Adaptare Vs. Dezadaptare la Stres
LUCRARE DE DISERTAȚIE
ADAPTARE VS. DEZADAPTARE LA REACȚIA LA STRES
CUPRINS
Capitolul 1. Noțiuni introductive
1.1 Definirea și caracteristicile stresului
1.2 Stresul la locul de muncă
1.3 Cauze și efecte ale stresului
1.4 Mecanismele de coping
1.5 Teorii și modele privind stresul și coping-ul
1.6 Burnout
1.7 Modalități de reducerea stresului
Capitolul II. Metodologia lucrării
2.1 Obiective și ipoteze
2.2 Descrierea eșantionului
2.3 Descrierea instrumentelor utilizate
2.4 Variabile și design
2.4 Procedura de lucru
CAPITOLUL III. Rezultatele cercetării
3.1. Ipoteza I
3.2. Ipoteza II
Concluzii
Bibiliografie
Anexe
Argument
Stresul este un element omniprezent în cadrul societății contemporane iar necesitățile de ajustare permanentă la o lume ce se află într-un dinamism permanent sunt o consecință firească. Este știut faptul că stresul apare atunci când individul trebuie să facă față unor cerințe care depășesc posibilitățile sale de moment. Multe surse de stres din mediu nu pot fi controlate, dar o formă de coping eficentă poate permite unei persoane tolerarea sau ignorarea factorului stresor.
În România, deși a atins nivel record, burnout-ul nu reprezintă o prioritate a politicii sanitare. Burnout-ul are consecințe negative, ducând la costuri psihologice asupra individului, la costuri economice asupra organizației și la costuri sociale – asupra comunității și familiei. ( după Preda V.R., 2010 pag. 15). În anumite profesiuni, la cauzele de stres tradiționale ( precum suprasolicitarea, presiunea timpului și relațiiei dificile cu ceilalți) se adaugă confruntarea regulată cu situații solicitante pe plan emoțional. Acesta este cazul polițiștilor, al lucratorilor sociali, cadrelor didactice, al cadrelor medicale.
Benjamin Stora descrie stresul și epuizarea în ce privește asistentele medicale: ,, Activitatea în sine este prima sursă de stres, legată de insuficința efectivelor, supraaglomerarea sarcinilor… pentru că o infirmieră se ocupă cu tot ce ține de corpul pacienților: sânge, urină, vomă, mirosuri…, toate aceste într-un mediu în care tristețea poate deveni climatul de lucru dominant.”
În studiul clinic demarat de Friedman I.A.(2000) privind nivelul ridicat de stres la muncă a cadrelor didactice descriu cum resimt ei fenomenul burnout astfel: ,, Burnout este atunci când un cadru didactice este ,,terminat”. Un dascăl care suferă de burnout este cineva complet epuizat atât psihic cât și fizic”. (învățătoare clasa I); ,, Cadrele didactice care suferă de sindromul burnout sunt cele care absentează mai tot timpul, susținând că sunt bolnave. Arată semne de depresie și lipsa voinței de muncă” ( învățătorare, 10 ani experiență).
Cercetarea de față are drept scop studierea diferențelor între cadrele didactice și cadrele medicale în ce privește reactivitatea la stres, comportamentul adaptativ la stres și fenomenul burnout resimțite în aceste două profesii.
CAPITOLUL I
Noțiuni introductive
Posibilitățile de adaptare ale omului sunt din ce în ce mai solicitate de viața modernă cu tot ce presupune ea. În aceste condiții stresul a devenit o problemă cu care ne confruntăm permanent, atât în mediul extraprofesional, cât și în cel profesional. Stresul este un element omniprezent în cadrul societății contemporane iar necesitățile de ajustare permanentă la o lume ce se află într-un dinamism permanent sunt o consecința firească.
Natura muncii se schimbă cu viteza vântului. Probabil acum mai mult ca niciodată, stresul datorat locului de muncă reprezintă o amenințare la sănătatea angajaților și la sănătatea organizațiilor. Stresul legat de muncă se produce atunci când solicitările mediului de muncă depășesc capacitatea angajatului de a le face față (sau controla). Nu este o boală, dar poate duce la boală mentală sau fizică.
Stresul profesional a devenit una dintre cele mai importante probleme ale organizațiilor din țările dezvoltate. Statisticile au arătat faptul că numărul angajaților care se îmbolnăvesc din cauza stresorilor s-a triplat din 1996 și până în 2000. Agenția Europeană pentru Siguranță și Sănătate la locul de muncă a raportat peste 550 de milioane de zile de muncă pierdute anual în SUA din cauza absenteismului datorat stresului. Stresul profesional costă anual economia SUA peste 150 de miliarde de dolari (absențe, scăderea productivității, costuri legate de sănătate). ( Vercellino D., 2010-2011, pag.11)
Sindromul epuizării profesionale apare ca răspuns la stresul ocupațional cronic și este descris prin epuizare emoțională, detașare emoțională în rolul profesional, cinism și insatisfacție profesională.( Bria M. , Rațiu L., Băban A., Dumitrașcu D. L., 2011, pag. 1)
Activitățile profesionale suprasolicitante sub aspect emoțional și al relaționării interpersonale, specifice unor profesii ca cea de medic, psiholog, asistent social, profesor, pot avea consecințe negative, descrise în literatura de specialitate sub numele de sindromul burnout, respectiv sindromul epuizării profesionale. În cele mai multe cazuri, acesta se manifestă prin epuizare emoțională accentuată, detașare emoțională în rolul profesional și, în forma extremă, cinism și insatisfacție profesională. Studiile realizate în rândul personalului medical din diverse țări europene indică faptul că aproximativ o treime dintre aceștia experiențiază sindromul burnout.
Există o percepție generală a unui nivel ridicat de stres ocupațional și în sistemul educațional; activitatea didactică, și în special lucrul cu copii, este văzut ca un domeniu greu de abordat și realmenete epuizant din punct de vedere nervos. De fapt, profesori din întreaga lume se confruntă cu un nivel ridicat de stres ocupațional neîntrerupt. Se pare că, conform statisticilor europene, stresul este astăzi a doua problemă de sănătate în muncă, ca răspândire, afectând 28% dintre lucrătorii din Uniunea Europeană, respectiv peste 40 de milioane de persoane, inclusiv lucrători tineri.
1.1 Definirea și caracteristicile stresului
De origine engleză cuvântul stres circumscrie o serie de substantive înrudite ca înțeles, dar ce au totuși nuanțe ușor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasă. În limba română, termenul de stres a fost preluat inițial cu ortografia din limba engleză (stress) pentru ca mai apoi ortografia să fie adaptată, cu un singur “s”(stres) atunci când au apărut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) și verbale (a stresa). (după Tihan E., Ghiza L., pag.1)
În termeni generali, stresul apare atunci când oamenii se confruntă cu evenimente pe care le percep ca fiind periculoase pentru bunăstarea lor fizică sau psihologică. Aceste evenimente sunt adeseori considerate ca stresori, iar reacțiile oamenilor la ele sunt denumite răspunsuri de stres. (Atkinson, Atkinson, Bem, Hoeksema, 2002, pag. 673)
Alți cercetători au încercat să definească stresul prin intermediul noțiunii de mediu. Fisher îl citează pe McGarth afirmând despre acest fenomen următoarele: ,,stresul se definește în termeni de toleranță, mediile stresante sunt considerate cele care se încadrează în afara limitelor de toleranță ale funcționării zilnice, la niveluri extreme, un stimul poate fi perceput ca fiind dureros” ( după Fisher S., 1994, pag.1)
J.B.Stora menționează: stresul, în sensul său activ, ca o forță care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic, fie psihologic; stresul este înțeles ca rezultatul acțiunii exercitate de un stresor, agent fizic și/sau psihologic și/sau social, asupra sănătății unei persoane; stresul este concomitent agentul stresor și rezultatul acestei acțiuni, în diversele sale dimensiuni particulare; stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecințele somatice, ci ca apărare a funcționării psihicului față de stimulările senzoriale și motrice. (Stora, 1997 , nr.2575)
In accepțiunea lui Piéron, (1963) stresul poate fi identificat cu agresiunea, cu acțiunea violentă a agenților stresori exercitată asupra organismului, iar particularitățile generale ale condiției stresante sunt considerate a fi: bruschețea, intensitatea mare și caracterul amenințător al situației.
Întrucât termenul de stres este imprecis, i se dau numeroase interpretări diferite. Prin urmare stresul poate fi privit din trei unghiuri principale:
Ca stimul (factor de stres): este vorba despre un eveniment care amentință și poate vătăma. Lazarus și Cohen împart acești factori de stres în trei categorii: cataclisme (catastrofe naturale, atacuri teroriste); personale (ex. moartea partenerului); hărțuielile cotitdiene mai puțin grave dar persistente și mai frecvente ( să ai grijă de copiii).
Ca reacție (tensionare): este vorba despre senzația de nervozitate care apare, de exemplu, atunci când trebuie să dăm un intreviu. Reacție implică atât componente emoționale și cognitive, cât și reacții fizice ( bătăi mai rapide ale inimii sau transpirație). De asemenea ar putea fi elemente motivaționale, cum ar fi apatia și pierderea interesului.
Ca proces (tranzacție): factorul de stres și tensionare au un impact diferit asupra oamenilor, în funcție de caracteristicile persoanei și mediul în care există factorul stresor. ( Matthews G., 2005, pag 159-160)
Selye definește stresul ca ,, un sindrom, o corelație de răspunsuri nespecifice, cu un caracter general adaptativ nespecific, provocat de acțiunea agenșilor stresori asupra organismului”. Selye introduce termenii de eustres și distres pentru a distinge la nivel conceptual între ideea existenței unui stres pozitiv necesar și a unui stres negativ, nociv. ( după Sely, 1974, )
Acepțiunile noțiunilor de eustres și distres după Băban arată că:
Eustresul reprezintă o stimulare optimă, activă; menține echilibrul fizic și psihic; are efecte stimulante, de antrenare și adaptare; reacție acută și activare fazică, de scurtă durată.
Distresul prezintă o solicitare intensă, prelungită, supraîncărcare; induce modificări fiziologice și fiziopatologice; are efecte de încordare și tensionare, de dezadaptare; reacție cronică; activare tonică, de lungă durată. (după Băban A., 1999, pag. 18)
Stresul nu survine în mod neașteptat și nu pune stăpânire pe oameni în felul unei ambuscade. De când apare până atinge faza maximă, trece prin trei etape:
1. Faza de alarmă: fiind înștiințarea limpede despre prezența unui agent agresor, primele care apar sunt reacțiile fiziologice, pentru a-l avertiza pe cel afectat că trebuie să se pună în gardă. Cauzele care produc această alarmă pot fi: de natură unică ( singur izvor de stres), de natură polimorfă ( diferite situații care se întrepătrund și care produc stresul).
2. Faza de rezistență: când stresul își extinde prezența dincolo de faza de alarmă, persoana intră în faza de rezistență, astfel începe adaptarea la stres. În timpul prelungirii agresiunii, reacția de acomodare provoacă punerea în aplicare a unui proces de rezistență față de noua situație. Va permite prevenirea organismului asupra epuizării, compensând consumul de energie cauzat pentru a face față stresului.
3. Faza istovirii: este etapa finală a stresului, caracterizată prin oboseală ( care nu se reface în timpul nopții și însoțită de nervozitate, iritabilitate, tensiune, furie), neliniște, depresie (caracterizată prin lipsa de motivații, insomnii, gânduri pesimiste), acestea pot apărea împreună sau separat.
Datorită schimbărilor pe care stresul le provoacă într-un individ, putem înțelege acest concept ca pe un complex de reacții fiziologice și psihice pe care organismul îl experimentează atunci când este supus unor sarcini grele.
Stresul are două componente de bază:
1. agenții stresori, care sunt împrejurările mediului care le produc;
2. răspunsul față de stres, care cuprinde reacțiile individului față de agenții.( Melgosa J., 2000 , pag.20-23)
Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente/situații externe sau interne, sau condiții ale mediului, suficient de intense sau frecvente care solicită reacții de adesul le provoacă într-un individ, putem înțelege acest concept ca pe un complex de reacții fiziologice și psihice pe care organismul îl experimentează atunci când este supus unor sarcini grele.
Stresul are două componente de bază:
1. agenții stresori, care sunt împrejurările mediului care le produc;
2. răspunsul față de stres, care cuprinde reacțiile individului față de agenții.( Melgosa J., 2000 , pag.20-23)
Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente/situații externe sau interne, sau condiții ale mediului, suficient de intense sau frecvente care solicită reacții de adaptare din partea individului. Oamenii evaluează în permanență mediul extern și intern (evaluare primară) și nu răspund pasiv la aceste evaluări. Evenimentul (intern sau extern) poate fi perceput ca:
1. irelevant sau indiferent;
2. pozitiv;
3. negativ sau amenințător. (Băban A., 2001, pag.169)
Multitudinea acestor factori provocatori de stres a impus clasificarea lor în funcție de anumite criterii, astfel:
1. in funcție de numărul agenților stresori în acțiune: stresori unici (zgomote puternice cu tendința de a se prelungi ori zgomote puternice survenit brusc în plină noapte)și stresori multiplii (exemplu zgomotul asociat cu căldura);
2. după numărul persoanelor afectate: stresori cu semnificație strict individuală sunt regăsiți în insatisfacția prelungită a unor trebuințe fiziologice (setea intensă și lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn); stresori cu semnificație colectivă, “de grup” familial sau profesional sau evenimente (nereușita unui copil la examen, decesul părinților, divorțul, perspectiva șomajului într-o organizație); stresori cu semnificație generală care afectează orice individ (categorie sunt incluse evenimentele subite dezastruoase specifice unor situații de calamitate naturală, și anume: inundație, cutremure, război);
3. agenții stresori după natura lor: stresori fizici -stresorii ce induc oamenilor un disconfort fizic forțând organismele să se adapteze (zgomotele, vibrațiile, radiațiile, efortul fizic prelungit, traumatismele, hemoragiile externe, arsurile, stimulii luminoși, boala, durerile de cap cronice, temperaturile extreme, cât și umiditatea); stresori chimici-noxele chimice ce au acțiune toxică asupra organismului și care pot induce si un stres psihic atunci când sunt percepute ca un pericol iminent pentru sănătatea persoanei ; stresori biologici-fac parte virușii, bacteriile, paraziții prin care se instalează diferite boli, stresori ce sunt conștientizați ca surse de pericol pentru funcționarea organismului; stresori psihologici-stimuli cu o semnificație nocivă, interpretați subiectiv de psihicul uman la nivelul operațiilor gândirii;
4. în funcție de conexiunea cu problemele vieții: stresori periferici, ce sunt materializați în dificultăți trecătoare ( vremea urâtă, aglomerația, blocajele rutiere); stresori centrali-aceștia sunt cei regăsiți în problemele importante ce pot provoca perturbări în viața unei persoane. (Zorlențan, Burduș, G. Căprărescu, 1986, 134)
Dacă un eveniment este evaluat ca fiind stresant, individul poate avea diferite reacții la stres:
1. Reacții fizice/fiziologice: dureri de inimă, palpitații, apetit alimentar scăzut sau crescut indigestii frecvente, insomnii, crampe sau spasme musculare, dureri de cap sau migrene, transpirații excesive, amețeli, stare generală de rău, constipații sau diaree (nemotivate medical), oboseală cronică, iritații ale tegumentelor, alergii, viroze frecvente (răceli), recurența unor boli anterioare, modificarea patternului menstrual la femei.
2. Reacții cognitive: blocaje ale gîndirii deficit de atenție scăderea capacității de concentrare dificultăți de reactualizare flexibilitate ideativă redusă diminuarea creativității dificultăți în luarea deciziilor gânduri negative despre sine, lume și viitor cogniții pesimiste ideație suicidară
3. Reacții emoționale: iritabilitate crescută scăderea interesului pentru domenii care reprezentau înainte pasiuni sau hobby-uri, pierderea interesului pentru prieteni, instabilitate emoțională, anxietate, depresie, sentimentul că ești neglijat /ă, reprimarea (neexprimarea) emoțiilor, dificultăți în a te distra sau a te relaxa, sentimentul că ești "luat/ă în râs" de către ceilalți, sentimentul că ești un "ratat /ă" în profesie sau familie, sentimentul să nu poți avea încredere în nimeni, inabilitatea de a finaliza la timp o sarcină începută, teama de a fi singur/ă, teama de a nu te îmbolnăvi, neîncrederea în viitor.
4. Reacții comportamentale: performanțe scăzute la locul de muncă sau școală, fumat excesiv, consum exagerat de alcool, tulburări de somn, dificultăți în adormire, un management ineficient al timpului, izolarea de prieteni, preocupare excesivă pentru anumite activități, comportamente agresive. (Băban A., 2001, pag.170-171)
1.2 Stresul la locul de muncă
În Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă o a doua probă de sănătate legată de activitatea profesională, după afecțiunile dorsale, printre cele mai des întâlnite problemele de sănătate de la locul de muncă, afecând aproximativ unul din trei angajați. Stresul în muncă poate afecta pe oricine, poate apărea în orice sector de activitate și în orice organizație indiferent de dimensiunile acestuia. ( Fundația Europeană pentru Îmbunătășirea Condițiilor de Viață și de Muncă, 2000,)
Comisia Europeană a sesizat că stresul la locul de muncă este unul dintre riscurile cele mai ridicate asupra sănătății și securității la locul de muncă și a stabilit că prioritate analizarea acțiunilor necesare a se efectua la nivelul Comunității Europene pentru prevenirea stresului la locul de muncă. Comisia a cerut Comitetului Tripartit Consultativ pentru Securitate, Igienă și Protecția Sănătății la Locul de Muncă.
Comisia Europeană definește stresul la locul de muncă astfel: „reacția emoțională și psiho-fiziologică la aspectele aversive și dăunatoare ale muncii, mediului de lucru și organizării muncii. Este o stare caracterizată printr-un nivel ridicat de excitare și suferință și adesea prin sentimentul neputinței de a gestiona situația”. Agitația provocată de neplăceri la locul de muncă provoacă stres și apoi boală. Conform convenției 72 a Organizației Mondiale a Sãnãtății, stresul este definit ca “o stare perceputã ca negativă de un grup de angajați, acompaniatã de disconfort sau disfuncționalități la nivel fizic, psihic și/sau social și care este
consecința faptului cã angajații nu sunt în masură sã răspundă exigențelor și asteptãrilor care le sunt impuse de situația lor la locul de muncã”.
Munca devine stresantă datorită unor agenți stresori, de care trebuie sã ținem cont la o analiză. Agenții stresori pot fi nepotrivirea dintre ceea ce dorim și ceea ce putem avea sau dintre ceea ce ne ofera mediul. Avem nevoie de un anumit nivel de responsabilitate, dar serviciul ne oferă prea puțină sau ne cere prea multă. Avem nevoie de o anumită cantitate de muncă, dar fie nu primim deloc – șomajul – fie primim prea multa – suprasolicitarea. Sursele de stres sau de tensiune se referă la mediul de lucru, la munca într-un post determinat, la excesul sau lipsa de activitate, la pericolul fizic, la adecvarea dintre individ și mediul său încurajator și la relația familie/ muncă.
Factorii la locul de muncă care determină stresul: conținutul muncii (prea mult de muncã, ritm de lucru prea rapid, muncã prea dificilă, prea puțin de lucru, muncã monotonă sau cu cicluri scurte, prea multe sau prea puține responsabilități, exigente puțin precizate), condiții la locul de muncã (ergonomie, securitate, munca periculoasã, substanțe chimice, zgomot, vibrații, iluminat necorespunzător, temperatura, ventilația, umiditatea aerului necorespunzătoare, postura, poziția corpului la locul de muncã), condițiile contractului de muncă (orarul, pauzele, perspectiva slabă în ceea ce privește cariera, plata, salariul, sistemul de prime, securitatea insuficientă a locului de muncã, tipul contractului, tipul statutului), relațiile de muncă ( modul de a primi sarcini, insuficiența susținere la locul de muncã, dreptul de a interveni insuficient, hărțuire, jigniri, discriminări).
Surse efective de stres la serviciu sunt: evenimentele recente de la serviciu, schimbări majore ale instrucțiunilor și procedurilor, lucrul peste orele de program, reorganizări majore, prea mult de lucru într-un timp prea scurt, critica angajatului când gresește și lipsã recompensei pentru când lucrează bine, conflicte între angajații care lucrează la proiecte comune, standarde lipsã sau confuze.(Gheorghevici T., 2006, pag.7-9)
Surse ale stresului intrisece muncii: agenții fizici ( temperatura, umiditate presiune atmosferică, zgomot,iluminat etc.); muncă repetitivă și monotonă (șofer de autobuz, controlor de trafic aerian); volumul de muncă (suprasolicitarea , subsolicitarea ); ritmul de muncă alert , munca în schimburi (schimburi de noapte poate determina o stare de oboselă permanentă , afecțiuni cardiace ); zile de muncă lungi (12-16 ore pot cauza afecțiuni cardiovasculare ).
Stresori legați de rolul în organizație: ambiguitatea de rol (care apare în cazul în care salariatul nu are informații adecvate sau suficiente cu privire la rolul sau în procesul muncii și în organizație); conflictul de rol (apare atunci când indivizilor li se cere să se comporte într-un mod ce este în conflict cu valorile lor sau când diferitele roluri pe care le joacă se află în contradicție); responsabilitatea pentru oameni (este de asemenea considerate un factor de stres legat de rolul individului într-un context dat (medici, pedagogi , manageri ).
Stresori ce rezultă din relația la locul de muncă: lipsa unor bune relații interpersonale la locul de muncă este un alt factor de stres organizațional. Acesta se referă atât la relația cu superiorii cât și la cea cu colegii .
Stresori legați de dezvoltarea carierei : lipsa oportunităților de dezvoltare a carierei, insecuritatea muncii.
Stresori legați de structura și climatul organizațional: se întâlnesc trei aspecte distincte ale funcționării și culturii organizaționale, care percepute ca nesatisfăcând nevoile specifice , apare starea de stres în rândul salariaților: organizația ca mediu de efectuare a unor sarcini, organizația ca mediu de rezolvare a unor probleme, organizația ca mediu de dezvoltare .
Stresori ce rezultă din conflictul muncă-familie: se referă la conflict legat de timp , conflict legat de stres când, tensiunea specifică în îndeplinirea unui rol interferează cu îndeplinirea altui rol, și conflict legat de comportament apre atunci când comportamentul exersat într-un rol este incompatibil cu cel necesar îndeplinirii altui rol. (Birtas-Popan A., 2011, pag.1-2)
Un mediu de lucru nepotrivit reprezintă un factor de risc important pentru deteriorarea sanatății angajaților. Problemele la locul de muncă pot afecta și comportamentele de menținere a sanatății. Numeroase studii atestă existența unei relații semnificative între stresul în muncă /dimensiunile stresului în muncă și indicatori ai sănătății mentale precum sindromul depresiv, anxietatea , extenuarea vitală , gradul de mulțumire în viața sau starea de spirit negativă.
