Adaptarea Tinerilor CU Deficiente Auditive LA Viata Cotidiana

Psihologie

Adaptarea Tinerilor CU Deficiente Auditive LA Viata Cotidiana

Byadmin ianuarie 1, 2024

ADAPTAREA TINERILOR CU DEFICIENȚE AUDITIVE LA VIAȚA COTIDIANĂ

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Aspecte generale privind educația și integrarea socială a tinerilor cu deficiențe auditive

1.1 Integrarea în mediul social

1.2 Școlarilzarea copiilor cu deficiențe auditive

1.3 Pregătirea profesională a tinerilor cu probleme auditive

Capitolul II. Aspecte legislative și organizaționale în România și Uniunea Europeană privind adaptarea persoanelor cu deficicențe auditive la viața cotidiană

2.1 Aspecte legislative

2.2 Aspecte organizaționale

Capitolul III. Studiu sociologic

3.1 Cercetarea sociologică – ipoteze și obiective

3.2 Metodologia și eșantionul cercetării

3.3 Rezultatele cercetării

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Lucrarea este structurată în trei capitole. Primele două tratează aspecte generale privind integrarea socială și educația tinerilor cu deficiențe auditive, precum și unele aspecte legale și organizaționale de incluziune socială a persoanelor cu acest tip de probleme. Ultimul capitol reprezintă studiul sociologic privind percepția socială asupra deficienților de auz, implicarea familiei în procesul integrării acestora, facilitățile oferite de sistemul de educație și formare profesională a tinerilor cu probleme auditive. În final sunt trasate concluziile rezultate în urma acestui studiu, în scopul monitorizării situației din București.

Se prezumă că dacă elevii cu deficiențe de auz beneficiază de sprijinul familiei, atunci sporesc considerabil șansele de integrare socio-profesională a acestora. De asemenea, varianta pentru care se optează este școlarizarea copilului în clase speciale pentru hipoacuzici, dar în cadrul unor școli cu copii auzitori. Se păstrează legătura cu familia, iar copilul are posibilitatea de a interacționa cu copii auzitori în timpul pauzelor, parcurgând procesul efectiv de școlarizare în clase speciale și beneficiind de serviciile profesorilor instruiți pentru a lucra cu hipoacuzicii.

Obiectivele lucrării, de evidențiere a modului în care situația din mediul familial și relațiile cu ceilalți membri ai comunității față de copiii cu deficiență de auz influențează integrarea socio-profesională a acestora, sunt formulate în Capitolul III. Sunt prezentate aspectele generale privind educația și formarea în cele trei etape de adaptare a persoanei cu deficiențe auditive la viața cotidiană: familia, școlarizarea copiilor hipoacuzici și pregătirea profesională pentru ocuparea unui loc de muncă. Se acordă prioritate condițiilor din familie, întrucât familia reprezintă fundamentul pe care se ține procesul de formare a tânărului. Sunt analizate nevoile de securitate și încurajare, pentru ca tânărul să facă față mediului instituționalizat în cadrul școlii, liceului sau colegiului universitar. Cercetările efectuate se axează pe ipoteza că tânărul și familia, în funcție de posibilitățile financiare și potențialului de adaptare, trebuie să aleagă varianta optimă de formare educațională, existând mai multe forme de școlarizare – în clase cu copii auzitori, în clase speciale de copii hipoacuzici în cadrul școlilor locale sau în școli de tip internat.

Capitolul II include mai multe aspecte legislative și organizaționale privind adaptarea tinerilor cu deficiențe auditive la viața cotidiană. Sunt analizate, prin comparație, actele legislative din Uniunea Europeană și România, referitoare la drepturile persoanelor cu probleme auditive. Impactul acestora asupra vieții cotidiene este evaluat prin analiza activității instituțiilor specializate, a ONG-urilor cu misiunea de a sprijini hipoacuzicii. În ce măsură sunt îndeplinite obiectivele acestor organizații și care este gradul de mulțumire în rândul principalilor beneficiari ai acestor politici.

Capitolul III reprezintă studiul sociologic privind percepția socială asupra deficienților de auz și implicarea familiei în procesul integrării acestora, precum și percepția profesorilor și consultanților specializați. În concordanță cu obiectivele propuse pentru acest studiu, s-a optat pentru o abordare de tip cantitativ, în scopul evidențierii reprezentărilor sociale, opiniilor și atitudinilor persoanelor fără deficiență de auz referitoare la cele cu deficiență de auz, din rândul familiei, profesorilor, consultanților.

Partea metodologică constă în consultarea lucrărilor de specialitate, a studiilor de caz realizate asupra unor copii, a rapoartelor din România și din străinătate privind situația deficienților auditivi. În primă instanță, scopul este cel de informare preliminară, pentru ca ulterior să se treacă la etapa practică, cea de colectare și interpretare a informațiilor relevante privind percepția socială asupra persoanelor cu deficiențe de auz.

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND EDUCAȚIA ȘI INTEGRAREA SOCIALĂ A TINERILOR CU DEFICIENȚE AUDITIVE

1.1 Integrarea în mediul social

Deficiența de auz intră în registrul problemelor extrem de complexe sub raport medical, psihologic, pedagogic și social. Într-o societate aflată într-un proces de evoluție mult accelerat, problemele cu care se confruntă aceste persoane solicită o abordare multidimensională, pe mai multe paliere legate de educația, formarea profesională și integrarea socială de ansamblu în grupurile cu care interacționează deficienții auditivi. Dacă în cazul tinerilor fără deficiențe, problematica educației și a formării profesionale rămâne preponderent în grija cadrelor didactice și a familiei, hipoacuzicii necesită un tratament mult mai complex, în stare să ajute aceste persoane să se adapteze condițiilor din mediul social, fără a se considera inferiori, diferiți, inadaptați. Subiectul deficienților de auz este în continuare una din preocupările de bază ale specialiștilor din diverse domenii – asistenți sociali, pedagogi, psihologi, medici, reprezentanți ai ONG-urilor sau din cadrul instituțiilor competente.

Pentru a înțelege cât mai bine subiectul, este util de furnizat câteva definiții privind natura unei deficiențe (locomotorie, auditivă, de văz). În ceea ce privește definirea dizabilității, cea mai citată și utilizată definiție este cea propusă de Organizația Mondială a Sănătății: „Dizabilitatea este reprezentată de orice restricție sau lipsă (rezultată în urma unei infirmități) a capacității (abilității) de a îndeplini o activitate în maniera sau la nivelul, considerate normale pentru o ființă umană”. Aceasta a figurat în documentul publicat de Organizația Mondială a Sănătății, în anul 1980, intitulat International Classification of Impairments, Disabilities anp. 10d Handicaps (ICIDH).

Urmează modelul consecvențial al factorilor patologici, care cuprinde dificiența, dizabilitatea și handicapul. Din cauza unei patologii apar deficiențe (infirmități) în structura sau în funcționarea psihologică, fiziologică ori anatomică a individului. Ele pot provoca dizabilități, adică limitări sau imposibilități în efectuarea normală a activităților. În cazuri grave, o deficiență sau o dizabilitate poate conduce la un handicap, ceea ce înseamnă că limitează sau împiedică îndeplinirea integrală a rolurilor sociale considerate normale (având în vedere vârsta, sexul și diverși factori sociali și culturali).

Acest model consecvențial pare să reflecte cauzele care împiedică o persoană cu deficiențe auditive să-și găsească un loc de muncă, fie să înceapă o afacere, să obțină accesul la un sistem educațional corespunzător, să-și găsească perechea în viață; altfel spus, să se considere cu adevărat un membru activ al societății.

Primul pas în formarea individului activ și adaptat vieții cotidiene, în pofida deficienței cu care el se confruntă, este mediul familial. În familie se pun bazele educației și pregătirii copilului pentru lumea care îl așteaptă. Esențială în mediul familial pare să fie nevoia de dragoste și securitate. Nevoia de dragoste este împlinită de relații calde și afectuoase ce se formează imediat după naștere. Prin aceste releații – inițial cu mama și apoi cu un cerc tot mai mare de persoane, copilul își formează personalitatea și devine conștient de sine. Prin dragostea părinților copilul este apreciat și valorizat necondiționat, indiferent de sex, aparențe, talente, interese. Această dragoste este dăruită fără solicitarea unei reacții reciproce din partea copilului. Cel mai mare impact al acestei relații de afecțiune se produce asupra sinelui. Aprobarea și acceptarea celorlalți este esențială și în sensul nevoii de încurajare. Fără încurajare, securitatea își poate pierde rostul, iar copilul devine tot mai apatic și incapabil să se adapteze condițiilor, preferând mediul securizat din familie.

