. Administrarea Corporativa a Societatilor pe Actiuni In Conditiile Economiei de Piata

Economie

. Administrarea Corporativa a Societatilor pe Actiuni In Conditiile Economiei de Piata

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare. În procesul actual de evoluție a economiei Republic!! Moldova aspectul gestiunii financiare în administrarea corporativă încă nu e clarificat pe deplin. Aceasta se explică prin cauze obiective: faptul că deja al 13-lea an țara se mai află în proces de restructurare, dar și prin cauze subiective. Actualmente economia națională se află într-o fază critică: și-a pierdut poziția prioritară într-o serie de ramuri industriale importante, uzura morală și fizică a utilajelor la multe societati pe acțiuni atinge cote alarmante, ideile și elaborările științifice autohtone nu țin pasul cu ritmul actual accelerat al progresului tehnico-științific, producătorii străini cuceresc tot mai mult piața internă a Moldovei, adesea frânând competitivitatea și inițiativa locală, primitivizând cerințele și posibilitatile întreprinderilor mixte, ceea ce duce la degradarea potențialului economic al tarii. Dezvoltarea sistemului economic, potențials și competitivitatea economiei depind esențial de caracteristicile cantitative și calitative ale complexului agro-industrial.

Specialișts autohtoni au acumulat experienta în ce privește soluționarea problemelor științifice, tehnice și tehnologice în diverse ramuri ale economiei, însă momentele ce țin de gestiunea financiară a corporator, mai ales având în vedere specificul dezvoltării contemporane, în special în perioada de tranziție, practic nu sunt abordate de știința națională, ceea ce a și determinat alegerea temei pentru prezenta teză și actualitatea investigațiilor.

Gradul de studiere a problemei. Administrarea corporativă a finanțelor societatilor pe acțiuni constituie o temă relativ nouă pentru știința și practica moldovenească. În prezent în domeniul managementului financiar corporativ au căpătat rezonanta lucrările unor asemenea autori occidentali ca R. Breili, S. Maiers, Iu. Brighem, L. Gapenski, J. K. Van Horn, care au investigat posibilitatile de soluționare a problemelor financiare în domeniul gestiunii capitalului, comasării și absorbției, evaluaării capitalului acționar. Autorii naționali contemporani, studiind finanțele organizațiilor structurale mari, isi concentrează atenția asupra problematicii grupurilor financiar-bancare ( L.Cobzari, G.Ulian), iar corporațiile concomitent sunt divizate în financiare și nefinanciare. De cercetarea specificului gestiunii financiare în administrarea corporativă din sectoral non-financiar se ocupă foarte puțini specialiști de la noi și investigațiile lor poartă un caracter aplicativ, examinând în temei doar aspectele generale ale activitatii corporațiilor (N.Burlacu, G.Țurcanu) ori analizând activitatea financiară a întreprinderilor (V.Balanuța, A.Caraganciu). Știința abordează insuficient problemele ce țin de teoria finanțelor corporative, riscurile financiare la crearea și în procesul de dezvoltare a societatilor pe acțiuni, mecanismele financiare și funcționarea acestora. Anume necesitatea de a perfecționa gestiunea financiară în administrarea corporativă în cadrul structurilor ramurale mari au determinat scopul tezei și cercul de probleme pe care și le-a propus să le soluționeze autorul.

3

Scopul lucrării și problemele investigate. Scopul prezentei teze îl constituie elaborarea și fundamentarea științifică a indicațiilor metodice și recomandărilor practice privind gestiunea financiară în administrarea corporativă, în special al societatiilor pe acțiuni.

Pentru atingerea scopului tezei au fost investigate și soluționate următoarele probleme:

evidențierea aspectelor financiare ale dezvoltării administrării corporative naționale în condițiile perioadei de tranziție;

analiza tendințelor principale de dezvoltare a managementului financiar în cadrul administrării corporative din străinătate, precum și a criteriilor metodice actuale de studiere a problemelor în domeniul administrării financiare a corporațiilor;

precizarea esenței noțiunii de finanțe ale corporației și evidențierea particularitatilor acestora;

clasificarea riscurilor financiare ale corporațiilor, ținând cont de specificul corporațiilor naționale, sistematizarea riscurilor financiare ale corporațiilor și elaborarea metodicii de apreciere a riscurilor;

formularea propunerilor și recomandărilor privind perfecționarea gestiunii financiare în administrarea corporativă.

Obiectul investigațiilor îl constituie corporațiile contemporane, societatile pe acțiuni din Republica Moldova.

Fundamentarea teoretică §i metodologică a cercetărilor. Drept fundament teoretic al prezentei teze au servit lucrările economiștilor autohtoni și străini în materie de finanțe, referitoare la finanțele întreprinderilor și corporațiilor, managementul financiar și riscurile financiare. Pentru atingerea obiectivelor propuse în lucrare s-au aplicat metoda dialectică și metode de analiză sistemică. Baza informațională a investigațiilor au constituit-o legile Republicii Moldova, decretele Președintelui republicii, hotărârile Guvernului Republicii Moldova, instrucțiunile, regulamentele și scrisorile diverselor ministere și departamente, precum și datele statistice privind starea financiară și economică a societatilor pe acțiuni din Moldova.

Noutatea §tiințifică a tezei rezidă în următoareale:

au fost relevate tendințele contemporane a dezvoltării managementului corporativ;

au fost generalizate aspecte financiare ale administrării corporative din republică în perioada de tranziție;

s-a precizat esența noțiunii de finanțe în corelație cu noțiunea de finanțe ale corporației, au fost evidențiate particularitatile administrării corporative a finanțelor în cadrul categoriei generale “Finanțe” ;

a fost propusă categoria “Finanțele corporative” ca o categorie independentă;

4

au fost sistematizate riscurile financiare ale corporațiilor, ținând cont de specificul RM, se propune metodica de evaluare a riscurilor, ceea ce permite elaborarea procedurilor pentru diminuarea riscurilor financiare și pe această bază îmbunătatirea sistemului de management financiar al corporațiilor;

s-a propus un sistem de indicatori ai eficienței în gestiunea financiară a corporațiilor și au fost elaborate principiile metodice privind calcularea acestor indici;

au fost elaborate recomandări privind perfecționarea reglementării economice și juridice a finanțelor în administrarea corporativă la macronivel, precum și pentru perfecționarea metodelor organizatorice în cadrul administrării corporative (aspect financiar) al societatilor pe acțiuni, ceea ce va contribui la creșterea eficienței atât a activitatii companiilor, cât și a sectorului real al economiei în ansamblu.

Importanța teoretică §i valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul că indicațiile metodice și concluziile formulate în ea vor putea fi utilizate de către organele puterii și administrației de stat la elaborarea programelor de dezvoltare a economiei naționale, precum și de către administrația corporațiilor și întreprinderilor la elaborarea programelor și procedurilor de perfecționare a managementului. Conceptul lucrării, concluziile și propunerile formulate au fost utilizate la elaborarea programului de gestiunii financiare a societatilor pe acțiuni Hidromaș, Alimentarmaș, Floare-Carpet.

Postulated teoretice au fost folosite în procesul de instruire, la predarea disciplinei “Management”, Management comparat”, “Management^ financiar”.

Aprobarea rezultatelor investigației. Rezultatele principale ale tezei au fost expuse în 9 lucrări publicate, discutate și aprobate în cadrul diverselor conferințe și seminare internaționale și republicane ( Târgoviște, România – 2000, Cahul – 2001, Chișinău, ASEM -2002)

Structura lucrării. Teza de disertație se compune din: introducere, trei capitole, încheiere, bibliografie și anexe.

În Introducere se argumentează actualitatea temei de cercetare, sunt formulate obiectivele, sarcinile și obiectul investigațiilor, se dă o caracterizare succintă a lucrării, subliniindu-se noutatea științifică și valoarea ei practică.

În primul capitol – “Administrarea corporativă a societatilor pe acțiuni în condițiile economiei de piata" sunt generalizate problemele acestora în condițiile perioadei de tranziție; este făcută analiza experienței străine de gestiune financiară a corporațiilor; sunt generalizate conceptele teoretice privind studierea finanțelor corporațiilor. Este formulată concluzia referitoare la nivelul insuficient al studierii aspectului financiar în cadrul administrării corporative.

În capitolul al doilea – “Cadrul metodic de apreciere a eficienței gestiunii financiare în administrarea corporativa" sunt analizate criteriile de determinare a esenței corporațiilor

5

financiare, non-financiare sunt evidențiate particularitatle resurselor financiare în administrarea corporativă, sunt sistematizate riscurile financiare ale corporator și este propusă metodica de apreciere a acestora, sunt elaborate indicațiile metodice pentru aprecierea eficienței în gestiunea financial a corporator.

În capitolul al treilea – “Perfecționarea gestiunii finanțelor în administrarea corporativă din Republica Moldova” a fost analizată experiența societatii pe acțiuni “Hidropomas", investigat sistemul de gestiune financiară al societatii pe acțiuni “Alimentarmas", au fost elaborate recomandări privind perfecționarea administrării corporative (aspect financiar) al societatilor pe acțiuni la nivel macroeconomic și corporativ.

În Concluzii §i recomandări sunt expuse rezultatele investigațiilor.

Bibliografia include 134 de titluri.

Principalele rezultate ale tezei de disertație au fost publicate în 11 lucrări științifice cu un volum total de 4,33 coli de autor.

6

CAPITOLUL I. ADMINISTRAREA CORPORATIVĂ A SOCIETATILOR PE ACȚIUNI ÎN CONDIȚIILE ECONOMIEI DE PIATA

1.1. Tendințele actuate în evoluția managementului corporativ

Noțiunea de corporate în mod obișnuit înseamnă forma optimă de organizare în proportii mari a producției de mărfuri industriale și servicii. Mulți cercetători , printre care și asemenea autoritati ca J. K. Galbrait, au definit sistemul industrial ca parte a economiei ce se caracterizează prin activitatea unor structuri corporative mari. Într-adevăr, formarea și dezvoltarea sectorului industrial au fost și rămân strâns legate de funcționarea administrării corporative.

Concomitent trebuie să se aibă în vedere că corporația încă de la început reprezenta o asociere a agenților economiei, uniți pentru a-și atinge obiectivele economice. Cu trecerea timpului au apărut tipuri de corporații calitativ diferite, deosebindu-se în funcție de obiectivele urmărite: cucerirea în comun a unor piețe noi, confruntarea cu circumstanțele externe etc.

Principiul esențial al corporației industriale este, încă de la începutul apariției ei, eficiența maximală a producției (reducerea cheltuielilor, majorarea volumului de producție și profitul maximal). Ca urmare, unul din indicatorii principali ai succesului corporației este tendința acesteia de a deține lideratul într-o anumită sferă. Structura corporativă clasică presupune delimitarea clară a proprietatii și gestiunii, opunând angajatii în raport cu proprietarii companiei. Esența ei reflectă adecvat noțiunea “fordism”, ce s-a format pe la mijlocul secolului XX în sociologie [ 57 ]. Trăsăturile fundamental ale agenților economiei de acest tip și logica evoluției lor sunt descrise reușit în două lucrări, ce au devenit cărți de bază pentru generatii întregi de manageri. Prima lucrare este a juristului Adolf Berle și economistului Gardiner Minz, cea de a doua – a prezidentului concernului “General Motors” Alfred Sloun [ 17 ].

Dar nu trebuie să considerăm că corporația industrială clasică a fost pe parcursul mai multor decenii ceva stagnant Din contra, pe măsura dezvoltării producției sociale, ridicării nivelului de trai, formării și diversificării necesitatilor, acceptării de către lucrători a altor criterii morale și valorice corporația și-a modificat forma și și-a perfecționat structura internă. Numai în (reducerea cheltuielilor, majorarea volumului de producție și profitul maximal). Ca urmare, unul din indicatorii principali ai succesului corporației este tendința acesteia de a deține lideratul într-o anumită sferă. Structura corporativă clasică presupune delimitarea clară a proprietatii și gestiunii, opunând angajatii în raport cu proprietarii companiei. Esența ei reflectă adecvat noțiunea “fordism”, ce s-a format pe la mijlocul secolului XX în sociologie [ 57 ]. Trăsăturile fundamental ale agenților economiei de acest tip și logica evoluției lor sunt descrise reușit în două lucrări, ce au devenit cărți de bază pentru generatii întregi de manageri. Prima lucrare este a juristului Adolf Berle și economistului Gardiner Minz, cea de a doua – a prezidentului concernului “General Motors” Alfred Sloun [ 17 ].

Dar nu trebuie să considerăm că corporația industrială clasică a fost pe parcursul mai multor decenii ceva stagnant Din contra, pe măsura dezvoltării producției sociale, ridicării nivelului de trai, formării și diversificării necesitatilor, acceptării de către lucrători a altor criterii morale și valorice corporația și-a modificat forma și și-a perfecționat structura internă. Numai în a doua jumătate a secolului XX în acest sens pot fi delimitate trei perioade distincte.

Prima este caracterizată de cercetătorii occidentali prin termenul “postfordism” sau “etapa specializării flexibile”, renunțarea la principiul producției de masă. O premisă important pentru asemenea realizări a devenit progresul tehnico-științific din anii 50-60 ai secolului trecut ce s-a soldat cu răspândirea tehnologiilor noi, ce au contribuit la decentralizarea, și fragmentarea producției și au necesitat ridicarea nivelului de calificație al lucrătorilor, creșterea gradului lor de independent!

Cea de a doua etapă cuprinde anii 70 – începutul anilor 80 și s-a remarcat, în primul rând, prin formarea sistemelor decentralizate și deierarhizate de gestiune, ce au pregătit terenul pentru

7

transmiterea dreptului de decizie la eel mai inferior nivel, ceea ce corespundea potențialului de creație în creștere al lucrătorilor. De menționat că această transformare (ca și cea anterioară) nu atingea încă în profunzime formele de organizare corporativă.

Etapa a treia (anii 80 – prima jumătate a anilor 90) de fapt finalizează evoluția corporației industriale clasice. La această etapă ea se transformă într-o comunitate socială specifică, ceea ce ii schimbă brusc stractura interioară.

În acest sens sunt importante următoarele momente:

Rolul conducătorului într-o asemenea formațiune îl au așa numiții lucrători din sfera intelectuală. De ei în aceeași măsură ca și de proprietari depinde succesul corporației, ei beneficiază de mai multă libertate în raport cu angajații tradiționali și, drept consecinta, preferă să lucreze nu pentru firmă, ci împreună cu ea, să lucreze ca parteneri, și nu ca subalterni [39, p.10];

Activitatea de producție a companiei încetează de a mai fi un cumul de operațiuni separate și se transformă completamente în proces. Drept rezultat, pozițiile decisive încep să le dețină specialism, care dețin cea mai deplină și mai adecvată informație (uneori aceștia sunt denumiți „stăpâni ai proceselor”);

Un element important, care cimentează unitatea corporației, devine deja nu simpla dependenta materială a colaboratorilor de stăpânii lor, ci comunitatea culturală specifică a personalului, în cadrul căreia unitatea morală asigură temelia încrederii reciproce [ 48,p.26 ].

Astfel, în ultimii ani ai secolului trecut corporația a trecut printr-o transformare de esenta, condiționată de creșterea bruscă a rolului lucrătorilor din sfera intelectuală în asigurarea activitatii eficiente a acesteia, din care cauză factorul tradițional proprietatea asupra mijloacelor de producție și-a pierdut valoarea inițială. Corporația tot mai mult devine o structură antiierarhică. Aceasta impune necesitatea de a medita asupra faptului, dacă mai pot fi numite formațiunile ce o Mocuiesc corporații.

Evoluția corporației industriale ca organizație comercială privată i-a permis acesteia să-și mențină pe parcursul a zeci de ani competitivitatea și să fie un promotor al economiilor occidentale. Expansiunea formelor ei celor mai moderne a asigurat modificarea producției sociale. Dacă în anul 1955 în industria prelucrătoare și de construcții a SUA forța de muncă era ocupată în volum de 34,7% și producea circa 34,5% din PIB, apoi către anul 1970 acești indici s-au redus respectiv până la 25 și 27,3%. În sectoral agrar la acel moment erau ocupate doar 4% din totalul forței de muncă, pe când în anul 1945 indicele dat era de 20%.

Corporațiile din tarile occidentale dezvoltate s-au dovedit a fi extrem de agreabile pentru realizările progresului tehnico-științific: în anii 1945-1965 cheltuielile firmelor americane în domeniul cercetărilor științifice au crescut de 15 ori (iar PIB al SUA doar de trei ori). Noile cerințe fata de personal au asigurat tendința în creștere a cetatenilor din tarile date pentru obținerea

8

studiilor, concomitent numărul americanilor ce frecventau instituții de învatamânt superior a crescut de la începutui anilor treizeci până la mijlocul anilor 60 mai mult de trei ori. Corporațiile totodată deveneau mai democratice: în anul 1900 în SUA mai mult de o jumătate din conducători proveneau din straturile superioare ale societatii, în anul 1976 – doar 5,5%. Potențials intelectual al lucrătorilor era tot mai apreciat. Astfel, în anul 1998 mai mult de 60% din managerii de rang superior din cele 500 de companii americane, cele mai mari dețineau doctoratul în științe (o jumătate din ei – în științe economice sau juridice).

Astfel, modelul corporativ, răspândit în tarile occidentale, a demonstrat eficientă înaltă și acum cedează locul unui nou model.

Cea mai mare parte a secolului XX pentru lumea occidentals cu economia ei de piata, bazată pe autoreglementare a trecut în condițiile unei rezistențe înverșunate în fața diverselor regimuri etatiste (din Germania în anii 30-40 și din alte tari similare, URSS și celelalte reprezentante ale lagărului socialist, din alte tari) cu economii, uneori prospere, de alt tip. Acestea , deși în exterior se deosebeau mult una de alta, aveau o esenta comună – configurația lor era determinate de faptul că cea mai mare corporate era însuși statul. În consecinta, asemenea formațiuni nu puteau, în primul rând, să nu fie strict ierarhice, în al doilea rând, nu puteau să-și aprecieze adecvat prioritatile și neajunsurile, deoarece într-o măsură sau alta erau scoase din mediul concurențial.

Spre deosebire de corporațiile industriale clasice, cele etatiste nu sunt capabile să se dezvolte în mod natural și de aceea nu are sens să delimităm etapele lor de dezvoltare. Iată trăsăturile lor caracteristice:

scopul principal – nu e atingerea gradului maximal de eficienta a producției, ci realizarea sarcinilor trasate de către stat. În acest plan, uzinele germane din acea perioadă, care au majorat volumul de producere a armamentului până în iulie 1944, complexul avio-cosmic al URSS din anii 60-70 sau conglomeratul de companii susținute de stat, care a pus începutui industriei de computere a Japoniei – toate sunt de același gen. Guvernele le creau condiții unice – de la livrarea forței de muncă ieftine din lagărele de concentrare până la finanțarea nelimitată a orașelor închise sau creditarea avantajoasă nelimitată – pentru asigurarea intereselor lor (continuarea războiului, menținerea paritatii în sfera armamentului sau cucerirea pieței mondiale a mărfurilor electro-tehnice). În toate cazurile obiectivele erau atinse fără a se ține cont de amploarea eforturilor și eficiența producției;

capacitatea de a obține succese doar în domenii relativ restrânse. În economia sovietică aceasta s-a exprimat prin gradul înalt de monopolizare: la finele anilor 80 circa 80% din tipurile de produse se obțineau la una-două întreprinderi, cota uzinelor și fabricilor cu numărul de lucrători depasind 1 mie persoane constituia 73,3% (în raport cu 26% în SUA). O altă manifestare era structura extrem de retrogradă a exportului, în care ponderea combustibilului și energiei electrice

9

depasea 52%. În tarile asiatice tendința dată s-a manifestat în dezvoltarea accelerate a industriei constructoare de mașini și electronice, orientate spre export. Astfel, contribuția industriei electronice la formarea PIB în Coreea de Sud atingea 17,8%, în Malaiezia – 21, Singapore – 34%; sectoral dat asigura de la 31 până la 44% din volumul total al exportului din aceste state;

performanțele se obțineau, de regulă, în raport cantitativ, și nu calitativ, iar instrumentul principal al competitivitatii lor era reducerea artificială a cheltuielilor. În URSS aceste performance erau asigurate prin dotații de la stat și remunerația extrem de redusă a muncii în condițiile rublei neconvertibile; în tarile din Asia de Sud-Est – prin forța de muncă extrem de ieftină(chiar și în Coreea de Sud la începutul anilor 90 salariul mediu în industrie constituia 15% din salariul japonez și 11 din eel american), Japonia – prin politica vamală protecționist (la începutul anilor 90 nivelul mediu al prețurilor în țară era mai mare ca în SUA cu mai mult de 2,5 ori) și prin resursele financiare artificial ieftinite (în anii 70-80 Banca Japoniei acorda companiilor care activau în domenii prioritare pentru stat credite de două ori mai ieftine în raport cu cele ce puteau fi atrase de pe piata);

necesitatea de investiții uriașe pentru dezvoltare și incapacitatea de a asigura eficiența producției. Bunăoară, în Japonia 86% din prețurile la produsele agricole erau reglementate de către stat, % din veniturile fermierilor constituiau subvențiile de stat, iar productivitatea în sectoral agricol nu depasea 30% în raport cu SUA. În Taivan la începutul anilor 90 norma de acumulare era de 24%, în Honk-Kong – 30%, în Malaezia, Tailanda și Coreea de Sud – 35%, Indonezia – 37%, Singapore – 47%, China – 50% din PIB. În timp ce în tarile cu economie de piata dezvoltată această normă nu depasea 17-21%. Concomitent în tarile asiatice în anii 70-80 cota populației active, ocupate în industrie, a crescut de la 17-27% până la 40-51%, iar durata medie a timpului de lucra a atins 2,5 mii ore pe an, pe când în majoritatea tarilor europene ea e limitată de legislate până la 1,5 mii ore pe an. În anii 60-80 în Taivan din contul majorării productivitatii muncii se asigurau doar 2,6% din 9,4% creștere anuală a PIB, în Coreea de Sud – 1,2% din 10,3%; în Singapore – 0,2% din 8,7%, pe când în Franța – 3% din 5%;

corporațiile etatiste nu devin surse de inovatii și nu prețuiesc la valoarea cuvenită potențialul intelectual al lucrătorilor. Atât în structurile de stat și militare, cât și în companiile similare eel mai mult e apreciată loialitatea personalului. În cazul dat semnificativă e experiența Japoniei, unde deja în anii 80 circa 43% din lucrători erau ocupați în una și aceeași firmă timp de peste 10 ani la rând. De menționat că factorul ridicării gradului de calificația al colaboratorilor este ultimul din cele 10 cele mai importante componente ale creșterii economice. Dacă în SUA în anii 1973-1987 venitul mediu al unui lucrător fără studii superioare s-a redus cu 12%, apoi în Japonia a crescut cu 13%. În SUA, după cum s-a menționat mai sus, 60% din conducătorii corporațiilor mari aveau gradul de doctor în științe, în Japonia 30% nu aveau nici colegiul terminat. În consecinta, la

10

finele anilor 80 în Japonia pe parcursul a cinci ani după absolvirea §colii intrau în colegii 27% din absolvenți, în URSS – 19%, Malaiezia – 12%, în timp ce în SUA – mai mult de 63%. Însă predominarea în economia corporațiilor de tip etatist nu înseamnă că aceasta stagnează în permanent! Fiecare din tarile menționate la anumite etape obținea performance economice substanțiate, iar URSS și Japonia (în perioade de timp diferite) au deținut mult timp al doilea loc în lume după proporțiile economiei. Dar oricât de reușite ar părea unele perioade ale dezvoltării lor, tarile etatiste puteau concura cu corporațiile clasice doar atâta timp cât concurența viza producerea bunurilor industriale de masă, iar capitalul lor intelectual nu a mai devenit decisiv. Nu întâmplător degradarea unor asemenea sisteme (falimentul modelului sovietic, stagnarea de zeci de ani în Japonia, criza asiatică) s-a produs în perioada de înflorire a producției de înaltă tehnologie în tarile occidentale, bazată nu pe aplicarea muncii pentru transformarea materiei prime în producție industrială, ci pe utilizarea intelectului pentru transformarea informației în cunoștințe. Anume acest proces introduce corective esențiale în aprecierea perspectivelor de dezvoltare a corporației industriale clasice.

O trăsătură important a sfârșitului secolului XX constituie expansiunea inevitabilă a „noii economii”, la baza căreia se află tehnologiile informațional avansate. În acest context de idei e vorba nu atât de capitalizarea la finele anului 1999 și reducerea dramatică în anul 2000 a companiilor cu tehnologii moderne avansate, cât de locul lor real în economia tarilor occidentale pe parcursul anilor 90. Să urmărim două momente. Pe de o parte, progresul tehnologie a subminat brusc pozițiile corporațiilor industriale tradiționale gigante. Astfel, în anii 70 circa 500 corporatii mari asigurau 20% din PIB al SUA, iar astăzi – nu mai mult de 10%; în anul 1996 jumătate din exportul american revenea firmelor în care lucrau mai puțin de 19 persoane, iar structurilor cu peste 500 colaboratori – numai 7% Pe de altă parte, în anii de la urmă a avut loc o ieftinire bruscă a realizărilor tehnologice. Spre exemplu, în anul 1999 în SUA prețul mediu cu amănuntul al unui computer personal nou a scăzut sub cifra de 1000 dolari, cheltuielile pentru copierea informației pe parcursul anilor 90 s-au redus de circa 900 ori, iar numărul americanilor conectați la Internet a crescut în anii 1996-2000 de 5 ori. Aceasta a condus la faptul că un număr tot mai mare de specialiști calificați isi găsesc teren pentru aplicarea cunoștințelor lor în companii mici, dar care diferă prin gradul înalt de libertate pe care îl oferă colaboratorilor și care nu sunt orientate spre obținerea eficienței economice înțelese în mod tradițional. Astfel, în anul 2000 în SUA circa 65% din lucrătorii sferei intelectuale isi desfasurau activitatea predominant în structuri mici, iar numărul persoanelor ocupate individual sau în firmele proprii depasește acum cifra de 30 milioane.

Așadar, dezvoltarea „noii economii” a dus la răspândirea pe scară largă a companiilor mici ce pot fi organizate cu investiții minimale și principalul avantaj al cărora este intelectul și talentul fondatorilor lor. Dezvoltarea unor asemenea structuri necesită parteneriatul unor personality de

11

creație și nu relații de conducători și subalterni, obiectivele lor capătă amprentă non-economică evident!

Asemenea asociații, în opinia noastră, reprezintă un tip nou de corporatii – corporațiile creative [ 97, p.18-30 ]. Acestea devin deja nu atât elemente ale societatii, cât ale comunitatii. Formațiunile date isi desfasoară activitatea nu în baza ordinelor emise de administrate, a deciziei majoritatii și chiar a consensului, ci în baza orientărilor interne coordonate și a tendinței colaboratorilor. Pentru prima dată motivele activitatii devin mai importante ca stimulentele. Organizarea, fondată pe unitatea dintre concepte și convingerile valorice ale membrilor ei, pe dirijarea cunoștințelor, devine forma cea mai armonioasă și mai dinamică de comunitate productivă.

Corporația creativă diferă de tipurile examinate mai sus prin o serie de parametri:

activitatea ei, în primul rând, corespunde tendințelor interne și idealului fondatorilor ei și iese din cadrul oportunitatii economice. Prevalează, de regulă, tendința lor de a-și realiza potențials creativ acumulat anterior, de a elabora §i a organiza producerea unor servicii, produse, informații, cuno§tințe principial noi. Pe măsura dezvoltării companiei această motivare destul de puternică se completează cu dorința de a se autorealiza ca structură socială;

ea evoluează în jurul unei personality creatoare, care îi garantează stabilitatea și performațna. Succesul proprietarilor aici este condiționat nu de controlul asupra celei mai mari părți din capitalul companiilor sale, ci prin faptul că ei sunt fondatorii businessului, ce a devenit principala manifestare a posibilitatilor lor creative, poartă răspundere pentru el, întruchipând în ochii societatii, în primul rând, organismul social-productiv creat de ei. Unor asemenea întreprinzători le este caracteristică atitudinea fata de afaceri ca fata de propria creație și, prin urmare, devotamentul pentru obiectivele organizației este mai puternic decât în cazul când se bazează pe atitudinea de proprietar al acesteia;

asemenea formațiuni economice adesea nu merg în pas cu conjunctura curentă, ci formează această conjunctură. Producția lor de obicei constituie mărfuri și servicii calitativ noi, înglobând cele mai avansate realizări științifice. Corporațiile creative în majoritatea cazurilor nu iau forma firmelor și conglomeratelor diversificate, păstrându-și specializarea îngustă, prevăzută la crearea lor. Modificând radical chipul businessului contemporan, ele concomitent nu neagă formele organizatorice vechi. Ele schimbă felul de a fi al vieții de afaceri, introducând în ea elemente nu tocmai economice, bazate pe libertatea în creștere a indivizilor, și care generează consolidarea și dezvoltarea ei în continuare. În acest sens corporațiile creative întruchipează în sine o ieșire dincolo de compania industrială clasică și contrastează esențial în raport cu structurile etatiste;

ele nu numai că sunt capabile să dezvolte utilizând sursele interne, ci și dau dovadă de capacitatea de a se transforma în permanenta, născând noi și noi companii. Într-adevăr, în condițiile când unii lucrători, într-un anumit sens, personifică anumite elemente ale procesului de

12

producție, nu există obstacole serioase pentru separarea dintr-o structură sau alta a tipului dat de elemente independente.

De aici putem face concluzia că în secolul curent rolul corporator creative va fi în creștere. Anume acest fapt reflectă amploarea reală și importanța revoluției tehnologice actuale, care face societatea contemporană tot mai diferită de cea din secolul XX.

De-a lungul anilor viața economică a constituit și constituie temelia oricărei organizatii sociale, este determinate preponderent de motivele individuale și obiectivele agenților economici, neglijarea cărora, după cum arată experiența regimurilor totalitare, nu poate ține prea mult. De aceea un element deosebit de important al avantajelor concurențiale ale unui sau altui sistem economic îl constituie locul pe care îl ocupă în el persoana ce întruchipează în sine capitalul intelectual, creatorul unor noi produse și tehnologii. Cele trei tipuri de structuri examinate reprezintă forme distincte ale procesului de producție, deosebindu-se în primul rând prin atitudinea fata de factorul uman.

În corporația industrials clasică chiar de la început e implantat spiritul de concurenta între proprietarii și lucrătorii ei: contradicțiile dintre ei fiind în trecut în exclusivitate de ordin material, ulterior s-au transformat în luptă pentru controlul asupra unor sectoare aparte ale activitatii companiei, iar apoi pe măsura creșterii cotei lucrătorilor intelectuali și asupra corporației în ansamblu. Totodată în cadrul formei organizatorice date această contradicție nu poate fi dezrădăcinată, deoarece anume ea menține funcționarea stabilă a firmei. Tipurile actuale ale structurilor industriale, pe care O.Tofler încă în anul 1972 le-a numit corporații „adaptive”[76], sunt pe deplin adecvate sarcinilor actuale și, având în calitate de concurente formațiunile creative, ce se răspândesc tot mai mult în ultimul timp, vor influența încă mult timp viața economică.

Totodată, corporațiile etatiste, probabil, vor dispărea ori se vor concentra în statele lumii „a treia” și „a patra”. În condițiile actuale acest tip de formațiuni economice este absolut necompetitiv, deoarece se bazează integral pe factori exteriori de dezvoltare. La baza activitatii acestora s-a aflat, într-o măsură sau alta impunerea ne-economică la o muncă incompatibilă cu valorile societatii contemporane. Cu cât tehnologiile și cunoștințele devin forțele motrice a producției cu atât timpul companiilor etatiste și a structurilor lor economice se îndepărtează irevocabil.

Corporațiile creative întruchipează în sine tipul de organizație eel mai adecvat necesitatii de dezvoltare a capitalului intelectual. Apărând în mod natural din cele mai dezvoltate forme ale companiei industriale clasice, ele îmbină principiul libertatii economice a omului, caracteristic acesteia, cu motive și tendințe noi preponderent non-economice, ce ocupă tot mai mult loc în sistemul de valori al cetatenilor din societatile industrializate. Anume de aceea în primele decenii ale sec. XXI aceste formațiuni vor deveni, în opinia noastră, cele mai competitive pe piața mondială. Aceasta va duce inevitabil la accelerarea polarizării economice, ce s-a făcut observată la

13

finele secolului trecut, va da naștere unor noi probleme pe arenă internațională, însă tendința obiectivă de intelectualizare a producției, libertatea în creștere și trecerea la valori non-economice va rămâne constant!

În prezent principalele eforturi ale Republicii Moldova sunt orientate spre efectuarea diverselor reforme și crearea condițiilor legislative, dar, cu toată importanța acestor măsuri, se vede că în cazul managementului corporativ factorii interni ai succesului economic rămâne în afara atenției managerilor locali.

Fenomenul noului management corporativ ca unul din principalii factori ai proceselor integraționiste, atât în cadrul proceselor geo-politice și megaeconomice globale, cât și al proceselor social-economice interne, în Moldova pe parcursul mai multor ani nu a fost apreciat și, în genere, nu s-a ținut cont de el. În noile condiții de instabilitate financiar-economică globală a piețelor mondiale managerii corporator formează cea mai viabilă linie de protecție și opunere activă proceselor distractive. Pentru orice corporate, în virtutea specificului ei de dezvoltare, stabilitatea condițiilor exterioare constituie unul din principalii factori ai dezvoltării ei cu succes.

Managementul ca model fundamentat științific și specific al activitatii umane, care a unit știința cu producția, a apărut ca rezultat al căutării insistente a modalitatilor de obținere a eficienței și atingere a obiectivelor propuse, pe baza organizării muncii în comun a colectivelor de oameni. Dacă acest proces era organizat rău, atingerea rezultatelor preconizate devenea imposibilă în orice sferă de producție, constructs, comerț, operațiuni militare. Abia la finele sec. XIX – începutul sec. XX s-a conștientizat faptul că indiferent de specificul domeniului de aplicare a eforturilor umane acționează aceleași principii și legitati obiective universale, necunoașterea sau cunoașterea insuficientă a cărora conduce la falimentul celor mai raționale idei și devalorizează orice efort, chiar și în cazul unei suficiente asigurări cu resurse financiare, materiale și creditare.

Anume dezvoltarea intensă a metodelor de management și aplicarea lor eficientă în gestiunea companiilor și în sfera administrației de stat a condus la atingerea unor asemenea realizări de către statele lidere ale economiei mondiale – SUA, Germania, Canada, Marea Britanie, Franța, precum și de către o serie de tari din Asia de Sud. §i, invers, încălcarea principiilor de bază ale gestiunii eficiente duce inevitabil la crize și faliment companii la prima vedere prospere și chiar tari întregi.

Aceasta se mai explică și prin studierea insuficientă și conștientizarea neadecvată a uneia din principalele legitati ale dezvoltării sistemelor economice de diverse niveluri și mărimi – de la formațiunile economice în ansamblu până la organizații separate. Esența acestei legitati constă în gestiunea primară în raport cu producția materială, crearea serviciilor, procesele social-economice de dezvoltare a societatii în ansamblu. Criza ce ia naștere în nucleul gestiunii (administrării) precede criza din sfera producției, economiei și finanțelor. Aceasta se manifestă atât

14

la macronivel – în dezvoltarea unor tari întregi, cât și la micronivel – în dezvoltarea fiecărei companii.

Există trei sfere distincte de aplicare a managementului, cărora le corespund diverse tipuri de management: macromanagementul, managementul organizației și micromanagementul.

Macromanagementul se manifestă prin influența statului, a celor mai mari corporații, precum și organizații politice și obștești asupra modificării mediului de afaceri în ansamblu, asupra politicii fiscale, a condițiilor legislative. Acest tip de management în esența sa determină condițiile mediului exterior în baza acțiunilor direcționate de colective mari formale și neformale, de grupuri și lideri aparte. Managementul organizației include managementul corporativ – gestiunea corporațiilor, băncilor, managementul organizațiilor de stat, managementul micului business. Micromanagementul cuprinde gestiunea subdiviziunilor organizației, inclusiv gestiunea grupurilor, echipelor, executanților separați, și managementul individual – dirijarea și autodirijarea personalitatii.

În Moldova în următorii ani se preconizează un fel de „revoluție a managerilor”, ce va consta în apariția unei pături sociale a managerilor, capabili să influențeze asupra mediului economic, politic și social. O mare parte din ei vor fi coproprietari ai corporațiilor proprii sau acționari giganți ai altor companii. Această pătură socială va deveni una din cele mai influente. Anume ea va determina caracterul tuturor proceselor integraționiste în republică și în relațiile cu corporațiile din Occident și Asia.

Starea actuală a managementului din Moldova se caracterizează prin procese extrem de contradictorii. Pe de o parte, procesele businessului au condus la apariția unui nou tip de administratori și antreprenori; pe de altă parte, se mențin stereotipurile negative și mecanismele administrative din perioadele precedente, ceea ce reduce brusc eficiența atât a corporațiilor, cât și a proceselor integraționiste.

În ultimii ani în lume se manifestă clar noile megatendințe (megatrends) – transformări globale de tip deosebit, ce cuprind întreaga societate umană, unele tari și regiuni, ce exercită influenta puternică atât asupra organizației în ansamblu, cât și asupra fiecărui manager și lucrător al întreprinderii. Modificarea tehnologiei, studiilor, culturii, principiilor valorice și a multor altor factori de dezvoltare a comunitatii mondiale formează noi moduri de viata și stiluri de gândire, noi tendințe și motive ale activitatii oamenilor, comportamentul lor. Se schimbă orientările valorice ce păreau de nestrămutat ale oamenilor în ce privește creșterea prioritară a veniturilor, în multe tari industriale afirmându-se tot mai insistent noul criteriu „modelul individual al calitatii vietii", -gradul de satisfacție interioară, pe care îl simte individul, realizându-și pe piata munca, iar împreună cu ea – timpul său ori o parte a vieții sale. Deja nu sunt rare cazurile când în locul unui loc de muncă bine plătit, necesitând încordarea întregii forțe de muncă și înghițind o zi întreagă de muncă,

15

lucrătorii preferă tipuri de activitate mai puțin remunerate și prestigioase, dar cu mai multă liniște și libertate, ce lasă timp pentru utilizarea mai din plin a resurselor proprii de timp și de viata.

În viitorul apropiat, după cum arată analiza megatendințelor de dezvoltare a mediului exterior, este inevitabilă cre§terea §i mai mare a concentrării producției industriale în corporațiile mari, formarea supercorporațiilor transnaționale, apariția diverselor uniuni și a unor noi structuri organizatorice de dirijare pe baza alianței dintre companii.

