Actul Administrativ2

Cuprins

ARGUMENTARE

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. Aspecte introductive referitoare la actul administrativ

CAPITOLUL 2. Noțiunea de act administrativ

2.1 Definiția actului administrativ

2.2. Trăsături ale actului administrativ

2.3 Clasificarea actului de drept administrativ

CAPITOLUL 3. Regimul juridic al actelor administrative

3.1 Legalitatea și oportunitatea actelor administrative

3.2 Forța juridică a actelor administrative

3.3. Condițiile, forma și procedura emiterii actului administrativ

3.4. Efectele actelor administrative

CAPITOLUL 4. Încetarea actelor administrative

4.1. Anularea și inexistența actelor administrative

4.2. Revocarea actelor administrative

4.3. Suspendarea actelor administrative

4.4. Modificarea actelor administrative

4.5. Abrogarea actelor administrative

STUDIU DE CAZ

Studiu de caz privind Regulamentul de organizare și funcționare al Primăriei Sectorului 5

Studiu de caz -Act de naștere – Certificat de Naștere

Studiu de caz- Autorizație pentru construcție- cerere depusă de Vasile Pandelescu

Studiu de caz – Dispoziție privind constituirea Comisiei de recepție la finalizarea serviciilor de schimbare a traseelor de alimentare a caloriferelor.

Studiu de caz – Proces verbal de contravenție

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENTARE

Am ales această temă pentru lucrarea necesară participării la obținerea diplomei universitare de licență în specializarea Științelor Administrative deoarece am vrut să corelez cunoștințele teoretice dobândite pe parcursul anilor de studiu universitar cu cele practice dobândite la locul de muncă.

Am beneficiat de o documentație necesară pentru realizarea lucrării cât și pentru realizarea studiului de caz (Oana Iucu – Noțiuni de drept administrativ, Antonie Iorgovan- Tratat de drept administrativ, Verginia Vedinaș- Drept administrativ). Am putut în acest fel să îmi verific capacitatea de relaționare a cunoștințelor interdisciplinare din domeniul dreptului administrativ acumulate în această perioadă.

În calitate de viitor licențiat, practician în domeniul Administrației Publice, urmează să cunosc și să aplic în activitatea profesională prevederile legislației specifice, respectând, ce îmi revin conform acestora, astfel încât munca mea să fie recompensată reușind să îmi dezvolt o carieră profesională de succes. De aceea, prioritatea mea majoră este realizarea instruirii continue pentru a fi mereu la curent cu tot ce este nou și pentru a fi pregătită în fața provocărilor, astfel încât, ca viitor practician în domeniul științelor administrative, să mă situez la nivelul standardelor europene. De aceea, elaborarea lucrării a necesitat o muncă organizată și monitorizată de conducătorul științific dr. Oana Iucu, cadru didactic universitar din domeniul dreptului administrativ ce formează obiectul lucrării.

Doresc ca această lucrare să reprezinte documentul de “trecere liberă” către profesia pe care urmează să o exercit. Îmi doresc ca activitatea mea viitoare să se desfășoare într-o administrație eficientă, democratică a cărei existență reprezintă unul dintre cele mai importante criterii care definesc modernitatea unei țări. Termenul de administrație provine din limba latină, traducându-se prin agent, ajutător, servitor sau într-un alt sens, instrument. Îmi doresc să fiu acel instrument care dă o mână de ajutor la modernitatea eficientă și democrația României în spațiul public european.

INTRODUCERE

În zilele noastre, actul administrativ reprezintă un factor determinant pentru această realitate juridică având în vedere că raporturile sociale sunt elementare. În egală măsură, luăm parte la evoluții sociale și economice rapide. Tocmai de aceea, nevoia de securitate juridică și de stabilitate a normelor apare și în practica administrativă internă. Cu alte cuvinte, există necesitatea de a evolua într-un mediu juridic stabil.

Efectele juridice ale actului administrativ sunt rezultatul manifestării unilaterale de voință a autorității publice, singurul element hotărâtor. Mai mult de atât, actul administrativ nu poate modifica, suspenda sau lipsi de eficacitate legea.

Înțelegerea și cunoașterea regulilor de drept, ce se aplică actelor administrative, atâta timp cât ele produc consecințe juridice asupra persoanelor fizice sau juridice, constituie o cerință contemporană primordială.

În această lucrare mi-am propus prezentarea și analiza actelor administrative, punându-se accent pe regimul juridic al acestora și încetarea lor sub toate formele.

Motivația abordării temei constă în importanța actelor administrative pe care am conștientizat-o încă din perioada studenției, dar și în locul de muncă actual unde îmi doresc să evoluez.

Tema este deosebit de amplă, dar generoasă din punct de vedere motivațional față de importanța cunoașterii legilor și a funcționării actelor administrative.

Ipoteza lucrării se regăsește în considerarea: cunoașterea și înțelegerea regulilor de drept din moment ce ele produc consecințe juridice asupra persoanelor fizice și juridice este esențială.

Metodologia de elaborare a lucrării s-a bazat pe o documentare și informare în lucrările de specialitate (cărți periodice, acte normative, surse online), studiul direct al actelor administrative.

Primul capitol al prezentei lucrări constă într-o scurtă prezentare cu referire la aspectele introductive ale actelor administrative.

Cel de-al doilea capitol își propune prezentarea noțiunilor de act administrativ, definiția, trăsăturile și clasificarea actelor de drept administrativ.

Cel de-al treilea capitol analizează regimul juridic al actelor administrative incluzându-se legalitatea și oportunitatea actelor, forța juridică, condițiile, forma și procedura emiterii actelor, dar și efectele acestora.

Al patrulea capitol desfășoară încetarea actelor administrative sub toate formele acesteia: anularea și inexistența, revocarea, suspendarea, modificarea și abrogarea.

În ultima parte a lucrării este elaborată o analiză de fond a studiilor de caz cu privire la diferite acte administrative.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, alături de celelalte două prezumții cunoscute în teoria și practica dreptului administrativ, de veridicitate și de autenticitate. Acest lucru presupune faptul că actele administrative sunt obligatorii pentru toți subiecții de drept cărora li se adresează, până la data anulării lor în cazurile și condițiile legii.

CAPITOLUL 1. Aspecte introductive referitoare la actul administrativ

Administrația publică se caracterizează prin acte juridice civile, politice, fapte materiale juridice și operațiuni administrative. Actul administrativ produce efecte juridice. Producerea de efecte juridice constă în nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. În cadrul formelor concrete de realizare a administrației publice, locul cel mai important îl ocupă actul administrativ.

Organele administrației de stat pot face o primă categorie de acte, care se caracterizează prin faptul că, prin intervenția lor, aceste organe se manifestă ca subiecte de drept învestite cu atributele puterii de stat și care sunt obligatorii în temeiul declarației unilaterale de voință a organului competent. În această categorie intră actele administrative și contractele administrative.

Profesorul Romulus Ionescu a identificat șase forme principale de activitate a organelor administrației publice. Acestea sunt: actul administrativ, actul juridic unilateral, actul juridic contractual, operațiunea administrativă și operațiunea direct productivă.

Prin act administrativ se înțelege una din formele prin care administrația publică își realizează misiunea, cea mai importantă dintre acestea, din punct de vedere juridic.

Partea dedicată acestei materii în perioada interbelică a fost denumită ca “mijloacele juridice prin care puterea executivă lucrează asupra administrației: Actele puterii executive”.

Sintagma act de drept administrativ a fost fundamentată de Școala de la Cluj, prin reprezentantul său ilustru, profesorul Tudor Drăganu într-o lucrare de referință care poartă chiar această denumire , din dorința de a releva regimul juridic care guvernează actele organelor administrației de stat.

Noțiunea de act administrativ își are recunoașterea printre reprezentanții Școlii de la București, fiind cea mai potrivită pentru a evoca actele juridice ale organelor administrației de stat.Actele juridice emise de administrația publică cunosc o mare varietate de denumiri,generice. În acest sens, două denumiri rețin în principal atenția: cea de "act administrativ" și cea de "act de drept administrativ".

CAPITOLUL 2. Noțiunea de act administrativ

Actul administrativ constituie forma juridică de activitate caracteristică organelor administrației publice deoarece niciun alt organ al statului în afară de organele administrației nu emite acte administrative, iar el constituie forma cea mai importantă de activitate a organelor administrației publice.

Actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării legii dând naștere, modificând raporturi juridice. Sunt asimilate actului administrativ și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea intereselor publice, achizițiilor publice.

Noțiunea de act administrativ reprezintă ideea de activitate a administrației, iar noțiunea de act de drept administrativ evocă ideea de regim juridic aplicabil.

Privind regimul actelor administrative, în doctrină au fost identificate două forme:

O formă tipică care în caz de litigiu presupune un contencios administrativ potrivit legii contenciosului administrativ sau unor reglementări speciale (ex: regimul sancționării contravențiilor în recurs)

O formă atipică care din anumite considerente nu permite controlul judecătoresc nici în baza legii contenciosului, nici a altor legi speciale.

2.1. Definiția actului administrativ

Actul administrativ este un act juridic unilateral care emană, în general, de la un organ al administrației publice, în temeiul puterii de stat, pe baza și în vederea executării legii.

Prin act administrativ se înțelege: "acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, de a modifica sau stinge drepturi sau obligații, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești".

Dacă ar fi să dăm o definiție generală în accepțiunea structural organizatorică, vom reține că actul administrativ este acea formă juridică de realizare, ca activitate principală ori secundară, a faptului administrativ de către organele statale sau nestatale, ce concretizează manifestarea de voință a acestora, într-un regim juridic administrativ, tipic sau atipic, după caz.

2.2. Trăsături ale actului administrativ

Pornind de la definiția actului administrativ, se desprind o serie de trăsături proprii care deosebesc actele administrative de alte acte juridice sau alte activități desfășurate de organele administrației publice.

• Actul administrativ este un act juridic, el producând efecte juridice prin faptul că dă naștere, modificã sau stinge un raport juridic administrativ. Producerea de efecte juridice de cãtre un act juridic administrativ este condiționatã de îndeplinirea tuturor condițiilor prevãzute de lege, în caz contrar el nefiind decât un fapt juridic.

• Actul administrativ este o manifestare unilateralã de voințã ce provine, în principal, de la o autoritate administrativă.

Dacă la emiterea sau adoptarea unui asemenea act participã mai multe persoane, actul administrativ rãmâne o manifestare unilateralã de voințã, fiind expresia unei singure voințe (cea publică), acordatã în proporții diferite, prin lege, diferitelor organe sau autoritãți admil administrativ este un act juridic, el producând efecte juridice prin faptul că dă naștere, modificã sau stinge un raport juridic administrativ. Producerea de efecte juridice de cãtre un act juridic administrativ este condiționatã de îndeplinirea tuturor condițiilor prevãzute de lege, în caz contrar el nefiind decât un fapt juridic.

• Actul administrativ este o manifestare unilateralã de voințã ce provine, în principal, de la o autoritate administrativă.

