Adaptări morfo -anatomice la plantele de Momordica charantia în diverse variante experimentale CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC Prof. dr. Anca Sârbu ABSOLVENT… [630193]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BIOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Prof. dr. Anca Sârbu

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

2
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BIOLOGIE

LUCRA RE DE LICENȚĂ

Adaptări morfo -anatomice la plantele de
Momordica charantia în diverse variante experimentale

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Prof. dr. Anca Sârbu

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

3
CUPRINS
Introd ucere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 5
Capitolul 1. Obiectivele lucrării de licență ………………………….. ………………………….. ……… 6
Capitolul 2. Etapele parcurse în realizarea lucrării de licență ………………………….. ………… 7
Stadiul actual al cunoașterii
Capitolul 3. Importanța plantei Momordica charantia L. ………………………….. ……………… 8
Capitolul 4. Aspecte de referință din anatomia organelor vegetative
la angiospermele dicotiledonate ………………………….. ………………………….. ….. 14
4.1. Rădăcina ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 14
4.2. Tulpina ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 18
4.3. Frunza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 22
4.4. Fructul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 25
Partea practică – Studiu de caz
Momordica charantia L.
Capitolul 5. Caracterizarea taxonului (în cadrarea sistematică, morfologie,
ecologie, corologie) ………………………….. ………………………….. ………………….. 27
Capitolul 6 . Anatomia organelor vegetative ………………………….. ………………………….. …… 32
6.1. Material și metode ………………………….. ………………………….. ……………………… 32
6.2. Rezultate – plante martor (V1) și din varianta experimentală (V3) ……………. 38
6.2.1. Tulpina ………………………….. ………………………….. ……………………….. 38
6.2.1. 1. Plante martor (V1) ………………………….. ……………………….. 38
6.2.1.2. Plante din varianta experimentală (V3) ……………………….. 44
6.2.2. Lamina ………………………….. ………………………….. ………………………… 47
6.2.2.1. Plante martor (V1) ………………………….. ……………………….. 47
6.2.2.2. Plante din varianta experimentală (V3) ……………………….. 50
6.2.3. Pețiol ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 52
6.2.3.1. Plante martor (V1) ………………………….. ……………………….. 52
6.2.3.2. Plante din varian ta experimentală (V3) ……………………….. 55
6.3. Aspecte comparative : plante V1 și plante V3 ………………………….. …………….. 59
6.4. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 62
Capitolul 7. Concluzii generale ………………………….. ………………………….. …………………….. 63
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 65

4

Mulțumesc pe aceast ă cale doamnei Prof. dr. Anca Sârbu pentru înt regul
parcurs de care am avut parte pe toată durata elaborării lucrării de
licență, precum și întregului colectiv de la catedra de Morfologie și
Anatomie vegetală, pentru tot sprijinul și resursele pe care mi le -au pus
la dispozție.

5
INTRODUCERE

Viața are o istorie îndelungată, căci Pământul s -a format în urmă cu aproximativ 4,5
miliarde de ani, iar această planeta reunește mările și oceanele, dar și uscatul care se strecoară
printre ele. Au avut loc mișcări de retragere a apelor, erupții ale vulcanilor, r idicarea lanțurilor
muntoase conducând astfel către diversitate, fapt ce a permis plantelor să -și asume poziția de
primi cuceritori ai uscatului (https://ro.wikipedia.org/wiki/Istori a_P%C4%83m%C3%A2ntului ).
În momentul actual, la nivel global se poate întâlni o diversitate enormă a plantelor care
s-au remarcat datorită funcțiilor, rolurilor indispensabile pentru întreaga existență a tuturor
vietăților.
Lucrarea de față se intituleaz ă „Adaptări morfo -anatomice la plantele de Momordica
charantia L. în diverse variante experimentale” și îți dorește să expună importanța pe care
această plantă a acumulat -o pe parcursul anilor de evoluție, precum și dovezile științifice care îi
atestă rolu rile, dar și un studiu de caz, respectiv partea practică a acestei lucrări de licență care
constă în surprinderea modificărilor morfo -anatomice pe care planta de Momordica c harantia le
suferă datorită intervenției anumitor factori externi precum tratamente le foliare sau cultivarea
acesteia pe diferite substraturi.
Timp de sute de ani această plantă, pe numele ei popular castravetele amar, reprezintă un
element cheie în medicina tradițională în special în rândul populațiilor indigene din Asia,
America de Sud , India, Caraibe și Africa de Est. A fost raportat că această plantă are ca
principale efecte benefice combaterea diabetului zaharat – studiile au demonstrat faptul că unu
din trei pacienți cu diabet zaharat aleg să mențină sub control această boală și cu ajutorul
medicinei alternative, datorită faptului că fructele sale prezintă propietăți anticancerigene, dar și
proprietăți antivirale și antibacteriene, proprietăți antiinflamatorii, dar conferă și un efect tonic
asupra întregului organism (Ahamad 2017, pa g. 62, Joseph 2013, pag. 94 și Kumari 2018, pag.
21). Așadar, plantele de Momordica charantia sunt utilizate intens în medicina chinezească,
totodată referiri la această plantă se regăsesc și în tratatele de medicină ayurvedică, o colecție de
cunoștințe me dicale indiene, în care planta se prezintă sub denumirea de karela. Cu toate că la
origini este o plantă tropicală, se pare că planta devine intens cultivata și în Europa, făcând astfel
posibil ca efectele acesteia să poată fi valorificate la nivel mondial .
Tind să cred că lucrarea de față va contribui cu informații anatomo -morfologice la cele
deja existente în literatura de specialitate.

6
Capitolul 1. OBIECTIVELE LUCRĂRII DE LICENȚĂ

Prezenta lucrare se adreseaz ă plantei Momordica charantia L. Prin interm ediul aceste i
lucră ri, sunt expuse informaț ii cu privire la morfo -anatomia plantei Momordica charantia ,
cultivată în condiții normale și experimentale care au fost obț inute prin diferite tratame nte foliare
sau prin cultivarea (creșterea) acestora pe un anu mit tip de sol.

Obiectivele lucr ării

 Studiul asupra importanței plantei Momor dica charantia L.

 Aprofundarea cunoștințelor ce au în vedere anatomia și morfologia
plantelor

 Însușirea metodelor de prelucrare a materialului biologic în vederea
analizei în microscopie optica

 Dezvoltarea abilităților de analiză și interpretare a datel or

 Furnizarea de informații în ceea ce privește comparația dintre rezultatele
obținute în cadrul plantei martor și rezultatele obținute î n cadrul
variantelor experimentale .

7
Capitolul 2. ETAPELE PARCURSE ÎN REALIZAREA LUCRĂRII
DE LICENȚĂ

Stabilirea obiectivelor

Documentarea științifică
Caracterizarea taxonului: încadrare sistematică,
morfologie, ecologie, corologie
Recoltare
Conservare
Secționarea materialului vegetal
Prelucrarea secțiunilor obținute Sortare, clarifica re, colorare, montare
Analiza preparatelor în microscopie optică
Formulare de concluzii Microfotografiere Analiză și interpretare a rezultatelor Cunoașterea importanței plantei
Momordica charantia L.
Studiul anatomiei organelor vegetative la
angiospermele dicotiledonate

8
Capitolul 3. IMPORTANȚA PLANTEI MOMORDICA CHARANTIA L.

Plantele medicinale și producțiile acestora contin uă să fie un important ajutor terapeutic
pentru ameliorarea maladiilor la om. Plantele medicinale folosite în tratarea diabetelui nu
constituie o descoperire recentă. Încă din cele mai vechi timpuri, plantele și extractele acestora
au fost utilizate în com baterea acestuia. Mai mult, multe dintre medicamentele tradiționale
utilizate sunt derivate din plante medicinal e, minerale și materii organice (Joseph și Jini, 2013,
pag. 93 ).
Hiperglicemia este implicată în etiologia dezvoltării complicațiilor diabetice. Astfel,
plantele medicinale hipoglicemice cresc secreția de insulină, sporesc absorbția glucoze i de către
țesuturile adipoase sau musculare și inhibă absorbția glucozei din intestin și producția de glucoză
din ficat (Joseph și Jini, 2013, pag. 94).
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a enumerat 21 .000 de plante care sunt folosite în
scopuri medicinale în întreaga lume. Dintre acestea, 150 de specii sunt utilizate pe plan
come rcial la o scar ă destul de mare (Joseph și Jini, 2013, pag . 94).
Momordica charantia L. (Castravetele amar) este utilizată în multe țări asiatice drept
sursă de hrană, dar și în numeroase medicamente tradiționale funcționale, utilizate în special
pentru tratamentul diabetului zaharat.
Diabetul zaharat este considerat a fi una dintre cele cinci cauze principale ale decesului în
lume. Este rezultatul unei combinații nefavorabile a factorilor de mediu cu factori ereditari,
manifestându -se ca o creștere anormală a nivelului de zahăr din sânge, ceea ce se traduce prin
hiperglicemie. Este cea mai frecventă tulburare endoc rină, care afectează până la 16 milioane de
persoane numai în Statele Unite, dar ajunge până la 200 de milioane de indivizi în întreaga lume.
Diabetul a reprezentat un model clinic pentru medicina generală. Cu toate acestea, un studiu a
estimat că până la 30% dintre pacienți cu diabet zaharat folosesc medicamen te complementare și
alternative (Joseph și Jini, 2013, pag . 93).
Au fost realizate numeroase experimente biochimice asupra acestei plante, acestea
realizându -se având ca subiecți animale le. Ipotezele, datele și rezultatele au fost abundente și au
condus la constatarea efectelor anti -diabetice al e plantei Momordica charantia . Cu toate acestea,
studiile clinice efectuate pe subiecți umani sunt destul de rar e și oferă rezultate mai puține
(Joseph și Jini, 2013, pag . 97).
Anul 1960 este cotat drept anul în care se realizează primul raport ce are în vedere
screening -ul chimic al acestei plante. Odată cu acest an mai multe clase de compuși sunt i zolate,
precum: cucurbitacine, steroli, alcaloizi, proteine și triterpenoide. Dintr e toate aceste clase de

9
compuși s-a constatat faptul că principalii constituenți activi ai speciei Momordica c harantia
sunt cucurbitacinele, fapt ce se datorează activității lor anti -hiperglicemice, anti -hiperlipidemice,
hepatoprotectoare, anti -obezitate, anticancer igene și antiviral e (Ahamad și colab., 2017) .
Se pare că principiile active prezente în această plantă medicinală au fost raportate că
posedă capacitatea de a rege nera celule beta pancreatice, deter minând și eliberare de insulină
(Joseph și Jini, 2013, pag . 94).
Atât fructele, cât și semințele și frunzele sale sunt utilizate ca remedii tradiționale pentru
tratarea diabetului zaharat.
Fructele, tulpinile, frunzele și rădăcinile castravetelui amar au fost folosite în medicina
tradițională pentru a ajuta la tra tarea afecțiunilor precum hiperlipidemia, tulburările digestive,
infecțiile microbiene și tulburările menstruale (Joseph și Jini, 2013, pag . 96).
Fructele conțin cantități mari de vitamina C, vitamina A, vitamina E, vitaminele B1, B2
și B3, precum și vitam ina B9, cunoscută ca acid folic. Fructul este bogat în minerale, inclusiv
potasiu, calciu, magne ziu, fosfor și fier, fiind de -asemenea și o sursă bună de fibre dietetice.
Valoarea medicamentoasă a castravetelui amar a fost atribuită și proprietăților sale antioxidante
înalte datorate parțial fenolilor, flavonoidelor, izoflavonelor, terpenelor, antrac hinonelor și
glucosinolaturilor, toate conferind un gust amar, de unde și numele plantei (Joseph și Jini, 2013,
pag. 95).
Fructele au efect tonic asupra organismului și au de asemenea proprietăți emetice,
laxative și care pr evin o secreție excesivă a bilei , proprietăți care au fost identificate și în cazul
sucului extras din frunze. Totodată fructul este utilizat și în tratamentul pentru gută, a
reumatismului, dar și a afecțiunilor hepatice. Pulpa fructelor, sucul frunzelor, dar și semnițe sunt
utlizate în medicamente antihelmintice. Pe langă faptul că sucul extras din frunze are o
aplicabilitate inte rnă, acesta este recomandat și uzului extern în cazul eupțiilor cutanate apărute
la nivelul scalpului , dar și ca tratament pentru arsuri (Ahamad și colab. , 2017, pag. 54) .
În ceea ce privește activitățile antidiabetice și antihiperlipidemice, efectele speciei
Momordica charantia au fost evidențiate într -un experiment care s -a realizat pe iepu ri clinic
sănătoș i și iepuri diabetici (Tahira și Hussain, 2017, pag. 295) . S-a observat că administrarea de
fracții active, doze medicamentoase obținute din castravet ele amărui a produs o scădere treptată
a nivelului de zahăr din sânge. Cu toate acestea, în cazul iepurilor la care diabetul a fost indus
prin administrare de alloxan, efectele nu au fost atât de vizibile . Administrarea orală de extract
entolic de Momordic a charantia înainte de creșterea nivelului de glucoză din sânge a determinat
creșterea glicogenului hepatic și muscular, în timp ce nivelul de zahăr din sânge a sc ăzut
considerabil (Chandrasekar și colab. , 1989, pag . 300-305).

