Adaptarea Ofertei Turistice LA Exigentele Turismului Montan Predeal
CAPITOLUL 1:
CONȚINUTUL ȘI PARTICULARITĂȚILE
SERVICIILOR TURISTICE ..5
1.1 Turismul – activitate specifică de servicii 5
1.2 Conținutul și structura serviciilor turistice …9
1.3 Particularitățile și clasificarea serviciilor turistice .16
1.4 Principalele forme de turism …31
1.5 Turismul montan 32
CAPITOLUL 2:
PREZENTAREA STAȚIUNII TURISTICE PREDEAL
ȘI A COMPLEXULUI CLĂBUCET – SOSIRE ..35
2.1 Descrierea stațiunii Predeal 35
2.2 Baza tehnico-materială a stațiunii Predeal ..39
2.3 Descrierea complexului Clăbucet-Sosire 46
CAPITOLUL 3:
ANALIZA ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE ÎN CADRUL
COMPLEXULUI CLĂBUCET-SOSIRE .53
3.1 Analiza indicatorilor circulației turistice 54
3.2 Analiza indicatorilor economico-financiari 59
CAPITOLUL 4:
CĂI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A ACTIVITĂȚII TURISTICE ÎN CONCORDANȚĂ CU TENDINȚELE EXISTENTE
PE PIAȚA TURISMULUI INTERNAȚIONAL ..85
4.1 Prezentarea stațiunilor turistice Bansko și Chamonix 85
4.2 Căi de îmbunătățire a portofoliului de oferte turistice
din stațiunea Predeal …93
4.3 Propunere de introducere a unui program de fidelizare
pentru clienții complexului Clăbucet – Sosire din Predeal 98
PROPUNERI ȘI CONCLUZII .101
BIBLIOGRAFIE
ANEXE 110 pag
=== ANEXE1 ===
ANEXE
ANEXA 1: Hoteluri existente în Predeal
Hotel Adresa Nr Locuri Tarif
ANEXA 2: Vile existente în Predeal
Vila Adresa Nr Locuri Tarif
Cele 66 de vile prezentate dispun de un număr mediu de 7 camere având tarife cuprinse între 5 și 30 de euro / zi / turist.
ANEXA 3: Cabane existente în Predeal
Cabana Acces Altitudine Locație
=== CAP 2 ===
CAPITOLUL 2
PREZENTAREA STAȚIUNII TURISTICE PREDEAL
ȘI A COMPLEXULUI CLĂBUCET SOSIRE
Valea Prahovei constituie un adevărat paradis al schiului românesc, culminând cu Predealul, una dintre cele mai cunoscute stațiuni montane de la noi. Renumit pentru peisajele superbe și pentru condițiile deosebite de practicare a sporturilor de iarnă, Predealul, orașul cu cea mai mare altitudine din România, este locul ideal pentru iubitorii sporturilor de iarnă, zăpada persistând aici mai mult de 100 de zile pe an.
2.1. Descrierea stațiunii Predeal
Favorizat din vremuri străvechi ca teritoriu de graniță, la fel ca Branul, între ținuturile Valahiei și ale Ardealului, protejat de vârfurile ascuțite ale Bucegilor pierdute în înalțimile cerului, cu cei 2508 m altitudine ai vârfului Omu, Predealul deschide cursul epic pe șoseaua ce altă dată era doar o cărare, șerpuind printre așezările omenești, care aveau să primească apoi denumiri ca Azuga, Poiana Țapului și Sinaia.
În 20.05.1912 se semnează actul de naștere al comunei Predeal, urmând ca în 1935 să fie declarat oraș iar, în 05.05.1992 prin Hotărârea de Guvern nr. 226, se aprobă organizarea orașului Predeal ca stațiune climaterică având în componență localitățile Predeal, Pârâul Rece, Timișul de Jos și Timișul de Sus.
Suprafața totală declarată la acea vreme era 5839 ha, din care :
– agricol – 877 ha cu 9 ha arabil si 794 ha pășune
– neagricol – 4962 ha din care : 3756 ha păduri
231 ha ape
82 ha drumuri
185 ha domeniu schiat
708 ha neproductiv
Dotări edilitare : – rețea electrică – racordată la sistemul energetic național prin
intermediul unei stații de 110 / 6 kw – 2×10 Mw
– alimentarea cu gaz metan – racordată la magistrala de pe Valea Râșnovului.
– alimentarea cu apă – rețeaua de alimentare cu apă s-a făcut în 1918.
Canalizarea. În anii 1956-1968 intra în funcțiune stația de epurare cu treaptă mecanică, situată în cartierul Malul Ursului – stație ce în 1995 își mărește capacitatea prin completare cu un sistem de tratare biologică devenind cea mai modernă din Balcani. Rețele de canalizare sunt intr-o continuă dezvoltare; în perioada 1993-1994 se mărește sistemul colector al orașului, atingând acum 3 km, iar rețelele de canalizare 12,9 km.
Pârâul Rece – nu are încă rețea publică de alimentare cu apă și nu are nici canalizare ;
Timișul de Jos – alimentat cu apă din zona Lamba, lipsit de canalizare.
Timișul de Sus – alimentat cu apă din Predeal, lipsit de canalizare.
Tabelul 2.1. Populația orașului Predeal
Sursa: Monografia orașului Predeal
Tabelul 2.2 Numărul gospodariilor și al locuințelor
Sursa: Monografia orașului Predeal
Tabelul 2.3. Populația activă a Predealului
Sursa: Monografia orașului Predeal
Accesul autorutier, ferovial facil și posibilitațile actuale de cazare au făcut ca Predealul să atragă din ce în ce mai mulți turiști și să îsi delimiteze clar calitatea de stațiune climaterica, loc ideal pentru turismul de sejur, vara si iarna, fără a exclude turismul itinerant (autorutier si drumeție montană).
Importanța sa turistică provine însă din faptul că, situat în creierul munților, la peste 1000 m altitudine, se bucură de condițiile unui mediu foarte puțin afectat de prezența omului. Pădurea este exploatată rațional și ocupă aproape integral arealul inițial, râurile sunt nepoluate, vânatul este ocrotit. Construirea șoselei și a căii ferate, dezvoltarea localitații Predeal, a cărei vechime abia depășește un secol și jumatate, amenajarea pârtiilor de schi și construcția telefericelor au provocat modificări minime mediului natural. În general regiunea s-a amenajat “cu măsura”, orașul de azi și construcțiile menționate înscriindu-se armonios în peisajul natural.
Prin poziție și caracteristici, Predealul reprezintă una dintre cele mai renumite stațiuni montane din Romania, o mare vitrină a frumosului, mărturie a ceea ce poate oferi generozitatea naturii.
Așezat la 25°26’ longitudine estica și 45°30’ latitudine nordică, în partea sudică a județului Brașov, la limita cu județul Prahova la cumpăna apelor dintre bazinele Prahovei și Timișului, Predealul se mărginește la sud cu orașul Azuga, la sud – vest cu orașul Bușteni, la nord – vest cu orașul Râșnov, la nord cu teritoriul orașului Brașov, iar la nord – est cu teritoriul orașului Săcele. Astăzi orașul formează un singur trup, sub forma de poligon regulat cu 10 laturi, pe o suprafață 5839 ha, care se întinde de la sud spre nord pe o lungime de 6 km iar de la est la vest pe o întindere de 15 km, suprafața locuită fiind de 78047 m² și în continuă creștere.
Salba de munți ce inconjoară Predealul este formată din Piatra Mare, 1843m, la nord, Gârbova, cu vârful Neamțu, 1923m, la est si sud, Bucegi, cu vărful Omu, 2508m, la sud vest si Postăvarul, 1799m, la nord vest. Între masivele Postăvarul și Piatra Mare, la nord, masivele Bucegi și Gârbova / Baiului la vest si est, se distinge o regiune mai joasă cu altitudine de 1000 – 1400m care față de relieful înalt înconjurător constituie o adevarată depresiune înclinată spre vest către șesul Bârsei.
Predealul aparține Bazinului Ialomița. Râul Prahova, afluent al Ialomiței, izvorește din zona actualului stadion, la latitidinea de 1046m și relativ aproape de izvor, întâlnește apele Puriștioaca (sau Poliștoaca), Teascului si Joiței.
Valea Puriștoaica își are obârșia în apropierea cotei de 1114m, la est de culmea Cioplei. Șoseaua care insoțește această vale a fost construită în anul 1915.
Cea de-a doua vale, Teascul, izvorăște din culmea Clăbucetul Taurului prin două izvoare ce străbat stâncile calcaroase de la sud spre nord. Pe vremuri, la oprirea în stația Predeal, locomotivele cu aburi se alimentau cu apă din această vale..
În partea dreaptă Valea Prahovei primește doar puține izvoare, ce se scurg prin Valea lui Arsenie, iar pe stânga Pârâul lui Zangor și Pârâul Cărbunarului.
Înainte ca Prahova să se unească la vest cu apa Râșnoavei, unită la rândul ei cu Leuca, ea mai primește pe stânga și Pârâul Mănăstirii (I se spune Pârâul Popii) ce vine din culmea Clăbucetul Taurului se scurge pe la sud de mănăstire și adună izvoarele minerale din apropiere.
Râșnoava izvorește la altitudinea de 1110m, prin cinci izvoare din culmile Râșnoava. Prin stânga primește mai multe cursuri afluente ce îi măresc debitul: Sipotele, Stâna Mare, Pârâul Stânei Mici, Pârâul din Valea Merișorului și altele. Prin afluenții din partea dreaptă Valea Brădetului și La Cleste albia sa se mărește în continuare.
Astfel mărită, Prahova primește apoi apele ce vin de pe Valea Olaresei, și Valea lui Vlad, precum și pe cele din Valea Ursului Mare si Valea Ursului Mică, ce își au izvoarele în versantul vestic al muntelui Clăbucetul Taurului, după care intră pe teritoriul orașului Azuga.
Câteva date despre apele minerale din zona orașului Predeal, ape semnalate înca din 1760, dar niciodată exploatate:
– Izvorul Câmpineanu: apa clorurată, slab bicarbonată sodică hipotonă (3650 litri/24 ore).
– Izvorul Valea Râșnovului: apa clorurată, iodată ,bromurată, slab bicarbonată, sodică concentrată.
– Izvorul Teascu :apa clorurată, iodată, bicarbonată, sodică, slab feruginoasă, hipotonă (6255 litri / 24 ore)
Tot de Predeal prin Timișul de Sus și Timișul de Jos, două localități ce aparțin Predealului, ține și Valea Timișului din bazinul Oltului, ce desparte Postăvarul, la vest, de Piatra Mare, la est. Timișul are o rețea hidrigrafică densă ale căror particularități reflectă condițiile fizico-geografice în care s-a format. Pâraiele afluente Timișului își au obărșiile în jurul altitudinii 1600m. Cursurile superioare sunt intermitente, au caracter torențial și prezintă în profil longitudinal numeroase cascade. În porțiunile care străbat calcare sau stive mai groase de grohotișuri se pierd în subteran pentru a apărea în aval sub forma unor izvoare puternice. Afluenți ai Timișului, la vest, sunt Vlădetul, Valea Calului, Lapiașul de Sus, Valea Postăvarului, Valea Draga, Lamba Mare, Vama, Varna, Valea Lunga iar la est Timișul Mic.
2.2. Baza tehnico materială a stațiunii turistice Predeal
Desfășurarea activității turistice presupune existența, alături de elementele de atracție, a unor resurse materiale adecvate, capabile să asigure satisfacerea cerințelor turiștilor pe durata și cu ocazia realizării voiajelor. Aceste mijloace cunoscute sub denumirea generică de baza tehnico-materială,se prezintă într-o structură diversă (unități de cazare și alimentație publică, mijloace de transport, instalații de agrement etc.), adaptată specificului nevoilor turiștilor, funcțiilor economice și sociale ale turismului.
Componentă a ofertei turistice, baza tehnico-materială joacă un rol important în organizarea și dezvoltarea turismului. Astfel, dimensiunile și structura sa, nivelul etnic al echipamentelor determină nemijlocit accesul și prezența turiștilor într-o anumită zonă, amploarea fluxurilor și gradul de mulțumire a călătorilor. Totodată, creșterea și modernizarea dotărilor materiale antrenează o intensificare a circulației turistice.
Pornind de la diversitatea echipamentelor turistice, analiza acestora și întelegerea rolului lor în desfașurarea activitații obligă la abordarea lor diferențiată pe categorii omogene.
În teoria și practica de specialitate exista mai multe modalități de structurare a componentelor bazei tehnico-materiale a turismului. Cea mai importantă și frecvent utilizată clasificare folosește drept criteriu destinația principală1 și delimitează două mari categorii: baza tehnico-materială specific turistică si baza tehnico-materială (infrastructura). În prima grupă se încadrează resursele materiale care își datorează existența activității turistice – sunt destinate exclusiv turiștilor – iar în cea de-a doua sunt cuprinse dotările cu statut independent de domeniul turismului, dar care sunt utilizate și pentru nevoile acestuia; cu alte cuvinte, aceste echipamente sunt destinate în egală măsură rezidenților și turiștilor. Dotările specific turistice sunt reprezentate de rețeaua unitaților de cazare, o parte din rețeaua unitaților de alimentație, mijloacele de transport din structura turismului – în principal, rutiere și pe cablu -, instalațiile de agrement și cele specifice tratamentului balneo-medical, satele turistice și satele de vacanța, ca mijloace complexe și particulare. În infrastructură sunt cuprinse: căile de comunicație și mijloacele de transport în comun, urban și interurban, rețeaua de telecomunicații, unitățile comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamentele tehnico-edilitare etc.
1 R. Minciu: Economia Turismului, Editura Uranus, București 2001, pag. 178
În stațiunea Predeal există o multitudine de spații de cazare care se împart în hoteluri, vile și cabane. Astfel, turistul are o gamă foarte largă de alegere a locului unde dorește să se cazeze, existând o diversitate mare de unitați de cazare, de la hoteluri de 3 stele până la cabane turistice. În ceea ce privește unitățile de alimentație publică există, pe lângă restaurantele din incinta hotelurilor și restaurante de sine stătătoare.
O altă componentă a bazei tehnico-materiale a turismului o reprezintă unitățile de alimentație. Acest segment este alcătuit din unitățile cu profil complex, menite să asigure atât condiții de servire a mesei, cât și de divertisment cu o varietate tipologică și de confort similară celei hoteliere funcționând cel mai adesea, într-o relație de interdependență cu unitățile de cazare.
Unitățile de alimentație pot fi abordate atât în calitate de componentă înseparabilă a produsului hotelier, cât și ca unități de alimentație independente, neintegrate într-un hotel – ca expresie a concurenței pentru sectorul serviciilor de alimentație din hotel.
Alimentația publică se individualizează ca o componentă distinctă a economiei, orientată spre satisfacerea nevoilor de consum – în principal, de hrană – ale populației, având un rol important în viața economică și socială. Dacă apariția acestei activități este rezultatul adâncirii diviziunii muncii, dezvoltarea ei în ritmuri înalte este consecința directă a modificărilor intervenite în concepția oamenilor cu privire la modul de viață și de acoperire a trebuințelor. Astfel, pregătirea și distribuirea hranei părăsesc treptat, pentru segmente tot mai largi ale populației, sfera îndeletnicirilor casnice și se constituie într-o activitate de sine stătătoare, realizată de unități economice specializate.
Unitățile de alimentație publică specializate trebuie să întrunescă și câteva trăsături specifice cum ar fi:
să fie prezente în toate momentele cheie ale consumului turistic: puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinație și sejur, locuri de agrement;
altă trăsătură și cerință în același timp este dată de necesitatea prezenței unei tipologii largi de unități de alimentație publică, în măsură să satisfacă o paletă diversificată de trebuințe;
în cazul turismului balneo-medical, unitățile de alimentație publică sunt chemate să contribuie nemijlocit la reușita tratamentului;
necesitatea de a răspunde în egală măsură cerințelor turiștilor autohtoni și străini.
Considerată, din punct de vedere economic și social, drept un stadiu avansat de pregătire a hranei pentru populație, alimentația publică este influențată, în evoluția sa, de nivelul de dezvoltare economică, de condițiile de viață și muncă ale oamenilor, de structura demografică, profilul ocupațional și mentalitatea locuitorilor. De asemenea, o contribuție importantă la dinamica sa revine fenomenului turistic, respectiv amplorii, ritmurilor și orientărilor acestuia.
Domeniu destinat, prin conținutul său, tuturor segmentelor de consumatori (rezidenți și turiști. personal lucrător, persoane aflate temporar în serviciul militar, în spitale și unități de ocrotire socială), de unde și denumirea de alimentație publică, acesta prezintă o serie de particularități și forme distincte de organizare.
În privința conținutului, alimentația se caracterizează prin complexitate, în sensul că reunește într-un tot unitar activități independente, identice sau comparabile cu cele din alte ramuri ale economiei. Astfel, potrivit opiniei specialiștilor, alimentația se poate diviza în 3 activități:de producție, de comercializare și de servire.
Activitatea de producție asigură realizarea preparatelor culinare și de cofetărie prin transformarea unor materii prime, de origine vegetală și animală al căror consum nu este posibil fără o prelucrare prealabila de tip industrial sau casnic.
Activitatea de comercializare este continuarea firească a celei de producție, prin intermediul ei se asigură vânzarea, desfacerea către consumatori a preparatelor obținute în compartimentele de producție, dar și a altor produse, preparate sau nepreparate.
Activitatea de servire este strâns legată de procesul de comercializare a produselor specifice (preparate culinare, de cofetărie, băuturi). Ea are ca obiectiv crearea condițiilor și facilităților pentru consumul imediat și local al acestora. În mod concret este vorba de asigurarea confortului necesar servirii mesei, a unei ambianțe plăcute, a unei atmosfere de relaxare și distracție , precum și oferirea de prestații specifice, menită să răspundă cerințelor particulare a diferitelor categorii de clienți.
Interesul tot mai mare față de servirea mesei în afara domiciliului este determinat, în mod deosebit, de avantajele oferite de sectorul alimentației publice referitoare la comoditate și varietate sortimentală, calitate superioară a preparatelor, economicitate și accesibilitate.
În stațiunea Predeal există peste 50 unități de alimentație un număr total de 1800 de locuri. Pe lângă restaurantele din incinta unităților de cazare, există și unități de alimentație publică de sine stătătoare.
Tabelul 2.4. Restaurante de sine stătătoare existente în Predeal
Nr.crt Denumirea Adresa Nr locuri Specific
Mijloacele de agrement reprezintă o altă componentă bine definită a bazei tehnico-materiale proprii turismului; aceste echipamente au ca obiectiv crearea condițiilor pentru distracție și recreere, pentru petrecerea plăcuta a timpului liber.În concordanță cu varietatea destinațiilor de vacanță, cu diversitatea gusturilor și preferințelor turiștilor, mijloacele de agrement se prezintă, din punctul de vedere al conținutului, într-o gamă foarte largă și anume: terenuri de sport, săli de jocuri (mecanice, calculatoare, bowling) sau polivalente (spectacole, expoziții, concursuri), parcuri de distracție, centre de echitație, pârtii de schi, cluburi, cazinouri, discoteci.
Agrementul turistic se poate defini prin ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor și formelor oferite de unități, stațiuni sau zone turistice capabile să asigure individului sau unor grupuri sociale o stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei împliniri, să lase o impresie și amintire favorabilă.
Ofertele de agrement disponibile în Predeal sunt:
– O piscină în cadrul hotelului Orizont și una în aer liber la Geisser;
– Săli de saună și fitness la hotelurile Orizont, Carmen, Premier, Belvedere;
– Sala de bowling la Casa Tărănească;
– Săli de billiard la hotelurile Carmen, Belvedere, Premier, Fulg de Nea și altele;
– Discoteci la hotelurile Belvedere, Meteor, Pârâul Rece, The Ofice;
– Terenuri de volei și baschet la Pârâul Rece;
– Terenuri de tenis la hotel Orizont și Fulg de Nea;
– Centru de echitație la Fulg de Nea;
– Zone cu practicare de alpinism în Cheile Râșnoavei, Piatra Mare și Bucegi;
– Sărituri de la 150m cu coarda elastică (bungee jumping), în cheile Râșnoavei
– Patinoar la hotelul Fulg de Nea;
Pentru sezonul de iarnă un loc distinct în oferta de agrement a stațiunii revine domeniului schiabil. Acesta se compune din 8 pârtii de schi dintre care Subteleferic, Clăbucet Sosire și Clăbucet Variantă au fost dotate cu tunuri de zăpadă artificială, din decembrie 2002 pentru a prelungi sezonul de schi cu până la 50 de zile (în condițiile unei temperaturi și a unei umidități scăzute). De asemenea, pe pârtia Clăbucet-Sosire se poate schia până la orele 23 datorită instalației de nocturnă.
Tabelul 2.5. Pârtiile de schi din Predeal
Sursa: Centrul de Informare și Promovare a Turismului, Predeal
Pârtia Clăbucet – Sosire (noaptea)
Instalațiile de transport pe cablu existente în stațiune, care deservesc pârtiile sunt în numar de 7, având în componență 2 telescaune, 4 teleschiuri și 1 babyschiu. Lungimea totala a instalațiilor fiind de 5402m, cu o capacitate de 3400 de persoane/h..