Dacă la emiterea sau adoptarea unui asemenea act participã mai multe persoane, actul administrativ rãmâne o manifestare unilateralã de voințã, fiind expresia unei singure voințe (cea publică), acordatã în proporții diferite, prin lege, diferitelor organe sau autoritãți administrative. Drepturile și obligațiile pãrților, în cazul actului administrativ, nu au la bazã un acord de voințe, ci sunt rezultatul manifestãrii unei singure voințe juridice, respective voința autoritãții administrative.

•Actul administrativ organizeazã executarea legilor sau le executã în concret.
• Toate litigiile juridice născute din adoptarea / emiterea unui act administrativ ori din executarea lui sunt, de regulă, de competența instanțelor de contencios administrativ.

• Actul administrativ este caracterizat printr-o triplă prezumție: prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate. Prezumția de legalitate este calitatea actului administrativ ce corespunde legii în accepțiunea lato sensu.

Prezumția de autenticitate reprezintă trăsătura actului administrativ care prezumă calitatea actului de a fi emis de organul evocat prin forma sa exterioară.

Prezumția de veridicitate exprimă calitatea actului administrativ de a corespunde adevărului.

Cele trei prezumții au caracter relativ, răsturnarea lor putându-se face prin procedura înscrierii în fals.

• Actul administrativ are caracter obligatoriu și este executoriu din oficiu (principiul executio ex officio).

Actul administrativ se aplică din oficiu, el însuși fiind titlu executoriu, adică nu are nevoie de autorizarea altui organ pentru a fi pus în executare.

Fiind emis în temeiul puterii de stat, actul administrativ este executoriu din oficiu, fără a mai fi necesară emiterea de către un alt organ a unui act în baza căruia să se treacă la executarea silită.

Ca o excepție de la regula executării din oficiu, pentru ca un act administrativ să necesite îndeplinirea și a altor formalități pentru a fi pus în executare, este necesară o dispoziție expresă a legii în acest sens.

Regimul de putere publica în care este emis actul administrativ nu exclude, ci îngăduie realizarea unui control de legalitate de către instanțele judecătorești, cu unele excepții.

• Actul administrativ este emis în executarea legii.

Actul administrativ reprezintă o manifestare unilaterală de voință chiar dacă este emis la cererea unei persoane deoarece organul emitent are libertatea de a emite sau nu actul administrativ, cu excepția cazului în care legea obligă acel organ să emită actul solicitat. Cererea este doar o condiție procedurală care declanșează acțiunea organului solicitat pentru a emite actul administrativ, nefiind un acord de voință.

• Actul administrativ este guvernat de un regim juridic specific (regim de drept administrativ), bazat pe Constituție și pe Legea contenciosului administrativ.

Acest regim specific se constituie dintr-o sumã de reguli (de fond și de formã) care reglementeazã emiterea sau adoptarea unui act juridic administrativ, condițiile de valabilitate ale acestuia, realizarea controlului legalitãții, sancțiunile aplicabile în cazul nerespectãrii condițiilor de valabilitate.

Chiar și atunci când legea prevede necesitatea acceptării din partea celuilalt subiect al raporturilor juridice, actul administrativ își păstrează caracterul unilateral, întrucât acceptarea nu constituie un consimțământ, ci doar o condiție procedural necesară pentru emiterea actului administrativ.

În cazul actelor administrative, manifestarea de voință are loc în temeiul puterii de stat.

De aceea organul administrativ emitent poate impune, tot în mod unilateral, conduita celui căruia i se adreseaza acel act.

2.3. Clasificarea actului de drept administrativ

Actele administrative se clasifică potrivit mai multor criterii: după obiectul reglementării, conduita prescrisă, caracterul de generalitate, modul de redactare, conținut, durata acțiunii.

Cele mai importante criterii de clasificare a actelor administrative sunt:

După întinderea efectelor juridice:

a) acte administrative cu caracter normativ, care cuprind reglementări de principiu aplicabile la un număr nedeterminat de persoane. exemplu: hotărâri normative ale Guvernului, ale consiliilor județene, locale etc.

b) acte administrative individuale care conțin reguli de conduită pentru o anumită persoană sau pentru un grup determinat de persoane. exemplu: o înștiințare de plată a unei amenzi contravenționale, o autorizație de construire etc, acte prin care se atribuie un statut personal (diplome, certificate, permise etc) sau acte administrative cu caracter jurisdicțional.

După organul de la care emană, actele administrative se clasifică în:

a) acte care emană de la autorități administrative;

b) acte care emana de la alte autorități publice decât cele administrative;

c) acte care emană de la persoane private autorizate să presteze anumite servicii publice.

În funcție de domeniile de activitate:

a) acte de administrație generală, cu aplicare, în principiu, în toate domeniile de activitate. exemplu: acte ale Guvernului, consiliilor județene, locale etc.;

b) acte de administrație specială, cu aplicare numai în anumite domenii sau sectoare de activitate. exemplu: actele ministerelor și altor organe de specialitate ale administrației publice.

Această clasificare corespunde împărțirii organelor administrației de stat în raport cu competența materială a acestora, în organe cu competența materială generală și organe cu competența materială restrânsă sau de specialitate.

Organele cu competența materială generală pot emite și acte de administrație specială. Exemplu: Guvernul poate emite hotărâri în domeniul culturii, învațământului etc.

Organele cu competența materială de specialitate nu pot emite acte de administrație generală, ori de specialitatea altui organ. exemplu: Ministerul Educației și Cercetării nu poate să emită acte în domeniul protecției mediului.

În funcție de scopul urmărit, consecințele juridice ale actelor administrative pot fi diferite. Astfel, există:

a) acte administrative prin care se pot stabili drepturi pentru persoanele fizice și juridice (de exemplu: autorizații de construire, permise de pescuit etc.)

b) acte administrative prin care se pot stabili obligații pentru persoanele fizice și juridice (de exemplu: obligația de a plăti o amendă)

c) acte administrative prin care se soluționează diferite litigii juridice (așa numitele acte administrative jurisdicționale) – de exemplu: hotărârea comisiei de contestații privitoare la acordarea brevetelor de invenție;

d) acte administrative prin care se certifică situații juridice (legitimații, diplome etc.).

CAPITOLUL 3. Regimul juridic al actelor administrative

Regimul juridic al actelor administrative cuprinde totalitatea condițiilor, de fond și de formă, care particularizează această instituție, îi dau identitate în raport cu altele.

În ceea ce privește dimensiunile regimului juridic al actelor administrative, acestea pot viza:

a)Condițiile de validitate ale actului administrativ, respectiv condițiile care privesc forma și fondul acestui tip de act juridic;

b)Procedura de emitere sau de adoptare a actului administrativ;

c)Forța juridică și efectele juridice ale actului administrativ, începand cu nașterea, efectele propriu-zise, până la încetarea producerii acestor efecte;

d)Controlul exercitat asupra actului administrativ.

3.1. Legalitatea și oportunitatea actelor administrative

Legalitatea este analizată în doctrina de specialitate ca o dimensiune esențială a statului de drept. Constituția României, revizuită și republicată, proclama, prin articolul 1 alin. (3), România ca stat de drept, democratic și social.

Există autori care susțin că, datorită complexității semnificațiilor și implicațiilor sale, acesta nu se lăsa constrâns într-o definiție rigidă și exhaustivă.

Profesorul Tudor Drăganu definește statul de drept ca fiind un stat care, organizat pe baza principiului separației puterilor statului, în aplicarea căruia justiția dobândește o reală independență, și urmărind prin legislația sa promovarea drepturilor și libertăților inerente naturii umane, asigură respectarea strictă a reglementărilor sale de către ansamblul organelor lui, în întreaga lor activitate.

Majoritatea autorilor califică legalitatea drept un principiu fundamental ce stă la baza fenomenului administrativ și căruia i se subordonează acțiunea administrației publice, precum și elementul central al regimului juridic al actelor administrative.

Principiul legalității semnifică:

-Pe de o parte, supremația legii, toate subiectele de drept public sau privat trebuie să se supună legii, începand, cu legea fundamentală și respectând principiul ierarhiei actelor juridice;

-Pe de altă parte, baza legală, în sensul că acțiunea acestor subiecte de drept trebuie să se încadreze in limitele dreptului.

Principiul legalității în doctrina românească a fost analizat în mod diferit de cele două Școli de drept public, în corelație cu oportunitatea.

Școala de la Cluj a conceput legalitatea și oportunitatea ca două condiții distincte de validitate a actelor administrative.

Școala de la București, a conceput legalitatea ca o sumă a tuturor condițiilor de validitate a unui act administrativ. Din această perspectivă, oportunitatea apare ca un element al legalității, nu ca o condiție de validitate de sine stătătoare.

Legalitatea actului administrativ poate fi definită ca reprezentând conformitatea actului respectiv cu legea fundamentală, cu legile elaborate de Parlament, cu Ordonanțele de Guvern și cu toate celelalte acte normative care au o forță juridică superioară.

Școala interbelică trata problema puterii discreționare, adică a actelor administrative de autoritate discreționare, ca o problemă firească a puterii executive. Plecându-se de la cele două activități distincte ale puterii executive, activitatea de guvernare și activitatea administrativă, s-a conturat teza după care prima activitate se realizează prin acte de guvernământ, iar cea de-a doua prin acte administrative de autoritate, care pot fi și acte administrative de autoritate discreționare. În ciuda formulărilor din Constituția din 1923, art. 107 alin. final, dar mai ales a celor din Legea privind contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 (art.2), autorii din perioada interbelică au făcut distincție între actele de guvernământ și actele administrative de autoritate discreționare, deși ambele categorii erau evocate prin expresia “puterea discreționară a executivului” sau prin expresia “puterea de apreciere a executivului”.

Oportunitatea actului administrativ derivă din capacitatea pe care o are organul care emite actul de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale, în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Ea relevă astfel calitatea actului administrativ de a satisface atât rigorile stricte ale legii, cât și o nevoie socială determinată, într-un timp și loc date. Dacă legalitatea evocă faptul că actul corespunde literei legii, oportunitatea reprezintă conformitatea actului administrativ în mod prioritar cu spiritul legii, fără a se identifica cele doua noțiuni. În literatura de specialitate s-a pus problema determinării sferei condițiilor de valabilitate a actelor administrative, deși, așa cum apreciază profesorul Tudor Drăganu, “nu sunt, în realitate, decât aspecte ale unei singure condiții, care se exprimă în obligația ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare”.

În doctrină s-a propus remodelarea și a condițiilor de legalitate pe considerente de oportunitate, în sensul ca actul administrativ să fie conform cu interesul public ocrotit de lege (cu scopul legii), să fie necesar într-o societate democratică, să fie proporțional cu situația care a determinat emiterea lui și să nu fie discriminatoriu.

3.2. Forța juridică a actelor administrative

Actele administrative, ca orice acte juridice, dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice, deci produc efecte juridice cu o anumită forță. În literatura de drept administrativ, pentru a se fundamenta forța juridică deosebită a actelor administrative ca acte de autoritate, implicit obligația executării lor, se face apel la prezumția de legalitate, care stă la baza întregului edificiu și a teoriei regimului juridic administrativ.