10
Charantin este o substanță ch imică activă ce se regășeste în această plantă. Charantin este
un triterpenoi d tipic de tip cucurbitan în Momordica charantia și este o substanță cu proprietăți
antidiabetice. Pitiphanpong și colaboratorii (2007) au demonstrat că acest triterpenoid ar pute a fi
utilizat pentru tratarea diabetulu i zaharat și poate înlocui trata mentul standard. Charantin este un
amestesc de doi compuși, anume glucozidul sitosterol și stigmasterol glucozidul (Joseph și Jini,
2013, pag . 95).
Studiile au demonstrat că acest compus este mai eficient decât agentul hipoglicemic oral
tolbutamidă. Într -un studiu, două aglicone (un aglicon este reprezentat re stul ce rămâne după ce
o grupă glicozidică dintr -o glicozidă este substituită cu un atom de hidrogen) de charantină au
fost izolate și identificate ca sitosterol și stigmastadienol glicozid. Totuși, atunci când acestea au
fost testate separat pentru efectele lor hipoglicemice in vivo, acești doi constituenți nu au produs
nicio modificare notabilă a nivelului glucozei din sânge. Acest studiu se dovedește a fi un indiciu
a faptului că charantin poate conține și alte componente sp ecifice, care urmează a fi identificate
și care în fapt sunt responsabile de activitatea hipog licemică observată la diabetici (Joseph și Jini,
2013, pag . 95).
Administrarea acestei substanțe la iepurii clinic sănătoși a condus la scăderea treptată, dar
semnificativă a nivelului de zahăr din sânge. Cu toate acestea, în caz ul iepurilor diabetici, diabe t
indus de alloxan, efectele adiministrării de charantin au fost destul de neclare și neregulate
(Tahira și Hussain, 2017, pag. 294) . Polipeptida – P, peptidă izolată din fructele și semințele de
Momordica charantia a prezentat un efect hipoglicemic putern ic atunci când a fost administrat ă
subcutanat gerbililor (mamifer rozător de mici dimensiuni ce face parte din familia Muridae ) și
oamenilor (Khana și colab., 1981 , pag. 648) .
A fost demonstrat faptul că extractul apos din f ructele imature de Momordica cha rantia
stimulează parțial eliberarea de insulină din celulele izolate beta ale șoarecilor obezi
hiperglicemici. Administrarea oral ă a extractului eta nolic provenit din Momordica charantia ,
înainte de administrarea de glucoză a determinat creșterea conținut ului de glicogen hepatic și
scăderea semnificativă a nivelului de zahăr din sânge (Tahira și Hussain, 2017, pag. 298) .
Handa și colaboratorii (1990) au constastat că alcaloidul vicin extras din semnințele
plantei, prin adminsitrare intraperitoneală a provo cat un răspuns hipoglicemic la șobolanii
albinoși aflați în repaus normal. Sucul fructelor a determinat o creștere semnificativă a numărului
de celule beta pancreatice , pe când numărul de celule alfa nu s -a modificat considerabil; fapt
constatat prin compa rarea acestor numere în cazul șobolanilor tra tați cu cei diabetici netratați
(Ahamad și colab. , 2017, pag.62) .
Momordica charantia și extractele sale pot regla direct glicemia prin două mecanisme.
Primul dintre acestea ar fi că aceasta poate regla cantitat ea de glucoză absorbită de intestin în

11
sânge după o masă, iar cel de -al doilea se referă la proprietatea acesteia de a stimula absorbția
glucozei î n celulele musculare scheletice la fel ca insulina. Mai mult, se pare că aceasta își
exercită efectul prin ac eleași căi de semnalizare intracelulare ca insulina în reglarea
mata bolismului glucozei în organism (Joseph și Jini, 2013, pag . 97).
Au fost efectuate și studii priv ind activitatea antica ncerigenă:
 Kusamran și colaboratorii (1998) au evaluat efectele Momordica charantia asupra nivelurilor
enzimel or aflate in faza I, care includ citocromul P450, hidro zilaza anilinei și aminopirina N –
demetilaza și enzimele aflate în faza II, adică glutation S -transferaza; toate aceste studii
efectuându -se pe fica tul de șobolan. S -a demonstrat faptul că fructele castravetelui amărui
conțin compuși care acționează ca in ductori ai enzimelor I și II și sunt capabili să reprime
unele mono -oxigenaze, în special pe cele implcate în activitatea metabolică a substanțelor
chimice cancerigene (Ahamad și colab. , 2017, pag. 63).
 Ganguly și colaboratorii (2000) au raportat că papilo mul cutanat poate fi prevenit cu ajutorul
extractului apos al frcutelor de Momordica charantia . Rezultatele au conchis rolul preventiv
al constituenților solubili în apă ai fructului plantei în timpul carcinogenezei, care este
mediată cel mai probabil de e fectul modulator asupra enzimelor sistemului de bio –
transformare și detoxificare al gazdei. În același timp a fost raportată și activitatea de captare
a radicalilor liberi de oxigen din sucul fructului (Ahamad și colab , 2017, pag. 63).
 Ray și colaboratori i (2010) au arătat că extractul de castarvete amar modulează căile de
transducție a semnalului pentru inhibarea creșterii celulelor cancerului mamar și poate fi
utilizat ca supliment alimentar pentru prevenirea cancerului de sân (Joseph și Jini, 2013, pag .
96).
Există studii care au relevat și capacitatea de vindecar e a rănilor pe care o are extractu l
din Momordica charantia . Aceste studii au fost realizate de Sharma și colaboratorii (2009) .
Aceștia au raportat o activitate semnificativă de vindecare a rănilor în cazul animalelor care au
fost tratate cu un astfel de extract, comparativ cu cele care au beneficiat de un tratament
standard. Aceste studii s -au axat și pe proce se de ex cizie și s -a constatat faptul că animalele
tratate cu extract de Momordica charantia au prezentat o reducere semnificativă a suprafeței
plăgii și a perioadei de epitelizare. În același timp s -a observat că extracul de fruct Momordica
charantia prezintă activitate antii nflamato rie (Ahamad și colab. , 2017, pag. 63).
Extractul de fruct e a fost de asemenea testat , pentru activitatea analgezică , în testul de
scintila ție (indus de ac idul acetic pe testul de imersie ), teste ce s -au realizat la nivelul cozii de
șoarece. Administ rarea orală a extractului de Momordica charantia a inhibat semnificativ
durerea indusă de acidul ace tic și cea provocată de imersie (Ahamad și colab. , 2017, pag. 63).

12
Se poate vorbi și despre un potențial antiviral. Astfel, s -a înregistrat faptul că extractul de
fructe Momordica charantia inhibă creșterea (dezvoltarea) virusurlui Herpes Simplex I44 și a
virusului imunodeficienței umane I45. A fost observată și o c reștere a numărului de celule T si o
nominalizare a raportului CD4 / CD8 la trei pacienți HIV pozitivi, cărora le -au fost administrare
doze regulate de suc de fructe Momordica charantia (Ahamad și colab., 2017, pag. 63).
Au fost observate și proprietăți an timicrobiene, iar rezultatele prezentate au fost obținute
pe baza studiilor ce au fost efectuate pe semințele plantei, dar și asupra puplei fructului de
Momordica charantia (Jia și colab. , 2017, pag. 8) .
Uleiurile esențiale ale semințelor de Momordica char antia au efect inhibitor semnificativ
asupra patogenului Staphylococcus aureus , în timp ce impactul asupra altor patogeni precum:
Escherichia coli și Candida albicans este destul de mic. Extractul apos din semințele de
Momordica charantia a prezentat o act ivitate antimicrobiană semnificativă împotriva mai multor
bacterii în următoarea ordine ascendentă: Pasteurella multocida , Salmonella typhimurium ,
Staphylococcus epidermidis , Lactobacillus bulgaricus (Jia și colab., 2017, pag. 8) .
S-a demonstrat că extract ul de pulpa fructului de Momordica charantia are un spectru
larg de activitate antimicrobiană, la fel ca extractele de frunze hidrofile, care au prezentat
activități antibacteriene împotriva Escherichia coli , Staphylococcus , Pseudomonas , Salmonella și
Streptobacillus . Extractele de etanol din frunzele de Momordica charantia inhibă dezvoltarea
speciilor de Bacillus cereus și Staphylococcus aureus . Extractul metanolic din frunzele plantei a
prezentat cea mai puternică activitate antibacteriană, cu efect inhib itor semnificativ asupra
Escherichi a coli și Staphylococcus aureus (Jia și colab., 2017, pag. 8) .

13

Momordica charantia
(Castravetele amar)
Efecte benefice
Combaterea diab etului zaharat
Proprietăți anticancerigene
Proprietăț i antivirale și antibacteriene
Proprietăț i antiinflamatorii
Proprietăț i laxative
Proprietăț i antiemetice
Efect tonic asupra organismului
Sursă de hrană

(https://produto.mercadolivre.com.br/MLB -1112814783 -100-sementes -de-melo -de-so-
caetano -momordica -charantia -_JM?quantity=1 )

14
Capitolul 4. ASPECTE DE REFERINȚĂ DIN ANATOMIA
ORGANELOR VEGETATIVE LA ANGIOSPERME
DICOTILEDONATE

4.1. RĂDĂCINA
Rădăci na este organul vegetativ nearticulat, ce prezintă creștere geotropică pozitivă; este
lipsită de muguri, frunze și stomate, servind plantelor superioare la fiaxarea lor în pământ,
precum și la absorbția apei și a sărurilor minerale, care sunt conduse sub f ormă de sevă brută
către celelalte organe ale plantei. Astfel rădăcina se ocupă de realizarea acestor funcții
primordiale, dar mai mult decât atât, aceasta servește în anumite situații drept organ de
depozitare a substanțelor nutritive, dar și funcția de î nmulțire vegetativă (Tarnavschi 1981, pag.
127; Zanoschi 1985, pag. 35).
Rădăcina patru zone distincte, enumerate de la vârf către bază: zona vârfului vegetativ ,
zona netedă, zona piliferă și zona aspră. Vârful rădăcinii este protejat de piloriză, care se mai
numește și caliptră sau scufie (Tarnavschi 1981, pag. 127; Toma 1977, pag. 2). Zona de legătură
dintre rădăcină și tulpină se numește colet.
Deasupra regiunii netede a rădăcinii urmează zona piliferă sau zona perișorilor
absorbanți, întrucât prezintă peri de orig ine epidermică, unicelulari care sunt implicați în
preluarea apei și a sărurilor minerale din sol. Perii absorbanți au o anumite durată de viață, iar pe
măsură ce rădăcina crește în lungime, perișorii aflați în partea superioară a acestei regiu ni mor,
concomitent, la polul opus, respectiv regiunea inferioară a zonei pilifere, are loc formarea de noi
peri absorbanți (Zanoschi 1985, pag. 37; Tarnavschi 1981, pag. 127) (Fig.1) .

Fig. 1. Morfologia rădăcinii. A – zonele m orfologice ale
rădăcinii, B – plantulă de Sinapis alba ; cl – caliptră, cot –
cotiledon, hipo – hipocotil, pa – perișori absorbanți, zvv –
zona vârfului vegetativ (Sârbu A, 1999, pag. 120).

15
În cursul dezvoltării sale, din punct de vedere anatomic, rădăci na poate prezenta două
structuri succesive: structura primară și structura secundară. Structura secundară apar e în cazul
gimnospermelor, unor angiosperme monocotiledonate și predominant la angiosperme
dicotiledonate, aceasta asigură creșterea în grosime, sub acțiunea felogenului și a cambiului
vascular (Toma 1977, pag. 4; Andrei 1978, pag. 293).

Structura primară a rădăcinii
O rădăcină cu structură primară prezintă: rizoderm a, scoarța și cilindrul central și nu
diferențiază cambii vasculare. Aceste struct uri se obersvă în alaliza secțiunilor transversale
obținute prin secționarea rădăcinii de Ranunculus acer (Fig. 2) :
 Epiderma rădăcinii – rizoderma are rol de protecție și este alcătuită din celule
parenchimatice, dispuse pe un singur strat, neprezentând sp ații între ele. Printre aceste celule
se pot întâlni și trihoblaste. Aceste celule se diferențiază de celelalte celule ce intră în
structura rizodermei prin faptul că au o dimenisune mai mică, dar citoplasma acestora este
mai densă. Se mai poate observa și că unele dintre celulele rizodermei se transformă și
generează peri absorbanți. Perii absorbanți sunt celule vii, ai căror pereți subțiri pot adera cu
ușurință la particulele solului, în special datorită substanței muculagigenică pe care o prezintă
(Șerbă nescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 181, pag. 186).
 Imediat sub rizodermă este prezentă scoarța, la nivelul căreia se deosebesc mai multe straturi
de celule parenchimatice, deci aceasta este pluristratificată, însă de această dată celulele nu
mai sunt strâns unite între ele, ci prezintă spații intercelulare cu aer (Șerbănescu -Jitariu și
Toma 1980, pag. 181).
La nivelul scoarței se delimitează trei zone concentrice : exoderma, parenchimul cortical și
endoderma, acest lucru putându -se observa și la Ranunculus ac er.
 Exoderma la Ranunculus acer este reprezentată de un țesut suberos, țesut care este
format din celule poligonale, având rol mecanic (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980,
pag. 186).
 Scorța este reprezentată predominant de parenchimul cortical; parenchimul cortical
fiind format din celule de dimensiuni mari ai căror pereți sunt de natură celulozică
(Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 186).
 Endoderma – startul intern al scoarței, este unistratificat, celulele neprezentând spații
între ele, iar pereții radi ari ai acestora sunt inserați în mod caracteristic și impregnați
cu o substanță ceroasă, lignosuberină, care conferă impermeabilitatea la apă
(Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 186).

16
 Cea de -a treia parte anatomică ce se poate observa la nivelul secțiun ilor de Ranunculus acer
este reprezentată de cilindrul vascular central. Exact cum î i spune și denumirea, acesta se
situează central și la nivelul său se disting periciclul, țesuturile conducătoare, măduva și raze
medulare (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 184).
 Stratul extern al cilindrului central este rerezentat de periclul, iar celulele acestuia
aderă strâns la celulele endodermei (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 187).
 Măduva este situată în centrul cilindrului vascular central, iar datorită creșterii
teșuturilor lemnoase aceasta în timp se presează și dispare (Șerbănescu -Jitariu și
Toma 1980, pag. 187).
 Țesuturile conducătoare sunt reprezentate de floem și xilem, organizate în fascicule
conducătoare separate, între care se dispun raze medular e (Șerbănescu -Jitariu și Toma
1980, pag. 184).
Fasciculul lemnos este alcătuit din vase lemnoase care se dispun astfel: protoxilem –
situat spre periciclu și metaxilem – dispus spre axă și având diametrul mai mare decât
protoxilemul (Andrei 1978, pag. 291) .
Floemul sau fasciculul liberian prezintă același tip de organizare prexum xilemul:
protofloem spre periciclu și metafloem spre axă (Andrei 1978, pag. 293).

