ACTUALITATEA TEMEI. REZULTATE ALE UNOR CERCETĂRI ANTERIOARE REFERITOARE LA SINDROMUL DOWN [306633]

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

ACTUALITATEA TEMEI. REZULTATE ALE UNOR CERCETĂRI ANTERIOARE REFERITOARE LA SINDROMUL DOWN

"[anonimizat] 1 din 800 [anonimizat], influențând dezvoltarea pe tot parcursul vieții (World Health Organization). [anonimizat], în funcție de fiecare persoană în parte și care apare în toate grupurile etnice și economice. Cifrele și evoluția fenomenului sunt grăitoare: se estimează că 4 [anonimizat]. În România se estimează că aproximativ 30.000 persoane sunt diagnosticate cu acest sindrom. Un „sindrom” reprezintă o [anonimizat], indică sau caracterizează o boală, o tulburare psihologică sau alte condiții anormale" (Collins English Dictionary, 2011).

Etiologia termenului de „sindrom Down” datează din 1866 [anonimizat], John Longdon Down publică un eseu în care descrie un set de caracteristici specifice unui anumit grup de copii care era diferit de restul copiilor cu retard mental din azil. Le-a dat atunci denumirea de „mongoloizi”. Dr. [anonimizat] 1960 când o [anonimizat], primește o [anonimizat] „Sindrom Down”. Astfel în 1965, Organizația Mondială a [anonimizat].

[anonimizat] (în 1932) și Bleyer (în 1934) [anonimizat] "boala este declanșată de o [anonimizat] 1959 când geneticienii Jérô[anonimizat], descoperă trisomia cormozomului 21" (Len Leshin, 2003).

"Până în anii 1930, copiii cu Sindrom Down trăiau maxim 10 ani, dar, [anonimizat] 60 [anonimizat] o viață relativ normală" (William I. Cohen, [anonimizat] E. Madnick, 2002).

"Sindromul Down este o [anonimizat], în aproximativ 93% [anonimizat] 21. Cel mai predominant este handicapul mintal: la nivel intelectual poate varia o întârziere severă până la întârziere medie"([anonimizat].D. și Brian Chicoine, M.D., Sănătatea mentală a adulților cu sindrom Down).

Sindromul Down cunoscut și sub numele de trisomia 21 este o [anonimizat], fiind provocată de prezența unui cromozom 21 suplimentar în celulele copilului. Fiecare organism are un număr fix de cromozomi care direcționează activitățile celulei. În fiecare celulă umană există 46 de cromozomi. Cei 46 de cromozomi sunt organizați în 23 de perechi. [anonimizat], un copil moștenește un set de 23 de cromozomi de la tată și un set de 23 de la mamă. Atunci când un copil are o [anonimizat] a cromozomului 21, rezultând 47 [anonimizat]. Sindromul Down poate fi descoperit în timpul sarcinii sau la scurt timp după naștere. Inițial, [anonimizat]vate la copiii cu sindrom Down. Diagnosticul trebuie confirmat de studiul cariotipului copilului. Cariotipul oferă un afișaj vizual al cromozomilor, grupați după mărime, număr și formă. Sindromul Down este cauzat de o eroare aleatorie în diviziunea celulară care are ca rezultat prezența unei copii suplimentare a cromozomului 21. Tipul de eroare este numită nondisjuncție.

Fig.nr.1. Prezența unui al treilea cromozom la perechea 21(https://www.google.ro/search?q=cromozom+21+poza&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjLofvh25PYAhWBaFAKHVofB2IQ_AUICigB&biw=1221&bih=577#imgdii=yJEHTuf3EQs4IM:&imgrc=D991vO-Kphwy9M)

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Consider că, deși suntem în secolul 21 și lumea a evoluat foarte mult din toate punctele de vedere, aceasta nu este încă capabilă să înțeleagă în totalitate situația și viața unor astfel de persoane cu deficiențe. Nu se știe că și acești indivizi au abilități deosebite, la fel ca toți ceilalți și sunt capabili de lucruri mărețe, și tocmai de aceea trebuie să îi primim cu brațele deschise în toate mediile, la scoală, la locul de munca, etc.

În cazul persoanelor cu Sindrom Down, cresc și riscurile pentru anumite condiții medicale, precum obezitatea sau diabetul, astfel încât trebuie să apelăm la toate strategiile de contracarare a efectelor acestei afecțiuni genetice.

Având în vedere considerentele de mai sus, mi-am propus să evaluez eficiența masajului terapeutic-recuperator aplicat asupra persoanelor cu Sindrom Down, în încercarea de a contribui chiar și într-o mică măsură la îmbunătățirea calității vieții acestora.

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1. SINDROMUL DOWN: DESCRIERE, CAUZE, SIMPTOMATOLOGIE

Sindromul Down este o afecțiune genetică, nu o boală. Aceasta înseamnă că persoanele diagnosticate cu sindrom Down prezintă o modificare cromozomială, apărută în timpul concepției, prezentă întreaga viață, ce nu poate fi vindecată. Disfuncția cromozomială în cazul sindromului Down se manifestă prin prezența suplimentară a unei părți, sau a întregului cromozom 21. Mai exact, o persoană cu sindrom Down are „de două ori” cromozomul 21, având în total un număr de 47 de cromozomi, față de 46, cât este considerat normal. "Se estimează că în România sunt diagnosticate aproximativ 30.000 persoane cu acest sindrom" (http://www.sindrom-down.ro/sindromul-down/despre-sindromul-down/ ).

Sindromul Down este cauzat de  diviziunea celulară anormală, cel mai frecvent la nivelul ovocitului, înainte sau în momentul concepției. Mai puțin frecvent, diviziunea celulară anormală  poate afecta spermatozoidul în momentul concepției.

Nu se cunosc factorii care determină celulele să se dividă anormal. Genele sunt grupate sub formă de cromozomi. În mod normal, un copil moștenește 46 de cromozomi, câte 23 de la fiecare părinte. În urma diviziunii celulare anormale, din Sindromul Down rezultă material genetic suplimentar, de obicei un extra cromozom.

Sindromul Down este clasificat în conformitate cu modul specific în care materialul genetic suplimentar este produs.

"Există trei tipuri de sindrom Down, în funcție de aspectul cromozomului 21: trisomia 21, mozaicism (în 2% din cazuri) și translocație (4% din cazuri)" (Targ, B., 2007).

Cauzele sunt de natură genetică și nu ne sunt cunoscute deocamdată, deși cercetările genetice evoluează permanent. Anomalia cromozomială se produce în momentul concepției, atunci când diviziunea celulară nu are loc în mod corect, fără a implica vina vreunui părinte. Din acest motiv, nu există metode de prevenire a concepției unui bebeluș cu Down. De asemenea, trebuie să știm că "sindromul Down nu este ereditar, deși în 1% din cazurile de sindrom Down prin translocație s-a observat că există o componentă ereditară"(http://www.totuldespremame.ro /copilul-tau/copilul-cu-nevoi-speciale/sindromul-down-1-cauze-preventie-nou-nascutul ) .

De obicei, sindromul Down este diagnosticat clinic în perioada neonatală sau la sugar, datorită dismorfiilor evocatoare care, deși variază la diferiți pacienți, realizează un aspect fenotipic caracteristic. Nou-născutul cu trisomie 21 are talia și greutatea sub limita normală corespunzătoare vârstei, hipotonie musculară, hiperextensibilitate articulară și reflex Moro redus sau absent, reflexul rotulian este slab. Nou-născutul prezintă craniul mic și rotund, cu occiput aplatizat și fontanele largi care se vor închide cu întârziere. Fața este rotundă, profilul facial este plat datorită hipoplaziei oaselor proprii ale nasului, iar fruntea este bombată. Fantele palpebrale sunt orientate oblic, în sus și în afară. Aproximativ jumătate dintre pacienți prezintă epicantus. Toți nou-născuții cu sindrom Down trebuie examinați de către un specialist pentru depistarea cataractei congenitale și a altor anomalii oculare. Irisul poate avea un aspect pătat. Aceste pete Brushfield sunt mici, albicioase,rotunde sau neregulate și se dispun ca o coroană la joncțiunea treimii mijlocii cu treimea externă a irisului. Urechile sunt mai jos înserate, mici, rotunde și displazice. Helixul are un aspect rulat, iar antehelixul este proeminent.

Conductul auditiv este mic, iar hipoacuzia și surditatea poate afecta 50% din pacienți cu sindrom Down, la orice vârstă. Gura este mică, deschisă, cu protruzie linguală. Limba este mare, brăzdată de șanțuri. Bolta palatină este înaltă și îngustă. Gâtul este scurt, gros, cu exces de piele pe ceafă. Mâinile sunt scurte si late cu deget V ce poate prezenta brahidacțilie sau clinodacțilie  și cu un singur pliu de flexie palmară. Spațiul interdigital I de la picior este mult mai larg comparativ cu normalul. Toracele poate fi în pâlnie, cu mameloane aplatizate și cifoză dorso-lombară. Aproximativ 40-50% dintre copiii cu sindrom Down prezintă malformații congenitale cardiovasculare. Dintre acești copii 30-40% pot prezenta defect septal atrioventricular complet. O altă malformație congenitală cardiovasculară care poate să apară este reprezentată de canalul atrioventricular comun. Pot fi prezente și anomalii digestive ca de exemplu atrezie duodenală, stenoză duodenală, hernie ombilicală și pancreas inelar. Pacienții cu sindrom Down prezintă retard mental care poate varia de la mediu la sever. Coeficientul de inteligență poate să scadă după primii ani de viață.

Sindromul Down este cauzat de  diviziunea celulară anormală, cel mai frecvent la nivelul ovocitului, înainte sau în momentul concepției. Mai puțin frecvent, diviziunea celulară anormală poate afecta spermatozoidul în momentul concepției.

Nu se cunosc factorii care determină celulele să se dividă anormal. Genele sunt grupate sub formă de cromozomi. În mod normal, un copil moștenește 46 de cromozomi, cate 23 de la fiecare părinte. În urma diviziunii celulare anormale, din Sindromul Down rezultă material genetic suplimentar, de obicei un extra cromozom.

Sindromul Down este clasificat în conformitate cu modul specific în care materialul genetic suplimentar este produs.