Actul administrativ este definit ca o formă juridică principală de activitate a administrației publice. Prin această formulare, actul administrativ este plasat în categoria actelor juridice, el fiind un tip de act juridic.

Specific actelor juridice este faptul că ele reprezintă manifestări de voință făcute cu scopul de a modifica realitatea juridică existentă, acest lucru realizându-se prin nașterea, modificarea sau stingerea de efecte juridice.

Ceea ce fundamentează forța juridică a efectelor pe care le produc actele administrative este prezumția că ele au fost emise cu respectarea tuturor condițiilor impuse de lege, în accepțiunea lato sensu, pentru emiterea lui și care îmbracă trei forme:

a)Prezumția de legalitate, prin care este subînțeleasă condiția actului administrativ de a corespunde Constituției, legii și actelor juridice emise în baza legii.

b)Prezumția de autenticitate, care evocă trăsătura actului de a prezuma condiția actului administrativ de a fi emis de organul menționat prin forma sa exterioară.

c)Prezumția de veridicitate, potrivit căreia actul administrativ este prezumat a corespunde adevărului.

Din aceste trei prezumții care fundamentează forța efectelor unui act administrativ, se desprinde concluzia că actul se impune subiectelor de drept care sunt în egală măsură obligate să-l respecte sau să-l execute.

Prezumția de legalitate este asociată cu prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate, formând împreună fundamentul teoretic atât al efectelor în regim de putere ale actului administrativ, cât și al obligației sale de executare.

Se face distincția între obligația de executare, care privește numai subiectele titulare de drepturi și obligații, ca efect al emiterii actului, și obligația de respectare sau opozabilitatea, care se întinde asupra altor subiecte de drept decât cele obligate la executare. Se susține că forța juridică a actului administrativ este identică cu a altor acte unilaterale ce emană de la organele statului în realizarea puterii de stat, dar este inferioară forței juridice a legii.

Într-adevăr, forța juridică a actelor unilaterale de putere, între care și actele administrative, este superioară celorlalte acte juridice indiferent de la cine emană (organe de stat, organizații neguvernamentale).

Forța juridică a actului administrativ este condiționată de mai multe elemente:

a)Locul organului emitent în sistemul organelor administrației publice;

b)Natura organului emitent, din punct de vedere al caracterului și competenței sale materiale și teritoriale;

c)Categoria de act, respectiv un act cu caracter individual sau cu caracter normativ.

Ca o consecință a forței juridice a actelor administrative și ca o particularitate a acestora, se regăsește regula executării din oficiu a actelor, cunoscută și sub denumirea de principiul executio ex officio.

3.3. Condițiile, forma și procedura emiterii actului administrativ

Condițiile procedurale ulterioare emiterii actului administrativ cele mai frecvente sunt: publicarea, comunicarea, aprobarea, ratificarea, confirmarea.

Regula în materia actelor administrative o reprezintă forma scrisă a acestora, din mai multe motive:

-pentru a se putea cunoaște exact conținutul actului;

-constituie un puternic mijloc de probă în caz de litigiu;

-asigură cele mai bune condiții pentru asigurarea controlului asupra actelor administrative.

Forma scrisă este absolut necesară în cazul actelor administrative cu caracter normativ, deoarece se prevede obligativitatea publicării lor pentru a produce efecte juridice.

Forma orală este utilizată și în caz de urgență, când pentru desfășurarea anumitor acțiuni în timp oportun nu mai este posibilă emiterea unui act scris.

În funcție de dispozițiile legale, există acte administrative care pot fi emise fără îndeplinirea unor formalități procedurale deosebite și acte administrative care, dimpotrivă, presupun îndeplinirea unor asemenea formalități.

În funcție de momentul în care formalitățile respective intervin există:

A.Forme procedurale anterioare emiterii actului administrativ

Acestea au o frecvență foarte mare și cunosc diferite forme: studii, statistici, sondaje, proiecte, propuneri, anchete, referate etc. Cele mai relevante sunt avizul și acordul prealabil.

Avizele reprezintă punctele de vedere pe care le solicită organul care urmează să emită un act administrativ. Ele mai sunt definite ca reprezentând opinii pe care un organ al administrației publice le solicită altui organ al administrației publice, într-o problemă sau în mai multe probleme, pentru a se informa și a decide în cunoștință de cauză.

Avizul poate avea trei accepțiuni: cea de înștiințare scrisă cu caracter oficial, cea de părere competentă emisă de cineva din afară, o autoritate externă, asupra unei probleme aflate în dezbatere sau în procesul decizional și cea de rezoluție a unei autorități competente.

În funcție de regimul lor juridic, avizele sunt de trei categorii:

1)Avize facultative în care organul emitent nu este obligat nici să solicite avizul, nici să-l respecte dacă l-a solicitat și obținut.

2)Avizele consultative sunt acel tip de avize pentru care legea prevede obligativitatea obținerii lor și facultatea de a le respecta sau nu.

Acest tip de aviz este singurul care are o determinare constituțională. Având în vedere art. 95 din Constituție care prevede instituția suspendării din funcție a Președintelui României, procedura acesteia impunând „consultarea” Curții Constituționale. Acest articol vorbește despre „consultare” ca operațiune în sine, pe când art. 146 lit. h) prevede expressis verbis „avizul consultativ” pe care îl dă Curtea Constituțională pentru procedura de suspendare din funcție a Președintelui României.

Un alt text constituțional care prevede această operațiune administrativă este art. 90 consacrat referendumului, pe care îl poate decide Președintele României după „consultarea” Parlamentului.

3)Avizele conforme se caracterizează prin trăsătura lor obligatorie atât din punct de vedere al cererii, cât și din punct de vedere al respectării lor. Spre deosebire de aspectul reținut la avizul consultativ, organul administrativ are obligația să ceară, să aștepte ca acest aviz să fie emis, să depună diligențele necesare emiterii lui și, în final, să se conformeze conținutului actului.

Între avize există deosebiri fundamentale dar și asemănări:

a)Avizele și actele administrative reprezintă manifestări de voință cu caracter unilateral;

b)Dacă manifestarea de voință pe care o concretizează actul administrativ este făcută în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, de a produce efecte juridice, avizele nu au nici acest scop, nici aceste consecințe.

Avizele nu produc efecte juridice. Ele nu modifică, de sine stătător, realitatea juridică existentă. Rolul lor constă în a contribui la caracterul legal al actului administrativ sau a întări legalitatea acestuia. Ele condiționează sau fundamentează manifestarea unilaterală de voință a organului administrativ.

c)Avizele și actele administrative sunt emise de diferite categorii de autorități. Acestea pot fi solicitate de la o autoritate ierarhică sau de la un alt organ public, situat la același nivel, la unul inferior sau superior organului pe care îl solicită.

Acordul reprezintă acceptul pe care un organ public îl dă unui alt organ în vederea emiterii de către acesta din urmă a unui act administrativ.

Acesta reprezintă tot o manifestare de voință a unei autorități publice determinate de lege, prin care aceasta își exprimă consimțământul la emiterea unui act administrativ de către o altă autoritate publică.

În funcție de momentul în care intervine, acordul poate fi prealabil, concomitent sau ulterior emiterii actului administrativ.

Acordul vizează astfel un act administrativ, care fie se află în fază de emitere, fie a fost deja emis. Pot fi identificate următoarele elemente ale regimului juridic al acordului, indiferent de forma sa:

a)Reprezintă o manifestare de voință cu caracter unilateral emisă de un organ administrativ;

b)Emiterea lui, când este prealabil, atrage adoptarea unui act administrativ care este rezultatul manifestării de voință a două organe, cel care a emis acordul și cel care a emis actul.

Dubla voință juridică exprimată a determinat calificarea actelor emise în baza lui, de către doctrină, ca „acte administrative complexe”.

Actele administrative complexe pot fi calificate și acte administrative a căror emitere presupune îndeplinirea mai multor formalități procedurale prealabile. De exemplu, anumite autorizații de construcție pentru a căror emitere, potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările ulterioare, se impune obținerea unor acorduri, certificate și avize de la diferite autorități publice.

c)Acordul nu are ca și consecință obligarea organului administrativ emitent al actului la emiterea acestui act. Acesta condiționează numai valabilitatea unui act administrativ, care emis în absența sau cu încălcarea acordului, este nul;

d)Deși condiționează legalitatea unui act administrativ, acordul, prin el însuși, nu acoperă viciile de legalitate ale actului administrativ respectiv;

e)Acordul nu produce prin el însuși efecte juridice, el condiționează numai efectele juridice ale actului administrativ pe care îl fundamentează;

f)Acordul nu poate forma obiectul unei acțiuni în contenciosul administrativ de sine stătătoare, nefiind act administrativ. Acesta poate fi verificat, sub aspectul legalității sale, de către instanța de contencios administrativ, dar numai în cadrul acțiunii formulate împotriva actului administrativ pe care îl fundamentează.

Prin Legea nr. 50/1981 cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcții, se prevede acordul care este solicitat de beneficiarul unei autorizații de construcții de la vecini, acord ce se exprimă în formă autentică.

Forme procedurale concomitente emiterii actului administrativ se întâlnesc mai ales la organele colegiale și vizează funcționarea legală și adoptarea de acte juridice de către aceste autorități publice. Cvorumul este majoritatea cerută de lege pentru funcționarea valabilă a organului colegial.

Potrivit art. 67 din Constituție, cele două Camere ale Parlamentului adoptă acte în prezența majorității membrilor lor.

Majoritatea cerută pentru votarea actului are în vedere numărul de voturi impus de lege pentru ca un act al organului colegial să poată fi adoptat. Există trei tipuri de majorități:

Majoritatea simplă ce impune pentru adoptarea unui act votul majorității membrilor organului colegial prezenți la ședință;

Majoritatea absolută, respectiv majoritatea membrilor ce compun organul colegial;

Majoritatea calificată care este reprezentată de două treimi din numărul membrilor care compun organul colegial.

Distincția între cele două tipuri de majorități este aceea că dacă una privește întrunirea legală a organului colegial, cealaltă, raportată la prima, este impusă pentru ca un act administrativ să poată fi adoptat în mod valabil. Este necesar a nu se face confuzie între quorum și majoritate, întrucât primul se referă la numărul de membri necesar ca un organ să lucreze valabil, iar cel de-al doilea se referă la numărul de voturi necesare ca un act să fie legal adoptat.

Regula semnării și contrasemnării actului

Semnarea unui act administrativ este o operațiune efectuată de organul de la care actul emană, iar contrasemnarea reprezintă operațiunea prin care un alt organ administrativ sau o structură din interiorul acestuia își depune semnătura pe actul administrativ, după semnătura organului emitent, în semn de acord și asumare a executării sau de confirmare a legalității actului administrativ respectiv.

Există decrete ale Președintelui României care pentru a fi constituționale trebuie contrasemnate de primul-ministru. Acestea sunt de două categorii:

decrete care sunt semnate numai de către Președinte;

decrete care sunt semnate de către Președinte și sunt contrasemnate de către primul-ministru.