Vor avea loc modificări în structura și prioritatile resurselor de muncă în business. Anterior rezultatele revoluției industriale se bazau pe rolul conductor al „gulerașelor albastre” (inginerii și lucrătorii tehnici), după aceasta rolul conductor le-a revenit „gulerașelor albe” (managerilor și lucrătorilor din oficii). În secolul XXI primele roluri le vor reveni „gulerașelor de aur” – unui nou tip de resurse umane, o forta de muncă de calificație superioară și deosebit de specializată, în primul rând, în sfera muncii inovaționale înalt intelectuală (informatica, managementul, inovațiile). „Gulerașelor de aur” le sunt caracteristice intelectul deosebit și stilul creator de gândire în toate sferele de activitate, dependența puternică, adesea deplină a firmei de rezultatele muncii lor individuale. Iar gândirea creatoare poate fi definită ca găsire a unor căi nestandarde de soluționare a problemelor curente și în perspectivă ale companiei pe baza creării unui câmp dinamic (permanent renovabil) de noi alternative și selectare de aici a deciziilor ce asigură lideratul în competitivitate, dezvoltarea culturii ei organizatorice, și a responsabilitatii sociale.

În managementul corporativ o important* deosebită va avea eficiența multiaspectuală în baza deciziilor nestandard, responsabilitatea socială a managerilor, importanța prioritară a factorului de timp în raport cu alte tipuri de resurse. În lupta concurențială acută, ce se desfasoară în condițiile de globalizare a economiei, vor putea exista doar corporațiile mobile și dinamice, axate pe noile principii de management.

Mediul informațional
global §i noile tipuri de
telecomunicații, ce conduc
la apariția noului fenomen
în societate „NetHOMO”
(„omului din rețea”, care
prime§te principala
informație din rețeaua
globală mondială).

Noul tip de consumator cu un sistem inclar de valori, care își alege marfa sau serviciul în baza unor sisteme sofisticate extrem de puternice, de metaprospectare.

Noul mediu de

concurenta,

practic nelimitat,

cu predominarea

culturii

supercorporațiilor

transnaționale

Figura 1. Influența principalelor megatendințe în dezvoltarea societatii asupra modificării

managementului. (Sursa: Elaborat de autor.)

16

În fig. 1 sunt reflectate condițiile principial noi din mediul exterior, megatendințele în curs de formare. Apare consumatorul de tip nou și se fac observate premisele unui tip cu totul nou de concurenta. În rezultatul acestor și altor megatendințe transformări stracturale apar inevitabil și în mediul managementului corporativ. Corporațiile care se vor adapta la noile conditii și isi vor trece sistemele de dirijare și personalul pe o treaptă nouă, evident, vor deveni lidere, cele care vor rămâne în urmă – vor da faliment. Dar obținerea lideratului va fi tot mai dificilă. În Moldova conducătorii până în prezent nu pot con?tientiza legitatile fundamentale ale dezvoltării contemporane, conform cărora concurența începe nu pe piata, ci în interiorul companiei la formarea nivelului general al managementului ei. Mai mult ca atât, majoritatea companiilor moldovenești nu înțeleg gradul rămânerii lor în urmă de nivelul managementului mondial. Aceasta se explică în mare măsură prin stereotipurile vechi în atitudinea fata de dezvoltarea sistemelor administrative, care în condițiile locale întotdeauna s-au deosebit prin superficialitate în îmbinare cu neglijența profundă în ce privește realizările corporator – lidere în sfera managementului, prin birocratizare, care în prezent a căpătat forme noi și o serie de multe alte semne, ce caracterizează în ansamblu starea actuală a dirijării în majoritatea companiilor din RM

Obstacolul principal din calea dezvoltării economiei moldovenești trebuie considerat starea managementului. Incompetența administrative, stereotipurile eronate de gândire, lipsa unor stimulente reale și a sistemului de avansare a celor mai talentați manageri sunt cauza numeroaselor insuccese în încercarea de a ieși din cercul de crize ce vin una după alta.

Trebuie de asemenea să se acorde atenție necesitatii de a asigura științific tranziția

companiilor moldovenești la noul nivel al managementului Cercetările efectuate pentru evidențierea

principalelor tendințe ale managementului din Moldova în comparație cu eel mondial arată că

vectorul dezvoltării managementului corporativ moldovenesc până în prezent e orientat în directii

opuse megatendințelor mondiale, ceea ce reduce brusc posibilitatile de integrare efectivă a RM în

economia mondială (vezi tab.l). Dar fără această integrare economia moldovenească nu va putea

deveni competitivă.

Tabelul 1 Compararea particularitatilor managementului moldovenesc cu tendințele mondiale în

gestiunea organizațiilor

17

18

Sursa: Elaborat de autor.

Figura 2. Principiile managementului corporativ

După cum a arătat analiza, neaplicarea managementului științific în gestiunea autohtonă a adus la aceea că corporațiile din Republica Moldova deja astăzi au dezavantaje în fața concurenților internaționali.

19

Fiecare companie (Fig.2) isi pune la baza activitatii sale careva principii, fie influențate de cultura și tradițiile tarii, fie de sistemul politic, economic, legislativ, fie de normele internaționale, fie de valorile personale ale fondatorilor, acționarilor, managerilor corporativi.

După Dicționarul explicativ al limbii române principiul este element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită, etc. [ 10, p.850 ]

Unele principii le întâlnim în legislate, altele le întâlnim în statutul companiilor, următoarele în regulamentele interne ale corporator, dar, după părerea noastră, cele mai cunoscute de către populație – clienți – consumatori sunt întâlnite în sloganurile sau misiunile companiilor:

Compania Ford: „Automobile ieftine pentru fiecare american”

Principiul „personal” al lui Henry Ford: „Orice american poate procura automobil de culoarea care dorește, dacă el este neagru”

Compania McDonald’s: „Repede, gustos, ieftin”

Societatea ROMSTAL LEASING SRL: are ca obiectiv principal oferirea pe piata romaneasca a unor servicii de leasing, de foarte buna calitate, in fapt, oferirea unei cai sigure si moderne de finanțare a investițiilor pentru intreprinderile mici si mijlocii [ 130].

Compania Tajtrans (România): Misiunea companiei este "Să devină eel mai important holding cu capital privat din zona vestică a tarii." [ 129]

Compania Google: Misiunea este de a oferi cea mai buna experiența în căutarea pe Internet făcând publica lumii, accesibilă și folositoare informația [131].

Compania Gramling: "Să ofere solutii informatice la cheie bazate pe cele mai performante si mai eficiente tehnologii hard, soft si de comunicatii, să asigure perfectionarea tuturor utilizatorilor de tehnica de calcul din zona vestica a tarii, astfel incat toti utilizatorii de sisteme informatice să atinga un nivel competitiv de cunostinte iar administratorii sistemelor informatice să poată rezolva orice problem!" [109, p.28;132]

Compania ROMASIG: Misiunea companiei ROMASIG este simplă si directă. Tot ceea ce facem este axat pe promovarea serviciilor de asigurări și management al riscului la eel mai înalt nivel pentru fiecare din clienții noștri [133].

Romanian IT Security Company: Misiunea companiei noastre este: "Sa asiguram clienților noștri controlul total asupra informațiilor gestionate în condiții de maximă siguranta."

Misiunea companiei Eicon Technology este concentrată in sloganul “Connecting people to information” [134]

Compania Magazinile Unversale Mitsukoshi (Japonia): „Noi întoarcem banii fără să vă întrebăm”[ 109,p.28]

Compania Eastman Kodak: „De a deveni liderul în imaginile chimice și electronice”.

20

Compania Compaq Computer: „A deveni furnizorul de computere personale și servere pe toate segmentele pieței”[117, p.17]

Compania Polaroid: „Perfecționarea și dezvoltarea pieței fotografiilor momentane pentru satisfacerea necesitatilor familiilor americane și europene de a fixa fețele rudelor și prietenilor, a locurilor scumpe inimii și momentele vesele a vietii"

Lista de mai sus poate fi completată cu o mulțime de companii, însă aceste principii ne indică doar posibilele politici, relații externe a corporației cu societatea în întregime și nu ne vorbește despre activitatea managerială din cadrul corporator, cu toate că unele aspecte pot fi percepute.

Fiecare companie, înregistrând succes sau insucces pe o anumită perioadă de timp, este influențată atât de principiile managementului puse la baza activitatii interne a companiei, cât și de cele care reflectă activitatea externă, raportul cu clienții, proprietarii, statul, societatea în întregime, alte companii atât din țară cât și de peste hotarele acesteia, mediul internațional în general.

Pentru managerii corporativi unul din principiile de bază ar fi: „De gestionat activitatea companiei bine la timp §i de fiecare data"

Un singur cuvânt – principiul poate să aducă un succes deosebit companiei și respectiv insucces, pierderea pozițiilor, falimentul acesteia.

Deci, din cele expuse mai sus, conchidem că în calitate de principii avem:

A. Principii propriu zise

B. Norme

C. Caracteristici

D. Valori

E. Reguli

F. Interdependențe

G. Axiome etc.

Asupra corporației, managementului corporativ, reieșind din mărimea și importanța ei, influențează o mulțime de principii, care ar fi putut reprezentate în felul următor:

Pentru prima dată în domeniul managementului reprezentantii școlii clasice F.Taylor și H. Fayol au pus bazele managementului științific, formulând principiile acestuia (tab. 2).

Tabelul 2 Principiile managementului §tiințific

21

La rândul său școala relațiilor umane pune la baza activitatii firmelor principii ce țin mai mult de aspectele morale, relațiile subordonat-șef, aspecte neformale, etc.:

factorul uman este în prim plan în orice formă de organizare;

metodele de conducere trebuie să asigure condiții de colaborare atât între manageri, cât și între aceștia și executanți;

activitatea omului nu este determinată numai de recompense bănești, ci și de satisfacerea unor anumite cerințe de ordin moral;

recunoașterea influenței structurilor neformale.

În calitate de principii pot servi și „factorii de succes" în management [35, p.154]:

Orientarea spre acțiune.

Utilizarea unor structuri simple.

Contactul continuu cu consumatorii.

Roiul-cheie al omului în creșterea productivitatii.

Autonomia ca element de încurajare a activitatii de antreprenoriat.

Orientarea spre activitatea de bază.

Orientarea fiecărui salariat spre ceea ce știe să facă mai bine.

Îmbinarea libertatii și a controlului.

Caracteristice pentru managementul corporativ sunt următoarele principii:

A. Generale:

centralizarea;

descentralizarea;

coordonarea

utilizarea sateliților (finansiști, contabili, juriști, economiști, statisticieni, etc.)

B. Specifice:

22

• transparent;

loialitatea;

realitatea;

responsabilitatea;

legalitatea.

Din principiile generale ale managementului corporativ fac parte:

Centralizarea: management^ corporativ concentrează puterea în mâinile sale sau ale unui mic grup de persoane. Acest grup este în drept să ia decizii ce se referă la activitatea curentă a companiei. Toate informațiile: intrările și ieșirile; datele referitoare la capacitatile companiei; schimbările în structura personalului și stractura acționarilor; concurenți, piata etc., sunt concentrate / acumulate în același loc – la Top Manageri. Managerii de nivel mediu și inferior nu participă la luarea deciziilor. Acest principiu este caracteristic pentra managerii autorizați. (Ex. H. Ford).

Descentralizarea: presupune delegarea împuternicirilor, libertatea acțiunilor către organul ierarhic inferior în conducerea corporației. Necesitatea acestui principiu este condițional mai ales de dimensiunile mari ale corporation când un singur grup mic, o singură persoană nu poate lua decizii pentra toate nivelele. Astfel subdiviziunile, filialele și reprezentanțele primesc o independents atât managerială, cât și financial.

Descentralizarea permite de a lua / adopta și implementa deciziile foarte rapid, însă, pot exista abateri decizionale între departamente.

Descentralizarea depinde foarte mult de valoarea conducătorilor departamentelor (subdiviziunilor) întreprinderii, de calificarea personalului: cu cât angajații sunt mai calificați, cu atât mai multe drepturi și împuterniciri li se pot delega.

Principiul coordonării activitatii subdiviziunilor companiei. De obicei corporațiile (în special CTN) au un număr mare de subdiviziuni, filiale reprezentanțe. Politica de preț, produs, declarable managerilor filialelor, a reprezentanților – toate acestea trebuie să corespundă planurile corporative.

Utilizarea sateliților-consultanți profesioni?ti. Activitatea profesională a companiei este strâns legată de alte activitati auxiliare, cum ar fi chiar dările de seamă, raporturile juridice. Astfel, consultants cum sunt finansiștii, contabilii (care trebuie să întocmească dările de seamă și evidența în favoarea corporației și nu a statului); turiștii, care trebuie sa apere interesele, corporației, chiar și atunci când compania a greșit.

Contradictii între interesele corporative în Republica Moldova

De la începutul anului 2002 Compania „Union Fenosa" cere stabilirea tarifului de cca. 80 bani/kwt. oră. ANRE încearcă să demonstreze că cerințele nu suni argumentate. Specialiștii de la „Union Fenosa" demonstrează că cererea este argumentată. Astfel, real. în contradicție întră

23

specialism „Union Fenosa" și ANRE, cu toate că sunt atinse interese la nivel național și chiar internațional.

De asemenea un rol important în cadrul companiei se atribuie economiștilor-analitici, statisticienilor, matematicilor, în ultimul timp programatorilor. O importanta deosebită joacă bursele, băncile, fondurile de investitii și respectiv agenții-profesioniști reprezentanți a acestora (despre care vom vorbi în capitolele următoare), care trebuie să fie astfel gestionați încât activitatea lor (creșterea-descreșterea prețului la burse, majorarea-micșorarea % dobânzii) să afecteze cât mai puțin posibil activitatea companiei.

Alți consultanți sunt managerii pentru relații cu publicul, care pot foarte mult influenta imaginea companiei și, totodată, poate prezenta in formații reale conducerii acesteia referitor la poziția companiei pe unitatea teritorial-administrativă dată.

Fiecare formă organizatorico-juridică are ceva specific, ce o caracterizează sau o impune să fie așa cum o cere societatea, opinia publică, concurenții, consumatorii etc. (Fig.3). Mai jos prezentăm principiile specifice managementului corporativ, care sunt unele din atributele indispensabile și fundamentale ale activitatii corporator, atât în tarile economic dezvoltate, care au formate deja relațiile de proprietate; cât și în tarile în curse de dezvoltare, care încearcă pe baza principiilor democratice, de egalitate să formeze piața valorilor mobiliare, să dezvolte simțul de proprietate privată, cu toate consecințele ce reiese din aceasta.

Utilizarea acestor principii permite soluționarea problemelor principale ce se formează între acționari și agenții plătiți – managerii; între societate și corporație, etc.

Loialitate

A

Transparent^ I \ Răspundere

/ \

Managementul ^^

Corporativ \

Realitate Legalitate

Figura 3. Interdependent principiilor specifice ale managementului corporativ

1. Realitatea. Managerii corporativi sunt obligați să adopte decizii, să emită ordine „reale". Activitatea companiei nu numai că trebuie să fie rațională, logic argumentată, ci și reală pentru toți: de la eel mai inferior nivel ierarhic în companie până la nivelul superior; de la consumatorul eel mai puțin informat despre produsele și activitatea companiei, până la participanții profesioniști, care

24

studiază permanent acțiunile corporației. Deoarece acționarii nu participă, de obicei, la activitatea zilnică a întreprinderii, deciziile reprezentanților lor (organului executiv și consiliului societatii) trebuie să fie pentru ei „reale".

2. Transparent informației. Din toate formele organizatorico-juridice societatile pe acțiuni
sunt cele mai deschise societatii. Ele sunt obligate să prezinte dări de seamă ale organelor de
control, cât și Adunării generale a acționarilor.

Reieșind din structura societatilor pe acțiuni din Republica Moldova, în cadrul companiei sunt mai multe organe de control: Directorul general, Consiliul societatii, omisia de cenzori și, evident, Adunarea generală a acționarilor. Insă în societatile pe acțiuni poate fi atras și un auditoriu extern la cererea acționarilor 1.

Totodată în Republica Moldova există circa 30 de organe de control care într-un fel sau altul pot să influențeze compania: organele fiscale, organele de certificare, standardizare, controlul vamal, etc.

Din punct de vedere al teoriei sistemice .[ 91, p.69 ] întreprinderea-sistem deschis se caracterizează prin interacțiunea permanent cu mediul exterior. Dacă am face o analiză comparative a corporator cu alte forme organizatorico-juridice, am putea considera că primele sunt cu mult mai deschise, chiar am putea spune că, invers, situația e proporționate cu numărul lor: adică dacă în Republica Moldova sunt circa 500 mii agenți economici, din care aproape 3000 societati pe acțiuni, atunci populația și societatea cunoaște foarte puțin despre firmele mici, în timp ce informația despre activitatea companiilor mari se află în permanenta pe paginile presei ii în emisiunile de radio și televiziune.

Dar este necesar să menționăm că activitatea managerială, unele momente economice, juridice, sociale sunt cunoscute doar de administrația corporației. Acționarii, în mod egal, au dreptul de asemenea de a obține informații corecte, rapide și exacte despre starea de lucruri în companie, de a se familiariza cu dările de seamă despre activitatea companiei.

3. Loialitatea. Organizarea activitatii companiei presupune și stabilirea drepturilor,
împuternicirilor, responsabilitatii subiecților participanți la relațiile comparative. Managerii trebuie
să fie atenți, amabili, cinstiți cu personalul, cu acționarii.

1 Până în anul 2002, luna august, Auditorul Extern a fost un organ de control obligatoriu pentru Societățile pe Acțiuni cu un număr de acționari mai mare de 50. Astfel Societățile pe Acțiuni erau obligate să efectueze unele plăți care intră în contradicție cu principiile managementului, ceea ce presupune că controlul trebuie să fie oportun. Această impunere fiind anulată lăsând controlul asupra activității corporației în seama acționarilor. (Controlului de audit, al cărui obiect este exercițiul economico-fin an c i ar, societatea deschisa este supusa la decizia adunării generale a acționarilor; Monitorul Oficial al R. Moldova N 117-119 din 15.08.2002)

25

4. Responsabilitatea. Activitatea companiei este reglementată de normele interne
(regulamente, acte, statut) în care pot fi stipulate drepturile și obligațiile atât ale managerilor
superiori, de nivel mediu, inferiori, cât și ale lucrătorilor de rând.

Dar nici o normă, nimeni nu poate să dea o garanție că deciziile luate vor duce la succes sau insucces. Deci, pentra acțiunile sale managerul trebuie să poarte răspundere. Responsabilitatea este exprimată și prin salariul managerilor, fiind totuși una din cele mai discutabile probleme la etapa actuală. Dacă conducătorul adoptă decizia de a elibera din funcție pe cineva, acesta isi asumă o mare răspundere. Dacă lasă situația în voia destinului — iarasi, responsabilitatea este destul de mare.

Totodată răspunderea (responsabilitatea) poate fi unipersonală – caracteristică pentru managementul american, și în grup – caracteristică managementului japonez.

Cu cât compania este mai mare cu atât și responsabilitatea este mai mare:

a. O companie mare presupune un număr mare de angajați.

b. O companie mare presupune un număr mare de consumatori.

c. O companie mare presupune și o concurenta foarte mare în ocuparea posturilor de
conducere.

d. Cele mai mari salarii pentru Top Manageri sunt de asemenea în corporațiile cele mai mart.

e. O companie mare presupune și un număr mare de acționari.

Astfel responsabilitatea sau iresponsabilitatea managerilor corporativi poale duce la șomaj și crize economice foarte mari.

5. Legalitatea. Toate principiile descrise mai sus trebuie să fie în strânsă legătură cu legislația
în vigoare. Cu toate că legea nu poate stipula toate aspectele organizatorice, relațiile interpersonale,
totuși, respectarea stipulațiilor constituției trebuie să fie pe primul plan. Pentru acțiunile sale ilicite
atât conducerea, cât și corporația poartă răspundere în fața legii.

Teoriile managementului corporativ, atât în Republica Moldova, cât și peste hotare sunt în curs

de formare, cu toate că uniunile corporative au o dezvoltare destul de semnificativă. Formațiunile

corporative în Republica Moldova au apărut odată cu destrămarea sistemului sovietic. §i dacă în

anul 1990 societatile pe acțiuni n-au înregistrat o creștere majoră, atunci pe parcursul anilor de

tranziție numărul și importanța lor a crescut (tab.3).

Tabelul 3

Numărul societati pe actiuni înregistrati in Republica Moldova
{conform datelor înreglstrații de stat; ia 1 aprilie 2004)

Sursa: Datele Ministerului de economie a RM

26

Managementul corporativ este știința ce studiază mecanismul și procedurile de elaborare și adoptare a deciziilor de planificare, organizare, motivare și control asupra realizării lor, complexitatea proceselor, fenomenelor și relațiilor ce au loc în cadrul instituțiilor de drept-persoane juridice bazate pe capital cumulativ,

Ca obiect de studiu sunt acționarii, creditorii, angajații, furnizorii, consumatorii, organele puterii locale, legislația în vigoare, mediul internațional.

Ca subiect de studiu sunt relațiile economice, social politice din cadrul corporației, cât și legăturile cu mediul înconjurător.

Scopul suprem al tuturor corporațiilor este mărirea valorii corporațiilor: ceea ce presupune atât creșterea prețului (valorii) acțiunii, obținerea de dividende de către acționari, cât și remunerarea munci angajaților), de acea aspecte financiare în managementul corporativ sunt probleme centrale.

Finanțele corporative sunt orientate spre gestiunea resurselor bănești și a relațiilor financiare, ce se formează între agenții economici în procesul circulației mijloacelor bănești. Gestiunea financiară cuprinde un sistem de principii, metode, forme și procedee de reglementare a mecanismului de piata în domeniul finanțelor în scopul ridicării competitivitatii agenților economici. Gestiunea financiară reprezintă procesul de elaborare a scopurilor de dirijare a finanțelor și influențare asupra lor cu ajutorul metodelor și pârghiilor mecanismului financiar.

Îndeplinirea funcțiilor financiare se bazează pe sistemul de evidenta și analiză financiară a mijloacelor financiare, resurselor, bunurilor, capitalului corporației. Funcțiile finanțelor corporației sunt redate în tab. 4.

Tabelul 4 Funcțiile finanțelor corporației Funcțiile concrete ale finanțelor

Organizarea circulației monetare;

Asigurarea cu mijloace financiare și instrumente (valori) investitionale;

Aprovizionarea cu principalele fonduri fixe și circulante ( utilaj,'materie

primă, mijloace tehnico-materiale);

Organizarea activitatii financiare etc.

Planificarea financiară: un complex de măsuri privind elaborarea sarcinilor

de plan și realizarea lor.

Pronosticul financiar: elaborarea pe termen lung a modificărilor în starea

financiară a companiei (corporației) în ansamblu și subdiviziunilor ei.

Organizarea: organizarea și elaborarea programelor financiare.

Reglementarea: acțiunea asupra obiectului gestiunii, prin intermediul căruia

se atinge starea de stabilitate financiară a sistemului companiei în cazul că

intervin devieri de la parametrii fixați.

Coordonarea: coordonarea activitatii tuturor verigilor sistemului de gestiune,

aparatului administrativ și a specialiștilor

Analiza financiară; analiza stării financiare a corporației (companiei),

executării programelor financiare etc.

27

Controlul: Verificarea organizării activitatii financiare, executării
programelor financiare etc. În procesul controlului se selectează informația
despre utilizarea mijloacelor financiare și starea financiară a obiectului, se
găsesc rezerve și posibilitati suplimentare, se introduc modificări în
programele financiare și organizarea managementului financiar.

În cadrul administrării corporative la funcția de gestiune a finanțelor ale companieii se atribuie asigurarea cu mijloace financiare (dirijarea capitalului, activitatea de atragere, amplasare și utilizare a acestuia) și funcțiiei distributive – asigurarea mișcării echilibrate a resurselor materiale și financiare în procesul de producție.

Existența și funcționarea eficientă a administrării corporative în condițiile economiei de piata nu sunt reale fără un management financiar bine pus la punct, iar în esenta nu e posibilă dirijarea capitalului ei, adică a principalelor tipuri de resurse financiare (resurse investiționale) sub formă de mijloace materiale și monetare, diverse tipuri de instrumente financiare. Capitalul corporației este, pe de o parte, sursă, iar pe de alta – rezultatul activitatii administrării corporative. De menționat că noțiunea de finanțe este mai amplă în raport cu noțiunea de capital, deoarece include nu numai mijloacele financiare, ci și relațiile financiare.

Gestiunea capitalului este examinată din punctul de vedere al managementului financiar -gestiunii finanțelor, adică a mijloacelor proprii și de împrumut, precum și a relațiilor financiare, ce apar între agenții economiei în cadrul activitatii antreprenoriale. Structura finanțelor corporației este prezentată în tab. 5.

Tabelul 5
Structura finanțelor corporației (societatii pe acțiuni)

28

Relațiile

economice

externe

Obiectul gestiunii financiare îl constituie totalitatea mijloacelor fixe și circulante ale companiei (activelor ei) și surselor lor de formare (pasivelor), condițiilor de efectuare a circulației banilor și rotație a valorii, mișcării resurselor financiare și a relațiilor financiare. Subiectul gestiunii financiare îl constituie un grup specializat de persoane (direcție sau subdiviziune financiară), ce se ocupă de elaborarea și efectuarea diverselor forme de acțiuni administrative asupra obiectelor gestiunii. Structura sistemului gestiunii financiare a companiei (corporației) este expus în tab. 6.

Tabelul 6

Structura sistemului de gestiune financiară a corporației

Sistemul de gestiune financiară corporației

Subsistemul administrativ (subiectul gestiunii)

Directorul financiar (managerul)

Direcția financiară sau o subdiviziune respective

Sistemul gestiunii (obiectul dirijării)

Rotația valorii (capitalului)

Circulația monetară

Relațiile financiare

Resursele financiare și sursele lor

Câteva direcții de gestiune financiară ar fi elaborarea obiectivelor activitatii financiare (corespunzătoare scopurilor de funcționare a corporației în cadrul relațiilor de piata), programarea ei strategică și tactică conform sarcinilor propuse, organizarea activitatii, precum și reglementarea, coordonarea și controlul activitatii financiare a corporației (companiei). Direcțiile-cheie ale gestiunii financiare în administrarea corporativă sunt redate în tab. 7.

Tabelul 7 Structure direcțiilor-cheie ale gestiunii financiare în administrarea corporativă

Direcțiile-cheie ale gestiunii financiare în administrarea corporativă

Bilanțul

Fonduri fixe Active curente

Gestiunea activelor

Gestiunea capitalului

Capital propriu Capital atras (implicat)

Gestiunea capitalului corporației este de fapt sarcina centrală a gestiunii financiare. Direcțiile principale de gestiune a capitalului includ:

Lucrul cu sursele de finanțare (capitalul propriu și atras, creditarea pe termen scurt și lung, distribuirea profitului, emiterea și procurarea hârtiilor de valoare etc.);

Investițiile corporației (companiei) §i evaluarea eficienței lor (rentabilitatea capitalului, valoarea curentă și de perspective a companiei, aprecierea riscurilor financiare etc.);

Gestiunea capitalului fix §i circulant;

Planificarea financiară (planul financiar, bugetul, planul businessului, gestiunea contabilă și financiară etc.).

Analiza §i controlul activitatii financiare.

În scopul realizării sarcinilor de gestiune financiară a companiei se aplică mecanismul financiar (tab. 8), ce reprezintă un sistem destinat organizării interacțiunii relațiilor financiare și a mijloacelor monetare în scopul acțiunii lor eficiente asupra rezultatelor finale ale activitatii administrării corporative. Dirijarea finanțelor companiei include strategia și tactica gestiunii.

Tactica în domeniul gestiunii finanțelor este orientată spre atingerea scopului propus în

condiții concrete. În cadrul activitatii curente se soluționează problemele ce țin de reducerea

cheltuielilor, stimularea inițiativei antreprenoriale, creșterea productivitatii muncii, raționalizarea

cheltuielilor de producție și circulație. Gestiunea strategics a finanțelor urmărește scopul găsirii

unor căi de acumulare a capitalului și redistribuirii resurselor financiare în cele mai eficiente sfere

ale activitatii economice. Din punctul de vedere al gestiunii finanțelor compania trebuie, pe de o

parte, să maximizeze profitul, iar pe de alta – să asigure creșterea volumului de producție și de

desfacere a producției finite.

Tabelul 8 Structure mecanismului financiar în administrarea corporativă

30

Pentru societati pe acțiuni din Republica Moldova gestiunea financiară se împarte în gestiune strategică și gestiune tactică-operativă.

Strategiile financiare reprezintă gestiunea investițiilor și includ:

elaborarea strategiei financiare a companiei (corporației);

estimarea financiară a proiectelor de investire a capitalului;

selectarea criteriilor pentru adoptarea deciziilor investiționale;

determinarea surselor de finanțare.

Strategia financiară a corporației are drept scop:

analiza stării financiare a companiei;

analiza structurii și prețului capitalului companiei, optimizarea și restructurarea lui;

elaborarea politicii privind majorarea și distribuția rațională a profitului;

determinarea politicii fiscale și în domeniul prețurilor, promovate de companie (corporație);

determinarea politicii companiei în ce private extinderea producției și diversificarea capitalului și a activitatii economice;

formarea politicii în domeniul hârtiilor de valoare, inclusiv a politicii în domeniul dividendelor.

Strategia financial în SA “Alimentarmas", SA „Franzeluța”, SA „Hidromaș” se elaborează ținându-se cont de starea și perspectivele reale ale condițiilor economiei de piata, diversele riscuri, inflație și circumstanțe de forta majoră.

În această direcție o mare atenție se acordă diversificării profitului, preconizat pentru a fi obținut în volum mare, și care se manifestă în două direcții:

în investirea resurselor financiare libere în obiecte reale sau hârtii de valoare;

extinderea tipurilor de activitate antreprenorială pentru a obține o poziție cât mai stabilă pe piata.

Politica financiară tactică-operativă reprezintă dirijarea operativă a circulației finanțelor și realizarea funcției de gestiune financiară a corporației.

Semnele gestiunii financiare reușite a companiei sunt:

supraviețuirea companiei (corporației) în condiții de concurenta;

evitarea falimentului și a insucceselor financiare de proporții;

lideratul în confruntarea concurențială;

maximizarea valorii companiei;

ritmuri acceptabile de creștere a potențialului economic al companiei;

creșterea volumului de producție și realizare a acesteia;

maximizarea profitului;

minimizarea cheltuielilor și pierderilor;

asigurarea activitatii rentabile.

Îndeplinirea funcțiilor financiare se bazează pe sistemul de evidenta și analiză financiară a mijloacelor financiare, resurselor, bunurilor, capitalului corporației.

La examinarea capitalului corporației mijloacele ei financiare se numesc active, iar sursele lor de finanțare – pasive.

Activele sunt totalitatea drepturilor patrimoniale ce aparțin companiei. Ele includ fondurile fixe, activele nemateriale, investițiile pe termen lung, alte active care necirculante. Pasivele sunt totalitatea datoriilor și creanțelor întreprinderii, precum și a capitalului.

Întregul patrimoniu al corporației, reflectat în gestiunea contabilă, se împarte în următoarele tipuri: fonduri fixe, mijloace circulante și active nemateriale.

Fondurile fixe (capitalul) reprezintă totalitatea valorilor materiale și a obiectelor utilizate în calitate de mijloace de muncă și care acționează în forma lor naturală pe o durată lungă de timp atât

32

în sfera de producție, cât și în cea neproductivă. Fondurile fixe participă repetat în procesul activitatii de producție și comerciale și valoarea lor trece treptat în producție (mărfuri, servicii).

Din fondurile fixe fac parte: clădirile construcțiile instalațiile de transmisiune, mașinile și utilajul de lucru și de forta, aparatele și dispozitivele de măsurat și reglaj, tehnica de calcul, mijloacele de transport, instrumentele, inventarul și accesoriile de producție și gospodărie, animalele productive și de muncă, plantațiile multianuale, drumurile intragospodărie și alte fonduri fixe. Valoarea fondurilor fixe ale companiei se absoarbe prin calcularea uzurii (costului amortizării) și trecerea la pierderi ca cheltuieli de producție (circulație) în decursul termenului normativ al utilizării lor conform normelor stabilite de legislate. Structura fondurilor fixe este redată în tab. 9.

Mijloacele circulante (capitalul) constituie totalitatea mijloacelor investite de companie (corporate) în fondurile de rotație și fondurile circulante, ce deservesc procesul neîntrerupt al activitatii de producție și comerciale și consumate completamente într-un singur ciclu de producție )obiectele muncii). La mijloacele circulante se atribuie: materia primă, combustibilul, energia, materialele, obiectele, mijloacele de muncă și instrumentele de mică valoare și uzare rapidă.

Activele nemateriale reprezintă investirea de mijloace bănești în obiectele nemateriale

utilizate într-o perioadă lungă de timp (mai mult de un an) în activitatea economică și care aduc

venit. La acestea se atribuie valoarea obiectelor proprietate industrial* și intelectuală și alte drepturi

patrimoniale (dreptul de a se folosi de terenuri agricole, resurse naturale, drepturi de autor, brevete

know-how, licențe etc.).

Tabelul 9 Clasificarea mijloacelor fixe ale corporației

Criteriul de clasificare Divizarea pe criterii de clasificare

La examinarea funcționării corporației în condițiile relațiilor de piata sunt importante sursele de formare a mijloacelor economice (resurselor financiare), adică mijloacele bănești de care dispune în mod real și potențial întreprinderea. Resursele financiare se divizează în mijloace proprii, de împrumut (atrase) și creanțe.

33

Sursele financiare proprii sunt:

capitalul social (statutar) – totalitatea cotizațiilor depuse de proprietarii companiei (în formă monetară sau naturală, în formă de valori nemateriale și proprietate intelectuală);

fondul de rezervă – din contul profitului propriu ca fond de asigurare pentru compensarea pierderilor;

fondurile cu destinație specială (fonduri de dezvoltare a producției, de dezvoltare socială, stimulare materială etc.);

profit.

Mijloacele de împrumut (atrase) se prezintă sub formă de credite bancare, împrumuturi de la alte companii, datorii de creditor (datorii ale întreprinderii în Mosul altor companii).

Creanțele (obligațiile) corporației includ datoriile de creditor fata de buget, datoriile fata de colectivul propriu de muncă la plata salariului, datoriile fata de fondul de pensii, fondul locurilor de muncă, fondul asigurărilor sociale etc.

Principalele surse de mijloace atrase (implicate) sunt împrumuturile bancare, mijloacele de împrumut, mijloacele de la vânzarea hârtiilor de valoare, datoriile de creditor. Principalele surse de finanțare sunt mijloacele financiare, incluzând capitalul social, rezervele acumulate de întreprindere și alte mijloace (finanțarea specială, cotizațiile, donațiile și a.).

Asigurarea informațională a gestiunii financiare este totalitatea resurselor și procedeelor informațional de organizare a procedurilor analitice necesare și utile pentru asigurarea activitatii financiare a corporației. În componența ei intră cinci blocuri comasate:

informația cu caracter juridic-regulatoriu;

informația financial cu caracter normativ;

gestiunea contabilă;

informația financial statistică;

datele extrasistemice.

După posibilitatile lor analitice sursele de informație pot fi divizate în două grape mart, esența și direcțiile de informare ale cărora sunt reflectate în tabelul 10.

Tabelul 10
Sursele de informație pentru gestiunea financiara

Analiza datelor contabile face parte din principalele funcții ale managerului (directorului( financiar al corporației (companiei). Importanța gestiunii contabile este determinată de faptul că în condițiile economiei de piață dările de seamă ale agenților economici devin principalul mijloc de

comunicare și un important element pentru asigurarea financiară a managementului. Anume gestiunea contabilă în îmbinare cu evidența statistică și informația curentă, publicate de diverse agenții sub formă de reviste analitice, cu privire la starea pieței capitalului, permite obținerea primei și celei mai obiective reprezentări despre starea și tendințele de modificare a potențialului economic al posibilului contraagent sau obiect al investirii.

Lucrul cu dările de seamă contabile presupune cunoașterea și înțelegerea:

actelor normative ce reglementează întocmirea și prezentarea lor;

componența și direcțiile gestiunii, în special înțelegerea conținutului economic al articolelor respective;

metodicii citirii și analizei lor.

În prezent sunt cunoscute diverse metodici pentru citirea și analiza rapoartelor financiare, toate incluzând analiza pe verticală și orizontală a dărilor de seamă, precum și calculul coeficienților analitici.

Analiza pe verticală rezidă în descifrarea structurii dării de seamă în scopul de a evidența importanța relativă a unor sau altor articole ale acesteia.

Analiza pe orizontală este calculul dinamicii anumitor articole din darea de seamă în scopul evidențierii și prognozării tendințelor ce le sunt caracteristice. Baza de analiză a dărilor de seamă o constituie calculul sistemului de coeficienți analitici, logica construcției căreia o examinăm în continuare.

Calculele analitice se pot efectua sub formă de:

expres-analiză;

analiză aprofundată.

Scopul expres-analizei este estimarea concretă și nu prea complicată (ca timp de execuție și dificultate a realizării algoritmilor) a stării financiare și dinamicii de dezvoltare a organizației. Ca și orice tip de muncă analitică, aplicarea metodicii de expres-analiză în gestiunea contabilă e destul de subiectivă, și totuși pot fi formulate unele principii generate și consecutivitatea realizării ei. Analiza-expres poate fi executată în trei etape.:

de pregătire;

trecerea prealabilă în revistă a dărilor de seamă contabile;

citirea economică și analiza bilanțului și rapoartelor financiare însoțitoare.

La momentul actual în practica mondială analitică de evidenta sunt cunoscuți zeci de indicatori care se folosesc pentru evaluarea stării materiale și financiare a organizațiilor comerciale; mai mult ca atât, deja s-a format o anumită concepție privind clasificarea unor asemenea indicatori (tab. 11).

35

Tabelul 11
Clasificarea coeficienților financiari gi caracteristicile lor

Grupa de indicatori Principalele lor caracteristici

Cea mai mare parte a coeficienților se calculează după datele din bilanț și raportul cu privire la venituri și pierderi; concomitent calculul se poate efectua fie nemijlocit după datele din raportul financiar, fie cu ajutorul bilanțului comprimat. Comprimarea bilanțului se face prin unirea în grape a articolelor omogene. Astfel se poate reduce brusc numărul de articole ale bilanțului, ridica gradul de concretitudine. Acest procedeu este deosebit de util la analiza comparative a bilanțurilor organizațiilor comerciale naționale și străine. În tarile cu economie dezvoltată nu există o reglementare strictă a bilanțului. Indicatorii absoluți și relativi examinați se aplică pe larg în munca de evidenta și analiză. Tabelul 12 reflectă posibilitatile de utilizare a datelor indicatorilor pentru efectuarea unor tipuri speciale de analiză.

