Administrarea Medicamentelor la Rumegatoare

Rumegătoarele (Ruminantia) sau selenodontele (Selenodonta) sunt un subordin de mamifere copitate (ungulate) erbivore de talie mijlocie sau mare, care cuprinde ovinele, caprinele, bovinele, cervidele și antilopele, răspândite în stare sălbatică în toate continentele, în afară de Australia.

Ele au un gât bine diferențiat și mobil, fruntea lată ce poartă adesea coarne, ochi mari și urechi lungi, îndreptate în sus, coada relativ scurtă, rareori ajunge până la călcâi. Trăsătura caracteristică a acestui subordin este stomacul compus format din 3 sau, mai adesea, din 4 compartimente, adaptat la fermentarea hranei nemestecate și la regurgitarea ei în gură, pentru a fi rumegată.

Dentiția rumegătoarelor de tip selenodont este incompletă prin faptul că incisivii din falca superioară lipsesc în parte sau în întregime și la cele mai multe lipsesc și caninii. Degetele laterale (când piciorul este tetradactil) slab dezvoltate, sau lipsesc, și nu ating de obicei pământul când animalul merge.

Corpul este acoperit cu păr, în general, scurt și des, dar care se poate alungi, formând pe cap un moț și o barbă, pe gât și spate – o coamă, iar în vârful cozii – un smoc. Membrele sunt lungi, cu patru (tetradactile) sau două degete (bidactile). Culoarea părului este foarte variată.

Rumegătoarele au simțurile bine dezvoltate, cele mai agere fiind mirosul și auzul. După acestea în importanță urmează văzul. Mirosul și gustul ajută aceste animale să-și caute plantele necesare hranei și să evite pe cele otrăvitoare.

Sunt animale sociabile, care trăiesc în turme, uneori foarte mari, în câmpii acoperite cu ierburi. Doar reprezentanții tragulidelor sunt animale solitare.

Rumegătoarele obișnuiesc să-și caute hrana în timpul nopții sau pe înserat, iar în timpul zilei dorm sau se odihnesc. Cele mai multe obișnuiesc să se țină în apropierea apelor și le place să se scalde sau să se bălăcească în noroi. Numai cămilele pot suporta setea mai multe zile fără să sufere.

De dușmanii lor numeroși se apără prin fugă, iar unele prin lovituri de copite, multe prin coarne. Culorile lor de camuflaj și cele homocrome cu ale mediului înconjurător le sustrag vederii.

Durata gestației este aproximativ de un an. Rumegătoarele sălbatice nasc o dată pe an câte un singur pui, rareori doi, și numai cerbii de apă chinezești (Hydropotes) 4-7 pui. Puii se nasc într-un stadiu înaintat de dezvoltare și sunt capabili să-și urmeze mama imediat după naștere.

Rumegătoarele sunt animale terestre răspândite în stare sălbatică în toate continentele, în afară de Australia. Trăiesc în diverse biotopuri. Se crede că pădurile ar fi constituit locul lor inițial de formare.

[NUME_REDACTAT] specii actuale sunt repartizate în șapte familii, grupate în trei superfamilii, reprezentate prin numeroase genuri și specii, după cum urmează:

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] = camelidele: cămila, dromaderul, guanaco, alpaca, vicunia și lama

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] = cerbii pitici

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] = cerb, căprioara, renul și elanul

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] = bovine/taurine (boul), ovine (oaia), caprine (capra)

[NUME_REDACTAT]

Complexul gastric la rumegătoare

Rumegătoarele sunt animale erbivore, care se hrănesc cu mari cantități de nutreturi vegetale, fapt reflectat în particularitățile structurale si funcționale ale aparatului digestiv, evidente în special în digestia gastrică. Nutreturile celulozice sunt ingerate după o sumara masticație și apoi depozitate într-un compartiment al stomacului (rumen); ulterior sunt readuse în gura, masticate amănunțit și apoi reînghițite (redeglutite).

Stomacul ocupă cea mai mare parte a cavității abdominale și este format din 4 compartimente: rumen (cu o capacitate de circa 200-300 L la bovine), rețeaua, foiosul (omasum) care împreuna formează compartimentele pregastrice (prestomacuri) și cheagul (abomasum) sau stomacul glandular propriu-zis, care secreta suc gastric. Din cauza acestei compartimentări, rumegătoarele sunt denumite impropriu “ poligastrice”. La naștere rumenul și rețeaua reprezintă numai jumătate din abomasum.

