a elementelor patrimoniale in procesele eonomice organizate și desfașurate de intreprinderile titulare de patrimoniu.
Bilanțul contabil reda situația elementelor patrimoniale la un moment dat, fiind „o fotografie a patrimoniului la sfarșitul unei perioade” Activitatea unei firme este supusa observarii și inregistrarii contabile pe segmente de 12 luni, perioada numita exercițiu financiar. Aceasta incepe la 1 ianuarie și se sfarșește la 31 decembrie, suprapunandu-se, potrivit legislației noastre, cu anul calendaristic. La inchiderea fiecarui exercițiu financiar se intocmește bilanțul contabil prin care se determina situația patrimoniului, situația financiara si rezultatele economice obținute de firma in exercițiul financiar respectiv. Termenul de bilanț vine de la cuvantul italienesc bilancia (cu originea in latina: bi=cu doua, lanx=taler), adica balanța cu doua talere, in sensul ca valori de marime egala stau fața in fața, egalandu-se reciproc. Intr-unul din talere apare valoarea activului, iar in celalalt valoarea pasivului bilanțului. De asemenea, in bilanț este consemnat rezultatul exercițiului financiar sub forma de profit sau de pierdere. Pierderea se trece in activul bilanțului, iar profitul in pasivul bilanțului. Simplificand, bilanțul reprezinta constatarea la o data t, a ceea ce intreprinderea poseda (activ) și a ceea ce datoreaza (pasiv=capitaluri proprii și datorii).
BILANT CONTABIL
In anul bugetar 2012, la capitolul cheltuieli de personal, scoala gimnayiala din Sindrilari a estimat sumele din proiect luand ca baza statul de functii al lunii octombrie 2011 (salariile brute la nivelul lunii decembrie), la care s-a aplicat o majorare salariala de 15% incepand cu 1 ianuarie 2012 si de 15% din luna octombrie 2012, aplicata lunii septembrie 2012, pentru acoperirea aplicarii indexarilor salariale din anul 2012. La capitolul cheltuieli salariale in bani art.10.01 s-a estimat si luat in calcul si urmatoarele drepturi: premiul anual, primele de nastere , indemnizatii de pensionare si recompense in bani pentru pensionarii la limita de varsta, indemnizatii de concediu, prime de vacanta, eventualele diferente salariale in urma hotararilor judecatoresti, prime de instalare, si alte drepturi salariale. La articolul 10.02.01-"tichete de masa" s-au fundamentat eventualele plati in invatamant in anul 2012 pentru acordarea tichetelor de masa aferente salariatilor cadrelor didactice titulare, personalului auxiliar si nedidactic. La capitolul 10.03-"contributii" s-au calculat contributiile angajatorului aferente veniturilor salariale, pentru contributia de CAS, somaj, sanatate, boli profesionale, contributia pentru concedii medicale si indemnizatii si fondul pentru garantare a creantelor salariale pentru anul bugetar 2012.
In anul bugetar 2012, la capitolul cheltuieli materiale, respectiv bunuri si servicii s-au prevazut urmatoarele cheltuieli pe articole bugetare: 20.01.01;20.01.02;20.01.03;20.01.04;20.01.08;20.01.09, s-au prevazut cheltuieli cu utilitatile aferente unitatii noastre scolare pentru: energie electrica ,energie termica, apa ,canal ,salubrizare ,servicii telefonice ,internet, furnituri, materiale de curatenie si alte bunuri cu caracter functional si intretinere; -20.01.30 s-au prevazut pentru anul 2013 servicii pentru realizarea cadastrului, intabularii ,cartii funciare, servicii PRAM, PSI,service pentru calculatoare, obtinerea avizului sanitar,dezinsectie,deratizare si alte servicii necesare desfasurarii activitatii de invatamant (ex.program legislativ ). -20.02- Articolul de reparatii curente. Unitatea noastra scolara formata dintr-un corp de cladire necesita in anul financiar 2013 urmatoarele reparatii: -rampe pentru persoane cu dizabilitati. -refacerea instalatiei de incalzire ,tevi ,radiatoare ; -schimbarea partiala a instalatiei sanitare; -completarea instalatiei electrice; -reparatii curente instalatii sanitare,igienizarea in cele trei cladiri;-placare cu gresie ,faianta si mozaic; -igienizare ,vopsire,zugravire interioara ; -parchetare(inlocuire si raschetare); -inlocuirea tevilor pluviale si de scurgere;-reparatii terasa .