36

Tabelul 12
Utilizarea coeficienților financiari pentru analiza stării companiei

Tipul de analiză Esența utilizării coeficienților

1.2. Probleme ale teoriei gestiunii financiare a companiilor §i corporațiilor în

condițiile reformării economiei

Etapa actuală a dezvoltării gândirii economice în Moldova se caracterizează prin acordarea unei mai rnari atenții problemelor legate de gestiunea financiară a întreprinderilor și corporațiilor. Concomitent una din cele mai stringente probleme este gestiunea finanțelor în cadrul corporației, ceea ce se explică atât prin condițiile economice generale în continuă schimbare, cât și prin criza economică de durată , ce conduce la degradarea potențialului economic național.

Potențials economic, existența, existența unui număr mare de întreprinderi, producerea mărfurilor pentru export, importanța strategică a societatilor pe acțiuni – toate acestea s-ar părea că predetermină importanța specificului gestiunii financiare în această sferă de activitate. Totuși, analiza publicațiilor în acest domeniu demonstrează că cercetările s-au axat mai mult pe problemele din sfera businessului financiar.

Publicațiile în problemele gestiunii financiare a întreprinderilor și corporațiilor pot fi divizate în două grupe: lucrări ale autorilor străini și lucrări ale autorilor autohtoni.

Lucrările autorilor străini sunt prezentate în număr și volum impunător. E vorba de lucrările fundamentale „Managementul financiar” de Brighem Iu. și I, Gapenschi [93], „Enciclopedia managementului financiar” de Brighem Iu. [94], „Bazele gestiunii finanțelor” de Van Horn J. [122], „Finanțele corporației: teoria, metodele și practica” de Li C.F. și Finerti J. I. [107], „Principiile finanțelor corporative” de Breili P. și Maiers S. [92], „Investițiile” de Sharp U., Alexander G., Beili

38

J. [126] și altele, în care sunt examinate în grad diferit următoarele chestiuni: determinarea costului hârtiilor de valoare, analiza și planificarea financial, evaluarea fluxurilor monetare; dirijarea capitalului circulant, structura capitalului și politica dividendelor, deciziile investiționale (directe și de portofoliu) pe termen lung, finanțarea pe termen lung, decizii financiare pe termen scurt, reorganizarea (comasarea, absorbția, falimentul, lichidarea) corporațiilor; coraportul „risc-venit”, specificul managementului financiar ți cadrul organizațiilor non-comerciale, micului business, corporațiilor transnaționale. Aceste lucrări au fost publicate pentru prima dată preponderent în anii 80 ai secolului trecut și au cuprins un spectra larg de probleme, legate de formele și metodele gestiunii financiare a societatilor pe acțiuni.

De rând cu aceste lucrări fundamentale au fost prezentate multe lucrări ale autorilor occidentali (americani, englezi, germani, francezi, japonezi) cu caracter mai general [96, 101, 102, 103, 113, 115,125,118,122,127 etc.], în care sunt examinate probleme ce țin de analiza financiară, controlul și planificarea financiară, dirijarea resurselor valutare, estimarea businessului, sunt expuse metodele de soluționare a unor probleme. Prezintă interes asemenea lucrări, în care aspectele managementului financiar sunt examinate în contextul altor probleme:, „Concurența internaționala" de M. Porter” [110], „Noua strategie corporativa" de I. Ansof [86], „Businessul internațional” de D. Daniels și Radeba L. [96].

Totodată o serie de aspecte sunt examinate la general și nu sunt detalizate, ori nu sunt examinate în genere. Din acestea fac parte, în opinia noastră, asemenea probleme ca:

analiza esenței finanțelor S.A., a particularitatilor gestiunii financiare în structurilor organizatorice de diferite niveluri și complexitate;

metodele de determinare a oportunitatii financiare de reorganizare a societatii pe acțiuni;

gestiunea finanțelor corporațiilor în condițiile de criză economică, rată înaltă a inflației, lipsă a susținerii de către guvern a antreprenoriatului național;

estimarea financiară a fuziunilor în cazul când sunt subapreciate acțiunile și nu este dezvoltată piața hârtiilor de valoare;

politica financiară a S.A. în condițiile conjuncturii nefavorabile pe piata.

Dacă analizăm lucrările specialiștilor locali, vedem că există destule publicatii în sfera gestiunii financiare a companiilor și lucrările se divizează în două grupe esențiale: cele vorbind despre finanțele întreprinderilor și cele care abordează problematica grapurilor financiar-industriale. Datele și informațiile principale vizând finanțele întreprinderilor sunt prezentate în următoarele lucrări: Balanuța V. Diagnosticul și estimarea potențialului economico-financiar al întreprinderii în contextul analizei exprese [13], Caraganciu A. Consecințele influenței financiare asupra activitatii economice[25], Cobzari Ludmila. Restracturarea sistemului financiar al economiei în tranziție a Republicii Moldova[27], Cobzari L., Ulian G. Rolul grapurilor financiar industriale în perioada de

39

tranziție[28], Gortolomei V, Gheorghita M. Tehnici de analiză a rezultatelor financiare sub aspectul aplicării S.N.C.[40], Fuior E. Problemele evaluării eficienței funcționării firmei [50], Iliadi Gh. Problemele metodologice ale analizei mecanismului financiar în economia de tranziție[56] și altele, în care sunt expuse problemele analizei și planificării financiare, dirijării investițiilor, estimării deciziilor financiare pe termen lung. Cercetările științifice și practico-științifice în temei sunt concentrate asupra analizei și metodelor de perfecționare a gestiunii financiare a întreprinderilor în baza unor exemple semnificative.

Totodată caracteristică pentru toate aceste publicații este lipsa aproape totală a conceptului unic privind definirea esenței finanțelor S.A. și formelor lor de manifestare. Comun pentru toți autorii este faptul că finanțele S.A. constituie o categorie aparte, iar principalele noțiuni legate de finanțele S.A. sunt: profitul, capitalul, acțiunile, hârtiile de valori etc.

Numărul autorilor care abordează aceste probleme practic lipsește, dar fiindcă majoritatea lucrărilor constituie niște expuneri succinte a lucrărilor traduse sau originale ale specialiștilor occidentali, apoi, după părerea noastră, valoarea științifică individuals a acestor publicații se rezumă la: a) explicarea tezelor de bază; b) elaborarea metodicilor ce evidențiază particularitatile gestiunii contabile pentru scopurile analizei financiare; c) adaptarea recomandărilor privind perfecționarea structurilor organizatorice ale gestiunii financiare la specificul practicii naționale.

În unele publicații sunt examinate problemele privind gestiunea structurilor corporative străine mari, întocmirea rapoartelor consolidate ale corporator [116], fundamentarea principiilor strategiei financiare în cazul absorbțiilor [112], elaborarea structurilor instituționale ale grupurilor financiar-industriale [92].

De menționat că una din problemele ce țin de crearea grupurilor financiar-industriale o constituie anume componenta lor financial slabă. Sprijinul pe băncile mari ca structuri financiare eficiente în linii mari nu a dat rezultatele preconizate. Aceasta s-a observat mai ales în timpul crizei financiare din anul 1998, când s-au confruntat cu mari dificultati cele mai mari bănd din Rusia, care făceau parte din marile alianțe de corporații (Incombank, Menatep, Onexim, SBS-Agro). În ansamblu poate fi acceptată opinia ce figurează în monografia colectivă „Gestiunea corporativă în economiile tranzitorii: controlul insaider și rolul băncilor [103, p.23-32], în care se analizează experiența Germaniei, Japoniei, Chinei, Rusiei privind formarea structurilor corporative contemporane, metodele de dirijare a acestora, asigurarea coraportului optim dintre controlul insaider și autsaider, privind rolul posibil al băncilor în dezvoltarea economiei:

controlul bancar se poate opune celui insaider în cazul că va fi elaborată și promovată o politică economică de stat, ce stimulează un asemenea rol al băncilor;

având în vedere că băncile moldovenești în ansamblu sunt incomplet capitalizate, nivelul posibilitatilor lor de monitorizare nu e prea înalt din cauza instabilitatii generale a sistemului

40

economic, e posibilă revenirea la practica subvenționăry de către stat a societatilor pe

acțiuni, dar cu condiția că această subvenționare să fie separată de activitatea băncilor

comerciale.

În ansamblu putem afirma că problemele bugetării, dirijării fluxurilor monetare, efectuării analizei financiare, evaluării proiectelor investiționale sunt destul de bine elaborate în știința și practica occidentals. Însă aici e vorba de aspectele metodice cu caracter aplicativ, cât privește problemele cu caracter conceptual mai rămân încă multe de făcut. Aceasta se referă în special la elaborarea teoriei managementului financiar în cadrul structurilor corporative mari, la fundamentarea necesitatii de susținere a creării și dezvoltării lor pentru asigurarea viitorului economic al republicii.

Analiza conceptelor și elaborărilor teoriei managementului financiar al structurilor corporative mari demonstrează că principalele probleme teoretice rezidă în următoarele.

Conform estimărilor specialiștilor străini de studiul corporațiilor mari, cu excepția lui J.K. Ghelbreit, în esenta nu s-a ocupat nimeni în mod serios. Teoriile firmelor și pieței, elaborate de Alfred Marshal și neoclasiciștii din secolul XIX, care au încercat să prezinte ideile clasice ale lui Adam Smit despre antreprenoriatul liber într-o formă mai strictă, matematică, în formă de curbe ale cererii și ofertei, porneau de la presupunerea privind existența unei concurențe perfecte între un număr mare de întreprinderi mici, s-au dovedit a fi incapabili să explice:

rolul corporației în condițiile de concurenta liberă pe piata;

mecanismul prețurilor în structurile corporative. Astfel, dacă e să ne bazăm de experiența corporației mari, prețul în cadrul ei se stabilește în mod birocratic (deși în prealabil se studiază impactul nivelului prețurilor asupra volumului de producție), din centru. Nimeni, nici chiar conducătorul unei filiale naționale nu poate unilateral să schimbe prețul. Punctul de vedere al lui J. Ghelbrait, susținut de M Porter, constă în faptul că în condițiile actuale prețul deja nu mai e determinat de consumator pe piata în rezultatul echilibrării cererii și ofertei, ci este determinat de producător, fiind unul dintre factorii cu care acesta poate manipula pentru a direcționa resursele de muncă în domeniul de care are nevoie. Întru completarea acestui punct de vedere există presupunerea că instrumental principal al controlului pe piata la momentul actual a devenit marca comercială, ce cuprinde setul în întregime, incluzând deservirea tehnică, siguranța lucrării și în special produsul;

caracterul proceselor de redistribuție în cadrul corporației care se află la stadiul consumului, și anume de ce uriașe mijloace bănești se investesc în activitatea de cercetări științifice și nu în consum.

Cele mai cunoscute sunt lucrările referitoare la gestiunea corporațiilor în cadrul teoriei gestiunii (H. Saimon, I. Ansoff) și teoriei comportamentului. În cadrul teoriei administrative se elaborează

41

sistemul de obiective ale corporațiilor mari, printre altele H. Saimon a înaintat ipoteza precum că maximizarea tradițională ca scop (de obicei, e vorba de maximizarea profitului) poate fi Mocuită cu asemenea obiective ale organizației, cum sunt atingerea nivelului de satisfacție, prin care se subînțelege atingerea unei anumite productivity. Această ipoteză, în opinia specialiștilor contemporani, este destul de productivă, deoarece în cazul corporațiile mari determinarea adevăratei traiectorii a maximizării profitului practic este imposibilă din cauza impactului și interacțiunii unui număr foarte mare de factori interdependent!. Astfel, spre exemplu, în cadrul sistemelor de estimare pentru fiecare subdiviziune structurală a corporației mari au fost determinați 450 indicatori, care trebuie să fie evaluați cantitativ sau calitativ. Reitingul revistei „Forchun” apreciază firmele după câteva poziții, inclusiv după mărimea profitului net obținut, în timp ce rolul profitului ca indice impozabil în genere pune la îndoială posibilitatea de a-1 considera ca indicator al estimării eficienței activitatii corporației.

Având în vedere numărul mare de fuziuni, eel de al patrulea val (financiar) care a început în anii 80 [93], trebuie menționat faptul că în străinătate s-a acumulat un număr mare de cercetări aplicative în problemele fuziunii, în funcție de rezultatele acesteia. Dar în ansamblu se consideră că eel mai mare aport teoretic în elaborarea diverselor aspecte ale structurilor corporative 1-a adus totuși Ghelbrait. Esența conceptului său rezidă în faptul că:

acea parte a economiei, în care acționează câteva sute de firme dinamice din punct de vedere tehnic, înalt capitalizate și cu nivel organizatoric avansat, el o numește „sistem de planificare”, iar partea rămasă, în care intră o mulțime de întreprinderi tradiționale de dimensiuni mai mici – „sistem de piata";

el a dezvoltat teoria lui Saimon, argumentând că maximizarea profitului nu este atât de importantă pentru companiile care nu depind de nimeni și nu se supun nimănui. Totodată trebuie menționat, în opinia noastră, că afirmația dată nu e întra totul corectă. Statul, bunăoară, ca în cazul deciziei privind divizarea silită a companiei „Maykrosoft”, are posibilitatea să reglementeze dimensiunile corporațiilor;

în cadrul sistemului planificat antreprenorii sau proprietarii sunt Mocuiți cu o pătură de administratori de profesie, funcția principală a cărora este adoptarea deciziilor;

structura dezvoltată din punct de vedere tehnic are obiective mai degradă organizatorice, decât cu caracter financiar;

în calitate de scop „lucrativ” principal, ce ocupă locul al doilea ca importanta după supraviețuire, Ghelbrait numește extinderea corporației;

tehnocrația tinde să obțină controlul asupra mediului exterior, pentru ca nici un factor extern neprevăzut să nu amenințe supraviețuirea ei. Pe de o parte, aceasta înseamnă controlul pierderilor

42

(minimizarea acestora), iar pe de alta – exercitarea controlului asupra întregii piețe, pe care acționează.

Totodată, caracterul contradictoriu al concepției lui Galbrait constă, după părerea noastră, în faptul că asemenea metode cantitative de estimare vin în contradicție cu sistemul general de evaluare în economia capitalists, unde economia este marfară, iar banii ca marfă specială constituie un echivalent general. De aceea estimările financiare, ca piloni de orientare a activitatii corporațiilor mari, sunt absolut necesare.

Odată cu apariția teoriei monetariste a lui M. Fridman accentele s-au schimbat. Conform teoriei lui Fridman, unicul mijloc prin care guvernul poate acționa asupra dezvoltării economice este volumul masei monetare. Însă, ața cum arată analiza practicii existente, masa monetară nu este deloc instrumental eel mai adecvat cu ajutorul căruia poate fi dirijate corporațiile mari, pentru că, în esenta, ele sunt independente de piața monetară, deoarece ele însele constituie sursa investițiilor proprii, extrăgându-le din profit. Astfel, bunăoară, IBM investește circa 80% din profitul obținut îl folosește ca investitii și numai partea rămasă se plătește sub formă de dividende, ceea ce de asemenea nu se explică de pe pozițiile microeconomiei neoclasice.

În afară de aceasta, monetarismul neagă planificarea în proporții mari. În condițiile de predominare a opiniilor monetariste asupra economiei, una din metodele de reacție la ele a fost reducerea practicii de planificare în corporațiile mari ale SUA. Incertitudinea ce a urmat în mediul economic a condus la apariția teoriei așteptărilor raționale (dezvoltarea teoriei așteptărilor adaptive a lui Fridman), care intensified negarea rolului economic al statului în economia de piata, afirmând că orice acțiuni ale guvernului sunt compensate imediat de reacția pieței, deoarece firmele care activează pe piata prognozează consecințele politicii de stat și imediat isi corectează acțiunile astfel, încât compensează aceste consecințe.

Acceptarea experienței americane este oarecum dificilă din cauza unui număr mare de factori unici, care determină dezvoltarea acestui stat.

Punctul de vedere al școlii americane privind rolul statului în economie, aplicarea concepției monetariste, nu este singurul în lume. Planificarea la macronivel în Japonia, Franța, relațiile specifice dintre business și stat în Germania, Suedia sunt doar câteva exemple în acest sens.

Dacă e să analizăm aspectele specifice ale gestiunii financiare în corporațiile mari, apoi acestea se reduc în majoritate la problemele ce țin de aprecierea perspectivelor și consecințelor fuziunii ca aspecte specifice ale gestiunii financiare a corporațiilor.

Principalele idei ar fi următoarele.

În primul rând, e vorba de determinarea tipurilor de fuziuni, din care se evidențiază trei sau patru. Trei tipuri de fuziuni evidențiate [93, 107, 92] sunt:

43

fuziunea pe orizontală, atunci când compania înainte de fuziune executa funcții complexe în sfera producer!! și desfacerii mărfurilor și serviciilor;

fuziunea pe verticală, în cadrul căreia compania-cumpărător isi extinde activitatea fie la stadiile precedente de producție, fie la cele ulterioare;

fuziunile sub formă de conglomerate, atunci când companiile au activat pe piețe diferite Concomitent C. Li și D. Finerti [107] delimitează în calitate de tip special de fuziune [3],

fuziunea financiară, în scopul de a spori capacitatea financiară a asociației de companii: înlesnirea accesului la piețele financiare, obținerea facilitatilor fiscale, perfecționarea structurii financiare, diminuarea caracterului schimbător al veniturilor. Iu. Brighem și L, Gapenschi evidențiază drept al patrulea tip – fuziunea companiilor de același gen, când întreprinderile sunt legate prin natura lor sau acțiunea lor comună [93. t.2, p. 408].

În al doilea rând, sunt analizate problemele privind asigurarea unor fuziuni reușite. În acest caz se evidențiază următoarele aspecte.

Strategia financiară a fuziunii depinde de pozițiile firmei absorbite. Sunt posibile, după Iu. Brighem [94, p. 539] următoarele forme de absorbție, care respectiv determină și costurile fuziunii:

fuziunea amicală – fuziune, condițiile căreia sunt acceptate de conducătorii ambelor companii;

fuziunea dușmănoasă – fuziune, în cazul căreia compania ce urmează a fi procurată se opune absorbției;

oferta de procurare – cazul când oferta este propusă acționarilor, dacă administrația companiei se opune fuziunii.

În cazul că se opun atât conducătorii, cât și acționarii firmei preconizate pentru absorbție, sunt elaborate metode cu caracter organizatorico-financiar de protecție, ce scumpesc procesul de cumpărare a firmei și, prin urmare, face dificil sau chiar imposibil procesul fuziunii. Aceste metode le-am sistematizat în tabelul 13 .

Tabelul 13 Metodele de protecție a firmelor contra fuziunii

44

Sursa; Li C. și Finerti J. „Finanțele corporatiei” p. 583; Brighem Iu. „Enciclopedia managementului financiar” p. 545-546; Van Horn J. ,',Bazele gestiunii finanțelor”, Breili P. §i Maiers S. „Principiile finanțelor corporative” p. 926-928

În al treilea rând, fundamentarea teoretică a procesului de fuziune. Printre multitudinea de cauze, propuse pentru explicarea procesului de fuziune a companiilor principalele sunt următoarele, expuse în tabelul 14. În esență acestea reflectă componentele efectului sinergetic, însă metodele cantitative de estimare a acestui efect în lucrările date nu sunt expuse.

Tabelul 14 Consecințele pozitive ale fuziunilor

Sursele Componentele efectului pozitiv

Breili P. Și Maiers S. [92, p. 904-907]

Economii din contul activitatii de amploare (fuziunea pe orizontală,

conglomeratele).

Economii din contul integrării pe vertical!

Combinarea resurselor ce se completează reciproc (accesul mai ieftin și

mai rapid la ele, atunci când se fuzionează cu compania ce produce

aceste resurse).

Scuturile financiare folosite incomplet.

Posibilitatea de a utiliza surplusul de resurse.

Lichidarea ineficienței.

În al patrulea rând, deoarece obiectivele principale ale managementului financiar indică trei domenii de maximizare – vânzările, profitul și bogatia acționarilor, totodată asupra tuturor acestor obiective predominând maximizarea bogatiei acționarilor [107, p. 578], un interes deosebit îl prezintă problema acțiunii absorbției asupra bunăstării acționarilor. Această problemă este expusă detaliat [92, p. 899-903; 122, p.683] și esența ei se reduce la următoarele.

Rezultatele cercetărilor empirice a acțiunii absorbțiilor asupra bunăstării acționarilor din companiile absorbante nu sunt univoce. Nu se poate face o concluzie generală precum că fuziunea aduce avantaje acționarilor companiei absorbante. Precum se vede, unele absorbții pot fi avantajoase datorită efectului sinergetic și creșterii eficienței în gestiunea companiei, dar altele – nu.

Cât privește absorbțiile reușite sau finisate, toate investigațiile vorbesc despre faptul că acționarii din companiile absorbite conștientizează că bunăstarea lor crește în comparație cu investițiile făcute de ei în fuziune. La baza acestei creșteri se află prețul mai mare plătit de compania absorbantă pentru acțiunile celei procurate, concomitent mărimea medie a primelor constituie circa 30%, în timp ce nivelul lor maximal atinge 80%. Se observă tendința de creștere a valorii pe piata a acțiunilor companiei procurate, după ce apare informația oficială sau anumite zvonuri despre posibila fuziune.

În al cincilea rând, dat fiind faptul că din punctul de vedere al companiei absorbante absorbția poate fi considerată drept un tip de investiții capitale, principala deosebire a absorbției de celelalte investiții capitale este că cheltuielile inițiale nu pot fi stabilite din timp, deoarece, de regulă, ele sunt negociate în procesul de încheiere a tranzacției. Mai întâi trebuie determinate detaliat avantajele și pierderile. Apoi, procurarea unei companii se complică mult din cauză că la fuziune apar probleme fiscale, juridice și contabile deosebite. După aceasta, trebuie luate în considerare procedeele tactice de atacare și apărare, care adesea se aplică în cazul absorbțiilor dușmănoase. În afară de aceasta, trebuie elucidate cauzele fuziunii, să se stabilească cine dintre participanți eel mai probabil va avea de castigat de pe urma fuziunii și cine va pierde.

În rândul al șaselea, apare problema evaluării valorii acțiunilor și a estimării costului companiei după fuziune. Aceste chestiuni se explică univoc, dar modelele matematice propuse nu

46

prevăd asemenea factori ca mediul extra-piata, cum ar fi: piața hârtiilor de valoare nedezvoltată, lipsa de interes pentru procurarea acțiunilor, lipsa controlului autsaider, precum și nivelul malt al cursului acțiunilor în funcție de deciziile politice.

Astfel, problemele finanțelor corporative sunt destul de discutabile și structurate. În afară de aceasta, trebuie să se țină cont și de experiența de formare a marilor corporații din Japonia, Germania, Italia, unde unul din subiectele principale de dirijare este statul. Astfel, meritul „minunii japoneze” se atribuie în primul rând Ministerului Comerțului internațional și Industriei Japoniei, care, începând de la crearea sa în anul 1949, a fost un exemplu de colaborare a statului cu corporațiile mari. Concomitent guvernul japonez nu a fost proprietar al corporațiilor, dar a dirijat eficient cu acestea, permitandu-le să participe la elaborarea (și, ce e mai important, la realizarea) programelor de dezvoltare națională. La baza economiei Italiei se află 3 companii holding de stat: Institutul Reconstrucțiilor Industriale, incluzând circa 100 de întreprinderi-fiice (controlează industria ferului, construcția de vapoare, transportul feroviar și aerian, radio-televiziunea de stat); ENI – Societatea Națională a Metalelor Neferoase, din care fac parte mai mult de 390 companii-fiice (energetica, petrolul și produsele petroliere, chimia); EFIM – Direcția Participărilor Acționare și Finantarii (industria prelucrătoare, materialele de împachetare, industria turistică). Holdingurile principale ale acestor companii asigură participanților lor neamestecul guvernului în activitatea lor, obțin subvenții de la stat [95].

În literatura de specialitate din străinătate nu există analogii la noțiunea de grup financiar-industrial. Relativ des sunt analizate structurile de tip holding. Se accentuează avantajele holdingurilor în cazul fuziunii [122, p.686, 700-701]:

compania principală are posibilitatea să obțină controlul asupra altei companii cu un volum relativ mai mic de investiții;

procurând numai o parte din acțiunile altei companii compania-holding evită plata unui preț atât de înalt al acțiunii ca în cazul în care ar procura toate acțiunile acestei companii. Ea le poate procura treptat, ceea ce nu duce la majorarea prețului;

pentru obținerea controlului asupra altei companii nu se solicită acordul acționarilor; din compania absorbantă;

• prin centralizarea gestiunii se pot face economii considerabile de la activitatea operațională.
Astfel, analiza efectuată a bazei teoretice a gestiunii financiare a corporațiilor permite să facem
următoarele concluzii:

• în lucrările finansiștilor occidentali de școală americană sunt elaborate destul de amplu aspectele gestiunii financiare a întreprinderilor în mediu relativ stabil: sunt fundamentate tipurile de fuziuni, metodele de fuziune, formele de protecție, sunt generalizate observările

47

practice privind avantajele, sunt indicate componentele efectului sinergetic posibil, sunt expuse metodele de estimare a valorii acțiunilor în cazul extinderii corporației;

specialist americani, ca rezultat al predominării conceptelor monetariste, se concentrează mai mult asupra analizei comportamentului investitorului individual, al acționarului, dar nu asupra estimării financiare a dezvoltării ramurii în ansamblu și a corporațiilor aparte;

concepția americană privind rolul statului în ansamblu nu este unică. O importanta mare pentru știința și practica națională o au lucrările referitoare la generalizarea experienței tarilor industrial dezvoltate (Germania, Japonia, Franța), care au reușit să creeze conditii pentru dezvoltarea corporațiilor, orientate spre ridicarea nivelului de ansamblu al economiei lor naționale;

modul de selectare a structurii de gestiune a formațiunilor economice complexe, optime din punct de vedere financiar, încă nu e suficient studiat de către autorii autohtoni, după cum nu sunt suficient investigate nici aspectele teoriei finanțelor întreprinderilor și corporațiilor, a riscurilor financiare în crearea și dezvoltarea corporațiilor, mecanismelor lor financiare de funcționare.

48

CAPITOLUL II. CADRUL METODIC DE APRECIERE A EFICIENȚEI GESTIUNII FINANCIARE A CORPORAȚIEI

2.1. Esența §i particularitatile finanțelor corporative

După cum a demonstrat analiza efectuată în primul capitol, pentru asigurarea pozițiilor concurențiale ale societatilor pe acțiuni din Moldova structura organizatorică cea mai rațională este corporația. Elaborarea măsurilor de perfecționare a gestiunii financiare a acestor structuri organizatorice de proporții, cum sunt corporațiile, necesită definirea, fundamental științific a noțiunilor incipiente.

Totodată analiza publicațiilor de la noi și din străinătate a arătat că o teorie solidă și necontradictorie a finanțelor în ansamblu nu există. În cadrul teoriei finanțelor avem posibilitatea să subliniem două puncte de vedere. Astfel, conform unuia dintre ele, finanțele sunt o categorie economică ce reflectă exclusiv relațiile de redistribuție la nivelul statului. Corespunzător altui punct de vedere, ce predomină, finanțele societatii pe acțiuni au dreptul la existenta ca noțiune științifică.

Noi susținem punctul de vedere referitor la rolul independent al finanțelor S.A. Concomitent apare întrebarea, ce loc ocupă finanțele corporațiilor în sistemul financiar general.

Înainte de a stabili esența finanțelor corporațiilor să analizăm concepțiile privind definirea

esenței finanțelor întreprinderilor (tab. 15).

Tabelul 15
Definiții la „Finanțele întreprinderilor”

Sursa Definiția

49

C. 390.

După cum se vede din tabelul 15 definiția (1) a finanțelor întreprinderii se reduce la relațiile financiare legate de procesul formării, distribuției și utilizării veniturilor. Însă în afară de venituri în practica financiară a oricărei întreprinderi mai există și cheltuieli, iar locul acestora în definițiile date nu e definit.

În definiția (2) se indică funcția distributivă a finanțelor întreprinderii, dar resursele financiare ale întreprinderii se formează și în procesul schimbului, când întreprinderea, bunăoară, isi diversified investițiile de portofoliu.

Definiția (3) pune accentul pe reglementarea rotație monetare reale, în timp ce întreprinderea participă, în primul rând, la rotația marfară-monetară.

În definiția (4) finanțele întreprinderii se identified cu mecanismul financiar, în rezultatul cărui fapt o noțiune se Mocuiește cu alta.

În definiția (5) finanțele întreprinderii sunt prezentate de pe pozițiile caracteristicii principalelor manifestări practice ale finanțelor întreprinderii, dar nu e descris rolul lor în sistemul general al finanțelor.

Astfel, din definițiile expuse în tabelul de mai sus se vede că o concepție generală fata de noțiunea de finanțe ale întreprinderii nu există, se tratează în mod diferit relațiile principale, rolul și locul finanțelor întreprinderilor.

Generalizând conceptele expuse, avem posibilitatea să facem următoarele concluzii:

finanțele întreprinderilor reprezintă un caz aparte din categoria generală a finanțelor;

finanțele întreprinderilor reprezintă o sferă destul de independentă a relațiilor financiare;

specificul finanțelor corporative este determinat de relațiile de proprietate în cadrul sistemului economic, de forma organizatorico-juridică a întreprinderii, precum și de particularitatile ramurale și regionale.

La examinarea finanțelor corporației există următoarele probleme. corporația este studiată ca complex de producție unic și în virtutea acestui fapt având o politică financiară, o gestiune financiară și un mecanism financiar unice. Însă un asemenea concept pentru structura de tip

50

corporativ nu totdeauna e îndreptatit, deoarece noțiunea de corporație în literatura de specialitate națională și străină este extrem de contradictorie, ceea ce se explică prin forma juridică de definire a formelor de activitate economic!

Brighem, spre exemplu, în lucrarea sa fundamentals „Enciclopedia managementului financiar” [94,p.l4-16] evidențiază următoarele forme de organizare a businessului în S.U.A.:

firma privată individual^, firma ce aparține unui singur proprietar;

parteneriat (întovărasire) – firmă neînregistrată în calitate de corporație, ce aparține la doi sau mai muți proprietari;

cooperarea – o imitate economică sau persoană juridică înregistrată de administrația districtului, ce există independent de termenul de viata al proprietarilor ei, având un termen nelimitat de activitate și răspundere limitată și care poate transmite ușor cota de răspundere. În practica economică și juridică națională actuală explicațiile privind noțiunea „corporație”

sunt destul de multe, deoarece Legea privind societatile pe acțiuni nr.H34-XIII din 02.04.1997 nu face referire la noțiunea de corporație.

Astfel, spre exemplu, Kașanina T.V. în manualul său „Dreptul corporativ” propune să se accepte ca corporație orice organizație, inclusiv cooperativele, societatile și asociațiile economice, ce reprezintă formațiuni autonome, uniuni de persoane sau întruniri de capital pentru efectuarea unei anumite activitati utile [98, p.59].

În monografia autorilor Maslencencov Iu.S. și Tronin Iu. N. „Corporațiile financiar-industriale ale Rusiei” se propune următorul concept: „Corporația este un sistem al agenților economici, ce are în componența sa o serie de institute financiare (subsistem financiar), care reglementează mișcarea internă a capitalului și asigură obținerea investițiilor din surse externe, și un organ administrativ, în sarcina căruia este pusă elaborarea strategiei de formare realizarea stabilă și solvabilă a producției, fabricate de întreprinderile și firmele ei (subsistemul industrial-comercial) și interacțiunea pe această bază a fluxurilor marfare și financiare” [108. p.3].

În literatura de specialitate din Moldova categoria dată în genere nu este tratată. De aceea, analizând toate punctele de vedere menționate mai sus, conchidem că ele sunt discutabile. Încercarea de a uni toate persoanele juridice sub denumirea de corporație duce la aceea că recomandațiile, bunăoară, privind managementul fiscal sau planificarea financial trebuie să fie aceleași pentru o cooperative și un grup financiar-industrial, iar pentru a stabili specificul dirijării lor este necesară o informație suplimentară, în timp ce noțiunea trebuie să stabilească univoc principalele particularitati ale obiectului.

Conceptul, conform căruia corporația reprezintă din punct de vedere instituțional un sistem industrial-financiar complet, pare a fi nemeritat extins, deoarece componența instituțională a formațiunii organizatorice depinde de mulți factori, care nu totdeauna pot fi prezenți concomitent.

51

În genere, putem menționa faptul că și în practica occidentals noțiunea de corporație nu este unica noțiune ce caracterizează structurile organizatorice complexe. În mod tradițional figurează denumirile: concern, trust, consorțiu, sindicat, cartel. Dacă analizăm esența lor (tab. 16), avem posibilitatea să conchidem că trăsătura lor caracteristică generală este determinarea prioritatilor comune de dezvoltare pentru un anumit termen sau pe timp nelimitat.

În conceptul, acceptat de tarile occidentale toate corporațiile se împart în financiare și non-financiare. Concomitent o corporație non-financiară include:

drept element obligatoriu unitati de producție ce constituie temelia businessului și care, de regulă, sunt lipsite de independenta juridică. În cadrul corporației ele pot avea buget propriu, independenta operativă în adoptarea deciziilor privind atingerea cifrelor de control, lor li se poate acorda dreptul la acțiuni de rise major, dar obligatoriu în limitele bugetului stabilit sau coordonat;

o serie de structuri, în primul rând, cu caracter gestionar, ce pot avea și împuterniciri juridice limitate;

societati fiice și dependente, la care firma participă cu investiții directe sau de portofoliu;

acorduri asociative (provizorii) cu alte firme și corporații pentru elaborarea anumitor programe;

concomitent secțiile producătoare și coordonatoare întotdeauna direct sau indirect (prin

intermediul a câtorva niveluri de dirijare) se află sub conducerea unică a formațiunii principale.

Tabelul 16
Definirea structurilor economice complexe

Tipul structurii \ Definiția

Sursa: [ 128, p. 277, 313, 321, 726, 855];

52

Astfel, principala deosebire a corporației de întreprindere poate fi identificată prin noțiunea de „multe verigi”, însemnând conducerea și participarea corporației în stracturi organizatorice cu nivel diferit de independent în scopul realizării celor planificate, indiferent dacă e vorba de o corporate cu:

proprietate sută la sută;

care deține pachetul de control al acțiunilor în întreprinderile fiice;

holding, în care societatile fiice și întreprinderea principală sunt legate prin contractul privind dirijarea și transferal profitului.

În practica juridică moldovenească noțiunea de corporate ca atare, după cum s-a menționat,

lipsește. În ansamblu, nici într-un act juridic al RM nu figurează noțiunea de forma corporativă și,

prin urmare, de fapt lipsește cadrul juridic pentru stimularea creării unor adevărate stracturi

corporative în economia național! De aceea noi propunem, că în actele juridice din Republica

Moldova să fie determinate termenii juridice ce reflectă structurile economice complexe „cu multe

verigi” – holdingul, grupul financiar-industrial, asociația (tab. 17)

Tabelul 17
Structurile economice complexe (principalele noțiuni)

Denumirea structurii \ Definiția

Analiza dezvoltării corporațiilor din industria tarilor dezvoltate ne oferă posibilitatea să

delimităm următoarele etape generate în devenirea lor (tab.18)

Tabelul 18
Etapele evoluției corporațiilor mari

Crearea i pe baza unor inovatii

Adaptarea la mediul exterior

Formarea poziției pe piata a corporației

Interesul capitalului bancar pentru dezvoltarea afacerii

Comenzi solide de stat, condiționate de pregătiri militare

Orientarea spre comenzile de stat în sfera asigurării energetice

Dezvoltarea producției și comasarea și înghitirea concurentilor –

comasarea pe orizontală ' '

Înlocuirea începutului de gestiune antreprenorială cu managementul

53

Diversificarea pe verticala

Dezvoltarea autofinantarii

Măsuri întreprinse de stat pentru sustinerea corporatiei ca simbol national

și centru inovațional ' ' '

Pătrunderea pe piețe mondiale

Consecutivitatea și durata etapelor poate fi diferită în funcție de țară și corporație, dar concomitent principalele rezultate ale dezvoltării corporative: susținerea de către stat, dezvoltarea în baza principiului de autofinanțare, evoluția ascendentă sunt comune.

Astfel accentul care se pune pe participarea băncilor la crearea unor produse industriale competitive pe piața mondială ni se pare a fi destul de utopică în legătură cu modificarea principială a nivelului de finanțare a proiectelor, ce întâmpină concurenta de importanta mondială.

Cu ajutorul sistemului bancar național, capitalizarea totală a căruia e mai redusă în raport cu activele, bunăoară, ale Băncii Germane, pot fi soluționate doar probleme locale. Activitatea investițională a băncilor este reținută nu numai de dezvoltarea economică complexă, ci, în primul rând, de cantitatea relativ mică a resurselor monetare libere în țară și pulverizarea lor.

Pozițiile financiare ale Băncii Naționale a Moldovei sunt determinate, după cum arată analiza, de mărimea fluxurilor bugetare pe care le deservește, precum și de numărul întreprinderilor mari financiar solvabile care apelează la serviciile ei.

Instabilitatea companiilor investiționale, a companiilor de asigurare, dezvoltarea problematică a băncilor vorbește despre faptul că accentul pe componenta financiară în condițiile de instabilitate economică, sistemului financiar în stadiu de formare, lipsei unei piețe dezvoltate a capitalului este: a) declarativ din punctul de vedere al momentului curent și b) greșit din punct de vedere strategic.

Avem impresia că mai rațională ar fi dezvoltarea paralelă subsistemelor de producție și financiar ale sistemului economic, precum și formarea paralelă a mecanismelor de asigurare a interacțiunii lor eficiente.

În acest mod, prin corporație în continuare pe parcursul expunerii rezultatelor din cadrul prezentei investigate, noi vom avea în vedere o structură organizatorică de proporții „cu multe verigi”, incluzând cdteva persoane juridice independente legate prin gestiunea comună. Scopul creării și funcționării corporației este obținerea unor produse competitive pe piața internă și mondială. Crearea corporației cu o configurație organizatorică sau alta se explică prin necesitatea de a asigura concentrarea rațională a resurselor pentru realizarea obiectivelor pentru care a fost fondată corporația.