Fig. 2 . Structura primară a rădăcinii de Ranunculus acer : A – sector dintr -o secțiune transver sală;
B – cilindru central, mărit: cp – celule de pasaj; end – endodermă; ex – exodermă; p – păr
absorbant; per – periciclu; ph – floem; rm – rază medulară, rz – rizodermă: sc – scoarță; sce –
scoarță externă; sci – scoarță internă; vmx – vase metaxilematic e; vpx – vase protoxilematice
(după Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 182 ).

17

Structura secundară a rădăcinii
Așa cum a fost menționat anterior, anatomic, rădăcina poate prezentra două structuri: cea
primară și cea secundară. Gymnospermele, monocotiledon atele arborescente, dar și
dicotiledonatele lemnoase diferențiază de-a lungul vieții lor și o structură secundară. Planta, prin
dezvoltarea unor noi țesuturi, țesuturi secundare care le suplimentează pe cele primare își creează
un corp vegetativ mai robust și mai eficient (Șerbănescu -Jitaru 1975, pag. 212; Tarnavschi și
colab., 1981, pag. 142).
În timp ce țesuturile primare provin din meristeme primare, cele secundare iau naștere
prin diviziunea repetată a unor celule tinere, ce sunt dispuse într -un stat c ontinuu, fapt ce
conduce către formarea unor meristeme secundare. Toate aceste modificări la care este supusă
rădăcina se datorează necesitătii adaptării la presiunile la care este supusă aceasta, fapt ce o
forțează să dezvolte anumite țesuturi mecanice și conducătoare (Șerbănescu -Jitaru 1975, pag.
212).
Prin intermediul unor diviziuni periclinale, cambiul vascular este cel care genereaz ă
liberul secundar, format din vase ciuruite însoțite de celule anexe, fibre liberiene dar și țesut
parenchimatic (Andrei 1978, pag. 295).
În strucura lemnului secundar întălnim fibrele lemnoase, țesutul parenchimatic dar și
elemente vasculare, elementele vasculare putând fi scalariforme și punctate. Aceste structuri
secundare se regăsesc pe fața in ternă a cambiului vascular și au o dispunere circulară (Andrei
1978, pag. 295).

Fig. 3. Structura secundară schematizată a rădăcinii (1 –
apariția arcurilor generatoare; 2 – formarea cambiului cu
aspect stelat; 3 – cambiu inelar care a produs deja țesuturi
secundare): rz – rizoderma; sc – scoarța primară; e –
endoderma; p – periciclu; lib p – fascicule l iberiene primare;
c- cambiu; lm p – fascicule lem noase primare; f – felogen;
libs – liber secundar; lms – lemn secundar; rm s – raze
medulare secundare (după Strasburger) .

18
4.2. TULPINA
Tulpina este un organ vegetativ axial, cu geotropism negativ . Aceasta se află în
continuarea rădăcinii . Între ele se interpune coletul. În ceea ce privește simetria tulpinii , în
general aceasta este radiară (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, p ag. 198; Andrei 1978, pag. 217).
Din punct de vedere funcțional, tulpin a se prezintă drept organ de susținere, putându -se
observa că aceasta este cea care poartă frunzele, dar și flori și fructe, așadar ea funcționează drept
organ de susținere atât a organ elor vegetative, cât și a celor reproducătoare. Asigurarea susținerii
plantei nu este singuru l rol pe care aceasta îl deține. La nivelul tulpinii sunt prezente fascicule
conducătoare, tu lpina asigură fluxul apei cu săruri minerale în sens ascendent și cond ucerea
sevei elaborate în sens opus (Andrei 1978, pag. 217).
Tulpinele tinere și cele ale plantelor erbacee sunt implicate și în fotosinteză (Șerbănescu –
Jitariu și Toma 1980, pag. 198).
Tulpina poate suferi și anumite modificări adaptative, iar orice modi ficare aduce o
schimbare atât în sens anatomic, cât și funcțional. Astfel tulpina poate căpăta și rolul de
înmagazinare a substanțelor de rezervă, fapt ce se întâmplă în special în cazul rizomilor și al
tuberculilor (Andrei 1978, pag. 217).
Modificările an atomice, dar și cele morfologice pot conduce la apariția unor caractere
ușor de observat la nivelul tulpinii, astfel unele tulpini pot prezenta o bună delimitare între
noduri și internoduri, la nivelul nodurilor fiind inserate frunzele, aceste tipuri de tu lpini poartă
denumirea de tulpini articulate, însă această delimitare poate fi insesizabilă, cele din urmă
purtând denumirea de tulpini nearticulate. Alte caractere se referă la prezența perilor. Astfel
există tulpini care pe suprafața lor prezintă peri s au din contră acestea sunt tulpini glabre,
neprezentând aceste formațiuni (Ciobanu 1965, pag. 233; Andrei 1978, pag. 217).
În vederea observării modificărilor anatomice și morfologice se poate recurge la analiza
structurilor primară, dar și secundară ale tulpinii . Structura primară a tulpinii prezintă : epiderma
– situată spre exterior, de regulă unistratificată, scoarța – dimensiunea acesteia este mai redusă
decât cea regăsită la nivelul rădăcinii și cilindrul central la nivelul căruia întâlnim țesuturi
neconducătoare și fasciculele libero -lemnoase ce grupează țesuturile conducătoare (Sârbu A.
1999, pag. 156).
Pentru o mai bună detaliere a celor două tipuri de structuri ale tulpinii voi exemplifica
fiecare dintre aceste structuri cu un exemplar din clasa Magnoliatae (dicotiledonate).

19
Structura primară a tulpinii de Ranunculus repens (secțiune transversală) (Fig. 4.)
Structura primară a tulpinii este caracterizată de trei regiuni importante: epiderma,
scoarța și cilindrul central.
 Epiderma este formată dint r-un singur strat de celule, deci unistratificată, celule ce nu
prezintă spații între ele. Această structură este în fond un țesut apărător, fapt ce poate fi
subliniat și de peretele extern al celulelor care poate fi îngroșat, cutinizat, bombat,
mineraliza t (Andrei 1978, pag. 229; Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 214). Epiderma
este acoperită de cuticulă. Celulele epidermei de regulă sunt lipsite de cloroplaste, iar printre
acestea se dispun stomate – formațiuni de natură epidermică, având rolul de a a sigura
schimbul de gaze (Andrei 1978, pag. 229; Andrei 1997, pag. 219).
 Scoarța spre deosebire de epidermă cupri nde mai multe straturi celulare. Î n structura tulpinii
de Ranunculus repens putând fi observate 4 -5 straturi de celule parenchimatice, mai mult
decât atât aceste celulele prezintă cloroplaste, dar și spații intercelulare. Sunt celule rotunjite,
dar caracterizate cel mai adesea de o formă poliedrică, celulele din primul strat fiind de
regulă colenchimatice, căpătând astfel și un rol mecanic (Andrei 1978, pag. 229; Șerbănescu –
Jitariu și Toma 1980, pag. 214).
 Cilindrul central este numit în sens larg și stel. La nivelul stelului sunt dispuse țesuturile
conducătoare și neconducătoare (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 214).
Fasciculele libero -lemn oase de tip colateral deschis sunt disupuse circular:
– Fasciculul liberian este format din tuburi ciuruite însoțite de celule anexe și
parenchim liberian, fasciculul fiind dispus către exterior și având o dezvoltare
centripetă (Andrei 1978, pag. 229).
– Fasciculul lemnos alcătuit din vase de metaxilem și protoxilem este dispus central
și are o dezvoltare centrifugă (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 218).
Razele medulare primare sunt reprezentate de țesutul parenchimatic ce se dispune între
fasciculele va sculare, iar măduva este reprezentată de zona centrală unde se găsește țesut
parenchimatic. Există situații în care în centrul cilindrului central se formează o lacună
numită și canal medular (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 215).

20

Fig. 4. Structura prima ră a tulpinii de Ranunculus repens (secțiune transeversală) . A – ansamblu;
B – facsicul conducător mărit; ca – celule anexe; cb – cambiu (libero -lemnos); cm – canal
medular; cp – celule de pasaj; ep – epidermă; fil – fascicul libero -lemnos; lb – liber; lm – lemn;
mx – metaxilem; pf – parnechim fundamental; plb – parenchim liberian; plm – parenchim
lemnos; pm – parenchim perimedular; px – protoxilem; sc – scoarță; scl – sclerenchim; st –
stomată; tf – teacă fasciculară; vl –vase liberiene (tuburi ciurui te) (A: după Grințescu; B: după
Strasburger).

Structura secundară a tulpinii
Atât la angiospermele dicotiledonate, cât și la gimnosperme creșterea în grosime a
tulpinilor plantelor se datorează activității meristemelor secundare. Astfel cambiul vascular și
felogenul sunt structurile responsabile pentru acest eveniment. Cel vascular este și primul care
apare, fiind situat inițial în interiorul fasciculelor conducătoare . Felogenul are o apariție
ulterioară cambiului, iar momentul apariției și dispoziția a cestuia sunt variabile în funcție de
specia la c are se formează. A stfel acesta poate fi regăsit sub epidermă sau poate ocupa poziții
mai profunde ajungâng chiar până la nivelul periciclului (Andrei 1978, pag. 239; Șerbănescu –
Jitariu și Toma 1980, pag. 230) .
Există mai multe moduri prin care poate avea loc trecerea de la structura primară a
tulpinii la cea secundară: Aristolochia sau Tipul I, Helianthus sau Tipul II, Coniferales sau Tipul
III și Tilia sau Tipul IV. Cel din urmă este caracteristic pentru unel e dicotiledonate, acesta fiind
motivul pentru care voi insista asupra acestuia (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 231).
Tipul IV este caracterizat prin faptul că inițial procambiul este inelar, continuu, astfel că
acesta va produce încă din structura p rimară inele de liber și lemn primar. Ulterior acesta se va

21

transforma în inel de cambiu, iar inele de liber secundar și de lemn secundar vor prezenta raze
medulare foarte înguste (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 231).
Există un element de diferenție re a elementelor conducătoare liberiene față de cele
lemnoase, iar acesta este reprezentat de faptul că cele întâi menționate au o durată de funcționare
mai redusă, limitată (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 231).
Șirurile verticale de celule aparținâ nd țesutului parenchimatic liberian expun celule ușor
alungite în sens longitudinal, celule care uneori conțin amidon, uleiuri, dar chiar și cloroplaste.
Aceste șiruri de celule pot stabili contacte cu tuburile ciuruite și razele medulare pentru a asigura
fluxul de substanțe nutritive (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 236).
La Tilia sp. razele medulare pot suferi o expansiune către periferia liberului, fapt ce
determină ca acest parenchim să poarte denumirea de parenchim de dilatare.
Liberul moale est e format din totalitatea tuburilor ciurite însoșite de celulele anexe,
parenchim liberian și raze medulare, în timp ce fibrelele liberiene, sclerenchimatice formează
liberul tare. Specific pentru Tilia sp. este faptul că aceste păturile de liber tare și li ber moale
alternează (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 236) (Fig. 5) .

Fig. 5. Stuctura secundară a tulpinii de
Tilia sp. (secțiune transversală):
cb – cambiu; cm – celule mucilagigene;
ep – epidermă; f –felogen; fl – felodern;
fib – fibre li beriene (liber tare); ia – inel
anual de lemn secundar; lp – lemn de
primăvară (timpuriu); lt – lemn de
toamnă (tărziu); m – măduva; pd –
parenchim de dilatare; per – periciclu;
ph – floem; px – protoxilem; rmp – rază
medulară principală; rms – rază
medul ară secundară; s – suber; sc –
scoarță; ta – teacă amiliferă; vl – vase
liberiene (tuburi ciuruite); vp – vase
lemnoase de primăvară; vt –vase
lemnoase de toamnă (după Șerbănescu –
Jitariu și Toma 1980, pag. 235 ).

22
4.3. FRUNZA
Frunza este un organ vegetativ, parte a cormului, care își are originea în primordiile
foliare și care se prezintă drept o expansiune laterală a tulpinii cu creștere limitată . Diversitatea
morfologică, dar și plasticitatea structurală ale frunzei reprezintă criterii esențiale în descrie rea
acesteia și au mare importanță în identificarea taxonomică (Sârbu A. 1999, pag. 161;
Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 247; Toma 1977, pag. 122).
Din punct de vedere funcțional frunza are o importanță deosebită, în special prin faptul că
la nivelul acesteia are loc realizarea procesului de fotosinteză, însă, la nivelul frunzei se petrec și
alte două procese și anumele: respirația și transpirația (Sârbu A. 1999, pag. 161; Șerbănescu –
Jitariu și Toma 1980, pag. 247).
Similar ca în cazul tulpinii, în ca re condițiile mediului, climatul acestuia, determină
anumite modificări adaptative la nivelul acesteia și în cazul frunzelor se pot produce anumite
metamorfoze care vin însoțite de noi roluri, astfel pe lângă îndeplinirea funcțiilor principale,
frunzele de vine responsabile și de înmagazinarea anumitor substanțe cu valoarea nutritivă,
putând fi implicate și în nutriția plantelor carnivore sau chiar înmulțire vegetativă (Sârbu A.
1999, pag. 161).