Tabelul 2.6. Instalații de transport pe cablu
Sursa: Centrul de Informare și Promovare a Turismului, Predeal
Tabelul 2.7. Tarife practicate la transportul pe cablu în sezonul 2004-2005
Sursa: Centrul de Informare și Promovare a Turismului, Predeal
NOTĂ: Cartela anulează 1 punct la Teleschi și 2 puncte la Telescaun
Oferta specifică sezonului rece oferă posibilități precum:
practicarea schiului de fond pe pârtiile cu diferite grade de dificultate, fiind asigurat transportul cu mijloace de transport pe cablu;
practicarea săniușului pe pârtiile special amenajate;
practicarea patinajului pe patinoarul artificial;
plimbări cu sănii trase de cai;
învățarea schiului cu instructori de specialitate în cadrul școlii de schi specializată atât pentru începători cât și pentru avansați; centre pentru închirierea materialelor sportive:
Tot din categoria ofertelor de agrement fac parte și următoarele trasee turistice:
1.Cabana Cioplea—Cabana Susai ( marcaj dungă roșie ).
2.Predeal-Fosta cabană Clăbucet-Plecare-Cabana Gârbova-Azuga-Predeal.(marcaj triunghiul albastru).
3.Predeal-Pârâul rece-Cabana Trei Brazi-Predeal (marcaj cruce albastră).
4.Pârâul Rece-Cabana Cheia-Cheile Râșnovului-Pârâul Rece (DN 73A marcaj trunghi galben)
5. Pârâul Rece- Cabana Trei Brazi- Cheile Râșnovului- Dealul de Mesteacăn- Pârâul Rece (marcaj cruce albastră)
6.Predeal-Cabana Diham-Valea Leucii-Predeal (marcaje punct roșu, dungă roșie)
7.Predeal-Gâlma Mare-Calea Râșnoavei-Vârful Fitifoiu-Predeal (marcaj crucea albastră)
Stațiunea Predeal este însă locul ideal și pentru petrecerea lunilor de vară. Clima de munte (cu aer bogat în ozon), potecile marcate ce îi conduc pe amatorii de drumeții la diverse cabane oferind peisaje uimitoare precum și unitățile de cazare confortabile, justifică pe deplin renumele acestei stațiuni.
Stațiunea este recomandată pentru odihna activă (sport și agrement), având efecte terapeutice asupra sistemului nervos central cu influențe pozitive asupra tuturor funcțiilor vitale. Se pot practica drumeții montane în masivele din împrejurimi, tenis de câmp, minigolf și handbal pe terenurile amenajate în apropierea hotelurilor;
Alergarea și mersul pe jos sunt favorizate de terenul cu pante reduse și de numeroasele alei străjuite de păduri de conifere;De asemenea, Predealul poate găzdui diferite consfătuiri, întruniri, simpozioane pentru grupuri de 150-200 de persoane, asigurându-se cazarea, masa și săli de conferință la care se adaugă seara și la sfârșit de săptămână, variate programe de agrement și excursii.
2.3. Descrierea complexului Clăbucet Sosire
Complexul Clăbucet Sosire este amplasat la baza pârtiei de schi din Predeal și a fost construit de către stat în anul 1967, pe terenul acestuia. Are în compunere hotelul Premier***, Cabana Clăbucet***, barul schiorilor și o clădire în care se află servicii auxiliare și salvamont.
Societatea comercială care administrează complexul se numește “PAVCRIB CLĂBUCET-SOSIRE” SRL, cu sediul în Predeal, Clăbucet Sosire, Județul Brașov cu număr de înregistrare la registrul comercial J08/34571/1992; număr cod fiscal R2739892 și obiect de activitate: turism, activitate hotelieră, alimentație publică, închirieri material sportiv, agrement.
Societatea a fost înființată în anul 1992 de către dl.Vasile Pavăl, administratorul actual. În anul 1998, acesta a încheiat un contract de leasing cu societatea pe acțiuni Predeal S.A. (fostul oficiu județean de turism), prin care a preluat în leasing Complexul Clăbucet sosire format din urmatoarele active:
-cabana Clăbucet sosire cuprinzând: hotel cu camere, încadrat la categoria o stea, restaurant categoria a II-a cu o sală mare și una mai mică.
-o clădire în care se aflau servicii auxiliare și salvamont
Tot în același an 1998, se semnează și contractul de leasing cu clauză finală de cumpărare pentru:
-cabana Clăbucet sosire
-clădirea pentru servicii auxiliare
-terenul aferent
În primăvara anului 2002 au avut loc ample lucrări de modernizare care au vizat:
renovarea cabanei Clăbucet și reclasificarea ei de la 2 la 3***
extinderea capacității restaurantului din incinta hotelului Premier de la 25 la 40 de locuri
construirea restaurantului cu specific românesc Clăbucetul Taurului având o capacitate de 120 locuri
reamenajarea clădirii pentru servicii auxiliare și construirea la etajul acesteia a barului schiorilor
Hotel Premier*** dispune de 12 camere duble și 4 apartamente o capacitate de 40 de locuri, prevăzute pe două nivele, restaurant, sală de conferințe, bar de zi, sală de exerciții fizice, saună, două jacuzzi.
Un apartament este format dintr-o sufragerie, un dormitor și un grup sanitar. Sufrageria este alcătuită dintr-un pat dublu extensibil, 2 noptiere, un dulap, o toaletă, o masă de televizor cu televizor, balcon, telefon internațional, două scaune și un minibar. Dormitorul este alcătuit dintr-un pat matrimonial, 2 noptiere, o masă de televizor cu televizor, un dulap. Grupul sanitar este alcătuit dintr-o chiuvetă cu oglindă, un w.c. și o cabină de duș.
Tariful practicat în perioada 06.01.2005 – 15.04.2005 a fost de 1.700.000 lei.
O cameră dublă este formata dintr-un dormitor și un grup sanitar. Dormitorul este alcătuit dintr-un pat matrimonial, două noptiere, masa de televizor cu televizor, telefon, frigider, balcon, toaletă, două scaune, un minibar, iar dulapul se afla in holul din apropierea dormitorului. Grupul sanitar este alcătuit dintr-o chiuvetă cu oglindă, un w.c. și o cabină de duș. Tariful practicat în perioada 06.01.2005 – 15.04.2005 a fost de 1.200.000 lei.
Restaurantul din incinta hotelului este de categoria trei stele cu o capacitate de 40 de locuri, având 8 mese a câte 5 locuri fiecare și un bar care să deservească clienții restaurantului.
Complexul dispune de două săli de conferință:
– una în incinta hotelului Premier cu o capacitate de 25 de locuri și are în dotare un videoproiector, un video și un televizor, închiriată la tariful de 140 euro/zi
– cealaltă apartine de cabana Clăbucet avănd aceleași dotări dar o capacitate de 60 de locuri și un tarif de închiriere de 160 euro/zi.
Barul de zi are capacitatea de 20 de locuri și dispune de o masă de biliard pusă gratuit la dispoziția clienților cu condiția să consume produse de la bar.
Sala de exerciții fizice, sauna și cele două jacuzzi se pot folosi numai sub supravegherea unui cadru medical, care dă indicații și explicații tuturor turiștilor dornici de unul din aceste servicii oferite de către hotel la prețul de 300.000 lei/zi sau 1.500.000 lei abonament cu 6 intrări.
Spălătoria și călcătoria sunt dotate la standarde ridicate, ele deservind cele două hoteluri aparținând complexului Clăbucet Sosire. Clienții din ambele hoteluri pot să le folosească la prețuri cuprinse între 100.000 și 400.000 lei în funcție de haine, preferințe și durată.
Cabana Clăbucet Sosire*** dispune de 20 de camere duble, 2 apartamente și 4 camere pentru cazarea angajaților, prevăzute pe două nivele, două restaurante, sală de conferință și bar de zi. Capacitatea spațiilor de cazare oferite turiștilor este de 48 de locuri.
Un apartament este format dintr-o sufragerie, un dormitor și un grup sanitar. Sufrageria este compusă dintr-un pat dublu extensibil, două noptiere, un dulap, un bar, o masă de televizor cu televizor, frigider, telefon internațional, o masă cu șase tabureți, balcon. Dormitorul este alcătuit dintr-un pat dublu, două noptiere, o comodă, o masă, televizor și doi tabureți. Grupul sanitar este alcătuit dintr-o chiuvetă cu oglindă, un w.c. și o cabină de duș.
O cameră dublă este formata dintr-un dormitor și un grup sanitar. Dormitorul este format dintr-un pat matrimonial, două noptiere, doi tabureți, o toaletă, o masă cu televizor, iar dulapul se află pe holul din apropierea dormitorului. Grupul sanitar este alcătuit dintr-o chiuvetă cu oglindă, un w.c. și o cabină de duș.
Tariful de închiriere în perioada 06.01.2005 – 15.04.2005 a fost de 1.900.000 lei pentru apartament și 1.300.000 lei pentru o cameră dublă.
Cele două restaurante din incinta cabanei Clăbucet Sosire sunt:
– un restaurant cu o capacitate de 80 de locuri care iarna este transformat în linie de autoservire, iar în restul anului este destinat pentru servirea micului dejun.
– cel de-al doilea este un restaurant cu specific românesc cu o capacitate de 120 de locuri, construit în locul unei discoteci și purtând numele zonei – Clăbucetul Taurului.
Barul de zi are o capacitate de 16 locuri dispunând și de o terasă acoperită cu o capacitate de 120 de persoane, încălzită artificial și pusă în funcțiune numai în sezonul de iarnă. De asemenea tot în incinta complexului există și trei chioșcuri care servesc dulciuri și băuturi alcoolice, calde și răcoritoare.
Clădirea în care se află serviciile auxiliare și salvamontul cuprinde un centru de închiriat schiuri, garderobă, magazin cu haine de iarnă deschis doar în sezon, salvamont și o toaletă.
=== cap 3 ===
CAPITOLUL 3
ANALIZA ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE ÎN CADRUL COMPLEXULUI CLĂBUCET SOSIRE
Activitatea turistică, prin complexitatea ei determină existența unui sistem de indicatori prin care pot fi reflectate fenomenele și aspectele specifice domeniului turistic. Aceștia pot fi clasificați în:
indicatori principali, al căror obiectiv îl reprezintă oferta și cererea;
indicatorii corelației, care exprimă gradul de utilizare al bazei tehnico-materiale;
indicatorii acțiunii economice propriu-zise, care reflectă interdependențele dintre turism și economia națională în ansamblu;
indicatori utilizării forței de muncă, care fac posibilă cunoașterea și utilizarea corespunzătoare a forței de muncă.
Prin prisma acestor indicatori se obțin următoarele grupe ale indicatorilor cantitativ -calitativi ai sectorului turistic:
indicatorii cererii turistice globale;
indicatorii ofertei turistice;
indicatorii inter-relației cerere-ofertă;
indicatorii acțiunii economice cu specific turistic;
indicatorii densității turistice;
indicatorii potențialului turistic al piețelor;
indicatorii atragerii și întrebuințării forței de muncă.
Indicatorii fizici primari ai circulației turistice pot fi considerați numărul sosirilor, al înnoptărilor, durata medie a sejurului, coeficientul de utilizare a capacității de cazare, sezonalitatea circulației turistice.
3.1. Analiza indicatorilor circulației turistice
Numărul de turiști () este un indicator cantitativ-sugestiv pentru exprimarea interesului pe care îl prezintă o anumită destinație în rândul turiștilor
Tabelul 3.1. Numărul turiștilor cazați la complexul turistic Clăbucet Sosire
Sursa: Centrul de Informare și Promovare a Turismului, Predeal
În tabelul 3.1 am constatat că cel mai ridicat număr al turiștilor sosiți, atât români cât și străini este atins în anul 2003. De asemenea, în 2002 față de 2001 numărul total al turiștilor a crescut cu 18,5%. În 2003 numărul acestora a crescut cu 54,2% față de 2002 și cu 82,8 % f ață de 2001, în timp ce în 2004 față de 2003 sosirile de turiști au scăzut cu 52,7 %.
Grafic, datele se prezintă astfel:
Fig. 3.1. Evoluția numărului de turiști în perioada 2001 – 2004
Numărul înnoptărilor sau zile – turist se poate calcula ca produs între numărul turiștilor și durata medie a activității turistice exprimate în zile.
Tabelul 3.2. Numărul înnoptărilor în perioada 2001- 2004
Sursa: Centrul de Informare și Promovare a Turismului, Predeal
Din tabelul de mai sus am constatat că în perioada analizată înnoptările înregistrează aceeași tendință crescătoare ca și numărul de turiști, pânâ în anul 2003. Față de 2002 au crescut cu 18,4% și cu 57,8% față de 2001 după care urmează o ușoară scădere în anul 2004 față de 2003 cu 58,4 %.
Sub formă de grafic, datele analizate se prezintă astfel:
Fig. 3.2. Evoluția înoptărilor între anii 2001 – 2004
Durata medie a sejurului este un indicator foarte relevant ce demonstrează posibilitatea ofertei de a reține turistul un număr mai mare de zile într-o anumită zonă. Se determină ca raport între numărul înnoptărilor și numărul turiștilor.
Tabelul 3.3. Durata medie a sejurului
Sursa: Centrul de Informare și Promovare a Turismului, Predeal
Din ultima coloană a tabelului am observat că sejurul mediu cel mai ridicat s-a înregistrat în 2002 și a crescut în comparație cu 2001 de la 2,23 la 2,5 zile / turist, înregistrând apoi în 2003 o ușoară scădere la 1,92 și 2,13 în 2004.
Prezentarea grafică arată astfel:
Fig. 3.3. Evoluția sejurului mediu în perioada 2001 – 2004
Coeficientul de utilizare a capacității de cazare ( C.U.C )
Este un indicator de circulație turistică care determină gradul de ocupare a unității de cazare și se calculează ca raport între capacitatea efectiv utilizată și capacitatea teoretică. Capacitatea teoretică este exprimată în locuri / zile și se calculează ca produs între numărul de locuri și cel al zilelor calendaristice dintr-un an; capacitatea în funcțiune se determină ca raport între capacitatea teoretică și zilele efective de funcționare ale hotelului.
Tabelul 3.4. Coeficientul de utilizare a capacității de cazare
Sursa: Evidențele S.C. Pav – Crib Clăbucet Sosire
Coeficientul de utilizare a capacității de cazare a înregistrat evoluții diferite de la un an la altul, atât pentru turiștii români cât și pentru cei străini. Astfel, dacă, pentru români în 2001 acesta era de 31,5%, în 2002 a crescut la 31,6 % datorită închiderii cabanei Clăbucet pentru renovare și a scăzut apoi treptat în 2003 la 16,8% și la 10,2% în 2004. Pentru străini, evoluții pozitive ale coeficientului de utilizare a capacității de cazare s-au înregistrat doar în anii 2002, respectiv 2%, 1,3% în 2003 și 0,4% în 2004. În anul 2001 nu au fost înregistrați turiști străini.
Grafic, datele se prezintă astfel:
Fig 3.4 Evoluția C.U.C. între anii 2001 – 2004
Sezonalitatea
Sezonalitatea reprezintă una din caracteristicile de bază ale turismului cu implicații asupra modului de organizare și desfășurare a activităților de turism, asupra volumului și cantității prestate.
În domeniul hotelier, coeficientul de sezonalitate se determină cu ajutorul coeficientului de concentrare Gini corectat.
Tabelul 3.5. Coeficientul de concentrare a turiștilor în perioada 2001 – 2004
Din datele analizate în acest tabel, am remarcat că fenomenul sezonalității are o influență puternică asupra activității desfășurate în cadrul complexului. Astfel, în trimestrele IV și I se înregistrează cea mai mare concentrare a turiștilor, datorită practicării sporturilor de iarnă. În extrasezon, respectiv trimestrele II și III, numărul turiștilor scade considerabil, fapt care afectează desfășurarea normală a activității.
Sub formă de grafic, date arată astfel:
Graficul 3.5 Evoluția coeficientului de concentrare a turiștilor în perioada 2001 – 2004
3.2. Analiza indicatorilor economico – financiari
Printre cei mai importanți indicatori analizați în activitatea economico – financiară se numără:
Veniturile
Cheltuielile
Profit
Rata rentabilității
Productivitatea muncii
Veniturile – Principalele surse de venit ale complexului Clăbucet Sosire provin din activitatea de cazare la care se adaugă alimentația publică, agrementul și serviciile suplimentare.
Tabelul 3.6. Veniturile înregistrate în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din datele analizate am constatat că până în anul 2003 veniturile au crescut constant. În 2002 față de 2001 au crescut cu 25,5 % iar în 2003 față de 2002 acestea aproape s-au dublat, ajungând de la 8.195.218 mii lei în 2002 la 15.753.812 mii lei în 2003. Acest lucru s-a datorat în primul rând renovării cabanei Clăbucet în anul 2002 și a trecerii acesteia de la 2 la 3 stele.
După acest ritm de creștere, în 2004 față de 2003 veniturile înregistrează o scădere de la 15.753.812 mii lei la 13.457.500 mii lei dar își mențin creșterea față de 2001 și 2002.
Sub formă grafică datele arată astfel:
Fig 3.6 Evoluția veniturilor în perioada 2001 – 2004
Structura venitului pe categorii de activități
Tabelul 3.7. Structura venitului în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din totalul veniturilor, cele provenite din cazare reprezintă 68 %. Evoluția veniturilor din activitatea de cazare a avut următorul parcurs:
în anul 2002 față de 2001 au crescut cu 1.052.306 mii lei;
în 2003 față de 2002 au crescut cu 4.761.914 mii lei și cu 5.814.220 mii lei față de 2001;
în 2004 față de 2003 au scăzut cu 1.446.676 mii lei dar au manifestat aceeași tendință de creștere față de 2001 cu 4.367.544 mii lei și cu 3.315.238 mii lei față de 2002.
Veniturile din alimentație publică reprezintă cca. 25% din totalul veniturilor și urmează aceeași evoluție ca și cele din cazare; până în 2003 au crescut constant urmând apoi o ușoară scădere în 2004 de la 9.924.901 mii lei în 2003 la 8.478.225 mii lei
Serviciile de agrement dețin 7 % din ponderea veniturilor iar evoluția lor este asemănătoare cu cele prezentate anterior.
Sub formă grafică veniturile din activitatea de cazare se prezintă astfel:
Fig 3.7 Evoluția structurii venitului între anii 2001 – 2004
Venitul mediu pe turist – se calculează ca raport între veniturile totale și numărul turiștilor cazați la complexul Clăbucet – Sosire
Tabelul 3.8. Venitul mediu pe turist în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din acest tabel am observat că venitul mediu pe turist a avut o evoluție crescătoare. Astfel în 2002 a crescut față de 2001 cu 5,9 %, în 2003 față de 2002 cu 24,6 % iar în 2004 față de 2003 venitul mediu pe turist a crescut cu 62 %.
Grafic datele se prezintă astfel:
Fig 3.8 Evoluția venitului mediu pe turist între anii 2001 – 2004
Venitul mediu pe zile turist – se calculează ca raport între veniturile totale și numărul de zile turist
Tabelul 3.9. Venitul mediu pe zile turist în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Venitul mediu pe zile turist a înregistrat o creștere în anul 2003 față de 2002 cu 62,2 % și cu 46 % în 2004 față de 2003. În anul 2002 față de 2001 are loc o ușoară scădere de la 1.768 mii lei la 1.667 mii lei.
Graficul venitului mediu pe zile turist arată astfel:
Fig 3.9 Evoluția venitului mediu / zile turist
Venit / cameră – Acest indicator se determină raportând venitul din activitatea de cazare la numărul total de camere
Tabelul 3.10. Venitul / cameră între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din tabelul 3.10 am observat că cel mai bun an a fost 2002, atunci când s-au înregistrat veniturile cele mai mari, respectiv 322.686 mii lei. Acest lucru s-a datorat faptului că hotelul a avut un grad de ocupare de peste 30% deoarece cabana Clăbucet a fost închisă pentru modernizare.
Datele sunt prezentate și în figura următoare:
Fig 3.10 Evoluția venitului / cameră în perioada 2001 – 2004
Venit / loc – Acest indicator se determină raportând venitul din activitatea de cazare la numărul total de locuri
Tabelul 3.11. Venitul / loc între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din datele analizate rezultă că venitul / loc a avut aceeași evoluție ca și venitul / cameră. Astfel, tot anul 2002 este cel mai prosper datorită renovării cabanei Clăbucet. În acest an, veniturile au crescut față de 2001 cu 82.362 mii lei. Tot față de anul 2002, în 2003 venitul a scăzut cu 16.292 mii lei iar anul 2004 a înregistrat o scădere atât față de 2003 cu 16.439 mii lei cât și față de 2002 cu 32.731 mii lei.
Graficul venitului / loc arată astfel:
Graficul 3.11 Evoluția venitului / loc între anii 2001 – 2004
Venit / loc masă – este un indicator care se calculează ca raport între veniturile obținute din alimentație publică și numărul total de locuri ale unităților specializate pentru servirea mesei.
Tabelul 3.12. Venitul / loc la masă în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din prelucrarea datelor de mai sus am constatat că serviciul de alimentație publică s-a extins de la un an la altul. Totuși constat că turiștii nu sunt foarte interesați de servirea mesei în incinta complexului, fapt care reiese și din analiza cifrelor. Pe măsură ce cresc locurile din unitățile de alimentație, veniturile scad.
Astfel, singura evoluție pozitivă s-a înregistrat în anul 2002 când veniturile au crescut față de 2001 cu 16.704 mii lei deoarece capacitatea restaurantului a rămas aceeași. Începând cu anul următor acestea încep să scadă cu 49.132 mii lei și cu 67.934 mii lei în 2004 față de 2002, lucru care se datorează măririi constante a spațiului destinat servirii mesei.
Sub formă de grafic datele se prezintă astfel:
Fig. 3.12. Evoluția venitului / loc masă
Cheltuielile
În cadrul complexului Clăbucet Sosire cheltuielile sunt generate de necesitatea plății personalului, furnizorilor sau a facturilor pentru utilități.
Tabelul 3.13. Cheltuielile înregistrate în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Analizând tabelul 3.13, am remarcat că volumul cheltuielilor efectuate a crescut până în anul 2003 când au atins valoarea de 12.580.301 mii lei. În 2002 s-a înregistrat cea mai mare cheltuială, respectiv 11.031.292 mii lei, datorită lucrărilor de modernizare ale cabanei Clăbucet. În acest an, față de 2001 cheltuiala a crescut cu 114,4%.