Prin corporație financiară vom înțelege relațiile economice, în procesul cărora se efectuează formarea, distribuirea și redistribuirea, precum și utilizarea resurselor în formă sau expresie

54

monetară și se asigură procesul de funcționare a corporației în conformitate cu sarcinile și obiectivele pe care și le-a propus.

Definiția finanțelor corporației și definiția finanțelor întreprinderii sunt de același tip și le deosebește doar complexitatea procesului însuși de gestiune a finanțelor în scopul funcționării eficiente a corporației.

Particularitatile gestiunii financiare a corporației sunt determinate de următoarele momente principale:

Orice proces de producție necesită tehnică și tehnologia respectivă și respectarea acestora constituie o condiție obligatorie pentra activitatea eficientă a întreprinderii, în cazul că sunt bine stabilite cerințele pentru fabricarea produselor.

Pentru a asigura procesul de producție sunt necesare resursele monetare respective. Erorile tehnologice la stabilirea schemelor de finanțare nu sunt atât de univoce ca la organizarea procesului de producție. Dacă pentru întreprinderea cu formă organizatorică relativ simplă analiza pieței, a concurenților, stabilirea prioritatilor constituie o sarcină mai puțin complexă decât în cazul întreprinderii cu multe verigi, apoi în cazul corporației chestiunile organizării fluxurilor financiare sunt mult mai complicate, deoarece cu cât e mai mare corporația, cu atât sunt mai variate sursele posibile de finanțare și domeniile de utilizare a resurselor financiare; se multiplied prețul oricărei erori (de producție, marketing, planificare etc.), care în final se exprimă prin echivalent monetar.

Corporația e nevoită să finanțeze și aspectul social al activitatii sale, care, după estimările specialiștilor, are tendinta de creștere, ceea ce se explică prin anumite restrictii în ce privește cariera și drepturile personale în structurile corporative mari, pe care corporațiile sunt nevoite să le compenseze.

Gestiunea dificilă a resurselor financiare face ca finanțele corporației să fie o verigă intermediary între finanțele statului §i finanțele întreprinderii. Adică specificul finanțelor corporației constă în faptul că, în comparație cu finanțele întreprinderilor, în finanțele corporației sunt mai accentuate relațiile redistributive, precum și aspectele sociale ale finantarii.

Oportunitatea includerii în corporate a unor asemenea structuri ca banca, compania de asigurări, compania de investiții, fondul de pensii, etc. În fiecare caz aparte trebuie să se stabilească pornind de la particularitatile ramurale, întreprinderile creatoare de sisteme, situația economică internă, particularitatile pieței mondiale a produsului respectiv, de la politica economică a statului.

Printre elementele principale ale corporației avem posibilitatea să enumerăm: totalitatea întreprinderilor ce formează corporația; serviciile centralizate, care în ansamblu formează întreprinderea principală sau compania de dirijare a corporației, lista chestiunilor ce constituie obiectul interesul general, sistemul coordonat de adoptare a deciziilor, resursele financiare

55

centralizate. Aceste elemente principale determină caracterul relațiilor atât în cadrul corporației, cât și în relațiile ei cu mediul exterior.

Existența resurselor financiare centralizate presupune respectarea unor cerințe speciale privind crearea sistemului de gestiune a finanțelor. Acest sistem, pe de o parte, are caracter infrastructural, intrând ca parte componentă în oficiul de dirijare a corporației, pe de altă parte, este de bază, deoarece, integrând toate momentele de gestiune, determină restricțiile financiare și posibilitatile de dezvoltare în continuare a corporației în ansamblu și a fiecărei întreprinderi din componența ei în parte.

Stractura de administrare a finanțelor corporației trebuie să fie ierarhică ca construcție, adaptivă ca conținut, să fie destul de independent de deciziile subiective și politice ale conducerii, să dispună de împuternicirile auditului intracorporativ asupra activitatii întreprinderilor și de dreptul de a integra interesele financiare ale proprietarilor întreprinderilor din cadrul corporației.

2.2. Resursele financiare ale corporației §i metodele lor de evaluare

Gestiunea financial a corporațiilor în Republica Moldova în condițiile actuale, când corporațiile se înființează după tipul holdingurilor ce controlează întreprinderi fiice și care depind de el, este extrem de dificilă din cauza multor circumstanțe, de care trebuie să se țină cont pentru a minimaliza posibilele pierderi.

În știința financiară moldovenească dezvoltarea teoria riscurilor se desfasoară în ritm rapid. Dat fiind faptul că riscul este legat de probabilitatea intervenției unor fenomene nefavorabile și metodele de calculare a caracteristicilor probabilitatii sunt destul de dezvoltate în teoria probabilitatii pe baza utilizării aparatului matematic avansat, apoi principala problemă la studierea riscurilor financiare rezidă în delimitarea riscurilor generale de cele speciale, caracteristice fenomenului dat.

Analiza a demonstrat că riscurile financiare ale societatilor pe acțiuni sau corporațiilor pot fi sistematizate după baza lor de clasificare – locul de apariție a riscului – în următoarele grape:

riscurile de globalizare a pieței;

riscurile de asigurare;

riscurile naționale;

riscurile ramurii;

riscurile structurii corporative;

riscurile interne.

Fiecare din grupele de rise au diverse aspecte: economice, organizatorice, gestionare, tehnice, tehnologice.

Să examinăm fiecare grupă de rise aplicativ la corporația industrială și agricolă.

56

Riscurile de globalizare a pieței. Destrămarea piețelor industriale și agricole după anii 90 a condus la intensificarea concurenței pe piețele anterior tradiționale pentru producătorii autohtoni. Pentra societatile pe acțiuni din Moldova concurența cu corporațiile occidentale pentru comenzi mari pare a fi destul de riscantă. Riscurile financiare pot apărea aici în următoarele cazuri. Participarea la tendere împreună cu marile corporații se poate solda cu reducerea prețului ofertei. În consecinta, prețul tenderului castigat poate fi nejustificat de mic, din care cauză executarea comenzii va fi în pierdere. Asemenea tendințe se observă când la întreprinderile din Moldova isi amplasează comenzile italienii (S.A. „Ionel”, S.A. „Zorile”) pentru a-și reduce cheltuielile la executarea comenzilor. Dacă costul producției la fabricile din Moldova este, într-adevăr, mai mic decât la fabricile occidentale, apoi pentru întreprinderea din Moldova a găsi un subantreprenor, având în vedere calitatea nesatisfăcătoare a produselor, constituie o mare problem!

Următorul rise al globalizării pieței este eel valutar. Astfel, analiza dinamicii cursurilor valutare, a cursurilor-cros, indică oscilația lor substanțial de durată, ceea ce poate conduce la mari pierderi de venit, având în vedere termenele lungi de executare a comenzilor. Asigurarea contra riscurilor valutare pe termen lung are o structură destul de complicate, deoarece mijloacele trebuie reasigurate în permanenta în legătură cu modificarea conjuncturii pe piata, care practic este imprevizibilă.

Metodele de estimare a riscurilor de pe urma globalizării pieței cu greu pot fi apreciate statistic. Principalele metode de estimare a acestor riscuri sunt cele de expertiză, iar mijloacele de reducere a riscurilor sunt:

completarea permanentă a bazei analitice de date, monitoringul tenderelor și a condițiilor acestora, analiza politicii prețurilor, promovate de concurenți;

asigurarea piețelor valutare;

diversificarea comenzilor ținând cont de riscul tarii de provenienta a beneficiarului.

În afară de aceasta, se suprapune riscul inflației, deoarece realizarea proiectelor e calculată pe termen lung.

Riscul de asigurare. Piața produselor, bunăoară, din vinificație poate fi segmentată în modul următor în funcție de fiecare corporate.

Piața mondială, pe care se organizează tendere, atunci când sunt invitați (au dreptul) să participe toți doritorii. Concomitent o particularitate a accesului pe această piata este necesitatea de a dispune de mijloace ce permit înaintarea cererii de participare la tendere. Deoarece costul final al creării obiectelor e de multe miliarde dolari, este necesară concentrarea resurselor, de care în prezent nici o bancă din Moldova nu dispune. După criza financial din Rusia, scăderea reitingului creditar al acestei tari, falimentul și / sau reorganizarea băncilor din această țară și din Moldova,

57

pentru ca o corporate din RM să fie admisă de a participa la un asemenea tender, trebuie să obțină garanții speciale din partea Guvernului.

Acest segment, la rândul său, depinde de specificul riscurilor financiare de asigurare. Din numărul principalelor riscuri financiare de asigurare fac parte: insolvabilitatea tarii beneficiare, riscul de escrocherie, riscul reținerii platilor, riscul cheltuielilor suplimentare din cauze cu caracter economic, politic etc.

Estimarea riscurilor de asigurare este tratată destul de larg în știința și practica mondială: se calculează în mod regulat riscurile de asigurare în complex; principalele agenții creditare transmit tarilor și regiunilor starea reitingurilor creditare. Totodată problema utilizării acestei informatii rezidă în faptul că reitingurile fixează un anumit nivel al stării anterioare. Analiza fundamentals a piețelor financiare are perspective redusă, în special pentru piețele în stadiu de dezvoltare.

Riscurile raționale au legătură în primul rând cu sistemul economic în care se află țara, cu gradul înalt de dependents a rezultatelor financiare de situația ce se creează.

Riscurile financiare ale societatilor pe acțiuni din Moldova la nivel național sunt condiționate de o serie de factori, principalii din care, după cum denotă analiza, sunt:

reitingul creditar înalt al tarii;

pierderea prestigiului economic și a influenței politice în lume;

gradul înalt al inflației;

nivelul înalt al achitărilor nemonetare;

lipsa potențialului investițional la consumatorii autohtoni ai producției;

lipsa diverselor programe tehnico-științifice de asigurare a unui potențial industrial modern ca structură și capacitate și a metodelor specifice de aplicare a acestora;

lipsa unui sistem bancar dezvoltat;

piața nedezvoltată a hârtiilor de valoare;

instabilitatea legislației fiscale și vamale;

contradicția dintre piața liberă declarată și lipsa unei politici economice de adaptare a economiei tarii la economia de piata, ținându-se cont de realitatile actuale;

subaprecierea factorului de stat în asigurarea competitivitatii economiei naționale. În legătură cu aceasta principalele riscuri financiare naționale sunt:

riscul inflație, riscul cotelor procentuale exagerate;

riscul de pierdere a mijloacelor circulante ca urmare a crizei sistemului financiar (bancar);

riscul de asigurare cu profit în legătură cu insuficiența comenzilor sau lipsa acestora;

riscul falimentului în legătură cu expansiunea pe piața națională a companiilor străine;

58

• riscul de faliment în legătură cu creșterea datoriei de creditor ca urmare a creșterii datorii de
debitor din cauza gradului înalt de achitări nemonetare.

Metodele de estimare a riscurilor acestei grape sunt preponderent de expertiză, deoarece depind de perspectivele politicii economice și prioritatile acesteia. O altă particularitate a acestei grape de riscuri este faptul că ele sunt comune pentru majoritatea ramurilor economiei naționale. Condiția principals pentru reducerea riscurilor din grupa dată este modificarea politicii economice.

Riscurile financiare ramurale sunt, în opinia noastră, o grupă aparte, deoarece reflectă problemele caracteristice dezvoltării unui complex economic concret. Riscurile financiare ale ramurii au mare importanta și sunt condiționate de următorii factori:

uzarea morală și fizică a utilajului;

neutilizarea unor capacitati de producție;

dezintegrarea ramurii;

creșterea concurenței interne;

procesele de redistribuire a proprietatii;

pătranderea pe piața internă a corporator occidentale. Acești factori condiționează apariția următoarelor riscuri financiare:

reducerea veniturilor ca urmare a pierderii competitivitatii;

reducerea profitului și a rentabilitatii ca rezultat al creșterii cheltuielilor non-productive;

riscurile insolvabilitatii și falimentului;

riscul de sistare a activitatii.

Metodele de estimare a riscurilor financiare din această grupă presupun necesitatea, dată fiind importanța ramurii date pentru economia națională, muncă analitică la nivel republican în cadrul asigurării securitatii economice a tarii, precum și:

elaborarea unui complex de măsuri pentru protecția pieței naționale;

formare unor stimulente pentru activitatea investițională a tuturor intermediarilor financiari;

crearea condițiilor economico-organizatorice pentru înființarea unor mari corporații.

După cum arată analiza practicii mondiale și naționale, dezvoltarea structurilor corporative se reține sau conduce la pierderi financiare substanțiate din cauza anumitor factori, principalii din ei fiind:

structura neoptimă a corporației și dirijarea neadecvată;

politica neechilibrată în domeniul comasării și absorbirii;

selectarea insuficient de întemeiată a partenerilor financiari: băncilor, fondurilor de investiții, lipsa companiilor de asigurare;

instabilitatea financiară internă;

59

insuficiența de mijloace financiare;

nivelul malt al datoriei de debitor și creditor;

nu se ține cont suficient de factorii politici și social-culturali de importanta locală și republican^;

pulverizarea pachetelor de acțiuni.

Riscurile financiare la nivel corporativ se manifestă în destrămarea corporației, pierderea activelor, piețelor, veniturilor, profitului ei.

Metodele de estimare a riscurilor financiare la acest nivel sunt legate în primul rând de evaluarea consecințelor deciziilor administrative, financiare, investiționale și sunt elaborate destul de bine din punct de vedere matematic. Printre metodele de dirijare a acestor riscuri figurează: identificarea riscurilor, selectarea metodelor de estimare a acestora, elaborarea metodelor de reducere a riscurilor, monitoringul situației, adoptarea măsurilor (algoritmurilor) respective.

În afară de riscurile condiționate de complexitatea organizațională a structurii corporative, într-o grupă aparte de riscuri financiare se situează riscurile legate de organizarea nemijlocită a activitatii financiare în cadrul corporației. La sarcinile principale pentru dirijarea eficientă a finanțelor se atribuie:

elaborarea unei politici financiare eficiente;

asigurarea nivelului necesar de management financiar în cadrul corporației: planificarea financial, evidența și analiza, metode moderne de gestiune financial.

Nerespectarea acestor postulate conduce la pierderi financiare. Într-o grupă specială de riscuri financiare trebuie incluse:

riscul de dezintegrare a intereselor financiare ale administratorilor și proprietarilor în cadrul sectoarelor juridic independente;

riscurile obținerii sau pierderii contractului avantajos;

riscurile acțiunilor în judecată;

riscurile insolvabilitatii și falimentului;

riscurile asimilării și comasării.

Astfel, totalitatea riscurilor financiare pentru corporațiile din Moldova pot fi sistematizate în modul următor (tab. 19).

Tabelul19 Riscurile financiare ale corporațiilor din Republica Moldova

60

Toate riscurile interacționează și se condiționează reciproc, obiectul final al acțiunii lor

comune îl constituie nivelul intracorporațional, reflectat mai jos (fig. 4). Riscul financiar total poate fi exprimat prin următoarea formulă: RF = aRFgp + pRfa + %RFn + 8RFr + £Rf0C + riRF; + cpRFfm (2.1) unde a, p,%,8, £,T), <p sunt coeficienții gradului în care riscul dintr-o anumită grupă

influențează nivelul general al riscurilor financiare ;

RFgp, Rfa, RFn, RFr, Rfoc, Rf4 – respectiv riscurile globalizării pieței, riscurile de asigurare,

riscurile naționale, riscurile ramurale, riccurile organizației corporative, riscurile interne;

RFfm – , riscurile circumstanțelor de forta majoră (războaie, catastrofe naturale, greve etc).

61

Riscurile

corporative

interne

Figura 4. Schema interacțiunii dintre riscurile financiare ale corporației

Totodată, având în vedere că fiecare grupă de riscuri:

conduce la suportarea anumitor pierderi în caz de survenire a riscului (Per);

necesită anumite cheltuieli pentru prevenirea riscurilor (CHpr);

generează cheltuieli suplimentare pentru monitorizarea consecințelor riscurilor (CHcr);

se manifesto cu un anumit grad de probabilitate (PR);

la considerarea complexă a riscurilor isi are coeficientul său de greutate

formula generală de estimare a cheltuielilor, condiționate de riscurile financiare, poate fi prezentată în modul următor:

CH = P (Sr) (PCT + CHpr + CHcr) (2.2)

unde CH – cheltuielile legate de dirijarea riscurilor;

P(Sr) – probabilitatea survenirii situației de rise Sr.

Concomitent trebuie să se respecte condiția, conform căreia cheltuielile pe care corporația le poate suporta în rezultatul survenirii situației de rise, la luarea deciziei privind întreprinderea unor acțiuni administrative pentru prevenirea ei sau minimizarea consecințelor, trebuie să fie mai mici în raport cu cheltuielile admisibile (CHP):

CH > (CH pr + CHcr + CHP) (2.3)

Principiile de bază ale estimării eficienței economice a proiectelor investiționale. Proiectele investiționale constituie una din sferele principale ale gestiunii financiare a corporației (întreprinderii). Managerii pregătesc și dirijează realizarea multor decizii investiționale, care necesită participarea unui număr mare de specialiști. Atenția ce se acordă adoptării unor asemenea decizii este firească, dat fiind faptul că ele, necesitând cantitati mari de resurse, se atribuie la categoria celor strategică, rezultatele obținându-se după un interval mare de timp de la adoptarea

lor.

La baza adoptării deciziilor investiționale se află estimarea și compararea volumului investițiilor preconizate cu volumul încasărilor bănești viitoare, adică se compară suma investițiilor necesare cu veniturile pronosticate.

Eficiența proiectului investițional înseamnă corespunderea proiectului obiectivelor și intereselor participanților la realizarea lui. În cazul dat se estimează eficiența integrală a proiectului, precum și eficiența proiectului în cazul fiecărui participant.

Eficiența integrală a proiectului se estimează pentru a determina atractivitatea potențials a proiectului pentru posibilii participanți și găsirea surselor de finanțare. Ea cuprinde:

efectul social-economic al proiectului;

eficiența comercială a proiectului.

Eficiența participării la proiect se calculează pentru a verifica posibilitatile lui de realizare, a clarifica interesul manifestat de participanți și include:

eficiența participării întreprinderilor și organizației la proiect;

eficiența investirii în proiect;

eficiența participării la proiect a structurilor de nivel superior, inclusiv:

eficiența regională și pe economia națională;

eficiența ramurală;

eficiența bugetară.

Printre cele mai importante principii de estimare a eficienței proiectelor pot fi menționate următoarele:

examinarea proiectului pe durata întregului lui ciclu de viata;

modelarea fluxurilor monetare;

comparabilitatea condițiilor de comparare a diverselor proiecte (sau variante ale proiectului);

principiul efectului pozitiv și maximal;

calcularea timpului;

calcularea cheltuielilor și încasărilor viitoare;

compararea situațiilor „cu proiect” și „fără proiect”;

luarea în considerare a tuturor consecințelor esențiale, pe care le poate avea proiectul;

luarea în considerarea a faptului că vor exista participanți la proiect cu opinii diferite;

mai multe etape de estimare;

estimarea acțiunii asupra eficienței proiectului a necesitatii de capital circulant;

luarea în considerare a inflației și a posibilitatilor de utilizare la realizarea proiectului a câtorva valute;

estimarea (cantitativă) a acțiunii incertitudinii și riscurilor asupra realizării proiectului. Estimarea eficienței proiectului se face în trei etape.

63

1. Expertiza importanței sociale a proiectului. De important socială se consideră
proiectele mari, de importanta națională și globală.

Indicatorii eficienței proiectului în ansamblu. Obiectivele acestei etape sunt: estimarea economică integrală a deciziilor cu privire la proiect și crearea condițiilor necesare pentru găsirea investitorului. Pentru proiectele locale se estimează numai eficiența lor comercială și, dacă aceasta se dovedește a fi acceptabilă, se recomandă trecerea nemijlocită la cea de a doua etapă de estimare. În cazul proiectelor de importanta socială se apreciază în primul rând eficiența lor social-economică. Dacă se apreciază negativ, asemenea proiecte nu sunt recomandate pentru realizare și nu pot pretinde susținere din partea statului. Dacă însă eficiența social-economică este suficientă, se estimează eficiența lor comercială.

Etapa a treia de evaluare derulează după elaborarea schemei de finanțare. La această etapă se precizează componența participanților și se stabilește realizabilitatea finantarii și eficiența participării la proiect a fiecărui pretendent (eficiența regională și ramurală, eficiența participării la proiect a unor întreprinderi și acționari, eficiența bugetară etc.).

Conform Recomandărilor metodice privind estimarea eficienței proiectelor investiționale informația incipientă pentru calcularea eficienței are următoarea structură:

– date despre proiect și participanții la el;

anturajul economic al proiectului;

date despre efectul de la realizarea proiectului în domenii conexe;

fluxul monetar de pe urma activitatii investiționale;

fluxul monetar de pe urma activitatii operaționale;

fluxul monetar de pe urma activitatii financiare;

În calitate de indicatori principali pentru calculul eficienței proiectului pot fi utilizați:

venitul net;

venitul net contat;

norma internă de rentabilitate;

necesarul de finanțare suplimentară (costul proiectului, capitalul de rise);

indicii rentabilitatii cheltuielilor și investițiilor;

termenul de recuperabilitate;

indicatorii stării financiare.

Indicatorii eficienței proiectelor, utilizați în tarile occidentale, sunt expuși în schema de mai sus (fig. 5) Venit net (VN) se numește efectul acumulat (soldul fluxului monetar) în perioada de calcul.

VN =5>

m

64

unde φm este fluxul monetar în m perioade n; sumarea se extinde asupra întregii perioade de calcul.

Realizabilitatea finantarii proiectului

Estimarea stării financiare a întreprinderii

Eficiența proiectului

Datele gestiunii contabile

Datele cu caracter de prognoză (volumul vânzărilor, cheltuielile, dobânzile la credite etc.

Coeficienții financiari

Fluxurile monetare

I

Norma

internă de

rentabilitate

(NIR, IRR)

Figura 5. Schema analizei eficienței proiectelor

Un indicator important al eficienței proiectului venitul scontat net (VSN sau NPV – Net Present Value, valoarea curentă netă), care reprezintă efectul scontat acumulat (soldul scontat acumulat)

VSN^>am

m

unde am este coeficientul de scont în perioada m.

VN și VSN caracterizează depasirea încasărilor monetare sumare fata de cheltuielile sumare în cazul proiectului dat respectiv fără a ține cont și ținând cont de inegalitatea efectelor în diferite perioade de timp.

Diferența dintre VN și VSN se numește scontul proiectului.

Pentru ca din punctul de vedere al investitorului proiectul să fie considerat eficient, pentru ca VSN să fie considerat pozitiv, la compararea proiectelor alternative preferinta trebuie să se acorde proiectului cu valoarea cea mai mare a VSN (cu condiția că acesta e pozitiv).

Norma internă de rentabilitate (NIR sau IRR – Internal Rate of Return) constituie numărul pozitiv Eb dacă:

la norma scontului E = EB VSN se transformă în 0;

acest număr e unic.

În cazuri mai generale VSN se numește un asemenea număr de EB încât la norma scontului E = EB VSN se transformă în 0, în cazul tuturor valorilor mari a cifrei E VSN este negativ, în cazul

65

tuturor valorilor mici a cifrei E VSN este pozitiv. Dacă nu e respectată eel puțin una din aceste condiții VSN se consideră inexistent.

Pentru estimarea eficienței proiectului valoarea VSN trebuie comparată cu norma scontului E. Proiectele investiționale la care VSN > E au VSN poyitiv și de aceea sunt eficiente. Proiectele investiționale la care VSN < E au VSN negativ și de aceea sunt ineficiente.

VSN poate fi utilizat de asemenea:

pentru evaluarea economică a deciziilor de proiect, dacă sunt cunoscute valorile acceptabile ale VSN (în funcție de domeniul de aplicare) la proiectele de tipul dat;

pentru a aprecia gradul de stabilitate a proiectului conform diferenței VSN – E;

pentru stabilirea de către participanții la proiect a normei scontului E după datele cu privire la norma de rentabilitate internă a domeniilor alternative de investire de către ei a mijloacelor proprii.

Termenul de recuperare este durata perioadei de la momentul inițial până la momentul recuperării. Momentul inițial este indicat în sarcina de proiect (de regulă acesta e pasul zero sau începutul activitatii operaționale). Momentul recuperării este momentul eel mai devreme în perioada de calcul, după care venitul curent net VN devine și rămâne în continuare pozitiv.

Termenul de recuperare cu scont este durata perioadei de la momentul inițial pînă la momentul când se face scontarea. Momenrul recuperării cu scont se consideră momentul eel mai devreme în perioada de calcul, după care venitul curent net VN devine și rămâne în continuare pozitiv.

Necesarul de finanțare suplimentară (NF) este valoarea maximală a mărimii absolute a soldului negativ acumulat de pe urma activitatii investiționale și operaționale. Mărimea NF arată volumul minimal al finantarii externe a proiectului, necesar pentru asigurarea realizării lui financiare.

Necesarul de finanțare suplimentară cu scont(NFS) este valoarea maximală a mărimii absolute a soldului negativ scontat acumulat de pe urma activitatii investiționale și operaționale. Mărimea NFS arată volumul minimal scontat al finantarii externe a proiectului, necesar pentru asigurarea realizării lui financiare.

Indicii rentabilitatii caracterizează randamentul relativ al proiectului de la mijloacele investite în el. Ei pot fi calculați atât în cazul fluxurilor monetare scontat, cât și nescontate. La evaluarea eficienței adesea se folosesc:

Indicele rentabilitatii cheltuielilor – raportul dintre suma intrărilor (încasărilor acumulate) și ieșirilor (acumulărilor de plati);

Indicele rentabilitatii cheltuielilor scontate – raportul dintre suma intrărilor (încasărilor acumulate) scontate și ieșirilor (acumulărilor de plati) scontate;

66

Indicele rentabilitatii investițiilor (IR) – raportul dintre suma elementelor fluxului monetar de la activitatea operațională și mărimea absolute a sumei elementelor fluxului monetar de la activitatea investițională;

Indicele rentabilitatii investițiilor scontate (IRS sau PI – Profitability Index) – raportul dintre suma elementelor scontate ale fluxului monetar de la activitatea operațională și mărimea absolută a sumei scontate a elementelor fluxului monetar de la activitatea investițională. IRS este egal cu raportul dintre VSN și volumul scontat acumulat al investițiilor mărit cu o unitate.

La calcularea IR și IRS se pot lua în considerate fie toate investițiile din perioada de calcul, inclusiv cele depuse pentru Mocuirea fondurilor fixe ieșite din uz, fie doar investițiile capitale inițiale, efectuate înainte de darea în exploatare a întreprinderii.

Proiecul e rentabil cu condiția că PI > 1.

Indicii de rentabilitate a cheltuielilor și investițiilor depasesc 1, dacă și numai dacă pentru fluxul dat VN este pozitiv.

Indicii de rentabilitate a cheltuielilor și investițiilor scontate depasesc 1, dacă și numai dacă pentru fluxul dat VSN este pozitiv.

Evaluarea eficienței social-economice a proiectului se face prin calcularea indicilor de eficiente a proiectului din punctul de vedere al economiei naționale în ansamblu și are anumite particulariteti, printre care:

în fluxurile monetare se reflecte costul valoric al consecințelor de pe urma realizării proiectului dat în alte ramuri ale economiei naționale, în sfera ecologică și socială;

în componența capitalului circulant se ține cont numai de rezervele materiale (materiale, producția finite și nefinisate) și rezervele de mijloace monetare;

din intrările și ieșirile de mijloace monetare de la activitatea operațională și financial se exclud componentele lor legate de obținerea creditelor, achitarea dobânzilor și stingerea lor, subvențiile și dotațiile acordate, transferurile fiscale și de alte plati, în cazul cărora resursele financiare se transmit de la un participant la proiect (inclusiv statul) la altul;

producția fabricate (serviciile, lucrările) și resursele cheltuite trebuie să fie calculate în prețuri economice speciale.

Încasăile bănești de la activitatea operațională se calculează după volumul vânzărilor și cheltuielile curente. Suplimentar în fluxurile monetare de la activitatea operațională se iau în considerare efectele exterioare, bunăoară, majorarea sau reducerea veniturilor organizațiilor terțe și ale populației, condiționate de consecințele de pe urma realizării proiectului.

În cazul că se dispune de informația respectivă, în componența cheltuielilor se includ pierderile preconizate de la avarii și în alte situații neprevăzute.

67

În fluxurile monetare de la activitatea investițională se ține cont de:

investițiile în fondurile fixe la toate etapele perioadei de calcul;

cheltuielile legate de sistarea proiectului;

investițiile pentru majorarea capitalului circulant;

veniturile de la realizarea bunurilor și activelor nemateriale în caz de sistare a proiectului. Pentru aprecierea eficienței comerciale a proiectului se utilizează toți indicatorii menționați

mai sus, în plus ținându-se cont de următoarele momente:

se utilizează prețurile curente (de piata) sau de prognoză, prevăzute în proiect, la produse, servicii și resursele materiale;

fluxurile bănești se calculează în aceleași valute, în care proiectul prevede procurarea resurselor și plata producției;

salariul se include în componența cheltuielilor operațional în sumele stabilite de proiect;

dacă proiectul prevede concomitent și producerea, și consumul unor produse (bunăoară, producerea și consumul unor piese de completare și a utilajului), iar la calcul se iau în considerate numai cheltuielile pentru producerea, dar nu și pentru procurarea lor;

la calculare se ține cont de impozitele, taxele, defalcările etc. prevăzute de legislate, inclusiv de compensarea TVA pentru resursele utilizate,facilitatile stabilite prin lege etc;

dacă proiectul prevede legarea integrală sau parțială a fluxurilor monetare (deponentele, procurarea hârtiilor de valoare etc.), depunerea sumelor respective se ia în considerare (în ieșiri) sub formă de fluxuri monetare de la activitatea investițională, iar primirea (intrarea) lor – sub formă de fluxuri monetare de la activitatea operațională;

dacă proiectul prevede efectuarea concomitentă a câtorva tipuri de activitate operațională, în calcul se iau cheltuielile pentru fiecare din ele.

În calitate de ieșiri pentru calcularea eficienței comerciale a proiectului se recomandă întocmirea tabelei:

raportului cu privire la venituri și cheltuieli;

fluxurilor monetare cu calculul indicilor de eficacitate;

pronosticul bilanțului activelor și pasivelor pentru fiecare etapă de calcul (nu e obligatoriu) Metodic calculul eficienței participării corporației la proiect se efectuează după cum s-a

arătat mai sus. În calitate de ieșiri se ia capitalul propriu (acționar), iar în calitate de intrări -încasările rămase la promotorul proiectului după executarea platilor obligatorii (inclusiv la platile atrase). În calcul se fac următoarele modificări.

În fluxul monetar de la activitatea investițională: la ieșiri se adaugă fondurile suplimentare, în calculul necesarului de capital circulant se pot adăuga pasive din contul deservirii împrumuturilor.

În fluxul monetar de la activitatea operațional*: la intrări se adaugă veniturile de la utilizarea fondurile suplimentare dacă e necesar) și se ține cont de facilitate la plata impozitului pe venit la restituirea și deservirea împrumuturilor investiționale.

Se adaugă o parte a fluxului monetar de la activitatea financiară: la intrări – mijloacele atrase, la ieșiri – cheltuielile pentru restituirea și deservirea acestor mijloace, iar în caz de necesitate dividendele plătite.

Etapa de calcul se recomandă a fi aleasă astfel, ca primirea și restituirea creditelor, precum și plata dobânzilor, să se efectueze la începutul (sau la finele) etapei.

Înainte de calcularea indicilor de eficienta fluxurile monetare se transformă astfel, încât la fiecare etapă de calcul soldul sumar al fluxului monetar să nu devină negativ. Pentru aceasta se folosesc fondurile suplimentare.

Dacă estimarea eficienței proiectului se face separat pe acțiuni simple și privilegiate, datele incipiente pentru un asemenea calcul sunt:

coraportul dintre acțiunile simple și privilegiate;

rentabilitatea acțiunilor privilegiate sau coraportul ei cu rentabilitatea acțiunilor simple. Realizarea proiectului adesea atinge interesele unor structuri de nivel superior în raport cu

participanții la proiect. Aceste structuri pot participa la realizarea proiectului sau, chiar și nefiind participante, să influențeze realizarea lui. În legătură cu această situație se recomandă ca estimarea eficienței proiectului să se facă din puctul de vedere al structurilor cu rang superior.

Calculul se face conform sumei fluxurilor monetare de la activitatea investițională, operațional și parțial financiară – se iau în considerare încasările și plata creditelor numai din partea mediului exterior în raport cu structura dată.

În fluxurile monetare nu se ține cont de achitările reciproce dintre participanții din componența structurii examinate și decontările dintre acești participanți și structura însasi. Totodată se ia în considerare influența realizării proiectului asupra activitatii structurii date și a altor (terțe) întreprinderi din componența ei.

Drept forme de ieșire sunt tabelele fluxurilor monetare cu calculul indicilor de eficienta.

Calculul indicatorilor eficienței regionale se efectuează după cum s-a arătat mai sus, dar concomitent:

• efectul suplimentar de la ramurile conexe ale economiei naționale, precum și efectele sociale

și ecologice calculează numai pentru regiunea dată;

69

la determinarea capitalului circulant, în afară de rezerve, se iau în calcul de asemenea reținerea platilor și pasivele în decontările cu mediul exterior;

estimarea valorică a producției fabricate și a resurselor consumate se face ca și în cazul calculării eficienței social-economice, introducându-se, dacă e necesar, corectările la nivel regional;

în fluxurile monetare se includ de asemenea încasările bănești ce apar în legătură cu realizarea proiectului (plata producției fabricate în regiune, platile pentru împrumuturile acordate de regiune, încasările de subsidii, dotații, mijloace de împrumut, impozite) din mediul exterior (bugetul de stat, alte regiuni, din surse străine);

în fluxurile monetare se includ de asemenea încasările bănești ce apar în legătură cu realizarea proiectului (pentru resursele din alte regiuni, plata resurselor achiziționate de regiune, acordarea de împrumuturi, platile pentru împrumuturile, transferarea impozitelor) în exterior (în bugetul de nivel superior, tarilor străine, altor regiuni);

dacă se dispune de informația necesară, se ține cont de modificarea veniturilor și cheltuielilor în legătură cu acțiunea realizării proiectului asupra altor întreprinderi și a populației din regiune (rezultatele financiare indirecte ale proiectului).

Calculele privind eficiența ramurală a proiectului se efectuează în mod similar cu calcularea indicilor de eficienta a participării întreprinderilor la proiect, dar concomitent:

• se ține cont de influența realizării proiectului asupra activitatii altor întreprinderi din ramura
dată (rezultatele financiare indirecte ale proiectului);

în componența cheltuielilor întreprinderilor participante nu se includ defalcările și devidendele, pe care acestea le transferă în fondurile ramurale;

nu se includ nici achitările reciproce între întreprinderile participante ce fac parte din ramura dată;

nu se includ dobânzile la creditele acordate de fondurile ramurale întreprinderilor din ramura dată participante la proiect.

Eficiența bugetară se estimează la cererea organelor administrative de stat sau regionale. Conform acestor cerințe poate fi determinate eficiența bugetară pentru bugetele de diferit nivel sau pentru bugetul consoldat. Indicatorii eficienței bugetare se calculează în corespundere cu fluxurile de mijloace bugetare stabilite.

La intrările de mijloace pentru calculul eficienței bugetare se atribuie:

intrările de la impozite, acțiuni, plati, taxe și defalcări în fondurile extrabugetare, stabilite de legislația în vigoare;

veniturile de la licențiere, concursuri și tendere pentru prospectarea construcția și exploatarea obiectelor prevăzute de proiect;

platile pentru stingerea creditelor acordate din anumite bugete participanților la proiect;

platile pentru stingerea creditelor fiscale (în cazul “vacanțelor” fiscale);

comisioanele plătite Ministerului Finanțelor pentru garantarea creditelor străine (în bugetul de stat al republicii);

dividendele de la acțiunile și alte hârtii de valoare ce aparțin regiunii sau statului, emise în legătură cu realizarea proiectului.

La ieșirile de mijloace bugetare se atribuie:

acordarea resurselor (bunăoară, de stat) cu condiția dării în proprietate a organului respectiv de administrare (spre exemplu, în proprietatea de stat) a unui anumit număr de acțiuni ale socirtatii pe acțiuni, create pentru realizarea proiectului;

acordarea de resurse bugetare sub formă de credit investițional;

dotații bugetare în legătură cu promovarea unei anumite politici a prețurilor și asigurarea respectării anumitor prioritati sociale.

În mod special recomandăm să se țină cont de:

facilitate fiscale, reflectate în diminuarea încasărilor de la impozite și taxe;

garanțiile acordate de stat la luarea împrumuturilor și pentru cazurile de rise investițional. La evaluarea eficienței bugetare a proiectului se ia în considerare de asemenea modificarea

veniturilor și cheltuielilor de mijloace bugetare, condiționate de acțiunea proiectului asupra întreprinderilor terțe și populației, dacă proiecul exercită influenta asupra lor, inclusiv:

• finanțarea directă a întreprinderilor participante la realizarea proiectului;

modificarea încasărilor fiscale de la întreprinderile, activitatea cărora se înrăutatește sau se îmbunătatește de pe urma realizării proiectului;

plata indemnizațiilor pentru persoanele care rămân fără lucru în legătură cu realizarea proiectului;

alocarea din buget a mijloacelor pentru permutarea populației și încadrarea în câmpul muncii a cetatenilor în cazurile prevăzute de proiect.

În cazul proiectelor ce prevăd crearea noilor locuri de muncă în regiunile cu un înalt nivel de șomaj, la intrările de mijloace bugetare se atribuie economiile de investiții capitale.

Astfel, dirijarea eficientă a finanțelor corporației presupune a se ține cont, în primul rând, de funcția specială, și anume cea de asigurare a procesului reproductiv cu resursele financiare necesare, iar, în al doilea rând, de asigurare contra riscurilor financiare ce însoțesc proiectele investiționale, orientate spre funcționarea eficientă a corporațiilor.

71

2.3. Particularitatile sistemului de indicatori ai estimării eficienței gestiunii financiare a corporațiilor

O trăsătură important* a corporației trebuie să fie integritatea ei. De aici rezultă necesitatea de a determina eficiența gestiunii financiare a corporației nu ca sumă a indicilor separați ai elementelor ei, ci în mod sistemic.

Conceptele existente la momentul actual privind eficiența gestiunii financiare a sistemelor economice complexe se pot reduce la următoarele:

estimarea pe baza coeficienților financiari;

estimarea în baza indicilor capitalului acționar;

estimarea pe baza obținerii veniturilor

Analiza financial a componenței mijloacelor economice și respectiv a surselor de finanțare ne permite să stabilim structura capitalului companiei (corporației), inclusiv a celui propriu și de împrumut.

