Actul juridic civil, instituție de bază [607697]

UNIVERSITATEA „GEORGE BACOVIA” BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ
Tema: Actul juridic civil, instituție de bază
a Dreptului Civil , cu referire specială la
condiț iile precum și la modalitățile de
încheiere ale acestuia

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. CONF. IOAN CIOCHINĂ -BARBU

ABSOLVENT Ă
BEJAN BIANCA

2018

CUPRINS
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
CAPITOLUL I – NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ACTUL JURIDIC CIVIL
1.1 Noțiunea și elementele definitorii ale actului juridic civil
1.2 Clasificarea actelor juridice civile
CAPITOLUL II – CONDIȚIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL
2.1 Noțiunea și clasificarea condițiilor actului juridic civil
2.2 Capacitatea persoanei de a încheia actul juridic civil
2.2.1 Noțiunea de capacitate civilă
2.2.2 Principiul capacității de a încheia acte juridice
2.3 Consimțământul persoanei în încheierea actului juridic civil
2.3.1 Noțiunea de consimțământ
2.3.2 Condițiile de valabilitate ale consimțământului
2.3.3 Viciile de consimțământ
2.4 Obiectul actului juridic civil
2.4.1 Noțiunea de obiect al actului juridic civil
2.4.2 Condițiile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil
2.5 Cauza (scopul) actului juridic civil
2.5.1 Noțiunea de cauză a actului juridic civil
2.5.2 Condițiile de valabilitate ale cauzei actului juridic civil
2.6 Forma actului juridic civil
2.6.1 Noțiunea de formă a actului juridic civil
2.6.2 Clasificarea condițiilor de formă ale actului juridic civil
CAPITOLUL III – MODALITĂȚ ILE ACTULUI JURIDIC CIVIL
3.1 Noțiunea de modalitate a actului juridic civil
3.2 Termenul

3.2.1 Noțiunea și clasificarea termenului
3.1.2 Efectele termenului
3.2 Condiția
3.2.1 Noțiunea și clasificarea condiției
3.2.2 Efectele condiției
3.2.3 Comparație între termen și condiție
3.3 Sarcina
3.3.1 Noțiunea și clasificarea sarcinei
3.3.2 Efectele sarcinei
3.3.3 Comparație între condiție și sarcină
STUDIU DE CAZ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
Încă de la începuturi, pentru a se stabili ordinea între membrii unei comunități, s -au
instituit un set de norme care să reglementeze acțiunile umane (comportamentul față de
semeni) pentru a preîntâmpina apariția unor conflicte care să degenereze. O dată cu trecerea
timpului și implicit cu evoluția, aceste reguli au devenit obligatorii, fapt care ducea în caz de
nerespetare la suportarea consecințelor.
Astfel, în vechime, ca lege în cadrul comunității s -a impus obiceiul sau cutuma care
obliga individul la respectarea regulilor iar în caz de încălcare a acestora se recurgea la
excluderea lui. Cei ce au înrădăcinată această practică o respectă și o consideră ca fiind
obligatorie. Mai târziu, statul ca principală formă de organizare, a preluat aceste reguli și a
impus noi modalități de constrângere, iar ca efect a evoluției sale a rezultat perfecționarea lor
și apariția normelor juridice .
Norma juridică a fost considerată ca fiind esența fără de care dreptul nu ar fi putut
funcționa, lipsa acesteia ducând la imposibilitatea stabilirii unei ordini și conduite care să
asigure siguranța membrilor statului. În caz de nerespectare a acestei norme, intervine forța de
constrângere a statului care are menirea și puterea de a asigura ordinea s ocială.
Totalitatea normelor de conduită aplicate precum și sancționate în caz de nerespectare
de către stat formează ceea ce numim în epoca modernă dreptul. Dreptul a fost definit de către
reputați juriști români ca fiind totalitatea normelor care regl ementează acțiunile omului în
societate și a căror respectare este asigurată prin forța coercitivă a statului. Între aceste două
instituții , dreptul și statul , există o strânsă legătură, cele două evoluând în așa mod încât nu
pot funcționa una fără cealalt ă.
Dreptul Civil a fost definit ca fiind „totalitatea raporturilor patrimoniale și
nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și persoane juridice, aflate pe poziții de egalitate
juridică”. Acesta reprezintă o ramură importantă a normelor juridice ado ptate de legiuitorul
român, norme stabilite în cadrul ramurilor de drept. Conținutul dreptului civil este cuprin s în
izvoarele dreptului civil, care presupun acele acte provenite de la organele de stat. Un exemplu
principal în acest sens este Constituția care presupune legea fundamentală a unui stat.
Subiectele dreptului civil sunt reprezentate de persoane fizice sau persoane juridice.
Privind din alt unghi, dreptul civil este o ramură principală a științei juridice care are ca obiect

