ADENOMUL DE PROSTAT Ă: CORELA ȚII PSA – VOLUM TISULAR Îndrumător Conf . Univ. Dr. Ghervan Liviu Absolvent Pop Adrian 2017 2 Cuprins Introducere… [626060]

1
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
“IULIU HAȚIEGANU” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ
ADENOMUL DE PROSTAT Ă: CORELA ȚII PSA –
VOLUM TISULAR

Îndrumător
Conf . Univ. Dr. Ghervan Liviu
Absolvent: [anonimizat]
2017

2
Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ……………………….. 3
Partea generală ………………………….. ………………………….. ………………… 5
1. Noțiuni de anatomie ………………………….. ………………………….. …….. 5
3. Proteinele secretorii prostatice ………………………….. …………………… 8
4. Defini ție ………………………….. ………………………….. …………………….. 9
5. Epidemiologie ………………………….. ………………………….. …………….. 9
6. Etiopatogenie ………………………….. ………………………….. …………… 11
7. Factorii de risc ………………………….. ………………………….. ………….. 12
9. Complicații ………………………….. ………………………….. ……………….. 15
12. Tratament ………………………….. ………………………….. ………………. 23
13. Antigenul specific prostatic ………………………….. ……………………. 29
13.1 Caracteristicile moleculare ………………………….. ……………….. 30
13.2 Factorii care influențează PSA ………………………….. ………….. 30
13.3 Implicații clinice ………………………….. ………………………….. ….. 31
13.4 Recomadă rile testarii PSA ………………………….. ……………….. 32
13.5 Derivați ai PSA ………………………….. ………………………….. …… 32
13.6 Intervale de referința ………………………….. ……………………….. 33
Partea specială ………………………….. ………………………….. ……………….. 34
1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………. 34
2. Material și metode ………………………….. ………………………….. …….. 35
3. Rezultate ………………………….. ………………………….. …………………. 39
4. Discuții ………………………….. ………………………….. …………………….. 52
5. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………….. 59

3
Introducere

Hiperplazia benignă de prostată (HBP) este o afecțiune frecvent
întâlnită la bărbații peste 40 de ani. A ceastă patologie este o problem ă
de sănătate publică, reprezentând o cauză importantă de morbiditate pe
plan mondial deveni nd astfel un motiv de îngrijorare pentru sistemele
sanitare. În Statele Unite ale Americii sunt efectuate anual apr oximativ
400,000 de prostat ectomii pentru HBP, fiind a doua cauză de intervenție
chirurgicală după cataractă, generând costuri anuale de aproximativ 3.5
miliarde de dolar i doar pentru tratame ntul chirugical.
Descrisă histologic, HBP reprezintă proliferera rea celulelor
musculare netede și epiteliale de la nivelul zonei tranziționale a
prostatei. În consecință, acest fapt va duce la creșterea în dimensiuni a
glandei cu apariția simptomatologiei de tract urinar inferior (LUTS).
Datorită simptomelor urinare ne plăcute cu care se asociază dar și
evouți ei benigne îndelungate, influențează în sens negativ calitatea vieții
pacienților. [-1]
Antigenul specific prostatic (PSA) este o proteină sintetizată de
către glandele prost atice. Acesta este considerat ca fiind u n marker
sensibil și specific pentru afecțiunile prostatei incluzând HBP,
prostatitele și cancerul prostatic. Deși este un marker înalt sensibil în
patologia prostatică, specificitatea lui pentru o anumită afecțiune este
discutabilă deoarece numeroase afecțiuni prostatice pot asocia nivele
serice crescute ale PSA.
Prima parte a lucrării înfățișează aspectul general al temei alese ,
noțiuni despre patologia studia tă, despre managementul actual al

4
acesteia, de asemenea abordează noțiunea de PSA cu rolul și
implicațiile acesteia în HBP.
Partea a doua a lucrării reprez intă partea practică care are ca
scop descrierea indicatorilor paraclinici: PSA, densitatea PSA și v olumul
prostatic la pacienții cu HBP, studiul corelațiilor dintre acești parametrii și
indicatorii demografici, studierea a două comorbidități (diabet zaharat și
dislipidemie), cerecetarea relației dintre vo lumul prostatic și valoarea
PSA, respectiv utilit atea PSA în diagnosticul și diferențierea HBP de
cancerul prostatic.

5
Partea general ă

1. No țiuni de anatomie
Pentru o bună înțelegere a HBP și modificările ce apar în
această afecțiune este nevoie de cunoașterea amănunțită a structurii
anatomi ce a prostatei, respectiv raporturile acesteia cu structurile din jur.
Prostata este o glandă localizată în spațial pelvisubperitoneal, imediat
dedesubtul vezicii urinare. Ea se dezvoltă în jurul porțiunii inițiale a
uretrei. Având o culoare cenușie roșiat ică și o consistentă ferm -elastică
ea prezintă variații în dimensiuni în funcție de v ârstă. La vârsta adultă
prostata măsoară 3 cm în sens vertical, 4 cm în sens transversal și 2.5
cm în sens sagital, iar greutatea acesteia este de aproximativ 20 -25 g. În
ceea ce privește conformația exterioară a acesteia, ea este asemănată
cu un con recurbat înainte căruia i se descriu o patru fețe , o bază
orientată în sus și vârful care privește în jos. Fața anterioară vine în
raport cu simfiză pubiană, ligamentele pubopr ostaice, țesut conjunctiv
lax și vase din plexul venos periprostatic. Pe această față prostata
prezintă și sfincterul striat sau extern al vezicii. Fața posterioară prezintă
un șanț median care separă cei doi lobi laterali. Totodată această față
este mai l argă în porțiunea superioară și mai îngustă inferior. Raporturile
acestei fețe sunt cu rectul de care este separată prin septul recto vezico
prostatic Denonvillers iar mai inferior cu sfincterul extern striat al uretrei.
Fețele inferolaterale intră în rapo rt cu mu șchii ridicatori anali îm preună
cu fascia lor. Baza prezintă doi versanți și o creastă transversală.
Versantul anterior vine în raport cu colul vezicii urinare, versantul
posterior se învecinează cu veziculele semin ale și ductele deferente.
Creas ta transversală corespunde fundului vezicii urinare. În hipertrofiile

6
de lob mediu ace astă cre astă poate fi mai elevată producând
simpto matologia specifică. Vârful cores punde diafragmei urogenitale. În
ceea ce privește raporturile interioare prostata este st răbătută de uretră,
ducte ejacul atoare și utriculul prostatic. [1]

Figura nr. 1 Prostata secțiune sagitală ( adaptat după [3”])

2. Structura histologic ă
Fiind o glandă cu o funcție secretorie prostata prezintă un
parechim format din glandele prostatice care sunt înconjurate de o
stromă musculo -conjunctivo -elastică . Acest ă stromă delimitează patru
lobi. Parenchimul prostatei este format din două tipuri de glande: glande
periuretrale și glande prostatice propriu zise.

7
Glandele periuretrale s e deschid dire ct în uretră și pot fi
localizate în mucoas ă sau în submucoasă, cele din urmă având un scurt
canalicul. Aceste glande periurterale se dispun circular în jurul uretrei.
Demarcația dintre ele și glandele prostatice propriu zise este făcută de
către fibrele m usculare netede ale sfincterului vezicii.
Glandele prostatice propriu zise sunt glande de tip tubulo
alveolar cu o porțiune secretorie tapetat ă de un epiteliu uni sau bi
starti ficat și o porțiune excretorie tubulară. Și aceste glande se deschid
la nivelul uretrei prin mici orificii. De menționat este faptul că glandele
prostatice propriu zise sunt situate extra sfincterian spre deoseb ire de
cele periuretrale. Stroma glandei prostatice este formată din fibre
musculare netede prezente în abundență și țesut co njunctiv dens cu
multe fibre elastice care formează la suprafață o capsulă proprie ș i din
care se desprind s epte care separă parenchimul în lobuli. Fiecare lobul
conține o glanda prostatică propriu zisă. [1][2]
Figura nr. 2 Prostata secți une transversal ă ( adaptat dup ă [3””])

8
3. Proteinele secretorii prostatice
Lichidul seminal este un fluid organic produs de către testicule
împreună cu glandele sexuale ac cesorii. În medie cantita tea de lichid
seminal ejaculat are un volum de 3 ml și are 2 componenete:
spermatozoizii aprox imativ 1% și plasma seminală 99%. Principalele
glande sexuale accesorii care participa la formarea plasmei seminale
sunt: glanda prostată 0.5 ml, veziculele seminale 1,5 ml și glandele
bulbouretrale 0,1 -0,2 ml. [3] La nivelul plasmei semina le se găsesc și o
serie de proteine secretate de glanda prostată.
1. Antigenul specific
prostatic(PSA)
2. Kallicreina umană 2
3. Kallicreina umană L1
4. Kallicreina umană 11
5. Fosfatază acidă prostatică
6. Transglutaminaza specifică
prostatică
7. Seminogelinele I și I I
8. Antigenul specific prostatic
membranar
9. Antigenul prostatic stem

10. Proteina specifică prostatică
11. Ig
12. Fracțiunea c3 a
complemetului
13. Transferina Serin protează, arginin esterază

Activează pro PSA,
Serin protea ză, și în alte organe
Serin protează , și în alte organe
Hidrolază, Fosfatază
Implicată în formarea de polimeri

Inhibă activitatea PSA
Întâlnit și în alte organe

Antigen tumoral asociat cancerului
de pros tată
Întâlnită și în stomac
IgG uman
Compo nent al compleme ntului

Proteină transportoare de fier
Tabel nr. 1 Proteinele secretorii prostatice [3]

9
4. Definiție
Având în vedere diferitele conotații ale termenului de hiperplazie
benignă de prostată este necesară definirea anatomopatologică și
clinică a acesteia.
Din punct de vedere Anatomopatologic
 Microscopic HBP es te un proces proliferativ la nivelul
elementelor stromale și epiteliale ale glandei prostatice, localizat
în zona tranzițională periuret rală a glandei. [4]
 Macroscopic reprezint ă creșterea in dimensiuni a glandei
prostatice .
Din punct de vedere Clinic
 Este o afecțiune a prostatei caracterizată prin simptomatologie
de tract urinar inferior (LUTS), rete nție urinară, hematurie,
infecție de tract urinar, vezică hiperactivă, evacuarea ineficientă
a vezicii și insuficientă renală în rare cazuri. [5]
5. Epidemiologie
Hiperplazia benignă de prostată este un proces depe ndent de
vârstă. Prevalența histologică este de aproximativ 10% în popu lația
masculină aflată în decada a treia de viață, 20% pent ru bărbații aflați în
decadă a patra, 50% -60% pentru cei aflați în jurul vârstei de 60 de ani și
80% până la 90% pentru bărbații cu vârsta cuprinsă între 70 și 80 de
ani. Deși etiologia este puț in cunoscută se pare că vârsta și hormonii
androgeni sunt prin cipalii factori necesari pentru dezvoltarea HPB. [6] [7]
Volumul prostatic crește cu vârsta . Studiul Olmstead a arătat că
volumele prostatice medii sunt de 21, 27, 32 și 34 ml pentru grupele de

10
vârstă 50, 60, 70 și respectiv 80 de ani, acesta având o creș tere medie
calculată de 1.6% pe an. [8]
Simptomatologia de tract urinar inferior asociată HBP apare cu
precădere o dată cu înaintarea în vârstă. Studiul Olmstead a raportat
prezența simptomelor moderate -severe la 13% dintre bărbații cu vârsta
cuprinsă înt re 40 -49 în comparație cu 28% la cei peste 70 de ani. [8]
Numeroase alte studii au raportat rezultate cu privire la preval ența HBP
clinic manifestă.(fig 3 )

Figura nr 3. Prevalenț a clinică a HBP [5]
Rezultatele arată o prevalenț ă uniform distribuită glo bal și
dependent ă de v ârsta subiecților. [10] Există totuși și variaț ii geo grafice
în ceea ce priveș te dimensiu nile prostatice. Studiile au ară rat diferențe
comparabil mai mici în dime nsiune la bă rbații de origine asiatică față de
cei americani. [9]

11
6. Eti opatogenie
Etiopatogenia certă a HBP nu este pe deplin înțeleasă. Histologic
HPB se carcterizează prin creșterea în dimensiuni a glandei prostatice
pe baza unui proces proliferativ în car e sunt implicate atât componenta
epitelială cât și cea st romală . Prol iferarea fibroblaștilor, miofibroblaș tilor
și celulelor epiteliale glandulare are loc în zona periuretrală ,
tranzitiț onală a glandei prostatice. [11]-[14] Procesul hiperplazic este
multifocal cu o proporție variabilă într e nodulii stromali și componenta
glandulară. Într -o prim ă fază are loc apariția unor noduli mici hiperplazici
care își măresc treptat dime nsiunea și numărul. În a doua fază a HPB
,are loc o creștere impresionantă în dimensiuni a nodulilor glandulari
localizați în zona de tranziție a prostat ei. [15][16 ]
Componenta endocrină are un rol important în etiopatogenia
HPB. Hormonii androgeni stimulează creșter ea și dezvoltarea prostatei
la făt însă în cazul HPB se consideră că aceștia ar avea doar un rol
permisiv în patogeneză bolii. Acest fapt est e demonstrat prin nivele
nesemnificativ diferite ale androgenilor la nivelul prostatei hiperplazice
față de cea normală, cât și de absența creșterii incidenței HBP la
pacienții aflați în terapie cu hormoni androgeni. [18]-[24] Deși hormonii
androgeni nu su nt un factor direct cauzator de boală, apariția și
dezvoltarea HBP ne cesită prezența hormonilor androgeni. [17] Nu
testosteronul ci metabolitul sau activ dihidrotestosteronul are rol în
apariția HB P. Acesta din urmă apare datorită acțiunii asupra
testoster onului a unei enzime numite 5 alfa reductază. [25].
Inflamaț ia de la nivelul glandei prostat ice este asociată cu HBP.
Numer oase cytokin e și mediatori ai inflamației (IL -2, IFN alfa, IL -6, IL-8
și IL-15) au fost identificați în zo ne cu proliferare fibromus culară . [26]
Inflamatia acut ă cât și cea cronică descoperite histologic la nivelul