-20.05.01 s-au estimat cheltuieli privind uniformele si echipamentul de protectie (a muncii),pentru achizitionarea acestora; -20.05.30- La alte obiecte de inventar s-au prevazut urmatoarele: -mobilier pentru laboratorul de informatica ; -mobilier pentru laboratorul de fizica ; -table scolare de sticla sau ecologice pentru toate salile de clasa; -mobilier pentru biblioteca :40 rafturi metalice,16 scaune,4 mese de lectura; -mobilier cabinet director adjunct; -mobilier cancelarie; -10 scaune ergonomice; -telefon -fax sc generala; -aviziere; -harti istorie ,geografie,literatura; -pubele pentru reciclarea deseurilor; -art.20.06.01-s-a prevazut decontarea cheltuielilor a 6 calatorii/an dus-intors pe mijloacele de transport feroviare ,pe liniile interne,cu reducere de 50%, deplasari in interes de serviciu cf.HG.1860/2006, cheltuieli de naveta. -art.20.11-s-au prevazut sume pentru achizitionarea de carti si publicatii. -art.20.13-articolul bugetar pentru pregatirea profesionala prevede cheltuieli ocazionate de participarea salariatilor la cursurile si stagiile de formare ,activitate de perfectionare si conversie profesionala pentru anul 2013. -art.20.14-articolul pentru protectia muncii prevede pentru anul 2013 sume in vederea asigurarii cadrului organizatoric pentru instruirea ,testarea si perfectionarea profesionala a salariatilor cu privire la normele de protectie a muncii;efectuarea analizelor medicale si a examenului medical,alte servicii medicale; -art.20.30.30-In articolul alte cheltuieli cu bunuri si servicii s-au prevazut varsaminte pentru personalul cu handicap neincadrat si alte cheltuieli in conformitate cu reglementarile legale in vigoare. -art.55.01.13-Sumele sunt prevazute pentru acoperirea diferentei pentru realizarea de programe de dezvoltare si proiecte cu finantare nerambursabila .
-La capitolul cheltuieli de capital s-au prevazut pentru anul 2013 urmatoarele: -informatizare cu retea de calculatoare pentru cabinetul de informatica din liceu; -schimbarea centralei telefonice( foarte veche); 4 calculatoare cu monitoare LCD pentru dotarea laboratoarelor,cabinetelor,cancelariilor; – 2 copiatoare si o imprimanta multifunctionala; -asfaltarea curtii interioare -instalatii de supraveghere si monitorizare (acces intrari si interioare);
Evolutia indicatorilor bugetari la Scoala din Sindrilari în perioada 2010-2012 este ilustrata în urmatorul tabel:
* sume estimate
Bugetul se intocmeste in faza de elaborare a proiectului bugetului local, respectiv bugetului de stat, se definitiveaza dupa intrarea in vigoare a bugetului de stat si se aproba odata cu aprobarea bugetelor locale.
Bugetul Centrului de execuție bugetară – Scoala gimnaziala nr.1 Sindrilari pe anul 2012
– mii lei –
Previziunea cheltuielilor din venituri proprii
În perioada 01.01.2010 – 31.12.2012 au fost prevăzuți si realizați indicatorii economici: în perioada 2010-2012 gradul de acoperire din venituri proprii a cheltuielilor instituției a fost următorul (exprimat procentual): 2010 -2010 -2011 venituri proprii/cheltuieli 9,7% 6,3% 21,7%.
Situația creanțelor
pe trimestrul I 2013
Situația datoriilor
pe trimestrul I 2012
Detalierea cheltuielilor din venituri proprii 2012
Sursa: Bugetele de venituri si cheltuieli din anii 2011 si 2012 si Proiectul de buget pentru anul 2013
Bunurile din patrimonial scolii, inventariate in perioada 2010-2013 sunt utrmatoarele:
Inventarierea patrimoniului se efectuează de către o comisie de inventariere numită de către directorul școlii printr-o decizie scrisă. Etapele inventarieii sunt urmatoarele: 1.Pregatirea inventarierii 2.Inventarierea propriu zisa este etapa in care comisia de inventariere trece efectiv la numararea bunurilor, in prezenta gestionarului. Bunurile constatate faptic sunt inscrise in listele de inventariere, in 3 exemplare, semnate pe fiecare pagina de membrii comisiei si de gestionar.2.Stabilirea rezultatului inventarierii este etapa in care se confrunta datele scriptice din contabilitatea analitica sau sintetica, cu datele din listele de inventariere. Prin compararea stocurilor faptice cu cele scriptice pot rezulta urmatoarele situatii
a) stocurile faptice corespund cu cele scriptice:
in care: Sf = stoc faptic; Ss = stoc scriptic.