"Sindromul Down apare la tot mai mulți copii, peste tot în lume, cu preponderență în Occident, unde vârsta la care femeile fac copii este tot mai înaintată. Frecvența bolii crește simultan cu vârsta mamei (peste 35 de ani). În lume, unul din opt sute de copii se naște cu acest sindrom. Numărul total al celor afectați la nivel global este estimat la 40-50 de milioane. În anul 2006, în România existau peste 35.000 de astfel de persoane". (https://ro.wikipedia.org/ wiki/Sindromul_Down#Cauze)

2.2. PARTICULARITĂȚI PSIHO-FIZICE ȘI FUNCȚIONALE ALE PERSOANELOR CU SINDROM DOWN

Legătura dintre psihic, motric și dezvoltarea acesteia în cadrul științelor interdisciplinare a fost denumită psimotricitate, definită ca "rezultat al integrării funcțiilor motorii și mintale, sub efectul maturizării sistemului nervos, ce vizează raportul subiectului cu corpul sau/și cu mediul înconjurător" (Enciclopedia Universalis – Franța, 1990).

Lafon, citat de M. Epuran(1963),a definit psihomotricitatea ca fiind "rezultatul integrării interacțiunii educației și maturizării sinergiei și conjugării funcțiilor motrice și psihice, nu numai în ceea ce privește mișcările, dar și în ceea ce le determină și le însoțește – voință, efectivitate, nevoi, impulsuri".

Cu alte cuvinte, psihomotricitatea presupune o conexiune între funcțiile motrice și psihice ca rezultat al educării și dezvoltării sistemului nervos. "Obiectivele psihomotricității în ceea ce privește dezvoltarea normală a copilului sunt (Albu, A., Albu, C., 1999):

• Cunoașterea și înțelegerea elementelor constitutive ale psihomotricității, cât și a instrumentelor prin intermediul cărora se operează;

• Cunoașterea, înțelegerea și stăpânirea comportamentelor de bază ale psihomotricității pentru a obține a obține un comportament adecvat și a realiza un dialog eficient cu sine și cu mediul ambiant;

• Identificarea precoce a tulburărilor psihomotricității pentru a orienta procesul de educare sau reeducare în vederea dispariției sau diminuării efectelor nocive;

• Creșterea potențialului psihomotric prin intermediul expresiei, comunicării și realizării motrice".

În cercetarea performanțelor psihomotorii ale deficienților mintal se pornește de la compararea acestor performanțe cu acelea ale copilului normal, dezvoltarea psihomotorie a copilului normal constituind etalonul de comparație pentru handicapat.

Prin realizarea acestei comparații, se constată că la deficienții mintal apar, frecvent, imaturitate psihomotorie, ineficientă dezvoltare pe plan perceptiv-motric, diferență calitativă în funcția analizei corticale a stimulilor senzoriali. "În general, toate cercetările bazate pe măsurarea performanțelor obținute de către deficienții mintal în domeniul psihomotricității au dus la concluzia unei imaturități psihomotrice sau a debilității psihomotrice ca fenomen specific asociat deficienței mintale" (Albu, A., Albu, C., 1999).

Frecvența și gravitatea dificultăților psihomotorii crește, în cele mai multe cazuri, direct proporțional cu gravitatea deficienței mintale. "Principalele aspecte ce caracterizează psihomotricitatea deficienților mintal sunt (Albu, A., Albu, C., 1999):

a) Din anumite lucrări de specialitate reiese că dezvoltarea fizică are, uneori, influențează asupra dezvoltării intelectuale și psihomotorii. Totuși, o corelație între creșterea fizică și inteligență nu este întotdeauna acceptată, deși în anumite cazuri (grave) starea fizică a copilului îngăduie să tragem concluzii cu privire la starea sa mintală, implicit la nivelul dezvoltării sale psihomotorii;

b) Dezorganizare temporo-spațială;

c) La deficienții mintal ușor, dificultățile de psihomotricitate, comparativ cu normalii, sunt mai mult de natură calitativă și mai puțin de natură cantitativ măsurabilă;

d) La deficienții mintal medii și profunzi sunt mai pregnante următoarele caracteristici: tulburări grave ale echilibrului static și postural, tulburări accentuate de organizare, orientare și structurare spațio-temporală, coordonare ineficientă a mișcărilor în spațiu, imposibilitatea structurării unui comportament adaptativ, pe baza acțiunii motorii, tulburări în precizia mișcărilor, imposibilitatea sau dificultatea relaxării voluntare (segmentară și/sau globală), tulburări ale ritmului respirator (inspirație-expirație), dificultăți accentuate ale funcțiilor motorii ale membrelor superioare, mers târât și cu picioarele depărtate".

Legea dezvoltării cefalo-caudale susține că dezvoltarea copilului pornește de la cap, evoluând spre membrele inferioare, după cum urmează în tabelul următor:

Tabel I. Dezvoltarea normală a copilului(Manole, L., 2010)

La fel ca ceilalți copii, cei cu sindrom Down au nevoie de mișcare, tocmai de aceea este necesar să creăm pentru ei moduri noi de a le stimula capacitatea de efort.

Dezvoltarea copiilor cu Sindromul Down începe la naștere și crește într-o perioadă de 4 luni până la vârsta de 24 de luni. Dezvoltarea se termină în momentul în care copilul împlinește vârsta de 6 ani sau 71 de luni(http://www.scritub.com/sociologie/Factorii-si etapeledezvoltari451832422. php).

Motivul pentru care există această diferență între vârstele fragede și cele înaintate ne arată că și copilul cu Sindromul Down progresează mai rapid când este mic decât la vârste mai mari. Acest lucru este valabil atât pentru abilitățile motrice cât și pentru cele verbale.

Pe parcursul primei etape, de la naștere până la vârsta de 5 luni, un părinte se poate aștepta ca copilul lui să reacționeze la sunete uneori și nu de fiecare dată. Motivul acestei probleme se datorează faptului că copilul ar putea avea o cantitate mai mare de lichid în urechea medie, sau ar putea fi ușor neatent la mediul care îl înconjoară. Inconștiența de a răspunde la sunete este o problemă comună la aceasta vârstă. Din această cauză, copilul cu Sindromul Down ar putea sau nu să își întoarcă capul spre sursa de unde provine sunetul sau ar putea să nu privească chipul părintelui în momentul când acesta vorbește. Copiii cu Sindromul Down rareori gânguresc în primele 5 luni de viață, dar atât timp cât auzul copilului a fost verificat, iar acesta nu ne demonstrează cum că ar avea probleme oral-motorii, nu ar trebui să fie un semn de îngrijorare.

Pe timpul celei de a 2-a etape (între 6 și 11 luni de viață), copilul începe să privească chipul părintelui când acesta i se adresează și totodată localizează proveniența sunetelor, în special când acestea sunt neașteptate sau bruște. Acești copii observă cum părinții lor folosesc cuvinte precum “nu-nu/da-da”, dar înțelegerea cuvântului nu este așteptată. Mulți copii cu Sindromul Down nu încep să gângurească sau „să vorbească cu propria lor persoană” până în jurul vârstei de 10 luni. Gânguritul este un indice important în ceea ce privește starea copilului sau dacă acesta își va reuși să vorbească ulterior, în acest caz gânguritul ne mai poate arăta dacă copilul va avea sau nu probleme de vorbire. Dacă un copil nu gângurește asta nu înseamnă că nu va reuși să vorbească ulterior. Totuși, poate fi indicat faptul că este nevoie de o stimulare orală pentru a ajuta copilul să își dezvolte aptitudinile de a vorbi.

Copiii cu Sindromul Down cu vârste cuprinse între 11 și 15 luni (etapa 3) încep să arate semne că înțeleg limbajul. Rapoartele parentale ale dezvoltării vocabularului indică faptul că acești copii demonstrează o înțelegere a aproximativ 20 de cuvinte și încearcă să comunice căutând părintele, gesticulând sau mișcându-se pentru a spune ceva. Acești copii doresc să comunice dar zona motorie a creierului care se ocupă de vorbire nu este dezvoltată suficient pentru a le permite acest lucru.

Aptitudinile orale, motorii s-au îmbunătățit, astfel încât ei pot mesteca alimente semi-solide, și se pot ridica din stând în ortostatism.

Înțelegerea cuvintelor pe durata celei de a patra etape (16-20 de luni), a crescut la 40-60 de cuvinte. Copilul ar trebui să reușească să mestece alimente solide, să meargă, să stea în ortostatism și să sugă printr-un pai. În această etapă copiii încep să asculte povești simple și să observe obiecte și picturi din povestea respectivă.

Acești copii sunt mult mai interesați în producerea cuvintelor și repetarea acestora, în special sunete de animale. Oricum încă nu există cuvinte vorbite corect. Sentimentele încep sa fie afișate mai deschis, cum ar fi dezamăgirea atunci când jucăria este înlăturată sau atunci când o jucărie nu va funcționa acesta o va arunca pe podea.

În acest stadiu copilul are o viziune mai clară asupra jucăriei preferate și o cere adesea prin intermediul gesturilor.

A 5-a etapă este marcată de înțelegerea evidentă a cuvintelor. Copilul are o înțelegere largă a cuvintelor, inclusiv substantive, verbe, adjective și unele prepoziții. În această etapă copilul devine mult mai sociabil, dorind să interacționeze cu alții și să ia parte la „la evenimente”. Copilul dorește să arate celorlalți o jucărie preferată sau să recupereze un obiect la cerere, acesta îi urmărește pe ceilalți din jurul său, ținând cont de privirea acestora, reproduce acțiuni când este rugat să le realizeze din nou, așteaptă și răspunde atunci când se vorbește cu el.

Din nefericire, mulți copii (aproximativ 40%) prezintă semne slabe ale abilităților motorii orale. Aceste abilități motorii orale slabe sunt destul de evidente în acest stadiu și pot avea un efect asupra alimentației, a mestecării și a deglutiției copilului. De asemenea ele pot avea un efect asupra cuvintelor vorbite. De obicei, majoritatea copiilor cu Sindromul Down, în această perioada a vârstei nu reușesc să producă cuvinte.