Morfologia frunzei
Frunzele propriu -zise (nomofilele) își atin g gradul de dezvoltare maximă din punct de
vedere morfologic, adică devin frunze complete, atunci când aceasta prezină cele trei părți
caracteristice: limbul foliar sau lamina, pețiol și teaca, numită și baza frunzei (Sârbu A. 1999,
pag. 169; Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 259).
 Lamina . Partea principală a frunzei este reprezentată de limbul foliar, fiind de regulă lățită și
turtită într -un plan unic. Pentru o descierea amplă și corectă a morfologiei laminei trebuie să
se aibă în vedere atât forma sa generală, cât și forma vârfului, a bazei, marginea frunzei, dar
și consistența și tipul de nervațiune (Sârbu A. 1999, pag. 169).
Există două tipuri principale de frunze în funcție de modul de alcătuire a laminei și anume
frunze simple și frunze compuse. Î n cazul frunzelor cu lamină simplă, aceasta este formată
dintr -o singură parte, în timp ce în cazul frunzelor compuse lamina este divizată și formată
din părți componente care poartă denumirea de foliole care sunt inserate pe o axă comună
denumită rahis, parte ce se află situată în continuarea pețiolului (Sârbu A. 1999, pag. 169,
pag. 173).
 Pețiolul . În realizarea unei legături între lamină și baza frunzei, intervine pețiolul, parte a
nomofilei care se interpune între cele două componente amintite ulterior . Acesta are rolul de

23
a asigura susținerea limbului foliar și de a -l orienta pe acesta către lumină, asigurând totodată
și legăturile vasculare cu tulpina. Frunzele care nu prezintă această componentă sunt
denumite frunze sesile, în timp ce frunzele care p rezintă pețiol se numesc pețiolate. De cele
mai multe ori acesta este situat la baza limbului, însă pot exista situații în care poziția
acestuia să varieze, să fie prins mai mult sau mai puțin de partea centrală a feței inferioare a
limbului (Sârbu A. 1999 , pag. 175; Tarnavschi 1981, pag. 300 – 301),
 Baza frunzei . Fixarea de tulpină sau de ramură a frunzei este asigurată de baza acesteia. În
cazul frunzelor lipsite de pețiol (sesile) racordarea se realizează prin baza laminei, în timp ce
în cazul frunzelor pețiolate se fixează prin extremitatea inferioară a pețiolului, porțiune care
este de regulă mai dilatată (Sârbu A. 1999, pag. 176).
În cazul angiospermelor dicotiledonate embrionul și plantula prezintă două cotiledoane.
Limbul este caracterizat de o nerva țiune penată sau palmată, fiind întreg, divizat sau compus.
Există unele excepții când limbul poate avea nervațiune arcuită (Ciocârlan 2000, pag. 116).

Anatomia frunzei
La angiosperme, datorită factorilor ecologici care se interpun, funza atinge cel mai înalt
grad de diferențiere anatomică (Sârbu A. 1999, pag. 182). Din punct de vedere anatomic, se
deosebesc mai multe tipuri de frunze bifaciale: cu structură dorsiventrală, cu structură invers –
dorsiventrală, cu structură ecvifacială și cu structură omogenă (Sârbu A. 1999, pag. 182).
La aceste tipuri de frunze mezofulul este organizat în mod specific, iar forma și dispoziția
celulelor asimilatoare diferă.
În scopul descrierii anatomice a unei lamine de specie dicotiledonată voi apela la
structura frunzei de Dianthus caryophyllus (Fig. 6) . În acest caz frunzele prezintă o structură
ecvifacială adică sunt caracterizate de o asemănare între cele două epiderme, iar zonele de
mozofil adiacente sunt aproape identic alcătuite. De cele mai multe ori sub ambele epider me este
întâlnit parenchim palisadic, iar la mijloc parenchim lacunar (Sârbu A. 1999, pag. 186;
Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 287).
În cazul de față mezofilul include un țesut palisadic prevăzut cu 2 – 3 straturi de culele,
lipsite de spațiu între ele și care prezintă numeroase cloroplaste. Se poate observa și un
parenchim lacunar format din 3 – 8 straturi de celule poligonale în secțiune transversală, de
dimensiuni mari, care prezintă un număr mai redus de cloroplaste, iar spațiile dintre aceste c elule
sunt sesizabile. În secțiune se pot observa și cristale de oxalat de calciu în celulele mezofilului,
cristale care se prezintă sub formă de druze (Sârbu A. 1999, pag. 186).

24

Fig. 6. Dianthus caryophyllus – structura frunzei: cu – cuticulă; drz – druză; ei – epidermă
inferioară; es – epidermă superioară; fl – floem; s – sclerenchim; sto – stomată; țl – țesut lacunar;
țp – țesut palisadic; xi – xilem (după Sârbu, 1999, pag. 185) .

 Structura pețiolului . Din punct de vedere structural, pețiolul se aseamă nă în procent destul
de mare cu tulpina, însă diferența este dată de monosimetria sa în raport cu planul de inserție
a frunzei, astfel structura pețiolului devine dependentă de simetria pe care acesta o prezintă.
Histologic vorbind sunt prezente patru tipu ri de țesuturi și anume: epidermal, mecanic,
parenchimatic și conducător (Sârbu A. 1999, pag. 189).
Nu se poate aprecia că există un model unic de pețiol pentru angiorspermele dicotiledonate,
de altfel și structura monosimetrică, cel mai des răspândită, pr ezintă anumite variații în ceea
ce privește numărul și modul de dispunere a fasciculelor conducătoare. Pețiolul poate
prezenta așadar fie fiecare fascicul conducător bine individualizat, fie un cordon de țesut
conducător ce are o dispunere centrală (Sârbu A. 1999, pag. 186).
Voi alege să descriu primul caz enunțat și anume cel care expune fasciculul conducător
individual. Acest caz poate fi observat la Ranunculus acris (Fig. 7). Se poate observa că există o
asemănare între celulele epidermale ale laminei cu cele ale pețiolului, din loc în loc fiind prezenți
peri tectori. Nu se poate delimita cu exactitate o zonă corticală și una medulară în ceea ce
privește țesutul intern. Cum am menționat anterior, fasciculele conducătoare sunt independente și

25
sunt în număr de 10 – 12, având dimensiuni diferite, structura fasciculeleor este identică cu cea
întâlnită la fasciculele conducătoare de la nivelul tulpinii. Zona floemică a fiecărui fascicul este
însoțită de o calotă de sclerenchim (Sârbu A. 1999, pag. 189).

Fig. 7. Ranunculus acris – structura pețiolului (secțiune transversală). A – reprezentare
schematică; B – detaliu cu structură celulară: epi – epiderma, fl – floem, fll – fascicul libero –
lemnos, lac – lacună, pr – parenchim, s – sclerenchim, xi – xilem ( după Sâ rbu A. 1999, pag. 190) .

4.4. FRUCTUL
În urma procesului de fecundație, din gineceu ia naștere fructul, formațiune proprie și
specifică angiospermelor, la nivelul acestuia adăpostindu -se una sau mai multe semințe care își
au originea în ovule. Așadar, pe s curt putem afirma că prin transformarea gineceului, respectiv
ovarului rezultă fructul, iar din ovule rezultă semințele. Termenul de „fruct” a fost introdus
întocmai pentru a defini ansamblul format din pericarp și celelalte părți florale care participă la
formarea acestuia. Trebuie să se aibă în vedere că toate aceste transformări pe cre le suferă
ovarul atrage după sine o serie de modificări esențiale care se regăsesc la nivel histologic.
Așadar, pericarpul, termen menționat anterior, definește transforma rea pe care o suferă peretele
ovarului (Andrei 1978, pag. 355; Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 421).
Pentru a defini corect structura pericarpului este necesar să se prezinte fiecare dintre cele
trei părți componente. Este adevărat că acesta derivă d in peretele ovarului, dar mai corect aș
spune că acesta derivă din țesuturile carpelei sau carpelelor concrescute. De regulă, pericarpul
este diferențiat în exocarp, mezocarp și endocarp. Exocarpul sau epicarpul provine din epiderma
externă a carpelei, mez ocarpul provine din mezofilului carpelei care a suferit o creștere excesivă

26
în grosime, iar endorcarpul provine din epiderma internă a carpelei (Șerbănescu -Jitariu și Toma
1980, pag. 421).
În vederea analizei pericapului se are în vedere și consistența ace stuia care poate fi fie
cărnoasă, fie uscată. Consistența cărnoasă se datorează anumitor caracteristici ale mezocarpului
și anume că aceste este format din celulele parenchimatice mari, ce conțin vacuole bogate în
zaharuri sau uleiuri. În acest caz epicarp ul se prezintă ca o pieliță subțire. Endocarpul poate
determina apariția unor celule mari, alungite și suculete care sunt proeminente în loculii ovarului.
Există situații în care endorcapul este gros și tare datorită faptului că este format din sclereide.
Când pericarpul este uscat atunci el este format din celule care odată ajunse la maturitate își
pierd conținutul viu, iar pereții acestora devin mai groși și în cele mai multe dintre cazuri se
lignifică (Șerbănescu -Jitariu și Toma 1980, pag. 421).

27
Capito lul 5. CARAC TERIZAREA TAXONULUI (ÎNCADRARE
SISTEMATICĂ, MORFOLOGIE, ECOLOGIE,
COROLOGIE)

Încadrarea sistematică
În conformitate cu „Integrated Taxonomic Information System”, putem expune
încadrarea taxonomică a speciei Momordica charantia
(https://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=22399#nul
l): – data
Regn Plantae
ÎncrengăturaMagnoliophyta (Angyospermatophyta)
Clasa Magnoliatae (Dicotyledonatae)
Ordin Cucurbitales
Familia Cucurbitaceae
Genul Momordica
Momordica charantia
În vederea prezentării poziției sistematice a plantei Momordica charantia , au fost
consultate și lucrări de specialitate publicate în România (Anastasiu 2008, Sârbu și colab. , 2013),
lucrări în care se regăsește Familia Cucurbitaceae.
Regnul Plantae este format din Briofite și Cormofite. Acesta este reprezentat de
organisme pluricelulare imobile, iar ca principală sursă de h rană este utilizată fotosinteza ce se
desfășoară preponderent la nivelul frunzelor, de asemenea poate fi întâlnită și absorbția. În
vederea menținerii bunei funcționări, a homeostaziei, organismele prezintă țesuturi specializate.
Ca formă de reproducere, p redomină reproducerea sexuală, se poate însă întâlni și reproducerea
asexuală sau pe cale vegetativă. Ciclul de viață este reprezentat de alternarea generației
gametofitică (n) cu cea sporofitică (2n), în cazul organismelor superioare predominantă fiind
generația sporofitică (Gurău 2007, pag. 13, 127) .
Încrengătura Magnolipohyta (Angyospermatophyta) este reprezentată de specii
erbacee, care pot fi bianuale sau perne, abruști, arbori. Speciile sunt adaptate mediului terestru,
iar rar se întâlnesc specii care să prezinte modificări anatomice, morfologice și funcționale
pentru mediile acvatice și palustre. Această încrengătură este prezentată de specii ce prezintă

28
organe vegetative veritabile: rădăcina, tulpină, frunze, dar prezintă și organe de reproducere:
floare, fruct, semințe (Anastasiu 20 08, pag. 168, 169, 170) .
Clasa Magnoliatae (Dicotyledonatae) este caracterizată, după cum îi spune și
denumirea de embrionul cu două cotiledoane, însă pot exista și situații când este prezent un
singur cotiledon sau chiar să lipsească cotiledoanele (ex.: unele specii parazite). În ceea ce
privește organele vegetative veritabile, rădăcina este fie pivotantă, fie rămuroasă, frunzele sunt
variate, pețiolate, cu nervațiune penată sau palmată. Florile sunt organizate pe tipul 5 sau 4, dețin
petale și sepale (Anastasiu 2008, pag. 170; Gurău 2007, pag. 166) .
Ordinul Cucurbitales cuprinde familiile Anisophylleaceae, Begoniaceae, Coriariaceae,
Corynocarpaceae, Cucurbitaceae, Datiscaceae, Tetramelaceae.
Familia Cucurbitaceae este repr ezentată de plante anuale, rar perene, erbacee, cu tulpni
prostra te, sarmentoase, prezentând uneori cârcei. Frunzele sunt întregi, palmat sau aripat divizat
lobate și lipsite de stipele. Florile sunt monoice sau dioice, rar hermafrodite, caracterizate de o
simetrie radiară (actinomorfe). Corola este gamopetală, iar caliciul poate fi persistent sau caduc,
gamosepal. Familia cuprinde aproximativ 90 de genuri, cu circa 700 de specii, majoritatea fiind
răspândite în re giunile tropicale ( Săvulescu și colab., 1964, pag. 27) .
Genul Momordica – Genul Sicyos , numele acestuia provine de la grecescul sikyos =
castravete, datorită asemănării tulpinii și a frunzelor. Plantele sunt monoice, iar caliciul este
campanulat. Corola poate fi fie rotată, fie aproape campanulată. Florile masculine se prezintă sub
forma de raceme scurte, în timp ce florile feminine în capitule pedunculate, în aceeași axilă cu
cele masculine. Ovarul are formă de butelie, iar fructul este mic și ovoidal, uneori rostrat. Genul
prezinta aproximativ 35 de specii ce sunt răspândite în America și Insulele Oceanice. Rar este
cultivată planta Momordica charantia L. (Săvulescu și colab., 1964, pag. 51) .
Morfologie
Momordica charantia este o plantă mai rar cultivată, frunzele sale fiind utilizate în
medicină . Este o plantă care prezintă cârcei simpli, iar pedicicelii florilor masculine sunt
prevăzute cu bract eole rotunde. Frunctul acesteia, spinulos verucos, este destul de alungit, având
dimensiuni cuprinde între 15 – 20 cm . Culoarea fructului este portocalie , iar miezul este roșu
(Săvulescu și colab., 1964, pag. 52) .
Momordica charantia este o plantă cățărătoare a cărei tulpină este păroasă. Frunzele sunt
simple și alternative, palmat – lobate, prezentând între 5 și 7 lobi, de asemenea, frunzele sunt

29
glabre. Dimensiunea pețiolului variază între 93 – 45 mm . Planta nu prezintă stipele ( Poyraz și
Derdovski 2016, pag. 24) .
Frunctul prezintă o suprafață tuberculantă, dar și numeroase umflături. Înainte de
maturitate culoarea acestuia este verde smarald, iar în stad iu matur acesta variază între galben și
portocaliu. La maturitate, fructele acesta expune semințele de culoare roșie, alungite cu marginile
canelate (Tani și Bini 2016, pag. 2 – 3).
Ecologie
Momordica charantia poate crește într -o gamă foarte vastă de cond iții de -a lungul
tropicelor și subtropicelor. Creșterea rapidă și maturizarea acesteia îi permit să colonizeze orice
zonă în care există suficientă umiditate a solului pe termen scurt, dar în același timp, aceasta
poate supraviețui ca plantă perenă în cond ițiile în care umiditatea solului este permanentă.
Dimensiunile acesteia variază în funcție de zonă, astfel aceasta poate crește începând de la
nivelul mării până la o altitudine de peste 1300 m (Tjitrosoedirdjo, 1990 ), iar în z onele cu
precipitații anuale poate atinge dimensiui de 480 mm. Temperaturile minime medii anuale po t
atinge valori de până la 12,5 °C, însă este puțin probabil ca planta să prospere în astfel de zone
reci. Crește în solurile ale căror pH este cuprins între 4,3 și 8,7 (Holm și colab., 1997). M.
charantia este o viță de vie ce prezintă creștere rapidă și acoperă rapid vegetația sau structura de
susținere. În general, această specie poate fi găsită crescând în zonele de coastă, de -a lungul
pârâurilor și râurilo r, marginilor pădurilor și siturilor perturbate (Hall și colab., 2012). Pentru o
creștere optimă, M. charantia are nevoie de un suport puternic cu o înălțime de 1 -4 m, cu toate
acestea, planta poate de -asemenea crește și pe suprafața solului, acoperindu -l (Tjitrosoedirdjo,
1990 ) (https://www.cabi.org/isc/datasheet/34678#todistribution ).
Corologie
Momordica charantia este o plantă tropicală și subtropicală din familia Cucurbitaceae ,
cultivată pe scară largă în Asia, Africa și Caraibe pentru fructele sale comestibile
(www.wikipedia.com ).
În 1964, Săvulescu în „Flora RPR” specia Momordica charantia este menționată ca fiind
originară din zonele tropicale.
Conform The Euro+Med Plant Base, Momordica charantia are statut de invazivă în
Egipt, Turcia și Turcia asiatică (Fig. 8) .
(http://euromed.luomus.fi/euromed_map.php? taxon=551443&size=medium ).