b) lipsuri in inventar – situatie in care stocul faptic este mai mic decat stocul scriptic, adica:
plusuri de inventar – situatie in care stocul faptic este mai mare decat stocul scriptic, adica:Prima situatie duce la concluzia ca gestiunea este corect administrata; ultimele 2 situatii duc la concluzia ca gestiunea este incorect administrata existand posibilitatea gestionarii frauduloase.Atat pentru lipsurile cat si pentru plusurile din gestiune, comisia de inventariere solicita nota explicativa de la gestionar si in genereal cere explicatii scrise de la cei ce gestioneaza bunurile contabile, conducatori de compartimente, etc. Rezultatele inventarierii se vor consemna intr-un proces verbal care trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: data intocmirii; numele si prenumele membrilor comisiei de inventariere; gestiunea inventariata, data inceperii si data terminarii inventarierii; rezultatele inventarierii;concluziile si propunerile comisiei de inventariere cu privire la cauzele plusurilor sau minusurilor constatate si la persoanele vinovate; volumul stocurilor depreciate; propuneri pentru scoaterea din uz a obiectelor de inventar, pentru casarea mijloacelor fixe depreciate. Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se realizeaza astfel: Bunurile de natura imobilizarilor, stocurile si celelalte bunuri se evalueaza la valoarea actuala, numita valoare de inventar. Creantele si datoriile se evalueaza la valoarea lor nominala. Creantele si datoriile incerte si in litigu se evalueaza la valoarea lor de utilitate stabilita in functie de valoarea lor probabila de incasat, respectiv de plata. Creantele si datoriile, precum si disponibilitatile in devize, se evalueaza la cursul in vigoare in ultima zi a exercitiului economico-financiare.Titlurile imobilizate se evalueaza la valoarea de utilitate pe care o reprezinta pentru unitatea patrimoniala, iar titlurile de plasament, la cursul mediu al ultimei luni a exercitiului, sau la valoarea probabila de negociere. Toate rezultatele finale ale inventarierii sunt trecute in Registrul-inventar, document obligatoriu pentru fiecare unitate patrimoniala, care se completeaza anual intr-un singur exemplar, dupa ce a fost numerotat, snuruit, parafat si inregistrat la organul fiscal teritorial.
: Redam mai jos un model de registru de inventar:
La gestiunea de materii prime- diferente: 2010-2012
Contul 301
La gestiunea de obiecte de inventar – diferente:2010-2012
Contul 303
La gestiunea de mijloace fixe – diferente:2010-2012
La gestiunea de imobilizari necorporale – diferente:2010-2012
V
enituri
Fiind o institutie de stat, Scoala gimnazială nr.1 Sindrilari nu dispune de venituri proprii decat din activitati diverse: darea unui spatiu in chirie si un automat de cafea, resturile veniturilor provenind din sponsorizari si donatii.
Tabel 1
In perioada 2010–2012 veniturile proprii din chirii, sponsorizari si donatii au avut urmatoarele ponderi in totalul veniturilor :
– in anul 2010 – 0,85%;
– in anul 2011 – 0,89%;
– in anul 2012 – 1,49%
Se observa o tendinta de crestere a ponderii veniturilor proprii din chirii, sponsorizari si donatii, aceasta fiind tendinta in toate unitatile scolare. Deoarece veniturile de la bugetul local sunt din ce in ce mai mici, scolile sunt obligate sa-si acopere o parte din cheltuieli din aceste venituri proprii. Aceste cheltuieli, pe care administrația locală incearca sa le treaca in obligatia unitatilor scolare, ar fi cheltuielile cu convorbirile telefonice, cheltuielile cu rechizitele, imprimatele tipizate si alte materiale necesare pentru asigurarea in bune conditii a activitatii scolare.
Cheltuieli
Cheltuielile de personal au ponderea cea mai mare in cadrul cheltuielilor de la bugetul local. Ele sunt urmate de cheltuielile de materiale si servicii si de cheltuielile cu bursele elevilor.
In anul 2010 fata de anul 2012, cheltuielile de personal au crescut deoarece a crescut numarul cadrelor didactice care au trecut la o gradatie superioara, a crescut si numarul cadrelor didactice debutante, iar salariile au crescut cu 12% in decursul anului 2012. In anul 2011 fata de anul 2012, numarul posturilor a ramas aproximativ acelasi, iar salariile au crescut cu 15%.
In anul 2012 fata de anul 2011, cheltuielile materiale si de servicii au crescut din cauza faptului ca in anul 2011 au avut loc reparatii curente – de drenaj la temelia scolii – din cauza unor tevi de apa rece care s-au spart si au dus la formarea de infiltratii care afectau temelia scolii. In anul 2012 fata de anul 2011, cheltuielile materiale si de servicii au crescut, deoarece in urma acestor infiltratii s-a hotarat si s-a propus schimbarea intregii instalatii sanitare, a tuturor tevilor de apa rece, fiind necesare reparatii capitale ale acestora.