Și în anul 2003 s-a înregistrat o cheltuială mai mare față de 2002 cu 14%, dar și volumul veniturilor a crescut simțitor în acest an.
Anul 2004 înregistrează o cheltuială mai scăzută față de 2003, ajungând de la 12.580.301 mii lei la 9.448.867 mii lei.
În formă grafică, cheltuielile se prezintă astfel:
Fig 3.13 Evoluția cheltuielilor între anii 2001 – 2004
Structura cheltuielilor pe activități
Cheltuielile analizate vor fi cele cu cazarea, alimentația și cu serviciile de agrement
Tabelul 3.14. Structura cheltuielilor în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din totalul cheltuielilor, cele cu cazarea reprezintă 68%, cele cu alimentația 25% iar cele cu agrementul 7%. Analiza datelor arată că volumul cheltuielilor a crescut continuu până în anul 2003 în toate cele trei activități desfășurate.
În anul 2004 urmează o scădere a cheltuielilor față de 2003 și 2002. Astfel, cheltuielile au scăzut față de 2003 cu 24,9% și cu 14,4% față de 2002;
Graficul este redat în cele ce urmează:
Fig 3.14 Evoluția structurii cheltuielilor în perioada 2001 – 2004
Cheltuiala medie pe turist – se determină ca fiind raportul dintre cheltuielile totale și numărul de turiști
Tabelul 3.15. Cheltuiala medie pe turist în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Spre deosebire de veniturile medii pe turist care au avut un parcurs crescător, cheltuielile au înregistrat o evoluție oscilantă. În 2002 față de 2001 au crescut cu 80,9 % dar scad un an mai târziu de la 5.625 mii lei în 2002 la 4.159 mii lei. În 2004 față de 2003 acestea cresc din nou cu 42,4 % și cu 5,3 % față de 2002.
Grafic, datele se prezintă astfel:
Fig 3.15 Evoluția cheltuielii medii / turist
Cheltuiala medie pe zile / turist – se determină ca fiind raportul dintre cheltuielile totale și numărul de zile / turiști
Tabelul 3.16. Cheltuiala medie pe zile / turist în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Cheltuiala medie pe zile turist se prezintă astfel:
crește în 2002 față de 2001 cu 61 %;
scade în 2003 față de 2002 cu 84 mii lei ajungând de la 2244 mii lei la 2160 mii lei
crește din nou în 2004 față de 2003 cu 28,3 %;
Graficul 3.16 Evoluția cheltuielii medii / zile turist
Cheltuieli / cameră
Acest indicator se determină raportând cheltuielile din activitatea de cazare la numărul total de camere
Tabelul 3.17. Cheltuieli / cameră între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din tabelul 3.17 am observat că cea mai mare cheltuială s-a înregistrat în 2002, respectiv 468.829 mii lei. Acest lucru s-a datorat faptului că hotelul a avut un grad de ocupare de peste 30% deoarece cabana Clăbucet a fost închisă pentru modernizare.
Față de 2002, în anul următor cheltuielile / cameră au scăzut de la 468.829 mii lei la 225.121 mii lei iar în 2004 față de 2002 acestea au scăzut cu 299.744 mii lei.
Scăderea cheltuielilor din ultimii doi ani se datorează în primul rând eficientizării activității și lipsei investițiilor în infrastructura modernizată deja în 2002.
Acest lucru reiese și din graficul alăturat:
Graficul 3.17 Evoluția cheltuielilor / cameră între anii 2001 – 2004
Cheltuieli / loc – Acest indicator se determină raportând cheltuielile din activitatea de cazare la numărul total de locuri
Tabelul 3.18. Cheltuieli / loc între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Cheltuielile / loc au avut aceeași evoluție ca și cele pe cameră. Astfel, tot în anul 2002 este înregistrată cea mai mare cheltuială, respectiv 187.531 mii lei datorită renovării cabanei Clăbucet. În acest an, cheltuielile au crescut față de 2001 cu 78.244 mii lei. Tot față de anul 2002, în 2003 acestea au scăzut cu 90.320 mii lei iar anul 2004 a înregistrat o scădere față de 2003 cu 24.198 mii lei și față de 2002 cu 114.518 mii lei
Această analiză reiese și din următorul grafic:
Graficul 3.18 Evoluția cheltuielilor / loc între anii 2001 – 2004
Cheltuieli / loc masă – Acest indicator este rezultatul raportului dintre totalul cheltuielilor cu alimentația publică și numărul total de locuri din unitățile specializate
Tabelul 3.19. Cheltuieli / loc masă între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
În anul 2002 față de 2001 cheltuielile / loc masă au crescut cu 114.4% înregistrând un an mai târziu o scădere semnificativă de la 110.313 mii lei la 26.209 mii lei.
Aceeași tendință de scădere se manifestă și în 2004 când față de 2003 acestea scad cu 62,5% și față de 2002 diferența este de 100.471 mii lei.
Același lucru reiese și din graficul alăturat:
Graficul 3.19 Evoluția cheltuielilor / loc masă în perioada 2001 – 2004
Profitul brut – este diferența dintre venituri și cheltuieli. Scopul oricărui agent economic este ca această diferență să fie pozitivă și cât mai mare.
Tabelul 3.20. Profitul brut între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din datele analizate am remarcat că profitul brut a avut evoluții pozitive cu excepția anului 2002, atunci când societatea a înregistrat o pierdere de 2.836.074 mii lei datorată renovării cabanei Clăbucet. În anul 2004, profitul a crescut față de 2003 cu 38,1% și cu 106,2% față de 2001.
Datele sunt evidențiate și în graficul alăturat:
Graficul 3.20 Profitul brut între anii 2001 – 2004
Structura profitului pe activități
Tabelul 3.21. Structura profitului în perioada 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din datele analizate în tabelul 3.21 am constatat că:
profitul din cazare este pozitiv cu excepția anului 2002 când societatea a înregistrat o pierdere de 2.338.292 mii lei datorită cheltuielilor foarte mari efectuate pentru renovarea cabanei Clăbucet; în anii 2003 și 2004 profitul a crescut la 1.370.296 mii lei și la 2.052.995 mii lei în 2004, cu 49,8% mai mult ca în anul precedent;
profitul din alimentație publică are aceeași evoluție oscilantă: în 2002 societatea este în pierdere după care în 2003 și 2004 profitul crește la 793.378 mii lei și respectiv la 1.002.158 mii lei, cu 26,3% mai mult ca în 2003;
situația profitului din serviciile de agrement este cea mai favorabilă; în acest caz profitul este pozitiv pe întreaga perioadă analizată. În 2002 față de 2001 scade cu 50,1%, crește în 2003 față de 2002 cu 378% și scade din nou în 2004 cu 5,6%.
Graficul arată astfel:
Graficul 3.21 Evoluția structurii profitului între anii 2001 – 2004
Profit / cameră – se determină ca raport între profitul obținut din activitatea de cazare și numărul de camere
Tabelul 3.22. Profitul / cameră între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Din datele analizate în tabelul 3.22 am remarcat că societatea a înregistrat pierderi doar în anul 2002 datorită renovării cabanei Clăbucet. În rest, ceilalți ani au înregistrat o evoluție oscilantă a profitului pe cameră. Astfel, în 2003 față de 2001 acesta a scăzut cu 6 % dar a crescut în 2004 față de 2003 cu 49,8 % și cu 40,9 % față de 2001.
Grafic, datele se prezintă astfel:
Graficul 3.22 Evoluția profitului / cameră între anii 2001 – 2004
Profit / loc – se calculează ca fiind raportul dintre profitul obținut din cazare și numărul total de locuri
Tabelul 3.23. Profitul / loc între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Tabelul 3.23 arată că profitul / loc are aceeași evoluție ca și profitul / cameră. Cu excepția anului 2002 toți ceilalți ani au înregistrat profit / loc. În 2003 față de 2001 acesta a scăzut de la 19.172 mii lei la 15.571 mii lei și a crescut anul următor cu 49,8 % față de 2003.
Grafic, acest lucru este evidențiat astfel:
Graficul 3.23 Evoluția profitului / loc în perioada 2001 – 2004
Profit / loc masă – Acest indicator este rezultatul raportului dintre totalul profitului din alimentația publică și numărul total de locuri din unitățile specializate
Tabelul 3.24. Profitul / loc masă între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Profitul / loc masă are o evoluție oscilantă. În 2002 s-a înregistrat o pierdere de 28.360 mii lei iar în 2003 profitul / loc masă a fost de 6.611 mii lei, cu 52,2 % mai mic ca în 2001. În 2004 față de 2003 acesta a scăzut din nou ajungând de la 6.611 mii lei la 4.176 mii lei.
Graficul arată astfel:
Graficul 3.24 Evoluția profitului / loc masă în perioada 2001 – 2004
Rata profitului – se calculează ca raport procentual între profitul total și venituri.
Tabelul 3.25. Rata profitului între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Rata profitului a înregistrat o evoluție pozitivă în anii 2001, 2003 și 2004 și negativă în 2002. În 2004 față de 2003 a crescut cu 9,6 % și cu 8,6 % față de 2001.
Graficul 3.25 Evoluția ratei profitului între anii 2001 – 2004
Rata rentabilității – se calculează ca raport procentual între profitul total și cheltuieli
Tabelul 3.26. Rata rentabilității între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Rata rentabilității este negativă în 2002. În 2003 față de 2001 scade cu 6 % iar în 2004 față de 2003 se înregistrează o creștere cu 68,2 %.
Grafic, datele exprimă aceeași idee.
Graficul 3.26 Evoluția ratei rentabilității în perioada 2001 – 2004
Productivitatea totală (Wtotală) – se calculează ca raport între venituri și numărul total al personalului angajat
Tabelul 3.27. Nivelul productivității totale între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Productivitatea cea mai ridicată s-a înregistrat în anul 2002 datorită faptului că au fost angajate doar 18 persoane. Pe măsură ce crește numărul de salariați scade productivitatea.
Astfel, în 2003 față de 2002 scade cu 43,3 % iar în 2004 față de 2003 s-a înregistrat productivitatea cea mai scăzută deoarece a fost angajat cel mai mare număr de personal, respectiv 67 de persoane. Față de 2003 a scăzut cu 22,3 %.
Datele exprimă același lucru și sub formă grafică:
Graficul 3.27 Evoluția productivității totale între anii 2001 – 2004
Productivitatea din activitatea de cazare – se calculează ca raport între veniturile din cazare și numărul total al personalului angajat în această activitate
Tabelul 3.28. Productivitatea / cazare între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Acest indicator a înregistrat valoarea cea mai mare în anul 2002 datorită numărului mic de salariați. Față de acest an, în 2003 productivitatea / cazare a scăzut cu 40,9 % iar scăderea continuă și în 2004 față de 2003 cu 38,4 %.
Grafic datele arată astfel:
Graficul 3.28 Evoluția productivității / cazare în perioada 2001 – 2004
Productivitatea din activitatea de alimentație publică – se calculează ca raport între veniturile din alimentație și numărul total al personalului angajat în această activitate
Tabelul 3.29. Productivitatea / alimentație între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Productivitatea din alimentație urmează același curs ca și productivitatea din cazare. Față de 2002 în 2001 aceasta a crescut cu 113,5 % și a scăzut apoi în 2003 cu 50,8 % față de 2002. În 2004 față de 2003 a scăzut cu 14,6 %.
Sub formă grafică datele ilustrează aceeași idee.
Graficul 3.29 Evoluția productivității / alimentație în perioada 2001 – 2004
Productivitatea din activitatea de agrement – se calculează ca raport între veniturile din agrement și numărul total al personalului angajat în această activitate
Tabelul 3.30. Productivitatea / agrement între anii 2001 – 2004
– mii lei –
Sursa: Bilanțul contabil al SC Pav – Crib SRL
Serviciile de agrement au înregistrat cea mai mare productivitate în anul 2001, respectiv 391.494 mii lei. După acest an, s-a înregistrat o scădere continuă. În 2002 față de 2001 a scăzut cu 37,3 %, în 2003 față de 2002 a scăzut cu 14,6 % și în 2004 față de 2003 a scăzut cu 23,2 %
Graficul acestor date arată astfel:
Graficul 3.30 Evoluția productivității / agrement în perioada 2001 – 2004
=== CAP I ===
CAPITOLUL 1
CONȚINUTUL ȘI PARTICULARITĂȚILE SERVICIILOR TURISTICE
Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii.
Diversitatea și valoarea potențialului turistic, precum și dezvoltarea continuă a structurilor specifice au impus și România ca o destinație turistică importantă în rândul țărilor europene, fapt confirmat de fluxurile turistice ce se dirijează spre țară.
1.1.Turismul – activitate specifică de servicii
Deși apariția turismului se pierde în negura timpurilor și, în consecință, din cauza lipsei unor informații istorice nu se poate stabili o dată cât de cât certă a detașării sale ca activitate distinctă, se pare totuși că unele forme incipiente de turism s-au practicat din cele mai îndepărtate timpuri. Poate nu ar fi exagerat dacă s-ar afirma că, deși nu a constituit un scop în sine, satisfacțiile turistice ale unor călătorii au o vârstă aproximativ egală cu cea a primelor așezări omenești stabile. Afirmatia se bazează pe ideea că omul, chiar din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluției sale, nu a reușit să producă toate cele trebuincioase subzistenței și, în ciuda mijloacelor precare de comunicație, a căutat să cultive și să întrețină relații cu semenii săi din alte colectivități, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent, și o lărgire treptată a contactelor, permițând o mai bună cunoaștere reciprocă a colectivităților respective1.
Industrializarea, descoperirea forței aburilor, realizarea locomotivei și construirea primelor căi ferate, iar mai târziu apariția automobilului au determinat un progres rapid al mijloacelor de deplasare și, alături de dezvoltarea căilor de comunicație, au favorizat și extins activitățile turistice.
Instituționalizarea turismului pe plan național și organizarea lui în continuare și pe plan internațional au determinat un avânt continuu al acestuia și au făcut ca, prin ritmurile de dezvoltare atinse, turismul să devină, alături de revoluția tehnico-științifică, unul dintre cele
1 SNAK O.: Economia turismului, Editura Expert, București 2001, pag. 17
mai spectaculoase fenomene ale secolului XX, cu consecințe sociale, economice și umane deosebit de importante.
Se poate afirma că, din această epocă, turismul începe să se detașeze ca o activitate economico-socială distinctă.
Trebuie însă menționat că, în majoritatea țărilor, transformarea turismului într-o activitate economico-organizatorică, pe scară națională, s-a produs numai în cea de-a doua jumătate a secolului nostru, ceea ce a favorizat apariția și instituirea în sectorul terțiar, cel al prestărilor de servicii, a unor noi ramuri ale economiilor naționale, domenii cunoscute generic sub denumirea de industria turistică.
Importanța tot mai mare pe care a dobândit-o turismul în perioada contemporană a sporit preocupările pentru definirea cât mai exactă și completă a acestui fenomen. Tratarea științifică a activității turistice este condiționată și de necesitatea cunoașterii conținutului economic și social al acesteia, mutațiile înregistrate continuu în evoluția turismului impunând readaptarea permanentă a conceptelor cu care se operează.
Turismul – caracterizat pe scurt2– apare ca un fenomen economico-social specific civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății și, ca atare, influențat de evoluția ei. Adresându-se unor segmente sociale largi și raspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se detașează printr-un înalt dinamism, atât la nivel național, cât și internațional. De asemenea, prin caracterul său de masă și prin conținutul complex, turismul antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații importante asupra evoluției economiei și societății, asupra relațiilor interumane naționale și internaționale. Eforturile pe care le angajează și efectele pe care le introduce în economie argumentează interesul țărilor, guvernelor și agenților economici față de fenomenul factorilor de influență și pârghiilor de acțiune, a particularitățiilor acțiunii legităților economice în sfera sa de activitate.
Turismul include un ansamblu de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și prin industriile adiacente care concură la satisfacerea nevoilor de consum turistic.
În consecință, noțiunea de turism exprimă acțiunea de a vizita diferite locuri și obiective atractive, pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând atât deplasarea, cât și șederea temporară în localitățile alese ca destinație pentru petrecerea timpului liber.
2 SNAK O.: Economia turismului, Editura Expert, București 2001, pag. 18
In turism se disting două categorii de relații3: relații materiale, care apar atunci când turiștii recurg la anumite servicii plătite, și relații imateriale (intangibile), rezultate din contactul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituții publice din țara vizitată. Deoarece în cadrul activităților turistice se creează, implicit, asemenea relații complexe între turist și țara, respectiv regiunea, zona sau stațiunea (localitatea) vizitată, precum și între turismul privit în întregime (ca ramură a economiei naționale) și diferitele sfere ale vieții publice (economice, financiare, sociale, culturale, politice), este clar că turismul trebuie să fie definit în strânsă legătură cu toți acești factori.
Una dintre cele mai cuprinzătoare definiții date turismului, general acceptată pe plan mondial, este aceea a profesorului elvețian dr. W. Hunziker:
“Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și activitate lucrativă oarecare”4.
Acestei definiții i s-a reproșat faptul că este prea generală, că nu exclude unele forme de deplasări ce nu au scopuri pur turistice, generate de anumite fenomene social-economice, în defavoarea manifestărilor strict individualizate care îi caracterizează, înainte de toate, pe turiști. De asemenea, definiția are un caracter limitativ deoarece exclude o serie de manifestări care au și un conținut turistic, ca de exemplu participările la congrese și reuniuni interne și internaționale, deplasările oamenilor de afaceri, manifestări în care se solicită în mare măsură și servicii turistice. Cu alte cuvinte, în concepția noastră, prin turism se înțelege, în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștiințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament, iar în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ, și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general.
Într-o clasificare macroeconomică, turismul se integrează în sfera terțiarului datorită gamei largi și eterogene a serviciilor ce intră în conținutul activității de turism, trăsăturilor comune cu celelalte componente ale terțiarului, tendințelor de evoluție, modificărilor sub impactul acelorași grupe de factori.
3 SNAK O.: Economia turismului, Editura Expert, București 2001, pag. 20
4 HUNZIKER W: Manual general de turism, Zurich, 1942 – în lucrarea SNAK O.: Economia turismului, Editura Expert, București 2001, pag. 21
Turismul se situează la interferența multor componente ale economiei naționale; prin activitatea unităților de alimentație publică, a intreprinderilor hoteliere și a celor de transport, a agențiilor de voiaj și a touroperatorilor, este angajat direct în servirea turiștilor, iar prin cea a agenților economici din construcții, agricultură, industrie alimentară, prestări servicii se angajează doar indirect.
De altfel, apartenența turismului în sfera terțiarului derivă din însuși conținutul activității, care ia forma unei suite de prestații cum ar fi: cele de organizare a călătoriei, de transport, odihnă, divertisment vizând satisfacerea nevoilor turismului cu ocazia și pe durata deplasării sale. Un alt argument în favoarea includerii turismului în categoria activităților prestatoare de servicii rezidă în chiar definirea produsului turistic a ofertei turistice. Astfel, produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependențelor dintre resurse (patrimoniu) și servicii; resursele vor lua forma diferitelor produse turistice numai prin intermediul testărilor de servicii specifice5. Rezultă de aici importanța deosebită a serviciilor faptul că, în determinarea și individualizarea produselor turistice, accentul cade pe activitatea de prestații. Astfel, turismul reprezintă unul dintre domeniile terțiarului, poate chiar singurul, unde nu se operează cu servicii pure6. Turismul pune în evidență o gamă largă de servicii cum ar fi transport, cazare, agrement, tratament, schimb valutar, din domenii bine conturate, mult diferite între ele, de cele mai multe ori cu organizare distinctă atât în economia țării noastre, cât și a altor țări cu vocație turistică. Mai mult, unele dintre aceste servicii au o experiență îndepărtată, de sine stătătoare și se adresează cu prioritate populației rezidente.
Specificitatea turismului în sfera prestărilor de servicii decurge și din modul în care se realizează unele dintre trăsăturile sale definitorii, cum ar fi: dinamismul, mobilitatea, capacitatea de adaptare la exigențele fiecărui consumator turist. În fapt este vorba de contribuția deosebită a serviciilor în aceste procese. Astfel, cuprinderea de noi activități de tipul prestațiilor se concretizează într-o ofertă nouă, asocierea lor diferită echivalează cu sporirea gradului de varietate a acesteia sau reprezintă una dintre modalitățile de particularizare la nivel de grup sau chiar de individualizare a actiunilor.
Turismul ca activitate economică face parte din sectorul terțiar, având tendința să-și mărească contribuția în cadrul acesteia prin dinamica sa profundă și prin creșterea complexității sale. Importanța pe care a captat-o în ultimii ani industria turistică se
5 O. Snak, op. cit., pag. 338
6 M. Ioncica, Economia serviciilor, Editura Uranus, București 2002, pag
concretizează prin creșterea producției de prestații turistice, este rezultatul investițiilor mari spre acest sector precum și a angrenării într-un ritm alert a populației active în activitatea de prestații turistice.
1.2. Conținutul și structura serviciilor turistice
Alături de agricultură, industrie, construcții și alte ramuri productive din economia națională, în care rezultatul muncii se concretizează în bunuri tangibile, cu înveliș material, la un anumit stadiu de dezvoltare s-a conturat și a luat amploare un complex de activități, ca părți componente ale ansamblului proceselor economice, care datorită trăsăturilor comune pot fi reunite într-un tot, definit ca sfera serviciilor. În această categorie sunt incluse activități ca circulația mărfurilor, transporturile și telecomunicațiile, activitățile bancare, de credit și de asigurări, învățământul, cultura și arta, ocrotirea sănătății, administrația publică, apărarea națională, cercetarea științifică, turismul și altele.