Hotărârile de Guvern și Ordonanțele de Guvern sunt supuse în totalitate regulii semnării lor de către primul-ministru și contrasemnării de către miniștrii care au obligația punerii lor în executare. Hotărârile consiliului local se contrasemnează pentru legalitate de secretarul unității administrativ teritoriale.

Forme procedurale ulterioare emiterii actului administrativ

Momentul intrării în vigoare a actelor administrative este în funcție de caracterul lor:

– individual, de la data comunicării;

– normativ, ca regulă, de la data publicării. Hotărârile de guvern cu caracter militar se comunică celor interesați; consiliile locale, județene, cât și prefecturile își publică actele cu caracter normativ într-un monitor oficial la nivel de județ.

Comunicarea este operațiunea procedurală care vizează actele administrative cu caracter individual, ce produc efecte juridice din momentul comunicării lor celor interesați. În doctrină este definită ca fiind operațiunea prin care organul administrativ emitent aduce la cunoștință celui interesat un act administrativ, fie prin predare directă acestuia, fie prin afișare la domiciliul sau sediul lui, ori prin alte mijloace.

Publicarea vizează actele administrative cu caracter normativ, dar și unele acte cu caracter individual. Aceasta este definită în doctrină ca reprezentând operațiunea materială prin care un act administrativ este adus la cunoștință cetățenilor fie prin imprimare, fie prin afișare într-un loc public sau prin alte mijloace de difuzare scrisă.

3.4. Efectele actelor administrative

Sub această titulatură, analizată uneori în doctrină sub denumirea de eficiența actelor administrative, iar de alți autori sub cea de efectele juridice ale actelor administrative, se înțelege, într-o accepție mai largă, toate consecințele unui act administrativ.

În ceea ce privește efectele juridice ale actelor administrative, există trei aspecte:

Momentul de la care ele încep să se producă.

Potrivit art. 78 din Constituție, legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

În ce privește termenul de 3 zile, acesta se calculează, potrivit legii, pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare.

Momentul de la care actul produce efecte juridice este cel al publicării actelor normative și al comunicării actelor individuale. De aici decurg o serie de consecințe juridice; În primul rând, existența sau inexistența obligației de executare, implicit a posibilității executării din oficiu. Nu se poate pretinde obligația de executare a actului dacă el nu a fost adus la cunoștința subiectelor de drept cărora le revine această obligație, precum și obligația de respectare a unui act normativ atâta vreme cât el nu este dat publicității. Regula de drept nemo censetur ignorare legem impune și concluzia după care nu se poate pretinde unui subiect de drept o anumită conduită înainte de a i se aduce la cunoștință conținutul actului.

Legea mai prevede că hotărârile Guvernului, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text.

Ca un efect al aplicării principiului legalității în activitatea organelor administrației publice, al democratismului și transparenței activității publice, ca regulă a regimului juridic al actelor administrative, pentru organul emitent, actul creează obligații din momentul adoptării lui, în sensul că trebuie adus la cunoștința celor interesați și nu-l mai poate revoca decât în condiții legale. Pentru organul emitent, actul administrativ intră în vigoare din momentul în care există, adică din momentul în care s-a produs manifestarea expresă de voință cu respectarea condițiilor procedurale prevăzute de lege.

Un act administrativ emis fără avizul conform al altui organ de stat, în ipoteza în care un asemenea aviz este cerut de lege, este lovit de nulitate.

În principiu, actele administrative produc efecte pentru viitor, sunt active și nu retroactive. Sunt unele acte administrative care produc efecte cu caracter retroactiv, fie datorită caracterului lor, fie datorită unor dispoziții exprese ale legii. Cea mai importantă categorie de acte administrative din sfera excepțiilor de la principiul neretroactivității, o reprezintă actele administrative declarative, denumite și recognitive, care, recunoscând existența unor drepturi și obligații ce au luat naștere prin fapte juridice anterioare emiterii lor, vor produce efecte juridice din momentul în care s-au produs respectivele fapte juridice.

De la regula intrării în vigoare a actelor administrative, pe lângă actele administrative retroactive, mai fac excepție și actele administrative ce încep să producă efecte juridice la o dată ulterioară comunicării sau publicării. Situațiile de acest gen sunt determinate fie de unele dispoziții ale legii, fie de voința organului emitent (actul administrativ prevede data ulterioară la care intră în vigoare), fie de natura actului (actele administrative supuse aprobării sau confirmării).

Întinderea efectelor juridice ale actelor administrative

Actele administrative individuale se înfățișează, în principiu, în calitate de fapte juridice ce dau naștere la raporturi de drept administrativ. Ele pot da naștere și la alte categorii de raporturi juridice. Prin urmare, efectele actelor administrative pot fi reglementate și de alte norme de drept, alături de normele dreptului administrativ. Cu toată pluritatea de norme care îl reglementează, actul nu își pierde natura de act administrativ, iar regimul său juridic: natura de regim administrativ.

Sunt cazuri în care actul administrativ dobândește și trăsăturile unui act specific altei ramuri de drept, iar regimul său juridic devine un regim mixt, normele care definesc acest regim juridic formând o instituție juridică complexă. Un exemplu tipic ce poate fi dat în acest sens îl reprezintă adopția, care este o instituție complexă, de drept administrativ și de dreptul familiei. Totodată, se subliniază faptul că efectele juridice ce intră sub incidența altor ramuri de drept decât dreptul administrativ apar într-un raport de subsecvență față de efectele ce sunt reglementate de dreptul administrativ, aspect ce justifică calificarea regimului juridic al actului respectiv ca fiind un regim administrativ.

Încetarea acestor efecte juridice.

Orice act juridic, inclusiv actul administrativ, produce efecte juridice până în momentul în care are loc scoaterea din vigoare a respectivului act.

Scoaterea din vigoare a unui act administrativ poate avea loc în mai multe moduri:

Prin anulare, de instanța de judecată, care își fundamentează acest drept pe dispozițiile art. 52 și 126 alin. (6) din Constituție și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;

Prin retractare, de organul care l-a emis;

– Prin abrogare, care se poate dispune de organul emitent, organul ierarhic superior sau Parlament, unica autoritate legiuitoare a țării;

– Încetarea efectelor actului în alte moduri, de exemplu intervenția unui fapt material, cum ar fi decesul persoanei sau executarea unei obligații materiale, precum desființarea sau edificarea unei construcții.

Obligația de executare a actului administrativ poate înceta, ca orice obligație, prin îndeplinirea ei. Este necesar ca această încetare să fie prevăzută în mod expres de un alt act administrativ cu cel puțin aceeași forță juridică, de lege sau de o hotărâre judecătorească.

Încetarea obligației de executare a actului administrativ nu se datorează în toate cazurile acțiunii unor organe de stat, ci și unor fapte materiale, dacă legea leagă de producerea acestora un efect sau, după caz, dacă din evenimentul respectiv rezultă o imposibilitate obiectivă (absolută și definitivă ) de executare.

De vreme ce actul administrativ este o manifestare unilaterală de voință, el având acest caracter chiar atunci când este emis la cerere, voința beneficiarului actului nu are nicio relevanță asupra încetării efectelor acestuia. În consecință, dacă o persoană renunță la beneficiul actului administrativ, pentru ca acesta să înceteze a mai produce efecte juridice, e necesar să fie revocat de organul emitent ori de organul superior.

CAPITOLUL 4. Încetarea actelor administrative

4.1. Anularea și inexistența actelor administrative

Doctrina definește anularea ca fiind operațiunea juridică ce constă într-o manifestare de voință în scopul de a determina, în mod direct, desființarea actului și, deci, încetarea definitivă a efectelor juridice produse de acesta.

Nulitatea unui act juridic si a actului administrativ, din punctul de vedere al naturii sale, reprezintă o sancțiune care intervine atunci când actul este lovit de unele vicii de legalitate.

Profesorul Paul Negulescu consacră secțiunea a VII-a a tratatului său „teoriei nulității actelor administrative de autoritate”, recunoscând următoarele categorii de nulități:

a)Acte inexistente, care nu au nevoie de nicio constatare;

b)Acte nule de drept, care au aparență legală, dar sunt lovite de un viciu de o asemenea profunzime încât acesta poate fi constatat oricând, neputând fi acoperit prin trecerea timpului;

c)Acte anulabile, când actul prezintă doar unele vicii de formă, care pot fi invocate într-un interval de timp determinat și numai de acele subiecte de drept, autorități sau persoane fizice, care au un interes direct și personal.

Anularea actului administrativ, ca a oricărui act juridic în general, reprezintă o operațiune juridică prin intermediul căruia actul se desființează, încetând astfel, efectele sale juridice.

În cazul în care instanța judiciară decide anularea actului, procedura va fi cea instituită prin Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, completată cu normele Codului de procedură civilă la care trimite art. 18 din lege.

Prezumția de legalitate funcționează până în momentul în care se constată sancțiunea respectivă.

Anularea unui act administrativ atrage după sine anularea tuturor actelor a căror legalitate este condiționată de legalitatea actului administrativ anulat.

Inexistența actului administrativ intervine în cazurile în care încălcarea condițiilor de valabilitate este atât de gravă, încât nu se pot aplica principiile sancționării efectelor actului administrativ, urmând a i se aplica sancțiunea inexistenței. Sunt, astfel, inexistente actele administrative care nu au fost emise sau adoptate de organele competente, din punct de vedere al competenței materiale și teritoriale (exemplu: primarul sau consiliul local al unei localități reglementează conduita cetățenilor din altă localitate). Încălcarea legii în atare situație este atât de evidentă încât nu mai este necesară invocarea nelegalității actului și pronunțarea nulității lor.

Avem în vedere două dispoziții constituționale exprese care transformă această instituție într-una de rang constituțional.

Este vorba de art. 100 care reglementează actele Președintelui, respectiv decretele, a căror publicare obligatorie în Monitorul Oficial o impune textul constituțional respectiv, în cazul nepublicării intervenind sancțiunea inexistenței actului.

Art. 108 prevede același caracter obligatoriu al publicării în Monitorul Oficial al actelor Guvernului, în caz contrar intervenind inexistența actelor.

Inexistența este o sancțiune specifică a actului administrativ, care intervine atunci când viciile de legalitate care afecteaza actul sunt atât de grave, de fundamentale, încât conștientizarea lor nu este o problemă pentru niciun subiect de drept. Cum afirmă plastic profesorul Tudor Drăganu, orice subiect de drept, chiar și unul cu inteligență medie, va realiza ilegalitatea flagrantă a actului.

Inexistența reprezintă o sancțiune cu caracter excepțional, care înlătură prezumția de legalitate, ea putând fi juridică sau materială, oricine putând-o semnala.

Valorificând tezele de referință ale doctrinei, se desprind următoarele dimensiuni ale regimului juridic al actelor inexistente:

a)Actele inexistente nu se mai bucură de prezumția de legalitate a actului administrativ;

b)Subiectele de drept destinatare ale actului sau care cad sub incidența lui au dreptul de a se prevala de inexistența actului și deci de a refuza îndeplinirea obligațiilor care rezultă din act.

c)Obligația celorlalte subiecte de drept, a autorităților publice în mod prioritar, de a lua act de inexistența intervenită, ceea ce înseamnă că ele nu vor proceda, în baza actului, la executarea din oficiu și la impunerea deci a forței de constrângere a statului, pentru că actul nu mai este prezumat a fi legal și deci el nu mai constituie titlu executoriu, nu se mai bucură de principiul executio ex officio.

d)În actualul sistem constituțional, instituția inexistenței a devenit de rang constituțional.

