Actul administrativ juridic [311257]

INTRODUCERE

Prezenta lucrare de licență își propune aducerea în atenția dumneavoastră a [anonimizat], principalele contribuții salariale datorate de o [anonimizat], precum si indemnizațiile de care acesta poate beneficia.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] s-a [anonimizat], [anonimizat], unei societăți comerciale.

Începand cu data de 1 ianuarie 2005 a [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat] 571/2003 – [anonimizat]. [anonimizat] o nouă așezare a impozitului, care va permite asigurarea unui tratament fiscal echitabil diferitelor categorii de contribuabili deoarece ia în considerare capacitatea contributivă reală a fiecărui contribuabil.

CAPITOLUL 1

STRUCTURI ÎN CONTABILITATEA FINANCIARĂ PRIVIND CHELTUIELILE

Delimitări și structuri privind cheltuielile

Cunoștințele de contabilitate trebuie posedate nu numai de către cei ce administrează și răspund de patrimoniul economic.

Se cuvine să subliniem importanța pe care o [anonimizat]-l ocupe contabilitatea în pregătirea specialiștilor din domeniul economic.

Cheltuielile oricărei firme reprezintă acele sume sau valori plătite sau de plătit pentru consumarea unor resurse: [anonimizat], combustibili, [anonimizat], remunerațiile, amortizările, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], excepționale, de calcul al amortizării și constituirii provizioanelor.

[anonimizat], [anonimizat], amortizări.

[anonimizat], cheltuielile se află într-o [anonimizat] “matching”.

În procesul cheltuielilor întâlnim patru momente și anume:

1. Angajarea care se produce în momentul creerii obligației bănești și anume în momentul contractării efective a acesteia, ea urmând să genereze o plată, fiind o consumatoare de resurse.

2. Consumul este acel moment în care se utilizează resursele pentru satisfacerea nevoilor productive sau neproductive.

3. Plățile reflectă achitarea unei sume de bani în urma relațiilor financiare.

În concordanță cu principiul ”conectării cheltuielilor la venituri” într-un rezultat este foarte important să se delimiteze momentul în care cheltuielile sunt consumate efectiv, adică au generat venituri.

4. Imputarea este momentul decontării sau repartizării cheltuielilor asupra rezultatelor.

Cheltuielile sunt sume plătite sau de plătit de către unitatea patrimonială pentru:

consumurile proprii,

munca prestată,

obligații contractuale și legale față de terți,

alte situații excepționale.

Pentru stabilirea rezultatului exercițiului se asimilează acestora amortizările, provizioanele și cedările sau pierderile din calamități, sau alte cauze a activelor.

Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice și pot rezulta sau nu, ca urmare a desfașurării activității curente a persoanei juridice. Ele nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.

Cheltuielile se clasifică după mai multe criterii:

a) după natura respectivă, natura activității desfașurate și natura resurselor consumate;

b) după destinație,

c) după momentul angajării și consumului.

Cheltuielile după criteriul ”destinație” se clasifică în cadrul contabilității de gestiune.

Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli , după natura lor, astfel:

Cheltuieli de exploatare, care cuprind:

cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile;

costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate;

costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor;

contravaloarea energiei și apei consumate;

valoarea animalelor și păsarilor;

costul marfurilor vândute și al ambalajelor;

cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți, redevențe, locații de gestiune și chirii, prime de asigurare, studii și cercetări; comisioane și onorarii, cheltuieli cu alte servicii executate de terți, cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, transportul de bunuri și personal, deplasări, detașări și transferări, cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații, servicii bancare;

cheltuieli cu personalul care sunt reprezentate de salarii și contribuția la asigurările sociale;

cheltuieli cu amortizările;

alte cheltuieli de exploatare.

Cheltuieli financiare care cuprind:

cheltuieli cu dobânzile;

cheltuieli cu diferențele de curs valutar;

alte cheltuieli financiare;

Cheltuieli extraordinare care sunt generate de calamități naturale cum ar fi cutremure, inundații.

Ca o clasificare mai largă de cheltuieli, le putem clasifica în contabilitatea financiară astfel:

Cheltuieli curente, cuprind cheltuielile angajate și recunoscute de rezultatul exercițiului curent sau în curs.

Cheltuieli înregistrate în avans și Cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciții sunt, după caz, cheltuieli constatate sau angajate în exercițiul ,,N “, dar recunoscute în rezultatul exercițiului N+1 sau N+n.

Cheltuieli de plată sunt cheltuielile constatate efectiv care până la închiderea exercițiului pentru acestea nu s-au primit documente de constatare (drepturile cuvenite angajaților la închiderea exercițiului și anume concedii de plătit, impozite și taxe datorate, dobânzi datorate). Pentru delimitarea și evidențierea cheltuielior se poate folosi și criteriul ”contabilitate de trezorerie”, în acest caz, tranzacțiile sunt separate și înregistrate numai la decontarea lor la trezorerie.

Cheltuielile mai pot fi calsificate după deductiblitatea lor, fiind necesară cunoașterea lor pentru calculul impozitului pe profit:

Cheltuieli cu deductibilitate redusă în categoria cărora intră:

cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate din totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielior aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit;

suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România sau străinătate;

cheltuieli sociale în limita unei cote de până la 2% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului (ajutoare pentru naștere, pentru îmormântare, boli incurabile sau grave);

perisabiliățile;

cheltuieli cu tichetele de masă;

cheltuieli cu dobînda și diferențele de curs valutar.

Cheltuieli nedeductibile în categoria cărora intră:

cheltuieli cu impozitul pe profit;

dobânzi și majorări de întârziere;

amenzi;

confiscări și penalități de întârziere datorate autorităților române;

cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor sau activelor constatate lipsă la inventar sau degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare;

cheltuieli făcute în favoarea acționarilor și asociaților;

cheltuieli înregistrate în contabilitate care nu au document justificativ potrivit legii;

cheltuieli de sponsorizare potrivit legii;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu neîncasate pentru partea neacoperită de provizioane;

contribuabilii care efectuează sponsorizări, scad din impozitul pe profit datorat, sumele aferente dacă sunt îndeplinite condițiile:

sunt în limita a 3% din cifra de afaceri;

nu depășesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

Modelul de principii în contabilitatea financiară privind cheltuielile

Contabilitatea este arta stăpânirii afacerilor, scopul ei fiind de a se ocup cu ”măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice”. Această știință ”trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori” conform Legii contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.2, al (1).

Contabilitatea nu are hotare, astfel limitele teoretice, științifice și practice ale acesteia sunt fără sfârșit. Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime, persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „conturi” și situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informații, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică – iar aceasta este contabilitatea.

Din punct de vedere istoric, în lucrarea ”Contabilitate generală” din 1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu definește contabilitatea pe trei coordonate:

obiectul – contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură înregistrarea metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de valori, de drepturi și obligații, precum și modificările determinate de rezultatele activității desfășurate;

scopul – contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;

mijloacele – contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe de verificare, jurnale, note contabile.

Conform Legii contabilității nr. 82/1991 cu modificările și completările ulterioare, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea presoanelor fizice și juridice.

Conform OMFP 3055/2009 cu completările și modificările ulterioare, în Capitolul II Secțiunea 7, în contabilitate, toate operațiunile trebuie să fie efectuate în acord cu principiile statutare ale contabilității, care sunt de fapt ”porunci economice” ele fiind în număr de 10 și anume:

Principiul continuității activității,

Principiul permanenței metodelor,

Principiul prudenței,

Principiul independenței exercițiului,

Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv,

Principiul intangibilității,

Principiul necompensării,

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului,

Principiul pragului de semnificație,

Principiul contabilității pe baza ”Accrual”.

1. Principiul prudenței se referă la faptul că valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza acestui principiu. Aceasta presupune a se avea în vedere:

a) a se lua în considerare numai veniturile recunoscute până la data încheierii exercițiului financiar;

b) se va ține seama de toate obligațiile previzibile și de pierderile potențiale care au luat naștere în cursul exercițiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exercițiu anterior, chiar dacă asemenea obligații sau pierderi apar între data încheierii exercițiului și data întocmirii bilanțului;

c) se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exercițiului financiar este profit sau pierdere.

Potrivit acestui principiu nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior.

2. Principiul independenței exercițiului trebuie să țină cont de veniturile și cheltuielile corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților (contabilitatea de angajament).

3. Principiul necompensării se referă la faptul că valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile.

4. Principiul contabilității pe baza ”Accrual”, conform căruia tranzacțiile și evenimentele sunt înregistrate în conturi atunci când apar și nu când sumele sunt plătite (cheltuieli) sau încasate (venituri). Ele trebuie înregistrate în anul financiar la care se referă, principiul „accrual” fiind o extindere a regulii „contabilității de angajamente”.

5. Principiul continuității activității, care presupune că persoana juridică își continuă activitatea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activității sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă administratorii societății au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-și continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situațiile financiare nu sunt întocmite pe baza principiului continuității, această informație trebuie prezentată împreună cu explicațiile privind modul de întocmire a raportării financiare respective și motivele ce au stat la baza deciziei, conform căreia persoana juridică nu își mai poate continua activitatea.

6. Principiul permanenței metodelor, este acel principiu conform căruia este obligatorie continuitatea aplicării acelorași reguli privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile. Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege, sau au ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile întreprinderii. Este foarte importantă menționarea în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat. Modificarea de politică contabilă la inițiativa entității poate fi determinată de o modificare excepțională intervenită în situația entității sau în contextul economico-financiar în care aceasta își desfășoară activitatea sau de obținerea unor informații credibile și mai relevante.

7. Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv unde conform acestui principiu elementele de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.

8. Principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere al unui exercițiu trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent, cu excepția corecțiilor impuse de aplicarea I.A.S. 8.

9. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor și tranzacțiilor, nu numai forma lor juridică. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora. Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică, punând în evidență drepturile și obligațiile, precum și riscurile asociate acestor operațiuni.

Evenimentele și operațiunile economico-financiare trebuie evidențiate în contabilitate așa cum acestea se produc, în baza documentelor justificative. Documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare trebuie să reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanță cu realitatea. De asemenea, contractele încheiate între părți trebuie să prevadă modul de derulare a operațiunilor și să respecte cadrul legal existent.

În condiții obișnuite, forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanță cu realitatea economică. În cazuri rare, atunci când există diferențe între fondul sau natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică, entitatea va înregistra în contabilitate aceste operațiuni, cu respectarea fondului economic al acestora. Exemple de situații când se aplică principiul prevalenței economicului asupra juridicului pot fi considerate:

încadrarea, de către utilizatori, a contractelor de leasing în leasing operațional sau financiar;

încadrarea operațiunilor la vânzare în nume propriu sau comision, respectiv consignație;

recunoașterea veniturilor, respectiv a cheltuielilor în contul de profit și pierdere sau ca venituri în avans, respectiv cheltuieli în avans;

încadrarea participațiilor ca fiind deținute pe termen lung sau pe termen scurt;

recunoașterea participațiilor deținute ca fiind de natura acțiunilor deținute la entități afiliate, a intereselor de participare sau sub forma altor imobilizări financiare;

încadrarea reducerilor acordate, respectiv primite, la reduceri comerciale sau financiare. Entitățile au obligația ca la contabilizarea operațiunilor economico-financiare să țină seama de toate informațiile disponibile, astfel încât să fie extrem de rare situațiile în care natura operațiunii, determinată pe baza principiului prevalenței economicului asupra juridicului, să difere de cea care ar fi stabilită în lipsa aplicării acestui principiu.

10. Principiul pragului de semnificație. Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau cu funcții similare trebuie însumate.