Mult timp importanța activităților de servicii nu a fost recunoscută, serviciile fiind neglijate de economiști și încadrate, se părea o dată pentru totdeauna, în sfera neproductivă7.
Această stare de spirit s-a schimbat profund în cursul ultimelor 2-3 decenii, pe baza, în principal, a faptului că numai serviciile pot crea locuri de muncă în număr suficient pentru a rezolva sau limita problema șomajului și că sectorul terțiar nu este “îngrădit” decât de reglementări care sunt repuse în discuție în cadrul unui proces de liberalizare a schimburilor internaționale.
Importanta crescândă a serviciilor în economie, ascensiunea rapidă și evoluția spectaculoasă din ultimele decenii au intensificat însă preocupările pentru cunoașterea acestui sector. Eforturile în această direcție sunt menționate și de faptul că teoria economică a acordat, până nu de mult, prea puțină atenție serviciilor, se poate vorbi chiar de o rămânere în urmă a teoriei, a clasificărilor conceptuale față de amploarea practică a serviciilor.
Preocupările specialiștilor de a depăși relativa rămânere în urmă a teoriei economice în raport cu dezvoltarea rapidă a sectorului serviciilor, cu deosebire în ultimele decenii, s-au concentrat, așa cum era firesc, în primul rând asupra definirii conceptului de serviciu.
Dificultățile în acest sens sunt determinate, pe de o parte, de marea eterogenitate a activităților economice cuprinse în categoria de servicii, iar pe de altă parte, de numeroasele accepțiuni ale termenului de “serviciu” în vorbirea curentă.
7 M. Ioncică, Economia serviciilor-Ediția a-II-a, Ed. Uranus, București, 2002, pag 10
Printre accepțiunile cele mai cunoscute amintim ocupația pe care o are o persoană în calitate de angajat (salariat) în cadrul unei unități economice sau sociale, o subdiviziune organizatorică în cadrul unei întreprinderi sau instituții (serviciul comercial, financiar), set de obiecte și multe altele.
Definițiile date variază de la cele bazate pe un singur criteriu de diferențiere între bunuri și servicii, până la cele detailate care enunță câteva caracteristici ale serviciilor sau diferitele genuri de activități de natura serviciilor.
Dificultățile de a distinge cu rigurozitate serviciile de celelalte activități din economie, printr-o trăsătură comună, au condus pe mulți specialiști la adoptarea unei definiții negative. Astfel , serviciile sunt prezentate ca fiind acele activități economice care nu sunt nici producție industrială, nici minerit, nici agricultură. După alte aprecieri, de asemenea negative din sectorul serviciilor s-ar exclude și construcțiile, altele lasă afară și administrația publică, iar o definire și mai restrânsă exclude și distribuirea de apă, gaz, electricitate. În aceste condiții apare diferit și rolul serviciilor în economie, respectiv contribuția lor la creșterea produsului intern brut în diferite țări mai mult sau mai puțin dezvoltate. Definirea serviciilor și delimitarea lor de bunuri evidențiază că acestea reprezintă o activitate umană cu un conținut specializat având ca rezultat efecte sociale, imateriale și intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale.
Serviciul ca act reprezintă prestarea efectivă și pune în legătură activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestației și obiectul serviciului, respectiv realitatea materială sau socială de transformat sau modificat. Interacțiunea elementelor menționate și faptul că prestațiile de servicii au caracteristici spațiale și temporale le conferă trăsături de materialitate. Astfel ca și în cazul fabricării bunurilor materiale și în cazul serviciilor este nevoie de mână de lucru, de capital tehnic și este necesar un beneficiar, adică un client.
Principala diferență între procesul de producție a serviciilor și cel de fabricare a bunurilor materiale rezidă în faptul că clientul face parte din sistemul de producție.
Majoritatea definițiilor accentuează în special că serviciile sunt “activități al căror rezultat este nematerial și deci nu se concretizează într-un produs cu existență de sine stătătoate8”.
Cu toate că astfel de definiții par acceptabile, evidențiind deosebirea dintre bunuri și servicii, ele nu sunt lipsite de ambiguități.
8 M. Ioncică, Economia serviciilor-Ediția a-II-a, Ed. Uranus, București, 2002, pag 10
Astfel există foarte multe servicii care se concretizează în bunuri materiale cum ar fi, de exemplu: serviciile cinematografice, editoriale, de informatică, alimentație publică.
Așadar, serviciile pot fi privite ca o “ocupație” a unor persone, ca “funcții” sau “munci prestate în folosul cuiva”, ca un “organism” făcând parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic.
Termenul de servicii este asociat ideii de “sector terțiar” având două accepțiuni diferite: pe de o parte, ansamblul de “meserii” care se exercită în societăți de servicii sau în întreprinderi industriale ori agricole , pe de altă parte, ansamblul unităților de producție, individualizabile din punct de vedere statistic a căror activitate principală constă în oferirea de servicii și care corespunde noțiunii statistice de ramură.
În ceea ce privește clasificarea serviciilor după sursele lor de procurare9, există servicii marfă (market sau de piață) și ne-marfă (non-market sau necomerciale). Serviciile marfă sunt cele procurate prin acte de vânzare-cumpărare, prin intermediul pieței, iar cele ne-marfă ocolesc relațiile de piață. În această a doua categorie sunt cuprinse serviciile publice, dar și cele furnizate de organizații private non-profit sau pe care și le fac oamenii ei înșiși “self-service”.
Consumul acestor servicii este “socializat” adică este decis de colectivitate, consumatorul neavând posibilitatea unei alegeri directe și reale. Chiar în cazul serviciilor publice care revin direct consumatorilor, rolul individului se limitează la a plăti, obligatoriu impozite și taxe la bugetul statului și a consuma aproape obligatoriu.
În ceea ce privește raporturile între “self-service” și serviciile de piață, relațiile sunt complexe, fiind influențate de o serie de factori cum ar fi: apariția de bunuri și echipamente performante care “ajută” indivizii și familiile în “autoproducția” de servicii, evoluția puterii de cumpărare a populației, schimbările de ordin social.
Legat de serviciile marfă și ne-marfă se pune, de asemenea, problema evaluării valorii de schimb a acestora, având în vedere faptul că serviciile fiind imateriale, nu pot fi comparate și evaluate pe baza unor elemente cantitative. Totuși, serviciile marfă au un preț stabilit de piață, în principal pe baza raportului între cerere și ofertă, pe când serviciile ne-marfă, ocolind
relațiile de piață, nu au un asemenea preț. În aceste condiții, pentru serviciile non-market măsurarea valorii adăugate și a contribuției lor la crearea PIB este mult mai dificilă. Așa de exemplu, este destul de greu de evaluat “valoarea” unei emisiuni de radio sau de televiziune
9 M. Ioncică, Economia serviciilor-Ediția a-II-a, Ed. Uranus, București, 2002, pag 83
dat fiind că nu se poate ști exact numărul auditorilor sau inpactul emisiunii respective asupra lor. Legată de această clasificare este și structurarea serviciilor după natura nevoilor satisfăcute în servicii private și servicii publice.
Serviciile private sunt cele care satisfac nevoi particulare ale indivizilor iar serviciile publice sunt definite ca activități organizate de o autoritate administrativă centrală sau locală, pentru satisfacerea de nevoi sociale în interes public. În același timp, serviciile publice sunt considerate și acele activități care se adresează unor nevoi individuale dar sunt finanțate de la bugetul statului (învățământul public, sănătatea publică), cu mențiunea că asemenea nevoi se află, de fapt, la granița între “individual” și “social”.
Împărțirea în “privat” și “public” vizează, de asemenea, natura prestațiilor, serviciile private fiind furnizate de societăți sau organizații private, iar cele publice fiind oferite de instituții, organisme sau organizații publice.
Aceste două criterii nu se suprapun întotdeauna, după cum structurarea în servicii private și publice, nu se suprapune neapărat peste clasificarea serviciilor în market și non-market. Așa de exemplu, transportul “public” poate fi realizat și de societăți private și este în cea mai mare parte un serviciu de piață (cu plată). În aceeași situație se află și alte servicii publice, cum ar fi cele de poștă și telecomunicații, de distribuire a apei, electricității și gazului, de salubritate.
De cealaltă parte, există organizații sau instituții private care prestează servicii gratuit (sau parțial gratuit), cum ar fi de exemplu cele oferite de asociațiile profesionale membrilor lor, de societățile de caritate.
Cu toate că, distincția între servicii private și cele publice nu este atât de netă cât ar părea la prima vedere, ea este importantă prin implicațiile practice pe care le are asupra măsurilor de politică economică, atât la nivel macro cât și la nivel micro-economic.
Relațiile de piață și prestarea de societăți private nu pot fi generalizate, pentru servicii care satisfac nevoi cu caracter pregnant social și de care individul în sine poate să nu fie interesat (sau conștient) cum ar fi: apărarea și siguranța națională, justiția, ordinea publică). Astfel, un mare număr de servicii sunt publice în toate țările cu economie de piață pentru că există într-un anumit fel o gestiune publică “naturală” în opoziție cu o gestiune publică “instituțională”.
Pentru alte domenii se impune “coexistența” serviciilor private cu cele publice (învățământ, sănătate), cele din urmă asigurând accesul la astfel de servicii și unor categorii sociale cu posibilități materiale mai reduse.
Serviciile publice prezintă o serie de particularități care-și pun amprenta asupra managementului resurselor materiale și umane, relațiilor între prestatori și clienți, modului de evaluare a rezultatelor. Așa de exemplu, la multe dintre aceste servicii oamenii apelează din obligație și nu din plăcere (servicii de sănătate, de asigurări, învățămâmt obligatoriu) sau în împrejurări nefericite (servicii de asistență socială, juridică). În plus, multe servicii publice se află, de fapt, în poziția de monopoluri față de consumatorii lor. Aceste caracteristici determină ca serviciile publice să fie, în general, “nepopulare”, iar pe de altă parte sunt prestate de oameni care știu că se află în situație de monopol. În aceste condiții, managerii serviciilor publice sunt dezavantajați față de cei ai serviciilor private din punct de vedere al atitudinii consumatorilor și percepției serviciilor. Mai mult decât atât, unele din serviciile publice sunt "“prestate” chiar împotriva voinței “clienților” lor (spitale pentru bolnavi mintal).
Un alt aspect al impactului acestor caracteristici ale serviciilor publice se referă la atitudinea față de cererea consumatorilor. Astfel, dacă în cazul serviciilor private de piață, scopul întreprinzătorilor este de a identifica nevoile, dorințele, preferințele și în final cererile consumatorilor și potențialilor consumatori și de a acționa pentru a satisface și stimula aceste cereri, în cazul unor servicii publice scopul este de a diminua cererea și de a raționaliza oferta.. Exemple în acest sens sunt serviciile de asistență socială, de asigurare a ordinii publice, de refacere a sănătății. Bineînțeles, în aceste cazuri trebuie acționat asupra factorilor care determină oamenii să ajungă în astfel de situații și care sunt în primul rând de natură economică, dar țin de asemenea de lipsa de educație, religie.
Văzute ca “utilități”, serviciile pot fi rezultatul muncii vii, al celei materializate sau al unor factori naturali. Abordarea serviciilor ca o categorie economică presupune restrangerea la acele activități ce implica anumite relații sociale de producție.
Serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activități ce au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează și în legătură cu aceasta10.
O parte a activităților ce dau conținut prestației turistice vizează deci acoperirea unor necesități obișnuite, cotidiene (odihnă, hrană), altele prezintă caracteristici specifice turismului și respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia.
Prin natura lui, serviciul turistic trebuie să asigure condiții pentru refacerea capacității de muncă, simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber; de asemenea, el trebuie astfel conceput încât, în urma efectuării consumului turistic, individul să dobândească
10 Gh. Barbu, Turismul în economia națională, Editura pentru turism, București 2001, pag.27
un plus de informații, cunoștințe, chiar deprinderi noi. Numai astfel se poate vorbi despre un conținut al prestației turistice în concordanță cu cerințele epocii moderne, cu exigențele turismului contemporan. Iar în condițiile actuale ale țării noastre, angajate pe coordonatele unei noi dezvoltări, o asemenea orientare a serviciului oferit oamenilor imprimă turismului caracterul unui important instrument în realizarea unei noi calități a vieții.
O altă cerință a consumului turistic, la care serviciul turistic, prin conținutul său, este chemat să contribuie efectiv, o constituie asigurarea unei odihne active a turistului. Ca rezultat al creșterii productivității muncii și perfecționării proceselor de conducere, al promovării pe scară largă a progresului științific și tehnic, se reduce săptămâna de lucru, se măresc dimensiunile timpului liber, zilnic și săptămânal. Aceasta are drept consecință
transformarea într-o constantă a timpului de odihnă pasivă și implicit sporirea solicitărilor față de formele odihnei active, stimulate și de efectele negative ale concentrării urbane, între care poluarea, stresul. Odihna activă tinde, astfel, să devină o componentă tot mai importantă a serviciului turistic, ea reprezentând, totodată, un procedeu modern, eficient, de decontare, de tratament pentru ameliorarea consecințelor nefavorabile ale suprasolicitării nervoase. Pornind de la aceste premise, organizatorilor de turism le revine sarcina conceperii unor vacanțe, respectiv aranjamente turistice, cu posibilități multiple de desfășurare a unor activități recreative: culturale, artistice, sportive, deprinderea și practicarea unor meserii artizanale, stimularea unor pasiuni (“hobby”); menite să diversifice agrementul tradițional și să sporească atractivitatea manifestărilor turistice, să răspundă criteriilor odihnei active.
Aceste preocupări sporesc în intensitate odată cu transformarea turismului în fenomen de masă, cu creșterea frecvenței de petrecere a timpului liber în afara reședinței permanente.
Diversificarea serviciilor turistice se numără printre preocupările fundamentale ale organizatorilor de turism, ca una dintre principalele modalități de stimulare a cererii turistice și de realizare a unui nivel calitativ ridicat de satisfacere a nevoilor consumatorilor – turiști. România, dispunând de un patrimoniu turistic de o mare atractivitate, precum și de condițiile materiale necesare valorificării acestuia, înscrie diversificarea ofertei de servicii ca obiectiv prioritar în promovarea turismului intern și internațional. Varietatea și calitatea serviciilor reprezintă așadar, mijloace importante în asigurarea competitivității produselor turistice românești pe piața internațională. În același timp, diversificarea se înscrie între soluțiile principale de perfecționare în domeniul turismului, cu influență directă asupra creșterii eficienței și atenuării caracterului sezonier al activității. Ea se asociază eforturilor de îmbogățire a conținutului ofertei turistice și de ridicare a calității acesteia.
Căile și direcțiile serviciilor turistice sunt numeroase, ca rezultat al complexității acestora. Diversificarea se poate realiza prin: antrenarea în circuitul turistic a unor zone și alcătuirea unor programe mai variate, multiplicarea acțiunilor oferite turiștilor în legătură cu fiecare dintre serviciile de bază prestate, sporirea formelor de agrement și a serviciilor complementare.
Urmare a acestor preocupări, în perioada actuală se manifestă un proces continuu de îmbogățire a turismului cu noi tipuri de servicii, expresie a receptivității și adaptabilității lui la schimbările intervenite în structura nevoilor de consum, a creșterii rolului în determinarea calității vieții.
Un alt element ce argumentează caracterul turismului de activitate prestatoare de servicii îl constituie modul însuși de definire a produsului turistic și, corespunzător, a ofertei.
Astfel, produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependențelor dintre atractivitatea unei zone și facilitățile oferite cumpărătorului; resurselor vor lua forma diferitelor produse numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice (cazare, alimentație, transport, agrement). Se desprinde de aici importanța deosebită a serviciilor, faptul că în creearea și, mai ales, în individualizarea produselor turistice accentul cade pe servicii. De altfel, experiența mondială a demonstrat că existența unui patrimoniu turistic valoros nu înseamnă automat și un turism dezvoltat, că resurse de excepție pot rămâne în afara circuitului economic, în absența serviciilor care să le pună în valoare, să le facă accesibile turiștilor.
Conținutul particular al produsului turistic, modul său de determinare demonstrează nu numai caracteristica turismului de activitate prestatoare de servicii, ci și nota sa de specificitate.
Aprofundarea analizei în structură a ofertei turistice mai pune în evidență și un alt aspect de particularizare a turismului în componența terțiarului; este vorba de prezența, în alcătuirea acestuia, a unei game largi și eterogene de servicii din domenii bine conturate. Mai mult, unele dintre aceste servicii au o existență independentă, de sine stătătoare și se adresează, cu prioritate, populației rezidente.
Specificitatea turismului în sfera serviciilor decurge și din modul în care se realizează unele dintre trăsăturile sale definitorii, cum ar fi: dinamismul, mobilitatea, capacitatea de adaptare la exigențele fiecărui turist. În fapt este vorba de modul de implicare a serviciilor în aceste procese.
Aceste câteva considerente demonstrează că serviciile reprezintă, într-un anumit sens, componenta dominantă și determinantă a ofertei turistice.
1.3. Particularitățile și clasificarea serviciilor turistice
Serviciile turistice prezintă o serie de caracteristici, decurgând din modul particular de realizare a activității, din natura muncii desfășurate în domeniul turismului. Unele dintre aceste caracteristici sunt comune tuturor componentelor terțiarului – ceea ce subliniază o dată în plus apartenența turismului la acest sector – , având doar concretizare distinctă, altele sunt specifice numai serviciilor turistice. Acestea din urmă sunt determinate de natura deosebită a ofertei și cererii turistice, de felul cum se realizează întâlnirea lor, de condițiile în care au loc actele de vânzare – cumpărare.
Din grupa trăsăturilor de ordin general se remarcă, în primul rând, caracterul nematerial al prestației, serviciul turistic existând în formă potențială și concretizându-se numai în contactul cu cererea. Din caracterul nematerial decurge o altă trăsătură – nestocabilitatea. Faptul că serviciile turistice nu pot fi stocate și păstrate, în vederea unui consum ulterior, prezintă unele avantaje în desfășurarea activității, ca urmare a eliminării cheltuielilor și dificultăților legate de distribuția fizică. Această trăsătură determină însă și o serie de neajunsuri mai ales în ceea ce privește asigurarea echilibrului ofertă – cerere și realizarea efectivă a serviciilor. De aici consecințe negative asupra gradului de utilizare a capacităților ( de cazare, alimentație, tratament) și a resurselor umane.
O altă caracteristică a serviciilor turistice o reprezintă coincidența, în timp și spațiu a producției și consumului lor. Faptul că prestațiile turistice se exteriorizează în cele mai multe situații, sub forma unor activități impune, pentru realizarea lor efectivă, prezența în același loc a prestatorului și beneficiarului, simultaneitatea execuției și consumării serviciilor.
Neîndeplinirea acestor cerințe are efecte nefavorabile atât asupra volumului activității realizate cât și asupra satisfacerii nevoii sociale; orice neconcordanță de timp sau loc se soldează cu pierderi de ofertă și/sau cereri neacoperite.
Prin modul de desfășurare, serviciile turistice sunt indispensabile de persoana prestatorului, ele încetând să existe în momentul încheierii acțiunii acestuia. Din această caracteristică izvorăsc o serie de particularități în organizarea și realizarea activității turistice.
Astfel, comercializarea serviciilor presupune contactul nemijlocit între producătorul – prestator și consumator. În acest context, este necesară o bună cunoaștere a nevoilor pieței și o riguroasă delimitare a sferelor de acțiune, știut fiind că același producător nu-și poate oferi serviciile simultan pe mai multe piețe. Pe de altă parte fiind strâns legată de prezența și participarea lucrătorului, calitatea serviciului, realizarea lui corespunzătoare depinde nivelul pregătirii acestuia, de corectitudinea și modul în care el își îndeplinește atribuțiile. Ca urmare, ridicarea permanentă a nivelului calificării și a conștiinței lucrătorului din turism reprezintă o condiție de bază a realizării unor servicii de calitate.
Dependența de persoana prestatorului determină o pondere mare a cheltuielilor de muncă vie, mai mare decât în alte ramuri ale sectorului terțiar. În consecință, pătrunderea
progresului tehnic se face mai lent, cu eforturi mai mari. Cu toate acestea în ultima vreme s-au înregistrat unele realizări în privința utilizării calculatoarelor în efectuarea operațiunilor de rezervare a camerelor, în alte operațiuni desfășurate în spațiile de cazare sau în evidența cheltuielilor turiștilor de-a lungul sejurului. De asemenea, în sectorul alimentației, are loc un proces de industrializare și respectiv de mecanizare a producției de preparate culinare destinate turiștilor (catering). Cu toate aceste realizări, turismul rămâne un domeniu în care prezența lucrătorului continuă să fie importantă, atât prin specificul activităților, cât și datorită psihologiei consumatorului – turist.
Serviciile turistice sunt, de asemenea, intangibile. Această caracteristică generează o serie de facilități în organizarea activităii, în sensul eliminării sau simplificării unor probleme de circulație, dar creează și dificultăți, cele mai multe fiind legate de comercializarea vacanțelor. Astfel, neavând posibilitatea să cunoască serviciile sau să le evalueze înainte de cumpărare, turistul manifestă neîncredere și, corespunzător, rețineri în formularea deciziei de cumpărare. În aceste condiții, sunt necesare deopotrivă eforturi de cunoaștere a cererii și de stimulare a ei, publicității revenindu-i, în această privință, un rol important.
Serviciile turistice, în majoritatea lor, se individualizează la nivelul grupului sau persoanei. Motivațiile foarte variate ale cererii turistice, ca și în comportamentul diferit al turiștilor față de fiecare componentă a prestației conduc la realizarea unor servicii adaptate specificului fiecărui client. O asemenea individualizare este mai evidentă în situația turiștilor pe cont propriu; în cazul formelor organizate ale turismului, particularizarea se realizează la nivelul grupului. Caracteristica de individualizare a serviciilor turistice nu exclude totuși posibilitatea determinării unor componente “standard” în raport cu care să se stabilească tipurile de bază ale prestației.
