Administrarea Afacerii LA Sc Axxa Expert Auto Srl

Economie

Administrarea Afacerii LA Sc Axxa Expert Auto Srl

Byadmin ianuarie 1, 2024

administrarea afacerii la sc axxa expert auto srl

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………

CAPITOLUL I – ETICA ÎN AFACERI ………….……………………

1.1.Definiția și importanța eticii în afaceri ………………………………

1.2. Valori și norme morale în afaceri ………………………………………….

1.3. Afaceri și acționari …………………………………….

1.4. Afaceri și consumatori ………………………………….

1.5. Afaceri și angajați………

CAPITOLUL II – PLANUL DE AFACERI ………………….…

2.1. Afacerea în contextul economiei de piață…………………..

2.2. Profilul inteprinzătorului ………………………………………………….

2.3. Activitatea de planificare ………………………………………….

2.4. Etapele de planificare ……………………………

CAPITOLUL III – PREZENTAREA SOCIETĂȚII – S.C. AXXA EXPERT AUTO S.R.L …………………………………………………………………………..

3.1. Denumirea și forma juridică a societății …………………………….

3.2. Conducerea și administrarea societății …………………………………………

3.3. Piața de desfacere……………………………..

3.4. Organizarea funcției financiar contabile a societății ……………

CAPITOLUL IV – INREGISTRAREA OPERATIILOR CONTABILE SI ACHIZITIONAREA IMOBILIZARILOR CORPORALE A SOCIETATII SC HIPER SISTEM SRL IN SISTEM DE LEASING.

4.1. Contractul de leasing ………………………………………………………

4.2. Derularea operațiunilor de leasing ……………………………………..

4.3. Avantajele și limitele operațiunilor de leasing …………………..

4.4. Contabilitate leasing financiar utilizator SC HIPER SISTEM

SRL …………………………………………………………………………………….

4.5. Contabilitate leasing financiar locator VB LEASING RO

IFN SA…………………………………………………………………………………

CONCLUZII ………………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………

INTRODUCERE

Viață socială ne obligă să lucrăm, să inițiem afaceri, să desfășurăm o activitate utilă. Ce înseamnă de fapt o afacere? Englezii folosesc cuvântul pentru a defini mai multe categorii de relații interumane, inclusiv pe cele care au conținut patrimonial. Afacerea poate fi definită ca un raport între doi oameni care tratează pentru a-și impune unul altuia interese morale sau materiale.Ea poate aparține unui singur întreprinzător, care își asumă întregul risc sau mai multor persoane asociate care se înțeleg să împartă într-un anumit mod drepturile și obligațiile.

O simplă privire aruncată asupra biografiei unor oameni mari este de ajuns să ne convingă că mulți dintre aceștia au fost oameni de afaceri. Înțeleptul Thales din Milet, Solomon al doilea, întemeietor al Atenei, și matematicianul Hipocrate au fost comercianți. Platon și-a scos cheltiuelile pentru drumul său în Egipt vânzând, pe unde trecea, undelemn. Spinosa, deși preocupat de filozofie, lustruia oglinzi pentru a-și câștigă banii necesari traiului. Botanistul Linee confecționa cisme. Shakespeare a fost administrator de teatru, fiind apreciat ca un bun om de afaceri.

De-a lungul anilor, modul de a face o afacere a evoluat. În ultimele trei decenii, peisajul lumii afacerilor a devenit de nerecunoscut. S-ar putea da sute și sute de exemple de intreprinzatori particulari din lume și din România, care au inițiat mici afaceri și au reusit să aibă realizări frumoase.

Astăzi, succesul afacerii depinde de reacțiile elastice la schimbările pieței, de capacitatea de a implementa rapid noile soluții, de a se reorganiza, de a lua operativ decizii.

Înainte de a ne lansa într-o afacere, este necesară intocmirea unui studiu preliminar care să ne informeze asupra perspectivelor viitoare atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Această muncă nu e ușoară, dar nu este inutilă deoarece ne ferește de eșec.

Fiecare tip de afacere are anumite trăsături specifice, anumite secrete, care luate în calcul, asigura succesul. Însă cel care inițiază o afacere trebuie să nu facă lucruri care sunt inacceptabile din punct de vedere legal sau social. Nu trebuie folosite orice mijloace pentru a reusi în afaceri.

CAPITOLUL I

ETICA ÎN AFACERI

1.1 DEFINIȚIA ȘI IMPORTANȚA ETICII ÎN AFACERI

În lumea noastră grăbită și agitată, din ce în ce mai mulți oameni caută noutate, din care unii fac un etalon de prim rang al valorii tuturor lucrurilor. Etica în afaceri este un domeniu academic și un subiect de dezbatere publică recent.

Etica în afaceri are o vârstă prea fragedă că să putem vorbi deja despre fondatori, clasici, moderni, contemporani, postmoderni și hipermoderni. Ca mai toate noutățile din ultimul secol, și business ethics este o invenție americană. Pentru unii, originea transatlantică a noii discipline este o garanție de calitate, seriozitate și performanță; pentru alții, dimpotrivă, orice vine de peste ocean trebuie să fie ceva teribil de rudimentar, superficial și neapărat imperialist. Entuziasmantă sau detestabilă, etica în afaceri a luat rapid amploare în spațiul nord-american, de unde s-a răspândit apoi în toată lumea „civilizată”, mai exact în Țările în care se poate vorbi cu temei despre economie de piață și stat de drept.

Cu britanicii în frunte, europenii s-au contaminat și ei de interesul crescând față de etica în afaceri abia în anii de după 1980. În România, acest interes abia este pe cale să se nască. De multe ori definițiile formale au efectul nedorit de a face ca sensul (aparent) clar al unor termeni să devină obscur. La prima vedere, este ușor de înțeles că etica în afaceri este un domeniu care urmărește să clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în activitatea agenților economici dintr-o societate capitalistă.

R. T. De George, unul dintre autorii cei mai proeminenți în acest domeniu, definește etica în afaceri drept perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie enunțată explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri. Comportamentul și declarațiile pot, firește, să se contrazică, astfel încât despre o corporație se poate spune uneori că, deși afișează un credo etic pus, în serviciul comunității, daunele teribile provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele convingeri. De George situează etica în afaceri la nivelul unei simple descrieri a ceea ce declară și face efectiv un agent economic, în raport cu anumite considerente etice.

P. V. Lewis e de altă părere. El definește etica în afaceri drept acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv. Dacă suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă, etica în afaceri în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri. Cu sentimentul că totul devine din ce în ce mai derutant, notăm că, după Lewis, etica în afaceri își delimitează problematica la nivelul normelor de comportament moral care indică agenților economici ce trebuie și ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.