4.2. Revocarea actelor administrative

Revocarea este definită ca fiind operațiunea juridică prin intermediul căreia organul emitent sau organul ierarhic superior acestuia desființează un act.

Aceasta este de doua feluri:

a)Retractarea, atunci când desființarea actului se face de organul emitent;

b)Revocarea propriu-zisă, atunci când se face de organul ierarhic superior celui emitent.

Cauzele care determină revocarea pot fi analizate din două puncte de vedere:

a)Din punctul de vedere al caracterului (conținutului) cauzei:

-Revocarea intervenită pentru cauze de nelegalitate a actului;

-Revocare care intervine pentru cauze de neoportunitate a acestuia.

b)Din punctul de vedere al momentului în care intervin față de emiterea actului, cauzele revocării, indiferent că vizează nelegalitatea sau neoportunitatea lui, pot fi:

-Cauze anterioare emiterii actului, care determină ca efectele juridice ale revocării să fie ex tunc, deci pentru trecut;

-Cauze concomitente cu emiterea actului, determină efecte juridice ex tunc;

-Cauze ulterioare emiterii actului, care produc efecte juridice ex nunc (pentru viitor).

În doctrină este unanim admis că revocarea este o specie a nulității, dar că, în același timp, este și un principiu al regimului juridic al actului administrativ.

Deși revocarea reprezintă un caz particular al nulității, ea se deosebește de anulare, dar și de suspendare, din mai multe puncte de vedere:

a)Din punctul de vedere al cauzelor pe care le determină, revocarea, ca și anularea, intervine atunci când există certitudinea că actul este viciat, pentru cauze de nelegalitate sau neoportunitate a lui;

b)Din punctul de vedere al autorităților care pot dispune cele trei tipuri de operațiuni juridice (revocarea, suspendarea, anularea);

c)Din punct de vedere al efectelor produse, revocarea și anularea produc încetarea, cu caracter definitiv, a acestor efecte.

De la principiul revocabilității actelor administrative, există excepții care privesc exclusiv actele administrative cu caracter individual, deoarece actele administrative normative sunt oricând revocabile.

Aceste excepții sunt deduse fie din natura actului, fie din efectele pe care le-au produs sau din voința legiuitorului.

4.3. Suspendarea actelor administrative

Operațiunea de suspendare a efectelor unui act juridic poate fi definită ca reprezentând întreruperea producerii de efecte de către actul în discuție sau încetarea temporară a efectelor actelor administrative.

Se face distincția între suspendarea unui act juridic, care semnifică întreruperea producerii oricărui efect de către actul respectiv și suspendarea efectelor sale juridice, ce reprezintă întreruperea efectelor cu acest caracter ale actului respectiv.

Prin suspendarea actelor administrative se înțelege întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale acestor acte și apare necesară pentru garantarea respectării legii în emiterea și executarea acestor acte.

Fundamente constituționale privind instituția suspendării

a)Referitor la suspendarea ca sancțiune care privește un act administrativ, temeiul ei constituțional se regăsește în art. 123 alin. (5), care consacră dreptul prefectului de a ataca în contenciosul administrativ un act emis de Consiliul Local, Consiliu Județean sau primar, actul atacat fiind suspendat de drept.

b)Suspendarea ca sancțiune administrativ-disciplinară, se regăsește consacrată în mai multe articole.

Art. 95 reglementează instituția “suspendării din funcție” a Președintelui României, calificată în doctrină de a reprezenta forma de „răspundere politică” a acestuia sau “răspunderea administrativ-disciplinară a șefului de stat”. Un alt text este cel al art. 108 alin. (2) care prevede suspendarea miniștrilor.

Regimul juridic general al suspendării actelor administrative

1.Cauzele ce pot determina intervenția suspendării sunt următoarele:

În primul rând, suspendarea intervine atunci când există îndoieli cu privire la legalitatea unui act administrativ. Aceasta apare ca o garanție a asigurării legalității actului administrativ, în emiterea, dar și în executarea lui, ce intervine doar în situații de excepție.

În al doilea rând, suspendarea poate interveni atunci când se aplică o anumită sancțiune administrativ-disciplinară unui funcționar public sau unei altei persoane încadrată într-un organ public.

2.Efectele juridice ale suspendării actului administrativ au ca notă dominantă faptul că se produce o întrerupere a efectelor actului, o încetare vremelnică a producerii lor, urmând ca, după încetarea cauzelor care au determinat intervenția suspendării, să se producă fie repunerea în vigoare a actului, fie scoaterea lui din vigoare prin căile prevăzute de lege.

3.În ceea ce privește organele care pot dispune suspendarea, se întalnesc următoarele situații:

-Suspendarea dispusă de organul emitent al actului;

-Suspendarea dispusă de organul ierarhic superior;

-Suspendarea dispusă de instanța de judecată;

-Suspendarea dispusă de legiuitor sau de autorul actului.

4.Tipurile de suspendare:

a)Suspendarea de drept sau legală, care intervine ope legis, în baza unui text de lege;

b)Suspendarea dispusă de anumite autorități publice, care, la rândul ei, este de mai multe feluri:

-suspendarea dispusă de instanța de judecată;

-suspendarea dispusă de alte autorități publice, și implicit prin alt gen de acte decât cele specifice procedurii judecătorești.

4.4. Modificarea actelor administrative

Modificarea actelor administrative se poate face de autoritatea emitentă, dar și de alte autorități precum autoritatea administrației publice ierarhic superioară sau instanța de judecată competentă, potrivit legii.

Prima categorie de acte poate fi modificată de către autoritatea emitentă și de către instanța competentă. Modificarea realizată de către autoritatea emitentă trebuie să fie făcută printr-un act de același nivel, adoptat sau emis cu respectarea aceleiași metodologii de tehnică legislativă.

Modificarea de către instanța competentă intervine în aplicarea prevederii din Legea contenciosului administrativ, potrivit căreia "instanța soluționând acțiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ".

Actele administrative individuale pot fi modificate în principal de autoritatea emitentă, iar în secundar de autoritatea administrativă ierarhic superioară și de instanțele judecătorești.

Rectificarea este operațiunea juridică care poate fi efectuată de organele competente pentru a verifica legalitatea actelor administrative. Aceasta constă în îndreptarea erorilor materiale ce pot fi întâlnite în act. Operațiunea se efectuează și produce aceleași efecte ca și celelalte acte juridice ce emană de la organele statului în organizarea puterii de stat.

Legea 119/1996, spre deosebire de decretul numărul 278/1960, nu folosește noțiunea de duplicat, dar în articolul 11 precizează posibilitatea eliberării altor certificate. Acestea se eliberează în locul celor pierdute, sustrase, distruse sau deteriorate. Această eliberare "este supusă taxei de timbru, potrivit legii".

Potrivit actualei reglementări, certificatele eliberate sunt certificate originale, ce înlocuiesc certificatele pierdute, distruse, deteriorate sau anulate.

Potrivit art. 59 din Legea nr. 24/2000, modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unuia sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare. Modificarea actului normativ trebuie să fie expresă, cu identificarea exactă a textului care se modifică, evitându-se a se preciza la finalul actului că actul se modifică în mod corespunzător. Modificarea trebuie să cuprindă în întregime textul vizat, cuprins în articol, alineat sau în elementul marcat al unei enumerări.

Reconstituirea actelor administrative intervine numai în cazurile prevăzute de lege, cum sunt cele precizate în articolul 52 din Legea nr. 119/1996. Aceasta se poate face și la cerere dacă:

a)registrele de stare civilă au fost distruse sau pierdute în totalitate sau în parte;

b)actul a fost întocmit în străinătate și nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.

Cererea de întocmire ulterioară se depune împreună cu actele doveditoare, la autoritatea administrației publice locale, competentă să întocmească actul sau a locului de domiciliu al persoanei interesate în cazul în care actul de stare civilă fusese întocmit în străinătate.

În ceea ce privește calea de atac, legea se menține pe concepția vechii reglementări repetând, competența instanțelor de drept comun, atunci când e vorba de acte administrative ce reclamau competența instanțelor de contencios administrativ.

În cazul în care unul dintre exemplarele registrului de stare civilă este pierdut sau distrus, în totalitate sau în parte, acesta se înlocuiește printr-o copie întocmită de pe registrul existent, copie care se certifica, pentru conformitate de către ofițerul de stare civilă.

Modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu este afectată concepția generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu privește întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuiește cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat.

În ceea ce privește efectele dispozițiilor de modificare și de completare, trebuie precizat că dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază. În consecință, în ipoteza în care un act normativ a fost modificat sau completat, la aplicarea dispozițiilor sale normative trebuie să se aibă în vedere succesiunea în timp a evenimentelor legislative care au intervenit în perioada de acțiune a actului normativ. Aceasta întrucât efectele modificărilor sau completărilor intervenite se produc de la momentul intrării lor în vigoare, care se stabilește potrivit celor menționate mai sus, în funcție de categoria de act normativ vizată.

4.5. Abrogarea actelor administrative

Abrogarea este cea mai importantă modalitate de încetare a efectelor actelor normative și reprezintă scoaterea din vigoare a unei norme ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi. În legătură cu caracterul activ al reglementărilor, este necesară utilizarea de către legiuitor a abrogării, ca modalitate de încetare a efectelor unui act normativ. Nu trebuie confundată abrogarea unui act normativ prin apariția unui nou act normativ, cu republicarea sa, în acest din urmă caz apărând numai în caz excepțional reglementări noi.

După criteriul modalității de realizare, abrogarea este de două feluri: expresă și tacită. Abrogarea expresă poate fi directă sau indirectă.

Abrogarea expresă directă constă în desființarea efectelor vechii reglementări prin precizarea în detaliu, în conținutul noului act normativ, a actelor normative scoase din vigoare. Abrogarea expresă indirectă utilizează formula “pe data intrării în vigoare a prezentului act normativ se abrogă orice dispoziție legală contrară”, fără să se mai precizeze în detaliu actul normativ abrogat, obligația de a verifica dacă un act normativ este abrogat revenind organului care aplică legea nouă.

În cazul abrogării exprese directe, legiuitorul declară că se abrogă anumite categorii de acte normative identificate prin titlu, număr și an al adoptării, data publicării și numărul Monitorului Oficial în care au fost publicate. În cadrul enumerării actelor normative abrogate sau a unor părți constitutive ale acestora, se trec în ordine legile organice, legile ordinare, ordonanțele de urgență, ordonanțele emise în temeiul unei legi de abilitare și hotărârile Guvernului.

