Aderarea Greciei la Moneda Euro

CUPRINS

Introducere

Calitatea de membru a zonei euro consolidează gradul de interdependență economică dintre statele membre. Acestea au în comun moneda euro și politica monetară indicată de Banca Centrală Europeană. Folosirea monedei unice și politica monetară comună au ca efect intensificarea legăturilor comerciale și financiare.

Această integrare economică în creștere încurajează o mai strânsă coordonare a politicilor economice. Având în vedere această interdependență, membrii zonei euro se confruntă cu provocări economice comune.

Aderând la UE, noul stat membru se angajează să introducă euro în momentul în care va îndeplini toate criteriile necesare. Prin îndeplinirea acestor criterii, un stat membru demonstrează un nivel ridicat de convergență economică durabilă cu economia zonei euro înainte de introducerea monedei unice.

Convergența economică reprezintă o garanție a faptului că economia funcționează bine în zona euro și că statele membre se pot dezvolta și prospera în cadrul acesteia.

Menținerea zonei euro prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, fiind rezultatul unui proces

integrativ complex, atât în planul economiei reale, cât și în cel al economiei monetare.

Grecia a fost acceptată în Uniunea Economică și Monetară a Uniunii Europene de către Consiliul European la 19 iunie 2000, pe baza mai multor criterii de convergență (rata inflației, deficit bugetar, datorie publică, dobânzi pe termen lung, rată de schimb) folosind anul 1999 ca an de referință.

Începând cu anul 2009, anul în care s-au resimțit puternic pe plan mondial consecințele crizei financiare și economice internaționale, economia Greciei a traversat o perioadă de recesiune economică prelungită, fiind confruntată cu dezechilibre fiscal-bugetare majore și aflându-se în epicentrul crizei datoriilor suverane din Zona euro.

Beneficiară a unor ajutoare economice din partea „Troicăi” (Uniunea Europeana,Banca Central Europeana,Fondul Monetar International), Grecia s-a angajat să aplice măsuri de austeritate economică dure, fiind confruntată, în prezent, cu nemulțumiri sociale, pe fondul cărora s-a realizat ascensiunea formațiunii politice de extremă stângă Syriza, care a și câștigat recentele alegeri parlamentare (din ianuarie 2015) și a anunțat că va contesta măsurile de austeritate impuse de comunitatea europeană în tandem cu FMI.

În cele ce urmează ne propunem o analiză a posibilelor consecințe ale imposibilitatii Greciei de plata a datoriei catre “Troika”, precum și a ieșirii Greciei din Zona euro (scenariu care este luat în considerare la nivel comunitar în eventualitatea renunțării la măsurile de austeritate economică). Imediat după investitura în funcția de prim-ministru, Alexis Tsipras și-a moderat poziția, precizând că Grecia nu va ieși din Zona euro și va negocia cu autoritățile comunitare o reeșalonare a rambursării împrumuturilor.

Capitolul I:Uniunea Europeană.Apariția Sistemului Monetar European

1.1Uniunea europeană-prezentare generală

Uniunea Europeană  este o uniune politică și economică, dezvoltată în Europa, având în compoziția sa 28 de state. Originile Uniunii Europene se trag din Comunitatea Economică Europeană (CEE) si din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), formată din șase state în 1958. În urmatorii ani Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale.

In prezent, Uniunea Europeană se află în faza de construcție a Uniunii economice și monetare. Din Uniunea economică și monetară, ca formă de integrare, fac parte toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu deosebirea că unele dintre ele (Austria , Belgia,Cipru, Finlanda,Estonia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,Letonia,Lituania, Luxemburg,Malta, Olanda, Portugalia, Spania,Slovenia,Slovacia) au adoptat moneda Euro, două state (Marea Britanie și Danemarca) beneficiază de clauza optout , care le permite să aleagă dacă să facă sau nu parte din zona euro, iar celelalte state membre, care au statutul de „stat membru cu derogare de la adoptarea euro” vor trebui să adere la euro într-o perioadă nedeterminată. Privită ca o etapă superioară a integrării multinaționale, Uniunea economică și monetară este rezultatul adâncirii, a intensificării integrării și presupune:

politică monetară comună

strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre

monedă unică

liberalizarea fluxurilor de capital

un sistem instituțional care să coordoneze și administreze politica monetară

Politicile UE sprijină și garantează libera mișcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor și a capitalului, au fost emise legi în domeniul justiției și afacerilor interne și se păstrează politici comune în domeniul comerțului, agriculturii, în domeniul pescuitului și dezvoltarea regională.

A fost înființată de asemenea și o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în prezent din 19 state. Uniunea Europeană generează un PIB  13 920 541 milioane EUR în 2014 (mai mare decât orice altă țară din lume), care reprezintă 20% din PIB-ul estimat în termeni de paritatea puterii de cumpărare la nivel mondial.

Uniunea Europeană a stabilit o piață unică pe teritoriul tuturor statelor membre. O uniune monetară, zona euro este formată din 19 state membre care folosesc moneda unică euro. În 2010, UE a generat un procent estimat de 26% (16.242 miliarde de dolari) din produsul intern brut la nivel mondial, astfel UE are cea mai mare economie a lumii. Este cel mai mare exportator, cel mai mare importator de bunuri și servicii și cel mai mare partener comercial pentru multe țări precum: China, India și Statele Unite ale Americii.

Simbolul – euro

În februarie 1997, un comitet directorial numit comitetul monetar a înaintat o propunere finală cu privire la denominarea și specificațiile tehnice ale monedelor euro (diametru,greutate, culoare, compoziție etc.). S-a ținut cont, într-o măsură sporită, de cerințele și necesitățile instituțiilor și societăților care vor accepta monedele euro pentru plăți, mai ales în situația când plățile se fac prin sisteme și echipamente deja existente în funcțiune. Pentru recunoaterea monedelor euro a fost necesară includerea unor caracteristici unice.S-a avut în vedere, de asemenea, luarea tuturor măsurilor de siguranță la confecționarea și structurarea monedelor euro pentru a se evita, într-o măsură ridicată, frauda în confecționarea acestor monede.

Abrevierea oficială pentru euro este euro. Aceasta a fost stabilită de organizația internațională de standardizare (internațional standard organisation – iso) și este folosită

în toate scopurile: financiar, comercial, contabil.

Simbolul grafic pentru euro arată că un e rond marcat cu două linii paralele orizontale.Simbolul a fost inspirat din litera grecească Epsilon, evocând civilizația greacă,și din prima literă a cuvântului „europa”. Cele două linii paralele reprezintă stabilitatea euro.

a) Bancnotele în total sunt 7 la numar, în diferite mărimi și culori, cu valori de 500,200,100,50, 20,10 și 5 EURO. Designul și grafica lor sunt simbolice pentru arhitectura europeană. Desenele nu reprezintă nici un monument real, existent. Pe fața bancnotelor se găsesc grafice de ferestre și porți, ca simbol al spiritului de cooperare și deschidere în uniunea europeană. Pe spatele fiecărei bancnote sunt schițate diferite stiluri de poduri, fiecare specific unei anumite perioade, o metaforă a comunicării oamenilor în Europa și cu restul lumii.Designul final a fost anunțat în decembrie1996, la Dublin, la Consiliul European. Toate bancnotele sunt prevăzute cu sisteme avansate de securitate. Pe aversul bancnotelor euro din ambele serii sunt redate ferestre și porți ce simbolizează spiritul european de deschidere și de cooperare Fiecare bancnotă poartă semnătura lui Willem F. Duisenberg, Jean-Claude Trichet sau Mario Draghi – primul, al doilea și, respectiv, al treilea președinte al Băncii Centrale Europene.Toate aceste bancnote sunt valabile în egală măsură.

Bancnotele prezintă o hartă geografică a Europei. Întrucât imprimarea ofset în volum mare nu permite reproducerea exactă a elementelor grafice de mici dimensiuni, insulele cu o suprafață mai mică de 400 de kilometri pătrați nu sunt redate. Seria „Europa” prezintă o hartă geografică revizuită a Europei, care include Malta și Cipru.

Casetele mici din partea de jos a bancnotei ilustrează Insulele Canare și unele teritorii de peste mări care aparțin Franței și în care se folosește, de asemenea, euro.

b)Monedele– sunt în număr de 8 cu valori de 2 și 1euro, apoi 50, 20,10, 5, 2,și 1eurocent.

Fiecare monedă are o față identică, reprezentând harta UE, pe un fundal cu linii transversale, la care sunt atașate stelele de pe steagul european. Modelul de pe cealaltă față a monedei poate fi ales de fiecare din cele 11 state membre.