În opinia „sintetică” a lui Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, chief editor la secțiunea de etică a prestigioasei Oxford University Press, în sensul cel mai frecvent utilizat, etica în afaceri este un domeniu de investigații filosofice, având propriile sale probleme și teme de discuție, specialiști, publicații, centre de cercetare și, desigur, o varietate de curente sau școli de gândire. În acest sens, Crisp sugerează că etica în afaceri se referă la străduințele filosofice ale ființelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al doilea, de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină «etica» afacerilor și a oamenilor de afaceri reali. Cu senzația inconfortabilă că am intrat în zona crepusculară, ne gândim că simpla lectură a definițiilor de mai sus ar putea să explice de ce atât de mulți oameni de afaceri sunt sceptici în ceea ce privește relevanță eticii în afaceri față de problemele lor curente și față de dilemele practice cu care se confruntă în activitatea lor. Departe de a face ca faptele nude să apară într-o lumina mai clară și să fie mai ușor de înțeles, filosofii par să vorbească despre o altă lume, rătăcindu-se în speculații umbroase, ce n-au nimic comun cu preocupările presante ale celor care se ocupă de afaceri. Într-un limbaj ceva mai inteligibil, Crisp vrea să spună că etica în afaceri urmărește să evalueze și să susțină cu argumente raționale valorile și normele morale care ar trebui să guverneze jocul economic, cu speranța că explicațiile sale pot contribui la ameliorarea practicii morale în mediul de afaceri. Din fericire, nu toate definițiile eticii în afaceri sunt chiar atât de profunde și de încifrate. Iată ce spune Laura Nash, o autoare americană: „Etica în afaceri este studiul modului în care normele morale personale se aplică în activitățile și scopurile întreprinderii comerciale. Nu este un standard moral separat, ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale, ce acționează că agent al acestui sistem, propriile sale probleme specifice”.

O definiție și mai scurtă propun Andrew Crane și Dirk Matten, într-un foarte recent tratat semnificativ intitulat Business Ethics. A European Perspective: „Etica în afaceri este studiul situațiilor, activităților și deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu ceea ce este moralmente bine și rău. Dar marea majoritate a celor care scriu despre acest domeniu nu se ostenesc să formuleze o definiție explicită a eticii în afaceri, ci presupun ca sensul intuitiv al expresiei ca atare este suficient de limpede pentru a nu mai avea nevoie de precizări pedant academice.

Observăm cu ușurință că etica în afaceri este o expresie compusă, al cărei sens poate fi inteligibil numai în măsura în care cititorul neavizat știe ce înseamnă cuvintele „etică” și „afaceri”. Cu această condiție, este ușor de înțeles că, în rând cu etica medicală, etica juridică sau bioetică, business ethics este o teorie etică aplicată, în care conceptele și metodele eticii, ca teorie generală, sunt utilizate în abordarea problemelor morale specifice unui anumit domeniu de activitate, precum medicina, justiția sau afacerile.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că puterea și influența firmelor private asupra întregii societăți este mai mare decât a fost vreodată până acum, iar politicile imorale, frecvent întâlnite în mediul de afaceri, pot să provoace imense daune și prejudicii indivizilor, comunităților și mediului. Politicile guvernamentale din anii ’80, de exemplu, au scos în relief anumite probleme de etică în afaceri, care se pun acum cu mare acuitate și în tranziția societății românești spre o economie de piață funcțională. Atât în țările occidentale, cât și în țară noastră programele de privatizare au făcut ca numeroase întreprinderi aflate o vreme în proprietatea statului să se adapteze cerințelor de eficientă și rentabilitate ale unor afaceri comerciale. Drept urmare, noii lor manageri au dispus masive concedieri de personal, acordându-și lor însă remunerații substanțial mărite. Moralitatea acestor măsuri a fost pusă vehement sub semnul întrebării de către opinia publică, stârnind dezbateri aprinse în legătură cu obiectivele esențiale pe care trebuie să le urmărească întreprinderile comerciale.

Creșterea interesului față de etica în afaceri este determinată și de schimbarea naturii înseși a afacerilor în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidentă procesul de globalizare. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe și mai dinamice decât au fost ve în legătură cu ceea ce este moralmente bine și rău. Dar marea majoritate a celor care scriu despre acest domeniu nu se ostenesc să formuleze o definiție explicită a eticii în afaceri, ci presupun ca sensul intuitiv al expresiei ca atare este suficient de limpede pentru a nu mai avea nevoie de precizări pedant academice.

Observăm cu ușurință că etica în afaceri este o expresie compusă, al cărei sens poate fi inteligibil numai în măsura în care cititorul neavizat știe ce înseamnă cuvintele „etică” și „afaceri”. Cu această condiție, este ușor de înțeles că, în rând cu etica medicală, etica juridică sau bioetică, business ethics este o teorie etică aplicată, în care conceptele și metodele eticii, ca teorie generală, sunt utilizate în abordarea problemelor morale specifice unui anumit domeniu de activitate, precum medicina, justiția sau afacerile.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că puterea și influența firmelor private asupra întregii societăți este mai mare decât a fost vreodată până acum, iar politicile imorale, frecvent întâlnite în mediul de afaceri, pot să provoace imense daune și prejudicii indivizilor, comunităților și mediului. Politicile guvernamentale din anii ’80, de exemplu, au scos în relief anumite probleme de etică în afaceri, care se pun acum cu mare acuitate și în tranziția societății românești spre o economie de piață funcțională. Atât în țările occidentale, cât și în țară noastră programele de privatizare au făcut ca numeroase întreprinderi aflate o vreme în proprietatea statului să se adapteze cerințelor de eficientă și rentabilitate ale unor afaceri comerciale. Drept urmare, noii lor manageri au dispus masive concedieri de personal, acordându-și lor însă remunerații substanțial mărite. Moralitatea acestor măsuri a fost pusă vehement sub semnul întrebării de către opinia publică, stârnind dezbateri aprinse în legătură cu obiectivele esențiale pe care trebuie să le urmărească întreprinderile comerciale.

Creșterea interesului față de etica în afaceri este determinată și de schimbarea naturii înseși a afacerilor în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidentă procesul de globalizare. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe și mai dinamice decât au fost vreodată până acum. În consecință, apar probleme noi, iar certitudinile valoric-normative ale mediilor de afaceri locale sunt înlocuite de relativitatea unui context multinațional și multicultural, în care criteriile corectitudinii morale diferă și se modifică rapid. Drept urmare, chiar și problemele mai vechi devin tot mai greu de soluționat, iar afacerile trebuie să repună în discuție anumite principii și valori considerate până de curând a fi de la sine înțelese.

1.2 VALORI ȘI NORME MORALE ÎN AFACERI

O normă este un model de acțiune, care trebuie aplicat în anumite împrejurări. Fiecare normă oferă un tipar comportamental abstract, ideal pentru un gen specific de acțiune, care lasă deoparte aspectele accidentale și nesemnificative ale contextului social, reliefând lucrurile importante care trebuie înfăptuite sau evitate. Chiar dacă este corectă, caracterizarea de mai sus mai are nevoie de câteva precizări înainte de a formula o definiție acceptabilă a normelor. În primul rând, chiar dacă aplicarea unei norme vreme îndelungată duce la formarea unor deprinderi, un model normativ trebuie să fie asumat de către individ în mod conștient. Din acest motiv, reflexele automate, stereotipurile și orice tip de obișnuință – bună sau rea – care au fost dobândite fără voie și pe nesimțite de către subiect nu aparțin domeniului normativ.