Ajuns la vârsta adolescenței, tânărul cu deficiențe auditive se confruntă cu o serie de noi provocări și chiar abuzuri în societate, în special din partea persoanelor de aceeași vârstă. Discutarea adolescenței drept factor psihologic al trasnformărilor pubertare ne duce mai aproape de numeroase caracteristici atipice, semnalate încă în antichitatea greacă de către Aristotel. Descrierea portretului adolescenței după criterii și itemi specifici s-a tradus prin investigații, cercetări, rezultate de mare diversitate și relativism, unanimă fiind doar părerea că adolescentul nu poate fi observat cu precizie decât în mediul social, interacționând cu ceilalți și participând la proiecte comune, indiferent de natura lor. La adolescent, în acest sens, este esențială stabilirea identității, a sensului vieții. De aceea, nu doar factorii ereditari influențează cursul tânărului, fiind vorba în special de mediul în care el își construiește personalitatea.

În literatura de specialitate și în practica instituțiilor competente din România, fundamentale pentru activitatea lor sunt câteva principii pentru asigurarea incluziunii sociale a individului. Sunt prevăzute drepturi și libertăți fundamentale, precum și revenirea și combaterea discriminării. Fiecăre persoană trebuie să fie asigurată cu folosirea sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, fără deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, Se manifestă un interes special pentru egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap, înțeles ca proces prin care diverse compartimente ale societății, precum serviciile, activitățile, informațiile, comunicarea și documentarea, se află la dispoziția tuturor. Persoanele cu deficiențe auditive sunt membri ai societății și trebuie să beneficieze de sprijinul de care au nevoie atunci când parcurg etapa de școlarizare, apelează la servicii de sănătate sau sociale, se angajează.

De altfel, egalizarea șanselor este un principiu al democrației. Asigurarea pentru toți a șanselor egale de afirmare și valorizare a potențialului intrinsec este o condiție bine gândită a societății democratice. Nu poate fi calificată ca atare acea societate care îi discriminează pe unii prin îngrădirea drepturilor fundamentale și-i favorizează pe alții prin crearea condițiilor elitiste de afirmare în plan social, profesional sau de altă natură.

Indiferent ce caracterul nobil al principiilor enunțate în apărarea persoanelor cu deficiențe auditive, acestea suferă deseori și din cauza imposibilității de a se angaja la un loc de muncă bine plătit și cu perspective de dezvoltare profesională. Mulți dintre hipoacuzici se confruntă cu grave dificultăți economice. De aceea, ONG-urile care se ocupă de persoane cu deficențe și instituțiile specializate mai invocă principiul solidarității sociale, potrivit căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, în vederea menținerii și întăririi coeziunii sociale. Un mod de abordare a problemelor hipoacuzicilor este și recunoașterea imperfecaracterul nobil al principiilor enunțate în apărarea persoanelor cu deficiențe auditive, acestea suferă deseori și din cauza imposibilității de a se angaja la un loc de muncă bine plătit și cu perspective de dezvoltare profesională. Mulți dintre hipoacuzici se confruntă cu grave dificultăți economice. De aceea, ONG-urile care se ocupă de persoane cu deficențe și instituțiile specializate mai invocă principiul solidarității sociale, potrivit căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, în vederea menținerii și întăririi coeziunii sociale. Un mod de abordare a problemelor hipoacuzicilor este și recunoașterea imperfecțiunii: „fii bun – nu perfect”.

Luând în vizor problemele hipoacuzicilor și în funcție de nivelul bunăstării, se ajunge și la grade diferite de responsabilizare a comunității, principiul potrivit căruia comunitatea intervine activ în promovarea drepturilor persoanelor cu handicap precum și în crearea, dezvoltarea, diversificarea și garantarea susținerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. Sunt vizate accesul la educație, servicii sociale, de sănătate, asigurarea tratamentului corect din partea angajatorului, în cadrul mai multor programe de susținere a persoanelor cu deficiențe auditive. Un astfel de sprijin respectă întocmai modelul social european de solidaritate, model de recunoaștere a solidarității noastre în special față de cei care necesită sprijin.

1.2 Școlarilzarea copiilor cu deficiențe auditive

Școlarizarea este a doua etapă importantă în ce privește incluziunea socială a persoanelor cu deficiențe auditive. În această perioadă, indivizii hipoacuzici își construiesc personalitatea în mediul social. Ei se îndepărtează de mediul protector al familiei și ajung să interacționeze cu indivizi mai puțin cunoscuți într-un mediu instituționalizat. Și în acest caz este foarte importantă etapa pregătitoare pentru incluziune în mediul instituționalizat al școlilor.

Manifestările reactive pot surveni și în cazul copiilor cu un comportament normal în mediul familial. În cadrul clasei, aceștia pot manifesta atitudini de:

opoziție – față de atitudinea severă parentală;

demisie – absenteism școlar cauzat de eșec sau atitudine ostilă a celorlalți colegi din clasă;

compensare sau supracompensare – față de lipsa unor satisfacții în viața de familie sau în școală (caz specific în special tinerilor fără deficiențe, care se manifestă prin vagabondaj sau chiar alcoolism la o vârstă fragedă).

Educația timpurie a copiilor cu deficiențe auditive este factorul determinant pentru buna derulare a procesului de școlarizare într-un mediu instituționalzat. În lume există circa 150 de milioane de copii cu dizabilități. Atenția și afecțiunea de care au parte acești copii în primii ani de viață au un impact considerabil asupra dezvoltării ulterioare. Seria de asistență timpurie include mai multe metode, tehnici de acordare a ajutorului pentru copii cu dizabilități de la naștere și până la 5 ani. Sunt vizați părinții, membri ai familiei, prieteni și asistenți medicali, care îi pot ajuta pe copiii cu dizabilități să-și înțeleagă mai bine dizabilitățile și să se dezvolte pornind de la realitatea obiectivă. Părinții și ceilalți maturi care se ocupă de copii cu deficiențe auditive trebuie să știe să precizeze întocmai gradul dizabilității copilului, să stimuleze dezvoltarea copilului prin activități de învățare, să înțeleagă ce anume a cauzat dizabilitatea si să învețe cum să o trateze și să o prevină.

Deseori învățarea copiilor surzi și a copiilor auzitori în aceeași clasă este singura metodă de a educa copiii surzi într-o anumită comunitate. Putem asista la atitudini ostile din partea copiilor auzitori, dar dacă oamenii ar depune eforturi suplimentare în vederea descurajării acestui tip de comportament, copiii surzi ar avea posibilitatea să-și facă prieteni și în rândul celor care nu au deficiențe, ulterior să devină membri activi ai comunității. Beneficiile învățării în clase cu copii auzitori sunt de ordin financiar (e mai ieftin), iar copiii pot locui în continuare alături de familiiile lor. Nu lipsesc nici provocările. Este posibil ca profesorii să nu reușească să învețe despre surditate sau cum să-i învețe pe copiii cu dizabilități de auz. S-ar putea să nu existe suficiente persoane care să cunoască fluent limbajul mimico-gestual pentru a învăța o limbă completă. Dezvoltarea mintală a copilului cu deficiențe ar avea de suferit, în consecință. În acest sens, un copil surd care învață într-o școală obișnuită are nevoie de un profesor și de colegi care să comunice cu el, pentru a-și satisface trebuințele de apartenență la un grup social. În cazul în care nu se oferă suficient sprijin pentru copiii surzi, ei nu vor înregistra aceleași performanțe ca și copiii auzitori. Se recomandă ca părinții să ofere instruire cadrelor care lucrează cu copiii lor în școli. La rândul lor, profesorii pot pregăti restul școlii pentru situații de comunicare cu copiii surzi, dar este exagerat să spunem că toți profesorii și copiii auzitori vor învăța limbajul mimico-gestual. Prea puțin în școli se cunoaște și despre efectele comunicării nonverbale, că 10% din mesaje se transmit prin cuvinte exprimate, 30% prin tonul vocii, 30% prin mimică și 30% prin tot corpul. Sunt foarte importante mișcările profesorului în timpul orelor, gesticulația. Dacă predomină mișcările laterale, acesta este perecput de către copiii surzi ca un bun comunicator. La mișcări față-spate, însă, tonul perceput de elev este tipul tonului mai agresiv.