Aprecierea situației companiei pe piata presupune utilizarea unei caracteristici, care nu depinde de activitatea concrete și de tipurile mijloacelor fixe și circulante. Studierea structurii capitalului permite compararea companiilor în condițiile relațiilor de piata. În eel mai general chip structura capitalului companiei e redată în tabelele 20 și 21.

Prețul capitalului se numește suma totală a mijloacelor ce trebuie plătite pentru utilizarea unui anumit volum de resurse financiare, exprimată în procente fata de acest volum. Definiția prețului capitalului nu se reduce doar la calcularea procentelor, ce trebuie plătite posesorilor de resurse financiare, dar și caracterizează norma de rentabilitate pe care trebuie s-o asigure compania ca să nu-și reducă prețul pe piata.

Prețul (costul) capitalului poate fi determinat și ca normă a profitului în limite de timp comparabile. Prețul capitalului companiei caracterizează: costul resurselor utilizabile și valoarea companiei pe piața de investiții, produse, capital (cu cât e mai mic prețul capitalului cu atât e mai atrăgătoare compania).

Examinarea structurii companiei arată că fiecare element structural al acesteia isi are prețul său, precum și cota sa în suma totală a surselor de resurse financiare. Prețul capitalului pentru totalitatea elementelor lui structurale (PK) se calculează ca sumă ponderată din toate sursele:

PK = YjSMixYi

i

unde SMi este prețul sursei i (de resurse financiare);

Yi ponderea sursei i în suma lor totală.

Prețul capitalului se calculează, de regulă, în procente conform datelor contabile și analizei financiare. Evident că structura capitalului determină prețul lui, de aceea formarea corectă a

structurii indicatorilor capitalului companiei este necesară, dar insuficientă în condițiile funcționării ei eficiente, deoarece companiile cu structură omojenă a capitalului pot avea rezultate financiare cu totul diferite

Tabelul 20 Structura capitalului total al companiei

Tabelul 21
Structura capitalului propriu al companiei

Capitalul propriu al companiei I

Structura capitalului se stabilește prin coraportul dintre:

mijloacele proprii și de împrumut și structura lor;

cheltuielile convențional constante și variabile pentru producerea unei unitati de produs. Structura capitalului se estimează după sursele lui. Pot fi delimitate trei surse de capital:

mijloace de împrumut, capital propriu.profitul rezervat (fondurile de mijloace proprii și profitul nerepartizat).

Prețul mijloacelor de împrumut (CR) (credite bancare, datorii creditare) se calculează după formula:

CR = b x h unde b este mărimea dobânzii la credit (împrumut); h – coeficientul ce obține valoarea: 1 – dacă legislația prevede că tipul dat al mijloacelor de împrumut nu sunt supuse impozitării, sau intră în sinecostul producției; (1 – s) – dacă legislația prevede că tipul dat al mijloacelor de împrumut este supuse impozitării (s – rata impozitului pe profit).

În cazul societatii pe acțiuni prețul capitalului acționar se determină prin coraportul dintre acțiunile simple și cele privilegiate.

Prețul acțiunilor privilegiate (Kx) se stabilește ca sumă a dividendelor la acțiunile privilegiate (Vi) către suma mobilizată de vânzare a acestor acțiuni Pi) după formula:

73

Ki = Vi / Pi

Prețul acțiunilor simple (K2) se determină ca suma dividendelor la acțiunile simple (V2) raportată la suma mijloacelor de la mobilizarea vânzărilor acestor acțiuni (P2) și profitul nerepartizat al companiei (Hi), ținând cont de ritmul de prognoză al creșterii dividendelor (g), după formula: K2 = g + (V2 / P2 + Hi)

Profitul nerepartizat se folosește pentru a fi investit în dezvoltarea companiei cu scopul obținerii veniturilor în viitor. Aceasta se poate solda cu reducerea dividendelor și riscuri. Plata dividendelor suplimentare din profitul nerepartizat pentru acționar înseamnă, în primul rând, venitul real, iar în al doilea rând, un venit real, iar în al treilea – posibilitatea fie de a procura acțiuni suplimentare de la aceeași corporate, fie să le depună în alte investiții financiare, ceea ce poate duce la creșterea venitului sșu global în mai mare măsură decât în cazul când ar primi plata respective Însă dividendele plătite pentru companie înseamnă resurse financiare înstrăinate, resurse care ar fi putut aduce profit suplimentar și în final să contribuie la creșterea veniturilor fiecărui acționar.

Prețul profitului nerepartizat (K3) se calculează la general după formula: K3 = Vi/ [Mix(l+ (k + ki))], unde Mi este mărimea profitului nerepartizat; Vi – mărimea dividendelor ce ar fi putut fi plătite suplimentar acționarilor; k – rata medie a dobânzii pe piata; kx – coeficientul de corectare, ținând cont de influența inflației.

Prețul oricărui altui activ financiar (P) în cazul nivelului dat al venitului acceptabil p și veniturilor V pe parcursul a mai multor ani N se calculează după formula:

P =f ( Dk/(l + pf)

Evaluarea diverselor componente ale capitalului și stabilirea prețului lui total la valoarea ponderată permite calculul venitului pentru distribuire (VR), adică suma totală a mijloacelor cheltuite pentru deservirea capitalului propriu și atras, numeric egal cu suma:

dobânzilor, plătite timp de un an pentru utilizarea surselor de mijloace atrase;

dividendelor plătite;

profitului reinvestit.

Această mărime se determină conform sumei venitului global, din care se scade impozitul pe profit și alte defalcări obligatorii din profit. Se poate introduce noțiunea de preț al companiei (P2), calculat din valoarea:

P2 = VP / SK, unde SK este prețul mediu ponderat al capitalului.

74

Prețul businessului (antreprenoriatului) (P2) se estimează prin coraportul dintre profit (P) și prețul mediu ponderat al capitalului (SK) conform expresiei: P3 = P / SK

Profitul net din punct de vedere al teoriei capitalului reprezintă plata pentru capital, care se împarte între acționari, creditori și fondatori. Profitul net reprezintă o parte a venitului în expresie (monetară) absolute, ce corespunde sumei totale a mijloacelor ce trebuie plătite pentru utilizarea unui anumit volum de resurse financiare.

Calcularea prețului capitalului corporației, companiei, businessului se poate efectua după totalurile perioadelor precedente (prețul curent) și după valorile prognozate viitoare sau de alternative Aceasta se face pentru aprecierea variantelor de dezvoltare, activitate investițională, poziții pe piata. Prețul capitalului determină nivelul cheltuielilor pentru menținerea potențialului economic al corporației, companiei, structurii tradiționale a surselor de mijloace, cerințelor investitorilor și creditorilor, politicii în domeniul dividendelor. Sensul economic al prețului rezidă în următoarele: corporația (compania) poate lua decizii cu caracter investițional, nivelul de rentabilitate al cărora nu trebuie să fie scăzut de valoarea prețului capitalului ei (SK).

Prețul capitalului nu este o valoare constantă, ea depinde de structura capitalului, de prețul unur surse aparte, de conjunctura pieței etc. Din considerente generale este evident că corporației ii este avantajos să reducă prețul capitalului, pentru aceasta sporește posibilitatile ei investiționale.

Sarcinile de optimizare a structurii capitalului prevăd prețuri maximale pentru business și companie și minimizarea prețului capitalului. Atingerea reală a valorilor maximale (minimale) depinde de mulți factori, adesea neformali și dificil de calculat. De regulă, se înaintează sarcina de a se estima mai multe căi de reducere satisfăcătoare (nu minimală) a prețului capitalului, bazată pe optimizarea structurii capitalului, care se numește restructurare a capitalului.

Restructurarea capitalului se efectuează pe două căi:

1) modificarea ponderii anumitor surse, inclusiv:

schimbarea termenelor de stingere a creditelor;

majorarea cotei împrumuturilor pe termen lung și reducerea cotei celor pe termen scurt;

2) reorganizarea corporației (companiei) procedând la comasarea sau divizarea capitalului
persoanelor juridice.

Optimizarea structurii capitalului odată cu modificarea ponderii anumitor surse presupune, în primul rând, modificarea coraportului dintre elementele componente ale capitalului.

Optimizarea structurii capitalului se bazează pe faptul că prețul capitalului propriu (S) și al celui de împrumut nu sunt constante și cresc odată cu creșterea cotei lor în capitalul general al corporației (companiei) în mod neliniar. Conform datelor [93] dependența prețului capitalului

75

propriu și de împrumut de cota lor în capitalul total poate fi aproximată cu dependența parabolică de coeficienții, stabiliți pentru întreprinderea concrete cu ajutorul metodelor analizei de corelație și regresive.

Pentru optimizarea structurii capitalului pot fi utilizați de asemenea coeficienții structurali, ce reflectă dependența reciprocă a profitului net, venitului global și volumului de producție și de structura capitalului întreprinderii. Aceste metode se numesc leverage.

Estimarea generală a rezultatelor gestiunii financiare a capitalului companiei (corporației) presupune examinarea componentelor capitalului și a operațiunilor efectuate cu acesta. Eficiența gestiunii capitalului poate fi determinate după formula:

Ecap = (% + Hdef + CHeam) / (Mat + Mhv + Pinvcap),

unde % – dobânzile plătite la mijloacele de împrumut; Hdef – defalcările fiscale; CHeam – cheltuielile legate de emisia și amplasarea acțiunilor; Mat – volumul mijloacelor de împrumut atrase; Mhv -volumul mijloacelor obținute din contul emiterii hârtiilor de valoare; veniturile de la investițiile în alte întreprinderi.

Indicatorul dat arată cota de mijloace cheltuite pentru deservirea capitalului (prețul capitalului) în volumul mijloacelor utilizate pentru obținerea venitului. Acest indicator poate fi numit prețul pentru deservirea capitalului, nivelul lui minimal caracterizează eficiența gestiunii capitalului și determină calitatea activitatii corporației, dar nu caracterizează rezultatul activitatii ca atare. Rezultatul activitatii financiare se calculează după formula:

Dcap = Mat + Mhv + Pinvcap – (% + Hdef + CHeam)

Mărimea Dcap determină diferența dintre mijloacele pe care compania le-a obținut în rezultatul operațiunilor cu capitalul și mijloacele pe care compania le-a cheltuit (le-a plătit) pentru utilizarea capitalului.

Funcționarea oricărei corporații presupune investirea de resurse financiare (pe termen lung și pe termen scurt) în scopul de a obține profit. Procesul de dirijare a activelor și capitalului, orientat spre majorarea profitului se caracterizează în categoriile financiare cu denumirea de „leveridj” (din engleză „lever” – pârghie).

Leverage-ul în sens financiar înseamnă un factor, schimbarea neesențială a căruia poate conduce la schimbarea substanțial a rezultatelor.

Există trei tipuri de leveridj, determinate de resursele și cheltuielile din procesul activitatii de producție, inclusiv:

Leverage-ul de producție;

Leverage-ul financiar;

Leverage-ul financiar de producție.

76

Din punct de vedere practic întrebuințarea noțiunii de leverage la analiza profitului permite stabilirea structurii lui și dirijarea valorii și cotei lui în fiecare din componenetele lui pentru maximizarea mărimii globale a profitului.

Tabelul 22 Legătura reciprocă dintre venituri §i tipurile de leverage

Leverage

financiar

de

producție

Mecanismul de formare a profitului net al corporației

Mărimea profitului net al corporației (companiei) depinde de următorii factori:

mărimea și structura prețului de cost al producției, determinate de politica tehnică și tehnologică a întreprinderii;

structura și oportunitatea utilizării resurselor financiare acordate întreprinderii;

politica investițională a întreprinderii, deoarece investirea în fondurile fixe este însoțită de creșterea componentei constante a prețului de cost.

Leverage de producție determină posibilitatile potențiale de a influența asupra venitului global prin modificarea structurii prețului de cost și a volumului de producție. Cu alte cuvinte leverage de producție caracterizează sensibilitatea venitului global al întreprinderii la modificarea structurii prețului de cost și a volumului de producție.

Leverage de producție reprezintă legătura dintre venitul de la realizare, venitul global și cheltuielile cu caracter de producție, la care se atribuie cheltuielile globale ale întreprinderii reduse cu suma cheltuielilor pentru deservirea datoriei externe.

Pentru estimarea și pronosticarea leverage de producție se determină pragul rentabilitatii, adică un astfel de volum minimal al vânzărilor, care să asigure activitatea întreprinderii pierderi. Pe

77

fig. 6 se arată dependența cheltuielilor și încasărilor de volumul producției fabricate. Diapazonul oportunitatii volumelor de producție corespunde regiunii dintre punctele de intersecție a liniilor pe grafic.

Figura 6. Dependența cheltuielilor §i a încasărilor de volumul realizării producției

Nivelul leverage de producție se determină cu ajutorul următorilor indicatori: Nip = Rvg / Rvp , unde Rvg – ritmul de modificare a venitului global; Rvp – ritmul de modificare a volumului de producție.

Nivelul leverage de producție depinde de nivelul de bază al volumului de producție, de la care a pornit calculul.

Analiza mărimii nivelului leverage de producție vorbește despre eficiența funcționării întreprinderii, adică modificarea cu 1% a ritmului de creștere a producției duce la modificarea ritmului de creștere a venitului global cu Np%. Dacă Np < 1, se poate trage concluzia despre ineficiența activitatii de producție a întreprinderii, deoarece ritmul de creștere a venitului global e mai redus în raport cu ritmul creșterii volumului de producție.

În cazul valorilor înalte ale leverage de producție chiar și accelerarea neesențială a ritmului de creștere a volumului de producție duce la creșterea cu anticipație a venitului global.

Însă corporația cu un nivel ridicat al leveridjului de producție este considerată ca fiind supusă riscurilor de producție, adică riscului de a nu obține venit global și de a nu-și putea stinge cheltuielile cu caracter de producție. Deoarece în cazul nivelului înalt al leveridjului de producție reducerea cât de mică a ritmului de creștere a volumului de producție o mai mare reducere a ritmului de creștere a venitului global.

Leverage financiar determină posibilitatea potențială de a influența asupra profitului net al întreprinderii prin modificarea volumului și structurii pasivelor pe termen lung.

78

Leverage financiar depinde de stractura capitalului, care este reflectată în coraportul dintre mijloacele proprii și cele de împramut și exercită o influenta considerabilă asupra profitului obținut de întreprindere. Leverage financiar caracterizează interdependența dintre profitul net și mărimea veniturilor înainte de plata dobânzilor și a impozitelor. Cu alte cuvinte, la analiza leveridjului financiar se evaluează eficiența transformării venitului global în profit.

Nivelul leverage financiar se determină cu ajutorul următorului indicator:

Nlf = Rpn / Rvg ,

unde Rpn este ritmul de modificare a profitului net.

Analiza mărimii nivelului leveridjului financiar arată că la valorile lui înalte o modificare mică a ritmului de creștere a venitului global (creșterea sau reducerea) duce la modificarea esențială a ritmului de creștere a profitului net. Noțiunea de leverage financiar are legătură cu noțiunea rise financiar, adică de pierderi financiare pentru corporate.

Creșterea leverage financiar este însoțită de creșterea gradului de rise pentru întreprindere. Nivelul leveridjului financiar de producție al întreprinderii crește odată cu creșterea volumului mijloacelor de împramut atrase. Totodată crește diapazonul de modificare a rentabilitatii capitalului propriu.

Leverage financiar-de producție vizează toți indicatorii, principalii din ei fiind: încasările, cheltuielile cu caracter de producție și financiar și profitul net.

Nivelul leverage financiar de producție se calculează după formula:

Nfp = Nip X Nlf – Rpn / Rant ,

Nivelul leverage financiar de producție determină dependența creșterii profitului net de creșterea volumului de producție. În cazul unui ritm înalt de creștere a leverage de producție și a celui financiar modificarea ritmului de creștere a volumului de producție cu 1% duce la modificarea ritmului de creștere a profitului net cu valoarea Nip x Nif, adică la o creștere în progresie geometrică (spre exemplu, la valorile de Nip = 1,5 și Ntf = 1,5 reducerea ritmului de creștere a profitului net constituie 2,25% în cazul reducerii cu 1% a ritmului de creștere a volumului de producție).

Analiza tipurilor de leverage ale corporației are importanta la soluționarea problemei privind selectarea variantei celei mai eficiente și nepericuloase de investire a mijloacelor financiare în hârtiile de valoare ale corporațiilor emitente. Compararea dinamicii și nivelului leverage ne permite să facem concluzii despre coraportul dintre veniturile preconizate și riscul investițiilor.

Se propune ca estimarea stării financiare a corporației să se efectueze cu ajutorul următorului sistem de indicatori:

rentabilitatea capitalului (Rk);

rentabilitatea cheltuielilor (Rch);

79

datoria de debitor în raport cu cea de creditor la începutul și la finele anului (Cd);

coeficientul solvability generale la începutul și finele anului (Ks);

coeficientul lichiditatii curente la începutul și finele anului (Kl);

coeficientul asigurării cu mijloace proprii (Kpr);

indicatorul lichiditatii absolute (Kabs);

indicatorul rotației datoriei de debitor pe trimestre și anual (Krdd);

termenul mediu al datoriei de creditor (Tdc);

coeficentul autonomiei financiare (Kaf);

coeficientul tensiunii financiare (Ktf);

coeficientul nivelului de dirijare a mijloacelor monetare ale întreprinderii (Kdir).

Un sistem similar de indicatori se propune a fi aplicat în toate întreprinderile fiice ale corporației.

În opinia noastră, afirmația precum că sistemul de indicatori menționat permite estimarea eficienței funcționării corporațiilor este discutabilă, deoarece acești indicatori:

se calculează în baza gestiunii contabile, ce reflectă starea statică a întreprinderii și, ca urmare, poate să nu corespundă tendințelor generale de dezvoltare a întreprinderii;

regulile stabilite pentru calcularea acestor indicatori nu țin cont de specificul producției, cota înaltă a achitărilor nemonetare, caracterul relațiilor financiare ale întreprinderilor cu mediul exterior: cu consumatorii, statul, băncile, alți intermediari financiari;

indicii normativi ai acestor coeficienți poartă caracter abstract, deoarece nu reflectă particularitatile ramurale, starea generală a economiei și cererea solvabilă de consum.

În afară de aceasta, acești indicatori pot avea orientare diferită, ceea ce necesită stabilirea prioritatilor în sistemul dat de indicatori și face dificilă concluzia generală în cazul orientării diferite a valorilor unor sau a mai mulți indicatori.

De aceea sistemul dat de indicatori poartă, în opinia noastră, caracter nu atât estimativ, cât informațional.

Sistemul indicatorilor financiari utilizat în Occident, ce caracterizează poziția corporațiilor includ următorii indicatori:

norma curentă a profitului de la capitalul propriu;

veniturile de la acțiuni;

nivelul de plată a dividendelor.

Acest sistem de indicatori, după părerea noastră nu poate fi acceptabil pentru corporațiile din Moldova în condițiile perioadei tranzitorii din mai multe motive.

80

Indicatorul normei curente a profitului de la capitalul propriu. Principala problemă la utilizarea indicatorului normei profitului la estimarea eficienței corporator moldovenești o constituie faptul că regulile de calculare a profitului în practica moldovenească și în străinătate diferă , la noi există în exclusivitate reglementări rigide privind raportarea unor sau altor cheltuieli la cost, ceea ce face dificilă compararea indicatorilor profitului în corporațiile moldovenești cu eel al corporațiilor străine. În afară de aceasta, dacă în cadrul corporațiilor (companiilor) occidentale predomină principiul unitatii structurii organizatorice, ce permite calculul profitului pe baze organizatorico-metodice generale, apoi în Moldova corporațiile reprezintă structuri în care predomină independența juridică a verigilor și, prin urmare, sunt posibile divergențe în principiile și metodele politicii în domeniul calculării, stabilte de fiecare întreprindere în mod independent, ceea ce face dificilă evaluarea veridică a profitului global al corporației.

Indicatorul platilor pentru dividendele la acțiuni. Având în vedere starea financial la majoritatea întreprinderilor din Moldova, plata dividendelor constituie un caz destul de rar în practica financial național! Astfel, bunăoară, una din societatile pe acțiuni din Chișinău Alimentarmaș SA n-a plătit dividende pe tot parcursul anilor 1998-2002, în timp ce , conform estimărilor specialiștilor, această perioadă a fost destul de favorabilă în dezvoltarea acestei întreprinderi.

Indicatorul veniturilor de la acțiuni este în genere acceptabil pentru analiza activitatii financiare a corporațiilor din Moldova, pentru că dinamica indicatorului veniturilor în prețuri comparabile, corectată cu nivelul scontului, în cazul achitării nemonetare, și mărimea riscului de neachitare a platilor, permite estimarea stării financiare a corporațiilor.

În lucrarea savantului Permeacova N.S. [Ill] se propune un al treilea concept, realizat în următorul sistem de indicatori al estimării eficienței mecanismului financiar al corporației:

profitul net după achitarea impozitelor calculat la o acțiune;

dividendele calculate la o acțiune;

costul pe piata al acțiunii;

structura activelor și pasivelor;

structura utilizării profitului: impozite, dividende, dezvoltarea producției, activitati sociale;

structura cheltuielilor de producție;

volumul investițiilor capitale în alte întreprinderi (investiții financiare);

coeficenții la plata dividendelor și ai solvabilitatii;

rentabilitatea producției;

rotația activelor.

Acest sistem de indicatori necesită, în opinia noastră anumite precizări.

81

Indicatorul profitului net după achitarea impozitelor, calculat la o acțiune constituie o modificare a indicatorului venitului la o acțiune și utilizarea lui independents nu este rațională, deoarece nu reflectă procesul de dezvoltare a corporației, fiindcă profitul net poate create și în cazul încetării activitatii corporației.

Indicatorul valorii pe piata a acțiunii. Deoarece în listele bursei moldovenești sunt incluse acțiunile câtorva zeci de emitenți, apoi la majoritatea acțiunilor stabilirea valorii de piata este dificilă din cauza subaprecierii generale a acțiunilor, pieței nedezvoltate a hârtiilor de valoare, lipsei de tranzacții regulate cu ele nu numai pe piața bursieră, ci și pe cea extrabursieră. În afară de aceasta, răbufnirile valorii de piata se explică, de regulă, nu atât prin rezultatele mai bune ale activitatii corporațiilor, cât prin procesele de răscumpărare a pachetelor de acțiuni la redistribuirea proprietatii și de aceea acest indice nu este semnificativ.

Indicatorul structurii activelor și pasivelor nu este ceva separat, ci reprezintă, la rândul său, un subsistem de indicatori destul de complex și necesită metode speciale de analiză.

Indicatorul structurii de utilizare a profitului: impozite, dividende, dezvoltarea producției, activitati sociale în condițiile perioadei de tranziție nu este rațional pentru estimarea activitatii corporației. Astfel, dacă, bunăoară, corporația nu plătește dividende, nu finanțează activitati sociale plătește mai puține sau mai multe impozite, aceasta nu oferă destule temeiuri pentru a aprecia activitatea financial ca fiind ineficientă.

Indicatorul structurii cheltuielilor este în esența sa mai mult economic decât financiar, deoarece reflectă proprțiile existente ale producției și gestiunii, precum și caracterul proceselor inflaționiste în economia în ansamblu.

Experiența calculării și analizei unui cere larg de indicatori financiari a permis formarea următorului sistem de indicatori ai estimării eficienței gestiunii financiare:

veniturile ca indicator generalizator al dezvoltării corporației;

veniturile la 1 acțiune;

investiții financiare;

coeficientul lichiditatii;

indicatorul amenzilor și penalitatilor, plătite pentru încălcarea disciplinei financiare. La calcularea acestor indicatori trebuie să se țină cont de următoarele.

Venitul global al corporației se poate calcula indiferent de faptul dacă ține sau nu corporația bilanț consolidat, dacă promovează o politică de calcul unică sau nu și dacă acesta constituie suma veniturilor tuturor întreprinderilor din componența sa:

Vc = EkaVi unde Vc înseamnă veniturile corporației;

k – coeficientul ce include scontul la achitările nemonetare;

82

a – coeficientul de estimare a riscului calculelor incomplete și imperfecte;

Vi – veniturile întreprinderii i din componența corporației, i = 1-N;

N – numărul întreprinderilor ce fac parte din corporație.

Calculul indicatorului veniturilor la o acțiune este destul de simplu pentru o corporație ce emite un singur tip de acțiuni. Pentru corporațiile întreprinderile căreia sunt societati pe acțiuni independente, procedura se poate efectua în două etape.

La prima etapă se stabilește numărul acțiunilor simple, ce pot fi acceptate pentru calculul conform următoarei formule:

Nac = ENasX Sas / Sac

unde Nac – numărul acțiunilor corporației, un.;

Nas – numărul acțiunilor simple ale întreprinderii i, i = 1.N;

Sas – numărul nominal al acțiunilor întreprinderii i;

Sac – numărul nominal al acțiunilor acceptate pentru calcul (achitări);

În continuare să determinăm mărimea venitului la o acțiune a corporației prin repartizarea venitului total al corporației (Vc) la numărul acțiunilor corporației (Nac). Pentru utilizarea acestui indicator în dinamica lui este necesar să fie asigurată comparabilitatea lui cu, dacă în perioada examinată a avut loc vreo emisie și amplasarea suplimentară a acțiunilor.

Cel mai important, în opinia noastră, pentru aprecierea potențialului financiar al corporației este indicatorul investițiilor capitale, care e rațional să fie structurat în modul următor:

investiții pe termen lung în cadrul corporației;

investitii în activitatea de cercetări științifice;

investitii în procurări și fuziuni.

Estimarea investițiilor capitale în corporație trebuie să se calculeze: a) în mărimi absolute; b) în mărimi relative ca cotă în venitul total al corporației. În afară de aceasta trebuie calculați indicatorii de fondointensivitate și randament pentru evaluarea eficienței efectuării investițiilor capitale.

Investițiile în activitatea de cercetări științifice reprezintă un indicator important pentru aprecierea eficienței în dezvoltarea corporației cu întreprinderi avansate din punct de vedere al tehnologiei și progresului științific. Pentru dezvoltarea corporator naționale trebuie prevăzută nesupunerea la impozite a mijloacelor financiare investite în activitatea de cercetări științifice, precum și a investițiilor financiare în dezvoltarea bazei de producție ce depasesc suma defalcărilor de amortizare.

Un bloc aparte trebuie să formeze indicatorii investițiilor capitale în alipiri și fuziuni. Astfel, dezvoltarea pe orizontală, verticală sau în conglomerat a corporației trebuie să fie stabilită în funcție de obiectivele ei de dezvoltare pe termen lung sau mediu. Deoarece principalul indicator al

83

oportunitatii este creșterea valorii pe piata a corporației (veniturilor, profitului ei), ceea ce se poate stabili după o anumită perioadă de timp după efectuarea investițiilor capitale, e necesar să se calculeze cheltuielile anuale pentru procurările și fuziunile efectuate anterior sau în perioada de calcul:

CHea =CHft – CHfpa

unde Chea – cheltuielile globale în rezultatul extinderii activitatii corporației;

CHft – cheltuielile în perioada de analiză a fuziunilor trecute;

Chfpa – cheltuielile pentru fuziunile efectuate în perioada analizată.

Concomitent cheltuielile pentru fuziune este bine să fie comparate cu costurile pe piata a cheltuielilor efectuate de companie până la fuziunea respectivă.

Estimarea efectului sinergetic reprezintă o sarcină metodică aparte, deoarece nu există un concept unic referitor la evaluare în caz de fuziune și alipire a întreprinderilor.

Dacă în economiile stabile drept indicatori ai unui asemenea efect sinergetic pot fi indicatorii creșterii valorii pe piata a acțiunilor, creșterea dividendelor la o acțiune, apoi în condițiile economiei tranzitorii drept indicator poate servi reducerea datoriei de creditor și debitor a corporației cu condiția creșterii veniturilor în prețuri comparabile.

Necesitatea calculării indicatorilor capacitatii de piată și a lichiditatii curente trebuie să se determine în conformitate cu cerințele respective ale actelor normative.

Concomitent valorile normative necesare privind solvabilitatea și lichiditatea curentă, privind mărimea critică și termenele datoriei de creditor compromise sunt formale, care, în opinia noastră, destabilizează gestiunea corporator într-o măsură mai mare, decât contribuie la asanarea lor financial.

Indicatorul penalitatilor și amenzilor plătite, după structura relațiilor financiare, caracterizează calitatea activitatii financiare în cadrul corporației și poate fi calculat ca sumă a amenzilor plătite minus sumele plătite, pe care corporația (întreprinderile ei) le revendică în instanțele judiciare.

AMC = £ AM; – Si unde AMC – amenzile plătite de corporate pentru încălcările financiare, lei/an;

AMi – amenzile plătite de întreprinderea i pentru încălcările financiare, lei/an;

Si – suma amenzilor, penalitatilor impuse, revendicate de întreprinderea i în instanțele de judecată, lei/an.

Analiza complexă a unui asemenea sistem de indicatori (tab. 23) permite de aprecia nivelul activitatii financiare în cadrul corporației: a determina valorile de prognoză posibile, ținând cont de resursele financiare selectate și sistematizate.

84

Tabelul 23 Sistemul de indicatori utilizați la evaluarea eficienței gestiunii financiare în administrarea

corporativă

Calculul coeficienților financiari, suplimentar la sistemul de indicatori propus, apare ca oportun pentru diagnosticul stării financiare curente. Pentru ca acești indicatori să reflecte procesele financiare în corporate, aceștia trebuie calculați nu în baza unei simple însumări sau a determinării medianei la întreprinderile din cadrul corporației, ci ținând cont de următoarele principii metodice:

85

activele și pasivele corporației nu sunt echivalente cu suma activelor și pasivelor întreprinderilor din componența corporației;

deoarece proprietatea companiilor fiice, de regulă, este diversificată, trebuie stabilit capitalul, ce asigură realizarea obiectivelor corporației;

dat fiind faptul că structurile corporative sunt, de regulă, fie larg integrate (pe orizontală și verticală), fie niște conglomerate, de aceea este necesară calcularea fluxurilor monetare acumulate, redistribuite și consumate nemijlocit pentru asigurarea proceselor reproductive din cadrul corporației;

trebuie să se aibă în vedere că din contul redistribuției în cadrul corporației a volumelor de lucrări, iar, prin urmare, a mijloacelor bănești, precum și a mijloacelor de investire, indicatorii financiari ai întreprinderilor aparte din cadrul corporației se pot înrăutati concomitent cu creșterea efectului sumar;

• valorile coeficienților financiari în perioadele analizate pot avea dinamică diferită.
Sistemul de indicatori propus se caracterizează prin unitate internă, reflectă direcțiile

principale de asigurare financiară cu resurse a procesului reproductiv din corporate și rezultatele acestuia, permite elaborarea propunerilor pentru perfecționarea gestiuniifinanțelor corporației în ansamblu și în cadrul verigilor ei separate.

Capitolul III. PERFECȚIONAREA GESTIUNII FINANȚELOR ÎN ADMINISTRAREA CORPORATIVĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA

3.1. Experiența acumulată §i probleme în procesul de dezvoltare a gestiunii

corporative din Republica Moldova

Ca rezultat al privatizării întreprinderile de stat au devenit societati pe acțiuni, în cadrul cărora au fost aplicate elemente ale administrării corporative sau managementului corporativ pentra crearea unui nou sistem de motivație, care să permită unirea lor în corporații mari pentra a spori potențials economic al tarii. Structura lor organizatorico-juridică, însă, a rămas cea veche:

Adunarea generală a acționarilor;

Consiliul societatii 1;

Organul executiv;

Comisia de cenzori;

Registratorul societatii.

Precum se știe, în dependent de statul unde isi desfasoară activitatea, societatea pe acțiuni are anumite trăsături individuale. Piața valorilor mobiliare a Republicii Moldova este reglementată de un număr mare de acte legislative și normative. Printre acestea: Legea cu privire la societatile pe acțiuni, Legea privind fondurile de investiții, Legea cu privire la Bursa de Valori etc.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare din Republica Moldova (fondată în anul 1992) este responsabilă de cadrul legislativ, reglementează activitatea emitenților, a participanților profesioniști la piața valorilor mobiliare (brokeri, dealeri, registratori etc.), ceea ce oferă posibilitatea de a forma subiecții, principalii participanți la relațiile corporative. Acești subiecți, după părerea noastră, sunt:

Acționarii instituționali (fondurile de investiții, băncile, grupurile financiar-industriale, trusturile);

Consiliul societatii (50 acționari > 3 persoane; > 50 acționari > 5 persoane);

Administrația corporativă (în majoritatea întreprinderilor au rămas la conducere directorii întreprinderilor de stat, cu toate că se simte tendința de restructurare a cadrelor);

Comisia de cenzori.

În rezultatul estimării și analizei proprii am determinat că structura capitalului corporativ, în mediu pe republică, conform politicii de privatizare, reprezintă:

20% – cota colectivului întreprinderii privatizate;

80% cota participanților la privatizare (fondurilor de investiții, trusturilor, băncilor, altor societati pe acțiuni, persoanelor fizice etc.).

În realitate structura actuală se prezintă în modul următor:

1 În societatile pe acțiuni de tip închis atribuțiile Consiliului societatii le poate exercita Adunarea generală a acționarilor.

87

circa (până la) 20% – colectivul întreprinderii privatizate;

circa 45% – fondurile de investiții, trusturile;

5-35% – persoanele fizice.

În societățile pe acțiuni industriale cu ponderea mare a furnizorilor naționali:

circa (până la) 20% – colectivul întreprinderii privatizate;

circa (până la) 20% – furnizorii;

circa 30% – fondurile de investiții, trusturile;

• circa (până la) 10% – persoanele fizice.

• În unele corporații colectivele au acumulat circa 70-80%.

Adunarea generală a acționarilor

Registrator / \ Comisia de cenzori /

Registrator independent / \ Auditul extern

Administrația

Consiliul societatii

Figura 7. Modelul moldovenesc de gestiune corporativă

Conform analizei efectuate în baza datelor din Anexa 1- Întreprinderile certificate din Republica Moldova – modelul moldovenesc de administrare corporativă poate fi prezentat ca în figura 7.

Analizând actele legislative și normative: Legea cu privire la societatile pe acțiuni, Legea privind fondurile de investiții, Legea cu privire la Bursa de Valori etc., conchidem că elementele esențiale ale gestiunii corporative rezidă în drepturile acționarilor, care sunt:

să participe la adunările generale ale acționarilor, să aleagă și să fie ales în organele de conducere ale societatii;

să ia cunoștinta de materialele pentru ordinea de zi a adunării generale a acționarilor

să ia cunoștinta și să facă copii de pe documentele societatii, accesul la care este prevăzut de lege, de statut sau de regulamentele societatii;

să primească dividendele anunțate în corespundere cu clasele și proporțional numărului de acțiuni care ii aparțin;

să înstrăineze acțiunile care ii aparțin, să le pună în gaj sau în administrare fiduciara;

88

să ceara răscumpărarea acțiunilor care ii aparțin, în cazurile prevăzute de lege sau de statutul societatii;

să obțină o parte din bunurile societatii în cazul lichidării ei;

Acționarul deținător de acțiuni ce nu dau dreptul la vot poate participa la discutarea chestiunilor ordinii de zi a adunării generale a acționarilor.

Statul poate avea doar un singur reprezentant intr-o societate.

Persoanele cu funcții de răspundere ale societatii, cu excepția membrilor consiliului societatii, nu pot fi reprezentanți ai acționarului.

Drepturile suplimentare ale acționarilor:

(1) Acționarii care dețin eel puțin 5% din acțiunile cu drept de vot ale societatii, au de
asemenea dreptul:

să introducă chestiuni în ordinea de zi a adunării generale anuale a acționarilor;

să propună candidați pentru membrii consiliului societatii și ai comisiei de cenzori;

să adreseze instanței judecătorești cerere în vederea lichidării societatii daca. în cursul a doua și mai multe adunări generale, acționarii nu au ales consiliul societatii;

să ceara convocarea ședinței extraordinare a consiliului societatii.

(2) Acționarii care dețin eel puțin 10% din acțiunile cu drept de vot ale societatii, au de
asemenea dreptul, în modul prevăzut de lege, de alte acte legislative și de statutul societatii:

să ceara stabilirea costului plasării acțiunilor societatii, în temeiul raportului organizației de audit sau al altei organizații specializate ce nu este persoană afiliată a societatii;

să ceara efectuarea de controale extraordinare ale activitatii economico-financiare a societatii;

să adreseze instanței judecătorești cerere de reparare a prejudiciului cauzat societatii de persoanele cu funcții de răspundere în urma încălcării intenționate sau grave de către acestea a prevederilor Legii cu privire la societatile pe acțiuni sau ale altor acte legislative.

(3) Acționarii care dețin eel puțin 25% din acțiunile cu drept de vot ale
societatii, au de asemenea dreptul să ceară convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor
în modul stabilit de lege și de statutul societatii.

Dividendele care nu au fost primite de acționar din vina S.A. în decursul a 3 ani de la data apariției dreptului de primire a acestora se tree la venitul societatii și nu pot fi revendicate de acționar.

Acțiunile corporației ce necesită aprobarea Adunării generale a acționarilor.

Adunarea generală a acționarilor – ca principalul organ de conducere – are următoarele atribuții exclusive:

89

aprobă statutul societatii în redacție nouă sau modificările și completările aduse în statut, inclusiv cele ce țin de schimbarea claselor și numărului de acțiuni autorizate spre plasare, de convertirea, denominalizarea, consolidarea sau distribuirea acțiunilor societatii.

hotăraste cu privire la modificarea capitalului social cu excepția cazurilor prevăzute;

aprobă regulamentul consiliului societatii, alege membrii lui și sistează înainte de termen împuternicirile lor, stabilește cuantumul retribuției muncii lor, remunerațiilor anuale și compensațiilor, precum și decide cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor consiliului societatii;

aprobă regulamentul comisiei de cenzori, alege membrii ei și sistează înainte de termen împuternicirile lor, stabilește cuantumul retribuției muncii lor și compensațiilor, precum și hotăraste cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere a membrilor comisiei de cenzori;

confirmă organizația de audit și stabilește cuantumul retribuției serviciilor ei;

hotăraste cu privire la încheierea tranzacțiilor de proporții: 25-50%;

aprobă clasele și numărul de obligațiuni autorizate spre plasare;

examinează darea de seama financiară anuală a societatii, aprobă darea de seamă anuală a consiliului societatii și darea de seamă anuală a comisiei de cenzori:

aprobă normativele de repartizare a profitului societatii;

decide cu privire la repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale, sau la acoperirea pierderilor societatii;

hotăraste cu privire la modificarea tipului societatii, reorganizarea sau lichidarea ei;

• aprobă bilanțul de divizare, bilanțul consolidat sau bilanțul de lichidare a societatii;

Adunarea generală a acționarilor, dacă statutul societatii nu prevede altfel, de asemenea aprobă:

direcțiile prioritare ale activitatii societatii;

modul de înștiințare a acționarilor despre ținerea adunării generale, precum și modul de prezentare acționarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunării generale pentru a se lua cunoștința de ele;

regulamentul organului executiv al societatii și deciziile privind numirea conducătorului acestuia sau încetarea înainte de termen a împuternicirilor lui, privind stabilirea cuantumului retribuției muncii lui, remunerației și compensațiilor, privind tragerea lui la răspundere sau eliberarea de răspundere;

dările de seama trimestriale ale organului executiv al societatii;

90

e) hotărârile privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor și reprezentantelor, privind numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor lor.