În cazul abrogărilor care se fac prin lege,enumerarea sau abrogarea expresă directă se oprește la nivelul hotărârilor emise de Guvern, urmând ca actele normative subordonate acestora să fie abrogate prin acte ale organelor emitente, având în vedere încetarea efectelor actului ierarhic superior în baza căruia au fost emise. Abrogarea tacită sau implicită intervine atunci când, deși noul act normativ nu prevede nimic în legătură cu acțiunea vechilor norme juridice, noua reglementare este diferită de vechea reglementare, organul de aplicare înțelegând implicit că, în mod tacit, legiuitorul a dorit să scoată din vigoare vechea reglementare.

Astfel, potrivit acestei dispoziții, în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. Revine Consiliului Legislativ, în cadrul atribuțiilor sale, obligația de a identifica toate dispozițiile legale care au suferit evenimentele legislative implicite și să propună Parlamentului și, respectiv, Guvernului măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora.

În acest caz, ca și în cazul abrogării exprese indirecte, revine organului care aplică legea să rezolve situația de contradictorialitate dintre două acte normative. În această apreciere, organul trebuie să țină seama de două principii fundamentale: Lex posterior derogat prior și Lex superior derogat inferior. În virtutea acestor principii, atunci când există două texte legislative contradictorii emise la date sau niveluri diferite, textul cel mai recent sau cel cu forță juridică superioară este în vigoare, iar cel anterior ori cu forță juridică inferioară este considerat abrogat. În astfel de cazuri, se prezumă că voința ultimă a legiuitorului este cea valabilă, ea incluzând și intenția de a abroga dispozițiile contrare. Principiul Lex posterior derogat prior se aplică și în cazul abrogării exprese indirecte, abrogare care se deosebește de cea tacită doar prin faptul că, în primul caz, legiuitorul se simte obligat să atragă atenția celui care aplică legea că există reglementări juridice ce se află în contradicție cu noua reglementare.

În jurisprudența recentă , Curtea Constituțională, examinând criticile formulate din perspectiva elementelor de constituționalitate extrinsecă, reține că Legea învățământului nr. 84/1995 a fost abrogată prin dispozițiile art. 361 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Astfel, un text de lege care face trimitere la o normă ce nu mai este în vigoare este și el, evident, implicit abrogat. În speță, legea criticată, prin care se dorește să se intervină asupra unui act normativ abrogat, lege nepromulgată încă, având ca obiect dispoziții de lege inexistente, contravine dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

În aceste condiții, sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată, Legea pentru completarea Legii învățământului nr. 84/1995 înfrângând prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), care consacră principiul respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.

După criteriul efectelor, abrogarea poate fi totală sau parțială. Abrogarea totală presupune că actul normativ este scos din vigoare în totalitate. Abrogarea parțială presupune că numai o parte a actului normativ vizat este scoasă din vigoare. Abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normativ, actul normativ abrogat parțial rămânând în vigoare prin dispozițiile sale neabrogate. În cazul unei abrogări parțiale intervenite succesiv, ultima abrogare se va referi la întregul act normativ, nu numai la textele rămase în vigoare.

Abrogarea, ca modalitate de încetare a efectelor juridice, poate interveni sub forma unei intervenții distincte în finalul unui act normativ care reglementează o anumită problematică sau sub forma unui act normativ de abrogare distinct care are ca obiect exclusiv abrogarea mai multor acte normative.

În ceea ce privește efectele abrogării, art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că abrogarea unui act normativ are caracter definitiv, nefiind permis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. De la această regulă, textul aduce și o excepție și anume prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament. În această ultimă situație, la data intrării în vigoare a legii de respingere a unei ordonanțe a Guvernului care prevedea abrogarea unui act normativ, reînvie, reintră în vigoare actul normativ inițial abrogat prin ordonanța Guvernului.

Pentru a respecta ierarhia actelor normative, este necesar să precizăm că un act normativ ierarhic inferior nu poate abroga un act normativ ierarhic superior. Astfel, printr-o Hotărâre a Guvernului nu pot fi abrogate ordonanțe sau legi ori dispoziții ale acestora, după cum printr-o ordonanță emisă în baza unei legi de abilitare nu pot fi abrogate ordonanțe de urgență care reglementează materii rezervate legilor organice și nici legi organice.

STUDIU DE CAZ

Studiu de caz privind Regulamentul de organizare și funcționare al Primăriei Sectorului 5

Actul administrativ este un act juridic unilateral, obligatoriu și executoriu emis de către un organ administrativ în temeiul puterii de stat, prin care se aduc la îndeplinire dispozițiile legii sau ale unui act normativ subordonat legii.

Pentru a fi valabil, actul administrativ trebuie să îndeplinească patru condiții: 1) să fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, 2) să fie emis în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, 3) să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare, 4) să fie conform cu interesul public urmărit de lege.

Scop

Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) stabilește modul de funcționare al compartimentelor din societate: circuitul actelor de la un compartiment la altul, subordonarea dintre ele (stabilită prin organigramă). În general instituțiile publice au acest ROF. Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) este un instrument de conducere care descrie structura unei organizații, prezentând pe diferitele ei componente atribuții, competențe, niveluri de autoritate, responsabilități, mecanisme de relații.

Regulamentul de ordine interioară (ROI) este obligatoriu pentru toate societățile indiferent de numărul de salariați, este atributul angajatorului prin care se stabilesc regulile pe care sunt obligați să le respecte salariații. Acesta nu se negociază.

Regulamentul de organizare și funcționare al Primăriei sectorului 5, este întocmit în baza Legii 53/2003 (Codul Muncii al României) și stabilește norme de conduită, de disciplină a muncii și de procedură disciplinară, atât în relațiile dintre salariații instituției cât și relațiile dintre aceștia și cetățeni, precum și dispoziții privind protecția și securitatea în muncă.

ROF are ca scop să aducă la cunoștința tuturor angajaților Primăriei Sector 5 care le sunt atribuțiile, răspunderile, competențele, etc. Regulamentul de ordine și funcționare este vital pentru stabilirea conținutului fișelor de post. El oferă toate informațiile necesare redactării acestor fișe, prezentând detaliat atribuțiile, competențele, nivelurile de autoritate, responsabilitățile și mecanismele de relații din instituție.

Importanța

La baza înființării unei organizații stă Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) care este poate cel mai important element de reglementare a competențelor unei instituții. Este un act normativ care reglementează funcționarea compartimentelor (stabilește competențele pentru fiecare compartiment în parte, atribuții și responsabilități) și este adoptat de forul de conducere superior al organizației respective.

Pe baza actelor normative de înființare și care le reglementează funcționarea (ROF), instituțiile își elaborează propriile regulamente de organizare și funcționarea adaptate la structura organizatorică, aprobate și completate cu sarcini specifice domeniului lor de activitate.

Ansamblul activităților, atribuțiilor și sarcinilor sunt cuprinse în ROF-ul organizației respective. ROF-ul organizației are un caracter general și este completat de Statul de Funcții. Statul de Funcții are un caracter intern și prevede numărul de posturi pentru fiecare compartiment, gradul și pregătirea angajaților, precum și relațiile dintre aceștia. Este o completare necesară a ROF pe bază căreia se poate calcula bugetul de școlarizare a personalului. La rândul său, este completat de fișa postului care cuprinde atribuțiile și obligațiile fiecărui angajat în parte.

Legea reglementează explicit că organigrama unei instituții nu intră în vigoare până la adoptarea ROF și a Statului de Funcții.

Temeiul legal și domeniul de aplicare , reglementări

Baza legislativă

Legea 53/2003 (Codul Muncii al României), Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, consolidată 2009; Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici; Legea nr. 85/2006; Legea nr. 164/2006; Legea nr. 441/2006; Legea nr. 516/2006; OUG nr. 82/2007; OUG nr. 52/2008; Legea nr. 284/2008;, precum și de Legea 88/2009 .

Regulamentului de organizare și funcționare al Primăriei Sectorului 5, reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.

Reglementează regimul raporturilor juridice (denumite raporturi de serviciu) dintre funcționarii publici și Primăria Sectorului 5 și dintre funcționarii publici și stat prin autoritățile administrative autonome.

Se aplică personalului angajat (funcționari publici cât și personal contractual) încadrat cu contract individual de muncă, care prestează activități specifice administrației publice.

Raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii.

În cazul instituțiilor de stat, Regulamentul de organizare si funcționare se stabilește prin act normativ, deoarece este o expresie a însăși personalitații juridice a acestora.

Regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și Primăria este reglementat de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Conținutul Regulamentului de Organizare si Funcționare

Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) reprezintă expresia personalității juridice a angajatorului.

Regulamentul de Organizare și Funcționare(ROF) este structurat pe 4 capitole:

Capitolul I Dispoziții generale cuprinde informații privind baza legală a constituirii și funcționării sistemului; o prezentare a competențelor și delegărilor de competențe.
Capitolul II Structura organizatorică a Direcțiilor, birourilor și compartimentelor Primăriei – denumește direcțiile cât și serviciile, birourile și compartimentele subordonate acestora.

Capitolul IV Atribuții comune tuturor direcțiilor si serviciilor. Dispoziții finale.

Pentru a fi un instrument eficient de organizare și conducere Regulamentul de Organizare și Funcționare(ROF) trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

– să fie ușor de folosit ca instrument cadru de conducere;

– să conțină reglementări cuantificabile, cu elemente de evaluare concretă;

– să fie concis;

– să fie adaptat, mai ales prin conținut, unor situații specifice;

– să permită valorificarea optimă a potențialului uman;

– să fie perfectibil în raport cu schimbările ce se produc;

– să ofere elemente concrete de evaluare a performanțelor.

Actualizarea ROF se se realizezază ori de câte ori este necesar. Pentru actualizare se folosesc aceleași documente de lucru ca și la întocmire, menționate mai sus.

Documentul din anexa 1 reprezintă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Primariei sectorului 5.

Fișa postului

Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) cuprinde organigrama instituției. Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) cuprinde structura funcțională a instituției, prezintă detaliat atribuțiile, nivelurile de autoritate, responsabilitățile și mecanismele de relații din instituție.

Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) stă la baza întocmirii fișelor de post, oferă toate informațiile redactării acestor fișe.

Fișa postului cuprinde un sumar al sarcinilor și cerințelor care sunt esențiale pentru poziția respectivă. Analiza postului este procesul prin care aceste sarcini și cerințe sunt identificate, iar fișa postului este un scurt sumar al rezultatelor obținute printr-o analiză a postului.

Fișa postului trebuie actualizată periodic, datorită diferitelor schimbări care intervin în procesul muncii.

Concluzii

Regulamentul de ordine interioară (ROI) este obligatoriu pentru toate organizațiile indiferent de numărul de salariați, este atributul angajatorului prin care se stabilesc regulile pe care sunt obligați să le respecte salariații. Acesta nu se negociază.

Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) stabilește modul de funcționare al compartimentelor din organizație : circuitul actelor de la un compartiment la altul, subordonarea dintre ele (stabilită prin organigramă). În general instituțiile publice au acest ROF.

Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) reprezintă consacrarea normativă a opțiunilor angajatorului în ceea ce privește structura organizațională, organigrama și relația dintre posturi.