12
prost atei adulte sunt condiții foarte frecvente . [27]-[32] Studiile pe piese
anatomice au arătat că inflamația este prezentă într-un procent de până
la 44% la pacienții fără patologie prostatică documentată. [33] Cauzele
apariției inflamației de la nivelul prostatei rămân un subiect de discuție și
par să fie multifactoriale. Refluxul urinar în ductele prostatice,
colonizarea bacteriană, constituienț ii alimentari toxici, stres ul oxidatic
datorită acțiunii androgenice, autoimunitatea cât și inflamaț ia sistemică
din sindromul metabolic par să fie implicate în patogeneza inflamaț iei
prostatice . [20] [34] Inflamaț ia este corelată cu creșterea în dime nsiuni a
glandei și cu progresia simptomelor. [35]
Componenta metabolică este implicată în dezvoltarea și
progresia HBP . Mai multe studii au găsit o corelație între HBP și
obezitate. [36][37] Unul dintre mecanismele probabile prin care
obezitatea promovează apariția și progresia HBP est e prin aromatizarea
periferică a testosteronului cu creșterea raportului estrogen -testos teron.
Pe de altă parte inflamaț ia generalizată și stresul oxidativ crescut la
persoanele obeze poate duce la apartitia HBP și accelerarea progresului
bolii. [38]
7. Factorii de risc
Numeroase studii epidemiologice s -au efec tuat în vederea găsirii
unor factori de risc ai HBP. Frecvența cr escută a ejaculărilor a fost
suspectată ca fiind un factor de risc. Jacobsen et al a investiga t relația
dintre HBP și frecvența ejacul ărilor dar nu a identificat o corelație
semificativă între acestea două. [41] Araky et al și Glynn et al au
demostrat faptul că există o incindența crescută a HBP la grupurile de
bărbații cu un venit mai mare. [42] [43] Dar, in acest caz poate fi vorba
un bias datorită adresabilității crecute a acestor persoane către servicile
medicale.

13
Hiperactivitatea autonomă care deși este implicată în apariția
simptomatologiei de tract urinar inferior și disfuncției erectile pare să nu
fie un factor de risc pentru HB P. [44] Inflamaț ia locală dar și cea
sistemică este un factor de risc. Mai multe studii au investigat
patogeneză inflamatori e a HBP și au arătat că inflamaț ia prostatică
cronică a re un rol în dezvoltarea bolii. [ 45] [46] Mai mult , la pacienții cu
HBP și LU TS s -au identificat nivele cr escute ale proteinei C reactive
care este un marker al inflamației. [ 47]
Obezitatea este un fact or de risc important pentru HBP. [ 49] [50]
Se suspectează o legătură între HBP și diabetul zaharat. [ 51] Sindromul
metabolic este un factor de risc în apariția HBP datorită inflamației
sistemice cu care acesta este asociat . [52][53] Pe de altă parte
activitatea fizică reduce riscul apariției HBP. [54] [55]
În apariția HBP este implicată și componenta genetică, studiile
pe gemeni au arătat că există o influență ereditară de tip autozomal
domina nt. [56] [57]
8. Simptomatologie
Creșterea în dimensiuni a glandei prostatice, cu precădere a
zonei periuretrale trazitionale, va avea un răsunet asu pra procesului
fiziologic de micț iune. Efec tul d e masă pe care zona hiperlaziată îl
exercită asupra uretrei dar și modificările vezicii urinare ce au loc
datorită obstruc ției cronice prelungite vor determina un set de simptome
specifice. Termenul de “prostatism” , mai puțin folosit la ora actuală, f ace
referire la simptomele apărute datorită creșterii în dimesiuni a glandei
prostatice. Acest a a fost înlocuit cu termenul de ‘’simptomatologie de
tract urinar inferior” (LUTS) care include:

14
a. simptome datorate afectării umplerii vezicii urinare / depo zitării urinei
b. simptomatologie datorată afectări i funcției de evacuare a urinei
c. simptomatologie post -evacuatorie
Umplere/Depozitare Evacuare Simptome post evacuatorii
– Micțiuni frecvente
– Micțiuni imperioase
-Incontinență urinară
– Nicturie
– Incontinență urinară
de stress
– Dureri
uretrale/vezicale
– Enurezis
– Alterări ale
sensibilia ții vezicale
– Micțiune dificil
de inițiat
– Jetul urinar slab
sau deformat
– Jet urinar
intermitent
– Disurie
– Efort micț ional
crescut
– Micțiuni
prelungite – Senzație de evacuare
incompletă
– Pierdere involuntară de
urină imediat postmictiune
Tabel nr. 2 Simptomatologia de tract urinar inferior [58]
Simptomele datorate afectării umplerii vezicii urinare și
depozit ării urinei afectează cel mai mult calitatea vieții pacienților cu
HBP, dar totuși simptomatologia evacuatorie este mai frecvent întâlnită
în acuzele bolnavilor . Nu t oți pacienții cu HBP vor prezent a LUTS și vor
consulta un urolog, la fel cum un nu măr de p acienți pot prezent a LUTS
însă nu prezintă patologie prostatică documentată. Acest lucru
sugerează faptul că între HBP și LUTS există o relație complexă. În
etiologia LUTS pot fi incriminate și alte boli decât cele ale prostatei cum
ar fi: boli endocrine, cardiace, boli ale sistemului nervos central, cât și
boli ale vezicii urinare. [59]

15

Fig. nr. 4 Posibile cauze de LU TS la bă rbat ( adaptat după [60])

9. Complicaț ii
Complicațiile HBP sunt evenimente destul de rare. [3] Informațiile
despr e frecvența complicațiilor vin mai puțin din studii observaționale pe
pacienți cunoscuți cu boală, ci mai mult din practica clinică unde retenția
urinară, hematuria, infecțiile de tract urinar reprezintă principalele motive
de prezentare a pacienților cu H BP în servicii de urologie. [60]
1. Retenția urinară
Retenția urinară reprezintă o veritabilă complicație a HBP. Se
definește că fiind inabi litatea vezicii urinare de a iși evacua conținutul în
totalitate. Se clasifică în retenție acută, retenție cronică și retenție
cronică acutizata . [61] [62] Retenția acută apare brusc, este

16
acompaniată de durere puternică și se datoreaz ă întinderii excesive a
pereților vezicii urinare. Ea se împarte la rândul ei în: spontană, datorată
cursului natural al bolii, mai des întâlnită , și precipitată , cauzată de un
evenimant declanșator. [63] Este importantă diferențierea dintre cele
două forme deoarece managementul și rata de recidivă diferă de la una
la alta . [64] Studiul PLESS realizat pe un lot de 1376 de pacienți cu
HBP, care au fost urmăriți timp de 4 ani, a arătat că din 1376 de pacienți
99 au avut cel puțin un episod de retenție urinară acu tă, cu un raport de
1.8% per an. [65] Tratamentul inițial al retenț iei acute de urină este
cateterizarea vezicală p e cale uretrală sau suprapubiană . [60]
Retenția cronică se caracterizează prin prezen ța unui volum rezidual
postmicț ional de urină la nivelul vezic ii. De obicei nu este durer oasă
datorită evoluției cronice, iar v olumele retenț ionate sunt mai mari , putând
ajunge până la 4,5 l. [60] Aceasta se împarte în retenție cronică cu
presiuni mari și cu presiuni mici. [66] [67] [68]. În retenția cu presiuni
mari apare reflux retrograd cu hiron efroza bilate rală, aceasta fiind
absentă în cea cu presiuni mici. [66 67]
2. Infecțiile urinare
Apar datorită volumului rezidual crescut care este un bun mediu
de cultură pentru bacterii. Frecvența acestei complicații este mică,
studiul MTOPS a arătat o incidență de 0,1 per 100 pacienți – ani. [69]
Marea majoritate a microorganismelor implicate tind să fie din ce în ce
mai rezistente la terapia antibiotică [70]. Infecțiile urinare secundare
HBP pot să fie asimptomatice sau pot să se manifeste clinic prin
simptomatologie de tract urinar inferior . [60] Tratamentul antibiotic
profilactic la pacienții asimptomatici care au montat cateter vezical nu s –
a dovedit că a r aduce beneficii suplimentare. [ 71].
3. Hematuria

17
Apare datorită hipervascularizatiei friabile de la nivelul prostatei
mărite în dimensiuni și este un simptom care aduce pacientul la medic
[60]. Tratamentul cu finasteridă la pacienții cu H BP și hematurie are
efecte bene fice deoarece ameli orează densitatea microvasculară și
reduce nivelele de VGEF. [72]
4. Calculii vezicali
Această complicație a HBP este rară, screeningul pentru calculi
nefiind necesar decât dacă apar și alte simptome sugestive. Totuși
prevalența calculilor vezicali este mai mare la pacienții cu HBP 3,4% față
de 0,4% la persoanele fără patologie prostatică. [3]
5. Afectarea vezicii urinare
Presiunea intra vezicală crescută duce în timp la modificări ale
peretelui vezical. Hipertro fia muschiului detrusor apare ca un mecanism
compensator prin care vezica urinară încerc ă să învingă o bstrucția. [60]
În cazul vezicilor hipertrofiate sever cu o greutate estimată de peste 60
de grame, s -a dovedit că are loc o creș tere a raportului țesut
conjunctiv/mușchi net ed cu până la 30%. [73] Fibroza este o altă
modificare ce apare la nivelul peretel ui vezical. Ea se produce prin
depunerea de colagen 1 și 3 la nivelul vezicii, mecanismul incriminat find
ischemia. Datorită fibroz ei vezica va deveni necompliantă , cu un volum
mic și o presiune crescută. [74]
6. Afectarea renală
Deși retenția urinară ac ută apărută în cadrul HBP este d eseori
asociată de o insuficienț ă renală acută, retenția cronică este defapt
princi palul mecanism de apariție a afectării renale. Dilatarea tractului
urinar superior împreună cu nivele crescute ale creatininei serice apar la

18
jumătate dintre pacienții cu retenție cronică de urină asociată HBP. [75]
[76] Boala cronică de rinichi (BCR) este principala complicație renală a
HBP. Mecanismul fiziopatologic de produc ere a BCR este nefrita
intersti țială. [77] Diagno sticul BCR implică imagistica tractului urinar
asociată cu măsurători ale ratei de filtrare glomerurală și creatininei
serice. Post TURP apare o imbunatațire a funcței renale. [60]
7. Disfuncție erectilă
Câteva studii au arătat că între LUTS apărută în HBP și
disfuncția er ectilă este o posibilă relație de tip cauză efect și nu doar o
consecință a înaintării în vârstă. [78]
10. Diagnostic
Elementele esențiale pentru diagnosticul HBP sunt: simptomele
de tract urinar inferior, hiperplazia pro statei și obstrucția subvezicală
[79]. Diagnosticul se pune de re gulă pe baza anamne zei, examenului
obiectiv (inclusiv tușeul rectal ) și ecografiei prostatice (cea transrectala
are o acuratețe mai ridicată) [80].
Diagnosticul diferențial al HBP se face cu următoarele afecțiuni:
• Cistita
• Prostatita
• Abces prostatic
• Vezica hiperactivă

19
• Cancer de vezic ă
• Corp străin intravezical (calculi,stenturi)
• Stricturi ureterale( cauzate de traumatisme sau boli cu
transmitere sexuală)
• Cancer prostatic
• Vezica neurogenă
• Disfuncții ale planșeului pelvin
[80][81]
Numeroasele progrese apărute în ultimul deceniu în ceea ce
privește HBP au dus la o înțelegere mai bună a patologiei dar și la noi
abordări în diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni [82]. Mult itudinea
de simptome cun oscute s ub denumirea de simptomatologie de tract
urinar inferior (LUTS) nu sunt specifice pentru HBP. Numeroase alte
patologii ale tractului urinar pot prezent a simptome similare HBP [3].
HBP este un diagnostic de excludere. În fața unui pacient cu
simpto matologie de tract urinar inferior anumite investigații paraclinice
sunt efectuate pentru a exclude alte patologii. [83] Ghidurile actuale
descriu diagnosticul HBP folosind următorii termeni: obligatoriu,
recomandat, opțional și nerecomadat . [82]
o Obliga toriu
Se începe c u o anamneză detaliată. Anamneza trebuie focalizată
pe tractul urinar. Sunt importante antecedentele medicale și chirurgicale,
antecedente urologice, frecvența simptomelor, medicația curentă. Un
examen obiectiv este de asemnenea obligator iu. Examenul obiectiv