Alt organ principal al gestiunii corporative este Consiliul societatii. Consiliul societatii reprezintă interesele acționarilor în perioada dintre adunările generale și, în limitele atribuțiilor sale, exercită conducerea generală și controlul asupra activitatii societatii. Consiliul societatii este subordonat Adunării generale a acționarilor.

Consiliul societatii are următoarele atribuții exclusive:

decide cu privire la convocarea Adunării generale a acționarilor;

aprobă valoarea de piata a bunurilor ce constituie obiectul unei tranzacții de proporții;

decide cu privire la încheierea tranzacțiilor de proporții prevăzute la 25 – 50%;

încheie contracte cu organizația gestionară a societatii;

confirmă registratorul societatii și stabilește cuantumul retribuției serviciilor lui;

decide cu privire la mărirea capitalului social în cazurile prevăzute, precum și modifică în legătură cu aceasta statutul societatii (Consiliul societatii are dreptul să ia decizii privind majorarea capitalului social cu eel mult 50% din valoarea acestuia la data ultimei adunări generale a acționarilor. In acest caz, acționarii societatii dispun de dreptul preferențial de subscriere la acțiuni proporțional cotei de acțiuni pe care le dețin);

aprobă prospectul de emisiune suplimentară de acțiuni, rezultatele emiterii suplimentare de acțiuni, precum și modifică în legătură cu aceasta statutul societatii;

h) decide, în cursul anului financiar, cu privire la repartizarea profitului net, la folosirea

capitalului de rezervă și a celui suplimentar, precum și a mijloacelor fondurilor speciale ale

societatii;

i) înaintează, la Adunarea generală a acționarilor, propuneri cu privire la plata dividendelor

anuale și decide cu privire la plata dividendelor intermediare;

j) aprobă fondul sau normativele de retribuire a muncii personalului societatii;

k) decide cu privire la aderarea societatii la asociație sau la o altă uniune;

1) decide în orice alte probleme prevăzute de lege și de statutul societatii.

Chestiunile ce țin de competența consiliului societatii nu pot fi transmise spre examinare organului executiv al societatii. Consiliul societati prezintă Adunării generale a acționarilor raportul anual cu privire la activitatea și funcționarea societatii, întocmit în conformitate cu legislația privind valorile mobiliare, cu statutul societatii și cu regulamentul consiliului societatii, precum și informația privind remunerarea persoanelor cu funcții de răspundere. Membra al consiliului societatii nu poate fi persoana care:

a) este membra a cinci consilii ale altor societati înregistrate în Republica Moldova;

91

din oficiu reprezintă o societate care fata de societatea dată este întreprindere afiliată sau societate dependent;

este membra al comisiei de cenzori a societatii date;

o altă persoană a cărei calitate de membra al consiliului societatii este limitată de lege sau de statutul societatii.

In societatea cu un număr de acționari și deținători nominali de acțiuni de peste 50, consiliul societatii se alege prin vot cumulativ.

Statutul societatii poate să prevadă vot cumulativ la alegerea consiliului societatii și în cazul în care societatea are un număr mai mic de acționari și deținători nominali de acțiuni ale societatii.

Alt element al gestiunii corporative este Administrația, care se prezintă prin organul executiv al societati, care poate fi colegial (comitet de conducere, direcție) sau unipersonal (director general, director),

Membrii organului executiv și alți angajați ai societatii pot fi aleși în consiliul societatii, dar nu pot constitui în el majoritatea.

Comisia de cenzori a societati este de asemenea un element important al gestiunii corporative..

Membri ai comisiei de cenzori pot fi atât acționarii societatii, cât și alte persoane. Cel puțin unul dintre membrii comisiei de cenzori trebuie să fie contabil autorizat în condițiile legii sau contabil-expert (auditor) 1.

Membri ai comisiei de cenzori a societati nu pot fi:

• membrii consiliului societatii;

lucratorii organului executiv sau ai contabilitatii societatii;

gestionarul societatii;

persoanele necalificate în contabilitate, finanțe sau economie;

Comisia de cenzori se alege (se numește) pe un termen de la 2 până la 5 ani.

Pentru ca gestiunea corporativă să fie transparent este necesară elaborarea unor dări de seamă specializate.

In dările de seamă specializate lunare, trimestriale și anuale ale emitenților și participanților profesioniști la piața hârtiilor de valoare se includ: pentru emitent (societatile pe acțiuni de tip deschis):

a) dările de seama lunare:

• Lista acționarilor emitentului, care dețin peste 5 la sută din numărul total al acțiunilor cu drept
de vot amplasate de emitent (forma EM-3).

1 În modelul romdn la societatile în care statul deține eel puțin 20% din capitalul social, unul dintre cenzori va fi recomandat de Ministerul Finanțelor. Numărul cenzorilor trebuie sa fie impar.

92

b) dările de seama trimestriale:

Lista persoanelor juridice la care emitentul deține eel puțin 25 la sută din capitalul statutar (forma EM-4);

Informația privind direcțiile de investire a mijloacelor atrase în rezultatul emisiei hârtiilor de valoare (forma EM-7);

Darea de seamă privind mișcarea capitalului statutar al emitentului (forma EM-8);

Informația privind dividendele și dobânzile calculate pentru hârtiile de valoare ale emitentului (forma EM-10);

Darea de seamă privind tranzacțiile înregistrate (forma EM-11) – în cazul în care emitentul ține registrul acționarilor săi independent;

Calculul valorii activelor nete ale societatii pe acțiuni;

c) dările de seama anuale:

• Lista persoanelor cu funcții de răspundere ale emitentului (forma EM-1);

Lista persoanelor afiliate ale emitentului (forma EM-2);

Lista filialelor și reprezentanțelor emitentului (forma EM-5);

Informația privind reorganizarea emitentului (forma EM-6);

Tipurile hârtiilor de valoare emise de emitent (forma EM-9);

Copiile proceselor-verbale ale adunărilor generale.

In afară de dările de seamă specializate lunare, trimestriale și anuale, emitentul este obligat să dezvăluie informația despre faptele și evenimentele esențiale, care au efect asupra activitatii lui financiar-economice în corespundere cu punctul 5.5. al Regulilor provizorii de efectuare a operațiunilor cu hârtiile de valoare, aprobate prin decizia Comisiei de Stat pentru Piața Hârtiilor de Valoare nr,19/l din 10 august 1995.

Astfel, a fost creat modelul gestiunii corporative a economiei naționale, ce ține cont de particularitatile ramurilor economice și în special de partea financiară, un model unic în felul său, având în vedere că începutul acestui proces a fost pus în ianuarie 1992, când s-a reglementat regimul juridic al societatilor pe acțiuni.

Analiza materialelor disponibile și publicațiilor în problemele formării și dezvoltării corporațiilor ne permite să facem următoarele concluzii.

În dreptul și practica occidentală conceptul de corporație este echivalent cu eel de persoană juridică.

Una din definițiile corporației este: uniune colectivă, organizație recunoscută ca persoană juridică bazată pe capital comun (cote de participare comune) și care îndeplinește o activitate benefică pentru societate.

93

• Astfel corporația nu este o simplă adunare de oameni, indivizi, ci este o asociație, o uniune de
persoane, corespunzător organizate, gestiunea căreia este determinate de interesele de grup ale
persoanelor ce intră în componența acesteia și care acționează ca un tot întreg în numele ei.

Dar nu toate uniunile sunt corporații.

Corporația este nu numai o uniune de oameni, ci și o uniune de capitaluri. Numărul de persoane, ce au pus la dispoziție capitalurile pentru organizarea activitatii corporației (mărimea capitalului investit poate fi stabilită cu exactitate în orice moment al fiintarii corporației)

Corporația este o uniune de persoane pentru îndeplinirea unei activitati sociale benefice (ceea ce de fapt nu este specificat în nici o lege astfel, ele activând și după principiul: „E permis tot ce nu este interzis". Activitatea corporațiilor se evidențiază în toate domeniile: comerț., industrie extractivă, de deservire, activitatea financiară etc.

Corporația – este și persoană juridică, astfel încât uniunea colectivă se transformă în corporate după obținerea statutului de persoană juridică, ceea ce are loc după înregistrarea ei de către organele de stat.

În știința managerială procesul dezvoltării managementului corporativ se bazează pe clasificare. Putem clasifica corporațiile din punctul de vedere al competitivitatii. Modelul moldovenesc de gestiune corporativă evidențiază patru nivele de competitivitate [127, p. 104], caracteristice corporațiilor:

Companiile de nivelul 1 se mulțumesc a efectua lucrări, a fabrica produse fără a pregăti surprize pentru concurenți și consumatori;

Companiile de nivelul II tind ca sistemele lor de producție să corespundă pe deplin nivelurilor (standardelor) respective, stabilite de principalii lor concurenți.

Companiile de nivelul III de competitivitate creează asemenea sisteme de dirijare, ce influențează activ asupra procesului de producție, contribuind la dezvoltarea și perfecționarea lui.

Companiile care au atins eel de al IV-lea nivel de competitivitate se caracterizează prin faptul că reușita lor în lupta concurențială devine tot mai mult nu atât funcție de producție, cât funcție de dirijare a producției. Ele depasesc concepțiile concurenților cu mulți ani înainte, ceea ce la asigură succesul pe o perioadă îndelungată.

Corporațiile pot fi clasificate din punctul de vedere al atitudinii fata de angajați. Acest criteriu de clasificare propus de savantul cu renume mondial I. Ansoff reprezintă clasificarea corporațiilor din punctul de vedere al atitudinii fata de angajați și anume:

I. Conceptul de „corporație ca ma§ină".

Corporațiile și metodele lor de prezentare preocupă reprezentantii științelor economice în ultimii eel puțin 100 de ani. Se consideră că organizațiile industriale, ce au apărut în rezultatul

94

revoluției industrial, aparțineau doar fondatorilor. Organizațiile erau utilizate ca mașini, funcțiile cărora se limitau la deservirea fondatorilor. Din această cauză principala, dacă nu unica funcție a acestor organizații era de a produce profit.

La o asemenea interpretare a corporației lucrătorii acesteia erau considerați drept un fel de mașini sau / și părți componente ale acestei mașini.

Viața personală a lucrătorilor în afara întreprinderii nu exista. Cu cât mai sus se ridica

lucrătorul / personalul pe scara ierarhică a corporației, cu atât mai mare era răspunderea sa, respectiv și libertatea vieții sale personale. Viața personală a devenit încă o piesă în mașina corporației.

Conceptul de corporate ca mașină s-a păstrat atâta timp, cât erau asigurate următoarele condiții;

Stăpânul, Proprietarul are cu adevărat putere nelimitată asupra lucrătorilor și poate s-o utilizeze; poate că-1 angajeze și să-i demisioneze sau poate utiliza alte metode de a stimula sau pedepsi lucrătorii în măsura în care el consideră necesar.

Pericolul lipsurilor, neajunsurilor economice, legate de șomaj sunt pentru angajații un rise real și foarte serios.

3. Calificarea lucrătorilor trebuie să fie în general joasă, pentru ca forța de muncă să poată fi
ușor procurată.

4. Nivelul studiilor, dezvoltării personale și cerințele lucrătorilor trebuie să fie relativ scăzut.
Posibilitatea de creștere a numărului de companii în genere a început să fie limitată de

autofinanțare. De aceea foarte multe întreprinderi, firme au devenit obștești sau au fost absorbite de altele. Proprietatea lor a fost distribuită între un număr uriaș de acționari, care intrau foarte rar în contact direct cu lucrătorii. Drept rezultat dispare stăpânul, apare managementul. Apariția managementului, ce era departe de conceptul „proprietate" a fost însoțită de formarea și dezvoltarea sindicatelor, creșterea asigurărilor sociale și economice, ceea ce minimiza riscul restricțiilor economice pentru lucrători.

Perfecționarea utilajului necesita acum un nivel de calificație mai mare a muncitorilor. Cu cât calificația era mai înaltă cu atât mai greu putea fi înlocuit muncitorul, care, la rândul său, era mai puțin dispus să aibă o viata asemănătoare cu viața unei mașini.

II. Conceptul de „corporație în calitate de organism"

După 1945 treptat se formează un nou concept: corporația ca organism, în corespundere cu care corporației i se atribuiau propria viata și propriile obiective, începe să se profileze convingerea că principalele ei obiective, ca și ale orișicărui organism, sunt creșterea și supraviețuirea. Profitul corporației este privit ca și oxigenul pentru organism: necesitate dar nu sensul vieții.

95

In urma dispersiei proprietatii corporator din cauza caracterului ei temporar, cauzat de speculațiile bursiere, se pierde încrederea în managementul administrativ. Administrația e nevoită să-și asume întreaga răspundere pentru adoptarea deciziilor. Devine evident că atitudinea muncitorilor fata de munca lor are o atribuție directă asupra calitatii și cantitatii muncii.

Ministerul Sănătatii, Învatamântului și Asigurării Sociale din SUA în urma unor investigatii a subliniat că muncitorii erau nesatisfăcuți de munca plictisitoare, neinteresantă, monotonă, fapt ce afecta economia tarii. Cu cât calificația muncitorului era mai mare, cu atât mai greu îi era șefului (managerului superior) să-i dea ordine referitor la îndeplinirea sarcinii respective.

După 1945 a început venirea intensă în sfera businessului a tinerilor specialiști creșterea încrederii lor în faptul că ei isi pot asigura cariera cu forțele proprii. Tinerețea, mobilitatea afecta competența. Schimbarea rapidă a conducătorilor a devenit un fenomen normal. Principala funcție a noului torent era de a introduce inovații – principala trăsătură caracteristică opusă concepției de mașină. Astfel a prins a se afirma ideea de corporate ca organism.

Pentru lucrători era tentant să se simtă creierul corporației. Insă creierul doar propune, restul fac sau distrug oamenii – corpul corporației și mediul ei. Produsul instruirii în școli, unde era permisă libertatea comportamentului, al serviciului militar, unde cu ei s-au comportat ca cu niște mașini, a făcut dificilă subordonarea lor puterii corporației.

III. Conceptul de „corporație în calitate de organizație"

Chiar de la început corporația a fost considerată organizație, dar ce este aceasta, ce se subînțelege prin cuvântul „organizație” s-a definit mai târziu.

Organizația este:

un sistem ce urmărește un scop

parte components a unui sau mai multor sisteme

părțile componente ale căruia – oamenii – au scopuri personale.

Prima caracteristică a fost Maturată de concepția corporației ca mașină. A doua a fost abandonată, deoarece nu recunoaște independența de mediu. A treia – pentru că nu permite analogia cu organismul.

I. Ansoff [86], de asemenea, demonstrează că acționarii au o viziune proprie asupra corporației – corporația din punctul de vedere al acționarilor. Prezentarea corporației ca organizație înseamnă o viziune din punctul de vedere al acționarilor.

Acționari sunt toate persoanele din interiorul sau exteriorul organizației, asupra cărora influențează direct activitatea corporației.

Din punctul de vedere al acționarilor în corporate au loc schimburi de 6 tipuri (Fig. 8):

Schimbul banilor pe munca angajaților năimiți;

Schimbul banilor pe mărfurile și serviciile furnizorilor;

96

Schimbarea mărfurilor și serviciilor pe banii consumatorilor;

Schimbul banilor, plătiți mai târziu, pe banii primiți acum de la investitori și arendatori;

Schimbul banilor, plătiți acum pe banii, ce vor fi primiți de la debitori mai târziu;

Schimbul banilor pe mărfuri și servicii (de ex. pe apă, asigurarea curateniei publice, securitate).

Figura 8. Corporația din punct de vedere al acționarilor

Analiza relațiilor dintre corporatii și acționari vorbește despre faptul că, în sens larg, corporația face doar două lucruri: consumă și face posibil consumul. Corporația face consumul posibil, producând mărfuri și servicii, de asemenea asigură pe alții cu bani, pe baza cărora aceștia pot procura mărfuri și servicii. Bogatia, produsă de corporate, este rezultatul dintre consumul personal și consumul, pe care ea îl face posibil. În același timp, corporația poartă răspundere pentru distribuirea profitului, precum și pentru echitatea acestuia. Echitatea nu înseamnă egalitate. In viziunea cea mai răspândită ea înseamnă Maturarea mizeriei. Când între management și lucru (muncă) nu există o înțelegere privitor la faptul, ce este considerată distribuirea echitabilă, corectă a profitului, produs de corporate, eel puțin una din părți se va simți exploatată.

Inițial corporația era considerată ca unealtă a proprietarilor. Conceptul de organizație se deosebește din 2 puncte de vedere:

97

Corporația este considerate ca utilaj pentra toți acționarii. Din punctul de vedere al societatii deservirea intereselor investitorilor poate să nu fie o sarcină superioară apărării intereselor unei sau altei părți a acționarilor.

Corporația are anumite obiective, isi poate alege obiectivele și metodele de atingere a acestora.

Corporațiile din punctul de vedere al deținerii pachetelor de control. Cu cât numărul acționarilor și / sau volumul capitalurilor este mai mare și viceversa, cu atât se delimitează mai mult proprietatea de management. Din aceste considerente A. Berle a evidențiat următoarele etape de dezvoltare a corporator contemporane:

La prima etapă se atribuie corporațiile, în cadrul cărora deținătorii capitalurilor au o putere reală și totală și pot controla acțiunile administrației corporației, numărul de acționari-proprietari este mic, o parte din acționari activează în cadrul corporației. Astfel ei sunt interesați nu numai de cota parte a dividendelor, pe care trebuie să o primească, ci și de procesul de ridicare a eficienței corporației, de dezvoltarea și creșterea acesteia.

La etapa a doua sunt clasate corporațiile cu așa numitul pachet de control, adică un anumit număr de proprietari-acționari, cu ajutorul unui anumit număr de acțiuni realizează controlul corporației. Doar această „echipă" de acționari este în stare să implementeze deciziile și strategiile în cadrul corporației. Majoritatea acționarilor din această companie sunt disperați: au cote-părți prea mici sau se află la o depărtare prea mare și nu sunt interesați prea mult de activitatea corporației. Chiar dacă fiecare acționar are dreptul la vot, din cauza dezorganizării în procesul votării sau în lipsa „programului" de votare, deseori pachetul de control nu este de 50%+l, ci un pachet ce constituie 20%, 15% uneori ajungând chiar la 1 -5% din capitalul statutar.

La etapa a trea se află corporațiile mari în care, datorită dispersiei mart a acțiunilor în rândurile unui număr mare de acționari (zeci, sute de mii, chiar milioane), controlul activitatii companiei este preluat de administrația corporației. Deținătorii hârtiilor de valoare-acțiunilor sunt acționari doar de formă și practic nu participă la luarea deciziilor. La această etapă de dezvoltare se observă transmiterea dreptului de vot prin procură reprezentanților. Proprietarii sunt interesați de mărimea dividendelor, pe când activitatea propriu-zisă a companiei iese din câmpul lor de vedere.

Etapa a patra de dezvoltare se conturează procesul de reuniune a micilor acționari de către companiile de asigurări, fondurile de pensii, fondurile de investiții2. Datorita acestui fapt (proces) asemenea tipuri de uniuni obțin posibilitatea de a controla acțiunile administrației corporației.

2 În unele țări: Rusia, România, etc. există „asociații ale acționarilor minoritari", care se ocupa de apărarea drepturilor / intereselor acționarilor mici / minoritari

98

Totodată și corporația are legătură doar cu un reprezentat, Maturându-se problema majorării personalului, necesar pentru întreținerea relațiilor cu acționarii.

Corporațiile din punctul de vedere al aprecierii mediului extern. Robert Albanese divizează companiile în următoarele stadii de dezvoltare, din punct de vedere al aprecierii mediului extern:

Primitivă;

Ad-hoc;

Reactivă;

Proactivă.

În general progresul de la o fază la alta depinde de evoluția în timp a organizației și de abordarea totală de către companie a procesului de planificare strategic! Tabelul 24 demonstrează distribuția a patru faze (stadii) între 186 de corporații, participante la un studiu de analiză a aprecierii mediului extern.

Tabelul 24

Etapele de apreciere a mediilor în diferite corporații, conform volumului de vânzări

1. La primul stadiu de dezvoltare (etapa primitivă) companiile văd mediul extern ca ceva
inevitabil. Companiile nu efectuează o analiză activă și sistematică a factorilor mediului extern și ii
acceptă așa cum sunt. Corporația privește mediul său extern ca ceva inevitabil și întâmplător.
Conducerea presupune că nu se poate face nimic pentru modificarea mediului extern și îl acceptă
așa cum este. Informațiile ce vin din mediul extern nu sunt utilizate ca instrument strategic pentru
dezvoltarea corporației.

La acest stadiu (Ad-hoc) managementul dezvoltă o activitate pentru identificarea unui număr mic de factori, forțe pentru analiza mediului extern, fiind mai sensibil fata de informațiile ce vin din afară, dar totuși fiind încă relativ inert. Dar administrația corporației încearcă să facă o legătură între modificările structurale ale mediului și planurile strategice ale firmei.

La faza (stadiul) a treia corporațiile monopolizează și controlează un număr mare de factori ai mediului extern. Se acordă atenție planurilor și modificărilor strategice pe piata. Se dezvoltă inițiativa companiilor în relațiile cu mediul extern. Corporațiile acordă o atenție deosebită

modificărilor ce au loc în cadrul corporațiilor – concurenții principali din ramura respectivă – pentru

stabilirea și aprobarea planurilor strategice corporative.

4. Corporațiile ce se află la această fază de dezvoltare utilizează diferite metode și tehnici

complexe de cercetare și analiză a mediului extern. La faza proactivă se află un număr foarte mic de

corporații – cele mai mari și puternice, care încearcă să modeleze mediul extern conform scopurilor

și misiunii corporației.

După cum arată analiza, în procesul lor de dezvoltare corporațiile din Moldova tree prin

patru etape (tab 25):

Tabelul 25
Principalele etape de dezvoltare a corporațiilor

La cea de a doua etapă de dezvoltare a corporațiilor are loc centralizarea grupului de întreprinderi , asigurând:

formarea portofoliului de comenzi ale consumatorilor și amplasarea comenzilor la întreprinderile corporației;

coordonarea tehnică în procesul executării comenzilor;

soluționarea problemelor privind relațiile cu clientura, în special a celor legate de plata pentru produsele finite;

întocmirea unor scheme de achitare treptată prin decontări și schimb de tip barter;

coordonarea politicii grupului de întreprinderi în domeniul investițiilor.

În această perioadă se Mocuiește managementul superior al întreprinderilor din grup, se stabilesc direcțiile de prioritare de activitate, se realizează o serie de programe investiționale pentru modernizarea întreprinderilor, ceea ce permite stabilizarea producției.

Etapa a treia poate fi considerată ca perioadă de consolidare a corporației. Experții afirmă că la această etapă trebuie să se producă un salt în dezvoltarea economiei naționale, iar principalele direcții ale activitatii societatilor pe acțiuni urmează a fi:

concentrarea atenției asupra noutatii produsului fabricat și, prin urmare, asupra problemelor de proiectare, activizare a cercetărilor și elaborărilor științifice.

reducerea cheltuielilor la fabricarea producției;

controlul strict și obținerea operativă a informației;

organizarea eficientă a vânzărilor;

intensificarea conlucrării cu marile structuri financiare (băncile) în scopul de a organiza livrările de utilaj pe termen lung în credit;

crearea întreprinderilor mixte, cu condiția obținerii tehnologiilor moderne, know-how.

Printre rezultatele principale în ce privește dezvoltarea corporațiilor la cea de a treia etapă pot fi menționate:

elaborarea strategiei de marketing pentru toate întreprinderile grupului, controlul pieței de desfacere a producției proprii;

crearea reprezentanțelor corporației și a întreprinderilor mixte în străinătate pentru extinderea exportului.

dirijarea strategică a întreprinderilor sale și concomitent exercitarea funcțiilor distributive: selectarea comenzilor de la consumatori, amplasarea comenzilor la întreprinderile corporației, coordonarea achitării la timp a platilor;

promovarea unei politici financiare rigide, abandoned unitatile de producție nerentabile și chiar introduced sistemul de dirijare anticriză.

Una din direcțiile importante de activitate a administrării corporative în această perioadă trebuie să fie consolidarea componentei financiare.

Autorul a efectuat în 2002 studiul de apreciere a activitatii societatilor pe acțiuni și perspectiva dezvoltării lor . Răspunsurile primite de la circa 90 manageri ai societatilor pe acțiuni au fost studiate, generalizate și s-au făcut următoarele concluzii.

Situația economico-financiară a companiilor era apreciată bună la 12% din numărul total de societatii (fata de 9%), satisfăcătoare – la 64% (fata de 71%), iar la 24% (fata de 20%) situația economică a companiilor era estimată ca nefavorabilă pentru activitate, bilanțul pentru situație nefavorabilă constituind (-12%) (fig.9).

Figura 9. Variația situației economico-financiare a companiilor

Studiul efectuat a demonstrat, că 15% din numărul companiilor participante la sondaj sînt insolvabile și necesită restructurare; 29% din managerii-respondenți au încheiat acorduri-

101

memorandum cu Consiliul creditorilor, 56% din numărul conducătorilor companiilor participante la sondaj considered oportună încheierea unui astfel de acord-memorandum.

Dat fiind faptul că capitalul social al corporației a fost constituit din acțiuni simple, acesta trebuie majorat din contul unor emisii suplimentare de acțiuni. Aceasta îi permite S.A. să-și îmbunătatească starea financial.

La etapa a patra de dezvoltare și formare a corporator în RM este necesară restructurarea a patru sfere-cheie: administrativă, de producție, de desfacere și financial (tab. 26).

Tabelul 26 Direcțiile de restructurare a corporațiilor

Toate aceste patru domenii funcțional trebuie considerate ca existând în interacțiune și interdependenta, concomitent blocul financiar trebuie considerat, în opinia noastră, principal

102

deoarece toate programele de restructurare sunt în felul lor producătoare de cheltuieli și, prin urmare, necesită asigurarea respectivă (fig. 10).

Figura 10. Interacțiunea dintre sferele funcționale de restructurare a corporației

După estimările specialiștilor realizarea activitatilor de restructurare menționate li va permite corporației în cinci ani să-și majoreze volumul de producție aproximativ de 2-3 ori, iar a produselor pentru export – de circa 2,5 ori.

Activitatea corporator din Republica Moldova poate fi prezentată prin intermediul întreprinderilor certificate din industria ușoară, alimentară și de constructs (vezi Anexa nr. 1).

Unul din sectoarele principale ale industriei ușoare din Republica Moldova este fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (articole tricotate și confecții). Industria articolelor de îmbrăcăminte din Republica Moldova cuprinde împletirea materiei prime (tricotajelor din în, bumbac, lână și fibre sintetice) și confecționarea din ea a articolelor tricotate, precum și confecționarea articolelor din stofă: îmbrăcăminte pentru bărbați, femei, copii, cat și producerea articolelor de ciorapărie.

Sectoral dat cuprinde circa 40 întreprinderi. 18 din ele sunt companii de talie mare și mijlocie (preponderent societati pe acțiuni). Celelalte sunt întreprinderi mici – întreprinderi particulare. Principalele companii mari și mijlocii din industria articolelor de îmbrăcăminte sunt următoarele:

• "Ionel" SA. – Chișinău – specializată în confecționarea costumelor pentru bărbați, femei și copii, pantaloni, sacouri;

"Dana" S.A. – Soroca – specializată în confecționarea paltoanelor, scurtelor, pantalonilor, jachetelor și fustelor;

103

"Bălțeanca" S.A. – Bălți – specializată în producerea paltoanelor pentru femei, bărbați, scurtelor;

"Rada" S.A. – Bălți – specializată în producerea articolelor de lenjerie de corp pentru femei, copii, bărbați;

"Tricon " S.A. – Cahul – specializată în producerea articolelor tricotate, confecțiilor și articolelor de ciorapărie;

"Flautex" S.A. – Bălți – specializată în producerea articolelor flusate (prosoape, halate etc.);

"Stil" S.A.- Soroca – specializată în confecționarea articolelor tricotate pentru femei, bărbați și copii ;

"Central de Mode" S.A. – Chișinău – specializat în producerea unui sortiment larg de articole de confecții;

"Steaua-Reds" – Chișinău, specializată în producerea articolelor tricotate și a confecțiilor;

"Succes" S.A. – Basarabeasca – specializată în producerea articolelor flausate;

"Infinity Inc." S.A. – Chișinău – specializată în producerea articolelor tricotate (lenjerie de corp);

"Stag" – Chișinău, specializată în producerea articolelor tricotate;

"Artizana" S.A. – Chișinău – specializată în producerea articolelor de confectii și artizanat;

"Astroline" S.R.L. – Chișinău – specializată în producerea unui sortiment larg al articolelor de confecții;

"PontF” S.R.L. – Chișinău – specializată în producerea unui sortiment larg al articolelor de ciorapărie;

"Zukko" S.R.L. – întreprindere mixtă moldo-germană – specializată în producerea confecțiilor.

In sector activează întreprinderi mari, mici și mijlocii – toate private (fie proprietate colectivă, fie proprietate individuală).

Al doilea sector cuprinde industria de prelucrare a cărnii, reprezentata de 2 companii mari cu aproximativ 800 de angajați fiecare și peste 40 întreprinderi mici și mijlocii (cu mai puțin de 100 angajați), întreprinderile mari sunt foste companii de stat care au devenit societati pe acțiuni. Cele mai mari companii care activează pe piata sunt "Carmez" S.A., "Basarabia-Nord" S.A., din cele medii "R&R" S.R.L., G.T "Mașcauțan", "Viloolvis" S.R.L., "Soro-Meteor" S.R.L., "Valul lui Traian" S.R.L., “Pegas SRL”.

Problema majora a acestor companii este aprovizionarea cu materie primă. Această problemă cuprinde atât aspectul cantitativ, cât și calitativ. Între companiile prelucrătoare de carne s-a stabilit în ultimii ani o concurenta dură pentru materia primă. Aceasta este cauzată de declinul în activitatea complexelor zootehnice (de bovine și porcine), care au fost distruse. În ultimii 5 ani se

104

înregistrează tendința de intensificare a activitatii fermierilor și gospodăriilor tarănești în domeniul creșterii cărnii.

Profitabilitatea la întreprinderile prelucrătoare este aproximativ de 3%. Actualmente 2 întreprinderi mari folosesc circa 20% din capacitatile lor de producție, altele folosesc circa 10% din capacitati și majoritatea sunt intr-o situație dificilă.

Al treilea sector este eel al constracțiilor, unde funcționează 832 companii cu autorizație pentru activitatea de constracții, din care 2/3 sunt cu capital privat. La 01.01.2002 au fost înregistrate 1022 companii cu diferite categorii de proprietate care isi desfasoară activitatea în sfera constracțiilor și 154 în design. Majoritatea lor sunt companii private cu 10-100 angajați.

Circa 81% din companii au mai puțin de 20 angajați. Aceste date includ persoane care activează ocazional, persoane care activează în numele și pe cont propriu și companii cu un singur angajat. Numărul de muncitori ce activează în acest mod diferă de la o etapă la alta a ciclului de afaceri, Muncitorii pot iniția întreprinderi mici pentru efectuarea lucrărilor de reparatii și mentenanta, pe bază de contract pe termen scurt.

În Moldova activează circa 20 de companii care anual înregistrează o cifră de afaceri mai mare de 10 mii lei. Nici unul din contractori nu deține mai mult de 5% din piața național! Mulți contractori fac parte din grape de companii ce activează în mai multe industrii. Aceste grape de firme deseori activează în sectoral de constracții privind producerea materialelor de constracții; acordarea serviciilor de transport; aprovizionarea cu apă și prelucrarea deșeurilor. Este necesar de menționat faptul, că contractorii mari în lume se specializează în ingineringul constracțiilor și lucrărilor de infrastructură. Ei elaborează designul, oferă servicii de management, aprovizionare și finanțare a proiectelor. Pentru a face o comparație, companiile mari din Japonia și UE au tendinta de participare activă și directă la constracții. Ei de asemenea pot fi lideri în formarea imagini industriei cât și în R&D. Toate cele menționate mai sus nu modifică stractura sectorului, deoarece aceasta depinde de cerere. In cadrul Republicii Moldova s-au realizat proiecte în domeniul constracțiilor în cooperare cu instituțiile financiare. De exemplu, pentru "Construcția drumului național Orhei" s-au implicat 10 contractori, trei bănd și instituții financiare internaționale. In anul 1999 s-a înregistrat eel mai înalt nivel de participare a capitalului străin în domeniul constracțiilor (circa 4,9%).

Este necesar de menționat ca pe lângă companiile mari în industrie activează întreprinderi mici și mijlocii. Numărul întreprinderilor nu s-a schimbat în ultimii 3 ani. Investitorii străini au cumpărat întreprinderi de producere a materialelor de constracții. Acestea sunt Uzina de Ciment din Râbnița și Knauf AG. În general în industrie se observă reducerea numărului de angajați, cauzată de reducerea volumului vânzărilor. Principali producători în domeniul materialelor de constracții sunt:

105

S.A. "Macon" – lider în fabricarea cărămizilor, întreprinderea este plasata în Chișinău și produce 8 tipuri de cărămizi. O partea din producție se exportă în România. În anul 1999 a deținut 50% din cota de piata.

S.A. "Anchir" (fabrica de cărămidă din Chirca, Anenii Noi) – al doilea producător de cărămizi din Moldova (30 km de la Chișinău).

S.A. "CMC Knauf" (Bălți) – al treilea producător al materialelor de constructs și lider în producția amestecurilor uscate și ghipsului.

La concret, despre managementul corporativ în cadrul S.A. putem vorbi analizând în special situația și practica de la S.A. „Floare-Carpet, „Franzeluța”, „Hidro pompa”, Hidromaș, Alimentarmaș, Agromașina și alte câteva corporații mari.

„Floare-Carpet" S.A. a fost înființată în anul 1978, e specializată-în producerea covoarelor:

covoare din lână pură (100% lână)

covoare din lână (80% lână și 20% poliamidă). Pentru procentajul înalt al lânii în conținutul covoarelor în anul 1992, covoarelor „Floare-Garpet" li s-au conferit semnul „WOOLMARK” de către Secretariatul Internațional al Lânii de la Londra /Marea Britanie.

„Floare-Carpet" S.A. a implementat, în anul 1995, Sistemul Calitatii ISO-9001, certificat în anul 2001 de către Compania germană de Audit „TUV CERT"' TUV Thuringen e. V. De asemenea, în domeniul calitatii managementului, productivitatii și competitivitatii „Floare-Carpet" S.A. a obținut, în anul 2000, Premiul Internațional de Calitate international Gold Star World Quality Commitment", Madrid – 2000, și în anul 2001 – Premiul Internațional de Calitate internațional Platinum Star Award for Quatlly" Geneva 2001.

Covoarele cu marca „Floare-Carpet" au fost prezentate la diferite expoziții internaționale, cum sunt cele din Atlanta, Las Vegas, Moscova, Kiev, și anual la expoziția internațională specializată din Hannover / Germania.

Calitatea înaltă a covoarelor a permis extinderea pieței de desfacere în asemenea tari cum sunt: Rusia, Ucraina, România, Polonia, Italia, Germania, SUA, Australia etc. Procesul tehnologic de fabricare a covoarelor dublu plus constă din mai multe etape și anume:

producerea firelor din lână și lână pură;

• vopsirea firelor;
țesutul covoarelor
finisarea covoarelor.

Procesul de filat constă din zece treceri, nivelul tehnic al cărora asigură calitatea înaltă a semifabricatelor și a firelor pentru plus. În procesul vopsirii firelor de lână și lână pură este utilizat echipament pentru vopsirea și uscarea firelor sub presiune. Țesutul covoarelor de tip „Taebris" se

106

efectuează la războaie de țesut cu utilaj jacquard, latimea 2,0; 2,5 și 3,0 m. Pe parcursul procesului

de finisare-se înfăptuiește restaurarea și apretarea covoarelor, prelucrarea marginii și marcarea

produsului finit. Iată cum arată caracteristicile covoarelor jacard dublu plus cu densitatea plusului

de 520 000 fire/m2.

Tabelul 27 Caracteristicele tehnologice de calitate

Conținutul înalt al materiei prime naturale, cum este bumbacul, iuta, și folosirea în procesul de producție a unor tehnologii specifice de prelucrare, dau covoarelor cele mai înalte caracteristici de calitate: elasticitatea sporită a plusului, rezistența la murdărie și inflamare, la uzură și șifonare. Covoarele se caracterizează prin încărcare electrostatică joasă, au proprietatea excelentă de izolare fonică și termică ce asigură securitatea vieții, sănătatii și bunurilor populației, precum și protecția mediului ambiant.

În conformitate cu rezultatele testelor laboratorului din Londra, acreditat de Secretariatul Internațional de Lână, covoarele din lână pură ale „Floare-Carpet” S. A. sunt clasificate ca prevăzute sa fie intens exploatate în uzual casnic în decursul a 40 – 60 ani. Datorită reprezentării coloristice a desenului și a dimensiunilor variate, covoarele dau dovadă de înalte caracteristici estetice, care răspund variatelor cerințe de design, de la clasic oriental la avangardul modern. În catalogul fabricii sunt expuse câteva grupe de covoare, designul cărora diferă stilistic: • Persian clasic

European style

107

Modern

Tematica

Mocheta

Asortimentul covoarelor prezintă o varietate de desene (peste 200) și dimensiuni. Dimensiunile standard ale covoarelor sunt (latime x lungime, metri): 0,7×1,4; 0,9×1,6; 1,3×1,8; 1,6×2,3; 1,7×2,4; 2×3; 2,5×3,5; 2,5×4; 3×4.

Latime tipică a traversei (metri: 0,7; 0,9; 1,0; 1,2; 1,5. Lungimea traversei nu este limitată (lungimea standard – 20 m). Mărimi standarde ale covoarelor ovale (diametra, metri) – 2,0; 3,0. De asemenea se produc covoare cu desene și dimensiuni la comandă, ce diferă de cele tipice.