Monedele euro includ elemente cu un nivel ridicat de siguranță, care pot fi citite cu ajutorul unor dispozitive speciale. Monedele euro pot fi folosite în distribuitoarele automate din zona euro – indiferent de statul în care au fost emise.

Pentru fabricarea monedelor de 1 EUR și 2 EUR au fost utilizate tehnologii elaborate (de exemplu, cele bimetaliste și cele specifice structurii pe straturi).

Monedele de 10, 20 și 50 cenți sunt realizate dintr-un aliaj unic (aur nordic), care este dificil de topit și este utilizat exclusiv pentru fabricarea monedelor.

Realizarea monedei euro a necesitat ani de planuri și pregătiri pentru a se găsi un echilibru între aspectul estetic, dimensiunile practice și elementele de securitate. Din acest proces au rezultat cele șapte bancnote și opt monede care au fost puse în circulație în ianuarie 2002.

1.2 Sistemul Monetar European

La începutul deceniului al șaptelea, pe fondul încheierii formării uniunii vamale și a lansării, cu rezultate pozitive, a Politicii Agricole Comune, s-au înregistrat o serie de evenimente de natură monetar financiară, divergente, la nivelul statelor membre.

Din acest considerent, în 1970 a fost conceput Planul Werner, prin care s-au stabilit obiectivele și etapele Uniunii monetare. Prin prisma acestui plan, uniunea monetară avea drept scop „convertibilitatea deplină și ireversibilă a monedelor statelor membre eliminarea fluctuațiilor cursului de schimb, fixitatea irevocabilă a parității și cursurilor valutare și completa liberalizare a fluxurilor de capital.” Planul Werner, abilitat de către ECOFIN în 1971, nu a putut fi pus în aplicare datorită conjuncturii economice de ansamblu: căderea sistemului de la Bretton Woods, care avea la bază sistemul de cursuri fixe, respingerea ideii de înființare a unei instituții monetare comune și de aplicare a unei politici fiscale unitare la nivel comunitar. Începând cu aprile 1972, a fost pus în aplicare aranjamentul cunoscut sub numele de „șarpele monetar” în cadrul căruia monedele celor șase state membre fondatoare ale Comunității Economice Europene (la care s-au adăugat ulterior Marea Britanie și Danemarca) păstrau între ele o marjă de fluctuație de +/- 2,25% având drept pivot dolarul american, ceea ce însemna că între moneda cea mai bine cotată și cea mai slab cotată putea să existe un ecart de maximum 4,5%.

Menținerea raporturilor valorice stabilite între monede se făcea prin intervenții frecvente ale băncilor centrale.

Sistemul șarpelui monetar a funcționat cu dificultate, cu dese momente de retrageri și reveniri ale statelor membre și cu numeroase reajustări de parități prin devalorizare și revalorizare.

El a fost înlocuit de către Sistemul Monetar European, în urma Consiliului European de la Bruxelles din decembrie 1978. Pe baza propunerii comune a cancelarului Helmut Schmidt și a președintelui Franței, Valery Giscard d’Estaing s-a creat Sistemul Monetar European, văzut ca un instrument de creare a unei zone de stabilitate monetară în spațiul comunitar, dar și ca o verigă de legătură între Bretton Woods și Uniunea Economică și Monetară.

Sistemul monetar European, negociat în 1978 și adoptat în 1979, de către cele nouă țări membre ale Comunității Europene la acea dată, care au devenit membri de facto ai acestuia, și-a propus în principal formarea unei zone de stabilitate monetară în cadrul unui spațiu economic ale cărui state membre înregistrau, la acel moment tendințe de diminuare a diferențelor dintre nivelurile lor de dezvoltare.

Principalele componente ale sistemului au fost:

unitate de cont europeană (ECU) utilizată în decontările financiare;

un fond de solidaritare financiară, instituit în 1973;

mecanismul ratei de schimb; – Institutul Monetar European.

Ecu (European Currency Unit) a fost introdus în anul 1975 ca unitate oficială de cont a Comunității Europene înlocuind Unitatea Europeană de Cont. Din punct de vedere al structurii, ECU a reprezentat o monedă nominală, de fapt un coș monetar constituit în funcție de puterea economică a statelor membre participante la constituirea acestuia. Spre deosebire de mecanismul ratei de schimb, ECU a inclus toate statele comunitare care erau membre ale Sistemului Monetar European. Inițial, paritatea ECU–Dolar american a fost de 1 la 1, iar ECU a fost utilizat în special pentru acoperirea tranzacțiilor fi nanciar-monetare, (inclusiv a emisiunilor de obligațiuni și a altor titluri de creanță), publice și private de unde și denumirile de ECU public și respectiv ECU privat, și mai puțin (aproximativ 1%) pentru acoperirea tranzacțiilor comerciale. Ulterior, funcția de unitate de cont a fost lărgită prin utilizarea sa la elaborarea bugetelor comunitare. În 1995, ECU a primit denumirea de euro iar din 1999 ECU și-a încetat existența.

Fondul European de Cooperare Monetarã, creat în aprilie 1973, reprezintă un fond comun format din depunerile în aur și dolari (fi ecare în proporție de 20%) din rezervele țărilor ale căror monede erau cuprinse în ECU, chiar dacă nu făceau parte din mecanismul ratei de schimb. Fondul funcționa pe principiul acordării de credite pe termen foarte scurt pe care și le acordau băncile centrale între ele, credite pe termen scurt și mediu pentru echilibrarea balanței de plăți și mecanismul mobilizării de ECU. Pentru gestionarea facilităților acordate prin FECOM, a fost abilitată Banca Reglementelor Internaționale. În conformitate cu prevederile legate de etapa a doua a Uniunii Economice și Monetare, Fondul European de Cooperare Monetară s-a dizolvat și atribuțiile acestuia au fost preluate de către Institutul Monetar European

Institutul Monetar European a fost înființat în 1994 având sediul la Frankfurt, în Germania. Prin instrumente și proceduri fi nanciare specifi ce, Institutul Monetar European avea rolul de a întări cooperarea între Băncile Centrale Naționale ale țărilor comunitare, de a superviza funcționarea Sistemului Monetar European și de a întări coordonarea politicilor monetare ale statelor membre în scopul asigurării stabilității prețurilor.

Mecanismul ratei de schimb, introdus în 1979 pentru a reduce fluctuațiile în valoarea nominală a monedelor statelor membre, pe baza susținerii reciproce și a acțiunilor colective ale băncilor centrale din statele membre. Băncile centrale au intervenit pe piețele valutare, prin cumpărarea sau vânzarea de monede, pentru a le infl uența valoarea. Intervenția s-a realizat pe baza principiului cererii și al ofertei: atunci când valoarea unei valute scădea sub un anumit prag, stabilit de comun acord și numit marjă sau culoar de fluctuație, băncile centrale au intervenit, restabilind valoarea de piață a respectivei monede.

1.3 Etapele formării Uniunii economice și monetare

Transformarea Comunității Europene în Uniune economică și monetară, așa cum a fost prevăzută prin Tratatul de la Maastricht, a fost conturată încă din 1988, o dată cu elaborarea Raportului asupra Uniunii economice și monetare, cunoscut și sub numele de Raportul Delors. Acest raport a prefi gurat construcția noii forme integrative în trei etape, recomandând crearea sistemului băncilor centrale europene, fără a recomanda însă în mod explicit utilizarea unei monede unice.

Prima etapă (1 iulie 1990 și 31decembrie 1993)

Ale cărei elemente centrale au fost stabilite înainte de Maastricht a reprezentat etapa consolidării pieței și a marcat începutul perioadei de creare a structurilor economico-instituționale proprii uniunii economice și monetare. Obiectivul central al acestei etape l-a constituit creșterea convergenței politicilor economice și a cooperării între băncile centrale în scopul încorporării practicilor monetare ale statelor membre în cadrul Sistemului Monetar European. În cadrul ei s-au realizat o serie de progrese legate de abolirea restricțiilor legate de mișcările de capital, consolidarea mecanismului ratei de schimb și o întărire a cooperării între băncile centrale ale statelor membre. În cadrul acestei etape, în procesul de consolidare a pieței, Consiliul a stabilit un cadru de convergență al performanțelor economice din statele membre și de monitorizare a progresului realizat, pe baza unor rapoarte periodice.