Prestomacurile sunt prevăzute cu un epiteliu pluristratificat de tip esofagian, fără glande digestive; nu prezintă enzime digestive proprii. Prestomacurile sunt specializate și adaptate la consumul nutreturilor celulozice, pe care le valorifică prin procesele intense de fermentație microbiană.

Se dezvoltă repede când animalele trec la hrănirea cu nutreturi fibroase; sunt organe de depozitare, macerare a nutreturilor (care suferă și transformări chimice cu ajutorul microorganismelor simbionte  – flora bacteriană și infuzorii).

Caracteristicile compartimentelor:

1.Rumenul reprezintă compartimentul cel mai voluminos al stomacului la animalul adult, relativ mai dezvoltat la bovine, decât la ovine. Ocupă, ca volum,

trei sferturi din cavitatea abdominală, fiind alcătuit din sacul stâng sau dorsal și sacul drept sau ventral; extremitatea caudală este alcatuită din două vezicule conice. Prezintă două orificii de comunicare cu esofagul și cu rețeaua: orificiul esofagian și orificiul rumino-reticular. Orificiul esofagian este situat în partea dorsală a extremității craniale a rumenului și se continuă cu santul sau jgheabul

esofagian până la orificiul reticulo-omasal.

2.Rețeaua este al doilea compartiment pregastric, situat înapoia diafragmei și are dimensiuni mici. Orificiul reticulo-rumenal, foarte larg, face legătura dintre rețea și sacul rumenal dorsal, în timp ce orificiul reticulo-omasal face legătura cu omasumul, în regiunea distală a jgheabului esofagian.

3.Foiosul (omasumul) este al treilea compartiment pregastric; are un orificiu de comunicare cu rețeaua (orificiul reticulo-omasal) și unul de comunicare cu cheagul (orificiul omaso-abomasal). Mucoasa foiosului prezintă cute foarte dezvoltate, numite lame primare (circa 20-25), la baza cărora se găsesc lamele secundare (tot în număr de 20-25), lamele terțiare și lamele de ordinul IV.

4.Cheagul (abomasumul) reprezintă stomacul glandular propriu-zis al rumegătoarelor; comunică cu foiosul printr-un orificiu omaso-abomasal și cu intestinul prin orificiul piloric. În abomasum are loc digestia gastrică, sub acțiunea sucului gastric.

În prestomacuri nutreturile sunt prelucrate mecanic (amestecare, triturare, macerație) și chimic, prin enzimele provenite din hrana consumată, cât

și sub acțiunea microflorei și microfaunei simbionte. În conținutul rumenal

nutreturile grosiere, recent deglutite, cu greutate specifică mai mică, se acumulează la suprafața lichidului; în masa lichidului se găsesc în suspensie fragmente de nutreturi, care au suferit procese de îmbibiție și macerație. În rețea se colectează fragmentele cele mai dense provenite din materialul rumegat, datorită poziției sale inferioare față de rumen.

Fenomene motorii

Eructația: este reflexul motor de eliminare intermitentă a gazelor acumulate în rumen, care la o anumită presiune determină deschiderea cardiei si eliminarea acestora pe cale esofagiana (1-3 eructații/min.). Reflexul de eructație este inițiat de contracția sacului rumenal dorsal (locul de acumulare a gazelor) în sens caudo-cranial. Gazele sunt deplasate în sens cranial, moment ce coincide cu relaxarea rețelei; cardia devine liberă. Acumularea excesivă a gazelor în rumen, concomitent cu inhibarea reflexului de eructație determină tulburări circulatorii și respiratorii grave (fenomenul de meteorism sau timpanism).

Rumegarea: constă în revenirea, la scurt timp după prehensiunea și depozitarea nutreturilor în prestomacuri, a unei părți din conținutul rumenal în cavitatea bucală, unde are loc remasticația și reinsalivația. Rumegarea începe la 20-45 de minute de la ingestia hranei. Rumegarea reprezintă un ansamblu de acte reflexe motorii, digestive și respiratorii, realizate în serie (rejecție, remasticație, reinsalivație si redeglutiție) și care împreună alcătuiesc un ciclu de rumegare sau ciclu mericic.

-Rejecția (regurgitatia): este reîntoarcerea unei părți a conținutului din rumen-rețea (“ bol mericic”) în cavitatea bucală. Bolul mericic este format din grosiere și o cantitate mare de lichid.