Mai există un impediment important în școlarizarea copiilor surzi în aceleași clase cu copiii auzitori. Ei se pot supune unor influențe, care deseori sunt nocive, din partea auzitorilor. Se poate discuta inclusiv despre propagarea unor mesaje obscene, atitudini ostile. Mai există pericolul influenței nocive a Internet-ului. Comparativ cu copiii auzitori, copiii hipoacuzici sunt mai vulnerabili la violența de pe Internet, iar jumătate dintre ei recunosc că, deși au fost abuzați online, nu le-au spus părinților. Sunt rezultatele unui studiu efectuat de organizația "Salvați Copiii", care arată că mai mult de 60% dintre copiii cu deficiențe de auz navighează zilnic pe Internet, și această pondere crește. De asemenea, 51% dintre copiii cu deficiențe de auz au spus că au fost agresați în mediul virtual și că nu au spus nici familiei, nici autorităților.

Identificând aceste probleme, părinții au posibilitatea să opteze pentru școli internat. Copiii surzi stau în aceste școli și se întorc acasă doar la sfârșitul săptămânii sau în vacanță. Copiii din școlile internat adesea învață abilități de lucru cum ar fi: calculatoare, mecanică, desen, agricultură, dar și scris, citit, socotit. Cei mai mulți dintre absolvenții școlilor internat consideră că au avut parte de o experiență bună. Deși le era doar de familii, le-au fost oferite mai multe oportunități de comunicare și manifestare a personalității într-un grup mai mare de persoane, iar elevii surzi au creat mici comunități împreună cu alți elevi și cu profesorii.

Principalele impedimente în cazul școlilor internat se datorează imposibilității copilului surd de a se integra complet într-un mediu al auzitorilor. În plus, școlile internat deseori au o conotație negativă, fiind vorba de aflarea copilului într-un mediu instituționalizat, lipsit de relațiile de afecțiune din familie. Un studiu efectuat la nivel mondial asupra copiilor cu dizabilități de UNICEF arată că ei au cele mai mici șanse să beneficieze de educație, sănătate și protecție. Copiii cu dizabilități sunt printre cei mai expuși la violență, abuz, exploatare și neglijare, mai ales dacă sunt izolați în instituții de profil, din cauza stigmatului social și a costurilor financiar.

Școlile de zi pentru surzi pot fi o soluție pentru familii îngrijorate de abuzuri sau incapabile să achite serviciile unei școli private. Școlile de zi sunt destinate doar copiilor surzi. Aceștia locuiesc acasă cu familia și continuă să interacționeze cu ceilalți copii și adulți auzitori din comunitate. Se mai poate opta pentru varianta claselor separate pentru surzi în școlile locale. În unele școli copiii surzi își petrec întreaga zi în clase separate și se întâlnesc cu copiii auzitori doar în timpul pauzelor. În alte școli, copiii surzi își petrec o parte a zilei în clasă cu copiii auzitori, învățând artă și făcând exerciții.

Printre avantajele învățării alături de alți copii surzi se numără și faptul că cele mai multe școli și clase pentru surzi au profesori cu pregătire specială de a preda copiilor cu deficiențe auditive. Acești profesori pot de obicei întâmpina nevoile copiilor surzi, având grijă de fiecare copil. De asemenea, unele școli sau clase pentru surzi ajută copiii cu teste de auz și cu aparate auditive. Cel mai mare impediment al învățării alături de alți copii surzi este acela că învățând în clase separate, ei nu vor învăța să trăiască și să interacționeze în mod plăcut cu oamenii din mediul social. Școlile private pentru surzi pot fi scumpe și la distanță, iar clasele pot include copii din diferite categorii de vârstă, ceea ce poate crea dificultăți suplimentare pentru profesori.

1.3 Pregătirea profesională a tinerilor cu probleme auditive

Deficiența auditivă este un impediment major în obținerea unui loc de muncă atractiv și în asigurarea bunăstării sociale pentru individ și familia lui. Angajatorii sunt de obicei foarte reticenți la angajarea tinerilor cu orice tip de dizabilitate (auditivă, de văz, locomotorie), ceea ce alimentează nemulțumirea tânărului și neîncrederea în mediul social. Este dificil să ne imaginăm un tânăr cu deficiențe auditive în aula universității cu zeci și sute de studenți auzitori.

În aceste sens, în România este prevăzut un sistem de învățământ care include școlile speciale pentru elevi, gimnazii, chiar stadiul liceal și universitar, existând clase separate pentru acest tip de activitate. Educația specială este parte componentă a sistemului național de învățământ național. Sunt prevăzute 5 etape în formarea persoanei cu deficiențe auditive: Grădinițe speciale, Școli generale pentru deficienți: auz (surzi, hipoacuzici), de văz, mintali, Școli de artă și meserii (profesionale), Licee de profil, Învățământ profesional postliceal.

De remarcat faptul că doar în cazul persoanelor cu deficiențe locomotorii și senzoriale (auditive/vizuale) sunt prevăyute programe pentru învățământul liceal și postliceal – licee de specialitate și colegii universitare. Pentru categorii de deficiență mintală și comportamentală, în planul consecvențial preșcolar – primar și gimnazial – profesional – liceal – universitar, oportunitățile de pregătire profesională se opresc la etapa școlilor profesionale, în timp ce persoanele cu deficiențe auditive, vizuale și locomotorii au posibilitatea continuării studiilor și a absolvirii în vederea găsirii unui loc de muncă ce ar fi comparabil cu profesiile persoanelor fără deficiențe.

Mai sunt prevăzute programe de angajare a tinerilor cu probleme auditive. Organizația Națională a Surzilor din România este instituția direct responsabilă pentru incluziunea socială a surzilor atât prin identificarea posibilităților de școlarizare și pregătire profesională, cât și pentru acordarea de facilități în momentul angajării. Această organizație colaborează cu școlile speciale în vederea monitorizării tinerilor proveniți din aceste unități de învățământ, cu scopul integrării lor pe piața muncii. Îi informează pe tineri și familiile lor cu privire la prevederile legale referitoare la protecția șomerilor și acordarea serviciilor de ocupare și formare profesională. Îi ajută să întocmească dosarul de îndemnizație de șomaj. De asemenea, îi orientează în scopul plasării pe locurile de muncă vacante existente pe plan local și îi instruiește în modalități de căutare a unui loc de muncă. Atunci când tânărul cu deficiențe auditive întâmpină dificultăți, el este sprijinit în ce privește reorientarea profesională, în colaborare cu furnizori de programe de formare, prin intermediul cursurilor de formare profesională de scurtă durată. Angajatorii sunt contactați prin diferite mijloace de comunicare, inclusiv prin participare la burse de locuri de muncă.

Scopul constă în respectarea principiului subsidiarității, potrivit căruia comunitatea locală sau asociativă și, complementar acestora, statul, intervin în situația în care familia sau persoana nu-și poate asigura integral nevoile sociale. Societatea, inclusiv angajatorul, trebuie să fie adaptată la persoana cu handicap, principiul potrivit căruia societatea în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu deficiențe auditive. Problema pregătirii profesionale a tinerilor cu deficiențe auditive trebuie să aibă parte de o abordare integrată, principiu potrivit căruia protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile naționale sociale, educaționale, ale ocupării forței de muncă, petrecerii timpului liber, accesului la informație etc. Nevoile persoanelor cu handicap și ale familiilor acestora sunt diverse și este important să fie conceput un răspuns al comunității cât se poate de cuprinzător, care să țină seama atât de persoană ca întreg, cât și de diversele aspecte ale vieții acesteia.

Dacă în primele două etape de formare (familie și școlarizare) soarta tinerilor cu deficiențe auditive depinde în mare măsură de relațiile de afecțiune, de satisfacerea nevoilor de securitate și încurajare, de acordarea unei atenții speciale și de pregătirea cadrelor didactice pentru relația cu hipoacuzici, în această ultimă etapă de pregătire, foarte mult depinde de voința indivizilor cu probleme auditive, cu tot sprijinul oferit de „societatea auzitorilor”.

CAPITOLUL II. ASPECTE LEGISLATIVE ȘI ORGANIZAȚIONALE ÎN ROMÂNIA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ PRIVIND ADAPTAREA PERSOANELOR CU DEFICIENȚE AUDITIVE LA VIAȚA COTIDIANĂ

2.1 Aspecte legislative

În legislația internațională sunt prevăzute drepturi și libertăți pentru indivizi care aparțin unei minorități. Este importantă, în primă instanță, definirea conceptului de minoritate, pentru ca în practica și literatura de specialitate să nu se producă diverse confuzii privind apartenența la un grup minoritar, indiferent de natura acestui grup (minorități rasiale, etnice, sexuale sau grupuri minoritare în planul deficiențelor și posibilităților limitate de conviețuire cu lumea auzitorilor).