În al doilea rând, o normă este un model de comportament individual, ce are însă o semnificație și o valabilitate supraindividuală.

În sfârșit, individul se poate conforma în mod conștient unei norme numai dacă aceasta este enunțată explicit ca model supraindividual de comportament. Simpla uniformitate statistică a stereotipiilor sociale, realizată spontan prin imitație sau „dresaj social” nu are nimic comun cu acțiunea normativă. Rezumând: o normă este o regulă de comportament, având o valabilitate supraindividuală, explicit enunțată la nivelul conștiinței colective ca standard de conduită, deliberat acceptat și respectat de către indivizi.

Primul element constitutiv al normelor, fără de care acestea nu ar putea fi inteligibile și comunicabile, este expresia lor normativă. La rândul lor, expresiile normative se caracterizează prin două componente, mai mult sau mai puțin independente:

a) Prin conținutul normei vom înțelege modelul comportamental pe care îl propune și îl solicită norma.

b) Prin forma lor, expresiile normative dau conținutului normei anumite precizări foarte importante.

Autoritatea normativă reprezintă acea „putere” sau „instanță” care emite o normă, având capacitatea să impună indivizilor respectarea ei, fie prin persuasiune, fie prin recurs la forță.

Subiectul normei este acea clasă de indivizi cărora li se adresează autoritatea normativă, cerându-le sau fortandu-i să urmeze un anumit model de comportament.

Domeniul de aplicație a normei reprezintă clasă de situații sau de contexte practice în care autoritatea normativă cere subiectului să adopte un anumit model de comportament.

Orice normă efectivă este susținută și întărită de anumite sancțiuni: consecințele favorabile sau nefavorabile pentru subiectul acțiunii normate, care decurg în conformitate cu avertismentele și prevederile autorității normative din aplicarea / încălcarea regulii de acțiune. Sancțiunile premiale recompensează aplicarea normei, pe când cele punitive pedepsesc încălcarea ei. Unele sancțiuni sunt fizice sau materiale – recompense și premii în bani sau bunuri, scutiri de impozite, gratuități sau, dimpotrivă, amenzi, despăgubiri, privare de libertate, suspendarea anumitor drepturi etc.; altele sunt de ordin psihic sau spiritual – laude, mulțumiri, admirație, respect sau, dimpotrivă, blam, ocară, dispreț, stigmatizare sau ostracizare.

Valorile morale se referă întotdeauna la efectele sau consecințele actelor noastre asupra celorlalți sau asupra propriei noastre persoane. Ele definesc acele trăsături

de caracter a căror cultivare și, mai ales, afirmare practică, în acțiune, sunt de natură să țină în frâu pornirile noastre agresive, antisociale, împiedicându-ne să

producem suferințe inutile și dezavantaje nemeritate, dar, mai ales, să stimuleze atitudinile noastre de solidaritate cu ceilalți astfel încât actele noastre să ducă la cât mai deplină afirmare a umanității din noi înșine și din semenii noștri.

1.3 AFACERI ȘI ACȚIONARI

Schimbarea esențială pe care economia actuală de piață o aduce față de capitalismul clasic ține de proprietatea asupra capitalului. Constituțiile statelor cu tradiție democratică au consacrat de mult dreptul asupra proprietății ca pe un drept fundamental al omului și al cetățeanului. În cea mai simplă reprezentare cu putință, avem în vedere dreptul individului de a dispune după cum dorește de bunurile care îi aparțin în proprietate exclusivă. Când vine însă vorba despre proprietatea asupra corporațiilor aflate, ca societăți pe acțiuni, în proprietatea „capitalului public”, apar câteva diferențe extrem de importante, a căror amplitudine modifică radical atât drepturile, cât și responsabilitățile etice ale acționarilor:

=> Localizarea controlului. Societatea încorporată nu se mai află în controlul direct al proprietarilor, care nu mai pot lua decizii economice după cum doresc. Funcțiile de conducere sunt deținute de către directori, consilii de administrație sau alte instanțe executive. Acționarii nu mai dețin, în cel mai bun caz, decât un control indirect și impersonal asupra proprietății lor;

=> Fragmentarea proprietății. O mare corporație are atât de mulți acționari, încât nici unul dintre ei nu se mai poate considera drept proprietar al companiei;

=> Diviziunea funcțiilor și a intereselor. Acționarii marilor companii au interese care nu coincid întotdeauna și inevitabil cu interesele celor care le conduc. Acționarii pot urmări în primul rând profitul, pe când managerii pot fi mai degrabă interesați de dezvoltarea și creșterea companiei. De fapt, un acționar nu are nici o sarcina sau vreo responsabilitate reală față de firma al cărei proprietar este, afară de păstrarea unei bucăți de hârtie care îi conferă un titlu de proprietate asupra unei părți din capitalul firmei.

Dată fiind această relație oarecum modificată dintre actionarii și directorii corporațiilor, putem descoperi cu ușurință consecințele acestui nou tip de relație. Evident, prima grijă a acționarilor este aceea de a-și apăra dreptul de proprietate care, în context, le conferă anumite drepturi speciale:

• Dreptul de a-și vinde stocul de acțiuni;

• Dreptul de a vota în adunarea generală a acționarilor;

• Dreptul la a deține anumite informații despre companie;

• Dreptul de a-i acționa în justiție pe manageri pentru o conduită incorectă;

• Anumite drepturi reziduale în cazul lichidării companiei.

Este important să menționăm că printre aceste drepturi nu găsim dreptul acționarilor la o anumită cota din profit sau la o suma garantată în dividende. Aceste aspecte depind, în prima instanță, de eforturile și de priceperea managerilor dar, în ultimă instanță – chiar în cazul în care compania este profitabilă – depind de decizia celorlalți acționari din adunarea generală.

Relația dintre acționari și corporație este definită prin câteva drepturi destul de restrânse, dar precis definite ale acționarilor și printr-o serie de îndatoriri foarte cuprinzătoare, însă vag definite ale managerilor. Nu e de mirare că acest raport dă naștere unor tensiuni, neînțelegeri sau chiar conflicte de interese între masa acționarilor și grupul restrâns cu atribuții executive, aflat la conducerea corporației.

1.4 AFACERI ȘI CONSUMATORI

Afacerile au nevoie de consumatori. Ce sens ar avea fabricarea unui produs dacă nu ar avea cine să îl cumpere? Sau prestarea unui serviciu de care nimeni nu ar fi interesat? Afacerile și consumatorii sau clienții coexistă într-o relație simbiotică: publicul depinde de oferta de bunuri și servicii necesare traiului, cu care firmele de tot felul alimentează în continuu piata; la rândul lor, intreprinzătorii depind de cererea neîntreruptă de bunuri și servicii a consumatorilor pentru ca firmele lor să supraviețuiască și să se dezvolte.