Conturile de cheltuieli care se regăsesc în Clasa 6, în planul de conturi, au funcție contabilă de activ. Se debitează cu cheltuielile efectuate în cursul anului ca exercițiu financiar și se creditează la decontarea (repartizarea) cheltuielilor asupra rezultatelor. Conturile de cheltuieli se închid, după caz, lunar sau la sfârșitul anului ca exercițiu financiar, prin contul 12 ”Rezultatul exercițiului”. Cheltuielile se repartizează asupra rezultatului. Contul 12 ”Rezultatul exercițiului” este un cont de bilanț, fiind inclus în categoria conturilor de capitaluri proprii. Soldul creditor al contului evidențiază rezultatul sub formă de profit, iar soldul debitor – rezultatul sub formă de pierdere. În felul acesta contul 12 ”Rezultatul exercițiului” realizează legătura dintre conturile de cheltuieli și conturile de bilanț. Astfel, soldul creditor reprezintă profitul creat ca sursă de finanțare în urma excedentului veniturilor asupra cheltuielilor, iar pierderea, ca sold debitor, exprimă bunurile economice nerecuperate ca urmare a excedentului cheltuielilor asupra veniturilor.

Aderarea României la Uniunea Europeană necesită adaptarea sistemului finanțelor publice la normele europene. Aceasta presupune raportarea datelor statistice în domeniul finanțelor publice cu respectarea Sistemului European de Conturi și a regulamentelor emise în aplicarea acestor norme, între care: ”înregistrarea operațiilor pe baza principiului acrrual”, respectiv la momentul creării, transformării, dispariției/anulării unei valori economice, a unei creanțe sau a unei obligații. În rapoartele și situațiile financiare nu este vorba de înșiruirea principiilor contabile, ci de explicitarea modului în care fenomenele și evenimentele economice se încadrează vis-a-vis de principiile enunțate.

Contabilitatea cheltuielilor de exploatare

Cheltuieli de exploatare – sunt acele cheltuieli care sunt ocazionate de activitatea curentă de producție și comercială a întreprinderii, care afectează patrimoniul întreprinderii prin diminuarea activului cum ar fi consumul de materiale, sau prin mărirea pasivului, ca de exemplu, înregistrarea obligației de plată pentru utilități prestate de terți (apă, gaze, curent).

Din această grupă de cheltuieli fac parte:

cheltuielile efectuate cu obiectele de inventar,

cheltuieli cu amortizarea,

cheltuieli privind stocurile sau consumurile de materii prime,

materiale auxiliare, combustibili,

piese de schimb, ambalaje, semințe și materiale de plantat,

furaje și alte materiale consumabile,

costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate,

costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor,

costul de achiziție al energiei și apei consumate,

costul de achiziție al animalelor și păsărilor,

costul mărfurilor vândute, întreținere și reparații, redevențe, locații de gestiune și chirii, studii și cercetări, inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare,

cheltuieli cu alte servicii executate de terți (colaboratori, comisioane, onorarii, cheltuieli de protocol, reclamă, publicitate, transportul de bunuri și persoane, deplasări, detășări și transferari, poșta și taxe de telecomunicații, servicii bancare și altele), unde aceste conturi sunt conturi de activ, iar la sfârșitul lunii soldul contului se transferă în contul de profit și pierdere 121. (conturile utilizate sunt: 601, 602, 603, 606, 607, 608, 681, 611, 612, 613, 614, 623, 624, 625, 627, 628),

cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate suportate de intreprindere cum ar fi impozitul pe clădiri, alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate,

cheltuieli cu personalul ca: salariile și alte drepturi de personal, asigurările și protecția socială, contribuția unității la asigurările sociale și pentru ajutorul de somaj, cheltuieli cu pregătirea și perfecționarea profesională și alte cheltuieli cu personalul suportate de unitate,

alte cheltuieli de exploatare, cum ar fi pierderile din creanțe și alte cheltuieli de exploatare.

În condiții economice relativ stabile și pe termen scurt, cheltuielile de exploatare pot fi variabile și fixe, în funcție de modul de participare al acestora la realizarea activității.

Cheltuielile variabile sunt cheltuieli aferente activitații de exploatare, modificându-se, de regulă, proporțional sau neproporțional cu volumul de activitate.

Cheltuielile fixe sau constante nu sunt, în principal, în dependență proporțională cu producția / vânzările.

Cheltuielile de exploatare reprezintă în general, peste 90% din totalul cheltuielilor unei societăți.

Cheltuieli privind consumuri stocate și nestocate

Aceste cheltuieli sunt de exploatare și aici se încadreză cheltuielile cu materiile prime, materiale consumabile, marfă, energia și apa (conturile 603, 604, 605). Prin această categorie sunt delimitate cheltuielile privind materiile prime, materialele consumabile, energia și apa, precum și mărfurile. În toate cazurile când se folosește metoda inventarului permanent, toate operațiile de intrare și ieșire în, și din gestiune se înregistrează în contabilitate în mod distinct, document cu document ceea ce asigură determinarea și cunoașterea în permanență a mărimii stocurilor pe categorii și total, atât cantitativ cât și valoric; dacă se utilizează metoda inventarului intermitent, la conturile de cheltuieli se înregistrează cumpărările de stocuri, iar consumurile stocate se determină pe baza relației:

Cumpărări consumate = Intrări prin cumpărări de la furnizori + Stocuri inițiale – Stocuri finale constatate la inventariere.

Pentru mărfuri se calculează cheltuielile componente ale costurilor vândute, folosind relația:

Costul mărfurilor cumpărate = Intrări prin cumpărări de la furnizori + Stocuri inițiale – Stocuri finale constatate la inventar.

La contul 604 ”Cheltuieli privind materialele nestocate” se înregistrează toate materialele consumabile, nestocate de întreprindere, care nu trec printr-un cont de gestiune (inventar).

Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți

Aceste cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți le găsim grupate în două mari categorii și anume:

Cheltuieli privind lucrările și serviciile executate în ceea ce privește desfășurarea activității directe unde regăsim lucrările de întreținere și reparații, redevențele, locațiile și chiriile, primele de asigurare, studiile și cercetările. Toate aceste cheltuieli se înregistrează în conturile din grupa 61 ”Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”.

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L. înregistrează plata unei chirii în sumă de 500 lei din casieria societății.

612 = 531 500 lei

– Cheltuieli privind lucrările și serviciile executate în ceea ce privește activitățile de ansamblu ale întreprinderilor cum ar fi colaborările cu terții, comisioanele și onorariile, protocol, reclamă și publicitate, transportul de bunuri și persoane, deplasări, poștă și telecomunicații, alte servicii executate de terți. Aceste cheltuieli sunt înregistrate la conturile reunite în grupa 62 "Cheltuieli cu alte servicii executate de terți".

În ceea ce privește aceste cheltuieli se pot primi facturi fără a se executa în realitate lucrările.

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L. contractează servicii contabile lunare în baza unui contract de la BODY COM TRADE S.R.L. și înregistrează plata facturii de consultanță contabilă în sumă de 2.500 lei, TVA 19% pe luna mai, din casieria societății.

Achiziția serviciilor de consultanță

% = 401 2975 lei

628 2.500 lei

4426 475 lei

Plata facturii din casieria societății

401 = 531 2975 lei

Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate

În cadrul acestor cheltuieli regăsim următoarele:

– impozitul suplimentar datorat, potrivit legii bugetului de stat, pentru depășirea fondului de salarii admisibil.

– impozite, taxe și vărsăminte asimilate datorate bugetului de stat sau altor organisme publice sub formă de prorată din TVA deductibilă devenită nedeductibilă, TVA colectată aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scop personal sau predate cu titlu gratuit, cea aferentă lipsurilor peste normele legale, precum și cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate salariaților sub forma avantajelor în natura;

– diferențele de preț la gaze și țiței obținute din producția internă; impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, alte impozite și taxe. TVA este un impozit indirect care se datorează statului de persoanele impozabile, prin asta definindu-se orice persoană care desfășoară de o manieră independentă și indiferent de loc activități economice cum ar fi activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, activități extractive agricole, activități ale profesiilor liberale sau asimilate acestora.

– datorii și vărsăminte de efectuat la alte organisme publice, destinate fondurilor speciale, sub forma de contribuții la fondul special pentru sănătate prin asta înțelegându-se conform legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu completările și modificările ulterioare, o valoare de 12% din încasarea din activități publicitare la produse de tutun și băuturi alcoolice (excepție 4311 = 447); fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea drumurilor publice, conform Art.1 din Legea 13/1994 cu completările și modificările ulterioare (într-un cuantum de 5% ) asupra prețului cu ridicata exclusiv accizele pentru cantitățile de carburanți auto livrați de producătorii din țară destinați consumului intern.

– alte impozite, taxe cum ar fi impozitul pe clădiri pentru societatea care își au sediul în locația respectivă, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport.

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L. înregistrează plata impozitului anual pe clădiri în sumă de 1.500 lei și a taxei anuale asupra mijloacelor de transport în sumă de 700 lei din contul de la bancă.

471 = 512 1500 lei

471 = 512 700 lei

Notă: Deoarece impozitul pe clădiri sau taxa asupra mijloacelor de transport se face pe 6 luni sau un an se înregistrează mai întâi în contul 471 Cheltuieli înregistrate în avans, ca apoi să fie repartizate pe cheltuieli contul 635 lunar cu valoarea ce se cuvine respectivei luni.

Cheltuieli cu personalul

Cheltuielile cu personalul fac obiectul grupei de conturi 64 “Cheltuieli cu personalul”.

La aceasta grupă de cheltuieli sunt contabilizate: cheltuielile cu salariile personalului, cheltuielile privind contribuția întreprinderii la asigurările sociale și contribuția întreprinderii la fondul de somaj.

În desfășurarea procesului de exploatare (de producție, prestații sau comercial) al agenților economici, un rol important îl deține forța de muncă, care, cu ajutorul imobilizărilor corporale, acționează asupra activelor materiale în vederea transformării lor în bunuri necesare unui nou proces de producție sau pentru satisfacerea nevoilor pieței, precum și pentru intermedierea procesului circulației mărfurilor.

Utilizarea forței de muncă salariale implică anumite cheltuieli, reglementate prin contracte colective sau individuale de muncă, precum și prin legislația financiar-fiscală și de protecție socială, ce constau în:

Cheltuieli cu salariile personalului, inclusiv retribuțiile angajatorului și anume:

– Cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale, într-o cotă ce se stabilește o dată cu aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat ce se stabilește la începutul fiecarui an printr-o lege aprobată de Parlamentul Romaniei și publicată în Monitorul Oficial.

– Cheltuieli privind contribuția unității la constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj.

– Cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale de sănătate.

– Cheltuieli privind contribuția unității la constituirea fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale reglementate prin Legea 200 din 22 mai 2006 cu modificările și completările ulterioare.

– Cheltuieli privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate reglementate prin Ordonanța de Urgență 158 din 17 noiembrie 2005 actualizată în 2015.

– Cheltuieli privind fondul de accidente care se plătește diferențiat la fiecare societate în funcție de codul caen.

– Cheltuielile cu personalul pot fi structurate în principal, pe baza urmatoarelor criterii:

a) în funcție de elementele componente:

– salarii tarifare,

– sporuri acordate în funcție de condițiile concrete de muncă,

– premii,

– cheltuieli privind asigurarea și protecția socială.

b) în funcție de cine suportă cheltuielile cu personalul:

– angajator (salarii nete, contribuția la fondul de asigurări sociale, ajutorul de somaj, fondul de sănătate),

– angajat (impozitul pe salariu, ajutorul de somaj, fondul de sănătate, contribuția la fondul de asigurările sociale),

c) în raport cu categoria de personal: conducere, tehnic, economic și de altă specialitate, administrativ,

d) după formele de salarizare practicate,

e) în raport cu modul de includere în costuri este necesară localizarea rezervelor existente în vederea creșterii eficienței cheltuielilor cu personalul. Pentru evidența acestor cheltuieli, se apelează la conturile:

641 “Cheltuieli cu salariile personalului”

645 “Cheltuieli privind asigurările și protecția socială”

Contul 641 “Cheltuieli cu salariile personalului” ține evidența cheltuielilor cu salariile cuvenite personalului intreprinderii.