În paralel cu evoluția reglementărilor referitoare la minorități, s-a pus și problema de a ști care sunt, într-un caz sau altul, grupurile la care ne referim, în scopul aplicării corespunzătoare a acestor reglementări. Dacă inițial în documentele internaționale au fost vizate în mod expres minoritățile etnice sau religioase, treptat reglementările au căpătat un caracter general. În consecință, a apărut și necesitatea definirii conceptului de minoritate, iar pe măsura extinderii preocupărilor și a reglementărilor, a crescut presiunea pentru articularea acestui concept, astfel încât să se asigure o înțelegere și o aplicare uniforme. Ca și în alte domenii ale dreptului internațional, în privința drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, mai ales ale persoanelor care aparțin unor grupuri minoritare, s-au dezvoltat instituții și norme de drept fără a se elabora definiții în multe cazuri.

O primă definiție a conceptului a fost elaborată la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății. Reprezentanții organizației, prin savantul epidemolog Phillip Wood, au acordat prioritate conceptului de handicap ca o „consecință a

maladiilor asupra persoanei” și l-au analizat în trei planuri:

deficiență (infirmitate) – alterarea unei structuri sau a unei funcții psihologice, fiziologice sau anatomice”;

incapacitate – reducerea parțială sau totală de îndeplinire într-un mod normal a unei activități;

dezavantaj social sau handicap – consecință a deficienței sau incapacității de adaptare socială, școlară sau profesională.

Dizabilitatea provoacă societatea să-și respecte propriile valori și impune autorilor documentelor internaționale să încerce să proiecteze o schimbare pozitivă în acest sens. Regulile elaborate și adoptate de ONU în 1993 stipulează în mod expres că necesitățile fiecărui individ și ale tuturor indivizilor în ansamblu sunt la fel de importante și ele ar trebui să fie principalele instrumente legale internaționale pentru legile și politicile referitoare la dizabilități. Egalizarea șanselor asigură condițiile în care persoanele cu dizabilități, de orice vârstă și sex, se bucură de aceleași drepturi, libertăți și au aceleași obligații ca și restul persoanelor din societate. Egalizarea șanselor este unul din aspectele fundamentale ale drepturilor omului. Respectarea acestor drepturi și libertăți implică, în mod obligatoriu, egalizarea șanselor, și invers – egalizarea șanselor este garanția respectării drepturilor omului.

Într-un efort de implementare a reglementărilor internaționale privind minoritățile cu deficiențe auditive în plan european, UE a ratificat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în data de 13 decembrie 2006. Tratatul a fost semnat, de asemenea, de toate cele 27 de state membre ale UE, stabilind norme minime în vederea protecției și salvgardării unui registru complet de drepturi și libertăți civile, politice, sociale și economice pentru persoanele cu handicap. În aceste norme este reflectat angajamentul mai larg al Uniunii Europene de a crea o Europă fără obstacole pentru cele 80 de milioane de persoane cu handicap estimate

în UE până în 2020, conform precizărilor din Strategia Comisiei Europene pentru persoanele cu handicap (IP/10/1505). UE a mai semnat Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap la 30 martie 2007 (IP/07/446). După încheierea procedurii de ratificare, Uniunea Europeană este în ansamblul său prima organizație internațională ca parte oficială la convenție.

Intervalul dintre momentul semnării și ratificarea documentului este scurt și reflectă disponibilitatea statelor membre ale Uniunii Europene de a trata cât mai serios drepturile minorităților (ANEXA1. Situația ratificării Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități în UE).

În plan intern, reglementările internaționale în privința drepturilor și libertăților persoanelor cu deficiențe auditive au primit confirmare oficială prin Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007. În temeiul art. 33 din Convenție, a fost desemnată Autoritatea Națională pentru|Persoanele cu Handicap în calitate de Autoritate Centrală de Coordonare pentru implementarea Convenției.

O inițiativă mai timpurie în privința persoanelor cu handicap se reflectă în Legea 448 din 6 decembrie 2006, actualizată până la data de 27 iunie 2014 și reglementând drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora. Este definit conceptul de individ cu handicap în calitate de persoană căreia mediul social, neadaptat deficiențelor ei fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, îi împiedică total sau îi limitează accesul cu șanse egale la viața societății, fiind implicate măsuri de protecție în scopul integrării și incluziunii sociale. Protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap are la bază următoarele principii: respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, prevenirea și combaterea discriminării, egalizarea șanselor, egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Sunt reformulate principiile înscrise în relgementările internaționale privind drepturile și libertățile persoanelor cu deficiențe, printre care amintim de solidaritatea socială, responsabilizarea comunității, principiul subsidiarității, adaptarea societății la persoana cu handicap, interesul persoanei cu handicap, abordarea integrată și relația de parteneriat.

2.2 Aspecte organizaționale

Inițiativele legislative și normele de drept în domeniul protecției și promovării persoanelor cu deficiențe auditive reprezintă o primă etapă în clarificarea aspectelor organizaționale privind adaptarea persoanelor cu handicap la viața cotidiană. Sunt prevăzute anumite obligații pentru autorități competente și sunt formulate reguli de conduită pentru auzitori în raport cu cei care se confruntă cu deficențe auditive.

Un proiect european prevăzut pentru România constă în deplasarea în Italia a tinerilor cu deficiențe de auz, școlarizați la Liceul Tehnologic „Beethoven” din Craiova. Deși pare să aibă o denumire pompoasă, proiectul intitulat „Stagiu european de practică profesională pentru elevi cu dizabilități, în domeniul Industriei Textile, în direcția integrării socio-profesionale”, din cadrul Programului „Erasmus”, a făcut posibilă deplasarea a 22 de elevi ai Liceului „Beethoven” într-un stagiu de practică, de cinci săptămâni, la Casa de Modă „MONDO SPOSA”, din Mileto (Italia). Elevii au beneficiat de cazare la un hotel de 3 stele, au avut asigurată masa pe toată durata practicii iar, la final, au primit și recompense bănești pentru activitatea desfășurată. Obiectivele proiectului sunt, preponderent, integrarea socio-profesională a participanților pe piața de muncă în țările Uniunii Europene, promovarea unei imagini pozitive privind utilitatea unei persoane cu astfel de dizabilități în cadrul comunității.

Al doilea proiect are un cuprins mai amplu. Este vorba despre Parteneriatul Strategic pentru educația adulților „European network of social economy initiatives for adults with disabilities – NO LIMIT”, în cadrul Programului „Erasmus”. Mai multe instituții de învățământ din România, Danemarca și Italia cooperează, fiind vorba de Liceul Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova, Det Europaeiske Hus din Danemarca, Associazione di Promozione Sociale „Il Tarassaco” din Italia și Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică Catalactica din București. Sunt 36 de adulți cu dizabilități din cele trei țări componente, care beneficiază de proiect datorită abilităților artistice, meșteșugărești sau din alte domenii, care le pot scoate în evidență talentul. Proiectul cuprinde patru etape – două în Danemarca, una în Italia și cealaltă în România – în cadrul cărora au fost organizate expoziții cu produse realizate de participanți, precum și cursuri de formare. „Tinerii din Craiova se vor prezenta cu bijuterii hand-made, obiecte sculptate în lemn, picturi și obiecte decorative. Prima participare va avea loc între 27 februarie – 5 martie 2015, unde tinerii vor participa la un curs, care are ca obiectiv pregătirea privind obținerea competențelor în administrarea unui magazin on-line, unde vor posta produsele realizate de ei”, a declarat profesoara Filomela Salahoru, cadru didactic al Liceului Tehnologic Special „Beethoven”

Proiectul a fost organizat cu sprijinul Asociatiei Naționale a Surzilor din România. Ea promoveză drepturile persoanelor cu deficiență din întreaga țară, fiind recunoscută ca organizație națională reprezentativă a surzilor din România, de Uniunea Europeană a Surzilor (E.U.D.) și de Federația Mondială a Surzilor (W.F.D.).

Deplasarea tinerilor cu deficiențe auditive în Italia sau Danemarca nu este un proiect singular. Diverse inițiative de acest gen se înscriu în politica Uniunii Europene de promovare a drepturilor persoanelor cu handicap. UE a elaborat în 2010 Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere al cărei obiectiv principal este: ”de a oferi persoanelor cu handicap capacitatea de a se bucura de drepturi depline și de a beneficia complet de participarea la viața socială și economică europeană, mai ales prin intermediul pieței unice”.