Regulamentul de ordine interioară (ROI) este un act juridic al angajatorului, elaborat cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, prin care se stabilesc o serie de reguli, în principal disciplinare, aplicabile la locul de muncă. Noțiunea folosită anterior actualului Cod al muncii era aceea de Regulament de Ordine Interioară.

Potrivit articolului 257 din Codul muncii, regulamentul intern se întocmește de către angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, după caz. Mai mult, articolul 226 din Codul muncii, referindu-se la atribuțiile reprezentanților salariaților, prevede că aceștia au, între altele, dreptul „să participe la elaborarea Regulamentului Intern”. Așadar, deși regulamentul intern este un act juridic al angajatorului, elaborarea acestuia presupune luarea în considerare și a solicitărilor salariaților.

Legislație specifică pentru elaborarea Regulamentului de Ordine și funcționare

Legea 53/2003 (Codul Muncii al României),

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, consolidată 2009;

Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici;

Legea nr. 85/2006; Legea nr. 164/2006; Legea nr. 441/2006;

Legea nr. 516/2006; OUG nr. 82/2007; OUG nr. 52/2008;

Legea nr. 284/2008;

Legea nr. 88/2009;

Studiu de caz -Act de naștere – Certificat de Naștere

Înregistrarea nașterii persoanei Apostol Maria în registrul de nașteri al Serviciului de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 5.

Actul administrativ este un act juridic unilateral, obligatoriu și executoriu emis de către un organ administrativ în temeiul puterii de stat, prin care se aduc la îndeplinire dispozițiile legii sau ale unui act normativ subordonat legii.

Cetățeana Apostol Ecaterina, domiciliată în județul Tulcea, însărcinată, în timpul unei călătorii cu trenul pe teritoriul României dă naștere persoanei Apostol Maria.

Evenimentul se înregistreză în jurnalul de bord de către comandantul trenului. Întocmirea actului de stare civilă-certificat de naștere- se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor al locului de coborâre, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază are loc coborârea. Coborârea are loc în gara Cotroceni, pe teritoriul Sectorului 5. Înscrisul se va face în registrul de nașteri al Serviciului de Stare civilă al Primăriei Sectorului 5.

Certificatul de naștere este un act administrativ individual care creează drepturi și obligații în profitul unei persoane determinate. Oferă un statut beneficiar .

Acesta se întocmește la serviciul local de evidență a persoanelor de ofițerul de stare civilă din cadrul Consiliului Local al Sectorului 5, pe baza certificatului medical de constatare a nașterii eliberat de maternitate și pe baza declarației verbale a tatălui.

La înregistrarea nașterii, ofițerul de stare civilă atribuie și înscrie codul numeric personal, care se menționează în certificatul de naștere, precum și în toate celelalte acte care privesc persoana Apostol Maria.

Primăria Sectorului 5-Autoritate Locală competentă de a-și exercita atribuțiile la nivelul unității administrativ-teritoriale, respectiv Sectorul 5, pe raza Municipiului București.

Pentru a fi valabil, actul administrativ – certificatul de naștere – trebuie să îndeplinească patru condiții: 1) să fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, 2) să fie emis în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, 3) să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare, 4) să fie conform cu interesul public urmărit de lege.

Certificatul de naștere are o competență personală, este un act administrativ legal, care evocă atribuții ce revin unei persoane care ocupă un anumit statut beneficiar, dar și în interesul statului și servește la cunoașterea numărului și structurii populației, a situației demografice, la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Competența în emiterea actului administrativ – certificatul de naștere – privește nu numai Consiliul Local al Sectorului 5 ci și persoana din cadrul acestei autorități, respectiv funcționarul care emite actul.

Certificatul de naștere este emis pe baza și în vederea executării legii. Este un act în formă scrisă și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Înregistrarea nașterii pe teritoriul României este pusă în aplicare pe baza Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă republicată cu modificările și completările ulterioare.

Actul de naștere se întocmește în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale și se completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră.

În concluzie, se emite certificatul de naștere model anexa 2. Acest certificat de naștere se anulează și se emite un alt act administrativ în caz de deces.

O persoană pe parcursul vieții își poate modifica starea civilă și prin căsătorie, caz în care unitatea administrativ-teritorială emite un alt act administrativ -certificat de căsătorie- anexa 3.

Studiu de caz- Autorizație pentru construcție- cerere depusă de Vasile Pandelescu

Actul administrativ este un act juridic unilateral, obligatoriu și executoriu emis de către un organ administrativ în temeiul puterii de stat, prin care se aduc la îndeplinire dispozițiile legii sau ale unui act normativ subordonat legii.

Autorizația pentru construcție este un act administrativ individual emis de Administrația Publică Locală a Sectorului 5, după competență teritorială, care creează drepturi și obligații în profitul unei persoane determinate, persoană care depune cererea pentru obținerea acestei autorizații.

Autorizația de construcție este un act administrativ unilateral nu pentru faptul că ar fi opera unei singure persoane – la emiterea sa putând participa mai multe persoane – ci pentru că el degajă o singură voință juridică, care provine de la Serviciul Urbanism și Amenajarea teritoriului, Autorizații de Construire.

La ghișeul unic de la parterul Primăriei Sectorului 5, Vasile Pandelescu a completat o cerere tip și un dosar care cuprinde acte, avize și tot ce este necesar pentru obținerea autorizației.

Eliberarea autorizației de construcție se face cu avizul Primarului Sectorului 5 pentru construcțiile și lucrările de orice fel din intravilanul și extravilanul sectorului, cu excepția investițiilor ce se aprobă de guvern.

Drepturile și obligațiile care iau naștere prin acest act administrativ sunt stabilite în mod unilateral de autoritatea publică locală emitentă a acestui act (Primăria Sectorului 5). Persoana căreia i se adresează are îndatorirea de a se conforma întocmai voinței unilaterale a autorității emitente (Primăria Sectorului 5) exprimată prin acest act administrativ numit autorizație pentru construcție.

Ia naștere un raport juridic printr-o singură manifestare de voință juridică.

Actele pe baza cărora a fost emisă autorizația nu au niciun efect direct asupra persoanei Vasile Pandelescu, care a solicitat autorizația, autorizația de construcție fiind cea care produce direct efecte juridice asupra acestuia.

În cazul operațiilor pregătitoare pentru emiterea actului administrativ, caracterul acestui act de a fi o manifestare unilaterală de voință juridică se menține. Avizele respective nu au niciun efect direct asupra raportului juridic în cauză, ele privind doar raporturile dintre Administrația Publică Locală a Primăriei Sectorului 5, fără nicio legătură directă cu persoana Vasile Pandelescu, căreia i se adresează actul respectiv, acesta producând efecte juridice fără a necesita consimțământul solicitantului. Tocmai aceasta este condiția esențială în ceea ce privește caracterul unilateral de voință juridică, exprimată prin actul administrativ.

Pentru a fi valabil, actul administrativ – autorizația pentru construcție – trebuie să îndeplinească patru condiții: 1) să fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, 2) să fie emis în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, 3) să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare, 4) să fie conform cu interesul public urmărit de lege.

Cererea solicitantului Vasile Pandelescu nu face decât să pună în mișcare procedura de emitere a actului administrativ. Emitentul actului -Primaria Sectorului 5- are libertatea, pe baza voinței sale unilaterale, de a emite sau de a nu emite actul administrativ pe baza cererii primite, evident, în cazul în care legea nu obligă acel organ să emită actul solicitat. ( anexa 4 )

Studiu de caz – Dispoziție privind constituirea Comisiei de recepție la finalizarea serviciilor de schimbare a traseelor de alimentare a caloriferelor.

Actul administrativ este un act juridic unilateral, obligatoriu și executoriu emis de către un organ administrativ în temeiul puterii de stat, prin care se aduc la îndeplinire dispozițiile legii sau ale unui act normativ subordonat legii.

Dispoziția este un act administrativ de autoritate care angajează viitorul bunului său patrimoniului.

Dispoziția primarului care se emite trebuie să îndeplinească toate condițiile de formă și de fond ale actului administrativ.

Pentru a fi valabil, actul administrativ – dispoziția – trebuie să îndeplinească patru condiții: 1) să fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, 2) să fie emis în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, 3) să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare, 4) să fie conform cu interesul public urmărit de lege.

Dispoziția are în antet denumirea instituției emitente –Primăria Sectorului 5- , un număr de înregistrare din registrul special (3768/02.06.2014) și poartă semnătura și parafa emitentului –Domnul Primar-, precum și avizele aferente (pentru legalitate).

Actul administrativ este emis în formă scrisă și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

În ceea ce privește conținutul actului, dispoziția are la bază un referat întocmit de Serviciul Administrativ – Aprovizionare Achiziții din cadrul Direcției Achiziții Publice, prin care se justifică necesitatea emiterii actului administrativ cu privire la constituirea Comisiei de recepție finală a serviciilor de schimbare a traseelor de alimentare a caloriferelor din sediul D.I.T.L. Mihail Kogalniceanu.

Sunt indicate articolele din actele normative pe baza cărora se fundamentează (art. 4, alin. 1 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora și serviciilor prestate, aprobat prin H.G.R nr. 273/1994 și prevederile art. 68 alin. ( 1 ) din Legea nr. 215/2001 republicată privind Administrația Publică Locală).

În primul articol din dispozitivul actului administrativ se stipulează modificarea survenită și se menționează compartimentele care vor alcătui Comisia de recepție la finalizarea serviciilor de schimbare a traseelor de alimentare a caloriferelor din sediul D.I.T.L. Mihail Kogalniceanu.

În următorul articol se menționează comunicările obligatorii a fi efectuate de către Direcția Achiziții Publice, Serviciul Secretariat Consiliul Local și persoanele nominalizate ce vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei Dispoziții.

Un alt aspect important ce trebuie avut în vedere, se referă la comunicarea actului.

Actul administrativ individual – dispoziția primarului, nu îi este opozabil celui în cauză (membrilor comisiei) decât din momentul comunicării actului. Astfel, imediat după emitere, dispoziția primarului este comunicată, sub semnătură și cu menționarea datei, salariatului despre care se face vorbire în cadrul părții dipozitive.

Salariatului îi este comunicat, în original un exemplar al dispoziției primarului, iar un alt exemplar în original va fi remis compartimentului de resurse umane pentru a fi inclus în dosarul profesional sau persoanl al angajatului.

De asemenea, având în vedere prevederile specifice, actul administrativ – dispoziția primarului – este comunicat instituției prefectului și, după caz, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ex.: în situația emiterii unei dispoziții de numire în funcție publică), ori altor instituții publice. ( anexa 5)

Studiu de caz – Proces verbal de contravenție

Actul administrativ – Proces verbal de contravenție (anexa 6) este un act juridic unilateral, obligatoriu și executoriu emis de către un organ administrativ -Inspectoratul General al Poliției Române, în temeiul puterii de stat, prin care se aduc la îndeplinire dispozițiile legii sau ale unui act normativ subordonat legii (HCL 228/2006).

Pentru a fi valabil, actul administrativ – procesul verbal – trebuie să îndeplinească patru condiții: 1) să fie emis de autoritatea competentă( și în limitele competenței sale- Inspectoratul General al Politiei Române), 2) să fie emis în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, 3) să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare, 4) să fie conform cu interesul public urmărit de lege.