Se debitează cu valoarea salariilor și altor drepturi cuvenite personalului din cadrul societății, în corespondență cu creditul conturilor 421 “Personal-remunerații datorate” și 428 “Alte datorii și creanțe în legatură cu personalul”. Contul 428 este folosit în cazul când angajatului îi vine o poprire prin ordin judacătoresc, oprindui-se pe ștatul de plată suma aferentă popririi care va fi inregistrată pe contul 428. Apoi când suma va fi plătită către cel de la care a venit poprirea contul 428 se va credita cu acea sumă.

Contul 645 ‘Cheltuieli privind asigurările și protecția socială’, ține evidența cheltuielilor privind asigurările și protecția socială suportate de către angajator. Are patru subconturi, care reflectă genurile de contribuții:

Subcontul 6451 ”Cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale”care se debitează atât cu contribuția unității la asigurări sociale cat și cu fondul de accident și risc.

Subcontul 6452 “Cheltuieli privind contribuția unității pentru ajutorul de șomaj”;

Subcontul 6453 “Cheltuieli privind contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate”unde se debitează atât cu contribuția angajatorului de 5,2%, cât și contribuția acestuia pentru concedii medicale.

Subcontul 6458 “Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială”.

Subcontul 6458 se folosește în cazul acodării în bani, de 8 martie, persoanlor de sex feminin, sau cu ocazia zilei de Crăciun copiilor angajaților, a unei sume limitate de 150 lei, care este considerată cheltuială socială deductibilă din punct de vedere fiscal și nu se regăsește în statul de plată (nu sunt venituri impozabile de natură salarială decât suma care depășește această limită); la sfârșitul anului la fondul de salarii se aplică 5% și se scade suma din contul 6458 nedeductibil (cadouri în bani acordate salariatelor și copiilor salariațiilor). Pentru acordarea acestor sume de bani se va întocmi o decizie ce va fi semnată de administratorul societății și înmânată Departamentului Financiar Contabil care va face înregistrările contabile. (Anexa 4). Se debitează cu ajutoare materiale acordate salariaților și se creditează la sfârșitul perioadei prin trecerea cheltuielilor asupra rezultatului exercițiului.

Notă: Pe lângă Decizie(Anexa 4), alăturat se va pune și o listă cu semnăturile celor care au beneficiat de drepturile acordate, respectiv femeile sau copiii.(Anexa 5).

CAPITOLUL 2

CONTABILITATEA CHELTUIELILOR

CU DREPTURILE DE PERSONAL

(Studiu de caz)

2.1 Contabilitatea cheltuielilor cu salariile în bani

Drepturile de personal reprezintă drepturile bănești și în natură cuvenite personalului (salariaților) pentru munca prestată sau acordate ca urmare a calității de salariat.

În actualul context socio-economic din țara noastră, o nouă legislație a muncii este în formare.

Mărimea drepturilor de personal aferente muncii prestate (salariile) se stabilește prin contract colectiv de muncă propriu, sistem de salarizare ce include: sistemul tarifar, sistemul de sporuri, formele de salarizare, formele de premiere, alte elemente ale sistemului de salarizare.

Persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat nu pot negocia și stabili salariul tarifar prin contractul individual de muncă (Anexa 1) sub salariul tarifar orar minim pe țară, la nivel național este fixat prin norme legale un salariu de bază minim brut pentru persoanele ce au calitatea de salariați, pe lună, căruia îi corespunde un anumit nivel al salariului tarifar orar minim pe țară.

Remunerația salarială este datorată lunar, ceea ce asigură o stabilitate a veniturilor salariaților societății. Conform Ordinului 52/2016 privind aprobarea deducerilor personale pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcția de bază începând cu luna ianuarie 2016, se aplică deducere în funcție de salariu și de persoanele aflate în întreținerea celui care realizează venitul conform tabelului 1:

Tabelul nr.1 Deduceri personale:

– lei (RON)

Sursa : Ordinul Ministerului nr. 52/2016 privind aprobarea deducerilor personale pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcția de bază / Publicat în M.Of. nr.52/25.01.2016

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L. cu cod Caen 4711 – Comerț cu amănuntul, acordă unui angajat un salariu de 1450 lei în baza unui contract de muncă, angajatul avand un coasigurat. Se scriu toate articolele contabile pentru salariul de 1450 lei.

Salariu 1450 lei

Venit realizat 1450 lei

1450 x 10,5% ( asigurări sociale asigurat) = 152 lei

1450 x 5,5% (asigurări sociale de sănătate asigurat) = 80 lei

1450 x 0,5% (ajutor de șomaj asigurat) = 7 lei

641=421 1450 lei

421=4312 152 lei

421= 4314 80 lei

421= 4372 7 lei

Venit net: 1450-152-80-7= 1211 lei

Deducere: 300 lei

Venit din baza de calcul: 1211 lei- 300 lei= 911 lei

Impozit: 911 lei x 16% = 146 lei

421=444 146 lei

Salariu net 1211 lei-146 lei= 1065 lei

Rest de plată 1065 lei

Acordarea salariului

421=5311 1065 lei

Fond salarii 1450 lei

1450x 15,8% ( asigurări sociale asigurator) = 229 lei 6451=4311 229 lei

1450 x 5,2% (asigurări sociale de sănătate asigurator) = 75 lei 6451=4313 75 lei

1450 x 0,5% (ajutor de șomaj asigurator)= 7 lei 6451=4371 7 lei

1450 x 0,25% (fond de garantare)= 4 lei 6451=4373 4 lei

1450 x 0,85% (contribuția pentru concedii medicale)=12 lei 6451=4313 12 lei

1450 x 0,15% (contribuția la fondul de accidente,

în funcție de codul caen al fiecărei societăți).= 2 lei 6451=447 2 lei

Forma de salarizare, care se utilizează la fiecare loc de muncă, este cea prevazută în contractul individual sau/și colectiv de muncă încheiat la nivelul fiecarei societăți.

Salariul cuprinde salariul de bază, sporurile și adaosurile la acesta.

Sistemul de sporuri la salariul de bază este format din:

– sporuri pentru condiții deosebite de muncă cum sunt: sporuri pentru condiții grele, periculoase, nocive sau penibile de muncă;

– sporuri pentru orele lucrate suplimentar peste programul normal de lucru și lucru în zilele libere și sarbătorile legale;

– spor pentru vechime în muncă;

– spor pentru lucru în timpul nopții;

– alte sporuri în funcție de condițiile concrete de muncă (spor de izolare, spor pentru folosirea unei limbi străine – dacă aceasta nu este cuprinsă în obligațiile postului.).

În contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă (Anexa 1), acolo unde nu se încheie contract colectiv, se nominalizează fiecare fel de spor și se menționează dacă face parte sau nu din salariul de bază. În cazul în care la stabilirea salariilor de bază s-au avut în vedere condițiile de muncă, timpul lucrat suplimentar, exercitarea unei funcții suplimentare și alte cauze care pot genera un spor la salariu, se renunță la acordarea distinctă a unor sporuri de aceeași natură cu cele avute în vedere la stabilirea salariilor de bază.

În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, au putut și pot fi acordate diferite categorii de sporuri, care se regăsesc menționate și în Contractul Colectiv de Muncă Unic încheiat la nivel național pe anii 2011-2014. Menționăm că în România nu mai există Contracte Colective de Muncă Unic încheiate la nivel național ci numai Contracte Colective de Muncă Unice încheiate la nivel de sector de activitate. Societățile comerciale sunt obligate să respecte Constituția României privind drepturile garantate cetățenilor, încheind Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

În Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată și actualizată, este stipulat fără echivoc în art.229:

”(1) Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

(2) Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 21 de salariați.

(3) La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere.

(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.

Sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile poate reprezenta minimum 10% din salariul de bază.

Sporul pentru condiții nocive de muncă poate reprezenta minimum 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate.

Sporul pentru muncă suplimentară se acordă în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 30 de zile de la efectuarea acesteia.

Așadar, organul legislativ a hotărât în primul rând că trebuie să se acorde salariatului posibilitatea refacerii fizice și psihice prin acordarea orelor libere plătite în intervalul de 30 de zile de la efectuarea muncii suplimentare. Numai atunci când nu există posibilitatea acordării acestor ore libere, acestea vor fi plătite cu sporul pentru muncă suplimentară. Acest spor reprezintă de fapt un mod de plată a muncii suplimentare prin adăugarea la salariu a unui procent din salariu corespunzator duratei muncii suplimentare. Potrivit art. 120 din Codul muncii, sporul pentru muncă suplimentară se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază .

Sporul pentru muncă prestată în zilele libere și în zilele de sărbători legale se acordă sub forma unui spor la salariul de bază care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Sporul se acordă numai în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zilele libere. Un asemenea motiv îl constituie necompensarea cu timp liber corespunzator în urmatoarele 30 de zile.

Zilele de sărbatoare legală în care nu se lucrează sunt:

– 1 si 2 ianuarie – Anul Nou;

– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române ;

– prima și a doua zi de Paști;

– 1 mai – Ziua Internațională a Muncii;

– 1 iunie – Ziua Copilului;

– prima și a doua zi de Rusalii;

– 15 August – Adormirea Maicii Domnului;

– 30 noiembrie 2013 – Sfântul Apostol Andrei

– 1 decembrie – Ziua Națională a României;

– 25 și 26 Decembrie – prima și a doua zi de Crăciun;

– 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2011-2014 stabilește pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale acordarea unui spor de 100% din salariul de bază, până la 120 de ore/salariat/an, iar pentru ceea ce depășește 120 de ore/salariat/an, plata cu un spor de 50% din salariul de bază. În momentul de față aceste sporuri sunt negociate și stipulate în Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel de unitate.

Sporul pentru vechime în muncă. Conform Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată și actualizată, art.16 alin.(4), munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă. Un spor pentru vechime în muncă se poate acorda angajaților pe baza prevederilor din contractele individuale de muncă sau din cele colective. Acest spor la salariu constă în acordarea unei sume suplimentare, în funcție de vechimea în muncă a salariatului.

Sporul de vechime, deși nu este obligatoriu, poate fi un beneficiu oferit angajatului și poate fi stipulat fie ca procent din salariul de bază, fie ca sumă fixă.

Sporul de vechime se va aplica luînd în calcul anii de activitate ca și angajat și se va calcula ca și procent din salariul de bază al angajatului (se aplică obligatoriu în instituțiile publice, de stat).

Tabelul nr.2 Evoluția cotei de spor de vechime în funcție de anii de muncă:

Sursa: Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate – învățământ preuniversitar, pentru anul 2017, înregistrat la cu nr.1483/13.11.2014 la MMFPS-DDS, art 36 (1) lit.a.

Sporul pentru munca de noapte (sau pentru lucrul în timpul nopții) se acordă pentru munca prestată între orele 22.00 și 6.00. Durata normală a muncii de noapte nu va depași 8 ore într-o perioadă de 24 de ore. Potrivit art. 125, alin. (1) din Codul muncii, munca prestată între orele 22.00 si 6.00 este considerată muncă de noapte. Pentru a li se acorda sporul de noapte, salariații trebuie să efectueze cel puțin 3 ore de muncă de noapte.

Tot prin contractul colectiv de muncă se stabilesc criteriile pe baza cărora se realizează premierea: obiectul premierii, modalitățile de constituire și sursa fondului de premiere, limitele premiilor individuale și alte elemente ce definesc sistemul premial.

Societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere pot acorda premii în cursul anului, din fondul de salarii, în condițiile precizate prin contractele colective de muncă.

Fiecare societate comercială îsi stabilește sistemul propriu de norme de muncă și normative de personal.

Normele de muncă pot fi exprimate sub formă de norme de timp, norme de producție, sfera de atribuții sau alte forme corespunzătoare specificului activității.

Modalitățile de stabilire, aprobare și modificare a normelor de muncă sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. Prin contractul colectiv sau individual de muncă sunt stabilite și drepturile cuvenite salariaților sub formă de plată în natură sau avantaje în natură (bunuri și servicii).

