Adaptarea Curriculara In Contextul Educatiei Incluzive

Adaptarea curriculară în contextul educației incluzive

Prin adaptări curriculare vom defini modul de corelare a conținuturilor componentelor curriculumului național cu posibilitățile elevului cu cerințe educaționale speciale, din perspectiva finalităților procesului de adaptare și de integrare școlară și socială a acestuia. Este important să accentuăm că un curriculum adaptat nu este unul nou, nici alternativ, este același curriculum general, dar adaptat la potențialul individual specific al copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Conform lui Gherguț, școala incluzivă – este denumirea instituției școlare din învățământul public de masă unde au acces toți copii unei comunități, indiferent de mediul de proveniență, în care sunt integrați într-o formă sau alta și copii cu cerințe speciale în educație, unde programul activităților didactice are la bază un curriculum specific (individualizat și adaptat) și unde participarea personalului didactic la activitățile educative din clasă se bazează pe un parteneriat activ între profesori, profesori de sprijin/suport, specialiști în educație specială și părinți .

Curriculum diferențiat – se referă la modalitățile de selectare și organizare a conținuturilor, metodelor de predare-învățare, metodelor și tehnicilor de evaluare, standardelor de performanță, mediului psihologic de învățare, în scopul diferențierii experiențelor de învățare și de adaptare a procesului instructiv-educativ la posibilitățile aptitudinale și de înțelegere, la nivelul intereselor și cerințelor educaționale, la ritmul și la stilul de învățare al elevului. Această diferențiere are în vedere, în primul rând, specificul potențialului aptitudinal, dominantele personalității și capacitatea de înțelegere și prelucrare a informațiilor/cunoștințelor dobândite de elev în cadrul procesului instructiv-educativ

Curriculum adaptat este în strânsă legătură cu termenul de curriculum diferențiat, în sensul că diferențierea presupune, implicit, și o adaptare a conținuturilor, metodelor, mijloacelor și tehnicilor de lucru în cadrul activităților instructiv-educative. Dintr-un anumit punct de vedere cei doi termeni sunt aproape sinonimi, în sensul că nu poate exista diferențiere fără adaptare, la fel cum nu poate exista adaptare fără diferențiere (evident în sfera noțiunii de curriculum). Termenul de curriculum adaptat se potrivește mai bine în contextul educației integrate unde adaptarea conținuturilor la o categorie anume de elevi cu cerințe educaționale speciale are în vedere atât volumul de cunoștințe, dar mai ales procesele psihice și particularitățile funcționale ale sistemului nervos la elevii cu cerințe speciale unde funcția compensatorie determină o serie de modificări ale rețelelor neuronale de transmitere și prelucrare a informațiilor.

Prin adaptări curriculare (ajustarea metodelor, materialelor și mijloacelor didactice, a formelor de organizare a lecției, a sarcinilor și activităților de învățare și de evaluare) se realizează corelarea curriculumului general cu posibilitățile elevului cu CES, din perspectiva finalităților procesului de incluziune școlară și socială a acestuia . Trebuie evivențiat fatul că finalitățile educaționale și conținuturile de învățare nu sunt modificate, este adaptată doar modalitatea de predare/ învățare/evaluare pentru a atinge finalitățile stipulate în curriculumul general.

Pentru elaborarea curriculumului adaptat se va ține cont neapărat de adaptările de mediu (vizează schimbările care se vor produce în mediul fizic al clasei sau al instituției, precum și modalitățile de sprijin al elevului cu CES) , psihopedagogice (ajustările operate în tehnologia procesului educațional) și cele pentru procesul de evaluare (ajustarea metodologiei de evaluare pentru a facilita demonstrarea de către elevul cu CES a finalităților atinse), propuse de specialiști.

Adaptări de mediu:

– soluționarea unor probleme ale structurii ergonomice care să fie în beneficiul copilului cu CES (adaptarea spațiului școlar al clasei, inclusiv al mobilierului, la necesitățile somato-fiziologice și de sănătate ale elevilor; poziționare în sala de clasă a băncii unde stă copilul cu CES ;

– adaptări în vederea sporirii accesibilității instituției (rampă la intrarea în școală; grupul sanitar adaptat; bare de susținere; amplasarea sălilor de uz comun la primul nivel etc.;

– echipament special (aparate auditive; ochelari pentru a vedea mai bine; cadru de deplasare, bastoane, claviatura computerului modificată, table de comunicare, scaune speciale;

– reducerea/amplificarea stimulenților vizuali sau auditivi; excluderea materialelor care disociază atenția.

Adaptări psihopedagogice:

– elaborarea unor sarcini didactice individuale;

– prezentarea unor algoritmi, instrucțiuni pe etape pentru realizarea sarcinii didactice;

– elaborarea/confecționarea materialelor didactice (fișe, scheme, tabele, machete etc., care să faciliteze rezolvarea sarcinilor);

– supravegherea copilului de către colegii de clasă (unul sau mai mulți);

– alegerea preferențială a grupului, în cadrul activităților de cooperare;

– micșorarea/mărirea timpului pentru realizarea sarcinii; acordarea unor pauze;

– adaptarea metodelor didactice la necesitățile copilului

Adaptările în materie de evaluare presupun și ar putea viza:

– micșorarea numărului de sarcini;

– acordarea de timp suplimentar pentru rezolvarea sarcinilor;

– concretizarea formei de evaluare – verbală sau scrisă;

– utilizarea surselor iconografice;

– asistența cadrului didactic de sprijin

Spre deosebire de curriculumul adaptat, cel modificat prevede schimbarea finalităților educaționale prin excluderea unora și simplificarea altora (sau sporirea complexității), astfel încât să corespundă potențialului și disponibilităților copilului cu CES. De asemenea, se intervine în conținuturile recomandate, selectându-se cele mai relevante și funcționale pentru dezvoltarea abilităților copilului cu CES. Totodată, conținuturile pot fi simplificate, astfel încât să fie accesibile elevului. Învățătorul/profesorul va putea opera modificările, doar cunoscând foarte bine punctele forte și necesitățile elevului, recomandările pe care le-au formulat specialiștii, vizând domenii variate de dezvoltare a copilului.