Cea de-a doua etapă

A început la 1 ianuarie 1994 și s-a încheiat la 31 decembrie 1998. În timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene statele membre au fost constrânse să evite defi citele bugetare excesive, și să inițieze pași spre independența băncii centrale. În procesul de creștere a independenței băncilor centrale, Tratatul le interzicea acestora acordarea de facilități de creditare guvernamentale sau de achiziții de instrumente privind datoria publică direct de la acestea.

Alături de interzicerea explicită a fi nanțării directe a defi citelor publice, Tratatul mai prevedea, prin art. 102, ca autoritățile publice să nu aibă acces privilegiat la instituțiile fi nanciare, decât dacă acesta avea la bază motive de natură prudențială. Altfel spus, Tratatul a încercat să inducă un control bugetar indus de piață. În pregătirea celei de a treia etape, Comisia și Institutul Monetar European au fost obligate să raporteze Consiliului aspectele legate de modul în care legislațiile naționale răspund cerințelor legate de atingerea uniunii economice și monetare și asupra progresului făcut în îndeplinirea criteriilor de convergență.

Acestea sunt:

rată scăzută a inflației, care să nu depășească cu mai mult de 1,5 % cele mai bune performanțe ale statelor membre participante în anul dinaintea examinării;

dobânzi scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu depășească cu mai mult de 2% dobânzile din cele mai performante state membre participante în anul dinaintea examinării;

un deficit bugetar care să nu depășească 3% din PIB

datorie publică cumulată care să nu depășească 60% din PIB;

stabilitatea cursului de schimb, în sensul menținerii cursului național în limitele marjelor normale de fl uctuație ale MRS2 pentru cel puțin doi ani înaintea intrării în zona euro (art. 121 din TEC) .

Cea de-a treia etapă

A început la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea ratelor de schimb irevocabile între monedele statelor participante și în raport cu euro. Din ianuarie 1999, monedele naționale ale statelor membre (ale zonei euro) au continuat să circule numai ca exprimări nezecimale ale monedei unice, până când au fost complet înlocuite cu moneda euro. În același timp, toate decontările dintre statele membre, emisiunile de titluri de stat, sau contractele încheiate in cadrul spațiului sunt realizate în mod obligatoriu în euro. De menționat că moneda euro este utilizată ca și însemn monetar și în alte state, care nu sunt membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Andora, Islanda, Lichtenstein, etc. Alături de introducerea monedei euro în spațiul format de către statele membre care au îndeplinit criteriile de convergență, un moment de importanță crucială l-a constituit înlocuirea politicilor monetare naționale cu o politica monetară comună, concepută de către Banca Centrală Europeană.

1.4.Argumente pro si contra formării Uninii economice și monetare

Uniunea economică și monetară considerată a fi , dintr-un anumit punct de vedere, cel mai ambițios dar și cel mai riscant proiect al construcției europene fiind rezultatul unei decizii politice fundamentată pe o puternică componentă economică.

Dacă doar una din cele două componente (economică sau politică) ar fi stat la baza creării acesteia, Uniunea economică și monetară nu s-ar fi realizat nici în prezent deoarece doar din punct de vedere economic sau doar din punct de vedere politic argumentele nu ar fi fost suficiente.

Din punct de vedere economic, Uniunea economică și monetară nu prezintă argumente suficiente pentru crearea ei, în primul rând deoarece spațiul comunitar nu reprezintă o zonă monetară optimă.

Statutul de zonă monetară optimă presupune:

un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerțul intracomunitar

un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a capitalului și forței de muncă,

flexibilitate înaltă a prețurilor și salariilor,

transferuri fiscale în condițiile în care veniturile din impozite sunt redistribuite spre zone aflate în recesiune.

În esență, statele dintr-un grup sau care aderă la un grup pot câștiga reciproc din deținerea unei monede comune doar atunci când fac parte dintr-o zonă monetară optimă, adică atunci când structurile lor economice sunt similare și când nu există riscul ca șocurile asimetrice să afecteze doar unele din aceste țări.

Cum însă între economiile statelor membre există diferențe notabile între nivelurile de dezvoltare, acestea vor reacționa în mod diferit la șocurile venite din exterior. Particularizând pentru zona Euro, care nu reprezintă nici în acest moment o zonă monetară perfectă, statele membre ale acesteia nu mai au posibilitatea de a-și stabili propria rată a dobânzii sau de a utiliza cursul de schimb ca instrument al politicii economice.

Uniunea Europeană reprezintă și în prezent o zonă monetară suboptimă, fapt ce constituie un impediment în această etapă a integrării. In ciuda statutului de zonă monetară sub-optimă, există însă o serie de argumente pro și contra constituirii unei Uniuni economice și monetare în spațiul european.

Argumentele în favoarea unei uniuni economice și monetare în spațiul Uniunii Europene au fost:

completarea pieței unice, în sensul că o piață unică are nevoie de o monedă unică;

creșterea vitezei de transfer a fluxurilor monetare și eliminarea costurilor de conversie;

reducerea riscurilor legate de schimburi comerciale și investiții prin eliminarea fluctuațiilor ratei de schimb;

transparența prețurilor și prin aceasta o mai bună informare a participanților la tranzacții;

disciplina monetară, în sensul că guvernele nu vor mai putea utiliza valutele ca instrumente de politică economică;

scăderea inflației, datorită disciplinei impuse economiilor care formează zona Euro; – fuziunea piețelor fi nanciare, care poate conduce la economii la scară;

creșterea efi cienței și obținerea unor ritmuri de creștere economică înalte; – întărirea poziției Uniunii Europene în cadrul sistemului monetar internațional;

facilitarea atingerii țelului creării uniunii politice;

Argumentele împotriva formării unei uniuni monetare în spațiul Uniunii Europene au fost:

pierderea controlului și a puterii de decizie cu privire la problemele monetare;

pierderea de flexibilitate, în sensul că guvernele naționale nu vor putea să ia decizii de politică monetară care să permită protejarea economiilor lor de șocurile externe, în detrimentul altor țări;

diferențe relativ mari în ciclurile de afaceri și standarde de viață între statele membre;

pericolul de a diviza Uniunea Europeană în state din interiorul și din afara Uniunii economice și monetare;

costurile materiale pe care le incumbă înlocuirea monedelor naționale cu moneda unică, crearea instituțională și modifi cările de natură legislativă cerute de acest demers.

Capitolul II:Economia Greciei

2.1. Prezentarea generălă a țării

Grecia, cunoscută oficial ca Republica Elenă, este situată la granița sud-estică a Europei. În nord se învecinează cu Albania, cu Fosta Republică Iugoslava,Macedonia, cu Bulgaria, iar la est cu Turcia. Constituită fiind dintr-o peninsulă si peste 2000 de insule și are o suprafață de 131957 km²,

Fiind o țară destul de mica, Grecia se mandrește cu o varietate uimitoare de peisaje – începand cu legendarii munti Olimp, Pind și Parnas și continuând cu sute de kilometri de coastă. Într-adevar, datorită numarului mare de insule, Grecia are o linie de coastă deosebit de lungă (15021 km), cea mai lungă dintre țarile Mediteranei.

Locuitorii Greciei sunt in numar de 10.964.020 cu o natalitate de 10.1 la mie și o mortalitate de 9.3 la mie. 98% din populație este greacă restul de 2% fiind:aromâni,turci,albanezi etc. Aproximativ 3 milioane de greci trăiesc în străinatate.

Orașe principale:Salonic, Patras, Larissa, Iraklion, Volos iar cele mai populate zone sunt Atica (datorită prezenței conurbatiei Atena-Pireu), ce grupează peste 1/3 din populația țării, Campia Macedoniei (peste 200 loc./km*km), Insulele Ionice (Korfu, 155 loc./km*km), Lesbos, Samos,V Peloponesului(80 loc./km*km).

Valori mai mici ale densității populației se află în:Creta-60 locuitori/km²,Epir-35 locuitori/ km²,E Pelonponesului-25 locuitori/ km².Iar valorile cele mai mici ale densității populației sunt în Republica Autonomă a călugărilor de pe Muntele Athos- 4locuitori/ km².

98% din cultele din țara elenă sunt ortodoxe iar restul de 2% sunt: islamice,catolice si protestante.

Atena,capital Greciei este un oraș situat în Atica, la poalele colinei Acropole (156 m) și la 5 km de mare; populația de 3 096 775 loc.

Limba oficială este greaca – limba maternă declarată a întregii populații,care este o limbă izolată din familia indo-europeana. Cele 2 faze principale, veche si modernă, ale limbii grecești prezintă mari deosebiri.

Drahma era moneda Greciei, înainte de introducerea euro, care folosea o rată de schimb de 1 € = 340,750 GRD.