În afara drepturilor pentru muncă prestată (salariile) salariații mai pot beneficia și de alte drepturi de personal acordate în baza normelor legale și a contractelor colective de muncă cum sunt: indemnizații pentru concediul de odihnă, stimulente și premii de orice fel care se plătesc din fondul de salarii, indemnizații de asigurari sociale suportate de unități din fondul de salarii sau din bugetul asigurărilor sociale, alte drepturi de personal. În ceea ce privește concediul de odihnă acesta se efectuează în fiecare an, excepție făcând efectuarea concediului în anul următor, dar fiind permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil. Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfarșitul anului urmator, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aceștia aveau dreptul. Este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Conform dispozițiilor Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Titlul IV – Salarizarea, salariul reprezintă dreptul cuvenit personalului ca plată a muncii. Salariile acordate personalului constituie pentru societate o cheltuială de exploatare, la nivelul salariilor brute impozabile.

Salariul brut impozabil cuprinde salariul brut de baza la care se adauga sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri de acest fel, compensările și indexările primite ca urmare a creșterii prețurilor și tarifelor, avantajele în natură (salariul în natură), diminuate cu contribuția personalului pentru pensia suplimentară și la fondul de șomaj și alte elemente prevazute de lege.

Salariul brut impozabil diminuat cu reținerile din salariu reprezintă salariul net de plata (rest de plată).

Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Principalele rețineri din salariu sunt: impozitul pe salariu, contribuția personalului pentru pensia suplimentară, contribuția personalului la constituirea fondului pentru ajutorul de somaj, avansurile bănesti și avantajele în natură (plăți în natură) acordate salariaților, rețineri din salarii datorate terților sub formă de chirii, cumpărări cu plata în rate, popriri, alte rețineri din salariu.

Reținerile din salariile personalului reprezentând chirii, cumpărări cu plata în rate sau alte obligații impozabile salariaților și datorate terților se efectuează ca urmare a existenței unor relații contractuale sau a unor titluri executorii.

Documentul de calcul al salariilor realizate, reținerilor și sumelor achitate angajaților este “statul de salarii” (Anexa 2). Acesta se întocmește în general la aproape toate societățile o dată pe lună, de obicei pe 30-31 ale lunii în curs și se numește ” stat de lichidare”.

Statul de salarii servește:

– ca document pentru calculul drepturilor bănești cuvenite salariaților, precum și al contribuției privind protecția socială și al altor drepturi;

– ca document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Statul de salarii se întocmește în două exemplare, lunar, de către Departamentul Financiar Contabil care are această atribuție, pe baza documentelor de evidență a muncii și a timpului lucrat efectiv și anume:

– pontajul, pe baza fișelor de evidență a salariului, a evidenței și a documentelor privind reținerile legale, a listelor de avans în cazul în care salariile sunt date de două ori pe lună, concediile de odihnă, certificatele medicale și se semnează pentru confirmarea exactității calculelor de către persoana care determină salariul cuvenit și întocmește statul de salarii.

Plățile făcute în cursul lunii cum sunt: avansul, lichidările, indemnizațiile de concediu, se includ în statele de salarii pentru a cuprinde astfel întreaga sumă a salariilor calculate și toate reținerile legale din perioada de decontare respectivă.

Plata salariilor se face lunar, în luna urmatoare celei la care se referă, la datele stabilite prin contractul de muncă încheiat la nivel de unitate. Lista de lichidare se întocmește lunar în 2 exemplare, de către compartimentul care are această atribuție, pe baza documentelor de evidență a muncii, a timpului efectiv lucrat, a certificatelor medicale.

2.2 Contabilitatea cheltuielilor cu alte drepturi de personal

Legislația muncii în vigoare prevede acordarea anumitor drepturi salariaților. Pentru acordarea drepturilor de personal trebuie îndeplinite anumite condiții, prevăzute în legislația muncii, respectiv în legislația privind securitatea și sănatatea în muncă a lucrătorilor. Departamentul care se ocupă de salariați este Departamentul de Resurse Umane, acesta fiind condus de Inspectorul de Resurse Umane, care participă activ la “gestionarea” salariaților prin implicarea directă în procesul prin care societatea își recrutează, angajează, derulează și încetează raporturile de muncă cu salariații.

În conformitate cu cerințele specifice ocupației, inspectorul de resurse umane realizează următoarele sarcini:

întocmește documentele de evidență personalului și documentele ce țin de evidența muncii într-o societate,

gestionează și arhivează toate documentele de evidență personalului și de evidență a muncii în societatea în care își desfăsoară activitatea,

consiliază personalul angajat și potențialii candidați la angajare referitor la desfășurarea relațiilor de muncă și a documentelor ce trebuiesc întocmite,

identifică necesarul de personal și întocmește documentele care urmează a fi utilizate în desfășurarea procesului de recrutare și selecție de personal,

întocmește Registrul General de Evidență a Salariaților și îl transmite către Inspectoratul Teritorial de Muncă;

în cazul societățiilor cu un număr mai mic de salariați, inspectorul de resurse umane întocmește statul de plată pentru personalul angajat și documentele aferente ștatului de plată,

întocmește și gestionează baza de date de personal.

Drepturile de personal care se nominalizează în contractul colectiv de muncă și/ sau în contractul individual de muncă sunt:

– examen medical la angajare, plătit de către angajator, conform Art.27 din Legea 53/2003, capitolul I, alineatul 1, în care se specifică că persoană poate fi angajatã în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. Nerespectarea celor prevăzute la acest articol atrage nulitatea contractului individual de muncã. Competența și procedura de eliberare a certificatului medical, precum și sancțiunile aplicabile angajatorului în cazul angajării sau schimbării locului ori felului muncii fără certificat medical sunt stabilite prin legi speciale. La angajare, angajatorului îi este interzisă solicitarea testelor de graviditate. La angajarea în domeniile sănătate, alimentație publică, educație și în alte domenii stabilite prin acte normative se pot solicita și teste medicale specifice.

– control medical periodic, plătit de către angajator, deoarece acesta din urmă are obligația de a încheia un contract de bază, cu un Centru Medical, unde vor fi asigurate pe cheltuiala angajatorului minimum de controale medicale, analize anuale per angajat.

Acestea pot fi specificate și în Contractul Colectiv de Munca la Nivel de unitate, unde se menționează că patronul va organiza la angajare și, ulterior, o dată pe an, examinarea medicală a salariaților, în scopul de a constata dacă sunt apți pentru desfășurarea activității în posturile pe care ar urma să le ocupe sau pe care le ocupă deja, precum și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale gratuit, iar cheltuielile ocazionate de examinare se vor suporta conform legii. Condițiile concrete se stabilesc la nivel de unitate, cu consultarea sindicatelor sau a reprezentatului salariaților.

Pe lângă contractul colectiv de munca aplicabil societății, se întocmește de către aceasta și contractul colectiv la nivel de ramură.

În completare, vine și legea 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă, care prevede la art 13, punctul j că angajatorul are obligația să asigure controlul medical periodic, ulterior angajării.

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L achiziționează servicii medicale, în baza unui contract anual, încheiat cu Medical City pe baza unei facturi lunare în valoare de 100 lei ce se achită la scadență prin bancă.

628 Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți= 401 Furnizori 100 lei

401 Furnizori = %

512 Conturi la bănci 100 lei

Notă: Serviciile medicale nu percep Tva.

– concediu medical pentru boală, pentru maternitate, pentru ingrijire copil mic, pentru accident de muncă sau boală profesională, plătite, în condițiile legii,

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L acordă unei angajate, concediu medical; aceasta aduce un concediu medical cu codul 01 – Boală obișnuită, în termenul prevăzut de lege, cu viza medicului de familie. Ea a realizat în ultimele 6 luni (1450 lei/lună) 8.700 lei, având un număr de zile lucrate în această perioadă, de 129. Concediul medical se acordă pe perioada 25.05-31.05.2017. Se va calcula indemnizația acordată de angajator și FNUASS și se vor înregistra valorile.

8700 lei / 129 zile= 67,44 lei

67,44 lei x 5 zile lucratoare x 75% = 252,90 lei din care

5 zile calendaristice suportate de angajator (25-29.05.2017) adică

3 zile lucrătoare x 67,44 lei x 75%= 151,74 lei

2 zile lucrătoare suportate de FNUASS x 67,44 lei x 75%= 101,16 lei

Total concediu medical 151,74 lei+101,16 lei =252,90 lei

431.06 Contribuția pentru concedii și indemnizații= 423 Alte datorii în legătură cu personalul. 101,16 lei

– echipament individual de protecție acordat gratuit de către angajator, conform lista nominalizată în anexa la contractul colectiv de munca,

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L achiziționează materiale de protecție în valoare de 550 lei, Tva 19%, achitate la scadență prin casă, apoi se dau muncitorilor în folosință.

Achiziție de materiale de protecție

% = 401 Furnizori 655 lei

303 Materiale de natura 550 lei

obiectelor de inventar

4426 Tva Deductibilă 105 lei

Achitarea facturii de la furnizor

401 Furnizori = 531 Casa în lei 655 lei

Dare în consum de materiale de protecție

603 Cheltuieli de natura obiectele de inventar = 303 Materiale de natura obiectelor de inventar. 550 lei

– materiale igienico-sanitare, acordate gratuit de către angajator, conform lista nominalizată în anexa la contractul colectiv de muncă,

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L achiziționează materiale igienico-sanitare în valoare de 1.000 lei, Tva 19%, apoi se dau muncitorilor în folosință.

Achiziția de materiale consumabile

% = 401 Furnizori 1.190 lei

302 Materiale consumabile 1.000 lei

4426 Tva Deductibilă 119 lei

Dare în consum de materiale consumabile

602 Cheltuieli materiale consumabile = 302 Materiale consumabile. 1.000 lei

– alimentație de protecție, acordată gratuit de către angajator, conform listei nominalizate în anexa contractului colectiv de muncă. Aici includem ceaiurile calde pe timp foarte friguros, (ce se înregistrează ca protocol) și respectiv apa minerală sau plată (materiale consumabile), sucuri, pe timp de caniculă (sau schimbarea programului de lucru în perioade normale din punct de vedere termic, reducerea efortului), acordate gratuit de catre angajator, ce se vor înregistra pe un analic al contului 602.

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L achiziționează Ceai Nestea în valoare de 100 lei, Tva 19%, și apă minerală în valoare de 150 lei, Tva 19%, apoi se dau muncitorilor în folosință.

Achiziția de produse

% = 401 Furnizori 298 lei

623 Cheltuieli de protocol 119 lei

fără TVA, deoarece după o anumită limită aceste cheltuieli sunt nedeductibile fiscal (în limita a 2%).

302 Materiale consumabile 150 lei

4426 Tva Deductibilă 29 lei

Dare în consum de materiale consumabile

602 Cheltuieli materiale consumabile=302 Materiale consumabile. 150 lei

– abonament pe mijloacele de transport în comun, pentru drumul dus-întors, de la domiciliu la serviciu, negociabil prin contractul colectiv de muncă/ contractul individual de muncă,

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L decontează unei salariate abonament lunar pe toate mijloacele de transport, în valoare de 50 lei , inclusiv Tva 19%.

% = 401 Furnizori 50 lei

624 Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal 42 lei

4426 Tva Deductibilă 8 lei

– după caz, în condițiile legii fiscale, decontare benzină/ motorină, negociabil prin contractul individual de muncă,

Exemplu:

Societatea BODY COM TRADE S.R.L decontează unei salariate benzina în valoare de 1000 lei, Tva 19%, pe lună.

% = 401 Furnizori 1.190 lei

602 Cheltuieli cu materialele consumabile 1.000 lei

4426 Tva Deductibilă 119 lei

– concediu de odihnă plătit, în condițiile legii, conform Art.39 litera c) din Legea Nr.53/2003 Codul Muncii republicat cu completările și modificările ulterioare .