În etapa a șaptea, copilul de 26-30 de luni este gata să înceapă să vorbească. Atunci când copilul spune propriul nume, etichetează animale, cere "sticla" sau "suc" și solicită „mama” și „tata”. În această etapă, copilul ar trebui să aibă aproximativ 10-20 de cuvinte inteligibile. De asemenea, înțelegerea este la un nivel ridicat, iar acesta poate să înțeleagă 150-175 de cuvinte diferite. Copilul arată spre degetele de la picioare, nas, ochi și urmează comenzi simple cum ar fi „Pune cubul pe scaun, te rog” sau „pune cartea departe, te rog”. Copilul este, de asemenea, interesat să asculte povestiri simple, fie acelea citite, fie cele spuse de altcineva, în special despre aventurile copilului pentru acea zi. Cu toate acestea, copilul cu o problemă motorie orală este mai puțin productiv în cuvintele vorbite. Acesta poate încerca să vorbească mai multe cuvinte, dar puțini indivizi, sau doar un membru al familiei, le pot înțelege. Pot exista una sau două cuvinte pe care alții le înțeleg clar.

Copiii din etapa a opta sunt mai vorbăreți și produc în mod obișnuit 30-80 de cuvinte inteligibile, combinate cu alte cuvinte incomprehensibile. Părinții declară adesea că copilul, în această etapă, încearcă să spună fraze și propoziții, dar nu le înțelege cu adevărat. În momentul de față copilul înțelege mai mult de 25 de cuvinte. Acești copii ascultă povestiri mult mai lungi și participă la acestea. Va încerca să pronunțe fraze alcătuite din 2 cuvinte, iar copilul poate pune o întrebare prin ridicarea tonalității la sfârșitul unei propoziții. Întrebarea „de ce?” este adesea auzită.

În etapa nouă, copiii devin mult mai comunicativi, se angajează în dialoguri scurte cu alții și folosesc adesea propoziții de 2 cuvinte. Aceștia reușesc să producă până la 150 de cuvinte clar înțelese, cu toate acestea vor apărea unele erori în pronunție. Copiii încep să pună întrebări simple, să recunoască aproape toate culorile primare, să folosească atât verbele cât și adjectivele în propozițiile lor și încep totodată să folosească formele de plural al cuvintelor simple.

În stadiul de dezvoltare 41-59 de luni, copiii cu Sindromul Down au acum un vocabular de înțelegere a cuvintelor care poate ajunge la 900 de cuvinte. Pot să recunoască chiar toate literele alfabetului, și reușesc să citească până la 15-20 de cuvinte.

Cea mai înaltă etapă de dezvoltare este atunci când copilul atinge vârsta de 5 ani. Aici copilul produce fraze mai lungi, care de obicei sunt de 3-4 cuvinte, dar pot să pronunțe și fraze care pot ajunge și până la 5-6 cuvinte. Vocabularul lor de înțelegere poate depăși 10.000 de cuvinte. Pot să producă mai mult de 400 de cuvinte clare. La această vârstă copii cu sindromul Down pot număra 10 obiecte, cunosc culorile primare, folosesc atât verbele, cât și adjectivele în propozițiile lor, se pot referi la propria persoană cu o formă de pronume, și folosesc forme de verbe la plural regulate. Acum citesc scurte dialoguri în povestiri. Comparând dezvoltarea copiilor cu această afecțiune cu cei dezvoltați normal, aceștia nu numai că indicatorii motori se realizează mai târziu, dar și vârsta la care se atinge un nivel motor specific este mai mare. De asemenea, în cazul deficitului intelectual, acesta vine întotdeauna însoțit de cel fizic, cu abilități motorii reduse.

Copiii cu deficiențe orale omit multe sunete. Sunetele omise apar în poziția inițială cum ar fi „c, t, g”.

"Specific deficitului intelectual sau a întârzierii mentale avem următoarele caracteristici(http://www.qbebe.ro/psihologie/dezvoltare_cognitiva/jean_piaget%3A_ etapele_dezvoltarii_copilului):

• Nu există coordonare între segmentele corpului;

• Inexistenta coordonării oculo-motorie;

• Tonusul scăzut duce la o capacitate de efort diminuată;

• Absența sau diminuarea calităților motrice (forță, viteză, îndemânare, etc);

• Dificultate în manipularea obiectelor simple sau cele din gimnastică;

• Dificultate sau imposibilitatea comunicării emoționale, de împărtășire a sentimentelor și emoțiilor prin gesturi adecvate;

• Deficit al controlului și ritmului cardiac și respirator".

2.3. TRATAMENTUL PERSOANELOR CU SINDROM DOWN

O echipă de medici specialiști a direcționat tratamentul pentru Sindromul Down, pe baza simptomelor și problemelor fizice unice ale copilului. Prin cooperarea strânsă cu acești specialiști și alte persoane din domeniul medical, copilul poate fi ajutat să devină pe cât de mult posibil, independent și să ducă o viață normală și frumoasă.

Este un lucru absolut normal ca în momentul în care copilul se naște cu Sindrom Down, mamele să experimenteze o mare varietate de sentimente. Chiar dacă pe parcursul sarcinii s-au informat despre afecțiunea copilului, primele săptămâni după naștere sunt de obicei foarte dificile, întrucât încearcă să se obișnuiască cu diagnosticul. Confirmarea diagnosticului de Sindrom Down impune cariotiparea. După naștere, testul se face de obicei pe baza unei probe din sângele sugarului. Pană la obținerea rezultatelor complete ale testului, pot să treacă 2-3 săptămâni. Această perioadă de așteptare poate fi extrem de dificilă, în special dacă rezultatele testărilor anterioare au fost neconcludente, iar sugarul are doar câteva trăsături discrete caracteristice Sindromului Down.

Nou-născutul cu Sindrom Down va trebui să beneficieze în prima lună, de examinări medicale repetate și de investigații variate. Aceste teste se fac în scopul monitorizării afecțiunii și a depistării precoce a bolilor comune asociate cu Sindromului Down, precum și a altor probleme de sănătate. Aceste verificări sunt un bun prilej pentru a discuta problemele care îi îngrijorează pe părinți.

Controalele medicale periodice, ajutorul dat copilului pentru a se adapta schimbărilor din mediul fizic și social, precum și promovarea independenței, sunt părți importante ale tratamentului pentru Sindromul Down. Examinările fizice dau medicilor specialiști posibilitatea de a monitoriza copilul, pentru semne precoce ale bolilor asociate în mod obișnuit cu Sindromul Down și ale altor probleme de sănătate. Medicii specialiști investighează probleme specifice la diferite vârste, cum ar fi de exemplu, cataracta și alte afecțiuni oculare, pe perioada primului an de viață. Se recomandă solicitarea sfatului medicului cu ocazia verificărilor periodice sau ori de câte ori este nevoie.

Laxitatea ligamentară întâlnită la copiii cu Sindrom Down, îi predispune la dislocații osoase, în special la nivelul gâtului. Medicii pot solicita radiografii ale coloanei cervicale, mai ales în cazul în care copilul dorește să se implice în sport. De regulă, radiografiile sunt solicitate o singură dată.

Părinții copiilor cu Sindrom Down au un rol important în a-și ajuta copii să își atingă potențialul maxim. Majoritatea familiilor aleg să își crească copilul, în timp ce altele prefera adopția. Grupările și organizațiile de suport, pot ajuta părinții să ia decizia corectă pentru familia lor. A fi părintele unui copil cu Sindrom Down, implică o mulțime de provocări și frustrări și frecvente schimbări ale stării sufletești – toate putând duce la epuizare. Se recomandă părinților să aibă grijă de ei înșiși, astfel încât să aibă puterea de a fi alături de copil și de a veni în întâmpinarea nevoilor lui.

Terapia medicamentoasă nu este utilizată în tratamentul Sindromului Down. În orice caz, medicamentele se folosesc pentru a trata alte boli asociate Sindromului Down sau alte probleme de sănătate care pot să apară, de exemplu antibioticele pentru infecții ale urechii sau hormonii tiroidieni pentru glanda tiroida hipoactivă.

Nu există tratament chirurgical pentru Sindromul Down. Oricum, tratamentul chirurgical ar putea fi necesar, pentru corectarea anumitor defecte produse de bolile asociate afecțiunii, cum ar fi malformațiile cardiace, blocajele intestinale sau probleme ale coloanei vertebrale. Utilizarea chirurgiei plastice pentru normalizarea trăsăturilor faciale asociate Sindromului Down este controversată, presupune anumite riscuri și în general nu are succes.

"Un copil cu Sindrom Down poate necesită și terapie adițională, consiliere sau instruire specială. Părinții și celelalte persoane implicate în îngrijire, ar putea avea nevoie de asistență în planificarea unui viitor sigur pentru membrul familiei cu Sindrom Down. Diferite tipuri de terapie, precum logopedia, sunt frecvent utilizate pentru a ajuta persoanele cu Sindrom Down să deprindă abilitățile de bază și să fie pe cât de mult posibil independente" (http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-genetice/sindromul-down-mongolismul 247).

2.4.FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A EFECTELOR MASAJULUI TERAPEUTIC-RECUPERATOR ASUPRA ORGANISMULUI

"Masajul terapeutic are rol în tratarea a diverse afecțiuni și în recuperarea după diverse îmbolnăviri, în tratamentul funcțional al leziunilor și tulburărilor evolutive, ca tratament recuperator aplicat în cazul unor evoluții lente spre vindecare și în cazul unor modificări morfofuncționale și al existenței unor sechele patologice" (Mârza, D., 2002).

Tratamentul funcțional urmărește vindecarea/ ameliorarea tulburărilor / sechelelor, cu păstrarea intactă a formelor și funcțiunilor normale, în scopul prevenirii riscului apariției unor deficiențe sau a unor alte urmări nedorite ale bolilor și accidentelor.

Tratamentul recuperator urmărește să stimuleze procesele de vindecare lentă și nesatisfăcătoare și să grăbească evoluția tratamentului, să scurteze convalescența, să corecteze sechelele.

"Masajul terapeutic-recuperator este o formă de tratament simptomatic, el neadresându-se direct afecțiunii, ci încercând să diminueze și/sau să combată simptomele prin care aceasta se manifestă și/sau sechelele care le urmează acestora" (Mârza, D., 2002).