Statutul politic al Greciei este acela de Republică Parlamentară Prezidențială. Forma actuală a acestei denumiri a fost pusa în vigoare odata cu referendumul organizat în data de 8 decembrie 1974, prin care 70% din populație a eliminat statutul de republică monarhică.Constituția aflată în prezent în vigoare, a fost votată la 11 iunie 1975 și modificată în 1986 și în 2001.

Cea mai înaltă autoritate a Republicii Elene este președintele – al carui câmp de activitate caracterizează statutul de Republică Prezidentială și răspunde în fața Parlamentului Grec, în cadrul unui mandat de 5 ani. Actualul președinte al Republicii este domnul Prokopis Pavlopoulos ales în 13 martie 2015.

Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul Grec. Acesta este alcătuit din 300 de membri care sunt aleși prin intermediul alegerilor directe, de către popor, prin actul votului secret, direct și universal. Parlamentul exercită de asemenea și controlul direct asupra guvernului. Îl controlează pe președintele Republicii și acordă votul de încredere guvernului, în conformitate cu autoritatea Republicii Parlamentare. Puterea executivă este exercitată de guvern.

Puterea judecătorească este exercitată de către tribunale, care se bucură de autonomie funcțională și personală. Cea mai înaltă autoritate în acest sens este curtea de Casație, Parchetul, Corpul de Control și Inalta Curte de Justitie. Trebuie menționat că în Grecia nu se aplică pedeapsa cu moartea. Constituția Greciei repetă ferm în ultimul articol interdicția concretă a acesteia.

Primul ministru al țării este domnul Alexis Tsipras ales din  26 ianuarie 2015, Alexis Tsipras este un politician grec, care din 2009 până în 2015 a fost deputat în parlamentul Greciei și lider al Coaliției Stângii Radicale.

Din punct de vedere administrativ, Grecia este împarțită în 13 zone, Attica, Macedonia Centrala, Macedonia de Est și Tracia, Insulele ioniene, peloponezia, tesalia, Macedonia de Vest, Grecia Centrala, Creta, Epirus, Egeea de Nord, Egeea de Sud și Grecia de Vest, 51 de judete, pe langă acestea adaugându-se și regiunea autonoma “Muntele Sfânt”.

Primarii si prefecții țării sunt aleși prin vot direct de către populație odata la 4 ani, în timp ce conducatorii zonelor sunt desemnați în mod direct de către Guvern. Dreptul la vot în Grecia este universal și obligatoriu pentru toți cetățenii greci care au ajuns la vârsta majoratului.

2.2 Evoluția produsului intern brut și evoluția deficitului bugetar

Produsul intern brut al Greciei reprezintă numai circa 3% din produsul intern brut al Uniunii Europene. Țara elenă a antrenat Uniunea Europeană și moneda euro într-o criză de anvergură, a cărei soluționare se întrevede cu dificultate.

Premizele ce au condus la situația în care o țară a cărei populație trăia la un nivel de bunăstare european, a putut să se regăsească într-o situație de faliment impunând sacrificii sociale fără precedent în Europa.

În 2011, situația economică a Greciei era departe de a fi una stabilă, cu un ritm negativ al PIB în creștere (de la -3,5 în 2010 la -6,9% în 2011) și cu o rată a șomajului îngrijorător de mare (17,7%, față de 12,6% în 2010), cu consecințe devastatoare pentru finanțele publice. Ca urmare a acestui fapt, autoritățile elene au adoptat un nou program de austeritate.

Programul de ajustare fiscală pe termen mediu 2011-2015, care a adus restructurarea unor instituții și companii de stat, noi impozite și taxe, reducerea cheltuielilor cu aparatul administrativ din sectorul public.

În 2012, cu toate că a primit, la începutul anului,  susținere financiară consistentă din partea organismelor internaționale (FMI, BCE, UE) și a inițiat un nou program de austeritate, economia Greciei este departe de a se redresa, luându-se chiar în calcul posibilitatea ca țara să părăsească Zona euro.

La începutul anului 2012, potrivit estimărilor experților FMI, Grecia trebuia să economisească, în următorii doi ani până la 14 miliarde de euro, cu 2,5 miliarde de euro mai mult decât suma de 11,5 miliarde prevăzută în 2011.

Această revizuire în creștere a economiilor necesare pentru redresarea economiei elene, era rezultatul evaluării a creditorilor internaționali reuniți în așa-numita Troică (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană), care urmează să-și reia, în octombrie 2012, misiunea de monitorizare a situației din Grecia. UE și FMI condiționau de acest „audit” deblocarea următoarei tranșe de împrumut așteptată de Atena, în valoare de 31,5 miliarde de euro.

Pentru a obține noua tranșă, fără de care Grecia riscă să ajungă în situația de incapacitate de plată și să iasă din Zona euro, guvernul elen a încercat să-și respecte obligațiunile din acord, depunând eforturi pentru a genera economii evaluate până în prezent la 11,5 miliarde de euro pentru 2013 și 2014.

În august 2012, Banca Centrală Europeană (BCE) reușea să evite temporar un faliment al Greciei, prin garantarea unor împrumuturi suplimentare de urgență de către Banca Greciei. Astfel, guvernul elen primea „o nouă bulă de oxigen” concretizată în aproape 4 miliarde de euro fonduri suplimentare.

Oficialii de la Atena susțin însă că, fără fondurile în valoare de 31,5 miliarde de euro de la creditorii internaționali, statul nu va mai putea plăti salariile, pensiile și ajutoarele sociale.

În aceste condiții, premierul elen, Antonis Samaras, a promis ca va recâștiga încrederea UE, prin reformele și măsurile de austeritate necesare în schimbul împrumutului financiar.

În Uniunea Europeană există, însă, și opinia potrivit căreia Grecia nu este obligatoriu să rămână în Zona euro. Astfel, potrivit unui sondaj, publicat de cunoscutul cotidian britanic „Financial Times”, efectuat în mai multe state din UE, numai un sfert dintre germani consideră că Grecia ar trebui să rămână în Zona euro sau să primească ajutoare suplimentare de la statele din Uniunea Monetară. 

Cu toate acestea, în perioada 2011-2013, situația economică a Greciei era departe de a fi una stabilă, cu un ritm negativ al PIB în creștere, cu o rată a șomajului îngrijorător de mare, un deficit bugetar ridicat și o datorie publică uriașa

Graficul2.1:Evoluția ritmului PIB în Grecia în perioada 2011 – 2015 (%)

Evaluarea experților comunitari arată că, anul 2015, prezintă pentru Grecia posibilitatea unei redresări economice, măsurile de austeritate aplicate în trecut începând să își producă efectele de stabilizare macroeconomică.

Astfel, previziunile experților comunitari indică un ritm de creștere a PIB de 2,9% în 2015, în creștere față de 0,6% în 2014, după ce în perioada 2011 – 2013 acesta a fost în mod constant negativ.

În acest context, se impune, însă, menționat faptul că, în aprecierile lor, experții Comisiei Europene avertizează că relansarea economică poate fi sustenabilă doar dacă Grecia va continua procesul de consolidare bugetară convenit cu creditorii internaționali și bazat pe implementarea riguroasă și la timp a programului de reformă economică.

Graficul 2.2:Evoluția deficitului bugetar și a datoriei publice în Grecia în perioada 2011 – 2015 (în % din PIB)

Scăderea deficitului bugetar, estimată pentru 2015, de către analizele Comisiei Europene la -0,1% din PIB este poate cea mai spectaculoasă din punctul de vedere al evoluției macroindicatorilor Greciei (în 2013 Grecia înregistra cel mai mare deficit bugetar din ultimii patru ani, de 12,2% din PIB), aceasta petrecându-se, în opinia analiștilor comunitari, pe fondul reducerii continue a cheltuielilor bugetare și a reducerii cheltuielilor de securitate socială cu 3,9%, dar și al reducerii evaziunii fiscale, ca urmare a unor măsuri de diminuare a poverii fiscale.

Datoria publică, însă, va continua să rămână ridicată și în 2015, situându-se la 168,8% din PIB, chiar dacă ușor mai scăzută comparativ cu 2014, 175,5% din PIB.

În acest context, autoritățile elene au solicitat Eurogrup noi concesii pentru plata datoriilor, precum prelungirea termenelor de rambursare, arătând că peste 85% din măsurile referitoare la bugetul general, menite să reducă datoria publica la un nivel sustenabil până în 2020, au fost îndeplinite.