Organizarea și desfășurarea procesului educațional pentru copiii cu CES în școlile obișnuite, inclusiv adaptarea curriculară, implică respectarea principiilor educației incluzive.

Determinant în procesul de adaptare curriculară, principiul individualizării învățării (în coroborare cu) exprimă necesitatea adaptării dinamice a încărcăturii cognitive și acționale a conținuturilor și a strategiilor instructiv-educative atât la particularitățile psihofizice ale fiecărui elev, cât și la particularitățile diferențiate, relativ comune unor grupe de elevi, în vederea dezvoltării lor integrale ca personalitate și profesionalitate . În scopul aplicării eficiente a acestui principiu, este necesar de respectat anumite condiții, cum ar fi cunoașterea cât mai completă a fiecărui elev, atât ca individualitate, cât și ca ființă socială care urmează să se integreze armonios în societate.

Principiul individualizării coroborează cu principiile: egalizării șanselor, normalizării, asigurării serviciilor de sprijin, intervenției timpurii dar și cu principiile pedagogice tradiționale, bine cunoscute.

Un curriculum adaptat prevede și adaptarea componentelor sale:

Fiecare componentă curriculară poate fi adaptată prin și:

– Eliminarea (excluderea) unor competențe, conținuturi (unități de conținut) pe care elevii cu CES le însușesc cu dificultate sau nu le însușesc deloc, selectarea unor conținuturi din curriculum-ul general adresat copiilor normali, care pot fi înțelese și însușite de copii cu cerințe speciale, renunțarea la alte conținuturi cu un grad ridicat de complexitate;

– Comasarea la nivel de curriculum sau plan de învățământ, altfel spus integrarea a două sau mai multe discipline, cum ar fi geografia-biologia sau matematica-fizica, sau istoria- geografia sau în cadrul unei discipline (competențe, conținuturi). Integrarea disciplinelor poate fi parțială, selectând subiectele cele mai indicate. Îmbinarea se poate realiza atât la nivel de competențe, cât și la nivel de materii de studiu, unele subiecte apropiate sau înrudite.

– Extensiunea, pentru elevii al căror potențial intelectual nu este afectat, presupune aplicarea unor activități suplimentare de familiarizare, exersare, consolidare a materiei prin folosirea unor limbaje alternative de comunicare (pentru copiii cu dizabilități senzoriale – dactileme, alfabetul Braille, limbajul semnelor etc.) și activități de orientare spațială, activități de socializare și integrare în comunitate, activități practice focalizate pe o pregătire profesională adecvată tipului de dizabilitate. Extensiunea nu presupune formarea unui număr mai mare de competențe decât cel indicat în curriculumul de bază, nici un volum sporit de conținuturi (teme, opere, materie lingvistică etc.).

– Diversificarea se realizează la nivel de:

a. promovare a unor abordări moderne de instruire, prin metode interactive de predare- învățare-evaluare; prin aplicarea teoriei inteligențelor multiple (logice, matematice, verbale, artistice, chinestezice, interpersonale), a nivelurilor didactice în funcție de gradul de pregătire a elevului (receptiv-reproductiv, reproductiv-transformativ, productiv-creativ);

b. timp suplimentar alocat pentru îndeplinirea sarcinilor didactice (pentru înțelegerea materiei);

c. promovare a formelor variate de instruire (individuale, în perechi, în grup),

d. asistență personală /individuală suplimentară din partea pedagogului (cadru didactic de sprijin), părinților, altor asistenți eficienți;

e. anturaj adecvat pentru desfășurarea activităților care modifică climatul clasei, întregii școli (designul clasei trebuie să ofere posibilitatea de a lucra în grupuri de 3-5 persoane);

f. limbaj adecvat dizabilităților copilului, clar, accesibil pe care îl folosesc cadrele didactice și de asistență;

g. adaptare a mijloacelor tehnice la necesitățile specifice ale elevilor;

h. forme adecvate, accesibile, variate de evaluare continuă, evidența progresului, al succesului școlar;

i. formare a cadrelor didactice în domeniul educației incluzive și metodologiei activităților cu elevii etc.

– Accesibilizarea și diversificarea componentelor curriculum-ului general prin introducerea elevilor cu cerințe educative speciale într-o varietate de activități individuale, compensatorii, terapeutice, destinate recuperării acestora și asigurarea participării lor în mod eficient la activitățile desfășurate în învățământul obișnuit.

– Folosirea unor metode și procedee didactice și a unor mijloace de învățământ preponderent intuitive care să ajute elevul cu cerințe speciale să înțeleagă și să interiorizeze conținuturile predate la clasă;

– Folosirea unor metode și procedee de evaluare prin care să se evidențieze evoluția și performanțele elevilor, nu numai în plan intelectual cât mai ales în plan aplicativ (gradul de valorificare a potențialului aptitudinal și modalitățile de rezolvare a unor probleme tipice de viață sau a unor situații problemă, posibilitățile de relaționare și comunicare cu cei din jur, performanțele în plan profesional etc).