-Remasticația: Ajuns în cavitatea bucală, bolul mericic este presat, partea lichidă este redeglutită și începe remasticarea minuțioasă a părții solide. Numărul remasticărilor per bol mericic este apreciabil: 35-50 la bovine, 50-60 la ovine.

-Reinsalivația: este asigurată de secreția seroasă a glandelor parotide.

-Redeglutiția bolului mericic: se face cu mai multe mișcări de deglutiție, după care bolul revine în rumen, iar datorită greutății specifice mai mari decât a nutreturilor grosiere, bolul redeglutit părăsește regiunea cardiei și pătrunde în mare parte în rețea.

Administrarea medicamentelor la rumegătoare

Utilizarea medicamentelor în medicina veterinară este o latură foarte importantă a terapeuticii, întrucât o substanță oricât de valoroasă ar fi, dacă se întrebuințează necorespunzător, aceasta nu produce efectele scontate și ca o consecință animalul sau animalele „tratate" nu se vindecă, ajungându-se astfel la eșecuri generatoare de pierderi economice.

Acțiunea medicamentelor, în afară de doză, forma medicamentoasă, concentrație, specia și vârsta animalelor și particularitățile individuale, depinde în mare măsură și de calea de introducere în organism.

Efectul medicamentelor ce se administrează animalelor bolnave este în funcție de o serie de factori, cei mai importanți fiind: evoluția bolii animalului, doza, concentrația, forma medicamentoasă precum și calea de administrare a medicamentului.

Pentru a obține un efect terapeutic, este necesar să alegem calea optimă de administrare, indicată într-un tratament. 

În afară de alegerea unei anume căi de administrare, într-un tratament este necesar să se țină cont și de timpul optim de administrare.

Astfel, dimineața înainte de tain se recomandă să se dea antibioticele, purgativele, medicamentele cu acțiune locală asupra mucoasei gastrointestinale inflamate sau lezionate. 

În timpul dimineții se pot administra excitante ale sistemului nervoscentral, roburante, tonice cardiace, antiseptice intestinale, antispastice.

  Înainte de tain se dau medicamentele care să stimuleze pofta demâncare. În timpul administrării tainului se pot da vitamine, clorura decalciu, acidifiante gastrice.

După administrarea tainului se recomandă soluțiile alcaline, adsorbante, antiseptice intestinale (în funcție de afecțiune).

Seara se administrează sedative, hipnotice, antihistaminice de sinteză.

Aplicarea medicamentelor, pe diferite căi, se face după o prealabilă abordare și contenție a animalelor, pentru a evita accidentarea, știut fiind că, în general, animalele se opun aplicării medicamentelor, prin diferite reacții de apărare.

Tehnica administrării breuvajelor 

Rumegătoare mari.

Contenția animalului se face după ce operatorulse așeză în dreapta animalului, fie apucându-l cu mâna stângă, fie aplicându-imucarnița și ridicându-i ușor capul în sus. Cu mâna dreaptă se introducesticla sau butelia pe la comisura dreaptă administrând lichidul cu pauze,până se termină, în așa fel ca animalul să poată înghiți liber. La aceastăspecie se pot administra 1-3-5 litri de soluție.

Rumegătoare mici.

Contenția se face sprijinind animalul cu trenulposterior de un zid și încălecându-l i se ridică capul iar sticla cu breuvajul seintroduce pe la comisura dreaptă obligându-l să înghită liber.

Administrarea medicamentelor cu sonda

La bovine se folosește sonda buco-esofagiană și uneori cea naso-esofagiană. Se contenționează animalul, se aplică speculum bucal, apoi se introduce sonda după o prealabilă ungere a capătului ei cu vaselină neutră sau ulei de parafină. Sonda se introduce ușor, fără să forțăm, se ajunge în esofag, de aici în rumen sau în stomac, în funcție de vârsta animalelor. Urmărim prin palparea jgheabului jugular trecerea sondei prin esofag. Prin capătul liber al sondei se controlează dacă nu se simte cumva respirația în cazul în care dacă din greșeală am pătruns cu sonda pe trahee, și în pulmon. După ce ne-am convins că sonda a pătruns în stomac sau în rumen, se adaptează o pâlnie la capătul liber al sondei și se toarnă încet cantitatea de medicament lichid necesară (se pot administra câțiva litri).