În decursul a 50 de ani de existenta combinatul "Franzeluța" s-a transformat din brutărie meșteșugăreasca într-o societate pe acțiuni, care unește 4 fabrici mari de pâine cu un nivel înalt de automatizare a proceselor tehnologice, fabrica.de paste făinoase, utilată cu echipament de la firmele cunoscute "Biuler" și "Bassano", ateliere mecanico-experimentale, rețea de magazine de firmă. Este organizată producerea industrials a bioxidului de carbon alimentar și gheții uscate după tehnologiile cele mai noi pe echipamentul firmei daneze "UNION", iar nomenclatorul producției combinatului cuprinde 200 denumiri.

La combinatul de pâine se fabrică un asortiment larg de produse:

• pâine și produse de panificație, pregătite după tehnologii tradiționale;

produse făinoase de cofetărie: biscuiți, turte dulci, checuri, napolitane pentru fiecare zi și minunate torte diverse, ornate original și modern ambalate,

paste făinoase de tipul "spagheti" și scurt tăiate de diferite forme .

Indicii economici ai acestei societati pe acțiuni, bunăoară, pentru anul 2002, sunt următorii (anexa 2):

• Produse de cofetărie – 2042 tone, în sumă totală de 14,2 mil. lei, inclusiv:

torte de cremă 472 tone, 5 mil. lei

prăjituri – 103 tone, 1,3 mil. lei;

torte din gofre – 69 tone, 1,0 mil. lei;

napolitane – 1 47 tone 1 ,3 mil. lei;

biscuiți -338 tone 1,5 mil. lei;

turte dulci – 861 tone, 3,1 mil. lei;

checuri – 41 tone, 0,2 mil. lei.

Pâine și produse de panificație – 62979 tone în valoare de 101,2 mil. lei.

Produse de covrigărie 855 tone în volum de 3,6 mil. lei.

Produse făinoase 8697 tone în valoare de 21 ,0 mil. lei .

Volumul exportului – 186 tone, 780 mii lei.

108

Fabrica de pâine Nr. 1

Creată în anul 1947 în rezultatul reconstrucției brutăriei private. In prezent reprezintă o întreprindere modernă cu linii mecanizate, ce permit coacerea a 93 tone de pâine în 24 ore. Mai mult ca atât, aceasta este unica fabrică de pâine din Moldova, care are 2 linii specializate pe fabricare a covrigilor de cea mai înaltă calitate în asortiment larg și ambalaj modern cu productivitatea de până la 8 tone pe zi (24 ore). De asemenea, specialișts fabricii îi bucură pe cumpărători cu diverse produse de panificație. Fabrica de pâine Nr. 2

Fabrica Nr. 2, dată în exploatare în anul 1973, este o întreprindere cu reputație stabilă, cu asortiment verificat și mereu în creștere; cu linii moderne de brutărie, ce permit fabricarea a până la 125 tone de pâine și produse de panificație în fiecare zi.

La fabrică au fost bine studiate gusturile și deprinderile cumpărătorilor permanenți. Aici se utilizează nu numai tehnologii clasice, perfecționate în decursul anilor, ci se implementează și tehnologii noi.

La început fabrica dispunea de șase (6) linii de flux-mecanizate cu productivitatea totală de 125 tone în 24 ore și era orientată spre tipurile obișnuite de pâine.

Dar în ultimii ani asortimentul s-a lărgit mereu. A fost "însușită fabricarea pâinii de elită, astfel ca "Minunată", "Belșug", "Vălurel", a chiflelor "Miorița", "Crenguța", "Dorința", fabricarea gogoașelor, care sunt foarte solicitate datorită calitatii gustului lor specific și extraordinar. Fabrica de pâine Nr. 3

Creată în anul 1978, reprezintă un combinat de cofetărie și panificație, ce constă din secții de cofetărie și brutărie.

Secția de pâine este amenajată cu trei linii complexe mecanizate de fabricare a franzelelor și cu două linii, la care se fabrică aproximativ 25 tipuri de produse mici la bucată: cornișoare, chifle, majoritatea dietetice și destinate diabeticilor.

Secția de cofetărie dispune de echipament modern și cadre calificate pentru fabricarea a până la 4 tone, în 24 ore, de diverse produse de cofetărie moi cu cremă: torte, prăjituri, rulade, chifle de aluat în foi, prăjituri de tip "eclere", de asemenea biscuiți. Toată producția este pusă în vânzare la magazine în ambalaje colorate, comode pentru cumpărători și care constituie o protecție buna pentru produse.

Fabrica de pâine Nr. 4 În anul 1996 fabrica a sărbătorit jubileul său de 40 ani. Astăzi, după multe reconstructii și modificări, la fabrică funcționează cinci linii de flux-mecanizate pentru fabricarea franzelelor și produselor de panificație, secția, unde în baza tehnologiilor vechi, verificate, ce asigură o calitate excelentă, se coace pâine aromată de secară.

109

0 particularitate a acestei fabrici de pâine reprezintă secția gofre, ce dispune de un echipament modern german pentra coacerea foilor crocante de gofre, păhăruțelor, care fabrică mai mult de 40 tipuri de torte din gofre și prăjituri, apreciate și îndrăgite de locuitorii Moldovei, iar în ultimii ani și ai Germaniei.

Fabrica de paste făinoase

Este dată în exploatare în anul 1975. În prezent este utilată cu echipament modern de la firmele cunoscute europene "Biuler", și "Bossano", ce permite de a fabrica până la 15 mii tone de paste făinoase pe an. Producția de tipul "spagheti" și pastele făinoase scurte de diferite forme (cornișoare, fidea și produse modelate) este împachetată în ambalaj colorat perfectat din polipropilenă și carton la automatele firmei "Zamboni".

In anul 1985 la fabrica de paste făinoase a fost organizată o secție de cofetărie, utilată cu două linii de flux pentru fabricarea a 10 tipuri de biscuiți și turte dulci cu capacitatea totală de până la 1800 tone pe an.

S. A. Combinatul de pâne din Chișinău "Franzeluța" produce pâine din făină de grâu și secară, un asortiment larg de produse de panificație și covrigărie, biscuiți, produse din gofre, diverse tipuri de paste făinoase. Astăzi aproape 2000 de întreprinderi sunt cumpărători ai produselor combinatului. Pentru comoditatea cumpărătorilor producția se eliberează în ambalaje. Se utilizează diferite materiale de ambalaj, carton, polipropilenă și altele ale furnizorilor cunoscuți din Europa, în comun cu beneficiarii se elaborează tipuri speciale de ambalaj conform cerințelor consumatorilor. Întreaga producție se fabrică în strictă corespundere cu cerințele standardelor de stat cu utilizarea componentelor naturale ecologic și biologic pure. Tehnologia de fabricare a producției, calitatea ei se verifică permanent de către organele de control corespunzătoare ale republicii. Producția este certificata de către Central Republican de Metrologie și Standarde.

În condițiile de concurenta S. A. "Franzeluța" nu numai că a supraviețuit, dar a și reușit să-și stabilească prioritatile pe piața internă a tarii. La întreprindere permanent se caută noi domenii de activitate. Pentru prima data în Moldova a fost dusă în funcțiune o secție de fabricare a bioxidului de carbon în fază gazoasă, lichefiată și solidă pentru scopuri alimentare.

Corporația dispune de o solidă bază comercială și execută cererile pentru partide de producție angro, atât fabricată de către întreprinderile ei, cât și de alți furnizori de mărfuri alimentare.

S. A. "Franzeluța" are experiența bogată de conlucrare cu partenerii străini. Ea exportă covrigi, turte dulci, produse din gofre și paste făinoase. Oricând e disponibilă pentru colaborare cu parteneri noi în condiții reciproc avantajoase (vezi, Anexa 2).

Societatea pe acțiuni „Alimentarmas", creată în anul 1994 prin transformarea în societate pe acțiuni a Uzinei „Pișcemas" din Chișinău, este principala întreprindere din Republica Moldova ce se

110

ocupă de producerea utilajului tehnologic pentru prelucrarea producției agricole și alimentare: semințelor de floarea-soarelui, orezului, fructelor, legumelor, grâului, porumbului, cărnii, laptelui etc. Producția ei se constituie din:

utilaj pentru industria uleiurilor și grăsimilor;

utilaj pentru industria morăritului;

utilaj pentru industria conservelor;

utilaj pentru prelucrarea cărnii, peștelui, laptelui;

utilaj pentru industria vinicolă;

mărfuri de uz casnic;

Utilajul fabricat aici este destinat pentru utilizarea noilor tehnologii, are consum redus de materiale și resurse energetice, preț acceptabil, este sigur și confortabil în exploatare. La uzină lucrează circa 380 persoane.

Posibilitatile tehnologice ale S.A. sunt realizate în cadrul sectoarelor:

turnarea prin presiune a detaliilor din metale feroase și neferoase:

metalurgia pulberilor;

tratare chimică și termo-chimică;

călire și matrițare la cald;

matrițare la rece;

prepararea articolelor din mase plastice și cauciuc;

strujire, găurire, montaj

În luna mai 2003 Societatea pe Acțiuni „Hidropompa”, uzină de pompe submersibile, a marcat 120 de ani la înființare. Etapele sale de dezvoltare sunt următoarele. La 6 iulie 1883 Cârmuirea Gubernială din Basarabia a aprobat proiectul cu privire la construcția în Chișinău unei uzine mecanice și de turnare a fontei. În mai 1884 uzina a început să execute comenzi de reparație a tehnicii agricole, diverse lucrări de fierărie și strujire, de turnare a unor detalii din fontă. La început în aceste lucrări erau antrenați doar 9 muncitori, dar deja peste un an numărul lor a atins cifra de 50. Uzina a jucat un rol important în dezvoltarea industrială a ținutului și era pe timpul cela o întreprindere modernă cu un nivel înalt de calitate al lucrărilor executate.

În perioada dintre primele două războaie mondiale uzina înregistrează un declin substanțial al producției. După terminarea celui de al doilea război mondial uzina a fost orientată spre construcția pompelor electrice submersibile și în anul 1958 a lansat prima sută de asemenea pompe. Peste un an de la acest eveniment devine întreprinderea principals a U-R-S-S- în acest domeniu.

După destrămarea U-R-S-S- uzina a fost supusă mai multor modificări organizatorice și structurale. Tranziția la relațiile de piata a uzinei a fost însoțită de diverse dificultati, legate de pierderea pieței tradiționale de desfacere a producției, precum și a furnizorilor de materie primă.

Ill

Pentru a spori competitivitatea produselor S.A. a certificat peste 50 mărci de pompe ce se produc în serie, , a fost elaborate și însușită producerea unor pompe de uz casnic ( „Torent”, „Farmec”, „Grădinarul”) ce nu au analogie în tarile din C.S.I. și alte state.

În prezent varietatea tipurilor de produse ale uzinei crește și S.A. deține poziții solide pe piața internă și externă.

Sistemul de calitate al întreprinderii este certificat în corespundere cu cerințele standardului internațional ISO 9001.

Pentru realizable sale în domeniul tehnologiilor și calitatii întreprinderii i s-a decernat distincția internațională „Globul de aur” (1996).

"Agroma§ina" S.A. fabrică mașini agricole (de recoltare a sfeclei de zahăr, merelor, varzei și altor legume) și produse secundare – bunuri de consum. In 1994 compania a fost privatizată și în prezent doar 0,1% din acțiunile ei constituie partea statului.

Pe lângă decalajul esențial existent între vânzări și nivelul de producție, compania mai are de achitat credite pe care le-a primit în condiții extrem de ne-avantajoase, ceea ce a i-a creat o situație financial dificilă. Urmând programul de restructurare, compania încă nu și-a realizat obiectivele propuse și este practic falimentară.

Companii

Industria constructoare de mașini și echipamente în anul 2000 a fost reprezentată de 161 întreprinderi mart și mijlocii și sectoral ei poate fi divizat în 7 grape. Indicii volumului de producție industrială a Republicii Moldova în perioada ianuarie – august 2004 sunt reflectate în anexe 3,4,5.

Tabelul 28 Grupele produselor, numărul întreprinderilor

112

In conformitate cu datele Ministerului Economiei, numărul total de companii, care sunt încadrate în activitatea de prelucrare a metalelor, inclusiv serviciile de reparare a echipamentului, pieselor de asamblare, articolelor mici din metal, este de 450 întreprinderi.

"Tracom" S.A. (tractoare), "Moldagrotehnica" S.A. (mașini agricole), Hidromaș" S.A. (pompe), "Elcas" S.A. (mașini de spălat) și "Agromașina" S.A. (mașini agricole) sunt principalele companii, care reprezintă sectoral fabricării de mașini și echipamente al Republicii Moldova. Principalii producători, întreprinderile lidere au fost afectate de aceleași probleme ca și întreaga industrie a tarii, fapt care este demonstrat de performance lor. Pentru a ieși din situația creată, unele din ele au inițiat procese de restructurare și perfecționare, instruind personalul, majorând vânzările, re-orientând politicile de producție spre piata, etc. În decursul ultimilor ani marile întreprinderi strategice, cum sunt "Moldagrotehnica" S.A., "Hidropompa" S.A., "Răut" S.A., etc., au trecut fie prin procese de restructurare, fie prin reorganizare, sau prin încheierea Acordului Memorandum cu Consiliul Creditorilor.

"Moldagrotehnica" S.A. produce echipament și mașini agricole. Compania a suportat un declin în anii 1992-1994. Dar datorită reorganizării și restracturării financiare întreprinderea a majorat vânzările și și-a îmbunătatit situația financiară. Tranzacțiile barter au fost reduse de 2 ori. In 1999 profitul ei a atins 1 mil. lei și s-a dublat în comparație cu anul 1998. Principalii competitori ai companiei "Moldagrotehnica" S.A. sunt "Franz Kleine" (Germania), "Mecanica Ceahlău" (România) și alți producători din Rusia și Ucraina. Capacitatile de producție sunt folosite la nivel de 54%.

"Răut" S.A. aparține industriei echipamentelor electronice, produce utilaje cu destinație specială (navigație maritimă), aparate de uz casnic electrice, aragazuri și umbrele. În 1999 exportul reprezenta 90% ( în 1998 – 70%), barter – 8%. În 1998 pierderile companiei au constituit 2,3 mil. lei, iar în 1999 profitul ei a fost de 80 mii lei. Compania nu are credite bancare și datorii fata de buget.

"Tracom" S.A. a fost una din cele mai mari întreprinderi naționale, care producea tractoare de capacitate medie (70 c. p.), folosite în special la prelucrarea solului. Cota statului constituie aproape 90% din capitalul ei acționar. Piețele principale au fost tarile C.S.I., în special Rusia și Ucraina, majoritatea vânzărilor fiind pe bază de barter. În prezent, pe teritoriul companiei activează

113

10 întreprinderi noi din cadrul "Agromecanica Holding", producând diverse tipuri de bunuri de consum, radiatore, mașini de prelucrare a pietrei, etc. Astăzi "Tracom" este intr-o situație dificilă, deoarece producția i-a scăzut de la 12,5 mii tractoare în 1986 la 42 tractoare în 1999, datoriile creditare fiind de 31,1 mil. lei. Pentra îmbunătatirea situației Guvernul împreuna cu Consiliul Creditorilor au hotărât sa-i înghețe datoriile pe un termen de 5 ani. Între timp, datorită suportului Guvernului, a fost negociat cu partenerii din Belarus un proiect pentru inițierea unei întreprinderi mixte de construcție a tractoarelor. O altă alternative strategică pentru "Tracom" S.A. este de a organiza pe teritoriul companiei un Pare Tehnologic.

3.2. Formarea sistemului de gestiune corporativă a societatilor pe acțiuni

în Republica Moldova

Sistemul de obiective în cadrul planificării isi găsește expresie în complexul indicatorilor financiari. Astfel, obiectivele planului de dezvoltare în perspective și reutilare tehnică a societatilor pe acțiuni din Moldova pe anii 2000-2005 sunt:

ridicarea nivelului de rentabilitate a producției și majorarea profitului;

ridicarea eficienței la utilizarea fondurilor fixe și a capitalului circulant;

eficientizarea investițiilor capitale;

asigurarea funcționării stabile a întreprinderilor pentru realizarea programelor de parteneriat strategic cu întreprinderile producătoare de utilaj.

Planificarea financiară în cadrul societatilor pe acțiuni constituie una dintre cele mai dezvoltate sisteme.

Sistemul planurilor financiare include planul financiar anual și planificarea curentă, care, de regulă, se face pe o lună. Planificarea financiară se efectuează sub formă de buget, în cazul căruia pentru perioada viitoare se formează partea veniturilor, apoi ca derivată a acesteia se formează partea cheltuielilor.

Planul financiar se consolidează în cadrul Complexului financiar pe baza încasărilor de prognoză, divizate în mijloace bănești și barter, propuse de Complexul vânzărilor, și conform cererilor pentru mijloace bănești din partea complexelor.

La SA Alimentarmaș sub conducerea disertantului a fost elaborat și implementat sistemul „Buget”. Elaborarea și aplicarea sistemului bugetar de gestiune a mijloacelor monetare au fost fundamentate pe următoarele principii de bază.

1. Sarcina principals a metodei bugetare de management este de a reduce nivelul contradicțiilor la coordonarea necesitatilor de producție pentru obținerea unui profit maximal de pe urma funcționării corporației.

Aplicarea metodei bugetare necesită crearea unui complex de conditii în plan structural, organizatoric, tehnic etc., care în interacțiune vor forma un sistem aparte printre celelalte sisteme în vigoare la întreprindere.

Aspectele ce țin de crearea bugetului ating problema gestiunii întreprinderii în ansamblu, care poate fi numită problema coordonării și soluționării contradicțiilor din sistemul „Cerințe-Plati”.

Una din căile cunoscute de soluționare a acestei probleme este metoda de întocmire a bugetului, ce a devenit standard mondial. Conform acestei metode la întreprindere se creează un sistem de bugete sau sistemul de planificare a formelor de utilizare a resurselor și evidenta a consumului lor real.

În practică realizarea bugetelor poate fi diferită. Sistemul de bugete poate fi ierarhic, bugetele pot fi interdependente și independente, generale și particulare.

La elaborarea sistemului „Buget” , efectuată sub conducerea disertantului, au fost conștientizate următoarele dificultati specifice:

Sarcina de elaborare a sistemului „Buget” a fost caracterizată ca sarcină slab parametrică cu restricții inclare”;

În condițiile deficitului de mijloace bănești de răspunsul la întrebarea „Plătim sau nu plătim?” depinde nu numai capacitatea de funcționare, ci și existența întreprinderii;

În condițiile de apariție a surogatelor monetare (barter, de exemplu) problema deficitului de mijloace bănești s-a transformat din problemă „singulara" în problemă „multipla", când în afară de întrebare „Trebuie oare să plătim?” apar întrebările: „Cu ce să plătim?”. „Care sunt condițiile de plată?”, „Când trebuie să plătim?”;

Adoptarea deciziilor financiare se efectuează în condițiile deficitului de timp și lipsă a informației complete, ceea ce duce la apariția erorilor, care, acumulându-se, la rândul lor, creează probleme noi în calea coordonării necesarului și platilor.

Elaborarea sistemului de bugetare în cadrul socitatii pe acțiuni a fost bazată pe următoarele principii: management, evidența administrativă; îmbinarea cerințelor de evidenta administrativă cu cele de evidenta financiară. Aceasta a permis îmbinarea într-un tot întreg a unor asemenea aspecte ale sistemului „Buget”, ca eel: informațional, computerial, economic, administrativ, structural, ceea face posibilă crearea sistemului până la nivelul modelului de imitare a sistemului de producție. La înaintarea sarcinii s-a ținut cont de: experiența generală privind întocmirea bugetelor societatii pe acțiuni, experiența membrilor grupului de lucru privind crearea sistemelor informațional computerizate, experiența proprie.

115

În calitate de surse informaționale a fost folosită literatura de specialitate autohtonă și străină în domeniul bugetării și creării sistemelor de lucru cu bugetul, actele și materialele normative ale Guvernului Republicii Moldova.

În rezultatul investigațiilor efectuate au fost formulate principiile de bază (conceptele) puse la temelia creării sistemului „Buget”:

conceptul de sistem deschis;

concepția de sistem dinamic cu timp discret;

concepția a trei bugete;

concepția bugetului planificat și bugetului real;

concepția centrelor de cheltuieli și centrelor de venituri;

conceptul nomenclaturii produselor;

conceptul grupării platilor;

conceptul tipurilor mijloacelor de plată

concepția tipului de agent economic;

concepția intervalului de timp reglat (discret);

concepția „păianjen” (planificare – evidenta – control – analiză);

concepția îndreptarelor informaționale;

conceptul de responsabilitate pentru informația finală.

Ca rezultat a fost creat sistemul de bugetare, ce include trei bugete planificate și trei bugete reale (tab. 29), renovabile în intervalul de timp dat.

Calculul indicatorilor financiari ai societatii pe acțiuni ne permite să conchidem că în cazul dinamicii lor instabile, valorile lor în majoritate corespund normativelor, ceea ce în ansamblu vorbește despre gradul satisfăcător de solvabilitate al întreprinderilor.

Tabelul 29 Funcțiile bugetelor planificate §i reale în cadrul sistemului „Buget”

Denumirea bugetului

Bugetul planificat

Bugetul real (de facto)

116

Valorile ridicate ale coeficientului de acoperire și a coeficientului intermediar de acoperire confirmă asigurarea suficientă a întreprinderilor cu mijloace circulante pentru desfasurarea activitatii economice și stingerea operativă a creanțelor urgente.

Tendința de diminuare a asigurării cu mijloace proprii se reflectă negativ asupra stabilitatii financiare a societatii pe acțiuni, deși în ansamblu valoarea acestui coeficient este destul de ridicată. Una din cele mai complicate probleme ale gestiunii financiare a S.A. este nivelul înalt al achitărilor nemonetare în stractura platilor.

Analizând rezultatele în ansamblu, se poate vorbi despre o creștere a eficienței în utilizarea potențialului economic de producție în cadrul societatii pe acțiuni. Principalul factor care a schimbat situația a fost creșterea volumului vânzărilor, creșterea profitului de la realizare ca urmare a:

conjuncturii pe piata, favorabile pentru societatea pe acțiuni.;

modernizării producției cu ajutorul programelor de investiții;

nivelului contemporan de organizare a activitatii financiare. Astfel, putem face următoarele concluzii:

Dezvoltarea societatilor pe acțiuni în cadrul ramurii respective poate fi considerate ca reușită;

Aceasta se explică prin faptul că prin intermediul societatii pe acțiuni au fost promovate programe investiționale de proporții, ce au permis renovarea potențialului de producție și menținerea gradului înalt de competitivitate a produselor;

Centralizarea în cadrul societatii pe acțiuni a activitatii de colectare și amplasare a comenzilor a contribuit substanțial la utilizarea capacitatilor de producție existente, reducerea cheltuielilor pentru încheierea contractelor, dispersarea platilor; în societatea pe acțiuni nu există problema desfacerii mărfurilor.

Programul de precizare a specializării, promovat în cadrul corporațiilor, le-au asigurat societatilor pe acțiuni poziția monopolists pe piața de desfacere a producției.

Activitatea amplă a societatii pe acțiuni pentru perfecționarea managementului a eficientizat rolul și locul serviciului financiar în structura societatii pe acțiuni, a permis implementarea sistemelor de gestiune financiară caracteristice economiei de piata.

În rândul principalelor probleme ce țin de planificarea finanțelor poate fi menționate nivelul general înalt de probabilitate al indicilor din planul anual al activitatii financiare, ceea ce se explică prin posibilitatile slabe de previziune a parametrilor S.A. ca urmare a incertitudinii în situația economică a tarii.

117

3.3. Recomandări privind perfecționarea gestiunii financiare a corporațiilor

După cum demonstrează analiza efectuată, particularitatea esențială a stării actuale și dezvoltării corporațiilor este existența în economia Republicii Moldova a structurilor corporative mari: societatilor pe acțiuni „Franzeluța”, „Hidromas", „Alimentarmaș”, „Carmez” și a., care păstrează independent juridică a fabricilor, uzinelor, filialelor din componența lor. Aceasta înseamnă că procesul de formare a sistemului de gestiune a corporațiilor pe principii unice se poate efectua treptat, pe măsura acumulării mijloacelor necesare în acest scop. Totodată trebuie să se țină cont de faptul că procesul de extindere a oricărei corporații necesită investiții mari de capital. Astfel, bunăoară, la absorbția de către BMV a companiei Rover, costul aproximativ al celei de la urmă era de 800 mil. funți sterling, iar investițiile necesare în aceasta după fuziune au fost de 3,5 miliarde funți sterling. În lipsa unor asemenea mijloace procesul de creare a corporațiilor în RM decurge lent și contradictoriu, soldându-se cu un grad înalt de rise, atât pentru corporația în ansamblu, cât și pentru companiile ce intră în componența ei.

Concomitent prioritară se impune sarcina formării unei politici financiare adecvate a corporației. Principalele elemente ale acestei politici trebuie să fie:

gestiunea capitalului, în special a celui acționar;

elaborarea și promovarea unei politici clare în domeniul evidenței;

formarea criteriilor unice de formare a prețurilor, inclusiv pentru transferuri;

administrarea datoriilor de creditor și de debitor;

coordonarea structurii serviciilor financiare.

Gestiunea capitalului acționar trebuie să asigure concentrarea pachetelor de acțiuni, necesară pentru funcționarea stabilă a corporației, fundamentarea formelor și metodelor de sporire a acestuia. Metoda predominantă la prima etapă de dezvoltare a corporației trebuie considerată efectuarea emisiilor suplimentare de acțiuni în scopul de a consolida pachetul de acțiuni, la etapa a doua – reinvestirea profitului deja în întreprinderile, riscul de ieșire a cărora din corporate e mai mic, și trecerea întreprinderilor la un singur tip de acțiuni. Totodată majorarea capitalului din contul procurării pachetelor de acțiuni ale unor noi întreprinderi este un proces destul de complicat, deoarece informația incomplete și netransparentă cu privire la indicatorii financiari ai activitatii întreprinderilor nu permite nici evaluarea reală a afacerii, nici pronosticarea investițiilor necesare și a rezultatelor posibile.

Elaborarea §i promovarea unei politici clare în domeniul evidenței trebuie să asigure comparabilitatea rezultatelor, să creeze baza pentru planificarea, controlul și analiza fundamental în cadrul corporației.

Formarea criteriilor unice de formare a prețurilor, inclusiv pentru transferuri este necesară pentru promovarea unei politici coordonate a prețurilor de către corporate. Pentru a

118

minimiza cheltuielile de tranzacție în cadrul corporației, optimizarea bazei impozabile, asigurarea formării parametrilor de estimare a profitului real al corporației.

Administrarea datoriilor de creditor §i de debitor în cadrul corporației este un element important de gestiune a mijloacelor circulante, mai ales în condițiile, când încă e destul de înalt nivelul achitărilor nemonetare. Determinarea prioritatilor la efectuarea platilor în ce privește agentii economici, perioadele de timp, volumul achitărilor în relațiile financiare intracorporative permite minimizarea necesarului de mijloace de împrumut și, prin urmare, ieftinirea procesului de asigurare cu resurse financiare a procesului de producție.

Elaborarea unui sistem eficient de gestiune financiară a corporației include două directii principale: elaborarea unei structuri eficiente a serviciilor financiare ale întreprinderilor și implementarea metodelor moderne de gestiune a fluxurilor monetare – a sistemului de bugetare.

După cum arată analiza, la majoritatea societatilor pe acțiuni din Moldova există și funcționează paralel Serviciul economic (de planificare și economie), Serviciul contabilului-șef, Serviciul directorului financiar, ceea ce generează o dublare a informației și denaturarea ei, insuficiența de informație la adoptarea deciziilor, dublarea funcțiilor și, prin urmare, cheltuieli suplimentare pentru întreținerea serviciilor respective, luarea deciziilor, lichidarea erorilor.

În cazul corporator din Republica Moldova recomandăm structura de gestiune a finanțelor întreprinderii elaborate și aplicată de autorul prezentei lucrări, ce permite soluționarea sistemică și eficientă a problemelor legate de gestiunea financiară a întreprinderilor în cadrul sistemului corporativ de gestiune. Esența ei rezidă în faptul că subdiviziunile responsabile de gestiunea mijloacelor bănești sunt unite în Complexul financiar. Conducătorul Complexului financiar -Directorul financiar se supune Directorului general a societatii pe acțiuni.

Structura Complexului financiar include: Secția economică, Secția financiară, Contabilitatea, Grupul operațiunilor de export-import, funcțiile cărora sunt distribuite în modul următor (tab. 30).

Tabelul 30 Structura §i funcțiile Complexului financiar al întreprinderii

Elementele structural Funcțiile

119

Totodată, oricât de bine ar fi organizată gestiunea financiară la nivelul corporației și la întreprinderile ei, eficiența dezvoltării SA este determinate în mare măsură de condițiile din exteriorul corporației.

În primul rând, este vorba de formarea unui mediu economic favorabil. Pentru formarea cererii pentru produsele autohtone pe piața internă și externă sunt necesare:

reglementarea la nivel guvernamental a nivelului de utilizare a mijloacelor bugetare și creditare în ramurile consumatoare de produse pentru achiziționarea din import a produselor fabricate de societatii pe acțiuni naționale;

stimularea de către guvern a investirii de către întreprinderile consumatoare a unei părți considerabile din veniturile obținute în modernizarea întreprinderii proprii și atragerea investițiilor din exterior pentru dezvoltarea proprie:

elaborarea și realizarea actelor normative privind crearea unui regim preferențial pentru procurarea de către consumatori a produselor autohtone similare cu cele de import;

acordarea asistenței de stat la efectuarea de către întreprinderi și organizații a certificării produselor pentru export și import.

În al doilea rând, e vorba de susținerea societatilor pe acțiuni naționale prin intermediul:

acordării licențelor la produsele lor orientate spre export și care sunt competitive pe piața internă și externă;

coordonării măsurilor de reglementare vamală și fiscală la efectuarea operațiunilor de export;

În al treilea rând, menționăm aplicarea activă a măsurilor cu caracter financiar:

120

optimizarea impunerii fiscale prin reducerea taxei pe valoarea adăugată;

finanțarea de către stat a programelor de cercetări §tiințifice fundamental și aplicative;

acordarea unor garanții de stat întreprinderilor orientate spre export la obținerea creditelor, inclusiv de la băncile comerciale.

În al patrulea rând, e vorba de susținerea organizatorică în baza următoarelor acțiuni:

crearea sistemului informațional incluzând toate tipurile de produse fabricate, cererea internă și externă pentru ele și pronosticul modificărilor posibile;

acordarea de ajutor pentru îmbunătatirea sistemului de analiză a cererii, marketingului, reclamei produselor, pentru participarea la tenderele internaționale.

Direcțiile de perfecționare a gestiunii financiare la nivel de corporate, expuse în acest compartiment, precum și principiile conceptuale privind elaborarea măsurilor cu caracter financiar și organizatoric la nivel macro-economic pentru crearea condițiilor de consolidare a pozițiilor societatilor pe acțiuni din Republica Moldova atât pe piața internă, cât și pe cea externă, sunt sistematizate în tabelul 31

Tabelul 31

Măsurile principale pentru asigurarea dezvoltării societăților pe acțiuni din Moldova

121

În afară de aceasta statul, în opinia noastră, trebuie să determine ramurile economice de bază, cărora le va acorda asistenta, și să adopte Legea „Cu privire la ramurile (complexele) prioritare ale economiei”, în care este oportun să se prevadă:

finanțarea prioritară a dezvoltării acestor ramuri în conformitate cu cerințele economiei naționale;

măsuri care să asigure fuzionarea și absorbția în aceste ramuri, dacă sunt suficient privatizate, dar să facă dificilă fracționarea structurilor corporative mari;

reglementarea diversificării complexelor;

creditarea de către stat a proiectelor mari în condiții de avantaj reciproc:

asigurarea cu garanții din partea statului a participării la tendere internaționale;

responsabilitatea guvernului pentru dezvoltarea acestor ramuri (complexe);

protecția piețelor autohtone și susținerea activitatii economice externe;

condiții pentru atragerea în ramurile economice a investițiilor străine.

Realizarea măsurilor și direcțiilor propuse pentru perfecționarea gestiunii financiare în administrarea corporativă va permite crearea condițiilor pentru consolidarea pozițiilor producătorilor autohtoni de produse cu nivel tehnologic înalt, bazate pe noile realizări ale progresului tehnico-științific, atât pe piața internă, cât și pe cea străină.

122

CONCLUZII §1 RECOMANDĂRI

Societatile pe acțiuni joacă un rol determinant în cele mai importante sectoare industriale, ce constituie fundamental economic al tarii. Perioada complicate de adaptare la noile relatii economice, prin care trece republica a necesitat găsirea unor forme organizatorice adecvate pentru a asigura menținerea potențialului de producție , de cadre și §tiințific al economiei.

Studierea formelor și metodelor de gestiune financial în administrarea corporativă, în special a societatilor pe acțiuni, în scopul de a elabora recomandări teoretice și practice privind perfecționarea lor a determinat conținutul prezentei lucrări, în procesul elaborării căreia au fost făcute următoarele concluzii.

I. Concluzii

1. Una din cele mai strigente probleme a administrării corporative în Republica Moldova este

gestiunea finanțelor în cadrul corporațiilor, ceea ce se explică atât prin condițiile economice generale în continue schimbare, cât și prin criza economică de durată, ce duce la degradarea potențialului economic național. Principalele probleme financiare în procesul de dezvoltare a societatilor pe acțiuni sunt: finanțarea incomplete a economiei în ansamblu și a unor ramuri ale ei în particular, lipsa unor stimulente viabile pentru investiții, precum și a susținerii de către stat a diverselor ramuri industriale.

2. În lucrările savanților-finansiști străini sunt elaborate destul de detaliat aspectele gestiunii
financiare a corporațiilor în mediu relativ stabil: sunt fundamentate tipurile de fuziuni, metodele
de fuziune, sunt generalizate observările practice asupra efectului fuziunii, sunt indicate
componentele efectului sinergetic posibil, sunt descrise metodele de evaluare a costului
acțiunilor și businessului, ce por fi adaptate la realitatile economice din Republica Moldova,
ținându-se cont de particularitatile perioadei tranzitorii.

În lucrările autorilor autohtoni cercetările s-au axat mai mult pe probleme din sfera bussinesului financiar, din punct de vedere a managementului financiar, dar gestiunea formațiunilor economice mari nu este suficient investigată, precum și nu sunt studiate aspectele teoretice ale activitatii financiare administrării corporative în cadrul corporațiilor, a riscurilor financiare la crearea și dezvoltarea corporațiilor, mecanismelor financiare de funcționare a acestora, ținându-se cont de specificul lor. Totodată o serie de aspecte sunt examinate la general și nu sunt detalizate, ori nu sunt examinate în genere. Din acestea fac parte, în opinia noastră, asemenea probleme ca:

analiza esenței finanțelor S.A., a particularitatilor gestiunii financiare în structurilor organizatorice de diferite niveluri și complexitate;

metodele de determinare a oportunitatii financiare de reorganizare a societatii pe acțiuni;

gestiunea finanțelor corporațiilor în condițiile de criză economică, rată înaltă a inflației, lipsă a susținerii de către guvern a antreprenoriatului național;

estimarea financial a fuziunilor în cazul când sunt subapreciate acțiunile și nu este dezvoltată piața hârtiilor de valoare;

politica financial a S.A. în condițiile conjuncturii nefavorabile pe piata.

În prezenta lucrare se propune noțiunea de finanțe ale corporației, precum și sunt evidențiate particularitatile finanțelor corporației în structura generală a categoriei finanțelor.

Eficiența gestiunii financiare a corporațiilor depinde nu numai de esența specifică corporațiilor financiare, ci include și drept element component important precizarea și sistematizarea riscurilor financiare ale corporației, ținând cont de specificul societatilor pe acțiuni, precum și elaborarea criteriilor metodice de estimare a riscurilor financiare dirijare a acestora.

În teză sunt sistematizate riscurile financiare ale corporațiilor, determinate consecințele financiar-organizatorice posibile ale acestor riscuri și metodele lor de diminuare, este expusă metodica estimării riscurilor. Astfel, dirijarea eficientă a finanțelor corporației presupune a se ține cont, în primul rând, de funcția specială, și anume cea de asigurare a procesului reproductiv cu resursele financiare necesare, iar, în al doilea rând, de asigurare contra riscurilor financiare ce însoțesc proiectele investiționale, orientate spre funcționarea eficientă a corporațiilor.

În teză este fundamentat sistemul de indicatori privind evaluarea eficienței gestiunii financiare a corporațiilor, pe de o parte, ca parte components important a mecanismului financiar, și, pe de altă parte, ca instrument de ridicare a nivelului managementului financiar al corporației. Conceptele existente la momentul actual privind eficiența gestiunii financiare a sistemelor economice complexe se pot reduce la următoarele: estimarea pe baza coeficienților financiari; estimarea în baza indicilor capitalului acționar; estimarea pe baza obținerii veniturilor. Examinarea structurii companiei arată că fiecare element structural al acesteia isi are prețul său,

precum și cota sa în suma totală a surselor de resurse financiare. Prețul capitalului pentru totalitatea elementelor lui structural (PK) se calculează ca sumă ponderată din toate sursele:

PK = YJSMixYi

i

unde SMi este prețul sursei i (de resurse financiare); Yi – ponderea sursei i în suma lor totală.

Prețul capitalului se calculează, de regulă, în procente conform datelor contabile și analizei financiare.

II. Recomandări

1. Se propune ca estimarea stării financiare a corporației să se efectueze cu ajutorul

următorului sistem de indicatori:

rentabilitatea capitalului (Rk);

rentabilitatea cheltuielilor (Rch);

datoria de debitor în raport cu cea de creditor la începutul și la finele anului (Cd);

124

coeficientul solvability generale la începutui și finele anului (Ks);

coeficientul lichiditatii curente la începutui și finele anului (Kl);

coeficientul asigurării cu mijloace proprii (Kpr);

indicatorul lichiditatii absolute (Kabs);

indicatorul rotației datoriei de debitor pe trimestre și anual (Krdd);

termenul mediu al datoriei de creditor (Tdc);

coeficentul autonomiei financiare (Kaf);

coeficientul tensiunii financiare (Ktf);

coeficientul nivelului de dirijare a mijloacelor monetare ale întreprinderii (Kdir).