Prin procesul verbal de contravenție seria PA, nr. 2610880, încheiat la data de 13.03.2014 în localitatea Ploiești, județul Prahova, agentul constatator Tudor Andrei din secția nr. 4 Poliție Ploiești a sancționat pe contravenientul Dinu Mariana cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se că a fost depistat pe B-dul Independenței în fața complexului comercial în timp ce comercializa flori pe alte considerente decât cele prevăzute de Consiliul Local.

Procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod legal, constatatându-se că procesului verbal în cauză nu prezintă niciunul dintre motivele de nulitate, prevăzute în art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține astfel mențiunile cu privire la numele și prenumele agentului constatator -Tudor Andrei-, calitatea agentului constatator -Agent de poliție-, numele și prenumele contravenientului -Dinu Mariana-, fapta săvârșită: comercializare ilegală, data comiterii faptei: 13.03.2014 și semnătura agentului constatator care este prezentă.

Actul administrativ -procesul verbal– este o constrângere administrativă. Aceasta intervine pentru a preveni săvârșirea comercializării ilegale, ca măsură de siguranță. Procesul verbal este un act administrativ emis în formă scrisă și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

CONCLUZII

Actul administrativ este forma juridică principală de realizare a activității organelor administrației publice.

Concluzia este că actele administrative au trăsături comune în sens formal material și anume: sunt forme juridice principale ale activității organelor administrației publice, ele reprezintă o voință juridică unilaterală. Sunt emise în realizarea puterii publice și au un regim juridic specific în centrul căruia se află legea 544/2004 a contenciosului administrativ .

Această trăsătură ajută la deosebirea actului administrativ emis în special de organele administrației publice de actele de autoritate specifice altor categorii de organe.

Orice administrație este în esența ei o activitate juridică, modificarea raporturilor juridice existente se realizează prin nașterea unor noi drepturi și obligații sau prin stingerea celor care există.

Actele administrative ocupă locul central în cadrul formelor concrete de realizare a activității administrației publice. Când spun o formă concretă de activitate, mă gândesc la efectele juridice și înțeleg că aceasta dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Am observat că prima trăsătură caracteristică a actelor administrative este că ele sunt acte juridice. Această caracteristică distinge actul administrativ de operațiunile tehnico-administrative, adică în timp ce actele administrative produc în mod direct efecte juridice, operațiile administrative nu produc efecte juridice avute în vedere de cel care le săvârșește ci produc efectele pe care le prevede legea.

În studiul de caz – autorizație de construcție – am observat că autorizația produce efectele juridice pe care le are în vedere organul care a eliberat-o – Primăria Sectorului 5 -, dar pentru emiterea autorizației legea stabilește că sunt necesare o serie de avize. Concluzia este că autorizația nu se acordă decât dacă avizele sunt favorabile. Efectul avizelor -sunt operații administrative- constă în aceea că de ele depinde acordarea autorizației, efect prevăzut de lege și nu depinde de voința organului care acordă avizul.

De asemenea, am tras concluzia că printr-un act administrativ iau naștere drepturi și se stabilesc noi obligații sau se sting obligații mai vechi.

Actul administrativ nu este opera unei singure persoane, la emiterea lui pot participa mai multe persoane, dar el degajă o singură voință juridică, cea care vine de la autoritatea publică.

Ca să fie valabil, actul administrativ nu are nevoie de consimțământul persoanei căreia i se adresează ci se întemeiază pe acordul sau pe consimțământul subiectelor raporturilor juridice civile.

Am concluzionat că drepturile și obligațiile care iau naștere prin actele administrative sunt stabilite unilateral de către autoritatea publică emitentă, persoanele cărora li se adresează având îndatorirea de a se conforma întocmai voinței unilaterale a autorității administrației publice, de exemplu, studiu de caz prezentat în lucrare – emiterea procesului verbal de contravenție- nu este necesar acordul persoanei în ceea ce privește aplicarea sancțiunii, plata amenzii în valoare de 250 lei.

Pe parcursul elaborării lucrării am concluzionat că legea își întemeiază autoritatea de suveranitate a statului, pe când actul administrativ are o autoritate derivată din lege. Prin actul administrativ se organizează executarea și se execută în concret dispozițiile legii ceea ce mă face să consider că actul administrativ este subordonat legii.

Așadar, emiterea actelor administrative reprezintă rezultatul exercitării competenței cu care sunt înzestrate persoanele administrative, competența administrativă fiind formată din ansamblul atribuțiilor ce revin unei autorități, compartiment funcțional (studiul de caz- dispoziție-Serviciul Secretariat Consiliul Local) sau persoană (funcționar de stat- vezi studiul de caz dispoziție – secretarul care legalizează actul administrativ) și limitele exercițiului ei.

Am observat în practica la locul de muncă conformitatea actului de drept administrativ cu conținutul legii și a celorlate acte normative, este considerată o condiție de fond a acestuia, a actului, atunci când analizăm legalitatea actului prin prisma îndeplinirii acestei condiții, verificăm de fapt concordanța dintre conținutul actului și ipoteză, dispoziția și sancțiunea normei de drept aplicabile în cauză.

Am văzut că la emiterea actelor administrative trebuie respectate condițiile de formă și de procedură prescrise de lege pentru emiterea lor. Nerespectarea acestor condiții duce la neluarea în considerare a actelor administrative emise. Exemplu – un act administrativ care nu poartă semnătura persoanei competente sau ștampila organului emitent, acel act nu este valabil. Drepturile și obligațiile consfințite printr-un act administrativ se situează în timp înainte de emiterea lor.

Am constatat necesitatea emiterii actelor administrative de stare civilă care au un caracter declarativ și care evocă atribuții ce revin persoanei, dar și în interesul statului servind la cunoașterea numărului și structurii populației, a situației demografice etc.

Actul administrativ devine opozabil la data intrării în vigoare, în momentul în care devine cunoscut, iar persoanele fizice sau juridice cărora li se adresează trebuie să se conformeze.

În situația în care persoanele refuză îndeplinirea obligațiilor stabilite prin actele administrative, administrația publică este obligată să recurgă la executarea silită a acestor acte. Normele de drept prevăd sancțiuni contravenționale, penale sau de altă natură pentru acestea. Executarea silită nu trebuie privită ca o sancțiune ci trebuie privită ca o modalitate extremă de executare a actelor administrative.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

1. Alexandru Negoiță, Drept administrativ, Ed.Silvy, Bucuresti, 1996

2. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol II, Ed. 4

3. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II, Ed. All Beck, 2004, București

4. Dr. Dumitru Brezoianu, Contenciosul administrativ, București, 1995

5. Emanuel Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2008

6. Emilian Stelian Ticames, Drept administrativ și elemente de știință administrației

7. Ioan Santai, Drept administrativ și știința administrației, Ed. Risoprint, 1998

8. Ilie Iovănaș- Drept administrativ, Ed. Servo-Sat, Arad, 1997

9. Iulian Nedelcu, Actele administrative atipice, Caietul Științific nr. 11/2009

10. Mircea Preda, Drept administrativ

11. Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, Tipografiile Române Unite, 1925

12. R-A Lazăr, Legalitatea actului administrativ. Drept românesc și drept comparat, Ed. All Beck.

13. Revista Transilvană de Științe Administrative 2 (31) 2012

14. Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Vol I

15. Romulus Ionescu, Drept administrativ

16. Tudor Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Științifică, București, 1959

17. Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ, Ediția a III-a, Editura Lumina Lex, București, 2002

18. Verginia Vedinaș, Drept administrativ, Ediția a IV-a

Acte normative:

Constituția României

Legea privind contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 (art.2)

Legea nr. 24/2000 potrivit art. 59 privind modificarea unui act normativ ce constă în schimbarea expresă a textului unuia sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare

Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările ulterioare

Legea nr. 50/1981 cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcții

Legea învățământului nr. 84/1995 a fost abrogată prin dispozițiile art. 361 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Legea 119/1996, spre deosebire de decretul numărul 278/1960, nu folosește noțiunea de duplicat, dar în articolul 11 precizează posibilitatea eliberării altor certificate.

Legea nr. 119/1996 în art. 52 cu privire la reconstituirea actelor administrative

Legea nr. 215/2001, republicată, art. 47, privind administrația publică locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 200l

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările și completările ulterioare, completată cu normele Codului de procedură civilă la care trimite art. 18 din lege.

Decizia civilă nr. 1205/2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Comercială, care a statuat că:”Normele care reglementează prescripția sunt norme imperative, de ordine publică, dispozițiile art. 1841 Cod civil fiind abrogate implicit prin Decretul 167/1958 care constituie norma generală în materia prescripției extinctive și care în art. 18 prevede că instanțele sunt obligate, ca din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune s-a prescris

Decizia nr. 1595/2011.

Pagini de internet:

http://lege5.ro/Legea-nr-24-2000-privind-normele-de-tehnica-legislativa-pentru-elaborarea-actelor-normative

www.monitoruloficial.ro

www.cdep.ro

www.jurisprudenta.com

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

BIBLIOGRAFIE

Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2005

Gheorghe Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed.VI-a revăzută și adăugită de M.Nicolae și P.Trușcă, Ed.Șansa, București, 1999

Gabriel Boroi – Drept civil Partea generală. Persoanele, ed.II-a Editura ALL Beck, București, 2002

Viorel Ciobanu (coordonatori) – Modificări aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.138 /2000, Revista Dreptului nr.4 /2001

Doru Cosma – Teoria generală a actului juridic, Editura Științifică, București, 1969

Romulus Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ediția II-a revăzută și adăugită, Editura Nemira, București, 1996

Antonie Iorgovan, Drept administrativ, Tratat elementar, vol.II, Editura Hercules, București, 1993

Theodor Mrejeru – Procedura contenciosului administrativ, Editura Tribuna Economică, București, 1999

Mircea Preda, Drept Administrativ, Partea generală, Editura Lumina Lex, București, 2000

Alexandru Negoiță – Drept administrativ și Știința administrației, Editura Atlas Lex, București, 1992

Narcisa Nicoleta Petrescu – Dreptul administrativ, Editura Accent, Cluj Napoca, 2004

Mircea Preda, Curs de drept administrativ, partea generală,

Tudor Drăganu, Introducere în teoria și practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1992

Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Accent, Cluj Napoca, 2004

*** Constituția României adoptată în 1991 și republicată în Monitorul Oficial din 2003

*** Legea nr.554 /2004 privind contenciosul administrativ, publicată în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr.1154 /07.12.2004 și modificata prin Legea nr. 76 /2012

*** Decizia Curții Constituționale a României nr.4 /11.01.1994 în Culegerea de decizii și

hotărâri pe anul 1994

*** Transparența decizională

http://www.preferatele.com/docs/drept/4/-act-juridic-2.php

http://www.e-referate.ro/referate/Actul_juridic_civil2005-03-18.html

http://www.referate-live.ro/drept/efectele-actului-juridic-civil.html « Clasificarea actelor juridice civile »

http://www.pontes.ro/ro/legislatie/noul-cod-civil.pdf

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6