30

Fig. 8. Răspândirea generală a speciei Momordica charantia în Europa
(http://euromed.luomus.fi/euromed_map.php?taxon=551443&size=medium )

Conform Flora of Pakistan, Momordica charantia este citată în Africa tropicală și de Sud,
Asia de Sud și Asia din Orientul Extrem până în Australia; este naturalizată în America tropicală
și de sud ( http://www.efloras.org/florataxon.aspx?flora_id=5&taxon_id=200022698 ).
Conform Royal Botanic Gardens Kew Science, Plants of the World online, Momordica
charantia este native în Angola, Assam, Bangladesh, Benin, Burkina, Burundi, Cameroon, Capul
Verde, Republica Centrafricană, Ciad, Congo, Himalaya de est, Etiopia, Fiji, Gabon, Gambia,
Ghana, Guinea, Guinea -Bissau, Golful Guineei, India, Coasta de Fildeș, Kenya, KwaZulu -Natal,
Laos, Lesser, Liberia, Malawi, Malaya, Mali, Mozambic, Namibia, Niger, Nigeria, Provicia de
Nord, Rwanda, Senegal, Sierra Leone, Sri Lanka, Sudan, Tanzania, Thailanda, Tonga, Uganda,

31
Vietnam, Himalaya de vest, Zambia, Zaïre, Zimbabwe. Momordicha charantia este e xtinct ă în
Socotra (http://powo.science.kew.org/taxon/293413 -1#source -KBD ).
Specia a fost introdusă în Alabama, Andaman Is., Argentina de Nord -Est, Argentina de
Nord -Vest, Aruba, Bahamas, Belize, Bermuda, Bolivia, Brazilia de Nor d, Brazilia de Nord -Est,
Brazilia de Sud, Brazilia de Sud -Est, Brazilia de Vest -Central, Cambodgia, America Centrală
Pac , Columbia, Connecticut, Costa Rica, Cuba, Republica Dominicană, El Salvador, Florida,
Galapagos, Georgia, Guatemala, Haiti, Honduras, Jamaica, Coreea, Louisiana, Marianas,
Mauritius, Nord -vestul Mexicului, Sud -vestul Mexicului, Antilele Olandeze, Noua Caledonie,
Niue, Panama, Paraguay, Pennsylvania, Puerto Rico, Rodrigues, Samoa, Sud -vestul Caraibelor,
Trinidad și Tobago, Venezuela, Anti lele Venezuela. ( http://powo.science.kew.org/taxon/293413 –
1#source -KBD ) (Fig. 9).

Fig. 9. Răspândirea speciei Momordica charantia conform Kew Science în lume
(http://powo.science.kew.org/taxon/293413 -1#source -KBD ).

32
Capitolul 6. ANATOMIA ORGANELOR VEGETATIVE

6.1. MATERIAL ȘI METODĂ
Materialul biologic reprezentat de tulpini și frunze de Momordica c harantia a provenit
din câmpul experimental recoltat de la S.C. HOFIGAL Export Import S.A. România și conservat
în alcool 70%. . Au fost recoltate plante din 3 variante experimentale (V3 -V4-V6) dintre care
doar una singură (V3) a fost analizată în această l ucrare.
Au fost luate în studiu plante martor (V1) și plante din variant a experimental ă V3 care au
fost tratate cu suspensie de Trichoderma 108 UFC .

Prelucrarea materialului biologic

Materialul biologic reprezentat de tulpini și frunz e recoltate de la plante din varianta V3
și martor (V1) au fost conservat e în alcool 70%. S ecționarea a fost realizată prin organele
vegetative de Momordica charantia : tulpină , pețiol, lamină (Fig. 10). Au fost efectuate secțiuni
transversale în zona media nă a internodului tulpinal, prin lamină în zona mediană pe nervură și
prin pețiol (zona mediană). Varianta 1 (V1) – Planta martor

Varianta 3 (V3) – Tratament f oliar cu suspensie de
Trichoderma 108 UFC

Varianta 4 (V4) – Tratament foliar cu ulei de cimbru

Varianta 6 (V6 ) – Sol la care s -au adăugat granule
ceramice , ca suport

33

Fig. 10. Momordica charantia –tulpină, pețiol, lamină .

În vederea identificării elementelor de structură ale materialelor vegetale selecționate prin
intermediul microscopiei optice, acestea au fost trecute prin următoarele etape de prelucare
(Tarnavschi și colab. 1974, pag . 14; Șerbănescu și colab. 1983, pag. 221):

1. Secționarea materialului vegetal
Secționarea se realizează cu ajutorul briciului anatomi c și a măduvei de soc. Trebuie
menționat faptul că este esențial ca briciul să fie ascuțit în prealabil, tocmai pentru ca secțiunile
obținute să fie fine și realizate corect (Tarnavschi și colab. 1981, pag. 11).
Prelevarea măduvei de soc se face de la niv elul lăstarilor anuali care au suferit o cojire
prealabilă, aceasta poate fi prelevată de la lăstarii de un an de la Sambucus nigra L. care au fost
recoltați fie la sfârșitul toamnei, fie iarna (Șerbănescu -Jitariu și colab. 1983, pag. 53). La nivelul
acesteia se realizează o secțiune longitudinală cu ajutorul unei lame , împărțind astfel măduva în
două jumătăți egale , apoi, cu ajutorul unei pense, prin apasare, se formează un canal în care va fi
așezat materialul ce urmează a fi supus secționării (Tarnavsch i și colab. 1981, pag. 13).

Secțiunile obț inute au fost prelucrate conform tehnicii dublei colorații: verde iod ș i carmin
alaunat.

34

1. Sortarea secț iunilor transversale
S-a realizat c u ajutorul unui vas Petri cu apă astfel încât măduva de stoc a fost separ ată de
secțiuni. Acestea au fost aș ezate pe o lamă de sticlă în apă. În picatura de apă au fost așezate una –
două secț iuni, iar preparatul s -a analizat la microscop. Cu ajutorul microscopului optic se aleg
secțiunile cele mai bune, secț iuni care ulterior vo r parcurge celelalte etape ale tehnicii.

2. Clarificarea secț iunilor
Secțiunile ob ținute au f ost transferate din vasul cu apă distilată într -unul cu apă de Javelle
(hipoclorit de potasiu) și lăsat să acționeze aproximativ 2 -3 minute până ce s-au decolorat.
Ulterior secț iunile au fost trecute prin 3-5 băi cu apă acidulată timp de 5 minute, urmând alte 3 -5
băi cu apă distilată (Andrei și Rădulescu 1972, pag. 21).

Mod de preparare al apei de Javelle
Într-un vas au fost ad ăugate 18 g clorură de calciu si 100 ml apă. După circa 15 minute
s-a amestecat cu o soluție preparată din 15 g K 2CO 3 în 100 ml apă. În final s -au obținut apă de
Javelle și un precipitat care s -a îndepă rtat prin filtrar e. Apa de Javelle este utilizată cu scopul de
a transparentiza secțiunile ș i de a le pregă ti pentru colorare.

3. Colorarea sectiunilor
Preparatele aflate în pre lucrare sunt supuse unei colorații duble și succesive. Această
dublă colorație are ca principali agenți verdele de iod ș i carminul alaunat.
Verd ele de iod are rolul de a p une în evidență lignina de la nivelul peretelu i celular care
va fi colorat în diferite nunanțe de verde, aceste nuanțe fiind în corelație cu cantitatea de lignină
conținută la nivelul peretelui celular ( Tarnavschi și colab., 1981, pag. 29).
Carminul alaun at este cel care determină o colorare a peretelui celular celulozic, dar și a
conținutului celular. Acesta pune în evidenț a structurile care vor fi colorate în nuanțe de roșu
până la roz ( Tarnavschi și colab., 1981 , pag. 22).
Colorantul iod î n iodura de p otasiu (IIK) are rolul de a pune în evidenț a amidonul, aces ta
fiind colorat in nuanțe de albastru. Din soluția inițială de IIK (solu ție concentrată 100%) se pun
două picături în sticla de ceas, picături care vor fi diluate cu apă până când se obține o culo are
galben –pai. Ulterior , colorantul poate fi utilizat pentr u evidențierea amidonului (Sârbu A. ș i
colab. , 2017, pag. 71).
Secțiunile se introduc î n păharele de porțelan, se țin câteva secunde în verdele de iod și se
scot. Apoi au loc câteva băi succesive (1-3) în alcool 90% și alte câteva băi (2 -3) în apă distilat ă.

35
Ulterior , are loc colorarea cu carmin a launat timp de 10 -20 de minute și spalarea în 2 -3 băi cu
apă distilată .

Mod de prepara re
Soluția de verde de iod se realizeaz ă astfel: în 100 ml de apă distilată este dizolvat un
gram de verde de iod peste care se vor adă uga 3-4 ml de acid acetic glacial, împreună cu 1-2
cristale de timol (Andrei și Rădulescu 1972, pag. 61; Șerbănescu -Jitaru ș i colab. 1983, pag. 221).
Soluția de carmin alaunat este obți nută prin a mestecarea unui gram de carmin împreună
cu un gram d e alaun de potasiu și 100 ml de apă distilată. Amestecul obținut se fierbe, se
filtrează, iar apoi sunt adă ugate 1 -2 cristale de timol (Andrei și Ră dulescu 1972, pag. 62).

4. Deshidratarea secțiu nilor
Trecerea secțiunilor prin băi de apă și glicerină de concentrații diferite are ca finalitate
deshidratarea acestora. Procesul debutează prin trecerea acestora prin băi ce cuprind două părți
apă și o parte glicerină timp de 5 minute, se continuă cu pa rți egale de apă și glicerină (5 minute),
o parte apă și două parți glicerină (5 minute). Ultimul pas implică depunerea secțiunilor în
glicerină 100% pe o durată de timp egală cu 5 minute. Secțiunile astfel prelucrate sunt gata de
montare. ( BIBLIOGRAFIE)

5. Montarea secțiunilor
În scopul montării preparatelor se folosește substanța numită gelatină glicerinată care va fi
tăiată în cubulețe ( Tarnavschi și colab., 1981 , pag. 24). Cubulețul de gelatină glicerinată, cu
latura de 3 -4 mm, va fi așezat pe o lamă de s ticlă, care ulterior va fi încălzită cu ajutorul becului
de gaz prin trecerea acesteia prin foc. Încălzirea lamei de sticlă va produce topirea cubulețului de
gelatină glicerinată. În timpul topirii acestuia este necesar să fie efectuate mișcări circulare c are
vor asigura răspândirea uniformă a substanței pe toată suprafața lamei. Acești pași se repetă până
când gelatina este uniform întinsă, concomitent se testează temperatura pe mână a lamei, în acest
fel evitându -se formarea bulelor de aer . Ulterior, secț iunile din soluția de glicerină pură vor fi
montate în gelatina topită pe lamă (Andrei și Rădulescu 1972, pag. 23).
Mod de preparare:
Gelatina glicerinată este obținută prin mărunțirea a 5 grame de gelatină într -un vas, peste
care se adaugă 30 ml de apă di stilată, iar apoi aceasta se lasă la înmuiat 2 -3 ore. Odată înmuiată,
gelatina se amestecă cu 35 ml de glicerină pură, dar și cu un cristal de fenol sau timol. Acest
amestec se încălzește timp de 10 -15 minute, timp în care se amestecă în permanență, până c ând

36
lichidul devine clar. Urmează o filtrare la cald, iar amestecul obținut este depus în cutii Petri
(Șerbănescu -Jitariu și colab. 1983, pag. 64) .