Legat de această evoluție, se impune menționat faptul că cea mai mare parte din datoria Greciei este către state creditoare membre în Zona euro, astfel că orice restructurare directă ar provoca dezechilibre în acesta din urmă. În aceste condiții, oficialii statelor din Zona euro ar urma să prelungească termenele de rambursare a fondurilor de salvare și să reducă dobânzile.

2.3 Indicatorii macroeconomici

Economia Grecească este una cu orientare spre piață și intervenție minima din partea statului. Începând cu jumatatea anilor ‘90 scena financiară elenă este caracterizată de un nou dinamism. Convergența nominală a economiei grecești cu economiile partenerilor săi din UE a fost decisiva și bine pusa la punct; însa indicatorii macroeconomici continuă sa crească. Creșterea economică înregistrată în Grecia începand cu 1994 a manifestat o accelerare de 3,2 % anual și depașește rata medie realizată de UE, îmbunătățindu-și exponențial potențialul de creștere. În estimările făcute pentru 2015, PIB-ul este de 2.9% și șomajul reprezintă 25%.

Grecia era o țara cu tradiție exclusiv în agricultură, dar în ultima vreme importanța activităților din primul și din al doilea sector economic (agricultură și industrie) au intrat pe o pantă descendentă în favoarea ascensiunii din sectorul serviciilor.

Cele mai importante ramuri economice sunt producția de manufactură, care ocupă 9% din PIB și 11.3% din rata totală a forțelor de muncă și construcțiile care ocupă 5,2% din PIB și 4,1% din rata de angajare.

Industria de manufactură înglobează un numar mare de întreprinderi mici și mijlocii, fiind caracterizată de un grad mare de flexibilitate și initiativă.

Majoritatea companiilor de manufactură sunt mici afaceri familiale, în timp ce marile companii se dedică industriei produselor alimentare și băuturilor, îmbracaminții și textilelor, produselor chimice și plastice, petrolului și produselor pe bază de cărbune, produselor din sticlă și cimentului, iar noile întreprinderi care sunt în dezvoltare sunt dedicate tehnologiei și telecomunicațiilor.

Agricultura reprezintă în continuare o sursa importantă de venit. Condițiile climatice ale Greciei favorizează cultivarea legumelor, fructelor (măslinele și uleiul de măsline, strugurii, pepenii galbeni, piersicile, roșiile și portocalele sunt unele dintre cele mai importante culturi din Grecia), tutunului, bumbacului, viilor, ca și crescutul oilor și caprelor.

Activitățile din sectorul primar au beneficiat vreme îndelungata de fondurile UE. În momentul de față, agricultura se concentreaza asupra creșterii competivității prin mecanisme de producție, de procesare și de marketing, dar și asupra modernizării infrastructurii și a zonelor rurale, prin protejarea și îmbunătațirea resurselor naturale și a mediului.

În domeniul pescuitului, piscicultura s-a dovedit a fi industria cu cea mai mare și rapidă dezvoltare, transformând Grecia în lider pe piața mondială a crescatorilor de pește.

Sectorul serviciilor din Grecia este cel mai bine reprezentat și are cea mai rapidă dezvoltare din economie, contribuind cu aproximativ 60% la PIB și ocupând 41% din rata totală de angajare. Cele mai importante domenii din sectorul serviciilor sunt: turismul, navigația, finanțele și comerțul.

Turismul reprezintă cea mai dezvoltată industrie în Grecia, plasându-se pe locul al 15-lea în ierarhia mondială a destinațiilor turistice și primind în jur de 15 milioane de turiști anual, mai mult decât populația totală a țării.

Operațiunile turistice contribuie cu aproximativ 8% la PIB și ocupă 10% din totalul forței de muncă.

Navigația este un alt sector dinamic în economia țării și un reprezentant eficient al Greciei în lume. Flota comercială a Greciei se afla pe locul 5 mondial ca putere marină și reprezintă 50% din flota Uniunii.

În ceea ce privește sectorul bancar, liberalizarea sa, bazată pe decizia guvernului de a implementa servicii de control în mai toate băncile controlate de către stat, a atras dupa sine un val de consolidări, permițând extinderea lor în Balcani.

Hotararea Uniunii Europene de a accepta Grecia în Uniunea Economică și Monetară a surprins prin rapiditate, dat fiind că puțini analiști credeau că această țară va avea voința politică de a-și pregăti economia pentru aderarea la moneda unică europeană, în condițiile în care schimbările necasare pareau uriașe.

Graficul 2.3: Evoluția principalilor indicatori macroeconomici ai Greciei

în perioada 2011-2015

Sursa: European Commission – European Economic Forecast – Autumn 2014, Brussels

În perioada 2011-2013, situația economică a Greciei era departe de a fi una stabilă, cu un

ritm negativ al PIB în creștere, cu o rată a șomajului îngrijorător de mare, un deficit bugetar ridicat și o datorie publică uriașă.

Capitolul III:Studiu de caz-Avantajele și dezavantajele aderării Greciei la moneda euro

3.1Beneficiile și constrângerile aderării Greciei la zona euro

Încorporarea Greciei în zona euro a avut două consecințe din punct de vedere statistic: pe de o parte, locuitorii din Grecia au devenit rezidenți ai zonei euro. Pe de altă parte, drahma grecească, pentru a deveni o denumire națională a monedei euro a însemnat că conceptele de "restul lumii" și "valute" s-au schimbat. Aceste schimbări la rândul lor afectează toate statisticile monetare, financiare și economice pentru zona euro.

Introducerea EURO în țara elenă a facilitat în mod amplu schimburile comerciale cu avantaje pentru întreprinderile mici și mijlocii, deoarece întreprinderile mari au la dispoziție mijloace mai sofisticate pentru gestionarea operațiilor financiar-internaționale.

Scopul Uniunii Economice și Monetare (UEM) si al monedei euro este de a permite funcționarea mai bună a economiei europene, și creând mai multe locuri de muncă și asigurând o mai mare prosperitate pentru cetățenii greci.

a)Beneficiile aderării la zona euro:

adoptarea euro încurajează creșterea economică sustenabilă prin: reducerea costurilor de tranzacționare, dispariția primei de risc, stimularea comerțului, investițiilor și ocupării forței de muncă;

beneficiile nete depind de dimensiunea Greciei comparativ cu cea a UE, gradul de integrare economică, structura economiei;

capacitatea de reacție la șocuri asimetrice se reduce ca urmare a delegării politicii monetare către Banca Centrală Europeană (rată a dobânzii de politică monetară comună, curs de schimb fix);

rolul de stabilizator al economiei rămâne numai în sarcina politicii fiscal-bugetare, a celei a veniturilor și a celei de ajustare structural;

capacitatea unei țări de a funcționa în ERM II în vederea adoptării euro se evaluează pe baza situației factorilor determinanți ai cursului de schimb: productivitatea muncii, politica salarială, cadrul politicii fiscale, stabilitatea sistemului financiar, șocuri exogene.

1)Beneficii pentru consumatori

Concurența este mai mare

Deoarece consumatorii pot cumpăra mai usor din străinătate si pot compara prețurile, concurența dintre magazine si furnizori creste.

Consumatorii au mai multe opțiuni, unele prețuri sunt mai scăzute, iar creșterile de prețuri sunt ținute sub control.

Mitul precum că Euro a provocat cresterea prețurilor

Stabilitatea durabilă a prețurilor creată de cadrul Uniunii Economice si Monetare protejează populația și firmele împotriva inflației. Este adevărat că prețurile anumitor articole de bază sau la nivel local, cum ar fi o cească de cafea sau un tuns, au crescut în unele țări în care a fost introdusă moneda euro.

Dar datele privind prețurile de consum arată că, în medie, adoptarea monedei euro a provocat mult mai puține creșteri de preț decât se crede că și efectul general asupra prețurilor a fost foarte mic (un impact singular între 0,1 și 0,3 % înregistrat în 2013). Departe de a face viața mai scumpă, moneda euro a făcut exact contrariul, prin reducerea inflației și prin creșterea concurenței.

Împrumuturile sunt mai accesibile și mai ieftine

Deoarece Banca Central Europeană acționează pentru a menține inflația la un nivel scăzut, ratele dobânzilor sunt micșorate. Acest fapt înseamnă că oamenii pot contracta împrumuturi mai simplu și mai ieftin, de exemplu pentru a cumpăra o casă sau pentru a- și plăti vacanțele.

Se călătoreste mai ieftin si mai simplu

Deplasarea prin toate țările Uniunii Europene și schimbarea banilor la fiecare graniță ar fi dus la cheltuirea a jumătate din bani pe costuri cu schimbul valutar, fără a cumpăra nimic.