cercetarea dreptu lui civil ca ramură de drept. Rolul dreptului civil este acela de a ocroti
drepturile subiectelor de drept care sunt atât patrimoniale cât și nepatrimoniale.
Ca primă instituție a dreptului c ivil regăsim raportul juridic civil reglementat ca fiind
relați a socială, patrimonială (cu un conținut evaluabi l în bani) sau nepatrimonială (cu un
conținut care nu poate fi evaluat în bani) reglementată de o normă juridică . Caracterul social al
raportului reiese din faptul că acesta se stabilește între oameni priviți atât ca entități
individual e cât și ca subiecte colec tive. Astfel , pentru a putea exista sunt necesare două
cerințe: prezența subiectelor de drept civil (persoane fizice / persoane juridice) precum și
existența unei norme juridice.
Conținutul raportului juridic civil însumează totalitatea drepturilor subiective (latura
activă) și a obligațiilor civile (latura pasivă) . Astfel, dreptul subiectiv civil presupune puterea
ce aparține subiectului activ de a pretinde subiectului pasiv să respecte o anumită ap titudine și
conduită, iar în cazul în care acestuia nu îi sunt respectate , să poată recurge la forța de
constrângere a statului. O dată cu existența dreptului civil al subiectului activ , intervine și
obligația subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceea ce partea activă pretinde.
Ca izvor al conținutului raportului juridic civil alcătuit din totalitatea drepturilor
subiective civile și a obligațiilor civile este în același tim p actul și faptul unui raport
juridic civil concret. În funcție de modul în au loc desfășurarea faptelor, izvoarele raportului
juridic se delimitează în fapte naturale și fapte omeneș ti. Cele naturale constituie acele
întâmplări sau împrejurări care au loc independent de voința omului, acestea ducând la
existența raportului juridic. Faptele omenești sunt acelea care se produc cu sau fără intenția
autorului lor, împărțindu -se în acțiuni (voluntare sau involuntare) și fapte (comisive sa u
omisive). Acțiun ea voluntară a autorului produsă cu intenție, a dus la nașterea actului
juridic civil.

1 CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ACTUL JURIDIC CIVIL

1.1 Actul juridic civil – noțiune și clasificare
Actul juridic civil a fost conturat în literatură ca fiind manifestarea de voință,
respectiv acordul de voințe a două sau mai multe persoane, efectuat cu intenția de a produce
efecte juridice constând în nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil
concret . Totodată, actul juridic civil a mai fost prezentat ca fiind „acordul (unilateral sau
bi/multilateral) de voință respectiv de voințe efectuat cu scopul de a produce efecte juridice,
adică nașterea, modificarea sau stingerea un raport juridic civil”.1
În ca drul acestei explicații, putem întâlni mai multe însușiri specifice actului juridic
civil:
existența unui acord de voință sau a unor acorduri de voințe concordate (manifestări de
voințe), ce rezultă din dorința unei sau a mai multor persoane (fizice / juridice);
scopul cu care persoana fizică sau juridică încheie actul juridic reiese chiar din intenția
acestuia de a produce efecte (prin acest fel reiese deosebirea dintre actul juridic civil săvârșit
cu intenție de către autorul său și faptul juridic civ il produs fără vreo intenție dar totuși care se
produce respectând prevederile legale);
deosebirea actelor juridice din celelalte ramuri de drept (act administrativ, act de
comerț etc.) față de actele juridice civile reiese din faptul că acestea din urmă p roduc efecte
care duc la nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret.
În mod concret, instrumentul care permite persoanei să dea naștere unor efecte juridice,
este chiar actul juridic civil, fiind unul dintre cele mai importante izvoare de drepturi precum
și de îndatoriri.
Expresia de „act juridic civil” poate fi întâlnită sub formă de „act” sau ” act juridic” .
Atât în jurisprudență, cât și în doctrină sau în activitatea legislativă, actului juridic civil îi sunt
cunoscute și unan im acceptate două sensuri. Un prim înțeles este actul juridic civil privit în
sens de operațiune juridică, regăsit sub formula de „ negotium juris” ori „negotium” . De
aceea, actul juridic civil reprezintă însăși operațiunea juridică efectuată cu intenția d e a

1 A se vedea: Gheorghe Bele iu – „ Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”,
Editura „Universul Juridic”, București, 2001, p.11 8.

2 produce efecte juridice (exemplu: actul de vânzare -cumpărare, actul de schimb etc.). Al doilea
înțeles face referire la actul juridic civil privit în sens de înscris constatator al manifestării sau,
după caz, a acordului de voințe, regăsit sub denumire a „instrumentum probationis” sau
„instrumentum ”. Pentru a avea probe, respectiv pentru a putea dovedi încheiere a actului, este
absolut necesar efectuarea unui înscris constatator care să ateste forma ad probationem2.
În unele cazuri, legiuitorul a folosit ambele sensuri ale noțiunii de act juridic chiar în
aceiași dispoziție legală. Astfel, în Cod ul Civil sunt prevăzute felurile acceptării moștenirii :
„(1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
(2) Acceptarea este expresă când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de
moștenitor printr -un înscris autentic sub semnătură privată – instrumentum probationis.
(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă
decât în calitate de moștenitor – negotium. ” 3

1.2 Clasificarea actelor juridice civile
Clasificarea actelor juridice civile constituie, nu numai o chestiune de ordin teoretic, ci
și una de ordin practic, întrucât este foarte importantă încadrarea actelor într -o categorie sau în
alta. An umite efecte (consecințe) juridice, le putem deduce din perspectiva categoriei în care
încadrăm un asemenea act, stabilită în funcție de anumite criterii de clasificare. În principal
acestea sunt:

1. După numărul părților, regăsim: acte unilaterale , acte bilaterale și acte multilaterale .4
Actul juridic unilateral reprezintă acordul de voință a unui singur individ. Astfel,
Codul Civil se prevede că „este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de
voință a autorului său”5. În funcție de acest criteriu regăsim: testamentul, oferta publică de
recompensă, demisia, acceptarea moștenirii, renunțarea la moștenire, mărturisirea,
denunța rea. O subcategorie a actelor juridice civile unilaterale este: act ul supus comunicării
(promisiunea publică de recompensă) și act ul nesupus comunicării ( testamentul). Cod ul Civil

2 A se vedea Eduard Jurgen Prediger – Introducere în Studiul Dreptului Civil, Editura Hamangiu, București,
2011, pag. 89.
3 A se vedea Cod ul Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a actua lizată la 6 octombrie 2016, art. 1108, pag. 265.
4 A se vedea Ioan Ciochină -Barbu, Cristian Jora – Drept Civil. Partea Generală, Editura Pro Universitaria,
București, 2015, pag 109 -111
5 A se vedea Cod ul Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a actualizată la 6 octombrie 2016, art. 1324, pag. 304.