Interesele intreprinzătorilor și cele ale consumatorilor sunt pe deplin convergente. În condiții ideale, economia de piață oferă unor consumatori perfect informați asupra tuturor ofertelor de bunuri și servicii posibilitatea de a cumpăra produsele cele mai convenabile pentru ei, evitând să își cheltuie banii pe niște oferte nesatisfăcătoare. Iată de ce este în interesul fiecărui intreprinzător să dea cât mai deplină satisfacție consumatorilor, spre a-i atrage să îi cumpere produsele și spre a se asigura de fidelitatea lor. Realitatea economică nu este însă niciodată atât de rațională pe cât apare în teorie, iar interesele producătorilor și cele ale consumatorilor nu se armonizează niciodată pe deplin. Rolul pieței este însă determinant în stabilirea unor relații echilibrate sau, dimpotrivă, profund inegale între producători și comercianți, pe de o parte, și consumatori, de cealaltă parte.

Relațiile dintre întreprinzători și consumatori sunt mult mai complicate în economia de piață, bazată pe raportul dintre cerere și ofertă. Pe piața liberă, producătorii se concurează acerb unii pe alții spre a-i atrage pe consumatori, oferindu-le bunuri și servicii de cât mai bună calitate, la prețuri cât mai convenabile. Libertatea de a alege produsele și serviciile pe care le cumpără conferă consumatorului o poziție mult mai puternică, întrucât el nu este obligat să cumpere ceea ce producătorii și comercianții îi bagă pe gât, în condiții impuse de ei; dimpotrivă, consumatorul poate să întoarcă spatele produselor care nu îi convin, astfel încât producătorii și comercianții au de ales între a-și mulțumi clienții sau faliment.

Pe de altă parte, pe o piață sofisticată, care oferă produse și servicii de mare complexitate, consumatorul are nevoie de o mare cantitate de informații credibile pentru a putea face o alegere cât mai rațională din punctul său de vedere; în absența acestor informații sau a capacității sale de a le recepta și prelucra, consumatorul riscă să fie înșelat de către un ofertant mult mai versat și mai bine documentat.

Prin urmare, în economia de piață consumatorul este suveran, căci el decide care producători și comercianți rămân pe piață și care dau faliment, dar foarte adesea el nu ia deciziile corecte, datorită lipsei de competență. Cu alte cuvinte, deși deține o poziție mai tare pe piață, consumatorul poate fi și, de multe ori, chiar este pus în inferioritate de inabilitatea să de a percepe și de a contracara subtilele tactici de manipulare la care recurg producătorii și comercianții, al căror plus de pricepere și dibăcie le conferă un net avantaj.

1.5 AFACERI ȘI ANGAJAȚI

Relația dintre angajatori și angajați este mult mai complexă decât relația dintre ofertanții de mărfuri și servicii de pe piață și consumatori. Ofertanții și consumatorii sunt legați printr-un schimb de bunuri, servicii și bani – o relație impersonală, din care toți au ceva de câștigat, dacă schimbul este corect și echitabil. Angajatorii și angajații sunt însă legați prin legături personale. Ei lucrează împreună în beneficiul firmei și, chiar dacă este suficient de limpede, logică relațiilor dintre ei nu are de-a face numai cu un schimb de lucruri neînsuflețite – bunuri, servicii și bani – ci implică ființe umane. Din acest motiv, dimensiunile etice ale acestui gen de relații sunt mult mai adânci, mai complexe și mai sensibile.

Întreprinderile private își asumă anumite responsabilități față de angajații lor. Nimic surprinzător, dacă avem în vedere faptul că angajarea, obținerea și păstrarea unui loc de muncă, este una dintre cele mai importante relații sociale. Cei care lucrează ca salariați pentru a-și câștiga traiul își petrec jumătate din viață la serviciu, iar cei care nu au un loc de muncă se simt privați de un drept fundamental.

Limbajul este de multe ori simptomatic, trădând intenții și gânduri ascunse, pe care cuvintele încearcă să le disimuleze, câteodată ducând la autoamăgirea celor care le folosesc. De problemele angajaților se ocupă departamentele de „resurse umane”. Expresia este cât se poate de grăitoare: oamenii care lucrează la o firma sunt prin definiție încadrați la capitolul resurse, alături de capital, materii prime, tehnologie, etc. Priviți că atare, angajații sunt supuși unui management strict rațional, urmărind să minimizeze costurile și să maximizeze eficiența „resursei”. Cu toate acestea, managementul „resurselor umane” implică mai mult decât simpla aplicare a unor criterii strict economice. Ființele umane din cadrul unei companii sunt, niște mijloace utilizate pentru exercitarea anumitor funcții. Din punct de vedere etic, oamenii nu pot fi tratați numai că niște mijloace, iar această restricție este esențială în perspectiva eticii afacerilor.

Încurajați de manageri, prin acordarea de prime și prin atribuții de control asupra muncii pe care o desfășoară, muncitorii la bandă contribuie la dezvoltarea unui ambient de muncă bazat pe încredere și pe responsabilitate. Într-un astfel de ambient, lucrătorii îndeplinesc mai multe sarcini și își asumă o responsabilitate sporită, care include operații de întreținere, inspecție și reglare a utilajelor.

Supravegherea și controlul angajaților fac parte de multă vreme din practica managerială. Introducerea pe scară largă a mijloacelor electronice amplifică însă dezbaterile privind dreptul angajaților la discreție față de viața lor privată. Utilizarea computerului ca instrument de lucru permite companiilor să monitorizeze cu precizie ritmul și frecvența activității fiecărui angajat, o dată ce fiecare atingere a tastaturii poate fi înregistrată.

Pe de altă parte, majoritatea companiilor obișnuiesc să plaseze camere de luat vederi în spațiile în care se desfășoară activitatea angajaților. Acest tip de monitorizare este justificat de necesitatea evaluării performanței personalului și de a preveni furturile sau conduitele inadecvate. În schimb, monitorizarea vestiarelor, a toaletelor sau a spațiilor de recreere violează într-un mod inacceptabil dreptul angajaților la spațiu privat.

CAPITOLUL II

PLANUL DE AFACERI

2.1 AFACEREA ÎN CONTEXTUL ECONOMIEI DE PIAȚĂ

Piața actuală se caracterizează printr-o competiție accentuată, provocările lansate de aceasta solicitând soluții și decizii inovatoare de acțiune.

Competiția internațională, taxele, profiturile, bogăția, inflația, recesiunea, locurile de muncă, șomajul, productivitatea, abundența, insuficiența resurselor, informatizarea au un impact decisiv, ele determinând în parte și pe ansamblu opțiunile și strategiile de afaceri.

De-a lungul anilor opțiunile în afaceri s-au concentrat asupra procurării de bunuri și servicii, metodele de producere și distribuție fiind caracterizate de un grad ridicat de diversificare și extindere. Persoane creative, inovatoare au realizat noi produse, de neimaginat cu câțiva ani în urmă care au influențat decisiv standardele de viață.

Toți suntem conectați și afectați de dezvoltarea impetuoasă a mediului de afaceri, luând decizii zilnice asupra modului în care ne vom utiliza cât mai eficient veniturile.

Activitatea economică poate fi definită ca fiind lupta împotriva rarității, proces complex ce reflectă faptele, actele, comportamentele și deciziile oamenilor cu privire la atragerea și utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulației, repartiției și consumului de bunuri în funcție de nevoile și interesele economice. Activitatea economică este înainte de toate o activitate umană.