Efectele stresului la locul de muncă se pot manifesta în plan comportamental, fiziologic și psihologic:
Reacții comportamentale: sunt activități practicate deschis, pe care individul stresat le folosește în încercarea de a face fața stresului. Ele includ: atitudini de rezolvare a problemei, de retragere și de folosire a substanțelor care provoacă dependența.
Reacțiile psihologice: implică în primul rând procesele emoționale și cerebrale. Reacția psihologică cel mai des întâlnită este utilizarea mecanismelor de apărare (eforturi psihologice de a reduce anxietatea asociată cu stresul).
Reacții fiziologice la stres: există dovezi că stresul la locul de muncă se asociază cu funcționarea neregulată a inimii, hipertensiune, puls acelerat, creșterea colesterolului. Stresul a mai fost asociat și cu declanșarea unor boli cum ar fi cele respiratorii și infecțiile bacteriene. ( Cosma A., Tudose M., 2011, pag.12-13)
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă consideră că, în educație,
stresul este unul dintre cele mai importante riscuri pentru sănătate. Școlile sunt locuri din ce
în ce mai stresante. Nivelul stresului raportat la meseria de profesor este mult peste media
din industrie, alte servicii și societate în general. Conform aceleiași instituții, există multe
surse de stres pentru profesori:
Presiuni privind abilitățile profesionale (de exemplu, introducerea unor metode noi de predare, modificări ale programei și ale cursurilor);
Presiuni economice (salariu necorespunzător, nesiguranța serviciului);
Elevii (de exemplu, numărul crescut de elevi într-o clasă, lipsa de motivare, atenție și interes a elevilor, realizarea unor noi obiective de predat sau nevoia de a atinge noi niveluri de cunoaștere ale elevilor);
Relații dificile părinte/profesor (poate din cauza noilor cerințe privind rolurile profesorului sau din cauza participării din ce în ce mai scăzute a părintelui);
Planificare și programare slabă (de exemplu, restructurare continuă, reforme frecvente în sistemul de educație profesională, trecerea de la muncă individuală la munca de echipă, lipsa de personal și subvenții slabe, ierarhie administrativă puternică cu lipsa de sprijin, resurse financiare insuficiente);
Presiuni sociale și personale (cum ar fi preocuparea pentru calitatea educației, lipsa de coerență între scopurile personale și obligațiile profesionale, nerecunoaștere și dezaprobare, lipsa de respect public);
Școala ca un loc de muncă stresant (sarcini de muncă și ore de muncă excesive, lipsa de timp, lipsa de control și autonomie, zgomotul mediului înconjurator, ventilație proastă, lipsa de solidaritate și de morală, prea multe materiale de scris și îndatoriri administrative).
Există și o percepție generală a unui nivel ridicat de stres ocupațional în sistemul educațional; activitatea didactică, și în special lucrul cu copii, este văzut ca un domeniu greu de abordat și realmente epuizant din punct de vedere nervos.
Multiplii cercetători, printre care și Sparks, arată că personalul didactic din sistemul educațional sunt adesea caracterizate prin nivel înalt de stres ocupațional; condițiile de muncă din ce în ce mai puțin sigure, scăderea siguranței locului de muncă, așteptările din ce în ce mai mari din exterior (familie, societate), schimbările continue la care trebuie să facă față, noi generații semnificativ diferite, creșterea mijloacelor birocratice de asigurare a calității conduc pe mulți dintre tinerii talentați și plini de vise spre deziluzii majore privind activitatea personalului din învățământ.
Din studii multiple s-au desprins câteva categorii de factori stresori în ce privește munca cadrului didactic:
• relațiile sociale la locul de muncă- interacțiunile atât pe linie ierarhică, cât și pe orizontală, între colegi;
• structura organizațională și climatul- modul în care membrii instituției participă la luarea deciziilor și care este modul de comunicare, și eficacitatea supervizării;
• factorii specifici activității;
• rolul în organizație- ambiguitatea rolului și a statutului, conflictul de rol și percepția că există o autoritate doar aparentă sau, oricum, minimă;
• promovarea în cariera didactică. (Bucur C., 2009, pag.9)
Consecințele confruntării constante cu sursele de stres anterior menționate, sunt variate: suprasolicitare, depresie sau extenuare emoțională; rate crescute ale absenteismului; probleme de somn sau insomnie; boli cardiovasculare cu simptomele asociate; migrene; hipertensiune; probleme gastrointestinale; dependențe (de alcool, tutun, droguri).
Cercetarile arată că răspunsurile fiziologice la stres cel mai des întâlnite în cazul profesorilor sunt (în ordine descrescătoare): oboseala, tensiune și dureri scheletomusculare, simptome cardiace și hipertensiune, dureri de cap, tulburări digestive, probleme respiratorii, tulburări ale somnului, pierderea vocii, identifică răspunsuri fiziologice similare, incluzând și probleme ale sinusurilor, dureri de cap și de spate, ca și răspunsuri emoționale precum sentimentul de vinovăție, resentimente, frustrare, autocompătimire, pierderea încrederii și sentimentul de copleșire.
Alte răspunsuri frecvente listate includ: reducerea performanțelor în muncă, incapacitatea de organizare a timpului sau de a delega, sentimente de inadecvare și alienare, pierderea încrederii și motivației, accentuarea introversiei, iritabilitatea în relațiile cu colegii, refuzul de a coopera, frecvente conflicte la locul de munca, retragerea din relații suportive, umor cinic, deplasat, gânduri negative persistente, creșterea consumului de substanțe nocive, pierderea apetitului și infecții frecvente. Răspunsurile la stres pot îmbrăca și forma furiei, amăraciunii, sentimentul de devalorizare, insatisfacție și implicare scăzută în muncă, sentimente de detașare; insatisfacție la locul de muncă, stres psihologic, trăiri negative, anxietate, absenteism. ( Păduraru M. E., 2010, pag.6-8)
Lucrătorii care își desfășoară activitatea în sectorul serviciilor de sănătate se confruntă cu o gamă largă de activități și de medii de lucru care reprezintă o amenințare pentru sănătatea lor și care prezintă riscul de boli profesionale sau accidente de muncă. Personalul medical este supus stresului fizic și mental atunci când îngrijește pacienții. Multe dintre structurile în care lucrătorii din domeniul serviciilor medicale își desfășoară activitatea, precum și multitudinea de sarcini pe care le realizează aceștia pot prezenta o mare varietate de pericole. Datele la nivel european arată că proporția lucrătorilor din domeniul serviciilor medicale care consideră că activitatea pe care o desfășoară reprezintă un risc la adresa sănătății și securității lor este mai mare decât media tuturor sectoarelor din UE. În special, expunerea la amenințări de violență fizică și la acte reale de violență din partea colegilor și a altor persoane este foarte răspândită în comparație cu alte sectoare.
Riscurile cu care se confruntă lucrătorii din domeniul sănătății includ:
1. Riscuri biologice, cum ar fi infecțiile cauzate de leziunile provocate de înțepături cu ace;
2. Riscuri chimice, incluzând medicamentele utilizate în tratamentul cancerului și dezinfectanții;
3. Riscuri fizice, cum ar fi radiațiile ionizante;
4.Riscuri ergonomice, de exemplu manevrarea pacienților;
5. Riscuri psihosociale, incluzând violența și munca în schimburi. ( Lucian A., 2013, pag 1-2)
Cauzele stresului – factor decisiv de influențare a calității vieții profesionale a asistenților medicali și a calității actului de îngrijire – ar putea fi, în concluzie:
-insecuritatea practicării actului profesional și condițiile inadecvate de muncă (subnormarea și absența măsurilor și echipamentelor de protecția muncii);
-violența fizică, verbală și psihologică la care sunt supuși asistenții medicali, atât din partea pacienților, familiilor acestora cât și din partea medicilor cu care lucrează în echipa medicală;
-salariile insuficiente;
-perspectivele unei cariere profesionale limitate;
-sentimentul lipsei de respect și de devalorizare a asistenților medicali, la nivel sociopolitic;
-neîncrederea în conducerea defectuoasă a Ministerului Sănătății;
-neîncrederea în perspectivele de rezolvare ale acestor probleme. ( Artimof D., 2010)
În viața de zi cu zi s-a pus în mod tradițional accent pe aspectele negative, disfuncționale ale stresului. În limbaj curent, atunci când spunem despre cineva “că este stresat” ne gândim de fapt la un nivel de stres foarte mare. La locul de muncă, poate cea mai exhaustivă definiție a stresului negativ este: schimbarea în starea psihică, fizică, emoțională sau comportamentul unei persoane ca urmare a presiunii constante exercitate asupra sa pentru a activa în moduri incompatibile cu abilitatea sa reală sau percepută, cu timpul și resursele avute la dispozișie. Cu alte cuvinte stresul la locul de muncă poate fi definit ca cel mai dăunător răspuns fizic și psihic ce ia naștere atunci când cerințele slujbei nu se potrivesc cu resursele, capacitățile sau nevoile angajatului.
Conceptul de stres la locul de muncă este adesea confundat cu acela de competiție, dar aceste concepte nu sunt identice. Competiția ne energizează psihologic și fizic, și ne motivează să învățăm noi meserii și să ne perfecționăm munca. Când o competiție a luat sfârșit ne simțim relaxați și satisfăcuți. Importanța competiției în muncă este probabil cea la care se face referire când se spune: “puțin stres nu strică”. Uneori, însă, competiția se transformă în cerințe ale slujbei ce nu pot fi îndeplinite, relaxarea se transformă în epuizare, iar senzația satisfacției în senzația de stres.
Stresul legat de muncă se produce atunci când solicitările mediului de muncă depășesc capacitatea angajatului de a le face față (sau controla). Nu este o boală, dar poate duce la boală mentală sau fizică. ( Cosma A., Tudose M., (2011), pag.4)
1.3 Cauze și efecte ale stresului
Toți cei care au experimentat măcar o dată stresul au trecut prin anumite transformări de natură fizică ce cuprind: redistribuirea sângelui în creier și în corp; ritmul bătăilot inimii se accelerează pentru a alimenta creierul și mușchii cu suficient oxigen și glucoză; pupilele se dilată pentru a ajuta la îmbunătăți vederea.
Cauzele care determină apariția stresului pot fi multiple. Rolul anumitor evenimente precum pierderea locului de muncă sau falimentul în viața de zi cu zi a indivizilor a fost studiată de Holmes și Rahe. Aceștia în urma studiilor clinice și a experiențelor cu pacienții, au întocmit o listă a factorilor care determina stresul. Acești factori sunt: moartea soțului/soției, divorț, separarea soților, moartea unui membru apropiat al familiei, căsătoria, reconcilierea maritală, schimbări majore în sănătatea familiei, sarcina, apariția unui nou membru în familie, schimbări majore în relația cu partenerul, plecare copiilor de acasă, probleme cu legea, pensionarea. ( Fisher S. ,pag. 4)
O analiză a stresului ar arăta că, în general, există două surse care îl produc. În primul rând agenții stresorii care provin din împrejurări exterioare ca mediu, locul de muncă, iar în al doilea rând, noi înșine putem produce stresul prin temperamentul sau autocontrolul.
Astfel originea stresului poate fi considerată: externă sau internă.
Cercetările desfășurate de-a lungul vremii au evidențiat existența unei lungi liste a cauzelor generatoare de stres, care grupate după natura lor, apar sub forma conflictelor ce pot fi:
1.conflicte familiale:
conflictul copilului cu autoritatea părinților, din care poate rezulta fie frustrarea ca urmare a excesului de autoritate exercitată de părinți, fie depresia ca urmare a dezinteresului părinților față de copil;
conflictul copilului cu ceilalți frați datorită concurenței afective existente între ei, a intereselor divergente etc.;
conflictul conjugal generat de exercitarea autorității unuia dintre soți, diverse probleme maritale, educația și îngrijirea copiilor etc.;
conflictul paraconjugal cu socrii, părinții sau rudele apropiate;
pierderi sau prejudicii concretizate în boli ale membrilor familiei, decese, divorțuri
conflicte profesionale ce sunt generate de activitățile profesionale excesive; lipsa relaxării; odihnă insuficientă; diferiți factori perturbatori ai activității, cum ar fi cei sonori sau termici; raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilități profesionale care depășesc posibilitățile; insuccese; nerespectarea termenelor limită;
2. conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuință, criza de timp, poluarea sonoră, accidentele, șomajul, unele programe TV și chiar terorismul, care poate produce stres psihic social;
3. conflicte din sfera vieții intime: complexe de inferioritate, dificultăți de integrare socio-familială, insatisfacția legată de unele trebuințe biologice, tristețe datorită subsolicitărilor sau monotoniei din viața personală. ; ( Zorlențan T., Burduș E., Căprărescu G., op.cit., p.137)
Răspunsul la stres este unul complex, care angajează interactiv nivelele fiziologic, emoțional, cognitiv și comportamental ale funcționării umane. Prin prisma teoriei răspunsului, diagnoza nivelului expectat de stres se poate face pe baza caracterului și amplitudinii reacțiilor psiltofiziologice și comportamentale, în funcție de frecvență, intensitate și consistență în timp. Astfel putem distinge stresul de străin și să delimităm între reacții de scurtă durată sau tranzitorii (care pot avea efecte benefice, de stimulare și adaptare) și reacții de lungă durată sau cronice (care de cele mai multe ori sunt nocive).
Repertoriul răspunsurilor la stres poate include:
Comportamente de căutare și confruntare activă și stări subiective de plăcere în situații de stimulare;
Comportamente de evitare, apărare și ieșire/ fugă din situațiile solicitante, însoțite de sentimente de neajutorare;
Conduite și strategii active de control al mediului și adecvare la situație;
Conduite pasive de acceptare a situației, însoțite de izolare psihică;
Destrucție sau colaps, ca și consecință de lungă durată a deteriorărilor psihice, fiziologice și bolilor psihosomatice.
La nivel neuro-fiziologic, chimic-endocrin și imunitar: modificări de electrocardiogramă tensiune, timpi de reacție, galvanometrie cutanată, pletismografie, tensiune musculară (hipertonie), ticuri, hiperventilație, tahicardie, bradiicardie, extrasistole, aritmii, presiune arterială crescută sau colaps, existența hormonilor de stres, glicemie, acizi grași liberi, colesterol;
La nivel emoțional: mimica crispată, anxioasă, depresivă, frustrare, anxietate, mânie, ostilitate, nervozitate, neliniște, depresie, insatisfacție, labilitate, culpabilitate, demoralizare, neputință, alienare;
La nivel cognitiv: deteriorăiri ale memoriei de scurtă și lungă durată, scăderea gradului dfle concentrare, creșterea ratei de erori și confuzii, scăderea capacității de decizie, de planificare, organizare și control, căutare redusă de informații; evitare sau negare, inhibiții și blocaje, creativitate redusă, ideație obsesivă și irațională, toleranță redusă la criticism;
La nivel comportamental: scăderea performanței, instabilitate și fluctuație profesională, absenteism, evitare/ evadare, pasivitate/agresivitsate, intoleranță,; dezacord; deteriorarea relațiilor interperrsonale, accidente, excesul alimentar sau pierderea apetitului și insomnie, răspuns în termeni de „totul sau nimic", utilizare crescută de alcool, tutun, cafea, tranchilizante, tentative de suicid etc. (Brațe A.T., 2002, pag.18-19)
Situațiile stresante produc reacții emoționale diverse, de la voie bună, la emoțiile comune de anxietate, furie, descurajare și depresie. Daca situația stresantă continuă, emoțiile noastre se pot comuta pe rând între oricare dintre acestea, în funcție de succesul eforturilor noastre de adaptare. Stresul psihic se produce pe fondul interacțiunii Eului, a persoanei conștiente de sine și cu o anumită prețuire de sine, cu evenimentele existențiale. Trăirile care însoțesc sau se dezvoltă pe fondul stresului psihic îmbracă forma unei suferințe existențiale sau morale : a unei insatisfacții de sine sau de lume, a unei neplăceri de a trăi, a unei disperări, a unei depresii.
Anxietatea este cel mai frecevent răspuns la un stresor, prin anxietate înțelegem emoția neplăcută caracterizată prin termeni de neliniște și teamă pe care fiecare dintre noi o simțim uneori și cu diferite intensități.
O altă reacție comună la o situație stresantă este furia, care poate duce la agresivitate. Frustrarea-agresivă presupune ca întotdeauna când efortul unei persoane de a realiza un anumit scop este blocat, se induce o tendință agresivă care motivează comportamentul de a leza obiectul, persoana, care a provocat frustrarea. Deși răspunsul comun la frustrare este agresivitatea activă, tot comun este și răspunsul opus, al retragerii, sau apatiei. Dacă condițiile stresante continuă și individul nu se poate adapta cu succes la ele, apatia se poate transforma în depresie. (Tihan, Ghiza, pag. 9)
În plus față de reacțiile emoționale la stres pe care tocmai le-am discutat, se observă adesea și o deterioare cognitivă substanțială la unii indivizi confruntați cu stresori serioși. Ei găsesc că este greu să se concentreze și să-și organizeze gândurile în mod logic, sunt distrați și performanța la îndeplinirea sarcinilor tinde să se deterioreze.
Această deterioarare cognitivă provine din două surse: o activitatea emoțională intensă poate interfera cu procesarea mentală a informației, poate rezulta de asemenea și din distragerea gândurilor care ne trec prin minte atunci ne confruntăm cu un stresor.
Deteriorarea cognitivă din timpul episoadelor stesante îi determină adesea pe oameni să adopte într-o manieră rigidă anumite modele comportamentale, deoarece nu pot lua în considerare modelele alternative. (Atkinson, Atkionson, Smith, Bem, Hoeksema, 2002, pag. 681)
Stresul fiziologic se leagă, cu precădere, de acțiunea stimulilor care perturbă în mod direct homeostazia mediului intern sau funcționarea normală sau lezează integritatea fizică a unor țesuturi și organe – stimuli acustici: zgomotul de intensitate mare, termici : căldura sau frigul, mecanici: traumatisme, leziuni, modificări în chimismul sângelui sau al creierului, focare la nivelul viscerelor, amânarea peste anumite limite a satisfacerii trebuințelor biologice și fiziologice: alimentare, de evacuare, sexuale etc. (Golu M., 2007, pag. 660-662)
Corpul reacționează la stresori prin inițierea unei secvențe complexe de răspunsuri înnăscute la o amenințare percepută. Dacă amenințarea este rezolvată, rapid aceste răspunsuri de urgențe sacad intensitatea și starea fiziologică revine la normal. Dacă situația stresantă continuă, apare un alt set de răspunsuri interne pe masură ce încearcăm să ne adaptăm la un stresor cronic.
Este nevoie imediată de energie, astfel încât ficatul eliberează zahăr un plus pentru a aproviziona mușchii și sunt eliberați hormoni care stimulează conversia grăsimilor și proteinelor în zahăr. Metabolismul corpului se accelerează pentru a veni în sprijinul consumului de energie prin acțiunea fizică. Frecvența cardiacă, presiunea arterială și ritmul respirator cresc, iar mușchii se încordează. În același timp, activitățile neesențiale, sunt reduse. Primul semn de stres este uscarea gurii. Sunt secretate endorfinele, iar vasele sanguine de suprafață se contractă, splina eliberează mai multe hematii pentru a ajuta la transportul oxigenului, iar măduva osoasa produce mai multe leucocite care participă la reacția de apărare a organismului.
Dacă agentul stresor nu dispare sau nu se diminuează, corpul nu mai poate riposta și cedează, adică este epuizat. Apar ulcere gastrodoudenale, splina și timusul se micșorează, este afectată producția de insulină, dispar anumite globule albe. Corpul cedează în punctul cel mai slab deoarece mecanismele autoreparatorii sunt copleșite de forța agenților perturbatori. (după Nuță, 2007, pag. 79)
Pe termen lung, stresul poate contribui la declanșarea hipertensiunii și, ca o la dezvoltarea bolilor de inimă și cerebro-vasculare, cât și la ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii și probleme musculo-scheletale. De asemenea, poate altera funcțiile sistemului imunitar care, în cele din urmă, pot facilita dezvoltarea formelor de cancer. Luate laolaltă, aceste tulburări sunt responsabile pentru o mare parte de boli, decese, infirmități și spitalizări.
Hipertensiunea. Deoarece tensiunea arterială a unor indivizi se ridică uneori în reacțiile la un stresor, cercetătorii au suspectat o posibilă legătură între stres și hipertensiune. Hipertensiunea cronică – stare anormală susținută prin tensiune arterială înaltă ce poate conduce la boală cardiovasculară este apreciată ca fiind legată de stres. Studiile au dezvăluit că indivizii ce au lucrat sub mare presiune psihologică și acei care sunt expuși la stresul susținut al mediului tind să dezvolte o tensiune arterială mai ridicată decât acele persoane care trăiesc și muncesc într-o atmosferă mai puțin încărcată de tensiune.
Bolile de inimă. Se consideră că stresul este un factor ce contribuie la instaurarea bolii de inimă. S-a identificat prin observații sistematice că există legături ce pot fi explicate între boala de inimă și anumite comportamente de tip A, ce deja au fost asociate cu nivele ridicate de stres.
Bolile infecțioase și sistemul imunitar. Prin alterarea sistemului nervos și a celui hormonal, stresul persistent creează într-un fel climatul fertil pentru maladie. Nu se cunoaște mecanismul exact. Stresul poate avea un efect direct asupra sistemului imunitar – grup de mecanisme din organism ce lucrează laolaltă pentru a lupta cu infecția – prin reducerea capacității sale de funcționare eficientă. De asemenea, stresul poate acționa în manieră indirectă asupra rezistenței organismului la infecție. Dacă persoana are o alimentație săracă își neglijează întreținerea fizică, nu doarme, fumează sau bea prea mult sau manifestă o conduită prin care își poate periclita sănătatea.
Formele de diabet și ulcerul. Atât diabetul cât și ulcerul au conexiuni directe cu stresul. În cazul formelor de diabet, atunci când stresul generează creșterea nivelului de glucoză în sânge, celulele pancreatice reacționează, producând insulină, un hormon ce ajută la reglarea nivelului de glucoză în sânge. Stresul cronic poate distruge aceste celule, care nu pot fi înlocuite, eliminând sever capacitatea pancreasului de a elabora insulina necesară pentru a controla nivelul glucozei în sânge. Acest fapt are ca rezultat un risc crescut pentru declanșarea diabetului în special la acei indivizi care au predispoziție genetică la boală.Ulcerul digestiv este o inflamare în “căptușeala” stomacului, cauzată prin secreția excesivă de acid gastric, producând în mod frecvent durere severă și putând genera sângerări dacă peretele stomacului se perforează. Chiar dacă încă nu se cunoaște cauza ulcerelor digestive, se acceptă în general că stresul poate agrava această stare.