3 precizează că „actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau
stinge un drept al destinatarului și ori de câte ori informarea destinatarului este necesară
potrivit naturii actului”67. Actul juridic nesupus comunicării își produce efectele prin simpla
manifestare de voință, nefiind necesară aducerea lor la cunoștință a altor persoane.
Actul juridic bilateral reprezintă acordul de voințe manifestat de către cei doi autori,
între care se încheie actul juridic. Ca exemplu putem menționa: contractul de vânzare –
cumpărare , contractul de donație , contractul de schimb , contractul de locațiune.
Este important a nu se confunda actele juridice civile unilaterale și actele juridice
bilaterale cu contractele civile unilaterale și contractele civile bilaterale . Codul Civil
precizează că „Contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute di n acesta sunt
reciproce și interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui
presupune obligații în sarcina ambelor părți”. Așadar, o dată încheiat contractul unilateral apar
obligații doar în sarcina uneia dintre părți, chiar dacă pe parcurs se nasc obligații în sarcina
ambelor părți .8 9
În concluzie, în actele juridice pot fi incluse contractele, dar la rândul lor, contracte nu
pot conține în cuprinsul lor actele juridice.
Actul juridic multilateral este acel act juri dic care este înfăptuit cu acordul de voință
a trei sau a mai multor părți. Contractul de societate civilă , dacă a fost încheiat de cel puțin
trei asociați, reprezintă exemplul cel mai relevant.
2. După scopul urmărit în momentul încheierii lor, găsim: acte cu titlu oneros și acte
cu titlu gratuit.
Actul juridic cu titlu oneros reprezintă actul în care, fiecare dintre cei doi participanți
ai contractului dorește să obțină un folos patrimonial în schimbul obligațiilor asumate. În
Codul Civil, este preciz at faptul că: „Contractul prin care fiecare parte urmărește să își procure
un avantaj în schimbul obligațiilor asumate este cu titlu oneros.”10 Un exemplu în acest sens îl
poate constitui contractul de vânzare -cumpărare , în care vânzătorul își oferă servici ile pentru

6 Actele supuse comunicării nu se formează și nu își produc efecte decât în momentul în care au fost aduse la
cunoștința destinatarilor lor.
7 A se vedea Cod ul Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a actualizat ă la 6 octombrie 2016, art. 1326, pag. 304
8 A se vedea: Gabriel Boroi, Mona -Maria Pivniceru, Carla Alexandra Anghlescu, Bogdan Nazat, Ioana Nicolae,
Tudor -Vlad Rădulescu – „Fișe de drept civil”, Ediția a 2 -a, revizuită și adaugită, Editura Hamangiu, București,
2017, p. 40.
9 A se vedea Codul Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a actualizat ă la 6 octombrie 2016, art. 1171 , pag. 2 79.
10 A se vedea Codul Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a actualizat ă la 6 octombrie 2016, art. 1172, pag. 280.

4 a fi remunerat, în timp ce cumpărătorul urmărește achiziționare a bunului, în schimbul prețului.
Actele juridice cu titlu oneros se subclasifică la rândul lor în: acte juridice comutative
și acte juridice aleatorii .11
Actul juridic comutativ este acel act cu titlu oneros în care părțile pot cunoaște
existența precum și întinderea obligațiilor ce le revin din momentul încheierii acest uia. Ca
exemplu po ate fi amintit contractul de locațiune în care ambele părți cunosc cu exactitate
obiectul co ntractului – bunul închiriat și respectiv, chiria .
Actul juridic aleatoriu , este acel act juridic cu titlu oneros în care părțile au în edere
posibilitatea unui câștig și riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare și incerte, de
care depinde întinderea sau chiar existența obligațiilor lor.12 Un exemplu în acest sens este
contractul de vânza re-cumpărare cu clauză de întreținere , prin care o parte efectuează în
folosul celeilalte părți, sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreți nerii și îngrijirii pentru
o anumită durată. Luând în considerare posibilitatea de pierdere sau de castig a fiecărei părți,
contractul este unul aleatoriu, elementul incert rezultând din necunoașterea duratei de viață a
creditorului obligației de întreț inere.
Actul juridic cu titlu gratuit este acel act prin care una dintre părțile contractante
dorește să procure celeilate părți un folos (beneficiu) patrimonial fără însă a urmări să obțină
la rândul său un avantaj în schimbul prestației sale. Exemple în acest sens sunt: împrumutul de
folosință (comodatul), mandatul gratuit etc.
De asemenea, aceste a ctele jurid ice cu titlu gratuit se subclasifică la rândul lor în:
liberalități și acte dezinteresate . Conform Cod ului Civil,
„Liberal itatea este actul prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale,
în cu folosul altei persoane.”13 În această categorie, a liberalităților, intră: donația și
legatul .Donația reprezintă contractul prin care, o parte (numită donator), dispune cu titlu
gratuit bunurile sale, în tot sau parte, în favoarea celeilalte părți (numită donatar). Legatul este
voința unei părți, numită te stator, de a produce efecte juridice pentru timpul când aceasta nu va
mai fi în viață , numind unul sau mai multi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o

11 Codul Civil din 1864, art. 947 prevedea: „Contractul cu titlu oneros este comutativ atunci când obligația unei
părți este echivalentul obligației celeilalte. Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau
toate părțile, de un evenime nt incert” – a se vedea și art. 1635 din Codul Civil din 1864.
12 A se vedea: Gabriel Boroi – Drept civil. Partea Generală. Persoanele, Ediția a 4 -a, revizuită și adăugită,
Editura Hamangiu, București, 2010, pag. 156
13 A se vedea Codul Civil, Editura Rose tti, Ediția a 6 -a actualizat ă la 6 octombrie 2016, art. 984, pag. 242.