Masajul terapeutic – recuperator are un câmp de aplicație strict medical, ocupându-se de prevenirea apariției unor perturbări în funcționalitatea organismului (masajul profilactic), tratarea – în paralel cu alte metode terapeutice – unor afecțiuni (masajul terapeutic) și recuperarea posttraumatisme sau afecțiuni, prin înlăturarea sechelelor (masajul recuperator). Așadar, masajul are ca obiect de studiu omul și modalitățile de acționare prin intermediul cărora poate contribui la asigurarea unei stări de sănătate optime.

Pentru înțelegerea efectelor profilactice ale masajului și tehnicilor complementare este necesară analizarea din punct de vedere fiziologic și chiar biochimic a modificărilor determinate de aplicarea acestora.

Prin menținerea și îmbunătățirea troficității și tonicității, a mobilității, consistenței, elasticității și sensibilității pielii, masajul și tehnicile complementare contribuie la prevenirea unor aspecte patologice ca: vergeturi, escare, ulcerații, acnee, infiltrate, distrofii, edeme, procese de îmbătrânire precoce, fibrozări și aderențe cicatriceale, tulburări ale imaginii schemei corporale etc., pentru a enumera numai câteva dintre efectele profilactice ale masajului strict la nivelul pielii(Mârza, D., 2002).

Prin intermediul efectelor lor analitice, masajul și tehnicile complementare contribuie la prevenirea tulburărilor de troficitate și tonicitate, de sensibilitate, circulatorii sanguine și limfatice, a fibrozărilor și, prin acestea, la prevenirea apariției unor afecțiuni dintre care cele mai frecvente sunt: hipotrofia, distrofia, atrofia, hipotonia sau hipertonia, întinderi și rupturi musculare, hipoestezia, edeme, infiltrate, hematoame, aderențe cicatriceale, interfibrilare, procese inflamatorii ca miozite, aponevrozite etc. Efectele asupra sistemului neuro-muscular, includ și se reflectă în sens pozitiv și asupra celorlalte elemente ale aparatului neuro-mio-artrokinetic, contribuind la profilaxia tulburărilor de orice natură care ar putea să apară la nivelul lor(Mârza, D., 2002).

Efectele masajului asupra sistemului nervos(http://masaj-domiciliu-brasov.shopbio.ro/editorial/72-efectele-masajului-somatic-asupra-corpului. html):

"aplicarea tehnicilor într-un ritm vioi și energic produce efecte stimulatoare la nivelul sistemului nervos, mărind sensibilitatea, conductibilitatea și reactivitatea nervilor, în timp ce tehnicile executate lent și ușor produc efecte calmante, relaxante și liniștitoare, încetinind sau chiar inhibând funcțiile țesuturilor și organelor;

atenuarea intensității durerilor prin stimularea terminațiilor nervilor periferici;

producerea la nivel local a unui reflex de axon cu vasodilatație secundară;

influențarea activității viscerale datorită reflexelor segmentare;

apariția unor efecte sedativ-relaxante și chiar hipnotice printr-un mecanism supra segmentar de transmisie la nivel subcortical și cortical".

Efectele masajului și ale tehnicilor complementare asupra circulației sunt cele mai cunoscute, cele mai bine dovedite și cel mai des invocate, din acest motiv nu vom mai intra în amănunte în ceea ce le privește. Sintetic, s-ar putea sublinia faptul că mobilizând masa sanguină, punând în mișcare mase de sânge periferice stagnate, asigurând accelerarea circuitului, deschizând noi capilare și lărgindu-le pe cele deja deschise, drenând mai bine spațiile interstițiale, masajul contribuie la prevenirea apariției unor afecțiuni la nivelul celorlalte structuri ale organismului, la care masajul circulator contribuie din plin, procedele și tehnicile de masaj și tehnicile complementare previn apariția unor afecțiuni cardio-vasculare specifice, fapt care se reflectă asupra întregului organism, asigurându-i menținerea unei bune funcționalități.

Efectele masajului asupra circulației(http://masaj-domiciliu-brasov .shopbio.ro/ editorial/72-efectele-masajului-somatic-asupra-corpului.html):

"activarea circulației din întregul corp, accelerând scurgerea sângelui din vene și capilare, golind lichidele din vasele limfatice și din spațiile intercelulare, diminuând stazele și tensiunea din țesuturi, ușurând circulația din artere cu diminuarea efortului cordului;

optimizarea funcțională a sistemului circulator prin care se asigură irigarea cu sânge proaspăt a tuturor țesuturilor și organelor interne;

echilibrarea circulației periferice și profunde prin declanșarea reacțiilor de reglare biochimică și nervoasă care măresc secrețiile hormonale din epidermă și țesuturile subcutanate;

îmbunătățirea circulației arteriolare prin creșterea fluxului sanguin și mobilizarea rezervelor de sânge din organe;

mobilizarea masei sanguine, activarea volumelor sanguine periferice stagnante, accelerarea circulației sanguine și vasodilatația capilară, drenajul și resorbția cu ameliorarea secundară a troficității celulare".

Pe baza efectelor obținute prin aplicarea masajului și a tehnicilor complementare, viscerele beneficiază de o protecție care previne apariția unor disfuncții și chiar a unor îmbolnăviri de natură morfologică.

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Principalul scop al studiului efectuata fost de a observa și analiza dezvoltarea psihomotrică a copiilor cu dizabilități după aplicarea masajului terapeutic-recuperator.

Obiectivele cercetării:

Selectarea celor mai adecvate și eficiente modalități de folosire a masajului terapeutic-recuperator în recuperarea persoanelor cu sindrom Down;

Ordonarea și sistematizarea acestora în cadrul programelor de recuperare astfel încât să se realizeze o recuperare cât mai rapidă și cu eficiența maximă;

Identificarea componentelor psihomotorii care prezintă întârzieri în dezvoltare în raport cu vârsta biologică la subiecții lucrării (persoanele cu dizabilități intelectuale);

Sarcinile cercetării au fost:

Acumularea de informații din literatura de specialitate și din studiile efectuate anterior;

Depistarea și selectarea unor cazuri reprezentative, în concordanță cu tema aleasă;

Permanenta colaborare cu medicul specialist și echipa de recuperare în vederea examinărilor din timpul tratamentului, a introducerii rezultatelor obținute în fișele individuale ale pacienților monitorizați pentru eficientizarea intervenției terapeutice;

Stabilirea unor metode de evaluare și explorare adecvate tipului de afecțiune;

Organizarea procesului recuperator într-o succesiune logică și etapizată, conform principiilor individualității, desfășurarea unor ședințe de masaj terapeutic-recuperator, vizând optimizarea recuperării persoanelor cu sindrom Down;

Înregistrarea permanentă a diverșilor parametrii pentru a evidenția dinamica evoluției subiecților incluși în cercetare;

Finalizarea cercetării prin elaborarea și redactarea unei lucrări de licență care să constituie un ghid atât pentru acțiunile profilactice cât și pentru activitatea de recuperare;

Am desfășurat cercetarea în perioada septembrie 2017 – mai 2018, în patru mari etape, și anume:

Prima etapă (septembrie-octombrie 2017)a fost cea de acumulare a tuturor informațiilor de care aveam nevoie pentru a desfășura activitatea, iar după analiza acestora am stabilit nivelul de cunoaștere în problematica aleasă;

În etapa a doua (noiembrie-decembrie 2017) am ales subiecții studiului cu permisiunea tutorilor acestora și am identificat metodele de cercetare și evaluare care pot fi folosite, pentru a urmări evoluția acestora de la faza inițială la cea finală;

Această perioadă (ianuarie-martie 2017) a cuprins activitatea experimentală propriu-zisă, care a avut unele particularități privind intervenția experimentală, în ceea ce privește aplicarea masajului și momentul său de aplicare.

În această ultimă etapă (aprilie-mai 2017) s-a efectuat centralizarea, prelucrarea și interpretarea datelor în scopul verificării ipotezelor și a extragerii unor concluzii pertinente. Structurând materialul rezultat, s-a elaborat lucrarea de față.

3.2.IPOTEZELE CERCETĂRII

În cercetarea de față am pornit de la considerentul că, kinetoterapia în general și masajul terapeutic-recuperator în special trebuie să aibă un rol foarte important în viața bolnavului pe care să o restructureze prin diminuarea simptomatologiei constatate și să eficientizeze tratamentele clasice deja existente.

În acest sens mi-am formulat următoarele ipoteze:

Se presupune că folosirea masajului terapeutic determină apariția unor efecte benefice la pacienții cu sindrom Down.

Se presupune că folosirea acestui tip de masaj, inclus în programul pacienților cu sindrom Down poate contribui la obținerea unor rezultate benefice într-un timp mai scurt decât în cazul nefolosirii sale.

SUBIECȚII ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII

Studiul efectuat a avut loc în cadrul cabinetului “C.I.M. Dr. Călugăru Constanța” și în sala de gimnastică, unde am aplicat toate testele și investigațiile, având la îndemână toate instrumentele necesare pentru aplicarea corectă a evaluărilor și a intervențiilor terapeutice.

Eșantionul de subiecți a fost alcătuit din 2 copii cu sindrom Down, cu vârste de 9 și 11 ani după cum urmează:

Tabel II. Eșantionul de subiecți

METODELE DE CERCETARE FOLOSITE

Metoda este definită ca o modalitatea de obținere a unor rezultate în cunoaștere și practică. Termenul provine din greaca veche, "methodos" însemnând cale de cunoaștere. Metoda face parte din știință, fiind latura cea mai activă a acesteia, o modalitate de a dobândi cunoștințele științifice.

Metodele de cercetare pe care le-am folosit în cadrul acestei lucrări au fost aplicate cu scopul de a înregistra, acumula și prelucra datele care susțin activitatea desfășurată.

3.4.1. Metoda documentării

Documentarea este o activitate necesară, ea pornește de la cunoașterea cât mai integrală a realului existent și a experienței anterioare. Această metodă a servit pentru fixarea obiectivelor și pentru definirea clară a scopului cercetării efectuate.Documentarea a contribuit atât la explorarea fondului de bază al disciplinei, cât și la cunoașterea datelor noi care sunt mereu într-o permanentă schimbare.