Un sistem similar de indicatori se propune a fi aplicat în toate întreprinderile fiice ale corporației. Acești indicatori:

se calculează în baza gestiunii contabile, ce reflectă starea statică a întreprinderii și, ca urmare, poate să nu corespundă tendințelor generale de dezvoltare a întreprinderii;

regulile stabilite pentru calcularea acestor indicatori nu țin cont de specificul producției, cota înaltă a achitărilor nemonetare, caracterul relațiilor financiare ale întreprinderilor cu mediul exterior: cu consumatorii, statul, băncile, alți intermediari financiari;

indicii normativi ai acestor coeficienți poartă caracter abstract, deoarece nu reflectă particularitatile ramurale, starea generală a economiei și cererea solvabilă de consum.

Pentru ca acești indicatori să reflecte procesele financiare în corporate, indicatorii necesar de calculat nu în baza unei simple însumări sau a determinării medianei la întreprinderile din cadrul corporației, ci ținând cont de următoarele principii metodice.

2. Principiile metodice pentru reflectarea proceselor financiare în corporate:

activele și pasivele corporației nu sunt echivalente cu suma activelor și pasivelor întreprinderilor din componența corporației;

deoarece proprietatea companiilor fiice, de regulă, este diver sificată, trebuie stabilit capitalul, ce asigură realizarea obiectivelor corporației;

dat fiind faptul că structurile corporative sunt, de regulă, fie larg integrate (pe orizontală și verticală), fie niște conglomerate, de aceea este necesară calcularea fluxurilor monetare acumulate, redistribuite și consumate nemijlocit pentru asigurarea proceselor reproductive din cadrul corporației;

trebuie să se aibă în vedere că din contul redistribuției în cadrul corporației a volumelor de lucrări, iar, prin urmare, a mijloacelor bănești, precum și a mijloacelor de investire, indicatorii financiari ai întreprinderilor aparte din cadrul corporației se pot înrăutati concomitent cu creșterea efectului sumar;

• valorile coeficienților financiari în perioadele analizate pot avea dinamică diferită.
Sistemul de indicatori propus se caracterizează prin unitate internă, reflectă direcțiile

principale de asigurare financial cu resurse a procesului reproductiv din corporate și rezultatele acestuia, permite elaborarea propunerilor pentru perfecționarea gestiuniifinanțelor corporației în ansamblu și în cadrul verigilor ei separate.

3. Patru etape de perfecționare gestiunii finanțelor corporației:

Decizia cu privire la înființarea corporației

Răscumpărarea acțiunilor și formarea potențialului de producție al corporației

Formarea sistemului de gestiune a corporației, sporirea potențialului de producție

Dezvoltarea managementului corporativ

La etapa a patra de dezvoltare și formare a corporațiilor în RM este necesară restructurarea a patru sfere-cheie: administrativă, de producție, de desfacere și financial. Toate aceste patru domenii funcțional trebuie considerate ca existând în interacțiune și interdependent, concomitent blocul financiar trebuie considerat, în opinia noastră, principal deoarece toate programele de restructurare sunt în felul lor producătoare de cheltuieli și, prin urmare, necesită asigurarea respective

4. Procesul de formare a sistemului de gestiune a corporațiilor pe principii unice se poate
efectua treptat, pe măsura acumulării mijloacelor necesare în acest scop. Totodată trebuie să se
țină cont de faptul că procesul de extindere a oricărei corporații necesită investiții mari de
capital. În lipsa unor asemenea mijloace procesul de creare a corporațiilor în RM decurge lent și
contradictoriu, soldându-se cu un grad înalt de rise, atât pentru corporația în ansamblu, cât și
pentru companiile ce intră în componența ei.

Concomitent prioritară se impune sarcina formării unei politici financiare adecvate a corporației. Noi recomandăm principalele elemente ale acestei politici:

gestiunea capitalului, în special a celui acționar;

elaborarea și promovarea unei politici clare în domeniul evidenței;

formarea criteriilor unice de formare a prețurilor, inclusiv pentru transferuri;

administrarea datoriilor de creditor și de debitor;

coordonarea structurii serviciilor financiare.

Noi recomandăm elaborarea și promovarea politici clare în domeniul evidenței, care v-a asigura comparabilitatea rezultatelor, v-a crea baza pentru planificarea, controlul și analiza în cadrul corporației, v-a forma criteriile unice de formare a prețurilor, inclusiv pentru transferuri, pentru a minimiza cheltuielile de tranzacție în cadrul corporației, optimizarea bazei impozabile, asigurarea formării parametrilor de estimare a profitului real al corporației.

126

5. Propunem elaborarea unui sistem de gestiune financiară a corporației, care include două
direcții: elaborarea unei structuri eficiente a serviciilor financiare ale întreprinderilor și
implementarea metodelor moderne de gestiune a fluxurilor monetare în sistemul bugetar.

În cazul administrării corporative recomandăm structura de gestiune a finanțelor, elaborate și aplicată în cadrul Hidromaș, Alimentarmaș, Floare-Carpet, ce permite soluționarea sistemică și eficientă a problemelor legate de gestiunea financiară a în cadrul sistemului corporativ. Esența ei rezidă în faptul că subdiviziunile responsabile de gestiunea mijloacelor bănești sunt unite în Complexul financiar. Conducătorul Complexului financiar – Directorul financiar se supune Directorului general al SA.

6. Propunem aplicărea activă a măsurilor cu caracter financiar:

optimizarea impunerii fiscale prin reducerea taxei pe valoarea adăugată;

finanțarea de către stat a programelor de cercetări științifice fundamentale și aplicative;

acordarea unor garanții de stat întreprinderilor orientate spre export la obținerea creditelor, inclusiv de la băncile comerciale.

Menționăm necesitatea susținerii organizatorice în baza următoarelor acțiuni:

crearea sistemului informațional incluzând toate tipurile de produse fabricate, cererea internă și externă pentru ele și pronosticul modificărilor posibile;

acordarea de ajutor pentru îmbunătatirea sistemului de analiză a cererii, marketingului, reclamei produselor, pentru participarea la tenderele internaționale.

În afară de aceasta statul, în opinia noastră, trebuie să determine ramurile economice de bază, cărora le va acorda asistenta pe plan mondial, și să adopte Legea „Cu privire la ramurile prioritare ale economiei, în care este oportun să se prevadă:

finanțarea prioritară a dezvoltării acestor ramuri în conformitate cu cerințele economiei naționale;

măsuri care să asigure fuzionarea și absorbția în aceste ramuri, dacă sunt suficient privatizate, dar să facă dificilă fracționarea structurilor corporative mart;

reglementarea diversificării complexelor;

creditarea de către stat a proiectelor mart în condiții de avantaj reciproc:

asigurarea cu garanții din partea statului a participării la tendere internaționale;

responsabilitatea guvernului pentru dezvoltarea acestor ramuri (complexe);

protecția piețelor autohtone și susținerea activitatii economice externe;

condiții pentru atragerea în ramurile economice a investițiilor străine

127

Anexa 1

Întreprinderile certificate

din Republica Moldova

Companiile care se pregătesc de certificare

Anexa 2

Prețurile la produsele S.A. „Franzeluța”

Anexa 3

Indicii volumului de producție industrială a Republicii Moldova în perioada ianuarie-august 2004

l)Datele sînt prezentate f ără întreprinderile din partea stingă a Nistrului §i mun. Bender

2)Conform calculelor suplimentare estimative a producției întreprinderilor care prezintă rapoartele statistice anual §i întreprinderilor individual

3)'În prețurile medii ale anului 2003 "

4)În prețurile medii ale anului 2002

Anexa 4

INDICATORII PRINCIPALI AI IMDUSTRIEI

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

PRINCIPALII INDICATORI AI ACTIVITĂȚII ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE, PE FORME DE PROPRIETATE

1)întreprinderi industriale mari

2)Indicatorul include volumul producției calculat pe întreprinderile individuale

Anexa 5

VOLUMUL PRODUCȚIEI INDUSTRIALE PE TIPURI DE ACTIVITATE

(în prețuri curente, milioane lei)

VOLUMUL PRODUCȚIEI INDUSTRIALE, IN PROFIL TERITORIAL

(mii lei)

1 Indicatorul include volumul producției calculat pe întreprinderile individuale

Adnotare

la teză de doctor în §tiințe economoce cu tema “Aspecte financiare în administrarea corporativa"

Teza este consacrată analizei aspectelor financiare în administrarea corporativă. Scopul tezei îl constituie elaborarea și fundamentarea științifică a indicațiilor metodice și recomandărilor practice privind gestiunea financiară în administrarea corporativă, în special al societatiilor pe acțiuni din Republica Moldova.

În lucrare se argumentează actualitatea temei de cercetare, sunt formulate obiectivele, sarcinile, tema și obiectul investigațiilor, se dă o caracterizare succintă a lucrării, subliniindu-se noutatea științifică și valoarea ei practică.

Sunt generalizate problemele acestora în condițiile perioadei de tranziție; este făcută analiza experienței străine de gestiune financiară a corporațiilor; sunt generalizate conceptele teoretice privind studierea finanțelorn corporațiilor. Este formulată concluzia referitoare la nivelul insuficient al studierii aspectului financiar în cadrul administrării corporative.

Sunt analizate criteriile de determinare a esenței corporațiilor financiare, non-financiare sunt evidențiate particularitatle resurselor financiare în administrarea corporativă, sunt sistematizate riscurile financiare ale corporațiilor și este propusă metodica de apreciere a acestora, sunt elaborate indicațiile metodice pentru aprecierea eficienței în gestiunea financiară a corporațiilor.

A fost analizată experiența societatii pe acțiuni “Hidropomas", investigat sistemul de gestiune financiară al societatii pe acțiuni “Alimentarmas", au fost elaborate recomandări privind perfecționarea administr'ării corporative (aspect financiar) al SA la nivel macroeconomic și corporativ.

Societatile pe acțiuni joacă un rol determinant în cele mai importante sectoare industriale, ce constituie fundamental economic al tarii. Perioada complicate de adaptare la noile relatii economice, prin care trece republica a necesitat găsirea unor forme organizatorice adecvate pentru a asigura menținerea potențialului de producție , de cadre și științific al economiei.

Valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul că indicațiile metodice și concluziile formulate în ea vor putea fi utilizate de către organele puterii și administrației de stat la elaborarea programelor de dezvoltare a economiei naționale, precum și de către administrația corporațiilor și întreprinderilor la elaborarea programelor și procedurilor de perfecționare a managementului.

151

AHHOTaUHH

K flOKTOpCKOH flHCCepTanHH Ha TCMy «OHHaHCOBbie aCneKTbl B KOpiIOpaTHBHOM a,Zl,MHHHCTpHpOBaHHH»

fl,HCCepTai(HH nOCBameHa KOpnOpaTHBHOMy aflMHHHCTpHpOBaHHK) aKLJHOHepHblX

o6mecTB Pecny6jinKn MojiflOBa, a hmchho <})HHaHCOBOMy acneKTy. IJejibio pa6oTbi aBjiaeTca paspaGoTKa n HaynHoe o6ocHOBaHne MeTOAHnecKHx nojio^eHHH h npaKTHnecKnx pexoMeHAauHH no ynpaBjieHmo (J)HHaHcaMH Kopnopannn, b nacTHOCTH aKnnoHepHbix o6mecTB b Pecny6jiHKe MojiflOBa.

B AHCcepTauHOHHofi pa6oTe o6ocHOBaHa aKTyajibHOCTb tcmh HcaueaoBaHHH, onpeAeneHbi nenn, 3aflan, npeflMeT n oGteKT ncajieflOBaffira, p,aaa xpaTxaa xapaKrepncTHKa CTpyKTypbi paGoTbi, ee HaynHaa HOBH3Ha h neHHOCTb.

BbiHBjieHbi ocHOBHbie HanpaBjieHHa pa3BHTH5i aKnnoHepHbix oGmecTB, o6o6meHbi hx 4)HHaHCOBbie npo6jieMbi b ycjiOBrax nepexoflHoro nepnofla, npoBefleH aHajins sapy6e>KHoro omrra ynpaBjieHHa (J)HHaHcaMH Kopnopannn, o6o6meHH TeoperaHecKHe noaxoflw k HccjieflOBaHHK) <J)HHaHCOB Kopnopannn. CAenaH bmboa o HeflocraTOHHOM ypoBHe nccjieflOBaHHH cnenn<})HKH ynpaBjieHHa <})HHaHcaMH b aKnnoHepHbix o6mecTBax.

npoaHajiHSHpoBaHbi noaxoflw k onpeAejieHnio cymHOCTH (JmHaHCOB npeAnprnrrnn n

KOpnOpaUHH, BHHBJieHH 0C06eHH0CTH (J)HHaHCOB KOpnOpaUHH, CHCTeMaTHSHpOBaHbl

(J)HHaHCOBbie phckh Kopnopannn n paspaGoTaHbi MeTOAHnecKne nojicmeHHa on,eHKn 3(|)4)eKTHBHOCTH ynpaBjieHna (|)HHaHcaMH Kopnopannn.

npoaHajiHSHpoBaH omrr pasBHTna aKnnoHepHbix o6mecTB b Pecny6jinKe MojiAOBa, HccneAOBaHa cncreMa ynpaBjiemra (J)HHaHcaMH Ha KOHKpeTHbix AO, pa3pa6oTaHbi peKOMeHflannn no coBepmeHCTBOBaHHK) ynpaBnemra (J)HHaHcaMH AO Ha MaKposKOHOMnnecKOM h KopnopaTHBHOM ypoBHJix.

B AHCcepTaunoHHOH pa6oTe npeAJiojKeHO noHjrrne <})HHaHCOB Kopnopannn, a TaioKe BHABjieHH oco6eHHOCTH (|)HHaHCOB Kopnopannn b o6men CTpyKType KaTeropnn 4>HHaHCbi, o6ocHOBaHa CHCTCMa noKasaTejien oi^hkh s^^ckthbhocth ynpaBjieHna <})HHaHcaMH

KOpnOpaUHH, C OAHOH CTOpOHbl KaK Ba>KHeHUieH COCTaBHOH HaCTH (J)HHaHCOBOrO MexaHHSMa, H C

flpyron ctopohm Kax HHCTpyMeHTa noBbinieHHa ypoBHJi (J)HHaHCOBoro MeHeflJKMeHTa Kopnopannn.

MeTOAHnecKne nojio^eHna n bmboam flnccepTannoHHon pa6oTbi MoryT 6biTb Hcnonb30BaHbi opraHaMH rocyflapcTBeHHon BjiacTH n ynpaBjieHna npn pa3pa6oTKe nporpaMMbi pa3BHTna OTenecTBeHHOH 3kohomhkh, opraHaMH ynpaBnemra Kopnopannn n aKnnoHepHbix oGmecTB npn pa3pa6oTKe nporpaMM n nponeflyp coBepmeHCTBOBaHHJi ynpaBjieHHH.

152

Annotation

To the thesis for a doctor's degree on a theme « Financial aspects in corporate administration »

The dissertation is devoted to corporate administration of joint-stock companies of Republic Moldova, namely financial aspect. The purpose of work is development and a scientific substantiation of methodical positions and practical recommendations on management of the finance of corporations, in particular joint-stock companies in Republic Moldova.

In dissertational work the urgency of a theme of research is proved, the purposes, problems, a subject and object of research are determined, the brief characteristic of structure of work, its{her} scientific novelty and value is given.

The basic directions of development of joint-stock companies are revealed, their financial problems in transitional conditions are generalized, the analysis of foreign experience of management is lead by the finance of corporations, theoretical approaches to research of the finance of corporations are generalized. The conclusion about an insufficient level of research of specificity of management by the finance in joint-stock companies is made.

Approaches to definition of essence of the finance of the enterprises and corporations are analysed, features of the finance of corporations are revealed, financial risks of corporations are systematized and methodical positions of an estimation of a management efficiency by the finance of corporations are developed.

Experience of development of joint-stock companies in Republic Moldova is analysed, the control system of the finance on concrete joint-stock companies is investigated, recommendations on perfection of management by the finance of joint-stock company at macroeconomic and corporate levels are developed.

In dissertational work the concept of the finance of corporation is offered, and also features of the finance of corporation in the general structure of a category the finance are revealed, the system of parameters of an estimation of a management efficiency by the finance of corporation, on the one hand as major component of the financial mechanism, and on the other hand as tool of increase of a level of financial management of corporation is proved.

Methodical positions and conclusions of dissertational work can be used by bodies of the government and management by development of the program of development of domestic economy, controls of corporations and joint-stock companies by development of programs and procedures of perfection of management.

153

CUVINTELE-CHEIE ALE TEZEI

În limba română:

administrarea corporativâ, corporațiile creative, macromanagement, resursele financiare, finanțele corporative, riscurile financiare, investiții financiare, coeficientul lichiditatii, bugetul, capitalul acționar, salariu, veniturile, cheltuielile, venituri.

în limba engleză

Corporate administration, creative corporations, macromanagement, financial resources, corporate finance, financial risks, financial investments, factor of liquidity, the budget, the share capital, wages, charges, incomes

în limba rusă

KopnopaTHBHoe a,a,MHHHCTpHpoBaHHe, TBopnecKne Kopnopaiinn,

MaKpoMeHefl^cMeHT, (JMHaHCOBbie pecypcti, KopnopaTHBHbie (JMHaHCbi,

(|)HHaHCOBbie pHCKH, (|)HHaHCOBbie HHBeCTHmiH, K03(|)(|)HUHeHT JIHKBHflHOCTH,

6iOA>KeT, aKUHOHepHbiii KannTaji, 3apa6oTHaa njraTa, pacxoaw, aoxoabi

154

Lista abrivierilor utilizate în teză

PR – grad de probabilitate

P(Sr) – probabilitatea survenirii situației de rise Sr

CH – cheltuielile legate de dirijarea riscurilor

IRR sau NIR – Internal Rate of Return – norma internă de rentabilitate

NF – necesarul de finanțare suplimentară

IR – indicele rentabilitatii investițiilor

PK – prețul capitalului

Ki – prețul acțiunilor privilegiate

P2 – preț al companiei

Nip – nivelul leverage de producție

Nif – nivelul leverage financiar

Nfp – nivelul leverage financiar de producție

Vc – veniturile corporației

Nac – numărul acțiunilor corporației

Chea – cheltuielile globale în rezultatul extinderii activitatii corporației

AMC – amenzile plătite de corporație

EFIM – Direcția Participărilor Acționare și Finantarii

ENI – Societatea Națională a Metalelor Neferoase

155

BIBLIOGRAFIA

LEGEA privind limitarea activitatii monopoliste și dezvoltarea concurenței nr.906-XII din 29.02.1992 // Acte normative cu privire la problemele economice și bugetare și bugetare. -Chișinău, 1995. Vol.2,- p. 79-86.

LEGEA restructurării întreprinderilor nr.958-XIII // Monitorul oficial al Republicii Moldova. 1996. – Nr 80 (decembrie).- p. 2-5.

LEGEA privind societatile pe acțiuni nr.H34-XIII din 02.04.1997 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. 1997. – Nr 38-39 (iunie).

LEGEA cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998 nr.l217-XIII din 25.06.1997 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. 1997. – Nr 59-60 (septembrie). – p. 2-11.

HOTĂRÂREA Parlamentului cu privire la concepția trecerii la economia de piata în Republica Moldova nr.l86-XII din 25.07.1990 // Veștile Sovietului Suprem și ale Guvernului Republicii Sovietice Socialiste Moldova. 1990. Nr 8.

HOTĂRÂREA Parlamentului cu privire la măsurile de neamânat pentru redresarea situației financiare a unor întreprinderi industriale nr.l403-XIII din 16.12.1997 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. 1998. – Nr 5 (ianuarie).

HOTĂRÂREA Guvernului cu privire la măsurile stringente de restructurare și redresare financiară a întreprinderilor industriale nr.477 din 26.05.1997 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. 1997. – Nr 41-72 (iunie), – p. 17-33.

CULEGERE de acte normative privitoare la activitatea economică, financiară și bancară. Vol. IV. / Asociația economiștilor din republica Moldova. – Chișinău, 1996, – 398 p.

Piața valorilor mobiliare: Legi. – Chișinău: Arc, 1999, – p. 192.

Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționar explicativ al Limbii Română, Univers Enciclopedic, – București, 1996, -p.850.

ALBANESE R. Management. – Cincinnati: South-Western Publishing Co, 1988. – p.1055.

ANTONIU M., ADOCHIȚEI M., CRISTEA H. Finanțele întreprinderii. – București. Ed. Didactică și Pedagogică, 1993, – p.205.

BALANUȚA V. Diagnosticul și estimarea potențialului economico-financiar al întreprinderii în contextul analizei exprese // Contabilitate și audit. 1999. – Nr 3, – p. 38-45.

BĂICUȘI ADRIAN. Programele de restructurare – analiza indicatorilor economico-financiari // Tribuna economică. 1997. – Nr26, – p. 20-24.

BĂRBULESCU C. Economia și gestiunea întreprinderii. – București. Editura Economică, 1995, – p.453.

128

BĂRBULESCU C. Sistemele strategice ale întreprinderii. – București. Editura Economică, 1999, – p.310.

BERLE A.A., MEANS G.C. The Modern Corporation and Private Property. New Brunswick (NJ), – London, 1997, – p.524.

BONLOT J.L. L’analise financiere. Les editions d’Organisation. – Paris. 1990,-1 lOp.

BRAN PAUL. Finanțele întreprinderilor. – București, 1997, – p.351.

BUCVIC V. Working Capital Management. Cash flow management / CEEPN. – Ljubleana, 1999, – p.80.

Buletin statistic de informare publică / Departamentul Analize Statistice și Sociologice al Republicii Moldova. – Chișinău, 1999, – p.544.

BURLACU N. Managements corporativ. – Chișinău, 1996, – p.297.

BURLACU N. BUJOR O. POLOZ A. Conceptul managementului contemporan și adaptarea lui în corporațiile din Republica Moldova. //Economica. 2002 – Ni> 6, – p. 6-10.

CARAUȘ V. Diagnoza impune decizii ferme de restructurare // Economica. 1997, – Nr 4, -p. 38-39.

CARAGANCIU A. Consecințele influenței financiare asupra activitatii economice: autoref. tz. dr. habilitat în științe economice. – Chișinău, 1996, – 41 p.

CHARREAUX G. Gestion Financiere, 3-eme edition, Litec, – Paris, 1991, – p.118.

COBZARI L. Restructurarea sistemului financiar al economiei în tranziție a Republicii Moldova: autoref. tezei de doctor. habilitat în științe economice. – Chișinău, 1999, – p.43.

COBZARI L., ULIAN G. Rolul grupurilor financiar industriale în perioada de tranziție // Tendințele sociale în pragul secolului XXI. – Kaunas, 1998, – p. 283-285.

COJOCARU P. Strategia dezvoltării social-economice a Republicii Moldova în perioada de până la anul 2000 // Economie și finanțe. 1997, – Nr 1, – p. 30-42.

COJOCARU C. Analiza economico-financiară. – București, 1977, – p.576.

Concepția strategiei de dezvoltare social-economica a Republicii Moldova până în anul 2005 / Guvernul Republicii Moldova. Chisinau, 1998, – p. 60.

CONSTANTINESCU N. Învataminte ale tranziției economice în România. – București, 1997,- p.646.

COOLEY PH., RODEN P. Business Financial Management. – Boston: The Dryde Press, 1991, – p.975 .

COTELNIC A. Managementul unitatilor economice. – Chisinau, 1998,- p.310.

COTELNIC A., NICOLAESCU M., COJOCARU V. Management, CEP al ASEM. -Chișinău,1998, – p.154.

129

COVALIU M., DICOV I. Problemele creditării businessului mic în Republica Moldova // Strategii și modalitati de intensificare a colaborării dintre Moldova și România în condițiile extinderii Uniunii Europene spre Est: simpoz. Șt., 28-29 septembrie. – Chișinău, 2000. -vol. 1, – p. 285-286.

GALBRAIT J.K. The New Industrial State. – L.-1991, – p.29.

DEPAREZ M., DUVANT M. Analise financiere. – Paris: Technicalus, 1993, – p.86.

Drucker on Asia. A Dialogue Between Peter Drucker and Isao Makauchi. – Oxford. 1997.-p.10.

GORTOLOMEI V, GHEORGHITA M. Tehnici de analiză a rezultatelor financiare sub aspectul aplicării S.N.C. // Contabilitate și audit. – 1999. – Nr 7, – p. 36-37.

Economic Transition Report 1996 / ed. Andreja Bohm. – Ljubleana: CEEPN, 1997. – p 562.

EFROS GH. Republica Moldova: restructurarea întreprinderilor // Economistul. 1998. – 17 iunie, – p.8

ELLERT J. Developing financial competence, course handouts / IMD International. -Lausanne, 2000, – p. 12.

Evoluția social-economică a Republicii Moldova în anul 1997. Ediție anuală / Ministerul Economiei și Reformelor. – Chișinău, 1998.- p.76.

Evoluția social-economică a Republicii Moldova în anul 1999. Ediție anuală / Ministerul Economiei și Reformelor. – Chișinău, 2000, p.84.

FILIP GH., O abordare a funcționării mecanismului economico-financiar // Mecanismele financiar monetare în procesul tranziției la economia de piata. – Iași: Sedcom Libris, 1999, – p. 4-10.

FILIP GH., Impactul împrumutului de stat asupra funcționării mecanismului economico-financiar. // Mecanismele financiar monetare în procesul tranziției la economia de piata. -Iași: Sedcom Libris, 1999, – p. 53-59.

FUKUYAMA F. TRUST. The Social Virtues and the Creation of Prosperity. – N.Y.,1996.-p.26.

FUIOR E., BRAGA E. Particularitatile managementului financiar în perioada de tranziție // Realizări și tendințe în implementarea mecanismelor economiei concurențiale: simpoz. șt. 22-23 aprilie 1999, vol 1. – Chișinău, 2000, – p. 120-122.

FUIOR E. Problemele evaluării eficienței funcționării firmei. // Realizări și tendințe în implementarea mecanismelor economiei concurențiale: simpoz. șt. 22-23 aprilie 1999, vol. 1. – Chișinău, 2000. – p. 126-128.

GASKIN T. Indicatori financiari perfecți. – București, 1998, – p.245.

130

GHEORGHIU A. Analiza activitatii economice a întreprinderilor. – București, 1992,- 402 p.

HALPERN P., WESTON F., BRIGHAM E. Finanțe manageriale: modelul Canadian. -București: Editura Economică, 1998. – p.950.

HONIGAM C, TUBIANA H. – Diagnostic, evaluation et transmission des entrepreses. -Paris, 1992.

HRIȘCEV EUGEN. Managementul firmei. – Chișinău: A.S.E.M., 1998, – p.402.

ILIADI GH. Problemele metodologice ale analizei mecanismului financiar în economia de tranziție. – Chișinău, 1996, – p.52.

JESSOP B. Fordism and Post-Fordism:Critique and Perfomulation.L.,-1992, – p.349.

MANOLESCU GH. Managementul financiar: Concepție, instrumente, studii de caz. -București: Editura Economică, 1996, – p.483.

MĂRGULESCU D. Analiza economico-financiară a întreprinderii. – București, 1994.-p.388.

MĂRGULESCU D., NICULESCU M., ROBU V. Diagnostic economico-financiar. -București, 1994. – p.410.

Mecanismele financiar monetare în procesul tranziției la economia de piata / coord. Gh. Voinea. – Iași: Sedcom Libris, 1999. – p.58.

Moldova în tranziție. Privire economică / Central de Investigate și Reforme. – Chișinău,

1998. – Nr l, – p.64.

NICOLESCU O., VERBONCU I. Management. – București: Editura Economica, 1997, -p.602.

Noul sistem contabil al agenților economici din Republica Moldova: volumul I / coord. A. Nederița. – Chișinău: MARP, 1998, – p.432.

POLOZ A. Probleme impozitării bunurilor imobiliare în managementul financiar. // Conferința științifică internațional! – Cahul, 2001. -p.129-134.

POPESCU L. Managementul firmelor moderne: Principii, metode, strategii. – București, 1996, – p.281.

Republica Moldova în cifre: culegere succintă de informații statistice 1998. – Chișinău,

1999, – p.300.

Restructurarea organizării și conducerii firmei / coord. Dan Vasile. – București, 1993, -p.207.

Situația social-economică a Republicii Moldova în anul 1999: (informație operativă). -Chișinău, 2000. – p. 152.

131

STANCU I. Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară. – București: Editura Economica ,1996, – p.720.

STANCU I. Finanse.București. Editura Economica. 1996, – p.555.

STĂNESCU C, IȘFANESCU A., BĂICUȘI A. Analiza economico-financiară. -București: Editura Economică, 1996, – p.320.

STEINHOFF DAN, BURGESS JOHN. Small business management fundamentals. -Hightstown, 1993, – p.571.

Strategic Management: Methods and Studies / ed. Burton V. Dean. – Amsterdam: Horth-Holland, 1990,- p.361.

ȘERBAN P. Analiza activitatii economico-financiare. – București, 1996, – p. 182.

TOFFLER A. The Adaptive Corporation. – Aldershot.1985.

TOMA M., BREZEANU P., Finanțe și gestiune financiară. – București: Editura Economică, 1997, – p.376.

Tranziția la economia de piata a tarilor din Central si Estul Europei. – Craiova: Rep. Unives. din Craiova, 1996, – p.409.

ȚURCANU V., Direcțiile prioritare ale reformei contabilitatii în Republica Moldova: autoref. tz. dr. hab. în șt. economice. – Chișinău, 1998, – p.48.

ȚURCANU G. Planificarea strategică în corporațiile moldovenești.// Economica, nr. 5(22), 1998, – p.14-19.

ȚURCANU G. Planificarea strategică și corporațiile în Republica Moldova. Managementul tranziției, seminar internațional – Târgoviște, 23-24 octombrie, 1998, – p.108-111.

ȚURCANU G. Corporațiile și strategiile corporative. Analele Academiei de Studii Economice din Moldova, Editura ASEM, 2001, – p. 198-204.

ȚURCANU G. Elementele de bază a modelelor de administrare corporativă. //Economica, nr. 1, ASEM, 2003,- p.14 -16.

ȚURCANU G. Fuziunile și preluările în managementul corporativ. Conferința internațională „Rolul științei și învatamântului economic în realizarea reformelor economice din Republica Moldova”, 25-26 septembrie 2003, ASEM, Chișinău, – p. 32-35.

VINTILĂ G. Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderilor. -București, 1998. – p.334.

AHCOOO H. HoBaa KopnoparaBHaa CTpaTerna. – Cn6., hsa-bo «nHTep»,1999.- p.407.

AXTJTMOBA A.n. HHCTHiyuHOHajibHbie ochobh (|)opMHpoBaHHa (J)HHaHCOBO-npoMbiuijieHHbix rpynn. ABTope(|)epaT. – y^a, 1999 – 22p.

BAJIABAHOB H. OHHaHCOBbifi MeHeA>KMeHT. – MocKBa: Ohhohch h CTaracTHKa, 1994, -p.383.

132

89. BAJIAEAHOB H. Ochobh (|)HHaHCOBoro MeHeA>KMeHTa. – MocKBa: Ohhohch h

CTaracTHKa, 1997. – p.480. 90.BEPHCTAHK JI.A. AHajiH3 (J)HHaHCOBOH OTneTHOCTH: Teopna, npaKTHKa h

HHrepnperaipra. – MocKBa, 1997. – p.514.

BOBLIKHH B. Hobhh MeHeA>KMeHT. M.,3KOHOMHKa,1997, – p.69

BPEHJM P., MAHEPC C. npmnmnbi KopnopaTHBHbix <})HHaHCOB. – MocKBa: Ojihmh-BHSHec, 1997. – p. 1088.

BPHTX3M K)., TATIEHCKHH JI. OHHaHCOBbifi MeHeA>K3MeHT. nojiHbin xypc b 2-x t. nep. c aHra. Cn6. 3K0H0MHHecKaa uiKOJia,1997.

BPHTX3M K). SHHHKjioneAH* <|)HHaHCOBoro MeHeA>KMeHTa. nep. c aHra. M. PAT3. OAO 3KOHOMHKa,1998,- p.97.

BHHCJIAB K). TocyAapcTBeHHoe peryjinpoBaHHe h npoeKrapoBaHHe KopnopaTHBHbix crpyinyp// Pocchhckhh 3KOHOMHHecKHH acypHaji. 1997, JVTsl, p. 35-44

flAHHEJIC j^^ PA^EBA JM X. MeacflyHapoflHbra 6n3Hec : BHeiiiHaa cpe«a h flauoBbie onepanHH. nep. c aHra. flejio, jtta. 1994^. p.446.

nH03EMUEB B.JI. TBopnecKHe Hanajia coBpeMeHHofi KopnopanHH.// MnpoBaa 3KOHOMHKa h Me:scflyHapoflHbie OTHomeffira. – 1997.- N°ll, – p. 18-30.

KAHIAHnHA T.B. KopnopaTHBHoe npaBO. – M., HopMa-nH<J)pa,1999

KnHT A.M. ToTajibHoe ynpaBjiemie AeHbraMH. nep. c aHra. – Cn6. nojiHroH,1999

K11WK B., UYPKAH n., M3M3JMT3 B., nOJffl A. HacrrojibHaa KHHra aKHHOHepa. -KnuiHHeB, 1998, – p. 462.

KOHO (TOEXnPO) CTpaTerH* h crpyinypa anoHCKHx npeAnpiraTHH. – M., nporpecc, 1997. – p.384

KopnopaTHBHoe ynpaBjieHne. BjiaAejibuw, AnpeKTopa h HaeMHbie pa6oTHHKH aKUHOHepHoro o6mecTBa. nep. c aHra. – M. £>koh yaHJiH 3m Cam. 1996

KopnopaTHBHoe ynpaBjieHne b nepexoAHbix 3KOHOMHKax. nHcafiflepcKHH KOHTpojib h pojib 6aHKOB. nep. c aHra. – Cn6, 1997

KOBAJEB B. OHHaHCOBbifi aHajins. – MocKBa, 1996, – p.430.

KOBAJEB B. BBe«eHHe B (JmHaHCOBbifi MeHeA>KMeHT. – MocKBa: OnHaHcw h CTaTHCTHKa, 1999, – p.768.

106. KOJIACC B. YnpaBjieHne (J)HHaHCOBOH flesrejibHOCTbio npeAnpnaTHa. – MocKBa:
OnHaHcw, 1997 – p.576.

107. JM H. O. OnHEPTn fl.H. OnHaHCbi KopnopauHH: Teopna, Meroflbi h npaKTHKa. nep. c
aHra. – M., HH<|>pa-M, 2000

133

MACJEHHEHKOB K).C, TPOHHHIO.H. OHHaHCOBO-npoMbiuijieHHbie xopnopauHH Pocchh. OpraHHsamiH, HHBecTHHHH, jiHSHHr. – M. «AeKA», 1999

M.MECKOH h «p. Ochobw MeHeA>KMeHTa, M. Aejio,1996, – p.28

nOPTEP M. Me>KflyHapoAHaa KOHKypeHHH*. nep. c aHra. – M. Me>KflyHapoAHbie OTHOineHH*,1993

IIEPMmOBA H.C. CoBepmeHCTBOBaHHe <|)HHaHCOBoro MexaHHSMa b xpynHbix KopnopauHax. ABTope(|)epaT. HpKyTCK,2000 – p.22.

nPOKOIIEIJ A.K). OHHaHCOBaa CTpaTeraa noraomeHH* KOMnaHHH. ABTope^epaT. Cn6,2000 – p.22.

nOAHOEPP T. HMnepna «RoMe BaHK». – M., nporpecc,1993

PA^HOHOBA B.M. OnHaHCOBaa ycTOHHHBOCTb npeAnpHaraa b ycjiOBHax hh^jmhhh. -MocKBa, 1995.

P3AX3A K., XLK)C C. YnpaBjieHne (J)HHaHCOBbiMH pncKaMH. nep. c aHra. – M., HH(|)pa-M,1996

CEAAHI T.H. YnpaBjieHHe (J)HHaHcaMH KopnopaTHBHbix rpynn. ABTope^epaT. Cn6, 1998. – p.22.

TOMnCOH A.A., CTPHKJIEHA A.J^K. CTpaTerHHecKHH MeHeA>KMeHT, – M., K)HHTH,1998, – p.17.

XEJIOEPT 3. TexHHKa <})HHaHCOBoro aHajinsa. nep. c aHra. no« pe«. JI.n.Bejiwx. K)HnTn,1996

XE^EPBnK C. OHHaHC0B0-3K0H0MHHecKHH aHajiHS AeaTejibHocra npeAnpnaTHH. -MocKBa, 1996.

XOJIM P. Ochobw <|)HHaHCOBoro MeHeA>KMeHTa. – MocKBa, 1993. – p. 128.

XOJIT P.H. Ochobw (J)HHaHCOBoro MeHeA>KMeHTa. nep. c aHra. – M. Aejio,1993

XOPHB. Ochobw ynpaBjieHHa ^unamaMu. – MocKBa: OnHaHCbi, 1995.

OATXy^nHOB P.A., CTpaTerHnecKHH MeHeA>KMeHT. yne6Hoe nocoGne. – MocKBa: nHTeji-CHHTes, 1997, – p.570.

OHHaHCOBbifi MeHeA>KMeHT: Teopna h npaKTHKa / pe«. E.C. QroaHOBa. – MocKBa, 1998, – p.655.

OHHaHCOBoe njiamipoBaHHe h KOHTpojib. nep. c aHra. no« pe«. – M.A. noyxoK. M., nH(J)pa-M,1996

126. niAPn y., ajekcahaep r., Bsnjm b.jxk. nHBecTHHHH. nep. c aHra. – m., nH(j)pa-

M, 1998

HfflM fl.K., CnTEJI fl.r. OHHaHCOBbifi MeHeA>KMeHT.-MocKBa, 1996, – p.394.

3K0H0MHHecKaa 3HHHKjioneAH*. noA pe«. JM. A6ajiKHHa. – M.,3K0H0MHKa, 1999

134

http://www.taj.ro

www.romstal-leasing.ro

www.google.com

http://www.gramling.ro

http://www.romasig.ro/despre php

www.unitech.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Administrarea Corporativa a Societatilor pe Actiuni In Conditiile Economiei de Piata (ID: 131463)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Administrarea Corporativa a Societatilor pe Actiuni In Conditiile Economiei de Piata

Copyright Notice

Teoria Politicii de Liber Schimb

Cresterea Economica Si Datoria Publica. Analiza Comparativa Romania Germania

. Investitiile Straine Directe In Privatizare (xyz S.a., Bucuresti)

Creearea Brandului Copy

Libera Circulatie a Marfurilor In Cadrul Pietei Interne a Uniunii Europene

Standardele de Audit Intern

Copyright Notice

Similar Posts