5 fracțiune din acesta sau anumite bunuri determinate .
Actele dezinteresate sunt acele „acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunătorul
procură un beneficiu (avantaj) cuiva fără să își micșoreze patrimoniul.14 Un asemenea act
dezinteresat este mandatul gratuit prin care o parte, numită mandatar, se obligă
să încheie unul sau mai multe acte juridice , fără plată , în locul altei persoane, numită mandant.

3. După efectele lor, distingem: acte constitutive , acte translative și acte declarative .
Actul juridic constitutiv este acel act juridic civil care dă naștere (generează) unui
drept subiectiv civil care nu a existat anterior.15 Un a semenea act este instituirea unui uzufruct
prin care se naște dreptul titularului său, de a se folosi de posesia și folosința unui bun, ce
aparține alcui va.
Actul juridic translativ este acel act juridic prin care un anumit drept din cuprinsul
unui patrimoniu este strămutat în alt patrimoniu. Un astfel de act este cesiunea de creanță care
are ca efect transmiterea de către o persoană, numită cedent, a unui drept patrimonial, către o
altă persoană numită cesionar, fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit.
Actul juridic declarativ este acel act juridic care se consolidează un drept sub iectiv
civil care există deja. Este act declarativ tranzacția prin care părțile previn sau sting un litigi u
transferânu -și una celeilalte drepturi , ori renunând reciproc la ele.

4. După importanța lor, distingem: acte de conservare , acte de administrare și acte de
dispoziție .
Actul juridic de conservare este acel act juridic prin care autorul său urmărește să își
păstreze un drept subiectiv civil sau să preîntâmpine pierderea acestuia.
Astfel, efectele acestui act sunt întotdeauna mai avantajoase pentru că valoarea
dreptului ce se dorește a fi păstrat ori salvat este mult mai mare decât valoarea cheltuielilor
necesare pentru întreținerea acest uia. Cons tituie un asemenea act cel de înscriere a unei
ipoteci în cartea funciară prin care, debitorul are dreptul de a culege fructele la fel ca orice
proprietar, păstrând în continuare detenția bunului ipotecat.

14 A se vedea: Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu – Curs de drept civil. Partea Generală, Ediția a 2 -a,
revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 115
15 A se vedea Ioan Ciochină -Barbu, Cristian Jora – Drept Civil. Partea Generală, Editura Pro Universitaria,
București, 2015, pag 113 -114

6
Actul juridic de administrare reprezintă acel act juridic autorul său dorește prin
încheierea actului să realizeze o normală punere în valoare (folosire /exploatare) a unui bun
sau patrimo niu. Din această categorie face parte asigurarea unui bun , culegere a fructelor ,
locațiunea unui imobil .16
Actul juridic de dispoziție este acel act juridic prin care se urmărește ca efect fie
scoaterea unui bun sau a unui drept din patrimoniu ori grevarea acestora cu sarcini reale.
Asemenea act e pot fi considerat e și renunțarea la un drept sau constituirea unei ipoteci ,
consituirea unui gaj etc.

5. După modul de formare, distingem: acte consensuale , acte solemne și acte reale .
Actul consensual este acel act în care, pentru încheierea sa valabilă, este necesară doar
manifestarea de voință a părților, nefiind obligatorie respectarea vreunei fo rme. Această
categorie reprezintă regula în ceea ce privește încheirea actelor juridice. În cazul în care părțile
doresc totuși să consemneze manifestarea lor de voință într -un înscris, ele o fac pentru a -și
asigura un mijloc de probă (ad probationem) și nu pentru validitatea actului. Un exemplu în
acest sens este contractul de mandat în care este necesar, pentru încheierea sa valabilă, doar
acordul de voințe al celor două părți care contractează.
Actul solemn este acel act în care, pentru îndeplinirea condiției referitoare la
încheierea sa valabilă, este necesar pe lângă acordul de voință al părților, îndeplinirea unei
forme speciale ca re să îmbrace această voință. Această categorie reprezintă excepția în ceea ce
privește încheirea actelor juridice. Un asemenea act este testamentul , Codul Civil preciz ând
că: „Sub sancțiunea nulității absolute, testamentul olograf trebuie să fie scris în întregime,
datat și semnat de mâna testatorului.”17
Actul real este actul în care, pentru încheierea sa valabilă, manifestarea de voință
trebuie să fie însoțită de predarea bunului (remiterea materială care face obiectul prestației
debitorului). Un asemenea act este contractul de depozit prin care deponentul predă
depozitarului un bun mobil, acesta din urmă având cu obligația de a -l păstra și de a -l restitui.
Astfel, Codul Civil preciează: „Remiterea bunului este o condiție pentru încheierea valabilă a

16 Dacă locațiunea unui imobil depășește termenul de 5 ani, acest act nu mai este unul de administrare, ci unul de
dispoziție.
17 A se vedea Codul Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a actualizat ă la 6 octombrie 2016, art 1041, pag. 251.

7 contractului de depozit, cu excepția cazului când depozitarul deți ne deja bunul cu alt titlu.”18

6. După conținutul lor, distingem: acte patrimoniale și acte nepatrimoniale .
Actul juridic patrimonial este acel act al cărui conținut poate fi evaluat în bani
(pecuniar). Un asemenea act este contractul de vânzare -cumpărare în care cumpărătorul,
pentru a -și putea dobândi bunul dorit trebuie să plătească un anumit preț.
Actul juridic nepatrimonial este acel act al cărui conținut nu poate fi evaluat în bani.
Un exemplu în acest sens este înțelegerea părților cu privire la încredințarea copiilor după
divorț unuia dintre părinți.