20
trebuie se includă tușeul rectal. Examenul de urină este necesar
deoarece ajută în diagnosticul diferențial al HBP cu alte patologii ale
tractului urinar. Aceste a din urmă pot necesita teste diagnostice
suplimentare. [82] [84-92]
1 .Anamneză
2. Examen obiectiv ( inclusiv tușeu rectal)
3. Examen de urină
o Recomandat
Evaluarea simptomelor este recomandată. Ac easta se face
utilizând Internat ional Prostate Symptom Score (IPSS) sau alte scoruri
de evaluare a simptomatologiei prostatic e. IPSS este un scor important
pentru stabilirea severității simptomelor la primul contact cu pacientul,
dar și urmărirea lor în timp. Deasemena IPSS ajută la evaluarea
eficacității terapeutice. [93-100]
Testarea PSA trebuie efectuată tuturor pacienților care au o
speranța de viață mai mare de 10 ani. La pacienții cu cancer prostatic
măsurarea PSA ajută l a estimarea dimensiunilor prostatice dar și ca un
mark er pentru progresia bolii. [101]
1.I PSS
2. PSA seric
o Opțional
Aceste investigați i nu sunt nec esare dar pot ajuta clinicianul în
diagnosticul HBP. [86] Efectuarea lor rămân e la decizia medicului
curant. [82]

21
1. Creatinina serică
2. Citologie urinară (dacă predomină simptomatologia iritativă )[86]
4. Uroflow
5. Jurnal micț ional
6. Reziduu post micțional
7. Chestionar funcție sexuală
o Nerecomandate
Nu se recomandă de rutină la pacentii cu HBP . Aceste
investigații trebuie să aibă o indicație clară. H ematuria, suspiciuni în
urmă tuș eului rectal, diagnostic incert, răspuns terapeutic nesatisfăcă tor,
pregătirea pacientulu i pentru chirurgie pot justifica investigațiile de mai
jos. [82] [88]
1. Cistoscopie
2. Citologie
3. Evaluare urdinamică
4. Radigrafie tract urinar
5. Ecografie prostatică
6. Biopsie prostatică[82]
Examinări paraclinice
1. Examinări imagistice

22
Ecografia renală și vezicală este utilă la pacienții cu HBP pentru
a exclude alt e diagnostice cum ar fi: litiaza renală, infecțiile de tract
urinar, tumori. Examinarea ecografică a prostatei atât transrectal
(acuratețe mai mare) cât și transabdominal aduce info rmații prețioase.
Ea este metoda de elecție pentru determinarea volumului prostatic. Alte
măsurători ecografice utile sunt dimesiunile lobului median și reziduul
postmictional. Determinarea volumului prostatic este important deo arece
este un element de diagnostic în HBP.
2. Uroflowmetria
Este o teh nică prin care se măsoară debitul urinar ma xim și volumul
rezidual postmicț ional. Această investigație oferă in formații despre
procesul de micț iune. Rezultatele pot prezice progresia bolii și răspunsul
acesteia la tratament.
3. Cistometria este o tehnică de măsurare a presiunii intravezicale în
timpul umplerii și evacuarii vezicii urinare. P oate detecta anormalități
urodi namice incluzând hiperact ivitatea sau hipoactivitatea muș chiului
detrusor.
4. Uretrocistoscopia reprezintă vizualizarea uretrei și vezicii urinare cu
ajutorul unui endoscop. Este o investigație importantă la pacienții cu
hematurie și disurie deoarece poate identifica prezența unei formațiuni
tumorale. Inspecția prin u retrocistoscopie poate diferenția HBP de
stricturile uretrale.
5. Radiografia simplă și urografia i.v.
6. Examenul citobacteriologic urinar.
7.Creatinina serică este impor tantă pentru evaluarea funcției renale.
[102]

23
12. Tratament
Principala metodă de t ratament a HBP în trecut era metoda
chirurgicală. În ultimii ani au apărut noi perspective de tratament în HBP
simptomatică. [103] [104] Noi tehnici minim invazive dar și noi
medicamente au lărgit perspectiva terapeutică. [105] Scopul terapiei în
HBP este de a crește calitatea vieții pacienților ameliorând
simptomatolgia, reducând progresia bolii și morbiditatatea asociată.
[106]
Watchful waiting
Watchful waiting este o atitudine terapeutică în care pacientul
este monitorizat de către medic fără o intervenț ie activă din partea
acestuia. [107]. Această monitorizare fără tratament este recomandată
pacienților cu simptomatologie ușoară. [108] În cazul în care tratamentul
chirurgical nu este indicat, urmărirea fără tratament (watchful wa iting)
este sigură pe o p erioadă de aproximativ 5 ani. [105] În general
abordarea de tip watchful waiting se aplică bolnavilor care prezintă
câteva simptom e, fără afectarea semificativă a calității vieții. [108]
Schimbarea stilului de viata
Dacă pacienții prezintă LUTS supă rătoare care afectează
calitate a vieții un prim pas în tratamentul HBP este modificarea stilului
de viață. Schimbarea stilului de viață constă în: restricție lichidiană
seara , noi tehnici micț ionale, activitate fizică regulat ă, tratarea
constipației, evitar ea alc oolului și cafeinei, evitarea condimentelor
iritative. Aceste recomandări ajută la ameliorarea sim ptomatologiei și
încetinesc progresia bolii. [109]
Trata mentul medicamentos

24
• Alfa blocante
Receptorii alfa1 adrenergici mediază acțiunea catecolaminelor
endogene. Deoarece intervin în contracția muchilor netezi și hipertrofia
celulară, receptorii alfa 1 adrenergici sunt ținta moleculară în tratamentul
HBP. [110] Medicamentele alfa blocante au efect antagonist asupra
receptori lor alfa adrenergici intalniți predominant la nivel prostatic și
vezical. Inhibitorii alfa adrenergici relaxează musculatura netedă de la
nivel prostatic. Acești agenți terapeutici au un efect rapid indiferent de
dimensiunea prostatei. Nu modifică volumul prostatic și PSA. [111]
Reducerea tonusului muscula turii prostatice va duce la o imbunataț ire a
fluxului și respectiv ameliorarea simptomatologiei.
Reprezentanți : Alfuzosin (Xatral ®) , Doxazosin (Cardura®),
Terazosin (Hytrin ®) și Tamsulosin (Omnic ®). Toate preparatele au o
eficacitate apropiată, diferența fiind profilul de tolerabilitate. [112]
Silodosin și Naftopidil sunt 2 agenți te raputici noi cu acțiune selctivă pe
receptorii alfa 1A și alfa 1D, drept urmare au reacții generale mai
reduse. [113] [114] În general a lfa blocantele sun t medicamente bine
tolerate. În rare cazuri pacienții tratați cu alfa blocante pot să prezinte
reacții adverse cardiovasculare cu vasodilatați e, hipotensiune și amețeli.
[115]
• Inhibitorii de 5 alfa reducatză
Inhibitorii de 5 alfa reductază acționează a supra unei enzime
responsabile de conversia testosteronului în metabolitul sau activ
dihidrotstosteron. Dihidrotestosteronul este principalul hormon and rogen
implicat în creșterea dimensiunilor prostatei. Repreze ntanți: Finasterida
(Proscar®), Dutasterida ( Avodart®). Dutasterida inhibă am bele subtipuri
de 5 alfa reductază și astfel scade nivelele dihidrotestosteronului în

25
proporție mai mare (90 -95%) comparativ cu finasterida (70 -75%).
[103][116] Studiile au arătat că ambii agenți terapeutici reduc
dimensiu nile prostatice cu apoximativ 25% în decurs de 2 -6 luni. Acest
lucru se aplică prostatelor de dimensiuni mari (>30g) [117] În
comparație directă efectele finasteridei și dutasteridei sunt similare.
[118] Efectele adverse ale i nhibitorilor de 5 alfa reduc tază sunt în
principal legate de funcția sexuală cu o scădere a libidoului 6%,
disfuncție erectilă 8% și scăderea ejaculării 4%. După inițierea terapiei
cu inhibitor i de 5 alfa reductază ghidurile actuale recomadă o evaluare a
pacienților la 3, 6 luni iar m ai apoi anual pentru evaluarea eficacității
terapeutice. [116].
Inhibitorii de 5 alfa reductază scad nivelele PSA cu aproximativ 50%
după 6 luni de la inițierea tratamentului. Acest lucru trebuie luat în
considerare atunci când se interpretează valorile P SA la pacienții tratați
cu această clasă de medicamente . [117]
 Combinații terapeutice
Combinația terapeutică dintre doxazosin și finasteridă
ameliorează simptomatologia prin acțiunea rapidă a alfa blocantului
iar pe termen lung scade dimesiunile prostati ce prin acțiunea
inhibitorului de 5 alfa reduct ază. Astfel reduce riscul retenț iei acute
de u rină și necesitatea terapiei chirurgical e. [69] Un studiu cu
dutasteridă și tamsulosin a arătat superiori tatea tratamentului
combinat în comparație cu monoterapia. [119] În cele mai multe
cazuri monoterapia este destul de eficientă, iar pacienții cu HBP nu
necesită terapie combinată. Costurile mai mari dar și reacțiile
adverse mai ac centuate trebuie comparate cu beneficiile. [120]
Terapia antimusca rinică

26
Agenții ant imuscarinici inhibă receptor ii muscarinici de la nivelul
mușchiului detrusor. Astfel are loc reducerea LUTS actionâ nd asupra
component ei vezi cale hiperactive. Sunt recoma ndați pacienților cu
simptomatolo gie datorată afectării funcției de depozitare a urine i. [120]
[121]
• Terapia cu inhibitorii de 5 fosfodiesterază
Inhibitorii de 5 fosfodiesterază inițial aprobați pentru tratarea
disfuncției erectile pot îmbunătăți simtomatologia pacienților cu HBP.
Fosfodiesteraza 5 este o enzimă prezent ă la nivelul pros tatei, vezicii
urinare și în fibrele musculare netede din tractul urinar. Inhibiția acestei
enzime duce la relaxare musculară și creșterea efectelor antiproliferative
de la nivel prostatic și vezical. [122]
• Alte terapii
Numeoase terapii cu suplimente d in plante sunt disponibile la ora
actuală. Nu există studii clinice care să demonstreze eficacitatea
acestora. Reprezentant Serenoa repens ( palmierul pitic, Prostamol®
Uno) . [123]
Tratamentul chirurgical
• Prostatectomia deschisă
Este rezervată adenoam elor mai mari de 75g, dar și pacienților
cu alte patologii concomitente cum ar fi calculii vezicali. Necesită
spitalizare îndelungată și se face sub anestezie generală sau regională.
Adenomul, care reprezintă zona tranzițională din interiorul prostatei este
enucleat lăsând doar zona periferică. O complicație veritabilă a acestei
proceduri este hemoragia. Rez ultatele sunt foarte bune, cu

27
îmbunataț irea f luxului urinar și reducerea sem nificativă a simptomelor.
[124]
• Rezecția transuretrală a prostatei (TURP – transurethral resection
of the prostate)
TURP este considerată procedura standard pentru tratarea
obstructiei vezicale secundare HBP. Alte indicații pentru TURP incud:
Retenția acută de urină
Hematurie recurentă
Infecțiile de tract urinar
Inuficienț a renală secundară obstruc ției
Tehnica TURP este realizată în anestezie generală sau rahidiană
și constă în introducerea unui rezectoscop cu a jutorul căruia se
indepartatează fragmente din țesutul adenomatos. Procedura TURP ar e
un risc de morbiditat e de 18% și un risc de mortalitate de 0.23%.
Complicațiile importante care apar în TURP sunt sângerarea în timp ul
procedurii și sindromul TUR. Acesta din urmă apare prin absorbția
lichidului de irigație și este rar. Strictura uretrală poate să apară ca și o
complicație la distanță. Rezecț ia țesutului prostatic poate afecta și
sfincterul urinar rezultând incontinență urinară și ejaculare retrogradă.
Nervii responsabili de erecție pot să fie afectați de curentul utilizat la
tăiere ceea ce poate duce la disfun cții erectile. După TURP s -a raportat
o amelioarare semnificativă și susținută a LUTS cu o îmbunătățire a
parametrilor urodinamici . [125]
Tratamente minim invazive
 TUIP (transurethral incision of the prostate)

28
Incizia transuretrala a prostatei (TUIP) a fos t pentr u mulți ani singura
alternativă pentru TURP. Tehnica se poate realiza în anestezie locală
sau sedare și constă într -o incizie la nivelul prostatei. Este recomandată
pacienților cu prostate mici și la cei care nu pot tolera TURP.
Complicațiile sunt m ult mai reduse decât în cazul TURP.
• Termoterapia prostatică (TUMT – transurethral microwave
thermotherapy)
TUMT este o procedură minim invazivă prin care se emit
microunde la nivelul prostatei printr -un cateter uretral sau transrectal.
Energia termică e misă va cauza moarte celulară cu reducerea volumului
prostatic. Ca și reacții adverse importante de menționat este edemul
prostatic. În ceea ce privește eficacitatea, TUMT se situează între
terapia medicamentoasă și TURP. TUMT este o opțiune terapeutică
bună pentru pacienții cu LUTS moderate sau severe apărute secundar
BPH.
• Ablația transuretrala cu ac (TUNA – transurethral needle ablation)
TUNA foloseșt e unde radio de înalta frecvență pentru a produce
energie termică, rezultând un proces similar TUMT. Un dispozitiv special
doatat cu ace este folosit pentru a elibera energie la nivelul prostatei.
Rezulta tele sunt similare TUMT, tehnica fiind inferioară TURP.
• Tratamentul laser
Există mai multe tipuri de lasere utilizate în tratamentul HBP.
Mecanismele p rin care acestea distrug țesutul prostatic hiperplaziat
diferă de la necroză de coagulare p ână la vaporizare photoselectivă .
Complicaț iile sunt mult diminuate comparativ cu tehnica TURP. Eficiența
diferă și ea în funcție de tipul de laser utilizat. Până în prezent studiil e