Astmul și alergiile. Deoarece stresul afectează răspunsul imunologic al organismului, acesta a fost asociat cu astmul și alte alergii, cum ar fi febra fânului. Aceste stări rezultă adesea din reacția sistemului imunitar al organismului la un agent de invadare. Organismul invadat produce lanțuri de evenimente prin care organismul produce substanțe denumite anticorpi, care, la rândul lor stimulează eliberarea substanțelor chimice ce vor genera modificarea fiziologică, multe fiind poate mult mai iritante și vătămătoare decât agentul de invadare original.
Dereglări ale pielii. Se consideră că stresul agravează câteva aspecte ale pielii, cea mai severă fiind eczema. Această stare de inflamare este caracterizată prin înroșire, mâncărime și leziuni create de transpirație ce devine crustă sau întărită. Eczema poate dispare sau persista câteva luni sau chiar ani. Medicii au observat că, atunci când nivelul de stres este ridicat, eczema sau alte tulburări ale pielii se extind.
Tulburări mentale. Stresul generează frământări emoționale, care pot agrava dereglările emoționale existente. Totuși este dificil de stabilit rolul stresului în producerea tulburărilor emoționale și mentale. În zilele noastre există numeroase teorii despre posibilele relații dintre stres și disfuncția mentală. Observațiile au evidențiat o incidență ridicată a evenimentelor de stres major din viață cu puțin timp înainte de debutul schizofreniei, depresiei și tulburărilor non-psihotice. Unele teorii presupun că unii indivizi se nasc cu predispoziție la tulburările mentale, care pot transpare sub acțiunea unui stres neobișnuit. (Tihan, Ghiza, p. 3)
1.4 Mecanismele de coping
Termenul de „coping", tradus din engleză a primit următoarele conotații: ajustare, adaptare, gestiune, management. Cercetătorii au considerat că noțiunea de stres e mai puțin utilă în explicarea relației dintre persoană și mediu, deoarece nu surprinde modalitățile/ mecanismele – cu caracter preventiv sau adaptativ – de gestionare a situațiilor stresante, în vederea reducerii intensității stresului, fiind introdusă cea de coping.
Conform teoriei tranzacționale, coping-ul, – îl vom defini ca efort la nivel cognitiv, fiziologic și comportamental de a reduce/minimiza, elimina, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe ale tranzacției persoană – mediu social-ocupațional/ organizațional, care exced resursele/ posibilitățile reale sau imaginare personale, – parcurge trei etape: anticiparea/ avertizarea (stresul de anticipare), comfruntarea/ impactul și postconfruntarea.
Copingul, ca proces multidimensional se referă la activarea dintr-un repertoriu în mare parte învățat, a unei strategii de gestionare în funcție de situația specială/specifică și caracteristicile personale.( Brațe A. T., 2002, pag.44-45)
Coping-ul sau managementul stresului rezidă în efortul cognitiv si comportamental al persoanei de a reduce, de a controla sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale, desfâșurându-se în trei etape: anticiparea (avertizarea), confruntarea (impactul) și post-confruntarea. Copingul este un răspuns la evaluarea unei amenințări, fiind definit ca un ansamblu de eforturi cognitive și comportamentale pentru gestionarea cerințelor specifice interne și/sau externe evaluate ca epuizând sau excedând resursele persoanei (Lazarus, Folkman, 1984).
În ce privește caracteristicile copingului, paradigma cognitivistă pornește de la cel puțin două premize esențiale :
1) copingul presupune efort conștient, îndreptat asupra modului în care situația stresantă este percepută, prelucrată, stocată ;
2) copingul presupune o anumită procesualitate, etapizare, ce se concretizează în :
a) anticiparea situației (evaluarea costului confruntării) ;
b) confruntarea propriu-zisă și redefinirea situației prin prisma confruntării ;
c) analiza semnificației personale a situației post-confrun-tare.( Popa-Velea O., 1999, pag.1)
Emoțiile și activarea fiziologică provocate de situații stresante sunt deosebit de neconfortabile, iar acest disconfort îl motivează pe individ să facă ceva care să–l atenueze. Procesul prin care o persoana încearcă să se stăpânească în situațiile stresante este numit control și se prezintă sub două forme: controlul centrat pe problemă, control centrat pe emoție. Când au de a face cu o situație stresantă, cei mai mulți oameni folosesc ambele forme de control.
Cel mai adesea noi elaborăm strategii pentru eliminarea stărilor afective negative provocate de stresori, adică punem în funcție mecanisme de coping. În majoritatea lucrărilor se insistă asupra celor două tipuri de mecanisme de coping, analizate mai întâi de de Lazarus și Folkman (1984):
a) Copingul centrat pe problemă, care implică strategii orientate spre “management-ul” evenimentului;
b) Copingul centrat pe emoții se referă la strategiile ce vizează reglarea emoțiilor asociate evenimentului stresant.
Din perspectiva psihologiei cognitive, Miclea (1997, pag. 21-24 si 26) realizează o taxonomie comprehensivă, o clasificare biaxiala a mecanismelor de coping, cu reale valențe euristice și metodologice, în funcție de vectorul funcționării (confruntare-evitare) și de tipul de mecanism (comportamental, cognitiv si neurobiologic). Referitor la copingul focalizat pe emoție/gestiunea emoțiilor, se precizează că "trăirile emotiv-subiective sunt rezultanta conștientizată a combinării componentelor neurobiologice (în special, biochimice), cognitive și comportamentale, iar modificarea unuia din acești factori schimbă semnificația trăirii subiective" (Miclea, 1997, p.10).
Literatura de specialitate utilizează următoarea clasificare pentru pentru coping: focalizat spre problemă sau instrumental gestiunea cognitivă a problemei: rezolvarea, redefinirea sau minimalizarea situației stresante și focalizat spre emoție sau indirect gestiunea emoțiilor: reducerea sau controlul răspunsului emoțional al stresorilor, în care sunt incluse și uzul sedativelor și tranchilizantelor, drogurilor, alcoolului sau tehnicilor de relaxare.
O altă clasificare comprehensivă de tip biaxial – cu reale valențe metodologice – operaționalizează copingul în funcție de vectorul funcționării mecanismelor de gestiune: confruntativ – ezitativ, iar în funcție de lipul de mecanism \ implicat distingem: neurobiologic, cognitiv și comportamental. (după Chabrol, Callahan, 2004).
Mecanismele de coping presupun o capacitate de control a situațiilor, respectiv o anumită “controlabilitate”. Credința ca situația este controlabilă va da posibilitate persoanei de a modifica sau de a elimina stresul prin strategia de coping care a fost găsită. Se disting două tipuri de control: comportamental și cognitiv.
Stilurile de coping cuprind combinații ale unor trăsături de personalitate, respectiv judecăți apreciative, gânduri raționale sau iraționale, convingeri și atitudini rezultate din experiența stresului. Stilurile de coping pot fi descrise cu referire la dimensiunile și gradele de complexitate și flexibilitate ale acestora (Lazarus si Folkman, 1984).
Cercetările din ultimii ani au evidențiat existența unor tipuri specifice de coping, pe care le prezentăm în cele ce urmează.
a) Teoria coping-ului pozitiv reprezintă o abordare inovatoare care pune accentul pe beneficiile potențiale ale „sentimentelor pozitive” („positive feelings”), permitând indivizilor, comunităților sau societăților să se dezvolte. (Seligman si colaboratorii, 2000)
b) Teoria coping-ului proactiv („Proactive Coping Theory”) este o abordare care integrează aspectele temporale ale coping-ului, în special copingul în fața evenimentelor viitoare. Teoria coping-ului proactiv (Schwarzer si Taubert, 2002) cuprinde, în același timp, strategii de auto-reglare pentru realizarea scopurilor („self-regulated goal attainment strategies”) și conceptul de dezvoltare personală („personal growth”).
Atunci când dorim sa reducem cât mai mult cu putință stresul, trebuie să identificăm potențialele surse de stres, să ne evaluăm realist resursele personale de a face față situațiilor problemă și să ne familiarizăm cu tehnicile de control al stresului, punând în acțiune mecanisme și strategii de coping eficiente.(Preda V. R., 2010, pag.11 )
Modalități de coping:
Modificând sensul orientării atenției- deturnând-o de la sursa stresului (strategii de evitare), sau dimpotrivă, dirijând-o către acesta (strategii de vigilentă).
Strategiile de evitare conduc la orientarea individului către activități de substituire comportamentală sau cognitivă tinzând spre eliminare tensiunii emoționale ( activități sportive, jocuri, relaxare, etc.). Aceste strategii sunt totuși mai eficiente când sunt asociate cu cele de confruntare a evenimentului.
Printre strategiile de evitare se enumeră și o altă subgrupă mai puțin adaptativă cea a strategiilor de fugă ( individul crede , de exemplu, că se eliberează de stres, dacă bea, fumează sau folosește medicamente; în realitate este vorba doar de un răgaz temporar, puțin eficace și cu efecte secundare, pe termen mai mult sau mai puțin lung, nedorite, nocive pentru organism, atunci când situația stresantă durează mai mult. Cercetările arată că aceste strategii de fugă, sunt asociate cu anxietatea, depresie și tulburări psihosomatice.
Strategii de vigilență direcționează atenția individului spre situația stresantă pentru a o controla și preveni efectele stresului. Aceste strategii prezintă două forme: de căutarea unui plus de informații și de punerea în acțiune a unor soluții de rezolvare a situațiilor. Acest tip de strategii conduc la scăderea tensiunii emoționale, facilitând controlul asupra situației. Pot provoca însă și intensificarea stării emoționale, atunci când informațiile suplimentare indică o mai mare gravitate a situației decât cea apreciată inițial și/sau imposibilitatea de a o rezolva.
Modificând semnificația subiectivă a evenimentului-recurgând la activități cognitive, aparent de sfidare: exagerarea aspectelor și implicațiilor pozitive ale situației, evidențierea aspectelor umoristice ale acestora, subevaluarea implicațiilor negative, reevaluarea pozitivă. Aceste strategii sunt eficace pe termen scurt și când nu există o revolvare momentană, pentru că reduc tensiunea emoțională.
Modificând direct termenii actuali ai relației individ-eveniment- prin punerea în funcțiune a unor eforturi comportamentale active de înfruntare a situației-problemă în scopul rezolvării acesteia prin confruntare și/sau elaborarea și realizarea unor planuri de acțiune. Aceste strategii determină atât modificarea situației, cât și reducerea tensiuni emoționale. (Ivan G., 2009, pag. 22-23)
Refularea este considerată de Freud ca fiind mecanismul de apărare fundamental și cel mai important. Prin refulare, impulsurile sunt amintirile care sunt prea înfricoșătoare sau dureroase sunt excluse din conștiință. Amintirile care determină rușine, vinovăție sunt adesea refulate. Refulare se deosebește de represie.
Represia este procesul de autocontrol deliberat, pâstrând impulsurile și dorințele sub control, sau îndepărtând temporar amintirile dureroase. Indivizii sunt conștienți de gândurile reprimate, dar sunt în mare parte inconștienti de impulsurile sau amintirile reprimate.
Evitarea constantă a gândurilor și monitorizarea faptului dacă acestea revins sau nu, pot solicita mai multa energie fizică și pot duce la o stare de activare cronică, ceea ce afectează organismul.
Raționalizarea reprezintă atribuirea anumitor motive dezirabile din punct de vedere logic sau social unor acțiuni, ceea ce le face să pară că sunt acțiuni raționale. Raționalizarea servește două scopuri: ne ușurează dezamăgirea atunci când eșuăm în atingerea unui scop și ne furnizează motive acceptabile pentru comportamentul nostru. Dacă acționăm impulsiv sau pe baza unor motive pe care nu dorim să le cunoaștem nici față de noi, raționalizarea ceea ce am făcut pentru a ne pune comportamentul într –o lumină favorabilă. Căutăm mai degrabă motivul potrivit, decât motivul adevărat, indivizii formulează un număr de scuze, de obicei plauzibile dar nu spun întreaga poveste.
Fromațiunea reacțională este atunci când unii indivizi ascund cu motiv față de ei înșiși, dând o expresie puternică motivului opus.
Proiecția este un mecanism inconștient care ne protejează față de recunoașterea propriilor noastre calități indizerabile, atribuindu-le în proporții exagerate altor indivizi. Proiecția este efectiv o formă de raționalizare.
Intelectualizarea este o încercare de a obține detașarea de o situație stresantă tratând-o în termeni abstracți, intelectuali. Acest tip de apărare este frecvent o necesitate pentru cei ce trebuie să se confrunte cu probleme de viață și de moarte în activitățile de fiecare zi.
Negarea este atunci când realitatea exterioară este prea neplăcută pentru a-i face față un individ poate nega că ea există. Uneori negând faptele le putem face față. Intr-o criză severă negarea poate oferi unei persoane timpul necesar pentru a se confrunta cu faptele.
Deplasarea este un mecanism ce își îndeplinește funcția în timp ce satisface parțial motivele inacceptabile. Prin mecanismul de deplasare, un motiv care nu poate fi rezolvat într-o anumită formă, este dirijat într-o anumită direcție. (Atkinson, Atkinson, Bem, Hoeksema, 2001, p. 685)
Ca și în cazul stresorilor există numeroase taxonomii care grupează diverse strategii de profilaxie și control ale stresului atât la nivel individual, cât și organizațional.
Newmann & Beehr (1978) grupează strategiile de coping ale stresului ocupațional la nivel individual în patru categorii: strategii de natură psihologică (organizarea propriei vieți, evaluarea realistă a propriei persoane și a propriilor aspirații); strategii de natură fizică/fiziologică (dietă, exerciții fizice, somn); strategii de schimbare a propriului comportament/managementul timpului liber, folosirea răspunsului de relaxare, cultivarea unor prietenii trainice pentru suportul social); strategii de schimbare a mediului de muncă (angajarea într-un loc de muncă mai puțin solicitant sau schimbarea ocupației, schimbarea organizației, în favoarea alteia mai puțin solicitante).
Există numeroase studii care demonstrează eficiența metodelor de coping orientate individual care produc ameliorări semnificative, dar din păcate pe termen scurt în cazul anxietății, depresiei, tensiunii arteriale etc. Strategiile de coping la nivel organizațional au fost cercetate cu mai puțin interes, deoarece se consideră că trebuie schimbat individul și în mediul muncii.
Beehr & Newmann (1978) grupează strategiile de intervenție la nivel organizațional în trei categorii: schimbarea/modificarea caracteristicilor organizaționale (schimbarea structurii organizației; schimbarea proceselor organizaționale: recompense/remunerare, selecție, instruire, dezvoltare, socializare, politici de rotație și transfer a posturilor de muncă etc.;); schimbarea/modificarea caracteristicilor de rol (redefinirea rolurilor; reducerea supraîncărcării, suprasolicitării rolurilor; creșterea participării în luarea deciziilor; delegarea autorității/puterii; reducerea conflictului și ambiguității de rol etc.); schimbarea/modificarea caracteristicilor de sarcină (proiectarea sau adecvarea postului de muncă în corelație cu abilitățile și preferințele angajaților; utilizarea preferințelor angajaților în selecție și plasament; promovarea programelor de instruire, reinstruire și specializare pentru angajați; individualizarea tratamentului subordonaților etc.).
Atunci când dorim să reducem cât mai mult cu putință stresul, trebuie să identificăm potențialele surse de stres, să ne evaluăm realist resursele personale de a face față situațiilor problema și să ne familiarizăm cu tehnicile de control al stresului, punând în acțiune mecanisme și strategii de coping eficiente.
1.5 Teorii și modele privind stresul și coping-ul
Diferiți cercetători au elaborat mai multe modele prin care încearcă să explice diverse aspecte ale stresului: Modelul fiziologic al stresului și teoria răspunsului; Modelul cauzal și teoria stimulilor; Modelul tranzacțional al stresului (Lazarus, Folkman, 1984); Modelul conservării resurselor; Modelul interacționist-ecologic al stresului (Cohen, 1986).
Modelul interacționist al anxietății, stresului și coping-ului (Rolland, 1998) permite o mai bună întelegere ți explicitare a comportamentelor de coping și a repercusiunilor anxietății și stresului asupra sănătății psihice și fizice în contexte sociale și psihologice stresante.
Deși în abordarea stresului se poate apela la oricare dintre a teoriile menționate, totuși, pentru a explica stresul și reacțiile la stres, cel mai frecvent se apelează la modelul și definițiile “tranzacționale” (Lazarus, Folkman, 1984; Lazarus, 1990).
Modelul tranzacțional al stresului și al coping-ului elaborat de Lazarus și Folkman (1984) se axează pe modul în care evenimentele nedorite pot provoca episoade stresante contextul tranzacțiilor dintre persoana și mediu. Conform teoriei tranzacționale, copingul rezidă în efortul desfășurat la nivel cognitiv, fiziologic și comportamental pentru a reduce/ minimiza, elimina, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe în contextul tranzacției persoană – mediu organizațional, solicitări care depășesc resursele/ posibilitățile reale personale (Folkman et al. 1986).
Teoria tranzacțională este definită prin următoarele concepte: tranzacția sau interacțiunea, se referă la relația bidirecțională dintre persoană și mediu, în care sunt negociate activ solicitările mediului și ierarhizarea scopurilor individuale; sistemul cognitiv ca mediator al evaluării, copingului și emoției; evaluarea primară: în care situația primește semnificație pentru confortul persoanei: daună, amenințare și provocare stimulativă, fiind însoțităde stări emoționale diferite și secundară, prin care sunt identificate alternativele de adaptare și reevaluarea; copingul definit ca efort cognitiv-comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe, care depășesc resursele personale de adaptare parcurge trei faze: anticiparea/ avertizarea: se evaluează costul confruntării cu situația; de aici noțiunea de stres de anticipare; impactul: are loc răspunsul, redefinirea situației și reevaluarea și – postconfruntarea: se analizează semnificația personală a interacțiunii. (Miclea, 1997; Babăn, 1998)
Cercetările din ultimii ani au evidențiat existența unor tipuri specifice de coping, pe care le prezentăm în cele ce urmează:
Teoria coping-ului pozitiv reprezintă o abordare inovatoare care pune accentul pe beneficiile potențiale ale „sentimentelor pozitive” („positive feelings”), permițând indivizilor, comunităților sau societăților să se dezvolte (Seligman și co., 2000).
Teoria coping-ului proactiv („Proactive Coping Theory”) este o abordare care integrează aspectele temporale ale coping-ului, în special copingul în fața evenimentelor viitoare. Teoria coping-ului proactiv (Schwarzer, Taubert, 2002) cuprinde, în acelasi timp, strategii de auto-reglare pentru realizarea scopurilor („self-regulated goal attainment strategies”) și conceptul de dezvoltare personală („personal growth”). (după Preda V. R. , 2010, pag. 8-9, 11)
Evenimentele care sunt considerate incontrolabile, tind să fie percepute ca stresante, unii indivizi sunt dispuși să evalueze în aceste fel evenimentele și să aibă răspunsuri de stres la acestea.
Există trei teorii fundamentale privind modul în care indivizii sunt înclinați să evalueze evenimentele ca stresante: teoria psihoanalitică, teoria comportamentală și teoria personalității.
In teoria psihanalitică, psihanaliștii fac o distincție între anxietatea obiectivă, care constituie un răspuns la o situație nocivă ți anxietatea nevrotică, o anxietate disproporțională față de pericolul real. Freud credea că anxietatea nevrotică provine din conflicte inconștiente, interneale individului, dintre impulsurile inacceptabile ale sinelui și constrăngerile impuse de ego și superego. Multe dintre impulsurile sinelui reprezintă o amenințare pentru individ deoarece ele se află în contradicție cu valorile personale sau sociale.
Conform teoriei psihanalitice, toți avem unele conflicte inconștiente. Pentru unii indivizi, totuși aceste conflicte sunt mai severe și mai numeroase, iar aceștia percep mai multe evenimente din viață ca stresante.
Teoria comportamentală, behavioriștii s-au concentrat asupra modurilor în care indivizi învață să asocieze răspunsurile de stres cu anumite situații. Teoria neajutorării învățate în forma sa originală era o teorie comportamentală. Prin experiențe repetate cu evenimente incontrolabile, indivizi devin convinși că nimic din ce ar face nu poate controla evenimentele și prezintă pasivitate, ei renunță. Cealaltă componentă cheie a neajutorării învățate o constituie faptul că oamenii nu par a fi capabili de a învăța cum să controleze noi situații care sunt adevărat controlabile.
În teoria personalității există o modificare a teoriei neajutorării învățate propuse de Abramson ce se concentrează asupra unui singur stil de personalitate care se leagă de atribuirile sau explicațiile cauzale date de indivizi pentru evenimente importante. Au argumentat că, atunci când indivizii atribuie evenimentele negative unor cauze care le sunt interne și care afectează multe domenii ale vieții lor, ei au o probabilitate de a fi neajutorați, deprimați în față evenimentelor negative.
Abramson consideră că indivizii au stiluri comsistente de a face atribuiri ale evenimentelor vieții lor, pe care le numesc stiluri atribuționale ,, aceste influiențează gradul în care indivizii consideră evenimentele ca fiind stresante și au reacții depresive, de neajutoarea în fața evenimentelor dificile. Indivizii care au un stil atribuțional pesimist tind să simtă că au un control redus asupra vieții lor iar cei cu stiluri atribuționale pot de asemenea să nu se îngrijească așa cum trebuie, aceste comportament poate duce la îmbolnăvire.
Modelul comportamental de tip A este o constelație de comportamente care caracterizează pacienții cu boli cardiace. Cei care manifestă acest pattern comportamental de tip A sunt extrem de competitivi și orientați spre realizarea, ei au un simt al urgenței temporale, le este dificil să se relaxeze și devin nerăbdători, furioși când se confruntă cu întârzieri, ei sunt prada unor sentimente constante de neîncredere în forțele proprii.
Indivizii de tip B sunt aceia care nu reprezintă caracteristicile enumerate pentru tipul A. Ei sunt capabil să se relaxeze fară se simtă vinovați și să lucreze fară să devină agitați, lor le lipsește stimulul urgenței și nu se înfurie ușor.