7. După modul de executare, distingem: acte cu executare dintr -o dată și acte cu
executare succesivă .
Actul juridic cu executare dintr -o dată este actul prin care debitorul trebuie să
realizeze pentru îndeplinirea obligației o singură prestație sau mai multe, care le execută dintr –
o dată. Un asftel de exemplu cu executare instantanee poate fi considerat a ctul de vânzare –
cumpărare prin care cumpărătorul dobândește bunul în sch imbul sumei acestuia .
Actul juridic cu executare succesivă este actul prin care debitorul, pentru
îndeplinirea obligației sale trebuie să efectueze mai multe prestații pe o perioadă mai
îndelungată de timp. Un exemplu în acest sens este contractul de loca țiune prin care
locotarului, în schimbul unui preț, îi este dat în folosință un bun, de către locator, pe o anumită
durată.

8. După raportul dintre ele, distingem: acte principale și acte accesorii .
Actul juridic principal este actul care are o existență de sine stătătoare, regimul
jurid ic al acestora, nedepinzând de s oarta altui act juridic.19 În circuitul civil, actele juridice
principale reprezintă majoritatea .
Actul juridic civil accesoriu este actul al cărei soartă depinde de soarta unui act
juridic civil principal, neavând astfel o existență de sine stătătoare. Din această categorie face
parte contractul de gaj , prin care debitorul predă un bun mobil creditorului, pentru a garanta

18 A se vedea Codul Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a actualizat ă la 6 octombrie 2016, art. 2103, pag. 456.
19 A se vedea Ioan Ciochină -Barbu, Cristian Jora – Drept Civil. Partea Generală, Editura Pro Univers itaria,
București, 2015, pag 118 -119

8 datoria sa. O dată cu stingerea obligației principale pe care debitorul o datorează, se stinge, în
mod indirect și dreptul accesoriu al cretitorului . De asemenea, gajul se poate stinge și în mod
direct, independent de soarta obligației principale, prin renunțarea creditoru lui la gaj sau prin
pieirea fortuită a lucrului dat în gaj.

9. După modalitatea de încheiere, distingem: acte strict personale și acte care
pot fi încheiate și prin reprezentare .
Actul juridic strict personal este excepția în ceea ce privește modalitatea de încheiere
a actului jurific civil. Acesta poate fi definit ca fiind actul care nu poate fi încheiat decât
personal, ne putând suferi modificări și astfel să poată fi încheiat și prin reprezentare.20 Actele
semnific ative în acest sens sunt: testamentul , căsătoria, recunoașterea unui copil din afara
căsătoriei etc.
Actul juridic care poate fi încheiat și prin reprezentare reprez intă regula în ceea ce
privește modalitatea de încheiere a actului juridic civil, constând în faptul că, încheierea lui
valabilă poate fi făcută și printr -un reprezentant.

10. După momentul în care își produc efectele , distingem: acte între persoane vii (inter
vivos) și acte pentru cauză de moarte (mortis cauza).
Actul juridic între persoane vii reprezintă actul în care manifestarea de voință este
dată în vederea obținerii unor efecte care să aibă loc în timpul vieții (existenței) autorului sau
autorilor săi, nefiind condiționată de moartea acest uia / acestora. Această categorie de acte
reprezintă majoritatea actelor juridice civile.
Actul juridic este pentru cauză de moarte atunci când, interesul autorului său este
reprezentant de dorința ca, efectele produse prin încheierea acestui act să se producă ulterior
morții sal e. Un exemplu relevant în acest context este testamentul, prin care testatorul instituie
unul sau mai mulți legatari care vor beneficia de bunurile sau de patrimoniul său succesoral.

11. După rolul voinței părților în stabilirea conținutului lor , distingem: acte subiective
și acte condiție .

20 A se vedea: Gabriel Boroi, Mona -Maria Pivniceru, Carla Alexandra Anghlescu, Bogdan Nazat, Ioana Nicolae,
Tudor -Vlad Rădulescu – „Fișe de drept civil”, Ediția a 2 -a, revizuită și adaugită, Editura Hamangiu, București,
2017, p. 47.

9
Actul juridic subiectiv este acel act prin care autorul acestuia determină, prin
manifestarea sa de voință, un conținut determinat. În această categorie intră majoritatea actelor
juridice civile.
Actul juridi c condiție este acel act imperativ în care părțile își exprimă manifestarea
de voință doar în ceea ce privește nașterea acestuia, ele urmând să aleagă dacă vor accepta sau
nu regulile care le sunt aplicabile regimului juridic al insituției respective. Asemenea act este
căsătoria , în care cei doi soții, bărbat și femeie, nu pot adăuga nicio dispoziție în conținutul
sau structura acestuia .

12. După legătura lor cu modalitățile (termen, condiție, sarcină) , distingem:
acte pure și simple și acte afectate de modalități.
Actul pur și simplu este acel act juridic civil care nu cuprinde o modalitate (termen,
condiție, sarcină).21 Ce este important de reținut este faptul că ace st act este incompatibil cu
modalitățile ( căsătoria, actul de opțiune succesorală, filiația etc.)
Actul afectat de modalități este acel act care cuprinde în conținutul său o modalitate,
adică existența precum și executarea drepturilor dar și a obligațiilor părților sunt influențate de
o împrejurare viitoare. Un exemplu in clus în această categorie este contractul de asigurare
care nu poate să își producă efecte decât dacă este afectat de o condiție, respectiv producerea
riscului pentru care partea s -a asigurat.