Un mod de a studia activitatea economică constă în studierea dorințelor și alegerilor pe care le fac oamenii. Creșterea veniturilor atrage după sine orientarea, dorința pentru produse și servicii mai bune.

Nevoia de bani este determinată de consum, în cazul populației, și de dorința de a iniția sau continua o afacere, în cazul întreprinzătorilor. Piața oferă extrem de multe oportunități de afaceri, existând numeroase domenii în care cererea este satisfăcută în mica măsură.

Putem concluziona că sistemul economic nu poate produce niciodată suficient pentru a satisface complet necesitățile umane. Iată de ce este actuală cerința unui sistem eficient de alocare a resurselor insuficiente în raport cu dorințele nelimitate de bunuri și servicii.

Practica a dovedit ca succesul unei afaceri nu este condiționat de faptul că aceasta are la baza o idee nouă și originală. Nu există formule magice pentru obținerea ideilor de afaceri.

Succesul afacerii depinde de capacitatea de a identifica cererile reale ale clienților precum și oportunitățile pe care le prezintă pentru întreprinzător aceste cereri și de posibilitatea de a le satisface în condiții cât mai profitabile.

2.2 PROFILUL INTEPRINZĂTORULUI

Reușita creării unei întreprinderi și desfășurarea eficientă a activității acesteia depind în mod hotărâtor de personalitatea, calitățile și motivarea celor care doresc să demareze o afacere – întreprinzătorii.

Întreprinzătorul este persoana sau grupul de persoane care își asumă riscurile creării și administrării unei firme combinând diverși factori de producție în vederea realizării pe piață a bunurilor și serviciilor. Riscurile asumate de întreprinzători sunt numeroase, cele mai importante fiind:

⇒ apariția unor noi concurenți;

⇒ nivelul mai scăzut al cererii efective pe piață față de cel prevăzut;

⇒ rupturi de aprovizionare;

⇒ costuri mai ridicate ale factorilor de producție;

⇒ schimbarea politicii economice a statului.

Întreprinzătorul joacă un rol central în economia de piață, fiind animat de motivații individuale de reușită, profitul remunerând capacitatea de inovare a întreprinderii. Întreprinzătorul este întotdeauna amenințat de birocrație în general, și în special de cea a marii întreprinderii – aceasta eliminându-i pe întreprinzători – anulează orice sursă de inovare și de creștere economică.

Succesul creării unei întreprinderi depinde în măsură hotărâtoare de personalitatea și de calitățile întreprinzătorului care acceptă riscurile, inițiază și conduce afacerile. Înainte de toate, întreprinzătorul trebuie să se autoanalizeze și să aprecieze dacă este cu adevărat în măsură să demareze o afacere dispunând de caracteristici ale personalității și de abilități care să-i asigure succesul.

Întreprinzătorul își dedică energia, timpul, cunoștințele, abilitățile manageriale și înfruntă riscuri pentru a conduce o afacere particulară, pentru a produce bunuri și servicii cerute de consumatori.

Indiferent de originea socială sau profesională, întreprinzătorii promovează o serie de valori comune și aspirații precum spiritul de independență, ambiția, dorința de împlinire materială, profesională și socială, creativitatea, energia și încrederea în propriile forțe.

Fig. 2.2.1

Practica a dovedit că realizarea cu succes a unei afaceri presupune ca întreprinzătorul să aibă câteva calități esențiale:

capacitatea de a decide;

tenacitate;

spirit de inițiativă;

simț al responsabilității;

rezistență la șocuri;

capacitate de adaptare;

sănătate;

capacitate de muncă;

capacitate de a comunica;

spirit critic și autocritic;

aptitudinea de a controla;

capacitatea de ai controla pe alții;

fler și curiozitate;

entuziasm;

capacitate de organizare proprie a muncii;

asumare a responsabilităților;

respectare a angajamentelor.

În practică nici un întreprinzător nu posedă în întregime calitățile menționate mai sus, dar ele se regăsesc într-o proporție însemnată în cazul persoanelor care au demarat și realizat cu succes o afacere.

Având în vedere diversitatea situațiilor este posibilă o prezentare schematică a trăsăturilor caracteristice ale întreprinzătorului:

Fig. 2.2.2

Întreprinzătorul este o persoană care propune și realizează o afacere, o personalitate credibilă, înzestrată cu voință și o motivație puternică, precum și cu competențe profesionale și manageriale care determină orientarea spre satisfacerea optimă a consumatorilor.

Caracteristicile și aptitudinile întreprinzătorului pot fi sintetizate în câteva aspecte fundamentale precum: inovarea, flexibilitatea, comunicarea personală eficientă, profitul (recompensa financiară) și independența.

2.3 ACTIVITATEA DE PLANIFICARE

În elaborarea planurilor de afaceri nu există tipare care să se potrivească tuturor firmelor, totuși unele scopuri sunt comune. Planurile trebuie să descrie produsele și serviciile ce vor fi vândute pe piața actuală sau pe segmentul țintă de piață.

Dacă planul de afaceri este întocmit în scopul obținerii unei finanțări acesta va prezenta, de asemenea, suma de bani de care firma are nevoie pentru investiție și momentul în care firma va obține profit.

Un plan de afaceri îndeplinește astfel de condiții, într-o formă clară, concisă și convingătoare. Este necesar ca planul de afaceri să fie elaborat într-o formă cât mai ușor de înțeles pe baza unor obiective realiste, permițând o urmărire cât mai facilă. Pentru ca planul de afaceri să îndeplinească aceste atribute este foarte importantă întocmirea și redactarea planului, în acest sens putând fi nominalizate patru etape principale:

1.Strângerea datelor corespunzătoare.

Planurile de afaceri se întocmesc în mod efectiv cu datele pe care se bazează în mod concret firma, fără a neglija faptul că acestea trebuie să fie corecte și convingătoare. Procesul scrierii planului devine mult mai rapid dacă datele esențiale sunt disponibile.

Prin date esențiale se pot înțelege:

numele exact al firmei, adresa, data și felul înregistrării, domeniile în care firma este pregătită să facă afaceri;

structura legală;

statistici de piață, dimensiunea pieței, tendințele de creștere, factori care ar afecta dezvoltarea viitoare;

concurența;

date cu privire la costul materialelor și al forței de muncă;

numele eventualilor clienți de perspectivă;

principalii furnizori și condițiile de vânzare ale acestora.

2. Elaborarea proiectului de plan.

Elaborarea planului de afaceri este organizată în secțiuni bine definite. În general, un plan de afaceri are ca obiective principale:

determinarea poziției firmei pe piață și în raport cu firmele concurente;

stabilirea unor obiective realiste impunându-se o analiză bine conturată a capacităților de producție și de extindere pe viitor ale firmei;

identificarea riscurilor și a dificultăților posibile în inițierea afacerii;

dimensionarea și alocarea resurselor financiare, materiale și umane în condiții de eficiență și eficacitate;

convingerea partenerilor/investitorilor potențiali cu privire la abilitatea întreprinzătorului de a diagnostica corect mediul economic extern al firmei, de a stabili obiective definite corect în timp și spațiu, de a asigura recuperarea profitabilă a plasamentelor efectuate.