Aceste costuri, ca să nu mai vorbim de bătaia de cap, au fost complet eliminate, făcând viața mai usoară si mai ieftină pentru turiștii, organizatorii de vacanțe, studenții și lucrătorii care călătoresc în străinătate. Iar și moneda euro se poate schimba usor în multe țări din afara zonei euro: conform estimărilor, până la 20 % din bancnotele euro sunt în circulație în afara zonei euro.

2)Beneficii pentru firme :

Ratele scăzute ale dobânzii înseamnă mai multe investiții

Inflația scăzută menține rata dobânzii la un nivel redus. Astfel, firmele pot contracta împrumuturi mai ieftine pentru a investi, de exemplu, în echipamente noi și în activități suplimentare de cercetare. Acest lucru generează mai multe produse și servicii noi, precum si o productivitate mai ridicată, concretizate în crestere economică si în locuri de muncă mai multe și mai bune.

Stabilitatea economică încurajează planificarea pe termen lung

Înainte de intrarea Greciei in zona euro, ratele fluctuante ale dobânzii însemnau costuri imprevizibile. Acest lucru făcea ca investițiile pe termen lung să fie riscante pentru companii, deoarece era dificil de estimat dacă investiția va genera profit.

În momentul de față, stabilitatea economică a grecilor din cadrul Uniunii Economice si Monetare reduce incertitudinea si încurajează investițiile pe termen lung.

Riscurile mai scăzute încurajează comerțul transfrontalier

În trecut, comerțul între statele Uniunii Europene implicau multe monede având cursuri de schimb fluctuante.

Pentru a reduce riscul tranzacționării în aceste condiții, companiile vindeau la un preț mai ridicat în străinătate, descurajând comerțul. În prezent, acest risc a dispărut.Conform estimărilor, comerțul elen a înregistrat o crestere cuprinsă între 4 % si 10 %, iar comerțul exterior cu mărfuri a crescut cu aproximativ 3 % de la introducerea monedei unice.

Eliminarea costurilor cu schimbul valutar stimulează comerțul și investițiile

Înainte de introducerea monedei euro, costurile cu schimbul valutar erau ridicate, fiind estimate la 20-25 miliarde de euro anual în Uniunea Europeană.

Aceste costuri au dispărut în interiorul zonei euro, unde toate plățile și facturile sunt exprimate acum în euro. În plus, euro este acceptat și în afara zonei euro.

b)Constrângeriile aderării Greciei la zona euro:

Dificultatea de a stabili corect paritatea drahmă-euro;

Pierderea posibilității de a utiliza politica monetară și rata de schimb pentru ajustare în cazul unor șocuri;

O anumită poziție în politica monetară nu va putea mulțumi toate țările din Zona Euro;

Posibile asimetrii în transmiterea politicii monetare.

Aceste efecte cu potențial negativ pot fi atenuate prin progrese în ceea ce privește sincronizarea cât mai bună cu economiile din Grecia ( așa-numita convergență reală, structurală, financiară și ciclică). Trebuie subliniat că îndeplinirea criteriilor de la Maastricht constituie o condiție necesară dar nu și suficientă.

Ajustarea pentru a corespunde pentru moment poate avea consecințe nefaste pe termen mediu și lung. Grecia fiind unul dintre cele mai bune exemple,care a intrat pe ultima sută de metri în formula inițială a Zonei Euro.

Stabilită inițial la o valoare de conversie în euro mai rezonabilă în raport cu forța economică și productivitatea economiei elene,drahma a avut în perioada de carantină ERM II, o deviație mai mare de șase procente peste paritatea centrală în jurul căreia trebuia să-și demonstreze stabilitatea, cu un maxim de 9%.

Urmare a acestui fapt, drahma a fost reevaluată cu puțin timp înainte de a fixa paritatea de trecere la euro cu 3,5%.

Și a rămas la acel nivel, indiferent de tensiunile induse în economie, ceea ce ar fi reclamat o politică bugetară mai prudentă plus o flexibilitate mai mare în restructurarea economiei. Sub presiunea crizei mondiale și pe fondul incapacității de adaptare rapidă, datoria publică a scăpat de sub control.

Intrarea în Zona Euro cu o rată de schimb inadecvată forței reale a economiei poate conduce la supraîncălzirea economiei și inflație în cazul subevaluării sau la stagnare economică și deficite persistente de cont curent, cazul Greciei.

De reținut, costurile de ajustare rezultate dintr-o rată de schimb supraevaluată sunt semnificativ mai mari decât cele aferente unei rate de schimb subevaluate.

În ce privește pierderea posibilității de a utiliza politica monetară și rata de schimb pentru ajustare în cazul unor șocuri nici nu este nevoie să ne uităm în Zona Euro.).

3.2Intrarea Greciei în incapacitate de plată

În perioada recentă Grecia a redevenit principalul subiect macroeconomic pe plan european. Pe de o parte, la finele lunii februarie expiră acordurile de finanțare internațională între Grecia și Troika (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană).

Pe de altă parte, la finele lunii ianuarie elenii au votat stânga radicală în cadrul alegerilor generale, Partidul Syriza promițând în campanie renunțarea la austeritate.

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru declanșarea "stării de urgență", din cauza riscului intrării Greciei în incapacitate de plăți.

Negocierile Greciei cu reprezentanții Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene și ai Fondului Monetar Internațional au intrat într-un nou impas, astfel că economia Greciei ar urma să intre în incapacitate de plăți

În cazul în care grecii nu ajung la un acord cu restul europenilor, aceștia vor avea grave
probleme financiare. În consecință, guvernele din zona euro vor fi nevoite să îi salveze înca o data și sa aprobe un alt program pentru eleni, care sa vină împreună cu un nou împrumut.

Cu alte cuvinte, se poate spune că, recent, Grecia s-a confruntat cu pericolul intrării în incapacitate de plată, dar și cu riscul ieșirii din Zona Euro, aspecte cu implicații importante pentru piețele financiare internaționale, dar și pentru dimensiunea reală a economiei Uniunii Europene, în principal.

Trebuie menționat faptul că au avut loc noi runde de negocieri aprinse între Grecia și Troika pe parcursul ultimelor zile, în urma cărora s-a ajuns la prelungirea acordurilor internaționale de finanțare pentru patru luni. Pentru obținerea acestei prelungiri Guvernul elen s-a angajat să continue reformele structurale, printre care se menționează:

combatarea evaziunii fiscale și a corupției,

consolidarea sistemului de pensii,

continuarea programelor de privatizări,

reforma sistemului de salarizare bugetară,

reducerea numărului de ministere,

renunțarea la majorarea salariului minim pe economie.

Rămâne însă de văzut în ce măsura Administrația de la Atena va reuși să implementeze aceste măsuri, dar și ce se va întâmpla peste patru luni.

Pe de o parte, continuarea reformelor structurale ar putea determina reducerea popularității formațiunii Syriza și conduce la o nouă undă de instabilitate politică.

Pe de altă parte, Troika și-ar putea pierde răbdarea în cazul în care nu se vor implementa aceste reforme. Un lucru pare destul de evident: în acest moment nu există acorduri care să prevadă ieșirea unui stat din Zona Euro, singura soluție pentru Grecia fiind rescadențarea datoriei publice, care depășeste 320 miliarde EUR.

Grafic:3.1- Evoluția datoriei publice între anii: 1980-2014

La sfârșitul anilor ’90 datoria publică a Greciei era 100 milioare de euro dar după aderarea Greciei în Uniunea Economică si Monetară a crescut considerabil ajungând în 2014 la aproximativ 180 milioane de euro și crescând în continuare.

În momentul de față Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

De altfel, tot în literatura de specialitate se apreciază că o intrare în incapacitate de plată a Greciei ar afecta grav, atât băncile care dețin obligațiuni emise de statul grec, inclusiv Banca Centrală Europeană, cât și instituțiile financiare din principalele state creditoare – Franța și Germania.

În caz alternativ, o ieșire forțată din Mecanismul EURO va avea efecte dezastroase pentru Grecia, dar și pentru credibilitatea Uniunii Monetare Europene.Dar Atena nu va putea negocia prea mult, asa ca Parlamentul va fi nevoit sa aprobe un set de reforme extrem de dure, care nu vor fi pe placul populatiei.

Acest lucru ar putea fi o problemă pentru Guvernul condus de Alexis Tsipras, a cărui campanie electorală s-a axat pe eliminarea austeritații. În orice caz, Grecia va primi bani doar daca va convinge creditorii internaționali că face eforturi pentru a-și rezolva situația. În caz contrar, va fi forțată să parasească zona euro.