– zile suplimentare la concediul de odihnă, pentru anumite categorii de personal care lucrează în condiții deosebite de muncă, grele sau periculoase, negociabile prin contractul colectiv de muncă/contractul individual de muncă, sau vechimea în muncă. Conform Art. 145 aliniatul 2 din Legea 53 – Codul Muncii republicat cu modificările și completările ulterioare, se menționează că durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Așadar, activitatea prestată de către salariat în beneficiul unui angajator în anul calendaristic naște în favoarea salariatului dreptul la concediu de odihnă aferent perioadei prestate și obligația corelativă a angajatorului de a acorda acest drept. Fiecare angajator are obligația să acorde salariaților concediul de odihnă în raport de perioada din anul calendaristic lucrată în beneficiul său. Dacă la nivelul unității se stabilește acordarea concediului de odihnă pe tranșe de vechime în muncă, deci în funcție de vechimea în muncă a salariaților, atunci la calculul concediului de odihnă la care au dreptul salariații se va ține cont de întreaga vechime în muncă a acestora. Concediul de odihnă se acordă pentru refacerea organismului, ori o persoană se reface mai ușor la o vârstă mai mică și mai greu la 50-60 de ani. Potrivit actualei legislații a muncii, vechimea în muncă poate influența durata concediului de odihnă numai în cazul salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, dar se poate ca și angajatorul privat să aplice dispozițiile obligatorii unităților bugetare acestea fiind :

până la 5 ani – 21 zile lucrătoare

între 5 si 15 ani – 24 zile lucrătoare

peste 15 ani – 28 zile lucrătoare

Excepție fac tinerii în vârstă de pană la 18 ani, durata concediului de odihnă fiind de 24 de zile lucrătoare. La stabilirea duratei concediului de odihnă se ia în considerare vârsta pe care acești tineri au avut-o la data de 1 ianuarie din anul calendaristic respectiv.

ajutor de deces, acordat de către angajator, negociabil prin contractul colectiv de muncă/ contractul individual de muncă; în ceea ce privește ajutorul de înmormantare plătit din fondurile angajatorului, sau ajutor de deces acordat conform art. 17 din Legea nr. 7 din 16 februarie 2017 – legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, publicată în: Monitorul Oficial nr. 128 din 17 februarie 2017: ”Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 3.131 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.566 lei.

se poate preciza în contractele colective de muncă că în afară de ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, salariații potbeneficia și de următoarele ajutoare:

în cazul decesului salariatului, un ajutor acordat familiei, de cel puțin două salarii medii lunare pe unitate;

dacă decesul a survenit din cauza unui accident de muncă, a unui accident în legatură cu munca sau a unei boli profesionale, cuantumul ajutorului acordat familiei va fi de cel puțin 3 salarii medii pe unitate;

un salariu mediu pe unitate, plătit de aceasta mamei, pentru nașterea fiecarui copil; dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu mediu pe unitate;

un salariu mediu pe unitate plătit de unitate la decesul soțului sau soției ori la decesul unei rude de gradul I aflate în întreținerea salariatului.

tichete de masă, acordate de către angajator în funcție de rezultatele financiare ale firmei, deoarece acestea nu sunt obligatorii, negociabil prin contractul colectiv de muncă/ contractul individual de muncă conform unui tabel întocmit de angajator. Conform Art.11 din Legea 142/2008, angajatorul acordă doar un tichet de masă pentru o zi lucrată. Acestea au ca și cadru legislativ Legea 142 din 2008 cu modificările și completările ulterioare, actualizată la 20 iunie 2013.

Exemplu:

Dacă Societatea R&R Chem Management a achiziționat tichete de masă în luna mai 2013 pentru 5 salariați (22 zile lucrătoare) în valoare de 9,35 lei/ tichet, Tva 9 % plus taxa de tipărire în sumă de 9 lei. Aceste tichete se acodă celor 5 salariați.

Achiziția de tichete

% = 401 Furnizori 1.010,17 lei

5328 Alte valori 918,50 lei

628 Taxa de tipărire 9 lei

4426 Tva Deductibilă 82,67 lei

Acordarea tichetelor salariaților

642 Cheltuieli cu tichetele de masă acordate salariaților=5328 Alte valori 908,26 lei.

– tichete de cadouri, tichete de concediu, acordate de către angajator în funcție de rezultatele financiare, negociabil prin contractul colectiv de muncă/ contractul individual de muncă, conform unui tabel întocmit de angajator și totodată a unui bon de consum, pentru darea acestora în folosință.

– bilete de odihnă și tratament, negociabil prin contractul colectiv de muncă/ contractul individual de muncă,

– asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, în condițiile legii,

– asigurare de sănatate, suplimentară, negociabilă prin contractul individual de muncă,

– concedii suplimentare, excursii, întruniri, plătite de societate, în locații proprii sau închiriate, acordate ca bonusuri,

– alte drepturi, negociabil.

Cheltuielile efectuate de către angajator pentru asigurarea securității, sanătății și igienei lucrătorilor se înregistrează în contabilitate într-un cont separat și sunt deductibile fiscal la calcularea impozitului pe profit, în condițiile legii fiscale.

Legislația de profil nominalizează drepturile de personal (angajatorul are obligația să le acorde), precum și drepturi de personal care se negociază prin contractul colectiv de muncă, prin contractul individual de muncă și care au rolul atragerii și/ sau menținerii lucrătorilor în cadrul firmei.

Prin contract individual de muncă se înțelege acel contract în baza căruia o persoană fizică denumită salariat se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, fie ea persoană fizică sau juridică, în baza unei remunerații numită salariu. El este bilateral ceea ce însemnă că ambele părți au obligații – angajatul să presteze munca și angajatorul să plătească salariul, el nefiind niciodată gratuit, avînd un caracter solemn conform Art .16(1) din Legea 53/2003 – Codul Muncii cu modificările și completările aduse, ultimele modificări fiind aduse prin Legea 40/2011 publicată în M.Of.nr.225 din 31 martie 2011. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului el încheindu-se cu luarea în considerare a calităților personale ale fiecăreia dintre părți. Contractul individual de muncă este un contract cu executare succesivă.

Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu 7 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestata într-un an calendaristic. Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

Conform Art.152 alineatul 1 din Legea 53/2003-Codul Muncii republicată cu modificările și completările ulterioare în cazul unor evenimente deosebite în familie, salariații au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă după cum urmează:

căsătoria salariatului -5 zile,

nașterea -5 zile,

căsătoria unui copil -2 zile,

decesul soțului, parinților, socrilor -3 zile.

Conform Art.61 alineatul 1 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pentru anii 2011-2014, salariații au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite în familie sau pentru alte situații, după cum urmează:

căsătoria salariatului – 5 zile;

căsătoria unui copil – 2 zile;

nașterea unui copil – 5 zile + 10 zile dacă a urmat un curs de puericultură;

decesul soțului, copilului, părinților, socrilor – 3 zile;

decesul bunicilor, fraților, surorilor – 1 zi;

donatorii de sânge – conform legii;

la schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași unități, cu mutarea domiciliului în altă localitate – 5 zile.

(2) Salariații au dreptul la 30 de zile concediu fără plată, acordat o singura dată, pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior. Acest concediu se poate acorda și fracționat, la cererea salariatului.

(3) Pentru rezolvarea unor situații personale, salariații au dreptul la concedii fără plată.

Evenimentele familiale deosebite și numărul zilelor libere plătite sunt stabilite prin lege, prin Contractul Colectiv de Muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. Conform Art. 153 alineatul 1, pentru rezolvarea unor situații personale, salariații au dreptul la concedii fără plată, acest lucru stabindu-se conform Art.153 alineatul 2, prin Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, sau prin regulamentul intern.

CAPITOLUL 3 CONTABILITATE ȘI FISCALITATE

3.1 Remunerarea capitalului uman

Potrivit Legii Contabilității 82/1991 cu modificările și completările ulterioare obligația organizării și conducerii contabilității proprii revine: regiilor autonome, societăților comerciale, instituțiilor publice, unitățiilor cooperatiste asociațiilor și celorlalte persoane juridice, precum și persoanelor fizice care au calitate de comerciant.

Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani. La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală. Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănesti ale angajatorilor.

Între unitățile economice și angajații săi se încheie un contract social, prin care personalul se obligă să desfașoare activitățile, muncile stipulate în general prin contract, iar pe de altă parte agentul economic se obligă să-i remunereze munca prestată. Prin contract se stabilesc în principiu, datorii pentru unitățile economice de a remunera personalul pentru munca prestată. Prin lege sunt stabilite de asemenea în ce condiții personalul poate beneficia de ajutoare materiale, de cote părți din profitul realizat de unitate, care reprezintă și ele datorii față de personal. Strâns legat de aceste datorii față de personal, pe bază legală sunt stabilite și alte obligații ale unității de a suporta din propriile resurse anumite contribuții pentru formarea unor fonduri de asigurare sociala și protecție socială, precum și pentru alte scopuri sociale.

Factorul uman reprezintă un element în procesul de creare a bogăției. Munca este o activitate specific umană, fizică și/sau intelectuală prin care oamenii își folosesc aptitudinile, cunostințele și experiența, ajutandu-se, în acest scop, de instrumentele corespunzătoare, mobilul ei fiind asigurarea bunurilor necesare satisfacerii trebuințelor lor imediate și de perspectivă. Munca este un factor activ și determinant al producției, ce antrenează ceilalți factori în vederea obținerii de bunuri și servicii, ea fiind un factor primar, originar, de producție. O asemenea afirmație este valabilă doar pentru munca simplă, pentru cea complexă fiind un factor derivat, respectiv un veritabil capital uman. Premisa generală a factorului de muncă este populația, ca o condiție indispensabilă a existenței societății însăși, și al carui rol economic se concretizează în aceea că este suport al factorului primordial de producție, ea reprezintă destinatarul și consumatorul virtual al rezultatelor oricărei activități economice. Salariul a fost inițial folosit pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldații români pentru a-și cumpăra sarea, ulterior a primit sensul de venit al unei persoane care muncește pentru altcineva, față de care este dependentă juridic sau economic. În concluzie salariul este definit de catre H. Guitton ca”venitul ce remunerează, proporțional cu timpul lucrat sau cu sarcina exercitată, persoana care este legată de utilizator (patron) de muncă printr-un contract de închiriere a serviciilor”.

Impozitele și taxele aplicate în orice etapă au constituit sursa veniturilor oricărui stat. Evoluția fiscală din fiecare țară ne demonstrează că modificarea categoriilor de impozite și taxe, cuantumul acestora, au o importanță deosebită pentru asigurarea resurselor bugetare, ponderea fiecarui impozit și a fiecărei taxe în totalul veniturilor statului reprezentând punctul de plecare al tuturor politicilor fiscale.

După o tratare a impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adaugată prin prisma relației contabilitate-fiscalitate, în încercarea găsirii soluțiilor de armonizare a interesului contabil cu cel fiscal, considerăm de mare importanță pentru aceeași relație prezentarea și altor impozite și taxe, fie ele directe sau indirecte. Astfel impozitul pe salarii, care a constituit până nu de mult o sursa importantă a veniturilor bugetare, prin introducerea impozitării venitului global capătă o nouă dimensiune. Veniturile din salarii reprezintă o componentă a veniturilor supuse impunerii, realizate de persoanele fizice rezidente sau nerezidente în România. În noile condiții impuse de legislația în vigoare, angajatorul are un rol important în degajarea informațiilor privind impozitarea salariilor angajaților săi, dar și de asigurarea anumitor responsabilități legate de aceasta. Se consideră că cea mai interesată în dimensionarea unor astfel de impozite și taxe este însăși întreprinderea, producătoare sau importatoare, care are de suportat o serioasă presiune fiscală și care condiționează de cele mai multe ori rentabilitatea sa, stabilitatea safinanciară. De aceea, în tratarea problemei armonizării dintre contabilitate și fiscalitate privind impozitele indirecte nu se pune problema maximului sau minimului fiscal de realizat, ci a echitătii, nediscriminării și în mod deosebit a neutralității lor. Gestiunea fiscală a întreprinderii ne va spune dacă un impozit sau altul se înscrie pe linia neutralității, stimulând realizarea unei activități eficiente sau inhibând agentul economic ce activează într-o ramură sau alta a economiei naționale.