13. După legătura lor cu cauza, distingem : acte cauzale și acte abstracte .
Actul cauzale este actul a cărui valabilitate implică analiza cauzei sale (scopului său);
în cazul în care cauza lipsește, este falsă, ilicită sau imorală, însuși actul juridic este lovit de
nulitate.22
Actul abstract este actul în care analiza cauzei nu const ituie un factor care trebuie
avut în vedere, în ceea ce privește valabilitatea actului juridic. Din această categorie fac parte
titlurile de valoare care au ca principal avantaj faptul că în realizarea lor nu est e nevoie de
analiza scopului actului juridic încheiat.

21 A se vedea Ioan Ciochin ă-Barbu, Cristian Jora – Drept Civil. Partea Generală, Editura Pro Univers itaria,
București, 2015, pag 118.
22 A se vedea: Gabriel Boroi – Drept civil. Partea Generală. Persoanele, Ediția a 4 -a, revizuită și adăugită,
Editura Hamangiu, București, 2010, pag . 162.

10 14. După reglementarea și denumirea lor legală, distingem: acte numite (tipice) și acte
nenumite (atipice).
Prin act numit se înțelege acel act căruia legea civilă îi asigură atât reglementarea
juridică, cât și o denumire proprie. Din această categorie fac parte marea majoritate a actelor
civile.
Actul nenumit este actul care nu conține în cuprinsul său o reglementare sau o
denumire proprie stabilită de legea civil ă. Astfel, în cadrul acestor acte se vor aplica
reglementările stabilite de părți, iar în lipsa acestora, regulile generale ale obligațiilor.

11 CAPITOLUL II – CONDIȚIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL

2.1 Noțiunea și clasificarea condițiilor actului juridic civil
Condițiile de valabilitate ale actului juridic civil reprezintă acele compon ente care
trebuie să facă parte din alcătuirea actului juridic civil și fără de care acesta nu se poate încheia
valabil . Această noțiune a mai fost definită astfel: „prin condiți ile actului juridic civil
înțelegem elementele din care este alcătuit un act juridic civil”23
Termenul de „condiție” , pe lângă sensul exprimat mai sus, reprezintă și o modalitate a
actului juridic civil, respectiv un eveniment vii tor și nesigur ca realizare, de care depinde
existența (nașterea sau desființarea) dreptului subiectiv civil și a obligației corelative.24 Pentru
o mai sigură înțelegere a noțiunii, în jurisprudență precum și în doctrina românească se
folosesc sintagmele de „elemente ale ac tului juridic civil” sau „cerințele actului juridic civil”.
În doctrina de specialitate, condițiile actului juridic civil se clasifică după mai multe
criterii.
1. După aspectul la care se referă: condiții de fond și condiții de formă .
Condiți ile de fond , numite și intrinseci, sunt cele care fac referire la conținutul actului
juridic civil.
Condiți ile de formă sunt cele care privesc exteriorizarea voinței autorului care încheie
actul juridic civil.
2. După obligativitatea sau neobligativitatea lor: condi ții esențiale și condiții neesențiale .
Condiți ile esențiale sunt cele care privesc însăși valabilitatea actului juridic civil, lipsa
uneia dintre ele at răgând nevalabilitatea acestuia (capacitatea de a contracta, consimțământul
părților, un obiect determinat, o cauză licită și morală, forma actului juridic civil).
Condiți ile neesențiale sunt cele care pot lipsi, valabilitatea actului juridic nefiind
afectată în vreun fel.
3. După sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării lor: condiții de validitate și condiții de
eficacitate .

23 A se vedea: Gheorghe Bele iu – „ Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”,
Editura „Universul Juridic”, București, 2001, p.127 .
24 A se vedea: Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu – Curs de drept civil. Part ea Generală, Ediția a 2 -a,
revizuită și adăugită, Editura Ham angiu, București, 2012, pag. 207

12
Condiți ile de validitate sunt cele care , în cazul nerespe ctării lor, conduc la sancțiunea
nulității actului juridic civil.
Condiț iile de eficacitate sunt cele care, în cazul nerespectării lor, nu conduc la
sancțiunea nulității actului juridic, ci la alte sancțiuni.
4. După vocația lor : condiții generale și condiții speciale .
Condiți ile generale sunt cele care, în ansamblu, sunt aplicate tuturor actelor juridic
civile.
Condiți ile speciale sunt cele care se apleacă asupra anumitor acte juridice civile. 25

2.2 Capacitatea persoanei de a încheia actul juridic civil
2.2.1 Noțiunea de capacitate civilă
În literatura de specialitate, capacitatea de a încheia un act juridic civil a fost
definită ca fiind „acea condiție de fond și esențială care constă în aptitudinea subiectului de
drept civil (persoană fizică sau juridică), de a deveni titular de drepturi și obligații civile prin
încheierea de acte juridice civile ”.26De reținut este faptul că, capacitatea de a încheia acte
juridice civile este o condiție de fond, esențială , de validitate și generală a actului juri dic
civil.
Astfel, această condiție este numai o parte a capacității civile reunind în structura sa, pe
lângă capacitatea de folosință a persoanei fizice sau juridice (aptitudinea omului sau a
colectivului de oameni de a crea drepturi și obligații civile ) și capacitatea de exercițiu a
acesteia (aptitudinea omului sau a colectivului de oameni de a -și exercita și de a -și asuma
obligații prin înc heierea de acte juridice civile).
2.2.2 Principiul capacității de a încheia acte juridice
În ceea ce privește încheierea actelor juridice civile, a fost consacrat principiul
capacității de a încheia acte juridice , consitiutind regula prin care este oferită posibilitatea
tuturor persoanelor care au aptitudinea necesară, de a încheia orice act juridic.
În acest sens, noul Cod Civil precizează în art. 29, alin (1): „Nimeni nu poate fi
îngrădit în capacitatea de folosință sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercițiu,

25 De exemplu, actele juridice solemne trebuie să îndeplinească, pentru validitatea lor, anumite condiții speciale.
26 A se vedea: Gheorghe Bele iu – „ Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”,
Editura „Universul Juridic”, București, 2001, p.12 8.