29
indică inferioritatea tratament ului cu laser în detrimentul TURP care este
considerat un golden standard.
• Ultrasunete de înalta intensitate focalizate transrectal (HIFU)
HIFU folosește folosește ultrasunetele pentru a elibera căldură la
nivel prostatic realizând o injurie termală. Ultrasunetele pot fi
administrate extracorporal sau intrarectal. O complicație des întâlnită
este retenția urinară. Rezultatele sunt moderate iar utilizarea este rel ativ
limitată comparativ cu TUNA și TUMT.
• Abordările mecanice
Terapia mecanică este rezervată pacie nților cărora nu se poate
aplica terapia chirurgicală. Stenturile prostatice sunt dispozit ive flexibile
care dilată uretra prostatică și îmbunătățesc fluxul urinar. Complicații le
constau în durere , incontineț ă și colabarea stentului. [126]
• Embolizarea aterei prostatice
Este o teh nică nouă prin care se ocluzează artera prostatică. La
momentul de față este considerată doar o procedura experimentală.
[127]
13. Antigenul specific prostatic
Antigenu l specific prostatic (PSA) este o proteină produsă de
către celulele prostatice normale. Această proteină cu rol de enzimă are
o implicație importantă în fertilitate deoarece inhibă coagularea spermei .
Cele mai mari nivele ale PSA se întâlnesc la nivelul l ichidului seminal,
dar o anumită cantitate a PSA ajunge din țesutul prostatic și în ser.[1A –
>6A]

30
13.1 Caracteristicile moleculare
PSA este o s erin protează cu o greutate moleculară de 33 -kd și
structură glicoproteică formată din 237 AA , 4 lanțuri carbohid rice
laterale și multiple legături disulfidice . Structura și funcția acestei s erin
proteaze este foa rte înrudită cu cea a familiei k allikreinelor. Rolul PSA
este de a contribui la lichiefirea lichidului seminal acționând asupra unor
proteine constituiente ale acestuia : seminogleinele I și I I. Cele mai mari
cantități ale PSA se găsesc la nivelul celulelor epiteliale prostatice și la
nivelul lichidului seminal. Mecanismul exact prin care acesta ajunge în
sânge este incomplet elucidat dar se suspectează leziun i ale barierelor
fiziologice ce separă lumenul glandular și celulele prostatice de
capilarele sangvine. Inflamaț ia glandei dar și cancerul produc distructii
ale barierei fiziologice. Mici cantita ți PSA se găsesc și în alte glande ale
corpului cum ar fi gla ndele uretral e, sâ n, endometru . În ser PSA se
găseș te în cea mai mare parte legat de proteinele alfa 2 macrogobulina
și alfa 1 antichimotripsina, așa numitul PSA -complexat, doar un mic
procent al PSA găsindu -se liber “free PSA” . [prostată 1]. Studiile pe
pacienții care au suferit prostatectomie radicală au ararat că timpul de
înjumătățire al PSA este de de aprox 3 -4 zile iar acesta este
nedectectabil la 2 -3 săptămâni post intervenție. [7A]
13.2 Factorii care influențează PSA
Cantitatea de țesut hiperplazic benign dar și raportul dintre
țesutu l epitelial și cel stromal pot influența nivelele PSA. Inhibitorii de 5
alfa reductază a dministrați în HBP pe o perioadă mai lungă de 6 luni pot
reduce cu 50% nivelele PSA. Antagonistii alfa 1 adrenergici nu modifică
nivelele PSA. Orice medicație care modifică nivelele testosteronului,
poate modifica și nivelul PSA. Nivele crescute ale PSA se pot întâlni și la
aproximativ o ora post ejaculare. Multe alte afecțiuni ale prostatei cât și

31
manopere urologice pot infl uența niv elele P SA. S -a demonstrat că
prostatita acută , cea cronică dar și retenția urinară pot crește PSA.[8A] .
Tușeul recta l, ecografia trans rectală, cate terizarea uretrală, cistoscopia
nu alterează nivelele PSA, dar un masaj prostatic viguros sau o biopsie
prostatică se pot asocia cu nivele PSA crescute. Vâr sta ș i rasa indivizilor
pot influența PSA. Rasa neagră prezintă nivele mai mari ale PSA, iar
înaintând în vârstă dimensiunile pr ostatei cresc ceea ce va duce la o
cantitate PSA secretată mai mare. [9A,10A,11 A]
13.3 Implicaț ii clinice
Dozarea serică a PSA a fost introdusă în practica clinică în anul
1986. Această investigație a revoluționat diagnosticul precoce și
manageme ntul cancerului de prostată. Nivele crescute ale PSA se
asociază cu cancerul prostatic, HBP dar și cu prostatita . Glandele din
zona tranzițională a prostatei produc cea ma i mare parte a PSA.
Această zonă tranzițională este asociată cu HPB. Zona periferică a
prostatei, cea de unde își au originea marea majoritate a cancerelor,
produce cantităț i mici de PSA.
Prin rolul sau în diagnosticul cancerului prostatic dozarea PSA
ajută la identificarea pacienț iilor care necesită o biop sie prostatică.
Limita superioară a valorilor PSA este de 4.0 ng/mL. Pacienților cu valori
peste 4.0 ng/ml li se va efec tua de cele mai multe ori o biopsie prostatică
pentru a exclude cancerul prostatic. Sensibilitatea testării PSA la o
valoare “cutoff ” de 4.0ng/ml este de 67.5 -80%, asta însemnând că 20 –
30% din cancere sunt nediagnosticate. Acesta sensibilitate se poate
îmbunătăți dacă se reduce limita superioară (“cutoff ”) la 3 ng/ml , sau
dacă se asociază cu indicatori auxiliari: calcularea densitatații sau
velocitataț ii PSA. O dată cu introducerea testării PSA în practica clinică

32
a crescut semificativ detecția cancerului prostatic localizat și a scăzut
incidența invaziilor regionale cât și a metastazelor.
Testarea PSA este utilă și în screeenigul cancerului de prostată.
Înainte de utilizarea PSA biopsia prostatică se realiza doar în cazul în
care la tușeul rectal se ident ificau semne suspecte de cancer. Aproape
70% dintre pacienți prezentau metastaze la momentul diagnosticului.
După introducerea PSA incidența metastazelor este de 3% la momentul
diagnosticului, 75% dintre bolnavi având cancer nepalpabil.
13.4 Recomadarile testarii PSA
Societatea Americană de Urologie recomandă testarea PSA
împreună cu tușeul rectal începând cu vârsta de 40 de ani. Aceste
examinări trebuie realizate pentru toți bărbații cu o speranța de viață mai
mare de 10 ani. Testările ulterioare se vor f ace în funcție de nivelele
PSA ale primei examinări .(.”-1” ”33 )
Societarea Americană de Cancer nu r ecomandă o vârstă pentru
incepere a screeningului PSA. Pacienții cu un PSA sub 2.5 ng/ml pot fi
testați la interval de 2 ani. Cei cu PSA peste 2.5 ng/ml treb uie testați
anual. În familiile cu istoric de cancer prostatic testarea PSA trebuie
realizată la intervale de 6 luni. Pacienții cu un PSA constant mai mare de
4.0 ng/ml necesită o biopsie prostatică .
13.5 Derivaț i ai PSA
A. Densitatea PSA
În anul 1992 Be nson et al introduce conceptul de densitatea
PSA. Aceasta se de definește că fiind raportul dintre PSA total și
volumul prostatic măsurat prin ultrasonografie. PSA este produs de către
celulele din zona tranzițională a prostatei. Celulele canceroase produc

33
mai mult PSA per unitate de volum prostatic. Acest indicator poate fi de
folos în difere nțierea HBP de cancerul de prostată la valori ale PSA între
4 și 10 ng/ml.
B. Densitatea PSA a zonei tranziționale
Acestă metodă a fost crea ta ca și o îmbunătățire l a simpla
densitate PSA. Ea are la baza faptul că măsurarea volumului zonei
tranziționale a prostatei este un indicator mai specific și că majoritatea
PSA provine din această zonă a prostatei . (.39”,” -1” )
C. Velocitatea PSA
Velocitatea PSA a fost introdus ă în practică clinică în anul 1992.
Se folosește pentru monitorizarea modificărilor PSA în dinamică într -o
perioada de timp. Pentru calcularea velocității PSA este nevoie de cel
puțin 3 deteriminari ale PSA în decurs de 2 ani. (:22”-1’)
13.6 Intervale de r eferinț a
Intervalul de referință standard pentru valoarea PSA este de 0.0 –
4.0 ng/m l. Deoarece o dată cu înaintarea în vârstă apar modificări de
volum ale glandei prostatice datorate HBP este necesară utilizarea
intervalelor de referință specifice vârstei. Utilizarea acestor intervale
ajută la creșterea specificității detectiei cancerului de prostată.
Vârsta 40-49 ani = 0 -2.5ng/ml
Vârsta 50-59 ani = 0 -3.5ng/ml
Vârsta 60-69 ani = 0 -4.5ng/ml
Vârsta 70-79 ani = 0 -6.5ng/ml
[14]

34
Partea specială

1. Introducere
Hiperplazia benignă de prostată este cea mai frecventă afecțiune
benignă a bărbaților. Prevalența estimată a acestei patologii variază
între 50% pentru grupa de vârstă 50 de ani putând ajunge până la 90%
la pacienții cu vârsta peste 90 de ani. Aproximativ jumătate dintre
pacienții care dezvoltă m odificări hiperplazice la nivelul prostatei vor
prezent a simptomatologe de tract urinar inferior (LUTS). Creșterea
speranței de viață în rândul populației generale amplifică prevalenț a
bolilor care apar o dată cu înaint area în vârstă cum este și HBP. Acest
fapt va duce inevita bil la o creștere a adresabiliaț ii bolnavilor cu HBP și
LUTS către serviciile de sănătate.
Modificările hiperplazice apărute în cadrul bolii vor determina
marirea în volum a glandei prostatice. Det erminarea volumului prostatic
cu ajutorul ecografiei cât și dozarea PSA seric sunt două investigații
paraclinice incluse în cadrul protocolului de diagnostic a HBP. Acești doi
indicatori paraclinci sunt predictori importanți ai istoriei naturale a HBP,
și se corelează cu riscul de apariție a LUTS. [ -1]
Lucrarea de față vizează:
 Evaluarea relației dintre PSA și volumul prostatic la
pacienții cu HBP diagnosticată histopatologic.
 Descrierea indicatorilor paraclinici: PSA, densitatea PSA
și volumul prostatic.

35
 Studiul corelațiilor dintre acești indicat ori și indicatorii
demografici (vârsta, mediu).
 Studierea a două comorbidități (diabetul zaharat și
dislipidemia) la pacienții cu HBP .

2. Material și metode
2.1. Structura generală a studiului
Am realizat un stu diu retrospectiv pe un eșantion reprezentativ
de pacienți cu hiperplazie benignă de prostată din Institutul Clinic de
Urologie și Transplant Renal Cluj -Napoca (I.U.T.R. Cluj Napoca). În
funcție de obiectivul studiului, este vorba despre unul descriptiv. În ceea
ce privește rezultatele, studiul este observațional.
Studiul a cuprins un numar de pacienți diagnosticați cu HPB în
acest I nstitut din intervalul 05.01.2016 -09.05.2017 adică aproximativ un
an și jumătate care au avut date referitoare la PSA și vol umul prostatic
măsurat ecografic. Studiul a fost aprobat de comisia de etică a spitalului.
Datele au fost colectate prin intermediul foilor de observație și
biletelelor de externare ale pacienților din baza de date a Institutului.
Acesul la baza de date a fost aprobat de către conducere.
2.2. Criterii de selecție
 Criterii de includere
 Diagnosticul histopatologic de HBP .
 Criterii de excudere
 Modificări ale țesutului prostatic evidențiate la examenul
histopatologic altele decât țesut prostatic benign.
 Infec țiile de tract urinar.

36
 Prostatite.
 Purtătorii de sondă urinară.
 Pacienții cu date incerte în ceea ce privește durata tratamentului
cu inhibitori de 5 alfa reductază pentru HBP.
 Pacienții cu date incerte sau incomplete pentru variabile cheie.