Clasicii economiei politice considerau salariul un venit ce recompensează munca, mărimea acestuia osciland în jurul nivelului natural. Substanța salariului și mărimea lui erau explicate prin ceea ce economiștii clasici au numit teoria formării resurselor de muncă. În asemenea optică, salariul este definit ca suma de bani prin care se asigură strictul necesar pentru inițierea salariului și a familiei sale. Referindu-se la aceasta problema, F. Lassalle remarca: "salariul mediu nu depașește intreținerea muncitorului și reproducerea speciei".

În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, stiința economică în ansamblul ei s-a rupt de analiza clasica a salariului. Aceasta s-a concretizat în doua direcții: revoluția marginalistă și dezvoltarea teoriei marxiste. În concepție marxistă, salariul este forma principală a produsului necesar, respectiv forma transformată a valorii forței de muncă. Determinarea salariului rezultă din confruntarea dintre clasa muncitoare și clasa capitaliștilor, aceasta din urma însușindu-și în plus valoarea.

Economiștii neoclasici au susținut și au căutat să demonstreze că natura salariului ține de modul de confruntare dintre cele doua forțe ale pieței muncii: cererea și oferta de muncă. Fie că reprezintă costul mijloacelor de subzistență, fie că reprezintă eficiența capitalului uman sau productivitatea muncii, salariul exprimă unitatea dintre forțele concurențiale ale pieței . Aceasta este o teorie dualistă, dar centrată doar pe piață, salariul fiind mai ales un preț.

Marea Depresiune Economică din anii '30 ai secolului XX-lea și revoluția keynesiana au determinat schimbări de fond privind natura și mărimea salariului. S-a constatat că salariul se adaptează foarte lent la dinamica cererii și oferta de muncă, că acesta este prețul cel mai rigid. Rigiditatea salariului se manifesta doar în sensul pierderii capacității lui de a modifica "în jos", nu însă și "în sus". Astfel s-a ajuns la concluzia că salariul nu depinde doar de jocul liber de pe piața muncii .

Deoarece componenta umană dintr-o societate angajează o serie de obligații față de stat, le vom aborda pe acestea.

3.2 Impozite, taxe și contribuții privind remunerarea angajaților

Remunerarea angajaților generează o serie de obligații fiscale cum sunt asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate, contribuții la fondul de șomaj, impozite pe veniturile din salarii, fondul de accidente, fondul de garantare al salariilor și alte fonduri speciale.Toate aceste impozite se calculează din salariul brut sau din cel tarifar.

Pentru societățile comerciale care au angajați pe o perioadă determinată sau nedeterminată se întocmește contractul individual de muncă având obligația de a-l declara la Inspectoratul Teritorial de Muncă în termen de 30 de zile de la data angajării. În Registrul de Evidență al Salariaților (R.E.V.I.S.A.L) se va înregistra, cu o zi înainte ca salariatul să fie angajat.

Contribuția la asigurările sociale (CAS)

Această contribuție este suportată atât de persoanele fizice, cât și de cele juridice, și de toate persoanele care realizează un venit brut pe un an calendaristic echivalent cu cel puțin trei salarii brute în următoarele situații:

– asociat unic, asociați sau acționari,

– manageri în baza unui contract de management,

– membrii ai asociațiilor familiale,

– persoane fizice autorizate,

– persoane care își desfășoară activitatea în străinătate și nu au asigurări pe teritoriul străin.

– persoane fizice și juridice care anagajează personal ocazional în bază unor contracte: contract de convenții civile, contract de drepturi de autor.

Cota de impunere a CAS este o contribuție datorată lunar și ea se diferențiază în funcție de doi factori:

– Condiții normale de muncă cota este de 31,3 % din care procentul de 10,5% îl datorează angajatul din salariul brut și 20,8% îl datorează angajatorul.

– Condiții de muncă deosebite cu grad ridicat de risc 36,3% din care procentul de 10,5% îl datorează angajatul din salariul brut și 25,8% îl datorează angajatorul.

– Condiții de muncă deosebite stabilite numai prin lege cum ar fi unitățile miniere, activități de expunere la radiații 41,3% din care procentul de 10,5% îl datorează angajatul din salariul brut și 30,8% îl datorează angajatorul.

Înregistrarea în contabilitate a acestei contribuții atât pentru angajator cât și pentru angajat se face astfel:

Nota contabilă:

6451 Cheltuieli privind asigurările sociale = 4311 Contribuția unității la asigurarile sociale

421 Personal remunerații datorate = 4312 Contribuția personalului la asigurarile sociale

De reținut este că această contribuție la CAS se declară lunar până la 25 ale lunii următoare pentru luna anterioară în declarația 112 (Anexa 3 ).

Contribuția la asigurările sociale de sănătate(CASS)

Potrivit art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele asigurate sunt obligate la plata unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. Această contribuție este datorată lunar de toate persoanele juridice sau fizice în baza unui contract individual de muncă, persoanele care exercită profesii liberale, activități independente în baza unui contract, veniturilor din agricultură și silvicultură, veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau intr-o forma de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor menționate mai sus, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. Plata se face anual, veniturilor din pensii , pentru partea veniturilor din pensii care depășesc limita supusă impozitului pe venit.

Potrivit art. 257 alin. (2) lit. b din Legea nr. 95/2006, cu modificarile și completările ulterioare, cota de impunere la CASS pentru angajat, este de 5,5% la salariul brut și pentru angajator de 5,2%. Dacă singurele venituri asupra cărora se calculează contribuția sunt reprezentate de veniturile din activități independente, contribuția la asigurările sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de baza minim brut pe țară. Aceasta prevedere se constituie drept un plafon minim pentru calcularea contribuției la asigurările sociale de sănatate, dacă veniturile la nivel de lună sunt inferioare nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Chiar dacă indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă este un venit supus impozitului pe salarii, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra acestei indemnizații, cu excepția contribuției de asigurări sociale de sănătate, datorată de angajatori pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate suportate din fondurile proprii ale acestora.

Angajatorul nu va calcula, reține și vira contribuția asiguratului la asigurările sociale de sănatate asupra veniturilor neimpozabile din prisma impozitului pe salarii, cum ar fi:

– Ajutoarele de înmormântare, acordate salariaților cât și în cazul altor persoane, potrivit clauzelor din contractele de muncă sau prevederilor din legi speciale,

– Ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale;

– Ajutoarele pentru bolile grave și incurabile;

– Ajutoarele pentru naștere;

– Costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane.

– Veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaților sau cadourile oferite salariatelor.

Aceste venituri sunt neimpozabile la nivelul persoanei fizice indiferent de cuantumul în care sunt acordate și dacă sunt acordate potrivit prevederilor contractului de muncă.

Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaților, cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, despre care am discutat și în capitolul 2, sunt neimpozabile. Pentru un asemenea cadou în cuantum de 200 lei, diferența peste plafonul de venit neimpozabil de 50 lei va reprezenta venit impozabil asupra căruia se va calcula și contribuția asiguratului la asigurările sociale de sănătate.

În cazul în care, într-o societate cu raspundere limitată, părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin adunării generale a asociaților, potrivit art. 13 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Astfel administratorii într-o societate comercială nu sunt salariați ai acesteia, activitatea lor fiind guvernată de dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990. Astfel, în cazul administratorului, art. 72 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 precizează că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege. Dacă asociatul unic este administrator, îi revin și obligațiile prevăzute de lege pentru aceasta calitate. Acestei funcții nu îi sunt aplicabile prevederile Codului Muncii – Legea nr. 53/2003, actul de numire în funcție fiind actul constitutiv al societății sau hotărârea adunarii generale a asociaților/acționarilor.

În cazul în care contribuabilii care realizează venituri din activități independente, la finele anului, înregistrează pierderi sau realizează venituri la nivelul fiecarei luni sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, contribuția se calculează la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țara pentru fiecare luna, numai în situația în care venitul din activități independente este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția. Dacă persoana fizică realizează și alte venituri supuse impozitului pe venit în afara celor din activități independente (salarii), condiția ca acest venit să fie singurul asupra căruia se calculează contribuția asiguratului la asigurările sociale de sănătate nu mai este îndeplinit, ceea ce implică neaplicarea condiției privind plafonul minim de contribuție.

În categoria veniturilor din activități independente, pentru care se datorează contribuția asiguratului la asigurările sociale de sănătate de 5,5%, intra urmatoarele categorii de venituri:

veniturile realizate de persoanele fizice autorizate care desfășoară activități economice în mod independent în temeiul OUG nr. 44/2008 – privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si intreprinderile familiale – asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile din activități desfașurate de persoane fizice în baza unei autorizații eliberate în acest sens, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere.

veniturile comerciale sunt acele venituri realizate din fapte de comerț de către persoane fizice sau asocieri fără personalitate juridică, din prestări de servicii, altele decît cele realizate din profesii libere, precum și cele obținute din practicarea unei meserii și ele sunt:

activități de producție;

activități de cumpărare efectuate în scopul revânzării;

organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive și altele asemenea;

activități al caror scop este facilitarea încheierii de tranzacții comerciale printr-un contract de comision, de mandat, de reprezentare, încheiate în conformitate cu prevederile Codului Comercial, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul;

vânzarea în regim de consignație a bunurilor cumparate în scopul revânzării sau produse pentru a fi comercializate;

activități de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, și altele asemenea;

transport de bunuri și de persoane;

veniturile din profesii libere sunt acele venituri obținute din prestări de servicii cu caracter profesional, desfașurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniile științific, literar, artistic, educativ. Astfel putem spune că din această categorie fac parte medici, avocați, notari publici, executori judecătorești, experți contabili, contabili autorizați, consultanți de plasament în valori mobiliare, auditori financiari, consultanți fiscali, arhitecți, traducatori, sportivi, arbitri sportivi, precum și alte persoane fizice cu profesii reglementate desfașurate în mod independent, în condițiile legii.

Atenție cei care realizează venituri din drepturi de autor sau convenții civile și nu sunt angajați cu salariu în altă parte, neavănd funcție de bază acestora li se va opri contribuția la CASS și CAS, care se va declara în declarația 112 (Anexa 3).

Înregistrarea în contabilitate a acestei contribuții pentru angajat și angajator se face astfel:

6453 Cheltuieli privind asigurările sociale = 4313 Contribuția unității la asigurarile sociale de sănătate

421 Personal remunerații datorate = 4314 Contribuția personalului la asigurarile sociale de sănătate.

De reținut este că această contribuție la CASS se declară lunar până la 25 ale lunii următoare pentru luna anterioară în declarația 112 (Anexa 3), care se transmite electronic, cu semnatură electronica, pe portalul e-guvernare. „Starea” acestei declarații, în sensul de a nu avea erori se verifică pe portalul ANAF – STARE D112, de unde se listează recipisa pe care o gasim on-line 60 zile.

Contribuția de asigurări pentru șomaj

Contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj se calculează de angajator prin aplicarea unei cote de 0,5% , lunar aplicată asupra fondului total de salarii brute realizate de asigurați, care cuprinde:

salariului de bază brut lunar, corespunzător funcției, la care se adaugă, după caz, alte drepturi salariale care fac parte din salariul de bază (sporul de vechime), pentru persoanele cu contract individual de muncă.

indemnizațiilor brute lunare, ca unică formă de remunerare, în cazul magistraților și al altor categorii de personal pentru care indemnizația lunară este unica formă de remunerare, precum și pentru persoanele care ocupă funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești;

soldei brute lunare pentru militarii angajați pe bază de contract

indemnizațiile ca unică formă de remunerare a activității;

salariile de bază aferente personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate;

sporurile, adaosurile și indemnizațiile;

sumele realizate prin plata cu ora, gărzile, indemnizațiile clinice;

stimulentele și premiile de orice fel care se plătesc din fondul de salarii;

indemnizațiile pentru perioadele de incapacitate temporară de muncă suportate de unități, conform legii din fondul de salarii;

alte sume plătite din fondul de salarii.