Guvernul de la Atena e pregătit să adopte scenariul dezastruos al intrării în incapacitate de plată a țării, în cazul unui eșec în negocierile cu creditorii europeni. Guvernul, care deja se confrunta cu o lipsa acuta de lichiditați pentru plata salariilor și pensiilor, a decis să blocheze plata tranșelor de 2,5 miliarde de dolari către Fondul Monetar Internațional, pe lunile mai și iunie, dacă nu va obține un acord pentru deblocarea împrumutului de urgență.

Trei scenarii posibile:

Banca Americii consideră că exista trei scenarii pentru greci:

In cel mai bun caz, Atena își ia angajamentul să implementeze reformele și rămâne în uniunea monetară, iar apoi va avea parte de o creștere economica surprinzătoare și va obține din nou acces pe piețele financiare.

Alta posibilitate este că Grecia va încerca să se mențină la suprafață, adică să accepte să implementeze o parte din reforme, pentru a face pe plac europenilor, pentru a menține țara în interiorul uniunii monetare și pentru a primi destui bani ca să supraviețuiască, însa acest scenariu nu e sustenabil.

Mai exista o situație care trebuie luată în calcul, anume cea în care Grecia și Uniunea Europeană nu ajung la un acord. În consecința, sistemul bancar elen se va prabuși, iar țara va iesi din zona euro.

Noul guvern de la Atena nu pare interesat de o prelungire a programului european de asistență. De aceea, falimentul Greciei pare inevitabil. Țările contributoare insistă ca Grecia să accepte un program de succesiune. Un compromis ar putea prevedea prelungirea creditelor bilaterale pe o perioadă de 50 de ani, sistarea dobânzilor pentru primii 10 ani și reducerea suplimentară a dobânzilor, aflate și așa la un nivel nesemnificativ.

În absența unor credite noi, Grecia nu are cum să facă față cheltuielilor curente. Pe cetățenii țării îi așteaptă oricum vremuri grele. Guvernul trebuie să se străduiască să mențină în viață sistemele de asigurări sociale, să plătească salariile și pensiile. Dar măsurile de economisire vor afecta și infrastructura publică. Spitalele, transportul în comun, serviciile de salubritate, sistemul de învățământ – toate vor avea de suferit.

Falimentul Greciei

În cazul în care Grecia ar falimenta, sistemul cel mai lovit va fi cel bancar, din cauza expunerii pe care institutiile financiare o au pe statul elen. Iar băncile cele mai vulnerabile ar fi cele din Germania, Franța și Marea Britanie, dar și cele grecești.

Uniunea Europeană și Banca Central Europeană au luat între timp măsuri de preîntâmpinare a extinderii crizei din Grecia asupra altor state din zona euro.

Între aceste măsuri se numără Mecanismul European de Stabilitate (ESM), care permite sprijinirea, la nevoie, a statelor, cu până la 500 de miliarde de euro. Pe de altă parte, politică monetară ultra-relaxată, practicată de Banca Central Europeană, asigură relansarea lentă dar sigură a economiei europene.

3.3 Posibilitatea Greciei de a se întoarce la drahmă

Pentru că Grecia ar fi prima țară care părăsește zona euro, scenariile analiștilor oscilează de la catastrofă la singura opțiune și la va fi mai bine cu o nouă monedă.

Eventuala ieșire a Greciei din zona euro va însemna renunțarea la moneda europeană în tranzacțiile de zi cu zi și adoptarea vechi monede grecești,drahma.

Astfel, Banca Centrală a Greciei va trebui să bată drahme și să stabilească un raport de conversie între euro și drahmă, pentru ca cetațenii să își schimbe banii europeni în noua monedă.Problema care apare aici este legată de raportul de conversie și de eventuala devalorizare a drahmei. Oricum, lipsa de încredere în noua monedă va duce la formarea de piețe negre pentru diverse produse și active.

Plusurile și minusurile întoarcerii Greciei la drahmă

+ Îi va fi mai ușor să plătească datoriile din contracte în care moneda euro nu este specificată ferm.

– Îi va fi mai greu să plătească datoriile denominate în euro, în care menținerea monedei este specificată în mod expres. Sigur, are și varianta de-a înceta plățile.

+ Va putea tipări bani pentru toate plățile către dependenți: salarii, pensii. Totuși, în scurt timp va fi obligată să înceapă indexările și să alimenteze astfel spirala salarii-prețuri.

– Va avea încasări reale din ce în ce mai mici, pentru că populația și firmele vor păstra euro ca monedă de bază, cu care vor putea cumpăra drahme din ce în ce mai ieftin.

Ultimul punct este critic. Pentru ca întoarcerea la drahmă să aibă măcar efecte modeste, Grecia ar trebui să treacă la spolierea propriilor cetățeni. La conversia conturilor bancare, de exemplu. Mulți greci se tem de asta și au început să-și ascundă banii.

Dar până și o astfel de măsură este în cele din urmă inutilă. La sfârșit, tot nu vor fi destui bani pentru a susține cheltuielile guvernului grec la nivelul de până acum.

3.4 Consecințele unui Grexit

Opinia unanimă este însă că, pe termen scurt, Grexitul va avea efecte greu de suportat pentru populație. Neplata salariilor și pensiilor de către guvern, hiperinflația și creșterea șomajului din cauza amenințării cu intrarea în faliment a companiilor cu datorii în euro sunt doar câteva componente ale tabloului sumbru post-Grexit.

Falimentul sectorului bancar pare iminent. Fără sprijinul Băncii Central Europene și cu o devalorizare a noii monede, poate chiar cu 80% față de euro, imediat de la intrarea în circulație, oamenii își vor retrage masiv banii din bănci.

Noile chinuri ar veni după câțiva ani de austeritate. Toate acestea ar putea culmina cu proteste violente de stradă, însă niciun analist nu se încumetă să facă o previziune legată de perioada în care grecii vor putea suporta un astfel de regim îaninte să iasă în stradă.

Totuși, analiștii cred că dacă grecii reușesc să treacă peste perioada de ajustare la noua monedă, Grecia poate chiar să-și revină datorită turismului și a exporturilor

Începând cu 2014, economia Greciei se înscria pe trendul unei redresări economice, dar menținerea acesteia depinde stabilitatea fiscal –bugetară și de continuarea programului de reformă.

Câștigarea alegerilor din 25 ianuarie de către formațiunea de stânga radicală Syriza pune sub semnul întrebării această evoluție, în condițiile în care liderul acestei formațiuni, Alexis Tsipras a promis că va pune capăt tuturor măsurilor de austeritate pe care grecii le suportă de cel puțin trei ani, deoarece, în opinia sa, austeritatea a fost un concept dezastruos pentru Grecia, cât și pentru întreaga Uniune Europeană.

Autoritățile comunitare privesc cu îngrijorare această posibilă evoluție. De altfel, în cel mai recent raport, experții Fondului Monetar Internațional apreciază că, deși autoritățile elene au reușit să realizeze aceste progrese semnificative spre reechilibrarea bugetară, iar încrederea investitorilor în mediul de afaceri a crescut, guvernul reușind să plaseze cu succes pe piața o serie de obligațiuni pe termen mediu.

Grecia se va confrunta, în perioada 2015 – 2016, cu o serie de provocări în calea atingerii unei creșteri economice echilibrate dintre care cele mai importante vizează sectorul bancar confruntat cu credite neperformante, iar renunțarea la măsurile de austeritate și întoarcerea la politica cheltuielilor publice excesive ar putea fi dezastruoase pentru economia Greciei.

În raportul Fondului Monetar Internațional se mai apreciază că autoritățile de la Atena trebuie să se concentreze, în următorii cinci ani, pe reducerea cheltuielilor guvernamentale și îmbunătățirea administrării impozitelor.

Pentru greci nu se anunță oricum vremuri prea bune în viitorul apropiat. Chiar și cu o soluție de compromis oferită pe ultima suta de metri, există toate șansele ca Grecia să traverseze o nouă perioadă de criză.

O intervenție financiară de scurtă durată va fi inițiata, cu siguranță, pană în vara acestui an. Dar, chiar și în aceste condiții, perspectiva economică se înrautățește, Grecia urmând să treacă printr-o perioadă de recesiune.

Pe fondul posibilei renunțări a Greciei la programul de stabilizare macroeconomică, legat indisolubil de măsurile de austeritate, au fost exprimate opinii (de către Cancelarul German Angela Merkel) că renunțarea la consolidarea fiscal-bugetară și la programul de austeritate ar putea conduce Grecia către excluderea din Zona euro.