2.3. Diagno sticul de HPB
Protocolul de diagnostic al HBP în I.U.T.R. Cluj -Napoca constă
în efectuarea anamnezei, examenului clinic (inclusiv tușeul rectal ) și
investigații paraclinice: ecografie prostatică și PSA seric. În baza acestor
investigații s-a pus diagnosti cul clinic de a denom de prostată. Toți
pacienții incluși în studiu au beneficiat de tratam ent chirurgical respectiv
rezecție transuretrală a prostatei (TURP) , 62 dintre pacienți și
adenomectomie suprapubiană transvezicală , 3 dintre pacienți.
Diagnosticul d e certitudine s -a pus o dată cu examinarea histopatologică
a fragmetelor de țesut prostatic respectiv a piesei de adenomectomie.
Examinarea s -a realizat în cadrul serviciului de anatomie patologică a
I.U.T.R. Cluj Napoca.
2.4. Măsurarea PSA
Examinările pa raclinice prin care au fost obținuți cei doi
parame trii incluși în studiul nostru au fost: determinarea PSA seric și
măsurarea volumului prostati c prin ecografie transabdominală . Ambele
proceduri au fost realizate în cadrul I.U.T.R. Cluj Napoca.
Sângele ve nos s -a recoltat á jeun, dimineață în vacutainer fără
anticoagulant, cu/fără gel separator. După recoltare sângele a fost
prelucrat prin centrifugare și separat serul. Serul proaspăt a fost
prelucrat în maxim 2 ore. Dacă acest lucru nu este posibil, serul este

37
înghețat la -20°C cu posibilitate de păstrare câteva săptămâni sau la –
70°C unde poate fi ținut câteva luni.
Pentru d ozarea PSA s -a utilizazat metoda de detecție prin
chemiluminescență “Chemiluminescent Microparticle
Immuoassay”(CMIA). Aparatul utili zat este un Architect PLUS ci4100.
Proba de sânge este respinsă în caz de preparat hemolizat sau de
contaminare bacteriană. Determinarea PSA s -a realizat preterapeutic.

Figura nr. 5 Dozarea PSA prin chemiluminescență

2.5. Măsurarera volumului prostatic
Ecografia aparatului urinar
Prin această tehica a fost măsurat volumul prostatic. Acesta a
fost determinat preterap eutic. Abordarea transabdominală a fost cea
aleasă utilizând un ecograf General Electric LOGIQ S6. Volumul
prostatic total a fost calculat utilizând formula V=d1×d2×d3×π \6 (

38
formula elipsoidă) unde unde d1, d2 , d3 reprezintă: diametrul
transversal, diametrul cranio -caudal și diametrul antero -posterior.

Figura nr. 6 Măsurarea volumului prostatic prin ecografie

2.6. Analiza statisti că a datelor
Pentru variabilele cantitative (vârsta și indicatorii paraclinici: PSA
seric , volumul prostatei, densitatea PSA), am folosit media +/ – deviația
standard (SD) și intervalul de încredere (IC) de 95%, precum și valorile
extreme și mediana pen tru a le descrie. Am desenat histograme la care
am suprapus curba ideală a distribuției normale (sau log -normale)
calculată din eșantion. Am apreciat vizual abaterile de la distribuțiile
normale sau log -normale. Pentru indicatorii paraclinici, am transform at
logaritmic datele deoarece aceste variabile urmau o distribuție log –
normală. Pentru studiul variabilelor calitative, am utilizat bar -chart -uri și
am raportat procentele și frecvențele numerice ale categor iilor.

39
Am studiat corelația dintre vârsta și indi catorii paraclinici
(transformate logaritmic) și între volumul prostatei și PSA seric
(tranformate logaritmic). Am prezentat rezultatele într -un scatter -plot la
care am atașat linia de regresie cu IC 95% și am calculat coeficientul de
corelație Pearson R cu datele transformate logarit mic acolo unde a fost
necesar și valoarea p a acesora.
Pentru studiul relațiilor dintre variabilele cantitative (tranformate
logaritmic unde a fost necesar) și cele binare am utilizat testul T la care
am raportat valoarea p și diferența mediilor. Am prezentat rezultatele
sub forma unor box -ploturi.
Am utilizat Microsoft Excel 2016 pentru management -ul bazei de
date (BD-HBP.xlx) și Statsoft Statistica 12 pentru toate analizele
statistice și graficele de mai jos.
3. Rezultate
3.1. Demografie și descrierea generală a eșantionului
După aplicarea tuturor criteriilor de includere și de excludere am
obținut date de la un total de 65 de pacienți.
Vârsta pacienților a fost cuprinsă între 47 și 85 de ani (mediana:
70 ani) cu media de 70.6 5 ± 7.5 ani [IC 95%: 68.8 – 70.2]. 86% dintre
participanți au avut vârsta cuprinsă între 60 și 80 ani.

40

40 45 50 55 60 65 70 75 80 85 90
Varsta02468101214161820
1; 1.5%
3; 4.6%
12; 18.5%
18; 27.7%
13; 20.0%
12; 18.5%
6; 9.2%
Figura 7 . Distribuția vârstelor pacienților.
Majoritatea pacienților (60%) au provenit din mediul rural.
46% dintre pacie nți erau sub tratament medicamentos înainte de
momentul diagnosticului histopatologic .

41

urban rural
Mediul051015202530354045
0%8%15%23%31%38%46%54%62%69%26; 40.0%
39; 60.0%
da nu
Medicatie0510152025303540
0%8%15%23%31%38%46%54%62%30; 46.2%
35; 53.8%
Figura 8 . Descrierea generală a eșantionului.
Vârsta nu diferă semnificativ statistic cu mediul sau med icația.
urban rural
Mediul45505560657075808590Varsta

nu da
Medicatie45505560657075808590Varsta

Figura 9. Relația dintre vârsta pacie nților și mediul de proveniență. Relația dintre vârsta
pacienților și medicație.

42

Tabel 3 . Relația dintre mediul de proveniență al pacienților și vârsta (test T).
Mediul: Urban Rural Diferența p
Vârsta 68.69 ± 8.11 71.95 ± 6.90 3.26 [0.6 – 7.14] 0.099

Tabel 4. Relația dintre vârsta pacienților și medicație (test T).
Medicația: Nu Da Diferența p
Vârsta 71.31 ± 7.62 69.87 ± 7.45 1.45 [ -2.3 – 5.2] 0.443

Prevalența diabetului zaharat a fost de 21.5% și a dislipidemiei
de 15.4%.
da nu
Diabet zaharat0102030405060
0%15%31%46%62%77%92%14; 21.5%
51; 78.5%

da nu
Disipidemie0102030405060
0%15%31%46%62%77%92%10; 15.4%
55; 84.6%
Figura 10. Prevalența comorbidităților metabolice: diabet zaharat și disipidem ie.

Tabel 5. Relația dintre vârsta pacienților și comorbidități (test T).
Nu Da Diferența p
Diabet 71.18 ± 7.92 68.71 ± 5.64 2.46 [ -1.3 – 6.2] 0.192
Disipidemie 71.04 ± 7.20 68.50 ± 9.23 2.54 [ -4.2 – 9.3] 0.426

43

nu da
Diabet zaharat45505560657075808590Varsta
nu da
Dislipidemie45505560657075808590Varsta
Figura 11. Reația dintre vârstă și comorbiditățile metabolice.
3.2. PSA, Densitatea PSA si Volumul prostatic
Valoarea PSA (ng/ml) s -a încadrat între 0.059 și 15.423 ng/ml cu
media (geometrică) de 2.17 ng/ml [IC 95%: 1.63 – 2.88] și mediana 2.06
ng/ml. 32.2% dintre pacienți au avut PSA peste 4.0 ng/ml.

44
Figura 12. Distribuția valorilor PSA (ng/ml).
Valoarea volumului prostatic s -a încadrat între 22 și 120 ml cu
media (geometrică) de 52.83 ml [IC 95%: 47.99 – 58.16] și mediana 52
ml.

Figura 13. Distribuția volumelor prostatice.
Valoarea densității PSA ( ng/mL/cc ) s-a încadrat între 0.002 și 0.4
ng/mL/cc cu media (geometrică) de 0.04 ng/mL/cc [IC 95%: 0.032 –
0.053] și mediana 0.0418 ng/mL/cc . 86% dintre pacienți au avut valori
sub 0.15 ng/mL/cc .

45

0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40 0.45
PSA densitate0510152025303540
Figura 14. Distribuția densităților PSA.
3.3. Studiul relațiilor dintre PSA, Densitatea PSA, Volum ul prostatic
și vârsta
Valoarea PSA nu se corelează semnificativ statistic cu vârst a.

46

Figura 15. Corelația dintre vârstă și PSA. R = -0.03 (p = 0.891) după corecția logaritmică
pentru PSA.
Volumul prostatic nu se corelează semnificativ statistic cu vârsta.

Figura 16. Corelaț ia dintre vârstă și volumul prostatic. R = 0.073 (p = 0.675) după
corecția logaritmică pentru volum.

47

Valoarea densității PSA nu se corelează semnificativ statistic cu
vârsta.

Figura 17. Corelația dintre vârstă și desitatea PS A. R = -0.06 (p = 0.865) după corecția
logaritmică pentru densitatea PSA.

3.4. Relațiile dintre PSA, Densitatea PSA, Volum ul prostatic și
indicatorii demografici (mediul si vârsta)
Niciunul dintre indicatorii demografici nu se coreleaza semificativ
statistic cu PSA seric, densitatea PSA, v olumul prostatic.

48

Mediul de proveniență
Figura 18. Relația dintre mediul de proveniență și PSA, Densitatea PSA, Volum
prostatic.
Aceste rezultate sunt descrise statistic mai jos.
Tabel 6. Relația dintre PSA, Densitatea PSA, Volum prostatic și mediul de proveniență
(test T).
Mediul Urban Rural Diferența
[95% CI] T Test
(p)
PSA (ng/ml) 3.69 ± 3.69 3.63 ± 3.64 0.07
[-1.8 → 1. 9] 0.943
Densitatea PSA
ng/mL/cc 0.06 ± 0.06 0.07 ± 0.07 -0.01
[0.0 → 0.0] 0.555
Volum prostatic
(ml) 59.77 ± 22.81 54.95 ± 22.05 4.82
[-6.6 → 16.3] 0.398

49

Medicaț ie
Figura 19. Relația dintre medicația la data diagnosticului și PSA, Densitatea PSA ,Volum
prostatic.
Aceste rezultate sunt descrise statistic mai jos.
Tabel 7. Relația dintre PSA,Densitatea PSA ,Volum prostatic și medicație (test T).
Medicație Nu Da Diferența
[95% CI] T Test
(p)
PSA (ng/ml) 3.76 ± 3.26 3.53 ± 4.07 0.24
[-1.6 → 2.1] 0.796
Densitatea PSA
ng/mL/cc 0.07 ± 0.07 0.06 ± 0.06 0.01
[0.0 → 0.02] 0.699
Volum prostatic
(ml) 57.57 ± 22.43 56.07 ± 22.53 1.5
[-9.7 → 12.7] 0.789

50

nu da024681012141618psa (ng/ml)
nu da0.000.050.100.150.200.250.300.350.400.45PSA densitate
nu da020406080100120140vol prostatic (ml)
Diabet zaharat
Figura 20. Relația dintre D iabet zaharat și PSA, Densitatea PSA ,Volum prostatic.
Aceste rezultate sunt descrise statistic mai jos.
Tabel 8. Relația dintre PSA ,Densitatea PSA ,Volum prostatic și diabetul zaharat (test T).
Diabet Zaharat Nu Da Diferenț a
[95% CI] T Test
(p)
PSA (ng/ml) 3.61 ± 3.56 3.82 ± 4.02 -0.21
[-2.7 → 2.3] 0.852
Densitatea PSA
ng/mL/cc 0.06 ± 0.07 0.07 ± 0.06 0.0
[-0.01 → 0.01 ] 0.910
Volum prostatic
(ml) 57.53 ± 22.97 54.5 ± 20.34 3.03
[-10.0 → 16.1] 0.636

51

nu da0.000.050.100.150.200.250.300.350.400.45PSA densitate
nu da020406080100120140vol prostatic (ml)
Dislipidemie
Figura 21. Relația dintre disipidemie și PSA, Densitatea PS A ,Volum prostatic.
Aceste rezultate sunt descrise statistic mai jos.
Tabel 9. Relația dintre PSA, Densitatea PSA, Volum prostatic și dislipidemie (test T).
Dislipidemie Nu Da Diferența
[95% CI] T Test
(p)
PSA (ng/ml) 3.54 ± 3.11 4.29 ± 5.93 -0.75
[-5.0 → 3.5] 0.552
Densitatea PSA
ng/mL/cc 0.07 ± 0.06 0.06 ± 0.08 0.0
[-0.1 → 0.1] 0.860
Volum prostatic
(ml) 56.02 ± 22.71 61.6 ± 20.35 -5.58
[-20.9 → 9.8] 0.447

Nu exista o relație semificativ statistică între medicație si
indicatorii paraclinici ( PSA, densitatea PSA, v olum prostatic ).
Principalele două comorbiditați studiate (diabet zaharat si
dislipidemia ) nu se corelează semificativ statistic cu PSA, densitatea
PSA, v olumul prostatic.

52

3.5. Re lația dintre volumul prostatic și PSA
0 20 40 60 80 100 120 140
Volum prostatic (ml)024681012141618PSA (ng/ml)

Figura 22. Corelația dintre volumul prostatic și PSA. R = 0.457 (p = 0.001) după corecția
logaritmică pentru ambele variabile.

4. Discuții

Am obținut date de la un total de 65 de pacienți. Aceștia au avut
vârste cuprinse între 47 și 85 de ani, dar majoritatea pacienților au fost
incluși într -un interval foarte îngust (86% dintre pacienți în decadele 6 și
7). Media de vârstă a fost de 70 ani cu IC 95% de la 69 la 72 ani.
Această variabilitate scăzută a avut un efect asemănător excluderii
vârste i din analize.