Contribuția individuală nu se reține în perioada în care raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor asigurate obligatoriu, sunt suspendate potrivit legii, cu excepția perioadei de incapacitate temporară de muncă, dacă aceasta nu depășește 30 de zile. Conform art. 51 alineatul 1 din Legea 53/2003 Codul Muncii republicat cu modificările și completările ulterioare, Contractul Individual de Muncã poate fi suspendat din inițiativa salariatului, în următoarele situații:

a) concediu pentru creșterea copilului în vârstã de pânã la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pânã la împlinirea vârstei de 3 ani;

b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, pânã la împlinirea vârstei de 18 ani;

c) concediu paternal;

d) concediu pentru formare profesionalã;

e) exercitarea unor funcții elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toatã durata mandatului;

f) participarea la grevă.

La alineatul 2 din acest articol Contractul Individual de Muncã poate fi suspendat în situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncã aplicabil, contractul individual de muncã, precum și prin regulamentul intern.

Angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cota de 0,5 %, salariile de bază.

Angajatorii, față de salariați, vor plăti și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale (cuprinsă între 0,15% – 0,85%) și o contribuție de la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale de 0,25%. Trebuie precizat că angajatorul are obligativitatea plătirii concediului medical al salariatului conform Legii 573 – Codul Muncii din 2003, republicat, cu completările și modificările ulterioare. Salariatul are și el obligativitatea să aducă certificatul medical până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul., cu toate datele personale complete și anume CNP, Nume și Prenume, adresa, cod boala , cod diagnostic, locul de eliberare cu condiția ca dacă a fost eliberat în Ambulatoriu sau Spital, să aibă viza medicului de familie.

La calculul unui concediu medical se va ține cont de codul de indemnizație pentru a se calcula corect procentual, cât i se va acorda salariatului, 75%, 85% sau 100%, urmând să i se calculeze media pe ultimele 6 luni raportată la zile lucrate, media zilnică, zilele suportate de angajator (primele 5 zile consecutive, inclusiv sâmbăta și duminică), apoi urmatoarele de FNUASS. Excepție de la regulă fac anumite coduri de indemnizație unde toate zilele sunt suportate de FNUASS.

Potrivit art. 18 alin. (2) litera a) din cuprinsul legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, pensionarul salariat este exceptat de la plata contribuțiilor la sistemul asigurărilor pentru somaj datorate pentru veniturile salariale de ambele părți, salariat și angajator. Astfel, dispozitiile art. 296 indice 16 lit. c) si cele ale pct. 23 lit. o) din Normele Metodologice date în aplicarea acestui articol stabilesc ca sunt scutite de la plata contribuției de asigurări pentru șomaj veniturile obținute de pensionari fără a face distincție după tipul de pensie. Dacă există perioade în care plata pensiei este suspendată, salariatul nu mai are calitatea de pensionar fapt pentru care în această perioadă contribuțiile la sistemul asigurărilor pentru somaj se datorează conform Legii 573/2003 cu completările și modificările ulterioare. Dat fiind faptul că decizia de suspendare a plății pensiei este prezentată angajatorului ulterior primirii ei, pentru perioada în care plata pensiei era suspendată iar angajatorul nu a reținut, virat și declarat contribuțiile la sistemul asigurarilor pentru șomaj este necesară rectificarea declarației 112. Deoarece legal declarația rectificativă, se utilizează în scopul corectarii impozitului pe venit, precum și a contribuțiilor sociale datorate de angajatori și entități asimilate angajatorilor și reținute de către aceștia de la asigurați sau în momentul în care apare modificarea unor elemente de identificare a asiguratului. În Cap. II pct. 2.1 – Completarea declarației – din HG 1397/2010 privind modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a "Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate" se stabilește că declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominala a persoanelor asigurate poate fi corectată de contribuabili din proprie inițiativă, prin depunerea unei declarații rectificative. Înregistrarea în contabilitate a acestei contribuții pentru angajat și angajator se face astfel:

6452 Cheltuieli privind asigurările sociale = 4371 Contribuția unității la asigurarile sociale de șomaj

421 Personal remunerații datorate = 4372 Contribuția personalului la asigurarile sociale de somaj

De reținut este că această contribuție la șomaj se declară lunar până la 25 ale lunii următoare pentru luna anterioară în declarația 112 (Anexa 3).

În momentul în care o salariată se întoarce din concediul de îngrijire copil până la 2 ani, timp de 6 luni de zile angajatorul nu are voie să procedeze la abuzuri, și anume sa o concedieze.

Dacă angajatorul dorește restrîngerea activității poate trimite o persoană în șomaj cu obligativitatea de a-i completa o adeverință tip de la ANOFM în care vor fi completate ultimele 12 luni de lucru cu salariu, cotele care s-au virat către stat și ordinele de plată în baza cărora s-a făcut plata către Bugetul Statului.

3.3 Impozitul pe veniturile din salarii

Pentru calcularea impozitului pe veniturile din salarii se determină venitul net, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni, apoi, se face diferența între venitul net obținut și următoarele:

– deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

– contribuțiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a 400 euro conform art.57 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, impozitul lunar se determină prin aplicarea unei cote de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii.

În cazul veniturilor din salarii și/sau al diferențelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcției de bază la data plății, și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit salariile. În Normele Metodologice, se explică faptul că nu se admit la deducere pentru calculul lunar al impozitului pe venitul din salarii primele de asigurare voluntară de sănătate. Prin O.G. nr. 8/2013, cu aplicare de la 1 februarie 2013, a fost adusă aici o completare potrivit căreia în cazul veniturilor reprezentând salarii, diferențe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plății pentru veniturile realizate în afara funcției de bază, și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite. Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.

În Normele de aplicare a Codului fiscal regăsim câteva specificații și anume:

– drepturile salariale acordate în natură, precum și avantajele acordate angajaților se evaluează conform pct. 74-76 din Normele de aplicare a Legii 571/2003 – Codului fiscal și se impozitează în luna în care au fost primite. Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor și avantajelor în natură primite de angajat se vor anexa la statul de plată.

– veniturile în natură, precum și avantajele în natură primite cu titlu gratuit sunt evaluate la prețul pieței la locul și data acordării avantajului. Avantajele primite cu plata parțială sunt evaluate ca diferență între prețul pieței la locul și data acordării avantajului și suma reprezentând plata parțială. Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor și avantajelor în natură primite de angajat se vor anexa la statul de plată.

Normele disting aici, două situații, respectiv evaluarea avantajelor în natură sub forma folosirii numai în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii, și evaluarea utilizării în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosință mixtă.

a) Evaluarea avantajelor în natură sub forma folosirii numai în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii se face astfel:

– evaluarea folosinței cu titlu gratuit a vehiculului se face aplicându-se un procent de 1,7% pentru fiecare lună, la valoarea de intrare a acestuia. În cazul în care vehiculul este închiriat de la o terță persoană, avantajul este evaluat la nivelul chiriei;

– evaluarea folosinței cu titlu gratuit a locuinței primite se face la nivelul chiriei practicate pentru suprafețele locative deținute de stat. Avantajele conexe, cum ar fi: apă, gaz, electricitate, cheltuieli de întreținere și reparații și altele asemenea, sunt evaluate la valoarea lor efectivă;

– evaluarea folosinței cu titlu gratuit a altor bunuri decât vehiculul și locuința se face la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecărui bun pe unitate de măsură specifică sau la nivelul prețului practicat pentru terți.

b) Evaluarea utilizării în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosință mixtă se face astfel:

– pentru vehicule, evaluarea se face ca în prima situație, iar avantajul se determină proporțional cu numărul de kilometri parcurși în interes personal din totalul kilometrilor;

– pentru alte bunuri, evaluarea se face în modalitățile de la folosirea numai în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii și avantajul se determină proporțional cu numărul de metri pătrați folosiți pentru interes personal sau cu numărul de ore de utilizare în scop personal.

-valoarea tichetelor de masă, tichetelor cadou, acordate potrivit legii, luată în calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii, este valoarea nominală. Veniturile respective se impozitează ca venituri din salarii în luna în care acestea sunt primite.

Pentru anul 2016, angajatorii care folosesc deja declarația unică 112 nu vor mai trebui să depună la Fisc, până la finele lunii februarie 2017, și declarația 205 (cea care a luat locul fișelor fiscale). Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal se prevăd o serie întreagă de modificări la Codul fiscal. Printre acestea se numără și eliminarea obligației angajatorilor de a depune anual declarația fiscală 205, dispoziție ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017. Începând de 25 februarie ale anului în curs se întocmesc fișele fiscale ale angajaților – Declarația 112 ( Anexa 3 ) se depune on-line pe site-ul ANAF e-guvernare, apoi corectitudinea lor se verifică pe site-ul E STARE D112, de unde putem lista recipisa, în care vom putea vizualiza eventualele erori. Recipisa nu o putem vizualiza pe site, decăt timp de 90 zile. Declarația 112 se depune electronic, numai în baza unui certificat digital cu semnătură electronică, care va fi reânoită anual.

3.4 Contribuția de asigurări de muncă și boli profesionale

Principalele acte normative care reglementează acest domeniu privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale sunt :

– legea nr.346/2002, republicată, publicată în Monitorul Oficial nr. 251 din 8 aprilie 2014 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 671 din 1 octombrie 2007;

– Hotărârea Guvernului nr. 144/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de calcul al contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 124 din 18 februarie 2008;

– Hotărârea Guvernului nr. 50/2009 privind modificarea Normelor metodologice de calcul al contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 144/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 63 din 3 februarie 2009 cu modificările și completările aduse de Hotărârea nr. 50 din 29 ianuarie 2009;

– Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, nr. 7 din 16 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 17 februarie 2017.

1. Contribuțiile angajatorilor care pot fi persoane fizice sau juridice

Contribuția datorată de persoanele fizice sau juridice care sunt angajatori, se stabilește în funcție de clasa de risc la care se vor situa în limita unui procent minim de 0,15% si a unui procent maxim de 0,85% aplicat asupra bazei lunare de calcul. Cota contribuției la asigurarea pentru accidente de munca și boli profesionale, denumita tarif de risc, se stabilește în funcție de clasa de risc, pe sectoare de activitate ale economiei naționale. Clasele de risc se stabilesc pe categorii de activități ale economiei naționale, potrivit Ordinului nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN, publicat în Monitorul Oficial nr. 293 din 3 mai 2007. Nivelul tarifului de risc este reglementat prin Hotărîrea Guvernului nr. 144/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de calcul al contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 124 din 18 februarie 2008. Tariful de risc reprezintă cota de contribuție datorată în cazul asiguraților obligatoriu prin efectul legii, de angajator. Cota de contribuție este aplicată asupra fondului brut de salarii realizat. Tariful minim de risc corespunde clasei de risc 1, iar tariful maxim de risc corespunde clasei de risc 20. Tariful de risc este stabilit la nivel de sector de activitate – clasa CAEN, fiind cuprins, pentru anul 2009, în anexa 1 la Hotărârea Guvernuluinr.50/2009.

Contribuția lunară de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajatori se determină dupa urmatoarea formula:

C = TR x BC / 100, unde avem:

TR – tariful de risc aferent sectorului de activitate din care face parte angajatorul;

BC – baza lunară de calcul corespunzătoare lunii anterioare perioadei de plată a contribuției.

În cazul modificării activității principale, implicit a codului CAEN aferent, angajatorii sunt obligați sa depună o declarație pe propria raspundere și să plătească nivelul cotei de contribuție aferentă noului tarif de risc începand cu luna următoare celei în care s-a efectuat schimbarea activității principale, respectiv începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată la Registrul Comerțului, declarația pe propria răspundere prin care a fost modificat actul constitutiv al societății în ceea ce privește obiectul principal de activitate. Baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuția de asigurari pentru accidente de muncă și boli profesionale o constituie:

a) suma veniturilor brute realizate lunar;

b) salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător numarului zilelor lucrătoare din concediul medical, cu excepția cazurilor de accident de muncă sau boală profesională.

”Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.”

Majorarea salariului minim pe economie în două tranșe în cursul anului 2016 și la începutul anului 2017 are ca efect implicit majorarea veniturilor la bugetul de stat. Presiunea o vor suporta companiile, care vor fi obligate să plătească impozite și contribuții mai mari.

Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei.