6. Analiza secț iunilor
S-a realizat cu ajutorul micr oscopului optic DUCOVAL, aflat în Laboratorul de
Morfologi e și Anatomia plantelor – Facultatea de Biologie a Universităț ii din Bucureș ti.
Secțiunile ob ținute s -au microfotografiat, s -au definit dimensional (valori obiectiv, valori
ocular, valori amplificare ) și s-au interpretat din punct de vedere structural.
Dimensiunile elementelor structurale analizate, au fost evaluate cu ajutorul trusei
micrometrice (Sârbu și colab, 2014, pag. 10).
Trusa micrometrică este formată din două elemente, un micrometru ocular și un
micrometru obiectiv.
 Micrometrul ocular este repr ezentat de un disc subțire de sticlă transparentă, care are
gravată în partea sa centrală o scală cu lungimea de 1 cm, împărțită în 100 de părți egale a
câte 100 μ (0,1 mm) lungime fiecare. Pentru a ușura numărarea diviziunilor de pe
micrometrul ocular, câ te 10 diviziuni sunt delimitate prin câte o linie mai lungă. Discul
micrometrului ocular are diametrul aproape egal cu cel al tubului ocularului și se
introduce în acesta, atunci când se utilizează.
 Micrometrul obiectiv (lama micrometrică ) este reprezentat de o lamă de sticlă
dreptunghiulară (7,5 cm / 2,5 cm), pe care este gravată la mijloc o scală cu lungimea de 1
mm, împărțită în 100 de părți egale a câte 10 μ (0,01 mm) lungime fiecare. Pentru a ușura
numărarea diviziunilor de pe lamă, câte 10 diviziuni s unt delimitate prin câte o linie mai
lungă. Atunci când se utilizează, lama micrometrică, aceasta se montează pe măsuța
microscopului.
Având în vedere faptul că atunci când se dorește examinarea unui preparat microscopic,
acesta se montează pe măsuța mic roscopului în locul micrometrului obiectiv, a fost necesară
găsirea unei modalități de a utiliza doar micrometrul ocular.
Ca urmare, înainte de a începe măsurătorile microscopice ale elementelor unui preparat
microscopic este absolut necesar să cunoaștem precis pentru fiecare tip de combinație
ocular/obiectiv de la microscopul cu care se lcurează, valoarea indicelui (coeficientului)
micrometric (i m).
Indicele micrometric reprezintă de fapt valoarea în μm a unei diviziuni mici de pe
micrometrul ocular, v aloare care se modifică atunci când, combinația ocular/obiectiv se schimbă.

37
Indicele micrometric se stabilește o singură dată pentru fiecare garnitură ocular/obiectiv a
microscopului cu care se lucrează. În acest demers sunt necesare ambele micrometre (o cular și
obiectiv) care se utilizează simultan.

Utilizarea trusei micrometrice
Se montează micrometrul ocular în unul dintre ocularele microscopului optic cu care se
lucrează.
Se montează micrometrul obiectiv pe măsuța microscopului.
Se stabilesc garnitur ile ocular/obiectiv pentru care se va calcula indicele micrometric (ex:
Oc10x, Ob10x; Oc 10x, Ob20x; Oc 10x, Ob40x).
Se pun în funcție miocroscopul, se stabilește prima garnitură ocular/obiectiv (Oc 10x,
Ob10x) și se vizualizează îm câmpul microscopului ce le două scale gradate corespunzătoare
micrometrului ocular și respectiv micrometrului obiectiv.
Se aduc ambele scale în aceeași poziție, până la suprapunere.
Se identifică acele diviziuni mici ale micrometrului ocular care se suprapun perfect peste
un anum it număr de diviziuni mici ale micrometrului obiectiv.
Se numără câte diviziuni mici de pe scala micrometrului ocular se suprapun exact peste
câte diviziuni mici de pe scala micrometrului obiectiv.
Se obțin 2 valori (n oc, nob):
noc – reprezintă numărul de diviziuni mici de pe scala micrometrului ocular care se suprapun
exact peste un anumit număr de diviziuni mici de pe scala micrometrului obiectiv; de examplu
noc = 22 diviziuni;
nob – reprezintă numărul de diviziuni mici de pe scala micrometrului obiectiv care se
suprapun exact peste un anumit număr de diviziuni mici de pe scala micrometrului ocular; de
exemplu n ob = 5 diviziuni;
Se aplică formula de calcul a indicelui micrometric (i m):
nob x 10
noc
Astfel dacă 5 diviziuni mici de pe scala micrometru lui obiectiv, se suprapun pefect peste
22 diviziuni mici de pe scala micrometrului ocular, atunci indicele micrometric se va calcula
astfel:
5 x 10
22
= 2,27 m im =
im =

38
Acest rezultat de 2,27 μm reprezintă valoarea unei diviziuni mici de pe micrometrul
ocular la combinația: Oc 10x, Ob 10x, a unui microscop dat.
Indicele micrometric se calculează pentru fiecare combinație ocular/obiectiv a
microscopului cu care se lucrează și pentru fiecare tip de microscop.
Valoarea calculată a indicelui micrometric se va util iza pentru aflarea dimensiunilor
celulelor vegetale sau a componentelor acestora analizate în microscopie optică.

Calculul dimensiunilor elementelor dintr -un preparat biologic
Se înlocuiește micrometrul obiectiv cu lama ce conține preparatul de analizat.
Se stabilește garnitura ocular/obiectiv cu care se va realiza analiza elementului selectat,
de exemplu o celulă.
Se aduce micrometrul ocular la nivelul celulei ce urmează a fi măsurată.
Se măsoară lungimea și lățimea celulei folosind scala micrometrului oc ular, iar numărul
de diviziuni mici care a rezultat se înmulțește cu valoarea indicelui micrometric pentru garnitura
ocular/obiectiv utilizată.
Dimensiunile celulei (lungime, lățime) se exprimă în μm.
Formula de calcul
Dimensiunile celulei = n oc x im expri mate în μm.

6.2. REZULTATE – PLANTE MARTOR (V1) ȘI DIN VARIANTA
EXPERIMENTALĂ (V3)
6.2.1. Tulpina
6.2.1.1. Plante martor (V1)
În secțiune transversală la nivelul internodului se observă forma 5 -costată a tulpinii (Fig.
11). Diametrul tulpinii este cupri ns între 3,4 mm – 2,8 mm (Tabel 1).
Epiderma este formată dintr -un singur strat de celule (12 -16 μm lungime și 8 -10 μm
lațime), relativ izodiametrice, cu peretele tangențial acoperit de cuticulă (~2 μm grosime).
Epiderma tulpinii diferențiază peri tectori pluricelulari uniseriația (10 -20 celule) (Fig. 12) și peri
secretori cu o celulă secretoare apicolă (Fig. 13).
Sub epidermă este prezent un colenchim angular, mai dezvoltat în zona coastelor (120
μm grosime) (Fig. 1 1, Fig. 14, Fig. 15).

39
Scoarța este parenc himatică, formată din celule cu pereții ușor îngroșați, aproape lipsite
de spații intercelulare (Fig. 1 1, Fig. 16). În celulele corticale au fost semnalate depuneri de
amidon (reacție de recunoaștere cu IIK) (Fig. 16). Cilindrul central urmează ca formă, c onturul
tulpinii, fiind și el 5 -costat (Fig. 1 1). Dimensiunile cilindrului central sunt cuprinse între 2,4 -2,8
mm (Tabel 1).
Periciclul este pluristratificat sclerenchimatic (Fig. 1 1, Fig. 16), format din 7 -8 straturi de
celule și are o grosime de 100 -110 μm.
În cilindrul central sunt prezente 10 fascicule conducătoare: 5 fascicule sunt centrale, iar
alte 5 sunt dispuse câte unul în coastele cilindrului central.
Fasciculele conducătoare sunt de tip bicolateral și conțin în structura lor câteva vase
conducăt oare mari (diametrul >120 μm) (Fig. 11, Fig. 17, Fig. 18).
Fasciculele bicolaterale au următoarele elemente:
– un cordon de floem extrem
– cambiu vascular
– un cordon de xilem
– un cordon de floem intern
În structura floemului se observă vase ciuruite și celule an exe secționate transversal (Fig.
18). Parenchimul fundamental al cilindrului central este format din celule parenchimatice
izodiametrice, sferice, ovale ș i este slab meatic (Fig. 17, Fig. 18).

Tabel 1. Momordica charantia – Martor (V1), parametri tulpinal i (analiză în secțiune
transversală).
Nr.
crt. Parametrii analizați Măsurători
1. Diametrul tulpinii 3,4 mm/2,8 mm
2. Celulele epidermei 10-12 μm lungime
8-10 μm lățime
3. Cuticula celulelor epidermice ~2 μm grosime
4. Periciclul pluristratificat scler enchimatic 100-110 μm grosime
5. Colenchimul angular din zona coastelor 120 μm grosime
6. Diametrul cilindrului central 2,4 mm/2,8 mm
7. Număr de fascicule conducătoare 10: 5 centrale mari +
5 costale mici
8. Numărul vaselor conducătoare lemnoase mari
(diametru >120 μm) 15
9. Dimensiunile fasciculelor conducătoare centrale, mari 600 μm lungime
500 μm lățime

40

Fig. 1 1. Momordica charantia , martor, secțiune transversală prin internod tulpinal, coloranți :
Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

Fig. 12. Momordica charantia , martor, secțiune transversală prin internod tulpinal, detaliu din
zona unei coaste, cu evidențierea unui păr tector, coloranți : Verde de Iod și Carmin alaunat
(Original).

41

Fig. 13. Momordica charantia , martor, secțiune transve rsală prin internod tulpinal, detaliu cu
evidențierea unui păr secretor, coloranți : Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

Fig. 14. Momordica charantia , martor, secțiune transversală prin internod tulpinal, detaliu de
colenchim angular din zona unei coaste, coloranți : Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

42

Fig. 15. Momordica charantia , martor, secțiune transversală prin internod tulpinal, detaliu de
colenchim angular din zona unei coaste, coloranți : Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

Fig. 16. Momordica charantia , martor, secțiune transversală prin internod tulpinal, cu eviențierea
periciclului, coloranți : Verde de Iod și Carmin alaunat, IIK (Original).

43

Fig. 17. Momordica charantia , martor, secțiune transversală prin internod tulpi nal, cu
evidențierea epidermei, scoarței, cilindrului central, coloranți : Verde de Iod și Carmin alaunat
(Original).

Fig. 18. Momordica charantia , martor, secțiune transversală prin internod tulpinal, cu
evidențierea unui fascicul conducător libero -lemn os de tip colateral, coloranți : Verde de Iod și
Carmin alaunat (Original).

44

6.2.1.2. Plante din varianta experimentală (V3)
În secțiunile transversale, efectuate la nivelul internodului tulpinal, se observă forma 5 –
costată a tulpinii plantelor din variant a experimentală V3 (Fig. 19). Dimensiunile tulpinii este
cuprins între 3,4 mm și 3,6 mm (Tabel 2).
Epiderma este formată din celule mici (10 -12 μm lățime; 8 -10 μm lungime) , relativ
izodiametrice. Peretele tangențial extern este îngroșat, ia cuticula are o grosime de ~2 μm.
Epiderma tulpinii pezintă peri secretori și tectori pluricelulari lungi (10 -15 celule). Pereții
celulari ai perilor tectori, prezintă îngroșări secundare evidente (Fig. 20, Fig. 21).
Colenchimul angular subepidermic este localizat doar l a nivelul coastelor, unde atinge o
grosime de ~200 μm (Fig. 20, Tabel 2).
Scoarța este parenchimatică, destul de îngustă, formată din celule relativ sferice și slab
meatică. Cilindrul central are aceeași formă ca și tulpina, fiind 5 -costat (2,8 mm – 3,0 mm
diametru) (Tabel 2). Periciclul (110 -130 μm grosime) este pluristratificat sclerenchimatic (Fig.
19, Fig. 21), format din 7 -8 straturi de celule ale căror dimensiuni sporesc în sens centripetal.
În cilindrul central sunt prezente 10 fascicule conducătoare libero -lemnoase de tip
bicolaterl: 5 fascicule mari (900 μm/600 μm) dispuse în centru tulpinii și 5 fascicule mici
localizate în zona coastelor (Fig. 19, Fig. 22).
Parenchimul fundamental al cilindrului central este format din celule relativ
izodiametrice , preponderent sferice și este slab meatic (Fig. 20).

Tabel. 2. Momordica charantia – Varianta experimentală (V3), parametrii tulpinii (analiză în
secțiune transversală)
Nr.
crt. Parametrii analizați Măsurători
1. Diametrul tulpinii 3,3 mm – 3,6 mm
2. Celulele epidermei 10-12 μm lățime
8-10 μm lungime
3. Cuticula celulelor epidermice ~2 μm grosime
4. Periciclul pluristratificat sclerenchimatic 100-130 μm grosime
5. Colenchimul angular din zona coastelor 200 μm grosime
6. Diametrul cilindrului central 2,8 mm – 3,0 mm
7. Număr de fascicule conducătoare 10: 5 centrale mari +
5 costale mici
8. Numărul vaselor conducătoare lemnoase mari
(diametru >120 μm) 12
9. Dimensiunile fasciculelor conducătoare centrale, mari 900 μm lungime
600 μm lățime

45

Fig. 19. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin internod tulpinal, coloranți: Verde
de Iod și Carmin alaunat (Original).

Fig. 20. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin internod tulpinal, coloranți: Verde
de Iod și Carmin alaunat (O riginal).

46

Fig. 21. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin internod tulpinal, cu eviedențierea
epidermei, scoarței, periciclului și a părții bazale a unui păr tector, coloranți: Verde de Iod și
Carmin alaunat (Original).

Fig. 22. Momordic a charantia , V3, secțiune transversală prin internod tulpinal, cu eviedențierea
unui fascicul conducător de tip bicolateral, coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

47
6.2.2. Lamina
6.2.2.1. Plante martor (V1)
În secțiunile transversale efectua te prin lamina plantlor martor, în zona nervurii, se
observă proeminența evidentă a nervurii către fața inferioară a laminei (fața abaxială) (Fig. 23).
Nervura mediană a segmentului foliar are un diametru de 650 μm și conține următoarele
tipuri de țesutur i:
 epidermă unistratificată, diferențiată în epidermă superioară – la fața adaxială și epidermă
inferioară – la fața abaxială;
 epiderma diferențiază peri tectori, pluricelulari, uniseriați, peri secretori puricelulari, cu
mai multe celule secretoare dispus e apical și stomate, mai frecvente la nivelul epidermei
inferioare (Fig. 23, Fig. 24);
 colenchim angular subepidermic localizat adaxial și abaxial față de fasciculul conducător
(Fig. 23);
 fasciculul conducător libero -lemnos de tip colateral, cu dimensiuni medii de 250 μm
(Tabel 3);
 parenchimul fundamental al nervurii, format din celule relativ izodiametrice, care lasă
între ele mici spații intercelulare.
În restul laminei (150 μm grosime), se observă o structură de tip dorsi -ventral, cu
următoarele elemente :
 epiderma superiaoră, formată din celule relativ izodiametrice (20 μm lățime și 24 μm
lungime) (Fig. 23, Fig. 25, Tabel 3);
 epiderma inferioară, formată din celule izodiametrice, dar mai mici (12 μm lățime și 14
μm lungime) decât cele ale epidermei super ioare;
 mezofilul, diferențiat în țesut palisadic unistratificat, localizat sub epiderma superioară și
format din celule heterodiametrice de 40 -50 μm lungime și țesutul lacunos, localizat
deasupra epidermei inferioare; țesutul lacunos are o grosime de 80 μm , este format din 5 –
6 straturi de celule izodiametrice, aproape lipsite de spații intercelulare (țesut lacunos
dens) și ocupă aproape 55% din grosimea mezofilului (Fig. 25, Tabel 3). În mezofil sunt
prezente acumulări de amidon;
 din loc în loc, în structur a mezofilului, se observă fasciculele conducătoare libero –
lemnoase prezente în structura nervurilor secundare (Fig. 25).