În vederea acumulării a unei baze științifice referitoare la aplicarea masajului terapeutic-recuperator la persoanele cu sindrom Down am examinat conținutul mai multor surse bibliografice din diferite limbi. Am acumulat o gamă necesară de informații în legătură cu tema și le-am folosit ca suport teoretic.

3.4.2. Metoda observației

Observația este acea metodă care permite cercetătorului să scoată în evidență anumite fapte importante, cunoașterea acestor fapte conducându-l la o anumite ipoteză în cadrul materialelor de care dispune. Ipoteza construită în urma observației conduce la efectuarea experimentului propriu-zis.

Observația fiind o metodă de constatare și de explorare atentă a celor observate prin folosirea cunoștințelor anterioare, deci o percepție fundamentală,dirijată, planificată și selectivă,în cercetarea de față, a fost intens folosită pentru monitorizarea informațiilor referitoare la evoluția generală a subiecților.

3.4.3. Metoda anchetei

Am folosit această metodă în scopul culegerii datelor necesare cunoașterii cât mai complexe a subiectului, în dinamica evoluției sale și a decelării unor aspecte relevante în legătură cu afecțiunea. Din cadrul acestei metode am folosit interviul anamnestic.

Prin întrebări scurte și concise, clar orientate, adresate aparținătorilor, am obținut date referitoare la antecedentele personale, hetero– colaterale și la dificultățile pe care le întâmpină zilnic micuții pacienți.

Am aflat de asemenea elemente legate de istoricul bolii, condițiile de debut și factorii ce au dus la apariția simptomelor, simptomele subiective și obiective ce au determinat prezentarea la medic, de diagnosticul stabilit, tratamentul prescris, de evoluția stării generale a pacientului.

3.4.4. Metode de măsurare (explorare și evaluare)

Evaluarea trebuie să se realizeze de pe poziții de empatie și compatibilitate culturală cu beneficiarii ei. Aceasta presupune facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități și participarea acestora și a aparținătorilor la toate nivelurile evaluării. „Nimic despre NOI, fără NOI”, sloganul apărătorilor drepturilor persoanelor cu dizabilități, reclamă necesitatea parteneriatului în evaluare. Părinții au dreptul să fie consultați, să participe la luarea deciziilor de încadrare educațională, să cunoască programele de intervenție și progresele pe care le realizează copilul.

Evaluarea este un act de mare responsabilitate pentru toți factorii implicați: copii, părinți, specialiști evaluatori. De aceea nu este lipsit de importanță să notăm existența unor atitudini greșite, discriminatorii în abordarea evaluării. Evaluarea stabilește elementele pozitive din dezvoltarea copilului, care vor constitui punctul de plecare în activitatea de recuperare, cerințele probelor de evaluare devenind obiective operaționale în proiectarea didactică.

În activitatea experimentală pe care am desfășurat-o am folosit următoarele metode de explorare și evaluare:

Examinarea vizuală s-a realizat prin observarea directă și atentă a subiectului, urmărind identificarea zonelor dureroase, suprafața cuprinsă de durere, precum și zonele care prezintă contracturi, repercusiunile pe care le exercită durerea asupra funcționalității generale a subiectului, asupra performanțelor fizice ale acestuia.

Examinarea palpatorie s-a realizat prin ușoare presiuni asupra anumitor zone, mușchi, tendoane și ligamente. Informațiile primite în urma palpării ne-au oferit informații în legătură cu temperatura tegumentelor, existența diferitelor modificări de consistență a țesuturilor moi, depistarea punctelor dureroase la presiune sau tracțiune și la mișcare.

Evaluarea durerii cu ajutorul Scalei VAS în care pacientul comunică terapeutului intensitatea durerii pe care o simte la palpare. Se notează cu numere de la 0 la 10, unde 0 (minim) reprezintă absența durerii, iar 10 (maxim) durere extremă (Manole, V. & Manole, L., 2009).

Bilanțul funcțional: am urmărit dacă subiecții dacă prezintă jenă în desfășurarea activităților zilnice. Datele culese au fost cuantificate și notate în fișele de tratament (Anexe).

Bilanțul articular. Măsurarea unghiurilor de mișcare articulară s-a efectuat cu ajutorul goniometrului vizând articulațiile cu deficit de mobilitate.

La primul subiect, testingul articular s-a realizat la nivelul capului și gâtului pe următoarele mișcări: flexie/extensie, încinare laterală stânga/dreapta și rotație stânga/dreapta.

La cel de-al doilea subiect, testingul articular s-a realizat la nivelul trunchiului pe mișcările: flexie/extensie, înclinare laterală stânga/dreapta și rotație stânga/dreapta.

Testing-ul muscular a permis o evaluare subiectivă a forței musculare în regiunea afectată. Cu ajutorul testării forței musculare am putut alcătui programul de intervenție în funcție de necesitățile fiecărui subiect.

De asemenea, ca metode de explorare și evaluare am folosit o serie de Teste și probe de depistare a dificultăților psihomotrice(Vrăjmaș, Oprea, 2003), astfel:

1.Evaluarea mersului – Mersul se apreciază ca proces dinamic și permite evidențierea coordonării dintre membrele superioare și cele inferioare. Pentru a evalua mersul, subiectul a fost supus la parcurgerea unei distanțe de 4 m. pe o linie dreaptă: dus și întors (după demonstrație prealabilă a examinatorului).

Se notează:

• l punct, dacă nu are sincinezii;

• l punct, dacă nu se dezechilibrează la întoarcere;

• l punct, dacă are mai puțin de trei abateri la dus și trei la întors. Dacă nu totalizează minimum 2 puncte, are dificultăți de coordonare generală a mișcării și/sau de echilibru (dinamic).

2. Evaluarea echilibrului static unilateral cu ajutorul testului„Flamingo” adaptat. Astfel subiectul, cu mâinile pe șolduri, ridică membrul inferior stâng, rămânând în sprijin pe membrul inferior drept 5 secunde (se numără), apoi ridică membrul inferior drept, rămânând 5 secunde în sprijin pe membrul inferior stâng (după demonstrația prealabilă a examinatorului).

Se notează:

l punct pentru stat 3 secunde pe piciorul drept;

l punct pentru stat 3 secunde pe piciorul stâng;

l punct, dacă nu are sinkinezii și nu se dezechilibrează. Dacă nu totalizează minimum 2 puncte, are dificultăți de coordonare și/sau de echilibru (static).

Dacă nu totalizează minimum 2 puncte, are dificultăți de coordonare și/sau de echilibru (static).

3. Testul „Oseretsky – Guillmann” – o adaptare după L. Picqși P. Vayer vizând identificarea principalelor componente motrice sub cele 4 aspecte ale sale: viteză – forță – coordonare – rezistență pe coordonatele:

– coordonare dinamică a mâinilor – C.D.M.;

– coordonare dinamică generală – C.D.G.;

– echilibru – E;

– rapiditate – R;

– orientare spațială.

Datele obținute contribuie la precizarea gradului de întârziere psihomotrică, a gradului deficienței și încadrarea acesteia, precum și la clarificarea aspectelor în care să se intervină și a mijloacelor cu care să se opereze.

Tehnica: După aplicarea individuală a probelor, prin supunerea subiectului la proba respectivă, am avut posibilitatea să apreciez nivelul achizițiilor psihomotrice și să le raportez la vârsta cronologică.

3.4.5. Metoda experimentală

Experimentul este o metodă de cercetare în care cercetătorul provoacă în mod intenționat și în condiții specifice, bine definite, fenomenul pe care vrea să-l studieze, în vederea realizării unor obiective, conștient și precis stabilite.

În cercetarea desfășurată am folosit experimentul de verificare a ipotezelor formulate, acesta fiind astfel organizat încât, în final, să ne dea posibilitatea atingerii scopului propus.

3.4.6. Metode de înregistrare, prelucrare și reprezentare grafică a datelor.

Datele obținute în urma aplicării testărilor au fost în tabelate și înregistrate în fișe individuale ale pacienților (anexe), în vederea centralizării, prelucrării și comparării lor ulterioare.

Am folosit de asemenea, fotografii ale unor aspecte de pe parcursul activității experimentale, în scopul asigurării unui suport intuitiv pentru prezentarea metodelor terapeutice folosite.

Prezentarea rezultatelor a fost însoțită de reprezentare grafică, în scopul facilitării înțelegerii și evidențierii mai clare a diferențelor dintre rezultatele obținute de pacienții din grupa experimentală și de cei din grupa de control.

3.5. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Așa după cum am menționat, cercetarea s-a efectuat asupra a 2 copii, o fată și un băiat, admiterea lor în studiu făcându-se după următoarele criterii:

vârsta subiecților cuprinsă între 9-11 ani;

diagnostic clinic comun: sindrom Down;

Subiectul R.F. a fost considerat subiect experimental, asupra căruia s-a intervenit cu masaj terapeutic-recuperator la nivelul coloanei cervicale, în afara programelor de kinetoterapie coordonate de către kinetoterapeutul care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetului “C.I.M. Dr. Călugăru Constanța”, iar subiectul I.L. a fost considerat subiect de control, asupra căruia s-a intervenit doar cu kinetoterapie în cadrul cabinetului “C.I.M. Dr. Călugăru Constanța”.

Cei doi subiecți au beneficiat de programul kinetoterapeutic timp de 12 zile, 2 ședințe pe săptămână, la cabinet, la care s-a adăugat o ședință pe săptămână de masaj, după care, cu subiectul experimental, am continuat ședințele de masaj terapeutic –recuperator la domiciliu, timp de 6 săptămâni.

În cadrul intervențiilor kinetoterapeutice realizate de către specialistul cabinetului, acesta s-a folosit de următoarele metode, procedee și tehnici specifice:

Program kinetoterapeutic pentru subiectul numărul 1:

1. Posturări 2-4 ori/zi, 15-20 minute

a. decubit dorsal cu un rulou sub coloana dorsală, mâinile la ceafă, coatele pe suprafața de sprijin.

b. decubit dorsal cu un rulou la nivelul coloanei dorsale și doi săculeți de nisip pe partea anterioară a umerilor

c. Decubit ventral cu capul sprijinit pe palme

d. decubit lateral stânga/dreapta cu capul pe o saltea cu plan înclinat

2. Exerciții:

a. Poziția inițială: decubit ventral, membrele superioare pe lângă corp cu antebrațele flectate pe brațe.