Indivizii ostili și neostili pot avea sisteme nervoase fundamentale diferite. Când indivizii neostili sunt excitați și supărați, sistemul nervos parasimpatic acționează ca un comutator de oprire pentru a-i calma. Dimpotriva indivizii ostili pot avea un sistem nervos parasimpatic slab. (Atkinson, Atkionson, Smith, Bem, Hoeksema, 2001, p. 684)
Studiul consecințelor stresului asupra stării de sănătate și a relației dintre psihic și somatic, dintre stres și boală a dus la formularea unor variante ale modelului fiziologic al stresului, dintre care amintim modelul fiziopatologic al stresului, precum și la apariția unor ramuri interdisciplinare: psihosomatica și psihoneuroimunologia. In cadrul modelului patogen, o serie de cercetători sunt preocupați de elucidarea rolului predispozant sau precipiiator al stresului pentru diverse boli. (după Iamandescu, 1997)
Chiar dacă în literatura de specialitate nu se distinge clar între reacțiile la stres și consecințele la stres, vom accentua această delimitare utilă pentru demersurile metodologico-experimentale și psihoterapeutice: consecințele globale: asupra stării de sănătate și comtrolului psihic/fizic, sau particulare: la nivel biochimic și fiziologic, psihologic, social etc, ale stresului -disfuncții și boli psihosomatice – apar ca sechele ale reacțiilor cronice de stres: confruntare pe termen lung cu mai mulți stresori.
De multe ori distincția dintre consecințe și reacții este determinată de diferențele individuale, în înțelegerea și explicarea diferențelor interindividuale de intensitate și amplitudine a reacțiilor la stres, un concept cheie și în același timp un criteriu este reactivitatea – definită ca variabilă multifactorială care exprimă diferențele de activare psihofiziologicâ dintre starea de repaus și cea de după ; expunerea la stimulii stresanți. (Williams, 1986; Strelau, 1989 cit. în Baban, 1998). Conform criteriului reactivitate, indivizii se clasifică în normoreactivi și lu'perreactivi, iar hiperreactivitatea ca trăsătură stabilă reprezintă veriga-cheie explicativă în trecerea de la reacții la consecințe patologice.
Identificarea stresului cu sursele sau factorii/ agenții de stres, denumiți stresori și conceptualizarea stresului ca o condiție a mediului aparțin de modelul cauzal al stresului și teoria stimulilor. Modelul cauzal conceptualizează stresul ca o funcție a stimulilor stresanți în relație unilaterală și unidirecțională cu reacțiile la stres. Stresorii sunt evenimente sau condiții ale mediului fizic, socioprofesional sau intern, care acționează cu o anumită intensitate și frecvență și care solicită reacții fiziologice și psihosociale din partea individului.
Modelul cauzal al stresului aduce contribuții la înțelegerea și aprofundarea rolului structurilor sociale în generarea de posibililor stresori. Astfel în societatea noastră contemporană întâlnim o varietate de factori de stres: sărăcie, discriminare, violență, izolare, anomia valorilor, crize economico-politice, suprasolicitare informațională, deprivarea de tradiții. Ideea principală a modelului cauzal, și anume, că stresul rezultă exclusiv din proprietățile stimulilor este restrictivă, ignorându-se complexitatea relațiilor ființei i umane cu mediul său și diferențele individuale legate de gestiunea și reacția la stres. (Brațe, 2002 ,p. 22)
În ultimii 20 de ani literatura de specialitate descrie numeroase modele ale stresului ocupațional și abundă în aplicații, reconceptualizări, îmbunătățiri sau critici la adresa lor. Poate cel mai bine cunoscut este modelul Michigan cu două variante de bază: prima variantă – modelul stresului muncii consideră că mediul obiectiv al muncii influențează percepția persoanei asupra ambianței, care la rândul ei determină răspunsul din punct de vedere fiziologic, comportamental și afectiv. Efectele acestor răspunsuri pot fi catalogate drept indicatori ai sănătății mentale și fizice sau ai bolii. (French & Kahn, 1962); a doua variantă – modelul ajustării/adecvării persoană – mediu pornește de la premisa că atitudinile, comportamentul și celelalte efecte la nivel individual rezultă din interacțiunea dintre caracteristicile persoanei și cele ale mediului.
Modelul procesual al lui Mc’Grath (1976) concepe stresul ocupațional ca pe un proces ciclic închis care parcurge patru stadii. Astfel, situațiile obiective de muncă sunt evaluate cognitiv și transformate în percepții asupra mediului muncii. Odată percepută situația stresantă, individul se va angaja într-un proces decizional pentru a găsi cel mai adecvat răspuns voluntar-comportamental pentru situația specifică.
Modelul conceptual al lui Beehr și Newman (1978) propune spre analiză șapte dimensiuni: mediul; persoan; procesul; consecințele asupra individului; efecte comportamentale: absenteism, abuz de droguri/substanțe, scăderea eficiențe; consecințele asupra organizație; răspunsuri adaptative; timpul .
Modelul operațional-interactiv de evaluare și coping a stresului ocupațional (Cooper et al. 1988) cuprinde patru elemente-cheie: sursele stresului; caracteristici indivuale; strategii de coping; efectele stresului asupra individului sau organizați.
Modelul interdisciplinar de abordare a stresului ocupațional (Schabracq & Cooper, 1998) este construit în jurul conceptului de integritate, care se referă la organizarea manifestărilor individuale optime, în termenii unui repertoriu personal de opțiuni pentru acțiune într-o situație social-culturală sau de muncă dată și care are un pronunțat caracter procesual, multinivelar cu puternice conotații cultural morale. Situațiile de muncă sunt abordate fie ca stresori, fie ca patternuri colective de coping sau factori de sănătate, deoarece includ soluții pentru probleme recurente sau previn efectiv instalarea stresului.
Sunt modele teoretice care analizează relația dintre stresul la locul de muncă și sănătate dintre acestea amintim :
Modelul solicitării –control—suport social, prezentat de Karasek, stresul organizațional ridicat intervine în cazul în care cerințele soloicitate în muncă sunt însoțite de un control scăzut asupra sarcinilor de efectuat. Acest model clasifică activitățile sub patru tipuri : activități cu stres ridicat (pompieri, operatori de calculatoare, medici, jurnaliști etc.), activități cu stres scăzut (grupul meșteșugarilor, arhitecților, frizerilor,tâmplarilor etc.), munci active, în care nivelul ridicat al cerințelor se asociază cu un nivel ridicat al controlului pe care subiectul îl poate exercita, munci pasive, în acest caz atât nivelul cerințelor, cât și cel al controlului sunt scăzute , ceea ce provoacă treptat o deteriorare a capacităților individului. (Birtas-Popan A., 2011, pag.1-2)
Kahn și Byosiere (1992) au proiectat un model explicativ al stresului ocupațional. Acesta prezintă câțiva factori importanți implicați în procesul de stres: stresorii activității de muncă sarcini si stresorii de rol, moderatori ai procesului de stres – diferențele individuale, suportul social și consecințele stresului – burnout-ul, bolile cardiovasculare.
1.6 Burnout
Cea mai gravă consecință a stresului ocupațional necorectat o reprezintă „burnoutul“ sau sindromul de epuizare, de uzură nervoasă.
În 1969, Loretta Bradley a fost prima cercetătoare care a precizat faptul că burnoutul este un proces de stres particular, legat de exigențele muncii și de condițiile de muncă. Termenul burn-out a fost reluat în 1974 de H.J. Freudenberger ți de Christina Maslach în 1976 în studiile lor referitoare la manifestările de uzura profesională.
Burnout-ul este o stare de epuizare emoțională, de depersonalizare și de diminuare a performanțelor, susceptibilă să apară la persoanele care lucrează cu alte persoane. În opinia lui Maslach epuizarea profesională (“burnout”) este un sindrom de epuizare fizică și emoțională care implică dezvoltarea unei stime de sine negative și a unei atitudini profesionale negative, ducând la o pierdere a implicării și a sentimentelor pozitive. Burnout-ul este un sindrom de epuizare emoțională, de depersonalizare și de reducere a implicării în dezvoltarea sau în desavârșirea profesională (Jackson S., Leiter M., Maslach C., 1986).
Burnoutul poate fi înțeles ca simptom al unei atitudini neexistențiale pe care cel în cauză o are (deobicei subconștient, dar și cu bună știință) față de viața proprie. Nesocotirea realității existențiale este întratât de fundamentală, încât produce simptome de defiiciență vitală pe plan somatic și pe cel psihic. Ca atare are funcție de apărare față de păgubiri în continuare. (după Längle A., 1997,pag.1)
Alți autori influenți nu sunt de acord cu încadrare a burnoutului exclusiv numai în cadrul muncilor sociale. Pines și Aaronson (1988) consideră burnoutul ca un sindrom de extenuare, care poate apărea în oricare muncă, chiar și în afara muncilor retribuite, ca de exemplu în gospodărie. Deci, epuizarea profesională este un rezultat al stresului cronic și al trăirii la locul de muncă a sentimentului că există o disproporție între posibilitățile individuale și realitatea condițiilor de muncă.
După Maslach (1986), se desprind trei dimensiuni ale epuizării profesionale.
a) Epuizarea emoțională (solicitare emoțională excesivă, senzația de a fi la capătul puterilor) este dimensiunea de bază, ce se manifestă printr-un tonus emoțional scăzut, indiferență sau suprasaturare emoțională.;
b) Depersonalizarea sau dezumanizarea relațiilor interpersonale (manifestată prin scăderea empatiei, relații insensibile, distanțare-detașare, indiferenșa și/sau cinism față de persoanele care, în mod normal, sunt destinatarii serviciilor sau asistenței) se referă la dereglarea relațiilor cu ceilalți. Se poate manifesta fie prin dependența de cei din jur, fie prin negativism și atitudine cinică ;
c) Diminuarea motivației, a implicării profesionale și reducerea performanței (însoțită de un sentiment de incompetență, de a nu putea realiza nimic, deprecierea propriilor prestații) se poate manifesta fie prin tendința de autoapreciere negativă a capacităților, realizărilor, succesului profesional, fie prin limitarea propriilor posibilități, obligații față de ceilalți. În consecință, individul se percepe incompetent profesional și incapabil de a-și atinge scopurile propuse.
Este de asemenea acceptată ideea că sindromul burnout are o evoluție stadială:
-stadiul I – caracterizat de neliniște, confuzie și apariția frustrării (individul simte că ceva nu e în regulă);
-stadiul al II-lea – caracterizat prin frustrare intensă și nemulțumire, sentimentul de neîmplinire personală;
-stadiul al III-lea – caracterizat prin apatie, prin sentimentul de inutilitate, renunțare și disperare. (Atrimof D., 2010)
Evoluția burnoutului se categorisește diferit. Pe când inițial Freudenberger deosebea doar două stadii (unul sensibil si unul altul ulterior insensibil ) in 1992 descrie deja 12 stadii :
Stadiul 1. obligația de a se dovedi pe sine
2. angajament forțat;
3. neglijare subtilă a nevoilor proprii;
4. refularea conflictelor și a nevoilor;
5. reinterpretare de valori;
6. negarea accentuată a problemelor apărute;
7. retragere;
8. tulburări evidente de comportament;
9. depersonalizare / pierderea senzației pentru propria personalitate;
10. gol interior;
11. depresiune;
12. extenuare totală de burnout. (Freudenberger 1992, pag. 122-156)
Maslach împarte stadiile deobicei în patru componente:
1. Idealism și suprasolicitare;
2. Extenuare emoțională și fizică;
3. Dezumanizare ca antidot;
4. Stadiu terminal: Sindrom de opoziție (împotriva sine însuși și împotriva celorlalți – în final împotriva a tot și a toate) urmat de eșec (demisionare, boală). (după Längle A., 1997, pag.2)
Simptomele epuizării profesionale sunt de mai multe categorii: simptome psihosomatice și somatice; simptome psihice; simptome psihosociale și ocupaționale. Apariția epuizării profesionale este progresivă, insiduoasa, iar evoluția se întinde pe o perioadă lungă de timp.
Burnout-ul are consecințe negative, ducând la costuri psihologice asupra individului, la costuri economice asupra organizației și la costuri sociale – asupra comunității și familiei. (după Preda V.R., 2010 pag. 15). În anumite profesiuni, la cauzele de stres tradiționale (precum suprasolicitarea, presiunea timpului și relațiiei dificile cu ceilalți) se adaugă confruntarea regulată cu situații solicitante pe plan emoțional. Acesta este cazul polițiștilor, al lucratorilor sociali, cadrelor didactice, al cadrelor medicale, etc.
La ei riscul de a dezvolta un ,,burn-out”, în traducere cuvânt cu cuvânt: o ardere a interiorului. Este vorba despre o stare de epuizare, atât psihică, cât și psihologică, caracterizată prin prezența următoarelor simptome:
oboseală intensă cu dureri difuze și tulburări de somn;
un sentiment de ,,dezumanizare” care se traduce printr-o detașare emoțională din ce în ce mai evidentă, mergând la absența emoțiilor față de ceilalți, dacă nu chiar o totală indiferență la suferința lor;
decepție față de profesie și sentimentul de inutilitate legat de activitatea respectivă, impresia de incapacitate de a-i ajuta pe alții.
Survenind la persoanele a căror meserie constă în a acorda ajutor și în contact cu alții, burnout-ul se manifestă prin mari perturbări emoționale și psihologice în relația lor cu ceilalți. Este vorba despre o complicație gravă a stresului profesional. Pe care e mai bine s-o prevenim decât s-o vindecăm. (Legeron P. , 2003, pag.182)
Din punct de vedere etiologic se pot deosebi trei modele explicative, care se completeaza reciproc:
1. Explicațiile individual-psihologice, care pun accentul preponderent pe discrepanța dintre așteptările omului în privința muncii sale și dintre realitățile de zi cu zi.
2. Explicațiile social-psihologice văd cauza dificultăților în relațiile interumane.
3. Explicațiile organizatoric-psihologice, care văd originea burnoutului în organizare: insuficiența autonomie, conflicte dintre roluri, prea puțin feedback din partea conducerii, așteptări excesive față de colaboratori etc. (după Schaab et al.1993, pag.46)
De-a lungul anilor s-au elaborat mai multe modele care au vizat identificarea surselor stresului profesional si ale burnout-ului.
Modelul propus de Friedman (2000), apariția și evoluția burn-out-ului este sunt analizate dupa două căi distincte: a) o cale cognitivă care rezultă din sentimentul de neîmplinire atât la nivel persoanal cât ți profesional; b) o cale emoțională caracterizată printr-o supraîncărcare resimțită de cadrul didactic, stare care poate fi urmată de epuizarea emoțională. Evenimentele stresante exercită un impact negativ asupra persoanei prin una dintre cele două căi sau în unele cazuri prin ambele căi.
c)Lourel si colaboratorii (2005, pag. 558) propun un model multicauzal conform căruia cerințele muncii și libertatea de decizie, considerate ca variabile exogene corelate între ele, afectează direct cele trei dimensiuni ale burn-out-ului ale caror variabile reziduale sunt corelate.
d) În modelele privind cauzele burnout-ului la profesori, unii cercetători iau în considerare și expectanțele sau anticipările idealiste ale profesorilor, mai ales ale celor debutanți, care destul de frecvent sunt contrazise de realitățile vieții școlare. Alte modele mai includ structura organizațională neadecvată și suportul social insuficient (după Preda V. R., 2010, pag. 16) Alte modele mai includ structura organizațională neadecvată și suportul social insuficient. (Winnubst, 1993) Multiplii cercetători, printre care și Sparks, arată că personalul didactic din sistemul educațional sunt adesea caracterizate prin nivel înalt de stres ocupațional; condițiile de muncă din ce în ce mai puțin sigure, scăderea siguranței locului de muncă, așteptările din ce în ce mai mari din exterior (familie, societate), schimbările continue la care trebuie să facă față, noi generații semnificativ diferite, creșterea mijloacelor birocratice de asigurare a calității conduc pe mulți dintre tinerii talentați și plini de vise spre deziluzii majore privind activitatea personalului din învățământ.(apud Bucur, 2009, pag.4)
Burnoutul are consecințe negative atât pentru individ, cât și pentru organizație. Prezența lui este un predictor pentru dezvoltarea depresiei, a insomniei, a durerii musculoscheletale sau a abuzului de substanțe , dar și pentru absenteism , intenția de a părăsi instituția , calitatea muncii precară sau erori profesionale. Studiile realizate în spitale indică o satisfacție redusă a pacienților tratați de persoane afectate de burnout. .( Bria M. , Rațiu L., Băban A., Dumitrașcu D. L., 2011, pag. 16)
Benjamin Stora descrie stresul și epuizarea în ce privește asistentele medicale: ,, Activitatea în sine este prima sursă de stres,legată de insuficința efectivelor, supraaglomerarea sarcinilor… pentru că o infirmieră se ocupă cu tot ce ține de corpul pacienților: sânge, urină, vomă, mirosuri…, toate aceste într-un mediu în care tristețea poate deveni climatul de lucru dominant. Insuficiența echipamentelor în anumite servicii și stocul redus de medicamente poate fi o altă sursă de tensiune, ca și orele de activitate care izolează infirmierele de ritmul vieții sociale, rotația echipelor, remumerația mediocră și lipsa de unei vieți private la locul de muncă. Incertitudinea situațiilor pe care le au de înfruntat (urgențe etc.) și răspunderea infirmierelor față de bolnavi (în serviciul de noapte de exemplu) stau la originea unu procent crescut de absenteism…..Problema se complică atunci când ținem seama de diferitele etape ale bolii și, mai ales de faza ei finală: moartea….Această prezență constantă a morții îi provoacă infirmierei un stres permanent, printr-o agasare durabilă și zilnică. În sfărșit, la toate aceste surse de stres trebuie luat în considerare relația cu corpul medical, cu tot cortegiul ei de frustrări: necomunicarea diagnosticului, lipsa minimă sau totală de asistență în confruntarea cu rudele sau prietenii bolnavului, dezacordul cu tratamentul propus de medic etc…. Infirmierele plătesc un preț ridicat, pentru că aceste surse de stres le cauzează tulburări ale somnului depresii, însoțite de un sonsum enorm de tranchilizante și somnifere.”
O anchetă a doctorilor Chantal Rodary, Annie Gauvain-Piquard, publicată în 1993, asupra stresului și epuizării profesionale, privind 520 de infirmiere din două mari spitale din Regiunea pariziană, ilustrează acest concept. Reiese de aici că eșantionul anchetat este mai epuizat emoțional decât asistenții sociali, medicii de pe ambulanțe sau corpul profesoral. O infirmieră din patru prezintă o epuizare profesională importantă în plan emoțional, aceasta este însoțită de un dezinteres în muncă față de bolnavi.( Stora, 1999, pag.56-59)
În studiul clinic demarat de Friedman I.A.(2000) privind nivelul ridicat de stres la muncă a cadrelor didactice descriu cum resimt ei fenomenul burnout astfel: ,, Burnout este atunci când un cadru didactice este ,,terminat”. Un dascăl care suferă de burnout este cineva complet epuizat atât psihic cât și fizic. Eu nu am sunt ce am fost acum câțiva ani. Acum reacționez total diferit în legătură cu tot ce se petrece în clasa mea”. (învățătoare clasa I); ,, Sindromul burnout semnifică oboseală cronică. As vrea să fac mai multe, nu mai am puterea psihică și fizică să le fac am nevoie de ajutor” ( învățător, 10 ani de experiență); ,, Cadrele didactice care suferă de sindromul burnout sunt cele care absentează mai tot timpul, susținând că sunt bolnave. Arată semne de depresie și lipsa voinței de muncă” ( învățătorare, 10 ani experiență). (Friedman I.A., 2000, pag.596)
Predatul este o activitate obositoare astfel în fiecare an multe cadre didactice se simt suprasolicitate vă ca o imposibilitate de a continua actul de predare. Se simt storși de puteri și obosiți. Predatul este stresant, de exemplu este estimat că între 5% și 20% dintre cadrele din U.S.A sunt afectați de sindromul burnout. În comparație cu alte profesii, cadrele didactice au un nivel ridicat de epuizare și cinism care sunt bazele burnoutului. Burnoutul la cadrele didactice îi afectează negativ atât pe ei cât și pe elevi și sistemul educațional. În contextul educațional, burnoutul este considerat ca fiind un proces în care cadrele didactice devin epuizați emoțional ca răspuns la un mediu de lucru încărcat. De obicei cadrele didactice care suferă de burnout de obicei trebuie să fac față unor număr de probleme, ca o scădere a stări de bine mentale și psihice, o deteriorare a relației cu studenții și colegii. Iar pe termen lung se poate ajunge la șomaj. (Brouwers A. și Welko T., 1999, pag. 7-8)
1.7 Modalități de reducerea stresului
Stresul nu este o fatalitate. Nu suntem condamnați pe vecie să-i suportăm efectele negative. Soluțiile sunt colective și individuale. Valorizând persoanele, acționând asupra mediului lor și redobândind organizarea muncii, angajatorii vor reduce efectele toxice ale stresului.
Dar fiecare dintre noi posedă în el însuși și capacitatea de a lupta împotriva stresului. Așa cum marinarul nu poate acționa asupra valurilor care ridică nava, nici noi nu putem, în mod individual, să stăpânim ansamblul factorilor de stres care intervin în domeniul muncii. În schimb, putem să învățăm să ne controlăm reacțiile fizice și psihologice, la fel ca marinarul care știe să navigheze pe marea agitată fără să se scufunde.
Diminuarea stresului trece, evident, prin reducerea sau chiar suprimarea cauzelor sale. Pentru un individ, sursele de stres în muncă sunt variabile și deseori numeroase. Unele dintre ele sunt legate de profesiunea însăși. Un exemplu este cel al asistentelor medicale care trăiesc constant în preajma suferinței și a morții și care trebuie totuși să liniștească pacienții care îi îngrijesc. (Legeron P. , 2003, pag.216, 222)
Insitutul american pentru sănătate și siguranța muncii: ,, În general acțiunile de reducere a stresului trebuie să acorde prioritate schimbării organizaționale în vederea ameliorării condițiilor de muncă. Dar chiar și eforturile cele mai conștiincioase de ameliorarea a acestor condiții de lucru nu pot elimina complet stresul tuturor angajaților. De, aceea, o combinare a schimbării organizaționale cu cea a formării în vederea gestionării stresului reprezintă adesea cea mai eficentă abordare în scopul reducerii stresului la locul de muncă.” ( Institul american pentru sănătate și siguranța muncii, 1999). Managementul stresului se referă, cu alte cuvinte, la toate mijloacele utilizate pentru contracararea unei situații stresante obiectiv sau subiectiv percepute de către individ. (Baciu C., 2007)
McLean enumeră cinci caracteristici ale persoanelor care fac față eficient stresului:
Se cunosc bine și își acceptă calitățile și defectele;
Au interese variate în afara serviciului;
Au o variatate de reacții la stres, nu în mod repetat același;
Dovedesc toleranță și acceptare față de cei care au valori și stiluri diferite de cele personale;
Sunt activi și productivi atât la servici , cât și în afara lui. (McLean A.A., 1979, pag.126-127)
Omul poate gestiona o sursã de stres în mod pasiv sau activ:
1. Gestionarea pasivă este atunci când încercăm sã ne obișnuim cu viața stresantă, sã ne adaptăm cu orice preț, sã fugim de soluții. Această modalitate este aleasã de majoritatea oamenilor, deoarece aparent este calea cea mai ușoara;
2. Gestionarea activă înseamna sã ne ocupăm personal de situația stresantă, pentru a o modifica și a elimina factorii de stres. Acest lucru este el însuși stresant la început. Este cea mai grea metodă de a face față problemelor, dar singura care dă rezultate. În această întreprindere, ne ajută sau ne blochează chiar psihicul nostru. ( Ghergovici T., 2006, pag.16)
Modalități de management ale stresului pot fi:
1.Informarea privind sursele de stres:
identificarea surselor de stres (ex. schimbarea profesorilor, examene);
anticiparea perioadelor de stres și realizarea unui plan de acțiune (ex. perioada de examene);
informarea privind strategiile de adaptare eficace la stres (ex. sport, exerciții de relaxare);
2. Conștientizarea reacțiilor la stres:
identificarea și exprimarea emoțiilor față de anticiparea evenimentului (ex. anxietate, iritabilitate, discomfort, frustrare);
identificarea reacțiilor emoționale imediate (ex. iritabilitate) și de lungă durată (ex. neajutorare, apatie) față de eveniment;
identificarea reacțiilor comportamentale și fiziologice privind evenimentul (ex. izolare, evitare, stare fizică de rău);
identificarea reacțiilor cognitive față de eveniment (ex. ce cred despre eveniment, ce cred despre capacitatea mea de a face față evenimentului);
evitarea autoblamării sau a blamării altora pentru eveniment;
identificarea tendințelor neadaptative ale gândirii față de eveniment și față de sine;
reevaluarea evenimentului interpretat ca fiind stresant prin prisma gândirii pozitive.