În cadrul procesului de aliniere la legislația europeană și de elaborare a diverselor studii și rapoarte în domeniul protecției persoanelor cu handicap, factorii de decizie din România au adoptat o serie de măsuri legislative și planuri de acțiune. O inițiativă de acest gen este Legea nr. 103 din 8 iulie 2014 pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002. Parlamentul României a adoptat această lege, având în vedere dreptul de acces la serviciile media audiovizuale pentru persoanele cu handicap de auz, în funcție de capacitățile tehnologice. Pentru a asigura dreptul de acces la serviciile media audiovizuale pentru persoanele cu deficiențe de auz, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională interpretează în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute din programele de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie. Este prevăzută interpretarea în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron a programelor de importanță majoră în întregime ori a rezumatelor acestora.

Implementarea acestor inițiative ar fi fost imposibilă fără implicarea activă a unor asociații și autorități competente din România în promovarea intereselor persoanelor cu dizabilități. Un proiect-pilot a fost implementat de Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, presupunând mai multă transparență decizională în promovarea intereselor persoanelor cu handicap. Lansat în 2009, proiectul „Transparența decizională în ce privește respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități” și-a propus să sporească implicarea organizațiilor neguvernamentale care promovează drepturile persoanelor cu dizabilități în procesul de luare a deciziilor referitoare la drepturile acestor persoane, dar și să informeze autoritățile publice competente în legătură cu obligațiile legale pe care le au în baza legislației care protejeză și promovează drepturile persoanelor cu dizabilități. Conform autorilor proiectului, trebuie conștientizată necesitatea de a implica în procesul de luare a deciziilor organizațiile neguvernamentale în calitate de reprezentanți ai societății civile.

Pe lângă instituțiile prezentate mai sus și responsabile pentru obiective de integrare socio-profesională, Agenția Națională pentru Ocupare și Formare Profesională de asemenea are atribuții în asigurarea accesului persoanelor (inclusive cu deficiențe auditive) pe piața muncii. Principalele servicii pentru persoane fizice sunt:

orientarea și consilierea persoanelor neîncadrate în muncă și a altor persoane (inclusiv cu deficiențe), în vederea găsirii unui loc de muncă;

calificarea și recalificarea persoanelor neîncadrate în muncă;

reconversia profesională a personalului din cadrul agenților economici supuși restructurării, pentru a fi prevenit șomajul;

stabilirea și plata, potrivit legii, a drepturilor de protecție socială a persoanelor neîncadrate în muncă și a altor categorii socio-profesionale.

În acest registru de servicii și competențe este inclusă și acordarea de servicii gratuite persoanelor juridice (potențialilor angajatori), inclusiv pentru personae care suferă de pe urma deficiențelor:

medierea între cererea și oferta de muncă de pe piața muncii;

selectarea candidaților pentru ocuparea locurilor de muncă și, în consecință, pentru integrarea socio-profesională pentru anumite categorii sociale;

aplicarea măsurilor de stimulare pentru crearea de locuri de muncă.

Indiferent de gradul de implicare în promovarea drepturilor tinerilor cu deficiențe de auz din România, pe care și-l asumă autoritățile competente sau organizațiile neguvernamentale, cert este că punctul de pornire în activitatea acestor organisme este reprezentat de câteva principii de bază din domeniul drepturilor omului – prevenirea și combaterea discriminării, egalizarea șanselor, egalitatea de tratament în procesul de adaptare socio-profesională, solidaritatea socială, responsabilizarea comunității, subsidiaritatea și abordarea integrată. Elementul central este implicarea întregii societăți în promovarea drepturilor și libertăților persoanelor cu dizabilități.

CAPITOLUL III. STUDIU SOCIOLOGIC

3.1 Cercetarea sociologică – ipoteze și obiective

În ultimele decenii s-a produs o schimbare semnificativă în conținutul politicilor publice privind persoanele cu dizabilități. Este vorba de înlocuirea modelului medicalizat, predominant în întreaga Europă până în anii ’80, bazându-se pe recuperarea medicală a individului și asigurarea pasivă a unui venit minim financiar, cu un sistem care se bazează pe dreptul la șanse egale, nediscriminare și incluziune socio-profesională a persoanelor cu dizabilități. Modelul social promovat de grupurile pentru drepturile civile ale persoanelor cu dizabilități, practic, face trecerea de la blamarea exclusivă a limitărilor fizice, intelectuale sau de altă natură ale persoanelor individuale către o analiză critică a mediului fizic și social și a limitărilor impuse de societate asupra anumitor grupuri sau categorii de persoane. Prin urmare alături de conceptul de “persoană cu dizabilități” trebuie tratate și barierele externe (“disabling society”).

Obiectivele cercetării

Obiectivele studiului constau în nevoia reală de ameliorare a serviciilor educaționale și de integrare socio-profesională a tinerilor cu deficiențe auditive în România. Sunt vizate atât comunitățile locale în termeni organizaționali (de ameliorare a serviciilor eudcaționale și de integrare profesională), cât și legislația, pentru a putea fi perfecționate procedurile de colectare si prelucrare a datelor privind situația tinerilor hipoacuzici în România.

Obiectivul general al studiului sociologic include câteva obiective specifice, în funcție de contextul în care se desfășoară cercetarea propriu-zisă:

Perfecționarea continuă a serviciilor educaționale adresate persoanelor cu deficiențe auditive.

Asigurarea egalității de șanse și oportunități care să permită persoanelor cu deficiențe auditive să se integreze mai bine în câmpul muncii

Crearea de stimuli ai participării inclusive a persoanelor cu deficiențe auditive și respectarea drepturilor lor fundamentale.

Creșterea potențialului și a gradului de participare în societate.

Acordarea sprijinului în eliminarea barierelor provocate de mediul social.

Abordarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu acest tip de dizabilități în politice publice și la nivelul agenților societății civile.

Deși transpunerea în practică a acestor obiective/principii și direcții intră în sfera de acțiune a instituțiilor statului, este încurajată participarea societății civile la acest proces de încurajare a participării inclusive a persoanelor cu deficiențe, prin intermediul asociațiilor profesionale, ONG-urilor cu această agendă etc. În România trăiesc peste 650 de mii de persoane certificate oficial la Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap (ANPH) ca având o dizabilitate (inclusiv copii). Din populația generală, persoanele cu dizabilitati reprezintă aproximativ 3%, un procent relativ scăzut comparativ cu alte țări, însă aceste date trebuie analizate cu mare precauție.

Ipotezele cercetării

Se prezumă că dacă elevii cu deficiențe de auz beneficiază de sprijinul familiei, atunci cresc șansele de integrare socio-profesională a acestora.

Se mai prezumă că sistemul educațional centrat pe nevoile tinerilor cu deficiențe auditive poate contribui mai mult la creșterea potențialului socio-profesional al hipoacuzicilor prin crearea condițiilor afectiv-motivaționale pentru învățare și dezvoltare profesională.

Atitudinea pozitivă din partea comunității față de persoane cu acest tip de dizabilități asigură egalitatea de oportunități pentru deficienți de auz.

Neacceptarea și respingerea tinerilor cu deficiențe de auz provoacă inhibarea socială a acestora, reprezentând o piedică serioasă în parcursul lor spre o viață fericită, cu loc de muncă și educație.

Asigurarea condițiilor prielnice de educație și integrare socio-profesională este posibilă datorită implicării întregii comunități în rezolvarea problemelor persoanelor hipoacuzice.

3.2 Metodologia și eșantionul cercetării

Metodologia cercetării

Studiul a fost realizat în perioada ……………., prin aplicarea în special a metodei chestionarului. Cercteraea de față este o evaluare rapidă a potențialului educațional și socio-profeisonal al tinerilor hipoacuzici, condiționat de viața în familie, comunitate, de sistemul educațional și mediul profesional din România (în sensul egalității de oportunități în ce privește găsirea unui loc de muncă).

În baza ipotezelor și obiectivelor cercetării, propuse pentru acest studiu, s-a optat pentru o abordare de tip calitativ, dar cu predilecție pentru modelul cantitativ de colectare și cercetare a datelor. În planul cercetării calitative, au fost aplicate următoarele instrumente de cercetare:

analiza fișelor psihopedagogice ale elevilor, corelată cu analiza anchetelor sociale;

cercetarea parțială a documentației (în școli generale, speciale, profesionale, instituții de învățământ superior) și a dosarelor personale ale copiilor înscriși în Școala pentru Hipoacuzici București, pe Str. Busolei nr. 6, cu acordul administrației acestor instituții;

discuții individuale cu cadrele didactice și părinți ai elevilor, studenților și persoanel din câmpul muncii, cu deficiență de auz;

studii de caz și sondaje realizate anterior asupra tinerilor cu deficiențe auditive, dar integrați social, școlar sau profesional;

consultarea documentației Asociației Naționale a Surzilor din România, Filiala București.