Proiectarea planului de afaceri cere executanților să stabilească gradul de detaliere la care se va recurge în cadrul planului final, grad de detaliere determinat de mărimea și gradul de maturitate al companiei dar și din obiectivele urmărite.

3.Determinarea tipului de plan dorit sau necesar.

În realizarea planului de afaceri nu există și nici nu vor exista niciodată reguli fixe. Mărimea acestuia va depinde în mare măsură de ceea ce dorim să reprezinte și să se realizeze prin intermediul acestuia, dar și cât de elevate sau complicate sunt operațiunile pe care le realizează firma.

În general, în practica economică, se pot evidenția 3 tipuri de plan de afaceri:

A.Planul sumar (prescurtat) poate fi corespunzător scopului propus de firmele care urmăresc reînnoirea unei linii de credit sau pentru obținerea unei sume mici ca fond de investiții. Planul sumar se adaptează cel mai bine firmelor care nu au o vechime mare ci se află într-o etapă incipientă de dezvoltare.

B. Planul dezvoltat este tipul cel mai răspândit de plan de afaceri, devenind tradițional în lumea afacerilor. El este elaborat în 20-40 de pagini și prezintă cât mai detaliat operațiunile și proiectele de viitor ale firmei.

C. Planul operațional este caracterizat de un grad ridicat de detaliere, fiind elaborat în 40-100 pagini. Cu cât acesta este mai detaliat cu atât este mai sigur că managerii își vor înțelege rolul și modul de a duce la îndeplinire toate operațiunile până la realizarea scopului final.

4. Stabilirea responsabilităților.

Planul de afaceri poate fi elaborat în diverse feluri, de regulă fiecare manager responsabil al unui compartiment (marketing, vânzări, producție etc.) elaborează partea care îi revine.

Altă posibilitate ar putea fi aceea de elaborare a planului în întregime de către Directorul executiv al firmei, iar după aceea managerul general realizează revizuirea planului și emite observații pe baza acestuia.

Un aspect important îl constituie elaborarea planului de către personalul firmei și mai puțin din exterior, datorită gradului de neimplicare în realizarea obiectivelor propuse.

2.4 ETAPELE DE PLANIFICARE

Elaborarea planului de afaceri constituie o etapă deosebit de importantă pentru întreprinzător în inițierea și demararea afacerii.

In practică, conținutul planului de afaceri se adaptează în funcție de specificul activității firmei, de scopul urmărit, amploarea proiectului de afaceri, destinatarul final, neexistând un model standard, conținutul său purtând amprenta întreprinzătorului.

Planul de afaceri destinat potențialilor finanțatori are scopul de a îi convinge pe aceștia de viabilitatea proiectului propus. Autorul său va trebui să aibă capacitatea de a pune în lumină avantajele afacerii, fără ca aceasta să dăuneze însă realismului planului prezentat. Persoanele care vor examina planul au în general suficientă experiență pentru a detecta aprecierile exagerat de optimiste. Dacă dezvoltarea afacerii este mai lentă decât se aprecia, s-ar putea ca firma să fi atras prea multe resurse costisitoare, dacă aceasta e prea rapidă, firma s-ar putea să nu poată utiliza întregul potențial din cauza lipsei de fonduri.

Planul de afaceri trebuie sa fie echilibrat astfel încât sa epuizeze suficient de mult subiectul și să fie suficient de concentrat pentru a menține treaz interesul cititorului.

Orice firmă are atât un trecut cât și un viitor și, implicit, o strategie de viitor. Activitatea unei companii care abia începe să funcționeze este influențată de o serie de factori care reprezintă stimuli pentru managementul acesteia. Chiar dacă o companie nu este puternică ea are o strategie a ei indiferent dacă este bună sau nu.

Secțiunea din planul de afaceri care descrie firma, managementul și strategia pune la dispoziție informații și direcții de acțiune pentru fiecare din cei implicați în buna funcționare și dezvoltare a firmei respective, atât cei din interiorul cât și cei din exteriorul acesteia.

Planul de afaceri prezintă modul de organizare al firmei, îndatoririle și responsabilitățile fiecărui membru al echipei în realizarea strategiei propuse.

Sunt prezentate și lipsurile cu care se confruntă echipa managerială și soluțiile prevăzute pentru a putea demonstra că aceasta a fost în măsură să-și analizeze obiectiv propria abilitate.

Tot în această secțiune este necesar să se prezinte și problemele forței de muncă, probleme legate de calificarea acesteia, de contractul colectiv de muncă, al pensionării și stimulentelor acordate, de relațiile cu sindicatul etc.

Esența activității antreprenoriale constă în capacitatea de punere în practică a ideilor de afaceri care să asigure vânzarea produselor și serviciilor către cumpărători stabili (fideli). Fabricarea unor produse deosebite este însoțită de necesitatea existenței unei piețe de desfacere care să asigure vânzarea. Identificarea din timp a oportunităților piețelor de desfacere este un atribut al activității de marketing.

Planul de afaceri prezintă complet dar concis descrierea produselor și serviciilor oferite de firmă și explică aspectele esențiale privind modul și capacitatea de producție.

Scopul acestei secțiuni a planului de afaceri este de a oferi o analiză concludentă a caracteristicilor de bază ale produselor și serviciilor și costul obținerii acestora. Se întocmește lista principalelor caracteristici și se elaborează acele judecăți de valoare care le conferă importanță.

Datele furnizate relevă realizarea efectivă în producție a performanțelor descrise la costurile anticipate.

Nici un aspect al afacerii nu este mai important ca acela al determinării modalității de a realiza efectiv vânzarea. Fără vânzări nu merge afacerea, oricât de bine ar fi organizată producția sau cercetare de marketing. De aceea planul de afaceri explică cu claritate cum va realiza firma vânzarea produselor și/sau serviciilor.

Planul de vânzări indică modul în care vor fi atrași și organizați distribuitorii pentru a vinde produsele atât pe piețele interne cât și pe cele internaționale. O atenție sporită este acordată costului necesar obținerii unei comenzi, eventual analizând în prealabil costurile de vânzare înregistrate de competitorii existenți în acel domeniu de activitate, din rezultatele financiare publicate oficial.

Secțiunea financiară a planului de afaceri se include în partea finală a planului de afaceri. Dimensiunea și tipul informațiilor financiare necesare într-un plan de afaceri depind foarte mult de stadiul de dezvoltare în care se află firma și de obiectivele urmărite prin planul de afaceri.

Planificarea financiară nu poate lipsi din nici un plan de afaceri. Acest proces dă posibilitatea identificării cu claritate a disfuncțiilor dar și a sferelor de oportunitate, mult mai rapid decât ar putea fi observate.

Partea financiară a planului are în vedere finanțarea întreprinderii, veniturile și costurile identificând necesarul de fonduri și sursele din care se va acoperi necesarul de fonduri.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA SOCIETĂȚII –

S.C. AXXA EXPERT AUTO S.R.L.