Baza de calcul a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporara în alt loc de munca se calculează ca medie a veniturilor brute realizate lunar de către salariat în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului, respectiv a veniturilor stipulate în contractele individuale de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuția de asigurare pentru accidente de munca și boli profesionale (Anexa 3).

În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă o constituie media veniturilor brute realizate lunar, respectiv a veniturilor stipulate în contractul individual de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.

În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de o lună, baza de calcul a indemnizațiilor o constituie venitul lunar brut din prima luna de activitate pentru care s-a stabilit să se platească contribuția. Unele sume, prin exceptie, nu intră în baza lunara de calcul a contribuției pentru accidente de munca și boli profesionale.

2. Contribuțiile persoanelor fizice (angajaților)

În Romania, toți angajatorii și angajații, precum și alte categorii de persoane, sunt cuprinși în categoria contribuabililor la sistemul de asigurări sociale de stat. Asigurările sociale și de sănătate acoperă pensiile, alocațiile pentru copii, cazurile de incapacitate temporară de muncă, riscurile de accidente de muncă și boli profesionale și alte servicii de asistență socială, în timp ce asigurările de șomaj acoperă pe de o parte riscul pierderii locului de muncă și acordarea indemnizației de șomaj, iar pe de altă parte stimulentele pentru crearea de locuri de muncă.

Baza lunară de calcul pentru aceste contribuții o reprezintă venitul lunar prevăzut în contractul individual de asigurare, care nu poate fi mai mic decat salariul de bază minim brut pe țară.

Pentru anul 2017, din totalul cotei de contribuție individuală de asigurări sociale (pensie), 5,1% se direcționează automat către fondurile de pensii administrate privat. Baza lunară de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale individuale o reprezintă caștigul brut realizat din activități dependente, în țară și în străinătate, cu respectarea convențiilor juridice internaționale la care România este parte.

Începând cu februarie 2017 baza de calcul pentru contribuția individuală lunară de asigurări sociale (CAS) nu mai este plafonată la nivelul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut pe fiecare loc de realizare a venitului, astfel că persoanele care obțin venituri din salarii vor plăti CASS pentru întregul venit realizat. Câștigul salarial mediu brut este 2.681 lei.

Până în anul 2011 se depuneau trei declarații atât pentru persoane fizice, cele care au calitate de angajator, cât și pentru cele juridice și anume:

Declarație privind contribuția asigurărilor sociale la Casa de pensii pe a cărui rază își avea sediul angajatorul, și se depunea la ghișeu.

Declarația privind contribuția asigurărilor sociale de sănătate la Casa de sanatate pe a cărui rază iși avea sediul angajatorul, și se depunea la ghișeu

Declarația privind fondul de șomaj care se depunea la ghișeu la AMOFM pe a cărui rază își avea sediul angajatorul.

Începând cu anul 2011 s-a introdus obligativitatea depunerii unei declarații unice, pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator sau de entitate asimilată angajatorului, așa cum sunt definite de Legea 571/2003- Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Angajatorii calculează și rețin contribuțiile salariale la momentul plății salariilor.

Contribuțiile la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale de stat se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale. Neplata intenționată a acestor contribuții reținute la sursă, în termen de 30 zile de la aceasta dată, constituie infracțiune și se sancționează corespunzător.

Pentru veniturile realizate începând cu 1 ianurie 2017 de către persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul se reține la sursă, precum și din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau III, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate se plafonează la valoarea a de 5 ori câltigul salarial mediu brut în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția. Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul se reține la sursă datorează contribuție individuală de asigurări sociale de sănătate începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2017, chiar dacă realizează și alte categorii de venituri. Angajatorii care încheie convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă, după data de 03.12.2016, pentru încadrarea în muncă, pe durată nedeterminată, a absolvenților instituțiilor de învățămînt (art.80 din Legea nr. 76/2002), potrivit art. I pct. 9 din OUG nr. 60/2016, sau încadrarea în muncă, pe perioadă nedeterminată a șomerilor în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai famililor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri NEET (art.85 din Legea nr.76/2002), potrivit art. I pct. 11 din OUG nr. 60/2016, beneficiază lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, de o sumă în cuantum de 900 lei. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în anul 2017:- se menține în ianuarie 2017, la 1.250 lei lunar, potrivit art. 1 din HG nr. 1017/2015. (Pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună în anul 2017, Contribuțiile individuale de asigurări sociale (pensie) și sănătate pentru aceste venituri se calculează, se rețin și se virează de către plătitorul de venit, până la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei în care s-a plătit venitul.

Concluzii

Există tot felul de statistici și situații ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale și ale factorilor abilitați să controleze modul în care se respectă legislația muncii. Dar totuși informațiile despre piața muncii în România nu acoperă sfera de interes a angajaților, dar nici pe cea a angajatorilor. Fiecare dintre ei au mai multe întrebări decât răspunsuri, deoarece prin statutul lor în economia de tranziție și în condițiile legislației în mișcare – atât angajații, cât și angajatorii întâmpină situații dificile, pe care nu întotdeauna știu să le rezolve.

Piața muncii este cu atât mai puțin prietenoasă cu cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Unul din studiile de piață realizate a avut ca obiectiv principal caracterizarea populației active în funcție de statutul la locul de muncă și de modul cum este privită munca la negru. Declarațiile șefului INSSE confirmă: ”România pierde în fiecare an câte 80.000 de locuitori din cauze naturale, echivalentul a două orașe mici. Din migrație externă se mai pierd încă 40.000 de locuitori”.

Rezultatele sunt unimitoare: 16,5% din populația potențial activă a României nu are un loc de muncă, iar 5% din aceeași populație lucrează la negru.

Principalele cauze ale acestei situații sunt:

lipsa informațiilor cu privire la locurile de muncă vacante;

lipsa unor programe serioase de reconversie profesională;

intenția angajatorilor de a nu plăti taxele și contribuțiile de rigoare către bugetul de stat.

Astfel majoritatea persoanele consideră că singura soluție pentru cei fără loc de muncă este emigrarea.

Siguranța locului de muncă este, pentru majoritatea românilor, criteriul principal de alegere a acestuia, prea puțini fiind cei care riscă pentru un salariu mare, dar nesigur.

Legislația actuală îi protejează în primul rând pe angajați, dezavantajându-i pe angajatori, ceea ce a dus la un număr mare de procese în care firmele sunt date în judecată de către angajați și în care acestea pierd peste 70% din aceste procese intentate de foști angajați. De cele mai multe ori, managerul manifestă o anumită grabă în a-și concedia angajatul, pe fondul necunoașterii legislației în domeniu. Deaceea aici intervine Inspectorul de Resurse Umane care este interfața dintre angajat și angajator, el trebuind să aibe calitatea de bun diplomat. Inspectorul de Resurse Umane trebuie sa-și asculte patronul, sș îndeplinească cererile angajatului și nu în ultimul rând să respecte legea. În graba managerului de a-și concedia subordonatul, acesta nu știe sau pierde din vedere faptul că are câteva obligații:

să acorde întotdeauna salariatului, în cazul unor motive neimputabile de desfacere a contractului de muncă, termenul legal de preaviz;

să solicite sindicatului avizul consultativ sau, după caz, avizul conform, atunci când dispune desfacerea contractului individual de muncă al unui membru de sindicat;

să analizeze posibilitatea trecerii salariatului într-un alt post, corespunzător, în situația în care motivul de desfacere a contractului de muncă nu este imputabil;

să realizeze întotdeauna o cercetare prealabilă, în cazul desfacerii disciplinare a contractului de muncă;

să emită întotdeauna, în scris, decizia de desfacere a contractului de muncă, arătând motivele care o întemeiază, și să verifice ca decizia să fie transmisă în termen salariatului în cauză.

Cu toate acestea, deși legea încearcă să îl protejeze pe salariat, incidențele acesteia în piața muncii sunt contrare. Datorită taxelor mari angajatorii fac uz adesea de munca la negru, iar munca în condiții legale nu este remunerată la adevărata ei valoare. Munca la negru nu trebuie încurajată, chiar dacă România este o țară săracă și nu se vrea pierderea banilorpe plăți bugetare, chiar dacă acestea vor lovi ca un ”bumerang”, care va lovi puternic în viitor.

Politica de salarizare practicată de o unitate poate stimula obținerea unor rezultate personale deosebite sau poate stopa progresul personal al individului, respectiv, al unității angajatoare. O muncă mai bine plătită este, în general, și mai bine efectuată.

Conducerea unității trebuie să cântarească foarte bine nivelurile de salarizare pe care și le poate permite, să gândească foarte bine organigrama și structura personalului necesar și, nu în ultimul rând, fondul de salarii optim pentru progresul societății respective.

În țările din Europa de vest, forma de salarizare în regie este cea mai utilizată, chiar în cazul muncitorilor, așa cum este cazul și unității prezentate, dar în aceste țări, respectiv unități, se urmărește realizarea integrală a sarcinilor de muncă stabilite pe fiecare post de lucru. Fără o măsurare corespunzătoare a muncii prestate aplicarea formei de salarizare în regie poate conduce la o creștere a cheltuielilor cu forța de muncă și la reducerea competitivității intreprinderii respective.

Asigurarea cu personal la nivelul necesarului, creșterea productivității muncii și creșterea nivelului de profitabilitate al activității sunt obiective primordiale ale unui conducător de unitate.

Toate aceste probleme legate de șomaj și de remunerația salariaților la negru, sunt stâns legate de instabilitatea financiară a societății românești, lipsa lichidităților la Bugetul Statului atât din partea persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice. Oricât s-a încercat ținerea din frâu a evaziunii, prin diverse măsuri finaciar-fiscale, nu s-a reușit, chiar putem spune că a eșuat deoarece din anul 2008, momentul intrării în Criza Economică a României, rata șomajului a crescut. Sperăm că începând cu anul 2017 să se facă pași importanți în asigurarea stabilității financiare, legisalative printr-o nouă viziune a guvernului și parlamentului care să ducă la dezvoltarea economică a țării.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, lucrări specializate

II. Acte normative și publicații

***Legea 82 a Contabilității republicată în Monitorul Oficial nr. 454 din 18 iunie 2008, Partea I,cu completările și modificările ulterioare.

***Legea 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare de la 01 ianuarie 2004 până la 31 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 3 decembrie 2003, Partea I fiind abrogat prin Codul Fiscal 2015 și înlocuit de Legea nr. 227/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, Partea I;

***Legea nr.53/2003 – Codul muncii republicată în Monitorul Oficial al României, nr.345/18.05.2011, Partea I.

***Legea nr. 7 din 16 februarie 2017 – legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, publicată în: Monitorul Oficial nr. 128 din 17 februarie 2017, Partea I.

***Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 06 februarie 2002, Partea I cu modificările și completările ulterioare;

***Legea impozitului pe salarii nr. 32/1991 republicată, în Monitorul Oficial nr. 19 din 26 ianuarie 2006, Partea I cu modificările și completările ulterioare.

***Legea nr. 35/1993 pentru modificarea și completarea legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 21 iunie 1993, Partea I

***Legea nr. 95/2006 Reforma în domeniul sănătății republicată, în Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015, Partea I cu modificările și completările ulterioare.

***Legea nr. 31/1990 republicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 29 ianuarie 1998, Partea I, cu modificările și completările ulterioare;

***Legea 142/2008 cu completările și modificările ulterioare publicată în Monitorul Oficial nr. 54 din 22 ianuarie 2015, Partea I.

***OMFP 3055/29 Octombrie 2009 cu completările și modificările ulterioare.

***OUG nr. 44/2008 – privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și intreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 2008, Partea I, cu completările și modificările ulterioare.

***O.U.G. 158 din 17 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, Partea I, cu completările și modificările ulterioare.

***O.U.G. 6 din 24 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 25 ianuarie 2017, Partea I.

III. Resurse electronice

***www.biblioteca-digitală.ase.ro

***http://www.fsli.ro/info2011/Contractul_colectiv_de_munca.pdf

*** www.rubinian.ro

***www. http://teoraeco.blogspot.ro/2010/07/delimitari-si-structuri-privind.html

*** https://ro.wikipedia.org/wiki/Contabilitate

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5