Urmând îndeaproape evoluția cererii, serviciile turistice se caracterizează și printr-un înalt dinamism. Deosebit de sensibile la mutațiile înregistrate în dezvoltarea economico – socială, dar și la schimbările comportamentale, serviciile turistice cunosc ritmuri de creștere superioare evoluției de ansamblu a fenomenului turistic. Totodată, ele manifestă o puternică fluctuație sezonieră – rezultat al oscilațiilor cererii turistice, al concentrării acesteia în anumite perioade.
Prestația turistică se caracterizează și prin complexitate: ea este rezultatul diferitelor combinații între elemente decurgând din condițiile naturale și antropice (geografice, de climă, istorie, cultură și civilizație) specifice fiecărei țări sau zone și serviciile (transport, cazare, alimentație, agrement) furnizate de organizatori. Aceste elemente pot intra în proporții în alcătuirea produsului final, după cum se pot și substitui.
Existența unei multitudini de posibilități de combinare și substituire a elementelor constitutive permite realizarea unei largi palete de produse turistice. Caracteristica de substituire a unor activități trebuie fructificată în scopul stimulării interesului pentru consumul turistic și nu pentru acoperirea unor deficiențe organizatorice sau de altă natură, întrucât în aceste situații substituirea este în detrimentul unor programe turistice de conținut.
O altă particularitate a serviciului turistic, dependentă de structura sa complexă, este eterogenitatea și, respectiv, participarea unui număr mare de prestatori la realizarea acesteia.
După unii autori11, principalele activități cuprinse în ansamblul prestației turistice pot fi sintetizate astfel:
– activități economice implicate în serviciile de cazare – masă;
– activități economice implicate în transportul turiștilor;
– activități economice privind producerea și vânzarea de bunuri pentru turiști;
– activități economice și neeconomice privind serviciile de divertisment;
– activități legate de organizarea turismului
Din simpla enumerare a acestor activități rezultă prezența în structura serviciului turistic atât a elementelor specifice cât și a unora nespecifice, importanța și locul fiecăruia și, în mod deosebit, rolul muncii de conducere și organizatorice în domeniul turismului. Însemnătatea activității de conducere crește pe măsură ce numărul prestatorilor este mai mare, și domeniile lor de acțiune sunt mai variate.
Consumul turistic se efectuează într-o ordine riguroasă, determinată de specificul prestației, locul și momentul acțiunii, forma de turism și se poate materializa numai după ce, în prealabil, a avut loc un act comercial de cumpărare – vânzare, ceea ce, pe de o parte, presupune existența unei oferte turistice efective, care, prin volumul, structura, repartizarea în timp și dispersarea în spațiu trebuie să corespundă preferințelor și solicitărilor pentru bunuri și servicii, componente ale variatelor produse turistice, iar pe de altă parte, presupune decizia clientului de a accepta ofertele de produse turistice lansate pe piață.
11 SNAK O.: Economia turismului, Editura Expert, București 2001, pag.261
Consumul de servicii turistice se caracterizează printr-o serie de particularități care diferențiază acest consum specific de consumul de mărfuri.
Între aceste particularități pot fi menționate:
a) cererea de servicii turistice interne și internaționale este în continuă evoluție, dar creșterile de solicitări de servicii nu au ritmicitate constantă și nici o dispersare unitară spre toate destinațiile turistice. Dacă pe absamblu curba ascendentă a volumului de servicii urmează dinamica dezvoltării circulației turistice, evoluția structurii cererii turistice se caracterizează printr-o elesticitate proprie, care se modifică în permanență sub influența factorilor motivaționali care concură la promovarea mai intensă sau mai puțin intensă a diferitelor forme de turism, respectiv a diverselor produse turistice sau a diferitelor destinații ale călătoriilor turistice.
b) Consumul turistic are un caracter pronunțat sezonier, datorită concentrării solicitărilor de servicii în diferite perioade de timp în decursul unui an. De aici pot fi desprinse unele concluzii privind direcțiile spre care se orientează strategiile prestatorilor de servicii, ale firmelor organizatoare de turism (tour-operatori), cât și ale agențiilor de turism distribuitoare de produse și servicii turistice, strategii care vizează o etalare mai liniară a activităților turistice în decursul unui an calendaristic, printr-o ofertă cât mai diferențiată și mai atractivă, adaptată condițiilor de sezonalitate.
c) Spre deosebire de cererea turistică, ce se manifestă printr-o elasticitate pronunțată, oferta de servicii este relativ rigidă, limitată în timp și spațiu la capacitățile de nuclee receptoare de care dispune baza materială.
d) Oferta de servicii este orientată spre a putea prelua și acoperi solicitările din vârful de sezon, de unde pot fi desprinse concluzii privitoare la riscul nevalorificării parțiale a unor capacități receptoare, care, deși disponibile, nu sunt ori nu pot fi utilizate în afara perioadelor de sezon plin.
e) Prin natura lor, serviciile sunt perisabile; în majoritatea cazurilor prestarea lor se identifică în timp și spațiu cu consumul turistic propriu-zis. În consecință, serviciile turistice nu pot fi stocate și, spre deosebire de comerțul cu mărfuri, unde o marfă nevândută azi poate fi valorificată într-o perioadă viitoare, în turism orice nefolosire într-o perioadă de referință a capacităților disponibile de nuclee receptive și a personalului echivalează, practic, cu o irosire a potențialului de servire înglobat în aceste capacități.
Asemenea diminuări ale ofertei turistice potențiale se traduc în cifre prin reducerea sensibilă a coeficienților medii anuali de ocupare a capacităților de bază materială, ceea ce echivalează cu scăderea corespunzătoare a profitului scontat de prestatorii de servicii respective.
f) Oferta turistică, este, pe de o parte, rezultanta unor combinații cu posibilități multiple a elementelor de atracție turistică pe care le oferă patrimoniul turistic al țării noastre (al unei zone, al unei stațiuni) și baza materială turistică existentă pe teritoriul respectiv, iar pe de altă parte, rezultanta contribuției umane care modelează serviciile. Motivația unui turist potențial pentru a întreprinde actul turistic rezidă deci din combinația inteligentă a acestor elemente de ordin material și spiritual.
În consecință, produsul turistic oferit spre comercializare de o agenție de turism este o noțiune complexă, cuprinzând un set de elemente eterogene, combinate deliberat, în care unele sunt cuantificabile (transportul, cazarea, alimentația), iar altele nu se supun cuantificării (așa-numita infrastructură invizibilă), derivând din poziția geografică, clima, istoria, cultura, tradițiile, folclorul al fiecărei țări sau zone în parte, dar care, prin atractivitatea lor și prin abilitatea organizatorilor de a le utiliza eficiența, contribuie în măsură considerabilă la trezirea interesului pentru consumul turistic și, în consecință, reprezintă motivația principală a multor călătorii turistice.
g) Ca regulă generală, produsul turistic reprezintă pachete de activități, presupunând o înlănțuire logică și fluentă a diferitelor prestații incluse în programele și aranjamentele concepute astfel încât serviciile să fie dozate în diverse combinații, fiabilitatea serviciilor fiind orientată după natura și caracteristicile produselor turistice oferite spre comercializare.
Pentru a fi cât mai atractive din punctul de vedere al motivațiilor clientelei potențiale, conținutul și ponderea cu care participă diversele servicii în aranjamentele turistice depind de o serie de variabile, impuse de condițiile specifice ale activității agențiilor de turism:
pe de o parte, se urmărește valorificarea integrală a elementelor de atracție turistică, în funcție de formele de turism care se presupune că vor câștiga aderența și aprecierea clientelei, ca de exemplu baza materială disponibilă, dispersarea în teritoriu a diverselor obiective de interes turistic, durata timpului necesar desfășurării diferitelor programe, anotimpul în care va avea loc acțiunea turistică oferită;
pe de altă parte, produsele turistice concepute cu luarea în considerare a acestor criterii necesită și o evaluare minuțioasă a costurilor, pentru a corespunde atât posibilităților de cumpărare ale clientelei potențiale, cât și pentru a asigura profitabilitatea comercializării lor.
h) Posibilitățile de combinare și de substituire a diverselor variante și componente de servicii constituie o rezervă potențială considerabilă pentru individualizarea ofertei turistice și de sporire a gradului de atractivitate a programelor oferite, chiar în limitele aceleiași destinații de vacanță sau aceleiași forme de turism. Această afirmație poate fi exemplificată cu posibilitățile variate de programare pe care le oferă un traseu turistic (excursii în circuit, tururi de oraș).
i) Caracterul pronunțat individualizat-subiectiv al cererii de servicii turistice și faptul că prestațiile, în majoritatea cazurilor, se identifică cu consumul propriu-zis de servicii, fac ca în turism cheltuielile cu munca umană a personalului turistic angrenat în procesele de servire să dețină o pondere mai ridicată în comparație cu alte sectoare ale economiei naționale. În consecință, în turism nu se poate vorbi decât în linii generale de “comportamente standard” ale clientelei, care însumează deosebirile în preferințele de consum, derivând din aspirațiile clientelei în funcție de vârstă, sex, ocupație, nivel de venituri, obiceiuri, grad de cultură, preocupări.
j) În procesele tehnologice de prestații turistice aservite contactului direct dintre prestatorii diverselor servicii și clientela beneficiară a acestor servicii, ritmurile de pătrundere a progresului tehnic sunt mai lente în comparație cu ale altor sectoare economice, fapt explicabil prin limitarea ariei în care se poate apela la mecanizarea și automatizarea acestor procese tehnologice, în funcție de caracterul serviciilor, categoria de confort a unităților prestatoare.
Evident, într-o serie de activități turistice, servirea propriu-zisă, percepută nemijlocit de consumatori, reprezintă numai rezultanta fazelor anterioare de pregătire a consumului (producția culinară, cateringul, evidența computerizată, unele operațiuni de întreținere). În aceste procese de pregătire a condițiilor pentru buna desfășurare a prestațiilor, preocupările pentru introducerea și continua lărgire a mecanizării muncii reprezintă o sarcină mereu de actualitate pentru toate compartimentele aparatului turistic.
k) Consumul de servicii turistice satisface exigențele unor motivații deosebit de eterogene și complexe, în majoritatea lor personalizate la nivelul fiecărui turist și dozate succesiv, într-o ordine firească, riguros determinată în funcție de formele de turism practicate, de natura serviciilor respective și de locul și momentul în care devine necesar consumul acestor servicii componente ale fiecărui produs turistic în parte.
Ca atare gradul de satisfacție obținut în urma consumului turistic nu rezidă din simpla însumare a consumurilor parțiale de servicii componente ale unui produs turistic, deoarece aprecierea nivelului calitativ al consumului turistic este influențată în sens negativ de eventuala calitate nesatisfăcătoare a uneia sau alteia din componentele produsului în cauză. Cu alte cuvinte, dacă din anumite motive, obiective sau subiective, la un moment dat sau într-un loc determinat, una din aceste satisfacții nu-și găsește un echivalent calitativ în oferta de servicii, în condițiile așteptate sau solicitate de un turist, insatisfacția acestuia nu are numai efecte de moment, ci poate deforma subiectiv “imaginea” calității întregului produs turistic consumat. Riscurile unor asemenea deprecieri calitative nu sunt de neglijat pentru agențiile de turism și pentru prestatorii de servicii; spre a evita transformarea lor în instrumente de publicitate negativă, influențând astfel cercul de clientelă potențială care nu va fi dispusă să accepte ofertele viitoare ale acestor unități trebuie luate măsuri operative.
l) Prestațiile turistice reprezintă eforturile conjugate ale tuturor unităților economice care oferă servicii specifice și nespecifice atât cetățenilor țării noastre, cât și turiștilor străini care o vizitează, ceea ce justifică aprecierea că prestațiile de servicii turistice reprezintă, în ultimă instanță, contribuția sectoarelor economiei naționale la dezvoltarea industriei turistice din țara noastră. În acest fel, devine mai ușor de înțeles și faptul că, prin proporțiile atinse și prin tendințele ascendente ale dezvoltării, turismul reprezintă o activitate economico-socială de importanță națională.
Trecerea în revistă a principalelor caracteristici ale serviciilor turistice în interdependența lor organică, demonstrează atât caracterul complex al prestațiilor turistice, cât și rolul diferențiat în combinarea lor pentru a deveni componente ale produselor turistice oferite în cadrul diferitelor forme de turism. Industriei turismului îi sunt caracteristice două categorii principale de servicii: serviciile legate de efectuarea călătoriei și serviciile prestate la locul de sejur12.
Într-o formă simplificată, călătoria turistică implică deplasarea unei persoane sau grup de persoane din localitatea (țara de reședință) în localitatea (stațiunea) preferată ca destinație pentru petrecerea timpului de vacanță.
Serviciilor de transport solicitate într-o asemenea călătorie le sunt caracteristice anumite trăsături specifice ce decurg inerent din:
forma de organizare a călătoriei (turism organizat integral sau parțial prin agențiile de turism sau turism pe cont propriu);
durata timpului necesar pentru parcurgerea distanțelor dus-întors și pentru opririle intermediare, în cazul când sunt programate și etape de vizitare pe
12 O. Snak, Economia turismului, Editura Expert, București, 2001, pag. 275
traseul ales, în raport cu timpul total afectat perioadei de vacanță;
preferințele față de condițiile oferite de diferitele mijloace de transport
Serviciile privind sejurul reprezintă, de fapt, un complex de servicii eterogene, incluzând ca elemente principale o serie de prestații destinate în primul rând satisfacerii necesităților fiziologice cotidiene ale omului (alimentație, somn, odihnă) și care, prin natura lor, nu sunt specifice în exclusivitate fenomenului turistic, la care se adaugă și prestațiile de servicii pentru petrecerea agreabilă a timpului liber (divertisment, agrement). Pentru aceste forme de turism sunt nelipsite anumite servicii cu caracter special, decurgând din motivația principală a călătoriilor turistice și prestarea unor servicii cu caracter general oferite, în funcție de împrejurări și de unele necesități apărute spontan, de unitățile prestatoare de servicii către populație.
În strânsă corelație cu volumul, structura și intensitatea cererii de servicii turistice, ponderea cu care participă aceste servicii la formarea unui produs turistic diferă de la un caz la altul, depinzând de posibilitățile organizatorilor de turism de a satisface, la un moment dat, cererea turistică, în condițiile concrete ale diferitelor zone, stațiuni sau localități de interes turistic. În ceea ce privește serviciile oferite de organizatorii de turism pentru pregătirea și derularea călătoriilor turistice și pentru realizarea consumului turistic, acestea reprezintă, în principiu, pachete de servicii încorporate în produsele turistice. Componentele serviciilor diferă în funcție de motivația călătoriilor turistice, de formele de turism acceptate de turiști, de puterea de cumpărare a diverselor categorii de clientelă potențială, de preferințele turiștilor pentru activitățile recreative.
Clasificarea prezentată în figura de mai jos, unde ponderea principală o dețin serviciile de bază (transport, cazare, alimentație) și serviciile complementare (opționale), deși este cea mai răspândită, necesită anumite precizări, în sensul că, în funcție de anumite condiții speciale, diferite servicii de bază se transformă în servicii complementare și, invers, o parte din serviciile complementare, în măsura în care devin constituente ale motivațiilor călătoriilor turistice, se pot identifica cu serviciile de bază.
De exemplu, pentru serviciile de transporturi aeriene, transportul propriu-zis pe ruta convenită reprezintă nucleul serviciilor de bază, asociat cu oferta de servicii complementare pentru transferul pasagerilor de la punctul terminal din oraș până la aeroport și, respectiv după sosire, de la aeroport la punctul terminal din orașul de destinație a călătoriei. Pentru consumatorul de servicii de transporturi aeriene importantă este satisfacerea nevoilor primare, el putându-și modela nevoile secundare în funcție de împrejurări.
Figura 1.1. Clasificarea serviciilor în funcție de structura produselor turistice
În accepțiunea lor clasică, serviciile de transport se încadrează în categoria serviciilor de bază. Pentru turiștii automobiliști ce se deplasează cu mijloace de transport proprii, aceleași servicii nu mai sunt incluse în aranjamentele perfectate cu agențiile de turism.
În mod similar, pentru turiștii ale căror motivații principale pentru acceptarea unei destinații de vacanță constau în atractivitatea posibilităților de odihnă activă, agrementul devine o componentă de bază a prestației turistice.
În consecință, unele servicii complementare tind să se transforme în servicii de bază. În aceeași ordine de idei, o parte din serviciile de alimentație care în trecut constituiau o componentă de nelipsit a serviciilor de bază (pensiune completă) tind să se transforme în servicii complementare (în cazul demipensiunii sau în cazul când micul dejun este inclus în tarifele percepute de unitățile de cazare).
O altă clasificare a serviciilor turistice tratează prestațiile din punctul de vedere al gradului de urgență cu care se manifestă cererile populației pentru astfel de servicii, în comparație cu cererea de mărfuri, unde solicitările pentru produsele de uz curent sunt relativ constante, cererea de servicii turistice este mai puțin presantă și din punctul de vedere al ordinei de urgență. Necesitățile de servicii pentru recreere, divertisment se situează în general pe un plan secundar, după satisfacerea necesităților pentru alimentație, îmbrăcăminte, bunuri de utilizare curentă.
Figura 1.2. Clasificarea serviciilor turistice, în funcție de gradul lor de urgență
De aici rezultă că o pondere importantă a deplasărilor în scopuri turistice, deci a necesităților pentru serviciile legate de consumul turistic, nu comportă o urgență determinată, putând fi relativ ușor ierarhizate în funcție de satisfacerea altor necesități considerate mai urgente; cu cât gradul de urgență este mai redus, cu atât satisfacerea cererii de servicii turistice poate fi amânată mai ușor, uneori de la un an la altul, sub imperativul substituirii cu alte necesități ce nu pot fi amânate.
În schimb, anumite forme de turism (turismul de afaceri, tratamente balneomedicale) sunt generate de necesități cu un grad sporit de urgență, deplasările în scopuri turistice trebuind să fie efectuate în limitele unor termene stabilite sau previzibile. În principiu, asemenea necesități de servicii turistice nu pot fi substituite (curele balneare pentru persoanele care suferă de anumite maladii) sau nu pot fi amânate pentru o altă perioadă mai convenabilă (participările la congrese, festivaluri, manifestări sportive) pentru că asemenea evenimente cu caracter special se desfășoară la date dinainte programate.
O altă clasificare a serviciilor turistice grupează ansamblul acestor prestații în funcție de momentul în care se manifestă cererea și, respectiv, în funcție de momentul în care are loc comercializarea sau consumul lor. După acest criteriu se disting13:
– cererea fermă de servicii manifestată anterior călătoriei turistice. În acest caz referirile se fac la cererea manifestată în localitatea de reședință a turistului; prestarea serviciilor este declarată în timp și se va derula la termenele programate, convenite cu agenția de turism ofertantă, cât și în spațiu. Elementele esențiale pentru perfectarea unor astfel de aranjamente sunt stipulate în condițiile generale de vânzare ale agențiilor de turism;
– cererea spontană de servicii manifestată în momentul în care turistul, ajuns la destinația călătoriei sale, ia contact cu ofertele de servicii ale organizatorilor și ale prestatorilor de servicii din stațiunile vizitate.
Dacă cererea fermă, formulată și manifestată anticipat, este caracteristica esențială a formelor de turism și, într-o măsură determinată, și a formelor de turism semiorganizat, cererea spontană de servicii este caracteristică înainte de toate pentru toate formele de turism pe cont propriu, unde turiștii solicită serviciile necesare direct de la prestatorii locali.
Manifestări de cereri spontane se înregistrează în diferite variante și în cazul turismului organizat și semiorganizat. În contact cu ofertele prestatorilor la locurile de sejur, turiștii pot solicita și alte servicii neincluse în programele agențiilor de voiaj, în funcție de preferințele personale, de durata sejurului, de disponibilitățile financiare ale solicitanților.
13 O. Snak, Economia turismului, Editura Expert, București, 2001, pag. 280
O altă clasificare ce prezintă interes pentru agențiile de turism și pentru prestatorii de servicii grupează serviciile turistice din punctul de vedere al modalităților de achitare a prestațiilor și respectiv din punctul de vedere al momentului când se realizează prestarea lor.
Rațiunea unei astfel de clasificări rezidă în condițiile particulare ale activității turistice și i-a în considerare decalajul de timp și de spațiu dintre manifestarea cererii ferme și consumul efectiv al serviciilor comandate: în formele turismului organizat și semiorganizat aranjamentele sunt perfectate și achitate, integral sau parțial, la reședința turistului, consumul turistic propriu-zis urmând să se realizeze ulterior, la destinația convenită de sejur.