48
Tabel 3. Momordica charantia – Martor (V1); parametrii laminei (analiză în secțiune
transversală).
Nr.
crt. Parametri analizați Măsu rători
1. Nervura mediană 650 μm diametru
2. Fasciculul conducător din nervură 250 μm diametru
3. Grosimea laminei 150 μm
4. Celulele epidermei superioare 20 μm lățime
24 μm lungime
5. Celulele epidermei inferioare 12 μm lățime
14 μm lungime
6. Celul ele palisadice 40-50 μm lungime
7. Țesutul lacunos 80 μm grosime

Fig. 23. Momordica charantia , V1, secțiune transversală prin lamină pe nervura mediană,
coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

49

Fig. 24. Momordica charantia , V1, secțiun e transversală prin lamină pe nervura mediană, cu
evidențierea unui păr secretor pluriceluar, coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

Fig. 25. Momordica charantia , V1, secțiune transversală prin lamină pe nervura mediană, cu
evideențierea epidermelor și a structurii mezofilului, coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat
(Original).

50
6.2.2.2. Plante din varianta experimentală (V3)
În secțiunile transversale efectuate prin lamina plantelor din varianta experimentală (V3),
se observă aceleași caracteristici structurale ale acestui organ și aceeași organizare, cu unele
deosebiri.
Nervura mediană este mare (1000 μm diametru). Ea proemină puternic atât înspre
epiderma inferioară a laminei, cât și spre cea superioară (Fig. 26, Tabel 4). Nervura c onține
următoarele tipuri de țesuturi (Fig. 26):
 epiderma superioară unistratificată;
 epiderma inferioară unistratificată și care diferențiază peri tectori pluricelulari uniseriați
și peri secretori pluricelulari, cu mai multe celule secretoare dispuse api cal;
 colenchimul angular care formează 1 -3 straturi de celule sub epidermă; este mai dezvoltat
sub epiderma superioară;
 fasciculul conducător libero -lemnos, mare, voluminos (420 μm diametru) (Tabel 4);
 parenchimul fundamental al nervurii, format din celule mari, sfedrice și cu spații
intercelulare mici.
Între cele două epiderme ale laminei este cuprins mezofilul (Fig. 27). Lamina are o
grosime de 19 μm.
Epiderma superioară este formată din celule, relativ heterodiametrice: 40 μm lungime și
20 μm lățime.
Epiderma inferioară, are deasemenea celule mai mult lungi (30 μm lungime), decât late
(16 μm lățime).
Mezofilul are o structură dorsi -ventrală, asemănătoare cu cea observată la plantele
martor.
Țesutul palisadic este unistratificat, format din celule lungi, h eterodiametrice (45 -50 μm
lungime), iar țesutul lacunos din celule relativ izodiametrice, cu dispoziție densă. Țesutul lacunos
are grosime de 120 μm și respectiv ~66% din grosimea laminei.
În celulele mezofilului au fost puse în evidență cu ajutorul IIK, depuneri masive de
amidon (Fig. 27).

51
Tabel 4. Momordica charantia – Varianta experimentală (V3); parametrii laminei (analiză în
secțiune transversală).
Nr.
crt. Parametri analizați Măsurători
1. Nervura mediană 1000 μm diametru
2. Fasciculul conduc ător din nervură 420 μm diametru
3. Grosimea laminei 190 μm
4. Celulele epidermei superioare 20 μm lățime
40 μm lungime
5. Celulele epidermei inferioare 16 μm lățime
30 μm lungime
6. Celulele palisadice 45-50 μm lungime
7. Țesutul lacunos 120 μm grosi me

Fig. 26. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin lamină pe nervură, coloranți:
Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

52

Fig. 27. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin lamină, cu evidențierea
mezofilului, coloranți: Ve rde de Iod și Carmin alaunat, IIK (Original).

6.2.3. Pețiolul
6.2.3.1. Plante martor (V1)
Pețiolul, evidențiază în secțiune transversală prin zona sa mediană, un contur circular
angulat, modificată doar de prezența unui șanț adaxial, puțin adânc (Fig. 28). Diametrul
pețiolului este de 2,0 mm – 2,2 mm (Tabel 5). Structura este monosimetrică. Din punct de vedere
histologic sunt prezente și caracteristice, cel puțin patru tipuri de țesuturi: epidermal, mecanic,
parenchimatic și conducător (Fig. 18).
Epiderm a este unistratificată, formată din celule mici, relativ izodiametrice (11 μm
lungime și 10 μm lățime) (Tabel 5, Fig. 30). Cuticula de 2 -2,2 μm grosime prezintă creste
cuticulare. Epiderma prezintă peri tectori pluricelulari uniseriați.
Sub epidermă se obs ervă 2 -5 straturi de celule de colenchim angular (Fig. 29).
Colenchimul angular are o grosime variabilă pe circumferința pețiolului și este bine dezvoltat la
nivelul șanțului adavial (Fig. 30).
Țesuturile conducătoare sunt reprezentate de 10 fascicule libe ro-lemnoase, dintre care
cinci sunt mai mari (400 μm lungime, 300 μm lățime) și de tip bicolateral. Xilemul este bine

53
reprezentat (Fig. 28, Fig. 31). La peroiferia xilemului extern se observă arcuri de celule amilifere
(IIK) (Fig. 31).

Tabel 5. Momordica charantia – Martor (V1); parametri pețiolului (analiză în secțiune
transversală)
Nr.
crt. Parametri analizați Măsurători
1. Diametrul pețiolului 2,0 mm – 2,2 mm
2. Numărul de fascicule conducătoare 10
3. Fascicule conducătoare mari 400 μm lungime
300 μ m lățime
4. Celulele epidermei 11 μm lungime
10 μm lățime
5. Cuticula celulelor epidermei 2 – 2,2 μm grosime

Fig. 28. Momordica charantia , V1, secțiune transversală prin pețiol, coloranți: Verde de Iod și
Carmin alaunat (Original).
5

54

Fig. 29. Momord ica charantia , V1, secțiune transversală prin pețiol, cu evidențierea epidermei și
a colenchimului angular subepidermic, coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

Fig. 30. Momordica charantia , V1, secțiune transversală prin pețiol, coloranți : Verde de Iod și
Carmin alaunat (Original).

55

Fig. 31. Momordica charantia , V1, secțiune transversală prin pețiol, cu evidențierea unui
fascicul conducător libero -lemnos și a zonei de celule amilifere, coloranți: Verde de Iod și
Carmin alaunat, IIK (Orig inal).

6.2.3.2. Plante din varianta experimentală (V3)
Pețiolul plantelor din varianta experimentală (V3), prezintă aceleași caracteristici morfo –
anatomice ca și pețiolul plantelor martor (V1) (Fig. 32).
Totuși diametrul pețiolului plantelor din variant a V3 este mai mare (2,8 mm/3,0 mm)
(Tabel 6).
În structura pețiolului plantelor V3 se regăsesc același tipuri de țesuturi, ca și în pețiolul
plantelor V1: epidermic, mecanic, parenchimatic și conducător (Fig. 32).
Epiderma este formată din celule ușor alun gite (16 -18 μm lungime, 14 -15 μm lățime),
acoperite de o cuticulă groasă de 2 -2,2 μm și prevăzută cu creste (Fig. 33). Epiderma diferențiază
peri tectori pluricelulari, uniseriați lungi dar și numeroși peri secretori pluricelulari, cu mai multe
celule secr etoare așezate apical (Fig. 34, Fig. 35).
Țesutul mecanic constă în colenchim angular subepidermic (3 -6 straturi de celule), mai
bine dezvoltat în zonele angulate ale pețiolului (Fig. 32, Fig. 33).
În structura pețiolului sunt prezente 10 fascicule conducă toare libero -lemnoase din care
5, bicolaterale, au dimensiuni mai mari (600 μm lungime, 400 μm lățime) și prezintă arcuri
perifloemice de celule amilifere (Fig. 32, Fig. 36, Fig. 37).

56
Parenchimul fundamental al pețiolului este format din celule izodiametri ce, sferice, ale
căror dimensiuni sporesc centripetal (Fig. 32, Fig. 36).

Tabel 6. Momordica charantia – Varianta experimentală (V3); parametri pețiolului (analiză în
secțiune transversală)
Nr.
crt. Parametri analizați Măsurători
1. Diametrul pețiolului 2,8 mm / 3,0 mm
2. Numărul de fascicule conducătoare 10
3. Fascicule conducătoare mari 600 μm lungime
400 μm lățime
4. Celulele epidermei 116-18 μm lungime
14-15 μm lățime
5. Cuticula celulelor epidermei 2 – 2,2 μm grosime

Fig. 32. Momordica chara ntia, V3, secțiune transversală prin pețiol în zona mediană, coloranți:
Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).
5

57

Fig. 33. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin pețiol în zona mediană, cu
evidențierea colenchimului angular, a epidermei și a cuticulei cu creste cuticulare, coloranți:
Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

Fig. 34. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin pețiol în zona mediană, cu
evidențierea unui păr tector, coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat (Ori ginal).

58

Fig. 35. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin pețiol în zona mediană, cu
evidențierea unui păr secretor, coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat (Original).

Fig. 36. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin pețiol în zona mediană, cu
evidențierea unui fascicul conducător, coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat, IIK (Original).

59

Fig. 37. Momordica charantia , V3, secțiune transversală prin pețiol în zona mediană, detaliu de
fascicul conducător libero -lemnos bicol ateral, coloranți: Verde de Iod și Carmin alaunat, IIK
(Original).

6.3. ASPECTE COMPARATIVE : PLANTE V1 ȘI PLANTE V3

În acest capitol s -a realizat o comparație între caracteristicile structurale ale plantelor din
varianta martor (V1) și cele ale plantel or din varianta experimentală V3 (plante tratate cu
suspensie de Trichoderma 108 ufc.

6.3.1. Tulpina
Din punct de vedere structural tulpina plantelor martor (V1) este asemănătoare cu tulpina
plantelor din varianta experimentală (V3).
Din punct de vedere dimensional însă s -au evidențiat următoarele aspecte (Tabel 7) :
 Tulpina plantelor din varianta V3 este mai groasă decât cea a plantelor din V1 cu
~15%.
 Cilindrul central este cu ~10% mai voluminos.
 Periciclul este cu 12% mai voluminos, deși numărul de stra turi celulare este constant,
comparativ cu plantele din V1.

60
 Dimensiunile celor 5 fascicule conducătoare mari, localizate în centrul tulpinii și care
ocupă aproape în întregime spațiul cilindrului central sunt cu ~25% mai mari
comparativ cu cele ale plantel or martor.

Tabel 7. Momordica charantia – parametrii tulpinii, evaluați în secțiune transversală prin V1
(martor) și V3 (plante tratate cu suspensie de Trichoderma )
Nr.
crt. Parametrii analizați Măsurători
V1
(original) V3
(original)
1. Diametrul tulp inii 3,4 mm/2,8 mm 3,3 mm – 3,6 mm
2. Celulele epidermei 10-12 μm lungime
8-10 μm lățime 10-12 μm lățime
8-10 μm lungime
3. Cuticula celulelor epidermice ~2 μm grosime ~2 μm grosime
4. Periciclul pluristratificat
sclerenchimatic 100-110 μm grosime 100-130 μm grosime
5. Colenchimul angular din zona
coastelor 120 μm grosime 200 μm grosime
6. Diametrul cilindrului central 2,4 mm/2,8 mm 2,8 mm – 3,0 mm
7. Număr de fascicule conducătoare 10: 5 centrale mari +
5 costale mici 10: 5 centrale mari +
5 costal e mici
8. Numărul vaselor conducătoare
lemnoase mari (diametru >120
μm) 15 12
9. Dimensiunile fasciculelor
conducătoare centrale, mari 600 μm lungime
500 μm lățime 900 μm lungime
600 μm lățime

6.3.2. Lamina
Din punct de vedere structural lamina plant elor din varianta experimentală (V3) este
asemănătoare cu lamina plantelor martor (V1).
Există însă diferențe dimensionale, care se referă la diferitele părți ale laminei și respectiv
la țesuturile care le alcătuiesc (Tabel 8):
 Lamina plantelor din varian ta V3 ste mai groasă, decât cea a plantelor din varianta V1, cu
mai mult de 20%.
 Nervura este cu peste 30% mai mare la plantele din varianta V3, comparativ cu cele din
varianta V1.

61
 Fasciculul conducător libero -lemnos din structura nervurii este cu 30% mai voluminos la
plantele din varianta experimentală V3, față de plantele martor (V1).
 Celulele celor douepiderme sunt mai mari și heterodiametrice la plantele V3, comparativ
cu plantele V1, la care celulele sunt izodiametrice și mai mici.
 Țesutul lacunos al m ezofilului este cu 33% mai gros la plantele din varianta
experimentala V3, fața de martor (V1).