3. Dezvoltarea unor abilități și comportamente de management al stresului:
dezvoltarea asertivității;
dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalți;
învățarea tehnicii de a spune NU;
identificarea și rezolvarea conflictelor alunei când apar;
învățarea metodelor de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor;
învățarea unor metode de relaxare.
4. Stabilirea și menținerea unui suport social adecvat:
solicitarea ajutorului direct și receptivitate față de acesta;
dezvoltarea și menținerea relațiilor de prietenie.
5. Dezvoltarea unui stil de viață sănătos:
menținerea unei greutăți normale;
practicarea regulată a exercițiilor fizice;
practicarea unor exerciții de relaxare;
renunțarea la consumul de alcool și a fumatului;
practicarea unor comportamente alimentare sănătoase.
6. Dezvoltarea stimei de sine:
stabilirea priorităților și limitelor personale;
participarea la activități care dezvoltă stima de sine;
– stabilirea unor scopuri realiste.
7. Managementul timpului:
– Revizuieste-ți SCOPURILE. Decide care sunt activitățile prioritare într-o zi sau saptamâna.
– Realizeaza o LISTĂ cu lucrurile pe care trebuie să le faci și una cu cele care le-ai dori să le faci și timpul alocat lor.
– Analizează CONSECINȚELE daca amâni anumite activități care trebuie realizate.
– Selecționează activitățile în ORDINEA realizării lor. Este bine ca să se înceapă cu activitățile pe care trebuie să le faci și numai după cu cele pe care ai dori să le faci și care îți fac mai mare placere. Dacă începi cu activitatea placută este posibil să nu o mai faci pe cea care trebuie să o faci dar care nu îți este atât de plăcuta.
– Încearcă să faci câte O ACTIVITATE odată pâna la finalizarea ei. Nu trece la altă activitate decât atunci când ai finalizat-o pe cea anterioară.
– Nu te grăbi să treci repede de la o activitate la alta. Fă PAUZE între activități.
– Analizează-ți STANDARDELE. Sunt ele prea ridicate și astfel nu reușești să finalizezi activitatea datorită standardelor nerealiste?
– În final, nu uita că ai realizat o activitate și oferă-ți o RECOMPENSĂ! (Băban A., 2001, pag. 172 -173)
Figura 1. Secvențele de rezolvare a unei situații de stres
La nivel organizațional sunt prezentate trei tipuri de strategii antistres:
1. Strategiile primare, radicale, care presupun o reorganizare profundă în scopul reducerii insatisfacției în muncă, recurgându-se la rearanjarea interioarelor, izolare fonică, adaptarea iluminatului și climatului termo-ambiental, ergonomizarea spațiilor și mobilierului, disponibilitatea pentru un service prompt și eficient.
2. Strategiile secundare, care urmăresc reducerea la minimum a nivelului de stres din organizație prin accesul tuturor angajaților la săli de sport, diete și tratamente speciale.
3. Strategiile terțiare, care urmăresc sprijinirea persoanelor cu manifestări clare de stres prin programe de relaxare, antifumat și antialcool, și prin consilierea gratuită a
persoanelor care suferă de pe urma stresului cu menținerea totală a confidențialității.
Dintre tehnicile individuale de control a stresului au fost evidențiate următoarele:
a) Conduite antistres (evitarea distresului, provocarea de distresuri controlate, limitarea înlăturarea consecințelor);
b) Conduite pro-eustres (cultivarea eustresului, procurarea de eustresuri) ;
c) Conduite sanogenetice (deprinderi zilnice igienă de hrănire, activitate fizică, conduite preventive față de accidente, evitarea unor excese, examene medicale periodice);
d) Conduite vizând creșterea eficienței filtrelor antistres care vizează modelarea sistemelor de convingeri (pozitivarea, adecvarea lor la realitate) și combaterea unor modalități de adaptare la stres pentru individ. (Baican B. S., 2011, pag.6)
Strategiile antistres presupun costuri destul de mari, dar au beneficii mult mai mari, care pot fi măsurate atât financiar, cât și prin îmbunătățirea moralului angajaților. Unele organizații au programe concepute să-i ajute pe muncitorii sănătoși fizic și mental să prevină probleme cauzate de stres și să-i ajute "să se descurce" cu stresul legat de activitatea profesională. Aceste programe sunt atât de natură profilactică, cât și de natură terapeutică. Pentru a fi eficiente, accentul trebuie să se deplaseze în timp dinspre tratament spre profilaxie (Stoica M., 2007).
Terapia și prevenirea burnoutului privesc înainte de toate descongestionarea situativă. În mod obișnuit se caută pe rând strategii personale, organizatorice și instituționale.(Sonneck 1994, pag. 27). Înainte de toate se vor folosi orientări comportamentale ca de ex. reducerea presiunii cauzată de timp, delegarea și reîmpărțirea responsabilităților, căutarea unor țeluri reliste, discutarea unor norme și a unor legi confesionale, a unor modele de gândire disfuncționale, găsirea lipsurilor informative și strategii spre îmbunătățirea eficienței muncii, la care rol preponderent o are supervizarea cu prelucrarea conflictelor de team (idem) Deasemenea se vor prelucra lipsa de autonomie și conflictele de autoritate. (Sonneck 1995, pag. 9)
Pași importanți care diminuează sindromul de epuizare profesională (de burnout):
• refacerea resurselor fizice și psihice;
• renunțarea la iluzii și stabilirea unor așteptări realiste;
• recunoșterea faptului că nu munca din greu este soluția;
• raționalizarea eforturilor conform cu rezultatele pe care le aduc;
• fixarea unor obiective fixe, stabile pe termen lung, gândire pozitivă;
• evitarea de a căuta vinovat în celălalt;
• reluarea legăturile cu prietenii și familia;
• asigurarea activităților care generează plăcere, confort;
• respectarea timpului de odihnă, masă, pauze. (Hurduzeu R., 2009 )
CAPITOLUL II.Metodologia lucrării
2.1 Obiective și ipoteze
Cercetarea de fața își propune să arate că există diferențe aduse de mediul de lucru, respectiv mediul sanitar și învățământ, în ce privește burnout, reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres. Obiectivul central al lucrării este astfel determinarea acestor diferențe pentru două meserii distincte și anume: cadre didactice și asistente medicale.
Obiectivul 1:
Studiul diferențelor dintre cadre didactice și asistente medicale în ceea ce privește reactivitatea la stres, burnout și comportamentul adaptativ la stres.
Obiectivul 2:
Evidențierea corelațiilor existente între factorii studiați și anume reactivitatea la stres, burnout și comportamentul adaptativ la stres.
Ipoteze de lucru:
In vederea atingerii obiectivelor vom verifica următoarele ipoteze generale:
Ipoteza 1:
Există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește burnout, reactivitatea la stres și comportament adaptativ la stres.
1.1 Există diferenșă între cadrele didactic și asistentele medicale în ce privește sindromul de epuizare-burnout.
1.2 Există diferență între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește reactivitatea la stres.
1.3 Există diferență între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește comportament adaptativ la stres.
Ipoteza 2:
Există corelație între burnout, reactivitatea la stres și comportament adaptativ la stres.
2.1. Există corelație între burnout și reactivitatea la stres.
2.2. Există corelație între burnout și comportamentul adaptativ la stres.
2.3. Există corelație între reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres.
2.2 Descrierea eșantionului
În scopul verificării ipotezelor și atingerea obiectivelor în acest studiu a fost investigat prin probe psihologice specifice, un eșantion cuprinzând 62 de subiecți, cu vârste cuprinse între 25 și 62 de ani. Cei 62 de subiecți au două meserii distincte: cadre didactice (de la educatoare până la profesori) și cadre medicale (mai precis asistente medicale pe de diferite secții). În studiu nu s-a ținut cont de variabila gen și vechime în muncă.
Selectarea subiecților a fost făcut astfel:
a) pentru cadrele didactice la o școală din Șimand, care are de la ciclu de învățământ de la grădinița până la clasa a VIII-a. Din totalul de cadre didactice au participat la studiu 31 de cadre didactice dintre care 23 de femei și 8 bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 62 de ani și media de vârstă fiind de m=39,45 ani. Vechimea în muncă a acestora este cuprinsă intre 2 și 40 de ani;
b) pentru cadrele medicale în două spitale din Arad. Din totalul de personal medical au participat la studiu 31 de asistente medicale dintre care 31 de femei cu vârste cuprinse între 34 și 46 de ani, media de vârsta fiind de m=39,7 ani. Vechimea în muncă a acestora este cuprinsă între 4 și 25 de ani;
Modalitatea de eșantionare a fost cea aleatoare, conform definiției acesteia (după Rateau, Sava, Hohn). Pentru ambele categorii s-a procedat la tragerea la sorți a persoanelor participante la studiu.
Structura eșantionului se regăsește în tabelul următor:
Tabelul nr.1. Structura eșantionului – gen, vârstă
Datele de descriere a eșantionului din punct de vedere al genului, al medie de vârstă se regăsesc în reprezentările grafice următoare:
Graficul nr.1. Distribuția subiecților în funcție de gen
Datele de descriere a eșantionului din punct de vedere al mediei de vârstă se regăsesc în reprezentarea grafică următoare:
Graficul nr.2. Distribuția subiecților în funcție de media de vârstă
Datele de descriere ale eșantionului în funcție de vechimea în muncă se regăsesc în tabelul următor:
Tabelul nr.2. Structura eșantionului – vechime în muncă
Datele de descriere a eșantionului din punct de vedere al vechimii în muncă se regăsesc în reprezentarea grafică următoare:
Graficul nr.3. Distribuția subiecților în funcție vechimea în muncă
2.3 Descrierea instrumentelor utilizate
Instrumentele utilizate în vederea realizării studiului sunt:
1. Inventarul de burnout Maslach (epuizare profesională): conține 25 de itemi și este structurat pe trei dimensiuni: extenuare emoțională(9 itemi: 1, 2, 3, 7, 9, 15, 16, 18, 22), depresonalizare(6 itemi: 5, 11, 12, 17, 20, 25), cogniții de eficență și realizare profesinală (10 itemi: 4, 6, 8, 10, 13, 14, 19, 21, 23, 24). Itemi subliniații se cotează invers (1=5 puncte, 2=4 puncte, 3=3 puncte, 4=2 puncte, 5=1 punct). Ca modalitate de răspuns am utilizat o scală Likert în 5 trepte, cum urmează: 1 – foarte rar, 2 – rar, 3 – uneori, 4 – frecvent, 5 – foarte frecvent. (apud Golu F., Gâtej E.R., 2012, pag. 165)
2. Chestionar de reactivitate la stres, cu cinci scale: psihic (itemi:1,2,3,4,5,6), comportamental (itemi: 7,8,9,10,11,12), emoțional (itemi: 13,14,15,16,17,18), intelectual (itemi:19,20,21,22,23,24), organizațional (itemi:24,26,27,28,29,30); se compune din 30 de itemi, câte 6 pentru fiecare scală, în funcție de scorul total avem 4 categorii: siguranță(0-29), nivel normal de stres(30-59), nivel de funcționare la limita resurselor disponibile(60-89), iminența de burnout(90-120). (apud Zuker E..,1983, pag.178)
3. Chestionar pentru comportament adaptativ: conține 25 de itemi care descriu comportamente adaptative sau maladaptative de înfruntare a stresului, concretizate în acțiuni efective de înlăturarea factorului de stres sau efectelor sale (planificare acțiunilor, căutarea suportului social,instrumental și emoțional, pasivitatea comportamentală, consumul compulsiv). Subiectul este solicitat să marcheze răspunsul pe o scală cu 5 trepte. Scorurile la itemi urmatori sunt reprezentative pentru un comportmanet puțin adaptativ in ce privește stresul: 3,4,6,7,12,18 și 22.(apud Zuker E.,1983, pag.180)
5. Ghid de interviu
Ghidul de interviu este structurat astfel încât să urmărească informațiile care sunt necesare în studiu și nu reies din chestionare: vârsta, genul,vechimea, profesia practicată.
2.4 Variabile și design
În vederea prelucrări statistice a datelor a fost utilizat programul SPSS for Windows, versiunea 10.0. În funcție de specificul ipotezelor s-au definit variabilele care apoi au fost prelucrate statistic.
Ipoteza 1:
Există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește burnout, reactivitatea la stres și comportament adaptativ la stres.
1.1 Există diferență între cadrele didactic și asistentele medicale în ce privește burnout.
1.2 Există diferență între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește reactivitatea la stres.
1.3Există diferență între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește comportament adaptativ la stres.
Subipoteza 1.1
Există diferență între cadrele didactic și asistentele medicale în ce privește burnout.
Tabelul nr.3 Variabile în verificarea subipotezei 1.1.
Subipoteza 1.2
1.2 Există diferență între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește reactivitatea la stres.
Tabelul nr.4 Variabile în verificarea subipotezei 1.2.
Subipoteza 1.3
1.3Există diferența între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește comportament adaptativ la stres.
Tabelul nr.5 Variabile în verificarea subipotezei 1.3.
Pentru ipoteza 1 designul este unifactorial, eșantioane independente.
Ipoteza 2:
Există corelație între burnout, reactivitatea la stres și comportament adaptativ la stres.
2.1. Există corelație între burnout și reactivitatea la stres.
2.2. Există corelație între nivel burnout și comportament adaptativ la stres.
2.3. Există corelație între reactivitatea la stres și comportament adaptativ la stres.
Subipoteza 2.1.
2.1. Există corelație între burnout și reactivitatea la stres.
Tabelul nr.6 Variabile în verificarea subipotezei 2.1.
Subipoteza 2.2.
2.2. Există corelație între nivel burnout și comportament adaptativ la stres.
Tabelul nr.7 Variabile în verificarea subipotezei 2.2.
Subipoteza 2.3.
2.3. Există corelație între reactivitatea la stres și comportament adaptativ la stres.
Tabelul nr.8 Variabile în verificarea subipotezei 2.3.
Desingul celei de-a doua ipoteze este corelațional.
2.5 Procedura de lucru
Aplicarea probelor
După selecționarea eșantionului s-a trecut la aplicarea colectivă a testelor. Instrucțiunile subiecților au fost date atât verbal cât și în scris. Aplicarea probelor a avut loc la fiecare dintre cele doua instituții astfel:
• pentru asistentele medicale: la începutul sâptămânii, imediat după pauza de prânz; grupa a fost împărțită în două (și testarea s-a realizat în două momente diferite) pentru că subiecții au fost selecționați din două spitale diferite din Arad.
• pentru caderele didactice: la începutul sâptămânii, imediat după orele de curs.
Probele au fost aplicate astfel:
• toate probele au fost aplicate într-o singură întâlnire pentru ambele grupuri; bateria de teste este compusă din: Inventarul de burnout Maslach , Chestionar de reactivitate la stres, Chestionar pentru comportament adaptativ și Ghid de interviu, testele sau dat colectiv într-o întâlnire care a durat o oră.
CAPITOLUL III. Rezultatele cercetării
3.1. Ipoteza I
Se presupune că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește burnout, reactivitatea la stres și comportamentul la stres. Cele trei subipoteze sunt:
1.1 Există diferență între cadrele didactic și asistentele medicale în ce privește burnout.
1.2 Există diferență între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește reactivitatea la stres.
1.3 Există diferență între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește comportament adaptativ la stres.
Rezultatele probelor au fost interpretate cu ajutorul programului SPSS 10.0.
Menționez că pentru această ipoteză, pentru lotul de subiecți utilizat avem design unifactorial, eșantion independent. Variabila independentă pentru această ipoteză este tipul de meserie cu cele două modalității: cadrele didactice și asistentele medicale și variabila dependentă este reprezentată de scorurile obținute la aplicarea probelor.
În tabelele următoare sunt prezentate rezultatele obținute prin aplicarea probelor: Inventarul de burnout Maslach (epuizare profesională), Chestionar de reactivitate la stres, Chestionar pentru comportament adaptativ. Modalitatea în care sunt prezentate datele obținute la interpretarea statistică este pentru fiecare subipoteză în parte.
Tabelul nr.9. Rezultate pentru subipoteza I, valoarea testului t
Pentru următorii factorii ai Inventarul de burnout Maslach se înregistrează diferențe semnificative între cadrele didactice și asistente medicale:
pentru extenuarea emoțională este t=-9,297 la un prag de semnificație p=.000, puternic seminificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului extenuarea emoțională.
pentru deprsonalizare valoarea lui t=-12,519 la un prag de semnificație p=.000, foarte seminficativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului depersonalizarea.
pentru reducerea realizării personale se constată că valoarea lui t=-6,018 la un prag de semnificație p=.000, foarte seminficativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului reducerea realizării personale.
Pentru burnout se constată că valoarea lui t=-12,036 la un prag de semnificație p=.000, puternic semnificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului de burnout.
Tabelul nr.10. Rezultate pentru subipoteza II, valoarea testului t
Pentru prelucrarea inferențială pentru dimensiunile chestionarului de reactivitate la stres se înregistrează diferențe semnificative între cadrele didactice și asistente medicale:
pentru reactivitatea la stres fizică se constată că valoarea lui t pentru t=-3,972 la un prag de semnificație p=.000, puternic seminificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului reactivitatea la stres fizic;
pentru reactivitatea la stres emoțional, valoarea lui t=-2,538 la un prag de semnificație p=.014, puternic seminificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului reactivitatea la stres emoțional;
pentru reactivitatea la stres comportamentală, valoarea lui t=-5,578 la un prag de semnificație p=.000, puternic seminificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului reactivitatea la stres comportamental;
pentru reactivitatea la stres intelectuală, valoarea lui t=-3,434 la un prag de semnificație p=.001, puternic seminificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului reactivitatea la stres intelectual;
pentru reactivitatea la stres organizațională, valoarea lui t=-4,628 la un prag de semnificație p=.000, puternic seminificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului reactivitatea la stres organizațional.
Statistica inferențială pentru reactivitatea la stres valoarea lui t=-5,698 la un prag de semnificație p=.000, puternic semnificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului reactivitatea la stres.
Tabelul nr.11. Rezultate pentru subipoteza III, valoarea testului t
Statistica inferențială pentru comportament adaptativ la stres, valoarea lui t=6,845 la un prag de semnificație p=.000, puternic semnificativ ceea ce înseamnă că există diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ceea ce privește acțiunea factorului comportament adaptativ la stres.
Statistica descriptivă pentru subipoteza 1 se regăsește în tabelul următor:
Tabelul nr.12. Rezultate pentru subipoteza 1, statistica descriptivă
În urma interpretării rezultatelor se constată că valorile mediilor pentru prima subipoteză sunt:
factorul externuarea emoțională valoarea mediei pentru cadrele didactice este m=15,6774 și pentru valoarea mediei la asistente este m=25,6129 ce înseamnă că, asistentele medicale se află în grupa de extenuare emoțională ridicată iar cadrele didactice se află în grupa de extenuare emoțională scăzut;
factorul depersonalizare valoarea mediei pentru cadrele didactice este m=7,9677 și pentru valoarea mediei la asistente este m=15,0645 ce înseamnă că, cadrele didactice se află în grupa de depersonalizare cu nivel scăzut pe când asistentele medicale se află în grupa de depersonalizare cu nivel mediu;
factorul reducerea realizării personale valoarea mediei pentru cadrele didactice este m=7,9677 și pentru valoarea mediei la asistente este m=15,0645 ce înseamnă că, cadrele didactice se află în grupa de depersonalizare cu nivel scăzut pe când asistentele medicale se află în grupa de depersonalizare cu nivel mediu.
În ce privește factorul bunrout (epuizare profesională) valorile mediilor pentru subipoteză sunt m=43,4194 și pentru valoarea mediei la asistente este m=66,0323 ce înseamnă că, cadrele didactice se află în grupa de burnout cu nivel scăzut pe când asistentele medicale se află în grupa de burnout cu nivel mediu.
Datele din tabel se reprezintă grafic astfel:
Graficul nr.4 Valoriile mediilor pentru factorul de extenuare emoțională
Epuizarea emoțională reprezintă solicitare emoțională excesivă, senzația de a fi la capătul puterilor. Este dimensiunea de bază, ce se manifestă printr-un tonus emoțional scăzut, indiferența sau suprasaturare emoțională. Cadrul didactic este obligat prin meseria care o face să aibă un tonus emoțional ridicat față de viață pentru ai putea forma/încuraja pe elevi. Optimismul crescut la cadrele didactice pot să îi ajute pe aceștia pentru depăși conflictele care apar datorate neînțelegeri cu conducerea, elevii, părinții, a face față așteptările din ce în ce mai mari din exterior (familie, societate), schimbările continue la care trebuie să facă față și noi generații semnificativ diferite. Problema în ce privește epuizarea emoțională la asistentelor medicale se complică atunci când ținem seama de pacienții cu care lucrează și diferitele etape ale bolii lor și mai ales, de faza ei finală moartea. Etapele pe care le parcurg bolnavii de la refuz la acceptare constituie o sursă potențială de stres asupra asistentelor medicale dar și scăderea concepției pozitive asupra viitorului și experiențelor de viață ale lor.