Mișcarea: Extensia antebrațelor pe brațe și privirea înainte/stânga/dreapta

b. Poziția inițială: Decubit ventral pe un gymball în fața unui spalier, cu membrele superioare flectate, mâinile apucă șipca la nivelul umerilor.

Mișcarea: Din această poziție, subiectul ridică rând pe rând mâna stângă/dreaptă cu câte o șipcă, urmărind cu privirea fiecare mișcare.

c. Poziția inițială: decubit dorsal pe un gimball, membrele superioare flectate la 900, iar membrele inferioare se sprijină de sol.

Mișcarea: flexia membrelor superioare până când ating suprafața de sprijin, urmărind cu privirea mișcarea membrelor superioare.

d. stând în fața unei oglinzi cu membrele superioare flectate la 900 cu o minge între palme, privirea înainte.

Mișcarea: flexia maximă a membrelor superioare, urmărind cu privirea traiectoria mișcării (foto 9, 10).

3. Hidroterapie

Exerciții de flexie/extensie, inclinare laterală stânga/dreapta și rotații stânga/dreapta

4. Tehnici de facilitare neuroproprioceptive: IR (inițiere ritmică), RR (rotații ritmice);

5. Exerciții de respirație

Dozaj: 3 serii, 8 repetări

Program kinetoterapeutic pentru subiectul numărul 2:

1. Posturări 2-4 ori/zi, 15-20 minute

a. Decubit dorsal: flexia coapselor pe bazin, flexia gambelor pe coapse, astfel încât subiectul să-și prindă genunchii cu mâinile

b. Decubit ventral cu un rulou la nivelul abdomenului

c. Decubit lateral cu coapsele și genunchii flectați

d. Pe genunchi cu fesele pe taloane , membrele superioare flectate înainte, trunchiul flectat până ce fruntea atinge suprafața de sprijin.

e. Stând cu spatele și membrele superioare lipide de perete, astfel încât subiectul să aibă contact cât mai mult cu suprafața de sprijin

2. Exerciții din metoda Williams:

a. Poziția inițială: decubit dorsal, cu genunchii flectați și sprijin pe tălpi.

Mișcarea: mâinile prind genunchiul, flexia coapsei pe bazin cât mai mult posibil astfel încât genunchiul să atingă pieptul. La finalul mișcării se menține poziția aproximativ 5 secunde, după care se revine la poziția inițială și se reia mișcarea cu celălalt membru inferior.

b. Poziția inițială: decubit dorsal, cu genunchii flectați și sprijin pe tălpi.

Mișcarea: mâinile prind ambii genunchi, flexia coapselor pe bazin cât mai mult posibil astfel încât genunchii să atingă pieptul. La finalul mișcării se menține poziția aproximativ 5 secunde.

c. Poziția inițială: decubit dorsal, membrul inferior stâng extins, iar membrul inferior drept cu genunchiul flectat, membrul superior stâng flectat atingând suprafața de sprijin, iar membrul superior drept pa prinde genunchiul drept.

Mișcarea: flexia coapsei pe bazin astfel încât genunchiul să atingă pieptul. Se execută același lucru și cu celălalt membru inferior.

d. Poziția inițială: decubit dorsal, membrul inferior drept flectat, astfel încât călcâiul drept să atingă genunchiul stâng.

Mișcarea: membrul superior drept prinde genunchiul și îl trage înspre sol, capul se rotește spre stânga. În punctul maxim memține poziția 5 secunde, după care reia mișcarea cu celălalt membru inferior.

e. Poziția inițială: decubit dorsal, cu genunchii flectați și sprijin pe tălpi, membrele superioare pe sol.

Mișcarea: ridicarea bazinului de pe suprafața de sprijin

f. Poziția inițială: Așezat pe gimball în fața oglinzii

Mișcarea: flexia trunchiului, membrele superioare atârnând liber pe lângă corp

g. Poziția inițială: patrupedie

Mișcarea: se încordează abdomenul, capul se flectează, coloana vertebrală cifozându-se.

h. Poziția inițială: patrupedie

Mișcarea: membrul inferior stâng extins din articulația genunchiului, membrul inferior drept flectat astfel încât să atingă pieptul.

i. Poziția inițială: Stând cu membrul inferior drept în față.

Mișcarea: flexia coapsei pe bazin 900, flexia gambei pe coapsă 900 (asemenea unei fandări în față), extensia membrului inferior stâng. Aceiași mișcare se repetă cu celălalt membru inferior.

3. Exerciții de respirație

Dozaj: 3 serii, 8 repetări

Ședințele de masaj terapeutic-recuperator au avut loc de 2 ori pe săptămână cu durata de 1 oră, în scopul atingerii următoarelor obiective stabilite pentru simptomatologia depistată:

Diminuarea / combaterea durerii;

Îmbunătățirea circulației în țesuturile afectate;

Îmbunătățirea amplitudinii de mișcare;

Îmbunătățirea forței musculare;

Prezervarea funcțiilor regiunilor celor mai afectate;

Relaxarea mușchilor contractați și creșterea elasticității musculare.

Masajul terapeutic-recuperator folosit la subiectul numărul 1:

În zona gâtului se află două regiuni topografice: antero-laterală și posterioară. În regiunea antero-laterală se găsesc: laringele, traheea, faringele,esofagul, mănunchiul vasculo-nervos al gâtului, tiroida și paratiroidele, iar în cea posterioară se găsesc mușchi cu au rol static și dinamic, așezați pe mai multe straturi. Înainte de a efectua masajul cefei a fost necesară măsurarea presiunii arteriale.

Masajul s-a efectuat după modelele standard, utilizându-se procedee precum: presiunile alunecate, fricțiunea, frământatul și vibrația. În primele două-trei ședințe, masajul s-a efectuat cu blândețe, în regim de cruțare, urmărindu-se cu atenție reacțiile pacientului. Masajul cervical a avut un rol antalgic, trofic, de stimulare a circulației locale, de recuperare a elasticității musculaturii și de stimulare a procesului de vindecare.

Masajul regiunii cervicale

Pentru masajul regiunii cervicale, subiectul a adoptat poziția de așezat călare pe un scaun cu spătar, cu capul în ușoară flexie sprijinit pe antebrațele ce stau pe spătar, astfel încât musculatura gâtului să fie cât mai relaxată. Maseurul s-a așezat posterior față de subiect.

Efleurajul l-am executat cu ambele mâini, pornind de sus, din spatele pavilionului urechii și am coborât lateral pe gât până la umeri și omoplați, de la bărbie și mastoidă spre clavicule. Alunecările le-am executat simultan, așezându-mi palmele cu marginea cubitală sub urechi și am alunecat în jos până peste umeri, terminând cu marginea radială a mâinilor.

Fricțiunea am aplicat-o la nivelul tuturor reperelor osoase accesibile, cât și la nivelul aponevrozei cefei. Am efectuat fricțiuni circulare în sens concentric și excentric cu vârful degetelor la nivelul protuberanței occipitale externe, în găurile Arnold, pe mastoidă și peste apofizele spinoase ale tuturor vertebrelor cervicale, care au putut beneficia de fricțiuni specifice, numite în zigzag.

Frământatul l-am executat în cută cu priză mică, realizată între police și index. Am mai folosit frământatul perpendicular pe axa lungă a gâtului, cuprinzând întreaga ceafă între police și celelalte degete. Pe inserția superioară a trapezului am aplicat frământatul în cută pe loc (între rădăcina mâinii și ultimele patru degete). La final am combinat frământatul cu fricțiune, în special în partea de jos și laterală a cefei.

Vibrațiile le-am aplicat în două moduri:

– vibrații cu vârfurile degetelor în regiunea occipitală;

– vibrații cu cu fața palmară pe părțile laterale și inferioare ale gâtului.

Netezirea de încheiere am realizat-o prin alunecări lungi și lente cu un ritm și o intensitate treptat descrescătoare.

Ședința de masaj s-a încheiat cu mobilizări pasive și active ale coloanei cervicale. Pentru aceasta, m-am poziționat posterior față de subiect prinzându-i capul între fețele palmare ale mâinilor pentru a-i putea imprima capului și gâtului următoarele mișcări:

– mâna stângă pe frunte, iar cealaltă pe occiput pentru a-i imprima mișcări de flexie, extensie, de rotație spre dreapta sau spre stânga;

– mâinile pe părțile laterale ale capului (la nivelul foselor temporale), se imprimă mișcări de înclinare laterală.

După efectuarea pasivă a acestor mișcări asupra cărora am aplicat tensiuni finale, subiectul a fost invitat să le repete singur.

Masajul Shiatsu și stretching-ul folosite la subiectul nr. 1:

● Poziția subiectului a fost pe genunchi, iar executantul s-a situat în spatele acestuia în aceeași poziție. Am aplicat presiune simultană cu policele, urmată de mobilizarea țesutului în sens cranian pe fasciculele superioare ale mușchilor trapezi. Presiunea am executat-o în 5 puncte cu o durată de 5 secunde, repetând tehnica de 10 ori (foto nr. 16).

● După aplicarea masajului shiatsu am început stretching-ul din aceeași poziție. Mi-am poziționat o mână pe partea laterală a capului subiectului, iar cealaltă mână pe umărul opus. Am realizat o mișcare de flexie, înclinare laterală și rotație, iar în punctul maxim a poziției am menținut 10-15 secunde (foto nr. 17, 18).

Tot din poziția subiectului pe genunchi, cu capul ușor în flexie și fruntea sprijinită în palma terapeutului, care s-a situat lateral în poziția de „cavaler servant” am realizat presiune cu policele opus celorlalte degete, urmată de mobilizarea țesutului în sens caudal, pe 3 linii, în 5 puncte. Primul punct al fiecărei linii a fost sub osul occipital, iar ultimul deasupra vertebrei C7 (foto 19).

● Subiectul în decubit ventral cu membrele superioare pe lângă corp, iar terapeutul în „cavaler servant” peste trunchiul acestuia. Am făcut stretching din această poziție, cu o mână pe partea laterlă a capului și cealaltă pe umărul opus efectuării întinderii. Am realizat o presiune pe cap și o ușoară rotație, menținând în punctul maxim câteva secunde.