Tabel 8. Momordica charantia – parametrii laminei, evaluați în secțiune transversală prin V1
(martor) și V3 (plante tratate cu suspensie de Trichoderma )
Nr.
crt. Parametri analizați Măsurători
V1
(original) V3
(original)
1. Nervura mediană 650 μm diametru 1000 μm diametru
2. Fasciculul conducător din
nervură 250 μm diametru 420 μm diametru
3. Grosimea laminei 150 μm 190 μm
4. Celulele epidermei superioare 20 μm lățime
24 μm lungime 20 μm lățime
40 μm lungime
5. Celulele epidermei inferioare 12 μm lățime
14 μm lungime 16 μm lățime
30 μm lungime
6. Celulele palisadice 40-50 μm lungime 45-50 μm lungime
7. Țesutul lacunos 80 μm grosime 120 μm grosime

6.3.3. Pețiolul
Din punct de vedere morfo -structural, pețiolul plantelor martor (V1) este asemănător cu
pețiolul plantelor din varianta experimentală V3.
Există unele diferențe totuși care se adresează dimensiunilor pe care le realizează acest
organ și comp onentle sale la plantele V3 față de planele martor ( V1) (Tabel 9):
 Pețiolul plantelor din varianta V3 are un diametru cu ~25% mai mare, față de pețiolul
plantelor martor.
 Fasciculele conducătoare sunt cu 25 -30% mai mari la plantele V3 față de plantele mart or.

62
Tabel 9. Momordica charantia – parametrii pețiolului, evaluați în secțiune transversală prin V1
(martor) și V3 (plante tratate cu suspensie de Trichoderma )
Nr.
crt. Parametri analizați Măsurători
V1
(original) V3
(original)
1. Diametrul pețiolulu i 2,0 mm – 2,2 mm 2,8 mm / 3,0 mm
2. Numărul de fascicule
conducătoare 10 10
3. Fascicule conducătoare mari 400 μm lungime
300 μm lățime 600 μm lungime
400 μm lățime
4. Celulele epidermei 11 μm lungime
10 μm lățime 116-18 μm lungime
14-15 μm lățime
5. Cuticula celulelor epidermei 2 – 2,2 μm grosime 2 – 2,2 μm grosime

6.4. CONCLUZII
 Organele vegetative studiate (tulpină, pețiol, lamină) la cele două categorii de plante,
respectiv plante martor (V1) și plante tratate cu suspensie de Trichoderma (V3), prezintă
caracteristici morfo -anatomice similare.
 Sunt de semnalat variațiile dimensionale observate la plantele din varianta experimentală V3,
care oferă acestor plante un avantaj sensibil.
 Dintre aceste modificări dimensionale histo -anatomice observate la plantele V3 fac parte
următoarele:
 Îngroșarea tulpinii (cu 15%), a pețiolului (cu 25%) și a laminei (cu 20%).
 Creșterea dimensiunilor fasciculelor conducătoare (25% – 30%).
 Creșterea dimensiunilor structurale cu rol mecanic precum colenchimul angular, d ar
și periciclul sclerenchimatic care înconjură cilindrul central.
 Dezvoltarea zonei de asimilație a laminei, prin sporirea țesutului lacunos (îngroșare
cu 33%).
5 5

63
Capitolul 7. CONCLUZII GENERALE

 Plantă, cu importanță medicinală, alimentară, nutraceutică, Momordica charantia , se află în
cercetare la S.C. HOFIGAL Import Export S.A., în mai multe variante experimentale.
 Materialul biologic studiat în această lucrare provine de pe câmpurile experimentale de la
HOFIGAL, create prin proiectul: „Produse multifun cționale ș i inovatoare pentru alim ente
funcționale bioaugmentate și sigure, de noi plante cultivate în România” .
 Lucrarea se adresează plantelor de Momordica charantia , tratate cu suspensie de
Trichoderma , care s -au dovedit mai productive comparativ cu pla ntele netratate (martor), iar
produsele obținute au fost de calitate superioară.
 Lucrarea de licență are drept scop cunoașterea comparativă a caracteristicilor morfo –
anatomice, ale plantelor de Momordica charantia , crescute în condiții normale (V1) dar și
modificate prin utilizarea unei suspensii de Trichoderma de 108 ufc (V3).
 Lucrarea este structurată în șapte capitole distincte și conține o bibliografie selectivă,
adecvată subiectului.
 Capitolele 1 și 2, prezintă obiectivele lucrării și explică etapele r ealizării acestei lucrări de
licență.
 Capitolele 3 și 4, reprezintă „Stadiul actual al cunoașterii” și aduc informații asupra
importanței plantei studiate dar și asupra aspectelor de referință din anatomia organelor
vegetative ale angiospermelor dicotiledo nate, necesare a fi cunoscute pentru a putea aborda
cercetări anatomo -histologice documentate.
 Capitolele 5 și 6 formează partea practică a lucrării și reprezintă „ Un studiu de caz” care
include: caracterizarea taxonului studiat (taxonomie, morfologie, ec ologie, corologie) și
rezultatele cercetărilor morfo -anatomice efectuate în paralel asupra plantelor de Momordica
charantia martor (V1) și tratate experimental cu suspensie de Trichoderma (V3).
 Cercetările morfo -anatomice efectuate asupra tipurilor de plan te studiate (V1 și V3) au
eviedențiat faptul că nu există diferențe structurale semnificative între cele două categorii de
plante.
 Deși tulpina șî frunza prezintă aceeași organizare generală, au totuși dimensiuni diferite.
Evaluările dimensionale efectuate în microscopie oprică, au evidențiat o serie de diferențe
care au avantajat în dezvoltarea lor plantele de Momordica charantia , tratate cu suspensie
Trichoderma (V3).
 Plantele din v arianta experimentală V3, s -au dezvoltat mai bine, au realizat tulpini cu
diametrul mai mare, pețiol mai gros și frunze cu lamina mai lată.

64
 Aceste modificări au fost documentate pentru prima dată, din punct de vedere anatomo –
histologic, în această lucrare de licență, luându -se în considerare histologia acestor organe.
 Lucrarea d e licență, include un număr de 37 figuri, dintre care 27 sunt imagini de
microscopie optică originale. Include de asemenea 9 tabele cu date originale de microscopie
optică, care susțin, alături de imaginile fotografice, conținutul științific.
 Prezenta lucr are a permis dobândirea abilităților de cunoaștere, de cercetare în domeniul
anatomiei plantelor, de aprofundare a unor metode specifice de evaluare a materialului
vegetal în microscopie optică, dar și perfecționarea abilităților de analiză, sinteză și
prezentare a rezultatelor obținute.

65
BIBLIOGRAFIE
1. Ahamad J., Amin S., Showkat R. M., 2017. Review Article Momordica charantia Linn.
(Cucurbitaceae): Review on Phytochemistry and Pharmacology. Academic Journals Inc .
pag.: 54, 62, 63
2. Anastasiu P., 2008 Taxonom ie vegetală. Editura Universității din București, București, pag.:
168, 169, 170
3. Andrei M., 1978. Anatomia plantelor: note de curs . Editura Didactică și Pedagogică,
București, pag.: 217, 229, 239, 291, 293, 295, 355
4. Andrei M., 1997. Morfologia generală a p lantelor. București. Editura Enciclopedică, pag.:
219
5. Andrei M., Rădulescu D., 1972. Caiet pentru tehnica preparării și conservării materialului
biologic: tehnica obținerii preparatelor microscopice. Centrul de multiplicare al Universității
din București, București, pag.: 21, 23, 61, 62,
6. Chandrasekar , B., B. Mukherjee and S. K. Mukherjee, 1989. Blood sugar lowering
potentiality of selected Cucurbitaceae plants of Indian origin. Indian Journal of
Medical Research, pag.: 300 -305
7. Ciobanu I., 1965. Morfologia plantelor . Editura Didactică și Pedagogică, București, pag.: 233
8. Ciocârlan V., 2009. Flora ilustrată a României: Pteridophyta et Spermatophyta. București.
Editura Ceres. pag.: 116
9. Ganguly, C., S. De and S. Das, 2000. Prevention of carcinogen -induced mouse skin
papilloma by whole fruit aqueous extract of Momordica charantia . Eur. J. Cancer
Prevention, 9: 283 -288.
10. Gurău M., 2007 . Botanică sistematică. Editura Alma Mater, Bacău, pag.:13, 127, 166
11. Hall DW, Vandiver VV, Sellers BA, 2012. Balsam -apple, Momordica charantia L. Onlin
resources., USA: IFAS Extension, University of Florida.
http://edis.ifas.ufl.edu/pdffiles/FW/FW02800.pdf
12. Handa G., Singh J., Sharma M.L., Kaul A. and Zafar R., 19 90. Hypoglycemic principle
of Momordica charantia seeds. Indian J. Nat. Prod., 6: 16 -19.
13. Iuliani C, Tani C, Maleci Bini L., 2016. Micromorphology and anatomy of fruits and seeds
of bitter melon ( Momordica charantia L., Cucurbitaceae). Acta Soc. Bot. P ol. 85(1):3490
http://dx.doi.org/10.5586/asbp.3490
14. Joseph B., Jini D. , 2013 . Antidiabetic effects of Momordica charantia (bitter melon) and its
medicinal potency. Asian Pacific Journal of Tropical Disease , pag: 93, 94, 95, 96, 97

66
15. Khanna P., Jain S.C., Panagariya A., Dixit V.P., 1981. Hypoglycemic activity of
polypeptide -p from a plant source. J. Nat. Prod. , Nov -Dec. 44(6): 648 -55, pag.: 648.
16. Kusamran, W.R., A. Ratanavila and A. Tepsuwan, 1998. Effects of neem flowers, Thai and
Chinese bitter gourd fruits and sweet basil leaves on hepatic monooxygenases and
glutathione S -transferase activities and in vitro metaboli c activation of chemical carcinogens
in rats. Food Chem. Toxicol., 36: 475 -484
17. Poyraz E.I., Derdovski C., 2016. Morpho -anatomical investigations on Momordica charantia
L. (Cucurbitaceae). Anadolu Üniversitesi Bilim ve Teknoloji Dergisi C – Yașam Bilimleri ve
Biyoteknoloji, Anadolu University Journal of Science and Technology C – Life Sciences and
Biotechnology , Vol. 5, Nr. 1, pag. 24 .
18. Ray RB, Raychoudhuri A, Steele R, Nerurkar P. , 2010. Bitter melon ( Momordica
charantia ) extract inhibits breast cancer cel l proliferation by modulating cell cycle regulator
genes and promotes apoptosis. Cancer Res. 70(5):1925 -1931
19. Sârbu A. (coord.), Sârbu A., Smarandache D., Pascale G., 2017. Aspecte de citologie și
histologie vegetală. Editura Ceres. București. pag. 71.
20. Sârbu A., 1999. Biologie vegetală. Editura Universității din București, București, pag.:156,
161, 169, 173, 175, 176, 182, 186, 189, 190
21. Săvulescu T., Ghișa E., Grințescu I., Gusuleac M., Morariu I., Nyarady I.E., Prodan I., 1964.
Flora Republicii Populare Rom âne. Vol. IX. Editura Academiei Populare Române. pag: 27,
51, 52.
22. Șerbănescu -Jitariu G., 1975. Morfologia și anatomia plantelor. Editura Universității din
București, București, pag.: 212
23. Șerbănescu -Jitariu G., Andrei M., Rădulescu -Mitroi N., Petria E., 198 3. Practicum de
biologie vegetală . Editura Ceres, București, pag.: 53, 64, 221,
24. Șerbănescu -Jitariu G., Toma C., 1980 . Morfologia și anatomia plantelor . Editura Didactică și
Pedagogică, București, pag.: 181, 182, 184, 186, 187, 198, 214, 215, 218, 230, 231 , 235, 236,
247, 259, 287, 421
25. Shuo Jia, Mingyue Shen, Fan Zhang și Jianhua Xie, 2017. Recent Advances in Momordica
charantia : Functional Components and Biological Activities. International Journal of
Molecular Sciences , pag.: 8
26. Tahira S. și Hussain F., 20 17. Antidiabetic evaluation of Momordica charantia L. fruit
extracts. West Indian Medical Journal , pag.: 294, 298
27. Tarnavschi I. T., Șerbănescu -Jitariu G., Mitroiu -Rădulescu N., Rădulescu D., 1981.
Practicum de morfologie și anatomie vegetală. Ediția a II -a revizuită. Editura Universității
din București, București, pag.: 11, 13 127, 142, 300, 301

67
28. Tarnavschi I. T., Șerbănescu -Jitariu G., Mitroiu -Rădulescu N., Rădulescu D., 1974.
Practicum de morfologie și anatomie vegetală. Ediția I -a. Editura Universității B ucurești,
București, pag 14.
29. Tjitrosoedirdjo Sri J, 1990. Momordica charantia L. weed info sheet 2. Bogor, Indonesia:
Southeast Asian Weed Information Centre.
https://www.cabi.org/isc/datasheet/34678#01EE70C0 -60C3 -4C0F -9967 -79AED934D064
30. Toma C., 1977. Anatomia plantelor . Vol.1 -2. Centrul pentru multiplicare al Universității “Al.
I. Cuza”, Iași, pag. 2, 4, 122.
31. Zanoschi V., Toma C., 1985. Anatomia și morfologia plantelor cultivate . Editura Ceres,
București, pag.: 35, 37.
32. https://produto.mercadolivre.com.br/MLB -1112814783 -100-sementes -de-melo -de-so-
caetano -momordica -charantia -_JM?quantity=1
33. https://www.itis.gov/servlet/SingleRpt/SingleRpt?search_topic=TSN&search_value=223 99#
null
34. www.wikipedia.com
35. https://www.cabi.org/isc/datasheet/34678#todistribution
36. http://euromed.luomus.fi/euromed_map.php?taxon=551443&size=medium
37. http://euromed.luomus.fi/euromed_map.php?taxon=551443&size=medium
38. http://www.efloras.org/florataxon.aspx?flora_id=5&taxon_id=200022698
39. http://powo.science.kew.org/taxon/293413 -1#source -KBD
40. http://powo.science.kew.org/taxon/293413 -1#source -KBD
41. http://powo.science.kew.org/taxon/293413 -1#source -KBD
42. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_P%C4%83m%C3%A2ntului