3.1 DENUMIREA ȘI FORMA JURIDICĂ A SOCIETĂȚII

Societatea S.C. AXXA EXPERT AUTO S.R.L. cu sediul în România, județul Constanta s-a constituit în temeiul prevederilor Legii Nr.31/1990 ca societate comerciala cu răspundere limitată, având personalitate juridică și a fost înființată la data de 27.05.2013 pe baza actului constitutiv și statutului societății. În viitor își desfășoară activitatea conform actului constitutiv și normelor în vigoare.

Actul constitutiv este un act de voință al asociaților prin care se va prevedea obligația asociaților de a pune în comun anumite bunuri (denumite aport), de a exercita în comun o serie de activități comerciale ce formează obiectul societății, precum și dreptul asociaților de a participa la realizarea și împărțirea beneficiilor.

Potrivit art. 9 din Legea Nr. 31/1990, actul constitutiv al societății cuprinde:

numele și prenumele asociatului unic/asociați

domiciliul și cetățenie asociatului unic/asociați

denumirea și sediul societății

forma și obiectul societății

capitalul social subscris și cel vărsat

numărul, numele, prenumele și cetățenia administratorilor,

durata societății

modul de dizolvare și lichidare a societății

Societatea este înființată pe o durata nedeterminată, Adunarea Generală având competența sa hotărească dizolvarea anticipată a societății.

Obiectul de activitate de bază a societății S.C. AXXA EXPERT AUTO S.R.L. este : Comert cu piese si accesorii pentru autovehicule.

3.2 CONDUCEREA ȘI ADMINISTRAREA SOCIETĂȚII

Conform Actului Constitutiv al societãtii administratorul este organul de conducere al societãtii, care decide asupra activitãții acesteia si stabilește strategia economicã si comercialã a acesteia.

S.C. AXXA EXPERT AUTO S.R.L. este administratã de unul din cei doi asociați, acesta având următoarele atribuții:

aprobă structura organizatorică a societății;

numește și revocă, în condițiile legii, administratorul societății, comisia de cenzori, stabilește comisioanele și indemnizațiile acestora și le dă descărcare de activitate;

aprobă regulamentul de ordine interioară al societății;

stabilește competențele și responsabilitățile administratorului (administratorilor);

analizează, modifică și aprobă programul de activitate al societății și bugetul anual de venituri și cheltuieli;

hotărăște cu privire la contractarea de împrumuturi bancare și acordarea de garanții;

modifică și aprobă bilanțul, contul de profit și pierderi după aprobarea raportului administratorului și Comisiei de Cenzori; aprobă repartizarea pe destinații a profitului net;

decide atât majorarea cât și reducerea capitalului social și în privința cesiunii părților sociale;

decide în privința modificărilor aduse actului constitutiv;

decide referitor la întreprinderea de noi investiții majore;

hotărăște modalitățile de evaluare pentru determinarea valorii patrimoniului societății;

hotărăște asupra modificării obiectului de activitate sau a sediului social.

Societatea este înființată pe o durata nedeterminată, Adunarea Generală având competența sa hotărească dizolvarea anticipată a societății.

Obiectul de activitate de bază a societății S.C. AXXA EXPERT AUTO S.R.L. este : Comert cu piese si accesorii pentru autovehicule.

Banca cu care lucrează firma este Banca Transilvania. Aici sunt deschise conturile firmei, unde se efectuează încasări și plăti, atât de la clienți cât și spre Bugetul de Stat. Alimentarea conturilor se face din aportul la capitalul social subscris, din încasările societății, din finanțări din țară sau din străinătate sau din alte surse atrase.

Firma apelează destul de frecvent la un alt prestator de servicii, Fan Curier, prin intermediul căruia marfa ajunge rapid la locația stabilită, iar cheltuielile legate de transport sunt mai mici.

Organigrama societății

3.3 ORGANIZAREA FUNCȚIEI FINANCIAR – CONTABILE A SOCIETĂȚII

Contabilitatea trebuie organizată astfel încât să asigure executarea la timp și de calitate a lucrărilor de contabilitate.

Realizarea obiectului și a funcțiilor contabilității implică un sistem de principii și norme, precum și de mijloace și procedee tehnice prin intermediul cărora se organizează și se conduce activitatea de evidență contabilă . Între acestea un loc central îl ocupă documentele justificative, registrele de contabilitate și metode de evidență contabilă propriu-zise.

Sarcina contabilității financiare este de a colecta documentele justificative, de a înregistra aceste documente și de a stabili și a asigura fluxul datelor și documentelor. Se ține evidența materialelor, mărfurilor și produselor intrate și ieșite; decontările cu clienții și furnizorii; se ține evidența fondurilor, decontărilor cu bugetul statului și toate operațiunile referitoare la patrimoniul societății.

Forma de înregistrare aplicată de întreprindere este forma de contabilitate maestru-șah (pe conturi corespondente) .Trăsăturile de bază a formei de contabilitate maestru-șah sunt cea a dezvoltării pe conturi corespondente atât a rulajului debitor cât și a celui creditor al conturilor sintetice. În ceea ce privește contabilitatea analitică, aceasta capătă diverse structuri în raport de metodele folosite pentru evidența activelor și pasivelor, evidența și calculul costurilor și rezultatelor.

Înainte de a fi înregistrate, documentele justificative sunt supuse prelucrării contabile (sortarea pe feluri de operații, verificarea, evaluarea și controlul) . Dacă pentru același fel de operații există mai multe documente justificative, acestea se totalizează zilnic sau la perioade scurte cu ajutorul formularelor de tipul documentelor cumulative întocmite fie pentru creditul contului fie pentru debitul contului care reflectă asemenea operații.

Pentru înregistrările care nu au la bază documente cumulative se întocmesc note de contabilitate .

Fișa sintetică șah ( cu conturi corespondente ) servește la evidența sintetică a operațiilor economice și financiare. Atât pentru debitul, cât și pentru creditul fiecărui cont sintetic se folosește același model de fișă.

Înregistrările în fișe se fac în mod cronologic și sistematic, pe baza documentelor justificative, documentele cumulative sau notele de contabilitate, după caz.

Registrele auxiliare pentru evidența analitică capătă forma fișelor de cont analitic pentru valori materiale, fișelor de cont pentru operații diverse, situațiilor și altor formulare specifice folosite în acest scop.

Înregistrările în formulare folosite pentru evidența analitică se fac în mod sistematic și cronologic, pe baza documentelor justificative, în tot cursul lunii.

Balanța conturilor se întocmește lunar, pe baza fișelor sintetice șah. În cadrul său se stabilesc soldurile și rulajele cumulate de la începutul anului, pentru fiecare cont sintetic în parte. De asemenea, pe baza înregistrărilor din contabilitatea analitică se întocmește balanțe lunare pentru conturile analitice.

Prezentarea principalilor indicatori pe ultimii ani

Bilanțul sintetizează starea activelor, a pasivelor, datoriilor si a capitalurilor întreprinderii la un moment dat, în timp ce contul de rezultate reflectă rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare, de prelucrare și de ieșire, pe perioada considerată.