53
Majoritatea pacie nților au provenit din mediul rural (60%). Mediul
nu a dem onstrat nicio asociere cu PSA, densitatea PSA si v olumul
prostatic. Pacienții din mediul rural au fost cu 3.3 ani mai în vârstă decât
cei din mediul urban, dar acestă diferență prezintă doar o tendință spre
semnificativitate statistică (p = 0.079). Faptul că nu există o asociere
între HBP și mediul rural sau urban este confirmat de că tre literatura de
speciali tate. Un studiu recent a raportat o prevalența a HBP de 28% în
populația rurală și de 25.5% în populația urbană. Studiul a inclus
pacienți cu vârsta peste 40 de ani. Rezultatele sunt similare studiului
nostru și arată că nu există o asociere semificativă statistic între mediul
de proveniență și HBP/ LUTS. [1]
Apro ape jumătate dintre participanți au fost tratați medicamentos
înainte de data examenului histopatologic. Acest fapt ar fi putut stabiliza
sau reduce valorile PSA, densității PSA și a volumului prostatic la valori
nepatolo gice, reducând astfel variabilitate a statistică și acuratețea
mediilor acestor variabile. Pentru a evita eventualele erori în
interpretarea rezultatelor au fost excluși din studiu pacienții cu un istoric
incert în ceea ce privește durata consumului de inhibitori de 5 alfa
reductază pentru t ratamentul HBP. Este cunoscut faptul că inhibitorii de
5 alfa reductază scad nivele PSA seric cu aproximativ 50% după 6 luni
de tratament. [2] Pentru a evita un eventual bias, tuturor pacienților
tratați mai mult de 6 luni cu acestă clasă de medicamente li s-a dublat
valoarea PSA -ului seric. În ceea ce privește cealaltă clasă importantă de
medicamente utilizată în tratamentul HBP și anume alfa blocantele, se
cunoaș te din literatură faptul că acestea nu influențează nivelele PSA și
nici volumul prostatic . [3] O posibilă limitare a acestui studiu este faptul
că nu există date despre consumul altor medicamente în afara
tratamentului pentru HBP. Un studiu de specialitate a raportat faptul că
și medicația comună (antiinfl amatoarele nesteroidiene, statinele cât și

54
diureticele tiazdice ) poate reduce nivelele PSA c u valori semificative
clinic. [4] Pentru a exclude orice eroare în ceea ce privește efectele
medicației asupra nivelelor PSA si volumului prostatic la pacienții cu
HBP, o perspectivă de viitor ar fi un stud iu în care medicația de orice fel
să fie un criteriu de excludere. Faptul că nu s -a det ectat nicio diferența
semnificativă statistic a acestor variabile între pacienții tratați și cei
netratati, poate fi interpretat că o confirmare a eficacității tratament ului .
Prevalența diabetului zaharat a fost de 21.5% și a dislipid emiei
de 15.4%. Aceste prevalențe nu se asociză cu vârsta . În studiul de față
diabetul zaharat nu se corelează cu indicatorii paraclinici: PSA,
densitatea PSA si volumul prostatic. In litera tura de specialitate este
suspectată o posibilă o relaț ie dintre diabet și HBP. Un studiu recent a
demonstrat o asociere între simptomatologia urinară predomina nt
iritativă la pacienții cu HBP și diabetul zaharat. Această asociere este
crescută la pacienț ii cu diabet ne glijat, care nu își adminstrează
tratamentul. Cu toate acestea studi ul nu a găsit o asociere evident ă între
diabet și indicatorii paraclinici ( PSA seric si volumul prostatic). A cest
rezultat este asemănător cu studiul nostru. De aici se poa te concluziona
faptul că prezența diabetului, respectiv a unui control glicemic slab nu
influențează creșterea in dimensiuni a prostatei ci mai probabil
accentuează disfuncțiile dinamice ale tractului urinar inferior în HBP. [5]
Componentă a sindromului m etabolic, dislipidemia in cadrul HBP
a fost documentată în câteva studii pe animale dar și epidemiologice.
Rezulatele sunt contradictorii, unele studii nu au identificat o relație
semificativă statistic între HBP și dislipidemie , rezul tatele fiind similare
studiului nostru, altele au raportat o corelație între volumul prostatic
crescut și un nivel scăzut al HDL col eserolului. Acestă disconcordanț ă
între studii sugerează faptul că foarte probabil și alte componente ale
sindromului metabolic au un rol în creș terea riscului de HBP. [6 ] [7] [8]

55
Evaluarea tuturor componentelor sindromului metabolic apărute in
cadrul HBP poate fi o perspectivă de studiu pe viitor.
Studiul acesta a cuprins un interval de valori ale PSA între 0.059
și 15.423 ng/ml cu mediană de 2.06 ng/ml. Majoritatea pacienților au
avut valori foate mici ale PSA și doar un număr foarte redus de pacienți
au avut valori mari. Acest lucru era oarecum de așteptat deoarece valori
ale PSA seric foarte mari sunt suge stive pentru malignitate si se
întâlnesc la pacienții cu cancer prostatic, iar aceștia nu au fost inclusi in
studiu. Dar totuși 32% dintre pacienții incluși în studiul nostru au avut
valori ale PSA seric peste 4.0 ng/ml.
Valorile normale general acceptate ale PSA total seric se
încadrează în in tervalul 0 – 4.0 ng/ml. O valo are a PSA peste 4.0 ng/ml
ridică suspiciuni pentru o posibilă prezență a unui cancer prostatic.
Faptul că în studiul nostru există un procent de 32% dintre pacienți cu
PSA peste 4.0 ng/ml dar fara modificari maligne ale prosta tei subliniază
observația că în depistarea cancerului de prostată examinarea PSA are
anumite limite. Nu există o valoare peste care specificitatea și
sensi bilitatea PSA în diagnosticul cancerului de prostată să fie simultan
înalt crescute. Studiul de față întărește ideea că acest indicator trebuie
corelat cu datele clinice, antecedentele patologice, alte examinări
paraclinice dar și alți indicatori auxiliari cum ar fi densitatea PSA sau
velocitatea PSA. În literatură, o valoare a PSA de 4.1 ng/ml este
asoci ată cu o sensibilitate și o specificitate de 93.8% respectiv 32.2%
pentru detecția cancerului de prostată. Reducerea valorii PSA la 3.1
ng/ml va crește specificitatea la 72.5% dar va reduce sensibiliatea la
52.6%. [9]
O distribuție deviată spre stânga a av ut și volumul prostatic.
Acesta a fost cuprins între 22 și 120 ml cu media de 52.83 ml.

56
Evident, distribuția densităților PSA a fost deviată tot la stânga.
Valorile au fost cuprinse între 0.002 și 0.4 ng/mL/cc cu media și mediana
de aprox imativ 0.04 ng/mL /cc. 86% dintre paci enți au avut valori sub
0.15 ng/mL/cc . Densitatea PSA este un indicator auxiliar calculat prin
raportarea PSA total seric la volumul prostatic. Aceasta poate aduce
informaț ii supli mentare în diagnosticul diferenț ial al HBP cu cancerul
prostatic . Acest fapt este susținut atât de către studiul nostru cât și de
litera tură. Considerând o valoare “cutoff” de 0.15 ng/mL/cc ca fiind
suspectă pentru o posibilă neoplazie a prostatei , în studiul nostru 14%
dintre pacienți au avut valori peste aces ta limită . Există o diferență
semnificativă între un procent de 32% dintre pacienți cu PSA total seric
peste valoarea “cutoff” de 4.0 ng /ml comparativ cu un procent de 14%
cu densitatea PSA peste valoarea “cutoff” de 0.15 ng/mL/cc . La o
valoare “cutoff” de 0.15 ng/mL/cc studiile de specialitate au raportat o
sensibilitate de 74% și o specificitate of 70% a densității PSA în detecția
cancerul ui prostatic. Aceste observații susțin ideea că densitatea PSA
este un indicator auxiliar care aduce informatii suplimentare atunci când
este calculat in asociere cu PSA total seric . [10] O posibilă limitare a
acestui studiu reprezintă faptul că nu au existat două loturi de pacienți:
cu HBP respectiv cu cancer prostatic pentru compararea mai exactă
rezutatelor.
PSA, de nsitatea PSA si volumul prostatic nu se corelează cu
vârsta dar acest fapt poate fi datorat, cel puțin parțial, intervalului
restrâns de vârste din studiu. Majoritatea pacie nților au fost incluși în
decadele 6 și 7 iar re zultatele acestui studiu demonst rează valori stabile
ale indicatorilor paraclinici (PSA, densitate a PSA, volum prostatic) în
acest interval. Este foarte probabil că incluzând un interval mai larg de
vârste, aceste corelații să crească, conform literaturii. [11]

57
Volumul prostatic s e corelea ză semnificativ statis tic cu PSA: cu
cât crește vo lumul, cu atât crește și PSA. Relația este de intensitate
medie (R = 0.34 sau R = 0.47 după corecțiile logaritimice ale distribu țiilor
PSA și volumului). Această corelație este similară cu cele d etectate de
alte studii, atât ca ș i direcție, cât și magnitudine. 12 Un numar mai mare
de pacienți incluși in studiu ar fi crescut intensitatea relației dintre PSA si
volumul prostatic. Între acești doi indicatori există o relație liniară.
Corelația noastră este susți nută de o meta anailză care a inclus peste
4600 de bărbați cu HBP și fără modificari neoplazice ale prostatei care
a arătat că există o corelație dependentă de vârstă între PSA și volumul
prostatic. Ba mai mult, in baza aceluiaș i studiu s -a realizat o est imare pe
grupe de vârstă a volumului prostatic în funcție de valoarea PSA la
pacienții cu HBP. [12]
Există o relație clinică utilă între PSA și volumul prostatic,
aceasta permite clinicianului să estimeze o valoare posibilă a volumul
prostatic cunoscând v aloarea PSA seric , la pacienții cu HBP. În ceea ce
privește diagnosticul diferențial al HBP cu alte patologii prostatice , un
PSA crescut trebuie interpretat în funcție de volumul prostatic deoarece
acești doi parametrii se corelează. Interpretarea valorilo r PSA în raport
cu volumul prostatic dar și calcularea suplimentară a indicatorilor
auxiliari (densitatea PSA) asociați PSA total seric ar putea duce la
scăderea incidenței biopsiilor prostatice la pacienț ii cu modificări
prostatice benigne și valori ale P SA în zona gri.
Indicatorii paraclinici nu diferă semnificativ la pacientii din mediul
urban sau rural, la cei cu medicație anterioară sau fă ră și nici la cei cu
sau fără diabet zaharat sau dislipidemie, după aplicarea corecțiilor
logaritmice necesare.

58

4.1. Limitări și posibile studii ulterioare
Principala limitare a acestui studiu a fost caracterul său decriptiv
retrospectiv, ceea ce a oferit doar valorile indicatorilor paraclinici la
ultima examinare. Studii viitoare ar trebui să urmărească pacienții și în
dinamică, studiind cum se modifică valorea PSA cu modificarea
volumului prostatic.
De asemenea, intervalul restrictiv de vârste a dus la scăderea
puterii corelațiilor care implică vârsta. Un studiu ulterior ar trebui să
pornească metoda de selecție pornind de la vârstă pentru a include un
număr echilibrat de participanți din toate grupele de vârstă între 40 și 90
ani.
Pentru a pune în context clinic valorile obținute de acest studiu
pentru indicatorii paraclinici, ar fi util un studiu de confirmare d e tip caz
(HPB) – martor (pacienți sănătoși și/ sau cu altă patologie prostatică:
cancer prostatic, prostatite, etc).

59
5. Concluzii

 PSA total seric se corelează cu volumul prostatic, indiferent de
vârstă, comorbidități sau de medicația preexistentă . Valoarea
PSA trebuie interpretată raportat la volumul prostatic.
 O mare parte (32%) din pacienții cu HBP confirmat histologic
incluși in studiul nostru au prezentat valori ale PSA total seric
peste limita de 4.0 ng/ml valoare “cutoff” general acceptată în
prezent. Constatarea de mai sus susține beneficiul potențial al
utiliză rii de indicatori auxiliari care să contribuie la diagnosticul
diferenț ial di ntre HBP si cancerul de prostată și să reducă
potențial numă rul de biopsii prostatice.
 Faptul că un proce nt mic de pacienț i (14%) au avut valori ale
densitaț ii PSA peste limita de 0.15 ng/mL/cc sugerează faptul că
densitatea PSA ar putea fi utilă ca indicator auxiliar in
managem entul decizi onal al pacienților cu hipertrofie prostatică
de cauză neperecizată ș i valori PSA la limită
 Nu există o relație semificativă între vârstă, mediul de
proveniență și indicatorii paraclinici: PSA, densitatea PSA,
volumul prostatic.
 Nu există o relație statistică între comorbiditațile studiate (diabet ,
dislipidemie) și indicat orii paraclinici: PSA, densitatea PSA și
volumul prostatic.