CAPITOLUL 4. REZULTATEL CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA DATELOR

În urma testărilor efectuate și a prelucrării datelor înregistrate pe parcursul desfășurării cercetării se pot evidenția rezultatele obținute, care vor încerca să stabilească eficiența masajului terapeutic-recuperator aplicat asupra persoanelor cu Sindrom Down.

Rezultatele evaluării au fost centralizate în fișele individuale ale pacienților. Acestea cuprind rezultatele inițiale și finale de la evaluarea durerii cu ajutorul Scalei Vass, testing-ul articular, testing-ul muscular, testele pentru depistarea dificultăților psihomotrice și testul „Oseretsky –Guillmann” (anexe).

Pentru a fi mai concludentă, cercetarea s-a efectuat asupra a doi subiecți, unul fiind considerat subiect experimental, iar celălalt fiind considerat subiect de control. Ambii subiecți au fost pacienți ai aceluiași cabinet medical, ei beneficiind de programul kinetoterapeutic timp de 12 zile, 2 ședințe pe săptămână, după care, cu subiectul din grupa experimentală, am continuat ședințele de masaj terapeutic-recuperator la domiciliu, timp de 6 săptămâni. Pentru ca rezultatele obținute să fie cât mai obiective a fost nevoie de realizarea unei evaluări analitice și globale, subiective și obiective a întregului aparat locomotor și a stării subiecților asupra cărora s-a desfășurat activitatea de cercetare. Am monitorizat permanent participarea pacienților atât la programul kinetoterapeutic, dar mai ales la ședințele de masaj terapeutic-recuperator.

De aceea evaluările au avut loc atât la începutul, la finalul dar și în timpul perioadei în care s-a aplicat kinetoterapia și masajul terapeutic-recuperator. Testările finale care au fost efectuate la sfârșitul experimentului, aplicate fiind la asupra ambilor subiecți, au avut aceeași structură ca și la testările inițiale. Aceste evaluări au fost făcute în scopul culegerii, analizării și obținerii unor rezultate corecte și elocvente care să demonstreze eficiența metodelor aplicate, dar și corectitudinea și valoarea de adevăr a ipotezelor.

Pe parcursul experimentului, atenția kinetoterapeutului a fost orientată asupra acelor parametri care au putut fi influențați atât direct, cât și indirect. Măsurătorile specifice s-au interpretat individual și apoi s-a făcut o analiză comparativă a evoluției celor doi subiecți. Acestea toate sunt demonstrate de rezultatele înregistrate în fișele individuale ale subiecților (Anexe) și reprezentate în graficele de mai jos.

4.1.1. Prezentarea și analiza datelor obținute la evaluările subiectului experimental și a celui de control

La subiectul R.F.(experimental) s-au înregistrat rezultate favorabile la toate testele aplicate. Și în cazul subiectului I.L. (de control) s-au înregistrat rezultate bune la toate testările aplicate, însă având în vedere că asupra acestui subiect s-a intervenit doar cu programul kinetoterapeutic, rezultatele n-au ajuns la performanța subiectului experimental.

La subiectul R.F. intensitatea inițială a durerii era cotată cu 6, pentru ca la testarea finală să fie cotată cu 1, spre deosebire de subiectului I.L., la care intensitatea inițială a durerii ce era cotată cu 7 a ajuns la testarea finală să fie cotată cu 3, nereușindu-se să se ajungă la diminuarea totală sau minimă a acesteia (Tabelul nr.1 și tabelul nr. 6, Graficul nr.1).

Graficul nr. 1 Evoluția rezultatelor obținute la evaluarea durerii la subiectul experimental și la subiectul de control

Mobilitatea articulară a subiectului R.F. reflectă o îmbunătățire a rezultatelor între cele două testări; amplitudinea de mișcare a înregistrat creșteri de 7-140 pe fiecare mișcare. La subiectul I.L., mobilitatea articulară a înregistrat creșteri de 4-70. Astfel, pe mișcarea de flexie, amplitudinea de mișcare la R.F .a crescut cu 140, la testarea inițială înregistrând valoarea de 220, iar la cea finală 360, pe când la I.L. a crescut de la 780 la 850, diferența dintre testări fiind de doar 70. O altă diferența a mobilității articulare s-a înregistrat pe mișcarea de înclinare laterală stânga/dreapta, unde la subiectul R.F., aceasta s-a îmbunătățit cu 70, iar la subiectul I.L. 4-50.În ceea ce privește amplitudinea de mișcare a rotatorilor la subiectul R.F., diferența între testarea inițială și cea finală este de 9-110, iar la subiectul I.L. este de 5-60(Tabelul nr.2 și tabelul nr. 7, Graficul nr.2).

Graficul nr. 2 Evoluția rezultatelor obținute la evaluarea amplitudinii de

mișcare a celor doi subiecți

La subiectul R.F. din lotul experimental, forța musculară, conform gradației adaptate a crescut cu până la 2 puncte, aproape atingând valorile normale (Tabelul nr. 3, Graficul nr.3), pe când la subiectul I.L., forța musculară a ajuns la valoarea 3 pentru mușchii flexori și peste 3,5 pentru extensori, rotatori și înclinători (Tabelul nr.8, Graficul nr.4).

Graficul nr. 3 Evoluția rezultatelor obținute la evaluarea forței musculare

la subiectul experimental

Graficul nr. 4 Evoluția rezultatelor obținute la evaluarea forței musculare

la subiectul de control

În ceea ce privește testele pentru depistarea dificultăților psihomotrice rezultatele au rămas maxime și constante între testări la ambii subiecți (Tabelul nr. 4 și Tabelul nr.9, Graficul nr. 5). Aceste teste au urmărit evaluarea echilibrului dinamic (mersul) și evaluarea echilibrului static unilateral cu ajutorul testului „Flamingo” adaptat.

Graficul nr. 5 Evoluția rezultatelor obținute la testele pentru depistarea

dificultăților psihomotrice

În ceea ce privește evaluarea comportamentelor esențiale ale vieții motrice cu ajutorul testului „Oseretsky – Guillmann” vizând următorii itemi: coordonarea statică, coordonare dinamică a mâinilor, coordonare dinamică generală, rapiditatea mișcărilor, simultaneitatea mișcărilor și sincineziile, la subiectul R.F. din lotul experimental, la testul „Oseretsky –Guillmann” s-a putut observa o creștere a coordonării statice, a rapidității și simultaneității mișcărilor (Tabelul nr. 5, Graficul 6), iar subiectul I.L., s-a înregistrat doar o îmbunătățire a simultaneității mișcărilor (Tabelul nr.10, Graficul 6).

Graficul nr. 6 Evoluția rezultatelor obținute la testul Oseretsky –Guillmann

4.2 INTERPRETAREA REZULTATELOR

După cum se vede din graficele de mai sus 1, 2, 3, 4, 5 și 6, masajul terapeutic-recuperator determină direct/indirect apariția unor efecte favorabile asupra persoanei cu sindrom Down, concretizate prin scăderea intensității durerii, creșterea amplitudinii de mișcare și a forței musculare, îmbunătățirea deprinderilor și calităților psihomotrice.

Analizând și comparând valorile înregistrate la testările inițiale și finale s-au constatat următoarele:

La subiectul R.F. din lotul experimental s-a observat o scădere importantă a intensității durerii, aceasta abia mai fiind perceptibilă, spre deosebire de subiectul I.L. din lotul de control, la care este prezentă și creează disconfort și dificultăți în efectuarea diverselor activități.

La subiectul R.F., amplitudinea de mișcare la nivelul coloanei cervicale s-a îmbunătățit considerabil cu 7-140 pe fiecare mișcare, ceea ce reprezintă o ameliorare a deficitului pe care l-a prezentat la testarea inițială, față de subiectul I.L. care a înregistrat creșteri a amplitudinii de mișcare la nivel lombar de numai 4-70 între testări. Forța musculară a atins valori aproximativ maxime la subiectul R.F. din lotul experimental, față de subiectul I.L. din lotul de control care a înregistrat îmbunătățiri de 1-1,25puncte.

De asemenea, forța musculară la subiectul R.F. a crescut cu 2 puncte, aproape atingând valorile normale, spre deosebire de subiectul I.L., la care forța musculară a crescut cu doar 1-1,5 puncte, fără să ajungă la aceleași valori ca subiectul din lotul experimental.

Ca timp, cea mai rapidă recuperare a avut-o subiectul experimental, asupra cărui am aplicat masajul terapeutic-recuperator (la încheierea activității în cadrul cabinetului acesta având deja rezultate mai bune decât subiectul de control),iar cea mai lentă a fost a subiectului I.L., subiect de control.

Per ansamblu, asocierea programului kinetoterapeutic și continuarea acestuia cu ședințe de masaj terapeutic- recuperator a optimizat rezultatele subiectului experimental, crescând funcționalitatea regiunii afectate și calitatea vieții acestora. Acest lucru evidențiază eficiența masajului terapeutic-recuperator.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Finalizarea oricărei cercetări științifice impune sintetizarea activității depuse sub forma unor concluzii, care să accentueze esența muncii depuse. Așadar:

Ipoteza nr. 1, conform căreia se presupunea că folosirea masajului terapeutic-recuperator determină apariția unor efecte benefice la persoanele cu sindrom Down, s-a confirmat. Această afirmație este susținută de următoarele concluzii:

Masajul și tehnicile complementare folosite la subiectul experimental, au contribuit la diminuarea durerii, creșterea amplitudinii de mișcare și a forței musculare.

Date fiind efectele de mai sus, subiectul experimental și-a îmbunătățit considerabil și achizițiile psihomotrice.

Ipoteza nr. 2, conform căreia se presupunea că folosirea acestui tip de masaj, inclus în programul pacienților cu sindrom Down poate contribui la obținerea unor rezultate benefice într-un timp mai scurt decât în cazul nefolosirii sale, s-a confirmat. Această afirmație este susținută de următoarele concluzii:

Includerea masajului terapeutic-recuperator și a tehnicilor complementare în programul complex de tratament, poate contribui la scurtarea perioadei de recuperare și eficientizarea tratamentelor existente, precum și la creșterea efectelor obținute în urma programului kinetoterapeutic.