În literatura de specialitate s-a exprimat opinia că ieșirea Greciei din Zona euro ar putea avea pentru UE în ansamblul ei efectul pe care l-a avut falimentul Lehman Brothers pentru economia SUA. Astfel, ieșirea Greciei din Zona euro va determina investitorii să își retragă depozitele din băncile din Grecia, plasamentele în acțiunile companiilor se vor reduce, toate acestea culminând, probabil, într-o serie de măsuri stricte din partea autorităților elene pentru controlarea fluxurilor de capital.

Mai mult, efectele nu vor fi limitate doar la piețele din Grecia, deoarece investitorii vor începe să facă speculații în privința următoarei țări care ar putea părăsi zona euro. Odată cu apariția și acutizarea crizei grecești întreaga arhitectură comunitară este repusă în discuție, iar criza datoriilor suverane care i-a urmat aduce în dezbaterea publică proiectul Uniunii Bancare.

De asemenea, modelul social continental, bazat pe un stat-providență, mai mult sau mai puțin dezvoltat, ar putea suferi o transformare radicală sub lovitura austerității impuse Greciei. De viitorul Greciei depinde, în prezent, și cel al Zonei euro, stabilitatea celei din urmă fiind de neconceput în cazul în care acest stat membru nu reușește să regăsească drumul spre creștere economică și stabilitate socială.

Unii specialiști europeni consideră că această renunțare la politica de austeritate ar putea avea un efect de domino asupra altor state ale Zonei euro, aflată în criza datoriilor suverane.

Grafic 3.3-Riscurile privind părăsirea Greciei din zona euro

Un sondaj efectuat de firma germană Sentix arată că doar o parte redusă din rândul investitorilor consideră că Grecia ar putea părăsi zona euro în urmatoarele 12 luni.
Din februarie și până la sfârșitul lui martie, procentul celor care cred că Gecia sau alt stat european va recurge la ieșirea din uniunea economică și monetară de pe continent a scăzut de la 38% la 36,8%.

Întrebările au vizat atât pericolul reprezentat de Grecia pentru economia zonei euro si necesitatea unei intervenții financiare de urgența în economia elenă, cât și implicațiile politico-economice ale unei astfel de rupturi.

Chiar posibila contaminare a întregii zone euro nu pare să fie percepută ca un risc major de către investitori. Doar 27,5% dintre aceștia manifesta o astfel de îngrijorare, cel mai scăzut procent de la declanșarea crizei datoriilor pe continent.

Așa-numitul Grexit ar fi începutul sfârșitului pentru moneda unică a Uniunii Europene și ar declanșa un efect de contagiune pe întreg continentul, potrivit socialistului.

În acest moment, liderii zonei euro par să-și fi făcut toate calculele. Există trei scenarii și două soluții.

Soluțiile sunt: Grexit, ieșire (alungare) sau rămânerea în uniune, condiționată de reforme. Scenariile sunt: ieșire fără zgomot, așteptată și cu efecte negative limitate asupra monedei unice. 

Al doilea scenariu al soluției Grexit este abandon și contagiune. Contagiunea s-ar

manifesta asupra sectorului bancar din zona euro, deoarece acesta este expus masiv față de statele cu probleme, Spania și Italia. Dar acest scenariu este mai puțin probabil, deoarece Banca Central Europeană ar susține un sistem financiar ceva mai solid față de momentul 2010, când s-a declanșat criza datoriilor suverane europene. 

Grexit-ul, ca soluție, este destul de tentant pentru o Europă care vede cum populismul face furori și naște partide noi și zgomotoase.

Concluzii

Moneda euro a marcat și va marca schimbări importante pentru toate statele europene,deoarece aparitia ei face ca tarile din zona euro să respecte pactul de stabilitate și creștere economică, să renunțe la finanțări inflaționiste ale deficitului bugetar prin banca centrală, inclusiv la accesul privilegiat al autorităților publice la instituțiile financiare și să încheie procesul de liberalizare a circulației capitalurilor.

În fiecare dintre aceste țări, politicile monetare sunt tot mai mult legate de instrumentele specifice economiei de piață. Prin urmare, este necesar ca reformele să fie intensificate și în rândul factorilor care determină eficiența politicii monetare, cum ar fi concurența în sectorul bancar si dezvoltarea intermedierilor financiare.

Adoptarea monedei unice europene reprezintă finalitatea unui proces complex de convergență,neeliminând necesitatea rezolvării dezechilibrelor macroeconomice existente în statele membre.

Din experiențele Greciei, pe termen scurt adoptarea euro a adus o tendință de ajustare crescătoare a prețurilor, o presiune inflaționistă sporită și reducerea competitivității

exporturilor. Statele care utilizează în continuare monedele proprii au capacitatea de a-și spori competitivitatea prin deprecierea cursului valutar. Pe termen lung, euro este benefic dar totuși, pe termen scurt euro nu aduce numai beneficii.

Presiunile inflaționiste există în perioada imediată adoptării monedei unice europene, capacitatea și puterea de cumpărare vor scădea, va apărea migrația spre țări cu prețuri mai scăzute. Efectele mai puțin favorabile sunt creșterea inflației, însă este o inflație gestionabilă, iar indicele prețurilor de consum crește Grecia are printre cele mai ridicate probleme în condițiile în care există o cultură înrădăcinată a neplății taxelor, iar măsurile recente de creștere a accizelor și taxei pe valoarea adaugată au condus la scăderea veniturilor bugetare (ajustarea bugetară făcându-se preponderent pe partea de cheltuieli).

Chiar și în condițiile în care Grecia implementează măsurile deja agreate, nivelul datoriei publice in momentul de față este de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către Fondul Monetar Internațional, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE),total nesustenabil din punct de vedere economic, necesitând o finanțare suplimentară pe termen lung a acestei țări din fondul de stabilitate.O eventuală restructurare a datoriilor Greciei va avea efecte catastrofale, precum ruinarea băncilor și paralizarea economiei elene.

Evaluarea experților comunitari arată că, anul 2015, prezintă pentru Grecia posibilitatea unei redresări economice, măsurile de austeritate aplicate în trecut începând să își producă efectele de stabilizare macroeconomică.

Astfel, previziunile experților comunitari indică un ritm de creștere a PIB de 2,9% în 2015, în creștere față de 0,6% în 2014, după ce în perioada 2011 – 2013 acesta a fost în mod constant negativ.

Pentru greci nu se anunta oricum vremuri prea bune in viitorul apropiat. Chiar si cu o solutie de compromis oferita pe ultima suta de metri, exista toate sansele ca Grecia sa traverseze o noua perioada de criza.

Specialistii in economie presupun că ieșirea Greciei din Zona euro ar putea avea pentru UE în ansamblul ei efectul pe care l-a avut falimentul Lehman Brothers pentru economia SUA. Astfel, ieșirea Greciei din Zona euro va determina investitorii să își retragă depozitele din băncile din Grecia, plasamentele în acțiunile companiilor se vor reduce, toate acestea culminând, probabil, într-o serie de măsuri stricte din partea autorităților elene pentru controlarea fluxurilor de capital.

În concluzie aderarea Greciei la zona euro a avut consecințe dezastruoase pe termen lung, țara fiind în incapacitate de plată a datoriei publice,rata șomajului ridicat, chiar și ieșirea ei din zona euro. Dacă întradevar Grecia va părăsi zona euro și va reveni la drahmă,vor exista consecințe serioase pentru întreaga Uniune Europeană și care ar duce la temerile că vor urma și alte state calea Greciei.

Bibliografie

Munteanu Irena-“Monedă și operațiunile instituțiilor de credit”, Editura Ex Ponto,Constanța 2008

Gabriela Bologa-“ Uniunea Economică și Monetară”, Editura Universității Agora, Oradea, 2009

European Commission –“ European Economic Forecast – Autumn 2014, www.eurostat.ro

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Protocolul nr. 13, privind criteriile de convergență.

Dumitru Miron-“Economia Uniunii Europene”, Editura. Luceafãrul, București, 2002.

Ministry of Finance of Greece – ”Update of the Hellenic Stabilility and Growth Programme”, Ahens, January 2010

Philipp Bagus-“Tragedia monedei euro“ Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2011.

Nikolaus Blome, Giorgos Christides, Christian Reiermann, Gregor Peter Schmitz “Grexit Grumblings: Germany Open to Possible Greek Euro Zone,” The Economist, 2014.

José Manuel Barroso-“Conceptul de Uniune Bancară-reuniunea formală a Consiliului European din 23 mai 2012”

Financial Times – Eurozone: If Greece goes out, London 2012.