În privința studiului cantitativ, s-au aplicat următoarele instrumente de cercetare, în condițiile interacțiunii cu respondenții:

studiu sociologic cuprinzând un chestionar special, aplicat în raport cu două categorii de respondenți – părinții tinerilor cu deficiențe auditive pentru categoria de vârstă de 10-18 ani și tinerii hipoacuzici de 19-27 ani;

împărțirea subiecților în funcție vârstă, studii, starea civilă, sex, experiență profesională.

Metodele prezentate mai sus reprezintă posibilitatea determinării reprezentărilor sociale, opiniilor și atitudinilor indivizilor fără deficiențe auditive, cu privire la tineri hipoacuuzici. În acest scop s-a aplicat și metoda observației directe, fiind identificată atitudinea profesorilor și părinților în privința șanselor persoanelor cu deficiență de auz de a se integra socio-profesional.

Eșantionul cercetării

Eșantionul cercetării a fost stabilit pe baza alegerii din universul de anchetă (200 de subiecți care figurează ca membri ai Asociației Naționale a Surzilor din România, Filiala București). Categoriile de vârstă sunt cuprinse în intervalul 10-27 de ani. Repartizarea s-a făcut și în funcție de tipul de instituției de învățământ care este sau a fost frecventată de respondenți – învățământ special sau servicii educaționale de bază:

Tabel nr. 1 – Numărul subiecților cuprinși în eșantion

Rezultatele studiului au fost analizate prin intermediul metodelor variate de colectare și prelucrare a datelor. A fost utuilizată analiza comparativă, între modelul cantitativ și cel calitativ de colectare și prelucrare a informațiilor semnificative pentru studiu. A fost aplicată, de asemenea, metoda transversală, de împărțire a subiecților cercetării în diferite grupuri. Ultima metodă constă în analiza statistică a datelor furnizate prin completarea chestionarelor cantitative, a răspunsurilor rezultate din completarea chestionarelor de opinie.

Chestionarul cuprinde întrebări cu privire la sex, vârstă, studii, starea civilă și experiența profesională a persoanelor intervievate. Ulterior sunt anlizate informațiile despre viața în familie, integrare în comunitate.

Chestionarul propiru-zis (Anexa 3) conține punctele:

A, B, C, D, E – date socio-demografice

F – întrebări adresate părinților tinerilor hipoacuzici de 10-18 ani

G – întrebări adresate tinerilor hipoacuzici de 19-27 ani

3.3 Rezultatele cercetării

La ancheta de teren efectuată pe bază de chestionar au participat 200 de respondenți din București, înscriși ca membri ai Asociației Naționale a Surzilor din România (Filiala București). Din 200 de participanți la anchetă, 94 sunt de gen feminin și 106 sunt de gen masculin, ceea ce reprezintă 47%, respectiv 53% din subiecții chestionați:

Grafic nr. 1 – Distribuția respondenților în funcție de sex

Această distribuție a respondenților pe sexe este foarte apropiată de repartiția similară a populației României. Conform rezultatelor cercetării, numărul hipoacuzicilor în rîndul bărbaților este mai mare decât în rândul femeilor.

După vârstă, cel mai reprezentativ segment analizat este cel de 10–18 ani. Acest segment este valabil pentru multe persoane care încă nu au trecut de ciclul educațional de liceu sau școală profesională. Rezultatele cercetării efecuate în funcție de vârstă arată că persoanele cuprinse în categoria 10-18 ani suferă în mai mare proporție pe de urma deficiențelor auditive:

Grafic nr. 2 – Distribuția respondenților în funcție de vârstă

Din participanți hipoacuzicii la anchetă, 76 de persoane sunt de 10-18 ani. Acest segment reprezintă 38% din numărul subiecților participanți la anchetă. Numărul persoanelor cu deficențe de auz este mai mare la subiecți de 19-27 ani – 62%. Se poate trage concluzia că creșterea numărului persoanelor cu deficiențe auditive este direct propoțională cu vârsta înaintată.

Se remarcă faptul că o treime din respondenți au absolvit studii primare și gimnaziale, iar 18% sunt absolvenți de liceu:

Grafic nr. 3 – Distribuția respondenților în funcție de studii (10-27 ani)

Mai poate fi remarcat faptul că ponderea respondenților care au absolvit o școală profesională este cea mai mare (40%). Această dinamică poate fi explicată prin deplasarea multor specialiști hipoacuzici spre industria textilă și alte domenii pentru care nu se solicită studii superioare.

Experiența profesională a respondenților este cea mai importantă variabilă a studiului, reprezentând rezultatul întregului parcurs al individului hipoacuzic – din familie, parcurgând instituția de învățământ, și ajungând în postura de persoană angajată. Din această cauză, distribuția în funcție de studii se va face și pe categorii de vârstă – 10-18 ani și 19-27 ani:

Grafic nr. 4 – Distribuția respondenților în funcție de studii (10-18 ani)

Pentru respondenți de 10-18 ani, ponderile reflectă situația asemănătoare în România. Numărul celor care au absolvit doar clasele primare este nul. Cei mai mulți (43%) sunt în etapa de absolvire a liceului. În acest fel, se înregistreaz[ o dinamică pozitivă în ce privește potențialul tinerilor hipoacuzici de a-și continua studiile. Pentru 29% dintre respondenți, subiectul continuării studiilor este deocamdată închis. Mulți dintre ei nu dispun de resurse financiare necesare pentru a urma ciclul liceal și cel universitar sau profesional, fiind nevoiți să se orienteze către profesiuni care solicită un nivel mai redus de pregătire.

În același timp, foarte mulți tineri cu deficențe auditive se integrează în câmpul muncii datorită absolvirii unei școli profesionale, acest lucru demostrând dificultăți majore în adaptarea acestor persoane la viața cotidiană, comparativ cu potențialul tinerilor auzitori.

Pentru a depăși dificultățile de integrare educațională a tinerilor, asociațiile din România implementează proiecte pentru identificarea copiilor hipoacuzici cu potențial ridicat. Un proiect de acest tip a fost realizat cu sprijinul Fundatiei Vodafone Romania in cadrul Programului “Voluntar de Profesie”. Obiectivele proiectului presupun sustinerea unor cursuri săptămânale și gratuite de matematică și informatică pentru copiii hipoacuzici incluși în școlile de masă (clasele IV-XII). Copiii hipoacuzici cu potențial ridicat sunt sprijiniți prin organizarea de cursuri suplimentare și facilitarea participării acestora la concursuri de matematică și/sau informatică. Este oferit și suportul de natură tehnică (IT) școlilor/instituțiilor/organizațiilor care au drept scop îmbunătătțrea situației copiilor hipoacuzici și a persoanelor hipoacuzice în general.

Rezultatele acestor proiecte sunt cu atât mai vizibile, cu cât crește ponderea tinerilor care trec peste ciclul liceal sau profesional și se înscriu în ciclul universitar. Pentru respondenți de 19-27 de ani, ponderea celor care au absolvit liceul este cea mai mare:

Grafic nr. 5 – Distribuția respondenților în funcție de studii (19-27 ani)

Ponderea celor care au absolvit doar clasele primare este nulă, în timp ce aproximativ 10% au absolvit un gimnaziu și cam tot atâția subiecți au terminat o facultate. Cei mai mulți respondenți s-au bazat pe ciclul liceal (49%) și pe cel profesional (30%), preferând să opteze pentru o profesie mai prost plătită, dar mai accesibilă. Unii factori inhibitori în acest sens sunt reprezentați de lipsa banilor pentru învățământ sau de incapacitatea învățării în aceleași condiții în care aceste cicluri sunt absolvite de tinerii auzitori.

Distribuția respondenților în funcție de starea civilă se face exclusiv pe categoria de vârstă de 19-27 ani. Cei mai mulți dintre respondenți au declarat că nu sunt căsătoriți și nici nu sunt angajați într-o relație consensuală:

Grafic nr. 6 – Distribuția respondenților în funcție de starea civilă (19-27 ani)

Numărul subiecților necăsătoriți (85%) reprezintă mai mult de trei pătrimi din respondenți. Această dinamică se datorează vârstei (întrucât respondenții nu depășesc vârsta de 27 de ani), dar se poate explica și prin dificultatea indivizilor hipoacuzici de a se angaja în relații de lungă durată și de a întemeia familii. Respondenții căsătoriți (10%) reprezintă a zecea parte din numărul total al subiecților, ceea ce denotă o dinamică pozitivă pentru personae care au depăsit vârsta de 18 ani. Însă trebuie precizat că creșterea numărului persoanelor aflate în relații este direct proporțional cu vârsta înaintată.