În vederea sporirii gradului de activitate a unor obiecte turistice și pentru stimularea consumului turistic, anumite servicii componente ale serviciilor turistice sunt oferite agențiilor tour-operatoare gratuit, sau mai corect spus, aparent gratuit. Asemenea facilități sunt oferite în scopuri promoționale pentru a cointeresa turiștii potențiali să solicite produsele turistice, îndeosebi în perioadele de mică afluență în stațiunile turistice (sezon intermediar și extrasezon). Cu titlu exemplificativ, pot fi citate unele facilități din această categorie:
transferuri gratuite aeroport-hotel-aeroport pentru turiștii pe cont propriu care au angajat un sejur în obiectivul respectiv de cazare;
abonamente gratuite pentru transportul montan pe cablu pentru turiștii care își perfectează aranjamentele pentru vacanța de iarnă în stațiunile montane. Asemenea gratuități sunt caracteristice turismului internațional de trimitere și sunt înglobate în aranjamentele forfetare de tipul “totul inclus” ale marilor agenții tour-operatoare, a căror strategie de marketing vizează intensificarea călătoriilor spre acele destinații în care aceste agenții sunt interesate;
facilități pentru familiile cu copii, oferind, în funcție de vârstă, cazare gratuită sau tarife reduse pentru copiii ce vor fi cazați în camerele ocupate de părinții care au angajat un program de vacanță;
cursuri gratuite pentru inițierea unor discipline sportive (ski, patinaj) pentru copiii familiilor care au perfectat aranjamente de vacanță cu agențiile de turism;
oferirea unor “cecuri de ospitalitate” care permit obținerea unor rabaturi la tarifele de cazare din partea unităților hoteliere;
oferirea unui sejur suplimentar gratuit pentru turiștii ce acceptă programe
de vacanță în perioadele de extrasezon (formula “a treia săptămână gratuită pentru aranjamentele de 14 zile”);
acordarea de bonificații la prețurile de vânzare ale unor mărfuri cumpărate de turiști pentru o sumă minimă dinainte stabilită (formula “discount 10%
Figura 1.3. Clasificarea serviciilor turistice în funcție de modalitatea de plată
Unele modalități de plată, prin natura lor, constituie și forme complementare de servicii oferite clientelei. De exemplu, facilitățile oferite clienților cu posibilități financiare modeste pentru achitarea în rate a costului călătoriei turistice, plata unor servicii cu decontarea ulterioară prin sistemul “banilor din plastic” (cărți de credit), serviciile prestate pe bază de abonamente.
Sistemul cărților de credit constituie o variantă a vânzărilor de servicii cu decontare ulterioară, larg răspândită în circulația turistică internațională.
Companiile bancare emitente de cărți de credit garantează deponenților lor posibilitatea de a solicita pe credit – în limitele unor sume plafon dinainte convenite – diferite servicii în unitățile prestatoare afiliate la aceste companii financiar-bancare. Companiile decontează periodic sumele datorate prestatorilor, în baza notelor de plată întocmite pe formulare speciale, ce confirmă prin semnătura turistului consumator efectuarea prestațiilor.
Abonamentele constituie legitimații transmisibile sau netransmisibile cu o valabilitate limitată în timp, asigurând posesorului legitimației dreptul de a beneficia de un anumit volum de servicii în perioada sejurului (folosirea parcajului cu plată a hotelurilor, utilizarea mijloacelor de transport pe cablu în stațiunile montane, folosirea bazei de tratament pentru anumite proceduri balneomedicale).
Achiziționarea serviciilor cu plata anticipată, pe bază de abonamente, îi scutește pe turiști de grija de a-și asigura de fiecare dată anumite servicii, pe care se solicită în mod repetat în perioada sejurului. În acest fel, din punctul de vedere al turiștilor, plata anticipată a serviciilor oferă condiții de utilizare prioritară și deci mai comodă a serviciilor ce concură la petrecerea agreabilă a sejurului și oferă totodată condiții pentru o mai rațională gospodărire a bugetului de cheltuieli pentru concedii.
Pentru prestatorii de servicii abonamentele asigură încasări relativ mai certe, etalate pe perioade relativ mai lungi de timp în cadrul sezonului turistic, oferind totodată șanse sporite de exploatare rațională a capacităților de bază materială.
În cadrul serviciilor turistice grupate din punctul de vedere al caracterului prestațiilor, pot fi menționate:
servicii de informare a clientelei turistice;
servicii de intermediere ( de închirieri, de rezervări)
servicii cu caracter special (organizarea reuniunilor, festivalurilor etc)
servicii cu caracter cultural-educativ, recreativ, sportive
– servicii diverse (schimbul valutar, servicii de asigurare turistice)
Serviciile de informare a clientelei turistice precum informarea corectă și la timp, sfătuirea turiștilor în alegerea și perfectarea programelor și aranjamentelor constituie o condiție esențială a bunei desfășurări a consumului turistic și, prin natura lor, aceste servicii de informare pot fi grupate în:
informații necesare turiștilor în perioada de pregătire a călătoriilor turistice;
informarea și sfătuirea turiștilor în momentul perfectării aranjamentelor;
informații suplimentare în cursul desfășurării călătoriilor turistice;
În activitățile de informare sunt angrenate toate verigile organizatoare, distribuitoare și unitățile prestatoare de servicii.
Serviciile de intermediere grupează o multitudine de activități pentru facilitarea circulației turistice și pentru petrecerea agreabilă a timpului de vacanță al turiștilor.
În această categorie eterogenă de servicii pot fi menționate:
serviciile de rezervări
serviciile de intermediere (obținerea vizelor, procurarea unor mărfuri)
serviciile de închiriere (autoturisme, rulote, ambarcațiuni nautice)
Serviciile cu caracter special includ toate serviciile, activitățile, programele menite să faciliteze un sejur cât mai agreabil și diversificat. Prin natura lor, asemenea servicii se adresează unor categorii determinate de clientelă, respectiv sunt solicitate ocazional, în funcție de preferințele anumitor turiști sau grupuri de turiști.
Deoarece aceste servicii au un caracter extrem de eterogen, o strictă grupare a lor nu este posibilă. Totuși, pentru exemplificare pot fi menționate unele servicii cu caracter special
servicii prestate pentru oameni de afaceri (închirieri apartamente, birouri)
servicii de organizare a unor congrese, simpozioane, seminare
programe de vânătoare și pescuit sportiv în zone special amenajate
asistență medicală și veterinară
Serviciile cu caracter recreativ, inclusiv odihna, cuprind cele mai diverse domenii și se individualizează în condițiile concrete în care se desfășoară, potrivit preocupărilor turiștilor, preferințelor acestora, vârstei. Pentru exemplificare menționăm:
programe distractive colective ale unităților de alimentație
muzica de promenadă în parcurile publice din stațiuni
activități de club
carnavaluri, serbări marinărești
plimbări în stațiune și în împrejurimi (cu trăsura, sania)
Toate clasificarile prezentate au un caracter pur convențional, reluând într-o formă sau alta aceleași elemente care determină caracterul predominant al unui produs turistic. În aceiași măsură, nici una din clasificarile consacrate nu epuizează integral problematica serviciilor, deoarece nu este suficient de cuprinzătoare pentru a delimita toată gama posibilităților de prestații turistice.
1.4 Principalele forme de turism
Dezvoltarea circulației turistice, participarea la mișcarea turistică a unor mase tot mai largi, diversitatea motivațiilor care generează cererea au condus la multiplicarea formelor de turism. Delimitarea formelor de turism și gruparea lor după anumite criterii prezină atât importanță teoretică cât și importanță practică deoarece oferă elemente de fundamentare a deciziilor referitoare la dezvoltarea ofertei turistice și alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii.
Potențialul natural și antropic este “izvorul” unor variate forme de turism, care, în condițiile țării noastre, sunt reunite într-o gamă foarte largă.
În literatura de specialitate s-au adoptat diferite clasificări ale formelor de turism practicate sau practicabile, în funcție de anumite categorii, urmărindu-se o grupare cât mai corespunzătoare specificului resurselor turistice, structurii turiștilor, motivațiilor, deplasărilor și caracterului activ al turismului.
Principalele categorii de resurse turistice din România generează și formele de bază ale turismului românesc: turism montan (odihnă, sporturi de iarnă, drumeție, speoturism, alpinism, cunoaștere științifică); balnear (cură balneară, climatism, odihnă); de litoral (odihnă, balneo-medical agrement, sportiv); vânătoare și pescuit; turism sportiv și de agrement; turism cultural (de cunoaștere, educativ-instructiv); de afaceri, științific, de congrese.
Considerăm că această clasificare este cea mai completă, întrucât dă posibilitatea să se regăsească concomitent atât preferințele turiștilor și motivația deplasării turistice, cât și resursele generatoare de turism. De asemenea, ea are în vedere alte două importante aspecte: pe de o parte, faptul că multitudinea formelor de turism este dată de complexitatea potențialului turistic, iar pe de altă parte, că, în teritoriu, aceste forme se completează reciproc, contribuind la o valorificare optimă a potențialului.
Alături de clasificarea respectivă sunt întâlnite și altele care recurg însă la criterii limitative, oferind astfel structuri bine conturate, dar cu un grad ridicat de rigiditate. Dintre acestea, de menționat în continuare clasificările realizate în funcție de:
– proveniența fluxurilor turistice: turism intern (național) și internațional (receptor, dat de sosirile de turiști străini în țara noastră și emițător generat de plecările de turiști români în alte țări);
– gradul de mobilitate al turismului: turism de sejur (lung, de durată medie, scurt la sfârșit de săptămână); turism itinerant (cu valențe culturale, științifice, cognitive, tehnice, drumeție); turism de tranzit;
– perioada anului în care se realizează acțiunea turistică: turism continuu, turism sezonier (de vară, de iarnă) ocazional și la sfârșit de săptămână;
– mijloacele de transport folosite: drumeție, turism rutier, feroviar, naval și aerian
– momentul și modul de angajare a prestațiilor turistice: turism organizat, neorganizat (pe cont propriu) și comercializant;
– vârsta și ocupația turiștilor: turism pentru tineret, pentru vârsta a treia, turism social
1.5. Turismul montan
Începuturile turismului montan datează de la sfârșitul secolului XIX, când iau ființă diferite asociații de turism: Asociația Transilvăneană Carpatină de la Sibiu (1880), Cercul excursioniștilor, la București (1891), primele cabane în Făgăraș și Bucegi, se pun bazele primei stațiuni montane din țară (Păltiniș la 1450m). Ulterior, turismul montan a cunoscut o dezvoltare susținută, pe lângă cabanele inițiale s-au conturat complexe și microstațiuni turistice montane, unele dintre ele devenind stațiuni montane recunoscute și peste hotare.
Destinația munte, cu întreaga rețea de stațiuni, complexe turistice și cabane reprezintă o destinație turistică solicitată în toate anotimpurile de către segmente dintre cele mai variate de turiști. Dezvoltarea în perspectivă a turismului de munte necesită organizarea corespunzătoare a zonelor montane prin cunoașterea amănunțită a tuturor peisajelor și domeniilor schiabile, a altor resurse care să ofere baza de proiectare a amenajărilor turistice viitoare (poteci, marcaje, dotări pentru sporturile de iarnă).
Domeniul schiabil al României este restrâns și parțial amenajat. Cuprinde îndeosebi pârtii pentru schi alpin, pârtiile de fond fiind puține și destinate competițiilor sportive, iar cele pentru plimbare aproape lipsesc. Astfel, cele 16 județe montane dispun de circa 72 de pârtii de schi mai mult sau mai puțin amenajate, în lungime de peste 91.000m și cu o capacitate orară optimă de peste 33.000 persoane/h. Aceste amenajări sunt însă insignifiante față de cele similare din țările alpine: Austria (1050 km pârtii de schi aplin), Franța (2900 km piste alpine și 2500 km pârtii de fond).
Domeniul schiabil se concentrează în aria montană circumscrisă județelor Brașov, Prahova și Dâmbovița ca suprafață 235 ha, număr de pârtii 40 și debit orar 19950 pers/h. Printre stațiunile cu dotări mai consistente pentru sporturile de iarnă se numără Poiana Brașov, Sinaia și Predeal dar și acestea doar se aproprie de o dotare impusă de normele internaționale. Alături de pârtiile de schi de coborâre, în unele stațiuni s-au amenajat și pârtii de schi fond, ca și piste pentru săniuș (Poiana Brașov, Sinaia, Semenic).
În anul 1998, stațiunile turistice montane dețineau 64 de mijloace de transport pe cablu din care 8 telecabine, o telegondolă, 16 telescaune și 39 de teleschiuri cu o lungime de peste 77.000m și o diferență de nivel de 14.587m și un debit orar de 34.908 persoane/oră. Dacă luăm în considerare faptul că 7 instalații nu deservesc domeniul schiabil, ci permit accesul la acestea (telecabinele Bușteni – Babele, Babele – Peștera, Cota 1400 – Miorița, în munții Bucegi, telescaunele Borlova – Muntele Mic, Petroșani – Munții Parâng, Vatra Dornei, Lupeni – Munții Vâlcan), atunci putem conchide că dotările de acest tip pentru sporturi de iarnă sunt insuficiente față de necesități și necorelate cu spațiile de cazare din stațiuni. O comparație cu stațiunile de renume sau apărute în ultimii ani pe harta sporturilor albe sunt edificatoare: Austria- peste 3700 de instalații cu un debit de 9800 mii de persoane/h Franța – 3000; Italia – 2200; Elveția – 1500; Slovacia – 1300; Bulgaria 35 de instalații în 3 stațiuni.
Ca repartiție în teritoriu, stațiunile prahovene (Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal) ca și Poiana Brașov dispun de cca 50% din numărul instalațiilor, 47,8% din lungimea acestora și 54,2% din capacitatea maximă de transport.
Din analiza gradului de echipare tehnică a masivelor montane (cazare, pârtii de schi și mijloace de transport pe cablu, accesibilitate, poteci montane), precum și a circulației turistice, rezultă următoarele:
dotarea necorespunzătoare din punct de vedere tehnic: din totalul de 60 de masive analizate, circa 20 dispun de o anumită echipare tehnică, iar numai 13 au o dotare mai bună (Postăvaru, Bucegi, Gârbova, Cindrel, Semenic, Ceahlău, Muntele Mic, Tarcău, Făgăraș, Rodna); turismul montan în anul 1994 deținea 7% din locurile de cazare ale țării; cele circa 150 de cabane cu 5500 de locuri nu acoperă spațiul montan, iar din punct de vedere tehnic sunt, în general, necorespunzătoare: echiparea tehnică, în același an, cuprindea: 61 teleferice-telecabine, telescaun și teleschiuri ce însumau 62 km lungime și aproape 80 km de pârtii amenajate față de total țară. Dintre structurile turistice doar 4 stațiuni (Poiana Brașov, Sinaia, Predeal și Bușteni) și 3 complexe turistice (Durău, Semenic și Borșa) prezintă dotări adecvate turismului internațional;
neconcordanța între valoarea și complexitatea potențialului turistic montan și gradul de înzestrare tehnică (masivele Postăvaru și Gârbova au cea mai bună amenajare pentru turism, în comparație cu Parâng, Rodna, Făgăraș cu cele mai complexe resurse turistice, dar cu slabă dotare tehnică
echiparea diferențiată, cu mari discrepanțe, a masivelor montane: doar 3 (Bucegi, Postăvaru și Gârbova) dețineau în 1994 peste 75% din capacitatea de cazare, peste 70% din mijloacele de transport pe cablu și peste 90% din pârtiile amenajate; mai pregnant apre faptul că peste 80% din spațiile de cazare cu confort superior se concentreză tot aici, restul munților dețin cabane și vile de confort redus.
Necorelație între capacitatea de cazare, lungimea și capacitatea pârtiilor de schi, realizându-se valori reduse de până la 5m/loc cazare chiar în stațiunile montane din Bucegi și Postăvaru, față de 6-6,5 m/loc cazare pe plan mondial; aceeași necorelație se observă și între spațiile de cazare și capacitatea orară a tuturor mijloacelor și dotărilor pentru sporturi de iarnă, indicele respectiv fiind cu mult sub media internațională;
Masivele montane sunt, în general, acoperite cu o rețea densă de poteci turistice (peste 11.000 km lungime), dar se impune verificarea, completarea, întreținerea și chiar reducerea acestora în unele masive, din necesitatea de a proteja și conserva mediul natural (Retezat, Ceahlău).
Analizele realizate mai sus evidențiază cu claritate că lanțul carpatic românesc dispune de un potențial turistic deosebit de complex și cu reale posibilități de utilizare în turism, dar insuficient valorificat. Concentrarea turismului în munții din bazinul prahovean se datorează apropierii de puternicele centre urbane și turistice București și Brașov, de existența unei infrastructuri generale, de tradiție și mai puțin de valoarea potențialului turistic.
=== cap IV ===
CAPITOLUL 4
CĂI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A ACTIVITĂȚII TURISTICE ÎN CONCORDANȚĂ
CU TENDINȚELE EXISTENTE PE PIAȚA TURISMULUI INTERNAȚIONAL
Visul de a transforma România într-o țară turistică pare să devină realitate. Un studiu recent realizat de American Express1 susține că România și Andorra sunt cele mai atrăgătoare destinații pentru amatorii de schi. Analiza pornește de la compararea costurilor unei vacanțe în diferite stațiuni montane din lume. Potrivit celor de la American Express, România este cel mai potrivit loc pentru turiștii din clasa de mijloc care vor să practice schiul, cu atât mai mult cu cât facilitățile și gradul de confort din stațiunile noastre au crescut în ultimii ani. Astfel, este probabil ca, din această iarnă, așezările din preajma pârtiilor de schi să fie invadate de cei care până de curând preferau Italia, Franța, Austria și chiar Elveția.
Studiul American Express confirmă faptul că autoritățile s-au orientat bine atunci când au decis investirea unor sume mari de bani în turismul montan profilat pe sporturi de iarnă.
Prezentarea stațiunilor Bansko (Bulgaria) și Chamonix (Franța)
În ultimii ani, România a reușit să atragă sume uriașe din surse proprii sau proiecte PHARE, în vederea dezvoltării infrastructurii ce duce spre diferite stațiuni sau le leagă și, mai ales, pentru amenajarea unor pârtii de schi care să atingă standardele celor mai căutate trasee din Europa. Cel mai îndrăzneț plan se referă la traseul Predeal-Azuga, unde au fost amenajate, în prima fază, trei pârtii de schi alpin și coborâre cu zăpadă artificială. O pârtie principală se va întinde pe cei 15 kilometri dintre Predeal și Azuga. În cadrul aceluiași proiect a fost începută iluminarea pârtiei Clăbucet Sosire. Întregul program a fost terminat în anul 2004, fiind necesare defrișări iar mai apoi montarea instalațiilor de transport pe cablu. Investiția totală s-a ridicat, numai pentru amenajarea pârtiilor la peste 1,2 milioane de dolari, bani pentru care primăria Predeal a lansat o emisiune de obligațiuni municipale în valoare de cinci miliarde de lei, la care se adaugă sumele primite prin fondul PHARE.
La Sinaia, stațiune montană datând din 1870, unde există deocamdată o singură pârtie, primăria caută investitori pentru un proiect de șase milioane de dolari, bani necesari pentru ca
pârtia să atingă standardele celor din Austria, de exemplu, și pentru a se deschide o pârtie de
bob și una de schi destinată exclusiv copiilor.
1 www. Predeal.ro
La Bușteni, o altă stațiune de pe Valea Prahovei au apărut mai mulți investitori străini care s-au oferit să modernizeze pârtia Calinderu.
Amenajări pentru ridicarea gradului de performanță se fac și la Poiana Brașov, cea mai renumită stațiune din România pentru practicarea sporturilor de iarnă. Aici există, de altfel, singura pârtie olimpică din țară, trei pârtii pentru coborâre și slalom uriaș și două trambuline. Valea Prahovei prezintă, în plus, avantajul unui aer pur, ozonat la fel de puternic precum cel din Elveția.
În România mai există câteva centre montane profilate pe sporturi de iarnă, toate intenționând să investească mai ales în pârtiile de schi, sport din ce în ce mai căutat. Modernizări sunt efectuate, astfel, în stațiunile Fântânele și Băișoara din județul Cluj și în stațiunea de pe Muntele Semenic. Mai mult, înțelegând că sporturile de iarnă pot aduce bani firmelor din turism și zonelor de munte lipsite de alte surse de venituri, autoritățile locale din diferite județe au întocmit programe pentru construirea unor noi stațiuni. În Parâng, la Ranca, de exemplu, s-a pus la cale amenajarea uneia dintre cele mai mari pârtii europene. O parte din bani vin, și de această dată prin programul PHARE.
Astfel, chiar dacă România nu poate concura deocamdată cu luxoasele stațiuni elvețiene, există semnale că va intra în competiția europeană a stațiunilor de iarnă pentru turiștii din clasa de mijloc. În momentul de față, marele atu al turismului autohton, comparativ cu Franța, Austria și Italia, îl reprezintă costurile mult mai scăzute. Studiul realizat de American Express depășește chiar cele mai optimiste așteptări, ținând cont că Ministerul Turismului își propusese, în prima fază, ca măcar să-i păstreze în țară pe schiorii amatori autohtoni. Anual, aproximativ 7.000 de români plecau în Austria, Franța sau Italia pentru a practica sporturi de iarnă.
În timp ce, în România marile stațiuni de schi bat pasul aproape pe loc în ceea ce privește modernizarea pârtiilor, vecinii noștri de la Sud de Dunăre, bulgarii investesc aproximativ 30 de milioane de dolari într-un amplu proces de modernizare al stațiunii montane Bansko.
Bulgaria are cu ce se mândri la capitolul stațiuni montane. Prima în topul ofertei lor este Borovet, situată la altitudinea de 1.350 m în munții Rila, chiar la poalele masivului Musala, cel mai înalt din Balcani (2.925m). Distanța față de Sofia – 70 km.
A doua stațiune montană ca importanță este Bansko, un orășel mic cu o arhitectură autentică din perioada Renașterii Bulgariei. În comparație cu alte stațiuni, aici pe lângă aglomerarea de hoteluri, centre de divertisment și agrement, restaurante și baruri mai este și un adevărat orășel cu tradiția și istoria sa. Este cea mai tânără stațiune montană, situată la poalele lanțului montan Pirin care oferă condiții minunate pentru turismul de iarnă și de vară: piscuri semețe de marmură, lacuri glaciare pitorești, păduri străbune de pini. În jurul orașului Bansko se află regiunea care este considerată cea mai frumoasă și demnă de admirat a acestor munți. Aici se înalță vârful Vihren (2914m), al doilea ca mărime din Bulgaria.