Bilanțul, stabilit la sfârșitul perioadei de gestiune (numită exercițiul financiar), descrie separat elementele de activ și de pasiv ale întreprinderii.

Activul se compune din bunuri deținute de întreprindere și creanțe. Pasivul se compune din capitaluri proprii și, într-o măsură considerabilă, din datorii contractate de întreprindere și nerambursate încă.

CAPITOLUL IV

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI S.C. AXXA EXPERT AUTO S.R.L.

4.1 MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Garanția succesului oricărei organizații o reprezintă implicarea, competitivitatea și loialitatea factorului uman. În cadrul companiei managementul resurselor umane, cuprinde toate activitățile orientate spre factorul uman, având drept scop îmbunătățirea continuă a activității tuturor angajaților în scopul realizării obiectivelor organizaționale.

Având ca misiune dezvoltarea culturii organizaționale și atingerea excelenței în activitate, anul 2013 a însemnat un nou pas al factorului uman spre atingerea unui atu strategic pentru companie.

Acest lucru a presupus dezvoltarea unei strategii bazate pe motivarea personalului, atât din punct de vedere salarial cât și al beneficiilor suplimentare: acordarea de prime cu ocazia unor evenimente speciale sau a unor comisioane ; cât și al formării profesionale.

Managementul resurselor umane trebuie să surprindă specificul și dinamica socio-economică a respectivului teritoriu pentru a deveni util, practic, pentru a asigura managerilor o sursă veritabilă de cunoaștere, generatoare de idei, a căror aplicare, instrumentare, optimizare, să provoace și să argumenteze eficiență procesului productiv.

Cunoașterea diferențierilor obiective dintre persoane, a diversității opiniilor și comportamentului adoptat de către oameni, în funcție de situație și caracteristicile lor psiho-sociale, formează o cerință de prim ordin pentru un management performant. Managerii trebuie să țină cont că starea emoțională poate influența modul de evaluare a muncii subalternilor, conducând la o sub sau la o supraevaluare a calității prestației, a îndeplinirii rolurilor profesionale.

De asemenea starea de tensiune psihică în care se află un subaltern face ca rezultatele obținute să nu fie caracteristice, iar necunoașterea acestor stări de tensiuni va deforma aprecierile managerului, determinând o imagine cu totul falsă despre personalitatea subalternului. Evitarea unor astfel de situații se poate realiza numai cu condiția cunoașterii persoanelor din subordine și observării atente a propriului comportament.

Cunoașterea specificului resurselor umane ale firmei reprezintă o particularitate importantă, deoarece permite înțelegerea omului sub aspectul posibilității sale creatoare și a limitelor momentane.

Întreprinderea constituie un sistem a cărui eficiență depinde de maximul de coordonare, a componentelor umane, iar de aceea angajații firmei Axxa Expert Auto reprezintă bogăția societății și totodată aduc prosperitate firmei, fiind răsplătiți corespunzător.

Metodele și tehnicile de management utilizate în cadrul S.C. AXXA EXPERT AUTIO S.R.L. cuprind:

⇒ ședința;

⇒ tabloul de bord reprezentat de situații informaționale de sinteză ce sunt valorificate de managerii de nivel mediu și superior;

⇒ diagnosticarea regăsită sub formă unor analize periodice în folosul managerilor de nivel superior sau sub formă raportului de gestiune al Consiliului de Administrație;

⇒ delegarea – metodă ce presupune rezolvarea unor probleme de către subordonați;

⇒ metode de control;

⇒ metode de calculație a costurilor;

⇒ analiza valorii.

4.2 PERFORMANȚELE ECONOMICO-FINANCIARE ALE S.C. AXXA EXPERT AUTO S.R.L.

Performanțele și funcționalitatea întreprinderii depind de calitatea gestiunii economico-financiare, în condițiile unei înzestrări tehnice optime și a organizării raționale a muncii și a producției.

Dacă gestiunea financiară a unei întreprinderi asigură protejarea patrimoniului pe baza unei bune administrări și autocontrolului, gestiunea economică are o sferă de cuprindere mult mai mare decât gestiunea financiară, cuprinzând toate domeniile activității întreprinderii.

Performanța economică a întreprinderii, numită și eficiență economică, are o sferă largă de cuprindere care sintetizează la nivelul întreprinderii rezultatele obținute în gestionarea patrimoniului (a tuturor resurselor) în vederea maximizării profitului.

Totodată, performanța economică reflectă, în esență, raportul între efecte și eforturi.

Eficiența economică a întreprinderii depinde atât de resursele întreprinderii cât și de performanțele managementului în toate sferele activității acesteia și, în special, în plan economico-financiar.

Informațiile necesare în vederea măsurării performanței economice se obțin din contabilitatea analitică, din bilanțul contabil și anexele acestuia, contul de profit și pierdere, din investigarea și evaluarea stării tehnice a întreprinderii și a desfășurării proceselor tehnologice, din studii de marketing, din analiza bonității și a previziunilor financiare. Aceste informații pot asigura evitarea riscului și permit luarea unor decizii corecte.

Analizarea tendințelor evolutive ale rezultatelor economice reflectă starea economică a întreprinderii, evidențiind punctele forțe și slabe ale acesteia și oferind elemente ce se concretizează în măsuri viitoare aplicabile pentru îmbunătățirea performanțelor viitoare.

O reflectare adecvată a evoluției rezultatelor se poate face și prin utilizarea ratelor financiare ale rentabilității. Pentru analiză am considerat necesar calculul rentabilității comerciale, rentabilității financiare și a celei economice.

A fost reținut rezultatul brut pentru a înlătura influențele diferite ale impunerii fiscale asupra profitului net. În acest fel, se poate face o comparație corectă a influenței factorilor interni de producție și a pieței.

http://www.dresslily.com/plunging-neck-one-button-hollow-out-hook-flower-long-sleeves-lace-coat-product507683.html 14.14

http://www.dresslily.com/lace-splicing-ruffled-dress-product541536.html 12.19 ???

http://www.dresslily.com/v-neck-slim-fit-long-sleeve-solid-color-lace-dress-product171770.html 7.71

http://www.dresslily.com/elegant-high-neck-ruffle-hem-solid-color-long-sleeve-slimming-lace-blouse-with-camisole-product191611.html 9.12 Nico

http://www.dresslily.com/solid-color-lace-blouse-product278822.html 6.25

http://www.dresslily.com/solid-color-over-hip-black-long-t-shirt-product290973.html 5.82

http://www.dresslily.com/striped-3-4-sleeve-v-neck-sweater-product442443.html 6.42

http://www.dresslily.com/tote-and-pendant-design-street-level-handbag-for-women-product473016.html 10.36

http://www.dresslily.com/hot-sale-zipper-small-bag-for-women-lock-not-include-product32978.html 13.88 ???

http://www.dresslily.com/new-arrival-dazzling-and-attractive-style-rhinestone-and-flower-embellished-high-heeled-wedding-shoes-product47903.html 30.10 ???

http://www.dresslily.com/round-toe-and-rhinestone-design-pumps-for-women-product542748.html 18.60