Administrarea capsulelor, comprimatelor, drajeurilor 

La rumegătoarele mici, după contenționare, se deschide gura și seintroduc cu ajutorul unei pense cu brațe lungi, la baza limbii, lăsândanimalele să înghită singure.

La rumegătoarele mari și la cabaline se pot folosi ca atare sau incluzându-le în boluri.

Administrarea medicamentelor pe cale rectală

Pe cale rectală se folosesc următoarele forme medicamentoase: supozitoarele, clismele (lavmentele).

Supozitoarele se administrează la animalele de talie mică și de talie mijlocie. Supozitoarele seintroduc în rect, apoi se ține coada apăsată 1-2 minute, pentru a evita eliminarea.

La clisme (lavmente) se folosește irigatorul sau para de cauciuc al cărui tub se unge cu ulei de parafină sau vaselină, după care se introduce în rect. Seridică irigatorul deasupra nivelului la care se găsește rectul. După scurgerea întregii cantități de medicament deconsistență lichidă din irigator, se ține coada apăsată pe tubul irigatorului aproximativ 1-2 minute.

Administrarea medicamentelor pe piele

Administrarea medicamentelor pe tegument se poate face prin ungere, masaj, fricțiune, pensulații, comprese, cataplasme, spălături (irigații), băi, pudrări.

Aplicarea medicamentelor pe mucoasele accesibile

Mucoasa oculară: Înainte de aplicarea unui colir se contenționează animalul, se trage apoi cu două degete de pleoapa inferioară, în așa fel încât să se formeze un buzunar, iar în unghiul intern al sacului conjunctival se pun câteva picături(se folosesc colire cu sulfacetamidă).

Mucoasa auriculară: Soluțiile medicamentoase seadministrează, sub formă de picături cu seringă fără ac sau cu pipeta

Mucoasa respiratorie: Pe mucoasa nazală se aplică medicamente, pentru acțiunea lor locală, sub formă de instilații, irigații (spălături), tamponări, insuflații, fumigații.

Forme farmaceutice administrate la rumegătoare

ZOLETIL

DCI: tiletamina si zolazepam

Indicații: anestezic universal

UBROLEXIN

DCI: cefalexin și kanamicină

Indicații: Tratamentul mastitelor- vaci în lactație

PODOCUR

Descriere: tratamentul complet pentru copite, întăritor pentru copite, dezinfectant, acțiune penetrantă, efect cicatrizant, ușor de folosit, acționează timp îndelungat

Indicații: tratamentul complet pentru copite, întărește copiteleș asigură igiena copitelor, este eficient chiar și la temperaturi foarte scăzute

FLORON

DCI: florfenicol

Indicații: bovine (nu în perioada de lactație) în infecții ale tractusului respirator cauzate de Pasteurella spp. și Haemophilus spp; necrobaciloză interdigitală, keratoconjunctivită infecțioasă.

ENROXIL MAX

DCI: enrofloxacin

Indicatii: bovine în tratamentul afecțiunilor respiratorii asociate cu Mannheimia haemolytica, Pasteurella multocida, Histophilus somni și Mycoplasma spp.

Bibliografie

Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.

[NUME_REDACTAT]. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. [NUME_REDACTAT] și Pedagogică. București, 1962, 207 p.

[NUME_REDACTAT]. Din lumea mamiferelor. Mamifere terestre, vol. II. [NUME_REDACTAT] Române, București, 1993.

http://www.academia.edu/7091999/Particularitati_de_digestie

I.Cristea, M.Temelcu, N.Moroșanu, S.Bolte: [NUME_REDACTAT] șiTehnică [NUME_REDACTAT]. Ed. Didactică și Pedagogică, București 1983

[NUME_REDACTAT]: Curs de [NUME_REDACTAT], tipo agronomia Cluj-Napoca 1989

[NUME_REDACTAT]: Farmacologie pentru [NUME_REDACTAT].Ed. Ceres,București 1986

V.-I. Nueleanu, I. Bogdan: [NUME_REDACTAT], Ed. Nobile, Cluj-Napoca1999

L.Ciser C.Galiano: [NUME_REDACTAT] Veterinar, Ed. Ceres, București 1996

M.Moisiu, E.Marcu, C.A.Pivodă: Îndrumător de lucrări practice pentru meseriaveterinar, Ed. Ceres, București 1987

http://www.altius.ro/index.php/produse/medicamente.html?dir=desc&order=name&p=2&specie=35