Este notabil faptul că în categoria de vârstă de 19-27 de ani ponderea este de:

20 persoane pentru căsătoriți;

170 persoane pentru necăsătoriți;

2 persoane pentru divorțați;

8 persoane pentru cei aflați în uniune consensuală.

Distribuția subiecților în funcție de experiența profesională se va face exclusiv pentru respondenți de 19-27 ani.

Grafic nr. 7 – Distribuția respondenților în funcție de experiența profesională (19-27 ani)

Doar 2 persoane din subiecții participanți la anchetă au propria lor afacere. Această pondere redusă demonstrează că în România încă nu sunt suficiente condiții pentru adaptarea cu succes a tinerilor hipoacuzici la viața cotidiană în perspectiva înființării unei afaceri proprii. În același timp, se remarcă faptul că un sfert din persoanele intervievate sunt fără ocupație profesională. În cazul femeilor care au participat la anchetă, ponderea șomerelor și a casnicelor este de 53%. Multe dintre ele sunt întreținute de soți.

Aproape trei sferturi din respondenți sunt încadrați în câmpul muncii. Astfel se poate demonstra că în București piața muncii este dinamică, iar angajatorii deseori vin în întâmpinarea persoanelor cu deficiențe auditive și le respectă egalitatea de oportunități la angajare. Cei mai mulți respondenți (59%) au experiență profesională de sub 5 ani, iar 15% sunt angajați în câmpul muncii pentru o perioadă mai mare de 5 ani.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de specialitate

Burns George, 101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți, traducere de Fulaș Cristian, Editura Trei, București, 2011.

Ciurcă Vasilică și alții, Sistem de pregătire vocațională pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, Proiect-pilot ”Eco-Training”, Comisia Europeană, București, 2006.

Diaconu Ion, Minoritățile în dreptul internațional contemporan, Editura C. H. Beck, București, 2009.

Miftode Vasile, Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare. Strategii de intervenție și efecte perverse, Editura Lumen, Iași, 2002.

Niemann Sandy, Greenstein Devorah, David Darlena, Să ajutăm copii surzi. Ajutor din partea familiei și a comunității pentru copiii hipoacuzici, Hesperian Foundation, Berkeley, 2004.

Popper Laurențiu, Voiculescu Nicolae, Legislația industrială a muncii, Editura Perfect, București, 2007.

Racu Sergiu, Drepturile omului și problema dizabilităților: reglementări internaționale și naționale privind drepturile omului, destinat persoanelor cu dizabilități si familiilor acestora: ghid, Editura Cartier, Chișinău, 2011.

Rășcanu Ruxandra, Neuropsihofiziologia devianței la adolescenți și tineri, Editura Actami, București, 1999.

Zates Joanne, Advanced Managerial Communication Class notes, Sloan School of Management, Massachusetts Institute of Technology, Cambrige, MA, 1991, п. 34.

Analiza relevanței măsurilor și intervențiilor suport oferite persoanelor cu handicap, FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Diagnostic: exclus de pe piața muncii. Piedici în ocuparea persoanelor cu dizabilități în România, Societatea Academică din România, Alpha Media Print, București, 2009, p. 11.

Transparența decizională în ce privește respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, București, 2009, p. 2.

Acte normative

Legea 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Legea nr. 103 din 8 iulie 2014 pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002.

Surse electronice

Drăgan Flavia, Pericolele Internetului: Copiii cu deficiențe de auz, victimele violenței online, Romania Liberă, 06.06.2013, http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnologie/it-c/pericolele-internetului–copiii-cu-deficiente-de-auz–victimele-violentei-online-303980

Pătru Cristi, Proiecte europene pentru tinerii hipoacuzici, Cuvântul Libertății, 14.02.2015., http://www.cvlpress.ro/14.02.2015/proiecte-europene-pentru-tinerii-hipoacuzici/

UE ratifică prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, Reprezentanța în România a Comisiei Europene, 07.01.2011, http://ec.europa.eu/romania/news/070111_conventie_handicap_ro.htm

Asociația Națională a Surzilor din România, Statut, https://ansrcn.wordpress.com/statut/

Servicii sociale, Agenția Națională a Surzilor din România, https://ansrcn.wordpress.com/servicii-sociale/

Asociatia Audiosofia , ONG , Bucurestihttp://audiosofia.org/identificarea-copiilor-hipoacuzici-cu-potential-ridicat/#prettyPhoto

ANEXE

ANEXA1

Situația ratificării Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități în UE

Sursa – UE ratifică prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, Reprezentanța în România a Comisiei Europene, 07.01.2011, http://ec.europa.eu/romania/news/070111_conventie_handicap_ro.htm

Anexa 2

LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap – Actualizata

Forma sintetică la data 1‐iulie‐2014.

Forma actualizata include modificarile si completarile aduse de catre:

HOTARAREA nr. 10 din 9 ianuarie 2008;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 86 din 24 iunie 2008;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 118 din 1 octombrie 2008;

HOTARAREA nr. 1.665 din 10 decembrie 2008;

LEGEA nr. 207 din 2 iunie 2009;

LEGEA nr. 360 din 20 noiembrie 2009;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 109 din 7 octombrie 2009;

LEGEA nr. 359 din 20 noiembrie 2009;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 84 din 20 septembrie 2010;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 124 din 27 decembrie 2011;

LEGEA nr. 52 din 19 martie 2012;

LEGEA nr. 136 din 18 iulie 2012;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 68 din 14 noiembrie 2012;

LEGEA nr. 197 din 1 noiembrie 2012;

LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013;

LEGEA nr. 55 din 30 aprilie 2014;

LEGEA nr. 67 din 14 mai 2014;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 44 din 27 iunie 2014. Republicată în temeiul art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 275/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 octombrie 2007, dându‐se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006 și a mai fost modificată prin Legea nr. 241/2007 pentru abrogarea unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la plata taxelor vamale ale unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 24 iulie 2007. Conform alin. (2) al art. 23 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008, în cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, după cum urmează: "Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse" cu "Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale"; "Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului" cu "Ministerul Educației, Cercetării și Inovării"; "Ministerul Sănătății Publice" cu "Ministerul Sănătății"; "Ministerul Culturii și Cultelor" cu "Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național"; "Ministerul Transporturilor" cu "Ministerul Transporturilor și Infrastructurii"; Înlocuirea denumirii acestor ministere s‐a realizat direct în textul formei actualizate.