13 decât în cazurile expres prevăzute de lege.” De asemenea, acest principi u este reluat și în art.
1180, prin care se dispune că: „Poate contracta orice persoană care nu esre incapabilă prin lege
și nici oprită să încheie anumite contracte.” Acest principiu se regăsește și în cazul persoanelor
juridice, noul Cod Civil precizân d în art. 206, alin. (1): „Persoana juridică poate avea orice
drepturi și obligații civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot
aparține decât persoanelor fizice.
De la acest principiu, se instituie și o excepție a incapacit ărții de a încheia acte juridice
civile, fiind expres prevăzută de lege întrucât, o astfel de dispoziție legală este de strictă
interpretare. Această excepție, trebuie să fie privită ca fiind acea situație anume prevăzută de
lege când o persoană nu poate î ncheia sau nu poate participa la încheierea unui act juridic
civil.
Incapacitățile de a încheia acte juridice civile se pot clasifica după mai multe criterii de
referință:27
După natura lor distingem: incapacități de exercițiu și incapacități de folosință ;
După conținutul sau întinderea lor deosebim: incapacități generale (presupun aplicarea
lor la majoritatea actelor juridice) și incapacități speciale (vizează aplicarea lor anumitor acte
juridice;
După izvorul lor distingem: incapacități stabilite de lege a civilă (incapacități de
exercițiu și incapacități de folosință) și incapacități stabilite de legea penală (pedepse accesorii
sau complementare);
După modul cum funcționează deosebim: incapacități ce acționează de drept și
incapacități ce operează ca efec t al unei hotărâri judecătorești .
După opozabilitatea lor distingem: incapacități absolute (vizează incapacitatea de a
încheia acte juridice a unui incapabil cu orice altă persoană) și incapacități relative (vizează
incapacitatea de a încheia acte juridice a unui incapabil cu anumită persoană).
După finalitatea lor deosebim: incapacități cu caracter de sancțiune și incapacități cu
caracter de protecție sau de ocrotire .
În cazul în care sunt nerespectarea pr evederile de mai sus, actul juridic civil este lovit
de nulitate. În cazul persoanelor fizice, nulitatea absolută se aplică atunci când nu a fost

27 A se vedea: Gabriel Boroi, Mona -Maria Pivniceru, Carla Alexandra Anghlescu, Bogdan Nazat, Ioana Nicolae,
Tudor -Vlad Rădulescu – „Fișe de drept civil”, Ediția a 2 -a, revizuită și adaugită, Editura Hamangiu, București,
2017, p. 52.

14 respectată o incapacitate de folosință care prevedea ocrotirea unui interes general, iar cu
nulitatea relativă sunt sancționate actele care înc alcă ocrotirea unui interes individual sau
nesocotirea dispozițiilor referitoare la capacitatea de exercițiu. În ceea ce privește persoanele
juridice, nulitatea absolută intervine în cazul lipsei capacității de folosință pr ecum și în cazul
nerespectării principiului specialității capacității de folosință de către persoanele fără scop
lucrativ. Cu nulitatea relativă sunt sancționate actele încheiate de persoana juridică din ale
căror organe de conducere și de control fac part e incapabilii, precum și cei cu capacitate de
exercițiu restânsă, cei decăzuți precum și cei declarați prin hotărâre judecătorească incapabili
să ocupe o asemenea funcție. De asemenea, aceiași sancțiune apare și în cazul în care organele
persoanei juridice depășesc puterea reprezentată în actul de constituire sau în statut.
2.3 Consimțământul persoanei în încheierea actului juridic civil
2.3.1 Noțiunea de consimțământ
Consimțământul este acea condiție esențială de fond, esențială , de validitate și
generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil,
manifestată în exterior.28 Astfel, consimțământul reprezintă atât manifestarea de voință a
autorului său de a încheia actul juridic civil, precum și exteriorizarea acestei voințe.
În ceea ce privește forma consimțământului, regula principală este aceea că autorul său
poate alege singur forma în care se exteriorize ze voința sa. Pot apărea însă și excepții în cazul
în care prevederile legale stabilesc ca acordul de voință trebuie să fie exteriorizat sub o
anumită formă. Exemplu în acest sens este actul juridic solemn în care însăși forma autentică
reprezintă o condiție esențială pentru valabilitatea acestuia. De asemenea, o regulă principală
este accea că manifestarea de voință poate fi atât expresă cât și tacită. Manifestarea de voință
este expresă atunci când ea se exteriorizează p rin modalități de natură să o facă în mod
nemijlocit cunoscută cocontractanților sau terților.29 Atunci când manifest area de voință se
înțelege din acțiunele sau faptele autorului său, atunci ea este tacită.
Trebuie subliniat faptul că, modalitățile prin care consimțământul poate fi exteriorizat
sunt diverse, acesta putând fi exprimat în scris, verbal sau poate fi dedus prin fapte și gesturi

28 A se vedea: Gheorghe Bele iu – „ Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”,
Editura „Universul Juridic”, București, 2001, p. 133.
29 A se vedea: Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu – Curs de drept civil. Partea Generală, Ediția a 2 -a,
revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 1 32

15 care exprimă intenția autorului său. Astfel, deducem faptul că regula generală este accea că
tăcerea nu valorează consimțământ, excepția fiind reprezentată de anumite cazuri în care poate
aceasta fi luată în considerare :
atunci când legea prevede expres acest lucru;
atunci când părțile au conferit tăcerii o anumită conotaț ie juridică;
atunci când potrivit obiceiurilor sau uzuanțelor, tăcerea valorează consimțământ.
2.3.2 Condițiile de valabilitate ale consimțământului
Potrivit noul Cod Civil, „ Consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și
exprimat în cunoștință de cauză.”30 Pentru a fi încheiat cu respectarea condițiilor de
valabilitate, consimțământul trebuie să îndeplinească toate cele trei condiții cumulativ:
să fie exprimat în cunoștință de cauză, adică să provină de la o persoană cu
discernământ;
să fie serios, adică să fie dat cu intenția de a produce efecte juridice;
să fie liber, adică să nu fie viciat.