60
Bibliografie

-1. 4. Barry M, Fowler F, O'leary M, Bruskewitz R, Holtgrewe H, Mebust W et al.
The American Urological Association Symptom Index for Benign Prostatic
Hyperplasia. The Journal o f Urology. 2017;197(2):S189 -S197.
1.Papilian
2. McNeal J. Normal Histology of the Prostate. The American Journal of
Surgical Pathology. 1988;12(8):619 -633.
3. Campbell M, Wein A, Kavoussi L. Campbell -Walsh urology. 9th ed.
Philadelphia: W.B. Saunders; 2007 . Pag(2715 -2719)
3” Fig.1: http://www.graceprostatecancercentre.co.nz/the –
prostate/si55551933_40018_1/
3””Fig 2 : http://www.johndonohue.info/prostate.html
4.Bartsch G, Muller HR, Oberholzer M, Rohr HP. Light microscopic sterological
analysis of the norma l human prostate and of benign prostatic hyperplasia. J
Urol 1979;122:487 –491
5. Campbell M, Wein A, Kavoussi L. Campbell -Walsh urology. 9th ed.
Philadelphia: W.B. Saunders; 2007.
6.Roehrborn CG. Benign prostatic hyperplasia: an overview. Rev Urol
2005;7(9 ):S3–14.
7.Nickel JC. Inflammation and benign prostatic hyperplasia. Urol Clin North Am
2007;35:109 –15.
8. Rhodes T, Girman CJ, Jacobsen SJ, et al. Longitudinal prostate growth rates
during 5 years in randomly selected community men 40 to 79 years old. J U rol
1999;161(4):1174 –
9. Ganpule AP, Desai MR, Desai MM, et al. Natural history of lower urinary tract
symptoms: preliminary report from a community -based Indian study. BJU Int
2004;94(3):332 –4.
10. Lepor H. Pathophysiology, epidemiology, and natural histo ry of benign
prostatic hyperplasia. Rev Urol. 2004;6(Suppl 9):S3 –10

61
11. Bierhoff E, Vogel J, Benz M, et al. Stromal nodules in benign prostatic
hyperplasia. Eur Urol 1996;29: 345 –54.
12. Meigs JB, Mohr B, Barry MJ, et al. Risk factors for clinical benign p rostatic
enlargement in a community – based population of healthy aging men. J Clin
Epidemiol 2001;54:935 –44.
13. Michel MC, Mehlburger L, Schumacher H, et al. Hyperinsulinaemia as a risk
factor for developing benign prostatic hyperplasia. J Urol 2001;163(6 ): 1725 –9.
14. Verhamme K, Dieleman J, Bleumink G, et al. Incidence and prevalence of
lower urinary tract symptoms suggestive of benign prostatic enlargement in
primary care -the Triumph project. Eur Urol 2002;42:323 –8.
15. McNeal J. Pathology of benign pro static hyperplasia. Insight into etiology.
Urol Clin North Am 1990;17(3):477 –86.
16. McNeal JE. Origin and evolution of benign prostatic enlargement. Invest
Urol 1978;15(4):340 –5.
17. McConnell JD. Prostatic growth: new insights into hormonal regulation. B r J
Urol. 1995;76(suppl 1):5 –10.
18. Gooren L. Androgen deficiency in the aging male: benefits and risks of
androgen supplementation. J Steroid Biochem Mol Biol 2003;85(2 –5):349 –55.
19. Green JS, Holden ST, Bose P, et al. An investigation into the relation ship
between prostate size, peakurinary flow rate and male erectile dysfunction. IntJ
Impot Res 2001;13(6):322 –5.
20. Kaufman JM. The effect of androgen supplementationtherapy on the
prostate. Aging Male 2003;6(3): 166 –74.
21. Kirby RS, Lowe D, Bultitude M I. Intra -prostatic urinary reflux: an aetiological
factor in abacterialprostatitis. Br J Urol 1982;54(6):729 –31.
22. Marks LS, Mostaghel EA, Nelson PS. Prostate tissue androgens: history
and current clinical relevance. Urology 2008;72(2):247 –54.
23. Masumo ri N, Tsukamoto T, Kumamoto Y, et al. Japanese men have smaller
prostate volumes but comparable urinary flow rates relative to American men:
results of community based studies in 2 countries. J Urol 1996;155(4):1324 –7.

62
24. Mostaghel EA, Nelson PS. Intracri ne androgen metabolism in prostate
cancer progression: mechanismsof castration resistance and therapeutic
implications. Best Pract Res Clin Endocrinol Metab 2008;22(2):243 –58.
25. Andriole GL,Bruchovsky N,Chung LW et al. Dihydrotestosterone and the
prostat e: the scientific rationale for 5alpha -reductase inhibitors in the treatment
of benign prostatic hyperplasia. Journal of Urology 172(4 Pt 1):1399 -403
26.Kramer G,Steiner GE,handisurya A,Stix U,Haitel A,Knerer B.Increased
expression of lymphocyte -derived cy tokines in benign prostate
tissue,identifcation of the producing cell types and effect of differentially
expressed cytokines on stromal cell proliferation. Prostate 2002;52(1);43 -48.
27. Delongchamps NB, de la Roza G, Chandan V, et al. Evaluation of prostat itis
in autopsied prostates —is chronic inflammation more associated with benign
prostatic hyperplasia or cancer? J Urol 2008;179: 1736 –40.
28. de la Rosette JJ, Witjes WP, Scha¨fer W, et al. Relationships between lower
urinary tract symptoms and bladder ou tlet obstruction: results from the ICS –
‘‘BPH’’ study. Neurourol Urodyn 1998;17(2): 99 –108.
29. Kohnen PW, Drach GW. Patterns of inflammation in prostatic hyperplasia: a
histologic and bacterial study. J Urol 1979;121:755 –60.
30. Kramer G, Marberger M. Coul d inflammation be a key component in the
progression of benign prostatic hyperplasia? Curr Opin Urol 2006;16:25 –9.
31. Steiner G, Gessl A, Kramer G, et al. Phenotype and function of peripheral
and prostatic lymphocytes in patients with benign prostatic hyp erplasia. J Urol
1994;151:480 –4.
32. Theyer G, Kramer G, Assmann I. Phenotypic characterization of infiltrating
leukocytes in benign prostatic hyperplasia. Lab Invest 1992;66:96 –107.
33. McNeal JE. Regional morphology and pathology of the prostate. Am J Cl in
Pathol 1968;49(3):347 –57.
34. De Marzo AM, Platz EA, Sutcliffe S, et al. Inflammation in prostate
carcinogenesis. Nat Rev Cancer 2007;7:256 –69.
35.Roehrborn CG. Benign prostatic hyperplasia: an overview. Rev Urol
2005;7(9):S3 –14.

63
36. Parsons JK, Carter HB, Partin AW, et al. Metabolic factors associated with
benign prostatic hyperplasia. J Clin Endocrinol Metab 2006;91(7):2562 –8.
37. Popp KA. Assignment of patients into the classification of cardiomyopathies.
Circulation 1992; 86(5):1622 –33.
38. Boon TA, Van Venrooij GE, Eckhardt MD. Effect of diabetes mellitus on
lower urinary tract symptoms and dysfunction in patients with benign prostatic
hyperplasia. Curr Urol Rep 2001;2(4):297 –301.
39. Lytton B, Emery JM, Harvard BM. The incidence of benign prostatic
obstruction . J Urol 1968;99(5):639 -645.
40. Glynn RJ, Campion EW et al. The development of benign prostatic
hyperplasia among volunteers in the normative aging study. Am J Epidemiol
1985;121(1):78 -90.
42. Araki H, Wantanabe H, Mishina T, Nakao M. High -risk group for benign
prostatic hypertrophy. Prostate 1983;4(3):253 -264. 41.
Jacobsen SJ, Jacobson DJ, Rohe DE et al. Frequency of sexual activity and
prostatic health: fact or fairy tale? UroIogy 2003;61(2):348 -353.
43. Glynn RJ, Campion EW, Bouchard GR, Silbert JE 1985 The development of
benign prostatic hyperplasia among volunteers in the Normative Ag ing Study.
Am J Epidemiol 121:78 –90 44. McVary KT.
Erectile dysfunction and lower urinary tract symptoms secondary to BPH. Eur
Urol 2005;47(6):838 -845.
45. Kramer G, Mitteregger D, Marberger M. Is benign prost atic hyperplasia
(BPH) an immune inflammatory disease? Eur Urol 2007;51(5):1202 -1216.
46. Gandaglia G, Briganti A, Contero P et al. The role of chronic prostatic
inflammation in the pathogenesis and progression of benign prostatic
hyperplasia (BPH). BJU Int 2013;112(4):432 -441. 47.
Hung SF, Chung SD, Kuo HC. Increased serum C -reactive protein level is
associated with increased storage lower urinary t ract symptoms in men with
benign prostatic hyperplasia. PloS One 2014;9(1):e85588.
48.Vignozzi L, Gacci M, Celia I et al. PDE5 inhibitors blunt inflammation in
human BPH: a potential mechanism of action for PDE5 inhibitors in LUTS.
Prostate 2013;73(13):1391 -1402 . 49.

64
Parsons JK, Sarma AV. McVary K, Wei JT. Obesity and benign prostatic
hyperplasia: clinical connections, emerging etiological paradigms and future
directions . J U roI 2013;189(1 Suppl): S102 -S106. 50. Mondul
AM, Giovannucci E, Platz EA. A prospective study of obesity, and the incidence
and progression of lower urinary tract symptoms J Urol 2014;191(3):715 -721.
51.Sarma AV St. Sauver JL, Hollingsworth JM et al. Diabetes treatment and
progression of benign prostatic hyperplasia in community -dwelling black and
white men. Urology 2012;79(1):102 -108. 52.
Wehrberger C, Temmi C, Cutjahr G et al. Is there an association between lower
urinary tract symptoms and cardiovascular risk in men? A cross sectional and
longitudinal analysis. Urology 2011;78(5):1063 -1067 53. Gacci,
M, Coru na G, Vìgnozzi L et al. Metabolic syndrome and benign prostatic
enlargement: a systematic review and meta -analysis . BJU Iit 2015;115(1):24 –
31. 54. Sea J, Poon KS,
McVary Kf. Review of exercise arid the risk of benign prostatic hvperpiasia.
Phys Sportsmed 2009;37(4):75 -83. 55. Parsons JK, Kashefi
C. Physical activity, benign prostatic hyperplasia, and lower urinary tract
symptoms. Eur Urol 2008;53 (6):1228 -1235.
56. Partin AW, Page WF, Lee BR et al. Concordance rates for benign prostatic
disease among twins suggest hereditary influence. Urology 1994;44(5):646 –
650. 57. Pearson JD, Lei HH, Beaty TH, et al.: Familial
aggregation of bothersome benign prostatic hyperplasia symptoms. Urology
2003, 61:781 –785. 58.C.R Chapple and W.D.
Steer s (eds.), Practical Urology: Essential Principles and Practice, DOI:
10.1007/978 -1-84882 -034-0_27,© Springer -Verlag London Limited 2011.
59. Speakman M. Lower urinary tract symptoms suggestive of benign prostatic
hyperplasia (LUTS/BPH): More than treating symptoms? Eur Urol Suppl.
2008;7:680 –9. 60.Mark J.
Speakman ,Xi Cheng. Management of the complications of BPH /BOO. Indian J
Urol. 2014 Apr -Jun; 30(2): 208 –213.[PubMed]. 61. Fitzpatrick J, Kirby R.
Management of acute urinary retention. BJU Int. 2006;97(Suppl 2):16 –
20.[PubMed ] 62. Thomas K, Oades G,

65
Taylor -Hay C, Kirby RS. Acute urinary retention: What is the impact on patients’
quality of life? BJU Int. 2005;95:72 –6. [PubMed ]
63. Desgrandchamps F, De la Taille A, Doublet J. Management of acute urinary
retention in France: A cross -sectional survey in 2618 men with benign prostatic
hyperplasia. BJU Int. 2006;97:727 –33. [PubMed ] 64. Roehrborn
CG, Bruskewitz R, Nickel GC, Glickman S, Cox C, Anderson R, et al. Urinary
retention in patients with BPH treated with finaste ride or placebo over 4 years.
Characterization of patients and ultimate outcomes. The PLESS study
group. Eur Urol. 2000;37:528 –36. [PubMed ]
65. The effect of finasteride on the risk of acute urinary retention and the need
for surgical treatment among men with benign prostatic hyperplasia.McConnell,
J D et al NEJM 1998;338:557 -563. 66. Ghalayini
IF, Al -Ghazo MA, Pickard RS. A prospective randomized trial comparing
transurethral prostatic resection and clean intermittent self -catheterization in
men with chronic urinary retention. BJU Int. 2005;96:93 –7. [PubMed ]
67. Abrams P, Dunn M, George N. Urodynamic findings in chronic retention of
urine and t heir relevance to results of surgery. BMJ. 1978;2:1258 –60. [PMC
free article ] [PubMed ] 68. George NJ, O’Reilly PH, Barnard RJ,
Blacklock NJ. High pressure chronic retention. Br Med J (Clin Res
Ed) 1983;286:1780 –3. [PMC free article ] [PubMed ]
69.The Long -Term Effect of Doxazosin, Finasteride, and Combination Therapy
on the Clinical Progression of Benign Prosta tic Hyperplasia John D. McConnell,
M.D., Claus G. Roehrborn, M.D., Oliver M. Bautista, Ph.D., Gerald L. Andriole,
Jr., M.D., Christopher M. Dixon, M.D., John W. Kusek, Ph.D., Herbert Lepor,
M.D., Kevin T. McVary, M.D., Leroy M. Nyberg, Jr., M.D., Ph.D., Ha rry S.
Clarke, M.D., Ph.D., E. David Crawford, M.D., Ananias Diokno, M.D., John P.
Foley, M.D., Harris E. Foster, M.D., Stephen C. Jacobs, M.D., Steven A.
Kaplan, M.D., Karl J. Kreder, M.D., Michael M. Lieber, M.D., M. Scott Lucia,
M.D., Gary J. Miller, M. D., Ph.D., Mani Menon, M.D., Douglas F. Milam, M.D.,
Joe W. Ramsdell, M.D., Noah S. Schenkman, M.D., Kevin M. Slawin, M.D., and
Joseph A. Smith, M.D., for the Medical Therapy of Prostatic Symptoms
(MTOPS) Research Group*N Engl J Med 2003; 349:2387 -2398