Graficul nr.5 Valoriile mediilor pentru factorul depersonalizare
Depersonalizarea sau dezumanizarea relațiilor interpersonale este manifestată prin scăderea empatiei, relații insensibile, distanțare-detașare, indiferenșa și/sau cinism față de persoanele care, în mod normal, sunt destinatarii serviciilor sau asistenței. Comunicarea în mediul medical tinde să primească o notă de rigiditate accentuată chiar și când se realizează pe orizontală, în sensul că se acordă destul de puțină atenție unor reguli implicite ale lucrului în echipă, pe cât de simple și de intuitive, pe atât de importante, reguli ce ar putea fi exprimate sintetic de „magicul” împreună. Reușita oricărei acțiuni se bazează în egală măsură pe aptitudini aceasta este o posibilă explicație în legătură cu apariția depersonalizări. Munca/ contactul constant al cadrului didactic cu elevii, colegii atât și cu părinții, proiectele de parteneriat pe care le fac frecvent cu instituțiile precum: poliția, biblioteca, muzee, spitale, orfelinate etc., arată capacitatea cadrului didactic de a stabili interacțiunea cu colectivul clasei, cu familiile eleviilor, cu reprezentanții comunității educaționale locale, cu alți factori sociali importanții pentru a oferi un proces intructiv educativ de excepție dar și modul prin care previn apariția depersonalizării.
Graficul nr.6 Valoriile mediilor pentru factorul reducerea realizării personale
Diminuarea motivației, a implicării profesionale și reducerea performanței însoțită de un sentiment de incompetență, de a nu putea realiza nimic, deprecierea propriilor prestații. Munca pe care o practică asistentele medicale este imprevizibilă datorită muncii lor cu pacienții care sunt în diferite stadii ale boli, de supraaglomerarea sarcinilor, stocul redus de medicamente, orele de activitate haotice,incertitudinea situațiilor pe care le au de înfruntat, relația cu corpul medical unde apar neînțelegeri și nenumărate probleme care pot apărea în timpul serviciului. Incertitudinea situațiilor pe care le au de înfruntat (urgențe etc.) și răspunderea infirmierelor față de bolnavi (în serviciul de noapte de exemplu) pot fi un posibil factor pentru creșterea reducerea realizării personale. Cadrele didactice devin persoane active datorită muncii lor care este variată. De asemenea postul pe care îl ocupă cere muncă de coordonare, sau de predare, sau de învățare, o muncă variată, tonică ce îi ține pe cei ce o practică mereu activi, implicați profesional.
Graficul nr.7 Valoriile mediilor pentru factorul burnout
Epuizarea profesională este un rezultat al stresului cronic și al trăirii la locul de muncă a sentimentului că există o disproporție între posibilitățile individuale și realitatea condițiilor de muncă. Cadrul didactic percepe epuizare profesionlă ca fiind nivel scăzut deoarece orele de muncă sunt bine stabilite, comportamentele sunt proactive și creative datorită elevilor, timpul de concediu este mai prelungit-acest lucru oferă un repaus de la elementele stresante, și duce la un nivel scăzut al stresului. Asistentele medicale percep burnout-ul ca fiind un la un nivel ridicat. O astfel de atitudine se poate datora expunerii la stres pe termen lung, cerințele ridicate la locul de muncă, necesitatea de a oferi performanțe maxime, lipsa personalului medical calificat, salarii mici, orele de lucru haotice și urgențele care sunt factori de stres care contribuie la oboseală. Oboseala pe termen lung devine cronică și se asociază cu istovirea și scăderea rezistenței iar acest lucru duce la un nivel mai ridicat al burnoutu-lui.
Statistica descriptivă pentru subipoteza 2 se regăsește în tabelul următor:
Tabelul nr.13. Rezultate pentru subipoteza 2, statistica descriptivă
În urma interpretării rezultatelor se constată că valorile mediilor pentru a doua subipoteză sunt:
pentru factorul reactivitatea la stres fizic valoarea mediei este m=13,4194 la cadrele didactice și pentru asistentele medicale valoarea mediei m=16,0323, aceste diferențe dintre medii arată un posibil nivel de reactivitatea la stres fizic mai mare la asistentele medicale decât la cadrele didactice;
pentru factorul reactivitatea la stres emoțional valoarea mediei este m=14,4194 la cadrele didactice și pentru asistentele medicale valoarea mediei m=16,2258, aceste diferențe dintre medii arată un nivel de reactivitatea la stres emoțional mai mare la asistentele medicale decât la cadrele didactice;
pentru factorul reactivitatea la stres comportamental valoarea mediei este m=12,0000 la cadrele didactice și pentru asistentele medicale valoarea mediei m=15,6452 , aceste diferențe dintre medii arată un nivel de reactivitatea la stres comportamental mai mare la asistentele medicale decât la cadrele didactice;
pentru factorul reactivitatea la stres intelectual valoarea mediei este m=13,0968 la cadrele didactice și pentru asistentele medicale valoarea mediei m=16,0645, aceste diferențe dintre medii arată un posibil nivel de reactivitatea la stres intelectual mai mare la asistentele medicale decât la cadrele didactice;
pentru factorul reactivitate la stres organizațional valoarea mediei este m=12,1935la cadrele didactice și pentru asistentele medicale valoarea mediei m=15,7419, aceste diferențe dintre medii arată un posibil nivel de reactivitate la stres organizațional mai mare la asistentele medicale decât la cadrele didactice.
În ce factorul reactivitatea la stres valorile mediilor pentru a doua subipoteză sunt m=65,1290 și pentru valoarea mediei la asistente este m=80,3871 ce înseamnă că, cadrele didactice se află în grupa de reactivitate la stres cu nivel normal de stres pe când asistentele medicale se află în grupa de reactivitate la stres cu nivel de funcționare la limita resurselor disponibile.
Datele din tabel se reprezintă grafic astfel:
Graficul nr.8 Valoriile mediilor pentru factorul reactivitatea la stres fizic
Multe dintre structurile în care lucrătorii din domeniul serviciilor medicale își desfășoară activitatea, precum și multitudinea de sarcini pe care le realizează aceștia pot prezenta o mare varietate de pericole. Datele la nivel european arată că proporția lucrătorilor din domeniul serviciilor medicale care consideră că activitatea pe care o desfășoară reprezintă un risc la adresa sănătății și securității lor este mai mare decât media tuturor sectoarelor din UE. În special, expunerea la amenințări de violență fizică și la acte reale de violență din partea colegilor și a altor persoane este foarte răspândită în comparație cu alte sectoare. Cadrul didactic nu are o muncă de rutină deoarece trebuie să se adapteze permanent la metodele de intruire la clasă de elevi, trebuie să creeze situații de învățare diverse, trebuie să se adapteze la ritmul elevilor, trebuie să se informeze permanent pentru în legătură cu ultimile apariți, această continuă activitate duce la o paletă mai largă de acțiuni pentru a gestiona agenții stresori care pot apărea.
Graficul nr.9 Valoriile mediilor pentru factorul reactivitatea la stres emoțional
,, Activitatea în sine este prima sursă de stres, legată de insuficiența efectivelor, supraaglomerarea sarcinilor… pentru că o infirmieră se ocupă cu tot ce ține de corpul pacienților: sânge, urină, vomă, mirosuri…, toate aceste într-un mediu în care tristețea poate deveni climatul de lucru dominant. (Stora, 1999, pag.55). Nivelul crescut de stres care este resimți de asistentele medicale poate produce confuzii informaționale și decizionale și tulburări emoționale. Cadrele didactice constituie un model pentru elevi, cadrele didactice trebuie să controleze permanent ceea ce transmit clasei în general sau doar unui elev în particular, doarece acesția ar putea fi de acord cu aprecierea primită ar putea-o însuși. Dacă cadrul didactic este deprimat, dacă îi consideră proști pe elevii săi, elevii vor fi afectați în mod direct iar randamentul lor va fi afectat vizibil.
Graficul nr.10 Valoriile mediilor pentru factorul reactivitatea la stres comportamental
Asistentele medicale sunt mai ușor distrase de la situația problematică și nu se pot concentra asupra îndepărtării factoriilor stresori decât cadrele didactice care sunt focusate de soluționarea problemei. Incertitudinea situaților pe care le au de înfruntat (urgențe) a răspunderii asistentelor medicale față de viața bolnavilor mai ales în serviciul de noapte, incertitudinea echipamentelor în unele situații și stocul redus de medicamente pot cauza o distragere ușoară de la probleme care sunt importante și trebuie revolzate în decurs a unui timp presant și cele care pot fi rezolvate pe un termen de timp îndelungat. Cadrul didactic este pus în postura inedită de a efectua atăt munca de conducere în raport cu elevii clasei, cât și munca de execuție în raport cu conducerea unității școlare iar aceste management dublu duce la o buna organizare și prioritizare a activităților.
Graficul nr.11 Valoriile mediilor pentru factorul reactivitatea la stres intelectual
Factor decisiv de influențare a calității vieții profesionale a asistenților medicali și a calității actului de îngrijire – ar putea fi perspectivele unei cariere profesionale limitate. Trebuie luate în considerare sursele de stres ca relația cu coprul medical ce implică: necomunicare diagnosticului, lipsa totală sau minimă de asistență în confruntarea cu rudele sau prietenii bolnavului, dezacord cu tratamentul propus de medic, lipsa de considerație astfel răspunsul la stres al asistentelor medicale se poate manifesta prin faptul ca nu vor căut ei soluții la rezolvare problemelor ci vor aștepta ca alții să le rezolve. Cadrul didactic trebuie să se adapteze continuu ritmului elevilor, trebuie să fie în permanență informați stând în legătură cu colegii, trebuie să creeze situații de învățare diverse pentru a menține elevii activi astfel ei vor înlătura aceste posibile resurse de stres prin confruntarea cu probleme nu înlocuindu-le cu altele.
Graficul nr.12 Valoriile mediilor pentru factorul reactivitatea la stres organizațional
Cauzele stresului – factor decisiv de influențare a calității vieții profesionale a asistenților medicali și a calității actului de îngrijire – ar putea fi insecuritatea practicării actului profesional și condițiile inadecvate de muncă (subnormarea și absența măsurilor și echipamentelor de protecția muncii), perspectivele unei cariere profesionale limitate. Contactul constant cu mediul medical, unde de cele mai multe ori asistentele medicale nu participă activ în luarea unor decizii medicale privind tratamentul paciențiilor, apariția dezacordului între asistente medicale și medicul în ce privește tratamentul propus, acest lucru poate să contribuie la reactivitatea la stres organizațional mai ridicat. O reactivitate la stresul oragnizațional mai scăzută la cadrele didactice se poate datora participării active la luarea de decizii în ce privește metodele de instruire la clasă, un cadru didactic are postura de a efectua munca de conducere în raport cu elevii clasei, scopul lor este bine determinat-adică formarea/pregătirea elevilor pentru viață. Astfel cadrele didactice tind să își mențină sănătatea chiar și în condiții de stres acut.
Graficul nr.13 Valoriile mediilor pentru factorul reactivitatea la stres
Nivelul stresului apare pe trei nivele: fiziologic psihologic și comportamental astfel factorii de stres sunt percepuți mai mult sau mai puțin amenințători, reacțiile la stres se declanșează sau nu în funcție de gradul în care persoana este capabilă să-și activeze mecanismele de coping. Munca unui cadru didactic este foarte variată, acoperă unu număr mare de sarcini și o autonomie decizională ridicată, feed-back-ul îl primesc constant de la elevii, cât și de la părinții elevilor, colegii astfel răspunsul comportamental la stres este de încercarea înlăturări stresorilor. Asistenții medicali nu se bucură nici de prestigiu nici de recunoașterea importanței muncii lor nici din partea medicului și nici din partea pacienților. Lipsa oricărei autonomii decizionale și lipsa oricărei recunoașteri a rolului profesional al asistenților medicali, atât din partea medicilor cât și din partea pacienților astfel răspunsul comportamental la stres a asistentelor medicale se poate mainfesta prin scăderea performanței absenteism sau chiar abandon.
Statistică descriptivă pentru subipoteza 3 se regăsește în tabelul următor:
Tabelul nr.14. Rezultate pentru subipoteza 3, statistica descriptivă
În urma interpretării rezultatelor se constată că valorile mediilor pentru a treia subipoteză sunt: pentru comportament adaptativ la stres valoarea mediei este m=69,9355 la cadrele didactice și pentru asistentele medicale valoarea mediei m=58,8387, aceste diferențe dintre medii arată un o gestionare mai buna a stresului la cadrele didactice decât la asistentele medicale.
Datele din tabel se reprezintă grafic astfel:
Graficul nr.14 Valoriile mediilor pentru factorul comportament adaptativ la stres
În ceea ce privește comportamentul adaptativ la stres cadrele didactice sunt mai active în înlăturarea stresului sau ameliorarea efectelor sale; și intensificare eforturile în vederea ajustării la stresor sau a ameliorarii decât asistentele medicale. Cadrele didactice sunt cele care antrenează atât minte cât și corpul elevilor iar pentru acest lucru trebuie să fie tot timpu activi pentru a găsi metode noi de stimulare, astfel organizează concursuri, (de desen pe anumite teme,de cunoștințe generale, sportive), tabere, excursii, activități extrașcolare, sunt într- un dinamism continuu de organizare și activism. Asistentele medicale sunt cele care au grijă de pacienți în ce constă administrarea medicamentației, tratamentului, au un mediu de muncă restrâns care depinde foarte mult de medicii cu care colaborează astfel mobilitatea lor de a coordona sau organiza este restrânsă ceea ce diminuează dinamismul și activismul acestora.
3.2. Ipoteza II
Se presupune că există există corelație între burnout, nivelul se stres și comportament adaptativ la stres.
2.1. Există corelație între burnout și reactivitatea la stres.
2.2. Există corelație între burnout și comportamentul adaptativ la stres.
2.3. Există corelație între reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres.
Rezultatele probelor au fost interpretate cu ajutorul programului SPSS 10.0.
Menționez că pentru această ipoteză, pentru lotul de subiecți utilizat avem design corelațional, eșantion independent. Variabilă independentă pentru această ipoteză este tipul de meserie cu cele două modalității: cadrele didactice și asistentele medicale și variabila dependentă este reprezentată de scorurile obținute la aplicarea probelor.
Subipoteza 2.1.
Tabelul nr.15. Rezultate pentru subipoteza 2.1
Se constată din tabelul 15 se pot studia corelațiile dintre factori. Astfel pentru corelația dintre factorii extenuarea emoțională, depersonalizarea, reducerea realizarii personale, burnout avem urmatoarele:
depersonalizarea r=,747 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea depersonalizări;
reducerea realizării personale r=,712 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea reducerea realizării personale;
burnout r=,954 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea burnout;
reactivitatea la stres fizic r=,550 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres fizic.
Se constată din tabelul 15 pentru corelația dintre factorii extenuarea emoțională, depersonalizarea, reducerea realizarii personale, burnout și factorii reactivitatea la stres fizic, reactivitatea la stres emoțional, reactivitatea la stres intelectual, reactivitatea la stres comportamental, reactivitatea la stres organizațional, reactivitatea la stres avem urmatoarele:
reactivitatea la stres emoțional r=,448 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres emoțional;
reactivitatea la stres comportamental r=,682 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres comportamental;
reactivitatea la stres intelectual r=,614 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres intelectual;
reactivitatea la stres organizațional r=,527 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres organizațional;
reactivitatea la stres r=,727 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este extenuarea emoțională este mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres;
reactivitatea la stres fizic r=,397 la un prag semnificație p=.001 ceea ce înseamnă că cu cât este depersonalizarea mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres fizic;
reactivitatea la stres emoțional r=,205 la un prag semnificație p=.110 ceea ce înseamnă că cu cât este depersonalizarea mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres emoțional;
reactivitatea la stres comportamental r=,578 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este depersonalizarea mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres comportamental;
reactivitatea la stres intelectual r=,370 la un prag semnificație p=.003 ceea ce înseamnă că cu cât este depersonalizarea mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres emoțional;
reactivitatea la stres organizațional r=,422 la un prag semnificație p=.001 ceea ce înseamnă că cu cât este depersonalizarea mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres organizațional;
reactivitatea la stres r=,504 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este depersonalizarea mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres;
reactivitatea la stres fizic r=,429 la un prag semnificație p=.001 ceea ce înseamnă că cu cât este reducerea realizării personale mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres fizic,
reactivitatea la stres emoțional r=,335 la un prag semnificație p=.008 ceea ce înseamnă că cu cât este reducerea realizării personale mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres emoțional;
reactivitatea la stres comportamental r=,511 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este reducerea realizării personale mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres comportamental;
reactivitatea la stres intelectual r=,600 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este reducerea realizării personale mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres emoțional;
reactivitatea la stres organizațional r=,422 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este reducerea realizării personale mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres organizațional;
reactivitatea la stres r=,608 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este reducerea realizării personale mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres;
reactivitatea la stres fizic r=,529 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este burnout mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres fizic;
reactivitatea la stres emoțional r=,386 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este burnout mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres emoțional;
reactivitatea la stres comportamental r=,680 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este burnout mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres comportamental;
reactivitatea la stres intelectual r=,600 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este burnout mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres emoțional;
reactivitatea la stres organizațional r=,597 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este burnout mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres organizațional;
reactivitatea la stres r=,703 la un prag semnificație p=.000 ceea ce înseamnă că cu cât este burnout mai ridicat cu atât creștere valoarea reactivitatea la stres.
Datele din tabel se reprezintă grafic astfel:
Graficul nr.15 Corelația între factorul extenuarea emoțională și depersonalizare
Se constată că există corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și depersonalizarea ceea ce înseamnă că personalele care sunt afectate de factorul extenuarea emoțională au solicitări emoționale excesivă, senzația de a fi la capătul puterilor. Acest lucru influiențează nivelul de depersonalizare deoarece persoanele care resmint puternic extenuarea emoțională au parte de o scădere a empatiei, relații insensibile, distanțare-detașare, indiferență și/sau cinism față de persoanele care, în mod normal, sunt destinatarii serviciilor sau asistenței.
Graficul nr.16 Corelația între factorul extenuarea emoțională și reducerea realizării personale
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și reducerea realizării personale. O anchetă a doctorilor Chantal Rodary, Annie Gauvain-Piquard, publicată în 1993, asupra stresului și epuizării profesionale arată că o infirmieră din patru prezintă o epuizare profesională importantă în plan emoțional, aceasta este fiind însoțită de un dezinteres în muncă față de bolnavi.( Stora, 1999, pag.56-59). Extenuarea emoțională este dimensiunea de bază, ce se manifestă printr-un tonus emoțional scăzut, indiferență sau suprasaturare emoțională. Astfel persoanele extenuate emoțional vor avea o motivație diminuată, o implicare profesională diminuată și reducerea performanței, însoțită de un sentiment de incompetență, de a nu putea realiza nimic, deprecierea propriilor prestații.
Graficul nr.17 Corelația între factorul extenuarea emoțională și burnout
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și burnout ce înseamnă că persoanele care au un nivel de extenuare emoțională ridică sau și un nivel ridicat de burnout. În opinia lui Maslach epuizarea profesională (“burnout”) este un sindrom de epuizare emoțională care implică dezvoltarea unei stime de sine negative și a unei atitudini profesionale negative, ducând la o pierdere a implicării și a sentimentelor pozitive. În studiul clinic demarat de Friedman I.A.(2000) privind nivelul ridicat de stres la muncă a cadrelor didactice descriu cum resimt ei fenomenul burnout astfel ,, Cadrele didactice care suferă de sindromul burnout sunt cele care absentează mai tot timpul, susținând că sunt bolnave. Arată semne de depresie și lipsa voinței de muncă” ( învățătorare, 10 ani experiență).
Graficul nr.18 Corelația între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres fizic
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres fizic ce înseamnă că persoanele care au un nivel ridicat la extenuării emoționale percep stresorii fizici mai intens. Persoanele care suferă de cinism, senzația de a fi la capătul puterii sunt mult mai predispuși la reacții fiziologice ale stresului precum: dureri de inimă, palpitații, apetit alimentar scăzut sau crescut indigestii frecvente, insomnii, crampe sau spasme musculare, dureri de cap sau migrene.
Graficul nr.19 Corelația între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres emoțional
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres emoțional ce înseamnă că persoanele cu nivel ridicat al extenuări emoționale nu pot răspunde la situația de amenințare prin diferite stări emoționale. Astfel aceste stări emoționale tind să ducă la o sănătate mentală precară ce scoate în evidență că persoanele rezolvă mai greu situațiile stresante de tip emoțional.
Graficul nr.20 Corelația între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres comportamental
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres comportamental ce înseamnă că persoanele care resimt extenuarea emoțională au o reactivitate mai ridicată la reacția comportamentală astfel răspunsul comportamental la stres se poate mainfesta prin scăderea performanței absenteism sau chiar abandon la locul de muncă.
Graficul nr.21 Corelația între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres intelectual
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres intelectual ceea ce înseamnă că persoanele afectate de extenuarea emoțională sunt la capătul puterilor, indifrenți de munca pe care o desfășoară și nu pot face față eficient factorilor stresori care apar. Astfel pot apărea reacții cum ar fi: blocaje ale gîndirii deficit de atenție căderea capacității de concentrare dificultăți de reactualizare flexibilitate ideativă redusă diminuarea creativității ce duc la un nivel crescut al stresului.
Graficul nr.22 Corelația între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres organizațional
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres organizațional cea ce înseamnă că persoanele afectate de extenuarea emoțională au un nivel mai ridicat la percepției stresului organizațional. Se sugerează că extenuarea emoțională influiențează efortul oamenilor de a evita bolile prin atenția acordată informațiilor despre factorii de risc, atfel persoanele extenuate emoțional devin indiferente, sunt la capătul puterilor și nu mai au orientarea gândirii spre pași de acțiune pentru a îndepărta factorii de risc, ei nu mai gândesc în termen de soluții și acest lucru reprezintă apanajul apariției stresului organizațional.
Graficul nr.23 Corelația între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuarea emoțională și reactivitatea la stres ce înseamnă că persoanele care suferă de epuizare emoțională au solicitare emoțională excesivă, senzația de a fi la capătul puterilor un tonus emoțional scăzut, indiferență sau suprasaturare emoțională. În consecință aceste persoane vor percepe factorii stresori de tip emoțional și comportamental mult mai agresivi decât sunt, astfel nivelul de stres perceput este foarte ridicat.
Graficul nr.24 Corelația între factorul depersonalizare și reducerea realizării personale
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul depersonalizare și reducerea realizării personale cea ce înseamnă că persoanele care au factorul depersonalizare ridicat manifestă indiferență, distanțare-detașare, negativism în muncă. Acest lucru duce la un sentiment de incompetență, de a nu putea realiza nimic, deprecierea propriilor prestații, fie prin limitarea propriilor posibilități și un nivel ridicat de reducerea realizării personale. În consecință, individul se percepe incompetent profesional și incapabil de a-și atinge scopurile propuse.