Colaborarea cu kinetoterapeutul, corelarea intervențiilor kinetoterapeutice cu cele prin masaj, shiatsu și stretching au dus la optimizarea și scurtarea timpului de recuperare.

Subiectul experimental a obținut, în final, rezultate mai bune decât subiectul de control, care a beneficiat doar de kinetoterapie.

Folosirea combinată, alternarea și repetarea metodelor, procedeelor și tehnicilor de masaj au contribuit la o refacere eficientă, calitativă și rapidă a funcționalității regiunilor interesate.

Folosirea în mod regulat a shiatsu-lui și stretching-ului, contribuie la elasticizarea mușchilor, prevenirea instalării precoce a oboselii și la menținerea sensibilității țesuturilor.

Echilibrarea în cadrul intervenției terapeutice a kinetoterapiei, masajului și tehnicilor complementare ca durată, intensitate și conținut, a determinat o complementaritate a efectelor generale directe: accelerarea procesului antalgic, îmbunătățirea circulației în țesuturile afectate, acționând favorabil asupra mobilității articulare, forței musculare și elasticității musculare.

BIBLIOGRAFIE

Albu A. & Albu C., 1999, Psihomotricitatea, Editura Spiru Haret, Iași;

Balint, T., 2017, Culegere de teste privind evaluarea dezvoltării senzorio-motorie: suport de curs pentru studii de masterat, Editura Alma Mater, Bacău;

Balint, T., 2010, Kinetoprofilaxie: curs studii de licență, Editura Alma Mater, Bacău;

Cordun, M., 2016, Ghidul masajului clasic, Tehnici și aplicații în sport și în recuperarea medicală, Editura Discobolul, București;

Lauteslager, P. E. M., 2005, Copiii cu Sindrom Down, dezvoltare motorie și intervenție, Editura de Sud, Craiova;

Mârza, D., 1998, Metode speciale de masaj, Editura Plumb, Bacău

Mârza, D., 2002, Masaj terapeutic, Editura Plumb, Bacău;

Mârza-Dănilă, D. și Dobreci, L.D., 2011, Masaj terapeutic-recuperator, Editura Alma Mater, Bacău;

Mârza-Dănilă, D., și Popa, C.E., 2015, Masaj și tehnici complementare, Editura Alma Mater, Bacău;

Namikoshi, T., 1998, Shiatsu și stretching, Editura Teora, București;

Weijerman, M.E., de Winter, J.P., 2010, Practica clinică: îngrijire a copiilor cu sindromul Down. Jurnalul European de pediatrie;

https://www.google.ro/search?q=cromozom+21+poza&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjLofvh25PYAhWBaFAKHVofB2IQ_AUICigB&biw=1221&bih=577#imgdii=yJEHTuf3EQs4IM:&imgrc=D991vO-Kphwy9M;

http://www.sindrom-down.ro/sindromul-downdespre-sindromul-down/;

http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/copilul-cu-nevoispeciale/ sindromul-down-1-cauze-preventie-nou-nascutul;

https://ro.wikipedia.org/ wiki/Sindromul_Down#Cauze;

http://www.scritub.com/sociologie/Factorii-si etapeledezvoltari. php;

http://www.qbebe.ro/psihologie/dezvoltare_cognitiva/jean_piaget%3A_ etapele_dezvoltarii_copilului;

http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-genetice/sindromul-down-mongo-lismul;

http://masaj-domiciliu-brasov .shopbio.ro/ editorial/72-efectele-masajului -somatic-asupra-corpului.html

ANEXE

FIȘĂ INDIVIDUALĂ A SUBIECTULUI NR. 1

experimental

DATE PERSONALE

Inițiale nume, prenume: R. F.

Vârstă: 9 ani

Sex: M

Ocupație: elev

Diagnostic clinic: Sindrom Down

ANAMEZĂ

Pacientul în vârstă de 9 ani a fost diagnosticat încă de la naștere cu sindrom Down. Pacientul are talia și greutatea sub limita normală corespunzătoare vârstei. Prezintă craniul mic și rotund, cu occiput aplatizat și fontanele largi care se vor închide cu întârziere. Fața este rotundă, iar profilul feței este plat din cauza hipoplaziei oaselor proprii ale nasului, iar fruntea este bombată.

Istoricul bolii:durerea la nivelul regiunii cervicale a debutat brusc în timpul unei excursii la munte unde a stat o săptămână. După prima noapte dormită în hotel, dimineața s-a trezit cu o durere insuportabilă la nivelul coloanei cervicale, ceea ce a dus la imposibilitatea realizării mișcării de înclinare laterală a capului și gâtului. După încercarea mamei de a aplica un unguent antalgic durerea s-a ameliorat pentru moment.

Intervenții chirurgicale: nu a suferit nici un fel se intervenții chirurgicale.

Medicație actuală: nu consumă medicamente.

EXPLORARE ȘI EVALUARE FUNCȚIONALĂ

Examenul subiectiv

Pacientul acuză dureri frecvente și de intensitate medie la nivelul coloanei cervicale posterioare atât în repaus, dar mai ales se accentuează în realizarea mișcărilor de extensie și înclinare laterală a capului. De asemenea, uneori rămâne blocat și este nevoit să facă repaus și să se oprească din a continua mișcarea până la finalul cursei.

Examenul obiectiv

Examinare vizuală și palpatorie a relevat poziția vicioasă a capului care este puțin orientat anterior și în ușoară flexie, hipotonie pe mușchii sternocleidomastoidieni, contracturi pe mușchiul trapez și mușchiul ridicător al scapulei, imposibilitatea de a efectua mișcarea de extensia și înclinarea laterală a capului și gâtului.

REZULTATELE TESTĂRILOR EFECTUATE

Tabel nr.1 Scala Vass pentru evaluarea durerii la nivel cervical

Tabel nr.2 Testing-ul articular la nivelui capului și a gâtului

Tabel nr. 3 Testing-ul muscular la nivelul capului și a gâtului

Tabel nr.4 Teste pentru depistarea dificultăților psihomotrice

Tabel nr.5 Testul „Oseretsky –Guillmann”

DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL

durere prezentă la nivel cervical;

prezintă durere în timpul realizării mișcărilor de extensie și înclinare din regiunea cervicală;

senzație de continuare a mișcărilor la nivelul zonei cervicale;

prezintă hipotonie pe mușchiul sternocleidomastoidian;

amplitudinii de mișcare este limitată pe mișcarea de extensie și înclinare din regiunea cervicală;

OBIECTIVE

Diminuarea / combatereadurerii;

Îmbunătățirea circulației în țesuturile afectate;

Îmbunătățirea amplitudinii de mișcare;

Îmbunătățirea forței musculare;

Prezervarea funcțiilor regiunilor celor mai afectate;

Relaxarea mușchilor contractați și creșterea elasticității musculare.

MIJLOACELE FOLOSITE:

1. Masaj terapeutic și tehnici complementare (Shiatsu și stretching).

OBSERVAȚII

Încă de la prima ședință pacientul și-a exprimat dorința de a continua cu programul kinetoterapeutic și de a-și îmbunătăți stilul de viață. Ședințele au avut loc de 2 ori pe săptămână, câte o oră de fiecare ședință.

Programul recuperator, prin masajul și tehnicile complementare aplicate, și-a atins toate scopurile, în ceea ce privește evoluția în bine a vieții pacientului.

FIȘĂ INDIVIDUALĂ A SUBIECTULUI NR. 2

de control

DATE PERSONALE

Inițiale nume, prenume: I.L

Vârstă: 11 ani

Sex: F

Ocupație: elevă

Diagnostic clinic: Sindrom Down;

ANAMEZĂ

Pacienta în vârstă de 11 ani a primit diagnosticul după aproximativ 2 luni de la naștere. Pacienta prezintă  urechi mici și jos înserate,  puntea nazală este aplatizată, pete Brushfield;

Istoricul bolii:În luna august 2017, subiectul a avut de mai multe ori blocaje articulare la nivelul coloanei vertebrale la executarea mișcării de flexie. Factorii care au declanșat aceste blocaje însoțite adesea și de durere au fost: efortul static, hipotermia și efortul fizic neadecvat.

Intervenții chirurgicale: nu a suferit nici un fel se intervenții chirurghicale.

Medicație actuală: nu consumă medicamente.

EXPLORARE ȘI EVALUARE FUNCȚIONALĂ

Examenul subiectiv. Pacienta prezintă dureri frecvente și de intensitate medie la nivelul zonei lombare,contracturi la nivelul mușchiului marele dorsal.

Durerea nu apare brusc, ea se intensifică treptat pe parcursul câtorva zile, împiedicând pacienta să se aplece, în special în față.

Examenul obiectiv

Examinare vizuală și palpatorie. Prezența durerii la palpare în zona lombara și prezintă un disconfort la nivelul membrului inferior drept. Sprijinul este unipodal, pe membrul inferior stâng. La palpare am descoperit niște noduli tari, dureroși.

REZULTATELE TESTĂRILOR EFECTUATE

Tabel nr.6 Scala Vass pentru evaluarea durerii la nivelul regiuni lombare

Tabel nr.7 Testing-ul articular la nivelul trunchiului

Tabel nr. 8 Testingul muscular la nivelul trunchiului

Tabel nr.9 Teste pentru depistarea dificultăților psihomotrice

Tabel nr.10 Testul „Oseretsky –Guillmann”

DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL

durere prezentă la nivelul zonei lombare,care iradiază pe membrul inferior drept;

prezintă durere în timpul realizării mișcării de flexie a tunchiului;

dificultate în echilibrul dinamic;

contracturi musculare pe marele dorsal, pătratul lombar și paravertebralii din zona lombară.

OBIECTIVE

Diminuarea durerii;

Relaxarea musculaturii contracturate;

Restabilirea mobilității în regiunea lombară;

Îmbunătățirea forței pe musculatura abdominală: dreptul abdominal, transversul abdominal și oblici abdminali

Mijloacele folosite:

Program de kinetoterapie.

OBSERVAȚII

Programul recuperator, a constat în exerciții de kinetoterapie, și-a atins toate scopurile, în ceea ce privește evoluția în bine a vieții pacientei.