Veniturile salariale obținute de angajați se compun din:
Sau
Salariul realizat – calculat în funcție de salariul de bază și de forma de salarizare aplicată Salariul realizat poate fi egal, mai mare sau mai mic decât salariul de bază negociat. El reprezintă o sumă brută.
Adaosurile și sporurile din salariu (indemnizație de conducere, indemnizație de zbor, spor de vechime, spor de noapte, spor de stres, spor de lucru în subteran, spor de periculozitate, spor de toxicilitate ) – se calculează fie în sumă fixă, fie ca procent din salariul de bază, proporțional cu timpul lucrat în alte condiții.
Prin însumarea veniturilor brute lunare realizate de toți salariații societății comerciale, se obține Fondul de salarii brut realizat în luna respectivă. El constituie pentru societatea comercială o cheltuială.
Codul fiscal cu ultima actualizare Hotărârea Guvernului nr. 84 din 6 martie 2013
Schema de calcul al impozitului pe salariu; comparație între anii 2011 și 2012
->C.pfs.=30 lei 15% din DPB(200 lei)
->D.pb.=200 lei
->D.ps.=200 x 0,5 x N.p.î.=100 x N.p.î.
Notații: N.p.î.= numărul persoanelor în întreținere, trecute la deduceri personale suplimentare
V.iz.= venitul impozabil V.br.= venitul brut C.bg.= contribuții bugetare
V.nz.= venituri neimpozabile S.j.= contribuția pentru șomaj
CAS= contribuția pentru asigurările sociale (pentru pensii)
C.pfs.= cheltuieli profesionale = 30 lei lunar
D.pb.= deducerea personală de bază = 200 lei lunar
– Conform Codului fiscal
Sinteza obligațiilor de plată de natură salarială datorate de angajat și angajator începând cu data de 1 ianuarie 2012
Principalele fluxuri contabile privind decontările cu personalul și bugetele de asigurări și protecție socială
Macheta Listei de avans chenzinal (cod 14-5-1d)
LISTĂ DE AVANS CHENZINAL
LISTA PENTRU PLĂȚI PARȚIALE
Se întocmește în două exemplare ori de câte ori se face o plată parțială în cursul lunii.
Servește ca: Document pentru calculul drepturilor bănești cuvenite salariaților pentru plățile parțiale efectuate; Document care stă la baza întocmirii statelor de salarii; Document justificativ de înregistrare în contabilitate;
Se arhivează: La compartimentul financiar-contabil, ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă (exemplarul 1); La compartimentul care a întocmit lista pentru plăți parțiale (exemplarul 2);
Lista pentru plăți parțiale cod 14-5-1/d1 se întocmește pentru prima plată parțială, iar lista pentru plăți parțiale cod 14-5-1/d2 se întocmește pentru ce-a de-a doua plată parțială și pentru următoarele.
Modelul Listei de plăți parțiale cod 14-5-1/d1:
LISTĂ PENTRU PLĂȚI PARȚIALE
reprezentând………………… pe luna…………….
La sfârșitul lunii în curs, în cadrul biroului contabilitate, se întocmește statul de salarii și lista de avans chenzinal. De asemenea se înregistrează în conturi următoarele operații:
Se primește în contul bancar suma reprezentând o subvenție pentru investiții în vederea achiziționării unui calculator; factura de achiziționare a calculatorului se achită cu ordin de plată; calculatorul are durata de utilizare de 3 ani și se amortizează liniar.
Se primește prin donație aparatură de birotică evaluată la 7800,00 lei; durata de utilizare este de 5 ani și se amortizează liniar.
Pentru o mai bună înțelegere a operațiilor precizate anexez lucrării următoarele documente: Stat de salarii; Listă de avans chenzinal; Registru Jurnal; Balanța de verificare; Fișa de cont pentru operații diverse.
Bibliografie
Iacob Petru Pântea – „Contabilitatea Românească” armonizată cu
Directivele Contabile Europene,
Editura Intelcredo 2012;
Maria Popan – „Contabilitate –manual”, Editura Oscar Print 2011;
Revista „Tribuna Economică” nr.2,3,5/2012
Codul Muncii
Codul Fiscal
Ordinul emis de ministerul finanțelor publice, 10 ianuarie 2012.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Administrarea Patrimoniului Public Si Privat al Statului (ID: 126191)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.