Graficul nr.25 Corelația între factorul depersonalizare și burnout
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul depersonalizare și burnout. Burnout-ul poate fi înțeles ca simptom al unei atitudini neexistențiale pe care cel în cauza o are (deobicei subconștient, dar și cu bună știință) față de viața proprie. Nesocotirea realității existențiale este întratât de fundamentală, încât produce simptome de deficiență vitală pe plan somatic și pe cel psihic. Ca atare are funcție de apărare față de păgubiri în continuare. (după Längle A., 1997,pag.1). Persoanele care resimt depersonalizarea au ajuns la nivel cronic al stresului care se transformă în epuizare profesională.
Graficul nr.26 Corelația între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres fizic
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul depersonalizarea și reactivitatea la stres fizic ce înseamnă că persoanele cu nivel ridicat de depersonalizare percep un nivel ridicat al reactivități la stresul fizic. Factorul depersonalizarea se manifestă prin diminuarea dorinței de apartenență, detașare ce poate duce la reacții fizice precum: amețeli, stare generală de rău, constipații sau diaree (nemotivate medical), oboseală cronică, iritații ale tegumentelor, alergii și influiențează capacitatea persoanelor de a face față stresului fizic.
Graficul nr.27 Corelația între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres comportamental
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres comportamental ce înseamnă că persoanele cu nivel ridicat de depersonalizare percep un nivel ridicat al reactivități la stresul comportamental. Depersonalizarea se poate manifesta fie prin dependența de cei din jur, fie prin negativism și atitudine cinică astfel reacții precum: izolarea de prieteni, preocupare excesivă pentru anumite activități, comportamente sunt frecvente ca metode de a face față unui nivel ridicat de stres comportamental.
Graficul nr.28 Corelația între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres intelectual
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres intelectual ce înseamnă că persoanele cu nivel ridicat de depersonalizare percep un nivel ridicat al reactivități la stresul intelectual. Distanțare-detașare, indiferența pentru mediul profesional acaparează persoanele care suferă de depersonalizare, astfel apar reacții precum: flexibilitate ideativă redusă diminuarea creativității dificultăți în luarea deciziilor gânduri negative despre sine, lume și viitor ce duc la efecte negative în înlaturarea factorilor de stres și la un nivel ridicat pentru stresul intelectual.
Graficul nr.29 Corelația între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres organizațional
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres organizațional ce înseamnă că persoanele cu nivel ridicat de depersonalizare percep un nivel ridicat al reactivități la stres organizațional. Sursele de stres sau de tensiune se referă la mediul de lucru, la munca într-un post determinat, la excesul sau lipsa de activitate, la pericolul fizic, la adecvarea dintre individ și mediul său încurajator și la relația familie/ muncă. Una dintre efectele surselor de stres este depersonalizarea sau dezumanizarea relațiilor interpersonale care se referă la dereglarea relațiilor cu ceilalți. Astfel persoanele care resimt un nivel ridicat al depersonalizări nu mai sunt capabili de a face față eficient stresului organizațional.
Graficul nr.30 Corelația între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul depersonalizare și reactivitatea la stres ce înseamnă că persoanele cu nivel ridicat de depersonalizare percep un nivel ridicat al reactivități la stres. Stresul îl putem înțelege ca pe un complex de reacții fiziologice și psihice pe care organismul îl experimentează atunci când este supus unor sarcini grele. Reacțiile care apar: neglijare subtilă a nevoilor proprii, gol interior, scăderea empatiei, relații insensibile sunt caracteristice depersonalizări și se datorează unui nivel ridicat al stresului.
Graficul nr.31 Corelația între factorul reducerea realizării personale și burnout
Se constată că există corelație pozitivă între factorul reducerea realizării personale și burnout. Burnout-ul este un sindrom de epuizare emoțională, de depersonalizare și de reducere a implicării în dezvoltarea sau în desavârșirea profesională (Susan Jackson, Michael Leiter, Christina Maslach, 1986). Astfel persoanele afectate de reducerea realizării personale simt decepție față de profesie și sentimentul de inutilitate legat de activitatea respectivă. Reducerea realizării personale este unul dintre factorii indicatori că persoanele suferă de burnout.
Graficul nr.32 Corelația între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres fizic
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres fizic. Răspunsul la stres este unul complex, care angajează interactiv nivelele fiziologic, emoțional, cognitiv și comportamental ale funcționării umane. Răspunsurile la nivelul fiziologic sunt reprezentate prin: timpi de reacție ticuri, hiperventilație, tahicardie, bradiicardie, extrasistole, aritmii, presiune arterială crescută sau colaps, existența hormonilor de stres, glicemie, acizi grași liberi, colesterol. Aceste reacții pot să influiențeze paticiparea, implicarea persoanelor și diminuarea activităților profesionale.
Graficul nr.33 Corelația între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres emoțional
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres emoțional. Reducerea realizării personale se poate manifestă prin diminuarea motivației fie prin tendința de autoapreciere negativă a capacităților, realizărilor, succesului profesional astfel la nivel emoțional pot apărea răspunsuri precum: mimica crispată, anxioasă, depresivă, frustrare, anxietate, mânie, oștilitate, nervozitate, neliniște, depresie, insatisfacție, labilitate, culpabilitate. Persoanele care sunt sub influiența factorului reducerii realizării personale au un nivel mai ridicat de al stresului emoțional.
Graficul nr.34 Corelația între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres comportamental
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres comportamental. Reducerea realizării personale este însoțită de un sentiment de incompetență, de a nu putea realiza nimic. Repertoriul răspunsurilor la stres comportamental pot include: scăderea performanței, instabilitate și fluctuație profesională, absenteism, evitare/ evadare, pasivitate/ agresivitsate, intoleranță. Astfel persoanele care resimt intens reducerea realizării personale au și o percepție mai ridicată în ce privește nivelul de stres comportamental.
Graficul nr.35 Corelația între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres intelectual
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres intelectual ce înseamnă că persoanele cu factorul reducerea realizării personale crescut au un grad ridicat la nivelul stresului intelectual. Incompetența, neputința de a nu mai putrea realiza în plan profesional nimic este caracteristică factorului reducerea realizării personale iar răspunsurile la factorii stresori care pot apărea la nivel intelectual sunt: deteriorăiri ale memoriei de scurtă și lungă durată, scăderea gradului de concentrare, creșterea ratei de erori și confuzii, scăderea capacității de decizie, de planificare, organizare și control, căutare redusă de informații.
Graficul nr.36 Corelația între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres organizațional
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres organizațional cea ce însemnă că persoanele afectate de reducerea realizării personale se manifestă prin comportamente de evitare, apărare și ieșire/ fugă din situațiile solicitante, însoțite de sentimente de neajutorare și nu beneficiează de conduite și strategii active de control al mediului și adecvare la situație. În concluzie nu au resurse de a face față la factorii stresori la nivel organizațional astfel indivizi vor suferi de un nivel ridicat la stresului organizațional.
Graficul nr.37 Corelația între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reducerea realizării personale și reactivitatea la stres. Diminuarea motivației, a implicării profesionale și reducerea performanței reprezintă, individul care se percepe incompetent profesional și incapabil de a-și atinge scopurile propuse. Această incompentență, incapabilitate impiedică persoana de a face față eficient factorilor stresori și poate produce la nivel fizic, comportamental, emoțional, organizațional, intelectual: mimica crispată, frustrare, anxietate, mânie, ostilitate, nervozitate, deteriorăiri ale memoriei de scurtă și lungă durată, scăderea gradului de concentrare, creșterea ratei de erori și confuzii, scăderea performanței, instabilitate și fluctuație profesională, absenteism, evitare/ evadare și duce la un nivel ridicat al stresului.
Subipoteza 2.2.
Există corelație între burnout și comportamentul adaptativ la stres.
Tabelul nr.16. Rezultate pentru subipoteza 2.2.
Se constată din tabelul nr. 16 următoarele corelații între burnout și comportamentul adaptativ la stres:
pentru factorul extenuare emoțională r=-,555 la un prag semnificație p=.000 ce înseamnă că la creșterea extenuarea emoțională scade comportamentul adaptativ la stres;
în ce privește depersonalizarea, r=-,586 la un prag de semnificație p=.000 ce înseamnă că la creșterea depersonalizări scade comportamentul adaptativ la stres;
pentru reducerea realizării personale r=-,437 la un prag de semnificație p=.000 ce înseamnă că la creșterea reducerea realizării personale scade comportamentul adaptativ la stres;
pentru burnout r=-,595 la un prag de semnificație p=.000 ce înseamnă că la creșterea burnout scade comportamentul adaptativ la stres;
Datele din tabel se reprezintă grafic astfel:
Graficul nr.38 Corelația între factorul extenuarea emoțională și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul extenuare emoțională și comportamentul adaptativ la stres că persoanele cu tonus emoțional scăzut, o suprasturare emoțională au tendința generală stabilă de a avea o concepție negativă asupra viitorului și experiențelor vieții și prin aceasta tendință nu își pot mențin poziția afectivă în situații de stres acut. Se sugerează că extenuarea emoțională influiențează efortul persoanelor de a percepe factorii stresori de tip emoțional și comportamental mai puțin agresivi decât sunt, astfel strategiile de coping sunt aproape inexistente și apare un nivel ridicat al stresului.
Graficul nr.39 Corelația între factorul depersonalizare și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul depersonalizare și comportamentul adaptativ la stres. Dezumanizarea relațiilor interpersonale se referă la dereglarea relațiilor cu ceilalți. Se poate manifesta fie prin dependența de cei din jur, fie prin negativism și atitudine cinică. Depersonalizarea nu se leagă de o dispoziție pozitivă, popularitate deci individul nu beneficiază de o disponibilitatea percepută a sprijinului social-compasiunea și ajutorul dat de alte persoane sau organizație, iar acestea pot avea o influiență importantă asupra gradului de stres atribuit unui eveniment și asupra impactului final al acelui eveniment. În concluzie indivizi afectați de depersonalizare au un nivel scăzut de utilizare a mecanismelor de coping și suferă de un nivel ridicat al stresului.
Graficul nr.40 Corelația între factorul reducerea realizării personale și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reducerea realizării personale și comportamentul adaptativ la stres. În ce privește diminuarea motivației, a implicării profesionale și reducerea performanței individul se percepe incompetent profesional și incapabil de a-și atinge scopurile propuse. Persoanele afectate de factorul reducerea realizării personale nu se consideră parte a acțiunii, parte a schimbării și nu stau deoparte ca să aștepte să li se soluționeze problemele sau situațiile apărute. Acest lucru sugerează un mecanism de coping evaziv, neadaptat pentru a face față factoriilor stresori și astfel se creează o oportunitate spre apriția unui nivel ridicat al stresului.
Graficul nr.41 Corelația între factorul bunrout și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul bunrout și comportamentul adaptativ la stres. Burnout-ul este o stare de epuizare emoțională, de depersonalizare și de diminuare a performanțelor, susceptibilă să apară la persoanele care lucrează cu alte persoane. Prezența lui este un predictor pentru dezvoltarea depresiei, a insomniei, a durerii musculoscheletale sau a abuzului de substanțe , dar și pentru absenteism , intenția de a părăsi instituția , calitatea muncii precară sau erori profesionale. Dacă persoanele nu utilizează strategii de gestionare la nivel cognitiv, fiziologic și comportamental de a reduce/minimiza, elimina, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe ale tranzacției persoană – mediu social-ocupațional/ organizațional, atunci v-a exista un nivel ridicat al burnoutu-lui și un nivel scăzut al comportamentul adaptativ la stres.
Subipoteza 2.3.
Există corelație între reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres.
Tabelul nr.17. Rezultate pentru subipoteza 2.3.
Se constată din tabelul nr. 17 următoarea corelație între reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres:
reactivitatea la stres fizic r=-,364 la un prag de semnificație p=.004 ce înseamnă că la creșterea reactivitatea la stres fizic scade comportamentul adaptativ la stres;
reactivitatea la stres emoțional r=-,154 la un prag de semnificație p=.231 ce înseamnă că la creșterea reactivitatea la stres emoțional scade comportamentul adaptativ la stres;
reactivitatea la stres comportamental r=-,403 la un prag de semnificație p=,001 ce înseamnă că la creșterea reactivitatea la stres comportamental scade comportamentul adaptativ la stres;
reactivitatea la stres intelectual r=-,192 la un prag de semnificație p=,136 ce înseamnă că la creșterea reactivitatea la stres intelectual scade comportamentul adaptativ la stres;
reactivitatea la stres organizațional r=-,224 la un prag de semnificație p=,080 ce înseamnă că la creșterea reactivitatea la stres intelectual scade comportamentul adaptativ la stres:
reactivitatea la stres r=-,354 la un prag de semnificație p=,005 ce înseamnă că la creșterea reactivitatea la stres scade comportamentul adaptativ la stres;
Datele din tabel se reprezintă grafic astfel:
Graficul nr.41 Corelația între factorul reactivitatea la stres fizic și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reactivitatea la stres fizic și comportamentul adaptativ la stres. Răspunsul la stres este unul complex, care angajează interactiv nivelul fiziologic ale funcționării umane. Astfel răspunsurile care apar la nivel fizic, precum: ticuri, hiperventilație, tahicardie, bradiicardie, extrasistole, aritmii, presiune arterială crescută sau colaps, existența hormonilor de stres, glicemie, acizi grași liberi, colesterol, ne sugereză că persoanele nu recurg la mecanisme eficiente de coping pentru a face față stresului. În concluzie cu cât reactivitatea la stresul fizic este mai ridicat cu atât scade nivelul comportamental adaptativ la stres.
Graficul nr.42 Corelația între factorul reactivitatea la stres emoțional și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reactivitatea la stres emoțional și comportamentul adaptativ la stres. Cel mai adesea noi elaborăm strategii pentru eliminarea stărilor afective negative provocate de stresori, adică punem în funcție mecanisme de coping. Copingul centrat pe emoții se referă la strategiile ce vizează reglarea emoțiilor asociate evenimentului stresant. Dacă aceste strategii nu sunt funcționale pot apărea reacții emoționale precum: scăderea tonusului emoțional, anxietate, depresie, gânduri negative persistente, sentimentul de devalorizare. Astfel cu cât crește reactivitatea la stresul emoțional cu atât scade comportamentul adaptativ la stres.
Graficul nr.43 Corelația între factorul reactivitatea la stres comportamental și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reactivitatea la stres comportamental și comportamentul adaptativ la stres. Copingul este un răspuns la evaluarea unei amenințări, fiind definit ca un ansamblu de eforturi comportamentale pentru gestionarea cerințelor specifice interne și/sau externe evaluate ca epuizând sau excedând resursele persoanei (Lazarus, Folkman, 1984). În plan comportamentale apar anumite reacții în fața stresului: atitudini de rezolvare a problemei, de retragere și de folosire a substanțelor care provoacă dependență. Aceste reacții reprezintă mecanisme de coping ineficiente de eliminarea stresului, astfel cu cât individul are o reactivitate mai ridicată la stresul comportamental cu atât scade nivelul de comportament adaptativ la stres.
Graficul nr.44 Corelația între factorul reactivitatea la stres intelectual și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reactivitatea la stres intelectual și comportamentul adaptativ la stres. Coping-ul sau managementul stresului rezidă în efortul cognitiv al persoanei de a reduce, de a controla sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale, desfâsurându-se în trei etape: anticiparea (avertizarea), confruntarea (impactul) si post-confruntarea. Dacă persoana nu reușeste să facă acest lucru apar o serie de reacții la nivel cognitiv precum: deteriorăiri ale memoriei de scurtă și lungă durată, scăderea gradului de concentrare, creșterea ratei de erori și confuzii, scăderea capacității de decizie, de planificare, organizare și control, căutare redusă de informații, care indică un nivel crescut al reactivității al stresului intelectual și un nivel scăzut al comportamentului adaptativ la stres.
Graficul nr.45 Corelația între factorul reactivitatea la stres organizațional și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reactivitatea la stres organizațional și comportamentul adaptativ la stres. Mecanismele de coping presupun o capacitate de control a situațiilor, respectiv o anumită “controlabilitate”. Credința ca situația este controlabilă va da posibilitate persoanei de a modifica sau de a elimina stresul prin strategia de coping care a fost gasită. Persoanele care la nivel organizațional au o scăderea a performanței, o instabilitate și fluctuație profesională, absentază, sunt pasivi/agresivi, intoleranți, există o posibilă incapacitate a persoanei de a de a modifica sau de a elimina stresul printr-o anumită strategia de coping. Astfel apare un nivel ridicat de stres în ce privește nivelul organizațional și un nivel scăzut în comportamentul adaptativ la stres.
Graficul nr.46 Corelația între factorul reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres
Se constată că există o corelație pozitivă între factorul reactivitatea la stres fizic și comportamentul adaptativ la stres. Emoțiile și activarea fiziologică provocate de situații stresante sunt deosebit de neconfortabile, iar acest disconfort îl motivează pe individ să facă ceva care să–l atenueze. Copingul, ca proces multidimensional se referă la activarea dintr-un repertoriu în mare parte învățat, a unei strategii de gestionare în funcție de situația speciallă/specifică și caracteristicile personale. Atunci când dorim sa reducem cât mai mult cu putință stresul, trebuie să identificăm potențialele surse de stres, să ne evaluăm realist resursele personale de a face față situatiilor problemă și să ne familiarizăm cu tehnicile de control al stresului, punând în acțiune mecanisme și strategii de coping eficiente. Daca aceste mecanisme eficiente de coping nu sunt prezente apare un nivel ridicat de stres.
Concluzii
Sindromul burnout este o problema care tinde să se transforme într-un fenomen global ce afectează toate categoriile de lucrători care implică un cost din ce în ce mai mare pentru persoan și pentru societate, astfel că preocuparea pentru acest subeict este în creștere.
Cercetare de față evidențează existența burnout-lui în rândul cadrelor didactice și se face simțită tot mai mult în rândul asistentelor medicale iar factorii de natură organizațională au un rol în dezvoltarea acestora. Dintre cadrele didactice participante la studiu mai mult de jumătate au un risc mare pentru a dezvolta în viitor sindromul de epuizare profesională ( brunout) iar în ce privește asistentele medicale acestea deja resimt o parte din simptomatologia reprezentattivă pentru burnout (epuizarea emoțională, depersonalizarea și scăderea motivației. Conform cercetării noastre asistentele medicale sunt cei mai vunlnerabili în ce privește riscul de a dezvolta sindromul de epuizare emoțională față de cadrele didactice participante la studiu. Rezultatele pot fi explicate prin faptul că profesia de cadrul didactic, face pe cei implicații în această profesie să dezvolte un repertoriu mai bogat de mecanisme adaptative de ajustare la stresul profesional.
Predictorii pentru dezvoltarea bunrout-lui și a oricărei dintre cele trei dimensiuni al lui la asistentele medicale sunt volumul mare de muncă și sentimentul redus de apartenență la comunitatea medicală. Percepția lipsei controlului asupra muncii, incongruența dintre valorile personale și cele organizaționale sunt predictori pentru insatisfacția profesională, subcomponentă a burnout-lui.
În ce privește profesia de cadru didactic predictorii pentru apariția burnout-lui la cadrele didactice estes numărul crescut de probleme ce duce la o scădere a stări de bine mentale și psihice, o deteriorare a relației cu studenții și colegii. Iar pe termen lung se poate ajunge la șomaj. Predatul este privit ca o activitate obositoare astfel că în fiecare an multe cadre didactice se simt suprasolicitate și văd ca o imposibilitate de a continua actul de predare. În contextul educațional, burnoutul este considerat ca fiind un proces în care cadrele didactice devin epuizați emoțional ca răspuns la un mediu de lucru încărcat.
Rezultatele prezentului studiu au arătat că în ceea ce privește epuizarea emoțională, depersonalizarea și diminuarea realizării personale sunt de nivel scăzut la cadrele didactice și la asistentele medicale sunt de nivel mediu. Chiar dacă rezultatele în ceea ce privește sindromul de burnout nu sunt extrem de îngrijorătoare, comparativ cu rezultatele studiilor efectuate în alte țări, măsurile de prevenire ar fi binevenite deoarece odată instalat sindromul de burnout recuperarea persoanei este foarte dificilă. Este importanta ca sindromul bunrout să fie inclus în lista bolilor profesionale prevăsute de legea în vigoare, în vedera desfășurării de programe ce au drept scop prevenirea acestei patologii de muncă.
În concluzie stresul nu este o fatalitate. Nu suntem condamnați pe vecie să-i suportăm efectele negative. Soluțiile sunt colective și individuale. Dacă ne valorizăm pe noi, acționăm asupra mediului nostru și redobândim organizarea muncii, vom reduce efectele toxice ale stresului. În plan teoretic, am identificat următoarele modalități de prevenire și tratare a stresului ocupațional: strategii de intervenție individuală, strategii de intervenție socială și strategii de intervenție organizațională. Concluziile cercetării indică necesitatea introducerii unor programe de gestionare a stresului în organizații care să aibă în vedere rezultatele obținute prin prisma caracteristicilor angajaților și ale locului de muncă.
Rezultatele studiului prezent atrag atenția asupra necesității unei cunoașteri aprofundate a factorilor stresori care pot afecta mai mult sănătatea psihică, întrucât s-a evidențiat un impact mai mare al stresului asupra acestui nivel al individului. Legat de această temă se poate încerca identificarea modificărilor ale mediului profesional care să relaxeze interrelaționarea. Metodele de îmbunătățire a sprijinului organizațional ca factor de ameliorare a efectelor stresului și implementarea lor la nivelul organizației ar fi o altă temă de cercetare, care ar completa studiul prezent, ca și alte cercetări dedicate ameliorării burnout-lui resimțit la locul de muncă. Deși în UE problema burnout-lui și a combaterii efectelor sale este intens dezbătută, în România aceasta apare destul de rar la nivel discursiv și este aproape invizibilă în strategiile de management, iar psihologii trebuie să acționeze în această direcție, mai ales când intervenția lor se focalizează pe prevenție și ameliorare.
Studiu a avansat urmatoarele obiective:
Studierea diferențelor dintre cadrele didactice și asistente medicale în ceea ce privește burnout-ul, reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres
Evidențierea corelațiilor existente între factorii studiați și anume burnout-ul, reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres.
În prima ipoteză studiul își propune să găsească diferențe semnificative între cadrele didactice și asistentele medicale în ce privește factorii anume burnout-ul, reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres. Cea de-a doua ipoteză a studiului propune să surprindă existența corelației între factori burnout-ul, reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres. Amândouă ipotezele se confirmă integral.