Consimțământul să fie exprimat de la o persoană care are discernământ
La fel cum am precizat anterior, actul juridic reprezintă manifestarea de voință a
autorului său atât în ceea ce privește intenția de a încheia actul cât și în ceea ce privește
conținutul actului respectiv. Astfel, alături de intenția exteriorizată, autorul actului trebuie să
conștientizeze și să discearnă efectele pe care le va produce în baza manifestării sale de voință .
Discernământul poate fi definit ca fiind o aptitudinea psihică a unei persoane care îi
permite acesteia să constate semnificațiile acțiunilor sale dar și consecințele (efectele) care vor
avea loc în urma actului său de voință. În consecință, chiar dacă exi stă o legătură foarte
strânsă, discernământul nu trebuie să fie confunat cu capacitatea civilă, întrucât cea din urmă
este doar o stare de fapt izvorâte din lege, în timp de discernământul se consideră provenit de
la o persoană la alta.
În funcție de aces t aspect, putem face deosebirea între:
„Persoane fizice cu capacitate deplină de exercițiu se prezumă că au discernămân t,
însă le poate lipsi temporar în cazurile așa -numite de incapacitate naturală (beție, hipnoză,

30 A se vedea noul Cod Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a, 2016, art. 1204, pag. 285.

16 somnambulism, mânie puternică);31
Persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se consideră că au discernământ
în curs de formare;
Persoanele fizice cu vârsta până în 14 ani precum și cele care au fost puse sub
interdicție judecătorească , se prezumă că nu au discernământ în ceea ce privește încheierea
actelor juridice civile.
În ceea ce privește persoana juridică, problema existenței discernământului nu se pune
în discuție deoarece persoana fizică care o reprezintă, în urma instituirii unui contract de
mandat, este întotdeauna o persoană care are capacitate de exercițiu deplină.
În cazul în care este încălcată această cerință, iar persoana fizică se afla într-o stare în
care nu putea să -și dea seama de urmările faptelor sale , sacțiunea care se va aplica actului va fi
nulitatea relativă . Dacă se dovedește că o persoană pentru care ulterior s-a dispus o hotărâre
judecătorească prin care a fost pusă sub interdicție se afla în momentul încheierii actului într -o
asemenea stare se va aplica aceiași sancțiune și anume, nulitatea relativă .

Consimțământul să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice
Această condiție esențială reiese chiar din definiția actului juridic civil care presupune
„manifestarea de voință cu scopul de a produce efecte juridice, adică a naște, m odifica sau
stinge un raport juridic concret”.32 În acest sens,, Codul Civil precizează în art. 1166 definiția
contractului care presupune un acord de voințe a două sau mai multe persoane care au
împreună același scop și anume acela de a produce efecte juridice.
Există cazuri în care intenția de a prod uce efecte lipsește:
atunci când una din părțile contractului și -a exteriorizat manifestarea de voință sub
forma unei glume , din prietenie sau din politețe, amabilitate;
atunci când manifestarea de voință a unei părți este prea vagă fiind lipsită de clarit ate și
precizie;
atunci când partea care și -a manifestat intenția de a contracta și -a exprimat -o cu o
rezervă mentală, o îndoială, cunoscută doar de autorul acesteia.

31 A se vedea: Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu – Curs de drept civil. Partea Generală, Ediția a 2 -a,
revizuită și adăugită, Editura Ham angiu, București, 2012, pag. 139
32 A se vedea Ioan Ciochină -Barbu, Cristian Jora – Drept Civil. Partea Generală, Editura Pro Univers itaria,
București, 2015, pag 129 -130.

17 În cazul în care această caracteristică a consimțământului este nerespectată, sancțiune a
care se va aplica este nulitatea absolută a actului juridic civil.

Consimțământul să fie liber, adică să nu fie alterat de către niciun viciu
Pentru îndeplinirea acestei cerințe, partea care își exprimă acordul de voință în ceea ce
privește încheierea actului, trebuie să fie o persoană capabilă și conștientă de efectul care va
urma o dată cu încheierea actului. Intenția acestuia nu trebuie să fi e alterată de împrejurări care
care să afecteze conținutul dar și caracterul său liber.
Expresia „viciu de consimțământ” face referire nu numai la modificarea
consimțământul persoanei, ci și a scopului pentru care acesta îl încheie, cele două fiind într -o
strânsă legătur ă, alcătuind voința juridică . Pe de altă parte, este foarte important de reținut
faptul că viciile respective pot fi întâlnite și în cazul actelor juridice unilaterale, și nu numai în
cele bilaterale sau plurilaterale.
Astfel, Codul Civil precizează : „ Consimțământul este viciat atunci când este dat prin
eroare , surprins prin dol sau smuls prin violență . De asemenenea, consimțământul este viciat
în caz de leziune .”33 Rezultă deci că viciile de consimțământ sunt: eroarea, dolul, violența și
leziunea.
2.3.3 Viciile de consimțământ

33 A se vedea noul Cod Civil, Editura Rosetti, Ediția a 6 -a, 2016, art. 1206 , pag. 285.