CAPITOLUL I Dispoziții generale, definiții și principii ART. 1 Prezenta lege reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora. ART. 2 (1) Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale. Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 20 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 septembrie 2010. (2) De dispozițiile prezentei legi beneficiază copiii și adulții cu handicap, cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reședința în România. ART. 3 Protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii: a) respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului; b) prevenirea și combaterea discriminării; c) egalizarea șanselor; d) egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă; e) solidaritatea socială; f) responsabilizarea comunității; g) subsidiaritatea; h) adaptarea societății la persoana cu handicap; i) interesul persoanei cu handicap; j) abordarea integrată; k) parteneriatul; l) libertatea opțiunii și controlul sau decizia asupra propriei vieți, a serviciilor și formelor de suport de care beneficiază; m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii; n) protecție împotriva neglijării și abuzului; o) alegerea alternativei celei mai puțin restrictive în determinarea sprijinului și asistenței necesare; p) integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi și obligații egale ca toți ceilalți membri ai societății. ART. 4 Autoritățile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanții societății civile, precum și persoanele fizice și juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligația să promoveze, să respecte și să garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanță cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum și cu celelalte acte interne și internaționale în materie la care România este parte. ART. 5 În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile folosite au următoarele semnificații: 1. acces neîngrădit al persoanei cu handicap ‐ accesul fără limitări sau restricții la mediul fizic, informațional și comunicațional; 2. accesibilitate ‐ ansamblul de măsuri și lucrări de adaptare a mediului fizic, precum și a mediului informațional și comunicațional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esențial de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor persoanelor cu handicap în societate; 3. adaptare ‐ procesul de transformare a mediului fizic și informațional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile și persoanelor cu handicap; 4. adaptare rezonabilă la locul de muncă ‐ totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru, achiziționarea de echipament, dispozitive și tehnologii asistive și alte măsuri asemenea; 5. angajare asistată ‐ opțiunea de angajare care facilitează munca în locuri de muncă obișnuite de pe piața competitivă a muncii și care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă și la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare; 6. asistent personal al persoanei cu handicap grav ‐ persoana care supraveghează, acordă asistență și îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap; 7. asistent personal profesionist ‐ persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condițiile precizate de lege; 8. asistență vie ‐ include asistența animală, ca de exemplu, câinele‐ghid; 9. atelier protejat ‐ spațiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfășoară activități de formare, dezvoltare și perfecționare a abilităților; poate funcționa în locații din comunitate, în centre de zi, în centre rezidențiale și în unități de învățământ speciale; 10. bugetul personal complementar ‐ stabilește limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, în funcție de gradul de handicap, pentru plata taxei de abonament radio/TV, a abonamentului telefonic cu impulsuri incluse și a taxei pentru abonamentul la curentul electric; 11. căi și mijloace de acces ‐ elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice și care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul clădirii; 12. cerințe educative speciale ‐ necesitățile educaționale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educației adaptate particularităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe sau tulburări/dificultăți de învățare, precum și o asistență complexă de tip medical, social etc.; 13. clădiri de utilitate publică ‐ clădirile aparținând instituțiilor publice și private care oferă populației diferite tipuri de servicii; 14. comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap ‐ organul de specialitate fără personalitate juridică în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, ale cărei atribuții principale sunt stabilite prin prezenta lege; 15. contractare ‐ procedura de finanțare/cofinanțare de către autoritățile administrației publice locale a serviciilor sociale publice realizate de furnizorii privați de servicii sociale, acreditați în condițiile legii; 16. dizabilitate ‐ termenul generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare, definite conform Clasificării internaționale a funcționării, dizabilității și sănătății, adoptată și aprobată de Organizația Mondială a Sănătății, și care relevă aspectul negativ al interacțiunii individ‐context; 17. egalizarea șanselor ‐ procesul prin care diferitele structuri sociale și de mediu, infrastructura, serviciile, activitățile informative sau documentare devin disponibile și persoanelor cu handicap; 18. incluziune socială ‐ setul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării și comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale; 19. indemnizație lunară ‐ prestația socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de șanse, asigurarea unei vieți autonome și favorizarea incluziunii lor sociale; 20. integrare socială ‐ procesul de interacțiune dintre individ sau grup și mediul social, prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcțional al părților; 21. însoțitor ‐ persoana care acompaniază persoana cu handicap și care beneficiază de drepturi în condițiile prevăzute de lege; 22. loc de muncă protejat ‐ spațiul aferent activității persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel puțin locul de muncă, echipamentul, toaleta și căile de acces; 23. manager de caz ‐ membrul echipei pluridisciplinare care coordonează, monitorizează și evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum și măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap; 24. plan individual de servicii ‐ documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu și lung, precizând modalitățile de intervenție și sprijin pentru adulții cu handicap, prin care se realizează activitățile și serviciile precizate în programul individual de reabilitare și integrare socială; 25. program individual de reabilitare și integrare socială ‐ documentul elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activitățile și serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială; 26. reprezentant legal ‐ părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile față de persoana cu handicap; 27. șanse egale ‐ rezultatul procesului de egalizare a șanselor, prin care diferitele structuri ale societății și mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap; 28. tehnologie asistivă și de acces ‐ tehnologia care asigură accesul cu șanse egale al persoanelor cu handicap la mediul fizic, informațional și comunicațional; 29. unitate protejată autorizată ‐ operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap.

CAPITOLUL II Drepturile persoanelor cu handicap ART. 6 Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la: a) ocrotirea sănătății ‐ prevenire, tratament și recuperare; b) educație și formare profesională; c) ocuparea și adaptarea locului de muncă, orientare și reconversie profesională; d) asistență socială, respectiv servicii sociale și prestații sociale; e) e locuință, amenajarea mediului de viață personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informațional și comunicațional; f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism; g) asistență juridică; h) facilități fiscale; i) evaluare și reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani. ART. 7 (1) Promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităților administrației publice locale unde își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap și, în subsidiar, respectiv complementar, autorităților administrației publice centrale, societății civile și familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap. (2) În baza principiului egalizării șanselor, autoritățile publice competente au obligația să asigure resursele financiare necesare și să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit și neîngrădit la servicii. ART. 8 (1) Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și celelalte autorități publice centrale și locale au obligația să asigure, potrivit prezentei legi, condițiile necesare pentru integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap. (2) Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap elaborează politici și asigură monitorizarea și controlul respectării drepturilor persoanelor cu handicap. (3) În vederea realizării dispozițiilor prevăzute la alin. (2), Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap poate încheia parteneriate cu organizații neguvernamentale ale persoanelor cu handicap, care reprezintă interesele acestora sau care desfășoară activități în domeniul promovării și apărării drepturilor omului.

Anexa 3. CHESTIONAR

Privind adaptarea tinerilor cu deficiențe auditive la viața cotidiană (educație, integrare socio-profesională)

Se realizează o cercetare privind adaptarea tinerilor cu deficiențe auditive la viața cotidiană (în privința educației și integrării socio-profesionale). Vă rugăm să ne sprijiniți prin completarea acestui chestionar cu opiniile dumneavoastră exprimate in mod liber și cât mai sincer cu putință. La completarea chestionarului, vă sugerăm să bifați varianta de răspuns care corespunde opiniei dumneavoastră.

A. Sex: □ M □ F

B. Vârsta dumneavoastră: □ 10 – 18 ani

□ 19 – 27 ani

C. Studii: □ primare □ gimnaziale □ liceale □ profesionale □ superioare

D. Starea civilă (fără răspuns pentru 10-18 ani):

□ uniune consensuală (concubinaj)

□ căsătorit/ă

□ necăsătorit/ă

□ divorțat/ă

E. Experiența profesională (fără răspuns pentru 10-18 ani):

□ Șomer/ă

□ Casnic/ă

□ Angajat sub 5 ani

□ Angajat peste 5 ani

□ Patron

F. Întrebări pentru 10-18 ani

1. Credeți că nevoia de dragoste și securitate este cel mai bine împlinită în familie?

□ Deloc de acord

□ Dezacord parțial

□ Nici acord nici dezacord

□ Acord parțial

□ Acord total

□ Nu știu

2.Care este atitudinea prietenilor/rudelor/cunoștințelor față de copilul dumneavoastră?

□ Pozitivă

□ Negativă

□ Neutră

3.Care este atitudinea colegilor de clasă față de copilul dumneavoastră

□ Pozitivă

□ Negativă

□ Neutră

4.Permite organizarea actuală a sistemului de învățământ din România promovarea educației integrate?

□ Deloc de acord

□ Dezacord parțial

□ Nici acord nici dezacord

□ Acord parțial

□ Acord total

□ Nu știu

5.Atitudini față de problematica integrării tinerilor cu deficiențe auditive în școli

□ Școlarizarea copiilor se face mai bine în școala specială

□ Școlarizarea copiilor se face mai bine în clase speciale din școli obișnuite

□ Școlarizarea copiilor se face mai bine în clase obișnuite

6. În ce măsură ați fost ajutat/ă de autorități competente în privința incluziunii copilului dumneavoastră?

□ În foarte mică măsură

□ În mică măsură

□ În mare măsură

□ În foarte mare măsură

7. În ce măsură ați fost ajutat/ă de asociații, ONG-uri în privința incluziunii copilului dumneavoastră?

□ În foarte mică măsură

□ În mică măsură

□ În mare măsură

□ În foarte mare măsură

8. Veți sprijini copilul dumneavoastră să-și continue studiile?

□ Da

□ Nu

□ Nu știu

G. Întrebări pentru 19-27 ani

1. Credeți că nevoia de dragoste și securitate este cel mai bine împlinită în familie?

□ Deloc de acord

□ Dezacord parțial

□ Nici acord nici dezacord

□ Acord parțial

□ Acord total

□ Nu știu

2. Care este atitudinea prietenilor/rudelor/cunoștințelor fără dizabilități față de dumneavoastră?

□ Pozitivă

□ Negativă

□ Neutră

3. Care este atitudinea prietenilor/rudelor/cunoștințelor cu dizabilități față de dumneavoastră?

□ Pozitivă

□ Negativă

□ Neutră

4. Care este atitudinea colegilor (facultate, muncă etc) față de dumneavoastră?

□ Pozitivă

□ Negativă

□ Neutră

5. În ce măsură ați fost ajutat/ă de autorități competente în privința formării educaționale/profesionale?

□ În foarte mică măsură

□ În mică măsură

□ În mare măsură

□ În foarte mare măsură

6. În ce măsură ați fost ajutat/ă de asociații, ONG-uri în privința dezvoltării socio-profesionale?

□ În foarte mică măsură

□ În mică măsură

□ În mare măsură

□ În foarte mare măsură

7. Credeți că în următorii 5-10 situația tinerilor cu deficiențe auditive în România se va schimba în:

□ Bine

□ Rău

□ Nu știu

VĂ MULȚUMIM PENTRU TIMPUL ACORDAT!