Din interpretarea statistică se constată că în ce privește ipoteza 1 toate trei subipoteze primele se confirmă total. În ceea ce privește burnout-ul rezultatele evidențiază faptul că valorile acestora sunt mai ridicate pentru asistentele medicale și scăzute pentru cadrele didactice participante la studiu.Pentru subipoteza 2 avem factorul reactivitatea la stres unde se evidențiază faptul că valorile acestora sunt mai ridicate pentru asistentele medicale și scăzute pentru cadrele didactice participante la studiu.În ceea ce privește comportamentul adaptativ la stres avem diferențe semnificative: cadrele didactice au valori mai ridicate decât asistentele medicale.
A doua ipoteză împreună cu cele trei subipoteze se confirmă total. La prima subipoteză avem o corelație pozitivă între burnout și reactivitatea la stres. La subipoteza 2 avem corelație între burnout și comportamentul adaptativ la stres. Subipoteza 3 în care avem corelație pozitivă între reactivitatea la stres și comportamentul adaptativ la stres.
Studiul încercă să ofere o perspectivă asupra burnoutu-lui care influențează managementul stresului în ce privește cele două meserii luate în studiu. Studiul evidențiază care este impactul, consecințele și metode de eliminarea burnoutu-lui în viața persoanelor care practică profesia de cadru didactic și asistent medical.
Limitele și constrângerile cercetării realizate se referă la următoarele aspecte:
Lotul de subiecți participanți la cercetare nu este suficient de mare pentru a generaliza rezultatele.
Numărul participanților de gen feminin este mai mare comparativ cu numărul de participanți de gen masculin și în acest studiu nu s-a făcut o diferențiere din punct de vedere al genului în ceea ce privește valorile factorilor studiați.
Există posibilitatea unor erori referitoare la sinceritatea răspunsurilor subiecților participanți.
Alt neajuns este legat de Chestionarul reactivitate a stresului și Chestionarul de comportament adaptativ, pentru care nu s-a realizat o traducere după metode deja consacrate, în diade de psihologi, prin aplicarea retroversiunii asupra chestionarului tradus din limba engleză. Practica cea mai uzitată cere ca doi psihologi să traducă chestionarul din limba engleză în limba română și alți doi să asigure retroversiunea. Itemii din limba engleză obținuți în această etapă trebuie comparați cu itemii chestionarului inițial. Dacă cele două versiuni corespund atunci versiunea în limba română este considerată ca adecvată instrumentului original.
Un alt dezavantaj este lipsa unor demersuri de adaptare a chestionarului la populația românească, astfel că nu există date despre fidelitatea și validitatea chestionarului pentru România.
Cu toate acestea, această cercetare necesită a fi continuată pe eșantioane mai ample, din mai multe unități și departamente medicale, educașionale, combinând atât metode de cercetare cantitative și calitative, cât și alte variabile psihosociologice, pentru a ne permite să generalizăm rezultatele acestui studiu la nivelul întregii populații care își desfășoară activitatea în mediul sanitar și educașional românesc. În cercetările viitoare se poate ține seama de limitele investigațiilor noastre pentru a avea rezultate cât mai elocvente ăn ce privește burnout-ul la cele două categorii de profesii studiate: cadrele didactice și asistentele medicale.
Bibliografie
Atkinson R.L. Atkinson R.C Smith E. Bem, Nolen-Hoeksema S., (2002).Introducere în psihologie, Editura Tehnică București, pag. 673, 681
Atrimof D., (2010), Și asitenții medicali sunt oameni!, Peședinte – Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din Galați, http://www.oamr.ro/index.php?stiri&id=1231
Baciu, C., (2007), Particularități ale stresului la șomeri, Presa Universitară Clujeană Cluj Napoca,
Baican B.S., Coordonator științific: prof. univ. dr. Mitrofan N. (2011), Rezumatul tezei de doctorat, Stresul pshic și strategii de coping la angajații din sistemul energetic, Universitatea București, Facultatea de Psihologien și Științele Educație, Școala Doctorală de Psihologie, București
Băban A.,(1999).Stres și personalitate. Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară,
Băban A., (2001). Consiliere Educaționlă,Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2 pag.167, 170-171,
Beehr, T.A. & Newman, J.E., (1978), Job Stress, Employee Health and Organizational Effectiveness. În: „Personnel Psychology”, 31,
Birtas-Popan A., (2011), coordonator conf.univ. dr. Rodica Popa Stresul ocupațional, Universitatea de Vest ,,Vasile Goldis “ din Arad, Filiala Baia Mare, Facultatea de Psihologie si Stintele educatiei Masterat Specializarea: Evaluarea,consilierea si formarea psihologica a personalului, Baia Mare, pag.1-2
Brațe A., (2002), O Abordare Interdisciplinară, Editura”ALMAMATER” Sibiu, pag.18-19
Bria M., Rațiu L., Băban A., Dumitrașcu D. L., (2011), Sidromul epuizării profesionale la personalul medical, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Clujul Medical, Vol. 84, Supliment nr. 1, Cluj-Napoca
Brouwers A. și Welko T.,(1999), Teacher Burnout, Perceived Self-Efficacy in Classroom Management, and [anonimizat] in Secondary Education, Currirulum and Teaching, James Nicholas Publishers, Open Univeristy, The Netherlands, vol.14, nr.2,
Bucur C., coordonator științific prof. univ. dr. Ruxandra Rășcanu, (2009), Rezumatul tezei de doctorat ,, Elemente definitorii motivaționl și caracterial-valorice ale personalității cadrului didactic”, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, pag.9
Chabrol, H., Callahan, S. (2004), Mécanismes de défense et coping, Paris, Dunod.
Cooper, C.L. & Pazne, (1988), Causes, Coping and Consequences of Stress at Work, New York, John Wiley,
Cosma A., Tudose M., (2011),Analiza factorilor favorizanti ai stresului si modalitati de reducere a acestora, , An III, Grupa 6, http://ro.scribd.com/doc/76652640/Analiza-Factorilor-Favorizanti-Ai-Stresului-Si-ti-de-Reducere-a-Acestora-Intr, pag.4, 12-13
Fisher S., (1994), Stress in Academic Life. Buckingham. Open UNIverty Press, pag.1, 4
French, J.R. & Kahn, R.L., (1962). A Programmatic Approach to Studying the Industrial Environment and Mental Health. Journal of Social Issues,
Freudenberger H. North G. (1992): Burn-out bei Frauen. Frankfurt, 2.
Friedman, I.A. (2000), Burnout in teachers: shattered dreams of impeccable professional performance, Journal of Clinical Psychology, vol. 56, nr. 55,
Fundația Europeană pentru Îmbunătășirea Condițiilor de Viață și de Muncă, (2000), Cea de a treia anchetă europeană privind condițiile de muncă, Luxembourg, htpp://www.eurofound.cu.int/publications/EF0121.htm
Gheorghevici T., (2006), Combaterea Stresului la Locul de Muncă, Editura Cartea Universitară, București, pag.7-9
Golu M., (2007).Fundamentele psihologiei, Editura Fundație Romănia de măine, București, pag. 660-662
Hurduzeu R., (2009), Dificultăți ale cadrelor didactice la debut profesional și managementul stresului ocupațional, Universitatea de Vest Timișoara, Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic, Timișoara
Iamandescu, I. B., (1997).Psihologie medicală. (Ed. A Il-a) Ed. Infomedica, 1997
Ivan G., (2009), Confruntarea cu stresul și satisfacția în muncă la cadrele didactice, Editura Rovimed Publishers, Bacău,
Kahn, R.L. and Byosiere, P.B. (1992), Stress in organizations. In M.D. Dunnette and L.M Hugh (eds.), Handbook of Industrial and Organizational Psychology, Palo Alto, CA: Consulting Psychologists Press.
Längle A. (1997) Burnout – Existentielle Bedeutung und Möglichkeiten der Prävention. In: Existenzanalyse 14, 2, 11-19
Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984), Stress, appraisal and coping, New York, Springer Publ. Co.
Legeron P. , (2003), Cum să te aperi de stres, Editura Trei, București, pag.182
Lourel, M., Gana, K., Wawrzyniac, S. (2005). L’interface „vie privée – vie au travail”: adaptation et validation française de l’echelle SWING (surwey work-home interaction – Nijmegen). Psychologie du travail et des organisations, 11, pag.558
Maslach, C., Jackson, S.E., Leiter, M.P. (1986). Maslach Burnout Inventory Manuel, 3-e edition, Palo Alto,Consulting Psychologists Press.
Mattwes G. , Ian J.Deary, Martha C. Whiteman, (2005) .Psihologia Personalității, Trăsături, Cauze, Consecințe, Editura Polirom, Iași, pag. 159-160
Mc’Grath, J.E., (1976).Stress and Behavior in Organizations, Chicago,
McLean A.A., (1979), Work stress reading, MA: Adison-Wesley, pag.126-127
Melgosa J., (2000 ), Fără stres! pag.20, 22-23,
Miclea, M. (1997), Stres si aparare psihica, Cluj-Napoca, Presa Universitara Clujeana.
NIOSH-National Instituti for Occuoational Safety and Health, (1999) ,US Departement of Health and Human Services, Washington DC,
Nuță A., (2007).Mai mult de 10% Unitatea Verticală a creirului, Editura Sper, București, pag.79
Păduraru M.E., coordonator științific prof. univ. dr. Emil Păun, (2010), Stresul profesiei didactice în mediul academic, Rezumat, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Școala Doctorală:Științele Educației, București, pag.6-8
Piéron H., (1963).Vocabulaire de la psychologie, Paris, PUF
Pines A., Aronson E. (1988): Career burnout. Causes and cures. New York: The Free Press.
Popa-Velea O., (1999), Mecanisme adaptative (coping) și implicații în practica medicală, “Elemente de psihosomatică generală și aplicată », Infomedica
Preda V. R., (2010). Efecte ale Stresului si Strategii de Coping la Cadre Didactice si la Elevi, teza de doctorat,Rezumat, Conducator stiintific : Prof. Univ. Dr. Miron Ionescu, Cluj-Napoca, Universitatea Babes – Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educație
Schaap C.P.D.R., Kladler A.J., (1993), Burn out: Diagnostik und Behandlung. In: Verhaltenstherapie und psychosoziale Praxis 1/93, 45-61.
Schabracq, M.J. & Cooper, C.L., (1998).Toward an Phenomenological Framework for the Study of Work and Organizational Stress. În : „Human Relations“, vol. 51, nr. 5, mai,
Schwarzer, R., Knoll, N. (2002). Positive Coping: Mastering Demandsand Searching for Meaning. To appear. În: S.J. Lopez, C.R. Snyder (Eds.), Handbook of Positive Psychological Assessment. Washington, DC: American Psychological Association.
Selye H., (1974), Stress without distress. London: Hodder and Stoughton
Sonneck G., (1994), Selbstmorde und Burnout von Ärzten. In: Z. f.ärztliche Fortbildung ZAF, 7, 3/4, 22-28
Sonneck G., (1995), Das Burnout-Syndrom. In: Promed 1, 8-9
Stoica, M., (2007), Stres, personalitate și performanță în eficiența managerială, Editura Risoprint, Cluj Napoca
Stora J.B., (1997). Le stress, colecția “Que sais-je ?”, nr.2575, Paris, PUF, a 3-a ediție,
Stora J.B., (1999).Stresul, Editura Meridiane, Bucuresti, pag.112
Tihan E., Ghiza L., Stresul – Mecanisme Fiziologice și Psihologice; studiu de caz în mediu organizațional, Editura Institutului de Ecologie Socială și Protecția Umană – Focus pag.1-9
Vercellino D., (2010-2011), Sănătatea organizațională-Suport de curs, Școala națională de studii adminsitrative și politice, Facultatea de comunicare și relații publice, Master în comunicare managerială și resurse umane, pag.11
Zorlențan T., Burduș E., Căprărescu G., (1986).Managementul organizației, București, Ed.Holding Reporter, p.134.
Zorlențan T., E. Burduș, G. Căprărescu, op.cit., p.137.
Zuker E., 1983, Managing assertive skills, New York Amacom
Lucian A., (2013), Sănătatea și securitatea cadrelor medicale, http://www.scribd.com/doc/142370768/S%C4%83n%C4%83tatea-%C5%9Fi-securitatea-cadrelor-medical1#download
Anexe
1. Chestionar de evaluare a sindromului Burnout
Următoarele afirmații se referă la locul dumneavoastră de muncă. Vă rugăm să răspundeți la ele alegând una din variantele de răspuns, cea care se potrivește cel mai bine cu starea dumneavoastră actuală. Citiți cu atenție fiecare afirmație și încercuiți cifra ce indică cât de frecvent aveți stările descrise mai jos:
1 – foarte rar, 2 – rar, 3 – uneori, 4 – frecvent, 5 – foarte frecvent.
2. Chestionarul de evaluare a reactivități la stres
Marcați câte un x coloana care descrie cel mai bine reacțiile dvs. în prezent sau în trecutul apropiat.
3. Chestionarul pentru comportament adaptativ
Marcați câte un x coloana care descrie cel mai bine reacțiile dvs. în prezent sau în trecutul apropiat.
Bibliografie
Atkinson R.L. Atkinson R.C Smith E. Bem, Nolen-Hoeksema S., (2002).Introducere în psihologie, Editura Tehnică București, pag. 673, 681
Atrimof D., (2010), Și asitenții medicali sunt oameni!, Peședinte – Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din Galați, http://www.oamr.ro/index.php?stiri&id=1231
Baciu, C., (2007), Particularități ale stresului la șomeri, Presa Universitară Clujeană Cluj Napoca,
Baican B.S., Coordonator științific: prof. univ. dr. Mitrofan N. (2011), Rezumatul tezei de doctorat, Stresul pshic și strategii de coping la angajații din sistemul energetic, Universitatea București, Facultatea de Psihologien și Științele Educație, Școala Doctorală de Psihologie, București
Băban A.,(1999).Stres și personalitate. Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară,
Băban A., (2001). Consiliere Educaționlă,Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2 pag.167, 170-171,
Beehr, T.A. & Newman, J.E., (1978), Job Stress, Employee Health and Organizational Effectiveness. În: „Personnel Psychology”, 31,
Birtas-Popan A., (2011), coordonator conf.univ. dr. Rodica Popa Stresul ocupațional, Universitatea de Vest ,,Vasile Goldis “ din Arad, Filiala Baia Mare, Facultatea de Psihologie si Stintele educatiei Masterat Specializarea: Evaluarea,consilierea si formarea psihologica a personalului, Baia Mare, pag.1-2
Brațe A., (2002), O Abordare Interdisciplinară, Editura”ALMAMATER” Sibiu, pag.18-19
Bria M., Rațiu L., Băban A., Dumitrașcu D. L., (2011), Sidromul epuizării profesionale la personalul medical, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Clujul Medical, Vol. 84, Supliment nr. 1, Cluj-Napoca
Brouwers A. și Welko T.,(1999), Teacher Burnout, Perceived Self-Efficacy in Classroom Management, and [anonimizat] in Secondary Education, Currirulum and Teaching, James Nicholas Publishers, Open Univeristy, The Netherlands, vol.14, nr.2,
Bucur C., coordonator științific prof. univ. dr. Ruxandra Rășcanu, (2009), Rezumatul tezei de doctorat ,, Elemente definitorii motivaționl și caracterial-valorice ale personalității cadrului didactic”, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, pag.9
Chabrol, H., Callahan, S. (2004), Mécanismes de défense et coping, Paris, Dunod.
Cooper, C.L. & Pazne, (1988), Causes, Coping and Consequences of Stress at Work, New York, John Wiley,
Cosma A., Tudose M., (2011),Analiza factorilor favorizanti ai stresului si modalitati de reducere a acestora, , An III, Grupa 6, http://ro.scribd.com/doc/76652640/Analiza-Factorilor-Favorizanti-Ai-Stresului-Si-ti-de-Reducere-a-Acestora-Intr, pag.4, 12-13
Fisher S., (1994), Stress in Academic Life. Buckingham. Open UNIverty Press, pag.1, 4
French, J.R. & Kahn, R.L., (1962). A Programmatic Approach to Studying the Industrial Environment and Mental Health. Journal of Social Issues,
Freudenberger H. North G. (1992): Burn-out bei Frauen. Frankfurt, 2.
Friedman, I.A. (2000), Burnout in teachers: shattered dreams of impeccable professional performance, Journal of Clinical Psychology, vol. 56, nr. 55,
Fundația Europeană pentru Îmbunătășirea Condițiilor de Viață și de Muncă, (2000), Cea de a treia anchetă europeană privind condițiile de muncă, Luxembourg, htpp://www.eurofound.cu.int/publications/EF0121.htm
Gheorghevici T., (2006), Combaterea Stresului la Locul de Muncă, Editura Cartea Universitară, București, pag.7-9
Golu M., (2007).Fundamentele psihologiei, Editura Fundație Romănia de măine, București, pag. 660-662
Hurduzeu R., (2009), Dificultăți ale cadrelor didactice la debut profesional și managementul stresului ocupațional, Universitatea de Vest Timișoara, Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic, Timișoara
Iamandescu, I. B., (1997).Psihologie medicală. (Ed. A Il-a) Ed. Infomedica, 1997
Ivan G., (2009), Confruntarea cu stresul și satisfacția în muncă la cadrele didactice, Editura Rovimed Publishers, Bacău,
Kahn, R.L. and Byosiere, P.B. (1992), Stress in organizations. In M.D. Dunnette and L.M Hugh (eds.), Handbook of Industrial and Organizational Psychology, Palo Alto, CA: Consulting Psychologists Press.
Längle A. (1997) Burnout – Existentielle Bedeutung und Möglichkeiten der Prävention. In: Existenzanalyse 14, 2, 11-19
Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984), Stress, appraisal and coping, New York, Springer Publ. Co.
Legeron P. , (2003), Cum să te aperi de stres, Editura Trei, București, pag.182
Lourel, M., Gana, K., Wawrzyniac, S. (2005). L’interface „vie privée – vie au travail”: adaptation et validation française de l’echelle SWING (surwey work-home interaction – Nijmegen). Psychologie du travail et des organisations, 11, pag.558
Maslach, C., Jackson, S.E., Leiter, M.P. (1986). Maslach Burnout Inventory Manuel, 3-e edition, Palo Alto,Consulting Psychologists Press.
Mattwes G. , Ian J.Deary, Martha C. Whiteman, (2005) .Psihologia Personalității, Trăsături, Cauze, Consecințe, Editura Polirom, Iași, pag. 159-160
Mc’Grath, J.E., (1976).Stress and Behavior in Organizations, Chicago,
McLean A.A., (1979), Work stress reading, MA: Adison-Wesley, pag.126-127
Melgosa J., (2000 ), Fără stres! pag.20, 22-23,
Miclea, M. (1997), Stres si aparare psihica, Cluj-Napoca, Presa Universitara Clujeana.
NIOSH-National Instituti for Occuoational Safety and Health, (1999) ,US Departement of Health and Human Services, Washington DC,
Nuță A., (2007).Mai mult de 10% Unitatea Verticală a creirului, Editura Sper, București, pag.79
Păduraru M.E., coordonator științific prof. univ. dr. Emil Păun, (2010), Stresul profesiei didactice în mediul academic, Rezumat, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Școala Doctorală:Științele Educației, București, pag.6-8
Piéron H., (1963).Vocabulaire de la psychologie, Paris, PUF
Pines A., Aronson E. (1988): Career burnout. Causes and cures. New York: The Free Press.
Popa-Velea O., (1999), Mecanisme adaptative (coping) și implicații în practica medicală, “Elemente de psihosomatică generală și aplicată », Infomedica
Preda V. R., (2010). Efecte ale Stresului si Strategii de Coping la Cadre Didactice si la Elevi, teza de doctorat,Rezumat, Conducator stiintific : Prof. Univ. Dr. Miron Ionescu, Cluj-Napoca, Universitatea Babes – Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educație
Schaap C.P.D.R., Kladler A.J., (1993), Burn out: Diagnostik und Behandlung. In: Verhaltenstherapie und psychosoziale Praxis 1/93, 45-61.
Schabracq, M.J. & Cooper, C.L., (1998).Toward an Phenomenological Framework for the Study of Work and Organizational Stress. În : „Human Relations“, vol. 51, nr. 5, mai,
Schwarzer, R., Knoll, N. (2002). Positive Coping: Mastering Demandsand Searching for Meaning. To appear. În: S.J. Lopez, C.R. Snyder (Eds.), Handbook of Positive Psychological Assessment. Washington, DC: American Psychological Association.
Selye H., (1974), Stress without distress. London: Hodder and Stoughton
Sonneck G., (1994), Selbstmorde und Burnout von Ärzten. In: Z. f.ärztliche Fortbildung ZAF, 7, 3/4, 22-28
Sonneck G., (1995), Das Burnout-Syndrom. In: Promed 1, 8-9
Stoica, M., (2007), Stres, personalitate și performanță în eficiența managerială, Editura Risoprint, Cluj Napoca
Stora J.B., (1997). Le stress, colecția “Que sais-je ?”, nr.2575, Paris, PUF, a 3-a ediție,
Stora J.B., (1999).Stresul, Editura Meridiane, Bucuresti, pag.112
Tihan E., Ghiza L., Stresul – Mecanisme Fiziologice și Psihologice; studiu de caz în mediu organizațional, Editura Institutului de Ecologie Socială și Protecția Umană – Focus pag.1-9
Vercellino D., (2010-2011), Sănătatea organizațională-Suport de curs, Școala națională de studii adminsitrative și politice, Facultatea de comunicare și relații publice, Master în comunicare managerială și resurse umane, pag.11
Zorlențan T., Burduș E., Căprărescu G., (1986).Managementul organizației, București, Ed.Holding Reporter, p.134.
Zorlențan T., E. Burduș, G. Căprărescu, op.cit., p.137.
Zuker E., 1983, Managing assertive skills, New York Amacom
Lucian A., (2013), Sănătatea și securitatea cadrelor medicale, http://www.scribd.com/doc/142370768/S%C4%83n%C4%83tatea-%C5%9Fi-securitatea-cadrelor-medical1#download
Anexe
1. Chestionar de evaluare a sindromului Burnout
Următoarele afirmații se referă la locul dumneavoastră de muncă. Vă rugăm să răspundeți la ele alegând una din variantele de răspuns, cea care se potrivește cel mai bine cu starea dumneavoastră actuală. Citiți cu atenție fiecare afirmație și încercuiți cifra ce indică cât de frecvent aveți stările descrise mai jos:
1 – foarte rar, 2 – rar, 3 – uneori, 4 – frecvent, 5 – foarte frecvent.
2. Chestionarul de evaluare a reactivități la stres
Marcați câte un x coloana care descrie cel mai bine reacțiile dvs. în prezent sau în trecutul apropiat.
3. Chestionarul pentru comportament adaptativ
Marcați câte un x coloana care descrie cel mai bine reacțiile dvs. în prezent sau în trecutul apropiat.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Adaptare Vs. Dezadaptare la Stres (ID: 164558)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.