Orașul Bansko are aproximativ 10.000 de locuitori fiind poarta de acces pentru turismul montan din această zonă. Este un oraș vechi, confortabil și liniștit, cu o bogată moștenire cultural-istorică. Străzile înguste împreună cu casele vechi cu porți de lemn masive, precum și hotelurile vechi, mici dar plăcute și vinariile decorate în stil național contrastează cu noile hoteluri moderne. Totul vorbește despre atractivitatea stațiunii de schi Bansko.
Situată în sud-vestul Bulgariei, la 150 km față de Sofia, stațiunea este însorită aproximativ 120 de zile/an iar temperatura medie în miez de iarnă este de –3C. Climatul este blând iar temperaturile ușor mai scăzute decât în orașele principale. Aici predomină o iarnă îndelungată și liniștită care contribuie la încadrarea perfectă a stațiunii în practicarea sporturilor de iarnă.
Stațiunea se află la altitudinea de 935m. Cu toată oferta naturală deosebit de bogată a regiunii, posibilitățile de practicare a sporturilor de iarnă erau până nu de mult modeste. Existau doar două telescaune și trei teleschiuri. Odată cu schimbarea regimului de guvernare și cu declararea turismului drept prioritate a economiei naționale, s-a trecut la amenajarea unei stațiuni montane moderne în rezonanță cu frumusețea naturii înconjurătoare.
Eșalonat pe mai mulți ani, programul de modernizare cuprinde amenajarea de noi pârtii de schi, montarea mai multor instalații de transport cu cablu moderne și a unei instalații de înzăpezit, cumpărarea unor mașini de bătut zăpada. Implementarea programului a început în 2002.
Iarna, Bansko este centrul sporturilor de iarnă din Munții Pirin.
Prin amenajarea a două noi pârtii de ski, lungimea totală a pârtiilor marcate în stațiune a ajuns la 35 km. În prezent, pârtiile pornesc de la altitudinea de 2560 m și coboară până la 1110 m deasupra nivelului mării. Dacă iarna este bogată în zăpadă, se poate coborî pe schiuri până în orașul Bansko, adică până la 936 m. Multe dintre pante sunt line, deci ideale pentru schiorii începători, însă există și una periculoasă numită “Peretele”, recomandată doar celor experimentați. Orientarea pârtiilor este nordică iar lungimea maximă a unei pârtii de ski este de 5,8 km. Lungimea totală a traseelor de ski fond este 18 km.
Sistemul de transport pe cablu cuprinde:
o telegondolă de 8 persoane cu lungimea totală de 6250 m și capacitate de 2000 pers/h. Stația ei inferioară este situată la marginea orașului Bansko, iar cea superioară la o altitudine de 1635 m, adică la locul de unde încep pârtiile de ski. În acest fel turiștii sunt scutiți de drumul pe străzile înguste ale orașului și ajung la baza pârtiilor în doar 18 min.
două telescaune montate în prelungire. Cu ajutorul acestor instalații turiștii și schiorii pot ajunge în 10 minute la piciorul piscului Todorka (2746 m), pe vârful căruia se înalță un turn al televiziunii naționale bulgare. Acest vârf este punctul de plecare pentru toate pârtiile. Lungimea cumulată a telescaunelor este de 2750 m, fiecare prezentând o capacitate de transport de 2000 pers/h. Scaunele din zona superioară sunt prevăzute cu copertine.
Un teleski cu o lungime de 1230 m și o diferență de nivel de 322 m, având o capacitate de transport de 900 pers/h.
Un teleski de 490 m lungime, o diferență de nivel de 110 m și o capacitate de transport de 700 pers/h.
Lucrările s-au desfășurat pe tot parcursul anului, indiferent de condițiile climaterice. Execuția lor s-a făcut în mare parte cu ajutorul elicopterelor iar darea în funcțiune a avut loc în vara anului 2003. În cadrul aceluiași program de modernizare, pentru anul 2004 a fost prevăzută construcția și punerea în funcțiune a următoarelor instalații de transport:
un telescaun de 4 locuri cu o lungime de aproximativ 2000 m, diferență de nivel de 480 m și capacitate de 2000 pers/h
un teleski de circa 1000 m, diferență de nivel de 365 m și capacitate de 1200 pers/h
un teleski de circa 1000 m, diferență de nivel de 300 m și capacitate de 980 pers/h
Programul mai cuprinde achiziționarea a 3 mașini de bătut zăpada astfel ca numărul lor să ajungă la 9 precum și instalarea unui sistem complet automat de înzăpezire de la aceiași firmă Techno-Alpin Italia, cea care a livrat și tunurile de zăpadă artificială de la Predeal. Prin intermediul acestei instalații se va putea acoperi cu zăpadă o suprafață de 350.000 mp, respectiv o lungime de 9 km de pârtii. Întreaga instalație va conține 25 de generatoare automate de zăpadă și va fi controlată de un calculator central amplasat în stația de pompare.
Iată deci, că Predealul, care este una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni montane de la noi, dispune de un domeniu schiabil și de o dotare a acestuia mult inferioară stațiunii Bansko din Bulgaria, un nume de stațiune despre care mulți iubitori ai schiului nici nu au auzit încă.
În timp ce, stațiunea Predeal dispune de:
trei piste de coborâre și slalom uriaș la Clăbucet și Cioplea,
pârtie de fond și biatlon la Polistoaca,
pârtie de sanie și patinoar la Fulg de Nea
un sistem de transport pe cablu totalizând 7 instalații, din care 2 telescaune, 4 teleschiuri și 1 babyschiu cu o lungime totală de 5402 m, și o capacitate de 3400 de persoane/h.,
instalație de nocturnă pe pârtia Clăbucet Sosire
3 tunuri pentru zăpadă artificială
În Bansko există:
pârtii pentru toate categoriile de schiori totalizând 35 km din care
trasee pentru schi fond în lungime de 18 km
transport pe cablu alcătuit din 3 telescaune cu 4 locuri, o tele-gondolă cu 8 locuri, 4 teleschiuri și câteva baby-schiuri totalizând o lungime de 14720 m și o capacitate de transport de 11780 pers/h
pârtiile dispun în totalitate de instalație de nocturnă
instalație de înzăpezit cu care se acoperă cu zăpadă o lungime de 9 km de pârtii
Așadar, făcând o comparație în ceea ce privește domeniul schiabil, diversitatea lui precum și a gradului de dotare a pârtiilor, vecinii noștri de la sud de Dunăre au ajuns să ne fie net superiori la acest capitol, construind o stațiune de nivel european, chiar dacă din punct de vedere economic și social Bulgaria ne este inferioară.
O asemănare cu stațiunea Predeal constă în amplasarea unei structuri de cazare foarte aproape de pârtii, așa cum este amplasat complexul Clăbucet Sosire. Este vorba despre pensiunea Zlatev deschisă în 2003, încadrată la un confort de 2**, situată la 700 m de gondolă, în centrul stațiunii. Dispune de 4 camere duble și 2 apartamente dotate cu minibar, balcon, telefon, antenă satelit și baie cu duș.
Tariful de închiriere este de 600.000 lei camera și 1.100.000 lei un apartament.
Apartament din pensiunea Zlatev
Pentru perioada verii, Bansko este punctul principal de pornire pentru numeroase trasee turistice din Munții Pirin. În sezonul cald se pot practica:
drumeții montane în masivele din împrejurimi;
alergarea și mersul pe jos favorizate de aleile străjuite de păduri de conifere;
tenis de câmp, minigolf și handbal pe terenurile special amenajate;
Activitățile de agrement disponibile pe tot parcursul anului:
înot, saună, masaj la piscinele din stațiune; gimnastică de întreținere;
videoteci, cinematograf, jocuri electronice, mese de biliard;
excursii.
Modernizarea stațiunii la un asemenea nivel nu ar fi fost posibilă fără ajutor guvernamental. Deosebirea față de țara noastră constă în faptul că actuala putere bulgară a declarat turismul drept prioritate națională și a creat condiții favorabile pentru diferiții investitori care nu au întârziat să apară.
Spre deosebire de bulgari, România așteaptă diverse fonduri sau ajutoare bănești de la guvern pentru reabilitarea domeniilor schiabile iar pașii mărunți făcuți de investitorii particulari, neavând o susținere puternică și pe alte planuri, rămân la un nivel foarte modest în comparație cu cadrul natural deosebit de bogat al țării noastre.
În contrast cu această stațiune bulgară în curs de amenajare și destul de puțin cunoscută se află stațiunea Chamonix din Franța, una dintre cele mai vizitate stațiuni de schi din Europa.
Chamonix este așezată la piciorul celui mai înalt vârf muntos din Europa, Mont Blanc. Acesta este un masiv de graniță al Alpilor care atinge în teritoriul francez înălțimea maximă de 4180 m. Masiv cristalin, constituit din roci vechi de granit, este împărțit între Franța, Italia și Elveția, având o lungime de 45 km și o lățime de aproximativ 12 km.
Masivul Mont Blanc este orientat de la SE la NE și formează o barieră aproape de netrecut între valea franceză a râului Arve, unde este situat orașul Chamonix la altitudinea de 1307 m, și valea înaltă a râului Aoste.
Chamonix este un oraș cu o populație de 10.100 locuitori, situat în SE Franței, puțin în amonte de intrarea în tunelul rutier Mont Blanc, la poalele muntelui Midi 3842 m, de care este legat printr-un teleferic, singurul din lume situat la o asemenea înălțime.
Situat la răscrucea drumului spre Italia și Elveția, la o distanță de 15 km de Elveția prin tunelul rutier Mont Blanc, 90 km față de aeroportul din Geneva și la 612 km de Paris, orașul Chamonix trăiește atât din turismul estival și cel de iarnă cât și din practicarea alpinismului pentru care stațiunea este echipată în mod special.
Chamonix – vedere generală
Stațiunea nu este cunoscută numai ca gazdă a primei Olimpiade de iarnă ci și ca o capitală a alpinismului, fiind astăzi un paradis al schiului cu tot confortul și șarmul dorit. Ea este vizitată anual, în medie, de 100.000 de turiști iarna și 60.000 vara.
Temperaturile în luna ianuarie oscilează între –8 și +2 grade Celsius iar stratul de zăpadă atinge 15 – 30 cm la înălțimea de peste 1000 m și 80 – 120 cm la peste 2000 m. Pentru producerea zăpezii artificiale există 67 de mașini.
Asemănătoare în privința condițiilor naturale cu alte stațiuni turistice montane, Chamonix și-a câștigat un binemeritat renume prin integrarea armonioasă în peisaj a dotărilor turistice, prin posibilitățile largi de practicare a sporturilor de iarnă și prin condițiile bune de odihnă și recreere în orice perioadă a anului.
Pentru sezonul de iarnă, stațiunea este locul ideal pentru iubitorii sporturilor, un loc aparte revenind domeniului schiabil care oferă multiple posibilități de practicare a schiului în localitate.
Pentru practicarea sporturilor de iarnă, stațiunea dispune de 2 sisteme de pârtii:
sistemul Chamski care cuprinde 66 de pârtii dispuse pe 140 km
sistemul Mont Blanc care măsoară peste 700 km pârtie din care peste 40 km sunt destinați pentru practicarea schiului de fond
Altitudinea pârtiilor este cuprinsă între 1035 și 3842 m iar lungimea maximă a unei pârtii este de 21 km. Chamonix oferă pârtii pentru tot felul de schiori, de la începători până la avansați. Aceștia din urmă, pot schia, sub conducerea ghizilor specializați de-a lungul renumitei Valle Blanche. Pârtiile pentru începători sunt situate chiar la intrarea în stațiune.
Pârtiile sunt deservite de un număr de 48 de mijloace de transport pe cablu (18 telescaune, 20 teleschiuri, 4 telegondole și 6 telecabine) pentru care se pot cumpăra abonamente:
abonamentul pentru mijloacele de transport pe cablu Chamski este valabil o săptămână pentru toate cele 66 de pârtii și în plus este inclusă și o zi de schiat în Courmayeur – Italia. Prețul acestuia este de 130 euro/persoană. Pentru grupuri organizate și copii sub 14 ani se acordă reduceri.
abonamentul Mont Blanc valabil pentru peste 700 km pârtie în 11 zone diferite. Valabilitatea sa se întinde tot pe durata unei săptămâni dar prețul este de 300 euro, fără posibilitatea acordării de reduceri
Așadar, oferta pentru sezonul rece cuprinde:
practicarea schiului și a snowboarding-ului pe pârtiile cu diferite grade de dificultate, fiind asigurat transportul cu mijloace de transport pe cablu;
învățarea schiului cu instructori de specialitate în cadrul Școlii Naționale de schi;
centre pentru închirierea echipamentului sportiv;
cursuri de schi în diferite limbi.
Posibilitățile de cazare sunt numeroase. Spre deosebire de celelalte 2 stațiuni prezentate anterior, unde exista un singur spațiu de cazare situat în imediata vecinătate a pârtiilor de schi, la Chamonix majoritatea unităților de cazare sunt concentrate în jurul pârtiilor. Acestea dispun de spații de cazare cu suprafețe de aproximativ 30 m2, dotate cu pat dublu, bucătărie complet echipată, balcon, telefon, televizor, baie cu cadă, wc. Există și recepție, lifturi, posibilități de parcare precum și mijloace de transport până la pârtie.
Chamonix este însă locul ideal și pentru petrecerea lunilor de vară. Clima de munte (cu aer bogat în ozon), potecile marcate ce îi conduc pe amatorii de drumeții la diverse cabane oferind peisaje uimitoare precum și unitățile de cazare confortabile, justifică pe deplin renumele acestei stațiuni. Este recomandată pentru odihna activă, având efecte terapeutice asupra sistemului nervos și a tuturor funcțiilor vitale.
Agrementul cuprinde un ansamblu vast de posibilități menite să relaxeze și să scoată
turistul de sub influența oboselii și a stresului oferindu-i cele mai variate mijloace de sport, distracție, divertisment și amuzament, refăcându-i forța necesară pentru continuarea activităților sportive de a doua zi. Printre activitățile de agrement se numără:
cățărare, înot, saună, masaj la piscinele din stațiune; gimnastică de întreținere;
restaurante, puburi, discoteci, casino, mese de biliard, cinematograf;
artă culinară tradițională;
excursii, tenis, minigolf.
De asemenea, stațiunea Chamonix poate găzdui diferite consfătuiri, întruniri, simpozioane pentru grupuri de 250 – 300 de persoane, asigurându-se cazarea, masa și săli de conferință la care se adaugă, seara și la sfârșit de săptămână, variate programe de agrement.
Căi de îmbunătățire a portofoliului de oferte turistice al stațiunii Predeal
Parte integrantă a ofertei turistice, potențialul constituie, prin dimensiunile și varietatea componentelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, condiția esențială a dezvoltării turismului în limitele unui perimetru. Cu alte cuvinte, mediul – cu elementele sale naturale și create de om, calitatea acestuia și implicit potențialul turistic, reprezintă motivația principală a vacanțelor.
Oferta turistică poate fi la urmărită la scări diferite: locală, zonală, națională, în toate cazurile cuprinzând aceleași elemente de structură, respectiv potențialul turistic ce constituie atracția zonei, la care se adaugă complexul de echipamente destinate să satisfacă nevoile clienților.
Cea mai importantă caracteristică a ofertei turistice din Predeal constă în faptul că, situat în creierul munților, la cea mai mare înălțime din România (la peste 1000 m), el se bucură de condițiile unui mediu aproape natural, intervenția omului resimțindu-se în mică măsură. Pădurea exploatată rațional, ocupă aproape integral arealul, râurile sunt nepoluate, vânatul ocrotit, ceea ce conferă stațiunii un loc ideal de desfășurarea turismului de sejur, atât vara cât și iarna, fără a exclude turismul itinerant. Potențialul turistic și posibilitățile de petrecere a timpului liber pe care zona Predeal le oferă pe tot parcursul anului, determină o mare afluență de turiști, mai ales la sfârșit de săptămână.
Condițiile specifice de climă, altitudine, precum și plantațiile de păduri de conifere asigură Predealului factori terapeutici de primă mărime, recomandabili pentru astenie, surmenaj fizic și intelectual, hipertiroidism, anemie.
Frumusețea peisajului stațiunii Predeal este renumită datorită faptului că ramura industrială lipsește aproape cu desăvârșire, nu este afectată de poluare, stațiunea fiind renumită pentru aerul său deosebit de curat și puternic ozonificat. De aceea Predealul este căutat pentru aerul său cu efect reconfortant și indicat într-o serie de afecțiuni ale aparatului respirator și ale sistemului nervos.
Oferta turistică proprie Predealului se bazează pe doi factori principali:
calitatea cadrului natural și posibilitatea lărgirii actualului profil al stațiunii prin cercetarea aprofundată și exploatarea în consecință, a unor resurse naturale terapeutice (izvoare cu ape minerale);
calitatea bazei tehnico-materiale
Pornind de la faptul că oferta turistică este motivul fundamental al receptării publicului de către o anumită destinație: pentru distracție, curiozitate sau educație, o zonă a unui teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror amenajare poate determina o activitate de turism.
Astfel, dezvoltarea orașului Predeal ca stațiune montană a fost posibilă, pe de o parte, datorită condițiilor oferite de relief, iar pe de altă parte, datorită infrastructurii și a bazei tehnico – materiale aflate într-o continuă transformare și modernizare.
Iarna, de la începutul lui decembrie până la sfârșitul lunii martie, uneori chiar mai târziu, în Predeal se desfășoară cea mai febrilă activitate sportivă. Ca o consecință a condițiilor favorabile (relief și climă) a fost posibilă crearea unui domeniu schiabil format din pârtii cu grade de dificultate specifice pentru începători, concursuri speciale, copii, tineri și adulți.
Majoritatea pârtiilor de schi au fost construite pe pantele nordice și nord-vestice ale Clăbucetului Taurului, unde zăpada se menține o perioadă îndelungată de timp.
Prima pârtie de amploare amenajată în Predeal a fost Clăbucet, desfășurată între cabana Clăbucet-Plecare și vărsarea pârâului Teascului în Polistoaca – inaugurată în anul 1942. Această pârtie are un traseu curbat, lungimea este de 2300 m, lungimea medie este de 60 m, iar diferența de nivel de 420 m. În ansamblu pârtia are un grad mediu de dificultate și este folosită în mod curent pentru competiții.
Începând cu anul 2002 această pârtie beneficiază de tunuri pentru zăpadă artificială și de instalație de nocturnă.
În prima parte a pistei pe stânga s-a construit teleschiul Clăbucet – Plecare cu lungimea de 490 m, cu o capacitate de 700 schiori/oră; iar în partea dreapă a pârtiei se desprinde Pârtia Subteleferic.
În cadrul pârtiei principale menționăm:
pârtia de dificultate medie Clăbucet – Plecare cu 200 m lungime și 50 m diferență de nivel;
pârtia pentru începători Clăbucet – Sosire cu o lungime de 800 m și 20 m diferență de nivel;
pârtia de săniuțe de la cabana Clăbucet – Sosire până la șosea.
Varianta Teleschi se desprinde spre stânga din pârtia principală la o altitudine de circa 1200 m și sfârșește în apropiere de calea ferată. Are o lungime de 700 m, este de dificultate medie și este tot atât de frecventă ca și pârtia principală.
Pârtia Subteleferic, cea de a doua pârtie principală din Predeal, este mai nouă decât pârtia Clăbucet și gravitează către Valea Teascului, cu o lungime de 1800 m și parcurge o diferență de nivel de 360 m. Este o pârtie cu grad mare de dificultate și este folosită pentru perfomanțe și concursuri.
Varianta Subteleferic se desprinde și ea către dreapta din pârtia Clăbucet, are o lungime de 600 m, grad mare de dificultate; fiind înclinată este rar folosită.
În afara celor două pârtii principale (Clăbucet și Subteleferic) pe muntele Clăbucet mai există:
pârtia Clăbucet Plecare cu o lungime de 300 m, folosită de începători și copii;
pârtia Gârbova cu o lungime de 900 m și cu grad de dificultate mediu.
pârtia Orizont se află imediat la nord de hotelul Orizont, aproape de terenurile de tenis ale acestuia. Pârtia are o lungime de 100 m și se practică săniușul neorganizat, profitând de traficul auto rutier absent în timpul iernii;
pârtia Robinson are o lungime de 150 m și o diferență de nivel de 20 m.
Pe lângă aceste pârtii, care prin caracteristica lor sunt destinate coborârilor directe sau slalomului, la Predeal există și două pârtii destinate competițiilor de fond:
pârtia Polistoaca cu o lungime de 2500 m și o diferență de nivel de 90 m;
pârtia de pe valea Râșnoavei pentru biatlon, constând în alergări pe schiuri și tragere cu arma la țintă. Pistă asfaltată, asemănătoare celor de pe stadioane, întrunește condițiile necesare pentru urcuș, coborâș, obstacolele având o lungime de 2 km.
În vederea unei bune practicări a schiului în stațiune, mijloacele de transport pe cablu au un rol esențial deoarece ușurează accesul schiorilor la pârtie.
Instalațiile de transport pe cablu existente în stațiune, care deservesc pârtiile sunt în numar de 7, având în componență:
2 telescaune,
4 teleschiuri
1 babyschiu.
Lungimea totală a instalațiilor este de 5402m, cu o capacitate de 3400 de persoane/h..
Tabelul 4.1. Instalații de transport pe cablu
Sursa: Centrul de Informare și Promovare a Turismului, Predeal
Toate instalațiile de transport pe cablu sunt proprietatea statului iar o parte din profitul obținut este reinvestit pentru modernizarea acestora.