66
70. Raz R, Schiller D, Nicolle LE. Chronic indwelling catheter replacement
before antimicrobial therapy for symptomatic urinary tract infection. J
Urol. 2000;164:1254 –8. [PubMed ]
71. Bennett CJ, Young MN, Darrington H. Differences in urinary tract infections
in male and female spinal cord injury patients on intermittent
catheterization. Paraplegia. 1995;33:69 –72. [PubMed ]
72. Kashif KM, Foley SJ, Basketter V, Holmes SA. Haematuria associated with
BPH-Natural history and a new treatment option. Prostate Cancer Prostatic
Dis. 1998;1:154 –6. [PubMed ] 73..Mirone V, Imbimbo C, Longo N,
Fuscoo F. The detrusor muscle: An innocent victim of bladder outlet
obstruction. Eur Urol. 2007;51:57 –66. [PubMed ]
74. Deveaud CM, Macarak EJ, Kucich U, Ewalt DH , Abrams WR, Howard PS.
Molecular analysis of collagens in bladder fibrosis. J Urol. 1998;160:1518 –
27. [PubMed ] 75. Style s RA, Ramsden
PD, Neal DE. Chronic retention of urine. The relationship between upper tract
dilatation and bladder pressure. Br J Urol. 1986;58:647 –51. [PubMed ]
76. Rule AD, Lieber MM, Jacobsen SJ. Is benign prostatic hyperplasia a risk
factor for chronic renal failure? J Urol. 2005;173:691 –6. [PubMe d]
77. Levey AS, Coresh J, Balk E, Kausz AT, Levin A, Steffes MW, et al. National
Kidney Foundation practice guidelines for chronic kidney disease: Evaluation,
classification, and stratification. Ann Intern Med. 2003;139:137 –47. [PubMed ]
78. Speakman MJ. PDE5 inhibitors in the treatment of LUTS. Curr Pharm
Des. 2009;15:3502 –5. [PubMed ] 79.Sinescu,
I. , Gluck, G. (2008) , „ Hiperplazia benignă de prostată” în Tratat de urologie
Volumul III , Editura Medicală, Buc urești, pp 2281 -2353
80. Ghervan, L., Lucan, V. (2007), Bazele Urologiei , Editura Medicală
Universitară ” Iuliu Hațieganu” , Cluj Nap oca.
81. http://emedicine.medscape.com/article/437359 -differential
82. Nickel JC, Méndez -Probst CE, Whelan TF, Paterson RF, Razvi H. 2010
Update: guidelines for the management of benign prostatic hyperplasia. Can
Urol Assoc J. 2010;4(5):310 –6. [PMC free article] [PubMed]
83. Sausville J, Naslund M. Benign prostatic hyperplasia and prostate cancer:

67
an overview for primary care physicians. Int J Clin Pract.2010;64(13):1740 –
1745. 84.
Emberton M, Andriole GL, de la Rosette J, et al. Benign prostatic hyperplasia: a
progressive disease of aging men. Urology. 2003;61:267 –73. [PubMed]
85. McConnell JD, Barry MJ, Bruskewitz RC, et al. Clinical practice guideline for
benign prostatic hyperplasia: diagnosis and treatment. Rockville, Maryland:
Agency for Health Care Policy and Resear ch, Public Health Service; 1994. No.
94-0582, 86. AUA Guidelines on
management of benign prostatic hyperplasia (2003) Chapter 1: Diagnosis and
treatment recommendations. J Urol. 2003;170:530 –47. [PubMed]
87. de la Rosette J, Alivizatos G, Madersbacher S, et al. EUA Guidelines on
benign prostatic hyperplasia (BPH) Eur Urol. 2001;40:256 –63. [PubMed]
88. Madersbacher S, Alivizatos G, Nordling J, et al. EUA 2004 guidelines on
assessment, therapy and follow up of men with lower urinary tract sympto ms
suggestive of benign prostatic obstruction (BPH Guidelines) Eur Urol.
2004;46:547 –54. [PubMed] 89. Denis L,
McConnell J, Khoury S, et al. Recommendations of the International Scientific
Committe e: The evaluation and treatment of lower urinary tract symptoms
(LUTS) suggestive of benign prostatic obstruction. In: Denis L, Griffiths K,
Khoury S, et al., editors. Proceedings of the 4th International Consultation on
Benign Prostatic Hyperplasia; Unite d Kingdom: Plymbridge Distributors Ltd;
1998. pp. 669 –84.
90. Chatelain C, Denis L, Foo JKT, et al. Recommendations of the Internati onal
Scientific Committee: Evaluation and treatment of lower urinary tract symptoms
(LUTS) in older men. In: Chatelain C, Denis L, Foo KT, Khoury S, McConnell J,
editors. Proceedings of the 5th International Consultation on Benign Prostatic
Hyperplasia. Un ited Kingdom: Health Publications Ltd; 2001. pp. 519 –34.
91. Nickel JC, Saad J. The American Urological Association 2003 guidelines on
management of benign prostatic hyperplasia: a Canadian opinion. Can J Urol.
2004;11:2186 –93. [PubMed] 92. Ramsey EW,
Elhilali M, Goldenberg GS, et al. for the Canadian Prostate Health Council
Practice patterns of Canadian urologists in benign prostatic hyperplasia and

68
prosta te cancer. J Urol. 2000;163:499 –502. [PubMed]
93. Barry MJ, Fowler FJ, Jr, O’Leary MP, et al. The American Urological
Association symptom index for ben ign prostatic hyperplasia. The Measurement
Committee of the American Urological Association. J Urol. 1992;148:1549 –57.
[PubMed] 94. Gacci M,
Bartoletti R, Figlioli S, et al. Urinary symptoms, quality of life and sexual function
in patients with benign prostatic hypertrophy before and after prostatectomy: a
prospective study. BJU Int. 2003;91:196 –200. [PubMed]
95. Temml C, Brössner C, Schatzl G, et al. Prostate study group of the Austrian
Society of Urology. The natural history of lower urinary tract symptoms over five
years. Eur Urol. 2003;43:374 –80. [PubMed]
96. Bosch JL, Bangma CH, Groeneveld FP, et al. The long -term relationship
between a real change in prostate volume and a significant change in lower
urinary tract symptom severity in population -based men: the Krimpen study. Eur
Urol. 2008;53:819 –25. [PubMed] 97.
Djavan B, Fong YK, Harik M, et al. Longitudinal study of men with mild
symptoms of bladder outlet obstruction treated with watch ful waiting for four
years. Urology. 2004;64:1144 –8. [PubMed] 98.
Boyle P, Robertson C, Mazzetta C, et al. The relationship between lower urinary
tract symptoms and health status: the UREPIK study. BJU In t. 2003;92:575 –80.
[PubMed] 99. Robertson C,
Link CL, Onel E, et al. The impact of lower urinary tract symptoms and
comorbidities on quality of life: the BACH and UREPIK studi es. BJU Int.
2007;99:347 –54. [PubMed] 100. O’Leary
MP, Wei JT, Roehrborn CG, et al. BPH registry and patient survey steering
committee. Correlation of the international prostate symptom score both er
question with the benign prostatic hyperplasia impact index in a clinical practice
setting. BJU Int. 2008;101:1531 –5. [PubMed]
101. Levitt JM, Slawin KM. PSA and PSA derivatives as predictors of BPH
progression. Curr Urol Rep. 2007;8:269 –74. [PubMed]
102. Wilt T, N'Dow J. Benign prostatic hyperplasia. Part 1 –Diagnosis. BMJ.
2008;336(7636):14 6-149.

69
103. Shrivastava A, Gupta V. Various treatment options for benign prostatic
hyperplasia: A current update. Journal of Mid -life Health. 2012; 3(1):10.
104.Djavan B. The correlation between inflammation, BPH and prostate
cancer . Eur Urol Suppl. 2009;8:863 –4.
105. Gonzalez RR, Kaplan SA. First -line treatment for symptomatic benign
prostatic hyperplasia: Is there a particular patient profile for a particular
treatment? World J Urol. 2006;24:360 –6. [PubMed ] 106.
Rigatti P. Medical therapy for BPH: What factors should we consider? Eur Urol
Suppl. 2006;5:989 –90. 107. Novara G,
Galfano A, Gardi M, Ficarra V, Boccon -Gibod L, Artibani W. Critical review of
guidelines for BPH diagnosis and treatment strategy. Eur Urol
Suppl. 2006;5:418 –29. 108. McVary KT,
Roehrborn CG, Avins AL, et al. American Urological Association Guideline:
Management of Benign Prostatic Hyperplasia (BPH) . Linthicum, MD: American
Urological Association; 2010:1 -62, Appendix 278 -285
109.Fonseca J, Martins da silva C. The diagnosis and treatment of lower urinary
tract symptoms due to benign prostatic hyperplasia with α -blockers: focus on
silodosin. Clin Drug Investig . 2015;35(suppl 1):7 -18.
110. Hein P, Michel CM. Signal tran sduction and regulation: Are all a1 –
adrenergic receptor subtypes created equal? Biochem
Pharmacol. 2007;73:1097 –106. [PubMed ]
111. Irani J. Are all alpha -blockers created the same? Eur Urol. 2006;49:420 –
2. [PubMed ] 112. Montorsi F, Moncada
I. Safe ty and tolerability of treatment for BPH. Eur Urol Suppl. 2006;5:1004 –12.
113. Chapple CR, Montorsi F, Tammela TL, Wirth M, Koldewijn E, Fernández;
Fernández E European Silodosin Study Group. Silodosin the rapy for lower
urinary tract symptoms in men with suspected benign prostatic hyperplasia:
Results of an international, randomized, double -blind, placebo – and active –
controlled clinical trial performed in Europe. Eur Urol. 2011;59:342 –
52. [PubMed ] 114. Takahashi S, Yamaguchi K Sakura
Clinical Study Group. Treatment of benign prostatic hyperplasia and aging:
Impacts of alpha -1 blockers on sexual fu nction. J Mens Health. 2011;8:S25 –8.

70
115. Barendrecht MM, Koopmans RP, De La Rosette JJ, Michel MC. Treatment
of lower urinary tract symptoms suggestive of benign prostatic hyperplasia: The
cardiovascular system. BJU Int. 2005;95:19 –28.[PubMed ]
116. Marberger M. Managing benign prostatic hyperplasia and prostate cancer
– the challeng es today. J Mens Health. 2010;7:113 –24.
117. Roehrborn CG. Male lower urinary tract symptoms (LUTS) and benign
prostatic hyperplasia (BPH). Me d Clin North Am 2011;95:87 -100.
118. Nickel JC, Gilling P, Tammela TL,Morrill B, Wilson TH, Rittmaster
RS.Comparison of dutasteride and finasteride for treating benign prostatic
hyperplasia:the Enlarged Prostate International Comparator Study (EPICS).
BJU Int 2011;108:388 -94. 119. Roehrborn CG, Siami
P, Barkin J, Damião R, Major -Walker K, Nandy I, et al. The effects of
combination therapy with dutasteride and tamsulosin on clinical outcomes in
men with symptomatic benign prostatic hyperplasia: 4 -year results from the
Comb AT study. Eur Urol. 2010;57:123 –31. [Erratum, Eur Urol 2010;58:801.
120. 3. Sarma A, Wei J. Benign Prostatic Hyperplasia and Lower Urinary Tract
Symptoms. New England Journal of Medicine. 2012;367(3):248 -257.
121.Andersson KE. Antimuscarinics for treatment of overactive bladder. Lancet
Neurol 2004;3:46 -53. 122.
Andersson KE, de Groat WC, McVary KT, et al. Tadalafil for the treatment
oflower urinary tract symptoms secondary to benign prostatic hyperplasia:
pathophysiology and mechanism(s) of action.Neurourol Urodyn 2011;30:292 –
301. 123. Macdonald
R, Tacklind JW, Rutks I,Wilt TJ. Serenoa repens monotherapy for benign
prostatic hyperplasia (BPH): an updated Cochrane systematic review. BJU Int
2012;109:1 756-61. 124.
http://emedicine.medscape.com/article/437359 -treatment#d15
125. http://emedicine.medscape.com/article/437359 -treatment#d14
126. http://emedicine.medscape.com/article/43735 9-treatment#d11
127.Shim SR, Kanhai K, Ko YM, Kim JH. Efficacy and safety of prostatic arterial
embolization: Systematic review with meta -analysis and meta -regression. J
Urol. 2016 Aug 31. [Medline] .

71