Tabelul 4.2. Profitul realizat din instalațiile de transport pe cablu în sezonul 2004 – 2005
Sursa: Centrul de Informare și Promovare a Turismului, Predeal
Graficul 4.1 Evoluția profitului din instalațiile de transport în sezonul 2004 – 2005
Din datele analizate în tabelul 4.2 am constatat că pe întreg sezonul de iarnă, veniturile au acoperit cheltuielile. Acestea sunt generate în principal de:
cheltuieli cu plata salariilor personalului angajat
cheltuieli de întreținere și reparații ale mijloacelor de transport
cheltuieli cu plata facturilor la utilități
Tot din analiza datelor am dedus că profitul înregistrat de stat pe întreg sezonul de iarnă, scade de la o lună la alta atât datorită scăderii numărului de iubitori ai schiului cât și datorită topirii treptate a zăpezii. Deși profitul total se ridică la 38.638.520 mii lei pe sezon, nu există posibili investitori într-o astfel de afacere deoarece perioada de funcționare este de maxim 5 luni pe an cu program de 8 ore pe zi datorită înserării rapide, iar amortizarea unei asemenea investiții care depășește 1 milion de euro, este de aproximativ 10 ani.
Având în vedere tot acest potențial turistic de care beneficiază stațiunea Predeal precum și renumele pe care această stațiune începe să-l cunoască pe plan internațional, consiliul local împreună cu Primăria încearcă atragerea de fonduri și de investitori dornici să realizeze o stațiune montană de nivel european.
În ceea ce privește atragerea cât mai multor turiști în stațiune, mai ales străini hotelurile mai importante vor reuși acest lucru dacă vor demara un proiect de fidelizare al clienților.
Pentru Complexul Clăbucet – Sosire, un posibil program de fidelizare al clienților ar putea arăta după cum urmează:
Propunere de introducere a unui program de fidelizare pentru clienții complexului Clăbucet – Sosire din Predeal
Acest program l-am denumit Premier Honors iar desfășurarea lui presupune parcurgerea mai multor nivele: VIP, SILVER VIP, GOLD VIP și cel mai important DIAMOND VIP.
Primul contact al clientului cu acest program are loc la recepție, acolo unde acesta află de posibilitatea înrolării sale pe baza completării unui formular cu datele sale personale. De asemenea se va specifica faptul că poate beneficia de acest program doar în calitate de persoană fizică, fiind necesar să-și plătească singur sejurul. Înrolarea sa în acest program se face gratuit iar datele sale personale vor rămâne în memoria calculatorului pentru ușurința operării sale la următoarea sosire.
Formularul de la recepție se completează cu litere de tipar și va cuprinde:
Nume și prenume
Adresa domiciliului actual
Numărul personal de card (opțional) pentru a se efectua plățile fără a mai fi reținută persoana la recepție
Preferința pentru cameră se va marca cu “X” în căsuța corespunzătoare:
În urma completării acestui chestionar, clientul va primi un card și va fi declarat membru al programului având gradul de VIP. Avantajele de care beneficiază la acest nivel sunt:
durată scurtă de timp la efectuarea rezervării, datele sale fiind deja cunoscute
însoțitorul sau însoțitoarea beneficiază de cazare gratuită cu condiția servirii contra cost a celor 3 mese în incinta restaurantului hotelului
formalități sumare la plecare incluzând acordul persoanei de a i se reține de pe card contravaloarea tuturor serviciilor prestate
pe perioada sejurului va primi zilnic și gratuit ziarul local
pentru fiecare milion de lei cheltuit în incinta complexului va primi pe cardul de membru câte 50 de puncte de fidelitate.
Dacă în decurs de un an calendaristic respectivul client se cazează de 4 ori sau în cadrul unui sejur stă 10 nopți consecutive, atunci devine membru SILVER VIP. În această calitate a sa, pe lângă beneficiile oferite de nivelul VIP va primi un bonus de 15 % în plus din punctele de fidelitate acumulate din consumația în incinta complexului. Astfel la fiecare milion de lei cheltuit, în loc de 50 de puncte va primi 58, iar acestea se vor cumula cu cele primite în nivelul inferior.
Condițiile propuse pentru a deveni membru GOLD VIP sunt:
cazarea de 16 ori într-un an calendaristic
un singur sejur de 36 nopți consecutive
6.000 de puncte de fidelitate
Avantajele oferite în plus față de celelalte două nivele constau în faptul că i se va oferi clientului respectiv, în limita posibilităților, camera sau apartamentul imediat superior dorințelor sale, la același tarif. În plus, bonusul pentru punctele de fidelitate este de 25 %.
Calitatea de membru DIAMOND VIP, ultima și cea mai importantă poate fi însușită doar în condițiile unui sejur de 64 de nopți consecutive sau a limitei de 28 de cazări într-un an.
De asemenea punctele de fidelitate necesare acestui nivel sunt în număr de 10.000. Odată cu atingerea aceastei performanțe, clientul respectiv devine cea mai importantă persoană din complex fiind tratat cu o atenție deosebită.
Printre avantajele oferite în plus față de restul membrilor Premier Honors se numără:
oferirea, indiferent de preferințe a celui mai luxos apartament din hotel, la prețul unei camere standard
posibilitatea păstrării rezervării făcute încă 48 de ore după data expirării pentru cazul în care clientul se răzgândește
în condițiile în care hotelul este plin iar un client diamond vip își manifestă dorința de a se caza în complex, cel mai luxos apartament va fi eliberat imediat și oferit acestuia, urmând ca persoanele evacuate din acesta să fie cazate într-un alt hotel pe cheltuiala hotelului
bonus de 50 % la punctele de fidelitate
De asemenea, personalitățile interne și internaționale vor beneficia de calitatea de diamond vip chiar dacă au venit pentru prima oară și nu vor mai reveni curând.
De beneficiile acestui program nu pot avea parte persoanele angajate în cadrul complexului, tour-operatorii și întreg personalul care lucrează în industria turismului. Dacă persoanele membre ale programului nu vor sosi în hotel timp de un an, vor pierde calitatea actuală dobândită și se vor putea reînrola luând totul de la început.
=== CAP V ===
PROPUNERI ȘI CONCLUZII
Serviciile oferite turiștilor la locul de petrecere a vacanței reprezintă componenta cea mai importantă a activității turistice. Ele au ca obiect satisfacerea nevoilor cotidiene de repaos și hrană ale turiștilor, precum și cele specifice de distracție și recreere. Aceste prestații sunt constituite din servicii de cazare, de alimentație și de agrement, lor adăugânduli-se alte servicii, de ordin general sau particularizate pe forme de turism, menite să completeze cadrul favorabil desfășurării voiajelor.
Asigurarea prosperității complexe este posibilă numai când există certitudinea unei integrări a turismului în ansamblul celorlalte activități sau ramuri care vizează relansarea economică, comerțul, și serviciile, asigurând o dezvoltare armonioasă și o îmbinare a criteriilor de eficiență economică cu cele de ordin social.
Strategia de dezvoltare turistică urmărește valorificarea complexă și eficientă a resurselor turistice (naturale și antropice), fabricarea de noi produse turistice atractive și de calitate care să satisfacă în egală măsură preferințele schiorului, alpinistului, vânătorului pasionat, dar și ale turistului sosit la odihnă, tratament, precum și realizarea unei palete largi de forme de turism – de sejur, de week-end, itinerant, profesional, de aventură, etc.
Printre soluțiile de îmbunătățire în cazul Predealului, enumerăm următoarele aspecte:
întocmirea unui program unitar de promovare a Predealului, atât pentru sezonul de iarnă cât și pentru sezonul de vară prin organizarea unor spectacole, târguri, spoturi publicitare în mass-media;
demararea unui proiect de ecoturism ca motivație în atragerea turiștilor din țară și din străinătate;
refacerea traseelor turistice, modernizarea căilor de acces spre obiectivele turistice;
dotarea tuturor pârtiilor existente cu instalații de produs zăpadă artificială; atragerea a două programe PHARE, unul pentru modernizarea iluminatului pârtiei de schi Clăbucet și altul pentru modernizarea bazei de biatlon din Valea Râșnoavei; dezvoltarea și modernizarea domeniului schiabil prin realizarea de noi pârtii de schi alpin și fond;
amenajarea drumului forestier de pe Valea Azugăi pentru schi;
Intrucât stațiunea Predeal dispune de o bază de cazare și alimentație publică adecvată, cu dotări corespunzătoare, principalele preocupări de îmbunătățire se îndreaptă spre creșterea rolului agrementului în caracterizarea stațiunii și transformarea sa în motivație turistică propriu-zisă conducând la apariția unor noi tipuri de vacanță: vacanță de schi, alpinism, vânătoare, drumeții, etc.
Acțiunile imediate și de perspectivă cu privire la dezvoltarea agrementului în zonă au drept scop modernizarea stațiunii Predeal și aducerea ei la standardele internaționale pentru desfășurarea în condiții optime a capacității sportive interne și internaționale.
În acest sens se are în vedere:
construirea unui Complex multifuncțional de agrement care să ofere o gamă variată de servicii suplimentare având ca obiectiv stimularea odihnei active, a distracției, a petrecerii plăcute a timpului liber prin săli de biliard, bowling, jocuri electronice, săli de conferințe și reuniuni internaționale, săli de proiecție, discoteci, terenuri de tenis, baschet, volei, patinoar, piscină, saună, săli de cosmetică, tratament, etc;
modernizarea actualului stadion Predeal și aducerea lui la standardele internaționale pentru desfășurarea aici în condiții optime a capacității sportive interne și internaționale;
dezvoltarea în special a zonei de agrement Polistoaca, prin crearea unui drum de legătură cu Valea Azugăi, reușindu-se în acest fel mărirea bazei de agrement, a numărului de turiști care vor beneficia de toate aceste facilități;
amenajarea unei piste de ciclism montan
Principalele planurile de viitor ce privesc reabilitarea rețelelor de infrastructură în stațiunea Predeal sunt legate de:
dezvoltarea instalatiilor de telecomunicatii, modernizarea retelelor de alimentare cu apa, dezvoltarea retelelor de alimentare cu energie termică;
crearea autostrăzii București – Brașov, care va facilita mărirea fluxului turistic;
măsuri de protejare a funcțiunilor de locuit și turism prin inițierea și întreținerea unor puternice perdele de vegetație înalte în lungul arterelor poluante;
devierea traficului auto greu din această zonă în vederea păstrării climatului propice turismului și agrementului;
In concluzie strategia de dezvoltare a stațiunii Predeal vizează inventarierea tuturor resurselor naturale ce pot fi utilizate ca potențial turistic, identificarea valorilor și posibilităților care pot sta la baza turismului durabil, analiza pieței și a nevoilor turistice.
Adaptabilitatea la nevoile turismului reprezintă una dintre caracteristicile importante ale industriei hoteliere. De altfel, cele mai multe dintre particularitățile hotelăriei decurg din dependența și subordonarea acesteia față de activitatea turistică.
Având în vedere varietatea necesităților turiștilor și pornind de la premisa că principalele momente asociate prezenței acestora în unitățile hoteliere sunt primirea, șederea și plecarea, serviciul de cazare reprezintă pentru complexul Clăbucet Sosire derularea prestației turistice, etapă următoare transportului și întrunește caracteristicile unei componente cu existență de sine stătătoare. Prin conținutul său, cazarea vizează crearea condițiilor și confortului pentru odihna călătorului.
Cazarea se prezintă astfel, ca o prestație complexă ce decurge din exploatarea echipamentelor de primire și găzduire și este alcătuită dintr-un grupaj de servicii oferite călătorului pe timpul și în legătură cu rămânerea sa în unitățile hoteliere.
Perioada de ședere a turistului în unitate este constituită dintr-o sumă de prestații independente precum:
cazarea propriu – zisă;
alimentația și serviciile specifice ei;
activitățile cultural – artistice și de agrement;
activitățile comerciale;
serviciile de informare și intermediere;
Deși complexul Clăbucet Sosire dispune de spații de cazare și alimentație publică adecvate, cu dotări corespunzătoare există totuși și propuneri de îmbunătățire în vederea desfășurării în condiții optime a activității curente.
Astfel, tarifele și prețurile au un rol important, deoarece turistul compară tot mai frecvent prețul cu prestația și alege destinația în funcție de rezultatele acestei comparații. Prin urmare, este necesară adoptarea unor strategii de prețuri și tarife care să satisfacă în mod corespunzător raportul preț/calitate. Politica practicată trebuie să asigure o corelație favorabilă între prestațiile turistice și prețurile acestora;
Tot în rândul acestor propuneri se înscriu și dezvoltarea bazei de agrement prin construirea unei piscine, perfecționarea strategiilor de distribuție prin contractarea mai multor agenții de turism naționale și internaționale, intensificarea și diversificarea acțiunilor de promovare pe plan național și internațional, impulsionarea turismului pentru tineret, dezvoltarea unor forme de turism mai puțin practicate: hipism, cățărare, alpinism.
CONCLUZII GENERALE
În lucrarea de față s-a încercat o abordare a serviciilor, în general și a serviciilor turistice în particular, punctând asupra conținutului și particularităților serviciilor turistice. Acestea sunt nestocabile, ele neputând fi înmagazinate când cererea pentru astfel de servicii este scăzută (în extrasezon) și apoi scoase spre vânzare când cererea crește (în sezon). Deci, trebuie valorificate când se produc, altfel se pierd.
Ca urmare a analizei din prezenta lucrare a potențialului turistic al stațiunii, se poate concluziona că Predealul încearcă să se mențină pe linia de plutire cu resursele proprii.
După prezentarea făcută în capitolul 2, se poate observa că Predealul dispune de un patrimoniu turistic a cărui valoare poate atinge cote ridicate, cuprinzănd elemente de structură: un potențial turistic ce contribuie la atracția zonei la care se adaugă o bază tehnico-materială modernizată destinată să satisfacă nevoile clienților.
În ansamblu oferta stațiunii Predeal se bazează pe doi factori principali:
calitatea cadrului natural și posibilitatea lărgirii actualului profil al stațiunii prin exploatarea resurselor naturale;
calitatea bazei tehnico-materiale.
Datorită bazei tehnico-materiale deținute, stațiunea Predeal își prupune să asigure fluxurile necesare de turiști, acolo unde obiectivele turistice sunt situate într-un cadru natural atractiv, cu peisaje încântătoare.
Din punct de vedere al unităților de cazare, în Predeal hotelurile, vilele, restaurantele și cabanele sunt răspândite din centrul stațiunii până la periferie, ele bucurându-se de razele blânde ale soarelui, având în jur păduri sau poienițe care devin mici pete de culoare între milioanele de diamante ale zăpezii iarna.
Astfel, sejurul în stațiune este asigurat de o bază de cazare cu o capacitate de 3562 locuri, cele mai multe regăsindu-se în hoteluri, respectiv 1566 locuri.
O altă componentă a bazei tehnico-materiale este reprezentată de unitățile de alimentație, care dețin un loc important în domeniul turismului și care contribuie la întregirea funcției de cazare.
În stațiunea Predeal există peste 50 de unități de alimentație cu un număr total de 1800 locuri, structurate astfel: restaurante din incinta unităților de cazare, restaurante de sine stătătoare, restaurante cu specific și 2 pizzerii.
Privit în calitate de componentă de bază a turismului alături de cazare și alimentație, agrementul ocupă un loc important în viața stațiunii Predeal.
Fiind o stațiune deschisă pe parcursul înregului an, Predealul oferă condiții optime pentru desfășurarea activităților sportive și de agrement, având o veche tradiție mai ales în organizarea competițiilor sportive pe timp de iarnă: campionatele naționale de biatlon și concursuri de schi alpin.
Pentru sporturile de iarnă, mijloacele de transport pe cablu aferente pârtiilor de schi asigură deplasarea în bune condiții la locurile de desfășurare, lungimea totală a acestor instalații fiind de 5402m.
Baza de agrement în stațiunea Predeal este diversă, ea oferind echipamente adecvate, personal cu pregătire de specialitate și programe care să satisfacă cerințele turistului. Este reprezentată de pârtii de schi și săniuțe, patinoar, săli de biliard, bowling, înot, piscină, săli de forță, masaj, saună, tenis, precum și organizarea de excursii și concursuri de sezon.
Se poate concluziona că activitățile de agrement influențează pozitiv orietarea fluxurilor de turiști și implicit desfășurarea unei activități turistice eficiente.
Stațiunea Predeal formează o arie cu o încărcătură deosebită atât din punct de vedere al potențialului său turistic, cât și al fluxului de turiști.
Din studiul efectuat în capitolul 3, se poate spune că atât vizitatorii români, cât și cei străini domină în lunile de iarnă, motivele fiind în primul rând practicarea sporturilor de iarnă. Cu un procent mult mai mic se remarcă preferința pentru odihnă și tratament, precum și practicarea turismului de tranzit.
De asemenea se poate constata din analiza făcută în perioada 2001-2004 că gradul de ocupare înregistrează cea mai mare pondere în anul 2002 și anume 31,6%, pentru turiștii români, iar în cazul turiștilor străini ponderea este de 2%.
Tot în acest capitol se observă că sezonalitatea în stațiunea Predeal are o influență puternică asupra activității desfășurate deoarece în extrasezon numărul turiștilor este extrem de scăzut în comparație cu sezonul de schi, atunci când stațiunea este suprasolicitată.
Din analiza efectuată asupra rezultatelor economico-financiare se observă o creștere a veniturilor din perioada analizată, anul cel mai rentabil fiind 2003, ceea ce denotă o activitate financiară satisfăcătoare a firmei.
Această creștere se datorează în mare parte măririi tarifelor practicate, creșterii numărului de turiști dar și datorită scăderii cheltuielilor începând cu anul 2003.
Activitățile imediate și de perspectivă cu privire la modernizarea, dezvoltarea și aducerea la standardele internaționale a bazei tehnico-materiale și a infrastructurii generale sunt prezentate în capitolul 4 – căi de îmbunătățire a activității turistice în concordanță cu tendințele existente pe piața turismului internațional.
În acest capitol, am prezentat 2 stațiuni turistice montane internaționale Bansko (Bulgaria) și Chamonix (Franța), urmărind în principal descrierea potențialului turistic și a bazei tehnico-materiale de care acestea dispun.
În finalul capitolului am vorbit despre modalitățile de îmbunătățire a portofoliului de oferte turistice al stațiunii Predeal și am încercat să propun câteva aspecte printre care și un program de fidelizare al clienților, menite să transforme stațiunea Predeal într-una de nivel european.
Introducere
Între fenomenele economice și sociale caracteristice epocii contemporane, se numǎrǎ și dezvoltarea rapidă a turismului.
Realizările deosebite ale tehnicii, în general, și modernizarea mijloacelor de comunicație, în special, au influențat în mod pozitiv schimbările internaționale de valori materiale și spirituale, au facilitat turismului un ritm ridicat de expansiune.
Preocupările pentru promovarea turismului, stau în atenția majoritǎții țǎrilor și se materializeazǎ în acțiuni menite sǎ conducǎ la dezvoltarea bazei tehnico- materiale, la dezvoltarea și diversificarea serviciilor, la acordarea de facilitǎți celor care doresc sǎ facǎ turism.
Deplasǎrile masive sezoniere ale populației spre anumite zone de interes turistic și creșterea numǎrului de vizitatori influențeazǎ în mod favorabil, dezvoltarea economiei unei zone sau țǎri.
Studiul și cercetarea în turism poate fi apreciată prin examinarea pe rând a naturii turismului în mai multe ipostaze ca experiență umană, comportament social, ca fenomen geografic, ca afacere și sursă de venit, precum și ca industrie.
Adresându-se unor segmente sociale largi și răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se detașează printr-un înalt dinamism, atât la nivel zonal, cât și la nivel funcțional.
De asemenea prin caracterul său de masă și conținutul complex, turismul antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații importante asupra evoluției economiei unei zone.
Motivul pentru care am dorit să analizez potențialul turistic al stațiunii Predeal este legat de faptul că, în ultima vreme am observat o implicare tot mai puternică a autorităților centrale și locale pentru transformarea acesteia într-o stațiune de nivel european.
Astfel, lucrarea de față își propune să prezinte principalele posibilități ale abordării activității turistice în stațiunea Predeal, ele întemeindu-se pe oferta de care dispune orașul din punct de vedere al: bazei tehnico-materiale dezvoltate, al petrecerii timpului liber pe tot parcursul anului, al condițiilor specifice de climă, factorilor terapeutici și nu în ultimul rând din punct de vedere al cadrului natural.
Prestațiile turistice, din stațiunea Predeal includ o mare diversitate de activitǎți, care rǎspund tendinței generale de creștere mai accentuatǎ a cheltuielilor populației pentru turism în condițiile sporirii puterii de cumpǎrare. Ca rezultat al acestor activitǎți productive, resursele valutare și venitul zonal cresc considerabil.
De asemenea, dintr-un total de peste 100 de unități cu funcțiuni de cazare, am ales să descriu complexul Clăbucet Sosire și activitatea acestuia deoarece aici am efectuat stagiile de practică de-a lungul celor 4 ani de facultate. Totodată, acest complex beneficiază de cel mai mare renume, fiind foarte cunoscut datorită așezării chiar la baza pârtiei de schi, distanța până la teleschi fiind de doar 500 m.
În urma analizei efectuate, am propus creșterea calitativă și cantitativă a serviciilor oferite turiștilor, intensificarea preocupărilor pentru diversificarea acestora și, paralel, preocuparea pentru pregǎtirea unor cadre de specialitate necesare diferitelor sectoare de activitate turisticǎ.
În finalul lucrării, după inventarierea valorilor și posibilităților care pot sta la baza turismului, consider că ansamblul de mǎsuri luate pentru valorificarea cu eficiențǎ a potențialului turistic va contribui decisiv la afirmarea stațiunii Predeal din punct de vedere turistic atât pe plan național cât și internațional.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Adaptarea Ofertei Turistice LA Exigentele Turismului Montan Predeal (ID: 168076)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.